Grupul de lucru AFACERI EXTERNE ȘI APĂRARE Sinteză propuneri

Size: px
Start display at page:

Download "Grupul de lucru AFACERI EXTERNE ȘI APĂRARE Sinteză propuneri"

Transcription

1 Grupul de lucru AFACERI EXTERNE ȘI APĂRARE Sinteză propuneri Observații generale ale coordonatorului grupului Participanții în cadrul dezbaterilor grupului de lucru Afaceri Externe și Apărare au fost foarte puțin calați pe temele reale în dezbatere. De cele mai multe ori, propunerile au fost destinate altor grupuri, chiar repetate asumat aici, și câteva propuneri transversale, vizând multiple componente. Cunoașterea în materie a participanților a fost relativ redusă. Am eliminat propunerile aberante sau complet neavenite, naționaliste și antieuropene(tip UE să lase națiune română să facă ce decid cetățenii, să nu ne înclinăm în fața Bruxellesului, să facem unirea și să plătească UE, că doar suntem membri și cotizăm) și am păstrat maximum de idei primite chiar dacă marginale, nepotrivite sau din alte domenii, pentru a respecta contribuția tuturor și a da organizatorilor și ideea componentei de dezbateri cu izul real al derulării lor. Am păstrat toate ideile exprimate, pentru a se putea recupera, eventual și pentru alte grupuri de lucru, propuneri care ar avea sens pentru Președinția României la Consiliul UE. Propunerile de substanță După cum am convenit cu reprezentanții MAE, pentru a da substanță dezbaterii, vom avea o reuniune off the record strict cu ONG-urile implicate în acest domeniu ASPEN, NSC, CPCEW, CRPE (care nu au participat cu propuneri aici) unde vor fi dezbătute temele reale ale politicilor în materie. Cel mai probabil această fază a dezbaterii va putea fi de real ajutor. Propuneri primite: 1. Asociația pentru Cooperare Internațională Drepturile omului, mediere și arbitraj, București: - Document propuneri; - document PPT cu tema Combat terrorism by power of example and education în afara temei / temelor de interes pentru domeniul Politica Externa de Securitate și Apărare a UE; - document PPT cu tema Justice and protect lives guarantee of rights of people affected by violence of war in the middle east and south asia and in

2 world în afara temei / temelor de interes pentru domeniul Politica Externa de Securitate și Apărare a UE. 2. Experts for Security and Global Affairs un document 3. Vladimir Adrian Costea, Redactor EuroPunkt două documente - Priorităţile Președinției României la Consiliului UE 2019; - Priorități privind Președinția României la Consiliului UE din 2019: Regiunea Dunării și a bazinului maritim al Mării Negre Europa Verde în afara temei / temelor de interes pentru domeniul Politica Externa de Securitate și Apărare a UE 4. Camera de Comerț și Industrie a României un document În sinteză, propunerile prezentate de participanții la forum și la dezbatere sunt: Asociația pentru Cooperare Internațională Drepturile omului mediere și arbitraj, București i) crearea unui organism în cadrul Parchetului european Serviciul pentru Combaterea Terorismului (PE -SCT), cu rol de coordonare a Interpol de la nivelul fiecărui stat în cadrul Parlamentului European / Consiliului Europei - necesar pentru asigurarea eficienței în combaterea actelor și faptelor de terorism; simpla Cybersecurity Agency este insuficientă; ii) reconcilierea relațiilor și dezvoltarea relațiilor diplomatice cu Turcia (UE Turcia / România Turcia); iii) detensionarea și încetarea conflictelor la granița Turcia Siria pe calea relațiilor diplomatice la nivel internațional. Experts for Security and Global Affairs - important: din document lipsesc două componente extrem de importante, care permit atingerea obiectivelor: instrumente, resurse. Propuneri pentru a fi incluse în Capitolul III. UE ca actor global, și anume punctul b, 1.: i) încurajarea interacțiunilor dintre administrațiile publice din statele UE și statele membre PaE în cadrul proiectelor de tip twinning aducerea în același loc a expertizei administrației publice locale și centrale + proiecția ei în statele membre PaE;

3 - proiecte sunt în curs de derulare, dar numărul și calitatea lor trebuie să fie dezvoltată prin crearea de platforme publice de dialog (valorificată experiența României / a altor state europene a căror memorie instituțională poate fi utilă în continuare Republicii Moldova, Ucrainei, dar și celorlalte state membre ale PaE). Ca metodă sau strategie de lucru propunem: crearea spațiului de discuții obiective soluții și recomandări + transfer de expertiză asumarea de către participanți a implementării experienței și recomandărilor pentru creșterea rezilienței instituțiilor publice și a celor sociale. ii) încurajarea creării unui mecanism mai complex între statele membre PaE pentru soluționarea problemelor comune (bi- sau multilaterale), care să depășească nivelul unor conferințe regionale de mapping al problemelor ; - mecanismul poate să ofere instrumente și resurse pentru statele semnatare ale AA-lor și DCFTA-lor și poate genera soluții regionale. Argument: pentru statele imediat vecine Uniunii Europene, acest mecanism ar putea fi de facto o platformă comună de discuții și instrumente de abordare a unor amenințări și provocări. iii) Demararea unor programe noi sau valorificarea potențialului unor proiecte media existente despre procese de integrare europeană, având ca beneficiari diferite grupuri țintă din statele membre PaE, care accesează expertiză, fonduri și instrumente europene de lucru și instruire; - inițiativele ar contribui la atingerea primului obiectiv din capitolul III. b, 1, unde sunt definite prioritățile României și țintele comune ale Uniunii Europene în calitate de actor global. Argument: proiectele media pot aduce la un loc expertiza și beneficiarii acesteia, pot crea legături valoroase între experți și decidenți sau stakeholderi. - ar putea fi stabilit drept obiectiv specific încurajarea unor programe sau a unor mecanisme interne în statele membre ale PaE in ceea ce privește contracararea propagandei interne ca metoda de prevenire a propagandei externe. Considerente cu privire la Punct I.b.1 Reflectarea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, dar și ale Georgiei și Ucrainei în contextul dinamizării PaE. Cerințe europene, obiectivele României și ținte comune. Paragraf Optimizarea dinamicii economice pozitive în relația celor 3 state cu UE și extinderea beneficiilor cooperării cu UE cât mai larg la nivelul economiei [..]. i) necesara consolidarea rolului diplomației economice și promovarea unui toolbox modernizat pentru asigurarea unui comerț sustenabil cu cele trei state (promovarea intereselor economice ale UE în statele din vecinătatea estică = o oportunitate pentru România; definirea unor obiective clare care sa țină cont de interesele economice ale României este prioritară pentru relația economică și comercială cu R. Moldova, Ucraina și Georgia).

4 ii) România este singurul stat de la Marea Neagră care realizează schimburi comerciale mult mai mari cu statele marii Mediterane în detrimentul Marii Negre (esențială raționalizarea și articularea instrumentelor existente pentru internaționalizarea afacerilor europene, inclusiv cele românești); iii) la nivel european = necesară accentuarea internaționalizării economice în detrimentul celei politice și diminuarea multiplicării inițiativelor în favoarea unei strategii mai coerente; necesară o abordare pro-activă și coerentă a dimensiunii economice de către Romania în agenda UE în relația cu statele din PaE. Considerăm oportun a arăta că România știe cum să abordeze diferite proiecte și inițiative din cadrul PaE, programe în derulare, nu doar să ateste ce s- a făcut anterior. Trebuie să se pună accent pe măsuri și acțiuni concrete, nu doar pe evenimente de constatare a unor succese sau insuccese. Vladimir Adrian Costea, Redactor EuroPunkt i) Brexit & Mecanism european privind combaterea discriminării cetăţenilor europeni în cadrul statelor membre ale UE şi pe teritoriul statelor terţe - gestionarea procesului de finalizare a negocierilor dintre UE și Marea Britanie = principala provocare a României în perioada deținerii președinției Consiliului UE; - subliniem necesitatea de a trimite miniștrii competenți și bine pregătiți în cadrul ședințelor Consiliului UE, care să dețină atât o expertiză în domeniile de politică aflate pe agenda Consiliului, cât și capacitatea de a se exprima în mod fluent în cel puțin o limbă de circulație europeană; - ieșirea Marii Britanii din UE va redeschide problematica tratamentului de care beneficiază cetățenii UE atât în cadrul statelor membre, cât și în statele terțe cu care UE întreține relații pe baza diferitelor Acorduri; - Ministerul pentru Românii de Pretutindeni trebuie să prezinte un interes special direcționat pe două paliere principale: 1) respectarea drepturilor cetățenilor statelor membre aflați pe teritoriul UE; 2) respectarea drepturilor cetățenilor europenei aflați pe teritoriul statelor terțe. O propunere pe care Ministerul pentru Românii de Pretutindeni o poate aduce pe agenda Consiliului UE elaborarea unei Strategii europene cu privire la combaterea încălcării drepturilor cetățenilor europeni, cu scopul de a combate discriminarea pe motive de rasă, etnie, gen, vârstă pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

5 România trebuie să contribuie la efortul UE de a se asigura de faptul că cetățenii statelor membre aflați în Marea Britanie vor beneficia de același tratament că până acum (atât cetățenii europeni stabiliți în mod legal în Marea Britanie, cât și cetățenii care nu dispun de un document care să ateste domiciliul legal de pe teritoriul Regatului). Provocare = identificarea unei abordări comune a statelor membre ale UE cu privire la sprijinirea cetățenilor europeni care nu dispun de un domiciliul legal atât în cadrul statelor membre, cât și în cadrul statelor terțe, asigurându-se de faptul că instituțiile statului respectiv nu le încălca dreptul la demnitate umană. Recomandare: pentru a marca abordarea acestei problematici, România își poate fixa ca obiectiv organizarea la București a unui Summit post-brexit dedicat Strategiei UE privind cetățenii europeni aflați pe teritoriul statelor membre și ai statelor terțe. - deținerea Președinției Consiliului UE = o oportunitate pentru România de a schița principalele direcții ale negocierilor post-brexit pentru relațiile dintre UE și M. Britanie în domeniile de politică care necesită cooperare: securitate, apărare, combaterea terorismului, etc. ii) Parteneriatul Estic - în domeniul politicii externe, oportunitatea și provocarea pe care România o va întâmpina poate fi reprezentată de discuțiile statelor membre cu privire la Parteneriatul Estic pentru a extinde influența și sprijinul pe care UE îl oferă statelor din spațiul Estic în vederea dezvoltării acestora și facilitarea parcursului integrării europene (sprijini acordat Republici Moldova și Ucrainei, orizontul extinderii UE). România poate aduce pe agenda Consiliului problema valorificării potențialului Mării Negre prin elaborarea Strategiei UE privind Marea Neagră post iii) Politica Energetică - propunerile pe care România le poate aduce: deschiderea discuțiilor privind elaborarea unei Strategii a UE privind independenţa energetică a statelor membre, cu scopul de a oferi un cadru comun cu privire la sprijinul financiar și expertiza oferită

6 regiunilor vulnerabile din cadrul statelor membre ale UE, în cadrul cărora industria energetică întâmpină probleme serioase. Un punct important al discuțiilor pe care România le-ar putea demara: promovarea mixului energetic (stimularea cercetărilor din cadrul statelor membre ale UE cu privire la impactul utilizării mixului energetic). Argument: România ar trebui să dispună de un interes propriu pentru implementarea acestora (ex.: situația dificilă a Complexului Energetic Oltenia, ca urmare a agravării problemei mineritului). iv) Protejarea utilizatorilor în mediul online - riscurile pe care le identificăm în mediul online trebuie să fie conștientizate de instituțiile UE și ale statelor membre; Radicalizarea / recrutarea adepților organizațiilor teroriste, organizarea atacurilor teroriste, traficul de persoane, abuzul sexual cu minori, precum și îndreptarea utilizatorilor spre comiterea unor gesturi suicidale, reprezintă, unele dintre principalele pericole pentru cetățenii UE. România ar putea propune crearea unui cadru unitar din punct de vedere legislativ, care să conducă la elaborarea unei Strategii a UE privind protejarea utilizatorilor în mediul online, facilitând astfel colaborarea între instituțiile statelor membre pentru combaterea fenomenelor menționate anterior. Regiunea Dunării și a bazinului maritim al Mării Negre Europa Verde - cooperarea intensă în vederea securității arterelor de circulație și punctelor de trecere pentru a preveni migrația ilegală; Camera de Comerț și Industrie a României Propunere de prioritate: Parteneriatul Estic pentru mai multă securitate, prosperitate și stabilitate Argumentarea propunerii: - Parteneriatul Estic (PaE) vizează proiectarea în regiune a unui climat de securitate, stabilitate democratică şi progres economico-social, printr-o mai puternică asociere politică şi integrare economică, precum şi prin facilitarea apropierii statelor partenere de valorile şi normele UE, în conformitate cu aspiraţiile şi capacitatea individuală a acestora.

7 România are responsabilitatea morală de a-și exprima și oferi sprijinul pentru apropierea acestor țări de Uniunea Europeană. Preluarea Președinției Consiliului UE de către România în 2019 coincide cu anul în care va avea loc cel de-al cincilea summit și forum de afaceri al PaE. Summitul politic și forumul de afaceri al Parteneriatului Estic au loc o dată la doi ani. România va fi prima țară din trioul (România, Finlanda, Croația) care va efectua exercițiul președinției, are posibilitatea de a propune organizarea celor două evenimente importante ale Parteneriatului Estic pe mandatul său. Organizarea cu succes a celor două acțiuni = important capital de imagine statului român la nivel european care relevă implicare, responsabilitate și maturitate în sprijinirea integrării economice a statelor din vecinătatea estică. Acțiune prin intermediul căreia Camera de Comerț și Industrie a României va susține această prioritate: CCIR dispune de voința / expertiza pentru a se propune principalul organizator al celui de-al cincilea Forum de afaceri al Parteneriatului Estic. Facilitarea și sporirea integrării economice, energetice și securitare ale statelor PaE cu Uniunea Europeană sunt subiecte de interes deosebit care vor fi pe larg abordate în cadrul forumului de afaceri din Iulian CHIFU

Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate -

Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate - Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate - 25 mai 2010 - Palatul Parlamentului, Sala Avram Iancu Inovatie, Competitivitate, Succes Platforme Tehnologice

More information

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice "Îmbunătăţirea proceselor şi activităţilor educaţionale în cadrul programelor de licenţă şi masterat în domeniul

More information

Forumul de consultare publică, comunicări și dezbateri în vederea pregătirii și exercitării Preșidenției României la Consiliul UE

Forumul de consultare publică, comunicări și dezbateri în vederea pregătirii și exercitării Preșidenției României la Consiliul UE Forumul de consultare publică, comunicări și dezbateri în vederea pregătirii și exercitării Preșidenției României la Consiliul UE EU-RO 2019 Grupul de lucru Dezvoltare Regională Coordonator: Laurentiu

More information

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate 3 noiembrie 2017 Clemente Kiss KPMG in Romania Agenda Ce este un audit la un IMM? Comparatie: audit/revizuire/compilare Diferente: audit/revizuire/compilare

More information

Procesarea Imaginilor

Procesarea Imaginilor Procesarea Imaginilor Curs 11 Extragerea informańiei 3D prin stereoviziune Principiile Stereoviziunii Pentru observarea lumii reale avem nevoie de informańie 3D Într-o imagine avem doar două dimensiuni

More information

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ:

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: Marketing prin Google CUM VĂ AJUTĂ ACEST CURS? Este un curs util tuturor celor implicați în coordonarea sau dezvoltarea de campanii de marketingși comunicare online.

More information

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mecanismul de decontare a cererilor de plata Mecanismul de decontare a cererilor de plata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) Ministerul Fondurilor Europene - Iunie - iulie

More information

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Barionet 50 este un lan controller produs de Barix, care poate fi folosit in combinatie cu Metrici LPR, pentru a deschide bariera atunci cand un numar de

More information

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 2-4, Sector 1, CAIET DE SARCINI Obiectul licitaţiei: Kick off,

More information

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Controlul versiunilor - necesitate Caracterul colaborativ al proiectelor; Backup pentru codul scris Istoricul modificarilor Terminologie și concepte VCS Version Control

More information

PACHETE DE PROMOVARE

PACHETE DE PROMOVARE PACHETE DE PROMOVARE Școala de Vară Neurodiab are drept scop creșterea informării despre neuropatie diabetică și picior diabetic în rândul tinerilor medici care sunt direct implicați în îngrijirea și tratamentul

More information

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) Semnale şi sisteme Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) http://shannon.etc.upt.ro/teaching/ssist/ 1 OBIECTIVELE CURSULUI Disciplina îşi propune să familiarizeze

More information

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N Pentru a putea vizualiza imaginile unei camere web IP conectată într-un router ZTE H218N sau H298N, este necesară activarea serviciului Dinamic DNS oferit de RCS&RDS, precum și efectuarea unor setări pe

More information

GHID DE TERMENI MEDIA

GHID DE TERMENI MEDIA GHID DE TERMENI MEDIA Definitii si explicatii 1. Target Group si Universe Target Group - grupul demografic care a fost identificat ca fiind grupul cheie de consumatori ai unui brand. Toate activitatile

More information

Competence for Implementing EUSDR

Competence for Implementing EUSDR Competence for Implementing EUSDR 14 Countries! 11 Priority areas! Many partner! Link to about 1,000 Steinbeis Enterprises + more than 5,500 experts 08.03.2013 slide 1 Steinbeis Innovation Center Steinbeis

More information

WORKSHOP CONVENȚIA PRIMARILOR BUCUREȘTI

WORKSHOP CONVENȚIA PRIMARILOR BUCUREȘTI WORKSHOP CONVENȚIA PRIMARILOR BUCUREȘTI 07.11.2017 AGENȚIA LOCALĂ A ENERGIEI ALBA - ALEA FLORIN ANDRONESCU SIMPLA project has received funding from the s Horizon 2020 research and innovation programme

More information

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018 Evoluția pieței de capital din România 09 iunie 2018 Realizări recente Realizări recente IPO-uri realizate în 2017 și 2018 IPO în valoare de EUR 312.2 mn IPO pe Piața Principală, derulat în perioada 24

More information

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Sumar 1. Indicele de refracţie al unui mediu 2. Reflexia şi refracţia luminii. Legi. 3. Reflexia totală 4. Oglinda plană 5. Reflexia şi refracţia luminii în natură

More information

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm Preparatory Problems 1Se dau punctele coliniare A, B, C, D în această ordine aî AB 4 cm, AC cm, BD 15cm a) calculați lungimile segmentelor BC, CD, AD b) determinați distanța dintre mijloacele segmentelor

More information

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) ARBORI AVL (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) Georgy Maximovich Adelson-Velsky (Russian: Гео ргий Макси мович Адельсо н- Ве льский; name is sometimes transliterated as Georgii Adelson-Velskii)

More information

Diaspora Start Up. Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene

Diaspora Start Up. Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene Diaspora Start Up Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene 1 Ce este Diaspora Start-Up? Este o linie de finanțare destinată românilor din Diaspora

More information

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila MS POWER POINT s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila chirila@cs.upt.ro http://www.cs.upt.ro/~chirila Pornire PowerPoint Pentru accesarea programului PowerPoint se parcurg următorii paşi: Clic pe butonul de

More information

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii www.pwc.com/ro Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii 1 Perioada de observaţie - Vânzarea de stocuri aduse în garanţie, în cursul normal al activității - Tratamentul leasingului

More information

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREŞTI FACULTATEA ENERGETICA Catedra de Producerea şi Utilizarea Energiei Master: DEZVOLTAREA DURABILĂ A SISTEMELOR DE ENERGIE Titular curs: Prof. dr. ing Tiberiu APOSTOL Fond

More information

Rem Ahsap is one of the prominent companies of the market with integrated plants in Turkey, Algeria and Romania and sales to 26 countries worldwide.

Rem Ahsap is one of the prominent companies of the market with integrated plants in Turkey, Algeria and Romania and sales to 26 countries worldwide. Ȋncepându-şi activitatea ȋn 2004, Rem Ahsap este una dintre companiile principale ale sectorului fabricǎrii de uşi având o viziune inovativǎ şi extinsǎ, deschisǎ la tot ce ȋnseamnǎ dezvoltare. Trei uzine

More information

Cristina ENULESCU * ABSTRACT

Cristina ENULESCU * ABSTRACT Cristina ENULESCU * REZUMAT un interval de doi ani un buletin statistic privind cele mai importante aspecte ale locuirii, în statele perioada 1995-2004, de la 22,68 milioane persoane la 21,67 milioane.

More information

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Structura și Organizarea Calculatoarelor Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Chapter 3 ADUNAREA ȘI SCĂDEREA NUMERELOR BINARE CU SEMN CONȚINUT Adunarea FXP în cod direct Sumator FXP în cod direct Scăderea

More information

Nr. doc. ant.: 5643/5/14 Strategie revizuită a Uniunii Europene pentru combaterea radicalizării și a recrutării în scopuri teroriste

Nr. doc. ant.: 5643/5/14 Strategie revizuită a Uniunii Europene pentru combaterea radicalizării și a recrutării în scopuri teroriste CONSILIUL UNIUNII EUROPENE Bruxelles, 19 mai 2014 (OR. en) 9956/14 JAI 332 ENFOPOL 138 COTER 34 NOTĂ Sursă: Destinatar: Președinția Coreper/Consiliul Nr. doc. ant.: 5643/5/14 Subiect: Strategie revizuită

More information

Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 19.12.2017 COM(2017) 783 final 2017/0349 (CNS) Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată,

More information

Subiecte Clasa a VI-a

Subiecte Clasa a VI-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul numarului intrebarii

More information

Olimpiad«Estonia, 2003

Olimpiad«Estonia, 2003 Problema s«pt«m nii 128 a) Dintr-o tabl«p«trat«(2n + 1) (2n + 1) se ndep«rteaz«p«tr«telul din centru. Pentru ce valori ale lui n se poate pava suprafata r«mas«cu dale L precum cele din figura de mai jos?

More information

Asigurarea sustenabilităţii Building Knowledge Hub România (BKH RO): plan de afaceri şi posibilităţi de colaborare cu partenerii interesaţi

Asigurarea sustenabilităţii Building Knowledge Hub România (BKH RO): plan de afaceri şi posibilităţi de colaborare cu partenerii interesaţi Asigurarea sustenabilităţii Building Knowledge Hub România (BKH RO): plan de afaceri şi posibilităţi de colaborare cu partenerii interesaţi W O R K S H O P " C a l i t a t e ș i c o n f o r m i t a t e

More information

INTERNATIONAL POLICIES OF CORPORATE SOCIAL RESPONSIBILITY, PROMOTING AND IMPLEMENTING CSR IN ROMANIAN SYSTEM

INTERNATIONAL POLICIES OF CORPORATE SOCIAL RESPONSIBILITY, PROMOTING AND IMPLEMENTING CSR IN ROMANIAN SYSTEM 142 INTERNATIONAL POLICIES OF CORPORATE SOCIAL RESPONSIBILITY, PROMOTING AND IMPLEMENTING CSR IN ROMANIAN SYSTEM Octavia Domide PhD Student, Babeș-Bolyai University of Cluj-Napoca Abstract: At this point

More information

PARLAMENTUL EUROPEAN

PARLAMENTUL EUROPEAN PARLAMENTUL EUPEAN 2004 2009 Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor 2008/0051(CNS) 6.6.2008 PIECT DE AVIZ al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor destinat Comisiei

More information

IN AND OUT UNDERSTANDING THE EUROPEAN UNION BEYOND ITS BORDER

IN AND OUT UNDERSTANDING THE EUROPEAN UNION BEYOND ITS BORDER IN AND OUT UNRSTANDING THE EUROPEAN UNION BEYOND ITS BORR Newsletter, august 2017 Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative

More information

Anul European al Egalităţii de Şanse pentru Toţi se pregăteşte să alimenteze dezbaterea asupra diversităţii

Anul European al Egalităţii de Şanse pentru Toţi se pregăteşte să alimenteze dezbaterea asupra diversităţii IP/07/69 Bruxelles, 23 ianuarie 2007 Anul European al Egalităţii de Şanse pentru Toţi se pregăteşte să alimenteze dezbaterea asupra diversităţii Noul site web al Anului European al Egalităţii de Şanse

More information

The driving force for your business.

The driving force for your business. Performanţă garantată The driving force for your business. Aveţi încredere în cea mai extinsă reţea de transport pentru livrarea mărfurilor în regim de grupaj. Din România către Spania în doar 5 zile!

More information

EFECTE ALE FORMĂRII UNIUNII ENERGETICE EUROPENE PENTRU PIAŢA DE GAZE NATURALE DIN ROMÂNIA

EFECTE ALE FORMĂRII UNIUNII ENERGETICE EUROPENE PENTRU PIAŢA DE GAZE NATURALE DIN ROMÂNIA EFECTE ALE FORMĂRII UNIUNII ENERGETICE EUROPENE PENTRU PIAŢA DE GAZE NATURALE DIN ROMÂNIA Mihaela, Ionescu-Sas1 Rezumat Lucrarea reprezintă partea a doua a unei analize privind efectele formării Uniunii

More information

EVOLUŢIA RELAŢIEI NATO-UE FAŢĂ DE DETERMINAREA POLILOR DE PUTERE

EVOLUŢIA RELAŢIEI NATO-UE FAŢĂ DE DETERMINAREA POLILOR DE PUTERE UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE CAROL I Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BOGZEANU, CRISTINA Evoluţia relaţiei NATO-UE faţă de determinarea

More information

Operaţionalizarea bugetului de asistenţă oficială pentru dezvolare al Ministerului Afacerilor Externe, aferent anului 2013

Operaţionalizarea bugetului de asistenţă oficială pentru dezvolare al Ministerului Afacerilor Externe, aferent anului 2013 Operaţionalizarea bugetului de asistenţă oficială pentru dezvolare al Ministerului Afacerilor Externe, aferent anului 2013 (2.092.122,47 Euro 1 echivalentul a 9.306.457,52 RON) În 2013 bugetul de asistenţă

More information

EFECTELE LĂRGIRII SPRE EST ASUPRA UNIUNII EUROPENE

EFECTELE LĂRGIRII SPRE EST ASUPRA UNIUNII EUROPENE Vol. 58/2003 EFECTELE LĂRGIRII SPRE EST ASUPRA UNIUNII EUROPENE Eugen ANDREESCU - coordonator - ISBN 973-7940-00-8 ACADEMIA ROMÂNĂ INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETĂRI ECONOMICE INSTITUTUL DE ECONOMIE MONDIALĂ

More information

SUVERANITATEA STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE EUROPEAN UNION S MEMBER STATES SOVEREIGNTY

SUVERANITATEA STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE EUROPEAN UNION S MEMBER STATES SOVEREIGNTY SUVERANITATEA STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE EUROPEAN UNION S MEMBER STATES SOVEREIGNTY Prof. univ. dr. Ion M. ANGHEL Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti Prof. PhD Ion M. ANGHEL Titu Maiorescu

More information

O ALTERNATIVĂ MODERNĂ DE ÎNVĂŢARE

O ALTERNATIVĂ MODERNĂ DE ÎNVĂŢARE WebQuest O ALTERNATIVĂ MODERNĂ DE ÎNVĂŢARE Cuvinte cheie Internet WebQuest constructivism suport educational elemente motivationale activitati de grup investigatii individuale Introducere Impactul tehnologiilor

More information

Provocări actuale în domeniul securității cibernetice impact și contribuția României în domeniu

Provocări actuale în domeniul securității cibernetice impact și contribuția României în domeniu Provocări actuale în domeniul securității cibernetice impact și contribuția României în domeniu Ioan-Cosmin MIHAI (coordonator) Costel CIUCHI Gabriel-Marius PETRICĂ STUDII DE STRATEGIE ȘI POLITICI - SPOS

More information

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip 26/07/2015 Download mods euro truck simulator 2 harta Harta Romaniei pentru Euro Truck Simulator

More information

GLOBAL MANAGER - FARMA MARKETING

GLOBAL MANAGER - FARMA MARKETING CONCEPT: Oameni şi Companii a lansat în anul 2015 programul de comunicare şi informare profesională Global Manager Farma Marketing România. Programul conține mai multe instrumente de comunicare directă

More information

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4.5.4 şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Data: 28.11.14 Versiune: V1.1 Nume fişiser: Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4-5-4

More information

CARTEA VERDE A DIPLOMAŢIEI MULTILATERALE

CARTEA VERDE A DIPLOMAŢIEI MULTILATERALE CARTEA VERDE A DIPLOMAŢIEI MULTILATERALE CUPRINS I. Preambul 3 II. România în mediul multilateral în ultimii 20 de ani. 6 Premise şi poziţionarea României... 6 România în organizaţii şi iniţiative internaţionale..

More information

Verificat, Manager proiect. Prof.univ.dr. Maria Andronie. A5.2 c Unitatea de învățare 3 a suportului de curs

Verificat, Manager proiect. Prof.univ.dr. Maria Andronie. A5.2 c Unitatea de învățare 3 a suportului de curs + Verificat, Manager proiect Prof.univ.dr. Maria Andronie A5.2 c Unitatea de învățare 3 a suportului de curs Rolul, locul și importanța diplomației publice în relațiile internaționale contemporane 3.1.

More information

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR RO RO RO COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 21.2.2011 COM(2011) 75 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR O mai bună guvernanță

More information

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR RO RO RO COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2010) 715/4 COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Strategia Uniunii Europene

More information

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE)

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE) ANTICOLLISION ALGORITHM FOR VV AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP VV (VEHICLE-TO-VEHICLE) 457 Florin MARIAŞIU*, T. EAC* *The Technical University

More information

Contact Center, un serviciu cri/c!

Contact Center, un serviciu cri/c! Contact Center, un serviciu cri/c! CASE STUDY: Apa Nova Cisco Unified Contact Center Enterprise Agenda Prezentării Ø Perspec/va de business Ø Despre noi Ø Cerinţe de business Ø Opţiunea Apa Nova Ø Beneficii

More information

Programul de lucru al EASO pentru anul 2014

Programul de lucru al EASO pentru anul 2014 European Asylum Support Office Programul de lucru al pentru anul 2014 SUPPORT IS OUR MISSION European Asylum Support Office Programul de lucru al pentru anul 2014 SUPPORT IS OUR MISSION Europe Direct

More information

2016 JCI Romania Plan of Action Lead by example

2016 JCI Romania Plan of Action Lead by example 2016 JCI Romania Plan of Action Lead by example INTRODUCERE La nivel global JCI își porpune să devină organizația care reunește toate sectoarele societății pentru a crea impact sustenabil. JCI România,

More information

Articolul 20 din CCCT: O provocare pentru Uniunea Europeană

Articolul 20 din CCCT: O provocare pentru Uniunea Europeană Articolul 20 din CCCT: O provocare pentru Uniunea Europeană FCTC Article 20 The Parties undertake to develop and promote national research and to coordinate research programmes at the regional and international

More information

Strategia şi politica regională în România

Strategia şi politica regională în România Strategia şi politica regională în România prof. univ. dr. Luminiţa-Daniela CONSTANTIN Profesor universitar Academia de Studii Economice din Bucureşti, titular al disciplinei Economie Regională, Catedra

More information

Progrese, Provocări, Lecţii învăţate, Căi de urmat pentru România

Progrese, Provocări, Lecţii învăţate, Căi de urmat pentru România Progrese, Provocări, Lecţii învăţate, Căi de urmat pentru România Project on hazard and crisis management in the Progrese Identificarea activităţilor periculoase Hărţile Ghidul de Securitate și bune practici

More information

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture Vol. 57, No. 1 (2014) Journal homepage: http://constructii.utcluj.ro/actacivileng Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete

More information

POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ PENTRU GRUPURILE VULNERABILE Creşterea accesului pe piaţa muncii

POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ PENTRU GRUPURILE VULNERABILE Creşterea accesului pe piaţa muncii POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ PENTRU GRUPURILE VULNERABILE Creşterea accesului pe piaţa muncii UNIUNEA EUROPEANĂ Program finanţat prin INTERREG III B CADSES POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ PENTRU GRUPURILE

More information

UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA. RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI INOVAŢIONALĂ în anul 2016

UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA. RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI INOVAŢIONALĂ în anul 2016 UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI INOVAŢIONALĂ în anul 2016 UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA Proiect instituţional de cercetare

More information

Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere

Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere Introducere În cazul contractelor încheiate între persoane fizice sau juridice care au reşedinţa obişnuită sau sediul în state diferite se pune întrebarea

More information

7348/1/17 REV 1 1 GIP 1B

7348/1/17 REV 1 1 GIP 1B Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 24 martie 2017 (OR. en) 7348/1/17 REV 1 POLGEN 28 POLMAR 2 COMAR 9 AGRI 144 CLIMA 62 ENV 261 PECHE 107 RELEX 238 TRANS 113 NOTĂ Sursă: Destinatar: Subiect: Grupul

More information

Orientări privind dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității pentru actorii locali

Orientări privind dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității pentru actorii locali Fondurile structurale și de investiții europene Orientări pentru statele membre și autoritățile responsabile de programe Orientări pentru beneficiari Orientări privind dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea

More information

POLITICA EUROPEANĂ DE SECURITATE ŞI APĂRARE CADRUL DE MANIFESTARE ŞI DEZVOLTARE A INTERESELOR DE SECURITATE NAŢIONALĂ

POLITICA EUROPEANĂ DE SECURITATE ŞI APĂRARE CADRUL DE MANIFESTARE ŞI DEZVOLTARE A INTERESELOR DE SECURITATE NAŢIONALĂ UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE CAROL I Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate DUŢU, PETRE Politica europeană de securitate şi apărare: cadrul de manifestare şi dezvoltare a intereselor

More information

ARE THE STATIC POWER CONVERTERS ENERGY EFFICIENT?

ARE THE STATIC POWER CONVERTERS ENERGY EFFICIENT? ARE THE STATIC POWER CONVERTERS ENERGY EFFICIENT? Ion POTÂRNICHE 1,, Cornelia POPESC, Mina GHEAMALINGA 1 Corresponding member of the Academy of Technical Sciences of Romania ICPE ACTEL S.A. Abstract: The

More information

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative Modul de stabilire a claselor determinarea pragurilor minime şi maxime ale fiecǎrei clase - determinǎ modul în care sunt atribuite valorile fiecǎrei clase

More information

Geopolitica si securitate la Marea Neagra - optiunile strategice ale Romaniei si Moldovei - dr. Dan Dungaciu Universitatea Bucuresti

Geopolitica si securitate la Marea Neagra - optiunile strategice ale Romaniei si Moldovei - dr. Dan Dungaciu Universitatea Bucuresti Geopolitica si securitate la Marea Neagra - optiunile strategice ale Romaniei si Moldovei - dr. Dan Dungaciu Universitatea Bucuresti We want Russia to get bored with NATO and NATO enlargement Madelin Albright,

More information

AE Amfiteatru Economic recommends

AE Amfiteatru Economic recommends GOOD PRACTICES FOOD QUALITY AND SAFETY: PRACTICES AND CONTRIBUTIONS BROUGHT BY THE CENTRE OF RESEARCH AND ALIMENTARY PRODUCT EXPERTISE Prof. univ. dr. Rodica Pamfilie, Academy of Economic Studies, Bucharest

More information

PROGRAM DE GUVERNARE

PROGRAM DE GUVERNARE MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 496/29.VI.2017 3 PROGRAM DE GUVERNARE 2017 2020 ANEXA Nr. 2 1. Viziunea Perioada 2017 2020 reprezintă o provocare pentru România, atât din perspectiva oportunităților,

More information

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT NESECRET Exemplar nr. MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE CAROL I Dragoș Adrian BANTAȘ REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT CONTRIBUȚII ALE BUNEI GUVERNĂRI LA NIVEL NAȚIONAL PENTRU

More information

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE. Lavinia Florentina Cipleu (Chirilă) TEZĂ DE DOCTORAT

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE. Lavinia Florentina Cipleu (Chirilă) TEZĂ DE DOCTORAT MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE Lavinia Florentina Cipleu (Chirilă) TEZĂ DE DOCTORAT (Rezumat) UTILIZAREA MECANISMELOR SPECIFICE POLITICII DE DEZVOLTARE

More information

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI Precizările din 25.05.2007 referitoare la dispoziţiile art.45 şi art.49, respectiv ale art.80 şi art.83 din O.U.G. nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului

More information

Prof. dr. ing. Doina BANCIU, Director General - ICI București BIBLIO International Conference, Brașov, 2 4 June

Prof. dr. ing. Doina BANCIU, Director General - ICI București BIBLIO International Conference, Brașov, 2 4 June Prof. dr. ing. Doina BANCIU, Director General - ICI București BIBLIO 2011 - International Conference, Brașov, 2 4 June STRATEGII EUROPENE PENTRU SOCIETATEA INFORMA ȚIONALĂ (AGENDA DIGITALĂ 2020) Conferința

More information

Textul si imaginile din acest document sunt licentiate. Codul sursa din acest document este licentiat. Attribution-NonCommercial-NoDerivs CC BY-NC-ND

Textul si imaginile din acest document sunt licentiate. Codul sursa din acest document este licentiat. Attribution-NonCommercial-NoDerivs CC BY-NC-ND Textul si imaginile din acest document sunt licentiate Attribution-NonCommercial-NoDerivs CC BY-NC-ND Codul sursa din acest document este licentiat Public-Domain Esti liber sa distribui acest document

More information

PRIORITÁTI PENTRU ROMÂNIA CAMERA DE COMERT AMERICANÁ ÎN ROMÂNIA

PRIORITÁTI PENTRU ROMÂNIA CAMERA DE COMERT AMERICANÁ ÎN ROMÂNIA PRIORITÁTI PENTRU ROMÂNIA CAMERA DE COMERT AMERICANÁ ÎN ROMÂNIA Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) mulțumește celor care au contribuit la realizarea ediției de față a documentului Priorități

More information

Participarea CNCAN la studiul WENRA pentru armonizarea securităţii nucleare pentru reactorii de putere

Participarea CNCAN la studiul WENRA pentru armonizarea securităţii nucleare pentru reactorii de putere Guvernul României Cancelaria Primului Ministru Comisia Naţional ională pentru Controlul Activităţ ăţilor Nucleare Participarea CNCAN la studiul WENRA pentru armonizarea securităţii nucleare pentru reactorii

More information

PACHETUL RESPECTAREA OBLIGAȚIILOR

PACHETUL RESPECTAREA OBLIGAȚIILOR COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 2.5.2017 COM(2017) 255 final PACHETUL RESPECTAREA OBLIGAȚIILOR COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL

More information

Programe de training. în colaborare cu Antonio Momoc

Programe de training. în colaborare cu Antonio Momoc Lider de piață în domeniul educației manageriale, cu o tradiție de peste 20 de ani în livrarea de programe de pregătire profesională și personală a adulților. Programe de training marca CODECS în colaborare

More information

MANAGEMENTUL CALITĂȚII - MC. Proiect 5 Procedura documentată pentru procesul ales

MANAGEMENTUL CALITĂȚII - MC. Proiect 5 Procedura documentată pentru procesul ales MANAGEMENTUL CALITĂȚII - MC Proiect 5 Procedura documentată pentru procesul ales CUPRINS Procedura documentată Generalități Exemple de proceduri documentate Alegerea procesului pentru realizarea procedurii

More information

Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 10.7.2013 COM(2013) 498 final 2013/0243 (COD) C7-0222/13 Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI privind participarea Uniunii la un al doilea Program

More information

THE ABSORPTION CAPACITY OF STRUCTURAL AND COHESION FUNDS STRUCTURALE ȘI DE COEZIUNE

THE ABSORPTION CAPACITY OF STRUCTURAL AND COHESION FUNDS STRUCTURALE ȘI DE COEZIUNE THE ABSORPTION CAPACITY OF STRUCTURAL AND COHESION FUNDS CAPACITATEA DE ABSORB IE A FONDURILOR STRUCTURALE ȘI DE COEZIUNE Holt Gheorghe Constantin Brancusi University of Targu Jiu ABSTRACT IN THE ACTIVE

More information

STARS! Students acting to reduce speed Final report

STARS! Students acting to reduce speed Final report STARS! Students acting to reduce speed Final report Students: Chiba Daniel, Lionte Radu Students at The Police Academy Alexandru Ioan Cuza - Bucharest 25 th.07.2011 1 Index of contents 1. Introduction...3

More information

CONSILIUL EUROPEI GARDIAN AL DREPTURILOR OMULUI REZUMAT

CONSILIUL EUROPEI GARDIAN AL DREPTURILOR OMULUI REZUMAT CONSILIUL EUROPEI GARDIAN AL DREPTURILOR OMULUI REZUMAT Statul non-membru al Consiliului Europei (Belarus) STATELE MEMBRE SEDIU ȘI BIROURI BUGET Albania, Andora, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belgia,

More information

Software Process and Life Cycle

Software Process and Life Cycle Software Process and Life Cycle Drd.ing. Flori Naghiu Murphy s Law: Left to themselves, things tend to go from bad to worse. Principiile de dezvoltare software Principiul Calitatii : asigurarea gasirii

More information

European Asylum Support Office. Programul de lucru al EASO pentru. anul Septembrie 2014 SUPPORT IS OUR MISSION

European Asylum Support Office. Programul de lucru al EASO pentru. anul Septembrie 2014 SUPPORT IS OUR MISSION European Asylum Support Office Programul de lucru al pentru anul 2015 Septembrie 2014 SUPPORT IS OUR MISSION European Asylum Support Office Programul de lucru al pentru anul 2015 Septembrie 2014 SUPPORT

More information

USING SERIAL INDUSTRIAL ROBOTS IN CNC MILLING PROCESESS

USING SERIAL INDUSTRIAL ROBOTS IN CNC MILLING PROCESESS BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LXI (LXV), Fasc. 3, 2015 Secţia CONSTRUCŢII DE MAŞINI USING SERIAL INDUSTRIAL ROBOTS IN CNC MILLING

More information

ASPECTE JURIDICE PRIVIND CALITATEA DE STAT MEMBRU LA UNIUNEA EUROPEANĂ JURIDICAL ASPECTS REGARDING THE MEMBERSHIP TO THE EUROPEAN UNION

ASPECTE JURIDICE PRIVIND CALITATEA DE STAT MEMBRU LA UNIUNEA EUROPEANĂ JURIDICAL ASPECTS REGARDING THE MEMBERSHIP TO THE EUROPEAN UNION ASPECTE JURIDICE PRIVIND CALITATEA DE STAT MEMBRU LA UNIUNEA EUROPEANĂ JURIDICAL ASPECTS REGARDING THE MEMBERSHIP TO THE EUROPEAN UNION Prof. univ. dr. Nicoleta DIACONU Academia de Poliţie Alexandru Ioan

More information

A NOVEL ACTIVE INDUCTOR WITH VOLTAGE CONTROLLED QUALITY FACTOR AND SELF-RESONANT FREQUENCY

A NOVEL ACTIVE INDUCTOR WITH VOLTAGE CONTROLLED QUALITY FACTOR AND SELF-RESONANT FREQUENCY BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LX (LXIV), Fasc. 4, 2014 Secţia ELECTROTEHNICĂ. ENERGETICĂ. ELECTRONICĂ A NOVEL ACTIVE INDUCTOR

More information

Propunere de REGULAMENT AL CONSILIULUI. privind înființarea Fondului Monetar European

Propunere de REGULAMENT AL CONSILIULUI. privind înființarea Fondului Monetar European COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 6.12.2017 COM(2017) 827 final 2017/0333 (APP) Propunere de REGULAMENT AL CONSILIULUI privind înființarea Fondului Monetar European RO RO 1. CONTEXTUL PROPUNERII Temeiurile

More information

Evoluţii în domeniul protecţiei copilului

Evoluţii în domeniul protecţiei copilului Evoluţii în domeniul protecţiei copilului Aplicarea politicii de dezinstituţionalizare a copiilor, fie prin reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă, fie prin înlocuirea măsurii de protecţie de

More information

Standardul ISO 9001: 2015, punct şi de la capat!! (14 )

Standardul ISO 9001: 2015, punct şi de la capat!! (14 ) Standardul ISO 9001: 2015, punct şi de la capat!! (14 ) Gândirea bazată pe risc și informațiile documentate. Analizând standardul ISO 9001: 2015 vom identifica aspecte ca privesc abordarea sau gândirea

More information

CONSILIUL EUROPEAN Bruxelles, 20 decembrie 2013 (OR. en)

CONSILIUL EUROPEAN Bruxelles, 20 decembrie 2013 (OR. en) CONSILIUL EUPEAN Bruxelles, 20 decembrie 2013 (OR. en) EUCO 217/13 CO EUR 15 CONCL 8 NOTĂ DE ÎNSOȚIRE Sursă : Secretariatul General al Consiliului Destinatar : Delegațiile Subiect : CONSILIUL EUPEAN 19-20

More information

Despre masura de infrastructura sociala -finantata multi fond- PNDR (Leader) si POCU (5.2)

Despre masura de infrastructura sociala -finantata multi fond- PNDR (Leader) si POCU (5.2) Despre masura de infrastructura sociala -finantata multi fond- PNDR (Leader) si POCU (5.2) Intrebari catre ambele autoritati Intrebari POCU Generale a. Ce fonduri alocate pe 5.2 au? au bani sa finanteze

More information

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE RO RO RO COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE Bruxelles, 26.11.2008 COM(2008) 760 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

More information

Decembrie Realizat cu sprijinul. Direcţia Regională de Statistică Neamţ

Decembrie Realizat cu sprijinul. Direcţia Regională de Statistică Neamţ Studiul privind evaluarea capabilității și performanțelor firmelor de consultanță în Regiunea Nord-Est în vederea creșterii absorbției fondurilor structurale Decembrie 2013 Realizat cu sprijinul Direcţia

More information

Prima. Evadare. Ac9vity Report. The biggest MTB marathon from Eastern Europe. 7th edi9on

Prima. Evadare. Ac9vity Report. The biggest MTB marathon from Eastern Europe. 7th edi9on Prima Evadare Ac9vity Report 2015 The biggest MTB marathon from Eastern Europe 7th edi9on Prima Evadare in numbers Par%cipants subscribed 3.228, 2.733 started the race and 2.400 finished the race 40 Photographers

More information

Strategia. privind mai buna reglementare

Strategia. privind mai buna reglementare Anexă Strategia privind mai buna reglementare 2014 2020 1 Cuprins Lista tabelelor... 3 Lista figurilor... 3 Abrevieri... 3 Glosar de termeni... 4 I. Informații generale... 6 II. Definirea problemei...

More information

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari Compania Misiune. Viziune. Misiunea noastră este de a contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale din România prin furnizarea de produse şi servicii de cea mai înaltă calitate, precum şi prin asigurarea

More information

- 2 - ROMILOR ȘI SINTILOR ÎN SPAȚIUL OSCE. 1 și 2 decembrie 2003, Maastricht, Țările de Jos

- 2 - ROMILOR ȘI SINTILOR ÎN SPAȚIUL OSCE. 1 și 2 decembrie 2003, Maastricht, Țările de Jos Notă Versiunea în limba română este o traducere neoficială, pregătită și publicată cu sprijinul Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE (ODIHR). Opiniile și informațiile pe

More information