CINE POATE FORMULA APEL ŞI CINE POATE PARTICIPA LA JUDECAREA ACESTUIA?

Transcription

1 Revista Cine poate Universul formula Juridic apel şi cine nr. poate 8, august participa 2015, la judecarea p acestuia? 41 CINE POATE FORMULA APEL ŞI CINE POATE PARTICIPA LA JUDECAREA ACESTUIA? Alin Speriusi-VLAD Abstract Who may initiate an appeal and who may participate in its judgment? In this article, the author describes the categories of persons empowered to initiate appeal and who may participate in its judgment. The structure and content of the article reveal the comments upon the parties, upon the prosecutor, upon third parties (the third parties whose application for voluntary intervention or for forced entrance was rejected as inadmissible, third parties who may directly intervene in the appeal procedure, third parties which may initiate an appeal), taking into consideration, for the purpose of the above-mentioned, the doctrine developed by certain important names in the field of law (A. Ciucă, F.A. Baias, V. Belegante, T.C. Briciu, V.M. Ciobanu, C.C. Dinu, B. Dumitrache, G. Florea, M. Fodor, I. Gîlcă, D. Ghinoiu, C. Irimia, A. Nicolae, M. Nicolae E. Oprina, A. Rădoi, M. Stancu, A. Ştefănescu, M. Tăbârcă, N. Turcu, M. Ursuţa, G.-L. Zidaru, I. Leş, G. Boroi, O. Spineanu-Matei, A. Constanda, C. Negrilă, V. Dănăilă, D.N. Theohari, G. Răducan, D.M. Gavriş, F.G. Păncescu, M. Eftimie, I. Deleanu, C.A. Anghelescu). Finally, the author formulates brief considerations regarding the standing of the unsecured or secured creditor. Keywords: appeal; parties; prosecutor; third parties; creditor; voluntary intervention; forced entrance; inadmissibility. 1. Părţile Persoanele care au participat, respectiv care trebuiau să participe [1] la judecata în primă instanţă (având astfel şi calitate procesuală în apel) reclamantul, pârâtul, intervenientul principal indiferent că intervine voluntar sau este forţat să o facă (dacă la data formulării apelului mai au capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu, respectiv pot sta în judecată şi îşi pot exercita drepturile procedurale) pot formula apel împotriva hotărârii acesteia în măsura în care sunt nemulţumite de hotărârea pronunţată, urmărind reformarea sau modificarea acesteia (având astfel interes de a formula apelul), dacă nu au renunţat, în mod expres sau tacit în modalitatea prevăzută de art. 467 alin. (2), la dreptul de apel.

2 42 ALIN SPERIUSI-VLAD În ceea ce priveşte condiţia capacităţii procesuale, părţile trebuie să aibă la data formulării apelului aceeaşi capacitate care le-a permis să formuleze cererea introductivă de chemare în judecată la prima instanţă, în caz contrar cererea de apel fiind nulă absolut ca orice act de procedură îndeplinit de cel care nu are capacitate de folosinţă conform art. 56 alin. (3) teza a II-a, respectiv anulabilă ca orice act de procedură îndeplinit de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale, conform art. 57 alin. (4) prima teză din Noul Cod de procedură civilă. În cazul în care partea nu are capacitate de exerciţiu atât după pronunţarea primei instanţe, anterior formulării apelului, cât şi ulterior intervin remediile stabilite de lege, respectiv instituţia reprezentării, instituţia asistării pentru persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă, minorii între 14 şi 18 ani, instituţia confirmării, instituţia curatelei, instituţia autorizării de către instanţa de tutelă. Prin calitate procesuală pentru a formula apel se înţelege, în esenţă, a fi parte în primă instanţă [2] iar nu o legătură de drept substanţial [3], cum impune art. 36 din Noul Cod de procedură civilă [4] pentru exercitarea acţiunii civile apelantul formulând această cale de atac în baza calităţii avute înaintea primei instanţe. Condiţia de a fi parte în primă instanţă pentru a putea formula apel împotriva hotărârii acestei instanţe este în realitate o regulă complexă, cunoscând excepţii, dar în special necesitând nuanţări şi explicaţii, oferite în cele ce urmează când se tratează problema terţilor care pot formula apel şi la persoanele care pot participa la judecarea apelului. Este important de subliniat faptul că această condiţie a calităţii procesuale trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, inclusiv în căile de atac, nu doar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv cel al formulării apelului, deoarece, întocmai ca şi celelalte condiţii capacitatea, formularea unei pretenţii şi justificarea unui interes este necesară pentru a putea fi formulată şi susţinută cum impune art. 32 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă. Din această perspectivă se observă că nerenunţarea în mod expres sau tacit la dreptul de apel nu reprezintă realmente o condiţie suplimentară pentru formularea apelului, ci o transpunere a regulii conform căreia calitatea procesuală trebuie să subziste pe toată perioada apelului, nu doar la momentul formulării acestuia. Din punct de vedere al calităţii procesuale pasive, trebuie subliniat faptul că apelantul este constrâns să formuleze apel în contradictoriu cu un intimat care a figurat ca parte în primă instanţă, nici instanţa neputând să lărgească din proprie iniţiativă cadrul procesual având în vedere că prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe şi că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor conform art. 478 alin. (1) şi (3) din Noul Cod de crocedură civilă. În acest sens, este interesantă jurisprudenţa care a statuat că o persoană nu poate formula, în nume propriu, cereri care să-i confere poziţii distincte în acelaşi proces, bunăoară, apelant şi intervenient în interesul apelantului, indiferent de argumentele de fapt şi de drept pe care le aduce în susţinerea cererilor sale [5]. Există interes pecuniar sau moral atât timp cât soluţia primei instanţe îl dezavantajează pe apelant în raport cu partea adversă sau cu ceea ce şi-a dorit prin

3 Cine poate formula apel şi cine poate participa la judecarea acestuia? 43 sesizarea primei instanţe [6]. Însă, condiţia interesului formulării apelului este în strânsă legătură cu motivarea apelului, respectiv ceea ce se poate solicita în faţa instanţei de apel, cum se poate critica hotărârea atacată şi ce poate analiza instanţa de apel. Toate aceste chestiuni sunt prezentate şi analizate în capitolul următor. În esenţă, însă, se poate reţine că un participant la judecata în faţa primei instanţe nu poate formula apel, dacă nu poate valorifica dreptul sau interesul său legitim prin această cale de atac. Aceasta este justificarea dispoziţiilor art. 67 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă [7] care nu permit intervenientului accesoriu să formuleze apel, acesta considerându-se neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a formulat apel [8], a renunţat la apel ori apelul acesteia a fost anulat, perimat sau respins. Pentru aceleaşi considerente nu poate formula apel împotriva hotărârii instanţei de fond terţul intervenient a cărei cerere de intervenţie voluntară sau de atragere forţată a fost respinsă ca inadmisibilă, el neputând formula apel împotriva hotărârii instanţei de fond prin care s-a finalizat litigiul, deoarece, aceasta nu s-a făcut în contradictoriu cu el, nedobândind astfel calitatea de parte în proces neavând nici locus standi chiar dacă aparent contestă o simplă încheiere premergătoare, care se atacă odată cu fondul, conform art. 466 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă. În acelaşi sens partea nu poate formula critici referitoare la caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată pe calea apelului [9], chiar dacă şi acesta aparent contestă o simplă încheiere premergătoare atacabilă odată cu fondul. Trebuie notat că sub imperiul Noului Cod de Procedură Civilă are interes de a formula apel şi cel care doreşte să atace exclusiv considerentele hotărârii primei instanţe, şi nu dispozitivul acesteia [10]. Raportat la condiţia interesului de a formula apel, trebuie notat faptul că această cale de atac poate fi formulată şi de o parte care este mulţumită de hotărârea primei instanţe, dar care luând cunoştinţă de apelul formulat de una dintre părţi pentru a nu se transforma într-un simplu apărător al argumentelor de drept şi de fapt reluate în hotărârea atacată şi pentru a permite instanţei de apel să judece cauza sub toate aspectele, fără limitarea determinată de ceea ce s-a apelat, conform art. 477 din Noul Cod de procedură civilă, formulează apel incident, conform art. 472, contestând astfel dispoziţiile primei instanţe favorabile apelantului, respectiv formulează apel provocat, conform art. 473, contestând astfel dispoziţiile primei instanţe favorabile altor intimaţi, împotriva cărora apelantul nu s-a îndreptat prin apelul principal formulat. Formularea apelului incident şi provocat fiind justificată, cel puţin din punct de vedere al interesului, exclusiv de formularea apelului principal, în măsura în care apelantul îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului conform art. 472 alin. (2) şi a art. 473 teza finală apelul incident şi apelul provocat rămân fără obiect, urmând a fi respinse. Dacă însă apelul principal este cercetat pe fondul acestuia, apelul incident şi provocat sunt şi ele cercetate pe fond, putând fi admise, chiar dacă apelul principal este respins.

4 44 ALIN SPERIUSI-VLAD Sintetizând, din toate acestea rezultă că apelul formulat este lipsit de interes dacă hotărârea contestată nu-l prejudiciază pe apelant, respectiv dacă admiterea apelului raportat şi la ceea ce poate solicita apelantul, la ceea ce poate dispune şi analiza instanţa de apel nu reprezintă un remediu procedural pentru dezavantajul pe care-l resimte în raport cu adversarul său cu ceea ce şi-a dorit prin sesizarea primei instanţe, fiind astfel inutil. Nerenunţarea, în mod expres sau tacit în modalitatea prevăzută de art. 467 alin. (2) prin executare parţială a hotărârii primei instanţe, chiar dacă aceasta nu este susceptibilă de executare provizorie la dreptul de apel, nu reprezintă o condiţie suplimentară pentru formularea apelului, ci este în realitate o transpunere a regulii conform căreia calitatea procesuală trebuie să subziste pe toată perioada apelului, nu doar la momentul formulării acestuia, după cum am arătat deja. Pe de altă parte trebuie subliniat că partea nu poate renunţa decât la dreptul de a formula apel principal conform prevederilor exprese ale art. 467 din Noul Cod de procedură civilă care se referă doar la imposibilitatea de a formula apel principal păstrând întotdeauna dreptul de a formula apel incident şi provocat, renunţarea la apel conducând, conform textului de lege, doar la imposibilitatea formulării apelului principal. Renunţarea la apel poate fi făcută şi anterior hotărârii primei instanţe, doar dacă este expresă, renunţarea tacită în modalitatea prevăzută de art. 467 alin. (2) prin executare parţială a hotărârii primei instanţe chiar dacă aceasta nu este susceptibilă de executare provizorie putând interveni exclusiv după pronunţarea primei instanţe. 2. Procurorul Conform art. 92 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă [11], procurorul poate să exercite apelul [12] în două cazuri (1) împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, când procurorul poate porni acţiunea civilă, dar şi (2) împotriva hotărârilor judecătoreşti ale primei instanţe, când procurorul a participat la judecată, în condiţiile legii. În prima ipoteză, din simpla lecturare a textului de lege [art. 92 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă] rezultă că procurorul poate să exercite calea de atac a apelului împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă în cazurile prevăzute la alin. (1) acţiunile civile pornite pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, când procurorul poate porni acţiunea civilă chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă şi chiar dacă nu a participat la judecată [13], textul de lege neimpunând o asemenea condiţionare, care se regăseşte, însă, în celălalt caz. În ceea ce priveşte a doua ipoteză, procurorul poate formula apel împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, singura condiţie fiind

5 Cine poate formula apel şi cine poate participa la judecarea acestuia? 45 ca acesta să fi participat la judecată în faţa acesteia, indiferent dacă această participare este obligatorie sau facultativă [14]. Trebuie subliniat faptul că procurorul poate să participe la judecată în orice proces civil [15], indiferent că l-a pornit sau nu şi chiar atunci când procesul are ca obiect drepturi cu caracter strict personal. În acest sens este art. 92 alin. (2), chiar dacă acesta aparent se referă doar la dreptul procurorului de a pune concluzii în orice proces civil, în realitate consacră acest drept, punerea concluziilor nereprezentând altceva decât materializarea participării la judecată a procurorului într-un proces civil. Necesitatea apărării ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor, nu reprezintă o condiţie suplimentară pentru participarea procurorului la judecată, din chiar formularea textului de lege dacă apreciază că este necesar pentru ( ) rezultând că este un criteriu de oportunitate lăsat la libera apreciere a procurorului, care în realitate nu poate fi în mod obiectiv cenzurat de către instanţa de judecată, având în vedere că scopul procesului civil este cel de a proteja ordinea de drept, drepturile şi interesele cetăţenilor. Dacă procurorul nu a participat însă la judecată în primă instanţă acesta nu poate să formuleze calea de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din însăşi formularea textului de lege, actualul art. 94 alin. (4) stabilind că Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate ( ) atunci când a participat la judecată în condiţiile legii faţă de fostul art. 45 alin. (5) din Vechiul Cod de Procedură Civilă care prevedea că Procurorul poate ( ) să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri. Doctrina actuală invocă ca şi argument însă, nu atât textul de lege precitat şi foarte explicit, cât faptul că practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind în sensul că, dacă se recunoaşte procurorului legitimitate procesuală activă după ce procedura la care nu a fost parte s-a finalizat, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi al deciziilor intrate în puterea lucrului judecat [16], este adevărat referindu-se nu atât la apel, cât la contestaţia în anulare şi revizuirea. În realitate însă jurisprudenţa CEDO la care fac referire autorii cauza Androne c. României şi cauza Stere şi alţii c. României se referă, prima, la o cerere de revizuire formulată tardiv de către procurorul general şi a doua la vechiul recurs în anulare, o cale extraordinară de atac abrogată, încă sub imperiul vechiului Cod de Procedură Civilă, prin O.U.G. nr. 58/2003 [17], intens criticată de CEDO, îndeosebi din cauza faptului că putea fi formulat oricând [18] şi mai puţin din cauza faptului că putea fi formulat de procurorul general care nu participase în procedura judiciară anterioară formulării acestei căi extraordinare de atac. Dincolo de interpretarea deciziilor CEDO, dispoziţiile actuale ale Noului Cod de Procedură Civilă sunt suficient de clare, ele impunând condiţia ca procurorul să fi participat la judecată în faţa primei instanţe pentru a putea formula apel împotriva hotărârii acesteia. În aceeaşi a doua ipoteză, procurorul poate totuşi formula apel împotriva hotărârilor primei instanţe, chiar dacă nu a participat la judecată în faţa acesteia, atunci când participarea şi punerea concluziilor de către acesta sunt obligatorii [19], hotărârea judecătorească fiind, astfel, lovită de nulitate absolută, conform art. 93 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, dacă nu a fost citat Ministerul Public,

6 46 ALIN SPERIUSI-VLAD după cum vom arăta mai jos. Este cazul în materia soluţionării cererii de expropriere [20], în procedura judiciară aferentă declarării şi controlului averii demnitarilor [21], în procedura judiciară aferentă înregistrării tardive a naşterii [22], în procedura acordării personalităţii juridice asociaţiilor şi fundaţiilor [23], în procedura judiciară de înscriere a partidului politic [24], în procedurile judiciare aferente protecţiei şi promovării drepturilor copilului [25], în materia adopţiei [26], în materia restrângerii dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în străinătate [27], în materia decăderii din exerciţiul drepturilor părinteşti [28], în procedura declarării morţii unei persoane [29], în procedura punerii sub interdicţie judecătorească [30], în procedura soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate [31] şi a contestaţiei având ca obiect constituţionalitatea unui partid politic [32]. În legătură cu procedura contestaţiei referitoare la constituţionalitatea unui partid politic. Având în vedere că textul de lege art. 40 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale vorbeşte de citarea Ministerului Public, neimpunând participarea acestuia, s-a exprimat un punct de vedere de către un prestigios autor [33], în sensul că în unele situaţii prevăzute de lege, deşi participarea procurorului la judecată nu este obligatorie, el va fi citat, consacrându-se, aparent, o nouă formă relaţiei procuror proces civil, respectiv citarea obligatorie a acestuia de instanţa civilă, diferită de participarea obligatorie a procurorului în procesul civil. În realitate însă, din punctul meu de vedere, forma diferită a textului de la art. 40 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, faţă de celelalte texte de lege amintite anterior la notele de subsol şi care fac referire la participarea obligatorie a procurorului, scoate în evidenţă un alt aspect deosebit de important. Este vorba de materializarea participării obligatorii a procurorului în procesul civil, la nivelul procedurilor care trebuie întocmite de completul de judecată, şi a sancţiunii care intervine în cazul în care procurorul este citat, având cunoştinţă de procedura civilă care impune prezenţa sa obligatorie, dar nu participă. Astfel, în situaţia în care participarea procurorului este obligatorie, la nivelul actelor de procedură întocmite de către instanţa de judecată, aceasta se traduce în citarea Ministerului Public. Neparticiparea efectivă a magistratului procuror şi nepunerea concluziilor în procesul civil în care a fost citat situaţie puţin probabilă, dar posibilă nu poate conduce la nulitatea absolută a hotărârii judecătoreşti. Altfel spus, atunci când legea impune participarea procurorului într-un proces civil, instanţa de judecată trebuie să citeze Ministerul Public, însă absenţa reprezentantului acestuia nu poate conduce la nulitatea absolută a procedurilor judiciare respective. Indiferent de faptul că instanţa de judecată are la dispoziţie diferite instrumente procedurale pentru forţarea participării procurorului atunci când legea o impune, inclusiv prin amendarea acestuia şi declanşarea procedurilor care ţin de răspunderea disciplinară a acestuia, soluţionarea procesului civil nu poate fi blocată de o eventuală neglijenţă sau rea-voinţă a reprezentanţilor Ministerului Public. Explicaţia este simplă şi ţine de exigenţele statului de drept, de independenţa

7 Cine poate formula apel şi cine poate participa la judecarea acestuia? 47 justiţiei, care înseamnă că atribuţiile acesteia, inclusiv soluţionarea litigiilor dintre particulari, nu pot fi blocate, cu atât mai puţin de o entitate precum Ministerul Public, strâns legată de puterea executivă, chiar subordonată acesteia conform jurisprudenţei CEDO [34]. În esenţă, aceasta înseamnă că art. 92 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, care impune participarea şi punerea concluziilor de către procuror ( ), sub sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii stabileşte efectiv în sarcina instanţei de judecată, sesizate cu soluţionarea unei cauze care impune participarea procurorului, să citeze Ministerul Public. Odată procedura citării îndeplinită, judecata poate continua, chiar şi în lipsa procurorului, nepunându-se problema nulităţii absolute a hotărârii pronunţate, ci doar a amendării procurorului şi a răspunderii disciplinare a acestuia. Chiar şi formularea textului de lege care aparent impune nu doar participarea procurorului, ci şi punerea concluziilor de către acesta, nu este de natură să modifice această concluzie, având în vedere că, după cum am arătat mai sus, punerea concluziilor de către procuror nu este altceva decât materializarea participării acestuia la judecată într-un proces civil. Revenind însă la posibilitatea formulării apelului de către procuror, dacă acesta nu avea posibilitatea să promoveze acţiunea civilă introdusă de reclamant şi nici nu a participat la judecată, atunci când participarea sa este obligatorie, reprezentantul Ministerului Public nu are dreptul de a formula apel, urmând a fi respins ca inadmisibil în cazul în care este totuşi formulat. Foarte important este că şi atunci când nu poate formula apel împotriva hotărârii primei instanţe, procurorul poate să participe la judecarea acestei căi de atac deja formulate. Aceasta deoarece art. 92 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă consacră dreptul procurorului să pună concluzii ( ) în oricare fază a procesului, deci inclusiv direct în apel. Aceste dispoziţii legale consacră rolul de neocolit al magistratului procuror în procesul civil. Sub o formă sau alta acesta poate în orice moment să îşi expună punctul de vedere cu privire la aspectele juridice şi factuale care trebuie soluţionate de către instanţa de apel. Semnificativ este faptul că odată ce procurorul intervine direct în apel, acesta poate să formuleze căile extraordinare de atac împotriva hotărârii instanţei de apel, deoarece a participat la judecată astfel cum impune art. 92 alin. (4) teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă. În sfârşit, în cazul formulării apelului de către procuror, dar şi al participării acestuia direct la judecată în faţa instanţei de apel, titularul dreptului care a fost introdus în proces, respectiv care a formulat acţiunea civilă, poate dispune de drepturile sale procesuale prin renunţarea la judecată, renunţarea la judecată, renunţarea la dreptul pretins şi prin tranzacţie. Trebuie avut însă în vedere că în cazul acţiunilor civile prevăzute la art. 92 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor şi alte cazuri expres prevăzute de lege devin incidente dispoziţiile art. 81 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă care stabileşte că actele procedurale de dispoziţie prevăzute la alin. (1), făcute în

8 48 ALIN SPERIUSI-VLAD orice proces de reprezentanţii minorilor, ai persoanelor puse sub interdicţie şi ai dispăruţilor, nu vor împiedica judecarea cauzei, dacă instanţa apreciază că ele nu sunt în interesul acestor persoane 3. Terţii Terţele persoane care nu au participat la judecata în primă instanţă nu pot formula apel împotriva hotărârii acesteia. Situaţia terţilor în raport de procesul părţilor şi de hotărârea primei instanţe nu reprezintă altceva decât o consecinţă a principiului disponibilităţii procesului civil, corolarul acestuia fiind inopozabilitatea hotărârii civile faţă de terţi, ea fiind obligatorie doar pentru părţile care au participat la judecata în primă instanţă. Situaţia terţilor merită o atenţie aparte având în vedere faptul că dincolo de inopozabilitatea hotărârii pronunţate în primă instanţă în afara cadrului procesual, nimeni nu contestă eficacitatea erga omnes a dispoziţiilor cuprinse într-o hotărâre judecătorească pronunţată într-un proces civil [35]. Această eficacitate erga omnes implică şi posibilitatea ca hotărârile judecătoreşti civile să conţină dispoziţii vătămătoare pentru terţi. Mai precis, terţii nu sunt vătămaţi în mod direct de dispoziţiile obligatorii ale instanţei pentru părţile din proces, ci de faptul că hotărârea instanţei le poate aduce atingere drepturilor şi intereselor protejate juridic, ca urmare a interdependenţei dintre una dintre părţile procesului şi această terţă persoană. Pornind de la această ipoteză se pune problema remediilor procesuale puse la dispoziţia terţilor pentru a contesta aceste vătămări cauzate de o hotărâre judecătorească pronunţată în urma unui proces civil la care nu au participat. Trebuie subliniat faptul că terţul nu doreşte în mod direct şi nici nu are interes să modifice efectele pe care le produce hotărârea judecătorească în raporturile dintre părţi, el urmărind să înlăture efectele care îi sunt vătămătoare, doar în acest mod putându-se ajunge, teoretic vorbind, la repunerea în discuţie a problemelor de fapt şi de drept tranşate prin hotărârea judecătorească respectivă. Cu toate acestea, remediile nu includ dreptul terţelor persoane de a formula apel împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de prima instanţă după finalizarea procesului civil la care aceşti terţi nu au participat [36]. În jurisprudenţă s-a decis fără echivoc că partea obligată prin hotărârea a cărei modificare se solicită trebuie să fie una şi aceeaşi cu partea care formulează calea de atac [37] respectiv că această persoană ( ) nu putea declara calea de atac ( ) întrucât nu a avut calitatea de parte în proces în faţa primei instanţe [38]. Terţii pot formula o contestaţie la executare [39] pentru a se prevala de inopozabilitatea hotărârii judecătoreşti din procesul civil în care nu au fost parte sau pot introduce o altă acţiune în justiţie [40] în care să îşi valorifice propriul drept sau interes protejat juridic, invocând pe cale incidentală inopozabilitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate în procesul civil în care nu au fost parte. Un reputat profesionist al dreptului oferă un exemplu extrem de lămuritor pentru situaţia terţilor în raport de o hotărâre judecătorească pronunţată într-un proces la care nu au participat, respectiv cel al partajului la care

9 Cine poate formula apel şi cine poate participa la judecarea acestuia? 49 nu au participat toţi moştenitorii [41]. Mai precis cei care nu au participat la partaj pot formula contestaţie la executare atunci când bunurile le sunt urmărite, invocând prevederile art. 684 alin. (2) din Noul Cod civil [42] potrivit căruia partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută. În baza aceloraşi prevederi însă, coproprietarii care nu au participat la procedura partajului pot introduce o nouă acţiune în justiţie, prevalându-se de nulitatea absolută a primei hotărâri judecătoreşti Terţii a căror cerere de intervenţie voluntară sau de atragere forţată a fost respinsă ca inadmisibilă Aceşti terţi, în mod formal, au participat la judecarea procesului în primă instanţă, dar au făcut-o exclusiv în cadrul unei proceduri incidentale, cea a admiterii în principiu a cererilor de intervenţie voluntară sau forţată în cursul unui proces civil. Din interpretarea art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 33 şi art. 64 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă [43] rezultă că în urma acestei analize preliminare instanţa de judecată decide în ce măsură terţul care doreşte să intervină într-un proces deja început, are sau nu un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual de a participa la o procedură judiciară care se derulează între părţile iniţiale. Când nu există un asemenea interes, cererea de intervenţie a terţului este respinsă ca inadmisibilă. În această ipoteză, după cum arată şi art. 64 alin. (2) ultima teză din Noul Cod de procedură civilă judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie, instanţa de judecată se concentrează exclusiv pe stabilirea cadrului procesual, nesoluţionând nicio altă cerere, nici pe durata soluţionării căii de atac împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie. Din toate acestea rezultă că terţul a cărui cerere de intervenţie voluntară sau de atragere forţată a fost respinsă ca inadmisibilă nu poate formula apel împotriva hotărârii primei instanţe prin care s-a finalizat procedura judiciară în faţa acesteia. El poate contesta exclusiv hotărârea instanţei prin care s-a respins cererea sa de intervenţie voluntară sau de atragere forţată, dar nu şi sentinţa instanţei de fond, deoarece aceasta ar însemna să reia argumentele legate de admisibilitatea cererii sale de intervenţie voluntară, respectiv de atragere forţată, asupra cărora instanţa de control judiciar s-a pronunţat deja, fără ca prin soluţionarea fondului cauzei să fi intervenit vreun element de noutate apt să înlăture autoritatea de lucru judecat existentă în această privinţă. Astfel terţul a cărui cerere de intervenţie, respectiv de atragere forţată, a fost respinsă ca inadmisibilă, are la dispoziţie mijloacele arătate mai sus, o nouă acţiune civilă sau o contestaţie la executare, în măsura în care hotărârea judecătorească, pronunţată în litigiul în care nu a avut calitate de parte, conţine dispoziţii vătămătoare Terţii care pot interveni direct în apel Legea [44] stabileşte în mod expres cazurile în care terţii pot interveni direct în apel.

10 50 ALIN SPERIUSI-VLAD Intervenţia accesorie poate fi făcută în orice stadiu al procedurii, inclusiv în căile extraordinare de atac, deci cu atât mai mult direct în singura cale ordinară de atac, apelul, fapt explicabil, dincolo de prevederile art. 63 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă, prin natura de apărare a acesteia în raport de părţile litigiului [45]. Prezenţa unei persoane, intervenientul accesoriu, care prezintă argumente în favoarea reclamantului sau pârâtului, direct în apel, nu este de natură să perturbe bunul mers al procedurii judiciare, ci dimpotrivă contribuie la temeinicia hotărârii definitive care urmează să fie pronunţată, prin permisiunea prezentării cât mai multor argumente în favoarea unei din soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa. Intervenţia principală poate fi formulată direct în apel, cu acordul expres al părţilor. Dincolo de dispoziţiile legale în acest sens, respectiv art. 62 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, această posibilitate de intervenţie direct în apel, cu acordul expres al părţilor, este fundamentată pe principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil. Într-o astfel de ipoteză, există un acord unanim cu privire la participarea terţului intervenient principal la procedura judiciară aflată în stadiul apelului, atât din partea părţilor, cât şi din partea terţului care doreşte să intervină. În plus, bunul mers al procedurii judiciare nu este afectat, terţul intervenient principal preluând procedura în stadiul în care se află, conform art. 65 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă [46]. În acelaşi timp nu trebuie pierdut din vedere că prin participarea terţului, în calitate de intervenient principal, la procedura judiciară, chiar aflată în stadiul apelului, se soluţionează în mod definitiv mai multe conflicte juridice, atât cel dintre părţi cât şi cele dintre acestea şi terţul intervenient în interes propriu, ceea ce cu siguranţă este în interesul justiţiei ca serviciu public. Singurii potenţial afectaţi prin prisma duratei procedurii judiciare, a probelor care au fost deja administrate fără participarea tuturor părţilor nemaiputând fi readministrate, a probelor care pot fi solicitate de terţ şi care pot, prin administrarea lor, prelungi durata procedurii judiciare sunt părţile şi terţul intervenient principal, al căror acord expres, după cum am arătat, este impus de lege Terţii care pot formula apel Potrivit tezei a II-a a art. 458 din Noul Cod de procedură civilă [47], în afara părţilor, dreptul de a exercita căile de atac îl pot avea potrivit legii şi alte organe sau persoane. Un asemenea caz particular prevăzut de lege este cel al procurorului de la art. 92 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă, detaliat mai sus. Un alt caz este cel al procedurilor necontencioase judiciare în care, potrivit art. 534 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă [48], apelul poate fi formulat de orice persoană interesată. Explicabil datorită faptului că procedura judiciară necontencioasă chiar dacă se materializează într-un dosar înregistrat pe rolul instanţei de judecată nu corespunde unui proces civil în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă unei proceduri administrative, care din raţiuni legate de importanţa acesteia pentru circuitul civil, se derulează la grefa instanţei de judecată şi în faţa unui judecător, iar nu în cadrul unei autorităţi administrative.

11 Cine poate formula apel şi cine poate participa la judecarea acestuia? 51 Din aceste motive în cadrul procedurii necontencioase nu există părţi, ci doar persoane interesate, prima dintre acestea fiind petentul, respectiv cel care formulează cererea, dar nu numai. Pe de altă parte, stabilirea competenţei de soluţionare a procedurilor necontencioase în favoarea instanţelor de judecată ţine şi de probabilitatea ridicată ca o astfel de cerere să prezinte un caracter contencios sau cel puţin să afecteze alte persoane. Posibilitatea recunoscută oricărei persoane interesate de a formula apel răspunde acestor imperative. Aceasta nu înseamnă însă că prin însăşi formularea apelului de către o altă persoană interesată, procedura contencioasă iniţială dobândeşte caracter contencios, urmând să fie respinsă, conform art. 531 din Noul Cod de procedură civilă [49], cu toate că probabilitatea este foarte mare. Succesorii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular pot formula apel împotriva hotărârii pronunţate în contradictoriu cu autorul lor în condiţiile art. 39 din Noul Cod de procedură civilă [50], în cazul deschiderii succesiunii după pronunţarea hotărârii primei instanţe înainte de expirarea termenului pentru formularea apelului. Dacă succesiunea s-a deschis anterior finalizării procesului în faţa primei instanţe, acesta se suspendă de drept, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă [51] în caz contrar riscând să se pronunţe o hotărâre în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate civilă de folosinţă, lovită astfel de nulitate absolută şi necondiţionată, conform art. 56 alin. (3) coroborat cu art. 174 alin. (2) şi 176 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă [52] moştenitorii urmând să fie introduşi în cauză, putând să formuleze apel împotriva hotărârii primei instanţe pronunţate direct în contradictoriu cu ei. Succesorii universali şi cei cu titlu universal sunt în realitate, după cum o arată şi dispoziţiile civile de drept material [53], continuatori ai personalităţii autorului lor, respectiv cel de la care au dobândit patrimonial sau o fracţiune din acesta, care a fost parte în litigiul soluţionat de prima instanţă. Succesorii universali sau cu titlu universal nu sunt terţi propriu-zişi faţă de raportul de drept procesual al autorului lor, încadrându-se în categoria terţilor aparenţi, ai avânzilor-cauză mai precis, astfel cum sunt ei amintiţi cu ocazia studiului principiului relativităţii efectelor actului juridic civil [54]. În această calitate, actele procesuale încheiate de autorul lor, inclusiv acţiunea civilă introdusă în faţa primei instanţe, îşi produce efectele şi faţă de ei. Succesorul cu titlul particular, inclusiv dobânditorul drepturilor litigioase, este şi el un având-cauză, conform aceloraşi dispoziţii de drept material [55], putând formula apel împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu autorul său, în măsura în care acestea se referă la dreptul sau bunul care i-a fost transmis. Pentru că avem în vedere ipoteza formulării unui apel de către o altă persoană decât cea care a participat la judecata în primă instanţă, înseamnă că transmisiunea cu titlu particular a operat după pronunţarea hotărârii primei instanţe înainte de expirarea termenului pentru formularea apelului [56]. Dacă succesorul cu titlu particular a dobândit dreptul înainte de pronunţarea hotărârii primei instanţe, acesta are, respectiv trebuie să aibă deja, în faţa primei instanţe,

12 52 ALIN SPERIUSI-VLAD calitatea de parte conform art. 39 alin. (2) prima teză din Noul Cod de procedură civilă fie alături de înstrăinător (în cazul transmisiunii prin acte între vii) sau succesorul universal ori cu titlu universal (în cazul transmisiunii pentru cauză de moarte) fie de unul singur, conform art. 39 alin. (2) teza finală din Noul Cod de procedură civilă, urmând să atace hotărârea acesteia, în această calitate, de parte. Şi succesorul cu titlu particular ia procedura în starea în care se află la momentul intervenirii sale sau introducerii sale în cauză, după cum arată dispoziţiile art. 39 alin. (2) teza finală din Noul Cod de procedură civilă, ceea ce demonstrează faptul că şi acesta este un continuator al personalităţii autorului său pentru dreptul sau bunul care i-a fost transmis. Merită subliniat faptul că dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (2) din Noul Cod de procedură civilă, în ciuda unei aparente formulări neclare sau cel puţin ambigue, în realitate stabilesc fără echivoc statutul succesorilor cu titlu particular în cadrul procedurilor judiciare iniţiate de sau contra autorului lor. Mai precis aceste dispoziţii urmăresc să asigure continuitatea procedurii judiciare în cazul transmiterii prin acte între vii sau pentru cauză de moarte a obiectului dedus judecăţii, stabilind că în procedura judiciară iniţiată continuă să aibă calitate procesuală părţile iniţiale (în cazul transmisiunii prin acte între vii) şi succesorii universali sau cu titlu universal al acestora (în cazul transmisiunii prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte), succesorii cu titlu particular fiind obligaţi să intervină în cauză, putând fi introdus, la cerere ori din oficiu, urmând ca aceştia să înlocuiască sau nu înstrăinătorul (în cazul transmisiunii prin acte între vii), respectiv succesorii universali ori cu titlu universal (în cazul transmisiunii prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte), în funcţie de împrejurări şi de poziţia celorlalte părţi. În acest mod hotărârea judecătorească pronunţată produce efecte atât faţă de înstrăinător, faţă de succesorul universal ori cu titlu universal, cât şi faţă de cel cu titlu particular, fiind acoperită şi ipoteza existenţei unui litigiu între aceştia cu privire la ceea ce s-a transmis. Creditorul chirografar considerat de majoritatea autorilor ca un având-cauză al debitorului său, căruia îi suportă influenţa actelor încheiate asupra activului patrimonial poate formula apel împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu debitorul său, nu pentru că ar fi un continuator al personalităţii acestuia, ci pentru că poate să exercite, prin intermediul acţiunii oblice, drepturile şi acţiunile debitorului atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite şi creează creditorului un prejudiciu [57], prezent sau viitor [58]. Într-o astfel de ipoteză, aplicată obiectului nostru de studiu, o parte dintr-un proces finalizat în primă instanţă, printr-o hotărâre care nu îi este favorabilă, cel puţin nu în totalitate, nu formulează apel şi creează creditorului său un prejudiciu, prin faptul că i se diminuează, respective nu îi creşte activul patrimonial. Confruntat cu o asemenea problemă creditorul a cărui creanţă este certă şi exigibilă formulează apel împotriva hotărârii primei instanţe, pe calea acţiunii oblice, în contradictoriu cu toate părţile din proces, inclusiv cu debitorul său. Exercitând apelul creditorul valorifică un drept al debitorului său dreptul de a formula apel şi a de obţine o

13 Cine poate formula apel şi cine poate participa la judecarea acestuia? 53 hotărâre judecătorească favorabilă care se întoarce în patrimonial acestuia profitând tuturor creditorilor [59]. Creditorul poate să fi participat la procedura în faţa primei instanţe în calitate de intervenient accesoriu în favoarea debitorului său, dar pentru că acesta nu formulează apel, iar el, în calitate de intervenient accesoriu nu o poate face apelul considerându-se neavenit, în condiţiile art. 67 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă [60] va formula apel împotriva hotărârii primei instanţe pe calea acţiunii oblice. Calitatea procesuală a creditorului chirografar sau garantat, art din Noul Cod civil nefăcând nicio distincţie, impunând doar condiţia unei creanţe certe şi exigibile [61] în cadrul procedurii judiciare este foarte importantă, nu neapărat în raport cu adversarii debitorului său, ci în relaţia cu acesta din urmă, care nu mai poate încheia niciun act de dispoziţie cu privire la obiectul procesului pentru încheierea sau tranzacţionarea acestuia, fără acordul creditorului. În acest sens jurisprudenţa a reţinut că solicitarea apelanţilor de a se lua act de tranzacţia depusă la dosar, nu poate fi primită întrucât, litigiul s-ar putea încheia printr-o tranzacţie doar în condiţiile în care şi intimatul la rândul său ar semna această tranzacţie. Împrejurarea că, în timpul procesului, apelanţii au divorţat şi au încheiat o tranzacţie privind situaţia apartamentului bun comun, este nerelevantă într-o acţiune oblică pornită de creditor şi în lipsa unui acord la tranzacţie din partea acestuia [62]. Creditorul este parte în apel, iar nu un simplu reprezentant al debitorului. Relevantă în acest sens este jurisprudenţa care statuează că nicio dispoziţie legală nu impune necesitatea ca într-o acţiune oblică să fie introdus în cauză şi debitorul [63], chiar dacă este preferabil pentru ca hotărârea judecătorească să se bucure de autoritate de lucru judecat şi faţă de acesta. [1] O persoană care ( ) a fost indicată de reclamant ca pârât, dar care în mod nelegal nu a fost citată pentru niciunul dintre termenele de judecată, are dreptul de a ataca hotărârea cu apel A. Ciucă, Apelul, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p [2] A. Ciucă, Apelul, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p [3] În acest sens ( ) chematul în garanţie poate intenta apel contra pârâtului (invocând inexistenţa obligaţiei sale de garanţie sau faptul că pârâtul nu avea dreptul să se îndrepte împotriva sa cu o cerere de despăgubire), dar şi contra reclamantului (deşi între ei nu există raporturi de drept substanţial), invocând netemeinicia cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, lipsa de obiect a cererii de chemare în garanţie G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015, p [4] În acest sens art. 36 Calitatea procesuală din Noul Cod de procedură civilă Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond. [5] Decizia civilă nr. 553/A din 17 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti citată de A. Ciucă, Apelul, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p [6] A. Ciucă, Apelul, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 195.

14 54 ALIN SPERIUSI-VLAD [7] În acest sens art. 67 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond. [8] Dacă intervenientul accesoriu este un creditor al părţii în favoarea căreia intervine, iar debitorul său nu exercită apelul, creditorul chiar dacă nu poate formula apel în calitate de intervenient accesoriu, el poate formula apel pe calea acţiunii oblice, după cum voi arătata mai jos, când voi vorbi de terţii care pot formula apel. [9] În M. Of. nr. 137 din 23 februarie 2015 a fost publicată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7/2014 prin care completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. [10] În acest sens art. 461 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. [11] În acest sens art. 92 alin. (4) din Noul Cod civil Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii. [12] Exercitarea apelului şi a altor căi de atac reprezintă una din cele patru forme de participare a procurorului în procesul civil, alături de pornirea acţiunii civile, participarea la judecată şi solicitarea de punere în executare silită a oricăror titluri executorii [13] V. F.A. Baias, V. Belegante, T.C. Briciu, V.M. Ciobanu coord., C.C. Dinu, B. Dumitrache, G. Florea, M. Fodor, I. Gîlcă, D. Ghinoiu, C. Irimia, A. Nicolae, M. Nicolae coord., E. Oprina, A. Rădoi, M. Stancu, A. Ştefănescu, M. Tăbârcă, N. Turcu, M. Ursuţa, G.-L. Zidaru, Noul Cod de procedură civilă: comentat şi adnotat. Vol. 1. :Art , Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p [14] I. Leş, Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole: art , Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pp [15] În acest sens Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1/1995 declanşarea procesului civil reprezintă o chestiune privată, iar ulterior, o dată sesizate instanţele de judecată, procesul civil capătă un caracter public ( ) participarea în cadrul unui proces civil deja început reprezintă modalitatea principală de realizare a rolului procurorului prevăzut la art. 130 alin. (1) din Constituţie publicată în M. Of. nr. 66 din 11 aprilie [16] V. F.A. Baias, V. Belegante, T.C. Briciu, V.M. Ciobanu coord., C.C. Dinu, B. Dumitrache, G. Florea, M. Fodor, I. Gîlcă, D. Ghinoiu, C. Irimia, A. Nicolae, M. Nicolae coord., E. Oprina, A. Rădoi, M. Stancu, A. Ştefănescu, M. Tăbârcă, N. Turcu, M. Ursuţa, G.-L. Zidaru, Noul Cod de procedură civilă: comentat şi adnotat. Vol. 1. :Art , Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p [17] O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea Codului de Procedură Civilă publicată în M. Of. nr. 460 din 28 iunie 2003.

15 Cine poate formula apel şi cine poate participa la judecarea acestuia? 55 [18] Conform art din Vechiul Cod de Procedură Civilă anterior modificării acestuia prin art. 1 pct. 29 din O.U.G. nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000, ulterior termenul fiind limitat la 1 an. [19] În acelaşi sens G. Boroi, O. Spineanu-Matei, A. Constanda, C. Negrilă, V. Dănăilă, D. N. Theohari, G. Răducan, D. M. Gavriş, F. G. Păncescu, M. Eftimie, Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole. Vol. 1, Ed. Hamangiu, 2013, p [20] În acest sens art. 23 alin. (1) din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică Soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului republicată în M. Of. nr. 472 din 5 iulie [21] În acest sens art. 16 alin. (1) din Legea 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici Preşedintele curţii de apel sau preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal, primind dosarul, fixează termen de judecata, potrivit legii, şi dispune citarea tuturor părţilor care au fost chemate la Agenţie. Statul, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, va fi întotdeauna citat în instanţă. Participarea procurorului şi a Agenţiei Naţionale de Integritate este obligatorie publicată în M. Of. nr. 263 din 28 octombrie [22] În acest sens art. 18 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă Acţiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul serviciul de protecţie specială a copilului. Cererea se soluţionează potrivit dispoziţiilor privind procedura necontencioasă din Codul de procedură civilă. În vederea soluţionării, instanţa solicită serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul serviciului de protecţie specială a copilului verificări pentru stabilirea identităţii, precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei al cărei act de naştere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului republicată în M. Of. nr. 339 din 18 mai [23] în acest sens art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii Dacă neregularităţile constatate privesc dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Constituţie, pentru termenul fixat va fi citat şi parchetul de pe lângă instanţa sesizată, căruia i se vor comunica, în copie, cererea de înscriere, împreună cu actul constitutiv şi statutul asociaţiei. În acest caz punerea concluziilor de către procuror este obligatorie publicată în M. Of. nr. 39 din 31 ianuarie [24] În acest sens art. 20 alin. (1) din Legea 14/2003 a partidelor politice Tribunalul Bucureşti examinează cererea de înregistrare a partidului politic în şedinţă publică, cu participarea reprezentantului Ministerului Public republicată în M. Of. nr. 408 din 10 iunie [25] În acest sens art. 134 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului Cauzele prevăzute la art. 133 se soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea reprezentantului legal al copilului, a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi cu participarea obligatorie a procurorului republicată în M. Of. nr. 159 din 5 martie [26] În acest sens art. 30 alin. (3) Cererea de revizuire se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părinţilor fireşti, a direcţiei care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei interne şi, dacă este cazul, a direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul adoptatorului sau al familiei adoptatoare. Participarea procurorului este obligatorie, art. 76 alin. (1) Cererile prevăzute la art. 74 alin. (3) se soluţionează de complete specializate ale instanţei judecătoreşti, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului. Prezentarea de către direcţie a raportului de anchetă socială privind copilul este obligatorie, art. 96 alin. (4) Judecarea cererii se face cu citarea părinţilor sau, după caz, a membrilor familiei extinse, a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază copilul şi cu participarea obligatorie a procurorului. Cererea va fi însoţită de raportul de anchetă