ACADEMIA ROMÂNĂ FILIALA CLUJ-NAPOCA INSTITUTUL DE ISTORIE GEORGE BARIŢIU DEPARTAMENTUL DE CERCETĂRI SOCIO-UMANE STUDII ŞI CERCETĂRI

Transcription

1 ACADEMIA ROMÂNĂ FILIALA CLUJ-NAPOCA INSTITUTUL DE ISTORIE GEORGE BARIŢIU DEPARTAMENTUL DE CERCETĂRI SOCIO-UMANE STUDII ŞI CERCETĂRI din domeniul ştiinţelor socio-umane Volumul 29 LIMES & ARGONAUT Cluj-Napoca

2 Volumul apare sub egida Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie George Bariţiu al Academiei Române Filiala Cluj-Napoca Cluj-Napoca, str. M. Kogălniceanu, nr. 8 Tel.: ; Fax: dcsu@academia-cj.ro Referenţi ştiinţifici: Monica ALBU, Ionuţ ISAC, Călina JUGASTRU, Andrei NEGRU şi Silviu G. TOTELECAN Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României STUDII ŞI CERCETĂRI din domeniul ştiinţelor socio-umane / referenţi ştiinţifici: Monica Albu, Ionuţ Isac, Călina Jugastru, Andrei Negru, Silviu G. Totelecan. Cluj-Napoca: LIMES & Argonaut, p.; 14,5x20,5 cm. Constituie volumul 29 al lucrării cu acelaşi titlu Academia Română - Filiala Cluj-Napoca Institutul de Istorie George Bariţiu Departamentul de Cercetări Socio-Umane ISBN ISBN (082) 1(082) Toate drepturile asupra acestei versiuni aparţin Departamentului de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie George Bariţiu din Cluj-Napoca şi autorilor. Tehnoredactare computerizată: Adriana Gorea

3 CUPRINS DREPT... 6 CATEGORII DE COSTURI CE SE SUPORTĂ ÎN ARBITRAJ...6 Adrian Boantă, Patricia Crişan, Andreea Greblă ROLUL INSTITUŢIILOR NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA CORUPŢIEI ÎN STATELE EST-EUROPENE. STUDIU COMPARAT Ion Ciobanu ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE PRIVIND CLAUZELE ABUZIVE ÎN CONTRACTELE ÎNCHEIATE ÎNTRE COMERCIANŢI ŞI CONSUMATORI Sidonia Culda ASSESSMENT OF THE PUBLIC SERVANT. ASPECTS REGARDING THE COMPETENCE OF THE COURT IN CHANGING THE MARK GRANTED BY THE ASSESSOR Eugenia Iovănaş LIMITELE COMPETENŢEI UNUI TRIBUNAL ARBITRAL DE A ASIGURA PROBAŢIUNEA Andrea Kajcsa, Maria Andreea Moldovan, Laurenţiu Bucur COMPARAŢIE ÎNTRE DECIZIA-CADRU 2005/212/JAI ŞI DIRECTIVA 2014/42 ALE UNIUNII EUROPENE, PE DE O PARTE, ŞI ART. 112' DIN CODUL PENAL DIN 2009 ŞI ART. 118" DIN CODUL PENAL DIN 1969, PE DE ALTĂ PARTE Carmen Lazăr EVOLUŢIA SISTEMULUI DE CONTROL AL ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE A MUNCII Marioara Ţichindelean PSIHOLOGIE ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI METODE STATISTICE UTILIZATE ÎN PSIHOLOGIE. O ANALIZĂ A ARTICOLELOR DE PSIHOLOGIE APĂRUTE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE DIN ROMÂNIA, ÎN PERIOADA Monica Albu APLICAREA TESTULUI MMSE LA PERSOANELE CU DEMENŢĂ ALZHEIMER DIN CENTRUL DE ÎNGRIJIRE ŞI ASISTENŢĂ CLUJ-NAPOCA Roxana Bartoş PROIECTUL ŞCOALA ALTFEL CAMPIONII! UN MODEL DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN IMPLEMENTAREA EDUCAŢIEI NON-FORMALE Valentin Cosmin Blândul SIMPTOME DEPRESIVE LA STUDENŢI ŞI RELAŢIILE ACESTORA CU CONCEPŢIA LOR DESPRE SINE Bócsa Eva

4 INFLUENŢA SPIRITULUI LUDIC ASUPRA VÂRSTELOR Monica Coste EDUCAŢIA DE CALITATE ÎN GRĂDINIŢĂ PREMISA REUŞITEI ŞCOLARE Monica Coste CALITATEA ŞI EDUCAŢIA Nora Codruţa Curta PERFECŢIONISMUL LA ELEVI: CAUZE ŞI CONSECINŢE Lavinia E. Damian, Ioana Petruţ, Oana Negru-Subţirică, Ioana Pop UN STUDIU DE CAZ (D.L.) Andra Diaconu, George Mosoia EVALUAREA JUDECĂŢII MORALE DIN PERSPECTIVA CONDIŢIILOR ÎN CARE O ACŢIUNE IMORALĂ ESTE CONSIDERATĂ JUSTIFICATĂ Lucia Faiciuc UTILIZAREA QIGONG-ULUI ÎN DEPRESIE ŞI ANXIETATE Ramona-Niculina Jurcău, Ioana-Marieta Jurcău VALIDAREA CHESTIONARULUI DE EVALUARE A OPTIMISMULUI OPT ÎNTR-O ORGANIZAŢIE DIN ROMÂNIA Ioana-Daniela Oros, Diana-Emilia Skolka, Monica Albu IEPURELE, INSTRUMENT DE LUCRU ÎN TERAPIA ASISTATĂ DE ANIMALE Ionel Papuc, Codruţa Petriu, Corina Drocaş, Natalia Trif, Carmen Morar, Vioara Mireşan, Loredana Olar, Teodora Feldeorean, Pop Denisa, Vasilica Cismaşu, Sebastiana Norica Moise CONCEPTUL DE NEBUNIE, DIN PERSPECTIVE PSIHO-PASTORALE Maria Dorina Paşca INTERACŢIUNEA LONGITUDINALĂ DINTRE PERSONALITATE ŞI IDENTITATE ÎN ADOLESCENŢĂ: EVIDENŢE TEORETICE ŞI EMPIRICE Eleonora Ioana Pop, Oana Negru-Subţirică, Lavinia Damian ANALIZA PSIHOLINGVISTICĂ A TRAGEDIEI BRITANNICUS DE J. RACINE (O RADIOGRAFIE PSIHOLOGICĂ A TIRANIEI) Vasile Liviu Preda ASPECTE PRIVIND CONDIŢIA ARTEI ÎN EPOCA MASS-MEDIEI Marinela Rusu MOARTEA CLINICĂ, ABORDĂRI MEDICALE, TEOLOGICE, PSIHOLOGICE Mihai Lucian Gregoriu Rusu, Teofil Tia, Dan Gheban, Lucian Daniel Rusu, Persida Rugu Măruţoiu PSIHOTERAPIA MEDICALĂ ŞI RELIGIOASĂ, ÎN CONTEMPORANEITATE Mihai Lucian Gregoriu Rusu, Teofil Tia, Lucian Daniel Rusu, Olivia Florena Nemeş BASMELE, O PSIHO-PEDAGOGIE DIN SPECIFICUL ETNIC ANCESTRAL Angela Ştefan Bîrdea, Mariana Aurelia Galoş, Alina Mihaela Pihoc, Antonia Bodea, Persida Rugu Măruţoiu INIŢIERI ONTOGENETICE PRIN JOC (ACŢIUNE), ARTĂ PLASTICĂ (MODELAJ, IMAGINE, DESEN) ŞI LITERATURĂ (CUVÂNT) Angela Ştefan Bîrdea, Mariana Aurelia Galoş, Alina Pihoc, Antonia Bodea, Persida Rugu Măruţoiu INFLUENŢA STILURILOR DE ÎNVĂŢARE ALE STUDENŢILOR DE LA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ASUPRA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE Liana Vac, Andreea Tripon, Ionel Papuc, Viorel Mitre, Monica Albu

5 FILOSOFIE SOCIOLOGIE DELINCVENŢA JUVENILĂ: ACTUALITATEA ŞI IMPORTANŢA PROBLEMEI Vladimir Blajco, Elvira Ciobanu INTELECTUALITATEA ÎN CONDIŢIILE SOCIETĂŢII ÎN TRANZIŢIE Valeriu Capcelea SEMNIFICAŢIA APARTENENŢEI LA O FAMILIE TRANSNAŢIONALĂ: EXPERIENŢE DE ACASĂ Viorela Ducu PROVOCĂRILE METODOLOGIEI DE CERCETARE A FAMILIILOR TRANSNAŢIONALE Iulia-Elena Hossu, Anca Aştilean, Călin Ilea FILOSOFIE, CRIZĂ ŞI COMUNICARE Ionuţ Isac ESTETICA PRODUSELOR LOCALE. REFLECŢII DESPRE O FILOSOFIE A SUCCESULUI DE PIAŢĂ Florenţa Lozinsky ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎN LIMBA MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA DISONANŢE ISTORIOGRAFICE Salánki Zoltán LISTA AUTORILOR

6 DREPT CATEGORII DE COSTURI CE SE SUPORTĂ ÎN ARBITRAJ Adrian Boantă, Patricia Crişan, Andreea Greblă Abstract. Category of costs which are bear in arbitration. The issue of interim measures and national procedures. The arbitral proceeding are authentic processes that come with strict rules, the difference remains significant in terms of prompt resolution of the case and the confidence in the act of justice. Often the parties were surprised by the afferent high costs of an international arbitration, the benefits are made to measure. In the arbitral proceedings are pursuing a number of administrative expenses (or remunerative) and costs (or factors) of non-monetary nature. Altough the arbitration represents a form of private justice, frequently appears the necessity of the intervention of the courts. In this way, the raport created between the statal justice and the justice realised by the arbitration can be achieved through cooperation or "forced coexistence". In the arbitral proceedings the courts fulfill a role of coercion and control, they have the possibility to impose certain measures to the parties without receiving the same coercive power enjoyed by the courts of law. Consideraţii generale Arbitrajul reprezintă o modalitate de soluţionare a diferendelor care a luat amploare în special în ultimele decenii, dar care, ca şi concept, are origini străvechi. Încă din Antichitate în cetăţile greceşti, de exemplu, disputele născute între comercianţi se soluţionau prin înţelegerea părţilor, Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p. 6-17

7 de către o persoană desemnată de acestea, cu o reputaţie neştirbită, şi în care părţile aveau încredere deplină. 1 Arbitrajul este definit ca fiind instituţia în baza şi în cadrul căreia părţile împuternicesc, în limitele permise de lege, una sau mai multe persoane private ca, în circumstanţele date, să tranşeze un diferend juridic care le opune, sustrăgând astfel acel litigiu din competenţa instanţelor judecătoreşti. 2 Aşadar, este o procedură nestatală, o formă de justiţie privată menită să ofere părţilor avantajele pe care acestea nu le regăsesc în justiţia statală. Avantajele şi dezavantajele arbitrajului Principalele avantaje ale arbitrajului sunt: confidenţialitatea, celeritatea, flexibilitatea, specializarea. În cele ce urmează, le vom analiza puţin şi vom identifica principalele diferenţe între procedura judiciară şi cea arbitrală. Arbitrajul prezintă un grad ridicat de confidenţialitate, existând diferenţe majore între modul în care se desfăşoară acesta şi procedura de drept comun. De exemplu, spre deosebire de procedura judiciară, procedura arbitrală nu este supusă principiului publicităţii, deci şedinţele nu sunt publice. Ba chiar mai mult, în cadrul procedurii arbitrale numai părţile personal sau prin reprezentant participă la dezbaterea litigiului, iar hotărârea tribunalului arbitral este comunicată numai părţilor implicate, fără a fi pronunţată în şedinţă publică (deoarece foarte multe companii preferă să nu fie dezvăluite informaţii în legătură cu operaţiunile lor de afaceri 3 ). Celeritatea este un al doilea avantaj al arbitrajului. Astfel, această procedură este derogatorie de la dreptul comun în sensul că este nu este supusă formalismului excesiv al procedurii de judecată de drept comun, litigiile fiind soluţionate fără ca acestea să intre pe rolul încărcat al instanţelor naţionale. Un alt avantaj specific acestei proceduri îl constituie flexibilitatea. În acest mod, părţile au posibilitatea de a alege atât legea aplicabilă 1 Tudor Chiuariu, Roxana Giurea, Arbitrajul intern şi internaţional, Reglementare. Doctrină. Practică arbitrală şi judiciară, Universul Juridic, 2012, p I. Deleanu, S. Deleanu, Arbitrajul intern şi internaţional, Edit. Rosetti, Bucureşti, 2005, p Margaret L. Moses, The principles and practice of International Commercial Arbitration, Cambridge, p. 4. 7

8 fondului cât şi procedura ce va fi urmată în soluţionarea litigiului, sub rezerva respectării dispoziţiilor imperative ale legii, a ordinii publice sau a bunelor moravuri. 4 Specializarea este un alt avantaj care determină recurgerea la arbitraj. Părţile dispun totodată şi de libertatea de a desemna arbitrii ce vor soluţiona litigiul, cu respectarea principiilor de imparţialitate şi independenţă, care reprezintă o condiţie a regularităţii constituirii tribunalului arbitral. 5 Există însă şi anumite dezavantaje ale procedurii arbitrale. Adeseori aceasta presupune cheltuieli superioare celor specifice justiţiei statale (deoarece în afară de costurile obişnuite în cazul unui litigiu, părţile sunt nevoite să plătească şi alte taxe şi costuri care sunt necesare pentru a se realiza arbitrajul - inclusiv plata călătoriei internaţionale - şi poate priva părţile de alte beneficii ale instanţelor naţionale, iar tribunalul arbitral nu poate exercita aceleaşi constrângeri ca şi o instanţă de judecată în procesul administrării probelor. De asemenea, există şi riscul parţialităţii arbitrului, fiind vorba de relaţia care se poate stabili între arbitru şi partea care l-a ales. Costuri şi cheltuieli angajate de procedura arbitrală În ceea ce priveşte costurile angajate de procedura arbitrajului, se susţine adesea că acestea sunt mult mai reduse decât cele ale unei proceduri statale, în raport cu durata şi rezultatul unei astfel de proceduri cu caracter privat. Cu toate acestea, cheltuielile efective determinate de desfăşurarea unei proceduri arbitrale, indiferent de instituţia care o organizează, sunt în majoritatea cazurilor mai mari decât cele pe care le implică o procedură statală, ele fiind dezavantajoase în special pentru necomercianţi sau pentru comercianţii de talie mică, pentru care de cele mai multe ori primează nişte cheltuieli scăzute în detrimentul celerităţii procedurii. 6 Astfel, există o distincţie clară între cheltuielile efective făcute de părţi, care constituie expresia monetară a resurselor consumate pentru desfăşurarea procedurii, şi costurile arbitrajului, care implică atât banii 4 Legea 134/ Codul de Procedură civilă, Cartea IV, art Revista Română de Arbitraj, anul 3, nr. 3, anul 2009, p Public Citizen`s Congress Watch, The costs of arbitration, Washington, D. C., 2002, p

9 cheltuiţi, cât şi factori de timp sau calitate a procedurii, care pot influenţa opţiunea pentru arbitraj în detrimentul unei proceduri statale. Categorii de cheltuieli arbitrale În arbitraj, costurile sunt de obicei împărţite în două categorii: costurile procedurale (procedural costs) şi costurile suportate de părţi (parties costs). Dacă costurile procedurale includ taxele şi cheltuielile arbitrilor sau ale experţilor, taxele plătite instituţiei, costurile suportate de părţi sunt cele care sunt necesare pentru pregătirea şi prezentarea cazului în faţa tribunalului arbitral. De asemenea, cheltuielile pe care le implică recurgerea la arbitraj pot fi împărţite şi în trei categorii Prima categorie o constituie taxele arbitrale care sunt constituite în general dintr-o taxă administrativă şi din onorariul arbitrilor. Taxa administrativă acoperă cheltuielile de funcţionare ale instituţiei care organizează arbitrajul, iar onorariul arbitrilor este stabilit, în cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentă, de regulamentul acelei instituţii. Taxa arbitrală se plăteşte integral la introducerea cererii de arbitrare sau, după caz, a cererii reconvenţionale ori a celorlalte cereri taxate, anexându-se dovada plăţii. Preşedintele Curţii de Arbitraj poate aproba ca taxa arbitrală să fie plătită în două tranşe egale, prima la introducerea cererii, iar a doua cel mai târziu la primul termen de arbitrare. Orice diferenţă în plus sau în minus de taxe sau cheltuieli arbitrale se regularizează şi trebuie să fie achitată imediat. În situaţia în care plata taxei arbitrale nu se realizează odată cu introducerea cererii sau în termenul aprobat în acest scop, cererea de arbitrare se restituie reclamantului, iar dacă una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţia de achitare a taxei ori a cheltuielilor arbitrale, cealaltă parte o poate executa, urmând ca prin hotărârea arbitrală să se stabilească modul de suportare a sumelor respective. Bineînţeles că numirea arbitrilor pentru a judeca un litigiu angajează anumite cheltuieli pe lângă onorarii, cum ar fi cheltuielile de deplasare 7 Tudor Chiuariu, Roxana Giurea, Arbitrajul intern şi internaţional, Reglementare. Doctrină. Practică arbitrală şi judiciară, Universul Juridic, 2012, p

10 ale acestora. În lipsa unei înţelegeri a părţilor, toate acestea vor fi suportate de partea care i-a numit, iar în cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului acestea vor fi suportate de părţi în cote egale, aşa cum dispune art. 369 din Codul de procedură civilă. 8 Plata onorariilor arbitrilor va fi făcută după comunicarea către părţi a hotărârii arbitrale şi, în cazul în care arbitrajul este întrerupt fără a se pronunţa o hotărâre, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusă sunt reduse în mod corespunzător. 9 La stabilirea exactă a onorariilor arbitrilor se va ţine cont de mai mulţi factori. Astfel, se va aprecia diligenţa acestora, timpul pe care l-au consacrat cauzei şi complexitatea litigiului. 10 În sistemul public, taxele judiciare sunt mult mai scăzute. Explicaţia constă în faptul că acest sistem beneficiază de o susţinere financiară de stat, tocmai pentru a permite tuturor justiţiabililor accesul la actul de justiţie. Spre deosebire de sistemul public, în arbitraj instituţiile sunt înfiinţate în vederea soluţionării alternative a litigiilor fiind gestionate dintr-un buget propriu. În consecinţă, toate cheltuielile acestora vor fi suportate de cei care recurg la serviciile lor. Prin urmare, în ceea ce priveşte taxele arbitrale în cadrul arbitrajului instituţionalizat, acestea vor fi stabilite de fiecare centru de arbitraj în parte, prin regulamentul sau regulile de procedură proprii, fără ca părţile să intervină în vreun fel, exceptând arbitrajul ad-hoc unde părţile vor trebui să facă aranjamentele necesare cu arbitrii în legătură cu taxele acestora Cea de-a doua categorie este reprezentată de cheltuielile implicate de litigiu, în vederea pregătirii şi susţinerii cazului. În general, acestea pot fi costuri de cercetare, experţi, deplasări etc. Astfel, în afară de taxa de înregistrare şi de taxa administrativă, părţile sunt obligate să plătească, în condiţiile ce urmează, cheltuielile arbitrale constând în: cheltuieli de administrare a probelor; de traducere 8 Ibidem, p Codul de procedură civilă, art ADR/Arbitration/ICC-Arbitration-process/Cost-of-arbitration-in-detail-(articles-36- and-37) vizualizat în Nigel Blackaby and Constantine Partasides with Alan Redfern and Martin Hunter, Redfern and Hunter on International Arbitration, Oxford University Press, 2009, p

11 a actelor şi a dezbaterilor; cheltuielile de citare sau comunicare de acte de procedură prin poşta rapidă, onorariile arbitrilor, cheltuielile de deplasare a parţilor, arbitrilor, experţilor, consilierilor şi martorilor, precum şi alte cheltuieli generate de arbitrarea litigiului. 3. Cea de-a treia categorie de costuri este aceea a onorariilor avocaţiale, care pot fi onorarii de succes, orare sau fixe. De remarcat este faptul că tribunalul arbitral are posibilitatea să micşoreze onorariile avocaţilor, experţilor, interpreţilor ori de câte ori va constata, motivat, că sunt nepotrivit de mari faţă de valoarea litigiului sau de munca prestată, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În cazul avocaţilor, măsura luată de tribunalul arbitral nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. 12 În ceea ce priveşte recuperarea costurilor şi a onorariilor avocaţiale, s-a constat că practica instanţelor este neuniformă. În cazul Southern Pacific Properties vs. Egypt, un Centru Internaţional pentru soluţionarea Disputelor în Investiţii a acordat câştig de cauză unei părţi (27.7 milioane dolari pentru prejudicii si 5.5 milioane dolari pentru costuri si onorarii avocaţiale). În cazul Agip vs. Congo, pe de altă parte, un Centru Internaţional pentru soluţionarea Disputelor în Investiţii a decis ca partea care a pierdut trebuie să plătească 22.8 dolari pentru prejudiciile cauzate, taxe şi cheltuieli, însă nu şi pentru onorariile avocaţilor. În cazul Vacuum Salt Products Ltd. vs. Republic of Ghana un Centru Internaţional pentru soluţionarea Disputelor în Investiţii a decis că fiecare parte trebuie să îşi suporte cheltuielile şi onorariile avocaţiale. 13 Cuantumul cheltuielilor arbitrale Ca şi cuantum, costurile procedurii de arbitraj pot varia foarte mult, în funcţie de instituţia care organizează procedura, de obiectul şi valoarea litigiului, precum şi de avocaţii sau de ceilalţi experţi desemnaţi în cadrul procedurii. În ipoteza unui arbitraj ad-hoc, costurile variază de asemenea de la caz la caz, ele fiind în mod normal mai scăzute decât costurile unui arbitraj 12 arbitraj_comercial_international.php vizualizat în data de vizualizat în data de

12 instituţionalizat sau chiar decât cele aferente unui proces soluţionat de instanţele statale. Cu toate acestea, în fapt, se întâmplă adeseori ca părţile să recurgă la serviciile unor arbitri experimentaţi şi chiar să solicite organizarea procedurii în cadrul unei instituţii specializate, ceea ce implică taxe administrative şi onorarii apropiate de cele specifice arbitrajului instituţionalizat. În România, taxele percepute în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, încep de la 540 de lei (360 lei taxa administrativă şi 180 lei onorariu minim per arbitru, pentru litigiile cu un obiect de până la lei 14 ), şi pot ajunge până la valori de zeci de mii de RON (ex: la o valoare a litigiului de 5 milioane RON, se vor percepe taxe începând de la RON 15 ), pentru cererile având obiectul exprimat în lei; în timp ce, în cazul cererilor al căror obiect este exprimat într-o valută străină, taxele încep de la 1200 EUR (800 EUR taxa administrativă şi 400 EUR onorariu minim per arbitru, pentru litigiile cu un obiect de până la EUR 16 ) şi pot ajunge la valori de ordinul sutelor de mii de euro, exclusiv pentru plata taxelor administrative şi a onorariilor arbitrilor. Cine suportă cheltuielile arbitrale Toate aceste cheltuieli sunt suportate de către părţi, în general în funcţie de modalitatea stabilită de comun acord de către acestea. În dreptul nostru, art. 359 alin. (1) din Codul de procedură civilă consacră prioritatea voinţei părţilor în determinarea modalităţii în care vor fi suportate cheltuielile arbitrale. Acestea vor fi determinate şi avansate potrivit înţelegerii părţilor din convenţia arbitrală sau dintr-o convenţie ulterioară acesteia. De asemenea, conform articolului 359 cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a părţilor, arbitrilor, experţilor, martorilor, se suportă potrivit înţelegerii dintre părţi. 14 Conform Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale, în vigoare de la 24 februarie 2010, 15 Conform Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale, în vigoare de la 24 februarie 2010, şi include taxa administrativă şi onorariul minim pentru un arbitru. 16 Idem. 12

13 În ipoteza în care părţile nu au convenit asupra modului în care vor fi suportate cheltuielile, Codul de procedură civilă face aplicarea principiului culpei procesuale în această materie, similar regulilor exis-tente în dreptul comun. În acest sens, art. 359 alin. (2) din Codul de procedură civilă dispune: cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a pierdut litigiul, integral dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate sau proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte. Dispoziţiile speciale din Codul de procedură civilă privitoare la cheltuielile arbitrale (art Codul de procedură civilă) constituie regulile aplicabile în materie, distincte de reglementarea de principiu a cheltuielilor de judecată din art Codul de procedură civilă. Deşi prin regulile speciale se face aplicarea principiului culpei procesuale din dreptul comun, modul în care vor fi suportate cheltuielile arbitrale se va face strict în raport cu aceste dispoziţii speciale din Cartea a IV-a, fără a se face vreo raportare la art Diferenţa dintre cele două reglementări este aceea că, în dreptul comun, cheltuielile vor fi suportate de partea căzută în pretenţii, în timp ce, în arbitraj, cheltuielile vor fi suportate de partea care a pierdut litigiul, distincţie subliniată şi printr-o soluţie a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Această soluţie s-a pronunţat însă şi în temeiul Regulilor de procedură arbitrală aplicabile în speţă, care confirmau această distincţie prin art. 48 alin. (9). Noile Reguli de procedură ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României stabilesc în art. 43 suportarea cheltuielilor arbitrale de către partea căzută în pretenţii şi condiţionează acordarea restului cheltuielilor de anumite criterii de utilitate, de necesitate şi de aprecierea tribunalului arbitral. Aceste dispoziţii, constituind o excepţie de la excepţie, vor fi de strictă interpretare şi aplicare în litigiile soluţionate în mod instituţionalizat în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sau arbitrajelor ad-hoc vor fi soluţionate sub incidenţa acestor reguli de procedură. Comparaţie cheltuieli arbitrale cheltuieli judiciare Cheltuielile arbitrale totale sunt de obicei mai ridicate decât cele percepute de instanţele judecătoreşti. Cu toate acestea, în litigiile comerciale ce au ca obiect sume mari de bani celelalte avantaje ale 13

14 procedurii arbitrale vor prima de cele mai multe ori în detrimentul avantajului financiar oferit de instanţele statale. De asemenea, cu cât obiectul litigiului are o valoare mai ridicată, cu atât procedura arbitrală devine mai avantajoasă, inclusiv din punctul de vedere al cheltuielilor cu taxele administrative ale procedurii sau cu onorariile arbitrilor. În România, şi nu numai, la cele mai importante instituţii de arbitraj, valoarea acestor taxe are de obicei un trend ascendent regresiv, în funcţie de valoarea obiectului litigiului, ponderea lor în raport de valoarea litigiului fiind mai mică pe măsură ce valoarea litigiului creşte. În schimb, în instanţele de drept comun, valoarea taxelor creşte aproape direct proporţional cu valoarea obiectului litigiului, nefiind deloc avantajos să se apeleze la aceasta în cazul unor litigii cu obiect de valoare foarte ridicată. Ca exemplu, plafoanele minime ale taxelor percepute de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional sunt mult mai ridicate în cazul unor litigii cu obiect foarte redus ca valoare, în comparaţie cu taxele percepute de instanţele naţionale în baza Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (actualmente abrogată şi înlocuită de Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013), această diferenţă reducându-se pe măsură ce obiectul litigiului creşte, pentru ca, în cazul unor valori foarte ridicate, taxele percepute de instanţele naţionale să le depăşească pe cele percepute de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional. Un trend asemănător au şi taxele percepute de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional pentru litigiile al căror obiect este exprimat în EURO, în raport cu taxele percepute de instanţele naţionale, şi în acest caz fiind mult mai avantajos să se recurgă la arbitraj în litigiile cu obiect de valoare foarte mare. Taxele arbitrale percepute de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional pot varia însă în funcţie de complexitatea litigiului, de numărul de arbitri desemnaţi, precum şi în funcţie de modalitatea de evaluare a obiectului litigiului (în lei/în valută străină). În plus, Normele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional privind taxele şi cheltuielile arbitrale prevăd posibilitatea reducerii taxei administrative cu 25% în cazul în care litigiul este soluţionat de un arbitru unic (art. 4 din Norme). Tot în România, există şi alte curţi de arbitraj regionale sau specializate, ale căror avantaje/dezavantaje din punctul de vedere al taxelor pot fi analizate de la caz la caz. Spre exemplu, Curtea de Arbitraj Comercial si Maritim de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie Navigaţie şi 14

15 Agricultură Constanţa prevede taxe arbitrale relativ apropiate ca valoare celor percepute de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, în timp ce Camera Arbitrală a Bursei de Valori Bucureşti percepe taxe mult mai scăzute decât aceasta, în special în cazul litigiilor cu obiect foarte scăzut (sub 100 RON taxa este de 15 RON) sau foarte ridicat ca valoare (peste RON taxa este de RON plus 1% pentru ceea ce depăşeşte RON). În instanţele arbitrale nu pot fi acordate scutiri de la plata taxelor, în cazul în care partea se află în imposibilitatea de a le achita, spre deosebire de instanţele de drept comun, care pot acorda scutiri în situaţiile determinate de lege, cum ar fi spre exemplu situaţiile prevăzute în Legea 85/2006 (care a înlocuit Legea nr. 64/1995 după abrogarea acesteia în anul 2006) şi Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă pentru scutirea debitoarei aflate în insolvenţă de la achitarea taxei judiciare de timbru. Interdicţia de a acorda astfel de scutiri este prevăzută în mod expres de regulamentul Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, în art. 4 alin. (7) din Normele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional privind taxele şi cheltuielile arbitrale, care stabileşte că taxa arbitrală minimă este ireductibilă. 17 Aceasta nu poate fi considerată drept o formă de îngrădire a accesului la justiţie, întrucât în acest caz este vorba despre o formă de justiţie privată pentru care părţile au optat în mod deliberat, renunţând la orice formă de justiţie pe care le-o poate oferi statul. Astfel, eventualele îngrădiri pe criterii de costuri se prezumă a fi fost deja conştientizate şi asumate de către părţi. 18 În ceea ce priveşte costurile percepute de curţile de arbitraj internaţionale, acestea vor varia de asemenea în funcţie de mai mulţi factori, în special de recunoaşterea pe plan internaţional a instituţiei de arbitraj. Spre exemplu, Curtea de Arbitraj de la Viena percepe taxe administrative începând de la EURO, care cresc proporţional cu valoarea litigiului şi cu numărul părţilor implicate în proces, taxe la care se adaugă onorariile arbitrilor, fixate în raport cu valoarea litigiilor şi cu numărul de arbitri desemnaţi. Curtea Internaţională de la Paris percepe taxe administrative începând tot de la EURO, plus EURO vizualizat în Ibidem, p

16 onorariul minim pentru un arbitru desemnat, valoarea costurilor crescând proporţional cu valoarea litigiilor şi cu numărul de arbitri desemnaţi. Concluzie În concluzie, costurile au un rol important în arbitraj, fiind posibil ca un proces arbitral să fie mai puţin costisitor decât un proces desfăşurat în faţa instanţelor de drept comun, având în vedere că durata procesului este mai redusă, că nu presupune cheltuieli suplimentare datorate existenţei unor căi ordinare şi extraordinare de atac şi că, în principiu, conduce la o recuperare mai rapidă a creanţelor. Aşadar, orice litigiu se soluţionează de Tribunalul Arbitral în termen de cel mult 5 luni (în litigiile internaţionale 6-9 luni) de la data constituirii acestuia, dacă părţile nu au convenit altfel, celelalte costuri fiind şi ele mai avantajoase comparativ cu cheltuielile judiciare. De astfel, în sistemul român, taxele de arbitraj stabilite prin Regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României nu sunt de regulă mai mari decât taxele judiciare de timbru aferente proceselor desfăşurate în faţa instanţelor de drept comun. Totodată, cheltuielile arbitrale pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului se suportă potrivit înţelegerii dintre părţi şi numai în lipsa acestei înţelegeri cheltuielile arbitrale se suportă de partea ce a pierdut litigiul, existând şi posibilitatea ca părţile să se înţeleagă asupra cheltuielilor arbitrale. 19 Bibliografie Doctrină: Cristina Ioana Florescu, Arbitrajul comercial Convenţia arbitrală şi tribunalul arbitral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011 I. Deleanu, S. Deleanu, Arbitrajul intern şi internaţional, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005 Margaret L. Moses, The principles and practice of International Commercial Arbitration, Cambridge 19 Cristina Ioana Florescu, Arbitrajul comercial Convenţia arbitrală şi tribunalul arbitral, Edit. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p

17 Nigel Blackaby and Constantine Partasides with Alan Redfern and Martin Hunter, Redfern and Hunter on International Arbitration, Oxford University Press, 2009 Public Citizen`s Congress Watch, The costs of arbitration, Washington, D. C., 2002 Tudor Chiuariu, Roxana Giurea, Arbitrajul intern şi internaţional, Reglementare. Doctrină. Practică arbitrală şi judiciară, Universul Juridic, 2012 Revista Română de Arbitraj Legislaţie: Codul de procedură civilă Normele de arbitraj de la Viena Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale Resurse electronice:

18 ROLUL INSTITUŢIILOR NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA CORUPŢIEI ÎN STATELE EST-EUROPENE. STUDIU COMPARAT Ion Ciobanu Abstract. The role of the national and international institutions in preventing and combating corruption in the Eastern European states. Comparative study. Corruption is a social phenomenon which is spread worldwide since ancient times. This is a problem that affects both the developed countries and those that are in transition process, differing by level, extent and type of corruption. This research focuses on corruption as a controversial subject that attracted, in recent years, the attention of authors. Keywords: corruption, civil servant, judicial authority, public institution, international organization. Corupţia constituie un fenomen social răspândit în toată lumea, din cele mai vechi timpuri. Aceasta este o problemă ce afectează atât statele dezvoltate, cât şi cele aflate în perioada de tranziţie, deosebindu-se după nivelul, gradul de extindere şi tipul corupţiei 1. Actualmente, există o literatură de specialitate vastă care abordează problema corupţiei în domeniul politic, judecătoresc, economic etc., precum şi cercetări asupra efectelor nocive ale acestui fenomen pentru 1 Peter Larmour, Nick Wolanin. An international human rights approach to corruption. Chapter Author(s): Zoe Pearson Book, Corruption and Anti-Corruption Book Editor(s), p. 3 Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

19 economia şi dezvoltarea a unui stat, în general. Fenomenul corupţiei contribuie, de asemenea, la aprofundarea inegalităţilor sociale în state dezvoltate sau în state aflate în tranziţie 2. În acest context, considerăm necesar să înaintăm următoarele ipoteze ale cercetării noastre: 1) Cu cât cadrul normativ este mai calitativ, cu atât instituţiile sunt mai performante. 2) Cadrul normativ este ineficient şi are o influenţă redusă asupra comportamentului social dacă nu prevede împuterniciri clar definite ale organelor de drept. 3) Cu cât este mai transparentă piaţa financiară, cu atât sunt mai performantă este activitatea instituţiilor statale. Banca mondială sugerează în raportul său din 1997 că este dificil de a defini şi de a aprecia impactul fenomenului corupţiei din cauza complexităţii acestui concept. Corupţia constituie un fenomen care se poate referi la diverse domenii ale activităţii umane şi presupune un comportament specific în diferite circumstanţe. Fenomenul corupţiei, de fapt, este domeniul de studiu ce se află la confluenţa mai multor ştiinţe, precum ar fi economia, dreptul, sociologia, ştiinţe politice, antropologia etc. De asemenea, în literatura de specialitate vom găsi multiple definiţii şi clasificări care vor intersecta mai mulţi factori interdependenţi precum ar fi: structuri instituţionale, drepturile şi libertăţile civile, guvernanţa, politici economice, caracteristicile statelor, inechităţile dintre cetăţeni. Toate statele lumii dispun de cadrul normativ care interzice corupţia sub orice manifestare a acestui fenomen. În unele state s-a încercat chiar să se creeze suplimentar comisii de anchetă, instituţii specializate ş.a. Aşadar, corupţia constituie un abuz al persoanelor ce deţin funcţii publice cu scopul obţinerii avantajelor şi/sau înavuţirii personale. În literatura de specialitate americană, pe lângă formele clasice ale corupţiei (delapidare de fonduri publice, extorcare, oferirea sau primirea mitei), mai regăsim şi un termen relativ nou nepotism, care presupune avantajarea rudelor (membrilor familiei sau asociaţi) în 2 Peter Larmour, Nick Wolanin. An international human rights approach to corruption. Chapter Author(s): Zoe Pearson Book, Corruption and Anti-Corruption Book Editor(s), p

20 promovări în funcţii publice. Dacă, anterior, corupţia era tratată ca un fenomen ordinar de mituire a funcţionarilor de rând (low-level officials), actualmente noţiunea de corupţie include şi acţiunile ilegale cu impact major, comise de liderii politici 3. Cercetarea se focusează pe fenomenul corupţiei, subiect controversat care atrage atenţie deosebită în ultimii ani mai multor autori 4. Abordarea fenomenului corupţiei de către organizaţiile internaţionale În efortul de a preveni şi a combate corupţia, mai multe organizaţii internaţionale au implementat diverse strategii anti-corupţie. Contracararea corupţiei este un obiectiv specific pentru Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Cooperarea şi Dezvoltarea Economică (OECD). În acest context, OECD a promulgat în 1997 Convenţia de combatere a corupţiei funcţionarilor publici străini în domeniul tranzacţiilor internaţionale (OECD, 2007) 5. Anterior, în anul 1997, membrii OECD au convenit că mituirea unui funcţionar străin aflat în misiune internaţională este o infracţiune. Scopul era de a stopa răspândirea otkat-urilor (var.engl. kickbacks) virate sub formă de taxe/impozite sau comisioane şi oferite de către companiile transnaţionale în state cu economia de piaţă în tranziţie (otkat, din rusă defineşte ca mită oferită sub formă de un procent calculat din suma alocată a banilor publici). Republica Moldova nu este stat membru al OECD, dar participă periodic la evenimentele organizată de această organizaţie recunoscută. 3 Arthur A. Goldsmith, Slapping the Grasping Hand: Correlates of Political Corruption in Emerging Markets, In: The American Journal of Economics and Sociology, Vol. 58, Nr. 4, 1999, p Ashford, B., D. Gioa, S. Robinson and L. Trevino, Re-Viewing Organizational Corruption, In: Academy of Management Review 33(3), 2008, p , Rodriguez, P., D. Siegel, A. Hillman and L. Eden, Three Lenses on the Multinational Enterprise: Politics, Corruption, and Corporate Social Responsibility, In: Journal of International Business Studies, Nr. 37(6), 2006, p Uhlenbruck, K., P. Rodriguez, J. Doh and L. Eden, The Impact of Corruption on Entry Strategy: Evidence from Telecommunication Projects in Emerging Economies, Organization Science, Nr. 17(3), 2006, p United Nations, Global Dynamics. 5 OECD, OECD Working Group on Bribery Annual Report (OECD, Paris), 2007, 50 p. 20

21 Banca Mondială abordează fenomenul corupţiei prin prisma generării cauzelor şi efectelor economice asupra unui stat. Datorită limitelor mandatului său legal, Banca Mondială nu poate să exercite atribuţiile puterilor statale în cel mai direct sens, dar acordă asistenţă managementului sectorului public şi susţine crearea unui mediu adecvat de afaceri 6. Conform concluziilor date de studiul Băncii Mondiale (1997, 2000) se poate deduce faptul că orice cadrul instituţional este cu atât mai puternic, cu cât nivelul corupţiei este mai diminuat 7. Totuşi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Banca Mondială menţionează că efectele şi cauzele corupţiei variază de la o ţară la alta depinzând de totalitatea factorilor politici, economici şi sociali (World Bank 1997b; UNDP 1999). În ultima perioadă, se atestă tendinţa de prevenire şi combatere a corupţiei la nivel internaţional de către asemenea organizaţii precum sunt: Organizaţia Statelor Americane (OAS), Camera Internaţională de Comerţ, Banca Mondială, Naţiunile Unite (UN), Fondul Monetar Internaţional (IMF), Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Cooperarea şi Dezvoltarea Economică (OECD) 8. Fondul Monetar Internaţional dezvoltă, de asemenea, politici de combatere a corupţiei, unul dintre care este refuzul asistenţei financiare statelor, în care corupţia subminează programul economic de recuperare. Recent, FMI a adoptat un ghid privind rolul acestei instituţii internaţionale în guvernarea şi promovarea transparenţei şi responsabilităţii în sectorul public. De asemenea, sporeşte rolul organizaţiilor neguvernamentale printre care putem menţiona Transparency International (TI), care începând cu anul 1993 a constituit o forţă relevantă de conştientizare a 6 Peter Larmour, Nick Wolanin. An international human rights approach to corruption. Chapter Author(s): Zoe Pearson Book, Corruption and Anti-Corruption Book Editor(s), p World Bank, Helping Countries Combat Corruption, Poverty Reduction and Economic Manage ment Unit, Report, June World Bank, Reforming Public Institutions and Strengthening Governance, Public Sector Group, Poverty Reduction and Economic Management Network, Report, November Peter Larmour, Nick Wolanin. An international human rights approach to corruption. Chapter Author(s): Zoe Pearson Book, Corruption and Anti-Corruption Book Editor(s), p

22 fenomenului corupţiei ca problemă la nivel internaţional 9. TI consideră că globalizarea tendinţelor de conştientizare a fenomenului corupţiei va majora interconexiunea dintre state şa va contribui la prevenirea şi combaterea acestui flagel social. Transparency International are o influenţă majoră în cadrul acţiunilor de combatere a corupţiei la nivel internaţional. Abordarea Transparency International rezidă în crearea şi fortificarea coaliţiilor naţionale, regionale şi globale, care constau în imixtiunea statului, instituţiilor internaţionale, societăţii civile şi sectorului privat în combaterea corupţiei naţionale şi internaţionale. Cercetări în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei Autorii J. Gerring şi S. Thacker au concluzionat că reglementarea instituţională calitativă are ca efect diminuarea corupţiei 10. Factorul decisiv în combaterea corupţiei, deci, fiind consolidarea capacităţilor instituţionale constituie, în opinia mai multor autori, soluţia optimă de combaterea a corupţiei 11.Autorii A. Ades şi R. Du Telia au demonstrat că fenomenul corupţiei este în creştere acolo unde companiile naţionale sunt protejate de competiţie externă 12. De asemenea, legile sunt ineficiente şi au o influenţă redusă asupra comportamentului social dacă nu prevăd împuterniciri clar definite 13. Printre alte cercetări, autorii Herzfeld şi Weiss au reflectat impactul consolidării capacităţilor autorităţilor de drept, în particular autorităţii judecătoreşti în diminuarea nivelului corupţiei în societate Peter Larmour, Nick Wolanin. An international human rights approach to corruption. Chapter Author(s): Zoe Pearson Book, Corruption and Anti-Corruption Book Editor(s), p Gerring, J., Thacke S. Do Neoliberal Policies Deter Political Corruption?, In: International Organization, Nr. 59, 2005, p Rose-Ackerman. Corruption. In: A Study in Political Economy, Academic Press, Diego, CA Sau Rose-Ackerman, Corruption and Government. Causes, Consequences, and Reform. Cambridge University Press, Sau Rose-Ackerman, Grand Corruption and the Ethic of Global Business, In: Journal of Banking & Finance, Nr. 26(9), 2002, p Ades, A. and R. Di Telia, Rents, Competition, and Corruption, In: The American Economic Review, Nr. 89(4), 1999, p North, D. Institutions, In: The Journal of Economic Perspectives, Nr. 5(1), 1991, p

23 De asemenea, cercetătorii Ades şi Di Telia au demonstrat în studiile sale eficienţa coraportului dintre independenţa sistemului judecătoresc şi diminuarea corupţiei. Ne raliem opiniei autorilor sus-menţionaţi care consideră că intervenţia guvernamentală este necesară, exclusiv, doar pentru a fortifica capacităţile instituţionale şi pentru a diminua, respectiv, practicile corupţionale în stat. Este necesar, însă, de atenţionat că intervenţia guvernamentală poate servi totodată şi ca un instrument de intervenţie sau ca o potenţială sursă de coruptibilitate în stat 15. Este relevant de citat studiile cercetătorilor S. Johnson, P. Kaufmann şi P. Zoido-Lobaton, care au reflectat influenţa politizării activităţii economice asupra creşterii sau diminuării fenomenului corupţiei. Politizarea activităţii economice presupune exercitarea controlului de drept asupra companiilor de către politicieni şi birocraţi (funcţionari publici sau persoane cu funcţii de demnitate publică) 16. Cercetătorii Venard şi Hanafi consideră că în majoritatea statelor politicienii deţin drepturi de proprietate în diverse companii, însă imixtiunea lor exacerbată în activităţi economice conduce la un comportament coruptibil într-un mod inevitabil 17. Pe de altă parte, cercetătorul R. Whitley afirmă că intervenţia guvernamentală este necesară ca să dezvolte un mediu adecvat de afaceri, mai ales în state cu economii în tranziţie 18. Un exemplu elocvent este cel din Federaţia Rusă, unde oligarhii ruşi tind să-şi securizeze veniturile prin practici de afaceri netransparente, 14 Herzfeld, T. and C. Weiss, Corruption and Legal (In)Effectiveness: An Empirical Investigation, In: European Journal of Political Economy, Nr. 19(3), 2003, p Venard, B., M. Hanafi, Organizational Isomorphism and Corruption in Financial Institutions: Empirical Research in Emerging Countries, In: Journal of Business Ethics, Nr. 81, 2008, p Johnson, S., D. Kaufmann, P. Zoido-Lobato, Government in Transition. Regulatory Discretion and the Unofficial Economy, In: The American Economic Review, Nr. 88(2), 1998, p Venard, B., M. Hanafi, Organizational Isomorphism and Corruption in Financial Institutions: Empirical Research in Emerging Countries, In: Journal of Business Ethics, Nr. 81, 2008, p Whitley, R., Divergent Capitalisms: The Social Structuring and Change of Business Systems? Oxford University Press, Oxford. 23

24 adică, implicit, prin practici de corupere ale funcţionarilor. Ca efect, reacţia guvernului ar fi să adopte legi pentru control sporit al activităţii societăţilor comerciale private, fapt care demonstrează ipoteza 3 (Cu cât este mai transparentă piaţa financiară, cu atât sunt mai performantă este activitatea instituţiilor statale) 19. Cauzele, soluţiile şi efectele în procesul contracarării corupţiei Corupţia este, evident, o problemă relevantă de ordin etic pentru orice societate contemporană. Numeroase studii demonstrează impactul negativ al fenomenului corupţiei în dezvoltarea economică 20. La fel, numeroase studii au demonstrat conexiunea dintre efectele corupţie şi bunăstarea economică, produsul intern brut, produsul naţional brut etc. 21 Banca Mondială notează că, de fapt, cauzele apariţiei corupţiei sunt conjuncturale, înrădăcinate în mediul politic cu tradiţii birocratice (World Bank 1997b: 14). Cercetătorul Morgan reflectă cel puţin trei cauze de identificare a corupţiei la nivel statal 22 : cauze etice şi culturale (aşa factori sociali ca moralitatea publică, religia, conflictele dintre practicile uzuale/tradiţii şi instituţii coloniale); cauze economice (se sugerează coraportul dintre stimulenţii economici pentru funcţionari publici ca motiv de a acţiona în mod coruptibil şi motivele economice ale sectorului privat de a tolera şi/sau a se implica în acte de corupere); 19 Organizational Isomorphism and Corruption: An Empirical Research in Russia Author(s): Bertrand Venard Source: Journal of Business Ethics, Vol. 89, No. 1, 2009, p Mauro, P. Corruption and Growth, In: The Quarterly Journal of Economics, Nr. 110(3), 1995, p Apud. Rose-Ackerman, Trust and Honesty in Post- Socialist Societies, In: Kyklos 54, 2002, p Rose-Ackerman, Grand Corruption and the Ethic of Global Business, In: Journal of Banking & Finance, Nr. 26(9), 2002, p Mauro, Rivera-Batiz, F. International Financial Liberalization, Corruption and Economic Growth, In: Review of International Economics, Nr. 9(4), 2001, P Rivera-Batiz, Shleiferand Vishny, Shleifer, A., R. Vishny. Corruption, In: The Quarterly Journal of Economics 108(3), 2001, p Peter Larmour, Nick Wolanin. An international human rights approach to corruption. Chapter Author(s): Zoe Pearson Book, Corruption and Anti-Corruption Book Editor(s), p

25 cauze politice (se analizează sistemul politic a cărui instituţii docile tolerează încălcarea cadrului legal şi creează oportunităţi pentru corupţie). Efectele negative ale corupţiei asupra guvernelor include instabilitatea politică şi economică, reducerea capacităţilor administrative, pierderea legitimităţii, epuizarea resurselor guvernamentale şi investiţii distorsionate. Una din cele mai frecvente dezbateri pe tema consecinţelor corupţiei asupra stabilităţii politice şi economice este denaturarea cheltuielilor guvernamentale cauzate de acest fenomen social nociv 23. Autorul Barry Hindess îşi pune întrebarea (citând, de fapt, opera Corruption and Government autoarei Susan Rose-Ackerman): de ce mai multe state însumă adeseori rate negative ale creşterii economice, în ciuda faptului că dispun de resurse naturale sau se bucură de resurse umane bine pregătite? Autorul înaintează, apoi, două răspunsuri diferite, dar complementare: o variantă de răspuns ar fi că statul dispune de instituţii publice şi private slab funcţionale, iar în a doua accepţiune, desigur, corupţia ca fiind o condiţie de bază în care oamenii (politicienii, funcţionarii publici, oamenii de afaceri) fac uz de poziţiile privilegiate cu scopul de urmărire a obţinerii beneficiilor economice 24. Corupţia în statele ex-sovietice Statele ex-sovietice au suferit metamorfoze de la state monopoliste la state cu economie de piaţa în tranziţie. În aceste circumstanţe, companiile locale au adoptat comportament corupţional pentru a-şi proteja poziţiile de afaceri Peter Larmour, Nick Wolanin. An international human rights approach to corruption. Chapter Author(s): Zoe Pearson Book, Corruption and Anti-Corruption Book Editor(s), p Barry Hindess. Good government and corruption, In: Corruption and Anti- Corruption Book, Editor(s) Peter Larmour, Nick Wolanin Published by Asian Pacific Press, 2013, p Venard, B., M. Hanafi, Organizational Isomorphism and Corruption in Financial Institutions: Empirical Research in Emerging Countries, In: Journal of Business Ethics, Nr. 81, 2008, p

26 După cum menţionează autorul Arthur A. Goldsmith, colapsul imperiului sovietic în 1989 s-a datorat, în mare parte, lipsei de încredere în elitele lacome, aşa-numita nomenklatura 26. Corupţia învăluie majoritatea statelor post-sovietice, în special Federaţia Rusă, şi constituie o ameninţare nu numai pentru bunăstarea internaţională, dar şi la securitatea internaţională, consideră cercetătorul Legvold 27. Nu mai puţin important este de a reflecta consecinţele corupţiei: riscul decăderii la statut de stat eşuat sau la stat în proces de a eşua; abuz faţă de drepturile omului; ameninţări la sănătate; perpetuarea drogurilor, traficului de fiinţe umane, comerţ ilegal de arme; prejudicii colosale aduse economiilor naţionale prin comerţ ilicit, spălare de bani, crime internaţionale. În dependenţă de gradul de intensitate a corupţiei în stat, autorul Legvold distinge şi propune 3 categorii de state 28 : 1) Stat criminal; 2) stat criminalizat şi 3) stat ce însumă corupţie publică. Statul criminal, în sensul acestui text, se referă nu numai la penetrarea corupţiei în instituţiile publice, ci defineşte întreaga activitate a statului ca fiind una criminală. Este cazul unde statul protejează şi încasează venituri totalmente din comerţ ilicit şi administrează centralizat afaceri murdare. Nici unul dintre cele 12 state ex-sovietice nu intră în categoria dată, dar este cazul să menţionăm regimurile separatiste, care au apărut ca rezultat al conflictelor dintre statele ex-sovietice (Abkhazia şi Ossetia de Sud din Georgia, Transnistria în Moldova şi Nagorno-Karabakh din Azerbaijan). Federaţia Rusă, Ucraina şi alte state din spaţiul CSI aparţin categoriei de mijloc, adică sunt definite ca state criminalizate. Corupţia în cazul acestor state este foarte extinsă şi prezentă la toate nivelele, deşi aparent pare a fi în categoria statelor ce înglobează corupţie publică. Este cazul unde corupţia este un fenomen frecvent depistat în cadrul instituţiilor de stat, dar instituţiile, per general, rămân a fi funcţionale. 26 Arthur A. Goldsmith, Slapping the Grasping Hand: Correlates of Political Corruption in Emerging Markets, In: The American Journal of Economics and Sociology, Vol. 58, Nr. 4, 1999, p Robert Legvold. Corruption, the Criminalized State, and Post-Soviet Transitions, In: Corruption, Global Security, and World Order, Brookings Institution Press. 2009, p Robert Legvold, Op.cit. p

27 Conceptul de stat criminalizat implică un nivel înalt şi saturat de corupţie, unde activitatea integrală a instituţiilor publice nu poate fi definită ca fiind una coruptă, dar procesele decizionale prin care statul se implică în viaţa cotidiană scot în evidenţă fenomenul corupţiei. Dintre mai multe aprecieri date acestui tip de corupţie în stat, considerăm că cea mai reuşită este noţiunea de stat capturat, aceasta fiind introdusă de Banca Europeană de Dezvoltare şi Reconstrucţie (EBRD) şi Banca Mondială 29. Conform definiţiei date de instituţiile sus-menţionate, Statul capturat se manifestă evident atunci când, pentru a comite acte coruptibile (mai exact, pentru a avea acces la un patrimoniu public sau pentru a fi exceptat de legislaţia în vigoare), partidele politice cointeresate utilizează în interesele proprii poziţiile demnitarilor publici cu scopul de a schimba legislaţia (legi, acte administrative sau reglementări birocratice). Este cazul când demnitarii şi birocraţii extorchează recompense de la companii private sau persoane fizice obişnuite, iar liderii politici sau grupuri de interes care au impact la nivel naţional folosesc recompensele materiale sau ameninţări fizice pentru a remodela statul, în general. În mod alternativ, statul criminalizat poate fi perceput ca fiind statul, unde multe (dacă nu chiar totul) sunt privatizate ; este situaţia unde atât acei care guvernează, cât şi cei care au putere de influenţă asupra guvernanţilor utilizează instituţiile de stat ca să promoveze interesele personale în detrimentului binelui public 30. De asemenea, putem distinge între corupţie sistemică şi non-sistemică, corupţia sistemică fiind un concept mai larg decât acel de stat criminalizat. Corupţia sistemică presupune implicare extinsă a societăţii civile în raport cu instituţiile statului, acestea fiind mituite de către factori decizionali privaţi, ceea ce presupune implicarea în acte de corupţie a societăţii civile la cel mai redus nivel. Cu referire la statele ex-sovietice, autorul Ch. Stefes distinge o altă clasificare a corupţiei: centralizată şi descentralizată. 29 Joel Hellman, Geraint Jones, Daniel Kaufmann, Are Foreign Investorsand Multinationals Engaging in Corrupt Practices in Transition Economies, Transition, 2000, p (online) (vizitat la ). 30 James C. Scott, Comparative Political Corruption (Englewood Cliffs, 1972). 27

28 Astfel, corupţia sistemică centralizată presupune controalele de stat a reţelelor de corupţie, atunci când se decide cine ia mită, când şi cum; corupţia descentralizată presupune existenţa reţelelor de corupţie libere, arbitrare şi adeseori haotice 31. Prof. Ch. Stefes tratează conceptul de stat capturat ca pe o manifestare a corupţiei sistemice descentralizate, dar considerăm că autorul subestimează, în acest caz, interconexiunea dintre autoritatea politică şi actorii privaţi ignorând profilul centralizat al corupţiei. Cu referinţă la statele ex-sovietice, autorul Varese menţionează 32 : atunci când o economie planificată şi centralizată se ruinează, apare un număr dramatic de proprietari şi, prin urmare, oportunităţi de a aranja activităţi criminale. Apare stimulul de a mitui, a fura şi de a extorca beneficii de pe urma privatizării proprietăţilor de stat. Şi mai dăunător este traficul de fiinţe umane, unde Federaţia Rusă şi statele vecine s-au evidenţiat în mod deosebit. Un studiu sugerează că în perioada , au fost traficate între 500,000 şi 850,000 femei în Federaţia Rusă 33. În Ucraina, stat cu o populaţie de puţin mai mult decât o treime din populaţia Rusiei, în perioada au fost traficate cca. 500,000 victime 34. Mult mai şocante sunt datele cu referinţă la traficul de femei din Republica Moldova, care în prima decadă a independenţei sale a numărat aproximativ 200, ,00 femei, ceea ce constituie cca. 10% din totalul femeilor resortisante din acest stat 35. Înălţimile la care poate ajunge corupţia poate fi uneori uimitoare. 31 Christoph H. Stefes, Understanding Post-Soviet Transitions: Corruption, Collusion and Clientelism, New York, Federico Varese, The Russian Mafia: Private Protection in a New Market Economy, New York, p Louise I. Shelley and Robert W. Orttung, Russia s Efforts to Combat HumanTrafficking: Efficient Crime Groups Versus Irresolute Societies and Uncoordinated States,In: William Alex Pridemore (ed.), Ruling Russia: Law, Crime, and Justice in a Changing Society, Lanham, 2005, p Donna M. Hughes. The Natasha Trade: The Transnational Shadow Market of Trafficking in Women, In: Journal of International Affairs, LIII (2000), p Preston Mendenhall, Sold as a Sex Slave in Europe, (online) (vizitat 2 Decembrie 2015). Sau Jana Costachi, Preventing Victimization in Moldova, Global Affairs, VIII (2003), p

29 Prof. Rotberg face trimitere la cazul când Nikolay Melnichenko, garda de corp a preşedintelui ucrainean Leonid Kuchma, a părăsit Ucraina în anul 2000 a luat cu sine înregistrările şi, mai târziu, Guvernul SUA a autentificat faptul că Kuchma discuta cu directorul Agenţiei exportului de arme o tranzacţie prin care propunea să vândă patru instalaţii de radar Kolchuga passive Irakului prin intermediul Iordanului. Asemenea cazuri sunt foarte frecvente pe întreg spaţiu al Comunităţii Statelor Independente. În acelaşi context, într-un stat criminal (nerecunoscut), precum ar fi Transnistria, vânzarea armamentului constituia o activitate de bază, sub controlul riguros al aşa-numitului preşedinte Igor Smirnov. Modelul de combatere a corupţiei în Singapore Pe de altă parte, în Singapore, după ce Partidul Acţiunii Populare venise la putere în 1960, a fost stabilit ca fiind prioritară lupta cu corupţia prin adoptarea Legii Prevenirii Corupţiei din 1960, care împuternicise Biroul de Investigaţie a Practicilor Corupte (CPIB) de cercetare a actelor de corupţie. CPIB avea împuterniciri de a investiga, urmări şi aresta orice operaţiune bancară suspectată de violare a prevederilor legii privind prevenirea corupţiei. După 1971, Hong Kong a preluat experienţa Singapore în prevenirea şi combaterea corupţiei. Georgia a fost unicul stat post-sovietic, care a încercat implementarea modelelor Singapore şi Hong Kong, cel puţin la nivel de intenţie. Prima lecţie a Georgiei demonstrează importanţa unui puternic lider politic în stat. Ambii lideri, Mikhail Saakashvili şi Zurab Zvania, primul prim-ministru după Revoluţia trandafirilor, erau consideraţi ca personalităţi oneste şi ambii au renunţat la posturile deţinute în semn de protest faţă de creşterea nivelului în stat 36. Ucraina, în perioadă Revoluţiei Orange avea aceleaşi avantaje ca şi Georgia: revolta poporului împotriva corupţiei (factorul determinant ce a animat revoluţia) şi integrarea în Uniunea Europeană. Spre deosebire de Georgia, însă liderii Revoluţiei Orange din Ucraina nu au avut nici voinţă şi nici capacităţi suficiente de a lansa o campanie cuprinzătoare cu priorităţi-cheie pentru a soluţiona problema apărută. 36 Robert Legvold. Corruption, the Criminalized State, and Post-Soviet Transitions, In: Corruption, Global Security, and World Order, Brookings Institution Press, p

30 Altundeva, în Rusia, Belarus, Cazahstan şi alte state din Asia Centrală toate impulsurile au lipsit cu desăvârşire (liderism pronunţat, public stârnit şi atractivitatea apropierii de UE). Este evident că nimicirea corupţiei sistemice în oraş-stat Hong Kong sau Singapore sau într-o ţară cu populaţie de mai puţin 5 mln. de oameni, impune o provocare redusă decât în state precum e Rusia, Ucraina şi Cazahstan, cu structuri administrative diverse, geografie politică vastă şi cu posibilităţi mai extinse de implicare în activităţi de corupţie 37. În Russia, Dmitri Medvedev venind la conducerea Rusiei a promis să depună efort în combaterea corupţiei şi, în următoarele patru luni, a emis Planul Naţional pentru Contracararea Corupţiei, inclusiv un program legislativ extins care a dorit să fie implementat până la finele anului. Se dorea aducerea în concordanţă a legislaţiei ruse cu standardele Convenţiei ONU împotriva Corupţiei şi cu Convenţia Consiliului Europei privind Combaterea Corupţiei, ambele fiind ratificate în Planul prevedea reformarea a patru direcţii: 1) să fie inclusă o definiţie clară a noţiunii corupţie şi să se ia măsuri necesare prevenirii acţiunilor de corupţie, inclusiv monitorizarea publică la nivel de societate civilă şi până la organizarea comisiilor de anchetă la nivel legislativ; 2) standarde restrictive pentru aplicaţii la funcţii publice şi analiza minuţioasă a dosarelor personale ale acestora; 3) îmbunătăţirea calificărilor judecătorilor şi personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti; 4) întreprinderea unor măsuri legislative de transparentizare a tranzacţiilor prin introducerea serviciilor electronice cu scopul de a reduce competiţia în sfera activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi de a pedepsi funcţionarii publici care împiedică sau elimină agenţii economici de piaţa de desfacere. Unele din măsurile propuse au fost realizate şi implementate (de ex.: angajarea în bază de concurs a funcţionarilor publici sau crearea subdiviziunilor de monitorizare şi raportare a actelor de corupţie comise de aceştia), însă procesul s-a stopat la faza incipientă. În cazul Georgiei, o atenţie sporită s-a atras campaniei anti-corupţionale orientate spre mediul de afaceri şi la combaterea corupţiei la nivel de 37 Robert Legvold. Corruption, the Criminalized State, and Post-Soviet Transitions, In: Corruption, Global Security, and World Order, Brookings Institution Press, p

31 jos, însă fenomenul a rămas intangibil în ceea ce ţine de contrabandă transfrontalieră cu arme, droguri, trafic de fiinţe umane etc., care înfloreşte în zonele separatiste şi sunt facilitate de oficialii georgieni, obişnuiţi cu practici nocive de a lua mită 38. Concluzii Corupţia constituie un fenomen social răspândit şi bine înrădăcinat în societatea contemporană est-europeană. Actualmente, fenomenul corupţiei poate fi diminuat considerabil doar prin abordare sistemică a problemei dezbătute. Reieşind din ipotezele înaintate, propunem următoarele sugestii pentru soluţionarea (diminuarea) problemei majore în spaţiul Europei de Est: Adoptarea unui cadru normativ adecvat şi mecanismelor/capacităţilor de fortificare clar-definite ale organelor de drept, acestea fiind în concordanţă cu recomandările organizaţiilor internaţionale. Garantarea transparenţei maxime ale instituţiilor statale. Excluderea nepotismului şi privilegierii politice în procesul promovărilor în funcţii publice (este necesare de manifestat voinţă politică); Asigurarea intervenţiei guvernamentale pentru a diminua practicile corupţionale în stat. Depolitizarea activităţii economice în statele est-europene. Deşi, nu am abordat rolul Mass-media în prevenirea şi combaterea corupţiei, considerăm că presa liberă şi societatea civilă, deopotrivă, constituie factori decisivi în monitorizarea actelor de corupţie şi totodată sunt de susţinere reală unui lider politic care va tinde să demonteze statul criminalizat ex-sovietic. Bibliografie Ades, A. and R. Di Telia, Rents, Competition, and Corruption, In: The American Economic Review, Nr. 89(4), 1999, p Alexander Kukhianidze. Organized Crime and Smuggling through Abkhazia and South Ossetia. In Sami Nevala and KaukoAromaa (eds.), Organized Crime, Trafficking, Drugs, Helsinki, 2004, p

32 Alexander Kukhianidze. Organized Crime and Smuggling through Abkhazia and South Ossetia. In Sami Nevala and Kauko Aromaa (eds.), Organized Crime, Trafficking, Drugs, Helsinki, 2004, p Arthur A. Goldsmith, Slapping the Grasping Hand: Correlates of Political Corruption in Emerging Markets, In: The American Journal of Economics and Sociology, Vol. 58, Nr. 4, 1999, p Ashford, B., D. Gioa, S. Robinson and L. Trevino, Re-Viewing Organizational Corruption, In: Academy of Management Review 33(3), 2008, p Barry Hindess. Good government and corruption, In: Corruption and Anti- Corruption Book, Editor(s) Peter Larmour, Nick Wolanin Published by: Asian Pacific Press, 2013, 286 p. Christoph H. Stefes, Understanding Post-Soviet Transitions: Corruption, Collusion and Clientelism, New York, Donna M. Hughes. The Natasha Trade: The Transnational Shadow Market of Trafficking in Women, In: Journal of International Affairs, LIII (2000), p Federico Varese, The Russian Mafia: Private Protection in a New Market Economy, New York, p. Gerring, J., Thacke S. Do Neoliberal Policies Deter Political Corruption?, In: International Organization, Nr. 59, 2005, p Herzfeld, T. and C. Weiss, Corruption and Legal (In)Effectiveness: An Empirical Investigation, In: European Journal of Political Economy, Nr. 19(3), 2003, p James C. Scott, Comparative Political Corruption, Englewood Cliffs, 1972, 227 p. Joel Hellman, Geraint Jones, Daniel Kaufmann, Are Foreign Investorsand Multinationals Engaging in Corrupt Practices in Transition Economies, Transition, 2000, p (online) (vizitat la ). Johnson, S., D. Kaufmann, P. Zoido-Lobato, Government in Transition. Regulatory Discretion and the Unofficial Economy, In: The American Economic Review, Nr. 88(2), 1998, p Louise I. Shelley and Robert W. Orttung, Russia s Efforts to Combat HumanTrafficking: Efficient Crime Groups Versus Irresolute Societies and Uncoordinated States,In: William Alex Pridemore (ed.), Ruling Russia: Law, Crime, and Justice in a Changing Society, Lanham, 2005, p Mauro, P. Corruption and Growth, In: The Quarterly Journal of Economics, Nr. 110(3), 1995, p Mauro, Rivera-Batiz, F. International Financial Liberalization, Corruption and Economic Growth, In: Review of International Economics, Nr. 9(4), 2001, P North, D. Institutions, In: The Journal of Economic Perspectives, Nr. 5(1), 1991, p OECD, OECD Working Group on Bribery Annual Report (OECD, Paris), 2007, 50 p. 32

33 Preston Mendenhall, Sold as a Sex Slave in Europe, (online) (vizitat 2 Decembrie 2015). Sau Jana Costachi, Preventing Victimization in Moldova, Global Affairs, VIII (2003), p. 30. Peter Larmour, Nick Wolanin. An international human rights approach to corruption. Chapter Author(s): Zoe Pearson Book, Corruption and Anti- Corruption Book Editor(s), p Rivera-Batiz, Shleiferand Vishny, Shleifer, A., R. Vishny. Corruption, In: The Quarterly Journal of Economics 108(3), 2001, p Rodriguez, P., D. Siegel, A. Hillman and L. Eden, Three Lenses on the Multinational Enterprise: Politics, Corruption, and Corporate Social Responsibility, In: Journal of International Business Studies, Nr. 37(6), 2006, p Robert Legvold. Corruption, the Criminalized State, and Post-Soviet Transitions, In: Corruption, Global Security, and World Order, Brookings Institution Press. 2009, 357 p. Rose-Ackerman. Corruption. In: A Study in Political Economy, Academic Press, Diego, CA Rose-Ackerman, Corruption and Government. Causes, Consequences, and Reform. Cambridge University Press, Rose-Ackerman, Grand Corruption and the Ethic of Global Business, In: Journal of Banking & Finance, Nr. 26(9), 2002, p Rose-Ackerman, Trust and Honesty in Post- Socialist Societies, In: Kyklos 54, 2002, p Uhlenbruck, K., P. Rodriguez, J. Doh and L. Eden, The Impact of Corruption on Entry Strategy: Evidence from Telecommunication Projects in Emerging Economies, Organization Science, Nr. 17(3), 2006, p United Nations, Global Dynamics of Corruption (United Nations Development Programme, Vienna), 2002, 33p. Venard, B., M. Hanafi, Organizational Isomorphism and Corruption in Financial Institutions: Empirical Research in Emerging Countries, In: Journal of Business Ethics, Nr. 81, 2008, p Whitley, R., Divergent Capitalisms: The Social Structuring and Change of Business Systems? Oxford University Press, Oxford Organizational Isomorphism and Corruption: An Empirical Research in Russia Author(s): Bertrand Venard Source: Journal of Business Ethics, Vol. 89, No. 1, 2009, p World Bank, Helping Countries Combat Corruption, Poverty Reduction and Economic Manage ment Unit, Report, June World Bank, Reforming Public Institutions and Strengthening Governance, Public Sector Group, Poverty Reduction and Economic Management Network, Report, November

34 ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE PRIVIND CLAUZELE ABUZIVE ÎN CONTRACTELE ÎNCHEIATE ÎNTRE COMERCIANŢI ŞI CONSUMATORI Sidonia Culda Abstract. Theoretical aspects related to abusive clauses in agreements between traders and consumers. Abusive clauses are clauses inserted in agreements which have not been directly negotiated with consumers. This lack of negotiation reflects the situation in which such a clause has been introduced without allowing the consumer to influence its nature. It creates in itself or together with other contract provisions, to the detriment of the consumer and contrary to goodfaith, a significant imbalance between the rights and obligations of the parties. Legal doctrine and judicial practice have analysed and applied the provisions of Law no. 193/2000, also having in view Regulation no. 93/13/EEC which stipulates the adoption of an honest and reasonable behaviour which shall take into account the consumers legitimate interests. Clauza abuzivă este acea clauză inserată într-un contract care nu a fost negociată direct cu consumatorul. Lipsa negocierii reflectă situaţia în care stabilirea clauzei s-a făcut fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei. Încă de la început este necesar să avem în vedere art din Codul civil, unde este definit contractul ca fiind acordul între două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic 1. În Codul civil, termenul de contract este sinonim 1 Pop L., Popa I., Vidu S., 2012, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Bucureşti, Editura Universul Juridic. Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p 34-42

35 cu acela de acord de voinţe. Aşadar, acordul de voinţe este elementul esenţial al contractului, adică întâlnirea concordantă a două sau mai multe voinţe individuale, cu intenţia de a produce efecte juridice. Fundamentul ideologic al principiului libertăţii contractuale îl constituie autonomia de voinţă. În timp, datorită schimbărilor de natură economică şi socială inerente evoluţiei oricărei societăţi, a apărut teoria contractului privit ca entitate economică. Încercând să facem o observaţie oarecum concluzivă, observăm că ideea libertăţii contractuale a fost şi este baza, fundamentul teoriei contractului. Fireşte, într-o ordine de drept, este necesar să admitem că această libertate a contractului suferă anumite limitări. Este vorba despre cele impuse de ordinea publică 2 şi bunele moravuri 3. Relativ la posibilitatea părţilor de a stabili conţinutul contractului prin negocieri, în economia prezentului material, vom analiza contractele negociate, cele de adeziune şi contractele forţate. Aceasta, întrucât problema clauzelor abuzive se pune, cu prioritate, în aceste tipuri de contracte. Aşadar, contractele negociate sunt cele în care părţile, prin acordul lor de voinţă stabilesc în mod liber toate clauzele. Unele dintre aceste contracte se încheie cu negocieri prealabile de durată, altele într-un mod mai rapid, printr-un acord instantaneu. Faza precontractuală, adică aceea a negocierilor, este guvernată de anumite reguli specifice, având de asemenea şi obligaţii specifice. Dintre acestea sunt semnificative: obligaţia de bună-credinţă, obligaţia de confidenţialitate şi cea de informare precontractuală. Buna-credinţă este o obligaţie legală expres prevăzută de art alin. 2 din Noul Cod civil, conform căreia: Partea care se angajează într-o negociere este ţinută să respecte exigenţele bunei-credinţe. Părţile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligaţii. Astfel cum este reglementată, obligaţia de bună-credinţă este una imperativă, pe care părţile sunt ţinute să o respecte întocmai. Trebuie să precizăm faptul că atât în teorie, cât mai ales în practică, deseori înţelesul bunei-credinţe este 2 Pop L., Popa I., Vidu S., 2012, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Bucureşti, Editura Universul Juridic. 3 Bunele moravuri cuprind totalitatea regulilor de conduită, care s-au impus în timp, în societate, printr-o practică îndelungată. 35

36 dificil de determinat, presupunând atât obligaţii explicite cât şi implicite, care să contureze sensul bunei-credinţe. În concretizarea practică a acestei obligaţii, negociatorii sunt obligaţi să dea dovadă de prudenţă şi diligenţă. Va fi considerat neglijent sau imprudent negociatorul care acceptă fără verificări propunerile sau preţul indicat de cealaltă parte, sau nu se interesează de situaţia legală a bunului care formează obiectul prestaţiei celeilalte părţi. Acela care a fost neglijent nu va putea imputa pierderea sa celuilalt. În virtutea bunei-credinţe, negociatorii sunt obligaţi să sfătuiască partenerul dându-i toate informaţiile susceptibile de a determina hotărârea celuilalt de a contracta sau de a nu contracta. Această obligaţie este cu atât mai fermă, cu cât unul dintre parteneri are o certă cunoaştere superioară a aspectelor tehnice ale contractului comparativ cu partenerul de tratative. Informarea va trebui să fie realizată în termeni simpli, expliciţi, pe înţelesul celui care îi recepţionează. În eventualitatea unui litigiu, instanţa va aprecia realizarea sau nu a acestei obligaţii, raportat la competenţa, calificarea, experienţa negociatorului, fără a neglija şi complexitatea problemei negociate. Datoria de loialitate faţă de partener îl obligă pe negociator să fie sincer în declaraţiile de intenţii şi să respecte interesele partenerului abţinându-se de la oferte nerezonabile, care să îl ia prin surprindere, să nu întârzie nejustificat confirmarea solicitată, să nu abuzeze de poziţia de superioritate, să nu exploateze în scopuri personale oferind informaţiile primite de la partener şi să nu îi furnizeze acestuia informaţii inexacte. Cea de a doua obligaţie, de confidenţialitate este reglementată de art din Noul Cod civil, unde se prevede: Când o informaţie confidenţială este comunicată de o parte în cursul negocierilor, cealaltă parte este ţinută să nu o divulge şi să nu o folosească în interes propriu, indiferent dacă se încheie sau nu contractul. Încălcarea acestei obligaţii atrage răspunderea părţii în culpă. Spre deosebire de obligaţia de bunăcredinţă, cea de confidenţialitate este una dispozitivă, de la care părţile pot deroga, stabilind, de comun acord, altceva decât prevederile legale cuprinse în art Cod civil. Pentru respectarea acestei obligaţii, negociatorul trebuie să fie atent atât la propriul scop, cât şi la cel al partenerului său, şi să aibă faţă de acesta o conduită cinstită. Negociatorul nu se poate scuza ulterior invocând propria ignoranţă sau lipsă de diligenţă. 36

37 Negociatorul trebuie să comunice partenerului toate informaţiile care ar putea fi determinante pentru consimţământul acestuia, precum şi eventualele riscuri la care este expus. Obligaţia de sfătuire apare mai ales în situaţiile în care una dintre părţi este un consumator necunoscător al aspectelor tehnice. Din punct de vedere al finalităţii sale, obligaţia este una de mijloace a cărei neîndeplinire atrage răspunderea civilă delictuală. Jurisprudenţa a considerat că vânzătorul este dator să îl avertizeze pe cumpărător dacă obiectul nu corespunde destinaţiei dorite de acesta şi să îi atragă atenţia asupra condiţiilor specifice de utilizare pretinse de conformitatea cu caracteristicile produsului. Vânzătorul nu va răspunde dacă cumpărătorul nu a ţinut seama de avertizări şi a dat produsului o întrebuinţare neobişnuită. Obligaţia de informare precontractuală nu beneficiază de o reglementare expresă, fiind implicit dedusă din cuprinsul, spiritul şi sensul bunei-credinţe. Părţile sau doar una dintre ele (dacă analizăm un contract unilateral) au obligaţia de informare a partenerului contractual cu privire la toate acele împrejurări, de orice natură, referitoare la faptele sale sau ale unor terţi, pe care se cuvenea să i le comunice. În literatura de specialitate, această obligaţie este analizată ca fiind una de rezultat, adică angajarea răspunderii celui în culpă se va face dacă acesta nu a comunicat/furnizat/pus la dispoziţie informaţiile corecte şi complete necesare executării contractului. Pe lângă obligaţiile anterior amintite, este posibil ca în faza precontractuală părţile să încheie şi alte acte, cum ar fi: Contractele preparatorii sunt acele acte juridice prin care părţile se înţeleg să negocieze încheierea unui contract în viitor. Putem afirma că suntem în prezenţa unui acord de principiu încheiat de către viitoarele părţi semnatare. Acordul parţial reprezintă înţelegerea părţilor prin care acestea recapitulează negocierile purtate între ele, şi hotărăsc de comun acord ca elementele asupra cărora au convenit să rămână lămurite, nemaifiind nevoie să revină asupra lor. Pactul de preferinţă este acea varietate a contractului preparatoriu, prin care una dintre părţi se obligă faţă de cealaltă, să o prefere în viitor, altor parteneri contractuali, în condiţii identice. 37

38 Promisiunea unilaterală de a contracta reprezintă acel contract prin care una dintre părţi (unilaterală) se obligă să contracteze dacă cealaltă parte va dori 4. Promisiunea bilaterală de a contracta este acea varietate de contract ce implică obligaţia asumată de ambele părţi de a încheia în viitor un contract. Alineatul 2 al art din Noul Cod civil prevede că în cazul neexecutării promisiunii de a încheia contractul, partea îndreptăţită poate să solicite daune-interese. Contractul cadru este contractul prin care părţile stabilesc principalele reguli care vor guverna încheierea viitoarelor contracte dintre ele. Contractele încheiate în executarea contractului cadru sunt denumite contracte de execuţie 5. Acest tip de contract este reglementat de art din Noul Cod civil 6, şi este specific în practică raporturilor dintre profesionişti, adică aceia care, în înţelesul art. 3 alin. 3 din Noul Cod civil exploatează o întreprindere 7. 4 Art din Noul Cod civil prevede că promisiunea trebuie să respecte toate cerinţele contractului proiectat. Alineatul 3 al articolului indicat deschide calea părţii care şi-a executat propriile obligaţii de a se adresa instanţei, însă exceptează contractele având ca obiect drepturi reale, dacă legea nu prevede altfel. În ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 1279, instanţa va trebui să verifice pe lângă îndeplinirea condiţiilor din alin. 1 (cerinţele contractului proiectat) şi dacă natura contractului permite sau nu ca promisiunea să producă efecte, precum şi îndeplinirea condiţiilor legale pentru ca acel contract să producă efecte. Simpla convenţie a părţilor, ce are ca obiect negocierea asupra încheierii sau modificării unui contract şi care nu îndeplineşte cumulativ condiţiile arătate în alin. 1 şi 3, nu reprezintă o promisiune de a contracta, în sensul prezentului articol. 5 A se vedea şi I. Turcu, 2011, Noul Cod civil. Cartea a V-a. Despre obligaţii, Bucureşti, Editura C.H. Beck. 6 Contractul cadru este acordul prin care părţile convin să negocieze, să încheie sau să menţină raporturi contractuale ale căror elemente esenţiale sunt determinate de acesta. Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special termenul şi volumul prestaţiilor, precum şi, dacă este cazul, preţul acestora sunt precizate în convenţii ulterioare. 7 Precizăm faptul că Noul Cod civil înglobează reglementările specifice dreptului comercial. Noţiunea de comerciant a dispărut, fiind înlocuită cu aceea de profesionist. Art. 8 din Legea nr. 71/211 defineşte noţiunea de profesionist drept una care include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale. 38

39 Regimul juridic aplicabil fazei precontractuale este diferit, în funcţie de sursa obligaţiilor încălcate. Aşadar, dacă obligaţiile sunt de natură legală, răspunderea va fi cea delictuală, iar dacă eventual încălcare se produce cu referire la obligaţii contractuale, va fi antrenată răspunderea contractuală. Prezentul material are în vedere faptul că doctrina şi practica judiciară au analizat şi aplicat prevederile Legii nr. 193/2000, ţinând cont şi de Directiva nr. 93/13/CEE care instituie adoptarea unui comportament onest şi rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului. În accepţiunea art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, art. 79 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului şi art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, clauza abuzivă este acea clauză inserată în contract, care nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Conform prevederilor legale, pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, este necesar ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul şi, respectiv, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar bunei-credinţe. Art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 stabileşte că: o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Acelaşi act normativ, prevede în art. 1: Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. Precizăm faptul că Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 92/2007 a definit contractul preformulat, ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu adică exact situaţia contractelor 39

40 de credit bancar, a celor privind furnizarea de utilităţi (energie electrică, gaze, apă, salubritate, etc.) 8. Prin urmare, lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant şi imposibilitatea consumatorului de a influenţa natura clauzei. Legislaţia privind protecţia consumatorului, instituie o prezumţie relativă de lipsă a negocierii directe a clauzelor contractuale atunci când ne aflăm în prezenţa unor contracte preformulate şi/sau a unor condiţii generale de vânzare, însă în cazul unui litigiu referitor la interpretarea contractului, acesta va fi interpretat în favoarea consumatorului. Cea de a doua condiţie pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului buneicredinţe, la momentul semnării contractului 9, clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului. Principiul bunei-credinţe a fost preluat din art. 3 pct. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE şi desemnează respectul reciproc al părţilor contractante, adoptarea unui comportament onest şi rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului. Potrivit art. 78 din Legea nr. 296/2004 se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 79 din acelaşi act normativ O clauză contractual care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Analiza prevederilor Legii nr. 296/2004, în manieră sistematică, ne conduce evident la concluzia că dacă anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai unele dintre clauzele unui contract, au fost negociate direct cu consumatorul nu se exclude aplicarea prevederilor 8 Precizăm faptul că Noul Cod civil înglobează reglementările specifice dreptului comercial. Noţiunea de comerciant a dispărut, fiind înlocuită cu aceea de profesionist. Art. 8 din Legea nr. 71/211 defineşte noţiunea de profesionist drept una care include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale. 9 Pop L., Popa I., Vidu S., 2012, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Bucureşti, Editura Universul Juridic. 40

41 legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a convenţiei evidenţiază că acestea au fost prestabilite unilateral de către comerciant. Art. 81 din Legea nr. 296/2004 stabileşte că dacă un comerciant pretinde că o clauză a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Apreciem reglementarea bună, în spiritul protejării echilibrate a consumatorului. Atât Legea nr. 193/2000, cât şi Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunităţii Europene conţin o listă a clauzelor care sunt considerate de jure abuzive, listă în care se regăseşte la lit. p, respectiv l, menţiunea că este abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii (banca sau un alt comerciant) să crească preţul. Modificarea preţului nu este abuzivă, însă, dacă a fost determinată de o modificare de pe piaţa financiară pe care furnizorul nu o poate controla. Per a contrario, dacă modificarea dobânzii nu are legătură cu un indice de pe piaţa financiară, înseamnă că ne aflăm în faţa unei clauze abuzive. Facem precizarea că în raporturile cu împrumutatul (dacă ne referim la o instituţie bancară), sunt relevante şi obligatorii numai efectele convenţiei încheiate între părţi, iar nu celelalte convenţii încheiate de bancă cu alţi parteneri comerciali, deoarece obligaţia împrumutatului poate rezulta legitim numai din contractual încheiat, iar riscurile pe care banca şi le asumă prin încheierea altor contracte nu pot fi transferate asupra împrumutatului. Cu referire la buna credinţă, apreciem că este important să fie avut în vedere art. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE, în care se prevede că la evaluarea bunei credinţe, trebuie acordată o atenţie deosebită autorităţii poziţiilor de negociere ale părţilor, dacă consumatorul a fost influenţat să fie de acord cu condiţia în cauză şi dacă mărfurile sau serviciile vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului. Acesta deoarece condiţia de bună credinţă poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acţionează corect şi echitabil faţă de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare. Nu poate fi acoperită nici ilegalitatea perceperii unei dobânzi peste nivelul ce ar rezulta din interpretarea corectă a clauzelor contractuale, pe motivul că s-ar înregistra pierderi mari pentru bancă, întrucât profitul trebuie să fie întotdeauna licit, iar câştigul sau beneficiul ce nu are la bază legea sau voinţa reală a părţilor, nu poate fi dobândit şi rămas câştigat celui ce a profitat de el. 41

42 Urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor, instanţa de judecată trebuie să dispună modificarea clauzelor contractuale, respectiv, eliminarea sau înlocuirea de drept a clauzelor abuzive cu unele conforme cu dispoziţiile legale 10. Precizăm faptul că atât Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cât şi Curtea Europeană de Justiţie s-au pronunţat unitar în sensul că judecătorul naţional poate interveni în derularea unui act juridic civil, dacă constată că o clauză nu este conformă cu legea, dispunând înlocuirea acelei clauze cu una conformă 11. În situaţia particulară în care instanţa nu ar putea identifica o astfel de normă juridică, în opinia noastră, instanţa poate obliga părţile la o negociere individualizată, reală şi conformă cu prevederile legale. În anumite situaţii ar putea indica expres aspectele care ar urma să fie analizate şi stabilite de către părţile implicate. Din punct de vedere al practicii judiciare actuale, se poate spune că aceasta nu este încă unitară, decât pe unele aspecte generale, cum ar fi: interpretarea contractelor sau a condiţiilor generale, acordarea despăgubirilor, modalităţile de repunere a părţilor în situaţia anterioară. Cristalizarea restului aspectelor se va face, în mod evident, în timp. Ca şi o concluzie personală, apreciem satisfăcătoare per ansamblu legislaţia actuală în materia analizată. Fireşte există posibilitatea îmbunătăţirii acesteia, pe diferite segmente, însă anticipăm că rolul practicii judiciare interne va fi major în acest sens. 10 Hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014 în cauza C-26/13, Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai împotriva OTP Bank; Hotărârea CJUE din 30 mai 2013 în cauza C-397/11 şi Hotărârea CJUE din 14 iunie Prin aceste hotărâri se permite instanţei naţionale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv. 11 Sentinţa civilă nr. 6678/2015 pronunţată în Dos. Nr /2015, Judecătoria Cluj- Napoca (nepublicată); Sentinţa civilă nr. 1774/2015 pronunţată în Dos. nr /211/2014, Judecătoria Turda (nepublicată). 42

43 ASSESSMENT OF THE PUBLIC SERVANT. ASPECTS REGARDING THE COMPETENCE OF THE COURT IN CHANGING THE MARK GRANTED BY THE ASSESSOR Eugenia Iovănaş Abstract. The assessment of the performance aims the way in which the job tasks are being accomplished and the work tasks, related to the professional standards. The results obtained are considered in fulfilling the tasks specific to the job he/she is on and other gathered tasks, the results of the professional training in the assessed time, the performance obtained related to the individual performance objectives and to the performance standards, contribution in fulfilling the tasks of the unit and the deficiencies in activity. The evaluation of the performance characteristics highlight the strong and the weak points, under the form of certain levels which will be taken into consideration, as a synthesis reflection, in establishing the general mark of the performance. The general evaluation of the performance, under narrative form, considers the detailing and the explaining of the performance characteristics, of the way in which the objectives and the performance standards of the assessed public servant are reached, so that it can distinguish his/her professional particularity and personality. The law issue subject to debate aims the competence of the court in proceeding to a new assessment of the public servant activity, which contests the mark granted by the assessor. Keywords: public servant, assessment of activity, evaluation of professional performance, competence, administrative legal court. Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

44 The process of evaluation targets the way the employment responsabilities and goals of activity are fulfilled, related to the standards of performance. In such cases, there are taken into account, several items such as: the results that ensures from department specific responsabilities and other cumulated assignments, professional training results, the performance acquired related to individual endpoints, personal standards of performance, the contribution in fulfilling professional goals and the determined shortcomings. The modality and the evaluation criteria regarding to the evaluation of professional, individual, activity of the public servant are provided by Law no. 188 from 1999, Status of Public Servants 1. Within the framework of evaluation, the annual/special personnel specification is compiled. According to the provisions of art. 68, Law no. 188 from 1999, the annual official assessment of the public servant has two componens: the performance evaluation and the potential evaluation, both reflected the perssonel specification. The performance evaluation has two sides: one - appreciation of performance features, in the guise of levels and global appreciation of performance and of the developed activity. The appreciation of performance features relieves both strong and weak points, in the guise of levels, which are going to be taken into account as synthetical reflection for performance general score determination. The global appreciation of performance, under narrative form, alludes to particularization and illustration of performance features, of the manner in which the evaluated public servant s goals and standards are accomplished. Using this procedure, public servant professional individuality and personality may be singularized. The general appreciation has to reflect the personality, the character, the abilities and the work deficiencies for each public servant 2. According to the provisions of art. 69, above-mentioned regulatory document, the annual appreciation is indicated by one of the following scores: 1- excellent-f.b., 2- good-b, 3. sufficient- S, 4. insufficient-n. 1 Law no. 188 from 1999, Status of Public Servants, modified and reappered, published in Romania s Official Monitor, published in Romania s Official Monitor no. 365, May, 29 Th, Verginia Verdinaş, Public Life Deontology, Juridical Universe Publishing House,

45 The score is mentioned on the section called The evaluation of performances and denotes the accomplishment of functional responsabilities and of performance purposes correspondent to public servant position 3. The potential evaluation aim is to distinguish the intrinsec features of the public servant. The results are used in order to ensure the effective professional growth. Concurrently, public servant s needs of upgrowth are determined. The professional public servant assessment represents a continual process of evaluation, monitoring, guidance and leading, in the general context of functional responsabilities achievement and professional training during the entire cycle of his duty. As a general rule, the evaluation committee provides the professional appreciation and evaluation of each public servant. Within the framework of evaluation, the annual narrative of assessment is drawn up. The confered score is justified according to explicit criteria, by taking into account all professional tasks included in the personnel specification, in terms of performance targets settled at the beginning of the year and the features of performance. The jurisdiction algorithm has to be explicit and verifiable. In the petition of filing a lawsuit, the claimant, in the main, claims the avoidance of the annual personnel specification evaluation and the issuance of a new personnel specification, for excellent score 4. The reasons appealed in assertion of the petition of filing a lawsuit, ensues that the claimant affirmations point aspects that may be the object of legal control of professional, individual performance evaluation. The evaluation must be done with probity, professional deontology, realism and fairness (art. 53, para. 4). The activity of evaluation has to be reflected in the individual personnel specification of performances and skills. The personnel specification must contain appreciations of the personal behaviour, faculties, adjacent qualities of the employee 3 The provisions of art. 70, Law no. 188/1999, the methodology of evaluation of individual professional performances of the public servants adopted by government ordonnance, National Agency of Public Servants motion, after accession the national public servants union. 4 Civil adjudgement no. 138, October 6th 2009, Arad Law Court, Identification record no.1050/108/

46 (art. 54 para. 1). The law provisions asseses that the three criteria of evaluation related to professional, individual evaluation of the public servant are the same, no matter if the position of the public servant, leading position or executional position (art. 57). In this context, the professional competence means the discharge of art. 58 para. 1 items. The criterion employee behaviour means the discharge of art. 59 para. 1, and the criterion adjacent abilities and qualities of the employee implies the achievement of art. 60 para. 1 items from the same law. Afer the approval done by the department headmen, the public servants are informed about their personnel specifications/narratives; the assesssors must take into account the opinions of those who were evaluated related to correctness and objectivity of the appreciations and must justify their decisions. The summary of the appealed document shows that all appreciations made by the evaluator, considering the claimant s competences and performances are not grounded on appropriate documents. None of the negative aspects highlighted by the personnel specification is reasoned by denominate examples or is based on circumstantial explanations. Also, both the evaluation method used and the concrete criteria are not mentioned. They should have been mentioned in order to eliminate any eventual discrimination. The evaluation criteria should, also, have been notified to the evaluated employee. The modality of elaborating personnel specification of evaluated performances and competences must be done with probity, professional deontology, realism and fairness. It has to truthfully reflect the professional competence, personal behaviour, skills and adjacent qualities, such as to, the score confered by the evaluator to be justified square with the abovementioned provisions of law. The motivation represents an essential element when comes to any perspective of legality evaluation of the adopted action. In no uncertain terms, additionaly, the assesssor must listen the evaluated public servant, otherwise he defies the employee s rights, causing presumed damages (these kind of damages don t have to be proven by the one who is evaluated). However, any context opposite to the above-mentioned law provisions and theoretical circumstances, when the litigation was settled in default of legal parties, the public servant was not heard, and the solution taken by the comitee of 46

47 evaluation 5 was, in no wise motived, it entails the invalidity of the solution, keeping the confered score of the public servant evaluation. In such case, the law court has not the legal prerogative of invaditating the comitee of evaluation decision, or furthermore of acting on a new evaluation in order to confer a higher score than the one conferd by the comitee of evaluation. If the law court proceed in this manner, it will exceed its area of general competence, the responsabilities as judiciary, having no legal ground on reevaluating the personnel specification of evaluation in educational managent, confering grades instead of the evaluator assesment. Therefore, The Supreme Court of Cassation and Justice Decision no from April 11 th, 2008, Administrative and Fiscal Court Department, in print, evidences that investing an authority with discretionary power can be accepted by the constitutional state as an unbounded, absolute power. The exercise of discretionary authority represents an act of inobservance related to the fundamental rights and liberties of the citizens provided by Constitution or by any other law. The provisions of Romanian Constitution (art. 31 para. 2) show the obligation of public authorities to guarantee accurate information of the citizens regarding both public occasions and other matters of personal interest. It also underlines that actting opposite means an abuse of power. Consequently, The Supreme Court of Cassation and Justice considered that any decision regarding the fundamental rights and liberties must by justified not only from the competence of issuing the specific document, but also, taking into account the individual possibilities or company rights of appreciation the legality of any measure, respectively the correct observance of the border between discretionary power and abusiveness. Accepting the thesis that assessor has the right of taking decisions without motiving them is assimilate to discharge of any content the essence of democracy and the constitutional state based on the principle of legality. As a matter of fact, the community jurisprudence reveals that the motivation must be adequate to issued document and must demonstrate clearly and unequivocaly the algorithm followed by the institution that 5 Civil adjudgement no. 937 from March, 26th 2014, Arad Law Court, Identification record no. 672/108/

48 adopted appealed measure. In this way, the competent subject may justify the their decisions and may allow the community competent courts to reexamine the document (cause- C 367/1995). Therefore, as The European Court of Justice decided, the width and the particularization of motivation rest upon the nature of the act, and the motivation requirements rest upon the circumstances of each case. Deficient or wrong motivation are considered equivalent to lack of motivation, exactly like in the current cause. Furthermore, inappropriate motivation or lack of motivation entails the nulity and invalidity of the community documents (cauza C 41/1969). The particularization of the arguments is also required when the issusing institution was invested with a wide power of appreciation, because the motivation furnishes clearness of the act, each person may check if the act is correctly substantiate. At the same time, the court is allowed to exercise the jurisdictional control. In other train of thoughts, but in plenary accord with the same Decision of The Supreme Court of Cassation and Justice, we consider that scoring represents the prerogative of the assesssor, within the framework of annual evaluation of the professional performances. The law court endowed with nullity court proceeding of the annual personnel specification for professional activity has only the competence of controlling the procedure s legality, without pursuing other evaluation process and assigning other score. Not lastly, in accordance with the above-mentioned reasons, its obvious that the law court, in the context of the legality control, can not partially defeat the personnel specification. The law court does not have the prerogative of making appreciation on the appropriateness of the evaluation, respectively to evaluate the activity considering the legal provisions and to issue other employment assessment, with superior rating. Furthermore, taking as benchmark both law provisions and relevant case law 6, we consider that law court can not confer any mark type. The law court has only and exclusively the competence concerning the control of legality of the individual performance evaluation of the 6 Civil decision, no. 262 from February, 19 th 2010, Timişoara Court of Appeal, Identification record no 1050/108/

49 public servant. The law court can dispose the reconvention of the evaluation procedure, taking into consideration law rigor, without subrogating legal parties involeved i.e the law court can not bear the rights or the obligations of the assessor. Granting the mark in context of annual procedure of evaluation of individual professional performances is the prerogative of the assessor, whereas the amendment of the score/mark represents the exclusive attribute of the Evaluation Commitee. Thereafter, we assert the opinion the law court is allowed to censor the document, i.e to abate it, and eventualy to coerce the authority to re-evalute, without subrogating in the committee responsabilities and without altering any certificate relevance upon the candidates 7 qualification and competences. This thing may happen only if the assesor bears his rights abusively. Bibliography Law no. 188 from 1999, Status of Public Servants; Administrative Legal Department Law no. 554/2004; Verginia Verdinaş, Public Life Deontology, Juridical Universe Publishing House, Civil adjudgement no. 138, October, 6th 2009, Arad Law Court, Identification record no.1050/108/2009; Civil adjudgement no. 937 from March, 26th 2014, Arad Law Court, Identification record no. 672/108/2014; Civil decision, no. 262 from February, 19 th 2010, Timişoara Court of Appeal, Identification record no 1050/108/ 2010; 7 According to the provisions of art. 18, from Administrative Legal Department Law no. 554/2004, in Romania s Official Monitor, published in Romania s Official Monitor no from December, 7 th,

50 LIMITELE COMPETENŢEI UNUI TRIBUNAL ARBITRAL DE A ASIGURA PROBAŢIUNEA Andrea Kajcsa, Maria Andreea Moldovan, Laurenţiu Bucur Abstract. The limitations of an arbitral tribunals competence to ensure probation. Arbitration is a form of justice with ancient origins. Currently, arbitration is an alternative means of settling disputes, by persons other than judges for arbitrators do not necessarily have a legal qualification. They may be specialists in various fields, others then legal ones, characterized by flawless moral conduct and professional integrity. An arbitral tribunal may reach a decision in a particular dispute based on the documents and other written evidence submitted by the parties. Evidence administration shall be carried out by the arbitral tribunal and the assessing of evidence is made according to the arbitrators belief that the pieces of evidence are based on legal and/or factual reasons. Keywords: arbitration, arbitral tribunal, lex arbitri, UNCITRAL, competence. Aspecte introductive Arbitrajul este instituţia în baza şi în cadrul căreia părţile împuternicesc, în limitele permise de lege, una sau mai multe persoane private ca, în circumstanţele date, să tranşeze un diferend juridic care le opune, sustrăgând astfel acel litigiu din competenţa instanţelor judecătoreşti. 1 1 I. Deleanu, S. Deleanu, Arbitrajul intern şi internaţional, ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 10. Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

51 Arbitrajul reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor izvorâte din contractele comerciale internaţionale. 2 Arbitrajul comercial internaţional s-a extins foarte mult în ultimii treizeci şi cinci de ani, devenind metoda normală de rezolvare a disputelor internaţionale. Părţile care recurg la arbitraj au decis să îşi rezolve disputele în afara oricărui sistem judiciar, alegând sistemul privat. Flexibilitatea de a putea adapta procesul de soluţionare a litigiilor la nevoile părţilor, precum şi posibilitatea de a selecta arbitri care au experienţă în obiectul litigiului, fac arbitrajul atractiv. 3 Arbitrajul a devenit o veritabilă şi eficientă alternativă faţă de justiţia statală, cu reglementări proprii şi cu o existenţă proprie. Cele mai multe state din Europa, America de Nord sau Asia au adoptat legislaţie care oferă sprijin efectiv şi stabil procesului de arbitraj. În multe cazuri, au fost modificate la nivel naţional statutele organelor de arbitraj, fie prin revizuirea reglementărilor deja existente fie prin adoptarea de noi reglementări. Astfel, în ultimii patruzeci de ani, aproape fiecare ţară dezvoltată a revizuit în mod substanţial sau a înlocuit în totalitate legislaţia arbitrajului internaţional pentru a facilita procesul arbitral și pentru a promova recurgerea la arbitrajul internaţional. Arbitrajul prezintă o serie de avantaje în raport cu justiţia tradiţională statală, cum ar fi: costuri mai reduse, rapiditatea soluţionării litigiilor, arbitrii specializaţi în domeniul litigiului respectiv, discreţie, neobligativitatea de a respecta anumite curente doctrinare sau jurispru-denţiale, posibilitatea de a soluţiona disputa în baza dreptului şi altor izvoare, precum echitatea sau cutuma internaţională. Tribunalul arbitral Tribunalul arbitral este compus dintr-un arbitru unic sau din mai mulţi arbitrii aleşi care rezolvă disputa prin intermediul arbitrajului. Un tribunal arbitral judecă disputa comercială internaţională într-un context diferit comparativ cu judecătorul de la o curte naţională. 2 E. Lecchi, M. Cover, Ch. Russel, Arbitrating Competition Law Cases, International Journal of Arbitration, Meditation and Dispute Management, februarie 2008, disponibil online pe 3 Margaret L. Moses, The Principles and Practice of International Commercial Arbitration, Cambridge, New York, 2008, p

52 Spre exemplu, potrivit art. 17 din Regulile de Arbitraj de la Viena, părţile se pot pune de acord dacă procedurile vor fi realizate de un arbitru unic sau un complet de trei arbitri. Părţile se pot pune de asemenea de acord şi în ceea ce priveşte numirea arbitrilor. Dacă nu există nici o înţelegere între părţi cu privire la numărul arbitrilor Consiliul va stabili dacă litigiul va fi soluţionat de un arbitru unic sau de un complet de trei arbitri. Consiliul va lua în considerare complexitatea cauzei, suma adusă în discuţie şi interesul părţilor de a ajunge la o decizie promptă ce implică costuri reduse. Dacă litigiul va fi rezolvat de un arbitru unic, părţile trebuie să numească acest arbitru în mai puţin de trei zeci de zile. Dacă această numire nu este făcută de către părţi, arbitrul unic va fi numit de către Consiliu. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul completului de arbitri dacă una dintre părţi nu a numit un arbitru, tot Consiliul fiind cel ce îl va numi. Dacă litigiul va fi rezolvat de un complet de arbitri, co-arbitri vor desemna preşedintele Tribunalului Arbitral. 4 Forma scrisă cerută pentru acceptarea arbitrilor este o condiţie ad probatione iar de la data constituiri Tribunalului Arbitral începe să curgă termenul în care va fi pronunţată sentinţa arbitrală. În arbitraj, în special în arbitrajul internaţional, puterea, îndatoririle şi jurisdicţia unui tribunal arbitral se nasc din voinţa părţilor, dreptul care guvernează înţelegerea de arbitraj şi dreptul locului de arbitraj. 5 Părţile conferă puteri tribunalului arbitral direct sau indirect, dar doar în limitele normelor relevante. Orice exces de putere este neacceptat, chiar dacă se găseşte în norme de arbitraj internaţionale sau instituţionale. Tribunalul arbitral primeşte puteri de la părţi în mod direct în momentul în care numesc arbitri. Acestea pot să includă puterea de a comanda producerea de documente, de a numi experţi, de a ţine audieri, de a cere prezenţa unor martori, de a primi probe şi de a examina problema litigiului. Tribunalul arbitral primeşte puteri de la părţi în mod indirect în momentul în care arbitrajul se desfăşoară conform regulilor de arbitraj, care stabilesc puterile tribunalului. 4 Art. 17, Regulile de Arbitraj de la Viena, A. Redford, N. Blackaby, M. Hunter, C. Partasides, Law and practice of International commercial arbitration, Ediţia a IV-a, Sweet and Maxwell, London, 2004, p

53 Imparţialitatea Arbitrilor Un arbitru poate fi contestat doar în circumstanţele în care există îndoieli solide cu privire la imparţialitate sau independenţă sau dacă nu îndeplineşte cerinţele impuse de către părţi. O parte poate contesta arbitrul numit de către aceasta, sau participarea la numirea acestuia, doar din motive luate la cunoştinţă după numire sau participarea la numirea acestuia. Atributele esenţiale necesare unei judecăţi arbitrale corecte sunt independenţa şi imparţialitatea, deoarece se prezumă că arbitri numiţi nu reprezintă interesele părţilor în proces ci interesele actului de justiţie iniţiat în aflarea adevărului. Imparţialitatea şi independenţa arbitrilor sunt cerinţele prioritare în arbitraj. 6 Arbitri trebuie să îşi îndeplinească misiunea stabilită prin convenţia arbitrală în termenele convenite de părţi şi cu respectarea cerinţei de confidenţialitate a arbitrajului. Comparativ cu judecătorul, arbitrul este mult mai probabil să nu fie independent, el fiind deseori salariat sau colaborator al unei instituţii ori exercită o profesie liberală care într-o anumită măsură îl face ataşat clientelei sale sau el însuşi este agent economic. Astfel, arbitrul trebuie să se bucure de independenţă, fără să fie în raport de dependenţă faţă de una din părţile litigiului şi să ia o hotărâre fără nici o presiune a vreunei terţe persoane. Ca şi judecătorul, arbitrul se supune numai legii și, în principal, legii părţilor, Convenţia Arbitrală. Lex arbitri Semnificaţia conceptului lex arbitri a fost precizată în cazul Paul Simith Ltd V H & S International holding Incorporation, 7 fiind descris ca un set de reguli care stabilesc un standard extern la înţelegerea arbitrală şi dorinţele părţilor în ceea ce priveşte comportamentul arbitral. 8 Lex loci arbitri este de provenienţă latină si face referire la legea locului unde are loc arbitrajul în conflictul de legi. Lex arbitri poate fi una dintre metodele de conducere ale arbitrajului. 9 Lex arbitri reprezintă un set de legi obligatorii, aplicabile arbitrajului, la locul 6 Opetit, Thaorie de I Arbitrage, Edition Presse Universitaries de France, Paris 1998, p , 2 Llyods Rep 127, see Blackaby, N., et al at p N. Blackaby, Redfern and Hunter on International Arbitration, 5 th ed, Oxford University Press 2009, p J. Simith Ltd v H & S International,1991, 2 Lloyd s Rep

54 unde are loc arbitrajul. 10 Lex arbitri, de asemenea, determină relaţia dintre tribunalul arbitral şi curţile naţionale. 11 Lex arbitri decide dacă înţelegerea arbitrală este validă şi determină asupra cărei dispute are tribunalul jurisdicţie. Aceasta este cea mai importantă parte a arbitrajului, deoarece lex arbitri conferă tribunalului arbitral competenţa de a conduce litigiul. În absenţa alegerii lex arbitri, locul arbitrajului va fi locul cel mai apropriat. 12 Competenţa unui Tribunal Arbitral Conform art. 1118, alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă şi conform art. 24 alin. (2) din Regulile de Arbitraj de la Viena, tribunalul arbitral decide asupra propriei sale competenţe. Unul dintre cele mai importante principii din domeniul arbitrajului internaţional este principiul Kompetenz Kompetenz. Acest principiu recunoaşte competenţa arbitrilor de a statua asupra propriei sale competenţe. Principiul Kompetenz Kompetenz a fost introdus în legislaţia mai multor ţări şi în instituţiile de arbitraj internaţional. Art. 36 alin. (6) al Statului Curţii Internaţionale de Justiţie 13 conferă Curţii putere asupra propriei competenţe. Principiul Kompetenz Kompetenz este recunoscut de principalele legislaţii, convenţii internaţionale şi reglementări cu privire la arbitraj, cum ar fi: Convenţia Europeană de Arbitraj Comercial Internaţional, Geneva, 1961; Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, Washington, 1965; Legea Model UNCITRAL a Arbitrajului Comercial Internaţional; Regulile de Arbitraj Internaţionale ale Asociaţiei de Arbitraj Americane; Curtea Londrei de Reguli Arbitrale Internaţionale; Regulile Curţii Internaţionale de Comerţ. 10 A. Tweedale, K. Tweedale, Arbitration of commercial disputes, International and English Law and Practice, Oxford, 1 st Edition, 2005, Chap W. M. Reisman, W. L. Craig, W. Park, J. Paulsson, International Comercial Arbitration Cases, Materials and Notes on the Resolution of the Business Disputes, The Foundation Press, 1977, p Bank Mellat v Hellinik Techniki SA, 1984, QB 29, p Anexat la Charta Naţiunilor Unite,

55 Acest principiu a fost consacrat şi în legislaţia română încă din 1993 prin introducerea art în Codul de Procedură Civilă, conform căruia tribunalul arbitral îşi verifică propria competenţă de a soluţiona un litigiu şi hotărăşte în această privinţă printr-o încheiere care se poate desfiinţa numai prin acţiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale. Acest principiu permite arbitrilor să statueze atât asupra competenţei lor, cât şi asupra altor aspecte. Principiul Kompetenz Kompetenz impune jurisdicţiilor statale să nu se pronunţe asupra fondului problemelor care necesită competenţa arbitrilor înainte ca aceştia să se pronunţe asupra propriei competenţe, atunci când jurisdicţiile statele sunt sesizate în legătură cu neînţelegerile legate de constituirea tribunalului arbitral, sau în legătură cu controlul sentinţelor arbitrale. 15 Decizia în ceea ce priveşte competenţa trebuie dată odată cu decizia pe fond sau într-o hotărâre separată. În cazul în care tribunalul arbitral decide că nu are competenţă, acesta trebuie să decidă, la cererea uneia dintre părţi, asupra obligaţiile părţilor în ceea ce priveşte costurile. 16 Un tribunal arbitral trebuie să acţioneze în limitele competenţei şi puterilor conferite de către părţi, să rămână în cadrul creat de aceşti termeni de referinţă şi să nu îi depăşească. Art din Noul Cod de Procedură Civilă francez prevede că dacă, în faţa Tribunalului Arbitral, una din părţi contestă puterea jurisdicţională a acestuia, competenţa de a statua asupra acestei chestiuni revine însuşi tribunalului arbitral. 17 Probaţiunea în arbitraj Probaţiunea reprezintă un element esenţial în arbitrajul comercial. Regulile aplicabile referitoare la practica şi procedurile prin care se obţin probele în procedurile de arbitraj comercial depind de lex loci arbitri, fiind deci diferite în jurul lumii. În pofida diferenţelor existente în diferite norme de arbitraj comercial internaţional, tribunalul arbitral are obligaţia să determine importanţa, admisibilitatea şi relevanţa probelor, 14 Ph. Fouchard, E. Gaillard, B. Goldman, Traite de l arbitrage commercial international, Haga, Kluwer, 1999, pp Ph. Fouchard, E. Gaillard, B. Goldman, op. cit., pct Art. 24, al. 2, Regulile de arbitraj de la Viena, Ph. Foucharde, E. Gaillard, B. Goldman, op. cit., pct

56 chiar dacă probe de acest gen sunt inadmisibile prin lege 18, pentru a stabili faptele ca bază pentru luarea deciziei. Se întâlnesc probleme atunci când tribunalul arbitral şi părţile litigiului vin din sisteme de drept diferite, fiind diferenţe în determinarea relevanţei probelor între sistemele de drept continental şi cele de drept cutumiar. O diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte probaţiunea în ţările caracterizate de un sistem de drept cutumiar este că judecătorii se bazează mai mult pe probele scrise, cum ar fi documentele, decât pe cele orale, cum ar fi declaraţia unui martor. Divulgarea documentelor în sistemul de drept cutumiar reprezintă prezentarea tuturor documentelor relevante. Acest proces, reprezintă obligaţia unei părţi de a pune la dispoziţia organului jurisdicţional absolut toate documentele relevante şi admisibile pe care le are în posesie. Nerespectarea acestei obligaţii de către părţi atrage sancţiuni aspre. Această fază a arbitrajului are loc după prezentarea acţiunii reclamantului şi a pârâtului, fază care de obicei nu conţine probe, dar înainte de declaraţiile martorilor şi începerea audierilor. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, părţile au dreptul de a cere divulgarea documentelor care includ nu numai documente admisibile şi relevante dar şi orice document care este destinat să ducă la descoperirea de probe admisibile 19. În cazul statelor unde există un sistem de drept continental, judecătorii au un rol mai activ în conducerea procedurilor şi în administrarea probelor, incluzând audierea martorilor. De exemplu, dacă un judecător din Germania consideră că un martor ajută Curtea în cazul respectiv, deşi în Statele Unite ar fi inadmisibil, nici o parte nu ar putea opri Curtea să audieze martorul invocând o normă ce priveşte dovezile. În litigiile în faţa instanţelor naţionale, regula generală este că reclamantul trebuie să suporte sarcina probei. Practica în aproape toate tribunalele arbitrale internaţionale este că fiecare parte trebuie să probeze faptele pe care se bazează în susţinerea cazului. Această practică este recunoscută de Regulile UNCITRAL: Fiecare parte suportă sarcina probei în vederea probări faptelor pe care se bazează în susţinerea acuzării sau apărării. 20 Probele pot fi clasificate în patru categorii: 18 Regulile Centrului de Arbitraj Internaţional de la Singapore, art.16(2). 19 Regulile Generale de Procedură Civilă modificată in 2010, SUA, Art. 26(b)(i). 20 Regulile UNCITRAL, art

57 Producerea de documente existente; Audierea martorilor (scris/oral); Opinii ale martorilor experţi; Cercetarea problemei litigiului. Fiecare arbitru poate aborda în mod diferit probele prezentate şi să le dea o importanţă mai mare sau mai mică, după propriile convingeri. Anumiţi arbitri acordă o importanţă mai mare documentelor decât mărturiilor. Proba cu înscrisuri este preferată de tribunalele arbitrale internaţionale. Prezentarea acestora este mai uşoară şi necesită mai puţin timp. Motivul principal pentru care tribunalele arbitrale internaţionale se bazează în mod principal pe probele cu documente este dat de aplicarea regulii celei mai bune dovezi. Autenticitatea documentelor trebuie să fie capabilă de a fi dovedită în cazul în care este contestată de cealaltă parte; dar în mod normal nu este necesar ca documentele să fie originale sau copii legalizate decât dacă există un motiv special să fie cerut documentul în forma originală. 21 Părţile întocmesc documentele pe care se vor baza într-o fază incipientă a arbitrajului internaţional. Această fază are loc fie când se fac declaraţiile scrise, fie imediat după. Până acum, istoria producerii de documente nu a ridicat controverse. În arbitrajul internaţional, problema intervine în stadiul al doilea al producerii de documente, care priveşte documentele suplimentare cerute de către una sau ambele părţi de la cealaltă parte sau de către tribunalul arbitral. Regulile IBA permit părţilor să ceară anumite documente de la partea adversă în timpul arbitrajului. Partea care cere documentele trebuie să specifice importanţa acestora în faţa tribunalului arbitral. Tribunalul arbitral poate la rândul său să ceară de la o parte documentele respective dacă acesta consideră că documentele sunt necesare rezolvării cazului. De asemenea, tribunalul arbitral poate lua în considerare, atunci când o parte se prezintă cu o astfel de cerere, dreptul de a fi auzit al părţilor, dar şi principiul tratamentului egal pentru a asigura un proces corect, corectitudinea fiind unul dintre principalele motive pentru care se apelează la arbitraj. 21 Redfern, Hunter, International Obligation, ed. Oxford University, 2009, p. 389; Congresul ICCA Nr. 3,(Kluwer, 1987), Comparative arbitration practic. 57

58 Art. 3 al Regulilor IBA 22 prevede aspecte referitoare la producerea de documente. Prevederile principale sunt: În perioada de timp impusă de tribunalul arbitral, fiecare parte trebuie să trimită tribunalului arbitral şi celeilalte părţi, toate documentele disponibile pe care se bazează susţinerile sale, inclusiv documentele publice şi cele din domeniul public, cu excepţia acelora care au fost deja trimise celeilalte părţi. În perioada de timp impusă de tribunalul arbitral, orice parte trebuie să trimită tribunalului arbitral o cerere de producere de documente. cerere trebuie să conţină: a) O descriere a documentului cerut, suficient pentru a fi identificat sau O descriere suficient de detaliată (incluzând problema litigiului) a unor categorii de documente specifice şi restrânse care presupun că ar exista; b) O descriere a documentelor cerute, relevante şi material rezultate din caz; şi c) O cerere a documentelor cerute care nu sunt în posesia, custodia, sau controlul părţii care cere documentele şi motivul pentru care acea parte presupune că documentele cerute sunt în posesia, custodia sau controlul celeilalte părţi. În perioada de timp impusă de tribunalul arbitral, partea căreia i se adresează o astfel de cerere trebuie să întocmească documentele tribunalului arbitral şi celeilalte părţi, documente pe care le are în posesie, custodie sau control asupra cărora nu se face obiecţie. Aceste prevederi stabilesc faptul că părţile trebuie să întocmească documentele probatorii pe care se bazează în prima fază. După aceea ei pot cere de la cealaltă parte mai multe documente cu anumite limite. Cele mai importante limite aparţin expresiei relevante şi materiale rezultate din caz. Cerinţa de a arăta ce rezultă din faptele materiale din caz este o modalitate importantă de probaţiune. Tribunalul arbitral poate 22 Ed

59 respinge cererea de documente, deşi acestea ar fi relevante, dacă ei consideră că producerea lor ar afecta rezultatele procedurilor. 23 Cererile de producere a documentelor pot duce la prelungirea procesului, iar unele tribunale arbitrale adoptă tehnici diferite pentru a împiedica acest proces. Conform art. 3 din Regulile IBA dacă partea căreia i s-a adresat cererea de producere de documente are obiecţii în ceea ce priveşte documentele cerute, aceasta ar trebui să le exprime în scris tribunalului arbitral în perioada de timp cerută de acesta. 24 Regulile IBA conţin prevederi referitoare la întârzierile şi costurile suplimentare pe care le presupune producerea excesivă de documente. Tribunalul arbitral poate convoca o întâlnire administrativă cu reprezentanţii părţilor având obiectivul de a găsi un compromis pentru majoritatea categoriilor de documente cerute. O altă modalitate de a economisi timp şi bani, este reprezentat de Programul Redfern. Când o parte cere producerea de documente celeilalte părţi, are loc un schimb de opinii între avocaţii părţilor, de obicei prin corespondenţă, alteori la o întâlnire. Scopul acestui program este de a clarifica problemele întâlnite în litigiu, pentru ca tribunalul arbitral să cunoască poziţia la care au ajuns părţile în urma schimbului de opinii. Concluzii Tribunalele arbitrale învestite de către părţi pentru a soluţiona un litigiu, deşi nu beneficiază de aceeaşi forţă coercitivă ca şi instanţele statale, conferă un grad mai mare de flexibilitate, confidenţialitate şi celeritate, arbitrajul prezentând numeroase beneficii în raport cu instanţele judiciare. Luarea şi prezentarea probelor în arbitrajul internaţional au o importanţă ridicată. Tribunalul arbitral poate adopta o decizie arbitrală într-un litigiu în baza documentelor sau altor probe scrise prezentate de către părţi. Administrarea probelor se face de către tribunalul arbitral, iar aprecierea probelor se face conform convingerilor arbitrilor, convingeri bazate pe motive de fapt şi de drept. Administrarea procesului de producere de documente implică un demers laborios şi de lungă durată. De aceea, tribunalele arbitrale 23 Redfem, Hunter, op. cit., p Regulile IBA, art

60 reduc detaliile ce privesc astfel de cereri atunci când se ocupă cu administrarea documentelor cerute de către o parte sau de către ambele părţi în vederea soluţionării litigiului. Bibliografie Legislaţie: Regulile de Arbitraj de la Viena Noul Cod de Procedură Civilă Român Noul Cod de Procedură Civilă Francez Regulile Centrului de Arbitraj Internaţional de la Singapore Regulile UNCITRAL Regulile IBA Doctrină: A. Redford, N. Blackaby, M. Hunter, C. Partasides, Law and practice of International commercial arbitration, Ediţia a IV-a, Sweet and Maxwell, London, 2004, p A. Tweedale, K. Tweedale, Arbitration of commercial disputes, International and English Law and Practice, Oxford, 1 st Edition, 2005, Chap I.Deleanu, S. Deleanu, Arbitrajul intern şi internațional, ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 10. E. Lecchi, M. Cover, Ch. Russel, Arbitrating Competition Law Cases, International Journal of Arbitration, Meditation and Dispute Management, februarie 2008, disponibil online pe Margaret L. Moses, The Principles and Practice of International Commercial Arbitration, Cambridge, New York, 2008, p. 1. N. Blackaby, Redfern and Hunter on International Arbitration, 5 th ed, Oxford University Press 2009, p Opetit, Thaorie de I Arbitrage, Edition Presse Universitaries de France, Paris 1998, p. 78. Ph. Fouchard, E. Gaillard, B. Goldman, Traite de l arbitrage commercial international, Haga, Kluwer, 1999, p Redfern, Hunter, International Obligation, ed. Oxford University, 2009, p. 389;Congresul ICCA Nr. 3,(Kluwer, 1987), Comparative arbitration practic. W. M. Reisman, W. L. Craig, W. Park, J. Paulsson, International Comercial Arbitration Cases, Materials and Notes on the Resolution of the Business Disputes, The Foundation Press, 1977, p.691. Jurisprudenţă: Paul Simith Ltd v H&S International Holding Incorporation Bank Mellat v Hellinik Techniki SA 60

61 COMPARAŢIE ÎNTRE DECIZIA-CADRU 2005/212/JAI ŞI DIRECTIVA 2014/42 ALE UNIUNII EUROPENE, PE DE O PARTE, ŞI ART. 112' DIN CODUL PENAL DIN 2009 ŞI ART. 118" DIN CODUL PENAL DIN 1969, PE DE ALTĂ PARTE Carmen Lazăr Résumé. Comparaison entre la Décision-cadre 2005/212/JAI du Conseil de l Union Européenne et la Directive 2014/42 du Conseil et du Parlement de l Union Européenne, d une part, et l art. 112' du Code Pénal de 2009 et l art. 118" du Code pénal de 1969, d autre part. Le présent article se propose de faire une comparaison entre la Décision-cadre 2005/212/JAI du Conseil de l Union Européenne et la Directive 2014/42 du Conseil et du Parlement de l Union Européenne, d une part, et l art. 112' du Code Pénal de 2009 et l art. 118" du Code pénal de 1969, d autre part, vu que la législation roumaine en la matière a été adoptée en application de la Décision-cadre mentionnée, respectivement, après son remplacement par la Directive mentionnée, en application de celle-ci. Il faut mentionner que les anciennes décisionscadre de JAI (pilier supprimé de l Union et remplacé avec l espace de liberté, de securité et de justice une des politiques de l Union) et les directives sont des actes de type cadre, en harmonisant et non pas unifiant - les législation nationales et en laissant aux Etats membres une certaine marge d appréciation. La législation unionale a été adoptée suite à la préoccupation et aux inquiétudes de l Union et des Etats face au phénomène de la criminalité organisée, les organes d investigation criminelle ayant la plupart des fois des difficultés à établir et à prouver qu un certain bien a été acquis ou produit par la commission d un délit, a servi ou a été destiné de servir à la commission d un délit, ce qui justifierait la confiscation déjà existente dans toutes les Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

62 législations nationales. C est pourquoi la nouvelle législation institue la confiscation élargie, basée sur une présomption d acquisition illicite qui est elle-même basée sur deux faits qui doivent être prouvés: la commission d un des délits expressément mentionnés dans la législation en question; le fait que, pendant une période de 5 ans avant ou aprés la commission d un des délits mentionnés, la valeur des biens acquis dépasse la valeur des revenus légalement obtenus par la personne jugée. Il faut préciser, en plus, qu il n est pas nécessaire que la personne qui a acquis les biens soit condamnée pour le délit source présumée de ces biens mais il faut qu elle soit condamnée pour un délit de ceux qui font l objet des actes normatifs en question. La législation roumaine a été adoptée avec un grand retard par rapport au délai de 2 ans que la Roumanie avait à sa disposition après l adhésion à l Union. În cele ce urmează vom prezenta comparativ actele normative de drept unional şi românesc adoptate în materia confiscării extinse: Decizia-cadru 2005/212 JAI 1 a Consiliului, Directiva 2014/42 2 a Consiliului şi Parlamentului, Legea 63/ care introduce art. 118" în Codul penal din şi art. 112' în Codul penal din Aceste acte au fost adoptate ca urmare a preocupărilor şi îngrijorărilor Uniunii şi statelor membre cu privire la fenomenul criminalităţii transfrontaliere organizate sau nu. S-a considerat că măsura confiscării, existentă deja în legislaţiile penale naţionale, nu mai e suficientă deoarece în foarte multe cazuri organele de investigare penală nu pot dovedi sau pot dovedi numai extrem de greu faptul că anumite bunuri provin din săvârşirea unor infracţiuni. Confiscarea extinsă se bazează pe prezumţia relativă de dobândire ilicită a unor bunuri, prezumţie care la rândul ei se fondează pe două fapte care trebuie dovedite în cursul unui proces penal: comiterea unei infracţiuni din cele menţionate expres în actele normative în discuţie; faptul că valoarea bunurilor dobândite, într-o anumită perioadă înainte 1 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 68/ publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.1 27/ publicată în Monitorul Oficial nr. 258/19 aprilie Legea 15/68, publicată în Buletinul Oficial nr bis/21 iunie Legea 286/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 510/24 iulie

63 sau după săvârşirea infracţiunii, de o persoană depăşeşte cu mult veniturile dobândite licit de ea în aceeaşi perioadă. Trebuie precizat că dovedirea comiterii unei infracţiuni din cele vizate de actele în discuţie are loc în cadrul judecării unei alte fapte din aceleaşi categorii; cu alte cuvinte, persoana nu este trimisă în judecată şi pentru infracţiunea sau infracţiunile sursă presupusă a bunurilor care vor fi supuse confiscării extinse, dar aceasta din urmă se poate lua doar dacă persoana este condamnată pentru fapta pentru care a fost trimisă în judecată. Deciziile-cadru din fostul pilon JAI al Uniunii şi directivele sunt acte care obligă doar cu privire la obiectivul de atins, lăsând la latitudinea statelor în nişte limite adoptarea mijloacelor (juridice) de atingere a obiectivului; cu alte cuvinte, ele nu uniformizează legislaţiile naţionale ci doar le armonizează, stabilind un numitor comun peste care statele pot legifera în plus. Legea română menţionată a fost adoptată în aplicarea Deciziei-cadru 2005/212, aceasta din urmă fiind înlocuită cu Directiva 2014/42; aplicarea Directivei poate avea loc prin legislaţia adoptată deja în aplicarea Deciziei-cadru, dacă legislaţia naţională e corespunzătoare. Cele două acte unionale precizează că statele nu sunt obligate din punctul de vedere al dreptului Uniunii - să recurgă la procedura penală pentru a lua măsura confiscării extinse, aceasta putând fi luată în orice tip de procedură. De asemenea, Directiva impune ca, dacă din motive de boală sau fugă persoana urmărită nu poate fi judecată şi condamnată, măsura confiscării extinse să poată fi totuşi luată dacă procedura s-ar fi finalizat cu o condamnare. În fine, ambele acte unionale impun statelor respectarea drepturilor fundamentale şi a principiilor de bază ale procedurii penale (prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, contradictorialitatea, dreptul de proprietate al terţilor). Ce fel de infracţiuni intră în sfera actelor normative menţionate? Decizia-cadru se referă la următoarele: falsificarea de euro, spălarea de bani, traficul de persoane (incluzând şi ajutorul dat pentru intrarea şi şederea ilegală pe teritoriul unui stat), exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă, traficul de droguri, terorismul. Este de precizat că Decizia-cadru cere ca infracţiunile să fie comise în cadrul unei organizaţii criminale, deci trebuie să fie vorba de criminalitatea organizată, exceptând terorismul. Or, nici Directiva, nici cele două prevederi din codurile penale româneşti nu mai cer aceasta; dealtfel, 63

64 am văzut că legea română poate dispune mai mult decât numitorul comun stabilit de actele unionale. Prevederea din Codul penal din 1969 mai adaugă: infracţiuni privitoare la frontiera de stat, iniţierea, constituirea, aderarea la sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, proxenetismul, pornografia în general, traficul de migranţi, infracţiuni la regimul armelor, muniţiilor, materiilor nucleare şi materiilor explozive, infracţiuni contra patrimoniului, falsificarea de monedă şi alte valori, divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la operaţiunile de import-export, nerespectarea dispoziţiilor privitoare la importul de deşeuri şi reziduuri, infracţiuni privind jocurile de noroc, infracţiunile de corupţie şi asimilate, infracţiuni contra intereselor economice ale Uniunii Europene, evaziunea fiscală, infracţiuni privind regimul vamal, traficul de organe, ţesuturi şi celule umane, bancruta frauduloasă, infracţiunile comise prin intermediul sistemelor informatice şi al mijloacelor de plată electronice. Prevederea din Codul penal din 2009 suprimă unele din infracţiunile menţionate în Codul penal din 1969, şi anume: asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, traficul de migranţi, bancruta frauduloasă, infracţiunile comise prin intermediul sistemelor informatice şi al mijloacelor de plată electronice. Dar infracţiunile suprimate oricum nu erau prevăzute în Decizia-cadru, deci suprimarea lor nu este contrară dreptului Uniunii; de asemenea, în locul traficului de persoane apar infracţiunile privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, care este o categorie cuprinzând mai multe infracţiuni, printre care şi traficul de persoane; în schimb, ajutorul dat pentru intrarea şi şederea ilegală pe teritoriu, care este o infracţiune distinctă, nu mai apare în sfera confiscării extinse, ceea ce este contrar Deciziei-cadru. Directiva adaugă şi ea faţă de Decizia-cadru, incluzând şi: infracţiunile de corupţie (naţională şi unională, atât în sectorul public cât şi în cel privat), falsificarea altor mijloace de plată decât banii, constituirea unui grup infracţional organizat, atacul asupra sistemelor informatice; în loc de exploatare sexuală a copiilor care are o sferă mai largă, în opinia noastră - introduce abuzurile sexuale asupra copiilor. Pentru ca măsura confiscării extinse să opereze, e necesar ca pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care persoana e trimisă în judecată şi condamnată să fie privativă de libertate şi să depăşească un anumit prag. Decizia-cadru prevede că pedeapsa trebuie să fie de cel 64

65 puţin 4 ani dacă e vorba de spălarea de bani şi de cel puţin 5 ani în cazul oricărei alte infracţiuni. Fără a mai face asemenea o distincţie, Codul penal din 1969 impune ca pedeapsa să fie de cel puţin 5 ani iar Codul penal din 2009 de cel puţin 4 ani; prin urmare, Codul penal din 1969 este contrar Deciziei-cadru în privinţa spălării de bani prin aceea că cere un prag mai ridicat, în timp ce Codul penal nou poate cere un prag mai scăzut şi pentru celelalte infracţiuni, fără a fi contrar Deciziei-cadru. Cât priveşte perioada de referinţă pentru aprecierea valorii bunurilor dobândite de persoana condamnată, Decizia-cadru vorbeşte de o perioadă rezonabilă (apreciată ca atare de instanţă) iar Directiva nu mai spune nimic. Legislaţia română, în ambele coduri penale, stabileşte o perioadă de 5 ani înainte de sau după săvârşirea infracţiunii până la emiterea actului de sesizare a instanţei - pentru care persoana e judecată. Cât priveşte cerinţa ca valoarea bunurilor presupus a fi fost dobândite din infracţiuni similare sau de aceeaşi natură cu cea pentru care persoana e judecată să depăşească valoarea veniturilor ei licite, Decizia-cadru şi Directiva folosesc termenul disproporţionată, în timp ce legea română foloseşte sintagma depăşeşte în mod vădit, ceea ce nu e contrar actelor unionale, sintagma putând fi considerată sinonimă cu noţiunea menţionată de ele. Oricum, instanţa are o largă putere de apreciere, ceea ce ni se pare contrar cerinţei de claritate şi previzibilitate a legii, deci contrar drepturilor fundamentale, pe lângă faptul că este de natură a genera o practică neunitară pe ansamblul ţării; normal ar fi fost ca legea să stabilească ea cuantumul depăşirii şi, pentru a se evita diferenţele de la un stat la altul, normal ar fi fost ca actele unionale însele să stabilească un cuantum minim. Este de menţionat că sunt supuse confiscării extinse nu numai bunurile aflate în proprietatea persoanei condamnate. Astfel, Deciziacadru prevede că sunt incluse şi bunurile dobândite de asociaţii ei şi bunurile transferate unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată exercită o influenţă preponderentă, singură sau prin asociaţii ei. Codul penal din 1969 foloseşte alte formulări: e vorba de bunurile transferate de persoana condamnată sau de un terţ (nu se precizează cine ar putea fi acel terţ şi ce legătură ar putea avea el cu persoana condamnată) unui membru de familie, persoanelor cu care persoana condamnată a stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, dacă ele convieţuiesc cu ea, persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deţine controlul. Se 65

66 observă că sub un aspect legea română are o sferă mai largă dar sub alt aspect are o sferă mai restrânsă decât Decizia-cadru, impunând confiscarea doar dacă terţul transferă bunuri persoanelor menţionate; altfel spus, asociaţii care nu transferă bunuri ci şi le păstrează pentru ei, deşi le-au dobândit ilicit, nu intră sub incidenţa confiscării, ceea ce e contrar Deciziei-cadru. Codul penal din 2009 suprimă persoanele cu care persoana condamnată a stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, păstrând restul prevederii din Codul penal anterior. Directiva include bunurile transferate sau dobândite de terţi evident, anterior de, respectiv de la persoana condamnată, dacă terţii ar fi putut sau ar fi trebuit să ştie, pe baza unor elemente concrete cum ar fi gratuitatea sau preţul mai redus faţă de cel de piaţă, că transferul sau achiziţia s-a făcut în scopul evitării confiscării. Se observă că Directiva are o sferă mai largă decât Decizia-cadru, în noţiunea de terţ intrând şi asociaţii, şi membrii de familie, şi persoanele juridice asupra cărora persoana condamnată deţine controlul. Din motivul arătat mai sus, legea română contravine şi Directivei. Cele două acte unionale se mai referă şi la măsura îngheţării bunurilor susceptibile de a face obiectul confiscării extinse şi la executarea efectivă a măsurii confiscării, la folosirea în scop de interes public sau în scopuri sociale a bunurilor confiscate, la prevederea posibilităţii pentru persoana condamnată şi pentru terţii proprietari ai bunurilor de a ataca atât măsura îngheţării cât şi pe cea a confiscării, la prevederea posibilităţii pentru persoana condamnată şi pentru terţii proprietari ai bunurilor de a dovedi că acestea nu provin din infracţiuni aşa cum am arătat, se instituie o prezumţie relativă în acest sens şi că pentru terţi au fost de bună credinţă când au dobândit acele bunuri, la prevederea dreptului victimei de a obţine reparaţie, confiscarea neputând să o împiedice în acest sens. În legea română însă aceste aspecte fac obiectul procedurii penale şi figurează în Codul de procedură penală, acesta respectând integral prevederile actelor unionale referitoare la posibilităţile şi drepturile menţionate. 66

67 EVOLUŢIA SISTEMULUI DE CONTROL AL ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE A MUNCII Marioara Ţichindelean Resumé. L evolution du système de contrôle de l Organisation Internationale du Travail. On a si souvent traité du contrôle internationale et notamment de celui de l Organisation Internationale du Travail qu on éprouve quelque hésitation ȧ revenir sur ce sujet.mair les éléments du problème se modifient souvent du point de vue tant quantitatif que qualitatif, les données ȧ la fois techniques et politiques changent d aspect et il apparait parfois nécessaire de faire le point d une évolution qui connu de nombreuses étapes et d un système dont les facettes sont de plus en plus variées. Le système actuel, qui couvre ȧ des degrés différents les quatre grandes catégories de controle de l OIT, ne les englobait pas de la meme manière ȧ la création de OIT, en 1919.A l origine, le contrôle ne visait que le premier de ces cas, celui où,une convention ayant été ratifiée par un Etat, cet Etat avait assumé l obligation internationale de lui donner effect.a cet égard, on a affaire ȧ un aspect particulier du principe clasique du droit international selon lequel pacta sunt servanta.pour les conventions non ratifiées et les recommandations, un système de contrôle au sens large, c est-ȧ-dire une action tendant ȧ promouvoir leur mise en oeuvre, a été introduit lorsque la Constitution de l OIT a été amendée après la Deuxième Guerre Mondiale.La mise sur pied d un système de contrôle fondé sur certains principes contenus dans la Constitution de l OIT a été réalisée un peu plus tard encore, plus spécialement dans le cas de la liberté syndicale. Les mots clef: l Organisation Internationale du Travail, le contrôle, la convention, la recommandation. Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

68 Adesea, tratarea controlului internaţional şi în special cel al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (O.I.M.) pune la încercare câteva ezitări de a reveni asupra acestui subiect. Elementele problemei se modifică adesea din punct de vedere cantitativ şi calitativ, ceea ce impune o nouă abordare sub aspectul tehnic şi politic, drept pentru care apare necesitatea de a puncta evoluţia problematicii, care cunoaşte numeroase etape şi prezintă faţete din ce în ce mai variate. Pentru a înţelege mecanismele de control ale O.I.M. se impune o prezentare succintă a istoriei, domeniilor şi structurii acestei organizaţii. În contextul negocierilor de pace de după încheierea primului război mondial, Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii care, în data de 11 aprilie 1919, a adoptat un text devenit parte a Tratatului de Pace de la Versailles. Cu unele modificări, acest text reprezintă şi astăzi Constituţia O.I.M., care a devenit o agenţie specializată a O.N.U. din O.I.M. este cea mai veche instituţie specializată a O.N.U., scopul acesteia fiind enunţat în preambulul Constituţiei organizaţiei şi anume că o pace universală şi durabilă nu poate fi fondată decât pe baza unei justiţii sociale. În 1944, prin Declaraţia de la Philadelphia, au fost dezvoltate scopurile şi principiile sale fundamentale, afirmându-se principial că: munca nu este o marfă, libertatea de expresie şi de asociere este o condiţie indispensabilă a unui progres susţinut, sărăcia, oriunde ea există, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor, toate fiinţele umane, fără deosebire de rasă, credinţă sau sex, au dreptul de a-şi urmări progresul lor material şi dezvoltarea lor spirituală în libertate şi demnitate, în securitate economică şi cu şanse egale. În concepţia O.I.M., existenţa condiţiilor de muncă implică pentru un număr mare de oameni injustiţie, mizerie şi privaţiuni, ceea ce dă naştere la nemulţumiri, iar pacea şi armonia universală sunt puse în pericol, ceea ce impune de urgenţă ameliorarea acestora, respectiv, pentru exemplificare, reglementarea orelor de muncă, fixarea unei durate maxime a zilei şi a săptămânii de lucru, lupta contra şomajului, garantarea unui salariu care să asigure condiţii de existenţă convenabile, 68

69 protecţia muncitorilor împotriva bolilor generale, profesionale şi accidentelor rezultate din muncă, protecţia copiilor, adolescenţilor şi femeilor, pensionarilor de vârstă şi de invaliditate, afirmarea principiului la muncă egală, salariu egal, afirmarea principiului libertăţii sindicale etc. Pot fi membrii ai O.I.M. statele care sunt membre ale O.N.U. dacă solicită calitatea de membru a acesteia, statele membre ale acestei organizaţii la data de 1 noiembrie 1945, precum şi cele care vor să adere la această organizaţie cu vocaţie internaţională. Organizaţia Internaţională a Muncii este o organizaţie interguverna-mentală şi se particularizează prin sistemul de reprezentare şi decizie. Reprezentarea şi luarea deciziilor în cadrul activităţii O.I.M se bazează pe principiul tripartitismului, respectiv câte doi reprezentanţi ai guvernelor statelor membre, câte un reprezentant al sindicatelor şi patronatelor cele mai reprezentative din statele membre. Organizaţia Internaţională a Muncii este singura instituţie internaţională ce funcţionează pe principiul tripartitismului, politica şi programele sale fiind formulate de reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor în condiţii de egalitate cu cei guvernamentali. Convenţiile şi recomandările adoptate de Organizaţia Internaţională a Muncii reprezintă un adevărat Cod internaţional al muncii, ce a influenţat activitatea de reglementare şi a altor organizaţii internaţionale cu atribuţii în materia raporturilor de muncă. O.I.M. are următoarea structură (art.2 din Constituţia O.I.M.): 1) Conferinţa generală a reprezentanţilor membrilor. Conferinţa se reuneşte periodic, când necesităţile o cer, dar cel puţin o dată pe an. Conferinţa este compusă din patru reprezentanţi ai fiecărui stat membru, dintre care doi vor fi delegaţi ai guvernului, iar ceilalţi doi vor reprezenta angajatorii şi muncitorii fiecărui stat membru. Fiecare stat membru are dreptul să voteze individual asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii Conferinţei. 2) Consiliu de administraţie consiliu executiv este de natura tripartită, fiind compus din 56 de membri, din care 28 sunt reprezentanţii guvernelor, 14 reprezentanţii angajatorilor şi 14 reprezentanţii muncitorilor (art. 7, pct. 1 Constituţia O.I.M.). Din cei 28 de reprezentanţi, 10 vor fi numiţi dintre membri O.I.M., având o importanţă industrială considerabilă, şi 18 vor fi numiţi dintre membri desemnaţi pentru această alegere de delegaţii guvernelor la conferinţă. Persoanele reprezentând angajaţii şi muncitorii vor fi alese de 69

70 delegaţii acestora la Conferinţă. Consiliul va fi reînnoit la fiecare trei ani. Consiliul va alege dintre membri săi un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, fiecare reprezentând guverne, angajatori şi muncitori. 3) Biroul Internaţional de Muncă secretariat permanent este în subordinea Consiliului de administraţie şi asigură conducerea operativă a O.I.M. Directorul general al B.I.M. este desemnat de Consiliul de administraţie şi va asista la toate şedinţele Consiliului în calitate de Secretar general al Conferinţei. Directorul general şi personalul din subordine vor avea responsabilităţi exclusiv internaţionale. Organizaţia îşi desfăşoară activitatea şi prin organisme subsidiare, cum ar fi conferinţele regionale, comisiile industriale şi reuniunile de experţi. Potrivit art. 19, pct. 1 din Constituţia O.I.M. activitatea normativă se concretizează în elaborarea convenţiilor şi recomandărilor atunci când subiectul tratat sau unul din aspectele sale nu oferă ocazia adoptării imediate a unei convenţii. Consiliul de Administraţie are un rol important în ceea ce priveşte controlul aplicării normelor internaţionale ale muncii. El a instituit, în acest scop, trei organisme, şi anume: Comisia de experţi pentru aplicarea convenţiilor şi recomandărilor, Comisia de investigare şi de conciliere în materia libertăţii sindicale şi Comitetul libertăţii sindicale. Constituţia O.I.M reglementează patru categorii de control care, de la crearea OIM din 1919, au suferit modificări determinate în principal de numărul mare al convenţiilor ratificate de statele membre şi problematica acestora, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de dificultăţile întâmpinate de statele membre în asigurarea cadrului legislativ, administrativ pentru aplicarea convenţiilor ratificate. 1. Controlul convenţiilor ratificate de statele membre Convenţiile pot fi ratificate de statele membre, operaţiune ce implică o dublă obligaţie din partea unui stat membru şi anume 1 : angajament din partea statului de a aplica prevederile convenţiei; indisponibilitatea statului ratificant de a accepta măsurile de supraveghere internaţională specifice organizaţiei. 1 N. Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Bucureşti, Edit. Rosetti, 2005, p

71 Membrul care va obţine încuviinţarea autorităţii sau autorităţilor competente va comunica ratificarea oficială a convenţiei Directorului general. Potrivit art. 22 din Constituţia O.I.M., fiecare membru al organizaţiei este obligat să prezinte B.I.M. un raport anual cu măsurile luate de el pentru punerea în executare a dispoziţiilor convenţiei la care a aderat. Aceste rapoarte trebuie să fie elaborate în formele indicate de Consiliul de Administraţie şi să conţină răspunsurile la cererile făcute. După aceste rapoarte se întocmesc copii ce se transmit organizaţiilor sindicale şi patronale cele mai reprezentative. În cazul unui stat federal, se vor aplica următoarele dispoziţii: a) referitor la convenţii şi recomandări pentru care guvernul federal consideră că funcţie de sistemul său constituţional o acţiune federală este potrivită, obligaţiile statului federal vor fi aceleaşi cu cele ale membrilor care nu sunt state federale. b) dacă guvernul consideră convenţiile şi recomandările potrivite, în totalitate sau parţial, pentru o acţiune a statelor constituante, a provinciilor sau cantoanelor, va trebui: să încheie în conformitate cu Constituţia sa şi cu Constituţiile statelor componente, ale provinciilor sau cantoanelor, acorduri efective pentru ca aceste convenţii sau recomandări să fie, cel târziu în 18 luni de la încheierea sesiunii Conferinţei, acceptate de autorităţile federale sau de cele ale statelor componente, ale provinciilor sau cantoanelor în vederea promulgării sau luării de măsuri. să ia măsuri, sub rezerva încuviinţării guvernelor statelor componente, provinciilor sau cantoanelor interesate, pentru stabilirea unor consultări periodice între autorităţile federale, pe de o parte, şi autorităţile statelor componente, a provinciilor sau cantoanelor, pe de altă parte, în vederea promovării în cadrul statului federal a unei acţiuni coordonate destinate să dea efecte dispoziţiilor acestor convenţii sau recomandări. să informeze Directorul general al B.I.M. de măsurile luate pentru a supune convenţiile şi recomandările autorităţii federale competente a statelor constituante, a provinciilor sau cantoanelor, comunicându-le toate informaţiile asupra autorităţilor considerate competente şi deciziilor acestora. 71

72 Rapoartele guvernelor sunt examinate în prima instanţă 2, în şedinţa anuală, de Comisia de experţi pentru aplicarea convenţiilor şi recomandărilor compusă din 20 personalităţi independente cu o înaltă competenţă în domeniul juridic sau social, şi care îşi desfăşoară activitatea cu titlu personal. Raportul Comisiei de experţi, cuprinzând observaţii şi cereri directe către diversele guverne, este supus Conferinţei Internaţionale a Muncii ce se convoacă anual şi va fi examinat de către o comisie tripartită a Conferinţei, special constituită în acest scop: Comisia de aplicare a convenţiilor şi recomandărilor. Punctele esenţiale ale dezbaterilor şi concluziile comisiei sunt încorporate într-un raport ce se înaintează plenului Conferinţei. Dacă raportul va fi adoptat, acesta se comunică guvernelor, cărora li se atrage atenţia asupra punctelor pe care trebuie să le ia în considerare în momentul redactării viitoarelor rapoarte. Comisia de experţi a fost înfiinţată în anul 1926 cu scopul de a examina rapoartele guvernamentale, în număr din ce în ce mai mare, privind convenţiile ratificate. Comisia este alcătuită din 20 de jurişti eminenţi numiţi de către Consiliul de Administraţie pentru o perioada de trei ani, mandatul acestora putând fi reînnoit. Experţii sunt din diferite regiuni geografice, din diverse sisteme juridice şi diferite culturi. Comisia de experţi oferă o evaluare imparţială şi tehnică în ceea ce priveşte aplicarea normelor internaţionale ale muncii. Comisia face două feluri de comentarii: observaţii şi solicitări directe. Observaţiile conţin comentarii privind chestiunile fundamentale pe care le presupune aplicarea unei anumite convenţii de către un stat. Aceste observaţii sunt publicate în raportul anual al comisiei. Solicitările directe se axează pe chestiuni mai tehnice sau conţin solicitări precise şi nu sunt publicate în raport, dar sunt comunicate direct guvernelor în cauză. Raportul anual publicat de către Comisia de experţi este alcătuit din trei părţi. Prima parte conţine raportul general, care cuprinde comentarii asupra modalităţii în care statele membre şi-au îndeplinit obligaţiile constituţionale. Partea a doua conţine observaţii referitoare la aplicarea normelor internaţionale ale muncii, iar partea a treia, un studiu de ansamblu. 2 N. Voiculescu, op.cit., 2005, p

73 Raportul anual al Comisiei de experţi, adoptat de obicei în luna decembrie, este prezentat în sesiunea următoare a Conferinţei Internaţionale a Muncii, în iunie, când este examinat de către Comisia Conferinţei pentru aplicarea normelor. Comisia Conferinţei este o comisie permanentă a acestui organism, fiind alcătuită din delegaţi ai guvernelor, ai angajatorilor şi ai lucrătorilor. Aceasta examinează raportul, iar Guvernele la care se referă comentariile din raport sunt invitate să răspundă în faţa Comisiei Conferinţei şi să furnizeze informaţiile solicitate. Adeseori, Comisia Conferinţei formulează concluzii, invitând guvernele să adopte măsurile necesare pentru a soluţiona o anumită problemă sau să accepte misiunile şi/sau asistenţa tehnică oferite de B.I.M. Dezbaterile şi concluziile asupra cazurilor examinate de către Comisia Conferinţei sunt publicate în raport. Cazurile speciale sunt evidenţiate la paragrafe speciale în raport. Sistemul de control periodic a înregistrat un impact considerabil, astfel încât, începând cu anul 1964, Comisia de experţi a făcut cunoscut numărul progreselor şi a evidenţiat schimbările fundamentale din legislaţia şi practica unor state. De ex.: Statul Ecuador a adoptat o nouă Constituţie, care prevede că statul trebuie să faciliteze integrarea femeilor în cadrul forţei de muncă remunerate, în condiţii egale din punct de vedere al drepturilor şi oportunităţilor, garantându-le o remuneraţie echivalentă pentru o muncă de valoare egală. Constituţia prevede, între altele, facilitarea angajării femeilor şi menţinerea drepturilor acestora, în scopul de a îmbunătăţi condiţiile de muncă care le sunt oferite şi de a le sprijini să se afilieze la un sistem de securitate socială. S-a făcut referire, în mod deosebit, la femeile însărcinate şi la femeile care alăptează, la lucrătoare, la femeile care muncesc în sectorul informal şi în domeniul meşteşugăresc, la femeile care întreţin o familie (sunt cap de familie) şi la văduve. Statul Israel a amendat legea privind munca copiilor, astfel încât copiii cu vârste de până la ani nu pot fi angajaţi decât în mod excepţional, numai pentru munci lejere şi care nu sunt susceptibile că dăunează sănătăţii sau dezvoltării acestora şi numai pe timpul vacanţelor şcolare oficiale. Controlul periodic cuprinde şi atribuţiunea Comisiei de experţi de a verifica dacă statele membre şi-au îndeplinit obligaţiile legate de instrumentele adoptate de către organele lor legislative. Statele membre au obligaţia de a analiza periodic comentariile pe care 73

74 Comisia de experţi le formulează referitor la aplicarea unei convenţii într-un alt stat în vederea modificării propriilor legislaţii şi practici, în scopul evitării declanşării procedurilor de control de către O.I.M. La cererea statelor membre, B.I.M. furnizează asistenţă tehnică în vederea elaborării şi revizuirii legislaţiilor naţionale pentru ca acestea să fie conforme cu normele internaţionale ale muncii. O asemenea abordare acordă un aspect particular principiului clasic de drept internaţional potrivit căruia pacta sunt servanta. 2. Controlul convenţiilor neratificate şi recomandărilor Pentru convenţiile neratificate şi recomandările adoptate de O.I.M., un sistem de control în sens larg, reprezentând o acţiune care tinde să promoveze punerea lor în operă, a fost introdus în Constituţia O.I.M. care a fost amendată după cel de-al Doilea Război Mondial, în anul Dacă o convenţie nu obţine încuviinţarea autorităţii, membrii nu vor fi ţinuţi de nicio altă obligaţie, decât dacă va fi nevoie să depună periodic un raport Directorului General al B.I.M., potrivit deciziei Consiliul de Administraţie. Raportul pe care membrii organizaţiei trebuie să-l depună va conţine precizări referitoare la modul în care aceştia au asigurat cadrul legislativ, administrativ şi au utilizat contracte colective de muncă pentru a pune în practică convenţiile neratificate, precum şi la dificultăţile întâmpinate care întârzie sau au întârziat aplicarea convenţiilor neratificate. În ceea ce priveşte recomandarea, aceasta va fi comunicată tuturor membrilor, pentru examinarea ei, şi i se va da efect prin legislaţia naţională sau în alt mod. Fiecare membru se obligă ca o perioadă de 1 an de la terminarea Conferinţei sau dacă datorită consecinţelor excepţionale, nu este posibil pe o perioadă de 1 an, dar este posibil pe o perioadă de până la 18 luni de la închiderea sesiunii Conferinţei, să accepte recomandarea în vederea transformării în lege sau luării altor măsuri. Membrii vor informa Directorul General al B.I.M. asupra măsurilor luate în vederea acceptării recomandării de către autoritatea sau autorităţile competente. În afară de obligaţia de a supune recomandarea autorităţii sau autorităţilor competente, membrii nu vor fi supuşi la nicio altă obligaţie, decât dacă vor fi nevoiţi periodic să depună un raport Directorului General al B.I.M., conform deciziei Consiliului de Administraţie asupra cadrului legislativ şi asupra practicii, constând în 74

75 problema care face obiectul recomandării, precizând în ce măsură au dat efect sau şi-au propus să dea efecte tuturor dispoziţiilor recomandării şi indicând modificările acestor dispoziţii care ar fi necesare pentru a le permite adoptarea sau aplicarea recomandării. Referitor la statele federale, pentru orice convenţie care nu a fost ratificată se va face un raport Directorului General BIM într-un interval cât mai scurt asupra căruia va decide Consiliul de Administraţie, având în vedere cadrul legislativ şi practica federaţiei, a statelor componente, a provinciilor sau cantoanelor referitoare la problemele care fac obiectul convenţiei, arătând măsura care poate fi luată pentru a se da efecte dispoziţiilor recomandării şi indicând modificările acestor dispoziţii care sunt necesare pentru adoptarea şi aplicarea lor. În cazul în care niciun membru nu a luat în considerare prevederile cuprinse la art. 19, pct. 5, lit. b, pct. 6, lit. b şi pct. 7, lit. b şi lit. i din Constituţia O.I.M. 3 privind convenţiile şi recomandările O.I.M., orice membru va avea dreptul să sesizeze Consiliul de Administraţie, dacă apreciază că un anumit membru al organizaţiei nu a luat măsurile adecvate. 3 Art.19 din Constituţia O.I.M. În cazul unei convenţii: Pct. 5, lit. b fiecare membru se angajează să se supună pe o perioadă de 1 an începând de la închiderea sesiunii Conferinţei (sau, în cazul în cazul în care ca o consecinţă a circumstanţelor excepţionale, este imposibil să se efectueze în perioada de 1 an, îndată ce va fi posibil, dar nu mai târziu de 18 luni de la terminarea Conferinţei) convenţiei autorităţii sau autorităţilor în competenţa cărora intră problema în vederea transformării în lege sau luării unei măsuri în acest sens. În cazul unei recomandări: Pct. 6, lit. b fiecare membru se obligă ca pe perioada de 1 an de la închiderea sesiunii Conferinţei (sau, în cazul în cazul în care ca o consecinţă a circumstanţelor excepţionale, este imposibil să se efectueze în perioada de 1 an, îndată ce va fi posibil, dar nu mai târziu de 18 luni de la terminarea Conferinţei) să accepte recomandarea în vederea transformării sale în lege sau luării de alte asemenea măsuri. În cazul unui stat federal: Pct. 7, lit. b(i) relativ la convenţiile şi recomandările pe care guvernul federal le consideră potrivite, având în vedere sistemul său constituţional, în totalitate sau în parte, pentru o acţiune a statelor constituante, a provinciilor sau cantoanelor...guvernul va trebui să încheie în conformitate cu Constituţia sa şi cu Constituţiile statelor componente, ale provinciilor sau ale cantoanelor interesate, acorduri efective pentru ca aceste convenţii sau recomandări să fie, cel târziu în 18 luni de la încheierea sesiunii Conferinţei, acceptate de autorităţile federale sau de cele ale statelor componente, ale provinciilor sau ale cantoanelor în vederea promulgării. 75

76 3. Controlul bazat pe sistemul reclamaţiilor Normele cuprinse în art. 24 din Constituţia O.I.M. instituie un sistem de control prin intermediul reclamaţiilor care pot fi formulate de organizaţiile profesionale ale muncitorilor sau/şi patronilor având ca obiect neasigurarea de către un stat membru al organizaţiei a cadrului necesar pentru punerea în executare a unei convenţii la care acel stat a aderat. Reclamaţiile sunt analizate de o comisie tripartită a Consiliului de Administraţie. Reclamaţia va fi transmisă de Consiliul de Administraţie guvernului împotriva căruia a fost făcută, acesta având obligaţia de a da o declaraţie. Dacă Consiliul de Administraţie nu a primit nicio declaraţie de la guvernul reclamat în timp rezonabil sau dacă declaraţia nu este considerată ca fiind satisfăcătoare, acest organism are dreptul să publice reclamaţia şi dacă este cazul, declaraţia guvernului. Obiectul reclamaţiilor îl constituie violarea drepturilor sindicale, ceea ce a determinat instituirea şi a unei proceduri speciale pentru protecţia libertăţii sindicale pe baza unui acord din anul 1950 între O.I.M. şi Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC), procedură ce se adaugă procedurilor generale de supraveghere a aplicării normelor O.I.M. În cadrul procedurii speciale 4, guvernele sau organizaţiile lucrătorilor şi patronilor pot depune plângeri privind încălcarea drepturilor sindicale de către state (indiferent dacă sunt sau nu membre ale O.I.M. sau membre ale O.N.U., fără a fi membre O.I.M.), iar dacă sunt membre O.I.M., chiar dacă nu au ratificat convenţiile privind libertatea sindicală şi negocierea colectivă, deoarece libertatea sindicală este unul din obiectivele afirmate de Constituţia O.I.M. şi, ca atare, trebuie să fie respectată de statele membre în virtutea apartenenţei lor la organizaţie 5. Când un stat hotărăşte să devină membru al organizaţiei, acesta acceptă principiile fundamentale 4 *** Libertatea Sindicală. Culegere de decizii şi principii ale Comitetul pentru Libertate Sindicală al Consiliului de Administraţie al B.I.M., Ed. a IV-a (revizuită), Geneva, B.I.M., Introducere. 5 N. Voiculescu, op. cit., p

77 cuprinse în Constituţie şi în Declaraţia de la Philadelphia, inclusiv principiile libertăţii sindicale 6. Prin acordul dintre O.I.M. si ECOSOC au fost instituite două organe: Comisia de Anchetă şi Conciliere privind Libertatea Sindicală şi Comitetul pentru Libertate Sindicală al Consiliului de Administraţie al O.I.M. Comisia de Anchetă şi Conciliere privind Libertatea Sindicală a fost constituită în 1950 şi este formată din persoane independente (trei membri numiţi de Consiliul de Administraţie din rândul personalităţilor independente de înaltă calificare) şi are competenţa de a examina fiecare plângere privind presupuse încălcări ale drepturilor sindicale şi care sunt înmânate acesteia de către Consiliul de Administraţie al O.I.M. Comisia este autorizată să discute cu guvernul interesat (acesta trebuie să-şi exprime consimţământul în prealabil) despre posibilităţile de rezolvare a dificultăţilor pe cale amiabilă, ceea ce îngreunat aplicarea întregii proceduri (folosită numai în şase situaţii). Procedura specială presupune audiere de martori şi o vizită în ţara respectivă. Comitetul pentru Libertate Sindicală al Consiliului de Administraţie al O.I.M. este un organism tripartit, format în 1951 de către Consiliul de Administraţie. Este alcătuit din nouă membri şi supleanţii acestora din grupurile guvernamental, sindical şi patronal (trei pentru fiecare grup) din cadrul Consiliului de Administraţie şi are un preşedinte independent. Mandatul Comitetului cuprinde competenţa acestuia de a constata dacă o anumită legislaţie sau practică dată corespunde principiilor libertăţii sindicale şi negocierii colective enunţate în convenţiile relevante 7. Comitetul pentru Libertate Sindicală se reuneşte de trei ori pe an la Geneva şi examinează plângerile ce-i sunt înaintate referitoare la violări ale convenţiilor privind libertatea sindicală, indiferent dacă statul în cauză a ratificat sau nu aceste convenţii, consimţământul guvernelor vizate nefiind necesar pentru analiza acestor plângeri. Comitetul examinează documentele scrise ce-i sunt înaintate, precum şi comentariile statului în cauză. Guvernele trebuie să recunoască 6 *** Libertatea Sindicală p. 18, Culegerea din 1985 par. 53, Rapoartele 275 şi 279, Cazul nr. 1500, par. 351 şi *** Libertatea Sindicală... p. 18, Rapoartele 283 şi 287, Cazurile nr şi 1627, par. 373 şi

78 importanţa, pentru propria sa reputaţie, de a formula răspunsuri detailate la acuzaţiile aduse de organizaţiile reclamate, astfel încât să permită Comitetului să facă o examinare obiectivă 8. Comitetul a considerat că, întotdeauna, răspunsurile guvernelor împotriva cărora sunt făcute plângerile nu ar trebui să se limiteze la observaţii cu caracter general 9. În cazurile de o gravitate deosebită, Directorul General al B.I.M. poate cere guvernului să autorizeze un reprezentant al său pentru a efectua o anchetă în ţara respectivă pentru definitivarea unui raport ce va fi utilizat de comitet în redactarea concluziilor şi recomandărilor. Dacă se stabileşte că a avut loc o încălcare a drepturilor sindicale, guvernul interesat poate fi invitat de către Consiliul de Administraţie să ia măsurile necesare pentru redresarea situaţiei şi să elaboreze un raport într-un termen determinat. Consiliul de Administraţie, dacă consideră necesar că pentru a se înlătura o situaţie care aduce atingere libertăţii sindicale în contextul în care statul a ratificat convenţiile pertinente, trimite cazul Comisiei de experţi pentru aplicarea convenţiilor şi recomandărilor, pentru a putea fi urmărită conform procedurilor controlului regulat. De la crearea sa, Comitetul Libertăţii Sindicale a examinat mai mult de 1800 de cazuri referitoare la probleme cum sunt: constituirea organizaţiilor şi dreptul de a se afilia la acestea, alegerea şi destituirea liderilor, ingerinţe ale administraţiei în activitatea sindicatelor, dizolvarea sau suspendarea organizaţiilor, dreptul la grevă, actele de discriminare antisindicală la angajare, arestarea sindicaliştilor şi interzicerea reuniunilor şi manifestaţiilor sindicale. Prin activitatea sa, Comitetul Libertăţii Sindicale a elaborat un ansamblu de principii care formează un veritabil drept internaţional al libertăţii sindicale Controlul bazat pe sistemul plângerilor Sistemul de control al plângerilor este fundamentat pe dreptul recunoscut membrilor O.I.M. de a formula plângere la B.I.M. 8 *** Libertatea Sindicală p. 17, Culegerea din 1985, par *** Libertatea Sindicală p. 20, Culegerea din 1985, par Droit syndical de l'oit. Normes et procédures, Geneve, Bureau international du Travail, 1996, p

79 împotriva altui membru care nu a asigurat cadrul pentru punerea în executare a unei convenţii pe care ei sau altul a ratificat-o. Consiliul de Administraţie are două posibilităţi: a) dacă consideră necesar, înainte de a sesiza Comisia de anchetă, va comunica plângerea guvernului statului-membru împotriva căruia s-a depus plângerea; b) să nu comunice plângerea guvernului statului-membru împotriva căruia s-a depus plângerea. În situaţia în care Consiliul de Administraţie nu a comunicat plângerea sau dacă a comunicat-o şi nu a primit nicio declaraţie de la guvernul statului-membru al organizaţiei într-un termen rezonabil, poate constitui o comisie de anchetă care va avea misiunea de a analiza problemele indicate în plângere şi de a depune un raport pe această temă (art. 26, alin. 3 din Constituţia O.I.M.). În vederea soluţionării plângerii, membrul O.I.M. care este sau nu interesat de plângere poate comunica Comisiei de Anchetă informaţiile pe care le deţine în legătură cu obiectul plângerii. Comisia de Anchetă, după un examen amănunţit al plângerii, va formula în scris un raport în care va prezenta constatările sale asupra tuturor punctelor plângerii, iar în cazul admiterii acesteia va cuprinde şi recomandările care sunt obligatorii pentru guvernul împotriva căruia s-a depus plângerea; de asemenea, raportul va preciza perioadele în care guvernul va lua măsurile dispuse de Comisa de Anchetă. Potrivit art. 29, alin. 1 din Constituţia O.I.M., Directorul general al B.I.M. va comunica raportul Comisiei de Anchetă Consiliului de Administraţie şi fiecărui guvern interesat de plângere şi va asigura publicitatea acestuia. Orice guvern interesat va notifica Directorului General al B.I.M. într-o perioadă de trei luni dacă acceptă sau nu recomandările Comisiei de Anchetă şi, în cazul în care nu le acceptă, Directorul General poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie Curtea Internaţională de Justiţie (cunoscută şi drept Curtea Mondială sau CIJ) este principalul organ judiciar al Naţiunilor Unite. Ea are sediul în Palatul Păcii de la Haga. Înfiinţată în anul 1945 de către Carta ONU, Curtea a început activitatea în 1946 ca succesoare a Curţii Permanentă Internaţională de Justiţie. Principalele sale funcţii legale sunt soluţionarea litigiilor prezentate de către statele membre şi de a da avizele 79

80 Curtea Internaţională de Justiţie va putea, prin decizia pe care o pronunţă, să confirme, să amendeze sau să anuleze concluziile sau eventualele recomandări ale Comisiei de Anchetă. Decizia nu este susceptibilă de apel. Această procedură este urmată şi în cazul în care Conferinţa generală a reprezentanţilor membrilor se autosesizează sau plângerea este depusă de un delegat la Conferinţă. În situaţia în care un membru al organizaţiei nu se supune recomandărilor cuprinse în raportul Comisiei de Anchetă sau Deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie, Consiliul de Administraţie poate recomanda la Conferinţa generală a reprezentanţilor membrilor luarea unor măsuri oportune pentru garantarea executării acestor acte. Guvernul considerat vinovat are obligaţia de a informa Consiliul de Administraţie asupra măsurilor luate pentru aplicarea recomandă-rilor Comisiei de Anchetă sau cele cuprinse în Decizia Curţii Internaţionale de Justiţie, solicitând totodată constituirea unei comisii pentru verificarea declaraţiilor sale. Dacă reclamaţia sau plângerea se ridică în faţa Consiliului de Administraţie, guvernul, dacă nu are reprezentant în acest organism, va avea dreptul să desemneze un delegat pentru a lua parte la dezbaterile şi deliberările Consiliului referitoare la problematica cuprinsă în reclamaţie sau plângere. Prezentarea mecanismelor de control ale O.I.M. în dimensiunea necesităţii şi eficienţei evidenţiază existenţa unui sistem de control fondat pe principii sigure, transparente şi relevă, totodată, rolul important al acestora în prevenirea şi înlăturarea dificultăţilor legate de aplicarea normelor adoptate de O.I.M. de către statele membre. legale cu privire la întrebările adresate de către organele autorizate în mod corespunzător internaţionale, agenţiilor şi a Adunării Generale a ONU. 80

81 PSIHOLOGIE ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI METODE STATISTICE UTILIZATE ÎN PSIHOLOGIE. O ANALIZĂ A ARTICOLELOR DE PSIHOLOGIE APĂRUTE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE DIN ROMÂNIA, ÎN PERIOADA Monica Albu Abstract. Statistical Methods Used in Psychology. A Review of the Psychological Articles Published in Scientifical Periodicals from Romania, in the years The objective of this research was to identify the statistical procedures used frequently by psychologists, in Romania, in the last five years. 361 papers were analysed. From these articles, 102 (28,3%) do not contain statistical results and 52 (14,4%) comprise only a type of statistical procedures. The most often were computed: the Bravais-Pearson r coefficient of correlation (in 131 papers), the t statistics for comparison of means (in 85 papers) and the coefficient Cronbach s Alpha (in 72 papers). The procedures of advanced statistics (as repeated-measures one-way ANOVA, ANCOVA, MANOVA, MANCOVA, cluster analysis, binary logistic regression, multidimensional scaling) were used in fewer than 10 articles. Keywords: statistical methods, psychological papers. Introducere În Prefaţa la cartea lui Florin Sava Analiza datelor în cercetarea psihologică. Metode statistice complementare (2004), profesorul Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

82 Horia Pitariu scria: Există şi percepţia, uneori falsă, că psihologii nu sunt prea buni statisticieni. Mulţi chiar se complac în această convingere şi nu fac niciun efort să-şi optimizeze performanţele întrun domeniu, care, de ce să nu recunoaştem, dă substanţă oricărei cercetări din domeniul psihologiei. Personal, nici nu pot concepe o investigaţie psihologică fără o abordare statistică adecvată, indiferent că se pune problema unui demers cantitativ sau calitativ (pag. ix). În ultimele două decenii, în România, utilizarea metodelor statistice este mult facilitată de existenţa în universităţi a pachetelor de programe pentru efectuarea prelucrărilor statistice cu ajutorul calculatorului (de exemplu, SPSS, AMOS), de prezenţa pe internet a numeroase cursuri de statistică în limba română, precum şi de publicarea unor cărţi de statistică dedicate chiar psihologilor sau specialiştilor în ştiinţele socioumane. Astfel de lucrări apărute în ţara noastră sunt, de exemplu, cele scrise de Clocotoci, şi Stan (2000), Culic (2004), Opariuc-Dan (2009), Popa (2008 şi 2010), Rotariu şi colab. (1999) şi Sava (2004 şi 2011). Acestea sunt uşor de înţeles de psihologi, întrucât pun accentul pe modul în care se utilizează fiecare procedură statistică şi se interpretează rezultatele pe care le furnizează, nu pe modelul matematic aflat la baza ei. Am iniţiat această cercetare din dorinţa de a afla dacă psihologii din România care publică articole ştiinţifice utilizează prelucrări ştiinţifice şi, mai ales, dacă aplică metode ale statisticii avansate, precum ANCOVA, MANOVA, regresia logistică binomială, ecuaţiile structurale. Scopul cercetării l-a constituit identificarea tipurilor de prelucrări statistice la modă în cercetările psihologice mai exact, a celor utilizate cel mai des în cercetările efectuate în domeniul psihologiei, ale căror rezultate au fost publicate în România în perioada Metoda Au fost analizate articolele de psihologie incluse în 13 publicaţii ştiinţifice periodice apărute în România, între anii , care sunt disponibile fără plată pe internet (tabelul 1). Aceste publicaţii au fost alese aleator din mulţimea revistelor cu profil de psihologie sau de ştiinţe socio-umane, editate de universităţi şi de institute de cercetare. Unele dintre ele oferă acces, fără plată, la toate articolele, în timp ce altele permit numai vizualizarea rezumatelor articolelor. În cazul celor din urmă, am căutat pe internet toate articolele, dar am găsit foarte 82

83 puţine. Din totalul celor 611 articole cuprinse în revistele analizate numai 361 aveau textul integral pe internet, disponibil fără plată. Eşantioanele de articole obţinute nu sunt reprezentative pentru publicaţiile din care fac parte, iar totalitatea articolelor parcurse nu constituie un eşantion reprezentativ pentru populaţia articolelor de psihologie apărute în publicaţiile ştiinţifice din România în perioada Din acest motiv, nu am efectuat teste statistice. Tabelul 1. Articolele de psihologie analizate Număr Publicaţia de articole Reviste de psihologie (5 publicaţii, 234 articole) Cognition, Brain, Behavior. An interdisciplinary journal 38 Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies 23 Psihologia Resurselor Umane 74 Revista de psihologie socială 51 Roumanian Journal of Applied Psychology 48 Reviste de psihologie şi de alte ştiinţe (9 publicaţii, 127 articole) Analele Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi 16 Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane C.S. Nicolăescu-Plopşor 1 Anuarul Institutului de Istorie George Bariţiu, Seria Humanistica 19 Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare Carol I 9 Bulletin of the Transilvania University Braşov. Series VII Social 21 sciences, Law Cercetări filosofico-psihologice 20 International Journal of Education and Psychology in the Community 8 Journal of Innovation in Psychology, Education and Didactics 20 Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Studia Psychologia-Paedagogia 13 Total 361 Rezultate Majoritatea articolelor analizate (246, adică 68,14%) au autori doar din România, aproximativ un sfert (92, adică 25,48%) au autori din alte ţări, iar pentru restul (23, adică 6,37%) autorii provin din România şi din alte ţări (tabelul 2). Mai mult de un sfert din articolele analizate (102 articole, adică 28,3%) nu conţin prelucrări statistice. Dintre acestea: 73 sunt sinteze; 12 descriu cercetări non-experimentale; 83

84 10 prezintă studii de caz; 7 expun păreri ale autorilor. Tabelul 2. Frecvenţa articolelor analizate, în funcţie de numărul tipurilor de proceduri statistice conţinute şi de ţara de provenienţă a autorilor Numărul tipurilor de proceduri statistice Doar din România Ţara din care provin autorii Doar din alte ţări Din România şi din alte ţări Total Total Două treimi dintre ele (68, adică 66,7%) sunt scrise de persoane din România, 30 de articole au autori din alte ţări, iar pentru 4 articole autorii provin din România şi dintr-o altă ţară. 52 de articole (14,4%) conţin câte un singur tip de prelucrări statistice. Procedurile statistice care apar cel mai frecvent în aceste articole sunt: calculul frecvenţelor (12 articole, 10 având autori din România); comparaţii de medii cu ajutorul testului t (7 articole, 6 fiind scrise de autori din România); calculul coeficienţilor de corelaţie liniară (5 articole, scrise de autori din România); calculul unor indicatori ai statisticii descriptive (4 articole, dintre care 3 au autori din România). Toate acestea sunt proceduri statistice clasice. Se observă că ele sunt prezente mai ales în articolele care au autori români. Prelucrările statistice utilizate cel mai frecvent (în cel puţin 10% dintre cele 259 de articole care conţin prelucrări statistice) sunt: calculul coeficienţilor de corelaţie liniară (131 de articole); calculul coeficienţilor de consistenţă internă, α sau KR20 (85 de articole); comparaţii de medii cu ajutorul testului t (72 de articole); determinarea regresiilor liniare (59 de articole); 84

85 modele cu ecuaţii structurale (40 de articole); ANOVA unifactorială (34 de articole); analiza factorială exploratorie (33 de articole); comparaţii de frecvenţe cu ajutorul testului 2 (29 de articole). Observaţii Coeficienţii de consistenţă internă (α, KR20) au fost calculaţi nu numai în articole care descriu construirea sau adaptarea unor teste psihologice (33 de articole), ci şi în articole care prezintă cercetări experimentale (6 articole) sau non-experimentale (46 de articole) în care s-au utilizat teste psihologice. Calculul mărimii efectului, prelucrare statistică foarte frecventă în articolele apărute în reviste din străinătate, a fost realizat într-un număr redus de cercetări (18 articole). Procedurile statistice care apar cel mai rar sunt următoarele: ANOVA bifactorială (10 articole, 5 având autori doar din România); ANOVA cu măsurători repetate (7 articole, dintre care 3 au autori doar din România); ANCOVA (6 articole, 4 cu autori doar din România); ANOVA mixtă (5 articole, 4 fiind scrise de autori doar din România); analiza de clusteri (5 articole, toate fiind scrise de persoane doar din România); regresia logistică (4 articole, dintre care 2 au autori doar din România); MANOVA (3 articole, 2 având autorii doar din România); determinarea curbelor ROC (2 articole, ambele cu autori doar din România); MANCOVA (1 articol scris de trei persoane din România); scalare multidimensională (1 articol cu autori din România); analiza componentelor principale cu date categoriale (1 articol scris de o persoană din România). Toate aceste proceduri aparţin statisticii avansate. Este de remarcat faptul că ele au fost utilizate şi în cercetări care au doar autori din România. 85

86 Concluzii şi discuţii Majoritatea articolelor (71,7%) conţin prelucrări statistice. Cele mai frecvente proceduri statistice, care apar în peste 25% dintre articolele care conţin prelucrări statistice, sunt: calculul coeficienţilor de corelaţie liniară, al coeficienţilor de consistenţă internă şi comparaţia a două medii prin testul t. Metodele statistice avansate sunt folosite cu o frecvenţă destul de scăzută, dar sunt prezente şi în cercetări care au toţi autorii din România. Faptul că metodele statistice avansate sunt puţin utilizate poate avea drept cauză necunoaşterea lor de către psihologi. Apare ca necesară organizarea unor cursuri de statistică avansată pentru psihologi. Limite ale cercetării Multe articole de psihologie apărute în România în perioada nu au putut fi analizate deoarece nu sunt disponibile pe internet sau nu pot fi accesate gratuit. Bibliografie Clocotoci, V., Stan, A. (2000). Statistică aplicată în psihologie. Iaşi, Edit. Polirom. Culic, I. (2004). Metode avansate în cercetarea socială. Analiza multivariată de interdependenţă, Iaşi, Edit. Polirom. Opariuc-Dan, C. (2009). Statistică aplicată în ştiinţele socio-umane. Noţiuni de bază. Statistici univariate. Cluj-Napoca, Edit. ASCR. Popa, M. (2008). Statistică pentru psihologie. Teorie şi aplicaţii SPSS. Iaşi, Edit. Polirom. Popa, M. (2010). Statistici multivariate aplicate în psihologie, Iaşi, Edit. Polirom. Rotariu, T. (coord.), Bădescu, G., Culic, I., Mezei, E., Mureşan, C. (1999). Metode statistice aplicate în ştiinţele sociale. Iaşi, Edit. Polirom. Sava, F. (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologică. Metode statistice complementare. Cluj-Napoca, Edit. ASCR. Sava, F. (2011). Analiza datelor în cercetarea psihologică. Cluj-Napoca, Edit. ASCR. 86

87 APLICAREA TESTULUI MMSE LA PERSOANELE CU DEMENŢĂ ALZHEIMER DIN CENTRUL DE ÎNGRIJIRE ŞI ASISTENŢĂ CLUJ-NAPOCA Roxana Bartoş Abstract. The application of the MMSE test to the persons with Alzheimer dementia from The Care and Assistance Center Cluj- Napoca. This study was realized in The Care and Assistance Center Cluj- Napoca and its purpose was to analyze the mental status of the beneficiaries with Alzheimer dementia, in order to adapt the actions of the personnel to their needs. For this analyze was used the MMSE test (Mini Mental State Examination) which is a standardized clinical examination of evaluation of the cognitive deterioration, being considered one of the most popular-important instruments of this kind. After the application of the MMSE test resulted that none of the beneficiaries didn t received the maximal score; most of them received a score which includes them into a severe stage of the disease, meaning that they need an institutionalized assistance. Other relevant aspects after applying the MMSE test are their memory problems. They are also disorinted in space and time, their language is vague, they have difficulties of memory and concentration, they are no table to write phrases or sentences and they face with problems which incapacitate them to deploy the most elementary activities of the everyday life. Introducere Testul MMSE (Mini Mental State Examination Examinarea Minimă a Stării Mentale; Folstein, Folstein, White, Messer, 2013) este cel mai frecvent instrument utilizat în evaluarea funcţiei cognitive. MMSE a fost elaborat de Marshal F. Folstein, Susan Folstein şi Paul R. McHugh, în 1975, pentru a evalua statusul mental al pacienţilor psihiatrici şi a Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

88 diferenţia originea organică sau funcţională a patologiei acestora. Experienţa utilizării acestui test creşte de-a lungul anilor, ajungând ca funcţia sa majoră să fie detecţia şi evaluarea progresiei tulburării cognitive asociate tulburărilor neurodegenerative şi din boala Alzheimer. Testul MMSE este compus dintr-o serie de întrebări, grupate în următoarele categorii: Orientare în spaţiu: ţara, judeţ, oraş, spital, etaj; Orientare în timp: an, anotimp, lună, zi, dată; Înregistrare: imediată, repetarea cuvintelor; Atenţie şi concentrare: scăderi succesive cu 7, începând de la 100 sau citirea unui cuvânt de la sfârşit; Reamintire: redarea cuvintelor repetate anterior; Limbaj: denumirea a două obiecte, repetarea unei fraze, citirea şi înţelegerea unei propoziţii; scrierea unei propoziţii; executarea a trei comenzi; Construcţia vizuală: copierea unui desen. O serie de variante prescurtate ale MMSE au fost elaborate în timp, unele dintre ele evaluând doar orientarea, atenţia, concentrarea şi reamintirea. Scorul testului MMSE se obţine prin însumarea punctelor acordate fiecărui item. Valoarea scorului cuprinsă între 24 şi 30 de puncte indică o performanţă cognitivă bună. Cu cât scorul este mai mic, performanţa cognitivă este mai redusă şi tulburarea cognitivă este mai mare. Scopul cercetării Cercetarea a fost realizată la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Cluj- Napoca, acesta fiind subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj. Scopul studiului a fost acela de a analiza statusul mental al beneficiarilor cu demenţă Alzheimer, pentru adaptarea acţiunilor personalului la nevoile pe care aceştia le au. Populaţie Pentru realizarea cercetării au fost selectaţi din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Cluj-Napoca 15 beneficiari (6 bărbaţi şi 9 femei) care au fost diagnosticaţi cu demenţă Alzheimer. Ei au vârste cuprinse între 70 şi 86 de ani şi au niveluri de studii diferite, de la primare la superioare. Ca şi manifestări emoţional-comportamentale, aceştia prezintă iritabilitate, nervozitate, agitaţie psiho-motorie, deplasare continuă, agresivitate împotriva celor din jur, insomnie şi lipsă de colaborare la efectuarea activităţilor de bază şi psiho-sociale. 88

89 Rezultate În urma aplicării testului MMSE rezultă că niciunul dintre beneficiari nu a obţinut punctaj maxim. Cei mai mulţi dintre beneficiari nouă persoane (3 bărbaţi şi 6 femei) au obţinut între 0 şi 11 puncte. Acest punctaj îi încadrează în faza gravă a bolii, ceea ce înseamnă că necesită asistare instituţionalizată. Ceilalţi beneficiari se află în faza uşoară (21-23 de puncte), moderată (18 20 puncte) sau severă (12 16 puncte) a bolii. Orientare temporală 11 dintre beneficiari nu au reuşit să identifice anul, data şi ziua în care se aflau. Doar o beneficiară este orientată temporal. Cei mai mulţi dintre aceştia au identificat anul în curs cu anul naşterii. Această confuzie este cauzată de boală, care de cele mai multe ori afectează în primul rând amintirile recente şi nu pe cele vechi. Orientare spaţială Cinci dintre beneficiari ştiu că se află într-un centru de îngrijire, 4 nu sunt orientaţi spaţial, iar ceilalţi 6 cred că se află în spital şi că urmează să plece acasă. Aproape toţi beneficiarii (13) au ştiut în ce ţară se află. Celor mai mulţi dintre ei le-a fost însă greu să identifice oraşul şi judeţul. Doi dintre beneficiari au refuzat să răspundă. Memoria imediată Sarcina pe care au avut-o beneficiarii de îndeplinit a fost să repete trei cuvinte desemnând obiecte, fără legătură între ele, cu pauză de o secundă între ele. Fiecare cuvânt repetat a fost notat cu un punct. Doar patru persoane au reuşit să repete toate obiectele enumerate. Ceilalţi au repetat doar ultimul cuvânt pe care l-au auzit sau doar câte un cuvânt. Conform studiilor, iniţial, în cazul bolii Alzheimer, este afectată memoria de scurtă durată şi ulterior cea de lungă durată. Atenţie şi calcul mental Calculul mental a presupus efectuarea a cinci scăderi succesive. O beneficiară a reuşit să realizeze corect toate calculele, trei dintre beneficiari au reuşit doar prima scădere (100-7), iar ceilalţi au aproximat sau nu au înţeles cerinţa. Memoria pe termen scurt Doar o beneficiară şi-a amintit cele trei cuvinte repetate; ceilalţi nu şi-au amintit niciun cuvânt sau cel mult unu. 89

90 Limbaj La unii dintre beneficiari limbajul este vag, iar la ceilalţi cu repetări ale unor cuvinte auzite la personalul de îngrijire. Foarte mulţi dintre beneficiarii cu demenţă Alzheimer uită cuvintele uzuale, ceea ce îi împiedică să exprime ce nevoi au. Repetare În afară de doi beneficiari care nu au înţeles cerinţa, ceilalţi au reuşit să repete cuvintele enunţate. Înţelegerea unei comenzi Beneficiarii au avut de executat o comandă triplă, iar fiecare comandă în parte era notată cu un punct. Două dintre beneficiare au executat corect cerinţele, restul reuşind să execute primele două sarcini, dar fără să poată ţine cont de cerinţă în întregime. Citire - Scriere - Copiere Toţi beneficiarii au întâmpinat dificultăţi la îndeplinirea sarcinilor de citit, scris şi copiat. În unele cazuri, persoanele cu Alzheimer reuşesc să citească cuvintele fără să înţeleagă sensul acestora. Concluzii Boala Alzheimer este, din păcate, una care afectează grav starea de sănătate a individului, posibilitatea exercitării principalelor funcţii din viaţa cotidiană şi capacitatea de rezolvare sau de contribuţie la rezolvarea principalelor probleme personale. În aceeaşi măsură, această boală afectează viaţa persoanelor din jurul bolnavului, fie că este vorba de familie, fie de mediul instituţionalizat. În familie, bolnavii necesită supraveghere permanentă, pentru că reprezintă un pericol pentru gospodărie (incendiere, inundaţii etc.) şi pentru că pot pleca de acasă, fără a şti să se întoarcă sau să dea relaţii despre sine. În mediul instituţionalizat, pe lângă grija permanentă pe care trebuie să o aibă pentru ei personalul specializat, trebuie vegheat, de asemenea, pentru a nu produce stricăciuni şi pentru a nu tulbura liniştea colegilor. Din aceste motive, efectuarea periodică a testului MMSE, coroborată cu alte tipuri de examinări, poate conduce la stabilirea gradului de instalare a bolii, secţiunile afectate (memoria de scurtă sau de lungă durată, categorii de probleme) şi direcţiile în care evoluează. În urma testelor, pe baza rezultatelor lor, se poate stabili gradul de dependenţă a bolnavului, aspectele care trebuie urmărite cu prioritate şi o anume conduită a personalului pentru fiecare caz în parte. În acest fel, se 90

91 ajunge la o mai adecvată îngrijire acordată beneficiarilor de servicii instituţionalizate şi la o mai logică şi eficientă repartizare a atribuţiilor pentru personal, mai ales în condiţiile în care numărul acestuia este destul de restrâns. Bibliografie Folstein, M.F., Folstein, S.E., White, T., Messer, M.A. (2013). MMSE~2. Mini- Mental State Examination 2nd Edition, Evaluare minimală a statusului cognitiv, Ediţia a doua, Manual de utilizare a testului, Bucureşti, O.S. Organizzazioni Speciali Romania. 91

92 PROIECTUL ŞCOALA ALTFEL CAMPIONII! UN MODEL DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN IMPLEMENTAREA EDUCAŢIEI NON-FORMALE Valentin Cosmin Blândul Abstract. The "School in a different way Champions!" - as a good practicing model ub bib-formal education. Extracurricular activities constitute the main instruments of non-formal education and have an important role in developing students' personalities. These activities are additional to the those which are implemented during compulsory school curriculum and helps pupils to deeply understand the theoretical knowledge teach ub school, or their application to concrete situations. The main aim of extracurricular activities is given by the students life skills training, which will enable them to manage effectively in different contexts and properly integrate in their community. Implementation of extracurricular activities falls primarily the responsibility of the school, but can successfully involve other structures such as churches, non-governmental organizations, mass-media, local authorities etc. - able to develop non-formal educational programs. The main categories of extracurricular activities are the scholar tourism, sports, cultural, artistic, patriotic, environmental protection activities etc., where young people can call for spending in a useful and enjoyable leisure time. The best known educational program that involves extracurricular activities is "To know more, to be better", organized by the Romanian Ministry of Education from To reward the most interesting activities organized under this program, the Association for Education and Training "TopFormalis" Oradea initiated the project "School in a different way - Champions!". In this article, we intend to briefly describe the project and its impact among teachers in Romania. Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

93 Keywords: extracurricular activities, educational projects, nonformal education. Cadru teoretic general Educaţia este un proces complex şi de durată ce presupune îmbinarea unei multitudini de acţiuni care, în final, vor conduce la dezvoltarea elevului, din toate punctele de vedere. Preluând o viziune din domeniul IT, în pedagogia modernă se vorbeşte despre educaţia 360, subliniindu-se ideea că, în societatea contemporană unde individul este asaltat de o gamă extrem de largă de informaţii învăţarea se face din toate părţile, iar persoana trebuie să valorifice orice oportunitate pentru a se informa şi forma. Acest lucru înseamnă că, în zilele noastre, educaţia trebuie să depăşească cei patru pereţi ai sălii de clasă, îmbinând într-un mod armonios toate cele trei forme ale sale: formală, non-formală şi informală. Altfel spus, activitatea curriculară din sala de clasă trebuie completată cu cea extracurriculară desfăşurată în afara câmpului şcolar obligatoriu, o asemenea abordare holistică a educaţiei formale şi non-formale contribuind la desăvârşirea personalităţii elevului, iar mai apoi a adultului. Pornind de la cele expuse, ne vom reaminti, în continuare, principalele note caracteristice ale activităţilor extracurriculare, văzute ca modalităţi de operaţionalizare ale educaţiei non-formale (Mocan, 2009, p. 11): flexibilitatea obiectivelor şi conţinuturilor urmărite; caracterul interdisciplinar, demonstrat de faptul că, adeseori, activităţile extracurriculare se află la graniţa mai multor discipline de studiu; caracterul opţional, dar de implicarea voluntară în genul acesta de activităţi; existenţa unor relaţii de încredere, colaborare şi chiar prietenie între elevii şi profesorii participanţi; evaluarea este facultativă, neformalizată, fără standarde riguros elaborate, ori note / calificative oficiale. Toate aceste caracteristici fac ca activităţile extracurriculare să fie pentru elevi unele dintre cele mai agreate şi interesante modalităţi de realizare a educaţiei. La cele expuse în paragraful anterior se mai poate adăuga faptul că, de multe ori, iniţiativa unor astfel de activităţi revine înşişi elevilor, primii interesaţi să propună evenimente capabile să 93

94 răspundă nevoilor lor. Însă principalul rol în proiectarea, organizarea şi implementarea activităţilor extracurriculare le revine profesorilor, cei care deţin competenţele necesare în acest sens şi care trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate, atât în plan educaţional, cât şi în cel al asigurării securităţii elevilor. Măsurile legislative luate în ultimii ani în vederea protejării elevilor în faţa unor evenimente nedorite ce ar putea avea loc cu prilejul unor activităţi desfăşurate în afara şcolii au transformat organizarea acestora într-o adevărată corvoadă pentru cadrele didactice şi le-au determinat pe unele dintre acestea să renunţe la a se mai implica. Dar mulţi profesori au continuat să îşi asume asemenea responsabilităţi, conştienţi de beneficiile activităţilor extracurriculare pentru elevi, precum şi de bucuria pe care acestea le-o poate produce. Principalele categorii de activităţi extracurriculare care pot fi implementate în învăţământul preuniversitar sunt următoarele (Blândul, 2014): activităţi extracurriculare privind turismul şcolar; activităţile extracurriculare legate de protecţia mediului; activităţile extracurriculare privind prevenirea comportamentelor de risc; activităţile extracurriculare cu caracter sportiv; activităţile extracurriculare cu caracter cultural-ştiinţific etc. Problematica educaţiei non-formale a fost intens dezbătută în literatura de specialitate. Un prim aspect vizează variabilele care influenţează opţiunea elevilor pentru participarea la diversele activităţi extracurriculare. Plecând de la premisa învăţământului centrat pe elev, o primă variabilă ar putea fi reprezentată de interesul elevilor faţă de subiectul propus în acest sens. A.F. Camliguney et. al. (2012, pp ) observă faptul că foarte mulţi elevi asociază activităţile extracurri-culare cu sportul, considerând că acesta este, în primul rând, o formă de relaxare şi abia apoi o modalitate de dezvoltare a calităţilor fizice şi psihice personale. Cu toate că interesele elevilor trebuie respectate, există unele situaţii în care aceştia ar trebui consiliaţi în alegerea activităţilor preferate, nu doar în funcţie de satisfacţiile imediate, ci şi de efectele pe termen lung în ceea ce priveşte propria lor formare. O a doua variabilă ce se impune a fi luată în considerare în alegerea activităţilor extracurriculare este reprezentată de oferta educaţională a şcolii. Astfel, potrivit unor studii realizate de E. Stearns şi E.J. Glennie (2010, pp ) în mai multe unităţi de învăţământ din Carolina 94

95 de Nord (USA), oferta şcolară de educaţie non-formală este semnificativ influenţată de dimensiunea şi nivelul de organizare a şcolii (în instituţiile mari, bine structurate, având organizaţii ale elevilor puternic dezvoltate, activităţile extracurriculare sunt mai multe şi variate, iar rata participării elevilor este proporţională), de resursele umane, educaţionale şi financiare angajate, de calitatea procesului instructiv-educativ (între rezultatele academice ale elevilor şi implicarea lor în activităţile extracurriculare existând o relaţie de directă proporţionalitate) etc. Aprofundând cercetările, A.F. Feldman şi J.L. Matjasko (2007, pp ) au identificat următoarele domenii ale activităţilor extracurriculare ca fiind mai frecvent întâlnite în şcoală: activităţi sportive, cursuri şcolare opţionale, arta spectacolului (muzică, teatru, dans, expoziţii etc.), protecţia mediului, activităţi interdisciplinare ş.a. În interiorul acestor domenii majore se încadrează o varietate mult mai largă de activităţi pe care şcoala le poate propune elevilor săi prin intermediul educaţiei non-formale. În fine, un al treilea aspect important se referă la impactul pe care educaţia non-formală îl are asupra dezvoltării personalităţii elevilor. Punctele de vedere variază între a considera educaţia non-formală extrem de eficientă în realizarea unei învăţări autentice şi complete, respectiv a acuza lipsa de rigurozitate metodologică în implementarea activităţilor extracurriculare (Shulruf, Tumen şi Tolley, 2008, pp ). Pe de altă parte, studiile au demonstrat că implicarea în activităţi extracurriculare este mai mare la elevii cu rezultate şcolare pozitive, cu un temperament extravertit (Okamoto, Herda şi Hartzog, 2013, p. 163), care sunt dispuşi să se implice în viaţa asociativă a şcolii lor (Gerrard şi Billington, 2013, p. 402), respectiv care manifestă diferite forme ale comportamentului deviant (Farineau şi McWey, 2011, p. 165). La fel de adevărat este şi faptul că efectele educaţiei non-formale sunt benefice asupra tuturor indicatorilor menţionaţi, contribuind la optimizarea rezultatelor şcolare, la creşterea gradului de implicare în organizaţiile şcolare ale elevilor ori în cele non-guvernamentale, precum şi la diminuarea comportamentelor deviante produse în şcoală sau în afara ei. Se creează astfel un cerc virtuos în care elevii buni care participă la activităţi extracurriculare pot deveni şi mai bine pregătiţi din toate punctele de vedere. Revenind în România, cele mai interesante asemenea activităţi extracurriculare pot fi incluse în Calendarul Activităţilor Educaţionale 95

96 organizate la nivel judeţean, regional/interjudeţean şi naţional, în ultimele două situaţii acestea urmând a fi avizate de Ministerul Educaţiei. Profesorii interesaţi de implementarea unor asemenea activităţi recunoscute la nivel ministerial trebuie să completeze un formular de aplicaţie, în care vor preciza, printre altele: titlul proiectului, unitatea care îl implementează, respectiv partenerii săi (dacă este cazul), numele şi poziţia coordonatorului de proiect, datele de contact ale acestora, durata de implementare, (cuprinsă între 6 şi 12 luni), rezumatul proiectului, motivaţia care a stat la baza conceperii lui, grupul-ţintă, beneficiarii direcţi şi indirecţi, locul de desfăşurare, scopul şi obiectivele prestabilite, activităţile propuse, rezultatele aşteptate, impactul şi gradul de sustenabilitate, alte acte adiţionale necesare (cum ar fi Diagrama Gant, regulamente, formulare de evaluare, acorduri de parteneriat etc.). Formularele de candidatură se avizează de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean de pe raza cărora se află aplicantul şi se depun până la începutul lunii noiembrie a fiecărui an calendaristic, urmând a fi evaluate la nivel local sau naţional. Proiectul Şcoala altfel Campionii! Având în vedere suportul teoretic prezentat în paragrafele precedente, Asociaţia pentru Educaţie şi Formare TopFormalis din Oradea, în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene din Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara şi Sălaj, a implementat în perioada proiectul Şcoala altfel Campionii!, ajuns în 2015 la cea de-a II-a ediţie. Scopul proiectului a fost reprezentat de promovarea modelelor de bună practică în domeniul educaţiei nonformale implementate de şcolile din judeţele Argeş, Bihor, Bistriţa- Năsăud, Hunedoara şi Sălaj în cadrul Programului Să ştii mai multe, să fii mai bun!. Proiectul a fost inclus în Calendarul Activităţilor Educaţionale Regionale şi Interjudeţene (CAERI) - cod 210. Obiectivele specifice ale proiectului au fost următoarele: 1. creşterea gradului de informare a 24 de elevi, studenţi, profesori şi părinţi care vor participa, timp de o zi, la o sesiune de dezbateri cu argumente pro şi contra referitoare la programele specifice educaţiei non-formale. 2. motivarea a cel puţin 30 de cadre didactice în a se implica responsabil în Programul Să ştii mai multe, să fii mai bun, în 96

97 urma participării acestora, în perioada februarie-mai 2015, cu minim 15 activităţi extracurriculare, la concursul Şcoala altfel Campionii!, ediţia a II-a 2015; 3. sensibilizarea agenţilor educaţionali din 10 instituţii cu privire la importanţa educaţiei non-formale, subiect surprins în 10 afişe color ce vor fi elaborate în luna mai 2015 de către elevi şi profesori participanţi la Programul Să ştii mai multe, să fii mai bun ; 4. diseminarea modelelor de bună practică prezentate la concursul Şcoala altfel Campionii!, Ediţia a II-a în rândul a cel puţin 30 de elevi, profesori şi părinţi participanţi la Gala Premiilor TopFormalis, ediţia a II-a, eveniment cu durata de o zi organizat în iunie 2015, şi premierea celor mai bune modele. La prezentul proiect au participat cadre didactice care predau în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţele partenere şi care, în cadrul Programului Să ştii mai multe, să fii mai bun!, au desfăşurat diverse activităţi extracurriculare cu elevii lor. Principalele activităţi organizate în cadrul proiectului au fost următoarele: Activitatea 1 - Dezbatere privind importanţa programelor de educaţie non-formală pentru elevi. ( ) Conştientă de importanţa metodei dezbaterii în contextul educaţiei nonformale în vederea dezvoltării personalităţii elevilor, Asociaţia pentru Educaţie şi Formare TopFormalis din Oradea a organizat un asemenea eveniment în luna ianuarie 2015 privind utilitatea Programului Să ştii mai multe, să fii mai bun pentru creşterea calităţii actului educaţional. La meciurile de dezbateri au participat 24 de persoane organizate în câte doua echipe pentru fiecare categorie (elevi, părinţi, profesori şi studenţi interesaţi în cariera didactică), echipele având cate trei membri fiecare, la care s-au adăugat încă aproximativ 30 de audienţi/susţinători ai competitorilor. În urma tragerii la sorţi, s-a stabilit atât ordinea de intrare la,,debate a echipelor, cât şi poziţia acestora:,,guvern şi,,opoziţie. Prima echipă care a intrat la dezbatere a fost cea a elevilor, urmaţi de studenţi, părinţi şi profesori. Întreaga dezbatere a durat patru ore, semn că problematica programului,să ştii mai multe, să fii mai bun! este una de actualitate şi interes pentru toate categoriile implicate: de la elevi, părinţi, profesori, până la viitorii dascăli studenţii de azi. Argumentele vehiculate cu prilejul dezbaterilor au fost evaluate de un juriu format trei cadre didactice cu experienţă din învăţământul preuniversitar şi superior 97

98 orădean. În urma jurizării, s-au stabilit următorii câştigători: în cazul elevilor a ieşit învingătoare Opoziţia, iar în cazul studenţilor, părinţilor şi profesorilor Guvernul. Principalele argumente vehiculate în cadrul celor patru meciuri de dezbateri au făcut referire la valenţele educaţionale ale Programului Să ştii mai multe, să fii mai bun!, relevanţa sa pentru dezvoltarea personalităţii elevilor, utilitatea în vederea transmiterii / însuşirii unor cunoştinţe importante din diverse domenii, dar şi unele aspecte controversate legate de costurile financiare pe care le presupune organizarea activităţilor extracurriculare. În aceste condiţii, discuţiile i-au ajutat pe participanţi să conştientizeze mai bine importanţa Programului şi să se implice mai responsabil în implementarea ediţiilor viitoare. Activitatea 2 - Concursul,,Şcoala altfel - Campionii! ( ) La prezentul Concurs au fost înscrise 51 de activităţi desfăşurate în şcolile din judeţele menţionate în cadrul Programului Să ştii mai multe, să fii mai bun, fiind implicaţi un număr total de 61 de profesori. Raportul pe judeţe se prezintă în felul următor: judeţul Argeş 3 activităţi propuse de 3 cadre didactice; judeţul Bihor 21 activităţi propuse de 31 cadre didactice; judeţul Bistriţa-Năsăud 10 activităţi propuse de 8 cadre didactice; judeţul Hunedoara 6 activităţi propuse de 9 cadre didactice; judeţul Sălaj 11 activităţi propuse de 10 cadre didactice; Comisia centrală de evaluare a acestor activităţi reunită la Oradea a deliberat şi a stabilit activităţile premiate în funcţie de următoarele criterii: originalitatea activităţii, conţinutul prezentat, corectitudinea realizării activităţii din punct de vedere psihopedagogic, calitatea şi relevanţa documentelor justificative prezentate, impactul asupra grupului-ţintă vizat. Valoarea totală a premiilor s-a ridicat la aproape 1000 lei, dintre care jumătate sunt suportate de sponsorul concursului, iar diferenţa din fondurile proprii ale Asociaţiei. În urma procesului de evaluare a activităţilor extracurriculare propuse în cadrul Concursului Şcoala altfel Campionii! ediţia a II-a, 2015, au fost acordate următoarele premii regionale şi locale: PREMIUL I - Tabără de creaţie; PREMIUL II - Ziua carierei; PREMIUL III - Expoziţii de colecţii Pasiune şi creaţie"; 98

99 MENŢIUNE - Evadare; PREMIU LOCAL ARGEŞ - Rădăcini şi aripi/ racines et ailes; PREMIU LOCAL BIHOR - Poftiţi la plăcinte!; PREMIU LOCAL BISTRIŢA-NĂSĂUD - Şi tu poţi salva o viaţă; PREMIU LOCAL HUNEDOARA - Împreună facem Şcoala altfel! ; PREMIU LOCAL SĂLAJ - Lumină din lumină - târg de paşti. Premierea participanţilor a avut loc cu ocazia Galei Premiilor TopFormalis desfăşurată în Sala Festivă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, în data de 9 iunie Activitatea 3 - Fii... altfel! - Activităţi de creaţie artistică (26 mai 2015) Activitatea s-a desfăşurat în Cetatea Oradea şi Complexul Studenţesc Gaudeamus din Stâna de Vale şi a fost coordonată de doi profesori experţi în educaţie plastică. La activitate au participat alţi cinci profesori care predau în învăţământul preuniversitar bihorean şi 10 elevi din Oradea. Activitatea şi-a propus dezvoltarea creativităţii şi abilităţilor practice ale acestor persoane în vederea realizării unor afişe de promovare a Programului Să ştii mai multe, să fii mai bun!, precum şi a nevoii de educaţie non-formală pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii umane. Concret, activitatea de creaţie a presupus procurarea materialelor necesare realizării unui poster de promovare a conceptului de educaţie non-formală, precum şi crearea designului acestui poster. Au rezultat opt asemenea proiecte de poster, dintre care cel mai valoros a fost selectat şi trimis spre publicare către o tipografie din Oradea. Activitatea 4 - Gala Premiilor,,TopFormalis ediţia a II-a, 2015 ( ) Premierea participanţilor la Concursul Şcoala altfel campionii, ediţia a II-a, 2015 a avut loc cu ocazia Galei Premiilor TopFormalis desfăşurată în Sala Festivă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. La acest eveniment au fost dezbătute cele mai interesante activităţi desfăşurate în cadrul Săptămânii Să ştii mai multe, Să fii mai bun!, acestea reprezentând modele de bună practică pentru toţi profesorii interesaţi să implementeze activităţi extracurriculare de calitate adresate elevilor lor. La finalul activităţii au fost înmânate celor prezenţi Diplomele de participare la Concurs şi premiile datorate câştigătorilor. 99

100 Rezultatele cantitative obţinute ca urmare a implementării proiectului au fost următoarele: 24 de agenţi educaţionali (elevi, studenţi, părinţi, profesori) documentaţi cu privire la programele specifice educaţiei nonformale; 300 de şcoli informate cu privire la importanţa educaţiei nonformale în dezvoltarea personalităţii elevilor; 61 de profesori şi elevii lor participanţi la Programul Să ştii mai multe, să fii mai bun şi la concursul Şcoala altfel Campionii!, ediţia a II-a 2015; 51 de activităţi implementate în cadrul Programului Să ştii mai multe, să fii mai bun şi participante la concursul Şcoala altfel Campionii!, ediţia a II-a 2015; 4 premii regionale şi alte 5 premii judeţene acordate în cadrul concursului Şcoala altfel Campionii!. Ediţia a II-a 2015; 7 profesori şi 10 elevi implicaţi în activitatea de creaţie artistică a afişelor; 10 afişe de promovare a Programului Să ştii mai multe, să fii mai bun ; 10 comunităţi educaţionale sensibilizate cu privire la importanţa educaţiei non-formale în dezvoltarea personalităţii elevilor; 30 de agenţi educaţionali participanţi la Gala Premiilor TopFormalis!, ediţia a II-a Rezultatele calitative au fost reprezentate de cunoştinţele acumulate de agenţii educaţionali referitor la programele specifice educaţiei nonformale, de atitudinea acestora faţă de educaţia non-formală, în general, de motivaţia lor de a se implica în realizarea activităţilor extracurriculare, de gradul de sensibilizare al comunităţilor locale faţă de această formă de educare a tinerei generaţii ş.a.m.d. În loc de concluzii Educaţia non-formală, prin activităţile specifice ei, are un caracter mult mai relaxat în comparaţie cu cea şcolară obligatorie, fapt ce o face mult mai atractivă pentru elevii de toate vârstele. Pe acest fundal, prin intermediul activităţilor extracurriculare se transmit o serie de informaţii care, în alte circumstanţe, ar fi putut fi asimilate mult mai greu de către elevi. Impactul educaţiei non-formale devine, aşadar, 100

101 mult mai puternic asupra dezvoltării personalităţii elevilor, ceea ce explică interesul din ce în ce mai mare al politicilor educaţionale româneşti şi europene în domeniul menţionat. Unul din minusurile importante ale educaţiei non-formale rămâne absenţa unor modalităţi clare de evaluare a achiziţiilor elevilor şi de recunoaştere a calificărilor obţinute prin intermediul acestei forme educaţionale. Proiectele implementate la nivelul Uniunii Europene încearcă însă să rezolve şi această problemă. Trecând peste orice inconvenient, educaţia non-formală rămâne unul dintre pilonii de bază ai educaţiei, mult apreciată de elevi şi cu efecte pe termen lung în ceea ce priveşte dezvoltarea lor personală şi profesională. Pe acest fundal, proiectele educaţionale dobândesc un rol deosebit de important prin prisma faptului că asigură cadrul teoretic şi metodologic de implementare a activităţilor extracurriculare. În acest sens, proiectul Şcoala altfel Campionii! şi-a propus să promoveze modelele de bună practică în domeniul educaţiei non-formale şi să recompenseze cele mai valoroase activităţi extracurriculare propuse de cadrele didactice din învăţământul preuniversitar. Conştienţi de impactul pe care l-a avut în rândul beneficiarilor, ne propunem să continuăm proiectul şi în anul 2016 cu cea de-a III-a ediţie, prin implicarea unui număr sporit de participanţi din opt judeţe ale ţării. Suntem de părere că o competiţie onestă în care valoarea premiilor este, mai curând, sentimentală, va motiva cadrele didactice în a îmbunătăţi calitatea actului educaţional, astfel încât câştigătorii reali ai tuturor acţiunilor noastre să fie elevii. Bibliografie Blândul V. (2014), Bazele educaţiei formale, Bucureşti, Edit. Pro Universitaria. Camliguney, A., Mengutay, S., Pehlivan, A. (2012). Differences in Physical Activity Levels in 8-10 Year-Old Girls Who Attend Physical Education Classes Only and Those Who also Regularly Perform Extracurricular Sports Activities. Procedia - Social and Behavioral Sciences, vol. 46, p Farineau, H., McWey L. (2011). The Relationship Between Extracurricular Activities and Delinquency of Adolescents in Foster Care. Children and Youth Services Review, 33(6), p Feldman, A., Matjasko, J. (2007). Profiles and Portfolios of Adolescent School- Based Extracurricular Activity Participation. Journal of Adolescence, 30 (2), p

102 Gerrard, S., Billington, J. (2014). The Perceived Benefits of Belonging to an Extracurricular Group Within A Pre-Registration Nursing Course. Nurse Education in Practice, 14(3), p Mocan I. (2009). Managementul activităţilor turistice şcolare. Oradea, Edit. Treira. Okamoto, D., Herda, D., Hartzog, C. (2013). Beyond Good Grades: School Composition and Immigrant Youth Participation in Extracurricular Activities. Social Science Research, 42(1), p Shulruf, B., Tumen, S., Tolley, H. (2008). Extracurricular Activities in School, Do they Matter? Children and Youth Services Review, 30 (4), pag Stearns, E., Glennie, E. (2010). Opportunities to Participate: Extracurricular Activities Distribution Across and Academic Correlates in High Schools. Social Science Research, 39 (2), p

103 SIMPTOME DEPRESIVE LA STUDENŢI ŞI RELAŢIILE ACESTORA CU CONCEPŢIA LOR DESPRE SINE Bócsa Eva Abstract. Students Depressive Symptoms and their Connection with Self-esteem. Life quality, in general, and the efficiency of school activity, in particular, may be affected by the manner individuals perceive themselves as well as by the presence of certain depressive symptoms determined by automated thoughts displaying negative connotations. The hereby paper sets out to analyze the relations existing between selfesteem and depressive symptoms, which are automated thoughts, in case of a psychically healthy students sample (with no psychiatric diagnosis). I have assumed that whenever individuals exhibiting a high degree of selfesteem perceive themselves as efficient and optimistic, then the number of symptoms considered to be depression-characteristic is smaller and such individuals display fewer automated, dysfunctional thoughts. The devices of the research have been the following ones: Beck Depression Inventory BDI-II, Automatic Thoughts Questionnaire ATQ (S.D. Hollon and P.C. Kendall), Generalized Self-Efficacy Scale (M. Schwarzer and R. Jerusalem), Self-Esteem Scale (M. Rosenberg) and Life Orientation Test (M.F. Scheier and C.S. Carver). The group included 98 students of the University of Petrosani. The resulted data show that a third of the students exhibit a certain degree of depression. The female students are characterized by a significantly higher degree of depression as compared with the male students. BDI-II scores are intrinsically correlated with ATQ results, while both BDI-II and ATQ are obviously linked with selfesteem, self-efficacy and optimism. The research asserts the importance of psychological counseling in case of the students exhibiting a negative self-esteem and depressive tendencies. Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

104 Introducere Calitatea vieţii în general şi eficienţa activităţii de studiu în particular pot fi influenţate, pe lângă mulţi alţi factori, de dispoziţia emoţională a persoanei şi de modul în care se percepe pe sine însăşi. Dispoziţia depresivă are o puternică influenţă negativă asupra tuturor aspectelor vieţii. Persoanele depresive se simt triste, abătute, nu manifestă interes faţă de activităţile care anterior le făceau cu plăcere. Au sentimente de inutilitate. Au tendinţa de a fi excesiv de autocritice şi de a se autoînvinovăţi. Unele persoane depresive au gânduri de suicid. Deseori depresia este însoţită de probleme de apetit şi de somn. Pofta de mâncare poate fi scăzută sau excesivă. Somnul poate fi modificat, persoana prezentând fie insomnie, fie hipersomnie. Persoanele depresive îşi desfăşoară activităţile cu dificultate pentru că sunt lipsite de energie, obosesc uşor, manifestă lentoare psihomotorie sau, dimpotrivă, sunt agitate, iritabile. Au capacitate redusă de concentrare a atenţiei şi au greutăţi în luarea deciziilor (DSM IV TR, 2003). Numeroase cercetări au analizat sănătatea mentală a studenţilor. Aceste studii au pus în evidenţă faptul că studenţii reprezintă un grup cu risc crescut de a dezvolta depresie şi alte tulburări emoţionale. În SUA, în anii 80 din secolul trecut, J. Rimmer, J.A. Halikas şi M.A. Schuckit (1982, după Peluso, Carleton şi Asmundson, 2011) au stabilit că prevalenţa depresiei printre studenţi este de aproximativ 10%. Tot în SUA, cercetarea realizată în 2007 de Eisenberg, Gollust, Golberstein şi Hefner arată că din cei 1181 studenţi evaluaţi 13,8% au prezentat simptome de depresie. Acestea sunt mai frecvente la studenţii cu un status socio-economic redus. În Marea Britanie prevalenţa depresiei la studenţii de la medicină variază între 2,7 şi 10,6% (Quince, Wood, Parker, Benson, 2012). Situaţia este mult mai gravă în unele universităţi din Asia. Cercetările arată că mai mult de 50% dintre studenţii din India şi Pakistan acuză simptome depresive (Ghayas, Shamim, Anjum, Hussain, 2014; Iqbal, Gupta, Venkatarao, 2015). În ţara noastră procentajul studenţilor cu simptome depresive este destul de ridicat. Procentajul variază în funcţie de locul în care s-a realizat cercetarea şi specializarea la care sunt înscrişi studenţii. La Bucureşti, la Universitatea de Medicină şi Farmacie, prevalenţa depresiei este de 16,48% (Mihăilescu, Matei, Cioca, Iamandescu, 104

105 2011), la Craiova, la Facultatea de Medicină, este de aproximativ 38%, la Filologie 25,3%, iar la Politehnică 22,4% (Cupşa, 2011). Studiile demonstrează că în general simptomele depresive sunt însoţite de o gândire automată disfuncţională şi de o concepţie nefavorabilă despre persoana proprie. Astfel, cercetările lui Kazdin (1990) realizate pe un eşantion de copii diagnosticaţi psihiatric cu depresie majoră, tulburare de conduită, opoziţionism provocator şi alte tulburări psihice dovedesc că gândurile automate negative corelează semnificativ cu depresia, pesimismul şi stima de sine. Stima de sine ridicată, sentimentul autoeficacităţii, optimismul sunt însuşiri care ajută individul nu doar să aibă o stare emoţională pozitivă, dar şi să facă faţă mai uşor provocărilor vieţii. Astfel, studenţii caracterizaţi prin optimism au rezultate şcolare mai bune, li se pare că şcoala este mai uşoară şi sunt mai mulţumiţi de rezultatele lor decât cei pesimişti (Bócsa, 2013). Însuşirile opuse, stima de sine redusă, sentimentul ineficienţei, pesimismul au efecte negative asupra activităţii, inclusiv asupra performanţelor şcolare. Studenţii care au un sentiment redus al autoeficacităţii prezintă un risc mai ridicat de a-şi abandona studiile (Bócsa, 2015). Obiective şi ipoteze Cercetarea a avut ca principal obiectiv stabilirea frecvenţei simptomelor depresive la un eşantion non-clinic alcătuit din studenţi. De asemenea, am urmărit determinarea măsurii în care aceste simptome sunt însoţite de gânduri automate negative şi de o imagine de sine mai puţin favorabilă. Ipotezele cercetării: Simptomele depresive sunt mai frecvente la femei decât la bărbaţi. Simptomele depresive sunt mai frecvente la studenţii mai tineri. Simptomele depresive corelează negativ cu stima de sine, sentimentul autoeficacităţii şi optimismul şi pozitiv cu gândurile automate negative. 105

106 Participanţi şi instrumente Participanţi Eşantionul a fost alcătuit din 98 de studenţi, dintre care 24 (24,5%) bărbaţi şi 74 (75,5%) femei. Media de vârstă a fost de 24,15 ani (σ=7,86, min=19, max=60). Toţi participanţii au fost studenţi la Universitatea din Petroşani. Aproape jumătate dintre ei (45 de persoane, care reprezintă 45,9% din eşantion) erau înscrişi la Facultatea de Ştiinţe, specializarea Asistenţa socială. Ceilalţi au fost studenţi la celelalte facultăţi sau la Facultatea de Ştiinţe, dar la altă specializare, nu la Asistenţa socială. Instrumente Simptomele depresive au fost evaluate cu Inventarul de depresie Beck (Beck Depression Inventory; BDI-II), construit de A.T. Beck, R.A. Steer şi G.K. Brown. BDI-II este un instrument de auto-evaluare format din 21 itemi. Fiecare item se referă la un simptom al depresiei şi este alcătuit din 4 (iar în două cazuri, din 7) afirmaţii organizate în funcţie de gravitatea problemei. Prima afirmaţie, notată cu 0 puncte, indică absenţa depresiei, iar ultima, notată cu 3 puncte, semnalează o mare gravitate a simptomului respectiv (Beck, Steer, Brown, David, Dobrean, 2012). Frecvenţa gândurilor automate negative a fost determinată cu Chestionarul gândurilor automate (Automatic Thoughts Questionnaire; ATQ) realizat de S. D. Hollon şi P. C. Kendall. Subiecţilor li se cere să indice, pe o scală de la 1 (deloc) la 5 (întotdeauna), cât de frecvente au fost aceste gânduri în cursul ultimelor săptămâni (Kazdin, 1990). Pentru a măsura autoeficacitatea percepută, stima de sine şi optimismul au fost utilizate trei scale şi chestionare de autoevaluare: Generalized Self-Efficacy Scale elaborată de M. Schwarzer şi R. Jerusalem, Self-Esteem Scale elaborată de M. Rosenberg şi Life Orientation Test de M.F. Scheier şi C.S. Carver (după Băban, 1998). Studenţii au completat chestionarele în al doilea semestru al anului şcolar 2014/2015. Rezultate şi discuţii Depresia la studenţi La Inventarul de depresie Beck (BDI-II) scorul mediu este de 9,97 (σ=8,76, min=0, max=49). Pentru a stabili nivelul de depresie, rezultatele obţinute de studenţi au fost raportate la scorurile prag indicate de autorii testului (Beck şi colab., 2012, p. 11). Din datele obţinute rezultă că 23,5% dintre studenţi 106

107 prezintă un anumit grad de depresie, mai mult de jumătate dintre aceştia situându-se la un nivel moderat sau sever (tabelul 1). Tabelul 1. Rezultatele la Inventarul de depresie BDI-II Nivel de depresie Scor Nr. studenţi % Depresie minimă ,5 Depresie uşoară ,2 Depresie moderată ,2 Depresie severă ,1 Total Itemii din BDI-II evaluează simptome afective, cognitive, somatice şi vegetative ale depresiei, în concordanţă cu criteriile de diagnostic ale DSM-IV. Simptomele întâlnite cel mai frecvent în eşantionul studiat au (cu o excepţie) un caracter somatic (tabelul 2). Tabelul 2. Cele mai frecvente simptome ale depresiei în eşantionul studiat Indicatori statistici ai Simptome ale depresiei (item) cotelor itemului m σ 1. Modificări ale somnului 0,90 0,74 2. Autocritică 0,71 0,91 3. Modificări ale poftei de mâncare 0,71 0,77 4 Oboseala 0,69 0,73 5. Lipsa energiei 0,68 0,79 În continuare am analizat relaţiile dintre depresie şi genul şi vârsta studenţilor. În concordanţă cu datele multor alte cercetări, şi în acest eşantion studentele prezintă un grad semnificativ mai ridicat de depresie faţă de studenţi. (tabelul 3 şi fig. 1). Tabelul 3. Scorurile obţinute la BDI-II în funcţie de gen Gen N m σ t* p Bărbaţi 24 7,45 5,94 2,04 0,045 Femei 74 10,79 9,39 *Menţionăm că dispersiile pentru cele două grupuri fiind diferite semnificativ (F=4,18; p=0,044), am utilizat testul t pentru dispersii inegale 107

108 f c Studenti Studente Fig. 1. Relaţia dintre gen şi depresie (% La studente simptomele cognitive şi afective ale depres cu o intensitate semnificativ mai mare decât la studenţi (ta Tabelul 4. Simptomele depresiei cu diferenţe se în funcţie de gen Simptom (item) Sentimente de vinovăţie Sentimentul de a fi pedepsit Gânduri suicidare Plâns Lipsa valorii personale Gen B F B F B F B F B F Indicatori statistici ai cotelor itemului m σ 0,25 0,44 0,63 0,63 0,08 0,28 0,50 0,74 0,00 0,00 0,13 0,44 0,25 0,73 0,75 1,13 0,04 0,20 0,25 0,59

109 pana la 23 ani peste 23ani Fig. 2. Frecvenţa persoanelor care prezintă depr în funcţie de vârstă Ni s-a părut interesantă analiza relaţiei dintre spec de studenţi şi prezenţa simptomelor depresive. Deşi di scorurilor la BDI-II între studenţii de la Asistenţa soc celelalte specializări nu este semnificativă statistic (tabe frecvenţa mai mare a persoanelor cu simptome depres Asistenţa socială (figura 3). Tabelul 5. Scorurile obţinute de studenţi la în funcţie de specializare Specializare N m σ t Asistenţă Socială 45 11,,33 10,79 1,36 Alte specializări 53 8,83 6,46 O explicaţie ar putea fi aceea că la Asistenţa soc studentelor este mai mare decât la celelalte specializăr

110 Depresie minima depresiee usoara, moderata, severa A A Fig. 3. Frecvenţa persoanelor care prezintă depr la Asistenţa socială şi la alte specializă Simptomele depresive şi gândurile automate negati Cei 30 de itemi ai Chestionarului gândurilor a măsoară frecvenţa unor gânduri negative disfuncţ tendinţa de a se asocia cu depresia. În eşantionul autorilor chestionarului, S.D. Hollon media scorurilor la ATQ la studenţii depresivi a fo pentru studenţii nondepresivi de 48,57 (după Kaz eşantionul de studenţi de la Universitatea din Petroşa la ATQ este de 58,32 (σ=19,17, min=30, max=119). Î prezentate gândurile automate negative întâlnite cel eşantionul de studenţi. Tabelul 6. Cele mai frecvente gânduri automat Gânduri (item) Indicato ai cotelo m

111 depresie uşoară, medie sau severă obţin scoruri semnificativ mai ridicate faţă de studenţii la care depresia poate fi considerată absentă (tabelul 7). Tabelul 7. Compararea scorurilor ATQ în funcţie de nivelul depresiei Nivel de depresie N m σ t p Minimă 75 50,20 11,29-7,64 0,000 Uşoară, moderată, severă 23 80,25 17,75 Simptomele depresive şi concepţia despre sine Imaginea de sine a studenţilor a fost evaluată cu scala Generalized Self-Efficacy Scale, chestionarul Self-Esteem Scale şi scala Life Orientation Test. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 8. În eşantionul studiat nu au fost puse în evidenţă relaţii semnificative între sistemul de convingeri despre propria persoană, gen şi vârstă. Tabelul 8. Indicatorii statistici ai scorurilor la scalele care evaluează concepţia despre sine (N=80) Scala m σ minim maxim Generalized Self-Efficacy Scale 29,55 4, Self-Esteem Scale 29,47 4, Life Orientation Test 29,68 5, Atât BDI-II, cât şi ATQ corelează semnificativ cu scalele care măsoară concepţia despre sine (tabelul 9). Aceste date confirmă ipoteza de cercetare. Dacă o persoană are o stimă de sine ridicată, se percepe ca fiind eficientă şi este optimistă atunci numărul simptomelor considerate a fi specifice depresiei este mic şi, în acelaşi timp, aceste persoane au mai puţine gânduri automate disfuncţionale. Tabelul 9. Corelaţiile dintre scorurile la BDI-II, ATQ şi scalele care evaluează concepţia despre sine. BDI-II ATQ Generalized Self-Efficacy Scale -0,48** -0,50** Self-Esteem Scale -0,54** -0,59** Life Orientation Test -0,66** -0,58** ** Corelaţie semnificativă la pragul 0,

112 Corelaţia nu indică o cauzalitate, adică nu putem spune dacă imaginea de sine negativă este cauza sau consecinţa simptomelor depresive şi a gândurilor disfuncţionale. De asemenea nu putem decât presupune că prin îmbunătăţirea imaginii de sine s-ar putea reduce frecvenţa şi intensitatea simptomelor depresive, respectiv a gândurilor automate negative. Limitele cercetării Numărul studenţilor care au participat la cercetare este mic şi toţi sunt înscrişi la aceeaşi universitate. Pentru a fi păstrată confidenţialitatea nu au fost cerute date de identificare, astfel nu a fost posibilă realizarea unor discuţii individuale cu studenţii care au obţinute cote ridicate la BDI-II, pentru a determina cauzele depresiei, a-i îndruma spre consiliere psihologică şi a urmări eficienţa consilierii. Concluzii şi sugestii Procentajul studenţilor care prezintă simptome depresive este destul de ridicat (23,5%), acest procentaj fiind apropiat de cel obţinut în cadrul altor cercetări realizate în ţara noastră. Cele mai frecvente simptome depresive sunt cele cu caracter somatic (modificări ale somnului şi ale poftei de mâncare, oboseala, lipsa de energie) şi tendinţa la autocritică. Ipotezele cercetării au fost confirmate. Simptomele depresive sunt mai frecvente la studente şi la persoanele mai tinere. Aceste simptome sunt însoţite de o gândire automată disfuncţională şi de o concepţie nefavorabilă despre persoana proprie. Considerăm că evaluarea psihologică a studenţilor, identificarea din primul an a celor cu tendinţe depresive, realizarea unor programe de intervenţie care să pună accentul pe formarea unei imagini de sine pozitive, pe contracararea gândurilor disfuncţionale şi implicit pe reducerea simptomelor depresive ar putea contribui la creşterea gradului de confort psihologic, dar şi la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare. 112

113 Bibliografie Băban, A. (1998). Stres şi personalitate, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca. Beck, A.T., Steer, R.A., Brown G. K., David D., Dobrean A. (2012). BDI- II - Inventarul de depresie Beck: manual, Edit. RTS, Cluj-Napoca. Bócsa, E. (2013). Analiza relaţiilor dintre convingerile studenţilor despre sine şi lume şi rezultatele lor şcolare, Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, Vol. 25, Edit. Limes&Argonaut, Cluj-Napoca, p Bócsa, E. (2015). Rolul unor factori psihologici în continuarea / întreruperea studiilor universitare, Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, Vol. 28, Edit. Limes&Argonaut, Cluj-Napoca, p Cupşa, A.M., (2011), Fenomenul depresiv în colectivităţile de studenţi lamedicină - epidemiologie, atribute şi factori de risc, Teză de doctorat. Rezumat, la adresa (vizitată în ): %20COLECTIVIT%C4%82%C5%A2ILE%20DE%20STUDEN%C5%A2I% 20LA%20MEDICIN%C4%82%20- %20EPIDEMIOLOGIE,%20ATRIBUTE%20%C5%9EI%20FACTORI%20 DE%20RISC%20%28CRAIOVA%202008%20-%202010%29.pdf Eisenberg, D., Gollust, S.E., Golberstein, E., Hefner, J.L. (2007). Prevalence and correlates of depression, anxiety, and suicidality among university students, American Journal of Orthopsychiatry, Vol. 77, No. 4, , la adresa data/assets/pdf_file/0006/437496/prevalence UniStudents.pdf (vizitată în ). Ghayas, S., Shamim, S., Anjum. F., Hussain. M. (2014). Prevalence and Severity of Depression among Undergraduate Students in Karachi, Pakistan: A Cross Sectional Study, Tropical Journal of Pharmaceutical Research, 13(10) , la adresa (vizitată în ). Iqbal, S., Gupta, S., Venkatarao, E. (2015). Stress, anxiety & depression among medical undergraduate students & their socio-demographic correlates, Indian J. Med. Res., 141(3), , la adresa (vizitată în ): Kazdin, A.E. (1990). Evaluation of the Automatic Thoughts Questionnaire: Negative Cognitive Processes and Depression Among Children, Psychological Assessment: A journal of Consulting and Clinical Psychology, 2(1), 73-79, la adresa (vizitată în ): ghtsquestionnaire.pdf Mihăilescu, A., Matei, V., Cioca, I., Iamandescu, I.B. (2011). Stresul perceput predictor al anxietăţii şi depresiei la un grup de studenţi în primul an la medicină, Practica medicală, VI, nr. 2 (22), , la adresa (vizitată în ): 113

114 Peluso, D.L., Carleton, R.N., Asmundson, G.J.G. (2011). Depression Symptoms in Canadian Psychology Graduate Students: Do Research Productivity, Funding, and the Academic Advisory Relationship Play a Role?, Canadian Journal of Behavioural Science, 43(2), , la adresa (vizitată în ): Quince, T.A., Wood, D.F., Parker, R.A., Benson, J. (2012). Prevalence and persistence of depression among undergraduate medical students: a longitudinal study at one UK medical school, BMJOpen, la adresa (vizitată în ). *** (2003). Manual de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale DSM- IV-TR TM, Edit. Asociaţiei Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti. 114

115 INFLUENŢA SPIRITULUI LUDIC ASUPRA VÂRSTELOR Monica Coste Abxtract. The influence of the ludic spirit on life stages. The concept of play enlivens since a long time the disputes around its meaning. However, in the ethnographic materials dedicated to play we can find the first data that might lead to the psychological interpretation of the play, the philosophers and ethnography showing an interest for the play as element of the culture. Trying to explain as convincing as possible the meanings and functions of the play in general, some researchers hold that the ludic spirit which can be found in all stages of human existence, under one form or another, sits at the basis of development of culture, art and human spirituality. In the same time, the mere explanation of the play is linked to the social life of the humans, to the evolution of the psychological processes and to personality. With the help of the play, the little human is helped to grow, to discover its true social role at maturity, so that it fits better his/her personality and assumed status. However, all the psychological, biological and sociological approaches do not cover all its meanings, so it remains a diffuse concept, always useful for comments and expert analysis. The majority of researchers agree that the play has an important role in the life of the human being and try to establish its meaning throughout his/herexistence. All explanations regarding the play have a common point: they describe its essence - that it is fun, passion freedom, it catches on and escapes from routine, breaking the limits of physical existence. Conceptul de,,joc animă de multă vreme numeroase dispute pe marginea sa. Astfel, în Antichitatea greacă, acest termen desemna Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

116 acţiuni specifice copiilor, în principal având sensul de,,copilării. La romani,,,ludo implica bucuria, veselia. În limba sanscrită, kleada însemna joc, bucurie. Mai târziu, în toate limbile, cuvântul joc a început să se extindă asupra unei întregi sfere de acţiuni umane care, pe de o parte, nu presupun un efort considerabil, iar pe de altă parte, oferă bucurie şi amuzament. De altfel, în materialele etnografice dedicate jocului se regăsesc primele date care ar putea duce la interpretarea psihologică a jocului, filozofii şi etnografii manifestând interes pentru joc ca element al culturii. H. Spencer îşi expune concepţia despre joc în felul următor: Activităţile denumite jocuri se leagă de activităţile estetice printr-o trăsătură comună şi anume aceea că nici unele, nici altele nu ajută în vreun mod direct proceselor care servesc viaţa (Spence, 1897, apud Răduţ-Taciu, [f.d.], pag. 6). Aceeaşi idee a gratuităţii şi plăcerii conferite de joc este reliefată de W. Wundt:,,Jocul, prin natura sa, înlătură scopul util al muncii, propunându-şi drept ţel însuşi rezultatul plăcut care însoţeşte munca (Wundt, 1887, apud Răduţ-Taciu, [f.d.], pag. 7). Aceste perspective se înrudesc, în chip vădit, cu teoriile enunţate de literatura psihologică şi pedagogică. Încercând să explice cât mai convingător semnificaţiile şi funcţiile jocului în general, unii cercetători susţin faptul că,,spiritul ludic, care se regăseşte în toate etapele existenţei umane, sub o formă sau alta, stă la baza dezvoltării culturii, artei şi a întregii spiritualităţi umane. În acelaşi timp, însăşi explicarea jocului este raportată la viaţa socială a omului, la evoluţia proceselor sale psihice şi a personalităţii sale. De vreme ce grădiniţa ar putea fi privită ca un laborator pentru colectivele de oameni mari, jocul copiilor este doar o exersare a rolurilor pe care şi le vor asuma ulterior, un exerciţiu pentru asumarea unor roluri străine, a unor responsabilităţi, dar fără răspundere, fără consecinţe, un scenariu jucat pentru experimentarea unor situaţii noi, inedite. Doar prin cooperarea la un set de sarcini comune poate lua naştere o personalitate organizată. Jocul reuşeşte, astfel, să ducă la interiorizarea atitudinilor sociale pe care copilul le experimentează. Cu ajutorul jocului, micul om este ajutat să crească, să-şi descopere adevăratul rol social de la vârsta maturităţii, în aşa fel încât acesta să se potrivească cât mai bine personalităţii şi statutului asumat. Între rolul învăţat şi rolul asumat poate exista, fireşte, o breşă. Dacă rolul 116

117 asumat, anume statutul social, nu este pe deplin interiorizat, vor apărea probleme de neadaptare şi frustrare. Singura vârstă în care rolurile jucate au deplină libertate este cea a copilăriei, vârsta libertăţii depline, fiindcă oricare rol de mai târziu se va supune atât regulilor societăţii, cât şi celor interiorizate pe parcursul maturizării. Nu e de mirare că, în descrierea jocului la copii, adeseori se subliniază aportul imaginaţiei sau al fanteziei, ei reuşind într-un mod surprinzător să transforme obiectele folosite în jocurile lor, dându-le însuşiri deosebit de creative. Orice vede copilul în jur poate deveni sursă a jocului, ideea este de fapt punctul declanşator al jocului, scenariul pe care copilul l-a imaginat la vederea acelor elemente. Ce anume din realitatea înconjurătoare determină o influenţă hotărâtoare asupra jocului de rol la copii este una din provocările cele mai importante, găsirea răspunsului putând determina dezvăluirea adevăratei naturi a jocului de roluri, precum şi a conţinutului rolurilor pe care şi le asumă copiii. Pe de o parte, este evident că subiectul oricărui joc este legat de condiţiile concrete ale vieţii copilului. Subiectele se schimbă odată cu câştigarea experienţei de viaţă, cu îmbogăţirea cunoştinţelor şi lărgirea orizontului său. Pe de altă parte, chiar dacă subiectele sunt mereu legate de condiţiile sociale în care copilul creşte, jocurile depăşesc orice dependenţe complete, aşa cum afirmă W. Stern:,,Legile interne ale dezvoltării acţionează cu asemenea forţă, încât la copiii din cele mai diferite ţări şi epoci, indiferent de specificul condiţiilor de viaţă, pe anumite trepte de vârstă, întotdeauna sunt stimulate aceleaşi instincte de joc. Astfel, jocurile legate de aruncare, jocurile cu păpuşi, jocurile de-a războiul, depăşesc cadrele de timp şi spaţiu, de stratificare socială, de diferenţiere naţională şi de progres cultural. Materialul specific pe care se exersează instinctele de mişcare, de ocrotire, de luptă, se poate schimba odată cu mediul; formele generale ale jocului rămân însă neschimbate. (Stern, 1922, p ). Nu întâmplător, mulţi cercetători susţin originea biologică a jocului, acesta fiind doar o manifestare a naturii instinctive, diferenţierile făcându-se doar prin natura instinctelor evidenţiate în diferite jocuri: de dominare, de luptă, de ocrotire, sexuale, de libertate etc. D. B. Elkonin (1980) evidenţiază în cartea sa Psihologia jocului, faptul că jocul, prin deschiderea sa spre sfera activităţilor şi a relaţiilor 117

118 umane, este în structura sa internă un fenomen social, deoarece el se naşte în condiţiile vieţii sociale a copilului, de unde îşi şi împrumută subiectele. Dintre trăsăturile specifice jocului la copii se remarcă două: activitatea fanteziei şi,,absorbirea de către plăsmuire, care au fost intens cercetate şi de psihologi, şi de teoreticienii jocului, cu toţii propunându-şi să le explice cât mai exact. Spre exemplu, W. Stern subliniază că, la copii,,,reprezentarea fantastică atinge culmile dezvoltării şi anticipează cu mult dezvoltarea celorlalte funcţii ale reprezentării gândirii (Stern, 1922, p. 148). Reprezentarea jocului ca manifestare a vioiciunii şi fanteziei lipsite de griji, dezvoltată destul de puternic la o vârstă timpurie, este tipică pentru psihologia funcţională sau pentru psihologia capacităţilor. Totuşi, toate abordările psihologice, biologice şi sociologice ale jocului nu-i epuizează semnificaţiile, el rămânând un concept difuz, mereu ofertant pentru precizări şi prelucrări de specialitate. J. Huizinga, în Homo ludens, spune că jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noţiunea de cultură, oricât de incomplet ar fi ea definită, presupune în orice caz o societate omenească, iar animalele nu l-au aşteptat pe om ca să le înveţe să se joace. Toate trăsăturile fundamentale ale jocului sunt prezente şi în cel al animalelor (Huizinga, 2010, pag. 39). Jocul nu pare a fi un lucru serios, de aceea în conştiinţa noastră îl găsim pe o poziţie opusă seriozităţii, ca o modalitate de recreere sau de distracţie. Dar fără doar şi poate, la vârsta copilăriei jocul este luat în serios şi este modalitatea de învăţare cea mai la îndemână, obţinându-se cele mai bune rezultate. Jocul didactic este jocul prin care se realizează obiective şi sarcini de învăţare, folosind un conţinut accesibil, modalităţi atractive şi recreative de organizare şi desfăşurare, precum şi materiale didactice interesante. Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcţii şi sarcini de învăţare cu forma plăcută şi atractivă a jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie la realizarea sarcinilor formative ale procesului de învăţământ, în cadrul jocului copilul fiind solicitat pe toate planurile psihicului său: cognitiv, afectiv şi voliţional. Jocurile didactice solicită intelectul copiilor pentru a rezolva unele sarcini în mod individual. Astfel, unele jocuri le cer să deosebească obiectele mari de cele mici, pe cele lungi de cele scurte, să compare 118

119 lucrurile după diferite criterii (ce se potriveşte), să efectueze clasificări ale obiectelor după anotimp sau ale animalelor după modul şi locul unde trăiesc. Ei fac unele generalizări folosindu-se de materialele puse la dispoziţie. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord cu faptul că jocul are un rol important în viaţa omului, căutând să stabilească natura şi semnificaţia lui pe parcursul existenţei sale. Toate explicaţiile cu privire la joc au un punct comun, căutând să surprindă esenţa lui, faptul că jocul este plăcere, patimă, eliberare, el subjugă şi scoate din rutină, spărgând limitele existenţei fizice. Jocul este o formă de libertate, el este ales cu un scop, iar adultul poate să renunţe oricând la el. Jocul este o evadare din rutină, din cotidian, chiar şi copiii ştiu să discearnă când este doar,,o joacă. El completează şi înfrumuseţează viaţa, devenind în orice etapă a existenţei indispensabil omului. Bibliografie Elkonin, D.B. (1980). Psihologia jocului, Bucureşti, Edit. Didacticǎ şi Pedagogicǎ. Huizinga, J. (2010). Homo ludens, Bucureşti, Edit. Humanitas. Răduţ-Taciu, R. ([f.d.]). Jocul didactic teorie şi aplicaţii, Syllabus ID, la adresa aplica%c5%a3ii_-syllabus_id (vizitată în ). Stern, W. (1922). Psikhologiia rannego detstva do shestiletnego vozrasta (Psihologia copilăriei timpurii până la vârsta de 6 ani), Petrograd. 119

120 EDUCAŢIA DE CALITATE ÎN GRĂDINIŢĂ PREMISA REUŞITEI ŞCOLARE Monica Coste Abstract. Quality education in kindergarden- the premise for success in school. Quality in education means complex principles and practices which run through the entire educational environment, in all its components, oriented towards achieving better results against the set standards, the ultimate scope being the satisfaction of the beneficiaries of education. However, quality standards do not guarantee a quality education. This paper tries to highlight factors that lead to a quality education. The Romanian education system has experienced recently quantitative but especially qualitative changes. In this context, the preschool education has the task of properly preparing the preschool children for integration in school and society. A quality education must have as a final goal the overall development of the children by using adequate and diversified teaching - learningevaluation strategies and by establishing real connections between the areas of child development. In such vision, the preschool education has the role of contributing through designed and executed activities to the development of preschool children s personality. The teacher has the task of designing the educational interventions according to the necessities and interests of the child, the preschool education being a first stage in the activities of the child who is in continuous development and transformation. The preparation, organization and execution of instructive-educative activities in kindergarten has to work towards the development of capacities and behaviours in children that are meant to insure success in school and the development of their personalities according to the requirements of the social environment. Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

121 Calitatea în educaţie desemnează un complex de principii şi practici ce traversează întregul mediu educaţional, în totalitatea componentelor sale, fiind orientat atât spre obţinerea de rezultate superioare, raportate la standarde, cât şi spre satisfacerea nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor educaţiei. Totuşi, standardele de calitate nu garantează calitatea educaţiei, această lucrare încercând să reliefeze factorii care condiţionează şi generează o educaţie de calitate. De vreme ce învăţământul românesc din ultima perioadă a cunoscut modificări în plan cantitativ, dar mai ales calitativ, învăţământului preprimar îi revine sarcina de a pregăti cât mai bine copilul preşcolar pentru integrarea în şcoală şi în societate. O educaţie de calitate trebuie să aibă ca finalitate educaţională obligatorie dezvoltarea globală a copilului prin folosirea adecvată şi diversificată a strategiilor de predare învăţare evaluare şi prin stabilirea unor legături reale între domeniile de dezvoltare a copilului. Educaţia preşcolară respectă principiile adaptării şcolii la nevoile elevilor, prin acomodarea unei diversităţi de nivele şi particularităţi de dezvoltare într-un mediu educaţional stimulant, centrat pe valorizarea disponibilităţilor şi nevoilor concrete ale copiilor. Cadrul didactic are o viziune mai amplă despre nivelul de dezvoltare al fiecărui copil şi, după cum concluzionează Bogaert, Delmarle şi Preda (2012), acesta este capabil să avanseze în dezvoltarea competenţelor sale dacă este sprijinit cu dragoste şi înţelegere. Grădiniţa reuşeşte să realizeze armonizarea între esenţa educaţiei formale şi ceea ce este definitoriu pentru educaţia informală. Grădiniţa este formală ca structură instituţională, dar informală ca stil (spontan, familiar, flexibil, personalizat). În această viziune, învăţământul preprimar are rolul de a contribui, prin intermediul activităţilor proiectate şi desfăşurate, la formarea şi dezvoltarea personalităţii preşcolarilor. Cadrul didactic are sarcina de a stabili intervenţiile educative în concordanţă cu necesităţile şi interesele copilului, învăţământul preprimar prezentându-se ca primă etapă în activitatea copilului aflat într-o continuă transformare. Pregătirea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor instructiv-educative în grădiniţă trebuie să urmărească formarea la copii a unor capacităţi cognitive, comportamentale, menite să le asigure succesul la intrarea în şcoală şi dezvoltarea personalităţii în conformitate cu cerinţele mediului social. 121

122 Măsura calităţii unei şcoli sau grădiniţe poate fi dată de o multitudine de factori, printre care climatul educaţional, mediul fizic, calitatea interacţiunilor dintre factorii implicaţi: copii, cadre didactice, părinţi. Indicatori ai unei grădiniţe de calitate apar în fiecare lecţie, material auxiliar, activitate metodică, discuţii între cadrele didactice, relaţia director autorităţi locale, cadre didactice părinţi. Aşadar, o grădiniţă care oferă o educaţie de calitate vizează atingerea, prin toate componentele sale, a unor criterii de performanţă educaţională. Parcurgând Cercul calităţii totale (figura 1), elaborat de W. Edwards Deming, ne dăm seama că punctul de pornire este procesul didactic (ca primă verigă de asigurare a calităţii), dar modul în care acesta se reflectă în oferta educaţională a instituţiei reprezintă cheia succesului. Desigur, parcurgerea cercului calităţii impune stabilirea măsurilor de îmbunătăţire, care conduc la dezvoltarea individuală şi organizaţională, facilitând legătura între ceea ce în mod concret cadrele didactice fac şi indicatorii/standardele de calitate. Fig. 1. Cercul lui Deming /Ciclul PDCA (Plan-Do-Check-Act) (după Dogaru, 2011) Definind calitatea educaţiei ca ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate [Art. 3(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005], surprindem două aspecte: latura subiectivă, prin aşteptările beneficiarilor 122

123 care pot fi diferite în funcţie de mediul social al grădiniţei, nivel de pregătire, statut social şi material al părinţilor, respectiv latura obiectivă, reprezentată de standardele de calitate. Nu există un concept unitar al calităţii, aceasta fiind judecată în funcţie de valorile promovate în societate şi la nivelul organizaţiei şcolare, politicile şi strategiile educaţionale existente la nivel naţional, regional şi local, situaţia existentă fiind definită de factori contextuali şi situaţionali. Analizând ofertele mai multor unităţi de învăţământ, se observă că majoritatea ofertelor au în vedere organizarea şi infrastructura, serviciile oferite, curriculum şi opţionale, prea puţine mizând pe calitatea echipei, aspect care face diferenţa dintre succes şi insucces. Ajungând la resursa umană, ne dăm seama că există o problemă. Legea Educaţiei Naţionale precizează că formarea iniţială pentru ocuparea funcţiei didactice în învăţământul preuniversitar cuprinde formarea iniţială, teoretică, în specialitate, master didactic şi stagiu practic (Art. 236). În realitate, după partea de formare iniţială, la un an de activitate didactică, debutanţii pot să-şi dea definitivarea în învăţământ. Din cauza timpului foarte scurt şi a lipsei de experienţă, pregătirea fiind doar teoretică, debutanţii sunt foarte derutaţi şi deseori copleşiţi de multitudinea problemelor care apar în activitatea de la catedră. Tocmai de aceea, o mare parte din ei renunţă. De aici o fluctuaţie mult prea mare a cadrelor didactice, ajungându-se la situaţii paradoxale: sunt grădiniţe care oferă servicii de logopedie, consiliere psihologică foarte bune, având infrastructură şi organizare corespunzătoare, dar cadre didactice slab pregătite şi dezinteresate. Se poate ajunge la reducerea numărului de copii şi la desfiinţarea unităţii. Alte grădiniţe, care deţin spaţii mici, sunt supraaglomerate cu copii care doresc să înveţe de la cadre didactice care îşi fac meseria cu profesionalism şi dăruire. Nu putem contesta faptul că partea financiară este de asemenea un factor demotivant. Unele grădiniţe sunt bune, altele mai puţin bune, altele excelente, pregătind copiii la cel mai înalt nivel posibil. Calitatea actului educaţional oferit de acestea este rezultatul muncii unor echipe de dascăli care au nevoie de implicarea şi susţinerea comunităţii ca partener egal în formarea unor generaţii de excepţie. În consecinţă, cunoaşterea şi recunoaşterea importanţei standardelor de calitate în educaţiei constituie condiţii absolut necesare, dar niciodată şi suficiente pentru obţinerea educaţiei de calitate. 123

124 Bibliografie Bogaert, C., Delmarle, S., Preda, V. (2012), Formarea competenţelor în grădiniţă - o altă perspectivă asupra timpului şcolar, Bucureşti, Edit. Aramis. Dogaru, M. (2011). Calitate în educaţie, Modulul 6 pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, elaborat în cadrul proiectului Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul urban, Bucureşti. la adresa (vizitată în 1 februarie 2016) 206%20Calitate%20in%20educatie.pdf. *** Legea Educaţiei Naţionale (Legea nr. 1/2015), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18/ *** Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei cu modificările şi completările aprobate prin Legea nr. 87/2006 şi OUG nr. 75/2011, la adresa (vizitată în 1 februarie 2016) pdf 124

125 CALITATEA ŞI EDUCAŢIA Nora Codruţa Curta Abstract. Quality and education. Quality, a concept originally considered to be related to technical domain, expanded coverage in all areas of economic and social life, including education. The purpose of this paper is to make a review of the legislative framework, of some theoretical concepts and quality assurance process steps in school, proposing a lesson self-assessment tool that can be used easily by the teacher. The self-assessment lesson in terms of ensuring the quality of teaching is based on P.D.C.A. cycle stages. Introducere Legea Educaţiei Naţionale (Legea nr. 1/2011) defineşte calitatea educaţiei ca fiind ansamblul de caracteristici ale unui program de studii sau program de calificare profesională şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite standardele de calitate, precum şi aşteptările beneficiarilor (Legea Educaţiei Naţionale, 2011, pag. 192). Tot în Anexă, această lege mai defineşte şi alţi termeni sau expresii referitoare la problema calităţii, şi anume: controlul calităţii educaţiei în unităţile de învăţământ preşcolar; evaluarea instituţională a calităţii; îmbunătăţirea calităţii educaţiei; criteriul; indicatorul de performanţă; standardul; standardul de referinţă; unitatea/instituţia furnizoare de educaţie/furnizorul de educaţie (Legea Educaţiei Naţionale, 2011, pag ). Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

126 Ţinând seama de aceste aspecte, putem afirma că legea defineşte cadrul teoretic necesar pentru realizarea unei educaţii de calitate. Totuşi, rezultatele obţinute la examenele naţionale de la sfârşitul claselor a VIII-a şi a XII-a, respectiv la evaluările internaţionale (testele P.I.S.A.), arată contrariul. Mai este mult până la implementarea cu adevărat a conceptului de calitate în educaţie, respectiv până la a avea o şcoală care să fie orientată spre calitate, aducând rezultate satisfăcătoare la nivel naţional şi internaţional. Cadrul legislativ Cadrul legislativ referitor la calitatea în educaţie cuprinde acte normative de diferite tipuri legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă, ordine ale ministrului de resort. Cronologic, reglementarea problemelor legate de calitate în educaţie a început înainte de intrarea României în Uniunea Europeană şi a continuat după acest eveniment, culminând cu Legea Educaţiei Naţionale. Astfel, din prima categorie fac parte Legea privind asigurarea calităţii educaţiei (Legea nr. 87/2006) şi Legea educaţiei naţionale (menţionată anterior). Categoria hotărârilor de guvern (H.G.) cuprinde următoarele acte normative: H.G. nr. 1258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al ARACIP; H.G. nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare şi a Standardelor de acreditare/evaluare periodică; H.G. nr. 22/2007 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice; H.G. nr. 1534/2008 privind aprobarea Standardelor de referinţă şi a indicatorilor de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar. Din categoria ordinelor de ministru fac parte următoarele acte normative: O.M.Ed.C. nr. 5337/2006 privind aprobarea Codului de etică profesională al experţilor în evaluare şi acreditare ai Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar; 126

127 O.M.Ed.C. nr. 5338/2006 pentru aprobarea Metodologiei privind criteriile de selecţie şi de formare a experţilor înscrişi în Registrul ARACIP al experţilor în evaluare şi acreditare şi a Programului de formare pentru experţii în evaluare şi acreditare ai ARACIP; O.M.E.C.T. nr. 3565/2008 pentru aprobarea Procedurilor de înscriere a organizaţiilor furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, în Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară şi de recunoaştere a studiilor efectuate de elevii şcolarizaţi (în vigoare în perioada , fiind abrogat şi înlocuit de O.M.E.C.S. nr. 3800/2015). Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) Înfiinţată în anul 2005, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) este unul dintre actorii implicaţi în asigurarea calităţii educaţiei, alături de şcoală, inspectoratele şcolare şi comunitatea locală. Rolul agenţiei constă în evaluarea externă a calităţii educaţiei. Agenţia îşi desfăşoară activitatea sub sloganul Pentru o şcoală mai bună!. Activitatea ARACIP are la bază două documente importante, denumite Declaraţii de principii. Prima dintre declaraţii a fost publicată în 2005 şi cuprinde principiile calităţii educaţiei care stau la baza structurării şi funcţionării sistemului de calitate în educaţie. Conform acestei declaraţii, educaţia de calitate: este centrată pe clienţii şi beneficiarii serviciilor educaţionale; înţelege interdependenţa dintre furnizorii şi beneficiarii implicaţi în oferta de educaţie; asigură participarea actorilor educaţionali şi valorizarea resursei umane; respectă autonomia individuală şi are la bază autonomia instituţională; este promovată de lideri educaţionali; 127

128 se realizează prin dialog şi prin parteneriat; este orientată pe rezultate; este oferită de instituţii responsabile; se bazează pe inovaţie şi pe diversificare; abordează procesul educaţional unitar, în mod sistemic; are ca obiectiv îmbunătăţirea continuă a performanţelor (ARACIP, [f.d.]a). A doua declaraţie de principii a fost publicată câţiva ani mai târziu şi explicitează şi completează principiile din prima declaraţie. Scopul acestui document este regândirea educaţiei la nivel de sistem şi de proces. Noile principii ale educaţiei, enunţate în acest document, sunt următoarele (ARACIP, [f.d.]b): concentrarea activităţii şcolare pe promovarea bunăstării elevului; concentrarea activităţii şcolare pe îmbunătăţirea continuă a rezultatelor învăţării; valorizarea resursei umane în educaţie; promovarea răspunderii sociale şi a bunei guvernări; fundamentarea funcţionării şi dezvoltării instituţiei şcolare pe dovezi; consolidarea dialogului şi a colaborării între şcoală, părinţi, autoritatea locală şi întreaga comunitate, în beneficiul elevilor. Datele obţinute de la furnizorii de educaţie sunt publicate pe platforma disponibilă la adresa aracip.eu. Procesul de asigurare a calităţii educaţiei Conceptul de calitate a evoluat de-a lungul timpului, pornind de la atingerea obiectivelor, continuând cu satisfacerea nevoilor beneficiarilor şi terminând cu satisfacerea nevoilor actuale şi viitoare ale beneficiarilor (Dogaru, 2011). Evoluţia acestui concept a fost determinată de desfăşurarea procesului de asigurare a calităţii. În domeniul educaţiei, acest proces are următoarele faze: 1. planificarea şi realizarea efectivă a rezultatelor aşteptate ale învăţării; 2. monitorizarea rezultatelor; 3. evaluarea internă a rezultatelor; 128

129 4. evaluarea externă a rezultatelor. Există mai multe tehnici şi instrumente (clasice şi moderne), care pot fi utilizate pentru managementul calităţii. Dintre acestea fac parte diagrama de corelaţie, diagrama Pareto, diagrama Ishikawa, ciclul P.D.C.A., diagrama arbore etc. (Drăgan, Ilieş, Pitic, 2012). Un aspect important al procesului de asigurare a calităţii în educaţie este aplicarea acestor instrumente la nivelul procesului didactic. Unul dintre aceste instrumente este ciclul P.D.C.A. (Plan-Do-Check-Act) sau ciclul lui Deming, care este util pentru îmbunătăţirea activităţii profesorului la clasă. Acesta are patru faze şi anume (vezi fig.1): P = Planificare; D = Implementare; C = Evaluare; A = Revizuire/Acţiune corectivă. Fig. 1. Etapele ciclului P.D.C.A. În educaţie, etapele ciclului P.D.C.A. conţin următoarele elemente (Dogaru, 2011): 1. Planificarea (P): stabilirea obiectivelor învăţării, care trebuie să fie S.M.A.R.T. (S = specifice, M = măsurabile, A = accesibile, R = relevante, T = încadrate în timp); formularea obiectivelor, care trebuie să fie clară şi corectă; identificarea activităţilor, a resurselor necesare şi a rezultatelor aşteptate. 2. Implementarea (D): 129

130 efectuarea activităţilor propuse; mobilizarea persoanelor implicate; monitorizarea desfăşurării etapelor. 3. Evaluarea (C): culegerea informaţiilor de la beneficiari, pentru obţinerea feed-back-ului; raportarea rezultatelor obţinute la obiectivele stabilite; motivarea şi dezvoltarea persoanelor implicate în învăţare; identificarea punctelor slabe şi a măsurilor de îmbunătăţire necesare. 4. Revizuire/Acţiune corectivă (A): analiza rezultatelor; identificarea cauzelor greşelilor; îmbunătăţirea activităţii viitoare. Grila de autoevaluare a lecţiei din perspectiva asigurării calităţii procesului didactic Din punct de vedere formal, o lecţie ţinută la clasă de un profesor este evaluată extern pe baza unei fişe de observare a lecţiei (Manual de inspecţie pentru monitorizarea externă a calităţii educaţiei şi formării profesionale - anexa 2 la OMECT nr. 6308/ ), document utilizat oficial în cadrul inspecţiilor efectuate la clasă de directorul şcolii. Fişa cuprinde mai multe părţi, şi anume: 1. Date de identificare a profesorului şi a clasei la care se desfăşoară lecţia. 2. Note de observare şi comentarii generale, care se referă la planificare, grupul de elevi, disciplina clasei, mape de lucru ale elevilor etc. 3. Aspecte care trebuie evaluate: egalitate şi diversitate, aspect care ţine seama de bunele practici în promovarea egalităţii şi a diversităţii; sănătate şi securitate, ca de exemplu evaluarea riscului la care sunt expuşi elevii în timpul desfăşurării lecţiei; nevoile individuale ale elevilor, aspect care ia în considerare bunele practici în satisfacerea nevoilor individuale ale elevilor şi adaptarea la stilurile de învăţare ale acestora; 130

131 autoevaluarea şi revizuirea, în care se consemnează opinia profesorului cu privire la atingerea obiectivelor, desfăşurarea lecţiei şi modalităţile de îmbunătăţire a acesteia. 4. Lista de verificare pentru strategiile şi materialele folosite în timpul lecţiei; 5. Puncte tari şi aspecte care pot fi îmbunătăţite. 6. Planul de acţiune. Scala de evaluare a lecţiei are cinci trepte, după cum urmează: 5 = performanţă excelentă, cu un număr de activităţi inovative; 4 = performanţă foarte bună şi peste nivelul aşteptat; 3 = performanţă bună, care îndeplineşte cerinţele, doar cu foarte puţine puncte slabe; 2 = performanţă satisfăcătoare, care îndeplineşte cerinţele, doar cu câteva puncte slabe; 1 = performanţă nesatisfăcătoare, fără rezultate valoroase. Fişa de observare a lecţiei este însoţită de o listă cu 36 de criterii, care se referă la modul de desfăşurare a lecţiei. Observatorul extern le bifează pe cele care au fost realizate pe parcursul lecţiei. Definirea conceptelor legate de calitate în educaţie şi reglemen-tarea problemelor referitoare la asigurarea calităţii în acest domeniu nu sunt de ajuns dacă nu există şi o orientare spre calitate a persoanelor implicate în procesul educativ (profesori, elevi, părinţi etc.). În acest context, pe lângă evaluarea externă a lecţiei, este necesară şi o evaluare internă (autoevaluare) a lecţiei, realizată de profesorul care predă la clasa respectivă. Am elaborat o grilă de autoevaluare a lecţiei (tabelul 1), care are la bază etapele ciclului P.D.C.A. Tabelul 1. Grila de autoevaluare a lecţiei din perspectiva asigurării calităţii procesului didactic Etapa ciclului Criteriul P.D.C.A. 1. Planificare 1. redactarea planificării calendaristice (anuale, semestriale); 2. întocmirea planificării pe unităţi de învăţare; 3. întocmirea planului/proiectului de lecţie; 4. asigurarea corelaţiei între competenţe şi conţinuturi; 5. respectarea planificării făcute (corect şi la timp). Realizat Da Nu 131

132 2. Implementare 1. asigurarea corelaţiei între competenţe, obiective şi metodele de predare-învăţare utilizate; 2. dezvoltarea competenţelor necesare; 3. utilizarea metodelor activ-participative de predare şi învăţare; 4. utilizarea experienţei de învăţare a elevilor; 5. asigurarea autonomiei în învăţare a elevilor; 6. utilizarea acelor materiale şi mijloace didactice care să-i susţină pe elevi în învăţare; 7. alegerea modalităţii potrivite de comunicare cu elevii; 8. explicarea utilităţii cunoştinţelor. 3. Evaluare 1. utilizarea metodelor şi instrumentelor de evaluare potrivite cu vârsta şi nivelul de inteligenţă a elevilor; 2. elaborarea probelor de evaluare în concordanţă cu obiectivele stabilite; 3. analiza şi interpretarea probelor de evaluare; 4. explicarea criteriilor de evaluare pentru elevi şi părinţi; 5. utilizarea rezultatelor evaluării curente pentru lecţiile viitoare; 6. încurajarea autoevaluării elevilor; 7. prezentarea rezultatelor evaluării tuturor celor interesaţi (elevi, părinţi, alte cadre didactice). 4.Revizuire/ Acţiune corectivă 1. identificarea cauzelor întârzierilor în predare faţă de planificarea întocmită; 2. proiectarea altor probe de evaluare; 3. efectuarea unei cercetări comparative a rezultatelor evaluării pe diferite perioade de timp (an şcolar, semestru, etc.); 4. stabilirea unui plan de îmbunătăţire a situaţiei constatate (plan de cercetare-acţiune); 5. redactarea unui raport de (auto)evaluare/raport explicativ; 6. includerea măsurilor de îmbunătăţire în noua planificare; 7. implementarea măsurilor stabilite şi reluarea ciclului P.D.C.A.; 8. stabilirea concordanţei între stilul de predare al profesorului şi stilurile de învăţare ale elevilor; 9. identificarea resurselor materiale şi umane necesare în plus faţă de cele existente (profesor de sprijin, manuale, auxiliare curriculare etc.). 132

133 Concluzii Implementarea conceptului de calitate în educaţie este un proces amplu, mult mai complex şi mai complicat decât pare la prima vedere, datorită faptului că se lucrează cu oameni. Ţinând seama de evoluţia conceptului de calitate şi de succesul înregistrat de managementul calităţii în domeniul tehnic (de unde provine de fapt), este de aşteptat ca implementarea acestui concept să dea roadele aşteptate şi în domeniul educaţiei numai după ce toate persoanele implicate în procesul educativ vor avea o preocupare adevărată şi constantă pentru calitate, în desfăşurarea activităţilor la catedră. În acest sens, utilizarea grilei de evaluare a lecţiei pe care am propus-o în cadrul acestei lucrări nu este un element de birocraţie în plus, ci un instrument menit să-i ajute pe profesori să reflecteze asupra modului în care îşi desfăşoară activitatea la clasă, astfel încât să obţină rezultate cât mai bune. Bibliografie Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (f.d.). Declaraţie de principii, la adresa (vizitată în ). Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (f.d.). A doua declaraţie de principii, la adresa (vizitată în ). Dogaru, M. (2011). Calitate în educaţie, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, Bucureşti. Drăgan, M., Ilieş, L., Pitic, D. (2012). Metode, tehnici şi instrumente ale managementului calităţii, utilizate în asigurarea calităţii unui program de studiu, Cluj-Napoca, Edit. Presa Universitară Clujeană. Legea Educaţiei Naţionale (2011). Bucureşti, Edit. Hamangiu. Manual de inspecţie pentru monitorizarea externă a calităţii educaţiei şi formării profesionale - anexa 2 la OMECT nr. 6308/ (2008), la adresa (vizitată în ). 133

134 PERFECŢIONISMUL LA ELEVI: CAUZE ŞI CONSECINŢE Lavinia E. Damian, Ioana Petruţ, Oana Negru-Subţirică, Ioana Pop Abstract. Perfectionism in school students: Causes and consequences. Perfectionism is a personality characteristic which entails striving for flawlessness, setting exceedingly high standards and overly critical evaluations (Frost and colab., 1990; Hewitt & Flett, 1991). The present paper presents mechanisms of development of perfectionism in school students, as well as consequences of perfectionism in the school context. According to Flett and colab. (2002), parents play a key role in the development of perfectionism in children. The authors propose several theoretical models for the development of perfectionism: the social reaction model, the social expectations model, and the anxious rearing model. These models will be presented altogether with research studies in the literature that brought empirical support for these models. Research on perfectionism in school students has shown that it is associated with numerous indicators of academic success and psychological health (Stoeber & Childs, 2011). Personal standards perfectionism is often associated with positive consequences such as high academic performance, motivation, work orientation, self esteem, low depressive symptoms, mastery and performance approach goals, positive emotions in the school context, low burnout symptoms, high school engagement, but also with negative consequences such as depressive and anxious symptoms, performance avoidance goals. Evaluative concerns perfectionism is associated only with negative consequences such as social stress, supression of anger, avoidance Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

135 goals, negative emotions in the school context, self-handicapping strategies, burnout symptoms, and low school engagement. Perfecţionismul este o caracteristică de personalitate care presupune dorinţa de a nu greşi, setarea de standarde excesiv de înalte şi evaluări foarte critice (Frost, Marten, Lahart, & Rosenblate, 1990; Hewitt & Flett, 1991). În ciuda faptului că interesul pentru cercetarea perfecţionismului a pornit din cauza consecinţelor sale negative, în prezent există puţine îndoieli cu privire la faptul că perfecţionismul este un construct multidimensional care surprinde atât aspecte pozitive, cât şi negative (Stoeber & Otto, 2006). Modelul dezvoltat de către Hewitt şi Flett (1991) ia în considerare atât aspectul intrapersonal, cât şi pe cel interpersonal al perfecţionismului. Cele trei dimensiuni ale modelului sunt: perfecţionismul orientat spre sine, perfecţionismul prescris social şi perfecţionismul orientat către ceilalţi. Perfecţionismul orientat spre sine este caracterizat de setarea de standarde excesiv de înalte pentru sine şi de autoevaluări foarte critice. Perfecţionismul prescris social este o dimensiune interpersonală care se referă la percepţiile conform cărora persoana trebuie să atingă standardele excesiv de înalte impuse de către alţii, iar acceptarea sa este condiţionată de atingerea acestor standarde. Perfecţionismul orientat către ceilalţi este reprezentat de setarea de standarde excesiv de înalte pentru ceilalţi şi evaluarea celorlalţi pe baza acestor standarde nerealiste. S-a afirmat că perfecţionismul orientat spre sine şi cel orientat spre ceilalţi sunt dimensiuni pozitive ale perfecţionismului, pe când perfecţionismul prescris social reprezintă dimensiunea negativă a perfecţionismului (Stoeber & Otto, 2006). Adică, există un acord puternic în literatura empirică cu privire la faptul că perfecţionismul prescris social este o formă dezadaptativă a perfecţionismului care prezintă asocieri pozitive puternice cu simptome de anxietate, depresie şi afecte negative (de exemplu, Hewitt & Flett, 1991). Perfecţionismul orientat spre sine, însă, pare a fi o formă mai adaptativă, prezentând asocieri atât cu variabile negative, cât şi cu variabile pozitive. Cauze ale perfecţionismului. Modele de dezvoltare Modelele de dezvoltare a perfecţionismului subliniază că anumiţi factori şi anumite procese contribuie la perfecţionism. Conform lui 135

136 Flett, Hewitt, Oliver, şi Macdonald (2002) modelul reacţiei sociale se bazează pe premisa conform căreia perfecţionismul se dezvoltă ca răspuns la un tratament impropriu şi anume la un mediu de viaţă dur caracterizat prin abuzuri fizice, la un tratament psihologic neadecvat caracterizat prin lipsa afecţiunii şi expunerea la ruşine, sau ca răspuns la un mediu familial haotic. Aşadar, un copil care este perfecţionist este foarte posibil să fi trăit într-un astfel de mediu, iar acest perfecţionism să se dezvolte ca şi un mecanism de coping şi anume: copilul va deveni perfecţionist pentru a scăpa sau a minimaliza abuzurile sau pentru a reduce expunerea la ruşine şi umilire (ex., Dacă sunt perfect, nu mă va mai răni nimeni. ). Copilul va deveni perfecţionist pentru a încerca să stabilească un sentiment de control şi predictibilitate într-un mediu impredictibil. De asemenea, Kenney-Benson şi Pomerantz (2005) susţin că, în situaţia în care copilul este pus în situaţia de a realiza o sarcină provocatoare, iar mama reacţionează ostil faţă de el şi îl critică, este mai probabil ca acest copil să experienţieze un nivel mai ridicat de perfecţionism prescris social. Tot în acest sens rezultatele studiului realizat de către Hamachek (1978) pot fi menţionate în vederea susţinerii modelului reacţiei sociale ca mecanism în dezvoltarea perfecţionismului. Astfel, rezultatele au arătat că atunci când părintele eşuează în setarea unor standarde pentru copilul său şi, mai mult, nu îi oferă copilului un feedback potrivit cu privire la performanţa sa, copilul poate să îşi seteze el singur standarde ridicate. Trăind într-un mediu în care condiţiile de viaţă sunt dure şi în care feedbackul lipseşte cu desăvârşire, copilul este posibil să devină perfecţionist cu scopul de a se autoproteja (Cook, 2012). Conform literaturii de empirice, această autoprotecţie apare datorită conştientizării de către copil a faptului că, odată ce se comportă perfect, vor apărea anumite beneficii care nu se referă neapărat la ideea de a satisface cerinţele părinţilor, ci se referă la reducerea numărului şi a severităţii conflictelor cu ceilalţi. Tot în acest sens, un copil cu un nivel ridicat de perfecţionism este mai puţin probabil să acorde o atenţie negativă criticismului, abuzului verbal şi violenţei fizice, spre deosebire de un copil care nu prezintă acest mecanism de coping (Cook, 2012). Mai mult decât atât, se susţine ideea conform căreia perfecţionismul poate oferi un sentiment de control pentru copilul care îşi petrece timpul în medii dure şi impredictibile. Brookings şi Wilson (1994) au arătat că perfecţionismul la copiii de 136

137 sex feminin este asociat cu un nivel mai crescut de conflict familial şi control şi un nivel mai scăzut de coeziune, expresivitate şi independenţă. De asemenea, studiile au arătat că familiile copiilor perfecţionişti se caracterizează printr-un nivel mai ridicat de conflict şi neadaptare, un nivel mai scăzut de coeziune decât familiile copiilor care nu sunt perfecţionişti (Craddock, Church, & Sands, 2009). Modelul expectanţelor sociale stipulează ideea conform căreia copilul învaţă că va primi feedback pozitiv din partea părintelui doar dacă este perfect şi atinge standardele impuse de către acesta. În situaţia în care copilul nu este capabil să atingă standardele ridicate stabilite de către părinte, va experienţia sentimente de neajutorare şi inutilitate (Flett, Hewitt, Oliver, & Macdonald, 2002). Modelul expectanţelor sociale sugerează că persoanele care observă faptul că prietenii lor depun mult efort în sarcinile pe care le realizează, sunt dezamăgiţi atunci când ceva este imperfect şi tind spre perfecţiune, fiind în acelaşi timp lăudaţi şi recompensaţi pentru munca de calitate pe care o realizează, este mai probabil să dezvolte perfecţionism. Perfecţionismul este mai posibil să apară, de asemenea, atunci când covârstnicii admiră şi laudă comportamente precum obţinerea de note bune şi alocarea timpului în vederea obţinerii unor rezultate academice dezirabile (Cook, 2012). Expectanţele şi criticismul parental percepute au fost iniţial concepute în modelul lui Frost şi colab. (1990) ca şi dimensiuni ale perfecţionismului care se centrează pe percepţiile atitudinilor evaluative ale părinţilor. Astfel, expectanţele parentale percepute se referă la măsura în care părinţii sunt percepuţi de către copii ca având aşteptări foarte mari de la ei. Criticismul parental perceput relevă convingerile de natură subiectivă ale copiilor că vor fi criticaţi de către părinţi în urma eşuării în atingerea anumitor standarde. Acest eşec este perceput de către copii ca generator de consecinţe cu valenţe negative cum ar fi dezaprobarea sau dezamăgirea părinţilor (Frost şi colab., 1990). Mai târziu, s-a arătat că cele două dimensiuni sunt foarte importante în dezvoltarea perfecţionismului, alături de alte caracteristici parentale precum: lipsa afecţiunii, lipsa suportului, inducerea vinovăţiei. Comportamentele parentale, potrivit lui Gecas şi Seff (1990) reprezintă un mecanism important prin care valorile părinţilor influenţează valorile copiilor cu privire la educaţie, carieră şi preocupări de viaţă majore. Blatt (1995) a susţinut că adolescenţii care îşi percep părinţii 137

138 ca setându-şi standarde ridicate în ceea ce priveşte propria lor activitate şi ca fiind receptivi doar atunci când ating aceste standarde, îşi dezvoltă o imagine de sine în care atingerea unor astfel de standarde ridicate este esenţială. În susţinerea acestei idei vin rezultatele studiului derulat de către Yoon şi Lau (2008), care au arătat că expectanţele şi criticismul parental perceput corelează pozitiv semnificativ cu depresia, într-un eşantion de studenţi din America. De asemenea, criticismul parental şi expectanţele ridicate ale părinţilor cu privire la realizările copiilor corelează cu frica de eşec (Schmalt, 1982), dar şi cu sentimente de ruşine şi vinovăţie experienţiate de către copii atunci când i-au nemulţumit pe părinţi prin neîndeplinirea anumitor standarde (Lewis, Alessandri, & Sullivan 1992). Studiile care au investigat longitudinal impactul pe care îl au expectanţele parentale percepute asupra apariţiei perfecţionismului prescris social în adolescenţă au arătat că percepţiile adolescenţilor că părinţii le setează anumite standarde nerealiste, aşteptându-se din partea lor să le atingă, se extinde la a-i face pe aceştia să creadă că nu doar părinţii lor au anumite expectanţe în ceea ce îi priveşte, ci şi ceilalţi oameni din jur. Aceste aşteptări pe care presupun că le au oamenii din jur de la ei sunt percepute de către adolescenţi ca fiind criterii în funcţie de care vor fi acceptaţi sau nu de către ceilalţi, aspect care poate fi conceptualizat drept perfecţionism prescris social (Damian, Stoeber, Negru, & Băban, 2013). Aşadar, expectanţele şi criticismul parental perceput vor corela pozitiv cu perfecţionismului prescris social (McArdle & Duda, 2004). Această idee este susţinută şi de Rice, Ashby şi Slaney (1998), care identifică în studiul derulat corelaţii semnificative ale perfecţionismului prescris social cu criticismul parental şi cu expectanţele parentale. În ceea ce priveşte expectanţele şi criticismul perceput din partea profesorilor, Hewitt şi Flett (1991) au arătat că perfecţionismul prescris social poate implica percepţia expectanţelor ridicate pe care le au profesorii, covârstnicii, membrii familiei extinse şi alte persoane semnificative. Modelul creşterii într-un mediu familial anxios subliniază contribuţia semnificativă a transferului de informaţie de la părinte la copil în etiologia şi menţinerea perfecţionismului (Flett şi colab., 2002). Puţine cercetări s-au axat pe ipoteza conform căreia convingerile perfecţioniste ale unei persoane, precum şi preocuparea exagerată a acesteia cu privire la posibilele greşeli pe care ar putea să le facă, reflectă, de fapt, 138

139 o istorie a creşterii alături de părinţi anxioşi. Aceşti părinţi anxioşi îşi focalizează atenţia pe greşeli şi, mai ales, pe consecinţele negative care vor apărea în urma efectuării acestor greşeli (Flett şi colab., 2002). Acest model stipulează ideea conform căreia supraprotecţia poate lua forme specifice, părintele reamintindu-i copilului faptul că trebuie să fie vigilent cu privire la posibilele greşeli, în viitor. Acesta va atrage atenţia copilului spunându-i despre consecinţele negative pe care le-ar putea aduce aceste greşeli şi anume faptul că ele vor afecta starea emoţională sau starea de bine din punct de vedere fizic şi îi vor determina pe ceilalţi să îl judece negativ (Flett şi colab., 2002). Astfel, creşterea într-un mediu familial anxios promovează dezvoltarea tendinţelor perfecţioniste, precum şi orientarea spre viitor care implică necesitatea de a evita ameninţările care se consideră că sunt asociate cu greşelile anticipate. Conform lui Houston şi Vavak (1991), stilurile de creştere parentală afectează procesul de socializare. Mai mult decât atât, studiile au arătat că părinţii anxioşi sunt semnificativ mai critici cu copiii lor decât cei care nu sunt anxioşi (Whaley, Pinto, & Sigman, 1999), aspect care subliniază corelaţia existentă între practicile de creştere într-un mediu familial anxios şi perfecţionismul prescris social. Potrivit lui Silverman, Cerny, Nelles şi Burke (1988), copiii ai căror părinţi sunt anxioşi îi vor percepe pe aceştia ca fiind cei care îi controlează mai mult şi generează mai mult conflict şi mai puţină coeziune în rândul membrilor familiei. Familiile cu unul sau ambii părinţi anxioşi sunt văzute ca fiind mai haotice şi mai orientate spre reuşită decât alte familii, ai căror membri nu prezintă anxietate (Turner, Beidel, Roberson-Nay, & Tervo, 2003). Sherry, Flett şi Hewitt (2001), în studiul corelaţional transversal derulat, au arătat că perfecţionismul prescris social se asociază pozitiv cu practicile de creştere într-un mediu familial anxios. În schimb, perfecţionismul orientat spre sine şi orientat spre ceilalţi nu se asociază cu practicile de creştere parentală. Consecinţe ale perfecţionismului la elevi Cercetările asupra perfecţionismului la elevi au arătat că acesta este asociat cu numeroşi indicatori ai succesului academic şi ai sănătăţii psihologice (Stoeber & Childs, 2011). Însă, cele două dimensiuni perfecţionismul standardelor personale şi perfecţionismul grijilor evaluative prezintă consecinţe diferite la elevi. Pe de o parte, 139

140 perfecţionismul standardelor personale s-a asociat în marea majoritate a cercetărilor cu consecinţe pozitive (de exemplu, performanţă şcolară crescută, motivaţie, orientare spre muncă, stimă de sine crescută, niveluri scăzute de simptome depresive, orientări ale scopurilor de demonstrare şi dezvoltare prin abordare, emoţii pozitive în context şcolar, niveluri scăzute de burnout, implicare şcolară ridicată), dar şi cu consecinţe negative (de exemplu, simptome depresive şi anxioase, orientare a scopurilor de demonstrare prin evitare). Pe de altă parte, perfecţionismul grijilor evaluative s-a asociat doar cu consecinţe negative (de exemplu, stres social, supresia furiei şi furie direcţionată în exterior, orientare a scopurilor de demonstrare prin evitare, emoţii negative în context şcolar, strategii de auto-sabotare, simptome de burnout, niveluri scăzute de implicare şcolară) (a se vedea Stoeber & Childs, 2011, pentru un review). Studiile au arătat că perfecţionismul prezice diferenţe individuale la nivelul orientării scopurilor de achiziţie în context academic şi sportiv (a se vedea Stoeber, 2011, pentru un review), dar cunoştinţele cu privire la înţelegerea relaţiei dintre perfecţionism şi orientarea scopurilor de achiziţie în context academic este încă limitată. Motivul este că, în context academic, relaţia dintre perfecţionism şi orientarea scopurilor a fost investigată în marea majoritate a studiilor în abordarea tripartită şi mai mult în rândul studenţilor (a se vedea Fletcher & Speirs Neumeister, 2012, pentru un review). Niciun studiu nu a investigat până în prezent modul în care perfecţionismul orientat spre sine şi cel prescris social se asociază cu orientarea scopurilor de achiziţie în abordarea 2 2, la elevi. Adică, există puţine studii care au inclus orientarea scopurilor de dezvoltare a competenţei prin evitare. În plus, în majoritatea cercetărilor anterioare din domeniul academic nu a fost controlată suprapunerea dintre perfecţionismul standardelor personale şi cel al grijilor evaluative, şi nici cea dintre cele patru orientări ale scopurilor. Unul dintre motivele pentru care unele studii au găsit diferitele forme şi dimensiuni ale perfecţionismului a fi asociate pozitiv cu toate tipurile de orientare a scopurilor poate fi faptul că acestea prezintă intercorelaţii pozitive (a se vedea Fletcher & Speirs Neumeister, 2012). Deoarece studiile nu au controlat această suprapunere, se poate să fi eşuat în a identifica patternuri unice de relaţii între dimensiunile perfecţionismului şi diferitele orientări ale scopurilor. 140

141 Interpretate în abordarea 2 2 (Elliot & McGregor, 2001), rezultatele studiului derulat de Damian, Stoeber, Negru şi Băban (2014) sugerează că elevii care au niveluri ridicate de perfecţionism motivat intern şi focusat pe standardele personale tind să se raporteze la standarde ale scopurilor de achiziţie absolute/intrapersonale (de dezvoltare a competenţei) mai degrabă decât normative (de demonstrare a competenţei). Adică, ei sunt orientaţi către autodezvoltare şi realizarea sarcinilor cu succes la şcoală. Pentru aceasta, însă, ei prezintă orientări cu valenţe atât pozitive, cât şi negative, deoarece tind să abordeze succesul (dezvoltare prin abordare), dar şi să evite eşecul (dezvoltare prin evitare). Scopurile de dezvoltare prin abordare au fost asociate cu caracteristici, procese şi rezultate pozitive în context academic, pe când cele de dezvoltare prin evitare au fost asociate cu caracteristici, procese şi rezultate atât pozitive, cât şi negative (Moller & Elliot, 2006). Deci, scopurile de dezvoltare prin abordare pot fi privite ca o forţă motivaţională pozitivă în context academic, pe când scopurile de dezvoltare prin evitare sunt mai degrabă ambivalente. În consecinţă, rezultatul conform căruia perfecţionismul orientat spre sine a prezis ambele tipuri de scopuri de dezvoltare coroborează rezultatele anterioare care au arătat că perfecţionismul orientat spre sine pare a fi o formă ambivalentă a perfecţionismului asociată cu caracteristici atât pozitive, cât şi negative. Rezultatele mai sugerează că elevii cu niveluri ridicate de perfecţionism motivat extern şi focusat pe ceea ce alţii aşteaptă de la ei şi modul în care alţii îi evaluează tind să se raporteze la standarde normative (de demonstrare a competenţei) ale scopurilor de achiziţie. Cu alte cuvinte, ei sunt orientaţi către întrecerea celorlalţi şi demonstrarea abilităţilor (demonstrare prin abordare), în timp ce evită să fie întrecuţi de către alţii şi să îşi dovedească incompetenţa în comparaţie cu ceilalţi. În acelaşi timp, ei nu urmează standarde absolute/intrapersonale ale scopurilor de achiziţie focusate pe autodezvoltare şi realizarea sarcinilor cu succes care au valenţă pozitivă (dezvoltare prin abordare). Scopurile de demonstrare (combinând abordare şi evitare) pot fi privite ca o forţă motivaţională ambivalentă, deoarece ele au fost asociate cu caracteristici, procese şi rezultate în context academic atât pozitive, cât şi negative (Moller & Elliot, 2006). În schimb, scopurile de dezvoltare prin abordare pot fi 141

142 privite ca o forţă motivaţională pozitivă, lipsa lor reprezentând o caracteristică negativă. Conceptul de implicare şcolară a primit atenţie tot mai crescută din partea cercetătorilor, deoarece s-a dovedit a juca un rol cheie în predicţia rezultatelor academice şi a sănătăţii la elevi. Majoritatea cercetătorilor a căzut de acord că acesta este un construct multidimensional. O conceptualizare multidimensională mai recentă a implicării şcolare cuprinde trei dimensiuni: implicare comportamentală, implicare emoţională şi implicare cognitivă (Fredricks, Blumenfeld, & Paris, 2004). Cu toate că perfecţionismul s-a dovedit a fi o caracteristică de personalitate care joacă un rol important în contexte de performanţă în general şi în context şcolar în particular, cercetările asupra perfecţionismului în relaţie cu implicarea sunt încă într-un număr foarte mic. Am identificat doar două studii transversale cu elevi de clasa a opta, în care Shih (2011, 2012) a investigat dimensiunile perfecţionismului în relaţie cu implicarea şcolară. Rezultatele studiului derulat de Damian (2013) au arătat că perfecţionismul orientat spre sine care este văzut ca o formă mai ambivalentă a perfecţionismului exercită efecte pozitive asupra implicării cognitive a elevilor la şcoală. Aceasta înseamnă că elevii care deţin convingeri motivate intern conform cărora străduinţa de a fi perfect este importantă tind să îşi crească în timp nivelul implicării cognitive. Adică, depun efort tot mai crescut pentru a înţelege materialele predate la şcoală, încearcă să îşi extindă cunoştinţele şi utilizează strategii metacognitive în învăţare. În plus, perfecţionismul orientat spre sine a fost asociat pozitiv cu implicarea comportamentală şi emoţională. Acest rezultat este similar cu alte rezultate din literatură, care arată că indicatorii perfecţionismului standardelor personale sunt asociaţi pozitiv cu variabile pozitive în domeniul academic, precum: succesul şcolar, motivaţia, orientarea către muncă, strategii de coping mai bune în faţa stresorilor academici şi mai mult efort (de exemplu, Accordino, Accordino, Slaney, 2000; Einstein, Lovibond, & Gaston, 2000). Din perspectivă practică, studiul oferă cunoştinţe despre modul în care standardele personale înalte îi motivează pe elevi să fie mai implicaţi din punct de vedere cognitiv la şcoală. Adică, sugerează că creşterea standardelor interne de performanţă ale elevilor i-ar putea ajuta să crească implicarea cognitivă la şcoală. Însă, această ipoteză necesită testări ulterioare în 142

143 studii experimentale, unde o relaţie cauzală poate fi pusă mai bine în evidenţă. Conform aşteptărilor, perfecţionismul prescris social care este privit ca o formă pur dezadaptativă a perfecţionismului nu a exercitat niciun efect asupra implicării şcolare a elevilor. În plus, a prezentat doar puţine asocieri cu dimensiunile implicării şcolare: o asociere negativă cu implicarea comportamentală şi o asociere pozitivă surprinzătoare cu implicarea emoţională. Aceasta înseamnă că elevii care deţin convingeri motivate extern că străduinţa de a fi perfect este importantă pentru alţii tind să prezinte niveluri mai scăzute de implicare comportamentală. Adică, nu respectă regulile la şcoală, intră în încurcături, nu sunt atenţi în clasă şi nu respectă datele limită pentru a preda temele. Aceste rezultate sunt în general similare cu alte rezultate din literatură care arată că indicatorii perfecţionismului grijilor evaluative nu sunt asociaţi cu variabilele pozitive în domeniul academic (de exemplu, Accordino, Accordino, & Slaney, 2000; Einstein, Lovibond, & Gaston, 2000) sau sunt asociaţi negativ cu astfel de variabile (de exemplu, Shih, 2012). Concluzii Expectanţele şi criticismul parental perceput, reacţiile sociale din partea celorlalţi, practicile de creştere într-un mediu familial anxios corelează pozitiv semnificativ cu perfecţionismul. Mai mult decât atât, faţetele perfecţionismului se asociază atât cu consecinţe pozitive, cât şi cu consecinţe negative. Perfecţionismul standardelor personale se asociază adesea cu consecinţe pozitive: performanţă şcolară crescută, motivaţie, orientare spre muncă, stimă de sine crescută, niveluri scăzute de simptome depresive, dar şi cu consecinţe negative: simptome depresive şi anxioase, orientare a scopurilor de demonstrare prin evitare. În schimb, perfecţionismul grijilor evaluative se asociază doar cu consecinţe negative: stres social, supresia furiei şi furie direcţionată în exterior. Bibliografie Accordino, D.B., Accordino, M.P., & Slaney, R.B. (2000). An investigation of perfectionism, mental health, achievement, and achievement motivation in adolescents. Psychology in the Schools, 37, Blatt, S.J. (1995). The destructiveness of perfectionism: Implications for the treatment of depression. American psychologist, 50(12),

144 Brookings, J.B., Wilson, J F. (1994). Personality and family-environment predictors of self-reported eating attitudes and behaviors. Journal of personality assessment, 63(2), Cook, L.C. (2012). The Influence of Parent Factors on Child Perfectionism: A Cross-Sectional Study. Teză de doctorat, Universitatea din Nevada, Las Vegas. Craddock, A.E., Church, W., Sands, A. (2009). Family of origin characteristics as predictors of perfectionism. Australian Journal of Psychology, 61(3), Damian, L., Stoeber, J., Negru, O., Băban, A. (2013). On the development of perfectionism in adolescence: Perceived parental expectations predict longitudinal increases in socially prescribed perfectionism. Personality and Individual Differences, 55, Damian, L.E. (2013). Antecedents and outcomes of perfectionism in adolescents. Teză de doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Cluj-Napoca. Damian, L.E., Stoeber, J., Negru, O., Băban, A. (2014). Perfectionism and achievement goal orientations in adolescent school students. Psychology in the Schools, 51, Einstein, D.A., Lovibond, P.F., Gaston, J.E. (2000). Relationship between perfectionism and emotional symptoms in an adolescent sample. Australian Journal of Psychology, 52, Elliot, A.J., McGregor, H.A. (2001). A 2 2 achievement goal framework. Journal of Personality and Social Psychology, 80, Fletcher, K.L., Speirs Neumeister, K.L. (2012). Research on perfectionism and achievement motivation: Implications for gifted students. Psychology in the Schools, 49, Flett, G.L., Hewitt, P.L., Oliver, J.M., Macdonald, S. (2002). Perfectionism in children and their parents: A developmental analysis. În: G.L. Flett, P.L. Hewitt (Eds.), Perfectionism (pp ). Washington, DC: American Psychological Association. Fredricks, J.A., Blumenfeld, P.C., Paris, A.H. (2004). School engagement: Potential of the concept, state of the evidence. Review of Educational Research, 74, Frost, R.O., Marten, P., Lahart, C., Rosenblate, R. (1990). The dimensions of perfectionism. Cognitive Therapy and Research, 14, Gecas, V., Seff, M.A. (1990). Social class and self-esteem: Psychological centrality, compensation, and the relative effects of work and home. Social Psychology Quarterly, 53, Hamachek, D.E. (1978). Psychodynamics of normal and neurotic perfectionism. Psychology: A Journal of Human Behavior, 15(1),

145 Hewitt, P.L., Flett, G.L. (1991). Perfectionism in the self and social contexts: Conceptualization, assessment, and association with psychopathology. Journal of Personality and Social Psychology, 60, Houston, B.K., Vavak, C.R. (1991). Cynical hostility: developmental factors, psychosocial correlates, and health behaviors. Health Psychology,10(1), Kenney-Benson, G.A., Pomerantz, E.M. (2005). The role of mothers use of control in children s perfectionism: Implications for the development of depressive symptoms. Journal of Personality, 73, Lewis, M., Alessandri, S.M., Sullivan, M.W. (1992). Differences in shame and pride as a function of children's gender and task difficulty. Child development, 63(3), McArdle, S., Duda, J.L. (2004). Exploring Social-Contextual Correlates of Perfectionism in Adolescents: A Multivariate Perspective. Cognitive Therapy and Research, 28, Moller, A.C., Elliot, A.J. (2006). The 2 2 achievement goal framework: An overview of empirical research. În: A.V. Mitel (Ed.), Focus on educational psychology research (pp ). New York: Nova Science. Rice, K.G., Ashby, J.S., Slaney, R.B. (1998). Self-esteem as a mediator between perfectionism and depression: A structural equations analysis. Journal of counseling psychology, 45(3), Schmalt, H.D. (1982). Two concepts of fear of failure motivation. Advances in test anxiety research, 1, Sherry, S.B., Flett, G L., Hewitt, P.L. (2001). Perfectionism and selfhandicapping. Canadian Psychology, 2, 78. Shih, S.S. (2011). Perfectionism, implicit theories of intelligence, and Taiwanese eighth-grade students academic engagement. Journal of Educational Research, 104, Shih, S.S. (2012). An examination of academic burnout versus work engagement among Taiwanese adolescents. Journal of Educational Research, 105, Silverman, W.K., Cerny, J.A., Nelles, W.B., Burke, A.E. (1988). Behavior problems in children of parents with anxiety disorders. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 27(6), Stoeber, J. (2011). The dual nature of perfectionism in sports: Relationships with emotion, motivation, and performance. International Review of Sport and Exercise Psychology, 4, Stoeber, J., Childs, J.H. (2011). Perfectionism. În R.J.R. Levesque (Ed.), Encyclopedia of Adolescence (pp ). New York: Springer. Stoeber, J., Otto, K. (2006). Positive conceptions of perfectionism: Approaches, evidence, challenges. Personality and Social Psychology Review, 10, Turner, S.M., Beidel, D.C., Roberson-Nay, R., Tervo, K. (2003). Parenting behaviors in parents with anxiety disorders. Behaviour research and therapy,41(5),

146 Whaley, S.E., Pinto, A., Sigman, M. (1999). Characterizing interactions between anxious mothers and their children. Journal of consulting and clinical psychology, 67(6), Yoon, J., Lau, A.S. (2008). Maladaptive perfectionism and depressive symptoms among Asian American college students: Contributions of interdependence and parental relations. Cultural Diversity and Ethnic Minority Psychology, 14(2),

147 UN STUDIU DE CAZ (D.L.) Andra Diaconu, George Mosoia Abstract. A case study (D.L.). Numerous studies show the efficiency of animal assisted therapy in the treatment of depression. Individuals with this diagnostic that also suffer from comorbidities such as social anxiety, show lack of motivation, diminished social support and lack of communication abilities. In these cases, it is especially useful the presence of a therapy dog, which acts as a motivational factor for the beneficiary. Also, the patient defocuses from his emotions and negative thoughts, concentrating on the dog. The present case study presents the effectiveness of a therapy dog in the cognitive-behavioral intervention of depression and social anxiety. Moreover, it stresses the importance of using a dog which has been selected, trained and which has passed a certification exam, along with the specific criteria for these stages. Results show that animal assisted therapy can be integrated efficiently for rising the patients motivation for changes, for situations of social exposure, for developing communication skills, and much more. Furthermore, our data show that animal assisted therapy can be useful in rising the efficiency of standard cognitive-behavioral therapy. Introducere Numeroase studii au arătat eficienţa terapiei asistate de animale în tratamentul depresiei. Persoanele cu acest diagnostic care suferă şi de alte tulburări, precum anxietate socială, prezintă lipsă de motivaţie, suport social scăzut şi lipsa abilităţilor de comunicare. În astfel de cazuri este deosebit de utilă prezenţa unui câine de terapie, care acţionează ca factor motivator pentru beneficiar. De asemenea, pacientul se defocusează de pe Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

148 emoţiile şi gândurile negative, concentrându-se pe câine. Acest studiu de caz prezintă eficienţa unui câine de terapie în intervenţia cognitivcomportamentală a depresiei şi a anxietăţii sociale. Totodată, subliniază importanţa folosirii unui animal selectat, pregătit şi certificat, dar şi criteriile specifice pentru aceste etape. Rezultatele pe care le-am obţinut arată că terapia asistată de animale poate fi eficient integrată pentru a creşte motivaţia de schimbare a pacientului, pentru situaţii de expunere socială, pentru dezvoltarea abilităţilor de comuni-care, dar nu numai. De asemenea, rezultatele noastre dovedesc că terapia asistată de animale poate fi utilă în creşterea eficienţei terapiei cognitiv-comportamentale standard. Istoricul cazului D.L a început terapia asistată de animale cu un an şi jumătate înainte. În momentul respectiv avea 17 ani şi renunţase la şcoală pentru a doua oară. Era singurul copil, locuind cu mama ei, într-o garsonieră. Tatăl era plecat în străinătate de câţiva ani, să lucreze, venind acasă doar de câteva ori pe an. Acuzele principale D.L suferea de stări de tristeţe profunde, lipsă de motivaţie şi energie, probleme cu somnul (nu putea dormi), agitaţie, irascibilitate crescută, sentiment puternic de vină, stimă de sine scăzută şi stări de anxietate în ceea ce priveşte interacţiunile sociale. Simţea că e dificil să îndeplinească sarcini uzuale, precum a merge pe stradă, a merge la cumpărături, a lua un taxi, a apela o persoană sau chiar a răspunde la telefon tatălui ei. Interacţiunea cu alte persoane, colegi de clasă ori necunoscuţi, era percepută ca fiind şi mai dificilă. Îi era deosebit de teamă să nu atragă atenţia în nici un fel, considerând că este ciudată, iar ceilalţi o vor evalua negativ. Astfel evita să mănânce sau să bea în public. Stările de tristeţe, furie pe propria persoană şi vină au escaladat atât de mult, încât a recurs de două ori la comportamente de automutilare, tăindu-se cu o lamă. a) Istoricul tulburării prezente D.L se descrie ca fiind dintotdeauna timidă, retrasă şi introvertită. Aceste aspecte s-au accentuat în clasa a IV-a, când au apărut stresori de natură socială. Tot în acea perioadă au debutat primele simptome ale depresiei. În liceu a avut o tentativă suicidară, luând o supradoză de medicamente. I s-a făcut rău şi s-a speriat, aşa că a anunţat-o pe 148

149 mama ei, care a dus-o la spital. Aceasta nu a crezut că a fost o tentativă de suicid, ci doar o încercare a fetei de a atrage atenţia. În clasa a X-a a lipsit câteva zile de la şcoală, din motive medicale, dar apoi nu a mai vrut să meargă deloc. Îi era teamă de întrebările colegilor şi ale profesorilor, legate de absenţele ei, şi a amânat întoarcerea la şcoală. Astfel a fost nevoită să repete clasa. A apelat la un psihiatru pentru problemele emoţionale cu care se confrunta. A început un tratament medicamentos care a ajutat-o să se simtă mai bine. A reînceput clasa a X-a şi, observând progrese pe plan afectiv, a decis să întrerupă brusc medicaţia, fără însă a se consulta cu doctorul. Acest lucru a dus la o agravare rapidă a stării emoţionale. S- a simţit din nou copleşită de anxietate, tristeţe şi lipsă de motivaţie, iar noaptea nu putea dormi din cauza îngrijorărilor legate de ce reacţie vor avea colegii la absenţele ei. A început din nou să amâne mersul la şcoală care, la rândul său, îi accentua emoţiile negative. S-a izolat tot mai mult faţă de colegi şi familie, comportament care a dus la un puternic sentiment de vină şi furie pe propria persoană. În această perioadă a avut loc primul comportament de automutilare. S-a tăiat deoarece aceasta era, pe de o parte, o pedeapsă pe care ea considera că o merită, iar pe de altă parte, o modalitate de a se elibera de emoţiile negative puternice cărora nu ştia cum să le facă faţă. D.L a intrat într-un cerc vicios din care nu mai ştia cum să iasă: deoarece era anxioasă pe plan social, a apărut tendinţa să evite mersul la şcoală; pe măsură ce amâna mai mult, anxietatea, vina şi tristeţea creşteau; cu cât emoţiile ei negative erau mai puternice, cu atât mai mare era tendinţa ei de a evita problema. b) Istoricul personal şi social D.L a fost singurul copil, într-o familie cu numeroase probleme financiare, locuind toată viaţa într-o garsonieră. Certurile dintre părinţi erau aproape zilnice, iar ea era martoră de fiecare dată. Mama supraprotectivă i-a accentuat lipsa de încredere în forţele proprii. Lucruri mărunte, pe care ar fi putut să le facă singură, erau făcute de sau împreună cu mama ei: mers la doctor, mers la cumpărături, plătit cumpărăturile, stabilit programări etc. Mama ei a crescut într-un mediu familial rece, astfel că ea a încercat să îi ofere fiicei ei tot ceea ce nu a primit de la părinţi, însă acest lucru i-a accentuat lui D.L vulnerabilitatea. De-a lungul timpului, mama ei a avut stări depresive şi anxioase, însă nu a urmat niciun tratament. Deseori îi insufla fiicei 149

150 grijile ei: dacă o să păţeşti ceva, mergând singură seara, dacă se iau ceva golani de tine, dacă nu o să te descurci. Fiind în acelaşi timp şi foarte permisivă, mama ei nu a încercat să stabilească anumite reguli. Astfel, dacă D.L nu voia să discute despre şcoală şi planurile de viitor, încerca să nu mai aducă subiectul. Când adolescenta a renunţat la medicaţie, răspunsul mamei a fost dacă tu crezi că aşa e bine.... Relaţia cu bunicii a fost una rece, bazată pe critică excesivă şi standarde foarte înalte. Numeroase certuri apăreau şi între bunicul şi mama ei, completând tabloul conflictual de acasă. Încă de mică, D.L a avut probleme cu greutatea. Acest lucru a fost sursa a diverse glume din partea colegilor din şcoala generală. În încercarea de a evita comentariile răutăcioase la adresa ei, a încercat tot mai mult să nu iasă în evidenţă. Evita să mănânce sau chiar să bea apă la şcoală, pentru a nu le da vreun motiv colegilor să râdă de ea. Pentru a nu le atrage atenţia, nici nu se mişca din bancă, nu mergea în pauză, nici măcar la toaletă. Din cauza greutăţii, evita să îşi dea jos haina, chiar dacă era cald în clasă, iar în timpul verii nu purta niciodată fustă, pantaloni scurţi sau tricou. În tot acest timp, nu a discutat cu nimeni despre problemele pe care le avea la şcoală. Singurele două prietene au fost la liceu, însă a pierdut legătura cu ele. Nu le-a mai răspuns la telefon sau la mesaje după ce a întrerupt prima dată şcoala, de teamă că o vor întreba ce s-a întâmplat, iar ea nu va şti ce să răspundă. În afară de ele, a mai avut o singură prietenă, însă aceasta era în mediul virtual. Ea era singura căreia îi povestea uneori despre stările ei. Simţea că îi poate spune anumite lucruri personale pentru că şi această prietenă se confrunta cu stări depresive şi credea că ea o poate înţelege. După ce a renunţat a doua oară la şcoală, D.L a decis să apeleze la un psihoterapeut. A luat această decizie singură, fără a fi îndrumată de nimeni. A căutat pe internet mai multe cabinete de psihologie şi a ales unul, însă programarea telefonică a fost făcută de mama ei, deoarece ea era prea anxioasă pentru a face acest din urmă pas. Istoricul medical Pacienta suferea de anumite probleme la tiroidă, pentru care urma tratament medicamentos. A întrerupt tratamentul, fără îndrumarea doctorului. 150

151 Statusul mental D.L era bine orientată spaţio-temporal, cu dispoziţie anxioasă şi depresivă. Diagnosticul DSM-IV Axa 1 (tulburări clinice): depresie majoră (tristeţe, pierderea interesului pentru lucrurile care înainte îi făceau plăcere, schimbarea patternului de somn, lipsa poftei de viaţă, lipsa speranţei, sentiment de vinovăţie) şi anxietate socială (teama de a nu fi penibilă în public, teama de a nu fi criticată, evitarea expunerii la situaţiile anxiogene). Axa 2 (tulburări de personalitate): tulburare de personalitate evitantă (evită activităţi de teama de a nu fi criticată sau respinsă, reţinere în relaţiile cu ceilalţi pentru a nu fi ridiculizată, preocupată de critică în relaţiile sociale, sentiment de inadecvare, se consideră inaptă social, neasumarea riscurilor). Axa 3 (boli somatice sau alte condiţii medicale): dereglări ale tiroidei. Axa 4 (stresori psihosociali): suport social neadecvat. Conceptualizarea cazului Factori etiologici Absenţele din motive medicale, urmate de tendinţa de evitare de a mai merge la şcoală, întreruperea tratamentului medicamentos care a dus la reapariţia şi accentuarea simptomelor (factori declanşatori), precum şi lipsa abilităţilor sociale, a asertivităţii şi a rezolvării conflictelor (factori predispozanţi) au menţinut anxietatea socială şi depresia pacientei. Evaluarea cogniţiilor şi a comportamentelor actuale D.L evita orice situaţie socială: mâncat în public, băut în public, mers la magazin, stat la coadă în supermarket, cumpărarea unui obiect, interacţiunea cu persoane noi sau cunoscute, mers cu taxiul, convorbiri telefonice, mers la şcoală, răspunsul în timpul orelor, vizită la doctor, mers la sală, mers pe stradă. Se credea ciudată, inadecvată din punct de vedere social, iar aceste cogniţii îi creau un puternic disconfort atât la nivel emoţional, cât şi fizic. Teama de a nu greşi în vreun fel, astfel încât să declanşeze critica şi evaluările negative ale celor din jur, au paralizat-o şi i-au redus atât de mult aria de activităţi, încât a renunţat de două ori la şcoală. Dependenţa faţă de mama ei s-a accentuat, evitând orice activitate pe care ar fi putut să o facă singură, în afara casei. 151

152 Nu avea prieteni, deoarece în pauze prefera să stea singură, din cauza fricii de a nu lăsa o impresie proastă. Credea că nimeni nu o poate plăcea şi că ea nu are nimic de oferit, nefiind demnă de prietenia cuiva. Comportamentele de automutilare au apărut în contextul accentuării simptomelor depresive, ca o încercare de coping cu emoţiile negative copleşitoare, dar şi ca o pedeapsă aplicată ei însăşi pentru toate eşecurile înregistrate. Evaluarea longitudinală a cogniţiilor şi a comportamentelor D.L a crescut într-un mediu familial conflictual, caracterizat de probleme de natură financiară, dar şi de tendinţa mamei de a fi supraprotectivă. Lipsa abilităţilor sociale şi a prietenilor, precum şi experienţele negative din şcoala generală au contribuit la dezvoltarea următoarelor credinţe centrale: Prima credinţă centrală se referă la dezirabilitatea socială: trebuie să fiu plăcută de toată lumea, altfel sunt o persoană fără valoare; dacă cineva nu mă place, înseamnă că este vina mea; oamenii nu au de ce să mă placă; oamenii se uită ciudat la mine. A doua credinţă centrală se referă la control: nu ştiu ce o să zic; dacă nu o să mă descurc. A treia credinţă centrală este legată de standardele foarte înalte, asociate perfecţionismului: nu trebuie să greşesc; dacă greşesc sunt o ratată, înseamnă că nu e de mine şi nu mă descurc. Aspecte pozitive şi puncte forte ale pacientei D.L este pasionată de lectură. Citeşte foarte multe cărţi, acestea oferindu-i o modalitate de evadare şi detaşare de cotidian şi de suferinţa emoţională. Îi place limba engleză şi din acest motiv majoritatea lecturilor sunt în engleză. Adoră animalele, în special câinii. Îşi doreşte să aibă un câine la un moment dat, dar din cauza locuinţei foarte mici, momentan nu îşi permite unul. Iubeşte şi pisicile, iar de câţiva ani au un motan. Ipoteza de lucru Pacienta a dezvoltat anxietate socială şi depresie din cauza intersectării vulnerabilităţii dobândite în mediul familial conflictual şi supraprotectiv cu stresorii din contextul academic, stresori de ordin social. Lipsa abilităţilor sociale şi a suportului social, precum şi 152

153 prezenţa interpretărilor catastrofice au contribuit la accentuarea simptomelor. Planul de intervenţie. Abordare din perspectiva terapiei asistate de animale Lista de probleme simptomatologia depresivă; anxietatea socială; comportamentele de automutilare; renunţarea la şcoală; lipsa abilităţilor sociale; stimă de sine scăzută; imagine corporală negativă. Scopuri terapeutice extincţia comportamentelor de automutilare; reducerea simptomelor depresive; expunere la situaţii sociale evitate; reînceperea şcolii; dezvoltarea abilităţilor sociale; creşterea stimei de sine; dezvoltarea unor metode de coping adaptative; îmbunătăţirea imaginii corporale. Desfăşurarea terapiei Luând în considerare efectul terapiei asistate de animale dovedit de numeroase cercetări (Beetz, Uvnäs-Moberg, Julius, Kotrschal, 2012), precum şi faptul că pacienta iubeşte câinii, i-am propus această metodă complementară. Am decis să avem două şedinţe pe săptămână, una de terapie cognitiv-comportamentală standard şi una de terapie asistată de animale. Planul de tratament a vizat în primă fază creşterea motivaţiei şi abordarea comportamentelor de automutilare. Din cauza anxietăţii sociale foarte puternice, pacientei îi era dificil să participe la şedinţe, pentru că acest lucru presupunea să meargă pe stradă şi să fie văzută de alte persoane. Se simţea deosebit de inconfortabil, având senzaţia că oamenii se uită la ea şi o judecă. Astfel, la început, D.L a anulat multe întâlniri. Cam o şedinţă din două era anulată, pe diverse motive medicale. Ulterior, pacienta a recunoscut că acestea erau doar pretexte pe care le folosea în zilele în 153

154 care se simţea copleşită de stările emoţionale negative. Bes (câinele de terapie) a fost un factor motivaţional puternic, astfel că în scurt timp frecvenţa şedinţelor anulate a scăzut considerabil, dispărând cu totul în cele din urmă. În vederea expunerii, am stabilit o a treia şedinţă pe săptămână. Aceasta dura între 90 şi 120 de minute şi se desfăşura în afara cabinetului. Expunerea la situaţii sociale consta practic în plimbarea câinelui. Iniţial am ales locaţii mai puţin populate, iar apoi, treptat, am crescut gradul de dificultate: zone centrale, cu tot mai multă lume, la diverse ore ale zilei. Dacă la început D.L trebuia doar să îi dea comenzi simple lui Bes (treci, pas, şezi, liber), pe parcursul şedinţelor responsabilităţile beneficiarei au crescut. Numeroase studii arată că prezenţa unui câine creşte frecvenţa interacţiunilor sociale cu necunoscuţi, oferind subiecte de discuţie şi motive de zâmbete (Eddy,, Hart, Boltz, 1988). Având în vedere că D.L îl plimba pe Bes, am stabilit de comun acord că ea este responsabilă pentru el. Aşadar, ea trebuia să răspundă atunci când un necunoscut se oprea să mângâie câinele şi punea diverse întrebări: ce rasa este, câţi ani are, ce e un câine de terapie etc. Plimbarea unui câine vine şi cu responsabilitatea de a curăţa după el, astfel că pacienta, când nu a avut pungi, a cerut unei vânzătoare. Acest lucru a presupus o nouă interacţiune socială pe care ea o evitase până în acel moment. După ce a ieşit din magazin, era uimită că a reuşit să îndeplinească această sarcină: Nu-mi vine să cred că am făcut eu asta! Expunerea a continuat prin generarea de situaţii menite să atragă atenţia asupra noastră: noi, împreună cu Bes, am purtat corniţe de ren şi am cântat în timp ce ne plimbam pe stradă. Pacienta a învăţat că nu e nimic rău sau periculos în a ieşi în evidenţă, că nu toată lumea critică un comportament ieşit din comun, iar evaluările negative pot fi tolerate. Progresele au fost atât de mari încât D.L a mers cu Bes în magazine şi în cafenele, iar ea a fost cea care a întrebat dacă este permis înăuntru cu animale. Înainte ea nu a mai mers în localuri, deoarece acolo sunt multe persoane, iar ei îi era teamă că va atrage atenţia şi evaluarea negativă a celorlalţi. A avut astfel ocazia să îşi testeze ipotezele şi a observat că nu iese cu nimic în evidenţă. Din contră, Bes primea toată atenţia. Acest lucru a avut un efect de normalizare a situaţiei. În plus, pacienta s-a defocusat de pe propria persoană, de pe gândurile şi emoţiile ei negative şi s-a concentrat mai mult pe Bes şi pe 154

155 interacţiunea cu acesta. A învăţat că poate să tolereze situaţiile stresante şi că acestea nu au nici un fel de consecinţe negative. Atât în cadrul şedinţelor ţinute în cabinet, cât şi în cele desfăşurate în exterior, beneficiara a învăţat cum să îi dea comenzi lui Bes: şezi, culcat, aşteaptă, jos, adu mingea, lasă, pas, nu-i voie. În aceste şedinţe am urmărit dezvoltarea sentimentului de autoeficacitate şi creşterea încrederii în ea. De asemenea, am folosit restructurarea cognitivă pentru cogniţiile disfuncţionale de tipul n-o să mă asculte, nu pot, nu mă voi descurca etc. Prin exerciţii de dresaj şi prin joacă, D.L şia dezvoltat abilităţile de comunicare. A învăţat că nu este important doar ce spune, ci şi felul în care spune lucrurile. Câinele va reacţiona nu doar la stimulul verbal, ci şi la o multitudine de stimuli nonverbali: tonalitatea şi volumul vocii, postura, distanţa, gesturile, mimica. Beneficiara a înţeles că o voce scăzută, abia auzită, nu îl va convinge pe Bes să execute anumite comenzi, deoarece ea transmite nesiguranţă, iar atunci el nu va şti exact ce i se cere. Uneori Bes a fost încăpăţânat şi, deşi înţelegea comanda, era prea comod să o îndeplinească. În aceste situaţii, pacienta a căutat soluţii şi a învăţat să nu renunţe atunci când nu reuşeşte să facă ceva din prima încercare. Soluţiile au fost variate: schimbarea tonalităţii, schimbarea posturii pentru a fi mai autoritară, oferirea de recompense alimentare, creşterea motivaţiei câinelui prin oferirea de jucării etc. Am generalizat apoi aceste comportamente în ceea ce priveşte relaţiile interpersonale. D.L a învăţat că pentru a crea legături sănătoase şi de durată cu alte persoane trebuie să ofere consistenţă, să-şi caute periodic prietenii, să aibă diverse activităţi împreună, să existe comunicare bidirecţională (pacienta era deseori pasivă în situaţiile sociale, preferând să nu se implice în discuţiile celorlalţi, de teama de a nu spune ceva greşit). Mai mult, a înţeles importanţa posturii, a mimicii, a vocii şi a contactului vizual pentru a stabili o legătură cu cei din jur, în special atunci când vorbeşte cu cineva sau când cineva i se adresează ei. Şedinţele de terapie asistată de animale au oferit un cadru de acceptare necondiţionată. Bes este un prieten loial, care nu judecă şi nu critică atunci când pacienta greşeşte. El nu o evaluează în funcţie de greutatea corporală, de felul în care arată, de eşecurile pe care le are sau de faptul că a renunţat la şcoală. Bes nu o consideră slabă pentru că are depresie sau anxietate socială. Acest tip de suport social şi acceptare necondiţionată nu i-au mai fost oferite până atunci. Chiar şi 155

156 familia o critica şi o judeca pentru problemele ei. Terapia asistată de animale i-a oferit un cadru de siguranţă şi acceptare, în care beneficiara a putut să îşi asume riscuri, să greşească şi să se dezvolte. Am stabilit împreună cu beneficiara să urmeze un tratament medicamentos pentru stările depresive şi pentru problemele cu somnul. Ţinând cont de anxietatea ei socială şi de teama de a merge la doctor, şi această situaţie a fost un prilej foarte bun de expunere. Dacă la primele şedinţe cu psihiatrul a mers însoţită, a reuşit apoi să meargă singură. Medicaţia a îmbunătăţit patternul de somn şi a redus intensitatea emoţiilor negative. Mai mult, beneficiara a ales să continue tratamentul pentru problemele cu tiroida. Motivaţia de schimbare a pacientei a crescut, astfel încât la începutul anului şi-a stabilit o serie de obiective: să îşi organizeze majoratul, să slăbească, să facă şcoala de şoferi, să reînceapă şcoala şi să citească 50 de cărţi. Până la finalul anului a citit 40 de cărţi, iar toate celelalte obiective au fost îndeplinite. Pentru a-şi organiza majoratul, a fost nevoită să dea diverse telefoane, să reia legătura cu cele două prietene din liceu şi să ia anumite decizii singură. În plus, la majorat a interacţionat cu numeroase persoane (rude, prieteni), lucru pe care ea îl evita înainte. Cu acest prilej, D.L şi-a îmbunătăţit abilităţile de luare de decizii, de rezolvare de probleme şi de comunicare. Pentru a-şi îndeplini cel de-al doilea obiectiv, a ajuns la concluzia că trebuie să apeleze la un nutriţionist şi să meargă la sală. A decis astfel să apeleze la serviciile unui instructor personal. Mersul la sală era o situaţie deosebit de stresantă pentru ea, din cauză că acolo sunt multe persoane care ar putea să o judece pentru greutatea ei. În plus nu credea că poate face faţă unor antrenamente fizice intense, având în vedere că beneficiara nu a mai făcut sport. În ciuda tuturor acestor obstacole, D.L a respectat un program de trei şedinţe pe săptămână, a slăbit 20 kg, iar în prezent merge la sală de un an şi jumătate, fără întreruperi. A învăţat că îşi poate depăşi limitele şi că deseori se subestimează. Disciplina şi perseverenţa ei nu au trecut neobservate şi astfel diverse persoane din sala de sport au abordat-o doar pentru a o felicita. Aceste evenimente i-au întărit şi mai mult comportamentul şi i-au crescut încrederea în ea. Expunerea ei a continuat şi în afara antrenamentelor stabilite, luând decizia de a merge la alergat pe stradă sau pe pistă. Înainte, acesta era un comportament evitat. Mi-a povestit 156

157 că înainte deseori vroia să facă jogging, dar se oprea în faţa uşii apartamentului, era cuprinsă de anxietate şi renunţa. Motivaţia de a citi şi de a-şi depăşi anxietatea socială a fost atât de mare, încât a început să meargă la bibliotecă şi în librării, nu doar să se uite la cărţi, ci şi să cumpere, lucruri pe care nu le-a făcut niciodată neînsoţită. Când mama ei s-a oferit să intre cu ea în librărie, D.L a rugat-o să o aştepte afară, pentru a-şi învinge teama şi a face aceste lucruri singură. Pe tot parcursul verii, a sunat şi a mers la inspectorat şi la diverse licee, pentru a se reînscrie la şcoală. A fost un proces dificil, pe de o parte din cauza anxietăţii sociale puternice, iar pe de altă parte din cauza obstacolelor întâlnite pe parcurs: informaţii contradictorii (având deja 18 ani, nu se ştia dacă se mai poate înscrie la liceu la cursuri de zi sau doar la seral), nu existau locuri la liceu sau ea nu avea media potrivită. Anxietatea, incertitudinea, frustrarea şi presiunile familiei au reprezentat adevărate provocări din punct de vedere terapeutic, deoarece acestea alimentau tendinţa de evitare a pacientei. S-a înscris în cele din urmă la o şcoală particulară, unde până în prezent nu a mai avut tendinţa de abandon. A cunoscut persoane noi, şi-a făcut prieteni din rândul noilor colegi şi chiar a participat la ieşiri în oraş cu aceştia, comportament evitate anterior. Un alt progres al lui D.L a fost şcoala de şoferi. A încheiat orele de condus, în ciuda anxietăţii şi a gândurilor negative legate de performanţa ei: nu o să mă descurc, dacă fac greşeli, sigur nu o să-mi iau carnetul, dacă mă critică instructorul etc. Şi-a luat examenul de condus din a treia încercare, dar am folosit această situaţie pentru a restructura cogniţiile disfuncţionale ( dacă nu l-am luat, înseamnă că nu sunt în stare, trebuia să-l iau din prima, nu trebuie să greşesc, dacă greşesc, înseamnă că nu sunt bună de nimic ). Mai mult, pacienta a învăţat să fie perseverentă, gestionând evaluările globale, gândirea dihotomică de tipul totul sau nimic, catastrofarea şi prezicerile. Mai mult, a învăţat de la Bes să respire corect, sincronizându-si respiraţia cu a lui, atunci când acesta se află într-o stare de relaxare. Tot în cadrul terapiei asistate de animale, D.L a exersat centrarea pe momentul prezent, nu pe viitor sau trecut, la fel cum şi câinele trăieşte doar în prezent, fără a se îngrijora de ceea ce se va întâmpla şi fără a călători în trecut, rememorând evenimente negative. 157

158 Un alt progres foarte mare, precum şi o expunere puternică a pacientei a fost participarea la un reportaj, în cadrul unei televiziuni locale care şi-a arătat interesul în efectele terapiei asistate de animale. D.L a vorbit despre experienţa ei, despre stările emoţionale pe care lea avut şi despre cum a ajutat-o Bes să depăşească toate obstacolele întâlnite. Dacă la începutul terapiei pacienta evita să i se facă poze, din cauză că nu îi plăcea cum arată, acum nu doar că îşi face singură poze, pe care le postează pe Facebook, dar a fost de acord să fie filmată, pentru a apărea la televizor. Încrederea în sine şi abilitatea de a lua decizii s-au îmbunătăţit atât de mult, încât a făcut încă un lucru pe care şi l-a dorit de mult timp, dar în trecut nu a avut curajul din cauza fricii de a nu fi criticată şi de a nu atrage prea mult atenţia: şi-a vopsit părul mov. Obstacole în terapie Depresia severă a pacientei, anxietatea socială puternică şi lipsa unui suport adecvat din partea familiei, au reprezentat obstacole în procesul terapeutic. Tendinţa de evitare a situaţiilor stresante a fost o provocare în atingerea obiectivelor stabilite, însă prezenţa lui Bes, care a funcţionat ca factor motivator, precum şi dorinţa de schimbare a pacientei au dus la rezultatele dorite. Colaborarea deficitară a familiei cu noi, ca specialişti, a reprezentat un alt obstacol. Un moment dificil a fost reprezentat de o recădere a beneficiarei, care a renunţat brusc la medicaţie, după un an de la începerea terapiei asistate de animale, fără a discuta cu noi sau cu psihiatrul. Consecinţa acestei decizii a fost accentuarea simptomatologiei depresive. Observând o degradare a stării lui D.L, am încercat să aflăm cauza. În urma a numeroase întrebări, am descoperit cauza şi am căutat împreună soluţii. Pacienta a contactat din nou psihiatrul şi a reînceput tratamentul medicamentos, iar starea ei emoţională s-a ameliorat. Câinele de terapie Conform unei meta-analize realizate de LaJoie în 2003 şi citată de Kruger şi Serpell (2010), există 20 de definiţii şi 12 termeni folosiţi pentru terapia asistată de animale. În acelaşi timp, nu există un consens internaţional cu privire la pregătirea şi atestarea câinilor de terapie. Câinele de terapie, aşa cum este definit de Delta Society (devenită ulterior Pet Partners), una dintre cele mai importante organizaţii mondiale care activează în domeniul terapiei asistate de animale, este 158

159 un animal special selectat şi pregătit pentru a fi parte integrantă a procesului terapeutic (Kruger, Serpell, 2010). Scopul acestuia este de a motiva şi de a deveni puntea de legătură dintre beneficiar şi terapeut. Pornind de la această definiţie, considerăm ca fiind esenţiale pentru un câine de terapie următoarele caracteristici: temperament echilibrat, lipsa agresivităţii, predictibilitate şi posibilitatea de a fi controlat de către conductorul său canin, indiferent de context, obedienţă şi înclinaţie înspre interacţiuni sociale, pe care le caută şi le iniţiază. De asemenea, este important să fie un câine inteligent, prietenos, lipsit de probleme de comportament, energic, dar controlabil, tolerant la diferiţi stimuli, chiar la intensităţi ridicate. Important de menţionat este faptul că pregătirea pentru pază şi protecţie sau muşcătură (chiar şi doar la nivel sportiv) este considerat un criteriu eliminatoriu de către Asociaţia Dog Assist. Un alt criteriu ce ne determină să fim precauţi în selecţie este dieta câinelui un câine hrănit cu dietă bazată pe carne crudă poate fi purtător de zoonoze care pot fi transmise ulterior beneficiarilor. La nivelul Europei, dar mai ales în ceea ce priveşte România, nu există încă un cadru legislativ referitor la meseria, respectiv la formarea profesională în domeniul terapiei şi activităţilor asistate de animale. În acest context, pornind de la standarde de pregătire şi de lucru folosite de organizaţii internaţionale precum Pet Partners (Program Requirements), Therapy Dogs United (Join Your Therapy Dog. Is Volunteering with Therapy Dogs United Right for You?), Therapy Dogs International (Testing Requirements), dar şi pe baza unor instrumente standardizate folosite în străinătate, precum C-BARQ (Hsu, Serpell, 2003), în cadrul Asociaţiei Dog Assist au fost adoptate criteriile de selecţie, respectiv de pregătire pentru viitoare echipe de terapie om câine. Astfel, în acord cu Therapy Dogs United, Pet Partners şi Therapy Dogs International, câinii pot intra în programul de pregătire al Asociaţiei de la vârsta de un an, dar nu mai repede de 3 luni petrecute cu stăpânul actual, pentru a avea timp să îşi construiască şi consolideze relaţia. Vor trece pentru început printr-o evaluare iniţială, evaluare ce va decide dacă se recomandă sau nu începerea pregătirii specializate pentru terapia asistată de animale. Totuşi, nu orice câine întruneşte criteriile necesare pentru a deveni câine de terapie. Astfel, conform Therapy Dogs United (Your Therapy Dog, [f.d.]), mai puţin de jumătate din câini reuşesc să treacă de testarea iniţială şi de examenul de atestare. În mod asemănător, într-un studiu 159

160 realizat de Tăuşan şi Oros (în curs de publicare), doar 30% din câinii evaluaţi au reuşit să treacă peste evaluarea iniţială realizată de Asociaţia Dog Assist, fiind deci apţi pentru a începe dresajul specializat. Evaluarea iniţială a câinilor urmăreşte reactivitatea la stimuli (vizuali, auditivi, olfactivi, tactili), relaţia dintre câine-stăpân, relaţia cu mediul şi adaptabilitatea câinelui, eventuale probleme de comportament, nivelul de obedienţă. Evaluarea cuprinde atât câinele, cât şi proprietarul. Acest lucru este important datorită mai multor considerente: câinele nu va participa la nicio activitate în lipsa conductorului său sau cu o altă persoană, pregătirea şi evaluarea se realizează în echipă, conductorul canin este responsabil de bunăstarea câinelui pe tot parcursul activităţilor, conductorul canin va interacţiona cu diferite categorii de beneficiari tipici, dar şi cu diferite tulburări sau dizabilităţi. Nu va fi recomandat pentru dresajul de specialitate un câine care nu are dresajul de obedienţă (şezi, culcat, aşteaptă, chemare la stăpân, refuz de hrană la comandă, eventuale trucuri) deoarece acesta este fundamental dresajului specializat. O dată învăţate aceste comenzi, se trece la dresajul de specialitate, care presupune desensibilizarea şi decondiţionarea câinelui la diverşi stimuli, dar şi interacţiunea sa cu diferite categorii de beneficiari. În medie, dresajul de specialitate durează şase luni, fiind compus, în cadrul organizaţiei în care activează Bes, din ore de dresaj şi pregătire practică, dar şi teoretică. Atât dresajul de obedienţă, cât şi cel specializat pentru terapie se realizează exclusiv prin metode pozitive. La încheierea programul de pregătire, se susţine un examen de atestare care arată nivelul de pregătire al echipei, respectiv faptul că aceştia sunt apţi să lucreze. După atestare, câinele va activa doar alături de conductorul canin cu care s-a atestat. Se recomandă reexaminarea periodică, la interval de doi ani, şi, bineînţeles, pregătirea continuă a echipei. Ultima etapă în viaţa unui câine de terapie este aceea a pensionării, care este condiţionată de starea de sănătate a câinelui, respectiv dorinţa acestuia de a lucra, decizie ce va fi luată de conductorul său canin, având în minte bunăstarea câinelui. Un alt aspect important legat de câinele de terapie este acela legat de statusul său de sănătate şi bunăstarea sa. Acesta este deparazitat şi vaccinat conform schemei agreate de medicii veterinari ai asociaţiei. De asemenea, conform procedurilor interne, acesta este supus unor controale periodice în cadrul departamentului veterinar. Nu în ultimul 160

161 rând, sunt urmărite eventuale semne de burnout. Comunicarea dintre conductor şi câine este extrem de importantă, una dintre sarcinile principale ale conductorului canin fiind aceea de a se asigura de bunăstarea câinelui în timpul activităţilor (IAHAIO, [f.d.]). Bibliografie Beetz, A., Uvnäs-Moberg, K., Julius, H., Kotrschal, K. (2012). Psychosocial and Psychophysiological Effects of Human-Animal Interactions: The Possible Role of Oxytocin. Frontiers in Psychology, 3, p. 1-15, la adresa (vizitată în ). Eddy J., Hart L., Boltz R.P. (1988). The effects of service dogs on social acknowledgements of people in wheelchairs. J. Psychol. 122, p Hsu, Y., Serpell, J.A. (2003). Development and validation of a questionnaire for measuring behavior and temperament traits in pet dogs. Journal of the American Veterinary Medical Association, 223(9), p IAHAIO ([f.d.]). IAHAIO White Paper. The IAHAIO Definitions for Animal Assisted Intervention and Guidelines for Wellness of Animals Involved. Final Report. La adresa %20TASK%20FORCE%20-%20FINAL%20REPORT.pdf (vizitată în ). Kruger, K.A., Serpell, J.A. (2010). Animal assisted interventions in mental health: definitions and theoretical foundations. În A.H. Fine (Ed.), Handbook on Animal Assisted Therapy. Theoretical Foundations and Guidelines for Practice (pp ). Londra: Academic Press. Pet Partners ([f.d.]). Program Requirements, la adresa (vizitată în ). Tăuşan, Ş., Oros, D. (în curs de publicare). Evaluarea comportamentală la câinele de terapie. Therapy Dogs International ([f.d.]). Testing Requirements. la adresa (vizitată în ). Therapy Dogs United ([f.d.]). Join Your Therapy Dog. Is Volunteering with Therapy Dogs United Right for You?, la adresa (vizitată în ). 161

162 EVALUAREA JUDECĂŢII MORALE DIN PERSPECTIVA CONDIŢIILOR ÎN CARE O ACŢIUNE IMORALĂ ESTE CONSIDERATĂ JUSTIFICATĂ Lucia Faiciuc Abstract. The assessment of the moral judgment from the perspective of the conditions in which an immoral action is considered unjustified. The existing instruments for the moral judgment assessment ask the respondents, in general, to solve moral dilemmas and to formulate moral arguments in order to support the chosen solution, subsequently, those arguments being classified based on their content on a certain level of moral judgment, or they ask the respondents to assess on a Likert scale the importance or their level of accord for given moral arguments, provided by an instrument in order support a certain solution for a moral dilemma or in order to motivate why a moral action is valuable or not. But an ignored aspect of such instruments is the one that, the most frequently, people take moral decisions in less dilemmatic situations. The present research aimed to explore the results obtained in the conditions in which the investigated persons are asked to assess in what conditions they consider that it would be justifiable in their view a paradigmatic immoral action as it is the action of hiding the truth in a context that is less dilemmatic, since the formulation of the used items is one that suggests and encourages a tolerant attitude toward moral transgressions. It was hoped that, in this way, there would be eliminated, at least partially, the answers based on social desirability, the ones that are problematic in the traditional instruments for the moral judgment assessment. At this research participated 78 first year students at the University of Fine Arts and Design from Cluj-Napoca, 45 of them completing a version of an instrument for the moral judgment assessment Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

163 elaborated based on the above mentioned principle, and 33 of them another version, based on the same principle. The obtained results are presented in comparison with the ones obtained for two traditional instruments for the moral judgment assessment, which were administered to the same sample of participants: Moral Judgment Test (MJT, elaborated by Lind in 1978, apud Lind, 2000) and Sociomoral Reflection Measure Short Form Objective (SRM-SFO, elaborated by Brugman, Basinger & Gibbs, 2007). These results indicate the fact the social desirability issue in the moral judgment assessment is much more complex that it seems at a first glance. Considerente teoretice Problema răspunsului în sensul dezirabilităţii sociale este una comună pentru multe instrumente de evaluare psihologică. Pentru probele de evaluare a judecăţii morale ea apare a fi una mai acută, în special pentru cele care presupun răspunsuri închise. În cazul lor, există serioase suspiciuni că răspunsurile celor care le completează, mai ales cele extreme, care indică un nivel foarte coborât sau un nivel foarte ridicat al judecăţii morale, sunt puternic influenţate de fenomenul dezirabilităţii sociale, după cum o sugerează distribuţia semnificativ diferită de cea normală, predominant asimetrică, a răspunsurilor pentru astfel de judecăţi, indicând nivelurile extreme ale judecăţii morale. Asimetria cea mai pregnantă este pentru argumentele morale care indică un nivel ridicat al judecăţii morale, existând tendinţa ca cei care îşi exprimă un nivel ridicat de acord pentru ele să fie mult mai mulţi decât cei care exprimă un nivel de acord redus sau care le resping. Datele unor studii precedente (de exemplu, Faiciuc, 2014) au sugerat însă că asimetria menţionată s-ar putea să nu se datoreze exclusiv dezirabilităţii sociale, de vreme ce au existat corelaţii pozitive semnificative statistic la un prag de p=0,05 sau tendinţe de corelaţii pozitive apropiate acestui prag de semnificaţie între preferinţele pentru aceste două tipuri de răspunsuri extreme. Există persoane care preferă deopotrivă judecăţi şi argumente care ar corespunde unui nivel ridicat al judecăţii morale şi judecăţi şi argumente care corespund unui nivel scăzut al acesteia. Dacă astfel de răspunsuri ar fi explicate exclusiv prin dezirabilitatea socială, aceste corelaţii ar trebui să fie negative: cei care aprobă din conformism social argumentele morale de nivel ridicat 163

164 ar trebui să respingă, tot din conformism social, pe cele care au un nivel scăzut. Prin urmare, se pune, în primul rând, problema de a afla în ce măsură aceste distribuţii asimetrice se datorează dezirabilităţii sociale şi, în al doilea rând, dacă acesta este cazul, de a afla cum ar putea fi ea redusă pentru instrumentele de evaluare a judecăţii morale cu răspunsuri închise. Acest studiu pilot a fost conceput tocmai în ideea de a iniţia un demers în acest sens. Instrumentele existente de evaluare a judecăţii morale sunt, în principal, de două tipuri. Unele solicită celor chestionaţi, în general, soluţionarea unor dileme morale şi formularea de argumente pentru a susţine soluţia aleasă, prin răspunsuri deschise, urmând să se clasifice aceste argumente în baza formei lor pe un anumit nivel al judecăţii morale. Altele cer celor care le completează răspunsuri închise, de apreciere, pe o scală de tip Likert, a importanţei sau a gradului de acord pentru argumente gata formulate, oferite în cadrul instrumentului, pentru a susţine o anumită soluţie pentru o dilemă morală sau, într-un singur caz (probele elaborate în baza instrumentului de reflecţie socio-morală elaborat de Gibbs, Basinger şi Fuller, 1992), pentru a motiva de ce are valoare sau nu o acţiune cu conţinut moral. Pentru primul tip de probe, este de presupus că răspunsurile ar trebui să fie mai puţin influenţate de dezirabilitatea socială, dar ele sunt mai greu de cotat de către evaluatori şi de completat de cei evaluaţi. În plus, este posibil ca răspunsurile la acest tip de probe să nu reflecte răspunsurile preferate de către cei investigaţi, cum doar se presupune de către autorii lor, ci răspunsurile mai uşor de evocat la momentul administrării probei. Al doilea tip de probe sunt cele cu răspunsuri închise, mai uşor de completat şi de cotat, dar, de presupus, şi mai vulnerabile la răspunsurile date în sensul dezirabilităţii sociale. Scopul cercetării Cercetarea de faţă şi-a propus să exploreze judecata morală prin intermediul a două chestionare cu răspunsuri închise în care respondenţii trebuiau să aprecieze dacă sunt de acord sau nu, într-una dintre variante, sau gradul de acord, în cealaltă variantă, cu o serie de 31 de motivaţii pentru un comportament imoral. Spre deosebire de majoritatea instrumentelor de evaluare a judecăţii morale, în cazul de faţă, chestionarul nu a presupus un context 164

165 dilematic explicit, în sensul în care nu au fost furnizate nişte dileme concrete. Totuşi, în instructajul chestionarului, s-a specificat că este vorba de o situaţie dilematică, de impas, pentru a-i încuraja pe respondenţi să creadă că nu este vreo soluţie predefinită, acceptată social, şi este justificat ca cineva să se comporte după propriul fel de a judeca. De fapt, itemii chestionarului reprezintă conflictul care poate să apară între motivaţia de a realiza un comportament moral şi alte motivaţii, modul de gândire care ar putea să apară într-o dilemă concretă regăsindu-se în mod implicit în formularea acestor itemi. Din punctul de vedere al absenţei unor dileme concrete, chestionarul seamănă cu Chestionarul pentru Reflecţie Socio-Morală (Gibbs et al, 1992). Spre deosebire însă de acesta, nu s-a cerut să se justifice de ce ar trebui să fie importantă sau nu o anumită valoare sau comportament moral, ci, dimpotrivă, dacă sau în ce măsură ar fi de acord în anumite condiţii cu un comportament considerat în general ca imoral, încurajându-se ideea, prin modul de formulare a itemilor, că ar fi justificat un astfel de lucru pentru astfel de condiţii. S-a încercat sugerarea unei atitudini îngăduitoare faţă de transgresiunile morale. Cu alte cuvinte, itemii chestionarului urmăresc să exploreze condiţiile în care respondenţii consideră că ar fi justificat un comportament care este socotit ca fiind în general imoral. S-a sperat ca, în acest fel, respondenţii ar fi stimulaţi să fie mai sinceri şi să fie mai puţin influenţaţi de dezirabilitatea socială. Un demers întrucâtva similar se regăseşte şi în chestionarul MJT (Lind, 1978/2000), unde respondenţii trebuie să aprecieze gradul lor de acord cu argumentele în favoarea unor soluţii date pentru două dileme morale, soluţii care exprimă comportamente considerate a fi în general imorale, precum şi gradul lor de acord cu argumente care sunt în defavoarea unor astfel de soluţii. Noile chestionare utilizate în cercetarea prezentă încearcă să îmbine avantajele instrumentelor existente de evaluare a judecăţii morale şi, în acelaşi timp, să reducă din dezavantajele acestora. Pentru aceste chestionare a fost ales drept comportament imoral cazul paradigmatic al ascunderii adevărului, deoarece multe alte comportamente imorale îl presupun implicit (de exemplu, nerespectarea unei promisiuni, încălcarea unei legi, furtul). Itemii luaţi în analiză în acest studiu sunt cei care se referă la motivaţii care privesc consecinţele directe asupra propriei persoane, 165

166 mai degrabă concrete şi imediate, ale unui comportament imoral, corespunzători judecăţii morale de tip inferior, şi la motivaţii care ţin de raportarea la alte valori şi de consecinţele la nivelul societăţii ale unui comportament imoral, corespunzători judecăţii morale de tip superior. S-a aşteptat ca, pentru chestionarele cercetării de faţă, răspunsurile care ar corespunde nivelurilor inferioare şi superioare ale judecăţii morale, să aibă o distribuţie mai apropiată de cea simetrică sau, în cazul variantei cu doar două opţiuni de răspuns (acord/dezacord), să nu existe o diferenţă semnificativă a frecvenţei răspunsurilor de acord faţă de cea pentru cele de dezacord cu un anumit argument moral, dacă ar fi adevărat că pentru chestionarele utilizate anterior de alţi autori, citate mai sus, modul lor de formulare a sarcinii şi a itemilor ar încuraja un răspuns care s-ar datora predominant dezirabilităţii sociale pentru cele două tipuri vizate de itemi pe eşantionul acesta de subiecţi şi dacă ar fi adevărat că modul de formulare a sarcinii şi a itemilor utilizat în chestionarele noi ar permite o scădere a tendinţei de a răspunde în sensul dezirabilităţii sociale. Metodă Participanţi La studiu au participat un număr de 78 de studenţi în anul I la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca (vârsta medie de 20,6 ani). Dintre aceştia, 45 (31 fete, 9 băieţi, 5 cu sex nedeclarat) au completat chestionarul în prima versiune, cea care cere evaluarea gradului de acord cu itemii săi pe o scară Likert cu 5 puncte, iar 33 (15 fete, 12 băieţi, 6 cu sex nedeclarat) în cea de-a doua versiune, pentru care s-a cerut doar exprimarea acordului sau dezacordului cu itemii acestui chestionar. Materiale Un chestionar cu 31 de itemi (a se vedea Anexa 1) în care respondenţii trebuie să precizeze (pe o scala Likert cu 5 puncte: de la 0: deloc până la 4: în totalitate ) în ce măsură li se potrivesc afirmaţiile date, adică dacă au ascuns sau ar ascunde adevărul în diverse condiţii date. El va fi numit aici C5; Un chestionar cu 31 de itemi (a se vedea Anexa 2) în care respondenţii trebuie să precizeze dacă afirmaţiile date li se 166

167 potrivesc sau nu, adică dacă ei consideră că e justificat să se ascundă adevărul în diverse condiţii date. El va fi numit aici C2. Conţinutul celor 31 de itemi pentru cele două versiuni se suprapune în mare parte, dar există şi itemi diferiţi. Procedură Chestionarele au fost administrate colectiv, în cadrul unei ore de seminar, fără limită de timp. Completarea lor a fost voluntară şi a fost recompensată cu puncte de credit. Rezultate În Tabelul 1 sunt prezentaţi coeficienţii de asimetrie şi boltire, calculaţi cu programul SPSS, pentru primii 7 itemi (corespunzători unui nivel scăzut al judecăţii morale) şi ultimii 6 itemi (corespunzători unui nivel ridicat al judecăţii morale) ai chestionarul C5. Tabelul 1. Coeficienţii de asimetrie şi boltire pentru primii 7 şi ultimii 6 itemi ai chestionarul C5. Item Coeficient de asimetrie Eroare standard Coeficient de boltire 167 Eroare standard Mod Pragul de semnificaţie al testului normalităţii Kolmogorv-Smirnov I1 0,009 0,354-0,559 0, ,001 I2 0,345 0,354-0,418 0, ,000 I3 1,290 0,354 1,181 0, ,000 I4 1,129 0,354 0,799 0, ,000 I5 0,398 0,354-1,088 0, ,003 I6-0,111 0,354-1,311 0,695 1, 3 0,000 I7-0,351 0,354-0,921 0,695 2, 3 0,001 I26 0,100 0,357-0,976 0, ,019 I27 0,283 0,357-1,287 0, ,000 I28 0,844 0,354-0,348 0, ,000 I29 0,477 0,354-0,783 0, ,000 I30 1,086 0,354 0,166 0, ,000 I31 1,309 0,354 0,213 0, ,000 În Tabelul 2 este prezentată frecvenţa acordului şi dezacordului pentru primii 8 itemi (corespunzători unui nivel scăzut al judecăţii morale) şi ultimii 5 itemi (corespunzători unui nivel ridicat al judecăţii morale) ai chestionarul C2 şi testul χ2 al semnificaţiei diferenţei între aceste frecvenţe.

168 Tabelul 2. Frecvenţa acordului şi dezacordului pentru primii 8 şi ultimii 5 itemi ai chestionarul C2 şi testul χ2 al semnificaţiei diferenţei între aceste frecvenţe. Item Frecvenţă dezacord Frecvenţă acord Testul χ2 Pragul de semnificaţie I ,121 0,024 I ,667 0,056 I ,485 0,223 I ,030 0,000 I ,485 0,223 I ,939 0,001 I ,455 0,117 I ,030 0,862 I ,758 0,384 I ,091 0,000 I ,455 0,117 I ,121 0,024 I ,758 0,003 Cazuri particulare pentru chestionarul C5 sunt itemii I6 (distribuţie mai degrabă bipolară), I26 (distribuţie aproape uniformă), I27 (distribuţie mai degrabă bipolară). Discuţii şi concluzii Se constată că, pentru varianta C5, răspunsurile pentru itemii corespunzători unui nivel scăzut al judecăţii morale ca şi cele pentru cei corespunzători unui nivel ridicat au distribuţii semnificativ diferite faţă de distribuţia normală potrivit testului Kolmogorov-Smirnov. Analiza coeficienţilor de asimetrie şi de boltire arată că pentru itemii corespunzători judecăţii morale de nivel scăzut sursa principală a îndepărtării de normalitate nu este asimetria, ci boltirea, una de tip platicurtic, cu excepţia itemilor I3 şi I4, care au o asimetrie pozitivă marcată şi o boltire leptocurtică. Au existat şi un item, I7, care a prezentat o uşoară tendinţă spre asimetria negativă, precum şi o distribuţie bipolară pentru itemul I6. Pentru itemii corespunzători judecăţii morale de nivel crescut, însă, apare o pondere mai crescută a asimetriei ca sursă pentru îndepărtarea de la normalitate şi una mai scăzută pentru boltire. În acest caz, toţi 168

169 itemii au avut o distribuţie a răspunsurilor cu o asimetrie pozitivă, aceasta fiind pentru trei dintre ei una de un nivel ridicat. Aceiaşi trei itemi au avut şi o distribuţie a răspunsurilor cu o boltire mai degrabă apropiată de cea mezocurtică. În schimb, cei trei itemi a căror distribuţie a răspunsurilor s-a caracterizat printr-o asimetrie pozitivă mai puţin pronunţată au avut o boltire marcată de tip platocurtic. Ceea ce este notabil este faptul că, deşi modul de formulare a itemilor pentru chestionarul C5 nu a condus la o distribuţie normală a răspunsurilor după cum se aştepta, acesta a redus problemele de asimetrie pentru itemii corespunzători nivelului scăzut al judecăţii morale, iar pentru itemii corespunzători nivelului ridicat al judecăţii morale a condus la o distribuţie asimetrică pozitivă, opusă asimetriei negative care se întâlneşte în general pentru această categorie de judecăţi morale în alte instrumente de evaluare a judecăţii morale cu răspunsuri închise. Pentru itemii de primul tip, corespunzători nivelului scăzut al judecăţii morale, s-ar putea spune că această scădere a asimetriei ar însemna o scădere a răspunsurilor în sensul dezirabilităţii sociale. Dar, pentru itemii de al doilea tip, corespunzători nivelului ridicat al judecăţii morale, obţinerea unei asimetrii pozitive nu e la fel de evident că însemnă o scădere a răspunsului în sensul dezirabilităţii sociale. În favoarea ipotezei scăderii dezirabilităţii sociale vine argumentul că poate să fie la fel de dezirabilă social şi contribuţia la binele societăţii, nu doar neascunderea adevărului. Un alt argument în favoarea acestei ipoteze ar fi şi acela că, dacă mărturisirea adevărului nu este dezirabilă social, dacă nu se anticipează că ar putea conduce la vreo consecinţă la nivel social sau dacă există alte valori mai importante, atunci, din punct de vedere utilitarist, ar putea fi mai degrabă dezirabil ca adevărul să nu fie mărturisit. Faptul că respondenţii au considerat într-o proporţie mare că ascunderea adevărului nu se justifică indiferent de avantajul pe care l- ar aduce societăţii, de felul în care este văzut în societate acest comportament sau de considerarea altor valori ar putea fi explicat în mai multe modalităţi. Una ar fi că ei cred în mod sincer în valoarea adevărului, indiferent de alte considerente de nivel abstract cum ar fi impactul la nivelul societăţii sau alte valori. O a doua modalitate ar fi că ei înţeleg că nu ar putea ca vreodată să apară un efect pozitiv real la nivelul societăţii prin ascunderea adevărului şi că valoarea adevărului 169

170 nu este condiţionată de acordul social în această privinţă. O ultimă modalitate ar fi că ei consideră valoarea mărturisirii adevărului ca fiind supremă în virtutea preluării în mod necritic a unei astfel de opinii care ar fi prevalentă în societate, adică ar fi un răspuns în sensul dezirabilităţii sociale. Se poate conchide, prin urmare, că asimetria negativă a distribuţiei răspunsurilor pentru itemii corespunzători unui nivel ridicat al judecăţii morale în alte probe de evaluare a judecăţii morale, explicabilă prin dezirabilitate socială, poate fi schimbată într-una pozitivă, doar că aceste date nu permit o interpretare univocă a unei astfel de schimbări. Totuşi, ele sugerează că s-ar putea ca asimetriile obţinute în ambele cazuri să nu fie explicabile prin dezirabilitate socială într-o aşa mare măsură după cum s-ar putea crede. Cu alte cuvinte, explicaţia acestor asimetrii ar putea fi una mai complexă, implicând şi alţi factori decât dezirabilitatea socială. Pentru varianta chestionarului C2, se constată că prin forţarea alegerii prin numai două opţiuni de răspuns extreme, se corectează şi mai mult asimetria, doar în trei din opt cazuri aceasta fiind una semnificativă statistic (la pragul ales de semnificaţie statistică de p=0,05) pentru itemii corespunzători judecăţilor morale de nivel scăzut. Totuşi, tendinţa spre o asimetrie în favoarea dezacordului cu itemii daţi este prezentă într-o formă mai mult sau mai puţin marcată la şapte din cei opt astfel de itemi. Pentru cei cinci itemi corespunzători judecăţilor morale de nivel crescut, cu o singură excepţie, asimetria a fost tot în favoarea dezacordului, ea fiind semnificativă (pentru un prag ales de semnificaţie statistică de p=0,05) în trei din cele patru cazuri. Rezultatele pentru această variantă a chestionarului sunt similare cu cele obţinute pentru varianta C5 şi ar putea fi interpretate în acelaşi fel. Rezultatele obţinute pe aceiaşi participanţi într-o altă cercetare (Faiciuc, 2014) la chestionarul MJT (Lind, 1978/2000) au indicat pentru distribuţiile răspunsurilor la cei patru itemi corespunzători nivelului cel mai scăzut al judecăţii morale următorii coeficienţi de asimetrie, calculaţi cu programul SPSS: -0,612, 0,220, 0,470, -0,317, iar pentru cele ale răspunsurilor la cei patru itemi corespunzători nivelului cel mai ridicat al judecăţii morale: -0,715, -0,369, -2,861, - 0,286. Prin urmare, comparativ, se constată că pentru ultimul tip de itemi s-a obţinut o asimetrie negativă în toate cazurile şi nu una 170

171 pozitivă, ca în cercetarea de faţă pentru C5. Itemii vizaţi din chestionarul MJT au fost diferiţi faţă de cei ai chestionarului C5. Aceiaşi participanţi au fost testaţi în cercetarea mai sus amintită (Faiciuc, 2014) şi cu SMR-FO (Brugman, Basinger, Gibbs, 2007). Dintre cei 10 itemi corespunzători nivelului cel mai scăzut al judecăţii morale, pentru patru din ei frecvenţele au fost asimetrice în favoarea acordului cu astfel de itemi, pentru doi dintre ei au fost asimetrice în favoarea dezacordului cu astfel de itemi, iar pentru patru din ei frecvenţa acordului şi a dezacordului a fost relativ similară. În schimb, pentru toţi cei 10 itemi corespunzători nivelului cel mai ridicat al judecăţii morale asimetria a fost net în favoarea acordului pentru astfel de itemi, un rezultat opus celui obţinut în studiul prezent pentru C2. Cercetarea de faţă, cu statut de studiu pilot, este doar un început pentru investigarea modalităţilor de a elabora un instrument pentru evaluarea judecăţii morale cu răspunsuri închise care să fie mai puţin grevat de problema dezirabilităţii sociale. Rezultatele sale trebuie interpretate cu precauţie, ţinând cont de limitele ei: numărul mic de participanţi şi absenţa unor modalităţi precise de a compara rezultatele obţinute la probe diferite, cu itemi care au un conţinut diferit. Bibliografie Brugman, D, Basinger, K. S., Gibbs, J. C. (2007). Measuring Adolescents Moral Judgment: An Evaluation of the Sociomoral Reflection Measure Short Form Objective (SRM-SFO), articol prezentat la simpozionul Crosscultural research on moral reasoning, International Council of Psychologists, San Diego, USA, August 11-14, 2007, citit la data de la adresa: nt_an_evaluation_of_the_sociomoral_reflection_measure_- _Short_Form_Objective_SRM-SFO_ Faiciuc, L. (2014). Competenţă morală şi reflecţie socio-morală, comunicare prezentată la Zilele academice clujene, Cluj-Napoca, aprilie, Gibbs, J.C, Basinger, K.S., Fuller D. (1992). Moral maturity: measuring the development of sociomoral reflection. Hillsdale:Lawrence Erlbaum. Lind, G. (2000). Review and appraisal of the moral judgment test (MJT), University of Konstanz, citit la data de la adresa Appraisal.pdf 171

172 ANEXA 1 Chestionar de evaluare a motivaţiei într-o situaţie dilematică - variantă experimentală - Itemii chestionarului de mai jos urmăresc să studieze modul în care o persoană motivează un anumit comportament într-o situaţie de dilemă sau impas: dacă să ascundă sau nu adevărul, în împrejurări care pot sprijini sau nu una sau alta dintre variante. Vă rugăm să răspundeţi la itemii chestionarului având în vedere experienţa Dvs. din ultima perioadă şi modul în care Dvs. personal gândiţi în legătură cu fiecare împrejurare avută în vedere, precizând măsura în care afirmaţiile făcute sunt valabile sau se potrivesc în cazul Dvs. Pentru aceasta, în dreptul numărului corespunzător fiecărui item din tabelul de pe foaia de răspuns, va trebui să marcaţi cu un X căsuţa corespunzătoare răspunsului ales de Dvs. din opţiunile indicate. Rezultatele sunt utile în vederea unei cercetări empirice şi de aceea sunteţi rugaţi să încercaţi să fiţi cât mai precişi în completarea răspunsurilor, pentru ca rezultatele cercetării să fie nedistorsionate. Vă mulţumim şi vă asigurăm de confidenţialitatea răspunsurilor Dvs.! 1. Am cedat / aş ceda tentaţiei de a ascunde adevărul pentru a evita astfel o suferinţă fizică sau o pierdere materială. 2. Am acceptat /aş accepta să ascund adevărul atunci când mi s-a cerut / mi s-ar cere acest lucru de către o persoană care are autoritate în vreun fel asupra mea. 3. Am decis / aş decide şi eu să ascund adevărul atunci când am constatat / aş constata că persoane cu autoritate apropiate mie sau respectate în societate au procedat aşa în trecut. 4. Am cedat / aş ceda tentaţiei de a ascunde adevărul pentru a câştiga ceva material în schimbul tăcerii. 5. Am cedat / aş ceda tentaţiei de a ascunde adevărul dacă am ştiut / aş şti că pericolul ca eu să sufăr o consecinţă negativă importantă pentru mine este redus. 6. Am cedat / aş ceda tentaţiei de ascunde un adevăr incomod atunci când am avut / aş avea siguranţa că adevărul ascuns va rămâne ascuns pentru totdeauna. 7. Am preferat / aş prefera să ascund un adevăr incomod atunci când a lipsit / ar lipsi o solicitare în mod expres ca eu să-l spun, el nefiind bănuit de alţii. 8. Am decis / aş decide că pot să ascund şi eu adevărul atunci când am constat / aş constata că şi alţi colegi sau prieteni de-ai mei procedează aşa. 9. Am decis / aş decide să ascund adevărul atunci când persoana sau persoanele cărora li l-am ascuns / l-aş ascunde mi-au ascuns şi ele cândva ceva. 172

173 10. Am preferat / aş prefera să ascund adevărul pentru ca să păstrez relaţia cu o persoană la care ţin, care este importantă pentru mine. 11. Am decis / aş decide să ascund adevărul pentru ca să menajez sentimentele unei persoane străine pentru mine. 12. Am preferat / aş prefera să ascund adevărul pentru ca să evit să produc o suferinţă vreunei persoane apropiate care ar fi fost / ar fi afectată de aflarea adevărului. 13. Am preferat / aş prefera să ascund adevărul pentru ca să evit să produc o suferinţă vreunei persoane străine care ar fi fost / ar fi afectată de aflarea adevărului. 14. Am preferat / aş prefera să ascund adevărul pentru ca să îi aduc un avantaj prin tăcerea mea unei persoane apropiate care avea / ar avea nevoie de acest avantaj. 15. Am preferat / aş prefera să ascund adevărul pentru ca să îi aduc un avantaj prin tăcerea mea unei persoane străine care avea / ar avea nevoie de acest avantaj. 16. Am preferat / aş prefera să ascund adevărul pentru ca să evit ca un grup de persoane apropiate sau comunitatea din care fac parte să sufere vreo pierdere. 17. Am preferat / aş prefera să ascund adevărul ca să aduc un avantaj unui grup apropiat sau comunităţii din care fac parte. 18. Am preferat / aş prefera să ascund adevărul dacă în comunitatea din care fac parte a ascunde adevărul este ceva obişnuit, acceptat sau tolerat cu uşurinţă. 19. Am cedat / aş ceda tentaţiei de a ascunde adevărul, gândindu-mă că nu ar fi o povară aşa mare pentru conştiinţa mea. 20. Am cedat / aş ceda tentaţiei de a ascunde adevărul, gândindu-mă că mustrările de conştiinţă mă vor afecta mai puţin decât ce s-ar fi întâmplat / s- ar întâmpla prin mărturisirea lui. 21. Am cedat /aş ceda tentaţiei de a ascunde adevărul din cauza ruşinii pe care aş fi avut-o / aş avea-o dacă l-aş spune. 22. Am decis / aş decide să ascund adevărul din teamă că nu voi fi înţeles(easă) de cei din jur dacă îl voi spune şi m-ar putea ridiculiza. 23. Am cedat / aş ceda tentaţiei de a ascunde adevărul pentru ca să câştig sau sămi păstrez o reputaţie sau imagine bună în ochii celorlalţi. 24. Am decis / aş decide să ascund adevărul pentru că reputaţia de om corect, care spune adevărul, nu e aşa importantă pentru mine. 25. Am decis / aş decide să ascund adevărul, gândindu-mă că a spune adevărul este oricum ceva relativ, subiectiv, care depinde de perspectiva cuiva asupra unei situaţii, neavând o valoare în sine. 26. Am preferat / aş prefera să ascund adevărul pentru a respecta un alt principiu sau valoare umană după care mă ghidez în deciziile mele, care a fost / ar fi mai important(ă) după părerea mea. 27. Am decis / aş decide să ascund adevărul, gândindu-mă că astfel aş putea feri societatea în care trăiesc de un pericol. 173

174 28. Am decis / aş decide să ascund adevărul, gândindu-mă că astfel aş putea aduce un beneficiu societăţii în care trăiesc. 29. Am decis / aş decide să ascund adevărul, gândindu-mă că deciziile mele individuale sunt prea mărunte şi neînsemnate pentru a putea influenţa societatea în vreun fel. 30. Am decis / aş decide să ascund adevărul, gândindu-mă că a spune adevărul este oricum ceva ce are o valoare redusă în societatea în care trăiesc, el fiind puţin respectat. 31. Am decis / aş decide să ascund adevărul, gândindu-mă că pentru binele societăţii e altceva mai important decât a spune adevărul, alte valori având întâietate. Foaie de răspuns 1 Deloc În mică măsură În măsură medie În mare măsură În totalitate 174

175 ANEXA 2 Chestionar de evaluare a motivaţiei într-o situaţie dilematică - variantă experimentală - Itemii chestionarului de mai jos urmăresc să studieze modul în care o persoană motivează un anumit comportament într-o situaţie de dilemă sau impas: dacă să ascundă sau nu adevărul, în împrejurări care pot sprijini sau nu una sau alta dintre variante. Vă rugăm să răspundeţi la itemii chestionarului având în vedere experienţa Dvs. din ultima perioadă şi modul în care Dvs. personal gândiţi în legătură cu fiecare împrejurare avută în vedere, dacă afirmaţiile făcute se potrivesc sau nu în cazul Dvs. Pentru aceasta, în dreptul numărului corespunzător fiecărui item din tabelul de pe foaia de răspuns, va trebui să marcaţi cu un X căsuţa corespunzătoare răspunsului ales de Dvs. din cele două opţiuni indicate. Rezultatele sunt utile în vederea unei cercetări empirice şi de aceea sunteţi rugaţi să încercaţi să fiţi cât mai precişi în completarea răspunsurilor, pentru ca rezultatele cercetării să fie nedistorsionate. Vă mulţumim şi vă asigurăm de confidenţialitatea răspunsurilor Dvs.! 1. E justificat să ascunzi adevărul pentru a evita o pedeapsă sau un dezavantaj material imediat. 2. E justificat să ascunzi adevărul pentru ca realizarea scopurilor personale să rămână neafectată. 3. E justificat să ascunzi adevărul dacă este de ajutor pentru realizarea propriilor scopuri. 4. E justificat să ascunzi adevărul pentru a obţine un avantaj sau câştig material imediat. 5. E justificat sa ascunzi adevărul pentru a evita o pedeapsă sau un dezavantaj care ar putea să apară cândva, pe termen lung. 6. E justificat să ascunzi adevărul pentru a obţine un avantaj sau câştig material care ar putea să apară cândva, pe termen lung. 7. E justificat să ascunzi adevărul atunci când posibilele consecinţe negative ale mărturisirii lui vor trece repede sau vor fi uitate. 8. E justificat să ascunzi adevărul dacă acest lucru va rămâne secret şi în viitor, nimeni altcineva neputând să-l afle. 9. E justificat să ascunzi adevărul atunci când lipseşte o solicitare expresă de a-l spune. 10. E justificat să ascunzi adevărul atunci când asta ţi se cere de către o persoană care are autoritate asupra ta. 11. E justificat să ascunzi adevărul faţă de cineva care te-a minţit. 12. E justificat să ascunzi adevărul atunci când şi alţii din grupul tău de cunoscuţi obişnuiesc să îl ascundă. 175

176 13. E justificat să ascunzi adevărul atunci când constaţi că persoane importante din societate sau colectivitate au făcut-o. 14. E justificat să ascunzi adevărul atunci când apreciezi că ascunderea lui este fără consecinţe vătămătoare pentru altcineva apropiat. 15. E justificat să ascunzi adevărul atunci când apreciezi că ascunderea lui este fără consecinţe vătămătoare pentru altcineva străin. 16. E justificat să ascunzi adevărul atunci când în acest fel poţi ajuta pe cineva apropiat. 17. E justificat să ascunzi adevărul atunci când în acest fel poţi ajuta pe cineva străin. 18. E justificat să ascunzi adevărul pentru ca astfel să menţii o relaţie cu cineva. 19. E justificat să ascunzi adevărul pentru ca să ajuţi grupul/colectivitatea din care faci parte. 20. E justificat să ascunzi adevărul atunci când în colectivitatea în care trăieşti adevărul este preţuit destul de puţin. 21. E justificat să ascunzi adevărul pentru că oricum adevărul este relativ şi subiectiv, depinzând de perspectiva din care cineva priveşte o situaţie. 22. E justificat să ascunzi adevărul atunci când mustrările de conştiinţă ar fi mai uşor de răbdat decât ce ai simţi dacă l-ai spune. 23. E justificat să ascunzi adevărul dacă mustrările de conştiinţă pentru tăcerea ta nu ar fi importante. 24. E justificat să ascunzi adevărul atunci când reputaţia de om corect, care spune adevărul, are o importanţă redusă pentru tine. 25. E justificat să ascunzi adevărul pentru ca să câştigi sau să-ţi păstrezi o reputaţie sau imagine bună în ochii celorlalţi. 26. E justificat să ascunzi adevărul atunci când astfel poţi feri societatea de un pericol sau să o ajuţi în vreun fel. 27. E justificat să ascunzi adevărul atunci când în societatea în care trăieşti, în întregul ei, a spune adevărul are o valoare redusă, fiind puţin respectată. 28. E justificat să ascunzi adevărul atunci când pentru tine alte valori umane sunt mai importante. 29. E justificat să ascunzi adevărul pentru că pentru binele societăţii pot fi raţiuni sau valori umane mai importante decât a spune adevărul, acestea având întâietate. 30. E justificat să ascunzi adevărul pentru că o decizie la nivel individual este prea măruntă şi neînsemnată pentru a putea afecta cu ceva societatea. 31. A ascunde adevărul este lipsit de vreo justificare în orice situaţie, indiferent de context. Foaie de răspuns 1 Da, se potriveşte cu ce gândesc Nu se potriveşte cu ce gândesc 176

177 UTILIZAREA QIGONG-ULUI ÎN DEPRESIE ŞI ANXIETATE Ramona-Niculina Jurcău, Ioana-Marieta Jurcău Abstract. QiGong use in depression and anxiety. QiGong (QG) is practiced to improve health but also to manage stress or symptoms of depression and anxiety. QG is characterized by the integration of concentrated attention, coordinated breathing and body movements. Specialized studies, although still limited in number, support the beneficial QG effects on depression and anxiety. Introducere În ultimii ani sunt folosite tot mai mult, ca terapii complementare şi alternative pentru a gestiona stresul psihologic, exerciţiile minte-corp cum ar fi Qigong (QG), Tai chi şi Yoga. Acestea s-au dovedit eficiente în reducerea concentraţiei sanguine a unuia dintre cei mai importanţi hormoni de stres, cortizolul (Matousek, Dobkin, Pruessner, 2010). Deşi dovezile ştiinţifice pentru sprijinirea efectelor terapeutice ale QG sunt încă reduse (Chen, 2004), acesta este practicat în comunităţile chineze de un număr mare de persoane, pentru creşterea sănătăţii. Definiţia QG Conform enciclopediei Wikipedia (Qigong, 2015), Qigong (Chi Kung) este un sistem chinezesc antic de cultivare a sănătăţii, vitalităţii şi longevităţii, cât şi de evoluţie spirituală. Bazat pe principiile clasice ale Taoismului, QG oferă o cale de autocultivare ce presupune armonia între toate nivelurile fiinţei umane (fizic, psihic şi spiritual), armonia cu natura şi progresul constant şi natural, evitând excesele şi accidentările posibile în alte discipline fizice şi, în acelaşi timp, evitând retragerea din lume, caracteristică altor căi spirituale. Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

178 Caracteristici ale QG QG este practicat pe scară largă, pentru a îmbunătăţi sănătatea fizică, echilibrul psihic, dar şi pentru a gestiona stresul sau simptome de depresie/ anxietate, pentru a controla emoţiile şi pentru a spori starea generală de bine (Chan, Wang et al., 2012; Lee, Chen, Choi, Ernst, 2009; Lee, Ernst, 2009; Lee, Pittler, Guo, Ernst, 2007; Wang et al., 2012). Caracteristica distinctivă a QG pentru sănătate este integrarea atenţiei concentrate, respiraţiei coordonate şi mişcărilor corpului, ceea ce determină circulaţia energiei vitale, numită Qi în interiorul meridianelor energetice (Tsang et al., 2012). Multe ramuri ale QG există de peste 5000 de ani şi pun accentul asupra sănătăţii şi problemelor medicale (Jahnke, Larkey, Rogers, Etnier, Lin, 2010). Dintre acestea fac parte: Joaca cinci animale (Wuqinxi) (Wang, Chen, Zhang, 2010); Brocartul în opt secţiuni (Baduanjin) (Griffit, Hasley, Liu, Severn, Conner, Adler, 2008; Liu et al., 2012; Liu, An, Meng, Hu, Wei, Meng, 2008; Ma, Dou, Chen, Zhao, 2011; Manzaneque, Vera, Rodriguez, Garcia, Leyva, Blanca, 2009; Tsang et al., 2012; Tsang, Fung, Chan, Lee, Chan, 2006; Tsang, Mok, Yeung, Chan, 2003); Guolin Qigong (Cheung et al., 2005); tehnica Dejian, bazată pe practica QG traditional Shaolin (Chan, Cheung, Tsui, Sze, Shi, 2011; Chan, Wong, Sze, Kwong, Han, Cheung, 2012); Jichu Gong (Johansson, Hassmén, Jouper, 2008); ChunDoSunBup Qigong (Lee, Kang, Lim, Lee, 2004); Chan Mi Gong (Chow, Dorcas, Siu, 2012). La căutarea informaţiilor despre Qi Gong ( ), site-ul PubMed afişează numere diferite de publicaţii, în funcţie de cuvintele cheie folosite: Limba română Limba engleză Număr de publicaţii Qigong Qigong 478 Qigong depresie Qigong depression 73 Qigong anxietate Qigong anxiety

179 QG şi depresie Durata intervenţiei QG, în studii referitoare la depresie, a variat între 4 săptămâni (Chan, Wong et al., 2012) şi 16 săptămâni (Cheung et al., 2005; Tsang et al., 2006). În studiile de QG aplicat în depresie au fost folosite diferite scale de evaluare a depresiei, cum ar fi: Inventarul de depresie Beck (Chan et al., 2011; Chan, Wong et al., 2012; Cheung et al., 2005); Scala Hamilton pentru depresie (Chan, Wong et al., 2012; Tsang et al., 2006); Scala geriatrică de depresie (Tsang et al., 2003, 2006, 2012) ; Scala de auto-evaluare a depresiei (Liu et al., 2012; Wang, Chen, Zhang, 2010). Există studii care confirmă efectul favorabil al utilizării QG în depresie. Prezentăm câteva dintre acestea. Intervenţia minte-corp bazată pe metoda chineză Chan, construită pe tehnica Dejian, s-a dovedit că are efecte pozitive asupra îmbunătăţirii stării de spirit şi a condiţiilor de sănătate ale persoanelor cu tulburare depresivă majoră (Chan, Wong et al., 2012). Rezultatele aplicării atât a intervenţiei minte-corp Dejian (DMBI), cât şi a terapiei cognitiv-comportamentale, pe voluntari adulţi cu diferite grade de depresie, au arătat o reducere semnificativă a stării depresive, pentru ambele metode. Dar numai în cazul tratamentului cu DMBI, persoanele cu stare depresivă moderată până la severă au prezentat o reducere semnificativă a stării depresive (Chan et al., 2011). Un alt studiu concluzionează că efectul antidepresiv al exerciţiilor de QG ar putea fi explicat prin îmbunătăţirea funcţionării psihosociale şi prin diminuarea hiperactivităţii axului hipotalamo-hipofizosuprarenalian (Tsang et al., 2012). Practicarea regulată a QG de către persoanele în vârstă cu boli cronice fizice şi depresie le-ar putea asigura acestora o protecţie contra depresiei şi să le îmbunatăţească auto-eficacitatea şi starea personală de bine (Tsang et al., 2006). Exerciţiile QG din Brocartul în opt secţiuni ar putea reduce semnificativ simptomele depresive ale vârstnicilor care au suferit boli cronice comorbide şi depresie uşoară până la severă (Tsang, Cheung, Lak, 2002; Tsang et al., 2003, 2006). 179

180 Într-un studiu care a comparat un grup care a practicat exerciţii QG cu un grup de control inactiv (care a citit un ziar), starea depresiei a fost îmbunătăţită semnificativ (Tsang et al., 2006), iar într-un alt studiu, depresia s-a ameliorat, dar fără diferenţe semnificative între grupul care a practicat exerciţii QG şi cel care a efectuat exerciţii fizice obişnuite (Cheung et al., 2005). QG şi anxietate Datorită potenţialelor sale efecte terapeutice, Qigong-ul poate fi considerat ca o terapie alternativă nefarmacologică utilă în atingerea sănătăţii bio-psiho-sociale pentru cei care suferă de anxietate (Chow, Tsang, 2007). În studiile de QG aplicat în anxietate au fost folosite difterite scale de evaluare a anxietăţii, cum ar fi: Inventarul pentru anxietate Beck (Cheung et al., 2005); Scala pentru anxietate şi depresie în spital (Stenlund, Birgander, Lindahl, Nilsson, Ahlgren, 2009); Scala pentru autoevaluarea anxietăţii (Lee et al., 2004; Wang, Chen, Zhang, 2010); Inventarul de anxietate ca stare - trăsătură (Hwang et al., 2013; Johansson, Hassmén, Jouper, 2008; Manzaneque et al., 2009). Există studii care confirmă efectul favorabil al utilizării QG în anxietate, dintre care menţionăm câteva: Exerciţiile de QG au efecte benefice asupra anxietăţii: după practicarea unei singure sesiuni de practică a QG (Johansson, Hassmén, Jouper, 2008; Lee et al., 2004); după o perioadă de practică a QG (Chow, Dorcas, Siu, 2012; Hwang et al., 2013; Liu et al., 2008 ; Manzaneque et al., 2009); După antrenamentul QG, s-a constatat că anxietatea s-a redus, concentraţiile plasmatice ale ACTH, cortizolului şi aldosteronului au scăzut, iar în grupul de control parametrii nu s-au schimbat (Lee et al., 2004). Într-un alt studiu, anxietatea s-a redus semnificativ în cazul persoanelor care practicau QG, comparativ cu un grup care practica exerciţii fizice active (Cheung et al., 2005). 180

181 Concluzie Studiile de specialitate, deşi încă limitate numeric, susţin efectele benefice ale QG asupra depresiei şi a anxietăţii. Bibliografie Chan, A.S., Cheung, M.C., Tsui, W.J., Sze, S.L., Shi, D. (2011). Dejian mindbody intervention on depressive mood of community-dwelling adults: a randomized controlled trial. Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine, la adresa (vizitată în ). Chan, C.L., Wang, C.W., Ho, R.T., Ho, A.H., Ziea, E.T., Taam, Wong, V.C., Ng, S.M. (2012). A systematic review of the effectiveness of qigong exercise in cardiac rehabilitation. American Journal of Chinese Medicine. 40(2), p Chan, A.S., Wong, Q.Y., Sze, S.L., Kwong, P.P., Han, Y.M., Cheung, M.C. (2012). A Chinese Chan-based mind-body intervention for patients with depression. Journal of Affective Disorders. 142(1 3), p Chen, K.W. (2004). An analytic review of studies on measuring effects of external Qi in China. Alternative Therapies in Health and Medicine. 10(4), p Cheung, B.M., Lo, J.L., Fong, D.Y., Chan, M.Y., Wong, S.H., Wong, V.C., Lam, K.S., Lau, C.P., Karlberg, J.P. (2005). Randomised controlled trial of qigong in the treatment of mild essential hypertension. Journal of Human Hypertension. 19(9), p Chow, Y.W.Y., Dorcas, A., Siu, A.M.H. (2012). The effects of qigong on reducing stress and anxiety and enhancing body-mind well-being. Mindfulness. 3(1), p Chow, Y.W.Y., Tsang, H.W.H. (2007). Biopsychosocial effects of qigong as a mindful exercise for people with anxiety disorders: A speculative review. J Altern Complement Med., 13, p Griffith, J.M., Hasley, J.P., Liu, H., Severn, D.G., Conner, L.H., Adler, L.E. (2008). Qigong stress reduction in hospital staff. J Altern Complement Med., 14(8), p Hwang, E.Y., Chung, S.Y., Cho, J.H., Song, M.Y., Kim, S., Kim, J.W. (2013). Effects of a brief Qigong-based stress reduction program (BQSRP) in a distressed Korean population: a randomized trial. BMC Complement Altern Med., 13, p Jahnke, R., Larkey, L., Rogers, C., Etnier, J., Lin, F. (2010). A comprehensive review of health benefits of qigong and tai chi. American Journal of Health Promotion. 24(6), p. e1-e25. Johansson, M., Hassmén, P., Jouper, J. (2008). Acute effects of qigong exercise on mood and anxiety. Int J Stress Manag., 15(2), p

182 Lee, M.S., Chen, K.W., Choi, T.Y., Ernst, E. (2009). Qigong for type 2 diabetes care: a systematic review. Complementary Therapies in Medicine. 17(4), p Lee, M.S., Ernst, E. (2009). Qigong for movement disorders: a systematic review. Movement Disorders. 24(2), p Lee, M.S., Kang, C.W., Lim, H.J., Lee, M.S. (2004). Effects of qi-training on anxiety and plasma concerntrations of cortisol, ACTH, and aldosterone: a randomized placebo-controlled pilot study. Stress and Health. 20, p Lee, M.S., Pittler, M.H., Guo, R., Ernst, E. (2007). Qigong for hypertension: a systematic review of randomized clinical trials. Journal of Hypertension. 25(8), p Liu, H., An, H., Meng, F., Hu, B., Wei, Y., Meng, F. (2008). A survey about the effect of eight-section brocade to the mental health of students in medical college. Medicine Society. 21, p Liu, Y., Huo, R., Lai, Y., Yao, Q., Chen, C., Chen, Y. (2012). Community-based study on effects of Chinese qigong Baduanjin on depression symptoms and life quality of patients with type 2 diabetes mellitus. Chinese Journal of Sports and Medicine. 31(3), p Ma, S., Dou, N., Chen, C., Zhao, Y. (2011). Rehabilitation effects of walking and Baduanjin to the perimenopausal syndrome with depression. Chinese Journal of Rehabilitation Medicine. 26(8), p Manzaneque, J.M., Vera, F.M., Rodriguez, F.M., Garcia, G.J., Leyva, L., Blanca, M.J. (2009). Serum cytokines, mood and sleep after a qigong program: is qigong an effective psychobiological tool? J Health Psychol. 14(1), p Matousek, R.H., Dobkin, P.L., Pruessner, J. (2010). Cortisol as a marker for improvement in mindfulness-based stress reduction. Complement Ther Clin Pract. 16, p Qigong (2015). în Wikipedia, la adresa (vizitată în ). Stenlund, T., Birgander, L.S., Lindahl, B., Nilsson, L., Ahlgren, C. (2009). Effects of Qigong in patients with burnout: a randomized controlled trial. Journal of Rehabilitation Medicine. 41(9), p Tsang, H.W., Cheung, L., Lak, D.C. (2002). Qigong as a psychosocial intervention for depressed elderly with chronic physical illnesses. Int. J. Geriatr. Psychiatry. 17(12), p Tsang, H.W.H., Fung, K.M.T., Chan, A.S.M., Lee, G., Chan, F. (2006). Effect of a qigong exercise programme on elderly with depression. International Journal of Geriatric Psychiatry. 21, p Tsang, H.W.H., Mok, C.K., Yeung, Y.T.A., Chan, S.Y.C. (2003). The effect of qigong on general and psychosocial health of elderly with chronic physical illnesses: A randomized clinical trial. International Journal of Geriatric Psychiatry. 18, p

183 Tsang, H.W., Tsang, W.W., Jones, A.Y., Fung, K.M., Chan, A.H., Chan, E.P., Au, D.W. (2012). Psycho-physical and neurophysiological effects of qigong on depressed elders with chronic illness. Aging & Mental Health. 17(3), p Wang, C.W., Ng, S.M., Ho, R.T., Ziea, R.T., Wong, V.C., Chan, C.I. (2012). The effect of qigong exercise on immunity and infections: a systematic review of controlled trials. American Journal of Chinese Medicine. 40(6), p Wang, Y., Chen, C., Zhang, Z. (2010). Research on depression, anxiety and memory of subhealth after practicing Jianshenqigong-Wuqinxi. Chinese Medicine. 1(2), p

184 VALIDAREA CHESTIONARULUI DE EVALUARE A OPTIMISMULUI OPT ÎNTR-O ORGANIZAŢIE DIN ROMÂNIA Ioana-Daniela Oros, Diana-Emilia Skolka, Monica Albu Abstract. The Validation of the Optimism Questionnaire OPT in a Romanian Organization. The OPT questionnaire (Albu, 2005, 2006) consists of 48 items grouped in two scales assessing dimensions of optimism: the attributional style for good events (Scale OPT+) and the attributional style for bad events (Scale OPT-). It was validated for general population from Romania aged between 15 and 40 years. The norms were developped by a team from the research-development unit Cognitrom, for the ages years and years (Albu, Porumb, 2009). This paper analyses the possibilities to use the OPT questionnaire for males older than 40 years, in a particular organization (SISE Transilvania Nord). We used a sample made of 205 males between 41 and 64 years old. All participants answered the OPT questionnaire. From this sample, 105 persons answered also the scale Satisfaction. The scale Satisfaction consists of four items and evaluates the satisfaction with four aspects of life: professional activity, health, family and income. Factor analysis extracted a single factor. We named this factor Life Satisfaction. We found that the scores of OPT questionnaire correlate significantly at a level p<.05 with the factor Life Satisfaction (r=.337; p<.001) and with all the items of scale Satisfaction. This result proves the validity of the OPT questionnaire. The OPT questionnaire has a good reliability: KR20=.738. Keywords: OPT questionnaire, optimism, life satisfaction. Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

185 Optimism şi satisfacţie faţǎ de viaţǎ Despre optimism Seligman (2004) consideră optimismul şi opusul acestuia, pesimismul, ca fiind extremităţile unui construct bipolar pe care l-a denumit stil explicativ. Prin stil explicativ al unei persoane, el înţelege maniera în care ne explicăm de obicei de ce au loc evenimentele (pag. 23). După opinia sa, optimiştii se deosebesc de pesimişti prin felul în care percep cauzele situaţiilor. Persoanele care se situează la polul optimist al stilului explicativ (optimiştii) cred că evenimentele plăcute sunt frecvente, de durată mare, au cauze generale şi sunt datorate în principal unor factori care ţin de calităţi ale propriei persoane, aşa cum sunt inteligenţa şi unele aptitudini. În schimb, evenimentele neplăcute sunt privite de optimişti ca fiind rare, de durată redusă, legate de diverse situaţii particulare şi cauzate de factori externi, precum întâmplarea sau alte persoane. Cercetările efectuate au relevat faptul că există două stiluri explicative: unul pentru evenimente plăcute (pozitive), care se modifică drastic în timp, şi altul pentru evenimente neplăcute (negative), care s-a dovedit a fi stabil pe o perioadă de peste 50 de ani (Seligman, 2004, pag. 161). Despre satisfacţia faţă de viaţă Satisfacţia este definită ca reprezentând starea subiectivă rezultată din împlinirea necesităţilor, lipsa de tensiuni, de anxietate; se fundează pe aprecierea pozitivă a modului de desfăşurare a vieţii în general sau a unei stări particulare a acesteia (C. Zamfir, 1993, apud Mihalache, 2008). R. Veenhoven (1989, apud Mihalache, 2008) consideră că satisfacţia faţă de viaţă este măsura în care indivizii îşi evaluează viaţa ca întreg şi este rezultatul evaluării globale pe care individul o face propriei vieţi prin realizarea unei analize la nivel cognitiv a acesteia. Unii autori privesc satisfacţia faţă de viaţă ca fiind o stare: după Băltăţeanu (2009), ea este gradul în care fiecare este momentan mulţumit cu situaţia lui generală de viaţă. Satisfacţia faţă de viaţă reprezintă un indicator sintetic, rezultat al nivelului de mulţumire a unei persoane în raport cu unele domenii particulare ale vieţii, cum sunt familia, munca şi/sau locul de muncă, prietenii şi vecinii, comunitatea şi societatea etc. Chiar şi calitatea mediului politic sau a guvernării au un anumit grad de influenţă asupra satisfacţiei faţă de viaţă (Fericirea şi satisfacţia românilor, 2009). 185

186 Măsurarea satisfacţiei faţă de viaţă se realizează şi prin utilizarea unor indicatori care se referă la diverse aspecte concrete ale vieţii (satisfacţia faţă de serviciu, satisfacţia faţă de viaţa de familie, satisfacţia faţă de nivelul material, satisfacţia faţă de petrecerea timpului liber etc.). De exemplu, Barometrul de Opinie Publică evaluează, pe lângă satisfacţia generală faţă de viaţă, satisfacţia faţă de câteva aspecte ale vieţii: starea de sănătate, bani, serviciu, familie, prieteni (Mihalache, 2008). Relaţia între optimism şi satisfacţia faţǎ de viaţǎ În cercetǎrile sale, M.E.P. Seligman (2004) a fǎcut urmǎtoarele constatări: Persoanele care au un stil explicativ pesimist, comparativ cu cele optimiste, sunt mai predispuse la depresie, obţin mai puţin la locul de muncă decât le-ar permite aptitudinile, au o sănătate fizică şi o funcţie imunitară mai slabe şi au o viaţă mai puţin plăcută. (pag. 65) Pesimismul induce o stare sufletească neplăcută: tristeţe, anxietate, griji, lipsă de speranţă. (pag. 116) Pesimiştii au parte de mai multe evenimente negative în viaţă decât optimiştii. Fiind mai pasivi, iau mai puţine măsuri ca să evite evenimentele nefericite şi e mai puţin probabil să întreprindă ceva pentru a le pune capăt odată ce au survenit. (pag. 157) Am dedus de aici că satisfacţia faţă de viaţǎ se află într-o relaţie directă cu optimismul. Scopul cercetǎrii Chestionarul OPT a fost elaborat de studenţii anilor IV ai Facultăţii de Psihologie de la Universitatea Tibiscus din Timişoara, coordonaţi de Monica Albu, în perioada (Albu, 2005 şi 2006), după modelul instrumentului ASQ (Attributional Style Questionnaire), construit de Seligman (2004). Chestionarul OPT a fost validat şi etalonat numai pentru persoane având cel mult 40 de ani. Etaloanele au fost construite în cadrul firmei Cognitrom din Cluj-Napoca, pe sexe, pe două grupe de vârstă: ani şi ani (Albu, Porumb, 2009). 186

187 În cadrul Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Transilvania Nord existǎ un numǎr mare de angajaţi care au depǎşit vârsta de 40 de ani, marea majoritate fiind bǎrbaţi. Cercetarea noastrǎ a urmǎrit posibilitǎţile de utilizare a chestionarului OPT la angajaţii de gen masculin de la Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Transilvania Nord care au depǎşit vârsta de 40 de ani. Metodă Procedură Cercetarea a fost efectuată în perioada noiembrie 2015 martie Participanţii au răspuns la chestionarul OPT şi la scala Satisfacţie, în cadrul evaluării psihologice periodice obligatorii. Mai întâi au fost analizate câteva proprietǎţi psihometrice ale chestionarului OPT. Apoi au fost construite etaloane. Participanţi A fost utilizat un eşantion format din 205 bǎrbaţi, angajaţi la Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Transilvania Nord, cu vârsta cuprinsǎ între 41 şi 64 de ani (m=49,40; σ=5,65). Toţi aceşti participanţi au rǎspuns la chestionarul OPT. Dintre ei, 105 au rǎspuns şi la scala Satisfacţie. Instrumente Chestionarul OPT conţine 48 de itemi. Jumătate dintre ei evaluează stilul explicativ pentru evenimente pozitive (scala OPT+), iar ceilalţi, stilul explicativ pentru evenimente negative (scala OPT-). Fiecare item din chestionarul OPT descrie un eveniment (pozitiv sau negativ, în funcţie de scală) şi propune două interpretări ale acestuia (două răspunsuri): una corespunde modului de a gândi al pesimiştilor, iar cealaltă, explicaţiilor date în mod obişnuit de optimişti. Respondentului i se cere să aleagă răspunsul care se aseamănă cel mai mult cu felul său de a interpreta situaţii similare celei descrise de item. Răspunsul care corespunde stilului explicativ specific optimiştilor este cotat cu un punct, iar celălalt cu zero puncte. Se însumează cotele itemilor pentru a obţine scorurile scalelor OPT+ şi OPT- şi scorul întregului chestionar OPT. Persoanele care au scoruri mici la chestionarul OPT sunt pesimiste. Cele care au scoruri mici la scala OPT-: 187

188 consideră că evenimentele neplăcute au cauze permanente şi vorbesc despre acestea utilizând termeni ca mereu şi totdeauna ; dau explicaţii generale pentru insuccesele lor; se autoînvinovăţesc atunci când se întâmplă lucruri neplăcute. Cele care obţin scoruri mici la scala OPT+: evenimentelor pozitive le atribuie cauze tranzitorii, precum o dispoziţie sau un efort depus; cred că evenimentele pozitive au cauze specifice, că sunt datorate situaţiilor în care s-au produs; pentru evenimente plăcute, caută cauzele în exteriorul lor. Persoanele care obţin scoruri mari la chestionarul OPT sunt optimiste. Cele care au scoruri mari la scala OPT-: cred că evenimentele negative au cauze trecătoare se întâmplă numai uneori sau au avut loc doar în ultimul timp şi specifice, legate de anumite circumstanţe; atribuie cauze specifice nereuşitelor proprii şi consideră pe alţii vinovaţi pentru ele. Cele care obţin scoruri mari la scala OPT+: cred că evenimentele pozitive au cauze permanente şi generale; motivează succesele pe care le obţin prin existenţa unor calităţi personale. Scala Satisfacţie a fost construită special pentru această cercetare. Ea se compune din patru itemi, care se referă la aspecte ale vieţii: activitate, sănătate, familie şi venit. Respondentului i se cere să noteze, pentru fiecare item, cât de satisfăcut este de aspectul desemnat de acesta. Răspunsurile posibile sunt: foarte nemulţumit, nemulţumit, aşa şi aşa, mulţumit şi foarte mulţumit. Răspunsurilor li se atribuie cote, care sunt cifre cuprinse între 1 (foarte nemulţumit) şi 5 foarte mulţumit). Rezultate Analiza scalei Satisfacţie Am constatat cǎ la itemii scalei Satisfacţie s-au obţinut toate rǎspunsurile posibile (tabelul 1). Distribuţiile de frecvenţe ale rǎspunsurilor sunt 188

189 asimetrice: rǎspunsurile foarte nemulţumit şi nemulţumit, au fost date, la fiecare item, de puţini participanţi (cele douǎ rǎspunsuri au, împreunǎ, o frecvenţǎ mai micǎ de 6% din totalul respondenţilor). Cea mai mare satisfacţie s-a înregistrat faţǎ de familie, mai mult de jumǎtate dintre participanţi alegând rǎspunsul foarte mulţumit, iar media cotelor fiind mai mare decât 4 (egalǎ cu 4,40). Satisfacţia faţǎ de activitate, satisfacţia faţǎ de sǎnǎtate şi satisfacţia faţǎ de venituri au medii ale cotelor aproximativ egale (cuprinse între 3,70 şi 3,85). La aceşti itemi cea mai mare frecvenţǎ a obţinut-o rǎspunsul mulţumit, ales de peste jumǎtate dintre respondenţi. Tabelul 1. Distribuţia de frecvenţe a rǎspunsurilor la itemii scalei Satisfacţie (N=105) Satisfacţia faţă de Foarte nemulţumit Frecvenţele rǎspunsurilor (în %) m σ Nemulţumit Aşa şi Mulţumit aşa Foarte mulţumit activitate 2,86 1,90 20,00 58,10 17,14 3,85 0,83 sănătate 1,90 3,81 21,90 58,10 14,29 3,79 0,80 familie 2,83 2,83 3,77 33,02 57,55 4,40 0,91 venituri 0,95 3,81 30,48 54,29 10,48 3,70 0,75 Am efectuat analiza factorială asupra itemilor scalei Satisfacţie, prin metoda Componentelor principale. A fost extras un singur factor, care acoperă 54,15% din varianţa totală. L-am numit Satisfacţia faţă de viaţă, deşi variabilele din care a fost extras vizează doar câteva aspecte ale vieţii. Toţi itemii au saturaţii mari în acest factor (tabelul 2), coeficienţii de corelaţie liniară între itemi şi factor fiind semnificativi la un prag p<0,001. Tabelul 2. Saturaţiile itemilor scalei Satisfacţie în factorul extras prin analiză factorială (N=105) Satisfacţia faţă de Factor activitate 0,688 sănătate 0,807 familie 0,781 venituri 0,

190 Analiza itemilor chestionarului OPT La itemii chestionarului OPT mediile cotelor itemilor au fost cuprinse între 0,07 şi 0,96. Nu a existat nici un item la care toţi participanţii sǎ fi ales acelaşi rǎspuns, ceea ce înseamnǎ cǎ itemii sunt potriviţi pentru populaţia studiatǎ. Mai mult de jumǎtate dintre itemi (27 din 48) au avut medii mari ale cotelor, cuprinse în intervalul [0,6, 1). Tabelul 3. Mediile cotelor itemilor din chestionarul OPT Intervalul de valori pentru media cotelor [0, 0,2) [0,2, 0,4) [0,4, 0,6) [0,6, 0,8) [0,8, 1,0) Numǎr de itemi Analiza distribuţiilor de frecvenţe ale scorurilor scalelo chestionarului OPT Din cauza faptului cǎ predominǎ cotele mari ale itemilor, şi scorurile chestionarului OPT sunt distribuite mai ales în partea dreaptǎ a intervalului valorilor posibile, adică sunt mai mari decât 12 pentru scalele OPT+ şi OPT- şi sunt mai mari decât 24 pentru întregul chestionar OPT (v. figurile 1-3). Fig. 1. Distribuţia de frecvenţe a scorurilor pentru scala OPT+ 190

191 Fig. 2. Distribuţia de frecvenţe a scorurilor pentru scala OPT- Fig. 3. Distribuţia de frecevenţe a scorurilor pentru chestionarul OPT Cu ajutorul testului Kolmogorov-Smirnov s-a verificat normalitatea distribuţiilor de frecvenţe. Distribuţiile sunt normale pentru scala OPT+ (z=1,083; p=0,191) şi pentru întregul chestionar OPT (z=0,768; p=0,597), în timp ce pentru scala OPT- se poate respinge ipoteza normalitǎţii distribuţiei (z=1,889; p=0,002). Validitatea chestionarului OPT Am considerat cǎ o dovadǎ a validitǎţii chestionarului OPT o poate constitui corelaţia liniarǎ directǎ între scorurile sale şi o mǎsurǎ a satisfacţiei faţǎ de viaţǎ (în cazul de faţǎ, factorul Satisfacţia faţǎ de viaţǎ). Au fost calculaţi coeficienţii de corelaţie liniară între scorul total al chestionarului OPT, pe de o parte, şi cotele itemilor scalei Satisfacţie 191

192 şi scorurile factorului Satisfacţia faţă de viaţă, pe de altă parte (tabelul 4). Se constată că optimismul aşa cum este acesta măsurat de întregul chestionar OPT are legătură de corelaţie directă cu satisfacţia faţă de viaţă şi cu satisfacţia faţă de cele patru aspecte ale vieţii măsurate de itemii scalei Satisfacţie. Aceste rezultate susţin validitatea chestionarului OPT. Tabelul 4. Coeficienţii de corelaţie liniară între scorurile chestionarului OPT şi itemii scalei Satisfacţie şi factorul Satisfacţia faţă de viaţă (N=105) Satisfacţia faţă de r p unilateral activitate 0,357 0,000 sănătate 0,266 0,003 familie 0,207 0,017 venituri 0,164 0,047 viaţă 0,337 0,000 Consistenţa internă În eşantionul format din 205 persoane cu vârsta cuprinsă între 41 şi 64 de ani s-au obţinut următoarele valori ale coeficientului KR20: pentru scala OPT+: KR20=0,749; pentru scala OPT-: KR20=0,549; pentru întregul chestionar: KR20=0,738. Aceşti coeficienţi sunt puţin mai mici decât cei obţinuţi pentru persoanele de gen masculin având vârsta cuprinsǎ între 19 şi 40 de ani, cu ocazia construirii etaloanelor în cadrul firmei Cognitrom (Albu, Porumb, 2009): pentru scala OPT+: KR20=0,768; pentru scala OPT-: KR20=0,629; pentru întregul chestionar: KR20=0,757. Construirea etaloanelor Pentru a decide dacǎ etaloanele se pot construi pentru întregul interval de vârste de ani sau este necesarǎ formarea unor subintervale, s-au calculat coeficienţii de corelaţie între scorurile scalelor chestionarului OPT şi vârstǎ (tabelul 5). Toţi coeficienţii de 192

193 corelaţie sunt nesemnificativi la pragul p=0,05. Acest fapt permite sǎ se construiascǎ etaloanele pe întregul interval de ani. Tabelul 5. Coeficienţii de corelaţie între scalele chestionarului OPT şi vârstǎ, pentru persoane care au peste 40 de ani (N=205) Corelaţia liniarǎ Corelaţia rangurilor Scala (Spearman) r p unilateral ρ p unilateral Scala OPT+ 0,001 0,492 0,018 0,400 Scala OPT- -0,041 0,279-0,084 0,115 Scor Total -0,020 0,388-0,027 0,351 Etaloanele construite de firma Cognitrom pentru chestionarul OPT stabilesc corespondenţa între scorurile brute ale scalelor şi cotele T. Cotele T se calculeazǎ cu ajutorul formulei: T x m unde: T este cota T corespunzǎtoare scorului brut x; m şi σ sunt media şi abaterea standard pentru scorurile brute ale scalei. Pentru intervalul de vârstǎ de ani am construit etaloanele utilizând mediile şi abaterile standard notate în tabelul 6 Tabelul 6. Indicatorii statistici ai scorurilor chestionarului OPT utilizaţi la construirea etaloanelor (N=205) m σ Scala OPT+ 13,09 4,12 Scala OPT- 15,77 2,86 Întregul chestionar OPT 28,86 5,59 Concluzii Chestionarul OPT poate fi utilizat pentru evaluarea optimismului la angajaţi din cadrul Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Transilvania Nord, de genul masculin, care au depǎşit vârsta de 40 de ani. El este valid şi are o consistenţǎ internǎ satisfǎcǎtoare. 193

194 Limite ale cercetării şi direcţii de continuare a cercetǎrii Validarea chestionarului OPT pentru intervalul de vârstǎ de ani a fost realizatǎ printr-o singurǎ metodǎ. Este necesarǎ analiza validitǎţii prin cercetarea legǎturilor scorurilor chestionarului OPT cu scorurile unor instrumente care mǎsoarǎ depresia, anxietatea şi performanţa profesionalǎ variabile care, aşa cum am menţionat deja, sunt considerate de Seligman (2004) cǎ ar avea legǎturǎ cu stilul explicativ. Bibliografie Albu, M. (2005). Un chestionar pentru evaluarea optimismului, Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 13, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, p Albu, M. (2006). Evaluarea optimismului cu ajutorul chestionarului OPT, Anuarul Universităţii Petre Andrei din Iaşi, Ştiinţe Socioumane, Serie nouă, tom I, Iaşi, Edit. Institutului European, p Albu, M., Porumb, M. (2009). Personalitate şi interese. Vol. 3 din seria: M. Miclea, M., Porumb, P. Cotârlea, M. Albu (coord.), CAS++ Cognitrom Assessment System ++, Cluj-Napoca, Edit. ASCR. Băltăţeanu, S. (2009). Fericirea în contextul social al tranziţiei postcomuniste din România, Oradea, Edit. Universităţii din Oradea. Fericirea şi satisfacţia românilor în prezent, comparativ cu perioada de dinainte de 1989 (2009). La adresa si-satisfactia-romanilor-in-prezent-comparativ-cu-perioada-de-dinainte-de html (vizitată în 24 martie 2016). Mihalache, F.F. (2008). Două perspective în explicarea satisfacţiei faţă de viaţă: top-down vs. bottom-up, Calitatea vieţii, XIX(1-2), p , la adresa (vizitată în 24 martie 2016). Seligman, M.E.P. (2004). Optimismul se învaţă. Ştiinţa controlului personal. Bucureşti, Edit. Humanitas. 194

195 IEPURELE, INSTRUMENT DE LUCRU ÎN TERAPIA ASISTATĂ DE ANIMALE Ionel Papuc, Codruţa Petriu, Corina Drocaş, Natalia Trif, Carmen Morar, Vioara Mireşan, Loredana Olar, Teodora Feldeorean, Pop Denisa, Vasilica Cismaşu, Sebastiana Norica Moise Abstract. Rabbit - a working tool in animal assisted therapy. The use of animals in psychological and motor rehabilitation activities or interventions represents a new domain which promotes the positive interaction between human and animal by the incorporation of the psychological, behavioral and physical features of an animal in a therapeutic environment in order to improve the quality of human life or to facilitate the recovery of the people diagnosed with special needs. The principal quality of an animal implicated in therapy is given by the fact that it offers rapid and honest answers to the subject included in this therapy. This research is a pioneering one through the utilization of the rabbit as a tool in the animal-assisted interventions in children diagnosed with autistic elements, which has real benefits at these children on multiple levels: physical, cognitive, emotional and social. Keywords: rabbit, autistic features, the animal-assisted therapy, the health benefits Introducere Intervenţia asistată de animale Beneficiile, pe multiple planuri, aduse omului de interacţiunea acestuia cu animalele sunt cunoscute încă din antichitate (Wilson şi Kelleret, 1984). Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane, vol. 29, 2016, p

196 Terapia asistată de animale (TAA) este un domeniu relativ nou şi promovează interacţiunea pozitivă între om şi animal prin încorporarea trăsăturilor psihologice, comportamentale şi fizice ale unui animal într-un mediu terapeutic, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii umane sau de a uşura procesul de recuperare a persoanelor diagnosticate cu nevoi speciale (Chandler, 2005). TAA nu este un tratament în sine, ci un complex de proceduri adjuvante ale unui tratament terapeutic de bază (Fine, 2006). Scopul TAA este bine definit, iar animalul utilizat este considerat instrument de lucru şi se constituie ca parte integrantă din cadrul procesului terapeutic (Delta Society, 2005). Interacţiunile om-animal pot fi încorporate în stilul profesional al profesionistului: logoped, psihoterapeut, terapeut ocupaţional, consilier psihologic, fizioterapeut etc. (Altschiller, 2011; Rusu, 2012). Activităţile asistate de animale (AAA) reprezintă o altă cale prin care animalele pot fi de ajutor oamenilor. Aceste activităţi se pot realiza într-o varietate de medii de către traineri specializaţi, paraprofesionişti sau voluntari, care folosesc animale ce întrunesc anumite criterii, cu scopul de a creşte calitatea vieţii oamenilor (Chandler, 2005; Delta Society, 2005). Interacţiunea făcută de noi cu iepuraşul nu am încadra-o nici în TAA şi nici în AAA, ci mai degrabă în intervenţii asistate de animale (IAA) care denumesc la modul general includerea unui animal selectat după anumite criterii în activităţi sau intervenţii psihologice şi/sau de reabilitare psihomotorie (Kruger, Trachtenberg, Serpell, 2004; Macavei, 2012; Rusu şi Benta, 2009). Alegerea animalului de terapie În programul conceput de noi am utilizat ca animal de terapie, ca instrument de lucru, iepurele (fig. 1), întrucȃt cei implicaţi în terapie aveau vȃrsta cuprinsă între 10 şi 14 ani şi în mentalul colectiv iepuraşul este asociat cu primirea de cadouri. Alegerea iepuraşului ca instrument de lucru a avut la bază următoarele considerente: iepuraşul poate constitui o sursă de recompensă oferind confort, bucurie şi linişte copiilor, crescând motivaţia acestora de a veni şi a se integra în cadrul programului terapeutic; copiii pot învăţa mai uşor legătura de tip cauză-efect, cu ajutorul demonstraţiei făcute pe iepuraş; 196

197 prezenţa iepuraşului creează o atmosferă prosocială şi relaxantă, reducând semnificativ nivelul de stres asociat altor activităţi; iepuraşul are un rol important în modelarea comportamentală şi emoţională asupra copiilor şi asupra întregii echipe implicate în procesul terapeutic; iepuraşul va îmbunătăţi semnificativ abilităţile de comunicare şi empatie ale copiilor; acceptarea simplă şi necondiţionată a copiilor în relaţia cu iepuraşul va creşte calitatea vieţii acestora; iepuraşul va îmbunătăţi şi îmbogăţi subiectele de conversaţie între copii, între copii şi echipa de lucru şi între copii şi familie; mângâierea, ţinerea în braţe a iepuraşului va îmbunătăţi semnificativ capacitatea de relaţionare a copiilor; iepuraşul va îmbogăţi spiritual şi emoţional copiii prin afilierea acestora cu organisme vii din natură; prezenţa iepuraşului este antrenantă, relaxantă şi plină de amuzament pentru copii. Fig. 1. Iepurele utilizat în terapie în posturi diferite Obiective Studiul nostru a vizat mai multe domenii funcţionale: fizic, educaţional, motivaţional. Obiectivele pe care ni le-am fixat au cuprins următoarele aspecte: îmbunătăţirea comunicării verbale; îmbunătăţirea stimei de sine; îmbogățirea vocabularului; valorificarea cunoştinţelor şi a diferitelor concepte: număr, volum, formă, culoare; promovarea unei educaţii ecologice adecvate şi a unei atitudini pozitive şi de 197

198 respect faţă de fiinţele vii şi faţă de natură; valorificarea interacţiunii cu ceilalţi colegi, cu familia şi cu profesorii; valorificarea dorinţei de a fi implicat într-o activitate de grup; îmbunătăţirea abilităţilor de organizare a unei activităţi şi nu în ultimul rând, îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Ipoteza de lucru Încorporarea IAA într-un program de reabilitare a copiilor cu tulburări din spectrul autist va avea un efect pozitiv asupra dezvoltării abilităţilor sociale, cognitive şi emoţionale ale acestora. Participanţi, instrument, metodă Participanţi Echipa de lucru a fost una complexă: 1 iepure, 1 psihoterapeut, 2 handleri (specialişti care cresc şi manipulează iepurele), 5 profesori psihopedagogi, 1 logoped, 1 asistent social, 1 medic veterinar. Toţi copiii incluşi în această cercetare provin de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj-Napoca şi au fost diagnosticaţi cu elemente din spectrul autist. Manifestările clinice au fost diverse, caracterizate prin tulburări de comunicare, dificultăţi de concentrare, dificultăţi de interacţiune socială, tulburări de hiperestezie, tendinţe spre rutină şi abilităţi şcolare reduse. Copiii incluşi în program au fost împărţiţi în trei grupe: grupa A, grupa B şi grupa C, criteriul major fiind vârsta. În grupa A au fost incluşi 4 copii cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani, în grupa B au fost incluşi un număr de 5 copii cu vârste cuprinse între 10 şi 11 ani, iar grupa C formată din 6 copii cu vȃrsta cuprinsă între ani, a reprezentat grupa de control. Majoritatea subiecţilor au fost de gen masculin. Instrument Instrumentul de lucru în cadrul intearcţiunii asistate de animale a fost un iepure. Pentru a deveni membru în echipa de intervenţie, iepurele a fost vaccinat, deparazitat şi a fost supus unui tratament specific de dresaj, fiind examinat de o comisie de specialitate din punct de vedere al stării de sănătate şi a comportamentului şi a fost evaluat conform standardelor TAA (Beck, 2000; Chandler, 2005; Serpell, 1996 ). 198

199 Menţionăm faptul că iepurele utilizat ca instrument de lucru a fost supus procesului de socializare primară şi secundară cu omul şi a beneficiat de dresaj permanent. Metodă Intervenţia s-a desfăşurat la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj-Napoca, într-o sală special amenajată. Programul s-a derulat începând din decembrie 2013, până în mai 2014, în zilele de luni şi marţi ale săptămânii, în şedinţe de 45 de minute. Înainte de începerea intervenţiei propriu-zise a avut loc o întâlnire cu părinţii, cărora li s-a cerut acordul de a lăsa copiii să fie cuprinşi în program şi li s-au explicat scopul intervenţiei şi modul concret de lucru. În cadrul acestei şedinţe preliminare părinţii au fost informaţi că animalul pe care îl vom utiliza este iepurele şi totodată ei au fost întrebaţi dacă copiii au teamă de animale, în special de iepuri, şi dacă sunt diagnosticaţi cu diferite alergii. Noi am prezentat părinţilor şi implicit directorului şcolii şi psihopedagogilor carnetul de sănătate al iepurelui, cu vaccinurile şi acţiunile de deparazitare la zi. În cadrul orelor de intervenţie copiii erau pregătiţi special, fiind îmbrăcaţi cu halate de unică folosinţă pentru protecţie, iar la sfârşitul orei, sau de câte ori era nevoie, fiecare copil era curăţat de firele de păr, se spăla pe mâini cu apă şi săpun, iar la final erau dezinfectaţi cu alcool sanitar. Programul a fost structurat pe mai multe faze. Fiecare fază a avut alocat un timp bine stabilit şi obiective clare. Faza I a avut alocat un timp de 5 minute pentru conştientizarea emoţiilor. Realizarea acestui obiectiv s-a făcut prin utilizarea unor hărţi emoţionale (fig. 2), iar copiilor li s-a cerut să recunoască şi să eticheteze corect emoţiile proprii şi pe ale celorlalţi. Fig 2. Planşe utilizate pentru conştientizarea emoţiilor 199

200 Faza a II-a a avut alocat un timp de 10 minute pentru interacţiunea cu iepurele (fig. 3). Obiectivele au cuprins: contactul vizual; iniţierea apropierii, mângâierea, îmbrăţişarea; susţinerea conversaţiei cu iepurele, cu ceilalţi copii, cu psihopedagogii; focusarea atenţiei pe anumite secvenţe comportamentale ale iepurelui. Fig. 3. Interacţiunea cu iepurele Faza a III-a a avut alocat un timp de 15 minute. În această fază a fost intercalată o activitate făcută în clasă cu activităţile desfăşurate în programul intervenţional. Ca materiale de lucru au fost utilizate planşe, colaje, cărţi colorate, cărţi special concepute şi iepurele. Obiectivele acestei faze au fost: descrierea culorilor şi descrierea activităţilor şcolare prin valorificarea cunoştinţelor şi a diferitelor concepte: număr, volum, formă (fig. 4 şi 5); descrierea segmentelor anatomice om-iepure (fig. 6). Fig. 4. Descrierea activităţilor proprii Fig. 5. Descrierea activităţilor şcolare 200

201 Fig. 6. Descrierea diferitelor segmente corporale om-iepure Faza a IV-a a avut alocat un timp de 5 minute. Obiectivul acestei faze a fost de a verifica şi consolida cunoştinţele copiilor despre culori, animale, activităţi şcolare, iar fiecare răspuns bun era recompensat prin interacţiunea cu iepurele. Fig. 7. Interacţiunea copiilor cu iepurele Faza a V-a a avut alocat un timp de 10 minute. Obiectivul acestei faze a vizat dezvoltarea motricităţii: fiecare copil ajută un coleg să se dezbrace de halat, apoi se spală şi se dezinfectează pe mâini. Exerciţiile de psihomotricitate pentru elevii cu dificultăţi de coordonare şi echilibru constau în coordonarea mişcărilor prin scurte deplasări către iepure cu scopul de a-l prinde şi de a se juca cu el (fig. 8 şi 9). 201

202 Fig 8. Exerciţii de psihomotricitate Fig. 9. Elemente de joacă cu iepurele Rezultate şi discuţii Fiind un domeniu relativ nou, rezultatele obţinute au fost analizate mai mult din punct de vedere calitativ şi mai puţin cantitativ, luând în considerare beneficiile obţinute, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Cuantificarea observaţiilor comportamentale s-a făcut pe baza înregistrărilor audio-video şi a fotografiilor. Discutarea rezultatelor a fost făcută pe fiecare secvenţă comportamentală, iar cuantificarea performanţelor şcolare, emoţionale şi sociale a fost analizată de către echipa de intervenţie, profesori şi părinţi. Efectele interacţiunii copiiiepure au fost discutate comparativ: grupa de copii considerată lot martor, care nu a fost inclusă în program, şi grupele de copii care au fost incluse în programul intervenţional, considerate loturi experimentale. Efectele pe termen scurt au fost măsurate pe perioade de la câteva ore la câteva săptămâni. Cercetările s-au focalizat asupra a trei aspecte: efectele explicite prin simpla observare a iepurelui sau a pozelor cu animale, efectele implicite ale interacţiunii om-animal şi efectele implicite asupra animalului (Fine, 2006; Katcher, Fridmann, Beck, şi Lynch, 1983; Serpell, 2000; Zamir, 2006). Simpla vedere a iepurelui determină la copii o stare de relaxare evidentă, un grad crescut de socializare şi o scădere a comportamentelor de agitaţie motorie. Jocul cu iepurele a redus semnificativ manifestările autiste şi a crescut frecvenţa comportamentelor prosociale. Observarea pozelor cu animale a crescut nivelul atenţional al copiilor şi frecvenţa interacţiunilor verbale şi nonverbale, precum şi implicarea în activităţile şcolare prin descrierea culorilor şi a diferitelor concepte despre număr, volum şi prin descrierea segmentelor anatomice 202