MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT

Transcription

1 MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT NOTE DE CURS DREPTUL TRATATELOR INTERNAŢIONALE (Ciclul I) AUTOR: Stela Litra mg. în drept, lector. univ. Aprobat la şedinţa Catedrei Drept public din: , proces-verbal Nr. 10 Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM la , proces-verbal Nr. 5 Aprobat la ședința Senatului USEM din: , proces-verbal Nr. 9 CHIŞINĂU

2 Cuprins Introducere 3 Tema1. Consideraţii generale privind dreptul tratatelor internaţionale. 5 Tema 2. Evoluţia istorică şi codificarea tratatelor internaţionale. 10 Tema 3. Clasificarea şi conţinutul tratatelor internaţionale Tema 4. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale. 15 Tema 5. Negocierile pentru încheierea tratatelor internaţionale Tema 6. Condiţiile de validitate a tratatelor internaţionale Tema 7. Modul de exprimare a consimţămîntului de a se lega printr-un tratat Tema 8. Rezervele la tratatele internaţionale Tema 9. Efectele tratatelor internaţionale Tema 10. Modificarea tratatelor multilateral.. 47 Tema 11. Încetarea tratatelor internaţionale Tema 12. Interpretarea tratatelor internaţionale Tema 13. Tratatele internaţionale la care sunt părţi organizaţiile internaţionale Referinţe bibliografice

3 INTRODUCERE În prezent, complexitatea relaţiilor internaţionale şi dezvoltarea intensă a cooperării dintre state impun ca soluţionarea problemelor importante să se facă pe baza principiilor şi normelor dreptului internaţional, cu participarea tuturor statelor. Mutaţiile survenite pe plan politic, economic, social şi tehnico-ştiinţific au făcut ca activitatea de cooperare să reprezinte o necesitate stringentă a înfăptuirii relaţiilor dintre state. Toate acestea definesc rolul fundamental al tratatelor ca mijloc juridic unic prin care se finalizează raporturile interstatale. În condiţiile dinamicii fără precedent a relaţiilor internaţionale actuale, tratatul constituie instrumentul juridic şi politic cel mai important, la care recurg statele, pentru aşi reglementa relaţiile reciproce, precum şi pentru a stabili norme de drept cu caracter general. Tratatele îndeplinesc acest rol numai în măsura în care se bazează pe acordul liber de voinţă al statelor, sînt îndeplinite cu bună credinţă şi nu contravin legalităţii internaţionale. O urmare firească a unei asemenea realităţi a fost acţiunea de codificare întreprinsă de Organizaţia Naţiunilor Unite, care s-a finalizat prin adoptarea Convenţiei de la Viena 1969 privind dreptul tratatelor. Această Convenţie asigură cadrul juridic normal de desfăşurare a multiplelor şi complexelor raporturi interstatale, conferind tratatelor rolul de instrumente principale în promovarea cooperării păcii şi securităţii în lume. Scopul disciplinei este de a familiariza studenţii cu cadrul juridic internaţional şi naţional al activităţii statului şi instituţiilor sale în relaţiile externe, precum şi cu întreaga problematică a tratatelor internaţionale. Sunt analizate concepţiile şi teoriile privind tratatele internaţionale, caracteristicile şi fazele de încheiere a tratatelor internaţionale, capacitatea statelor de a încheia tratate internaţionale, validitatea, menţinerea în vigoare a tratatelor, rezervele la tratatele internaţionale, schimbul instrumentelor de ratificare, regulile de drept internaţional privind interpretarea tratatelor internaţionale. 3

4 Un rol important îl are analiza tratatelor internaţionale ca instrumente juridice ale relaţiilor dintre state, practica statelor în materia tratatelor internaţionale, principiile de drept internaţional privind respectarea tratatelor internaţionale, efectele juridice ale tratelor faţă de statele terţe, şi faţă de părţile contractante, asigurarea condiţiilor pentru executarea tratatelor internaţionale, caracteristicile nulităţii tratatelor internaţionale, precum şi caracterul ilicit, viciile de consimţămînt şi cauzele de încetare sau suspendare a tratatelor internaţionale. Fără cunoştinţe profunde în domeniul dat, astăzi, nu poate fi conceput un specialist în domeniul dreptului internaţional, pentru aceste raţiuni considerăm că disciplina Dreptul Tratatelor Internaţionale are un caracter important şi după complexitatea sa poate forma obiectul unui curs universitar. 4

5 REZUMATUL TEMELOR TEMA 1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL TRATATELOR INTERNAŢIONALE. În societatea - internaţională, formată, în principal, din state suverane şi organizaţii internaţionale create de aceste state, tratatele îndeplinesc un rol fundamental, în sensul că entităţile care formează societatea internaţională sunt ţinute să respecte în raporturile dintre ele, dispoziţiile tratatelor la care sunt părţi. Pentru înţelegerea problemelor complexe pe care practica diplomatică şi politică le-a ridicat în decursul timpului în legătură cu încheierea, aplicarea interpretarea, modificarea, încetarea tratatelor, se impune, mai întоi, clarificarea următoarelor probleme: definiţii, clasificări şi denumiri, armonizarea dreptului tratatelor. Ansamblul de norme juridice internaţionale, pe baza cărora se formează tratatele în virtutea cărora ele există, constituie dreptul tratatelor, iar expresia de drept al tratatelor" este folosită, aproape în mod constant, pentru a desemna acea ramură a dreptului internaţional care se ocupă de tratate 1. Instituţia dreptului tratatelor, în sensul cel mai larg, vizează ansamblul normelor care reglementează formarea (încheierea) şi perfectarea înţelegerilor internaţionale, precum şi dinamica existenţei şi încetării lor. Pe de altă parte, regulile care se aplică în domeniul dreptului tratatelor, au în vedere categoria largă a celor mai variate înţelegeri internaţionale şi оşi propun drept finalitate, asigurarea securităţii juridice a raporturilor convenţionale între subiectele ordinii juridice internaţionale, favorizînd o continuă şi armonioasă dezvoltare. Pe verticală, regulile dreptului tratatelor se ocupă de toate fazele existenţei unui tratat, de la apariţie, pînă la încetare, iar pe plan orizontal, sfera de aplicare a normelor dreptului tratatelor se extinde la orice categorie de tratate internaţionale în accepţiunea lor cea mai largă, indiferent de denumirea, obiectul şi natura lor. 1 Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Drept internaţional public, Editura Şansa, Bucureşti 1997, p

6 Dreptul tratatelor cuprinde două tipuri de norme: Un ansamblu de reguli cu caracter material, adică acele norme prin care se reglementează aspectele de substanţă legate de formare şi existenţa juridică a tratatelor internaţionale (reguli privind condiţiile de validitate a tratatelor, efectelor lor, cauzele de încetare etc), Regulile cu caracter procedural, adică normele care guvernează formele privind fazele de încheiere (procedurile prin care se elaborează textul tratatului, se încheie, se modifică etc.) sau procedurile prin care relaţiile respective se stabilesc şi о şi ating finalitatea. Cât priveşte locul dreptului tratatelor în cadrul dreptului internaţional, este de notat că el ocupă o poziţie centrală şi joacă un rol esenţial în existenţa ca atare a acestuia. Prin tratat, se stabilesc normele şi regulile dreptului internaţional, el constituie sursa şi geneza dreptului internaţional. Tratatul reprezintă modalitatea principală de creare şi dezvoltare a dreptului internaţional, indiferent de ramura sau de domeniul pe care оl reglementează 2. Tratatul este un act juridic încheiat de state sau de alte subiecte de drept internaţional, prin care se creează, se modifică sau se sting raporturi juridice internaţionale. În prezent mai ales, cînd tratatul este cea mai importantă sursă a dreptului internaţional, el constituie calea principală de apariţie şi dezvoltare a dreptului, sursa şi forma sub care apar normele şi regulile pentru toate ramurile de drept internaţional. Tratatul le înlesneşte apariţia şi conferă forma de exprimare, le menţine existenţa şi dezvoltarea lor şi tot în dreptul tratatelor, regăsim mecanismul care asigură efectivitatea acestor norme. Prin aceasta, dreptul tratatelor, nu numai că se află la originea şi în centrul dreptului internaţional, dar şi într-o strînsă relaţie de influenţare (cauzală) a celorlalte ramuri; constituie o faţetă a fiecăruia dintre ele, regăsindu-se în toate. Tratatul este considerat inerent relaţiilor internaţionale. 3 Ele au fost încheiate din cele mai vechi timpuri. Astfel, de exemplu, în 1975 a fost descoperit un tratat de circa 2500 ani, încheiat între regatul Elba (Siria de Nord) şi regatul Abousal (Eufratul Central). 4 2 Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional, Introducere în dreptul internaţional public, Editura ALL, Bucureşti 1997, p Ion Diaconu, Tratat de drept internaţional public, voi. I, Lumina Lex, Bucureşti 2002, p Ion Diaconii, op.cit, p.100 6

7 Subiectele dreptului tratatelor sunt entităţile cărora regulile acestui sistem normativ li se adresează pentru a le atribui drepturi, facultăţi şi competenţe juridice şi, respectiv, spre a le impune, totodată, obligaţii conexe cu formarea, validitatea şi stingerea acordurilor internaţionale. 5 Prin urmare, subiecte ale dreptului tratatelor sunt părţile la tratatul internaţional sau cele faţă de care tratatele internaţionale produc efecte. Dreptul tratatelor, nefiind decât o ramură a dreptului internaţional, calitatea de subiect al normelor dreptului tratatelor se identifică, în consecinţă, cu aceea de subiect de drept internaţional, adică de persoană juridică internaţională. Subiectele dreptului tratatelor ca şi cele ale dreptului internaţional, sunt variate şi pot fi clasificate după următoarele criterii: - Din punctul de vedere al structurii pot fi: a)subiecte care au o bază teritorială (în mod tipic acestea sunt statele) şi, b) subiecte care nu au o bază teritorială (organizaţiile internaţionale, Sfîntul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta). Aceasta apare ca distincţia dintre: - subiectele primare (statele) şi - cele secundare (insurgenţii, mişcările de eliberare şi organizaţiile internaţionale), între care există o serie de deosebiri care se exprimă pe planul calităţii lor de subiecte ale dreptului tratatelor. - Din punctul de vedere al duratei lor istorice pot fi: a) subiecte a căror formare istorică se identifică cu originea comunităţii internaţionale (Sfîntul Scaun), b) subiecte care s-au format în decursul istoriei, dar au drept caracteristică, elementul definitiv (statele), c) subiecte a căror personalitate internaţională este în mod necesar temporară (organizaţiile internaţionale) sau provizorie (mişcările insurecţionale). - Din punctul de vedere al fundamentului legal al capacităţii juridice pot fi: a) subiecte originare, a căror existenţă decurge, de la origine, dintr-un proces de factor independent de orice decizie a subiectelor preexistente (statele, insurgenţii şi popoarele care au o organizaţie reprezentativă); 5 Ion M. Anghel, Dreptul tratatelor, Ediţia a Ii-a, revăzută şi adăugită, voi. I, Lumina Lex, Bucureşti 2000, p. 75 7

8 b) subiecte ne-tipice de drept internaţional, printre care figurează Sfîntul Scaun, organizaţiile internaţionale, iar după unele opinii, şi individul. 6 În teoria pozitivistă, expusă de Heilborn şi susţinută de o parte din jurisprudenţa guvernamentală, numai statele pot să se angajeze prin tratat şi exercita drepturile lor internaţionale. Indivizilor ni li s-a recunoscut niciodată capacitatea de a încheia tratatele, nici cu statele şi nici cu alte subiecte de drept internaţional. Alături de state, se află insurgenţii şi mişcările de eliberare naţională. Naţiunile sau popoarele care luptă pentru independenţă pot deveni, la un moment dat, titulare ale unor drepturi şi obligaţii de drept internaţional în nume propriu. Autorii se referă adesea la mişcările de eliberare naţională; ori, acestea sunt expresia organizată a luptei unui popor pentru independenţă, reprezentanţi ai popoarelor care nu sunt încă constituite ca state. 7 Insurgenţii ca subiect de drept al tratatelor оşi găsesc raţiunea de a fi recunoscuţi întrucât ei duc lupta contra guvernului statului căruia оri aparţin. Deoarece apar ca un fenomen contrar situaţiei normale şi legitime - guvernele, nu sunt admişi de comunitatea internaţională, decât în măsura în care pot să facă dovada exercitării unora dintre drepturile suverane care sunt în mod tipic, statele. Insurgenţii se impun prin forţă şi dobîndesc un statut internaţional, în raport cu puterea lor efectivă. Concepţia de popor care luptă pentru independenţă a apărut odată cu percepţia contradicţiei între afirmarea libertăţii şi independenţei şi dominaţia străină asupra unui popor, exercitată de un imperiu, un stat multinaţional sau o putere colonială. 8 În literatura de specialitate, s-a arătat că expresia surse ale dreptului internaţional reprezintă un termen larg care acoperă trei elemente distincte: - procesul creator (cum devine o normă de conduită, regulă de drept); - factorii de creare (instituţiile şi mecanismele de formare a dreptului internaţional); - produsul final al factorilor de creare care acţionează prin intermediul procesului 6 Raluca Miga-Beşteliu, op.cit, p Ion M. Anghel, Dreptul tratatelor voi. I, p Ion Diaconu, op.cit., p.474 8

9 creator (adică regula de drept ea însăşi). Problema care sunt izvoarele dreptului internaţional este controversată. Ca punct de plecare în studiul izvoarelor de drept internaţional este de obicei prezentat articolul 38 din Statutul Curţii Internationale de Justiţie, anexă la Carta ONU din 1945 şi care a reluat în esenţă articolul 38 al Statutului Curţii Permanente de Justiţie Internaţională din Acest text prevede că, în rezolvarea diferendelor internaţionale care оi vor fi supuse, Curtea, care are misiunea de a soluţiona în conformitate cu dreptul internaţional diferendele ce-i sunt supuse, va aplica: - convenţiile internaţionale, generale sau speciale, care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în diferend; - cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale acceptată ca fiind dreptul; - principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; - deciziile judecătoreşti (potrivit articolului 59 din Statut, deciziile Curţii au valoare obligatorie numai pentru părţi şi cu privire la cazul respectiv) şi doctrina celor mai calificaţi publicişti ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare pentru determinarea normelor de drept. Chiar dacă prevederile art. 38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie a O.N.U. nu constituie propriu-zis o enumerare a izvoarelor dreptului internaţional şi în consecinţă nici a dreptului tratatelor, ele au din caza autorităţii documentului în care se află cuprinse, o valoare indicativă în această privinţă. Formele în care se exprimă normele de drept internaţional (izvoarele) constituie, în mod necesar şi elementele pe baza cărora C.I.J. trebuie să rezolve diferendele internaţionale, cu toate acestea nu toate elementele enumerate în acest articol au valoarea de izvor de drept internaţional. Comunitatea internaţională s-a aflat încă într-o epocă de tranziţie între două sisteme de ordine publică. Epoca relaţiilor internaţionale, caracterizată prin: bipolaritate, cu două blocuri sau alianţe politico-militare simetrice a luat sfоrşit, deşi nu se întrevăd destul de clar contururile şi orientările noii ordini mondiale care lise va substitui. Locul bipolarismului оl ia sistemul centrelor de putere în cadrul 9

10 procesului de reaşezare în funcţii a noilor actori. In orice caz, în dreptul internaţional există un trecut parcurs, care se exprimă prin normele de drept existente şi un interes prezent, iar fiecare din acestea implică preferinţă pentru un izvor sau altul de drept. Cutuma internaţională, constînd în reiterarea constantă a aceloraşi comportamente sociale şi în convingerea de a se supune unei obligaţii juridice, constituie un izvor important de drept. Cutuma este nelimitată, cât priveşte capacitatea sa de a genera norme de drept. Această capacitate are pe de o parte, o latură obiectivă, care apare şi ca un element pozitiv (în sensul că poate crea norme juridice care ţin seama de orice aspect al vieţii internaţionale), iar pe de altă parte, o latură subiectivă, care este criticabilă (în măsura în care normele cutumiare vizează nu numai statele care au contribuit la formarea lor, ci şi pe acelea care, ne existînd în epoca istorică respectivă de creare a ei (cutumei), nu au contribuit la acest proces). TEMA 2. EVOLUŢIA ISTORICĂ ŞI CODIFICAREA TRATATELOR INTERNAŢIONALE. Comunitatea internaţională s-a aflat încă într-o epocă de tranziţie între două sisteme de ordine publică. Epoca relaţiilor internaţionale, caracterizată prin: bipolaritate, cu două blocuri sau alianţe politico-militare simetrice a luat sfоrşit, deşi nu se întrevăd destul de clar contururile şi orientările noii ordini mondiale care lise va substitui. Locul bipolarismului оl ia sistemul centrelor de putere în cadrul procesului de reaşezare în funcţii a noilor actori. În orice caz, în dreptul internaţional există un trecut parcurs, care se exprimă prin normele de drept existente şi un interes prezent, iar fiecare din acestea implică preferinţă pentru un izvor sau altul de drept. Noţiune de tratat internaţional în sensul larg al cuvîntului,,tratatul este un acord de voinţă între subiecte de drept internaţional, supus normelor dreptului internaţional. 9 9 Raluca Miga-Beşteliu, op.cit., p

11 Ca operaţie juridică (negotium iuris) tratatul este un act juridic, definit, în general, a fi o înţelegere încheiată între două sau mai multe state, prin care se determină drepturile şi obligaţiunile lor reciproce şi se stabilesc norme de conduită prin care ele se obligă să le respecte. Tratat internaţional înseamnă orice fel de angajament consensual, făcut în baza dreptului internaţional şi constituie unul dintre mijloacele prin care subiectele de drept internaţional dobîndesc şi оşi asumă, unul faţă de altul, obligaţii prin acre se leagă în conformitate cu dreptul internaţional. 10 Convenţia de al Viena din 1969 privind codificarea tratatelor defineşte tratatul ca fiind un acord internaţional încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un instrument unic, fie în două sau mai multe instrumente conexe oricare i-ar fi denumirea sa particulară. Dicţionarul enciclopedic defineşte tratatul ca fiind o,,înţelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor şi a bligaţiunilor părţilor contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice: acord internaţional, convenţie internaţională. 11 Autorul francez David Ruzie sugerează că,,prin natural or convenţională, născute din acordul de voinţă a două sau mai multe state (la negocium), cum ar fi prin caracterul lor scris (l'instrument), tratatele oferă un cadru exact al angajamentelor lor internaţionale. Această aparentă securitate juridică a formei scrise este la originea eforturilor de codificare întreprinse de la conferinţele de la Haga din 1899 şi 1907 este un secol de transformare a normelor cutumiare-nescrise şi adesea incerte în reguli convenţionale. Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova defineşte tratatul internaţional ca orice acord încheiat în scris de către Republica Moldova, destinat a produce efecte juridice şi guvernat de normele dreptului internaţional, perfectat fie într-un instrument unic, fie în două sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea sa particulară (tratat, acord, convenţie, act general, pact, 10 Convienţia de la Viena privind dreptul tratatelor, Dicţionar enciclopedic, "Cartier", Bucureşti 2001, p

12 memorandum, schimb de note, protocol, declaraţie, statut, act final, modus vivendi, aranjament etc. toate avînd valoare juridică egală) 12 Indiferent de diversitatea definiţiilor din literatura de specialitate şi, a definiţiilor legale din diferite ţări, toate acestea au ca punct de pornire, după părerea mea, definiţia dată de Convenţia de la Viena Sintetizînd putem spune că ceea ce deosebeşte tratatul de celelalte acte internaţionale sunt elementele sale definitorii: Tratatul este un act juridic de drept internaţional public; Este încheiat între două sau mai multe subiecte de drept internaţional. Ca părţi contractante ale unui tratat internaţional apar statele, organizaţiile internaţionale guvernamentale şi în anumite condiţii mişcările de eliberare ale unor popoare; Tratatul este încheiat în scopul de a produce efecte juridice între părţile contractante, prin el se creează, se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii ale părţilor contractante şi se stabilesc norme de conduită obligatorie pentru părţile sale; Tratatul internaţional poate fi constituit dintr-un singur instrument sau din mai multe instrumente, inclusiv anexele sale care au aceeaşi valoare juridică fiind deopotrivă obligatoriu pentru părţile contractante. 13 Denumirea de tratat se atribuie de regulă, documentelor care reglementează domenii importante ale relaţiilor internaţionale sau economice; tratate de pace, prietenie, neagresiune, comerţ şi navigaţie etc. Pactul este denumirea dată unor înţelegeri care, în general, au un caracter solemn şi reglementează probleme politice: Pactul Ligii Naţiunilor (1919), Pactul Briand-Kellogg (1928), Pactul de la Bogota (1948) Legea R.M. privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova Nr.595-XIV din , Monitorul Oficial lr.m.nr din , art Dumitra Popescu, Adrian Nâstase, op.cit, p Ion Diaconu, op.cit., p

13 Acordul este termenul aplicabil unor înţelegeri care intervin în cele mai variate domenii, în general, precis determinate (economic, financiar, comercial, cultural). Protocolul indică, cel mai adesea, documente accesorii la un tratat, în scopul completării, modificării, sau prelungirii acestuia. Protocolul poate fi însă şi un tratat de sine stătător. Statutul poate desemna uneori actul constitutiv al unei organizaţii internaţionale sau care se referă la un anumit regim juridic (Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, Statutul Dunării din 1921). Alte denumiri folosite în practica diplomatică care desemnează tratate internaţionale sunt: schimbul de note, prin care se reglementează expeditiv o problemă specifică; modus vivendi, care asigură o soluţionare provizorie, pînă la convenirea unui acord ulterior; gentelmen's agreement care consemnează acorduri orale. 15 Tratatul prin care două sau mai multe state încredinţează soluţionarea unor litigii instanţelor arbitrare sau juridice internaţionale poartă denumirea de compromis. TEMA 3. CLASIFICAREA ŞI CONŢINUTUL TRATATELOR INTERNAŢIONALE. Clasificarea tratatelor internaţionale Varietatea şi numărul mare de tratate internaţionale care sunt încheiate şi există au făcut necesară clasificarea lor după anumite criterii: a) După numărul părţilor contractante, tratatele internaţionale se clasifică în: tratate bilaterale (încheiate de două state sau organizaţii internaţionale); tratate multilaterale (la care participă mai mult de două subiecte de drept internaţional). În Actul final al Conferinţei de la Viena (1969) cu privire la dreptul tratatelor, tratatele multilaterale generale sunt definite ca tratate care se referă la 15 Dumitra Popescu, Adrian Năstase, op.cit., p

14 codificarea şi dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi al căror obiect şi scop interesează comunitatea internaţională a statelor în întreg ansamblul său. b) După durata valabilităţii lor, tratatele internaţionale se оmpart în 16 : tratate cu termen (prevăzut în textul lor: 5, 10, 20 ani etc); tratate fără termen (de regulă, tratatele de pace, tratatele de delimitare teritorială, convenţiile universale şi regionale privind codificarea şi dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional, tratatele de dezarmare). Tratatele cu termen, însă, au posibilitatea prelungirii lor automate prin tacită reconducţiune, dacă o parte nu оl denunţă într-un termen stabilit prin acesta. c) După posibilitatea de aderare la tratatul internaţional, ele se оmpart în: tratate deschise, care permit statelor să adere la ele şi, tratate închise, care nu permit statelor să adere la ele. d) După calitatea părţilor: tratate internaţionale încheiate între state; tratate internaţionale încheiate între state şi organizaţii internaţionale; tratate încheiate între organizaţii internaţionale; e) După obiectul pe care оl reglementează: tratate politice (reglementează relaţii esenţiale politice) - tratate de Dace şi tratate privind relaţiile diplomatice, tratate de alianţă, tratate de prietenie şi bună vecinătate, tratate de garanţie, tratate pentru soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale, tratate pentru limitarea armamentelor, tratate pentru ielimitarea frontierelor, tratate privind cedarea de teritorii (cu titlul de schimb, râizare sau compensare) şi, tratate prin care se creează în favoarea unui stat irepturi speciale referitor la teritorii (cesiune în administrare, cesiune în arendă, redarea cu titlu de sancţiune sau garanţie); tratate prin care se creează obligaţii internaţionale care rămîn strict legate de teritoriu - neutralizarea unor anumite teritorii sau instituirea unor servituti internaţionale; tratate prin care se creează drepturi în favoarea cetăţenilor proprii (referitor la minorităţi, drepturile omului). 16 O.Balan, E.Serbenco, op.cit., p

15 tratate economice - tratate de comerţ; acorduri comerciale; tratate de navigaţie aeriană; acorduri de colaborare şi cooperare economică; acorduri financiare; de plăţi şi de credit; acorduri de asistenţă tehnică; tratate speciale - acorduri în domeniul transporturilor (feroviar, maritim, fluvial, aerian şi de tranzit); acorduri în domeniul comunicaţiilor (telegraf, telefonie, poştale, privind poşta diplomatică şi serviciul de curieri etc); acorduri în domeniul ocrotirii sănătăţii; acorduri culturale şi de colaborare tehnico-ştiinţifică (acorduri de colaborare culturală şi schimburi culturale, acorduri privind deschiderea de centre culturale, biblioteci, institute etc, acorduri privind schimbul de specialişti); acorduri în materie juridică (convenţii consulare, acorduri privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală, acorduri privind recunoaşterea hotărоrilor judecătoreşti, transmitere de acte, extrădare, acorduri de cooperare în domeniul social etc). f) Din punct de vedere al conţinutului lor material avem: tratate legi mai sunt denumite şi tratate normative, această denumire desemnează tratatele care conţin reguli generale de comportament, susceptibile, prin conţinutul lor, să fie aplicate de un număr mare de state, dacă nu chiar de ansamblul comunităţii statelor. tratate - contract sînt considerate cele care intervin între două sau un număr redus de state şi al căror obiect оl formează o serie de prestaţii reciproce la care se obligă părţile şi care, după unii autori, оşi încetează efectele de îndată ce prestaţiile respective au fost îndeplinite. În concluzie, putem spune, că tratatul este actul juridic încheiat de state sau alte subiecte de drept internaţional, prin care se creează, se modifică sau se sting; raporturi juridice internaţionale. Tratatul este considerat inerent relaţiilor internaţionale. Aceste încercări de clasificare sunt însă relative şi au numai un caracter metodologic. Ele nu creează ierarhii sau diferenţe de valoare între tratate şi nu pot afecta unitatea fundamentală a regimului juridic al tratatelor. 15

16 TEMA 4. ÎNCHEIEREA ŞI INTRAREA ÎN VIGOARE A TRATATELOR INTERNAŢIONALE Prin încheierea tratatului se înţelege ansamblul de activităţi desfăşurate, de proceduri care trebuie să fie îndeplinite şi de reguli care trebuie să fie observate, pentru ca tratatul să se formeze, să se perfecteze şi să devină obligatoriu pentru părţi, să intre în vigoare şi să existe deci, ca act valabil în conformitate cu dreptul internaţional. Tratatele internaţionale se încheie, de regulă, în formă scrisă. Un tratat cuprinde: un titlu, în care se anunţă pe scurt domeniul reglementat şi părţile; un preambul, care enunţă obiectivele urmărite de părţi, precum şi contextul politic în care ele plasează tratatul; prevederile sau clauzele de fond, care enunţă normele stabilite, respectiv drepturile şi obligaţiile părţilor; clauzele finale, care prevăd modul de intrare în vigoare a tratatului, data şi locul semnării şi cuprind semnăturile reprezentanţilor părţilor. Un tratat poate avea şi anumite anexe (părţi la tratatele de pace, declaraţii de interpretare, protocoale, schimburi de scrisori). Tratatele bilaterale se elaborează, de regulă în limbile celor două ţări sau, mai rar, într-o singură limbă de circulaţie internaţională, sau în trei limbi, adăugind la cele două limbi ale părţilor o limbă de circulaţie internaţională. Tratatele multilaterale se încheie în mai multe limbi de circulaţie internaţională. Ca instituţie politico-juridică, negocierile reprezintă modul normal al unui stat de a acţiona în relaţiile internaţionale, negocierile constituind esenţa însăşi a diplomaţiei ca activitate. Negocierile reprezintă faza principală în care se convine textul unui tratat, dacă nu chiar exclusivă, în procesul de încheiere a unui tratat. 17 Negocierile constituie procedura directă de formare a tratatelor, în cadrul cărora organele competente, împuternicite a două sau a mai multe state, se întоlnesc, într-un loc şi la o anumită dată, în acest scop prestabilit, pentru discuţie, iar în urma dialogului, rezultă înţelegerea care ia forma unui tratat internaţional. Negocierea reprezintă una din cele mai extinse faze în procesul încheierii tratatului, în cadrul căruia se succed şi se întrepătrund o serie de faze, proiectul tratatului 17 Aurel Preda-Mătăsaru, op.cit., p

17 putînd suferi modificări, în anumite.situaţii, chiar în cursul adoptării, iar textul rămîne definitiv numai după autentificarea sa. În cadrul ei se elaborează textul (conţinutul pe articole) al tratatului. Ele se desfăşoară între reprezentanţi ai statelor, special abilitaţi în acest sens, abilitate ce trebuie să rezulte din documente care emană de la autorităţile competente ale fiecărui stat în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei sau a altor legi interne. Aceste documente poartă denumirea de depline puteri. In Convenţia de la Viena (1969) deplinele puteri sunt definite astfel documentul emanînd de la autoritatea competentă a unui stat şi desemnînd una sau mai multe persoane оmputernicite să reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimţămîntul statului de a fi legat printr-un tratat sau pentru a îndeplini oricare alt act cu privire la tratat. 18 Unele depline puteri sunt laconice (germane), altele sunt prolixe (engleze), deplinele puteri franceze conţin promisiunea de a îndeplini şi executa tot ceea ce plenipotenţiarul va stipula şi semna în numele guvernului R. Franceze, 19 fără ca vreodată să contravină la acestea şi nici să permită să fie contravenit la aceasta direct sau indirect pentru orice cauză şi în orice mod sub rezerva scrisorilor de ratificare, care vor fi admise în bună şi cuvenită formă pentru a fi schimbate la termenul ce va fi cuvenit. Din punct de vedere juridic, rolul deplinelor puteri este mai puţin important în prezent, întrucât ele autorizează exclusiv negocierea şi semnarea, tratatul devenind definitiv, numai prin ratificare. TEMA 5. NEGOCIERILE PENTRU ÎNCHEIEREA TRATATELOR INTERNAŢIONALE Negocierea. În dreptul internaţional, negocierea este privită din mai multe puncte de vedere, avînd multiple înţelesuri: fază în procesul de încheiere a tratatelor, mijloc principal de soluţionare a diferendelor internaţionale, formă de 18 Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor, 1969, art.7 19 Marcel Sincondo, op.cit., p.16 17

18 lucru în vederea adoptării unei hotărоri sau recomandări, precum şi a deciziilor în cadrul organizaţiilor internaţionale sau una din funcţiile misiunilor diplomatice. 20 Ca instituţie politico-juridică, negocierile reprezintă modul normal al unui stat de a acţiona în relaţiile internaţionale, negocierile constituind esenţa însăşi a diplomaţiei ca activitate. Negocierile reprezintă faza principală în care se convine textul unui tratat, dacă nu chiar exclusivă, în procesul de încheiere a unui tratat. 21 Negocierile constituie procedura directă de formare a tratatelor, în cadrul cărora organele competente, împuternicite a două sa a mai multe state, se întоlnesc, într-un loc şi la o anumită dată, în acest scop prestabilit, pentru discuţie, iar în urma dialogului, rezultă înţelegerea care ia forma unui tratat internaţional. Negocierea reprezintă una din cele mai extinse faze în procesul încheierii tratatului, în cadrul căruia se succed şi se întrepătrund o serie de faze, proiectul tratatului putînd suferi modificări, în anumite situaţii, chiar în cursul adoptării, iar textul rămîne definitiv numai după autentificarea sa. În cadrul ei se elaborează textul (conţinutul pe articole) al tratatului. Ele se desfăşoară între reprezentanţi ai statelor, special abilitaţi în acest sens, abilitate ce trebuie să rezulte din documente care emană de la autorităţile competente ale fiecărui stat în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei sau a altor legi interne. Aceste documente poartă denumirea de depline puteri. În Convenţia de la Viena (1969) deplinele puteri sunt definite astfel documentul emanînd de la autoritatea competentă a unui stat şi desemnînd una sau mai multe persoane оmputernicite să reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimţămîntul statului de a fi legat printr-un tratat sau pentru a îndeplini oricare alt act cu privire la tratat. 22 Unele depline puteri sunt laconice (germane), altele sunt prolixe (engleze), deplinele puteri franceze conţin promisiunea de a îndeplini şi executa tot ceea ce plenipotenţiarul va stipula şi semna în numele guvernului R.Franceze, 23 fără ca vreodată să contravină la acestea şi nici să permită să fie contravenit la aceasta direct sau indirect pentru orice cauză şi în orice mod sub rezerva scrisorilor de 20 Marcel Sincondo, op.cit, p Aurel Preda-Mătăsaru, op.cit., p Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor, 1969, art.7 23 Marcel Sincondo, op.cit., p.16 18

19 ratificare, care vor fi admise în bună şi cuvenită formă pentru a fi schimbate la termenul ce va fi cuvenit. Din punct de vedere juridic, rolul deplinelor puteri este mai puţin important în prezent, întrucât ele autorizează exclusiv negocierea şi semnarea, tratatul devenind definitiv, numai prin ratificare. Organele care negociază. Negocierile se duc între statele care urmează să devină părţi la tratat (state negociatoare), prin reprezentanţii lor оmputerniciţi în acest scop - plenipotenţiarii. Aceştia sunt numiţi, în acest scop, plenipotenţiari, pentru că guvernele lor le eliberează aşa-numitele depline puteri. 24 Procedura clasică de încheiere a tratatelor rezultă din uzanţe şi este aplicată în primul rînd, tratatelor bilaterale. Procedura tradiţională cuprinde negocierea (în sensul restrîns), semnarea şi ratificarea. Negocierea se face direct între reprezentanţii părţilor interesate şi comportă o suită de propuneri prezentate de reprezentanţii statelor în prezenţa cărora acordul trebuie să se realizeze; uneori, un proiect complet este prezentat de o delegaţie şi sunt discutate contra-propunerile celorlalte delegaţii, pînă se ajunge la convenirea textului comun de tratat. 25 În trecut, negocierile se făceau în mod frecvent, de către şefii de stat. Dezvoltarea şi diversificarea raporturilor dintre state, mutaţiile care au avut loc în sfera relaţiilor internaţionale, între care sporirea numărului statelor, apariţia şi dezvoltarea organizaţiilor internaţionale, multiplicarea obiectivelor ce stau în faţa comunităţii internaţionale, au determinat schimbări semnificative şi asupra formelor sau căilor de desfăşurare a negocierilor, ca şi asupra organelor de stat şi ale organizaţiilor internaţionale, оmputernicite să negocieze în vederea încheierii tratatelor. În prezent, organele supreme de stat (şefii de stat) negociază tratatele, numai în cazuri excepţionale. În această privinţă însă, constituţiile şi legile speciale privind încheierea tratatelor, existente într-o serie de ţări, cuprind anumite 24 Pierre-Marie Dupuy, Droit internaţional public, DALLOZ, Paris 2000, p A.Bolintineanu, A.Năstase, B.Aurescu, Drept internaţional contemporan, Editura BECK, Bucureştii 2000, p

20 dispoziţii în ceea ce priveşte organele de stat competente şi atribuţiile lor la acest domeniu. 26 Potrivit practicii convenţionale actuale, negocierile pentru încheierea de tratate internaţionale pot avea loc între state, între state şi organizaţii internaţionale sau numai între organizaţii internaţionale (negocieri instituţionalizate). În funcţie de caracterul bi- sau multilateral (restrîns sau general) al negocierilor, negocierile se pot desfăşura într-una din următoarele variante: Căi diplomatice obişnuite ori alte căi asupra cărora părţile s-au pus de acord; această formă este folosită în special, pentru încheierea unor tratate bilaterale sau cu un număr restrîns de părţi. Reuniuni restrînse ale reprezentanţilor statelor (Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe). Conferinţe şi congrese internaţionale - practică folosită în trecut mai ales, pentru încheierea tratatelor de pace şi care, în condiţiile actuale, a dobîndit o mare extindere. Organizaţiile internaţionale, în primul rînd ONU, organizaţiile specializate. 27 Conform Legii RM privind tratatele internaţionale ale RM, art.2, prin negociere se înţelege fază a procesului de încheiere a tratatului internaţional, pe parcursul căreia părţile purced la discutarea elementelor de fond şi de formă ale acestuia, în vederea elaborării textului final. Conform legislaţiei RM propunerile cu privire la iniţierea negocierilor în verdure încheierii unui tratat internaţional se prezintă: a) Preşedintelui Republicii Moldova - în cazul tratatelor care urmează a fi încheiate în numele Republicii Moldova; b) Guvernului Republicii Moldova - în cazul celorlalte tratate. Preşedintele Republicii Moldova sau Guvernul Republicii Moldova adoptă decizia cu privire la iniţierea negocierilor. În cazul tratatelor internaţionale 26 în acest sens vezi Legea R.M. privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova Nr.595-XIV din , Monitorul Oficial al R.M.nr din ; art.2 27 A.Bolintineanu Vezi Legea R.M. privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova Nr.595-XIV din , Monitorul Oficial al R.M.nr din ; art. 11 alin 1., A.Năstase, B Aurescu, op.cit, p

21 specificate de legislaţie 28, adoptarea deciziei cu privire la iniţierea negocierilor, precum şi semnarea, după finalizarea negocierilor, a acestor tratate sînt precedate de consultarea Comisiei parlamentare pentru politica externă. În continuare propunerea cu privire la iniţierea negocierilor este prezentată de către organul responsabil pentru încheierea tratatului internaţional, de comun acord cu şi prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Propunerea trebuie să conţină argumentarea necesităţii încheierii tratatului, cu specificarea eventualelor consecinţe de ordin politic, fmanciar-economic sau de altă natură, pe care le implică încheierea tratatului, proiectul acestuia, avizele ministerelor şi departamentelor de resort. Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova prezintă avizul privind compatibilitatea proiectului tratatului cu legislaţia internă. Iniţierea negocierii unui tratat internaţional se efectuează prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, în baza decretului Preşedintelui Republicii Moldova sau a hotărоrii Guvernului Republicii Moldova. TEMA 6. CONDIŢIILE DE VALIDITATE A TRATATELOR INTERNAŢIONALE În comunitatea internaţională, formată din state suverane, cuprinzînd de asemenea, organizaţii internaţionale formate din state, din care fiecare are un obiectiv propriu, rolul tratatelor estre fundamental. Tratatele, arhive ale naţiunilor - cum au fost denumite - cuprind titlurile tuturor popoarelor, angajamentele reciproce care le leagă, legile care şi le-au impus, drepturile pe care le-au dobîndit sau pierdut. 29 Tratatele internaţionale acoperă orice aspect al relaţiilor internaţionale, în sensul că acordurile internaţionale reglementează, în prezent, relaţiile politice, sociale, economice şi juridice ale statelor membre, ale unei comunităţi internaţionale lărgite, iar întrucât dreptul internaţional operează prin încorporarea Pierre-Marie Dupuy, Droit internaţional public, DALLOZ.Paris 2000, p

22 sau aplicarea sa în dreptul intern, regulile sale afectează, indirect, drepturile şi obligaţiile indivizilor, precum şi relaţiile între state ca entităţi; participarea de state în activitatea organizaţiilor internaţionale, în continuă creştere, produce efectele sale în ordinea juridică naţională, în raport cu constituţia, legislaţia şi sistemul judecătoresc. Tratatul prezintă un procedeu normal de limitare a puterii statale. Fiind o exprimare formală a puterii statului, tratatul ajunge să o limiteze pe aceasta. Caracterul de act implică o tranzacţie între părţile contractante - ceea ce are ca rezultat cel puţin, o limitare reciprocă a puterilor. În sfоrşit, tratatele sunt mijloacele care au făcut posibilă modificarea şi ajustarea dreptului internaţional, dintr-un set de reguli în primul rînd prohibitorii, într-un sistem legal care, inter partes, reglementează modalităţi ale unei active şi constructive cooperări internaţionale. Aşadar, tratatele au oferit cadrul constituţional şi tehnic pentru transformare dintr-o societate internaţională neorganizată, într-una, cel puţin parţial, organizată şi să facă posibil un nivel superior de integrare organică a societăţii internaţionale. Dacă am face o listă a funcţiilor tratatelor internaţionale ar rezulta următoarele: 1) De a permite părţilor contractante să rezolve pe această cale diferendele dintre ele. 2) Să dea posibilitatea părţilor contractante să modifice sau să completeze normele cutumiare. 3) Contribuie la organizarea societăţii internaţionale sub aspectul integrării ei. 4) Dă naştere, şi contribuie la recunoaşterea instituţiilor internaţionale (organizaţiile internaţionale guvernamentale). 5) Permite adaptarea dreptului internaţional la noile realităţi din relaţiile internaţionale şi dezvoltarea lui inclusiv, la codificarea acestui drept Condiţiile de validitate a tratatelor internaţionale. Elementele esenţiale ale tratatului, sunt aceleaşi, ca şi cele pentru contractul de drept intern: capacitatea 22

23 părţilor, consimţămîntul părţilor exprimat în mod valabil, obiectul şi scopul tratatului. 30 a) Capacitatea părţilor de a încheia un tratat constituie un element esenţial pentru că, în lipsa acesteia actul respectiv nu are valoare juridică. Părţile contractante ale tratatului internaţional trebuie să aibă calitatea de subiecte ale dreptului internaţional public şi acestea sînt statele, organizaţiile internaţionale, nterguvernamentale sau alte entităţi cărora să le fie recunoscută calitatea de subiect de drept internaţional, ca de exemplu: Sfîntul Scaun are capacitatea de a încheia tratate, fie în interesul bisericii şi în scopuri spirituale concordate, fie în domeniul temporal; confederaţiile de state; uniunea personală, uniunea reală de state, statele dependente( statele sub protecţie, statele vasale) şi popoarele. Problema subiectelor dreptului tratatelor a fost examinată pe larg în primul pargraf al acestei lucrări. b) Consimţămîntul părţilor exprimat în mod valabil. Consimţămîntul părţilor contractante trebuie să fie exprimat de ele în mod liber şi fără vicii de consimţămînt. Consimţămîntul părţilor înseamnă că părţile şi-au adus, în mod reciproc, la cunoştinţă, hotărоrea de a se obliga juridiceşte, dar el mai are şi sensul de acord de voinţă, de voinţe concordante. Tratatul internaţional apare ca un act consensual, ca un contract, fiind, deci, un acord de voinţe ale statelor, consimţămîntul reciproc al părţilor este indispensabil pentru crearea de raporturi convenţionale. Convenţia de la Viena din 1969, cuprinde reglementări privind viciile de consimţămînt, care atrag, după sine, nulitatea tratatului internaţional. Ea a reţinut următoarele vicii de consimţămînt: 1. Eroarea constituie o falsă părere pe care o are un stat contractant despre unul dintre elementele contractului, o reprezentare inexactă a realităţii. 31 Convenţiile de codificare a dreptului tratatelor descriu următoarea regulă: eroarea poate fi invocată într-un tratat ca viciu de consimţămînt, dacă această eroare poartă asupra unui fapt sau a unei situaţii pe care statul o presupunea că 30 Raluca Miga-Beşteliu, op. cit., p Vasile Creţu, Drept internaţional public, Editura fundaţiei România de Mоine", Bucureşti 1999, p

24 există în momentul încheierii tratatului şi care constituia o bază esenţială a consimtămîntului dat. Eroarea trebuie să fi surprins statul, prin reprezentarea total diferită a situaţiei, imaginea falsă creată fiind cea care a condus la darea consimtămîntului şi în acelaşi timp, să fie esenţială determinantă. Eroarea poate fi invocată ca viciu de consimţămînt dacă: a) este o eroare de fapt (de exemplu în cazul tratatelor de delimitare a frontierelor statelor, în ce priveşte părţile topografice, care se referă la baza - esenţială a consimtămîntului părţii care o invocă). b) această parte contractantă să nu fi contribuit la producerea erorii c) deşi partea contractantă respectivă a avut posibilitatea să o cunoască, ea n-a ţinut seama de ea. Eroarea materială, respectiv greşelile din textul tratatului nu afectează valabilitatea sa. 2. Dolul tratatului nu afectează valabilitatea sa. Comisia de Drept Internaţional a optat pentru tratarea dolului şi erorii în două articole separate, pe motiv că dolul atacă rădăcina însăşi a unui acord de o manieră destul de diferită, de ceea ce fac falsa reprezentare şi o eroare neintenţionată şi nu numai că dolul tinde să vicieze consimţămîntul celeilalte părţi asupra tratatului, dar distruge orice bază a încrederii mutuale a părţilor 32. Problema dolului se pune rar în practică, pentru că un diplomat care semnează tratatul se poate înşela sau poate fi surprins de un doi, dar şi acţiunea sa este supusă supravegherii statului său, iar procedura ratificării ocazionează, în mod necesar, examinarea înainte ca tratatul să fi devenit definitiv. Organele de stat care intervin în negocieri sau în ratificare nu se lasă surprinse de manevre dolosive. Convenţiile de codificare a dreptului diplomatic reglementează dolul astfel: Dacă un stat a fost determinat să încheie un tratat în urma conduitei frauduloase a unui alt stat care a participat la negociere, el poate invoca dolul ca viciu al 32 Raluca Miga-Beşteliu, op.cit, p

25 consimtămîntului său de a se lega prin tratat. 33 Eroarea dolosivă trebuie să fie opera unei părţi la tratat şi să fie esenţială pentru a fi admisă şi sancţionată. Dolul poate оmbrăca formele unei declaraţii false, reprezentări false sau alte procedee înşelătoare. Tratatul dolosiv este ilicit. Victima dolului poate să menţină în vigoare o parte din clauzele tratatului, dacă ele sunt pasibile să fie separate de celelalte articole ale sale sau să ceară nulitatea tratatului în întregime ceea ce constituie o sancţiune оmpotriva părţii vinovate. 3. Coruperea reprezentantului unui stat Prin coruperea acestuia, statul pe care оl reprezintă este indus în eroare şi smulgerea consimtămîntului are loc printro fraudă. Coruperea nu poate fi asemănată cu folosirea constrîngerii şi nici confundată cu dolul 34. Această situaţie este reglementată prin convenţiile de codificare:,,dacă exprimarea consimtămîntului unui stat de a fi legat printr-un tratat a fost obţinută prin coruperea reprezentantului său, prin acţiunea directă sau indirectă a unui alt stat care a participat la negociere, statul poate invoca coruperea ca viciu al consimtămîntului său de a se lega prin tratat. Expresia dură de,,corupere a fost folosită în scopul de a preciza că, numai actele vizînd a cîntări greu asupra voinţei reprezentantului de a încheia tratatul pot fi invocate ca motiv de viciere a exprimării unui pretins consimţămînt dat de acest reprezentant în numele statului său. Un simplu gest de curtuazie sau o favoare minimă, de care un reprezentant ar fi beneficiat cu prilejul încheierii tratatului, nu poate fi invocat ca un pretext pentru a anula tratatul. 4. Constrîngerea exercitată asupra reprezentantului unui stat şi constrîngerea exercitată asupra unui stat prin ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei. În mai multe rînduri, s-a invocat la ONU faptul că tratatele au fost impuse unei părţi prin constrîngere 35. Astfel, cu ocazia discutării în Adunare a trasării frontierelor dintre Libia şi Egipt cu referire la tratatul de pace cu Italia, Egiptul a 33 Convienţia de la Viena privind dreptul tratatelor, 1969, art Ion Diaconu, op.cit, p Raluca Miga-Beşteliu, op.cit., p

26 declarat că a fost forţat să cedeze anumite teritorii Italiei, din cauza presiunii exercitate Regatului Unit (Egiptul a susţinut că acordul din 1925 cu Italia nu era valid pe acest motiv, iar ca dovadă a reţinerii sale de a semna acordul, a arătat că a refuzat să ratifice acordul timp de 10 ani). Prezentîndu-şi cazul în Adunarea generală cu privire la Tiolul de Sud, Austria a susţinut acelaşi lucru (afirmînd că nu era liberă în timpul cînd a încheiat Acordul de la Paris din 1946 cu Italia, pentru că ţara era ocupată în acel timp de cele patru Puteri Aliate). Principalele cazuri în care doctrina a fost, dacă nu consacrată, cel puţin invocată de una din părţile contractante sunt: ratificarea obţinută prin violentă a ptatelor din 1773 şi 1793, prin care se consacră оmpărţirea Poloniei; încheierea tratatului din 1905 şi stabilirea protectoratului japonez asupra Coreii, obţinută după ocuparea palatului imperial din Seul de trupele nipone şi în urma ameninţărilor directe contra оmpăratului Coreii şi a miniştrilor lui; Convenţia din 1915, prin care se instituia controlul financiar al SUA asupra Haiti, impus în urma ocupării instituţiilor vamale de către trupele americane. 5. Sunt lovite de nulitate şi tratatele internaţionale care sunt contrare normelor imperative ale dreptului internaţional public existente în momentul оcheierii lor sau care au apărut după acest moment. Cu privire la viciile de consimţămînt, Convenţia de la Viena din 1969 prevede:,,faptul că consimţămîntul unui stat de a fi legat printr-un tratat a fost exprimat ca violarea unei dispoziţii a dreptului său intern privitoare la competenţa de a încheia tratate, nu poate fi invocată de acest stat ca viciu de consimţămînt, oferă numai dacă această violare n-a fost vădită şi nu priveşte o regulă de importanţă fundamentală a dreptului său intern. 36 Obiectul şi scopul tratatului. Tratatul internaţional trebuie să aibă un obiect, acordul de voinţă al statelor fixîndu-se asupra a ceea ce părţile s-au angajat să facă. în fond, obiectul tratatului reprezintă însăşi raţiunea de încheiere a acestuia, rezolvarea problemelor avute în vedere de părţi constituind motivul angajării lor. 36 Convienţia de la Viena privind dreptul tratatelor, 1969, art