Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor

Transcription

1 Procesul UE de incluziune socială și protecţie socială Constatările studiilor politice 10 Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor ISSN În Uniunea Europeană (UE), 19 % din copii sunt la limita sărăciei. În unele ţări, mai mult de un copil din patru suferă din cauza sărăciei și a defavorizării, iar în majoritatea ţărilor, ei sunt mai aproape de limita sărăciei decât ansamblul populaţiei. În cazul copiilor care cresc în sărăcie și care sunt expuși excluziunii sociale, probabilitatea de a obţine rezultate școlare bune, de a se bucura de o stare de sănătate bună sau de a obţine un loc de muncă bun mai târziu este mai mică decât în cazul altor copii. Ei pot fi prinși într-un cerc vicios al excluziunii sociale, sfârșind prin perpetuarea problemei de la o generaţie la alta. Din aceste motive, UE și statele sale membre fac din lupta împotriva sărăciei în rândul copiilor o prioritate principală. La începutul anului 2006, Consiliul european de primăvară s-a angajat să ia măsurile necesare pentru a reduce sărăcia în rândul copiilor rapid și semnificativ, oferind șanse egale tuturor copiilor, indiferent de mediul lor social. În 2008, Comitetul pentru protecţie socială ( 1 ) a emis un raport ( 2 ) privind sărăcia în rândul copiilor, care oferă un diagnostic al principalelor cauze ale sărăciei în rândul copiilor din fiecare ţară. Raportul conţine, de asemenea, 15 recomandări pentru o mai bună monitorizare și evaluare a bunăstării și a sărăciei în rândul copiilor. De ce există sărăcia în rândul copiilor Tendinţe ale sărăciei în rândul copiilor Din cele 78 de milioane de cetăţeni ai UE care trăiesc sub pragul sărăciei, aproape unul din patru este un copil. Începând din 2005, 19 % din copiii în vârstă de 0-17 ani erau la limita sărăciei în 27 de state membre ale UE, în comparaţie cu 16 % pentru populaţia totală. Așadar, în majoritatea ţărilor UE, copiii se confruntă cu un risc mai mare de sărăcie, în comparaţie cu populaţia totală. Între anii 1996 și 2001, sărăcia în rândul copiilor era stabilă, la aproximativ % pentru UE-15, în timp ce pentru ansamblul populaţiei, sărăcia tindea să scadă (de la 17 % la 15 %). Un raport OCDE arată că, între 1995 și 2005, sărăcia în rândul copiilor a scăzut doar în Austria, Ungaria, Spania și Regatul Unit ( 3 ). ( 1 ) Comitetul de protecţie socială este un grup de oficiali de nivel înalt, înfiinţat în anul 2000 cu scopul de a servi drept vector pentru schimbul în materie de cooperare dintre Comisia Europeană și statele membre cu privire la modernizarea și îmbunătăţirea sistemelor de protecţie socială. ( 2 ) Child Poverty and Well-being in the EU: Current Status and Way Forward, Luxemburg, Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, ( 3 ) What works best in reducing child poverty?, OCDE, Comisia Europeană

2 Cum se măsoară sărăcia UE folosește o definiţie relativă a sărăciei: proporţia persoanelor cu un venit disponibil sub 60 % din venitul mediu naţional. Cel mai scăzut nivel al sărăciei în rândul copiilor se întâlnește în ţările nordice, Danemarca și Finlanda (ambele având o rată de 10 % pentru sărăcia în rândul copiilor). Cu toate acestea, în aproape jumătate din ţările UE, riscul sărăciei în rândul copiilor depășește 20 %, ajungând la 25 % în România, 27 % în Letonia și la 29 % în Polonia. Doar în câteva ţări, sărăcia în rândul copiilor este egală sau mai scăzută decât ratele sărăciei totale: în Belgia, Danemarca, Germania, Cipru, Slovenia și Finlanda. Standardele de viaţă ale copiilor săraci variază semnificativ în interiorul UE. În 11 dintre cele 15 vechi state membre, venitul lunar sub care o gospodărie cu 2 adulţi și 2 copii este considerată la limita sărăciei variază de la EUR la EUR, în timp ce acesta este sub 500 EUR în 9 dintre cele 12 noi state membre. Chiar și în cazul ajustării în funcţie de diferenţele dintre costurile vieţii, variaţia este substanţială: Luxemburg are un prag de venit de EUR, de peste 10 ori mai mare decât pragul de 250 EUR pentru România, ţara cu cel mai mic prag de venit. Rata riscului sărăciei în rândul copiilor (0-17) și în rândul populaţiei totale 2006 % % din totalul populației vizate Copii (0-17) Total 0 EU-25 DK FI CY DE SI FR NL BE AT SE BG CZ SK MT EE LU PT IE EL ES UK IT LT RO HU LV PL Sursa: UE-SILC(2006); venituri înregistrate în 2005; cu excepţia Regatului Unit (venituri înregistrate în 2006) și pentru IE (perioada de referinţă a venitului mobilă ); BG și RO., anchetă naţională privind bugetul gospodăriilor Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor

3 Factorii-cheie determinanţi ai sărăciei în rândul copiilor: caracteristicile gospodăriei, situaţia părinţilor pe piaţa muncii și eficienţa intervenţiei guvernamentale Caracteristicile gospodăriei: copiii din gospodării cu un singur părinte sau din familii numeroase sunt cei mai expuși. Dimensiunea, alcătuirea și caracteristicile (vârsta, nivelul educaţional al părinţilor) gospodăriei în care crește copilul influenţează situaţia veniturilor copilului. Riscul sărăciei în rândul copiilor din gospodăriile cu un singur părinte sau dintr-o familie numeroasă tinde să fie mai ridicat. În UE, 22 % din copiii săraci trăiesc în gospodării cu un singur părinte, în timp ce 25 % trăiesc în familii numeroase. Treisprezece procente din copiii din UE trăiesc cu un părinte, iar dintre aceștia, 1 din 3 se află la limita sărăciei. În 90 % din cazuri, părintele singur este mama, dar principalele cauze care duc la monoparentalitate (nașterea în afara căsătoriei, separarea) variază de la o ţară la alta. Peste 20 % din copii trăiesc în familii cu trei copii sau mai mulţi și se confruntă cu un risc mediu al sărăciei de 25 % în UE. Familiile numeroase sunt cel mai puţin obișnuite în ţările sudice și în unele ţări estice, precum Grecia, Spania și Slovenia, dar, în aceste ţări, riscul sărăciei în rândul copiilor care trăiesc în familii numeroase tinde să fie cel mai ridicat (aproximativ 30 %). Reciproca este adevărată în ţările nordice și în cele din Benelux, unde familiile numeroase sunt mai obișnuite (26-33 % din total), dar riscul sărăciei este mai scăzut. Copiii care cresc în gospodării migrante sau care aparţin minorităţilor, se confruntă, de asemenea, cu mai multe dificultăţi decât alţi copii. Același lucru este adevărat pentru gospodăriile în care unul sau ambii părinţi suferă de o dizabilitate sau abuzează de narcotice. Vârsta și educaţia: Riscul sărăciei este semnificativ mai mare în cazul copiilor ai căror părinţi au vârsta sub 30 de ani faţă de cei ai căror părinţi sunt mai în vârstă: 27 %, când mama are vârsta sub 30 de ani, în comparaţie cu 19 %, când mama are vârsta între 30 și 39 de ani, și 16 %, când are între 40 și 49 de ani. Acest lucru se explică prin faptul că părinţii tineri tind să câștige mai puţin decât cei mai în vârstă: venitul realizat din muncă progresează considerabil odată cu vârsta, până la de ani. De asemenea, se întâmplă mai frecvent ca tinerii să nu aibă un loc de muncă. Nivelul educaţional al părinţilor influenţează, de asemenea, riscul de sărăcie, deoarece el afectează atât piaţa muncii și situaţia veniturilor părinţilor, cât și șansa proprie copiilor de a obţine rezultate școlare bune. În cazul a 30 % din copiii săraci, niciunul dintre părinţi nu a atins un nivel educaţional secundar (în comparaţie cu 16 % pentru toţi copiii). Proporţia copiilor ai căror părinţi au o calificare redusă variază de la mai puţin de 10 % în aproape jumătate din statele membre, până la 65 % în Malta și în Portugalia. În cele din urmă, în cazul tuturor familiilor, abilitatea de a se întreţine singure depinde de accesul lor la piaţa muncii (și astfel, de câștigurile obţinute din muncă), la locuinţe rezonabile, la transferuri sociale și la servicii precum cele de îngrijire a copilului. Situaţia ocupării forţei de muncă: Deoarece câștigurile din muncă sunt, de obicei, principala sursă de venit a familiilor, situaţia locului de muncă al părinţilor este un factor-cheie determinant al sărăciei. Lipsa unui loc de muncă reprezintă principalul risc al sărăciei pentru gospodăriile cu copii: 62 % din gospodăriile fără locuri de muncă și cu copii sunt expuse sărăciei. Aproape 10 % din totalul copiilor UE-25 trăiesc în gospodării în care niciun adult nu are un loc de muncă. În majoritatea ţărilor, această situaţie nu s-a îmbunătăţit semnificativ din 2000, în ciuda îmbunătăţirii generale de pe pieţele muncii din UE. Lipsa unui loc de muncă afectează în principal gospodăriile cu un singur părinte, deoarece ele se confruntă cu mai multe dificultăţi în combinarea muncii și a vieţii de familie. Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor 3

4 Cu toate acestea, nu toţi copiii ai căror părinţi lucrează sunt protejaţi de riscul sărăciei. Treisprezece procente din copii trăiesc în gospodării în care părinţii lucrează, dar nu reușesc să câștige un venit suficient pentru a se menţine deasupra pragului sărăciei, iar prevalenţa sărăciei în rândul lucrătorilor se ridică la peste 20 % în Spania, Polonia și Portugalia. Capacitatea părinţilor de a obţine un venit adecvat din muncă depinde de nivelul câștigurilor și de cât de mult muncesc adulţii din gospodărie: lucrează unul sau ambii părinţi, cu normă întreagă sau cu normă redusă, în mod continuu sau cu întreruperi pe parcursul anului. Sărăcia în rândul lucrătorilor rezultă din deficienţele pieţei muncii, precum locuri de muncă instabile, salarii mici și munca involuntară cu normă redusă, precum și din structurile particulare ale gospodăriilor (de exemplu, prea puţini adulţi care lucrează, în comparaţie cu numărul persoanelor dependente). Pentru gospodăriile în care lucrează ambii părinţi, riscul sărăciei ajunge la o medie de 7 % în UE. Familiile cu un singur lucrător (indiferent dacă sunt cupluri sau părinţi singuri) sunt mai expuse riscului sărăciei. Modelul cu doi susţinători ai gospodăriei predomină în cazul a două treimi din copii în UE. În medie, în UE, faptul că unul dintre părinţi lucrează cu normă redusă nu mărește riscul sărăciei pentru copiii care trăiesc cu ambii părinţi. Impactul lucrului cu normă redusă asupra venitului gospodăriei depinde de nivelul abilităţilor, de numărul de ore lucrate și de accesibilitatea părinţilor la servicii de îngrijire a copilului și la alte servicii de sprijin disponibile. Ţările care cheltuiesc cel mai mult cu prestaţiile sociale (excluzând pensiile) tind să aibă cele mai scăzute rate pentru sărăcia în rândul copiilor (exceptând Cipru și Slovenia) și invers. În medie, în UE, transferurile sociale ușurează riscul sărăciei în rândul copiilor cu 44 %. Prestaţiile direcţionate în mod special către copii au cel mai mare impact asupra sărăciei în rândul copiilor. În Germania, Cipru, Austria și Finlanda, prestaţiile familiale reduc riscul sărăciei în rândul copiilor cu o treime sau mai mult. Cu toate acestea, diferenţele dintre rezultatele finale cu privire la sărăcia în rândul copiilor se datorează parţial nivelurilor foarte diferite ale sărăciei venitului pieţei și, prin urmare, depind de incidenţa lipsei unui loc de muncă și de sărăcia în rândul lucrătorilor din aceste ţări. Furnizarea de servicii accesibile pentru îngrijirea copilului poate juca un rol important în îmbunătăţirea situaţiei familiilor pe piaţa muncii. Din nou, situaţiile diferă considerabil în cadrul UE, în special pentru copiii cu vârsta mai mică de doi ani. Pentru angajaţii cu salarii mici, costurile pentru îngrijirea copilului sunt o povară semnificativă atât pentru al doilea susţinător, cât și pentru un părinte singur care își găsește un loc de muncă. Performanţa statelor membre Statele membre UE au fost evaluate conform performanţei lor relative cu privire la abordarea sărăciei în rândul copiilor per ansamblu și la abordarea celor trei factori principali care influenţează sărăcia în rândul copiilor: copiii care trăiesc în gospodării fără locuri de muncă, în gospodării cu locuri de muncă, dar care se confruntă cu sărăcia, precum și impactul transferurilor sociale privind sărăcia în rândul copiilor. Intervenţia guvernamentală Sprijinul guvernamental joacă un rol important în ușurarea sărăciei în rândul copiilor. O gamă largă de politici guvernamentale influenţează standardele de viaţă ale gospodăriilor cu copii. Sistemele fiscale și de prestaţii sociale sprijină direct venitul familiilor, ca, de exemplu, prin furnizarea unui venit minim persoanelor care nu au un loc de muncă plătit (prestaţii de șomaj, asistenţă socială, indemnizaţii de invaliditate) sau prin suplimentarea venitului tuturor gospodăriilor cu copii, indiferent dacă au sau nu un loc de muncă. Politicile din domeniul educaţiei (școlarizarea gratuită la o vârstă fragedă, durata unei zile de școală), al sănătăţii (accesul la servicii gratuite pentru copii), al locuinţelor, precum și serviciile pentru îngrijirea copilului joacă, de asemenea, un rol important. 4 Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor

5 Tabelul 1: Rezultatele relative ale ţărilor cu privire la riscul sărăciei în rândul copiilor și principalii factori determinanţi ai riscului sărăciei în rândul copiilor Rezultatele riscului sărăciei în rândul copiilor Lipsa unui loc de muncă: copii care trăiesc în gospodării fără un loc de muncă Sărăcia în rândul lucrătorilor: copii care trăiesc în gospodării care se confruntă cu sărăcia în rândul lucrătorilor Impactul transferurilor sociale (prestaţii în numerar, excluzând pensiile) privind sărăcia în rândul copiilor AT CY DK GRUPA A FI NL SE + ( ++) SI BE CZ DE GRUPA B EE FR IE SK HU GRUPA C MT UK EL ES IT GRUPA D LT LU LV PL PT Sursa: Raportul SPC (Comitetul pentru protecţie socială) privind bunăstarea și sărăcia în rândul copiilor date actualizate pentru 2006 LU este exclus din analiză. Ţările au fost grupate conform principalei provocări cu care se confruntă (unde au obţinut cele mai multe scoruri - ). Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor 5

6 Cum pot fi obţinute cele mai bune rezultate privind sărăcia în rândul copiilor Rezultatele privind sărăcia în rândul copiilor decurg din interacţiuni complexe între lipsa locurilor de muncă, sărăcia în rândul lucrătorilor și impactul transferurilor. Ţările care obţin cele mai bune rezultate sunt cele care acţionează bine pe toate fronturile, combinând strategiile care vizează facilitarea accesului la ocuparea unui loc de muncă și la servicii de facilitare (de exemplu, pentru îngrijirea copilului) cu ajutorul pentru venit. Grupa A: Această grupă este formată din Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Slovenia, Ţările de Jos și Suedia. Aceste ţări au realizat rate scăzute privind sărăcia în rândul copiilor printr-o combinaţie a bunelor performanţe ale părinţilor pe piaţa muncii și a transferurilor sociale eficiente. Ţările nordice au realizat acest lucru în ciuda faptului că au o rată ridicată privind gospodăriile cu un singur părinte: structurile de îngrijire a copiilor au fost cheia aici. În Cipru, transferurile sociale sunt scăzute, dar efectul este atenuat de structuri familiale puternice. Grupa B: Belgia, Republica Cehă, Germania, Estonia, Franţa, Irlanda și Slovacia alcătuiesc această grupă. Ele obţin rezultate privind sărăcia de la relativ bune până la sub medie. În aceste ţări, principala grijă o reprezintă numărul ridicat de copii care trăiesc în gospodării fără locuri de muncă, minimum 8 % din copii fiind afectaţi. În schimb, familiile care muncesc se confruntă cu niveluri mai scăzute ale sărăciei decât în alte ţări ale UE. Germania și Franţa au reușit să limiteze riscurile sărăciei în rândul copiilor prin transferuri sociale relativ ridicate și eficiente, dar toate ţările din Grupa B trebuie să amelioreze accesul la locurile de muncă. Grupa C: Această grupă este alcătuită din Ungaria, Malta și Regatul Unit. Aceste ţări au rezultate medii sau chiar sub medie privind sărăcia în rândul copiilor, o combinaţie de niveluri ridicate ale lipsei locurilor de muncă și ale sărăciei în rândul părinţilor care lucrează. În Regatul Unit, lipsa locurilor de muncă afectează în principal părinţii singuri, în timp ce în alte ţări, ea afectează în principal cuplurile cu copii. Principalele probleme sunt intensitatea scăzută de lucru (de exemplu, lucrul cu normă redusă) și salariile mici. Regatul Unit și Ungaria reușesc să ușureze o parte din risc prin prestaţii sociale, în timp ce în Malta, structurile familiale puternice sunt cele care protejează copiii. Grupa D: Grecia, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Polonia, Portugalia și Spania înregistrează niveluri relativ ridicate ale sărăciei în rândul copiilor. În aceste ţări, procentul copiilor care trăiesc în gospodării fără locuri de muncă este scăzut, dar ele se confruntă cu rate foarte ridicate ale sărăciei în rândul familiilor cu lucrători. În aceste ţări, principalii factori ai sărăciei în rândul lucrătorilor sunt intensitatea de lucru scăzută combinată cu salariile mici. Nivelul și eficienţa cheltuielilor sociale sunt, de asemenea, scăzute, fiind printre cele mai scăzute din UE. Structurile familiale și solidaritatea între generaţii joacă un rol major în atenuarea acestor efecte negative. Abordarea cu cel mai mare succes Sărăcia în rândul copiilor și diminuarea ei este rezultatul unor interacţiuni complexe între structurile gospodărești, condiţiile pieţei muncii, sprijinul guvernamental și alţi factori. Prin urmare, politicile cu cel mai mare succes sunt acelea care abordează sărăcia în rândul copiilor pe mai multe fronturi. Mai mult, ţările cu cele mai mari reușite sunt acelea care au combinat cu succes o abordare universală (precum susţinerea venitului pentru copil) cu măsuri care vizează persoanele cele mai vulnerabile (precum îngrijirea copilului în zonele defavorizate). Ţările care au succes abordează, de asemenea, sărăcia în rândul copiilor pe toate fronturile, în special prin combinarea politicilor care facilitează accesul la piaţa forţei de muncă și la diverse servicii (educaţie, sănătate) cu ajutorul pentru venit. 6 Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor

7 Politici pentru prevenirea și abordarea sărăciei în rândul copiilor Sărăcia în rândul copiilor este un aspect căruia i se acordă o atenţie deosebită în politicile de eradicare a sărăciei și a excluziunii sociale, din două motive: (1) copiii sunt una dintre cele mai vulnerabile grupe din societate; (2) abordarea sărăciei în rândul copiilor înseamnă întreruperea ciclului de transmitere a sărăciei de la o generaţie la alta, ajutând astfel la reducerea sărăciei generale. Au fost adoptate diverse politici de către statele membre. Cele mai eficiente sunt cele care combină sprijinul universal pentru toţi copiii cu politicile care vizează persoanele cele mai vulnerabile. Asigurarea unor resurse suficiente pentru familii Susţinerea venitului gospodăriilor Toate ţările UE susţin, într-o anumită măsură, venitul familiilor cu copii. Sistemele fiscale și de prestaţii sociale redistribuie venitul către familii prin diferite mijloace, precum facilităţile care iau în considerare alcătuirea familiei (deduceri fiscale, redistribuirea venitului), prestaţiile în bani (alocaţii cu caracter familial, prestaţii de șomaj etc.) și prestaţiile în natură (acces la servicii gratuite etc.). Majoritatea ţărilor combină prestaţiile universale și cele direcţionate. Prestaţiile universale sunt distribuite tuturor familiilor cu copii și, adesea, depind de mărimea familiei. Principalele avantaje ale acestor programe sunt că ele ajută la crearea unui mediu favorabil pentru familiile cu copii, că nu sunt discriminatorii și că nu se termină atunci când părinţii își găsesc un loc de muncă. Prestaţiile direcţionate vizează susţinerea celor mai vulnerabile familii (venituri mici, un singur părinte, familii numeroase, familii cu copii cu dizabilităţi etc.). Obiectivul lor este redistribuirea transferurilor sociale către persoanele care au cea mai mare nevoie de ele. Pentru familiile cu venituri mici, totuși, ele pot crea factori de descurajare de la găsirea unui loc de muncă sau de a munci mai mult. Măsurile specifice pot aborda aceste efecte-capcană pentru părinţi. Alte prestaţii sociale, de asemenea, susţin veniturile familiale, cu niveluri care depind, în unele cazuri, de numărul de copii din gospodărie: prestaţii de șomaj, locuinţe sociale, venit de bază garantat, salarii minime etc. Prestaţiile familiale reprezintă, în medie, aproximativ jumătate din prestaţiile totale în bani distribuite familiilor cu copii. Ele includ ajutorul pe venit pe durata concediului de maternitate și alocaţiile cu caracter familial, prin care se vizează compensarea parţială a costului creșterii copilului ( 4 ). ( 4 ) Document justificativ pentru Raportul comun privind protecţia socială și incluziunea socială pentru 2008, Bruxelles Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor 7

8 Riscul de sărăcie în rândul copiilor înainte şi după transferurile sociale % din totalul copiilor % din totalul copiilor Înaintea transferurilor sociale (exceptând pensiile) După transferurile sociale 0 EU-25 BE BG CZ DK DE EE IE EL ES FR IT CY LV LT LU HU MT NL AT PL PT SI SK FI SE UK Sursa: UE-SILC (2006); venituri înregistrate în 2005; cu excepţia Regatului Unit (venituri înregistrate în 2006) și pentru IE (perioada de referinţă a venitului mobilă ); BG, anchetă naţională privind bugetul gospodăriilor Furnizarea prestaţiilor în natură Multe state membre susţin familiile oferindu-le servicii gratuite sau la preţuri reduse. Aceste servicii sunt fie universale, fie direcţionate către familiile care au cea mai mare nevoie de ele. Unele servicii vizează direct copiii (de exemplu, prin servicii medicale preventive la școală, prin mese la școală sau prin activităţi recreative), altele vizează familia (de exemplu, prin locuinţe sociale). Serviciile integrate sunt, de obicei, cele mai eficiente. Integrarea mai bună a părinţilor pe piaţa muncii Majoritatea statelor membre promovează participarea mai bună a părinţilor pe piaţa muncii prin suplimentarea ajutorului pentru veniturile familiilor. Măsurile luate includ compensaţia pentru venit (reduceri fiscale sau indemnizaţii de muncă în bani pentru lucrătorii cu salarii mici) și accesul gratuit sau subvenţionat la servicii pentru îngrijirea copilului (pentru a le oferi părinţilor timp pentru munca plătită, pentru pregătire sau pentru căutarea unui loc de muncă). Sistemele de formare profesională și de calificare, de asemenea, ajută părinţii să intre pe piaţa muncii sau să revină după o întrerupere a activităţii profesionale. Măsurile pot viza categorii specifice de părinţi, precum părinţii singuri, părinţii fără un loc de muncă, părinţii din gospodării fără un loc de muncă sau salariaţii secunzi. Ţările evidenţiază importanţa găsirii unui echilibru între muncă și viaţa familială. Accesibilitatea serviciilor de calitate pentru îngrijirea copilului este de o importanţă crucială. Unele ţări evidenţiază nevoia dezvoltării unor servicii adecvate pentru îngrijirea copilului, atât pentru copiii de vârstă preșcolară, cât și pentru timpul care urmează după terminarea programului școlar. Măsurile luate de statele membre includ o creștere a furnizării de servicii pentru îngrijirea copilului atât cantitativă (de exemplu, o disponibilitate crescută a asistenţei instituţionale de zi), cât și calitativă (de exemplu, personal mai mult și mai bine calificat și promovarea unor standarde de calitate). 8 Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor

9 Unele ţări oferă părinţilor mai multe posibilităţi de a alege, prin sprijinirea unei game largi de servicii de îngrijire. Alte ţări sprijină serviciile flexibile, la cerere, pentru îngrijirea copilului (de exemplu, îngrijirea copilului 24/7) pentru a aborda problema orelor de lucru atipice și nevoile specifice ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. În Finlanda, fiecare copil de vârstă preșcolară (-7) are un drept individual la servicii de îngrijire pe durata zilei în instituţii municipale, indiferent de venitul părinţilor și de situaţia pieţei muncii. Serviciile de îngrijire sunt gratuite pentru familiile cu venituri mici. Dezvoltarea convenţiilor de muncă adaptate vieţii de familie este, de asemenea, importantă. Părinţii ar putea fi descurajaţi cu privire la acceptarea unei ocupaţii care implică ore de lucru atipice, de exemplu. Timpul de lucru flexibil și convenţiile privind concediul fac ca realizarea unui echilibru între muncă și viaţa familială să fie mai ușoară pentru părinţi. Eficienţa programelor privind concediul parental depinde de găsirea duratei optime pentru concediu și plata sau neplata acestuia. Un concediu prea scurt face dificilă realizarea unui echilibru între locul de muncă și familie, în timp ce o întrerupere lungă a activităţii profesionale poate avea un impact negativ asupra perspectivelor părinţilor cu privire la reinserţia lor pe piaţa muncii sau asupra condiţiilor în care el sau ea își poate găsi un nou loc de muncă. Numeroase ţări au măsuri pentru implicarea angajatorilor (în cooperare cu sindicatele) în furnizarea de servicii pentru îngrijirea copilului subvenţionate/gestionate de întreprindere și reglementări flexibile în ceea ce privește durata timpului de lucru. Susţinerea dezvoltării copiilor În vederea reducerii riscului sărăciei în rândul copiilor, este esenţială asigurarea dezvoltării copilului cu maximum de oportunităţi pe perioada copilăriei. Statele membre au creat politici care susţin și protejează copiii în dezvoltarea lor. Intervenţia timpurie: Dovezile sugerează că educaţia preșcolară poate juca un rol important în compensarea dezavantajelor socio-economice ale familiilor și în facilitarea unei dezvoltări viitoare de succes a copilului. Unele ţări măresc bugetele alocate educaţiei preșcolare (IE, UK, IT) în vederea creșterii furnizării de servicii educaţionale în zonele defavorizate, urbane sau rurale. Altele au stabilit obiective pentru creșterea numărului de locuri disponibile și a numărului de profesori din educaţia preșcolară. Creșterea numărului de locuri și intervenţia timpurie sunt mijloace de asigurare a șanselor egale pentru restul viitoarei activităţi școlare a unui copil. Concentrarea pe educaţia preșcolară este, de asemenea, strâns legată de abilitatea părinţilor de a munci. Prin mărirea numărului de servicii furnizate pentru îngrijirea copilului și a accesului la acestea, părinţii au mai multă libertate pentru a intra pe piaţa muncii. Prevenirea abandonului școlar timpuriu: Tinerii care abandonează școala prea timpuriu se confruntă cu un risc mai ridicat al excluderii de pe piaţa muncii, al nesiguranţei locului de muncă și al obţinerii unui loc de muncă slab calificat. Abandonul școlar timpuriu este o problemă socială larg răspândită, întâlnită nu numai printre copiii dezavantajaţi și printre tineri, ci și printre copiii din medii prospere. Tranziţia dificilă la învăţământul secundar și inabilitatea familiilor de a-și îngrijii copiii corespunzător se află printre cauzele care duc la abandonarea școlii de către copii și de către tineri. Eforturile de abordare a celor care abandonează școala prematur trebuie să se concentreze pe calitatea serviciilor educaţionale oferite și pe capacitatea lor de reacţie la provocările societăţii moderne. Este necesară o interacţiune strânsă între diferitele părţi implicate (profesori, lucrători sociali, specialiști medicali și familii), iar abordarea trebuie să fie adaptată situaţiilor și nevoilor individuale. Oferirea de sprijin didactic studenţilor care se confruntă cu dificultăţi, sistemele în care se combină școala și locurile de muncă, structurile educaţionale din afara școlii și cooperarea între familii sunt unele dintre măsurile puse în aplicare. Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor 9

10 Consilierea părinţilor În vederea creării unui mediu bun pentru copiii, este necesară sprijinirea familiilor în rolul lor parental. Prin urmare, multe ţări sprijină, de asemenea, consilierea părinţilor. O astfel de consiliere are un efect pozitiv prin favorizarea unui mediu care prezintă siguranţă și în care copii se pot dezvolta. Îngrijirea sănătăţii: Copiii născuţi în familii cu venituri mici este posibil să aibă o sănătate mai proastă ca urmare a accesului neadecvat la serviciile de sănătate. Prin urmare, politicile se concentrează pe asigurarea unui acces egal la serviciile de sănătate pentru copiii mici și pentru familiile lor. Un număr de state membre au lansat iniţiative inovatoare. Acestea includ îngrijirea preventivă, precum evaluări regulate ale copiilor și clinici de maternitate și pentru copii gratuite, precum și consultanţi de sănătate în cadrul școlilor, care oferă vaccinări, furnizează servicii de îngrijiri dentare, oferă consiliere privind sănătatea mentală, informaţii privind abuzul de substanţe, contribuie la educaţia sexuală și la sănătate și promovează obiceiuri alimentare sănătoase. Pentru ca aceste iniţiative să aibă succes, este necesar, totuși, ca barierele financiare să fie depășite, și multe ţări se concentrează pe modul de abordare a persoanelor care nu sunt acoperite printr-o asigurare de sănătate. De asemenea, există bariere nefinanciare pentru serviciile de sănătate, de exemplu, lipsa informaţiilor privind serviciile disponibile, barierele culturale sau dezechilibrul dintre regiuni în ceea ce privește expertiza profesională. Sunt necesare strategii de promovare a accesului eficient chiar și acolo unde serviciile sunt universale, deoarece persoanele vulnerabile, adesea, nu utilizează serviciile disponibile, dacă sunt lăsate în voia lor. Locuinţe: Un număr tot mai mare de familii se confruntă cu dificultăţi referitoare la locuinţe, cu efecte negative privind sănătatea, bunăstarea și dezvoltarea copiilor. Mulţi copii trăiesc în locuinţe inadecvate sau chiar nesănătoase. Prin urmare, sunt necesare strategii care să abordeze insuficienţele cu privire la locuinţe și la creșterea preţurilor pentru chiriași și cumpărători. Eradicarea cartierelor sărace, subvenţionarea mai multor locuinţe sociale și utilizarea terenului într-un mod mai eficient sunt priorităţi-cheie pentru mai multe ţări. Se dezvoltă strategii pentru împiedicarea alungării copiilor de acasă (Suedia) sau pentru reducerea numărului de gospodării cu locuinţă temporară (Regatul Unit). Garantarea unui adăpost necondiţionat pentru copiii străzii sau pentru familiile cu copii, dezvoltarea locuinţelor sociale acolo unde cererea este mai mare decât oferta, promovarea diversităţii sociale în vederea prevenirii creării zonelor de excluziune și facilitarea unei pieţe fluide a închirierilor sunt unele dintre obiectivele prioritare. Intervenţii direcţionate spre copiii și spre familiile cu cea mai mare vulnerabilitate Copiii aflaţi în plasament familial și copiii cu dizabilităţi Există un consens din ce în ce mai general cu privire la faptul că plasamentul familial este de preferat în locul îngrijirii instituţionalizate, deoarece plasamentul familial este văzut ca oferind un mediu mai stimulant, mai stabil și mai asemănător familiei. Există astfel nevoia de a recruta mai mulţi părinţi de plasament și de a asigura calitatea îngrijirii pe care ei o oferă, astfel încât copiii să nu fie nevoiţi să schimbe în mod regulat căminul și familia. De asemenea, sunt adoptate politici care se concentrează pe îngrijirea ulterioară, pentru pregătirea copiilor pentru viaţa independentă, pentru intrarea în rândul forţei de muncă sau pentru învăţământul postuniversitar, de îndată ce devin adulţi. Majoritatea statelor membre oferă, de asemenea, asistenţă financiară suplimentară și sprijin pentru copiii cu dizabilităţi, incluzând facilităţi educaţionale specializate și de reabilitare. Cu toate acestea, se pune accentul pe necesitatea de a permite copiilor cu dizabilităţi să participe la facilităţile de îngrijire din școlile pentru copii nor- 10 Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor

11 mali, mai ales prin asigurarea deschiderii fiecărei instituţii pentru îngrijirea copilului către copiii cu nevoi de îngrijire specifice. Copiii și familiile din zonele defavorizate (de exemplu, cartierele urbane sărăcite sau zonele rurale depopulate) sunt mai expuși sărăciei. Educaţia și regenerarea urbană sau rurală sunt, prin urmare, adoptate ca strategii importante pe termen lung. Familiile din mediile minorităţilor etnice sau migrante au dreptul la aceleași măsuri ca și celelalte familii. Cu toate acestea, o abordare mai bine orientată este uneori necesară în vederea asigurării incluziunii sociale: de exemplu, pentru romii din Slovacia, pentru copiii turci și romi din Bulgaria, pentru călătorii din Irlanda și pentru copiii solicitanţilor de azil. Măsurile specifice pentru susţinerea familiilor de migranţi se concentrează adesea pe îmbunătăţirea integrării (incluzând învăţarea de limbi). de a-și îngriji copiii. În aceste situaţii, statele membre tind să caute măsuri preventive, care să minimizeze riscurile (precum copiii care sunt abandonaţi sau alungaţi de acasă). Adecvarea serviciilor sociale este de o importanţă crucială pentru aceste grupuri și astfel de servicii funcţionează cel mai eficient când sunt bine finanţate și adoptă o abordare integrată. O guvernanţă consolidată pentru un impact mai mare asupra sărăciei în rândul copiilor Politicile trebuie să reflecte natura multidimensională a sărăciei și a excluziunii și trebuie să ofere servicii, acolo unde sunt cele mai necesare, la faţa locului. O abordare integrată și coordonată în ceea ce privește punerea în aplicare a politicilor de incluziune este importantă pentru asigurarea faptului că acest lucru se realizează. Alţi copii și alte familii în situaţii deosebit de vulnerabile Această categorie cuprinde copiii expuși riscului de a fi abuzaţi sau supuși violenţei, copiii străzii, tinerii delincvenţi, dependenţii de droguri, familiile care trăiesc în locuinţe sărace sau temporare și familiile declarate incapabile Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului a contribuit la creșterea conștientizării importanţei drepturilor copiilor. Într-adevăr, mai multe state membre protejează acum drepturile copiilor prin legi sau prin decizii administrative. Totuși, în majoritatea ţărilor, încă mai trebuie create mai multe sinergii între strategiile împotriva sărăciei și politicile privind drepturile copiilor. Drepturile la servicii și la un standard minim al calităţii trebuie dezvoltate în continuare în mai multe state membre. Studiu tematic privind măsurile politice referitoare la sărăcia în rândul copiilor 11

12 KE RO-N Informaţii suplimentare O copie a raportului complet poate fi găsită pe site-ul web pentru protecţie socială şi incluziune socială al Comisiei Europene: Comisia Europeană şi orice persoană care acţionează în numele Comisiei nu sunt răspunzătoare pentru utilizarea care poate fi dată informaţiilor conţinute în prezenta publicaţie. Comunităţile Europene, 2008 Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei DOI /4998