întârzire aferente obligaţiilor bugetare

Size: px
Start display at page:

Download "întârzire aferente obligaţiilor bugetare"

Transcription

1 PUBLICAŢIE ÎNFIINŢATĂ PRIN A CONSILIULUI LOCAL Nr. 77/2000 PUBLICAŢIE LUNARĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TÂRGU JIU NR. 11(162) 25 NOIEMBRIE 2013 Acordarea scutirii de la plata majorărilor/penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor bugetare În luna septembrie, în baza O.G. nr. 92/2003 a fost aprobată o hotărâre de consiliu privind scutirea de la plata majorărilor/penalităţilor de întârzire aferente obligaţiilor bugetare constând în impozite şi taxe locale, redevenţe, chirii şi alte venituri datorate bugetului local de către persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi asociaţiile familiale de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Scopul aprobării unei astfel de hotărâri îl reprezintă atragerea de venituri la bugetul local, precum şi respectarea principiului egalităţii de tratament, respectiv stabilirea în mod nedescriminatoriu a criteriilor şi mijloacelor de acordare a facilităţilor fiscale. Certificatul de performanţă energetică o necesitate Scutirea se aplică majorărilor/ penalităţilor de întârzire aflate în sold la rolul contribuabilului în momentul stingerii debitului. Pot beneficia de scutiri persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi asociaţiile familiale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) sting integral până la data de obligaţiile principale constând în impozite, taxe, chirii, redevenţe şi alte obligaţii datorate bugetului local al municipiului Târgu-Jiu; b) depun cerere până la data pentru a beneficia de aceste facilităţi. Dacă persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi asociaţiile familiale au Reguli şi măsuri privind prevenirea incendiilor specifice sezonului rece Pe Calea Eroilor într-o zi însorită Pag. 2 Pag. 3 Pag. 4-5 mai multe tipuri de oligaţii la bugetul local şi se face plata integral doar pentru un anumit impozit, taxă locală, chirie, redevenţă sau alt venit la bugetul local, scutirea de la plată se va aplica, în mod corespunzător, numai pentru majorările/penalităţile de întârziere aferente respectivului impozit/taxe locale, chirie, redevenţă sau alt venit bugetar. Pentru a putea beneficia de scutirea menţionată, solicitanţii trebuie să depună o cerere la registratura Direcţiei Publice de Venituri până la data de În urma analizării cererii privind scutirea de la plata majorărilor/penalităţilor de întârziere de către serviciul de specialitate se va emite decizia privind acordarea facilităţii. În cazul în care se constată că solicitanţii nu îndeplinesc condiţiile pentru a putea beneficia de scutire, cererea de acordare a facilităţilor va fi respinsă, urmând să se comunice în scris solicitantului acest lucru. În vederea obţinerii scutirii de la plata majorărilor/penalităţilor de întârziere, persoanele care au debite la bugetul local sunt aşteptate la sediul Direcţiei Publice de Venituri pentru întocmirea formalităţilor prevăzute de H.C.L. nr. 283/2013. Mariana BUDULAN

2 Curierul Primăriei Nr. 11(162)/2013 Pag. 2 Certificatul de performanţă energetică o necesitate Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor a fost modificată şi completată în luna mai de Legea nr. 159/2013, iar în luna iulie 2013 a fost republicată în Monitorul Oficial. O modificare esenţială se referă la obligativitatea proprietarului să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, după caz, anterior perfectării contractului, o copie de pe certificat, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii/unităţii de clădire pe care urmează să o cumpere/închirieze, după caz. Performanţa energetică a clădirii/unităţii de clădire este exprimată, în principal, prin următorii indicatori de performanţă: a) clasa energetică; b) consumul total specific de energie; c) indicele de emisii echivalent CO 2. La clădirile existente la care se execută lucrări de renovare majoră, performanţa energetică a acestora sau a unităţilor de clădire ce fac obiectul renovării trebuie îmbunătăţită, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcţional şi economic. În cazul renovării majore a clădirilor, proprietarii/administratorii acestora pot monta sisteme alternative de producere a energiei, în măsura în care prin auditul energetic al clădirii se stabileşte că acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcţional şi economic. Potrivit legislaţiei în vigoare, certificatul de performanţă energetică se elaborează pentru: a) locuinţe unifamiliale, blocuri de locuinţe, birouri, clădiri de învăţământ, spitale, hoteluri şi restaurante, construcţii destinate activităţilor sportive, clădiri pentru servicii de comerţ, alte tipuri de clădiri consumatoare de energie şi unităţile acestora, care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse renovărilor majore; b) clădirile aflate în proprietatea/ administrarea autorităţilor publice sau a instituţiilor care prestează servicii publice. Certificatul se elaborează şi se eliberează de către auditorul energetic pentru clădiri, la solicitarea investitorului/ proprietarului/administratorului clădirii/unităţii de clădire şi este valabil 10 ani de la data eliberării înscrisă în certificat, cu excepţia situaţiei în care, pentru clădirea/unitatea de clădire la care există certificat în valabilitate, se efectuează lucrări de renovare majoră care modifică consumurile energetice ale acesteia. Certificatul cuprinde valori calculate, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, cu privire la consumurile de energie şi emisiile de CO 2, care permit investitorului/proprietarului/administratorului clădirii/unităţii de clădire să compare şi să evalueze performanţa energetică a clădirii/unităţii de clădire. Certificatul cuprinde, anexat, recomandări de reducere a consumurilor de energie ale clădirii, cu excepţia cazurilor în care nu există potenţial de reducere semnificativă al acestora comparativ cu cerinţele minime de performanţă energetică în vigoare la data elaborării certificatului, precum şi estimarea economiei de energie prin realizarea lucrărilor de creştere a perfor manţei energetice a clădirii. Certificatele de performanţă energetică se elaborează şi se eliberează de către auditorii energetici pentru clădiri care îşi desfăşoară activitatea ca experţi independenţi, persoane fizice autorizate sau ca angajaţi ai unor persoane juridice, conform legislaţiei în vigoare. Auditorii energetici pentru clădiri, în funcţie de gradul profesional pentru care au fost atestaţi: a) întocmesc şi eliberează certificatul pentru clădirile/unităţi ale clădirilor; b) întocmesc raportul de audit energetic, pentru clădirile/unităţi ale clădirilor, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare la data efectuării acestora. Auditorii energetici pentru clădiri şi experţii tehnici atestaţi au obligaţia înscrierii datelor de identificare a documentelor întocmite, respectiv a certificatelor şi rapoartelor de audit energetic, precum şi a rapoartelor de inspecţie a sistemelor de încălzire/ climatizare, după caz, în registrul propriu de evidenţă a activităţii. Auditorii energetici pentru clădiri şi experţii tehnici atestaţi îşi desfăşoară activitatea ca experţi independenţi, persoane fizice autorizate sau ca angajaţi ai unor persoane juridice, conform legisla ţiei în vigoare. Lista auditorilor energetici atestaţi pentru clădiri este afişată pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Până la data de 8 iulie 2013 au fost atestaţi la nivel național 1387 auditori energetici, iar la nivelul judeţului Gorj au fost atestaţi 24 de auditori energetici. La data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligaţia de a depune la organul fiscal competent o copie de pe certificat, iar originalul va rămâne în posesia proprietarului. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul are obligaţia de a transmite certificatul, în original, noului proprietar. Contractele de vânzare-cumpărare încheiate fără respectarea acestor prevederi sunt supuse nulităţii relative, potrivit prevederilor Codului civil. George JERCA

3 Pag. 3 Curierul Primăriei Nr. 11(162)/2013 Reguli şi măsuri privind prevenirea incendiilor specifice sezonului rece Ţinând cont de apropierea sezonului rece Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Târgu- Jiu recomandă cetăţenilor respectarea câtova reguli şi măsuri specifice pentru pevenirea incendiilor. Premergător sezonului rece şi pe timpul acestuia, pentru asigurarea prevenirii şi stingerii incendiilor este necesară: verificarea instalaţiilor de încălzire, repararea şi curăţarea sobelor şi coşurilor pentru evacuarea fumului; verificarea centralelor termice înainte de punerea în funcţiune; pregătirea uneltelor pentru deszăpezirea drumurilor de acces la sursele de apă, la intrările în clădiri şi în depozite etc.; evitarea supraîncălzirii sobelor, acestea prin căldura radiată putând aprinde obiectele din apropiere. În scopul prevenirii incendiilor provocate de copii se vor respecta următoarele: în încăperile în care există sobe de încălzit sau de gătit, lămpi de gătit cu petrol şi pentru iluminat, în stare de funcţionare, acestea nu se vor lăsa la îndemâna copiilor nesupravegheaţi; copii nu trebuie lăsaţi să se joace cu focul (lămpi, lumânări, chibrituri, brichete); asemenea mijloace nu trebuie lăsate la îndemâna lor; nu este permis accesul copiilor nesupravegheaţi în depozitele de furaje, şure, poduri, magazii, grajduri cu mijloace care ar putea produce incendii; copii nu vor fi lăsaţi să folosească aparatele electrice de uz casnic (fiare de călcat, reşouri, radiatoare etc.) sau aragazul decât în prezenţa adulţilor. Instalarea şi folosirea sobelor cu şi fără acumulare de căldură se va face cu respectarea câtorva reguli: înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare; sobele de metal se montează la o distanţă de 1 metru faţă de pereţii din lemn sau alte materiale ce se pot aprinde uşor; dacă pereţii din lemn sunt izolaţi, distanţa poate fi de 70 cm. Izolarea se face prin căptuşirea peretelui cu cărămizi aşezate pe muchie, pe o suprafaţă care să depăşească dimensiunile sobei pe verticală şi orizontală; sobele din metal nu se vor aşeza direct pe pardoseala combustibilă; dacă înălţimea picioarelor de la sobă nu depăşeşte 25 cm ele vor fi aşezate pe un postament de cărămidă. Postamentul trebuie să depăşească perimetrul sobei; când sobele nu au picioare sau picioarele sunt mai scurte de 25 cm, pardoselile combustibile se protejează printr-un postament format din: - două rânduri de azbest şi unul din tablă metalică; - 4 rânduri de cărămidă (pe lat) cu mortar de argilă, din care ultimele două rânduri pot fi executate pe goluri sau înlocuite cu un strat de nisip având aceeaşi grosime; se interzice aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile; nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei, sau cărbuni cu o putere calorică mai mare decât cea stabilită; sobele de cărămidă vor avea pe duşumea, în faţa uşii, o coală de tablă de 70 x 50 cm; nu se utilizează sobe fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor; nu este permis să se aşeze, la mai puţin de 1 m faţă de sobele metalice, la uscat, haine, rufe sau alte obiecte casnice care se pot aprinde; PROGRAMUL AUDIENŢELOR CONSILIERILOR LOCALI Roibu Dincă-Petrişor Vînă Dumitrașcu Iulia Diana Nădrag Matei Berca Eduard Marius Popescu Aurel Tudor-Drăghici Adrian-Marcel Predescu Nicolae Tauru Ion-Emilian Giorgi Gabriel Georgian Davițoiu Nicolae este interzisă depozitarea materialului combustibil deasupra sobei; focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor; se va urmări ca sobele să nu se încălzească peste măsură deoarece pot aprinde obiectele combustibile din jur; coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii; sobele din cărămidă tencuită vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor, prin îngroşarea zidăriei a coşurilor la 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se va introduce un strat de azbest. la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului; nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.; coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5-0,8 m; acestea vor fi permanent verificate şi întreţinute. Radu TRUŞCĂ Marţi *), ora Joi *), ora Pătrăşcoiu Traian Roman-Bărbuţi Ion Rădulescu Alin Paraschiv Mihai Buleteanu Constantin Mergea Nicolaie Luca Liliana Dascăl Iulian Popescu Aurel Birău Ramona Irina *) zilele de MARŢI şi JOI corespund celor două săptămâni de dinaintea şedinţei de consiliu local, care se desfăşoară în ultima zi de LUNI din fiecare lună.

4 Curierul Primăriei Nr. 11(162)/2013 Pag. 4 Pe Calea Eroilor La Târgu Jiu a fost construit un ansamblu monumental dedicat eroilor din primul război mondial. Inspirat de eroismul luptătorilor români, între care şi cetăţenii oraşului Târgu Jiu şi de desfăşurarea bătăliei de la podul de fier de peste Jiu, ansamblul a devenit o emblemă a oraşului şi un reper mondial pentru arta modernă. Pare un lucru firesc pentru oamenii care îşi preţuiesc eroii, aceştia fiindu-le rude de sânge, să recunoască prin târgul de altădată drumul care făcea legătura de la răsărit la apus, de la cazărmi la locul de forţare a Jiului, ca un drum, o cale a eroilor. Recunoştinţa românilor pentru cei căzuţi în primul război, cel al reîntregirii, umpluse ţara de monumente. Orice localitate mai acătării îşi avea monumentul cu numele eroilor. Aici la momentele consacrate pomenirii celor căzuţi la datorie, comunitatea vine prin oficilalii ei şi depune mărturia recunoştinţei. O va fi constatat imediat conştiinţa oraşului Târgu Jiu pe Cătălina, eroina incontestabilă a istoriei românilor, Ecaterina Teodoroiu şi îi va fi dedicat monumentul cuvenit, apoi ideea întărită de spiritul femeilor amazoane al Olteniei de sub munte va fi amplificat recunoştinţa într-un ansamblu. Trebuie remarcate condiţiile prielnice pentru recuperări de tot felul. La Mănăstirea Cozia este reînhumat cu fast în 1938, în prezenţa principelui Mihai, viitor rege al României, a lui Nicolae Iorga cel care ţine un pilduitor discurs, Mircea cel Mare, act reparator după vandalizarea mormântului voievodal în timpul primului război mondial. Peste tot în ţara, încă întreagă, se aduceau mulţumiri eroilor. Liga femeilor gorjene, condusă de Arethia Tătărescu, într-o perioadă dificilă din punctul de vedere al resurselor financiare ale comunităţii locale, respirând aerul amazoanelor locului, ia iniţiativa construcţiei Ansamblului Monumental Calea Eroilor şi îşi asumă sarcina strângerii resurselor, a găsirii constructorului şi a determinării autorităţilor pentru aprobările necesare. În 1938, după mai multe amânări, în 27 octombrie se inaugura ansamblul, care va fi fost predat oraşului Târgu Jiu, să-i fie nu doar pentru utilitatea pomenirii curente, dar mai ales ca un semn, piatră de hotar, pe planetă, privind capacitatea omenească de-a transfigura în simbol, în limbajul universal al artei, o taină românească a legăturii dintre lumi, rezonantă în simţirea omenească de pretutindeni. Locul de aşezare la Târgu Jiu este unul hărăzit. Pe aici planeta, în emisfera sa boreală, îşi trasează nevăzut, dar amprentată în blândeţea temperată, jumătatea. Paralela de 45 de grade este o evidenţă. Pare o linie a soarelui, venind dinspre Răsărit să întâmpine, fără vreo rătăcire, rotaţia pământului dinspre Jiu spre Olt. În fiecare vreme, ca o şerpuire deasupra şi dedesubtul liniei, acestea de înjumătăţire, oscilăm între muntele de la nord şi şesul sudic. În poziţionarea pe meridian, aşezarea are şerpuirea concretă a Jiului, dar şi orânduirea toponimică: dinspre Gorj (Jiul de munte!), spre Dolj (Jiul de câmpie!). Pare o fixare în concret această încrucişare de curgeri, între cer şi pământ. Apoi, prielnic a fost şi omul potrivit, născut din piatra şi duhul locului şi chemat la soroc: Constantin Brâncuşi, cel recomandat de Miliţa Petraşcu şi de iubirea sa pentru pământul matern. Îmbrăţişarea cu iubire a întregului de către geniul ivit din Hobiţa- Peştişani s-a potrivit fericit prin prietenul, Ion Georgescu-Gorjan, prin nume un duh al pietrei, înainte

5 Pag. 5 Curierul Primăriei Nr. 11(162)/2013 într-o zi însorită mergător fiului Ştefan Georgescu- Gorjan, pentru ca acesta, cu numele primului martir, să fixeze durabil simbolul nesfârşirii tălmăcit în artă de Brâncuşi. S-au întâmplat fericit şi elementele ansamblului care, în sine, pe cont propriu reprezintă ceva anume, cu semnificaţii multiple, după puterea noastră de descifrare şi mai ales cu posibilitatea de-a ne conecta la gândul inculcat în operă al artistului, însă, în ansamblu, ne spun altceva într-o funcţionalitate, organizată să semnifice ceea ce dorea comunitatea. În 1937, pe Calea Eroilor se sfinţeşte Biserica: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Alegerea hramului se conjugă în mod fericit să semnifice temelia de piatră stabilă, prin Petru, răspunzător de axisul credinţei creştine şi curgerea oamenilor, a tuturor neamurilor de creştini, prin Pavel. Taina aceasta putea induce artistului, prezent la Târgu Jiu şi martor la eveniment, ideea meta-consacrării unui spaţiu, aşa cum se orânduiesc elementele în înlănţuirea lor şi în arhitectura locaşului creştin. Lumea oamenilor, recunoscându-şi creatorul îşi consacră prin simbol, respectând un ritual (adică modul de-a fi în comuniune cu divinitatea!), locul unei trăiri publice care excede murii construcţiei, fără a o exclude din chiar miezul său fiinţial, şi îl plasează chiar în inima oraşului, aceea cu care ne trăim lumea. Ceea ce se sfinţea, obiect cu obiect şi se lega prin prima procesiune pe Calea Eroilor în 1938, trecând prin eclipsa unei jumătăţi de veac de eclipsă atee, s-a regăsit după 75 de ani, într-o zi cu soare: La Târgu Jiu, pe Calea Eroilor o nouă procesiune va consfinţi ieşirea din eclipsă. În 27 octombrie 2013, pe calea sfinţită de eroismul cel vechi şi de rezistenţa eroică, împotriva profanării, s-au sfinţit din nou: masă, poartă, coloană şi neam rugat în faţa bisericii apostolilor. Coloana se va fi aprins lumânare, chiar în miezul zilei, să ne lumineze toate întunecările adunate în ani de eclipsă. Credem că la întemeierea unei aşezări construcţia zidurilor are cu adevărat nevoie de sacrificiul omenesc. Construită cu multă iubire, punând ceea ce are omul mai de preţ în operă, viaţa proprie, orice cetate devine citadelă. Oamenii sunt cei care însufleţesc oraşul. Atunci când vieţile oamenilor sunt darul cel mare, oraşul se îndatorează întru veşnică pomenire. Aşa am înţeles promisiunea primarului oraşului Târgu Jiu de-a relua procesiunile pe Calea Eroilor, probabil cu ocazia comemorării anuale a eroilor, de Înălţare, când, Coloana fără sfârşit poate adăuga în răbojul ei, de asemenea nesfârşibil, un nou reper istoric. Fiecare gest, dovadă de iubire, adaugă puterii de-a fi, un argument în plus. Credem că în nodul divin se adună continuu lucrurile şi El ne ţine adunaţi în mrejele plasei, din ce în ce mai dese şi Ne dă spiritul şi forţa acestui câmp care ne cuprinde subtil. Mai ştim că ceea ce este legat se dezleagă cu ştiinţa celui ce-a făcut-o, ori a celui trimis să o facă şi iluminat pentru acest lucru. Privim şi ne minunăm de câte sensuri a putut cuprinde în înţelesul său Ansamblul Calea Eroilor din citadela Târgu Jiu. Dincolo de cele tăinuite şi lucrătoare în noi diferit, Ansamblul Calea Eroilor a fost hărăzit cu o funcţie publică evidentă: cinstirea eroilor, printr-o procesiune, cum s-a făcut la inaugurare, actualizând sacralitatea şi repotenţând respectul public, într-un civism exemplar. Rămânem încrezători în angajamentul Primăriei inspirat de cugetul recuperat al citadelei cu eroi şi oameni frumoşi. Mihai ŞPORIŞ

6 privind stabilirea cotei de carburanţi pentru vehiculele din dotarea parcului auto al Poliţiei Locale a Municipiului Târgu-Jiu Art. 1. Se aprobă consumul lunar de carburant pentru vehiculele din dotarea parcului auto al Poliţiei Locale a Municipiului Târgu-Jiu, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Consumul aprobat reprezintă nivelul maxim pentru fiecare vehicul, putând fi majorat numai în caz de urgenţă şi temeinic motivat, prin decizia directorului executiv. Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de către Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică şi Poliţia Locală a Municipiului Târgu-Jiu. Nr. 319 din HOT ĂRÂRE privind modificarea şi completarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 133 din cu modificările şi completările ulterioare Art. 1. Se aprobă completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 133 din cu poziţiile , având datele de identificare prezentate în Anexă, care se constituie parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă modificarea poziţiilor din Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 133 din după cum urmează: - la poziţia nr. 256 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,68 lei - la poziţia nr. 316 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 323 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 1.340,93 lei - la poziţia nr. 327 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 15,65 lei - la poziţia nr. 329 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 9.768,94lei - la poziţia nr. 334 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,62 lei - la poziţia nr. 335 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 176,40 lei - la poziţia nr. 339 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,88 lei - la poziţia nr. 340 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 9.138,27 lei - la poziţia nr. 342 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 343 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,92 lei - la poziţia nr. 344 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 345 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 346 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 347 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 348 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 350 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 351 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 3200 lei - la poziţia nr. 353 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,77 lei - la poziţia nr. 354 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 356 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 5.806,83 lei - la poziţia nr. 357 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 3.527,5 lei - la poziţia nr. 358 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 7.854,43 lei - la poziţia nr. 359 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 360 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 361 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 8.803,46 lei - la poziţia nr. 362 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 3.523,87 lei - la poziţia nr. 365 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 2.183,98 lei - la poziţia nr. 366 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei Curierul Primăriei Nr. 11(162)/2013 Pag. 6 Hotărâri adoptate de Consiliul Local al Municipiului - la poziţia nr. 367 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 368 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 550 lei - la poziţia nr. 372 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,74 lei - la poziţia nr. 375 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,32 lei - la poziţia nr. 377 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 380 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 381 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 3.016,14 lei - la poziţia nr. 382 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,39 lei - la poziţia nr. 383 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,48 lei - la poziţia nr. 384 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 385 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,65 lei - la poziţia nr. 386 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,33 lei - la poziţia nr. 388 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 7.829,75lei - la poziţia nr. 390 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 392 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 3.759,39 lei - la poziţia nr. 393 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 317,15 lei - la poziţia nr. 394 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 397 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 400 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 401 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 404 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 408 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 2.664,14 lei - la poziţia nr. 411 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 412 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 413 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 414 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 415 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 7.979,1 lei - la poziţia nr. 416 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 420 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 421 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,72 lei - la poziţia nr. 422 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 423 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 424 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 425 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 426 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 427 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 428 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 429 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 430 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 432 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 271,37 lei - la poziţia nr. 438 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 2.747,47 lei - la poziţia nr. 439 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 443 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,87 lei - la poziţia nr. 444 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,67 lei - la poziţia nr. 445 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,67 lei - la poziţia nr. 446 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,67 lei - la poziţia nr. 447 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,97 lei - la poziţia nr. 451 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,73 lei - la poziţia nr. 452 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,20 lei - la poziţia nr. 453 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 454 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,85 lei - la poziţia nr. 455 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 7.745,25 lei - la poziţia nr. 456 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,23 lei - la poziţia nr. 457 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,88 lei - la poziţia nr. 458 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 7.048,54 lei - la poziţia nr. 459 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,21 ei - la poziţia nr. 460 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,01 lei - la poziţia nr. 461 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,64 lei - la poziţia nr. 462 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 3.678,14 lei - la poziţia nr. 463 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,72 lei - la poziţia nr. 464 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 9.087,46 lei - la poziţia nr. 465 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,59 lei - la poziţia nr. 466 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,57 lei - la poziţia nr. 467 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 2.044,06 lei - la poziţia nr. 469 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,37 lei - la poziţia nr. 470 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,95 lei - la poziţia nr. 471 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,38 lei - la poziţia nr. 472 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,72 lei - la poziţia nr. 473 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 6.711,57 lei - la poziţia nr. 475 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,49 lei - la poziţia nr. 477 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 1.615,53 lei - la poziţia nr. 478 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: lei - la poziţia nr. 479 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 7.193,56 lei - la poziţia nr. 480 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 319,33 lei - la poziţia nr. 481 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 6.223,92 lei - la poziţia nr. 486 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,95 lei - la poziţia nr. 487 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,9 lei - la poziţia nr. 489 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,02 lei - la poziţia nr. 490 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 492 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,14 lei - la poziţia nr. 495 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 4.199,18 lei - la poziţia nr. 499 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,73lei - la poziţia nr. 500 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,06lei - la poziţia nr. 501 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,15 lei - la poziţia nr. 504 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,5 lei - la poziţia nr. 505 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,76 lei - la poziţia nr. 506 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 9.941,82 lei - la poziţia nr. 508 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,94 lei - la poziţia nr. 509 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 7.193,56 lei - la poziţia nr. 511 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,01 lei - la poziţia nr. 515 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 7.193,56 lei - la poziţia nr. 516 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 7.048,54 ei - la poziţia nr. 519 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,27 lei - la poziţia nr. 521 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,27 lei - la poziţia nr. 522 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,27 lei - la poziţia nr. 524 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,69 lei - la poziţia nr. 525 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,56 ei - la poziţia nr. 526 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,00 lei - la poziţia nr. 527 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 529 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 530 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 531 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 532 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 3.825,05 lei - la poziţia nr. 533 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 2.447,89 lei - la poziţia nr. 535 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 614,47 lei - la poziţia nr. 568 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,43 lei - la poziţia nr. 620 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,38 lei - la poziţia nr. 726 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,75 lei - la poziţia nr. 792 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,91 lei - la poziţia nr. 793 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,06 lei - la poziţia nr. 799 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,82 lei - la poziţia nr. 867 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,57 lei - la poziţia nr. 868 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,77 lei - la poziţia nr. 869 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,92 lei - la poziţia nr. 870 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 871 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 872 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 873 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 875 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 876 coloana 5 Valoare de inventarlei - la poziţia nr. 934 coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 1,00 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,55 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,20 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,92 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,16 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,67 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,35 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,6 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,78 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,53 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,31 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,89 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,74 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,14 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,28 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,26 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,8 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,83 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,28 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,6 lei, - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 9.640,44 lei

7 Pag. 7 Curierul Primăriei Nr. 11(162)/2013 Târgu Jiu, în şedinţa din luna octombrie la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 5.343,6 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: 1.156,31 lei - la poziţia nr coloana 5 Valoare de inventarlei va avea următorul cuprins: ,83 lei Art. 3. Se abrogă poziţiile nr şi nr. 435 din Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 133 din îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Nr. 320 din privind includerea unor terenuri în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Târgu-Jiu, însuşit prin H.C.L. nr. 194/ Art. 1. Se aprobă includerea în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Târgu- Jiu, aprobat prin H.C.L. nr. 194 din cu modificările şi completările ulterioare, a unor terenuri, conform anexei, care se constituie parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă modificarea poziţiei nr. 13, Cap. 8, Subcap. 1 din Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Târgu-Jiu, care va avea următorul conţinut: Nr. crt. 13; cod clasificare 1.6.5; Denumirea bunului clădire şi teren aferent (fostă CT 8 Mai); Elemente de identificare str. M. Sadoveanu f.n, suprafaţă construită 23 mp, teren 24 mp; Anul şi forma dobândirii 2002; Valoarea 19430,33 lei; Situaţia juridică actuală, denumire act proprietate sau alte acte doveditoare Proprietate privată a Municipiului Târgu-Jiu, în administrarea Consiliului local al Municipiului Târgu-Jiu, conform H.C.L. nr. 122/ şi H.C.L. nr. 415/ Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Nr. 321 din privind aprobarea atribuirii în folosinţă gratuită Universităţii Constantin Brâncuşi, a unor spaţii situate în incinta Colegiului Tehnic Ion Mincu Art. 1. Se aprobă atribuirea în folosinţă gratuită Universităţii Constantin Brâncuşi, a spaţiilor în suprafaţă de 440 mp, situate în Târgu-Jiu, în incinta Colegiului Tehnic Ion Mincu, în scopul folosirii acestora ca săli de curs. Art. 2. Termenul atribuirii în folosinţă gratuită este de 5 ani, începând cu Art. 3. Universitatea Constantin Brâncuşi are obligaţia asigurării utilităţilor necesare exploatării spaţiilor şi suportării contravalorii acestora şi nu va putea schimba destinaţia pe perioada folosinţei, sub sancţiunea rezilierii contractului de comodat. Direcţia Economică, Direcţia Publică de Venituri şi Nr. 322 din privind darea în administrare a locuinţelor sociale, situate în Târgu-Jiu, Zona Ciocârlău, către SC Edilitara Public SA Târgu-Jiu Art. 1. Începând cu data de , se aprobă darea în administrare a locuinţelor sociale bl. B1 şi bl. B2, situate în Târgu-Jiu, Zona Ciocârlău, către SC Edilitara Public SA Târgu-Jiu. Art. 2. Darea în administrare se face pe perioada existenţei SC Edilitara Public SA în regimul juridic actual. Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la Direcţia Tehnică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Direcţia Economică şi SC Edilitara Public SA. Nr. 323 din privind transmiterea unor obiective de investiţii în folosinţă gratuită către SC CEZ DISTRIBUŢIE SA Art. 1. Se aprobă transmiterea către SC CEZ DISTRIBUŢIE SA, a obiectivelor de investiţii din anexă, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, în baza unui contract de comodat, pe durata de 3 ani, cu obligativitatea comodatarului de a le menţine în stare de funcţionare pe costurile sale, iar în cazul utilizării reţelelor electrice în alt scop va fi solicitat acordul proprietarului. Direcţia Tehnică, Serviciul Investiţii, Direcţia Economică şi Nr. 324 din privind transmiterea în folosinţă, cu titlu gratuit, Muzeului Judeţean Gorj Alexandru Ştefulescu, a operelor de artă realizate în cadrul Simpozionului de Sculptură Brâncuşiana 2013 Art. 1. Se aprobă transmiterea în folosinţă, cu titlu gratuit, pe o perioadă de 3 ani, Muzeului Judeţean Gorj Alexandru Ştefulescu, a următoarelor opere de artă realizate în cadrul Simpozionului de Sculptură Brâncuşiana 2013, în vederea amplasării în spaţiul Muzeului de Artă din Parcul Central: Lyng in the air, autor Karl Urlich Schander; Relaxing, autor Pedro Jordan; Part of something Bigger, autor Georgi Minchev; Raza, autor Mincu Nicolae Rasvan; Poarta timpului, autor Pentelescu Cristian-Ioan; Evoluţie, autor Vîlceanu Florin; Ochiul sculptorului, autor Amarandei Giani Iosif. Centrul de Cultură şi Artă Constantin Brâncuşi şi Nr. 325 din privind concesionarea terenului, aferent spaţiului comercial situat în Târgu-Jiu, str. Victoriei bl. 5-7, parter, domnului Pacearescu Nicolae Art. 1. Se aprobă concesionarea terenului în suprafaţă de 3 mp, reprezentând cota indiviză aferentă spaţiului comercial situat în Târgu-Jiu, str. Victoriei bl. 5-7, către domnul Pacearescu Nicolae. Art. 2. Termenul concesionării este de 5 ani, începând cu data semnării contractului. Art. 3. Preţul concesionării şi modalitatea de plată vor fi stabilite de Serviciul Concesionări, Contracte în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 317/2010, modificată şi completată de H.C.L. nr. 102/2013, actualizată cu indicele de inflaţie, iar redevenţa va fi achitată într-un an de zile, în rate trimestriale de la data încheierii contractului de concesionare. îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Cadastru, Direcţia Publică de Venituri şi Serviciul Concesionări Contracte. Nr. 326 din privind execuţia bugetului local la data de 30 septembrie 2013 Art. 1. Se aprobă execuţia bugetului local la data de 30 septembrie 2013, conform anexelor care se constituie ca parte integrantă din hotărâre. Direcţia Economică şi Serviciul Buget - Contabilitate. Nr. 327 din privind rectificarea bugetului local şi a programului de investiţii pe anul 2013 Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului local şi a programului de investiţii pe anul 2013, conform anexelor, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Direcţia Economică, Serviciul Buget Contabilitate, Direcţia Publică de Venituri, Direcţia Publică de Protecţie Socială, Direcţia Publică de Patrimoniu, Poliţia Locală, Direcţia Tehnică şi Serviciul Investiţii. Nr. 328 din privind alocarea sumei de lei pentru manifestările organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de lei pentru manifestările care vor fi organizate în luna decembrie 2013, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Direcţia Economică, Serviciul Buget Contabilitate şi Compartimentul organizare evenimente culturale şi promovare turism. Nr. 329 din privind alocarea sumei de lei pentru acordarea unor premii în cadrul Festivalului Cântecului Popular Românesc Maria Lătăreţu Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de lei pentru cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Cântecului Popular Românesc Maria Lătăreţu, sumă necesară acordării celor două premii: premiul II, solişti vocali, în valoare brută de lei şi premiul II, solişti instrumentişti, în valoare brută de lei. Direcţia Economică, Serviciul Buget Contabilitate şi Compartimentul organizare evenimente culturale şi promovare turism. Nr. 330 din privind închirierea, fără licitaţie publică, a unui spaţiu în suprafaţă de 13,38 mp, cu destinaţia de laborator stomatologic situat în Dispensarul Stomatologic din str. 22 Decembrie 1989, domnului Hulea Marian Art. 1. Se aprobă închirierea, fără licitaţie publică, a unui spaţiu în suprafaţă de 13,38 mp, compus din 3,25 mp suprafaţă utilă, 7,83 suprafaţă de folosinţă comună şi 2,30 mp spaţii anexe comune, cu destinaţia de laborator stomatologic situat în Dispensarul Stomatologic din str. 22 Decembrie 1989, domnului Hulea Marian. Art. 2. Termenul închirierii este de 1 an, începând cu data semnării contractului de închiriere. Art. 3. Chiria este de 575 lei/trimestru, indexată cu indicele de inflaţie. Direcţia Publică de Venituri, Serviciul Contracte, Concesionări şi Nr. 331 din privind prelungirea contractului de închiriere nr. 4589/ încheiat cu Partidul Naţional Democrat Creştin, Filiala Gorj Art. 1. Se aprobă prelungirea pe o perioadă de 1 an a contractului de închiriere nr din încheiat cu Partidul Naţional Democrat Creştin, Filiala Gorj, pentru spaţiul în suprafaţă de 15 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Vasile Alecsandri, cu destinaţia de sediu. Art. 2. Partidul Naţional Democrat Creştin, Filiala Gorj are obligaţia asigurării utilităţilor necesare exploatării spaţiului şi suportării contravalorii acestora şi nu va putea schimba destinaţia pe perioada folosinţei, sub sancţiunea rezilierii contractului. Art. 3. Cuantumul chiriei este cel stabilit prin contractul de închiriere iniţial, indexat la zi. Direcţia Publică de Patrimoniu, Direcţia Publică de Venituri şi Serviciul Concesionări, Contracte. Nr. 332 din privind aprobarea indicatorilor tehnico economici ai obiectivului de investiţii Amenajare sens giratoriu în intersecţia strada 16 Februarie cu strada Dobrogeanu Gherea, Municipiul Târgu-Jiu Art. 1. Se aprobă următorii indicatori tehnico economici ai obiectivului de investiţii Amenajare sens giratoriu în intersecţia strada 16 Februarie cu strada Dobrogeanu Gherea, Municipiul Târgu-Jiu : Valoarea totală a investiţiei 7000 lei Capacităţi 40 mp Durata execuţiei 6 luni Direcţia Economică, Direcţia Tehnică, Serviciul Gospodărie Comunală şi Serviciul Investiţii. Nr. 333 din privind aprobarea indicatorilor tehnico economici ai obiectivului de investiţii Racorduri reţea canalizare menajeră, Str. Tineretului, Municipiul Târgu-Jiu Art. 1. Se aprobă următorii indicatori tehnico economici ai obiectivului de investiţii Racorduri reţea canalizare menajeră str. Tineretului, Municipiul Târgu-Jiu : Valoarea totală a investiţiei ,00 lei - din care construcţii montaj ,00 lei Capacităţi - cămin de racord din polietilenă 30 buc. Durata execuţiei 1 lună Direcţia Economică, Direcţia Tehnică şi Serviciul Investiţii. Nr. 334 din privind efectuarea evaluării imobilului compus din construcţie şi teren aferent, situat în Târgu-Jiu, Calea Severinului, nr. 11, jud. Gorj, în vederea vânzării prin licitaţie publică Art. 1. Se aprobă efectuarea evaluării imobilului compus din construcţie şi teren aferent, identificat conform planului de situaţie anexat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, situat în Târgu-Jiu, Calea Severinului, nr. 11, jud. Gorj, în vederea vânzării prin licitaţie publică. Compartimentul Cadastru, Biroul Licitaţii, Achiziţii Publice, SC Edilitara Public SA şi Direcţia Publică de Patrimoniu. Nr. 335 din privind efectuarea evaluării terenului în suprafaţă de 92 mp, situat în Târgu-Jiu, Aleea Solidarităţii, fn, jud. Gorj, în vederea vânzării prin negociere directă, domnului Popescu Adrian Art. 1. Se aprobă efectuarea evaluării terenului în suprafaţă de 92 mp, situat în Târgu-Jiu, Aleea Solidarităţii, fn, jud. Gorj, identificat prin nr. cadastral şi înscris în CF 45538, conform planului de situaţie anexat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, învecinat cu terenul proprietatea solicitantului, în vederea vânzării prin negociere directă concesionarului acestuia domnul Popescu Adrian. Compartimentul Cadastru, Serviciul Concesionări, Contracte şi Nr. 336 din privind efectuarea evaluării terenului în suprafaţă de 863 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Marin Preda, fn, jud. Gorj, în vederea vânzării prin negociere directă Art. 1. Se aprobă efectuarea evaluării terenului în suprafaţă de 863 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Marin Preda, fn, jud. Gorj, identificat conform planului de situaţie anexat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, învecinat cu terenul proprietatea solicitantului, în vederea vânzării prin negociere directă domnului Jerca Mircea. Compartimentul Cadastru şi Direcţia Publică de Patrimoniu. Nr. 337 din privind aprobarea evaluării unor suprafeţe de teren, proprietatea Municipiului Târgu-Jiu şi proprietatea doamnei Sandu Nicoliţa, în vederea studierii oportunităţii efectuării unui schimb de proprietăţi Art. 1. Se aprobă evaluarea terenului în suprafaţă de 810 mp, proprietatea Municipiului Târgu-Jiu, situat în Târgu-Jiu, str. Tismana, fn şi a unui teren de aproximativ aceeaşi suprafaţă, proprietatea doamnei Sandu Nicoliţa, situat în aproprierea terenului solicitat, în vederea studierii oportunităţii efectuării schimbului de proprietăţi. (continuare în pagina 8)

8 Curierul Primăriei Nr. 11(162)/2013 Pag. 8 Hotărâri adoptate de Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu în şedinţa din luna octombrie 2013 (urmare din pagina 7) Art. 2. Contravaloarea rapoartelor de evaluare va fi achitată anticipat de solicitantă, în cuantumul stabilit de societatea de evaluare care are contract de prestări servicii cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu. Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Compartimentul Cadastru şi Nr. 338 din privind aprobarea evaluării unor terenuri, situate în Târgu-Jiu, B-dul Ecaterina Teodoroiu, fn, jud. Gorj, în vederea vânzării prin licitaţie publică Art. 1. Se aprobă evaluarea terenurilor în suprafaţă de mp, mp şi 792 mp, situate în Târgu-Jiu, B-dul Ecaterina Teodoroiu, nr. 504, jud. Gorj, identificate conform planurilor de situaţie anexate, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea vânzării prin licitaţie publică. îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Compartimentul Cadastru şi Nr. 339 din privind concesionarea terenului în suprafaţă de 145 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Vasile Alecsandri, nr. 40B, jud. Gorj, domnului Rădulescu Ion Art. 1. Se aprobă concesionarea, fără licitaţie publică, a terenului în suprafaţă de 145 mp, situat în Târgu- Jiu, str. Vasilea Alecsandri, nr. 40B, domnului Rădulescu Ion, proprietarul terenului învecinat. Art. 2. Concesionarea se va încheia pe o perioadă de 49 ani, începând cu data semnării contractului de concesiune. Art. 3. Preţul concesionării şi modalitatea de plată vor fi stabilite de Serviciul Concesionări, Contracte în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 317/2010, modificată şi completată de H.C.L. nr. 102/2013, actualizată cu indicele de inflaţie, iar redevenţa va fi achitată în ¼ din durata concesiunii, în rate trimestriale. îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Cadastru, Direcţia Publică de Venituri şi Serviciul Concesionări Contracte. Nr. 340 din privind concesionarea terenurilor aferente construcţiilor din incinta CET Târgu-Jiu Art. 1. Se aprobă concesionarea, fără licitaţie publică, a terenurilor aferente construcţiilor situate în incinta CET Târgu-Jiu, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, adjudecatarilor licitaţiilor. Art. 2. Durata concesiunii este de 49 de ani, cu obligaţia reabilitării construcţiilor în termen de 2 ani de la data adjudecării. Art. 3. Preţul concesiunii este de 0,01 euro/mp/lună, la cursul BNR la data plăţii efective. Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Cadastru, Direcţia Publică de Venituri şi Serviciul Concesionări Contracte. Nr. 341 din privind aprobarea preţului de vânzare al imobilului construcţie în suprafaţă de 47,07 mp, situat în str. Panduri, nr. 8, jud. Gorj, domnului Holt Dumitru Art. 1. Se revocă H.C.L. nr. 47 din privind însuşirea raportului de evaluare întocmit pentru construcţia cu destinaţia de locuinţă situată în Târgu-Jiu, str. Panduri, nr. 8, jud. Gorj şi de stabilire a preţului minim de negociere în vederea vânzării prin negociere directă către Holt Dumitru şi H.C.L. nr. 185 din privind respingerea solicitării de reevaluare a imobilului construcţie situat în Târgu-Jiu, str. Panduri, nr. 8, jud. Gorj, solicitată de domnul Holt Dumitru. Art. 2. Se aprobă vânzarea imobilului construcţie în suprafaţă de 47,07 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Panduri, nr. 8, jud. Gorj, domnului Holt Dumitru. Art. 3. Preţul de vânzare este dolari SUA şi va fi achitat în 4 rate trimestriale, indexate cu indicele de inflaţie, la cursul BNR la data plăţii efective. Direcţia Economică, Serviciul Juridic Contencios şi Nr. 342 din privind concesionarea terenului în suprafaţă de 40 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Unirii, nr. 2A, jud. Gorj, către ASCOM Gorj Art. 1. Se aprobă concesionarea, fără licitaţie publică, a terenului în suprafaţă de 40 mp, situat în Târgu-Jiu, str. Unirii, nr. 2A, către ASCOM Gorj, în vederea extinderii construcţiilor existente. Art. 2. Concesionarea se va încheia pe o perioadă de 49 ani, începând cu data semnării contractului de concesiune. Art. 3. Preţul concesionării şi modalitatea de plată vor fi stabilite de Serviciul Concesionări, Contracte în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 317/2010, modificată şi completată de H.C.L. nr. 102/2013, actualizată cu indicele de inflaţie, iar redevenţa va fi achitată în ¼ din durata concesiunii, în rate trimestriale. îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Cadastru, Direcţia Publică de Venituri şi Serviciul Concesionări Contracte. Nr. 343 din privind modificarea şi completarea Caietului de sarcini de achiziţie prin licitaţie publică a unor mijloace de transport în comun Art. 1. Se aprobă modificarea şi completarea Caietului de sarcini de achiziţie prin licitaţie publică a unor mijloace de transport în comun, întocmit de SC TRANSLOC SA, în sensul că în locul celor 8 (opt) autobuze de tip urban cu podeaua coborâtă de minim 100 de locuri, vor fi achiziţionate 8 (opt) autobuze de tip urban cu podeaua coborâtă de minim 75 de locuri, urmând să fie continuată procedura de achiziţie prin licitaţie publică, în sistem leasing financiar. îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget Contabilitate, Serviciul Investiţii, Biroul Licitaţii şi Achiziţii Publice şi SC TRANSLOC SA. Nr. 344 din privind actualizarea indicatorilor tehnico economici la obiectivul de investiţii Reabilitare termică bloc nr. 25, str. Victoriei, Municipiul Târgu-Jiu Art. 1. Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico economici ai obiectivului de investiţii Reabilitare termică bloc nr. 25, str. Victoriei, Municipiul Târgu-Jiu : Valoarea totală a investiţiei ,00 lei - Din care construcţii montaj ,00 lei Capacităţi - Număr de apartamente 36 Durata de realizare 8 luni Direcţia Economică, Direcţia Tehnică şi Serviciul Investiţii. Nr. 345 din privind actualizarea indicatorilor tehnico economici la obiectivul de investiţii Reabilitare termică bloc nr. 27, str. Victoriei, Municipiul Târgu-Jiu Art. 1. Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico economici ai obiectivului de investiţii Reabilitare termică bloc nr. 27, str. Victoriei, Municipiul Târgu-Jiu : Valoarea totală a investiţiei ,50 lei - Din care construcţii montaj ,50 lei Capacităţi - Număr de apartamente 36 Durata de realizare 8 luni Direcţia Economică, Direcţia Tehnică şi Serviciul Investiţii. Nr. 346 din privind actualizarea indicatorilor tehnico economici la obiectivul de investiţii Reabilitare termică bloc nr. 29, str. Victoriei, Municipiul Târgu-Jiu Art. 1. Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico economici ai obiectivului de investiţii Reabilitare termică bloc nr. 29, str. Victoriei, Municipiul Târgu-Jiu : Valoarea totală a investiţiei ,00 lei - Din care construcţii montaj ,00 lei Capacităţi - Număr de apartamente 24 Durata de realizare 8 luni Direcţia Economică, Direcţia Tehnică şi Serviciul Investiţii. Nr. 347 din privind acceptarea donaţiei bustului Sergiu Nicolaescu şi alocarea sumei necesare pentru realizarea soclului Art. 1. Se acceptă donaţia bustului marelui om de cultură Sergiu Nicolaescu, realizat de către Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România. Art. 2. Se aprobă alocarea fondurilor necesare realizării soclului pe care va fi instalat bustul. Amplasamentul acestuia va fi stabilit de Serviciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului. Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la Centrul Municipal de Cultură Constantin Brâncuşi, Serviciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Direcţia Publică de Patrimoniu. Nr. 348 din privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 145/ şi împuternicirea unui reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu în cadrul Consiliului de Administraţie al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ADIA GORJ Art. 1. Începând cu , se aprobă modificarea şi completarea H.C.L. nr. 145 din şi se împuterniceşte domnul Traian Pătrăşcoiu, să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu în cadrul Consiliului de Administraţie al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ADIA GORJ. Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la Direcţia Tehnică şi Serviciul Gospodărie Comunală. Nr. 349 din privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Municipiul Târgu-Jiu, Str. Narciselor Art. 1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal Municipiul Târgu-Jiu, str. Narciselor, solicitat de SC CRISTAL GALAXY SRL, pentru construire bază sportivă multifuncţională. Art. 2. Se stabilesc condiţiile de construire conform Proiectului nr. 63/2013 întocmit de Birou Individual de Arhitectură Lazăr Cristian, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Prezentul Plan Urbanistic Zonal se va integra în prevederile Planului Urbanistic General Târgu-Jiu. Art. 3. Extinderile, racordurile şi branşamentele la utilităţi se fac prin grija şi cheltuiala beneficiarului. Art. 4. Terenul se află în intravilanul Municipiului Târgu-Jiu şi are o suprafaţă totală de 3000 mp. Art. 5. Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic Zonal şi a Regulamentului Local de Urbanism. Art. 6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la Direcţia Tehnică şi Serviciul Urbanism. Nr. 350 din ISSN EDITOR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU JIU Bd. Constantin Brâncuşi, Nr. 19 Telefon: ; Fax: Ziarul poate fi citit şi la adresa Imprimarea: S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L. Târgu Jiu Telefon COLECTIVUL DE REDACŢIE Coordonator ediţie Simona BUZĂRIN Redactori: Ramona EVULESCU, George JERCA, Corina ŞUŢĂ, Raul CHIRIAC, Luminița CIUNCANU, Alina TOADER, Simona BURLICA, Georgiana ALESU Tehnoredactare: Daniel GUREANU RĂSPUNDEREA PENTRU CONŢINUTUL ARTICOLELOR REVINE ÎN EXCLUSIVITATE AUTORILOR SAU SURSELOR DE INFORMARE. FLORIN CÂRCIUMARU Primar JOI, Ora AUDIENŢE IULIA-DIANA VÎNĂ-DUMITRAȘCU Viceprimar MARȚI, Ora AUREL POPESCU Viceprimar MIERCURI, Ora ELENA UNGUREANU Secretar VINERI, Ora 9 00 Înscrierile în audienţă se fac la Centrul de Informare a Cetăţenilor.

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mecanismul de decontare a cererilor de plata Mecanismul de decontare a cererilor de plata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) Ministerul Fondurilor Europene - Iunie - iulie

More information

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice "Îmbunătăţirea proceselor şi activităţilor educaţionale în cadrul programelor de licenţă şi masterat în domeniul

More information

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 2-4, Sector 1, CAIET DE SARCINI Obiectul licitaţiei: Kick off,

More information

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Sumar 1. Indicele de refracţie al unui mediu 2. Reflexia şi refracţia luminii. Legi. 3. Reflexia totală 4. Oglinda plană 5. Reflexia şi refracţia luminii în natură

More information

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii www.pwc.com/ro Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii 1 Perioada de observaţie - Vânzarea de stocuri aduse în garanţie, în cursul normal al activității - Tratamentul leasingului

More information

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind preluarea bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Craiova din administrarea Serviciului Public Comunitar

More information

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin: ORDIN Nr. 2800/2017 din 20 octombrie 2017 pentru aprobarea Procedurii privind anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale, în cazul contribuabililor care optează pentru plata defalcată

More information

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Barionet 50 este un lan controller produs de Barix, care poate fi folosit in combinatie cu Metrici LPR, pentru a deschide bariera atunci cand un numar de

More information

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE S.C. SWING TRADE S.R.L. Sediu social: Sovata, str. Principala, nr. 72, judetul Mures C.U.I. RO 9866443 Nr.Reg.Com.: J 26/690/1997 Capital social: 460,200 lei DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului

More information

POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA SR EN ISO/CEI 17065:2013. RENAR Cod: P-07.6

POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA SR EN ISO/CEI 17065:2013. RENAR Cod: P-07.6 ASOCIAŢIA DE ACREDITARE DIN ROMÂNIA ORGANISMUL NAŢIONAL DE ACREDITARE POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA RENAR Data aprobării: Data intrării în vigoare: 01.06.2013 APROBAT: Consiliu Director Exemplar nr. Pag.

More information

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom RAPORT DE PIA?Ã LUNAR MARTIE 218 Piaţa pentru Ziua Următoare

More information

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Controlul versiunilor - necesitate Caracterul colaborativ al proiectelor; Backup pentru codul scris Istoricul modificarilor Terminologie și concepte VCS Version Control

More information

NOTA: se vor mentiona toate bunurile aflate in proprietate, indiferent daca ele se afla sau nu pe teritoriul Romaniei la momentul declararii.

NOTA: se vor mentiona toate bunurile aflate in proprietate, indiferent daca ele se afla sau nu pe teritoriul Romaniei la momentul declararii. 2. Bunuri sub forma de metale pretioase, bijuterii, obiecte de arta si de cult, colectii de arta si numismatica, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural national sau universal sau altele asemenea,

More information

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate 3 noiembrie 2017 Clemente Kiss KPMG in Romania Agenda Ce este un audit la un IMM? Comparatie: audit/revizuire/compilare Diferente: audit/revizuire/compilare

More information

Având în vedere: Nr. puncte 1 pe serviciu medical. Denumire imunizare. Număr. Nr. total de puncte. servicii medicale. Denumirea serviciului medical

Având în vedere: Nr. puncte 1 pe serviciu medical. Denumire imunizare. Număr. Nr. total de puncte. servicii medicale. Denumirea serviciului medical CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ORDIN privind modificarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 571/2011 pentru aprobarea documentelor justificative privind raportarea

More information

Procesarea Imaginilor

Procesarea Imaginilor Procesarea Imaginilor Curs 11 Extragerea informańiei 3D prin stereoviziune Principiile Stereoviziunii Pentru observarea lumii reale avem nevoie de informańie 3D Într-o imagine avem doar două dimensiuni

More information

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%]

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%] Piaţa pentru Ziua Următoare - mai 217 Participanţi înregistraţi la PZU: 356 Număr de participanţi activi [participanţi/lună]: 264 Număr mediu de participanţi activi [participanţi/zi]: 247 Preţ mediu [lei/mwh]:

More information

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului prin includerea

More information

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N Pentru a putea vizualiza imaginile unei camere web IP conectată într-un router ZTE H218N sau H298N, este necesară activarea serviciului Dinamic DNS oferit de RCS&RDS, precum și efectuarea unor setări pe

More information

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ 6 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ORDIN pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor Certificat privind atestarea plății taxei pe valoarea adăugată, în

More information

INFORMAȚII DESPRE PRODUS. FLEXIMARK Stainless steel FCC. Informații Included in FLEXIMARK sample bag (article no. M )

INFORMAȚII DESPRE PRODUS. FLEXIMARK Stainless steel FCC. Informații Included in FLEXIMARK sample bag (article no. M ) FLEXIMARK FCC din oțel inoxidabil este un sistem de marcare personalizată în relief pentru cabluri și componente, pentru medii dure, fiind rezistent la acizi și la coroziune. Informații Included in FLEXIMARK

More information

GHID DE TERMENI MEDIA

GHID DE TERMENI MEDIA GHID DE TERMENI MEDIA Definitii si explicatii 1. Target Group si Universe Target Group - grupul demografic care a fost identificat ca fiind grupul cheie de consumatori ai unui brand. Toate activitatile

More information

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) Semnale şi sisteme Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) http://shannon.etc.upt.ro/teaching/ssist/ 1 OBIECTIVELE CURSULUI Disciplina îşi propune să familiarizeze

More information

PACHETE DE PROMOVARE

PACHETE DE PROMOVARE PACHETE DE PROMOVARE Școala de Vară Neurodiab are drept scop creșterea informării despre neuropatie diabetică și picior diabetic în rândul tinerilor medici care sunt direct implicați în îngrijirea și tratamentul

More information

PROIECT. În baza prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea contabilității nr.82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare,

PROIECT. În baza prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea contabilității nr.82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, PROIECT NORMĂ pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr.39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară,

More information

Informaţie privind condiţiile de eliberare a creditelor destinate persoanelor fizice - consumatori a BC MOBIASBANCĂ Groupe Société Generale S.A.

Informaţie privind condiţiile de eliberare a creditelor destinate persoanelor fizice - consumatori a BC MOBIASBANCĂ Groupe Société Generale S.A. Informaţie privind condiţiile de eliberare a creditelor destinate persoanelor fizice - consumatori a BC MOBIASBANCĂ Groupe Société Generale S.A. CREDIT IMOBILIAR în MDL (procurarea/construcţia/finisarea/moderniz

More information

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari Compania Misiune. Viziune. Misiunea noastră este de a contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale din România prin furnizarea de produse şi servicii de cea mai înaltă calitate, precum şi prin asigurarea

More information

The driving force for your business.

The driving force for your business. Performanţă garantată The driving force for your business. Aveţi încredere în cea mai extinsă reţea de transport pentru livrarea mărfurilor în regim de grupaj. Din România către Spania în doar 5 zile!

More information

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) ARBORI AVL (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) Georgy Maximovich Adelson-Velsky (Russian: Гео ргий Макси мович Адельсо н- Ве льский; name is sometimes transliterated as Georgii Adelson-Velskii)

More information

Implicaţii practice privind impozitarea pieţei de leasing din România

Implicaţii practice privind impozitarea pieţei de leasing din România www.pwc.com Implicaţii practice privind impozitarea pieţei de leasing din România Valentina Radu, Manager Alexandra Smedoiu, Manager Agenda Implicaţii practice în ceea ce priveşte impozitarea pieţei de

More information

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: "9",

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: 9, La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - (ex: "9", "125", 1573" - se va scrie fara ghilimele) Parola: -

More information

DE CE SĂ DEPOZITAŢI LA NOI?

DE CE SĂ DEPOZITAŢI LA NOI? DEPOZITARE FRIGORIFICĂ OFERIM SOLUŢII optime şi diversificate în domeniul SERVICIILOR DE DEPOZITARE FRIGORIFICĂ, ÎNCHIRIERE DE DEPOZIT FRIGORIFIC CONGELARE, REFRIGERARE ŞI ÎNCHIRIERE DE SPAŢII FRIGORIFICE,

More information

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ:

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: Marketing prin Google CUM VĂ AJUTĂ ACEST CURS? Este un curs util tuturor celor implicați în coordonarea sau dezvoltarea de campanii de marketingși comunicare online.

More information

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Structura și Organizarea Calculatoarelor Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Chapter 3 ADUNAREA ȘI SCĂDEREA NUMERELOR BINARE CU SEMN CONȚINUT Adunarea FXP în cod direct Sumator FXP în cod direct Scăderea

More information

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4.5.4 şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Data: 28.11.14 Versiune: V1.1 Nume fişiser: Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4-5-4

More information

PRIM - MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ

PRIM - MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru aprobarea Metodologiei de calcul şi stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la alin. (3) al art. 84 din Legea educaţiei naţionale

More information

Subiecte Clasa a VI-a

Subiecte Clasa a VI-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul numarului intrebarii

More information

PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE. 2. Domeniu de aplicare Procedura se aplică în cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca

PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE. 2. Domeniu de aplicare Procedura se aplică în cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE 1. Scpul: Descrie structura si mdul de elabrare si prezentare a prcedurii privind dcumentele care trebuie intcmite si cursul acestra, atunci cind persana efectueaza un decnt.

More information

Printesa fluture. Мобильный портал WAP версия: wap.altmaster.ru

Printesa fluture. Мобильный портал WAP версия: wap.altmaster.ru Мобильный портал WAP версия: wap.altmaster.ru Printesa fluture Love, romance and to repent of love. in romana comy90. Formular de noastre aici! Reduceri de pret la stickere pana la 70%. Stickerul Decorativ,

More information

C K. În caz dacă n-aţi avut posibilitate să abonaţi la timp, MONITORUL DE CHIȘINĂU,

C K. În caz dacă n-aţi avut posibilitate să abonaţi la timp, MONITORUL DE CHIȘINĂU, C K nr. 17 (54) octombrie 2008 Preţul 5 lei SUPLIMENT LA ZIARUL MUNICIPAL CAPITALA ÎN NUMĂR SUNT INSERATE DECIZIILE: Cu privire la vânzarea unui lot de pământ din Calea Orheiului, 37 Societăţii comerciale

More information

MUNICIPIU BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 6 S.T.: 43/

MUNICIPIU BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 6 S.T.: 43/ MUNICIPIU BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 6 S.T.: 43/17.01.2018 PROIECT AVIZEAZĂ pentru legalitate Secretarul Sectorului 6, Demirel Spiridon HOTĂRÂRE privind aprobarea conturilor de execuţie pe trimestrul

More information

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745

More information

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018 Evoluția pieței de capital din România 09 iunie 2018 Realizări recente Realizări recente IPO-uri realizate în 2017 și 2018 IPO în valoare de EUR 312.2 mn IPO pe Piața Principală, derulat în perioada 24

More information

EN teava vopsita cu capete canelate tip VICTAULIC

EN teava vopsita cu capete canelate tip VICTAULIC ArcelorMittal Tubular Products Iasi SA EN 10217-1 teava vopsita cu capete canelate tip VICTAULIC Page 1 ( 4 ) 1. Scop Documentul specifica cerintele tehnice de livrare pentru tevi EN 10217-1 cu capete

More information

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREŞTI FACULTATEA ENERGETICA Catedra de Producerea şi Utilizarea Energiei Master: DEZVOLTAREA DURABILĂ A SISTEMELOR DE ENERGIE Titular curs: Prof. dr. ing Tiberiu APOSTOL Fond

More information

Olimpiad«Estonia, 2003

Olimpiad«Estonia, 2003 Problema s«pt«m nii 128 a) Dintr-o tabl«p«trat«(2n + 1) (2n + 1) se ndep«rteaz«p«tr«telul din centru. Pentru ce valori ale lui n se poate pava suprafata r«mas«cu dale L precum cele din figura de mai jos?

More information

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA DIRECŢIA PATRIMONIU P R I M A R,

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA DIRECŢIA PATRIMONIU P R I M A R, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA Aprobat DIRECŢIA PATRIMONIU P R I M A R, SERVICIUL TEHNIC-EDILITATE Dr.ing. Gheorghe Ciuhandu Nr. SC2010 11483 / 12.05.2010 REFERAT Privind aprobarea modificarii indicatorilor

More information

Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere

Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere Introducere În cazul contractelor încheiate între persoane fizice sau juridice care au reşedinţa obişnuită sau sediul în state diferite se pune întrebarea

More information

Cristina ENULESCU * ABSTRACT

Cristina ENULESCU * ABSTRACT Cristina ENULESCU * REZUMAT un interval de doi ani un buletin statistic privind cele mai importante aspecte ale locuirii, în statele perioada 1995-2004, de la 22,68 milioane persoane la 21,67 milioane.

More information

Brașov City Bus Hop-on Hop-off

Brașov City Bus Hop-on Hop-off Brașov City Bus Hop-on Hop-off Descriere / Description 1. Ce înseamnă Hop-on Hop-off Bus? / What does Hop-on Hop-off Bus mean? Hop-on Hop off Bus înseamnă că poți urca sau coborî din autobuz, timp de o

More information

MONITORUL OFICIAL al Municipiului Râmnicu Vâlcea

MONITORUL OFICIAL al Municipiului Râmnicu Vâlcea MONITORUL OFICIAL al Municipiului Râmnicu Vâlcea Anul XIV - 2017, nr. 10 (187), 48 pagini Marţi, 7 noiembrie 2017 Hotărâri ale Consiliului Local Municipal HOTĂRÂREA NR. 387 privind aprobarea raportului

More information

CHAMPIONS LEAGUE 2017 SPONSOR:

CHAMPIONS LEAGUE 2017 SPONSOR: NOUA STRUCTURĂ a Ch League Pe viitor numai fosta divizie A va purta numele Champions League. Fosta divizie B va purta numele Challenger League iar fosta divizie C se va numi Promotional League. CHAMPIONS

More information

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip 26/07/2015 Download mods euro truck simulator 2 harta Harta Romaniei pentru Euro Truck Simulator

More information

Candlesticks. 14 Martie Lector : Alexandru Preda, CFTe

Candlesticks. 14 Martie Lector : Alexandru Preda, CFTe Candlesticks 14 Martie 2013 Lector : Alexandru Preda, CFTe Istorie Munehisa Homma - (1724-1803) Ojima Rice Market in Osaka 1710 devine si piata futures Parintele candlesticks Samurai In 1755 a scris The

More information

Livrarile intracomunitare de bunuri

Livrarile intracomunitare de bunuri NEWSLETTER NR.13 10 APR 2017 Livrarile intracomunitare de bunuri ELABORAT DE GHEORGHE STRESNA CONSULTANTA@ACCOUNTING-LEADER.RO Ce este o livrare intracomunitara de bunuri? Livrarea intracomunitară reprezintă

More information

Diaspora Start Up. Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene

Diaspora Start Up. Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene Diaspora Start Up Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene 1 Ce este Diaspora Start-Up? Este o linie de finanțare destinată românilor din Diaspora

More information

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR RAPORT PRIVIND EVALUAREA CADRELOR DIDACTICE DE CĂTRE STUDENȚI AFERENT ACTIVITĂȚII DIN ANUL UNIVERSITAR 2016-2017 LA FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI ŞI GAZELOR Date minimale 1. Prezentul raport a fost

More information

HOTĂRÂRILE CONSILIULUI LOCAL AL ORAŞULUI ANINA PE ANUL 2017

HOTĂRÂRILE CONSILIULUI LOCAL AL ORAŞULUI ANINA PE ANUL 2017 ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN CONSILIUL LOCAL ORAŞ ANINA HOTĂRÂRILE CONSILIULUI LOCAL AL ORAŞULUI ANINA PE ANUL 2017 NR. HOTĂ RÂRII DATA EMITERII OBIECTUL HOTĂRÂRII 1. 05.01.2017 Hotărâre privind alegerea

More information

ORDONANTA DE URGENTA Nr. 148 din 3 noiembrie 2005

ORDONANTA DE URGENTA Nr. 148 din 3 noiembrie 2005 ORDONANTA DE URGENTA Nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului Text în vigoare începând cu data de 31 decembrie 2008 Text actualizat în baza actelor normative

More information

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC Anul II Nr. 7 aprilie 2013 ISSN 2285 6560 Referent ştiinţific Lector univ. dr. Claudiu Ionuţ Popîrlan Facultatea de Ştiinţe Exacte Universitatea din

More information

Ghid de utilizare a Calculatorului valorii U

Ghid de utilizare a Calculatorului valorii U Ghid de utilizare a Calculatorului valorii U la Apelul de Propuneri de Proiecte Nr.3 pentru Instituțiile din Sectorul Public pentru investiții în Eficiență Energetică și Surse de Energie Regenerabilă Versiunea

More information

27 iunie 2002; ORDONANTA nr. 51 din 23 iulie 2004; LEGEA nr. 415 din 18 octombrie 2004;

27 iunie 2002; ORDONANTA nr. 51 din 23 iulie 2004; LEGEA nr. 415 din 18 octombrie 2004; ORDONANTA nr. 15 din 24 ianuarie 2002 (*actualizata*) privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania**) (actualizata pana la data de 15 februarie

More information

GUVERNUL ROMÂNIEI H O T Ă R Â R E

GUVERNUL ROMÂNIEI H O T Ă R Â R E GUVERNUL ROMÂNIEI H O T Ă R Â R E pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol

More information

Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică Suport curs 02 Metode de analiză a circuitelor electrice. Divizoare rezistive.

Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică Suport curs 02 Metode de analiză a circuitelor electrice. Divizoare rezistive. . egimul de curent continuu de funcţionare al sistemelor electronice În acest regim de funcţionare, valorile mărimilor electrice ale sistemului electronic sunt constante în timp. Aşadar, funcţionarea sistemului

More information

DECLARAȚIA DE PERFORMANȚĂ

DECLARAȚIA DE PERFORMANȚĂ RO DECLARAȚIA DE PERFORMANȚĂ conform Anexei III la Regulamentul (UE) nr. 305/2011 (Regulamentul privind produsele pentru construcții) Bandă antifoc Hilti CFS-W Nr. Hilti CFS 0843-CPD-0103 1. Cod unic de

More information

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm Preparatory Problems 1Se dau punctele coliniare A, B, C, D în această ordine aî AB 4 cm, AC cm, BD 15cm a) calculați lungimile segmentelor BC, CD, AD b) determinați distanța dintre mijloacele segmentelor

More information

Prima. Evadare. Ac9vity Report. The biggest MTB marathon from Eastern Europe. 7th edi9on

Prima. Evadare. Ac9vity Report. The biggest MTB marathon from Eastern Europe. 7th edi9on Prima Evadare Ac9vity Report 2015 The biggest MTB marathon from Eastern Europe 7th edi9on Prima Evadare in numbers Par%cipants subscribed 3.228, 2.733 started the race and 2.400 finished the race 40 Photographers

More information

Eurotax Automotive Business Intelligence. Eurotax Tendințe în stabilirea valorilor reziduale

Eurotax Automotive Business Intelligence. Eurotax Tendințe în stabilirea valorilor reziduale Eurotax Automotive Business Intelligence Eurotax Tendințe în stabilirea valorilor reziduale Conferinta Nationala ALB Romania Bucuresti, noiembrie 2016 Cristian Micu Agenda Despre Eurotax Produse si clienti

More information

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila MS POWER POINT s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila chirila@cs.upt.ro http://www.cs.upt.ro/~chirila Pornire PowerPoint Pentru accesarea programului PowerPoint se parcurg următorii paşi: Clic pe butonul de

More information

Propuneri pentru teme de licență

Propuneri pentru teme de licență Propuneri pentru teme de licență Departament Automatizări Eaton România Instalație de pompare cu rotire în funcție de timpul de funcționare Tablou electric cu 1 pompă pilot + 3 pompe mari, cu rotirea lor

More information

din 19/04/2006 Versiune actualizata la data de 02/07/2010

din 19/04/2006 Versiune actualizata la data de 02/07/2010 Guvernul României Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2006 din 19/04/2006 Versiune actualizata la data de 02/07/2010 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări

More information

Fondul comercial reprezintă diferenţa între costul de achiziţie al participaţiei dobândite şi valoarea părţii din activele nete achiziţionate.

Fondul comercial reprezintă diferenţa între costul de achiziţie al participaţiei dobândite şi valoarea părţii din activele nete achiziţionate. Anexa Ghidul practic privind tratamentul fiscal al unor operaţiuni efectuate de către contribuabilii care aplică Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară,

More information

PARLAMENTUL EUROPEAN

PARLAMENTUL EUROPEAN PARLAMENTUL EUPEAN 2004 2009 Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor 2008/0051(CNS) 6.6.2008 PIECT DE AVIZ al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor destinat Comisiei

More information

Regulament privind aplicarea unor prevederi ale art. 104 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare - PROIECT -

Regulament privind aplicarea unor prevederi ale art. 104 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare - PROIECT - Regulament privind aplicarea unor prevederi ale art. 104 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare - PROIECT - În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a)

More information

.. DA N~ ~./~ /2.'+. og. 20/~ DECLARAŢIE DE AVERE

.. DA N~ ~./~ /2.'+. og. 20/~ DECLARAŢIE DE AVERE .. DA N~ ~./~ /.'+. og. 0/~ DECLARAŢIE DE AVERE Subsemnata, SOARE AL. RODICA de Sef Birou Managementul Resurselor Umane de la 0.06.014 la SC CONPET SA - Ploiesti mun.ploiesti - jud. Prahova CNP domiciliul,

More information

Raport Financiar Preliminar

Raport Financiar Preliminar DIGI COMMUNICATIONS NV Preliminary Financial Report as at 31 December 2017 Raport Financiar Preliminar Pentru anul incheiat la 31 Decembrie 2017 RAPORT PRELIMINAR 2017 pag. 0 Sumar INTRODUCERE... 2 CONTUL

More information

NEARLY ZERO ENERGY BUILDINGS (NZEB) ROMANIA

NEARLY ZERO ENERGY BUILDINGS (NZEB) ROMANIA NEARLY ZERO ENERGY BUILDINGS (NZEB) ROMANIA PLAN DE CREŞTERE A NUMĂRULUI DE CLĂDIRI AL CĂROR CONSUM DE ENERGIE ESTE APROAPE EGAL CU ZERO - plan reviziut şi actualizat, iulie 2014-1 CUPRINS Cap I. INTRODUCERE...

More information

(Text cu relevanță pentru SEE)

(Text cu relevanță pentru SEE) L 343/48 22.12.2017 REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2017/2417 AL COMISIEI din 17 noiembrie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele instrumentelor

More information

Excel Advanced. Curriculum. Școala Informală de IT. Educație Informală S.A.

Excel Advanced. Curriculum. Școala Informală de IT. Educație Informală S.A. Excel Advanced Curriculum Școala Informală de IT Tel: +4.0744.679.530 Web: www.scoalainformala.ro / www.informalschool.com E-mail: info@scoalainformala.ro Cuprins 1. Funcții Excel pentru avansați 2. Alte

More information

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative Modul de stabilire a claselor determinarea pragurilor minime şi maxime ale fiecǎrei clase - determinǎ modul în care sunt atribuite valorile fiecǎrei clase

More information

Locul unei livrari de bunuri mobile corporale

Locul unei livrari de bunuri mobile corporale NEWSLETTER NR.28 04 AUG 2017 Locul unei livrari de bunuri mobile corporale ELABORAT DE GHEORGHE STRESNA LAURENTIU STANCIU CONSULTANTA@ACCOUNTING-LEADER.RO Livrari de bunuri care sunt transportate Locul

More information

Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate -

Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate - Strategia Europeană în Regiunea Dunării - oportunităţi pentru economiile regiunilor implicate - 25 mai 2010 - Palatul Parlamentului, Sala Avram Iancu Inovatie, Competitivitate, Succes Platforme Tehnologice

More information

TITLUL IX: Impozite şi taxe locale

TITLUL IX: Impozite şi taxe locale Pag. 1 din 41 Act sintetic la data 04-Jan-2011 pentru Codul Fiscal din 2003 TITLUL IX: Impozite şi taxe locale CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 247: Definiţii În înţelesul prezentului titlu, expresiile

More information

DECLARATIE DE AVERE. Suprafata Cota parte. Comuna (3) mp 1/2 Cumparare Sandu Rodica Voinesti, Sandu Ion Dimbovita

DECLARATIE DE AVERE. Suprafata Cota parte. Comuna (3) mp 1/2 Cumparare Sandu Rodica Voinesti, Sandu Ion Dimbovita DECLARATIE DE AVERE Subsemnatul SANDU I. ION având functia de DIRECTOR GENERAL la ADMINISTRATIA NATIONALA DE METEOROLOGIE declar pe propria raspundere, ca impreuna cu familia 1 detin urmatoarele active

More information

REAL ESTATE PURCHASE AGREEMENTS

REAL ESTATE PURCHASE AGREEMENTS Bujorel FLOREA Facultatea de Științe Juridice, Politice și Administrative București Spiru Haret University Attorney-at-Law, Bucharest Bar REAL ESTATE PURCHASE AGREEMENTS K eywords Urban Area Purchase Agreement,

More information

CONTRACT DE MANAGEMENT ADMINISTRATIV-FINANCIAR

CONTRACT DE MANAGEMENT ADMINISTRATIV-FINANCIAR CONTRACT DE MANAGEMENT ADMINISTRATIV-FINANCIAR I. PĂRȚILE CONTRACTANTE 1. Domnul COMAN GHEORGHE în calitate de primar al comunei Grozești, reprezentând comuna Grozești, ales în funcție la data de 05.06.2016,

More information

Manual Limba Romana Clasa 5 Editura Humanitas File Type

Manual Limba Romana Clasa 5 Editura Humanitas File Type Manual Limba Romana Clasa 5 Editura Humanitas File Type We have made it easy for you to find a PDF Ebooks without any digging. And by having access to our ebooks online or by storing it on your computer,

More information

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Str. Apolodor nr. 17 Sector 5, Bucureşti Tel : + 021 319 97 54 interior 2043 Fax

More information

ANALIZA COSTURILOR DE PRODUCTIE IN CAZUL PROCESULUI DE REABILITARE A UNUI SISTEM RUTIER NERIGID

ANALIZA COSTURILOR DE PRODUCTIE IN CAZUL PROCESULUI DE REABILITARE A UNUI SISTEM RUTIER NERIGID ANALIZA COSTURILOR DE PRODUCTIE IN CAZUL PROCESULUI DE REABILITARE A UNUI SISTEM RUTIER NERIGID Sef lucrari dr. ing. Tonciu Oana, Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti In this paper, we analyze

More information

CAIET DE SARCINI pentru atribuirea Contractului de executie

CAIET DE SARCINI pentru atribuirea Contractului de executie CAIET DE SARCINI pentru atribuirea Contractului de executie modernizarea si extinderea constructiei existente la INCDIE ICPE-CA Bucuresti, Splaiul Unirii nr 313, sector 3 Aprobat DIRECTOR GENERAL Prof.

More information

S.C. ROMCARBON S.A. RAPORT CURENT conform Regulamentului C.N.V.M. 1/2006

S.C. ROMCARBON S.A. RAPORT CURENT conform Regulamentului C.N.V.M. 1/2006 Buzău Romania J/10/83/1991; COD FISCAL 1158050 120012 Buzău, Str. Transilvaniei, nr. 132 Tel.: 0238/711.155; Fax: 0238/710.697 Internet: www.romcarbon.com S.C. ROMCARBON S.A. Nr.930/26.04.2018 RAPORT CURENT

More information

CONTRACT-CADRU privind racordarea la sistemul de distributie a gazelor naturale

CONTRACT-CADRU privind racordarea la sistemul de distributie a gazelor naturale CONTRACT-CADRU privind racordarea la sistemul de distributie a gazelor naturale I. PARTILE CONTRACTANTE: SC..., cu sediul în, înregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr..., cod unic de înregistrare.,

More information

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR L E G E. privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. CAPITOLUL I Dispoziţii generale

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR L E G E. privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. CAPITOLUL I Dispoziţii generale PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale SECŢIUNEA

More information

VIRTUAL INSTRUMENTATION IN THE DRIVE SUBSYSTEM MONITORING OF A MOBIL ROBOT WITH GESTURE COMMANDS

VIRTUAL INSTRUMENTATION IN THE DRIVE SUBSYSTEM MONITORING OF A MOBIL ROBOT WITH GESTURE COMMANDS BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LIV (LVIII), Fasc. 3-4, 2008 Secţia AUTOMATICĂ şi CALCULATOARE VIRTUAL INSTRUMENTATION IN THE

More information

REGULAMENTUL DE VÂNZARE A LOCUINȚELOR DE TIP ANL aflate pe raza Municipiului Săcele

REGULAMENTUL DE VÂNZARE A LOCUINȚELOR DE TIP ANL aflate pe raza Municipiului Săcele REGULAMENTUL DE VÂNZARE A LOCUINȚELOR DE TIP ANL aflate pe raza Municipiului Săcele CAPITOLUL I TERMENI ȘI EXPRESII ART. 1. În întelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarea

More information

Impozitarea veniturilor din arendă în 2018

Impozitarea veniturilor din arendă în 2018 NEWSLETTER NR.05 06 FEB 2018 Impozitarea veniturilor din arendă în 2018 ELABORAT DE GHEORGHE STREȘNA LAURENȚIU STANCIU CONSULTANTA@ACCOUNTING-LEADER.RO În conformitate cu prevederile Codului fiscal, veniturile

More information

Eficiența energetică în industria românească

Eficiența energetică în industria românească Eficiența energetică în industria românească Creșterea EFICIENȚEI ENERGETICE în procesul de ardere prin utilizarea de aparate de analiză a gazelor de ardere București, 22.09.2015 Karsten Lempa Key Account

More information

DECIZIA nr. 17 din 2012 privind solutionarea contestatiei formulata de SC X SRL Drobeta Tr. Severin înregistrata la D.G.F.P. Mehedinti sub nr.

DECIZIA nr. 17 din 2012 privind solutionarea contestatiei formulata de SC X SRL Drobeta Tr. Severin înregistrata la D.G.F.P. Mehedinti sub nr. DECIZIA nr. 17 din 2012 privind solutionarea contestatiei formulata de SC X SRL Drobeta Tr. Severin înregistrata la D.G.F.P. Mehedinti sub nr.2012 Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti a fost

More information

INTREBARI FRECVENTE. Care este valoarea nominala a actiunilor Bancii Comerciale Romane SA?

INTREBARI FRECVENTE. Care este valoarea nominala a actiunilor Bancii Comerciale Romane SA? INTREBARI FRECVENTE Ce fel de societate este BCR si cum sunt actiunile sale? Este organizata ca societate pe actiuni. Actiunile emise de banca sunt nominative, emise in forma dematerializata si sunt inscrise

More information

ORDONANŢĂ privind cazierul fiscal

ORDONANŢĂ privind cazierul fiscal ORDONANŢĂ privind cazierul fiscal în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art.1, pct.i.5 din Legea nr. 182/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României

More information