Universitatea Transilvania din Brașov

Size: px
Start display at page:

Download "Universitatea Transilvania din Brașov"

Transcription

1 Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Axa prioritară 1 Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere Domeniul major de intervenţie 1.5. Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării Titlul proiectului: Burse doctorale pentru dezvoltare durabila BD-DD Numărul de identificare al contractului: POSDRU/107/1.5/S/76945 Beneficiar: Universitatea Transilvania din Braşov Universitatea Transilvania din Brașov Școala Doctorală Interdisciplinară Departament: de Specialitați Medicale și Chirurgicale Doctorand Mihai GREAVU Impactul disfuncției renale asupra prognosticului pacienților cu sindroame coronariene acute The impact of renal dysfunction on the prognosis of patients with acute coronary syndromes - Rezumatul tezei de doctorat - - Summary of PhD thesis - Conducător ştiinţific Prof. univ. dr. Mariana RĂDOI BRASOV,

2 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV BRAŞOV, B-DUL EROILOR NR. 29, , TEL , FAX RECTORAT D-lui (D-nei)... COMPONENŢA Comisiei de doctorat Numită prin ordinul Rectorului Universităţii Transilvania din Braşov Nr din PREŞEDINTE: CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: REFERENŢI: -Conf. univ. dr. Alina PASCU, PRODECAN - Facultatea de Medicină Universitatea Transilvania din Brașov -Prof. univ. dr. Mariana RĂDOI Universitatea Transilvania din Brașov -Prof. univ. dr. Tiberiu NANEA Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București -Prof. univ. dr. Ioan MANIȚIU Universitatea Lucian Blaga din Sibiu -Conf. univ. dr. Elena BOBESCU Universitatea Transilvania din Brașov Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: , ora 12, corpul K, sala K.II.7 Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le transmiteţi în timp util, pe adresa greavumihai@yahoo.com Totodată vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de doctorat. Vă mulţumim. 2

3 CUPRINS Pg. Pg. teza rezum at LISTA DE ABREVIERI 4 9 PARTEA GENERALĂ INTRODUCERE BOALA RENALĂ CRONICĂ Definiție Epidemiologie Fiziopatologie Boala renală cronică și riscul cardiovascular Boala renală cronică ușoară moderată și riscul cardiovascular Factori tradiționali de risc cardiovascular la pacienții cu BRC Hipertensiunea arterială Diabetul zaharat Dislipidemia Lipoproteina (a) Obezitatea Fumatul Hiperhomocisteinemia Factori neconvenționali de risc cardiovascular la pacienții cu BRC Anemia renală Tulburările metabolismului fosfocalcic Inflamația și malnutriția Stresul oxidativ Încărcarea cu fier Dimetilarginina asimetrică (ADMA) Boala renală cronică și boala coronariană Biomarkeri de disfuncție renală Proteinuria Microalbuminuria Creatinina serică Cistatina C serică SINDROMUL CORONARIAN ACUT Definiție Epidemiologie

4 2.3. Fiziopatologie Placa vulnerabilă Tromboza coronariană Pacientul vulnerabil Disfuncția vasodilatatorie endotelială Ateroscleroza accelerată Mecanismele secundare Injuria miocardică Prognosticul pacienților cu SCA și BRC PARTEA SPECIALĂ INTRODUCERE SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII MATERIAL ȘI METODĂ Modelul teoretic al cercetării Lotul de studiu Protocolul de studiu Colectarea datelor Definirea grupurilor de studiu ANALIZA STATISTICĂ REZULTATE Datele demografice și caracteristicile clinice ale pacienților la includere Vârsta Sex Indicele de masă corporală Tensiunea arterială și alura ventriculară la internare Factorii de risc cardiovascular la pacienții incluși în studiu Fumatul Diabetul zaharat Hipertensiunea arterială Dislipidemia Obezitate Parametrii de laborator ai pacienților la includere Evaluarea pacienților din lotul API Date clinice și demografice în lotul API Parametrii de laborator în lotul API Evaluarea ecocardiografică în lotul API

5 Evaluarea funcției renale în lotul API Evaluarea bolii renale cronice stadiul I și II în lotul API Predictori independenți pentru deces la un an în lotul API Evaluarea pacienților din lotul IMA Tratamentul farmacologic de fază acută în lotul IMA Date clinice și demografice în lotul IMA Parametrii de laborator în lotul IMA Evaluarea ecocardiografică în lotul IMA Evaluarea funcției renale în lotul IMA Evaluarea bolii renale cronice stadiile I și II în lotul IMA Predictori independenți pentru deces la un an și la 6 luni în lotul IMA Evaluarea pacienților cu STEMI Date clinice și demografice la pacienții cu STEMI Evaluarea ecocardiografică la pacienții cu STEMI Evaluarea funcției renale la pacienții cu STEMI Evaluarea pacienților cu NSTEMI Date clinice și demografice la pacienții cu NSTEMI Evaluarea ecocardiografică la pacienții cu NSTEMI Evaluarea funcției renale la pacienții cu NSTEMI DISCUȚII CONCLUZII LIMITELE STUDIULUI BIBLIOGRAFIE ANEXE Consimțământ informat pentru pacient Lista publicațiilor proprii Rezumat (română/engleză) Curriculum vitae (limba română) Curriculum vitae (limba engleză) Declarație de autenticitate

6 CONTENTS Pg. Pg. thesis summary ABBREVIATIONS 4 9 GENERAL SECTION INTRODUCTION CHRONIC KIDNEY DISEASE Definition Epidemiology Pathophysiology Chronic kidney disease and cardiovascular risk Moderate chronic kidney disease and cardiovascular risk Traditional cardiovascular risk factors in patients with CKD Arterial hypertension Diabetes mellitus Dyslipidemia Lipoprotein (a) Obesity Smoking Hyperhomocysteinemia Unconventional cardiovascular risk factors in patients with CKD Renal anemia Dysregulation in phosphocalcic metabolism Inflamation and malnutrition Oxidative stress Iron overload Asymmetric dimethylarginine (ADMA) Chronic kidney disease and coronary heart disease Biomarkers of renal function Proteinuria Microalbuminuria Serum creatinine Serum cystatin C ACUTE CORONARY SYNDROME Definition Epidemiology

7 2.3. Pathophysiology Vulnerable plaque Coronary thrombosis Vulnerable patient Endothelial vasodilator dysfunction Accelerated atherosclerosis Secondary mechanisms Myocardial injury Prognosis of patients with ACS and CKD SPECIAL SECTION INTRODUCTION AIM AND OBJECTIVES OF THE PAPER MATERIAL AND METHOD Theoretical framework of research Study group Study protocol Data collection Definition of the study groups STATISTICAL ANALYSIS RESULTS Demographic data and clinical characteristics of the patients at the inclusion in the study Age Gender Body mass index Arterial blood presure and heart rate at admission Cardiovascular risk factors in patients included in the study Smoking Diabetes mellitus Arterial hypertension Dyslipidemia Obesity Laboratory parameters in patients at inclusion Assessment of patients with unstable angina Demographic and clinical data in patients with unstable angina Laboratory parameters in patients with unstable angina Echocardiography evaluation in patients with unstable angina

8 Assessment of renal function in patients with unstable angina Assessement of chronic kidney disease stages I and II in patients with 80 - unstable angina Independent predictors of mortality at one year in patients with unstable angina Assessment of patients with myocardial infarction Pharmacological treatment in the acute phase of AMI Demographic and clinical data in patients with AMI Laboratory parameters in patients with AMI Echocardiography assessment in patients with AMI Assessment of renal function in patients with AMI Assessement of chronic kidney disease stages I and II in patients with 86 - AMI Independent predictors of mortality at one year and at six months in patients with AMI Assessment of patients with STEMI Demographic and clinical data in patients with STEMI Echocardiography assessment in patients with STEMI Assessment of renal function in patients with STEMI Assessment of patients with NSTEMI Demographic and clinical data in patients with NSTEMI Echocardiography assessment in patients with NSTEMI Assessment of renal function in patients with NSTEMI DISCUSSIONS CONCLUSIONS LIMITATIONS OF THE STUDY BIBLIOGRAPHY ANNEXES Informed consent List of publications Abstract (romanian/english) Curriculum vitae (romanian) Curriculum vitae (english) Declaration of authenticity

9 ABREVIERI: SCA= sindrom coronarian acut BRC= boală renală cronică RFGe= rata filtrarii glomerulare estimată MDRD= modification in diet in renal disease API= angina pectorală instabilă IMA= infarct acut de miocard STEMI= ST segment elevation myocardial infarction NSTEMI= non ST segment elevation myocardial infarction CK (MB)= creatin-fosfochinaza (izoenzima MB) ctnt= troponina cardiacă T PTCA= angioplastia percutană coronariană transluminală EKG= electrocardiograma 2D-TTE= ecocardiografie 2D transtoracică FEVS= fracția de ejecție a ventriculului stâng BCI= boală cardiacă ischemică IMC= indicele de masă corporală CA= circumferința abdominală HDL= high density lipoprotein LDL= low density lipoprotein HTA= hipertensiune arterială IVS= insuficiența vetriculară stângă NYHA= New York Heart Association DZ= diabet zaharat HbA1c= hemoglobina glicată HLG= hemoleucograma PCR= proteina C reactivă BPOC= boală pulmonară obstructivă cronică SPSS= Statistical Package for Social Sciences 9

10 PARTEA GENERALĂ 1. INTRODUCERE Există o asociere puternică între boala renală cronică (BRC) și riscul de sindrom coronarian acut (SCA). Supravieţuirea pacienţilor cu BRC, este marcată de patologia cardiovasculară, datorită asocierii dintre factorii de risc coronarieni tradiţionali (hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, dislipidemia, hiperhomocisteinemia, antecedentele familiale de boală coronariană precoce, fumatul, obezitatea, sedentarismul) cu factori de risc neconvenţionali, precum inflamaţia, malnutriţia, anemia, albuminuria și stresul oxidativ (22, 26). Pacienții ce prezintă SCA, sunt frecvent afectați de BRC (1), care s-a dovedit a fi factor prognostic important de evoluție nefavorabilă, pe termen scurt și lung (1; 16). Prognosticul pacienților cu BRC, afectați de SCA nu este însă bine stabilit și definit. Multe studii recente prezintă BRC ca marker de prognostic clinic negativ, independent asociat riscului crescut de mortalitate cardiovasculară (21). Studii recente arată ca pacienţii cu BRC prezintă accelerarea procesului de ateroscleroză, cu extindere anatomică mai mare și prezența de la vârste mai mici (21). Dezvoltarea bolii aterosclerotice are loc începând cu primele stadii ale BRC (2), iar acest tip de pacient prezintă afectare arterială coronariană importantă (1). Interrelațiile dintre afectarea cardiacă cronică și BRC duc la agravarea bolii coronariene și la un risc crescut de evenimente cardiovasculare majore, decesul cardiac fiind o modalitate frecventă de deces la pacienții cu BRC, mai ales în stadiul final, cănd mortalitatea cardiovasculară este de 20 până la 40 de ori mai mari decât la pacienții fără BRC (17). O proporție semnificativă de pacienți cu SCA prezintă în momentul internării un grad de boală renală cronică, iar disfuncția renală reprezintă un factor prognostic important, pentru o evoluție nefavorabilă acești pacienți (16). Într-un studiu recent se arată că BRC în stadiul final asociază prognostic net nefavorabil la pacienții cu IMA. Numai 41% din pacienții participanți la studiu au supraviețuit la un an și numai 27% la doi ani de zile de la IMA (8). Alte studii recente arată că pacienții ce trec prin angioplastie percutană coronariană transluminală (PTCA) în urma unui SCA, prezintă o rată crescută de restenozare, iar acei pacienți care suferă o intervenție pentru bypass coronarian au o rată de supraviețuire mai mică decăt pacienții fără boală renală cronică (2). Același studiu arată că fiecare scădere a clereance-ului creatininei (ClCr) cu 10 ml/min este independent asociată cu creșterea riscului de mortalitate și de reinfarctizare, la pacienții cu SCA (2). 10

11 Pe de altă parte, datele privind consecințele BRC în stadiile incipiente (BRC stadiul I/II) la pacienții cu IMA sunt limitate și nu sunt clar evidențiate. Rao et al. a efectuat un studiu pe 38 de pacienți cu BRC ușoară-moderată ( RFGe ml/min/1.73 m²) și IMA. Aceștia au prezentat o rată crescută a mortalității iar BRC moderată a fost asociată independent cu mortalitate crescută la 30 de zile și la un an de la IMA (20). Există risc semnificativ crescut de morbiditate şi mortalitate la pacienţii cu boală renală, chiar formă uşoară, care suferă sindroame coronariene acute (4). Riscul cardiovascular este crescut incepând cu un grad de disfuncție minoră, frecvent prezentă la pacienții cu hipertensiune arterială esențială sau cu diabet zaharat (10). Alte studii recente arătă că BRC uşoară-moderată la pacienţii cu SCA, asociază creşterea mortalitatății prin evenimente majore cardiovasculare (21; 8). Studiul riscului cardiovascular crescut, în legatura cu disfunctția renală, a devenit astfel o prioritate. Cistatina C serică, este o proteină bazică, ce face parte din familia inhibitorilor de cistein proteaze, sintetizată la nivelul tuturor celulelor nucleate, filtrată liber glomerular și reabsorbită în tubii contorți proximali. Cistatina C a fost propusă ca marker pentru disfuncția renală ușoară, utilizat în schimbul creatininei serice (24). Cistatina C este folosită în mod special pentru detectarea reducerilor mici ale RFGe (24). Studii recente arată cistatina C serică, mai sensibilă decât creatinina serică sau RFGe, în detectarea BRC incipiente și ca factor prognostic pentru evenimente cardiovasculare majore la pacienții cu SCA (23). 1. BOALA RENALĂ CRONICĂ 1.1. Definiție BRC reprezintă un proces fiziopatologic complex, cu etiologie multiplă, care are drept consecință alterarea ireversibilă a structurii și funcției nefronilor, conducând frecvent la boală cronică renală terminală (BRCT), situație în care supraviețuirea pe termen lung nu mai este posibilă în absența substituției cronice a funcției excretorii renale (dializă sau transplant renal) (4). Termenul oarecum sinonim, dar nu superpozabil de insuficiență renală cronică (IRC) a fost definit inițial ca diminuarea progresivă a ratei filtrarii glomerulare (RFG) sub 60 ml/min/1,73m² suprafață corporală. Termenul de boală cronică renală reprezintă un termen mai potrivit pentru a caracteriza disfuncția renală a rinichiului (4). Boala renală cronică este definită conform National Kidney Foundation 2000 (NKF 2000), (15), ca disfuncție renală mai mult de 3 luni, demonstrată prin anomalii funcționale sau structurale renale, cu sau fără scăderea ratei de filtrare glomerulare estimată (RFGe), sau printr-o scădere a valorii RFGe sub 60 ml/min/1.73 m² mai mult de 3 luni de zile, cu sau fără alterarea 11

12 funcției renale. Disfuncția renala poate fi diagnosticata prin evidentierea anomaliilor structurale, prin analize de sange, sau de urina si prin metode de imagistica (Rainer). Calcularea ratei filtrarii glomerulare estimată este recomandată pentru evaluarea funcției renale și poate fi efectuată cu ajutorul ecuațiilor de tipul Modification of Diet in Renal Disease (MDRD) sau formula Cockroft- Gault (14, 5). Totuși aceste ecuații au o precizie limitată și pot subestima RFGe la nivele mai mari de 60ml/min/1.73m Epidemiologie În Statele Unite ale Americii, 4,4 milioane de persoane prezintă BRC în stadiul 3, iar cel puțin în stadiile 4 și 5. În țările europene occidentale, prevalența BRC în stadiile 3-5 (RFG 60 ml/min/m²) este cel puțin 10% din populația generala adultă, neselecționată. Cifre asemănătoare (11%) sunt valabile şi pentru România, indiferent de regiunea geografică. Populaţia vârstnică (> 65 de ani) prezintă o prevalenţă şi mai ridicată a bolii renale cronice (20%). BRC este considerată actualmente în primul rând o boală a vârstnicului (4). De asemenea, proporţia de pacienţi cu BRC este net mai ridicată în rândul populaţiei cu boală cardiovasculară. Incidenţa cazurilor noi de BRC terminală care beneficiază de substituţia funcţiei renale prin dializă sau transplant este de /1 milion indivizi din populaţia generală, cu tendinţă crescătoare pentru următorul deceniu. Numărul pacienţilor dializaţi cronic în lume a depăşit cifra de 1 milion, dar această cifră subestimează net numărul pacienţilor cu boală cronică de rinichi terminală, mulţi dintre aceştia, în special în ţările subdezvoltate, neavând acces la dializă sau transplant renal (4). Având în vedere creşterea speranţei de viaţă, creşterea prevalenţei diabetului zaharat, a bolilor cardiovasculare, dar în special a supravieţuirii după evenimente cardiovasculare majore, se aşteaptă o creştere exponenţială a numărului pacienţilor cu BRC. Ca urmare, boala renală cronică reprezintă o importantă problemă de sănătate publică (42). În plus, BRC reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori de risc cardiovascular (4) Fiziopatologia bolii renale cronice În BRC se produc invariabil leziuni progresive şi ireversibile ale nefronilor. Severitatea şi ritmul de progresie al acestor leziuni morfologice şi adaptărilor fiziopatologice la nivel renal sunt foarte variabile de la o afecţiune la alta şi de la un individ la altul, funcţie de cumularea şi intensitatea anumitor factori de progresie (4). BRC progresează inexorabil, indiferent de natura agresiunii iniţiale şi chiar după dispariţia factorului iniţiator. Progresia BCR implică mecanisme nespecifice (comune tuturor pacienţilor 12

13 cu BCR moderată - avansată, indiferent de natura nefropatiei iniţiale). Aceste mecanisme sunt responsabile de leziuni glomerulare (glomeruloscleroză) şi, cel puţin în egală măsură importante, de leziuni de fibroză interstiţială (4). Datele clinice şi studiile experimentale au relevat unii factori de progresie, tratarea lor ducând la încetinirea progresiei insuficienţei renale: HTA, proteinuria, angiotensina II, hiperlipidemia, retenţia de fosfaţi, retenţia de fier, acidoza metabolică şi producţia crescută de amoniu (4) Boala renală cronică și riscul cardiovascular Boala cardiovasculară este cea mai frecventă şi cea mai importantă complicaţie în contextul BRC, mai ales în stadiile 4 și 5, având în vedere că principala cauză de deces la pacienţii cu BRC este reprezentată de evenimentele cardiovasculare (40-50% din cazuri) (4). Prevalenţa complicațiilor cardiovasculare creşte linear cu gradul bolii renale cronice, fiind prezente la majoritatea pacienţilor cu BRC încă înaintea stadiului final (4). Hipertensiunea arterială (HTA) este de regulă severă și sunt frecvent prezente stigmate ale lezării organelor - ţintă prin HTA (4). HTA este de cele mai multe ori volum - dependentă, astfel că restricţia hidro - salină şi utilizarea unui diuretic de ansă în doze mari pot duce la ameliorarea semnificativă a nivelurilor tensionale (4). Cardiomiopatia uremică este caracterizată prin hipertrofie ventriculară stîngă (HVS), urmată de dilataţia ventriculului stâng (VS) şi, în final, de insuficienţă cardiacă cronică (ICC). Factorii majori de risc pentru cardiomiopatia uremică sunt reprezentaţi de HTA şi de anemia renală. Ca urmare, este foarte important tratamentul intensiv, precoce, în stadiile incipiente ale BCR, al acestor factori de risc, care poate duce la prevenţia, în parte, a dezvoltării anomaliilor structurale şi funcţionale cardiace (4). Doar 16% din pacienţii dializaţi au ecocardiograme complet normale, în timp ce alţi 16% prezintă disfuncţie sistolică. Durata medie până la apariţia insuficienţei cardiace clinic manifeste este de doar 38 luni la pacienţii uremici cu HVS şi de 19 luni la cei cu disfuncţie sistolică decelabilă ecografic (4). Insuficienţa cardiacă cronică la pacientul cu BRC, reprezintă o complicaţie frecventă a cardiomiopatiei uremice. Disfuncţia cardiacă cronică este asociată cu o supravieţuire redusă a pacientului uremic în dializă (4). Cardiopatia ischemică este frecventă la pacientul cu BRC, fiind deseori o consecinţă a factorilor care au determinat şi boala renală cronică. Mai mult, la pacientul cu boală cronică de rinichi severă, ateroscleroza are un caracter accelerat, prin cumularea factorilor de risc cardiovascular tradiţionali, dar şi a unora specifici uremiei (disfuncţie endotelială severă, status pro - oxidativ crescut, acumulare de produşi de glicozilare avansată, toxemie uremică) (4). Pacientul cu BRC este frecvent dislipidemic, cu predominaţa hipertrigliceridemiei, dar şi hipercolesterolemia este relativ frecventă (4). Hipercolesterolemia asociază o supravieţuire mai bună (în comparaţie cu subiectul cu BRC normo -, dar mai ales hipo-colesterolemic). Acest 13

14 fenomen poartă denumirea de epidemiologie inversă (4). Boala periferică arterială şi boala cerebrovasculară prezintă o frecvenţă crescută la pacientul cu BRC şi asociază prognostic de regulă negativ. Evaluarea clinică şi imagistică a pacienţilor cu BRC și factori de risc sau alte stigmate pentru ateroscleroză, este obligatorie. Tulburările de ritm şi de conducere reprezintă o complicaţie relativ frecventă la pacientul cu uremie cronică, având în vedere patologia cardiacă subiacentă, dar şi frecvenţa crescută a anomaliilor electrolitice (în principal hiperkalemia). Tulburările de ritm pot avea deseori un caracter malign, fiind asociate cu un risc crescut de moarte subită cel mai frecvent prin fibrilaţie ventriculară, precedată de tahicardie ventriculară şi/sau de extrasistolie ventriculară (4). În mod particular, la pacientul cu BRC sunt posibile blocuri atrio - ventriculare de grad înalt, favorizate de calcificările extensive ale ţesutului de conducere cardiac. La pacientul renal, arterele sunt mai rigide, ca urmare a acţiunii HTA severe, dar şi a unor factori specifici uremiei, cum ar fi calcificările vasculare extensive, status-ul oxidativ modificat, acumularea de produşi de glicozilare avansată, activarea sistemului renină angiotensină aldosteron și suprasolicitarea continuă de volum şi presiune. Consecinţele clinice ale arteriosclerozei sunt reprezentate de hipertrofia ventriculară stângă, ischemia miocardică cronică (chiar şi în absenţa leziunilor aterosclerotice coronariene semnificative), creşterea morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare (15). Datorită afectării CV severe, în condiţiile tulburărilor hidroelectrolitice (în primul rând al hiperkalemiei) pacienţii uremici prezintă un risc crescut de moarte subită. Pericardita uremică reprezintă o complicaţie relativ rară a sindromului uremic, însă potenţial ameninţătoare de viaţă prin riscul de dezvoltare al tamponadei cardiace (4). Există studii mari epidemiologice și intervenționale ce au identificat factorii de risc care asociază o rată crescută de motalitate și morbiditate cardiovasculară la pacienții cu BRC. Sunt evidențiați factori de risc tradiționali, întalniți la toate categoriile populaționale, dar și factori de risc neconvenționali, asociați în mod specific uremiei cronice. Factorii de risc cardiovasculari tradiționali precum tensiunea arterială, nivelul colesterolului seric, obezitatea sau homocisteinemia, explică doar parțial mortalitatea cardiovasculară crescută a pacienților cu disfuncție renală. Factorii de risc cardiovasculari tradiționali precum tensiunea arterială, nivelul colesterolului seric, obezitatea sau homocisteinemia, explică doar parțial mortalitatea cardiovasculară crescută a pacienților cu disfuncție renală. 14

15 Tabel 1 Factori de risc cardiovascular la pacienții cu boală renală cronică Factori de risc traditionali Varsta Hipertensiunea arteriala Sexul masculin Diabetul zaharat Hiperhomocisteinemia Obezitatea Fumatul Hiper-LDL-colesterolemia Hipo-HDL-colesterolemia Lipoproteina a crescută Hiperfibrinogenemia Antecedente familiale de boală coronariană precoce Sedentarismul Factori de risc neconventionali Anemia Malnutriția Inflamația Hipertrofia ventriculară stângă Hipotensiunea arterială Hipohomocisteinemia Hiperfosfatemia Stresul oxidativ Proteinuria Hipocolesterolemia Arterioscleroza Bioincompatibilitatea sistemelor de dializă Disfuncția endotelială Supraîncărcarea cu fier Medicația imunosupresoare În trial-ul British Regional Heart Study, valoarea creatininei de la 1,7 până la 2,3 mg/dl asociază o creștere de 2-4 ori a riscului cardiovascular (4). Din datele United States Renal Data System (51) reiese că rata morbidității și cea a mortalității cardiovasculară la pacienții cu boală renală cronică este de 4 ori mai mare decăt în populația generală, iar riscul de moarte subită cardiovasculară este de 3 ori mai mare. Aceste date subliniază faptul că disfuncția cardiovasculară apare precoce la pacienții cu boală renală cronică iar acești pacienți sunt expuși timp îndelungat factorilor de risc (ca hipertensiunea arterială, dislipidemia, anemia și proteinuria) înainte de a se ajunge la stadiul final al bolii renale cronice. Timpul îndelungat de expunere la factorii de risc face să crească probabilitatea dezvoltării complicațiilor cardiovasculare ( 4) 15

16 Boala renală cronică ușoară moderată și riscul cardiovascular Experții consideră că riscul cardiovascular este crescut începând cu un grad de disfunție ușoară renală (RFGe ml/min/m²), frecvent prezentă la pacienții cu hipertensiune arterială esențială sau cu diabet zaharat. În studiul de mari dimensiuni, National Health Nutrition Examination Survey II, boala renală cronică ușoară/moderată s-a asociat independent cu un risc cardiovascular crescut. Astfel, în comparație cu pacienții cu o rată a filtrării glomerulare estimată normală, peste 90 ml/min/m², cei cu BRC au prezentat un risc de deces de cauză cardiovasculară, crescut cu 68% (17). La pacienții cu BRC ușoară - moderată, orice reducere cu 10 ml/min a RFG a fost asociată cu o creștere a riscului cardiovascular cu 5%. În alți termeni, creșterea minoră a creatininei serice cu 0,1 mg/dl determină o augmentare a riscului cardiovascular cu 4% (4). Datele medicinei bazate pe dovezi evidențiază din ce în ce mai clar că riscul de evenimente cardiovasculare majore și de deces de cauză cardiovasculară crește în paralel cu avansarea gradului disfuncției renale (4). Într-un studiu recent, pacienții cu disfuncție renală ușoară (creatinină între 1,5 și 3 mg/dl), supravegheați timp de 4 ani, au prezentat în 10% dintre cazuri, evenimente cardiovasculare majore, față de numai 3,5% la pacienții fără disfuncție renală. Într-un alt studiu de amploare, subiecții cu BRC stadiul I și II, au prezentat cu 40% mai multe evenimente cardiovasculare majore, în comparație cu cei cu funcție renală normală (30). Disfuncția renală reprezintă în acest studiu, un factor de risc cardiovascular independent de prezența diabetului zaharat, a hipertensiunii arteriale sau a proteinuriei. În ciuda acestei evidențe covârșitoare privind insuficiența renală ușoară ca factor de risc cardiovascular, practica medicală curentă înregistrează o îngrijorătoare ignorare a disfuncției renale la pacienții de mare risc, cum sunt diabeticii sau cei cu hipertensiune arterială esențială (16) Factori tradiționali de risc cardiovascular la pacienții cu BRC Hipertensiunea arterială Este un fapt cunoscut acela că hipertensiunea arterială reprezintă un factor de risc cardiovascular important, la nivelul populației generale. Studii recente arată că o creștere cu 5-6 mmhg a TA diastolice (TAD) sau cu 10 mmhg a TA sistolice (TAS) se asociază cu o creștere de 50% a riscului de insuficiență cardiacă, cu 35-40% a riscului de accident vascular cerebral și 16

17 cu 20-25% a riscului de cardiopatie ischemică (13). Deasemenea odată cu apariția HTA, crește și riscul de hipertrofie ventriculară stângă (HVS), care asociaza un risc de două ori mai mare de insuficiență cardiacă și de cardiopatie ischemică, independent de nivelul TA (9). Tot HVS crește de 4 până la 9 ori riscul aritmiilor ventriculare maligne (8). La pacienții dializați, rata mortalității cardiovasculare este de 2,2 ori mai mare la pacienții cu o TA medie (TAM) peste 98 mmhg (=130/80 mmhg), față de pacienții cu o TAM de sub 98 mmhg. Trial-ul recent a lui Foley et al. arată că fiecare creștere cu 10 mmhg a TAM asociază o creștere cu 48% a riscului de HVS, cu 39% a riscului de cardiopatie ischemică de novo și cu 44% a riscului de apariție a insuficienței cardiace (4) Diabetul zaharat Diabetul zaharat (DZ) reprezintă principala cauză a bolii renale cronice la 15-40% dintre pacienții hemodializați cronici, tipul 2 fiind predominant (4). Pacienții cu DZ și BRC prezintă un risc cardiovascular foarte înalt (4). Într-un studiu de amploare, riscul apariției bolii cardiace ischemice a fost de 4 ori mai mare iar mortalitatea cardiovasculară a fost de 2 ori mai mare la pacienții cu diabet zaharat față de cei non-diabetici (4). Boala coronariană apare frecvent în cadrul acestei populații și este adesea asimptomatică. În studiul lui Manske et al., din 1993, un lot de pacienți diabetici asimptomatici au fost supuși coronarografiei, în cadrul evaluării pretransplant renal și 88% dintre aceștia au fost depistați cu stenoze coronariene semnificative (4). Dintre pacienții cu DZ care intră într-un program de dializă, 24% ajung la deces în primul an și 45% dintre aceste decese vor fi de cauză cardiovasculară. Ritz et al. arată o mortalitate cardiovasculară de 4,8 ori mai mare la diabeticii de tip 1 și de 3 ori mai mare la diabeticii de tip 2 față de cei din grupul de non-diabetici (17). Incidența infarctului miocardic și a morții subite cardiace, ca si cauze de deces, sunt mai frecvent întălnite la diabetici decât la non-diabetici (4). Mortalitatea în urma unui infarct miocardic acut este mai mare la pacienții cu boală renală cronică și diabet decât la cei non-diabetici, atât pe termen scurt (62,3% vs. 55,4%, după un an), cât și pe termen lung (93,3% vs. 86,9%, după 5 ani) (3). Disfuncția vasculară produsă de hiperglicemie a fost explicată prin implicarea a 4 mecanisme moleculare: 1) creșterea producerii de polioli; 2) creșterea formării de produși de glicozilare avansată (AGE); 3) activarea sistemului protein-kinazei C (PKC); 17

18 4) creșterea producerii de hexozamine. Toate aceste mecanisme duc la creșterea stresului oxidativ vascular (4) Dislipidemia Hiperlipidemia este caracteristică sindromului nefrotic (SN) și apare la acest grup de pacienți în proporție de % (4). Dislipidemia este direct proporțională cu nivelul proteinuriei și este invers proporțională cu albuminemia (4). Acest tip de dislipidemie nu are relații cu etiologia SN și nu apare însoțită de semne clinice precum xantelasmele, xantoamele sau arcul cornean, prezente în dislipoproteinemiile primare. Profilul lipidic plasmatic este reprezentat de: a) creșterea constantă a colesterolului total și a LDL-colesterolului; b) creșterea apolipoproteinei B (apo-b), paralelă cu LDL-colesterolul; c) creșterea lipoproteinei a; d) HDL cu fracția HDL 3 crescută și fracția HDL 2 scăzută (4); e) creșterea variabilă a trigliceridelor, cu ser clar, opalescent sau chiar lăptos; f) LDL bogat în trigliceride și în LDL mici și dense (sdldl), fracțiunile cele mai aterogene; g) creșterea lipoproteinelor VLDL și LDL în 2/3 din cazuri, numai a LDL în 1/3 din cauri, sau numai a VLDL în 7% din cazuri (43). Mecanismele acestei hiperlipidemii sunt incomplet elucidate dar se știe că sunt implicați mai mulți factori importanți (43): 1) scăderea activității lipoprotein-lipazei, enzimă scăzută în țesutul adipos, cu un deficit relativ de apo-c II (activator al enzimei); 2) scăderea funcției receptorului LDL; 3) producție crescută hepatică de VLDL, ca reacție la proteinurie. Sinteza VLDL este invers proporțională cu albuminemia și scade după administrarea de albumină iv; 4) creșterea sintezei de HDL 3 și un defect în sinteza HDL 2; 5) acumularea exagerată de mevalonat, precursor al colesterolului, ce se acumulează în SN, prin reducerea excreției renale și a unui defect de catabolizare, stimulând astfel sinteza colesterolului Lipoproteina (a) Lipoproteina (a) (Lp a) reprezintă o moleculă asemănătoare LDL, ce conține apolipoproteinele apo B-100 și apo (a), aceasta din urmă fiind extrem de polimorfă, cu peste 30 18

19 de izoforme (4). Lp (a) se găsește în concentrații serice variabile iar la aproximativ 80% din populația generală, aceasta are o valoare de sub 30 mg/dl, mai mare la afro-americani decât la albi (4). Lp (a) promovează fazele precoce dar și pe cele tardive ale procesului de aterogeneză (18). La nivelul populației generale există o corelație directă semnificativă între nivelul Lp (a) și prevalența bolii coronariene (38.). Există o sinteză crescută a Lp (a), probabil secundară proteinuriei, din moment ce Lp (a) se reduce după diminuarea proteinuriei sub tratament cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (41). Sa constatat ca la pacienții cu BRC avansată cât și la cei dializați cronic, lipoproteina (a) se gasește în concentrație crescută în plasmă ( 46). Cauzele acestei creșteri poate fi explicată prin reducerea excreției și a metabolizării renale, cât și prin intervenția unor factori inflamatori (46). Există studii ce sugerează că Lp (a) reprezintă un factor de risc cardiovascular independent la pacienții cu BRC (4; 46) Obezitatea În populația generală, obezitatea ( definită ca indice al masei corporale mai mare de 30 kg/m²) se asociază, printre altele, cu un risc crescut de hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip 2 (47). American Heart Association (AHA) a desemnat, în 1998, obezitatea drept un factor major de risc pentru cardiopatia ischemică. La pacienții cu BRC în stadiul final au fost raportate studii ce prezintă corelații inverse între IMC și morbi-mortalitate. Acest paradox a mai fost observat și pentru alți factori de risc tradiționali, cum ar fi hipertensiunea sau hipercolesterolemia ( 47). Fleischmann et al. în 2001 au investigat un grup de 1300 de pacienți supuși hemodializei, urmăriți timp de un an, și au arătat că cei supraponderali sau obezi au avut o rată de supraviețuire semnificativ mai mare decât cei cu IMC normal sau scăzut Fumatul Fumatul reprezintă un binecunoscut factor de risc cardiovascular major în populația generală. În grupul pacienților supuși hemodializei, fumatul este considerat ca factor de risc cardiovascular încă din urmă cu 20 de ani (42). Trial-ul CHOICE, investigând factorii de risc tradiționali la pacienții dializați, a arătat o incidență de 61% foști fumători și 15% actuali fumători, într-o populație de de pacienți hemodializați, față de 53% și respectiv 23% în populația generală, conform studiului NHANES III (NHANES). Fumatul asociază semnificativ modificările aterosclerotice carotidiene (studiul CREED, 1999) și boala vasculară periferică (USRDR, 1999). În ceea ce privește pacienții cu diabet zaharat supuși hemodializei, fumătorii au 19

20 o incidență crescută a infarctului miocardic (77% față de 13% la nefumători) și o supraviețuire mai redusă (9% față de 30% la nefumători la 5 ani de zile) (4). Riscul relativ de evenimente cardiovasculare majore la subiecții care au fumat între 11 și 25 de pachete pe an până în momentul transplantului a fost cu 56% mai mare, iar la cei care au fumat mai mult de 25 de pachete pe an a fost dublu, comparativ cu nefumătorii și fumătorii de 0 10 pachete pe an. Acest risc crescut dispare daca fumatul este abandonat cu cel puțin 5 ani înainte de transplant (4) Hiperhomocisteinemia Numeroase studii au arătat o asociere a hiperhomocisteinemiei cu un risc crescut de boli cardiovasculare, asemănător fumatului și hipercolesterolemiei (48). Hiperhomocisteinemia este frecvent intălnită la coronarieni, fără factori de risc tradiționali, în comparație cu cei fără hiperhomocisteinemie (4). Boushey et al. arată că orice crștere cu 5 ng/ml, peste limita normală de 10 ng/ml a homocisteinei, asociază o creștere de 60-80% a riscului de boală coronariană. Concentrația homocisteinei este semnificativ corelată cu riscul crescut de boală coronariană (4), infarct miocardic acut (26), atacuri ischemice și accidente vasculare cerebrale (2; 30), boală vasculară periferică (41) și tromboză venoasă (36). Un metaanaliză pe de pacienți (22) arată că hiperhomocisteinemia crește de 1,7 ori riscul de cardiopatie ischemică, de 2,5 ori riscul de boală cerebrovasculară și de 6,8 ori riscul de afectare vasculară periferică. Nivele plasmatice ridicate de homocisteină au fost descoperite frecvent la pacienții cu BRC în toate stadiile (4). Hiperhomocisteinemia este aproximativ proporțională cu gradul de scădere a RFGe (38). Hiperhomocisteinemia din BRC ar explica parțial prevalența mare a afectării vasculare la acești pacienți (4). Jungers et al. a arătat o creștere a homociteinemiei, în paralel cu degradarea funcției renale, precum și o asociere foarte importantă și independentă între hiperhomocisteinemie și rata complicațiilor cardiovasculare (49) Factori neconvenționali de risc cardiovascular la pacienții cu BRC Anemia renala La nivelul populației generale, anemia, indiferent de cauză, reprezintă un factor cunoscut de agravare a ischemiei miocardice și un factor determinant al dezvoltării și progresiei hipertrofiei ventriculare stângi (HVS), prin status hiperdinamic cu creșterea debitului cardiac și scăderea rezistenței vasculare periferice. 20

21 Rolul anemiei renale in geneza anomaliilor structurale cardiace la pacienții cu BRC a fost la inceput sugerat de paralelismul dintre gradul afectării renale, cel al severității anemiei și de prevalența anomaliilor structurale cardiace (4) Tulburările metabolismului fosfocalcic La pacienții cu BRC, calcificările cardiovasculare au o frecvență crescută (40-90%), survin cu de ani mai devreme, au o progresie mai rapidă și un impact semnificativ asupra morbi-mortalității cardiovasculare, în comparație cu populația generală (4). Hiperfosforemia întalnită frecvent la pacienții cu BRC (40-60%), contribuie la apariția și dezvoltarea calcificărilor vasculare prin: agravarea hiperparatiroidismului secundar, ce induce mobilizarea calciului din oase și depozitarea lui intravasculară și prin promovarea depunerii vasculare de calciu, sub formă de fosfat, în placile de aterom intimale (42) Inflamația și malnutriția Pacienții cu BRC, mai ales în stadii avansate și un aport alimentar insuficient cu malnutriție proteică, asociază morbiditate și mortalitate cardiovasculară crescută (4). Hipoaluminemia reprezintă un factor prognostic independent de deces, la pacienții cu BRC în stadiul terminal (4). Mecanismele prin care malnutriția protein-calorică determină creșterea mortalității, mai ales de cauză cardiovasculară, la pacienții cu BRC, răman puțin cunoscute. Totuși asocierea malnutriției cu inflamația sistemică, ar putea explica parțial această problemă (4). Nivele crescute de proteină C reactivă (PCR) asociază reducerea producției de albumină (44). Este sugerat faptul că inflamația este veriga ce leagă malnutriția de morbiditatea și mortalitatea cardiovasculară la pacienții cu BRC (4) Stresul oxidativ Stresul oxidativ este un ansamblu de alterări biochimice și structurale, ce rezultă în urma unei producții excesive de radicali liberi ai oxigenului și/sau a unui deficit al sistemelor protective antioxidante (4). Stresul oxidativ apare în toate stadiile ale BRC, deoarece este implicat în anumite complicații ale acesteia, cum ar fi anemia, malnutriția, ateroscleroza și infecțiile (4). Astfel stresul oxidativ contribuie la disfuncția endotelială, inflamație, ateroscleroză și glomeruloscleroză (4). În multe studii s-a arătat participarea speciilor reactive de oxigen (ROS) la patogeneza leziunilor renale din nefrite tubulointerstițiale, glomerulonefrite, insuficiență renală acută și cronică (8). 21

22 ROS sunt implicate și în disfuncția endotelială prin inactivarea oxidului nitric (4). La pacienții cu BRC a fost demonstrată și prezența mieloperoxidazei și ai unor subproduși ai lipoproteinelor modificate oxidativ de compușii clorurați în leziunile aterosclerotice (18) Boala renală cronică și boala coronariană Există o frecvență ridicată a ateroamelor calcificate la nivelul arterelor coronare ale pacienților cu BRC (4). Grosimea mediei pacienților cu BRC a fost semnificativ mai mare, la fel ca și grosimea intimei, față de pacienții fără BRC (31). Studiul lui Parfrey et al. arată că boala coronariană este prezentă la 1/3 din pacienți la inițierea dializei și că factorii de risc potențiali reversibili implicați, sunt hipertensiunea arterială, hipoalbuminemia și cardiomiopatia uremică (31). Modificările arteriale la pacienții cu BRC, apar în vasele mari și în vasele de dimensiuni reduse. Peretele arteriolelor intramiocardice este îngroșat prin hiperplazie și prin hipertrofie, ducând la afectarea rezervei coronariene atunci cănd necesarul de oxigen este crescut (30). În ceea ce privește simptomatologia, există o situație în care pacienții cu boală coronariană severă, nu prezintă simotome, cu toate că la coronarografie, au leziuni severe ale arterelor coronare (4). Cauzele acestui fenomen sunt neuropatia vegetativă uremică și diabetică, precum și posibil stilul de viață sedentar în cazul unor pacienți (1). Dintre enzimele miocardice folosite ca marker de necroză cardiacă, pentru diagnosticul de infarct miocardic acut, doar izoenzima CK-MB și troponinele cardiace T și I prezintă sensibilitate și specificitate acceptabile la pacienții cu BRC, însă la niveluri mai ridicate decât în populația generală (4). Un studiu recent a evidențiat rolul prognostic al troponinei T pentru mortalitatea coronariană; nivele crescute (peste percentilul 99) ale troponinei T au asociat, independent de alți factori de risc, o frecvență a decesului de 390% la 2 ani (50). Deasemenea riscul de mortalitate asociat cu valori crescute ale troponinei I, a fost de 210%. La pacienții cu BRC, a fost arătată o mortalitate la 2 ani, de 42%, la cei cu nivele ale troponinei T, de peste 0,1 ng/ml, comparativ cu cel care aveau valori sub această limită (46). Troponina T poate fi utilă în prezicerea prognosticului pe termen scurt al pacienților cu BRC, care prezintă sindroame coronariene acute (4). Un studiu recent arată că pacienții cu nivele ale troponinei T de peste 0,1 ng/ml, prezintă un risc crescut de infarct miocardic sau deces, indiferent de nivelul clearance-ului cratininic (4). Angiografia coronariană poate cuantifica cu precizie, prezența și severitatea bolii arterelor coronare, în populația generală. Aceasta ghidează decizia terapeutică, având în vedere faptul că supraviețuirea pacienților este direct proporțională cu severitatea leziunilor ischemice determinate angiografic (4). La pacienții cu BRC, există rețineri legate de nefropatia la substanțele de contrast, deși riscul poate fi redus prin selecția atentă a pacienților și evitarea 22

23 deshidratării. Chiar și la efectuarea angioplastiei coronariene, incidența scăderilor semnificative ale funcției renale, este foarte redusă (14). Există studii ce arată o protecție împotriva nefrotoxicității substanțelor de contrast, prin administrarea de N-acetil-cisteină per os, înainte și după administrarea substanței de contrast iodate (10). În cazul sindroamelor coronariene acute, utilizarea trombolizei, a beta-blocadei, controlul tensiunii arteriale, optimizarea hematocritului și terapia antiagregantă, sunt recomandate la pacienții cu BRC. Terapia de prevenție secundară la pacienții cu BRC și SCA, trebuie să cuprindă și medicația hipolipemiantă cu inhibitori de HMG CoA-reductază (statine). Administrarea inhibitorilor de enzimă de conversie, este recomandată la pacienții cu BRC și SCA, conform trial-ului HOPE (4). Datorită naturii predominant calcifice a leziunilor aterosclerotice coronariene, la pacienții cu BRC, controlul optim al produsului calciu-fosfor, paratiroidectomia la cei cu hiperparatiroidism sever și evitarea administrarii de vitamina D3 la pacienții cu boală osoasă adinamică și/sau la cei cu calcificări cardiovasculare severe, sunt obligatorii (4). Pacienții cu nivele ridicate ale homocisteinei serice (peste 10 µmol/l), trebuie tratați cu acid folic per os și vitamina B12, cu scop vasculoprotectiv (4). Comitetul European de Experți (Medical Expert Group 2000) recomandă tratamentul cu aspirină în doză antiagregantă la toți pacienții cu IMA și BRC, în toate stadiile. Cu privire la modalitățile de revascularizare, Herzog et al. arată într-o metaanaliză cu date din United States Renal Data System (51), mortalitate intraspitalicească mai ridicată la pacienții cu bypass coronarian, comparativ cu cei cu angioplastie percutană coronariană (PTCA) (12,5% vs. 5,4%), dar cu supraviețuire la 2 ani fără evenimente (reinfarctizare sau deces cardiovascular), mai bună la cei cu bypass comparativ cu cei cu PTCA (71,3% vs. 62%) (9). Pacienții cu BRC și IMA cu PTCA, prezintă o rată crescută de restenozare (între 41% și 80%), în comparație cu 33% la pacienții fără BRC (9). Cauzele ratei crescute de restenozare implică mai mulți factori: - mai mulți pacienți cu BRC și boală a aretrelor coronariene, ce prezintă diabet zaharat. - nivele crescute de fibrinogen la ce cu BRC, în comparație cu pacienții fără BRC. - lumenul vaselor afectate este redus în dimensiuni, prin hiperplazia mediei și intimei vasculare. - procedura de revascularizare este îngrunată prin existența calcificărilor coronariene extensive. Este recomandată angiografia de control, la 6-12 luni post-ptca, pentru eventuale restenozări (4). By-pass-ul coronarian la pacienții cu BRC asociază în multe studii mortalitate crescută, la 30 de zile și frecvente complicații hemoragice, față de pacienții fără BRC (20). BRC ușoară reprezintă un factor de risc independent, pentru prognostic negativ, după by-pass (20). 23

24 Revascularizarea coronariană prin by-pass reduce rata evenimentelor cardiace la pacienții cu BRC cu DZ și stenoză asimptomatică de artere coronare (4). Riscul revascularizării prin PTCA sau by-pass este mai mare la pacienții cu BRC, comparativ cu populația generală, necesitând o evaluare mai atentă, în echipă multidisciplinară (nefrolog, cardiolog, anestezist și chirurg cardiac) (4) Biomarkeri de disfuncție renală Proteinuria Rolul proteinuriei în progresia bolilor renale spre insuficiență renală cronică este binecunoscut. Proteinuria masivă (din sindromul nefrotic) exercită un efect nefrotoxic direct, proporțional cu marimea excreției urinare de proteine (4). Pacienți cu BRC prezintă o rată foarte mare a mortalității cardiovasculare încă din stadiile inițiale ale BRC, rata mortalității crescând impresionant la pacienții în program de substituție a funcției renale. Datele actuale confirmă impactul proteinuriei un marker al disfuncției endoteliale asupra morbidității și mortalității generale și cardiovasculare (4). Culleton și col. (2000) au examinat o populație vârstnică inclusă în studiul Framingham în perspectiva analizării asocierii dintre proteinurie și incidența bolii ischemice coronariene, mortalității cardiovasculare și mortalității generale. Proteinuria a reprezentat un factor independent de risc pentru mortalitatea generală și cardiovasculară, la femei, riscul de deces amplificându-se de 1,3-1,6 ori, în prezența excreției urinare crescute de proteine (10) Microalbuminuria Microalbuminuria (MA) reprezintă o excreție urinară de albumină peste limitele considerate fiziologice, dar sub nivelul unei proteinurii manifeste, detectabile prin tehnicile de laborator uzuale. MA poate fi definită în funcție de excreția urinară de albumină cotidiană ( mg/24h) sau de cea nocturnă ( microgr/min). Diferiți autori raportează o frecvență a microalbuminuriei de 5-10% în populația generală, de 10-40% la pacienții cu HTA esențială (4) și de 16-40% la pacienții cu DZ (30). Prevalența microalbuminuriei depinde de vârsta medie a cohortei luate în studiu, de proporția subiecților obezi sau fumatori și de acuratețea tehnicilor de determinare. De asemenea, excreția urinară de albumină este influențată de aportul proteic și de activitatea fizică. La pacienții cu DZ, microalbuminuria reprezintă un marker precoce al nefropatiei diabetice și indică un risc crescut de evoluție către stadiul de proteinurie manifestă (11). 24

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice "Îmbunătăţirea proceselor şi activităţilor educaţionale în cadrul programelor de licenţă şi masterat în domeniul

More information

1 Bazele bolii cardiace ischemice (BCI)

1 Bazele bolii cardiace ischemice (BCI) 1 Bazele bolii cardiace ischemice (BCI) Definiţia BCI 1.1 Definiţia BCI Boala cardiacă ischemică (BCI) sau cardiopatia ischemică (CI) reprezintă manifestarea aterosclerozei la nivelul arterelor coronare.

More information

GHID DE TERMENI MEDIA

GHID DE TERMENI MEDIA GHID DE TERMENI MEDIA Definitii si explicatii 1. Target Group si Universe Target Group - grupul demografic care a fost identificat ca fiind grupul cheie de consumatori ai unui brand. Toate activitatile

More information

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Sumar 1. Indicele de refracţie al unui mediu 2. Reflexia şi refracţia luminii. Legi. 3. Reflexia totală 4. Oglinda plană 5. Reflexia şi refracţia luminii în natură

More information

Implicarea factorilor de risc cardiovascular în apariţia complicaţiilor hipertensiunii arteriale

Implicarea factorilor de risc cardiovascular în apariţia complicaţiilor hipertensiunii arteriale 4 PRACTICA MEDICALÅ CERCETARE ŞTIINºIFICÅ Implicarea factorilor de risc cardiovascular în apariţia complicaţiilor hipertensiunii arteriale Involvement of cardiovascular risk factors in occurrence of hypertension

More information

PACHETE DE PROMOVARE

PACHETE DE PROMOVARE PACHETE DE PROMOVARE Școala de Vară Neurodiab are drept scop creșterea informării despre neuropatie diabetică și picior diabetic în rândul tinerilor medici care sunt direct implicați în îngrijirea și tratamentul

More information

EPIDEMIOLOGIE GENERALĂ. Dr. Cristian Băicuş Medicală Colentina, 2005

EPIDEMIOLOGIE GENERALĂ. Dr. Cristian Băicuş Medicală Colentina, 2005 EPIDEMIOLOGIE GENERALĂ Dr. Cristian Băicuş Medicală Colentina, 2005 metodologia cercetării (validitate) = EPIDEMIOLOGIA CLINICĂ cercetare clinică ŞI BIOSTATISTICA articol, prezentare evaluarea critică

More information

MANAGEMENT OF MODIFIABLE STROKE

MANAGEMENT OF MODIFIABLE STROKE MANAGEMENTUL FACTORILOR DE RISC MODIFICABILI PENTRU ACCIDENTE VASCULARE CEREBRALE... Membru corespondent al A.Ş.M. Stanislav GROPPA, conferenţiar universitar Eremei ZOTA, USMF Nicolae Testemiţanu MANAGEMENT

More information

15. BOALA CRONICĂ DE RINICHI

15. BOALA CRONICĂ DE RINICHI 15. BOALA CRONICĂ DE RINICHI 15.1. Definiţia şi epidemiologia bolii cronice de rinichi (BCR) Boala cronică de rinichi (BCR) reprezintă un proces fiziopatologic complex, cu etiologie multiplă, care are

More information

ANALIZA DE SITUAŢIE I. Date statistice A. Internaţionale

ANALIZA DE SITUAŢIE I. Date statistice A. Internaţionale ANALIZA DE SITUAŢIE I. Date statistice A. Internaţionale Presiunea arterială crescută este principalul factor de risc pentru deces şi disabilitate la scară globală, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

More information

Angioplastia coronariană percutană

Angioplastia coronariană percutană Capitolul 20 Angioplastia coronariană percutană Iulian Călin, Dan Deleanu Boala coronariană, prin diferitele sale forme de manifestare, reprezintă afecţiunea cel mai frecvent întâlnită la nivel mondial

More information

SUMMARY OF PHD. THESIS RESEARCH ON ALUMINUM VACUUM CASTING OF COMPLEX PARTS

SUMMARY OF PHD. THESIS RESEARCH ON ALUMINUM VACUUM CASTING OF COMPLEX PARTS Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Eng. Alina Ioana LUCA SUMMARY OF PHD. THESIS RESEARCH ON ALUMINUM VACUUM CASTING

More information

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) Semnale şi sisteme Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) http://shannon.etc.upt.ro/teaching/ssist/ 1 OBIECTIVELE CURSULUI Disciplina îşi propune să familiarizeze

More information

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mecanismul de decontare a cererilor de plata Mecanismul de decontare a cererilor de plata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) Ministerul Fondurilor Europene - Iunie - iulie

More information

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Barionet 50 este un lan controller produs de Barix, care poate fi folosit in combinatie cu Metrici LPR, pentru a deschide bariera atunci cand un numar de

More information

Prevalenţa sindromului metabolic în populaţia hipertensivă şi riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare aterosclerotice

Prevalenţa sindromului metabolic în populaţia hipertensivă şi riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare aterosclerotice PRACTICA MEDICALÅ 17 CERCETARE ŞTIINºIFICÅ Prevalenţa sindromului metabolic în populaţia hipertensivă şi riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare aterosclerotice Prevalence of metabolic syndrome within

More information

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate 3 noiembrie 2017 Clemente Kiss KPMG in Romania Agenda Ce este un audit la un IMM? Comparatie: audit/revizuire/compilare Diferente: audit/revizuire/compilare

More information

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Structura și Organizarea Calculatoarelor Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Chapter 3 ADUNAREA ȘI SCĂDEREA NUMERELOR BINARE CU SEMN CONȚINUT Adunarea FXP în cod direct Sumator FXP în cod direct Scăderea

More information

TEHNICAL UNIVERSITY OF CLUJ-NAPOCA CONTRIBUTIONS AND RESEARCHREGARDING ROBOT CONTROL BASED ON IMAGE PROCESSING

TEHNICAL UNIVERSITY OF CLUJ-NAPOCA CONTRIBUTIONS AND RESEARCHREGARDING ROBOT CONTROL BASED ON IMAGE PROCESSING Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1 Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice

More information

Procesarea Imaginilor

Procesarea Imaginilor Procesarea Imaginilor Curs 11 Extragerea informańiei 3D prin stereoviziune Principiile Stereoviziunii Pentru observarea lumii reale avem nevoie de informańie 3D Într-o imagine avem doar două dimensiuni

More information

Pacienţii cu diabet zaharat tip 2 în practica asistenţei medicale prim

Pacienţii cu diabet zaharat tip 2 în practica asistenţei medicale prim 5 PRACTICÅ MEDICALÅ CERCETAREA ŞTIINºIFICÅ Pacienţii cu diabet zaharat tip 2 în practica asistenţei medicale prim Type 2 diabetes in primary medical assistance practice Prof. Univ. Dr. AFILON JOMPAN, Dr.

More information

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N Pentru a putea vizualiza imaginile unei camere web IP conectată într-un router ZTE H218N sau H298N, este necesară activarea serviciului Dinamic DNS oferit de RCS&RDS, precum și efectuarea unor setări pe

More information

STUDIUL PROCESELOR INFLAMATORII ŞI

STUDIUL PROCESELOR INFLAMATORII ŞI UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA ŞCOALA DOCTORALĂ STUDIUL PROCESELOR INFLAMATORII ŞI METABOLICE LA UN LOT DE PACIENłI CU DEFICIT COGNITIV TEZĂ DE DOCTORAT - REZUMAT CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:

More information

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 2-4, Sector 1, CAIET DE SARCINI Obiectul licitaţiei: Kick off,

More information

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR. T. POPA, IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ. Rezumatul tezei de doctorat HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ SISTOLICĂ IZOLATĂ

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR. T. POPA, IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ. Rezumatul tezei de doctorat HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ SISTOLICĂ IZOLATĂ UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR. T. POPA, IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ Rezumatul tezei de doctorat HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ SISTOLICĂ IZOLATĂ Conducător ștințific: Prof. Dr. Georgeta Datcu Doctorand:

More information

Ec. Roxana Mirela GĂZDAC SUMMARY. PhD THESIS

Ec. Roxana Mirela GĂZDAC SUMMARY. PhD THESIS Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1 Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice

More information

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) ARBORI AVL (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) Georgy Maximovich Adelson-Velsky (Russian: Гео ргий Макси мович Адельсо н- Ве льский; name is sometimes transliterated as Georgii Adelson-Velskii)

More information

I NTRODUCERE CERCETARE

I NTRODUCERE CERCETARE Management în sănătate STUDIU PRIVITOR LA FACTORII DE RISC POTENŢIALI PENTRU SUSCEPTIBILITATEA DE INSUFICIENŢĂ RENALĂ CRONICĂ, ÎN REGIUNEA HAIL, REGATUL ARABIEI SAUDITE Ibrahim Abdelmajeed GINAWI 1, Hussain

More information

STUDIUL SINDROMULUI METABOLIC ÎN POPULAŢIA UNEI COMUNITĂŢI RURALE DIN ROMÂNIA

STUDIUL SINDROMULUI METABOLIC ÎN POPULAŢIA UNEI COMUNITĂŢI RURALE DIN ROMÂNIA UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GRIGORE T. POPA" - IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT STUDIUL SINDROMULUI METABOLIC ÎN POPULAŢIA UNEI COMUNITĂŢI RURALE DIN ROMÂNIA Conducător

More information

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018 Evoluția pieței de capital din România 09 iunie 2018 Realizări recente Realizări recente IPO-uri realizate în 2017 și 2018 IPO în valoare de EUR 312.2 mn IPO pe Piața Principală, derulat în perioada 24

More information

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii www.pwc.com/ro Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii 1 Perioada de observaţie - Vânzarea de stocuri aduse în garanţie, în cursul normal al activității - Tratamentul leasingului

More information

Subiecte Clasa a VI-a

Subiecte Clasa a VI-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul numarului intrebarii

More information

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip 26/07/2015 Download mods euro truck simulator 2 harta Harta Romaniei pentru Euro Truck Simulator

More information

COMUNICAT DE PRESĂ Comunicat de presă EMA referitor la actualizarea recomandărilor privind administrarea ibuprofenului în doze mari

COMUNICAT DE PRESĂ Comunicat de presă EMA referitor la actualizarea recomandărilor privind administrarea ibuprofenului în doze mari COMUNICAT DE PRESĂ Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale prezintă în cele ce urmează traducerea în limba română a comunicatului de presă al Agenţiei Europene a Medicamentului

More information

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Controlul versiunilor - necesitate Caracterul colaborativ al proiectelor; Backup pentru codul scris Istoricul modificarilor Terminologie și concepte VCS Version Control

More information

ANOMALII ANATOMICE CORONARIENE INCIDENȚĂ POPULAȚIONALĂ, CORELAȚII CLINICE ȘI PARACLINICE

ANOMALII ANATOMICE CORONARIENE INCIDENȚĂ POPULAȚIONALĂ, CORELAȚII CLINICE ȘI PARACLINICE UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE GR. T. POPA IAȘI ANOMALII ANATOMICE CORONARIENE INCIDENȚĂ POPULAȚIONALĂ, CORELAȚII CLINICE ȘI PARACLINICE REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT Conducător științific: Prof.dr.

More information

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4.5.4 şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Data: 28.11.14 Versiune: V1.1 Nume fişiser: Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4-5-4

More information

Keywords: QOL, renal transplant, anephric patient, haemodialysis, renal failure due to malignant lithiasis.

Keywords: QOL, renal transplant, anephric patient, haemodialysis, renal failure due to malignant lithiasis. STUDIUL CALITĂŢII VIEŢII FOLOSIND SF-36 HEALTH SURVEY TEST LA PACIENŢI TRANSPLANTAŢI, PACIENŢI HEMODIALIZAŢI, PACIENŢI ANEFRICI DUPĂ NEOPLASME RENALE ŞI PACIENŢI UREMICI CU UROLITIAZĂ MALIGNĂ COMPARATIVE

More information

VITAMINA D ȘI RISCUL CARDIO-VASCULAR

VITAMINA D ȘI RISCUL CARDIO-VASCULAR Chișinău 2018 VITAMINA D ȘI RISCUL CARDIO-VASCULAR ASIST. UNIV. DR. LAURA MARIA CONDUR UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA Prof.univ.dr.DUMITRU MATEI - UNIVERSITATEA Carol Davila - București Prof.acad.dr.

More information

Curriculum vitae. 36 ani România Nationalitate: română Mobil:

Curriculum vitae. 36 ani România Nationalitate: română Mobil: Curriculum vitae Adina Elena Ceobanu Sos. Pacurari, nr. 7, Iași 36 ani România Nationalitate: română Mobil: 0040744666467 Email: adice01@yahoo.com Educatie: Septembrie 2014- până în prezent: doctorat în

More information

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE)

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE) ANTICOLLISION ALGORITHM FOR VV AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP VV (VEHICLE-TO-VEHICLE) 457 Florin MARIAŞIU*, T. EAC* *The Technical University

More information

TEZĂ DE DOCTORAT. hipertensivi controlați terapeutic REZUMAT

TEZĂ DE DOCTORAT. hipertensivi controlați terapeutic REZUMAT UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE CAROL DAVILA BUCUREȘTI TEZĂ DE DOCTORAT Tensiunea arterială în timpul testului de efort la pacienții hipertensivi controlați terapeutic REZUMAT CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

More information

Mecanisme patogenetice 2. Factori de prognostic 5. Stratificarea riscului cardiovascular 6. Johannes Mann, Andreas Ruß

Mecanisme patogenetice 2. Factori de prognostic 5. Stratificarea riscului cardiovascular 6. Johannes Mann, Andreas Ruß Cuprins Managementul hipertensiunii arteriale Johannes Mann, Andreas Ruß Definiția și clasificarea hipertensiunii arteriale 1 Mecanisme patogenetice 2 Epidemiologie 3 Diagnostic 4 Factori de prognostic

More information

Managementul Proiectelor Software Metode de dezvoltare

Managementul Proiectelor Software Metode de dezvoltare Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Managementul Proiectelor Software Metode de dezvoltare 2 Metode structurate (inclusiv metodele OO) O mulțime de pași și

More information

EMA confirmă recomandările pentru reducerea la minimum a riscului de apariție a infecției cerebrale LMP asociată cu utilizarea Tysabri

EMA confirmă recomandările pentru reducerea la minimum a riscului de apariție a infecției cerebrale LMP asociată cu utilizarea Tysabri 25/04/2016 EMA/266665/2016 EMA confirmă recomandările pentru reducerea la minimum a riscului de apariție a infecției cerebrale LMP asociată cu utilizarea Tysabri La pacienții cu risc crescut, trebuie avută

More information

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture Vol. 57, No. 1 (2014) Journal homepage: http://constructii.utcluj.ro/actacivileng Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete

More information

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTERE"IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTEREIN VITRO LA PLANTE FURAJERE INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTERE"IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE T.Simplăceanu, C.Bindea, Dorina Brătfălean*, St.Popescu, D.Pamfil Institutul Naţional de Cercetere-Dezvoltare pentru

More information

PROTOCOLUL DE CERCETARE: STUDIUL DE CAZ-MARTOR SORANA D. BOLBOACĂ

PROTOCOLUL DE CERCETARE: STUDIUL DE CAZ-MARTOR SORANA D. BOLBOACĂ PROTOCOLUL DE CERCETARE: STUDIUL DE CAZ-MARTOR SORANA D. BOLBOACĂ OUTILINE Studiul caz-martor Studiul caz-martor de tip cuib (nested case-control study) Studiul caz-martor de tip incidenţă-densitate STUDIUL

More information

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: "9",

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: 9, La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - (ex: "9", "125", 1573" - se va scrie fara ghilimele) Parola: -

More information

STARS! Students acting to reduce speed Final report

STARS! Students acting to reduce speed Final report STARS! Students acting to reduce speed Final report Students: Chiba Daniel, Lionte Radu Students at The Police Academy Alexandru Ioan Cuza - Bucharest 25 th.07.2011 1 Index of contents 1. Introduction...3

More information

Cristina ENULESCU * ABSTRACT

Cristina ENULESCU * ABSTRACT Cristina ENULESCU * REZUMAT un interval de doi ani un buletin statistic privind cele mai importante aspecte ale locuirii, în statele perioada 1995-2004, de la 22,68 milioane persoane la 21,67 milioane.

More information

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative Modul de stabilire a claselor determinarea pragurilor minime şi maxime ale fiecǎrei clase - determinǎ modul în care sunt atribuite valorile fiecǎrei clase

More information

ISBN-13:

ISBN-13: Regresii liniare 2.Liniarizarea expresiilor neliniare (Steven C. Chapra, Applied Numerical Methods with MATLAB for Engineers and Scientists, 3rd ed, ISBN-13:978-0-07-340110-2 ) Există cazuri în care aproximarea

More information

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIȘ DIN ARAD FACULTATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE ȘI MEDICINĂ DENTARĂ REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC Prof.univ.dr. Maria Pușchiță DOCTORAND Popa Călin Daniel

More information

Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică Suport curs 02 Metode de analiză a circuitelor electrice. Divizoare rezistive.

Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică Suport curs 02 Metode de analiză a circuitelor electrice. Divizoare rezistive. . egimul de curent continuu de funcţionare al sistemelor electronice În acest regim de funcţionare, valorile mărimilor electrice ale sistemului electronic sunt constante în timp. Aşadar, funcţionarea sistemului

More information

EFECTELE DE DURATĂ ALE TRATAMENTULUI CONSERVATIV AL INFARCTULUI MIOCARDIC ACUT VERSUS REVASCULARIZAREA TARDIVĂ

EFECTELE DE DURATĂ ALE TRATAMENTULUI CONSERVATIV AL INFARCTULUI MIOCARDIC ACUT VERSUS REVASCULARIZAREA TARDIVĂ MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA IMSP INSTITUTUL DE CARDIOLOGIE Cu titlu de manuscris CZU: 616.127-005.8-073.43-085/-089.844 LAZU MIHAELA EFECTELE DE DURATĂ ALE TRATAMENTULUI CONSERVATIV AL INFARCTULUI

More information

Introducere. Rezecţia prostatică transuretrală (TURP) reprezintă principala modalitate terapeutică

Introducere. Rezecţia prostatică transuretrală (TURP) reprezintă principala modalitate terapeutică COMPLICAŢII PRECOCE DUPĂ TUR-P C Catarig 1, R Boja 2, V Oşan 2, L Schwartz 1, S Nedelcu 1, O Golea 1, A Chiujdea 1, O Mălău 1, I Muntoi 1, L Vass 2, B Uzun 1 1 Spitalul Clinic de Urgenţă, Tg. Mureş; 2

More information

Ioana Homănă, Eng. PhD THESIS ACOUSTIC ECHO CANCELLATION USING ADAPTIVE FILTERS

Ioana Homănă, Eng. PhD THESIS ACOUSTIC ECHO CANCELLATION USING ADAPTIVE FILTERS Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1 Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice

More information

Printesa fluture. Мобильный портал WAP версия: wap.altmaster.ru

Printesa fluture. Мобильный портал WAP версия: wap.altmaster.ru Мобильный портал WAP версия: wap.altmaster.ru Printesa fluture Love, romance and to repent of love. in romana comy90. Formular de noastre aici! Reduceri de pret la stickere pana la 70%. Stickerul Decorativ,

More information

PARTICULARITĂŢILE PATOLOGIEI CARDIOVASCULARE LA POPULAŢIA MILITARĂ ACTIVĂ

PARTICULARITĂŢILE PATOLOGIEI CARDIOVASCULARE LA POPULAŢIA MILITARĂ ACTIVĂ PARTICULARITĂŢILE PATOLOGIEI CARDIOVASCULARE LA POPULAŢIA MILITARĂ ACTIVĂ M. FLOREA 1, D. ZDRENGHEA 2 1 Spitalul Militar de Urgenţă din Cluj-Napoca, 2 Spitalul Clinic de Recuperare, Clinica de Cardiologie

More information

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA GERMINĂRII "IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA GERMINĂRII IN VITRO LA PLANTE FURAJERE INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA GERMINĂRII "IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE T.Simplăceanu, Dorina Brătfălean*, C.Bindea, D.Pamfil*, St.Popescu Institutul Naţional de Cercetere-Dezvoltare pentru Tehnologii

More information

I NTRODUCERE M ETODOLOGIE O BIECTIVE CARACTERISTICI PRINCIPALE ALE PREVALENŢEI ŞI SEVERITĂŢII EPISODULUI DEPRESIV MAJOR ÎN N ROMÂNIA CERCETARE

I NTRODUCERE M ETODOLOGIE O BIECTIVE CARACTERISTICI PRINCIPALE ALE PREVALENŢEI ŞI SEVERITĂŢII EPISODULUI DEPRESIV MAJOR ÎN N ROMÂNIA CERCETARE CERCETARE Management în sănătate XIV/2/2010; pp 28-37 I NTRODUCERE În ultimele decade a crescut interesul pentru măsurarea consecinţelor tulburărilor mintale asupra activităţilor zilnice şi asupra rolurilor

More information

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DCI: SACUBITRIL/VALSARTAN

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DCI: SACUBITRIL/VALSARTAN RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DCI: SACUBITRIL/VALSARTAN INDICAȚIE: Entresto este indicat la pacienții adulți în tratamentul insuficienței cardiace simptomatice cronice, cu fracție de ejecție

More information

SAG MITTIGATION TECHNICS USING DSTATCOMS

SAG MITTIGATION TECHNICS USING DSTATCOMS Eng. Adrian-Alexandru Moldovan, PhD student Tehnical University of Cluj Napoca. REZUMAT. Căderile de tensiune sunt una dintre cele mai frecvente probleme care pot apărea pe o linie de producţie. Căderi

More information

STUDIUL ASUPRA NIVELULUI DE CUNOŞTINŢE PRIVIND RESPECTAREA UNUI STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS LA PACIENŢII CU DIABET ZAHARAT

STUDIUL ASUPRA NIVELULUI DE CUNOŞTINŢE PRIVIND RESPECTAREA UNUI STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS LA PACIENŢII CU DIABET ZAHARAT STUDIUL ASUPRA NIVELULUI DE CUNOŞTINŢE PRIVIND RESPECTAREA UNUI STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS LA PACIENŢII CU DIABET ZAHARAT CARMEN NARCISA NATEA 1 Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Cuvinte cheie: nivel de

More information

TULBURĂRI VEGETATIVE ÎN BOALA PARKINSON

TULBURĂRI VEGETATIVE ÎN BOALA PARKINSON TULBURĂRI VEGETATIVE ÎN BOALA PARKINSON LILIANA CUIBUS 1, M. PEREANU 1 Doctorand Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Cuvinte cheie: boala Parkinson, simptome motorii,

More information

Ce știm și ce nu știm despre consumul dăunător de alcool?

Ce știm și ce nu știm despre consumul dăunător de alcool? Studiu privind impactul economic al consumului dăunător de alcool asupra sistemului de sănătate din România Ce știm și ce nu știm despre consumul dăunător de alcool? Consum: UE România Există cel mai înalt

More information

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC Anul II Nr. 7 aprilie 2013 ISSN 2285 6560 Referent ştiinţific Lector univ. dr. Claudiu Ionuţ Popîrlan Facultatea de Ştiinţe Exacte Universitatea din

More information

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR.T.POPA IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ TEZĂ DE DOCTORAT

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR.T.POPA IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ TEZĂ DE DOCTORAT UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR.T.POPA IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ TEZĂ DE DOCTORAT EVALUAREA STATUSULUI HIDRIC PRIN BIOIMPEDANȚĂ ȘI ULTRASONOGRAFIE PULMONARĂ LA PACIENȚII ÎN PROGRAM CRONIC DE

More information

The driving force for your business.

The driving force for your business. Performanţă garantată The driving force for your business. Aveţi încredere în cea mai extinsă reţea de transport pentru livrarea mărfurilor în regim de grupaj. Din România către Spania în doar 5 zile!

More information

ANEMIA RENALĂ LA PACIENŢII CU INSUFICIENŢĂ RENALĂ CRONICĂ SUPUŞI TRATAMENTULUI PRIN HEMODIALIZĂ

ANEMIA RENALĂ LA PACIENŢII CU INSUFICIENŢĂ RENALĂ CRONICĂ SUPUŞI TRATAMENTULUI PRIN HEMODIALIZĂ UROLOGIE ANEMIA RENALĂ LA PACIENŢII CU INSUFICIENŢĂ RENALĂ CRONICĂ SUPUŞI TRATAMENTULUI PRIN HEMODIALIZĂ Capbătut Alina (cond. şt. Adrian Tănase, d. h. ş. m., prof. univ.) Catedra Urologie şi Nefrologie

More information

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE ALIROCUMABUM INDICAȚII: LA PACIENȚII ADULŢI CU HIPERCOLESTEROLEMIE PRIMARĂ (FAMILIALĂ HETEROZIGOTĂ ŞI NON-FAMILIALĂ) SAU CU DISLIPIDEMIE MIXTĂ, CA ADJUVANT LA

More information

UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TEZĂ DE DOCTORAT MANAGEMENTUL TRATAMENTULUI CU INHIBITORI AI ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI LA PACIENłII HIPERTENSIVI CU INSUFICIENłĂ CARDIACĂ

More information

EFICACITATEA STALEVO ÎN TRATAMENTUL FLUCTUAŢIILOR MOTORII DIN BOALA PARKINSON

EFICACITATEA STALEVO ÎN TRATAMENTUL FLUCTUAŢIILOR MOTORII DIN BOALA PARKINSON 11 PROBLEME DE TERAPIE EFICACITATEA STALEVO ÎN TRATAMENTUL FLUCTUAŢIILOR MOTORII DIN BOALA PARKINSON Efficiency of Stalevo in treatment of motor fluctuations from Parkinson disease Dr. Armand Frăsineanu

More information

Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova TEZĂ DE DOCTORAT -REZUMAT- EPIDEMIOLOGIA BPOC LA PACIENTUL NEFUMĂTOR

Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova TEZĂ DE DOCTORAT -REZUMAT- EPIDEMIOLOGIA BPOC LA PACIENTUL NEFUMĂTOR Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova TEZĂ DE DOCTORAT -REZUMAT- EPIDEMIOLOGIA BPOC LA PACIENTUL NEFUMĂTOR Conducător Științific Prof. Dr. Valentin Cîrlig Student doctorand: Dr. Mincu Bogdan Craiova

More information

Propuneri pentru teme de licență

Propuneri pentru teme de licență Propuneri pentru teme de licență Departament Automatizări Eaton România Instalație de pompare cu rotire în funcție de timpul de funcționare Tablou electric cu 1 pompă pilot + 3 pompe mari, cu rotirea lor

More information

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila MS POWER POINT s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila chirila@cs.upt.ro http://www.cs.upt.ro/~chirila Pornire PowerPoint Pentru accesarea programului PowerPoint se parcurg următorii paşi: Clic pe butonul de

More information

Starea de sănătate a populației din Republica Moldova: aspect cardiovascular LOGO

Starea de sănătate a populației din Republica Moldova: aspect cardiovascular LOGO Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu Emory University School of Medicine, Atlanta, USA Institutul de Cardiologie din Republica Starea de sănătate a populației din Republica

More information

HORMONII NATRIURETICI NT-proBNP

HORMONII NATRIURETICI NT-proBNP Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară HORMONII NATRIURETICI NT-proBNP - marker important în algoritmul diagnostic la pacientul dispneic în Unitatea

More information

STUDII DESCRIPTIVE. Modul.III. Epidemiologie clinica II. Prof. univ. dr. DOINA AZOICAI

STUDII DESCRIPTIVE. Modul.III. Epidemiologie clinica II. Prof. univ. dr. DOINA AZOICAI STUDII DESCRIPTIVE Modul.III. Epidemiologie clinica II Prof. univ. dr. DOINA AZOICAI Definirea tipului de studiu STUDII DESCRIPTIVE LANSAREA IPOTEZELOR ( observationale transversale ) Cazuri raportate

More information

Statistică descriptivă Calculul parametrilor. Călinici Tudor 2015

Statistică descriptivă Calculul parametrilor. Călinici Tudor 2015 Statistică descriptivă Calculul parametrilor Călinici Tudor 2015 Obiective educaționale Definirea și calculul valorii prevalenței, sensibilității, specificității, valorii predictive pozitive, valorii predictive

More information

Migrena la pacienţi cu evenimente vasculare ischemice: cerebrale şi coronariene

Migrena la pacienţi cu evenimente vasculare ischemice: cerebrale şi coronariene MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE NICOLAE TESTEMIŢANU MATICIUC Violeta Cu titlu de manuscris C.Z.U:616.857+[616.831+616.132.2]-005.4 Migrena la pacienţi

More information

ANALIZA DE SITUAŢIE. I. Date statistice

ANALIZA DE SITUAŢIE. I. Date statistice ANALIZA DE SITUAŢIE I. Date statistice A. Internaţionale Presiunea arterială crescută reprezintă o provocare globală de sănătate, dată fiind prevalența ridicată și comorbiditatea cardiovasculară și renală

More information

RECUPERAREA BOLNAVILOR CU CARDIOPATIE ISCHEMICĂ LA VÂRSTNICI

RECUPERAREA BOLNAVILOR CU CARDIOPATIE ISCHEMICĂ LA VÂRSTNICI UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU Facultatea de Medicină Victor Papilian RECUPERAREA BOLNAVILOR CU CARDIOPATIE ISCHEMICĂ LA VÂRSTNICI REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT Doctorand Paul Nicolae Suceveanu Conducător

More information

TEZĂ DE DOCTORAT CORELAȚII PATOLOGICE, SINDROMUL INFLAMATOR SISTEMIC ȘI STATUSUL CLINIC ÎN BRONȘIECTAZII

TEZĂ DE DOCTORAT CORELAȚII PATOLOGICE, SINDROMUL INFLAMATOR SISTEMIC ȘI STATUSUL CLINIC ÎN BRONȘIECTAZII TEZĂ DE DOCTORAT CORELAȚII PATOLOGICE, SINDROMUL INFLAMATOR SISTEMIC ȘI STATUSUL CLINIC ÎN BRONȘIECTAZII COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: PROF. DR. TRAIAN MIHĂESCU DOCTORAND: DR. ADINA MAGDALENA ȚURCANU IAȘI 2014

More information

MODIFICĂRI TERMOGRAFICE ŞI ELECTROFIZIOLOGICE ÎN POLINEUROPATIA DIABETICĂ

MODIFICĂRI TERMOGRAFICE ŞI ELECTROFIZIOLOGICE ÎN POLINEUROPATIA DIABETICĂ UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR. T. POPA IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT MODIFICĂRI TERMOGRAFICE ŞI ELECTROFIZIOLOGICE ÎN POLINEUROPATIA DIABETICĂ CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC

More information

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm Preparatory Problems 1Se dau punctele coliniare A, B, C, D în această ordine aî AB 4 cm, AC cm, BD 15cm a) calculați lungimile segmentelor BC, CD, AD b) determinați distanța dintre mijloacele segmentelor

More information

Rezultate ale studiului de prevalenţă privind comorbidităţile la diferiţi pacienţi 1

Rezultate ale studiului de prevalenţă privind comorbidităţile la diferiţi pacienţi 1 Rezultate ale studiului de prevalenţă privind comorbidităţile la diferiţi pacienţi 1 A. CAPISIZU Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, București A. ZAMFIRESCU Universitatea de Medicină și

More information

Dr. Suzana Maria GUBERNA Universitatea de Medicina și Farmacie Carol Davila, Bucureşti

Dr. Suzana Maria GUBERNA Universitatea de Medicina și Farmacie Carol Davila, Bucureşti Dr. Suzana Maria GUBERNA Universitatea de Medicina și Farmacie Carol Davila, Bucureşti LEGĂTURA DINTRE AFECTAREA ORGANELOR ȘI VARIABILITATEA TENSIUNII ARTERIALE LA PACIENȚII HIPERTENSIVI NOU DIAGNOSTICAȚI

More information

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE CRAIOVA FACULTATEA DE MEDICINĂ TEZĂ DE DOCTORAT

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE CRAIOVA FACULTATEA DE MEDICINĂ TEZĂ DE DOCTORAT UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE CRAIOVA FACULTATEA DE MEDICINĂ TEZĂ DE DOCTORAT CORELAŢII EVOLUTIVE ALE ACCIDENTULUI VASCULAR CEREBRAL ISCHEMIC CU DEMENŢA MIXTĂ Conducător Ştiinţific, PROF. UNIV.

More information

PROF. DR. GEORGETA DATCU

PROF. DR. GEORGETA DATCU PROF. DR. GEORGETA DATCU NOTE EXPLICATIVE PENTRU GRILA DE AUTOEVALUARE CRITERIUL I. ACTIVITATE DIDACTICA a) Atasarea fişei de evaluare facută de studenţi 3,39 x 10 = 33,9 puncte b) Activităţi de voluntariat:

More information

Revistă dedicată medicilor și farmaciștilor Anul 6 Nr

Revistă dedicată medicilor și farmaciștilor Anul 6 Nr Revistă dedicată medicilor și farmaciștilor Anul 6 Nr. 2 2013 ISSN 2068-6544 Anul 6 Nr. 2 2013 ISSN 2068-6544 3 Cuvânt înainte 4 Știri Gedeon Richter 5 Noutăți din lumea medicală 6 Mecanismul complementar

More information

TEZĂ DE DOCTORAT. anomalie cromozomială numerică fetală, screening prenatal, diagnostic prenatal, tehnică FISH.

TEZĂ DE DOCTORAT. anomalie cromozomială numerică fetală, screening prenatal, diagnostic prenatal, tehnică FISH. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GRIGORE T. POPA IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ CUVINTE CHEIE: anomalie cromozomială numerică fetală, screening prenatal, diagnostic prenatal, tehnică FISH. TEZĂ DE DOCTORAT

More information

RISCUL DE CONVERSIE AL DEPRESIEI ÎN DEMENŢĂ

RISCUL DE CONVERSIE AL DEPRESIEI ÎN DEMENŢĂ UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE,,Grigore T. Popa - IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ RISCUL DE CONVERSIE AL DEPRESIEI ÎN DEMENŢĂ REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT Coordonator ştiinţific, Prof. Univ. Dr. Rodica

More information

Olimpiad«Estonia, 2003

Olimpiad«Estonia, 2003 Problema s«pt«m nii 128 a) Dintr-o tabl«p«trat«(2n + 1) (2n + 1) se ndep«rteaz«p«tr«telul din centru. Pentru ce valori ale lui n se poate pava suprafata r«mas«cu dale L precum cele din figura de mai jos?

More information

Cristian Băicuş. Metodologia cercetării

Cristian Băicuş. Metodologia cercetării Tipuri de studii în cercetarea epidemiologică (study design) După cum spuneam mai sus, epidemiologia studiază distribuţia frecvenţei bolii (epidemiologia descriptivă), şi determinanţii frecvenţei bolii

More information

ATITUDINE TERAPEUTICĂ ÎN ISCHEMIA CRITICĂ A MEMBRELOR INFERIOARE

ATITUDINE TERAPEUTICĂ ÎN ISCHEMIA CRITICĂ A MEMBRELOR INFERIOARE ATITUDINE TERAPEUTICĂ ÎN ISCHEMIA CRITICĂ A MEMBRELOR INFERIOARE Roberta Brănişteanu¹*, M. D. Datcu², R. Popa³, Viviana Aursulesei² *Doctorand Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr.T. Popa Iaşi 1. Unitatea

More information

Speranţa de viaţă sănătoasă indicatorul integral al sănătăţii populaţiei

Speranţa de viaţă sănătoasă indicatorul integral al sănătăţii populaţiei Centru Cercetări Demografice Fondul ONU pentru Populaţie Speranţa de viaţă sănătoasă indicatorul integral al sănătăţii populaţiei Olga GAGAUZ, dr. hab. în sociologie, conf. cercet. Cristina AVRAM, cercetător

More information

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom RAPORT DE PIA?Ã LUNAR MARTIE 218 Piaţa pentru Ziua Următoare

More information

REZUMAT CRAIOVA 2013

REZUMAT CRAIOVA 2013 REZUMAT CRAIOVA 2013 CUPRINS Pag. I. PARTEA I STADIUL CUNOAȘTERII 3 I.1. Definiții 3 I.2. Clasificarea preeclampsiei 3 I.3. Incidență 4 I.4. Factori de risc 4 I.5. Fiziopatologie 4 II. PARTEA II CONTRIBUȚII

More information