CURRICULUM VITAE. Instituţia Institutul de Prognoză Economică (IPE), INCE, Academia Română

Size: px
Start display at page:

Download "CURRICULUM VITAE. Instituţia Institutul de Prognoză Economică (IPE), INCE, Academia Română"

Transcription

1 CURRICULUM VITAE 1. Numele: PELINESCU 2. Prenumele: ELENA 3. Data şi locul naşterii: 23 Decembrie 1951, Buhuşi 4. Cetăţenie: Română 5. Starea civilă: căsătorit (1 copil) 6. Studii: Universitatea Al. I. Cuza Iaşi, Facultatea de studii economice Perioada Septembrie 1971 Septembrie 1975 Grade sau diplome obţinute Diplomă de Economist Academia de Studii Economice, Bucureşti Perioada Grade sau diplome obţinute Absolvent curs post-universitar, specializarea "Economia conservării energiei şi politica energetică Academia Română Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE) Perioada 1989 Martie 1997 Grade sau diplome obţinute Doctor în Economie 7. Titlul ştiinţific: Cercetător Ştiinţific gr. I 8. Experienţa profesională: Perioada 10 iulie 2002-pana în prezent Institutul de Prognoză Economică (IPE), INCE, Academia Română Funcţia Cercetător Ştiinţific Gr.I Descriere Coordonarea de programe de cercetare, coordonarea cursurilor doctorale, realizarea de studii în colaborare cu alti cercetători, participare in comisiile de examinare a doctoranzilor (referate, examene), participare la proiecte naţionale şi internaţionale Perioada 1 iulie iulie 2002 Institutul de Prognoză Economică (IPE), INCE, Academia Română Funcţia Director Adjunct Descriere Coordonarea activităţii de cercetare ştiinţifică din institut, coordonare teme şi programe de cercetare, organizare sesiuni ştiinţifice Perioada 4 dec Institutul de Prognoză Economică (IPE), INCE, Academia Română Funcţia Cercetător Ştiinţific Gr.I Descriere Coordonarea de programe de cercetare, coordonarea cursurilor doctorale, realizarea de studii în colaborare cu alti cercetători, participare in comisiile de examinare a doctoranzilor (referate, examene), participare la proiecte naţionale şi internaţionale Perioada 8 august dec.2000 Banca Naţională a României Funcţia Consilier bancar Descriere Studii şi analize privind sistemul de plăţi şi alinierea acestuia la cerinţele UE. Perioada 1 februarie august 2000 Banca Naţională a României 1

2 Funcţia Şef serviciu cerectare, Direcţia de Politică Monetară şi valutară, Direcţia de Studii şi Publicaţii Descriere Coordonarea activităţii serviciului, coordonarea programului de cercetare, proiecţii ale agregatelor monetare, realizarea de studii şi analize economice, realizarea programului monetar, adaptarea unei metodologii de determinare a REER pentru România, realizarea unui studiu privind indicele condiţiilor monetare,, membru al echipei de experţi români în tratativele cu FMI Perioada 25 noiembrie decembrie1997 Banca Naţională a României Funcţia Economist, Direcţia de Politică Monetară şi valutară Descriere Elaborarea metodologiei de determinare a inflaţiei de bază (în colaborare cu experţi FMI), realizarea de analize lunare pentru conducere, membru al echipei de experţi români în tratativele cu FMI Perioada 17 aprilie noiembrie1996 Comisia Naţională de Prognoză Funcţia Director, Direcţia de modelare macroeconomică şi prognoză a PIB Descriere Conducerea activităţii de modelare şi a celei de prognoză a PIB, îmbunătăţirea metodologiei de prognoză şi analiză a PIB, elaborarea de proiecţii pe termen mediu şi scurt a principalilor indicatori macroeconomici, membru al echipei de experţi români în tratativele cu FMI Perioada 1Mai aprilie1995 Comisia Naţională de Prognoză Funcţia Sef serviciu Analiza forţei de muncă Descriere Coordonarea activităţii serviciuluui, îmbunătăţirea metodologiei de prognoză a indicatorilor socio-economici, elaborarea unor studii si analize socio-economice, prognoza indicatorilor pieţei muncii Perioada 6 dec aprilie 1994 Comisia Naţională de Prognoză Funcţia Expert Descriere Elaborarea de studii şi analize socio-economice, prognoza unor indicatori macroeconomici. Perioada 7 iunie decembrie 1993 SC. Agro-export-import şi Siloz Constanţa Funcţia Economist Descriere Contabilitate şi analiză economico-financiară, planificare economică Perioada 1 august iunie 1993 Institutul de Cercetare a relaţiilor interramuri şi a structurii industriale (ICRISI) Funcţia Cercetător ştiinţific principal II Descriere Conducerea de programe şi studii de cercetare privind restructurarea sectoarelor industriale, progresul tehnic, protecţia mediului, competitivitatea şi eficienţa economică a ramurilor industriale Perioada 1 octombrie ianuarie 1990 Institutul de Cercetare a relaţiilor interramuri şi a structurii industriale (ICRISI) Funcţia Cercetător ştiinţific principal III (din 1 iunie 1987), Cercetător ştiinţific (din 1 octombrie mai 1987) Descriere Realizarea unor studii de dezvoltare industrială a unor ramuri, prognoza indicatorilor economici pentru unele ramuri industriale, studii de eficienţa, competitivitate şi progres tehnic a unor ramuri industriale Perioada 25 mai septembrie 1980 Institutul de Economie a Industriei, Institutul Central de Cercetări Economice Funcţia Economist Descriere Realizarea de studii privind activitatea industrială a unor întreprinderi Perioada 1 noiembrie mai

3 Locul Funcţia Descriere Perioada Locul Funcţia Bucureşti Centrala Industrială a Materialului Rulant (CIUTMR), întreprindere industrială de stat Economist Coordonarea programelor de cooperare tehnică cu instituţii din Germania de Est 2 octombrie octombrie1976 Bucureşti Intreprinderea 23 August, actualmente Faur Bucureşti, întreprindere industrială de stat Economist Secţia Reparaţii şi Autoutilări 9. Locul de muncă actual şi funcţia: Institutul de Prognoză Economică, Cercetător Ştiinţific gr.i 10. Vechime la locul de muncă actual: 7 ani (jumătate normă în perioada , vechime în cercetare: 21 ani) 11. al asociaţiilor profesionale: - în Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetări Economice, Bucureşti ( , ) - în Consiliul Ştiinţific al Institului de Prognoză Economică (din 2000 până în present) - în comisia de specialitate a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare ( ) - co- fondator al Asociaţiei pentru ştiinţe alternative Alternative Science Association, Bucureşti (2007) - în board-ul revistei revistei trimestriale Romanian Journal of Economic Forecasting - Journal for Economic Forecasting (revistă aflată în circuitul internaţional de indexare, inclusă în cea mai mare bază bibliografică pe plan internaţional pentru Economics, RePEc - EconPapers - IDEAS - EDIRC - Elsevier, cotată actualmente la categoria B+ de către CNCSIS şi în curs de acreditare la ISI Thomson Philadelphia), Bucureşti (2000) - Înregistrat în bazele de date pentru autori la RePEc (din 2007) - în Colectivului de lucru al domeniului Statistica întreprinderilor din cadrul Comitetului de Avizare Metodologică a Activităţii de Statistică, Bucureşti (2005) - Referent de specialitate al revistei Romanian Journal of Economic Forecasting, revistă cotată ISI, London (2007) - în Consiliul de Coordonare a Activităţii de Statistică pentru Industrie, Bucureşti ( ) - al consiliului director şi în consiliul editorial American Biografical Institute din anul în board-ul Revistei Comisiei Naţionale de Prognoză ( ) 12. Alte competenţe: Utilizarea programelor standard Windows, Microsoft Office, Internet Explorer şi a pachetelor de software specializat: Eviews, Stata, Statistica, KyPlot, RMSM-X (Modelul World Bank) etc. 13. Limbi străine cunoscute: Engleză, Franceză 14. Specializări / calificări: Ţara Perioada şi domeniul Cehoslovacia (2 săptămâni)- Probleme ale progresului tehnic şi competitivităţii produselor Ungaria (1 săptămână) - Probleme privind metodologia determinării contribuţiei activităţii de cercetare-dezvoltare la dezvoltarea economico-socială; 3

4 Germania Republica Korea, Seul Japonia, Tokio Austria, Viena Anglia Franţa Italia Spania Grecia Belgia 3. ianuarie1990 (2 săptămâni )- probleme ale trecerii la economia de piaţă octombrie 1998, participare la seminarul "Issues relating to European Union and European Monetary Union iunie în 1994 participare la cursul Macroeconomy Policy and Policy Coordination , Curs Fiscal and Financial System martie-12 aprilie 1996-Seminar de Macroeconomic Analisys and Policy, organizat de Fondul Monetar Internaţional mai 1997 Economic Modelling and Forecasting Seminar, Banca Angliei septembrie 1998 Advanced topics in applied Monetary Policy Banca Angliei 10. noiembrie 2000, Politici monetare şi valutare Academia regală a Angliei 11. noiembrie 2001, Indicele condiţiilor monetare- Academia regală a Angliei 12. noiembrie 2005 Politica cursului de schimb în România şi ţările UE, Academia regală a Angliei mai Politique de change et marche de change Seminair, Banca Franţei Undergraund economy, University of Paris I - ROSES 15.Iunie 2004 Determination of the REER in Romania, Ministerul de Finanţe din Italia 16. Octombrie 2006; Impactul politicilor macroeconomice asupra balanţei de plăţi, Academia di Dotores, Barcelona 17. Septembrie 2007; Monetary policy after the Integration in UE-the Greek and Romanian experience, The Greek Academy of Sciences Iunie 2008; Monetary policy instruments and mechanisms. National and international experiences, FWO VLAANDEREN, research Foundation -Flanders 15. Experienţa acumulată în programe sau proiecte (exclusiv proiectele anuale de plan): Programul/Proiectul Funcţia Perioada 1."Perfecţionarea sistemului de elaborare a documentaţiilor de 1980 execuţie pentru matriţe şi utilaje la Întreprinderea de contactoare Buzău", ( contract de asistenţă economică). 2."Studii de fezabilitate pentru fabricile de ciment", contract cu 1991 S.C. Moldocim S.A. 3"Studii de fezabilitate pentru fabrica de bere Griviţa", 1992 Bucureşti, "Studiul de conjunctură privind mijloacele tehnicii de calcul Coordonator 1993 electronice", contract cu Institutul de Tehnică de Calcul 5. Human Development Report - Romania 1995, UNDP Iunie1994 ianuarie "Evoluţii şi politici monetare. Impactul utilizării instrumentelor bancare. Un model econometric de analiză şi previziune pe termen scurt", grant ANŞTI 7. Economic Transition in Romania. Ten Years of Transition Past, Present and Future, World Bank Project, CRPE (Co-autor de capitol) Mai Apr Households Informal Economy Activities in Candidate Countries: Size, Determinants, and Implications for the Enlargement Empirical Evidence from Romania and Bulgaria, ACE-PHARE-R, Essex, Paris, Sofia, Bucharest Sept Mai Evaluarea stării economiei naţionale ESEN 2. Probleme ale integrării României în Uniunea Europeană. Cerinţe şi evaluări, Program prioritar al Academiei Române, INCE 10. Grand Academia Română Alternative ale determinării inflaţiei de bază în România, 11. Modificări structurale şi performanţa economică în România, Proiect al Băncii Mondiale, CEROPE, Bucureşti 12. Fundamentarea dezvoltării durabile în economia României în perspectiva pregătirii aderării la UE, CERES-MEC, INCE- IPE 13 Evaluarea variabilelor de politică macroeconomică şi simularea unor scenarii multianuale, Proiect de cercetare (Autor de studii) Ian.-Dec Coordonator grand Ian.-Dec (Autor de studiu) Coordonator din partea IPE Dec Iunie 2002 Dec Sept

5 CERES, MEC, IPE, INCE 14. Impactul inflaţiei asupra competitivităţii şi a dezvoltării unor structuri economice viabile - Influenţa restructurării economice asupra sistemului de preţuri, Programul naţional CERES-MEC, IEN, IPE, ASE 15. Evaluarea stării economiei naţionale ESEN 3. Competitivitatea şi integrarea în Uniunea Europeană. Program prioritar al Academiei Române, INCE - ESEN Evaluarea stării economiei naţionale ESEN 3. Elemente de Fundamentare a Strategiilor de Dezvoltare şi Ridicare a Nivelului de Competitivitate a Economiei României din Perspectiva Integrării în UE, Program prioritar al Academiei Române, INCE 17. ACE-PHARE 2001 Relative prices, inflation and Purchasing Power parity in Romania, Pilot Study, INSE,CNP, IPE 18.PHARE-ACE Research Programme 2001 Study on euro impact: Estimating an equilibrium exchange rate for Romania: the choice of the entry rates and the implications of the euro for the integration process INSE, CNP, IPE 19. Cursul de schimb şi Competitivitatea în perspectiva aderării la UE Program CERES 4-115, MEC, IPE, IEN, CEIS, IEA 20. Creşterea economică, ocuparea şi competitivitatea în economia bazată pe cunoaştere, Programul naţional CEEX 05- D8-24/ ,-MEC, IPE, ASE, IEN, CERME. 21. Dezvoltarea durabilă a României în context european şi mondial Programul naţional CEEX-05-D8-34/ , MEC, INCE, IEN, IPE, IEM, IEA, ICCV, CEIS, CCFM, ISAR, ASE, ICI, CNPS, IER 22. Obiectiv - 3% - instrumente si masuri, Programul naţional CEEX-21/ , MEC, ICTMC, IPE, IEN 23. Inflaţia şi costul vieţii. Abordări statistice şi econometrice, Grand Academia Română. 24. Corelarea politicilor macroeconomice cu cele din cercetaredezvoltare, inovare în vederea accentuării procesului de convergenţă către structurile europene, Programul naţional CEEX 06-D8-75/26.VII MEC, ASE, IPE, CERME. 25. Inovarea şi creşterea competitivităţii - vectori fundamentali ai progresului economico-social al României, Proiect PNCDI II, Contract Nr , IPE, ASE,URA, CEIS, CERME, CNMP. (Autor de studii) (Autor de studii) Nov Iulie Coordonator general Oct Oct.2006 Oct Oct Oct Sep Sep Oct Lucrări publicate: 26 cărţi şi capitole în cărţi, din care 3 în străinătate. 111 articole şi studii (în română, engleză), din care: 2 articole cotate ISI, 37 Articole şi 3 Working Paper cotate în baza de date internaţională RePEc (Research Papers in Economics) şi unul cotat în baza de date internaţională SSRN. 113 comunicări la seminarii/conferinţe, din care 39 internaţionale. 53 proiecte de cercetare (22 - pe bază de contract sau grant, 3 din programul ESEN 2 şi ESEN3 şi 28 - din planul anual de cercetare al IPE şi respectiv IEI), din care 6 din fonduri internaţionale; - publicarea (în colaborare) în străinătate a 3 cărţi: 1 sub egida Băncii Mondiale şi RCEP (Economic Transition in Romania Past, Present and Future, The World Bank, Romanian Center for Economic Policies, Washington DC, Bucharest, 608 pg., 2000); 1 sub egida Băncii Mondiale (Sustainability of Public Debt and Budget Deficit, Economic Transition in Romania Past, Present and Future, The World Bank Project, World Bank, RCEP, Washington DC, Bucharest, 26 pg., 1999; 5

6 1sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite-UNDP Geneva şi Guvernul României: (Raportul Dezvoltării Umane în România, Guvernul României, Bucureşti, pg.177, 1995). - publicarea (ca prim autor) în străinătate a unui studiu finanţat prin proiecte internaţionale, şi anume: Romania s Informal Economy: Views, Data and Estimates, Household informal economy activities in candidate countries: size, determinants and implications for the enlargement empirical evidence from Romania and Bulgaria, ACE-PHARE Program, EU, Working Papers, June, Essex University, Brussels, 27 pg., publicarea lunară a unui articol privind prognoza pe termen scurt a economiei româneşti (Short-Term Forecasting perioada ) pe pagina Web a firmei internaţionale ISI Emerging Markets (Publication: Institute for Economic Forecasting - Macroeconomic Analysis and Forecasts) şi a unui articol privind Piata de capital, precum şi periodic a unor studii mai ample (Publication: Institute for Economic Forecasting - Economic Performance Evolution in Tranzitional Systems). 2 citări : Albu Lucian-Liviu, Pelinescu Elena, Sustenabilitatea datoriei externe, in: Studii, CEROPE, Bucureşti, 25 februarie, Albu Lucian-Liviu, Pelinescu Elena, Sustainability Of The Public Debt And Budget Deficit, World Bank Papers, CiteSeer.IST Scientific Literature Digital Llibrary, vizibilitatea internaţională prin publicaţii este ilustrată prin: - 56 de accesări, doar în ultima lună (mai 2008), ale profilului meu găzduit de IDEAS, care conţine 40 lucrări (3 Papers şi 37 Articles ) - sumarul celei mai recente statistici (mai 2008) pentru lucrările mele cotate la RePEc (cea mai mare bază bibliografică pe plan internaţional pentru Economics) este (a se vedea pentru detalii: ideea.repec.org/f/ppe287.htm): Last motnth: Abstract views - 261; File downloads - 35 Last 3 motnths: Abstract views - 604; File downloads - 59 Last 12 motnths: Abstract views ; File downloads - 78 Since start: Abstract views ; File downloads După numărul total de Abstract views (1983) mă plasez pe poziţia a patra în topul celor mai cotaţi 25 autori din România la RePEc (în realitate există doar 20 autori din România cotaţi la RePEc), iar după numărul total de File downloads (111) - pe a patra poziţie. În statistica SSRN, sunt plasată ca downloads pe locul 61202, cu 66 file downloads, şi cu 156 abstract views în luna mai, din totalul de dowloads în ultimele 12 luni şi în luna mai. 17. Alte: - Profesor asociat la Universitatea Petru Maior Tg. Mureş - (din 2005 până în prezent); - Referent de specialitate pentru revista cotată ISI Journal of Economic Forecastig, Institute for Economic Forecasting, Romanian Academy; - Înscrierea în Enciclopedia personalităţilor din România, ediţia 2007 (Certificate of Award, Who is Who, Editura pentru Enciclopedia Personalităţilor, Verlang fur Personenenzyklopädied AG/Elveţia, ) - Stagii de cercetare şi participarea cu comunicări la numeroase conferinţe şi seminarii internaţionale în Anglia, Austria, Bulgaria, Cehia, Franţa, Grecia, Germania, Spania, Ungaria, SUA, Turcia. - Burse de cercetare obţinute, în cadrul Programului de Schimburi Interacademice al Academiei Române, de la: Academia de Ştiinţe a Cehoslovaciei, Praga (octombrie-noiembrie 1983); Academia Ungară de Ştiinţe, Budapesta (1987), Academia Britanică (British Academy) Londra ( noiembrie 2000, noiembrie 2001, noiembrie 2005), Academia de Doctori (Reial Academia de Doctors), Barcelona (octombrie 2006), Academia din Atena, Atena (septembrie 2007) şi Bussels (iunie 2008). 6

7 -Absolvent al cursului de training în cadrul seminarului Echipe de lucru şi lideri în creştera companiilor, din anul Dr. Elena PELINESCU Cercetător Ştiinţific Gr I, Institutul de Prognoză Economică, INCE, Academia Română , Bucharest - Romania, Casa Academiei Romane, Calea 13 Septembrie Nr. 13, Sector 5 Tel. & Fax: (Office) or (Home); epel@ipe.ro (Office); Elena_Pelinescu@yahoo.com (Home) Bucureşti, mai

VLAD-CRISTIAN SOARE - avocat definitiv

VLAD-CRISTIAN SOARE - avocat definitiv Informații personale Dată naștere: 17.04.1989 Localitate: București Telefon: 0745 512 512 E-mail: vlad.soare@soare-legal.ro VLAD-CRISTIAN SOARE - avocat definitiv Calificări Avocat definitiv în Baroul

More information

MONICA RĂILEANU SZELES

MONICA RĂILEANU SZELES MONICA RĂILEANU SZELES Data și locul nașterii: 27 februarie 1975, Brasov, Romania Tel.: 0040722 355979 Adresă personală: Lamaitei 59, Brasov, Romania Adresă instituțională: Universitatea Transilvania din

More information

Curriculum Vitae. Prof. dr. Mircea Dumitru

Curriculum Vitae. Prof. dr. Mircea Dumitru Curriculum Vitae Prof. dr. Mircea Dumitru Curriculum Vitae Date personale Nume: Mircea Dumitru Data şi locul naşterii: 14 iulie 1960, Bucureşti Naţionalitate: român Stare civilă: căsătorit, doi copii Loc

More information

CURRICULUM VITAE. 8. Experienţa profesională: Perioada: din Bucureşti

CURRICULUM VITAE. 8. Experienţa profesională: Perioada: din Bucureşti CURRICULUM VITAE 1. Nume: CORNESCU 2. Prenume: VIOREL 3. Data şi locul naşterii: 12 februarie 1942, Rădăuţi 4. Cetăţenie: română 5. Stare civilă: căsătorit 6. Studii: Instituţia ASE Bucureşti ASE Bucureşti

More information

Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar Quinet 5-7, București,

Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar Quinet 5-7, București, CURRICULUM VITAE INFORMAȚII PERSONALE Nume Prenume DUMITRACHE Mihail Adresă Telefon +40-21-3116835 Fax +40-31-8153875 E-mail Naționalitate Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar

More information

CULEA MIHAELA CIOBANU. Str. Spiru Haret nr. 8, , Bacãu, România

CULEA MIHAELA CIOBANU. Str. Spiru Haret nr. 8, , Bacãu, România C U R R I C U L U M V I T A E INFORMAŢII PERSONALE Numele şi prenumele Numele avut la naştere Adresa CULEA MIHAELA CIOBANU Str. Spiru Haret nr. 8, 600114, Bacãu, România Telefon +40-234/588.884 Adresa

More information

PROFESOR UNIVERSITAR EMERIT, DOCTOR HONORIS CAUSA IACOB CĂTOIU CURRICULUM VITAE

PROFESOR UNIVERSITAR EMERIT, DOCTOR HONORIS CAUSA IACOB CĂTOIU CURRICULUM VITAE PROFESOR UNIVERSITAR EMERIT, DOCTOR HONORIS CAUSA IACOB CĂTOIU CURRICULUM VITAE 1. Date personale: IACOB I. CĂTOIU Domiciliul Str. Copăceni nr.47, bloc W3, sc.b, ap. 80, sector 3, Of.49 Bucureşti, cod

More information

Curriculum vitae. 36 ani România Nationalitate: română Mobil:

Curriculum vitae. 36 ani România Nationalitate: română Mobil: Curriculum vitae Adina Elena Ceobanu Sos. Pacurari, nr. 7, Iași 36 ani România Nationalitate: română Mobil: 0040744666467 Email: adice01@yahoo.com Educatie: Septembrie 2014- până în prezent: doctorat în

More information

C1.1. Lucrari indexate ISI Web of Knowledge

C1.1. Lucrari indexate ISI Web of Knowledge C.. Lucrari indexate ISI Web of Knowledge Lista lucrarilor publicate in reviste cu factor de impact calculat si scorul relativ de influenta cumulat lucrarii Tipul lucrarii (e.g. articol) revistei revistei

More information

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT. Anul de studiu: 2, semestrul: 1

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT. Anul de studiu: 2, semestrul: 1 Facultatea: ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI Domeniul: Economie Programul de licenţă: Economie agroalimentară şi a mediului Durata programului de licenţă: 3 ani Forma de invatamant: ZI Promotia: 2010-2013

More information

CURRICULUM VITAE. Computationala

CURRICULUM VITAE. Computationala CURRICULUM VITAE 1. Nume: TEODORESCU-DRĂGHICESCU 2. Prenume: HORAŢIU 3. Data şi locul naşterii: 07.08.1960, Braşov 4. Cetăţenie: Română 5. Studii: Universitare/postuniversitare/doctorat Instituţia Universitare

More information

Curriculum vitae. Törzsök Sándor László. str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: , Tg.Mureș, România

Curriculum vitae. Törzsök Sándor László. str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: , Tg.Mureș, România informaţii personale Nume/prenume Adresa Curriculum vitae Törzsök Sándor László str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: 540171, Tg.Mureș, România E-mail storzsok@gmail.com Naţionalitate Maghiară Data naşterii

More information

Curriculum Vitae Europass

Curriculum Vitae Europass Curriculum Vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Data naşterii 19 august 1960 Sex masculin Experienţa profesională din 07.Iunie 2016 Profesor abilitat Academia de Studii Economice București

More information

C U R R I C U L U M V I T A E

C U R R I C U L U M V I T A E INFORMAŢII PERSONALE C U R R I C U L U M V I T A E Nume / Prenume STĂNCIOIU AURELIA - FELICIA Telefon + 40 722 377 379 E-mail Naţionalitate stancioiufelicia@hotmail.com Română ACTIVITATE PROFESIONALĂ Data

More information

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018 Evoluția pieței de capital din România 09 iunie 2018 Realizări recente Realizări recente IPO-uri realizate în 2017 și 2018 IPO în valoare de EUR 312.2 mn IPO pe Piața Principală, derulat în perioada 24

More information

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREŞTI FACULTATEA ENERGETICA Catedra de Producerea şi Utilizarea Energiei Master: DEZVOLTAREA DURABILĂ A SISTEMELOR DE ENERGIE Titular curs: Prof. dr. ing Tiberiu APOSTOL Fond

More information

ANDREI GHE. STEFAN-COSTACHE

ANDREI GHE. STEFAN-COSTACHE ANDREI GHE. STEFAN-COSTACHE CURRICULUM VITAE INFORMAŢII PERSONALE Nume şi prenume ANDREI STEFAN Adresă Str. Costieni Bl C4, et 2, ap 11 Rîmnicu Sărat, jud. Buzău Telefon 0238568640/0728901637 Fax 0238568640

More information

Fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale pentru Comisia de Științe economice și administrarea afacerilor

Fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale pentru Comisia de Științe economice și administrarea afacerilor Candidat: Claudiu Tiberiu Albulescu Fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale pentru Comisia de Științe economice și administrarea afacerilor Criteriu Activitatea didactică şi profesională

More information

Information for Authors Submitting Manuscripts

Information for Authors Submitting Manuscripts Economic Insights Trends and Challenges Vol. I (LXIV) No. 3/2012 123-127 Information for Authors Submitting Manuscripts General Requirements The journal Economic Insights - Trends and Challenges (formerly:

More information

MARINAŞ CRISTIAN-VIRGIL

MARINAŞ CRISTIAN-VIRGIL CURRICULUM VITAE Informaţii personale Nume / Prenume MARINAŞ CRISTIAN-VIRGIL Adresă(e) Bucureşti, Prelungirea Ghencea nr. 65B, sector 6 Telefon(oane) 0213191900/int. 276 E-mail(uri) cristian.marinas@man.ase.ro

More information

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ:

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: Marketing prin Google CUM VĂ AJUTĂ ACEST CURS? Este un curs util tuturor celor implicați în coordonarea sau dezvoltarea de campanii de marketingși comunicare online.

More information

Lista completă de lucrări a candidatei: Dr. Edith-Hilde KAITER

Lista completă de lucrări a candidatei: Dr. Edith-Hilde KAITER ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE ACADEMIA NAVALĂ MIRCEA CEL BĂTRÂN Anexa la Cererea nr. din Lista completă de lucrări a candidatei: Dr. Edith-Hilde KAITER I. LISTA CELOR MAXIM 10 LUCRĂRI: - Lucrări

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Telefon(oane) int. 9525 E-mail(uri) Data și locul nașterii: Naţionalitate(-tăţi) BĂDULESCU / Alina Universitatea din Oradea, Facultatea

More information

AE Amfiteatru Economic recommends

AE Amfiteatru Economic recommends GOOD PRACTICES FOOD QUALITY AND SAFETY: PRACTICES AND CONTRIBUTIONS BROUGHT BY THE CENTRE OF RESEARCH AND ALIMENTARY PRODUCT EXPERTISE Prof. univ. dr. Rodica Pamfilie, Academy of Economic Studies, Bucharest

More information

Europass curriculum vitae

Europass curriculum vitae Europass curriculum vitae Informtii personale Nume şi prenume TUDOREL ANDREI Data naşterii 17.10.1965 Cetăţenie Română E-mail andreitudorel@csie.ase.ro, andreitudorel@yahoo.com; tudorel.andrei@insse.ro

More information

Detalii cadru didactic. Nume și prenume: Diana Elena RANF Departamentul: Ştiinţe Economice

Detalii cadru didactic. Nume și prenume: Diana Elena RANF Departamentul: Ştiinţe Economice Detalii cadru didactic Nume și prenume: Diana Elena RANF Departamentul: Ştiinţe Economice Data nașterii: 29.08.1982 Localitatea: Blaj E-mail (ROGER): diana.ranf@roger-univ.ro Telefon (ROGER): 0269 233

More information

COMISIA DE SOCIOLOGIE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

COMISIA DE SOCIOLOGIE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE COMISIA DE SOCIOLOGIE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE Standarde minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare

More information

CURRICULUM VITAE. Profesor universitar, Universitatea din București, Facultatea de Drept, Departamentul de Drept Privat

CURRICULUM VITAE. Profesor universitar, Universitatea din București, Facultatea de Drept, Departamentul de Drept Privat CURRICULUM VITAE Nume SITARU DRAGOS - ALEXANDRU Grad didactic Studii Profesor universitar, Universitatea din București, Facultatea de Drept, Departamentul de Drept Privat Absolvent al Facultății de Drept

More information

LISTA COMPLETĂ A LUCRĂRILOR ELABORATE

LISTA COMPLETĂ A LUCRĂRILOR ELABORATE LISTA COMPLETĂ A LUCRĂRILOR ELABORATE I. TEZA DE DOCTORAT (T) T1. A.A. Dobre, Metode de investigație în analiza unor fenomene cuplate de inginerie medicală, cordonator Prof. Dr. Ing. Alexandru Morega,

More information

Curriculum vitae. Data naşterii:

Curriculum vitae. Data naşterii: Curriculum vitae INFORMAŢII PERSONALE Nume: Pîrghie Cristian Adresă: Str. Bistriţei nr. 1, Bl. 35, Sc. A, Ap. 12, Suceava Telefon: 0745 134812 Fax: - E-mail: parghie@fim.usv.ro Naţionalitate: Română Data

More information

Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate -

Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate - Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate - 25 mai 2010 - Palatul Parlamentului, Sala Avram Iancu Inovatie, Competitivitate, Succes Platforme Tehnologice

More information

Săftoiu Răzvan Georgian. Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere. International House Budapesta, Ungaria

Săftoiu Răzvan Georgian. Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere. International House Budapesta, Ungaria Curriculum vitae Informaţii personale Nume/ Prenume E-mail Naţionalitate Săftoiu Răzvan Georgian razvan.saftoiu@unitbv.ro Română Data naşterii 23 iunie 1978 Sex Educaţie şi formare Masculin Perioada iulie

More information

TEODORU Cosmin Adrian.

TEODORU Cosmin Adrian. CURRICULUM VITAE Informaţii personale Nume / Prenume Adresă Telefon E-mail Data naşterii TEODORU Cosmin Adrian Str. Surianu nr. 2 515 800 Sebeş, jud. Alba ROMANIA +40 745 514 696 ateodoru77@yahoo.com 21.08.1977

More information

Fişa de verificare a îndeplinirii standardelor pentru obţinerea ATESTATULUI DE ABILITARE

Fişa de verificare a îndeplinirii standardelor pentru obţinerea ATESTATULUI DE ABILITARE Academia de Studii Economice din Bucureşti Şcoala Doctorală Management Domeniul Management Fişa de verificare a îndeplinirii standardelor pentru obţinerea ATESTATULUI DE ABILITARE Candidat ZAMFIR Andreea-Ileana

More information

Nume/Prenume Bragadireanu Elena Carmen Adresa Bucureşti Telefon

Nume/Prenume Bragadireanu Elena Carmen Adresa Bucureşti Telefon Curriculum vitae Europass Informații personale Nume/Prenume Bragadireanu Elena Carmen Adresa Bucureşti Telefon 0723 333 944 E-mail carmen_bragadireanu@yahoo..com Cetăţenia Română Data nasterii 15.01.1968

More information

Cristina ENULESCU * ABSTRACT

Cristina ENULESCU * ABSTRACT Cristina ENULESCU * REZUMAT un interval de doi ani un buletin statistic privind cele mai importante aspecte ale locuirii, în statele perioada 1995-2004, de la 22,68 milioane persoane la 21,67 milioane.

More information

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Departamentul de Jurnalism, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Departamentul de Jurnalism, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Hosu Ramona-Gabriela Adresă(e) loc de muncă Str. Minerilor nr. 85, 400409, Cluj-Napoca, Sala 101 Telefon(oane) +40264431505 E-mail(uri) ramonahosu@fspac.ro

More information

Competence for Implementing EUSDR

Competence for Implementing EUSDR Competence for Implementing EUSDR 14 Countries! 11 Priority areas! Many partner! Link to about 1,000 Steinbeis Enterprises + more than 5,500 experts 08.03.2013 slide 1 Steinbeis Innovation Center Steinbeis

More information

FORMULAR CV Formular electronic

FORMULAR CV Formular electronic FORMULAR CV Formular electronic Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) GUȚU DORINA Telefon(oane) +40 21 318 0881 Fax(uri) +40 21 311 7148 Email(uri) Naţionalitate(-tăţi) Bvd. Expoziției no. 30A,

More information

Adresa Bucureşti, Piaţa Romană nr. 6, camera 1104, Academia de Studii Economice, Bucureşti

Adresa Bucureşti, Piaţa Romană nr. 6, camera 1104, Academia de Studii Economice, Bucureşti ANAMARIA CIOBANU Adresa Bucureşti, Piaţa Romană nr. 6, camera 1104, Academia de Studii Economice, Bucureşti Email: canamaria@yahoo.com, anamaria.ciobanu@fin.ase.ro În prezent Profesor universitar, Catedra

More information

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%]

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%] Piaţa pentru Ziua Următoare - mai 217 Participanţi înregistraţi la PZU: 356 Număr de participanţi activi [participanţi/lună]: 264 Număr mediu de participanţi activi [participanţi/zi]: 247 Preţ mediu [lei/mwh]:

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Marcu Diana Nume inainte de casatorie Molcuț Adresă(e) Str. Henri Coandă, bl. M53, sc. 2, ap 4, Craiova Telefon(oane) Mobil: 0744436172 E-mail(uri)

More information

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom RAPORT DE PIA?Ã LUNAR MARTIE 218 Piaţa pentru Ziua Următoare

More information

Curriculum Vitae. 51 Progresului Street, cod poştal , București, România Telefon(oane) Mobil: Fax(uri)

Curriculum Vitae. 51 Progresului Street, cod poştal , București, România Telefon(oane) Mobil: Fax(uri) Curriculum Vitae Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) ILIE ANCA GABRIELA 51 Progresului Street, cod poştal 050692, București, România Telefon(oane) Mobil: 0040723227227 Fax(uri) E-mail(uri) ancaionescu2003@yahoo.com

More information

Curriculum Vitae INFORMAŢII PERSONALE EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ EDUCAŢIE ŞI FORMARE prezent. Clubul Sportiv Romanian Masters Athletics - Bucureşti

Curriculum Vitae INFORMAŢII PERSONALE EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ EDUCAŢIE ŞI FORMARE prezent. Clubul Sportiv Romanian Masters Athletics - Bucureşti Curriculum Vitae INFORMAŢII PERSONALE Nume Adresă Micu Liviu - Alexandru Mărăşeşti, nr.7, oraş Măgurele, cod poştal 077125, jud. Ilfov, România Telefon 0214574022, 0757109898, 0729222397 Fax E-mail Naţionalitate

More information

DUMITRESCU - PECULEA ADELINA

DUMITRESCU - PECULEA ADELINA INFORMAŢII PERSONALE DUMITRESCU - PECULEA ADELINA Bulevardul Expoziţiei, nr. 30A, sector 1, Bucureşti, România +40 725 172 384 adelina.dumitrescu-peculea@administratiepublica.eu; dumitrescu.peculea@snspa.ro

More information

DRĂGOI MIHAELA CRISTINA

DRĂGOI MIHAELA CRISTINA INFORMAŢII PERSONALE DRĂGOI MIHAELA CRISTINA București 0722 613 400 mihaelacristina.dragoi@gmail.com Data naşterii 05/01/1983 Naţionalitatea română DATA ULTIMEI EVALUĂRI ȘI CALIFICATIVUL OBȚINUT 29 aprilie

More information

The driving force for your business.

The driving force for your business. Performanţă garantată The driving force for your business. Aveţi încredere în cea mai extinsă reţea de transport pentru livrarea mărfurilor în regim de grupaj. Din România către Spania în doar 5 zile!

More information

LISTA DE LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE versiune actualizată octombrie 2017 CUPRINS

LISTA DE LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE versiune actualizată octombrie 2017 CUPRINS LISTA DE LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE versiune actualizată octombrie 2017 Dr BOBEI, Radu Bogdan Conferențiar Universitatea din București, Facultatea de Drept CUPRINS I. Traduceri/cursuri/tratate/monografii/comentarii/legislație

More information

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari Compania Misiune. Viziune. Misiunea noastră este de a contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale din România prin furnizarea de produse şi servicii de cea mai înaltă calitate, precum şi prin asigurarea

More information

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, ADMINISTRATIVE și ALE COMUNICĂRII

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, ADMINISTRATIVE și ALE COMUNICĂRII UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI, CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, ADMINISTRATIVE și ALE COMUNICĂRII Concurs pentru susținerea tezei de abilitare. Domeniul: Științe Administrative FIŞA DE VERIFICARE

More information

Personal information. Curriculum vitae Europass. First name(s) / Surname(s)

Personal information. Curriculum vitae Europass. First name(s) / Surname(s) Curriculum vitae Europass Personal information First name(s) / Surname(s) Sandu,Adriana, Magdalena Address(es) Vântului street, building J 5, entrance 3, apartment 7, Craiova, Dolj, PC 200574 Telephone(s)

More information

Lista de lucrări. Candidat: PRISACARIU VASILE. a. Lista a celor mai relevante 10 lucrări

Lista de lucrări. Candidat: PRISACARIU VASILE. a. Lista a celor mai relevante 10 lucrări a. Lista a celor mai relevante 10 lucrări Lista de lucrări 1 Cîrciu I., Luculescu D., Prisacariu V., Mihai E., Rotaru C., Theoretical Analysis and Experimental Researches regarding the Asymmetrical Fluid

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume CATRINA Ion Lucian Adresă(e) Telefon(oane) Fax(uri) E-mail(uri) cionlucian@gmail.com Naţionalitate(-tăţi) Română Data naşterii Domeniul ocupaţional

More information

CURRICULUM VITAE. Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Facultatea de Ştiinţe

CURRICULUM VITAE. Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Facultatea de Ştiinţe CURRICULUM VITAE 1. Nume: BELAŞCU 2. Prenume: LUCIAN-ARON 3. Data şi locul naşterii: 24.01.1975, Sibiu, Jud. Sibiu 4. Cetăţenie: Română 5. Stare civilă: Căsătorit 6. Date de contact (e-mail, telefon, fax):

More information

Ciucu Ştefan Cristian. Calea Văcăreşti nr. 185, Bucureşti (România) Directorul Editurii Universităţii Nicolae Titulescu

Ciucu Ştefan Cristian. Calea Văcăreşti nr. 185, Bucureşti (România) Directorul Editurii Universităţii Nicolae Titulescu Curriculum Vitae Informaţii personale Nume / Prenume Experienţa profesională Perioada Perioada Perioada 01/12/2011 prezent Director Departament IT 01/02/2013 prezent Directorul Editurii Universităţii Nicolae

More information

FORMULAR CV. Inseraţi fotografia. (rubrică facultativă)

FORMULAR CV. Inseraţi fotografia. (rubrică facultativă) FORMULAR CV Curriculum vitae Europass Inseraţi fotografia. (rubrică facultativă) Informaţii personale Nume / Prenume DUMITRIU DAN Adresă(e) 16 Dr. Leonte Anastasievici Str, Sector 5,București, România

More information

2001 prezent Profesor universitar prezent Rector al Universității,,Nicolae Titulescu din București

2001 prezent Profesor universitar prezent Rector al Universității,,Nicolae Titulescu din București C U R R I C U L U M V I T A E EUROPASS INFORMATII PERSONALE Nume/ prenume Adresa GABRIEL BOROI București E-mail gboroi@gmail.com Data nasterii 24 septembrie 1964 Distincţii primite 2001 Premiul Andrei

More information

Europass Curriculum Vitae

Europass Curriculum Vitae Europass Curriculum Vitae Informaţii personale Nume / Prenume Addresă Naţionalitate Popa, Alina-Roxana Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, România Română Data naşterii 20 ianuarie 1981 Sex Experienţa profesională

More information

CURRICULUM VITAE. Prof.univ.dr.ing. CARMEN TEODOSIU

CURRICULUM VITAE. Prof.univ.dr.ing. CARMEN TEODOSIU CURRICULUM VITAE Prof.univ.dr.ing. CARMEN TEODOSIU 1. Studii si specializari: Studii: absolventă a Liceului Naţional Iaşi- promoţia 1976, clasa specială de chimie; absolventă a Facultăţii de Tehnologie

More information

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE Victor Babeş TIMIŞOARA Facultatea de Medicină CURRICULUM VITAE

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE Victor Babeş TIMIŞOARA Facultatea de Medicină CURRICULUM VITAE UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE Victor Babeş TIMIŞOARA Facultatea de Medicină CURRICULUM VITAE I. DATE PERSONALE Nume şi prenume: GHEORGHIU GABRIEL TRAIAN Data şi locul naşterii: 27 mai 1974,Timişoara,

More information

Gina FÎNTÎNERU. Bd Mărăști nr. 59, Sector 1, București, cod , Romania

Gina FÎNTÎNERU. Bd Mărăști nr. 59, Sector 1, București, cod , Romania Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) E-mail Naţionalitate Gina FÎNTÎNERU Bd Mărăști nr. 59, Sector 1, București, cod 011464, Romania gina.fintineru@usamv.ro Română Data

More information

LISTA LUCRĂRILOR Ing. ANA-ANDREEA MIHĂRTESCU

LISTA LUCRĂRILOR Ing. ANA-ANDREEA MIHĂRTESCU LISTA LUCRĂRILOR Ing. ANA-ANDREEA MIHĂRTESCU [1] Mihărtescu, A. A. Considerations Concerning Customer Orientation Towards Products Conception, Scientific Buletin of the Politehnica University of Timişoara,

More information

LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE

LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE Lucrări ştiinţifice în reviste recenzate în BDI Singur autor: 1. Mihalache R. 2015, Motivation vs. Need of ESP of Engineering Students, The Journal of International Social Research,

More information

FIŞA DE VERIFICARE a îndeplinirii standardelor universităţii pentru postul de Lector universitar publicat Monitorul Oficial al României nr.

FIŞA DE VERIFICARE a îndeplinirii standardelor universităţii pentru postul de Lector universitar publicat Monitorul Oficial al României nr. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR DEPARTAMENTUL DE FINANŢE, BĂNCI ŞI ANALIZĂ ECONOMICĂ Postul scos la concurs: lector universitar, Poziţia: 33 Disciplinele postului:

More information

KNOWLEDGE BASED ECONOMY IN ROMANIA

KNOWLEDGE BASED ECONOMY IN ROMANIA KNOWLEDGE BASED ECONOMY IN ROMANIA Lecturer PhD Mădălina Cristina Tocan, Ecologic University of Bucharest, e-mail: mada_popa@yahoo.com ABSTRACT: It is well-known that in the present the competitive advantage

More information

THE ROLE OF THE ICT SECTOR IN ACHIEVING SUSTAINABLE DEVELOPMENT

THE ROLE OF THE ICT SECTOR IN ACHIEVING SUSTAINABLE DEVELOPMENT THE ROLE OF THE ICT SECTOR IN ACHIEVING SUSTAINABLE DEVELOPMENT TEODORESCU ANA MARIA ASSISTANT PH.D., PETROLEUM-GAS UNIVERSITY OF PLOIESTI, ROMANIA amy_80ro@yahoo.com Abstract: Sustainable development

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Personal information Fisrt name(s)/surname(s) Florea Adina Magda Address(es) Bucureşti Phone(s) +40-21-4029358 Mobile: +40-744040173 Fax(s) +40-21-3181014 E-mail(s) adina.florea@cs.pub.ro,

More information

Curriculum Vitae Europass

Curriculum Vitae Europass Curriculum Vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume NĂSTASE Pavel Naţionalitate Română Data naşterii 6.12.1951 Sex Masculin Experienţa profesională 1996 prezent Profesor universitar la Catedra

More information

CURRICULUM VITAE. Activitatea didactică: A. Cursuri predate studenţilor facultăţii în anul universitar 2011/2012:

CURRICULUM VITAE. Activitatea didactică: A. Cursuri predate studenţilor facultăţii în anul universitar 2011/2012: CURRICULUM VITAE Numele: Manea Prenumele: Livius Locul şi data naşterii: Comuna Tătărăştii de Jos, judeţul Teleorman, la 1 februarie 1952 E-mail: livius.manea@sas.unibuc.ro Locul de muncă: Universitatea

More information

Simulation Model for Foreign Trade During the Crisis in Romania

Simulation Model for Foreign Trade During the Crisis in Romania 53 Simulation Model for Foreign Trade During the Crisis in Romania Mirela Diaconescu 1 Liviu-Stelian Begu 2 Mihai Diaconescu 3 The paper proposes to analyze the evolution of foreign trade during the crisis

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Groșanu, Adrian Str. George Enescu, Nr. 17, cod postal 407042, Sat Sînnicoara, Comuna Apahida, Jud. Cluj, România Telefon(oane) Mobil:

More information

Iordan Gheorghe Bărbulescu

Iordan Gheorghe Bărbulescu INFORMAŢII PERSONALE Iordan Gheorghe Bărbulescu Data naşterii 20/01/1952 EXPERIENŢA PROFESIONALĂ 14/11/2015 Prezent Membru al Consiliului Științific Centre International de Formation Européenne, Nisa (Franţa)

More information

Fişa disciplinei. 1. Date despre program. 2. Date despre disciplina Titulari. 3. Timp total estimat. 4. Precondiţii.

Fişa disciplinei. 1. Date despre program. 2. Date despre disciplina Titulari. 3. Timp total estimat. 4. Precondiţii. Fişa disciplinei 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE 1.2. Facultatea CIBERNETICĂ, STATISTICĂ ŞI INFORMATICĂ ECONOMICĂ 1.3. Departamente (Departament) INFORMATICA

More information

Curriculum vitae. Data naşterii Funcţia didactică actuală. Profesor. Bucureşti, România. Instituţia. absolv irii

Curriculum vitae. Data naşterii Funcţia didactică actuală. Profesor. Bucureşti, România. Instituţia. absolv irii Curriculum vitae Numele şi prenumele Olaru Marieta Data naşterii 27.08.1951 Funcţia didactică actuală Profesor Instituţia la care este titular din, România Data absolv irii Instituţia Auditor calitate

More information

UNGUREANU GABRIELA Str. Fabricii nr. 46G, sector 6 Bucureşti Română

UNGUREANU GABRIELA Str. Fabricii nr. 46G, sector 6 Bucureşti Română C U R R I C U L U M V I T A E F O R M A T E U R O P E A N INFORMAŢII PERSONALE Nume Adresă E-mail Naţionalitate UNGUREANU GABRIELA Str. Fabricii nr. 46G, sector 6 Bucureşti gungureanu.mk@spiruharet.ro

More information

SCIENTIFIC AND TECHNOLOGICAL INNOVATION

SCIENTIFIC AND TECHNOLOGICAL INNOVATION Annals of the Academy of Romanian Scientists Series on Science and Technology of Information ISSN 2066-8570 Volume 3, Number 2/2011 93 SCIENTIFIC AND TECHNOLOGICAL INNOVATION Gabriel I. NASTASE 1, Dragos

More information

Curriculum Vitae Europass. Informatii personale

Curriculum Vitae Europass. Informatii personale Curriculum Vitae Europass Informatii personale Nume / Prenume Dana TOFAN Adresa (e) Str. Ştirbei Vodă, nr. 168, bl. 20B, sc.1, ap 16 sector 1, Bucureşti, RO - 010121 Telefon (oane) Mobil: 0722.323.352

More information

UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA. RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI INOVAŢIONALĂ în anul 2016

UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA. RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI INOVAŢIONALĂ în anul 2016 UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI INOVAŢIONALĂ în anul 2016 UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA Proiect instituţional de cercetare

More information

CURRICULUM VITAE. Languages: English, French

CURRICULUM VITAE. Languages: English, French CURRICULUM VITAE Name: Dragos-Radu Popescu Position: Associate Professor, University of Bucharest Date of birth: July 9, 1951 Place of birth: Giurgiu, Romania Marital status: Divorced, one son (born 1985)

More information

Str. Povernei, 6-8, Sector 1, Bucureşti, Romania

Str. Povernei, 6-8, Sector 1, Bucureşti, Romania INFORMAŢII PERSONALE Curriculum Vitae Aniela Matei Aniela Matei Str. Povernei, 6-8, Sector 1, Bucureşti, Romania 0040213124069 0040721509562 aalexandrescu@incsmps.ro www.incsmps.ro Sex Feminin Data naşterii

More information

Lista de publicații. Candidat: Conf. univ. dr. Florina Pînzaru. Cărți de autor și editate

Lista de publicații. Candidat: Conf. univ. dr. Florina Pînzaru. Cărți de autor și editate Lista de publicații Cărți de autor și editate 1. Vătămănescu, E.-M., & Pînzaru, F. (Eds.) (2018). Knowledge Management in the Sharing Economy. Cross-Sectoral Insights into the Future of Competitive Advantage.

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Buşu Adrian-Florin Adresă(e) Bd. 1 Mai, bloc M23, etaj 3, ap. 9, Craiova Telefon(oane) Mobil:0744 177 449 E-mail(uri) adibusu2002@yahoo.com

More information

Institutie de invatamant superior. profesor universitar doctor inginer

Institutie de invatamant superior. profesor universitar doctor inginer FORMAT E UROPEAN CURRICULUM VITAE INFORMATII PERSONALE Nume CURTU Ioan E-mail curtui@unitbv.ro Nationalitate Romana Data nasterii 5 iulie 1942 EXPERIENTA PROFESIONALA Perioada Numele si adresa angajatorului

More information

Martie 2011 Bursă posdoctorală POSDRU, în cadrul Programului Științele socio- umaniste în contextul evoluției globalizate

Martie 2011 Bursă posdoctorală POSDRU, în cadrul Programului Științele socio- umaniste în contextul evoluției globalizate Curriculum vitae Raluca-Ioana Alexandrescu Studii Martie 2011 Bursă posdoctorală POSDRU, în cadrul Programului Științele socio- umaniste în contextul evoluției globalizate dezvoltarea și implementarea

More information

Eugen ZAHARESCU - Curriculum Vitae 2010

Eugen ZAHARESCU - Curriculum Vitae 2010 Universitatea Ovidius Constanţa Facultatea de Matematica si Informatica Bd.Mamaia no. 124, Constanţa Tel./Fax: +40 241 606424 Site: http://math.univ-ovidius.ro/ Curriculum Vitae Conferenţiar univ. dr.

More information

Europass Curriculum Vitae

Europass Curriculum Vitae Europass Curriculum Vitae Informații personale Nume / Prenume Adresa Mobil E-mail Naționalitate Sexul Povernei, 6, 010643 București (România) vcatalin@snspa.ro, cataloi@yahoo.com Română Bărbătesc Experiența

More information

Studiul pieţei, relaţii clienți, vânzare pachete turistice

Studiul pieţei, relaţii clienți, vânzare pachete turistice Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume/Prenume Adresa E-mail Cetăţenia Sex Aria ocupaţională NEACŞU MONICA Bucureşti, România nick_neacsuatyahoo.com Română Feminin Business/ Educație EXPERIENŢA

More information

BRAICA ALEXANDRA PATRICIA

BRAICA ALEXANDRA PATRICIA Europass INFORMAŢII PERSONALE Nume / Prenume E-mail Naţionalitate Data naşterii RAICA ALEXANDRA PATRICIA alexandra.braica@mmuncii.ro Româna 6, octombrie, 1974, Arad EXPERIENŢA PROFESIONALĂ 30.01.2013-prezent

More information

Lucrări ştiinţifice și cărţi în domeniul disciplinelor din postul didactic

Lucrări ştiinţifice și cărţi în domeniul disciplinelor din postul didactic Lucrări ştiinţifice și cărţi în domeniul disciplinelor din postul didactic A. Teza de doctorat: Tema: Contribuții la studiul cinematic și dinamic al sistemelor mecanice caracterizate prin modificări rapide

More information

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mecanismul de decontare a cererilor de plata Mecanismul de decontare a cererilor de plata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) Ministerul Fondurilor Europene - Iunie - iulie

More information

Curriculum Vitae Europass

Curriculum Vitae Europass Curriculum Vitae Europass Informaţii Personale Nume / Prenume Adresă MÂŢĂ (SACARĂ) LILIANA Str. 9 Mai, Nr. 31, Sc. A, Ap. 2, Cod pstal 600066, Bacău, România Telefon 0745 157852 0334 803023 Fax E-mail

More information

Curriculum Vitae Neuner Iohan INFORMAŢII PERSONALE EXPERIENŢA PROFESIONALĂ

Curriculum Vitae Neuner Iohan INFORMAŢII PERSONALE EXPERIENŢA PROFESIONALĂ INFORMAŢII PERSONALE Neuner Iohan Str. Ciurea nr. 2-4, Sector 2, Bucureşti, România 021 242.12.02 interior 134, 021 242.11.61 neuner@utcb.ro Sexul masculin Data naşterii 03/12/1951 Naţionalitatea română

More information

REGULAMENT DE PROMOVARE CERCETATOR STIINTIFIC GRADUL II SI I SPECIALIZAREA FIZICA

REGULAMENT DE PROMOVARE CERCETATOR STIINTIFIC GRADUL II SI I SPECIALIZAREA FIZICA INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE_DEZVOLTARE PENTRU FIZICA LASERILOR, PLASMEI SI RADIATIEI REGULAMENT DE PROMOVARE CERCETATOR STIINTIFIC GRADUL II SI I SPECIALIZAREA FIZICA Criteriile de promovare pentru

More information

CURRICULUM VITAE. Teste grilă pentru examenul Colectivul Universitaria, facultăţii Bucuresti, 2015

CURRICULUM VITAE. Teste grilă pentru examenul Colectivul Universitaria, facultăţii Bucuresti, 2015 CURRICULUM VITAE 1. DATE DE IDENTIFICARE Nume Prenume Grad didactic Titlul ştiinţific/ domeniul, specializarea PENU DANIELA Conferenţiar universitar Doctor/ Economie şi Politici economice Politica fiscală

More information

Curriculum vitae. Informatii personale. Locul de munca vizat / Aria ocupationala. Experienta profesionala. Experienta profesionala

Curriculum vitae. Informatii personale. Locul de munca vizat / Aria ocupationala. Experienta profesionala. Experienta profesionala Curriculum vitae Informatii personale Nume/Prenume Lungu Iuliana Telefon 0758038929 Cetatenia Romana Data nasterii 6.03.1968 Sex Locul de munca vizat / Aria ocupationala Feminin Lector universitar, Universitatea

More information

Str. Vasile Topliceanu nr.7 bl. P67, et.5, ap.21, sector 5, Bucuresti Telefon(oane) ; Universitatea Hyperion Bucuresti

Str. Vasile Topliceanu nr.7 bl. P67, et.5, ap.21, sector 5, Bucuresti Telefon(oane) ; Universitatea Hyperion Bucuresti Curriculum vitae Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) UZLĂU Carmen Str. Vasile Topliceanu nr.7 bl. P67, et.5, ap.21, sector 5, Bucuresti Telefon(oane) 0729023743; 0766898079 E-mail(uri) Naţionalitate(-tăţi)

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Ciot Melania-Gabriela Adresă Str. Em de Martonne nr.1, 400 900 Cluj-Napoca E-mail Gabriela.Ciot@euro.ubbcluj.ro Naţionalitate română Data naşterii

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Nemeş Roxana Maria Alexandru Obregia Nr 6, Bl M1, Ap 56, Bucureşti, Sector 4, Romania Telefon(oane) Mobil: 0723656741 Fax(uri) E-mail(uri)

More information

Asist. univ. dr. CRISTUȚĂ ALINA-MIHAELA Lista lucrărilor / activităților reprezentative

Asist. univ. dr. CRISTUȚĂ ALINA-MIHAELA Lista lucrărilor / activităților reprezentative ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII, SPORTULUI ŞI SĂNĂTĂŢII Calea Mărăşeşti, nr.157, Bacău, 600115

More information