COMPETITION SURVEY CONCURENÞA - STUDII, CERCETÃRI ªI ANALIZE CONSILIUL CONCURENÞEI - ROMÂNIA PRIVIND PROTECÞIA CONCURENÞEI ECONOMICE

Transcription

1 Nr CONSILIUL CONCURENÞEI - ROMÂNIA STUDII, CERCETÃRI ªI ANALIZE PRIVIND PROTECÞIA CONCURENÞEI ECONOMICE CONCURENTA CONCURENÞA - STUDII, CERCETÃRI ªI ANALIZE PRIVIND PROTECÞIA CONCURENÞEI ECONOMICE COMPETITION SURVEY - STUDIES, RESEARCHES AND ANALYSES RELATING TO ECONOMIC COMPETITION COMPETITION SURVEY STUDIES, RESEARCHES AND ANALYSES RELATING TO ECONOMIC COMPETITION COMPETITION COUNCIL - ROMANIA No

2 CONCURENŢA STUDII, CERCETĂRI ŞI ANALIZE PRIVIND PROTECŢIA CONCURENŢEI ECONOMICE CONSILIUL CONCURENŢEI - ROMÂNIA Nr

3 CONCURENŢA Studii, cercetări şi analize privind protecţia concurenţei economice CONSILIUL CONCURENŢEI - ROMÂNIA Apare sub egida Consiliului Concurenţei - România Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, , Bucureşti, România competition@consiliulconcurentei.ro Consiliul director Bogdan-Marius Ct. Chiriţoiu - ministru, preşedinte Otilian B. Neagoe - secretar de stat, vicepreşedinte Alexe Şt. Gavrilă - secretar de stat, vicepreşedinte Ştefan P. Neagoe - subsecretar de stat, consilier de concurenţă Valentin V. Mircea - subsecretar de stat, consilier de concurenţă Dan N. Ionescu - subsecretar de stat, consilier de concurenţă Iozsef-Nandor P. Nemenyi - subsecretar de stat, consilier de concurenţă Vasile Şeclăman secretar general CONSILIUL CONCURENŢEI - ROMÂNIA Coordonator ediţie - Iozsef-Nandor P. Nemenyi - subsecretar de stat, consilier de concurenţă CONSILIUL CONCURENŢEI - ROMÂNIA Colegiul de redacţie Gheorghe Rădulescu director Direcţia teritorială Ovidiu Felecan inspector superior de concurenţă Daniel Dumitru Stan inspector superior de concurenţă Claudiu Mosessohn inspector de concurenţă CONSILIUL CONCURENŢEI - ROMÂNIA Ion Stegăroiu prorector Dan Ţop şef catedră Drept Privat, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE Redacţia Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, , Bucureşti, România Consiliul Concurenţei ovidiu.felecan@consiliulconcurentei.ro ISSN Copyright 2010 Consiliul Concurenţei - România Editura Bibliotheca acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) cu avizul nr. 1142/ , reacreditată martie 2010; biblioth@gmail.com Opiniile exprimate în cuprinsul articolelor constituie păreri personale ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere ale Consiliului Concurenţei.

4 Vom continua politica de consolidare a credibilităţii instituţiei, având în vedere că nu suntem numai o instituţie românească, ci reprezentăm politica de concurenţă a Uniunii Europene. Consolidarea trebuie să fi e termenul cheie al următorilor ani. Bogdan M. Chiriţoiu Preşedintele Consiliului Concurenţei - România Publicaţiile de acest gen aduc o valoare adăugată pentru promovarea concurenţei şi contribuie semnifi cativ la dezvoltarea şi transmiterea unei culturi comune privind concurenţa. Apreciem foarte mult iniţiativa pe care aţi adoptat-o. Ales MUSIL Director, D.G. Competition A4 European Competition Network

5

6 CUPRINS Nota redacţiei / p.7 1. Priorităţile Consiliului Concurenţei din România pentru anul 2010 / p.9 Bogdan Marius Chiriţoiu, Preşedintele Consiliului Concurenţei, România 2. Din anticamera OCDE - un avertisment asupra defi citelor record şi a crizelor suprapuse (simultane) din Europa / p.13 Neményi P. Iózsef, Consilier de concurenţă, Consiliul Concurenţei, România 3. Rolul prevederilor Legii 31/1990 a societăţilor comerciale în evaluarea existenţei controlului asupra unei întreprinderi / p.16 Valentin V. Mircea, Consilier de concurenţă, Consiliul Concurenţei, România 4. Comentarii despre Raportul din 2009 al Comisiei Europene privind funcţionarea Regulamentului 1/2003 (februarie 2010) / p. 19 Ales Musil, Director, D.G. Competition Comisia Europeană, coordonatorul Reţelei Europene de Concurenţă (European Competition Network) (Versiunea în limba română: Cristina Militaru, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România) 5. Dimensiuni ale politicilor şi reglementărilor de concurenţă în cadrul economiilor în curs de dezvoltare - Partea întâia / p.24 Pradeep S. Mehta, Secretar General - CUTS, India S. Chakravarthy, Fellow - CUTS Centre for Competition (Versiunea în limba română: Ovidiu Felecan, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România) 6. Un scurt compendium cu privire la politica de concurenţă a Uniunii Europene pentru următorii ani / p. 37 Ştefan P. Neagoe, Consilier de concurenţă Gheorghe Rădulescu, director Consiliul Concurenţei, România 7. Analiza bilaterală a ajutorului de stat pentru eliminarea disparităţilor regionale din perspectiva furnizorului şi a benefi ciarului / p. 53 Alexe Şt. Gavrilă, Vicepreşedinte Ciprian Pilan, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România

7 8. Legea concurenţei şi drepturile de proprietate intelectuală: situaţia actuală a comerţului paralel în cadrul companiilor farmaceutice (partea a doua) / p. 65 Andreea Gavrilă, consultant ştiinţifi c - Consiliul Concurenţei, România (Versiunea în limba română: Anamaria Neagoe, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România) 9. Evoluţia ajutoarelor de stat acordate în România în , privită în contextul politicii comunitare / p. 71 Daniel Diaconescu - director Dr. Constanţa Dumitrescu inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România 10. Răspunderea salariaţilor pentru faptele de concurenţă neloială clauze de neconcurenţă şi clauze de exclusivitate / p. 76 Conf. dr. Dan Ţop, şef catedră - Facultatea de Ştiinţe Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Valahia Târgovişte, România 11. Consiliul Concurenţei din România - sprijin şi îndrumător în materia ajutorului de stat / p. 83 Lucian Stroe, inspector de concurenţă - Consiliul Concurenţei, România 12. Aspecte actuale ale concurenţei în serviciile de transport marfă - cu un studiu de caz / p. 86 Prof. dr. Dorina Tănăsescu Ec. Virginia Constantin Universitatea Valahia, Târgovişte - România 13. Impactul crizei economice mondiale asupra politicii de concurenţă în economiile în curs de dezvoltare (partea întâi) / p. 99 Drd. Daniel Stan, inspector de concurenţă - Consiliul Concurenţei, România Prof.univ.dr. Delia Popescu, Universitatea Valahia din Târgovişte 14. Sectoarele publice şi concurenţa în România / p. 115 Lucian Căprărin, inspector de concurenţă, Consiliul Concurenţei, România 15. Consideraţii privind prezenţa Consiliului Concurenţei din România la Colocviul Internaţional cu tema «Criza financiară internaţională, încetinirea economiei mondiale şi efectele asupra economiei euromagrebiene» / p. 122 Claudiu Mosessohn, inspector de concurenţă, Consiliul Concurenţei, România 16. Pieţele de energie electrică - infl uenţa politicii energetice a Uniunii Europene asupra preţurilor energiei electrice / p. 126 Drd. Mihaela Dumitrescu, inspector de concurenţă, Consiliul Concurenţei, România

8 NOTA REDACŢIEI Stimaţi colegi, prieteni, colaboratori şi viitori colaboratori din România, din celelalte State Membre ale Uniunii Europene, precum şi din alte ţări, funcţionari publici ai autorităţilor de concurenţă sau ai altor instituţii şi autorităţi naţionale şi comunitare, magistraţi de la instanţele naţionale şi comunitare, universitari, avocaţi, ziarişti de specialitate, reprezentanţi ai unor asociaţii profesionale, patronale sau de consumatori etc., toţi cei care sunt familiarizaţi, sau care vor să se familiarizeze, sau care au ceva de spus în legătură cu vastul domeniu interdisciplinar al protecţiei concurenţei economice, sunteţi invitaţi pe această cale să ne transmiteţi studii/articole spre publicare în revista noastră (care se intenţionează să apară trimestrial). Materialele selectate vor fi publicate pe cheltuiala noastră; numărul respectiv din revistă vă va fi transmis pe suport hârtie prin poşta obişnuită (revista fiind accesibilă şi pe site-ul Consiliului Concurenţei din România precum şi pe alte site-uri naţionale şi comunitare care vor fi comunicate). Ne cerem scuze dar, deocamdată, datorită unei incapacităţi redacţionale momentane, solicităm colaboratorilor străini ca materialele transmise să fie scrise în engleză sau franceză (urmând ca noi să asigurăm şi o versiune în limba română); de asemenea, solicităm colaboratorilor din România să ne transmită şi versiunea materialului respectiv in limba engleză sau franceză. Dacă aţi citit aceste rânduri, înseamnă că parcurgeţi revista noastră, iar a citi revista noastră, înseamnă a deveni colaborator. Vă aşteptăm Redacţia Consiliul Concurenţei România 7

9

10 Priorităţile Consiliului Concurenţei din România pentru anul 2010 Bogdan Marius Chiriţoiu, preşedinte Consiliul Concurenţei - România Repere importante: - relansarea creşterii economice şi creşterea durabilă; - controlul şi supravegherea continuă a ajutoarelor de stat la nivel naţional; - menţinerea concurenţei şi pe timp de criză; - analiza unor sectoare sensibile energie, medicamente, retail, construcţii de drumuri etc., inclusiv în privinţa politicii de preţuri; - bugetarea pe proiecte şi asigurarea eficienţei instituţionale a autorităţii de concurenţă printr-o nouă strategie naţională. Prioritatea naţională a anului 2010 va fi relansarea economică relansarea creşterii economice, demers de mare anvergură care presupune o acţiune concertată a tuturor factorilor decizionali din administraţia publică. Consiliul Concurenţei va coopera cu Guvernul, acţionând ca un factor favorizant al atitudinii pro-concurenţă şi al spiritului de corectitudine în domeniul ajutorului de stat. Pentru asigurarea condiţiilor favorabile creşterii economice de 1,3-1,5% (prevăzută în bugetul naţional consolidat), autoritatea de concurenţă îşi propune să contribuie la promovarea de noi iniţiative legislative, să demareze noi acţiuni specifice şi să deschidă noi investigaţii de concurenţă. Efectele crizei economico-financiare s-au propagat cu rapiditate pe plan mondial, iar România s-a confruntat cu dificultăţi atât în sistemul bancar cât şi în economia reală, înregistrând o încetinire substanţială a creşterii economice. Toate societăţile comerciale se confruntă cu dificultăţi generate de lipsa creditelor, cel mai grav afectate fiind cele de dimensiuni mai mici; insuficienţa creditelor are efecte negative pe termen scurt şi mediu, dar mai ales pe termen lung, prin întârzierea demarării investiţiilor planificate sau prin abandonarea unora dintre cele demarate. În acest context, Consiliul Concurenţei stă la dispoziţia furnizorilor de ajutor de stat, intenţionând să coopereze strâns cu aceştia, Consiliul Concurenţei România 9

11 CONCURENŢA 10 în vederea elaborării unor scheme de ajutor de stat care să îndeplinească cerinţele impuse pentru obţinerea aprobării Comisiei Europene şi prin a căror punere în practică să fie soluţionate problemele curente din economia naţională. Pe plan naţional, Consiliul Concurenţei este autoritatea abilitată să faciliteze respectarea regulilor comunitare din domeniul ajutorului de stat, prin consolidarea mecanismelor de acţiune în vederea alinierii la normele europene. În scopul preîntâmpinării şi contracarării efectelor negative ale crizei economico-financiare asupra economiei româneşti prin sprijinirea accesului la finanţare, au fost elaborate şi implementate, în baza cadrului comunitar temporar pentru măsurile de ajutor de stat, următoarele măsuri specifice domeniului: - schema de ajutor de stat a EximBank, prin care se acordă garanţii agenţilor economici care se află în dificultate la momentul solicitării garanţiei, dar nu erau în dificultate financiară înainte de ; - schema de garanţii pentru Ford (320 milioane euro); - schema prin care se creează cadrul naţional general pentru ridicarea plafonului pentru ajutoarele de minimis, de la euro la euro. În contextul actualei crize economico-financiare, Consiliul Concurenţei militează pentru aplicarea politicii de concurenţă ca un remediu al ieşirii din criză. Prin stimularea concurenţei, creşterea intensităţii acesteia şi manifestarea puternică a presiunilor concurenţiale pe piaţă, creşte gradul de competitivitate al firmelor, cu efecte benefice în direcţia diminuării preţurilor pe piaţă şi a stimulării consumului populaţiei. Principala prioritate a autorităţii naţionale de concurenţă o reprezintă lupta anti-cartel. Pentru a răspunde exigenţelor impuse de neîntreruptele schimbări ale mediului economic, Consiliul Concurenţei îşi dezvoltă flexibilitatea şi adaptabilitatea, de ex. în cadrul modernizării continue a cadrului de reglementare a politicii de clemenţă. Pe lângă elementele clasice ale politicii de clemenţă imunitatea la amendă sau reducerea cuantumului amenzii în cazul cooperării cu autoritatea de concurenţă a firmei aplicante au fost introduse şi elemente noi, precum tratarea unitară a solicitărilor de clemenţă transmise mai multor State Membre ale Uniunii Europene şi sistemul de marker (acesta constând în acordarea unui număr de ordine, însoţit de o perioadă de graţie, pentru aplicanţii care intenţionează să furnizeze informaţii cât mai complete, pentru a le permite răgazul necesar completării aplicaţiei de solicitare a imunităţii). Între obiectivele importante ale Consiliului Concurenţei se înscriu nu doar aplicarea consecventă şi fermă a legislaţiei concurenţei, ci şi corectarea, prin intermediul cadrului legislativ, a eventualelor deficienţe ale pieţei - evitându-se afectarea manifestării libere a firmelor private, atât în plan decizional, cât şi comportamental. Ca acţiuni noi ale Consiliului Concurenţei sunt de menţionat cele peste 20 de investigaţii lansate, unele fiind în domenii neabordate până acum (licitaţiile pentru armată). Avem unele arii clasice de acţiune (piaţa telefoniei mobile sau piaţa serviciilor de televiziune), dar şi unele zone în care ne adâncim

12 cunoaşterea domeniului (sectorul energiei electrice sau cel al medicamentelor), investigaţiile fiind lansate de mai puţin de patru luni. Vom rămâne, în continuare, vigilenţi faţă de orice înţelegeri privind preţul de revânzare şi faţă de orice clauze anti-concurenţiale sau de exclusivitate interzise de lege. Intenţionăm ca, pe lângă cele două direcţii de activitate tradiţionale (identificarea şi sancţionarea practicilor anticoncurenţiale şi asigurarea încadrării ajutoarelor de stat în limitele legislaţiei europene), să intensificăm şi acţiunile destinate promovării unor reglementări cu posibile efecte benefice în sectoarele cheie ale economiei naţionale. În acest scop, vom continua promovarea măsurilor identificate în Raportul realizat în parteneriat cu Societatea Academică Română, în toamna anului 2009, având ca prioritate creşterea economică - prin eliminarea comisionului de rambursare anticipată din domeniul bancar şi prin deschiderea spre concurenţă a profesiilor liberale, în special a celei de notar. Analizele asupra unor sectoare cheie cum sunt sectorul de retail sau cel energetic vor constitui alte priorităţi ale Consiliului Concurenţei. În privinţa sectorului de retail, vor fi analizate zonele vulnerabile din punct de vedere concurenţial, cum ar fi: puterea de negociere în relaţia producători-comercianţi cu amănuntul, modul de stabilire a preţurilor şi politica de discount practicată, potenţialele înţelegeri între marii comercianţi cu amănuntul şi producători. Acest sector necesită o monitorizare permanentă, pentru a preveni eventualele distorsiuni cu impact direct asupra consumatorului final. Cu toate că sectorul energetic din România este considerat relativ competitiv faţă de cel al altor ţări europene, câteva măsuri recente riscă să limiteze serios concurenţa în domeniu. Este cazul, în special, al înfiinţării a două mari companii de energie, precum şi cel al contractelor în afara pieţei, care se bucură de tratament preferenţial. Acest sector poate fi competitiv dacă sunt îndeplinite două condiţii importante: activităţile cu caracter de monopol natural să fie separate de acelea în care concurenţa se poate manifesta şi piaţa să fie liberalizată iar consumatorii să-şi poată alege în mod liber furnizorii. Un alt obiectiv important urmărit de Consiliul Concurenţei este îmbunătăţirea instrumentelor şi mecanismelor inter-instituţionale de care poate dispune. În acest sens, trebuie menţionată crearea, în luna februarie 2010, a unui Consiliu Interministerial destinat să coordoneze activitatea de ajutor de stat, al cărui secretariat va fi asigurat de către Consiliul Concurenţei. Pentru a ne consolida capacitatea administrativă, am iniţiat o măsură de modificare a instrumentelor de prezentare şi de justificare a actelor normative (note de fundamentare), prin preluarea unui instrument creat de OECD, astfel încât să putem identifica propunerile legislative cu posibile efecte anticoncurenţiale sau pe cele cu posibile consecinţe de încălcare a reglementărilor comunitare specifice domeniului ajutor de stat. În privinţa dezvoltării interne a instituţiei, strategia bugetară pentru anul 2010 a urmărit două mari ţinte: includerea cheltuielilor fixe în costurile proiectelor, precum şi creşterea ponderii activităţilor finanţate pe bază de programe/ proiecte până la cca. 50% din totalul bugetului alocat instituţiei. Este de remar- Consiliul Concurenţei România 11

13 cat că cele 27 de proiecte care vor fi derulate în anul 2010 vor însuma un buget care reprezintă 50% din totalul sumelor alocate Consiliului Concurenţei. Iată câteva dintre rezultatele urmărite de noi pentru activitatea din anul 2010: implementarea unui management al performanţei, cu analiza de abilităţi şi competenţe personale; desfăşurarea unor investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţelor; determinarea unor indicatori utili în monitorizarea pieţelor; determinarea impactului ajutoarelor de stat în unele arii importante (restructurarea, zonele defavorizate, etc.). Apreciem că, dacă anul 2009 a fost considerat pentru România ca an al FMI şi al obţinerii creditelor necesare pentru administrarea crizei financiare, anul 2010 ar putea fi considerat de către analiştii economici anul Consiliului Concurenţei. CONCURENŢA 12

14 Din anticamera OCDE, un avertisment asupra deficitelor record şi a crizelor suprapuse (simultane) din Europa (text închis la data de ) Dr. Neményi P. Iózsef-Nándor, Consilier de concurenţă, Consiliul Concurenţei - România Recent (1-3 martie 2010) a avut loc, la Budapesta, Reuniunea aniversară a Centrului Regional de Concurenţă al OCDE (aniversarea de 5 ani). Am selectat câteva concluzii formulate la acest Forum considerate ca demne de a fi luate în seamă atât de către Autoritatea de Concurenţă din România, cât şi de către cea din Moldova care sunt prezentate mai jos. De circa 3 ani, am asistat la suprapunerea unor crize (simultaneitatea unor crize): cea financiară, cea economică şi cea de administrare în noile state membre ale Uniunii Europene care au opţiunea pentru o economie de piaţă funcţională la finele perioadei de tranziţie (!?). Din nefericire, piaţa bancară are acelaşi profil ca şi economia şi, respectiv, actorii specifici ai acesteia, din fiecare stat atât în România, cât şi în ţările vecine: Bulgaria, Ungaria, Croaţia etc. În privinţa situaţiei din perioada , putem spune că instituţiile bancare din România şi autorităţile statului nu au luat măsurile strict necesare pentru controlul şi supravegherea băncilor, în scopul inhibării tendinţei exagerate a populaţiei şi a agenţilor economici ineficienţi (neperformanţi) de a se îndatora. În contextul unei creşteri economice puternice, dar nesustenabile, aceste neajunsuri au condus la deteriorarea finanţelor publice, astfel încât România nu a fost în măsură să colecteze impozitele şi taxele strict necesare pentru asigurarea unui buget normal (echilibrat). În timp ce băncile au înregistrat profituri foarte mari neanalizate şi greu de explicat pentru un economist. Deficitele enorme din Europa creează probleme sociale tot mai alarmante în întreaga Uniune Europeană - din Grecia până în Portugalia şi, respectiv, din Irlanda până în Spania. Consiliul Concurenţei România 13

15 CONCURENŢA 14 OCDE a avertizat în legătură cu necesitatea de a se revizui strategiile economice privind ocuparea forţei de muncă şi comerţul liber, precum şi strategia energetică şi strategiile privind serviciile de sănătate şi, respectiv, cercetarea ştiinţifică, propunând un amplu dialog social şi schimburi de experienţă multilaterale (societatea civilă autorităţi etc.). OCDE avertizează şi cu privire la deficitele bugetare record şi atrage atenţia cu privire la criza profundă, în contextul datoriei imense a Greciei - şi a altor ţări - şi recomandă administrarea datoriei publice pe termen mediu cu sprijinul SUA, al Marii Britanii şi al Japoniei. Dacă datoria publică a statelor membre OCDE va creşte, în 2010, la 8% din PIB, va trebui ca guvernele acestora să elaboreze noi strategii destinate ieşirii din criză. OCDE intenţionează să informeze despre această chestiune şi statele din grupul G 20 ţări capitaliste foarte dezvoltate care vor asigura asistenţa tehnică şi sursele necesare în vederea elaborării, în fiecare stat, a unor bugete echilibrate pentru anul Refinanţarea datoriei publice reprezintă o obligaţie stringentă a statului, menită să prevină colapsul economic (!). În statele care, actualmente, sunt într-o profundă criză, procesul de revizuire a bugetelor naţionale ar putea pune în pericol redresarea economică preconizată în luna decembrie 2009 (pe care o apreciem ca fiind prea optimistă), întrucât am asistat, timp de 6 trimestre, la o recesiune economică administrată în mod neadecvat. Întrebarea noastră retorică sună astfel: Şi ce va urma? Concluzia principală a întâlnirii de la Budapesta a fost simplă: mai multă concurenţă în toate domeniile de activitate ale societăţii, forţarea reducerii dobânzilor, pentru a se permite relansarea creditării economiei reale. Creditarea s-a distanţat nepermis de mult de economia reală, datorită strategiei noilor veniţi (băncile din străinătate) - specifică pentru era globalizării şi explicabilă prin motive speculative şi de hedging. În multe ţări, băncile mari s-au extins atât de mult încât au contribuit la distorsionarea concurenţei, reprezentând o ameninţare nu doar pentru stabilitatea economică, ci şi pentru Zona Euro. Reprezentantul Australiei şi al Noii Zeelande la OCDE a subliniat nevoia unei analize multisectoriale, deoarece logica economică, cea politică şi, respectiv, cea socială nu sunt nici concordante şi nici sincronizate, având efecte dăunătoare - în primul rând, pentru ţările noi care se pregătesc de integrare în Uniunea Europeană: Ucraina, Georgia, Serbia şi Moldova etc. Unii autori vorbesc despre farmecul discret al absurdului european, având la bază comedia ce se joacă în Grecia, sub pretextul salvării acestei ţări care aparţine, încă, zonei euro, înregistrând un grad de îndatorare aberant, iar FMI ca şi Germania nu-i poate refuza acesteia creditele solicitate, cu toate că garanţiile morale şi materiale disponibile sunt insuficiente. Până la găsirea unor surse şi soluţii viabile, nu ne rămâne decât să menţinem o gândire pozitivă, ţinând cont de faptul că Grecia a fost o excepţie aberantă, care s-a bazat - timp de peste 10 ani - pe o lichiditate ieftină excesivă (folosind statistici oficiale mistificate), iar acum (în primăvara 2010) are

16 nevoie stringentă, ca de oxigen, de cca mld. Euro (cel puţin), care se vor obţine cu foarte multe eforturi diplomatice şi compromisuri discutabile. Mesajul OCDE pentru Grecia (implicit, pentru România) este că fără reforme structurale masive (substanţiale) şi profunde nu se pot stimula investiţiile străine fără de care se menţine criza de lichiditate şi un potenţial deficit bugetar situat cu mult peste 3%. Menirea noastră este să susţinem încrederea populaţiei (să sporim sprijinul acordat în vederea menţinerii încrederii populaţiei), nutrind speranţa că, în viitorul apropiat, nu vor mai apărea noi crize financiare şi nici creşteri economice astronomice din creditele bancare necorespunzător administrate. În contextul adâncirii sărăciei, al creşterii şomajului şi al incapacităţii finanţelor statului de a susţine politicile publice (sănătate, protecţie socială, învăţământ etc.), concurenţa poate fi un remediu util, dacă legea este aplicată în totalitate şi dacă este gestionată (administrată) în baza Constituţiei României, în slujba majorităţii populaţiei. Notă: OECD = OCDE respectiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Cum se ştie, în prezent, din OECD fac parte: Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Coreea, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, SUA, Turcia şi Ungaria, iar Chile a semnat tratatul de aderare în ianuarie 2010, urmând ca parlamentul acestei ţări să ratifice documentul. Cele 30 de state membre OECD deţin, împreună, aprox. 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20 % din populaţia lumii. România nu este, actualmente, membră a OECD; opinăm pentru intrare, avem drepturi de participare la şedinţele organizaţiei cu vot consultativ şi, foarte probabil, în 2012 vom îndeplini condiţiile pentru a fi primiţi ca membru plin. Consiliul Concurenţei România 15

17 Rolul prevederilor Legii 31/1990 a societăţilor comerciale în evaluarea existenţei controlului asupra unei întreprinderi Valentin V. Mircea Consilier de concurenţă Consiliul Concurenţei, România CONCURENŢA 16 Controlul este un element esenţial al analizelor realizate de către Consiliul Concurenţei în cazurile supuse atenţiei acestuia. Acesta este unul dintre elementele principale în ceea ce priveşte evaluarea operaţiunilor de concentrare economică dar face parte din metodologia de analiză şi în ceea ce priveşte investigarea potenţialelor încălcări ale Legii concurenţei 21 /1996, republicată ( Legea 21 ). Controlul nu este definit ca atare în cadrul Legii 21, ci în normele secundare care reglementează analiza cazurilor de concentrare economică - Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice [1] ( Regulamentul ). Conform pct. 4 din Regulament, controlul, în accepţiunea art. 10, alineat (2) din lege, reprezintă dreptul şi/sau posibilitatea unor agenţi economici ori persoane fizice de a exercita, direct sau indirect, o influenţă determinantă asupra unuia sau mai multor agenţi economici. Chiar dacă prevederea din Regulament se referă la alineatul (2) din art. 10 al Legii 21, noţiunea de control este antamată deja în alineatul (1) al aceluiaşi articol care se referă la posibilitatea exercitării unei influenţe determinante asupra unui alt agent economic sau mai multor agenţi economici. Prevederi similare există şi în art. 3, alineat (2) din Regulamentul Consiliului European nr.139/2004 privind concentrările economice: Controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte mijloace care, fie separat sau combinate şi având în vedere considerentele de drept sau de fapt relevante, conferă posibilitatea exercitării unei influenţe decisive asupra unei întreprinderi, în special prin: (a) dreptul de proprietate sau dreptul de folosinţă integrală sau parţială asupra activelor unei întreprinderi; (b) drepturi sau contracte care conferă o influenţă decisivă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor unei întreprinderi.

18 Apreciem precizia sporită a definiţiei din Regulamentul 139/2004, rod al unei evoluţii normative şi jurisprudenţiale superioare celei din dreptul intern. Cele două definiţi exprimă însă un adevăr comun acela că noţiunea de control se încadrează, în analiza cazurilor de concurenţă, într-un cadru destul de larg. Analiza existenţei controlului presupune o privire aprofundată asupra tuturor relaţiilor dintre societăţi, cu luarea în considerare a contextului în care acestea se află. Unul din cele mai bune exemple care pot fi găsite pentru a demonstra importanţa detaliilor în materie de analiză a controlului, este situaţia în care părţile sociale dintr-o societate comercială cu răspundere limitată (SRL) sunt dobândite în proporţie majoritară (50% + 1 din părţile sociale) de către o singură persoană, iar restul părţilor sociale sunt deţinute de unul sau mai muţi asociaţi minoritari. În astfel de situaţii, de regulă, notificarea concentrării economice este realizată de către asociatul majoritar, considerându-se că doar acesta ar fi dobândit control asupra societăţii şi că ne-am afla, deci, în prezenţa unui control unic. Situaţia nu este atât de simplă şi de clară pe cât ar părea dacă luăm în considerare un detaliu de esenţă, în acest caz o prevedere din Legea 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ( Legea societăţilor comerciale ). Astfel, art. 192, al. 1 din Legea 31 prevede, pentru societăţile comerciale cu răspundere limitată că Adunarea generala decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel. Acest lucru înseamnă, practic, că, în absenţa unor prevederi speciale în actul constitutiv, un asociat care deţine majoritatea părţilor sociale chiar şi o majoritate considerabilă de 80-90% - nu deţine, în principiu, controlul unic asupra societăţii ci ne aflăm în prezenţa unui control în comun. Această regulă din dreptul societar este definită în doctrina juridică ca regula dublei majorităţi. Regula îşi găseşte explicaţia în caracteristica societăţilor cu răspundere limitată de a îmbina trăsături ale societăţilor de persoane (societatea în nume colectiv, societatea în comandită) şi ale societăţilor de capitaluri, cum este societatea pe acţiuni [3]. Controlul în comun al asociaţilor este, în acest caz, un control legal. În situaţia în care alături de asociatul care deţine majoritatea absolută a părţilor sociale mai există doar un asociat, regula dublei majorităţi echivalează cu unanimitatea. Este vorba în acest caz de existenţa unor drepturi speciale conferite asociaţilor minoritari prin lege, nu prin acordul părţilor. Asociaţii pot deroga însă de la această regulă prin clauze care să prevadă o renunţare expresă la beneficiul acordat asociaţilor minoritari de art.192, al. 1 din Legea societăţilor comerciale. Regula dublei majorităţi cunoaşte la rândul său, excepţii, cum sunt cele prevăzute de art. 76, al, 1, coroborat cu art. 197, al. 3 din Legea societăţilor Consiliul Concurenţei România 17

19 comerciale (situaţia divergenţelor între administratorii care trebuie să lucreze împreună) şi art. 77, al. 1, coroborat cu art. 197, al. 3 din Legea societăţilor comerciale privind alegerea administratorilor. Regula dublei majorităţi, astfel cum rezultă aceasta din prevederea art. 192, al. 1 din Legea societăţilor comerciale, se aplică în principal în cazurile de administrare curentă a societăţii. Regula se aplică însă şi în cazul hotărârilor care au ca obiect modificarea actului constitutiv, formularea din lege fiind în acest caz mult mai clară. Astfel, al. 2 al art. 192 din Legea societăţilor comerciale prevede că pentru astfel de decizii este necesar votul tuturor asociaţilor, deci hotărârile se iau cu unanimitate. În mod similar, şi de la această regulă se poate deroga prin prevederi ale actului constitutiv. Precizăm că derogarea de la regula dublei majorităţi trebuie să figureze în însuşi cuprinsul actului constitutiv, nu şi în alte acorduri între asociaţi (convenţii extra-statutare). Acest lucru rezultă din formularea expresă din prevederile citate ale Legii societăţilor comerciale, care se referă doar la actul constitutiv. Modificarea actului constitutiv nu influenţează, în principiu, exercitarea controlului asupra societăţii dar, având în vedere libertatea pe care asociaţii o au de a include în actul constitutiv şi alte prevederi în afara celor minime, prevăzute de Legea societăţilor comerciale [4], şi aceste aspecte trebuie avute în vedere în evaluarea controlului. De exemplu, în cazul unei societăţi cu răspundere limitată, adăugarea sau desfiinţarea unor sedii secundare sucursale, agenţii, reprezentanţe poate necesita modificarea actului constitutiv, în funcţie de prevederile din acesta. Or, asemenea decizii pot fi calificate drept acte care influenţează comportamentul strategic comercial, de exemplu în situaţia unui agent economic activ în sectorul distribuţiei pentru care întinderea reţelei de depozite si puncte de vânzare este importantă în ceea ce priveşte evoluţia sa pe piaţă. Note: CONCURENŢA 1. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 280 din 31/03/ Cărpenaru, D.S., David, S., Predoiu, C., Piperea, Gh., Legea societăţilor comerciale. Comentariu pe articole, ediţia a 3-a, Editura CH Beck, 2006, p Cărpenaru, D.S., Drept comercial român, ediţia a II-a, Editura All Educaţional, 1998, p În cazul societăţilor comerciale cu răspundere limitată, al societăţilor în nume colectiv şi al societăţilor în comandită simplă, conţinutul minim este prevăzut de art., iar pentru societăţile pe acţiuni şi societăţile în comandită pe acţiuni, de art. 8 din Legea societăţilor comerciale. 18

20 Comentarii despre Raportul din 2009 al Comisiei Europene privind funcţionarea Regulamentului 1/2003 (februarie 2010) Ales Musil Director, DG Competition A4 European Competition Network, Comisia Europeană Versiunea românească: Cristina Militaru, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România Nota autorului: Toate opiniile exprimate în acest studiu aparţin autorului şi nu vor fi considerate ca aparţinând, în mod obligatoriu, Comisiei Europene. Referinţă: Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul şi Consiliul European - Raport privind funcţionarea Regulamentului nr. 1/ SEC(2009)574 - Bruxelles, Este unanim recunoscut faptul că intrarea în vigoare la data de 1 mai 2009 a Regulamentului 1/2003 s-a constituit ca o reformă de referinţă, reprezentând cea mai cuprinzătoare şi relevantă revizuire funcţională a procedurilor europene de concurenţă din 1962 şi până în prezent. Mai întâi, abrogarea practicii de notificare către Comisia Europeană a înţelegerilor a pus capăt atât birocraţiei aferente cât şi unor costuri legiferate inutile pentru agenţii economici; de asemenea, a dat Comisiei posibilitatea de a-şi concentra resursele (în special umane) asupra îndatoririlor esenţiale, pe direcţia luptei împotriva cartelurilor şi a altor încălcări grave ale reglementărilor antitrust. În al doilea rând, posibilitatea acordată autorităţilor naţionale de concurenţă şi instanţelor naţionale de a aplica reglementările europene de concurenţă într-un mod mult mai activ şi eficient a însemnat sporirea considerabilă a numărului instituţiilor abilitate a aplica reglementările respective. În al treilea rând, Regulamentul instituie o mai mare libertate de mişcare în domeniul transnaţional pentru autorităţile de concurenţă şi instanţele naţionale, care sunt obligate să aplice reglementările europene de concurenţă în acele cazuri care afectează comerţul între Statele Membre. În al patrulea rând, Regulamentul permite şi încurajează colaborarea mai strânsă între Comisie şi autorităţile naţionale în cadrul Reţelei Europene de Concurenţă (European Competition Network - ECN). Consiliul Concurenţei România 19

21 CONCURENŢA 20 Şi nu în ultimul rând, Regulamentul înzestrează Comisia cu instrumente investigative mai eficiente în scopul descoperirii şi pedepsirii încălcărilor reglementărilor europene de concurenţă. Avându-se în vedere noutatea sistemului implementat, în Regulament a fost prevăzută o perioadă de cinci ani în care Comisia Europeană şi celelalte autorităţi implicate să poată acumula o experienţă relevantă înainte de realizarea unei dări de seamă asupra funcţionării acestuia la nivel comunitar. Articolul 44 al Regulamentului 1/2003 prevede obligaţia Comisiei Europene de a înainta către Consiliu (Council of the European Union) şi Parlament (European Parliament) un Raport în această privinţă până la 1 mai În baza experienţei acumulate în aplicarea noului sistem, Raportul respectiv, publicat la 29 aprilie 2009 (şi însoţit de un document de lucru esenţial Staff Working Paper), a examinat în detaliu stadiul de realizare al principalului obiectiv aplicarea eficientă şi unitară a reglementărilor de concurenţă comunitare. De asemenea, Raportul a iniţiat o largă dezbatere între entităţile interesate. Toate acestea au confirmat pe deplin maturitatea sistemului comunitar de aplicare a reglementărilor antitrust. Cu privire la câteva dintre capitolele evaluate, Raportul a scos în evidenţă unele aspecte care ar necesita evaluări ulterioare, lăsând deschisă pentru discuţie posibila necesitate a unor noi eventuale ajustări reglementative. Într-o fază ulterioară, documentul respectiv va servi şi ca bază de fundamentare pentru evaluările Comisiei Europene în direcţia declanşării unor viitoare iniţiative politice în materie. Din perspectiva Comisiei, aplicarea Regulamentului 1/2003 a avut, în general, urmări extrem de pozitive. Impactul acestuia a produs schimbări relevante în aplicarea reglementărilor antitrust ale Comunităţii Europene. Regulamentul a determinat un avans major în direcţia aplicării articolelor 81 (101) şi 82 (102). Faptul că mai mult de 300 de decizii pe concurenţă au fost până în prezent analizate în comun de către autorităţile de concurenţă naţionale în cadrul Reţelei Europene de Concurenţă oferă o indicaţie clară asupra capacităţii sporite de aplicare a reglementărilor comunitare de concurenţă, ceea ce nu s-ar fi putut realiza prin efortul singular al Comisiei. Comisia Europeană a mai beneficiat şi de sporirea puterilor investigative, utilizând aceste noi instrumente, de ex., în luarea de decizii cu privire la unele angajamente în conformitate cu prevederile articolului 9 din Regulamentul 1/2003. Trebuie menţionat şi faptul că, datorită sistemului de angajamente, Comisia este acum în măsură a instrumenta mai multe cazuri şi astfel a preveni majorarea daunelor. De asemenea, prin evitarea întârzierilor în implementarea de remedii, Comisia poate avea un impact mai rapid pe piaţă, ceea ce, în principiu, este unul din scopurile sale prioritare. Două cazuri recente - E.ON şi RWE pot ilustra în mod deosebit această implementare. Angajamentele obţinute de Comisie în cazurile respective se constituie ca fiind cele mai productive avansuri recente către deschiderea pieţelor europene de electricitate şi gaze. La această dată, Comisia Europeană testează implementarea angajamentelor dinspre un alt gigant energetic european, şi anume GDF - Suez.

22 Altă consecinţă deosebit de importantă pentru Comisie a aplicării Regulamentului 1/2003 este abilitarea în direcţia abordării proactive aspect ilustrat prin sporirea numărului investigaţiilor sectoriale abordate (din momentul lansării pachetului de modernizare) în domenii economice deosebite de complexe şi de importante cum ar fi energia, serviciile financiare şi sectorul produselor farmaceutice. Aceste tipuri de investigaţii, deşi extrem de consumatoare de resurse (mai ales umane) contribuie enorm la înţelegerea de către Comisie a activităţilor respective. Posibilitatea alocată de a se angaja pe aceste direcţii de activitate îi deschide Comisiei perspectiva de perfecţionare către statura unei autorităţi de concurenţă a secolului 21, capabilă să se confrunte cu provocări din ce în ce mai complexe în materie. Se mai subliniază ca fiind extrem de importantă completarea puterilor Comisiei cu capabilitatea de a prelua declaraţii orale (a se vedea art. 19 din Regulamentul 1/2003). De asemenea, Comisia a mai utilizat noile atribute (e drept că o singură dată) efectuând şi o inspecţie inopinată într-un spaţiu privat. Cu toate acestea, nu se poate spune că toate prevederile Regulamentului 1/2003 au funcţionat la un nivel pe deplin satisfăcător. De ex., este de discutat dacă Articolul 3 al Regulamentului se referă la activitatea companiilor transnaţionale numai în ceea ce priveşte art. 81 (101), Statelor Membre rămânându-le posibilitatea aplicării unor reglementări naţionale mai stricte (decât ceea ce prevede art. 82 (102)) în ceea ce priveşte comportamentul unilateral. Rămâne sub semnul întrebării dacă este constructiv a considera art. 81(101) ca fiind legea comunitară instituită pentru înţelegeri şi practici concertate care afectează comerţul între Statele Membre, în vreme ce companiile angajate în comportamente unilaterale rămân, în principiu, sub puterea unor reglementări naţionale mai stricte. La vremea publicării Regulamentului 1/2003, Germania şi Franţa aveau reglementări în acest sens. Până în prezent s-a evidenţiat faptul că şi unele din noile State Membre (de ex. Ungaria, Slovacia şi Letonia) au introdus sau au în vedere introducerea unor asemenea prevederi. În această privinţă, una din abordările Raportului cu privire la Regulamentul 1/2003 s-a referit la extinderea aplicării reglementărilor respective, la materializarea lor în adoptarea deciziilor precum şi la aprecierea părţilor interesate cu privire la importanţa reală a problemei respective. Un alt aspect discutat a pornit de la aplicarea de către autorităţile naţionale de concurenţă a art. 81 (101) şi 82 (102) în conformitate cu reglementările procedurale naţionale. Reglementarea 1/2003 a lăsat la latitudinea Statelor Membre atât gradul de extindere a deciziilor (de ex., dacă se impun remedii structurale, tipul şi nivelul sancţiunilor, etc.) cât şi regulile procedurale impuse, cu singura condiţie a respectării principiilor legii comunitare referitoare la eficienţă şi la echivalenţă. De la intrarea în vigoare a Regulamentului 1/2003 a existat o semnificativă convergenţă voluntară a reglementărilor comunitare şi naţionale; de ex., un mare număr de State Membre au legiferat abilitarea autorităţilor de concurenţă naţionale cu privire la adoptarea unor decizii cu privire la angajamente (aspect conturat în linii mari în art. 9 din Regulament). Cu Consiliul Concurenţei România 21

23 CONCURENŢA 22 toate acestea, rămân în continuare diferenţe, de ex. referitor la puterile de investigare şi de amendare precum şi cu privire la tratarea plângerilor. Chiar şi cu privire la materiile în care se constată prima facie un înalt grad de convergenţă (deciziile referitoare la angajamente), mai există încă multe aspecte de detaliu diferite ale cadrului procedural. De ex.: unele reglementări din Statele Membre instituie o limită de timp pentru înaintarea angajamentelor; în unele State Membre se prevede un test de piaţă, în altele, nu. Mai trebuie menţionat şi faptul că au existat părţi interesate care au transmis critici cu privire la procedeele adecvate şi la conducerea investigaţiilor în materie de antitrust. Unele din aceste critici reflectă, în fapt, o înţelegere deficitară a procedurilor existente ale Comisiei - ceea ce evidenţiază necesitatea continuării clarificărilor cu privire la aplicarea practică de către Comisie a Regulamentului. S-a evidenţiat în continuare necesitatea atât a respingerii ferme a aserţiunilor dirijate împotriva esenţei structurii instituţionale a Comisiei (de ex. Comisia ca investigator, procuror, juriu şi judecător, tendinţele vindicative, lipsa de conformitate cu ECHR (European Convention on Human Rights - Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), etc.) cât şi a reafirmării deplinei compatibilităţi a sistemului actual de aplicare a reglementărilor comunitare de concurenţă cu art. 6 din ECHR şi cu jurisprudenţa curţilor europene de justiţie. De asemenea, experienţa Comisiei în ceea ce priveşte amenzile a fost în mod considerabil îmbogăţită prin consultarea părţilor interesate, atât în ceea ce priveşte nivelurile acestora cât şi problemele legale de principiu. Regulamentul 1/2003 a preluat în esenţă de la Regulamentul 17 baza legală pentru impunerea de amenzi relativ la încălcările reglementărilor fundamentale de concurenţă. După cum se prevede la art. 23(2), Comisia poate impune agenţilor economici şi asociaţiilor de agenţi economic amenzi care să nu depăşească 10% din cifra totală de afaceri a acestora pe anul fiscal precedent. Amenzi cu suficient efect de descurajare, combinate cu un program adecvat de clemenţă - aceasta este cea mai eficientă armă din panoplia Comisiei pentru lupta împotriva cartelurilor. Desigur că amenzile de descurajare ar trebui, pe de o parte, să împiedice intrarea companiilor în carteluri interzise de lege, şi, pe de altă parte, să incite participanţii la asemenea carteluri să le denunţe în speranţa imunităţii sau a reducerii amenzii în termenii instrucţiunilor referitoare la clemenţă. În ceea ce priveşte nivelul amenzilor, trebuie subliniat că, în cadrul revizuirii de către instanţele juridice comunitare a unui mare număr de amenzi impuse de Comisie, nu s-a constatat disproporţionalitatea sau excesivitatea acestora. În viziunea Comisiei, amenzile aplicate în ultimii câţiva zeci de ani nu au fost suficient de descurajatoare. În prezent, acordându-se importanţa cuvenită impacturilor economice ale comportamentului anticoncurenţial, Comisia amendează pentru a descuraja, fundamentând nivelul amenzilor pe cifra de vânzare relevantă a companiei implicate. Atunci când Comisia descoperă recidivişti (un bun exemplu fiind relativ recentul caz al companiei franceze Saint-Gobain) amenzile aplicate sunt considerabil sporite. În general, nive-

24 lul amenzilor a crescut atât datorită politicii coerente de fundamentare a amenzilor descurajante cât şi ca urmare a concentrării eforturilor asupra încălcărilor cele mai grave ale reglementărilor de concurenţă. Mai mult, este binecunoscut faptul că unele State Membre au implementat măsuri de sancţionare a persoanelor fizice pentru astfel de încălcări grave (în special carteluri). Subliniem că asemenea măsuri includ atât sancţiuni preventive cât şi ne-pecuniare aplicabile persoanelor fizice, de ex. decizii de descalificare. Ca încheiere, divergenţele între sistemele de implementare ale Statelor Membre rămân centrate pe unele aspecte importante cum sunt amenzile, sancţiunile penale, răspunderea în cadrul grupurilor de întreprinderi, răspunderea succesorală, duratele de prescripţie şi nivelul necesar de probaţiune, capabilitatea de a impune remedii structurale, precum şi capacitatea autorităţilor din Statele Membre de a-şi ierarhiza oficial priorităţile. Aceste aspecte merită o viitoare examinare mai aprofundată ca parte importantă a muncii orizontale a Comisiei Europene, a autorităţilor naţionale de concurenţă şi a Reţelei Europene de Concurenţă. Consiliul Concurenţei România 23

25 Dimensiuni ale politicilor şi reglementărilor de concurenţă în cadrul economiilor în curs de dezvoltare - partea întâi - Pradeep S. Mehta, Secretary General CUTS, India S. Chakravarthy, Fellow CUTS Centre for Competition Cu privire la acest studiu au fost primite şi încorporate corespunzător comentarii de la: - Eleanor Fox, Professor of Law, New York University, US; - Taimoon Stewart, Senior Adviser, Business Development Office, University of West Indies, Trinidad & Tobago; - S L Rao, Chairman, Institute for Social and Economic Change, Bangalore; - Kenneth Davidson, Consultant on Competition Policy and Law, US. Au adus contribuţii semnificative Cornelius Dube şi Siddhartha Mitra de la CUTS Versiunea în limba română: Ovidiu Felecan, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România Notă redacţională: Bibliografia utilizată precum şi lista cuprinzând semnificaţia abrevierilor utilizate de autori pot fi găsite la versiunea în limba engleză. CONCURENŢA 24 Abstract Emerging economies are characterised by fast transformation and rapid economic growth. Competition law and policy should help these economies enhance their growth prospects by promoting efficiency in resource allocation and production and enhance consumer welfare. However, the pursuit of competition policy in emerging economies is complicated by the need to achieve economies of scale through an industrial policy and the needs of the developing world to tackle the economic might of the developed world, through inter-country cooperation. This paper shows that a happy compromise between competition and industrial policy and efforts to stimulate co-operation is not only desirable but possible. Some of the methods recommended here include selective and varying sectoral emphasis on competition policy as well as exemptions and exclusions in its application. The development experiences of present day developed countries such as Japan and Korea and emerging China are analysed to yield useful lessons in this regard. The paper identifies inadequate awareness and lack of competition culture as stumbling blocks to the successful adoption of competition policy and law by emerging economies. It, therefore, urges gra-

26 dualism in adoption of competition reforms and calls for efforts in competition advocacy and education which are in sync with the pace of reform. The paper also goes on to clarify implementation modalities, such as the shaping of the content of competition policy and law and the empowerment of competition authorities needed for effective implementation of the competition law. Cuvinte cheie: economii în curs de dezvoltare, politici şi reglementări de concurenţă, reforme economice 1. Introducere Termenul piaţă în curs de dezvoltare - emerging market a fost implementat iniţial de către IFC pentru a caracteriza o listă destul de restrânsă de economii în curs de dezvoltare care evidenţiau venituri naţionale statistice între medii şi înalte. Înţelesul sintagmei respective a fost extins ulterior şi la alte ţări în curs de dezvoltare. În paralel, economiile în curs de dezvoltare au fost definite ca fiind acele regiuni ale lumii în care se produce o rapidă informaţionalizare în condiţiile unei industrializări limitate sau parţiale. Acest context ne permite să înţelegem cum reuşesc unele naţiuni neindustrializate să atingă creşteri economice fără precedent utilizând tehnologii moderne energetice, informaţionale şi în domeniul telecomunicaţiilor [1]. În cuprinsul prezentului studiu utilizăm acea clasificare a economiilor în curs de dezvoltare care a fost adoptată de către prestigioasa publicaţie The Economist. Lista economiilor în curs de dezvoltare astfel definite se găseşte în Tabelul 1, care oferă informaţii şi cu privire la venitul naţional brut pe cap de locuitor (GNI) în comparaţie cu puterea de cumpărare (PPP) precum şi despre capacitatea de şcolarizare şi probabilitatea duratei de şcolarizare. Se subliniază că în 2007 venitul pe cap de locuitor în cadrul economiilor în curs de dezvoltare a variat de la US$ în India la US$ în Federaţia Rusă. Multe ţări dezvoltate prezintă venituri pe cap de locuitor care depăşesc US$, unele depăşind chiar US$. Economiile în curs de dezvoltare includ atât ţări aflate în pragul clasificării ca economii dezvoltate cât şi ţări care mai au mult până acolo; ceea ce au în comun se referă la rapiditatea transformării precum şi la rata înaltă de creştere economică. Tabelul 1 ilustrează faptul că majoritatea acestor economii evidenţiază creşteri de 6% şi mai mari ale venitului pe cap de locuitor, mult superioare ratei de creştere între 0-3% pentru ţările cele mai dezvoltate. Excepţiile sunt Mexic şi Polonia care prezintă rate de creştere negative. Pe când ţările dezvoltate se caracterizează, practic, prin 100% şcolarizare, pentru economiile în curs de dezvoltare acest indicator variază de la 55% pentru Pakistan la 100% pentru Federaţia Rusă. Media indicelui de şcolarizare pentru economiile în curs de dezvoltare luate în consideraţie în cadrul prezen- Consiliul Concurenţei România 25

27 tul studiu este de 90%; se evidenţiază India şi Pakistanul cu sub 70% şi Africa de Sud cu 88%. În ceea ce priveşte durata probabilă a şcolarizării [2], care poate fi definită ca fiind media anilor de şcolarizare de care se poate aştepta să beneficieze un locuitor aceasta variază de la 7 în Pakistan la 15 în Argentina, Uruguay şi Polonia; în o regiune dezvoltată cum este SUA, acest indicator are valoarea 16. Media indicatorului respectiv pentru economiile în curs de dezvoltare listate aici este de 12,67 ani. Tabel 1: Caracteristici ale economiilor în curs de dezvoltare Ţara Rata şcolarizării* GNI PPP în 2007 (US$) GNI ordinea clasării Durata probabilă a şcolarizării (ani) Rata de creştere în % a GNI (2006 la 2007) Argentina ,3 Brazil ,7 Chile ,4 China ,2 Colombia ,3 India ,3 Indonesia ,1 Malaysia ,5 Mexico ,6 Pakistan ,1 Peru ,5 Phlippines ,7 Poland ,9 Russian Federation ,1 South Africa ,4 Thailand ,9 Uruguay Venezuela ,6 * ca procentaj din populaţia începând cu vârsta de 15 ani. Sursa: World Bank data (World Development Indicators, 2009, online). CONCURENŢA 26 În comparaţie cu regiunile dezvoltate, economiile în curs de dezvoltare se caracterizează prin creşteri şi transformări mai rapide, dar în condiţiile unor niveluri scăzute de bunăstare, instruire şi şcolarizare. Nivelurile scăzute de bunăstare impun acestor ţări păstrarea pe viitor a unor rate înalte de creştere cu o protecţie adecvată a intereselor consumatorilor. Aceasta implică necesitatea susţinerii de către sistem a creşterii economice bazată pe concurenţă corectă, i.e. competiţia între firme care, pentru a se concura între ele în direcţia alocării unor cote tot mai mari de piaţă se bazează pe sporuri de eficienţă, şi nu pe diverse practici obstrucţioniste de vânzare-cumpărare.

28 Pe de altă parte, datorită lipsei demersurilor referitoare la aplicarea principiilor concurenţiale, precum şi a nivelului educaţional scăzut, conştientizarea culturii concurenţei în cuprinsul unor diverse grupuri ţintă poate fi extrem de dificilă. Pentru aceste ţări, demersurile de competition advocay se pot dovedi ca fiind esenţiale atât pentru continuarea creşterii rapide cât şi pentru evitarea împotmolirii în practici anticoncurenţiale. În anii 1980 şi 1990 multe economii în curs de dezvoltare au amorsat iniţiative funcţionale în direcţia liberalizării economice. Înainte de abordarea respectivă, politicile economice fuseseră caracterizate de implicarea semnificativă a statului precum şi de dominanţa unor mari întreprinderi de stat (SoE). Procesul de liberalizare economică s-a caracterizat prin trecerea de la regimul controlului de stat la economia de piaţă. Tranziţia respectivă a implicat creşterea libertăţii economice pentru consumatori şi producători, sporirea gradului de satisfacere a consumatorilor şi restrângerea intervenţiilor statului. Toate acestea au necesitat schimbări structurale şi implementarea de noi politici care să facă faţă unor provocări sporite. Procesul de liberalizare combinat cu tendinţa globalizării a materializat şi posibilitatea ca firme din ţările în curs de dezvoltare să intre în concurenţă directă cu firme din ţări mult mai dezvoltate. Progresul procesului de liberalizare a însemnat conştientizarea şi chiar consensul economiştilor şi creatorilor de politici economice asupra faptului că, lăsată să se dezvolte fără nicio restricţie, orice economie de piaţă poate da naştere unor efecte nedorite, mai ales în direcţia practicilor anticoncurenţiale. S-a subliniat că, în lipsa reglementărilor adecvate şi utilizând practici anticoncurenţiale, marile firme (inclusiv corporaţiile multinaţionale - MNC) pot pune stăpânire pe piaţă în detrimentul micilor producători. Ca soluţie evidentă a fost reliefată protecţia concurenţei economice prin intermediul instrumentelor specifice create de politici coerente de concurenţă. Economiile în curs de dezvoltare au conştientizat necesitatea adoptării unei decizii cruciale: dacă să promoveze concurenţa de dragul concurenţei sau dacă să promoveze concurenţa numai în strânsă relaţie cu creşterea durabilă, ceea ce ar putea implica şi posibila descurajare a concurenţei în eventualitatea în care aceasta nu contribuie la dezvoltarea economiei naţionale (de ex., concurenţa cu companiile străine). Mecanismul stimulării concurenţei este pus în practică atât prin intermediul unor alte politici complementare cât şi prin adoptarea şi aplicarea reglementărilor specifice de concurenţă. Scopul acestor reglementări este promovarea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal prin implementarea unor prevederi legale care să interzică (a) acapararea pieţei de către câţiva agenţi economici (concentrări economice nocive), (b) abuzul de poziţie dominantă şi (c) înţelegerile care pot denatura concurenţa pe piaţă. Trebuie, totuşi, subliniat că, în cadrul economiilor în curs de dezvoltare, se evidenţiază o mulţime de variaţii sectoriale; unele sectoare sunt modernizate (aproape de nivelul atins în economiile dezvoltate), pe când alte sectoare sunt extrem de întârziate din toate punctele de vedere. Există, de asemenea, diverşi Consiliul Concurenţei România 27

29 factori socio-economici şi politici specifici economiilor studiate aici, factori care trebuie luaţi în consideraţie de către orice politică la nivel naţional. Desigur că şi politica de concurenţă trebuie adaptată în consecinţă, putând rezulta reglementări şi regimuri de aplicare diferite de cele existente în ţările dezvoltate. Politica de concurenţă este definită şi ca fiind ansamblul măsurilor guvernamentale care afectează în mod direct comportamentul întreprinderilor şi structura economiei [3]. Politica de concurenţă implică un set de politici care stimulează concurenţa pe pieţele locale şi naţionale în vederea promovării intereselor concumatorilor. În acest context se reaminteşte capacitatea reglementărilor de concurenţă de a potenţa dreptul de a alege - unul din cele opt drepturi înscrise în United Nations Guidelines for Consumer Protection [4], instrucţiuni adoptate de către Adunarea Genereală a ONU în 1985 şi amendate în Politica de concurenţă cuprinde liberalizarea comerţului, facilitarea investiţiilor străine, protecţia investitorilor şi liberalizarea economiei şi se materializeză, în principal, prin reglementări de concurenţă destinate a contracara practicile comerciale anticocurenţiale. Un regim concurenţial eficient va promova instaurarea unui mediu concurenţial normal caracterizat prin eficienţă statică şi dinamică în alocarea resurselor precum şi prin controlul asupra puterii de piaţă. Nu este vorba numai despre faptul că firmele, în principiu, concurează, dar trebuie să facă acest lucru fără a încerca să acapareze tranşe substanţiale de piaţă apelând la concentrări, abuzuri de dominanţă sau înţelegeri interzise. 2. Reglementări de concurenţă. Aplicarea legii ca răspuns la mutaţii în paradigmele concurenţei CONCURENŢA 28 La ora actuală se pot evidenţia trei paradigme alternative de concurenţă (trei şcoli principale în ceea ce priveşte practica şi teoria protecţiei concurenţei economice), şi anume: structuralismul, contestabilitatea şi şcoala de la Chicago. În conformitate cu şcoala structuralistă, structura pieţei şi anume gradul de concentrare este principalul factor determinant al performanţei de piaţă. Monopolurile sunt considerate nocive deoarece au capacitatea de a denatura preţurile şi alocarea eficientă a resurselor. Astfel, deschiderea structuralistă către concurenţă este caracterizată prin abordări intervenţioniste cum sunt interdicţiile per se şi vânzările obligate în cazul concentrărilor precum şi, în general, prin acordarea unor mari puteri discreţionare pentru autorităţile de concurenţă. Politicile de concurenţă ale SUA între şi ale UE între constituie exemple bune în acest sens. În opoziţie cu cele de mai sus, adepţii şcolii contestabilităţii, iniţiată de Baumol la începutul anilor 1980, se concentrează mai curând pe libertatea intrării pe piaţă decât pe cotele de piaţă. Conform acestora, atâta timp cât pieţele rămân contestabile (este uşor de intrat şi uşor de ieşit), intrările potenţiale şi/

30 sau presiunile concurenţiale ale unor noi concurenţi pot asigura eficienţa şi pot împiedica monopoliştii să ridice preţurile peste nivelurile concurenţiale sau să compromită calitatea. Este recunoscut, totuşi, faptul că numai şcoala de la Chicago susţine relevanţa teoriei contestabilităţii în ceea ce priveşte comportamentul firmei. În general vorbind, teoria respectivă nu a rezistat la validări experimentale. Economiştii adepţi ai şcolii de la Chicago resping abordarea structuralistă şi privesc monopolizarea ca pe un indiciu al creşterii eficienţei, cu condiţia ca monopolurile să nu apară ca urmare a interdicţiior legiferate de intrare pe piaţă. Ideea de bază este că profiturile de monopol ar putea fi temporare, aceste profituri acţionând ca stimulente pentru eficientizarea fiecăruia dintre concurenţi [5]. Politica antitrust a SUA între poate ilustra cele de mai sus. După 1990, şi mai ales către sfârşitul celui de al doilea mileniu, perioada denumită adesea ca fiind post-chicago a fost caracterizată prin sporirea popularităţii teoriei jocurilor şi a economiei comportamentale, în cadrul cărora modelarea elementară a comportamentului uman a accesat reprezentări mai complexe, cu o relevanţă sporită asupra validărilor empirice ale teoriilor economice. Şcolile menţionate mai sus au influenţat timp de mulţi ani politicile de concurenţă din diferite ţări. Pentru prima oară în lume, în anul 1889, o reglementare de concurenţă a fost adoptată în Canada. În anul 1890, SUA au adoptat Legea Sherman - şi, datorită implementării rapide şi eficiente a prevederilor respective, se poate spune că SUA au avut prima reglementare de concurenţă din lume. Implementarea unor reglementări de concurenţă în Canada şi SUA a fost solicitată de producătorii agricoli pentru a putea lupta împotriva comportamentului cartelizat al angrosiştilor şi distribuitorilor. Înţelegerile nocive ale acestora mai erau numite şi trust - impunere obligatorie şi, de aceea, Legea Sherman a mai fost numită şi legea antitrust. În timp, SUA s-au reorientat de la abordarea structurală mai curând către abordarea comportamentală a întreprinderilor în cadrul mediului concurenţial [6]. Reglementările de concurenţă nu sunt o materie îngheţată odată pentru totdeauna, ci se constituie ca un corpus în continuă evoluţie, evoluând împreună cu cele mai avansate concepte ale gândirii socio-economice. Cele mai timpurii reglementări au fost gândite pentru zone geografice dintr-o lume foarte puţin globalizată. În anii 1950, teoria în vigoare atunci sublinia preponderenţa structurii pieţei. Ulterior, în contextul a ceea ce a fost denumit New Industrial Economics, accentul prioritar a fost comutat de la structură la comportamentul agenţilor economici şi, mai recent, către relaţia cu comportamentul strategic al acestora, abordare implementată actualmente la nivel global în construcţia reglementărilor de concurenţă. Este necesar să se sublinieze că, încă din anii 1960, antitrustul a schiţat concluzii cu privire la comportamentul anticoncurenţial nu numai pe baza cotelor de piaţă ci şi fundamentate pe dovezi ale comportamentului de piaţă. Considerăm, totuşi, că, pentru un viitor previzibil, cotele de piaţă vor avea în Consiliul Concurenţei România 29

31 CONCURENŢA 30 continuare o deosebită importanţă atât în aprecierea legalităţii comportamentului câr şi în ceea ce priveşte analiza concentrărilor economice. În mult ţări, autorităţilor de concurenţă le vine mai uşor să analizeze structura decât comportamentul întreprinderilor, în cazul al doilea fiind necesare eforturi deosebite de investigaţie şi analiză. În orice caz, (a) este întotdeauna necesar să se acorde atenţie afectării concurenţei şi a interesului consumatorilor de către comportamentul agenţilor economici şi (b) trebuie subliniat că analizele de comportament sunt extrem de dificile şi nu conduc, totuşi, la evidenţierea unor formule exacte aplicabile în materie. Analiza comportamentului firmelor constituie o provocare pentru autorităţile de concurenţă din ţările în curs de dezvoltare, deoarece este mult mai complexă decât analiza structurală (şi necesită o alocare sporită de resurse umane); în ceea ce priveşte implementarea reglementărilor de concurenţă, la fel ca şi în SUA, multe ţări în curs de dezvoltare (inclusiv cele mai sărace) au evoluat dinspre urmărirea structurii mai curând către urmărirea comportamentului. Ca exemplu relevant poate fi considerată India unde, în locul vechiului MRTP Act (care, în fapt, nu promovase concurenţa) a fost adoptată o nouă reglementare de concurenţă (Competition Act 2002) intrată în vigoare cu modificări în 2009, reglementare care implementează abordarea comportamentală. Alt exemplu este Pakistanul unde, după MRTPO 1970, actualmente este în vigoare Ordonanţa de Concurenţă din 2007, o lege modernă care, de asemenea, se concentrează mai curând pe comportament decât pe structură în ceea ce priveşte abuzul de poziţie dominantă şi anumite categorii de înţelegeri. De asemenea, după desfiinţarea blocului socialist est-european, economiile socialiste din fosta sferă de influenţă a Uniunii Sovietice au tranziţionat în mod accelerat de la economia de stat la economia de piaţă, ceea ce a evidenţiat necesitatea adoptării unor legi de concurenţă care să promoveze interesele consumatorilor, să reglementeze monopolurile (inclusiv cele naturale) şi să supravegheze publicitatea înşelătoare. O altă problemă importantă se referă la caracteristicile regimului de concurenţă cel mai potrivit pentru economiile în curs de dezvoltare, incluzându-se nu numai conţinutul efectiv al reglementărilor respective ci şi structurile instituţionale, organizaţionale şi juridice care să asigure aplicarea acestora. 3. Evoluţia regimurilor de concurenţă în contextul economiilor în curs de dezvoltare Principalul indicator în domeniu se referă la istoricul reglementărilor de concurenţă. Anexa 1 evidenţiază pe scurt evoluţia legilor concurenţei în 17 economii în curs de dezvoltare (înregistrate şi în Tabelul 1). După cum se poate vedea, numai două din acestea (Filipine şi Malaezia) nu au o lege a concu-

32 renţei. Intervalul primei adoptări a unei reglementări de concurenţă se situează între 1923 (Argentina) şi 2000 (Uruguay). Numai trei din ţările listate (Mexic, Indonezia şi Peru) au prezentat o abordare puternică, având reglementări de concurenţă neabrogate de la prima implementare până în prezent. În toate celelalte cazuri s-a preferat o abordare progresivă, în sensul că legea concurenţei în vigoare actualmente vine după cel puţin o altă lege precedentă cuprinzând, de ex., anumite exceptări introduse în mod deliberat pentru a se testa compatibilitatea cu politicile economice existente. India şi Pakistanul, de ex., au adoptat în 1969, respectiv, 1970, reglementări de concurenţă structuraliste care erau mult mai adaptate urmărilor politicilor socialiste, numai pentru a putea opta apoi intr-un mediu adecvat, adică după realizarea liberalizării şi a reformelor orientate către economia de piaţă, pentru noi reglementări comportamentale. Aceeaşi tendinţă poate fi regăsită în Brazilia, unde legea concurenţei a fost adoptată într-o etapă timpurie dar având obiective extrem de variate - în afară de practicile anticoncurenţiale ocupându-se şi de infracţiuni economice generalizate. Desigur că, după implementarea deplină a reformelor orientate către economia de piaţă, legea a fost schimbată în sensul concentrării asupra practicilor anticoncurenţiale. Calea către implementarea reglementărilor de concurenţă a fost relativ mai lungă în ţări ca Argentina şi Africa de Sud, unde aceste reglementări au fost adoptate destul de devreme, dar nu s-au dovedit a fi adecvate pentru cuprinderea problemelor concurenţiale, ceea ce a determinat multe reveniri pentru adoptarea unor noi legi. Rusia constituie un caz deosebit - deşi s-au adoptat reforme concurenţiale destul de târziu (în anii 1990), au avut loc extrem de rapid o multitudine de modificări ale reglementărilor de concurenţă (mai multe decât în alte economii în curs de dezvoltare care accesaseră reformele respective mult mai devreme). În Rusia a avut loc un adevărat big-bang în privinţa reformei economice prin dereglementare şi privatizare, ceea ce, în fapt, a produs mai multe monopoluri private. Astfel, formarea unei legi adecvate a fost o necesitate vitală şi îndelung urmărită. O caracteristică generală comună tuturor economiilor în curs de dezvoltare a fost existenţa, în perioada precedentă adoptării reglementărilor primare de concurenţă, a unor puternice intervenţii ale statului, intervenţii care au fost reduse la cote minime după implementarea respectivelor reglementări. În unele ţări (Argentina, Columbia, Africa de Sud, Thailanda, Uruguay) legea concurenţei nu a fost implementată pe deplin după adoptare, ca rezultat al lipsei de voinţă politică, datorită atât existenţei unor alte priorităţi contradictorii cât şi insuficientei conştientizări a consumatorilor. Concluzia care se degajă cu privire la evoluţia reglementărilor de concurenţă în cadrul economiilor în curs de dezvoltare este aceea că, adeseori, obiectivele concurenţiale intră în conflict cu alte obiective socio-politico-economice, ceea ce conduce la abordări şovăielnice în materie. Consiliul Concurenţei România 31

33 Anexa 1 Regimul concurenţial Observaţii 1. Argentina Prima Lege în 1923 (Bill ) O nouă reglementare, (Decretul-Lege ) în 1980 În anii 1990 au fost discutate în Parlament mai multe propuneri legislative cu privire la concurenţă În fi nal, în septembrie 1999, a fost adoptată o nouă Lege a concurenţei (Bill ) Deşi a fost amendată pentru efi cientizare, legea a fost arareori aplicată. Legea nu cuprindea o listă de practici restrictive interzise. Lipseau şi prevederi referitoare la M&As. Nu a existat voinţa politică necesară pentru a se adopta o nouă Lege a concurenţei Totuşi, normele de aplicare nu au putut fi adoptate decât la un an după expirarea termenului limită stabilit de către Adunarea Naţională 2. Brazilia Legea No a fost adoptată în Decembrie 26, 1951 Legea No , din septembrie 10, 1962, înfi inţat Conselho Administrativo de Defensa Econômica (CADE) Epoca modernă a politicii de concurenţă a început în 1994 odată cu Legea No din 1994 Deşi conţinea prevederi privind protecţia concurenţei economice, scopul legii era acela de a implementa prevederi privind infracţiunile economice. CADE a fost înfi inţat ca o autoritate federală depinzând de Ministerul de Justiţie Legea a implementat Brazilian System for Protection of Competition (SBDC), care cuprindea CADE, Economic Law Offi ce (SDE) şi Economic Monitoring Secretariat (SEAE) 3. Chile CONCURENŢA 32 Prima Lege anti-monopol a fost adoptată în 1959 Legea din 1959 a fost reformulată şi adoptată ca Lege pentru protecţia liberei concurenţe şi adoptată în decembrie 1973 Legea No a fost publicată în noiembrie 14, 2003, şi aplicată din may 13, 2004 Evenimentul a avut loc în urma vizitei unei misiuni internaţionale care recomandase abandonarea sistemului de control al preţurilor Ca urmare a mai multor defi cienţe evidenţiate în aplicarea vechii legi. Aspectele concurenţiale au devenit tot mai complexe pe măsura globalizării, a introducerii noilor tehnologii şi a concentrărilor economice. Această lege modernă a înfi inţat un Competition Tribunal, care a înlocuit Preventive and Antitrust Commissions

34 4. Columbia Prima reglementare de concurenţă a fost Articolul 1 din Law No. 155 din 1959 Legea a fost amendată cu Articolul 1 din Decretul no din 1963 In 1992, a fost adoptat Decretul No privind modernizarea unor reglementări de concurenţă Deşi reglementarea datează din 1959, aplicaţii fundamentale ale politicii de concurenţă nu au fot iniţiate până în 1992 Cu Decretul No , Superintendent of Industry and Commerce (SIC) a fost restructurat şi subordonat către Commerce, Industry and Tourism Department 5. India Prima Lege a concurenţei a fost MRTP Act, 1969 A fost înfi inţată MRTP Commission pentru aplicarea legii. Totuşi, era mai mult o lege de concesionare decât o lege de concurenţă. De asemenea, nu prevedea penalizări, ci numai posibilitatea emiterii de ordine de interdicţie Legea a fost amendată în 1984 pentru a cuprinde şi concurenţa neloială MRTP Act a fost amendată din nou în 1991 pentru a se elimina prevederile referitoare la aprobarea prealabilă a concentrărilor economice Parlamentul a adoptat o nou lege în decembrie Competition Act înfi inţând Competition Commission of India (CCI) Legea a fost amendată prin Competition (Amendment) Act, 2007, care a modifi cat 41 din cele 66 articole. Legea de interzicere a practicilor monopoliste şi a concurenţei neloiale (AMA Antimonopoly Act), Legea No. 5/1999, este prima şi singura lege cu privire la protecţia concurenţei economice În iunie 07, 2007, a fost înfi inţat de către parlament Supervisory Body for Business Competition (KPPU) was established by the Parliament, on June 07, 2000, ca un gardian care să monitorizeze încadrarea practicilor comerciale în prevederile Legii No. 5/1999 Prevederile stricte referitoare la concentrări au fost abandonate în 1991 în cadrul reformei economice generalizate. MRTP Act fusese adoptat pe vremea controlului de către stat a activităţii economice şi nu mai corespundeau etapei de liberalizare. Competition Commission of India (CCI) s-a angajat în activităţi de competition advocacy Amendarea Legii s-a produs ca urmare a două moţiuni asupra constituţiei. MRTPC fiind desfiinţat după implementarea CCI (care are puteri similare), cazurile aflate pe rol la MRTPC au fost transferat la nou înfiinţatul Competition Appeallate Tribunal (CAT) 6. Indonezia Perioada anterioară legii a fost caracterizată prin puternice intervenţii ale statului şi prin incapacitatea de funcţionare normală a pieţei Consiliul Concurenţei România 33

35 7. Malaezia Nu are încă o lege a concurenţei Totuşi, există unele reglementări sectoriale cu impact asupra concurenţei. Guvernul dezbate un proiect de lege, dar fără nicio participare publică 8. Mexic Legea Federală a Concurenţei Economice a fost aprobată în decembrie 1992 şi a intrat în vigoare în iunie A fost înfi inţată Federal Competition Commission (CFC) Legea a putut fi adoptată de-abia în 1992, deşi Constituţia din 1857 prevedea interzicerea monopolurilor. Legea a fost aplicată extrem de energic 9. Pakistan Prima Lege a concurenţei a fost Monopolies and Restrictive Trade Practices (Control and Prevention) Ordinance (MRTPO) în februarie 1970 Legea veche a fost abrogată de către o lege modernă, Competition Ordinance, 2007, actualmente în vigoare Fiind adoptată în anii 1970, ca şi în India, legea era majoritar adaptată economiei de stat Legea nouă se concentrează mai curând asupra comportamentului decât asupra structurii 10. Peru Legislative Decree 701, adoptat în 1991 ca parte a reformelor din anii 1990 este legea concurenţei în Peru, care refl ectă reglementările de concurenţă din Uniunea Europeană. În 1992 a fost creată agenţia peruviană de concurenţă, INDECOPI, care a devenit funcţională în 1993 În 1997 a fost adoptată Anti-monopoly and Anti-oligopoly Law for the Electricity Industry (Law 26876) pentru a se implementa contolul concentrărilor economice în domeniul energiei electrice INDECOPI a fost abilitată a administra Legea concurenţei, Legea concurenţei neloiale, Legea privind protecţia consumatorilor şi Legea privind eliminarea barierelor birocratice. I s-au alocat competenţe şi cu privire la faliment, standardizare, acreditare şi proprietate intelectuală INDECOPI a fost abilitat să aplice legea respectivă CONCURENŢA 34 Nu există reglementări de concurenţă 11. Filipine Totuşi, unele reglementări cum ar fi Articolul 186 din Revised Penal Code R.A (1930) şi Republic Act, 3247 (An Act to Prohibit Monopolies and Combinations in Restraint of Trade) (1961) pot fi apreciate ca fi ind aproximări convergente către o lege a concurenţei

36 12. Polonia În 1987 a fost adoptată Act on Counteracting Monopolistic Practices in National Economy was enacted Act on Counteracting Monopolistic Practices (Legea anti-monopol) a fost adoptată în februarie 1990 În decembrie 2000, a fost adoptată Legea privind protecţia concurenţei şi a consumatorilor În iulie 2002, Legea privind protecţia concurenţei şi a consumatorilor a fost amendată Este prima încercare de a introduce asemenea reglementări în o economie central planifi cată Deşi urmând în mare parte modelul UE, includea şi soluţii special gândite pentru o economie de tranziţie Legea a fost adoptată în vederea apropiatei aderări la UE, pentru armonizarea reglementărilor naţionale cu cele comunitare În cadrul adaptării continue la reglementările UE 13. Rusia [57] În 1990, a fost creată prima autoritate rusă de concurenţă - State Committee for Antimonopoly Policy and the Support of New Economic Structures Legea On Competition and the Restriction of Monopolistic Activity on Goods Markets a fost adoptată în 1991 O lege On the Limitation of Monopolistic Activity in the Union of Soviet Socialist Republic (USSR) a fost adoptată în iulie 10, 1991 Prin efortul autorităţii de concurenţă, în 1995 a fost adoptată Legea cu privire la monopolurile naturale În martie 1994 a fost adoptat Decretul No. 191 On the State Programme of De-monopolisation of the Economy and Development of Competition on the Markets of the Russian Federation În June 1999, a fost adoptată Federal Law of the Russian Federation No. 117-FZ On the Protection of Competition on the Market for Financial Services, Noua Russian Federal Law on the Protection of Competition (Legea Concurenţei) a intrat în vigoare în octombrie 2006, înlocuind cele două legi din 1991 şi 1999 This marked a turning point from the hitherto centrally planned oriented economic norms Ambele legi conţineau sancţiuni relativ blânde pentru multe încălcări, fi ind preferate ordinele de interdicţie Această lege a introdus conceptul de monopol natural Autorităţii de concurenţă i-a fost atribuită însărcinarea de a elabora planuri extinse de demonopolizare, direcţionate către eliminarea barierelor structurale, crearea infrastructurii şi facilitarea intrării pe pieţele înalt concentrate. În parte, Legea a fost un răspuns la manipulările fi nanciare şi la comportamentul anticoncurenţial al băncilor şi instituţiilor financiare în timpul crizei Noua lege a asigurat un control mai efi cient al concurenţei de către autoritatea rusă respectivă Consiliul Concurenţei România 35

37 14. Africa de Sud Prima încercare s-a făcut în 1949, când a fost adoptat Undue Restraint of Trade Act No.59 Act No. 59 a fost abrogat de către Regulation of Monopolistic Conditions Act, 1955 (Act No. 24 of 1955) afl at în administrarea Board of Trade and Industries Legea No. 59 a fost abrogată de Maintenance and Promotion of Competition Act 1979 (Act No. 96 of 1979) aflat în administrarea Competition Board Legea concurenţei (Act No, 89 of 1998) a fost adoptată de parlament în 1998 şi este actualmente în vigoare Această lege a fost apreciată ca extrem de slabă [58] Cele două decade de existenţă ale acestei legi au fost caracterizate prin creşterea concentrării puterii economice şi prin înmulţirea abuzurilor [59] Datorită unei aplicări energice, actuala lege şi-a dovedit efi cienţa 15. Thailanda Prima Lege a concurenţei a fost Price Control and Anti-monopoly Act B.E AD din 1979 Price Control and Anti-monopoly Act a fost înlocit mai târziu cu două legi: Trade Competition Act (TCA) B.E AD 1999 şi Goods and Services Price Control Act B.E AD Uruguay Ca răspuns la protestele publice cu privire la marea răspândire a comportamentului anticoncurenţial în rândul agenţilor economici Promovrea culturii concureţei a lăsat mult de dorit. Nu se aplică în mod corespunzător din lipsă de voinţă politică În iunie 2000 a fost adoptată prima Lege a concurenţei - Law Act din februarie 16, 2001 a completat legea precedentă şi a stabilit sistemul de penalizări Cele două legi au fost abrogate cu Legea No. 18,159, Law of Promotion and Defence of Competition, în iulie 10, Venezuela Conţinea trei articole (de la 13 la 15) care expuneau pentru prima dată reglementările naţionale de bază în materie de antitrust [60] Legea actuală înlocuind legile precedente care nu au fost aplicate efectiv [61] CONCURENŢA 36 Prima Lege a concurenţei adoptată în 1992 a fost Law to Promote and Protect the Exercise of Free Competition, G.O Nº Au mai fost implementate şi alte reglementări cum sunt Rule Nº 1 to Promote and Protect the Exercise of Free Competition (1993) şi Rule Nº 2 to Promote and Protect the Exercise of Free Competition (1996) (va urma) Legea a fost o completarea a mai multor prevederi concurenţiale din constituţie Superintendent for the Promotion and Protection of the Free Competition (Pro-Competencia) este instituţia care administrează legea concurenţei - aceasta are autonomie funcţională dar depinde administrativ de Production and Commerce Ministry

38 Un scurt compendium cu privire la politica de concurenţă a Uniunii Europene pentru următorii ani Ştefan P. Neagoe, consilier de concurenţă Gheorghe Rădulescu, director Consiliul Concurenţei, România Neagoe P. Ştefan, consilier de concurenţă Notă: bibliografia utilizată se regăseşte la finele versiunii în limba engleză. A. Revendicarea prezentului studiu 1. Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene este un adevărat text constituţional, inclusiv sub aspectul conciziei exprimării şi al maximei generalizări. Astfel încât, ca orice Constituţie, este supus unui permanent proces de clarificare şi completare pe mai multe căi, ca de ex.: - aplicarea nuanţată, de la caz la caz, a prevederilor Tratatului, de către instituţiile Uniunii Europene, inclusiv de către Comisia Europeană şi inclusiv în cazul Deciziilor în materie de concurenţă; - clarificările şi completările Tratatului unional emise de către Curtea Europeană de Justiţie în cuprinsul Hotărârilor acesteia inclusiv în materie de concurenţă (îndeosebi Hotărârile de îndrumare cu caracter obligatoriu pentru instanţele naţionale - aşa-numitele reference for a preliminary ruling ); - emiterea, în baza Tratatului, de reglementări cu caracter de lege (Regulamente, etc.) inclusiv în domeniul protecţiei concurenţei economice. 2. Desigur că toată această intensă şi vitală activitate produce importante efecte atât la nivel european cât şi la nivel naţional, pentru fiecare Stat Membru în parte. Consiliul Concurenţei România 37

39 3. Împreună cu celelalte căi active de acţiune, o deosebită importanţă o are aplicarea efectivă, punctuală şi nuanţată a prevederilor Tratatului de către Comisia Europeană în domeniul nostru de interes. În acest context, şi având în vedere învăţămintele extrase din istoricul de peste o jumătate de secol al Uniunii Europene, considerăm ca fiind evident faptul că fiecare echipă de conducere a entităţii de concurenţă din cadrul Comisiei Europene şi-a pus o amprentă personală, specifică, atât asupra căilor şi modalităţilor de aplicare a respectivelor prevederi din Tratat, cât şi asupra eficienţei generale a aplicării precum şi a rezultatelor efective obţinute punctual. 4. Având în vedere că începutul lui 2010 a marcat o schimbare de echipă în condiţiile extrem de agravante ale crizei economice, autorii prezentei cercetări vor încerca în cele ce urmează, desigur, în mod sumar şi preliminar, să puncteze unele posibile orientări pragmatice pentru viitorul apropiat al politicii de concurenţă în Uniunea Europeană. B. Introducere CONCURENŢA În 25 februarie 2009, la o conferinţă de la Brussels a European Economic Advisory Group, Comisarul European de la acea vreme pentru Afaceri Economice şi Monetare, Joaquín Almunia (numit în 2004), făcea o serie de declaraţii extrem de relevante mai ales în contextul crizei economice din care cităm cele ce urmează [1]: a. Este, desigur, cea mai mare criză financiară din 1929 până în prezent. Este, de asemenea, extrem de complexă. Originile acesteia se regăsesc atât în nereuşitele macroeconomice - cu referire la reducerea finanţărilor şi la acumularea unor mari dezechilibre globale - cât şi în gravele deficienţe din sectorul financiar, incluzându-se eşecul sistematic de reglementare şi de supraveghere în privinţa identificării şi managementului riscurilor pe pieţele financiare internaţionale. Se va desfăşura o îndelungată dezbatere cu privire la clarificarea aspectelor care au mers prost, iar eforturile noastre în următorii ani se vor îndrepta către remedierea erorilor. Deocamdată, dezideratul principal este de a stăvili criza şi de a implementa politicile necesare pentru refacere. b. Amorsa crizei a venit dinspre sistemul financiar şi recesiunea s-a transmis rapid la economia reală prin canalele financiare; criza a ajuns acum la punctul în care se produce şi fenomenul de reflux, în sensul că economia reală avariază băncile. c. Dincolo de modelele adoptate de către fiecare Stat Membru, este deosebit de important ca toate programele respective să se revendice de la un set de principii comune. 6. În 5 iunie 2009, la o conferinţă de la Varşovia [2], acelaşi Comisar European declara cele ce urmează:

40 a. În ceea ce priveşte politica fiscală. Criza a provocat creşterea deficitelor şi a datoriilor bugetare în întreaga Uniune Europeană. Toate Statele Membre trebuie să pregătească strategii concrete pentru consolidarea bugetului în viziunea revenirii creşterii economice, pentru a se putea menţine o finanţare publică durabilă pe termen lung. În acest sens, Pactul de Stabilitate şi Dezvoltare Economică (Stability and Growth Pact) [16] oferă îndrumări clare pentru a ajuta Statele Membre să găsească echilibrul necesar pentru stimularea sporirii numărului locurilor de muncă şi a creşterii economice pe termen scurt, în condiţiile menţinerii unor politici fiscale sănătoase şi durabile pe termen mediu şi lung. Pactul respectiv este, de asemenea, destinat să îndrume Statele Membre către consolidarea fiscală în următorii ani. b. În privinţa reformelor structurale. Măsurile de creştere a productivităţii constituie fundamentul atât pentru redresare cât şi pentru promovarea integrării şi a convergenţei pe termen lung. Investiţiile în infrastructură sunt deosebit de importante pentru noile State Membre; de asemenea, eforturile susţinute îndreptate către formarea pieţei unice, către flexibilizarea pieţelor produselor şi serviciilor, a pieţei muncii, precum şi pentru eficientizarea administraţiei publice. c. În general, este necesar ca UE să intensifice supravegherea ex-ante. Cea dintâi lecţie pe care am învăţat-o în timp de criză a fost necesitatea monitorizării mai stricte a vulnerabilităţilor şi riscurilor în sistemele noastre economice şi financiare în scopul declanşării din timp a acţiunilor preventive. 7. În contextul celor de mai sus cităm, ca o aplicaţie la obiect, din declaraţia din data de 27 ianuarie 2010 a Comisarului European Joaquin Almunia cu privire la România [3]: Doresc să felicit autorităţile şi poporul român pentru eforturile lor de limitare a deteriorării deficitului bugetar şi de conservare a stabilităţii macro-economice în timpul acestei crize globale. Pachetul de asistenţă multilaterală, inclusiv împrumutul de 5 miliarde euro din partea Uniunii Europene, au sprijinit îmbunătăţirea condiţiilor şi perspectivelor economice din România prin reducerea tensiunilor financiare şi a presiunilor referitoare la finanţarea externă. Dar aceste îmbunătăţiri recente nu ar fi fost posibile fără măsurile adoptate, şi acceptate, de către societatea românească În acest an relansarea economică este aşteptată atât în UE cât şi în România, dar eforturile nu trebuie oprite, în special în ce priveşte deficitul bugetar, pentru a asigura pe viitor o activitate economică puternică şi durabilă. 8. În 26 iunie 2009, la Chatham House Conference, Comisarul European de la acea vreme pentru Concurenţă, dna. Neelie Kroes, afirma ceea ce a devenit o declaraţie de principiu a Comisiei Europene, şi anume, cităm [4]: Politica de concurenţă a devenit o parte a soluţiei, nu o problemă, şi aceasta aducând la tratative părţile implicate, stopând potenţiala cursă a subvenţiilor şi flexibilizând-se atât cât a fost posibil fără a se încălca principiile de Consiliul Concurenţei România 39

41 bază... Vor fi necesare atât realizarea unor compromisuri raţionale cât şi aplicarea consecventă a politicii de concurenţă. 9. Extrem de relevant pentru concluziile prezentei cercetări este faptul că, în timpul mandatului său de Comisar European pentru Afaceri Economice şi Monetare, Joaquin Almunia a fost privit ca fiind paznicul Pactului de Stabilitate şi Dezvoltare, pact pe care ţările mari începuseră să-l neglijeze chiar înainte de criza creditării şi de explozia deficitului public. Odată cu declararea crizei, el a fost perceput ca un sprijinitor calm, serios şi tenace al extinderii ajutorului pentru ţările aflate în dificultate, dar avertizând, în acelaşi timp, Statele Membre UE cu privire la posibilele consecinţe ale unor acţiuni pripite [5]. C. Noua echipă a Comisiei Europene în domeniul protecţiei concurenţei economice 10. La 27 noiembrie 2009, José Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene, l-a nominalizat pe spaniolul Joaquin Almunia Amann pentru postul de Comisar European pentru Concurenţă, în locul lui Neelie Kroes care ocupase respectiva poziţie din anul La 9 februarie 2010 noua echipă de Comisari Europeni a fost aprobată de Parlamentul European - aceştia urmând a funcţiona de la 10 februarie 2010 până la 31 octombrie CONCURENŢA Pentru următorii cinci ani, aplicarea reglementărilor antitrust în Uniunea Europeană va fi deci condusă de către Joaquín Almunia, fostul Comisar European pentru Afaceri Economice şi Monetare, un oficial având la bază o îndelungată fomare politică în Spania unde a ocupat mai multe înalte poziţii printre care şi pe aceea de şef de partid (Anexa ). Almunia a avut o carieră îndelungată ca politician, academician şi parlamentar. În prezentarea făcută lui Almunia în noua sa calitate, în diverse ocazii, Preşedintele José Manuel Barroso a evidenţiat, printre altele, fermitatea şi curajul cu care Almunia a abordat diverse aspecte extrem de dificile în raporturile cu guvernele Statelor Membre. Îl cităm pe Preşedintele Barroso: Almunia a fost unul din cei mai competenţi Comisari din ultimii cinci ani şi, cu privire la numirea acestuia ca Vicepreşedinte al CE, Însărcinarea lui cu această responsabilitate este un beneficiu pentru noi... Şi este o recunoaştere a excelentei sale activităţi. [10] În general, Almunia a fost şi este privit ca fiind un aliat al lui Barroso, preferat întotdeauna pentru numirea în unele din cele mai importante poziţii ale Comisiei Europene. 12. Recenta nominalizare a lui Almunia a fost, în general, bine primită. Astfel, Charles Grant, director al Centre for European Reform-London, îl descrie ca fiind o personalitate extrem de inteligentă care înţelege nece-

42 sităţile consumatorilor... Înţelege, de asemenea, politica de concurenţă şi necesitatea pieţei libere. Mari firme de consultanţă în materie s-au exprimat după cum urmează: - Cleary Gottlieb: Almunia este considerat un reglementator înţelept, prudent, muncitor şi cu capacitate de anticipaţie... Este un partizan al economiei de piaţă şi se pare că, în trecut, nu s-a opus niciuneia din deciziile propuse Comisiei de către fostul comisar Neelie Kroes [11]. - Dechert: În calitate de Comisar pentru Afaceri Monetare, Almunia şi-a câştigat respectul tuturor supraveghind finanţele publice şi politicile bugetare ale Statelor Membre în timpul crizei financiare globale... Pregătirea academică, aptitudinile analitice, precum şi experienţa sa economică, par a fi o combinaţie armonioasă pentru călăuzirea rezonabilă şi diplomatică a departamentului de concurenţă... Almunia cunoaşte Comisia Europeană din interior [12]. - McDermott Will & Emery: Preşedintele Barroso a evidenţiat fermitatea şi curajul cu care Almunia a abordat diverse probleme de mare dificultate faţă de guvernele Statelor Membre... [13]. - Jones Day: Oficiali ai CE care au lucrat îndeaproape cu Almunia declară că acesta este o personalitate analitică şi competentă, care intră în detaliile dosarelor pe care le examinează şi evaluează întotdeauna argumentele pro şi contra înainte de a lua o decizie importantă... şi sunt convinşi că, datorită solidei sale formaţii economice şi juridice, va avea capacitatea de a se familiariza rapid cu portofoliul existent al concurenţei precum şi de a câştiga încrederea departamentelor pe care le coordonează [14]. - Morgan Lewis: Almunia a dobândit atât aprecieri unanime pentru tratarea crizei economice cât şi o reputaţie solidă în ceea ce priveşte independenţa şi prudenţa fiscală... [15]. 13. Cine este, de fapt, acest economist deosebit de titrat şi de experimentat (cu studii la Deusto, Sorbona şi Harvard - juridic, economic şi administraţie), intrat de multă vreme în politica naţională şi europeană, cum a fost posibilă întrunirea unui evident consens cu privire la noile lui numiri pentru două funcţii cheie din CE (ambele axate pe protecţia concurenţei economice - un domeniu care pare să îi fi fost străin până la nominalizare) şi, mai ales, la ce ne putem aştepta de la mandatul său în domeniul nostru de interes? Prezentul studiu încearcă să delimiteze unele clarificări mai ales în ceea ce priveşte ultima din întrebările de mai sus. 14. O întrebare esenţială este dacă actuala numire a lui Almunia va conduce la accentuarea abordării economice a cazurilor de concurenţă. El însuşi fiind de formaţie economist, Almunia a nominalizat pe un alt economist, Carlos Martinez-Mongay (fost director în cadrul DG Economic and Financial Affairsunde a lucrat, în special, cu Bulgaria, Grecia, Spania, Cipru şi Portugalia), pentru a-i fi Şef de Cabinet. Mai mult, noul Director General al DG Competition, olandezul Alexander Italianer (fost Şef Adjunct de Cabinet Consiliul Concurenţei România 41

43 al Preşedintelui Barroso şi Secretar General Adjunct al Comisiei Europene), care l-a înlocuit pe Philip Lowe, este, de asemenea, economist de formaţie. Mai trebuie subliniat şi faptul (mai puţin mediatizat) că subordonarea departamentelor Comisiei Europene care supraveghează ajutorul de stat în sectoarele de transporturi şi energie a fost transferată de la respectivele Directorate Generale către Directoratul General pentru Concurenţă - DG Comp. D. Politica de concurenţă în UE la schimbarea echipei CONCURENŢA Într-o jumătate de secol de existenţă a UE politica de concurenţă s-a evidenţiat ca fiind un instrument puternic de aplicare a unui set comun de reglementări esenţiale. Impactul şi semnificaţia reglementărilor unionale de concurenţă s-au manifestat atât intern (contribuind la răspândirea culturii concurenţei şi la evoluţia concertată a Statelor Membre) cât şi extern (UE exprimându-se în materie de concurenţă ca o singură voce la nivel global). UE a ajuns a fi privită la nivel global ca fiind un avanpost în materie de antitrust, inclusiv pe direcţia abordării noilor provocări, ca de ex.: - Aplicarea reglementărilor relative la ajutorul de stat şi menţinerea cu fermitate a protecţiei concurenţei economice pe parcursul crizei economice. Cea mai mare preocupare trebuie să se îndrepte către păstrarea intactă şi aplicarea integrală a principiilor de concurenţă, avându-se în vedere că actualele reglementări, în continuă examinare dinamică la nivelul CE, sunt perfect utilate pentru a acţiona în contextul crizelor (inclusiv şi, mai ales, în domeniul ajutorului de stat). Trebuie evitat a se azvârli copilul odată cu apa din albie [18]. - Continuarea politicii de aprofundare economică în materie precum şi concentrarea pe pieţe şi pe promovarea intereselor consumatorilor (aşa numitul consumer surplus standard ), cu scopul declarat de a se proteja concurenţa şi nu concurenţii. - Accentuarea importanţei analizelor de eficienţă pentru aprobarea sau blocarea concentrărilor economice, cu clarificarea ierarhizării punctuale a analizelor de eficienţă dinamică (cum sunt inovarea şi reducerea costurilor fixe). - Abordarea nuanţată a definirii pieţelor relevante. Deocamdată, definirea pieţei relevante în politica de concurenţă se bazează, în mare parte, pe substituibilitatea produselor (serviciilor) din punct de vedere al cererii (al utilizatorilor), faţă de abordarea tradiţională a pieţei de către mediul de afaceri unde se accentuează punctul de vedere al ofertei (al concurenţilor). - Protejarea consumatorilor mai curând prin concurenţă eficientă decât prin intervenţii reglementative directe, precum şi crearea unei interfeţe eficiente de coordonare cu autorităţile de protecţie a consumatorilor. 16. Almunia a înlocuit-o pe Comisarul olandez Neelie Kroes, care era în funcţie din 2004 (şi care, în actuala legislatură a fost desemnată în funcţia de Comisar pentru Agenda Digitală - de fapt, portofoliul telecomunicaţiilor).

44 Atunci când a fost numită Comisar pentru Concurenţă, dna. Kroes a avut de înfruntat multe critici cu privire la experienţa sa limitată la Brussels precum şi în legătură cu unele posibile conflicte de interese dar, până la urmă, a fost caracterizată ca o personalitate puternică şi care a aplicat cu stricteţe legea, mai ales prin impunerea de amenzi substanţiale pentru unele mari companii cum sunt Intel Corporation şi Microsoft. În timpul mandatului Kroes, CE a sancţionat cartelurile investigate cu amenzi de aproape 10 miliarde (în comparaţie cu amenzile de 3,8 miliarde pe carteluri aplicate de către predecesorul Mario Monti între 1999 şi 2004). Astfel, in 2008 a fost aplicată cea mai mare amendă pe cartel înregistrată vreodată pentru o singură companie, şi anume 896 milioane pentru Saint Gobain. Au fost aplicate amenzi nominale record şi pentru abuz de poziţie dominantă, ca de ex. amendarea Microsoft cu 899 milioane precum şi aceea relativ recentă a Intel cu 1,06 miliarde. De asemenea, au fost blocate două concentrări importante, şi anume preluarea de către Ryanair a companiei aeriene irlandeze Aer Lingus şi achiziţia de către companiile energetice Energias de Portugal şi ENI a companiei Gás de Portugal (operatorul portughez dominant în domeniul gazelor naturale). Mai trebuie adăugat că la nivelul CE este încă în derulare o investigaţie extrem de controversată cu privire la achiziţia de către Oracle a Sun Microsystems (în condiţiile în care U.S. Department of Justice a aprobat deja tranzacţia respectivă). Trebuie, totuşi, amintit că unii membri ai Parlamentului European au evidenţiat opinii potrivit cărora nivelurile înalte de amenzi nu sunt adecvate pentru mediul economic actual, deoarece acestea pun în pericol viabilitatea companiilor şi pot avea consecinţe negative asupra creşterii economice şi a numărului de locuri de muncă [14]. În orice caz, având în vedere şi faptul că dna. Kroes a fost privită ca un Comisar care a întărit poziţia DG Competition până la a ajunge una din cele mai puternice autorităţi de concurenţă din lume, va fi cu atât mai interesant de a urmări viitoarele evoluţii în domeniu. 17. Avându-se în vedere abordările critice, precum şi considerând antecedentele politice şi sindicale ale noului Comisar, unii comentatori consideră că Almunia ar putea fi mai sensibil decât predecesoarea sa la aspectele sociale în formularea şi aplicarea deciziilor relative la carteluri şi la abuzurile de poziţie dominantă. Mai notăm aici şi faptul că Almunia moşteneşte un mare portofoliu de ajutoare de stat vizând garanţii de stat şi măsuri de recapitalizare în sectorul financiar-bancar al UE [19]. În noiembrie 2009, Kroes declara că elementul de ajutor de stat ca suport al afacerilor în timpul crizei este de cel puţin 220 miliarde, iar totalul angajamentelor guvernamentale se ridică la cca. o mie de miliarde. 18. Alexander Italianer, noul Director General al DG Competition, a făcut relativ recent o analiză cuprinzătoare a stării politicii de concurenţă la ni- Consiliul Concurenţei România 43

45 CONCURENŢA 44 velul Uniunii Europene la momentul schimbării de echipă [20], din care preluăm idei şi citate consistente în cele ce urmează Politica de concurenţă şi, mai ales, controlul ajutorului de stat, s-a evidenţiat ca un instrument principal pentru stabilizarea pieţelor după izbucnirea crizei. Principala preocupare a fost menţinerea integrităţii pieţei interne. Pentru a se depăşi dificultăţile apărute în economie datorită crizei creditării, a fost implementat un aşa-numit cadru temporar care a permis Statelor Membre să acorde împrumuturi subvenţionate, garanţii de credite şi mici sume de ajutor de stat propriu-zis pentru actori din economia reală. Au fost şi sunt discutate în continuare restructurări ale planurilor instituţiilor financiare care au primit sprijin sub diverse forme, scopul urmărit fiind minimizarea denaturărilor concurenţei care ar putea rezulta din acordarea de ajutor pe scară largă precum şi asigurarea viabilităţii instituţiilor respective pe termen lung după încetarea ajutorului. La declanşarea crizei, CE a fost presată în direcţia abandonării reglementărilor referitoare la ajutorul de stat, după modelul adoptat de către Franklin Roosevelt în perioada numită New Deal, dar s-a recunoscut repede că, pentru a se evita dezintegrarea pieţei interne, era necesară tocmai întărirea aplicării acestora. Cancelarul german Angela Merkel, de ex., declara la 18 ianuarie 2010 [21]: încercaţi să vă imaginaţi nivelul de protecţionism la care s-ar fi ajuns în Europa dacă n-ar fi fost Brusels-ul şi DG Competition. Ştiu că ne supărăm uneori pe DG Competition, chiar şi eu am trecut prin asta. Dar, mai presus de orice, CE a asigurat funcţionarea comerţului liber şi a pieţei interne la un nivel exemplar Din, păcate, spune Alexander Italianer, încă nu am reuşit acest lucru. După ce a contribuit la stabilizarea condiţiilor de piaţă, politica de concurenţă şi, mai ales, reglementările privind ajutorul de stat vor trebui să joace un rol esenţial în direcţia ieşirii din criză. Pe măsură ce economia se reface şi stabilitatea financiară se reinstaurează progresiv, devine de o importanţă fundamentală eliminarea graduală sincronizată a măsurilor de sprijin. Semnele de revenire fiind încă fragile, procesul nu va fi uşor, dar este cert că atunci când criza se va apropia de final vor trebui eliminate măsurile excepţionale adoptate în timpul crizei (măsuri care, dealtfel, au fost fundamentate pe prevederi legale existente pentru situaţii excepţionale) Relaţia dintre concurenţa eficientă şi creşterea economică este deosebit de importantă atât în vremuri de recesiune economică cât şi atunci când se evaluează strategia de refacere Concurenţa durabilă direcţionează companiile către inovare şi către eficienţă. Dar aplicarea politicii de concurenţă este eficientă numai dacă instrumentele respective sunt modernizate în permanenţă şi menţinute la nivelul evoluţiilor de pe piaţa reală. Un exemplu în acest sens îl oferă două din cele mai importante instrumente de aplicare a reglementărilor de concurenţă, şi anume Regulamentul privind exceptarea în bloc a înţelegerilor verticale şi Instrucţiunile privind înţelegerile orizontale, ambele fiind la ora actuala în diverse faze de evaluare.

46 În ceea ce priveşte înţelegerile verticale, modificările rezultate în urma revizuirii se referă la două evoluţii majore, i.e. posibilele consecinţe ale puterii de piaţă a cumpărătorilor şi creşterea volumului vânzărilor on-line (pe Internet). Revizuirea instrucţiunilor privind înţelegerile pe orizontală nu va modifica principalele prevederi existente de cca. 10 ani; ceea ce se intenţionează este adaptarea la evoluţiile pieţei precum şi clarificarea unor aspecte cum sunt cercetarea-dezvoltarea, producţia în comun, cumpărarea sau vânzarea în comun, standardizarea, schimburile de informaţii, etc Politica de concurenţă are un rol important în alocarea eficientă şi utilizarea efectivă a resurselor din ce în ce mai reduse; cel mai bun exemplu este efectul stimulator asupra investiţiilor în infrastructura energetică. Aplicarea reglementărilor de concurenţă relativ la marile companii dominante în domeniul electricităţii a contribuit la iniţierea unor investiţii de către firme nou-apărute în infrastructura respectivă A fost din ce în ce mai mult evidenţiat (inclusiv de către Curtea Europeană de Justiţie) dreptul companiilor şi al consumatorilor de a obţine compensaţii pentru pagubele cauzate de încălcările reglementărilor de concurenţă ca parte esenţială a eficientizării reglementărilor respective Reţeaua Europeană de Concurenţă (European Competition Network) s-a situat tot mai mult în avangarda evoluţiilor administrative în materie. ECN este o reţea de armonizare a autorităţilor de concurenţă din Statele Membre în vederea aplicării cât mai convergente a principiilor de concurenţă - un exemplu în acest sens fiind adoptarea instrucţiunilor de clemenţă. Ca dezvoltări de viitor ale convergenţei se prefigurează aspecte procedurale, politica de sancţiuni, analiza comportamentului unilateral, etc. Ar putea fi luată în consideraţie şi abordarea concertată a concentrărilor economice, precum şi convergenţa căilor de cooperare cu instanţele judiciare La nivel global, Reţeaua Internaţională de Concurenţă (International Competition Network) s-a dovedit, de asemenea, a fi un succes, contribuind la consolidarea coperării cu autorităţile de concurenţă din lumea întreagă (a se vedea, de ex., relaţiile bilaterale cu Department of Justice şi Federal Trade Commission din SUA) DG Competition a emis recent conceptul unui document referitor la cele mai bune practici privind procedurile antitrust, o parte din acesta fiind de imediată aplicare. De asemenea, Economistul Şef al DG Comp e emis un concept de bune practici privind prezentarea dovezilor de natură economică. Ca o completare, Consilierii-audiatori (Hearing Officers) au întocmit pentru prima dată un îndrumar cuprinzând clarificarea rolului acestora. Cele trei documente au fost deja publicate în vederea consultării publice Actualele instrucţiuni (revizuite) cu privire la amenzi sunt în vigoare de circa trei ani şi, până în prezent, nu există pronunţări ale Curţii Europene de Justiţie privind decizii ale CE în care au fost aplicate respectivele instrucţiuni (nu există încă o validare în justiţie). Dar, trebuie subliniat că acele 10% din cifra de afaceri anuală au fost rareori aplicate conform instrucţiuni- Consiliul Concurenţei România 45

47 lor revizuite, şi se acordă o atenţie deosebită valorii totale a bunurilor (serviciilor) implicate direct în încălcarea respectivă, astfel încât sancţiunea să reflecte importanţa economică reală a acesteia. Durata efectivă a încălcării este, de asemenea, o circumstanţă de mare importanţă. În acest context, orice solicitare de a se micşora amenzile, cu referire la criză, este cel puţin dubioasă; comportamentul anticoncurenţial în timp de criză produce consecinţe mult mai grave decât în vremuri normale şi nu există nici o motivaţie pentru relaxarea reglementărilor. Mai mult, amenzile actuale se referă la comportamentul din trecut şi la posibilele beneficii ilegale obţinute în acel timp (de obicei înaintea crizei). Desigur că, atunci când este vorba despre companii care au actualmente dificultăţi majore, şi acest aspect este luat în consideraţie. E. Abordarea politicii de concurenţă a UE de către noul Comisar - autodefinire preliminară CONCURENŢA Deoarece reuniunile săptămânale ale Comisiei Europene nu sunt publice iar discuţiile care au loc sunt confidenţiale [6], înregistrările votului în diverse probleme nu sunt accesibile, dar unele surse atestă faptul că, până la numirea în funcţia de Comisar pentru Concurenţă, Almunia a sprijinit întotdeauna - sau, cel puţin, nu s-a opus la - principalele decizii pe concurenţă adoptate în timpul mandatului lui Neelie Kroes, cu câteva posibile excepţii în ceea ce priveşte ajutorul de stat, domeniu în care s-ar fi pronunţat într-un sens mai permisiv. În octombrie 2004, Comitetul pentru Afaceri Economice şi Monetare a ţinut o audiere publică a lui Joaquin Almunia, care a prezentat răspunsuri la un chestionar scris. Printre altele, acesta şi-a afirmat sprijinul pentru o Europă unită, social avansată şi competitivă din punct de vedere economic. El considera, de asemenea, că problemele economice ale UE se datorează ratei scăzute de creştere economică, capacităţii reduse de reacţie la şocuri economice şi lipsei implementării unor măsuri structurale suficiente pentru a se aborda problema productivităţii scăzute şi crearea unor noi locuri de muncă. Unele din discursurile lui Joaquin Almunia în calitate de Comisar European pentru Afaceri Economice şi Monetare ne dezvăluie câteva din opiniile sale cu privire la politica de concurenţă. Astfel: - aplicarea viguroasă a reglementărilor de concurenţă, liberalizarea reţelelor şi răspândirea Internetului au contribuit la creşterea productivităţii [7]; - UE trebuie să susţină reglementările de concurenţă care sprijină piaţa unică şi acţionează contra barierelor comerciale [8]; - în ceea ce priveşte reţelele, concurenţa reală a fost împiedicată de către întreprinderile dominante [9]. În aceeaşi calitate oficială a sprijinit liberalizarea în domeniile serviciilor poştale, energiei şi telecomunicaţiilor.

48 20. Mai evidenţiem aici că, în decembrie 2009, analizând lecţiile crizei financiare pentru un editorial din Wall Street Journal, Almunia declara următoarele:...s-a prăbuşit ceea ce mai rămăsese din moştenirea ideologică a lui Reagan şi Thatcher - adică aversiunea faţă de orice tentative de a corecta efectele indezirabile ale abordărilor de tipul laissez-faire, laissez-aller. Faza în care intrăm se va caracteriza prin o implicare mai activă a sectorului public în economie [17]. 21. Vom prelua în continuare citate şi idei din două declaraţii de intenţii ale lui Almunia, una din 15 februarie 2010 la prima conferinţă anuală a revistei Concurrences [24] şi a doua din 9 martie 2010 la International Forum on EU Competition Law de la Brussels [22] cu privire la viitorul politicii de concurenţă din UE Viziunea mea despre politica de concurenţă în Europa este profund ancorată în viziunea mea politică a unei Europe unite, de pace şi stabilitate, de libertate şi democraţie, beneficiind de o economie de piaţă eficientă şi echitabilă. Prima mea prioritate în calitate de Comisar pentru concurenţă rămâne aceeaşi ca şi sub mandatul meu precedent de Comisar pentru afacerile economice şi monetare: traversarea cât mai rapidă a crizei financiare şi economice şi realizarea dezideratului ca Europa, cetăţenii săi şi întreprinderile sale să iasă din criză mai bine direcţionaţi către implementarea unei creşteri echilibrate pe termen lung, care să favorizeze competitivitatea şi crearea de locuri de muncă [24] Protecţia concurenţei este un instrument care ne poate ajuta să depăşim criza. Pe timpul crizei a contribuit la minimalizarea denaturărilor iniţiate de intervenţiile guvernamentale pe piaţă şi la protejarea pieţei interne, precum şi la prevenirea acţiunilor protecţioniste la nivel naţional. În continuare, politica de concurenţă şi, mai ales ajutorul de stat, sunt esenţiale pentru a se realiza ieşirea din faza intensivă a ajutorului de stat şi revenirea la funcţionarea normală a pieţei. Şi, mai mult, protecţia concurenţei economice este un aspect fundamental al strategiei CE - EU pentru iniţierea unei noi perioade de creştere economică în Europa [23], strategie care vizează patru direcţii esenţiale, şi anume: inovarea, competitivitatea, protecţia mediului şi coeziunea socială. Politica de concurenţă poate contribui în mod esenţial la realizarea fiecăruia din aceste obiective, astfel: - Concurenţa eficientă conduce agenţii economici către inovare, către adaptarea strategiilor de afaceri la cerinţele consumatorilor şi înspre implementarea investiţiilor pe termen lung. - Concurenţa bazată pe valoare (competition on merits) deschide companiilor accesul la instrumentele care le pot implementa reuşita în afaceri prin creşterea competitivităţii. Consiliul Concurenţei România 47

49 - Concurenţa şi reglementările de concurenţă contribuie la alocarea şi la utilizarea eficientă a resurselor din ce în ce mai limitate - e.g. resursele energetice - sprijinind astfel protecţia mediului şi încurajând investiţiile pe termen lung în domeniu. - Ca beneficii sociale ale concurenţei eficiente putem nota: - sprijinirea dezvoltării pe termen lung a agenţilor economici - inclusiv - IMM; - eliminarea profiturilor aşa-zise de monopol ; - alocarea către consumatori a unor beneficii directe cum sunt preţurile mici, posibilitatea selecţiilor multiple şi calitatea sporită a bunurilor şi serviciilor Activitatea viitoare a CE în domeniul concurenţei trebuie fundamentată atât pe aprofundarea analizelor economice şi juridice cât şi pe implementarea unor proceduri imparţiale şi transparente Se intenţionează abordarea modernă a aplicării reglementărilor antitrust, având drept scop mai curând împiedicarea prejudicierii consumatorilor decât protecţia concurenţilor. Această abordare implică: - menţinerea luptei anticartel ca o prioritate importantă; aceste practici sunt extrem de nocive pentru consumatori (clienţi industriali sau consumatori finali) şi împiedică apariţia unor firme noi şi inovative pe pieţe mature; - în ceea ce priveşte abuzurile de poziţie dominantă şi concentrările economice, o abordare modernă înseamnă fundamentarea investigaţiilor pe analize economice complexe şi pe cunoaşterea calitativă a realităţilor de pe piaţă, precum şi pe o bună înţelegere a intereselor consumatorilor; - găsirea şi implementarea unor remedii reale, eficiente şi durabile - mai ales în domeniul concentrărilor economice Voi acţiona în direcţia instituirii unei adevărate culturi a concurenţei în cadrul întreprinderilor europene... Este necesar ca întreprinderile săşi asume responsabilitatea comportamentului şi să ia toate măsurile necesare pentru a evita adoptarea unor comportamente ilegale... EC trebuie să facă eforturi... pentru a îmbunătăţi comunicarea şi a deveni mai convingătoare în ceea ce priveşte avantajele concurenţei [24] Nu se poate spera la o creştere sustenabilă în Europa fără existenţa unei concurenţe reale pe piaţa internă, ceea ce se poate realiza prin aplicarea fermă şi imparţială a politicii de concurenţă, în cadrul existenţei unui cadru legislativ raţional şi cu difuzarea intensivă a culturii concurenţei (competition advocacy). CONCURENŢA Pentru a sublinia cele de mai sus, vom mai cita în cele ce urmează din răspunsurile scrise ale lui Almunia la audierea în Parlamentul European din (cu privire intenţiile sale după numirea în calitate de Comisar pentru concurenţă) [26], şi anume: Prioritatea fundamentală va fi utilizarea tuturor instrumentelor politicii de concurenţă pentru ca pieţele să asigure mai multe beneficii pentru consumatori şi agenţi economici, precum şi pentru întreaga societate. Puterile alocate CE trebuie utilizate pentru a proteja şi a stimula concurenţa pe piaţa internă în vederea promovării bunăstării consumatorilor din UE, pentru spori-

50 rea competitivităţii companiilor europene şi pentru a contribui la creşterea economică durabilă (inclusiv crearea de noi locuri de muncă). Se va acţiona împotriva companiilor comerciale sau a guvernelor Statelor Membre atunci când se vor evidenţia comportamente ilegale - carteluri, abuzuri de poziţie dominantă, încercări ale guvernelor de a denatura concurenţa pe piaţa internă prin intermediul unor ajutoare de stat ilegale, sau în cazul unor măsuri cu privire la agenţi economici privaţi sau de stat cărora Statele Membre le acordă drepturi exclusive sau speciale. Se vor interzice acele concentrări economice care ar putea împiedica în mod semnificativ concurenţa, prejudiciind interesele consumatorilor şi competitivitatea Politica de concurenţă trebuie să susţină ieşirea durabilă din criză prin menţinerea unui mediu concurenţial normal şi prin protejarea pieţei interne. De asemenea, criza a evidenţiat necesitatea revizuirii cadrului procedural al Ajutorului de Stat. Toate instrumentele politicii de concurenţă trebuie utilizate pentru a construi în UE o economie de piaţă socială durabilă. Multe din prevederile fundamentale vor trebui revizuite în următorul mandat, politica de concurenţă fiind un motor principal al progresului în viziunea CE către UE 2020 [23]. Creşterea economică trebuie fundamentată pe cunoaştere, competenţă şi inovare - instrucţiunile privind ajutorul de stat pentru cercetare-dezvoltare (R&D) fiind un exemplu în acest sens. Creşterea economică trebuie să includă aspecte de mediu şi sociale - exemplul în acest sens fiind instrucţiunile privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului, pentru instruire şi pentru creşterea calităţii serviciilor de interes economic general. În final, creşterea trebuie fundamentată pe pieţe deschise şi concurenţiale - ceea ce necesită aplicarea reglementărilor de concurenţă inclusiv în domenii esenţiale cum sunt energia, tehnologia informatică şi transporturile În ceea ce priveşte managementul crizei financiare şi economice, CE a implementat în anii trecuţi un cadru transparent pentru aplicarea reglementărilor privind ajutorul de stat în sectorul bancar. În domeniul economiei reale, Temporary Framework for State Aid adoptat în decembrie 2008 [27], cu modificările şi completările ulterioare, acordă Statelor Membre flexibilitatea necesară pentru a canaliza fonduri substanţiale către cele mai afectate companii şi sectoare, protejându-se, în acelaşi timp, piaţa internă de apariţia unor denaturări nedorite ale concurenţei. Toate aceste reglementări continuă să fie aplicate cu consecvenţă, în paralel cu implementarea unei strategii cuprinzătoare vizând ieşirea din criză Este şi timpul de a se explora în adâncime aspectul daunelor şi al dezdăunării posibile în materie de antitrust, păstrându-se, totuşi, rezerva necesară faţă de excesivele judecăţi şi contestaţii în domeniu existente actualmente de ex. în SUA. 23. Mandatul oficial asumat de Almunia [25] face un scurt rezumat al celor de mai sus. Consiliul Concurenţei România 49

51 F. Unele posibile concluzii preliminare CONCURENŢA Desigur că, aşa după cum am susţinut mai sus, fiecare echipă de conducere a entităţii de concurenţă din cadrul Comisiei Europene şi-a pus o amprentă personală, specifică, atât asupra căilor şi modalităţilor de aplicare a respectivelor prevederi din Tratat, cât şi asupra eficienţei generale a aplicării precum şi a rezultatelor efective obţinute punctual. Dar nu trebuie uitat că există şi alţi factori importanţi pentru fundamentarea căilor de acţiune ale noii CE, ca de ex.: a. Comisarii UE acţionează într-un cadru legal şi instituţional bine definit. Indiferent de concepţiile personale ale oricărui comisar, obligaţiile asumate prin Tratat impun CE să acţioneze în direcţia deschiderii pieţelor şi a aplicării politicii de concurenţă. Acest lucru implică şi susţinerea principiilor pieţei unice chiar în contradictoriu cu unele State Membre sau cu importante grupări economice de lobby. b. Deşi orientarea generală a politicii economice nu se va modifica (se va susţine în continuare piaţa unică, comerţul liber şi o politică de concurenţă robustă), este posibil ca noua echipă de comisari europeni să nu se manifeste tot atât de entuziast ca vechea echipă în direcţia liberalizării pieţelor. c. Politicile economice ale UE privite ca un întreg vor reflecta în mod inevitabil fundalul economic actual pe care se evidenţiază creşterea economică lentă şi rata înaltă a şomajului. Astfel încât este posibil ca atât guvernele Statelor Membre cât şi Parlamentul European să preseze CE către abordări mai puţin liberale şi mai curând sociale [28]. d. Guvernele Statelor Membre au o mare influenţă asupra politicilor şi reglementărilor adoptate în cadrul UE. La fiecare stadiu de reglementare şi/sau de aplicare CE trebuie să ţină seama de interesele şi de intenţiile Statelor Membre (mai ales a celor mari). Este, totuşi, de subliniat că politica de concurenţă este singurul domeniu în care CE poate adopta iniţiative semnificative fără permisiunea guvernelor respective. e. În contextul crizei economice multe companii europene se îndreaptă către faliment. Guvernele Statelor Membre confruntate cu creşterea şomajului şi cu concurenţa neloială a economiilor emergente (cum este China) sunt tentate să sprijine firmele mari aflate în dificultate. Există deci riscul de a presa CE către o interpretarea mult mai flexibilă a reglementărilor referitoare la ajutorul de stat, abordare care, chiar dacă ar fi benefică pe termen scurt la nivel naţional sau regional, este posibil să prezinte aspect nocive pe termen lung pentru economia europeană. Menţinerea forţată în viaţă a companiilor muribunde nu poate decât să accentueze supra-capacităţile, reducând astfel profitabilitatea şi speranţa unor investiţii viitoare; guvernele respective riscă producerea unor întârzieri dramatice în ceea ce priveşte realocarea resurselor de la sectoarele neperformante către acelea dinamice şi înalt tehnologizate, împiedecând astfel creşterea productivităţii.

52 f. Criza a evidenţiat cu putere trei dintre slăbiciunile latente ale sistemului economic comunitar, şi anume: - fragilitatea sprijinului acordat de către Statele Membre faţă de unele principii fundamentale ale pieţei interne; - labilitatea suportului politic şi social faţă de concurenţă şi liberalizarea pieţelor; - inadecvarea sistemului financiar-bancar şi colapsul său în absenţa unor reforme majore. 25. În contextul trecut în revistă mai sus, autorii prezentului studiu consideră că, la această dată, unele din direcţiile probabile de preocupare prioritară şi de acţiune eficientă ale actualei echipe de coordonare şi conducere a departamentului de concurenţă din CE ar putea fi următoarele: a. Continuitate, flexibilitate şi fermitate pentru a sprijini o economie de piaţă socială durabilă. b. Continuarea aplicării politicii de concurenţă în sensul principiului că această politică nu este o parte a problemei ci o parte a soluţiei pentru ieşirea din criză, liniile directoare fiind flexibilitatea, atenuarea treptată a subvenţiilor (eliminarea graduală sincronizată a măsurilor de sprijin), realizarea unor compromisuri raţionale în cadrul legal şi aplicarea consecventă a reglementărilor de concurenţă. c. Păstrarea intactă şi aplicarea integrală a principiilor de concurenţă, avându-se în vedere continua examinare şi consolidare dinamică a actualelor reglementări. d. Intensificarea supravegherii ex-ante (inclusiv prin intermediul investigaţiilor sectoriale) în scopul depistării şi monitorizării vulnerabilităţilor şi riscurilor prezente şi viitoare în sistemele economice şi financiare, cu scopul creării posibilităţii de declanşare din timp a acţiunilor preventive - un foarte bun exemplu în care prevenţia este de departe preferabilă sancţionării. e. Depistarea şi stoparea, cu instrumentele protecţiei concurenţei economice, a căilor de reflux al crizei dinspre economia reală către instituţiile financiar-bancare. f. Sprijinirea în continuare, principială şi pragmatică, a ajutorului de stat pentru Statele Membre aflate în dificultate, dar cu sporirea gradului de avertizare împotriva unor acţiuni insuficient fundamentate şi în condiţiile înăspririi controlului în direcţia stopării unor acţiuni analizate ca fiind ineficiente sau chiar nocive; accentuarea supravegherii ajutoarelor de stat în sectoarele de transporturi şi energie. g. Aprofundarea abordării economice a cazurilor de concurenţă, cu luarea în consideraţie şi a aspectelor sociale; fundamentarea investigaţiilor, îndeosebi în ceea ce priveşte abuzurile de poziţie dominantă şi concentrările economice, pe analize economice complexe, pe cunoaşterea calitativă a realităţilor de pe piaţă, precum şi pe o bună înţelegere a intereselor consumatorilor; accentuarea importanţei analizelor de eficienţă (în special dinamică) pentru aproba- Consiliul Concurenţei România 51

53 rea sau blocarea concentrărilor economice; întărirea aplicării reglementărilor antitrust mai curând în direcţia împiedicării prejudicierii consumatorilor decât pentru protecţia concurenţilor de pe piaţă. h. Întărirea aplicării reglementărilor antitrust, fără a se micşora amenzile pe motivaţii legate de criza economică, dar cu reflectarea corectă a importanţei economice reale a încălcării respective prin luarea în consideraţie, în primul rând, a valorii totale a bunurilor (serviciilor) direct implicate; durata încălcării va trebui, de asemenea, să fie luată mai mult în consideraţie; găsirea şi implementarea unor remedii reale, eficiente şi durabile (mai ales în domeniul concentrărilor economice dar şi în celelalte domenii antitrust); o echilibrare mai bună între nivelul amenzilor şi natura şi volumul remediilor impuse. i. Menţinerea luptei anticartel ca o prioritate esenţială. j. Abordarea nuanţată a definirii pieţelor relevante (nu numai din punct de vedere al cererii dar şi din punct de vedere al ofertei). k. Introducerea şi susţinerea conceptului de bune practici în domeniul antitrustului. l. Întărirea eforturilor în direcţia răspândirii culturii concurenţei, deoarece publicul are dreptul de a cunoaşte atât avantajele unei pieţe pe deplin funcţionale cât şi necesitatea subvenţionării anumitor activităţi ; competition advocacz este vitală, deşi nu figurează ca atare în Tratat. m. În ceea ce priveşte aplicarea privată a reglementărilor de concurenţă pentru compensarea daunelor suferite de către persoane fizice şi/juridice în urma încălcării respectivelor reglementări, Almunia este deschis către examinarea unui sistem de reparaţii colective în materie precum şi pentru introducerea în viitor a unui sistem în afara justiţiei de soluţionare a unor cazuri particulare, dar considerăm că acest aspect nu constituie o prioritate a mandatului său, fiind lăsat încă la latitudinea justiţiei naţionale din Statele Membre. CONCURENŢA 52

54 Analiza bilaterală a ajutorului de stat pentru eliminarea disparităţilor regionale din perspectiva furnizorului şi a beneficiarului Alexe Şt. Gavrilă, vicepreşedinte Ciprian Pilan, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România Gavrilă Şt. Alexe, vicepreşedinte A. Introducere 1. După Consiliul European de la Lisabona, politica ajutorului de stat a evoluat mult către necesitatea reducerii numărului de ajutoare de stat şi direcţionarea mai eficientă a acestora (less and better targeted). Acestea trebuie să fie direcţionate cu precădere pentru sprijinirea IMM-urilor, a start-up-urilor, pentru obiective de protecţie a mediului şi economisire de energie, formare profesională, precum şi pentru capital de risc sau cercetare şi dezvoltare. 2. Există o gândire şi mai radicală care susţine că ajutoarele trebuie să fie oprite sau trebuiesc acordate doar acolo unde acestea sunt indispensabile [1]. Testul indispensabilităţii ar urma să fie cel folosit în materia antitrustului pentru analiza acelor restricţii [2] impuse prin acorduri, înţelegeri sau practici concertate care sunt exceptate de la interdicţia prevăzută de articolul 101(1) din Tratat, respectiv art 5 alin (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată. În legea concurentei din România termenul de indispensabil a fost preluat cu terminologia absolut necesar. 3. Cu toate aceste declaraţii de natură politică sau economică, politica ajutorului de stat la nivel european nu s-a limitat doar la eşecurile de piaţă şi cu atât mai puţin la testul indispensabilităţii. Îngheţarea ajutoarelor de stat nu ar avea efecte dintre cele mai benefice, din moment ce ajutorul de stat poate reprezenta uneori ultima soluţie pentru depăşirea unor momente grele de criză Consiliul Concurenţei România 53

55 sau pentru stimularea unor activităţi puţin competitive. Din acest punct de vedere, este posibil ca testul indispensabilităţii să nu poată fi acceptat întotdeauna, fiind greu de demonstrat în practică. 4. Aşa se face că Planul de acţiune în domeniul ajutorului de stat precizează că ajutorul de stat poate fi compatibil dacă se adresează unor eşecuri de piaţă sau promovează coeziunea socială sau regională, susţine dezvoltarea şi diversitatea culturală, indiferent dacă vizează sau nu corectarea unor eşecuri de piaţă. În 2010 se poate spune că planul respectiv al Comisiei a expirat, dar, în contextul crizei economice, acordarea de ajutoare de stat a fost şi mai mult relaxată. În mod clar, Comisia nu va schimba politica de acordare a ajutoarelor de stat până la sfârşitul acestui an care se considera a fi anul de sfârşit al crizei economice ce a afectat UE începând cu a doua jumătate a anului Desigur că ne putem întreba până când va menţine Comisia politica actuală? până la apariţia Noului Plan ? sau Comisia va aştepta expirarea Liniilor directoare privind ajutorul regional pentru a adopta un nou plan de acţiune? B. Politica regională CONCURENŢA La nivel european, politică regională vizează eliminarea disparităţilor existente între regiunile Uniunii Europene. În mod evident, politica regională presupune acordarea de fonduri [3] pentru dezvoltarea regiunilor mai sărace ale Uniunii Europene. Programele şi acţiunile structurale dezvoltate pornind de la fondurile europene respective pot genera şi susţine un proces de creştere economică durabilă, cel puţin în domeniul infrastructurii şi mediului, al resurselor umane, o creştere a coeziunii sociale prin dezvoltarea rurală şi dezvoltarea regională echilibrată. Efectul pozitiv al utilizării acestora se manifestă sub forma creării de locuri de muncă, beneficii socio-economice (precum ameliorarea stării de sănătate, educaţie sau mediu), dezvoltarea unor noi atracţii turistice, expansiunea transportului regional şi revigorarea platformelor industriale. Impactul acestor fonduri este monitorizat prin indicatori de genul: spaţii de afaceri înfiinţate, drumuri locale sau regionale modernizate, suprafaţa zonelor urbane renovate, numărul oraşelor mici şi mijlocii cu sistem de apă sau sistem de management a deşeurilor modernizate, numărul oraşelor cu sistem de transport extins sau modernizat. 6. Poate fi considerat ajutorul regional ca un mecanism de corectare a eşecurilor de piaţă? Mai precis, în ipoteza puţin probabilă în care Comisia Europeană va adopta în anul 2013 o politică restrictivă de acordare a ajutoarelor de stat, în ce condiţii va fi permis ajutorul regional în continuare? Considerăm că răspunsul la prima întrebare este acela că ajutorul de stat regional poate fi privit numai în parte ca adresându-se unor eşecuri de piaţă. Acest tip de eşec de piaţă este dat de o mobilitate scăzută a factorilor de pro-

56 ducţie în anumite regiuni, iar aceasta conduce la pătrunderea cu dificultate în regiunile subdezvoltate a capitalurilor, dar şi la o criză permanentă a forţei de muncă. Aceste regiuni mai slab dezvoltate ale Comunităţii Europene pot ieşi din umbra doar cu ajutorul fondurilor de coeziune şi structurale, iar, din fericire, acordarea ajutoarelor regionale reprezintă încă o politică declarată la nivel comunitar pentru depăşirea dezechilibrelor existente la acest nivel. Pe de altă parte, ajutorul de stat nu trebuie sa sprijine firmele cu probleme structurale sau în dificultate, iar menţinerea unui mediu concurenţial corect, fără dezechilibre majore, este deosebit de importantă. 7. De multe ori însă, eşecul de piaţă este judecat greşit pentru a justifica preferinţele politice [4]. Aşa se întâmplă şi cu o parte a ajutoarelor regionale care se acordă uneori de către statele membre acolo unde intervenţia statului nu este pe deplin justificată. Dar Comisia a instituit reguli stricte de control a ajutoarelor regionale prin ultimele sale reglementări în materie făcând ca analiza economică să fie din ce în ce mai prezentă în evaluarea ajutoarelor. Sunt aceste reguli suficient de stricte? 8. Întrebarea care se pune este: cum reconciliem cele două aspecte, acordarea de ajutoare de stat cu menţinerea mediului concurenţial corect. Soluţia propusă de profesorul Vickers, fost şef al Oficiului pentru Comerţ Loial din Marea Britanie, ar putea fi o implicare mai serioasă a autorităţii de concurenţă în analiza distorsiunilor pieţelor cauzate prin acordarea de ajutor de stat. Aceasta nu înseamnă că autoritatea de concurenţă naţională trebuie să se substituie Comisiei Europene în procesul decizional de autorizare a ajutoarelor de stat. 9. Dacă, pe de o parte, nu am putea fii de acord cu aplicarea testului indispensabilităţii ajutoarelor de stat, pe de altă parte, considerăm că autorităţile naţionale ar trebui să fie în viitor mult mai bine ancorate în realitatea concurenţială când vine vorba de monitorizarea ajutoarelor acordate; aceasta pentru a transmite sugestii Guvernului relativ la zonele ce au cu adevărat nevoie de finanţare (când vorbim de zone, ne referim atât la zone geografice cât şi la domenii de activitate). 10. În general, schemele de ajutor de stat promovate din surse naţionale sunt mult mai uşor de accesat de către firme întrucât fondurile europene presupun un control riguros pe mai multe planuri. Programele naţionale de natură generală (a se vedea Prima casă, Rabla - care se aplică de multe state europene, Reabilitarea termică a blocurilor, etc.) pot sprijini anumite sectoare de activitate şi pot da un imbold fără a cuprinde neapărat elemente de ajutor de stat. De asemenea, schemele de ajutor puse în aplicare în ultimii ani au rezolvat anumite probleme de investiţii, însă nu se cunoaşte efectul lor pe plan naţional. Nu putem spune dacă sunt complete analizele privind efectele lor în Consiliul Concurenţei România 55

57 plan concurenţial (studii de impact), dar înclinăm să credem că implicarea Consiliului Concurenţei ar putea ajuta la o mai bună direcţionare a fondurilor. 11. Înainte de a trece la o analiza a ajutoarelor regionale din perspective diferite, o să concluzionăm că România trebuie să-şi pregătească încă de pe acum planul de acţiuni în domeniul ajutorului de stat pentru anii viitori pentru a influenţa viitoarea strategie la nivel comunitar. Aceasta va trebui să aibă în vedere însă şi o implicare mai serioasă a autorităţii de concurenţă având în vedere că, încă din anul 2004, Comisia ar fi dorit să acorde mai multe atribuţii autorităţilor naţionale. C. Ajutorul regional 12. În mod evident, acest tip de ajutor se potriveşte cel mai bine condiţiilor actuale din România, pentru că se acordă în regiunile mai sărace ale Uniunii Europene. Există şi aici multe necunoscute, o parte din care ne-am propus să le prezentăm aici. Astfel, ne-am propus să vorbim despre ajutorul regional din perspectiva furnizorului de ajutor de stat şi dificultăţile cu care acesta se poate confrunta la analizarea condiţiilor de eligibilitate. Desigur, mai înainte, vom face o trecere în revistă a criteriilor de autorizare care sunt mai familiare atât autorităţilor furnizoare, cât şi operatorilor economici care au studiat măcar o dată o schemă de ajutor de stat sau un ghid de finanţare din fonduri europene. Apoi, vom inventaria o mică parte din problemele de care se pot lovi agenţii economici în accesarea de ajutoare de stat. C.I. Cadrul legislativ privind acordarea ajutorului regional CONCURENŢA Criteriile de analiză a compatibilităţii unui ajutor regional se regăsesc, în primul rând, în prevederile art. 107 alin (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acest articol prevede că pot fi considerate compatibile cu Piaţa Comună: a) ajutoarele destinate promovării dezvoltării economice a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de scăzut;... c) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea anumitor activităţi sau anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu schimbă condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun; Pornind de la aceste prevederi, Uniunea Europeană este împărţită în 4 categorii, şi anume: a) regiunile care au un PIB/locuitor mai mic decât 75% din media EU 25 (art. 107 (3) (a)); b) regiunile care au un PIB/locuitor mai mare decât 75% din media EU 25 (art. 107 (3) (c));

58 c) regiunile supuse efectului statistic (care aveau un PIB/locuitor mai mic decât 75% din media EU 15, dar au un PIB/locuitor mai mare decât 75% din media EU 25) situaţia acestor zone va fi reanalizată în acest an; d) regiunile care nu primesc ajutor regional. 15. După cum se ştie, România este în totalitate zonă asistată, intrând sub incidenţa art 107 (3) a). Chiar şi aşa, România este împărţita în 8 euroregiuni fără personalitate juridică. Pornind de la această împărţire, România a notificat Comisiei Europene încă înainte de data aderării şi a obţinut aprobarea pentru o hartă unică a ajutoarelor regionale [5] care împarte teritoriul naţional astfel: a) şapte regiuni care au prevăzut un plafon al ajutorului de 50% echivalent subvenţie brută pentru întreaga perioadă : RO01 nord-est RO02 sud-est RO03 sud RO04 sud-vest RO05 vest RO06 nord-vest RO07 centru b) O regiune cu un plafon al ajutorului de 40% echivalent subvenţie brută pentru întreaga perioadă : RO08 Bucureşti. 16. Pe lângă prevederile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, sediul materiei se găseşte în Liniile directoare privind ajutorul de stat regional pentru perioada [6] şi în Regulamentul nr. 800/2008 al Comisiei Europene privind aplicarea prevederilor art. 87 şi 88 ale Tratatului CE (în prezent 107 şi 108 din Tratatul TFUE). Acesta din urmă cuprinde condiţiile de exceptare de la notificare ale ajutorului regional, când nu mai este nevoie de un control prealabil al Comisiei Europene. C.II. Criteriile de compatibilitate ale ajutorului regional 17. Pe scurt, criteriile de compatibilitate din Liniile directoare se referă la domeniul de aplicare, costuri eligibile, intensitatea ajutorului, efectul stimulator, condiţii speciale sau regula de cumul. Ajutorul regional se poate acorda în aproape toate domeniile, însă este interzis în sectorul fibrelor sintetice şi siderurgic. Ajutoarelor pentru sectorul carbonifer, transport, construcţii de nave maritime, pescuit sau agricultură li se aplică reguli specifice. Ajutoarele regionale nu se pot acorda firmelor în dificultate economică. Acestea pot beneficia doar de ajutor pentru salvare sau ajutor pentru restructurare. Consiliul Concurenţei România 57

59 Ajutoarele regionale nu se pot acorda pentru export sau în scopul favorizării produselor naţionale în raport cu cele importate. 18. Investiţia iniţială şi crearea de noi locuri de muncă Acest ajutor se acordă fie pentru investiţii iniţiale, fie pentru crearea de noi locuri de muncă legate de o investiţie iniţială. Investiţia iniţială reprezintă o investiţie în active tangibile şi intangibile cu scopul de: - creare a unei noi afaceri; - extindere a unei afaceri noi; - diversificare a producţiei, prin fabricarea de noi produse de către o afacere existentă; - schimbare fundamentală a procesului global de producţie de către o întreprindere existentă. 19. Pentru costurile eligibile [7] întreprinderea beneficiară trebuie să aibă în vedere - în funcţie de obiectivul vizat (realizarea de investiţii sau crearea de noi locuri de muncă) - una din 2 variante: - costurile aferente investiţiilor în active fixe tangibile (teren, clădiri, echipamente) şi respectiv investiţiilor în active fixe intangibile (licenţe, brevete, know-how) în limita a 50% din costurile totale eligibile ale proiectului (integral pentru IMM-uri); - costurile salariale aferente locurilor de muncă generate de un proiect de investiţie iniţială, pentru o perioadă maximă de 2 ani (3 ani în cazul IMM-urilor). În plus, în cazul IMM-urilor, există costuri eligibile şi costurile premergătoare investiţiei, cu studii şi consultanţă, legate de proiectul de investiţii, în procent de 50% din costurile efective înregistrate. 20. Intensitatea ajutorului de stat [8] nu poate depăşi 50% în cazul întreprinderilor mari, 60% în cazul întreprinderilor mijlocii şi 70% în cazul întreprinderilor mici. CONCURENŢA Ajutoarele regionale pentru investiţii în cazul proiectelor mari de investiţii sunt limitate de un plafon ajustat al ajutoarelor regionale, pe baza următoarei grile: Tabel 1. Intensitatea ajutorului pentru un proiect mare de investiţii Cheltuieli eligibile Până la EURO Între şi EURO Peste EURO Plafon al ajutorului ajustat 100 % din plafonul regional 50 % din plafonul regional 34 % din plafonul regional

60 Prin urmare, valoarea permisă a ajutorului pentru un proiect mare de investiţii se calculează conform formulei: valoarea maximă a ajutorului = R (50 + 0,50 B + 0,34 C), unde R este plafonul neajustat al ajutorului regional, B reprezintă cheltuielile eligibile cuprinse între 50 de milioane şi o sută de milioane de euro, iar C reprezintă cheltuielile eligibile mai mari de o sută de milioane de euro [9]. 22. Contribuţia beneficiarului la realizarea proiectului de investiţii trebuie să fie de minimum 25% din costurile eligibile, din resurse personale sau din finanţare externă. Aceasta finanţare externă nu trebuie să fie atinsă de ajutor de stat. Aceasta înseamnă, de exemplu, că un împrumut obţinut cu garanţia statului nu va fi considerat contribuţie proprie. 23. Condiţii privind activele fixe. Activele corporale trebuie, de regulă, să fie noi (nu şi în cazul IMMurilor). Activele fixe trebuie să rămână în regiunea eligibilă. Nu pot fi transferate în alte regiuni. În cazul în care se achiziţionează o unitate funcţională şi nu nişte active disparate, se iau în considerare numai costurile de achiziţie a activelor de la terţi, cu condiţia ca tranzacţia să fi avut loc în condiţiile pieţei. 24. Activele necorporale trebuie: - să fie utilizate exclusiv în întreprinderea care a primit ajutorul regional; - să fie amortizabile; - să fie achiziţionate de la terţi în condiţii de piaţă; - să fie păstrate minim 5 ani (3 ani in cazul IMM-urilor). 25. Condiţii speciale Investiţiile sau locurile de muncă create trebuie menţinute pe o perioadă de 5 ani (3 ani în cazul IMM-urilor) de la data finalizării proiectului de investiţii. 26. Efectul stimulator. Ajutoarele regionale se pot acorda numai în temeiul schemelor de ajutoare, în cazul în care beneficiarul a făcut o cerere de ajutor, iar autoritatea responsabilă cu administrarea schemei a confirmat ulterior în scris că, sub rezerva rezultatelor verificării de detaliu, proiectul îndeplineşte, în principiu, condiţiile de eligibilitate stabilite prin schemă înainte de începerea lucrărilor la proiect. Toate schemele de ajutor trebuie să conţină o referire explicită la ambele condiţii. 27. În cazul unui ajutor ad-hoc (individual), autoritatea competentă trebuie să fi emis o scrisoare de intenţie potrivit căreia va acorda ajutorul înainte de începerea lucrărilor la proiect, sub rezerva autorizării măsurii de către Comisie. În cazul în care lucrările încep înainte de îndeplinirea acestei condiţii, întregul proiect va pierde dreptul la ajutor. Consiliul Concurenţei România 59

61 C.III. Ajutorul de stat din perspectiva furnizorului 28. Nu ne-am propus aici să criticăm vreo instituţie a statului pentru gestionarea incorectă a sumelor disponibile de ajutor de stat. În mod vizibil, la nivel central, nu există probleme foarte mari în administrarea schemelor de ajutor de stat. La nivel local însă, cu siguranţă, există autorităţi care au nelămuriri importante atunci când li se solicită un ajutor de stat. Probleme pe care am dori să le detaliem în această secţiune se referă la: - instituirea schemelor la nivel local; - identificarea costurilor eligibile; - îndeplinirea unor condiţii speciale sau a regulii de cumul. 29. Unul din subiectele care a fost pe agenda instituţiei noastre încă de la începutul anului 2008 a fost prevederea din art. 286 alin. (6) Codul Fiscal care prevedea posibilitatea autorităţilor locale de a acorda scutiri la plata impozitelor pentru terenuri sau clădiri pe baza unor scheme de dezvoltare regională. Deşi aceasta reglementare are nevoie, în mod clar, de mai multe clarificări legislative, ea are şi o parte bună. Astfel, autorităţile locale care doresc să acorde facilităţi de natura ajutorului de stat, sunt obligate să îşi realizeze propria schemă de ajutor de stat. Neajunsurile acestei prevederi sunt acelea că, urmare a acesteia: - va exista un număr foarte mare de scheme de ajutor cu bugete foarte mici; - ajutoarele individuale, chiar şi în cuantumuri foarte mici pentru obiective de interes public (sănătate publică, siguranţă publică, servicii de interes economic general), nu pot fi acordate; - autorităţile locale au o experienţă redusă în aplicarea regulilor de ajutor de stat. Avantajele reglementării sunt: - autorităţile locale care implementează astfel de scheme vor căpăta experienţă şi vor trebui să se adapteze regulilor stricte de ajutor de stat; - neacordarea de ajutoare individuale şi mai ales fără obiective concrete are darul să disciplineze furnizorii locali de ajutor de stat. CONCURENŢA Odată instituite aceste scheme la nivel local, acolo unde furnizorii beneficiază şi de asistenţa tehnică de specialitate din partea inspectorilor de concurenţă, rămâne problema monitorizării acestor scheme. De cele mai multe ori, autorităţile discută cu agenţi economici care au multă experienţă în accesarea fondurilor europene sau care dispun de consultanţă de specialitate. Agenţii economici caută soluţii din cele mai variate pentru a obţine ajutoare în cuantum cât mai mare. O soluţie este, spre exemplu, o creştere nejustificată a costurilor eligibile. Pot apărea astfel, pe lângă costurile cu achiziţionarea unui teren, clădiri sau echipamente, şi unele costuri adiţionale acestor achiziţii.

62 31. Să spunem că un agent economic intenţionează să aplice pentru un ajutor de stat acordat de un consiliu local. Investiţia cuprinde o fabrică de producţie de echipamente electronice. Pentru realizarea investiţiei este necesară construcţia unei clădiri noi, aceasta intrând în categoria costurilor eligibile. Costurile de construcţie includ, printre altele: costurile de supervizare a construcţiei, costurile proiectelor sau planurilor de construcţie, costurile legate de raportul privind efectele asupra mediului. De asemenea, pe lângă maşinile ce vor fi cumpărate şi care vor fi folosite în procesul de producţie, investitorul solicită acordarea de ajutor de stat şi pentru costurile de testare şi de măsurare care să ateste funcţionarea corectă a acestora. Ce va decide consiliul local? În mod normal, lipsa de pregătire a funcţionarilor pentru un domeniu atât de dificil cum este ajutorul de stat va conduce la aprobarea proiectului fără obiecţii. Iată că, în acest fel, se pot încălca regulile de ajutor de stat. Dar dacă autoritatea publică locală va respinge toate acele costuri aferente? În cazul construcţiei, de unde va sti aceasta unde să se oprească? Şi în a doua situaţie autoritatea va proceda greşit. În realitate, costurile de supervizare pot fi eligibile dacă sunt integrate cu costurile investiţiei, adică dacă sunt realizate în acelaşi timp cu lucrările la teren, clădire şi echipamente, astfel încât să facă parte din aceeaşi operaţiune. La fel, costurile de proiectare legate de desfăşurarea lucrărilor sunt eligibile dacă aceste costuri sunt parte a unor studii preparatorii, de fezabilitate; ele pot fi eligibile doar în cazul IMM-urilor până la o intensitate a ajutorului de 50 % din costul efectiv suportat. Costurile referitoare la raportul privind efectele asupra mediului ca şi costurile privind conceptul tehnic sunt asimilate studiilor de fezabilitate şi de consultanţă, deci sunt eligibile doar pentru IMM-uri. În fine, costurile de testare şi de măsurare pentru echipamente nu pot fi niciodată eligibile pentru că acestea sunt legate de procesul de producţie. Dacă totuşi acestea ar fi, ca şi costurile de supervizare, integrate în procesul de realizare a investiţiei, ar putea fi eligibile pentru toate categoriile de întreprinderi. Am analizat aici doar o parte din costurile de care se poate lovi o autoritate publică în procesul de confirmare a eligibilităţii unei investiţii. 32. Alte condiţii speciale se pot referi la regula de cumul. Creşterea numărului de scheme de minimis, dar şi a schemelor de ajutor de stat, face dificilă luarea în considerare a regulii de cumul de către autorităţile furnizoare. De asemenea, nu de puţine ori, autorităţile locale au dificultăţi în a înţelege regula de minimis. Atunci când face o declaraţie pe propria răspundere, reprezentantului agentului economic ar trebui să i se pună în vedere ca la calculul plafonului de minimis să aibă în vedere ajutoarele de minimis de care a beneficiat în ultimii 3 ani fiscali consecutivi. Numai acestea se iau în considerare pentru a stabili dacă plafonul a fost depăşit. Astfel, nu va fi considerat ajutor de minimis ajutorul acordat în baza unei scheme exceptate de la notificare conform Regulamentului 800/2008 [10] sau conform deciziei [11] Comisiei Europene Consiliul Concurenţei România 61

63 privind compensările pentru serviciile publice. La fel, trebuie exclus ajutorul individual autorizat de Comisie sau acordat în baza unei scheme autorizate de Comisia Europeană. În mod normal, nici ajutorul ilegal nu intră în plafon. C. IV. Ajutorul de stat din perspectiva beneficiarului de ajutor de stat 33. Nu de puţine ori am auzit reprezentanţii unor firme spunând că preferă să nu se încurce cu autorităţile statului atunci când îşi finanţează activităţile, fie că vorbeau despre fonduri acordate din resursele naţionale, fie că vorbeau despre fonduri europene. E adevărat că niciunul nu ar refuza din start un ajutor de stat. În final, considerăm că marea majoritate a celor care au accesat odată fonduri din surse publice au dorit să îşi finanţeze şi a doua oară investiţiile pe această cale. CONCURENŢA Beneficiarii se pot lovi de două probleme: respingerea cererii de finanţare sau neputinţa ducerii la bun sfârşit a proiectului. Respingerea cererii de finanţare poate fi evitată de cele mai multe ori prin citirea cu atenţie a ghidului de finanţare. Dar ce se întâmplă în situaţia în care, în mod eronat, unui beneficiar i se refuză cererea pe motiv că nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate? Spre exemplu, un agent economic aplică pentru un ajutor de minimis pe baza unei scheme, dar i se răspunde că plafonul de minimis a fost depăşit. Ce trebuie să facă agentul economic dacă schema nu prevede nicio procedură pentru astfel de cazuri? Într-un caz din Slovacia, opinia Curţii Supreme din această ţară a fost aceea că refuzul de a se acorda un ajutor nu poate fi tratat precum o decizie administrativă prin care se decide asupra drepturilor, intereselor legale sau obligaţiilor unei persoane juridice sau fizice, astfel că refuzul autorităţii de a acorda un ajutor de minimis nu poate face obiectul unui control judecătoresc [12]. Într-un caz din Lituania, o instanţă din Vilnius a considerat admisibilă acţiunea formulată de un agent economic împotriva refuzului autorităţii fiscale de a acorda o scutire de penalităţi de întârziere. În România, Constituţia instituie prevederi în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie. Astfel articolul 21 prevede că: Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. 35. Înclinăm să credem că este nevoie de o interpretare largă şi, astfel, în baza liberului acces la justiţie, dar şi a prevederilor legislative aplicabile situaţiei respective, agentul economic ar trebui să se poată adresa unei instanţe, la secţia de contencios administrativ (tribunal sau curte de apel) solicitând anularea dispoziţiei autorităţii furnizoare.

64 36. Pe de altă parte, în cazul în care, autoritatea a decis că agentul economic are dreptul la ajutor, dar ulterior sesizează că beneficiarul nu a utilizat conform schemei ajutorul primit, trebuie emisă o decizie administrativă pentru a ridica dreptul la ajutor. În acest caz, există acces la justiţie pentru suspendarea sau anularea deciziei organului administrativ. 37. Să luăm un exemplu: Printre costurile eligibile pentru un ajutor regional pentru o fabrică de echipamente electronice, un operator include şi costurile de achiziţionare şi instalare a unui sistem IT care ajută la monitorizarea execuţiei investiţiei iniţiale. Aceste costuri sunt incluse şi integrate în costurile proiectului de investiţie finanţat printr-o schemă de ajutor de stat regional de la bugetul de stat. Autoritatea furnizoare respinge în mod eronat aceste costuri susţinând că nu sunt eligibile. Ce posibilitate va avea agentul economic? În mod evident, beneficiarul va trebui să semneze contractul de finanţare în forma propusă de autoritate, însă, în paralel, ar putea adresa o acţiune în instanţă pentru constatarea netemeiniciei refuzului autorităţii furnizoare de a considera acele costuri ca fiind costuri eligibile. Deşi ne este greu de anticipat soluţia instanţei într-o asemenea speţă, nu trebuie neglijat că, instanţele naţionale ar putea solicita un aviz de la Consiliul Concurenţei sau de la Comisia Europeană (eventual în calitate de amicus curiae)în ceea ce priveşte încadrarea măsurii de ajutor într-o schemă de ajutor exceptată de la notificare sau care a fost notificată şi aprobată de Comisie. D. Concluzii 38. Deşi în practică judiciară din România nu cunoaştem să existe situaţii de genul celor descrise mai sus, luarea lor în considerare dintre-o fază incipientă nu face decât să uşureze munca autorităţilor publice însărcinate cu gestionarea schemelor de ajutor şi să crească încrederea beneficiarilor de ajutor în sistemul naţional de finanţare a proiectelor de investiţii. 39. Pentru a se evita greutăţile în analiza proiectelor supuse aprobării este necesară implicarea unei autorităţi cu experienţă cum este autoritatea de concurenţă din România. Reţeaua Naţională de Ajutor de Stat reprezintă în acest context mecanismul care poate ajuta la o mai bună înţelegere a problematicii la nivelul furnizorilor de ajutor de stat. 40. Este nevoie de o mai bună apropiere a Consiliului Concurenţei faţă de instanţele judecătoreşti pentru a se evidenţia şi populariza situaţii concrete de care s-au lovit atât Comisia Europeană (şi Curtea Europeană de Justiţie) cât şi instanţele naţionale ale Statelor Membre din Uniunea Europeană în aplicarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat. De aceea, considerăm că ar fi utilă Consiliul Concurenţei România 63

65 demararea unui proiect de către instituţia noastră în colaborare cu Ministerul Justiţiei care să asigure o parte din expertiza de care instanţele naţionale vor avea nevoie în cazurile ce vor apărea în viitorul apropiat. Note: CONCURENŢA 1. Ajutorul de stat şi distorsiunea concurenţei, John Vickers, 14 iulie Articolul 101 alin. (3) din Tratat prevede că acordurile între întreprinderi, deciziile asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate pot fi admise dacă acestea contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obţinut şi care: (a) nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; (b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa în ceea ce priveşte o parte semnificativă a produselor în cauză. 3. Instrumentele de finanţare nerambursabilă ale politicii de coeziune europeană sunt: Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDER), Fondul Social European, ambele denumite generic fonduri structurale şi Fondul de Coeziune. 4. Răspunsul Camerei de Comerţ Americane în UE la consultările Comisiei Europene referitor la planul de acţiune privind ajutoarele de stat, 28 septembrie 2005, disponibil pe site-ul 5. Decizia Comisiei Europene în cazul N 2/2007 privind Harta ajutoarelor regionale pentru România, publicată în Jurnalul Oficial seria C 73/ Linii directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada , JO C 54, , p Sunt acele costuri pentru care se poate acorda ajutor în limitele procentuale stabilite de regulamentele comunitare (intensitatea ajutorului). 8. Valoarea ajutorului exprimată ca procentaj din totalul costurilor eligibile. 9. Linii directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada (Jurnalul Oficial nr C 54/2006), pct Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratat. 11. Decizia Comisiei din 28 noiembrie 2005 privind aplicarea articolului 86 alineatul (2) din Tratatul CE la ajutorul de stat, sub forma compensaţiei pentru obligaţia de serviciu public, acordat anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredinţată prestarea unui serviciu de interes economic general (2005/842/CE). 12. A Slovakian Regional Court rules on the central office on employment failure to issue formal decisions on its refusal to grant de minimis State aid (Emil Krajèík), e-competition, /article_bulletin.php3?id_article =

66 Legea concurenţei şi drepturile de proprietate intelectuală: situaţia actuală a comerţului paralel în cadrul companiilor farmaceutice Partea a doua Andreea Gavrilă, consultant ştiinţifi c Consiliul Concurenţei, România Versiunea în limba română: Anamaria Neagoe, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România Rezumat Drepturile de proprietate intelectuală (DPI) sunt drepturi de proprietate legală asupra creaţiilor minţii, atât artistice cât şi comerciale şi domenii de aplicare corespunzătoare [1]. În conformitate cu dreptul proprietăţii intelectuale, proprietarilor le sunt acordate drepturi exclusive asupra unei varietăţi de bunuri necorporale, cum ar fi cele muzicale, literare şi lucrările artistice; ideile, descoperirile şi invenţiile; şi cuvintele, frazele, simbolurile, desenele şi modelele. Tipurile de proprietate intelectuală obişnuite includ: drepturile de autor, mărcile înregistrate, brevetele, drepturile de design industrial şi secretele comerciale. Cuvinte cheie: concurenţă, drepturi de proprietate intelectuală, comerţ paralel, sectorul farmaceutic 4. Puncte de vedere cu privire la comerţul paralel A se interzice sau a se conveni asupra comerţului paralel este o problemă intens disputată, deoarece priveşte Piaţa unică europeană şi generează conflicte puternice între drepturile intelectuale şi reglementările de concurenţă. Pe de o parte, deţinătorul drepturilor de proprietate consideră că desfăşurarea comerţului paralel are un efect dăunător şi astfel se opune acestuia, iar pe de altă parte comerciantul care dezvoltă comerţ paralel aduce argumente benefice în favoarea acestuia. Există argumente pentru ambele puncte de vedere. Din cauza reglementărilor de preţ pe pieţele naţionale în domeniul farmaceutic, există diferenţe de preţ la medicamente între Statele Membre. Ca rezultat, problema comerţului paralel a devenit relevantă în ceea ce priveşte Consiliul Concurenţei România 65

67 CONCURENŢA 66 industria farmaceutică din cauza implicaţiilor la nivelul sferei publice şi sociale, alta decât cea economică. Cercetările din industria farmaceutică, prin diferitele Federaţii şi Asociaţii [2], fac lobby pentru interzicerea acestuia, motivând că [3]: - Câştigurile consumatorilor sunt destul de mici în cazul comerţului paralel, dat fiind că diferenţele de preţ nu sunt substanţiale din cauza multitudinii de beneficii care merg la comercianţi; - Industria farmaceutică suferă pierderi importante care o obligă să reducă investiţiile în activităţile de C&D, astfel se pierd subvenţiile pentru inovare. De reţinut că orice câştig pentru consumatori rezultat din importurile paralele şi vizibil în preţuri mai mici trebuie să atragă după sine pierderi în rândul producătorilor [4], consecinţă automată atunci când echilibrul de preţ al câştigurilor înclină prea mult către consumatori nu constă doar în afectarea calităţii produselor, dar şi continuarea inovaţiilor în calitate [5]. Acest lucru se întâmplă atunci când pierderile subminează subvenţiile astfel că producătorii nu mai pot investi în inovaţie [6]. Este cazul atunci când statul care permite comerţul paralel formează o parte importantă pe piaţa internaţională pentru produsele respectivului producător [7]: - Importurile paralele trebuie, adesea, să re-împacheteze medicamentele şi (pentru a traduce instrucţiunile în limba zonei), afectând, astfel, integritatea produsului, poate şi siguranţa şi calitatea acestuia şi crescând riscul de contrafacere şi piraterie; alte produse importate au imprimate instrucţiunile într-o limbă străină, astfel că pacientul este confuz. Cel mai rău caz ar fi nu doar că existenţa comerţul paralel nu contribuie, dar şi distruge buna intenţie a producătorilor pentru că nu ia suficiente măsuri pentru asigurarea calităţii produselor [8]. Astfel e necesar ca producătorii să aibă posibilitatea de a impune constrângeri stricte. S-a contestat faptul că [dreptul] de proprietate intelectuală nu este un instrument adecvat prin care constrângerile stricte pot fi aplicate şi este de preferat ca [producătorii] să îşi reglementeze reţelele de distribuţie prin contracte decât prin restricţii privitoare la comerţul paralel [9]. Câteva contraargumente în acest caz sunt oferite de Barfield şi Groombridge. Ei menţionează că se poate conta pe restricţiile comerţului paralel mai degrabă decât pe aplicarea constrângerilor stricte, pentru că: există dificultăţi în depistarea sursei importurilor paralele şi, astfel, a părţii care încalcă contractul, astfel ajungându-se la ineficienţa remedierilor contractuale. [10]. Argumentele în favoarea comerţului paralel recunosc beneficiile aduse de acesta, astfel: - Se asigură concurenţa şi se încurajează finalizarea unei pieţe unice prin armonizarea preţurilor produselor între state; - În special în ţările în care preţurile produselor farmaceutice sunt ridicate, se poate scădea costul medicamentelor; - Datorită profiturilor foarte mari obţinute de companiile farmaceutice, comerţul paralel în UE cu o cotă de piaţă de 1,4% poate redistribui doar o mică parte din acest profit către consumatorii din statele membre [11].

68 Cadrul legal al UE care sprijină comerţul paralel a restricţionat acţiunile companiilor farmaceutice de a împiedica acest comerţ paralel [12]. Opinia UE este că acest comerţ paralel, bazat pe principiul liberei mişcări a bunurilor, a contribuit la dezvoltarea şi întărirea Pieţei Interne a UE. Creşterea volumului şi a diversităţii produselor la preţuri diferite circulă de pe o piaţă naţională pe alta şi astfel sunt disponibile cumpărătorului. O normă a Curţii UE menţionează că pentru stabilirea Pieţei Interne ca o zonă fără frontiere în care se asigură libera concurenţă, importurile paralele joacă un rol important în prevenirea compartimentării pieţelor naţionale [13]. Totuşi, jurisprudenţa recentă a oferit companiilor farmaceutice posibilitatea de a restricţiona comerţul paralel fără a încălca legile UE. Trei speţe relevante unde o companie a adoptat un sistem de cote de furnizare pentru a restricţiona comerţul paralel sunt speţa Bayer (Adalat) [14], speţa Syfait I [15] şi speţa Syfait II [16]. Celebrul verdict al Curţii Europene de Justiţie a UE în speţa Bayer vs Adalat preciza că impunerea unui sistem de cotă de furnizare conform căruia Bayer şi-a limitat, în mod unilateral, furnizările la angrosiştii exportatori nu constituie un acord de restricţionare a comerţului paralel şi nu poate, astfel, fi interzis în temeiul Art. 81. Totuşi, mai recent, Curtea UE a adoptat o poziţie destul de vagă cu privire la companiile farmaceutice, cu verdictul în speţa Syfait II. 5. Concluzii Autorităţile de concurenţă s-au dovedit capabile să intervină puternic în sectorul farmaceutic şi să cenzureze comportamentul care intră sub incidenţa DPI şi a diferitelor sisteme de reglementare. Printre cazurile de concurenţă analizate, speţele Syfait I şi II prezintă o situaţie specială, deoarece fac referire specială la sectorul farmaceutic şi la incidenţa DPI. Verdictul CEJ în speţa Syfait II confirmă faptul că toate companiile farmaceutice au un interes legitim comercial în prevenirea comerţului paralel, astfel trebuie să fie capabile să îl protejeze chiar dacă se află într-o poziţie dominantă. Fie că refuzul de a furniza o comandă încalcă sau nu Legea de concurenţă UE depinde de comanda exportatorului paralel, care poate fi obişnuită. Definiţia termenului obişnuită a rămas deschisă pentru dezbateri semnificative. Reglementările europene de concurenţă au ca scop eliminarea barierelor comerciale, promovarea cercetării şi a dezvoltării tehnice, şi realizarea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi accesibilitate la beneficii pentru consumatori. În literatura de specialitate, împiedicarea comerţului paralel, chiar dacă face referire la sectorul farmaceutic, a fost considerat ca obstacol în calea comerţului intracomunitar şi restricţie cu privire la comerţul intra-mărci. Din acest punct de vedere, practicile unilaterale au atras atenţia autorităţilor de concurenţă. Diferenţa de preţ pentru acelaşi medicament în mai multe ţări UE care constituie cauza principală a comerţului paralel există din cauza diversităţii sistemelor de reglementare şi a puterii economice din statele respective. Implicarea Consiliul Concurenţei România 67

69 CONCURENŢA 68 sistemelor de asigurare a sănătăţii prin rambursarea cheltuielilor, parţial sau integral, ca şi puterea de cumpărare a consumatorilor, constituie elemente importante care determină nivelul de preţ rezultat prin aplicarea regulamentelor în domeniu. Abilitatea companiilor farmaceutice de a cere preţuri foarte mari este limitată de regulamentele naţionale privitoare la preţurile pentru produsele medicamentoase. În cazul în care comerţul paralel scade profiturile la care au dreptul în baza preţurilor permise de regulamentele naţionale, acest lucru ar fi similar impunerii dublei taxări. Acest lucru poate submina investiţiile lor în cercetare şi dezvoltare, care ar avea ca rezultat reducerea inovaţiei şi continuarea activităţilor concurenţiale. Sectorul farmaceutic se constituie într-un interes public major din cauza nevoii de a asigura accesibilitatea economică şi de facto la medicamentele prescrise. Legat direct de bugetul public, sectorul farmaceutic este reglementat strict. Diferenţa de preţ între pieţele din diverse zone geografice va continua sa ducă la dezvoltarea comerţului paralel. În concluzie, regularizarea preţurilor medicamentelor din fiecare Stat membru are propriile efecte majore: - Întârziere la intrarea pe unele pieţe naţionale a noilor medicamente, cu impact nefavorabil asupra sănătăţii publicului; - Forţează producătorii de medicamente să creeze discriminare, prin preţurile practicate, între cetăţenii diverselor State membre, nepracticând mereu preţul cel mai scăzut în ţările cele mai sărace. O modalitate de a soluţiona problema este prin crearea unei politici unitare privind preţurile produselor medicamentoase în CE [17]. O altă posibilitate de soluţionare constă în eliminarea regulamentelor naţionale privitoare la preţurile tuturor produselor medicamentoase [18]. Activitatea privitoare la potenţialul de convergenţă al preţurilor naţionale şi al schemelor de rambursare este acum în desfăşurare, se dezbate în Forumul Farmaceutic ( ), care reprezintă un efort de colaborare între Direcţia Generală Companii şi Direcţia Generală pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor. [19]. Procedurile de recunoaştere pentru unificarea medicamentelor şi licenţele de marketing obţinute într-un stat membru valabil pentru toate statele membre ar creşte viteza de obţinere a autorizaţiei de piaţă şi va reduce costurile de autorizare pentru producători. De asemenea, acest lucru va duce la protejarea profitului de drept pentru deţinătorii patentului şi, implicit, va încuraja inovaţia. Instituirea normei la nivel comunitar va oferi posibilitatea dezvoltării unei singure pieţe şi în cazul medicamentelor. Mai mult decât atât, regularizarea preţurilor ar trebui să se realizeze după un model uniform, poate de tipul preţ-unitate, care ar permite stabilirea unor preţuri sub un anumit nivel, astfel încât să nu fie considerate excesive de către autorităţile de concurenţă şi să permită participarea, în circumstanţe concurenţiale, la licitaţii, cu alte medicamente similare produse de alţi producători, dacă este cazul. Este posibil ca regulamentele unitare la nivelul UE în ceea ce priveşte preţurile şi autorizaţiile de punere pe piaţă să se concluzioneze într-o practi-

70 că anticoncurenţială sau să împiedice comerţul paralel al producătorilor de medicamente care, prin măsuri inhibitorii, să asigure profiturile necesare pentru investiţii şi să susţină procesul de cercetare-inovare. Totuşi, o politică uniformă a preţurilor produselor medicamentoase din CE sau eliminarea regulamentelor naţionale privitoare la preţurile tuturor produselor medicamentoase nu se poate [materializa] pe termen scurt, cum ar fi în cazul abrogării controlului preţului naţional [20], iar statele membre ar trebui să ajungă la un acord cu privire la politica de abrogare [21]. Autorităţile trebuie să fie în continue vigilente în ceea ce priveşte comportamentul acestor firme pe piaţă şi, în special, să analizeze, din punctul de vedere al interesului public efectele recent descoperite pe piaţă pe parcursul investigaţiei iniţiale a Comisiei Europene în sectorul farmaceutic [22]. Alte modalităţi de soluţionare a acestei probleme ar fi ca existenţa unui sistem de furnizare cote, adică restricţii de furnizare pentru restricţionarea comerţului paralel, care, în mod normal, ar cădea sub incidenţa Articolului 82 CE, să poată fi justificabile. Dintre toate practicile CE, doar în cazul comerţului paralel cu medicamente protejate prin patente se poate analiza perspectiva ca aceste practici de comerţ anti-paralel să nu fie subiectul Legii concurenţei. Astfel, contribuţia la dezvoltarea industriei farmaceutice şi gradul ridicat de inovare în acest domeniu sunt recunoscute, chiar dacă sistemul se poate limita până la eliminarea comerţului paralel intracomunitar. Totuşi, este important pentru industria farmaceutică sa rămână competitivă, drept pentru care acest sector nu poate fi exceptat de la normele de concurenţă. Adesea, măsurile speciale se pot transforma în practici anti-trust, care au ca scop împiedicarea intrării pe piaţă a medicamentelor generice până la data de expirare a protecţiei patentului. Acesta este motivul pentru care este de preferat ca autorităţile, şi nu companiile farmaceutice, să găsească soluţia. Poziţia Comisiei este că acest comerţ paralel ar putea dezvolta integrarea pe piaţa UE şi, astfel, restricţiile în această privinţă nu sunt acceptabile. Orice măsură menită a împiedica acest comerţ paralel are consistenţă cu un scop de piaţă unic şi încalcă întregul set de principii al Legii de concurenţă UE. Totuşi, judecarea Syfait II arată că CEJ nu urmează orbeşte întregul scop al integrării pe piaţă atunci când caracteristicile specifice ale unei speţe (aici, controlul preţului naţional asupra produselor farmaceutice) poate cere o abordare mai nuanţată care să permită unele restricţii în cazul comerţului paralel. Note: 1. Richard Raysman, Edward A. Pisacreta şi Kenneth A. Adler, Brevetarea proprietăţii intelectuale: Forme şi analiză, Law Journal Press, Federaţia Europeană a Industriei şi Asociaţiilor Farmaceutice (FEIAF), Asociaţia Europeană a Companiilor Euro-Farmaceutice (AECEF), Asociaţia Europeană a Medicamentelor Generice (AEMG), Asociaţia Europeană a Angrosiştilor Tuturor Liniilor Farmaceutice (AEATLF). Consiliul Concurenţei România 69

71 3. Comerţul Paralel cu Medicamente publicat pe EurActiv.com (17 Aug 2004): ( 4. Miranda Forsyth & Warwick A. Rothnie, Importurile paralele, în Interfaţa dintre drepturi de proprietate intelectuală şi politica de concurenţă 429, 436 (Steven D. Anderman ed., 2007). 5. Id., la Idem. 7. Idem. 8. Miranda Forsyth & Warwick A. Rothnie, Importurile paralele, în INTERFAŢA DINTRE DREPTURI DE PRORIETATE INTELECTUALĂ ŞI POLITICA DE CONCURENŢĂ 429, (Steven D. Anderman ed., 2007), at Id., at Claude E. Barfield & Mark A. Groombridge, Speţa Economică de Control al Deţinătorului de Asupra Importurilor Paralele, 1(6) J. WORLD INTELL. PROP (1998). 11. Comerţul Paralel al Produselor Farmaceutice Comisia UE, Direcţia Generală de Companii şi Industrie: Comerţul Paralel în Europa şi SUA: Provocare faţă în faţă cu Pharma (Datamonitor, 21 Apr 2006). 13. Curtea Europeană de Justiţie: Verdictul Curţii (alineatul 63) în speţa C 44/01 (8 Aprilie 2003) lex.europa.eu/lexuriserv/lexuriserv.do?uri= CELEX:62001J0044:EN:HTML. 14. Curtea Europeană de Justiţie: Verdictul Curţii în speţa Bayer vs Adalat (6 Jan 2004): jurisp/cgi-bin/gettext.pl?lang=en&num= C &doc= T&ouvert=T&seance=ARRET&where=(). 15. Speţa C-53/03, Synetairismos Farmakopoion Aitolias & Akarnanias (Syfait) s. GlaxoSmithKline, 2005 E.C.R. I Speţe comune C-468/06 to C-478/06 Sot. Lélos kai Sia (aşa-zisul Syfait II dat fiind că faptele erau similare celor din speţa Syfait I). 17. Jacob Arfwedson, Re-importul (Comerţul paralel) in Domeniul Farmaceutic, Institutul pentru Politica Inovării: Raportul politicii # (2004): org/ipi/ipipublications.nsf/publicationlookupfulltextpdf/4a9821e11c0b ED60072AB13/$File/PR182-ParallelTrade.pdf?OpenElement. 18. CHRISTOPHER STOTHERS, COMERŢUL PARALEL ÎN EUROPA 123 (2007). 19. de Souza, supra nota 2, la Arfwedson, supra nota 133, la 10, a se vedea Stothers, supra nota Idem. 22. Comisia Europeană, Problema Sectorului Farmaceutic, Raport preliminar (DG Concurenţă, Documentul de lucru al personalului), 28 Noiembrie CONCURENŢA 70

72 Evoluţia ajutoarelor de stat acordate în România în , privită în contextul politicii comunitare Daniel Diaconescu - director Dr. Constanţa Dumitrescu inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România Rezumat Inventarul ajutoarelor de stat acordate în România în perioada prezintă imaginea de ansamblu a evoluţiei diferitelor ajutoare de stat, grupate pe sectoare de activitate, obiective şi natura lor. Începând cu anul 2005 s-a constatat o tendinţă de scădere a acestora, evidenţiată în nivelul din PIB pe ţară. Ajutoarele orizontale au înregistrat un nivel relativ constant iar cele sectoriale scad ca pondere în totalul ajutoarelor de stat pe perioada analizată aliniindu-se obiectivelor politicii comunitare. Tendinţa de creştere a ajutoarelor de stat de natura cheltuielilor bugetare în detrimentul celor acordate sub forma renunţărilor la venituri este în concordanţă cu cerinţele actuale ale Comisiei Europene. Cuvinte cheie: ajutor de stat, inventar, obiective, cheltuieli bugetare, renunţări la venituri Inventarul ajutoarelor de stat acordate în România, în perioada realizat de către Consiliul Concurenţei, reprezintă o situaţie sintetică a ajutoarelor acordate în România în perioada , grupate pe sectoare de activitate, pe obiective ale ajutoarelor de stat şi pe natura măsurilor acordate. Inventarul a fost realizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată prin Legea nr.137/2007, pe baza raportărilor primite de la furnizorii de ajutor de stat, respectiv cca. 250 de furnizori (din care 230 autorităţi ale administraţiei publice locale, respectiv primării, consilii locale şi judeţene). Interpretarea datelor conţinute de acesta dă o imagine de ansamblu a evoluţiei diferitelor ajutoare de stat, a sectoarelor de activitate care au necesitat sprijin, semnalând în acelaşi timp obiectivele de abordat pe viitor pentru ca România să se alinieze strategiei adoptate de Uniunea Europeană prin Agenda Lisabona Aşa cum se menţionează în Raportul Comisiei Europene privind politica în domeniul concurenţei pe anul 2008, nivelul general al ajutorului de stat (în UE-27) a scăzut de la peste 2% din PIB în anii 80, la aproximativ 0,5% din PIB în anul Consiliul Concurenţei România 71

73 Se observă (Tabelul nr.1) că şi în România, nivelul ajutorului de stat (exceptând agricultura, pescuitul, transporturile, SIEG-urile şi ajutoarele de minimis) a cunoscut un trend în scădere în ultimii ani, începând cu Astfel, de la un nivel de 2,02% din PIB înregistrat în anul 2004, s-a ajuns la 0,54% şi 0,51% în anii 2005 şi respectiv 2006, în scădere până la 0,21% din PIB în anul Tabel nr.1. Ajutorul de stat la nivel naţional. Sume anuale. Ajutor de stat naţional * Mii lei , , , , ,17 Mii Euro ** , , , , ,06 Ponderea ajutorului de stat naţional în PIB % 2,02 0,54 0,51 0,21 0,19 CONCURENŢA 72 * exclusiv agricultura, pescuitul, transporturile, serviciile de interes economic general şi ajutoarele de minimis ** calculat pe baza cursului mediu anual al leului în raport cu euro Analiza rezultatului centralizărilor cuprinse în Inventarul ajutoarelor de stat acordate în România în perioada , atestă faptul că şi în continuare nivelul ajutorului de stat cunoaşte o scădere, ajutorul de stat acordat în România în anul 2008 reprezentând 0,19% din PIB, fiind în valoare de ,17 mii lei. În ceea ce priveşte structura pe obiective a ajutoarelor de stat acordate în România în anul 2008, s-a constatat că nivelul ajutoarelor orizontale în totalul ajutoarelor de stat acordate (mai puţin agricultura, pescuit, transporturile, SIEG-uri şi ajutoarele de minimis), s-a menţinut relativ constant de cca. 45%, în ultimii doi ani (Tabelul nr.2). Din această categorie de ajutoare fac parte cele pentru cercetare-dezvoltare, protecţia mediului, IMM-uri, salvare-restructurare, combaterea şomajului, pregătire profesională, fiind considerate mai puţin dăunătoare din punct de vedere concurenţial. Dintre ajutoarele cu obiective orizontale acordate în România, conform Inventarului, cele acordate pentru cercetare-dezvoltare au cunoscut însă, o evoluţie ascendentă. Astfel, dacă în anul 2007 aceste ajutoare reprezentau 17,61% din total, în anul 2008 au ajuns să reprezinte 25,15%, în timp ce la nivelul Uniunii Europene (UE-27) cercetarea-dezvoltarea reprezenta în anul 2007 doar 15% din totalul ajutoarelor de stat (mai puţin agricultura, pescuitul, transporturile SIEG-urile şi ajutoarele de minimis) [1].

74 Tabel nr.2. Ajutorul de stat naţional. Structura în funcţie de obiectivul principal în perioada Clasificarea ajutoarelor de stat Obiective orizontale Mii lei , ,65 Mii Euro , ,34 Procent (%) * 45,09 44,82 Obiective regionale SUBTOTAL in conformitate cu Scoreboardul Comisiei Europene Mii lei , ,62 Mii Euro , ,41 Procent (%) * 7,99 16,28 Mii lei , ,27 Mii Euro , ,75 Procent (%) * 53,09 61,10 Obiective sectoriale (exceptând sectorul transporturi) Mii lei , ,90 Mii Euro , ,31 Procent (%) * 46,91 38,90 TOTAL GENERAL Mii lei , ,17 Mii Euro , ,06 Procent (%) * 100,00 100,00 * procent în total ajutor de stat exceptând agricultura, pescuit, transporturi, SIEG-uri şi ajutoare de minimis Ajutoarele cu obiectiv dezvoltare regională au cunoscut de asemenea, un trend crescător de la 7,99% din totalul ajutoarelor de stat (mai puţin agricultura, pescuitul, transporturile SIEG-urile şi ajutoarele de minimis) în anul 2007, la 16,28% în anul 2008 (Tabelul nr.2). Acest lucru s-a datorat şi celor 8 scheme de ajutor de stat care au produs efecte în anul 2008, dintre cele 11 scheme iniţiate în cursul anului 2007, menţionate şi în Scoreboard-ul Comisiei din toamna anului Aceste scheme de ajutor de stat, exceptate de la notificare, pentru care s-au transmis Comisiei Europene formularele de informare în concordanţă cu regulamentul de procedură [2], vizează stimularea realizării de investiţii şi indirect a creării de noi locuri de muncă. O analiză a ajutoarelor orizontale din perspectiva Comisiei Europene, respectiv a ajutoarelor acordate pentru obiective orizontale de interes comun, adresate eşecurilor pieţei (în care au fost incluse şi ajutoarele regionale), arată că România a urmat în ultimii ani trendul Uniunii Europene. Consiliul Concurenţei România 73

75 Astfel, dacă la nivelul UE-27 acestea reprezentau la mijlocul anilor 90 aproximativ 50% din totalul ajutoarelor de stat (mai puţin agricultura, pescuitul, transporturile, SIEG-urile şi ajutoarele de minimis) [3] ajungând în anul 2007 să reprezinte 80%, în România nivelul acestora creşte de la 53,09% în anul 2007 la 61,1% în anul 2008 (Tabelul nr.2). În ceea ce priveşte ajutoarele cu obiective sectoriale (oţel, construcţii navale, autovehicule, cărbune, fire şi fibre sintetice, turism, servicii financiare), acestea înregistrează în anul 2008 un nivel de 38,90% (Tabelul nr.2) în totalul ajutoarelor de stat (exceptând agricultura, pescuitul, transporturile, SIEG-urile şi ajutoarele de minimis), în scădere faţă de anul anterior (46,91% în anul 2007), aliniindu-se astfel cerinţelor prevăzute în State Aid Action Plan, adoptat de Comisia Europeană în Din analiza Inventarului s-a constatat că în componenţa ajutoarelor având obiective sectoriale, atât în anul 2008 cât şi în anul 2007, ponderea cea mai mare o au ajutoarele acordate sectorului cărbune, celorlalte sectoare nemaifiindu-le acordate ajutoare de stat. Ajutoarele de stat acordate de către autorităţile publice locale în vederea compensării serviciilor publice de interes economic general - SIEG au deţinut în perioada analizată cea mai însemnată pondere în total ajutor de stat (exceptând agricultura, pescuitul şi transporturile), respectiv 55,71% în anul 2008 şi 60,33% în anul 2007 (Tabelul nr.3). Tabel nr.3. Alte obiective de ajutor de stat identificate Ajutoare de stat acordate pentru realizarea unor servicii de interes economic general-sieg Mii lei , ,66 Mii Euro , ,67 Procent (%) * 60,33 55,71 Ajutoare de minimis Mii lei , ,59 Mii Euro , ,38 Procent (%) * 5,01 3,98 * procent în total ajutor de stat exceptând agricultura, pescuitul şi transporturile CONCURENŢA 74 O analiză, din punct de vedere al naturii ajutoarelor de stat, demonstrează că în anul 2008 ponderea ajutoarelor de stat de natura cheltuielilor bugetare (subvenţii, granturi, participări cu capital) a reprezentat 96,60 % faţă de 85,61% înregistrată în anul 2007, în totalul ajutoarelor de stat (exceptând agricultura, pescuitul, transporturile, SIEG-urile şi ajutoarele de minimis), iar ponderea ajutoarelor de stat de natura renunţărilor la venituri (facilităţi fiscale, garanţii) a reprezentat 3,40% în total ajutor de stat (exceptând agricultura, pescuitul, transporturile, SIEG-urile şi ajutoarele de minimis), în scădere faţă de 14,39% în anul 2007 (Tabelul nr.4). Tendinţa pozitivă a început chiar cu anul 2005, când cheltuielile au devansat renunţările.

76 Tabel nr.4. Structura ajutorului naţional în funcţie de natura ajutorului de stat AJUTOR DE STAT (exclusiv agricultura, pescuit, transporturi, SIEG-uri şi ajutoare de minimis) mii lei mii lei TOTAL , ,17 din care de natura: Renunţării la venituri , ,31 Pondere în AN * ,40 din care: Scutiri şi reduceri la plata obligaţiilor fi scale , ,08 Pondere în AN * 11,15 1,85 Scutiri şi reduceri la plata majorărilor de intârziere , ,23 Pondere în AN * 3,23 1,54 Acordarea de garanţii de stat 0,00 0,00 Pondere în AN * 0,00 0,00 Cheltuieli bugetare , ,86 Pondere în AN * 85,61 96,60 din care: Subvenţii, alocaţii, prime, dobândă subvenţionată, alte sume nerambursabile , ,86 Pondere în AN * 78,14 90,00 Participarea cu capital a statului, conversia datoriilor , ,00 Pondere în AN * 7,48 6,60 Credite bugetare 0,00 0,00 Pondere în AN * 0,00 0,00 *AN = ajutor de stat naţional (exclusiv agricultura, pescuitul, transporturile, SIEG-urile şi ajutoarele de minimis) Datele cuprinse în Inventar stau la baza realizării Raportului anual al ajutoarelor de stat pentru perioada , întocmit în conformitate cu prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, raport ce va reda o analiză mai detaliată a ajutoarelor de stat acordate în România, în scopul informării decidenţilor din ţară şi din Uniunea Europeană. Note: 1. Date preluate din Scoreboard-ul Comisiei Europene ediţia toamnă Regulamentul nr. 659/1999 privind regulile pentru aplicarea prevederilor art. 93 al Tratatului CE, publicat in J.O. L83/1999, cu modificările şi completările ulterioare. 3. Date preluate din Raportul Comisiei privind politica în domeniul Concurenţei pe anul Consiliul Concurenţei România 75

77 Răspunderea salariaţilor pentru faptele de concurenţă neloială clauze de neconcurenţă şi clauze de exclusivitate Conf. dr. Dan Ţop, şef catedră Facultatea de Ştiinţe Juridice Sociale şi Politice Universitatea Valahia Târgovişte, România Abstract Acts of unfair competition to the employee can not constitute grounds of dissolution of employment, for liability established by Law no. 11/1991 is a civilian or criminal offense. During the existence of the individual employment contract, the obligation of employee loyalty to his employer, dedicated specifically to art. 32, par. 2, points d of the Labour Code, includes the obligation to compete in performing duties, applying a non-compete clauses are aimed, in terms of its effects, as in other systems of law or statutory or case-law, but the situation which has ceased employee employment relationship. Non-compete clauses set out in individual employment contracts were the overall protection of a particular business interests of employers. Keywords: unfair competition to the employee, the obligation of fidelity, non-compete clauses CONCURENŢA Ca expresie a libertăţii muncii, principiu statornicit de art. 38 alin. 1 din Constituţie, şi în baza art. 35 alin. 1 din Codul muncii, orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcţii, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. În doctrină [1] s-a apreciat că noţiunea de funcţie la care se referă art. 35 trebuie înţeleasă mai larg, în sensul de orice,,post în general, Codul muncii reglementând cumulul realizat în baza mai multor contracte de muncă, indiferent de felul lor. Având în vedere că art. 127 din acelaşi cod dispune că norma de muncă [2] se exprimă, în funcţie de caracteristicile procesului de producţie sau de alte activităţi ce se normează, sub forma de norme de timp, norme de producţie, norme de personal, sfere de atribuţii sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei activităţi, reiese că o persoană poate, cu respectarea acestor prevederi, să cumuleze tot atâtea contracte câte norme întregi sau fracţionate poate îndeplini.

78 2. Salariaţii care cumulează mai multe funcţii sunt obligaţi să-şi aleagă locul unde exercită funcţia de bază şi să o comunice fiecărui angajator. În anumite situaţii, normele legale sunt cele care stabilesc locul în care salariatul cumulard urmează a avea funcţia de bază. 3. Distinct de sancţiunea stipulată de Codul Muncii în cazul nerespectării clauzei de neconcurenţă, fostul salariat ar mai putea fi sancţionat contravenţional sau ar putea răspunde penal în cazul în care face concurenţă fostului său angajator. Astfel, in temeiul Legii nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurentei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare [3] (numită în cele ce urmează Legea), acesta poate fi sancţionat contravenţional pentru următoarele fapte: a) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant; b) atragerea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale. De asemenea, în funcţie de gravitatea faptei, în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei nr. 21/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare [4], coroborat cu dispoziţiile Codului Penal, cel în cauză poate răspunde penal [5] pentru infracţiuni precum divulgarea secretului profesional, neglijenţă în serviciu etc. 4. Actele şi faptele de concurenţă neloială nu sunt limitativ arătate întrun anume text de lege [6]. Legea defineşte în art. 2 concurenţa neloială ca,,orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială si de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii, iar în art. 4 (1) (lit. a-h) arată faptele care constituie contravenţii, împărţite de literatura juridică de specialitate [7] în patru grupe: 1. acţiuni de subminare a organizării interne a concurentului art. 4 lit. a, b, h; 2. acţiuni de subminare a activităţii comerciale a concurentului art. 4 lit. e, g; 3. activităţi comerciale contrar uzanţelor cinstite - metoda bulgărelui de zăpadă - art. 4 lit. c; 4. falsa publicitate art.4 lit. d. 5. Contravenţia prevăzută de art. 4 lit. a din Lege constă în,,oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte. Potrivit unor autori [8], art. 4 lit. a se referă la o adevărată interdicţie legală de concurenţă dintre angajator şi angajat; în opinia unor alţi autori [9] faptele,,incriminate de prevederile art. 4 (1) lit. a, se constituie în fapte de concurenţă neloială, respectiv în atitudini de infidelitate ale salariaţilor [10]. Această contravenţie are un subiect activ special, respectiv salariatul exclusiv care este infidel faţă de angajatorul său. În legătură cu caracterul exclusiv sunt numeroase opinii, unii autori [11] considerând că exclusivitatea este Consiliul Concurenţei România 77

79 echivalentul unei clauze de neconcurenţă. Potrivit unei opinii [12], pe care o considerăm justificată, nu se poate stabili o legătură între clauza de neconcurenţă şi statutul de salariat exclusiv, întrucât: a) clauza de neconcurenţă este reglementată explicit în Codul Muncii; caracterul de salariat exclusiv este prevăzut în Lege, fără a fi însă şi definit; exclusivitatea din punct de vedere al concurentei comerciale ar putea decurge din faptul că salariatul are contract de muncă cu un singur angajator, fără a însemna că acestui salariat i s-ar interzice exercitarea unei activităţi similare chiar şi la un concurent al angajatorului său, ci doar că între salariat şi angajator trebuie să existe o permanentă comunicare, informare şi o relaţie bazată pe fidelitate; b) clauza de neconcurenţă îşi produce efectele după încetarea contractului de muncă, dacă fostul angajat derulează în anumite condiţii fixate anterior prin această clauză acţiuni de concurenţă fostului angajator; pentru a ne afla în condiţiile art. 4 (1) lit. a din Lege, subiectul activ este unul special şi anume doar dacă acesta are calitate de salariat, deci efectele se produc pe parcursul derulării contractului de munca; c) clauza de neconcurenţă acţionează ca o clauză penală, plata unei sume cu titlu de prejudiciu fiind stabilită anterior chiar prin această clauză, în timp ce în situaţia reţinerii faptei prevăzute la art. 4 (1) lit. a, existenţa şi recuperarea unui eventual prejudiciu nu se poate cuantifica imediat; d) încălcarea clauzei de neconcurenţă atrage răspunderea civilă contractuală, pe când fapta prevăzută de art. 4 (1) lit. a atrage răspunderea contravenţională iar existenţa unui eventual prejudiciu atrage răspunderea civilă delictuală. 6. Totodată, clauza de neconcurenţă este reglementată de Codul Muncii şi priveşte relaţii dintre angajator şi angajat după încetarea raporturilor de muncă, respectiv şi interdicţia de a desfăşura activităţi care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său pe o perioadă de maxim doi ani şi în anumite condiţii. În cazul încălcării unei astfel de clauze se atrage răspunderea contractuală şi nu cea contravenţională; în aceste cazuri clauza de neconcurenţă acţionează ca o adevărată clauză penală. Practic, acest art. 4 (1) lit.a sancţionează o atitudine infidelă a unui angajat care îşi oferă serviciile unui concurent al propriului angajator, fără acordul acestuia. CONCURENŢA În practica judecătorească (Tribunalul Judeţean Cluj, s.c. nr 64/1993) în legătură cu plângerea formulată în baza art. 4 (1) lit. a, s-a decis că fapta salariatului care, deşi încheiase un act adiţional la contractul de muncă, prin care se obliga ca în termen de 3 ani de la angajare să nu desfăşoare activităţi similare cu ale angajatorului şi care după doi ani îşi constituie o societate comercială care derulează activităţi similare, poate fi catalogată ca o contravenţie, fiind încălcate prevederile art. 4 (1) lit. a din Lege, cu toate că actul adiţional dintre cele două părţi nu respectă întocmai condiţiile cerute de Codul Muncii pentru a ne afla în prezenţa unei clauze de neconcurenţă. Se reţine că un salariat exclusiv săvârşeşte cu intenţie acţiuni concurenţiale faţă de propriul

80 angajator, fără a-l înştiinţa şi în mod evident fără a obţine în vreun fel acordul acestuia, pentru a desfăşura activităţi similare (chiar şi numai de intermediere). 8. O varietate a clauzei de neconcurenţă ar putea-o reprezenta clauza de exclusivitate. Aceasta implică obligaţia salariatului ca pe toată durata contractului individual de muncă să nu presteze activitate în favoarea unui alt angajator sau o activitate profesională ori comercială proprie, în concurenţă cu angajatorul. O asemenea clauză a fost apreciată ca inadmisibilă [13], încălcând principiul constituţional potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, restrângerea unor drepturi sau ale unor libertăţi având loc numai prin lege, numai în situaţiile de excepţie stabilite de art. 49 alin. 1 din Constituţie [14]. 9. Cadrul legal în materie, respectiv, Legea, reglementează în mod expres faptele de concurenţă neloială care pot atrage reţinerea următoarelor forme de răspundere: răspundere contravenţională, răspundere penală, răspundere civilă. 10. In practica judecătorească s-a considerat [15] că atitudinea societăţii intimate de a accepta pe contestator, în calitate de asociat al altei firme cu obiect de activitate similar, fără introducerea la încheierea contractului de muncă a clauzei de fidelitate, nu poate conferi faptelor reţinute în decizia de desfacere a contractului de muncă semnificaţia unei abateri disciplinare; faptele reţinute în sarcina contestatorului, acelea de concurenţă neloială, nu pot constitui temei al desfacerii contractului de muncă, deoarece răspunderea prevăzută de Lege este de natură civilă, contravenţională sau penală. Prin această interpretare salariatul care săvârşeşte fapte de concurenţă neloială prevăzute în mod expres de art. 4 (1) lit. b, f şi h nu ar urma să răspundă decât contravenţional, penal sau civil delictual faţă de angajator. 11. Răspunderea contravenţională care este antrenată în cazul încălcării prevederilor art. 4. din Lege poate fi întâlnită şi în cazul salariaţilor sau al foştilor salariaţi. Sancţiunea contravenţională constă în amenda stabilită în cuantum fix ce se aplică de către departamentul de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice ce a preluat în acest sens atribuţiile fostului Oficiu de Concurenţă, şi anume Direcţia Ajutor de stat. Practici neloiale. Preturi reglementate, fie din oficiu, fie la sesizarea/plângerea părţii vătamate ce justifică astfel interesul legitim, fie la sesizarea Camerelor de Comerţ şi Industrie. Termenul de prescripţie aplicabil în această materie este termenul general de 3 ani. 12. Răspunderea penală în cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi sancţionate de art. 5 din Lege de asemenea poate fi antrenată mai ales de fapta foştilor salariaţi. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea părţii vătămate ori la sesizarea Camerelor de Comerţ şi Industrie Teritoriale sau a altei organizaţii profesionale ori la sesizarea persoanelor împuternicite de Direcţia Ajutor de stat. Practici neloiale. Preturi Reglementate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice Consiliul Concurenţei România 79

81 13. Răspunderea civilă este de asemenea determinată de fapte ilicite ale salariaţilor sau ale foştilor salariaţi, caz în care acţiunea civilă prin care reclamantul solicită instanţei competente să îl oblige pe pârât - autorul/autorii faptei de concurenţă neloială - să înceteze, să înlăture actul de concurenţă neloială, să restituie documentele însuşite în mod ilicit de la deţinătorul legitim şi să plătească dacă este cazul daune pentru prejudiciile cauzate, este desemnată în literatura de specialitate ca acţiune în concurenţă neloială. Dreptul la acţiune în concurenţă neloială consacrat de lege se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei. Instanţa competentă material să soluţioneze această acţiune este Tribunalul iar competenţa teritorială este determinată de loculul săvârşirii faptei sau de sediul pârâtului sau inculpatului, în lipsa unui sediu fiind competent tribunalul domiciliului pârâtului sau inculpatului. În ceea ce priveşte natura acestei forme de răspundere, opinia majoritară este în sensul considerării acesteia ca având natură delictuala de tip special. De cele mai multe ori aceste acţiuni sunt însoţite de ordonanţă preşedinţială, prin care se solicită instanţelor ca până la soluţionarea acţiunii principale să dispună încetarea practicii comerciale neloiale. CONCURENŢA Cu toate acestea, formele de răspundere mai sus analizate rar pot fi întâlnite în cazul salariaţilor. Cea mai plauzibilă rămâne răspunderea patrimonială, specifică dreptului muncii, în art. 270 din Codul muncii prevăzându-se expres că salariaţii răspund patrimonial, pentru pagubele materiale produse din vina şi în legătură cu munca lor, dar în condiţiile răspunderii civile contractuale, condiţiile angajării unei asemenea răspunderi nefiind diferite decât ca temei juridic [16], faţă de vechea reglementare a instituţiei răspunderii materiale, care avea şi ea în vedere un prejudiciu material, cert. În cazul în care părţile nu se înţeleg, salariatul nu recunoaşte producerea pagubei ori nu este de acord cu cuantumul acesteia, ori încălcând angajamentul de plată asumat, refuză despăgubirea, singura cale aflată la îndemâna angajatorului păgubit este acea de a sesiza instanţa competentă, cu o acţiune în realizarea dreptului [17] prin care se tinde la obligarea salariatului la repararea prejudiciului. Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale ce se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă. Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi, împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv. 15. În timpul existenţei contractului individual de muncă, obligaţia de fidelitate a salariatului faţă de angajatorul său, consacrată expres de art. 32 alin. 2 lit. d din Codul muncii, include şi obligaţia de neconcurenţă în executarea atribuţiilor de serviciu [18]; aplicarea unei clauze de neconcurenţă urmează să

82 vizeze, sub aspectul efectelor sale, ca şi în alte sisteme de drept, fie legale, fie jurisprudenţiale [19], numai situaţia salariatului căruia i-a încetat raportul de muncă. Clauzele de neconcurenţă stabilite prin contractul individual de muncă au efectul general de protejare a unui anumit interes de afaceri al angajatorilor şi de reducere a mobilităţii muncii. Clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării [20] pe care acesta o deţine. 16. La sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial pentru muncă, instanţa competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurenţă. Dacă salariatul, după ce a semnat clauza de neconcurenţă, constată că este prea restrictivă, poate cere în instanţă diminuarea efectelor. Astfel, în cazul unei clauze abuzive, salariatul sau inspectoratul teritorial de muncă pot sesiza instanţa competentă, aceasta din urmă putând anula total sau parţial clauza, diminuând efectele clauzei de neconcurenţă la limitele legale admise. În cazul nerespectării, cu vinovăţie, a clauzei de neconcurenţă, salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizaţiei şi, după caz, la daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului. Dovada prejudiciului suferit ca urmare a nerespectării clauzei de către salariat şi implicit cuantumul daunelor-interese aparţine angajatorului. Bibliografie: 1. Ştefănescu, I.T., Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007, p Ţop, D., Tratat de dreptul muncii, editura Wolters Kluwer, Bucureşti, Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurentei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare. 4. Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 5. Ghigheci, C.C., O privire comparativă asupra incriminării faptelor de concurenţă neloială, în Dreptul nr. 11/2007, p Cepoi, P., Combaterea concurenţei neloiale o temă mereu actuală, în Profil: Concurenţa, nr. 2/2007, p Turcu, I., Teoria si practica dreptului comercial român, vol. II, Editura Lumina Lex. Bucureşti, Căpăţână, O., Dreptul concurenţei comerciale, Concurenţa onestă, Editura Lumina Lex, Turcu, I., op.cit., 10. Prescure, T., Curs de dreptul concncurenţei comerciale, Editura Rosetti, Bucureşti, Constantinescu, V., Totul despre concurenţa neloială, Editura Rentrop&Straton, Bucureşti, Cepoi, P., op. cit, p Ştefănescu, I.T., op. cit., vol. I, p Girdo, R., Despre unele tendinţe privind încălcarea libertăţii muncii şi a dreptului la muncă, în Revista română de dreptul muncii, nr. 1/2002, p Consiliul Concurenţei România 81

83 15. I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr din 25 martie Ţop, D., Tratat op. cit., p Ţiclea, A., Tratat de dreptul muncii. Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007, p Dimitriu, R., Obligaţia de fidelitate în raporturile de muncă, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001, p Ştefănescu, I.T., Modificările Codului muncii comentate, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p Voiculescu, N., Dreptul muncii.,editura Wolter Kluwers,Bucureşti, 2007, p. 43. CONCURENŢA 82

84 Consiliul Concurenţei din România sprijin şi îndrumător în materia ajutorului de stat Lucian Stroe, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România Intensificarea colaborării Consiliului Concurenţei cu autorităţile şi instituţiile publice furnizori şi beneficiari de ajutor de stat începând cu data de 1 ianuarie 2007 (data aderării României la Uniunea Europeană) reprezintă o consecinţă directă a rolului acestei instituţii ca autoritate de contact în raporturile dintre Comisia Europeană şi respectivele entităţi, rol consfinţit prin prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, cu modificările şi completările introduse prin efectul Legii nr. 137/2007. Asigurarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România la nivel european în domeniul concurenţei se realizează şi prin acordarea permanentă de asistenţă tehnică de specialitate, inclusiv în procesul de elaborare a actelor normative sau administrative prin care se instituie măsuri de natura ajutorului de stat. Colaborarea directă dintre Consiliul Concurenţei şi instituţiile furnizoare de ajutor de stat, a demonstrat oportunitatea creării unui colectiv de lucru, la nivel naţional, care să grupeze experţii în ajutor de stat din instituţiile publice. Demarat încă din anul 2008, Programul Reţeaua Naţională de Ajutor de Stat (ReNAS) reprezintă materializarea acestei tendinţe de intensificare a colaborării inter-instituţionale şi are ca obiectiv, printre altele, creşterea nivelului de pregătire şi informare a tuturor celor implicaţi. Pentru aceasta, echipa Programului ReNAS utilizează o varietate de metode, pornind de la organizarea de seminarii, întâlniri cu furnizorii şi beneficiarii, continuând cu editarea periodică de culegeri de legislaţie şi ghiduri în domeniul ajutorului de stat, şi terminând cu crearea şi actualizarea permanentă a unei pagini de internet dedicată în exclusivitate ajutorului de stat. Gândită a funcţiona bilingv (în vederea creşterii accesibilităţii, informaţia este prezentată atât în limba engleză, cât şi în limba română), pagina de internet este disponibilă celor potenţial interesaţi la adresele web: şi În vederea acoperirii cât mai complete a necesităţilor de informare ale potenţialilor utilizatori, informaţiile postate pe pagina de internet prezintă atât Consiliul Concurenţei România 83

85 CONCURENŢA 84 aspecte generale privind activitatea derulată de inspectorii Consiliului Concurenţei (avize pe notificări şi fişe de informaţii, clarificări, consultanţă acordată furnizorilor şi beneficiarilor de ajutor de stat în vederea adoptării de acte normative şi administrative şi a creşterii nivelului de absorbţie al fondurilor comunitare etc.), cât şi informaţii complete în domeniul ajutorului de stat. Sunt prezentate elemente generale privind definirea ajutoarelor de stat şi compatibilitatea acestora cu prevederile Tratatului Uniunii Europene, precum şi câteva aspecte privind evaluarea primară a potenţialelor ajutoare de stat de către furnizori. De asemenea, pagina de web prezintă informaţii referitoare la procedurile de avizare ale notificărilor şi informărilor aferente schemelor de ajutor de stat exceptate de la obligaţia de notificare, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 800/2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu Piaţa comună în aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE (Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare). Pentru facilitarea activităţii de raportare a ajutoarelor de stat şi a ajutoarelor de minimis acordate, furnizorii pot descărca formularistica aferentă şi pot să se instruiască în vederea completării corecte a acestora. Partea generală a site-ului este completată de o rubrică conţinând articole şi publicaţii din domeniul ajutorului de stat editate de Consiliul Concurenţei. Aici pot fi găsite şi cele trei volume ale culegerii de legislaţie Cadrul comunitar şi naţional în domeniul ajutorului de stat, precum şi ghidurile: Ghid privind întocmirea evidenţelor specifice în domeniul ajutorului de stat, Categorii de ajutoare de stat exceptate de la obligaţia notificării şi Ajutorul de stat în cazul vânzărilor de terenuri şi clădiri de către autorităţile publice, publicaţii realizate în cadrul Programului ReNAS. Cei interesaţi pot găsi răspunsuri la cele mai frecvente întrebări din domeniul ajutorului de stat, precum şi informaţii complete referitoare la personalul Consiliului Concurenţei implicat în activităţile de monitorizare şi de acordare de asistenţă tehnică de specialitate în domeniul ajutorului de stat. Astfel, sunt nominalizate persoanele responsabile pe categorii de ajutoare de stat şi sunt indicate telefoanele şi adresele de corespunzătoare. În ceea ce priveşte problematica ajutorului de stat, privită în mod global, pagina de web a Reţelei Naţionale de Ajutor de Stat oferă acces liber tuturor celor interesaţi la întreaga legislaţie naţională şi comunitară din domeniul ajutorului de stat. Un sector special este rezervat reglementărilor comunitare care vizează măsurile de combatere a efectelor actualei crize economico-financiare globale. În vederea asigurării transparenţei activităţii Consiliului Concurenţei, pagina de internet este actualizată permanent cu deciziile Comisiei Europene în domeniul ajutorului de stat şi cu lista schemelor de ajutor de stat şi de minimis aflate în derulare la nivel naţional. Măsurile de sprijin implementate de către furnizori au asociate baza legală, obiectivul, data intrării şi ieşirii din vigoare, forma de acordare a ajutorului, precum şi categoria de întreprinderi căreia i se adresează fiecare în parte. Textul măsurii de sprijin este şi el disponibil pe site.

86 O facilitate recent introdusă pe pagina de web o reprezintă posibilitatea de căutare în baza de date a măsurilor de sprijin în vigoare, în funcţie de o serie de criterii, dintre care menţionăm: tipul de activitate pentru care se doreşte finanţare (inclusiv în funcţie de codul CAEN asociat), instituţia furnizoare de ajutor de stat, categoria de întreprindere şi obiectivul ajutorului. Funcţia de căutare a fost concepută pentru a veni în sprijinul tuturor agenţilor economici dornici de a accesa facilităţile puse la dispoziţie de către furnizori. Considerăm că implementarea funcţiei de căutare este în măsură să impulsioneze accesarea fondurilor comunitare, oferind potenţialilor beneficiari informaţii generale despre oportunităţile de finanţare existente, concentrate într-o singură sursă de informare. Nu în ultimul rând, pagina de web a Reţelei Naţionale de Ajutor de Stat oferă acces facil specialiştilor la toate noutăţile în domeniul ajutorului de stat, în condiţiile în care o întreagă secţiune a site-ului este dedicată noutăţilor şi evenimentelor. Multitudinea informaţiilor ce se regăsesc pe pagina de internet şi actualizarea permanentă au transformat site-ul Reţelei Naţionale de Ajutor de Stat într-o sursă valoroasă de date la nivel naţional, accesată de un număr din ce în ce mai mare de persoane interesate. Rolul şi importanţa paginii de web au sporit semnificativ începând cu anul 2010, odată cu demararea campaniei televizate dedicate, organizate cu sprijinul Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Astfel, accesarea paginii de internet a sporit continuu, înregistrându-se în ultimele luni un număr de circa de vizitatori din 35 de ţări. Pagina de internet este într-o continuă evoluţie, adaptându-se permanent modificărilor legislative naţionale şi comunitare, precum şi cerinţelor utilizatorilor. Consiliul Concurenţei România 85

87 Aspecte actuale ale concurenţei în serviciile de transport marfă - cu un studiu de caz Prof. dr. Dorina Tănăsescu Ec. Virginia Constantin Universitatea Valahia, Târgovişte - România Abstract Romania has a transport extracapacity, specially by road. The inland competition is completed, in present, with competition played by European transmission system operators. In this situation, the frame of strategies based on well known direct and subtitutional competitors is becoming critical to outlast the middle and micro firms in economical crisis conditions. The knowledge of unsatisfied needs by the competitors allows the diversification of services line and the improvement of their quality, growing the competitiveness of economical agent. The use of the the latest technologies and the informations management become indispensable instruments to counteract the competitor actions. A. Introducere CONCURENŢA Transportul are o importanţă deosebită într-o infrastructură logistică, din motive cum ar fi: - costurile; - timpul de indisponibilitate a mărfurilor în timpul transportului; - implicaţiile întreruperilor de flux; - partea de risc pe care o induce în evaluarea calităţii totale şi în general, în evaluarea performanţei lanţului logistic. 2. Oferta de transport, la rândul ei, este multiplă în privinţa: - mijloacelor pe care le utilizează; - căilor de comunicaţie pe care le foloseşte; - mărimii întreprinderilor care efectuează prestaţia de transport. 3. Alegerea mijlocului de transport este, în consecinţă, strategică, şi face parte din decizia globală de implantare a unei infrastructuri logistice care include numărul, poziţia geografică, dimensiunile şi tipologia depozitelor.

88 Ponderea tarifului de transport în costul complet al lanţului logistic a fost evaluat de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în documentul Referitor la Rezoluţia IRU Nu există comerţ fără transport rutier adoptată în unanimitate de Adunarea Generală a IRU din 4 noiembrie 2005 de la Geneva. În această rezoluţie se arată că: Transportul este un motor esenţial al progresului economic şi social deoarece deplasează mărfurile şi persoanele şi contribuie la performanţa serviciilor pe plan mondial. Sectorul logistic participă cu aproximativ 6% la PIB-ul mondial, cu o valoare totală a operaţiunilor de logistică depăşind 10% din comerţul mondial. În consecinţă, contribuţia activităţilor logistice naţionale şi internaţionale, care asigură mobilitatea mărfurilor pe planetă se ridică la mai mult de 2000 miliarde dolari SUA în Transportul de mărfuri pe şosea reprezintă partea centrală a lanţului logistic, fie că este considerat individual, fie în cadrul operaţiunilor multimodale. La nivel mondial, camioanele transportă în jur de 80 % din încărcături pe rutele terestre. Astfel, orice măsură de facilitare a transportului rutier are un impact benefic şi durabil asupra progresului economic şi social şi a bunăstării naţiunilor. 4. Costul transportului poate fi exprimat: - pe kilometru parcurs; - pe greutate sau volum transportat; - pe număr de încărcături (colete, palete etc.) transportate; - pe greutate-kilometru transportată (în general, la tonă-km). 5. Pentru distanţe şi greutăţi mari (dar şi pentru cantitatea de carburant şi gaz cu efect de seră emis), ordinea de preferinţă în ceea ce priveşte costul transportului diferitelor moduri de transport va fi, în general, următoarea: - transport maritim sau fluvial; - transport feroviar; - transport rutier; - transport aerian. Trebuie constatat că în ceea ce priveşte viteza, ordinea este inversă. 6. Calitatea transportului reprezintă un concept relativ, care acoperă mai multe noţiuni, mai mult sau mai puţin controlabile: - durata transportului, care nu este pe deplin controlabilă în ceea ce priveşte alegerea unui mod de transport sau anticipând eventualele riscuri (greve, lucrări de infrastructură, riscuri climatice etc.); durata întreruperii fluxului este inclusă în termenul de livrare ; - capacitatea de a menţine marfa transportată în bună stare (fără deteriorare, furt, avarie etc.); - impactul asupra mediului (fragmentare ecologică, şosele deteriorate, emisii de gaz cu efect de seră, poluarea indusă prin ciclul de viaţă al vehiculului etc.). Diverse etichete (EMAS Eco Management and Audit Scheme, ISO etc.) integrează calitatea mediului şi îmbunătăţirea continuă în acest domeniu. Consiliul Concurenţei România 87

89 Alegerea unui mod de transport nu depinde întotdeauna doar de criteriile dorite de expeditori. Absenţa sau ineficacitatea relativă sau temporară a infrastructurilor necesare impune uneori alegerea unei variante mai puţin favorabile. 7. Având în vedere importanţa transportului rutier la nivel european, în cadrul UE există o preocupare specială pentru acest domeniu, manifestată prin elaborarea unei legislaţii unitare; au fost adoptate o serie de reglementări referitoare la obligaţiile transportatorului, exonerarea de răspundere a acestuia, limitarea responsabilităţii, timpii de condus, durata deplasării, interdicţii de circulaţie etc. Oferta de servicii de transport este alcătuită din ansamblul prestaţiilor prin intermediul cărora se realizează deplasarea mărfurilor dintr-un loc în altul. Ea include, pe de o parte, transportul propriu-zis al mărfurilor având drept suport mijloacele de transport şi activităţi auxiliare (încărcare-descărcare, aranjare), iar pe de altă parte infrastructura corespunzătoare, fără de care nu este posibilă realizarea prestaţiei propriu-zisă. 8. Nevoia de transport de mărfuri este dependentă într-un înalt grad de activitatea productivă. În acest caz apar o serie întreagă de diferenţieri care au la bază, în special, natura mărfurilor, repartiţia geografică a furnizorilor şi beneficiarilor, etc. Deosebit de interesantă este urmărirea relaţiei dintre cererea de transport şi distanţa la care se transportă mărfurile, precum şi relaţia care apare între distanţă şi urgenţa nevoii care se exprimă în cadrul pieţei. 9. Liberalizarea transportului aerian a dus la intensificarea concurenţei şi la scăderea preţurilor şi a permis creşterea numărului de legături între statele membre. De asemenea, UE promovează proiectele majore de infrastructură de transport, cunoscute sub numele de reţele transeuropene (RTE). Printre proiectele prioritare se numără: CONCURENŢA 88 - înlăturarea blocajelor existente pe principala cale navigabilă interioară pe axa est-vest, care face legătura între Rin, Main şi Dunăre; - un program de regularizare a traficului pe liniile de navigaţie congestionate din zonele de coastă ale UE; - modernizarea anumitor linii feroviare pe axa nord-sud şi est-vest. Problemele din sectorul transporturilor nu pot fi rezolvate doar prin liberalizare. Este vorba, de exemplu, despre preponderenţa transportului rutier faţă de alte forme de transport, despre poluare şi fragmentarea sistemelor de transport, inclusiv a legăturilor cu regiunile îndepărtate şi între reţelele naţionale, etc. B. Criza economică şi perspectivele transportului de marfă în piaţa europeană 10. UE a încurajat libertatea de circulaţie prin deschiderea pieţelor naţionale şi prin înlăturarea obstacolelor fizice şi tehnice. Însă structura actuală a sectorului transporturilor şi ritmul de creştere al acestuia nu pot fi menţinute pe

90 termen lung. Transportul rapid, eficient şi ieftin de mărfuri este un element central pentru atingerea obiectivului Uniunii, şi anume economia dinamică şi coeziunea socială. Sectorul transporturilor generează, în termeni de produs intern brut (PIB), 10% din bogăţia UE şi oferă peste zece milioane de locuri de muncă. 11. Creşterea constantă a mobilităţii exercită presiuni puternice asupra sistemelor de transport. În consecinţă apar congestii, în special ale traficului rutier şi aerian, care reduc eficienţa economică, măresc consumul de combustibil şi accentuează fenomenul de poluare. 12. Deşi numeroase aspecte ale politicii privind transporturile depind de guvernele naţionale, este normal ca piaţa unică europeană să dispună de o infrastructură unică de transport. De aceea, pieţele de transport naţionale de pe teritoriul Uniunii au fost deschise concurenţei, în special în sectorul rutier şi aerian şi, la o scară mai redusă, în cel feroviar. Prin urmare, camioanele pot opera acum şi în alte ţări decât cea de origine, nefiind nevoite să se întoarcă din cursele internaţionale fără încărcătură. 13. În UE, 44% din transportul de mărfuri se efectuează pe cale rutieră, în comparaţie cu 39% pe rute maritime de scurtă distanţă, 10% pe cale feroviară şi 3% pe căi navigabile interioare. Transferul mărfurilor dinspre transportul rutier spre alte forme mai puţin poluante este elementul central al unei politici de transport durabile. O altă prioritate este integrarea mai multor tipuri de transport, prin combinarea transportului pe şosea - cale ferată, mare - cale ferată sau cale ferată - calea aerului. 14. Într-o economie de piaţă democratică, guvernele naţionale sau organismele UE nu pot impune trecerea de la transportul rutier la cel feroviar (oricât de dorită ar fi această măsură). De aceea, acest transfer modal trebuie susţinut prin investiţii în alte modalităţi de transport, astfel încât acestea să poată prelua fluxul masiv de mărfuri sau prin aplicarea unor sisteme tarifare care să reflecte costul real al utilizării transportului rutier, încurajând astfel o migraţie naturală către forme alternative de transport. Obiectivul este de a transfera transportul de mărfuri de pe şosea pe calea ferată şi de a utiliza mai degrabă trenul decât avionul pentru a efectua deplasări pe distanţe scurte. Transportul feroviar reprezintă o prioritate. Trenurile de marfă din UE călătoresc, în prezent, cu o viteză medie de 18 km/h. Dacă se doreşte o creştere a ponderii transportului feroviar de mărfuri, este necesară mărirea vitezei şi ameliorarea calităţii serviciilor de cale ferată. [a se vedea europa.eu/ pol/ trans/index_ro.htm]. 15. Integrarea României în Uniunea Europeana a adus o serie de avantaje pentru industria transporturilor: piaţa externă a devenit mai atractivă datorită eliminării controlului vamal la graniţe, timpii de inventariere şi distribuţie a Consiliul Concurenţei România 89

91 mărfurilor au scăzut, iar in privinţa volumului operaţiilor se remarcă orientarea spre transportul mărfurilor cu volum mai mic şi cu valoare mai mare. Pentru România, integrarea a adus şi avantajul unei creşteri economice în această industrie, prin crearea de oportunităţi de afaceri pentru transportatorii români, ale căror costuri sunt reduse în comparaţie cu cele ale jucătorilor europeni. Concurenţa relativ crescută pe piaţa transporturilor determină o creştere a calităţii serviciilor oferite, a profesionalismului şi a numărului serviciilor specializate din aceasta industrie [a se vedea Într-o perioadă de criză economică toate companiile de transport din Europa se confruntă cu dificultăţi. Transportul este o componentă esenţială a economiei europene, reprezentând aproximativ 7% din PIB şi asigurând mai mult de 5% din totalul locurilor de muncă din UE. Este nevoie de investiţii în acest sector, iar Uniunea are un rol important prin bugetul pe care îl alocă pentru investiţii, astfel încât să avem un transport mai puţin poluant, mai inteligent, mai rapid şi mai sigur. Traficul este congestionat în mai multe zone UE. Dezvoltarea transportului de marfă a pus presiune pe infrastructurile de transport existente în Uniunea Europeană, astfel că asistăm la congestionarea în continuare a traficului în multe zone ale Uniunii. Iar estimările arată că ne putem aştepta la creşterea cu mai mult de 50% a transportului de marfă până în [a se vedea Criza financiară afectează atât transportul intern cât şi pe cel internaţional de marfă şi de persoane, companiile din domeniu asteptându-se la o scădere a activităţii până la sfârşitul anului, faţă de anul anterior. Astfel, numărul curselor este din ce în ce mai redus, lucru care se poate observa şi urmărind traficul mult mai relaxat decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. S-a ajuns în această situaţie din cauza problemelor cu care se confruntă economia, în special industria şi serviciile, iar una din soluţiile reale ar putea fi revigorarea agriculturii prin facilitarea accesării fondurilor europene şi a acordării subvenţiilor de la stat. Cu atât mai ingrijorător este faptul că numărul mărfurilor publicate la cele mai importante burse este,în prezent, în jur de o mie, pe când anul trecut în aceeasi perioadă, depăşea zece mii. CONCURENŢA Criza nu afectează doar companiile mici, ci şi pe cele mari, companii care au anunţat disponibilizări şi care au cerut ajutor din partea statului pentru a reuşi să supravieţuiască în condiţiile actuale ale pieţei. În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale, a reieşit că transporturile internaţionale au o activitate mult mai scăzută faţă perioada precedentă, criza economică fiind simţită acut în rândul firmelor de transport. Marea majoritate a operatorilor de transport internaţional sunt obligaţi să disponibilizeze oameni (o parte dintre firme au disponibilizat deja un număr destul de important).

92 19. Unul din motivele crizei în transportul intern şi internaţional de marfă îl reprezintă restrângerea activitaţii din domeniul auto şi implicit al comenzilor, precum şi întârzierea plăţilor şi majorarea termenelor de plată, operatorii de transport confruntându-se cu mari probleme din lipsă de lichidităţi. 20. Efectele crizei economice existente atât la nivelul ţării noastre cât şi la nivelul întregii Uniuni Europene au fost determinate, în primul rând, de salariile mari pe care le-au câştigat peste hotare specialiştii din transporturi. Experţii în resurse umane au apreciat piaţa respectivă ca fiind una extrem de dinamică, într-o continuă schimbare, o piaţă pentru care se caută mii de oameni care să lucreze în domenii ca achiziţii, logistică, aprovizionare, dispecerat, organizare, distribuţie, intermediere, curierat, servicii. Unii dintre cei mai căutaţi specialişti erau şoferii de TIR. Astfel, statisticile arată că cele mai solicitate job-uri au fost: şef serviciu achiziţii, gestionar depozit, asistent logistică, operator facturare, referent marketing/exporturi, responsabil aprovizionare, agent/reprezentant vînzări, şofer distribuţie, curier, şofer pentru transporturi internaţionale. 21. Pentru a diminua cât mai mult efectele crizei economice care ar putea afecta chiar şi cele mai mari firme de transport, efecte generate de o lipsă acută de lichidităţi, apreciem că se impune o diminuare atât a costurilor cu personalul cât şi a costurilor de transport efectiv într-o anumită perioadă şi care nu trebuie sa depăşească veniturile încasate în acea perioadă [a se vedea ARR - Evolutia_transportului_rutier_ ComanMelus]. C. Studiu de caz pentru fixarea unor caracteristici ale pieţei de referinţă, axat pe exemplul KLG Europe Logistics SRL 22. Se consideră cazul unei vechi firme de transport (cca. 100 ani), Kuijken Logistics Group BV., cu sediul în Olanda şi locaţii in Olanda, UK, România şi China; societatea are 600 de angajaţi, 130 de camioane proprii şi o capacitate generală de depozitare de mp. Este certificată ISO 9001, TAPA, AEO şi este membră a mai multor organizaţii internaţionale de transportatori. Firma dispune de o reţea proprie de birouri precum şi de parteneri consacraţi, strategic amplasaţi în cele mai importante zone de interes pentru traficul de marfă. Experienţa dobandită în cei peste 90 de ani de activitate desfăşurată în logistică şi transporturi internaţionale recomandă firma drept una dintre cele mai sigure şi performante companii de profil din Europa. 23. KLG Europe Logistics SRL, filiala din România a Grupului KLG Europe, este fondată în anul 2005 şi are 6 filiale situate strategic în Bucureşti, Timişoara, Târgu-Secuiesc, Constanţa, Cluj-Napoca şi Craiova. Consiliul Concurenţei România 91

93 24. La sfârşitul anului 2009 societatea a avut o cifră de afaceri de 14 milioane de euro. În organizarea transportului, pe lângă transportul propriu-zis, se includ şi activităţi conexe acestuia, cum ar fi: depozitarea mărfii, obligaţiile vamale (declaraţii ş.a.), controlul mărfurilor, executarea dispoziţiilor privind încasarea sumelor cuvenite comitentului (client). Pachetul de servicii conţine: - logistică (depozitare şi servicii cu valoare adăugată, comisionare vamală, servicii IT performante capabile să ofere informaţia în timp real); - distribuţie paneuropeană şi internaţională (linii regulate şi directe de grupaj din/spre Olanda, Belgia, Germania, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Grecia, ţările nordice etc.); - transport pe teritoriul României, utilizând locaţii de cross docking din Bucureşti, Timisoara, Târgu Secuiesc, Cluj, Craiova, şi Constanţa; - transport internaţional maritim şi aerian precum şi transporturi speciale (agabaritice, chartere/pe mare sau aer etc.). Se pot organiza şi livrări directe (din şi către orice locaţie din România). Serviciul de distribuţie naţională în regim de grupaj oferă un timp de tranzit de ore oriunde în România. 25. Printre clienţii principali ai firmei se numără Domo - vânzare electronice - electrocasnice, Timken Romania SA - producerea de rulmenţi, aliaje din oţel legate de componente şi subansamble, 3M Romania SRL - tehnologie diversificată pt. companii, Adidas Romania SRL - fabricare pantofi sport, LG Electronics Romania SRL - fabrică produse electronice, Dohler Romania SRL - asigură ingrediente pt. industria alimentară, IPSO SRL - importator pt. România de autovehicule Renault şi importator de subansamble pt. maşini agricole Kuhn, Panasonic România - fabrică produse electronice, Cameron România SA - fabrică echipament petrolier, GondRand - agent transport şi logistică, MiniTransport - agent transport şi logistică. Printre clienţii KLG se numără şi subcontractori de transport şi logistică. CONCURENŢA În cadrul transportul rutier (camioane dedicate şi grupaje, import şi export) se detaşează următorii concurenţi principali: DB Schenker, CEVA Logistics, Partener TransRomania, Cargus, Kuhne Nagel, DHL, Geodis, Gebruder Weiss, DSV Solutions, FM Logistic, Delamode, LKV, Gefco, Carlberson Romania, PNG Distribution şi TNT. Pe piaţă, firmele concurente îşi dispută, pe de o parte, furnizorii de mărfuri, prestatorii de servicii, creditele, forţa de muncă, etc. şi, pe de altă parte, clienţii, fiecare din ele căutând să-şi asigure inputurile necesare şi plasarea produselor proprii în condiţii cât mai avantajoase. Concurenţa propriu-zisă se desfăşoară între întreprinderi în calitatea lor de ofertant. Gama mijloacelor şi instrumentelor utilizate în lupta de concurenţă este extrem de largă, mergând de la cele legale până la cele ilegale. În general, acestea se delimitează în jurul

94 celor patru piloni (4P) pe care se sprijină marketingul: produs, preţ, plasare (în sens de distribuţie) şi promovare. Diferenţele între concurenţi în cea ce priveşte produsul pot viza calitatea şi prezentarea, mărcile service-ul, comunicaţiile cu privire la produs, imaginea, etc. Acestea îşi pun amprenta asupra preţurilor, după cum preţurile pot acţiona în mod independent prin nivelul lor ca instrument al competitivităţii. De asemenea KLG are şi o serie de concurenţi puternici pe piaţa serviciilor de transport şi logistică din punct de vedere salariaţi şi din punct de vedere clienţi. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt: DB Schenker Romtrans, Kuhne Nagel, DSV Solutions, FM Logistic, DHL, TNT, Gebruder Weiss, Delamode. 27. Un model de analiză SWOT a unei firme poate fi următorul: a. Puncte tari: 1. posibilitatea de a oferi servicii integrate; 2. existenţa a mai multe hub-uri care asigură flexibilitate şi un serviciu de Track and Trace (urmărirea mărfii), mai ales pentru livrările în România; 3. o echipa de profesionişti şi reputaţie bună pe piaţă; 4. reţea de transport rutier cu susţinerea de servicii auxiliare; 5. stabilitate financiară; 6. flexibilitate, adaptabilitate uşoară la alte sisteme de operare; 8. preţuri scăzute fără afectarea calităţii serviciilor; 9. cunoaşterea pieţei locale, monitorizarea concurenţei. b. Puncte slabe: 1. lipsa de birouri proprii în aeroporturi; 2. lipsa serviciilor proprii de vamă; 3. deficit de personal în departamentele operaţionale intern/ internaţional; 4. structura organizaţională a vânzărilor neadaptată structurii operaţionale; 5. lipsa unui sistem informaţional integrat; 6. echipa de vânzări insuficient motivată; 7. lipsa certificării ISO. c. Oportunităţi: 1. lansarea de produse noi; 2. din cauza crizei, chiar şi clienţii mari au renunţat a aduce marfa pe camioane dedicate (scăderea numărului acestui tip de comenzi), optând pentru grupaje (tip de transport care este un punct forte al firmei); 3. afilierea la WCA (World Cargo Alliance); 4. participarea la conferinţele ECA în sprijinul promovarii imaginii firmei in lume. d. Ameninţări: 1. criza economică globală cu efecte puternice asupra coeficientului cash flow al firmei; Consiliul Concurenţei România 93

95 2. scăderea volumului transporturilor în domeniile IT si electrocasnice (30-50% faţă de primul trimestru al anului 2008); 3. scăderea dramatica a preţurilor, multe firme de transport practicând preturi de dumping. D. Strategia de piaţă considerată optimă pentru perioada Strategia de marketing desemnează liniile definitorii ale atitudinii şi conduitei întreprinderii în vederea atingerii anumitor obiective. Modalitatea de punere în aplicare a strategiei este domeniul tacticii de marketing. Aceasta implică acţiuni practice prin care întreprinderea îşi pune în valoare potenţialul, adaptându-se totodată condiţiilor concrete ale pieţei, astfel încât, pas cu pas, să se îndrepte spre obiectivele strategice pe care şi le-a propus. [a se vedea C. Florescu si colab., Marketing, ed. Marketer, Bucuresti, 1992]. 29. Strategiile de piaţă elaborate şi adoptate în activitatea firmei au caracter dinamic; de asemenea, firma poate opta pentru formularea unei strategii unice pentru toate produsele şi toate activităţile sale sau poate elabora strategii diferenţiate, pe produse sau grupe de produse. Poziţia fi rmei faţă de Dinamica pieţei Strategia creşterii Strategia menţinerii Strategia restrângerii Fig.1. Clasificarea strategiilor de piaţă CONCURENŢA Elaborarea une strategii de piaţă reprezintă o activitate complexă, care necesită competenţă, experienţă, o bună cunoaştere a pieţei etc. şi care are drept scop elaborarea unor decizii adecvate pentru firma în cauză [a se vedea C. Florescu si colab., Marketing, ed. Marketer, Bucuresti, 1992]. Dintre toate componentele politicii de marketing, strategia de piaţă reprezintă elementul cel mai important, având în vedere faptul că numai printr-o adaptare dinamică la mediul economico-social este posibilă fundamentarea corectă şi a celorlalte componente. Ea va trebui să reunească toate funcţiile marketingului: studierea cerinţelor pieţei, adaptarea activităţii economice la aceste cerinţe, satisfacerea lor în condiţiile obţinerii unei eficienţe cât mai bună pentru întreprindere. 31. În funcţie de cota de piaţă pe care o deţine, o întreprindere poate să ocupe una din următoarele poziţii:

96 - Firmă Lider ; - Firmă Challenger ; - Firmă Urmăritor ; - Firmă Mică. [a se vedea Philip Kotler, Gary Armstrong, John Saunders, Veronica Wong, Principiile Marketingului, Ed. Teora, Bucureşti, 1998, p ]. 32. Elaborarea strategiei de piaţă a întreprinderii presupune parcurgerea etapelor din figura de mai jos. Figura 2. Procesul de elaborarea a strategiei de piaţă. [Sursa: Adaptare după Philip Kotler, OP.CIT, p.122] 33. Un element special care îşi pune amprenta asupra strategiei de piaţă a întreprinderii, este vârsta întreprinderii, adică faza din ciclul de viaţă al întreprinderii în care ea se află la un anumit moment. 34. Alternativele strategice pe care le poate alege întreprinderea depind în cea mai mare parte de poziţia întreprinderii pe piaţă. Identificarea strategiei ce se doreşte a fi utilizată de o întreprindere presupune alegerea de către aceasta a cel puţin două elemente: atitudinea faţă de clienţi şi poziţia faţă de concurenţă. Alegerea strategiei de piaţă presupune, din partea conducerii întreprinderii, realizarea unei analize pe mai multe niveluri. Consiliul Concurenţei România 95

97 Figura 4. Etapele alegerii strategiei de piaţă Sursa: [C. Florescu, Marketing, Ed. Marketer, Bucuresti,1992] CONCURENŢA Din punct de vedere al analizei structurii pieţei, importante sunt determinarea numărului de segmente, a mărimii acestora precum şi a preferinţelor consumatorilor din cadrul fiecăruia. Un alt factor de influenţă al strategiei de piaţă îl reprezintă atitudinea întreprinderii faţă de structura pieţei. Ţinând cont de numărul de segmente de pe piaţă şi având în vedere modul de abordare al acestora, de către întreprindere, există posibilitatea alegerii din trei variante strategice: - Strategia nediferenţiată, se poate utiliza atunci când întreprinderea se adresează pieţei în mod global, fără a ţine seama de eventualele sale structuri. Acest tip de strategie este specific întreprinderilor aflate la începutul existenţei sau a celor ce exercită un monopol pe piaţă; - Strategia diferenţiată, se poate alege în cazul întreprinderilor care doresc să-şi satisfacă clienţii cu produse, servicii, preţuri, modalităţi de distribuţie şi de promovare specifice fiecărui segment în parte; - Strategia concentrată, apare atunci când întreprinderea se raportează la un singur segment sau la un număr limitat de segmente, adaptându-şi oferta specificului acestuia sau acestora. 36. Un ultim factor de analiză, ce reprezintă totodată şi un criteriu de alegere a strategiei, îl reprezintă poziţia întreprinderii faţă de concurenţă. Concurenţa se analizează cu mare atenţie de către managementul firmei, utilizând diverse metode (BCG, General Electric, SWOT etc.) care să permită identificarea atât a celor care ar putea fi atacaţi cât şi a celor cu care ar trebui să se evite o confruntare directă.

98 În cazul acestui criteriu trebuie avut în vedere faptul că trebuie identificată mai întâi capacitatea pieţei (efectivă şi potenţială) şi apoi partea ce revine (cotele de piaţă) fiecăruia dintre competitori. În funcţie de aceste elemente se poate alege între două variante strategice de bază: a) Strategia ofensivă este utilizată, de regulă, de întreprinderile puternice, cu poziţii consolidate în cadrul pieţei (lideri, challengeri) sau de întreprinderile noi care dispun, la un anumit moment, de un avantaj competitiv deosebit. Printr-o atitudine ofensivă faţă de ceilalţi concurenţi, întreprinderea doreşte, de fapt, îmbunătăţirea poziţiei pe piaţa respectivă prin creşterea cotei de piaţă. Există mai multe variante ofensive (de atac), funcţie de poziţia pe piaţă a întreprinderii şi de obiectivele urmărite (ofensivă preventivă, contraofensivă, ofensivă prin evitare, ofensivă frontală etc.). b) Strategia defensivă este recomandată întreprinderilor cu o poziţie relativ modestă în cadrul pieţei sau celor car, ajungând pe o anumită poziţie, doresc să şi-o păstreze. Această strategie se poate concretiza în două variante: una care urmăreşte menţinerea cotei de piaţă şi una care are în vedere posibilitatea restrângerii cotei de piaţă. 37. Din documentarea studiului de caz mai notăm aici, ca fiind deosebit de relevante, unele măsuri practice adoptate recent de către firma respectivă (şi de către alte firme concurente) în vederea susţinerii luptei concurenţiale: - selectarea mai atentă a colaboratorilor şi negocierea unor contracte/parteneriate pe termen lung (min. 1 an), astfel încât să reziste mai bine la eventualele fluctuaţii de pe piaţă; - găsirea de noi clienţi cu trafic regulat; - focusarea vânzărilor spre creşterea exporturilor (dedicate sau grupaje) precum şi către clienţi mai atractivi (companii multinaţionale, servicii integrate, etc.); - fidelizarea clienţilor prin creşterea volumului prestabil, oferirea de servicii integrate, creşterea calităţii şi diversificarea gamei de servicii; - îmbunătăţirea colaborării cu partenerii (inclusiv înţelegeri dedicate) pentru creşterea traficului: creşterea numărului de clienţi noi care pot genera şi alte vânzări (vânzări legate); creşterea volumului de trafic al clienţilor existenţi; - promovarea agresivă a transporturilor în regim LCL, atât pentru clienţi cât şi pentru armatori; - focusarea spre clienţi care sa aibă trafic aerian mai intens; - îmbunătăţirea relaţiei cu partenerii în scopul realizării unor costuri mai mici care să alinieze preţurile firmei la cele ale concurentei; - tarife competitive şi negocieri contractuale flexibile cu cărăuşii, armatorii, reţeaua europeană, etc.; - analizarea periodică a reglementărilor, procedurilor şi instrucţiunilor naţionale referitoare la serviciile de transport, în special în privinţa armonizării cu cerinţele si recomandările Uniunii Europene, şi înaintarea unor propuneri către autorităţile naţionale (inclusiv către autoritatea de concurenţă din România). Consiliul Concurenţei România 97

99 38. Compania respectivă susţine că este pregătită să răspundă fulger unor atacuri frontale din partea concurenţei, cu repercursiuni evidente pe termen scurt, la nivelul politicilor de preţ, de promovare, de distribuţie şi de parteneriate strategice. E. Concluzii parţiale 39. Transportul de marfă cunoaşte în perioada actuală o dezvoltare deosebită, datorită atât multiplelor necesităţi sociale pe care le satisface cât şi dorinţei omului modern de a scurta timpii inactivi şi de a-şi eficientiza existenţa. Dinamismul, flexibilitatea, adaptabilitatea, mobilitatea, potenţialul inovator reprezintă câteva din caracteristicile pe care întreprinderile de transport marfă le evidenţiază şi care sunt considerate esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a economiei oricărui stat. Pentru Uniunea Europeană, întreprinderile de transport marfă reprezintă un factor important de creştere economică. Constrângerile de natura economică determinate de criza globală, europeană şi naţională au avut efecte drastice pentru serviciile de transport, (scăderea producţiei de mărfuri şi servicii, implicit a exporturilor şi a importurilor, creşterea taxelor şi impozitelor, etc.). Infrastructura de transport din România nu este suficient de dezvoltată şi necesită investiţii importante pentru atingerea standardelor europene. 40. Competiţia în domeniu este din ce în ce mai acerbă, ceea ce va crea probleme micilor companii autohtone, dar, în acelaşi timp, poate fi în avantajul clienţilor şi poate conduce către progres; desigur, cu utilizarea mijloacelor concurenţiale legale avizate de către Consiliul Concurenţei. Efectele globalizării se vor face simţite din ce în ce mai mult. Bibliografie selectivă: CONCURENŢA Bălan, C., Logistică, ediţia a III-a, Ed. Uranus, Bucureşti, Cetină, I., Brandabur, R., Constantinescu, M., Marketingul serviciilor - teorie şi aplicaţii, Ed. Uranus, Bucureşti, Florescu, C., Strategii în conducerea activităţii întreprinderii, Editura Independenţa, Sibiu, Florescu, C. şi colab., Marketing, Ed. Marketer, Bucuresti, Kotler, Ph., Armstrong, G., Saunders, J., Wong, V., Principiile Marketingului, Ed. Teora, Bucureşti, Moşteanu, T., Purcărea, Th., Concurenţa, Ed. Economică, Bucureşti. 7. Trout J., Diferenţiază-te sau mori, Ed. Brandbuilders, Bucureşti, *** 9. *** *** ***

100 Impactul crizei economice mondiale asupra politicii de concurenţă în economiile în curs de dezvoltare Partea întâi Drd. Daniel-Dumitru Stan, inspector de concurenţă - Consiliul Concurenţei, România Prof.univ.dr. Delia Popescu Universitatea Valahia din Târgovişte Notă: Bibliografia utilizată se găseşte la finele versiunii în limba franceză. Rezumat Studiul abordează o problemă pragmatică deosebit de complexă, investigând influenţa politicii de concurenţă asupra intensităţii şi duratei crizelor economice şi evidenţiind întrebarea dacă actuala criză economică mondială este în măsură să amâne, eventual sine die, implementarea şi aplicarea politicilor de protecţie a concurenţei economice în ţările cu economii reale şi emergente. Ca bază a analizei se examinează, deocamdată în linii generale, următoarele: - Crizele financiare privite ca amorse ale crizelor şi recesiunilor economice; - Aparenta ostilitate a crizei financiare către concurenţa economică; - Reglementare şi liberalism în perioadele de criză; - Relaxarea reglementărilor de concurenţă cu privire la instituţiile financiare (în special în domeniul ajutoarelor de stat) - fundamente economice, juridice şi administrative - limite; - Atuurile politicii de concurenţă în vremuri grele: vigilenţă, flexibilitate, coerenţă, consecvenţă; - Aplicabilitatea concluziilor studiului în ţările în curs de dezvoltare. Cuvinte cheie: criza economică mondială, politica de concurenţă, globalizare, economii emergente I. Introducere 1. Autorii prezentului studiu intenţionează să evidenţieze unele opinii cu privire la aplicarea pragmatică a reglementărilor de concurenţă din Uniunea Europeană (UE) în contextul crizei economice actuale. Totodată, este posibil Consiliul Concurenţei România 99

101 ca din completul studiului prezentat să poată fi extrase şi alte opinii evidente/ perceptibile şi, poate, pertinente. 2. Ca o declaraţie de principiu, susţinem cu convingere norma fundamentală potrivit căreia este necesar ca autorităţile de concurenţă din toată lumea să fie oricând capabile a răspunde oricăror provocări incitante aşa cum, de altfel, au făcut-o întotdeauna. În acelaşi timp, mai apreciem că astăzi este mai importantă ca oricând abordarea cu maximă eficienţă a unei funcţii esenţiale a autorităţilor de concurenţă naţionale/unionale, şi anume promovarea culturii concurenţei. 3. În SUA politica de concurenţă funcţionează de mai bine de un secol; în Europa doar de 50 de ani pentru UE, pentru Statele Membre (SM), pentru consumatori şi pentru companiile care se conformează reglementărilor legale. De la cca. 20 la începutul anilor 90 ai secolului trecut, numărul autorităţilor de concurenţă existente în lume a ajuns astăzi la cca Trendul crescător continuă (de ex., recent, reglementări naţionale antitrust au fost legalizate în India şi China) incluzând cele mai relevante economii dezvoltate sau în curs de dezvoltare şi aceasta datorită unei singure şi universale motivaţii pragmatice: deoarece politica de concurenţă contribuie la sporirea şi/sau protecţia prosperităţii economice. Această afirmaţie nu este o dogmă şi nici parte a unei teorii de laborator economic; concurenţa şi politica de concurenţă funcţionează în realitate [1]. 4. Relativ recent, în sfera noastră de interes s-au petrecut evenimente importante. Mai întâi, criza creditării (criza financiar-bancară) a zguduit pieţele, actorii politici şi publicul larg. Pe lângă (şi cu mult timp înainte de) impactul său asupra economiei reale, criza financiar-bancară a slăbit încrederea generală atât în ceea ce priveşte piaţa liberă cât şi cu privire la intervenţia statului. Mai ales că, cea dintâi măsură de criză a fost intervenţia rapidă a statelor (sub forma ajutoarelor de stat) pe anumite pieţe relevante ale serviciilor financiar-bancare. CONCURENŢA Ca o primă constatare, considerăm ca fiind evident faptul că o criză a creditării, adică o criză financiară, adică o criză apărută pe piaţa relevantă a serviciilor financiar-bancare (criză mică sau mare sau fără precedent ) a fost şi va fi întotdeauna un precursor zgomotos al unei crize economice (criză mică sau mare sau fără precedent ). 6. Mai apoi, ca rezultat direct al crizei creditării (precum şi al unei combinaţii de alte defecţiuni socio-economice), multe economii de prima mână (şi/sau de mâna a doua) şi-au încetinit parcursul sau chiar au intrat în criză economică [2].

102 În aprilie 2009, Fondul Monetar Internaţional (FMI) estima că volumul comerţului global ar putea scădea cu minim 11% în 2009 şi să rămână la acelaşi nivel în Această estimare se referă, de ex. pentru ţările în curs de dezvoltare, la sute de miliarde de dolari în exporturi nerealizate, ceea ce înseamnă dispariţia subită a unuia dintre cele mai importante fundamente ale dezvoltării în epoca modernă. În acelaşi timp, Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) estima că exporturile ţărilor în curs de dezvoltare vor scădea cu cel puţin 15,5% în 2009, deşi la summit-urile din noiembrie 2008 şi aprilie 2009 liderii primelor 20 de economii ale lumii pledau împotriva ridicării de noi bariere în calea comerţului [3]. Preţurile la alimente şi la combustibili s-au dublat din 2007 până în 2008, cu toate intervenţiile pe piaţă încercate de unele state - uneori, evoluţia ascendentă a preţurilor a fost momentan stopată, dar instalarea crizei economice a aruncat în derizoriu asemenea încercări. Recesiunea economică sporeşte presiunea publică asupra clasei politice în direcţia intervenţiei directe a statului cu privire la firmele în dificultate, precum şi relativ la şomaj şi la vulnerabilitatea consumatorilor [4]. Criza economică globală costă efectiv mii de miliarde de dolari, aduce recesiunea economică, dispariţia a milioane de locuri de muncă, pierderea încrederii în piaţa liberă, anularea speranţelor cu privire la aplatizarea vârfurilor sărăciei etc. 7. Şi, în al treilea rând - pe linia interesului nostru profesional - ne declarăm a fi de acord cu opinia avansată de către dl. Guria, Secretar General al OECD, conform căruia se pare că defecţiunile comportamentului etic în afaceri s-ar putea afla în epicentrul acestui cutremur financiar şi economic [5]. 8. Traversăm o cădere de sistem care nu a fost provocată, de ex., de un atac terorist sau de manipularea în creştere a preţului petrolului de către un anumit grup de ţări. Astfel încât, păstrând în centrul atenţiei criza financiară, considerăm ca o prezumţie rezonabilă faptul că marea majoritate din amplitudinea prezentei crize a fost creată de însuşi sistemul economic în cadrul căruia aceasta s-a dezvoltat - sistem care este posibil să fi fost subminat de către o combinaţie toxică între comportamentele neconcurenţiale ale diverselor companii (incluzând companii bancar-financiare de primă mână), reglementarea şi supravegherea defectuoasă, deficienţele activităţii unor instituţii naţionale şi internaţionale etc. 9. Este posibil ca în jurul actualei crize economice să se fi creat o percepţie eronată cu privire la rolul şi locul marilor instituţii financiare. O percepţie care ar sugera că marile bănci şi alţi actori majori de pe piaţa financiară ar fi fost, întrucâtva, nişte victime luate prin surprindere de maşinaţiunile incorecte ale unor creditori ipotecari din prima linie a creditării, şi nu au putut anticipa activele atât de toxice precum şi capitolele subsecvente care le-au afectat în cele din urmă, în mod fatal, propriile bilanţuri. Consiliul Concurenţei România 101

103 Se pare, însă, că din această imagine, a celor mai mari bănci şi companii de investiţii americane şi europene ca victime nevinovate, lipseşte perspectiva faptului că acestea nu numai că au investit în instituţiile de credit din prima linie dar au fost, în imensa majoritate a cazurilor, comanditari, finanţatori şi instigatori ai împrumuturilor cu dobânzi înalte şi cu condiţii precare - şi aceasta pentru simpla motivaţie a imensei profitabilităţi grefată pe insuficienţa reglementărilor în materie [6]. II. Criza serviciilor financiar-bancare, criza economică şi răspunsul autorităţilor de concurenţă 10. Conform unui vechi şablon, atunci când majoritatea actorilor economici o duc rău, unii din cei încă funcţionabili caută să se prevaleze de exceptări de la reglementările de concurenţă. Ar putea oare să aibă dreptate, mai ales când agenţii economici respectivi sunt bănci aflate într-o mai mică sau mai mare sau fără precedent criză financiară? [7] CONCURENŢA Actuala criză a fost iniţiată pe fondul vastei expansiuni din ultimii 10 ani a bilanţurilor financiar-bancare (active şi pasive de capital propriu) ale băncilor şi altor instituţii financiare - a se vedea Raportul de Stabilitate din octombrie 2008 al Băncii Angliei [8] din care cităm concluzia: Perioada de la Raportul precedent s-a caracterizat printr-o mare instabilitate financiară. Pe când fundamentele acestei turbulenţe s-au format în timpul exploziei creditării, slăbiciunea bilanţurilor bancare a fost amplificată de sporirea atât a instabilităţii macroeconomice cât şi a riscurilor contractuale directe. Toate acestea au condus la îngheţarea pieţelor de capital, la slăbirea catastrofală a instituţiilor financiare precum şi la răspândirea percepţiei cu privire la subcapitalizarea băncilor din Marea Britanie şi din toată lumea. Considerabilul set de măsuri luate de către autorităţile din Marea Britanie şi în toată lumea a încercat să abordeze slăbiciunile acestor bilanţuri structurale atât la origine cât şi în dezvoltarea lor. Cu toate acestea, însăşi magnitudinea intervenţiilor directe, guvernamentale şi ale băncilor centrale, de la începutul prezentei crize, va implica apariţia unor dificultăţi de rezolvare intermediară, referitor la încercările fiecărei bănci de a-şi remedia bilanţurile proprii pe termen mediu. Şi, încercând a privi mai departe în viitor, evenimentele trecute evidenţiază cu claritate necesitatea reexaminării reglementărilor prudenţiale destinate micşorării riscului sistemic în domeniul financiar. 12. Faptul că băncile (serviciile financiar-bancare) prezintă caracteristici de produs (serviciu) relevant şi de piaţă relevantă mult diferite faţă de alte domenii de activitate economică în cadrul cărora autorităţile de concurenţă sunt mai obişnuite să evolueze, poate să justifice, în mod excepţional, anumite intervenţii deosebite din partea statului, cu avizul autorităţilor de concurenţă. Şi

104 aceasta cu atât mai mult cu cât defecţiunile financiar-bancare izolate (apărute la o singură bancă sau la un mic grup de bănci) prezintă un mare risc de diseminare, atât în sistemul propriu cât şi în întreaga economie. Intervenţia guvernamentală directă de repunere în funcţiune a unor bănci, pe baza unor puternice condiţii concurenţiale, ar putea da posibilitatea acestor bănci să îşi reia prestarea funcţiei fundamentale pentru întreaga economie - ceea ce ar putea fi (în anumite circumstanţe) o acţiune mai productivă decât acordarea de ajutoare de stat către unii agenţi economici falimentari. 13. Pe lângă măsurile de restabilire a unui sistem financiar-bancar concurenţial şi eficient, se pot contura cel puţin trei căi principale de răspuns profesional al autorităţilor de concurenţă către agenţii economici aflaţi în dificultate cu referire la criza economică, şi anume: - a aviza ajutoare de stat (cu expertiza profesională necesară şi în vederea autorizării de urgenţă şi fără obstrucţiuni de către CE); - a permite alocarea unor profituri de monopol prin autorizarea de concentrări economice cu eventuale urmări anticompetitive; - a coborî oarecum (mai puţin? mai mult?) ştacheta referitor la principiile fundamentale ale antitrustului. În orice ipoteză din cele de mai sus, singurul lucru cert este acela că plata efectivă a costurilor oricărei variante de politică de concurenţă adoptată va fi făcută de către persoanele fizice şi/sau juridice plătitoare de taxe şi impozite (inclusiv prin plata unor eventuale preţuri de monopol de către consumatorii direcţi). În orice caz, în orice variantă, există pericolul afectării de lungă durată a eficienţei economice şi a competitivităţii [9]. III. Reglementare şi liberalism în Uniunea Europeană în perioada crizei economice 14. Pentru început, prezentăm următorul exemplu. Foarte devreme cu mult timp înainte ca orice voce relevantă să fi putut previziona apropiata criză economică în UE (şi ajutorul de stat fiind întotdeauna prima apărare împotriva crizelor) CE a autorizat 6 (şase) pachete individuale de ajutor de stat de salvare pentru câteva bănci (privite ca probleme individuale necesitând soluţii pe măsură ). Exemplul pe care l-am ales aici este dintre cele autorizate pentru bănci europene expuse la criza subprime din SUA - ceea ce a însemnat la acea vreme neachitarea de către tot mai mulţi clienţi a creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc (adică diferite de creditele normale prin dobânzi şi comisioane mai mari), clienţi pe care băncile din SUA îi atrăseseră la aceste credite cu mirajul unor refinanţări pe care nu au mai fost în stare să le acorde ulterior - şi/sau dependente de propria insecurizare a ipotecilor. Consiliul Concurenţei România 103

105 Astfel, în 5 decembrie 2007, CE a autorizat în cazul Northern Rock [10] măsurile de ajutor de stat pe care Marea Britanie le acordase deja în 17 septembrie şi în 9 octombrie 2007, considerând că aceste măsuri corespundeau prevederilor referitoare la ajutorul de stat de salvare pentru firme aflate în dificultate din Comunicatul CE (Ghidul...) din data de [11]. În 17 martie 2008, Marea Britanie a notificat către CE un plan de restructurare pentru Northern Rock. În 2 aprilie 2008, CE a deschis o investigaţie oficială în profunzime pentru evaluarea integralei referitoare la perspectivele Northern Rock de a reveni la viabiltatea pe termen lung ; în cadrul aceleiaşi Decizii de investigare, CE mai autorizase încă o altă măsură de salvare pentru aceeaşi bancă (a se vedea şi [12]). Comisarul de Concurenţă al CE, Neelie Kroes, declara despre cele de mai sus: Deschiderea unei investigaţii oficiale de către CE asupra măsurilor luate de Marea Britanie în vederea restructurării Northern Rock este necesară pentru a se asigura legalitatea, avându-se în vedere, mai ales, amplitudinea măsurilor de ajutor de stat, fundalul condiţiilor aflate în uz pe pieţele financiare precum şi riscurile de denaturare a concurenţei. 15. Cine şi cum a acţionat în continuare în cadrul UE? Aproximativ în aceeaşi perioadă de timp, la nivelul Uniunii Europene aveau loc unele acţiuni de concertare economică în cadrul aşa-numitului Pact de Stabilitate şi Dezvoltare (Stability and Growth Pact) coordonat de către reprezentanţii Statelor Membre componente ale Consiliului Afacerilor Economice şi Financiare (Economic and Financial Affairs Council - ECOFIN) - şi anume în data de 7 octombrie 2008 când statele respective au constituit sistemul de principii comune ale reacţiei la criză [13]. În 10 octombrie 2008, la o întâlnire a Eurogroup (Statele Membre UE care au adoptat EURO ca monedă) respectivele principii au fost transpuse întrun plan concertat de acţiune [14], adoptat cu extremă celeritate de către Consiliul European în octombrie 2008 [15]. CONCURENŢA În acest context, decizia Consiliului European pentru continuarea implementării reglementărilor europene de concurenţă s-a manifestat prin împuternicirea acordată CE de a juca un rol esenţial - în proiectarea planurilor generale (unionale) de redresare, şi - pentru sprijinirea măsurilor individuale de salvare avute în vedere de către Statele Membre. 17. Cităm în continuare din concluziile Preşedinţiei Consiliului European [15]: Este necesar ca în actualele circumstanţe excepţionale reglementările europene să continue a fi implementate astfel încât să fie sprijinită acţiunea rapidă şi flexibilă. În acest context, Consiliul European sprijină implementarea de către CE a reglementărilor politicii de concurenţă (îndeosebi pe linia ajutorului de stat), continuându-se aplicarea principiilor pieţei unice şi a ajutorului de stat.

106 18. În 7 mai 2009, CE şi-a extins sfera investigaţiei în profunzime lansată conform prevederilor privind ajutorul de stat din Tratatul European Consolidat (TEC) (investigaţia lansată în 2 aprilie 2008 asupra pachetului de ajutor de stat al Marii Britanii pentru Northern Rock) ca urmare a unor amendamente substanţiale notificate de către UK în 30 martie 2009 [16]. Principala modificare introdusă a fost disocierea Northern Rock, conform cu planul amendat, în două noi entităţi: o bancă bună (de mică mărime, conţinând toate valorile financiar-bancare de calitate bună precum şi rampa de alocare a ipotecilor şi serviciile financiar-bancare pentru persoane fizice) - entitate prevăzută a-şi continua activităţile comerciale - şi o bancă rea (conţinând majoritatea împrumuturilor ipotecare anterior acordate) care să fie sacrificată ca întreprindere totuşi solvabilă, statul suportând pierderile aferente împrumuturilor ipotecare de mare risc anterior acordate. CE trebuie să aprecieze dacă modificările menţionate vor permite revitalizarea pe termen lung a Northern Rock evitându-se denaturări substanţiale ale concurenţei. Respectiva Decizie a CE invită, de asemenea, orice terţă parte interesată a-şi exprima opinia cu privire la suficienţa propunerior componente ale respectivului plan care au drept scop evitarea denaturărilor substanţiale ale concurenţei. Comisarul de Concurenţă al CE, Neelie Kroes, declara despre cele de mai sus: Pentru a se asigura legalitatea, este necesar să cercetăm modificările efectuate de către Marea Britanie în pachetul original Northern Rock. Avânduse în vedere magnitudinea măsurilor de ajutor de stat acordate, aceasta este procedura normalizată. 19. Începând cu octombrie 2008, una din sintagmele cele mai favorite ale Comisarului de Concurenţă al CE, Neelie Kroes, a fost aceea că reglementarea de concurenţă (mai ales în domeniul ajutorului de stat) nu este parte a crizei ci este parte a soluţiei crizei economice - ceea ce înseamnă că reglementările de concurenţă naţionale şi/sau unionale nu sunt obstacole în calea soluţionării crizei ci sunt o parte a soluţiei [17, 18]. 20. Un alt exemplu elocvent ar fi cazul Germaniei în care în octombrie 2008, a fost creată entitatea cu participare integrală de stat Fondul de Stabilizare a Pieţei Financiare - Financial Market Stabilisation Fund ( SoFFin ) - administrat de către Agenţia de Stabilizare a Pieţei Financiare şi controlat de statul german prin intermediul Ministerului Federal de Finanţe. Acest fond de stat are drept ţintă şi principală revendicare aceea de a acţiona ca vehicul al intervenţiilor statului referitor la prevenirea şi stabilizarea implicaţiilor economice ale crizei financiar-bancare. Pentru realizarea acestui scop, SoFFin a fost împuternicit, inter alia, să achiziţioneze acţiuni la instituţii financiare private. În 7 mai 2009, în conformitate cu reglementările privind ajutorul de stat cuprinse în Tratatul European Consolidat (TEC), CE a deschis o investigaţie în profunzime asupra măsurilor adoptate de statul german cu privire la Hypo Real Estate AG (HRE) [19]. Această investigaţie este deschisă şi în curs la data fianalizării parţiale a prezentului studiu. Consiliul Concurenţei România 105

107 Cităm: Este primul pas către găsirea şi fundamentarea unei soluţii viabile pe termen lung, în strânsă colaborare cu autorităţile germane. HRE a obţinut ajutor de salvare sub forma unei garanţii de stat de 35 miliarde, ajutor avizat de CE la 2 octombrie Deoarece această măsură continuă să fie necesară pentru asigurarea finanţării băncii respective, Germania a notificat prelungirea garanţiei pentru HRE, împreună cu alte măsuri de completare. Deschiderea unei investigaţii într-un asemenea caz este o acţiune uzuală a CE cu privire la orice intervenţie de stat de o asemenea magnitudine şi este menită să asigure încadrarea legală pentru cei implicaţi. De asemenea, se asigură posibilitatea înaintării unor opinii şi comentarii de către terţe părţi... Comisarul european pe Concurenţă, Neelie Kroes, a comentat despre cele de mai sus, cităm Avându-se în vedere atât situaţia dificilă a HRE cât şi mărimea ajutorului de stat implicat, CE a decis efectuarea unei investigaţii în profunzime asupra pachetului de ajutoare acordat către HRE, cu scopul de a se asigura atât conformitatea legală cât şi posibilitatea transmiterii unor opinii de către terţe părţi interesate. În 15 mai 2009, CE a avizat necondiţionat achiziţia HRE de către SoFFin în conformitate cu prevederile Regulamentului privind concentrările al UE. Subliniem că este prima dată de la începutul actualei crize când naţionalizarea unei bănci a fost realizată sub forma unei concentrări economice şi uzându-se prevederile Regulamentului citat mai sus [20]. Este, de asemenea, de subliniat faptul că aceasta este prima naţionalizare a unei bănci germane din 1930 până azi. CONCURENŢA Înregistrăm în continuare faptul că între martie 2009 a avut loc la Washington DC, cu ocazia celui de al 57-lea Antitrust Law Spring Meeting al American Bar Association, ceea ce considerăm a fi o extrem de importantă întâlnire practic ne-mediatizată până în prezent (o Masă rotundă cu participarea exclusivă a unor înalţi oficiali) între care - Neelie Kroes, Comisar pe concurenţă, CE, UE, - Jon Leibowitz, noul Preşedinte al Federal Trade Commission, Washington, DC, şi - Thomas O. Barnett, asistent al procurorului general, U.S. Department of Justice, Antitrust Division [21]. Considerăm că discuţiile au fost axate, în cea mai mare parte, pe implicaţiile reciproce dintre actuala criză economică şi activitatea (poate concertată în anumite privinţe) a autorităţilor de concurenţă din SUA şi UE. 22. Având în vedere dezvoltarea în continuare a studiului nostru, mai înregistrăm deocamdată şi câteva fapte aparent disparate, după cum urmează: a. Activitatea frenetică a Comisarului pe concurenţă al UE Neelie Kroes, din octombrie 2008 până prezent, în direcţia promovării protecţiei concurenţei economice (competition advocacy).

108 b. Raportul CE din 25 martie 2009 cu privire la exceptările în bloc în domeniul asigurărilor [22], unde se recomandă desfiinţarea exceptării pentru 2 din cele 4 categorii de înţelegeri orizontale care beneficiază de imunitate. c. Raportul CE din 30 aprilie 2009 (către Parlamentul european) cu privire la funcţionarea Regulamentului 1/2003, raport prevăzut a fi efectuat la această dată în însuşi textul respectivului Regulament [23]. d. Rezoluţia din 26 martie 2009 a Parlamentului european asupra Cărţii albe cu privire la acţiunile de despăgubire referitor la încălcări ale reglementărilor de concurenţă ale CE - a se vedea [24 şi 25]; e. În data de 23 aprilie 2009, CE transmite către toate autorităţile de concurenţă naţionale din cadrul UE (în vederea obţinerii urgente a unor puncte de vedere - prima dată, după ştiinţa noastră, când CE uzează de urgenţă de un asemenea cadru) ciorna de peste 500 pagini a unei decizii de sancţionare a Intel Corporation pentru încălcarea Art. 82 din TEC (interzicerea abuzului de poziţie dominantă) [26]; în data de 13 mai 2009 (în plină criză economică), CE impune prin decizie către Intel cea mai mare amendă din istoria protecţiei concurenţei economice în UE a se vedea [27] şi [28]; f. Şi câteva alte acte şi fapte relevante pe antitrust, după cum urmează: - de la autorităţi de concurenţă ale Statelor Membre: - în aprilie 2009, Germany Federal Cartel Office a amendat doi producători de gaze lichide cu mai mult de 41 mill pentru o înţelegere care interzicea clienţilor accesul la alţi furnizori [29]; - în mai 2009, autoritatea de concurenţă din Italia a amendat un consorţiu de companii din domeniul reciclării bateriilor (împreună cu unii prelucrători asociaţi) cu mai mult de 13 mill pentru înţelegeri interzise în domeniul reciclării bateriilor cu plumb [30]; - în mai 2009, Consiliul Concurenţei din Belgia a acordat o amendă record de 66 mil către Belgacom, pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa naţională a comunicaţiilor mobile [31]; - de la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ): - în 19 martie 2009, CEJ respinge acţiunea înaintată de către Archer Daniels Midland Co. împotriva Hotărârii Curţii de Primă Instanţă a CEJ care confirmase Decizia CE de amendare a cartelului Sodium Gluconate [32]; - în 24 aprilie 2009, Avocatul General Juliane Kokott a înaintat către CEJ o opinie care recomandă confirmarea Deciziei CE cu privire la amenda de 21 mill impusă companiei chimice Akzo Nobel [33]. IV. Criza economică justificare pentru încălcarea prevederilor politicii de concurenţă? 23. Orice criză de creditare (criză financiară) este un fenomen potenţial ostil înspre politica de concurenţă; evidenţierea superficială şi utilizarea în aprecierile de politică economică a unui grupaj de aşa-zise costuri foarte puţin Consiliul Concurenţei România 107

109 aparente şi nu imediat vizibile ale restrângerii concureţei economice poate apare ca fundamentare a unor variante momentane extrem de atractive faţă de multe alte posibile opţiuni deosebit de deranjante pentru politicieni, mass-media şi publicul larg [2]. 24. Mai mult, din mai multe motive, consecutiva criza economică este ostilă atât concurenţei efective cât şi politicii de promovare a acesteia. Astfel: - concurenţa îşi demonstrează cele mai favorabile efecte pe piaţă în direcţia şi în contextul sporirii eficienţei economice, ceea ce necesită timp; - o parte a efectului favorabil se obţine prin favorizarea intrării pe piaţă a unor noi firme eficiente precum şi prin facilitarea ieşirii de pe piaţă a agenţilor economici ineficienţi; - este posibil ca unele pieţe concurenţiale (în special pieţele de puternică inovaţie) să producă adeseori avantaje majore pentru consumatori cu toate unele evidente semne de întrebare referitoare la preţuri, calitate sau conţinutul efectiv al produsului (serviciului) respectiv; - în vremuri grele (din punct de vedere economic), pot apare ca fiind de maximă prioritate anumite acţiuni precipitate, limitate, fără nicio perspectivă şi lipsite de orice prevedere pe termen lung; ieşirea de pe piaţă a unor firme falimentare poate fi percepută ca fiind extrem de costisitoare pentru populaţie, mai ales dacă acestea sunt concentrate într-o arie restrânsă; - este foarte posibil ca unele costuri imediate ale concurenţei să devină foarte vizibile iar beneficiile asigurate pe termen mediu şi lung să nu mai fie luate în consideraţie. 25. Astfel, în timpul crizelor economice, poate apare (de fapt, reapare) falsa dilemă referitoare la capacitatea politicilor de concurenţă de a putea sprijini existenţa unor puternice sectoare comerciale, financiare şi industriale. În vremuri grele, conceptul unei economii concurenţiale are întotdeauna de înfruntat vechile şi mult uzitatele contra-argumente referitoare la politica de laissez faire şi la sporirea intervenţiei statului în economie (inclusiv şi mai ales prin ajutoarele de stat). CONCURENŢA Pot fi luate în consideraţie multe şi diferite puncte de vedere cu privire la cauza/cauzele actualei crize economice, dar autorii prezentului studiu consideră că există un consens cel puţin asupra faptului că, în această privinţă, nu au apărut indicii referitoare la vreo posibilă influenţă negativă a aplicării politicilor de concurenţă. De fapt, se pare că tot mai mulţi analişti evidenţiază riscul ca orice renunţare la aplicarea strictă a reglementărilor de concurenţă bazate pe principiile economice fundamentale ar putea să îngreuneze în mod semnificativ eforturile de redresare pentru o lungă perioadă. Mai mult, şi unele intervenţii guvernamentale anticoncurenţiale pe pieţe concurenţiale (implementate ca acţiuni pe termen scurt în relaţie directă cu criza economică) ar putea să denatureze grav concurenţa pentru lungi perioade ulterioa-

110 re [34]. Astfel de acţiuni ar putea include: achiziţionarea de pachete de acţiuni la bănci sau chiar naţionalizarea unor bănci, încurajarea de concentrări economice pentru crearea unor mega-bănci, acordarea cu uşurinţă de ajutoare de stat către agenţi economici din afara domeniului financiar cum sunt companiile aviatice şi producătorii de automobile, etc., precum şi abandonarea în fapt a aplicării reglementărilor de concurenţă cu privire la unele concentrări şi înţelegeri dubioase [35]. Şi, de asemenea, în perioade de criză, atât consumatorii cât şi producătorii ar putea solicita măsuri de protecţie împotriva forţelor de piaţă, adică ar putea cere, în fapt, subordonarea politicilor de concurenţă către alte politici de stat centralizate. 27. Considerăm că, în relaţie cu cele de mai sus, există unele chestiuni principiale, ca de ex.: Sunt oare reglementările de concurenţă şi autorităţile de concurenţă nişte instrumente utile numai pentru perioade de calm economic, iar pentru perioadele de criză trebuie apelat la alte instrumente cum ar fi ajutoarele de stat şi alte politici centralizate? Este evident faptul că, în momente de criză, unul din reflexele primare este acela de a se limita aplicarea reglementărilor de concurenţă, a se proteja industria naţională şi chiar a se încerca un fel de exploatare a crizei pentru atingerea unor iluzorii avantaje concurenţiale [36] - de ex. limitarea importurilor prin invocarea clauzelor de dumping, acordarea garanţiilor de stat numai către întreprinderi naţionale, împrumuturi în condiţii preferenţiale la bănci locale, etc. Iar ajutorul de stat acordat iniţial cu limitare la sectorul financiar-bancar în scopul preîntâmpinării riscului sistemic, este repede extins la industria automobilelor, în domeniul imobiliar, la creditarea IMM-urilor, în domeniul transporturilor aeriene, la industria chimică, ş.a.m.d. În acest cotext se conturează un trend care ar putea conduce la justificarea atât a oricărei măsuri protecţioniste cât şi a limitărilor de orice fel a protecţiei concurenţei economice. Ar putea fi condiţiile de criză economică o apărare motivată pentru agenţii economici dovediţi a fi exercitat practici anticoncurenţiale interzise cum sunt înţelegerile care privesc preţuri, partajarea pieţei şi licitaţii sau abuzul de poziţie dominantă? Este foarte posibil ca unii manageri economici confruntaţi cu reducerea substanţială a profiturilor, cu necesitatea unor concedieri masive, cu aglomerarea stocurilor de produse, etc., să fie tentaţi a rezolva în moduri cel puţin neconvenţionale relaţiile cu competitorii, făcând ordine la modul personal şi disciplinând piaţa pentru binele economiei. [35]. 28. În cuprinsul prezentului studiu vom încerca să arătăm şi faptul că respectivele motivaţii (dealtfel, reale), nu se pot constitui ca pledoarii pertinente pentru fundamentarea încălcării reglementărilor de concurenţă. Desigur că interesele politice influenţează implementarea soluţiilor pentru crizele economice - astfel încât unele măsuri de urgenţă în perioade de Consiliul Concurenţei România 109

111 criză se pot abate de la principiile stricte ale protecţiei concurenţei economice. Dar este crucial ca orice restrângere a concurenţei implementată în aceste perioade critice să fie bine gândită, apreciată ca temporară şi strict monitorizată. Protecţia concurenţei economice rămâne o condiţie esenţială pentru prevenirea unor daune pe termen lung după realizarea redresării economice. Intervenţiile statului pot fi necesare şi justificate dar instrumentele diverselor politici aplicate trebuie să aibă un caracter neutru şi să fie aplicate cu afectarea egală a tuturor membrilor grupului ţintă. O bună politică de concurenţă este suficient de flexibilă pentru a se adapta faţă de orice alte obiective ale altor politici. Statele pot adopta, de ex., unele politici industriale destinate să corecteze eşecurile de piaţă, să stimuleze dezvoltarea economică sau să incorporeze considerente strategice mult mai cuprinzătoare. Acolo unde acestea sunt compatibile cu eficienţa economică şi cu promovarea pe termen lung a intereselor consumatorilor, astfel de impuneri pot convieţui în mod confortabil cu politica de protecţie a concurenţei economice. 29. Criza economică nu se poate constitui niciodată ca fiind o motivaţie a tărăgănării sau chiar a stopării trendului de reformă structurală. Dimpotrivă, tocmai apelul la principiile structurale ale economiei de piaţă constituie cea mai sigură şi mai rapidă cale a ieşirii din criză fără daune iremediabile. Şi mai ales atunci când se întrevăd premise ale redresării este momentul - a se aplica reglementările de concurenţă cu şi mai mare stricteţe; - a se revizui măsurile de urgenţă avizate de la începutul crizei. 30. Un demers cel puţin la fel de important este promovarea protecţiei concurenţei economice (competition advocacy). A populariza opiniile autorităţilor de concurenţă în vremuri de criză este o întreprindere deosebit de necesară şi de dificilă [35]. CONCURENŢA În cadrul UE, unde Statele Membre au o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte implicarea statului în economie (ca furnizor de bunuri/servicii de bază şi/sau prin intermediul unor politici economice/comerciale/industriale utilizate ca instrumente mai mult sau mai puţin exclusive de creştere economică), liberalizarea (sub toate formele), a fost instrumentul principal pentru crearea pieţei comune - politica şi reglementările de concurenţă fiind centrul de coagulare al proiectului unional. În ceea ce priveşte aşa-numitele economii de tranziţie (din estul Europei), circumstanţele implementării politicilor economice de liberalizare au avut un caracter de-a dreptul dramatic (amprenta conducerii economice de către stat fiind deja endemică; tranziţia de la economia complet centralizată făcându-se deosebit de abrupt; vidul apărut permiţând erupţia unor forţe de piaţă haotice, etc.) Desigur că în vremuri de criză economică (precum şi în vremuri normale) pot apare eşecuri de piaţă reale; dar trebuie întotdeauna să păstrăm în minte

112 faptul că necesitatea liberalizării economiei la nivel unional şi naţional s-a fundamentat pe îndelungata practică a eşecurilor definitive ale economiilor integral/majoritar planificate de către stat [37]. V. O criză financiar-bancară şi o criză economică fără precedent? - Nihil nove sub sole (nimic nou sub soare) 32. Atât adversarii cât şi susţinătorii globalizării sunt de acord cu faptul că obligaţiile comerciale asumate la un moment dat trebuie să fie onorate. Fără aplicarea politicii de concurenţă la toate nivelele, sistemul comercial unional/ sau global prezintă o credibilitate redusă, nu se poate bucura de suportul politic adecvat şi poate degenera intr-un fel de război de junglă. Tot mai mulţi analişti susţin că lipsa de aplicare a reglementărilor respective echivalează cu înflorirea unor interese economice unilaterale. În contextul recesiunii extinse, unii lideri politici din diverse ţări pot fi tentaţi a aplica, de ex., strategii protecţioniste. Multe voci avizate avertizează asupra faptului că aceste tendinţe pot periclita refacerea economică şi pot amplifica spirala descendentă a stabilităţii comerciale şi economice. Valul de protecţionism ridicat în 1930 în SUA prin intermediul reglementării tarifare Smoot-Hawley este adeseori invocat ca exemplu de urmări dezastruoase ale unor bariere comerciale generalizate [38]. 33. Vom încerca în cele ce urmează să continuăm pledoaria noastră în favoarea politicii de concurenţă în vremuri de criză prin ceea ce am putea numi o susţinere negativă, materializată prin prezentarea succintă a unor episoade istorice care ar putea, cel puţin, să se constituie ca nişte avertismente împotriva unor imense tentaţii temporale de abandonare a protecţiei concurenţei economice. Actuala criză financiară şi economică nu este fără precedent. Şi în trecut, ca şi acum (ca şi în viitor), panicile şi crizele financiar-economice au generat întotdeauna atât acţiuni pripite cât şi îndelungi analize ulterioare pline de căinţă. 34. A se vedea, de ex., răspunsul autorităţilor şi politicilor la una din cele mai vechi crize din timpul emergenţei moderne a antitrustului - Cazul TC&I- USA 1907 [39] unde se poate vedea cum acţiunile de urgenţă pot să producă unele considerabile consecinţe negative, precum şi să genereze controverse timp de multe decenii (un secol?) după terminarea crizei, oricât de necesare au fost (sau au părut a fi) respectivele acţiuni la vremea lor. Se pot aduce multe alte argumente istorice cu privire la teza prelungirii duratei recesiunii economice datorită relaxării politicilor de concurenţă - de ex. în SUA (anii 30 ai secolului trecut) şi în Japonia (anii 90 ai secolului trecut) [2]. Cercetări finalizate recent ale U(University)CLA din SUA au demonstrat că relaxarea reglementărilor de concurenţă din anii 30 ai secolului trecut au contribuit la prelungirea depresiunii economice cu încă 7 ani (slăbirea concu- Consiliul Concurenţei România 111

113 renţei a contribuit la menţinerea şomajului în jur de 20% şi a încetinit relansarea creşterii economice) [40]. Trebuie subliniat faptul că multe înţelegeri interzise de fixare a preţurilor fuseseră, în fapt, semnalate şi luate în consideraţie în justiţia SUA chiar şi în condiţiile celei mai severe perioade a depresiunii - dar deciziile finale la capătul lanţului judiciar au fost date şi 10 ani mai târziu. Unul dintre cele mai faimoase cazuri de antitrust în domeniul înţelegerii de preţ, United States v. Socony-Vacuum Oil Co., 310 U.S. 150 (1940) [41], s-a produs pe fondul crizei grave a benzinei auto, dar gândirea Curţii Supreme a SUA nu a fost nicidecum influenţată de motivaţiile firmelor bazate pe deterioarea drastică a economiei. A se vedea şi cazul United States v. Sugar Inst., 297 U.S. 553 (1936) [42], unde a fost scoasă în afara legii o înţelegere de aderare la preţuri anunţate, firmele respective motivându-se prin aceea că industria se caracteriza deja, în mod obiectiv, prin condiţii concurenţiale reale extrem de neloaiale şi fără fundamente economice şi că rabaturi şi alte concesii comerciale secrete şi arbitrare fuseseră acordate pe scară largă. 35. Criza creditării influenţează profund asupra pieţelor libere, beneficiile aşteptate de la acestea fiind reduse sau chiar cu totul pierdute ca urmare a implicării forţate a statutului. Se argumentează că suspendarea reglementărilor de concurenţă de către administraţia Roosevelt în 1933 a majorat durata depresiunii economice (a se vedea [43] şi [44]) şi, de asemenea, intervenţia guvernului japonez în anii 90 ai secolului trecut pe direcţia restrângerii concurenţei în domeniul industriilor intrate structural în recesiune a prelungit criza economică respectivă [45]. Analizând... stagnarea economiei japoneze începând cu 1990, este evident că problema nu a fost căderea sistemului financiar... Problema a fost creşterea insuficientă a productivităţii. CONCURENŢA Efortul analizei în perioadele de criză ar trebui direcţionat către evidenţierea acelor politici care să permită accelerarea ratei productivităţii. Desigur că, de la criză la criză, putem face numai unele presupuneri cu privire la actele reformatoare necesare. Este posibil însă ca încetinirea ratei productivităţii să fie, în esenţă, rezultatul unor politici care subvenţionează firmele ineficiente şi industriile aflate în declin - atât datorită faptului că producătorii ineficienţi îşi asumă o mare parte a produsului social cât şi ca urmare a descurajării investiţiilor destinate creşterii productivităţii. Experienţa japoneză din anii aduce unele fundamentări empirice privind această viziune asupra subvenţiilor [45]. 37. Ca un caz extrem, aducem în discuţie experienţa relevantă în materie a SUA din timpul primului şi celui de al doilea război mondial - cele mai mari conflicte mondiale de la adoptarea primei reglementări moderne antitrust (Legea Sherman), considerând că putem trata un război mondial ca fiind şi o gravă criză economică.

114 Trebuie menţionat că ambele războaie mondiale au fost precedate şi susţinute prin aplicarea viguroasă a reglementărilor SUA de concurenţă. De fiecare dată politica antitrust a susţinut priorităţile crizei (războiului) atunci când a fost necesar, aplicarea strictă fiind menţinută pentru combaterea comportamentelor anticoncurenţiale care ameninţau fundamentele concurenţei economice. 38. Concluziile generale au fost următoarele [46]: - legislaţia antitrust nu împiedică rezolvarea unei crize (fie ea şi cauzată de un război mondial) dacă este aplicată cu flexibilitatea necesară; - dacă se dovedeşte a fi necesar ca reglementările antitrust să fie relaxate într-o anumită măsură, acestea trebuie repuse în vigoare integral cât mai repede cu putinţă; şi - orice criză (fie ea şi cauzată de un război mondial) nu poate motiva oportunismul în concurenţa economică. Experienţa războaielor mondiale arată că, în momente de criză, unii agenţi economici simt necesitatea de a se concentra sau de a se angaja în practici cooperative în scopul de a răspunde cerinţelor crizei, pe când alţii încearcă să evite concurenţa exclusiv pentru a obţine avantaje particulare. Cercetarea istorică evidenţiază faptul că, chiar fără a avea avantajul tehnicilor moderne de analiză, reglementările antitrust s-au dovedit şi în acele vremuri a fi suficient de coerente, flexible şi consecvente, atât pentru a răspunde cerinţelor de moment cât şi pentru a se evita deschiderea stăvilarelor pentru mareea practicilor anticoncurenţiale. 39. Întotdeauna este necesar să existe o necesitate legitimă şi demonstrabilă pentru orice relaxare a reglementărilor de concurenţă în oricare sector al economiei. Crizele nu trebuie să devină ocazii de abandonare en-gros a reglementărilor de concurenţă. Istoria politicii de antitrust a SUA în vremuri de război a evidenţiat un amestec extrem de inteligent de flexibilitate (atunci când era necesar) şi de consecvenţă (atunci când era posibil). Desigur că este foarte dificil să judeci punctual, să alegi cu precauţie şi coerenţă, între cele două tendinţe evidenţiate mai sus, mai ales atunci când timpul este scurt, cerinţele sunt imense şi presiunea mass-media este intensă. Dar tot istoria a demonstrat că aceste alegeri finale pot fi făcute şi sunt, în general, făcute bine, şi că politica şi cadrul reglementativ al antitrustului există, de circa un secol, ca o resursă de maximă accesibilitate şi conformitate, pragmatică şi constructivă, pentru fundamentarea şi sprijinirea realizării măsurilor necesare în timp de criză. 40. Concluzionând, putem spune că orice criză financiară este un fenomen potenţial ostil pentru politica de concurenţă, deoarece aplicarea unor costuri puţin aparente şi greu de cuantificat poate apare ca fiind o variantă atractivă în special pentru politicienii îngrijoraţi de popularitatea lor în cazul aplicării unor măsuri restrictive. Consiliul Concurenţei România 113

115 Astfel, în timpul crizelor economice, există falsa dilemă referitoare la capacitatea politicilor de concurenţă de a putea sprijini existenţa unor puternice sectoare comerciale, financiare şi industriale. În vremuri grele, conceptul unei economii concurenţiale are întotdeauna de înfruntat vechile şi mult uzitatele contra-argumente referitoare la politica de laissez faire şi la sporirea intervenţiei statului în economie (inclusiv şi mai ales prin ajutoarele de stat). Însă, în opinia noastră, criza economică nu se poate constitui niciodată ca fiind o motivaţie a încetinirii sau chiar a stopării modului de a reforma structural economia. Dimpotrivă, tocmai apelul la principiile structurale ale economiei de piaţă constituie cea mai sigură şi mai rapidă cale a ieşirii din criză fără daune iremediabile. Cu atât mai mult în momentul în care se întrevăd premise ale redresării este momentul aplicării reglementărilor de concurenţă cu şi mai mare stricteţe şi revizuirea măsurilor de urgenţă avizate de la începutul crizei. (va urma) CONCURENŢA 114

116 Sectoarele publice şi concurenţa în România Lucian Căprărin, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România 1. Introducere Prezenta lucrare îşi propune să trateze modul în care statul, prin organismele sale, poate gestiona în mod optim serviciile publice de interes general, central sau local, astfel încât atât calitatea acestora cât şi costurile să atingă nivelul dorit de consumatori. 2. Sectoarele publice În înţelesul general,sectoarele publice sunt acele produse sau servicii oferite unei mase largi de consumatori agenţi economici, instituţii, persoane fizice Consiliul Concurenţei România 115

117 etc. de a căror calitate şi costuri aceştia sunt dependenţi, şi de regulă captivi, în sensul că nu au prea multe posibilităţi de a alege între diferiţi ofertanţi. Pentru a face faţă cerinţelor, autorităţile centrale sau locale au posibilitatea de a administra direct anumite sectoare publice, sau de a încredinţa, prin comandă publică, unor operatori privaţi, aceste activităţi. 3. Legislaţia română în domeniu Una dintre prevederile esenţiale ale Legii concurenţei din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este următoarea: Preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate în cadrul unor activităţi cu caracter de monopol natural sau al unor activităţi economice, stabilite prin lege, se stabilesc şi se ajustează cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu excepţia celor pentru care, prin legi speciale, sunt prevăzute alte competenţe [art. 4(1) din Lege]. Astfel, intervenţia statului în economie este relativ limitată, competiţia fiind singurul mijloc de autoreglare, în funcţie de cerere, ofertă şi comportamentul pe piaţă al agenţilor economici. Mai mult decât atât, sunt interzise orice acţiuni ale organelor administraţiei publice centrale sau locale, având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, în special să ia decizii care limitează libertatea comerţului sau autonomia agenţilor economici, ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale, să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici [art. 9(1) din Lege]. 4. Principiile fundamentale ale activităţii de reglementare În materia serviciilor publice statul va fi obligat să elaboreze reglementări, dar va trebui să aibă în vedere câteva elemente esenţiale: CONCURENŢA 116 Libertatea accesului la comanda publică - libera intrare pe piaţă a tuturor competitorilor; - inexistenţa clauzelor contractuale care să defavorizeze pe unii agenţi economici; - obligaţia efectuării unei publicităţi deschise. Transparenţa - respectarea procedurilor anterior stabilite şi făcute publice; - stabilirea de criterii fixe înaintea lansării ofertelor; - informarea tuturor solicitanţilor; - publicarea câştigătorilor concursurilor de oferte.

118 Tratamentul egal - lipsa privilegiilor pentru un candidat; - informaţii egale pentru toţi; - lipsa negocierilor în particular cu anumiţi candidaţi. Responsabilitate - libertatea accesului, transparenţa procedurilor; - o mai mare libertate a participanţilor. Eficienţă - eliminarea prevederilor formale; - acceptarea ofertelor electronice; - gruparea pe categorii a ofertanţilor. Simplitate - simplificarea conţinutului dosarelor de participare; - simplificarea modalităţilor de plată. În acelaşi timp, reglementările se vor referi şi la următoarele aspecte: - organizarea licitaţiilor; - derularea acţiunilor de publicitate; - efectuarea unei selecţii preliminare a participanţilor; - elaborarea caietelor de sarcini; - posibilitatea purtării unor negocieri înainte şi după adjudecare; - stabilirea competenţelor comisiilor de licitaţie, a modului de punctare a ofertelor, a sistemului de vot; - preţul; - stabilirea criteriilor precise de eliminare, etc. 5. Sfera de reglementare a diferitelor domenii economice Având în vedere principiile enumerate mai sus se evidenţiază principalele domenii, subdomenii, activităţi, ramuri în activitatea cărora statul va interveni pentru atingerea scopurilor propuse: - regimul fiscal; - regimul preţurilor; - acordarea unor drepturi speciale sau exclusive anumitor operatori; - accesul la infrastructură; - implementarea anumitor standarde; - siguranţa consumatorilor; - protecţia sănătăţii; - protecţia mediului; - proprietatea intelectuală sau industrială, ş.a. Consiliul Concurenţei România 117

119 În acest sens, în România au fost înfiinţate autorităţi de reglementare. Acestea funcţionează de regulă în subordinea unor ministere în a căror atribuţii intră şi domeniile supuse reglementărilor. În unele situaţii activitatea de reglementare revine direct ministerelor de resort sau instituţiilor specializate din subordinea acestora. Enumerăm mai jos principalele sectoare economice reglementate din România: - energia electrică; - energia termică; - gaze naturale; - servicii de gospodărie comunală; - comunicaţii electronice; - servicii poştale; - transporturi pe calea ferată; - transporturi cu metroul; - facilităţi şi servicii portuare. 6. Compatibilitatea activităţii de reglementare cu mediul concurenţial CONCURENŢA 118 Unele tipuri de reglementări nu pot fi incompatibile cu mediul concurenţial deoarece sunt aplicabile în domenii care constituie monopol natural şi unde, în general, există un singur operator dominant pe piaţă. De altfel, legea concurenţei permite introducerea măsurilor de reglementare astfel: în sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe {art. 4(2) din Lege]. În general, activitatea de reglementare a preţurilor, acordarea unor drepturi speciale sau exclusive anumitor agenţi economici poate pune problema imposibilităţii aplicării în totalitate a regulilor de concurenţă, dar constituie o modalitate de reglare a unor dezechilibre sau de prevenire a unor practici anticoncurenţiale bazate pe abuzul de poziţie dominantă pe piaţă. Alte tipuri de reglementări nu împiedică manifestarea liberei concurenţe pe piaţă, decât dacă oferă posibilitatea abuzului de poziţie dominantă pe piaţă, dacă introduc discriminări între agenţii economici competitori, sau dacă sunt lipsite de transparenţă. Reglementările care introduc reguli de instituire a deschiderii unor pieţe sau sectoare de activitate pot fi considerate complementare legislaţiei în domeniul concurenţei şi sunt menite a preveni manifestările contrare acestor reguli. Există situaţii în care reglementările ce pot fi considerate anticoncurenţiale sunt justificate pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, când Guvernul poate dispune măsuri cu caracter

120 temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri [art. 4(3) din Lege]. Este vorba despre apărarea unui interes public major, protejarea funcţionării libere a pieţelor, asigurarea practicării libere a unor profesii. În unele sectoare cu activitate reglementată, şi în special în cele care furnizează în mod tradiţional utilităţi publice, există un segment neconcurenţial integrat pe verticală, dar unde există posibilitatea apariţiei concurenţei prin externalizarea sau privatizarea unor segmente. Astfel, în România a fost demarat un proces ireversibil de privatizare a sectoarelor de distribuţie a gazelor naturale, de asemenea au fost privatizate sau externalizate unităţi producătoare sau distribuitoare de energie termică, apă potabilă. A fost liberalizată piaţa telecomunicaţiilor, fiind în curs de dezvoltare şi alte reţele şi centrale telefonice care vor genera concurenţa reală pe piaţa telecomunicaţiilor. Este de menţionat că în sectoarele cu industrii de reţea s-a procedat la deschiderea acestor pieţe care sunt în general dominate de către un singur operator integrat pe verticală. Pentru a se asigura deschiderea efectivă la concurenţă sunt necesare măsuri de reglementare a accesului atât din punct de vedere tehnic cât şi economic a altor operatori la reţelele existente, creându-se astfel posibilitatea dezvoltării concurenţei înainte de realizarea fizică a altor reţele paralele. Reglementările în industriile de reţea au în vedere în special: controlul preţurilor, accesul operatorilor la reţea, asigurarea serviciilor în condiţii de competiţie egală, departajarea contabilă şi asigurarea transparenţei. Este de dorit ca activităţile de reglementare să aibe un caracter temporar şi să urmărească în final liberalizarea pieţelor prin dezvoltarea competiţiei dintre agenţii economici care activează pe acele pieţe,cu scopul satisfacerii depline a nevoilor consumatorului. De altfel legea concurenţei are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor [art. 1 din Lege]. Consiliul Concurenţei România 119

121 7. Rolul Consiliului Concurenţei pe piaţa serviciilor publice CONCURENŢA 120 Conform atribuţiilor ce revin Consiliului Concurenţei, ţinând cont de legislaţia română în vigoare, adaptată legislaţiei comunităţii europene, acesta reprezintă vocea concurenţei în raport cu interesele care favorizează concentrarea/integrarea, dispune de experienţa şi capacitatea tehnică de a identifica structura corespunzătoare a unei industrii aflate în proces de liberalizare. Prin prezenţa sa activă pe scena economiei libere de piaţă, Consiliul Concurenţei are un rol particular privind supravegherea pieţei serviciilor publice, după cum urmează: În cadrul rolului preventiv - acordă avizul pe textele care reglementează anumite activităţi în sectoarele publice; - publică deciziile sale; efectul pedagogic pentru ceilalţi jucători de pe piaţă; - elaborează o doctrină pentru guvern şi ceilalţi achizitori publici. În cadrul rolului de colaborare cu autorităţile de reglementare sectorială - scop comun de promovare a concurenţei şi asigurarea de beneficii reale consumatorilor; - dispune de cadrul tehnic şi instituţional pentru descoperirea eventualelor posibilităţi de abuz din partea foştilor monopolişti; - alegerea împreună cu autoritatea de reglementare a variantei optime de reglementare. În cadrul rolului coercitiv - combaterea practicilor anticoncurenţiale prin intervenţii administrative, juridice şi chiar penale - obligarea întreprinderilor de a-şi elabora ofertele în mod independent; - depistarea oricăror forme de înţelegere privind fixarea concertată a preţurilor sau schimbul secret de informaţii; - depistarea intenţiilor de înţelegeri privind partajarea pieţelor sau stabilirea prealabilă a câştigătorilor licitaţiilor; - depistarea grupurilor create pentru eliminarea concurenţei. Pentru atingerea scopurilor propuse, Consiliul Concurenţei va utiliza o serie întreagă de informaţii privind: - existenţa legală a agenţilor economici competitori; - numele lor şi poziţia lor pe piaţă; - mijloacele tehnice şi numărul de personal; - cota de piaţă; - nivelul preţurilor/tarifelor practicate. Pentru a intra în posesia acestor informaţii, care să folosească drept probe în eventuale dosare de încălcare a principiilor liberei concurenţe, Consiliul Concurenţei va folosi metode cum ar fi:

122 - participarea la consfătuiri, reuniuni, întâlniri; - procurarea de documente, corespondenţă între agenţii economici; - informaţii privind unele convorbiri telefonice între diferite persoane de influenţă; - informaţii obţinute de la sindicatele profesionale; - informaţii culese de la întreprinderi mai mici dependente de altele mai mari, şi care ar putea participa cu oferte independente trucate. 8. Concluzii Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede avizul conform al Consiliului Concurenţei pentru proiectele de acte normative care pot avea efect anticoncurenţial şi atribuie competenţa Consiliului Concurenţei să facă recomandări Guvernului şi organelor administraţiei publice locale pentru adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei. Consiliul Concurenţei România 121

123 Consideraţii privind prezenţa Consiliului Concurenţei din România la Colocviul Internaţional cu tema «Criza financiară internaţională, încetinirea economiei mondiale şi efectele asupra economiei euromagrebiene» Claudiu Mosessohn, inspector de concurenţă Consiliul Concurenţei, România 1. Universitatea Abderrahmane Mira din Bejaia este principala universitate din Algeria cu activitate în domeniul ştiinţelor economice. Iniţiativa Facultăţii de Ştiinţe Economice, Management şi Ştiinţe Comerciale de a organiza, în perioada octombrie 2009, Colocviul Internaţional cu tema: «Criza financiară internaţională, încetinirea economiei mondiale şi efectele asupra economiei euromagrebiene» a fost o încercare reuşită de a aduce laolaltă participanţi din diverse ţări şi diverse domenii: profesori, cercetători, manageri, administratori, experţi de la instituţii naţionale şi organizaţii internaţionale, pentru a discuta problemele curente ale crizei actuale. Colocviul a fost organizat în parteneriat cu Le Centre d Etudes du Développement International et des Mouvements Economiques et Sociaux (CEDIMES) Paris (France) şi cu L Agence nationale pour le Développement de la Recherche Universitaire (ANDRU) Alger (Algérie). CONCURENŢA Problematica colocviului a fost axată pe criza financiară internaţională care afectează lumea de mai bine de doi ani şi este prezentată drept cea mai gravă criză financiară care a existat vreodată de la marea depresiune economică din Ea a început în SUA, în august 2007, cu criza creditelor ipotecare cu risc ridicat (mortgage subprimes crisis), şi s-a propagat foarte repede către pieţele financiare prin intermediul produselor derivate, consecinţe ale reconversiei creanţelor băncilor şi instituţiilor de credit. Astfel, creanţele sunt cedate unor fonduri comune (Special Purpose Vehicle) care sunt entităţi stabilite tocmai pentru a primi titluri de creanţe din partea instituţiilor de credit înainte de a le transforma în titluri derivate care, după evaluarea lor de către o agenţie de rating, vor fi plasate la investitori. Însă, operaţia de reconversie a creanţelor şi de vânzare a titlurilor derivate către investitori instituţionali s-a dovedit, mai târziu, a fi un factor de propagare a

124 crizei creditelor ipotecare cu risc ridicat (subprimes) pe pieţele financiare. Dată fiind globalizarea financiară, criza financiară s-a propagat în toată lumea. 3. În total, trei mari cauze au stat la originea crizei financiare internaţionale: - asumarea de riscuri prea mari din partea băncilor în acordarea de credite, - transferul şi difuzarea riscurilor prin produsele derivate şi - lipsa de transparenţă din partea băncilor, care au ascuns practici anormale. 4. Criza financiară internaţională s-a transformat în criză economică globală. Pentru a-i face faţă, G20, reunit la întâlnirea din 15 noiembrie 2008 la Washington, a preconizat măsuri constând în relansarea economică mondială prin politica bugetară şi prin scăderea dobânzilor directoare/orientative ale băncilor centrale. G20 a definit, de asemenea, cinci domenii de reflecţie la care trebuie să se gândească miniştrii de finanţe ai Grupului, şi anume: - trecerea în revistă a aspectelor ce ţin de reglementare care exacerbează crizele, - armonizarea normelor contabile, - transparenţa pieţelor de produse derivate, - revizuirea salariilor directorilor de bănci şi, în sfârşit, - reforma instituţiilor financiare internaţionale. 5. Problema este să se ştie dacă măsurile anunţate şi cele deja luate vor fi suficiente pentru a îndigui criza financiară internaţională şi pentru a evita transformarea ei în recesiune economică mondială gravă pe termen lung. Este de asemenea, necesară evaluarea tuturor consecinţelor acestei crize financiare internaţionale asupra economiilor reale. 6. În esenţă, după studiul genezei şi evoluţiei crizei financiare internaţionale şi aprecierea/evaluarea tratamentelor preconizate de comunitatea internaţională pentru a o depăşi şi pentru a preveni o recesiune mondială gravă de lungă durată, demersul pragmatic ar trebui să se refere şi la analiza consecinţelor posibile, în privinţa efectelor macroeconomice şi sectoriale, asupra economiilor în curs de dezvoltare (în special cele euromagrebiene). Acesta este cadrul în care Facultatea de Stiinţe Economice, de Stiinţe ale Gestiunii şi de Stiinţe Comerciale (FSEGC) din Béjaïa, în parteneriat cu Centrul de Studii pentru Dezvoltare Internaţională şi pentru Mişcările Economice şi Sociale (CEDIMES) din Paris şi Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Cercetării Universitare (ANDRU) din Alger, a organizat colocviul internaţional pe tema: «Criza financiară internaţională, încetinirea economică mondială şi efectele asupra economiilor euromagrebine». 7. Obiectivele colocviului au fost: - să se evidenţieze geneza, evoluţia şi domeniile de manifestare ale crizei financiare internaţionale; - să se evalueze impactul crizei financiare mondiale. Consiliul Concurenţei România 123

125 În final au avut loc comentarii asupra politicilor preconizate şi identificarea unor măsuri pentru a stopa criza financiară globală. 8. Un colectiv format din drd. Daniel-Dumitru Stan inspector de concurenţă în cadrul Consiliului Concurenţei din România, prof. univ. dr. Delia Popescu Universitatea Valahia din Târgovişte şi drd. Gilda Niculescu expert ADR Sud Muntenia, a participat la acest colocviu cu comunicarea L impact de la crise économique mondiale sur la politique de la concurrence un exemple pour les économies émergentes [Impactul crizei economice mondiale asupra politicilor de concurenţă - o aplicaţie pentru economiile în curs de dezvoltare]. CONCURENŢA Studiul abordează o problematică pragmatică, deosebit de complexă, ce investighează influenţa politicii de concurenţă asupra intensităţii şi duratei crizelor economice, încercând să stabilească dacă actuala criză economică mondială este în măsură să amâne implementarea şi aplicarea politicilor de protecţie a concurenţei economice în ţările cu economii reale şi emergente. Ca bază a analizei au fost examinate, în linii generale, următoarele aspecte: - crizele financiare privite ca amorse ale crizelor şi recesiunilor economice; - aparentele efecte adverse ale crizei financiare asupra concurenţei economice; - despre reglementare şi liberalism în perioadele de criză; - relaxarea reglementărilor de concurenţă cu privire la instituţiile financiare (în special în domeniul ajutoarelor de stat) - fundamente economice, juridice şi administrative - limite; - atuurile politicii de concurenţă în perioadele de criză financiară şi economică: vigilenţă, flexibilitate, coerenţă, consecvenţă; - aplicabilitatea concluziilor studiului în ţările în curs de dezvoltare. Încercând să proiecteze unele linii de previziune privind rezolvarea problematicii abordate, concluzia studiului tinde către evidenţierea capacităţii politicii de concurenţă de a fi un instrument productiv pentru atenuarea şi scurtarea crizelor economice pentru economiile reale şi emergente.