Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Transcription

1 Publicaţia Tematică Nr. 40, AN II Agro-mediu Și adaptarea la schimbările climatice Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

2 CUPRINS Abrevieri... 2 Comisia Europeană a aprobat PNDR SCHIMBĂRILE CLIMATICE: IMPACT SEVER, UNIVERSAL ŞI IREVERSIBIL... 5 Schimbările climatice despre ce este vorba?... 5 Ce provoacă schimbările climatice?... 5 Efectul de seră... 6 Gazele cu efect de seră... 6 Schimbările climatice impact şi vulnerabilităţi... 8 Proiecţii climatice... 9 Scenarii privind schimbările climatice viitoare în România RELAŢIA MUTUALĂ AGRICULTURĂ - SCHIMBĂRI CLIMATICE Agricultura, victima schimbărilor climatice Agricultura, parte responsabilă de schimbările climatice AGRICULTURA ÎN FAŢA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE: PROVOCĂRI CARE VOR TREBUI ÎNFRUNTATE Provocarea teritorială: prevenirea catastrofelor naturale Provocarea ecologică și hidrologică Provocarea energetică: producția de biomasă Provocarea economică: gestionarea riscurilor PRACTICI BENEFICE REDUCERII EFECTELOR SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Textul acestei publicaţii are doar scop informativ și nu implică răspundere juridică. Informaţii suplimentare despre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi USR pot fi accesate pe Internet: USR: Departamentul Publicaţii, 2015 Fotografii coperți: Ana Vîrsta Credite foto: Ana Vîrsta, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului - USAMV Bucureşti RNDR, 2015 Reproducerea textelor este autorizată cu condiţia menţionării sursei. DE VORBĂ CU SPECIALIŞTII Noi direcții de cercetare privind impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii - Dr. Elena Mateescu Director executiv, Administrația Națională de Meteorologie Au culturile exotice un viitor în România? - Lector univ. dr. Adrian Peticilă - Facultatea de Horticultură, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti ADAPTAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE DIN ROMÂNIA Interviu cu Domnul dr. ing. Costel Vânătoru, şef al Laboratorului de Genetică şi Ameliorare din cadrul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură SCDL - Buzău BIBLIOGRAFIE... 40

3 ABREVIERI COMISIA EUROPEANĂ A APROBAT PNDR ANSVSA GES GIS IPCC ISTIS NASA NOAA OMM PAC PNDR SCDL Buzău UE Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gaze cu efect de seră Geographic Information System Sistem Informațional Geografic Intergovernmental Pannel on Climate Change Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor National Aeronautics and Space Administration, Statele Unite Asociaţia Naţională pentru Oceane şi Atmosferă organizaţia Mondială de Meteorologie Politica Agricolă Comună Programul Național de Dezvoltare Rurală Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău Uniunea Europeană În data de 26 mai 2015 a fost adoptat oficial Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) al României de către Comisia Europeană. Fondul alocat PNDR este de 9,5 miliarde de euro, pe o durată de șapte ani, Din suma aprobată, 8,1 miliarde de euro vor fi alocaţi din bugetul UE, iar 1,34 miliarde reprezintă cofinanţarea naţională. În urma aprobării oficiale a PNDR, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, a declarat: Sunt bucuros că Programul de Dezvoltare Rurală a României a fost aprobat. Așa cum am subliniat în timpul vizitei mele recente în România, acest program are potențialul să ofere un sprijin însemnat zonelor rurale. Unul dintre cele mai mari avantaje ale conceptului acestui program îl reprezintă prioritățile principale, însă fiecare stat membru sau regiune pot gândi programe care se potrivesc situației lor particulare. Acest lucru este evident acum - programul României concentrându-se pe modernizarea fermelor și restructurare în vederea creșterii competitivității sectorului agricol, pe conservarea biodiversității și promovarea practicilor agricole prietenoase cu mediul înconjurător, în paralel cu realizarea investițiilor pentru dezvoltarea economiei rurale și îmbunătățirea calității vieții în satele românești. Obiectivele strategice prezentate în PNDR sunt: 1) restructurarea şi creşterea viabilităţii exploataţiilor agricole; 2) gestionarea durabilă a resurselor naturale și combaterea schimbărilor climatice; 3) diversificarea activităţilor economice, crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea infrastructurii şi serviciilor pentru îmbunătățirea calităţii vieţii în zonele rurale. Aceste obiective sunt în concordanță cu Strategia națională de dezvoltare a sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung, , ce vizează: a) accelerarea tranziției structurale spre o agricultură viabilă economic, în paralel cu aplicarea practicilor agricole prietenoase cu mediul; b) creșterea gradului de acoperire a consumului de alimente din producția internă și redobândirea statutului de exportator agroalimentar net; c) limitarea amprentei de carbon a agriculturii și promovarea agriculturii rezistente la schimbările climatice; d) îmbunătăţirea standardelor de viaţă în zonele rurale; e) dezvoltarea parteneriatelor pentru educație/ consiliere, Tehnologia Informaţiei şi Comunicării (TIC), Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI) și îmbunătăţirea performanței administraţiei agricole. Conform PNDR , mai mult de o cincime din terenurile agricole se află în sisteme agri- 2 3

4 cole de mare valoare naturală. Printre principalele provocări în ceea ce privește mediul și gestionarea terenurilor se numără dubla presiune exercitată, pe de o parte, de riscul de abandonare a activităților agricole în anumite zone și, pe de altă parte, de intensificare a acestora în alte zone. Suprafețe agricole întinse sunt afectate de fenomene de degradare a solului (eroziune, alunecări de teren și deșertificare), fenomene de risc care se vor intensifica odată cu schimbările climatice. Sistemele de irigații sunt în mare parte degradate și într-o stare precară de funcționare. În schimb, printre oportunitățile și potențialul zonelor rurale din România se numără tendința recentă de creștere a exporturilor agricole, calitatea ridicată a terenurilor agricole care ar putea duce la creșterea producției agricole, un patrimoniu cultural și o biodiversitate bogate, strâns legate de utilizarea de practici tradiționale extensive de gestionare a terenurilor. Agro-mediul reprezintă punctul de întâlnire dintre conservarea biodiversităţii şi agricultură, condiţia de bază pentru a beneficia de măsurile de agro-mediu fiind respectarea bunelor condiţii pentru agricultură şi mediu. Spre deosebire de cea mai mare parte a Europei, în România, respectarea măsurilor de agro-mediu reprezintă, de fapt, continuarea gospodăririi tradiţionale. Biodiversitatea zonei nu poate fi păstrată decât dacă se menţin procedeele agricole tradiţionale. PNDR , elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, include Măsura 10 Agro-mediu şi climă, care se adresează unor zone caracterizate de nevoi specifice în ceea ce priveşte protecţia mediului şi gestionarea durabilă a resurselor naturale. Obiectivul Pachetului 5 - Adaptarea la efectele schimbărilor climatice - îl reprezintă reducerea vulnerabilităţii faţă de efectul prognozat al schimbărilor climatic asupra recoltelor, prin schimbarea comportamentului actual al fermierilor, în sensul flexibilizării structurii de culturi prin care să se contracareze efectele induse de schimbările climatice. Cerințe specifice: pentru fiecare cultură de primavară (porumb, sorg, floarea-soarelui, soia), angajată pe suprafaţa cultivată, se vor utiliza în proporţii egale doi hibrizi/soiuri cu precocităţi diferite (unul timpuriu sau semi-timpuriu, celălalt semi-tardiv sau tardiv); utilizarea metodelor de lucrare minimă a solului (minimum tillage), fiind interzis aratul suprafețelor angajate; aplicarea gunoiului de grajd sub formă compostată (cantitatea maximă de gunoi de grajd care se aplică pe teren trebuie să fie în acord cu standardele privind cantităţile maxime de îngrăşăminte cu azot care pot fi aplicate pe terenul agricol, definite în Codul de bune practice agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi ). Plata compensatorie se acordă pe unitatea de suprafaţă (hectar) şi reprezintă o compensaţie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermierii care încheie angajamente voluntare. Prima compensatorie de agro-mediu şi climă este plătită anual, ca sumă fixă. Sprijinul este acordat în cadrul acestei măsuri în urma încheierii, pe o perioadă de cinci ani, a unor angajamente voluntare. După încheierea perioadei iniţiale de cinci ani, angajamentele se pot prelungi anual, până la încheierea perioadei de implementare a PNDR SCHIMBĂRILE CLIMATICE: IMPACT SEVER, UNIVERSAL ŞI IREVERSIBIL Schimbările climatice despre ce este vorba? Nu de puţine ori, oamenii spun că vremea a luat-o razna. Vremea a căpătat particularități extreme, iarna este mai cald, ninge mai puțin și plouă mai mult, primăvara vine din ce în ce mai repede, florile înfloresc și păsările sosesc înainte de vreme. În urmă cu 30 de ani, noţiunea de schimbări climatice cauzate de poluarea de pe Terra era una vagă şi deloc plauzibilă. Acum, acestea reprezintă o realitate despre care vorbim din ce în ce mai des. Schimbările climatice sunt o realitate: temperaturile cresc, tiparele precipitaţiilor se schimbă, gheţarii şi zăpada se topesc, iar nivelul mediu global al mărilor creşte. Ne aşteptăm ca aceste schimbări să continue, iar condiţiile meteorologice extreme care conduc la riscuri cum ar fi inundaţiile şi seceta să devină mai frecvente şi intensitatea lor să sporească. Impactul lor este din ce în ce mai mare, afectând natura, economia şi sănătatea noastră. Schimbările climatice = Schimbarea vremurilor = schimbări de climat (IPCC - Intergovernmental Pannel on Climate Change Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice) reprezintă o variație semnificativă din punct de vedere statistic fie în starea medie a climatului, fie în variabilitatea sa, care persistă o perioadă mai lungă de timp. Aceste schimbări sunt datorate unor procese interne, presiunilor externe sau schimbărilor antropice majore în compoziția atmosferei și utilizării terenurilor. Este acceptată și definiția Convenției-Cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice: schimbări de climat atribuite direct sau indirect unei activități umane care alterează compoziția atmosferei la nivel global și care se adaugă variabilității naturale a climatului observat în cursul unor perioade comparabile. Ce provoacă schimbările climatice? Clima se schimbă din cauza modului actual de viață al oamenilor, în special în țările mai bogate și mai dezvoltate din punct de vedere economic. 4 5

5 Centralele care produc energie, precum și mașinile și avioanele cu care călătorim, fabricile care pro duc bunurile pe care le cumpărăm, fermele care procesează alimentele pe care le mâncăm, toate acestea joacă un rol în procesul de schimbare a climei prin faptul că emit gaze cu efect de seră. Efectul de seră Atmosfera este învelișul transparent și protector al planetei noastre. Ea lasă să pătrundă lumina soarelui, dar reține căldura. Fără atmosferă, căldura soarelui, reflectată de suprafața Pământului, s-ar întoarce imediat înapoi în spațiu. Lipsa,,efectului de seră, ar face ca temperatura medie globală a planetei să fie de -18 C, faţă de +15 C în momentul de faţă. Așadar, atmosfera acţionează ca pereţii de sticlă ai unei sere: permite accesul luminii vizibile şi absoarbe mare parte din energia infraroşie, menţinând căldura în interior.,,efectul de seră este un fenomen natural, benefic, datorat gazelor cu efect de seră existente în atmosferă: Vapori de apă; Dioxid de carbon (CO 2 ); Dioxid de azot (N 2 O); Metan (CH 4 ); Hidrofluorocarburi (HFCs); Perfluorocarburi (PFCs). De la revoluția industrială din secolul al XVIII-lea, socie tatea umană produce fără încetare și în cantități din ce în ce mai mari gaze cu efect de seră. Drept rezultat, concentrația acestora în atmosferă este acum cea mai mare din ultimii ani și face ca efectul de seră să fie mai puternic. Lumină solară (radiaţie solară de undă scurtă) Acest lucru a dus la creșterea temperaturilor pe Pământ, fapt ce conduce la modificări climatice. Gazele cu efect de seră Radiaţie termică terestră de undă lungă Indexul anual al gazelor cu efect de seră (GES) elaborat de NOAA Satellite Information System din SUA arată că, din 1990 până în 2013, emisiile de GES au crescut cu 34%, din care contribuția dioxidului de carbon acoperă 80%. Dioxidul de carbon este principalul gaz cu efect de seră, cea mai mare parte a acestuia rămânând în atmosferă aproximativ 100 de ani. În anumite zone însă, poate rămâne pentru mii de ani. O parte din dioxidul de carbon din atmosferă este natural, provenind de la plantele şi animalele ce se descompun. Dioxidul de carbon este eliberat în atmosferă atunci când se ard combustibilii fosili (petrol, cărbune și gaze naturale), aceștia reprezentând în zilele noastre cea mai obișnuită sursă de energie. Acest gaz este esențial pentru respirație: noi inspirăm oxigen și expirăm dioxid de carbon, în vreme ce pomii și plantele îl absorb și produc oxigen. Iată de ce pădurile planetei sunt atât de importante. Ele ajută la absorbția unei părți din surplusul de CO 2 pe care îl generăm. Dar tăierea copacilor, despădurirea și arderea pădurilor au loc în multe părți ale lumii. Pădurile tropicale dispar mult mai rapid decât alte păduri, cu o rată de 10 milioane de hectare pe an. Atunci când se taie pădurile, în atmosferă se degajă dioxid de carbon. Concentraţiile din atmosferă ale acestui gaz cu efect de seră au depăşit pentru prima oară, în aprilie 2014, pragul de 400 ppm (părţi pe milion) în emisfera nordică, conform datelor furnizate de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM). Pragul de 400 ppm este considerat un semn al creşterii nivelurilor de poluare. La scară globală, concentraţia de dioxid de carbon, ar fi trebuit să atingă acest prag simbolic în 2015 şi 2016, potrivit OMM. Se estimează că defrișarea provoacă aproximativ 20% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, deci oprirea acestui proces reprezintă o prioritate maximă. Metanul (CH 4 ) nu este la fel de abundent ca CO 2, însă este mai eficient în procesul de reținere a căldurii, ceea ce îl face un GES foarte puternic. Este degajat atunci când materia organică putrezeşte într-un mediu lipsit de oxigen. 60% din metanul care există la ora actuală în atmosferă este produs de om; provine din zonele unde se depozitează deşeuri, de la crescătoriile de animale, din arderea combustibililor fosilizaţi, din tratamentul apei în care se deversează deşeurile, precum şi din alte industrii. Protoxidul de azot (N 2 O) este alt gaz,,vinovat pentru efectul de seră, produs pe cale naturală, dar oamenii i-au sporit cantitatea cu aproximativ 17% începând cu epoca industrială, datorită îngrăşămintelor chimice, a combustibililor, a arderii pădurilor sau a câmpurilor, după recoltare. Halocarbonii (combinații de fluor, brom, clor, carbon și hidrogen) există, în mod natural, în cantități foarte mici. Principalii produși rezultați din activitatea umană sunt CFC 11 și CFC 12 (utilizați ca agenți de răcire și în alte procese industriale). Concentrația lor a scăzut în ultimii ani ca rezultat al convențiilor internaționale privind protejarea stratului de ozon. Ozonul (O 3 ) se produce și se distruge în mod continuu în atmosferă, ca urmare a unor reacții chimice sub acțiunea radiațiilor ultraviolete. În troposferă, activitățile umane au condus la creșterea cantității de O 3 prin eliberarea CO, N 2 O și a altor substanțe care reacționează chimic și produc O

6 Vaporii de apă sunt considerați un important gaz cu efect de seră. Activitățile umane au o mică influență directă asupra cantității de vapori de apă din atmosferă. Indirect, oamenii au potențialul de a afecta substanțial cantitatea de vapori de apă prin modificarea climatului: o atmosferă mai caldă conține mai mulți vapori de apă. Schimbările climatice impact şi vulnerabilităţi Schimbarea climei a început deja. Din 1850, temperatura medie globală a crescut cu 0,79 C. Temperatura medie în Europa a crescut chiar mai mult, cu aproape 1 C, tendința crescătoare cea mai accentuată înregistrându-se în ultimele decenii (IPCC, 2013). Potrivit observațiilor disponibile, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, 14 dintre primii 15 ani considerați cei mai călduroși s-au înregistrat în secolul XXI (anii 1998, 2005, 2010 și 2014). Zonele cele mai vulnerabile în faţa schimbărilor climatice din Europa sunt: Europa de Sud şi întregul bazin mediteranean, datorită sporirii valurilor de căldură şi a frecvenţei secetelor; zonele montane, în special Alpii, datorită topirii din ce în ce mai extinse a zăpezii şi gheţii; regiunile de coastă, deltele şi luncile inundabile datorită creşterii nivelului mărilor şi sporirii frecvenţei precipitaţiilor abundente, a inundaţiilor şi a furtunilor; văile inundabile dens populate, din cauza riscului producerii de evenimente meteorologice extreme, precipitaţii abundente şi viituri, care provoacă daune majore zonelor construite şi infrastructurii; nordul îndepărtat al Europei şi regiunea arctică, datorită creşterii temperaturilor şi topirii gheţii. Cele mai mari creşteri de temperatură se înregistrează în Europa în partea sudică a continentului şi în regiunile arctice; iar cele mai pronunţate scăderi ale cantităţii precipitaţiilor tot în partea Sudică, creşterile caracterizând Nordul şi Nord-Vestul continentului. Creşterile prognozate ale intensităţii şi frecvenţei valurilor de căldură şi inundaţiilor, precum şi modificările ce vor surveni în distribuţia unor boli infecţioase produc efecte negative asupra sănătății umane. Observațiile indică o încălzire a întregii troposfere începând cu a doua jumătate a secolului XX. Totodată, din anul 1950, frecvența și intensitatea unor fenomene extreme au crescut. Nu doar troposfera se încălzește, ci și oceanul planetar. Mai mult de 90% din energia reținută în sistem prin intensificarea efectului de seră, în perioada , a fost înmagazinată în oceanul planetar (IPCC, 2013). Calotele glaciare de la poli se topesc. Învelișurile de gheață ale Groenlandei și Antarcticii de Vest și-au redus din masă, cei mai mulți ghețari continentali s-au diminuat, iar aria acoperită de gheața marină din Arctica are o tendință puternică de scădere. Stratul continental de zăpadă sezonieră s-a redus, mai ales în lunile de primăvară. Nivelul oceanului planetar a crescut cu 19 cm în perioada (IPCC, 2013). Schimbările climatice constituie şi o presiune asupra ecosistemelor. Pe măsură ce Europa se încălzește, păsările, insectele, animalele și plantele migrează spre Nord și spre ținuturi mai înalte. Există însă riscul ca multe dintre acestea să nu poată ține pasul cu viteza schimbărilor climatice sau ca drumurile, orașele și alte tipuri de construcții umane care divizează teritoriul să le împiedice să se deplaseze suficient de departe. Concluzia alarmantă a unor studii este că schimbările climatice ar putea duce la dispariția unei treimi din speciile Terrei până în Mamiferele și păsările polare, cum ar fi urșii polari, focile, morsele și pinguinii sunt cele mai vulnerabile. Proiecţii climatice Încălzirea Pământului este un fapt palpabil și se așteaptă ca viitoarele sale consecințe să fie foarte diverse și costisitoare. Vor exista repercusiuni care nu vor putea fi evitate și care vor afecta atât Europa, cât și alte regiuni ale lumii. Termenul de proiecţie utilizat în rapoartele IPCC indică o evoluţie viitoare potenţială a unei cantităţi sau set de cantităţi, calculată pe baza unui model. Proiecţiile climatice sunt considerate de IPCC, proiecţii ale răspunsului Sistemului Climatic la diferite scenarii referitoare la emisia gazelor cu efect de seră, aerosolilor sau la alte forcing-uri radiative, adesea bazate pe simulări cu ajutorul modelelor climatice şi sunt supuse incertitudinilor. În scopul simulării condiţiilor climatice pentru secolul XXI au fost elaborate o serie de scenarii referitoare la evoluția viitoare a condiţiilor fizice, a celor sociale, economice şi a concentraţiei dioxidului de carbon. Scopul unor astfel de scenarii este eliminarea incertitudinilor privind condiţiile viitoare de evoluţie a climei. Conform Raportului al V-lea al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbări Climatice (IPCC, 2013), temperatura medie globală va crește şi chiar depăși 2 C atingând 5 C în cazul scenariului cu cea mai pronunțată creștere a temperaturii. Potrivit ultimului raport global IPCC, până în 2030 gazele cu efect de seră vor depăși cu 25% până la 90% valorile curente. Aproximativ două treimi din creșterea globală a emisiilor de GES vor proveni de la țările în curs de dezvoltare. Conform Comisiei Europene, este imperativă limitarea schimbărilor climatice la 2 C pentru a se evita producerea unor consecințe grave, periculoase și ireversibile. Aceasta ar necesita la nivel 8 9

7 Vapori de apă Suprafaţa de gheaţă marină Temperatura aerului (Troposferă) Temperatura apei mării Temperatura la suprafaţa mării Nivelul mării Conţinutul de căldură al oceanului Volumul gheţarilor Stratul de zăpadă Temperatura terenului global o reducere a emisiilor de GES cu mai mult de 50% din valorile actuale și chiar mai mult în țările și regiunile dezvoltate. Cantitatea de precipitații și configurațiile la nivel global se vor modifica, până la sfârșitul acestui secol, cu mari diferențieri regionale care vor accentua contrastele între regiunile umede și aride. Schimbările observate deja în criosferă vor continua și se vor amplifica în viitoarele decenii. Proiecțiile privind nivelul oceanului planetar sugerează creșteri, depinzând de scenariu, cuprinse între 0,2 și 0,82 metri, experții neexcluzând însă valori care să depășească aceste estimări (IPCC, 2013). Rezultatele modelelor numerice, prezentate în același Raport al IPCC (2013), sugerează și o altă consecință a schimbării globale: intensificarea Secete în zona Mediteraneană și Africa de Vest Zile și nopţi călduroase; valuri de căldură Atlanticul de Nord, cei mai puternici cicloni tropicali Evenimente cu precipitaţii extreme Secete în America Centrală și de Nord și în Nord-Vestul Australiei Zile și nopţi răcoroase a) b) a) analiza independentă a componentelor sistemului climatic pentru care se așteaptă schimbări în tendințele încălzirii globale; b) tendințele în frecvența (sau intensitatea) diverselor fenomene extreme de la mijlocul secolului XX (Sursa: IPCC, 2013). ciclului hidrologic. Această intensificare poate determina creșterea intensității și/sau a frecvenței unor evenimente extreme (secete, inundații, cicloni de la latitudinile medii, furtuni tropicale) în multe regiuni ale globului. Alte fenomene extreme, precum valurile de căldură, se vor produce cu frecvență sporită, vor fi mai persistente și mai intense pe continente (IPCC, 2013). Pe termen lung, schimbările climatice extinse pot determina apariția unor conflicte regionale, a foametei și a deplasărilor de refugiați, deoarece este posibil ca hrana, apa și resursele de energie să devină insuficiente. La nivel mondial, până la un miliard de refugiați ai schimbărilor climatice ar putea fi alungați din casele lor și ar putea avea nevoie de ajutor, în special din partea națiunilor mai bogate. Variaţia temperaturii globale la suprafaţa terestră ( C) 6,00 4,00 2,00 0,00-2,00 Modelul schimbării temperaturii medie globală în scenariul emisiilor ridicate Modelul schimbării temperaturii medie globală în scenariul emisiilor scăzute Anul Scenarii privind schimbările climatice viitoare în România Schimbările în regimul climatic din România se încadrează în contextul global, ținând seama de condițiile regionale: creșterea temperaturii va fi mai pronunțată în timpul verii, în timp ce în Nord-Vestul Europei creșterea cea mai pronunțată se așteaptă în timpul iernii. Conform estimărilor prezentate de IPCC, România va înregistra în secolul XXI, comparativ cu perioada , o creștere a temperaturii medii anuale, similară întregii Europe. Rezultatele prognozate vor prezenta diferențe Proiecţii ale creşterii temperaturii globale (Sursa: IPCC, 2013) Posibile răspunsuri ale temperaturii în în scenariul emisiilor ridicate Posibile răspunsuri ale temperaturii în în scenariul emisiilor scăzute -2-1,5-1 -0,5 0 0,5 1 1, ( C) mai mici în primele decenii ale secolului XXI și mai mari la sfârșitului acestuia: între 0,5 C și 1,5 C pentru perioada ; între 2,0 C și 5,0 C pentru , în funcție de scenariu (între 2,0 C și 2,5 C în cazul scenariului care prevede cea mai scăzută creștere a temperaturii medii globale și între 4,0 C și 5,0 C în cazul scenariului cu cea mai pronunțată creștere a temperaturii). Din punct de vedere pluviometric, peste 90% din modelele climatice prognozează pentru perioada secete pronunțate în timpul verii în zona României, în special în Sud și Sud-Est. În ceea ce privește precipitațiile din timpul iernii, abaterile sunt mai mici

8 Arctic Temperatura crește mai mult comparativ cu media globală Scade calota glaciară arctică Scade grosimea gheţii din Groenlanda Scad zonele cu permafrost Crește riscul de pierdere a biodiversităţii Se intensifică transportul și exploatarea resurselor de petrol și gaze Europa de Nord-Vest Cresc precipitaţiile în timpul iernii Crește debitul râurilor Migrarea speciilor spre nord Scade cererea de energie pentru încălzire Crește riscul de producere a inundaţiilor pe râuri și în zona de coastă Zonele de coastă și mările regionale Crește nivelul mării Crește temperatura la suprafaţa mării Crește aciditatea oceanului Se produce expansiunea spre nord a speciilor de pești și plancton Au loc schimbări în comunităţile fitoplanctonului Crește riscul asupra peștilor Europa de Nord Temperatura crește mai mult comparativ cu media globală Scade învelișul de gheaţă din lacuri și râuri Crește debitul râurilor Speciile de pești migrează spre nord Crește eficienţa culturilor Scade cererea de energie pentru încălzire Crește potenţialul hidroenergetic Crește riscul de dezastru în cazul furtunilor de iarnă Crește turismul în timpul verii Zonele montane Temperatura crește peste media europeană Scade extinderea și volumul gheţarilor Scade zona permafrostului montan Se produce migrarea în altitudine a speciilor de plante și animale Crește riscul de dispariţie a speciilor din zonele alpine Crește riscul eroziunii solului Scade turismul de ski Europa Centrală și de Est Cresc temperaturile maxime extreme Scad precipitaţiile în timpul verii Crește temperatura apei Crește riscul producerii de incendii forestiere Scade valoarea economică a pădurilor RELAŢIA MUTUALĂ AGRICULTURĂ - SCHIMBĂRI CLIMATICE Clima şi agricultura se influenţează reciproc. Acest impact mutual este mai pregnant în zilele noastre deoarece schimbările şi variabilitatea climatică se manifestă pe scară largă. Schimbările climatice sunt o provocare uriașă pentru agricultură. Pe de o parte, agricultura reprezintă o sursă de emisii de gaze cu efect de seră, pe de altă parte, este extrem de vulnerabilă la impactul schimbărilor climatice întrucât capacitatea spațiului rural de a furniza o alimentație adecvată, de a sprijini dezvoltarea economică și de a furniza un mediu sigur de locuit pentru comunitățile rurale depind în mod direct de existența unor condiții climatice favorabile. Agricultura, victima schimbărilor climatice Concentraţiile de CO2 şi O3 din atmosferă Concentraţiile mari de CO2 din atmosferă au potenţial de creştere a producţiei de biomasă şi a eficienţei fiziologice a apei utilizate pentru culturi şi buruieni. Totuşi, creşterile de CO2 nu duc la creşteri proporţionale ale productivităţii culturilor. În timp ce experimentele cu concentraţii crescute de CO2 în condiţii de control au demonstrat o sporire semnificativă a productivităţii culturilor, aceste creşteri au avut loc atunci când alţi factori, cum ar fi umiditatea, nutrienţii, incidenţa bolilor şi a dăunătorilor nu au avut caracter limitativ. Regiunile Mediteraneene Temperatura crește peste media europeană Descresc precipitaţiile anuale Descrește debitul anual al râurilor Crește riscul pierderii biodiversităţii Crește riscul deșertificării Crește cererea de apă pentru agricultură Scade eficienţa culturilor Crește riscul incendiilor forestiere Crește mortalitatea din cauza valurilor de căldură Schimbările climatice observate și anticipate și impactul asupra principalelor regiuni din Europa (Sursa: IPCC, 2013). Crește riscul de transmitere a bolilor Scade potenţialul hidroenergetic Scade turismul în sezonul estival și poate crește în celelalte sezoane Schimbările climatice afectează agricultura la nivel global. Efectele negative asupra producţiei agricole vor fi influenţate de evenimentele meteorologice extreme. Gestionarea eficientă a acestor fenomene extreme reprezintă o importanţă deosebită pentru procesul de producţie agricolă. Agricultura de subzistenţă va fi deosebit de afectată, deoarece are o capacitate mai mică de adaptare. Acest lucru va provoca creşterea riscului de foamete

9 În vreme ce creşterea buruienilor poate fi favorizată de cantităţile crescute de CO2, ecologia modificată a acestor plante poate apărea ca factor potenţial pentru competiţia acestora cu plantele de cultură. Concentraţiile ridicate de O3 din troposferă au ca efect reducerea productivităţii culturilor. Nivelul mării Creşterile prognozate ale nivelurilor mărilor cu până la cinci metri vor conduce la inundarea zonelor agricole costiere dacă nu se vor lua măsuri de protecţie a terenurilor agricole din zonele joase. Nivelurile în creştere ale mărilor pot conduce, prin intruziunea apei marine, la creşterea salinităţii resurselor de apă. Un efect indirect al creşterii nivelului mărilor asupra agriculturii poate fi acela că centrele urbane din zonele costiere ar putea deveni nelocuibile. Populaţia va trebui strămutată, iar o parte din acest proces va avea loc pe terenuri agricole. Evenimente extreme Condiţiile de secetă pot fi rezultatul cantităţilor mai mici de precipitaţii care cad sub formă de ninsoare şi a cantităţii mai mici de apă provenită din topirea zăpezilor. În regiunile aride aceste efecte pot duce la reducerea debitelor râurilor şi a resurselor de apă pentru irigaţii în perioada de creştere a culturilor. Perioadele cu umiditate relativă crescută, îngheţul şi grindina pot afecta, de asemenea, productivitatea şi calitatea fructelor şi legumelor. Variabilitatea precipitaţiilor în cadrul unui an reprezintă o cauză majoră a variaţiei productivităţii culturilor şi a calităţii acestora. Din cauza reducerii învelișului vegetal apar efecte ca: pierderea orizontului fertil al solului; creșterea eroziunii hidrice și eoliene; scăderea productivității culturilor. Productivitatea culturilor are cel mai adesea de suferit atunci când perioadele de uscăciune apar în stadii critice de dezvoltare, cum ar fi reproducerea. În cazul majorităţii culturilor cerealiere, etapele de înflorire, polenizare şi dezvoltare a bobului au o sensibilitate crescută la stresul produs de lipsa apei. Practicile de management oferă strategii pentru creşterea culturilor cu apă puţină. De exemplu, efectele secetei pot fi ocolite prin cultivarea timpurie a soiurilor cu rate rapide de dezvoltare; pentru a păstra umiditatea solului se poate recurge la combaterea plantelor dăunătoare fără ca solul să fie arat. Anii excesiv de umezi, pe de altă parte, pot cauza descreşteri ale productivităţii datorită apei în exces şi a infestării cu dăunători. Umiditatea crescută a solului în zonele umede poate împiedica lucrările agricole. Rafalele intense de ploaie pot dăuna plantelor mici şi pun la pământ culturile neculese cu bobul în proces de coacere. Acestea duc de asemenea la eroziunea solului. Gradul în care culturile sunt afectate depinde de durata precipitaţiilor şi a inun daţiilor, de stadiul de dezvoltare a culturilor şi de temperatura solului şi a aerului. Intensitatea precipitaţiilor Fiind sursa primară a umidităţii solului, precipitaţiile reprezintă probabil cel mai important factor care determină productivitatea culturilor. În timp ce modelele climatice globale prezic o creştere a precipitaţiilor medii globale, per total, rezultatele lor arată, de asemenea, o potenţială modificare a regimurilor hidrologice în majoritatea locurilor (zonele devin fie mai uscate, fie mai umede). O schimbare a climatului poate cauza modificări în ceea ce priveşte precipitaţiile sezoniere totale, în modelul de precipitaţii din cadrul unui sezon, dar şi în ceea ce priveşte variabilitatea dintre sezoane. O modificare a modelului precipitaţiilor poate fi mai importantă pentru productivitatea culturilor decât o modificare similară a precipitaţiilor anuale per total. Temperatura Atunci când este depăşit intervalul optim de temperatură pentru o cultură dintr-o anumită zonă, culturile tind să răspundă negativ prin scăderea productivităţii. Valoarea optimă variază în funcţie de tipul culturii. Majoritatea culturilor sunt sensibile la caniculă. Temperaturi ale aerului cuprinse între 45 şi 55 C, înregistrate timp de cel puţin 30 de minute, dăunează în mod direct frunzelor culturilor în cele mai multe medii; chiar valorile mai mici (de 35 până la 40 C) pot fi dăunătoare dacă durează mai mult în timp. Vulnerabilitatea culturilor la temperaturi înalte variază în funcţie de stadiul de dezvoltare. Temperaturile mari din timpul stadiului de reproducere sunt, în mod special nocive. Stresul provocat de căldură Stresul provocat de căldură şi cel provocat de secetă apar adesea simultan. Ele sunt deseori acompaniate de radiaţie solară ridicată şi de vânturi puternice

10 IMPACTURI POZITIVE Productivitate crescută datorită temperaturii mai mari Posibilitatea de a crește noi culturi Sezon de vegetaţie mai lung Productivitate crescută datorită creșterii concentraţiei de CO 2 Rate de maturare mai rapide SCHIMBĂRI PROIECTATE Temperaturi crescute Condiţii mai umede sau mai uscate Frecvenţă crescută a evenimentelor climatice extreme CO 2 atmosferic mărit Schimbarea condiţiilor de piaţă IMPACTURI NEGATIVE Crește infestarea cu insecte Deteriorarea culturilor din cauza căldurii extreme Probleme în planificare din cauza prognozelor inexacte Crește eroziunea solului Crește infestarea cu buruieni și a bolilor Agricultura, parte responsabilă de schimbările climatice Agricultura emite gaze cu efect de seră în atmosferă, deşi la o scară mai mică decât alte sectoare economice. Principalele gaze cu efect de seră asociate cu producţia agricolă sunt: N 2 O, protoxidul de azot - eliberat în atmosferă de pe terenurile agricole, în principal din cauza transformării microbiene a îngrăşămintelor din soluri, ce conţin nitrogen. Emisiile de N 2 O reprezintă peste jumătate din totalul emisiilor din agricultură; CH 4, metan emisiile acestuia se datorează în mare parte îngrăşămintelor organice provenite din procesele de digestie ale animalelor rumegătoare (în principal vaci şi oi); CO 2, dioxidul de carbon provine din consumul de energie din fermă, de la produsele agricole și de variația stocurilor de carbon din sol care decurg din utilizarea terenurilor și schimbarea utilizării acestora. Atât emisiile de CH 4, cât şi cele de N 2 O se produc din depozitarea şi împrăştierea îngrăşămintelor animale. Agricultura, ca sursă de GES, diferă în mod semnificativ, în funcţie de practicile agricole şi condiţiile de mediu şi climatice, cum ar fi caracteristicile solului şi temperatura. Deşi emisia de gaze cu efect de seră generată de agricultură s-a redus în ultima perioadă, datorită schimbării tehnicilor agricole şi a numărului scăzut de animale, agricultura este în continuare responsabilă pentru cele mai mari emisii de N 2 O şi CH 4. Scăderea umidităţii Scade eficienţa ierbicidelor și pesticidelor Creșterea umidităţii și a secetelor Impactul net asupra culturilor este incert și depinde de măsurile adoptate Impactul potenţial al schimbărilor climatice asupra culturilor de câmp Principalele surse de emisii de gaze cu efect de seră asociate cu producţia agricolă 16 17

11 AGRICULTURA ÎN FAŢA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE: PROVOCĂRI CARE VOR TREBUI ÎNFRUNTATE Provocarea teritorială: prevenirea catastrofelor naturale Schimbările climatice manifestate prin secetă, inundații, intemperii, și/sau incendii forestiere afectează în special activitățile din agricultură şi silvicultură. Inundațiile și seceta înregistrate în ultima perioadă prefigurează impactul puternic şi negativ al schimbărilor climatice asupra agriculturii. Calamitățile naturale, care au astăzi statut de catastrofe excepționale, ar putea deveni fenomene regulate în anii următori. Se subliniază faptul că urmările încălzirii climei asupra teritoriilor lumii nu vor fi uniforme. În nordul Europei, cantitățile de precipitații vor creşte considerabil, iar în sudul continentului, perioadele de secetă vor deveni din ce în ce mai frecvente. Temperaturile extreme înregistrate în ultimii ani au fost privite în legătură cu creșterea observată a frecvenței fenomenelor extreme din ultimele decenii, ca o consecință a efectelor schimbărilor climatice. Deși fenomenele meteorologice singulare nu pot fi atribuite unei singure cauze, analizele statistice au arătat faptul că riscul apariției unor astfel de fenomene a crescut considerabil din cauza efectelor schimbărilor climatice. Impactul asupra agriculturii, privită în sensul productivității, este determinat în unele zone de: efectele directe asupra culturilor, datorită prezenței crescute a dioxidului de carbon în atmosferă care stimulează fotosinteza și prelungește perioada de creștere a plantelor; efectele indirecte legate de cantitatea de precipitaţii, de disponibilitatea resurselor de apă, de riscurile de secetă și de eroziunea solurilor. Astfel, irigarea suprafeţelor agricole aflate în situație critică va fi una dintre principalele probleme la nivel național și european. În acest context, politicile agricole vor avea de înfruntat provocările hidrologice viitoare. Provocarea ecologică și hidrologică Agricultura este un factor principal în politicile de mediu prin păstrarea resurselor naturale, a biodiversității și a luptei împotriva poluării. Apa este mediul de bază prin care schimbările climatice vor avea un impact asupra oamenilor, ecosistemelor şi a economiilor. Agricultura este principalul utilizator al resurselor de apă, în special în țările mediteraneene datorită irigațiilor. Începând cu anul 1985, aceste suprafeţe irigate ale Mediteranei s-au mărit cu 20% astfel încât, volumele de apă destinate irigațiilor au ajuns la 75% din consumul total. Privită din punct de vedere ecologic și agroclimatic, agricultura este responsabilă de apariția unor efecte externe atât pozitive, cât și negative. Din punct de vedere al efectelelor pozitive, agricultura: favorizează biodiversitatea vegetală și animală; este responsabilă de captarea carbonului în sol; oferă peisaje diverse. Din punct de vedere al efectelelor negative, agricultura: risipeşte apa din cauza irigării intense; epuizează pânzele freatice datorită practicilor agricole nedurabile; agravează procesele de eroziune şi deşertificare a terenurilor; conduce la salinizarea apelor

12 Totodată agricultura poate afecta calitatea apei prin: contaminarea cu produse fitosanitare; poluarea de origine azotată; poluarea cu fosfor - datorită îngrășămintelor utilizate sau administrării unor importante cantităţi de reziduuri provenite de la complexele agrozootehnice. Vegetaţia se va modifica, ca urmare a schimbărilor de temperatură, a precipitaţiilor şi concentraţiilor de dioxid de carbon. Continuând să răspundă nevoilor alimentare, agricultura va trebui să echilibreze performanța economică și eficacitatea ecologică pentru o dezvoltare durabilă. Provocarea energetică: producția de biomasă Politica energetică europeană conduce în mod decisiv UE către o economie caracterizată de un consum redus de energie mai sigură, mai competitivă şi mai durabilă. Obiectivele energetice care se doresc a fi atinse cu prioritate se referă la garantarea unei funcţionări competitive a pieţei interne de energie, a securităţii aprovizionării strategice, a unei reduceri concrete a emisiilor de gaze cu efect de seră provocate de producerea sau consumul de energie, precum şi a afirmării UE ca voce unitară pe scena internaţională. Provocările energetice cu care se confruntă Europa se referă la efectele nocive ale utilizării combustibililor fosili asupra climei, dar şi la dependenţa UE şi a statelor membre de importul de gaz şi petrol. Dependenţa de importul de gaz şi de petrol este una dintre problemele centrale la care Uniunea Europeană trebuie să găsească răspuns. Soluţia pe termen lung a problemei energetice nu constă în găsirea de noi furnizori, în descoperirea de noi surse, în consolidarea şi construirea infrastructurii aferente, ci în identificarea unor soluţii de consum inteligent al hidrocarburilor şi a unor noi surse de energie. Un aspect-cheie al dimensiunii energetice a securităţii europene se referă la sursele de energie regenerabilă. Aceste surse se află la intersecţia mai multor preocupări de securitate internă la nivelul UE. În primul rând, aceste resurse ţin de securitatea energetică. Identificarea de alternative pentru combustibilii fosili (energie nucleară, eoliană, solară, termală, hidroelectrică, geotermală) ar putea constitui o soluţie pentru micşorarea dependenţei UE de gazul importat. UE a început o strategie de diversificare a surselor de aprovizionare pentru a-și acoperi nevoile energetice. Dezvoltarea biocarburanților și a biomasei ar putea contribui la atingerea acestui obiectiv. Totuși, trebuie ținut cont de faptul că strategiile de dezvoltare a biocarburanților ar putea avea un impact negativ asupra mediului și a biodiversității. Expansiunea prevăzută a biocarburanților plecând de la biomasă ascunde mai multe riscuri potențiale: cantitate de apă ridicată dacă materialul de bază este porumbul; poluarea apelor; eroziunea solurilor datorită unei concentrări în anumite regiuni cu preocupări agronomice minime; nerespectarea normelor privind prezența reziduurilor de pesticide; creșterea prețurilor materiilor prime în măsura în care această expansiune ar conduce la mișcări speculative pe piețele viitoare. Provocările energetice ale UE sunt deosebit de complexe, fapt determinat atât de relaţiile care se stabilesc între dimensiunea energetică a securităţii şi alte aspecte ale acesteia, de contextul intern, cât şi de cel global, al reducerii depozitelor de combustibili fosili, al dependenţei de furnizori externi, al impactului folosirii acestor combustibili asupra climei. Provocarea economică: gestionarea riscurilor Teritoriile Europei sunt afectate în mod deosebit de schimbările climatice. Aceste schimbări au efecte directe şi indirecte şi sunt diferenţiate în funcţie de regiune. O serie de iniţiative politice au fost promovate la nivelul UE pentru a face faţă riscurilor schimbărilor climatice. În centrul acestor iniţiative este angajamentul de a realiza reduceri drastice ale emisiilor de gaze cu efect de seră şi de a transforma economia europeană într-un sistem foarte eficient din punct de vedere energetic şi cu emisii reduse de dioxid de carbon. În ianuarie 2008 a fost elaborat un pachet de măsuri care stabileşte unele dintre cele mai ambiţioase obiective climatice şi energetice. Se stabilesc sisteme de plafonare şi comercializare bazate pe reducerea cotelor prevăzută în protocolul de la Kyoto. Principalul neajuns al acestor sisteme este faptul că nu se prevăd sancţiuni pentru cei care nu respectă angajamentele obligatorii din punct de vedere juridic. Pentru anul 2020, Uniunea Euro

13 peană a stabilit ca obiectiv unilateral reducerea cu 20% a emisiilor de GES ale statelor membre, comparativ cu anul UE s-a oferit să ridice pragul pentru acest obiectiv la 30%, dacă celelalte mari economii ale lumii sunt de acord să se angajeze să contribuie cu o parte echitabilă la efortul de reducere a emisiilor globale. Comisia a publicat o comunicare prin care analizează această posibilitate. Totodată, angajamentul de reducere cu 20% este prevăzut în cadrul pachetului,,energie - schimbări climatice şi reprezintă un obiectiv de bază al Strategiei Acest angajament diferă în anumite privinţe, faţă de angajamentul unilateral 2020 al UE: obiectivul Kyoto este măsurat în comparaţie cu anii de referinţă, nu cu 1990; UE trebuie să îşi menţină emisiile în medie cu 20% sub nivelul anului de referinţă în cadrul întregii perioade, nu numai în anul 2020; diferă ca domeniu de aplicare - de exemplu, nu acoperă emisiile aviaţiei internaţionale, pentru că acestea sunt în afara domeniului de aplicare a protocolului, dar acoperă emisiile provenite din utilizarea terenurilor, spre deosebire de angajamentul unilateral care nu o face. Schimbările climatice afectează în mod direct activitatea agricolă, cu impact direct asupra productivităţii acestui sector. Scăderea productivităţii va accentua instabilitatea prețurilor, deja crescută. Dacă vorbim despre instabilitatea prețurilor, ne gândim automat la risc, fiind necesară gestionarea acestuia. Într-un context tot mai expus capriciilor mediului, UE va trebui să ia măsuri eficiente care să conducă la scăderea fluctuațiilor producției și a veniturilor. UE ar trebui să se înarmeze cu instrumente noi de stabilizare a piețelor, să dezvolte instrumente de acoperire individuală a riscurilor - asigurări, fonduri comune - și va trebui în final să consolideze puterea de gestionare a interprofesiilor. PRACTICI BENEFICE REDUCERII EFECTELOR SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Bunele practici agricole pot duce la reducerea vulnerabilităţii culturilor faţă de efectele schimbărilor climatice. Variabilitatea şi schimbările climatice trebuie abordate prin prisma activităţilor agricole zilnice, cu ajutorul strategiilor de atenuare şi al măsurilor de adaptare. Culturile agricole sunt vulnerabile expunerii la condiţiile limitative de vegetaţie generate de extremele climatice, sunt sensibile faţă de fluctuaţia şi variabilitatea acestora şi depind de capacitatea de adaptare faţă de perioadele de stres termic şi hidric. În cadrul proiectului european INTERREG IIIB CADSES: ACRETe Agriculture and Climate Change: how to Reduce Human Effects and Threats, co-finanţat de UE, unde România a participat prin Administraţia Naţională de Meteorologie, a fost elaborat Codul de Atitudini pentru reducerea impactului schimbărilor climatice în agricultură, publicaţie ce poate fi considerată Manualul fermierului european. În acestă publicaţie se regăsesc recomandări privind bunele practici agricole ce conduc la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Dacă ne referim la cultura plantelor de câmp, selecţia varietăţilor cultivate include, în primul rând, corelarea condiţiilor locale de mediu cu gradul de rezistenţă al soiurilor/hibrizilor faţă de condiţiile limitative de vegetaţie (secetă, excese de umiditate, temperaturi ridicate, ger). Avantajele pentru reducerea efectelor condiţiilor limitative de vegetaţie şi conservarea solului sunt multiple: controlul eficient al resurselor de apă în agricultură, o bună utilizare a rezervelor de umiditate din sol pe parcursul sezonului de vegetaţie, alegerea perioadelor de semănat în funcţie de gradul de aprovizionare cu apă al solurilor, precum şi un consum redus de energie prin aplicarea irigaţiilor; reducerea costurilor de producţie prin alegerea unui sistem alternativ de lucrări ale solului şi de întreţinere, specializat în combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor; scăderea riscului de apariţie a bolilor şi utilizarea eficace a fungicidelor; 22 23

14 reducerea emisiilor de CO 2, creşterea producţiei şi a masei vegetale. Rotația culturilor reprezintă un mod eficient pentru utilizatorii agricoli pentru protejarea productivităţii solului, asigurarea unor producţii constante şi limitarea gazelor cu efect de seră. Beneficiile alegerii unui sistem de management durabil, în structura culturilor şi alegerea asolamentului, cuprind: adaptarea soiurilor/hibrizilor la potenţialul zonelor ecologice; efecte directe asupra proprietăţilor fizico-chimice şi biologice ale solului; reducerea riscului de transmitere a bolilor şi dăunătorilor sau dezvoltare a buruienilor; folosirea eficientă a nutrienţilor pentru plante; gestiunea terenurilor agricole prin rotaţia culturilor, păstrarea unui raport între ponderea culturilor permanente cu cele anuale; prevenirea poluării apelor prin şiroire şi percolare în afara zonelor străbătute de sistemul radicular al plantelor, în cazul culturilor irigate; protejarea solurilor împotriva eroziunii, a scurgerii de suprafaţă şi formării crustei la suprafaţă; reducerea gradului de eroziune şi menţinerea producţiilor agricole la valori constante. Recomandări şi măsuri de adaptare a agriculturii la schimbările climatice: selecţia plantelor cultivate prin corelarea condiţiilor locale de mediu cu gradul de rezistenţă al genotipurilor faţă de condiţiile de vegetaţie; alegerea de genotipuri rezistente la condiţiile limitative de vegetaţie, cu o toleranţă ridicată la temperaturi ridicate, secetă şi exces de umiditate; administrarea culturilor şi utilizarea raţională a terenului sunt măsuri obligatorii pentru păstrarea potenţialului producţiei, menţinând în acelaşi timp un impact redus al practicilor agricole asupra mediului şi climei; cultivarea unui număr mai mare de soiuri/ hibrizi, în fiecare an agricol, cu perioadă de vegetaţie diferită, pentru o mai bună valorificare a condiţiilor climatice; selectarea unor varietăţi de plante cu rezistenţă naturală la boli specifice determinate de agenţii patogeni; în cadrul fermelor, se recomandă practicarea asolamentului şi stabilirea unei structuri de culturi care să includă cel puţin trei grupe de plante, respectiv cereale păioase 33%, prăşitoare, plante tehnice 33% şi leguminoase 33%. Agricultura prin irigaţii se bazează pe distribuirea artificială a apei în terenul agricol pentru înfiinţarea culturilor şi asigurarea creşterii plantelor agricole. Alegerea sistemului de irigaţie în conformitate cu necesităţile şi condiţiile locale privind suprafaţa, tipul de cultură şi proprietăţile solului reprezintă cerinţele de bază într-un sistem de management agricol durabil. Aspectele de care trebuie să se ţină seama sunt: este condiţionat de existenţa în apropiere a unui lac sau râu cu apă permanentă şi existenţa la adâncime a unui strat permanent de apă freatică care poate fi adusă la suprafaţă printr-un puţ şi o mică staţie de pompare; sistemul de irigaţie trebuie adaptat la suprafaţa cultivată şi la resursele financiare disponibile; cunoaşterea proprietăţilor solului şi adâncimea până la care ajung rădăcinile plantelor; alegerea momentului aplicării irigaţiilor, verificarea circuitului apei prin sistem şi a uniformităţii aplicării; monitorizarea irigării; stabilirea unui program de control al irigaţiilor. Irigaţiile reprezintă prima măsură pentru reducerea efectelor secetei. Pentru a revitaliza acest sector sunt necesare o serie de măsuri: elaborarea unui studiu complex privind prioritizarea reabilitării amenajărilor de îmbunătăţiri funciare şi a sectorului de irigaţii; reabilitarea staţiilor de pompare din amenajările de irigaţii; impermeabilizarea unor canale de transport, aducţiune şi de distribuţie a apei în amenajările de irigaţii; adaptarea schemelor hidrotehnice ale sistemelor de irigaţii la noile condiţii în vederea funcţionării optime a acestora; subvenţionarea irigaţiilor pentru încurajarea exploatării amenajărilor de irigaţii. Activităţile specifice procesului de adaptare la schimbările climatice în cadrul zootehniei se referă la fondul de gene, măsuri specifice de elaborare a dietei, păşunatul şi adăpostirea animalelor, dar şi tehnici de depozitare a îngrăşămintelor. Emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul zootehnic pot fi reduse semnificativ prin îmbunătăţirea genetică, prin analizarea potenţialului genetic din rase de animale selectate, printr-un echilibru corespunzător între energie şi proteinele din die

15 tă, prin construirea unor adăposturi corespunzătoare şi a unor platforme de depozitare a gunoiului de grajd potrivite. Introducerea unor sisteme corespunzătoare de păşunat la ferme poate contribui, de asemenea, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Pentru sectorul zootehnic, codul bunelor practici în agricultura recomandă: platforme de stocare a gunoiului de grajd mari, etanşeizate şi dotate corespunzător; depozitarea gunoiului de grajd în locuri răcoroase şi umbroase; acoperirea bazinelor cu reziduri lichide pentru reducerea emisiilor de amoniac în atmosferă prin utilizarea de prelate impermeabile; asigurarea unor cantităţi corespunzătoare de gunoi de grajd în cadrul fermelor specializate în colectarea şi prelucrarea acestuia; construirea unor instalaţii pentru captarea biogazului, rezultând astfel reducerea emisiilor de metan; păşunatul în aer liber versus creşterea în sisteme cu adăposturi; educarea şi creşterea gradului de conştientizare în rândul fermierilor asupra consecinţelor determinate de efectele schimbărilor climatice. Schimbările climatice şi posibila epuizare a surselor de energie convenţională au condus la o abordare nouă prin utilizarea biocombustibililor. Aceștia se obţin din resurse regenerabile, adică dintr-o materie primă care poate fi refăcută permanent. O sursă permanentă de materie energetică o reprezintă plantele care conţin glucide sau poliglucide. O astfel de plantă este porumbul. Crescătorii de animale ştiu că porumbul conţine mult amidon. Acesta este transformat de animalul care îl consumă în energie care, dacă depăşeşte necesităţile organismului, este stocată sub formă de ţesut adipos. Amidonul poate fi transformat cu ajutorul enzimelor în glucoză, care este fermentată de microorganism în etanol. Iată, deci o altă modalitate de a exploata energia înmagazinată în porumb, şi anume transformarea ei în etanol. Acesta poate fi amestecat cu benzină şi ars în motoare. Pe lângă porumb, se mai folosesc şi alte produse vegetale pentru obţinerea de biocombustibili: sfecla de zahăr, soia, rapiţa, sau chiar uleiurile rezultate de la restaurante după prăjirea alimentelor. Grăsimile animale reprezintă, de asemenea, o sursă regenerabilă de biocombustibili. Biomasa reprezintă materia primă pentru biocombustibili. Scopul acestora este scăderea emisiilor poluante şi reducerea CO2 din atmosferă. Utilizarea pe o scară cât mai largă a surselor alternative va determina trecerea de la combustibilii fosili la sursele de energie regenerabilă, fapt care va duce la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Pentru o gestionare eficientă a surselor de energie regenerabilă se recomandă: creşterea biodiversităţii în cadrul fermelor prin introducerea de noi culturi; utilizarea erbaceelor anuale sau perene cu valoare energetică ridicată (trestie, plante ierboase de genul pirului, sorgului); colectarea, stocarea şi utilizarea materialelor organice reziduale din agricultură, industria alimentară şi ferme, cu un conţinut ridicat de proteine (dejecţii lichide, ape menajere şi reziduale, resturi de nutreţ, resturi de cultură, resturi de la abatoare); creşterea ponderii culturilor destinate producerii biogazului (porumb, sfeclă de zahăr, rapiţă); instalarea de panouri solare pentru încălzirea apei şi a incintelor; construirea fermelor eoliene în zone cu intensificări constante de vânt; instalarea de mici centrale hidroelectrice care pot valorifica cursurile de apă curgătoare din cadrul unei ferme; instalarea de minicentrale care să transforme energia mecanică a apei în energie electrică; evitarea arderii resturilor vegetale pe câmp; cultivarea unor culturi lemnoase cu perioadă scurtă de rotaţie (sălcii, plopi); producerea de brichete energetice folosind resturile din lemn şi plantele erbacee şi utilizarea acestora pentru producerea de energie prin ardere

16 DE VORBĂ CU SPECIALIŞTII Noi direcții de cercetare privind impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii Dr. Elena Mateescu Director executiv, Administrația Națională de Meteorologie Integrarea componentei de adaptare la schimbările climatice în strategiile sectoriale se bazează pe măsuri specifice pentru diminuarea efectelor directe și indirecte ale acestora în sectoare economice cheie cum ar fi agricultura, pădurile, resursele de apă, biodiversitatea, energia etc. De asemenea, capacitatea de adaptare autonomă se bazează pe evaluarea efectelor directe și indirecte ale schimbărilor climatice și a legăturilor intersectoriale dintre cele mai importante sectoare ale economiei, luând în considerare diagnosticarea cauzelor și a mecanismelor de producere, analiza modului în care schimbările prognozate vor afecta mediul și activitatea socio-economică, încorporarea componentei de adaptare în politicile de gestionare durabilă a mediului. Noi direcții de cercetare în domeniul evaluării impactului schimbărilor climatice în agricultură impun următoarele abordări: Realizarea infrastructurii de informaţii geospaţiale, stocate în baze de date GIS georeferenţiate (straturi tematice privind acoperirea/utilizarea terenului, limitele unităţilor administrativ-teritoriale, modele numerice ale terenului, imagini satelitare preluate de la senzori optici și radar, date culese din teren de la staţiile meteorologice și agrometeorologice); Actualizarea periodică a scenariilor climatice conform generațiilor noi de modele la scară fină, în funcție de reprezentările evoluției climatice viitoare și criteriile specifice de evaluare (estimări cantitative, rezoluție model, downscaling statistic etc.); Evaluarea impactului economic în agricultură pentru fiecare tip de scenariu de risc climatic analizat (secetă, temperaturi extreme, ploi abundente generatoare de viituri rapide etc.) la diferite scări spațio-temporale. Referitor la creșterea conştientizării, diseminarea informaţiilor poate fi îmbunătăţită prin organizarea de sesiuni de training și manifestări tehnico-ştiinţifice şi expoziţionale cu tematică relevantă. Aceste informaţii trebuie să îmbunătățească cunoştinţele utilizatorilor din domeniul agricol privind adaptarea la schimbările climatice actuale și viitoare. De asemenea, cursurile de formare şi instruire, având drept ţintă fermierii și reprezentanții asociațiilor agricole pot fi o altă moda- Dr. Adrian Peticilă de la Facultatea de Horticultură, USAMV Bucureşti a condus cercetări privind culturile exotice şi ne împărtăşeşte din rezultatele obţinute referitor la premisele extinderii în cultură a speciei Actinidia sp. (kiwi) în România. Datorită multiplelor caracteristici pozitive, Actinidia sp., a reuşit să se impună în faţa ce lorlalte fructe exotice şi să cucerească noi suprafeţe, regiuni și admiratori. Pe lângă consumul în stare proaspătă, utilizarea fructelor de Actinidia este multiplă în industria alimentară pentru prepararea de gemuri, marmeladă, dulceţuri, siropuri, concentrate, în cofetărie, culoarea verde intens a pulpei conferind un aspect deosebit preparatelor. Au culturile exotice un viitor în România? litate de îmbunătățire a cunoștiințelor în acest domeniu. Trebuie să existe totodată, o mai bună cooperare, precum şi un transfer constant de tehnologie,,,know-how şi bune practici. Schimbul de cunoştinţe şi experienţă trebuie să includă şi o bază de date cu studii de caz relevante, care să pună în valoare abordările măsurilor de adaptare în agricultură, cu referire specială la evenimentele climatice extreme și tehnologii adaptate noilor condiții. Lector Univ. Dr. Adrian Peticilă Facultatea de Horticultură, USAMV București Consider că toate aceste calităţi sunt o premisă pentru extinderea culturii de Actinidia în ţara noastră. Un alt factor important, favorabil culturii de kiwi în România, este existenţa unor zone cu un climat propice acestei culturi. Datorită arealului destul de larg ocupat de speciile acestui gen şi condiţiilor geoclimatice diferite din zonele de origine, aceste plante prezintă o bună capacitate de adaptare. Actinidia kolomikta şi Actinidia arguta sunt specii leiocarpe răspândite în zona de Nord, iar grupa Stellatae: Actinidia chinensis şi Actinidia deliciosa sunt răspândite în Sud, în jurul paralelei de 30 latitudine nordică, într-un climat continental cu veri calde şi umede şi ierni reci

17 Frecvent Actinidia a fost asociată piersicului ca zonă de cultură şi exigenţe pedologice, fiind ceva mai pretenţioasă ca viţa-de-vie. Zona de cultură este retrânsă la fâşia dintre 34 şi 46 latitudine nordică şi 30 şi 42 latitudine sudică. Țara noastră se află la limita de Nord a teritoriului în care poate fi cultivată Actinidia. Din punct de vedere termic, lungimea mare a ciclului vegetativ (7-8 luni) impune limite teritoriale precise. Dezmugurirea are loc foarte devreme şi recoltarea are loc după de zile de la înflorire. Acest lucru a determinat excluderea acelor zone unde se înregistrează îngheţuri timpurii de toamnă. De asemenea, planta este foarte sensibilă la temperaturile scăzute dinaintea pornirii în vegetaţie. În timpul iernii, plantele adulte cu lemnul matur rezistă foarte bine la temperaturi care coboară sub -15 C. În cazul unor geruri excesive apare necrozarea ţesuturilor, moartea mugurelui principal, crăpături ale scoarţei, cordoanelor şi trunchiurilor. În urma acestor accidente climatice plantele se pot reface prin apariţia lăstarilor lacomi la baza trunchiului sau în cazuri mai puţin gave prin pornirea în vegetaţie a unor muguri secundari. Foarte periculoase sunt îngheţurile târzii de primăvară care pot apărea la sfârşitul lui martie. Limita termică superioară este stabilită de iernile foarte calde, necesarul de frig fiind în jur de 700 ore cu temperaturi mai mici de 7 C. Suma gradelor de temperatură superioră valorii de 10 C este optimală între C, iar suma gradelor de temperatură superioră valorii de 8 C este optimală între C. În ceea ce priveşte precipitaţiile acestea sunt importante ca distribuţie şi cantitate. Nu sunt favorabile ploi în perioada înfloritului datorită faptului că împiedică zborul albinelor şi favorizează apariţia putregaiului (Botrytis sp.). De asemenea, sunt dăunătoare ploile din perioada recoltării. Deficitul hidric se poate contracara prin irigaţii, microaspersiunea fiind cea mai indicată metodă şi datorită faptului că ridică umiditatea atmosferică. Grindina reprezintă în cea mai mare parte pericol pentru cultură, distrugând frunzişul bogat, lăstarii şi fructele. În zonele cu risc ridicat de grindină se pot instala plase speciale antigrindină însă după înflorit, deoarece instalate înainte, împiedică zborul albinelor. Circulaţia aerului are un efect limitativ asupra culturii de kiwi. Vântul determină ruperea lăstarilor care sunt fragili, apariţia de cicatrici pe fructe în urma frecării acestora de ramuri sau sârmele sistemului de susţinere. Vântul puternic împiedică zborul albinelor şi al celorlalte insecte polenizatoare. Ca mijloc de prevenire şi diminuare a efectului negativ al vântului se recomandă folosirea formelor de coroană tip Pergolă cu,,acoperiş plan. Acolo unde este nevoie se pot înfiinţa perdele de protecţie antivânt. În ceea ce priveşte solul, Actinidia cere soluri luto-nisipoase cu substrat aluvionar, permeabile, profunde, bogate în substanţă organică. Disponibilitatea hidrică trebuie să fie constantă şi nu excesivă, să nu coboare sub 70% din capacitatea de câmp, iar ph-ul solului să fie cuprins între 5,5-7. La valori mai ridicate pot să apară probleme legate de cloroza ferică având acelaşi efect ca şi conţinutul ridicat în calcar activ. La noi în ţară există condiţii favorabile culturii de Actinidia în zonele cu microclimat blând unde sunt înfiinţate plantaţii de piersic, cais, migdal; O zonă favorabilă este lunca Dunării, în primele terase. Factorul limitativ în aceste zone este vântul, dar prin înfiinţarea unor perdele de protecţie adecvate se pot realiza plantaţii cu producţii remarcabile. Până în prezent au fost înfiinţate două hectare la Societatea Comercială Ostrovit Constanţa, plantele comportându-se bine în condiţii normale de mediu. Specia Actinidia arguta care s-a dovedit a fi rezistentă la temperaturi scăzute poate fi extinsă în cultură la micii fermieri aproape în toate zonele ţării cu o minimă protecţie peste iarnă. În primii ani de cultură planta poate da rezultate spectaculoase. Specii de Actinidia pot fi cultivate şi cu dublu scop: pentru producţia de fructe proaspete. decorativ; datorită faptului că planta nu are sistem propriu de susţinere poate fi condusă sub diferite forme artistice

18 ADAPTAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE DIN ROMÂNIA Cercetarea agricolă din România Cercetarea românească în domeniul agricol se bucură de tradiţie și recunoaştere la nivel naţional și internaţional. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură SCDL Buzău s-a înfiinţat în aprilie 1957, amplasamentul fiind ales datorită faptului că zona reprezenta un bazin legumicol consacrat. În anul 1967, ia fiinţă Institutul pentru Legumicultură Vidra, iar Staţiunea Experimentală Legumicolă Buzău trece în subordinea acesteia cu titulatura: Staţiunea de Cercetări Legumicole Buzău. În 1980 se schimbă denumirea din Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău în Staţiunea de Cercetare şi Producţie Legumicolă Buzău. Structurată pe două sectoare cel de producţie și cel de cercetare, SCDL Buzău a evoluat, transformările fiind în pas cu cerinţele actuale, preo- cupările cercetătorilor fiind concentrate şi către obţinerea de soiuri rezistente în condiţiile schimbărilor climatice. Domnul dr. ing. Costel Vânătoru, şef al Laboratorului de Genetică şi Ameliorare, este în măsură să răspundă întrebărlor noastre 1. Face sămânţa diferenţa? În decursul existenţei lor, laboratoarele SCDL Buzău au obţinut rezultate remarcabile, multe dintre ele demne de invidiat chiar de staţiuni şi institute cu pretenţii din lume. Deşi finanţarea cercetărilor din acest domeniu a fost lăsată întotdeauna la urmă, fiind de fiecare dată cel mai slab sector finanţat, specialiştii inimoşi şi devotaţi misiunii de cercetare ştiinţifică nu s-au lăsat învinşi, au făcut ca rodul muncii lor să se vadă. Dintre principalele soiuri şi hibrizi deținuţi de unitate în prezent amintim: tomatele Diana, varza de toamnă Măgura, castraveţii Triumf, fasolea pitică Ioana, castraveţii Favorit, pătlăgelele vinete Zaraza, tomatele Kristina, ceapa de Buzău, cicoarea, pătrunjelul de frunze Ory, castravetele amar Rodeo. 2. Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă agricultorii români din cauza schimbărilor climatice? Deşi schimbările climatice au fost anunţate de foarte mult timp de specialişti, nu s-au luat măsurile necesare pentru prevenirea acestora. Nu au fost elaborate tehnologii specifice de cultură. Se impune o tematică de cercetare în regim de urgenţă cu scopul revizuirii tuturor tehnologiilor plantelor de cultură; obţinerea de creaţii biologice capabile să vegeteze şi să fructifice la condiţii extreme; măsuri de prevenire şi atenuare a efectelor generate de aceste schimbări. Principala problemă cu care se confruntă agricultorii români în contextul schimbărilor climatice este faptul că de cele mai multe ori nu-şi pot înfiinţa culturile în timp optim. În zona Buzăului, în spaţii protejate reci, înfiinţarea culturilor avea loc în jur de 1 aprilie, iar în câmp, în jur de 1 mai. Din cauza scăderilor de temperatură şi oscilaţiilor mari între zi și noapte perioada de înfiinţare a culturilor a început să se decaleze cu de zile, atât pentru spaţiile protejate, cât şi pentru câmp. Cultivatorii obţin producţia cu cheltuieli mult mai mari pentru a suplini deficitul de apă, sunt nevoiţi să aplice un număr mai mare de udări şi cu norme mari de apă, crescând astfel preţul de cost. Totodată sunt nevoiţi să ia o serie de măsuri pentru a preveni deprecierea producţiei. În anul 2008 nu se putea vorbi, în România de arsura solară a fructelor în spaţii protejate. Ca urmare a accentuării arşiței şi agresivităţii razelor solare, spaţiile protejate trebuie echipate cu plase de umbrire, pentru a preveni acest fenomen. Totodată s-au creat condiţii prielnice dezvoltării agresive a bolilor şi dăunătorilor, cultivatorii fiind nevoiţi să aplice tratamente repetate cu preţuri de cost mari şi de cele mai multe ori cu impact negativ asupra producţiei, mediului şi omului. Datorită vânturilor puternice şi frecvente din ultimii ani, cultivatorii au probleme mari cu pregătirea solului, din cauza tasării puternice a acestuia, conducând la evaporarea apei şi a principalelor elemente nutritive

19 Se ajunge chiar la deprecierea culturilor prin culcarea şi dizlocarea plantelor. În ultima perioadă, majoritatea spaţiilor protejate au suferit datorită condiţiilor climatice extreme, căderilor masive de zăpadă din timpul iernii şi vânturilor puternice. Şi în acest caz trebuie reluate cercetările pentru crearea de spaţii protejate specifice condiţiilor pedoclimatice ale ţării noastre. 3. Este o legătură între seminţe şi rezistenţa la secetă? Sămânţa constituie principala verigă tehnologică ce condiţionează producţia. Dacă în trecut, obiectivele de ameliorare pentru obţinerea de noi soiuri erau canalizate către productivitate, timpurietate şi rezistenţa la boli şi dăunători, acum s-au concentrat şi pe rezistenţa noilor soiuri la condiţii extreme. Zestrea genetică transmisă prin intermediul materialului seminal joacă un rol important în reușita culturii. Genetica joacă un rol important în diminuarea efectelor negative ale schimbărilor climatice. În urma lucrărilor de ameliorare pot fi obţinute soiuri care să vegeteze şi să fructifice la temperaturi puţin mai scăzute decât cerinţele normale ale speciei sau să fructifice şi să realizeze polenizarea la temperaturi ridicate. Totodată pentru a suplini deficitul de apă au fost obţinute creaţii care prezintă un sistem radicular puternic, viguros, bine dezvoltat, care explorează şi valorifică straturile mai adânci ale solului. la efectele produse de aceste schimbări trebuie să se facă fără a se neglija productivitatea şi calitatea soiului respectiv. Cercetările întreprinse la SCDL Buzău au demonstrat limitarea capacităţii de adaptare a plantelor legumicole la condiţiile climatice extreme. Putem vorbi de creaţii biologice româneşti, tolerante la stresul termo-hidric, dar nu putem vorbi de creaţii româneşti cu rezistenţă totală la acest stres. Drumul parcurs de o creaţie biologică din faza de obţinere şi până la implementarea acesteia în producţie este destul de lung. Ameliorarea sau obţinerea unui soi sau hibrid se face într-o perioadă lungă de timp, uneori cercetările predându-se de la o generaţie la alta. După ce o creaţie biologică a fost obţinută, aceasta nu poate fi introdusă în producţie pe scară largă dacă nu este omologată. Deci, după obţinere, trebuie înscrisă şi testată timp de 3 ani la Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS). După ce va trece aceste teste realizate de către ISTIS, poate fi brevetată pentru a fi protejată, însă pe o perioadă de timp de aproximativ doi ani. După ce noua creaţie a fost omologată şi brevetată, poate fi introdusă în producţie, dar cu precizarea că va trebui să treacă printr-un proces de selecţie conservativă, care se derulează pe o perioadă lungă de timp. Pentru o creaţie biologică anuală, din sămânţa autorului, în primul an se realizează câmpul de alegere, unde responsabilul cu menţinerea soiului alege un număr mare de plante elite, tipice soiului. Se va extrage separat sămânţa fiecărei elite. Din anul doi, sămânţa fiecărei elite este semăna- 4. Ce înseamnă şi cum se face adaptarea seminţelor la schimbările climatice? Obţinerea de creaţii adaptate la schimbările climatice se face într-un timp foarte lung, deoarece imprimarea genelor care să transmită rezistenţa În legumicultură, cel mai fericit caz pentru obţinerea unei creaţii a fost de minimum opt ani, atunci când materialul supus ameliorării a provenit dintr-o sursă sigură şi a fost avansat în ceea ce priveşte stabilizarea principalelor caractere

20 5. Folosirea soiurilor româneşti de seminţe şi adaptarea lor la schimbările climatice reprezintă o soluţie viabilă? Folosirea soiurilor româneşti şi promovarea lor în producţie poate fi o alternativă viabilă pentru atenuarea efectelor negative produse de schimbările climatice. Din păcate, din cauza lipsei unei strategii naţionale de conservare şi valorificare a patrimoniului genetic autohton, foarte multe creaţii valoroase s-au pierdut sau depreciat deoarece nu au mai fost păstrate, respectându-se programul de selecţie conservativă sau au fost impurificate deoarece nu s-au păstrat distanţele de izolare între soiuri sau, şi mai grav, o parte dintre acestea au ajuns în patrimoniul firmelor străine. tă separat, luând fiinţă astfel câmpul de studiu, unde aceste descendente sunt analizate cu multă atenţie. Dacă în cadrul unei descendente există o plantă atipică, toată linia sau familia va fi eliminată. Dintr-o selecţie riguroasă vor rămâne 30-40% din descendentele obţinute. În anul al treilea, sămânţa descendentelor reţinute se amestecă şi se seamănă luând fiinţă astfel câmpul de selecţie prebază. Şi în acest câmp se face selecţie riguroasă pe toată perioada de vegetaţie şi se elimină plantele atipice, bolnave sau întârziate. În anul al patrulea sămânţa produsă se seamană luând fiinţă câmpul de selecţie bază. Lucrările de purificare se continuă la fel ca şi în anul anterior. Sămânţa obţinută în anul al patrulea se seamănă în anul al cincilea pentru a obţine sămânţa certificată C1. Pentru acest câmp, lucrările de purificare se continuă la fel ca în anii anteriori. Efectiv, sămânţa C1 este cea care poate fi comercializată şi care ajunge la cultivatori. Acesta este, pe scurt, răsadul produs de sămânţa unui soi de la creaţie şi până la implementarea în producţie. În cazul plantelor bienale, drumul parcurs de selecţie se dublează la 10 ani, iar în cazul unei plante trienale, la 15 ani. De aceea, cercetătorii au atras atenţia că foarte multă sămânţă comercializată şi folosită de cultivatori nu a trecut prin acest program de selecţie conservativă sau, mai grav, sunt cultivatori care îşi păstrează singuri sămânţa de la un an la altul, obținând rezultate slabe. Cercetările întreprinse la SCDL Buzău au demonstrat că soiurile legumicole vechi au capacitate mai mare de adaptare şi rezistenţă la agresivitatea factorilor de mediu. De aceea, cercetările întreprinse aici au pus un accent mare pe conservarea şi folosirea în procesul de ameliorare a materialului genetic autohton. Laboratorul de Ameliorare şi-a propus ca obiectiv principal reabilitarea plantelor neglijate în cultură, care altădată erau cultivate pe suprafeţe mari în România şi folosite în alimentaţie şi totodată, reabilitarea soiurilor vechi care au fost înlocuite în timp de creaţii biologice aduse din străinătate. Se poate spune că în prezent seminţele româneşti sunt o raritate pentru că s-au distrus o parte dintre unităţile de cercetare ce deţineau aceste creaţii şi totodată şi reţeaua de distribuţie a seminţelor româneşti (Agrosem). Pe lângă acestea, firmele din străinătate au practicat un comerţ agresiv şi denigrator la adresa creaţiilor româneşti. Totodată, şi la noi în ţară au apărut o serie de firme care produc şi comercializează seminţe fără a respecta nici măcar condiţiile minimale

21 În concluzie, s-a stabilit că fără un sistem de irigaţii sigur, nu se pot produce legume, însă s-au identificat şi soiuri care au rezistenţă sporită la stresul termohidric: soiul de tomată Kristinica; soiul de tomată de industrie Darsirius. Cele două soiuri de tomate sunt prezente în pieţele din România, cererea crescând în ultima perioadă. De cele mai multe ori, aceste seminţe sunt piratate, nu se respectă drepturile de autor şi nu trec printr-un program de selecţie conservativă specifică speciei. În felul acesta, preţul de cost este mai mic decât cel al unităţilor menţinătoare şi această sămânţă ajunge la cultivatori, bineînţeles cu rezultate slabe. 6. Care sunt soiurile legumicole produse la SCDL Buzău în luptă cu stresul termo-hidric? Reprezintă acestea un interes pentru fermieri? SCDL Buzău deţine în patrimoniul său peste 60 de creaţii biologice care sunt omologate şi înscrise în Catalogul Oficial al Plantelor de Cultură din România, iar pe lângă acestea, mai deţine baze importante de germoplasmă la principalele specii legumicole. De exemplu, la tomate, unitatea deţine peste 1000 de genotipuri care se află în diverse stadii de ameliorare, iar printre acestea se găsesc şi creaţiile româneşti vechi. Începând cu anul 2011 în cadrul proiectului sectorial A.D.E.R finanţat şi coordonat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a realizat o evaluare a materialului genetic deţinut de unitate cu scopul identificării creaţiilor biologice rezistente la stresul termo-hidric. Pentru a se evidenţia rezistenţa acestora s-au montat trei variante experimentale, V1 - sistem normal, conform tehnologiei specifice, V2 - semiirigat, doar în perioada critică de secetă, la limita de suportabilitate a culturii şi V3 sistem neirigat. S-a constatat că în anii secetoşi, toate speciile cultivate în V3 au pierit în totalitate, iar în V2 s-a constatat că anumite soiuri manifestă rezistenţă sporită vizibilă la stresul termo-hidric. În ceea ce priveşte evaluarea bazei de gemoplasmă la ardei, cel mai rezistent soi a fost ardeiul iute lung Cornul Caprei şi populaţia locală de Amarathus comestibil, care în prezent se află la ISTIS pentru omologare sub denumirea de Amaranthus alimentar Roşu de Buzău

22 Bibliografie Administrația Națională de Meteorologie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Planul Sectorial pentru Cercetare-Dezvoltare din domeniul agricol şi de dezvoltare rurală pe anii ADER 2020: Cod de bune practici agricole, în contextul schimbărilor climatice actuale şi previzibile, ISBN Climate Change 2014: Mitigation of Climate Change, climate-change/united-nations-ipcc-working-group-iii-report-climate-change-mitigation#sthash. agncthzq.dpuf Proiect ACCRETE - Agricultura şi schimbările climatice: Codul de atitudini pentru prevenirea impactelor mutuale dintre agricultură şi schimbările climatice. EEA Raport IPCC Contact: Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR) Str. Nicolae Filipescu, nr , et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal Tel.: , Fax.: info@rndr.ro Internet: Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România în cadrul proiectului Înfiinţarea şi sprijinirea Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală. Proiect cofinanţat prin FEADR prin Măsura 511 din cadrul PNDR Conţinutul acestei publicaţii nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene. Se distribuie gratuit. Departamentul Publicaţii USR 40 41

23 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale