Principiul Celei Mai Mari Fericiri şi eroarea naturalistă. Paul Sabou 15 Ianuarie, 2007

Transcription

1 Principiul Celei Mai Mari Fericiri şi eroarea naturalistă Paul Sabou 15 Ianuarie,

2 Introducere În acest eseu voi încerca să rezum obiecţia erorii naturaliste (naturalistic fallacy), pe care intuiţionismul etic a adus-o utilitarismului. Mă voi limita la o instanţă particulară a acestei obiecţii, prezentă în criticile lui G.E. Moore privind demonstraţia lui J.S. Mill a Principiului Celei Mai Mari Fericiri. În ultima parte a eseului voi încerca să susţin critica lui Moore prin argumente suplimentare, care au ca şi scop sporirea dificultăţilor privind posibilitatea aducerii unor justificări tari în favoarea utilitarismului. Concluziile de la sfârşitul eseului conţin sugestii privind posibilităţile rămase utilitaristului în urma acestor critici. Principiul Celei Mai Mari Fericiri la J.S. Mill Principiul Celei Mai Mari Fericiri este o teză fundamentală a utilitarismului, având rolul de a discrimina între acţiunile corecte şi cele incorecte. Conform acestui principiu, o acţiune este corectă în măsura în care tinde să sporească fericirea şi incorectă în măsura în care tinde să o inhibe. Prin fericire Mill înţelege plăcerea şi privarea de durere, având o concepţie conform căreia plăcerile şi durerile pot fi ierarhizate după calitate şi cantitate. În Utilitarimsul(IV,3) Mill încearcă să construiască ceva de tipul unei demonstraţii a acestui principiu. Această demonstraţie ar putea fi rezumată la următoarea succesiune de paşi : 1. Fiecare om doreşte fericirea, deci fericirea este dezirabilă. 2. Dacă pentru fiecare fericirea e dezirabilă, atunci fericirea generală e dezirabilă. 3. Nimic altceva decât fericirea nu este dezirabilă. Una din punctele majore de controversă privind pasul (1), se datorează criticii aduse lui Mill, conform căreia, în această fază a demonstraţiei, el comite eroarea naturalistă (naturallistic fallacy). Eroarea naturalistă în concepţia lui G.E. Moore Conform concepţiei lui G.E. Moore, este o eroare logică să se treacă de la consideraţii factuale (privind evenimente naturale) la consideraţii normative (privind fapte etice). Această poziţie susţinută de Moore, formulează într-o manieră explicită, experienţa noastră pre-teoretică, în cadrul căreia facem o distincţie netă între ceea ce este şi ceea ce trebuie să fie. Moore susţine că reducerea unor concepte etice (în special conceptul de bun - good) la cele naturale este o eroare logică deoarece această reducere ar permite definirea 1 conceptelor etice în termeni de părţi şi relaţii între părţi, 1 Datorită acestui mod de argumentare a poziţiei sale, adesea s-a considerat că eroarea naturalistă, ar fi o specie a unui tip mai general de eroare : eroare definitională. 2

3 unde părţile ar fi proprietăţi. 2 În Principia Ethica, paragraful 12, Moore face o distincţie între proprietăţile naturale şi cele non-naturale. Conform acestei distincţii, se poate spune că atunci când noi vedem un obiect galben, există o distincţie între galben (culoarea văzută de mine) şi senzaţia de galben, prima fiind ceva non-natural, pe când a doua fiind ceva natural. Păstrând acest exemplu, datorită acestei distincţii (de tip, nu de grad), este imposibil să definim culoarea de galben (ceva non-natural) în termeni de senzaţii diverse (ceva natural). Galbenul trebuie arătat şi nu poate fi înţeles prin definirea sa în termeni naturali. Eroarea naturalistă şi Principiul Celei Mai Mari Fericiri În Principia Ethica, Moore consideră că Mill, încercând să dovedească Principiul Celei Mai Mari Fericiri, a comis eroarea naturalistă. În reconstrucţia noastră a Principiului Celei Mai Mari Fericiri, critica lui Moore, ar viza pasul (1), unde Mill ar încerca să treacă de la o proprietate naturală la una non-naturală. Conform interpretării lui Moore, pasul (1) al demonstraţiei lui Mill, ar fi identic cu : Dacă fiecare doreşte fericirea, atunci fericirea este bună. 3 Reformulat în această manieră, dorinţa fericirii poate fi clasificată drept un fapt natural (asemeni senzaţiei de galben) fiind posibil să investigăm empiric enunţuri de tipul : Vasile doreşte fericirea. Problema se datorează faptului că Moore identifică dezirabilitatea cu bun ceea ce clasifică dezirabilitatea în clasa faptelor non-naturale. Această identificare îmi pare justificată, deoarece, Mill încearcă prin demonstraţia sa să realizeze o legitimare (deci ceva de domeniul etic/moral) a principiului său. Astfel este firesc să se interpreteze dezirabil în sens etic, înţelesul acesteia (în acest context) fiind aproape în totalitate suprapus peste termenul de bine (good) 4 Acceptând această identificare, pasul (1) poate fi înţeles ca şi o definiţie : bine = def ceea ce este dorit şi astfel avem o identificare a unui obiect non-natural (bine) cu unul natural (ceea ce este dorit). Această situaţie, indică faptul că, obiecţia lui Moore este corectă. Argumente în sprijinul criticii lui G.E. Moore Chiar dacă apărătorii lui Mill, în legătură cu critica privind eroarea naturalistă susţin că ar fi posibilă o interpretare rezonabilă a demonstraţiei, este important să se remarce două dificultăţi majore cu care se confruntă această poziţie: 2 Un exemplu de o asemenea definiţie este menţionat de Moore, în Principia Ethica : Un cal este un animal care este alcătuit din 4 picioare, un ficat, un stomac, etc. şi între acestea există următoarele relaţii :... 3 Moore identifică dezirabilitatea cu bun - good 4 Astfel are sens să se afirme că, ceea ce este dezirabil trebuie (ought) să fie realizat 3

4 Prima problema apare la nivelul limbajului (şi deci, al schemei conceptuale folosite) : limbajul etic este distinct de un limbaj empiric (fie chiar şi un limbaj psihologic), iar încercarea să trecem de la ceea ce ne-am dori să facem, la ceea ce ar trebui să facem se loveşte de imposibilitatea translatării complete a termenilor unui limbaj empiric (observaţional) în termenii unui limbaj etic. Cu toate că dificultatea privind translatarea completă ar putea fi considerată (la prima vedere) ca fiind ceva lipsit de consecinţe, ea nu este de acelaşi tip cu dificultatea translatării dintr-un limbaj factual în altul (cum ar fi translatarea din limbajul chimiei în cel al fizicii). Dacă în cazul trecerii de la un limbaj factual la altul, vom avea de întâmpinat dificultăţi informaţionale (nu ştim destule) aceastea sunt principial rezolvabile prin enunţuri empirice cu conţinut informativ (ex: substanţa X este un set de atomi de tipul Y), în cazul trecerii de la limbajul factual la cel normativ problema nu mai este una de cunoştinţe. Chiar dacă ştim mai mult (sau chiar dacă ştim totul) acest spor de informaţie nu ne ajută să definitivăm translatare. Astfel, problema limbajului este doar un aspect al dificultăţii, celălalt aspect fiind unul epistemic. A doua problemă constă în faptul că, pentru a putea vorbi despre un principiu etic, susţinătorii acestuia trebuie să aducă justificări mai tari decât simple dovezi (evidence). În această privinţă, se poate observa faptul că un anumit fapt este o dovadă în măsura în care avem unele reguli (sau principii) conform cărora clasificăm faptul respectiv drept dovadă. Astfel, pentru a putea propune cu succes un principiu, ar fi nevoie mai degrabă de o demonstraţie formală şi nu de una care face apel la un agregat de dovezi (pentru a evita circularitatea). Însă acest lucru lipseşte în demersul millian. Problema aceasta are însă un caracter mai general, fiind proprie abordării conseciţioniste pe care o favorizează doctrina utilitaristă. Dacă, consecinţele faptelor noastre determină în primul rând calitatea lor de fapte morale, atunci aceste consecinţe pot fi aduse (conform abordării conseciţioniste) drept justificări pentru anumite principii generale. Dificultatea privind justificarea formală a unor presupuse principii generale, este una principială în utilitarism, căci consecinţele (în calitate de fapte) sunt întotdeauna particulare şi contingente. Concluzii Critica lui Moore privind justificarea conceptelor utilitariste fundamentele este întemeiată, iar observaţiile privind dificultăţile celor ce susţin utilitarismul obligă poziţia utilitaristă la pretenţii mai slabe privind susţinerea conceptelor fundamentale ale sistemului. Această situaţie duce la retragerea utilitaristului, la o atitudine pragmatică în privinţa criteriilor conform cărora îşi justifică opţiunea. Astfel, aflat în această poziţie, utilitaristul poate să considere drept suficient un apel la dovezi (evidence) sau la susţineri de tipul este valid pentru că funcţionează. 4

5 Bibliografie [Crisp, 1997] R. Crisp. Mill on Utilitarianism. Routledge, [Frankena, 1995] W. K. Frankena. Eroarea naturalistă. In Valorile şi adevărul moral (selecţie, traducere şi note de Valentin Mureşan), pages Alternative, Bucureşti, [Mill, 2002] J.S. Mill. Utilitarismul lui John Stuart Mill (traducere şi note de Valentin Mureşan). Paideia, Bucureşti, [Moore, 1903] G.E. Moore. Principia Ethica. Cambridge University Press, [Skorupski, 1991] John Skorupski. John Stuart Mill (The Arguments of the Philosophers). Routledge; Reprint edition, [Warnock, 1995] G.J. Warnock. Naturalismul. In Valorile şi adevărul moral (selecţie, traducere şi note de Valentin Mureşan), pages Alternative, Bucureşti,