DEPARTAMENTUL RESURSE UMANE Nr. 9137/ ANUNŢ

Size: px
Start display at page:

Download "DEPARTAMENTUL RESURSE UMANE Nr. 9137/ ANUNŢ"

Transcription

1 DEPARTAMENTUL RESURSE UMANE Nr. 9137/ ANUNŢ privind ocuparea postului de șef birou, studii superioare, vacant pe perioadă nedeterminată în cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale (DRI), Biroul Programe Comunitare I. Data, locul şi ora concursului: Concursul va avea loc în data de 17 iunie 2013, ora 10:00 la sediul central al Universității de Vest din Timișoara, B-dul Vasile Pârvan, nr. 4, cod poștal , Timișoara. II. Comisii: 1. a) Comisia de concurs este formată din: Conf. Univ. Dr. Dan D. Lazea, Prorector Relații Internaționale și Comunicare Instituțională Preşedinte Dr. Andra-Mirona Drăgotesc, Director Departament Relaţii Internaţionale Membru Lect. Univ. Dr. Alexandru Jădăneanț, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării Membru Petronela Timofte, administrator financiar în cadrul Departamentului de Resurse Umane secretar comisie b) Comisia de soluţionare a contestaţiilor este formată din: Prof. Univ. Dr. Viorel Negru, Prorector Cercetare Preşedinte Conf. Univ. Dr. Mădălin Bunoiu, Prorector Strategie Academică Membru Nectara Tuturilov, Consilier Juridic Membru Petronela Timofte, administrator financiar în cadrul Departamentului de Resurse Umane secretar comisie III. Probele concursului: Concursul va consta din trei probe derulate în aceeaşi zi şi anume: probă scrisă ce va include: - proba scrisă din tematica bibliografiei; - probă scrisă ce va conţine verificarea cunoștințelor de limbă străină: o traducerea unui text din română în limba engleză şi a unui alt text din engleză în română o acelaşi procedeu şi pentru a doua limbă străină aleasă de către candidat (opţiunea trebuie comunicată Departamentului de Resurse Umane la momentul depunerii dosarului de candidatură) o probă practică pentru verificarea cunoştinţelor în domeniul utilizării calculatorului; interviu. Fiecare probă este eliminatorie. IV. Bibliografia concursului: Bibliografia ce se pune la dispoziţia candidaţilor este cuprinsă din: - Carta Universitară Erasmus a Universității de Vest din Timișoara - Legea Educației Naționale (Legea 1/2011) - Decizia nr. 1720/2006/EC a Parlamentului European și a Consiliului din 15 noiembrie 2006 privind instituirea unui program de acţiune în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii PAGINA 1

2 - Carta Universitară Erasmus (Agenția Națională pentru Programe Comunitare ȋn Domeniul Educației și Formării Profesionale- ANPCDEFP) - Hotărȃrea de Guvern nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului romȃn trimis ȋn străinătate pentru ȋndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu toate modificările și completările ulterioare, - Regulament de Ordine Interioară al Universității de Vest din Timișoara, - Informaţiile prezentate pe pagina de web a DRI, la adresa: (atât informaţiile în limba română, cât şi cele în limba engleză). V. Dosarele de concurs se vor depune până în data de , ora 16,00 la Biroul Personal, etj.i, cam.151, sediul central al UVT si va conţine următoarele documente: a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei publice organizatoare; b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice; d) copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor; e) cazierul judiciar eliberat cu cel mult 6 luni anterior datei derulării concursului; f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; g) curriculum vitae; h) alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului. - Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii. - Actele prevăzute la pct. 1 lit. b), c) şi h) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea, de către un persoana desemnată din cadrul DRU. VI. Motodologia de concurs: a) selecţia dosarelor de înscriere: o dosarele candidaților depuse la Departamentul Resurse Umane (DRU) se vor preda comisiei de concurs de către secretarul comisiei de concurs; o comisia de concurs va proceda la selecția dosarelor; comisia verifică conținutul dosarului raportat la condițiile minime necesare pentru participarea la concurs, iar rezultatul selecției va fi consemnat într-un proces verbal; o timpul necesar pentru această etapă - maxim 30 minute b) probele de concurs: o proba scrisă: la proba scrisă intră doar candidații a caror dosare au fost selecționate (conform procesului verbal semnat de comisia de concurs); în funcție de numărul de candidați și de dificultatea subiectelor alese, comisia de concurs stabilește timpul necesar pentru aceasta probă, care nu poate fi mai mic de 1 oră, dar nu poate depăși 3 ore; comisia de concurs stabilește 2 seturi de bilete, care vor fi prezentate candidaţilor la ora stabilită pentru începerea probei scrise un candidat ales aleator va fi invitat să extragă un plic cu subiectele de concurs; fiecare set de bilete va avea 3 subiecte, iar fiecare subiect va fi notat cu 30 de puncte, 10 puncte fiind acordate din oficiu; lucrarea pentru proba scrisă se va redacta doar pe seturile de hârtie specială (model PAGINA 2

3 tipizat asigurat de DRU); pe prima pagină, în locul special marcat, candidații îşi vor înscrie numele și prenumele, urmând ca, ulterior, unul dintre menbrii comisiei să sigileze colțul filei. În cazul în care la aceasta probă se va prezenta doar un candidat, sigilarea colțului filei nu este necesară; după expirarea timpului de concurs, comisia va proceda la notarea lucrării, iar punctajul pentru fiecare subiect va fi trecul în borderoul de punctaj; în funcție de punctajul fiecărui candidat, aceștia vor fi declarați admiși sau respinși, iar aceste rezultate vor fi consemnate în procesul verbal al probei scrise; candidații vor fi declarați admiși dacă au fost evaluați cu minim 70 puncte per probă. o proba practică proba practică constă în testarea abilităţilor şi competenţelor în utilizarea calculatorului; în funcție de numărul de candidați și de dificultatea subiectelor alese, comisia de concurs stabilește timpul necesar pentru aceasta probă, care nu poate fi mai mic de 30 minute, dar nu poate depăși o oră; comisia de concurs stabilește 2 seturi de bilete, care vor fi prezentate candidaţilor la ora stabilită pentru începerea probei practice un candidat ales aleator va fi invitat să extragă un plic cu subiectele de concurs; fiecare fiecare set de bilete va avea 2 subiecte, iar fiecare subiect va fi notat cu 50 de puncte; rezolvarea subiectelor probei practice va consta în listarea la imprimantă a soluţiei, sau, în cazul calculelor în Excel, a verificării de către membrii comisiei a utilizării acestora în mod corect (valori calculate cu formulă, şi nu scrise de mână); după expirarea timpului de concurs, comisia va proceda la notarea lucrării, iar punctajul pentru fiecare subiect va fi trecul în borderoul de punctaj. în funcție de punctajul fiecărui candidat, aceștia vor fi declarați admiși sau respinși, iar aceste rezultate vor fi consemnate în procesul verbal al probei practice; candidații vor fi declarați admiși dacă au minim 70 puncte per proba. o interviul se va desfăşura în funcție de planul de interviu și va dura maxim 30 minute pentru fiecare candidat; planul de interviu va conține criteriile pe baza cărora se vor evalua candidații, comisia de concurs având obligația de a stabili punctajul pentru fiecare criteriu în parte; fiecare membru al comisiei de concurs va nota candidatul conform borderoului de punctaj; după ce toți candidații au finalizat interviul, comisia de concurs va face o clasificare în funcție de punctajul fiecărui candidat, consemnat în procesul verbal al probei. Rezultatele finale ale concursului de ocupare a postului se consemnează în raportul final al concursului. VII. Informaţii privind postul conform art.17 din Codul Muncii-republicat: - Durata şi conditiile muncii: durată determinată, norma intreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/saptămână in condiţii normale de lucru; - Perioada de probă este de maxim 120 zile conform legii; - Salariul de bază conform prevederilor legale aferent normei întregi se va încadra în limitele: lei conform Legii 63/2011, plata acestuia se va efectua la data de 14 a lunii urmatoare celei pentru care se face plata; - Concediul de odihnă şi durata acestuia: se acordă anual in conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003, Codului Muncii-republicată; PAGINA 3

4 VIII. Condiții de ocupare și responsabilităţile postului: 1.Condiţiile minimale pentru prezentarea la concurs sunt următoarele: Studii superioare; Cunoaşterea a cel puţin două limbi străine de largă circulaţie (preferabil engleză și spaniolă/germană) la nivel avansat (scris, citit, vorbit minim nivelul B2 pentru fiecare probă, aşa cum este definit în documentele EuroPass: ), dintre care engleza obligatoriu; Cunoştinţe de bază în domeniul utilizării calculatorului precum Word, Excel, PowerPoint, navigare pe internet (minim competenţele echivalente nivelului de bază, aşa cum este definit de ECDL - ); Experiență minim 3 ani. 2. Sarcinile prevăzute pentru postul ce se va scoate la concurs sunt cele din fişa postului, după cum urmează: o Programul LLP-ERASMUS - Gestionarea Cartei Universitare Erasmus a UVT; - ține legătura cu forurile competente (Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale din București, Biroul de Asistenţă Tehnică, etc.) şi participă la conferinţele organizate de aceastea; - pregătirea şedinţelor boardului; contactează responsabilii Erasmus pe facultăţi/departamente; pregăteşte datele relevante pentru şedinţa respectivă; - oferă suport informațional și instituțional ȋn ceea ce privește celelalte componente ale Programului LLP: Comenius, Lingua, etc. - consilierea studenţilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar referitor la aspectele generale si specifice ale Programului ERASMUS; pune la dispoziţia studenţilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar al UVT care desfășoară o mobilitate ERASMUS informaţii despre instituţia parteneră; organizează și susține seminarii de prezentare a programului ERASMUS; dă informaţii despre ECTS; ține legătura cu asociațiile studențești pentru promovarea programului ERASMUS - oferă informații cu privire la bursele Erasmus: durată, locație, adresă de web, persoana de contact, cuantumul aproximativ al bursei; - ține legătura cu coordonatorii departamentali Erasmus și organizează sesiuni de formare și informare a acestora ȋn ceea ce privește programul; - aduce la cunoştinţa secretariatelor locurile disponibile pentru facultatea respectivă și se ocupă de publicarea ofertei de burse pe site-ul DRI (în colaborare cu Departamentul de Informatizare și Comunicații); - elaborează materiale informative și asigură promovarea programului la nivelul Universității. - organizează selecțiile Erasmus desfășurate ȋn cadrul UVT; - verifică dosarele de candidatură pentru studenții, cadrele didactice și personalul auxiliar interesați de burse Erasmus; - asistă studenții la întocmirea formularelor (formular de aplicație, contract de sudii, transcript of records) pentru universitatea la care a fost fiecare selectat; - la sosirea invitației anunță studentul, întocmește contractul financiar între UVT și student și informează studentul asupra drepturilor și obligațiilor sale referitor la stagiul LLP; - poartă corespondența cu studenții plecați la bursă prin pentru rezolvarea eventualelor probleme aparute; - ține legătura cu coordonatorii LLP pe facultăți și cu coordonatorul instituțional pentru semnarea modificărilor la contractul de studii; - întocmește și trimite listele de plăți pentru transferurile bancare către Departamentul de PAGINA 4

5 Contabilitate, comunică studenților când se fac transferurile bancare; - furnizează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor cerute de Agenția Națională pentru Programe Comunitare; - monitorizarea implementării programului Erasmus ȋn cadrul UVT; - gestionarea acordurilor bilaterale Erasmus, de la inițierea acestora și pȃnă la finalizarea lor; oferă suport instituțional și informațional ȋn ceea ce privește inițierea și menținerea acordurilor Erasmus ȋn care universitatea este parteneră; - raportarea activităților Biroului de Programe Comunitare din cadrul Departamentului de Relații Internaționale al UVT la ANPCDEFP. o Participarea la târguri de educație naționale și internaționale o Activități privind diseminarea informațiilor către publicul larg: - Întreținerea și actualizarea paginilor de internet ale site-ului Departamentului de Relații Internaționale, pentru secțiunile corespunzătoare postului (în cooperare cu Departamentul de Informatizare și Comunicații); - Elaborarea de materiale de informare și prezentare pentru secțiunile corespunzătoare postului (în cooperare cu Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională). - raspunde de calitatea lucrarilor executate si de respectarea termenelor stabilite pentru realizarea lor; - respecta programul de lucru stabilit prin RI; - în realizarea sarcinilor de serviciu are obligaţia de a respecta Normele de Protectia si Sanatatea Muncii, Normele PSI; - se obligă să respecte prevederile Regulamentului Intern; - constituie obligaţie de serviciu şi sarcinile date de directorul departamentului legate de specificul postului cu respectarea repartizării echitabile a sarcinilor între posturi; - se obligă să respecte secretul de serviciu; - răspunde de păstrarea, utilizarea conform normelor a aparaturii date în dotarea locului de muncă. Informaţii suplimentare se obţin la Departamentul Resurse Umane, cam. 151, tel. 0256/592335, persoana de contact: adm.fin. Timofte Petronela. Director Ionela-Mihaela MILUTIN PAGINA 5

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 2-4, Sector 1, CAIET DE SARCINI Obiectul licitaţiei: Kick off,

More information

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mecanismul de decontare a cererilor de plata Mecanismul de decontare a cererilor de plata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) Ministerul Fondurilor Europene - Iunie - iulie

More information

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice "Îmbunătăţirea proceselor şi activităţilor educaţionale în cadrul programelor de licenţă şi masterat în domeniul

More information

ANUNȚ PRIVIND OCUPAREA UNUI POST VACANT DE SECRETAR PERIOADĂ NEDETERMINATĂ

ANUNȚ PRIVIND OCUPAREA UNUI POST VACANT DE SECRETAR PERIOADĂ NEDETERMINATĂ Colegiul National Bilingv George Coşbuc Bucureşti: Sector 2; Str. Olari nr. 29-31; Cod poştal 024056 Telefon: (021)2528080, Fax: (021)2528376 E-mail: cnbgcosbuc@yahoo.com Web-site: www.cosbucbilingv.ro

More information

organism de leg tur Funded by

organism de leg tur Funded by 1 organism de legătură asigură comunicarea caselor teritoriale de pensii cu alte instituții ii din străinătate asigură elaborarea și actualizarea de instrucțiuni tehnice și norme de aplicare a Regulamentelor

More information

CULEA MIHAELA CIOBANU. Str. Spiru Haret nr. 8, , Bacãu, România

CULEA MIHAELA CIOBANU. Str. Spiru Haret nr. 8, , Bacãu, România C U R R I C U L U M V I T A E INFORMAŢII PERSONALE Numele şi prenumele Numele avut la naştere Adresa CULEA MIHAELA CIOBANU Str. Spiru Haret nr. 8, 600114, Bacãu, România Telefon +40-234/588.884 Adresa

More information

Facultatea de Textile-Pielarie si management Industrial. APLICATII IN SECURITATE Nr. contract de finanțare 46 BG-2016 ANUNȚ

Facultatea de Textile-Pielarie si management Industrial. APLICATII IN SECURITATE Nr. contract de finanțare 46 BG-2016 ANUNȚ Facultatea de Textile-Pielarie si management Industrial Contract PN-III-P2, cu titlul TEHNOLOGII PERFORMANTE PENTRU OBTINEREA DE STRUCTURI 3D CU APLICATII IN SECURITATE Nr. contract de finanțare 46 BG-2016

More information

i l r UNIVERSITATEA TEHNICĂ D IN C L I. ANUNŢ

i l r UNIVERSITATEA TEHNICĂ D IN C L I. ANUNŢ DIRECŢIA RESURSE UMANE BIROU PERSONAL i l r UNIVERSITATEA TEHNICĂ D IN C L I. ANUNŢ UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA INTRARE... IEŞIRE J3ATA;,.; â ±MkdM,. Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, cu

More information

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate 3 noiembrie 2017 Clemente Kiss KPMG in Romania Agenda Ce este un audit la un IMM? Comparatie: audit/revizuire/compilare Diferente: audit/revizuire/compilare

More information

Hotarirea 611/ forma sintetica pentru data

Hotarirea 611/ forma sintetica pentru data HOTĂRÂRE nr. 611 din 4 iunie 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. VII

More information

Științe Politice, Administrative și ale Comunicării Departamentul

Științe Politice, Administrative și ale Comunicării Departamentul Nume câmp Descriere Facultatea Științe Politice, Administrative și ale Comunicării Departamentul Administrație și Management Public Poziția în statul de funcții 76 Funcție Asistent universitar (traiectorie

More information

AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII. Nr. 1791/ COMUNICAT de PRESĂ

AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII. Nr. 1791/ COMUNICAT de PRESĂ AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII Str. Caransebeş nr. 1, Sector 1, 012271, Bucureşti Tel: +40 21 310 19 05, Fax: +40 21 310 22 17 www.roburse.ro COMUNICAT de PRESĂ Nr. 1791/ 02.11.2017 REPUBLICA ELENĂ

More information

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Barionet 50 este un lan controller produs de Barix, care poate fi folosit in combinatie cu Metrici LPR, pentru a deschide bariera atunci cand un numar de

More information

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Controlul versiunilor - necesitate Caracterul colaborativ al proiectelor; Backup pentru codul scris Istoricul modificarilor Terminologie și concepte VCS Version Control

More information

REGULAMENT PRIVIND ACORDAREA GRADAȚIILOR DE MERIT

REGULAMENT PRIVIND ACORDAREA GRADAȚIILOR DE MERIT FACULTATEA DE AUTOMATICĂ, CALCULATOARE, INGINERIE ELECTRICĂ ȘI ELECTRONICĂ Anexa 3 REGULAMENT PRIVIND ACORDAREA GRADAȚIILOR DE MERIT Aprobat prin Hotărârea Consiliului Facultății nr. 9 din data de 20 septembrie

More information

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii www.pwc.com/ro Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii 1 Perioada de observaţie - Vânzarea de stocuri aduse în garanţie, în cursul normal al activității - Tratamentul leasingului

More information

AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII. Nr.1281/ COMUNICAT de PRESĂ

AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII. Nr.1281/ COMUNICAT de PRESĂ AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII COMUNICAT de PRESĂ Nr.1281/03.11.2016 REPUBLICA ELENĂ burse acordate în baza documentului de colaborare bilaterală Agenția de Credite și Burse de Studii vă aduce la

More information

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N Pentru a putea vizualiza imaginile unei camere web IP conectată într-un router ZTE H218N sau H298N, este necesară activarea serviciului Dinamic DNS oferit de RCS&RDS, precum și efectuarea unor setări pe

More information

CRITERII DE ADMITERE MASTER

CRITERII DE ADMITERE MASTER Web: http:steconomice.uoradea.ro; E-mail: steconomice@uoradea.ro CRITERII DE ADMITERE MASTER În cadrul Faltăţii de Ştiinţe Economice, lorile pentru studiile universitare de master (fără taxă, taxă) vor

More information

Având în vedere: Nr. puncte 1 pe serviciu medical. Denumire imunizare. Număr. Nr. total de puncte. servicii medicale. Denumirea serviciului medical

Având în vedere: Nr. puncte 1 pe serviciu medical. Denumire imunizare. Număr. Nr. total de puncte. servicii medicale. Denumirea serviciului medical CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ORDIN privind modificarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 571/2011 pentru aprobarea documentelor justificative privind raportarea

More information

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE S.C. SWING TRADE S.R.L. Sediu social: Sovata, str. Principala, nr. 72, judetul Mures C.U.I. RO 9866443 Nr.Reg.Com.: J 26/690/1997 Capital social: 460,200 lei DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului

More information

A n e x a n r. 2 l a O M E N n r /

A n e x a n r. 2 l a O M E N n r / A n e x a n r. 2 l a O M E N n r. 3 9 0 0 / 1 6. 0 5. 2 0 1 7 M E T O D O L O G I A de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România, pe locuri de studii fără plata

More information

PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE. 2. Domeniu de aplicare Procedura se aplică în cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca

PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE. 2. Domeniu de aplicare Procedura se aplică în cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE 1. Scpul: Descrie structura si mdul de elabrare si prezentare a prcedurii privind dcumentele care trebuie intcmite si cursul acestra, atunci cind persana efectueaza un decnt.

More information

METODOLOGIE pentru ocuparea posturilor didactice vacante și de cercetare din UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI. Capitolul I Dispoziții generale

METODOLOGIE pentru ocuparea posturilor didactice vacante și de cercetare din UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI. Capitolul I Dispoziții generale METODOLOGIE pentru ocuparea posturilor didactice vacante și de cercetare din UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI Capitolul I Dispoziții generale Art. 1. (1) În Universitatea din Petroșani, angajarea pe un post

More information

III. Salariul. Data Locul de desfăşurare. Conferențiar Universitatea. Agora, Pavilionul A. Data Locul de desfăşurare

III. Salariul. Data Locul de desfăşurare. Conferențiar Universitatea. Agora, Pavilionul A. Data Locul de desfăşurare UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE SOCIALE AN UNIVERSITAR 2015-2016 semestrul al II-lea I. Descrierea postului scos la concurs: Postul de

More information

FLIGHT REFUND BY ACCENT TRAVEL & EVENTS

FLIGHT REFUND BY ACCENT TRAVEL & EVENTS FLIGHT REFUND BY ACCENT TRAVEL & EVENTS FLUXURI FLUXURI OPERATIONALE OPERATIONALE SI SI BENEFICII BENEFICII COLABORARE COLABORARE BENEFICIU GRATUIT ȘI RETROACTIV * Accent Travel & Events partener exclusiv

More information

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE anul universitar 2015-2016 Domeniul de studii universitare de licenţă:

More information

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ:

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: Marketing prin Google CUM VĂ AJUTĂ ACEST CURS? Este un curs util tuturor celor implicați în coordonarea sau dezvoltarea de campanii de marketingși comunicare online.

More information

PACHETE DE PROMOVARE

PACHETE DE PROMOVARE PACHETE DE PROMOVARE Școala de Vară Neurodiab are drept scop creșterea informării despre neuropatie diabetică și picior diabetic în rândul tinerilor medici care sunt direct implicați în îngrijirea și tratamentul

More information

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin: ORDIN Nr. 2800/2017 din 20 octombrie 2017 pentru aprobarea Procedurii privind anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale, în cazul contribuabililor care optează pentru plata defalcată

More information

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) Semnale şi sisteme Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) http://shannon.etc.upt.ro/teaching/ssist/ 1 OBIECTIVELE CURSULUI Disciplina îşi propune să familiarizeze

More information

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom RAPORT DE PIA?Ã LUNAR MARTIE 218 Piaţa pentru Ziua Următoare

More information

CRITERII GENERALE DE SELECŢIE

CRITERII GENERALE DE SELECŢIE Departamentul de Relaţii Internaţionale Biroul ERASMUS+ Bulevardul Carol I nr.11 700506 IAŞI, ROMANIA tel.: + 40-232- 201021; 201111 ; 201113; fax: + 40-232-201201 ; e-mail erasmus@uaic.ro http://www.uaic.ro/international/departamentul-de-relatii-internationale/

More information

AGENȚIA DE CREDITE ȘI

AGENȚIA DE CREDITE ȘI AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII N r. 3 8 5 / 1 8. 0 2. 2 0 1 5 C O M U N I C A T d e P R E SĂ p r i v i n d e t a p a a I I - a a c o n c u r s u l u i o r g a n i z a t î n v e d e r e a o c u pării

More information

POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA SR EN ISO/CEI 17065:2013. RENAR Cod: P-07.6

POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA SR EN ISO/CEI 17065:2013. RENAR Cod: P-07.6 ASOCIAŢIA DE ACREDITARE DIN ROMÂNIA ORGANISMUL NAŢIONAL DE ACREDITARE POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA RENAR Data aprobării: Data intrării în vigoare: 01.06.2013 APROBAT: Consiliu Director Exemplar nr. Pag.

More information

Documentaţie Tehnică

Documentaţie Tehnică Documentaţie Tehnică Verificare TVA API Ultima actualizare: 27 Aprilie 2018 www.verificaretva.ro 021-310.67.91 / 92 info@verificaretva.ro Cuprins 1. Cum funcţionează?... 3 2. Fluxul de date... 3 3. Metoda

More information

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGRAMUL DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ NIVEL II

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGRAMUL DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ NIVEL II METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGRAMUL DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ NIVEL II 2018-2019 Methodology for Organizing the enrollment in Psycho- Pedagogical Education Program for Certification

More information

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila MS POWER POINT s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila chirila@cs.upt.ro http://www.cs.upt.ro/~chirila Pornire PowerPoint Pentru accesarea programului PowerPoint se parcurg următorii paşi: Clic pe butonul de

More information

Curriculum vitae. Törzsök Sándor László. str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: , Tg.Mureș, România

Curriculum vitae. Törzsök Sándor László. str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: , Tg.Mureș, România informaţii personale Nume/prenume Adresa Curriculum vitae Törzsök Sándor László str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: 540171, Tg.Mureș, România E-mail storzsok@gmail.com Naţionalitate Maghiară Data naşterii

More information

PRESELECŢIE ŞI SELECŢIE ERASMUS PENTRU MOBILITĂŢI STUDENŢI (STAGII DE STUDII) pentru a.a

PRESELECŢIE ŞI SELECŢIE ERASMUS PENTRU MOBILITĂŢI STUDENŢI (STAGII DE STUDII) pentru a.a Departamentul Relaţii Internaţionale Biroul ERASMUS+ PRESELECŢIE ŞI SELECŢIE ERASMUS PENTRU MOBILITĂŢI STUDENŢI (STAGII DE STUDII) pentru a.a. 2018 2019 Universitatea din Bucureşti a decis în Şedinţa de

More information

ANDREI GHE. STEFAN-COSTACHE

ANDREI GHE. STEFAN-COSTACHE ANDREI GHE. STEFAN-COSTACHE CURRICULUM VITAE INFORMAŢII PERSONALE Nume şi prenume ANDREI STEFAN Adresă Str. Costieni Bl C4, et 2, ap 11 Rîmnicu Sărat, jud. Buzău Telefon 0238568640/0728901637 Fax 0238568640

More information

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT PE BAZA SISTEMULUI DE CREDITE TRANSFERABILE LA UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI COD: R 10

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT PE BAZA SISTEMULUI DE CREDITE TRANSFERABILE LA UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI COD: R 10 UNIVERSITATEA PETROL-GAZE REGULAMENTUL DE ORGANIZARE COD: PREŞEDINTE SENAT, Prof. univ. dr. ing. ION MĂLUREANU Avizat Reprezentant Management Verificat Elaborat Prenumele şi Numele Prorector Prof. univ.

More information

PRECIZĂRI PRIVIND ELABORAREA ŞI PREZENTAREA LUCRĂRII DE DISERTAŢIE

PRECIZĂRI PRIVIND ELABORAREA ŞI PREZENTAREA LUCRĂRII DE DISERTAŢIE FACULTATEA DE AUTOMATICĂ şi CALCULATOARE PRECIZĂRI PRIVIND ELABORAREA ŞI PREZENTAREA LUCRĂRII DE DISERTAŢIE I. Considerente generale Art. 1. Ciclul de studii MASTER de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare

More information

Procesarea Imaginilor

Procesarea Imaginilor Procesarea Imaginilor Curs 11 Extragerea informańiei 3D prin stereoviziune Principiile Stereoviziunii Pentru observarea lumii reale avem nevoie de informańie 3D Într-o imagine avem doar două dimensiuni

More information

PRECIZĂRI PRIVIND ELABORAREA ŞI PREZENTAREA LUCRĂRII DE LICENȚĂ /PROIECTULUI DE DIPLOMĂ

PRECIZĂRI PRIVIND ELABORAREA ŞI PREZENTAREA LUCRĂRII DE LICENȚĂ /PROIECTULUI DE DIPLOMĂ FACULTATEA DE AUTOMATICĂ şi CALCULATOARE PRECIZĂRI PRIVIND ELABORAREA ŞI PREZENTAREA LUCRĂRII DE LICENȚĂ /PROIECTULUI DE DIPLOMĂ I. Considerente generale Art. 1. Ciclul de studii de LICENȚĂ de la Facultatea

More information

MANAGEMENTUL CALITĂȚII - MC. Proiect 5 Procedura documentată pentru procesul ales

MANAGEMENTUL CALITĂȚII - MC. Proiect 5 Procedura documentată pentru procesul ales MANAGEMENTUL CALITĂȚII - MC Proiect 5 Procedura documentată pentru procesul ales CUPRINS Procedura documentată Generalități Exemple de proceduri documentate Alegerea procesului pentru realizarea procedurii

More information

18 februarie 2015 Instituția prefectului județul Harghita Managementul funcției publice în cadrul instituțiilor publice din România

18 februarie 2015 Instituția prefectului județul Harghita Managementul funcției publice în cadrul instituțiilor publice din România 18 februarie 2015 Instituția prefectului județul Harghita Managementul funcției publice în cadrul instituțiilor publice din România Agenția Națională a Funcționarilor Publici www.anfp.gov.ro comunicare@anfp.gov.ro

More information

METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎN ANUL ŞCOLAR

METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎN ANUL ŞCOLAR PROIECT METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎN ANUL ŞCOLAR 2018-2019 Capitolul VI Organizarea şi desfăşurarea concursului naţional pentru

More information

Subiecte Clasa a VI-a

Subiecte Clasa a VI-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul numarului intrebarii

More information

MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIMAR COMPARTIMENT GUVERNANŢA CORPORATIVĂ NR. SC2017-

MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIMAR COMPARTIMENT GUVERNANŢA CORPORATIVĂ NR. SC2017- ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIMAR COMPARTIMENT GUVERNANŢA CORPORATIVĂ NR. SC2017- Bd. C.D. Loga nr. 1, 300030, Timişoara, tel./fax. +40 256-408300, www.primariatm.ro Proiectul componentei

More information

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%]

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%] Piaţa pentru Ziua Următoare - mai 217 Participanţi înregistraţi la PZU: 356 Număr de participanţi activi [participanţi/lună]: 264 Număr mediu de participanţi activi [participanţi/zi]: 247 Preţ mediu [lei/mwh]:

More information

REGULAMENTUL CONCURSULUI DE ADMITERE 2014 Pagina 1

REGULAMENTUL CONCURSULUI DE ADMITERE 2014 Pagina 1 REGULAMENTUL CONCURSULUI DE ADMITERE 2014 Pagina 1 MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Academia de Poliţie,,Alexandru Ioan Cuza Nr. 4462549 din 31.01.2014 REGULAMENT * privind organizarea şi desfăşurarea concursului

More information

ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ADMITERII ÎN ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE NICOLAE BĂLCESCU DIN SIBIU PENTRU ANUL UNIVERSITAR

ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ADMITERII ÎN ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE NICOLAE BĂLCESCU DIN SIBIU PENTRU ANUL UNIVERSITAR ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE NICOLAE BĂLCESCU DIN SIBIU METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ADMITERII ÎN ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE NICOLAE BĂLCESCU DIN SIBIU PENTRU

More information

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018 Evoluția pieței de capital din România 09 iunie 2018 Realizări recente Realizări recente IPO-uri realizate în 2017 și 2018 IPO în valoare de EUR 312.2 mn IPO pe Piața Principală, derulat în perioada 24

More information

REGULAMENT DE DESFĂŞURARE A CONCURSURILOR PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ÎN UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE IULIU HAŢIEGANU CLUJ-NAPOCA

REGULAMENT DE DESFĂŞURARE A CONCURSURILOR PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ÎN UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE IULIU HAŢIEGANU CLUJ-NAPOCA REGULAMENT DE DESFĂŞURARE A CONCURSURILOR PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ÎN UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE IULIU HAŢIEGANU CLUJ-NAPOCA - Adoptat în data de 9 decembrie 2008 de către Senatul

More information

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4.5.4 şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Data: 28.11.14 Versiune: V1.1 Nume fişiser: Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4-5-4

More information

METODOLOGIA OBŢINERII CERTIFICATULUI DE COMPETENŢĂ LINGVISTICĂ Aprobată în şedinţa Senat din 21 septembrie 2011

METODOLOGIA OBŢINERII CERTIFICATULUI DE COMPETENŢĂ LINGVISTICĂ Aprobată în şedinţa Senat din 21 septembrie 2011 UNIVERSITATEA SPIRU HARET CENTRUL DE LIMBI STRĂINE (CLS) METODOLOGIA OBŢINERII CERTIFICATULUI DE COMPETENŢĂ LINGVISTICĂ Aprobată în şedinţa Senat din 21 septembrie 2011 Introducere Organizarea şi desfăşurarea

More information

METODOLOGIE PROPRIE PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ŞI DE CERCETARE DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TÎRGU MUREŞ

METODOLOGIE PROPRIE PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ŞI DE CERCETARE DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TÎRGU MUREŞ Pagina: 1 din 60 Documente de referință: Legea Educației Naționale nr. 1/2011 Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş HG nr. 457/2011 Ordinul ministrului educației naționale și cercetării

More information

METODOLOGIA ŞI CRITERIILE privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2018

METODOLOGIA ŞI CRITERIILE privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2018 PROIECT METODOLOGIA ŞI CRITERIILE privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2018 CAPITOLUL I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezenta

More information

Anexa la Hotărârea Senatului Universitar nr din , modificată prin HSU nr din

Anexa la Hotărârea Senatului Universitar nr din , modificată prin HSU nr din REGULAMENTUL CONCURSULUI DE ADMITERE 2018 Pagina 1 Anexa la Hotărârea Senatului Universitar nr. 5243721 din 22.01.2018, modificată prin HSU nr. 5243725 din 31.01.2018 MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Academia

More information

Numele şi prenumele elevului... Data susţinerii testului...

Numele şi prenumele elevului... Data susţinerii testului... TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ Limba engleză, Clasa a VII-a Numele şi prenumele elevului... Data susţinerii testului... Pentru rezolvarea corectă a tuturor exerciţiilor se acordă 90 de puncte. Din oficiu se

More information

Fişa disciplinei. 1. Date despre program. 2. Date despre disciplina Titulari. 3. Timp total estimat. 4. Precondiţii.

Fişa disciplinei. 1. Date despre program. 2. Date despre disciplina Titulari. 3. Timp total estimat. 4. Precondiţii. Fişa disciplinei 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE 1.2. Facultatea CIBERNETICĂ, STATISTICĂ ŞI INFORMATICĂ ECONOMICĂ 1.3. Departamente (Departament) INFORMATICA

More information

REGULAMENT DE ADMITERE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR NIVEL LICENȚĂ ANUL UNIVERSITAR

REGULAMENT DE ADMITERE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR NIVEL LICENȚĂ ANUL UNIVERSITAR UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI FACULTATEA DE LITERE România Ministerul Educaţiei si Cercetării Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FACULTATEA DE LITERE Str. Horea nr. 31 400202, Cluj-Napoca Tel: 0264 532238

More information

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) ARBORI AVL (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) Georgy Maximovich Adelson-Velsky (Russian: Гео ргий Макси мович Адельсо н- Ве льский; name is sometimes transliterated as Georgii Adelson-Velskii)

More information

REGULAMENT PRIVIND MOBILITĂŢILE STUDENŢEŞTI ÎN CADRUL PROGRAMELOR COMUNITARE

REGULAMENT PRIVIND MOBILITĂŢILE STUDENŢEŞTI ÎN CADRUL PROGRAMELOR COMUNITARE ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI Senatul Universitar REGULAMENT PRIVIND MOBILITĂŢILE STUDENŢEŞTI ÎN CADRUL PROGRAMELOR COMUNITARE Organizarea şi desfăşurarea mobilităţilor studenţeşti în cadrul

More information

UTILIZAREA CECULUI CA INSTRUMENT DE PLATA. Ela Breazu Corporate Transaction Banking

UTILIZAREA CECULUI CA INSTRUMENT DE PLATA. Ela Breazu Corporate Transaction Banking UTILIZAREA CECULUI CA INSTRUMENT DE PLATA Ela Breazu Corporate Transaction Banking 10 Decembrie 2013 Cuprins Cecul caracteristici Avantajele utilizarii cecului Cecul vs alte instrumente de plata Probleme

More information

Unitatea şcolară Candidat Funcția Ani vechime Total punctaj acordat, puncte Perioada evaluată: 1 septembrie august Punctaj maxim.

Unitatea şcolară Candidat Funcția Ani vechime Total punctaj acordat, puncte Perioada evaluată: 1 septembrie august Punctaj maxim. Data Laboranți/Tehnicieni FIŞA DE EVALUARE A ACTIVITĂŢII PERSONALULUI DIDACTIC AUXILIAR ÎN VEDEREA OBŢINERII GRADAŢIEI DE MERIT 2018 (NU SE PUNCTEAZĂ ACTIVITĂŢI FĂRĂ DOCUMENTE DOVEDITOARE!!!) Unitatea

More information

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ, DE MASTER ŞI DE DOCTORAT, PENTRU ANUL

More information

POSTURI SCOASE LA CONCURS Anul universitar DESCRIERE

POSTURI SCOASE LA CONCURS Anul universitar DESCRIERE UNIVERSITATEA AUREL VLAICU DIN ARAD FACULTATEA DE ŞTIINŢE UMANISTE ŞI SOCIALE POSTURI SCOASE LA CONCURS Anul universitar 2013 2014 REFERINŢE ŞI CRITERII ALE DESCRIERII Universitatea Facultatea Departamentul

More information

VLAD-CRISTIAN SOARE - avocat definitiv

VLAD-CRISTIAN SOARE - avocat definitiv Informații personale Dată naștere: 17.04.1989 Localitate: București Telefon: 0745 512 512 E-mail: vlad.soare@soare-legal.ro VLAD-CRISTIAN SOARE - avocat definitiv Calificări Avocat definitiv în Baroul

More information

METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la ciclul de studii universitare de licenţă la Universitatea Politehnica Timişoara

METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la ciclul de studii universitare de licenţă la Universitatea Politehnica Timişoara METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la ciclul de studii universitare de licenţă la Universitatea Politehnica Timişoara - sesiunea septembrie 2014 - I. Cadrul general de organizare

More information

GHID DE TERMENI MEDIA

GHID DE TERMENI MEDIA GHID DE TERMENI MEDIA Definitii si explicatii 1. Target Group si Universe Target Group - grupul demografic care a fost identificat ca fiind grupul cheie de consumatori ai unui brand. Toate activitatile

More information

Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar Quinet 5-7, București,

Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar Quinet 5-7, București, CURRICULUM VITAE INFORMAȚII PERSONALE Nume Prenume DUMITRACHE Mihail Adresă Telefon +40-21-3116835 Fax +40-31-8153875 E-mail Naționalitate Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar

More information

A N U N Ţ C O N C U R S :

A N U N Ţ C O N C U R S : R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE N E S E C R E T Ploiești Nr.85272 din 10.01.2018 Ex. unic INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN PRAHOVA COMISIA DE CONCURS A P R O B POSTAREA PE INTERNET, INTRAPOL

More information

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE ŞI DE VERIFICARE A ÎNDEPLINIRII STANDARDELOR UNIVERSITĂŢII VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE

FIŞĂ DE AUTOEVALUARE ŞI DE VERIFICARE A ÎNDEPLINIRII STANDARDELOR UNIVERSITĂŢII VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Calea Mărăşeşti, Nr. 15, Bacău 600115 Tel. +40-234-542411, tel./fax +40-234-54553 www.ub.ro; e-mail: rector@ub.ro

More information

ADMITEREA ÎN ACADEMIA DE POLIŢIE"ALEXANDRU IOAN CUZA" BUCURESTI SESIUNEA 2018 I. CIFRELE DE ŞCOLARIZARE APROBATE PENTRU SESIUNEA 2018

ADMITEREA ÎN ACADEMIA DE POLIŢIEALEXANDRU IOAN CUZA BUCURESTI SESIUNEA 2018 I. CIFRELE DE ŞCOLARIZARE APROBATE PENTRU SESIUNEA 2018 ROMÂNIA MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN MEHEDINTI SERVICIUL RESURSE UMANE Operator date cu caracter personal nr. 4529/2007 NESECRET Dr.Tr.Severin Exemplar unic Nr. 3372/26.04.2018

More information

TEODORU Cosmin Adrian.

TEODORU Cosmin Adrian. CURRICULUM VITAE Informaţii personale Nume / Prenume Adresă Telefon E-mail Data naşterii TEODORU Cosmin Adrian Str. Surianu nr. 2 515 800 Sebeş, jud. Alba ROMANIA +40 745 514 696 ateodoru77@yahoo.com 21.08.1977

More information

ORDONANTA DE URGENTA Nr. 148 din 3 noiembrie 2005

ORDONANTA DE URGENTA Nr. 148 din 3 noiembrie 2005 ORDONANTA DE URGENTA Nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului Text în vigoare începând cu data de 31 decembrie 2008 Text actualizat în baza actelor normative

More information

CONCURS LET S GET GREEN! REGULAMENT OFICIAL DE DESFĂŞURARE

CONCURS LET S GET GREEN! REGULAMENT OFICIAL DE DESFĂŞURARE CONCURS LET S GET GREEN! REGULAMENT OFICIAL DE DESFĂŞURARE 1. Organizatorul concursului Asociatia Viitorul în Zori 1.1. Concursul LET S GET GREEN!, ( Campanie ) prezentat şi desfăşurat pe pagina www.letsgetgreen.ro

More information

METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de doctorat Anul universitar 2017/2018

METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de doctorat Anul universitar 2017/2018 METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de doctorat Anul universitar 2017/2018 METHODOLOGY for the Admission to the Doctoral Studies Academic year

More information

REGULAMENT PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ȘI DE CERCETARE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE VICTOR BABEȘ DIN TIMIȘOARA

REGULAMENT PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE ȘI DE CERCETARE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE VICTOR BABEȘ DIN TIMIȘOARA Documente de referinţă: Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare Carta Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara HG 457/2011 privind aprobarea

More information

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE VICTOR BABEŞ DIN TIMIŞOARA

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE VICTOR BABEŞ DIN TIMIŞOARA Anexă la H.S. nr 4/2595/23.02.2017 Completare și modificare H.S. nr. 6/4145/30.03.2017 UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE VICTOR BABEŞ DIN TIMIŞOARA REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

More information

Curriculum Vitae. Prof. dr. Mircea Dumitru

Curriculum Vitae. Prof. dr. Mircea Dumitru Curriculum Vitae Prof. dr. Mircea Dumitru Curriculum Vitae Date personale Nume: Mircea Dumitru Data şi locul naşterii: 14 iulie 1960, Bucureşti Naţionalitate: român Stare civilă: căsătorit, doi copii Loc

More information

Master si care solicita atat cazare cat si bursa vor depune dosarul cu actele DOCUMENTE NECESARE

Master si care solicita atat cazare cat si bursa vor depune dosarul cu actele DOCUMENTE NECESARE 03.09.2018 In atentia studentilor Facultatii de Inginerie Electrica Pentru simplificarea procedurilor de depunere a actelor necesare obtinerii atat a unui loc in camin pentru Cazurile Sociale care se incadreaza

More information

Update firmware aparat foto

Update firmware aparat foto Update firmware aparat foto Mulţumim că aţi ales un produs Nikon. Acest ghid descrie cum să efectuaţi acest update de firmware. Dacă nu aveţi încredere că puteţi realiza acest update cu succes, acesta

More information

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI. din

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI. din COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 23.6.2017 C(2017) 4250 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din 23.6.2017 de completare a Directivei (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea

More information

Act de bază Acte modificatoare #M1 #M1 ministrul educației naționale

Act de bază Acte modificatoare #M1 #M1 ministrul educației naționale ORDIN Nr. 3475/2017 din 17 martie 2017 pentru aprobarea Metodologiei de înscriere și înregistrare a calificărilor din învățământul superior în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior

More information

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI. 105 ani de performanță academică ADMITEREA

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI. 105 ani de performanță academică ADMITEREA ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI 105 ani de performanță academică ADMITEREA LA PROGRAMELE UNIVERSITARE DE MASTERAT OFERTA EDUCAȚIONALĂ IULIE 2018 Accesați permanent www.ase.ro! Aula Magna Mesajul

More information

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax 021-319.20.25, 021-319.19.00/int. 283, www.senat.ase.ro, e-mail: senat@ase.ro Hotărârea nr. 68/09.05.2018 cu privire la aprobarea

More information

NOTA: se vor mentiona toate bunurile aflate in proprietate, indiferent daca ele se afla sau nu pe teritoriul Romaniei la momentul declararii.

NOTA: se vor mentiona toate bunurile aflate in proprietate, indiferent daca ele se afla sau nu pe teritoriul Romaniei la momentul declararii. 2. Bunuri sub forma de metale pretioase, bijuterii, obiecte de arta si de cult, colectii de arta si numismatica, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural national sau universal sau altele asemenea,

More information

Experiența și calificările necesare

Experiența și calificările necesare Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) Post vacant de Specialist principal în supraveghere generală / Lider al Grupului pentru supraveghere generală în cadrul unității Asistență pentru

More information

PRIMIREA SI DISTRIBUIREA BILETELOR DE TRATAMENT BALNEAR IN ANUL 2015

PRIMIREA SI DISTRIBUIREA BILETELOR DE TRATAMENT BALNEAR IN ANUL 2015 CASA NATIONALA DE PENSII PUBLICE CASA JUDETEANA DE PENSII OLT Slatina, str. Aleea Tineretului, nr. 1A Tel.: 0249/411634; 0249/414647; Fax: 0249/433167 E-mail: cjpolt@rdslink.ro PRIMIREA SI DISTRIBUIREA

More information

Aprobată în şedinţa Consiliului Facultăţii din data de

Aprobată în şedinţa Consiliului Facultăţii din data de Criterii de admitere și condiții speciale-facultatea DE INGINERIE Aprobată în şedinţa Consiliului Facultăţii din data de 19.02.2018 1. Înscrierea candidaţilor 1.1. Consideraţii generale Înscrierea candidaţilor

More information

Comunicare şi Relaţii Publice

Comunicare şi Relaţii Publice UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIŞOARA DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE ŞI LIMBI STRĂINE STR. TRAIAN LALESCU NR. 2A, 300223 TIMIŞOARA, ROMÂNIA Tel.: 40-256-404011, Fax: 40-256-404013, secretariat@cls.upt.ro

More information

DESCRIERE. Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale. Departamentul de limbi moderne şi ştiinţe socio-umane. Istoria literaturii române

DESCRIERE. Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale. Departamentul de limbi moderne şi ştiinţe socio-umane. Istoria literaturii române REFERINŢE ŞI CRITERII ALE DESCRIERII Universitatea Facultatea Departamentul DESCRIERE Aurel Vlaicu din Arad Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale Departamentul de limbi moderne şi ştiinţe socio-umane

More information

Criterii de admitere și condiții speciale FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

Criterii de admitere și condiții speciale FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE Criterii de admitere și condiții speciale 2017 - FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE Aprobate în şedinţa Consiliului Facultății din data de 27.03.2017 1. CONSIDERAŢII GENERALE 1.1. Concursul de admitere la

More information

Curriculum Vitae Europass

Curriculum Vitae Europass Curriculum Vitae Europass Informaţii Personale Nume / Prenume Adresă MÂŢĂ (SACARĂ) LILIANA Str. 9 Mai, Nr. 31, Sc. A, Ap. 2, Cod pstal 600066, Bacău, România Telefon 0745 157852 0334 803023 Fax E-mail

More information

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip 26/07/2015 Download mods euro truck simulator 2 harta Harta Romaniei pentru Euro Truck Simulator

More information

Nume şi Apelativ prenume Adresa Număr telefon Tip cont Dobânda Monetar iniţial final

Nume şi Apelativ prenume Adresa Număr telefon  Tip cont Dobânda Monetar iniţial final Enunt si descriere aplicatie. Se presupune ca o organizatie (firma, banca, etc.) trebuie sa trimita scrisori prin posta unui numar (n=500, 900,...) foarte mare de clienti pe care sa -i informeze cu diverse

More information

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR RAPORT PRIVIND EVALUAREA CADRELOR DIDACTICE DE CĂTRE STUDENȚI AFERENT ACTIVITĂȚII DIN ANUL UNIVERSITAR 2016-2017 LA FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI ŞI GAZELOR Date minimale 1. Prezentul raport a fost

More information