CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ELEANOR SHARPSTON prezentate la 5 decembrie CAAS

Transcription

1 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON CAUZA C-367/05 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ELEANOR SHARPSTON prezentate la 5 decembrie În ce măsură este relevantă unitatea de rezoluţie, în contextul unei operaţiuni de spălare a banilor obţinuţi din traficul de substanţe narcotice, pentru a stabili dacă faptele pentru care persoana învinuită a fost pusă sub urmărire penală în două state membre diferite sunt aceleaşi fapte", în vederea aplicării articolului 54 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen (denumită în continuare CAAS") 2? Se încadrează în această noţiune faptele despre care organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti nu au avut cunoştinţă? Dacă începe o nouă acţiune de urmărire penală în al doilea stat membru şi urmează să fie pronunţată o condamnare, instanţa trebuie să ia în considerare hotărârea judecătorească pronunţată în primul stat membru? în esenţă, acestea sunt întrebările pe care Hof van Cassatie (Curtea de Casaţie) din Belgia le-a adresat Curţii. Dispoziţiile aplicabile CAAS 2. Potrivit articolului 1 din Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene 3 (denumit în continuare protocolul"), 13 state membre sunt autorizate să pună bazele unei cooperări consolidate între ele în domeniile aflate sub incidenţa aşa-numitului acquis Schengen". 3. Din acquis-ul Schengen, definit în anexa la protocol, fac parte Acordul dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze privind eliminarea treptată a con- 1 Limba originală: engleza. 2 JO 2000, L 239, p. 19, Ediţie specială, 19/vol. 1, p Anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană (denumit în continuare TUE") şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene prin Tratatul de la Amsterdam. I

2 KRAAIJENBRINK troalelor la frontierele comune, semnat la Schengen la 14 iunie (denumit în continuare Acordul Schengen"), şi, în special, CAAS. 4. Protocolul prevede că, începând cu data intrării în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, respectiv cu 1 mai 1999, acquis-ul Schengen se aplică imediat în cele 13 state membre prevăzute la articolul 1 din protocol, inclusiv în Regatul Ţărilor de Jos şi în Regatul Belgiei Articolul 55 alineatul (1) permite unei părţi contractante ca,,[l]a ratificarea, acceptarea sau aprobarea prezentei convenţii, [...] să declare că nu se află sub obligaţia impusă de articolul 54", dacă faptele la care se referă hotărârea judecătorească străină au avut loc, integral sau parţial, pe propriul teritoriu, dacă reprezintă o infracţiune la adresa securităţii naţionale sau a altor interese tot atât de importante ale părţii contractante respective şi/sau dacă faptele au fost comise de oficialităţi ale acelei părţi contractante cu încălcarea îndatoririlor lor oficiale. 5. Articolele din CAAS alcătuiesc capitolul 3, intitulat Aplicarea principiului ne bis in idem", al titlului III, intitulat Poliţia şi securitatea". 6. Articolul 54 prevede că [o] persoană împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre definitivă într-un proces pe teritoriul unei părţi contractante nu poate face obiectul urmăririi penale de către o altă parte contractantă pentru aceleaşi fapte, cu condiţia ca, în situaţia în care a fost pronunţată o pedeapsă, aceasta să fi fost executată, să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată conform legilor părţii contractante care a pronunţat sentinţa." 4 JO 2000, L 239, p. 13, Ediţie specială, 19/vol. 1, p Articolul 2 alineatul (1) primul paragraf. Curtea are competenţa de a interpreta dispoziţiile din CAAS în temeiul articolului 35 TUE. 8. Articolul 56 prevede că,,[d]acă o nouă acţiune de urmărire penală începe pe teritoriul unei părţi contractante împotriva unei persoane împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre definitivă de către o altă parte contractantă cu privire la aceleaşi fapte, orice perioadă de privare de libertate executată pe teritoriul celei de a doua părţi contractante, pentru aceleaşi fapte, se scade din sentinţa pronunţată. în măsura în care dreptul intern permite acest lucru, pedepsele care nu implică privarea de libertate sunt, de asemenea, luate în considerare". 9. Articolul 58 prevede că [dispoziţiile de mai sus nu împiedică aplicarea dispoziţiilor de drept intern mai largi bazate pe principiul ne bis in idem cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate în străinătate." I

3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON CAUZA C-367/ în conformitate cu articolul 71 alineatul (1), care face parte din capitolul 6 din CAAS, intitulat Substanţe narcotice", părţile contractante se angajează să adopte, în conformitate cu convenţiile existente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, toate măsurile necesare pentru a preveni şi pedepsi traficul ilegal de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope". Articolul 71 alineatul (2) impune părţilor contractante să prevină şi să pedepsească prin măsuri administrative şi penale" exportul ilegal, vânzarea, furnizarea şi predarea de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope. Potrivit articolului 71 alineatul (5), părţile contractante trebuie să fac[ă] tot posibilul pentru a preveni şi combate efectele negative generate de cererea ilegală de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope". Convenţia unica privind substanţele narcotice, încheiata în 1961 de Naţiunile Unite prevede că, sub rezerva dispoziţiilor sale constituţionale, fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a garanta că anumite fapte ilicite care au legătură cu substanţele narcotice, inclusiv vânzarea, distribuirea sau orice altă faptă care, în opinia părţii respective, ar fi contrară dispoziţiilor prezentei Convenţii, constituie infracţiuni pasibile de pedeapsă atunci când sunt săvârşite cu intenţie şi pentru ca infracţiunile grave să fie pasibile de o pedeapsă adecvată, şi anume pedeapsa închisorii sau alte pedepse privative de libertate. 13. în temeiul articolului 36 alineatul (2) litera (a) punctele (i) şi (ii), sub rezerva dispoziţiilor constituţionale ale fiecărei părţi, a sistemului său juridic şi a legislaţiei sale naţionale, fiecare dintre aceste infracţiuni va fi considerată ca o infracţiune distinctă dacă ea a fost comisă în ţări diferite, iar operaţiunile financiare relative la aceste infracţiuni vor constitui infracţiuni pasibile de pedepse în concordanţă cu articolul 36 alineatul (1). 11. Convenţia unică privind substanţele narcotice adoptată de Naţiunile Unite, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1972 (denumită în continuare Convenţia unică"), face parte din acquis-ul comunitar potrivit titlului VI din TUE. Statele membre sunt fie parte la convenţie, fie obligate să devină parte la momentul aderării lor la Uniunea Europeană. Dreptul naţional 12. Articolul 36 alineatul (1) litera (a) din Convenţia unică, intitulat Dispoziţii penale", 14. Guvernul olandez a explicat în cadrul şedinţei că, la momentul faptelor, în Codul penal olandez nu exista nicio dispoziţie referitoare la infracţiunea de spălare a banilor. Cu toate acestea, până în 2002, spălarea banilor obţinuţi din traficul de I

4 KRAAIJENBRINK substanţe narcotice se încadra în domeniul de aplicare al articolului 416 din Codul penal olandez, potrivit căruia constituie infracţiune orice operaţiune referitoare la bunuri obţinute din furt sau la profitul rezultat din acestea. Pentru a putea fi condamnată pentru această infracţiune, persoana care a efectuat operaţiuni cu bunurile obţinute din furt sau cu profitul rezultat din acestea trebuie să cunoască faptul că bunurile respective au fost obţinute prin comiterea unor infracţiuni grave. Traficul de substanţe narcotice ilegale este considerat o astfel de infracţiune. Instanţa de fond care constată că infracţiuni care au făcut anterior obiectul unei hotărâri definitive şi alte fapte cu care este sesizată şi care, dacă ar fi dovedite, ar fi anterioare respectivei hotărâri şi ar reprezenta împreună cu primele manifestarea succesivă şi continuă a aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ia în considerare, la individualizarea pedepsei, pedepsele pronunţate anterior. Dacă apreciază că acestea sunt suficiente pentru o justă sancţionare a tuturor infracţiunilor, instanţa se pronunţă asupra vinovăţiei şi face trimitere în hotărârea sa la pedepsele pronunţate anterior. Totalul pedepselor pronunţate în aplicarea acestui articol nu poate depăşi maximul pedepsei celei mai grele" Articolul 505 din Codul penal belgian interzice traficul, achiziţionarea, deţinerea, valorificarea sau comercializarea bunurilor definite la articolul 42 alineatul 3 din cod, ca fiind obţinute din infracţiuni. în acest temei, valorificarea şi spălarea banilor obţinuţi în urma traficului de substanţe narcotice sunt interzise în Belgia. 16. Articolul 65 din Codul penal belgian prevede: Procedura naţională şi întrebările preliminare 17. în decembrie 1998, doamna Kraaijenbrink, resortisant olandez, a fost condamnată de Arrondissementsrechtbank te Middelburg (Tribunalul Regional din Middelburg), Ţările de Jos, la pedeapsa închisorii de şase luni cu suspendare pentru mai multe fapte prevăzute la articolul 416 din Codul penal olandez, de tăinuire a Când o faptă întruneşte elementele mai multor infracţiuni sau când infracţiuni diferite cu care este sesizată simultan aceeaşi instanţă de fond reprezintă manifestarea succesivă şi continuă a aceleiaşi rezoluţii infracţionale, se va pronunţa numai pedeapsa cea mai grea. 6 Traducere neoficială. în original, textul avea următorul cuprins: Lorsque un même fait constitue plusieurs infractions ou lorsque différentes infractions soumises simultanément au même juge du fond constituent la manifestation successive et continue de la même intention délictueuse, la peine la plus forte sera seule prononcée. Lorsque le juge de fond constate que des infractions ayant antérieurement fait l'objet d'une décision définitive et d'autres faits dont il est saisi et qui, à les supposer établis, sont antérieurs à ladite décision et constituent avec les premières la manifestation successive et continue de la même intention délictueuse, il tient compte, pour la fixation de la peine, des peines déjà prononcées. Si celles-ci lui paraissent suffire à une juste répression de l'ensemble des infractions, il se prononce sur la culpabilité et renvoie dans sa décision aux peines déjà prononcées. Le total des peines prononcées en application de cet article ne peut excéder le maximum de la peine la plus forte". I

5 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON CAUZA C-367/05 sumelor de bani provenind din traficul de substanţe narcotice, fapte comise în mai multe rânduri în Ţările de Jos între lunile octombrie 1994 şi mai într-un recurs ulterior introdus la Hof van Cassatie, doamna Kraaijenbrink a susţinut că principiului ne bis in idem, prevăzut la articolul 54 din CAAS, constituia un impediment la declanşarea urmăririi penale împotriva sa în Belgia. 18. în aprilie 2001, Correctionele Rechtbank te Gent (Tribunalul Corecţional din Gent) a condamnat-o pe doamna Kraaijenbrink la pedeapsa închisorii de doi ani pentru diferite infracţiuni în temeiul articolului 505 din Codul penal belgian, ca urmare a tranzacţiilor de schimb valutar efectuate în Belgia, între lunile noiembrie 1994 şi februarie 1996, cu sume de bani provenite din operaţiuni de trafic de substanţe narcotice realizate în Ţările de Jos. Această hotărâre a fost menţinută de camera corecţională a Hof van beroep te Gent (Curtea de Apel din Gent). 19. Făcând trimitere la articolul 71 din CAAS şi la articolul 36 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Convenţia unică, ambele instanţe din Belgia au considerat că recurenta nu se putea întemeia pe articolul 54 din CAAS. Acestea au apreciat că infracţiunile de tăinuire a sumelor de bani obţinute din traficul de substanţe narcotice, săvârşite în Ţările de Jos, şi infracţiunile comise în Belgia în legătură cu tranzacţiile de schimb valutar cu sume de bani provenite din operaţiunile de trafic de substanţe narcotice trebuie considerate infracţiuni distincte, în pofida rezoluţiei infracţionale comune între infracţiunile privind spălarea banilor comise în Ţările de Jos şi în Belgia. 7 în aceeaşi hotărâre, doamna Kraaijenbrink a fost condamnată şi pentru infracţiuni intenţionate, sancţionate potrivit Legii privind produsele opiacee, comise între octombrie 1994 şi februarie Hof van Cassatie a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare: 1) Articolul 54 din [CAAS] coroborat cu articolul 71 din aceeaşi convenţie trebuie interpretat în sensul că faptele pedepsite de lege, săvârşite în Ţările de Jos şi constând în dobândirea, deţinerea sau convertirea în devize străine a unor sume de bani provenite din comerţul cu substanţe narcotice (fapte pentru care a fost începută urmărirea penală şi pentru care persoana a fost condamnată în Ţările de Jos pentru tăinuire săvârşită prin încălcarea articolului 461 din Codul penal), fapte care sunt diferite de cele constând în convertirea la case de schimb valutar situate în Belgia a sumelor de bani obţinute în Ţările de Jos prin comercializarea de substanţe narcotice (fapte care au făcut obiectul urmăririi penale în Belgia sub încadrarea de tăinuire şi alte operaţiuni referitoare la bunuri obţinute dintr-o infracţiune, în conformitate cu articolul 505 din Codul penal), trebuie considerate «aceleaşi fapte», în sensul articolului 54 citat anterior, când I

6 KRAAIJENBRINK instanţa constată că acestea sunt legate între ele printr-o unitate de rezoluţie şi reprezintă, în consecinţă, o singură faptă din punct de vedere juridic?" 2) în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: 22. Doamna Kraaijenbrink, guvernele austriac, ceh, elen, polonez, spaniol, precum şi Comisia Comunităţilor Europene au prezentat observaţii scrise. în cadrul şedinţei din 4 iulie 2006, doamna Kraaijenbrink, guvernele austriac, elen, spaniol, precum şi Comisia au prezentat observaţii orale. Guvernul olandez a prezentat observaţii numai cu prilejul şedinţei. Astfel cum s-a întâmplat şi în cauza Kretzinger 8, observaţiile scrise au fost depuse înainte de pronunţarea hotărârii în cauza Van Esbroeck 9. Cu toate acestea, şedinţa a avut loc după ce a fost pronunţată hotărârea în acea cauză. Expresia «nu poate face obiectul urmăririi penale [...] pentru aceleaşi fapte» conţinută în articolul 54 din [CAAS] trebuie interpretată în sensul că, în cazul în care expresia «aceleaşi fapte» se aplică şi faptelor diferite care sunt legate între ele printr-o unitate de rezoluţie şi care reprezintă, în consecinţă, o singură faptă, aceasta are drept consecinţă că orice persoană învinuită de infracţiunea de spălare a banilor în Belgia nu mai poate fi urmărită penal din momentul în care a fost condamnată în Ţările de Jos pentru alte fapte comise în realizarea aceleiaşi rezoluţii, indiferent de orice alte fapte care au fost comise în cursul aceleiaşi perioade, dar care nu au fost cunoscute sau urmărite în Belgia decât după data hotărârii judecătoreşti străine, atunci când aceasta nu mai poate fi supusă unor căi de atac, sau expresia trebuie interpretată în sensul că, într-un astfel de caz, instanţa de fond poate pronunţa o condamnare pentru aceste alte fapte, cu titlu accesoriu, luând în considerare pedepsele pronunţate deja, în afara cazului în care apreciază că aceste alte pedepse reprezintă o sancţiune corespunzătoare pentru toate infracţiunile şi fără ca totalul pedepselor pronunţate să poată depăşi maximul pedepsei celei mai grele?" Apreciere Consideraţii introductive 23. în primul rând, din dosar rezultă că inculpata a fost condamnată pentru tăinuire şi spălare de bani obţinuţi din traficul de substanţe narcotice atât în Belgia, cât şi în Ţările de Jos. Totuşi, astfel cum au observat mai multe părţi, din decizia de trimitere nu rezultă dacă sumele de bani tăinuite sau care au făcut obiectul operaţiunilor de spălare în cele două ţări proveneau din aceleaşi acţiuni 8 Cauza C-288/05, în curs de judecată la Curte, în care am prezentat concluziile noastre astăzi. 9 Hotărârea din 9 martie 2006 (C-436, Rec., p. I-2333). I

7 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON CAUZA C-367/05 de trafic ilegal de substanţe narcotice sau reprezentau aceleaşi profituri rezultate din infracţiuni. 25. Prin intermediul primei întrebări, instanţa de trimitere solicită să se stabilească, în esenţă, dacă două infracţiuni distincte, comise în două state membre diferite, se încadrează în noţiunea aceleaşi fapte", în sensul articolului 54 din CAAS, dacă sunt unite prin aceeaşi rezoluţie infracţională. Totodată, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă răspunsul la această întrebare este influenţat de articolul 71 din CAAS şi de Convenţia unică la care acesta face indirect trimitere, care impune statelor membre obligaţia de a lupta împotriva traficului ilegal de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope. 24. în al doilea rând, instanţa de trimitere observă că, întrucât fapte diferite care constau în convertirea la casele de schimb valutar situate [în Belgia] a sumelor de bani provenite din comerţul de substanţe narcotice şi încasarea [în Ţările de Jos] a sumelor de bani [având aceeaşi provenienţă] [...] sunt unite prin aceeaşi rezoluţie infracţională, constând în a trafica bunuri ilicite", aceste fapte reprezintă una şi aceeaşi faptă, potrivit articolului 65 din Codul penal belgian. Cu alte cuvinte, dacă o conduită sancţionată prin condamnările pronunţate în Ţările de Jos şi în Belgia ar fi fost examinată numai potrivit legii belgiene, aceasta ar fi fost considerată o faptă unică din cauza rezoluţiei infracţionale comune care îi stă la bază. 26. Decizia de trimitere se referă la infracţiuni" mai degrabă decât la fapte. în Hotărârea Van Esbroeck, Curtea a stabilit că interesul juridic protejat sau încadrarea juridică a faptelor este lipsită de importanţă pentru aplicarea articolului 54 din CAAS. Prin urmare, prima întrebare ar trebui reformulată în sensul că instanţa de trimitere solicită să se precizeze în ce măsură rezoluţia infracţională comună este relevantă pentru a stabili dacă faptele pentru care o persoană învinuită a fost pusă sub urmărire penală în două state membre sunt aceleaşi fapte", pentru aplicarea articolului 54 din CAAS. Apreciere Prima întrebare Aceleaşi fapte" 27. Astfel cum am menţionat în concluziile prezentate în cauza Kretzinger 10, chestiunile invocate prin intermediul primei întrebări nu 10 Citată la nota de subsol 8, punctele I

8 KRAAIJENBRINK au fost soluţionate prin Hotărârea Van Esbroeck 11, confirmată prin jurisprudenţa ulterioară 12. Rezultă din aceasta că simpla identitate între actele materiale, înţeleasă ca existenţa unui ansamblu de circumstanţe concrete indisolubil legate între ele" 13, este relevantă pentru stabilirea aplicării articolului 54 din CAAS. Potrivit Curţii, aprecierea definitivă în această privinţă impune să se determine dacă actele materiale în discuţie reprezintă un ansamblu de fapte indisolubil legate în timp, în spaţiu, precum şi prin obiectul lor" în lumina acestei jurisprudente, suntem de acord cu opinia majorităţii părţilor care au prezentat observaţii, în sensul că rezoluţia infracţională comună care stă la baza actelor materiale nu este în sine suficientă pentru a le califica drept aceleaşi fapte", în sensul articolului 54 din CAAS. într-adevăr, unitatea de rezoluţie poate fi un factor care trebuie luat în considerare, astfel cum am arătat în concluziile din cauza Kretzinger 15, totuşi faptele trebuie să fie în acelaşi timp legate în timp şi în spaţiu. contextul cauzei cu care sunt sesizate, faptele în discuţie sunt indisolubil legate. Cu toate acestea, instanţa de trimitere ar putea să considere utile orientările pe care Curtea ar putea să le dea în această privinţă. 30. Caracterul succint al deciziei de trimitere nu simplifică în mod deosebit această sarcină. Instanţa de trimitere menţionează că nu a stabilit cu certitudine în cadrul acţiunii principale dacă sumele de bani care au făcut obiectul operaţiunilor de spălare a banilor în Belgia au rezultat din comerţul cu substanţe narcotice din Ţările de Jos, în legătură cu care doamna Kraaijenbrink a fost condamnată de instanţele din Ţările de Jos pentru tăinuirea şi valorificarea profiturilor obţinute. Cu toate acestea, referindu-se la constatările tribunalului belgian care judecă în primă instanţă, doamna Kraaijenbrink afirmă cu insistenţă că operaţiunile de spălare a banilor din Ţările de Jos şi din Belgia au avut ca obiect aceleaşi sume de bani, obţinute din acelaşi operaţiuni de trafic ilegal. 29. Astfel cum a explicat deja Curtea în cauza Van Esbroeck 16, instanţele naţionale competente trebuie să stabilească dacă, în 11 Citată la nota de subsol 9. A se vedea de asemenea punctul 22 de mai sus. 12 A se vedea Hotărârile din 28 septembrie 2006, Van Straaten (C-150/05, Rec, p. I-9327) si Gasparini si alţii (C-467/04, Rec., p. I-9199). 13 Punctul Punctul Punctul Punctul Spălarea banilor presupune în general o succesiune de operaţiuni financiare efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită a banilor şi de a-i recicla prin repunerea lor în circulaţie ca bani de provenienţă legitimă. De obicei, spălarea unei sume de bani se face prin mai multe tranzacţii, dintre care unele pot include schimburi valutare efectuate la I

9 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON CAUZA C-367/05 intervale scurte în diferite locuri. Suma care rezultă este deseori inferioară sumei originale şi poate fi exprimată într-o monedă diferită. diferite locuri şi în momente diferite şi dacă aceste profituri ar fi încasate sau spălate la intervale de timp suficient de îndepărtate pentru a rupe legătura temporală. 32. Suntem de acord cu poziţia Comisiei în sensul că, dacă operaţiunile de spălare a banilor din Belgia privesc aceleaşi sume de bani care sunt indisolubil legate de sumele de bani valorificate în Ţările de Jos şi pentru tăinuirea cărora doamna Kraaijenbrink a fost condamnată, acestea ar constitui aceleaşi fapte" în sensul articolului 54 din C A AS. Aceasta ar putea fi situaţia, de exemplu, dacă banii spălaţi în al doilea stat membru ar face parte din profitul iniţial obţinut din traficul de substanţe narcotice din primul stat membru, dar într-o etapă ulterioară din succesiunea de spălare. în afară de rezoluţia infracţională comună existentă între aceste fapte, ele ar fi totodată legate material, în timp şi în spaţiu. 34. în cauza Van Straaten 17, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se stabilească dacă două fapte de deţinere de heroină în două state membre reprezintă aceleaşi fapte în sensul articolului 54 din CAAS, în ipoteza în care prima faptă privea o cantitate mică dintr-un lot mai mare de heroină, lot pentru care persoana învinuită a fost pusă sub urmărire penală pentru deţinere de heroină în al doilea stat membru, iar complicii acuzaţi că au participat la fapte în cele două state membre nu erau aceiaşi. 33. Dacă, dimpotrivă, banii murdari" pe care doamna Kraaijenbrink i-a spălat în Belgia nu au nicio legătură cu banii murdari" valorificaţi în Ţările de Jos, aceste fapte nu ar fi indisolubil legate, deşi ambele ar putea avea legătură cu operaţiunile de trafic ilegal de substanţe narcotice şi ar fi determinate de aceeaşi rezoluţie infracţională, şi anume aceea de a obţine un profit financiar din conduite infracţionale. Acesta ar fi cazul, de exemplu, dacă profiturile ar proveni din infracţiuni în legătură cu drogurile comise în 35. Curtea a considerat că, în cazul unor infracţiuni referitoare la substanţe narcotice, cantităţile de substanţe narcotice în cauză în cele două state contractante vizate sau persoanele cărora li se impută participarea la faptele din cele două state nu trebuie să fie identice" pentru ca articolul 54 din CAAS să fie aplicabil 1 8. Prin urmare, este posibil ca o situaţie în care nu există o astfel de identitate să cuprindă totuşi un ansamblu de fapte care, prin însăşi natura lor, să fie indisolubil legate Citată la nota de subsol Punctul Punctul 50. I

10 KRAAIJENBRINK 36. Observăm de la bun început că aplicarea literală a acestor constatări în cazul oricărei infracţiuni de trafic de substanţe narcotice ar putea conduce la rezultate nedorite. O condamnare pentru deţinerea sau oferirea spre vânzare a unor cantităţi mici de droguri într-un stat membru nu ar trebui, în opinia noastră, să împiedice în mod automat urmărirea penală ulterioară pentru deţinerea sau traficarea unei cantităţi semnificativ mai mari din aceeaşi substanţă narcotică în alt stat, indiferent dacă fac parte din acelaşi lot 2 0. Este mai indicat ca aprecierile Curţii din cauza din Van Straaten, citate anterior, să fie interpretate ca o aplicare ad-hoc a normei generale potrivit căreia o identitate absolută între actele materiale - identitate reprezentată în speţă de cantitatea de droguri şi de identitatea de traficanţi - nu este o condiţie pentru ca articolul 54 din CAAS să fie aplicabil. Dimpotrivă, aceste aprecieri oferă instanţei naţionale o marjă de apreciere în a examina în ce constau aceleaşi fapte în împrejurările speţei. baza probelor pe care le are la dispoziţie în acţiunea principală, dacă există o legătură indisolubilă". 38. Pentru o analiză completă, adăugăm că articolul 58 din CAAS permite statelor membre să aplice o interpretare mai generoasă a principiului ne bis in idem recunoscută în dreptul naţional. în consecinţă, nu ar fi contrar articolului 54 din CAAS ca dreptul naţional să fie interpretat în sensul că faptele în cauză trebuie tratate ca aceleaşi fapte pentru care doamna Kraaijenbrink a fost pusă sub urmărire în Ţările de Jos deoarece au la bază aceeaşi rezoluţie infracţională, chiar dacă nu privesc aceleaşi acte materiale, în vederea aplicării articolului 54 din CAAS. 37. Sub rezerva acestor aprecieri, Hotărârea Van Straaten susţine opinia că o diferenţă între sumele valorificate în Ţările de Jos şi cele valorificate în Belgia nu exclude de la sine ca faptele să poată fi considerate aceleaşi, în vederea aplicării articolului 54 din CAAS. Totuşi, astfel cum am arătat deja, instanţa de trimitere trebuie să hotărască, pe 20 în acest sens, ne exprimăm îndoiala că traficarea a 50 g de heroină într-un stat membru şi a 5 kg din aceeaşi substanţă narcotică în alt stat ar trebui tratată în mod automat ca fiind aceeaşi faptă, chiar dacă cele două loturi fac parte din acelaşi transport. Articolul 71 din CAAS şi articolul 36 alineatul (2) din Convenţia unică 39. în ceea ce priveşte articolul 71 din CAAS şi articolul 36 alineatul (2) din Convenţia unică, majoritatea părţilor susţin că niciunul nu este relevant pentru interpretarea articolului 54 din CAAS. Suntem de acord cu acest punct de vedere. I

11 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON CAUZA C-367/ Este adevărat că articolul 36 alineatul (2) din Convenţia unică, la care face trimitere articolul 71 din CAAS, impune ca infracţiunile care intră în domeniul de aplicare al acestuia să fie considerate infracţiuni distincte dacă sunt comise în ţări diferite. Cu toate acestea, presupunând chiar că spălarea banilor obţinuţi din traficul de substanţe narcotice este o infracţiune care intră în domeniul de aplicare al articolului 36 alineatul (2) din Convenţia unică 21, Curtea a constatat expres în Hotărârea Van Esbroeck că articolul 71 din CAAS nu conţine niciun element prin care să limiteze domeniul de aplicare al articolului 54" 22. Potrivit Curţii, rezultă din aceasta că trimiterea pe care articolul 71 din CAAS o face la convenţiile în vigoare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite nu trebuie înţeleasă ca un obstacol în calea aplicării principiului ne bis in idem prevăzut la articolul 54 din CAAS, care împiedică numai pluralitatea de urmăriri penale a unei persoane pentru aceleaşi fapte, fără să antreneze totuşi o dezincriminare în spaţiul Schengen" 23. domeniu şi nu permite ca o infracţiune referitoare la substanţele narcotice să fie incriminată de două ori în contextul Schengen. 42. în ceea ce priveşte Convenţia unică, aceasta a fost adoptată în 1961 printr-un instrument interguvernamental şi trebuia să se aplice în anumite state suverane şi independente. Comisia susţine, convingător, în opinia noastră, că ar fi nepotrivită aplicarea Convenţiei unice în spaţiul Schengen, care a fost creat 30 de ani mai târziu şi care avea ca obiect să consolideze integrarea în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare între părţile contractante ale acordurilor Schengen în opinia noastră, aceste constatări se aplică şi în prezenta cauză. Articolul 71 din CAAS, care este formulat în termeni foarte generali şi care impune părţilor contractante o obligaţie generală de a sancţiona toate faptele ilicite referitoare la traficul de substanţe narcotice, nu prevede nicio derogare de la principiul ne bis in idem în acest 21 Comisia consideră că nu este cazul în speţă. Având în vedere cadrul larg în care este formulat articolul 36 alineatul (2) din Convenţia unică (a se vedea punctul 11), este dificil de înţeles cum ar putea fi corect acest punct de vedere. 22 Punctul Punctul într-un spaţiu atât de integrat, care se întemeiază pe principiul încrederii reciproce 25 şi în care măsurile de luptă împotriva traficului ilegal de substanţe narcotice trebuie adoptate progresiv la nivel supranational mai degrabă decât la nivel naţional 26, obligaţia prevăzută la articolul 36 din Convenţia unică, de a considera infracţiunile comise în ţări diferite ca infracţiuni distincte, îşi pierde sensul. în opinia noastră, obligaţia impusă prin articolul 71 din CAAS părţilor 24 în aceeaşi direcţie, a se vedea concluziile avocatului general Ruiz-Jarabo Colomer prezentate în cauza Van Esbroeck, citată la nota de subsol 9, punctele A se vedea Hotărârea din 11 februarie 2003, Gözütok şi Brügge (C-187/01 si C-385/01, Rec., p. I-1345, punctele 32 şi 33). 26 A se vedea articolul 70 şi articolul 71 alineatul (3) din CAAS, care impun părţilor contractante să îşi intensifice eforturile de cooperare în domeniul luptei împotriva traficului ilegal de substanţe narcotice. I

12 KRAAIJENBRINK contractante, de a adopta, în conformitate cu convenţiile existente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, toate măsurile necesare pentru a combate traficul ilegal de substanţe narcotice, poate fi aplicată numai în măsura în care aceste convenţii sunt relevante în vederea aplicării acordurilor Schengen. CAAS. Am precizat deja că, în opinia noastră, nu este cazul. Cu toate acestea, ne propunem să examinăm pe scurt a doua întrebare, pentru ipoteza în care Curtea hotărăşte să răspundă afirmativ la prima întrebare. 44. Prin urmare, considerăm că expresia aceleaşi fapte" din articolele 54 şi 56 din CAAS se referă la identitatea actelor materiale, înţeleasă ca un ansamblu de împrejurări concrete indisolubil legate între ele în timp, în spaţiu, precum şi prin obiectul lor. Existenţa unei rezoluţii infracţionale comune poate să fie relevantă la momentul la care se analizează dacă aceste trei criterii sunt îndeplinite, dar nu este în sine un criteriu. Articolul 71 din CAAS şi articolul 36 alineatul (2) din Convenţia Naţiunilor Unite privind substanţele narcotice din 1961 nu au nicio incidenţă asupra acestei interpretări. A doua întrebare 46. Formularea celei de a doua întrebări este imprecisă şi permite interpretări diferite. în opinia noastră, întrebarea cuprinde două aspecte. 47. în primul rând, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă, presupunând că noţiunea aceleaşi fapte" din articolul 54 din CAAS se referă şi la acte materiale diferite dar unite prin aceeaşi rezoluţie infracţională, sfera acestei noţiuni ar putea fi extinsă şi la alte infracţiuni comise în aceeaşi perioadă, accesorii sau suplimentare în raport cu infracţiunea sancţionată prin prima hotărâre, dar care au devenit cunoscute sau au făcut obiectul urmăririi penale în al doilea stat membru după pronunţarea primei hotărâri, sau dacă instanţa din al doilea stat membru poate pronunţa o condamnare cu titlu accesoriu pentru aceste fapte. 45. A doua întrebare a fost adresată numai în ipoteza în care răspunsul (afirmativ) la prima întrebare ar confirma faptul că unitatea de rezoluţie este o condiţie suficientă în sine pentru ca infracţiunile să fie considerate aceleaşi fapte" în sensul articolului 54 din 48. în această a doua ipoteză, instanţa de trimitere solicită, prin intermediul celui de al doilea aspect al întrebării, să se precizeze dacă, la stabilirea pedepsei pe care o va aplica potrivit dreptului naţional, instanţa din al I

13 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON CAUZA C-367/05 doilea stat membru trebuie să ia în considerare pedepsele care au fost deja aplicate în primul stat membru. 49. în opinia noastră, pentru a răspunde la primul aspect al celei de a doua întrebări trebuie urmat acelaşi raţionament prezentat în răspunsul dat la prima întrebare. în conformitate cu jurisprudenţa Van Esbroeck, dacă actele materiale care determină infracţiunile accesorii sunt indisolubil legate în timp, în spaţiu, precum şi prin obiectul lor cu fapte care stau la baza condamnării în primul stat membru, articolul 54 din CAAS se va aplica, în măsura în care sunt îndeplinite celelalte condiţii 27. în caz contrar, instanţa naţională poate să îl judece pe inculpat pentru infracţiunile accesorii, întrucât faptele imputate nu intră în sfera noţiunii aceleaşi fapte" în sensul dispoziţiei menţionate. organele de urmărire penală sau instanţele judecătoreşti din primul stat membru aveau cunoştinţă la momentul urmăririi penale. Prin urmare, nimic nu împiedică instanţele judecătoreşti din al doilea stat membru să constate că astfel de fapte sunt indisolubil legate" cu faptele care au făcut obiectul procedurii anterioare şi să le considere, prin urmare, aceleaşi fapte". 51. Dimpotrivă, în Hotărârea Van Straaten 2 8, Curtea a constatat că articolul 54 din CAAS nu impune ca toate actele materiale din cele două proceduri să fie identice. în această cauză, împrejurări care nu au fost examinate de instanţa din primul stat membru, dar care au fost examinate în cel de al doilea 29 nu au împiedicat Curtea să aprecieze că faptele în discuţie erau de natură să reprezinte aceleaşi fapte în sensul articolului 54 din CAAS. 50. împrejurarea că faptele accesorii nu au fost cunoscute la acel moment sau că nu au făcut obiectul unei decizii în cursul procedurii în primul stat membru nu afectează această concluzie. Nimic din jurisprudenţa Curţii referitoare la noţiunea aceleaşi fapte" din articolul 54 din CAAS nu arată că sfera noţiunii este limitată la fapte despre care 27 în ceea ce priveşte celelalte condiţii pentru aplicarea articolului 54 din CAAS, şi anume ca hotărârea judecătorească să fie definitivă (condiţia privind existenţa unei hotărâri definitive), iar în situaţia în care a fost pronunţată o pedeapsă, aceasta să fi fost executată, în curs de executare sau să nu mai poată fi executată conform legilor părţii contractante care a pronunţat condamnarea (condiţia privind executarea), a se vedea concluziile noastre prezentate în cauza Kretzinger, citată la nota de subsol 8, şi în cauza Gasparini şi alţii, citată la nota de subsol Un raţionament similar poate fi aplicat şi în prezenta cauză. Fapte accesorii sau suplimentare în raport cu faptele principale, care au făcut obiectul procedurilor anterioare, dar care nu au fost analizate ca atare în acele proceduri, se încadrează în sfera noţiunii aceleaşi fapte", în vederea aplicării articolului 54 din CAAS, dacă toate actele materiale sunt indisolubil legate în timp, în 28 Citată la nota de subsol Şi anume, deţinerea a 4 kg suplimentare de heroină şi participarea unui alt complice. I

14 KRAAIJENBRINK spaţiu şi prin obiectul lor. Instanţa naţională trebuie să stabilească dacă aceasta este situaţia în speţă. 53. Al doilea aspect al întrebării priveşte, în esenţă, problema dacă instanţa sesizată cu a doua cauză trebuie să ia în considerare pedepsele aplicate pentru aceleaşi fapte în procedura anterioară, atunci când hotărăşte condamnarea inculpatului pentru aceste fapte accesorii sau suplimentare. contractante care urmăreşte penal o persoană care a fost condamnată definitiv pentru aceleaşi fapte de către o altă parte contractantă să deducă din pedeapsa aplicată orice perioadă de privare de libertate executată pe teritoriul celei de a doua părţi contractante pentru aceleaşi fapte. Această dispoziţie impune totodată statelor membre, în măsura în care dreptul naţional le permite, să ia în considerare orice alte sancţiuni care nu implică privarea de libertate. 54. Evident, dacă faptele accesorii sau secundare sunt considerate aceleaşi fapte în înţelesul articolului 54 din CAAS, instanţa sesizată cu a doua cauză este împiedicată, dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiţii, să înceapă urmărirea penală şi, a fortiori, să îl condamne pe inculpat. Nu se pune problema dacă pedepsele anterioare trebuie să fie luate în considerare. 56. în cursul şedinţei, Comisia a precizat că, în opinia sa, articolul 56 din CAAS reflectă un principiu general al dreptului penal, şi anume principiul proporţionalităţii, care se aplică oricărei situaţii în care principiul ne bis in idem din articolul 54 din CAAS nu se aplică. 55. Situaţia este diferită în cazul în care, deşi faptele accesorii sau suplimentare sunt considerate aceleaşi fapte, nu sunt îndeplinite celelalte condiţii pentru aplicarea articolului 54 din CAAS 30. în acest caz, trebuie răspuns la al doilea aspect al întrebării atât în lumina principiului general al computării, cât şi a articolului 56 din CAAS. Amintim că articolul 56 din CAAS impune unei părţi 30 A se vedea nota de subsol Acest argument a fost contestat cu vehemenţă de Ţările de Jos. S-a susţinut că principiul computării prevăzut la articolul 56 din CAAS este limitat la cazurile în care se aplică derogările prevăzute la articolul 55 alineatul (1) din CAAS. în orice altă situaţie, aplicarea acestui principiu depinde de dreptul naţional. A admite argumentul Comisiei ar echivala cu armonizarea voalată a dreptului penal naţional prin eludarea dispoziţiilor din CAAS. I

15 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON CAUZA C-367/ Nu vedem nicio legătură logică sau de text între articolele 55 şi 56 din CAAS care să susţină această interpretare. Mai mult, suntem de acord cu punctul de vedere al Comisiei potrivit căruia în dreptul comunitar există un principiu general al computării 31, care impune ca pedepsele anterioare să fie luate în considerare dacă persoana pusă sub urmărire este sancţionată pentru aceleaşi fapte într-o procedură ulterioară 32. unei eventuale sancţiuni" 34. Curtea a confirmat această jurisprudenţă în Hotărârea Boehringer Mannheim/Comisia, în care a reţinut că, la stabilirea cuantumului unei amenzi, Comisia este obligată să ia în considerare sancţiunile care au fost deja aplicate aceleiaşi întreprinderi pentru aceeaşi faptă, atunci când este vorba despre sancţiuni aplicate pentru încălcarea dreptului privind cartelurile într-un stat membru, comisă, aşadar, pe teritoriul comunitar 35. Tribunalul de Primă Instanţă a urmat cu fidelitate această jurisprudenţă Nu numai că dreptul penal al fiecărui stat membru, în măsura în care am putut verifica, conţine variante ale acestui principiu 33, dar existenţa acestuia a fost recunoscută şi de Curte în privinţa aplicării unor sancţiuni naţionale şi comunitare concurente în domeniul dreptului concurenţei. în Hotărârea Wilhelm şi alţii, Curtea a stabilit că, deşi există posibilitatea ca două proceduri să conducă la un cumul de sancţiuni [pentru aceleaşi fapte], o exigenţă generală de echitate [...] impune să se ia în considerare orice decizie represivă anterioară în stabilirea 31 Acest principiu este desemnat uneori drept principiul luării în considerare" (a se vedea în acest sens Fletcher, M., Some developments to the ne bis in idem principle in the EU: Criminal proceedings against Hussein Gözütok and Klaus Brügge", 66, Modern Law Review 769, 2003, nota 5) sau principiul deducerii" (a se vedea Vervaele, J., The transnational ne bis in idem principle in the EU: Mutual Recognition and equivalent protection of human rights", Utrecht Law Review, 2005, vol. I, numărul 2, decembrie, 100, p. 106 şi 107). 32 Afirmând aceasta, ar trebui să precizăm că înţelegem şi împărtăşim temerea exprimată de reprezentantul Ţărilor de Jos în sensul că dreptul penal nu ar trebui armonizat pe căi ocolite (a se vedea în acelaşi sens concluziile pe care le-am prezentat în cauza Gasparini şi alţii, citată la nota de subsol 12). Astfel cum vom explica mai jos, suntem de părere că originile, în dreptul comunitar, ale principiului computării pedepselor, derivat din exigenţele echităţii, pot fi regăsite în 1969 si în Hotărârea din 13 februarie 1969, Wilhelm si alţii (14/68, Rec., p. 1). 33 A se vedea de asemenea punctele din concluziile pe care le-am prezentat în cauza Kretzinger, citată la nota de subsol Deşi, în această privinţă, jurisprudenţă nu a fost încă cristalizată 37, considerăm că principiul computării poate fi interpretat ca un principiu general de drept penal în toate statele membre şi, prin extensie, ca un principiu general de drept comunitar care 34 Citată la nota de subsol 32, punctul Hotărârea din 14 decembrie 1972 (7/72, Rec., p. 1281, punctul 3). 36 A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 9 iulie 2003, Archer Daniels Midland şi Archer Daniels Midland Ingredients/ Comisia (T-224/00, Rec., p. II-2597, punctul 87, precum şi jurisprudenţă citată la acest punct). A se vedea Hotărârea din 27 septembrie 2006, Roquette Frères/Comisia (T-322/01, Rec., p. II-3937, punctele ). 37 în ciuda trimiterii pe care jurisprudenţă anterioară o face la exigenţele de echitate", care ar impune în mod necesar, în opinia noastră, ca principiul computării să fie universal aplicabil, Curtea s-a dovedit reticentă în a accepta explicit că un astfel de principiu obligă Comisia să compute o sancţiune aplicată de o ţară terţă dintr-o pedeapsă stabilită de instituţia comunitară în conformitate cu normele comunitare ale concurenţei. în două cauze recente cu care a fost sesizată în recurs, Curtea nici nu a confirmat, nici nu a respins caracterul universal al principiului computării, dar a adoptat o soluţie pe alt temei. A se vedea Hotărârea Camerei întâi a Curţii din 18 mai 2006, Archer Daniels Midland şi Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia (C-397/03 P, Rec., p. I-4429, punctul 52); Hotărârea Camerei a doua a Curţii a urmat o abordare similară în Hotărârea din 29 iunie 2006, SGL Carbon/Comisia (C-308/04 P, Rec., p. I-5977, punctul 27). La punctul 33 din aceeaşi hotărâre, Curtea pare să respingă totuşi implicit caracterul universal al principiului computării. I

16 KRAAIJENBRINK decurge din exigenţele de echitate şi din principiul proporţionalităţii în dreptul penal în opinia noastră, principiul computării este diferit din punct de vedere conceptual de principiul ne bis in idem, deşi atât unul, cât şi celălalt sunt manifestări ale exigenţei generale de echitate sau de justiţie în procedurile penale 39. Prin definiţie, principiul computării devine relevant numai dacă, pentru vreun motiv oarecare, principiul ne bis in idem nu este aplicabil, deşi faptele care au determinat urmărirea penală sunt aceleaşi 40, în caz contrar, instanţa sesizată cu o nouă acţiune penală trebuie să înceteze procedura ca incompatibilă cu principiul ne bis in idem. 38 Acest principiu este inclus ca un drept fundamental în articolul (3) din Proiectul de Constituţie al Uniunii Europene, mai precis ca parte a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii. Această dispoziţie, intitulată Principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor", prevede că pedepsele nu trebuie să fie disproporţionate faţă de infracţiune". 39 A se vedea, în acelaşi sens, concluziile avocatului general Ruiz-Jarabo Colomer prezentate în cauza Van Straaten, citată la nota de subsol 12, punctul 58. Aceasta este poziţia pe care Curtea se pare că a adoptat-o implicit în Hotărârile SGL Carbon/Comisia şi Archer Daniels Midland şi Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, ambele citate la nota de subsol 37. Strânsa legătură care există între aceste două principii poate explica şi de ce articolul 56 din CAAS face parte, împreună cu articolul 54, din capitolul 3 al titlului III din CAAS, intitulat Aplicarea principiului ne bis in idem". Totuşi, astfel cum am sugerat la nota de subsol 29 din concluziile pe care le-am prezentat în cauza Kretzinger, această legătură nu ar trebui să modifice constatarea că este vorba despre două principii autonome ale dreptului comunitar. A se vedea de asemenea de la Cuesta, J-L., Concurrent national and international criminal jurisdiction and the principle «ne bis in idem» - General Report [of the XVII International Congress of Penal Law]", International Review of Penal Law, vol. 73, 2002/3-4, 707, p. 717 şi A se vedea punctul 63 de mai jos. 62. Rezultă din cele ce precedă că articolul 56 din CAAS nu face decât să codifice principiul computării în vederea aplicării acordurilor Schengen. Dacă această concluzie este corectă, din ea decurg două consecinţe. în primul rând, chiar înlăturând articolul 56 din CAAS, principiul computării s-ar aplica totuşi ca principiu general al dreptului comunitar. în al doilea rând, în calitate de principiu general de drept, este superior în ierarhia normelor articolului 56 din CAAS. în consecinţă, limitarea domeniului de aplicare al acestei dispoziţii la pedepsele privative de libertate este înlăturată de sfera mai largă de aplicare a principiului general: toate pedepsele pronunţate şi executate pentru aceleaşi fapte în primul stat membru ar trebui luate în considerare în procedurile din cel de al doilea stat membru. 63. Din această cauză, numai din perspectiva dreptului comunitar, atunci când principiul ne bis in idem nu se aplică, instanţele penale naţionale sunt obligate, la momentul pronunţării hotărârii, să ia în considerare pedepsele, indiferent că acestea implică sau nu privarea de libertate, care au fost deja aplicate inculpatului şi care au fost executate în mod efectiv de către acesta (sau care se consideră executate) într-un alt stat membru pentru aceleaşi fapte. Acesta ar fi cazul dacă una dintre derogările prevăzute la articolul 55 din CAAS este aplicabilă, dar şi dacă instanţa din primul stat membru s-a pronunţat deja, dar condiţia de executare a sancţiunii prevăzută la articolul 54 din CAAS nu este îndeplinită A se vedea concluziile pe care le-am prezentat în cauza Kretzinger, citată la nota de subsol 8, punctul 72. I

17 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON CAUZA C-367/ Totuşi, în ipoteza în care Curtea nu ar accepta propunerea în sensul că există un astfel de principiu general de computare, considerăm că articolul 56 din C A AS se aplică în orice situaţie. Statele membre părţi ale acordului Schengen sunt obligate să deducă din orice pedeapsă privativă de libertate care ar putea fi aplicată în cadrul Schengen toate perioadele de privare de libertate efectuate de inculpat în alt stat membru. 67. Pentru o analiză completă, adăugăm că dreptul comunitar nu împiedică instanţele naţionale sesizate cu a doua procedură să aplice dispoziţiile naţionale de drept penal mai generoase în situaţia în care articolele 54 şi 56 din CAAS sau principiile pe care le conţin nu sunt aplicabile pentru că instanţa naţională apreciază că faptele cu care este sesizată nu sunt aceleaşi fapte" cu cele pe care le-a examinat instanţa sesizată cu procedura iniţială. 65. Sub acest aspect, nu suntem de acord cu interpretarea restrictivă a articolului 56 din CAAS propusă de guvernul olandez. Nimic din domeniul de aplicare foarte larg al acestei dispoziţii nu indică faptul că acest articol se limitează la cazurile în care se aplică articolul 55 alineatul (1) din CAAS. O interpretare literală sugerează cu claritate că, dimpotrivă, acest articol ar trebui să se aplice în situaţiile în care, pentru orice motiv, urmărirea penală a fost începută într-un stat membru împotriva aceleiaşi persoane puse sub urmărire, în pofida faptului că aceasta a fost judecată pentru aceleaşi fapte în alt stat membru Această concluzie rezultă din principiul subsidiarităţii şi din principiul atribuirii competenţelor. în plus, astfel cum a observat Comisia, articolul 56 ultima teză din CAAS şi articolul 58 din CAAS permit în mod expres statelor membre să aplice normele de drept naţional care conţin o interpretare mai generoasă a principiului ne bis in idem şi a principiului computării în contextul acquis-ului Schengen. 66. Evident, analiza de mai sus se aplică în cazul în care persoana pusă sub urmărire este judecată şi condamnată a doua oară pentru aceleaşi fapte într-un alt stat membru şi nu se poate prevala de articolul 55 din CAAS. în ipoteza în care instanţa constată că nu este vorba despre aceleaşi fapte, nici articolul 56 din CAAS, nici, astfel cum am argumentat, principiul general al computării nu impun obligaţii. 42 A se vedea punctul 63 de mai sus. 69. Prin urmare, considerăm că se încadrează în sfera noţiunii aceleaşi fapte", cuprinsă în articolele 54 şi 56 din CAAS, faptele accesorii sau suplimentare în raport cu faptele principale judecate în primul stat membru, dar care nu au fost analizate ca atare în acele proceduri, dacă aceste fapte sunt indisolubil legate în timp, în spaţiu şi prin obiectul lor. Nimic din dreptul comunitar nu împiedică statele membre să aplice unei persoane puse sub urmărire norme de drept penal mai favorabile decât cele impuse prin articolele din CAAS. I

18 KRAAIJENBRINK Concluzie 70. Având în vedere observaţiile de mai sus, considerăm că răspunsul Curţii la întrebările formulate de Hof van Cassatie ar trebui să fie următorul: Expresia «aceleaşi fapte» din articolele 54 şi 56 din CAAS se referă la identitatea actelor materiale, înţeleasă ca un ansamblu de circumstanţe concrete indisolubil legate între ele în timp, în spaţiu, precum şi prin obiectul lor. Articolul 71 din CAAS şi articolul 36 alineatul (2) din Convenţia Naţiunilor Unite privind substanţele narcotice din 1961 nu au nicio incidenţă asupra acestei interpretări. Existenţa unei rezoluţii infracţionale comune poate să fie relevantă la momentul la care se analizează dacă aceste trei criterii sunt îndeplinite, dar nu este în sine un criteriu. Noţiunea «aceleaşi fapte», în sensul articolelor 54 şi 56 din CAAS, include faptele accesorii sau suplimentare în raport cu faptele principale judecate în primul stat membru, dar care nu au fost analizate ca atare în acele proceduri, dacă aceste fapte sunt indisolubil legate în timp, în spaţiu şi prin obiectul lor. în orice caz, dreptul comunitar nu împiedică statele membre să aplice unei persoane puse sub urmărire norme de drept penal mai favorabile decât cele impuse prin articolele 54 şi 57 din CAAS." I