CAPITOLUL 3 ADMINISTRAREA CALITĂŢII ACTIVELOR. 2. Administrarea calităţii activelor 2.1 Riscul de credit. Elemente conceptuale

Transcription

1 CAPITOLUL 3 ADMINISTRAREA CALITĂŢII ACTIVELOR 2. Administrarea calităţii activelor 2.1 Riscul de credit. Elemente conceptuale Riscul de credit este definit în linii generale ca fiind acel risc de pierderi financiare cauzat de neîndeplinirea totală sau parţială de către contrapartidă a obligaţiilor care îi revin. Efectul său este măsurat prin costul de înlocuire al fluxurilor financiare care s-ar fi produs în cazul în care contrapartida şi-ar fi îndeplinit obligaţiile. Riscul de credit prezintă două forme principale: riscul de intrare în incapacitate de plată a contrapartidei (default risk) şi riscul de majoare a spread-ului (spread risk). Riscul de nerambursare este riscul ca debitorul să nu dorească sau să fie în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale (plata dobânzii şi a principalului) parţial sau total. Conform Basel II, se consideră că un anumit debitor se află în stare de nerambursare atunci când are loc oricare dintre evenimentele următoare: a) întârzierea la plată a debitorului a depăşit 90 de zile pentru orice obligaţie semnificativă din credite către instituţia de credit, societatea-mamă sau oricare dintre filialele acesteia. b) instituţia de credit consideră că, fără a recurge la măsuri precum executarea garanţiei, dacă aceasta există, este improbabil ca debitorul să-şi plătească în întregime obligaţiile din credite către instituţia de credit, societatea-mamă sau oricare dintre filialele acesteia; Prima componentă a definiţiei stării de nerambursare are un caracter retrospectiv, însă obiectiv, în timp ce a doua componentă are un caracter anticipativ, însă preponderent subiectiv. Instituţiile de credit clasifică un debitor în stare de nerambursare, chiar dacă întarzierea la plată a acestuia este mai mică de 90 de zile, atunci când: debitorul a solicitat deschiderea sau face obiectul procedurii de faliment sau al unei protecţii similare, în cazul în care aceasta ar conduce la evitarea sau amânarea plăţii unei obligaţii din credite către instituţia de credit, societatea-mamă sau oricare dintre filialele acesteia; banca este nevoită să accepte o restructurare în regim de urgenţă a creanţei din credit, cu implicaţii negative asupra valorii de piaţă a creanţei, ca urmare a anulării sau amânării la plată a unei părţi semnificative a principalului, a dobânzii sau, unde este cazul, a comisioanelor. Riscul de spread reprezintă riscul ca valoarea de piaţă a instrumentului de credit să se reducă datorită modificărilor intervenite în bonitatea debitorului. Asemenea situaţii apar atunci cand ratingul contrapartidei se deteriorează semnificativ în raport cu momentul acordării creditului. Principalele componente ale riscului de credit sunt următoarele: a) probabilitatea de nerambursare (engl. probability of default PD), respectiv probabilitatea ca o contrapartidă să ajungă în stare de nerambursare într-un orizont de timp de un an.

2 BOGDAN MOINESCU b) pierderea în caz de nerambursare (engl. loss given default LGD), respectiv raportul dintre pierderea aferentă unei expuneri 1, ca urmare a nerambursării din partea contrapartidei, şi suma expusă la risc la momentul nerambursării. c) expunerea în caz de nerambursare (engl. exposure at default EAD), respectiv suma rămasă de rambursat la momentul inregistrarii starii de nerambursare, în cazul elementelor bilanţiere, şi produsul dintre valoarea reprezentând suma angajată ferm, dar neutilizată, şi un factor de conversie, în cazul elementelor extra-bilanţiere. Prin factor de conversie înţelegem raportul între partea din angajamentul de finanţare care nu este trasă la momentul actual, dar care va fi trasă şi expusă la risc în situaţie de nerambursare, şi partea din angajamentul de finanţare care nu este trasă la momentul actual, întinderea angajamentului de finanţare fiind determinată de o limită autorizată, mai puţin în cazul în care limita neautorizată este mai mare. Pierderea aşteptată (engl. expected loss ) la nivelul unei facilităţi de credit este determinată prin produsul celor trei componente meţionate anterior. EL PD LGD EAD EL pierderea aşteptată PD probabilitatea de nerambursare LGD pierderea în caz de nerambursare EAD expunerea în caz de nerambursare Exprimând pierderea în caz de nerambursare în funcţie de rata de recuperare (engl. recovery rate ) a creditelor nerambursate, formula pierderii asteptate devine: EL PD ( 1 RR ) EAD R R - rata de recuperare Spre exemplu, un credit în valoare de de lei acordat unui client a carui probabilitate de nerambursare este evaluată la 0,5 la sută, în condiţiile în care rata de recuperare estimată, conform garanţiilor depuse de client, este de 60 la sută, are asociată o pierdere aşteptată de 200 de lei. Pierdere neaşteptată (engl. unexpected loss ) la nivelul unei facilităţi de credit este determinată de diferenţa pozitivă dintre pierderea efectivă şi cea aşteptată. UL max( L EL;0) UL pierderea neaşpteptată L pierderea efectivă EL pierderea aşteptată 1 conceptul de pierdere este utilizat în sens de pierdere economică, care presupune considerarea tuturor efectelor semnificative ale actualizării şi costurile semnificative, directe şi indirecte, asociate cu încasarea instrumentului. 2

3 STRATEGII SI TEHNICI BANCARE 2.2 Norme prudenţiale privind riscul de credit Limitarea şi diversificarea expunerilor aferente activităţii de creditare Concentrarea excesivă a expunerii de risc asupra unui număr redus de clienţi reprezintă o cauză majoră a instabilităţii financiare la nivelul instituţiilor bancare. Din acest motiv, autorităţile de supraveghere stabilesc limite prudenţiale pentru a reduce expunerea băncilor faţă de clienţi individuali şi grupuri de clienti legaţi. Reglementările Uniunii Europene pentru limitarea riscului de credit conţin următoarele prevederi: a) o instituţie de credit nu poate înregistra o expunere faţă de un singur debitor, a cărei valoare depăşeşte 25% din fondurile proprii 2 ; b) valoarea cumulată a expunerilor mari ale unei instituţii de credit (care depăşesc 10% din fondurile proprii ale băncii) nu poate depăşi 800% din fondurile ei proprii. Un singur debitor reprezintă orice persoană sau grup de persoane fizice şi/sau juridice faţă de care instituţia de credit are o expunere şi: - care constituie, dacă nu se dovedeşte altfel, un singur risc, deoarece una dintre ele deţine, direct sau indirect, controlul asupra celeilalte ori celorlalte; sau - între care nu există o relaţie de control în sensul exprimat la prima liniuţă, dar care trebuie să fie considerate ca reprezentând un singur risc, deoarece între ele există asemenea legături încât, dacă una dintre ele s-ar confrunta cu probleme financiare, există o probabilitate considerabilă ca cealaltă sau toate celelalte să se confrunte cu dificultăţi de rambursare. Prin expunere faţă de un debitor înţelegem activele şi elementele din afara bilanţului nete de provizioane. În conformitate cu limitele aplicabile expunerilor mari, se va excepta din calcul partea determinată ca diferenţă între valoarea expunerii respective şi rezultatul înmulţirii acesteia cu ponderea aferentă. Cu alte cuvinte, se va lua în calcul doar riscul net al debitului respectiv. Riscul net (sau expunerea netă) se calculează folosind următorul algoritm: RN i riscul net al activului i RN i Ai GRCi A i activul i la valoare bilanţieră netă GRC i gradul de risc de credit al activului i Prin noţiunea de activ la valoare bilanţiera netă întelegem mărimea diminuată a activului la valoare bilanţieră brută cu nivelul specific al provizioanelor sau amortismentelor constituite pentru activul respectiv. A AB P( A) i i i A i activul i la valoare bilanţieră netă AB i activul i la valoare bilanţieră brută P(A) i provizionul sau amortismentul constituit pt. activul i Gradul de risc de credit reprezintă coeficientul de risc corespunzător fiecarui element de activ. Spre exemplu (Tabel 1), pentru o bancă ale cărei fonduri proprii s-au redus de la 120 mil lei la 100 mil lei, riscul net faţă de o societate comercială care a contractat un credit de 30 de mil lei (grad de risc de credit 100%) depăşeşte pragul maxim de 25 la sută reglementat. 2 in cazul în care acest un singur debitor are în componenţa sa cel puţin un membru al grupului instituţiei de credit raportoare, iar membrul respectiv este societatea-mamă, filială a societăţii-mamă sau filială a instituţiei de credit raportoare, procentul prevăzut la pct. 1 va fi redus la 20% 3

4 BOGDAN MOINESCU Tabel 1. Determinarea riscului net în cazul expunerilor mari ELEMENTELE DE ACTIV Sume brute Prov. Sume nete Gradul de risc Risc net % în Fonduri proprii Credit de producţie % % Credit pentru echipament Credit ipotecar % % % 9.95% În aceste conditii, banca trebuie să gasească soluţii de diminuare a impactului unei eventuale incapacităţi de plată a societăţii respective asupra capitalului instituţiei de credit. Variantele majore sunt legate fie de creşterea fondurilor proprii cu 20 de mil lei, fie de reducerea cu 5 mil lei a riscului net faţă de debitor. Astfel, limitarea prudenţială a expunerilor din riscul de credit permite un grad minim al diversificării plasamentelor. Acest demers trebuie însă susţinut la nivelul fiecărei instituţii de credit prin norme interne care să stabilească niveluri rezonabile ale toleranţei la risc pe tipuri de facilităţi, sectoare de activitate şi zone geografice. Aplicaţie rezolvată Societatea comercială ALFA, care deţine controlul asupra societăţii BETA a beneficiat de un credit ipotecar în sumă de u.m garantat integral cu ipoteci în favoarea băncii. Societatea BETA formulează o cerere de creditare băncii sale, aceeaşi cu cea a societăţii mamă, în sumă de u.m. Fondurile proprii ale băncii sunt de u.m. Stabiliţi suma maximă ce poate fi angajată în creditarea societăţii BETA dacă debitul societăţii ALFA rămâne nemodificat. REZOLVARE: Cele două societăţi, ALFA şi BETA, datorită relaţiilor dintre ele, sunt considerate un singur debitor. Riscul net al societăţii ALFA este RN ALFA Fonduri proprii Expunerea maximă a băncii faţă de un singur debitor (25%*FP) Riscul net al societăţii ALFA Credit maxim de care poate beneficia BETA Concluzie: Societatea BETA poate primi doar u.m. din cele pe care le-a solicitat prin aplicatia de credit. 4

5 STRATEGII SI TEHNICI BANCARE Clasificarea creditelor şi constituirea provizioanelor Analiza portofoliului de credite şi constituirea de provizioane este o etapă fundamentala în gestionarea riscului de credit care urmează procesului de acordare a creditelor şi vizează constituirea de resurse pentru acoperirea pierderilor care apar la portofoliul de credite. Vom urmări în continuare stabilirea nivelului cerut (de normele reglementare) al provizioanelor pentru riscul de credit. Valoarea provizionului constituit pentru o facilitate de credit se calculează ca produs între coeficientul de provizionare şi valoarea debitului rămas de rambursat, ajustată cu garanţiile aferente. P p D ( 1 g) P nivelul provizionului p coeficientul de provizionare D debitul ramas de rambursat g coeficientul de deducere aferent valorii garanţiei Coeficientul de provizionare este determinat de categoria în care creditul este clasificat conform reglementărilor în vigoare. Pentru fiecare categorie de credit este normat un nivel de provizionare (Tabel 2). Tabel 2. Coeficienţii de provizionare în funcţie de categoriile de credite Categoria creditului standard observaţie substandard îndoielnic pierdere Debitori acoperiţi la riscul de curs de schimb 0 0,05 0,2 0,5 1 Debitori neacoperiţi 3 la riscul de curs de schimb Clasificarea creditelor se realizează în baza a trei criterii: (a) serviciul datoriei; (b) performanţa financiară; (c) iniţierea de proceduri judiciare. Serviciul datoriei reprezintă numărul de zile de întârzire de plată de la scadenţă. Acesta se structurează în cinci categorii (0-15 zile, zile, zile, zile, minimum 91 de zile). Performanţa financiară exprimă potenţialul economic şi soliditatea financiara a debitorului, însă se prezintă diferit în funcţie de tipul contrapartidei. În cazul persoanelor juridice nebancare şi a persoanelor fizice, performanţa financiară se clasifică în categorii de bonitate de la A la E, în timp ce instituţiile de credit se consideră doar de categorie A. Societăţile apreciate de categorie A au făcut dovada unor performanţe foarte bune, care permit achitarea la scadenţă a datoriei, cu menţinerea acestor performanţe. Societăţile apreciate de categorie B prezintă performanţe foarte bune, dar fără certitudine pe o perspectivă medie, în timp de entităţile comerciale clasificate în categoria C evidenţiază performanţe financiare satisfăcătoare, cu tendinţe de înrăutăţire. În categoria D sunt grupate firmele cu performanţe financiare scăzute şi ciclice, iar în categoria E se găsesc companiile cu pierderi, incapacitatea rambursării fiind iminentă. 3 persoană fizică ce nu generează fluxuri de numerar nete pozitive în valuta de exprimare a creditului, care să permită rambursarea la termen a fiecărei rate de credit (principal şi dobândă) 5

6 BOGDAN MOINESCU Performanţa financiară se apreciază în urma analizării unui ansamblu de factori cantitativi (indicatori economico-financiari calculaţi pe baza datelor din situaţiile financiare anuale şi periodice) şi calitativi (modul de administrare a entităţii economice analizate, calitatea acţionariatului, garanţiile primite), pe baza unei metodologii avizate de autoritatea de supraveghere. Frecvenţa cu care se determină categoria de performanţă financiară coincide cu frecvenţa cu care se întocmesc situaţiile financiare. În cazul în care băncile se găsesc în imposibilitate de a evalua performanţa financiară a unui client din sectorul nebancar, aceasta va fi încadrată direct în categoria E. În cazul persoanelor fizice, performanţa se clasifică de la A la E, în funcţie caracteristici precum venitul lunar, vechinea la locul de muncă, nivelul de calificare profesională şi gradul de acoperire la riscul de curs de schimb. Persoanele fizice carora li se atribuie categoria A de performanţă financiara sunt doar cele care câştigă venituri suficiente în moneda în care au contractat creditul pentru acoperirea ratelor scadente. Spre exemplu, o persoană care primeşte salariul în monedă naţională şi contractează un credit în lei poate fi încadrată în categoria A de performanţă financiară. O persoană care a contractat un credit în euro şi câştigă lunar echivalentul a 500 de euro, însă este platită în moneda naţională, poate fi clasificată în categoria B de performanţă financiară. Persoanele care contractează credite în altă valută decât cea în care îşi câştigă venitul sunt considerate neacoperite la cusul de schimb, fiind astfel încadrate în cel mai bun caz în categoria C de performanţă financiară. Criteriul privind iniţierea de proceduri judiciare are în vedere situaţiile în care clienţi ai săi sunt subiectul unor măsuri judiciare de recuperare a creanţelor, precum darea de către instanţă a hotarârii de deschidere a procedurii falimentului sau declanşarea procedurii de executare silită. În cazul în care banca deţine informaţii despre un debitor că este subiectul unei proceduri judiciare de recuperare a daunelor, debitele acestuia se încadrează automat în categoria pierdere, indiferent de serviciul datoriei sau performanţa financiară (Tabel 3). Acest criteriu are la bază ipoteza că daca debitorul nu este în măsura să îşi achite datoriile faţă de alţi creditori este foarte probabil să între în stare de nerambursare faţă de bancă. Tabel 3. Clasificarea creditelor 6

7 STRATEGII SI TEHNICI BANCARE N În situaţia în care nu apar indicii privind începerea procedurilor judiciare asupra clientului, creditul său va fi încadrat pe baza informaţiilor legate de serviciul datoriei şi performanţa financiară. Pentru fiecare deteriorare faţă de situaţia optimă, atât în ceea ce priveşte serviciul datoriei, cât şi performanţa financiară, creditul este declasat cu câte o categorie. Astfel, numărul total de declasări a creditului este egal cu suma dintre numărul de deteriorări înregistrate la nivelul serviciului datoriei şi numărul de deteriorări înregistrate la nivelul performanţei financiare. C N SD N PF N C - numărul de declasări a categoriei creditului N - numărul de deteriorări la nivelul serviciului datoriei SD N numărul de deteriorări la nivelul performanţei financiare PF Spre exemplu, un credit cu o întârziere la plată de la data scadenţei de 21 de zile, contractat de un client evaluat cu o performanţă financiară de categorie B, va fi încadrat cu două clase mai jos decât categoria standard, respectiv în categoria substandard. În cazul în care un debitor deţine mai multe credite de categorii diferite la aceeaşi bancă, se aplică principiul declasării prin contaminare, potrivit căruia toate creditele vor fi încadrate în categoria celui mai slab. Spre exemplu, presupunem că un debitor de performanţa financiară A înregistrează o întarziere la plată de 20 de zile la creditul de producţie, însă la creditul pentru echipamente şi la cel de trezorerie toate ratele sunt plătite la zi. Tratate individual, atât creditul pentru echipamente cât şi cel de tezorerie ar trebui clasificate în categoria standard, în timp ce creditul de producţie ar trebui încadrat în categoria în observatie. Aplicând principiul declasării prin contamiare, toate creditele vor fi încadrate în categoria celui mai slab, respectiv în categoria în observaţie. Astfel, coeficientul de provizionare aferent este de 0,05 la sută. A doua etapă a procesului de calculare a provizionului aferent unui credit acordat constă în ajustarea valorii debitului rămas de rambursat (credit şi dobândă asociată) cu valoarea garanţiilor acceptate de bancă (Tabel 4). Tabel 4. Coeficienţi de ajustare a valorii debitelor rămase de rambursat Tipurile de garanţie acceptate a fi luate în considerare în vederea reducerii expunerii băncii fata de debitor, conform Normelor metodologice ale BNR nr. 12/2002 Coeficientul pentru deducere Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiei publice centrale de specialitate a statului român sau ale BNR 1 Titluri emise de administraţia publică centrală de specialitate a statului român sau ale BNR 1 Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiei centrale, băncilor centrale din ţările de categoria A sau ale CE 1 Titluri emise de administraţiile centrale, băncile centrale din ţările din categoria A sau ale CE 1 Depozite colaterale plasate la banca insasi 1 Certificate de depozit sau instrumente similare emise de banca însăşi şi încredinţate acesteia 1 Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale băncilor de dezvoltare multilaterală sau ale BEI 0.8 Titluri emise de ale băncile de dezvoltare multilaterala sau ale BEI 0.8 Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor locale din România 0.8 Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale băncilor din România 0.8 Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor regionale din ţările de categ. A 0.8 Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale băncilor din tarile din categoria A 0.8 Ipoteci în favoarea băncii, de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori, asupra locuinţelor care sunt sau vor fi ocupate de debitor sau care sunt date cu chirie de către 0.5 acesta 7

8 BOGDAN MOINESCU Deducerea din expunerea băncii faţă de debitor a garanţiilor acceptate este luată în considerare în procent de maxim 25 la sută în situaţia în care: (a) creditul este clasificat în categoria pierdere; (b) s-au iniţiat proceduri judiciare asupra debitorului; (c) cel puţin una dintre sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile. Aplicaţii rezolvate 1. Determinaţi nivelul provizioanelor ce sunt constituite de Banca Vega la pentru creditele acordate clienţilor săi cu performante financiare din categoria B, care nu înregistrează întârziere de plată şi asupra cărora nu s-au început proceduri judiciare. REZOLVARE: Agent economic Valoarea debitelor Tipul garanţiei X 100,000 Depozit colateral plasat la banca insasi Y 50,000 Scrisoare de garanţie bancară Z 150,000 a. determinarea bazei de calcul: Ipoteci în favoarea băncii, de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori Deoarece debitorii nu se află sub incidenţa începerii unor proceduri judiciare asupra lor şi nici nu înregistrează întârzieri de plată, determinarea bazei de calcul se obţine prin deducerea integrală din expunerea băncii faţă de debitor a garanţiilor acceptate a fi luate în considerare conform Normelor metodologice ale BNR nr. 12/2002. Agent economic Valoarea debitului Coeficientul pentru deducere din expunerea băncii fata de entitatea de risc Baza de calcul col.4 = col.2 * (1 col.3) X 100, Y 50, ,000 Z 150, ,000 b. determinarea coeficientului de provizioane 85,000 Deoarece debitorii nu înregistrează întârzieri de plată, au o performanţă financiară de categoria B şi nici nu se află sub incidenţa începerii unor proceduri judiciare asupra lor, debitele sunt asimilate categoriei de credit în observaţie. Prin urmare coeficientul de provizionare este de 5 la sută. c. aplicarea coeficientului de provizioane asupra bazei de calcul obţinute Pr ovizion Baza de Calcul coef.provizion 85, , Determinaţi nivelul provizioanelor ce trebuie constituite de banca ALFA la data de pentru creditele acordate societăţii CARTIM SRL: 8

9 STRATEGII SI TEHNICI BANCARE - un credit pentru echipament de u.m., dobândă calculată u.m., contractat pe 25 mai 2004, rambursabil în patru anuităţi egale, garantat cu bonuri de tezaur emise de Ministerul Finanţe; se constată nerambursarea primei rate, fără a se iniţia proceduri judiciare pentru recuperarea sumelor; - un credit de exploatare (contractat pe 2 mai 2005) de u.m., dobândă calculată 1,200 u.m., rambursabil în 12 rate lunare, pentru care nu sunt întârzieri la rambursare; clientul garantează printr-un gaj general asupra bunurilor sale mobile. Conform situaţiilor financiare prezentate de debitor la 15 iunie banca clasifică performanţele financiare ale SC CARTIM SRL în categoria A. REZOLVARE: Creditul pentru echipament: a. determinarea bazei de calcul: Deoarece debitorul nu se află sub incidenţa începerii unor proceduri judiciare asupra lui şi nici nu înregistrează întârzieri de plată mai mari de 90 de zile, determinarea bazei de calcul se obţine prin deducerea din expunerea băncii faţă de debitor a garanţiilor acceptate a fi luate în considerare conform Normelor metodologice ale BNR nr. 12/2002. Fiind un credit garantat cu titluri emise de administraţia publică centrală de specialitate a statului român, coeficientul pentru deducere din expunerea băncii faţă de debitor este 1. Deci baza de calcul este: Baza de Calcul Debit (1 b. determinarea coeficientului de provizioane e e deducere e ) 110,000 Deoarece debitorul înregistrează o întârziere de plată de 36 de zile, dar are o performanţa financiară de categoria A şi nici nu se află sub incidenţa începerii unor proceduri judiciare asupra lui, debitul este clasificat în categoria de credit substandard. Prin urmare coeficientul de provizioane este de 0.2. c. aplicarea coeficientului de provizioane asupra bazei de calcul obţinute: Provizion Baza de Calcul coef.provizion 0 Creditul de exploatare: e a. determinarea bazei de calcul: e Deoarece debitorul nu se afla sub incidenţa începerii unor proceduri judiciare asupra lui şi nici nu înregistrează întârzieri de plata mai mari de 90 de zile, determinarea bazei de calcul se obţine prin deducerea din expunerea băncii faţă de debitor a garanţiilor acceptate a fi luate în considerare conform Normelor metodologice ale BNR nr. 12/2002. Fiind un credit garantat printr-un gaj general asupra bunurilor sale mobile, coeficientul pentru deducere din expunerea băncii fata de debitor este 0. Deci baza de calcul este: Baza de Calcul Debit (1 deducere b. determinarea coeficientului de provizioane t t t ) e 23,100 (1 (1 0 ) 1) 0 23,100 Deoarece debitorul nu înregistrează întârzieri de plată, are o performanţă financiară de categoria A şi nici nu se află sub incidenţa începerii unor proceduri judiciare asupra lui, acest credit ar fi clasificat ca fiind standard. Având în vedere că creditul pentru echipament al aceluiaşi client este clasificat substandard şi creditul de trezorerie va fi declasat la 9

10 BOGDAN MOINESCU substandard (principiul declasarii prin contaminare). Prin urmare coeficientul de provizioane este de 0.2. c. aplicarea coeficientului de provizioane asupra bazei de calcul obţinute: Provizion t Baza de Calcul t coef.provizion t 23, ,620 Necesar de provizioane: 0 + 4,620 = 4,620 u.m Determinarea cerinţelor de capital pentru riscul de credit Acordul de capital Basel II recunoaşte progresele înregistrate în managementul riscului de credit, favorizand alinierea metodologica dintre criteriile determinării cerinţei de capital şi cele ale calculării capitalului economic. De asemenea, este permisă utilizarea derivativelor pe risc de credit pentru acoperirea poziţiilor generate de acordarea de credite. Pentru calcularea capitalului necesar, actualul cadru de reglementare propune două abordări diferite: abordarea standard (engl. standardised approach ) şi abordarea bazată pe ratinguri generate intern (engl. internal rating based approaches ) Determinarea cerinţei de capital în cazul abordării standard În abordarea standard, procesul de determinare a cerinţei de capital este similar cu cel utilizat la nivelul precedentului acord de capital (Basel I), cerinţele minime de capital fiind calculate ca produs între suma activelor ponderate funcţie de risc şi procentul de 8 la sută: K RWA 8%. RC k Principalele diferente constau în folosirea a patru ponderi de risc suplimentare (10%, 35%, 75% şi 150%) şi o gamă mai largă de diminuatori de risc, precum instrumentele financiare derivate pentru riscul de credit. Ponderile sunt acordate în funcţie de tipul contrapartidei. Cele mai importante categorii de debitori sunt: (a) autorităţile publice centrale, inclusiv băncile centrale; (b) instituţiile de credit; (c) corporaţii; (d) retail. În plus, la nivelul fiecărei grupe de contrapartide ponderile de risc sunt corelate cu bonitatea debitorilor, apreciată în baza ratingului (Tabel 5) obţinut de la o instituţie externă de evaluare a creditelor (engl. External credit assessment institution - ECAI). Debitor Tabel 5. Ponderi de risc de credit funcţie de tipul şi rating-ul debitorului Cerinţe de capital AAA la AA- A+ la A- BBB+ la BBB- BB+ la B- Sub B- fără rating Autoritati publice centrale 0% 20% 50% 100% 150% 100% Bănci Opţiunea % 50% 100% 100% 150% 100% Opţiunea 2 5, 6 20% (20%) 50% (20%) 50% (20%) 100% (50%) 150% (150%) BB+ la BB- Sub BB- 50% (20%) Corporaţii 20% 50% 100% 150% 150% 100% 4 ponderile sunt bazate pe rating-urile statului unde băncile îşi au sediul social. 5 ponderile sunt stabilite pe baza rating-ului băncii. 6 în paranteză sunt prezentate ponderile pentru creditele pe termen scurt (mai mici de trei luni) 10

11 STRATEGII SI TEHNICI BANCARE Pentru expunerea pe creditul retail ponderea de risc este de 75 la sută. Conform Basel II, pentru a fi clasificată ca retail, expunerea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie asociată unei contrapartide de tip persoana fizică sau IMM; să fie generată de produse bancare precum cardurile de credit sau creditele de consum; să nu depăşească mai mult de 0,2 la sută din portofoliul de retail recunoscut ca atare de către autoritatea de supraveghere; să nu depăşească 1 milion de euro pentru orice contrapartidă. Pentru expunerea pe credite ipotecare, cerinţa de capital este de 35 la sută, substanţial mai redusă faţă de ponderea de 50 la sută din Basel I. Acordul Basel II recunoaşte tehnicile de reducere a riscului de credit prin colateralizare, garanţi şi contracte derivate pe risc de credit (Tabel 6). În privinţa colateralului, sunt permise două modalităţi de tratare a acestuia. Cea mai simplă abordare este similară cu cea a acordului Basel I, conform căreia ponderea de risc a creditului este înlocuită cu ponderea de risc a colateralului, care nu poate fi mai mică de 20 la sută. Cealaltă abordare, mai avansată, pentru a proteja banca împotriva volatilităţii preţului colateralului, se bazează ajustarea preţului de piaţă al colateralului prin aplicarea unor coeficienti de ajustare (haircuts), fie furnizati de autoritatea de supraveghere (pe bază de criterii cantitative şi/sau calitative), fie obtinuti în baza unor calcule interne. Ulterior, valoarea ajustată de piaţă a colateralului este dedusă din valoarea brută a creditului acordat, obţinându-se astfel expunerea ajustată, care apoi este înmulţită cu ponderea de risc corespunzătoare. Astfel, pentru o tranzacţie colateralizată, expunerea după procedura de reducere a riscului (risk mitigation), este calculată după cum urmează: E max 0, E 1 He C 1 Hc Hfx 7 Atunci când colateralul este format dintr-un coş de active, ponderea aplicată coşului de active este H a i H 8 i. i Colateralul acceptabil conform ambelor abordări reprezintă: (a) bani sau depozite; (b) titluri financiare cu rating de cel puţin BB-, emise de guverne sau entităţi publice; (c) titluri financiare emise de corporaţii care au rating de cel puţin BBB-; (d) acţiuni ce fac parte dintrun indice principal; (d) aur. Table 6 7 E * reprezintă valoarea expunerii după procedura de diminuare a riscului; E reprezintă valoarea curentă a expunerii; He reprezintă ponderea (haircut) aplicată expunerii respective; C reprezintă valoarea curentă a colateralului primit; Hc reprezintă ponderea aplicată colateralului respectiv; Hfx reprezintă ponderea aplicată pentru reducerea riscului valutar (currency mismatch) datorat faptului exprimării în valute diferite a expunerii şi a colateralului. 8 a i reprezintă ponderea activului (măsurată în unităţi monetare) în coş; H i ponderea aplicată activului respectiv. 11

12 BOGDAN MOINESCU În plus, abordarea avansată acceptă acţiuni care nu fac parte dintr-un indice principal, dar sunt tranzacţionate pe o piaţă principală, obligaţiuni fără rating emise de instituţii bancare, titluri de investiţii colective şi ale fondurilor mutuale. Pentru a utiliza aceste tipuri de colateral, o bancă trebuie să îndeplinească standarde referitoare la: certitudinea legală a documentaţiei utilizate; cerinţa ca activele utilizate pentru reducerea riscului să aibă o corelaţie redusă cu creditele al căror risc îl reduc; 12

13 STRATEGII SI TEHNICI BANCARE robusteţea politicilor de management al colateralului. Propunerile referitoare la garanţi şi compensarea bilanţieră (balance sheet netting) lărgeşte aria garanţilor eligibili sau a furnizorilor de contracte derivate pe risc de credit, prin recunoaşterea protecţiei pentru riscul de credit furnizate de guverne sau bănci cu o pondere de risc inferioară celei a debitorului şi de alte entităţi cu rating A- sau superior. Această ultimă categorie include protecţia oferită de compania mamă, subsidiare sau afiliate ale debitorului atunci când acestea au o pondere de risc inferioară celei a debitorului. Similar ca şi pentru colateral, şi în cazul compensării se stabilesc ponderi (haircut). Astfel, expunerea obţinută după utilizarea unui contract de compensare (master netting agreements) este E max 0, ( E) ( C) ( Es Hs) ( Efx Hfx) 9. Ca o alternativă, băncile pot utiliza modele value-at-risk (VaR) pentru reflectarea volatilităţii expunerilor şi colateralului pentru contractele repo acoperite cu contracte bilaterale de compensare. Utilizarea modelelor VaR este permisă numai băncilor ale căror modele interne de risc de piaţă le-au fost recunoscute de către autoritatea de supraveghere conform Amendamentului privind Riscul de Piaţă (Market Risk Amendment). Băncile care nu au primit o asemenea autorizare pot cere separat (faţă de Amendamentul privind Riscul de Piaţă) recunoaşterea de către instituţia de supraveghere a modelelor de risc de piaţă pentru tranzacţiile de tip repo. Aceste modele vor fi autorizate numai dacă banca poate dovedi calitatea modelului folosit prin date privind testarea rezultatelor acestuia pe o perioadă de cel puţin un an 10. În acest context, expunerea pentru băncile care folosesc modele interne de risc de piaţă este: E * = max {0, [( (E) - (C) + multiplicator rezultatul modelului VaR. În calcularea cerinţelor de capital, băncile vor utiliza rezultatul modelului VaR (valoarea VaR) aferent zilei lucrătoare anterioare. În privinţa garanţiilor şi contractelor derivate pe risc de credit, cerinţele operaţionale ce trebuie îndeplinite sunt: acestea trebuie să fie o creanţă directă asupra vânzătorului de protecţie şi trebuie să se refere explicit la expunerea (sau grupul de expuneri) specific, astfel încât protecţia să fie clar definită şi inatacabilă; contractul trebuie să fie irevocabil; contractul nu trebuie să aibă nici o clauză care să specifice că vânzătorul de protecţie poate, unilateral, să renunţe la asigurarea protecţiei de risc de credit sau să majoreze costul asigurării protecţiei în cazul în care calitatea creditului se deteriorează; contractul să fie necondiţionat; 9 E * reprezintă valoarea expunerii după procedura de diminuare a riscului; E reprezintă valoarea curentă a expunerii; He reprezintă ponderea aplicată expunerii respective; C reprezintă valoarea colateralului primit; Es reprezintă valoarea absolută a poziţiei nete într-un anumit titlu financiar; Hs reprezintă ponderea aplicată Es; Efx reprezintă valoarea absolută a poziţiei nete într-o monedă diferită faţă de moneda de compensare (settlement currency); Hfx reprezintă ponderea aplicată pentru reducerea riscului valutar (currency mismatch). 10 Instituţia de supraveghere cotează aceste modele funcţie de erorile generate în zona verge, zona galbenă şi zona roşie şi funcţie de zona căreia îi aparţine modelul acordă un multiplicator pentru valoarea VaR. 13

14 BOGDAN MOINESCU contractul să nu aibă nici o clauză care să îi permită vânzătorului de protecţie să întârzie plata despăgubirii în cazul producerii evenimentului de credit. Dacă protecţia este denominată într-o altă valută, valoarea acesteia va fi redusă prin aplicarea unei ajustari (haircut), după cum urmează: G reprezintă valoarea nominală a protecţiei pentru riscul de credit, G A = G (1 H FX ) H FX ponderea aplicată; G A valoarea efectivă a garanţiei. În cazul când există diferenţe de maturitate între instrumentul care asigură protecţia pentru riscul de credit şi instrumentul de credit, valoarea protecţiei pentru riscul de credit va fi ajustată după cum urmează: Pa P t T Pa reprezintă valoarea protecţiei pentru risc de credit ajustată pentru diferenţe de maturitate P valoarea protecţiei pentru risc de credit ajustată pentru orice ponderi (haircut-uri) t = min (T, maturitatea reziduală a contractului de protecţie) T = min (5, maturitatea reziduală a expunerii la risc de credit) Determinarea cerinţei de capital în cazul abordării bazate pe modele interne Această metodă permite băncilor să îşi determine cerinţele de capital pentru diverse expuneri utilizându-şi propriile estimări pentru o parte sau toate componentele riscului de credit, în funcţie de abordarea în cauză, de bază sau avansată. Metodologia bazată pe rating-uri interne de bază (engl. foundation Internal Rating Based (IRB) approach ) permite unei instituţii de credit să utilizeze în scopul calculării cerinţei de capital propriile estimări privind probabilităţile de nerambursare (PD), pe baza unei formule standard şi a unor valori ale pierderilor în caz de nerambursare (LGD) furnizate de către autoritatea de supraveghere. Metodologia bazată pe rating-uri interne avansată (advanced IRB approach) permite băncilor să îşi calculeze cerinţele de capital pe baza propriilor modele pentru toţi parametrii de risc, inclusiv pierderile înregistrate atunci când contrapartida intră în incapacitate de plată şi factorii de conversie. Utilizarea metodologiei proprii de estimare a acestor componente ale riscului de credit face obiectul aprobării de către autoritatea de supraveghere, iar în anumite cazuri, băncile vor trebui să folosească, pentru una sau mai multe dintre componentele riscului, valori furnizate de către autoritatea de supraveghere. Procesul de modelare a riscului de credit în contextul abordării bazate pe rating-uri generate intern este prezentată în capitolul următor. Pentru ca o bancă să poată utiliza propriile valori pentru PD şi/sau LGD, aceasta trebuie să îndeplinească un set de criterii stricte de reglementare care stabilesc cerinţele minime ce trebuie îndeplinite în vederea implementării unui sistem de management de risc de credit bazat pe rating-uri generate intern. Principiul aflat la baza acestor cerinţe este că sistemele şi procesele de rating şi de estimare a riscului să furnizeze: o evaluare relevantă a contrapartidei şi a caracteristicilor tranzacţiei; o diferenţiere relevantă a riscului; 14

15 STRATEGII SI TEHNICI BANCARE şi o acurateţe rezonabilă şi consistentă a estimărilor cantitative ale riscului. În plus, sistemele şi procesele trebuie să fie consistente cu utilizarea internă a acestor estimări. Comitetul de la Basel, recunoscând diferenţele dintre pieţe, metodologiile de rating, produsele şi practicile bancare la nivelul diferitelor ţări, a lăsat la latitudinea organismelor de supraveghere naţionale dezvoltarea procedurilor necesare pentru implementarea sistemului bazat pe rating-uri generate intern. În cazul abordării bazate pe rating-uri interne, calculul cerinţei de capital are la bază patru componente de risc: 1. probabilitatea de nerambursare (PD); 2. expunerea în caz de nerambursare (EAD); 3. pierderea în caz de nerambursare (LGD); 4. scadenta instrumentului de credit (M); Cerinţa de capital se exprimă ca şi pierdere neaşteptată pe unitate de expunere, fiind determinată direct proporţional de valoarea LGD pe baza următoarei formule reglementate: K LGD PDstres PD MF( M, PD) PD stres reprezintă valoarea în condiţii de stres a probabilităţii de nerambursare, calculată pe baza unui model de tip Merton. Aceasta se determină pe baza probabilităţii de nerambursate estimate în condiţiile curente, folosind cuantila de 99,9 la sută din distribuţia normală, respectiv: 1 N ( PD) RN PD stres N 1 R 1 (0.999) 1 distribuţiei normale, iar N () reprezintă inversa funcţie normale N() reprezintă funcţia de densitate a R reprezintă coeficientul de corelaţie dintre valoarea activelor contrapartidelor incluse în portofoliul respectiv. Acesta a fost evaluat funcţional de către Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel ca fiind pentru expunerile non-retail: R 0, e e 50 PD 50 0, e e 50 PD 50 R este o funcţie descrescătoare a PD şi ia valori între 12 şi 24 la sută, considerându se că debitorii cu o situaţie financiară superioară prezintă un risc sistemic superior debitorilor de calitate inferioară (Grafic 1). 15

16 Cerinta de capital(k) Coeficientul de corelatie (R) BOGDAN MOINESCU Grafic 1. Relaţia coeficient de corelaţie probabilitate de nerambursare În aceste conditii, relaţia dintre cerinţa de capital şi probabilitatea de nerambursare nu este liniară. Cerinţa de capital se majorează pe măsură de probabilitatea de nerambursare creşte către nivelul de 30 la sută, după care scade (Grafic 2). Grafic 2. Senzitivitatea cerinţei de capital la modifcarea probabilităţii de nerambursare Probabilitatea de nerambursare (PD) LDG=0.45 LGD=0.60 LGD= Probabilitatea de nerambursare (PD) Astfel, ceilalţi factori fiind egali, două expuneri cu probabilităţi de nerambursare de 20 la sută, respectiv 40 la sută, au asociate cerinţe de capital similare. MF reprezintă funcţia de 1 ( M 2,5) b( PD) maturitate şi este calculată ca: MF ( M, PD), cu funcţia de ajustare a 1 1,5 b( PD) maturităţii, b ( PD) 0, ,05478 log( PD). Funcţia MF a fost obţinută de către Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel prin calibrare şi ia valoarea 1 pentru scadenţe de un an. Coeficientul de 1.06 reprezintă un factor de multiplicare estimat prin studiile de impact cantitativ derulate. Spre deosebire de abordarea standard, valoarea activelor ponderate la risc este determinată indirect prin intermediul valorii cerinţei de capital, respectiv: RWA 12, 5 EAD K. Spre 2 16

17 STRATEGII SI TEHNICI BANCARE exemplu, un credit a cărui expunere în caz de nerambursare se ridică la valoarea de de lei are o valoare ponderată la risc de 5000 de lei, în condiţiile unei cerinţe de capital de 20 la sută. Exprimarea cerinţelor de capital sub forma de active ponderate la risc este necesară pentru agregarea cerinţelor de capital îndeosebi la nivelul unei instituţii de credit aflată în faza de implementare graduală (engl. rollout phase ) a modelelor interne pentru riscul de credit. La acest moment al implementării abordării avansate, banca nu a reuşit să obţină validarea modelelor pentru toate categoriile de portofolii. Astfel, instituţia de credit este nevoită să combine metoda standard cu metoda avansată pentru calcularea cerinţei de capital. 2.3 Evaluarea capacităţii de rambursare a solicitanţilor de credite Băncile sunt obligate să limiteze riscul de credit şi să depună toate eforturile pentru a-şi încasa creanţele faţă de debitorii lor. În acest scop, vor fi onorate doar solicitările de credit pentru care există premisele rambursării principalului şi plăţii dobânzilor. În abordarea tradiţională a evaluării riscului de credit asociat unei solicitări de împrumut, clientul trebuia să îndeplinească şase criterii de bază, cunoscute şi sub denumirea celor şase C ai creditului, respectiv: Caracterul (bunele intenţii ale clientului în utilizarea creditului şi în rambursarea acestuia); Capacitatea legală (legitimitatea clientului de a solicita credit); Cash-ul (capacitatea clientului de a genera suficiente lichidităţi pentru rambusarea împrumutului); Colateralul (calitatea ridicată a garanţiilor aduse de client); Condiţiile (robusteţea poziţionării pe piaţă şi capacitatea de a rezista la şocurile aferente mediului de afaceri în care activează). Controlul (capacitatea de a administra riscurile afacerii). Pentru a acorda creditul solicitat, banca trebuie să realizeze o analizǎ financiarǎ amplă a activitǎţii clientului, bazatǎ pe raportǎrile financiare ale acestuia şi o analizǎ nefinanciarǎ legată de managementul şi marketingul activitǎţii clientului, dispunând de cât mai multe informaţii, din surse autorizate. Evaluarea capacităţii de rambursare a solicitanţilor de credite are dimensiuni calitative şi cantitative 11. Etapele în evaluarea calitativă a riscului se referă la obţinerea de informaţii 11 Conform Regulament nr. 5 din 22/07/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit: Evaluarea performanţei financiare se va realiza potrivit normelor interne ale instituţiilor de credit, pe bazǎ de punctaj atribuit unor factori cantitativi şi calitativi. Factorii cantitativi se vor referi în principal la urmǎtorii indicatori, acolo unde aceştia pot fi determinaţi: lichiditate, solvabilitate, profitabilitate şi risc, inclusiv riscul valutar. Factorii calitativi se vor referi cel puţin la aspecte legate de modul de administrare a entitǎţii economice analizate, de calitatea acţionariatului, de garanţiile primite (altele decât cele care unt acceptate la diminuarea expunerii faţǎ de debitor), de condiţiile de piaţǎ în care aceasta îşi desfǎşoarǎ activitatea. 17

18 BOGDAN MOINESCU legate de responsabilitatea financiară a clientului, determinarea scopului real al cererii de credit şi de estimarea eforturilor reale ale clientului în vederea rambursării. Dimensiunea cantitativă a evaluării riscului de creditare constă în analiza atentă a istoricului datelor financiare ale clientului, proiectarea viitoarelor rezultate financiare şi testarea rezistenţei la stres a contrapartidei potenţiale. În abordarea modernă, evaluarea unei solicitări de credit cuprinde analiza bonităţii clientului, evaluarea perspectivelor financiare pe bază de cash flow, evaluarea gradului de recuperare a sumelor restante în caz de nerambursare şi testarea rezistenţei la stres Sistemul de rating În dezvoltarea unui model de rating bazat pe metoda statisticǎ se parcurg urmatoarele etape principale: (a) alegerea metodei cantitative de estimare; (b) stabilirea setului iniţial de variabile explicative şi structurarea datelor aferente; (c) estimarea funcţiei de scoring; (d) validarea modelului; (e) stabilirea pragului de decizie favorabilă în acordarea creditelor Tehnici de credit-scoring Rating-ul reprezintă o metodă uzuală de evaluare a bonităţii clienţilor potenţiali. Metoda constǎ într o notaţie de apreciere a atributelor solicitantului în vederea acordǎrii creditului, care sunt apoi agregate într-o notǎ totalǎ. În conformitate cu exigentele Basel II, sistemul de rating al unei bǎnci trebuie sǎ cuprindǎ: (a) evaluarea cuprinzǎtoare a caracteristicilor debitorului şi a facilitǎţii pe care doreste sǎ o acceseze; (b) diferenţierea semnificativǎ a riscului, respectiv granularitatea scalei de notare; (c) acurateţea rezonabilǎ şi consistenţa în timp a estimǎrilor cantitative privind riscul de credit. Există mai multe metode de notare care ar putea să răspundă cerinţelor de reglementare. Câteva categorii dintre cele mai uzuale sunt prezentate mai jos, ţinând cont de faptul că instituţia poate în cele din urmă să combine caracteristicile mai multor metode de referinţă. Metodele de notare care ar putea satisface cerinţele menţionate mai sus ar putea fi rezultatul unei expertize, al unui model cantitativ sau o combinaţie a celor douǎ (Grafic 3). Grafic 3. Abordări metodologice pentru dezvoltarea sistemului de rating Sisteme de notare (credit-scoring) Metode euristice: a) chestionarul calitativ b) sisteme expert Metode cantitative Modele statistice: a) analiza discriminantǎ liniară b) regresia logistică c) reţele neurale d) funcţiile de supravieţuire Modele bazate pe informaţii de piaţă (modele de tipul option pricing ) 18

19 STRATEGII SI TEHNICI BANCARE Metodele euristice se bazeazǎ informaţii structurate de experienţa practică a factorului uman implicat în evaluarea capacitǎţii de rambursare a solicitantului de credit, respectiv expertiza şi cunostinţele analistului de credit. Principalul avantaj îl constituie analiza individualǎ a solicitantului de credit, decizia de creditare luându-se exclusiv pe baza particularităţilor firmei analizate. Metoda prezintǎ însă mai multe dezavantaje, printre care timpul mai indelungat de analizǎ a dosarului de credit, precum şi faptul cǎ decizia poate fi afectata de subiectivismul analistului de credit. Astfel, notarea aceleiaşi firme de cǎtre doi analişti poate fi diferitǎ. Pentru a minimaliza acest risc şi pentru a menţine calitatea precum şi omogenitatea de notare în rândul analiştilor, instituţiile au conceput ghiduri de notare, indicând demersul de urmat şi principalele criterii de examinare. Sistematizarea abordarii euristice se poate materializa în două abordări principale: (a) chestionar calitativ; (b) sisteme expert. (a) Chestionarul calitativ se caracterizează prin ataşarea unei aprecieri calitative (foarte bine, satisfăcător, nesatisfăcător) fiecărui criteriu de evaluare urmărit. Rezultatul global este construit pe baza distribuţiei rezultatelor calitative. (b) Sistemele expert (engl. scorecard ) iau forma unui set de criterii cantitative şi calitative cărora li se acordă un anumit punctaj, conform unei grile de evaluare. Factorii determinanţi nu sunt validati statistic. Grila de evaluare poate include acelaşi număr de variante posibile pentru toate criteriile utilizate sau poate prezenta un număr diferit de la un criteriu la altul. Fiecărei variante în parte i se atribuie un anumit punctaj. Stabilirea intervalelor valorice / categorii calitative pentru fiecare dintre criterii, respectiv notarea fiecarui criteriu are la bază expertiza umană. Construirea metodologiei de agregare a rezultatelor obtinuţe are în vedere stabilirea importaţei fiecărui criteriu în parte în ansamblul indicatorilor consideraţi. Sistemele expert folosesc cu precădere metoda echiponderată de agregare a rezultatelor, variantele în care se folosesc coeficienţi de ponderare diferiţi fiind relativ rare (Anexa 1). Modelele statistice presupun gǎsirea unei relaţii funcţionale între o variabilǎ dependentǎ binară 12 (rambursare/default) şi o serie de variabile independente cu putere discriminatorie. Odată găsită, această relaţie, aplicată la un debitor dat, permite prognozarea situaţiei sale viitoare, respectiv că se va afla sau nu în incapacitate de plată, într-un anumit interval de timp. În cadrul modelelor statistice bazate pe factori determinanţi se disting patru abordări principale: (a) analiza discriminantă liniară; (b) regresia logistică; (c) reţelele neurale; (d) funcţiile de supravieţuire de tipul COX proportional hazards. (a) Analiza discriminantǎ liniară are ca obiect delimitarea firmelor solvabile de cel insolvabile cu ajutorul unei funcţii liniare ce depinde de o serie de variabile independente (indicatori financiari). Avantajul metodei constǎ în faptul cǎ forma funcţională a modelului obţinut este uşor de interpretat, valoarea coeficienţilor asociaţi variabilelor independente putând fi interpretată ca elasticitate. Dezavantajul este determinat de caracterul restrictiv al ipotezelor care stau la baza aplicării acestei abordări metodologice, precum normalitatea distribuţiei variabilelor independente (Anexa 2). (b) Regresia logistică aparţine mulţimii modelelor de probabilităţi condiţionale şi reprezintă o metoda directa de estimare a probabilităţii de nerambursare. Rezultatul acestui model poate fi interpretat el însuşi ca şi probabilitate de nerambursare pentru o anumită 12 Modelele statistice sunt o expresie a paradigmei default mode. 19