Conferinţele NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ

Transcription

1 Consiliul Superior al Magistraturii Institutul Naţional al Magistraturii Conferinţele NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ Această publicaţie a fost elaborată în cadrul proiectului Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor coduri implementat de Consiliul Superior al Magistraturii, în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii, în cadrul Fondului Tematic Securitate aferent Programului de Cooperare Elveţiano - Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse 1

2

3 În cadrul Proiectului Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor coduri, implementat de Consiliul Superior al Magistraturii, în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii, în cadrul Fondului Tematic Securitate aferent Programului de cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene Extinse au fost organizate, în perioada ianuarie-februarie 2014, 4 conferinţe naţionale dedicate noului Cod de procedură penală şi 1 conferinţă internaţională în materia noului Cod penal şi noului Cod de procedură penală. Prelegerile susţinute în cadrul acestor conferinţe au fost consemnate şi rezumate de experţii Institutului Naţional al Magistraturii: - Georgiana Diana CARPEN - Florentina DEACONU - Maria Ecaterina DRAGU - Răzvan Ovidiu MIHĂILĂ - Maria SCARLAT - Nadia-Simona ŢĂRAN Rezumatele au fost verificate, corectate şi actualizate de autorii prelegerilor, cărora le mulţumim şi pe această cale pentru efortul depus şi pentru seriozitatea cu care au sprijinit această iniţiativă. Redactare: Nadia-Simona ŢĂRAN 3

4 CUPRINS Participanții în procesul penal 9 1. Participanţii. Cadru general 9 2. Drepturi procesuale ale părților şi subiecților procesuali principali Persoana vătămată şi drepturile sale Suspectul şi drepturile sale Partea civilă. Partea responsabilă civilmente. Drepturi procesuale Inculpatul şi drepturile sale Dreptul de a consulta dosarul Avocatul. Asistenţa juridică. Reprezentarea 14 Principiul legalității și loialității probelor Principiile legalității și loialității procesuale. Interdicția provocării Excluderea probelor nelegal sau neloial administrate Excluderea probelor derivate Ipoteze de neloialitate procesuală Răspunsuri la întrebările adresate de participanții la conferință 22 Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii. Regimul probelor în Noul Cod de procedură penală. Metode speciale de supraveghere sau cercetare. Expertiza și constatarea Reguli generale Audierea persoanelor. Identificarea persoanelor și a obiectelor Metode speciale de supraveghere sau de cercetare Supravegherea tehnică Metode de cercetare: 30 Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Incongruenţe ale Noului Cod de procedură penală în materia măsurilor preventive Consideraţii generale cu privire la măsurile preventive în Noul Cod de procedură penală Reţinerea Controlul judiciar Controlul judiciar pe cauţiune 40 Arestarea preventivă Instituția măsurilor preventive Dispoziţii speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor art. 243, 244 NCPP Prelungirea măsurii arestării preventive art NCPP Verificarea măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară art. 348, raportat la art. 207 NCPP Verificarea măsurii arestării preventive în cursul judecăţii art. 208 NCPP Revocarea măsurii arestării preventive art. 242 alin. (1) NCPP Înlocuirea măsurii arestării preventive art. 242 alin. (2)-(13) NCPP Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune art. 242 alin. (10)-(13) NCPP Încetarea de drept a măsurii arestării preventive art. 241, art. 399 alin. (2) și (3) NCPP Procedura constatării încetării de drept a măsurii arestării preventive Separarea funcțiilor judiciare. Incompatibilităţi Alte dispoziţii legale vizând starea de arest preventiv care au cunoscut modificări Dispoziţii tranzitorii art. 16, 17, 18 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală și pentru 4

5 modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale Compunerea completului care judecă contestaţia împotriva încheierii prin care instanţa de judecată se pronunţă asupra măsurilor preventive Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 255/ Arestul la domiciliu. Atribuțiile judecătorului de drepturi și libertăți. Citarea și comunicarea actelor procedurale Arestul la domiciliu Noţiune Condiţii Competenţa Obligaţii Durata Întrebări ale participanţilor la conferinţă Dezbatere cu privire la internarea în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice Alte teme de dezbatere Procedura audierii anticipate Citarea și comunicarea actelor procedurale. Mandatul de aducere Întrebări ale participanților la conferință 84 Sancţiunile nulităţii şi excluderii în cursul urmăririi penale Nulități și excluderi Sancțiunile în materia probelor 88 Urmărirea penală Aspecte generale privind urmărirea penală Competența organelor judiciare în faza de urmărire penală Sesizarea organelor judiciare Începerea urmăririi penale Suspectul Punerea în mișcare a acțiunii penale. Inculpatul Extinderea urmăririi penale și schimbarea încadrării juridice Clasarea și renunțarea la urmărirea penală. Discuții privind extinderea urmăririi penale Clasarea Renunțarea la urmărirea penală Extinderea urmăririi penale Emiterea rechizitoriului act de sesizare a instanței 101 Reluarea urmăririi penale Reluarea urmăririi penale după încetarea cauzei de suspendare Reluarea urmăririi penale după dispunerea restituirii de către judecătorul de cameră preliminară Reluarea urmăririi penale după dispunerea redeschiderii urmăririi penale Redeschiderea ca urmare a efectuării controlului ierarhic Redeschiderea ca urmare a faptului că au apărut împrejurări noi Redeschiderea după dispunerea renunțării la urmărirea penală Obligativitatea confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a dispoziţiei date de procuror de redeschidere a urmării penale 105 Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală Consideraţii introductive Competenţele generale ale JCP 107 5

6 3. Plângerile împotriva actelor şi măsurilor din cursul urmăririi penale. Cadrul general. Proceduri speciale Procedura internă. Termenul de formulare a plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată Procedura judiciară. Plângerea la JCP împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată Termenul de formulare a plângerii Acte care pot fi atacate Procedura în faţa JCP Soluții 111 Camera preliminară 115 Precizări punctuale privind instituția camerei preliminare 129 Dezbateri privind procedura camerei preliminare 132 Judecata în primă instanţă 137 Judecata în cazul recunoașterii învinuirii Cadru general Paşi procedurali prealabili Condiţii Soluţii cu privire la cererea de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii Efectele generale şi speciale în cazul recunoaşterii învinuirii (cu sau fără parcurgerea procedurii abreviate) Soluţii pe fondul acţiunii penale în urma procedurii abreviate Alte precizări 156 Apelul Hotărârile supuse apelului Persoanele care pot face apel Termenul de apel Apelul peste termen Declararea și motivarea apelului Procedura de judecată a apelului Dispoziții cu privire la măsurile preventive Soluțiile la judecata în apel 165 Căile extraordinare de atac Contestaţia în anulare Cazurile de contestaţie în anulare Cererea de contestaţie în anulare Judecarea contestaţiei în anulare Recursul în casație Cazurile de recurs în casație Titularii recursului în casație Termenul de introducere a recursului în casație Forma și motivarea recursului în casație Alte condiții Retragerea recursului în casație Efectele recursului în casație Procedura de comunicare a recursului în casație Judecarea recursului în casație Procedura de judecată Dispoziții tranzitorii 175 6

7 3. Revizuirea Cazurile de revizuire Titularii cererii de revizuire Termenul de introducere a cererii de revizuire Formă și motivare Instanța competentă Suspendarea executării Admiterea în principiu Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) Condiții Titulari Cererea de revizuire Instanța competentă Suspendarea executării Procedura de judecată Căile de atac Redeschiderea procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoanei condamnate Condiții pentru formularea cererii Titularul Termenul Formă și motivare Instanța competentă Măsuri premergătoare Soluții Căile de atac Efecte Alte precizări 183 Mecanisme şi dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare Mecanisme pentru unificarea practicii judiciare: recursul în interesul legii şi hotărârea prealabilă Recursul în interesul legii Hotărârea prealabilă Mecanisme informale de unificare a practicii judiciare Publicarea pe pagina web a ÎCCJ a unor hotărâri judecătoreşti (rubrica Selecţii ) Elaborarea unor ghiduri 186 Acordul de recunoaștere a vinovăției Procedura emiterii acordului de recunoaștere a vinovăției Procedura în fața instanței Soluțiile instanței Soluționarea acțiunii civile 192 Contestația privind durata procesului penal Înțelesul noțiunii de acuzație privind comiterea unei infracțiuni și momentul de început al duratei procedurii. Exemple din cazuistica Curții Momentul finalizării procedurii dies ad quem Criteriile în funcție de care este analizat caracterul rezonabil al procedurii Complexitatea cauzei 196 7

8 3.2. Natura litigiului, miza procesului pentru reclamant Comportamentul părților Comportamentul autorităților Necesitatea reglementării un recurs efectiv în dreptul intern Recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind îmbunătățirea recursurilor interne Studiu privind eficienţa acţiunilor interne în materie de durată excesivă a procedurilor Posibile remedii anterioare Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală Plângere întemeiată pe dispozițiile art. 95 din Legea nr. 303/ Acţiune întemeiată direct pe dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Reducerea pedepsei pronunţate ca urmare a duratei excesive a procedurii penale Contestația privind durata procesului reglementarea internă Titularul contestaţiei Termenul de formulare: Autoritatea competentă în ceea ce privește soluționarea Procedura Criteriile în aprecierea duratei rezonabile a cauzei penale Dispoziții tranzitorii art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale 201 Executarea hotărârilor penale Introducere Prezentarea generală a tipurilor de cauze cu care poate fi sesizată instanța în temeiul Legii privind executarea pedepselor neprivative de libertate, în funcţie de gradul de jurisdicţie Contestaţia la executare în NCPP şi în art. 23 din LPA NCPP Contestaţia privind aplicarea legii penale mai favorabile după intrarea în vigoare a NCPP Contestație la executare la cerere Elemente de noutate în NCPP în materia executării hotărârilor penale Elemente de noutate Obligaţiile condamnatului în cazul amânării executării Întreruperea executării pedepsei 218 8

9 Participanții în procesul penal Prelegere susținută de judecător Mihail UDROIU 1. Participanţii. Cadru general În Noul Cod de procedură penală (în continuare, NCPP) se realizează o distincţie din punct de vedere conceptual între părţi şi alţi participanţi, punându-se accent pe faptul că părţile sunt acei actori care exercită sau împotriva cărora se exercită o acţiune în cadrul procesului penal. În acest context, trebuie făcută o menţiune importantă, în sensul că NCPP include procurorul în cadrul organelor judiciare, iar acestea nu sunt părţi în cadrul procesului penal. Astfel, procurorul rămâne, ca şi în reglementarea anterioară, participant în cadrul procesului penal, şi nu parte, chiar dacă acesta exercită acţiunea penală. Procurorul este subiectul procesual central al activităţii de urmărire penală şi, totodată, un actor important în cadrul politicii penale a statului, ca urmare a implementării principiului oportunităţii în cadrul procedurilor penale. În ceea ce priveşte părţile, acestea sunt inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Spre deosebire de vechea reglementare dispare învinuitul, persoana cu privire la care există o acuzaţie penală în sens european, dar faţă de care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, devenind, în noua logică procesuală, suspect. Suspectul este plasat în categoria subiecţilor procesuali principali, alături de persoana vătămată. Inculpatul este subiectul pasiv al acţiunii penale, în vreme ce partea civilă este subiectul activ al acţiunii civile, iar partea responsabilă civilmente, alături de inculpat, subiectul pasiv al acţiunii civile. Victima infracţiunii nu mai are posibilitatea de a se constitui parte vătămată în cadrul procedurilor penale, neavând un rol de actor în cadrul acţiunii penale alături de procuror, ci aceea de martor cu drepturi principale, creat ca subiect procesual principal. Astfel, NCPP defineşte persoana vătămată, în art. 79, ca fiind persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală. 2. Drepturi procesuale ale părților şi subiecților procesuali principali NCPP prevede, în partea generală, două mari categorii de drepturi procesuale. Pe de o parte, există setul de drepturi ale persoanei vătămate, prevăzute de art. 81 NCPP: În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi: a) dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale; b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii; c) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei; d) dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poştă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informaţii să îi fie comunicate; e) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii; f) dreptul de a fi ascultată; g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor şi experţilor; g 1 ) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; h) dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată; i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; j) alte drepturi prevăzute de lege. La acest set de drepturi, NCPP face trimitere atunci când sunt avute în vedere drepturile părţii civile 9

10 (prevăzute de art. 85 NCPP) şi ale părţii responsabile civilmente (prevăzute de art. 87 NCPP). Pe de altă parte, există drepturile inculpatului, prevăzute de art. 83 NCPP, potrivit căruia: În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi: a) dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa; a1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia; b) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii; c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; d) dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii; e) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei; f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; g1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; h) alte drepturi prevăzute de lege. La acest set de drepturi, NCPP face trimitere atunci când sunt avute în vedere drepturile suspectului, la care face referire art. 78, cu privire la persoana suspectului Persoana vătămată şi drepturile sale Referitor la persoana vătămată, trebuie precizat că aceasta devine subiect procesual principal, şi nu parte procesuală. Potrivit art. 81 alin. (2) NCPP, persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi care nu doreşte să participe la procesul penal trebuie să înştiinţeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor. Aşadar, victima infracţiunii este a priori persoană vătămată în cadrul procedurilor penale. În ipoteza în care aceasta îşi manifestă dorinţa de a nu fi persoană vătămată în cadrul procedurilor penale (în cazul infracţiunilor la care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu), procedura de ascultare va fi cea specifică martorului. NCPP introduce drepturi noi pentru persoana vătămată, cum ar fi dreptul prevăzut de art. 81 alin. (1) lit. d) NCPP ( dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poştă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informaţii să îi fie comunicate ). Prin urmare, victima infracţiunii poate fi în contact activ cu procedura penală, fiind informată despre derularea procedurilor penale în cazul în care îşi manifestă dorinţa de a beneficia de dreptul prevăzut de art. 81 alin. (1) lit. d) NCPP. De asemenea, posibilitatea de a consulta dosarul constituie un drept nou de care beneficiază persoana vătămată, alături de suspect şi de părţi. Un alt drept important este reglementat de art. 111 alin. (5) NCPP, potrivit căruia persoanei vătămate i se aduce la cunoştinţă, cu ocazia primei audieri, faptul că, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta poate să fie informată cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod. Aceasta constituie o garanţie importantă, transpusă din standardele Directivei 2012/13/UE cu privire la dreptul la informare în cadrul procedurilor penale. În esenţă, setul de drepturi prevăzut de art. 81 NCPP include drepturi de participare efectivă în cadrul 10

11 procedurilor, cum ar fi drepturile de a solicita probe, de a formula cereri pe latura penală a cauzei, de a fi ascultat, de a pune întrebări părţilor şi celorlalţi subiecţi procesuali, drepturi şi garanţii care se reflectau şi în vechiul Cod de procedură penală, cu particularităţile evidenţiate anterior Suspectul şi drepturile sale În ceea ce priveşte suspectul, NCPP îl defineşte ca persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (art. 77 NCPP). Articolul 305 alin. (3) NCPP prevede: Când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile (s.n.) că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Se observă că cele două texte sunt relativ incoerente sub aspectul terminologiei. În esenţă, prezintă relevanţă faptul că începerea urmăririi penale se dispune, conform art. 305 alin. (1) NCPP, numai cu privire la faptă (in rem), se administrează probe, şi atunci când din acestea rezultă suspiciunea că o anumită persoană a comis o faptă şi când, din punct de vedere al planului de anchetă, organul judiciar este pregătit să cheme această persoană în vederea aducerii la cunoştinţă a drepturilor, se va dispune continuarea efectuării urmăririi penale cu privire la această persoană, care dobândeşte astfel calitatea de suspect. O altă incoerenţă legislativă este aceea că, dacă urmărirea penală poate fi începută de organul de cercetare penală sau de procuror, continuarea efectuării urmăririi penale faţă de suspect o poate dispune numai procurorul, însă, ulterior, măsura preventivă a reţinerii suspectului poate fi dispusă fie de organul de cercetare penală, fie de procuror. Suspectul beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede o restricţie a drepturilor lui. 3. Partea civilă. Partea responsabilă civilmente. Drepturi procesuale NCPP aduce modificări importante şi în ceea ce priveşte partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Astfel, art. 20 alin. (1) NCPP prevede: Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept, iar alin. (2) completează: Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază. Articolul 20 alin. (1) NCPP stipulează, aşadar, limita temporală de constituire ca parte civilă (până la începerea cercetării judecătoreşti). Începerea cercetării judecătoreşti, potrivit NCPP, nu mai este dată de momentul citirii actului de sesizare, ci de declararea de către instanţa de judecată a începerii acestui stadiu procesual, după dezbaterea şi încuviinţarea probelor care urmează să fie administrate în cauză. În principiu, cercetarea judecătorească debutează cu audierea inculpatului. Articolul 20 alin. (1) NCPP stabileşte un set de reguli imperative pentru ca acţiunea civilă să fie exercitată în cadrul procesului penal. Acţiunea civilă îşi păstrează caracterul civil, deşi este exercitată în cadrul procesului penal. În cazul în care declaraţia de constituire sau cererea de constituire ca parte civilă nu respectă aceste condiţii formale, art. 20 alin. (4) NCPP prevede: În cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului 11

12 penal, putând introduce acţiunea la instanţa civilă. Articolul 27 alin. (7) NCPP specifică: În cazul prevăzut la alin. (1), judecata în faţa instanţei civile se suspendă după punerea în mişcare a acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale, dar nu mai mult de un an. Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (7) NCPP, Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenţională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acţiunea civilă poate fi disjunsă. Art. 24 NCPP prevede următoarele: (1) Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării. (2) În caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă. În cazul în care continuarea sau manifestarea de voinţă fie a moştenitorilor sau succesorilor părţii civile, în ipoteza art. 24 alin. (1) NCPP, fie a moştenitorilor sau succesorilor părţii responsabile civilmente, în ipoteza art. 24 alin. (2) NCPP, nu intervine în termenul de două luni, soluţia imperativă prevăzută de Noul Cod de procedură penală în art. 25 alin. (6) este aceea a lăsării nesoluţionate a acţiunii civile. Aceeaşi soluţie va pronunţa instanţa şi în ipotezele în care dispune încetarea procesului penal în temeiul oricăror motive prevăzute de art. 16, cu excepţia situaţiei de nepedepsire. În ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, aceasta este definită de art. 86 NCPP ca fiind persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces, fiind parte în procesul penal. Şi în reglementarea părţii responsabile civilmente există o incoerenţă, în sensul că art. 87 NCPP prevede că în cursul procesului penal, partea responsabilă civilmente are drepturile prevăzute la art. 81 (drepturile persoanei vătămate), însă potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4), partea responsabilă civilmente are, în ceea ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat. Prin urmare, partea responsabilă civilmente înglobează toate drepturile în cadrul procedurilor penale. 4. Inculpatul şi drepturile sale Drepturile inculpatului sunt reglementate de art. 83 NCPP, care reprezintă nivelul maxim de compatibilitate a unei legislaţii penale cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în interpretarea art. 6 parag. 1 şi parag. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, pe de o parte, şi, totodată, o transpunere integrală a Directivei 2012/13/UE cu privire la dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, în care este stabilit setul de drepturi, inclusiv dreptul prevăzut de art. 83 lit. g1): de a fi informat cu privire la drepturile sale. 5. Dreptul de a consulta dosarul Atât cu privire la părţi, cât şi cu privire la subiecţii procesuali principali şi la avocatul acestora, dreptul care prezintă caracter de noutate ca reglementare explicită în NCPP este cel prevăzut de art. 94, referitor la 12

13 consultarea dosarului. Apreciem că definiţia este exagerată cu privire la conţinutul dreptului. Astfel, potrivit art. 94 alin. (2) NCPP, consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului. În esenţă, dreptul de a consulta dosarul reprezintă una dintre garanţiile dreptului la apărare. Se regăseşte şi în jurisprudenţa CEDO şi constituie un drept cu aplicabilitate semnificativă în special în faza de urmărire penală, care este nepublică. În componenta lui, acest drept presupune un drept general de acces la dosar, de care beneficiază atât subiecţii procesuali principali, cât şi părţile şi avocatul acestora. Acest drept nu este unul absolut şi poate fi restrâns. În cazul în care în cauză există suspect, precum şi persoană vătămată, parte civilă şi parte responsabilă civilmente, nu există o limită până la care acest drept poate fi restrâns, însă în ipoteza în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală în cursul urmăririi penale, restrângerea se poate face pe o durată de cel mult 10 zile. Trebuie făcută menţiunea că punerea în mişcare a acţiunii penale este obligatorie pentru o legală sesizare a instanţei, rechizitoriul constituind numai act de sesizare, nu şi act de inculpare, potrivit NCPP. Pe lângă această dispoziţie generală cu privire la consultarea dosarului există şi o dispoziţie specială, prevăzută de art. 145 alin. (4) NCPP, care vizează procedura de informare în cazul supravegherii tehnice: Procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare, dacă aceasta ar putea conduce la: a) perturbarea sau periclitarea bunei desfăşurări a urmăririi penale în cauză; b) punerea în pericol a siguranţei victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora; c) dificultăţi în supravegherea tehnică asupra altor persoane implicate în cauză. Aşadar, în termenul general de 10 zile de la încetarea supravegherii tehnice, procurorul poate emite o ordonanţă motivată prin care să dispună amânarea informării. Trebuie subliniat faptul că dreptul procurorului de a amâna informarea reprezintă un drept de dispoziţie. De asemenea, precizăm că toate actele de dispoziţie ale procurorului în cursul urmăririi penale se efectuează pe cale de ordonanţă. O noutate în cadrul procedurii de consultare a dosarului o constituie art. 94 alin. (6) NCPP, potrivit căruia, în toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricţionat dreptul de a consulta declaraţiile părţii sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă. Aşadar, operează o imposibilitate de restrângere a dreptului de acces la dosar pentru avocat în ceea ce priveşte declaraţiile părţii sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă. Articolul 94 alin. (7) NCPP prevede o garanţie a dreptului la apărare: În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă. Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 287 alin. (2) NCPP: În cazurile în care procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară ori alte autorităţi prevăzute de lege, în vederea soluţionării propunerilor ori cererilor formulate în cursul urmăririi penale, va înainta copii numerotate şi certificate de grefa parchetului de pe actele dosarului ori numai de pe cele care au legătură cu cererea sau propunerea formulată. Organul de urmărire penală păstrează originalul actelor, în vederea continuării urmăririi penale. 13

14 6. Avocatul. Asistenţa juridică. Reprezentarea Instituţia avocatului, asistenţa şi reprezentarea constituie un aspect modelat în NCPP în acord cu jurisprudenţa CEDO şi a standardelor în materia dreptului la apărare reglementate de directivele Uniunii Europene. Se remarcă faptul că, din punct de vedere terminologic, dacă în Codul de procedură penală anterior se făcea referire la apărător şi la drepturile acestuia, în NCPP, termenul utilizat este cel de avocat, întrucât, în viziunea noului Cod, apărarea în cadrul procedurilor penale este una calificată şi făcută de un avocat care face parte numai din Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR), şi nu din barouri paralele. În cazul în care asistenţa juridică este obligatorie, apărarea efectuată de o persoană care nu are calitatea de membru UNBR echivalează cu existenţa cazului de nulitate absolută prevăzut de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) NCPP: Determină întotodeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind (...) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie. O menţiune importantă referitoare la incompatibilităţile avocaţilor în raport cu o anumită cauză se regăseşte în art. 88 alin. (2) NCPP, care stabileşte: Nu poate fi avocat al unei părţi sau al unui subiect procesual principal: a) soţul ori ruda până la gradul al IV-lea cu procurorul sau cu judecătorul; b) martorul citat în cauză; c) cel care a participat în aceeaşi cauză în calitate de judecător sau de procuror; d) o altă parte sau un alt subiect procesual. O altă precizare importantă se regăseşte în art. 89 alin. (1) NCPP, potrivit căruia, Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul ori de mai mulţi avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă acest drept. Asistenţa juridică este asigurată atunci când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent. A fost ridicată problema situaţiei în care părţile cu interese contrare sunt reprezentate de acelaşi avocat. Această problemă prezintă elemente de similitudine cu standardul de practică dezvoltat în baza codului anterior, în sensul că avocatul va trebui să opteze pentru apărarea uneia dintre acestea. În caz contrar, va exista obligaţia procedurală pozitivă a organului judiciar de a numi avocat din oficiu pentru una dintre părţile cu interese contrare. În ceea ce priveşte cazurile de asistenţă juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, trebuie menţionat faptul că acestea urmează logica Codului de procedură penală anterior, însă, ca urmare a structurării în alte faze procesuale, pot exista dispoziţii care să nască interpretări contrare. Trebuie avut în vedere faptul că noua logică a procesului penal este structurată în patru faze: urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi punerea în executare a hotărârilor. Se observă similitudini cu vechea reglementare în ceea ce priveşte cazurile de asistenţă juridică obligatorie prevăzute în art. 90 lit. a) şi b): când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege şi în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea. Dificultăţi ar putea să apară în legătură cu cazul de asistenţă juridică obligatorie prevăzut în art. 90 lit. c): în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Într-o interpretare strictă, s-ar exclude procedura camerei 14

15 preliminare. Totuşi, aceasta ar putea fi considerată ca fiind o eroare de reglementare. Având în vedere dispoziţiile art. 340, concluzia ar fi aceea că şi în procedura de cameră preliminară, în ipotezele în care legea prevede pentru fapta săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistenţa juridică este obligatorie. Ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 90 reprezintă reglementările cu caracter general din cadrul procedurilor penale pentru că dispoziţiile procedurale în materia măsurilor preventive prevăd asistenţa juridică obligatorie sau reprezentarea obligatorie în majoritatea procedurilor care presupun luarea unei măsuri preventive privative sau restrictive de libertate, dar şi în procedurile de contestare a acestor măsuri în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară. Dispoziţiile referitoare la avocatul din oficiu din codul anterior sunt similare celor din noua reglementare (art. 91). Ar trebui făcută o observaţie cu privire la art. 92, referitor la drepturile avocatului suspectului şi inculpatului, în sensul că avocatul exercită drepturile părţii pe care o asistă sau reprezintă, cu excepţia drepturilor care se exercită personal (de exemplu, dreptul de a da declaraţii). Aceasta înseamnă că vor beneficia de drepturile prevăzute de art. 92 atât suspectul sau inculpatul, cât şi avocatul acestuia. Articolul 93 NCPP reglementează asistenţa juridică a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente. Şi în privinţa acestora există o obligaţie generală de încunoştinţare cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală, similară celei prevăzute pentru ipoteza suspectului şi inculpatului, în condiţiile în care persoana vătămată sau partea civilă îşi manifestă dorinţa de a participa în cadrul procedurilor penale. Toate aceste drepturi de participare sunt corelative noii logici a procesului penal. Dispărând instituţia prezentării materialului de urmărire penală, există corelativ o compensare în materia drepturilor procesuale, prin posibilitatea participării subiecţilor procesuali şi a părţilor, personal sau prin intermediul avocatului, la fiecare act de urmărire penală. De asemenea, dacă se solicită, există posibilitatea ca aceştia să fie informaţi cu privire la actele de urmărire penală care urmează să fie efectuate, în vederea participării la proceduri. Totodată, există posibilitatea de a consulta dosarul ca garanţie compensatorie. Potrivit art. 93 alin. (4), asistenţa juridică este obligatorie când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Nerespectarea acestei dispoziţii atrage sancţiunea nulităţii relative, în cazul în care se dovedeşte vătămarea, şi nu nulitatea absolută, pentru că dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) exclud persoana vătămată din logica nulităţilor absolute. O reglementare generală existentă şi în vechiul Cod de procedura penală se regăseşte în art. 93 alin. (5) NCPP, potrivit căruia, când organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea, dispune luarea măsurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu. NCPP marchează un echilibru procesual între puterile investigative ale organelor de urmărire penală și drepturile subiecţilor procesuali, fiind, din această perspectivă, varianta procedurală cea mai avansată la nivel european, ca urmare a transpunerii ultimelor standarde de protecţie a victimelor şi a persoanelor care iau parte la procedurile penale. Repetabilitatea excesivă a dispoziţiilor procedurale referitoare la aducerea la cunoştinţă a drepturilor pe parcursul procedurilor penale reprezintă însă una dintre imperfecţiunile noii reglementări. 15

16 Principiul legalității și loialității probelor Prelegere susținută de judecător Mihail UDROIU 1. Principiile legalității și loialității procesuale. Interdicția provocării Pentru început, trebuie distins între cele două principii. Astfel, principiul legalităţii probelor reprezintă o particularizare în materia probelor a principiului mai general al legalităţii procedurilor şi vizează, în esenţă, unul dintre efectele aplicării în cadrul procesului penal a principiului statului de drept. Definitoriu pentru acest principiu rule of law este ca, pe întreaga durată a procedurii penale, respectarea legalităţii formale a procedurilor şi a principiului loialităţii să constituie o exigenţă, un mod de a fi al organelor judiciare. Corectivul nerespectării acestui principiu îl constituie sistemul de sancţiuni consacrat de Noul Cod de procedură penală (în continuare, NCPP), respectiv sancţiunea nulităţii şi cea derivată, a excluderii probelor nelegal administrate. Principiul loialităţii are o consacrare explicită în NCPP, dar şi în practica judiciară a ultimilor 50 de ani. Sorgintea acestuia se găseşte în principiul legalităţii, aspect demonstrat şi de etimologia cuvântului loialitate, care provine din cuvântul latin legalis (legalitate). Prin urmare, loialitatea este o parte componentă a legalităţii privită în sens larg. Semnificaţia acestui principiu constă în aceea că, pe întreg parcursul procedurilor judiciare (urmărire penală, camera preliminară, judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecata), organele judiciare trebuie să desfăşoare activităţile specifice abţinându-se de la orice manopere de natură să conducă la administrarea cu rea-credinţă a probelor. Principiul loialităţii probelor este strâns legat de caracterul echitabil al procedurii, dar nu se identifică defel cu acesta. Neloialitatea sau nelegalitatea nu atrage în mod global încălcarea garanţiilor dreptului la un proces echitabil, prevăzute de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. O ilustrare a acestui fapt se găseşte în Partea specială a NCPP, unde, în art. 346 alin. (4), se prevede posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a dispune începerea judecăţii chiar dacă a exclus una sau mai multe probe administrate sau dacă a sancţionat cu nulitatea acte de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în măsura în care pot fi stabilite obiectul şi limitele judecăţii. În realitate, problema loialităţii ţine de moralitatea procedurală, în sensul că activitatea organelor judiciare, în special a celor de urmărire penală, trebuie, pe de o parte, să se desfăşoare fără a produce în mod arbitrar sau contrar normelor procesuale probe cu rea-credinţă sau prin utilizarea de manopere sau strategii, iar pe de altă parte, să fie exclusă orice formă de provocare la comiterea unei infracţiuni. Astfel, art. 101 NCPP, care reglementează principiul loialităţii administrării probelor, stabileşte, în alin. (1), că nu pot fi utilizate violenţe, ameninţări sau alte mijloace de constrângere în scopul de a se obţine probe. Dispoziţia nu ridică probleme deosebite, faptele menţionate fiind incriminate în Partea specială a NCPP ca infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, existând şi un corelativ sancţionator pe tărâm procesual, constând în excluderea probelor obţinute în condiţiile menţionate. Alin. (2) evocă o situaţie de interes mai degrabă doctrinar, interzicând folosirea de metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei. În Franţa există la acest moment o largă dezbatere dacă, dat fiind consimţământul prealabil şi valabil exprimat al persoanei audiate, care are calitate de martor sau de victimă, se poate apela la 16

17 un specialist hipnolog pentru a releva fapte pe care victima sau martorul, din cauza traumei produse de faptă, nu şi le mai aminteşte în mod conştient. În acest context, se pune problema dacă declaraţia martorului sau a victimei dată în aceste condiţii este valabilă şi dacă specialistul hipnolog poate redacta un raport de constatare tehnico-ştiinţifică sau un raport de expertiză cu privire la cele constatate. În ceea ce priveşte sistemul de drept procesual românesc, pe terenul art. 101 alin. (2) se consacră o interdicţie absolută de audiere prin utilizarea hipnozei, iar pe de altă parte, de redactare de către un specialist atestat în acest domeniu a unui raport de constatare sau de expertiză ca urmare a participării la o astfel de procedură de audiere. Alin. (3) al art. 101 NCPC consacră interdicţia provocării, evocată şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în două cauze contra României (Ali c. România 1 şi Bulfinschy c. România 2 ), plasate, la rândul lor, într-o jurisprudenţă clasică a instanţei europene în această materie (cauzele Shannon împotriva Marii Britanii 3, Teixeira de Castro împotriva Portugaliei 4, Vanyan împotriva Rusiei 5, Eurofinacom împotriva Franţei 6 şi Ramanauskas împotriva Lituaniei 7 ), în care instanţa europeană a preluat jurisprudenţa dezvoltată în sistemul anglo-saxon de Camera Lorzilor, transpusă, în ceea ce priveşte comportamentul pur pasiv al autorităţilor, în jurisprudenţa CEDO (cauzele analizate de CEDO referitoare la provocare au vizat, de regulă, traficul de droguri şi infracţiunile de corupţie). Astfel, criteriile avute în vedere de Curte atunci când analizează interdicţia provocării sunt: - existenţa unor date sau indicii din care să rezulte o suspiciune privind implicarea unei persoane în cadrul unei activităţi infracţionale; - obligaţia organelor judiciare de a oferi persoanei suspectate de implicarea într-o activitate infracţională o oportunitate obişnuită de a acţiona, orientată către relevarea activităţii infracţionale, şi nu către a o determina să comită sau să continue comiterea unei infracţiuni. În măsura în care ambele condiţii se verifică, CEDO a constatat că nu există o încălcare a dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţie, sub aspectul provocării. Pe lângă cele două condiţii sus-menţionate, Curtea analizează, în aceste cazuri, şi îndeplinirea unei condiţii de subsidiaritate şi proporţionalitate a măsurilor. Astfel, în fiecare cauză în care analiza Curţii a conchis neîncălcarea dispoziţiilor art. 6 parag. 1, aceasta a reţinut că probele obţinute de organele judiciare nu au fost singurele din cauză, instanţele judecătoreşti având posibilitatea de a administra şi alte mijloace de probă, pe care persoana interesată le-a putut contesta în cadrul unei proceduri contradictorii, desfăşurată în faţa instanţei. Art. 150 NCPP reglementează participarea autorizată la anumite activităţi. În raport de definiţia prevăzută la art. 138 alin. (11) NCPP, prin participare autorizată la anumite activităţi se înţelege comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infracţuni de corupţie, efectuarea de tranzacţii, operaţiuni sau orice fel de înţelegeri privind un bun sau privind o persoană despre care se bănuieşte că ar fi dispărută, că este victima traficului de persoane ori a unei răpiri, efectuarea de operaţiuni privind droguri, precum şi prestarea unui serviciu, desfăşurate cu autorizarea organului judiciar competent, în scopul obţinerii de mijloace de probă. Toate aceste activităţi trebuie corelate cu condiţiile impuse la art. 150 NCPP referitoare la existenţa unor suspiciuni privind pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni expres şi limitativ prevăzute la lit. a) a alin. (1) al aceluiaşi 1 Cererea nr /02, Hotărârea din 9 noiembrie Cererea nr /04, Hotărârea din 1 iunie 2010, definitivă în 1 septembrie Cererea nr. 6563/03, Hotărârea din 4 octombrie 2005, definitivă în 4 ianuarie Cererea nr. 44/1997/828/1034, Hotărârea din 9 iunie Cererea nr /99, Hotărârea din 15 decembrie 2005, definitivă în 15 martie Cererea nr /00, Hotărârea din 7 septembrie Cererea nr /01, Hotărârea din 5 februarie

18 articol sau a oricărei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 7 ani, precum şi a celor referitoare la proporţionalitate şi subsidiaritate la care fac trimitere dispoziţiile de la lit. b) şi c) ale aceluiaşi articol. O dată autorizată o măsură de către procuror, cu respectarea condiţiilor impuse de art. 150 alin. (1), discuţia referitoare la provocare mai poate privi numai activitatea concretă desfăşurată de agenţii autorizaţi, nu şi ansamblul procedeului, astfel cum a fost autorizat de procuror. Activitatea de autorizare este, în realitate, o activitate de relevare a activităţii infracţionale, care se pliază pe comportamentul pur pasiv al autorităţilor şi care, cu o monitorizare concretă din partea procurorului sau a persoanelor care o desfăşoară (procuror, organe de cercetare penală, cu sau fără delegare, investigatori sub acoperire sau colaboratori), este de natură să evite orice discuţie ulterioară cu privire la existenţa unei provocări poliţieneşti. Tot în ceea ce priveşte participarea autorizată trebuie menţionat că, dacă ea presupune folosirea unui investigator sub acoperire, ordonanţa procurorului trebuie să conţină două componente de autorizare: autorizarea investigatorului, cu menţionarea activităţilor pe care acesta trebuie să le desfăşoare, şi împuternicirea participării autorizate la diferite activităţi (de exemplu, investigatorul, cel care, potrivit CPP 1968, o dată autorizat, putea să organizeze inclusiv flagrantul, nu mai poate să organizeze flagrantul, potrivit dispoziţiilor NCPP, de pildă la o infracţiune de trafic de droguri, dacă nu a fost autorizat de procuror pentru participarea la anumite activităţi). De asemenea, în cazul în care se urmăreşte efectuarea unei înregistrări audio-video ambientale, în cadrul activităţilor desfăşurate sub acoperire, care se desfăşoară, la rândul ei, în cadrul unei participări autorizate la activităţi, este necesară fie o autorizare provizorie emisă de procuror (care nu vizează însă componenta de interceptare, ci pe cea de înregistrare audio-video în spaţii publice sau private), fie o autorizare emisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, astfel încât, cu ocazia activităţilor desfăşurate, investigatorul sub acoperire să poată capta imagini sau discuţii ambientale în cadrul activităţii autorizate. Dacă activitatea investigatorului sub acoperire vizează instituţia livrărilor supravegheate, deşi textul din NCPP nu mai face referire la posibilitatea substituirii bunurilor, nici nu o interzice. Pe cale de consecinţă, în logica textului, livrarea supravegheată se va putea face în continuare fie cu substituirea, fie fără substituirea bunului. Dacă bunurile se află în spaţii private, autorizarea de înregistrări audio-video care trebuie să fie emisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi vizează, pe de o parte, înregistrarea de imagini şi voce, iar pe de altă parte, autorizarea dată organului de urmărire penală de a pătrunde într-un spaţiu privat, în vederea activării sau dezactivării tehnicii cu care se realizează înregistrarea audio-video. O dată autorizată pătrunderea în spaţiul privat în vederea captării de bunuri sau imagini, nu există nicio interdicţie pentru procuror de a desfăşura alte activităţi, dacă acestea au fost, la rândul lor, autorizate (de exemplu, în ipoteza unei infracţiuni de trafic de droguri, acestea găsindu-se într-un spaţiu privat, procurorul va autoriza livrarea supravegheată, dacă, de pildă, drogurile provin dintr-un trafic internaţional, participarea autorizată la diferite activităţi şi activitatea investigatorului sub acoperire sau a colaboratorului, însă dacă se pune problema pătrunderii în spaţiul privat, nu există o interdicţie legală care să limiteze investigatorul sau colaboratorul la fotografierea drogurilor în spaţiul privat ca urmare a supravegherii tehnice, ci, în vederea evitării unui risc pentru siguranţa publică, organele judiciare pot efectua livrare supravegheată prin substituirea bunurilor, astfel încât să fie evitat riscul dispariţiei ulterioare a drogurilor a căror existenţă a fost constatată cu ocazia pătrunderii în spaţiul privat). Concluzia este susţinută de interpretarea reglementărilor privind tehnicile de supraveghere şi cercetare în scopul de a produce efecte juridice, nefiind 18