NOI DIMENSIUNI ALE INDUSTRIEI EXTRACTIVE ÎN CONTEXT NAŢIONAL ŞI GLOBAL NEW DIMENSIONS OF THE EXTRACTIVE INDUSTRY IN THE NATIONAL AND GLOBAL CONTEXT

Transcription

1 NOI DIMENSIUNI ALE INDUSTRIEI EXTRACTIVE ÎN CONTEXT NAŢIONAL ŞI GLOBAL NEW DIMENSIONS OF THE EXTRACTIVE INDUSTRY IN THE NATIONAL AND GLOBAL CONTEXT RAKOS ILEANA - SORINA Postdoctorand în cadrul Institutului de Economie Mondială Academia Română nihilsindeo_68@yahoo.com Rezumat Scopul acestui articol este acela de a arăta importanţa industriei extractive, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european şi mondial, în timp constatându-se cu temei, faptul că, acest sector practic implică în mod direct un aspect delicat, respectiv cel de securitate naţională a ţării. Obiectivele cercetări constau în: identificarea ţărilor ce se constituie drept poli ai securităţii energetice naţionale şi mondiale; demonstrarea importanţei sectorului extractiv la nivel şi global. Cercetarea s-a axat pe aspecte privind: impactul crizei financiare asupra sectorului energiei; noile paradigme ale securităţii globale şi regionale; sectorul energetic în context naţional şi global. Articolul se încheie cu concluziile autoarei cu privire la noile dimensiuni ale industriei extractive în context naţional şi global. Cuvinte cheie: economie, globalizare, criză economico-financiară, industrie extractivă, sector energetic Clasificare JEL: M 48 Abstract The goal of this paper is to show the importance of the extractive industry, both nationally, and on a European and world level, over time being noticed, for good reason, the fact that this sector practically directly involves a delicate aspect, namely that of the national security of the country. The objectives of our research consist in: identifying the countries that constitute poles of the national and global energy security; demonstrating the importance of the extractive sector on a national and global level. The research focuses on aspects concerning: the impact of the financial crisis on the energy sector; the new global and regional security paradigms; the energy sector in the national and global context. The paper ends with the author s conclusions on the new dimensions of the extractive industry in the national and global context. Key -Words: economy, globalization, economic-financial crisis, extractive industry, energy sector 152

2 1. Introducere Cu toţii asistăm astăzi la schimbările lumii, în care organizaţiile şi structurile - din care invariabil facem parte şi în care ne desfăşurăm activitatea profesională - se modifică continuu sub presiunea unor forţe economice şi sociale greu de înţeles şi valorificat). Fenomenele care marchează evoluţia economiei mondiale din ultimele decenii stau sub semnul globalizării, al interdependenţelor şi interacţiunii. Globalizarea este un fenomen ce trebuie analizat în detaliu, pentru a înţelege toate dimensiunile şi faţetele în complexitatea lor, întrucât pentru fiecare dintre noi, globalizarea reprezintă altceva, având efecte mai mult sau mai puţin ample asupra economiei naţionale şi mondiale. Conştientizăm astăzi tot mai mult, faptul că, fenomenul globalizării, cu un conţinut complex şi cu semnificaţii variate se face simţit în toate domeniile şi nivelurile societăţii contemporane, dar mai cu seamă în cel economic, fiind susţinut de grupuri de oameni discrete şi neoficiale care au o influenţă hotărâtoare asupra deciziilor publice şi private. La nivelul ţării noastre, contextul globalizării şi răspândirea politicilor orientate spre economia de piaţă au dus la o schimbare radicală a politicilor economice şi comerciale, sectorul energetic ajungând pe un loc secund al priorităţilor, după cum am resimţit cu toţii în ultimul sfert de secol. Cadrul legislativ privind desfăşurarea activităţii extractive în România stabileşte regulile de alocare, menţinere, transfer sau anulare a drepturilor de exploatare şi valorificare a resurselor naturale şi implicit a celor minerale, modul de exploatare al resurselor naturale fiind aplicarea monopolului statului. În prezent, UE se află în poziţia delicată de a depinde de gazul rusesc, iar ultimele acţiuni ale Rusiei au reprezentat o ameninţare reală şi un risc cu privire la aprovizionarea neîntreruptă şi la preţuri accesibile, cu energie, a Uniunii Europene. Astfel, înţelegem că, relaţia dintre Uniunea Europeană şi Rusia este parcă una dintre cele mai arzătoare probleme ale prezentului, de pe continentul european, ce poate avea repercusiuni semnificative asupra viitorului ambilor actori, atât timp cât energia reprezintă unul din cele mai importante subiecte ale viitorului şi dezvoltării majorităţii statelor lumii. 2. Literatura de specialitate În decursul anilor ce au trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi până astăzi, au fost elaborate un număr semnificativ de strategii referitoare la industria extractivă a ţării noastre. Respectivele strategii au fost elaborate chiar şi cu sprijinul Băncii Mondiale, dar rezultatele nu au fost cele scontate. Astfel, în luna decembrie 2014 a fost lansată spre consultare publică Strategia energetică a României pentru perioada , document structurat pe două părţi, respectiv Partea I: Analiza stadiului actual şi Partea II: Angajamentele naţionale şi internaţionale. În acest document se prezintă starea actuală a sistemului energetic naţional, obiectivele propuse pentru perioada şi angajamentele asumate de România faţă de Comisia Europeană. Remarcăm faptul că, o strategie oricât ar fi de bună, dacă nu este asumată de către toate instituţiile statului şi de către toate forţele politice, dacă nu sunt identificate şi valorificate resursele necesare şi mai ales dacă nu există voinţa de a o implementa va rămâne doar un alt exerciţiu teoretic, la fel ca toate celelalte strategii de până acum. Pe plan internaţional, studii axate pe problematica securităţii energetice au fost efectuate cu precădere de către anumiţi autori (Dr. Heiko Borchert şi Karina 153

3 Forster, de la IPA Berlin, pentru Ministerul Apărării din Germania, Departamentul Afacerilor Externe din Elveţia)[14] şi Comisia Europeană. 3. Metodologia cercetării Alegerea unei metodologii de cercetare este un lucru esenţial, în ceea ce priveşte credibilitatea concluziilor la care s-a ajuns ca urmare a cercetării ştiinţifice. Demersul cercetării a presupus luarea în calcul a unui ansamblu eterogen de parametrii - variabile susceptibile să aducă un răspuns la întrebarea centrală a cercetării: Mai este nevoie de industria extractivă la nivel naţional?dar la nivel global? Metodologia pe care am utilizat-o în cercetarea întreprinsă are la bază cercetarea teoretică şi cea empirică privind teoriile şi reglementările naţionale şi globale şi particularizarea acestora la nivelul întreprinderilor din industria extractivă naţională, respectiv cercetarea de factură empirică, cantitativă, prezintă o abordare preponderent inductivă. Aria de cercetare a constituit-o problematica industriei extractive, a exploatării resurselor primare de energie, la nivel naţional şi global şi perspectivele acestei industrii. 4. Impactul crizei financiare asupra sectorului energiei Criza financiară care a debutat în SUA la data de 14 septembrie 2007, desfăşurându-se pe parcursul a 8 etape, respectiv până la data de 1 iunie La o primă analiză a crizei s-ar părea că ea se referă la eşecuri financiare şi economice, dar în fapt, miza este mult mai mare, fiind în egală măsură o criză politică tradusă printr-o discontinuitate a conducerii la nivel global. Acest lucru este foarte evident în domeniul energiei! Dependenţa lumii de aprovizionarea cu energie continuă să crească, făcând din securitatea energetică o prioritate strategică. Pentru a-şi realiza propriile interese, ţările bogate în resurse continuă să îşi folosească toate mijloacele pentru a se extinde în zonele de influenţă şi pentru a crea alianţe puternice cu parteneri care ţintesc aceleaşi obiective strategice. Constatăm sub diverse forme că, toate aceste forţe sunt pe cale să schimbe natura relaţiilor internaţionale, cooperarea cea mai bună situându-se între producătorii de energie tehnologică şi ştiinţifică. Cu toţi suntem martori la diverse conflicte, aparent de cultură, dar în realitate toate au un fond politic, respectiv strategic, în care tema principală o constituie resursele energetice, respectiv, industria extractivă. Principalul rezultat al disputei pentru putere va fi o instabilitate structurală, aspect ce a devenit tot mai evident în domeniul energiei. Prin urmare, impactul crizei financiare asupra sectorului energetic este semnificativ, securitatea şi siguranţa elementelor de infrastructură din domeniul energiei având o importanţă esenţială pentru toţi actorii implicaţi în lanţul global al furnizării de energie. Criza financiară se pare că oferă o ocazie deosebită - Chinei pentru a-şi consolida tendinţa de lider economic pe piaţa mondială. 5. Noi paradigme ale securităţii globale şi regionale Cele două fenomene, cel al globalizării şi cel al crizei economice au o puternică influenţă asupra statelor membre UE. Impactul globalizării derivă în principal din nivelul ridicat al interdependenţelor pe care le creează, provocările legate de managementul 154

4 globalizării aducând în prim-plan, printre altele, problematica suveranităţii naţionale. Un prim rezultat al globalizării este faptul că, ţările membre UE pot fi expuse la evenimente economice internaţionale, mai mult sau mai puţin plăcute, precum criza financiară demarată în SUA care a cuprins întreaga lume. Presiunile economice şi politice generate de criza economică au determinat o nouă dinamică în interiorul Uniunii. Dincolo de o repoziţionare a statelor membre, atât faţă de Uniunea Europeană, cât şi faţă de restul partenerilor statali europeni, criza a determinat şi repunerea în mişcare a caruselului discuţiilor privind viitorul Uniunii care perpetuează dezbaterea cu privire la direcţia de dezvoltare a Uniunii şi a raporturilor între statele membre. Dacă pentru Europa perioada ultimului deceniu a fost una a dezindustrializării, pentru economiile emergente ale unor state mari precum China, India, Brazilia, această perioadă a fost prolifică pentru industrializare. Constatăm astăzi că, harta centrelor de putere industrială, comercială şi financiară este redefinită prin apariţia a noi concurenţi redutabili din cadrul ţărilor în curs de dezvoltare, îndeosebi din Asia de Est. Practic, asistăm la o schimbare de paradigmă, întrucât conflictele ideologice au dispărut din societatea de astăzi, competiţia economică fiind tema de actualitate şi deţinerea de teritorii cât mai bogate în resurse. Este tot mai simţită exprimarea directă a dorinţei unor ţări ca Rusia de a se reîmpărţi teritoriile de către marile puteri ale lumii, pentru asigurarea proprie cu resurse naturale. Parteneriatele între marile puteri Rusia-SUA, Rusia-China, Rusia-Germania, SUA- China se conturează ca o soluţie eficientă la gestionarea diverselor crize din lume, în timp ce, relaţiile Germania-Rusia contribuie la stabilitatea în Europa. De asemenea, Germania a dezvoltat punţi importante de legătură cu India, China şi chiar Iran. România trebuie să ia exemplul marilor puteri economice şi să dezvolte o politică alături de aliaţi, iar alta în funcţie de interesele economice şi strategice. În contextul schimbărilor geopolitice din ultima perioadă se conturează, din ce în ce mai mult existenţa unei triple alianţe, în regiunea Eurasia, din care fac parte China, Rusia şi Iran. Aceasta alianţă constituie un obstacol împotriva expansionismului Statelor Unite. China, Rusia şi Iranul sunt considerate ţări aliate şi partenere. Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză şi Republica Islamică formează împreună o barieră strategică îndreptată împotriva expansionismului Statelor Unite. Pe de altă parte, Iranul poate fi caracterizat ca un pivot geostrategic, întrucât structura alianţelor politice ale Iranului prezintă o oarecare importanţă pe scena politică mondială. 6. Sectorul energetic în context global De remarcat este faptul că, nicio ţară sau regiune nu poate realiza singură o stare de securitate energetică fără o integrare în noile contexte politice. Aşadar, problema resurselor naturale este una globală, iar epoca ultimilor 100 de ani reprezintă o perioadă a substituirilor de resurse energetice, aspect prezentat în tabelul nr

5 Perioada Antebelică Postbelică Ultimele 4 decenii Sursa: proiecţie proprie Tabel 1. Substituiri cronologice energetice Principalul combustibil în comerţul internaţional cărbuni ţiţei produse petroliere ţiţei şi gaze naturale Diversificarea mixului energetic şi a furnizorilor de energie este principala cale de a obţine securitate energeticã, iar Uniunea Europeană a început acest proces în primul deceniu al mileniului trei. Publicaţia World Mining Data furnizează date referitoare la producţiile mondiale a cinci grupe de produse minerale: metale constituente ale oţelurilor speciale (fier, crom, cobalt, mangan, molibden, nichel, tantal, titan, vanadiu), metale neferoase (aluminiu, stibiu, arsen, bismut, cadmiu, cupru, galiu, germaniu, plumb, litiu, mercur, metale rare, telur, staniu, zinc), metale preţioase (aur, platină, argint), minerale industriale (azbest, baritină, bentonit, diamant, diatomit, feldspat, fluorina, grafit, guano, gips, caolin, magnezit, perlit, fosfaţi, potasiu, sare, sulf, talc, pirofilit, vermiculit, zirconiu) şi combustibili minerali (cărbuni superiori, lignit, gaze naturale, ţiţei, uraniu). Potrivit publicaţiei menţionbate mai sus, producţia mondială de substanţe minerale a atins un punct de maxim în anul 2007, dezvăluind astfel creşterea importanţei mineritului la nivel mondial (în ordine descrescătoare a cantităţii de producţie obţinută anual), în ţări precum: China, S.U.A., India, Africa de Sud, Indonezia, Australia, Rusia, Kazaskhstan, Columbia, Polonia. Ţara cea mai mare exportatoare de cărbune este Polonia, 68% din exporturi fiind orientată către Uniunea Europeană. Prin urmare, rezerva geologică cea mai consistentă este cărbunele-huila care va putea fi extrasă încă o perioadă de timp de 229 de ani, la o rată de consum cu cea actuală, mulţi experţi fiind de părere că există la nivel mondial cam de 15 ori mai mult cărbune rămas nedescoperit. Rezervele de petrol la nivel mondial sunt estimate a fi de 360 mld tone, reprezentate în graficul nr. 1. Graficul nr.1. Repartiţia geografică a rezervelor de petrol 80% 70% 60% 50% 40% 30% 20% 10% 0% 72% Orientul Mijlociu 4% 6% Asia Pacific America de Nord 9% 9% Africa Europa şi Eurasia procentaj la nivel global Sursa: proiecţie proprie, pe baza datelor extrase de pe site-ul: 156

6 Rezerva de gaze naturale, la nivel mondial este de mld mc. Principalul combustibil, până la mijlocul anilor 60 a fost cărbunele. Rezerva de cărbuni la nivel mondial este estimată a fi de mil tone, regăsindu-se într-o proporţie mai mare în SUA, Rusia, China, Australia, India, Germania. Peste 60% din necesarul de cărbune de la nivel mondial este asigurat de către Australia, SUA şi Africa de Sus, totodată Africa de Sud, China şi Polonia fiind şi cele mai mari consumatoare a acestui combustibil. O repartiţie geografică a acestei resurse o prezentăm în graficul nr.2. Grafic 2. Repartiţia geografică a rezervelor de cărbune Sursa: proiecţie proprie Rezerva de uraniu, de la nivel mondial este de 3282 mii tone, Canada fiind una dintre cele mai mari ţări producătoare, urmată de Australia, Nigeria, Rusia. La o tonă de material extras se obţin 3g U 308. Alte surse de energie sunt constituite din: biomasă (resturi lemnoase rezultate din tăierea copacilor şi brichete formate din rumeguş); biogaz (reziduuri agricole, industriale, resturi menaj, gazul metan); biofluide (resturi de trestie de zahăr, uleiuri vegetale expres cultivate); energie geotermală; energie solară; energie eoliană, energie hidraulică. Se estimează că resursele de energie neregenerabile se vor termina/epuiza în cca. 40 de ani. Conform Eurostat, dependenţa energetică externă a Uniunii Europene, în anul 2012, era de 53,3%, Rusia fiind principalul furnizor de gaze. Circa 32% din importurile de gaze naturale ale UE au provenit din Rusia, urmată de Norvegia cu 28,2 % şi de Algeria cu 14,4%. Germania, Italia, Marea Britanie şi Polonia sunt cei mai mari importatori de gaze ruseşti din cadrul UE. În Europa Centrală şi de Est, dominaţia Gazprom este totală: Rusia asigură în proporţie de 100 %, importurile de gaze ale ţărilor baltice, de peste 75% ale Cehiei şi Greciei, iar până în 2012, a fost furnizorul exclusiv al Ucrainei. România a depins în proporţie de 20 % de importurile de gaz din Rusia, în 2012, şi de numai 18% în Dacă ţări precum Slovacia, Finlanda, Bulgaria sunt dependente de gazul rusesc într-un procent de aproximativ 90%, alte ţări sunt independente, precum Spania şi Portugalia, deoarece îşi iau resursele din Africa de Nord. Ţări precum Elveţia, Austria, Germania, Cehia au înregistrat cele mai mici 157

7 reduceri ale acestui indicator. În Luxemburg, Cipru şi Grecia această valoare nu a depăşit 12%, economiile lor fiind structurate preponderent pe servicii. Pentru diversificarea furnizorilor şi reducerea dependenţei de un singur exportator, UE a susţinut conducta Nabucco, un proiect care ar fi diminuat dependenţa de Federaţia Rusă, dar care a fost utopic de la începutul său, întrucât, volumul de gaz al Azerbaidjanului era insuficient. În fapt, criza economică a generat oportunităţi de cooperare ştiinţifică şi tehnologică cu producătorii de energie. Astfel, se conturează tot mai mult necesitatea unui dialog strategic privind securitatea energetică care să implice mai activ ţările exportatoare de petrol pentru combinarea optimă dintre politica energetică, stabilitatea regională şi obiectivele din domeniul energetic şi respectiv pentru prosperitate economică globală. 7. Sectorul energetic în context naţional Cadrul legislativ şi instituţional privind desfăşurarea activităţii extractive din România, în ultimii 25 de ani cuprinde aproximativ 20 de legi şi ordonanţe cu referire la Regile autonome şi Companiile naţionale, gestionare ale resurselor primare de energie. Într-o economie din ce în ce mai globalizată, strategia energetică a unei ţări se realizează în contextul evoluţiilor şi schimbărilor care au loc pe plan mondial. Astfel, se estimează în Strategia energetică a României pentru perioada că, cererea totală de energie în anul 2030 va fi cu circa 50% mai mare decât în prezent, iar pentru petrol va fi cu circa 46% mai mare. În tabelul nr.2 este prezentată estimarea evoluţiei rezervelor naţionale de ţiţei şi gaze naturale în perioada Sunt luate în considerare exclusiv rezervele cunoscute, şi economic a fi valorificate, utilizând tehnologiile actuale. Tabel nr.2. Evoluţia rezervelor naţionale de ţiţei şi gaze naturale - Estimare Agenţia Naţională a Resurselor Minerale Anul Tiţei (Milioane Tone) Gaze Naturale (Miliarde) m Premise avute în vedere în cadrul estimării. Din cauza depletării zăcămintelor, producţia de ţiţei poate înregistra scăderi anuale de 2-4%. Gradul de înlocuire a rezervelor exploatate nu va depăşi 15-20%. Sursa: Elemente de strategia energetică a României în perioada Din cauza depletării zăcămintelor, producţia de gaze poate înregistra scăderi anuale de 2-5%. Gradul de înlocuire a rezervelor exploatate se va situa între 15-30%.

8 Pe baza datelor din acest tabel, se poate observa faptul că, rezerva de ţiţei a ţării noastre în anul 2006 era situată la o capacitate de 80 milioane tone, fiind estimată pentru anul 2020 să ajungă la o capacitate de 28 milioane tone, iar rezerva de gaze naturale a fost în anul 2006 la o capacitate de 180 miliarde m 3, fiind estimată pentru anul 2020 la o capacitate de 7 miliarde m 3. Prin urmare, din analiza acestor date, reiese gradul mare de epuizare al acestor rezerve, într-o perioadă de timp de aproximativ paisprezece ani, 52 milioane tone de ţiţei au fost utilizate din rezerva naţională, cca. 4 milioane de tone pe an, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că în anul 2028 această rezervă va fi epuizată total. Referitor la rezerva de gaze naturale, cantitatea care se consumă anual este de cca.6 miliarde m 3, ceea ce ne determină să credem că şi această rezervă va fi epuizată total în anul în anul Potrivit specialiştilor din domeniul economiei rolul industriei este acela de a asigura cu produse toate sectoarele economiei naţionale. Industria ocupă un loc important în cadrul economiei naţionale, acoperind cerinţele tuturor sectoarelor de activitate, fiind purtătoarea celor mai avansate relaţii de producţie. Acest lucru reiese şi din faptul că în anul 2014 industria a ajuns la o pondere în Produsul Intern Brut (PIB) de peste 30%, pe parcursul a şapte ani având oscilaţii semnificative la nivel european, după cum se poate observa în tabelul 3. Tabel 3. Evoluţia Produsului Intern Brut în perioada Anul Prezentarea valorică pe fiecare an a Produsului Intern Brut ,8 milioane lei, în creştere cu 6,0% faţă de anul 2006; ,7 milioane lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 7,1% faţă de anul 2007; ,7 milioane lei preţuri curente, în scădere - în termeni reali - cu 7,1% faţă de anul ,8 milioane lei preţuri curente, în scădere - în termeni reali - cu 1,3% faţă de anul 2009; ,9 milioane lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 2,5% faţă de anul 2010; ,2 milioane lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,3 % faţă de anul 2011; ,1 milioane lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 3,5 % faţă de anul 2012; ,2 milioane lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali, în primele trei trimestre cu 2,9 % faţă aceeaşi perioadă a anului Sursa: proiecţie proprie pe baza Comunicatelor de presă, În anul 2012, industria a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate pentru primul trimestru al anului - potrivit analizei Comunicatelor de presă de pe primul trimestru al anilor , iar în anul 2013, după cum se poate observa din tabelul de mai sus, economia României a înregistrat o uşoară revenire, având cea mai mare creştere economică dintre ţările UE. Astfel, putem afirma că industria este unul dintre principalele sectoare ale economiei naţionale având o contribuţie majoră la realizarea şi menţinerea unui ritm înalt de creştere economică. Ca urmare a prelucrării datelor preluate din Anuarul Statistic al României colecţia a Institutului Naţional de Statistică, în tabelul nr.4 prezentăm creşterea economică a României înainte de aderare şi după aderarea la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie

9 Tabel nr.4. Creşterea economică a României, înainte şi după aderarea la U.E. - % - Anul Creşterea economică a României, înainte de aderare la UE Creşterea economică a României, după aderare la UE Creşterea economică 2,1 5,7 5,1 5,2 8,3 4,1 7,7 8,0 9,0 6,2 4,5 5,5 3,8 3,5 2,7 Sursa: colecţia Anuarului Statistic al României, Serii de timp Din datele prezentate, reiese faptul că în perioada , respectiv în anul 2004, România a înregistrat cea mai mare creştere economică - în procent de 8,3%, iar în anul 2005 s-a înregistrat cea mai slabă creştere economică - în procent de 4,1%. Totodată în perioada , respectiv în anul 2008 s-a înregistrat cea mai mare creştere economică a ţării - în procent de 9%, creştere datorată îndeosebi construcţiilor şi sectorului financiar-bancar, iar în anul 2015 se prognozează cea mai slabă creştere economică de după aderarea la Uniunea Europeană prognozată a fi de 2,7 % cauza constituind-o efectul crizei economico-financiare mondiale. Potenţialul resurselor de energie primară cuprinde producţia purtătorilor de energie primară (cărbune net, ţiţei, gaze naturale utilizabile, lemne de foc, energie hidroelectrică, nuclearo-electrică şi energie din surse neconvenţionale; importul de energie primară şi transformată; stocurile la 1 ianuarie ale purtătorilor de energie primară la unităţile producătoare - consumatoare, cât şi la cele de distribuţie). Din categoria resurselor de energie primară care vor contribui la producerea energiei electrice pe următorii treizeci de ani, prezentăm în tabelul 5, o situaţie previzională până în anul Resurse purtătoare de energie primară Tabel 5. Situaţia rezervelor naţionale de resurse de energie primară UM Rezerve Producţie Rezerve Exploatabile concesionate În perimetre anuală estimată noi mil. mil. mil. mil. tone t.e.p. t.e.p. t.e.p. Rezerve geologice Perioada estimată asigurată Rezerve exploatabile concesionate Număr de ani În perimetre noi Număr de ani Număr de ani =3/7 11=3/7 12=3/7 Cărbune: - huilă - lignit Ţiţei mil. tone mil. tone mil. tone ,8 82, , , , Gaz natural Sursa: Strategia industriei miniere pentru perioada Observăm că, rezerva de huilă a ţării va asigura o producţie de 3,3 mil.tone/an pentru o perioadă de 32 de ani, iar lignitul va asigura o producţie de 32 mil.tone/an, pe o perioadă de timp de 14 ani; producţia de ţiţei este de 5,2 mil.tone pe an ceea ce ne asigură că ţara noastră dispune de o rezervă de ţiţei pentru o perioadă de 14 ani; producţia de gaz natural este de 12,5 mil.tone/an rezerva existentă asigurând o perioadă de timp de 15 ani. Tot din situaţia 160

10 prezentată în tabelul de mai sus observăm că rezerva de ţiţei se va epuiza mai repede - în 14 ani, urmată de cea a gazului natural - în 15 ani, iar lignitul în 47 de ani. Totodată se desprinde ideea conform căreia România dispune de o gamă diversificată de resurse de energie primară, precum: cărbune, ţiţei, gaze naturale, minereu de uraniu şi un potenţial valorificabil de resurse regenerabile relativ modest. De asemenea, România dispune de rezerve sigure de ţiţei de 60 milioane de tone, precum şi de rezerve geologice de 2 miliarde de tone. Marea majoritate a resurselor geologice şi a rezervelor sigure identificate până în prezent sunt localizate onshore şi doar 4% în zona platformei continentale a Mării Negre. La producţia medie anuală din ultimii ani (4,2 milioane tone) şi în condiţiile unui declin anual constant al rezervelor sigure de 5% şi o rată de înlocuire de 5% pentru rezervele de ţiţei şi condensat, se poate aprecia că rezervele actuale de ţiţei ale României s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 23 de ani. Pe termen scurt şi mediu, rezervele sigure de ţiţei se pot majora prin implementarea unor noi tehnologii care să conducă la creşterea gradului de recuperare în zăcămintele existente, iar, pe termen mediu şi lung, prin implementarea proiectelor pentru explorarea zonelor de adâncime (sub 3.000m), a zonelor cu geologie complicată în domeniul onshore şi a zonelor offshore din Marea Neagră, îndeosebi a zonei de apă adâncă. Referitor la rezerva de gaze naturale cantitatea care se consumă anual este de circa 6 miliarde m 3 ceea ce ne determină să credem că şi această rezervă va fi epuizată total în anul în anul Dacă în trecut cea mai mare parte a gazelor de sondă se pierdea în procesul extracţiei petrolului, acum, prin modernizarea tehnologiei gazele sunt captate şi valorificate chimic şi/sau energetic. Rezervele de petrol, bogate altădată, sunt în prezent relativ modeste, acoperind doar 1/3 din consumul intern. Resursa energetică de bază pentru ţara noastră o constituie gazele naturale, localizate mai ales în Depresiunea Transilvaniei. Petrolul este utilizat ca materie primă în industria chimică şi/sau în termocentrale. Gazul natural este utilizat ca materie primă în industria chimică sau ca materie energetică în termocentrale şi uz casnic. Resursa energetică de bază pentru ţara noastră o constituie gazele naturale, localizate mai ales în Depresiunea Transilvaniei. Resursele hidroenergetice sunt estimate la MW, ponderea actuală a hidroenergiei în structura energiei electrice fiind de aproximativ 15% conform datelor culese din colecţia Anuarului Statistic al României pentru perioada anilor , iar resursa cea mai bogată la nivelul subsolului ţării noastre o constituie - cărbunele. Potenţialul relativ redus de rezerve minerale al României este reflectat în raporturile existente între dimensiunile producţiei miniere naţionale şi dimensiunile producţiei miniere mondiale. Resursele hidroenergetice sunt estimate la MW, destul de modeste, ponderea actuală a hidroenergiei în structura energiei electrice fiind de aproximativ 15%, conform datelor culese din colecţia Anuarului Statistic al României pentru perioada anilor , iar resursa cea mai bogată la nivelul subsolului ţării noastre, o constituie cărbunele. Potenţialul relativ redus de rezerve minerale al României este reflectat în raporturile existente între dimensiunile producţiei miniere naţionale şi dimensiunile producţiei miniere mondiale. 161

11 Din această analiză reiese faptul că ponderea cea mai mare de resurse de energie primară existente pe teritoriul României o deţine pentru următorii zeci de ani, atât gazele naturale, cât şi cărbunele obţinut în cadrul industriei extractive. Concluzii: Pentru statele europene care au parcurs deja un anumit ciclu industrial, dezindustrializarea a însemnat renunţarea la industrii aflate în declin şi delocalizarea unor activităţi productive în ţări emergente, menţinându-şi serviciile ante şi post producţie, servicii care le asigură cea mai mare productivitate a VAB. Aceasta înseamnă pentru respectivele state un câştig însemnat în planul eficienţei şi competitivităţii economice naţionale şi le poziţionează favorabil pentru un nou ciclu de dezvoltare economică/industrială. Europa a fost un premiant al acestui proces formativ prin Uniunea Europeană care cuprinde în prezent 28 de ţări, dintre cele mai puternic industrializate state ale lumii, este cea mai avansată pe calea punerii în practică a unui aranjament de integrare regională. Totodată, Uniunea Europeana a făcut serioase demersuri atât pentru a sprijini integrarea regionala a altor ţări, cât şi pentru a rafina şi dinamiza propriile relaţii inter-regionale cu aceste zone; entităţile economice transnaţionale ale ţărilor europene dezvoltate sunt printre cei mai mari negustori şi investitori globali a căror prezenţă corporaţională se face simţită în orice regiune a lumii. Pentru România fenomenul globalizării, creşterea interdependenţelor economico financiare, delocalizarea producţiei, liberalizarea circulaţiei bunurilor, serviciilor şi a forţei de muncă, au constituit atât oportunităţi de dezvoltare economică, cât şi vulnerabilităţi. În pragul unei noi economii ţara noastră nu a epuizat procesul industrializării în termeni clasici punându-se cu acuitate problema reluării acestui proces. Reindustrializarea reprezintă o cale firească de revenire spre normalitate, de constituire a unei pieţe interne funcţionale pentru producţie şi consum, de stabilizare si dezvoltare a forţei de muncă, de orientare a educaţiei şi cercetării, de creştere a bunăstării în general. Ca oameni pragmatici, considerăm că, reindustrializarea României trebuie să pornească de la inventarierea resurselor economice care să clarifice resursele naturale, materiale, financiare, umane, de cunoştinţe şi informaţionale care pot fi atrase în acest proces. Totodată, în contextul dezvoltării economice actuale, trebuie să fie evaluat potenţialul de dezvoltare pe plan naţional şi internaţional al tuturor ramurilor industriale actuale. Pentru România, dezindustrializarea a însemnat o încadrare brutală în exigenţele de eficienţă ale unei economii bazată pe forţele pieţei, iar slaba capacitate de administrare a acestui proces din ultimii 20 de ani şi agenda decidenţilor permanent ocupată cu alte activităţi au transformat acest proces, de altfel controlabil, într-o pierdere netă de substanţă economică. Astfel, o serie de unităţi industriale depăşite tehnologic, din industrii aflate în declin au fost nevoite să se închidă, dar altele, din dezinteres, din neştiinţă, din anumite interese au urmat acelaşi drum şi au amplificat gratuit procesul dezindustrializării. Economia a avut totuşi drumul său şi, chiar în lipsa unei strategii coerente în domeniul industrial, o serie de întreprinderi au reuşit să se menţin şi să se dezvolte şi au apărut noi unităţi, cel mai adesea pe baza investiţiilor străine. Investiţiile străine în industrie au însemnat pentru România un câştig în plan tehnologic şi al competitivităţii, dar au făcut ca decizia economică în domeniul 162

12 industrial să nu mai fie majoritar autohtonă, fapt care va îngreuna încercările de implementare a unei strategii româneşti în acest domeniu. În ultimele decenii, înscrierea pe trasee de dezvoltare a unor economii/state mari a produs mutaţii dinamice profunde în structura producţiei de mărfuri la nivel global procesul evoluţiei economice implicând industrializarea/dezindustrializarea ca fenomen dependent de stadiul şi parcursul dezvoltării economice. Influenţa României asupra procesului decizional european, ca a oricărui stat membru de altfel, nu este nici implicită şi nici imediată sau garantată, fiind necesară dezvoltarea unei abordări strategice, coerente şi de durată cu privire la utilizarea şi îmbunătăţirea potenţialului de influenţă avut la dispoziţie. Pe parcursul cercetării întreprinse am constatat că există o intercondiţionalitate fundamentală între strategia industriei miniere, strategia energetică şi strategia de dezvoltare regională a zonelor miniere afectate de restructurare, deoarece: energia electrică produsă în termocentralele care folosesc cărbune va reprezenta în perspectiva anilor 2020 circa % din totalul energiei electrice produse în România, acest fapt fiind determinat în principal de necesitatea menţinerii unei surse de purtători primari de energie la îndemâna Guvernului; observăm o anume politică de modernizare a centralelor consumatoare de cărbune promovată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, ceea ce va impune necesitatea creşterii producţiei de lignit, la 40 milioane tone/an în anii , iar a celei de huilă, la 3,5 milioane tone/an în anii 2020; energia electrică produsă în centrala nucleară care foloseşte combustibil din uraniu produs în ţară va reprezenta în perspectiva anilor cca.17% din totalul energiei electrice produse în România având în vedere resursele interne disponibile; existenţa unor potenţiali investitori pentru sectorul de minereuri ca urmare a evoluţiei favorabile a pieţei metalelor şi perspectiva privatizării acestei activităţi; evoluţia preţurilor la octoxid de uraniu pe piaţă mondială. De asemenea, din cercetări efectuate am constatat că, de o importanţă vitală pentru noi şi pentru UE este investirea de resurse financiare considerabile în proiecte ce vizează dezvoltarea sau extinderea capacităţilor de interconexiune şi facilitarea exportului/importului de electricitate, exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră şi mărirea capacităţii de extracţie a depozitelor de înmagazinare, dar şi investiţiile în vederea conformării la cerinţele de mediu ale UE. În comparaţie cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, ţara noastră dispune de un mix energetic relativ echilibrat, ceea ce o situează în rândul ţărilor independente din punct de vedere energetic, putând deveni un exportator important de energie electrică în cadrul UE. Din cercetarea întreprinsă reiese faptul că, viitorul va aduce o scădere relativă a ponderii agriculturii şi industriei în PIB şi o creştere a ponderii serviciilor, fapt ce ne determină să credem că, încercări de a proiecta creşteri ale producţiei industriale peste creşterea economică medie sunt lipsite de realism, iar creşterea serviciilor publice (construcţia de infrastructură, protecţia mediului, ordine publică etc.) vor consuma resurse bugetare tot mai mari, dar care vor fi însoţite de importante fonduri comunitare. Date fiind circumstanţele sectorului energetic, în context mondial, când ne referim la sectorul energetic naţional, nu putem să nu ne punem întrebări precum: Mai este necesară industria autohtonă?mai este oportună o industrie autohtonă? Respectivele întrebări, nu sunt 163

13 banale, nu au răspunsuri evidente, fiindcă - în perioada post decembristă 1989, fie ca adversitate faţă de industrializarea forţată, distorsionată structural şi funcţional cu importante zone şi probleme generale de ineficienţă din anii de până în anul 1989, fie ca expresie a unor tendinţe doctrinare împinse la limită - au fost afirmate într-o formă sau alta, chiar de la niveluri ale puterii din diferite perioade, teze de genul: nindustria românească este un morman de fiare vechi; România poate prospera numai cu turismul şi agricultura, eventual şi cu serviciile; singura şansă industrială şi prioritate economică a României este informatica (concesiv industria mobilei). Argumente pro: chiar ţări ca Olanda, Elveţia, Danemarca, cu agricultură, servicii şi turism foarte dezvoltate, nu fac abstracţie de industrii şi reprezintă vârfuri ale industriei mondiale într-o serie de domenii, ca de exemplu: electronică, mecanică fină, industrie farmaceutică etc.; ca ţară a turismului, totuşi România nu are piramidele Egiptului, nici polderele sau lalele Olandei, nici vestigiile antice ale Greciei şi Italiei, nici vestigiile medievale sau baure ale Germaniei, Austriei, Franţei sau Sankt-Petersburgului sau cele maure ale Spaniei, nici berea Germaniei sau Austriei, nici Alpii Elveţieni sau Hymalaia Nepalului, nici miile de km de plajă oferite de coasta sinuoasă şi insuliţele Greciei, Croaţiei sau Vietnamului sau exotismul Hawaii-ului, nici luxul balearelor, azorelor, canalelor sau Bermudelor, realitatea Litoralului Românesc şi amenajarea turistică a Deltei sunt necesare, dar pot dura şi pot fi condiţionate de mutaţii importante în conştiinţa publică românească. Chiar realizate, ele nu ţin loc de industrie! Poziţia comercială a României nu este tocmai propice. La nivelul orizontului analizat, România va rămâne dependentă de importurile de energie primară, gradul de dependenţă va depinde de descoperirea de noi resurse interne exploatabile, de gradul de integrare a surselor regenerabile de energie şi de succesul măsurilor de creştere a eficienţei energetice. 164

14 Bibliografie 1. Alonso, J.A. (2001) La globalización y los países menos adelantados: para que los beneficios de la globalización alcancen a los países más pobres Documento de propuestas para la tercera Conferencia de Naciones Unidas sobre International Confederation of Free Trade Unions (ICFTU), A Trade Union Guide to Globalisation; 2. Bărbuţ, Dan Marcel, (2012), Strategia energetică în contextul securităţii moderne, Editura Top Form, Bucureşti; 3. Dobrota, N. (coord) (2003), Liberalizarea schimburilor economice externe: avantaje şi riscuri pentru România, edit. Economică, Bucureşti, p ; 4. Codoban, Alin, (2012), Rusia şi Europa în cursa pentru energie. Gazul natural: între economie şi geopolitică, Editura Ars Docendi, Bucureşti; 5. Consiliul European, (2014), Concluzii privind energia şi schimbările climatice, Bruxelles; 6. Constantin Pescaru, (2015), Miliardarul ciocolatei din Ucraina, favorit la prezidentiale: Germania ar trebui sa boicoteze gazul rusesc!, accesare pagină de internt: 7. Gawdat Bahgat, (2006) Europe s energy security: challenges and opportunities International Affairs, vol.82, nr.5, p. 966; 8. ITAR-TASS, (2014) Gazprom, China s CNPC strike deal on gas supplies to China, disponibil online la 9. Mariana Papatulică, (2014) Surse şi rute de aprovizionare cu gaze naturale a UE, alternative la importurile din Rusia ; 10. Miron D. (2004), Elemente ale mediului global, Editura ASE; Bucureşti ; 11. Vladimir Socor, (2006) Lugar Urges Active Role for NATO in Energy Security Policy, The Jamestown Foundation, Rusia şi China, (2014) Pact pentru livrarea de gaze. UE cere continuarea livrărilor. Romania primeşte asigurări de la americani, rd_power; Anuarul Statistic al României pentru anul 2010, INS 2010, pag.186; Anuarul statistic al României, anul 2010; Strategia energetică a României, draft de proiect, ; 20. Colecţia Anuarului statistic , Acknowledgements Această lucrare a fost realizată cu sprijinul finanţării obţinute în cadrul proiectului de studii doctorale şi postdoctorale: Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească Contract POSDRU/159/1.5/S/