CONECTEAZĂ-TE EXPERIMENTEAZĂ

Transcription

1 Și v-am spus aceste lucruri acum, ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla,. (Ioan 14:29) CONECTEAZĂ-TE Scopul principal al profeției biblice este de a oferi o bază solidă pentru credința în Dumnezeu. Prin intermediul profețiilor, El ne șoptește: Poți avea încredere în Mine! Mai mult decât atât, Dumnezeu nu doar că ne cunoaște pe fiecare dintre noi, ci vrea ca și noi să-l cunoaștem. Vorbind cu Tatăl, Isus I-a spus: Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine... (Ioan 17:3). Verbul din limba greacă, ginōskō, se referă la o cunoaștere intimă, la acea cunoaștere pe care o experimentezi într-o relație; aici nu este vorba despre o cunoaștere teoretică. Spre finalul rugăciunii Sale din Ioan, capitolul 17, Isus aprofundează ideea aceasta, cerându-i Tatălui un lucru cu adevărat uimitor: Pentru ca dragostea cu care m-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei (Ioan 17:26). Viața veșnică sau mântuirea nu se referă doar la o cantitate nelimitată de timp, ci și la o calitate a vieții care este dată de o relație strânsă de prietenie cu Dumnezeu. Dumnezeu vrea să fie cunoscut și El poate fi cunoscut. Mai mult decât atât, El a luat orice măsură pentru ca acest lucru să fie posibil, punându-ne la dispoziție Biblia. Adevărul nu este o înșiruire de idei abstracte sau o colecție de informații. În schimb, adevărul este o realitate întrupată; el reprezintă totalitatea revelației lui Dumnezeu, așa cum se reflectă ea în viața lui Isus Hristos. Întreaga Biblie, de la Geneza la Apocalipsa, este o descoperire a caracterului lui Dumnezeu. Ea ne arată cine este Dumnezeu în esență cum gândește, cum simte și cum Se poartă El. Fiecare relatare, profeție și doctrină biblică ne invită să ne bucurăm de o relație personală cu Dumnezeu, pornind de la premisa îmbietoare că El merită să fie cunoscut, că este atrăgător și că El este iubire. 1 Logica iubirii Esența oricărui adevăr Studiind Biblia, ne vom da seama că avem nevoie de o direcție, de o imagine de ansamblu a adevărului biblic, un cadru de referință care să ne ajute să ne orientăm. În seria de studii biblice Truth Link, vom ajunge din nou și din nou la acel adevăr care reprezintă de fapt esența tuturor celorlalte adevăruri, și anume realitatea supremă că Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4:16). Dragostea lui Dumnezeu este acel adevăr din care reies toate celelalte. Adevărul nu este doar o multitudine de date și informații, ci mai degrabă este ca un puzzle care redă imaginea caracterului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, din moment ce esența caracterului lui Dumnezeu este dragostea, înseamnă că toate celelalte adevăruri nu sunt altceva decât o extensie a acesteia. Așadar, trebuie să ne așteptăm ca orice doctrină autentică să ne descopere o latură a dragostei lui Dumnezeu; pe de altă parte, putem fi siguri că orice învățătură care nu este în armonie cu dragostea Lui este, prin definiție, falsă. Aceasta va fi metodologia noastră în seria de studii biblice Truth Link. Așadar, pornind de la premisa că Dumnezeu este iubire, avem formula de bază care ne va ajuta să înțelegem orice alt adevăr. Acul busolei noastre indică acum adevăratul Nord. Pornind în această călătorie prin Scriptură, știm încotro ne îndreptăm și ceea ce căutăm. În fiecare dimineață te trezești și îți trăiești viața. Sunt sigur că lupți pentru diferite lucruri, precum educație, carieră, bunuri materiale și experiențe palpitante. Însă undeva în adâncul sufletului tău știi că ai fost făcut pentru un scop mult mai măreț pentru ceva incredibil, uimitor și extraordinar. Acest ceva este relația cu Cel ce te-a creat. Cunoașterea Lui este cel mai semnificativ lucru pe care-l poți face, iar dacă vei începe să-l cunoști, toate celelalte lucruri vor căpăta sens. EXPERIMENTEAZĂ Vreau să aud glasul lui Dumnezeu vorbind inimii mele, prin paginile Bibliei. Dumnezeu este în esență o Persoană socială. De aceea, El Se folosește de cuvinte pentru a ne transmite gândurile și sentimentele Sale față de noi. Regele David descrie foarte frumos experiența pe care o putem avea și noi când citim Biblia: Mă bucur de Cuvântul Tău ca cel ce găsește o mare pradă (Psalmii 119:162). Cuvântul Lui este deosebit de valoros. Comoara pe care o descoperim în Biblie este experiența neprețuită a cunoașterii personale a lui Dumnezeu și descoperirea realității intime a dragostei Lui profunde. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

2 1 LOGICA IUBIRII DESCOPERĂ Unul dintre cele mai clare și de la sine înțelese adevăruri despre dragoste este acela că, pentru a exista și a se dezvolta, are nevoie de comunicare. De ce Biblia? A iubi și a fi iubit este cea mai arzătoare și stringentă dorință a inimii noastre. Intuitiv, fără să ne spună cineva, știm cu toții că am fost creați pentru a lega relații autentice. Inimile noastre tânjesc după relaționare, interacțiune și după sentimentul de apartenență. Citind Biblia, vom descoperi că motivul care stă în spatele acestor dorințe este unul simplu și profund. Pentru a-l afla, compară următoarele două versete: Geneza 1:27 și 1 Ioan 4:16. Fiind făcuți după chipul lui Dumnezeu, suntem proiectați pentru a oferi și a primi. Concluzia logică este că acest Dumnezeu altruist, care i-a creat pe oameni după chipul Său, este la rândul Lui o Persoană comunicativă, din moment ce comunicarea este indispensabilă unei relații sănătoase bazate pe dragoste. În cazul acesta, ar trebui ca un Dumnezeu iubitor să Își dorească, în mod natural, să fie cunoscut de aceia pe care i-a creat ori acesta este exact adevărul pe care-l descoperim în Biblie. Isus Hristos, care a declarat că este Dumnezeu întrupat, pune punctul pe i, spunând: Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ce face stăpânul său, ci v-am numit, pentru că tot ce am auzit de la Tatăl Meu. (Ioan 15:15) Descoperim aici cel mai uimitor lucru cu putință: cea mai puternică Persoană din Univers Dumnezeu Însuși nu caută să ne domine cu puterea Sa, ci vrea să comunice cu noi pentru a ne împrieteni. Acesta este motivul pentru care ne-a dat o carte în care găsim cuvintele Lui: Toată este de Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Biblia numită aici Scriptură face afirmația îndrăzneață că este mijlocul de comunicare al lui Dumnezeu. Nu uitați însă ceea ce a spus Isus: scopul comunicării dintre Dumnezeu și noi este prietenia. Biblia nu caută să ne constrângă prin autoritatea ei, să ne forțeze rațiunea și să obțină o supunere oarbă. În schimb, ea este un mijloc prin care Dumnezeu Își descoperă dragostea și ne deschide calea spre a-l cunoaște. Isus, descriind vorbirea oamenilor, a spus că... din prisosul inimii vorbește gura (Luca 6:45). Într-un mod asemănător, dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, ne așteptăm să găsim în ea o reflectare a inimii lui Dumnezeu. Dar cât de siguri putem fi că Biblia este ceea ce pretinde? Un Dumnezeu care cunoaște și care poate fi cunoscut Cu mult timp în urmă, a trăit un rege care era plin de sine. Fiind intoxicat de putere, nu mai putea să se gândească la altceva în afară de propria lui măreție. Într-o noapte, Dumnezeu l-a bătut ușor pe umăr oferindu-i un vis profetic în care i-a descoperit în avans atenție! două mii cinci sute de ani din istoria acestui pământ; în urma visului, regele a fost umilit și transformat. Găsim această relatare în Daniel 2 4. În visul său, regele a văzut un chip de metal care avea capul de aur, pieptul și brațele de argint, pântecele și coapsele de aramă, fluierele picioarelor de fier, iar picioarele din lut amestecat cu fier; în timp ce îl privea, chipul a fost lovit din senin de o piatră care l-a distrus complet, iar piatra a devenit un munte mare. Profetul Daniel, fiind captiv în Babilon, i-a explicat împăratului acest vis. Citiți și discutați interpretarea visului din Daniel 2: Scrisă cu aproximativ șase sute de ani înainte de Hristos, profeția care i-a fost descoperită regelui Nebucadnețar prevestea ridicarea și căderea a patru împărății succesive, precum și formarea Europei moderne. Studiind atent această profeție, vom găsi dovezi mai mult decât convingătoare pentru a susține originea supranaturală a Bibliei, adică faptul că a fost inspirată de Dumnezeu. Împlinirea visului poate fi urmărită cu exactitate în istoria lumii noastre: Babilonul a fost urmat de Medo-Persia, care, la rândul ei, a fost urmată de Grecia, iar Grecia, de Roma; aceasta din urmă a fost divizată în cele zece mari împărății ale Europei de Vest. Împlinirea fidelă a primelor cinci părți ale profeției ne dă asigurarea că și ultima etapă va deveni realitate: Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată (v. 44). Această profeție uluitoare ne pune față în față cu un Dumnezeu care cunoaște viitorul, ceea ce înseamnă că avem de a face cu un Dumnezeu care ne cunoaște și pe noi. El știe absolut fiecare lucru pe care l-am făcut sau îl vom face, fiecare urmă de vinovăție de pe conștiință și fiecare defect sau slăbiciune care ne caracterizează. Cu toate acestea, deși știe totul despre BABILON î.hr. MEDO-PERSIA î.hr. GRECIA î.hr. ROMA 168 î.hr. 476 d.hr. ROMA DIVIZATĂ 476 d.hr. Prezent ÎMPĂRĂȚIA VEȘNICĂ A LUI DUMNEZEU A doua venire a lui Hristos noi, continuă să ne iubească și să fie Prietenul nostru nu un prieten superficial, care este cu noi doar când ne merge bine și care ne încurajează să facem tot felul de lucruri rele, ci un prieten adevărat, care nu Se va împăca sub nicio formă cu egoismul nostru. Ceea ce a transformat cu totul inima lui Nebucadnețar a fost tocmai întâlnirea cu un astfel de Dumnezeu., eu, Nebucadnețar,, și pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt, toate căile Lui sunt și El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie! (Daniel 4:37) Acum, Dumnezeu și împăratul erau prieteni. Profeția biblică ne invită și pe noi să intrăm într-o relație de prietenie cu Dumnezeu, oferindu-ne un argument rațional pentru a ne încrede în El. Isus a explicat astfel scopul relațional al profeției biblice: I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

3 persoană reprezintă o amenințare. Poate ți s-a întâmplat să ai un prieten sau o prietenă foarte apropiată și, brusc, altcineva să apară din senin și să vă strice intimitatea relației. Deodată, observi că atenția prietenului tău e împărțită. Și totuși, a treia persoană este mai mult decât benefică pentru sănătatea relației; dacă este acceptată, egoismul va ceda locul dragostei cu adevărat altruiste. Acum nu mai ești tu singurul beneficiar al dragostei prietenului/prietenei tale, ci trebuie să te împaci cu gândul că prietenul tău mai are un prieten. Trebuie să te obișnuiești cu ideea că nu ți se mai acordă toată atenția. Din acest motiv, există un coeficient numeric minim pentru existența dragostei în forma ei cea mai curată. Când este unul singur, dragostea nu poate exista. Când sunt doi, fiecare este singurul beneficiar al dragostei celuilalt, lucru care poate încuraja egoismul. Atunci când sunt trei însă, fiecare individ va ceda în umilință în favoarea celui de-al treilea, lăsându-l să se bucure de atenția celuilalt, iar fiecare va ocupa ultimul loc în raport cu ceilalți doi. Acum, altruismul autentic se poate manifesta. Dacă Dumnezeu ar fi caracterizat de singularitate și ar fi doar un individ solitar care ar trăi o veșnicie fără niciun prieten, nu ar avea niciun sens să spunem că El este dragoste. Imaginea biblică foarte logică din punct de vedere relațional, a unui Dumnezeu triunic, ce este caracterizat de o dragoste desăvârșită, este un argument mai mult decât convingător pentru faptul că Biblia este cu adevărat revelația autentică a singurului și adevăratului Dumnezeu. Este adevărat că sunt aspecte ale acestui adevăr pe care nu le putem înțelege. La urma urmei, este vorba despre Dumnezeu, nu? Suntem doar niște ființe finite, încercând să înțelegem ceva infinit. Și totuși, când Îl cunoaștem pe Dumnezeu în felul acesta ca trei ființe personale care, din veșnicie, sunt una în natură și caracter, începem să înțelegem că Dumnezeu este în esență o Ființă relațională, o prietenie tandră de trei persoane care caută binele una alteia. Iar dacă așa este Dumnezeu, mai putem să nu-l iubim? În lumina acestei frumuseți, ne trezim deodată atrași de El. CONECTEAZĂ-TE Conform Bibliei, înainte de a veni în această lume, Isus deja exista din veșnicie, locuind în sânul Tatălui, sau în cea mai apropiată relație cu Tatăl, așa cum citim într-o altă traducere (Ioan 1:8, NIV). Vorbind cu Tatăl despre relația pe care au avut-o înainte de întrupare, Isus spune: Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii (Ioan 17:24). Apoi, Isus Îi spune Tatălui speranța pe care o avea pentru omenire: Pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei (Ioan 17:26). Ce imagine frumoasă despre cine este Dumnezeu și despre ceea ce Își dorește pentru noi! El este mai mult, mult mai mult decât o Ființă supremă atotputernică, aflată la conducerea Universului. El este epicentrul și originea oricărei prietenii autentice, afectuoase și de încredere. Dumnezeu este dragoste Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt iar esența dorinței lor este ca fiecare dintre noi să Îi cunoaștem și să devenim părtași dragostei lor pentru a o putea reflecta. EXPERIMENTEAZĂ Wow! Dumnezeu este mult mai frumos decât am crezut. Eu sunt gata să cred într-un astfel de Dumnezeu și deabia aștept să aflu mai multe despre El. Din momentul în care ieșim din pântecele mamei, tânjim după interacțiune și relaționare. Ne trăim viața cu un dor aprins după prietenie, loialitate, afecțiune și încredere. În adâncul inimii noastre, suntem ființe sociale, pentru că suntem creați după chipul unui Dumnezeu relațional. Fiecare relație interumană caracterizată de moralitate, dragoste și frumusețe ne vorbește despre relația pe care Dumnezeu ne invită să o avem cu El Însuși. 2 Cea mai frumoasă inimă din univers Prin viața pe care a trăit-o pe acest pământ, Isus a descoperit oamenilor adevărul sublim și glorios al dragostei relaționale a lui Dumnezeu. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

4 2 CEA MAI FRUMOASĂ INIMĂ DIN UNIVERS DESCOPERĂ Dumnezeu este iubire în cel mai personal, altruist și frumos mod cu putință. Ce se află în spatele unui nume? Un cuplu din Suedia a vrut să pună copilului lor numele: Brfxxccxxmnpcccclllmmnprxvclmnckssqlbb11116 și să-l strige Albin. Au spus că acest nume neobișnuit este de fapt o creație puternic expresionistă, pe care o considerăm o operă de artă. Autoritățile de la Curtea suedeză responsabile cu gestionarea acestor probleme au spus ceva de genul: Hmmmm, foarte interesant... Dar, NU! și le-au cerut să se gândească la un alt nume. Se pare că numele nu fusese ales la întâmplare, ci purta în el însuși un mesaj bine gândit. De fapt, acest nume era o formă de protest față de o lege a guvernului suedez care îi acorda statului ultimul cuvânt în alegerea numelui copiilor, acesta având puterea de a refuza un anumit nume. Orice om are un nume, iar orice nume are o semnificație. (Dacă nu știi încă ce semnificație are numele tău, Google te va ajuta.) Acest lucru este adevărat mai ales când vine vorba de Biblie. Fiecare nume poartă cu sine un mesaj care spune ceva despre persoana care-l poartă sau despre istoria vieții ei. Adam înseamnă din pământ, iar Biblia spune că Dumnezeu l-a făcut pe Adam exact! din pământ. Iacov înseamnă înșelător. Privind la viața lui, putem vedea manifestarea acestei trăsături de caracter. Israel înseamnă cel ce se luptă cu Dumnezeu; acesta este numele pe care-l primește Iacov după ce spune adevărul și câștigă lupta cu tendința lui de a minți. Ați prins ideea în Biblie, numele poartă în ele însele un mesaj. Primul loc din Biblie unde se vorbește despre Dumnezeu este în Geneza, unde este folosit un nume special și distinct, un nume care ne descoperă unul dintre cele mai uimitoare lucruri cu putință despre Creator: La început, a făcut cerurile și pământul. (Geneza 1:1) Sunt sigur că în spațiul liber ai scris cuvântul Dumnezeu, din moment ce majoritatea traducerilor biblice redau astfel acest verset. În limba în care a fost scrisă Biblia însă (limba ebraică), nu este folosit cuvântul generic pentru Dumnezeu ; nu este scris: La început, Divinitatea a făcut cerurile și pământul. În schimb, este folosit un nume propriu Elohim. Ceea ce este straniu însă cu privire la acest cuvânt este că apare la plural; e ca și când vecinul tău ți-ar spune: Salut! Eu sunt Danieli. Fiind puțin confuz, probabil vei crede că nu se pricepe la gramatică sau poate își imaginează că este mai mult de o singură persoană. Indiferent de cum interpretezi afirmația lui, cu siguranță că nu vei face vreo legătură între numărul plural și persoana lui. De ce? Pentru simplul motiv că nu are nicio logică să te referi la un individ ca la o entitate multiplă. Și totuși, acesta este exact felul cum ni Se prezintă Dumnezeu în primul verset al Bibliei ca o Ființă caracterizată de pluralitate. Această idee apare și mai clar în versetul douăzeci și șase: Apoi, Dumnezeu a zis: «Să om după chipul» (Geneza 1:26). Se pare că, într-un anumit sens, Dumnezeu nu este doar Eu și A Mea, ci și Noi și a Noastră. Realitatea ontologică (n.tr. care ține de existență, de starea de a fi) a lui Dumnezeu implică o pluralitate de persoane. Dumnezeu este Elohim Cel Mulți. ELOHIM UNUL ȘI TOTUȘI MULȚI Ideea unui Dumnezeu care este de fapt mai multe ființe personale poate părea dubioasă la prima vedere; cu toate acestea, dacă luăm în considerare adevărurile fundamentale și esențiale pe care Scriptura le menționează despre Dumnezeu, începem să înțelegem la ce se referă: Dumnezeu este dragoste. (1 Ioan 4:16) Mai exact, ce înseamnă acest lucru? Când Biblia folosește cuvântul dragoste, se referă la ceva foarte specific: Dragostea... nu caută folosul său. (1 Corinteni 13:4,5) Dragostea este, prin definiție, altruistă și caută binele altora. Așadar, pentru ca dragostea să existe, e nevoie de prezența mai multor persoane; este nevoie de o relație. Dacă te încui singur într-o cameră pentru tot restul vieții, nu vei ști niciodată ce înseamnă dragostea și asta pur și simplu pentru că un individ izolat nu poate experimenta dragostea. Așadar, concluzia logică este că, din moment ce Dumnezeu este dragoste, El este mai mult de o singură Persoană; în același timp însă, în esență, El este o singură entitate divină. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu este un eu singuratic, ci o unitate socială caracterizată de o dragoste dinamică. De-a lungul Bibliei, Dumnezeu este descris ca un singur Dumnezeu, și totuși ca o pluralitate: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Tatăl este Dumnezeu (Isaia 64:8; Ioan 3:16), și totuși Dumnezeu nu este doar Tatăl. Fiul, Isus Hristos, este Dumnezeu (Ioan 1:1; Filipeni 2:5-6;), și totuși Dumnezeu nu este doar Fiul. Duhul Sfânt este Dumnezeu (Iov 33:4; Luca 1:35), și totuși Dumnezeu nu este doar Duhul Sfânt. De aceea spunem că Dumnezeu este o Trinitate sau o Tri-unitate pentru că Dumnezeu este de fapt o unitate veșnică de trei Persoane divine distincte, care sunt una în esență, scop, gândire și caracter și sunt caracterizate de o părtășie strânsă. În spatele ideii biblice de trinitate, stă un principiu simplu și foarte evident. Haideți să ne gândim împreună la felul cum interacționează trei persoane. Însă înainte de a citi următorul paragraf, discutați următoarea situație: într-un grup de două persoane între care este o prietenie strânsă, apare o a treia persoană. Cum se pot modifica relațiile din acest punct înainte? Se spune uneori că cea mai bună tovărăşie e în doi. Considerăm acest proverb ca fiind adevărat și asta pentru că știm că suntem egoiști motiv pentru care o a treia I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

5 propoziția: Nu este (n.tr. există) fără să facem referire la realitatea existentă. Chiar și când ne imaginăm cele mai ciudate lucruri, nu facem altceva decât să punem laolaltă diferite elemente reale. Faptul că noi avem noțiunea de Dumnezeu este în sine un argument pentru faptul că, într-un fel sau altul, El există. și chipul Celui Ceresc [Isus] (1 Corinteni 15:49). Încrezându-ne în Isus, chipul lui Dumnezeu este refăcut în noi. Privindu-L, suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului (2 Corinteni 3:18). Să negi existența lui Dumnezeu este un lucru incoerent și din punct de vedere rațional, și asta pentru că știm cu toții că viața are sens, că binele și răul există și că fiecare dintre noi însetăm după o dragoste autentică, pe care să ne putem baza fără rezerve, o dragoste care nu se poate găsi în dezordinea morală a lumii noastre căzute. Din acest motiv, ateismul este ilogic și presupune ocolirea unor dovezi intelectuale și emoționale care ne arată clar pentru ce am fost creați. EXPERIMENTEAZĂ Aleg să privesc doar la Isus și aștept cu nerăbdare să fiu schimbat după chipul Lui. Fiecare dintre noi avem o bănuială persistentă, o intuiție lăsată de Dumnezeu, care ne spune că am fost proiectați să fim oameni demni și nobili, și că răul, suferința și moartea sunt niște intruși. Nu se poate să nu ne întrebăm dacă nu cumva, ne dorim atât de mult altceva tocmai pentru că acest altceva există cu adevărat. Dumnezeu a pus în mintea lor chiar și gândul veșniciei (Eclesiastul 3:11). În inimile noastre este așezată o conștiență a realităților veșnice, conștiență pe care nu o putem evita ușor. Pentru că suntem creați după chipul lui Dumnezeu, nu avem cum să fim împliniți în totalitate decât atunci când ne întoarcem la El. Să privești la Isus nu înseamnă altceva decât să meditezi, să studiezi și să cunoști caracterul și învățăturile Lui. Ocupându-ne mintea și inima cu Persoana Lui activitate care ne transformă în mod real, chipul lui Dumnezeu se va contura și va căpăta viață în noi aceasta este promisiunea pe care ne-o face Biblia. 3 Chipul lui Dumnezeu CONECTEAZĂ-TE Privind la Isus Hristos, putem vedea ce înseamnă cu adevărat să fii om, în sensul deplin și original al cuvântului. Cuvântul-cheie al acestui studiu este chip. Am văzut că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Lui. Dacă mergem în Noul Testament, vom descoperi acest cuvânt folosit în mod strategic, de data aceasta cu referire la Isus Hristos care este o demonstrație nouă, restaurată pentru ceea ce înseamnă să fii om. În 2 Corinteni 4:4, Pavel ne spune că Isus este chipul lui Dumnezeu. Evrei 1:3 afirmă că Isus este oglindirea slavei Lui [a lui Dumnezeu] și întipărirea Ființei Lui. Isus este acum descris astfel pentru că, în umanitatea Sa, El reprezintă noul model de om. Cu alte cuvinte, viața Sa este o nouă manifestare a experienței umane; ca om, El a trăit într-o relație armonioasă cu Dumnezeu, așa cum a fost de dorit de la început în cazul oricărui om. Acum, identificându-ne cu Isus, după cum am purtat chipul celui pământesc [al lui Adam], tot așa vom purta Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

6 3 CHIPUL LUI DUMNEZEU DESCOPERĂ Dacă omul nu este nimic mai mult decât un simplu animal, atunci toate speranțele noastre se rezumă la o viață scurtă, condusă de porniri firești și o moarte care încheie totul. Dar dacă am fost creați după chipul lui Dumnezeu, demnitatea, noblețea și slava veșnică pot fi ale noastre. Două povești total diferite Citind Biblia, ne vom lovi de o întrebare pe care, la un anumit moment, ne-o punem cu toții într-un fel sau altul: Când privesc cerurile lucrarea mâinilor Tale luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: «este, ca să Te la el?» (Psalmii 8:3,4) Aici, Regele David este pur și simplu copleșit de vastitatea Universului și, gândindu-se la sine, se simte cu totul neimportant. Și totuși, undeva în adâncul ființei sale, el știe că în ochii lui Dumnezeu, persoana lui este deosebit de importantă. Întrebarea pe care o pune este simplă și profundă în același timp: Ce este omul în esență și de ce este Dumnezeu interesat de noi? O poveste foarte cunoscută explică astfel identitatea umană: A fost odată ca niciodată nimic nici timp, nici spațiu, nici materie. Apoi, deodată, cu vreo 13,9 miliarde de ani în urmă, acest nimic a dat naștere la o explozie de proporții, iar din nimic a apărut totul, inclusiv noi. Viața nu este nimic mai mult decât o «nimereală» biologică, generată de un proces de evoluție violent și întunecat, lipsit de orice înțeles special și de orice semnificație durabilă în timp. Trăim după legea egoismului, apucăm ce putem, murim și cam atât. În cele din urmă, rasa umană și toate celelalte forme de viață vor dispărea, iar Universul va face implozie și va redeveni ceea ce a fost odată nimic. Sfârșit. Nici vorbă de un final fericit sau măcar un cuprins sau o introducere pentru acea materie. Biblia ne descoperă o povestire cu totul diferită și poate ți se va părea și ție așa mult mai credibilă. Spun mult mai credibilă pentru că această povestire se armonizează perfect cu un simțământ ce este adânc înrădăcinat în ființa noastră conștiența faptului că suntem mult mai mult decât niște simple animale. Undeva în adâncul sufletului nostru, este o tensiune între ceea ce suntem și ceea ce ar trebui să fim; ne dăm seama că am căzut dintr-o poziție înaltă de demnitate morală și avem un dor aprins pentru o relaționare armonioasă. Așadar, ce anume spune Biblia despre identitatea oamenilor? La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul (Geneza 1:1). Așa începe povestirea noastră. Capitolul unu al Realității începe cu actul creator intenționat al unui Dumnezeu personal. Pe măsură ce raportul Genezei despre Creație se derulează pe parcursul celor șase zile, un frumos mediu natural capătă formă, iar ca punct culminant al acestui raport, citim: Dumnezeu [Elohim] a făcut pe om după Său, l-a făcut după lui Dumnezeu; parte și parte făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: «Creșteți, înmulțiți-vă [...].» (Geneza 1:27-28) Vedem aici că imaginea, sau chipul lui Dumnezeu, se referă la bărbat și femeie, ca unitate relațională înzestrată cu abilitatea de a procrea o comunitate crescândă de cercuri relaționale al treilea element al relației dintre cei doi. Acest lucru are sens pentru că, așa cum am descoperit în studiul trecut, Dumnezeu poate fi reprezentat de un cerc relațional; El nu este un eu solitar. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:16), ceea ce înseamnă că Dumnezeu este altruist și caută binele altora, nu al Lui Însuși. Așa că, dacă Biblia spune că oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, înseamnă că suntem înzestrați cu capacitatea de a iubi așa cum iubește Dumnezeu. Gândește-te puțin la următorul lucru: după ce Dumnezeu a inițiat actul creației, avea la dispoziție doar trei variante: ar fi putut crea (1) roboți, (2) sclavi sau (3) agenți morali liberi. Dintre acestea, doar ultima variantă este compatibilă cu dorința și capacitatea de a iubi. Așadar, asta suntem noi ființe de o importanță deosebit de mare și impresionantă, ființe capabile să facă alegeri care au consecințe reale, consecințe ale căror efecte străbat veșnicia, având un impact infinit. Suntem ființe înzestrate cu ceva unic și extraordinar cu darul propriei noastre personalități. Dacă vrei să descoperi cât de importanți suntem pentru Dumnezeu, compară următoarele versete: Psalmii 139:1-13; Psalmii 56:8; Ieremia 31:3; Matei 10:29-31 și Faptele 17: Discutați ce înseamnă faptul că Dumnezeu este deosebit de atent la gândurile și faptele noastre, ce înseamnă faptul că El ne știe până și lacrimile, că ne știe numărul firelor de păr din cap și că intervine în mod providențial în viața noastră în anumite momente-cheie, având speranța că noi Îl vom căuta și Îl vom găsi. Viața fiecărui om poartă în ea însăși ceea ce Pavel numește o greutate veșnică de slavă o greutate de implicații morale și relaționale pe care doar veșnicia o poate cuprinde. Influența exercitată prin viața fiecăruia dintre noi nu va putea fi niciodată măsurată pe deplin, ci va pulsa în permanență, aducând roade. Pentru că suntem ființe create după chipul lui Dumnezeu, avem puterea să realizăm lucruri și să legăm relații deosebit de frumoase, care nu ar fi posibile fără alegerile personale. Fiecare gest pe care-l faci din dragoste reprezintă un bine moral infinit, care produce o schimbare în istoria acestui pământ și, prin urmare, modifică pentru veșnicie însăși imaginea de ansamblu a realității lumii noastre. Dacă spui un cuvânt de încurajare unei inimi apăsate, acest lucru contează enorm. Dacă vizitezi un bolnav și îi alini suferința, ai făcut un gest de o valoare veșnică. Dacă hrănești un copil flămând, prin generozitatea ta devii părtaș la o experiență cu totul specială pentru el, precum și pentru Dumnezeu, care îl iubește ca pe El Însuși. Să fii creat după chipul lui Dumnezeu este un lucru extraordinar și măreț. Deci nu suntem doar niște animale? Ateismul este din ce în ce mai răspândit în anumite cercuri datorită faptului că ideile evoluționiste sunt susținute de știința seculară. Însă chiar este logică respingerea credinței în Dumnezeu? Care ar fi implicațiile acestui lucru? Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că oamenii nu sunt nimic mai mult decât niște animale, doar niște ființe materiale conduse de instinctul autoconservării, ființe care astăzi sunt, iar mâine vor dispărea. Să accepți această poziție despre originea oamenilor înseamnă să accepți și că viața nu are niciun scop sau sens, că normele morale de bine și rău nu există, iar noțiunile de compasiune, dreptate și bunăvoință sunt doar niște invenții omenești, iar dragostea nu este decât o mare iluzie. În adâncul inimii noastre însă, noi știm că nu este așa. Gândește-te puțin la următoarea perspectivă biblică despre ateism, cu adevărat provocatoare: zice în inima lui: «Nu este!» (Psalmii 14:1) Textul nu vrea să fie o palmă dată ateismului, ci este o constatare logică despre incoerența acestei filosofii. Este adevărat că mulți oameni inteligenți refuză să creadă în Dumnezeu pentru că de multe ori religia L-a făcut pe Dumnezeu să pară respingător și nedemn de încredere. În Psalmul 14:1 însă, Biblia oferă o perspectivă obiectivă cu privire la nebunia respingerii credinței în Dumnezeu. Este o nebunie să spui: Nu există Dumnezeu pentru simplul motiv că, dacă nu ar exista, nici nu ne-ar trece prin minte să ne gândim la existența Lui. Cu alte cuvinte, doar acele lucruri care există pot influența conștiența umană; lucrurile inexistente nu au nicio putere să o afecteze. Mintea umană nu poate concepe niciun lucru care să nu aibă un corespondent în realitate. Nu există nicio afirmație negativă care să fie mereu adevărată în totalitate. Nu putem completa I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

7 În gândirea biblică, răul nu este un principiu veșnic inerent și necesar proceselor naturale și nici ceva intenționat de Dumnezeu. În schimb, răul este un produs al unui agent moral liber, care mai întâi se răzvrătește între îngeri, după care își continuă lucrarea între oameni. Vorbind despre răul din lumea noastră, Isus spune că: Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta (Matei 13:28). Cu alte cuvinte, nu Dumnezeu este sursa lucrurilor rele din lumea noastră, ci este un rezultat al lucrării lui Satana, la care contribuie și omul prin acordul și cooperarea sa. Așadar, principiul egoismului a fost implantat și în lumea noastră. Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe șiretlicuri (Eclesiastul 7:29). Dacă vreți să vă convingeți că tot răul, asuprirea, sclavia, prejudecata, ura, violența, abuzul și toate lucrurile care sunt opuse dragostei, citiți și discutați următoarele pasaje biblice: Isaia 14:15-17; Apocalipsa 12:12; 1 Petru 5:8 și Romani 1: Apoi citiți Iacov 1:17 și Galateni 5:22-23 pentru a vedea că tot ceea ce este curat, plăcut, nobil, frumos, tot ceea ce aduce eliberare, vindecare, pace și bucurie, își are originea în principiile Împărăției lui Dumnezeu. Există două împărății, două principii antagonice, două motivații diametral opuse care se luptă să pună stăpânire pe lumea noastră și pe fiecare inimă omenească. Isus conduce Împărăția adevărului și a dragostei. Satana, adversarul a tot ceea ce este bun, frumos și adevărat, conduce împărăția minciunii și a egoismului. Isus a oferit o ilustrație a acestui adevăr: Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar, dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el (Luca 11:21-22). Omul cel tare îl reprezintă pe Satana, dar Isus declară că este și mai puternic decât el. Împărăția lui Satana este bazată pe înșelăciune, înălțare de sine și violență. Împărăția lui Isus este condusă de adevăr, altruism și de o dragoste care nu forțează voința. Când Isus a suferit pe cruce mânia cruntă a oamenilor și a demonilor, fără să răspundă cu aceeași monedă răspunzând de fapt doar cu dragoste împărăția lui Satana a fost înfrântă, iar acuzațiile sale cu privire la caracterul lui Dumnezeu s-au dovedit greșite. Murind pe cruce de bunăvoie și manifestând o dragoste profundă pentru aceia care-i erau dușmani, Isus a învins răul ca principiu și a declanșat un proces de refacere care va duce la eradicarea lui definitivă. 4 Războiul de dincolo de stele Acest lucru ne conduce la ultima etapă a viziunii biblice despre rău, care ne descoperă că, din moment ce răul este un principiu contrar caracterului lui Dumnezeu și acțiunilor Sale izvorâte din dragoste, el este temporar și în cele din urmă va fi înlăturat: EXPERIMENTEAZĂ Fiindcă cei răi vor fi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara. (Psalmii 37:9) Nu se va face niciun şi nicio pe tot muntele Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr. (Isaia 11:9) Pe măsură ce studiem Biblia, înțelegând adevăr după adevăr, vom descoperi încetul cu încetul că planul lui Dumnezeu pentru eliminarea răului și pentru restaurarea unei iubiri autentice în inimile oamenilor va deveni singura realitate care ne va caracteriza existența. Înțeleg faptul că suntem implicați într-un război între bine și rău și că Isus este Luptătorul ceresc, trimis să ne salveze prin adevăr și dragoste. Isus a venit să distrugă lucrările diavolului (1 Ioan 3:8). Toți cei care doresc pot fi împuterniciți de dragostea Sa pentru a se elibera de jugul lui Satana. Prin viața și moartea Sa, Isus a pornit o revoluție a adevărului și a dragostei, care va duce la eradicarea răului. Ține de noi dacă Îi vom oferi sau nu lui Isus acces liber la viața noastră pentru a fi eliberați de puterea amăgitoare a vrăjmașului. CONECTEAZĂ-TE Isus a luptat cu Satana pentru noi și a demonstrat că dragostea este superioară răului. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

8 4 RĂZBOIUL DE DINCOLO DE STELE DESCOPERĂ Lumea noastră se află în centrul unei lupte cosmice între bine și rău, luptă care a început cu o răzvrătire a îngerilor. Originea răului Biblia arată foarte clar că oamenii nu sunt singurele ființe din Univers înzestrate cu rațiune, conștiență de sine și voință liberă. De la Geneza la Apocalipsa, întâlnim o categorie de ființe numite îngeri. Citind Biblia, descoperim că îngerii au existat înainte de oameni (Iov 38:4-7; Apocalipsa 1:20), că sunt numeroși (Evrei 12:22), puternici și inteligenți (Psalmii 103:20; Daniel 4:17), că sunt organizați după un sistem ierarhic foarte bine pus la punct, având lideri (Efeseni 3:10; Daniel 7:9-10), că se implică în mod activ în lumea noastră, de cele mai multe ori în mod nevăzut, dar uneori și în mod vizibil (Evrei 1:14; 13:2) și că realitatea răului care chinuie lumea noastră își are originea în ei (Apocalipsa 12:7,12). Unul dintre acești îngeri era numit Lucifer purtător de lumină; numele primit de la Creatorul său descria caracterul și misiunea lui. Această ființă maiestuoasă a fost creată pentru a ocupa o poziție înaltă, foarte aproape de Dumnezeu. Misiunea lui era de a descoperi celorlalți îngeri caracterul divin și, datorită poziției pe care o ocupa, el putea face asta mai bine decât oricine altcineva. Despre Lucifer se spune că a fost fără prihană în căile sale (gândirea, sentimentele și comportamentul lui), până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în el. De atunci încolo, a început să poarte numele de Satana, care înseamnă adversar. Cu toate că imaginea lui Satana a fost banalizată și caricaturizată, el fiind descris ca un omuleț roșu cu coarne și o furcă, descrierea biblică este cu totul diferită, el fiind o ființă deosebit de puternică și inteligentă, cu o înfățișare maiestuoasă, un înger foarte real care este sursa răului de care ne lovim zilnic și care produce atâta suferință în lumea noastră. Citiți și discutați următoarele pasaje biblice: Isaia 14:12-14 și Ezechiel 28: Pe o foaie de hârtie, notați câteva trăsături de caracter ale lui Lucifer. Ceea ce a stat la baza acțiunilor lui Satana a fost înălțarea de sine; acesta a fost viermele care l-a făcut să își ducă la îndeplinire planurile, dând naștere la aspirațiile îndrăznețe de a-i lua locul lui Dumnezeu în inimile celorlalți îngeri și de a le uzurpa loialitatea față de El. Pe măsură ce Lucifer a nutrit mândria, a încetat să mai reflecte lumina caracterului lui Dumnezeu și a început să-i atribuie lui Dumnezeu propriile sale motivații egoiste. După ce spune: Mă voi înălța, el adaugă: Voi fi ca Cel Preaînalt ; prin aceasta, Lucifer caută să se justifice, atribuindu-i lui Dumnezeu propriile sale aspirații de înălțare de sine. Punându-L pe Dumnezeu într-o lumină proastă, Satana a căutat să distrugă încrederea îngerilor în El și să-i determine să se răzvrătească împotriva Lui. Ca o consecință a acestor lucruri, citim: Și în s-a făcut un... (Apocalipsa 12:7). Cuvântul tradus cu război este cuvântul grecesc polemos, care este înrudit cu polemică și politică. Acest detaliu ne dă un indiciu despre caracterul războiului pe care Satana l-a pornit împotriva lui Dumnezeu. Acolo nu a fost vorba în primul rând de o confruntare fizică, o luptă care să implice forța brațelor. A fost un război politic, o propagandă, un atac la persoană. Satana a alimentat această luptă, răspândind idei despre caracterul lui Dumnezeu. Biblia îl numește mincinos și tatăl minciunii, acela care înșală întreaga lume (Ioan 8:44; Apocalipsa 12:9). Puneți laolaltă toate aceste descrieri și veți descoperi noi dimensiuni ale problemei care a stat la baza răzvrătirii lui Lucifer: Ezechiel spune că Lucifer a fost dat afară din cer pentru că a păcătuit (Ezechiel 28:16). Ioan numește păcatul fărădelege (1 Ioan 3:4). Iar Pavel arată că ceea ce stă la baza legii lui Dumnezeu este dragostea (Romani 13:10). Așadar, Lucifer s-a răzvrătit împotriva legii lui Dumnezeu, adică împotriva dragostei Sale. El a început să-l acuze pe Dumnezeu și să critice legea dragostei, după care El guvernează Universul. În timp ce Biblia declară că Dumnezeu este dragoste și că legea Lui este bazată pe principii ce izvorăsc din dragoste (1 Ioan 4:8; Matei 22:37-40), Satana s-a hotărât să trăiască în afara acestor principii. Așadar, interesul lui este să-l facă pe Dumnezeu să pară mândru și să-i facă pe oameni să creadă că legea Lui este un set de reguli arbitrare, impuse doar pentru a controla, dar care nu sunt necesare pentru viață. De ce există răul și suferința? Mai devreme sau mai târziu, fiecare ființă omenească se confruntă cu cea mai dureroasă și semnificativă întrebare cu putință: De ce există răul și suferința? Aflând mai multe despre răzvrătirea lui Lucifer, avem un punct de plecare în căutarea răspunsului la întrebarea noastră. Acum, haideți să mergem mai departe, ținând cont în primul rând de faptul că în tot orizontul gândirii umane, nu există decât patru ipoteze fundamentale pentru existența răului: 1. Naturalismul (viziunea ateistă) susține că nu există binele și răul ca valori morale. Tot ceea ce există este de fapt un proces natural. Suferința este parte a acestui proces și este necesară pentru dezvoltarea celor puternici și pentru înlăturarea celor slabi. 2. Panteismul (viziune care susține că Dumnezeu se regăsește în tot ce există) declară că nu există un Dumnezeu personal și că natura însăși, împreună cu fenomenele firești ale vieții sunt o forță divină impersonală. Răul este considerat o forță care aduce echilibru în natură, iar suferința un proces inevitabil, care face parte din ciclul vieții. La fel ca în viziunea naturalistă, totul se rezumă la procesele naturale. 3. Teismul determinant (viziune bazată pe ideea de control divin), care susține că principala caracteristică a lui Dumnezeu este puterea Sa, iar principalul obiectiv controlul. Dumnezeu predestinează fiecare eveniment care are loc, iar oamenii nu sunt altceva decât niște subiecți controlați de voința Lui. Răul și suferința sunt, în consecință, cauzate de Dumnezeu și se află în armonie cu voința Lui suverană. 4. Teismul bazat pe dragoste (viziunea relațională) susține că principala caracteristică a lui Dumnezeu este dragostea, și principalul Lui obiectiv este reflectarea acestei iubiri de către noi, în mod voluntar. Răul și suferința sunt cauzate de o folosire greșită a voinței libere și de urmarea unor scopuri egoiste. Biblia susține în mod clar cea de-a patra variantă, declarând că dragostea este principiul fundamental al caracterului lui Dumnezeu. Din premisa că Dumnezeu este dragoste, reiese în mod natural ideea că El este o Ființă relațională, a cărei existență este caracterizată de un curs neîntrerupt de primire și dăruire. Mergând mai departe, putem spune că, din moment ce dragostea este esența caracterului divin, înseamnă că ea este și obiectivul lui Dumnezeu pentru noi; pentru ca dragostea să poată exista, Dumnezeu a fost nevoit să ne ofere și darul liberului arbitru, un dar care să fie o parte integrantă a vieții noastre. Așadar, căutând să descoperim răspunsul la problema existenței răului, ne lovim în mod natural de o ecuație cu trei elemente: DRAGOSTE LIBERTATE RISC Dragostea este un ideal care nu poate fi atins fără libertate, iar libertatea, odată oferită, implică și asumarea unui risc. Riscul pe care Dumnezeu Și l-a asumat a fost posibilitatea ca oamenii, înzestrați cu o mare capacitate de a iubi, să-și exercite libertatea pentru a alege egoismul. Dumnezeu trăiește sub amenințarea acestui risc, însoțit de toate posibilitățile sale glorioase, dar și de pericole înspăimântătoare; acest lucru este valabil și pentru noi. I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

9 caracterul lui Dumnezeu, care este opus minciunii pe care Satana a răspândit-o cu privire la El. Vorbind cu liderii religioși din vremea Lui, Isus a subliniat caracterul singular al minciunii pe care ei o credeau, în contrast cu adevărul pe care îl întruchipa El: Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl. (Ioan 8:44) CONECTEAZĂ-TE Isus a fost nevoit să treacă exact pe unde au trecut Adam și Eva, dar El a învins, menținând integritatea relațiilor atât pe plan vertical, cât și pe plan orizontal. În dragoste, El a rămas credincios față de Dumnezeu și față de noi. Observați legătura dintre minciună, pofte și fapte. Acceptarea minciunii lui Satana despre caracterul lui Dumnezeu dă naștere la dorințe contrare voinței divine, care, la rândul lor, produc fapte de răzvrătire față de El. Gândurile noastre (ceea ce credem) ne determină sentimentele; acestea ne determină faptele, iar faptele ne consolidează gândurile. Căderea omului a început cu acceptarea unor gânduri false despre Dumnezeu, lucru care a dus la distrugerea încrederii sau la separare emoțională de El, iar aceasta la o răzvrătire morală în plan comportamental. G Așa cum Diavolul a venit în mod subtil la primii noștri părinți, încercând să le sugereze îndoieli cu privire la dragostea lui Dumnezeu și să le distrugă încrederea în El, la fel a venit și la Isus. Conform descrierii oferite în Matei 4:1-11, atacul Diavolului a constat în trei ispite. În primele două, Satana a vrut să strice relația între Fiul și Tatăl, încercând să strecoare îndoiala între ei: Dacă ești Fiul.... Isuse, ești într-un impas, dar dacă Tatăl te iubește, cu siguranță că Îți va ușura suferința și Te va apăra de orice rău. Dacă Isus S-ar fi îndoit de dragostea Tatălui, ar fi cedat ispitei și ar fi acționat pe cont propriu. Însă încrederea Sa în dragostea Tatălui a rămas nezdruncinată. În cea de-a treia ispită, Isus a fost ispitit să recunoască autoritatea pe care Satana o are asupra omenirii, închinându-i-se. Dacă ar fi cedat, acest lucru ar fi însemnat abandonarea omenirii pentru niște interese egoiste. Însă dragostea Sa pentru noi a rămas neschimbătoare. Isus a făcut în sens invers pașii pe care i-au făcut părinții noștri și le-a reparat greșelile. În El, integritatea relațională este pe deplin refăcută. EXPERIMENTEAZĂ 5 Căderea omului A GÂNDURI SENTIMENTE ACȚIUNI S Dorința mea este să experimentez o încredere deplină în Dumnezeu, complet restaurată, crezând faptul că mă iubește. Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului (1 Timotei 2:4). Cei care ajung să cunoască nu doar ca informație, ci și ca experiență adevărul despre cine este Dumnezeu vor fi salvați de efectele cognitive, relaționale și morale ale căderii. Îți mulțumesc, Tată, pentru că, prin Isus, Tu îți descoperi adevăratul caracter! Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

10 5 CĂDEREA OMULUI DESCOPERĂ Rasa umană, ca întreg, dar și fiecare dintre noi, ca indivizi, experimentăm criza cognitivă, relațională și morală care a fost declanșată de denaturarea frumuseții stării noastre originale. O denaturare a percepțiilor (criză cognitivă) În substratul psihologic al omului căzut a avut loc o deformare la nivelul percepțiilor, care este adânc înrădăcinată în ființa noastră. În mod firesc, fiecare dintre noi Îl percepem pe Dumnezeu ca fiindu-ne inamic, nutrind o doză semnificativă de repulsie față de El; și totul se datorează primei minciuni care a intrat în mintea umană prin Adam și Eva, primii noștri părinți. Relatarea se găsește în Geneza 3:1-5: Şarpele era mai decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: «Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: mâncaţi din toţi pomii din grădină?» Femeia a răspuns şarpelui: «Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.» Atunci, şarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veţi muri, dar că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi, cunoscând binele şi răul.» Haideți în primul rând să vedem cu cine avem de a face aici. Șarpele din această relatare nu este altul decât Satana, îngerul căzut pe care l-am descris în studiul trecut. Apocalipsa 12:9 arată clar acest lucru: Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit şi, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. Diavolul i-a abordat pe oameni cu gândul de a-i înșela de aceea este numit viclean. Ținta înșelăciunii sale este mintea umană, iar subiectul înșelăciunii este caracterul lui Dumnezeu. Mai întâi, le-a sugerat oamenilor gândul că Dumnezeu este restrictiv: Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncați din toți pomii din grădină.»? Dumnezeu nu spusese niciodată așa ceva. De fapt, El le oferise oamenilor libertate din belșug, mărginită doar de o mică restricție, care avea ca scop protejarea lor de anumite consecințe negative (Geneza 2:16). Satana a venit pe ascuns și, într-un mod foarte subtil, a răstălmăcit cuvintele lui Dumnezeu pentru a crea impresia unei restricții totale, complet lipsite de libertate. După aceea, Satana L-a prezentat pe Dumnezeu ca fiind nedemn de încredere și mincinos: Hotărât că nu veți muri. Dumnezeu a spus că veți muri, dar nu se va întâmpla asta. În cele din urmă iar acesta este punctul culminant al înșelăciunii, Satana L-a făcut pe Dumnezeu să pară egoist; le-a insinuat oamenilor ideea că El deține o stare superioară de existență de care ar putea beneficia și ei, dacă Dumnezeu nu ar reține-o doar pentru El: Dar Dumnezeu știe că, în ziua în care veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Ideea principală pe care trebuie să o reținem este că problema păcatului a pornit de la o minciună cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la cine este El cu adevărat. În esență, Satana a respins adevărul că Dumnezeu este dragoste și L-a prezentat în mod greșit, ca un tiran egoist; acest lucru ne duce la aspectul relațional al căderii omului. O denaturare a relațiilor (criză relațională) De îndată ce această primă minciună a fost acceptată la nivel mental, relațiile au început să se strice. Vă invit să continuăm să citim raportul biblic al Genezei: Femeia a că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A deci din rodul lui şi a ; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. Atunci li s-au ochii la amândoi; au că erau, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: «Unde eşti?» El a răspuns: «Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.» Şi Domnul Dumnezeu a zis: «Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?» Omul a răspuns: «pe care mi- dat-o ca să fie lângă mine, mi-a dat din pom şi am mâncat.» În primul rând, are loc o stricare a relațiilor pe verticală: omenirea este separată de Dumnezeu. Pentru că nu au mai crezut în autenticitatea dragostei lui Dumnezeu, nu au mai avut încredere în El și s-au aventurat într-o răzvrătire împotriva Lui, motivați de instinctul de autoconservare. Apoi, ca rezultat direct al acestui lucru, s-au năruit și relațiile interumane, pe plan orizontal. Când omul a avut ocazia să-și asume responsabilitatea propriilor fapte, a intrat în acțiune impulsul de autoîndreptățire, care l-a făcut să arunce vina asupra altuia și, în cele din urmă, asupra lui Dumnezeu. Odată ce au depășit această limită, un simțământ de goliciune și vinovăție a pus instant stăpânire pe ei și asta pentru că trăiau minciuna pe care o crezuseră și se purtau într-un mod contrar naturii lor, natură care le cerea să trăiască o relație de dragoste și încredere, care acum era ruptă. O denaturare a moralității (criză morală) Pavel arată foarte clar ce înseamnă de fapt păcatul, când scrie: Căci toți au păcătuit. (Romani 3:23) În Biblie, cuvântul slavă se referă la farmecul uimitor al acelor trăsături de caracter care Îl definesc pe Dumnezeu; este conținutul intrinsec al caracterului Său care strălucește prin faptele Sale. Se referă la felul în care gândește, simte și Se poartă El. Citește Exodul 33:18-19 pentru a înțelege și mai clar ideea biblică de slavă. Când Pavel spune că păcatul înseamnă lipsa slavei lui Dumnezeu, el îl definește ca fiind ceva discordant cu esența caracterului divin adică, dragostea care se jertfește, așa cum este descrisă de Biblie (1 Ioan 4:8). Așadar, păcatul se referă la tot ceea ce este străin caracterului lui Dumnezeu și, prin urmare, un afront la adresa integrității dragostei Lui. Compararea următoarelor două versete biblice te va ajuta să înțelegi și mai bine ce înseamnă de fapt păcatul: Păcatul este. (1 Ioan 3:4) Și dragostea este împlinirea. (Romani 13:10) Căderea omului a însemnat și o denaturare morală. Cu toate că Dumnezeu i-a creat pe oameni pentru a trăi în dragoste (fidelitate relațională), căderea a dus la transformarea oamenilor în ființe egoiste (abuz relațional). Ne rănim unii pe alții, depășim granițele morale și tindem să ne îndeplinim dorințele în detrimentul altor oameni. Cu alte cuvinte, căderea omului a fost și este înrădăcinată în egoismul care a luat locul dragostei din inima omului, devenind forța motrice a faptelor noastre. La polul opus, în Hristos, vedem adevărul despre Dumnezeu în forma lui cea mai curată. Veți cunoaște adevărul, a spus El, și adevărul vă va face liberi (Ioan 8:32). Nu adevărurile în sens general sau abstract, ci adevărul, la singular, despre I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

11 457 î.hr SĂPTĂMÂNI = 483 ZILE 490 ANI (70 SĂPTĂMÂNI) Daniel 9: d.hr. ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ 3,5 3,5 31 d.hr. 34 d.hr. Aceasta este vestea înduioșătoare și remarcabilă a Vechiului Testament că dragostea lui Dumnezeu este atât de profundă, atât de înflăcărată și atât de altruistă, față de fiecare în parte, încât a fost dispus să ne salveze cu orice preț, iar prețul pe care L-a plătit a fost cu adevărat mare. CONECTEAZĂ-TE Porunca pentru reconstruirea Ierusalimului Isus botezat Uns Isus crucificat Tăiat Cele mai importante două aspecte ale profeției sunt acestea: Stefan omorât cu pietre Când Biblia spune că Dumnezeu este dragoste, arată că Dumnezeu este loial din punct de vedere relațional fiecăruia dintre noi, oricât de mult L-ar costa acest lucru. Sacrificiul adus de bunăvoie de Isus pe cruce este dovada acestui fapt. 1. Isus avea să fie stârpit și nu va avea nimic (n.tr: Traducerea NKJV redă acest verset puțin diferit: Mesia va fi tăiat de la rădăcină, dar nu pentru El. ). 2. Prin moartea Lui, avea să împlinească legământul. Ideea de a tăia de la rădăcină este folosită în Biblie pentru a transmite separarea completă de Dumnezeu. Cuvântul legământ indică cea mai puternică formă de angajament este promisiunea lui Dumnezeu, o promisiune izvorâtă din dragostea Sa loială, prin care ne asigură că nu va înceta niciodată să ne iubească, oricât de mult L-ar costa acest lucru (Isaia 54:10; 55:3). Așadar, vedem că profeția lui Daniel a prezis că Isus, Mesia, va suferi de bunăvoie cea mai teribilă moarte cu putință separarea completă de Dumnezeu (Matei 27:46). El avea să facă asta nu pentru El, ci lucru de necrezut! pentru rasa umană căzută. El a murit pentru păcatele noastre (1 Corinteni 15:3; Galateni 1:4; 1 Petru 2:24; 1 Ioan 2:2; 3:5; 4:10). Prin această moarte, El avea să descopere lumii cea mai profundă, puternică și frumoasă manifestare a dragostei cu putință sacrificiul de sine absolut pentru binele veșnic al ființelor omenești căzute. Apostolul Ioan a declarat: Noi am cunoscut Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa (1 Ioan 3:16) Promisiune făcută, promisiune păstrată pe scurt, aceasta este Biblia în esență. În Vechiul Testament, Dumnezeu spune: Te iubesc cu o dragoste loială, de neoprit, care nu va înceta niciodată, iar în Noul Testament, El demonstrează această dragoste în viața, moartea și învierea lui Isus. Privind la Isus, apostolul Pavel spune: În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt «da» (2 Corinteni 1:20). Cu alte cuvinte, tot ce a promis Dumnezeu prin profeți se împlinește în Isus. Tot ce a promis că va face, a făcut. Dragostea Lui s-a dovedit a fi loială, de încredere, autentică. Putem avea încredere în El, pentru că este vrednic de încredere. EXPERIMENTEAZĂ Înțeleg acum că Isus reprezintă împlinirea promisiunii dragostei loiale a lui Dumnezeu și aleg să-i răspund cu da. 6 Cel Promis Iar Pavel spune: Dar Dumnezeu Îşi faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit. (Romani 5:8) Dragoste... pentru noi. Dragoste... față de noi. Suferință și moarte pentru El. Dacă te-ai opri și te-ai gândi puțin, ți-ai da seama că cea mai frumoasă idee pe care o poate concepe mintea umană este existența unei iubiri perfecte și loiale. Din fericire, acesta nu este doar un vis. Faptul că ne putem gândi la o astfel de dragoste și că ne-o dorim este în sine un argument care ne arată că există și că așteaptă să ne umple viața. Spunând-I da lui Isus faci primul pas în deschiderea inimii tale față de Dumnezeu, pentru a primi dragostea Lui loială. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

12 6 CEL PROMIS DESCOPERĂ Vechiul Testament este o promisiune izvorâtă dintr-o dragoste loială, iar Noul Testament reprezintă împlinirea ei. Protoevanghelia Dicționarul Merriam-Webster definește cuvântul promisiune ca o afirmație prin care îi spui cuiva că în viitor, în mod sigur vei face ceva sau ceva se va întâmpla. Întregul Vechi Testament poate fi considerat o promisiune prin care Dumnezeu ne asigură că va continua să iubească omenirea căzută indiferent cât de mult Îl va costa acest lucru. Apoi, în Noul Testament, Îl vedem pe Dumnezeu lucrând pentru împlinirea acestei promisiuni prin viața și moartea lui Isus Hristos. Imediat după ce Adam și Eva au crezut minciuna lui Satana cu privire la caracterul lui Dumnezeu, încetând să se mai încreadă în Creatorul lor și căzând în păcat, Dumnezeu a luat inițiativa de a-i căuta, promițându-le că îi va salva de adversarul lor: Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: «?» El a răspuns: «Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.» Şi Domnul Dumnezeu a zis: «că eşti gol? ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?» (Geneza 3:9-11) Aici se vede foarte clar frumusețea de nedescris a inimii iubitoare a lui Dumnezeu. El știa foarte bine unde se aflau. Când s-au ascuns printre pomii din grădină, ar fi putut să apară deodată în spatele lor, să-i bată pe umăr și să-i sperie, dar nu a făcut-o. Ar fi putut să izbucnească de furie și să le adreseze tot felul de acuzații dure, dar nu a făcut-o. Ar fi putut să-i șteargă într-o clipă de pe fața pământului, dar nu a făcut-o. În schimb, El a venit cu gândul să-i recâștige, chemându-i, dorind să intre din nou în contact cu ei, și punându-le întrebări simple, dar cercetătoare, care să-i ajute să-și dea seama că nu le vrea răul, chiar dacă minciuna pe care o crezuseră a produs un simțământ de teamă în inima lor. Apoi, adresându-i-se lui Satana în auzul lor, Dumnezeu a făcut o promisiune pe care teologii o numesc protoevanghelia. (n.tr. de la gr. protos, primul prima vestire a Evangheliei) voi pune între tine şi femeie, între ta şi ei. Aceasta îţi va zdrobi, şi tu îi vei zdrobi. (Geneza 3:15) Observați aspectele esențiale ale promisiunii: Dușmănia: chiar dacă omenirea căzuse în păcat, Dumnezeu avea să pună în om o repulsie față de rău, un simț al dreptății, o tendință de a se opune răului și un dor după revenirea la starea de nevinovăție în care a fost creat. Compară următoarele versete: Ioan 1:9; Romani 7:14,15,23. Sămânța: Dumnezeu avea să aducă mântuire pentru lumea noastră printr-o Sămânță omenească deosebită (un Urmaș), în care vrăjmășia promisă avea să ajungă la apogeul ei, într-o luptă finală în care Satana va fi învins, o luptă cu efecte pe termen lung. Pentru a înțelege mai bine, citește următoarele versete: Ioan 14:30; Galateni 3:16; Evrei 1:9; 2:14; 1 Ioan 3:8. Capul: Biblia folosește aici un limbaj foarte dur: îi va zdrobi capul. Sămânța femeii avea să câștige lupta împotriva lui Satana, în folosul umanității. Compară următoarele versete: Ioan 12:31,32; Coloseni 2:15. Călcâiul: zdrobind capului șarpelui însă, Mântuitorul avea să fie rănit. Compară Isaia 53:4-6, Matei 26:38 și Matei 27:46. Odată oferită această promisiune a unui Mântuitor, Biblia continuă să descopere misiunea și caracterul lui Mesia, uneori cu lux de amănunte și mult mai profund. Moise a prezis că Cel Promis va veni în lume ca profet și va fi o jertfă pentru păcat (Deuteronom 18:15; Levitic 4:32). Regele David a scris despre chinurile prin care avea să treacă Mesia și despre faptul că va fi părăsit (Psalmii 22; 88.). Isaia Îl descrie ca un rob care suferă și ca un revoluționar pacifist, a cărui lucrare nu se încheie până ce dreptatea nu este instaurată (Isaia 42; 53). Profet după profet, viziune după viziune, simbol după simbol, cântec după cântec, Vechiul Testament descrie taina Celui Promis, a Celui ce avea să vină pentru a descoperi oamenilor dragostea divină răscumpărătoare, demascând în felul acesta prima minciună enunțată de Satana cu privire la caracterul lui Dumnezeu (Geneza 3:1-5). Timpul prezis Cu șase sute de ani înainte de venirea lui Isus, profetul Daniel a prezis timpul exact când El avea să apară pe scena acestei lumi pentru a-și începe lucrarea de salvare ca Mesia, precum și timpul când va fi crucificat. Citește profeția uimitoare care este redată în Daniel 9: Îngerul Gabriel i se descoperă lui Daniel și îi spune: Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi a prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Poporul Israel primește aici un interval de timp de șaptezeci de săptămâni, perioadă în care să-și demonstreze credincioșia în legământul încheiat cu Dumnezeu. În profeția biblică, o zi este echivalentă unui an (Ezechiel 4:6; Numeri 14:34; Marcu 1:5), așa că șaptezeci de săptămâni reprezintă o perioadă de patru sute nouăzeci de ani. Mai departe, îngerul Gabriel îi spune lui Daniel care este evenimentul istoric ce avea să reprezinte punctul de plecare al profeției și de la care, numărând patru sute nouăzeci de ani, se poate afla exact data pentru începerea lucrării mesianice a lui Isus: Să ştii dar şi să înţelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare (șaizeci și nouă de săptămâni). (n.tr. În Noua Traducere Românească a Bibliei, versetul acesta este redat și mai clar: De la darea poruncii de restaurare și rezidire a Ierusalimului până la Unsul, Conducătorul, va fi o perioadă de șapte ori câte șapte ani și apoi încă o perioadă de șaizeci și două de ori câte șapte ani ). Porunca de rezidire a Ierusalimului a fost dată de regele persan Artaxerxe în anul 457 î.hr. (Ezra 7:11-12). Șaizeci și nouă de săptămâni este echivalentul profetic pentru 483 de ani. Numărând 483 de ani de la anul 457 î.hr., ajungem, în mod remarcabil, în anul 27 d.hr., exact anul în care Isus Și-a început în mod oficial lucrarea publică în calitate de Mesia, care înseamnă Unsul lui Dumnezeu (Matei 3:16-17; Ioan 1:29; Faptele 10:38). Gabriel a continuat să îi explice lui Daniel profeția, spunându-i că Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic și că El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare. Cu alte cuvinte, pe la mijlocul celei de a șaptezecea săptămâni adică anul 31 d.hr., Mesia va fi răstignit, punând astfel capăt sistemului de jertfe mozaic. Astfel, prin dragostea plină de jertfire de sine manifestată la cruce, Isus a îndeplinit cu credincioșie legământul încheiat cu Dumnezeu. Israel, ca națiune, a primit acum ocazia să-l accepte pe Mesia și să beneficieze de împlinirea legământului pe care El îl realizase în favoarea lor. În mod tragic însă, ei au pecetluit respingerea lui Mesia ucigându-l pe Ștefan cu pietre în timp ce li-l predica pe Hristos; cu acest eveniment, profeția celor patru sute nouăzeci de ani se împlinește pe deplin, în anul 34 d.hr. (Faptele 7:54-60). I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

13 Locul Preasfânt de șapte ori; acest gest era o asigurare profetică ce arăta că o ispășire desăvârșită pentru păcat avea să fie făcută de sângele lui Mesia. Zi după zi, de-a lungul anului, ceremonia aceasta era repetată. CONECTEAZĂ-TE Serviciul anual (Leviticul 16): Apoi, o dată pe an, era sărbătoarea Yom Kippur, Ziua Ispășirii. În acea zi culminantă, se făcea o ceremonie specială care arăta spre rezolvarea definitivă a problemei păcatului, spre refacerea deplină a relației rupte dintre Dumnezeu și omenire și spre eradicarea totală a răului. De Rosh Hashanah (Anul Nou), Dumnezeu scrie destinul fiecărei persoane pentru anul care urmează într-o carte Cartea vieții și așteaptă până la Yom Kipur pentru a sigila verdictul. (wikipedia.org, Yom Kippur). Așadar, Ziua Ispășirii era ziua recunoașterii finale, sau a judecății, în care cazul fiecărei persoane era clarificat. Când tot poporul se aduna în jurul sanctuarului, doi țapi erau aduși în fața preotului. Unul era numit pentru Domnul, iar celălalt era țapul ispășitor (Azazel, în ebraică). Țapul pentru Domnul era junghiat, arătând spre jertfa lui Isus de pe cruce. O parte din sângele lui era adus în Locul Preasfânt și stropit de șapte ori pe capacul ispășirii aflat deasupra legii care fusese călcată, arătând astfel că o ispășire desăvârșită și finală a fost făcută pentru toate păcatele mărturisite de Israel de-a lungul acelui an, în serviciul zilnic. Apoi, marele-preot își punea mâinile deasupra țapului ispășitor și mărturisea toate păcatele oamenilor. Spre deosebire de primul țap, țapul pentru Azazel nu era junghiat. Acesta era trimis într-un ținut nelocuit, unde avea să moară în pustiu, în singurătate. Pentru că țapul pentru Azazel în mod clar nu era pentru Domnul și pentru că sângele lui nu era vărsat, Azazel trebuie să simbolizeze un alt personaj care poartă responsabilitatea pentru existența răului și pentru căderea omului. Poporul evreu din vechime și cercetătorii evrei, până în ziua de azi, au înțeles că Azazel trebuie să fie un simbol pentru Satana, sursa răului și ispititorul omenirii (vezi wikipedia.org, despre Azazel). Astfel, Ziua Ispășirii simboliza ultima parte a istoriei umanității, când păcatul și Satana, sursa răului, vor fi în sfârșit nimiciți. Într-o izbucnire epică de frumusețe cerească, toate simbolurile sanctuarului converg în Hristos, împlinindu-se în mod desăvârșit. Am citit în Psalmii 77:13 că Dumnezeu Își are calea în sanctuar. Isus a spus despre Sine: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (Ioan 14:6). Descriind călătoria pe care a făcut-o de la Tatăl până la noi și înapoi la Tatăl, El a spus: Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; acum las lumea și mă duc la Tatăl (Ioan 16:28). Urmărind călătoria descrisă de sanctuar, vedem că Isus a venit din Locul Preasfânt în tabăra de pe acest pământ, care era despărțită de Dumnezeu. Apoi a mers înapoi în Locul Preasfânt pentru noi, invitându-ne să-l urmăm pe calea pe care a deschis-o pentru noi; trecând de perdea, ajungem în curte, unde întâlnim jertfa Lui dezinteresată, adusă în favoarea noastră pe altarul pentru jertfe; mai departe ajungem la ligheanul curățirii morale, în Locul Sfânt, unde avem parte de pâinea vieții, la sfeșnicul cu șapte brațe, unde avem parte de lucrarea de iluminare a Duhului Sfânt, și mai departe ne putem apropia de Dumnezeu prin rugăciune la altarul tămâierii; în final, ajungem în Locul Preasfânt, unde Legea dragostei Lui este scrisă în inimile noastre. EXPERIMENTEAZĂ Vreau să fac această călătorie către inima lui Dumnezeu, simbolizată prin pașii descriși de sanctuar. 7 Călătorie către inima lui Dumnezeu Discuție: dacă moartea lui Isus pe cruce împlinește etapa curții a planului de mântuire, și dacă înălțarea Lui ca mare-preot împlinește a doua etapă, din Locul Sfânt, care este etapa planului de mântuire în timpul căreia trăim acum, și care corespunde Locului Preasfânt? Vezi Daniel 7:9-10; Apocalipsa 14:6-7; Evrei 10:1-25. Ce lucru uimitor este faptul că Dumnezeu mă iubește atât de mult, încât a creat o cale prin care relația mea cu El să fie pe deplin refăcută! Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfânt, ca să-ţi văd puterea şi slava. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină (Psalmii 63:1,2,8). Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

14 7 CĂLĂTORIE CĂTRE INIMA LUI DUMNEZEU DESCOPERĂ Calea către cel mai strălucitor destin posibil nu este un mit, iar sanctuarul pe care Dumnezeu l-a oferit poporului Israel este harta pe care El ne-a lăsat-o pentru această călătorie. Un drum simbolic Fiecare ființă omenească își dă seama la un moment dat că este pierdută pe tărâmul realității, simțind că viața trebuie să fie mai mult de atât mai mult decât goliciune, amărăciune, viciu, relații frânte și durere necontenită; cu toții tânjim după o cale sigură prin viață către un loc mai bun, către libertatea și dragostea pentru care știm că am fost creați. Conform Bibliei, așa cum am descoperit în studiile anterioare, am fost făcuți pentru o relație vie, de dragoste, cu Cel care ne-a creat. Problema este că am fost înstrăinați de Dumnezeu prin păcat (Efeseni 4:18). Biblia spune că voastre pun un de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru (Isaia 59:2). Din fericire, Dumnezeu ne-a oferit un fel de hartă spirituală care descrie drumul pe care l-a făcut ca să ne salveze și pașii pe care trebuie să-i facem noi pentru a-l urma. Ne-a lăsat această hartă sub forma unei parabole foarte ingenioase, și totuși simplă, numită sanctuarul. Dumnezeule, Tale sunt! (Psalmii 77:13) (n.tr.: versiunea NKJV redă versetul puțin diferit: Calea Ta, O Doamne, este în Sanctuar ). Cuvântul ebraic tradus prin căile este derek, și înseamnă cale, transmițând ideea de călătorie. Așadar, conform Bibliei, sanctuarul descrie o cale. Nu este vorba de o cale în sensul propriu, desigur, ci de o experiență pe care suntem invitați să o avem, deplasându-ne de la starea noastră pierdută, înstrăinată de Dumnezeu, către o relație refăcută cu El. Așadar, haideți să vedem în ce constă călătoria. Mai întâi, observăm că sanctuarul era compus din trei subîmpărțiri, delimitate de câte o perdea, având de la un capăt la altul, șase obiecte de mobilier simbolice (Exodul 26-27). 1. Curtea, cu (a) altarul de aramă, sau altarul pentru jertfe, și (b) ligheanul, sau vasul pentru spălat. 2. Locul Sfânt, în care se aflau (c) masa cu pâinile, (d) sfeșnicul cu șapte brațe și (e) altarul tămâierii. 3. Locul Preasfânt, care conținea (f) chivotul legământului. LOCUL PREASFÂNT SANCTUARUL LOCUL SFÂNT CURTEA Fiecare subîmpărțire simboliza o fază specifică a planului de mântuire și fiecare piesă de mobilier simboliza un aspect specific al lucrării făcute de Isus în favoarea păcătoșilor, mai ales în favoarea celor ce-l urmează în această călătorie. Folosind următoarele versete din Noul Testament, găsiți semnificația pe care o are fiecare obiect din sanctuar, în contextul lucrării lui Isus și al planului de mântuire. Fiecare dintre cele trei părți ale sanctuarului era delimitată printr-o perdea, care arăta spre Isus; El a declarat despre Sine: Eu sunt. Dacă cineva prin Mine, va fi mântuit (Ioan 10:9). Aplicând acest simbolism la sanctuar, apostolul Pavel declară că prin Isus avem o nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin dinăuntru, adică Său (Evrei 10:20). Ritualul principal de la sanctuar era sacrificarea mielului pe altarul de aramă. Arătând spre Isus ca jertfă pentru păcatele noastre, Ioan Botezătorul declară: Iată lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! (Ioan 1:29). Vasul cu apă care era folosit pentru spălarea ceremonială ne învață despre și prin făcută de Duhul Sfânt (Tit 3:5). Masa din Locul sfânt, pe care erau așezate mereu pâini proaspete, arăta spre Isus care a zis: Eu sunt vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată (Ioan 6:35). Sfeșnicul cu șapte brațe era mereu aprins pentru a oferi lumină în sanctuar. Isus a spus despre Sine: Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8:12). Altarul tămâierii arăta spre un aspect specific al experienței creștine: I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu tuturor sfinţilor (Apocalipsa 8:3). Cele Zece Porunci, cele zece principii veșnice ale lui Dumnezeu care au fost gravate pe table de piatră, erau ținute în Locul Preasfânt, într-o cutie aurită numită chivotul legământului. Acestea simbolizau, de fapt, dorința lui Dumnezeu de a așeza legea Sa într-un alt loc: Voi pune legile Mele în lor şi le voi scrie în lor (Evrei 10:16). Serviciul zilnic și cel anual Prin ciclul anual de ceremonii simbolice care se derulau aici, sanctuarul descria întreaga istorie a mântuirii. Toate dimensiunile esențiale ale planului divin de a salva omenirea și de a eradica răul erau descoperite printr-o serie de simboluri. Sanctuarul se afla în centrul taberei israelite. Din toate cele patru puncte cardinale se putea vedea zidul înalt de pânză albă care înconjura sanctuarul, comunicând realitatea tristă că păcatul îi separa pe oameni de Dumnezeu, dar și faptul că El a oferit o cale de răscumpărare prin care relația poate fi refăcută. Serviciul zilnic (Leviticul 1-4). În fiecare zi, dimineața și seara, se aduceau jertfe pentru păcatele oamenilor, în general. Pe lângă aceste jertfe, israeliții puteau aduce individual animale fără cusur, pentru a le jertfi. Punând ambele mâini pe capul victimei nevinovate, păcatul era mărturisit, simbolizând transferul vinei de la păcătos la înlocuitor. Apoi, cel ce păcătuise realiza actul dureros de înjunghiere a animalului, arătând astfel că păcatul nostru avea să-l coste pe Dumnezeu suferință și moarte. O parte din sânge era luată de preot într-un vas. Mielul junghiat era pus pe altarul pentru jertfă și ars definitiv. Acum, păcătosul era liber de povara vinei sale. Apoi, preotul continua ritualul, spălându-și mâinile și picioarele în lighean. După aceasta, ducea vasul cu sânge în Locul Sfânt. Ajuns acolo, cu multă atenție, făcea un lucru plin de însemnătate. Își afunda degetele în sânge și stropea perdeaua care acoperea I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

15 Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru (Ioan 5:28-29). Reiese deci în mod clar că fiecare om care a avut experiența primei morți va învia atât cei buni, cât și cei răi. Cei buni vor merge atunci să trăiască o veșnicie împreună cu Hristos. Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere (Apocalipsa 20:6). Cei răi, pe de altă parte, vor învia pentru condamnare nu o condamnare în sens simplist, în care sunt arătați cu degetul, ci pentru condamnarea de la judecata finală, când vor fi puși față-n față cu raportul vieții lor și vor experimenta în psyche toată condamnarea inerentă păcatelor lor. Condamnarea este mai mult o experiență psihologică decât una fizică. Are loc în minte. Când apostolul Pavel descrie distrugerea finală a celor care nu au vrut cu niciun chip să se întoarcă la Dumnezeu, spune că aceștia experimentează: urgie şi mânie [...] necaz şi strâmtorare peste orice suflet (psyche) omenesc care săvârşeşte răul (Romani 2:8,9.NTR). Cu alte cuvinte, a doua moarte! Povara psihologică a condamnării lor îi va face în cele din urmă să cedeze psihic. În următorul studiu vom vedea că, în momentul răstignirii, când Isus a gustat moartea pentru toți (Evrei 2:9), El a trecut de fapt tocmai prin această experiență cruntă a morții a doua, în beneficiul nostru. Conștiința Lui a suferit realitatea deplină, teribilă a păcatelor și a rușinii noastre, biruind astfel moartea a doua pentru noi. Discutați despre natura vinei și despre efectul pe care îl are asupra minții. Cum ar fi pentru un om să devină deodată conștient de întreaga realitate a păcatelor personale? CONECTEAZĂ-TE În inima lui Dumnezeu există iertare deplină pentru fiecare dintre noi. Avem de ales între a ține mai departe de vina noastră și a primi mila lui Dumnezeu, care ne face nevinovați înaintea Sa. Fiecare act egoist pe care îl face o ființă omenească aduce cu sine o vină care împovărează conștiința. Vina este epuizantă, pentru că nu am fost creați să o purtăm. Dacă nu suntem despovărați de vina păcatelor noastre acceptând cu pocăință iertarea lui Dumnezeu, ea rămâne ca o povară psihologică în subconștient și va ieși la iveală la judecata finală: Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup (2 Corinteni 5:10). Dorința lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este să fim eliberați de păcatul și de vina noastră chiar acum, să fim pe deplin vindecați și eliberați de aceste lucruri. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor (Coloseni 1:13,14). Deși cu toții am greșit, niciunul dintre noi nu trebuie să poarte vina propriului păcat și să sufere a doua moarte. Isus a gustat moartea pentru toți (Evrei 2:9). Făcându-Se de bunăvoie înlocuitorul nostru, El a experimentat teroarea îngrozitoare a vinei noastre, pentru ca noi să nu mai fim nevoiți să trăim în robia ei nici măcar pentru o clipă. Prin Isus, avem privilegiul să fim iertați pe deplin. EXPERIMENTEAZĂ 8 Și după, ce vine? Definiția biblică a morții Îmi pun toată încrederea în Isus ca Mântuitor personal și accept iertarea oferită de Dumnezeu prin El. În concluzie, fiecare persoană trece prin experiența primei morți, moment în care trupul se întoarce în pământ, iar spiritul, la Dumnezeu, unde este păstrat într-o stare de inconștiență până la înviere. Când cei neprihăniți sunt înviați, sunt luați să trăiască împreună cu Dumnezeu pentru veșnicie. Când cei răi sunt înviați, devin conștienți de realitatea vinei lor și sunt distruși pentru totdeauna atât trup, cât și suflet. (Într-un studiu ulterior, vom aprofunda subiectul distrugerii celor răi.) Primind iertarea lui Dumnezeu, cred că trăiesc bucurându-mă de favoarea Lui și că sunt complet nevinovat înaintea Sa. Promisiunea aceasta este pentru mine: Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie! Îți mulțumesc, Doamne, pentru dragostea Ta iertătoare! Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

16 8 ȘI DUPĂ, CE VINE? DEFINIȚIA BIBLICĂ A MORȚII DESCOPERĂ Unul câte unul, la un moment dat, fiecare dintre noi ne dăm ultima suflare. Și apoi? Ce urmează? Prima moarte Într-o zi, un băiețel, întorcându-se de la școală, a scurtat drumul spre casă printr-un cimitir. În timp ce mergea, o piatră funerară i-a captat atenția într-un mod aparte. Epitaful notat pe ea transmitea un mesaj ironic: Așa cum ești, am fost și eu/ Așa cum sunt, vei fi și tu;/ Fii gata deci, să mă urmezi. Văzând mesajul, băiețelul a scos o cretă din ghiozdan și a scris: Să te urmez nu-s împăcat/ Până nu știu unde-ai plecat. Moartea este cel mai de temut mister cu care se confruntă omul. Nu avem cum să nu ne întrebăm dacă mai există ceva după moarte sau dacă asta este totul. La un moment dat, cu toții ne punem întrebarea: Ce se întâmplă cu mine după ce mor? Răspunsul pe care-l dă Biblia este clar ca lumina zilei și plin de speranță. În primul rând, Biblia arată că există două feluri de moarte: Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a (Apocalipsa 2:11). Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a n-are nicio putere (Apocalipsa 20:6). Dacă este o a doua moarte, înseamnă că există și prima moarte. E logic, nu? Haideți să aflăm mai multe despre cele două! Citiți cu atenție și discutați pasajele din Luca 8:52,53 și Ioan 11:11-26, pentru a defini în mod clar prima moarte. După ce citiți cele două pasaje, răspundeți la următoarele trei întrebări: Ce cuvânt a folosit Isus pentru a descrie starea celor morți?. Când se aștepta Marta să fie înviat Lazăr?. Ce titlu a pretins Isus că are? Eu sunt și. Așadar, moartea este ca un somn din care vom fi treziți, înviați în ziua de apoi. Pentru a înțelege însă și mai bine ce înseamnă prima moarte, haideți să săpăm mai adânc, lăsând Scriptura să ne răspundă la o serie de întrebări: Cât de multe lucruri știu cei morți? Eclesiastul 9:5,6. Sunt morții conștienți de existența lui Dumnezeu? Psalmii 6:5; 115:17. Ce se întâmplă cu gândurile omului după ce acesta moare? Psalmii 146:3,4 (n.tr.: În traducerea KJV, în loc de planuri, este folosit cuvântul gânduri.). Se întorc morții să-și bântuie casele? Iov 7:9,10 Faptul că cei morți sunt inconștienți și nu pot comunica sau interacționa cu cei vii este foarte clar prezentat în Biblie; având în vedere acest lucru, înseamnă că oamenii care cred că cei morți le transmit anumite mesaje, în realitate, nu comunică cu cei dragi ai lor care au murit. Și atunci, cu cine interacționează ei prin aceste experiențe supranaturale? După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului [...] (Deuteronomul 18:9-12). Observați în pasajul de mai sus că necromanția, sau comunicarea cu cei morți, era unul dintre obiceiurile macabre ale popoarelor păgâne și că este pusă alături de alte obiceiuri precum sacrificiile umane și activitățile oculte. Acest lucru este deosebit de semnificativ și asta pentru că Biblia arată că dumnezeii care i-au condus pe păgâni la aceste practici nu erau altceva decât demoni, sau îngeri căzuți ce pretindeau că sunt zei (Deuteronomul 32:16-17, 21; Psalmii 106:36-38). Așadar, devine clar faptul că Dumnezeu interzice necromanția pentru că (1) în realitate este imposibil să comunici cu cei morți, aceștia fiind inconștienți și (2) morții cu care avem impresia că dialogăm sunt de fapt demoni care pretind că sunt persoane dragi nouă, care au murit. Aceste lucruri capătă sens în lumina adevărului enunțat de Isus despre moarte, și anume că este ca un somn. De fapt, Biblia folosește cuvântul somn de cincizeci și patru de ori pentru a descrie starea morților. Când spunem: Odihnească-se în pace despre cineva care a murit, avem foarte mare dreptate omul respectiv se află într-o stare inconștientă de odihnă, asemănătoare somnului. Moartea a doua Ce este atunci moartea a doua în contrast cu prima? În Matei 10:28, Isus arată care este diferența principală dintre cele două: Nu vă temeţi de cei ce ucid, dar care nu pot ucide ; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să şi, şi în gheenă. Așadar, prima moarte are de a face cu trupul, și nu cu sufletul, în timp ce a doua moarte presupune distrugerea atât a trupului, cât și a sufletului. Dar ce înseamnă mai exact acest lucru? Cuvântul grecesc tradus aici prin suflet este psyche, cuvânt de la care avem termeni precum psihologie sau psihiatric. Suflet nu este cea mai bună traducere a acestui termen. Cuvinte precum minte sau chiar ființa ca întreg transmit mai bine ideea din original. Cuvântul se referă la ceea ce Biblia numește în alte locuri omul dinăuntru (Efeseni 3:16) și duhul minții voastre (Efeseni 4:23). Prima moarte este moartea fizică obișnuită, de care au parte toți oamenii. Opusă acesteia, moartea a doua reprezintă distrugerea întregii ființe, atât la nivel fizic, cât și la nivel psihologic; această moarte îi face pe oameni complet non-existenți. Când cineva suferă prima moarte, Biblia arată că se petrec următoarele lucruri: până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat (Eclesiastul 12:7). Țărâna de aici se referă la trup, care se întoarce în pământ ca materie organică după prima moarte. Duhul care se întoarce la Dumnezeu este ceea ce Isus a numit psyche conținutul interior esențial al unui om: personalitatea, gândurile, sentimentele, motivațiile toate acele lucruri care definesc identitatea și caracterul moral al unui individ. Am văzut deja că în moarte nu există conștiență, așa că duhul care se întoarce la Dumnezeu la moartea unui om este pur și simplu păstrat de El într-o stare inconștientă, așteptând învierea, când Dumnezeu va reuni trupul și duhul, moment în care viața conștientă este reluată. În continuare, citiți cu atenție această declarație crucială pe care o face Isus despre înviere: I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

17 este contrar mecanismelor fundamentale ale vieții, așa cum au fost ele lăsate de Dumnezeu să funcționeze. Din acest motiv, păcatul duce în cele din urmă la moarte moartea a doua! dacă este lăsat să-și urmeze cursul. Aici Își intră Isus în rol ca Mântuitor al nostru. Pavel afirmă că Isus a osândit păcatul în firea pământească (Romani 8:3). El a biruit păcatul prin faptul că nu a avut nimic de a face cu el și manifestând până la capăt o dragoste loială față de noi, fără să țină cont de prețul pe care a fost nevoit să-l plătească. Astfel, a triumfat asupra morții pentru că, în propria Sa experiență de viață, păcatul nu a funcționat și nu a reușit să-l controleze. A trăit o viață curată și a murit de o moarte lipsită de orice păcat, nepătată de egoism. Păcatul nu l-a stăpânit niciodată pentru că nu i S-a supus. Ca Înlocuitor al nostru, Isus a purtat întreaga povară a vinei noastre, rămânând însă nevinovat, neutralizând astfel puterea păcatului și a morții. Învierea Sa este o dovadă a biruinței obținute. Citiți și discutați următoarele pasaje biblice: Evrei 2:9,14-15; 2 Timotei 1:10; Apocalipsa 1:18; 2:11; 20:6. Ce anume a gustat (experimentat) Isus pentru toți?. Ce efect a avut moartea lui Isus asupra morții însăși? CONECTEAZĂ-TE Când Isus a murit pe cruce, a demonstrat adevărul uimitor că Dumnezeu ne iubește pe fiecare în parte mai mult decât propria Sa existență și că, prin puterea acestei iubiri, El a învins păcatul și moartea pentru noi. Datorită învierii lui Isus, învierea și viața veșnică a tuturor urmașilor Săi este o certitudine: Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: Moartea a fost înghiţită de biruinţă (1 Corinteni 15:51-54). Imaginează-ți ce scenă cu totul specială va fi când toți cei ce au murit în dragostea lui Dumnezeu sunt înviați și îmbrăcați în nemurire. Nimic din ceea ce ar putea oferi această lume nu poate fi comparat cu acea zi măreață și glorioasă! 9 Moartea, în sfârșit înfrântă Cine ține acum cheile morții și ale Locuinței morților și ce implică ideea de chei? EXPERIMENTEAZĂ În virtutea biruinței lui Isus, cât de multă putere mai are a doua moarte acum, pentru a ne răni? În lumina dragostei plină de jertfire de sine a lui Dumnezeu pentru mine, Îl aleg pe Isus Hristos ca Mântuitor personal și aleg să umblu cu El atât acum, cât și pentru totdeauna. Moartea este un vrăjmaș înfrânt! Isus este învingător și este privilegiul nostru să beneficiem de avantajele extraordinare ale biruinței Lui. Gândul că Dumnezeu prețuiește mai mult viața mea decât propria Sa existență este un lucru de-a dreptul uluitor. Ca răspuns la marea Lui dragoste pentru mine, dorința mea este să Îi răspund iubindu-l și eu. Vreau să experimentez ceea ce Ioan descrie în 1 Ioan 4:19: Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Din acest text reiese clar faptul că acceptarea dragostei Lui pentru mine va genera dragoste în inima mea pentru El. Tată bun,te rog să mă ajuți să înțeleg mai bine dragostea Ta și să-mi dai putere să Te iubesc și eu. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

18 9 MOARTEA, ÎN SFÂRȘIT ÎNFRÂNTĂ DESCOPERĂ Prin puterea iubirii care se jertfește, Isus a biruit păcatul și moartea în favoarea noastră. Învierea Sa este o dovadă a acestei biruințe. Moartea lui Hristos În studiul anterior am descoperit că există două feluri de moarte. Prima este moartea fizică, obișnuită, de care au parte toți oamenii. Când cineva are parte de prima moarte, trece într-o stare de inconștiență asemănătoare somnului. Din această moarte, toate ființele omenești vor fi trezite sau înviate. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată (Ioan 5:29). Cei neprihăniți, fiind îndreptățiți și schimbați prin harul mântuitor al lui Dumnezeu, vor începe să trăiască într-o părtășie veșnică împreună cu El. Cei răi vor sta înaintea lui Dumnezeu, dând socoteală pentru viețile lor și vor muri de moartea a doua nu pentru că asta vrea Dumnezeu, ci din cauza a ceea ce au devenit; identificându-se cu răul, ei se așază în opoziție totală cu dragostea lui Dumnezeu, lucru care îi face incapabili să trăiască pentru alții. Moartea a doua nu este doar o distrugere a trupului, ci atât a trupului, cât și a sufletului (psyche) (Matei 10:28). Moartea a doua mai implică și responsabilitatea morală deplină înaintea lui Dumnezeu pentru orice faptă rea, ceea ce înseamnă că fiecare conștiință va purta propria vină. Având această înțelegere fundamentală a diferenței dintre prima moarte și cea de-a doua, suntem pregătiți să studiem despre moartea lui Isus și să fim lăsați fără cuvinte de profunzimea de nedescris și de frumusețea iubirii Lui jertfitoare. Citiți cu atenție următoarele pasaje biblice: Matei 26:36-39; Isaia 53 și 2 Corinteni 5:21. Urmăriți mai ales folosirea cuvântului suflet și discutați aspectul psihologic al suferințelor îndurate de Isus. Discutați de asemenea aluziile repetate despre Isus care poartă, suferă și Se identifică cu păcatul nostru. Întrebările următoare vă vor ajuta: Înainte de orice suferință de natură fizică, Isus le-a spus ucenicilor că sufletul Lui (psyche) era pe moarte. Dacă nu era o cauză fizică, atunci ce forță letală îi producea moartea lui Isus, conform versetelor de mai sus? Pavel spune că Isus a fost făcut păcat pentru noi, iar Isaia declară că El a fost pus în numărul celor fărădelege. Discutați cum trebuie să Se fi simțit Isus, purtând pe conștiința Sa păcatele noastre. Ce cuvinte vă vin în minte pentru a descrie aceste emoții? Având pe conștiința Sa povara chinuitoare a păcatului nostru, Isus a strigat de pe cruce: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27:46). În acest context, citiți Ioan 1:18 și Ioan 10:30, unde ni se spune că Isus a trăit în cea mai strânsă relație posibilă cu Tatăl. Deși Tatăl era chiar acolo, suferind împreună cu El, Isus nu Îi putea simți prezența. În schimb, Se simțea complet zdrobit de greutatea vinei noastre, ca și când ar fi fost a Lui. Discutați cum trebuie să Se fi simțit Isus când a pătruns într-o beznă mentală și emoțională totală, cauzată de despărțirea de Tatăl. Aceasta ne duce cu gândul la cea mai uluitoare realitate imaginabilă. Urmăriți cu atenție logica următoarelor afirmații: Deși Isus vorbise cu încredere despre învierea Sa cu ceva timp în urmă (Matei 17:22,23), acum, aflându-se răstignit pe o cruce, purtând pe conștiință povara zdrobitoare a păcatelor noastre, a fost învăluit în întuneric și S-a simțit complet separat de Tatăl din punct de vedere spiritual. Învierea a dispărut dinaintea ochilor Săi. Psalmul 88 este o profeție mesianică ce descrie adâncimea întunericului spiritual în care S-a avântat Isus: Căci mi s-a săturat sufletul de rele şi mi se apropie viaţa de Locuinţa morţilor. Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă, sunt ca un om care nu mai are putere. Stau întins printre cei morţi, ca cei ucişi şi culcaţi în mormânt, de care nu-ţi mai aduci aminte şi care sunt despărţiţi de mâna Ta. M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întuneric, în adâncuri. Mânia Ta mă apasă şi mă năpădeşti cu toate valurile Tale. Ai îndepărtat de la mine pe toţi prietenii mei, m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei; sunt închis şi nu pot să ies. Mi se topesc ochii de suferinţă; în toate zilele Te chem, Doamne, şi-mi întind mâinile spre Tine! Oare pentru morţi faci Tu minuni? Sau se scoală morţii să Te laude? Se vorbeşte de bunătatea Ta în mormânt şi de credincioşia Ta în Adânc? Sunt cunoscute minunile Tale în întuneric şi dreptatea Ta în ţara uitării? (v. 3-12). De necrezut!!! Isus S-a simțit ca și când ar fi fost închis într-o moarte din care nu avea să mai iasă vreodată, ca și când avea să moară fără să mai învie vreodată. Pentru o bună perioadă de timp, despărțirea de Tatăl a fost atât de radicală, încât nu a mai putut vedea viața dincolo de mormânt. Și totuși rețineți asta! Isus a suferit toate aceste lucruri în mod voluntar. Când Petru a încercat să-i ia apărarea cu forța, Isus i-a spus: Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? (Matei 26:53). Într-o altă ocazie, le-a spus ucenicilor: Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine (Ioan 10:18). El nu trebuia să moară, ci a ales să-și dea viața pentru noi. Nu a fost un fel de capcană din care nu a mai reușit să iasă. În orice moment al acelui sacrificiu uimitor, El putea alege să ne abandoneze pentru a Se salva. Cu toate acestea, nu a vrut să ne lase dintr-un singur motiv unul simplu și profund în același timp: pentru că ne iubește în mod real pe fiecare dintre noi, mai mult decât propria existență. În vâltoarea acelor momente întunecate de despărțire de Tatăl Său, Isus a trebuit să hotărască dacă viața noastră veșnică este mai prețioasă pentru El decât propria Sa viață veșnică. Atât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru noi! Pavel afirmă că ea întrece orice cunoștință (Efeseni. 3:19). Această iubire depășește granițele gândirii omenești, iar pentru a fi înțeleasă, ea trebuie primită în inimă. Și totuși, chiar dacă Isus a experimentat realitatea deplină și teribilă a celei de-a doua morți pentru noi, nu a putut fi ținut de ea. Învierea lui Hristos Biblia declară despre Isus: Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea (Faptele 2:24). Apare întrebarea: De ce era imposibil să fie ținut de moarte? Pentru a găsi răspunsul, trebuie să înțelegem că există o relație de cauză-efect între păcat și moarte: Fiindcă plata este (Romani 6:23). Și umblarea după lucrurile firii pământești este (Romani 8:6). [...] și păcatul, odată făptuit, aduce moartea (Iacov 1:15). Discutați pasajul din Romani 8:1-4. Aici, Pavel pune în contrast legea Duhului de viață în Hristos Isus cu legea păcatului și a morții (Romani 8:2). Păcatul este o lege, un principiu de genul cauză-efect care produce distrugere, și nu o gamă variată de fapte interzise de un Dumnezeu tiran și capricios. Păcatul este în esență ceva distructiv și asta pentru că în sine este ceva opus dragostei, ceea ce înseamnă că I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

19 Căci dragostea lui Hristos ne strânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. CONECTEAZĂ-TE Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii, şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-l mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări (2 Corinteni 5:14-19). Discutați acest pasaj rând cu rând și puneți-i în evidență ideile frumoase cu aceste întrebări: Care este forța motivatoare a Evangheliei? Odată ce socotim (înțelegem) că Hristos a murit pentru toate ființele omenești, cum vom începe să-i vedem pe oameni și cum vom înceta să-i privim? Prin viața Sa desăvârșită de iubire, prin sacrificiul și moartea Lui pe cruce, prin învierea și înălțarea Sa la dreapta lui Dumnezeu, Isus a realizat mântuirea în calitate de nou reprezentant al umanității. Fiind primul om, Adam a fost reprezentantul, sau conducătorul, rasei umane. Prin Adam, omenirea a fost aruncată în păcat, vină și moarte. În 1 Corinteni 15, Pavel arată că Isus a venit în lumea noastră pentru a fi, să zicem așa, al doilea Adam omul al doilea Cel ceresc. El a venit să răscumpere eșecul lui Adam: Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Pavel face o comparație și un contrast între Adam și Hristos, ca doi reprezentanți a două experiențe umane distincte: primul om, Adam, este sursa căderii omului; al doilea Adam, Hristos, este sursa răscumpărării omenirii. Fiecare dintre noi suntem liberi să ne identificăm cu unul dintre cei doi. Cât despre cei care aleg să se identifice cu al doilea Adam, Pavel spune: Cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc (v , 44-49). Cu alte cuvinte, cei care se identifică cu Hristos vor fi refăcuți după chipul Lui. 10 Un alt fel de pământeni în Hristos Care este poziția lui Dumnezeu față de lume și cum Se raportează El la greșelile noastre? (la păcate) EXPERIMENTEAZĂ Prin credință aleg să mă identific cu Hristos, ca reprezentant al meu înaintea Tatălui, și, prin harul lui Dumnezeu, vreau ca El să fie Modelul cu care să mă asemăn! Câte aspecte ale vieții noastre individuale sunt înnoite când suntem împăcați cu Dumnezeu, ca răspuns la inițiativa Lui de a Se împăca cu noi? Înțeleg foarte clar din Biblie că Dumnezeu L-a trimis pe Isus în lume ca să trăiască viața plină de iubire pe care eu ar fi trebuit să o trăiesc, să moară pentru a-mi acoperi vina și să învie din morți biruitor peste păcat în folosul meu. Din această zi, îmi pun încrederea, identitatea, toate relațiile și însăși viața mea în El. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

20 10 UN ALT FEL DE PĂMÂNTENI ÎN HRISTOS DESCOPERĂ Noi nu ne câștigăm mântuirea prin faptele bune pe care le facem. În schimb, prin credință, noi primim mântuirea care deja a fost îndeplinită în Hristos, iar din aceasta reies acele fapte care sunt cu adevărat bune. Aspectele obiective ale Evangheliei Evanghelia lui Isus Hristos este o veste bună, nu un sfat bun. Diferența dintre cele două este că vestea descrie trecutul, în timp ce sfatul prescrie viitorul; vestea se referă la ceva ce deja a avut loc, pe când sfatul specifică ceea ce trebuie făcut. Orice religie, filozofie și tratament psihoterapeutic pe care omenirea le cunoaște nu oferă altceva decât un sfat moral sau comportamental, cu scopul autocorectării, autodepășirii, autoajutorării și autovindecării. O mulțime de oameni sinceri și onești caută scăpare în aceste sisteme. Problema acestora însă este că toate se bazează pe ceea ce ființa umană, distrusă din punct de vedere moral, trebuie, ar trebui sau ar fi trebuit să facă pentru a-și rezolva problemele. Toate acestea prezintă ca soluție principală eul, propria persoană. Toate, cu o singură excepție: Evanghelia, sau Vestea Bună a lui Isus Hristos Citiți și discutați în grupe 1 Corinteni 15:1-4. Care este, conform apostolului Pavel, esența Evangheliei? Evanghelia lui Hristos reprezintă un mesaj, o soluție și un remediu complet diferite de tot ceea ce au inventat oamenii (1 Corinteni 1:18-25). Ea mută atenția omului de la sine și o îndreaptă în întregime spre un Mântuitor care a intervenit la un moment dat în istorie, un Mântuitor care oferă iubire necondiționată, iertare, milă și har, pentru a crea climatul relațional necesar ca o transformare profundă și durabilă să poată avea loc din interior spre exterior (2 Corinteni 15:14-21). Evanghelia ne spune ceea ce Dumnezeu deja a făcut pentru noi în Hristos și ne invită să ne punem toată încrederea în El (Tit 3:3-8). Este vestea bună a ceea ce a făcut El pentru noi, și nu un mandat a ceea ce trebuie să facem pentru noi sau pentru El. Iar aceste realizări îndeplinite de El sunt complete și cu adevărat benefice și mărețe! Conform Evangheliei, tot ceea ce înseamnă salvarea omului este un eveniment trecut, o realitate istorică îndeplinită în Persoana lui Isus Hristos. În El, vedem aspectele obiective ale Evangheliei. El a devenit om. Apoi, având aceeași natură cu noi, El a trăit o viață desăvârșită caracterizată de dragoste neegoistă, a murit pentru păcatele noastre și în locul nostru, a înviat din morți și S-a înălțat la cer în poziția de biruitor, stând la dreapta Tatălui (Efeseni 1:3-3-7; 2:1-10). El a făcut aceste lucruri având natura noastră, făurind astfel o nouă umanitate în folosul nostru (1 Corinteni 15:21-22,45-47). Acesta este motivul pentru care Pavel descrie realizările lui Hristos în termeni universali care circumscriu umanitatea ca întreg (1 Timotei 4:10). În gândirea lui Pavel, viața desăvârșită a lui Isus a fost o viață reprezentativă pentru fiecare ființă omenească; moartea lui Hristos pe cruce a fost o moarte reprezentativă pentru fiecare om; iar învierea și înălțarea Lui au fost reprezentative de asemenea pentru toți (Galateni 2:20; 2 Corinteni 5:14-15). Pavel vorbește despre răscumpărarea care este în Isus Hristos (Romani 3:24). Răscumpărarea este o realitate îndeplinită în Hristos înainte de a deveni o realitate experimentală în noi. Vorbind despre noua viață, Pavel scrie că am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele (Efeseni 2:10). Faptele bune pe care Dumnezeu le are în minte pentru noi deja au fost făcute în Hristos. Noi umblăm în ele după ce acestea deja au fost create în El. Tot Pavel scrie că, întrucât Isus a murit pentru toţi, toţi deci au murit (2 Corinteni 5:14). Toți au fost reprezentați în moartea Lui. În această moarte, Isus a suferit realitatea deplină și teribilă a întregii noastre vine, ca rasă umană. El a murit pentru noi, ca noi și în locul nostru. În cele din urmă, Pavel spune că Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus (Efeseni 2:4-6). Isus a murit, a înviat din mormânt și S-a înălțat la cer și, pentru că El este acolo, suntem și noi împreună cu El, ca reprezentant al nostru. Pe scurt, aceasta este Evanghelia, în viziunea lui Pavel. Realizările istorice, obiective ale lui Isus, în natura noastră umană, constituie vestea bună a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru întreaga rasă umană, iar aceasta nu are nimic de a face cu ceea ce noi am făcut pentru a câștiga, merita sau a fi vrednici de acest lucru; pur și simplu totul este pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit. Răspunsul subiectiv al credinței Pornind de la fundația solidă a realizărilor trecute ale lui Hristos, Pavel construiește un pod natural prin care acestea sunt integrate în experiența noastră prezentă prin intermediul interacțiunii relaționale care se stabilește între noi și El. Aspectul obiectiv al răscumpărării în Hristos caută să devină experiența subiectivă a răscumpărării chiar în inimile și viețile noastre. Iar credința, explică Pavel, este calea prin care ființa umană intră în legătură cu realitatea existentă a răscumpărării care este în Hristos. Când omul crede Evanghelia, nu creează ceva nou. Credința nu produce vreun fenomen, ci crede, se bazează pe ceva și se identifică cu realitățile care deja există în Hristos. Discutați pasajele aflate în Galateni 2:20; 2 Timotei 1:8-10 și Tit 2: Răspunzând la următoarele întrebări, veți scoate mai ușor la suprafață adevărul Scripturii: Cine altcineva a mai fost răstignit cu Hristos atunci când El a murit? Care este motivația care stă în spatele noii vieți de credință în Hristos? Dumnezeu ne-a mântuit (timpul trecut), iar prin acest act salvator, El cu o chemare. Ce rol au faptele noastre în actul de salvare al lui Dumnezeu în Hristos? Câtor oameni li se arată harul lui Dumnezeu care aduce mântuire în Hristos? În timp ce faptele noastre bune nu aduc mântuirea, cum ne învață să trăim harul lui Dumnezeu în lumea aceasta? Toate lucrurile noi Apostolul Pavel descrie cât este de puternică dragostea lui Dumnezeu și accentuează efectul transformator pe care-l are asupra celor care vin sub influența ei: I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

21 Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om (păcatul lui Adam), cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi (Romani 5:19). Cu alte cuvinte, ascultarea lui Isus față de legea lui Dumnezeu este o ascultare reprezentativă care este oferită ca dar tuturor celor păcătoși. Și totuși, Dumnezeu nu Se raportează la noi ca și când am fi neprihăniți pentru a ne întări în nelegiuirea noastră, ci cu scopul de a ne elibera inimile de orice simțământ de condamnare și de încercarea de a ne câștiga mântuirea pe cont propriu, convingându-ne de dragostea Lui necondiționată pentru noi, descoperindu-ne gândurile pe care le are cu privire la noi și trezind în noi credința. Apoi, odată ce relația cu El a fost refăcută pe baza harului Său a favorii Lui nemeritate, ascultarea față de El începe să izvorască din interior spre exterior. Este credința ce răspunde la credință și dragostea ce răspunde la dragoste. Iar aceasta ne aduce la noul legământ. Când Dumnezeu a dat legea Sa poporului Israel la Muntele Sinai, poporul și-a supraevaluat condiția morală în care se afla și I-a făcut lui Dumnezeu o promisiune plină de încredere în sine: Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul (Exodul 24:7). Ceea ce a urmat a fost o lungă istorie de neascultare, răzvrătire și păcate de toate felurile, presărată cu promisiuni repetate de a asculta de legea lui Dumnezeu. Acesta a ajuns să fie cunoscut ca primul, sau vechiul, legământ (Evrei 8:7,13). Însă Dumnezeu avea ceva cu totul diferit în minte, încă de la început, iar acest ceva a devenit cunoscut ca noul legământ, bazat pe promisiunea Lui de a ierta păcatele și de a scrie legea Sa în inimile noastre. Citiți Ieremia 31:31-34 și Evrei 8:7-12 și discutați aspectele specifice ale noului legământ. În Romani 7:1-6, Pavel folosește căsătoria pentru a ilustra diferența dintre vechiul și noul legământ. Dacă o femeie este căsătorită, spune el, este legată prin lege de bărbatul ei cât timp acesta trăiește. Dacă se căsătorește cu un altul, comite adulter. Dar dacă-i moare bărbatul, ea devine liberă pentru a se recăsători. În continuare, Pavel aseamănă primul soț cu efortul nostru de a ne câștiga mântuirea prin ascultarea de lege, iar pe cel de-al doilea, cu Hristos, ca singura cale adevărată către mântuire. El ne îndeamnă să murim față de lege, ca mod de a câștiga mântuirea, și să ne căsătorim cu Hristos, ca Mântuitor al nostru. Apoi, vom fi într-o relație cu Dumnezeu în care vom sluji într-un duh nou, iar nu după vechea slovă (v. 6). Cu alte cuvinte, în cadrul vechiului legământ, căutăm să ascultăm de litera legii pentru a obține favoarea lui Dumnezeu, în timp ce în noul legământ noi relaționăm cu El pornind de la premisa că deja avem favoarea Lui în Hristos, motiv pentru care ascultăm de legea Sa din inimă, fiind motivați și împuterniciți de dragostea Lui. EXPERIMENTEAZĂ Dorința mea sinceră este să fiu un urmaș al lui Hristos în noul Său legământ. Mărturisesc lipsa mea totală de putere pentru a trăi în ascultare de legea divină a dragostei și primesc prin credință neprihănirea lui Hristos, ca singura mea speranță, cerându-i să scrie legea Sa pe inima mea. Fie ca și experiența mea să fie cea descrisă de regele David în rugăciunea lui arzătoare: Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele (Psalmii 40:8). 11 Viața ta, condusă de dragostea Lui CONECTEAZĂ-TE Fiind într-o nouă relație cu Dumnezeu, care are ca bază noul legământ, noi nu păzim legea pentru a ne câștiga mântuirea, ci o facem ca o consecință naturală izvorâtă din dragoste, ca urmare a mântuirii pe care deja o avem fără plată în Hristos. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

22 11 VIAȚA TA, CONDUSĂ DE DRAGOSTEA LUI DESCOPERĂ Dumnezeu nu le dorește oamenilor decât un singur lucru: să aibă dragoste unul pentru altul. Cum arată dragostea pusă în practică? Imaginați-vă un oraș cu o populație de câteva milioane de locuitori ca Los Angeles-ul, de exemplu, unde în fiecare cuplu căsătorit există o dragoste profundă, iar cei doi își trăiesc viața într-o credincioșie neabătută unul față de altul, unde fiecare om este foarte mulțumit cu ceea ce are, fără să-și dorească ceea ce este al aproapelui său, unde fiecare persoană este cinstită și spune mereu adevărul, unde toți își iubesc și respectă părinții, unde fiecare prețuiește viața și binele altora și nu face niciodată vreun lucru care să-i rănească pe ceilalți, fără urmă de violență sau abuz, unde nimeni nu suferă din cauza vreunei relații frânte sau disfuncționale, un oraș în care toți Îl cunosc pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu desăvârșit în dragoste, închinându-i-se pentru ceea ce este El, adorându-l cu bucurie și fără nicio constrângere. Vi se pare un loc bun sau unul rău, un mediu fericit sau unul mizerabil? Este genul de loc în care v-ar plăcea să trăiți sau de care să fugiți cât mai departe? Desigur, știm cu toții că ceea ce tocmai am descris reprezintă cel mai frumos stil de viață de care pot avea parte oamenii. Dar iată ceva interesant: ceea ce am făcut de fapt a fost să descriu cum ar arăta o societate în care toți oamenii trăiesc în armonie cu legea lui Dumnezeu, cunoscută și ca Cele Zece Porunci. Așadar, ce fel de lege este aceasta? Ei bine, având în vedere societatea pe care am descris-o, este o lege ce promovează integritatea relațională. Primele patru porunci descriu cum arată dragostea pe verticală, în relația cu Dumnezeu. Ultimele șase dintre cele zece descriu dragostea pe orizontală, în relația cu ceilalți oameni. Citiți Exodul 20:1-17 și Matei 22:36-40 și discutați cum descriu Cele Zece Porunci manifestarea dragostei prin fapte. Pentru că Dumnezeu este iubire, și legea Lui este bazată pe iubire. Iar pentru că legea Sa este bazată pe dragoste, ea nu este altceva decât o reflectare a caracterului Său. Mergând mai departe, putem spune că, din moment ce legea este o transcriere a caracterului divin, ea este imuabilă, neschimbătoare și veșnică, la fel ca Dumnezeu. Caută să urmărești logica acestor versete biblice pentru a înțelege natura neschimbătoare a legii lui Dumnezeu: Maleahi 3:6; Iacov 1:17; Evrei 13:8; 1 Ioan 4:8; Romani 13:10. Legea libertății Mulți oameni au o problemă cu ideea că Dumnezeu are o lege, însă de obicei acest lucru are loc pentru că ei înțeleg greșit natura și scopul ei. Cuvântul lege ne trimite cu gândul la control, restricție și legi arbitrare care sunt opuse libertății și plăcerii. Însă nimic nu este mai departe de adevăr când vine vorba de legea lui Dumnezeu. Iacov numește legea lui Dumnezeu legea desăvârşită, care este legea. (Iacov 1:25) Iar David spune despre legea lui Dumnezeu: pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la. (Psalmii 119:32) Potențialul uman pentru libertate și fericire crește în cadrul parametrilor largi ai credincioșiei relaționale și scade drastic în contextul parametrilor înguști ai infidelității. De fapt, legea lui Dumnezeu nu este restrictivă. Din contră, ea aduce o libertate nemaiîntâlnită. Ea nu reduce experimentarea fericirii și a plăcerii, ci din contră le dezvoltă până la cel mai înalt nivel cu putință. Cine este mai fericit omul care este cunoscut ca o persoană cinstită și, ca urmare, toți au încredere în el sau cel care minte și înșală, în care nimeni nu are încredere? Cine se va simți mai împlinit cuplul în care cei doi rămân credincioși unul altuia toată viața, cunoscând astfel nivele din ce în ce mai profunde de siguranță, intimitate și încredere, sau cuplul în care cei doi calcă legământul încheiat, angajându-se în relații extramaritale? Cine este mai liber omul care este mereu nervos și se manifestă violent sau cel care nu are niciun resentiment față de nimeni? Răspunsul este simplu! Faliment moral Cu toate acestea, există o problemă, și este una gravă. Apostolul Pavel descrie foarte bine situația gravă în care ne găsim: Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. [...] Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc (Romani 7:12,14-15). Așadar, nu este nimic în neregulă cu legea lui Dumnezeu, ci noi suntem cei care avem o mare problemă. Cuvântul folosit de Biblie pentru a descrie starea deznădăjduită în care ne aflăm este păcat, iar acesta este definit foarte simplu ca o călcare a legii (1 Ioan 3:4), a legii care este bazată pe dragoste (Romani 13:10). Așadar, cuvântul păcătos arată că am decăzut de la dragoste la egoism. Ne aflăm într-o stare descrisă de Martin Luther ca homo incurvatus in se, expresie latinească; tradusă mot à mot înseamnă om îndoit spre sine. Înclinația de a ne sluji nouă înșine este atât de puternică, încât Pavel folosește un limbaj împrumutat din comerțul cu sclavi: suntem vânduți robi păcatului, spune el. Pe cont propriu, oricât de mult am încerca, ne va fi imposibil să trăim o viață care să fie în armonie cu legea dragostei divine desăvârșite. Suntem falimentari în ceea ce privește puterea morală. Avem nevoie de ceva mai mult decât de literatură motivaționala, o practică religioasă, un medicament sau un impuls al voinței care deja este demodat. Avem nevoie de un Salvator. Doamne, este rândul Tău! Noul legământ: ascultare ce pornește din interior Prin Isus Hristos, Dumnezeu a oferit o cale de mântuire pe care Biblia o numește neprihănire prin credință (Galateni 5:5). În două profeții mesianice, Ieremia Îi acordă Mântuitorului cel așteptat un titlu foarte semnificativ: DOMNUL, NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ (Ieremia 23:6; 33:16). Aici apare ideea de neprihănire care este oferită în dar de undeva din exterior, care este opusă ideii conform căreia omul trebuie să-și fabrice neprihănirea în el însuși. Este neprihănirea Domnului, și totuși este a noastră. El Însuși este NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ. Ajunși în Noul Testament, apostolul Pavel dezvoltă această idee extraordinară. El arată că Dumnezeu îi salvează pe cei păcătoși, atribuindu-le neprihănirea lui Hristos. Prin meritele vieții neprihănite și ale morții ispășitoare a lui Hristos, Dumnezeu face pentru cei păcătoși un lucru de necrezut: El cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi (Romani 4:17). Dumnezeu Se raportează la noi ca și când am fi neprihăniți, cu toate că nu suntem, ca și când nu am fi păcătuit niciodată, cu toate că am făcut-o, ca și când am fi nevinovați, cu toate că suntem. Pavel numește această acțiune divină unilaterală darul fără plată, harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos și darul neprihănirii (Romani 5:15,17). Apoi, sumarizează totul în câteva cuvinte: I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

23 Sabatul și noul legământ Pentru că Sabatul este un simbol al mântuirii prin har, doar prin credința în Hristos, el este un simbol și pentru noul legământ, care ne învață că adevărata ascultare de legea lui Dumnezeu izvorăște din interior, fiind motivată de dragoste. Pasajul din Isaia 56:1-7 vorbește despre venirea lui Mesia, Isus Hristos, și despre formarea bisericii Noului Testament. Citiți profeția și discutați ce spune despre credincioșii Noului Testament, atât evrei, cât și ne-evrei, în contextul păzirii Sabatului. Observați fiecare folosire a cuvintelor salvare, legământ, Sabat și fiecare referire la credincioșii ne-evrei. CONECTEAZĂ-TE Înclinația de a ne încrede în noi înșine și de a căuta cu disperare să câștigăm favoarea lui Dumnezeu prin faptele noastre este absolut firească, fiind caracteristică ființelor umane căzute. Isus ne invită să avem o experiență spirituală radical diferită. Haideți să mergem acum în Noul Testament, în cartea Faptele apostolilor. În capitolul 13, citim că apostolul Pavel a venit în orașul Antiohia: În ziua, au intrat în sinagogă şi au şezut jos (v. 14). Conducătorii sinagogii l-au invitat să vorbească, iar el a acceptat. După ce a ținut predica, citim: Când au ieşit afară, i-au rugat să le vorbească şi în viitor despre aceleaşi lucruri (v. 42). Pavel a acceptat propunerea, iar în viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu (v. 44). Exact ca în profeția din Isaia 56, vedem cum credincioșii Noului Testament, evrei și neamuri deopotrivă, păzeau Sabatul. Acest lucru are sens dacă ne gândim la faptul că Sabatul este un simbol atât pentru lucrarea încheiată de creare a Pământului, cât și pentru lucrarea încheiată de salvare a omului. Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară (Matei 11:28-30). Munca la care Se referă Isus aici nu este munca fizică, ci mai degrabă o muncă psihică, emoțională, pe care o facem sub presiunea sentimentului că trebuie să lucrăm pentru a ne câștiga mântuirea. Știm acest lucru pentru că promisiunea are în vedere odihnă pentru suflet, (psyche, în limba greacă), nu pentru trup. Aceasta este un alt fel de odihnă de care avem nevoie, mai profundă, și se referă la liniștea pe care o descoperim știind că Dumnezeu ne iubește și ne salvează datorită frumuseții caracterului Său, și nu pentru că am fi făcut noi suficient de multe fapte bune pentru a ne face vrednici de dragostea Lui. Când intrăm în odihna harului Său, suntem înviorați, primim forțe proaspete și primim o motivație puternică și curată dragostea, care este adevărata și singura sursă a ascultării. 12 Odihnă, în sfârșit! Totuşi circulă în creştinism o concepţie greşită, gravă şi nebiblică. Se spune că Isus şi apostolii Săi au desfiinţat Sabatul şi au pus în loc păzirea duminicii, iar păzirea Sabatului înseamnă legalism. Dar, după cum tocmai am aflat, situaţia stă exact invers. În primul rând, Sabatul nu poate fi schimbat, deoarece a fost instituit la creaţie pentru întreaga omenire şi este o parte a însăşi legii lui Dumnezeu. În al doilea rând, Sabatul, care a debutat ca memorial al puterii creatoare a lui Dumnezeu, este în acelaşi timp un memorial al puterii mântuitoare a lui Dumnezeu şi, prin urmare, exact opusul legalismului, în virtutea a ceea ce comemorează. Adevărul este că în Biblie nu există nicio afirmaţie prin care să se instituie păzirea duminicii în locul Sabatului lui Dumnezeu. Cum se face atunci că atât de multe biserici nesocotesc Sabatul şi ţin duminica? Istoria oferă un unic răspuns: păzirea duminicii a fost introdusă în practica creştină de catolicism, de la cultul închinării păgâne la soare din Imperiul Roman. EXPERIMENTEAZĂ Aleg să păzesc ziua de Sabat, ca simbol al lucrărilor încheiate de creație și de răscumpărare. Isus a spus că Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului (Marcu 2:27,28). Sabatul este ziua Domnului. Ea Îi aparține, la fel cum și eu Îi aparțin, fiind răscumpărat prin harul Lui, în care mă odihnesc prin credință. Îl laud pe Dumnezeu pentru că a creat ziua de Sabat pentru oameni, deci și pentru mine, ca simbol săptămânal al dependenței mele totale de El pentru a fi mântuit. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

24 12 ODIHNĂ, ÎN SFÂRȘIT! DESCOPERĂ Sabatul este un semn ce ne aduce aminte în fiecare săptămână atât de creație, cât și de răscumpărare. Acesta simbolizează odihna pe care o avem în relația cu Dumnezeu libertatea de care ne bucurăm atunci când nu mai încercăm să ne asigurăm favoarea Lui prin eforturile proprii, și ne încredem în faptul că deja o avem. Simbol al Creației Raportul Genezei din primele două capitole se derulează într-o manieră deosebit de frumoasă, formând un procedeu literar numit chiasm, care înseamnă de fapt că narațiunea respectă tiparul a două laturi ascendente care ating un punct culminant, ca un munte sau o coloană. Prima zi corespunde celei de a patra; a doua corespunde celei de a cincea, iar a treia, celei de a șasea, ziua a șaptea fiind chiar la vârf. Prin această structură poetică foarte simplă, vedem cum Dumnezeu lucrează după un tipar, mai întâi formând spațiul și apoi umplându-l cu conținut. În primele trei zile, Dumnezeu formează niște spații, separând elementele materiale ale creației. În următoarele trei zile, El umple aceste spații cu lucruri deosebit de frumoase. În prima zi, Dumnezeu formează cerul și pământul, și separă lumina de întuneric, iar în cea de-a patra zi, El umple acest spațiu, creând soarele, luna și stelele. În cea de-a doua zi, Dumnezeu formează alte două spații apa și cerul, iar în a cincea zi, El le umple cu pești și păsări. În ziua a treia, El formează uscatul, iar în ziua a șasea umple acest spațiu cu animale și cu ființe umane. În cele din urmă, ajungem la punctul culminant al procesului creației, la centrul chiasmului: Dumnezeu Se odihnește de munca Lui și umple ziua a șaptea cu binecuvântare și sfințenie. Astfel au fost cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a lucrarea pe care o şi în ziua a şaptea S-a de toată lucrarea Lui pe care o. Dumnezeu a ziua a şaptea şi a -o, pentru că în ziua aceasta S-a de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse. (Geneza 2:1-3) Odihna aceasta nu a venit în urma epuizării fizice, care ar necesita somn, ci a fost de fapt o odihnă în sensul de satisfacție, care implică bucurie. Dumnezeu nu este obosit, ci este fericit, mulțumit, împlinit. Iar acesta este planul Lui și pentru noi anume, să fim binecuvântați, trăindu-ne viața cu bucurie și împlinire. Cuvântul sfințit înseamnă de fapt unic sau distinct. Așadar, Dumnezeu ne-a oferit Sabatul ca un spațiu unic în timp, rezervat pentru bucuria și părtășia dintre El și noi. Unii oameni au sugerat ideea că Sabatul a fost dat numai evreilor, însă din raportul Genezei vedem că Sabatul a fost făcut pentru om (Marcu 2:27) cu mult înainte ca poporul evreu să fi existat. Sabatul este un timp pus de-o parte, în care fiecare om poate avea o părtășie deosebită cu Cel care l-a creat. Acest lucru ne conduce la un alt element vital al istoriei creației: omul a fost creat în cea de-a doua jumătate a zilei a șasea, după ce toată munca fusese deja încheiată de Dumnezeu. Omul nu a contribuit cu nimic la procesul creării lumii și nici nu a fost martor la actul creării. Adam și Eva s-au trezit la viață ca beneficiari ai harului divin, primind prin credință viața și toate celelalte binecuvântări ca un dar. Aceeași calitate a relației este valabilă și în dreptul actului de mântuire a omului, așa cum vom vedea în continuare. Simbol al salvării Citiți Exodul 20:8-11. Vedem aici că Sabatul este una dintre Cele Zece Porunci, ceea ce înseamnă că este veșnic și de neschimbat. Dar care să fie oare logica din spatele acestui adevăr? De ce este Sabatul parte din legea veșnică a lui Dumnezeu? Pentru că Sabatul ne descoperă cine este Dumnezeu și cine suntem noi în relație cu El: El este Creatorul, iar noi suntem ființe create de El; acest adevăr ne plasează într-o stare de dependență încrezătoare față de El. Toată lucrarea pe care o facem are loc în parametrii lucrării pe care El deja a făcut-o pentru noi, creându-ne pe noi și lumea materială în care trăim. Citiți acum Deuteronomul 5:12-15 și comparați pasajul cu cel anterior. Aici, vedem că Cele Zece Porunci sunt date pentru a doua oară. De data aceasta însă, Sabatul nu mai este un simbol al creației, ci un semn pentru eliberarea din sclavie sau pentru răscumpărare. După cum creația a avut loc prin puterea lui Dumnezeu în exclusivitate, noi fiind beneficiarii darului Său, tot astfel, mântuirea este realizată doar prin puterea lui Dumnezeu, iar noi suntem beneficiarii acestui dar. În repetate rânduri, Biblia folosește pentru salvare un limbaj împrumutat din câmpul semantic al creației: în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria Tale, şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă! (Psalmii 51:10-12). Căci prin har aţi fost, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele (Efeseni 2:8-10). Studiind Evanghelia după Ioan, vedem că Isus împrumută un limbaj folosit în Geneza, în contextul Sabatului: Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac (Ioan 17:4). În Geneza citim despre încheierea lucrării de creare. Aici, Isus vorbește despre încheierea lucrării de salvare a omului. Apoi, după ce este răstignit, Isus strigă: S-a sfârșit! (Ioan 19:30). Astfel, Isus moare după ce a încheiat lucrarea de răscumpărare a omului. El a murit în a doua jumătate a unei zile de vineri, în ziua a șasea. Apoi, în ziua a șaptea, sâmbăta, S-a odihnit în mormânt, iar duminică, în prima zi a săptămânii, a înviat (Luca 23:54 24:3). Prin moartea Sa pe cruce, Isus a confirmat faptul că Sabatul este un semn veșnic al lucrării Sale încheiate de salvare a omului. Vedem deci că Sabatul este un semn care ne arată că mântuirea noastră este 100% darul fără plată al lui Dumnezeu, că este în întregime o realizare ce Îi aparține doar Lui, și că o putem primi în inimile noastre prin credință. Fiind conștienți de acest lucru, Sabatul ne va păzi de legalism și încredere în sine, determinându-ne să ne punem toată încrederea și speranța în Isus, care ne este atât Creator, cât și Răscumpărător. Sabatul ne spune că faptele noastre bune nu contribuie cu absolut nimic la mântuirea noastră, în timp ce ele sunt o mărturie pentru puterea creatoare a lui Dumnezeu în noi, dând naștere unei ascultări autentice, care pornește din interior; acest lucru ne conduce la relația dintre Sabat și noul legământ. I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

25 Sistemul zecimii este o ilustrație practică a Evangheliei, pentru că ne învață că Dumnezeu este marele Dătător al tuturor lucrurilor bune, inclusiv al celor materiale. Returnându-I 10% din venitul nostru, recunoaștem că tot venitul nostru este în primul rând un dar de la El. Așadar, oferirea zecimii este un act al credinței, ca răspuns la harul lui Dumnezeu. Pe lângă zecime, este privilegiul nostru să manifestăm dragostea Lui pentru lume, oferind, în măsura în care putem, și alte daruri pentru a alina, ajuta și binecuvânta oamenii care sunt în nevoie. CONECTEAZĂ-TE Oferirea zecimii și a darurilor nu este un ritual religios cu care să ne autoîndreptățim, ci un mod tangibil și practic de a reflecta inima plină de dragoste a lui Dumnezeu față de lume, și înapoi, față de El. Nicio constrângere Evanghelia este vestea bună a salvării prin harul lui Dumnezeu, prin credință, numai prin Hristos. În cei care o acceptă, ea dă naștere la un flux de fapte bune care se întorc la Dumnezeu și spre lume, fapte ce sunt motivate de dragostea lui Dumnezeu manifestată prin Hristos (2 Corinteni 5:14). Aceasta este esența a ceea ce Biblia numește noul legământ, care presupune ascultare față de legea lui Dumnezeu bazată pe dragoste, o ascultare ce izvorăște din interior, ce nu este oferită cu speranța de a câștiga salvarea în schimbul a ceea ce facem. În acest context al Evangheliei, apostolul Pavel scrie următoarele cuvinte despre administrarea finanțelor noastre: Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci «pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu». Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: «A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.» «Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană» vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre (2 Corinteni 9:6-10). Interdependența este singurul mod sigur de a trăi și singura cale de a fi împliniți și bucuroși. Tot ceea ce înseamnă viață funcționează după modelul semănatului și seceratului, al golirii și umplerii, al dăruirii și primirii. Desigur, Dumnezeu nu caută să facă presiuni asupra noastră sau să ne manipuleze pentru a-i oferi. Nu de banii noștri are El nevoie, ci de inimile noastre. El vrea să oferim pentru a ne dezvolta și a fi mai asemănători cu El, care este marele Dătător. În timp ce Isus a arătat în mod clar că-și dorește ca toți urmașii Săi să adopte sistemul zecimii, El a mustrat cu asprime autoîndreptățirea manifestată în oferirea zecimii și ne-a îndemnat să nu lăsăm nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuie să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute (Matei 23:23). Prin aceste cuvinte, Isus arată că, dacă oferim zecimea ca pe o datorie religioasă, în timp ce neglijăm dreptatea, mila și credincioșia, expresii ale dragostei lui Dumnezeu (Luca 11:42), suntem niște fățarnici jucăm un rol, ne prefacem. Scopul sistemului economic al zecimilor și darurilor, pe care l-a creat Dumnezeu, este slujirea oamenilor. Noi nu returnăm zecimea ca pe o îndatorire morală pentru a fi mai sfinți decât alții aceasta este mândrie spirituală. În schimb, noi oferim zecimea pentru ca inimile noastre să devină mai sensibile și să manifeste mai multă iubire pentru oameni și pentru ca binecuvântările noastre materiale să fie folosite pentru a aduce vestea bună a dragostei lui Dumnezeu față de lume prin predicare, prin facerea dreptății, acțiuni de salvare, slujire medicală și numeroase alte căi de a ajunge la bărbați, femei și copii cu harul lui Dumnezeu. EXPERIMENTEAZĂ Vreau să pășesc prin credință, devenind parte a planului financiar al lui Dumnezeu, returnând zecimile și darurile Lui. 13 Interdependența umană Este un lucru de-a dreptul incredibil să realizez că toate binecuvântările materiale pe care le am sunt un dar de la Dumnezeu! Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-ţi aducem (1 Cronici 29:14). Fie ca, prin harul lui Dumnezeu, inima și mintea mea să fie mereu implicate în circuitul bunăvoinței pe care El l-a început! Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

26 13 INTERDEPENDENȚA UMANĂ DESCOPERĂ Împărăția lui Dumnezeu se bazează pe un singur principiu deosebit de puternic: dăruirea. A da este cel mai evlavios și de efect lucru pe care un om îl poate face. Circuitul dăruirii Fără nicio exagerare, putem spune că toată suferința și durerea din lume sunt un rezultat al faptului că oamenii profită: ei profită pe plan emoțional, relațional și material. În planul lui Dumnezeu, nu este loc pentru a profita, ci doar pentru a dărui și a primi. Isus a explicat într-un limbaj foarte frumos faptul că dăruirea formează un circuit al binecuvântării:, şi vi se va ; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura (Luca 6:38). Aici, Isus descrie natura reciprocă a dragostei: ea ne determină să urmărim binele celor din jurul nostru, după care este reflectată asupra noastră de cei care caută de asemenea binele altora. Cei care oferă primesc, dar primesc doar pentru a oferi și mai mult și apoi pentru a primi iarăși. Putem numi acest proces circuitul bunăvoinței. Totul începe cu Dumnezeu, care este marele Dătător: Orice ni se dă bun şi orice desăvârşit sunt de sus, coborându-se luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare (Iacov 1:17). Natura generoasă a lui Dumnezeu L-a determinat să ne ofere darul suprem: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3:16). Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a şi S-a Însuşi pentru mine (Galateni 2:20). Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care ca preţ de răscumpărare pentru toţi (1 Timotei 2:5,6). Ce altceva a demonstrat Dumnezeu că este gata să ne mai dea, oferindu-ne darul Fiului Său? Romani 8:32. Însă generozitatea Lui caută să dea naștere la aceeași atitudine în inima noastră. Ce răspuns caută dragostea lui Dumnezeu din partea noastră? 1 Ioan 4:19. Generozitatea lui Dumnezeu inițiază o schimbare în felul cum noi suntem obișnuiți să ne trăim viața. Isus S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune (Tit 2:14). Pentru că legea lui Dumnezeu se bazează pe dragoste (Romani 13:10), a fi răscumpărați din orice fărădelege înseamnă a fi salvați de orice faptă care nu este în armonie cu dragostea. Cu alte cuvinte, planul de mântuire ne transformă din profitori în dătători. Observați din ce ne scapă Dumnezeu, oferindu-ni-l pe Fiul Său: Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos! El pentru păcatele noastre ca să ne din acest rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin (Galateni 1:3-5). Iar într-un alt loc, Pavel descrie principiile după care funcționează acest veac rău : Căci oamenii vor fi iubitori de, iubitori de, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia (2 Timotei 3:2-5). Acestea sunt lucrurile de care Isus S-a oferit pe Sine să ne scape. Scopul sacrificiului Său a fost de a ne elibera de o viață egoistă și de a ne face să căutăm binele altora. El începe cercul, iar noi îl încheiem, fiind împuterniciți și motivați de dragostea Lui. El ia inițiativa de a ne binecuvânta inimile și viețile, iar noi, pur și simplu, răspundem cu mulțumirea și lauda noastră. Cercul este închis! Și cât este de frumos! Sistemul financiar al lui Dumnezeu Cele mai multe sisteme economice ale acestei lumi sunt bazate pe a primi și a păstra. Ținta este să adun cât pot de mult, după care să folosesc acest capital în interes personal și pentru a avea un profit cât mai mare. Sistemul economic al lui Dumnezeu are la bază actul dăruirii pentru binele altora, lucru ce are ca efect un câștig personal și mai mare, ce depășește profitul material. Dumnezeu a creat un sistem ingenios bazat pe bunăvoință financiară, care, pe de o parte ajută la susținerea predicării Evangheliei și a alinării suferinței oamenilor, în timp ce, pe de altă parte ne învață despre principiul ce stă la baza Evangheliei. Acest sistem economic divin începe cu o viziune clară a poziției lui Dumnezeu de posesor al tuturor lucrurilor materiale și mare Dătător și a poziției noastre de beneficiari și administratori. Cui aparțin toate lucrurile materiale ale acestei lumi? Psalmii 24:1; Hagai 2:8. Cine ne înzestrează cu puterea necesară pentru a câștiga lucruri materiale? Deuteronomul 8:18. Care este cuvântul folosit de Isus pentru a descrie relația noastră cu lucrurile materiale pe care ni le oferă? Luca 12: Ce se întâmplă atunci când Îi oferim lui Dumnezeu și celor de lângă noi din ceea ce avem? 1 Cronici 29:14. Ce procentaj din venitul nostru pretinde Dumnezeu că-i aparține? Geneza 28:22; Leviticul 27:30. Pentru ce trebuie folosită zecimea? Numeri 18:21 Ce cuvânt destul de puternic folosește Dumnezeu pentru a-i descrie pe cei care nu-i returnează zecimea? Maleahi 3:8,9 Și, pe de altă parte, care este promisiunea și mai puternică oferită celor ce dau zecimea? Maleahi 3:10 Pe lângă zecime, în ce măsură dorește Dumnezeu să mai oferim din mijloacele noastre financiare? Deuteronomul 16:17 I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

27 ce ne predispune la o moarte prematură și la o suferință nenecesară. Vechea dietă a lui Daniel se recomandă singură bunului nostru simț și se armonizează perfect cu știința modernă din domeniul nutriției. Mesajul simplu al Bibliei cu privire la dietă este acesta: consumați mâncare, și nu alte lucruri care sunt doar deghizate în mâncare. CONECTEAZĂ-TE Isus a venit în această lume ca un medic al inimii și al trupului. De ce a refuzat Daniel vinul de la masa împăratului? Pentru a descoperi răspunsul, citiți și discutați Proverbele 20:1; 23:29-35 și 1 Corinteni 6:9-11. Informațiile pe care le avem cu privire la efectele distrugătoare ale alcoolului sunt cutremurătoare: În fiecare an, în întreaga lume, 2,5 milioane de oameni mor din cauza alcoolului. Alcoolul reprezintă al treilea factor de risc pentru îmbolnăvire în întreaga lume, al doilea în Europa și primul în zona Pacificului de Sud și în Statele Unite. Alcoolul este sursa unor evenimente sociale distrugătoare, precum violența, abuzul copiilor și absenteismul de la locul de muncă. În Statele Unite, un sfert din toate urgențele medicale, o treime din toate cazurile de suicid și mai bine de jumătate din toate crimele sau incidentele de violență domestică au legătură cu consumul de alcool. Consumul juvenil de alcool are mai multe șanse să ducă la moartea tinerilor decât toate drogurile ilegale la un loc. Privind în viitor la salvarea pe care Isus urma să o realizeze pentru noi, Isaia scrie că prin rănile Lui suntem tămăduiți (Isaia 53:5), ceea ce înseamnă că dragostea pe care El a manifestat-o pentru noi prin sacrificiul adus exercită o influență vindecătoare asupra inimilor bolnave de păcat. În ultima carte a Vechiului Testament, profetul Maleahi a descris misiunea lui Hristos, care urma să vină, în următoarele cuvinte: Va răsări Soarele Neprihănirii şi tămăduirea va fi sub aripile Lui (Maleahi 4:2). Când Isus a venit pe acest pământ, un înger i-a spus Mariei: Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale (Matei 1:21). Biblia mai spune că Isus umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca (Faptele apostolilor 10:38). Lucrarea Lui a fost caracterizată de două elemente principale: (1) El a predicat vestea bună a dragostei lui Dumnezeu pentru a aduce vindecare unor inimi împovărate de rușine și (2) El a vindecat trupurile oamenilor, demonstrând că lui Dumnezeu Îi pasă de bunăstarea noastră fizică. Astăzi, El este la fel de preocupat de sănătatea noastră spirituală și fizică. EXPERIMENTEAZĂ 14 Sănătate și bunăstare În Statele Unite, 4,65 de studenți mor zilnic din cauza unor afecțiuni care au legătură cu alcoolul. Problemele cauzate de alcool produc în Statele Unite o pagubă de 185 miliarde de dolari anual. Ce mare binecuvântare este să știu că Dumnezeu este preocupat de sănătatea și de bunăstarea mea! Îl iubesc pentru asta și sunt hotărât, prin harul Lui, să-l slăvesc prin obiceiurile mele sanitare. Nu ar trebui să ne surprindă faptul că Biblia vorbește foarte mult despre ceea ce trebuie să mâncăm și să bem: la urma urmei, Dumnezeu este iubire, nu? Orice părinte este preocupat de ceea ce copiii lui își introduc în corp, pentru că este interesat de sănătatea lor. Și atunci, de ce L-ar preocupa pe Tatăl nostru ceresc mai puțin acest subiect? Avem la îndemână un avantaj extraordinar de puternic: Cel care a proiectat organismul nostru ne oferă instrucțiuni clare despre cel mai bun combustibil pe care-l putem folosi pentru această mașinărie extraordinară. Avem vreun motiv să nu facem ceea ce ne spune pentru a ne bucura de sănătate, de o energie sporită și de longevitate? Promisiunea lui Isus este și pentru mine: Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug (Ioan 10:10). Mă înscriu și eu! Vreau să învăț tot ce pot despre principiile care mă fac să trăiesc o viață din belșug. Vă rog, dați-mi materiale suplimentare despre subiectul sănătății și vindecării. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

28 14 SĂNĂTATE ȘI BUNĂSTARE DESCOPERĂ Pentru că Dumnezeu este dragoste, este numai normal ca El să fie preocupat de sănătatea noastră deplină și de starea noastră de bine. Cauză și efect Popoarele din vechime credeau că toate lucrurile bune sau rele care au loc au ca sursă puterea arbitrară a lui Dumnezeu. În zilele noastre, sunt o mulțime de oameni care cred același lucru. Ideea este că Dumnezeu este sursa oricărui eveniment, ca și când El ar sta în cer și ar apăsa când butonul pentru binecuvântare, când pe cel pentru blestem. Cu toate acestea, realitatea este diferită. Noi nu trăim într-un sistem închis, în care totul este controlat la milimetru, ci într-un sistem deschis, în care deciziile noastre au consecințe. Pentru că Dumnezeu este dragoste, El a creat lumea să funcționeze după niște legi cauză-efect, ceea ce înseamnă că a proiectat-o în așa fel încât acțiunile noastre, fără să fie constrânse de nimic, pot să creeze diferite rezultate. Pentru ca dragostea adevărată să poată exista, este nevoie de o libertate autentică, iar pentru ca aceasta din urmă să existe, este nevoie de prezența unor parametri cauză-efect, la toate nivelurile existenței noastre. Exersarea unei autorități arbitrare ar însemna de fapt absența libertății, deci absența dragostei. Iată cum descrie Biblia felul cum funcționează lumea noastră: Cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum zboară rândunica, aşa nu nimereşte blestemul neîntemeiat (Proverbele 26:2). Ce seamănă omul, aceea va şi secera (Galateni 6:7). În Biblie apare un termen numit înțelepciune, chokmah, în ebraică. Acest cuvânt înseamnă în mod literar abilitate abilitatea de a înțelege principiile vieții și de a face alegeri bune. În cartea Proverbele, Înțelepciunea spune: Ferice de omul care m-ascultă, [...] Căci cel ce mă găseşte găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului. Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea (Proverbele 8:34-36). Când o persoană înțelege principiul cauză-efect și ia decizii care au consecințe pozitive, arată prin aceasta că are înțelepciune. Rezultatul este binecuvântarea, cuvânt ce înseamnă fericire și bunăstare. Trăim într-o lume și într-un organism care sunt guvernate de principiul cauză-efect. Faptul că Dumnezeu este preocupat de principiile după care ne trăim viața nu ar trebui să fie o surpriză pentru noi. La urma urmei, ne iubește și pur și simplu nu poate să nu dorească ce este mai bine pentru noi. De fapt, Biblia arată că mântuirea implică în sine un proces de educare, prin care Dumnezeu caută să crească nivelul calității vieților noastre, învățându-ne acele principii după care funcționează lumea și dându-ne putere să trăim în armonie cu ele. Vindecare și bunăstare Adeseori, mântuirea este privită într-un sens limitat, oamenii crezând că înseamnă să scapi de iad și să ajungi în cer la sfârșitul vieții. Însă Biblia arată că este mult mai mult decât atât. Verbul grecesc folosit în Noul Testament pentru salvare este sozo. Este un cuvânt deosebit de frumos, care are implicații enorme în ceea ce privește calitatea vieților noastre din prezent. Sozo înseamnă în mod literar a izbăvi, a elibera, a face bine, a vindeca, a restaura sănătatea, a reface. Acest cuvânt ne comunică dorința lui Dumnezeu de a ne bucura de sănătate și bunăstare aici și acum. Citiți următoarele versete biblice și discutați ce spun ele despre interesul pe care-l are Dumnezeu în ceea ce privește calitatea vieților noastre prezente: Ioan 10:10; 3 Ioan 2; Romani 12:1-2; 1 Corinteni 6:19-20 și 1 Corinteni 10:31. Numiți trei idei principale care v-au atras atenția în aceste versete Mesajul biblic al sănătății După cum tocmai am descoperit, Dumnezeu dorește sănătatea și prosperitatea noastră. Dacă adevărul fundamental al Bibliei este că Dumnezeu este iubire, este numai normal ca El să fie preocupat și de calitatea sănătății noastre. Care a fost dieta originară, oferită de Dumnezeu omului? Geneza 1:29. Organismul uman funcționează la potențial maxim atunci când este aprovizionat în mod regulat cu fructe, vegetale, nuci, semințe, cereale integrale și legume. Acestea conțin din abundență acei nutrienți de care organismul nostru are nevoie pentru a se opune și a lupta împotriva bolii. Știința modernă a dovedit că aceasta este adevărata hrană de care trupul nostru are nevoie. Având în vedere dieta originară prescrisă de Creator și în același timp susținerea oferită de știința modernă, ce ar fi să te gândești mai serios la adoptarea unei astfel de diete? Vei fi cu siguranță binecuvântat și nu vei regreta niciodată decizia luată. După ce potopul a distrus o mare parte din vegetația Pământului, Dumnezeu a îngăduit folosirea anumitor animale pentru hrană. Aceasta a fost o adaptare la condiția în care lumea noastră căzută se afla, însă nu acesta era planul ideal al lui Dumnezeu. Cum a clasificat Dumnezeu animalele? Geneza 7:2. Discutați pasajul din Deuteronomul 14:3-20. Pe o foaie de hârtie, alcătuiți două liste una cu animale curate și una cu animale necurate. Sunt oameni care susțin că separarea aceasta, curat/necurat, pe care o face Vechiul Testament, nu mai este valabilă în ziua de azi, pentru că trăim în dispensațiunea Noului Testament. Dar acest lucru este ca și cum am spune că legea gravitației era valabilă atunci, iar acum s-a anulat. Observațiile pe care Dumnezeu le face cu privire la animalele curate și la cele necurate sunt niște legi sanitare, iar acestea sunt diferite de legile ceremoniale, care au devenit inutile odată ce Isus a împlinit ceea ce acestea simbolizau. Ele au efecte reale asupra oricărui om, indiferent de timp. Îți va fi foarte greu să îți convingi arterele, inima și celelalte organe vitale de faptul că legile sanitare ale Bibliei sunt simbolice. Iar știința modernă afirmă ceea ce Biblia a susținut dintotdeauna. Citiți și discutați pasajul din Daniel 1:8-16. Fiind rob în Babilon, Daniel s-a dovedit foarte capabil din punct de vedere intelectual, motiv pentru care, împreună cu prietenii lui, a primit privilegiul de a mânca zilnic la masa împăratului. Dieta ce le-a fost oferită era compusă din bucate alese ( carne în traducere KJV) și vin ceea ce reprezintă de fapt dieta majorității lumii occidentale de azi. Daniel a cerut să se facă un fel de studiu controlat, în cadrul căruia el și prietenii săi să primească permisiunea să se lipsească de mâncarea împăratului și să primească de mâncat zarzavaturi şi apă de băut timp de zece zile. Apoi a cerut ca înfățișarea lor să fie analizată și comparată cu a celorlalţi tineri care mănâncă din bucatele împăratului Rezultatul? După cele zece zile, ei erau mai bine la faţă şi mai graşi decât toţi tinerii care mâncau din bucatele împăratului. Incredibil! Scrisă în urmă cu două mii cinci sute de ani, istoria lui Daniel ne spune ceea ce știința medicală descoperă de-abia astăzi! Principalele două cauze ale mortalității în Statele Unite sunt boala de inimă și cancerul, de cele mai multe ori, boli care au de a face cu stilul de viață, ce survin din cauza unor obiceiuri alimentare precare, a lipsei de exercițiu fizic, a unor relații toxice și a stresului negativ. Mulți dintre noi mâncăm fără să avem niciun principiu după care să ne ghidăm, lucru I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

29 Acesta este momentul în care primim darul locuirii lăuntrice a Duhului Sfânt. Desigur, El a influențat în mod activ viețile noastre și înainte de a-l cunoaște pe Hristos, lucrând pentru noi și în noi, în măsura în care o putea face fără să aibă consimțământul nostru. Fiind botezați, practic Îi dăm lui Dumnezeu undă verde să vină în inima noastră. Acum, relația noastră este bilaterală, așa că procesul de iluminare și creștere va fi mult mai accelerat și mai profund. Citiți următoarele versete și alcătuiți o listă cu acele lucruri speciale pe care Duhul Sfânt le face în viețile noastre. Ioan 14:26; 15:26; 16:13-14; Faptele apostolilor 2:38; 4:31; 13:52; Romani 5:5; 15:13; Tit 3:5. CONECTEAZĂ-TE Botezul este un act simbolic ce indică decizia unei persoane de a se cufunda pe deplin în realitatea dragostei lui Dumnezeu, așa cum este aceasta manifestată prin moartea, îngroparea și învierea lui Hristos. Botezați în Numele... Înainte de a pleca din această lume, Isus a oferit o perspectivă specială asupra botezului: Duceţi-vă şi din toate neamurile, în Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin (Matei 28:19,20). Cuvântul folosit pentru a boteza este cuvântul grecesc baptizō, care înseamnă a cufunda. Acesta este motivul pentru care Isus a fost botezat într-un râu și a ieșit din apă (Matei 3:13-16). Din același motiv îi chema și Ioan Botezătorul pe oameni într-un loc unde erau multe ape (Ioan 3:23). Botezul implică scufundarea în apă pentru că simbolizează alegerea noastră liberă de a accepta moartea, îngroparea și învierea lui Isus, în calitate de reprezentat al nostru, ca fiind ale noastre. Tot din același motiv nu întâlnim în Biblie niciun caz de botez al copiilor. Cufundarea propriei persoane în realitățile dragostei lui Dumnezeu implică un consimțământ din partea noastră și identificarea voluntară cu această dragoste ca nou mod de existență. Isus Și-a învățat urmașii să-i boteze pe oameni în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. În Biblie, numele unei persoane, al unui loc sau al unui lucru simbolizează caracterul acesteia. Isus, de exemplu, înseamnă Dumnezeu salvează. Betleem înseamnă casa pâinii, pentru că, din câte se pare, cetatea avea cel puțin o brutărie. A fi botezat în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh înseamnă a fi botezat în caracterul lui Dumnezeu sau în dragostea pe care Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt o au Unul pentru Altul. A alege să fiu botezat în întreitul Nume al lui Dumnezeu înseamnă să mă declar părtaș al dragostei Lor și să aleg în mod voluntar să-mi trăiesc viața căutând să reflect această dragoste. Isus a exprimat tocmai această dorință pentru noi în rugăciunea Sa către Tatăl din Ioan 17: Citiți și discutați care sunt implicațiile acestui pasaj. După cum am descoperit în Matei 28:19,20, Isus a spus că cei care sunt botezați au nevoie să fie învățați, să devină ucenici. Acest lucru arată că viața de om născut din nou are un conținut bine definit, un conținut doctrinar ce compune o imagine a lui Dumnezeu care seamănă întocmai cu Isus. Botezul înseamnă ceva specific. De aceea, semnificația lui trebuie predată oamenilor, pentru ca ei să știe cu ce anume se identifică. Desigur, nu trebuie să așteptăm până ce cunoaștem totul despre Dumnezeu, despre doctrine și despre teologie pentru a fi botezați. De fapt, noi vom învăța o veșnicie întreagă. Însă, înainte de botez, trebuie să știm suficient de mult încât să fim siguri că ceea ce vedem în Isus este și ceea ce ne dorim cu adevărat. Dumnezeu ne respectă nespus de mult libertatea, pentru că El este iubire (1 Ioan 4:16). El nu caută să ne constrângă sau să ne păcălească pentru a obține ceva. De fapt, tot ceea ce El Își dorește este să fim liberi, să fim liberi nu de dragul libertății, ci de dragul dragostei. Tot ceea ce El Își dorește este să fim renăscuți pentru a ne putea bucura de acea dragoste pe care El, Tatăl și Duhul Sfânt o au Unul față de Altul. Aceasta înseamnă că trebuie să fim învățați ce anume presupune dragostea lui Dumnezeu. Dacă acest lucru nu ar avea loc, ar însemna ca inteligența și libertatea noastră să fie trecute cu vederea. Fiecare dintre noi suntem invitați ca agenți morali liberi să examinăm conținutul caracterului lui Dumnezeu, așa cum este el descoperit prin Hristos, și să spunem da dragostei Lui, prin actul exterior al botezului. EXPERIMENTEAZĂ Da, vreau să fiu botezat pentru a confirma identificarea mea cu Hristos și faptul că accept tot ceea ce El a făcut pentru mine. Ce lucru uimitor este să știu că Dumnezeu mă iubește pe mine exact așa cum sunt! Sunt uimit de faptul că El nu caută să mă controleze, să nege personalitatea mea sau să-mi șteargă individualitatea, ci caută mai degrabă să îmi dea putere pentru a deveni cea mai bună persoană cu putință. De azi înainte, scopul meu este să trăiesc într-o relație din ce în ce mai profundă cu El. Copyright 2016 [Truth] Link 15 Botezul descoperă.conectează-te.experimentează

30 15 BOTEZUL DESCOPERĂ Botezul reprezintă cufundarea noastră completă în dragostea lui Dumnezeu, așa cum a fost ea manifestată prin moartea, îngroparea și învierea lui Hristos. O persoană cu totul diferită Cum ar fi dacă ai putea deveni o variantă îmbunătățită a propriei persoane... și nu doar atât... o variantă în care toate aspectele bune și uimitoare care te caracterizează ar fi dezvoltate, iar toate cele negative ar fi șterse? Ei bine, dă-mi voie să-ți spun ceva! Acest lucru este exact ceea ce Dumnezeu are în minte pentru tine și dorește cu ardoare să te ducă acolo, dacă și tu îți dorești să mergi. Dar cum? iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi bunătatea Mea! (n.tr. te-am atras prin bunătatea Mea, în traducerea KJV) (Ieremia 31:3). În primul rând, nu scăpa din vedere faptul că Dumnezeu te iubește pe tine, exact așa cum ești acum. Și pentru că te dorește, El caută să intre într-o relație cu tine, fără să-ți restrângă libertatea atrăgându-te, și nu forțându-te. Acest lucru înseamnă că personalitatea ta rămâne intactă în urma procesului de transformare. Individualitatea ta este nespus de valoroasă pentru Dumnezeu. El nu este un maniac obsedat de control sau un dictator. Este adevărat că religia Îl face uneori să pară așa, însă imaginea aceasta nu are nimic de a face cu El. Dumnezeu nu caută să ne distrugă personalitatea și să ne transforme în niște sclavi sau în niște roboți. De fapt, El te place. Și este fascinat, văzând cât de extraordinar și de frumos și de uimitor ești! Dar poate vei spune: Ei bine... Nu tot ceea ce ține de persoana mea este uimitor, iar unele aspecte sunt de-a dreptul neplăcute. Corect, El știe și acest lucru. Și cu siguranță că nu este încântat de acele laturi ale personalității tale care îi rănesc pe alții și le produc suferință. Însă El are un motiv foarte întemeiat pentru care îi displac aceste lucruri, și anume, faptul că te place pe tine atât de mult, ceea ce Îl face să urască orice lucru care îți face rău. Așadar, ținta Lui este să șteargă toate acele lucruri urâte din viața ta și să te ajute să devii cea mai bună persoană care ai putea fi. Citește următoarele pasaje biblice și ia-ți un timp de calitate în care să te gândești bine cât de pasionat este Dumnezeu de persoana ta. Citește Luca 15:20. Ce anume face tatăl din parabolă (care Îl reprezintă pe Dumnezeu) când își vede fiul (care te reprezintă pe tine) venind din depărtare?. Citește Ioan 17:23. Dragostea pe care ți-o poartă Dumnezeu este asemănată cu dragostea pe care El o poartă. Citește 1 Ioan 3:16. Ce sacrificiu infinit a făcut Dumnezeu pentru a-ți demonstra cât de mult te iubește? Vedem în aceste versete că avem o valoare infinită în ochii lui Dumnezeu, atât de mare încât a fost dispus să treacă printr-o suferință infinită pentru a ne salva. Crucea lui Isus ne descoperă acest lucru, așa cum am văzut în studiile trecute. Acum înțelegem că Dumnezeu are un plan de a ne transforma viețile fiecăruia în parte, păstrându-ne în același timp demnitatea și individualitatea. Isus a descris această transformare ca o naștere din nou. În capitolul trei al Evangheliei după Ioan, citim conversația lui Isus cu un om pe nume Nicodim, o conversație în care Isus ne-a avut în minte și pe noi. Fiecare dintre noi avem nevoie să fim născuți din nou, a arătat El. Pare ceva foarte filozofic și chiar ciudat, dacă ne gândim la sensul literar. Așa i s-a părut și lui Nicodim. Însă Isus avea în minte ceva mult mai profund decât nașterea fizică. El vorbea despre o experiență a înnoirii minții, a inimii, a motivațiilor și a voinței. Citiți pasajul din Ioan 3:1-17 și discutați implicațiile nașterii din nou. În primul rând, a fi născut din nou înseamnă a o lua de la capăt, a ne întoarce la început, în acea stare de inocență pe care am avut-o înainte de a acumula toată degradarea mentală, emoțională și morală care ne caracterizează acum și înainte ca această degradare să ne transforme în oameni temători, prefăcuți, mânioși, lacomi, imorali și vinovați. Observați acum diferențierea pe care o face Isus între două influențe principale: Ce anume L-a determinat pe Dumnezeu să-l ofere pe Isus pentru salvarea noastră? versetul 16. Ce anume nu dorește El să folosească în relația cu noi? versetul 17. Faptul că Dumnezeu folosește dragostea, și nu condamnarea, pentru a produce nașterea noastră din nou spune foarte mult despre cine este El și despre ceea ce dorește pentru noi. Dragostea este un factor motivațional care antrenează acțiunea voluntară a voinței noastre. Condamnarea este o tactică de manipulare care urmărește supunerea, trecând peste voință. Vedem foarte clar că Dumnezeu urmărește atașamentul nostru voluntar față de El, și nu un fel de sclavie. Când sunt născut din nou, sunt tot eu un nou eu, dar aceeași persoană, acum inocentă, care are o tăbliță nouă pe care poate scrie o nouă istorie. O foaie albă îmi stă înainte, iar istoria mea poate fi acum scrisă din nou. Renăscut din apă din și Duh Întorcându-ne la versetul cinci din Ioan capitolul 3, Isus arată că trebuie să ne naștem din nou din și din. Oare ce vrea să spună? În contextul mai larg al evangheliilor, devine clar faptul că Isus Se referă la nevoia de a primi botezul cu apă și Duhul Sfânt în inimile noastre. Isus Însuși a fost botezat, oferindu-ne un exemplu, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit, iar când S-a ridicat din apă, Duhul Sfânt a coborât peste El în chip de porumbel (Matei 3:15-16). Suntem și noi invitați să Îi călcăm pe urme, fiind botezați și primind darul Duhului Sfânt. Citiți și discutați Romani 6:1-11, unde Pavel explică ce este de fapt botezul un act prin care ne identificăm cu moartea, îngroparea și învierea lui Hristos. Când sunt botezat, declar că vechea mea viață de păcat și vină s-a încheiat, fiind născut pentru o viață nouă în Hristos. Petru adaugă în acest peisaj un element-cheie:, le-a zis Petru, «şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.» (Faptele apostolilor 2:38) Botezul este un act pe care-l facem după ce am experimentat ceea ce Biblia numește pocăință metanoia, în greacă. În mod literar, cuvântul descrie o transformare a minții. Așa cum am văzut și în studiile anterioare, starea neajutorată de păcat, care ne caracterizează, este adânc înrădăcinată în mintea noastră în felul cum simțim și gândim despre Dumnezeu, iar acest lucru afectează felul cum ne gândim la noi înșine și la alte persoane. Apoi, din felul cum gândim și simțim, izvorăsc faptele. Păcătuim. Îi rănim pe cei apropiați. Metanoia implică o schimbare radicală a felului cum percepem realitatea. Încetăm să mai credem minciuni despre Dumnezeu și începem să credem adevărul Evangheliei vestea bună că Dumnezeu Tatăl este exact ca Isus. Când această schimbare fundamentală a minții are loc, are loc o schimbare și în felul cum ne trăim viața. Renunțăm la păcat și la a-i răni pe Dumnezeu și pe alții, și începem să iubim așa cum iubește Dumnezeu. Iar Pavel ne spune foarte clar care este acel lucru care produce metanoia în noi: Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință (Romani 2:4). Atunci când avem o perspectivă clară a frumuseții caracterului Său, suntem schimbați; este începutul unui proces de transformare radicală la toate nivelurile vieților noastre. Botezul este un simbol pentru această nouă direcție în care ne îndreptăm. I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

31 mărturie atractivă și credibilă. Cadrul istoric, desigur, este dat de poporul Israel. Însă acest pasaj este de asemenea o profeție prin care Dumnezeu ilustrează cum ar vrea El ca biserica să arate azi și cum nu vrea să arate. Citiți și discutați întregul pasaj. Este posibil ca religia să îi facă pe oameni aroganți, egoiști și preocupați doar de ale lor? Versetele 3-5. Ce spune Dumnezeu când noi practicăm diferite ritualuri religioase (precum postul), în timp ce ne implicăm în diferite afaceri prin care îi exploatăm pe oameni pentru diferite avantaje materiale? CONECTEAZĂ-TE Biserica ar trebui să fie cunoscută pentru dragostea care este între membrii ei, pentru slujirea plină de jertfire de sine de care dă dovadă față de lume și pentru faptul că predică frumusețea caracterului divin. Versetul 4. Cum privește Dumnezeu dezbaterile sau dezbinările din biserică? Este pro sau contra lor? Versetele 6-7. Ce fel de acțiuni sociale dorește Dumnezeu cu nerăbdare să ne vadă făcând? Versetele Ce se va întâmpla când poporul lui Dumnezeu va sluji nevoilor lumii în acest fel? Dragostea nu poate exista în singurătate: fiecare dintre noi avem nevoie de părtășia bisericii lui Dumnezeu pentru a ne dezvolta capacitatea de a iubi așa cum El iubește, și aceasta pentru că a oferi și a primi dragoste face parte din circuitul dăruirii creat de Dumnezeu. În plus, dragostea nu poate fi întreținută fără acțiune. Scopul pentru care există biserica este de a sluji lumea într-un mod practic, eficient și cu efecte vindecătoare. De aceea a spus Isus: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22:39). Iubirea manifestată în mod reciproc în biserică, însoțită de o viață de slujire plină de iubire pentru nevoile celor din afară, reprezintă o combinație puternică de factori ce dau credibilitate mesajului pe care biserica îl predică. Prin aceasta, a spus Isus, vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii (Ioan 13:35). Această dragoste va duce la convertirea altor oameni, la integrarea lor în familie și la creșterea acestora în mediul prielnic creat de preocuparea celor mai maturi în credință. 16 Biserica medicament pentru o lume bolnavă Versetul 9. Ce crede Dumnezeu despre amenințările cu degetul în privința lucrurilor religioase? EXPERIMENTEAZĂ Citiți și discutați următoarele pasaje biblice despre apelul pe care Dumnezeu îl adresează bisericii pentru a se angaja în slujirea nevoilor oamenilor și în promovarea și susținerea dreptății sociale: Proverbele 31:8-9; Isaia 1:15-17; Ieremia 22:3; Ezechiel 16:49-50; Zaharia 7:9-10; Luca 10:30-37; Romani 12:15-18; Matei 7:12. Mi-ar plăcea să fac parte dintr-o comunitate de credincioși care încearcă, prin harul lui Dumnezeu, să-și mobilizeze energia, talentele și resursele pentru a cuceri lumea cu vestea bună a dragostei Lui. Rețineți această concluzie cuprinzătoare a scopului pentru care biserica există, preluată dintr-o carte care prezintă istoria bisericii apostolice: Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizată pentru slujire, iar misiunea ei este aceea de a duce lumii Evanghelia. [...] Biserica este depozitara bogățiilor harului lui Hristos; și, prin biserică, se va descoperi, în cele din urmă, [...] ultima și deplina desfășurare a iubirii lui Dumnezeu. (E. G. White, Faptele apostolilor, p. 9) Doamne, ajută-mă să experimentez părtășia din biserica Ta și arată-mi cum pot să-i slujesc pe cei din jurul meu. Prin relația cu ceilalți credincioși, învață-mă să iubesc așa cum iubești Tu. Ajută-mă să descopăr care sunt acele daruri pe care mi le-ai oferit pentru a sluji. Fie ca oamenii să ajungă să Te cunoască prin binele pe care îl fac în Numele Tău! Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

32 16 BISERICA MEDICAMENT PENTRU O LUME BOLNAVĂ DESCOPERĂ La nivel mondial, Dumnezeu formează o comunitate prin care să reabiliteze și să descopere dragostea Lui față de lume. Părtășia Atunci când suntem aduși pe lume, avem parte de o familie. Acest lucru este foarte benefic pentru că, altfel, ne-ar fi aproape imposibil să creștem și să ne dezvoltăm pentru a ajunge oameni mari. Același lucru este valabil și din punct de vedere spiritual. Noi suntem născuți din nou în familia spirituală a lui Dumnezeu, pentru ca dezvoltarea noastră spirituală să fie mai ușoară. Așa cum am văzut și în studiul numărul doi, Dumnezeu este o Ființă socială, caracterizată de o unitate strânsă de trei Persoane, care sunt orientate spre binele altora. Apoi, în studiul numărul trei am descoperit că El l-a creat pe om după chipul Lui. Din aceste două adevăruri fundamentale, deducem în mod logic faptul că ființele umane există pentru părtășie, că suntem ființe sociale, proiectate din punct de vedere psihologic, emoțional și biologic pentru a avea relații caracterizate de altruism. În cel de-al patrulea studiu, am tratat problema păcatului și am descoperit că acesta a produs o ruptură în relația dintre om și Creatorul Său, precum și în relațiile interumane. Am văzut că păcatul este un abuz relațional care dă naștere la neînțelegeri în cadrul relațiilor. Planul de mântuire, pe care l-am descoperit în studiile 6 15, nu-și propune să facă altceva decât să refacă aceste relații. În studiul de față, vom vedea că Dumnezeu este în curs de a forma o comunitate mondială, care să reabiliteze și să descopere dragostea Sa. Această comunitate este numită de Biblie, biserică. Vă invit pentru început să citim 1 Ioan 1:1-4. În primele două versete, Ioan ne spune că, împreună cu alți oameni, s-a întâlnit cu Cel care este Cuvântul Vieții, cu Isus Hristos. Apoi, în versetele 3 și 4, el descoperă un adevăr de-a dreptul incredibil despre această întâlnire: Deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi cu noi. Şi noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca voastră să fie. Cuvântul tradus aici prin părtășie este cuvântul grecesc koinōnia, care înseamnă comunitate, intimitate, viață împărtășită, a trăi împreună cu cineva. Ioan ne spune că această koinōnia care este între noi, în contextul unei koinōnia cu Dumnezeu, are ca rezultat o bucurie deplină și o fericire care depășește orice imaginație. Așadar, primul aspect pe care trebuie să-l reținem despre biserică este acest simplu adevăr: este o comunitate de credincioși care au părtășie unul cu altul și cu Dumnezeu. Haideți acum să studiem mai în profunzime și să vedem latura practică a părtășiei care există în biserică. Citiți și discutați împreună pasajul din Faptele apostolilor 2:40-47 și observați cele patru activități-cheie pe care aceasta le desfășoară. 1. Cei care acceptă să fie membri ai părtășiei din biserică sunt mântuiți (v. 40, 47). Verbul grecesc folosit aici este sozo, care, așa cum am văzut în studiul 14, înseamnă în mod literal a vindeca, a restaura, a face întreg. Biserica este deci o comunitate în care oamenii trec printr-un proces de vindecare și refacere. 2. Cei care fac parte din comunitatea bisericii stăruie în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Biserica este o comunitate în care adevărurile Bibliei sunt studiate și predicate, unde oamenii petrec timp rugându-se împreună. 3. Membrii bisericii își folosesc bunurile materiale cu generozitate; ei fac acest lucru pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie. 4. Ca rezultat al unei astfel de părtășii, membrii bisericii primare erau plăcuţi înaintea întregului norod. Biserica era atrăgătoare pentru cei din afară. Părtășia care exista între membri descoperea lumii o viață caracterizată de dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni. Așa arată koinōnia pusă în practică. Ce frumos trebuie să fie să ai parte de această experiență! Predicarea Biserica nu există pentru sine. Ea a fost chemată să predice un mesaj nu o simplă prezentare a unor informații teologice, ci un mesaj viu, care este preluat și comunicat cu ajutorul koinōnia, al părtășiei cu Dumnezeu: Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să minunate ale ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată (1 Petru 2:9). Observați că biserica declară cu toată convingerea lucrările mărețe ale lui Dumnezeu acesta este mesajul ei. Cu alte cuvinte, mesajul Îl are pe El în centru frumusețea încântătoare a caracterului Său iar ca efect, în inimile oamenilor se nasc laude față de El, pe măsură ce ei Îl cunosc așa cum este în realitate. Adevărurile pe care biserica le deține și pe care le predică nu sunt niște idei abstracte, teorii academice sau dogme religioase care trebuie argumentate sau dezbătute, ci ele alcătuiesc o imagine de ansamblu a caracterului vrednic de laudă al lui Dumnezeu, fiecare doctrină contribuind la întregirea acestei imagini. Pavel este de acord cu Petru în privința mesajului pe care îl are biserica, definindu-l ca lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu [...], lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos (2 Corinteni 4:4,6). Cu alte cuvinte, mesajul pe care biserica este chemată să îl predice reprezintă frumusețea caracterului lui Dumnezeu, care nu este altceva decât iubire, o iubire care se jertfește și care este descoperită prin viața lui Isus. Înseamnă deci că spiritul care există între membrii bisericii și atitudinea pe care o au atunci când predică adevărul lumii au o importanță vitală. Pasajul din Efeseni 4:1-16 face acest lucru foarte clar. Citiți-l verset cu verset. Versetul 1. Ca membri ai bisericii lui Dumnezeu, cum ar trebui să ne purtăm și să ne trăim viața? Versetele 2-3. Cum ar trebui să ne purtăm unii cu alții în cadrul bisericii? Versetele 7: Câți dintre noi am primit din partea lui Dumnezeu un har special, manifestat sub forma darurilor spirituale, și câți dintre noi suntem chemați să ne implicăm în lucrarea de slujire? Versetul 13. Care este marele scop pe care Îl urmărește Dumnezeu în timp ce lucrează pentru dezvoltarea bisericii Sale? Versetele Care este atitudinea cu care trebuie predicat adevărul și care este scopul predicării?. În lumina acestor versete, devine clar faptul că mesajul pe care biserica îl predică are credibilitate doar în măsura în care este înfrumusețat prin dragoste; acest lucru ne conduce la chemarea bisericii de a sluji nevoilor practice ale lumii. Slujirea Isaia 58:1-11 este un pasaj biblic ce aduce multă lumină în privința scopului pentru care există biserica și ne arată cum poate deveni mărturia acesteia față de lume, o I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

33 Babilonul a fost urmat de Medo-Persia, Medo-Persia de Grecia și Grecia de Roma, la fel de clar vedem în istorie faptul că Imperiul Roman păgân, a fost urmat de Imperiul Roman papal, adică Biserica-stat Romano-Catolică. CONECTEAZĂ-TE Pentru a identifica acest corn mic, sunt date câteva caracteristici: 1. Mândrie. El urma să rostească vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt (v. 8, 11, 25). După desființarea Imperiului Roman și ridicarea Bisericii Catolice pe ruinele acestuia, papa a venit să ocupe poziția înaltă pe care o avusese Cezar, pretinzând că este înzestrat cu autoritatea lui Dumnezeu pe pământ. 2. Forță și violență în Numele lui Dumnezeu. El avea să facă război sfinților și va asupri pe sfinții Celui Preaînalt (v. 21, 25). Timp de mai bine de de ani, în perioada în care a domnit pe parcursul Evului Mediu, Biserica Catolică a măcelărit aproximativ 50 de milioane de oameni care au refuzat să accepte supremația ei în probleme de conștiință. 3. Împotriva legii lui Dumnezeu. Această putere se va încumeta să schimbe vremurile şi legea Celui Preaînalt (v. 25). Fiind atât de îmbătată cu propria-i putere, Biserica Catolică a îndrăznit să șteargă a doua poruncă din Decalog, care interzice închinarea la icoane, introducând astfel cultul închinării la idoli preluat din păgânism; în plus, a pretins că are putere să schimbe Sabatul zilei a șaptea (sâmbăta), în prima zi a săptămânii, duminica ziua în care păgânii se închinau soarelui. Dragostea lui Dumnezeu Îl determină să ne spună adevărul, iar dragostea pe care El o pune în noi ne va determina să păstrăm adevărul în umilință. [...] Cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte (1 Corinteni 8:1). Identificând catolicismul cu acel corn mic descris de Daniel și cu acea mare putere apostată a istoriei descrisă de Pavel, Biblia condamnă un sistem, și nu niște indivizi, iar singurul motiv pentru care sistemul este condamnat este faptul că Dumnezeu îi iubește pe oameni nespus de mult. Un sistem religios care întunecă imaginea caracterului Său prin învățături care-l fac să pară sever, crud și tiran nu poate genera în inima omenească decât două lucruri: ori o teamă tipică sclavilor, ori o răzvrătire deschisă împotriva Lui. Așadar, un astfel de sistem trebuie identificat ca ceva periculos și, în lumina dragostei lui Dumnezeu, trebuie declarat a fi fals. Și totuși, înțelegând aceste profeții, nu trebuie să uităm un adevăr esențial: niciunul dintre noi nu este mai bun decât restul oamenilor. Fiecare dintre noi avem predispoziții spre mândrie, și nu spre umilință. Dumnezeu îl iubește pe fiecare om în parte, iar Isus a murit pentru toți. În timp ce sistemul este declarat a fi periculos, oamenii sunt prețuiți de Dumnezeu, fiind ținta dragostei Lui. 17 O contrafacere de proporții mondiale Această profeție este de-a dreptul remarcabilă și deosebit de importantă, și asta nu doar pentru că a prezis apariția Bisericii Catolice, ci pentru că ne arată că acest sistem colosal numit de istorie creștinătate nu este în realitate adevărata biserică a lui Hristos, ci un sistem apostat, o contrafacere care doar pretinde că este adevărata biserică. Apelând la principii precum înălțarea de sine și forța, Biserica Catolică a prezentat o imagine îngrozitoare a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, noi știm că Dumnezeu nu seamănă câtuși de puțin cu imaginea pe care I-a creat-o Biserica Catolică. În Isus Hristos în Cel care Se încinge să spele picioarele murdare ale ucenicilor și care Își dă viața de bunăvoie pe o cruce, fără nicio rezervă, în El vedem cum este Dumnezeu cu adevărat. EXPERIMENTEAZĂ Îmi doresc să-l cunosc pe Dumnezeu pentru ceea ce este El, în toată frumusețea Lui, fără nicio umbră dată de învățăturile false ale unor oameni care au îndrăznit să se așeze în locul Lui. Înțelegând aceste profeții, îmi doresc să cunosc tot adevărul descoperit în profeția biblică, iubindu-i în același timp pe cei care nu cunosc acest adevăr. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

34 17 O CONTRAFACERE DE PROPORȚII MONDIALE DESCOPERĂ În lumea în care trăim, asistăm la războiul dintre două împărății diferite, două împărății care sunt guvernate după două principii total opuse, și care au în spatele lor scopuri diametral opuse. O împărăție cu susul în jos În studiul anterior, am văzut că Dumnezeu construiește o comunitate mondială care să reabiliteze și să descopere dragostea Sa. Noul Testament numește această comunitate Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului (1 Timotei 3:15). Unicul adevăr pe care Isus Și-a construit biserica este realitatea dragostei Sale jertfitoare, care nu forțează pe nimeni (Matei 16:16-18). Vom vedea în continuare că Biblia a prezis apariția unei apostazii care va încerca să eclipseze adevărul pe care Isus Și-a întemeiat biserica. Citiți și discutați pasajul din Luca 22:24-30, folosindu-vă de următoarele întrebări: De ce se certau ucenicii? Care să fie cel mai. Cum a descris Isus principiul după care împărații acestei lumi își guvernează împărăția? Domnesc ele. Dar principiul care stă la baza Împărăției Lui? Ci cel mai dintre voi să fie ca cel mai mic şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce. Care sunt cele două cuvinte pe care Isus le folosește pentru a Se descrie în Matei 11:29, în calitate de Suveran al Universului? Eu sunt şi cu inima. Fiind simbolizat de stăpânul din parabolă, cum descrie Isus în Luca 12:37 modul cum Se va raporta la noi în Împărăția Sa eternă?. Capitolul 13 din Evanghelia după Ioan începe cu aceste cuvinte: [...] fiindcă pe ai Săi, care erau în lume, i-a până la capăt (v. 1). Apoi, Isus face un lucru uimitor, pentru a arăta caracterul nobil al dragostei Sale: Își înfășoară un ștergar în jurul mijlocului, umple un vas cu apă, se pleacă în genunchi și spală picioarele murdare ale ucenicilor Săi (v. 2 5). Apoi, în Ioan 14:9, Isus spune: Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe. În cele din urmă, Isus Se supune de bunăvoie furiei dezlănțuite a celor pe care venise să-i salveze, oferind în acest fel revelația supremă pentru ceea ce înseamnă caracterul și Împărăția lui Dumnezeu. Există un mit cunoscut ca mitul violenței răscumpărătoare, care spune că, pentru a pune capăt violenței, trebuie să răspunzi cu violență. Murind pe cruce, Isus a declanșat singurul principiu capabil să oprească cercul vicios al violenței: sacrificiul de sine, dragostea lipsită de orice urmă de violență, care întoarce numai bine pentru rău. Discutați acest principiu așa cum este el explicat în Luca 6:27-38 și 1 Petru 2: Așadar, este clar faptul că Isus Și-a construit biserica pe acest principiu al dragostei care se jertfește. El a manifestat o putere care lucrează de jos în sus, și nu invers, în care măreția se măsoară prin slujire, iar sacrificiul de sine învinge forța. Aceasta este împărăția pe care am putea să o descriem ca Împărăția cu susul în jos: măreția este definită prin umilință, înălțarea prin slujire și puterea prin dragoste. Așa merg lucrurile în Universul creat de Dumnezeu. Lepădarea de credință În capitolul 2 din a doua Epistolă către Tesaloniceni, Pavel scrie că undeva în viitor urma să vină o lepădare de credință (v. 3), o apostasia, în limba greacă, termen de la care avem cuvântul apostazie, ceea ce înseamnă a abandona adevărul. Partea perfidă a acestei apostazii este că nu avea să ia forma unei rebeliuni ostentative și pe față, ci presupunea înființarea unei biserici false care pretinde că este cea autentică. Pavel arată că apostazia urma să fie condusă de un personaj plin de sine, descris ca omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte «Dumnezeu» sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (v. 3 și 4). Pavel a prezis dezvoltarea unui sistem religios fals ce are în centrul lui un om care pretinde că ocupă locul lui Dumnezeu. Apoi, el continuă spunând că taina fărădelegii a și început să lucreze (v. 7). Această apostazie avea să fie caracterizată de fărădelege, sau anomia, cuvânt care înseamnă împotriva legii, sau fără lege făcând referire la legea lui Dumnezeu bazată pe o dragoste care se jertfește. Așadar, pentru a identifica acest fals sistem religios, tot ce trebuie să facem este să căutăm în istorie o putere religioasă care îl pune pe om în locul lui Dumnezeu și impune propriile reguli în detrimentul legii Sale. Nu este greu deloc. Înainte să facem acest lucru însă, haideți să citim și ce scrie profetul Daniel, care, cu mult înaintea lui Pavel, a prezis aceeași apostazie. Cornul cel mic Profetul Daniel a avut o viziune în care i-a fost arătat cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta (Daniel 7:2,3). Ce reprezintă cele patru fiare din viziunea lui Daniel? Daniel 7:17,23 Ce reprezintă vânturile? Ieremia 25:32; 49:36-37 Dar marea? Apocalipsa 17:15 Citiți acum Daniel 7:4-7. Când scria aceste profeții, Daniel trăia ca rob în Babilon, fiind sub stăpânirea regelui Nebucadnețar. El a înțeles că, atât capul de aur din visul regelui, cât și leul din viziunea lui, simbolizau împărăția Babilonului (2:36-40). Trecând din timpul acela în secolul XXI și privind în urmă în istorie, vedem întreaga succesiune a împărățiilor. Leul reprezintă Babilonul (Ieremia 4:7; 50:17,43-44). Aripile pe care le are reprezintă viteza cu care cucerește (Deuteronom 28:49). Ursul reprezintă Imperiul Medo-Persan, care este într-o rână pentru că perșii au fost mai puternici decât mezii. Cele trei coaste din gura lui reprezintă cele trei provincii pe care Imperiul Medo-Persan le-a cucerit: Babilon, Lidia și Egipt. Pardosul este Imperiul Grec; cele patru aripi pe care le are simbolizează viteza copleșitoare cu care Alexandru cel Mare a cucerit Imperiul Persan și orice alt imperiu care-i stătea în cale. Cele patru capete ale leopardului reprezintă cele patru împărății în care imperiul a fost divizat după moartea lui Alexandru, împărății conduse de cei patru generali ai săi: Casandru, Lisimah, Ptolemeu și Seleuc. Cea de-a patra fiară, grozav de înspăimântătoare, cu dinții de fier, reprezintă Imperiul Roman, care a cucerit Grecia. Cele zece coarne reprezintă cele zece regate principale ale Europei de Vest care s-au format după desființarea Imperiului Roman: vizigoții (Spania), anglo-saxonii (Anglia), francii (Franța), alemanii (Germania), burgunzii (Elveția), lombarzii (Italia), suevii (Portugalia), herulii (care au fost distruși), ostrogoții (distruși) și vandalii (distruși). După aceste lucruri, Daniel scrie că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor (v. 8). O altă putere avea să domine cele zece coarne, adică împărățiile vest-europene. Ceea ce a prezis Daniel s-a împlinit cu exactitate. După cum istoria ne confirmă că I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

35 Cuvântul rămășiță nu înseamnă altceva decât materialul, sau cantitatea, care a rămas din ceva. Ideea aceasta este preluată din Vechiul Testament, unde se referă la un grup reprezentativ din poporul Israel, care, după ce este ocrotit în mijlocul luptei și al captivității, reapare pe scena lumii, fiindu-i credincios lui Dumnezeu (Isaia 10:20-22; 11:11,16; 37:31-32; Ieremia 23:3). Într-un mod asemănător, rămășița din Apocalipsa 12:17 este formată de cei care, după de ani de persecuție papală, se ridică pentru a duce mai departe Evanghelia pură, așa cum o aveau apostolii. Ioan ne spune că rămășița va avea trăsături specifice după care va putea fi identificată ea va fi compusă din credincioși care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos. Și de data aceasta, istoria ne confirmă împlinirea profeției. Aproape de finalul secolului al XVIII-lea, supremația papală se încheie datorită impactului cumulat pe care îl au Reforma Protestantă, Revoluția Franceză și Revoluția Americană. În sfârșit, oamenii erau liberi să gândească pentru ei înșiși și să-și declare credința în mod public. Conform profeției, aceasta este perioada în care ar trebui să găsim o rămășiță de oameni care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos. Și exact asta găsim! apostolică și că va reapărea pe scena lumii la sfârșitul timpului, pentru a predica din nou Evanghelia în forma ei pură. Pavel ne reamintește că trebuie să spunem adevărul în dragoste (Efeseni 4:15). Conceptul biblic de rămășiță este un adevăr deosebit de important care, din păcate, poate fi spus în așa manieră încât să-l facă fals în spirit. Ideea biblică de rămășiță nu are nimic de a face cu elitismul; rămășița nu este compusă din oameni care sunt mai buni decât ceilalți. Dumnezeu nu intenționează să producă în noi o atitudine arogantă de genul nu e nimeni ca noi. Rămășița din Apocalipsa este o mișcare condusă de misiunea pe care o are, din care oricine poate face parte, pentru că este o chemare de a împărtăși adevărul despre caracterul iubitor al lui Dumnezeu cu toată lumea. Ca ființe umane, cu toții am fost influențați de întunericul care umple lumea în care trăim și fiecare dintre noi are nevoie de lumina dragostei lui Dumnezeu, așa cum este ea descoperită în Isus Hristos. Rămășița este formată din oameni căzuți și slabi care, la fel ca toți ceilalți, sunt păcătoși dependenți de harul lui Dumnezeu. Aceia dintre noi care ajungem să cunoaștem și să credem profeția despre rămășiță trebuie să ținem de acest adevăr cu umilință și dragoste, și nu cu aroganță. 18 Biserica din pustiu În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Reforma Protestantă fusese divizată în numeroase denominațiuni, fiecare având anumite adevăruri pe care le redescoperise, dar și anumite erori doctrinare moștenite din catolicism. În această perioadă, o nouă mișcare apare pe scena lumii și începe să adune laolaltă diferitele adevăruri pe care celelalte ramuri ale protestantismului le recuperaseră și să le sintetizeze pe toate într-un singur sistem teologic. Mișcarea Adventă era compusă din credincioși de diferite denominațiuni baptiști, baptiști de ziua a șaptea, metodiști etc. Aceștia s-au strâns laolaltă și au început să studieze Biblia. Ca rezultat, un întreg puzzle de adevăruri biblice a fost refăcut, piesă cu piesă, acesta descoperind lumii măreția caracterului lui Dumnezeu cu o claritate apostolică restaurată. Rămășița femeii ieșea din pustiu. În următorul studiu vom afla și mai multe lucruri despre identitatea și misiunea rămășiței. EXPERIMENTEAZĂ Vreau și eu să fac parte din această mișcare condusă de Dumnezeu și să duc lumii adevărul Evangheliei! Ce privilegiu și ce responsabilitate este să înțelegi profeția din Apocalipsa 12! Cunoașterea acestor lucruri mă face nerăbdător să învăț și mai multe și mă umple cu dorința de a împărtăși aceste lucruri cu alții. Mă rog ca Dumnezeu să continue să-mi deschidă mintea față de adevărurile din Cuvântul Său și să mă ajute să spun adevărul cu dragoste! CONECTEAZĂ-TE Este de-a dreptul uimitor faptul că profeția biblică a descoperit cu câteva sute de ani înainte faptul că biserica lui Hristos va fi persecutată de un sistem creștin contrafăcut, că va fugi în pustiu timp de de ani pentru a-și păstra credința Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

36 18 BISERICA DIN PUSTIU DESCOPERĂ Dumnezeu a avut mereu un popor care să răspândească în această lume cunoștința despre adevăratul Său caracter chiar și în cele mai întunecate perioade din istoria acestui pământ și sub cea mai grea persecuție. Femeia din pustiu Apocalipsa 12 este un capitol de-a dreptul remarcabil. Ne prezintă prin simboluri o imagine profetică prin care este descrisă istoria bisericii lui Dumnezeu, începând cu nașterea lui Hristos și până la sfârșitul acestei lumi pe care o știm atât de bine. Citiți întregul capitol, oprindu-vă pentru a aprofunda și pentru a discuta versetele oferite, pe măsură ce descoperim ce se află în spatele simbolismului bogat al acestei profeții extraordinare. În cer s-a arătat un semn mare o învăluită în, cu sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece pe cap. (Apocalipsa 12:1) În simbolismul biblic, femeia reprezintă biserica (Ieremia 6:2; Isaia 51:16; 2 Corinteni 11:2; Efeseni 5:22-23). Soarele care învăluie biserica reprezintă adevărul vindecător al dragostei lui Dumnezeu întrupate în Hristos, care este numit Soarele Neprihănirii și Lumina lumii (Maleahi 4:2; Ioan 8:12). Luna de sub picioarele ei este un simbol foarte potrivit pentru lumina mai mică a profețiilor și a simbolurilor Vechiului Testament, care arătau înainte spre Hristos (Evrei 1:1-3; 10:1,5-10). Pe măsură ce viziunea lui Ioan se derulează, el observă că femeia este însărcinată și că este gata să nască (Apocalipsa 12:2). Apoi, în clipa imediat următoare, atenția lui Ioan este îndreptată spre un mare balaur roșu, pe care-l identifică drept șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana (v. 3 și 9). Balaurul a stat înaintea femeii care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte (v. 4). Aici, Isus apare descris ca Fiul legământului lui Dumnezeu, născut în această lume din poporul Israel, așa cum Biblia arătase că se va întâmpla (Geneza 3:15; 12:1-3; Isaia 42:6). Satana este reprezentat în profeție sub forma unui dragon care încearcă să mănânce Copilul, crudul Împărat Irod fiind instrumentul uman prin care el caută să ducă la îndeplinire acest scop cumplit (Matei 2:16). Încercarea de a-l ucide eșuează, așa că Isus crește și Își împlinește misiunea de a descoperi lumii dragostea Tatălui (Ioan 1:14,18; 5:19; 14:9; 16:25-28; 17:3-4); apoi, El este răstignit, înviază din morți și este răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie (Apocalipsa 12:5). Astfel, biserica Noului Testament este chemată la existență, ca o continuare a poporului Israel, aceasta fiind formată din toți cei care cred adevărul despre Tatăl, așa cum este el descoperit prin Isus (Romani 9:6-9; Galateni 3:29). În acest moment, în viziunea lui Ioan, timpul se derulează mult înainte, și el vede femeia, adică biserica, trecând printr-o perioadă critică: Şi femeia a fugit în, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile. (Apocalipsa 12:6) Aici este descrisă biserica în timpul Evului Mediu, când Biserica Catolică îi persecuta din greu pe urmașii credincioși ai lui Hristos și îi determina să se refugieze în diferite locuri. În profeția biblică, o zi este echivalentă cu un an (Ezechiel 4:6), ceea ce înseamnă că cele de zile sunt de fapt de ani. În mod surprinzător, așa cum a fost prezis, istoria confirmă faptul că perioada de supremație a Bisericii Catolice a fost de de ani: aceasta a început cu anul 538 d.hr., când, prin decretul împăratului roman Iustinian, papa este făcut conducătorul oficial și infailibil al creștinătății, și se încheie cu anul 1798, când generalul Louis Alexandre Berthier, aflat în subordinea lui Napoleon, îl detronează și întemnițează pe papa. Decretul lui Iustinian DE ANI DE SUPREMAȚIE PAPALĂ Papa este detronat În continuare, în versetele 7 12, înainte de a descrie ce se întâmplă cu biserica în timpul petrecut în pustiu, Ioan face o paranteză în care introduce războiul originar dintre bine și rău care a izbucnit în cer, între Mihail și îngerii lui, pe de o parte, și balaur și îngerii lui, pe de alta. Ceea ce este deosebit de important să observăm aici este că Ioan face o legătură directă între războiul care inițial a început în cer și lupta care s-a dat între Hristos și Satana la cruce; acest lucru ne arată că, prin viața și moartea Sa, Isus l-a înfrânt pe Diavol. Pentru a vedea această legătură, citiți și discutați următoarele pasaje biblice: Apocalipsa 12:7-12, Ioan 12:31-32 și Coloseni 2:15. Mai departe, în versetele 13 16, viziunea lui Ioan revine la perioada în care biserica este în pustiu. Fiind înfrânt de Hristos la Golgota, Satana urmărește femeia și o persecută. Și de data aceasta, istoria ne arată lămurit că instituția omenească prin care Satana a luptat împotriva urmașilor lui Hristos a fost nimeni alta decât Biserica Catolică moștenitoarea politică a Imperiului Roman păgân ce s-a fărâmițat. Profeția continuă, spunând că urmașii lui Hristos vor fi hrăniți o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui. În versetul 6, Ioan a menționat că Dumnezeu a luat femeia în pustiu ca să o hrănească. Hrănirea femeii în pustiu arată că în timpul secolelor lungi de persecuție papală din Evul Mediu, Dumnezeu avea să-și mențină biserica în viață prin Evanghelia pură. Ca împlinire a acestei profeții, vedem pe paginile istoriei diferite comunități care trăiau în pustiu și care au păstrat credința apostolică în forma ei pură; amintim doar valdenzii, hughenoții și albigenzii; la aceștia s-au adăugat multe alte grupuri de credincioși care, generație după generație, au păzit învățăturile Bibliei și și-au educat copiii cu adevărurile ei hrănitoare. Această profeție aduce deosebit de multă lumină asupra istoriei, pentru că ne informează, spre marea noastră bucurie, că marele sistem catolic, așa-numit creștin, care prin forță și cruzime a controlat pentru mult timp domenii importante ale acestei lumi, nu reprezintă creștinismul autentic. Mai degrabă este o contrafacere care funcționează după niște principii care-l pun în opoziție cu Hristos și adevărații Săi urmași. Odată ce înțelegem că adevăratul creștinism a dispărut de pe scena lumii în timpul Evului Mediu în pustiu, devine evident faptul că Inchiziția, cruciadele și toate acele persecuții sângeroase practicate de Biserica Catolică în Numele lui Hristos nu au făcut decât să-l prezinte într-un mod greșit, și nu să arate cum este El în realitate. Rămășița seminței ei În ultimul verset din Apocalipsa 12, Ioan ne îndreaptă atenția spre un grup de oameni care, în timpul sfârșitului, țin credința apostolică. Şi balaurul, pe femeie, s-a dus să facă război cu seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos. (Apocalipsa 12:17) I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

37 Spiritul Profetic În Apocalipsa 19:10, un înger îi spune lui Ioan că mărturia lui Isus este duhul prorociei. Oare ce a vrut să spună? Cuvântul duh se referă la Duhul Sfânt. El este Cel care a inspirat mintea profeților: Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt (2 Petru 1:21). Duhul prorociei se referă la un fenomen supraomenesc prin care o ființă umană primește gânduri inspirate din partea Duhului Sfânt. Apare deci întrebarea: putem găsi vreo manifestare a Spiritului profetic în etapa Bisericii numită perioada rămășiței? Răspunsul este un da! răsunător! După ce Mișcarea adventă proaspăt formată a început să studieze Biblia cu toată seriozitatea, o tânără de 17 ani, pe nume Ellen, a început să aibă viziuni despre diferite subiecte. Comparând cu multă rigurozitate ceea ce ea spunea cu adevărul biblic, Mișcarea adventă a fost nevoită să recunoască faptul că Spiritul profetic fusese oferit acestei domnișoare. În următorii 70 de ani, Ellen White a scris numeroase cărți și articole despre Isus, ca Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor al lumii, despre marea luptă dintre Hristos și Satana, despre caracterul lui Dumnezeu și despre lucrarea misionară a bisericii. În timp ce, în repetate rânduri, declară Biblia ca singură sursă pe baza căreia să fie formulate doctrinele, în scrierile ei îndeamnă la acordarea unei atenții sporite vieții și morții lui Isus, ca descoperire desăvârșită a dragostei Tatălui. Hristos, și El răstignit acesta este adevărul central și măreț pe care trebuie să-l avem mereu în minte atunci când studiem Biblia. Orice alt adevăr capătă influență și autoritate în funcție de relația lui cu această temă. (The Faith I Live By, p. 50). Se va vedea că slava ce strălucește pe fața lui Isus este slava iubirii ce se jertfește pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii ce renunță la sine este legea vieții pentru pământ și pentru cer; că iubirea care «nu caută folosul său» își are izvorul în inima lui Dumnezeu și că în Cel blând și smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuiește în lumina de care niciun om nu se poate apropia. (Viața lui Isus, p. 19) CONECTEAZĂ-TE Minunea existențială și teologică la care este chemată rămășița este unitatea armonioasă dintre Evanghelie și Lege și dintre credință și fapte, dragostea manifestându-se printr-o ascultare de bunăvoie față de Legea lui Dumnezeu. Rămășița este chemată să prezinte lumii atât Legea lui Dumnezeu, cât și mărturia lui Isus. Ei trebuie să păzească Legea divină în timp ce arată spre dragostea lui Dumnezeu întruchipată în Isus, ca singura cale de a găsi mântuirea. Un pasaj paralel cu Apocalipsa 12:17 este Apocalipsa 14:12, unde ni se spune că poporul lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului păzește poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Cea dintâi are loc în contextul imediat al celei de a doua. Poporul lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului păzește Legea lui Dumnezeu nu ca pe un mijloc de a câștiga mântuirea, ci ca pe un rod al mântuirii primite în dar prin credința în Isus. Cele două nu sunt opuse una alteia. Legea lui Dumnezeu nu exclude Evanghelia, precum nici Evanghelia nu exclude Legea. Isus a spus: Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. (Ioan 14:15), iar Pavel declară că dragostea este împlinirea Legii (Romani 13:10). Lucrurile nu sunt deloc complicate: dragostea dă naștere la dragoste aceasta este întreaga istorie a mântuirii. EXPERIMENTEAZĂ Înscrieți-mă și pe mine! Vreau și eu să fiu parte din ceea ce Dumnezeu face chiar acum în lume prin rămășița Lui. 19 Rămășița Tată, Te iubesc pentru că Tu m-ai iubit mai întâi (1 Ioan 4:19). Îți mulțumesc pentru că mi-ai atras atenția și mi-ai încredințat adevărurile din Cuvântul Tău. Gândindumă la credincioșia Ta față de mine, dă-mi putere să-ți fiu și eu credincios și să păzesc adevărul în umilință și dragoste. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

38 19 RĂMĂȘIȚA DESCOPERĂ În ultima etapă a istoriei acestui pământ, Dumnezeu va avea un popor care va păstra vie cunoștința Legii Lui și Îl va prezenta pe Isus ca adevărata descoperire a caracterului lui Dumnezeu. Păzitori ai Legii Folosindu-se de simbolul unei femei învăluite în Soare, Apocalipsa 12 ne spune istoria bisericii lui Dumnezeu în trei etape: perioada apostolică, perioada petrecută în pustiu și perioada rămășiței. În studiul anterior am aprofundat primele două etape și am introdus-o succint pe a treia, urmând ca mai departe să o studiem și pe aceasta pe larg, examinând două caracteristici-cheie ale rămășiței: Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos. (Apocalipsa 12:17) În studiul șaptesprezece am văzut că una dintre trăsăturile caracteristice ale marii apostazii prezise în profeția biblică este faptul că este un sistem antinomianist, ceea ce înseamnă că se află în opoziție cu Legea lui Dumnezeu. Pavel numește în mod intenționat acest sistem taina fărădelegii, iar pe liderul lui, acel nelegiuit (2 Tesaloniceni 2:7,8). Am văzut de asemenea că Biserica Catolică a atacat într-un mod foarte concret Legea lui Dumnezeu. În acest context istoric, faptul că rămășița care apare pe scena lumii după perioada supremației papale din Evul Mediu este identificată ca o comunitate de credincioși care păzesc poruncile lui Dumnezeu capătă un sens aparte. Cuvântul grecesc folosit pentru a păzi este tēreō, care are sensul literar de a păstra, a apăra ceva, sugerând astfel că lucrul păzit are nevoie să fie apărat de un atac. Așadar, rămășița este un popor care, în contextul istoric dat de cel nelegiuit, apără și păstrează Legea lui Dumnezeu Exact cum a fost profetizat, Mișcarea adventă, formată în prima parte a secolului al XIX-lea, chiar în contextul marii apostazii antinomianiste, a descoperit adevărul despre atacul împotriva Legii lui Dumnezeu studiind profețiile biblice. Apoi, aceeași mișcare a redat creștinismului adevărul despre Legea divină. În timp ce catolicismul și majoritatea bisericilor protestante susțineau că Legea lui Dumnezeu este supusă modificărilor impuse de oameni, alții susținând chiar că a fost desființată în întregime și că nu mai are nicio relevanță pentru un creștin, Mișcarea adventă a început să predice natura neschimbătoare a Legii lui Dumnezeu, Lege care este o descoperire a caracterului Său. Ei au reafirmat a doua poruncă, respingând astfel orice formă de închinare la imagini și au avut un rol vital în reașezarea Sabatului în locul pe care-l merită, ca zi pusă deoparte de Dumnezeu pentru odihnă și închinare. Îndreptând atenția spre Legea lui Dumnezeu, Mișcarea adventă a deschis calea pentru restaurarea cunoștinței despre adevăratul caracter plin de dragoste al lui Dumnezeu și pentru înțelegerea subiectelor aflate în discuție în marea luptă dintre bine și rău. Mărturia lui Isus Pe lângă faptul că rămășița păzește poruncile lui Dumnezeu, profeția mai spune și că ea are mărturia lui Isus Hristos. În contextul istoric delimitat de Apocalipsa 12, această caracteristică este deosebit de semnificativă, întrucât Biblia nu atribuie sistemului papal doar caracteristica de antinomianist (împotriva Legii), ci și de antihrist (împotriva Evangheliei lui Hristos). Apostolul Ioan ne avertizează în această privință: Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină antihristul, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. (1 Ioan 2:18) Prefixul anti- înseamnă atât împotriva, cât și în locul. Traducerea Amplified a Bibliei introduce după antihristul o notă interpretativă foarte prețioasă: el se va opune lui Hristos, luând chipul lui Hristos. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl. (1 Ioan 2:22,23) Cuvântul grecesc tradus aici cu tăgăduiește este folosit atât de Petru, cât și de Iuda pentru a descrie învățătorii falși sau pe cei care pretind că-l reprezintă pe El, în timp ce o fac într-un mod greșit (2 Petru 2:1; Iuda 1:4). Așa cum declară și Pavel în 2 Tesaloniceni 2:4, antihristul nu Îl respinge în mod deschis pe Hristos, ci se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu trebuie să uităm faptul că în momentul în care Ioan vede rămășița venind pe scena lumii ca un popor care are mărturia lui Isus Hristos, antihristul deja venise și deja Îl reprezentase greșit pe Hristos timp de de ani. Vă invit acum să descoperim din Biblie ce înseamnă această terminologie. Înainte de toate, cuvântul mărturie se referă la un adevăr pe care o persoană îl experimentează pe propria-i piele și pe care-l spune și altora. Ioan Botezătorul declară că Isus a venit în această lume de sus cu o mărturie: El ce a şi a, şi totuşi nimeni nu primeşte Lui. Cine primeşte Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune. (Ioan 3:32,33) Isus mărturisește deci despre ceea ce El a văzut și a auzit. Dar care este conținutul, subiectul, mărturiei lui Isus? Nimeni n-a vreodată pe ; singurul Lui Fiu, care este în sânul, Acela L-a făcut. (Ioan 1:18) Adevărat, adevărat îţi spun că noi ce ştim şi ce am ; şi voi nu primiţi mărturia noastră. (Ioan 3:11) Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce pe făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. (Ioan 5:19) Aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl, şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele [...] Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine [...] Eu şi Tatăl una suntem. V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu [...]. (Ioan 10:15,25,30,32) Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe. (Ioan 14:9) Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte... (Ioan 16:27) Concluzionând aceste versete, putem spune că mărturia lui Isus este adevărata descoperire a caracterului pe care Îl are Tatăl, un caracter plin de dragoste și de jertfire de sine; acesta este caracterul pe care Isus l-a descoperit lumii. În contextul mai larg al relatării biblice și mai ales în contextul istoric în care a apărut rămășița, mărturia lui Isus este adevărul descoperit de Isus cu privire la caracterul lui Dumnezeu, în contrast cu mărturia falsă adusă de Satana împotriva Tatălui și de sistemul antihrist care reflectă această mărturie falsă. Spunând că rămășița are mărturia lui Isus, Apocalipsa 12:17 declară că rămășița va da o mărturie specială despre caracterul lui Dumnezeu, îndreptând atenția oamenilor către Isus, în toată frumusețea Lui, ca Martor credincios și adevărat (Apocalipsa 3:14). Iar aceasta ne conduce la o manifestare aparte a mărturiei lui Isus, pe care Ioan spune că o va avea rămășița în timpul sfârșitului. I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

39 LOCUL PREASFÂNT SANCTUARUL LOCUL SFÂNT CURTEA 4:15,16). El ne deschide calea pentru ca, prin credință, să pătrundem dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde găsim o puternică îmbărbătare (6:18,19). El împlinește în noi promisiunea noului legământ, scriind legea Sa în mintea și inima noastră și oferindu-ne iertare în dar pentru păcatele și fărădelegile noastre (8:10-12). El ne curăță cugetul de faptele moarte de faptele făcute sub presiunea vinovăției și a dorinței de a câștiga mântuirea ca să slujim Dumnezeului celui Viu, liberi de orice simțământ al nevoii de a câștiga favoarea Lui (9:14). Iar prin meritele acestui sacrificiu care a fost adus o dată pentru totdeauna pentru orice păcat, El a intrat în Locul Preasfânt pentru noi, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică, pentru ca noi să stăm în fața judecății având asigurarea că ne-a șters păcatele prin jertfa Sa. (Evrei 7:27; 9:12,26-28) EXPERIMENTEAZĂ 20 Ziua Ispășirii această zi purta numele de Yom Kippur sau Ziua Ispășirii. Apoi, marele-preot trimitea în deșert un al doilea țap, cunoscut ca țapul pentru Azazel, prin care era simbolizat momentul când Dumnezeu va încheia definitiv problema răului și distrugerea lui Satana, care este sursa răului. Așadar, Ziua Ispășirii era un simbol pentru rezolvarea definitivă a problemei păcatului. Profeția lui Daniel specifica timpul când adevărata Zi a Ispășirii avea să înceapă, iar Ioan a prezis experiența dulce-amară prin care aveau să treacă cercetătorii Bibliei pentru a descoperi acest lucru. Ei și-au dat seama că Ziua Ispășirii și curățirea templului erau de fapt unul și același eveniment. În anul 1844, Isus începuse ultima etapă a planului de mântuire. În calitate de mare-preot, El a început ultima etapă a istoriei mântuirii, dinaintea celei de a doua veniri rezolvarea definitivă a problemei păcatului. Faptul că trăim în timpul Zilei Ispășirii ar trebui să ne facă atât responsabili, cât și bucuroși. Aleg să-mi pun toată speranța de a sta drept și nevinovat înaintea lui Dumnezeu, în jertfa adusă de Isus pentru mine. Aleg să privesc doar la El ca Mijlocitor și Mare- Preot al meu, și-l invit să-mi curețe conștiința de orice simțământ al nevoii de a merita harul lui Dumnezeu, invitându-l în același timp să scrie Legea dragostei Sale în mintea și inima mea. Faptul că accept și cunosc iubirea nemăsurată pe care El o are pentru mine mă face să capăt îndrăzneală în Ziua Ispășirii (1 Ioan 4:16-18). CONECTEAZĂ-TE În calitate de mare-preot, Isus mijlocește pentru noi ca singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Timotei 2:5) Privind la Isus ca Mare-Preot al nostru, avem parte de niște binecuvântări capabile să ne transforme întrutotul viața. El are milă de slăbiciunile noastre și ne invită să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie (Evrei Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

40 20 ZIUA ISPĂȘIRII DESCOPERĂ Chiar în aceste momente, noi trăim în ultima etapă a istoriei mântuirii, în care Dumnezeu va oferi o rezolvare finală și deplină pentru problema păcatului. Sigilând și desigilând Dumnezeu este preocupat în permanență de problema comunicării cu noi, pentru că Își dorește să știm ceea ce vrea să facă în lumea noastră, ca să fim și noi implicați. În continuare, vom studia o profeție despre activitatea lui Dumnezeu din zilele noastre, care apelează la dedicarea noastră. Vom începe prin citirea capitolului 10 din Apocalipsa, după care vom compara cu Daniel 8:14,26; 12:4-10. Punctele comune ale acestor pasaje ne arată foarte clar că, deși sunt separați de aproape 600 de ani, cei doi profeți scriu despre același subiect: sigilarea și desigilarea profețiilor lui Daniel. Printre viziunile sale, este inclusă și cea despre de zile, care îl preocupa într-un mod deosebit: Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi va fi! (Daniel 8:14) Când Daniel se roagă să înțeleagă această viziune, îngerul îi spune că profeția are în vedere niște vremuri îndepărtate, și nu timpul în care el trăia. Îngerul îi spune deci: Tu pecetluieşte vedenia aceasta, iar mai târziu, i se spune: Tu însă, Daniele, tăinuieşte aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte (Daniel 12:4, Noua Traducere în Limba Română). Această terminologie se referă la o veche metodă de studiu. Sulurile pe care era scrisă Scriptura erau derulate pe niște mese lungi, iar cel care studia alerga dintr-o parte în alta, comparând verset cu verset. Ceea ce îngerul îi spune lui Daniel este că în timpul sfârșitului, cartea lui sigilată va fi deschisă pentru înțelegerea multora care vor cerceta Biblia în această perioadă. Același înger care îi spune lui Daniel să-și sigileze cartea vine la apostolul Ioan cu o cărticică deschisă în mână (Apocalipsa 10:2). Apoi îi spune lui Ioan să facă o profeție: Du-te de ia din mâna îngerului [...] Ia-o şi -o; ea îţi va pântecele, dar în gura ta va fi ca mierea. (v. 8, 9) La sfârșitul timpului, cartea lui Daniel avea să fie mâncată sau studiată, iar profețiile ei sigilate urmau să fie înțelese. Și totuși această experiență avea să fie dulce-amară. Așa cum a fost profetizat, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe scena lumii apare un fenomen religios unic, ce este caracterizat de interesul pentru profețiile din Daniel. Mulți au fost cei care alergau încoace și-ncolo studiind Biblia. Un personaj-cheie care s-a aflat chiar în prim-planul acestei mișcări a fost un predicator american baptist, pe nume William Miller. Mulți pastori din întreaga lume au înțeles ceea ce este cunoscut ca principiul zi/ an al interpretării profetice (Ezechiel 4:6; Numeri 14:34). Ei știau că cele de zile din Daniel 8:14 reprezentau de ani. Miller a observat că profeția celor șaptezeci de săptămâni din Daniel 9 prezenta de fapt desfășurarea unor evenimente din primii 490 de ani ai perioadei de de ani (vezi Studiul 6). Acest lucru însemna că evenimentul despre care îngerul Gabriel spusese că va marca începutul profeției celor 490 de ani va marca și începutul profeției celor de ani. Acest eveniment era darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului care a fost emisă de împăratul persan Artarxerxe, în anul 457 î.hr. (Daniel 9:25; Ezra 7:11,12). Având punctul de început al profeției, Miller și-a dat seama că profeția celor de ani avea să se împlinească în anul î.hr ZILE/ANI Daniel 8: ANI 70 SĂPTĂMÂNI = 490 ANI ANI 69 SĂPTĂMÂNI = 483 ANI Ordinul de reconstruire a Ierusalimului 3,5 3,5 27 d.hr. 31 d.hr. 34 d.hr. Isus crucificat (tăiat) 1844 d.hr. Curățirea Sanctuarului Aceasta însemna că un eveniment deosebit de important din punct de vedere profetic avea să aibă loc în Dar care să fie oare? William Miller, precum și alți cercetători ai Bibliei au tras concluzia că evenimentul așteptat trebuie să fie a doua venire a lui Isus. Mesajul: Isus vine în 1844 a început să circule în lumea întreagă. Și totuși, El nu a venit. Exact ca în profeția lui Ioan, ceea ce la început fusese dulce în gură a devenit amar în pântece. Această experiență dureroasă a ajuns să fie cunoscută ca Marea Dezamăgire. Înseamnă deci că Miller și ceilalți așteptători se înșelaseră și că totul nu era decât o mare greșeală. Sau poate că nu! Citiți Apocalipsa 10:11 și discutați ce a însemnat acest lucru pentru așteptătorii descurajați ai celei de a doua veniri și ce înseamnă pentru noi, astăzi: Apoi mi-au zis: «Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.» (Apocalipsa 10:11) Sanctuarul Mai departe, o grupă mică de credincioși adventiști s-a format și au început să reia drumul pe care-l parcurseseră în studiul Bibliei. Două lucruri au devenit clare: În primul rând, ei consideraseră curățirea sanctuarului despre care vorbea Daniel, un simbol pentru curățirea Pământului prin foc la a doua venire a lui Isus. Acum însă, și-au dat seama că nu aveau niciun argument din Biblie care măcar să sugereze că Pământul era sanctuarul din profeție. Aceasta era greșeala lor! Timpul pentru împlinirea profeției era corect, fără nicio îndoială, însă ei așteptaseră evenimentul greșit. În al doilea rând, au descoperit că sanctuarul construit în vechime de poporul Israel, era un simbol al adevăratului sanctuar din cer, unde Isus mijlocește pentru noi în calitate de Mare-Preot. Pentru a înțelege această legătură, citiți și discutați Evrei 8:1-5 și Psalmii 102:19. Ei au descoperit că sanctuarul prezenta în mod simbolic o desfășurare a planului de mântuire care avea să se desfășoare în trei faze istorice: (a) viața și moartea lui Isus simbolizate prin curtea sanctuarului; (b) învierea și înălțarea lui Isus ca Mijlocitor care ne atribuie meritele jertfei Sale ispășitoare simbolizate de Locul Sfânt; și (3) rezolvarea finală a problemei păcatului de către Isus, Marele nostru Preot simbolizată prin Locul Preasfânt. În ceremoniile care se desfășurau la sanctuarul din vechime, animalele erau jertfite în curte și apoi arse pe altar, lucru ce arăta spre jertfa lui Hristos. O parte din sângele jertfelor era dus în Locul Sfânt și era folosit pentru a stropi de șapte ori perdeaua dinaintea Locului Preasfânt; acest lucru era un simbol pentru faptul că, după înviere, sacrificiul lui Isus avea să fie o sursă inepuizabilă pentru a face ispășire. Apoi, în luna a zecea a celei de a șaptea luni din calendarul iudaic, marele-preot intra în Locul Preasfânt pentru a face ispășire pentru ultima dată, folosind sângele unui țap; I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

41 4. Ceasul judecății Lui. Mai departe, primul înger anunță că a venit ceasul judecății Lui. Dumnezeu a hotărât un timp pentru judecata finală a acestei lumi, un timp pe care atât Isus, cât și Pavel îl vedeau undeva în viitor (Matei 12:36; Faptele 17:31). În Faptele 24:24,25, Pavel discută cu Felix despre judecata viitoare. Primul înger se adresează celor care se află la punctul de întâlnire al unor perioade profetice, când a venit ceasul judecății Lui. Unii oameni privesc judecata cu ochi răi, dar ea este de fapt o veste bună. Profetul Daniel ne spune și de ce. În primul rând, când judecata finală va avea loc, fiara termenul folosit de Daniel pentru a numi sistemul antihrist care face război împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său va fi ucisă (Daniel 7:9-11). În al doilea rând, prin judecată se face dreptate sfinților Celui Preaînalt (Daniel 7:21,22). În lumina dragostei pline de credincioșie pe care o are Dumnezeu față de noi, putem avea deplină încredere în ziua judecăţii (1 Ioan 4:16,17). Acesta este motivul pentru care judecata este o veste bună pentru că Judecătorul este drept și iubitor în felul cum judecă (Psalmii 9:8; Isaia 33:22). 5. Închinați-vă Celui ce a făcut. Pavel ne spune că Satana caută cu tot dinadinsul să ne împiedice să înțelegem Evanghelia, ca să nu fim în stare să vedem caracterul lui Dumnezeu, dar în Isus, lumina slavei lui Dumnezeu ne luminează inimile (2 Corinteni 4:3-6). Toate religiile acestei lumi prezintă criza spirituală în care ne găsim ca o situație din care, cu eforturi proprii, trebuie să ne ridicăm și să ne apropiem de Dumnezeu, salvândune singuri. În contrast, Evanghelia ne spune că Dumnezeu a coborât până la noi să ne salveze prin dragostea Sa loială. Religiile omenești nu oferă altceva decât niște sfaturi bune cu privire la ceea ce ar fi bine, ar trebui sau ar fi trebuit să facă pentru a-și îmbunătăți viața, pentru a se salva și a câștiga favoarea lui Dumnezeu. Evanghelia lui Hristos este vestea bună a ceea ce Dumnezeu deja a făcut pentru noi prin Hristos, datorită bunătății de nedescris care-l caracterizează. Sfaturile bune care caută să corecteze comportamentul nu fac altceva decât să trezească în noi un simțământ al obligației, determinându-ne să ne străduim și mai mult, pentru ca, mai târziu, să ne simțim și mai vinovați când greșim. Vestea bună a dragostei loiale a lui Dumnezeu, descoperite prin Hristos, dă naștere la un simțământ profund de recunoștință și reverență, trezind în noi dorința de a trăi pentru slava lui Dumnezeu. Motivația firească de autoconservare este înlocuită de noua motivație a dragostei pentru Dumnezeu, care este o urmare a dragostei Lui pentru noi. 21 Mesajul primului înger Această parte din mesajul primului înger este preluată din porunca a patra, care vorbește despre Sabat. Citiți Exodul 20:8-11 și observați de ce ne atrage atenția asupra Sabatului acest mesaj oferit pentru cei care trăiesc pe ultima sută de metri a istoriei acestui pământ. În primul rând, Sabatul este singura poruncă din cele zece, care-i atribuie lui Dumnezeu (sau lui Isus Hristos) calitatea de Creator al tuturor lucrurilor (Exodul 20:8-11; Coloseni 1:16, 17; Marcu 2:27,28). În al doilea rând, Sabatul ne învață să ne odihnim în dependență de Creatorul nostru în privința mântuirii, în loc să lucrăm noi înșine pentru a o câștiga; acesta este adevărul central al Evangheliei (Efeseni 2:8-10). În al treilea rând, Sabatul se încadrează foarte bine în contextul istoric al unui mesaj pentru timpul sfârșitului pentru că, după cum am descoperit în Studiul 17, un sistem creștin contrafăcut luptă atât împotriva Legii, cât și a Evangheliei. Afirmând Sabatul, primul înger atrage atenția lumii la Legea iubirii divine, care este călcată în picioare și la odihna mântuirii, pe care o găsim doar în Hristos. EXPERIMENTEAZĂ Ce mesaj de-a dreptul uimitor! Vreau să contribui și eu la răspândirea Evangheliei! Aleg să primesc mesajul primului înger în inima mea și să îl împărtășesc cu cei de lângă mine. Toți oamenii au nevoie să audă vestea bună a dragostei plină de credincioșie a lui Dumnezeu, să fie cuceriți de frumusețea Lui, să-i dea slavă pentru tot ce a făcut pentru a ne salva, să se închine Lui ca Mântuitor și Creator și să nu aibă nicio teamă înaintea judecății. Fie ca viața mea să-i îndrepte pe oameni către El! CONECTEAZĂ-TE Evanghelia lui Hristos impune minții noastre o schimbare totală de perspectivă. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

42 21 MESAJUL PRIMULUI ÎNGER DESCOPERĂ Prin Hristos, Dumnezeu a demonstrat că este fidel relațiilor pe care le are, indiferent care și cât de mare ar fi costul pe care ar trebui să-l achite. Toți cei care cred Evanghelia I se vor închina cu reverență, vor lăuda frumusețea caracterului Său și vor sta plini de încredere înaintea judecății. Un mesaj pentru lumea întreagă În Apocalipsa 14:6-12 ne sunt descoperiți trei îngeri care zboară deasupra pământului, predicând ultimul mesaj de avertizare dat de Dumnezeu lumii; acesta este un simbol pentru lucrarea pe care o va face poporul lui Dumnezeu chiar înainte ca Isus să vină a doua oară (v ). În studiul acesta vom aprofunda primul dintre aceste trei mesaje. Citiți acest mesaj redat în Apocalipsa 14:6,7 și observați cele cinci elemente din care este compus: 1. Evanghelia 2. de Dumnezeu 3. dați-i 4. căci a sosit ceasul Lui 5. și Celui ce a cerul și pământul După ce treceți prin fiecare secțiune în parte, întoarceți-vă la începutul fiecăreia și scrieți o explicație proprie a subiectului respectiv. Evanghelia 1. Evanghelia veșnică. Cuvântul evanghelie înseamnă pur și simplu veste bună. Cuvântul veșnică arată că un lucru este etern sau permanent. Așadar, Evanghelia veșnică ne spune un lucru extraordinar despre Dumnezeu, un lucru care a fost adevărat dintotdeauna și va fi adevărat pentru veșnicie. Vă întrebați care este acel lucru? Observați cum este folosit cuvântul veșnic în Ieremia 31:3: Te cu o veşnică, de aceea îţi păstrez Mea! Cuvântul tradus aici prin bunătatea este cuvântul ebraic chesed. Acesta înseamnă credincioșie sau dragoste statornică. Evanghelia este adevărul despre dragostea plină de credincioșie pe care Dumnezeu Și-a exprimat-o prin Fiul Său. Scriind despre conținutul Evangheliei, Pavel arată că în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu (Romani 1:17) (n.tr. în ea este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu în traducere NKJV). Evanghelia este o veste bună pentru că ne arată cum este Dumnezeu în realitate; ea descoperă înaintea înțelegerii noastre caracterul Lui și ne dezvăluie felul cum Dumnezeu gândește, simte și Se poartă față de noi, ca oameni păcătoși. Ea este veste bună pentru că, din câte se pare, Dumnezeu este neprihănit în felul cum relaționează cu noi. Neprihănire este un cuvânt folosit în Biblie care este echivalent cu ideea de credincioșie în relații sau un model neschimbător de altruism (Osea 2:19-20; Psalmii 36:5-8; 37:21; 40:10; 143:1). Spunând că Dumnezeu este neprihănit, Biblia arată că El face mereu ce este drept pentru alții (Deuteronomul 32:4; Țefania 3:5). Neprihănirea înseamnă a trăi prin credință (Habacuc 2:4; Romani 1:16) și de asemenea a avea o credință care lucrează prin dragoste (Galateni 5:5,6). Cuvântul neprihănire este strâns legat de ideea credincioșiei în cadrul legământului (Isaia 42:6; Daniel 9:4,7). În relația cu noi, Dumnezeu Își face partea, menținând integritatea relației indiferent de ce facem noi (Plângerile lui Ieremia 3:22,23; Isaia 11:5; 2 Timotei 2:13). El ne rămâne credincios oricât de mare ar fi durerea pe care o implică acest lucru. Acesta este motivul pentru care neprihănirea lui Hristos L-a condus până la cruce (Isaia 53:11; Romani 5:8). Întrebarea la care întregul Univers aștepta un răspuns era: Îi iubește Dumnezeu pe alții mai mult decât pe Sine? Crucea a răspuns la această întrebare cu un da! răsunător. Când Isus Și-a dat ultima suflare în agonia îndurată la Calvar, fără să-și folosească puterea pentru a Se răzbuna sau pentru a reacționa în vreun mod firesc, a devenit clar ca lumina zilei faptul că Dumnezeu îi iubește pe alții mai mult și mai presus decât pe Sine. Acesta este motivul pentru care Pavel pune semnul egal între moartea plină de jertfire de Sine a lui Hristos și Evanghelie. La cruce, vedem manifestarea supremă a neprihănirii caracterului divin, prin faptul că El îi pune pe alții mai presus de Sine (1 Corinteni 1:9,17,18; 2:2; 15:1-4). Aceasta este Evanghelia în toată frumusețea ei! Așadar, ce înseamnă pentru noi neprihănirea lui Dumnezeu (dragostea Lui plină de loialitate) în mod practic? Citiți și discutați Romani 3:20-31, pentru a vedea de ce considera Pavel că neprihănirea lui Dumnezeu este baza mântuirii noastre. Gândiți-vă atent la ceea ce spune Pavel în acest pasaj, pentru că este cea mai bună veste pe care o veți auzi vreodată! Cu toții suntem niște păcătoși vinovați, iar dacă am fi lăsați pe cont propriu, păcatul și vina noastră ne-ar distruge. Și totuși, datorită neprihănirii lui Dumnezeu datorită credincioșiei Sale care Îl îndeamnă să ne iubească în ciuda vinei noastre, El a ales să ne ofere starea de nevinovăție deplină înaintea Sa, cu prețul unei mari suferințe din partea Lui. Prin neprihănirea lui Dumnezeu, suntem și noi făcuți neprihăniți. Aceasta, spune Pavel, este vestea cea bună! Și conform pasajului din Apocalipsa 14, acesta este mesajul pe care poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului îl va împărtăși cu fiecare om care trăiește pe acest pământ. Răspunsul nostru față de Vestea Bună 2. Temeți-vă de Dumnezeu. Care să fie atunci motivul pentru care, în acest context deosebit de pozitiv, primul înger continuă spunând: Temeți-vă de Dumnezeu? Cuvântul teamă are în Biblie două sensuri. Primul se referă la o teamă negativă, un fel de teroare, pe care oamenii răi care se încăpățânează să facă răul o simt sub presiunea gândului unui Dumnezeu drept înaintea căruia trebuie să dea socoteală (Psalmii 9:20; 14:4-6; 36:1-3; Isaia 33:14). Al doilea sens al cuvântului este cel al unei persoane copleșite de mila și bunătatea lui Dumnezeu (Psalmii 22:23; 25:14; 31:19; 33:8,18; 40:3-4; 89:7; 115:11; 130:4). Mesajul temeți-vă de Dumnezeu, pe care-l transmite primul înger, poate însemna fie teamă, fie reverență. Ambele sunt reacții emoționale pe care un om le poate avea față de Dumnezeu. Așa cum ne spune și Ioan în 1 Ioan 4:16-19, în momentul în care cunoaștem și credem în dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi adică în Evanghelie acea teamă care poate fi asemănată cu teroarea dispare din inima noastră și este înlocuită de încredere. Așadar, în cazul celor care cred Evanghelia, acest prim înger ne spune: În lumina veștii bune a dragostei loiale pe care o are Dumnezeu pentru tine, lasă-te cuprins de reverență pentru ceea ce este El și pentru ceea ce a făcut pentru tine. 3. Dați-i slavă. Cuvântul slavă (doxa) înseamnă să declari o opinie, o judecată de valoare sau o părere înaltă despre o persoană. În cazul de față, suntem chemați să Îi dăm slavă lui Dumnezeu în lumina Evangheliei. Slava lui Dumnezeu se referă la caracterul Său deosebit (Exodul 33:18,19). Să dai slavă lui Dumnezeu înseamnă să predici, prin cuvânt și faptă, realitatea deosebit de frumoasă a bunătății Lui, mărturisind că neprihănirea, sfințirea și răscumpărarea sunt un dar de la Dumnezeu, la care noi nu contribuim cu nimic (1 Corinteni 1:30-31; Matei 5:16). I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

43 Citiți Apocalipsa 18 și, cu ajutorul acestor întrebări, discutați despre căderea Babilonului de la sfârșitul timpului: Versetul 1 Căderea Babilonului este precedată de slava unui mesaj care luminează lumea. La ce se referă cuvântul slavă? Comparați cu Exodul 34:18-19; 2 Corinteni 3:18; 4:6; Coloseni 1:27. Versetul 2 Care sunt acele influențe neomenești care influențează Babilonul? Comparați Marcu 9:25; Apocalipsa 16:13. Versetele 3, 9 20 Cât de mult are de a face Babilonul cu sistemul economic al lumii noastre și cu eșecul acestuia de la sfârșitul timpului? Versetele 4, 5 Care este chemarea lui Dumnezeu pentru poporul Lui care se află în Babilon? Comparați cu Osea 2:23. crud, și asta doar din cauza felului în care religia greșită Îl prezintă. Biblia vorbește în mod direct despre religia falsă în general și despre creștinismul fals în particular. Mesajul celui de-al doilea înger aduce eliberare de toate imaginile lipsite de dragoste pe care o religie falsă le impune asupra lumii și ne cheamă pe fiecare dintre noi să ieșim din confuzie pentru a avea parte de adevărul strălucitor al slavei lui Dumnezeu, descoperit în Hristos. Și totuși, Babilonul nu este doar un sistem religios politic undeva acolo, ci se află în fiecare dintre noi. Pavel ne îndeamnă să recunoaștem că umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu (Romani 8:7), o afirmație care ne cuprinde pe toți. Însuși marele protestatar Martin Luther a declarat: Îmi este mai mare teamă de inima mea decât de papa și de toți cardinalii lui. În mine însumi este cel mai mare papă eul. Papalitatea nu este altceva decât o manifestare colectivă a înclinațiilor omenești de a pune eul mai presus de Dumnezeu, de a îndreptăți eul în loc de a se odihni în harul lui Dumnezeu care îndreptățește și de a-i controla pe cei de lângă noi prin forță, în loc de a le oferi libertatea de conștiință. Versetul 7 Pe cine slăvește Babilonul și pentru cine trăiește el? Comparați cu Ioan 7:18; Evrei 5:5. EXPERIMENTEAZĂ 22 Mesajul celui de-al doilea înger În concluzie, al doilea înger ne deschide ochii și ne descoperă că acest sistem așa-zis creștin, care pretinde că este biserica adevărată și mondială a lui Dumnezeu, de fapt a umplut lumea cu întuneric și confuzie cu privire la Dumnezeu, impunându-se prin mândrie și forță, la fel ca Babilonul antic. Vedem, de asemenea, că acest sistem religios este aliat cu un sistem politic mai cuprinzător, care include mai multe țări. Cu toate acestea, mesajul celui de-al doilea înger ne spune că Babilonul de la sfârșitul timpului va cădea în cele din urmă, fiind învins de frumusețea adevărului despre Dumnezeu, adus la lumină prin predicarea Evangheliei. CONECTEAZĂ-TE Prin harul lui Dumnezeu, vreau ca viața mea să reflecte în toate relațiile pe care le am, dragostea Lui care este gata să se jertfească și nu forțează pe nimeni. Ioan spune că Babilonul se slăvește pe sine și că vinde sufletele oamenilor (Apocalipsa 18:7,13). Este foarte evident faptul că orice sistem religios care, din mândrie, se așază deasupra altora, este greșit și opus dragostei lui Dumnezeu, atât de clar descoperită în Hristos. Accept chemarea lui Dumnezeu de a ieși din acest sistem religios și mă rog ca El să mă facă liber de principiile Babilonului. În Biblie, Babilonul este modelul perfect al împărăției răului, întruchipând o multitudine de trăsături care sunt în totală opoziție față de caracterul lui Dumnezeu, în timp ce pretinde că Îl reprezintă pe El. Contrar opiniei publice creștine, nu ateismul este cel mai rău lucru din lume, ci o religie falsă. Motivul este evident. Mulți oameni din lumea noastră, fie Îl slujesc pe Dumnezeu de teamă, ca niște sclavi, fie Îl urăsc, considerându-l un tiran Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

44 22 Mesajul celui de-al doilea înger DESCOPERĂ Lumea în care trăim este plină de întuneric și confuzie cu privire la caracterul lui Dumnezeu și la mijlocul prin care suntem mântuiți. Dumnezeu ne cheamă să ieșim din acest haos pentru a avea parte de lumina strălucitoare a dragostei Lui, manifestată în Hristos. În studiul trecut am văzut că Apocalipsa 14:6-12 conține o serie de trei mesaje deosebit de importante pentru toți locuitorii pământului, care-i pregătesc pentru a doua venire a lui Isus Hristos. Primul înger, după cum am văzut, prezintă Evanghelia veșnică vestea bună a dragostei loiale a lui Dumnezeu, care ne este oferită prin Hristos. Mai departe, vom studia mesajul celui de-al doilea înger. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: «A căzut, a căzut, cea mare, care a adăpat toate neamurile din mâniei ei!» (Apocalipsa 14:8) Babilonul este deseori amintit în Biblie. Îl întâlnim mai întâi în contextul Turnului Babel. Apoi, Babilonul devine un imperiu caracterizat de înălțare de sine și un sistem fals de închinare care se prăbușește sub greutatea propriei mândrii. Apoi, în Apocalipsa, imaginea Babilonului antic este folosită ca un simbol pentru un sistem mondial care va înșela și va domina lumea în timpul sfârșitului. Babilonul antic Studiați următoarele trăsături ale Babilonului antic, citind și discutând pe îndelete fiecare pasaj biblic oferit: 1. Răzvrătire și necredință: Babelul a fost înființat de un om pe nume Nimrod, al cărui nume înseamnă rebel. În relatarea biblică este dat un context foarte exact al răzvrătirii lui Nimrod. Omenirea ajunsese coruptă aproape în totalitate și era pe punctul de a dispărea din cauza violenței (Geneza 6:1-13). Dumnezeu a intervenit prin potop, oferind un nou început prin Noe. După potop, El a încheiat un legământ cu Noe, prin care îi promitea că nu va mai aduce niciodată potopul peste lume (8:20-22; 9:8-17). În acest context apare Nimrod, rebelul, care se opune lui Dumnezeu și începe construirea unui turn, manifestându-și astfel necredința în promisiunea divină (Geneza 10:8-10). 2. Mândria: Alăturându-se răzvrătirii lui Nimrod, locuitorii orașului Babel încearcă să construiască un turn al cărui vârf să atingă cerul. În loc să accepte promisiunea lui Dumnezeu, caută să se salveze prin propriile fapte de amenințarea unui alt potop, cu toate că Dumnezeu le promisese că nu va mai fi unul. Ziditorii Turnului Babel și-au stabilit propriul sistem de a câștiga mântuirea (Geneza 11:1-4). 3. Confuzia: După ce constructorii Turnului Babel s-au angajat în această inițiativă sfidătoare pentru a se salva, Dumnezeu le-a încurcat limbile. Imposibilitatea de a comunica a pus capăt planurilor lor și a dus la răspândirea oamenilor pe tot pământul, prevenind astfel consolidarea puterii și a răului (fenomen ce avusese loc înainte de potop) (Geneza 11:4-9). 4. Închinare forțată: Babilonul a atins culmea dezvoltării lui în timpul regelui Nebucadnețar, care era întruchiparea fidelă a mândriei, principiu care, de altfel, reprezenta esența acestei cetăți (Daniel 4:30). Fiind condus de acest principiu, Nebucadnețar a construit un sistem de închinare care-l avea pe el în centru, folosindu-se de legi civile și pedepse pentru a-și consolida autoritatea. El a construit o statuie din aur care simboliza împărăția lui, manifestându-și astfel disprețul față de orice altă împărăție, inclusiv față de Împărăția lui Dumnezeu. Apoi a poruncit tuturor popoarelor, neamurilor, oamenilor de toate limbile să se plece și să se închine înaintea chipului de aur, fiind amenințați cu pedeapsa cu moartea (Daniel 3). 5. Căderea Babilonului: În Daniel 5 citim despre căderea Babilonului. Regele Belșațar a organizat o petrecere idolatră, în timpul căreia s-a înălțat pe sine și a rostit blasfemii la adresa lui Dumnezeu. În timpul petrecerii, o mână liberă a apărut deodată și a scris pe un perete MENE, MENE, TEKEL, UPHARSIN arătând că împărăția Babilonului avea să se încheie și să cadă pradă mezilor și perșilor. Concluzia acestei relatări este că mândria și înălțarea de sine vor duce întotdeauna și la distrugerea noastră. 6. Din cauza mândriei și a dorinței de a-i stăpâni pe alții, Isaia îl folosește pe împăratul Babilonului ca simbol pentru Lucifer însuși (Isaia 17:1-17). Ieremia aseamănă Babilonul cu un dragon, simbolul biblic al lui Satana, accentuând atributul violenței (Ieremia 51:34-35; Apocalipsa 12:7-9). Citiți și discutați Filipeni 2:5-11, observând cu atenție treptele pe care le coboară Isus, trepte care duc în cele din urmă la înălțarea Lui veșnică, demonstrând că umilința și dăruirea de sine sunt adevăratele principii ale măreției. Apoi, prin contrast, citiți Isaia 14:12-15, unde se vorbește despre dorința de înălțare a lui Lucifer, și observați cum aceasta duce în cele din urmă la distrugerea sa veșnică. Babilonul de la finalul istoriei Apocalipsa 17 ne dă o mulțime de informații care să ne ajute să identificăm fără greș puterea care va reprezenta Babilonul de la finalul istoriei acestui Pământ. 1. Babilonul este descris prin simbolul unei femei desfrânate. În Biblie, poporul lui Dumnezeu este simbolizat de o femeie curată sau o mireasă (Ieremia 6:2). Înseamnă, deci, că o desfrânată reprezintă o biserică necredincioasă. 2. Desfrânata șade pe ape mari, reprezentând noroade, gloate, neamuri şi limbi (v. 15). Acesta este un sistem religios internațional care are în stăpânire o mulțime pestriță de oameni. 3. Cu ea au curvit împăraţii pământului (v. 2). Aceasta este o biserică ce se implică în alianțe politice pentru a-și atinge scopul. Mai departe, îngerul îi spune lui Ioan că femeia pe care a văzut-o este cetatea cea mare care stăpânește peste împărații pământului (v. 18). Este o biserică ce funcționează și ca stat în același timp, un stat care, în perioada domniei lui sfidătoare, are în subordine mai mulți împărați. 4. Desfrânata era plină cu nume de hulă (v. 3). Hula înseamnă că o persoană pretinde să ocupe locul lui Dumnezeu (Ioan 10:33) sau puterea de a ierta păcatele (Marcu 2:7). 5. Ioan spune că desfrânata ținea în mână un potir plin de spurcăciuni și de necurățiile desfrânării ei (v. 4). Deci este vorba despre o biserică ce a comis fapte îngrozitoare de-a lungul manifestărilor ei politice ilicite. 6. Ea era îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. (v. 6). Este o biserică ce a ucis mulți oameni în Numele lui Dumnezeu 7. În cele din urmă, ni se spune că desfrânata este cetatea cea mare, care este așezată din punct de vedere geografic pe șapte munți (v. 9, 18). Având în vedere aceste caracteristici, înțelegem că Babilonul este o biserică-stat multinațională, care a pretins că ocupă poziția lui Dumnezeu pe pământ, a format alianțe politice care au avut consecințe teribile asupra lumii și a vărsat sângele multor martiri. Atunci când Ioan a scris această descriere a Babilonului în primul secol, puterea despre care el scria nu exista. Astăzi însă, privind în istorie, este foarte clar faptul că Ioan vorbea despre Biserica Catolică singura care se încadrează perfect în descrierea făcută. I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

45 Este numai normal ca Biserica Catolică să recunoască faptul că a făcut această schimbare [de la sâmbătă la duminică]. Lucrul acesta este un semn pentru puterea ei ecleziastică și pentru autoritatea pe care o are în probleme religioase. (Faith of Our Fathers [Credința părinților noștri], p. 14, C. F. Thomas, cancelar al Cardinalului Gibbons). Conform Apocalipsa 13, va veni o zi în care America protestantă, în calitate de aliat politic al Bisericii Catolice, va vorbi ca un balaur și-și va folosi puterea politică pentru a impune semnul autorității papale, și anume păzirea duminicii. În acel moment, când duminica va fi impusă ca zi de odihnă prin lege, semnul fiarei va fi fost dat. Rezistența Cel de-al treilea înger își încheie mesajul prezentând niște oameni care rezistă acestui sistem impus de fiară: Aici este sfinţilor, care păzesc lui Dumnezeu şi lui Isus. (Apocalipsa 14:12) Cuvântul tradus aici prin răbdare, hypomonē, înseamnă perseverență, rezistență, constanță. În acest context, ideea este clară. Dumnezeu va avea un popor care va rezista în timpul crizei date de semnul fiarei fără să se supună. Însă rezistența lor nu va ține doar de propria putere a voinței. Acești oameni vor fi mișcați de credința lui Isus pentru a păzi poruncile lui Dumnezeu. Vedem aici îmbinarea vitală a celor doi factori majori care definesc teologia și experiența celor care vor rezista în această criză. Ei au credința lui Isus, se încred în credincioșia Lui față de om în calitate de Dumnezeu și în credincioșia Lui față de Dumnezeu în calitate de om ca singură bază pentru mântuirea lor. Iar această dependență față de El îi determină să țină poruncile lui Dumnezeu. Ei experimentează credința în Evanghelia curată pe care Pavel o descrie ca neprihănire prin credință, credință care lucrează prin dragoste (Galateni 5:5,6). Semnul fiarei va veni peste această lume ca o violare a libertății religioase, fiind bazat pe o imagine greșită a caracterului lui Dumnezeu. În contrast, teologia și experiența celor care rezistă semnului fiarei îi vor determina să adopte această poziție, știind că forța și constrângerea distrug adevărata închinare, dragostea fiind singurul lucru care o poate motiva. CONECTEAZĂ-TE Dragostea lipsită de orice constrângere este esența caracterului lui Dumnezeu și orice sistem religios sau guvernamental care folosește legile civile în materie de conștiință arată că nu Îl reprezintă pe El. Constituția Statelor Unite înglobează două adevăruri esențiale ale Evangheliei: în primul rând, faptul că toate ființele omenești sunt create egale, anulând în felul acesta dreptul oricărui om, papă sau împărat, de a-și stăpâni aproapele; iar în al doilea rând, fiecare om este creat liber, recunoscând libertatea de conștiință ca stare naturală a umanității și ca un context exclusiv în care adevărata închinare poate avea loc. Cu toate acestea, al treilea înger ne avertizează că viziunea Americii cu privire la libertate se va schimba. Această mare națiune va promulga legi care vor călca libertatea de conștiință, devenind astfel factori catalizatori care vor duce la o criză individuală de conștiință și caracter. Vor fi făcute presiuni care vor pune fiecare persoană în fața unei decizii. EXPERIMENTEAZĂ Sunt de-a dreptul recunoscător pentru faptul că Dumnezeu vrea inima mea, și nu doar o supunere oarbă împotriva voii mele. Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia (2 Corinteni 3:17). Faptul că Dumnezeu mă salvează, păstrându-mi în același timp libertatea, este o veste extraordinar de bună! Îl voi sluji din toată inima mea, nu pentru că trebuie, ci pentru că așa vreau. Copyright 2016 [Truth] Link 23 Mesajul celui de-al treilea înger descoperă.conectează-te.experimentează

46 23 Mesajul celui de-al treilea înger DESCOPERĂ Tot ceea ce înseamnă închinarea adevărată izvorăște din dragostea noastră față de Dumnezeu, care este o urmare a dragostei pe care El o are pentru noi; doar dragostea poate trezi dragoste. Fiara și chipul ei Expresia închinare forțată este o contradicție de termeni. Acolo unde există constrângere, închinarea autentică dispare. Când Biblia spune că Dumnezeu este iubire, arată că, în esență, Dumnezeu nu-și dorește decât o relație care să ne respecte libertatea. Al treilea înger ne avertizează în privința unei crize globale viitoare, în care vor fi impuse legi cu privire la închinare de către un sistem creștin contrafăcut. Pentru început, citiți pasajul din Apocalipsa 14:9-12. În profeția biblică, fiara este un simbol pentru o împărăție (Daniel 7:17,23). Fiara din mesajul de avertizare al celui de-al treilea înger este identificată în Apocalipsa 13:1-10, unde sunt date șapte trăsături distinctive: Versetul 1 Fiara se ridică să stăpânească din mare. Comparați cu Apocalipsa 17:15. Versetul 1 17:9-10. Fiara avea zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti. Comparați cu Daniel 7:24 și Apocalipsa 17:9,10. Versetul 2 Fiara semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Comparați cu Daniel 7:4-6. Versetul 2 Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. Comparați cu Daniel 7:7,8; Apocalipsa 12:9. Versetul 5 A primit putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Comparați cu Apocalipsa 12:6 și Ezechiel 4:6. Versetul 6 Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu. Comparați cu Daniel 7:8,11,25. Versetul 7 I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Comparați cu Daniel 7:21,25. Care este acea putere din istorie care s-a ridicat din mijlocul a zece împărății populate cu oameni de diferite limbi, a venit la putere la momentul prezis în profeția lui Daniel despre succesiunea împărățiilor, a primit putere politică de la fiara a patra din această profeție (Roma), a domnit pentru o perioadă de de ani, a rostit hule împotriva lui Dumnezeu prin învățăturile ei și și-a exercitat puterea pentru a-i persecuta pe urmașii lui Isus? Nu există decât un răspuns la aceste întrebări: Imperiul Roman Papal. Și chiar dacă acest răspuns poate crea puțin disconfort la început, deschide o cale pentru eliberare, dându-ne permisiunea să credem lucruri mai bune despre Dumnezeu decât acelea pe care le-a transmis biserica Romei de-a lungul secolelor întunecate și sângeroase. Al treilea înger continuă să ne avertizeze cu privire la icoana fiarei. Fiara folosește forța în numele lui Dumnezeu; aceasta este trăsătura principală a modului în care ea operează. Înseamnă, deci, că și icoana fiarei va căpăta formă atunci când Biserica Catolică va reuși să convingă o putere politică să impună oamenilor autoritatea ei religioasă. Dar care este acea putere politică? Apocalipsa 13:1-15 o identifică foarte clar pentru noi. În timp ce papalitatea este descrisă ca o putere ce se ridică din mare sau dintr-un teritoriu geografic populat, cea de-a doua fiară descrisă în Apocalipsa 13 se ridică din pământ, dintr-un teritoriu nedezvoltat. În timp ce papalitatea este descrisă ca un hibrid de fiare sălbatice, cea de-a doua fiară este ca un miel animal care este un simbol al lui Hristos (Ioan 1:29). În timp ce papalitatea este descrisă ca stăpânind un teritoriu geografic cu zece coarne (țări), având pe cele zece coarne, zece coroane un simbol al monarhiei, fiara asemănătoare unui miel are două coarne fără coroane, indicând o țară fără împărat. Așadar, care este acea putere care s-a ridicat după cei de ani de supremație papală într-un teritoriu relativ nedezvoltat, având o structură politică asemănătoare cu a unui miel și care nu este condusă de un împărat? Este clar faptul că profeția biblică vorbește aici despre ridicarea Americii protestante. Semnul fiarei Putem deduce foarte ușor care este semnul fiarei, observând cuvintele folosite pentru a descrie natura ei: Dacă se cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte ei pe frunte sau pe mână... (Apocalipsa 14:9). Iar fiara care semăna cu un miel vorbea ca un balaur să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor icoanei fiarei... şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă acesta (13:11,15-17). Este clar deci faptul că semnul fiarei are de-a face cu închinarea și va fi impus prin intermediul legilor civile. Acest lucru capătă sens pentru că, așa cum am văzut, fiara este un sistem religios fals. Înseamnă deci că semnul fiarei va fi un mijloc prin care fiara va primi atașament spiritual prin forță. Al doilea indiciu este faptul că semnul este primit pe frunte sau pe mână. Pentru că are de a face cu închinarea, implică loialitatea minții sau supunerea trupului. Unii oameni vor crede în acest sistem, în timp ce alții se vor supune de teama consecințelor amenințătoare. Al treilea indiciu este semnul lui Dumnezeu, despre care ni se spune în Apocalipsa că se află pe frunte (7:2-3). Dacă putem înțelege care este semnul lui Dumnezeu, nu ne va fi deloc greu să identificăm semnul fiarei, acestea fiind expresii opuse ale credinței în două sisteme opuse de închinare. Când Ioan vorbește despre semnul lui Dumnezeu pus pe frunte, preia ideea din Deuteronomul 6:1-9 și Cântarea cântărilor 8:6,7. Aceste pasaje arată clar că semnul lui Dumnezeu are de-a face cu dragostea și cu Legea Lui care este scrisă în inima noastră (pe frunte) și manifestată în faptele noastre (mâna). Pavel adaugă la acest concept faptul că Duhul Sfânt este agentul activ care imprimă în noi sigiliul lui Dumnezeu (Efeseni 1:13,14; 4:30). Nu este surprinzător, deci, să descoperim că Legea lui Dumnezeu cuprinde toate elementele unui sigiliu antic. Cuvântul semn vine de la cuvântul grecesc folosit pentru ștampilă sau pecete. În Antichitate, pecetea era folosită de oamenii care aveau autoritate, pentru a-și imprima semnul distinctiv pe documente și pe legi; era un fel de semnătură. Pe aceste peceți erau incluse trei informații deosebit de importante: numele persoanei a cărei autoritate era reprezentată, titlul și teritoriul pe care îl stăpânea. Aceste lucruri apar, bineînțeles, și în Legea lui Dumnezeu, chiar în cadrul poruncii care are de-a face cu închinarea. Citiți Exodul 20:8-11 și numiți cele trei elemente care compun sigiliul: 1. Nume:. 2. Titlu:. 3. Teritoriu:. Sabatul este numit semnul dintre Dumnezeu și poporul Lui (Ezechiel 20:12,20). Așa cum am descoperit și în Studiul 12, Sabatul este ziua sfântă de odihnă, care ne amintește că El este atât Creatorul, cât și Răscumpărătorul nostru. De aceea, Sabatul este semnul perfect al mântuirii pe care o avem prin harul și credința în Hristos. Prin contrast, observați ce declară Biserica Catolică cu privire la semnul autorității ei: I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

47 nor L-a ascuns din ochii lor (v. 9). Citiți acum versetele 10 și 11 și discutați cum descriu îngerii felul revenirii lui Isus. Pentru a avea o imagine și mai clară a revenirii lui Isus, permiteți următoarelor versete biblice să răspundă la o serie de întrebări: Câți oameni vor fi martori la a doua venire? Apocalipsa 1:7 Ce cuvânt folosește Pavel pentru a descrie arătarea lui Isus, spunând că va fi un eveniment spectaculos? Tit 2:13. Conform pasajului din 1 Tesaloniceni 4:13-18, ce se va întâmpla cu cei morți în Hristos când Isus Se va întoarce?. Iar când Isus va reveni, unde Îl vor întâlni credincioșii înviați și cei care vor fi găsiți în viață?. Câți îngeri Îl vor însoți pe Isus când va reveni? Matei 25:31 altuia. Se complimentează cu exuberanță și tânjesc cu multă pasiune să fie împreună. Și înainte să ne gândim că este doar un cântec de dragoste obișnuit și să ne întrebăm ce caută în Biblie, în punctul culminant al poemului, Sunamita îi spune iubitului ei: Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ. Deodată, ajungem să realizăm că cea mai profundă formă de dragoste cunoscută oamenilor, aceea care există între un mire și o mireasă, vorbește inimilor noastre despre dragostea pe care Însuși Dumnezeu o are pentru noi. Murind pe cruce, Isus ne-a descoperit cu adevărat o dragoste care este mai puternică decât moartea și pe care nicio forță din lume nu o poate stinge (Romani 8:38,39). Acesta este Isus care a promis că Se va întoarce pe pământ ca să ne ia pentru a fi cu El o veșnicie. EXPERIMENTEAZĂ 24 A doua venire Cel mai important, cum va face Isus diferența între cei credincioși (simbolizați de oi) și cei necredincioși (simbolizați de capre)? Matei 25:32-46 Da, acum și eu privesc cu dor spre a doua venire a lui Isus, la fel cum o mireasă tânjește după venirea iubitului ei. Ce lucru extraordinar a făcut Isus prin faptul că a fost gata să moară pe cruce pentru a-și demonstra dragostea față de mine și față de noi toți! Ca o mireasă credincioasă, fie ca și noi, ca biserică a Lui, să-i întoarcem dragostea și să fim gata când va reveni să ne ia, pentru a fi cu El întreaga veșnicie. CONECTEAZĂ-TE Dumnezeul Bibliei este Iubitul credincios, îndrăgostit de fiecare dintre noi. Cântarea cântărilor este un poem profetic de dragoste, care ne deschide o fereastră spre dragostea lui Hristos pentru biserica Sa. Verset cu verset, expresiile de dragoste devotată sunt schimbate între Solomon și viitoarea lui mireasă, Sunamita. Cu un talent poetic, ei își descriu calitățile și virtuțile unul Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

48 24 A DOUA VENIRE DESCOPERĂ Întreaga relatare biblică se concentrează către un singur punct culminant care va excela în frumusețe. Isus va reveni să-și ia biserica la fel ca pe o mireasă, pentru a fi cu ea întreaga veșnicie. De ce va reveni Isus? În timpurile biblice, atunci când un bărbat era îndrăgostit de o femeie și voia ca aceasta să-i devină soție, urma o serie de tradiții matrimoniale specifice acelei culturi. Mai întâi, era etapa de cunoaștere în care interacționa cu femeia într-un mod foarte respectuos pentru a-i atrage atenția și pentru a observa dacă și ea este interesată de el. Apoi, treceau la etapa curteniei o relație exclusivă în care dragostea reciprocă se dezvolta. După ce o cerea în căsătorie, bărbatul se întorcea la familia sa, asigurându-și iubita că se va întoarce curând și spunându-i că pleacă doar pentru a-i pregăti un loc în casa tatălui. Odată ce pregătirile erau încheiate, se întorcea să-și ia mireasa, se căsătoreau și o aducea în locul pregătit pentru ea, unde locuiau împreună tot restul vieții. În diferite pasaje ale Vechiului Testament, Dumnezeu Se descoperă ca un iubit care-și curtează iubita, sau un soț iubitor al poporului Său. Studiați și discutați simbolistica bogată din următoarele pasaje biblice: Isaia 54:5; Ezechiel 16:4-8; Osea 2: Având în vedere acest frumos context matrimonial, nu este surprinzător faptul că atunci când Isus a venit în lume, Ioan Botezătorul Îl considera mirele venit pentru mireasa Lui (Ioan 3:29). Pe măsură ce lucrarea lui Isus căpăta amploare, mulțimi de oameni erau atrase de El. Iar când lucrarea Sa era pe punctul de a se încheia, Isus a spus: Și, după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii (Ioan 12:32). Atrage! Nu poruncește, nici nu forțează, nici nu comandă, ci atrage! Acesta este limbajul dragostei. Isus a murit pe cruce purtând vina noastră, pentru a descoperi cât de mult ne iubește, sperând că frumusețea dragostei Lui ne va cuceri și ne va atrage la El Iubitul care este îndrăgostit de noi toți. La scurt timp după ce Isus Își declară intenția de a atrage toată lumea la Sine, descoperind prin cruce dragostea pe care o are pentru noi, Isus a avut o conversație cu ucenicii Săi, în care a folosit ilustrații din tradițiile matrimoniale ale vremii: Să nu vi se inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe, dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă un. Și, după ce Mă voi duce și vă voi un, Mă voi și vă voi cu, ca acolo sunt Eu să fiți și voi. (Ioan 14:1-3) Isus Se întoarce pe pământ pentru un singur motiv: pentru că are o dragoste profundă, arzătoare și plină de pasiune pentru noi și vrea să petreacă întreaga veșnicie într-o relație strânsă cu fiecare în parte. A doua venire a lui Isus va fi punctul culminant al istoriei umanității și împlinirea scopului pe care dragostea Lui îl are pentru biserica Sa. Când apostolul Pavel vorbește despre căsătorie, o folosește ca pe un simbol pentru a descrie dragostea lui Hristos pentru biserica Lui. Citiți Efeseni 5:25-33 și căutați să descoperiți noi perspective ale dragostei lui Isus pentru poporul Său. Când va reveni Isus? Cu puțin timp înainte de moartea Sa, Isus a dat glas unui strigăt amar pentru Ierusalim, prezicând în același timp a doua Sa venire: Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: «Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!» (Matei 23:37-29). Ucenicii au fost în mod clar îngrijorați și tulburați de această viziune profetică atât de negativă asupra lui Israel. Așa că Îi atrag atenția lui Isus la clădirile Templului. Isus le răspunde spunând: Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată. Fiind curioși cu privire la distrugerea Ierusalimului și la a doua venire, ucenicii Îi pun lui Isus întrebarea: Spune-ne, se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi Tale şi al sfârşitului veacului acestuia? (Matei 24:1-3). Ca răspuns, Isus descrie cel puțin nouă semne care vor precede a doua Sa venire. Citiți Matei 24:4-14 și numiți aceste semne: Este adevărat că toate aceste semne s-au desfășurat de-a lungul timpului, după înălțarea lui Isus. Așa că evenimentele nu sunt unice în ele însele; cu toate acestea, în versetul 8 Isus arată de ce aceste evenimente sunt semne ale venirii Lui: Toate acestea nu sunt decât începutul durerii, a spus El. Cuvântul grecesc tradus aici prin durere este odin care are sensul literar de durerile nașterii, cum este redat în versiunea English Standard Version. Sunt două caracteristici ale durerilor nașterii. Ele devin mai frecvente și mai intense pe măsură ce momentul nașterii se apropie. Folosind acest simbolism, Isus ne arată că, deși lucruri precum bolile, foametea, războiul și dezastrele naturale au afectat întotdeauna lumea într-o anumită măsură, ele vor deveni mai frecvente și mai intense pe măsură ce timpul revenirii Sale se apropie. De asemenea, în 2 Timotei 3:1-15, apostolul Pavel oferă o listă cu douăzeci de factori care ne informează când se apropie venirea lui Isus. Citiți pasajul și discutați în ce măsură definesc aceste lucruri cultura lumii noastre în moduri din ce în ce mai convingătoare și îndrăznețe. Cum va reveni Isus? După învierea Sa, Isus S-a întâlnit cu ucenicii pentru a defini misiunea bisericii de a predica vestea bună a harului mântuitor: Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului (Faptele 1:8). După ce le-a spus aceste cuvinte de rămas-bun, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

49 că în timpul Mileniului, Dumnezeu va aduce ființele omenești răscumpărate, întrun proces de judecată. Acum, aflându-se de cealaltă parte a stăpânirii răului și fiind pe deplin vindecate de orice impuls egoist, ele sunt pregătite să evalueze toată istoria și informațiile despre cazurile celor care sunt salvați pentru veșnicie sau pierduți pentru veșnicie. Înainte de a trece la etapa executivă a judecății, care are loc după Mileniu, Dumnezeu face un lucru remarcabil. El îi invită pe cei răscumpărați să judece judecățile Lui, să evalueze pentru ei înșiși istoria marii lupte dintre bine și rău și factorii care au contribuit la destinul fiecărei persoane. CONECTEAZĂ-TE Biblia ne învață că Mileniul este bazat pe premisa faptului că Dumnezeu guvernează cu dreptate și transparență totală. În timp ce-i mustră pe credincioșii din Corint pentru că au eșuat în a-și exercita judecata cu privire la propriile probleme mici și locale, Pavel le îndreaptă atenția spre lucrarea măreață a judecății în care vor fi implicați cei răscumpărați în timpul Mileniului: Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? (1 Corinteni 6:2-3). Ideea este că Dumnezeu lucrează după principiul transparenței totale. El nu dorește o supunere forțată sau confuză, ci doar o dragoste benevolă, care vine din partea unor oameni care-l înțeleg și Îl apreciază. Dumnezeu cunoaște, desigur, fiecare aspect al cazului unui om și știe că judecățile sale sunt drepte, însă El dorește ca cei răscumpărați să știe întregul adevăr pentru ei înșiși, având o satisfacție deplină. De ce este acest om salvat, iar acela pierdut? Ce oportunități i-a oferit Dumnezeu lui sau ei, și cum a răspuns? Pentru ființele raționale și libere, este absolut normal să apară întrebări despre ceea ce este drept și cinstit. În timpul Mileniului, Dumnezeu ne încurajează să punem întrebări și Se expune cercetării noastre, știind că-l vom găsi drept și adevărat în toate căile Lui. Cartea lui Isaia se deschide cu o chemare: Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: «Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea» (Isaia 1:2). Aici, locuitorii raționali ai cerului și ai pământului sunt chemați să judece ei înșiși. Într-un mod uimitor, Dumnezeu cere creaturilor pe care El le-a făcut să-și folosească mintea pentru a evalua acțiunile Lui. Mai târziu, în Isaia 5, este intonat un cântec despre dragostea și grija lui Dumnezeu pentru Israel și despre răzvrătirea neîntemeiată a lui Israel împotriva Lui: Judecaţi voi între Mine şi via Mea (Israel)! Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut? (Isaia 5:3-4). Aici Dumnezeu le cere oamenilor să gândească și să judece între El și Israel și să-i spună dacă ar mai fi putut face ceva pentru a fi vrednic de credincioșia Lui. Într-un mod incredibil, Dumnezeu le dă socoteală celor pe care i-a creat. El nu are nicio obligație să facă astfel sau nicio obligație cu excepția celei impuse de autenticitatea și integritatea a ceea ce este El, iar aici se rezumă tot. Dacă ar fi vrut, ar fi putut foarte simplu să ne domine și să ne distrugă, fără să dea socoteală nimănui. Dacă ar fi vrut! Dar nu a dorit acest lucru. De ce? Ei bine, pentru că Dumnezeu guvernează prin bunătatea caracterului Său, și nu prin autoritatea puterii Lui, prin dreptate, și nu prin putere. Lui nu-i este teamă să fie judecat. EXPERIMENTEAZĂ 25 Mileniul El este Stânca; lucrările Lui sunt. Căci toate Lui sunt ; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat (Deuteronomul 32:4). Dacă suntem, totuşi El rămâne, căci nu Se poate tăgădui singur (2 Timotei 2:13). Sunt copleșit de bunătatea lui Dumnezeu și aleg să mă încred în El cu privire la judecățile drepte pe care le face în privința mea și a celorlalți oameni. Dumnezeu este pe deplin consecvent cu El Însuși, rămânând loial, drept și bun. Timp de o mie de ani, Dumnezeu îi va așeza pe copiii Săi pe tronuri și le va încredința judecata. Fiecare întrebare pe care o au despre conflictul dintre bine și rău va primi un răspuns. Cazul fiecărei persoane va fi evaluat. Toate dovezile vor fi luate în considerare, iar cei răscumpărați vor declara într-un mod liber și rațional că Dumnezeu este drept și adevărat în toate căile Lui (Apocalipsa 15:3; 16:5-7; 19:2). Când Dumnezeu mă așază pe un tron în prezența Lui și mă invită să judec, sunt sigur că voi fi întărit de încrederea pe care mi-o pun în El, prin Isus Hristos. Pe măsură ce istoria fiecărui om este revizuită, va deveni clar faptul că Dumnezeu a făcut tot ce a putut pentru a salva fiecare persoană și că decizia pe care a luat-o cu privire la fiecare dintre noi este în armonie cu dreptatea care izvorăște constant din caracterul Său iubitor. Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează

50 25 MILENIUL DESCOPERĂ Dumnezeu va pune capăt răului nu printr-un decret, nici prin forță, ci într-un mod care va asigura dispariția lui definitivă prin descoperirea deplină a caracterului Său iubitor și a dreptății căilor Sale. Ordinea evenimentelor din preajma Mileniului Când marea luptă dintre bine și rău se va termina, dragostea va fi singurul lucru care va pulsa în fiecare inimă. Pentru a facilita vindecarea completă și refacerea emoțională pentru rănile provocate de istoria omenească în general și a fiecărui om în parte, Biblia arată că Dumnezeu va oferi o perioadă specială de de ani, cunoscută sub numele de Mileniu. În acest timp, El îi va implica pe copiii Săi răscumpărați într-un proces deschis al judecății, în care ei vor evalua pentru ei înșiși întregul raport al dominației răului din lumea noastră și felul cum Dumnezeu S-a purtat pentru a-i pune capăt. În acest studiu, vom descrie mai întâi diferitele evenimente care vor avea loc în preajma Mileniului, după care vom descoperi procesul transparent prin care Dumnezeu Își va conduce copiii Săi răscumpărați în timpul Mileniului. Înainte de Mileniu, sunt patru evenimente importante care vor avea loc, alte patru care se vor desfășura în timpul Mileniului, și alte patru care vor avea loc după. Studiați fiecare dintre aceste evenimente, citind și discutând versetele oferite: Distrugerea totală a Pământului în urma acțiunilor demonice și umane: Apocalipsa 11:18 ; 20:1 Isaia 14:12-17 ; 24:4-13 A doua venire a lui Hristos: Apocalipsa 19:11-21 Matei 24: Tesaloniceni 4:13-18 Învierea celor drepți: Apocalipsa 20:4-5 1 Tesaloniceni 4:16-17 Cei răi sunt omorâți la a doua venire a lui Hristos: Apocalipsa Tesaloniceni 2:8 MILENIUL (1 000 DE ANI) PRIMA ÎNVIERE Satana este înlănțuit: Apocalipsa 20:1-3 Isaia 14:15-17 Cei răi din toate timpurile sunt morți: Apocalipsa 19:21 ; 20: 5 Ieremia 25:33 Pământul este pustiu ca adâncul (Abyssos, gr., de unde provine abis ): Apocalipsa 20:1 Ieremia 4:23-25 Cei răscumpărați din toate timpurile se implică, împreună cu Hristos, în procesul de judecată: Apocalipsa 20:4 1 Corinteni 6:2-3 Diavolul înlănțuit Citiți Apocalipsa 20:1-3. Ce înseamnă faptul că Satana este legat cu un lanț mare în adânc în timpul Mileniului? Această idee își are un corespondent în Vechiul Testament, în ceremonia care se desfășura la sanctuar, cu țapul pentru Azazel, care-l simboliza pe Satana (Leviticul 16). După ce ispășirea era făcută în mod simbolic prin jertfirea țapului pentru Domnul, care arăta spre moartea ispășitoare a lui Hristos, păcatele oamenilor erau așezate pe țapul pentru Azazel, simbol ce arăta că Satana este în mod direct responsabil pentru păcat, fiind sursa și instigatorul acestuia. Apoi, țapul pentru Azazel era condus de un om puternic în pustiu. Conform acestei ceremonii, va fi un moment în cadrul războiului dintre bine și rău când Satana va fi prins. Apocalipsa 20 ne descoperă acest moment din demiterea progresivă a lui Satana. Evenimentele care preced Mileniul cel mai semnificativ fiind descoperirea adevăratului caracter al lui Dumnezeu prin predicarea Evangheliei la nivel mondial vor sluji pentru a pune capăt lungii cariere a lui Satana de a înșela lumea. El va fi legat printr-un lanț de evenimente care-l vor priva de puterea și credibilitatea necesare pentru a înșela neamurile (Apocalipsa 20:3). Profetul Isaia descrie de asemenea acest moment din căderea lui Satana: A DOUA ÎNVIERE Noul Ierusalim coboară pe Pământ: Apocalipsa 20:9; 21:1-2 Cei răi din toate timpurile sunt înviați și îl reîntâlnesc pe Satana: Apocalipsa 20:5-8 Are loc faza executorie a judecății: Apocalipsa 20:11-15 Satana și cei răi sunt distruși, Pământul este curățat prin foc și apoi reînnoit: Apocalipsa 20:9-21:5 2 Petru 3:10-13 Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile! Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine şi zic: «Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul şi zguduia împărăţiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?» (Isaia 14:15-17). Cu alte cuvinte, oamenii își vor da seama că Satana, cu principiile lui bazate pe egoism, a fost principala forță din spatele distrugerii și a ruinei aduse în lumea noastră. Adevărul Evangheliei va răzbuna caracterul lui Dumnezeu și va așeza responsabilitatea principală pentru rău și suferință la locul ei, asupra lui Satana. Scopul Mileniului? Iată dar ce am înțeles până acum: Mileniul va începe la a doua venire a lui Isus Hristos, moment în care cei neprihăniți din toate timpurile vor fi răscumpărați și luați la cer împreună cu Mântuitorul lor. În acest moment, toți cei necredincioși sunt în mormânt, așteptând învierea de la sfârșitul Mileniului, iar pământul este ruinat asemenea unui abis, Satana fiind închis aici pentru a contempla lucrarea rea, nemaiavând niciun om pe care să-l ispitească sau pe care să-l înșele, timp de o mie de ani. Acest lucru ne conduce la o întrebare evidentă și importantă: Care este scopul existenței Mileniului? Ce vor face cei răscumpărați împreună cu Hristos în această perioadă specială de o mie de ani? Apocalipsa 20:4 ne descoperă răspunsul: Şi am văzut ; şi celor ce pe ele li s-a dat. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Acest adevăr ne oferă o perspectivă uimitoare despre Dumnezeul cu care avem de-a face, despre felul cum El guvernează și cum dorește să aducă o rezolvare completă la problema răului. În timpul Mileniului, Dumnezeu îi va așeza pe cei răscumpărați pe scaune de domnie și le va încredința judecata. Dar ce înseamnă acest lucru? În Biblie, cuvântul judecată înseamnă în esență a discerne și a face ce este corect. Când spunem că un om judecă bine, spunem că are discernământ, că înțelege bine ce este corect și ce este greșit în orice situație. În Biblie, un tron reprezintă o poziție de autoritate din care dreptatea și corectitudinea sunt exercitate (Psalmii 97:2; Evrei 1:8). Dumnezeu discerne întotdeauna în mod corect și face ce este corect. De aceea El domnește mereu cu dreptate (Psalmii 89:4; Isaia 9:7). Ființele omenești căzute sunt lipsite de integritate morală, de înțelegere și de putere emoțională pentru a îndeplini cu succes o poziție din care să facă dreptate; acest lucru este evident de-a lungul istoriei monarhiilor căzute ale lumii noastre. Însă vedem aici I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

51 Dar nu spune Biblia undeva că cei răi vor fi chinuiți pentru veșnicie? Ei bine, nu. Cu toate acestea, Biblia folosește expresia în vecii vecilor pentru a descrie distrugerea celor răi, dar o face într-un context biblic specific. Citiți Apocalipsa 14:11 și 20:9,10. Acestea sunt două pasaje dificile, care, dacă sunt scoase din context, contrazic celelalte pasaje care vorbesc în mod clar despre distrugerea veșnică a celor răi. Însă câteva versete biblice vor îndepărta într-o clipă confuzia. CONECTEAZĂ-TE Cei nelegiuiți vor fi distruși din cauză că vor ajunge incapabili să mai iubească. Iona spune că a fost în pântecele peștelui pentru trei zile și trei nopți, numind această perioadă pe vecie (Iona 1:17; 2:6). Ana l-a oferit pe Samuel în slujba lui Dumnezeu pentru totdeauna, ceea ce însemna atâta timp cât va trăi (1 Samuel 1:22,28). Dumnezeu îi spune lui Israel că, dacă un om va alege să slujească pe cineva pentru toată viața, îl va sluji pentru totdeauna, însemnând până la moarte (Exodul 21:6). În Biblie, pentru totdeauna înseamnă atâta timp cât un eveniment durează sau până ce se încheie ; așadar, focul veșnic va ține până la distrugerea celor răi. Observați, de asemenea, cum este folosită expresia foc veșnic în Biblie: Sodoma şi Gomora ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic (Iuda 7). Dar stați puțin! Aceste orașe nu mai ard și astăzi. Petru spune că Dumnezeu a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire (2 Petru 2:6). Înseamnă, deci, că Biblia folosește expresia foc veșnic pentru a arăta că efectele focului sunt veșnice, și nu durata lui. Promisiunea lui Dumnezeu este că răul va avea sfârșit. Ultima carte a Bibliei ne spune că Dumnezeu va face un cer nou și un pământ nou, în care moartea nu va mai fi, nici tânguire, nici ţipăt, nici durere (Apocalipsa 21:4). Acest lucru nu ar putea fi adevărat dacă sufletele pierdute ar fi întemnițate undeva în univers, plângând și suferind într-o tortură veșnică. Pentru că Dumnezeu este dragoste, Satana și toți cei care continuă să producă durere, din milă și dreptate, vor fi distruși și vor înceta să existe. Și totuși, chiar și acest lucru este dureros pentru inima dragostei infinite: Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască (Ezechiel 33:11). Dumnezeu tânjește după mântuirea fiecăruia, dar nu va forța pe nimeni. Isus îi descrie pe cei care vor fi distruși ca oameni care săvârșesc nelegiuirea (Matei 13:38-41). Săvârșesc este cuvântul grecesc poieō, care înseamnă a crea, sau a face ceva din nimic. Săvârșesc este o traducere bună pentru că redă ideea de acțiune repetată, care produce o stare de existență. Nelegiuire este anomia, care înseamnă a fi fără lege. Legea lui Dumnezeu este dragoste (Romani 13:10). Vedem deci că cei nelegiuiți sunt cei care au urmat un stil de viață nelegiuit, lipsit de dragoste, până când au ajuns ființe lipsite de orice urmă de iubire, capabile să facă doar răul. Ei sunt pierduți pentru veșnicie, nu pentru o acțiune arbitrară din partea lui Dumnezeu, ci pentru că au ales să devină corupți în totalitate. Prin alegeri egoiste, ei au distrus mecanismele mentale, emoționale și voliționale ale naturii lor, fiindu-le astfel imposibil să mai trăiască pentru alții. De aceea, ca o acțiune care îmbină mila cu dreptatea, Dumnezeu îi va distruge pe cei nelegiuiți definitiv. EXPERIMENTEAZĂ Ce binecuvântare este să știi că tortura este un lucru complet străin caracterului lui Dumnezeu! Doamne, cu toată inima mea, Te accept pentru cât ești de bun. Îți mulțumesc pentru că mântuirea a fost câștigată de Isus pentru toți oamenii, pentru ca niciunul să nu piară, dar și pentru ca Tu să te porți cu dreptate și milă față de cei care aleg răul cu încăpățânare și resping dragostea Ta, ajungând incapabili să se mai întoarcă. Copyright 2016 [Truth] Link 26 Sfârșitul luptei descoperă.conectează-te.experimentează

52 26 SFÂRȘITUL LUPTEI DESCOPERĂ Dumnezeu este dragoste chiar și în modul cum Se poartă cu cei care vor fi pierduți pentru veșnicie. Incompatibilitatea dintre dreptate și tortură Pe 26 iunie 1987, Convenția Națiunilor Unite împotriva Torturii a devenit aplicabilă ca legământ între națiuni. Conținutul acestui contract internațional este deosebit de semnificativ, nu doar pentru protecția drepturilor omului, ci și pentru că ne descoperă un adevăr despre repulsia generală a oamenilor față de tortură. Pentru că ființele omenești au fost create după chipul moral al lui Dumnezeu, chiar și în starea căzută păstrează un simțământ intrinsec de dreptate care în mod natural consideră tortura a fi un lucru rău. Când un om este lipsit de simțul dreptății și comite acte de tortură fără să se simtă vinovat, considerăm acea persoană un psihopat. Pur și simplu știm că tortura nu poate fi în armonie cu dreptatea și că o persoană care torturează este, în cel mai bun caz, bolnavă mental, iar în cel mai rău, o persoană malefică. În ciuda acestor lucruri, mulți oameni i-au învățat pe alții să creadă că Dumnezeu supune milioane de oameni la tortură pentru veșnicie. Cea mai celebră predică ținută vreodată în America este intitulată Păcătoși în mâna unui Dumnezeu mânios, de Jonathan Edwards. Câteva rânduri sunt suficiente pentru a ne arăta cât de teribilă era ideea predicii: Este un lucru înfricoșător să suferi mânia Atotputernicului Dumnezeu chiar și pentru un moment; dar trebuie să o suferi o veșnicie întreagă această suferință teribilă și insuportabilă nu va avea sfârșit va fi infinită vei simți o disperare absolută știind că nu vei mai fi scăpat niciodată veacuri lungi vor trece te vei lupta cu răzbunarea nemiloasă și crudă și apoi, după ce atât de multe secole vor fi fost petrecute de tine în acest fel, vei știi că nu a trecut decât o fărâmă din ce a rămas. Așa că pedeapsa ta va fi cu adevărat infinită. Uau! Sună ca literatura horror a lui Edgar Allan Poe. Dar nu! Este o doctrină religioasă acceptată: ființe conștiente arzând de vii pentru totdeauna. Este aproape imposibil să-ți imaginezi ceva mai terifiant. Și ceea ce este și mai greu este să-ți imaginezi un Dumnezeu al iubirii făcându-le oamenilor acest lucru! În acest studiu vom vedea că Biblia descrie o imagine complet diferită, descoperindu-ne că Dumnezeu este drept și milostiv în toate căile Lui, chiar și în felul cum Se va purta cu cei care, prin propriile alegeri, resping darul mântuirii Lui. Originea păgână a doctrinei despre iad Interesant este că această doctrină a unui loc al torturii, undeva în centrul pământului sau într-o altă parte a universului, după alte religii, în care sufletele condamnate ajung atunci când mor, nu se regăsește niciunde în Biblie. Este o doctrină păgână ce-și are originea în vechiul Babilon și apoi se regăsește în toate religiile și cultele Antichității, mai ales în Egipt, Persia, Grecia și în cele din urmă în Roma, unde păgânismul atinge punctul culminant. Apoi, pe măsură ce Biserica Romano-Catolică este integrată treptat în Imperiul Roman păgân ca religie oficială, liderii bisericești au considerat că este un lucru avantajos din punct de vedere politic să creștineze doctrina chinului veșnic, pentru a-și asigura controlul maselor. Erau două mari caracteristici ale doctrinei păgâne cu privire la Dumnezeu: (1) nevoia oamenilor de a-și ispăși păcatele prin diferite ritualuri inclusiv prin sacrificii umane, pentru a scăpa de mânia divină și pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu, și (2) amenințarea îngrozitoare a chinului veșnic din iad, ca o pedeapsă ce-i așteaptă pe cei care mor. În Biblie sunt amintiți câțiva dintre zeii păgâni: Dagon, Moloh, Chemoș, Iștar, Marduc, Tamuz și Baal. În Ieremia 19:5, singurul și adevăratul Dumnezeu Se pune în contrast cu Baal, un zeu fals, arătând în mod categoric faptul că El nu are nicio legătură cu aducerea sacrificiilor umane. Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi-de-tot lui Baal lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem şi nici nu-mi trecuse prin minte. Acest Dumnezeu este diferit! Încercați să-l înțelegeți. Sacrificiile umane sunt un lucru complet străin de caracterul Lui. Ideea aceasta nu I-a trecut niciodată prin minte. Cu cât mai străină de El trebuie să fie ideea de a-i arde pe oameni de vii, fără nicio speranță de a scăpa de flăcările iadului! Așadar, dacă doctrina chinului veșnic își are originea în păgânism. Ce ne învață Biblia cu privire la distrugerea celor răi? Sfârșitul răului și al celor răi Mai întâi, trebuie să știm că la baza doctrinei chinului veșnic, stă doctrina imortalității inerente, ideea că sufletul nu poate muri. Din această premisă reiese ideea că oamenii nelegiuiți trebuie să trăiască pentru veșnicie undeva în universul lui Dumnezeu, și din moment ce nu pot trăi împreună cu sfinții în rai, ei trebuie să fie în altă parte, unde să fie chinuiți. Dar Biblia nu spune nimic de genul acesta. Citiți Geneza 3:1-5, observând mai ales versetul 4, pentru a descoperi de unde vine ideea că oamenii nu pot muri. Biblia arată în mod clar că doar Dumnezeu are nemurirea inerentă (1 Timotei 6:16). La fel de clar, Biblia declară că Dumnezeu va oferi darul nemuririi celor răscumpărați, la a doua venire a lui Isus, când ceea ce este muritor se va îmbrăca în nemurire (1 Corinteni 15:54). Nemurirea este un dar pe care Dumnezeu îl oferă celor răscumpărați. Ea nu este un lucru pe care oamenii îl au din oficiu, fie că sunt mântuiți sau nu. De fapt, declarația repetată a Scripturii este că cei nelegiuiți nu vor trăi veșnic. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3:16). Nimeni să nu piară! Nici vorbă de vreun chin veșnic! Fiindcă plata păcatului este (Romani 6:23). Nu chinul veșnic, ci moartea! Păcatul, odată făptuit, aduce (Iacov 1:15). Nu o viață veșnică de ars în flăcări! Iar profetul Maleahi, referindu-se la cei care vor locui Noul Pământ, spune despre oamenii răi: Şi veţi călca în picioare pe cei răi vor fi sub talpa picioarelor voastre (Maleahi 4:3). Ezechiel redă cuvintele pe care Dumnezeu i le adresează Diavolului: Scot din mijlocul tău un foc care te şi te prefac în pe pământ. şi nu vei mai niciodată! (Ezechiel 28:18-19). Așadar, nici chiar Diavolul nu va suferi veșnic, ci va înceta să existe. Iar Obadia, descriind distrugerea celor răi la judecata finală, spune: Vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată (Obadia 15-16). Psalmul 37:20 descrie distrugerea celor răi într-un mod foarte asemănător: Dar cei răi şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşuni:, ca fumul. I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.

53 la starea nobilă în care au fost create, iar pământul nu va mai fi supus relelor pe care oamenii le-au adus. Căci firea a fost supusă nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o cu nădejdea însă că şi ea va fi din, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea şi durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea nostru (Romani 8:20-23). Lumea materială va fi readusă la starea ei originală. Va fi eliberată de ororile pe care umanitatea le-a adus asupra ei. Și chiar trupurile noastre vor fi răscumpărate: Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va trupul noastre şi-l va face asemenea trupului Sale (Filipeni 3:20,21). avea o formă de cub (1 Împărați 6:10). Aici era manifestată slava lui Dumnezeu (1 Împărați 8:10-13), iar acesta este și locul despre care Dumnezeu a spus: Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel (Exodul 25:22). Aici, marele-preot, ca mijlocitor între Dumnezeu și oameni, stătea în prezența lui Dumnezeu. Făcând referire la slava lui Dumnezeu care ocupa vechiul Templu, Ioan spune despre Noul Ierusalim: În cetate n-am văzut niciun Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul (Apocalipsa 21:22,23). Apoi, vorbind despre cei răscumpărați și despre părtășia strânsă pe care o au cu Dumnezeu pentru veșnicie, El spune că ei vor vedea fața Lui (22:4). Ideea lui Ioan este clară. Noul Ierusalim este cea din urmă realitate spre care arăta Locul Preasfânt. De-abia acum toți copiii lui Dumnezeu vor avea privilegiul să intre și să stea în prezența Lui fără mijlocitor. Acesta este de fapt scopul întregului plan de mântuire: refacerea relației strânse dintre om și Dumnezeu. 27 Prieteni pentru veșnicie Citiți următoarele versete pentru a înțelege mai bine că, după învierea Sa, Isus, chiar dacă a avut un trup proslăvit și nemuritor, acesta era un trup fizic: Luca 24:36-43; Ioan 20:17-18, 24-29; 21:1-14. Cu trupurile refăcute la starea dinainte de cădere și cu pământul readus la starea din Eden, liberi de blestemul păcatului, vom trăi într-o părtășie veșnică cu Dumnezeu, având parte de plăcerile pe care El le-a avut în minte dintotdeauna. EXPERIMENTEAZĂ Dorința mea este să fiu unul dintre viitorii locuitori fericiți ai Noului Pământ și să trăiesc o viață de părtășie strânsă cu Dumnezeu pentru veșnicie. [...] Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta (Psalmii 16:11). Ce viitor extraordinar! Doamne, înțeleg că mă iubești, și chiar mă placi, și că vrei să fiu cu Tine pentru totdeauna. Cu mult dor privesc înainte la viitorul pe care îl vom avea împreună. Mă supun oricărei pregătiri de care am nevoie pentru a trăi pentru totdeauna în dragostea Ta. CONECTEAZĂ-TE Dumnezeu are o singură mare dorință: să fie cu noi. În Apocalipsa 21:9-27, Ioan descrie capitala Noului Pământ, Ierusalimul, specificând dimensiunile care-i dau forma unui cub uriaș (v. 16). Cercetând atent, descoperim că Locul Preasfânt din vechiul Templu al Noului Testament Copyright 2016 [Truth] Link descoperă.conectează-te.experimentează