COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD MUNTENIA

Size: px
Start display at page:

Download "COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD MUNTENIA"

Transcription

1 COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD MUNTENIA (Ploiești) COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR TELEORMAN Alexandria, str. Turnu Magurele, nr. 12, cod: , Tel. 0247/312643, Fax. 0247/315618, Nr / SINTEZA activității desfășurate Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor primele 9 luni ale anului 2014 Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Teleorman este o instituţie publică fără personalitate juridică aflată în subordinea Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia (Ploieşti) realizează în plan local, strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionând pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor. Politica de protecţie a consumatorilor se fundamentează pe următoarele obiective generale și specifice pentru promovarea intereselor consumatorilor pe piaţă: 1. Obiective generale : A. conform Strategiei ANPC 1) Realizarea unui înalt nivel de protecţie a consumatorilor; 2) Aplicarea efectivă a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor; 3) Întărirea activităţilor de informare, consiliere şi educare a consumatorilor. 4) Definirea profilului consumatorului și analiza gradului de satisfacție față de ANPC 5) Comunicarea continuă și eficientă pentru informarea și educarea consumatorilor 6) Consilierea, supravegherea și controlul operatorilor economici 7) Colaborarea eficientă cu ONG- urile 8) Instruirea continuă a personalului ANPC, pentru a fi conectați permanent la servicii și tehnici comerciale noi B. Conform HG 700 / 2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

2 verificarea respectarii dispozitiilor legale privind protectia consumatorilor, referitoare la securitatea produselor si serviciilor, precum si la apararea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piata la producatori, importatori, distribuitori, vanzatori, prestatori de servicii, inclusiv servicii financiare, si in unitatile vamale, avand acces la locurile in care se produc, se depoziteaza ori se comercializeaza produsele sau in care se presteaza serviciile, precum si la documentele referitoare la acestea, exceptie facand controalele igienico-sanitare si sanitar-veterinare la producatori, in cazul produselor alimentare; constatarea contraventiilor si dispunere de masuri de limitare a consecintelor producerii, prestarii, importului, comercializarii sau oferirii gratuite a unor produse alimentare ori nealimentare si servicii care nu sunt in concordanta cu dispozitiile legale din domeniile de activitate ale Autoritatii, prin aplicarea sanctiunilor contraventionale prevazute de lege, sesizarea organelor de urmarire penala ori de cate ori se constata incalcari ale legii penale; verificarea daca mijloacele de masurare folosite pe piata sunt insotite de documentele prevazute de lege care atesta verificarea acestora din punct de vedere metrologic; solicitarea organelor emitente de a suspenda sau de a retrage autorizatia de functionare, a licentei de fabricatie ori a certificatului de clasificare, in conditiile legii; coordonarea schimbului rapid de informatii cu institutiile si organele competente, nationale si internationale, privind produsele si serviciile care reprezinta risc pentru sanatatea si securitatea consumatorilor; sesizarea factoriilor de decizie si operatoriilor implicati in sistemul de certificare a calitatii produselor si serviciilor, in baza constatarilor proprii si a informatiilor primite de la organismele neguvernamentale si de la consumatori, cu privire la neconformitatile produselor si serviciilor destinate consumului populatiei in raport cu documentele de certificare si propunerea de imbunatatire sau elaborare de reglementari in domeniu; desfasurarea activitatilor de informare, consiliere si educare a consumatorilor; editarea unor publicatii de specialitate in domeniul protectiei consumatorilor; sprijinirea asociatiilor de consumatori in vederea atingerii obiectivelor prevazute de lege; sprijinirea asociatiilor de consumatori in actiunea de infiintare si functionare a centrelor de consultanta, informare si educare a consumatorilor; sustinerea infiintarii unor organisme de mediere in domeniul protectiei consumatorilor; primirea si rezolvarea sau, dupa caz, transmiterea spre solutionare celor in drept, potrivit competentelor, sesizarilor asociatiilor pentru protectia consumatorilor, precum si sesizarilor persoanelor fizice sau juridice cu privire la incalcarea drepturilor consumatorilor, in conditiile legii; desfasurarea activitatilor de pregatire a specialistilor in domeniul protectiei consumatorilor;

3 urmarirea, potrivit legii, legalitatii publicitatii pentru produsele si serviciile destinate consumatorilor; instituirea procedurilor legale corespunzatoare pentru incetarea practicilor comerciale incorecte. C. Conform Planului Strategic de Audit eleborat la nivelul instituției organizarea unor acţiuni la nivel judeţean de supraveghere activă şi reactivă a pieţei produselor şi serviciilor pe bază de tematici şi pe grupe de produse cu impact deosebit la categoriile defavorizate ale populaţiei şi iniţierea unor acţiuni de control în vederea retragerii de pe piaţă a produselor alimentare, nealimentare şi a serviciilor care prezintă risc asupra securităţii şi sănătăţii consumatorilor, precum şi a produselor pirat şi contrafăcute. evaluarea securităţii produselor în scopul depistării produselor necorespunzătoare prin prelevări de probe şi efectuarea de analize în laboratoarele acreditate din judeţ sau LAREX Bucuresti. creşterea transparenţei activităţii instituţiei atât în ceea ce priveşte elaborarea programelor, cât şi în procesul aplicării lor, inclusiv prin accesul neîngrădit la informaţii cu caracter public aplicarea Codului de Conduită a Funcţionarilor Publici, urmărirea respectării prevederilor Legii nr. 7/2004 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în Legea nr. 188/1999 cu modificarile si completarile ulterioare în cazul nerespectării prevederilor legale de către funcţionarii publici, pentru a evita orice comportament care contravine legii şi dăunează imaginii instituţiei, în particular şi a instituţiilor publice, în general. informarea şi educarea consumatorilor. consilierea operatorilor economici. utilizarea eficientă a resurselor financiare, umane, a bazei materiale existente, completarea acesteia cu tehnică de calcul avansată (astfel performanţele obţinute pentru realizarea obiectivelor de la punctele 1 5 să fie cele mai optime), uzând de principii generale ale managementului prin obiective aplicate specific instituţiei. 2. Obiective specifice : - creearea unui sistem modern, eficient de preluare, înregistrare, cercetare și soluționare a sesizarilor si reclamatiilor - aplicarea managementului satisfacției clienților - crearea / actualizarea unei baze de date privind operatori economici pe domenii de activitatea, precum și privind numărul acțiunilor de control, abaterile constatate și sancțiunile aplicate

4 - supravegherea pe piaţă şi în unităţile vamale a conformităţii produselor destinate populaţiei - monitorizarea permanentă a pieței pentru sancționarea practicilor comerciale incorecte, abuzive; - creşterea numărului de acţiuni de control - instrumentarea reclamaţiilor consumatorilor în termenul legal - corecta gestionare a controalelor tematice transmise de ANPC pe grupe de produse şi servicii ; - măsuri pentru depistarea şi retragerea de pe piaţă a produselor alimentare, nealimentare şi serviciilor care prezintă riscuri asupra consumatorilor; - verificarea de către nivelul ierarhic superior a acțiunilor de control efectuate, îndeosebi a celor tematice; - realizarea și respectarea Manualului de proceduri - toleranță zero la încălcarea procedurilor; - îmbunătățirea comunicării atât pe verticală cât și pe orizontală în cadrul ANPC; - îmbunătățirea sistemului RAPEX; - mai buna utilizare a calculatorului, Intranet, Internet / site; - analiza rezultatelor sondajelor de opinie / feedback - implicarea ONG prin voluntari - asigurarea consilierii juridice, la cerere, consumatorilor şi operatorilor economici. Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin strategia CJPC Teleorman au fost stabilite direcții de acțiune la care, au concurat preocupările noastre referitoare la: cunoașterea nevoilor reale ale consumatorilor; apărarea intereselor tuturor categoriilor de consumatori; diminuarea dezechilibrelor dintre diferitele categorii de consumatori în domeniile economic, educațional și al respectării clauzelor convenite; asigurarea dreptului de a avea acces la produse care nu prezintă nici un risc pentru sănătatea și securitatea fiecărui consumator; preocuparea pentru promovarea corectă, echitabilă și susținută a dezvoltării economice și sociale. Fiind dată dimensiunea socială a politicii consumatorilor am acordatat prioritate următoarelor direcții de acțiune: protecția consumatorilor în raport cu satisfacerea nevoilor vitale (alimentaţia, locuinţa, îmbrăcămintea, transporturi şi servicii de primă necesitate); protecţia consumatorilor celor mai vulnerabili, înţelegând prin aceştia pe cei care au nevoi particulare (copii, tineret, şomeri, handicapaţi, imigranţi);

5 apărarea intereselor consumatorilor În perioada 1 ian. 30 sept. 2014, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Teleorman a desfășurat un număr de 1344 acțiuni de control și a verificat produse alimentare și nealimentare în valoare totală de lei constatând că: - în 1135 cazuri, operatorii economici nu respectau prevederile legale privind protecția consumatorilor; - produse alimentare și nealimentare în valoare totală de lei (reprezentând 26,14 % din valoare totală a produselor controlate) prezentau abateri de la prevederile legale privind prtotecția consumatorilor. CJPC Teleorman a aplicat 1135 sancțiuni contravenționale din care 804 amenzi contravenționale în valoare totală de lei și 331 avertismente și a dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare pentru produse (alimentare și nealimentare) în valoare totală de lei (reprezentând 25,83 % din totalul produselor controlate) până la remedierea deficiențelor, oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare în valoare totală de 7442 lei, confiscare bijuterii din metale prețioase în valoare de lei. oprire temporară a prestării serviciului auto la 4 operatori economici până la remedierea deficiențelor constatate. A. Acţiunile de control s-au desfăşurat în: mediul urban 743 acțiuni de control (reprezentând 55,3 %), din care: - în reşedinţa de judeţ 320 acțiuni de control (reprezentând 23,8 %), - în celelalte oraşe 423 acțiuni de control (reprezentând 31,5 %) în mediul rural 601 acțiuni de control (reprezentând 44,7 %) Acțiunile de control au vizat verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la : - comercializarea produselor alimentare 790 acțiuni (reprezentând 58,8 % din nr. acțiunilor de control desfășurate), - comercializarea produselor nealimentare 297 acțiuni (reprezentând 22,1 % din nr. acțiunilor de control desfășurate), - prestează servicii acțiuni (reprezentând 19,1 % din nr. acțiunilor de control desfășurate) și s-a constatat că nu respectau prevederile legale :

6 - 87,1 % dintre operatorii care comercializau produse alimentare - 90,2 % dintre operatorii care comercializau produse nealimentare - 69,7 % dintre operatorii care prestau servicii Printr-o programare eficientă a acţiunilor de control şi o alocare judicioasă a resursei umane în cadrul acestor acţiuni, supravegherea pieţei în această perioadă s-a desfăşurat cu un număr mediu de comisari redus de 4.15, dintr-un număr mediu de personal de 5,64, număr total insuficient atribuțiilor care-i revin CJPC Teleorman. Un comisar a fost detașat în Comandamentul LITORAL în perioada 29 iulie 10 august Acțiunile de control desfășurate au avut la bază 37 tematici naționale de control conform programului ANPC de activitate, (18 în domeniul produselor alimentare, 9 în domeniul produselor nealimentare, 10 în domeniul prestării de servicii) care au urmărit verificarea respectării prevederilor legale la o gamă variată de produse alimentare și nealimentare și prestări de servicii, privind : în domeniul produselor alimentare : 1. modul de producere și distribuție a produselor alimentare conform OUG 96/2002 cu completările și modificările ulterioare 2. comercializarea produselor alimentare ecologice; 3. comercializarea, calitatea și modul de etichetare a măslinelor și a uleiului de măsline; 4. calitatea și modul de comercializare a alimentelor în unitățile de comercializare și în unitățile de alimentație publică din mediul rural; 5. comercializarea cărnii și produselor din carne în supermarket-uri, depozite și unități de comercializare; 6. verificarea respectării prevederilor legale privind calitatea și modul de comercializare a produselor de post; 7. conformitatea, modul de etichetare, prezentare, publicitate și comercializare a peștelui și preparatelor din pește preambalate și conservelor din pește; 8. conformitatea, modul de etichetare, prezentare, publicitate și comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale; 9. modul de comercializare și etichetare, prezentare și publicitate a apelor minerale naturale; 10. comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare și publicitate a laptelui de consum, produse lactate, unt, și brânzeturi și înlocuitori de produse lactate; 11. modul de comercializare, etichetare, prezentare si publicitate a suplimentelor alimentare; 12. modul de comercializare și etichetare, prezentare și publicitate a pâinii, produselor de panificație; 13. comercializarea legumelor și fructelor proaspete în magazine alimentare, hiper/supermarketuri, piețe agroalimentare, piețe și depozite en-gros;

7 14. conformitatea și modul de etichetare, prezentare, a băuturilor răcoritoare și a sucurilor și nectarurilor din fructe 15. conformitatea, modul de comercializare și etichetare a produselor alimentare comercializate sub formă congelată 16. comercializarea sării iodate, a oțetului de fermentație, a acidului acetic alimentar și a condimentelor; 17. verificarea conformității alimentelor, respectarea rețetelor, a meniului și modul de informare a consumatorilor în grădinițele cu program prelungit; 18. verificarea conformității alimentelor comercializate în cadrul chioșcurilor care-și desfășoară activitatea în incinta unităților școlare. domeniul produselor nealimentare : 1. respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea detergenților, cu accent pe comercializarea detergenților lichizi comercializați în vrac; 2. respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea uleiului lampant și lichidului de aprins focul pentru barbeque; 3. respectarea prevederilor legale, conformitatea și modul de etichetare a produselor textile; 4. respectarea prevederilor legale la comercializarea carburanților (la pompă) și a soluțiilor de parbriz (vară); 5. siguranța jucăriilor vîndute atât direct cât și online; 6. comercializarea cremelor de protecție; 7. respectarea prevederilor legale la comercializarea brichetelor; 8. respectarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor în cazul promoțiilor de rechizite și uniforme școlare; 9. respectarea prevederilor legale la marcarea cu marca de garanție proprie a bijuteriilor din metale prețioase, cu sau fără pietre prețioase și de intrare în legalitate a operatorilor ce nu au autorizațiile vizate la zi. domeniul prestărilor de servicii: 1. respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor în cadrul instituțiilor financiare nebancare; 2. respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de credit de consum pentru achiziționare de produse cu plata in rate. 3. respectarea prevederilor legale la vânzările cu preț redus (soldare, lichidare, promoționale); 4. respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor de schimb valutar; 5. respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la service-urile auto cu identificarea pieselor auto contrafăcute;

8 6. Verificarea respectării prevederilor legale la deținătorii / utilizatorii de echipamente pentru agrement montate în parcurile de distracție, târguri și oboare. 7. respectarea prevederilor legale în unitățile de alimentație publică (unități tip fast-food, restaurant, bufet, pizzerie, snack-bar, terasă, rotiserie, braserie, berărie, cofetărie etc.) atât din mediul urban cât și din mediul rural; 8. conformitatea, calitatea, condițiile de comercializare, etichetare a alimentelor comercializate în chioșcurile și unitățile de alimentație publică din incinta ștrandurilor, piscinelor, bazinelor de înot și în zonele de agrement, parcuri de distracție, debarcadere 9. respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor în incinta ștrandurilor, piscinelor, bazinelor de înot și în zonele de agrement, parcuri de distracție, debarcadere 10. respectarea prevederilor legale de protecție a consumatorilor în grădinițele cu program prelungit, particulare și de stat De asemenea, CJPC Teleorman și-a propus, planificat și desfășurat 12 tematicii proprii de control (4 în domeniul produselor alimentare, 6 în domeniul produselor nealimentare, 2 în domeniul prestării de servicii) și anume verificarea respectării prevederilor legale la: în domeniul produselor alimentare : 1. comercializarea produselor alimentare în mediul rural 2. comercializarea produselor alimentare în unități de comercializare și unități fast food din incinta și din jurul unităților de învățământ 3. comercializarea produselor alimentare în vrac 4. comercializarea produselor alimentare în incinta sau în apropierea unităților de învățământ în domeniul produselor nealimentare : 1. comercializarea produselor textile (pilote, pături, cuverturi de pat, lenjerii de pat, perdele) 2. comercializarea radiatoarelor, caloriferelor, pernelor și cuverturilor electrice, precum și a sistemelor de încălzire cu infraroșu; 3. respectarea prevederilor legale privind conformitatea și modul de etichetare a produselor textile; 4. respectarea prevederilor legale privind conformitatea și modul de etichetare a articolelor de încălțăminte și marochinărie. 5. comercializarea produselor nealimentare în mediul rural 6. comercializarea materialelor de construcție în domeniul prestării de servicii : 1. prestarea serviciului de alimentație publică în mediul rural

9 2. prestarea serviciului de alimentație publică (tip fast food, patiserii, covrigării) în incinta sau în apropierea unităților de învățământ B. Prelevare probe pentru verificare conformitate produse prin analize de laborator Au fost prelevate 9 probe pentru analiză în laboratoare specializate sau acreditate (7 probe produse alimentare și 2 probe produse nealimentare) din care 5 probe s-au dovedit neconforme (reprezentând 55,55 %) și anume: a) 7 probe produse alimentare: - 1 probă sardine în sos de roșii BLIDA, produs în Thailanda, ambalat pentru SC BLIDA GROUP COMPANY SRL care a fost constatat neconform, necorespunzând la parametrul greutate sardine raportată la greutatea netă % - determinat 57 față de prevăzut min. 65. (Raport de expertizare seria B nr / și Raport de Incercări seria B. nr / ) - 1 probă salam de porc - producator SC CARN SAN PROD SRL Filipeştii de Pădure fiind constatat că produsul analizat corespunde Ordinului APDR / MSP / ANPC / ANSVSA / nr. 560 / 1271 / 339 / 210 / 2006 la categoria Produse din carne fierte şi afumate (Raport de expertizare seria B. nr / şi Raport de Incercări seria B. nr / ) - 1 proba vin de masă roşu, vrac, producător I.F. BOLOVAN SORIN MARIUS Coteşti I / Vrancea, concentraţie alcoolică 12,4 % fiind constatat că produsul analizat corespunde Normelor Metodologice din 28 iulie 2010 de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244 / 2002 la categoria Vinuri de masă seci (Raport de expertizare seria B nr / şi Raport de Incercări seria B nr / ) - 1 probă iaurt gras VIO LACT 2,8% grăsime, producător SC VIO PRODUSE LACTATE SRL, Putineiu care a fost constatat neconform, produsul analizat necorespunzând la parametrul grăsime înscris pe ambalaj % - determinat 4 față de inscripționat 2,8. (Raport de expertizare seria B nr / și Raport de Incercări seria B. nr / ) - 1 probă unt de casă - producator SC VIO PRODUSE LACTATE SRL, Putineiu care a fost constatat neconform, produsul analizat, după conținutul de grăsime determinat de 70,54 % nu se încadrează la nicio categorie de unt prevăzut în Regulamentul UE nr. 1308/2013, STAS /A1:97 Unt și Standard de firmă al SC VIO PRODUSE LACTATE SRL (Raport de expertizare seria B. nr / şi Raport de Incercări seria B. nr / )

10 - 1 probă lapte bătut - Comalat 2 % grăsime, producător SC COMALAT SRL, Nanov care a fost constatat conform, produsul analizat corespunzând SP lapte bătut tip II și înscris pe ambalaj la parametrul grăsime. (Raport de expertizare seria B nr / și Raport de Incercări seria B. nr / ) - 1 probă cașcaval DALIA - Comalat, producător SC COMALAT SRL, Nanov care a fost constatat conform, produsul analizat corespunzând la parametri analizați și înscriși pe ambalaj (Raport de expertizare seria B nr / și Raport de Incercări seria B. nr / ) b) 2 probe produse nealimentare (textile): - 1 probă trening copii HAPPY TREE, import China care a fost constatat neconform necorespunzând inscripției după eticheta atașată, la parametrul compoziție fibroasă: inscripționat 100% bumbac, deterrminat 29,7 % bumbac și 70,3 % poliester (Raport de expertizare seria B nr / și Raport de Incercări seria B. nr / ). - 1 probă tricou pentru copii MILEBY, import China care a fost constatat neconform necorespunzând inscripției după eticheta atașată, la parametrul compoziție fibroasă: inscripționat 100% bumbac, deterrminat 96 % bumbac și 6 % elastan (Raport de expertizare seria B nr / și Raport de Incercări seria B. nr / ) Produsele constatate neconforme au fost oprite definitiv de la comercializare 68 cutii (18,36 kg) sardine în sos de roșii în valoare de 185 lei, 7 buc. trening copii HAPPY TREE în valoare de 273 lei, 30 buc. tricouri MILEBY în valoare 450 lei) și operatorii economici au fost sancționați cu amenzi contravenționale în valoare totală de lei. C. Cercetarea petițiilor consumatorilor Soluţionarea petiţiilor consumatorilor reprezintă un obiectiv strategic al ANPC, în acest sens, în primele 9 luni ale anului 2014 au fost înregistrate un număr de 372 petiţii, fiind soluţionate un număr de 372 petiţii (reprezentând 100 %), din care 205 s-au dovedit a fi întemeiate fiind restituită consumatorilor contravaloare produselor sau serviciilor în valoare totală de lei, 119 neîntemeiate, 30 au fost redirecționate către alte instituții, iar 18 petiții au fost clasate. Privind segmentele de piaţă reclamate au fost înregistrate reclamaţii şi sesizări: - 59 referitoare la produse alimentare (reprezentând 15,7 % din totalul reclamaţiilor şi sesizărilor înregistrate), fiind soluţionate 59 din care s-au dovedit întemeiate 39 (reprezentând 66,1 %) - 28 referitoare la produse nealimentare (reprezentând 7,5 % din totalul reclamaţiilor şi sesizărilor înregistrate),, fiind soluţionate 28 din care s-au dovedit întemeiate 17 (reprezentând 60,7 %)

11 - 288 referitoare la prestarea de servicii (reprezentând 76,8 % din totalul reclamaţiilor şi sesizărilor înregistrate), fiind soluţionate 288 din care s-au dovedit întemeiate 149 (reprezentând 51,7 %). D. Întărirea activității de informare educare și consiliere a consumatorilor și relația cu mass-media 1. Relaţia cu mass-media În primele 9 luni ale anului 2014, activitatea de presă a constat în : 66 articole apărute în presa scrisă; 119 apariţii la emisiuni radio-tv; 2. Informarea și educarea consumatorilor Extrem de importante este politica de prevenire ceea ce conduce la formarea şi informarea consumatorilor, supravegherea pe piaţă şi ameliorarea calităţii produselor, inclusiv, tratarea plângerilor consumatorilor sau litigiile de consum. Pentru a avea consumatori mai bine informaţi şi corect educaţi CJPC Teleorman: a incurajat dialogul permanent între administraţie, operatorii economici şi organizaţiile de consumatori. a organizat întâlniri între actorii pieţei din diverse domenii care are o relevanţă imediată cu consumatorii. a desfășurat activitatii de educare, in special educarea micilor consumatori în unitățile de învățământ a facilitat dialogul dintre ONG-uri cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor şi alţi parteneri sociali ; a elaborat puncte de vedere comune referitoare la politica în domeniul protecţiei consumatorilor şi transmiterea acestora autorităţilor cu atribuţii in acest domeniu, în vederea aplicării măsurilor ce se impun; a reprezentat intereselor consumatorilor şi a promovat un dialog constructiv cu autorităţile cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor. 3. Activitatea de consiliere a operatorilor economici Activitatea CJPC Teleorman nu s-a rezumat doar la actiuni de control, o latură importantă a activiăţii noastre fiind şi activitatea de consiliere a agentilor economici. În cadru organizat, la sediul CJPC Teleorman au fost consiliaţi, în această perioadă, un număr de 262 operatori economici.

12 PRINCIPALELE PROBLEME ÎNTÂMPINATE DE CJPC TELEORMAN Principala problemă a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Teleorman, este structura personalului și mă refer în principal la lipsa unui jurist, a unei persoane care să aibă exclusiv atribuții de secretariat-arhivare, a unei persoane exclusiv desemnată pentru relații publice și a unui șofer. În prezent are o structură organizatorică cu 8 posturi din care 7 funcții de execuție și o funcție de conducere. Trebuie menționat că din cele 7 posturi de execuție, unul este vacant temporar, urmare intrării în concediu de creștere copil a unui comisar. Evident că sunt foarte puţini salariaţi. În condiţiile în care, în acţiunile de control, se formează echipe de doi agenţi de control, avem două echipe pe judeţ ceea ce conduce la o incapacitatea operativă a CJPC determinată de resursele umane, cu totul insuficiente raportate la atribuţiile A.N.P.C. și la obiectivele fundamentale ale activităţii ei. Lipsa personalului pentru activitatile enumerate mai sus obligă acoperirea acestor domenii cu personal de control, afectand astfel activitatea de primire, înregistrare și soluționare a reclamațiilor și sesizărilor consumatorilor. Mai mult, activitatea managerului se concentrează pe aceste aspecte în defavoarea funcției de control a managementului. De asemenea, structura profesională a personalului este necorespunzătoare în raport cu atribuţiile instituţiei. Personalul CJPC este format doar din comisari și au, în principal pregătire tehnică. Tot ei trebuie să se ocupe de informarea, consilierea şi educarea consumatorilor, sprijinirea asociaţilor de consumatori, de aspectele economice ale activităţii de protecţia consumatorilor, de publicitatea mincinoasă, de creditele de consum, de societăţile de asigurări, de serviciile publice învăţământ, sănătate, ordine publică, cultură etc. Sediu CJPC Teleorman nu este unul corespunzător, activitatea desfășurându-se într-un spațiu propriu provenit din partajarea cu BJML Teleorman, situat la marginea orașului ceea ce îngreunează activitatea de relații cu publicul și determină nemulțumiri din partea consumatorilor, dar și a operatorilor economici. Dotarea CJPC este la limita funcționării deși în anul 2013 s-au făcut eforturi din partea conducerii centrale pentru asigurarea unei funcționări decente (au mai fost achiziționate două echipamente IT și s-au asigurat aparate telefonice și abonamente pentru toți comisarii, s-au încheiat contracte de prestare servicii de curățenie și de service IT). Avem la dispozitie două autoturisme (o Skoda Fabia achizițonată în nov. 2012, și o Dacia Logan din dec. 2004), cu un consum de combustibil de 100 l / lunar. Combustibilul prevăzut nu poate acoperi nevoile institutiei, planificarea acțiunilor de control și supraveghere a pieței fiind condiționată de acest aspect.

13 Protectia consumatorilor in judetul Teleorman presupune supravegherea pieței de produse și servicii cu precădere în mediul rural unde nivelul de informare și educare este mai scăzut. Acest lucru presupune deplasări ale echipelor de control în teritoriu, deci mijloace de transport sigure și resursele financiare necesare. Structura particulară a personalului CJPC Teleorman formată în proporție de 100 % din femei este dezavantajată prin desfințarea postului de șofer. Nu în ultimul rând, salarizarea personalului este nestimulatoare. În concluzie, deși indicatorii realizați în an de an sunt în continuă creștere (număr acțiuni de control, număr și valoare sancțiuni aplicate), insuficienţa, cantitativă şi calitativă, a resurselor umane, materiale şi financiare influențează în mod categoric atât capacitatea organizatorică cât și capacitatea operativă a CJPC Teleorman. Merită subliniat faptul că deși pe sectorul alimentar ne întâlnim mai multe instituții de control, iar CJPC Teleorman crește an de an numărul de controale, numărul de sanțiuni aplicate și de măsuri dispuse, în acest domeniu, consumatorii sunt cel mai afectați. COMISAR ȘEF ADJUNCT, CRISTIANA PIPER-SAVU

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate 3 noiembrie 2017 Clemente Kiss KPMG in Romania Agenda Ce este un audit la un IMM? Comparatie: audit/revizuire/compilare Diferente: audit/revizuire/compilare

More information

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE S.C. SWING TRADE S.R.L. Sediu social: Sovata, str. Principala, nr. 72, judetul Mures C.U.I. RO 9866443 Nr.Reg.Com.: J 26/690/1997 Capital social: 460,200 lei DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului

More information

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice "Îmbunătăţirea proceselor şi activităţilor educaţionale în cadrul programelor de licenţă şi masterat în domeniul

More information

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Controlul versiunilor - necesitate Caracterul colaborativ al proiectelor; Backup pentru codul scris Istoricul modificarilor Terminologie și concepte VCS Version Control

More information

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 2-4, Sector 1, CAIET DE SARCINI Obiectul licitaţiei: Kick off,

More information

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari Compania Misiune. Viziune. Misiunea noastră este de a contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale din România prin furnizarea de produse şi servicii de cea mai înaltă calitate, precum şi prin asigurarea

More information

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREŞTI FACULTATEA ENERGETICA Catedra de Producerea şi Utilizarea Energiei Master: DEZVOLTAREA DURABILĂ A SISTEMELOR DE ENERGIE Titular curs: Prof. dr. ing Tiberiu APOSTOL Fond

More information

GHID DE TERMENI MEDIA

GHID DE TERMENI MEDIA GHID DE TERMENI MEDIA Definitii si explicatii 1. Target Group si Universe Target Group - grupul demografic care a fost identificat ca fiind grupul cheie de consumatori ai unui brand. Toate activitatile

More information

Având în vedere: Nr. puncte 1 pe serviciu medical. Denumire imunizare. Număr. Nr. total de puncte. servicii medicale. Denumirea serviciului medical

Având în vedere: Nr. puncte 1 pe serviciu medical. Denumire imunizare. Număr. Nr. total de puncte. servicii medicale. Denumirea serviciului medical CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ORDIN privind modificarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 571/2011 pentru aprobarea documentelor justificative privind raportarea

More information

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mecanismul de decontare a cererilor de plata Mecanismul de decontare a cererilor de plata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) Ministerul Fondurilor Europene - Iunie - iulie

More information

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii www.pwc.com/ro Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii 1 Perioada de observaţie - Vânzarea de stocuri aduse în garanţie, în cursul normal al activității - Tratamentul leasingului

More information

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI Precizările din 25.05.2007 referitoare la dispoziţiile art.45 şi art.49, respectiv ale art.80 şi art.83 din O.U.G. nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului

More information

Diaspora Start Up. Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene

Diaspora Start Up. Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene Diaspora Start Up Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene 1 Ce este Diaspora Start-Up? Este o linie de finanțare destinată românilor din Diaspora

More information

Evoluţii în domeniul protecţiei copilului

Evoluţii în domeniul protecţiei copilului Evoluţii în domeniul protecţiei copilului Aplicarea politicii de dezinstituţionalizare a copiilor, fie prin reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă, fie prin înlocuirea măsurii de protecţie de

More information

organism de leg tur Funded by

organism de leg tur Funded by 1 organism de legătură asigură comunicarea caselor teritoriale de pensii cu alte instituții ii din străinătate asigură elaborarea și actualizarea de instrucțiuni tehnice și norme de aplicare a Regulamentelor

More information

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom RAPORT DE PIA?Ã LUNAR MARTIE 218 Piaţa pentru Ziua Următoare

More information

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018 Evoluția pieței de capital din România 09 iunie 2018 Realizări recente Realizări recente IPO-uri realizate în 2017 și 2018 IPO în valoare de EUR 312.2 mn IPO pe Piața Principală, derulat în perioada 24

More information

Procesarea Imaginilor

Procesarea Imaginilor Procesarea Imaginilor Curs 11 Extragerea informańiei 3D prin stereoviziune Principiile Stereoviziunii Pentru observarea lumii reale avem nevoie de informańie 3D Într-o imagine avem doar două dimensiuni

More information

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Barionet 50 este un lan controller produs de Barix, care poate fi folosit in combinatie cu Metrici LPR, pentru a deschide bariera atunci cand un numar de

More information

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%]

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%] Piaţa pentru Ziua Următoare - mai 217 Participanţi înregistraţi la PZU: 356 Număr de participanţi activi [participanţi/lună]: 264 Număr mediu de participanţi activi [participanţi/zi]: 247 Preţ mediu [lei/mwh]:

More information

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ:

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: Marketing prin Google CUM VĂ AJUTĂ ACEST CURS? Este un curs util tuturor celor implicați în coordonarea sau dezvoltarea de campanii de marketingși comunicare online.

More information

Eficiența energetică în industria românească

Eficiența energetică în industria românească Eficiența energetică în industria românească Creșterea EFICIENȚEI ENERGETICE în procesul de ardere prin utilizarea de aparate de analiză a gazelor de ardere București, 22.09.2015 Karsten Lempa Key Account

More information

Propuneri pentru teme de licență

Propuneri pentru teme de licență Propuneri pentru teme de licență Departament Automatizări Eaton România Instalație de pompare cu rotire în funcție de timpul de funcționare Tablou electric cu 1 pompă pilot + 3 pompe mari, cu rotirea lor

More information

INDICATORI DE PERFORMANȚĂ A SIGURANȚEI - ALOsP

INDICATORI DE PERFORMANȚĂ A SIGURANȚEI - ALOsP AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ INDICATORI DE PERFORMANȚĂ A SIGURANȚEI - ALOsP Prezentat de: Daniel ACHIM Șef DSG-SEAS București 07.09.2016 1 Planul European pentru Siguranța Aviației (European Plan

More information

PARLAMENTUL EUROPEAN

PARLAMENTUL EUROPEAN PARLAMENTUL EUPEAN 2004 2009 Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor 2008/0051(CNS) 6.6.2008 PIECT DE AVIZ al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor destinat Comisiei

More information

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Sumar 1. Indicele de refracţie al unui mediu 2. Reflexia şi refracţia luminii. Legi. 3. Reflexia totală 4. Oglinda plană 5. Reflexia şi refracţia luminii în natură

More information

NOTA: se vor mentiona toate bunurile aflate in proprietate, indiferent daca ele se afla sau nu pe teritoriul Romaniei la momentul declararii.

NOTA: se vor mentiona toate bunurile aflate in proprietate, indiferent daca ele se afla sau nu pe teritoriul Romaniei la momentul declararii. 2. Bunuri sub forma de metale pretioase, bijuterii, obiecte de arta si de cult, colectii de arta si numismatica, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural national sau universal sau altele asemenea,

More information

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4.5.4 şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Data: 28.11.14 Versiune: V1.1 Nume fişiser: Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4-5-4

More information

Subiecte Clasa a VI-a

Subiecte Clasa a VI-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul numarului intrebarii

More information

PACHETE DE PROMOVARE

PACHETE DE PROMOVARE PACHETE DE PROMOVARE Școala de Vară Neurodiab are drept scop creșterea informării despre neuropatie diabetică și picior diabetic în rândul tinerilor medici care sunt direct implicați în îngrijirea și tratamentul

More information

DE CE SĂ DEPOZITAŢI LA NOI?

DE CE SĂ DEPOZITAŢI LA NOI? DEPOZITARE FRIGORIFICĂ OFERIM SOLUŢII optime şi diversificate în domeniul SERVICIILOR DE DEPOZITARE FRIGORIFICĂ, ÎNCHIRIERE DE DEPOZIT FRIGORIFIC CONGELARE, REFRIGERARE ŞI ÎNCHIRIERE DE SPAŢII FRIGORIFICE,

More information

LIDER ÎN AMBALAJE EXPERT ÎN SISTEMUL BRAILLE

LIDER ÎN AMBALAJE EXPERT ÎN SISTEMUL BRAILLE LIDER ÎN AMBALAJE EXPERT ÎN SISTEMUL BRAILLE BOBST EXPERTFOLD 80 ACCUBRAILLE GT Utilajul ACCUBRAILLE GT Bobst Expertfold 80 Aplicarea codului Braille pe cutii a devenit mai rapidă, ușoară și mai eficientă

More information

Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său. 2004R0882 RO 30.06.2014 012.001 1 Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său. B REGULAMENTUL (CE) NR. 882/2004 AL PARLAMENTULUI

More information

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) Semnale şi sisteme Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) http://shannon.etc.upt.ro/teaching/ssist/ 1 OBIECTIVELE CURSULUI Disciplina îşi propune să familiarizeze

More information

MANAGEMENTUL CALITĂȚII - MC. Proiect 5 Procedura documentată pentru procesul ales

MANAGEMENTUL CALITĂȚII - MC. Proiect 5 Procedura documentată pentru procesul ales MANAGEMENTUL CALITĂȚII - MC Proiect 5 Procedura documentată pentru procesul ales CUPRINS Procedura documentată Generalități Exemple de proceduri documentate Alegerea procesului pentru realizarea procedurii

More information

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N Pentru a putea vizualiza imaginile unei camere web IP conectată într-un router ZTE H218N sau H298N, este necesară activarea serviciului Dinamic DNS oferit de RCS&RDS, precum și efectuarea unor setări pe

More information

Curriculum vitae. Törzsök Sándor László. str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: , Tg.Mureș, România

Curriculum vitae. Törzsök Sándor László. str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: , Tg.Mureș, România informaţii personale Nume/prenume Adresa Curriculum vitae Törzsök Sándor László str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: 540171, Tg.Mureș, România E-mail storzsok@gmail.com Naţionalitate Maghiară Data naşterii

More information

Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate -

Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate - Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate - 25 mai 2010 - Palatul Parlamentului, Sala Avram Iancu Inovatie, Competitivitate, Succes Platforme Tehnologice

More information

INFORMAȚII DESPRE PRODUS. FLEXIMARK Stainless steel FCC. Informații Included in FLEXIMARK sample bag (article no. M )

INFORMAȚII DESPRE PRODUS. FLEXIMARK Stainless steel FCC. Informații Included in FLEXIMARK sample bag (article no. M ) FLEXIMARK FCC din oțel inoxidabil este un sistem de marcare personalizată în relief pentru cabluri și componente, pentru medii dure, fiind rezistent la acizi și la coroziune. Informații Included in FLEXIMARK

More information

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila MS POWER POINT s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila chirila@cs.upt.ro http://www.cs.upt.ro/~chirila Pornire PowerPoint Pentru accesarea programului PowerPoint se parcurg următorii paşi: Clic pe butonul de

More information

Implicaţii practice privind impozitarea pieţei de leasing din România

Implicaţii practice privind impozitarea pieţei de leasing din România www.pwc.com Implicaţii practice privind impozitarea pieţei de leasing din România Valentina Radu, Manager Alexandra Smedoiu, Manager Agenda Implicaţii practice în ceea ce priveşte impozitarea pieţei de

More information

EG 1.4 L FIȘA DE VERIFICARE A CRITERIILOR DE SELECTIE

EG 1.4 L FIȘA DE VERIFICARE A CRITERIILOR DE SELECTIE Anexa 14 ASOCIATIA PARTENERIAT GAL TINUTUL HAIDUCILOR Nr din. EG 1.4 L FIȘA DE VERIFICARE A CRITERIILOR DE SELECTIE Sub-măsura 19.2 - Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare

More information

AE Amfiteatru Economic recommends

AE Amfiteatru Economic recommends GOOD PRACTICES FOOD QUALITY AND SAFETY: PRACTICES AND CONTRIBUTIONS BROUGHT BY THE CENTRE OF RESEARCH AND ALIMENTARY PRODUCT EXPERTISE Prof. univ. dr. Rodica Pamfilie, Academy of Economic Studies, Bucharest

More information

COMUNICAȚII INFORMATIZARE

COMUNICAȚII INFORMATIZARE COMUNICAȚII INFORMATIZARE 120 Migrare servicii telefonie la Vodafone S-a asigurat suportul tehnic și s-a colaborat cu echipele Vodafone la portarea numerelor UPT și migrarea infrastructuri: 1200 linii

More information

Eurotax Automotive Business Intelligence. Eurotax Tendințe în stabilirea valorilor reziduale

Eurotax Automotive Business Intelligence. Eurotax Tendințe în stabilirea valorilor reziduale Eurotax Automotive Business Intelligence Eurotax Tendințe în stabilirea valorilor reziduale Conferinta Nationala ALB Romania Bucuresti, noiembrie 2016 Cristian Micu Agenda Despre Eurotax Produse si clienti

More information

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI. din

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI. din COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 23.6.2017 C(2017) 4250 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din 23.6.2017 de completare a Directivei (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea

More information

LEGE Nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006 *** Republicată privind reforma în domeniul sănătăţii

LEGE Nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006 *** Republicată privind reforma în domeniul sănătăţii LEGE Nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006 *** Republicată privind reforma în domeniul sănătăţii Text în vigoare începând cu data de 30 septembrie 2016 REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ Text actualizat

More information

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE MARKETING SI AFACERI ECONOMICE INTERNATIONALE. EXAMEN LICENŢĂ An univ

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE MARKETING SI AFACERI ECONOMICE INTERNATIONALE. EXAMEN LICENŢĂ An univ UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE MARKETING SI AFACERI ECONOMICE INTERNATIONALE EXAMEN LICENŢĂ An univ. 2011-2012 TEME ORIENTATIVE PENTRU LUCRAREA DE LICENŢĂ Teoria generală a marketingului Analiza

More information

Regulamentul privind modul de monitorizare a programelor de conformitate

Regulamentul privind modul de monitorizare a programelor de conformitate Aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr./2017 din 2017 Regulamentul privind modul de monitorizare a programelor de conformitate Secţiunea 1 Scopul și domeniul de aplicare 1. Prezentul

More information

Lege nr. 206/2004. din 27/05/2004 Versiune actualizata la data de 04/11/2011

Lege nr. 206/2004. din 27/05/2004 Versiune actualizata la data de 04/11/2011 Parlamentul Romaniei Lege nr. 206/2004 din 27/05/2004 Versiune actualizata la data de 04/11/2011 privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare @Text actualizat la

More information

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC Anul II Nr. 7 aprilie 2013 ISSN 2285 6560 Referent ştiinţific Lector univ. dr. Claudiu Ionuţ Popîrlan Facultatea de Ştiinţe Exacte Universitatea din

More information

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii Parlamentul României - Lege nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006 Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii În vigoare de la 01 mai 2006 Consolidarea din data de 06 iulie 2016 are la bază republicarea

More information

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTERE"IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTEREIN VITRO LA PLANTE FURAJERE INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTERE"IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE T.Simplăceanu, C.Bindea, Dorina Brătfălean*, St.Popescu, D.Pamfil Institutul Naţional de Cercetere-Dezvoltare pentru

More information

Drepturile consumatorului

Drepturile consumatorului Drepturile consumatorului Ce este consumatorul? Consumatorul este persoana care dobândește, consumă sau utilizează diferite bunuri sau servicii puse pe piață de către diferiți agenți economici. Ce este

More information

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm Preparatory Problems 1Se dau punctele coliniare A, B, C, D în această ordine aî AB 4 cm, AC cm, BD 15cm a) calculați lungimile segmentelor BC, CD, AD b) determinați distanța dintre mijloacele segmentelor

More information

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Structura și Organizarea Calculatoarelor Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Chapter 3 ADUNAREA ȘI SCĂDEREA NUMERELOR BINARE CU SEMN CONȚINUT Adunarea FXP în cod direct Sumator FXP în cod direct Scăderea

More information

Condiţii de Muncă / Working Conditions. Evoluţii în domeniul condiţiilor de muncă

Condiţii de Muncă / Working Conditions. Evoluţii în domeniul condiţiilor de muncă Evoluţii în domeniul condiţiilor de muncă Accidente de muncă În primele 9 luni ale anului 2015, a fost înregistrat un număr de 2.805 persoane accidentate, cu 9,9% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a

More information

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) ARBORI AVL (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) Georgy Maximovich Adelson-Velsky (Russian: Гео ргий Макси мович Адельсо н- Ве льский; name is sometimes transliterated as Georgii Adelson-Velskii)

More information

1/8. Solicitare de certificare - Unităţi de procesare/ Comercializare/ Import/ Export/ Depozitare. Verificat: Data: Semnătura:

1/8. Solicitare de certificare - Unităţi de procesare/ Comercializare/ Import/ Export/ Depozitare. Verificat: Data: Semnătura: Verificat: Data: Semnătura: Se completează de către personalul departamentului de certificare. 1. DATE DE CONTACT Pentru înregistrare şi emiterea documentelor justificative: Operator: Sediul social: Adresa

More information

EN teava vopsita cu capete canelate tip VICTAULIC

EN teava vopsita cu capete canelate tip VICTAULIC ArcelorMittal Tubular Products Iasi SA EN 10217-1 teava vopsita cu capete canelate tip VICTAULIC Page 1 ( 4 ) 1. Scop Documentul specifica cerintele tehnice de livrare pentru tevi EN 10217-1 cu capete

More information

CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ

CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ ISSN 1831-0966 CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ Raportul special nr. 9 2012 AUDIT PRIVIND SISTEMUL DE CONTROL CARE REGLEMENTEAZĂ PRODUCŢIA, PROCESAREA, DISTRIBUŢIA ŞI IMPORTURILE DE PRODUSE ECOLOGICE RO Raportul

More information

Fenomene electrostatice şi materiale dielectrice. Modelare experimentală şi numerică şi aplicaţii industriale.

Fenomene electrostatice şi materiale dielectrice. Modelare experimentală şi numerică şi aplicaţii industriale. REZUMAT Fenomene electrostatice şi materiale dielectrice. Modelare experimentală şi numerică şi aplicaţii industriale. Lucrarea de faţă prezintă succint, dar argumentat, activitatea profesională desfăşurată

More information

Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere

Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere Introducere În cazul contractelor încheiate între persoane fizice sau juridice care au reşedinţa obişnuită sau sediul în state diferite se pune întrebarea

More information

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip 26/07/2015 Download mods euro truck simulator 2 harta Harta Romaniei pentru Euro Truck Simulator

More information

Calitatea produselor şi protecţia consumatorilor

Calitatea produselor şi protecţia consumatorilor PROTECŢIA CONSUMATORILOR ÎN CALITATEA LOR DE BENEFICIARI DE SERVICII (The protection of the consumer as a beneficiary of services) Lector univ. dr. Angela Albu Univ. Ştefan cel Mare, Suceava angelaa@seap.usv.ro

More information

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture Vol. 57, No. 1 (2014) Journal homepage: http://constructii.utcluj.ro/actacivileng Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete

More information

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative Modul de stabilire a claselor determinarea pragurilor minime şi maxime ale fiecǎrei clase - determinǎ modul în care sunt atribuite valorile fiecǎrei clase

More information

PLAN DE ACŢIUNI AFERENT ANULUI 2017 PENTRU REALIZAREA ÎN JUDEŢ A OBIECTIVELOR CUPRINSE ÎN PROGRAMUL DE GUVERNARE

PLAN DE ACŢIUNI AFERENT ANULUI 2017 PENTRU REALIZAREA ÎN JUDEŢ A OBIECTIVELOR CUPRINSE ÎN PROGRAMUL DE GUVERNARE R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD Nr. II B 3953 din 22.02. Aprobat Prefect, OVIDIU VICTOR FRENȚ Avizat Subprefect, TERENTE CIUI PLAN DE ACŢIUNI

More information

Strategia anuala de achizitii pe anul 2017 DAT MĂSTĂCANI

Strategia anuala de achizitii pe anul 2017 DAT MĂSTĂCANI ROMANIA JUDETUL GALATI, COMUNA MASTACANI P R I MAR, COMUNA MASTACANI, JUDETUL GALATI CUI 4322254, TEL/FAX 0236/346503/346980, e-mai/:mastacaniprimarie@yahoo.com Nr.5339/05.12.2016 Strategia anuala de achizitii

More information

procese de bază, procese suport și procese manageriale Referențialul Asigurarea conformității Structuri

procese de bază, procese suport și procese manageriale Referențialul Asigurarea conformității Structuri În UPT asigurarea calității vizează întregul ansamblu de activități, structurat în procese de bază, procese suport și procese manageriale. Referențialul pentru asigurarea calității este dat de prevederile

More information

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE - F S E - LISTA TEMELOR PROPUSE PENTRU LUCRĂRI DE LICENŢĂ

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE - F S E - LISTA TEMELOR PROPUSE PENTRU LUCRĂRI DE LICENŢĂ Anexa nr. 3a UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE - F S E - Str. Universităţii, nr. 1, cod poştal 410087, Oradea, jud. Bihor, România Telefon: Secretariat: 0259-408276, 0259-408407;

More information

Excel Advanced. Curriculum. Școala Informală de IT. Educație Informală S.A.

Excel Advanced. Curriculum. Școala Informală de IT. Educație Informală S.A. Excel Advanced Curriculum Școala Informală de IT Tel: +4.0744.679.530 Web: www.scoalainformala.ro / www.informalschool.com E-mail: info@scoalainformala.ro Cuprins 1. Funcții Excel pentru avansați 2. Alte

More information

Rem Ahsap is one of the prominent companies of the market with integrated plants in Turkey, Algeria and Romania and sales to 26 countries worldwide.

Rem Ahsap is one of the prominent companies of the market with integrated plants in Turkey, Algeria and Romania and sales to 26 countries worldwide. Ȋncepându-şi activitatea ȋn 2004, Rem Ahsap este una dintre companiile principale ale sectorului fabricǎrii de uşi având o viziune inovativǎ şi extinsǎ, deschisǎ la tot ce ȋnseamnǎ dezvoltare. Trei uzine

More information

PUNCT DE VEDERE CONSILIUL CONCURENŢEI

PUNCT DE VEDERE CONSILIUL CONCURENŢEI PUNCT DE VEDERE referitor la propunerea legislativă pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016

More information

Strategii de promovare în marketingul serviciilor de sănătate

Strategii de promovare în marketingul serviciilor de sănătate Strategii de promovare în marketingul serviciilor de sănătate Promotion Strategies in marketing health services Autor: Violeta Rădulescu Rezumat: Activităţile promoţionale în domeniul serviciilor de sănătate

More information

Intensitatea tehnologică a exporturilor în anul 2012

Intensitatea tehnologică a exporturilor în anul 2012 Intensitatea tehnologică a exporturilor în anul 2012 Analiza i evoluţiei în timp a comerţului exterior conform intensităţii tehnologice prezintă o importanţă deosebită deoarece reflectă evoluţia calitativă

More information

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin: ORDIN Nr. 2800/2017 din 20 octombrie 2017 pentru aprobarea Procedurii privind anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale, în cazul contribuabililor care optează pentru plata defalcată

More information

VIRTUAL INSTRUMENTATION IN THE DRIVE SUBSYSTEM MONITORING OF A MOBIL ROBOT WITH GESTURE COMMANDS

VIRTUAL INSTRUMENTATION IN THE DRIVE SUBSYSTEM MONITORING OF A MOBIL ROBOT WITH GESTURE COMMANDS BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LIV (LVIII), Fasc. 3-4, 2008 Secţia AUTOMATICĂ şi CALCULATOARE VIRTUAL INSTRUMENTATION IN THE

More information

Nume şi Apelativ prenume Adresa Număr telefon Tip cont Dobânda Monetar iniţial final

Nume şi Apelativ prenume Adresa Număr telefon  Tip cont Dobânda Monetar iniţial final Enunt si descriere aplicatie. Se presupune ca o organizatie (firma, banca, etc.) trebuie sa trimita scrisori prin posta unui numar (n=500, 900,...) foarte mare de clienti pe care sa -i informeze cu diverse

More information

DECRETE. DECRET privind acordarea unei grațieri individuale SUMAR PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

DECRETE. DECRET privind acordarea unei grațieri individuale SUMAR PREȘEDINTELE ROMÂNIEI PARTEA I Anul 177 (XXI) Nr. 366 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ȘI ALTE ACTE Luni, 1 iunie 2009 SUMAR Nr. Pagina Nr. Pagina DECRETE 898. Decret privind acordarea unei grațieri individuale... 1 ORDONANȚE ȘI HOTĂRÂRI

More information

Software Process and Life Cycle

Software Process and Life Cycle Software Process and Life Cycle Drd.ing. Flori Naghiu Murphy s Law: Left to themselves, things tend to go from bad to worse. Principiile de dezvoltare software Principiul Calitatii : asigurarea gasirii

More information

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: "9",

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: 9, La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - (ex: "9", "125", 1573" - se va scrie fara ghilimele) Parola: -

More information

PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE. 2. Domeniu de aplicare Procedura se aplică în cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca

PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE. 2. Domeniu de aplicare Procedura se aplică în cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE 1. Scpul: Descrie structura si mdul de elabrare si prezentare a prcedurii privind dcumentele care trebuie intcmite si cursul acestra, atunci cind persana efectueaza un decnt.

More information

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (Acte legislative) REGULAMENTE

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (Acte legislative) REGULAMENTE 4.5.2016 L 119/1 I (Acte legislative) REGULAMENTE REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea

More information

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA DIRECŢIA DE MEDIU SERVICIUL AVIZE ŞI CONTROL POLUARE MANAGEMENTUL DEŞEURILOR SPITALICEŞTI

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA DIRECŢIA DE MEDIU SERVICIUL AVIZE ŞI CONTROL POLUARE MANAGEMENTUL DEŞEURILOR SPITALICEŞTI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA DIRECŢIA DE MEDIU SERVICIUL AVIZE ŞI CONTROL POLUARE MANAGEMENTUL DEŞEURILOR SPITALICEŞTI Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Timisoara Deşeurile spitaliceşti sunt deşeurile

More information

Aspectele privind acreditarea transfrontalieră sunt tratate în Politica RENAR P-15.

Aspectele privind acreditarea transfrontalieră sunt tratate în Politica RENAR P-15. ASPECTE SPECIFICE PRIVIND EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE DE ORGANISMELE DE CERTIFICARE CU MAI MULTE LOCAŢII ȘI/SAU CARE FURNIZEAZĂ CERTIFICARE ÎN ALTE ȚĂRI DECÂT CEA ÎN CARE ESTE LOCALIZAT SEDIUL

More information

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE)

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE) ANTICOLLISION ALGORITHM FOR VV AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP VV (VEHICLE-TO-VEHICLE) 457 Florin MARIAŞIU*, T. EAC* *The Technical University

More information

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA GERMINĂRII "IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA GERMINĂRII IN VITRO LA PLANTE FURAJERE INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA GERMINĂRII "IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE T.Simplăceanu, Dorina Brătfălean*, C.Bindea, D.Pamfil*, St.Popescu Institutul Naţional de Cercetere-Dezvoltare pentru Tehnologii

More information

din 20/08/2009 Versiune actualizata la data de 26/03/2012

din 20/08/2009 Versiune actualizata la data de 26/03/2012 Ministerul Sanatatii Ordin nr. 1030/2009 &nbsp din 20/08/2009 Versiune actualizata la data de 26/03/2012 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitara pentru proiectele de amplasare, amenajare,

More information

Decembrie Realizat cu sprijinul. Direcţia Regională de Statistică Neamţ

Decembrie Realizat cu sprijinul. Direcţia Regională de Statistică Neamţ Studiul privind evaluarea capabilității și performanțelor firmelor de consultanță în Regiunea Nord-Est în vederea creșterii absorbției fondurilor structurale Decembrie 2013 Realizat cu sprijinul Direcţia

More information

The driving force for your business.

The driving force for your business. Performanţă garantată The driving force for your business. Aveţi încredere în cea mai extinsă reţea de transport pentru livrarea mărfurilor în regim de grupaj. Din România către Spania în doar 5 zile!

More information

CERCETAREA ONLINE FLASH! PREP IN EUROPE: PRIMELE REZULTATE COORDINATION GROUP STUDY GROUP UNAIDS

CERCETAREA ONLINE FLASH! PREP IN EUROPE: PRIMELE REZULTATE COORDINATION GROUP STUDY GROUP UNAIDS PRIMELE REZULTATE COORDINATION GROUP STUDY GROUP APPROVED BY SUPPORTED BY UNAIDS 2 CE ESTE PREP? PrEP (profilaxia pre-expunere) denumește utilizarea unui medicament antiretroviral HIV de către o persoană

More information

POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA SR EN ISO/CEI 17065:2013. RENAR Cod: P-07.6

POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA SR EN ISO/CEI 17065:2013. RENAR Cod: P-07.6 ASOCIAŢIA DE ACREDITARE DIN ROMÂNIA ORGANISMUL NAŢIONAL DE ACREDITARE POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA RENAR Data aprobării: Data intrării în vigoare: 01.06.2013 APROBAT: Consiliu Director Exemplar nr. Pag.

More information

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.43-45/102 din

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.43-45/102 din Departamentul Standardizare si Metrologie Produse nealimentare Informatie pentru consumator din 14.12.1999 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.43-45/102 din 28.03.2002 * * * Conditii generale DEPARTAMENTUL

More information

Normă privind comercializarea prin mijloace electronice a contractelor de asigurare

Normă privind comercializarea prin mijloace electronice a contractelor de asigurare Normă privind comercializarea prin mijloace electronice a contractelor de asigurare În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. b), art. 6 alin. (1) şi

More information

ANUNȚ PRIVIND OCUPAREA UNUI POST VACANT DE SECRETAR PERIOADĂ NEDETERMINATĂ

ANUNȚ PRIVIND OCUPAREA UNUI POST VACANT DE SECRETAR PERIOADĂ NEDETERMINATĂ Colegiul National Bilingv George Coşbuc Bucureşti: Sector 2; Str. Olari nr. 29-31; Cod poştal 024056 Telefon: (021)2528080, Fax: (021)2528376 E-mail: cnbgcosbuc@yahoo.com Web-site: www.cosbucbilingv.ro

More information

Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea

Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea Ministerul Sănătății - MS Ordinul nr. 629/900/82/2017 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituțional și

More information

AUDITUL SOCIAL INSTRUMENT DE EVALUARE A CALITĂŢII MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE

AUDITUL SOCIAL INSTRUMENT DE EVALUARE A CALITĂŢII MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAŞI Tomul LII/LIII Ştiinţe Economice 2005/2006 AUDITUL SOCIAL INSTRUMENT DE EVALUARE A CALITĂŢII MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE IULIA CHIVU

More information

GUVERNUL ROMÂNIEI H O T Ă R Â R E

GUVERNUL ROMÂNIEI H O T Ă R Â R E GUVERNUL ROMÂNIEI H O T Ă R Â R E pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol

More information

Fundamentele teoretice ale managementului calităţii

Fundamentele teoretice ale managementului calităţii Capitolul 2 Fundamentele teoretice ale managementului calităţii 2.1 Evoluţia sistemelor de calitate 2.2 Definirea managementului calităţii 2.3 Funcţiile managementului calităţii 2.4 Orientări actuale în

More information