Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 1

Transcription

1 Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 1

2 Colegiul de redacţie Director - Costel Gîlcă Redactor Şef - Andreea Alina Niţă Redactor Şef Adjunct - Gabriela Iliescu Date de contact Costel Gîlcă: costel_gilca@yahoo.com Andreea Alina Niţă: nita_andreea_alina@yahoo.com Sediul Redacţie: Bucureşti, str. N. Bălcescu, nr , Sc. A, ap. 20, sect. 2 Tel: 021/ , Fax: 021/ Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 2

3 CUPRINS I. ARTICOLE Dreptul muncii drd. Costel Gîlcă: Sancţiunea neinvitării tuturor organizaţiilor reprezentative la negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional la acesta Dreptul securităţii sociale Costel Gîlcă: Organizarea sistemului român de securitate socială II. DREPT INTERN Jurisprudenţă A. Dreptul muncii 1. Concediul pentru creşterea copilului de până la 2 ani 2. Necorespundere profesională v. abatere disciplinară 3. Perioadă de probă. Concediere pentru necorespundere profesională 4. Lipsa autorizaţiei specifice pentru exercitarea profesiei 5. Obligaţie de a propune salariatului locuri de muncă vacante şi de a solicita sprijin AJOFM în vederea redistribuirii. 6. Desfacerea contractului de muncă. 7. Motivare eronată în fapt şi în drept. Cercetarea disciplinară. 8. Concediere pentru necorespundere profesională. Anulare. Reintegrarea în funcţie 9. Contestarea ordinului de necorespundere pentru postul ocupat. Inaplicabilitatea prevederilor art. 268 alin. (4) C. muncii B. Dreptul securităţii sociale 1. Recalcularea pensiei. 2. Vârsta standard de pensionare. Stagiu de cotizare. Discriminare. 3. Determinarea punctajului mediu anual 4. Determine punctajul mediu anual. Valoarea unui punct de pensie 5. Criteriile şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru beneficiul efectiv al dreptului la pensie. 6. Recalcularea şi recorelarea pensiei. 7. Modalităţi şi condiţii de acordare şi de calculare a pensiilor. 8. Stabilirea valorii unui punct de pensie. Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 3

4 I. Decizii ale Curţii Constituţionale A. Dreptul muncii: 1. Decizia nr. 713/2009 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (2) si art. 60 alin. (4) si (5) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea 2. Decizia nr. 557/2009 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (4) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 10/2007 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, ale art. 3 alin. (4) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, precum si unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, precum si ale art. 101 alin. (4) din Legea administratiei publice locale nr. 215/ Decizia nr. 444/2009 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) si (10), art. 23 alin. (1) si (2), precum si art. 30 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare B. Dreptul securităţii sociale: 1. Decizia nr. 3/2009 pentru modificarea Deciziei Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania nr. 4/2008 privind continuarea activitatii medicale peste varsta legala de pensionare 2. Decizia nr /2009 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor cap. IX din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale 3. Decizia nr. 656/2009 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (2) si alin. (3) teza intai din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale 4. Decizia nr. 669/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 şi art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale Legislaţie Apariţii legislative în luna iunie 2009 Dreptul muncii Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 4

5 1. Ordin privind aprobarea conţinutului-model al Angajamentului pentru participanţii declaraţi admişi la programele de formare specializată prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public. 2. Ordin pentru completarea Ordinului ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 18/C/2009 privind criteriile pentru avansarea funcţionarilor publici cu statut special într-o funcţie imediat superioară la aceeaşi poziţie din statul de organizare şi funcţionare. 3. Ordin pentru publicarea acceptării amendamentelor la Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendat, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.240(83) a Comitetului Securităţii Maritime din 12 octombrie A. Dreptul securităţii sociale 1. Ordin pentru aprobarea Metodologiei de acordare a subvenţiilor de la bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, pentru organizaţiile prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap 2. Decizie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale pentru modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 36/2008 privind comisionul şi tarifele care se percep de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi de către casele teritoriale de pensii la efectuarea unor operaţiuni care nu sunt legate de stabilirea şi de plata pensiilor din sistemul public de pensii III. DREPT EUROPEAN I. Jurisprudenţă CJCE 1. Hotărârea Curţii în cauza / David Hütter 2. Hotărârea Curţii în cauza/ The Incorporated Trustees of the National Council on Ageing 3. Hotărârea Curţii în cauza /. P. Jenkins II. Legislaţie europeană 1. Directiva 1999/63/CE A Consiliului din 21 iunie 1999 privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor, încheiat între Asociaţia Proprietarilor de Nave din Comunitatea Europeană (ECSA) şi Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Transporturi din Uniunea Europeană (FST). 2. Directiva Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă 3. Directiva 2000/79/CE A Consiliului din 27 noiembrie 2000 privind punerea în aplicare a Acordului european privind organizarea timpului de lucru al personalului mobil din aviaţia civilă, încheiat de Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 5

6 Asociaţia companiilor europene de navigaţie aeriană (AEA), Federaţia europeană a lucrătorilor din transporturi (ETF), Asociaţia europeană a personalului tehnic navigant (ECA), Asociaţia europeană a companiilor aviatice din regiunile Europei (ERA) şi Asociaţia internaţională a liniilor aeriene rezervate în sistem charter (AICA) 4. Directiva 2002/15/CE A Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2002 privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier. IV. DREPT INTERNAŢIONAL I. Organizaţia Internaţională a Muncii 1. R188 Recommandation sur les agences d'emploi privées, R197 Recommandation sur le cadre promotionnel pour la sécurité et la santé au travail, 2006 II. Jurisprudeţa altor state Marea Britanie 1. Practice and procedure: Perversity 2. Unfair dismissal: Compensation 3. Employment of a sabbatical Student Union employee had to be determined by both the union constitution and the contract of employment. Accordingly right of appeal only required a simple majority at the union meeting 4. Redundancy Collective consultation and information 5. Transfer of undertakings Consultation and other information 6. Race Discrimination Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 6

7 Capitolul I. Articole I. ARTICOLE Dreptul muncii Sancţiunea neinvitării tuturor organizaţiilor reprezentative la negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional la acesta av. drd. Costel Gîlcă Într-un articol precedent 1 arătam că orice organizaţie sindicală legal constituită şi reprezentativă are dreptul să participe la negocierea şi semnarea actului adiţional la contractul colectiv de muncă indiferent daca este sau nu semnatară a contractului colectiv de muncă. Problema la care vom încerca să răspundem este aceea de a şti care este sancţiunea în situaţia în care patronatul nu invită la negociere toate sindicatele lega constituite şi reprezentative din unitate sau ramură? La această întrebare sunt două soluţii: a) sancţiunea nulităţii absolute a contractului colectiv de muncă sau a actelor adiţionale încheiate fără invitarea tuturor organizaţiilor sindicale reprezentative; b) validitatea contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional la acesta. I. Sancţiunea nulităţii absolute Prin sentinţa civilă nr. 1142/ pronunţată în complet de divergenţă de Tribunalul Constanţa secţia civilă în dosarul nr. 5500/118/2008 2, opinia majoritară a fost în sensul constatării nulităţii absolute a actului adiţional la contractul colectiv de muncă încheiat fără invitarea tuturor organizaţiilor sindicale legal constituite şi reprezentative. Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul Constanţa a statuat: Se va reţine că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 care dispune Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege se referă nu doar la conţinutul substanţial al drepturilor şi obligaţiilor reglementate prin aceste clauze (şi care trebuie să 1 Revista de Dreptul Muncii si Dreptul securitatii Sociale, nr. 2/ Prin cererea de chemare în judecată Sindicatul O. a solicitat în contradictoriu cu SN N SA, Sindicatul CNE, şi Federaţia U să se constate nulitatea absolută a actului adiţional nr. 230/ la Contractul Colectiv de Muncă. Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii SN N SA a fost negociat şi semnat de patronatul societăţii precum şi de sindicatele reprezentative SINDICATUL CNE, Federaţia U şi Sindicatul FCN, fiind înregistrat la DMSSF Bucureşti sub nr. 619/ Prin actul adiţional nr. 230/ , încheiat între aceleaşi părţi s-a dispus prelungirea valabilităţii Contractului începând cu , pe o perioadă de 2 ani, respectiv până la Anterior acestui moment, prin sentinţa civilă nr. 3567/ sindicatul reclamant a dobândit reprezentativitate la nivelul SN N SA, iar prin adresa nr. 2496D/ a solicitat includerea în comisia de negociere şi în Comisia paritara a Contractului Colectiv de muncă Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 7

8 Capitolul I. Articole respecte regulile instituite prin art. 8 alin. (2) şi (3) şi art. 12 alin. (1) teza a II-a) ci şi la procedura de negociere şi adoptare a clauzelor. Astfel, în speţă este deplin aplicabil art. 24 alin. (1) din Lege, conform cu care clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate şi care, prin raportare la textul art. 8 alin. (1) formează opinia instanţei că procedura de negociere a actului adiţional înregistrat sub nr. 230/ la CCM al unităţii a fost realizată cu încălcarea normelor legale menţionate, fapt care atrage sancţiunea nulităţii. II. Validitatea contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional la acesta. În opinia minoritară a judecătorilor în sentinţa civilă nr. 1142/ pronunţată de Tribunalul Constanţa secţia civilă în dosarul nr. 5500/118/2008 s-a reţinut: Se observa din acţiunea reclamantului că acesta nu a precizat motivul n drept pe care se bazează cererea sa de nulitate absolută făcând o simplă reproducere a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, conform cărora clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate. Art. 8 stabileşte că clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege. Ar reieşi, din ansamblul acestor dispoziţii că încălcarea limitelor şi condiţiilor prevăzute de lege ar atrage nulitatea absolută a contractului colectiv de muncă (sancţiune care ar reieşi din formularea adusă de legiuitor..lovite de nulitate art. 24 alin. (1). Continuând acest demers (pe care reclamantul nu la întreprins) ar trebui ca nulitatea absolută să se întemeieze deci pe o situaţie de constatare a încheierii contractului colectiv de muncă peste limitele stabilite de legea nr. 130/1996 sau cu nerespectarea condiţiilor fixate de această lege. Din nou, reclamantul nu indică în concret care ar fi aceste limite sau condiţii ignorate la încheierea actului adiţional făcând o enunţare seacă a situaţiei conform căreia, deşi a solicitat, nu a fost primit/convocat la negocierile colective. Situaţia a fost caracterizată chiar de reclamant ca întrunind elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 5 din Legea nr. 130/1996 (prin care se sancţionează cu amendă contravenţională fapta patronului de a nu convoca la negocierile colective în termen de 15 zile de la emiterea cererii de către organizaţia sindicală). Totuşi, analiza actului adiţional din prisma tuturor prevederilor Legii nr. 130/1996 (din moment ce reclamantul nu a indicat precis anume dispoziţii legale) nu poate duce la concluzia că acesta este afectat de vreo cauză de nulitate absolută. Posibilitatea prelungirii efectelor unui contract colectiv de muncă este reglementată de art. 23 alin. (2), conform căruia, în cazul prevăzut la art. 3 alin. (2), părţile pot hotărî prelungirea aplicării în continuare a contractului colectiv de muncă, în condiţiile în care acesta a fost încheiat sau în alte condiţii ce vor fi convenite. Norma care tine să trimită art. 3 alin. (2) prevede că e poate proroga validitatea unui contract după parcurgerea etapei negocierii colective obligatorii şi dacă, în finalul acesteia, partenerii sociali au convenit aspra acestui aspect. Atât Codul muncii (art. 236) cât şi legea nr. 130/1996 (art. 2 alin. (2), art. 14) arată că părţile contractului colectiv de muncă sunt patronii şi salariaţii reprezentaţi prin sindicate. Niciodată organizaţiile sindicale nu participă la negocierea colectivă în nume propriu, ci în numele şi pentru membrii lor ale căror drepturi le apără (art. 28 din Legea nr. 54/2003). De aici şi concluzia că singura problemă în discuţie este aceea că, în fapt, este vorba de neparticiparea tuturor reprezentanţilor salariaţilor la aceste negocieri colective. Or, în sine, acesta nu este un motiv de nulitate în lipsa unei prevederi legale exprese care să instituie o astfel de condiţie. Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 8

9 Capitolul I. Articole Un prim argument este acela că, deoarece prin lege salariaţii, şi nu organizaţiile sindicale semnatare, sunt părţi ale contractului colectiv de muncă, acesta va produce efecte pentru toţi angajaţii unităţii (art. 11 lit. a) din Legea nr. 130/1996 şi art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul muncii). Astfel, legea consideră că toţi salariaţii, pin organizaţiilor sindicale ca reprezentanţi au participat la negociere şi sunt deci ţinuţi de contract; dar, chiar şi în situaţia în care un anumit sindicat nu participă la negocierea colectivă (din motive imputabile sau nu) membrii săi nu pot refuza efectul contractului care este obligatoriu pentru ei ca marcă a excepţiei de la principiu relativităţii efectelor contractului pe care contractul colectiv de muncă o reprezintă. Apoi, lipsa unui reprezentant al părţii la încheierea contractului nu atrage nulitatea actului adiţional atât din perspectiva Legii nr. 130/1996 cât şi cea a art. 948 şi urm. din C. civ. aplicabile conform art. 295 alin. (1) C. muncii privind condiţiile esenţiale pentru valabilitatea convenţiilor, toate dispoziţiile privind capacitatea, obiectul, cauza, şi consimţământul fiind respectate la încheierea actului adiţional înregistrat sub nr. 230/ În privinţa acestei ultime condiţii, pornind de la premisa că salariaţii sunt părţi în contractul colectiv de muncă, iar organizaţiile sindicale sunt doar reprezentanţi, se poate deduce din Legea nr. 130/1996 o singură condiţie de valabilitate a contractului colectiv de muncă semnat de unele sindicate anume ca acestea să reprezinte o treime din salariaţii unităţii 3. Art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 130/1996 prevede că contractul colectiv de muncă va fi înregistrat fără semnătura tuturor reprezentanţilor părţilor dacă reprezentanţii părţilor la negociere care nu au semnat contractul colectiv de muncă reprezintă sub o treime din numărul salariaţilor unităţii, sub 7% din efectivul salariaţilor din ramura respectiva sau sub 5% din efectivul salariaţilor din economia naţională, dup caz. Per a contrario nu vor fi înregistrate, deci nu vor produce efecte (art. 25 alin. (3) din Legea nr. 130/1996) acele contracte semnate, pentru salariaţi, de sindicatele care reprezintă mai puţin de 1/3 din angajaţi. S-a reglementat astfel, (este adevărat în mod indirect) o condiţie de valabilitate a contractului colectiv de muncă ce statuează că părţile semnatare (şi în consecinţă participante la negocieri) trebuie să reprezinte interesele la cel puţin o treime din salariaţii unităţii. Cum din analiza expusă a reieşit că condiţiile generale de valabilitate a actelor juridice (din perspectiva naturii convenţionale a contractului colectiv de muncă) au fost respectate, consideră că trebuia întreprinsă acţiunea ca neîntemeiată. a) Opinia noastră În ceea ce ne priveşte apreciem că opinia minoritară este cea corectă şi pentru următoarele motive: Astfel, opinia majoritară în sentinţa civilă nr. 1142/ , pentru a constata nulitatea absolută a contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional al acestuia încheiat cu neinvitarea tuturor organizaţiilor sindicale, consideră că art. 8 alin. (1) din lege, conform căruia clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege se referă şi la procedura de adoptare de încheiere a contractului colectiv de muncă, pentru ca apoi să facă trimitere la art. 24 alin. (1) din lege conform căruia clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate. Raţionamentul completului este fals, în mod absolut eronat, deoarece sintagma folosită de art. 24 alin. (1) din lege este cea de clauzele cuprinse, ceea ce este foarte clar că este vorba doare de drepturile şi obligaţiile cuprinse în contractul colectiv de muncă sau actul adiţional, după caz, nu şi de procedura de adoptare. Sintagma folosită în mod expres de legiuitor este aceea de clauzele inserate în. În nici un caz Legea nr. 130/1996 nu se face vorbire de procedura de adoptare. Interpretarea instanţei se bazează pe o adăugare la lege, conform căruia legiuitorul ar fi avut în vedere şi procedura de adoptare/semnare a contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional după caz. 3 În ceea ce ne priveşte apreciem că este vorba doar de dovada reprezentativităţii, indiferent că este vorba de o reprezentativitate bazată pe o treime din salariaţi, sau de o reprezentativitate prin delegare, textul de lege nefăcând nici o distincţie în acest sens. Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 9

10 Capitolul I. Articole Trebuie observat, că nici o dispoziţie legala incidentă în materie nu obligă participarea tuturor sindicatelor reprezentative la negociere. Ceea ce este important este ca salariaţii să fie reprezentată de un sindicat reprezentativ, deoarece părţile la contractul colectiv sunt salariaţii şi nu organizaţiile sindicale, acestea din urmă sunt doar mandatare legale ale salariaţilor. Organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative acţionează ca mandatari legali ai salariaţilor, astfel încât acestea semnează contractele colective de muncă în numele şi pentru salariaţii unităţii. Orice organizaţie sindicală care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (legal constituită şi reprezentativă) devine, în temeiul legii, mandatară a salariaţilor. Astfel, suntem în faţa unui mandat convenţional, în cazul salariaţilor membrii ai sindicatului semnatar, şi un mandat legal pentru salariaţii nesindicalizaţi, sau aceia care deşi sunt membrii de sindicat fie sindicatul din care fac parte nu este reprezentativ, fie nu a participat la negocierea contractului colectiv de muncă (cu privire la sancţiunea neparticipării unui sindicat reprezentativ la negocierea şi semnarea contractului sau a unui act adiţional ne vom exprima într-un articol viitor) 4. În ceea ce ne priveşte apreciem că o singură organizaţie sindicală reprezentativă este nu numai necesară ci şi suficientă ca contractul colectiv de muncă să fie valabil încheiat. Aşadar, soluţia reţinută de completul de divergenţă se bazează pe un fals raţionament şi pe o interpretare eronată a două dispoziţii legale care reglementează ipoteze diferite decât cea dedusă judecăţii. Negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă este reglementată în mod expres prin Legea nr. 130/1996. Niciun articol din Legea nr. 130/1996 nu prevede nici expres, nici implicit nulitatea contractului colectiv de muncă sau a actelor adiţionale la aceste în situaţia în care la negocierea şi semnarea acestor acte nu au fost invitate să participe unul sau mai multe sindicate reprezentative, în situaţia în care la nivelul întreprinderii ar există mai multe astfel de sindicate. Legea prevede doar interdicţia înregistrării contractului colectiv de muncă în situaţia în care nu sunt semnate de toţi reprezentanţii părţilor la negociere (art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996). Este singurul articol din lege care reglementează situaţia nesemnării contractului colectiv de muncă şi este de forţa evidenţei că situaţia noastră de fapt (neinvitarea unui sindicat reprezentativ la negocierea actului adiţional la contractul colectiv de muncă) nu se circumscrie ipotezei reglementată de art. 26 alin. (1) lit. c) din lege. Legea reglementează de asemenea situaţiile în care clauzele contractului colectiv de muncă nu respectă dispoziţiile legii. Chiar admiţând teza opiniei majoritare, opinie conformă căreia art. 8 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 cuprinde şi respectarea procedurii de negociere şi adoptare a clauzelor (teză cu care nu suntem în totalitate de acord) trebuie constatat că procedura adoptării actului adiţional a fost respectată atâta vreme cât s-a negociat cu o organizaţie sindicală lega constituită şi reprezentativă. Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 prevede că părţile contractului colectiv de muncă sunt patronul şi salariaţii. Salariaţii sunt reprezentaţi de organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative. Aşadar, condiţia sine qua non este ca salariaţii să fie reprezentaţi. Faptul că salariaţii sunt reprezentaţi de unul, două sau mai multe sindicate reprezentative nu are nici o relevanţă, deoarece efectele sunt aceleaşi: clauzele contractului îşi produc efectele faţă de toţi salariaţii, indiferent de apartenenţa la un sindicat sau altul, indiferent daca sunt sau nu sindicalizaţi. În acest context, nu se poate constata nulitatea unui contract colectiv de muncă, din moment ce salariaţii au fost reprezentaţi. 4 Costel Gîlcă Participarea sindicatelor nesemnatare ale CCM iniţial la negocierea şi semnarea ulterioară a actelor adiţionale ale CCM în RRDM nr. 3/2009 Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 10

11 Capitolul I. Articole Nici Legea nr. 130/1996 şi nici Codul muncii, nu prevede obligativitatea participării tuturor organizaţiilor sindicale reprezentative la negocierea contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional. De altfel, legiuitorul a fost interesat doar ca salariaţii să fie reprezentaţi la negocierea colectivă de structuri sindicale recunoscute şi care întrunesc anumite condiţii de reprezentativitate. Nu are relevanţă, după cum am mai precizat, numărul organizaţiilor sindicale reprezentative la semnarea contractului colectiv de muncă, deoarece efectele contractului sunt aceleaşi. De altfel, nulitatea contractului colectiv de muncă ar putea fi constatată numai în măsura în care sindicatul(ele) semnatar(e) nu ar îndeplini condiţiile prevăzute de lege, şi anume: a. Nu ar fi organizaţie(i) sindicală(e) legal(e) constituită(e); b. Nu ar fi organizaţie(i) sindicală(e) reprezentative, Or, în situaţia în care se constată că sindicatul care a semnat contractul colectiv de muncă îndeplineşte condiţiile legale, rezultă că salariaţii au fost reprezentaţi, iar contractul colectiv de muncă sau a actului adiţional după caz este valabil încheiat. Ceea ce este esenţial în cadrul negocierii colective este ca salariaţii să fie reprezentaţi conform legii, şi nu dacă unul sau altul din sindicate semnează sau nu contractul colectiv de muncă. De altfel, constatarea nulităţii contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional este împotriva intereselor salariaţilor, deoarece prin negocieri colective se obţin anumite drepturi, mai ales de natură salarială, or în situaţia în care s-ar constata nulitatea contractului colectiv de muncă pentru neparticipare unui sindicat la negociere, singurii afectaţi vor fi salariaţii, care vor fi obligaţi să înapoieze angajatorului toate drepturile de care au beneficiat deoarece quod nullum est nullum producit efectum. Astfel, prin fapta sa, patronatul va putea chema în judecată salariaţii pentru drepturile salariale pe care le-au primit fără a exista temei juridic. În situaţia în care patronatul va solicita salariaţilor reîntoarcerea drepturilor salariale primite în baza contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional declarat nul ca urmare a neinvitării din partea patronatului a unei organizaţii sindicale legal, salariaţii vor invoca culpa patronatului de a nu fi invitat toate sindicatele reprezentative, patronatul neputând să invoce propria-i vină (nomo propriam turpitudem allegans) pentru constatarea nulităţii contractului colectiv de muncă sau actului adiţional. Pe cale de consecinţă patronatul nu va avea putea recupera sumele plătite salariaţilor din propria-i vină dreptul. Astfel, efectul constatării nulităţii unui contract colectiv de muncă pentru neinvitare unui sindicat la negociere este inexistent şi inutil, pe lângă faptul că nu are temei juridic. De altfel, astfel cum am precizat mai sus, legiuitorul nu a reglementat decât constatarea nulităţii clauzelor inserate în contractul colectiv de muncă, alocându-i acestei situaţii mai multe articole, foarte detaliate: art. 8 care are următoarea structură: (i) primul alineat este dispoziţia generală conform căreia clauzele CCM pot fi stabilite în limitele şi condiţiile legii (ii) al doilea alineat stabileşte aceste limite ale legii, (iii) al patrulea alineat stabileşte principiul de baza al CCM conform căruia prevederile legale sunt minimale. art. 24 care are următoarea structură: (i) primul alineat vizează sancţiunea nerespectării limitelor (clauzele legale sunt minime, nu se poate negocia sub CCM naţional, de ramură sau de unitate etc.); (ii) al doilea alineat vizează procedura constatării nulităţii clauzelor; (iii) în fine, al treilea alineat stabileşte procedura în situaţia constatării nulităţii unei clauze;. Aşadar, art. 8 din Legea nr. 130/1996 reglementează limitele clauzelor CCM. În ceea ce priveşte condiţiile acestea sunt reglementate în art. 3, art. 14, art. 17 etc. din Legea nr. 130/1996. Art. 8 din lege nu stabileşte (şi nu vizează nici măcar indirect) obligativitatea ca la negocierea CCM să participe toate sindicatele reprezentative. Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 11

12 Capitolul I. Articole Aşadar, atât art. 8 cât şi art. 24 din Legea nr. 130/1996 nu au în vedere decât nulitatea clauzelor adică a drepturilor şi obligaţiilor părţilor, inserate în contractul colectiv de muncă sau în actul adiţional, în nici un caz nu fac referire la numărul participanţilor. Cu toate acestea, în situaţia în care o organizaţie sindicală legal constituită şi reprezentativă, nu este invitată la negocierea contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional, după caz, această faptă nu poate să rămână nesancţionată, însă sancţiunea nu o constituie constatarea nulităţii absolute a contractului colectiv de muncă sau a actului adiţional astfel încheiat, ci acesta se poate adresa În măsura în care un patronat refuză invitarea unui sindicat reprezentativ la negocierea unui contract colectiv de muncă, sindicatul are la îndemână ale mijloace procesuale precum: constatarea pe cale judecătorească a îndeplinirii condiţiilor legale de participare la negociere, iar în caz de neinvitare din partea patronatului, atunci se poate face plângere penală împotriva reprezentantului legal al patronatului pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. În nici un caz nu se poate constata nulitatea unui contract colectiv de muncă pe motiv de neinvitare la negociere. Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 12

13 Capitolul I. Articole Dreptul securităţii sociale Organizarea sistemului român de securitate socială SECŢIUNEA I ORGANIZAREA REGIMULUI GENERAL A. PRIVIRE ISTORICĂ 1. Legea pentru pensiuni militare din 1889 În titlul IV, intitulat Administrarea casei pensiilor din Legea pentru pensiuni militare din 1889, se prevedea că administraţia casei pensiunilor este încredinţată comisiei superioare a donaţiei oastei, sub privegherea ministerului de război, în aceleaşi condiţii ca şi casa de donaţii a oastei. Aşadar, administrarea era realizată de Ministerul de Război, prin structuri pe care le-am putea numi nespecializate. De altfel, aşa cum am precizat mai sus, aceste pensii pot fi catalogate ca adevărate pensii ocupaţionale, ceea ce conduce la o organizare a sistemului pe structura profesiei. 2. Legea minelor din 1895 Prin Legea minelor, se prevedea o organizare şi administrare diferită de legea pensiile militare. Astfel, art. 112 din lege prevede: orice casă de ajutor va fi administrată, sub controlul guvernului, când este locală, de: - doi delegaţi ai patronului; - trei delegaţi aleşi ai lucrătorilor dintre cei mai recomandabili pentru purtarea şi exerciţiul meseriei lor: Când casa este regională, minele, carierele, fabricile, uzinele şi şantierele care formează o regiune vor alege sediul ei formându-se un comitet administrativ din doi delegaţi aleşi de lucrătorii fabricii, minei sau şantierului care a fost ales ca sediu. Casele locale sau regionale vor fi inspectate sau controlate în orice timp de guvern. Aşadar, suntem în faţa unei administrări paritare, lato sensu, a caselor de pensii, însă sub supravegherea guvernului. Pe de altă parte, sistemul organizatoric al legii, prevedea case de pensii atât la nivel regional, cât şi la nivel local, între ele neexistând însă nici un raport de coordonare sau de subordonare, acestea fiind autonome. 3. Legea generală de pensiuni din 1902 Având în vedere că această legea includea în câmpul său de aplicare pe toţi funcţionarii statului, administrarea acesteia se făcea de către stat. Astfel, art. 39, din Titlul IV, Despre administrarea serviciului pensiilor, constatarea, lichidarea şi plata lor, prevedea că serviciul pensiilor face parte din serviciile ministerului de finanţe. El se administrează, sub autoritatea ministrului, de directorul datoriei publice şi pensiunilor, asupra căruia trec şi atribuţiile de constatare a dreptului de pensie. Toate cererile pentru pensii erau înaintate Ministerului de finanţe (art. 49 din lege). Existau însă mai multe case de ajutoare: Casa de ajutor a Căilor Ferate, Casa Donaţiunii Oastei, Casa cabanierilor şi impiegaţilor inferiori de la Ministerul Lucrărilor Publice, Casa de ajutoare de la Regia monopolurilor statului, care nu intrau sub incidenţa legii pensiilor din 1902, rămânând supuse regimului legilor şi statutelor lor. Toate acestea denotă o lipsă de centralizare, conducând la o administrare greoaie a Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 13

14 Capitolul I. Articole sistemului de securitate socială. Acestor case de ajutoare li se adăugau şi Casa generală a pensionarilor statului, Casa de pensiuni a oamenilor de serviciu (uşierii, odăiaşii, servitorii). 4. Legea generală de pensiuni din 1925 Prin această legea se prevedea constituirea unei administraţii separate, distincte de Ministere, a casei de pensii. Astfel, art. 44 din lege prevede: Administraţia Generală a Pensiilor va forma o instituţie deosebită, care va funcţiona pe lângă Departamentul Finanţelor sub autoritatea ministrului şi cu denumirea de Casa Comercială de Pensiuni a Funcţionarilor Publici. Conducerea şi administrarea acestei case erau încredinţate unui Consiliu de Administraţie compus din 13 membri, numiţi prin Decret Regal, pe termen de 4 ani, în urma propunerii Ministerului Finanţelor, şi anume: un secretar delegat al senatului; un deputat delegat al Adunării Deputaţilor; un delegat al ministerului de justiţie din Consiliul Superior al Magistraturii, un delegat al Ministerului de Interne din Consiliul superior administrativ; un delegat al Ministerului de Comunicaţii; un delegat al Ministerului de Instrucţiune; un delegat din Ministerul Cultelor din Clerul superior; un general activ delegat al Ministerului de Război; un director delegat din Consiliul general al Băncii Naţionale; director general al Contabilităţii Publice a Statului sau un delegat al Ministerului Finanţelor; un specialist în asigurări delegat de Ministerul Muncii; doi pensionari aleşi de Consiliul de Administraţie al Casei pensiilor, confirmaţi de Ministerul Finanţelor (art. 45 din lege). 5. Legea pentru unificarea asigurărilor sociale din 1933 Legea prevedea administrarea asigurărilor sociale pe principiul parităţii. Astfel, art. 67 prevedea: Consiliul de administraţie al unei case de asigurări se compune din 12 până la 18 membri după importanţa fiecărei case, reprezentând marea industrie, meseriile şi comerţul. Jumătate din numărul membrilor va reprezenta elementul patronal, iar cealaltă jumătate elementul salarial. Membrii patroni, care reprezentau marea industrie, erau recomandaţi în număr dublu de către Camera de industrie, cei care reprezentau comerţul erau recomandaţi, dintre alegătorii lor, de secţia comercială a Camerei de Industrie şi Comerţ. Salariaţii, membrii în consiliu, pentru industrie, meserie şi comerţ erau recomandaţi în acelaşi mod de către secţia lucrătorilor şi secţia funcţionarilor particulari din camera de muncă respectivă. Titlul III din Legea din 1933 prevedea că asigurările sociale se vor organiza prin instituţii regionale numite Casa de asigurări sociale, iar ca organ central de îndrumare şi control se instituia Casa Centrală a Asigurărilor Sociale, ce funcţiona ca o instituţie publică autonomă. Ca organ superior pentru verificarea gestiunii, Casei Centrale de Asigurări Sociale iar ca organism de control din partea statului s-a instituit Comisia superioară de control şi Comisarul guvernului (art ). Casele de asigurări sociale erau mutualităţi autonome şi funcţionau ca instituţii publice, în scopul administrării asigurărilor de boală, maternitate şi deces. Ele erau în acelaşi timp organele locale ale Casei Centrale a Asigurărilor Sociale, pentru ramurile de asigurări şi fondurile administrate ale acestora, având personalitate juridică. În ceea ce priveşte Casa Centrală a Asigurărilor Sociale, aceasta era instituţie publică autonomă, având personalitate juridică şi funcţionând pe lângă Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. Organele de administrare şi conducere ale Casei Centrale erau: Adunarea generală, Consiliul de Administraţie şi Direcţiunea generală, iar ca organ central, Comisia superioară de control şi comisarul guvernului. Din Adunarea generală făceau parte reprezentanţii caselor de asigurări, reprezentanţi ai organizaţiilor patronale, foşti miniştri ai muncii, specialişti şi reprezentanţi ai statului, Consiliul de Administraţie al Casei Centrale de Pensii funcţiona după principiul paritarismului. Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 14

15 Capitolul I. Articole Conform art. 75 din această lege: Consiliul se alcătuieşte după cum urmează: - 9 reprezentanţi ai patronilor, din care 4 din marea industrie, 3 din meserii şi 2 din comerţ; - 9 reprezentanţi ai salariaţilor, în aceeaşi proporţie (art. 75). 6. Legea asigurărilor sociale din 1938 Legea asigurărilor sociale din 1938 menţine principiul paritar: Consiliul de administraţie se compunea dintrun număr cuprins între 8 şi 12 membri. Jumătate din numărul membrilor reprezenta elementul patronal, iar cealaltă jumătate, elementul salarial. Prin decizie ministerială, dată pe baza avizului Consiliului de Administraţie al Casei Centrale, se stabilea proporţia în care marea industrie, mica industrie şi comerţul vor fi reprezentate (art. 148). 7. Legea nr. 650/1944 privind organizarea administrativă a asigurărilor sociale 5 Prin Legea din 1944 au fost modificate dispoziţiile privind organizarea asigurărilor sociale cuprinse în Legea din Astfel, administrarea şi organizarea asigurărilor sociale se făcea, conform noii legi, prin Casa Centrală a Asigurărilor Sociale. Organele locale ale Casei Centrale erau: a) Casele de Asigurări Sociale, ale căror sediu şi circumscripţii teritoriale erau fixate prin decizie a Ministerului Asigurărilor Sociale; în capitală au fost înfiinţate 6 Case de Asigurări Sociale; b) Oficiile de Asigurări Sociale, care funcţionau sub controlul Caselor de Asigurări Sociale. Pe lângă fiecare Casă de Asigurări sociale funcţiona câte un Consiliu de supraveghere şi îndrumare, compus din şase membri titulari şi şase supleanţi, astfel: - un reprezentat al marii industrii, desemnat de U.G.I.R.; - un reprezentant al micilor patroni, desemnat de Camera de muncă locală; - doi reprezentanţi ai muncitorilor, desemnaţi de sindicatele locale cele mai reprezentative; - doi reprezentanţi ai funcţionarilor din industrie şi comerţ, desemnaţi de sindicatul local al funcţionarilor publici. Consiliul de Administraţie al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale se compunea din: - trei reprezentanţi ai marii industrii, desemnaţi de U.G.I.R.; - doi reprezentanţi ai micilor patroni, desemnaţi de Uniunea micilor industriaşi; - un reprezentant al întreprinzătorilor de lucrări publice, recomandat de sindicatul acestora; - trei reprezentanţi ai funcţionarilor din industrie şi comerţ, desemnaţi de Federaţia Sindicatelor de funcţionari particulari; - cinci reprezentanţi ai muncitorilor, desemnaţi de comisia de organizare a mişcării sindicale unite, până la constituirea Confederaţiei generale a muncii, care i se va substitui. 8. Legea nr. 10 din 1948 privind organizarea asigurărilor sociale de stat Legea punea capăt principiului paritar şi instituia un alt principiu: administrarea asigurărilor sociale se realiza de către cei care cotizau: salariaţii. Astfel se prevedea că: asigurările sociale de stat funcţionează în cadrul sindicatelor de salariaţi şi păstrează forma organizatorică a acestora. Pe lângă fiecare grupă sindicală se alege câte un delegat pentru problemele de asigurări sociale, iar pe lângă secţiile sindicale, Comitetele de întreprinderi, Sindicate şi Uniuni, se aleg comisii de asigurări sociale. Pe lângă Comitetul Central al Confederaţiilor Generale ale Muncii, se alege Consiliul General al Asigurărilor Sociale de Stat, care are în competenţa sa: organizarea, conducerea, îndrumarea şi controlul Asigurărilor Sociale. 5 Publicată în Monitorul Oficial, nr. 295 din 20 decembrie Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 15

16 Capitolul I. Articole Aşadar, organizarea, conducerea şi controlul întregului sistem de asigurări sociale era pus în mâinile muncitorilor, prin organizaţiile lor sindicale, organizarea teritorială a asigurărilor sociale se mula după structura organizaţională a sindicatelor. 9. Decretul din 1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor sociale de stat Prin Decretul nr. 292 din 1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de stat are loc unificarea tuturor caselor de asigurări şi de pensii, cu excepţia caselor de pensii ale cadrelor militare permanente, într-o singură administraţie, cu mai multe sectoare. Fiecare sector dispunea de fonduri proprii şi acorda drepturile la pensie şi asigurări celor care au desfăşurat activităţi în sectorul respectiv. Stabilirea pensiilor se făcea de către comisiile de pe lângă comisiile de prevederi sociale ale comitetelor executive ale sfaturilor populare de raion, oraş sau raion orăşenesc Legea nr. 3 din 1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială Prin legea din 1977 se constituia Comisii de pensii şi asigurări sociale care funcţionau pe lângă organele colective de conducere (art. 47). Comisiile de pensii şi asigurări sociale erau alcătuite din 3-7 membri şi erau conduse de către un reprezentant al organelor de conducere colectivă. Din comisie făceau parte şi reprezentanţi ai compartimentelor de personal şi retribuire, ai organizaţiei de sindicat şi ai comisiilor de femei şi alţi reprezentanţi ai oamenilor muncii, precum şi medicul de specialitate. Unitatea în care lucra persoana pensionabilă era obligată şi purta responsabilitatea întocmirii dosarului de pensionare pe care, după verificarea acestui dosar de către Comisia de pensii şi asigurări sociale, îl înainta Direcţiei pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale. Direcţiile judeţene de muncă şi protecţie socială şi Direcţia generală de muncă şi protecţie socială a municipiului Bucureşti 7 erau organe locale de specialitate ale administraţiei de stat. În cadrul acestora funcţionau oficiile de pensii. Acestea erau, la rândul lor, organizate şi structurate pe domeniile: pensii de stat, pensii agricultori, asigurări sociale, controlul asigurărilor sociale, expertiză medicală şi altele 8. Aceste direcţii erau îndrumate metodologic de către Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, ca organ central al administraţiei de stat. Prin aceste direcţii se aduceau la îndeplinire, în teritoriu, prevederile legale privind stabilirea şi plata pensiilor din fondurile asigurărilor sociale de stat. În domeniul asigurărilor sociale pentru salariaţi şi pensionari, organizează, îndruma şi răspundea de elaborarea bugetului de asigurări sociale şi a celui privind pensia suplimentară din contribuţia personală a salariaţilor. Oficiile de pensii erau organizate în subordinea direcţiilor judeţene de muncă şi protecţie socială, având rol de organ executiv în stabilirea şi emiterea deciziei de pensionare. Potrivit legii, stabilirea pensiei sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de oficiul de pensii din cadrul direcţiei de muncă şi protecţie socială 9. Comisiile de contestaţii funcţionau pe lângă direcţiile judeţene de muncă şi protecţie socială sau pe lângă Direcţia generală de muncă şi protecţie socială a municipiului Bucureşti pentru soluţionarea contestaţiilor 6 Art. 107 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 292 din 30 iulie 1959 privind dreptul la pensie în cadrul asigurărilor sociale de stat, aprobat prin H.C.M., nr. 1081, din 31 iulie A se vedea art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 448 din 29 iulie 1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei sociale publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 219 din 16 august 1994, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 59 din 10 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 47 din 19 martie S. Ghimpu, Al. Ţiclea, C. Tufan, Dreptul securităţii sociale, ed. All Beck, 1998, p. 85 şi urm. 9 Conform art. 52 din Legea nr. 3/1977, modificată prin Legea nr. 73/1991, privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale, precum şi modificarea şi completarea unor reglementări în legislaţia asigurărilor sociale şi pensii, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 251 din 16 decembrie Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 16

17 Capitolul I. Articole împotriva deciziei emise de oficiul de pensii. Comisiile de contestaţii aveau o componenţă mixtă, fiind formate din 10 : - directorul direcţiei judeţene de muncă şi protecţie socială, respectiv cea a municipiului Bucureşti; - un delegat al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în calitate de membru; - un pensionar cu pregătire juridică desemnat de organizaţia pensionarilor, ca membru. Deciziile comisiilor judeţene de contestaţii date în materie de pensii puteau fi atacate potrivit legii. B. ORGANIZAREA SISTEMULUI DE PENSII PREVĂZUTĂ DE LEGEA NR. 19/2000 Legea nr. 19/2000 a schimbat configuraţia organizatorică a sistemului. De altfel, sistemul de securitate socială din România cunoaşte o amplă transformare începând cu anul Conducerea C.N.P.A.S. este formată dintr-un preşedinte şi consiliul de administraţie, compus din 18 membri. Noua formulă abandonează atât principiul paritarismului, cât şi administrarea acestor fonduri de către sindicate, stabilind că membrii Consiliului de Administraţie sunt reprezentanţi ai Guvernului, patronatului şi asiguraţilor, după cum urmează: - 5 reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi de ministrul muncii şi solidarităţii sociale; - 5 reprezentanţi ai patronatului, desemnaţi de asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional; - 8 reprezentanţi ai asiguraţilor, dintre care 5 reprezentanţi ai sindicatelor, desemnaţi de organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, şi 3 reprezentanţi ai pensionarilor, desemnaţi de organizaţiile naţionale ale pensionarilor. SECŢIUNEA II ORGANIZAREA REGIMURILOR SPECIALE Caracteristica cea mai evidentă a acestei organizări constă în existenţa mai multor subansamble; totuşi analiza evoluţiei realizate de-a lungul timpului evidenţiază un anumit număr de elemente care conduc către o idee de unitate dispersată apoi în mai multe regimuri speciale. Dacă până la apariţia Legii nr. 10 din 1948 existau o serie de regimuri speciale (al lucrătorilor, al căilor ferate, al militarilor, al funcţionarilor publici, militari, al funcţionarilor civili, al ecleziasticilor etc.), după această dată se încearcă unificarea tuturor regimurilor speciale de asigurări sociale. Şi în perioada socialistă, alături de regimul general de pensii, reglementat prin Legea nr. 3/1977, au existat o serie de regimuri speciale: asigurările sociale ale agricultorilor 11, ale ţăranilor din zonele necooperativizate 12, ale scriitorilor, compozitorilor şi muzicienilor, ale cooperaţiei meşteşugăreşti, ale personalului Bisericii Ortodoxe române, ale cultului armeano-gregorian, creştin de rit vechi şi musulman ale cultului mozaic; ale Membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România; ale personalului Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică; ale militarilor şi ale avocaţilor. În perioada anilor 90 se constată o tendinţă de unificare a regimurilor de asigurări sociale. Astfel, printr-o serie de acte normative 13 se încearcă unificarea sistemului de asigurare socială, chiar dacă în spatele acestor integrări în sistemul asigurărilor sociale de stat ale diverselor sisteme de asigurări se află 10 Cf. art. 52 din Legea nr. 3/1977, introdusă prin legea nr. 73/ Legea nr. 4/1977 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale membrilor cooperativelor agricole de producţie, publicată în Buletinul Oficial al RSR, partea I, nr. 61 din 8 iulie Legea nr. 5/10977 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale ţăranilor cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, publicată în Buletinul Oficial al RSR, partea I, nr. 61 din 8 iulie Hotărârea Guvernului nr. 89/1993 privind integrarea sistemului asigurărilor sociale şi pensiilor scriitorilor în sistemul asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 50 din 5 martie 1993; Hotărârea Guvernului nr. 326/1993 privind integrarea sistemului asigurărilor sociale şi pensiilor compozitorilor şi muzicologilor în sistemul asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 170 din 21 iulie 1993; Legea nr. 34/1993 privind integrarea sistemului asigurărilor sociale al cooperaţiei meşteşugăreşti în sistemul asigurărilor sociale de stat, publicată în Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 17

18 Capitolul I. Articole raţiuni de ordin economic: imposibilitatea susţinerii financiare a sistemului special prin forţe proprii, având în vedere puseele inflaţioniste, devalorizările monetare şi celelalte fenomene specifice perioadei de tranziţie. Încununarea acestui demers de unificare se regăseşte în art. 2 din Legea nr. 19/2000 care prevede că sistemul public se organizează şi funcţionează pe baza principiului unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept 14.,,Monopolul Legii nr. 19/2000 a fost însă spart pe de o parte de apariţia unor regimuri speciale de pensii, iar pe de altă parte, este adevărat, într-o mai mică măsură, prin apariţia unor dispoziţii de favoare pentru o serie de categorii sociale: magistraţi, profesori etc. În ceea ce priveşte regimurile speciale, acestea, pe lângă dispoziţii cu caracter special, cuprind şi o organizare separată de sistemul public de asigurări sociale, cu structură proprie. 1. Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat Astfel, Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat 15 derogă de la sistemul de organizare general, stabilind ca organe pentru stabilirea şi plata pensiilor: - în cadrul Ministerului Apărării Naţionale: a) unităţile din care a făcut parte militarul, dacă acesta îndeplineşte condiţiile de pensionare sau de trecere în rezervă sau direct în retragere; b) centrul militar judeţean, în cazul celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare după data ieşirii din rândul cadrelor militare active; - în cadrul Ministerului de Interne şi Serviciului Român de Informaţii: a) unităţile militare din care a făcut parte la data trecerii în rezervă sau direct în retragere; b) inspectoratul judeţean sau secţia de informaţii, centrul militar din raza de domiciliu a urmaşilor pensionarilor militari decedaţi (art. 49). 2. Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor 16 prevede înfiinţarea Casei de pensii a Ministerului de Interne, precum şi a unei comisii de contestaţii care soluţionează contestaţiile depuse împotriva deciziilor de stabilire a dreptului la pensie. 3. Ordonanţa de urgenţă nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor 17 înfiinţează Casa de Asigurări a Avocaţilor, care funcţionează în cadrul Uniunii Avocaţilor din România. Casa de Asigurări a Avocaţilor este o instituţie autonomă de interes public, având filiale în teritoriu, cu personalitate juridică, cu buget şi patrimoniu propriu. Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 128 din 15 iunie 1993; Legea nr. 53/1993 privind integrarea sistemului de asigurări sociale al personalului Bisericii Ortodoxe Române în sistemul asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 157 din 12 iulie 1993; Legea nr. 117/1995 privind integrarea sistemului de asigurări sociale pentru cultele armeano-gregoriene, creştin de rit vechi şi musulman în sistemul asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 284 din 8 decembrie 1995; Legea nr. 127/1995 privind integrarea sistemului de asigurări sociale şi pensii ale membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România în sistemul asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995; Legea nr. 42/1996 privind integrarea sistemului de asigurări sociale şi pensii ale cineaştilor în sistemul asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 109 din 29 mai 1996; Legea nr. 203/1997 privind integrarea sistemului de asigurări sociale al cultului mozaic din România în sistemul asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 350 din 10 decembrie 1997; Legea nr. 167/1998 privind integrarea sistemului de asigurări sociale al personalului Bisericii Române Unite cu Roma greco-catolică în sistemul asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 374 din 1 octombrie 1990; Ordonanţa de urgenţa a guvernului nr. 31/1998 privind unificarea fondurilor componente ale bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi a celor pentru plata pensiilor cuvenite asiguraţilor din unităţile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 419 din 4 decembrie 1998, aprobată prin Legea nr. 127/1999 publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 344 din 20 iulie Asupra principiului unicităţii, a se vedea C. Gîlcă, Sistemul public de pensii, ed. Rosetti, 2003, pp Publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 183 din 10 aprilie Publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 485 din 31 mai Publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 610 din 28 noiembrie Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale Nr.3/2009 Pag 18