Nozick şi statul minimal - justificarea şi problemele ei. Paul Sabou (gr. 364) 17 Mai, 2007

Transcription

1 Nozick şi statul minimal - justificarea şi problemele ei Paul Sabou (gr. 364) 17 Mai,

2 Rezumat În acest eseu îmi propun să discut critic justificarea pe care Nozick o aduce în sprijinul tezei conform căreia statul minimal este justificat moral. În urma unei prezentări generale a demersului lui Nozick, voi restrânge discuţia asupra justificării trecerii de la statul ultraminimal la statul minimal. Prin această analiză voi încerca să arăt că justificarea lui Nozick, este insuficientă din motive principiale, ceea ce afectează în general credibilitatea poziţiei libertariene. Nozick şi justificarea statului minimal Nozick elaborează o reconstrucţie raţională a apariţiei statului minimal în vederea justificării faptului că statul minimal (statul paznic de noapte) este o stare morală şi de asemenea că, orice stat cu atribuţii mai mari nu poate fi justificat moral. Astfel, scopul acestei justificări este de a respinge atât tezele anarhistului (care pretinde că orice formă de stat este nejustificată moral) cât şi pe cele socialiste. Nozick utilizează metoda reconstrucţiei, considerând că aceasta i-ar permite să arate că, pornind de la o stare iniţială (asumată ca fiind morală), şi aplicând transformări corecte din punct de vedere moral se ajunge la o stare finală justificată moral. Starea iniţială 1 asumată de Nozick poate fi rezumată la următoarele două caracteristici 2 : 1. nici un individ nu are dreptul de a acţiona în aşa fel încât, prin consecinţele acţiunii sale, să afecteze viaţa, sănătatea, libertatea sau proprietatea altuia 2. orice individ are dreptul de a pedepsi încălcarea regulii (1) sau de a se apăra de cei ce o încalcă Starea finală este dată de statul minimal care 3 : CSM1 este o asociaţie de protecţie care monopolizează utilizarea forţei (într-o anumită arie geografică) CSM2 asigură protecţia tututor indivizilor, indiferent dacă au plătit sau nu Procesul prin care se trece de la o stare la alta, nu este dependent de nici o coordonare globală, ci se datorează în exclusivitate acţiunii independente a subiecţilor asumaţi ca şi agenţi raţionali. De asemenea, asumând modelul subiectului ca şi agent raţional, Nozick va încerca să dovedească cum că, întreg procesul (prin care se ajunge la un stat 1 Această stare naturală este identificată de Nozick cu legea naturală, aşa cum apare ea la Locke 2 Aşa cum apare în [3] - secţiunea Starea naturală 3 Aşa cum apare în [3] - secţiunea Statul minimal şi statul ultraminimal 2

3 minimal) este justificat strict pe temeiuri raţionale (justificare raţională) fără a se face apel la principii morale (justificare morală) 4. Procesul prin care ajungem de la starea naturală, la statul minimal are următorii paşi 5 : 1. Există doar indivizi independenţi aflaţi în starea naturală. 2. Există mai multe agenţii de protecţie concurente. 3. Există o agenţie de protecţie dominantă care nu îndeplineşte nici condiţia CSM1, nici CSM2. 4. Există o agenţie de protecţie dominantă, care îndeplineşte condiţia CSM1, dar nu şi CSM2 statul ultraminimal. 5. Există o agenţie de protecţie dominantă, care îndeplineşte atât condiţia CSM1, cât şi CSM2 statul minimal. Cum se trece de la statul ultraminimal la statul minimal Un punct esenţial în reconstrucţia propusă de Nozick, îl reprezintă justificarea trecerii de la statul ultraminimal la statul minimal. Conform cadrului propus de Nozick, trecerea se realizează prin obligativitatea membrilor asociaţiei de protecţie dominantă să plătească suplimentar, astfel încât chiar şi persoanele care nu au posibilitatea să plătească (însă se află în aria geografică specificată) să devină membrii (şi astfel să fie protejaţi). Nozick consieră că este moral ca membrii asociaţiei dominante să plătească suplimentar pentru protecţia celorlalţi, şi justifică aceasta în următorul mod 6 : Dacă pe langă cei protejaţi de asociaţia de protecţie dominantă mai există şi unii independenţi (cei ce nu pot plăti, dar ar vrea să fie protejaţi) atunci avem o situaţie instabilă. Însă aceştia nu pot fi suprimaţi, fără ca asociaţia de protecţie dominantă să ajungă într-o stare imorală. Păstrând condiţia de moralitate, singura soluţie este aceea în care independenţilor li se interzice să-şi facă singuri dreptate. Pentru a fi compensaţi de această pierdere (a dreptului lor de a-şi face singuri dreptate 7 ), independenţii vor primi în schimb protecţie. Această protecţie implică un cost suplimentar care trebuie plătit de membrii iniţiali ai asociaţiei de protecţie. Însă aceste costuri sunt fireşti, în măsura în care aceştia vor în acelaşi timp : 1. să fie protejaţi 2. asociaţia de protecţie să nu fie imorală 4 Astfel, cu toate că fiecare transformare este corectă moral, aceasta nu se datorează faptului că ea a fost realizată în virtutea unei justificări/principiu morale ci datorită acţiunii agentului care caută în mod exclusiv raţional să-şi maximizeze profitul 5 În elaborarea acestei reconstrucţii m-am folosit şi de [6] 6 Am reconstruit justificarea pe care Nozick o dă în [3] - secţiunea Statul minimal şi statul ultraminimal 7 Acest drept îl are orice om aflat în starea în care se supune legii naturale 3

4 Problemele justificării trecerii de la statul ultraminimal la cel minimal Consider că justificarea propusă de Nozick nu este plauzibilă, fiind imposibil să funcţioneze asumând exclusiv o justificare raţională (şi apelul la modelul subiectului ca şi agent raţional). În continuare voi rezuma cele trei obiecţii : Problema blatistului (free rider) 8 În situaţia în care este suficient să te afli într-o anumita arie geografică pentru a primi protecţie atunci nu mai ai nici un interes să plăteşti aceste servicii. Practic, ajungi să fii protejat pe cheltuiala celorlalţi care sunt suficient de naivi să plătească. Astfel, în scurt timp va ajunge în situaţia în care nici unul dintre locuitori nu va mai plăti, considerând că este dreptul său să fie protejat. Problema blatistului apare atât la începutul tranziţiei dintre statul ultraminimal cât şi la sfârşitul ei. Dacă apare la început atunci nu mai are cum să se ajungă la statul minimal, revenindu-se temporar la starea naturală. Dacă în schimb apare după ce statul minimal s-a instaurat, acesta se va prăbuşi sub povara propriilor cheltuieli de întreţinere a asociaţiei de protecţie dominantă. Falsa problemă a instabilităţii Nozick susţine că o situaţie în care pe lângă indivizii protejaţi avem şi indivizi independenţi este o situaţie instabilă (din punctul de vedere al celor protejaţi). Însă această evaluare nu este plauzibilă. Pentru a arăta acest lucru voi face apel la ceea ce se înţelege prin relaţia dintre cel protejat şi asociaţia de protecţie. Astfel, dacă un anumit individ x face parte dintr-o anumită asociaţie de protecţie P, atunci : 1. oricine încalcă drepturile lui x, indiferent dacă face parte sau nu din P, va fi pedepsit de P 2. x îşi delegă drepturile sale de a pedepsi lui P şi plăteşte pentru asigurarea acestor servicii Din aceasta se vede faptul că, pentru un individ protejat de asociaţia de protecţie dominantă, nu contează dacă există sau nu câţiva independenţi. Acest lucru nu contează, deoarece protecţia lui este asigurată în aceeaşi măsură, indiferent cine doreşte (sau ar putea) să-i încalce drepturile. Chiar faptul că este vorba despre o asociaţie dominantă de protecţie, face implauzibilă posibilitatea ca un independent oarecare să aibă curajul de a încălca drepturile oricui este protejat de o asemenea asociaţie. Astfel, lipsind temeiul (situaţia instabilă) nu există nici o justificare strict raţională în virtutea căreia plătitorii de protecţie să suporte costuri suplimentare doar pentru a-i proteja pe cei lipsiţi de fonduri (şi astfel constrânşi să fie independenţi). 8 Pentru o descrire mai pe larg a acestei probleme vezi [1] 4

5 Extinderea redistribuirii dincolo de protecţie Prin ideea de plată pentru protecţia altora, Nozick introduce un mecanism de redistribuire a veniturilor în măsura în care acestea au în vedere cumpărarea protecţiei. Chiar şi în situaţia în care am accepta aceast mecanism ca fiind moral, Nozick nu oferă nici o justificare plauzibilă în favoarea limitării mecanismului de redistribuire la domeniul protecţiei 9. Astfel, asumând că noi ne-am simţi obligaţi moral să acordăm celorlalţi protecţie pe gratis, nu pare a exista nici un motiv pentru care ne-am limita la aceasta. Practic nu am avea nici un motiv să nu redistribuim nu doar protecţia cât şi veniturile (în general), proprietatea şi alte servicii (ex: educaţie gratuită, asistenţă medicală gratuită, etc.) Însă, procedând în acest fel am ajunge să justificăm mai mult decât statul minimal, lucru pe care Nozick încearcă să îl evite. Există şi alte metode de a trece de la statul ultraminimal la cel minimal? Cu toate că nu există un proces care, asumând subiecţi independenţi a căror acţiune poate fi modelată conform modelului agentului raţional, să asigure trecerea de la statul ultraminimal la statul minimal, trecerea poate fi realizată prin apelul la unele interpretări posibile ale legii naturale. Astfel, Nozick asumă că iniţial fiecare individ trebuie să acţioneze fiind constrâns de anumite principii ale dreptăţii (care pun bazele moralităţii - văzută ca şi stare în care nu există nici o încălcare a drepturilor), însă aceste principii pot fi interpretate în două moduri diferite : 1. a acţiona în aşa mod încât să nu încalc nici un un drept (al altuia) 2. a acţiona în aşa mod încât să reduc (global) orice încălcare posibilă a unui drept Dacă ne rezumăm la analiza modului în care Nozick justifică trecerea de la statul ultraminimal la cel minimal singura posibilitate în care această justificare are şanse de a fi plauzibilă s-ar datora apelului la asumarea simultană a ambelor interpretări. În această situaţie, ar fi plauzibil ca fiecare individ să acţioneze în vederea redistribuirii protecţiei şi pentru cei ce nu sunt capabili să plătească pentru ea, deoarece situaţia în care fiecare este protejat de o asociaţie de protecţie dominantă reduce semnificativ şansele ca drepturile oricui să fie încălcate 10. Chiar dacă o justificare morală ne ajută să trecem de la statul ultraminimal la cel minimal 11, a asuma simultan cele două interpretări ne va obliga să justificăm mult mai mult decât statul minimal. 9 Această limitare ar presupune definirea unui criteriu conform căruia să putem delimita (o distincţie de natură) între protecţie şi alte bunuri 10 Acest lucru s-ar datora în primul rând faptului că o asociaţie de protecţie este cu atât mai puternică, cu cât are mai mulţi membri 11 Lucru care nu ajută cu nimic pretenţiile iniţiale ale lui Nozick, deoarece el dorea să justifice această trecere strict prin apel la raţionalitatea subiectului o justificare exclusiv raţională 5

6 Acest lucru se întâmplă datorită faptului că printre drepturile de bază asumate în legea naturală (cel puţin în modul în care ele apar în teoria lockeeană asumată de Nozick) se numără şi sănătatea şi libertatea. Dacă vom lua în considerare sănătatea atunci vom fi obligaţi (pentru a scădea şansele ca sănătatea să fie afectată) să impunem de asemenea un mecanism de redistribuire al serviciilor medicale ajungând astfel să justificăm asistenţa medicală gratuită (cel puţin pentru cazurile care depăşesc un anumit nivel de gravitate). De asemenea, dacă încercăm să evităm situaţiile în care o persoană ar fi privată de libertate, ar trebui să impunem un sistem de redistribuire (egalizare) a şanselor în a avea succes a membrilor aceleiaşi organizaţie de protecţie 12 În concluzie, cu toate că asumarea simultană a unei justificări raţionale cât şi a uneia morale ne ajută să justificăm statul minimal, aceasta nu ne ajută să justificăm faptul că statul minimal reprezintă punctul terminus fiind astfel posibil să justificăm şi state supra-minimale. Concluzie Analizând critic propunerile lui Nozick, consider că există suficiente motive să se afirme că ţelul său de a justifica exclusiv raţional statul minimal (şi doar atât) nu poate fi atins. Pe lângă aceasta s-a observat că, chiar dacă am asuma simultan cu o justificare raţională şi o justificare morală am ajunge într-o situaţie oarecum similară : justificăm statul minimal, dar şi modele de stat mult mai bogate decât statul minimal. Eşecul justificativ principial pe care le are poziţia lui Nozick (şi alte poziţii libertariene similare) pot fi considerate drept un argument în plus în favoarea plauzibilităţii abordării comunitariene (cum ar fi poziţiile de stânga de tip Rawls, etc.). 12 Acest lucru s-ar impune, prin faptul că putem privi libertatea ca şi posibilitate de a alege. Însă există foarte multe cazuri în care oamenii nu au posibilitatea de a alege (nu au şansa de a alege în prezent sau viitor) pentru că le lipseşte : educaţia, mijloacele materiale, etc. 6

7 Bibliografie [1] Richard J. Arneson. The principle of fairness and free-rider problems. Ethics, 92: , [2] ed. Ted Honderich. The Oxford Companion to Philosophy. Oxford University Press, New York, [3] Robert Nozick. Anarhie, Stat şi Utopie. Humanitas, Bucureşti, [4] Stanford Encyclopedia of Philosophy Libertarianism. Ethics, [accesat 15 Mai, 2007]. [5] Geoffrey Sampson. Liberalism and nozick s minimal state. Mind, 87:93 97, [6] David Wood. Nozick s justification of the minimal state. Ethics, 88: ,