SPECIALIST ÎN ECONOMIA SOCIALĂ

Transcription

1 SPECIALIST ÎN ECONOMIA SOCIALĂ SUPORT DE CURS ASOCIAȚIA INCEPTUS ROMÂNIA

2 CUPRINS Introducere 2 1. Economie socială. Repere istorice și definire Repere istorice Definire și circumscriere în spațiul legislativ Afaceri în economia socială. Clarificări conceptuale. Definiri Economie socială. Afacere. Marketing. Fezabilitate Metode și instrumente Întreprinderea socială. Scop. Repere.Definiri Noţiuni introductive Paşii înfiinţării unei întreprinderi sociale...23 Anexa 1 Proiect Lege privind economia socială...31 Anexa 2 Proiect Legea antreprenorului social...32 Resurse...33

3 Introducere Mediul economic, social şi politic a suferit transformări în ultima perioadă. În acest cadru dominat de stabilirea unor noi raporturi economico-financiare, au apărut provocări noi în ceea ce priveşte stabilirea unui climat al bunăstării precum şi a identificării unor noi strategii de rezolvare a problemelor sociale. Actorii sociali prezenţi pe scena strategică contemporană au devenit conştienţi de necesitatea asigurării unui climat propice dezvoltării unor sectoare care să preia o serie de problematici ale sectorului protecţiei sociale. În acest cadru, s-a dezvoltat, la toate nivelele decizionale, interesul pentru forme alternative, cu o oarecare tentă neconvenţională în ceea ce priveşte mijloacele utilizate pentru atingerea scopurilor sociale, recunoscându-se limitele sectoarelor tradiţionale public şi privat în a răspunde provocărilor actuale de pe piaţa muncii. Astfel, Economia Socială a început să reprezinte una dintre soluţiile cele mai vehiculate în special în ceea ce priveşte capacitatea sa de a genera şi asigura locuri de muncă. În acest context se remarcă faptul că, de-a lungul timpului, economia socială şi-a evidenţiat statutul de formă alternativă de dezvoltare economică cu un set de valori şi principii socio-economice diferite atât de economia de piaţă, cât şi de statul bunăstării universalist. Economia socială s-a remarcat prin voluntariat, democraţie, scop nepatrimonial, dezvoltarea profesională a membrilor şi autonomia faţă de stat. Totodată, economia socială oferă un mod de dezvoltare a afacerilor bazat pe principiile echităţii, responsabilităţii sociale şi transparenţei, care încurajează participarea democratică la luarea deciziilor. Schimbările produse în mediul economic, social şi politic pot fi considerate şi oportunităţi a căror valorizare constituie o provocare pentru domeniului economiei sociale, mai ales că de-a lungul timpului, economia socială şi-a demonstrat capacitatea de adaptare la contexte economice şi sociale dificile şi a creat noi forme de intervenţie care răspund în mod esenţial cerinţelor activităţii economice şi contribuie astfel la incluziunea activă a beneficiarilor. Economia socială este un concept încă în curs de clarificare în disputa de interes european care priveşte o anumită strategie a politicii economice şi sociale a Uniunii Europene.

4 Astfel, la anumite nivele ale factorilor de decizie europeni, se aşteaptă ca activităţile ce ţin de domeniul economiei sociale, începând cu reducerea şomajului, promovarea egalităţii de şanse, asigurarea securităţii migraţiei forţei de muncă şi a asistenţei sociale pentru persoanele defavorizate, crearea unor noi locuri de muncă, promovarea cetăţeniei europene într-o economie a comunităţilor locale, să genereze soluţii pentru rezolvarea urgentă a schimbărilor intervenite în mediile politic, economic și social. Importanţa diferitelor sectoare ale economiei sociale este ilustrată prin utilizarea reţelelor de solidaritate ale comunităţilor locale sau regionale în crearea unor noi locuri de muncă pentru persoanele marginalizate. Organizaţiile din cadrul sistemului cooperatist, sectorul de asociere, asociaţiile mutuale, inclusiv asociaţiile voluntare de bunăstare sunt doar câteva dintre exemplele privitoare la cum se pot dezvolta şi poziţiona anumite principii de organizare, idei de funcţionare ale unor instituţii sau proiecte modelate de filozofia modernă a unei economii sociale de tip nediscriminatoriu. La acestea se adaugă şi accentul deosebit pus pe problema motivaţiei cetăţeneşti, fără de care nu ar fi posibilă o economie comunitară locală ca obiectiv strategic al procesului de euroregionalizare, într-un spirit de competitivitate, dar şi de cooperare şi întrajutorare. La nivel european, interesul pentru economia socială, îşi are ca principale argumente opţiunea pentru o economie bazată pe principiul incluziunii sociale, susţinută de o reţea de solidaritate la nivel familial, comunitar şi regional. În acest context, se remarcă faptul că, începuturile economiei sociale sub forma mişcărilor cooperatiste au la bază modelele de inovaţie şi antreprenoriat din secolul XIX, influenţate de ideologii socialiste, liberale şi neoliberale, dar şi de principii creştine. Primii socialişti utopici francezi, Claude Henri de Saint Simon ( ) şi Charles Fourier ( ), au criticat sistemul cooperatist al epocii şi au propagat ideile unei reconstrucţii totale a sistemului statal şi a stabilirii de noi structuri sociale şi de noi raporturi de munca; noua societate trebuia să se bazeze pe asociaţii voluntare productive ca falansterele lui Fourier. Falansterul este o celulă social-economică primară, creată să funcţioneze ca o asociaţie de producţie şi consum bazată îndeosebi pe îndeletniciri agricole. Principiile organizării asociative, în optica lui Fourier se refereau la atracţia dintre oameni, dotarea proporţională cu capital, muncă şi talent, reducerea

5 ponderii grupurilor sociale neproductive şi inactive. Aceste principii puteau fi materializate prin asocierea voluntară a membrilor societăţii în colectivităţi cuprinzând de persoane numite falanstere. Membrii acestor comunităţi urmau să se îndeletnicească, potrivit propriilor aptitudini şi dorinţe, cu agricultura, activităţi industriale, ştiinţa şi arta. Aceştia îşi puteau schimba frecvent sarcinile, după pofta inimii, în aşa fel încât să li se îndeplinească toate dorinţele şi pentru a face munca atractivă. Proprietatea tuturor bunurilor ar fi colectivă. Programul activităţilor zilnice era reglementat, oamenii bucurându-se de avantajele muncii şi vieţii în comun. Capitalul urma să provină atât de la membrii comunităţii, cât şi de la unii filantropi, convinşi de utilitatea acestui mod de organizare. Discipolii conceptelor socialismului utopic, regăsiţi ulterior în mişcările socialiste şi muncitoreşti şi promotori ai ideilor marxiste, au mai reliefat faptul că scopul suprem al tuturor acţiunilor sociale, inclusiv activităţile cooperativelor şi sindicatelor, era transformarea întregii societăţi, socotită ca trebuind să răspundă intereselor şi nevoilor, nu individuale, ci ale clasei şi ale grupurilor sociale în mod colectiv. Fără a neglija rolul economic al cooperativelor în ajutorarea grupurilor cele mai sărace ale societăţii, în căutarea bunăstării, ei au subliniat mai mult rolul lor educativ şi alte beneficii colective noneconomice în raport cu membrii lor. De asemenea, prin asociere voluntară s-a vizat schimbarea conştiinţei sociale şi pregătirea viitoarei revoluţii proletare. Liberalismul nu avea aceeaşi ambiţie de a reconstrui total societatea existentă, înţelegând să-i păstreze structurile, probabil îmbunătăţite şi mai bine adaptate nevoilor tuturor straturilor sociale. Potrivit conceptelor liberalismului (şi mai târziu ale neoliberalismului), societatea în ansamblul sau (şi chiar grupurile sociale mai restrânse) nu există ca entitate distinctă, ea nu este decât o adunare de simpli indivizi legaţi de o vasta legătură şi relaţii diverse. Bunul suprem al umanităţii este deplină autonomie a tuturor indivizilor şi dreptul lor de a-si satisface interesul personal, şi îndeosebi de a se îmbogăţi. Deoarece o societate nu există ca atare nu există nici bine social general în raporturile dintre indivizi, iar profitul economic joacă rolul cheie. Solidaritatea creştină împărţea câteva particularităţi cu cele doua doctrine prezentate mai sus. Astfel, potrivit Enciclicei Rerum Novarum din 1891 a Papei Leon al XIII-lea, societatea umană este o comunitate reală de indivizi (cum este şi cazul aderenţilor la socialism) care combină aspectele fizice şi spirituale ale fiinţelor umane, şi este legată prin diverse obligaţii naturale. Familiile sunt

6 unităţile fundamentale ale structurii sociale, rolul cheie în organizarea socială îl joacă divizarea muncii. Acest lucru poate fi atins prin corporaţii diverse, adică mici grupuri bazate pe solidaritatea creştină şi care permit inserţia socială şi economică a indivizilor şi a familiilor în curentul dominant al societăţii. Cooperativele sunt una din formele unor asemenea corporaţii. Astfel, activităţile economice ale cooperativelor, asociaţiilor şi fundaţiilor au fost centrate pe interesele şi nevoile colective, urmărind realizarea nu numai a unor obiective strict economice, dar şi a unor beneficii noneconomice, de tip educativ-formativ, moral şi social. Prin crearea unor reţele comunitare de solidaritate, de sprijin activ a celor în dificultate, cu risc crescut de marginalizare socială pe piaţa muncii, se urmăreau schimbări în planul conştiinţei individuale care să ducă la formarea unei culturi a muncii. Se poate dobândi, astfel, o autonomie profesională şi economică de natură a elimina forme ale dependenţei de ajutorul social. Structurile organizaţionale de tip întreprindere socială, precum: cooperativele, asociaţiile, fundaţiile, asocieri de ajutor mutual în comunitate etc., au la bază forme specifice de antreprenoriat cu actori economici şi sociali proprii, care au scopuri centrate atât pe dezvoltarea producţiei cât şi pe efectele sociale şi umane ale acesteia. Se vizează, astfel, creşterea calităţii vieţii a persoanelor/grupurilor vulnerabile. Capitalul economic nu reprezintă, în sine, o ţintă de bază a actorilor implicaţi în economia socială. Acesta este acceptat doar prin rezultatele lui asupra schimbării vieţii celor în dificultate, prin integrarea lor pe piaţa muncii, sau prin dezvoltarea unui profit social centrat pe bunăstarea individului şi/sau a comunităţii. Printr-un management specific economiei sociale, se ajunge, în timp, la o îmbinare armonioasă a interesului individual cu cel general al comunităţii, capabilă să asigure autonomia şi independenţa formelor de organizare după principiile economiei sociale şi recunoaşterea lor de către autorităţile publice. Orice profit al instituţiilor de economie socială este reinvestit pentru dezvoltarea întreprinderii, a serviciilor pentru membrii săi sau a serviciilor centrate pe bunăstarea colectivă. Asocierea, liber acceptată de persoanele motivate pentru întreprinderi ale economiei sociale, la care se adaugă şi acţiunile comunitare pe bază de voluntariat sunt o constantă în definirea procesului economiei sociale.

7 Domeniile de bază în care economia socială şi-a dezvoltat interesul de a deschide întreprinderi sociale sunt cele care, explicit, se leagă de sfera politicilor de incluziune socială a populaţiei cu risc de marginalizare socială. Aceste domenii vizează direct serviciile sociale de tip sanitar şi medical/sănătatea, asigurările sociale şi de securitate socială, educaţia şi formarea profesională, servicii în agricultură, mediu bancar şi cultural, activităţile de timp liber, serviciile de proximitate pentru cei săraci şi cu risc de marginalizare sau pentru cei care doresc o afacere profitabilă sigură pentru ei şi comunitate. 1. Economie socială. Repere istorice și definire Repere istorice. Economia socială a luat naştere în urmă cu aproximativ două secole, în principal având la bază dorinţa oamenilor de a lupta împotriva evenimentelor neprevăzute, de a coopera în muncă, de a se susţine reciproc în momente de dificultate (în special în cazul riscurilor profesionale) şi de a plasa banii fără să uite că sunt solidari. Cum am văzut anterior, deşi această constelaţie de întreprinderi (asociative, cooperative şi mutuale) este puţin cunoscută, ea propune valori solide, născute din creştinismul social, din eficacitatea economică, democraţia şi solidaritatea socială. În mod uzual Economia socială constă într-o paletă largă de activităţi care au potenţialul de a oferi oportunităţi pentru comunităţi locale de a se angaja în toate stadiile procesului de regenerare economică locală şi creare de locuri de muncă, de la identificarea nevoilor de bază până la operaţionalizarea iniţiativelor. Sectorul acoperă potenţialul economic şi activităţile de întrajutorare şi mişcările de natură cooperatistă, cum sunt iniţiativele care vizează satisfacerea nevoilor sociale şi economice ale comunităţilor locale şi ale membrilor săi. Sectorul include cooperative, proiecte mutuale, cooperative de credit, asociaţii familiale, parteneriate, întreprinderi comunitare şi economice. Economia socială este sectorul care de dezvoltă cel mai rapid în Europa şi acest context reprezintă un pământ fertil pentru crearea, în plan local, a unui mare număr de întreprinderi sociale. Activităţile subsumate economiei sociale sunt conduse şi gestionate de obicei de organizaţii din al treilea sector şi acoperă o gamă largă de servicii, printre care formare, dezvoltare de abilităţi antreprenoriale, înfiinţarea de adăposturi, activităţi subsumate bunăstării, servicii şi protecţia mediului.

8 Jaques Delors afirmă că a folosit pentru prima dată termenul de al treilea sector (secteur tertiaire) într-un studiu pe care l-a realizat în 1978 pentru Comisia Europeană, intitulat Crearea de locuri de muncă în sectorul terţiar: al treilea sector în Franţa, în care a analizat un mare număr al unor întreprinderi de natură cooperatistă sau voluntară. În timp ce organizaţiile sunt conduse ca afaceri eficiente, interesul lor primar nu este maximizarea profitului ci construirea capacităţii sociale (de exemplu prin angajarea sau formarea grupurilor dezavantajate social) şi satisfacerea unor nevoi (de exemplu protejarea mediului, oferirea unor servicii gratuite de îngrijire a copilului sau construirea de adăposturi pentru familiile cu venituri mici), concomitent cu crearea de noi forme de muncă. Astfel, economia socială îşi pune amprenta asupra activităţii economice (comerciale şi ne-comerciale) printr-o componentă socială. Iniţiativele economiei sociale sunt bazate pe principii care se preocupă, în primul rând, de nevoile oamenilor. Succesul este judecat prin prisma beneficiilor pe care proiectele le aduc comunităţii în termeni precum numărul de locuri de muncă create, numărul de oameni implicaţi într-o activitate voluntară, beneficii aduse producătorilor şi utilizatorilor, prin prisma capacităţii sau abilităţii proiectului de a genera venit pentru şi în interiorul comunităţii. Avem în vedere o cooperare efectivă, interdependenţă şi participare activă a cetăţenilor în scopul bunăstării comunităţii locale din punct de vedere social şi economic. Economia socială are în atenţie crearea unei societăţi democratice, egalitaristă şi inclusivă care să promoveze justiţia socială, drepturile fundamentale şi egalitatea de şanse. Având în vedere cele prezentate mai sus putem să afirmăm că economia socială se găseşte peste tot în orice moment, având în vedere că întreprinderile şi organizaţiile sociale sunt active în toate domeniile, cu precădere în protecţie socială, servicii sociale şi de sănătate, servicii de asigurări, serviciu bancare, servicii locale, educaţie, formare şi cercetare, turism social, energie, servicii consumatori, producţie industrială şi agricolă, artizanat, construcţii, mediu rezidenţial şi societăţi cooperative de locuinţe, activităţi culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber. Economia socială este prezentă în multiple forme, la toate nivelele naţionale şi europene dar rădăcinile sale sunt locale.

9 1.2. Definire și circumscriere în spațiul legislativ. Încercările definirii economiei sociale au fost multiple şi au suscitat interesul cercetătorilor, mai ales că de-a lungul timpului şi datorită marilor schimbări care au avut loc în lume, economia socială a îmbrăcat diverse forme şi a suferit profunde transformări, specifice de la o ţară la alta. Una dintre cele mai interesante definiţii ale economiei sociale a fost oferită în 1925 de Charles Gide: Economia socială studiază mai degrabă relaţiile voluntare pe care le creează oamenii între ei sub formă de asociaţii, de legislaţie sau de instituţii în vederea îmbunătăţirii condiţiilor lor. Ea îşi propune să caute şi să aleagă cel mai bune mijloace pentru atingerea acestui scop. Prin aceasta se apropie mai curând de caracterul ştiinţelor morale, căutând ceea ce trebuie să fie, şi de caracterul artelor, căutând ceea ce trebuie să facă, şi ea e desemnată uneori, mai ales de economiştii germani cu numele de Politică socială. Economia politică aplicată arată cele mai bune mijloace practice de a mări bogăţia unei ţări, în timp ce Economia socială, caută mai ales să-i facă pe oameni mai fericiţi, procurându-le nu numai mai multă îndestulare ci mai multă siguranţă, mai multă independenţă, mai multe plăceri şi, prin urmare, vizează mai ales clasa muncitoare. Aceste două surori trăiesc în lumi diferite şi nu se simpatizează deloc: una în lumea afacerilor şi alta în comitetele de reforme sociale. Din definiţie propusă de Charles Gide se relevă caracterul profund social, orientat înspre satisfacerea unor nevoi ale oamenilor, care să-i facă pe aceştia mai fericiţi. Totodată remarcăm opoziţia dintre sfera socialului şi politica statului, autorul francez considerând că acestea nu se întrepătrund, aflându-se în opoziţie una faţă de cealaltă. De asemenea, Gide remarcă una dintre esenţele economiei sociale care va deveni ulterior caracteristica principală a economiei sociale, şi anume orientarea înspre păturile defavorizate ale societăţii, în acest caz clasa muncitoare. Ulterior, odată cu evoluţia societăţii, economia socială a început să fie un domeniu de interes major, context în care, în 1980 reprezentanţii sectoarelor cooperatist, mutual şi asociativ au adoptat în Franţa Carta Economiei Sociale. Carta Economiei Sociale Articolul 1: Întreprinderile de economie socială funcţionează în mod democratic fiind constituite din membri solidari egali în drepturi şi obligaţii.

10 Articolul 2: Asociaţii, consumatorii sau producătorii membri ai întreprinderilor de economie socială, se angajează de bunăvoie conform formei de activitate alese (cooperative, de întrajutorare sau asociative), să preia responsabilităţile care le revin în calitate de membri cu drepturi depline ai acestor întreprinderi. Articolul 3: Toţi asociaţii fiind proprietarii mijloacelor de producţie, întreprinderile de economie socială se angajează să stabilească, în cadrul relaţiilor sociale interne, noi legături prin intermediul unei activităţi permanente de formare şi informare pe baza respectului reciproc şi a consideraţiei. Articolul 4: Fiecare întreprindere de economie socială îşi revendică dreptul la şanse egale afirmându-şi dreptul la dezvoltare cu respectarea libertăţii depline de acţiune. Articolul 5: Întreprinderile de economie socială se plasează în cadrul unui regim special de însuşire, distribuire sau repartizare a profitului. Excedentul exerciţiului financiar nu poate fi utilizat decât pentru propria dezvoltare economică a întreprinderi şi pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite asociaţilor, aceştia fiind cei care asigură controlul acestor servicii. Articolul 6: Întreprinderile de economie socială se angajează, prin promovarea cercetării şi experimentării permanente în toate domeniile activităţii umane, să participe la dezvoltarea armonioasă a societăţii în perspectiva promovării intereselor individuale şi colective. Articolul 7: Întreprinderile de economie socială îşi proclamă scopul final de a se pune în slujba omului. După cum se putem observa în articolele prezente în Carta Economiei Sociale sunt reiterate valorile şi modalitatea de organizare a acestei forme de activitate, fiind evidenţiate principiile ce stau la baza acestui sector, şi anume: solidaritate; responsabilitate; libertate; şanse egale pentru toţi membrii organizaţiei şi respect reciproc (toţi asociaţii fiind şi proprietari). De asemenea, semnatarii s-au angajat să susţină îmbinarea armonioasă între rigoarea economică şi provocările sociale.

11 Ascensiunea economiei sociale a fost recunoscută şi în cercurile politice şi juridice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. La nivel european, în 1989, Comisia Europeană a publicat Comunicarea Întreprinderile din sectorul economiei sociale şi realizarea pieţei interne fără frontiere. În acelaşi an, Comisia a sponsorizat prima Conferinţă europeană privind economia socială (Paris) şi a creat Unitatea economie socială în cadrul DG XXIII Întreprinderi, Comerţ Distributiv, Turism şi Economie Socială. În 1990, 1992, 1993 şi 1995, Comisia a promovat conferinţe europene privind economia socială la Roma, Lisabona, Bruxelles şi Sevilla. În 1997, summitul de la Luxemburg a recunoscut rolul întreprinderilor din economia socială în dezvoltarea locală şi în crearea de locuri de muncă şi a lansat acţiunea-pilot Al treilea sistem şi ocuparea forţei de muncă, luând domeniul economiei sociale ca domeniu de referinţă. Şi în Parlamentul European, Intergrupul pentru economie socială a devenit operaţional din În 2006, Parlamentul European a solicitat Comisiei să respecte economia socială şi să prezinte o comunicare privind această piatră de temelie a modelului social european. La rândul său, Comitetul Economic şi Social European (CESE) a publicat numeroase rapoarte şi avize privind contribuţia întreprinderilor din economia socială la realizarea diferitelor obiective ale politicilor publice. Un document esenţial în înţelegerea Economiei Sociale este Carta principiilor Economiei Sociale redactată în anul 2002 de către reţeaua CEP-CMAF. Conferinţa Europeană Permanentă a Cooperativelor, Societăţilor Mutuale, Asociaţiilor şi Fundaţiilor (European Standing Conference of Co-operatives, Mutual Societies, Associations and Foundations) a fost creată în noiembrie 2000 de către cele mai reprezentative instituţii din domeniul economiei sociale din cadrul Uniunii Europene, şi anume: ACME Association of European Co-operative and Mutual Insurers; CCACE - Co-ordinating Committee of European Co-operative Associations; CEDAG - European Council for Voluntary Organisations; EFC, European Foundation Centre. Scopul CEP-CMAF a fost de a oferi o mai bună vizibilitate cooperativelor, societăţilor mutuale, asociaţiilor şi fundaţiilor pentru probleme comune la nivel european pentru a consolida recunoaşterea lor politică şi juridică şi pentru a demonstra importanţa structurilor economiei sociale în domeniul economic şi social european. În prezent reţeaua CEP-CMAF este cunoscută ca şi Social Economy Europe.

12 Carta principiilor Economiei Sociale include principiile fundamentale ale economiei sociale: prioritatea acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de capital; asocierea voluntară şi deschisă; structuri private; controlul democratic al membrilor (nu se referă la fundaţii, deoarece acestea nu au membri); combinarea intereselor membrilor/utilizatorilor şi/sau a interesului general; apărarea şi aplicarea principiului solidarităţii şi responsabilităţii; gestionarea autonomă şi independenţa faţă de autorităţile publice; majoritatea excedentelor sunt utilizate pentru atingerea unor obiective de dezvoltare durabilă şi pentru prestarea unor servicii de interes pentru membri sau de interes general. O analiză atentă a Cartei principiilor Economiei Sociale ne arată că activităţile subsumate economiei sociale cuprind două sub-sectoare majore ale economiei sociale: sub-sectorul comercial sau de afaceri şi sub-sectorul necomercial. Deşi cele două sub-sectoare par a fi independente unul de celălalt, din punct de vedere socioeconomic, există, în mod evident, o permeabilitate între acestea şi legături strânse între sectorul comercial şi cel necomercial în economia socială, ca rezultat al unei caracteristici comune tuturor organizaţiilor economiei sociale: acestea sunt organizaţii ale celor care desfăşoară o activitate al cărei scop principal este satisfacerea nevoilor persoanelor, şi nu remunerarea investitorilor capitalişti. sociale Totodată, potrivit documentului menţionat anterior, obiectivele economiei sunt ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea serviciilor sociale şi consolidarea coeziunii sociale. Astfel, economia socială se regăseşte în orientările majore ale politicilor publice, atât politici sociale de incluziune socială şi de inserţie pe piaţa forţei, cât şi politici de dezvoltare locală şi creare de locuri de muncă. Definiţia dată de reţeaua CEP-CMAF economiei sociale a avut în centru actorii acestui domeniu, astfel: Organizaţiile Economiei Sociale sunt actori economici şi sociali activi în toate sectoarele care se caracterizează în principal prin scopurile şi prin forma lor specifică de antreprenoriat. Economia socială include organizaţii cum sunt cooperativele, organizaţiile de într-ajutorare, asociaţiile şi fundaţiile. Aceste întreprinderi sunt deosebit de active în anumite

13 domenii cum ar fi protecţia socială, serviciile sociale, sănătatea, băncile, asigurările, producţia agricolă, serviciile de proximitate, educaţie şi formare, cultură, sport şi activităţi recreative. Plecând de la principiile fundamentale enunţate în Cartă, în 2006, Centrul Internaţional de Cercetare şi Informare privind Economia Publică, Socială şi Cooperatistă CIRIEC a încercat o definire a economiei sociale prin prisma actorilor implicaţi şi a modalităţi de distribuire (ne-distribuire) a profitului obţinut din derularea activităţile. Astfel, CIRIEC a propus o definiţie a Economiei Sociale care arăta că în acest concept se înscrie setul de întreprinderi private organizate formal, dotate cu autonomie decizională şi libertate de asociere, create pentru a întâmpina nevoile membrilor prin intermediul pieţei, prin producerea de bunuri şi furnizarea de servicii, asigurări şi finanţare, în care procesul decizional şi orice distribuire a profiturilor sau a excedentelor între membri nu este direct legată de aportul de capital sau de cotizaţiile plătite de membri, fiecare dintre aceştia dispunând de un vot. Totodată, în aceeaşi definiţie sunt cuprinse şi informaţiile privind sectorul necomercial, astfel că potrivit enunţului CIRIEC, economia socială include şi organizaţiile private organizate formal, dotate cu autonomie decizională şi libertate de asociere, care prestează servicii necomerciale pentru gospodării şi ale căror excedente, dacă există, nu pot fi însuşite de agenţii economici care le creează, controlează sau finanţează. Definiţia economiei sociale furnizată de CIRIEC relevă şi ea cele două subsectoare majore ale economiei sociale, respectiv sub-sectorul comercial sau de afaceri şi sub-sectorul necomercial. În acest cadru, conform definiţiei amintite, putem extrage câteva elemente privind caracteristicile comune ale acestor două sub-sectoare ale economiei. Astfel, observăm următoarele: sunt private, adică nu fac parte din sau nu sunt controlate de sectorul public; au o formă de organizare, adică au, în general, personalitate juridică; au autonomie decizională, ceea ce înseamnă că au deplina capacitate de a-şi alege şi revoca organele de conducere, precum şi de a-şi controla şi organiza toate activităţile; se bucură de libertate de asociere (asocierea la acestea nu este obligatorie);

14 orice distribuire a profiturilor sau excedentelor între membrii utilizatori, în cazul în care are loc, nu este proporţională cu aportul de capital sau cu cotizaţiile plătite de membri, ci cu activităţile sau tranzacţiile acestora în cadrul organizaţiei; desfăşoară o activitate economică în sine, pentru a satisface nevoile unor persoane, gospodării sau familii. Din acest motiv, organizaţiile economiei sociale sunt considerate organizaţii ale oamenilor, nu ale capitalului. Acestea lucrează cu capitalul şi alte resurse decât cele monetare, dar nu în favoarea capitalului; sunt organizaţii democratice. Cu excepţia unor organizaţii voluntare care prestează servicii necomerciale gospodăriilor, organizaţiile de nivel primar sau de prim rang din economia socială aplică principiul o persoană, un vot în procesele lor decizionale, indiferent de aportul de capital sau cotizaţiile plătite de membri. Organizaţiile de la alte niveluri sunt, de asemenea, organizate democratic. Membrii deţin controlul majoritar sau exclusiv în procesul decizional al organizaţiei. Importanţa economiei sociale a fost observată, la momentul respectiv, de Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene, context în care, în octombrie 2010, în cadrul Concluziilor, a fost abordată şi problematica privind Economia socială şi Strategia Europa În cadrul documentului a fost subliniat faptul că economia socială se regăseşte în mai mult de 10% din întreprinderile europene şi oferă locuri de muncă stabile pentru mai mult de 11 milioane de persoane. În acest context, reprezentanţii Consiliului Uniunii Europene au considerat că economia socială este un mijloc important pentru atingerea obiectivelor Strategiei Europa Strategia se axează pe promovarea industriilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon, pe încurajarea elaborării de noi produse, pe dezvoltarea unei economii digitale şi pe modernizarea sectorului educaţiei şi formării. Strategia fixează cinci obiective precise, printre care se numără creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă până la cel puţin 75% (de la nivelul actual de 69%) şi creşterea cheltuielilor în domeniul cercetării şi dezvoltării până la 3% din PIB - în prezent, bugetul alocat acestui sector reprezintă doar 2% din PIB, fiind mult mai scăzut decât cel din SUA şi Japonia. Planul reia şi obiectivul 20/20/20 în materie de schimbări climatice - unul dintre cele mai ambiţioase obiective din lume - şi propune o reducere cu 25% a nivelului sărăciei, procent care s-ar putea traduce prin îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru circa 20 de milioane de persoane. În ceea ce priveşte educaţia, Comisia recomandă amplificarea eforturilor menite să conducă la reducerea ratei abandonului şcolar sub nivelul de 10% (faţă de 15%, cât este în prezent) şi creşterea numărului absolvenţilor de studii superioare cu vârsta sub 30 de ani (de la 31% la 40%).

15 Documentul invită guvernele să stabilească obiective naţionale care să ţină cont de condiţiile existente în fiecare ţară şi să contribuie, în acelaşi timp, la realizarea obiectivelor globale ale UE. Comisia va monitoriza derularea acţiunilor propuse şi va emite avertismente în cazul eventualelor reacţii neadecvate. Strategia identifică şapte iniţiative-pilot menite să consolideze creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Acestea includ programe vizând ameliorarea condiţiilor de finanţare şi a accesului la fonduri în domeniul cercetării şi dezvoltării, facilitarea accesului la internet de mare viteză şi utilizarea pe scară mai largă a surselor regenerabile de energie. În acest cadru, referindu-se la priorităţile în ceea ce priveşte economia socială, Preşedinţia belgiană (2010) a accentuat parteneriatele pe care le presupune economia socială, precum şi contribuţia importantă pe care actorii din economia socială o aduc în ceea ce priveşte politica de coeziune. Totodată, a fost subliniată capacitatea economiei sociale de a crea locuri de muncă, precum şi rezolvarea pe care o dă incluziunii grupurilor vulnerabile. O importanţă deosebită a fost acordată modului în care actorii economiei sociale identifică nişe de piaţă în domeniul dezvoltării durabile. Este relevant faptul că, în cadrul conferinţei s-a accentuat importanţa economiei sociale în ceea ce priveşte îndeplinirea a trei obiective ale Strategiei Europa 2020: economia bazată pe cunoaştere, dezvoltarea durabilă şi incluziunea. De asemenea, Preşedinţia belgiană şi-a afirmat convingerea că economia socială poate să ofere răspunsuri valoroase provocărilor societăţii europene. În România, potrivit articolului 6, litera l) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, economia socială reprezintă un sector ce cuprinde activităţi economice care, în subsidiar şi cu condiţia menţinerii performanţei economice, includ obiective de tip social. Potrivit aceleiaşi Legi, în cadrul acţiunilor multidimensionale ale procesului de incluziune socială se înscriu şi activităţile din domeniul economiei sociale, orientate spre generarea sau asigurarea de locuri de munca pentru persoanele vulnerabile. Organizarea şi funcţionarea sectorului economiei sociale se reglementează prin lege specială, așa cum precizează legea asistenței sociale. Proiectul Legii privind economia socială (Proiect legislativ nr. 571/4.XI.2013) se află încă în dezbatere.

16 În continuare vom utiliza sintagma lege privind economia socială înțelegând proiectul acestei lege, care așa cum precizam se află în dezbatere legislativă. Legea are ca obiect reglementarea domeniului economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare a economiei sociale și stabilirea competențelor autorităților central și locale în domeniu. Definiția economiei sociale este reglemetată în art.2, astfel: Art.2 - (1) Economia socială este parte a sectorului economic, organizată independent de sectorul public, al cărei scop este să servească interesul general al comunității, creșterea gradului de ocupare a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile și producerea de bunuri și/sau prestarea de servicii. (2) Economia socială are la bază iniţiativa privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum și distribuirea limitată a profitului către membrii asociați. Legea precizează principiile și obiectivele economiei sociale, definește termeni specifici și precizează care sunt formele juridice prin care se realizează activitățile de economie socială. Un capitol distinct reglementează organizarea instituțională, precizând instituțiile cu atribuții în domeniul economiei sociale la nivel central și local. Astfel, activitățile de economie socială sunt realizate de 1. întreprinderi sociale certificate prin acordarea unui atestat 2. întreprinderi de inserție socială certificate prin acordarea mărcii sociale Întreprinderea socială Conform legii sunt recunoscute ca întreprinderi sociale: a) societăţile cooperative de gradul 1; b) cooperativele de credit; c) asociaţiile şi fundaţiile; d) casele de ajutor reciproc ale salariaţilor; e) casele de ajutor reciproc ale pensionarilor; f) orice alte categorii de persoane juridice.

17 Fiecare dintre aceste forme de organizare juridică este reglementată prin legi speciale, norme metodologice de aplicare a acestora. Întreprinderi de inserție socială Pentru o întreprindere de inserţie socială, întreprinderea socială trebuie să îndeplinească și unele condi ții specifice: a) permanent, cel puţin 30 % din personalul angajat să aparţină unor categorii de persoane din grupul vulnerabil; b) reinvestirea a minim 50% din valoarea profitului pentru dezvoltarea întreprinderii sociale; c) încadrarea activităților desfășurate de întreprinderea de inserţie socială în obiectivele planului județean de dezvoltare. Expunem în continuare, fără însă a considera exhaustivă înșiruirea acestora, legislația specifică a acestor forme de activitate de economie socială: - LEGE Nr. 1 din 21 februarie 2005, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei - LEGE Nr. 122 din 16 octombrie 1996, privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora - LEGE Nr. 540 din 27 septembrie 2002, privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor - LEGE Nr. 566 din 9 decembrie 2004, Legea cooperaţiei agricole - LEGE Nr. 31 din 16 noiembrie 1990, Legea societăţilor - LEGE Nr. 93 din 8 aprilie 2009, privind instituţiile financiare nebancare - ORDONANŢĂ Nr. 26 din 30 ianuarie 2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii - ORDIN Nr din 29 septembrie 2010, privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate Întreprinderea socială de inserție are obligația de a asigura, pentru persoanele angajate care fac parte din grupurile vulnerabile, măsuri de acompaniament social care să asigure inserția profesională a angajatului.

18 Grupul vulnerabil Legea asistenței sociale (Legea nr. 292/2011) definește grupul vulnerabil ca fiind constituit din persoane sau familii care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală, dizabilitate, sărăcie, dependență de droguri sau alcool ori a altor situații care conduc la vulnerabilitate economică și socială. Din perspective legii privind economia socială, din grupul vulnerabil fac parte următoarele categorii de persoane: a) persoane cu dizabilităţi fizice şi/sau mentale; b) persoane provenind din familii numeroase sau monoparentale; c) persoane fără educaţie sau pregătire profesională; d) persoane toxico-dependente, după efectuarea tratamentului de dezintoxicare; e) victime ale violenţei în familie; f) persoane afectate de boli care le influenţează viaţa profesională şi socială; g) imigranţi, refugiaţi; h) persoanele beneficiare de ajutor social potrivit prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; i) persoane vârstnice ( c a r e a u î m p l i n i t v â r s t a d e 6 5 d e a n i ) ; j) persoane care au depășit vârsta de 50 de ani și nu beneficiază de prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, dar nici a altei legi de protecție socială; k) persoane care trăiesc în comunităţi izolate; l) persoane de etnie romă; m) victime ale traficului de persoane; n) persoane afectate de boli ocupaţionale; o) tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului; p) persoane eliberate din detenţie; q) persoane fără adăpost; r) șomeri de lungă durată, înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă. Angajarea unei persoane aparținând grupului vulnerabil definit de legea economiei sociale oferă întreprinderii sociale marca de întreprindere socială de inserție.

19 2. Afaceri în economia socială. Clarificări conceptuale. Definiri Economie socială. Afacere. Marketing. Fezabilitate. Noțiunea de economie socială se înscrie parțial în noțiunea de economie în sens larg. Etimologic, cuvântul/conceptul de economie provine din limba greacă veche: oikos,-ou = casă, locuință; oikoumene = pământ locuit, lume; oikonomos, -ou = administrator, intendent; oikonomia, -as = administrarea treburilor unei case, organizare, gospodărire. Organizare, administrare, gospodărire presupun toate actiune și activitate umană. Acestea la rândul lor presupun scop. Nu există acțiune sau activitate umană dezinteresată, fără scop. De multe ori sau de cele mai multe ori scopul sau interesul este subconștient, dar ele nu dispar vreodată. Dacă ne propunem totuși, să urmărim aplicarea eticii în activități vom descoperi faptul că există scopuri sau interese egoiste și/sau altruiste. În interiorul sau în spatele oricărei acțiuni există o dorință, o voință care tinde spre realizare. Dorințele și/sau voințele umane conțin o multitudine de scopuri, de la plăcere până la mântuire sau salvare spirituală. Tipul de interes sau de scop, calitatea lor sunt cele care dau moralitatea unei acțiuni. Așa numitele acțiuni dezinteresate vor să afirme de fapt acțiuni cu interes sau scop altruist, moral sau spiritual. Absența scopului nu este posibilă. Raportat la cele enunțate anterior economia socială își propune să fie o activitate în care primează scopul/interesul altruist. Afacerea este o facere. Este o făptuire, o activitate cu scop clar precizat. De aici pot fi desprinse următoarele întrebări: Ce facem? (se referă la produsele si/sau servicile noastre) Unde? (vizează spațiul geografic, social, economic, politic) Pentru cine? (se referă la grupul/rile țintă, la cei care cumpără produsele sau servicile noastre) Cu cine? (colaboratorii, angajații) Cu ce? (instrumente, resurse, tehnici) Felul în care gândim/abordăm răspunsurile la întrebările Pentru cine? și Cu cine? diferențiază afacerile economice clasice (în care primează scopurile/interesele financiare) de afacerile în domeniul economiei sociale (care conțin ca principal scop/interes binele socio- economic al întregii comunități).

20 Cuvîntul/conceptul de marketing provine din limba engleză: Market = piață, târg, afaceri, cerere și ofertă, cumpărare și vânzare, preț. Sufixul ing in limba engleză formează participiul continuu. Prezența acestui sufix arată că semnificațile acelui cuvânt sunt în activitate, în desfășurare, în funcțiune, în funcționare. Deci marketing este o activitate a pieței, în piață, pentru piață. În piață ne întâlnim cu scopul de a vinde și/sau cumpăra produse sau servicii. Marketul/piața în sens foarte larg cuprinde toate resursele și manifestările fizicogeografice (solul și subsolul), economice, sociale și politice. Principala resursă și principalul factor economic este omul întrucât el este cel care folosește și transformă realitatea (ceea ce este dat), într-un sens foarte larg, din punct de vedere economic, întreaga realitate poate fi interpretată ca o piață, intrucât este locul de întâlnire al fiecăruia cu fiecare. Funcţiile marketingului Specialiştii americani Joel Evans şi Barry Berman consideră următoarele funcţii de bază ale marketingului, care, de fapt, determină conţinutul activităţii: 1. Analiza şi cercetarea de marketing a mediului firmei, adică, urmărirea şi cercetarea acelor factori externi care pot influenţa succesul sau eşecul firmei cum sunt: sistemul economic, concurenţa, furnizorii etc. 2. Analiza consumatorului prin examinarea şi evaluarea caracteristicilor acestuia (nevoile, procesele de cumpărare etc.) 3. Programarea produselor şi a producţiei de bunuri, idei, servicii, care are în vedere: dezvoltarea şi apărarea produselor şi sortimentelor, apărarea poziţiei mărcii, ambalajului, eliminarea produselor vechi, promovarea noului etc. 4. Programarea distribuţiei prin activităţi ce cuprind: stabilirea canalelor de distribuţie, logistica distribuţiei,depozitarea mărfurilor,transportul,vânzările etc. 5. Programarea promovării prin acţiuni combinate de reclamă, publicitate, promovarea vânzării personale, vânzării prin intermediari, a relaţiei firmei cu publicul etc. 6. Programarea preţului, adică stabilirea unei politici în domeniul categoriilor de preţuri, a nivelurilor acestora, a termenelor de plată, utilizarea preţului ca factor activ sau pasiv. 7. Responsabilitatea socială. Orice firmă are obligativitatea de a oferi bunuri, servicii şi idei sigure, folosibile, corespunzătoare din punct de vedere etic, moral, ecologic.

21 8. Managementul marketingului funcţie integratoare care se referă la luarea deciziilor privind elaborarea, aplicarea, controlul planurilor/programelor de marketing, evaluând implicaţiile organizaţionale, financiare, umane. Aceste funcţii se regăsesc în orice domeniu de activitate şi la orice nivel. Ele nu sunt entităţi distincte, ci sunt intercondiţionate cu celelalte funcţii ale firmei/organizației. Marketingul trebuie, deci, integrat cu/în toate funcţiile întreprinderii. Marketing social Putem pleca de la premiza că orice activitate umană trebuie să îşi găsească finalitatea/scopul, astfel încât putem reformula ca o lege de bază a vieţii economice O afacere (organizaţie) există doar pentru că există beneficiari (cumpărători, utilizatori, clienţi) care îi solicită rezultatele. În actualele condiţii ale unei pieţe globale tot mai competitive, organizaţiile economice, firmele nu mai pot supravieţui decât printr-o activitate de cel mai înalt nivel. La rândul lor consumatorii şi utilizatorii se confruntă cu o ofertă tot mai mare, cu un număr tot mai mare de furnizori care caută să le satisfacă cele mai mici nevoi. Marketingul îşi are originea tocmai în faptul că oamenii, agenţii economici manifestă nevoi, trebuinţe, dorinţe, iar alegerea bunului sau serviciului necesar este foarte grea. Un management al marketingului eficient va pune accentul tocmai pe depistarea acestor nevoi, pe evaluarea lor, pe categorisirea lor şi apoi pe satisfacerea lor. Conţinutul conceptului de marketing, funcţiile şi trăsăturile lui sunt diferit prezentate în literatura de specialitate. Termenul semnifică: organizarea procesului de concepţie a produselor, producţia, desfacerea şi activitatea de comunicare, pornind de la ideea de cunoaştere a cerinţelor consumatorilor sau utilizatorilor, în scopul satisfacerii celor mai exigente cerinţe ale acestora. Marketingul este deci un concept organizaţional, o organizare de metode, de procedee, de tehnici de cercetare, de calcul şi analiză, de previziune şi control, dar şi de organizare şi promovare în întreprindere a unui spirit de cunoaştere şi anticipare a conduitei, comportamentului de cumpărare şi de consum a cumpărătorilor, a preferinţelor, dorinţelor şi aspiraţiilor lor. Asociaţia Americană de Marketing defineşte marketingul ca fiind: Ansamblul dinamic al tuturor activităţilor comerciale care dirijează fluxul de mărfuri şi

22 servicii de la producător la consumator sau utilizatorul final. Dar această definiţie rămâne încă tributară vechii concepţii care punea pe primul plan produsul ce trebuia valorificat şi de aceea, i se vor aduce unele completări. Profesorul Mc Carthy adaugă la definiţia de mai sus... în vederea satisfacerii cumpărătorului şi îndeplinirea obiectivelor întreprinderii. Profesorul Stanton adaugă: Marketingul este un întreg sistem de activităţi economice referitoare la programarea, preţurile, promovarea şi distribuirea produselor şi serviciilor menite să satisfacă cerinţele consumatorilor actuali şi potenţiali. Philip Kotler unul dintre părinţii marketingului ştiinţific - susține că: Marketingul este analizarea, programarea şi controlul resurselor diferitelor întreprinderi producătoare, politica şi activitatea lor de producţie şi desfacere în vederea satisfacerii cerinţelor diferitelor grupe de consumatori şi a obţinerii de profituri. Observăm astfel, accentul pe elementul consummator, pe nevoile acestuia, precum și rolul marketingului în toate domeniile întreprinderii. Fezabilitate înseamnă faciabilitate. Sufixul,,bilitate,, provine din limba latină unde bilis adăugat unui cuvânt exprimă posibilitatea. Faciabilitate deci, înseamnă posibilitatea/capacitatea/abilitatea de a face ceva. Un studiu de fezabilitate cuprinde: - analiza condițiilor și resurselor - analiza metodelor, instrumentelor, tehnicilor 2.2. Metode și instrumente Cuvântul/conceptul metodă provine din limba greacă veche și conține două cuvinte: meta = cu, după; hodos, - ou = cale, drum. Deci, a avea o metodă, a urma o metodă înseamnă a avea și a urma un drum. Avem un drum, nu în sensul posesiei sale private ci în sensul în care am optat pentru unul, fie că acesta exista anterior fie că l-am gândit noi și l-am adaptat conform scopurilor noastre. Instrumentele sunt o prelungire a noastră, ele ne ajută să acționăm în lume conform scopurilor pe care ni le propunem. Instrumentele pot fi împărțite în două mari categorii:

23 1. instrumente filosofice, filologice, psihologice, sociologice (idei, gânduri,cuvinte, intuiții, sentimente, emoții, acțiuni/comportamente) 2. instrumente fizice (de la un simplu băț până la cea mai avansată tehnologie). În prima categorie intră organizarea, planificarea, proiectarea, conducerea, comunicarea, controlul, strategia și orice altceva presupune activitatea eficientă a unei organizații. Acum urmează să gândim cum putem aplica cele enunțate mai sus în domeniul economiei sociale. Care sunt cele mai bune, mai eficiente metode (drumuri/căi) și care sunt instrumentele optime în acest domeniu? Studiul de prefezabilitate Studiul de prefezabilitate reprezintă privirea de ansamblu asupra potenţialului real de materializare a ideii deţinute. Primul pas în elaborarea unui studiu de prefezabilitate este elaborarea unei descrieri clare a produselor sau serviciilor care urmează a fi produse sau furnizate. Aşa cum se va detalia în studiul de fezabilitate, în această etapă este folositor şi un succint studiu de piaţă care să aibă în vedere identificarea potenţialilor clienţi, a concurenţei şi a preţului optim. Mai presus de aceşti indicatori se va avea în vedere evaluarea potenţialului impactului social. Studiul de fezabilitate Studiul de fezabilitate reprezintă garanţia succesului sau prezicerea nereuşitei, aşadar este foarte important să se efectueze atent, profesionist şi intensiv. Capacitatea de a previzualiza afacerea pe termen lung este strâns determinată de acurateţea studiului de fezabilitate. Odată ce s-a ajuns în acest stadiu însemnă că studiul de prefezabilitate a fost încheiat cu o concluzie favorabilă investirii de resurse umane şi materiale în analiza atentă şi consistentă a aspectelor relevante pentru deschiderea unei întreprinderi sociale. Studiul de fezabilitate introduce antreprenorii sociali în ceea ce va urma să devină pentru ei un mod de viaţă (efort, inovaţie, disponibilitate, flexibilitate şi loialitate faţă de cauza susţinută) fiind important ca aceştia să fie

24 implicaţi activ în efectuarea lui. Studiul trebuie efectuat astfel încât: - să prezinte informaţii privind organizaţia sau grupul de iniţiativă din care să reiasă clar cine sunt, care este misiunea, care este viziunea, dacă sprijină sau chiar participă la deschiderea întreprinderii sociale - definirea produsului sau a serviciilor să urmărească adaptarea definiţiei la parametrii clari, în aşa fel încât să ajute inițiatorii și investitorii să cunoască îndeaproape ce presupun acele produse sau servicii din punct de vedere al resurselor umane, material, tehnologice, financiare etc. - cercetarea pieţei este esenţială pentru determinarea previziunilor financiare (număr de clienţi, preţuri utilizate, afinităţile clienţilor, posibilităţile de livrare). Această etapă trebuie să ofere un răspuns clar la întrebarea: Vor cumpăra clienţii suficiente produse astfel încât afacerea să merite a fi susţinută? Totodată trebuie să fie edificatorie pentru a cunoaşte bine clienţii şi concurenţa. - management şi operaţiuni. Această etapă se referă la determinarea abilităţilor, expertizei, echipamentului, facilităţilor, proceselor şi sistemelor ce sunt necesare pentru a dezvolta, desfăşura şi conduce o întreprindere socială; este vitală selectarea resursei umane potrivite care să corespundă solicitărilor aferente fiecărei funcţii. - analiza financiară implică evaluarea costurilor iniţiale (de pornire), strategia de preţ, analiza pragului de rentabilitate şi previziunile financiare. Este necesar alcătuirea unui buget pentru costurile iniţiale şi stabilirea unui preţ pe produse sau servicii care să maximizeze în favoarea afacerii raportul cost- beneficii; p ragul de rentabilitate reprezintă volumul de vânzări necesar pentru a acoperi costurile. - previziuni asupra vânzărilor, costurilor, şi preţurilor; a ceastă etapă presupune o apreciere a surselor de risc şi estimarea ratei de creştere în aşa fel încât să se poată efectua un plan de afaceri realist şi de succes. 3. Întreprinderea socială. Scop. Repere. Definiri Noțiuni introductive Economia socială apare și se dezvoltă ca un răspuns la o nevoie socială sau economică a celor ce o fondează, nevoi cărora celelalte sectoare ale vieții