Laboratorul de Cercetare Realitate Virtuală şi Robotică

Size: px
Start display at page:

Download "Laboratorul de Cercetare Realitate Virtuală şi Robotică"

Transcription

1 Laboratorul de Cercetare Realitate Virtuală şi Robotică Domenii de activitate, obiectivele cercetării Realitate virtuală şi augmentată, aplicații în inginerie, medicină şi artă Sisteme avansate de navigare şi tehnologii pentru vehicule rutiere autonome şi roboți Robotică avansată pentru producţie, roboți mobili, rețele și robotică cooperativă Cuvinte cheie CAD, CAE, CAM, tehnologia vehiculelor, realitate virtuală, vehicule autonome, mecatronica autovehiculelor, Profilul echipei de cercetare Echipa de cercetare a fost înființată în anul 2002 ca rezultat a două granturi importante de cercetare de tip Fifth Framework Programme (FP5) finanțate de Comunitatea Europeană (IRMA și ADEPT) câştigate de o echipă de cercetare a Departamentului de Design de Produs și Robotică condusă de profesorul Doru Talabă. Aceste granturi au oferit echipei primele elemente de infrastructură precum şi oportunități de cooperare internațională care, din acel moment, a fost într o permanentă dezvoltare. Astfel, a fost posibilă crearea laboratorului de cercetare în domeniul Realității virtuale şi CAD CAE după modelul centrelor de excelență Europene dezvoltate în cadrul programului FP5, capabile să participe în competițiile Europene de C&D. În anul 2004 a fost înființat laboratorul de cercetare RRV prin fuzionarea grupului de cercetare deja existent cu grupul de cercetare în Robotică condus de către prof. Gheorghe Mogan. Începând cu anul 2004, grupul de cercetare a dezvoltat o infrastructura remarcabilă, care a devenit o referință la nivel național și chiar la nivel european, utilizând exclusiv fonduri atrase prin granturi și contracte. Echipa relativ mică, animată de către 6 cadre didactice între care trei conducători de doctorat care au condus în permanență mai mult de 12 doctoranzi şi 2 3 post doctoranzi, a atras şi a investit în infrastructură de cercetare şi echipament, în ultimii ani, mai mult de 3 milioane de Euro. Produse C&D, brevete, cazuri de utilizare 1. Talabă D., Butnaru T. Sistem haptic pentru generarea returului de forţă combinat kinestetic şi tactil. Brevet OSIM A0, 2010

2 Acest dispozitiv haptic a fost dezvoltat în cadrul laboratorului de cercetare RRV şi este unul dintre cele mai uşoare exoschelete ale mâinii la nivel mondial. Dispozitivul este capabil să exercite forțe de maxim 0,7N pe fiecare deget, ceea ce este suficient pentru o gamă largă de aplicații, inclusiv reabilitarea şi în scopuri de formare profesională. 2. Talabă D., Antonya Cs., Gîrbacia F. Sistem de realitate augmentată pentruprototipare virtuală cu retur haptic, Brevet OSIM A0, 2010 Invenția se referă la un sistem de realitate augmentată, pentru testarea virtuală a unor prototipuri virtuale. Sistemul cuprinde o celulă integrată, cu interfață multimodală omcalculator, care facilitează operații de input/output cu un sistem computerizat pe multiple canale senzoriale: vizual şi haptic, pentru output, şi tracking, pentru input, în care afişarea informațiilor pe cale vizuală se realizează prin tehnici de realitate augmentată. Proiecte naţionale şi internaţionale finalizate şi în curs de derulare 1. Project IREAL Interfaţă cu retur haptic pentru prototiparea virtuală în mediu imersiv Proiectul IREAL a fost finanțat de către Consiliul Național al Cercetarii Ştiințifice din Învățământul Superior (CNCSIS) între anii cu suma de RON. Proiectul isi propune explorarea facilitatilor de prezentare a rezultatelor analizelor CAE utilizand sisteme imersive cu retur haptic. Aplicatiile principale constau in prototiparea virtuala a sistemelor mecanice actionate direct de catre operatorul uman de exemplu sistemele mecanice de comanda dintr un automobil (schimbatorul de viteze, semnalizatorul de directie, pedala ambreiajului, volanul etc). Concept inovator pentru prototipare virtuală Echipament haptic pentru blocul de semnalizare auto Proiectul a demonstrat fezabilitatea conceptului propus de prototipare haptică. Acest proiect a sprijinit desfăşurarea activității a doi studenți doctoranzi pe parcursul pregătirii tezei: Hunor Erdely (în prezent angajat la LMS International în Leuven Belgia) şi Florin Gîrbacia (în prezent şef lucrări la Universitatea Transilvania din Braşov).

3 Prof. Doru Talaba Coordonator proiect, Prof. Csaba Antonya dr. Florin Girbacia dr. Hunor Erdelyi 1. Proiect PROROB Programarea cognitivă a roboţilor din celulele flexibile de fabricaţie (coordonator prof. Gheorghe Mogan). În cadrul celor trei etape ale proiectului PROROB, finanțat cu suma de lei de CNCSIS, în perioada conform obiectivelor propuse s au dezvoltat cercetări, cu precădere, legate de subproblemele de percepție şi de planificare a sarcinilor şi traiectoriilor roboților; învățarea şi programarea roboților mobili care au intervenții de manipulare în medii reale şi virtuale; comunicarea verbală cu roboții precum şi conducerea autonomă a vehiculelor de transport intern. Cercetările dezvoltate în cadrul acestui proiect s au derulat în cadrul programelor a patru teze de doctorat: Învățarea roboților mobili pentru deplasare şi manipulare în medii industriale dr. ing. Mihai Duguleana; Contribuții la programarea prin demonstrare a roboților industriali din celulele flexibile de fabricație dr. ing. Stoica Mihai; Interacțiunea verbală cognitivă cu roboții mobili industriali drd. ing. Tudor Topoleanu; Cercetări teoretice şi experimentale privind autovehiculele autonome dr. ing. Robert Gall. Comunicarea prin voce cu roboţii Vehicul autonom intern Învăţarea roboţilor Prof. Gheorghe Mogan (coordonator proiect) mogan@unitbv.ro Dr. Mihai Duguleană Dr. Robert Gall Drd. Sabin Topoleanu Drd. Alina Panfir

4 3. Proiect INCOGNITO Interactiunea cognitiva om mediu virtual Proiectul INCOGNITO a fost finanțat de către Consiliul Național al Cercetarii Ştiințifice din Învățământul Superior (CNCSIS) între anii cu suma de RON. Urmărirea mişcărilor ochilor şi programarea robotului Manipulare virtuală Proiectul isi propune dezvoltarea unui sistem cognitiv de simulare a interactiunii om produse virtuale, in asa fel incat interactiunea sa fie cat mai naturala din punct de vedere al returului vizual haptic şi să ia în considerare factorul uman. Aplicațiile principale care sunt vizate prin acest motor cognitiv de simulare sunt prototiparea virtuala a sistemelor mecanice (mecanisme) si dezvoltarea unui mediu de proiectare in realitate virtuala. in aceste aplicatii returul de forta, ca modalitate de interactiune joaca rolul crucial, iar cand vine vorba despre evaluarea formelor, mediul virtual total imersiv, personalizat si adaptat cerintelor individuale este hotărâtor. Acest proiect a sprijinit activitățile a doi studenți doctoranzi pe parcursul pregătirii tezei: Florin Bărbuceanu (în prezent angajat la Route 66) and Mădălina Dascălu (în prezent angajată la Ipsos Interactive Services). Prof. Csaba Antonya (coordonator proiect), Prof. Doru Talaba, dr. Florin Bărbuceanu, dr. Mădălina Dascălu Prof. Csaba Antonya antonya@unitbv.ro dr. Florin Bărbuceanu dr. Mădălina Dascălu 4. Project CHANCE Brahiterapia asistata robotic, o abordare inovativa în terapia cancerelor inoperabile (coordonat de Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Responsabil RRV s.l.dr.ing. Silviu Butnariu) Proiectul CHANCE este finanțat de către Consiliul Național al Cercetarii Ştiințifice din Învățământul Superior (CNCSIS) între anii cu suma de RON (UTBv RON). Consorțiul propune o abordare minimală invazivă în cazul intervențiilor prin metoda de brahiterapie, în vederea obținerii unor soluții viabile pentru tratamentul paciențior afectați de cancer în cazuri considerate inoperabile sau când

5 starea generală a acestora nu permite alte tipuri de tratamente agresive. Procedura de segmentare utilizând aplicaţii software dedicate Echipa Universității Transilvania are ca scop generarea modelului 3D al corpului uman utilizând proceduri de segmentare, pornind de la fişierele de tip DICOM (Computer Tomograf) ale pacienților şi stabilirea unor traiectorii corecte ale acelor de brahiterapie. Dr. Silviu Butnariu (responsabil RRV), Prof. Doru Talaba, Prof. Gheorghe Mogan, Prof. Csaba Antonya, dr. Florin Gîrbacia, dr. Butilă Eugen, dr. Andreea Beraru, drd. ing. Horațiu Moga dr.silviu Butnariu butnariu@unitbv.ro drd. Horațiu Moga dr. Eugen Butilă dr. Andreea Beraru 5. Proiect EXORAS Nou sistem haptic de tip exoschelet pentru robotică și automatică spaială (coordonat de Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Responsabil RRV s.l.dr.ing. Silviu Butnariu). Proiectul EXORAS este finanțat de către Agenția Spațială Română (ROSA) între anii cu suma de RON (UTBv RON). Obiectivul general este dezvoltarea cercetării fundamentale şi aplicative în vederea obținerii unor produse şi tehnologii din domeniul IT şi mecatronică robotică. Rolul echipei UTBv este de a dezvolta aplicațiile software ale roboților şi testarea în mediul virtual. Exoschelet pentru braţ cu 4 DOF Proiectul urmărește să dezvolte consolidarea capacităților la nivel național și să stimuleze participarea României la misiuni și programe spațiale internaționale în special ESA, în domeniul de explorări robotizate. Impactul urmărit este dezvoltarea un nou exoschelet cu retur haptic pentru brațul uman pentru a putea fi utilizat în explorările robotizate în spațiu.

6 Dr. Silviu Butnariu (responsabil RRV), Prof. Doru Talaba, Prof. Gheorghe Mogan, Prof. Csaba Antonya, dr. Florin Gîrbacia, drd. Horațiu Moga dr.silviu Butnariu Publicaţii reprezentative ale membrilor laboratorului de cercetare (selecţie) 1. D Talabă, Cs Antonya. Virtual prototyping of mechanical systems with tool mediated haptic feedback. Engineering With Computers (London). 11/2012; 0.74 Impact Factor 2. C C Postelnicu, D Talabă. P300 based Brain Neuronal Computer Interaction for Spelling Applications. IEEE transactions on bio medical engineering. 11/2012; 2.15 Impact Factor 3. C C Postelnicu, F Girbacia, D Talabă. EOG based visual navigation interface development. Expert Systems with Applications. 09/2012; 39(12): Impact Factor 4. D Talabă. The angular capacity of spherical joints used in mechanisms with closed loops and multiple degrees of freedom. Robotics and Computer Integrated Manufacturing. 05/2012; 1.17 Impact Factor 5. H. Erdelyi, D Talabă. Virtual prototyping of a car turn signal switch using haptic feedback. Engineering With Computers (London). 01/2010; 26:99 110, 0.74 Impact Factor 6. H Erdelyi, D Talabă. A novel method for the dynamic synthesis of cam mechanisms with an imposed driving force profile. P IMechEng Journal of Mechanical Engineering Science 01/2010; Impact Factor 7. M Duguleană, F G Barbuceanua, A Teirelbarb, G Mogan. Obstacle avoidance of redundant manipulators using neural networks based reinforcement learning. Robotics and Computer Integrated Manufacturing, Volume 28, Issue 2, April 2012, Pages , 1,17 impact factor. Contact Nume: Prof.dr.ing. Gheorghe Mogan Funcție: Director al Laboratorului de Cercetare E mail: mogan@unitbv.ro web: Tlf: Fax: Adresa: Colina Universității, corpul G

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE)

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE) ANTICOLLISION ALGORITHM FOR VV AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP VV (VEHICLE-TO-VEHICLE) 457 Florin MARIAŞIU*, T. EAC* *The Technical University

More information

VIRTUAL INSTRUMENTATION IN THE DRIVE SUBSYSTEM MONITORING OF A MOBIL ROBOT WITH GESTURE COMMANDS

VIRTUAL INSTRUMENTATION IN THE DRIVE SUBSYSTEM MONITORING OF A MOBIL ROBOT WITH GESTURE COMMANDS BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LIV (LVIII), Fasc. 3-4, 2008 Secţia AUTOMATICĂ şi CALCULATOARE VIRTUAL INSTRUMENTATION IN THE

More information

Lista de lucrări. Candidat: PRISACARIU VASILE. a. Lista a celor mai relevante 10 lucrări

Lista de lucrări. Candidat: PRISACARIU VASILE. a. Lista a celor mai relevante 10 lucrări a. Lista a celor mai relevante 10 lucrări Lista de lucrări 1 Cîrciu I., Luculescu D., Prisacariu V., Mihai E., Rotaru C., Theoretical Analysis and Experimental Researches regarding the Asymmetrical Fluid

More information

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Controlul versiunilor - necesitate Caracterul colaborativ al proiectelor; Backup pentru codul scris Istoricul modificarilor Terminologie și concepte VCS Version Control

More information

Eugen Valentin Butilă

Eugen Valentin Butilă Curriculum vitae PERSONAL INFORMATION Eugen Valentin Butilă 29, Bd. Eroilor, 500036 Brasov (Romania) +40 268 418 967 butila@unitbv.ro, bbjeno@gmail.com Sex Male Nationality Romanian WORK EXPERIENCE 5 Dec

More information

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice "Îmbunătăţirea proceselor şi activităţilor educaţionale în cadrul programelor de licenţă şi masterat în domeniul

More information

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Sumar 1. Indicele de refracţie al unui mediu 2. Reflexia şi refracţia luminii. Legi. 3. Reflexia totală 4. Oglinda plană 5. Reflexia şi refracţia luminii în natură

More information

PROFESIA/OCUPATIA ACTUALA EXPERIENŢA PROFESIONALĂ

PROFESIA/OCUPATIA ACTUALA EXPERIENŢA PROFESIONALĂ UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA FACULTATEA CONSTRUCTII DE MASINI INFORMATII PERSONALE Numele si prenumele PÎSLĂ DOINA LIANA Telefon/Fax 0264 401684; 0264 401765, 0264-415676 E-mail doina.pisla@mep.utcluj.ro,

More information

Competence for Implementing EUSDR

Competence for Implementing EUSDR Competence for Implementing EUSDR 14 Countries! 11 Priority areas! Many partner! Link to about 1,000 Steinbeis Enterprises + more than 5,500 experts 08.03.2013 slide 1 Steinbeis Innovation Center Steinbeis

More information

Fenomene electrostatice şi materiale dielectrice. Modelare experimentală şi numerică şi aplicaţii industriale.

Fenomene electrostatice şi materiale dielectrice. Modelare experimentală şi numerică şi aplicaţii industriale. REZUMAT Fenomene electrostatice şi materiale dielectrice. Modelare experimentală şi numerică şi aplicaţii industriale. Lucrarea de faţă prezintă succint, dar argumentat, activitatea profesională desfăşurată

More information

SUMMARY OF PHD. THESIS RESEARCH ON ALUMINUM VACUUM CASTING OF COMPLEX PARTS

SUMMARY OF PHD. THESIS RESEARCH ON ALUMINUM VACUUM CASTING OF COMPLEX PARTS Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Eng. Alina Ioana LUCA SUMMARY OF PHD. THESIS RESEARCH ON ALUMINUM VACUUM CASTING

More information

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate 3 noiembrie 2017 Clemente Kiss KPMG in Romania Agenda Ce este un audit la un IMM? Comparatie: audit/revizuire/compilare Diferente: audit/revizuire/compilare

More information

Conf. Dr. Ing. Radu Gabriel DANESCU

Conf. Dr. Ing. Radu Gabriel DANESCU Conf. Dr. Ing. Radu Gabriel DANESCU Web: http://users.utcluj.ro/~rdanescu E-mail: radu.danescu@cs.utcluj.ro EducaŃie, diplome şi titluri obńinute: 1997-2002 Inginer diplomat în ŞtiinŃa Calculatoarelor,

More information

Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar Quinet 5-7, București,

Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar Quinet 5-7, București, CURRICULUM VITAE INFORMAȚII PERSONALE Nume Prenume DUMITRACHE Mihail Adresă Telefon +40-21-3116835 Fax +40-31-8153875 E-mail Naționalitate Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume VAIDA Liviu Călin Adresă B-dul Muncii, Nr. 103-105, Cluj-Napoca, 400641 Telefon (+40)-264-601684 Mobil: (+40)- 746-117788 E-mail Naţionalitate

More information

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Barionet 50 este un lan controller produs de Barix, care poate fi folosit in combinatie cu Metrici LPR, pentru a deschide bariera atunci cand un numar de

More information

Studii și cercetări privind controlul proceselor de fabricație

Studii și cercetări privind controlul proceselor de fabricație UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU FACULTATEA DE INGINERIE TEZĂ DE ABILITARE Studii și cercetări privind controlul proceselor de fabricație Prof.Dr.Ing. Radu-Eugen BREAZ SIBIU - 2016 - Rezumat Lucrarea

More information

GHID DE TERMENI MEDIA

GHID DE TERMENI MEDIA GHID DE TERMENI MEDIA Definitii si explicatii 1. Target Group si Universe Target Group - grupul demografic care a fost identificat ca fiind grupul cheie de consumatori ai unui brand. Toate activitatile

More information

Lucrări ştiinţifice și cărţi în domeniul disciplinelor din postul didactic

Lucrări ştiinţifice și cărţi în domeniul disciplinelor din postul didactic Lucrări ştiinţifice și cărţi în domeniul disciplinelor din postul didactic A. Teza de doctorat: Tema: Contribuții la studiul cinematic și dinamic al sistemelor mecanice caracterizate prin modificări rapide

More information

MONICA RĂILEANU SZELES

MONICA RĂILEANU SZELES MONICA RĂILEANU SZELES Data și locul nașterii: 27 februarie 1975, Brasov, Romania Tel.: 0040722 355979 Adresă personală: Lamaitei 59, Brasov, Romania Adresă instituțională: Universitatea Transilvania din

More information

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N Pentru a putea vizualiza imaginile unei camere web IP conectată într-un router ZTE H218N sau H298N, este necesară activarea serviciului Dinamic DNS oferit de RCS&RDS, precum și efectuarea unor setări pe

More information

Sexul M Data naşterii 05/05/1966 Naţionalitatea Română. Universitatea Transilvania din Braşov, Bd. Eroilor 29, Braşov,

Sexul M Data naşterii 05/05/1966 Naţionalitatea Română. Universitatea Transilvania din Braşov, Bd. Eroilor 29, Braşov, INFORMAŢII PERSONALE NEAGOE MIRCEA mneagoe@unitbv.ro Sexul M Data naşterii 05/05/1966 Naţionalitatea Română EXPERIENŢA PROFESIONALĂ 1992-prezent Preparator (1992), Asistent (1994), Şef lucrări (1998),

More information

Cristina ENULESCU * ABSTRACT

Cristina ENULESCU * ABSTRACT Cristina ENULESCU * REZUMAT un interval de doi ani un buletin statistic privind cele mai importante aspecte ale locuirii, în statele perioada 1995-2004, de la 22,68 milioane persoane la 21,67 milioane.

More information

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR RAPORT PRIVIND EVALUAREA CADRELOR DIDACTICE DE CĂTRE STUDENȚI AFERENT ACTIVITĂȚII DIN ANUL UNIVERSITAR 2016-2017 LA FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI ŞI GAZELOR Date minimale 1. Prezentul raport a fost

More information

Procesarea Imaginilor

Procesarea Imaginilor Procesarea Imaginilor Curs 11 Extragerea informańiei 3D prin stereoviziune Principiile Stereoviziunii Pentru observarea lumii reale avem nevoie de informańie 3D Într-o imagine avem doar două dimensiuni

More information

Excel Advanced. Curriculum. Școala Informală de IT. Educație Informală S.A.

Excel Advanced. Curriculum. Școala Informală de IT. Educație Informală S.A. Excel Advanced Curriculum Școala Informală de IT Tel: +4.0744.679.530 Web: www.scoalainformala.ro / www.informalschool.com E-mail: info@scoalainformala.ro Cuprins 1. Funcții Excel pentru avansați 2. Alte

More information

USING SERIAL INDUSTRIAL ROBOTS IN CNC MILLING PROCESESS

USING SERIAL INDUSTRIAL ROBOTS IN CNC MILLING PROCESESS BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LXI (LXV), Fasc. 3, 2015 Secţia CONSTRUCŢII DE MAŞINI USING SERIAL INDUSTRIAL ROBOTS IN CNC MILLING

More information

PACHETE DE PROMOVARE

PACHETE DE PROMOVARE PACHETE DE PROMOVARE Școala de Vară Neurodiab are drept scop creșterea informării despre neuropatie diabetică și picior diabetic în rândul tinerilor medici care sunt direct implicați în îngrijirea și tratamentul

More information

MASTER Disciplina: Biomecanică

MASTER Disciplina: Biomecanică MASTER Disciplina: Biomecanică Activităţile întreprinse în cadrul disciplinei de Biomecanică se desfăşoară pe două direcţii: Direcţie prioritară Activitate de curs; Direcţie secundară Activitate de seminar.

More information

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREŞTI FACULTATEA ENERGETICA Catedra de Producerea şi Utilizarea Energiei Master: DEZVOLTAREA DURABILĂ A SISTEMELOR DE ENERGIE Titular curs: Prof. dr. ing Tiberiu APOSTOL Fond

More information

STAREA FACULTĂȚII de INGINERIE MECANICĂ

STAREA FACULTĂȚII de INGINERIE MECANICĂ STAREA FACULTĂȚII de INGINERIE MECANICĂ Martie 2015 CUPRINS 1. Introducere 3 2. Procesul de învățământ 5 3. Activitatea de cercetare 8 4. Parteneriatul cu studenții 9 5. Resursa umană 10 6. Baza materială

More information

Class D Power Amplifiers

Class D Power Amplifiers Class D Power Amplifiers A Class D amplifier is a switching amplifier based on pulse-width modulation (PWM) techniques Purpose: high efficiency, 80% - 95%. The reduction of the power dissipated by the

More information

AE Amfiteatru Economic recommends

AE Amfiteatru Economic recommends GOOD PRACTICES FOOD QUALITY AND SAFETY: PRACTICES AND CONTRIBUTIONS BROUGHT BY THE CENTRE OF RESEARCH AND ALIMENTARY PRODUCT EXPERTISE Prof. univ. dr. Rodica Pamfilie, Academy of Economic Studies, Bucharest

More information

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mecanismul de decontare a cererilor de plata Mecanismul de decontare a cererilor de plata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) Ministerul Fondurilor Europene - Iunie - iulie

More information

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ:

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: Marketing prin Google CUM VĂ AJUTĂ ACEST CURS? Este un curs util tuturor celor implicați în coordonarea sau dezvoltarea de campanii de marketingși comunicare online.

More information

Eng. Rebeca - Maria COLDA. PhD Thesis Abstract. CONTRIBUTiONS TO THE OPTIMIZATION OF THE USAGE OF RADIO RESOURCES IN WIRELESS SYSTEMS

Eng. Rebeca - Maria COLDA. PhD Thesis Abstract. CONTRIBUTiONS TO THE OPTIMIZATION OF THE USAGE OF RADIO RESOURCES IN WIRELESS SYSTEMS Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1 Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice

More information

CURRICULUM VITAE. Computationala

CURRICULUM VITAE. Computationala CURRICULUM VITAE 1. Nume: TEODORESCU-DRĂGHICESCU 2. Prenume: HORAŢIU 3. Data şi locul naşterii: 07.08.1960, Braşov 4. Cetăţenie: Română 5. Studii: Universitare/postuniversitare/doctorat Instituţia Universitare

More information

Rem Ahsap is one of the prominent companies of the market with integrated plants in Turkey, Algeria and Romania and sales to 26 countries worldwide.

Rem Ahsap is one of the prominent companies of the market with integrated plants in Turkey, Algeria and Romania and sales to 26 countries worldwide. Ȋncepându-şi activitatea ȋn 2004, Rem Ahsap este una dintre companiile principale ale sectorului fabricǎrii de uşi având o viziune inovativǎ şi extinsǎ, deschisǎ la tot ce ȋnseamnǎ dezvoltare. Trei uzine

More information

CONTRIBUŢII PRIVIND MANAGEMENTUL CALITĂȚII PROIECTULUI ÎN INDUSTRIA AUTOMOTIVE

CONTRIBUŢII PRIVIND MANAGEMENTUL CALITĂȚII PROIECTULUI ÎN INDUSTRIA AUTOMOTIVE UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA Școala Doctorală de Studii Inginerești Ing. Daniel TIUC CONTRIBUŢII PRIVIND MANAGEMENTUL CALITĂȚII PROIECTULUI ÎN INDUSTRIA AUTOMOTIVE Teză destinată obținerii titlului

More information

Transmiterea datelor prin reteaua electrica

Transmiterea datelor prin reteaua electrica PLC - Power Line Communications dr. ing. Eugen COCA Universitatea Stefan cel Mare din Suceava Facultatea de Inginerie Electrica PLC - Power Line Communications dr. ing. Eugen COCA Universitatea Stefan

More information

QUALITY EVALUATION OF KNITTED USED IN INTERIOR DESIGNS, THROUGH EXTENSIBILITY

QUALITY EVALUATION OF KNITTED USED IN INTERIOR DESIGNS, THROUGH EXTENSIBILITY QUALITY EVALUATION OF KNITTED USED IN INTERIOR DESIGNS, THROUGH EXTENSIBILITY Ș.l. dr. ing. Liliana LUTIC Gheorghe Asachi Technical University of Iaşi, Faculty of Textiles & Leather Engineering and Industrial

More information

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 2-4, Sector 1, CAIET DE SARCINI Obiectul licitaţiei: Kick off,

More information

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC Anul II Nr. 7 aprilie 2013 ISSN 2285 6560 Referent ştiinţific Lector univ. dr. Claudiu Ionuţ Popîrlan Facultatea de Ştiinţe Exacte Universitatea din

More information

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture Vol. 57, No. 1 (2014) Journal homepage: http://constructii.utcluj.ro/actacivileng Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete

More information

TEHNICAL UNIVERSITY OF CLUJ-NAPOCA CONTRIBUTIONS AND RESEARCHREGARDING ROBOT CONTROL BASED ON IMAGE PROCESSING

TEHNICAL UNIVERSITY OF CLUJ-NAPOCA CONTRIBUTIONS AND RESEARCHREGARDING ROBOT CONTROL BASED ON IMAGE PROCESSING Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1 Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice

More information

Learning mobile robots for movement and manipulation in industrial environments

Learning mobile robots for movement and manipulation in industrial environments Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară 1 Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi

More information

Managementul referinţelor cu

Managementul referinţelor cu TUTORIALE DE CULTURA INFORMAŢIEI Citarea surselor de informare cu instrumente software Managementul referinţelor cu Bibliotecar Lenuţa Ursachi PE SCURT Este gratuit Poţi adăuga fişiere PDF Poţi organiza,

More information

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Structura și Organizarea Calculatoarelor Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Chapter 3 ADUNAREA ȘI SCĂDEREA NUMERELOR BINARE CU SEMN CONȚINUT Adunarea FXP în cod direct Sumator FXP în cod direct Scăderea

More information

FIŞA DE VERIFICARE a îndeplinirii standardelor universităţii pentru postul de Lector universitar publicat Monitorul Oficial al României nr.

FIŞA DE VERIFICARE a îndeplinirii standardelor universităţii pentru postul de Lector universitar publicat Monitorul Oficial al României nr. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR DEPARTAMENTUL DE FINANŢE, BĂNCI ŞI ANALIZĂ ECONOMICĂ Postul scos la concurs: lector universitar, Poziţia: 33 Disciplinele postului:

More information

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip 26/07/2015 Download mods euro truck simulator 2 harta Harta Romaniei pentru Euro Truck Simulator

More information

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%]

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%] Piaţa pentru Ziua Următoare - mai 217 Participanţi înregistraţi la PZU: 356 Număr de participanţi activi [participanţi/lună]: 264 Număr mediu de participanţi activi [participanţi/zi]: 247 Preţ mediu [lei/mwh]:

More information

ACTA TECHNICA NAPOCENSIS

ACTA TECHNICA NAPOCENSIS 143 TECHNICAL UNIVERSITY OF CLUJ-NAPOCA ACTA TECHNICA NAPOCENSIS Series: Applied Mathematics, Mechanics, and Engineering Vol. 59, Issue I, March, 2016 AUTOMATED EQUIPMENT FOR STAMPED SHEET METAL PARTS

More information

Diaspora Start Up. Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene

Diaspora Start Up. Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene Diaspora Start Up Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene 1 Ce este Diaspora Start-Up? Este o linie de finanțare destinată românilor din Diaspora

More information

BEHAVIOUR ASSESEMENT OF INTEGRATED KNITTED USED IN UPHOLSTERY ARTICLES, DURING UTILISATION

BEHAVIOUR ASSESEMENT OF INTEGRATED KNITTED USED IN UPHOLSTERY ARTICLES, DURING UTILISATION BEHAVIOUR ASSESEMENT OF INTEGRATED KNITTED USED IN UPHOLSTERY ARTICLES, DURING UTILISATION Ş.l. dr. ing. Liliana LUTIC Gheorghe Asachi Technical Universityof Iaşi, Faculty of Textiles & Leather Engineering

More information

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018 Evoluția pieței de capital din România 09 iunie 2018 Realizări recente Realizări recente IPO-uri realizate în 2017 și 2018 IPO în valoare de EUR 312.2 mn IPO pe Piața Principală, derulat în perioada 24

More information

BINE AI VENIT ÎN COMUNITATEA MOODLE-UAV!

BINE AI VENIT ÎN COMUNITATEA MOODLE-UAV! BINE AI VENIT ÎN COMUNITATEA MOODLE-UAV! "Moodle is a Course Management System (CMS), also known as a Learning Management System (LMS) or a Virtual Learning Environment (VLE). It is a Free web application

More information

Annual Project meeting and Workshop 8: W8. Managing research data workshop

Annual Project meeting and Workshop 8: W8. Managing research data workshop Modernization of academic library services in Moldova, funded by Norwegian Cooperation Programme in Higher Education with Eurasia. Project number: CPEA-2015/10014 Annual Project meeting and Workshop 8:

More information

Managementul Proiectelor Software Metode de dezvoltare

Managementul Proiectelor Software Metode de dezvoltare Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Managementul Proiectelor Software Metode de dezvoltare 2 Metode structurate (inclusiv metodele OO) O mulțime de pași și

More information

Gherman Bogdan-George

Gherman Bogdan-George Curriculum Vitae INFORMAŢII PERSONALE Gherman Bogdan-George Crizantemelor, 22, Cluj-Napoca, 400447, Romania 0744.892.567 bgherman@mail.utcluj.ro Cont Skype: bogdangherman2 Sexul masculin Data naşterii

More information

Universitatea Transilvania din Braşov

Universitatea Transilvania din Braşov Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară 1 Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi

More information

Departamentul de Calculatoare și Tehnologia Informației

Departamentul de Calculatoare și Tehnologia Informației Departamentul de Calculatoare și Tehnologia Informației Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică Universitatea din Craiova RAPORT ANUAL 2014 CUPRINS 1. Prezentare 2. Activitate didactică 2.1.

More information

Solutii avansate pentru testarea si diagnoza masinilor industriale.

Solutii avansate pentru testarea si diagnoza masinilor industriale. Solutii avansate pentru testarea si diagnoza masinilor industriale 15 ani de activitate in domeniul procesarii numerice a semnalelor Solutii de inalta acuratete pentru analiza sunetelor, vibratiilor si

More information

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari Compania Misiune. Viziune. Misiunea noastră este de a contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale din România prin furnizarea de produse şi servicii de cea mai înaltă calitate, precum şi prin asigurarea

More information

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom RAPORT DE PIA?Ã LUNAR MARTIE 218 Piaţa pentru Ziua Următoare

More information

EXPERIMENTAL RESULTS REGARDING STRUCTURAL RESPONSE OF BOLTED AND HYBRID CONNECTIONS FOR PULTRUDED ELEMENTS

EXPERIMENTAL RESULTS REGARDING STRUCTURAL RESPONSE OF BOLTED AND HYBRID CONNECTIONS FOR PULTRUDED ELEMENTS BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LIX (LXIII), Fasc. 6, 2013 Secţia CONSTRUCŢII. ARHITECTURĂ EXPERIMENTAL RESULTS REGARDING STRUCTURAL

More information

Calculatoare Numerice II Interfaţarea unui dispozitiv de teleghidare radio cu portul paralel (MGSH Machine Guidance SHell) -proiect-

Calculatoare Numerice II Interfaţarea unui dispozitiv de teleghidare radio cu portul paralel (MGSH Machine Guidance SHell) -proiect- Universitatea Politehnica Bucureşti Facultatea de Automaticăşi Calculatoare Calculatoare Numerice II Interfaţarea unui dispozitiv de teleghidare radio cu portul paralel (MGSH Machine Guidance SHell) -proiect-

More information

PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE. 2. Domeniu de aplicare Procedura se aplică în cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca

PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE. 2. Domeniu de aplicare Procedura se aplică în cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE 1. Scpul: Descrie structura si mdul de elabrare si prezentare a prcedurii privind dcumentele care trebuie intcmite si cursul acestra, atunci cind persana efectueaza un decnt.

More information

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4.5.4 şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Data: 28.11.14 Versiune: V1.1 Nume fişiser: Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4-5-4

More information

ACTA TECHNICA NAPOCENSIS

ACTA TECHNICA NAPOCENSIS 267 TECHNICAL UNIVERSITY OF CLUJ-NAPOCA ACTA TECHNICA NAPOCENSIS Series: Applied Mathematics and Mechanics Vol. 54, Issue II, 2011 RESEARCH ON OBTAINING BENT TUBULAR PARTS MADE OF REINFORCED FIBER COMPOSITE

More information

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) ARBORI AVL (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) Georgy Maximovich Adelson-Velsky (Russian: Гео ргий Макси мович Адельсо н- Ве льский; name is sometimes transliterated as Georgii Adelson-Velskii)

More information

C1.1. Lucrari indexate ISI Web of Knowledge

C1.1. Lucrari indexate ISI Web of Knowledge C.. Lucrari indexate ISI Web of Knowledge Lista lucrarilor publicate in reviste cu factor de impact calculat si scorul relativ de influenta cumulat lucrarii Tipul lucrarii (e.g. articol) revistei revistei

More information

ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE NICOLAE BĂLCESCU SIBIU

ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE NICOLAE BĂLCESCU SIBIU ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE NICOLAE BĂLCESCU SIBIU Data 23 septembrie 2013 Disciplinele: Mecanică şi Rezistenţa Materialelor, Mecanisme şi Motoare, Statica construcţiilor

More information

INFORMAȚII DESPRE PRODUS. FLEXIMARK Stainless steel FCC. Informații Included in FLEXIMARK sample bag (article no. M )

INFORMAȚII DESPRE PRODUS. FLEXIMARK Stainless steel FCC. Informații Included in FLEXIMARK sample bag (article no. M ) FLEXIMARK FCC din oțel inoxidabil este un sistem de marcare personalizată în relief pentru cabluri și componente, pentru medii dure, fiind rezistent la acizi și la coroziune. Informații Included in FLEXIMARK

More information

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila MS POWER POINT s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila chirila@cs.upt.ro http://www.cs.upt.ro/~chirila Pornire PowerPoint Pentru accesarea programului PowerPoint se parcurg următorii paşi: Clic pe butonul de

More information

STARS! Students acting to reduce speed Final report

STARS! Students acting to reduce speed Final report STARS! Students acting to reduce speed Final report Students: Chiba Daniel, Lionte Radu Students at The Police Academy Alexandru Ioan Cuza - Bucharest 25 th.07.2011 1 Index of contents 1. Introduction...3

More information

Ec. Roxana Mirela GĂZDAC SUMMARY. PhD THESIS

Ec. Roxana Mirela GĂZDAC SUMMARY. PhD THESIS Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1 Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice

More information

SAG MITTIGATION TECHNICS USING DSTATCOMS

SAG MITTIGATION TECHNICS USING DSTATCOMS Eng. Adrian-Alexandru Moldovan, PhD student Tehnical University of Cluj Napoca. REZUMAT. Căderile de tensiune sunt una dintre cele mai frecvente probleme care pot apărea pe o linie de producţie. Căderi

More information

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) Semnale şi sisteme Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) http://shannon.etc.upt.ro/teaching/ssist/ 1 OBIECTIVELE CURSULUI Disciplina îşi propune să familiarizeze

More information

Once upon an Erasmus Tale (Traditional Arts and Languages across Europe)

Once upon an Erasmus Tale (Traditional Arts and Languages across Europe) Once upon an Erasmus Tale (Traditional Arts and Languages across Europe) PROIECT TEMATIC: ÎNVĂŢĂM PRIN ARTĂ Motto:,,Arta nu este un lucru, este o cale. Elbert Hubbar ROMÂNIA Clase participante Clasa pregătitoare

More information

TEODORU Cosmin Adrian.

TEODORU Cosmin Adrian. CURRICULUM VITAE Informaţii personale Nume / Prenume Adresă Telefon E-mail Data naşterii TEODORU Cosmin Adrian Str. Surianu nr. 2 515 800 Sebeş, jud. Alba ROMANIA +40 745 514 696 ateodoru77@yahoo.com 21.08.1977

More information

Ioana Homănă, Eng. PhD THESIS ACOUSTIC ECHO CANCELLATION USING ADAPTIVE FILTERS

Ioana Homănă, Eng. PhD THESIS ACOUSTIC ECHO CANCELLATION USING ADAPTIVE FILTERS Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1 Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice

More information

TOOL PRODUCTION VIA RAPID TOOLING

TOOL PRODUCTION VIA RAPID TOOLING TOOL PRODUCTION VIA RAPID TOOLING drd. ing. Zoltan-Gabor BAKI-HARI 400169 Cluj-Napoca str. M. Costin nr. 19; tel: +40-723-206 415; e-mail: bakihari@yahoo.com KEY WORDS: Tool Production; Rapid Tooling;

More information

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii www.pwc.com/ro Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii 1 Perioada de observaţie - Vânzarea de stocuri aduse în garanţie, în cursul normal al activității - Tratamentul leasingului

More information

CERERE DE FINANŢARE PROIECT DE CERCETARE POSTDOCTORAT

CERERE DE FINANŢARE PROIECT DE CERCETARE POSTDOCTORAT Universitatea Politehnica Timisoara BURSĂ DE CERCETARE POSTDOCTORAT CERERE DE FINANŢARE PROIECT DE CERCETARE POSTDOCTORAT Anexa 1 la PROCEDURA DE DEPUNERE, EVALUARE ŞI SELECŢIE A CERERILOR DE FINANTARE

More information

Curriculum vitae. 36 ani România Nationalitate: română Mobil:

Curriculum vitae. 36 ani România Nationalitate: română Mobil: Curriculum vitae Adina Elena Ceobanu Sos. Pacurari, nr. 7, Iași 36 ani România Nationalitate: română Mobil: 0040744666467 Email: adice01@yahoo.com Educatie: Septembrie 2014- până în prezent: doctorat în

More information

ASPECTS REGARDING THE ELECTRICAL RESISTIVITY SOFTWARE MEASUREMENTS ON INSULATING MATERIALS USING 6517A HI-R SWEEP TEST PROGRAM

ASPECTS REGARDING THE ELECTRICAL RESISTIVITY SOFTWARE MEASUREMENTS ON INSULATING MATERIALS USING 6517A HI-R SWEEP TEST PROGRAM BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LVII (LXI), Fasc. 4, 2011 SecŃia ELECTROTEHNICĂ. ENERGETICĂ. ELECTRONICĂ ASPECTS REGARDING THE

More information

Subiecte Clasa a VI-a

Subiecte Clasa a VI-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul numarului intrebarii

More information

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm Preparatory Problems 1Se dau punctele coliniare A, B, C, D în această ordine aî AB 4 cm, AC cm, BD 15cm a) calculați lungimile segmentelor BC, CD, AD b) determinați distanța dintre mijloacele segmentelor

More information

Software Process and Life Cycle

Software Process and Life Cycle Software Process and Life Cycle Drd.ing. Flori Naghiu Murphy s Law: Left to themselves, things tend to go from bad to worse. Principiile de dezvoltare software Principiul Calitatii : asigurarea gasirii

More information

LISTĂ LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE

LISTĂ LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE LISTĂ LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE A. Teza de doctorat Ligia Chira CREMENE, Tehnici adaptive pentru imbunatatirea performantelor retelelor radio, Inginerie Electronica si Telecomunicaț ii, 2009 B. Cărţi şi capitole

More information

Curriculum vitae. Törzsök Sándor László. str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: , Tg.Mureș, România

Curriculum vitae. Törzsök Sándor László. str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: , Tg.Mureș, România informaţii personale Nume/prenume Adresa Curriculum vitae Törzsök Sándor László str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: 540171, Tg.Mureș, România E-mail storzsok@gmail.com Naţionalitate Maghiară Data naşterii

More information

CHAMPIONS LEAGUE 2017 SPONSOR:

CHAMPIONS LEAGUE 2017 SPONSOR: NOUA STRUCTURĂ a Ch League Pe viitor numai fosta divizie A va purta numele Champions League. Fosta divizie B va purta numele Challenger League iar fosta divizie C se va numi Promotional League. CHAMPIONS

More information

A NOVEL ACTIVE INDUCTOR WITH VOLTAGE CONTROLLED QUALITY FACTOR AND SELF-RESONANT FREQUENCY

A NOVEL ACTIVE INDUCTOR WITH VOLTAGE CONTROLLED QUALITY FACTOR AND SELF-RESONANT FREQUENCY BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LX (LXIV), Fasc. 4, 2014 Secţia ELECTROTEHNICĂ. ENERGETICĂ. ELECTRONICĂ A NOVEL ACTIVE INDUCTOR

More information

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTERE"IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTEREIN VITRO LA PLANTE FURAJERE INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTERE"IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE T.Simplăceanu, C.Bindea, Dorina Brătfălean*, St.Popescu, D.Pamfil Institutul Naţional de Cercetere-Dezvoltare pentru

More information

LISTA COMPLETĂ A LUCRĂRILOR ELABORATE

LISTA COMPLETĂ A LUCRĂRILOR ELABORATE LISTA COMPLETĂ A LUCRĂRILOR ELABORATE I. TEZA DE DOCTORAT (T) T1. A.A. Dobre, Metode de investigație în analiza unor fenomene cuplate de inginerie medicală, cordonator Prof. Dr. Ing. Alexandru Morega,

More information

Manual Limba Romana Clasa 5 Editura Humanitas File Type

Manual Limba Romana Clasa 5 Editura Humanitas File Type Manual Limba Romana Clasa 5 Editura Humanitas File Type We have made it easy for you to find a PDF Ebooks without any digging. And by having access to our ebooks online or by storing it on your computer,

More information

COMPARISON OF PITCH CONTROL SYSTEM FOR AN UNMANNED FREE-SWIMMING SUBMERSIBLE VEHICLE WITH PD CONTROLLER AND LINEAR QUADRATIC REGULATOR USING MATLAB

COMPARISON OF PITCH CONTROL SYSTEM FOR AN UNMANNED FREE-SWIMMING SUBMERSIBLE VEHICLE WITH PD CONTROLLER AND LINEAR QUADRATIC REGULATOR USING MATLAB BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LX (LXIV), Fasc. 3-4, 2014 SecŃia AUTOMATICĂ şi CALCULATOARE COMPARISON OF PITCH CONTROL SYSTEM

More information

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass InformaŃii personale Nume / Prenume Adrese (n. Aldeailie) Str. Țebea, Nr. 19, Mun. Brașov, Județ Brașov, cod 500177, România Str. Cîmpului, Nr.13B, Făgăraș, Județ Brașov, cod

More information

COMUNICAȚII INFORMATIZARE

COMUNICAȚII INFORMATIZARE COMUNICAȚII INFORMATIZARE 120 Migrare servicii telefonie la Vodafone S-a asigurat suportul tehnic și s-a colaborat cu echipele Vodafone la portarea numerelor UPT și migrarea infrastructuri: 1200 linii

More information

Healthy Lifestyle, Inside Out, Outside In

Healthy Lifestyle, Inside Out, Outside In Proiect de parteneriat multilateral Comenius Healthy Lifestyle, Inside Out, Outside In Nr referinńă COM-11-PM-301-IS-ES Parteneri IES HERNANI BHI, Hernani, Spania Colegiul NaŃional Emil RacoviŃă, Iaşi,

More information