Common borders.common solutions. Managementul. deșeurilor municipale solide

Transcription

1 Common borders.common solutions. Managementul deșeurilor municipale solide

2

3 Managementul deșeurilor municipale solide

4 Ghid elaborat și publicat în cadrul proiectului Creșterea nivelului de conștientizare publică privind managementul deșeurilor municipale solide în Nord-Vestul regiunii Mării Negre Editat de Centrul Regional de Mediu Moldova, Chișinău 2012 Acest material a fost publicat cu sprijinul Uniunii Europene, conținutul său reprezintă opinia Centrului Regional de Mediu Moldova, și nu reprezintă punctul de vedere al Uniunii Europene

5 Cuprins Informații generale Noțiuni generale despre deșeuri Clasificarea deșeurilor Ce nu poate fi considerat deșeu Deșeurile municipale solide (DMS) 11 Gestionarea DMS Principii de gestionare a deșeurilor Ierarhia gestionării deșeurilor Colectarea DMS 21 Tratarea DMS Tratarea mecanică Tratarea biologică Tratarea termică Valorificarea DMS Valorificarea materială Valorificarea energetică Managementul DMS 39 Glosar de termeni și definiții 43 Anexe 45

6

7 Noțiuni generale despre deșeuri Îmbunătățirea condițiilor de trai și progresul tehnologic au contribuit în mod indirect la creșterea volumului de deșeuri pe cap de locuitor concomitent cu diversitatea acestora. Modificarea stilului și a standardelor de viață au contribuit la majorarea consumului de produse și dispozitive personale, iar datorită posibilității de actualizare permanentă a acestora a rezultat creșterea cantității de deșeuri generate de fiecare persoană în parte. Majorarea ratei deșeurilor pe cap de locuitor este și rezultatul folosirii ineficiente a materiei prime și a produsului final. Creșterea accelerată a cantității de deșeuri acumulate de la an la an a dus la deteriorarea condițiilor de mediu și a stării de sănătate a populației. Noţiunea clasică redată în legislaţia de mediu a UE defineşte deşeurile drept orice substanţă sau obiect pe care operatorul le elimină sau intenţionează să le elimine. Pentru prima dată această noțiune a fost stipulată în cadrul Directivei 75/442/CEE privind deșeurile, Directivă care indică și tipurile de obiecte sau substanțe ce pot fi considerate deșeuri. 5

8 Clasificarea deșeurilor În urma fluxului și varietății mare de deșeuri din ultimul secol, pentru o mai bună identificare și gestionare ulterioară s-a recurs la clasificarea acestora. Clasificarea deșeurilor variază de la o țară la alta la fel ca și varietatea și cantitatea acestora. În Uniunea Europeană clasificării deșeurilor s-a atras o atenție sporită pentru a fi posibilă gestionarea și preluarea de date statistice la nivel comunitar, dar și la nivel național a fiecărei țări membre. La nivel comunitar, o clasificare generală a deșeurilor este prevăzută în Directiva 75/442/CEE, iar o clasificare detaliată este expusă în cadrul Directivei 2000/532/CE. Este important să se specifice că înscrierea pe listă nu înseamnă că materia sau obiectul în cauză este deşeu în toate cazurile. Înregistrarea este valabilă doar dacă materia sau obiectul în cauză răspunde definiţiei termenului de deşeu care figurează în articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE. 6

9 DIRECTIVA CONSILIULUI 75/442/CEE privind deşeurile din 15 iulie 1975 Categorii de deșeuri Q 1 Reziduuri de producţie sau de consum nespecificate altfel mai jos; Q 2 Produse care nu corespund specificaţiilor în caietul de sarcini; Q 3 Produse al căror termen de garanţie a expirat; Q 4 Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente, inclusiv orice materiale, echipamente etc., contaminate ca rezultat al incidentului în cauză; Q 5 Materiale contaminate sau pătate în urma unor acţiuni planificate (de exemplu, reziduuri de la operaţiuni de curăţire, ambalaje, containere etc.); Q 6 Piese inutilizabile (de exemplu, baterii rebutate, catalizatori epuizaţi etc.); Q 7 Substanţe care nu mai funcţionează în mod satisfăcător (de exemplu, acizi contaminaţi, solvenţi contaminaţi, săruri de amestec epuizate etc.); Q 8 Reziduuri din procese industriale (de exemplu, zgură, reziduuri de la distilare etc.); Q 9 Reziduuri din procese de reducere a poluării (de exemplu, nămol de la epuratoare de gaze, pulberi de la filtre de aer, filtre uzate etc.); Q 10 Reziduuri din prelucrare mecanică/finisare (de exemplu, span provenit de la operaţiile de strunjire, zgură măcinată etc.); Q 11 Reziduuri din extracţia şi prelucrarea materiilor prime (de exemplu: reziduuri miniere, reziduuri din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.); Q 12 Materiale contaminate (de exemplu, uleiuri contaminate cu PCB etc.); Q 13 Orice materiale, substanţe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin lege; Q 14 Produse care nu mai au utilizare pentru deţinător (de exemplu, articole rebutate agricultură, menajuri, magazine, ateliere etc.); Q 15 Materiale contaminate, substanţe sau produse rezultate din acţiuni de remediere a solului; Q 16 Orice materiale, substanţe sau produse care nu sunt cuprinse în categoriile menţionate anterior;

10 În practică cel mai des deșeurile se clasifică după: sursa de generare compoziție modalitatea de tratare posibilitate de refolosire gradul de agresivitate asupra mediului Deșeuri anorganice Deșeuri organice Compoziție Posibilitatea de refolosire Deşeuri refolosibile ca atare - sticlă, metale feroase şi neferoase, textile, plastice, tăbăcărie, pielărie, blănărie, lemn, plută, cauciuc; Deşeuri refolosibile ca materii prime secundare - resturi de hîrtie, carton, sticla, metale feroase şi neferoase, textile, plastice, tăbăcărie, pielărie, blănărie, lemn, plută, cauciuc, resturi alimentare, resturi vegetale, legume, fructe, dejecţii animalier, etc. 8

11 Modalitatea de tratare Gradul de agresivitate asupra mediului Periculoase combustibile Inerte fermentabile inerte Sursa de generare Menajere şi asimilabile cu cele menajere - cele provenite din activităţi casnice, din industrie, din comerț sau din sectorul public sau administrativ, care prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu deşeurile menajere; Construcţie şi demolare - cele provenite din construcţia sau demolarea obiectivelor civile sau industriale; Stradale - cele provenite din activitatea cotidiană a populaţie, spaţii verzi, animale, din depunerea de substanţe solide din atmosferă, etc. Deşeuri de grădină - cele provenite din grădini, spații publice, spaţii verzi, etc. Industriale - cele provenite din procesele tehnologice; Agricole - provenite din unităţile agricole sau zootehnice; Animaliere - provenite din abatoare, unităţi zootehnice, ecarisarea teritoriului. 9

12 Ce nu poate fi considerat deșeu Conform art. 6 a Directivei 2008/98/CE din 19 noiembrie 2008, deșeurile nu mai sunt considerate deșeuri dacă întrunesc următoarele condiții: substanța și/sau obiectul este utilizat în mod curent pentru îndeplinirea unor scopuri specifice; există o piață sau cerere pentru substanța sau obiectul în cauză; substanța sau obiectul corespunde cerințelor tehnice pentru îndeplinirea scopurilor specifice și respectă legislația și normele aplicate proceselor; utilizarea substanței sau obiectului nu va produce efecte nocive asupra mediului sau a sănătății populației; substanța sau obiectul pierde statutul de deșeu în urma deciziei luate de stat - acestea nu întrunesc condițiile stipulate mai sus, dar nu contravine jurisprudenței aplicabile (Directiva 98/34 CE din 22 iunie 1998); substanța sau obiectul întrunește criteriile specifice încetării statutului de deșeu (art. 39, al.(2) al prezentei Directive), se aplica în cazul agregatelor, hârtiei, sticlei, metalelor, anvelopelor și a textilelor; substanța sau obiectul întrunește condițiile de valorificare și reciclare a deșeurilor prevăzute în Directivele 94/62/ CE, 2000/53/CE, 2002/96/CE și 2006/66/CE. 10

13 În decursul unei perioade relativ scurte cantitatea de DSM generată anual de populația UE a crescut într-un ritm alarmant. Dacă în 1994 fiecare cetățean european producea în medie 460 kg de DSM, pentru 2020 se estimează o creștere a cantității de deșeuri de până la 680 kg pe cap de locuitor. Nu există o definiţie unanim acceptată în ceea ce priveşte deşeurile municipale, în general variază de la o ţară la alta, chiar şi de la o regiune la alta în funcție de componentele deșeurilor municipale. Deșeurile municipale sunt considerate deșeurile rezultate din gospodării, colectate de municipalităţi, deşeuri menajere, dar şi cele colectate de la instituţii, intreprinderi mici, şcoli, similare cu cele colectate de la gospodării. Definiția nu cuprinde și reziduurile rezultate de pe urma tratării apelor reziduale municipale și din construcții sau demolări 11

14 În UE deșeurile sunt identificate conform Anexei Deciziei Comisiei din 3 mai 2000, care cuprinde succint și toate tipurile incluse în Deșeuri municipale și deșeuri asimilate provenind din activități comerciale, din industrii și administrație, inclusiv fracțiuni colectate. DSM reprezintă o parte din totalul de deșeuri generate în ansamblu, însă, pentru gestionarea și valorificarea lor, se acordă anual 1/3 din resursele financiare europene sunt destinate combaterii poluării mediului. DSM reprezintă o problemă majoră a comunității europene și care conform principiilor de dezvoltare durabilă, trebuie soluționate în cel mai scurt timp pentru a diminua efectele ireparabile asupra mediului. Formarea deșeurilor este rezultatul folosirii ineficiente a materiei primei și energiei în procesul de producție. Componenţa DSM este, din punct de vedere fizic, eterogenă variind în funcţie de nivelul de trai, dezvoltarea tehnico-ştiinţifică, a civilizaţie a fiecărui popor, precum şi de specificul regiunilor geografice. Cantitatea de deșeuri municipale solide generată variază în funcție de nivelul de urbanizare a țării, de tipul și modul consumației, de nivelul și modul de trai. Partea bună constă în faptul că DMS nu constituie decât o parte din cantitatea totală de deșeuri, gestionarea și tratarea lor necesitând suport financiar major din partea sectorului public în efortul de combatere a poluării mediului. 12

15 Cantitatea de DMS se determină folosind următoarele metode: 1. Metoda indicelui de mediu - de producere a reziduurilor menajere pe cap de locuitor şi care rezultă din determinarea cantităţilor de reziduuri menajere produsă de către un locuitor pe zi, din diferite zone caracteristice; 2. Metoda gravimetrică directă are la bază determinarea zilnică a greutăţii specifice pentru reziduurile menajere generate şi a componentelor acestora. În ceea ce priveşte greutatea specifică a deşeurilor solide urbane se poate concluziona faptul că există mari diferenţe de la o ţară la alta şi chiar de la un oraş la altul, datorită atât tipului de alimente folosite pentru hrana zilnică, cât şi a modului în care aceasta sunt protejate (ambalate, primare, igienizate, semipreparate etc.). Calitatea unui deşeu este factorul principal care stă la baza stabilirii procedeelor şi tehnologiilor optime de neutralizare şi valorificare a acestuia. Criteriul de bază care determină calitatea reziduurilor este, în primul rând, componenţa structurală (fizică şi chimică), precum şi alţi factori ca: puterea calorifică, procentajul de cenuşă, raportul dintre carbon şi azot. 13

16 Actuala politică comunitară a mediului din statele membre (SM) ale UE îşi găseşte punctul de rezistenţă în Directiva Cadru pentru Deşeuri 91/156/UE, directiva anterioară - 75/442/UE - fiind modificată, respectiv actualizată. Experienţele obţinute prin aplicarea directivei 75/442/UE de către SM au constituit baza pentru schimbarea conţinutului. Conform normelor de bază, în procesul de gestionare a deşeurilor, trebuie să fie luat ca premisă un nivel înalt de protecţie a mediului. Gestionarea deșeurilor cuprinde activități de colectare, transportare, tratare, valorificare sau eliminare a deșeurilor, de regulă cele rezultate în urma activității umane, de reducere a efectului negativ potențial asupra sănătății populației, a mediului sau a esteticii locale. 14

17 Gestionarea deșeurilor include toate tipurile de deșeuri, solide, lichide sau gazoase. Generarea deșeurilor variază în funcție de: țară (dezvoltată sau în curs de dezvoltare), regiune (rurală sau urbană), sectorul de proveniență (industrie, comerț, intreținere, spații verzi etc.). Gestionarea deșeurilor generate de persoanele fizice sau juridice se află sub propria răspundere în conformitate cu principiul poluatorul plătește sau după caz, producătorilor în conformitate cu principiul responsabilitatea producătorului. Deșeurile solide municipale sunt produsele secundare ale procesului de fabricare sau utilizare. Spre deosebire de alte tipuri de deșeuri (gaze de canalizare, fum, ape reziduale etc.), gestionarea deșeurilor municipale solide este mult mai practică și poate antrena un număr mare de persoane. Tehnicile de gestionare a deșeurilor, în mod tradițional, se rezumă la recuperare, stocare, tratare, valorificare și eliminare. Informarea populației depre eventualele riscuri, sporește eficacitatea activități întreprinse, organizarea activităţilor de colectare, transport şi eliminare a deşeurilor municipale fiind una dintre obligaţiile administraţiilor publice locale. În mediul urban, gestionarea deşeurilor municipale este realizată în mod organizat, prin intermediul serviciilor proprii specializate ale autorităților publice locale sau a firmelor de salubritate. În mediul rural, în general, serviciile organizate pentru gestionarea deşeurilor, transportul la locurile de depozitare sunt realizate în mod individual, sau chiar lipsesc. Un procent scăzut din localităţile rurale şi, în special doar cele aflate în proxima vecinătate a centrelor urbane dispun de servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor. 15

18 În ultimele decenii accentul s-a pus pe reducerea impactului deșeurilor asupra mediului, dar și pe valorificarea lor. Confrorm legislației europene, gestionarea eficientă a deșeurilor are la bază trei priorități principale: Prevenirea generării deșeurilor reprezintă factorul care stă la baza tuturor strategiilor de gestionare a deșeurilor. Dacă s-ar genera o cantitatea mai mică de deșeuri și dacă procentajul de compuși toxici în produse s-ar reduce, atunci eliminarea deșeurilor ar fi mult mai ușor de realizat. Prevenirea generării deșeurilor promovează ideea de a utiliza produse ecologice și mai puține ambalaje; Reciclarea și reutilizarea în cazul în care generarea deșeurilor este inevitabilă, cum este cazul majorității materialelor care pot fi valorificate, mai ales prin reciclare. Comisia Europeană a definit termenul de flux de deșeuri specifice al cărui obiectiv este reducerea impactului lor asupra mediului la nivel global. În cadrul acestora intră deșeurile de ambalaj, autovehicole, bateriile, deșeurile electrice și electronice. Directivele Uniunii Europene obligă statele membre sa armonizeze legislația națională prin acte legislative de reglementare privind colectarea deșeurilor, reutilizarea, reciclarea și eliminarea fluxului de deșeuri. Majoritatea țărilor UE posedă la momentul actual o rată de reciclare a ambalajelor de 50%; 16

19 Îmbunătățirea condițiilor de eliminare și monitorizare a deșeurile care nu pot fi reciclate sau reutilizate, sau urmează să fie eliminate, deseori prin incinerare. Aceste modalități de gestionare a deșeurilor necesită o monitorizare eficientă pentru a nu provoca daune considerabile mediului ambiant. În Uniunea Europeană eliminarea deșeurilor este reglementată legislativ prin mai multe directive care interzic incinerarea anumitor tipuri de deșeuri, fixează limita maximă admisibilă a emisiilor în atmosferă, fixează obiectivele strategice de micșorare a generării deșeurilor biodegradabile. În vederea respectării și atingerii priorităților sus numite, țările europene recurg la aplicarea unor instrumente de reglementare, economice și statistice. Instrumentele de reglementare contribuie la completarea și îmbunătățirea cadrul legislativ referitor la activitățile de gestionare a deșeurilor în particular pentru fiecare țară membră, dar să nu contravină legislației UE. Instrumentele economice sunt îndreptate ca să încurajeze reflectarea costurilor activităților de gestionare a deșeurilor atât în prețul produselor, cât și în statutul pe piață al producatorului. Aplicarea corectă a stimulentelor financiare pe de o parte, și a penalităților pe de alta parte, au ca obiectiv încurajarea activităților de gestionare prin prevenire, reducere și recuperare, conducând în același timp la eliminarea practicilor de gestionare cu impact asupra mediului sau care vin în contradicție cu principiul poluatorul plătește. Pe baza instrumentelor statictice obținute de pe urma colecării datelor cu privire la generarea și gestionarea deșeurilor, se poate evalua situația actuală și stabili obiectivele ce urmează a fi îndeplinite. 17

20 Principii de gestionare a deșeurilor Politica europeană de mediu se bazează pe o serie de măsuri incluse în planurile de gestionare a deșeurilor la nivel comunitar - măsuri concrete în vederea prevenirii, reutilizării, reciclării și valorificării eficiente a deșeurilor. Principiile europene pentru mediu reprezintă o iniţiativă lansată ca răspuns la procesul ce a condus la creşterea armonizării principiilor de protecţie a mediului, pentru practici şi standarde asociate cu finanţarea de proiecte. Iniţiativa se bazează pe angajamentul a cinci ţări europene reprezentate de instituţii financiare pentru a asigura protecţia mediului şi promova dezvoltarea durabilă la nivel global şi în toate sectoarele de activităţi. Principiile europene pentru mediu sunt definite ca principii directoare de mediu în Tratatul CE şi ca practici şi standarde europene, încorporate în legislaţia secundară de mediu. Acestea sunt considerate fie baza unei abordări armonizate în rândul părţilor semnatare, fie un magnet pentru alte ţări pentru a le determina să le adopte. Principiile care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor sunt: principiul protecţiei resurselor primare - este formulat în contextul mai larg al conceptului de dezvoltare durabilă şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe utilizarea materiilor prime secundare; 18 principiul măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării celor mai bune tehnici disponibile - stabileşte că, pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor), trebuie să se ţinã cont de urmãtoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltãrii tehnologiilor, cerinţele pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor mãsuri fezabile din punct de vedere economic;

21 principiul prevenirii - stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor, în ordinea descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea generării, minimizarea cantitãţilor, tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu; principiul poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cu cel al responsabilităţii utilizatorului - stabileşte necesitatea creãrii unui cadru legislativ şi economic corespunzãtor, astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor să fie suportate de generatorul acestor; principiul substituţiei - stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii prime nepericuloase/ sau mai puțin periculoase, evitându-se astfel generarea deşeurilor periculoase; principiul proximităţii, corelat cu principiul autonomiei - stabileşte că deşeurile trebuie să fie tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare. Potrivit principiului, exportul deşeurilor periculoase este posibil numai cãtre acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare şi numai în condiţiile respectãrii cerinţelor pentru comerţul internaţional cu deşeuri; principiul subsidiarităţii (corelat cu principiul proximităţii şi cu principiul autonomiei) - stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul gestionãrii deşeurilor să fie luate la cel mai scãzut nivel administrativ faţă de sursa de generare, dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional; principiul integrării - stabileşte că activitãţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantã din activitãţile socio-economice care le generează. 19

22 Ierarhia gestionării deșeurilor Ierarhia deșeurilor stabilește, în general, ordinea priorităților în gestionarea deșeurilor cu efect minim asupra calității, reflectată în legislația și politica în materie de deșeuri. Abaterea de la o astfel de ierarhie poate fi justificată pentru fluxuri specifice de deșeuri, printre altele, din motive de fezabilitate tehnică, de viabilitate economică și de protecție a mediului. Ierarhia gestionării deșeurilor prevede acțiuni care urmează a fi întreprinse pe parcursul ciclului de viață/existență a deșeurilor, de la producție până la eliminarea lor definitivă. Aplicarea ierarhiei deșeurilor are ca scop încurajarea acțiunii în scopul prevenirii generării și gestionării eficiente și eficace a deșeurilor, astfel încât să se reducă efectele lor negative asupra mediului. În vederea protecție mediului și respectării principiului precauției și durabilității, fezabilității tehnice și viabilității economice, protecției resurselor, impactului asupra sănătății populației, economiei și societății la nivel european și global, toate statele membre a UE promovează o politică de prevenire a generării, dar și de gestionare a deșeurilor. 20

23 Prin colectarea deşeurilor solide municipale se înţelege efectuarea operaţiilor de strângere, prelucrare şi transport a DSM în vederea neutralizării și/sau a valorificării lor. Organizaţiile private sunt interesate în recuperarea fracţiilor comerciale cum ar fi metalele, sticla, hârtia, masele plastice etc. Aceste fracţii deseori sunt colectate prin intermediul programelor de reciclare susţinute, în mare măsură, de către producători conform principiului responsabilităţii producătorului. Iniţiativa responsabilizării producătorului încurajează consumatorii să colecteze separat aceste produse (ambalaje, produse electrice şi electronice). La etapa actuală nu există motivaţii economice de a selecta şi recicla toate deşeurile generate, ceea ce n-ar înseamnă că sistemul de colectare a deşeurilor nu este funcţional. 21

24 Colectarea în scopul valorificării deșeurilor aduce un beneficiu foarte mare mediului și dezvoltării socio-economice a statului. Pentru a mări capacitatea de valorificare a deșeurilor, tot mai des în ultimul timp, se practică colectarea selectivă a deșeurilor. Premergătoare operaţiei de colectare a deşeurilor menajere, care se realizează de către unităţi specializate, mai există o fază considerată pre-colectare şi care se realizează de către locatari sau personalul din departamentul de servicii de salubrizare al instituţiilor şi localurilor publice, magazinelor etc. Pre-colectarea este operaţia de strângere şi depozitare pe timp limitat al reziduurilor menajere din apartamente, locuinţe, instituţii etc., și care poate fi: Pre-colectare primară - constă din strângerea deşeurilor şi depozitarea lor în recipiente relativ mici (cutii, găleţi, coşuri etc.) la sursă Pre-colectarea secundară - constă în depunerea deşeurilor în containere (pubele) Colectarea propriu-zisă - operaţia de ridicare a deşeurilor de la punctele de pre-colectare secundară şi transportul acestora la platformele de depozitare, de neutralizare sau la unitățile de valorificare Colectarea deşeurilor poate fi: 1. mixtă 2. separată 22

25 Colectarea selectivă a deșeurilor este soluția la îndemâna tuturor și presupune depozitarea deșeurilor în locuri special amenajate în vederea reciclării. Trierea DSM este o necesitate și nu o obligație, cu excepția comunităților care au hotărât ca trierea deșeurilor să fie obligatorie. Toate studiile recente arată că, în fiecare an, un procent din ce în ce mai mare a populației este mobilizat în procesul de triere a deșeurilor generate de aceasta. Pentru a facilita colectarea selectivă a deșeurilor, se utilizează tomberoane din masă palstică sau din metal, diferite prin culoare și/sau inscripționare. Volumul acestora poate varia în funcție de fluxul de deșeuri care pot fi colectate în zonă. Pentru a micșora pericolul de incendiu se recomandă de a utiliza containere metalice în locul celor plastice. Pentru fiecare tip de deșeu, containerele sunt repartizate în felul următor 1 : - Biodegradabile de culoare maro; - Hârtia și cartonul - de culoare albastră; - Sticla de culoare verde; - Masele plastice - de culoare galbenă - Metalele de culoare roșie - Deșeurile care nu pot fi reciclate și care nu se încadrează în nici un tip enumerat mai sus în containere de culoare gri sau neagră 1. În funcție de sistemul implementat, este posibil să existe și variații de la aceste culori sau ca un container să fie prevăzut pentru colectarea mai multor tipuri de reziduuri 23

26 Cum să colectăm corect biodegradabilele? Pasul 1 separă toate rezuduurile de origine organică; Pasul 2 colectează-le pe toate într-o pubelă separată; Pasul 3 depoziteaza-le într-un loc special amenajat pentru colectarea deșeurilor biodegradabile. Cum să colectăm corect hârtia? Pasul 1 aduna hârtiile pe care nu le mai poti folosi la împachetat sau scris; Pasul 2 presează cutiile de carton pentru a ocupa cât mai puțin spațiu; Pasul 3 depoziteaza-le într-un loc special amenajat pentru colectarea hârtiei. Cum să colectăm corect sticla? Pasul 1 sortează obiectele sau recipientele după culoare (dacă este posibil); Pasul 2 curăță toate obiectele sau recipientele din sticlă de impurități; Pasul 3 depoziteaza-le într-un loc special amenajat pentru colectarea sticlei. Cum să colectăm corect plasticul? Pasul 1 spală obiectele din plastic; Pasul 2 verifică informaţia inscripţionată pe ambalaj; Pasul 3 - presează-le pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu; Pasul 4 depozitează-le în locuri special amena jate pentru deşeuri PET, după categoria în care se încadrează. Cum să colectăm corect metalele? Pasul 1 curăță toate ambalajele și dozele de impurități; Pasul 2 aplatizează ambalajele pentru a acupa cât mai puțin spațiu ; Pasul 3 depozitează-le într-un loc special amenajat pentru colectarea metalului. 24

27 Tratarea deșeurilor reprezintă etapa următoare după colectare și transportare și precedentă valorificării. Tratarea deșeurilor include multitudinea de activități de prelucrare primară a deșeurilor după colectarea acestora pentru a mări cantitatea de deșeuri care urmează a fi valorificate, precum și pentru a spori eficientizarea valorificării. Toate tipurile de deșeuri generate sunt supuse tratării. Metodele de tratare a deșeurilor sunt variate, ca și sortimenetele acestora, de altfel, și sursa lor de proveniență. Tratarea deșeurilor poate fi: mecanică fragmentare sortare curățire compactare biologică sau compostarea termică incinerarea piroliza coincinerare uscare 25

28 Tratarea mecanică a DMS Tratarea mecanică a DMS implică utilizarea următoarelor tehnici: de fragmentare, sortare, curățare și compactare. Fragmentarea - reprezintă procesarea unui material într-o granulație mai fină, tehnologie cel mai des utilizată pentru mărirea suprafeței specifice a componentelor deșeurilor și diminuarea perioadei de tratare ulterioară. Această tehnologie și-a gasit cea mai bună aplicabilitate la tocarea deșeurilor biodegradabile înainte de a fi supuse tratării biologice. Fagmentarea este utilizată și la transformarea sticlei în cioburi. În functie de structura matriei supusă procesului de fragmentare se utilizează instalații de mărunțire prin lovire sau prin tăiere. Cea prin lovire utilizează instalațiile utilate cu ciocane, iar cea prin tăiere, instalațiile cu cuțite sau tocătoare. Sortarea - reprezintă procesul de separare și clasare a deșeurilor în funcție de diferențele dintre caracteristicele lor fizice. Sortarea pote fi efectuată manual sau mecanic, astfel diferențiindu-se mai multe tipuri de sortare: - sortarea dimensională se face prin intermediul unor site speciale, care permite sortarea deșeurilor pe clase granulometrice. Mijloacele prin intermediul cărora se poate face sortarea dimendională reprezintă site cu orificii așezate geometric, a căror diamentru poate varia. Instrumentele nu sunt prevăzute pentru deșeurile cu granulație fină, umede, fibroase sau lipicioase; 26

29 - sortarea densimetrică se bazează pe eliminarea specifică a materiilor de același tip într-un curent de aer ascendent. Separarea depinde de viteza de cădere a particulelor, de forma și greutatea acestora. Debitul acestei tehnologii este influiențat de masa volumetrică, de umiditatea, de compoziția deșeurilor și de mărunțirea prealabilă a deșeurilor de sortat; - sortarea magnetică se realizeză cu ajutorul elementelor feromagnetice. Mărimea elementelor feroase nu este limitată și deseori este întrebuințată la sortarea obiectelor metalice dintre alte deșeuri, prelucrate, sau nu, inițial; - sortarea optică are scopul de a separa materialele valorificabile în funcție de culoare sau tip de material. Deseori, unitățile de sortare a deșeurilor au în dotare echipamente cu infraroșu, care scurtează considerabil perioada se sortare; - sortarea manuală reprezintă metoda clasică și, deseori, cea mai sigură de sortare a deșeurilor. Dezavantajul este că necesită o perioadă mai îndelungată de timp și un numar mult mai mare de forță de muncă. 27

30 Curățarea deșeurilor se practică în cazul acelor categorii de deșeuri care servesc drept materie primă pentru fabricile de ambalaje pentru produsele alimentare. Procesul de curățare nu necesită obligatoriu și utilizarea apei, aceasta putânduse face și fără apă. Curățarea fără apă sau mecanică prevede eliminarea deșeurilor de dimensiuni relativ mari. Curățarea cu apă sau în tambur utilizează jetul de apă pentru îndepărtarea impurităților care nu a fost posibilă prin curățarea mecanică. Deseori această tehnologie de tratare mecanică este utilizată pentru deșeurile din masă plastică înainte de a fi reciclate sau reutilizate. Compactarea deșeurilor se realizează în vederea diminuării volumului acestora pentru transportare și/sau depozitare, caz în care costurile de transport sau întreținere pot fi mai mici. Compresarea se aplică la o gamă largă de deșeuri cum ar fi: hârtia, cartonul, plasticul, metalele, unele deșeuri biodegradabile, deșeurile utilizate drept combustibil alternativ etc. Compactarea poate fi realizată cu ajutorul preselor operate mecanic sau hidraulic. Presele hidraulice pot fi instalate la tipurile noi de mașinipentru colectare a deșeurilor. 28

31 Tratarea biologică a DMS Tratarea biologică, sau compostarea deșeurilor, se bazează pe descompunerea substanțelor organice de către diverse microorganisme. Prin compostare se urmărește valorificarea activităţii microbiene a deșeurilor, reducerea prejudiciul potențial cauzat mediului (mirosuri, poluarea componetelor de mediu cu substanțe toxice, epidemii etc.) sau valorificarea energetică. Astfel, tratarea biologică se utilizează cel mai des la eliminarea deșeurilor biodegradabile, mai ales deşeurile organice rezultate din agricultură, industria alimentară sau fracția organică a deșeurilor municipale, precum și la tratare unor deșeuri industriale sau minerale (nămoluri din petrol, steril de mină etc.). De obicei, tratarea biologică este aerobă sau anaerobă. Alegerea tipului de compostare variază în funcție de produsul final dorit a se obține. În cazul procesului de tratare biologică în prezența oxigenului produsul final este compostul (utilizarea compostului în agricultură mărește producția la ha cu minim 15%). În cazul în care tratarea biologică se desfășoară în lipsa oxigenului, produsul final este biogazul și compostul. Tratarea biologică a DMS reprezintă o modalitate simplă, mai puțin costisitoare, care poate fi aplicată la aproximativ 45% (în lunile de toamnă 65%) din întreaga cantitate acumulată în decursul unui an. Compostarea poate fi practicată de către întreprinderi specializate sau individual după posibilități. Pentru a se obține cele mai bune rezultate într-un timp scurt, este necesară indentificarea optimului de caldură, umiditate, aerație și aciditate, necesare microorganismelor pentru a descompune DMS biodegradabile în produsul final. DMS biodegradabile, tratate mecanic în prealabil, au o periadă mai scurtă de compostare. 29

32 Tratarea termică a DMS Tratarea termică a DMS poate decurge prin mai multe procedee, drintre care menționăm incinerarea, piroliza, co-incinerarea și uscarea. Incinerarea Incinerarea este o metodă termică de eliminare a acestora prin oxidarea completă a DMS la temperaturi înalte prin folosirea, de regulă, a energiei termice și a produselor de ardere rezultate. Produsele care nu mai pot fi valorificate sunt supuse procesului de incinerare, iar forma și componența lor prezintă pericol ecologic. Procesul de incinerare, prin esența sa, nu necesită investiții de capital majore, deoarece majoritatea deșeurilor destinată incinerării este formată, preponderent, din materiale biodegradabile sau cele ușor inflamabile. Cel mai indicat este ca incinerarea deșeurilor să aibă loc în incineratoare arderea fiind mai bine supravegheată și, în funcție de structura deșeurilor, se poate alege temperatura optimă de incinerare. Se recomandă sortarea prealabilă a deșeurilor înainte de incinerarea acestora, sortarea necesară pentru eliminarea acelor deșeuri generatoare de substanțe toxice rezultate sau care îngreunează arderea. În cazurile în care sortarea prealabilă arderii nu a fost posibilă, la stațiile de incinerare se recurge la arderea suplimentară a deșeurilor cu ajutorul gazelor naturale în prezența catalizatorului și a absorbantului de hidrocarburi. Incineratoarele pot fi de două tipuri: cu gratar și cu cuptor rotativ. 30

33 Piroliza Piroliza, ca metoda de tratare, reprezintă un proces termic de tratare a DMS prin care se obține o descompunere termică la temperatură ridicată, în absența oxigenului, a produșilor chimici, în special a produșilor organici. Prin procesul de piroliză, ca și prin incinerare, volumul deșeurilor se reduce considerabil și se obține o formă ce face posibilă depozitarea acestora fără a se altera, semnificativ, calitatea factorilor de mediu. Ca metodă de tratare și valorificare a deșeurilor, piroliza are o arie de aplicabilitate mai mică față de incinerare, din cauza diverselor probleme și a unei disponibilități restrânse. Comparativ cu incinerarea, piroliza deseori se dovedește a fi mult mai eficientă. Dacă, prin incinerare, deșeurile își reduc volumul cu 10-20%, în cazul pirolizei, procentul este de pînă la 40%. Piroliza are loc la temperaturi de C, eliminându-se substanțe volatile, iar compușii carbohidrați se descompun. 1/3 din energia conținută în deșeurile netratate se prezintă sub formă de gaz. Față de incinerare, volumul gazelor de piroliză este de 4 ori mai mic, aspect ce este foarte important pentru epurarea gazelor. Prin tratarea pirolitică a deșeurilor, se formează componente dependente de componentele structurale ale materiei. Printre produșii obținuți se pot enumera: gaz compatibil cu gazul de iluminat; o parte considerabilă de hidrocarburi; cărbune solid din care se pot extrage uleiuri; cocs, metale, sticlă; asfalt etc. Mare parte a produselor obținută ca urmare a proceului de piroliza poate fi stocate pe un termen mai indelungat, cu excepția - gazoase care au un termen limitat de stocare. 31

34 32 Co-incinerarea Coincinerarea reprezintă valorificarea energetică a anumitor tipuri de deșeuri industriale. Datorită densității mari, a proprietăților chimice și fizice, deșeurile de producție sunt utilizate din ce în ce mai mult în sistemele de ardere industrială. Co-incinerarea este practicată pe larg la centralele electrice, fabricile de ciment și în oțelării. Avantajul major al coincinerarii este valorificarea energetică a deșeurilor acolo unde valorificarea materială nu este posibilă. Totodată, co-incineratera permite rezolvarea problemelor de depozitare și eliminare a deșeurilor, dar și a economisirii unei cantități importante de materii prime necesare pentru producerea de energie. Uscarea Tratarea termică prin uscare este întrebuințată la nămoluri. Deșeurile de la stațiile de epurare a apei sunt formate, în mare parte, din nămoluri. Nămolul în sine, are un miros specific neplăcut care, mai ales în perioada estivală, prezintă o mare problemă. În vederea exclurerii mirosurilor neplăcute, se utilizează două tipuri de tehnologii de uscare: prin transmitere și alta prin cu contact. Uscarea prin transmitere are loc prin intermediului contactului direct a gazelor reziduale sau a aerului cu nămolul, care preiau apa ce se evaporă din nămol. Pe baza acestui principiu funcționează următoarele tipuri de uscătoare: uscător cu cilindru rotativ; uscător cu suspensii; uscător cu etaje; uscător cu bandă. Uscarea prin contact are loc in urma contactului direct a nămolului cu sursa de căldură. Contactul propriu-zis dintre nămol și mediul de încălzire este separat prin mai multe straturi de pereți despărțitori. Acest tip de uscare este întîlnit la: uscător cu peliculă; uscător cu disc; uscător cu pat fluidizant.

35 Din punct de vedere economic, valorificarea DMS este cea mai rentabilă etapă a ierarhiei gestionării deșeurilor și poate fi: materială ; biologică; energetică Prin valorificarea DMS se urmărește atingerea următoarelor obiective: dezvoltarea pieţei pentru materiile prime secundare şi susţinerea promovării utilizării produselor obţinute din materiale reciclate; decuplarea generării deşeurilor de creşterea economică şi realizarea unei reduceri globale a volumului de deşeuri; promovarea cu precădere a valorificării în măsura posibilităţilor tehnice, economice, sanitare si ecologice; promovarea valorificării energetice în instalaţii cu randament energetic ridicat în cazul în care valorificarea materială nu este fezabilă din punct de vedere tehnico-economic; beneficiul energetic rezultat în urma incinerării este pozitiv şi există posibilitatea utilizării eficiente a energiei rezultate. 33

36 Valorificarea materială a DMS Reciclarea este o abordare modernă în gestionarea deşeurilor, deși o formă mai primitivă de reciclare s-a realizat şi în secolele preindustriale. Pe vremea aceea praful şi cenuşa produse din arderea cărbunilor sau a lemnelor erau refolosite drept materie primă la fabricarea cărămizilor. Obiceiul a continuat și în perioada preindustrială când materialele, precum metalul și bronzul, erau colectate și topite pentru obținerea de obiecte noi. Cele două războaie mondiale din sec. XX au dus omenirea în pragul sărăciei, resursele de materii prime fiind cu mult mai reduse; astfel, s-a conștientizat o nevoie de reciclare din ce în ce mai mare, populația fiind încurajată să se implice la diminuarea cantităților de deșeuri și la protejarea resurselor primare de materii prime prin campanii de reciclare și colectare separată. Reciclând, putem reduce consumul de materii prime şi, implicit, se va reduce şi poluarea, consumul de energie va fi substanțial micşorat; astfel vor scădea şi gazele de seră, un factor important ce contribuie la poluarea mediului. Procesul de reciclare este pasul cheie al Strategiei de Management al Deșeurilor, corelat cu procesul de diminuare a consumului și cel de refolosire a resurselor. Reciclarea presupune de multe ori și reutilizare, acesta fiind un concept mai larg. Reciclarea materialelor din DMS implică: prelucrarea intermediară precum sortarea, mărunțirea și/sau compactarea; transportarea; valorificarea materialelor; prelucrarea lor finală. 34

37 Avantajele reciclării sunt strâns corelate cu efortul de conservare a surselor existente de resurse naturale și de eliminare a deșeurilor. Problemele fundamentale în reciclarea reziduurilor sunt legate de identificarea materialelor reciclabile, oportunitățile de reutilizare și reciclare, precum și de identificarea potențialelor piețe de desfacere pentru materialele valorificate. Materialele reciclabile pot proveni dintr-o gamă largă de surse, incluzând gospodăriile particulare, dar și mediile industriale. Putem recicla plastic (PET-uri, ambalaje, pungi), aluminiu, textile, hârtie (reviste, ziare, cărţi, amabalaje,etc.) sticlă (recipiente), asfalt, cutii din metal, uleiul de motor, bateriile auto, cartuşe de imprimantă, inclusiv deşeuri biodegradabile (alimentare sau cele de grădină). Pentru a uşura procesarea materialelor se recomandă că acestea să fie sortate și separate în funcţie de tip. Contaminarea lor cu alte materii trebuie prevenită pentru a le spori valoarea și a facilita procesarea. Sortarea poate fi efectuată de producător sau la centrele de colectare. De multe ori materialele valorificabile sunt de calitate inferioară față de cele inițiale. Conform unui studiu al Comisiei Europene, aplicarea integrală a legislației UE în domeniul deșeurilor ar aduce economii de 72 de miliarde euro pe an, ar crește cifra anuală de afaceri a sectorului UE de gestionare și reciclare a deșeurilor cu 42 de miliarde euro și ar crea peste de locuri de muncă până în

38 Însă nu totul este reciclabil. Unele produse, cum ar fi materialele ceramice, hârtia cerată, abţibildurile, ambalaje ale materialelor toxice, ambalajele produselor alimentare etc., nu se pot recicla. Pentru a putea fi clar pentru consumator care tipuri de deșeuri sunt sau nu reciclabile, producătorul este obligat să afișeze simbolul reciclării, reprezentat de bucla Mobius, pe fiecare produs. Bucla Mobius a devenit simbolul materialelor reciclabile începând cu 1970 când a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Internațională a Pamântului. Beneficiile reciclării privind mediul reduce cantitatea de deșeuri ce trebuie depozitată pe platformele de gunoi sau incinerate reduce numărul de agenți poluanți din apă și aer reduce semnificativ cantitatea emisiilor de CO 2 generată prin extragerea și prelucrarea minereurilor ajută la conservarea resurselor naturale, precum fondul forestier, apa și minereurile reduce și previne distrugerea habitatelor naturale ale animalelor, a biodiversității și previne eroziunea solului Beneficiile reciclării privind economia programele de reciclare, bine elaborate, sunt mai ieftine decât colectarea, depozitarea sau incinerarea deșeurilor cu cât se reciclează mai mult, cu atât scad și costurile reciclarea scade costurile companiilor, efortul de reciclare fiind amortizat prin economiile realizate ajută la scăderea costurilor în gospodăriile unde se aplică programe de colectare a deșeurilor, platite în funcție de cantitatea și tipul lor reciclarea creează locuri de muncă ajută la conservarea și economisirea unei cantități însemnate de energie 36

39 Reutilizarea/refolosirea este modalitatea de recuperare a materialor pentru a fi utilizate în același scop sau scopuri diferite. Comparativ cu reciclarea, refolosirea nu necesită efort suplimentar considerabil, doar că poate fi aplicată numai la un grup restrâns de deșeuri. Refolosirea materialelor are efecte pozitive financiare și ecologice, justificându-se, astfel, utilizarea acestora. Dar, ca fiecare proces de producție, reutilizarea are și dezavantajele sale, fapt care denotă și aplicabilitatea restrânsă a acesteia. Avantaje economia de energie și de materie primă este mai mare ca a celor de unică folosință comparativ cu produsele reutilizate costurile de management sunt mai mici duce la crearea de noi locuri de muncă produsele reutilizate pe piață sunt la un preț mai mic producția primară a obiectelor reutilizabile este de o calitate mai bună fapt apreciabil în timp Dezavantaje utilizarea foarte îndelungată a produselor poate duce la scăderea eficienței acestora și la pierderea caracteristicilor inițiale sortarea și pregătirea materialelor pentru a fi refolosite necesită timp costurile materiilor reutilizabile sunt mult mai ridicate reutilizarea presupune transport și igienizare, costuri suportate de mediu la fabricarea bunurilor refolosibile se consumă o cantitate mai mare de materie primă 37

40 Valorificarea energetică a DMS Deșeurile pot fi o sursă importantă de energie. Valorificarea energetică a deșeurilor permite transformarea acestora în energie prin fermentare sau combustie. Valorificarea energetică este posibilă la următoarele tipuri de deșeuri: deșeuri menajere biodegradabile; deșeuri industriale banale; deșeuri medicale; deșeuri rezultate de la centrele de triere; deșeuri de la stațiile de epurare. Valorificarea energetică a DMS se poate efectua prin metode de: incinerare cu recuperarea energiei sub formă de electricitate sau căldură. Incinerarea deșeurilor menajere are loc la o temperatură de C; recuperare a biogazului de la platformele de depozitare a deșeurilor. În general, multe platforme de depozitare a deșeurilor pe sol prevăzute cu sisteme speciale de aerație prin care are loc totodată și acumularea biogazului rezultat prin degradarea naturală a deșeurilor obținere dirijată de biogaz din deșeuri organice cu utilizarea instalațiilor corespunzătoare. Acest tip de instalații poate fi utilizate la fermele de animale, la stațiile de purificare a apei, unitățile de produse alimentare etc., mai ales la cele care pot asigura un debit constant de materie primă. Valorificarea energetică a deșeurilor se face în conformitate cu standardele stabilite de reglementările europene, care stabilesc plafonul admisibil al emisiilor de fum. Recuperarea de energie din deșeuri contribuie la consevarea resurselor fosile de conbustibil, la limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră și reduce substanțial volumul deșeurilor care urmează a fi eliminate prin depozitare. 38

41 Iniţial, managementul deşeurilor avea drept obiectiv îndepărtarea deşeurilor şi curăţirea oraşelor. Dezvoltarea economică şi socială durabilă, fără să deterioreze calitatea mediului, impune, drept management adecvat al deşeurilor, un sistem integrat de valorificare a acestora, bazat pe un număr mare de tehnologii. Încă din secolul XIX au apărut preocupări pentru rezolvarea complexă a reziduurilor menajere atât din punct de vedere ecologic, privind salubrizarea localităţilor şi a mediului înconjurător, cât şi sub aspect economic. Aceste preocupări urmăreau reducerea cheltuielilor de evacuare, transport şi neutralizare a reziduurilor solide şi, mai ales, recuperarea şi valorificarea materialelor refolosibile pe care le conţin (metale, hârtie, plastic, sticlă, materie organică etc.), precum şi a unor subproduse ce pot rezulta prin prelucrarea reziduurilor menajere (energie termică sau electrică, compost, carburanţi gazoşi, lichizi sau solizi, materie furajeră). 39

42 Managementul actual al deșeurilor promovează tot mai mult politica celor 4R de gestionarea a deșeurilor. Această politică promulgă următoarele concepte: Re-gândirea - implică faptul că sistemul actual are puncte slabe şi că un sistem bine pus la punct ar permite abordarea problemei deșeurilor din mai multe perspective. Unele soluţii de re-gândire sunt uneori intuitive. Acest tip de soluție nu se limitează numai la un anumit tip de activitate, iar aplicarea pe larg a acestui principiu poate duce la reducerea generării globale a reziduurilor. Reducerea implică micșorarea cantității de materie primă utilizată precum și reducerea consumului excesiv nemotivat. Cel mai eficient mod prin care putem preveni apariţia unor cantităţi inutile de noi deşeuri este chiar reducerea la sursă. Prevenirea apariţiei deşeurilor sau reducerea la sursă înseamnă utilizarea eficientă a mai multor produse şi ambalaje. Metodele de reducere la sursă implică modificări în procesele de fabricație, cantitatea și consistența materiei utilizate, reevaluarea priorităților și micșorarea consumului. Eficacitatea politicii de reducere la sursă este măsurată prin incapacitatea reducerii deșeurilor. Reducerea la sursă conservă resursele naturale şi reduce poluarea localităților şi a împrejurimilor, inclusiv volumul gazelor de sferă, una dintre cauzele încălzirii globale. Reutilizarea înseamnă folosirea unui obiect de mai multe ori, în același scop sau în scopuri diferite. Reciclarea înseamnă folosirea materialelor din care este format un obiect pentru a produce noi o- biecte, cu aceeași funcție ca obiectul inițial sau cu funcții diferite. 40

43 Noile norme din managementul deşeurilor pun pe primul loc prevenirea apariţiei acestora, apoi pregătirea pentru reutilizare. O bună gestionare a deşeurilor începe în primul rând cu prevenirea producerii deşeurilor pentru că, până la urmă, ceea ce nu este produs nu trebuie să fie eliminat. Prevenirea producerii deşeurilor devine din ce în ce mai importantă pe măsură ce populaţia globală se află în creştere şi consumăm mai mult decât ne permit resursele naturale limitate. Acestea sunt urmate de reciclare, de alte opţiuni de valorificare, cum ar fi valorificarea energetică, şi abia pe ultimul loc se regăseşte eliminarea. Principalele măsuri care pot fi luate pentru prevenirea generării de deşeuri de ambalaje constau în: reducerea consumului de resurse prin reducerea cantităţii de material folosit sau/şi creşterea procentajului de material reciclabil din ambalaje; reducerea cantităţii de ambalaje per produs (de exemplu, prin evitarea supra-împachetării); reducerea cantităţii de deşeuri inclusiv prin reutilizarea produselor sau prelungirea duratei de viaţă a acestora; reducerea conţinutului de substanţe nocive al materialelor folosite în producerea ambalajelor; aplicarea unor politici de favorizare a aplicării ierarhiei deşeurilor, în cadrul companiilor producătoare. 41

44 Cu toate acestea, acesta este un concept foarte provocator, în condiţiile în care este dificil de măsurat ceva care, prin definiţie, nu a existat niciodată. Unul dintre instrumentele cheie folosite pentru a încuraja prevenirea producerii de deşeuri este eco-design-ul, care se concentrează pe aspectele de mediu în faza de concepţie şi proiectare a unui produs. Produsele ecologice ar trebui să fie create folosind materii prime secundare reciclate şi ar trebui să evite utilizarea de substanţe periculoase. Aceste produse ar trebui să consume mai puţină energie în timpul fazei de utilizare şi ar trebui să poată fi reciclate după ce au fost aruncate. Prevenirea producerii de deşeuri este strâns legată de îmbunătăţirea metodelor de fabricaţie şi influenţarea consumatorilor, astfel încât aceştia să solicite produse mai ecologice şi să folosească mai puţine ambalaje. Multe state membre derulează campanii de sensibilizare pentru a educa publicul şi a încuraja consumatorii să solicite produse care produc mai puţine deşeuri şi conduc la crearea unei pieţe mai eficiente a resurselor. 42