IMPORTANŢA PROCESULUI DE REFACERE ÎN SPORTUL DE PERFORMANŢĂ

Transcription

1 IMPORTANŢA PROCESULUI DE REFACERE ÎN SPORTUL DE PERFORMANŢĂ Lector univ. dr. TIŢU Anamaria Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti Cuvinte cheie: refacere,odihnă activă,odihnă pasivă. Abstract Physical recovery is to be regarded as part of the sporting training. It is meant for morphologically and functionally unimpaired bodies subjected to physical effort. The restoration is strictly individualized, and has to take into account the age, the gender, the degree of training, the move generating experience of the sportsman etc. It has to take into account the neural - physical, neural - muscular, endocrine - metabolic, cardiac - respiratory substrata under effort. The physical recovery uses means with trophotropical, restoration and equilibrium effects. The efficiency of the recovery results mainly in the sporting longevity and health maintenance, but also in sporting achievements. Îmbunătăţirea capacităţii de performanţă se poate realiza în condiţiile în care, pe lângă dirijarea atentă a efortului (volum,intensitate), se urmăreşte restabilirea potenţialului biologic al sportivului. În accepţiunea lui Drăgan (1994), refacerea este considerată partea componentă a procesului de antrenament care reuneşte ansamblul mijloacelor naturale sau artificiale,utilizate în scopul accelerării proceselor de reechilibrare a homeostaziei organismului. (apud Bota, 2000, p.256) De la început trebuie făcută distincţia între cele două noţiuni: refacere şi recuperare. Astfel : - Recuperarea organismului după efort, se adresează acelor situaţii în care, a fost lezată integritatea morfo-funcţională a organismului până la limita fiziopatologicului. - Refacerea se adresează unui organism sănătos, integru din punct de vedere morfologic şi funcţional, solicitat de efortul fizic. Refacerea după efort se realizează: fie în pauzele dintre exerciţii, dintre reprize (refacerea intraefort), după o lecţie de antrenament, după un ciclu săptămânal (refacerea durează 2-3 zile), după o etapă de pregătire sau un ciclu anual de pregătire (refacerea durează 2-3 săptămâni), după un ciclu olimpic (4 6 săptămâni). Principiile generale ale refacerii sunt: Refacerea reprezintă o componentă a antrenamentului sportiv, alcătuind cu efortul propriu-zis cele 2 laturi esenţiale ale procesului de pregătire componenta ergotropă, de muncă (efort) şi componenta trofotropă (de refacere ). Refacerea se adresează unui organism sănătos, are un caracter strict individualizat, în funcţie de vârstă, sex, stare de antrenament. 254

2 În mod spontan, refacerea organelor si sistemelor se realizează în timp, într-o anumită ordine : a. parametrii sferei vegetative, de exemplu cei cardiovasculari, respiratori se refac în câteva minute ; b. unii parametrii metabolici se refac în câteva ore ; c. parametrii neuroendocrini se refac în 2-3 zile. Refacerea se realizează intraefort, după antrenament, după ciclul săptămânal, anual sau olimpic; Refacerea se adresează celui mai afectat organ sau sistem implicat în efort, fără a se subaprecia efectul efortului asupra organismului. Astfel, refacerea are în vedere tot organismul, dar diferenţiat pe aparate şi sisteme. Refacerea spontană se completează cu refacerea dirijată, care cunoaşte perioada de refacere generală şi de refacere specifică fiecărui sport. În mod practic, refacerea înseamnă combaterea oboselii din timpul efortului, care diminuează randamentul sportiv. Studii recente consideră că oboseala metabolică locală s-ar datora următorilor factori (Alexe, 2002, p.207): - depleţia de fosfocreatină musculară în efortul până la 2 min ; - acumularea de acid lactic în muşchi în eforturi cuprinse între 35 sec 4, 5 min. - scăderea glicogenului muscular şi acumularea de amoniac în eforturile depuse timp de min; - epuizarea glicogenului muscular şi acumularea de peroxizi lipidici în efortul cuprins intre min. În funcţie de momentul în care se aplică procedeele de refacere (Korobkov şi Jeffe, 1973), se deosebesc (apud Bota, 2000, p.259) : a. refacerea dinaintea efortului, b. refacerea curentă, după efort, care are ca stimuli cataboliţii acizi acumulaţi în cadrul procesului de metabolism intensificat în efort şi care ar induce predominanţa anabolismului în perioada postefort, c. refacerea periodică, se referă la refacerea de zi cu zi sau după fiecare din ciclurile de pregătire ale sportivului. Fiecare refacere îşi are stabilită durata, procedeele care se utilizează în mod eficient, cât şi locul de desfăşurare al acesteia. După modul de realizare, refacerea este de 2 feluri : 1. Refacerea spontană (naturală), 2. Refacerea dirijată 1. Refacerea spontană-se produce fără intervenţii dinafară asupra organismului şi se realizează prin odihna pasivă. Acest tip de refacere are eficienţă după eforturile de intensitate mare şi atunci când perioadele dintre eforturi sunt suficiente ca timp, pentru producerea fenomenelor de reparaţie tisulară şi refacere a substratului energetic şi a echipamentului enzimatic. Un principal efect al refacerii spontane îl reprezintă refacerea rezervelor energetice după efort. Principalele surse de energie solicitate în timpul efortului sunt, în funcţie de intensitatea si durata efortului, ATP (adenozin-trifosfat) şi CP (creatinfosfat), glucidele şi lipidele. Dacă ATP-ul şi CP-ul se refac chiar în timpul efortului şi imediat după acesta, glucidele şi lipidele au nevoie de o perioadă de timp mai lungă pentru sinteză. Pe lângă acestea se utilizează şi alte procedee asociate refacerii spontane cum ar fi: refacerea activă, regim hiperglucidic etc. 255

3 În următorul tabel, vă prezentăm timpul necesar procesului de refacere al substratului energetic. Tabel: Timpul necesar refacerii substanţelor energetice (Bota, 2000, p.262) Procesul de refacere Refacerea fosfagenelor (ATP şi CP) Rambursarea datoriei de oxigen alactacide Resinteza glicogenului muscular Resinteza rezervoarelor de glicogen hepatic Eliminarea acidului lactic din sânge şi muşchi Rambursarea datoriei de oxigen lactacide Restabilirea rezervelor de oxigen Timp de refacere Minim 2 min. 5 min. 3 min. 5 min. 10 ore (după efort continuu) 5 ore (după efort cu intervale) Necunoscut 30 min. (refacere activă) 1 oră (refacere pasivă) 46 ore 24 ore ore 2 ore 1 oră 30 min. 1 oră sec. 1 min. Maxim În cadrul refacerii spontane, somnul profund şi odihnitor are un rol deosebit asupra capacităţilor fizice şi intelectuale. Astfel, în somn, inhibiţia de protecţie iradiată pe scoarţa cerebrală, induce regenerarea celulelor nervoase. Important este somnul nocturn, în care la 90 minute de somn lent, se intercalează perioada de somn paradoxal de aproximativ 20 minute, faţă de somnul diurn. Acesta este mai puţin odihnitor, din cauza faptului că perioadele de somn paradoxal sunt diminuate (refacerea neuronilor se realizează în perioada de somn paradoxal). Somnul lent are rol reparativ, fortifiant şi este important în sinteza proteică, iar somnul paradoxal pe lângă rolul său în refacerea neuronilor, ajută la stabilizarea memoriei de scurtă (MSD) şi a memoriei de lungă durată (MLD). 2. Refacerea dirijată completează, compensează, accelerează refacerea naturală a organismului. Se adresează în principal, acelor substraturi biologice care au fost afectate de efort şi care nu se pot restabili pe cale naturală, până la efortul următor. Mijloacele refacerii dirijate se diferenţiază în funcţie de 2 aspecte: Aspectul I se referă la sectorul biologic asupra căreia acţionează aceste mijloace, şi anume mijloace de natură: - neuropsihică - neuromusculară - cardiorespiratorie - endocrinometabolică 256

4 Aspectul al II-lea se referă la următoarele grupe de mijloace : 1. Mijloacele fiziobalneohidrokinetoterapeutice : a. hidroterapia caldă aproximativ 38 C duş la 15minute după efort- relaxare musculară; b. climatoterapie 2-3 saptămâni la 800 m altitudine; c. masaj şi saună; d. oxigenarea naturală sau artificială, aeroionizarea naturală sau artificială; e. acupunctura şi presopunctura. 2. Mijloacele dietetice, se referă la alimentaţia care în perioada de refacere trebuie să fie alcalinizată, hidrozaharată, bogată în vitamine şi oligoelemente, normocalorică. 3. Mijloacele psihoterapeutice pot cuprinde: -sugestia şi autosugestia realizează o refacere psihică mai bună ; -antrenamentul psihosomatic; -training autogen, yoga- care accelerează refacerea după efort. 4. Mijloacele farmacologice sunt reprezentate de medicaţiile de substituţie şi compensatorii, specifice refacerii musculare, a sistemului nervos şi refacerii metabolice. 5. Odihna activă este o formă specială a refacerii dirijate. Scopul este menţinerea stării de antrenament prin diferite măsuri, întreprinse după efort. Aceste tipuri de activitate urmăresc să scurteze revenirea sistemelor funcţionale după efort. În cazul acestor activităţi are loc solicitarea uşoară a altor grupe musculare decât cele angrenate în efortul efectiv (alergare uşoară,exerciţii de întindere şi relaxare tip stretching, jocuri distractive etc.). Acest tip de efort trebuie să fie lejer, plăcut, fiind o opţiune a sportivilor. Prin odihna activă are loc un transfer mai rapid de la predominanta simpatică la cea parasimpatică, cu efect trofotrop. Astfel, se realizează eliminarea mai rapidă a hormonilor de efort (adrenalina, noradrenalina), iar lactatul se metabolizează într-o manieră mai rapidă şi eficientă. Pentru ca refacerea activă să aibă efectul scontat, trebuie respectate câteva reguli, şi anume: refacerea activă se recomandă după eforturile de tip anaerob lactacid ; timpul de lucru nu trebuie să depăşească 45 minute ; efortul prestat trebuie să aibă o intensitate medie, în care FC. trebuie să aibă valorile cuprinse între bătăi/min, sau consumul de oxigen să fie 50-60% din VO 2 max. Fiecare dintre rezervele energetice utilizate, se reface după o dinamică proprie; dinamică care depinde de subiect, de nivelul de pregătire al acestuia, de natura, intensitatea şi durata efortului prestat. Este important de amintit, că antrenamentul de refacere se desfăşoară la indicaţia şi sub supravegherea personalului medical specializat (medic, maseur, psiholog, antrenor). Acestor mijloace de refacere, li se adaugă testele clinice şi paraclinice (jurnalul de autocontrol în care sunt înscrise date despre somn, despre apetit, greutatea corporală înainte şi după efort, variaţiile pulsului, diurne şi posturale); toate aceste teste oferind date obiective în controlul medico-sportiv al refacerii. Datele paraclinice se vor referi la anumiţi parametrii biochimici, dintre care amintim: lactacidemie, sumar de urină, hemoglobină serică, ph-ul urinar şi sangvin. Acestora li se pot alătura spirometria, dinamometria şi timpul de reacţie, care împreună cu toate observaţiile efectuate permit concluzii obiective ale refacerii după efort. 257

5 Concluzionând, atingerea performanţelor sportive în orice disciplină depinde, în aceeaşi măsură, de 2 procese : - procesul de pregătire a sportivului, referindu-ne la programarea şi planificarea antrenamentului, la modul de alegere a structurilor de exerciţii eficiente, la durata, intensitatea şi complexitatea efortului prestat de sportiv ; - procesul de refacere a organismului sportivului după efort, fără de care nu s-ar putea restabili potenţialul biologic al acestuia. Preocuparea sportivului pentru o refacere cât mai rapidă după efortul depus în activităţile sportive efectuate trebuie să fie continuă şi permanentă. Eficienţa refacerii se regăseşte în rezultatele sportive, traduse prin performanţe în longevitatea sportivă, reprezentând, în acelaşi timp, un factor determinant pentru păstrarea şi menţinerea sănătăţii optime. BIBLIOGRAFIE: 1. BOTA, C. (2000). Ergofiziologie. Bucureşti : Editura Globus. 2. ALEXE, N. (2002). Teoria şi metodica antrenamentului sportiv modern. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine. 3. IONESCU, A., ANTON, B. (2004). Dirijarea medicală a efortului. Bucureşti: Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor. Şcoala Naţională de Antrenori 258