Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate

Transcription

1 Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate Secţiunea Ştiinţe Politice şi Studii Europene Logos Universality Mentality Education Novelty Section: Political Sciences and European Studies Iaşi 2011

2 LOGOS UNIVERSALITATE MENTALITATE EDUCATIE NOUTATE SECŢIUNEA: ŞTIINŢE POLITICE ŞI STUDII EUROPENE LUCIAN DÂRDALĂ, IOANA COZIANU (COORD) LOGOS UNIVERSALITY MENTALITY EDUCATION NOVELTY SECTION: POTICAL SCIENCES AND EUROPEAN STUDIES LUCIAN DÂRDALĂ, IOANA COZIANU (COORD) LUMEN ASSOCIATION, LUMEN PUBLISHING HOUSE, LUMEN RESEARCH CENTRE IN HUMANISTIC SCIENCES In Cooperation with: Romania Academy, Iasi Branch, A.D. Xenopol History Institute, State University of Moldavia, Chisinau, Republic of Moldova, Faculty of Law, Al.I.Cuza University, Iasi, Romania, Faculty of Philosophy and Social and Political Sciences, Petre Andrei University, Iasi, Romania, Faculty of Law, Mihail Kogalniceanu University, Iasi, Romania, Faculty of Law. LUMEN INTERNATIONAL SCIENTIFIC CONFERENCE 2011 L ogos U niversality M entality E ducation N ovelty February 18-19, 2011 Lumen Publishing House Adrdress: 2, Tepes Voda Str, Iasi, Romania edituralumen@gmail.com grafica.redactia.lumen@gmail.com prlumen@gmail.com Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LOGOS - UNIVERSALITATE - MENTALITATE - EDUCAŢIE NOUTATE. Conferinţă internaţională (2011 ; Iaşi) Logos - Universalitate - Mentalitate - Educaţie - Noutate : conferinţă internaţională : Iaşi, 2011 / Asociaţia Lumen Iaşi. - Iaşi : Lumen, vol. ISBN Vol. 5. : Secţiunea Ştiinţe politice şi Studii europene ISBN I. Asociaţia "Lumen" (Iaşi) 3(063) Volume covered in: Index Copernicus Ideeas Repec, Socionet, Econpaper

3 Organizing Committee: - Lecturer Ph. D. Antonio Sandu - chairman of Lumen Association from Iasi; - Ph. D. Student Daniela Feraru - Al.I.Cuza University from Iasi; - Researcher M A Elena Unguru - Lumen Research Center in Humanistic Sciences; - Researcher M A Simona Ponea- Lumen Research Centre U K; - Researcher Bianca Vlasa Lumen Research Center in Humanistic Sciences; - Ciprian Nichiforescu ARAS Iasi; - M A Mihaela Hurduc CARITAS Iasi. - Ph. D. Student Cristina Scarlat - Al.I.Cuza University from Iasi. - International Board Advisory - Professor Ph. D. Antonie Bocancea - Petre Andrei University from Iasi; - Professor Ph. D. Sergiu Branza, State University, Republic of Moldavia - Professor Ph. D. Alexandru Burian, State University, Republic of Moldavia - Professor Ph. D. Marin Constantin- Lumen Research Center in Humanistic Sciences; - Professor Ph. D. Carmen Cozma - Al.I.Cuza University from Iasi; - Professor Ph. D. Petre Dumitrescu- Mihail Kogalniceanu University from Iasi; - Professor Ph. D. Marius Dumitrescu - Al.I.Cuza University from Iasi - Professor Ph. D. Olga Dyuzheva, Moscow State University, Russia - Professor Ph. D. Nicu Gavriluta - Al.I.Cuza University from Iasi - Professor Ph. D. Tudor Ghideanu Lumen Research Center in Humanistic Sciences; - Professor Ph. D. Ioan Ionescu Al.I.Cuza University from Iasi

4 - Professor Ph. D. Petre Mares - Valahia University from Targoviste; - Professor Ph. D. Vasile Miftode Al.I.Cuza University from Iasi - Professor Ph. D. Victor Moraru, State University, Republic of Moldavia - Professor Ph. D. George Poede - Al.I.Cuza University from Iasi - Professor Ph. D. Traian D.Stanciulescu- Al.I.Cuza University from Iasi - Associate Professor Ph. D. Tomita Ciulei - Valahia University from Targoviste; - Associate Professor Ph. D. Stefan Cojocaru - Al.I.Cuza University from Iasi - Associate Professor Ph. D. Violeta Cojocaru - State University, Republic of Moldavia - Associate Professor Ph. D. Carmen Costuleanu - Petre Andrei University from Iasi; - Associate Professor Ph. D. Nadia Dariescu Petre Andrei University from Iasi; - Associate Professor Ph.D. Diana Lupu - Petre Andrei University from Iasi; - Associate Professor Ph. D. George Neamtu - George Bacovia University from Bacau; - Associate Professor Ph. D. Cristian Sandache - Mihail Kogalniceanu University from Iasi; - Associate Professor Ph.D. Dumitru Stan - Al.I.Cuza University from Iasi; - Associate Professor Ph. D. Contiu Tiberiu Soitu - Al.I.Cuza University from Iasi; - Associate Professor Ph. D. Vitalie Stati - State University Republic of Moldavia - Researcher Ph. D. Liliana Condraticova - State Academy, Republic of Moldavia; - Lecturer Ph. D. Daniel Cojanu - Valahia University form Targoviste; - Lecturer Ph. D. Daniela Cojocaru - Al.I.Cuza University from Iasi; - Lecturer Ph. D. Cosmin Dariescu - Al.I.Cuza University from Iasi;

5 - Lecturer Ph. D. Lucian Dardala - Mihail Kogalniceanu University from Iasi; - Lecturer Ph. D. Mihaela Diaconu - Petre Andrei University from Iasi; - Lecturer Ph. D. Sebastian Nastut - Petre Andrei University from Iasi; - Lecturer Ph. D. Antonio Sandu - chairman of Lumen Association from Iasi; - Lecturer Ph. D. Ion Xenofontov - Science Academy, Republic of Moldavia; - Lecturer Ph. D. Student Ioana Cozianu - Mihail Kogalniceanu University from Iasi; - Lecturer Ph. D. Student Andra Marin - Mihail Kogalniceanu University from Iasi;

6 Conference Organizing Secretariat LUMEN ASSOCIATION 2, Ţepeş Vodă Str. Iaşi, Romania OP 3 CP 780 Phone no.: Fax no.: prlumen@gmail.com edituralumen@gmail.com Website:

7 Special Thanks Lumen Association expresses its sincere appreciation to all its authors and collaborators. Also, special thanks for the support received from the following partners: - Romania Academy, Iasi Branch, A.D. Xenopol History Institute, - State University of Moldavia, Chisinau, Republic of Moldova, Faculty of Law, - Al.I.Cuza University, Iasi, Romania, Faculty of Philosophy and Social and Political Sciences, - Petre Andrei University, Iasi, Romania, Faculty of Law, - Mihail Kogalniceanu University, Iasi, Romania, Faculty

8

9 Table of Contents: The European Culture or the Identity of Diversity [Cultura europeană sau identitatea diversităţii] Associate Professor Ph.D. Sorin BOCANCEA Community Litispendance [Litispendenţa Comunitară] Associate Professor Ph.D. Gabriela RĂDUCAN Ethical Extensions of Ideological Bipolarism: the American Way of Life and Homo Sovieticus [Extensii etice ale bipolarismului ideologic: American Way of Life şi Homo Sovieticus] Lecturer Ph.D. Candidate Ana-Maria AMBROSĂ Integration Of Gender Equality In Public Policy - theoretical, methodological and social dimensions [Integrarea Egalităţii De Gen În Politicile Publice - dimensiuni teoretice, metodologice şi sociale -] Lecturer Ph.D. Alina HURUBEAN The Great Orthodox Zone: Abandoning the Conflictual Paradigma for the Paradigma of Continuity (Iorga versus Huntington) [Marele Spaţiu Ortodox: depăşirea paradigmei conflictului prin paradigma continuităţii (Iorga versus Huntington)] Ph.D. Mădălina Virginia ANTONESCU Propaganda and Manipulation, Seduction or Conviction? [Propagandă şi manipulare, seducţie sau convingere?] Ph.D. Candidate Nicolae LUPAŞCU 9

10 The Identitary Landmarks. Intellectuals and their Role in the Construction of the European Identity [Locurile memoriei. Intelectualii şi rolul lor în definirea identităţii europene] Postdoctoral Researcher Ph.D. Simona MITROIU Perspectives and Policies Concerning the Child Integrated Approach within Early Education [Perspective şi politici privind abordarea integrată a copilului în educaţia timpurie] Ph.D. Candidate Eusebiu Neculai MUNTEANU Values in Public Policy Process [Valori în procesul politicilor publice] Ph.D. Candidate Dorina ŢICU Shaping the European Identity Through the Relationship Between Turkey and the European Union [Conturarea identităţii europene prin prisma raportului dintre Turcia şi Uniunea Europeană] Ph.D. Candidate Cristina ZETU EU Africa Joint Action Plan A Win-Win game? Senior Student Ioana Raluca BĂLAŞ 10

11 The European Culture or the Identity of Diversity [Cultura europeană sau identitatea diversităţii 1 ] Associate Professor Ph.D. Sorin BOCANCEA 2 Abstract The item insistently evoked each time it has been needed to show the common background of the communities which populate the European geographic area has always been culture. Although history has proven that this part of the world is the most affected by conflict and that the technical progress it has generated has developed along with the amplitude of conflicts, the Europeans have always tried to show what unites them, and to consolidate their identity forged in the wars generated by the proclamation of differences. For the EU, the cultural issue is not only a topic of debate for the elite, but it has also become a regulated field subject to a certain policy, which reflects the desire to impose a European cultural identity but is also accompanied by caution in what regards the management of the cultural diversity of European peoples. Keywords: culture, diversity, European, Europeanism, identity, history 1 ACKNOWLEDGEMENT: This paper was made within The Knowledge Based Society Project supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD), financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU ID Associate Professor Ph.D. Sorin BOCANCEA, Faculty of Political and Administrative Sciences within Petre Andrei University from Iasi, Address: sorinboc@yahoo.com. 11

12 Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate Secţiunea: Ştiinţe Politice şi Studii Europene 1. Introducere În Tratatul de la Lisabona (2007), întâlnim următorul enunţ: Art. 2 (3): Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european. Acest paragraf nu este o simplă declaraţie, ci indică elementele considerate a fi specificul Europei (diversitatea culturală şi ligvistică), acest specific ce a produs cea mai mare cultură dar şi cele mai mari conflicte. Cu toate că în Uniunea Europeană există o legislaţie menită să gestioneze diversitatea culturală (al cărei nucleu dur este considerat adesea a fi diversitatea etnică şi cea naţională), afirmarea violentă a acestor diferenţe nu a încetat, dovezi în acest sens fiind campaniile antiimigranţi din Italia şi Franţa (începând cu 2009). Este suficient să apară o criză pe piaţa muncii sau o faptă penală intens mediatizată pentru ca populaţia majoritară să caute un vinovat, găsindu-l cel mai adesea printre străini. Astfel se ivesc prilejuri de a invoca şi de a rediscuta diferenţele culturale, aceste dezbateri scoţând în evidenţă relaţia tensionată dintre nevoia de unitate în cadrul UE şi realitatea diversă (generatoare de divergenţe) din acest spaţiu. Violenţele petrecute în cele mai vechi state membre ale UE dovedesc faptul că acquis-ul comunitar este asumat doar de către instituţiile comunitare. Chiar dacă ne-am fi aşteptat ca acesta să fie respectat până la nivelul instituţiilor statelor membre, acest lucru nu se întâmplă, fiindcă politicile de expulzare a unor grupuri etnice au fost aplicate la nivel instituţional. Cu atât mai puţin ne putem aştepta de la popoarele acestor ţări la atitudini concordante cu principiile afirmate în tratatele fondatoare ale UE. Diferenţele culturale ies în evidenţă la fiecare mică problemă administrativă. În studiul de faţă, voi prezenta elementele ce definesc cultura europeană pentru a scoate în evidenţă caracterul tensionat ale acesteia generat de dorinţa de a ţine laolaltă o diversitate culturală. De fapt, putem spune că spaţiul geografic al UE este unul al coexistenţei mai multor culturi, formate în timp, care invocă elemente comune ce le îndreptăţesc să se considere a fi incluse într-un spaţiu cultural mai vast numit cultura europeană. 12

13 2. Aspecte metodologice The European Culture or the Identity of Diversity Ass. Prof. Ph.D. Sorin BOCANCEA Petru a realiza obiectivul pe care mi l-am propus, voi exploata două surse de informaţie: scrierile istoricilor şi ale filosofilor culturii şi legislaţia europeană. Consultarea primei categorii de texte îmi foloseşte la prezentarea modului în care teoreticienii concep cultura europeană. Este ştiut faptul că aceştia sunt producătorii bunurilor simbolice care sunt diseminate apoi în marele public. Mai important este faptul că responsabilii politici din instituţiile europene şi din cele ale statelor membre sunt formaţi la şcoala acestor teoreticieni, astfel încât imaginea Europei pe care aceştia o schiţează devine pentru politicieni reprezentarea la care se raportează atunci când decid asupra politicilor din Uniune. Atunci când teoreticienii au vorbit despre o Europă a naţiunilor, politicienii s-au conformat acestei proiecţii, acţionând pentru consolidarea naţiunilor lor în acest spaţiu. La fel se întâmplă şi acum: când teoreticienii au început să vorbească mai mult despre toleranţă şi multiculturalism, politicienii au început să ia măsuri în acest sens. De aceea, în înţelegerea atitudinilor pe care le au instituţiile europene şi cele naţionale faţă de cultura europeană, este necesară o trecere în revistă a modurilor în care o elită culturală schiţează această realitate. Pentru a vedea reacţia politicienilor faţă de reprezentările elitei culturale este necesară consultarea legislaţiei europene. Europenii au conştientizat faptul că, înainte de a realiza solidaritatea de fapt preconizată de Jean Monnet, ei s-au sprijinit doar pe o solidaritate de natură culturală. Apoi, din moment ce mecanismele economico-financiare au început să dea rezultatele, s-a conştientizat faptul că este nevoie de o politică publică şi în domeniul cultural. Aşa cum solidaritatea economicofinanciară (chiar în forma perfectibilă de astăzi) a necesitat luarea unor măsuri stricte, şi unitatea culturală are nevoie de astfel de gesturi făcute pe o bază legală. Aşa a apărut în Tratat un capitol dedicat în mod exclusiv politicii culturale. Acesta dovedeşte faptul că europenii caută o identitate a diversităţii lor culturale. 3. Niveluri ale europenităţii Aşa cum notează Hagen Schulze (2003), anterior anului 1815, în Europa nu a existat niciun deceniu în care să nu aibă loc măcar un conflict 13

14 Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate Secţiunea: Ştiinţe Politice şi Studii Europene armat; în secolul al XVII-lea, Europa a cunoscut patru ani de pace, iar în secolul al XVIII-lea, şaisprezece. Cu toate că secolul XX l-a adus pe european în faţa dimensiunilor catastrofale pe care le poate lua voinţa de autoimpunere, care îi este esenţială şi care l-a adus în stadiul actual de civilizaţie (demn de invidiat, de altfel), acelaşi secol este şi cel al grandioaselor iniţiative pacifiste, edificarea Uniunii Europene fiind, înainte de orice, un proiect de instaurare durabilă a păcii. Faptul că Europa a fost un loc al conflictelor a fost generat de mai multe cauze: mulţimea populaţiilor ce au ţinut să-şi afirme diferenţa specifică, orgoliile liderilor politici, accesul la resurse ş. a.. Important este că, odată cu aparţia Comunităţilor, europenii au început să gândească o strategie de gestionare a diversităţii, a diferenţelor ce au generat conflictele. Toate acestea au fost posibile prin prevederi cuprinse în tratatele fondatoare. Dar, dincolo de măsurile politice, instituţionale, administrative sau juridice, rămâne mereu întrebarea cu privire la identitatea europeană. Un prim răspuns este dat chiar de sloganul Uniunii: unitate în diversitate. Dincolo de simplitatea acestei formulări oximoronice rămâne realitatea proteică pe care încearcă să o indice toţi termenii derivaţi din substantivul propriu Europa. De-a lungul timpului, s-au articulat diverse opinii cu privire la specificul culturii europene. Andrei Marga (2006) a identificat: catolicismul, conştiinţa libertăţii individuale ce se obiectivează în voinţă şi acţiune (Hegel) şi ştiinţa modernă, experimentală. Unii filosofi au văzut în Europa o realitate spirituală compozită, având mai multe surse. Nietzsche (după cum ne spune Marga) definea Europa astfel: cultură greacă, crescută din elemente tracice, feniciene, elenism, filoelenism al romanilor, imperiu creştin al acestora, creştinism purtător de elemente antice, elemente din care rezultă în cele din urmă nuclee ştiinţifice, din filoelenism rezultă un filosofism: pe cât se crede în ştiinţă, este vorba de Europa. Romanitatea a fost lăsată în urmă, creştinismul a pălit. Observând multiplele filoane ale culturii europene Richard Coudenhove- Kalergi (1966) nota: creştinismul i-a dat Europei adâncime, grecismul i-a dat formă, germanitatea i-a dat putere. Dar toate aceste trei dimensiuni şi elemente se întâlnesc într-un punct al sufletului european: libertatea. Este cunoscut faptul că, atunci când se vorbeşte de apartenenţa la Europa, trebuie precizat nivelul vizat. La începutul anilor 90, îndemnul pentru intrarea în Europa îi irita foarte mult pe comuniştii convertiţi 14

15 The European Culture or the Identity of Diversity Ass. Prof. Ph.D. Sorin BOCANCEA ideologic la naţionalism, replica acestora fiind că suntem deja în Europa de la facerea lumii. Sofismul era evident, la imperativul asumării aquis-ului comunitar ei dând un răspuns ce ţinea de geografie. Dar, această atitudine a scos în evidenţă un aspect important: atunci când se vorbeşte de apartenenţa la Europa, de intrarea în Europa sau de europenitate trebuie să se facă distincţii între mai multe niveluri. Conscutul istoric britanic Timothy Garton Ash (1999) indica trei accepţiuni ale termenului de european: Pentru locuitorii altor zone ale pământului, acest termen îi desemnează pur şi simplu pe aceia care trăiesc pe continentul cu acelaşi nume [ ]. Totodată există două accepţiuni mai pretenţioase pe care le poate lua noţiunea de european. Pe de o parte, îl poate desemna pe acela ce resimte ca pozitiv faptul de a aparţine unei comunităţi mai cuprinzătoare din punct de vedere istoric şi cultural decât comunitatea proprie, naţională, regională şi locală. [ ] Pe de altă parte, termenul de european mai are o a treia semnificaţie, şi anume una politică. Îl desemnează pe acela ce s-a angajat în proiectul de integrare europeană unii vorbesc chiar de o unificare, ce a fost iniţiat în Europa de Vest în deceniul de după cel de-al doilea război mondial, şi care investeşte cu încrederea sa acea instituţie centrală în care acest proiect şi-a găsit materializarea, adică ceea ce azi se numeşte Uniunea Europeană. Sunt european şi în acest al treilea sens al cuvântului. Dacă pentru un european occidental aceste niveluri ale termenului erau active, cu atât mai mult era nevoie de precizări pentru un estic. Confuzia ideologică din Europa răsăriteană de după căderea comunismului ne impune, în opinia lui Andrei Marga (2006), să distingem între apartenenţa geografică la Europa: plasarea între Atlantic şi Urali, care sunt limitele geografice consacrate ale continentului; apartenenţa istorică la Europa: participările la mişcările care au dat formele instituţionale şi culturale ale continentului, de la crearea polisurilor, trecând prin contactul cu tradiţia iudeo-creştină, revoluţiile moderne în cunoaştere, economie şi drept, la apărarea fundamentelor societăţii libere; apartenenţa instituţională la Europa: întruchiparea organizărilor şi legislaţiei caracteristice societăţii deschise; apartenenţa culturală: cultivarea unei atitudini în cunoaştere şi în viaţa practică particularizată de încredere în analiza factuală, failibilism şi cultivarea spiritului critic [ ] Geografia şi istoria sunt condiţii indispensabile, dar, unificarea europeană fiind un proces în primă 15

16 Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate Secţiunea: Ştiinţe Politice şi Studii Europene linie instituţional şi cultural, apartenenţa europeană se judecă considerând instituţiile şi cultura. Asta în condiţiile în care instituţiile sunt obiectivare a culturii. 4. Specificul culturii Europene Căutând o trăsătură dominantă a Europei, unii teoreticieni au găsit perechi de termeni antitetici, a căror coexistenţă a constituit un serios motiv de îngrijorare pentru eurosceptici dar care ne pot convinge de faptul să tocmai acesta este modul de a fi al Europei, viaţa sa. Europa este un loc al dihotomiilor, al tensiunilor ce se perpetuează fără a afecta existenţa întregului. În acest sens, Edgar Morin (2002) nota: Originalitatea culturii europene nu constă doar în a fi fost fiica iudeo-creştinismului, moştenitoare a gândirii greceşti, producătoare a Ştiinţei şi Raţiunii moderne. Constă în faptul de a fi fost fără încetare producătorul şi produsul unui vârtej format din interacţiuni şi interferenţe între multiple dialogici care au legat şi opus: religia/ raţiunea; credinţa/ îndoiala; gândirea mitică/ critică; empirismul/ raţionalismul; existenţa/ ideea; particularul/ universalul [ ] Altfel spus, ceea ce contează în viaţa şi devenirea culturii europene este întâlnirea fecundantă a diversităţilor, antagonismelor, concurenţelor, complementarităţilor, adică dialogica lor. Aceasta este produsul/producător al cercului «turbionar», unde fiecare element sau moment este în acelaşi timp cauză şi efect al întregului cerc, care se transformă într-o spirală nebuloasă. Dialogica este cea care se află în inima identităţii culturale europene, şi nu unul sau altul dintre elementele sau momentele sale. Această caracteristică a spaţiului european fusese semnalată încă de la începutul secolului trecut de către Jose Ortega Y Gasset (1994), care spunea că Europa este spaţiul în care naţiunile occidentale coexistă fiindcă, fără să-şi dea seama, încep deja să facă abstracţie de belicoasa lor pluralitate. Franţa, Anglia, Spania, Italia şi Germania se luptă între ele, formează ligi adverse, le desfac şi le refac. Însă toate acestea, pe timp de război sau pace, înseamnă a trăi de la egal la egal Dacă am face astăzi bilanţul conţinutului nostru mental opinii, norme, dorinţe, prezumţii, am observa că cea mai mare parte a acestuia nu-i vine francezului din Franţa sa, nici spaniolului din Spania sa, ci din fondul european comun. Astăzi, într-adevăr, ceea ce este european în fiecare dintre noi cântăreşte mai mult decât porţiunea diferenţiatoare de francez, spaniol etc.. Este 16

17 The European Culture or the Identity of Diversity Ass. Prof. Ph.D. Sorin BOCANCEA evident faptul că filosoful spaniol scotea în evidenţă ceea ce au europenii în comun mai mult decât ceea ce îi desparte. Începând chiar din Evul mediu, numele Europa a desemnat o autoritate culturală ce a tins să devină una politică. Aşa cum observă şi Schulze (2003), Dincolo de conflictele de putere, statele Europei constituiau fapt unic în istoria universală o comunitate culturală ce luase fiinţă prin legăturile de rudenie ale suveranilor şi înaltei aristocraţii, prin limbile comune de circulaţie reprezentate de latină şi franceză, printrun climat de civilizaţie comun, iluminismul, şi prin rădăcinile comune în Antichitate şi creştinism. Ius publicum europaeum era un produs al raţionalităţii moderne şi al dreptului divin şi natural cu vechi origini. Încercând să identifice elementele de structură ale culturii europene, Constantin Noica (1993) a indicat patru determinaţii ale acesteia: afirmarea unei supranaturi ce schimbă raportul dintre om şi natură în favoarea celui dintâi; modelul raţional de cunoaştere, capabil să integreze şi iraţionalul; organizarea ştiinţifică şi tehnică a vieţii, cu lărgirea existenţei şi cunoaşterii proprii prin istorie şi ieşirea din timpul istoric prin creaţie. O manieră similară de analiză a culturii europene întâlnim şi la Andrei Marga (2006), care o prezintă ca pe un sistem ce subsumează următoarele subsisteme: competenţa tehnică, comportamentul economic, îndemânarea administrativă, acţiunea politică şi cultura spirituală. Astfel, aparţii culturii europene dacă: realizezi continua pliere şi, în cazul optim, participarea la crearea tehnicii de producţie şi, în general, a noi niveluri ale competenţei tehnice de producţie ; comportamentul tău este format astfel încât să permită un calcul, iar rezultatul să fie un plus al rezultatelor în raport cu ceea ce este investit ; cultura dreptului promovează individul ca subiect şi scop al dreptului, suveranitatea şi generalitatea legii ; voinţa politică şi politica de stat derivă din dezbaterea publică asupra problemelor de interes general; 17

18 Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate Secţiunea: Ştiinţe Politice şi Studii Europene foloseşti reflexiv tradiţia, conceptele ce compun această tradiţie (asiguri, astfel, motivaţiile indispensabile funcţionării instituţiilor). Toate determinaţiile indicate de către filosofii culturii compun un portret al locuitorului acestui spaţiu: homo europaeus personaj format în timp, fiecare caracteristică fiind câştigul unei anumite epoci istorice: modelul raţional de cunoaştere este moştenit de la grecii antici, principiile de drept de la romani, conştiinţa istorică de la creştinism, raţionalitatea economică de la protestanţii secolelor XIX şi XVIII, cultura democratică de la greci şi de la gânditorii moderni (precum Locke, Montesquieu ş. a.), voluntarismul de la gânditorii iluminişti, raportarea la tradiţie de la conservatori şi de la naţionalişti. Toate aceste caracteristici constituie europenitatea. Ele pot fi socotite deopotrivă daturi culturale şi componente ale realităţii în plină constituire numită cetăţenia europeană. 5. Identitatea culturală europeană în legislaţie, instituţii şi acţiuni De pe acest fond se vorbeşte de crearea unei identităţi europene alături de identităţile naţionale, propunându-se diverse căi: folosirea mediilor culturale, uniformizarea curriculei de studii superioare (sistemul Bologna), schimburi de studenţi, mobilitatea forţei de muncă şi diseminarea unei simbolistici europene. Dar, aceste nuclee de solidaritate pe care le reprezintă politicile publice nu sunt suficiente. După cum spunea Romano Prodi (2001), pentru a putea fi o entitate politică puternică, UE are nevoie de o nouă conştiinţă: dubla conştiinţă a faptului că nu putem abdica de la o mărturisire de credinţă religioasă şi de la o responsabilitate politică deplină, pe de o parte, şi a faptului că trebuie să tindem spre o nouă unitate culturală prin intermediul dialogului inspiraţiilor ideale, pe de altă parte, ne redă elanul, identitatea şi funcţia. A oferi un suflet Europei de astăzi înseamnă să contribuim la modelarea conştiinţei. Coordonatele acestui nou efort paideic ar fi: reconcilierea omului cu natura, recunoaşterea alterităţii şi convieţuirea culturilor, reevaluarea propriei memorii istorice, acceptarea diversităţii şi dezvoltarea conştiinţei responsabile. 18

19 The European Culture or the Identity of Diversity Ass. Prof. Ph.D. Sorin BOCANCEA În UE există preocuparea pentru crearea a ceea ce, oarecum pretenţios, este numită conştiinţă europeană. Astfel, începând cu Tratatul Uniunii Europene, a fost introdusă politica culturală, în baza căreia au fost iniţiate o serie de proiecte. În afară de prevederile din TUE, sunt de notat documente cadru emise de către Comisie. Un astfel de document este Să construim Europa popoarelor. Uniunea Europeană şi cultura (2002). Constatând faptul că TUE a prevăzut doar obligaţia UE de a ţine cont de aspectul cultural în aplicarea tuturor politicilor publice, această comunicare a Comisiei a venit să treacă în revistă proiectele culturale iniţiate după 2000 şi să traseze direcţiile mari de acţiune ale politicii culturale. Dacă ar fi să definim în câteva cuvinte cele expuse în document, cred că acestea ar fi: circulaţie (a produselor artistice, a artiştilor, elevilor, studenţilor) şi comunicare. Deciziile emise de către instituţiile europene sunt doar o parte dintre acţiunile comunitare în domeniu culturii, cele mai importante fiind programele cadru. Un astfel de program de amploare, proiectat pentru perioada , este Cultura (Jurnalul Oficial L 372, 27/12/2006), al cărui obiectiv este punerea în valoare a spaţiului cultural european în vederea favorizării emergenţei cetăţeniei europene. Un proiect foarte important al UE este Capitale europene ale culturii (Jurnalul Oficial L 304, 03/11/2006), conceput a se desfăşura în perioada În cadrul acestuia, în fiecare an din această perioadă, un oraş european este desemnat capitală culturală, găzduind manifestări culturale de amploare. Pentru perioada , mai este demarat programul Europa pentru cetăţeni (Jurnalul Oficial L 378, 27/12/2006), care continuă acţiunile programului Cetăţenia, desfăşurat între Scopul acestui program este încurajarea cooperării între cetăţenii europeni, în condiţiile respectării diversităţii. El urmăreşte să ofere cetăţenilor ocazia de a participa la construcţia spaţiului european deschis spre lume şi, totodată, unit în diversitatea sa. De asemenea, urmăreşte forjarea unei identităţi europene, bazată pe valori, o istorie şi o cultură comună recunoscută. La nivel instituţional, de remarcat este crearea, în 2005, a Agenţiei Executive Educaţie, Audiovizual şi Cultură, responsabilă de gestionarea anumitor programe culturale europene. Această Agenţie are trei domenii: Educaţie şi cultură, Societatea informaţională şi media şi Oficiul de cooperare cu terţii. 19

20 Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate Secţiunea: Ştiinţe Politice şi Studii Europene În Tratatul de funcţionare a UE, Articolul 6 prevede că Uniunea este competentă să desfăşoare acţiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acţiunii statelor membre. Printre acţiunile vizate se numără şi cultura. Acesteia îi este dedicat Titlul XIII (Art. 167) care conţine prevederi ce reglementează întregul domeniu. Astfel, se menţionează că Uniunea contribuie la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea naţională şi regională a acestora şi punând în evidentă, în acelaşi timp, moştenirea culturală comună. Acţiunile UE urmăresc încurajarea cooperării dintre statele membre, sprijinirea şi completarea acţiunilor acestora pe mai multe componente: îmbunătăţirea cunoaşterii şi a diseminării culturii şi istoriei popoarelor europene; conservarea şi protejarea patrimoniului cultural de importanţă europeană; schimburile culturale necomerciale; creaţia artistică şi literară, inclusiv în sectorul audiovizualului. Toate aceste prevederi sunt cadrul legislativ general în care urmează să se aplice politicile culturale europene ce vizează impunerea unei practici a cooperării culturale pentru atenuarea diferenţelor şi asumarea elementelor ce constituie patrimoniul cultural european. 5. Concluzii Este evident faptul că pentru UE problema culturală nu este doar o temă de discuţie a unei elite, ci a devenit o problemă reglementată ce se bucură de o anumită politică. În prevederile Tratatului şi în programele culturale lansate de UE poate fi citită dorinţa de a impune o identitate culturală europeană, dar însoţită de prudenţa manifestată faţă de gestionarea diversităţii culturale a popoarelor europene. Faptul că în textul Tratatului este menţionat şi sectorul audiovizualului dovedeşte o strategie ce cuprinde utilizarea mijloacelor moderne pentru a-i familiariza pe cetăţenii europeni cu trăsăturile culturale ale concetăţenilor lor din toate statele membre. UE este nevoită să facă faţă atât ofensivei culturale ce vine dispre America şi Japonia, cât şi afirmării diferenţelor între culturile din spaţiul european. În acest sens, ea trebuie să impună o imagine coerentă despre propria cultură, chiar dacă acest lucru înseamnă construirea unei identităţi a diversităţii. 20

21 The European Culture or the Identity of Diversity Ass. Prof. Ph.D. Sorin BOCANCEA References Coudenhove-Kalergi, R. (1966) Paneuropa bis 1966, Wien, München: Verlag Herold. Garton Ash, T. (1999) Cazul Uniunii Europene, în Deuschland, nr. 5, oct./ nov. Marga, A. (2006) Filosofia unificării europene, Cluj-Napoca: Editura Fundaţiei pentru Studii Europene. Morin, E. (2002) Gândind Europa, Bucureşti: Editura Trei. Noica, C. (1993) Modelul cultural european, Bucureşti: Editura Humanitas. Ortega y Gasset, J. (1994) Revolta maselor, Bucureşti: Editura Humanitas. Prodi, R. (2001) O viziune asupra Europei, Iaşi: Editura Polirom. Schulze, H. (2003) Stat şi naţiune în istoria europeană, Iaşi: Editura Polirom. *** Tratatul de la Lisabona (2007) de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona, 13 decembrie 2007, în Jurnalul oficial al Uniunii Europene, C 306, Anul 50, 17 decembrie *** Să construim Europa popoarelor. Uniunea Europeană şi cultura. (2002) Bruxelles. *** Decizia nr. 1855/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a programului Cultura ( ), Jurnalul Oficial L 372, 27/12/2006, 55:RO:HTML, *** Decizia nr. 1622/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 2006 de stabilire a unei acţiuni comunitare în favoarea evenimentului "Capitala europeană a culturii" pentru anii , Jurnalul Oficial L 304, 03/11/2006, 22:RO:HTML, *** Decizia nr. 1904/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire pentru perioada a programului "Europa pentru cetăţeni" pentru promovarea cetăţeniei europene active, Jurnalul Oficial L 378, 27/12/2006, 21

22 Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate Secţiunea: Ştiinţe Politice şi Studii Europene 04:RO:HTML, Date despre Autor SORIN BOCANCEA (n. 1970) a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Al. I. Cuza Iaşi (1996) şi Studiile aprofundate de Filosofie şi Spiritualitate Răsăriteană la Universitatea Al. I. Cuza Iaşi (1997). Este doctor în filosofie, cu teza Politéia platoniciană (2006), şi în ştiinţe politice, cu teza Fundamentele ideologice ale Uniunii Europene (2008). În prezent, este conferenţiar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii Petre Andrei din Iaşi. Domeniile de interes: filosofie politică şi studii europene. Lucrări publicate: Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană, Editura Cantes, Iaşi, 2004; Cetatea lui Platon, Editura Institutul European, Iaşi,

23 Community Litispendance [Litispendenţa Comunitară] Associate Professor Ph.D. Gabriela RĂDUCAN 1 Abstract Community litispendance is an autonomous notion regulated by the EC Regulation no. 44/2001, in order to avoid parallel procedures that might result into incompatible decisions. When two courts of different member states are seized with the same demand, between the same parties the second one will suspend its procedure until the settlement of the first one s competence. Although the reason of the existance and necessity of the institution of community litispendance is to prevent contradictory decisions and to insure the implementation of the automatic recognition system of different member states jugements, if it is expected for this recognition to not be able to take place due to the disrespect from the court a quo of litispendance and connexity criteria, it is natural to understand that the selection of concurrent causes based only on the temporal criteria does not have to take place when the second court exercises its jurisdiction according to the Regulation. Keywords: european judicial cooperation, Bruxelles I Regulation, community litispendance, procedure forclosure, legal suspension. 1 Associate Professor Ph.D. Gabriela RĂDUCAN, Titu Maiorescu University from Bucureşti, Trainer at National Institute of Magistracy, av.gabrielaraducan@yahoo.com. 23

24 Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate Secţiunea: Ştiinţe Politice şi Studii Europene Litispendenţa comunitară Sediul materiei litispendenţei comunitare este reprezentat de dispoziţiile art. 27 din prezentul regulament, dispoziţii care reproduc textul art. 21 al Convenţiei de la Bruxelles, aşa cum a rezultat după modificările Convenţiei de la San Sebastián 2 (1989). Succint, atunci când două instanţe din state membre diferite sunt sesizate în legătură cu aceeaşi cerere, între aceleaşi părţi, instanţa sesizată ulterior îşi va suspenda procedura din oficiu, până când se va stabili dacă prima instanţă sesizată este sau nu competentă să soluţioneze pricina cu care a fost învestită. Dacă prima instanţă se declară competentă, atunci cea de a doua instanţă sesizată trebuie să se declare necompetentă. În sensul regulamentului, este vorba de aceeaşi cerere dacă cele două proceduri au, în nucleul lor, acelaşi obiect, însă, C.J.C.E. adoptă o interpretare foarte largă (Hotărârea din 8 decembrie 1987, p ). 1. Stabilirea competenţei şi suspendarea cauzei În ceea ce priveşte momentul procesual la care o instanţă este considerată ca fiind sesizată (art.30) este acela în care actul de înaintare a acţiunii a fost înmânat în instanţa respectivă, dacă reclamantul a efectuat notificarea actului respectiv şi către pârât. În cazul în care, la instanţe din state membre diferite, sunt pendinte cereri conexe (Hotărârea din 24 iunie 1981, p ), atunci instanţa sesizată ulterior îşi va suspenda procedura. Cauzele sunt apreciate conexe în situaţia în care se poate considera că este indicată judecarea comună şi emiterea unei singure hotărâri, pentru a evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii şi, implicit, evitarea unor impedimente la recunoaşterea şi executarea hotărârilor (a se vedea art.34 pct.3 şi 4 din regulament). Regulamentul, în scopul evitării procedurilor paralele care s-ar putea termina cu hotărâri incompatibile între ele (a se vedea considerentul nr. 15 al Regulamentului), instituie litispendenţa comunitară la art. 27 dispunând că, atunci când înaintea unor instanţe din state membre diferite şi între aceleaşi părţi sunt introduse cereri având acelaşi obiect şi 2 Convenţia de la San Sebastián din 26 mai 1989 a modificat Convenţia de la Bruxelles din 1968, inclusiv cu privire la normele de litispendenţă (n.n.). 24

25 Community Litispendance Ass. Prof. Ph.D. Gabriela RĂDUCAN aceeaşi cauză 3 (Hotărârea din 6 decembrie 1994, p. I-05439), instanţa sesizată ulterior suspendă din oficiu acţiunea până când se stabileşte competenţa jurisdicţională a primei instanţe sesizate. Trebuie subliniat, însă, că numai atunci când instanţa sesizată anterior şi-a stabilit propria competenţă, prin hotărâre definitivă, cea de a doua instanţă sesizată devine obligată să-şi decline competenţa în favoarea celei dintâi. În schimb, atunci când prima instanţă sesizată îşi declină competenţa, tot prin hotărâre definitivă, instanţa sesizată ulterior va putea dispune continuarea judecăţii. Rezultă, deci, din interpretarea celor două aliniate ale art. 27 din regulament că, obligaţia celei de-a doua instanţe sesizate de a suspenda ex officio procesul, există numai în cazul în care, în primul proces a fost ridicată, la cererea părţii sau din oficiu, excepţia lipsei de jurisdicţie (excepţia de necompetenţă a instanţei din acel stat membru), invindu-se, aşadar, o contestaţie privind jurisdicţia. A contrario, atunci când nu există dubii în privinţa jurisdicţiei instanţei mai întâi sesizate, ce de a doua instanţă va trebui în mod obligatoriu să-şi declare propria necompetenţă, pronunţând o soluţie cu efect peremptoriu (de închidere a procedurii în faţa sa). Aceasta se va întâmpla, de exemplu, în ipoteza în care, în procesul iniţiat mai întâi în străinătate (în faţa instanţei mai întâi sesizate dintr-un stat membru) pârâtul s-a apărat pe fond, fără să ridice probleme de jurisdicţie, întărind în acest fel competenţa instanţei sesizate conform cu dispoziţiile art. 26 din regulament. Oricum trebuie subliniat faptul că sistemul descris de art. 27 din regulament acordă exclusiv instanţei mai întâi sesizate puterea de a-şi evalua propria competenţă, în timp ce, instanţa sesizată ulterior trebuie să se limiteze la suspendarea acţiunii din oficiu, tocmai pentru a aştepta 3 Notă: Curtea a stabilit că art. 22 din Convenţia de la Bruxelles [art. 28 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (n.n.)], trebuie interpretat în sensul că este suficient să se stabilească existenţa unei conexităţi între acţiunea introdusă într-un stat membru, de un grup de proprietari de mărfuri împotriva unui armator, în vederea reparării prejudiciului cauzat unei părţi din marfa transportată în temeiul unor contracte distincte, dar identice, şi o acţiune în daune formulată, într-un alt stat membru, împotriva aceluiaşi proprietar de navă, de către alţi proprietari de mărfuri transportate, de asemenea, în temeiul unor contracte distincte, dar identice cu acelea încheiate între primii proprietari de mărfuri şi proprietarul navei, pentru ca instrumentarea şi judecarea separată să prezinte riscul unei contrarietăţi de hotărâri. 25

26 Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate Secţiunea: Ştiinţe Politice şi Studii Europene evaluarea celeilalte instanţe cu privire la propria competenţă 4 (Hotărârea din 27 iunie 1991, p. I-03317). Cu toate acestea, această regulă instituită de art. 27 din regulament prezintă o excepţie în cazurile în care instanţa sesizată ulterior, spre deosebire de cea mai întâi sesizată, ar fi competentă exclusiv, prin incidenţa unuia dintre criteriile de competenţă prevăzute de secţiunile 3, 4 şi 6 din Capitolul II al Regulamentului (art. 8-14; 15-17, 22). Astfel, în caz de competenţă exclusivă, considerăm că instanţa sesizată ulterior ar putea ignora cerinţa suspendării şi ar putea continua să soluţioneze procesul pendinte, înaintea sa. Temeiul acestei teze rezidă şi din faptul că dispoziţiile art. 35 pct. 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 împiedică recunoaşterea hotărârilor emise într-un stat membru atunci când s-au încălcat dispoziţiile din secţiunile 3, 4 şi 6 ale Capitolului II din Regulament. Într-o asemenea ipoteză, trebuie reţinut că, deşi raţiunea existenţei şi necesităţii instituţiei litispendenţei comunitare este aceea de a preveni pronunţarea de hotărâri contradictorii şi de a asigura implementarea sistemului de recunoaştere automată a hotărârilor provenind din state membre diferite, în cazurile în care se întrevede că această recunoaştere nu ar putea avea loc din cauza nerespectării de către instanţa a quo a unor criterii de litispendenţă sau conexitate, este firesc să reţinem că selectarea cauzelor concurente doar în temeiul criteriului temporal, nu trebuie să opereze atunci când a doua instanţă îşi exercită jurisdicţia sa potrivit Secţiunilor 3, 4 sau 6 ale Capitolului II din Regulament, normele de competenţă exclusivă fiind prioritare. Însă, problema litispendenţei comunitare (Liakopoulos, Romani, 2009: 35). este mult mai complicată, în primul rând pentru faptul că instituţia diferă în mare parte de instituţia litispendenţei de drept comun, din dreptul procesual civil român şi, probabil şi faţă de instituţia similară a altor sisteme de drept, aspect care se reflectă prin simpla lecturare a textului art. 27 din Regulament. 4 Notă: Cu excepţia cazului în care instanţa sesizată ulterior are o competenţă exclusivă prevăzută de Convenţia de la Bruxelles [respectiv de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (n.n.)] şi, în special, de art. 16 al acesteia [art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (n.n.)], art. 21 din convenţie [art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (n.n.)] trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care în care competenţa primei instanţe sesizate este contestată, cea de-a doua instanţă sesizată este obligată să suspende soluţionarea cauzei, fără a putea să examineze ea însăşi competenţa primei instanţe sesizate. 26

27 Community Litispendance Ass. Prof. Ph.D. Gabriela RĂDUCAN Mai trebuie subliniat faptul că dispoziţiile art.30 care stabilesc criteriile de stabilire a instanţei mai întâi sesizate, potrivit aspectului temporal, sunt instituite exclusiv în scopul aplicării art. 27 şi art. 28, referitor la conexitate şi litispendenţă între cauze, neputând fi extinse, prin analogie, altor situaţii (care exced acestui domeniu). Curtea de Justiţie s-a pronunţat asupra raţiunii existenţei litispendenţei comunitare în hotărârea Gubisch (Hotărârea din 8 decembrie 1987, p. 4861), cu ocazia interpretării art. 21 din Convenţia de la Bruxelles în vigoare la acea dată [art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (n.n.)], statuând că art. 21, împreună cu art. 22, care reglementa speţa conexităţii de cauze, aveau scopul de a evita procese paralele pendinte înaintea instanţelor diferitelor state contractante, precum şi evitarea hotărârilor contradictorii (ireconciliabile), care ar fi putut rezulta în urma lor. Din aceste raţiuni, disciplina litispendenţei comunitare avea ca scop să excludă, în măsura posibilului şi încă de la început, o situaţie cum e cea prevăzută la art. 27, punctul 3 din Convenţia de la Bruxelles, şi anume nerecunoaşterea unei hotărâri pentru că este în contradictoriu cu o hotărâre dată între aceleaşi părţi în statul solicitat. De altfel, în interpretarea art. 21, Curtea a elaborat o noţiune de identitate a cauzelor, de largă amploare, apreciind chiar că se poate vorbi de cauze identice în spiritul Convenţiei, între o acţiune de obligare în care se solicită o creanţă derivând dintr-un contract şi o acţiune în constatare a inexistenţei aceluiaşi contract. Necesitatea instituirii normelor privitoare la litispendenţă, identificată în cazul Gubisch, a fost apoi utilizată de Curte pentru rezolvarea altor chestiuni referitoare la interpretarea art. 21, deferite acesteia cu ocazia trimiterii preliminare. De pildă, cazul Overseas Union (Hotărârea din 27 iunie 1991, p. I-03317), privind nerelevanţa domiciliului pârâtului în vederea aplicării normei privind litispendenţa, cazul Von Horn (Hotărârea din 9 octombrie 1997), privind aplicarea art. 21 ratione temporis sau cauza Tatry 5 (Hotărârea din 6 decembrie 1994, p. I-05439), privind identitatea cauzelor etc. 5 Notă: Art.21 din Convenţia de la Bruxelles [art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (n.n.)] trebuie interpretat în sensul că, dacă două acţiuni au acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, iar părţile din cea de-a doua acţiune coincid numai în parte cu cele din prima acţiune formulată într-un alt stat contractant, cea de-a doua instanţă sesizată nu este obligată să se desesizeze decât dacă părţile cauzei aflate în procedură în faţa acesteia sunt, de asemenea, părţi în prima acţiune formulată; acest lucru nu exclude continuarea procedurii cu privire la celelalte părţi. Acelaşi text trebuie interpretat în sensul că o acţiune prin care 27

28 Logos Universalitate Mentalitate Educaţie Noutate Secţiunea: Ştiinţe Politice şi Studii Europene 2. Funcţiile litispendenţei comunitare Credem că principala funcţie a litispendenţei comunitare este aceea de a evita ireconciliabilitatea unor hotărâri pronunţate în două sau mai multe state membre, în pricini ce se poartă între aceleaşi părţi şi între al căror obiect şi cauză există o suficientă legătură, care să fie de natură să împiedice executarea ulterioară a oricăreia dintre aceste hotărâri sau să se excludă una prin alta, prin soluţiile finale pronunţate. Curtea de Justiţie, însă, nu a avut o poziţie constantă în aprecierea acestei funcţii principale a litispendenţei comunitare. Astfel, în hotărârile Moersk (Hotărârea din 14 octombrie 2004, p. I-09657) şi Gantner 6 (Hotărârea din 8 mai 2003, p. I-04207), se observă o schimbare de optică în interpretare, hotărând în aceste pricini, fără să mai facă referire la exigenţa de a evita contradicţiile între hotărâri, ca fundament al litispendenţei comunitare (Liakopoulos, Romani, 2009: 38). Dacă Curtea de Justiţie ar fi urmat orientarea sa constantă, ar fi trebuit să concluzioneze pentru identitate de cauze în ambele cazuri, cu aplicarea în consecinţă a art. 21 [art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (n.n.)]. Însă, în ambele ipoteze, Curtea a negat aplicabilitatea normei privind litispendenţa: în cauza Gantner, afirmând că în stabilirea identităţii de cauze ar trebui să se ţină cont exclusiv de cererea reclamantului, iar nu şi de mijloacele de apărare ale pârâtului (care invocase compensaţia, pe cale de excepţie); în cauza Moersk, bazându-se pe o amănunţită analiză privind cauza şi obiectul cererilor promovate înaintea instanţelor olandeze şi daneze, pentru a conchide de aici non-identitatea lor. Neinterpretarea constantă, uniformă a dispoziţiilor privind litispendenţa comunitară poate crea grave probleme, mergând până la ideea de denegare de dreptate (refuz de justiţie). Această critică a fost se solicită să se constate responsabilitatea pârâtului pentru producerea unui prejudiciu şi obligarea acestuia la plata de daune-interese are acelaşi obiect şi aceeaşi cauză cu o acţiune prin care acest pârât solicită să se constate că nu este responsabil pentru producerea prejudiciului. 6 Notă: Art. 21 din Convenţia de la Bruxelles [art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (n.n.)] trebuie interpretat în sensul că, pentru a aprecia dacă două cereri formulate între aceleaşi părţi, în faţa unor instanţe din state contractante diferite, au acelaşi obiect, trebuie să se ţină seama numai de pretenţiile reclamanţilor, cu excluderea apărărilor formulate de către pârâţi. 28

29 Community Litispendance Ass. Prof. Ph.D. Gabriela RĂDUCAN semnalată şi în literatura de specialitate, care a evidenţiat consecinţele negative la care conducea interpretarea art. 21 [art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (n.n.)] operată de Curte, în special în materie de identitate a cauzelor (di Blase, 1993: 99; Lupoi, 2002: 765; Bazaga, 1997: 97; Liakopoulos, Romani, 2009: 38-39). Astfel, s-a observat că, ori de câte ori primul proces este de mai mică amploare faţă de cel ulterior şi, totodată, de aşa natură încât să se poată termina cu o hotărâre în contradicţie cu cea care va pune capăt procesului ulterior, respectivele procese trebuie să fie considerate identice cu închiderea în procedură a celui de-al doilea proces, după ce în primul a fost constatată competenţa instanţei sesizate. În acest caz s-ar determina, deci, un refuz substanţial de justiţie, reclamantul celui de-al doilea proces neputând, în primul proces, să obţină tot ceea ce solicitase, având în vedere întinderea diferită a acestor două litigii (Liakopoulos, Romani, 2009: 39), fiind necesar să se reconstruiască o altă raţiune de existenţă a litispendenţei comunitare (Liakopoulos, Romani, 2009: 39), pentru a evita asemenea consecinţe. Având în vedere sintagma închiderea în procedură (a celui de-al doilea proces) de care se vorbeşte în doctrina comunitară şi în litera şi spiritul regulamentului, credem că se impune, în primul rând a lămuri sensul instituţiei declinării de competenţă din art. 27 alin.(2) al regulamentului Dacă se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate, instanţa sesizată ulterior îşi declină competenţa 7 în favoarea acesteia, în art.28 alin.(2) - Dacă aceste acţiuni sunt pendinte în primă instanţă, instanţa sesizată ulterior poate, la cererea uneia dintre părţi, să-şi decline competenţa dacă prima instanţă sesizată are competenţă în acţiunea în cauză şi dacă legislaţia internă permite conexarea acestor acţiuni, precum şi în art.29 Dacă acţiunile intră în competenţa exclusivă a mai multor instanţe, orice instanţă, alta decât cea care a fost sesizată iniţial, îşi declină competenţa în favoarea acesteia din urmă. 7 Traducerea regulamentului este relativ improprie. În realitate, nu este vorba despre instituţia juridică a declinării de competenţă cu înţelesul din dreptul procesual civil român, pentru că nu presupune pronunţarea unui act de procedură (hotărâre) cu dublu rol: de a dezînvesti instanţa care se declară necompetentă şi de a învesti în acelaşi timp instanţa către care se declină competenţa şi căreia, pe cale administrativă, urmează a-i fi trimis dosarul cauzei, ci, practic, se va invoca excepţia de necompetenţă generală a instanţelor române, cererea urmând a fi respinsă cu această motivare, cazul fiind închis în faţa instanţei din România, care nu va mai avea nicio obligaţie de trimitere a dosarului către instanţa din statul-membru, pe care a apreciat-o ca fiind competentă (n.n.). 29