Al. Doru Șerban PERSONALITĂȚI CARE AU FOST ÎN GORJ

Transcription

1 Al. Doru Șerban PERSONALITĂȚI CARE AU FOST ÎN GORJ

2 Coperta & tehnoredactare: Daniel Gureanu Prepress & tipar: S.C. TIPOGRAFIA PRODCOM Târgu-Jiu Str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr.20, tel Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ŞERBAN, AL. DORU Personalități care au fost în Gorj / Al. Doru Şerban. - Târgu-Jiu: Măiastra, 2009 ISBN ISBN

3 AL. DORU ŞERBAN PERSONALITĂȚI CARE AU FOST ÎN GORJ Editura MĂIASTRA Târgu-Jiu 2009

4

5 CUVÂNT LĂMURITOR Mulți sunt oamenii unui loc, care într-o perioadă istorică se disting și se remarcă prin individualitate. Având însușiri deosebite într-un anumit domeniu de activitate ei se identifică în marea parte a situațiilor cu aspirațiile unei majorități, contribuind la progresul social. Conform Dicționarului Limbii Române Moderne asemenea oameni, care dețin funcții importante ori se fac cunoscuți în viața politică, economică, științifică și culturală sunt personalități. Județul Gorj a avut în decursul istoriei personalitățile sale, care și-au făcut simțită existența prin fapte, în trăirea trupească și sufletească a oamenilor. E bine să cunoaștem aceste personalități fiindcă viața lor se regăsește în istoria locului, la făurirea căreia și ele au contribuit. Despre personalități ori despre oameni importanți ai Gorjului s-a scris în presa vremii și au apărut cărți de sinteză dedicate lor, cele mai cunoscute titluri fiind următoarele: Calendarul Gorjului, publicat în anul 1925 de Jean Bărbulescu; Almanahul Gorjeanul (1991); Almanahul Gorjului microenciclopedie (1999); Personalități gorjene la cumpăna dintre milenii (vol. I, II ); 5

6 Personalități gorjene de-a lungul istoriei (2000); Oameni și întâmplări din Gorj (vol. I, II, III ); Nemuritorii: Generalii gorjeni, valori ale neamului românesc (vol. I V, ), Vremelnic trecători prin Gorj (2008) ș.a. Chiar dacă s-au scris multe pagini despre personalitățile Gorjului, am hotărât să public 3 volume cu acest subiect, având convingerea că ele vor fi de folos celor interesați de cunoaștere adevărată, sintetizată, completată ori inedită despre oameni care au făcut istorie în județ (vol. I, II) ori în țară (vol. III). Primul volum al cărții mele se intitulează PERSONALITĂȚI CARE AU FOST ÎN GORJ și se referă la acei oameni importanți, gorjeni ori străini stabiliți fie și vremelnic în Gorj, care prin activitatea lor au făcut ceva măreț pentru județ și locuitorii acestuia. Sunt prezentate 60 personalități, cu activitate în domeniile: istorie, politică, economie, cultură, școală, religie ș.a. Despre unele au mai apărut informații în cărțile menționate anterior ori prin articole din presa vremii, de aceea m-am străduit să fac o sinteză a acestor date, eliminând unele discordanțe, prin documente istorice ori de arhivă, scoase la iveală în urma cercetărilor făcute. Nu am inclus în cartea mea între personalități pe generalii și ofițerii superiori glorioși ai Gorjului, despre care a scris veteranul C. Ispas, considerând că informația prezentată de acesta este competentă și în mare parte completă. Nu am scris de asemenea despre unele personalități amplu prezentate în cărțile amintite, fiindcă ar fi însemnat să fac o preluare a informației și nu am vrut să apară materiale în care să nu am contribuție proprie de documentare. 6

7 Nu am putut să nu prezint personalitățile de marcă ale Gorjului, chiar dacă s-a mai scris despre ele, însă consider că adausurile mele informaționale le-au pus mai bine în evidență. În carte au fost incluși inedit oameni importanți ai județului, care s-au înscris prin merite în pleiada personalităților locului. Aceste schițe biografice, prin extinderea cercetărilor, sper să ajungă monografii locale legate de viața și activitatea unor personalități care au fost în Gorj. Al doilea volum se va intitula PERSONALITĂȚI CARE SUNT ÎN GORJ și se va referi la oameni de seamă trăitori ai județului, iar volumul al treilea PERSONALITĂȚI DIN GORJ, va fi dedicat acelora născuți în județ, răspândiți în toată țara, care s-au făcut cunoscuți prin profesionalism, cunoștințe științifice, talent scriitoricesc ori artistic, manifestate în activitățile economice, politice și culturale desfășurate personal. Să apară această carte m-am bucurat de susținerea materială a domnilor: Toni Mihail Greblă - senator, Vasile Popeangă - deputat și Scarlat Iriza - fost deputat, oameni politici care au înțeles importanța culturii scrise în trăirea comunitară. Fără sprijinul dumnealor truda mea ar fi rămas lectură de sertar iar satisfacerea nevoii de informare a cititorilor ar fi fost mai săracă. Mulțumiri se cuvin acelora incluși în bibliografie, pentru că au scris despre personalitățile gorjene, dar și cititorilor avizați, care vor face competente observații, contribuind la apariția unei noi ediții adăugită și completată a cărții. 7 Al. Doru ȘERBAN

8

9 I. PERSONALITĂȚI ISTORICE, POLITICE ŞI ECONOMICE I.1. VOEVODUL LITOVOI (LITEAN VODĂ) A fost intemeietorul Țării Litua, pe care a condus-o în perioada (?), voevodat care se întindea la nord până la Țara Hațegului, la sud spre câmpie, la răsărit până la Olt iar la vest până în depresiunea Tismanei. Voevodatul lui Litovoi a avut reședința la Vermeghe, o cetățuie din Plaiul Novacilor. Sub numele de Lytuon a fost amintit în Diploma regelui Bela IV al Ungariei din 1247, prin care Ordinul Ioaniților lasă Țara lui Lytuon voevod, să rămână Vlahilor, așa precum aceștia au ținut-o până aici. Voevodul român Litovoi, stăpânea partea Olteniei ce nu aparținea Banatului unguresc și a apărut sub numele de Terra Lytua, Litua Voivoda ș.a. Litovoi (Litean, Lytuon), conform unor știri bizantine, a fost voevodul a cărui fiică s-a căsătorit cu regele sârb Ștefan Milutin ( ). El a avut război cu ungurii, nemulțumiți că Litovoi a ocupat teritoriile cnezatelor lui Ioan și Farcaș și o parte din voevodatul lui Seneslau, iar la insistențele regelui ungar a refuzat să le elibereze. 9

10 Al. Doru Șerban Litovoi a căzut în lupta din 1279(?), după ce unirea teritoriilor oltene izbutită de el, a înlesnit nașterea principatului Țara Românească, sub dinastia Basarabilor. Pentru istoria acestor locuri (gorjene) domnia lui Litovoi a fost importantă fiindcă voievodul a fost cel care a creat la mijlocul sec. al XIII lea una dintre primele formațiuni statale (Terra Lytua, Terra Litva), pe un teritoriu cuprinzând în mare parte și teritoriul Gorjului de astăzi, având reședința (capitala) în cetatea Vermeghe, din Plaiul Novacilor. Litovoi a reușit o organizare statală recunoscută de vecini (unguri) și a avut alături apărători de țară viteji. Numai așa se explică autonomia recunoscută de regele Bela IV al Ungariei, prin Diploma Cavalerilor Ioaniți (,,Țara lui Lytuon voevod, să rămână Vlahilor, așa precum aceștia au ținut-o până aici ). Voevodul Litovoi a scăpat Terra Lytua (Litva) de cotropitorii unguri, dar și de catolicizarea populației, care și-a păstrat credința ortodoxă. El a refuzat să plătească tribut regelui ungur și împotriva voinței acestuia a extins granițele Terrei Lytua cu cnezatele lui Ioan și Farcaș, iar după moartea voevodului Seneslau (1272), cu patrea din răsărit de Olt a voevodatului său. Litovoi a fost un viteaz, care a murit eroic în războiul cu ungurii din În memoria voevodului Litovoi, întemeietor de țară (Lytua), apărător viteaz de granițe și de ortodoxism, în Târgu-Jiu există o școală (Școala Gimnazială Voevod Litovoi ), o piață de cereale (Târgul Litovoi) și o publicație de studii și cercetări (,,Litua ) a Muzeului,,Alex Ștefulescu, care îi poartă numele, iar odinioară (până în deceniul al 10

11 «Personalități care au fost în Gorj» IV lea, al sec. al XX-lea. Căminul Cultural din Bumbești-Pițic, localitate din apropierea Novacilor, a purtat numele,,țara lui Litovoi Vodă. BIBLIOGRAFIE: Predescu, Lucian,,Enciclopedia României, Editura,,Saeculum-Vestala, Bucureşti, 1999 ; Aremia, V. ş.a.,,personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației,,Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Vilău, Cosmin,,B. P. Haşdeu şi legăturile sale cu slaviştii din Oltenia, în,,litua,nr.xi, Tg.-Jiu, I.2. TUDOR VLADIMIRESCU A fost una din marile personalități ale istoriei poporului român, care a luptat pentru eliberarea socială și națională în prima parte a sec. al XIX-lea. Tudor Vladimirescu s-a născut în anul 1780 (?) la Vladimir, jud.gorj din părinții Constantin și Ioana.El a avut un frate Pavel, căruia îi zicea și Papa și o soră Constandina sau Dina. Tudor n-a întemeiat familie. El nu era făcut nici pentru avere, nici pentru muiere, ci pentru ceva mai înalt. 11

12 Al. Doru Șerban Cea dintâi învățătură de carte a primit-o de la preotul Pârvu Ciuhoi din Vladimir, care i-a dat primele noțiuni de scriere și de citire. Fiind copil a păzit vitele, iar la 12 ani, ca să scape de așa ocupație și să învețe mai mult decât cu Pârvu Ciuhoi, Tudor a plecat la Craiova la un dascăl Lupu, condicar, un fel de rudă a sa. Într-o zi, fiind mulți oameni la masa lui Lupu, Tudor aducând supa, s-a împiedicat și-a vărsat-o. Dascălul Lupu i-a tras o palmă. Tudor i-a zis cu sânge rece :,,Mai dă-mi o palmă ca să mă învăț minte! Și dascălul i-a dat și a doua palmă. Tudor i-a spus atunci:,,rămâi sănătos, dascăle!, apoi s-a dus. Pe Tudor îl găsim în continuare la curtea boierului I.Glogoveanu, cu al cărui fiu a învățat carte.de aici a trebuit să plece din pricina cucoanei, ale cărei legături de dragoste cu un fruntaș grec au fost destăinuite stăpânului, care nu l-a mai suferit (În unele surse istorice Tudor era în grațiile boierului Glogoveanu, care l-a oprit slujbaș la curte, încredințându-i vânzarea vitelor). De la boierul Glogoveanu, Tudor a plecat la prietenul său turc Regep Pașa din Ada-Kaleh, de unde s-ar fi întors cu scrisori către ispravnici, să nu se atingă nimeni de el, ba să i se dea cinste și slujbă, căci altfel nu va fi bine. S-a mai consemnat că Tudor ar fi făcut mare negoț, aducând vite ale boierului Glogoveanu și ale altora până în Țara Ungurească. Domnitorul Constantin Ipsilanti, apreciindu-l, i-a încredințat lui Tudor formarea unui corp de voluntari pentru apărarea Olteniei de trupele neregulate otomane. La a doua domnie a lui Ipsilanti, din vremea războiului ru- 12

13 «Personalități care au fost în Gorj» so-turc, Tudor a ajuns mare comis, vătaf de plai la Cloșani și mare sluger. În războiul ruso-turc din perioada Tudor a luptat vitejește contra turcilor la Rahova și Fetislam, fiind decorat de ruși cu Ordinul Sfântul Vladimir cu spadă și ridicat la rangul de ofițer (porucic). Cu prada luată de la păgâni în timpul războiului ruso-turc Tudor a ajuns om înstărit, având gospodărie frumoasă la Cerneți, o moară în câmpul Severinului, alta la Pleșuva, moșii la munte și vii. La Prejna, în Plaiul Cloșanilor, a ridicat în anul 1808 a biserică. Deși prin pacea de la 1812 sultanul a iertat pe toți creștinii răzvrătiți împotriva lui, totuși pe Tudor nu l-a iertat. Legenda spune că un capugiu a fost trimis de sultan, ca să aducă pe Tudor ori viu ori mort, la Constantinopol. Grecul Samurcaș l-a sfătuit pe Tudor să fugă de la București.Așa a ajuns la Târgu-Jiu în casa prietenului Vasile Moangă, care l-a chemat și pe egumenul schitului Lainici. Acesta l-a îmbrăcat pe Tudor în haine de călugăr, până a trecut primejdia.turcii l-au căutat, dar spunându-li-se că a trecut în Austria, s-au dus la Cerneți, unde i-au incendiat gospodăria, apoi prinzând un țăran pe malul Dunării, i-au tăiat capul și l-au dus la pașa din Rusciuc, spunându-i că acesta este capul înfricoșetorului Tudor comandirul. Tudor a trecut granița cu pașaport fals, ajungând la Viena.Aici el l-a cunoscut pe ministrul de externe al Rusiei și pe ambasadorul Rusiei la Viena. Ei i-au făcut legătura cu reprezentanții mișcării eteriste, dându-i să înțeleagă că în cazul unei intervenții militare comune împotriva Turciei, vor fi sprijiniți de Rusia. 13

14 Al. Doru Șerban În timpul domniilor fanariote situația țărănimii s-a înrăutățit datorită birurilor impuse :,,plătim pentru casă, pentru fum, pentru albine, pentru pășune, pentru oile fătate, pentru toate! Și într-o zi ne vor cere plată pentru aer, pentru soare și poate chiar pentru a putea muri de foame. Când Tudor s-a dus la domnitorul fanariot Caragea Vodă și i-a propus:,,până a nu pleca, ar fi bine să scapi țara de dări!, a primit un răspuns, sub unele aspecte valabil și astăzi: Când stai cu boierii la sfat, toate se fac bune, dar cum ies din sfat nu mai găsești doi boieri uniți într-un gând.gândul lor e numai chiverniseala și hoția. În Țara Românească două lucruri nu se pot găsi: dreptatea și cinstea. În țara aceasta trebuie să te gândești numai să faci avere, pe care s-o cheltuiești în alte țări. Când a murit domnitorul Alexandru Șuțu, la București au avut loc discuții între Tudor, conducătorii Eteriei și reprezentanții boierilor, care doreau o schimbare în conducerea țării.el era hotărât să ridice steagul revoluției pentru mai multă dreptate înăuntru și pentru libertate în afară. Tudor Vladimirescu a cerut Porții Otomane: 1.Fixarea și ușurarea dărilor prin Adunarea obștească; 2.Alcătuirea unei oștiri naționale de cel puțin oameni; 3.Încetarea domniilor grecești și alegerea de domn pământean, după vechile tratate și privilegii ale țării. În ziua de 21 ianuarie 1821 Tudor a venit de la București la Târgu-Jiu, însoțit de o ceată de arnăuți și a poposit lângă casele Vasile Moangă, pe locul unde astăzi este statuia ce-i cinstește memoria. 14

15 «Personalități care au fost în Gorj» După ce s-a întreținut cu ispravnicul Dinicu Oteteleșanu, Tudor s-a închis într-o cameră cu sameșul Vasile Moangă (care fiindu-i om de încredere, a fost informat de planurile revoluției ce se pregătea). La 23 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu a ajuns la Padeș unde în fața mulțimii formată din panduri și țărani a citit Proclamația prin care chema poporul la luptă, motivând necesitatea pentru așteptata schimbare: Nici o pravilă nu oprește pre om de a preîntâmpina răul cu rău! Șarpele, când îți iasă înainte, dai cu ciomagul de-l lovești, ca să-ți aperi viața. Dar pre balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?... Veniți dar fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Chemarea la luptă se face prin indicii lămuritoare de acțiune: Nu vă leneviți, ci siliți de veniți în grabă cu toții : care aveți arme, cu arme; iar care nu aveți arme, cu furci de fier și cu lănci; să vă faceți de grabă și să veniți unde veți auzi că se află Adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara.și ceea ce vă vor povățui mai marii Adunării, aceea să urmați, și unde vă vor chema ei, acolo să mergeți.că ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrimile noastre nu s-au mai uscat! Peste tot pe unde Tudor a trecut în drumul spre București, a fost încurajat și salutat de popor ca un mântuitor și ca un ocrotitor, adresându-i-se toți cu Domnul Tudor! Iar la oastea de panduri s-au adăugat mereu cete de luptători. După ce a făcut din mănăstirile Tismana, Strehaia și Gura Motrului un aliat la nevoie, Tudor a ajuns cu apro- 15

16 Al. Doru Șerban ximativ 5000 panduri la Țânțăreni, unde a poposit în perioada februarie 1821, pentru a-și instrui luptătorii. Aici a fost vizitat de vornicul Nicolae Văcărescu, care i-a cerut din partea Comitetului de oblăduire de la București să dizolve tabăra pandurilor. Răspunsul lui Tudor a fost semnificativ pentru hotărârea continuării: Patria este norodul și nu tagma jefuitorilor! La 4 martie 1821 Tudor a ajuns la Slatina, având în Adunarea pe care o conducea 6000 pedeștri și 2000 arnăuți. Tudor a încunonștințat de mișcarea sa revoluționară pe ruși și pe austrieci, sperând să obțină sprijinul lor, așa cum au dat de înțeles în perioada de pregătire a revoluției, dar răspunsul a fost defavorabil. La 21 martie 1821 Tudor Vladimirescu a ajuns cu adunarea sa de panduri la București, amenajându-și tabăra la Cotroceni. În condițiile în care eteriștii stabiliți la Colentina au comis acte de violență împotriva bucureștenilor, boierii au fugit la Brașov, iar pericolul invaziei turcești era iminent. Domnia lui Tudor era singura forță organizată în calea răului, devenind o necesitate socială și patriotică. El a obțiut acordul boerilor pentru pornirea sa folositoare și izbăvitoare și norodului spre ușurință. Pentru realizarea unei solidarități naționale Tudor a dorit o acțiune comună cu Moldova Să ne putem câștiga dreptățile ajutorându-ne ca unii ce suntem de un neam, de o lege și supt aceeași stăpânire și ocrotiți de aceeași putere (n.a. Rusia). În aprilie 1821 Tudor Vladimirescu a dat un program de reformă intitulat Cererile norodului românesc. La începutul lui mai 1821 turcii au trecut Dunărea să-i atace 16

17 «Personalități care au fost în Gorj» pe eteriști, dar Tudor a refuzat să li se alăture. El a ridicat tabăra din București intenționând să ajungă în nordul Olteniei, unde să organizeze rezistența împotriva turcilor. Eteriștii i-au propus lui Tudor, aflat la Golești, să-și unească armata cu a acestora, dar au fost refuzați cooperarea fiind acceptată doar în luptă contra turcilor. În situația creată eteriștii au pus la cale asasinarea lui Tudor Vladimirescu. Pentru a-și atinge scopul ei au trecut la acte de destabilizare în rândul pandurilor și la compromiterea lui Tudor predispus la fapte de cruzime față de panduri și căpitanii săi. De la București la Golești el a omorât 33 ostași vinovați de prădăciuni, furtișaguri și alte fărădelegi. Pentru Tudor hoția e o rușine de care nu te spală nici chiar moartea vitejească. După spânzurarea căpitanului Urdăreanu și omorârea a 24 de panduri, eteriștii Iordache Olimpiotul și Farmache au venit cu o ceată de arnăuți la Tudor să-l acuze de cruzime, dar și de trădare arătându-i scrisorile pe care în secret le-a trimis pașei de la Silistra și citindu-i, să-l compromită, legământul făcut cu Eteria. În noua situație creată unii căpitani de panduri au fost de acord ca Tudor să fie predat unui tribunal militar. La 26 mai 1821 Tudor a fost adus la Târgoviște, iar Ipsilanti, conducătorul Eteriei, în loc să-l trimită la judecată, l-a dat pe mâna cruzilor ofițeri Lassani și Caravia, care după ce l-au schingiuit o noapte, în dimineața zile de 27 mai 1821 i-au tăiat capul, apoi cu trup cu tot l-au aruncat într-o fântână părăsită de la marginea orașului. Revoluția lui Tudor Vladimirescu a reprezentat sfârșitul domniilor fanariote și revenirea la domniile pământene. Ea este un început pentru făurirea României moderne. 17

18 Al. Doru Șerban * * * În județul Gorj Tudor Vladimirescu este un simbol al luptei de neatârnare, care a dăinuit peste secole. Monumente și instituții gorjene îi poartă numele. Casa lui Tudor Vladimirescu La 23 iunie 1896 s-a pus piatra fundamentală a clădirii Gimnaziului Real Târgu-Jiu, care la 23 iunie 1897 prin Decretul Regal nr a primit numele eroului martir Tudor Vladimirescu. În parcul din fața Gimnaziului Real Târgu-Jiu la inițiativa unui grup de studenți din Gorj, având ca președinte de onoare pe istoricul Grigore Tocilescu, s-a ridicat în noiembrie 1898 statuia Tudor Vladimirescu, operă a sculptorului C. Bălăcescu, care s-a sfințit în iunie 1921, cu ocazia serbărilor centenarului morții lui Tudor. O stradă care străbătea Târgu-Jiul de la vest la est a purtat cândva denumirea: Ulița Mare, Ulița Târgului, strada Catedrală, dru- 18

19 «Personalități care au fost în Gorj» mul Poștei, Ulița Vâlcii. Actualmente strada se numește Tudor Vladimirescu și este una din principalele artere de circulație din oraș. Până în anul 1949, când s-a înființat Casa de Cultură Târgu-Jiu, în oraș a activat, începând cu anul 1938 Căminul Cultural Județean Tudor Vladimirescu. Alte multe așezăminte culturale din Gorj au purtat numele conducătorului Revoluției din Între ele sunt de amintit căminele culturale Lelești, Rătezu, Turbați și Vladimir. În județ, pe locul unde la 23 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu a citit Proclamația către popor, s-a ridicat în anul 1934, Monumentul de la Padeș. Aici anual, în luna iunie, se desfășoară o sărbătoare (serbare) comemorativă. Numele conducătorului militar Tudor Vladimirescu a fost adăugat Regimentului Gorj 18, care prin Înaltul Decret Regal nr din 6 mai 1929 a primit numele Regimentul Gorj 18 Tudor Vladimirescu. Atelierul de confecții al statului Târgu-Jiu a devenit prin Decretul nr. 419 din 17 februarie 1949 al Ministerului Justiției, înreprindere autonomă, sub denumirea Fabrica de confecții Tudor Vladimirescu Târgu-Jiu. BIBLIOGRAFIE: Academia R.P.R. Istoria României, vol III, Editura Academiei, Bucureşti, 1964; Berindei, Dan ; Mutaşcu, Traian Aspecte militare ale mişcării revoluționare din 1821, Editura Militară, Bucureşti 1973; Aremia, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra, Buc. 2000; 19

20 Al. Doru Șerban Hasnaş, Nicolae; Andriescu, N. Vederi din Gorj. În amintirea lui Tudor Vladimirescu, Tipografia N.D. Miloşescu, Târgu-Jiu, 1921; I.3. VASILE MOANGĂ Vasile Moangă s-a născut în satul Brădiceni în anul La Târgu-Jiu s-a stabilit în anul A murit în 1849, la vârsta de 96 ani. Nu se știe exact unde a învățat carte, dar se presupune că într-una din școlile Târgu-Jiului, ce funcționau pe lângă bisericile din oraș sau de la Tismana, vechi centru de credință, învățătură și cultură. A continuat să învețe singur, ajungând între puținii știutori de slavă și greacă din Târgu-Jiu. A fost apreciat ca un om citit și patriot, de către mulți dintre reprezentanții de seamă ai timpului, între aceștia aflându-se și Petrache Poenaru. Vasile Moangă a fost un gorjean binecunoscut, un boier cu experiență în administrație și în viața comunității. Chiar dacă deținea proprietăți însemnate, el a avut vederi democratice, fiind unul dintre susținătorii ideilor revoluționarului Tudor Vladimirescu. Istoricul Alexandru Ștefulescu a scris de Vasile Moangă că era unul dintre prietenii lui Tudor Vladimirescu, care a fost făcut ispravnic al județului. În acele vremuri erau concomitent doi ispravnici în județ. Vasile Moangă a fost numit ispravnic împreună cu Papa Vladimirescu, fratele lui Tudor. 20

21 «Personalități care au fost în Gorj» În războiul ruso-turc din perioada Tudor a luptat vitejește contra turcilor, fiind decorat de ruși și ridicat la gradul de ofițer. Deși sultanul i-a iertat pe toți creștinii răzvrătiți împotriva lui, totuși pe Tudor nu l-a iertat. Legenda spune că un capugiu a fost trimis de sultan, ca să-l ducă pe Tudor la Constantinopole, viu sau mort. Tudor a fugit în anul 1814 la Târgu-Jiu, în casa prietenului Vasile Moangă, care l-a chemat la el și pe egumenul Schitului Lainici. Acesta l-a îmbrăcat pe Tudor în straie de călugăr, până a trecut primejdia. Casa Moangă La 21 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu a venit de la București la Târgu-Jiu cu o ceată de arnăuți, care a poposit lângă casele Vasile Moangă, pe locul unde astăzi este statuia ce poartă numele eroului. Vreo 20 de panduri au mers la Conacul clucerului Dinicu Oteteleșeanu, unul din cei doi ispravnici ai județului Gorj, pe care l-au luat și l-au adus la slugerul Tudor. Când ispravnicul i-a cerut să-i arate poruncile, Tudor l-a invitat în satul Brădiceni să întâlnească acolo pe celălalt ispravnic, căminarul Iorgu Văcărescu, și împreunându-i pe amândoi ispravnicii, să le arate poruncile. La sosirea lui Tudor în Târgu-Jiu, Vasile Moangă nu era acasă, dar a fost așteptat până ce a sosit. Tudor Vladimirescu i-a destăinuit într-o taină de-o noapte, retrași într-o cameră, planul lui, rugându-l să-l însoțească la Tismana. Vasile 21

22 Al. Doru Șerban Moangă i-a răspuns că nu poate pleca, având alte obligații. Tudor a fost de acord și l-a asigurat că răscularea poporului se face cu consimțământul boierilor patrioți. Moangă l-a avertizat pe Tudor că fapta lui este cutezătoare și că nu va scăpa cu viață din această răscoală. Din relatările lui Grigore Mongescu (Moangă) am aflat că după sfatul de taină cu Tudor din noaptea de 21/22 ianuarie 1821, Vasile Moangă să-și asigure familia a trimis-o la Schitul Lainici, Grigore, fiul cel mare, luând-o pe jos înaintea cailor dimpreună cu Nicolae (n.n. fratele său). În dimineața zilei de 22 ianuarie 1821, împreună cu ceata reunită, Tudor s-a îndreptat spre Brădiceni, unde a fost plănuită o întâlnire cu ispravnicul Iorgu Văcărescu, dar acesta nu a mai fost găsit acolo: ridicându-se cu toții au mers în satul Brădiceni, unde au ospătat în casa polcovnicului Ioniță Mongescu, fratele lui Vasile Moangă. Și negăsind acolo pe dumnealui, căminaru Iorgu Văcărescu ( fiindcă prinsese noaptea de veste și se cacerdisise ) și-au continuat drumul spre Tismana, dimpreună cu clucerul Oteteleșeanu. De la Brădiceni revoluționarii au ajuns la Mănăstirea Tismana, loc în care au și înnoptat. Tot aici s-au făcut ultimele pregătiri pentru declanșarea acțiunii. A doua zi, 23 ianuarie 1821, cu oamenii pe care-i avea, Tudor a plecat la Padeș, unde l-a așteptat Dimitrie Gârbea, locțiitorul său la vătășia plaiului Cloșani, însoțit de 100 plăieși. Aici a fost citită vestita Proclamație de la Padeș, prin care s-a lansat chemarea la luptă, arătându-se obiectivele mișcării sale. Pe Câmpia de la Padeș, Tudor a avut lângă el oameni de încredere: verii săi Columbieni, Ioniță Crețescu zis Ortopan, N. Zoican, căpitanul Urbean, Radu Miu, vechi prieten ș.a. 22

23 «Personalități care au fost în Gorj» După plecarea lui Tudor din Târgu-Jiu spre Tismana, în ziua de 22 ianuarie 1821, la casa lui Vasile Moangă s-au adunat boierii din oraș, dar n-au putut afla nimic de la acesta despre planurile lui Vladimirescu. Așa cum a consemnat Gh. Gârdu în articolul Tudor Vladimirescu în drumul de la Târgu-Jiu la Brădiceni, publicat în revista Crinul satelor, multe date despre Vasile Moangă se desprind din însemnările lui Grigore Mongescu, fiul cel mare al sameșului. Acestea au fost trimise la 29 mai 1872 de C. Stanciovici Brănișteanu lui C.D. Aricescu, care le-a dat publicității, în scrierile sale. Din rezumatul însemnărilor, s-a desprins concluzia că Vasile Moangă, sameșul județului Gorj, înainte de Revoluția din 1821 a fost unul dintre apropiații și asociații lui Tudor Vladimirescu, ajutându-l la pregătirea răscoalei și la recrutarea pandurilor. La sfârșitul lunii februarie 1821, după ce slugerul Costin a fost învins la Târgu-Jiu, la intervenția lui Tudor a fost numit ispravnic al județului Gorj sameșul Vasile Moangă. După victoria de la Slatina a lui Tudor, acesta l-a numit pe Vasile Moangă efor peste toți ispravnicii și comandirii oștirilor din județele Olteniei. La 11 martie 1821 Vasile Moangă a fost menționat pe lista boierilor partizani ai planurilor revoluției condusă de Tudor, fiind în slujba Adunării Norodului, iar la înfrângerea Revoluției deținea încă funcția de ispravnic alături de Ciupacea. Vasile Moangă a fost interogat în legătură cu evenimentele din Astfel la 23 august 1825 din porunca lui Vodă s-a cerut să se afle în ce vreme din leat 1821 au fugit ispravnicul județului Gorj și fiindcă aveam plirofonie că în trecutul 23

24 Al. Doru Șerban an se află sameșul județului, un Vasile Moangă, treti logofăt, ce se fală cu locuința în orașul Târgu-Jiului. Și numitul Vasile să dea în scris, sub iscălitura sa, vremea și ziua în care au fugit ispravnicii și să trimiteți acel înscris al lui V. Moangă. După mulți ani de la înăbușirea Revoluției și asasinarea conducătorului ei, gorjeanul Vasile Moangă a rămas implicat în slujirea intereselor populației Gorjului. Datorită capacității sale și a prestigiului de care s-a bucurat, lui Vasile Moangă i-au fost încredințate munci de răspundere: La 17 ianuarie 1830 generalul Kisellef a dat o poruncă Divanului Săvârșitor al Principatului Valahiei, prin care era desemnat sameș să orânduiască la Comisia Cercetătoare din Valahia Mică (Oltenia n.n.), pe tretii (al treilea) logofăt Vasile Moangă, ce locuiește în Gorj. La rândul său Divanul Săvârșitor a comunicat lui Vasile Moangă în calitatea lui de sameș al Comisiei Cercetătoare din Valahia Mică, să se ocupe cu răspundere de îndeplinirea poruncilor și instrucțiunilor date. Pentru modul cum s-a ocupat de îndeplinirea misiunii primite, la 8 noiembrie 1834 Vasile Moangă a primit mulțumiri din partea Rusiei, prin generalul maior Marcovici, pentru râvnica slujbă ce ai făcut în vremea vremelnicelii ocârmuiri în Principaturi. * * * Vasile Moangă a plecat din Brădiceni să servească intereselor oamenilor și a făcut parte din notabilitățile orașului. El a fost unul dintre boierii patrioți ai țării, care a avut legături cu Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu, Petrache Poenaru și a fost apreciat prin acordarea de ranguri, inclusiv cel de sameș la Comisia Cercetătoare din Valahia Mică. 24

25 «Personalități care au fost în Gorj» Casa în care a locuit Moangă (azi monument istoric) a fost trecută ulterior în proprietatea familiei T. Frumușeanu, și era adesea vizitată de scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea. În perioada comunistă în casa fostă Vasile Moangă a funcționat pe perioade îndelungate Casa Pionierilor și secția pentru copii a Bibliotecii Județene Christian Tell. BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile ş.a. Monografia comunei Peştişani (manuscris); Gârdu, Gheorghe Tudor Vladimirescu în drumul de la Târgu-Jiu la Brădiceni în Crinul satelor şi în vol. Întâmplări de pe Valea Jaleşului, Editura C.J.C.P.C.T. Gorj, Târgu-Jiu, 2008, pag Iscu, Gh. Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1982; Ştefulescu, Alexandru Istoria Târgu-Jiului, Tipografia Nicu D. Miloşescu, Târgu-Jiu, I.4. OAMENI, CASE ÎN CARE S-AU SCRIS FILE DE ISTORIE ŞI UTILITĂȚI EDILITARE DIN TÂRGU-JIUL DE ALTĂDATĂ Există oameni care printr-o inițiativă ori un demers practic au intrat în istoria locului. Din Târgu-Jiul de altădată voi enumera pe aceia care s-au implicat în modernizarea orașului ori au stăpânit case în care s-a scris istorie. 25

26 Al. Doru Șerban Chiar dacă au fost doar oameni importanți ai vremii, am decis să-i prezint cu împlinirile faptelor lor, deși sursele documentare sunt limitate ca număr și ca întindere a informației. Cercetătorul Alexandru Ștefulescu (în principal) a scris în Istoria Târgu-Jiului despre aceste aspecte, folosind sursele documentare ale vremii, multe redactate în limba slavonă. Pentru punerea în evidență a aspectelor de altădată am preluat unele pasaje din Istoria Târgu-Jiului, în care autorul Alexandru Ștefulescu a reușit să redea atmosfera urbei din sec. al XVIII-lea și al XIX-lea. La 1 decembrie 1792 Dumitrașco Tămășescu a fost numit primul candicar al județului. Tot atunci locuitorii, boierii și negustorii au adresat o jalbă domnitorului Al. Morunzi Vodă, arătând că atât vara cât și iarna se fac noroaie pe uliți, încât foarte greu se poate umbla la Târg. S-a cerut să fie obligați locuitorii Târgu-Jiului, fără deosebire de clasă, ba și sătenii de prim prejur să aducă piatră și să aștearnă pe ulițele cele gloduroase. La repararea din 1881 s-a văzut că Ulița Domnească a fost pavată cu lemne (de când? nu se știe). În anii 1896 și 1897 Calea Victoriei a fost pavată cu piatră cubică. În anul 1894 s-au construit primele trotuare cu asfalt pe strada Griviței, precum și pe alte străzi din centrul orașului. La începutul sec. al XX-lea s-a trecut la alinierea unor străzi și la trasarea altora... În ce privește casele, în anul 1832 orașul Târgu-Jiu se înfățișa ca o aglomerare de vreo 342 case, puține de zid, abia Casele boierești în formă de cule (turnuri) începuseră a dispărea și a face loc altora, cu frumoase decora- 26

27 «Personalități care au fost în Gorj» țiuni în stil bizantin, cu porți înalte și sculptate. În cele 342 case se trăia o viață liniștită, retrasă, scutită de agitațiuni... o viață în adevărat patriarhală. Cea mai veche casă construită în oraș, care se mai păstrează prin renovări succesive este Casa Măldărescu, zidită între anii Ea a fost construită probabil de George Casa Măldărăscu Măldărescu (sau fiul său), unul dintre cei 66 boieri olteni care la 6 septembrie 1719 s-au adresat din Târgu-Jiu principelui Eugeniu de Savoia, cu o petiție: să ne scapi de jugul și de obiceiurile tiranicești ce am avut și să ne îndreptezi către obiceiurile creștinești. Ei se plângeau împotriva boierilor Bâlteanu și Știrbei, pe care-i socoteau vrăjmași țării și lor, fiind partizani ai turcilor. Ei au fost mijlocitori ai morții Brâncoveanului și Cantacuzineștilor... Numele Măldărescu a apărut consemnat între acelea ale notabilităților orășenilor de la sfârșitul sec. al XVIII-lea. La inițiativa protopopului Andrei Schevofilax a contribuit la înălțarea din temelii a Bisericii Sfântul Nicolae și Cocoana Stanca Măldărasca, probabil nevasta lui George Măldărescu. În anul 1821 Pașa turcesc s-a stabilit la Târgu-Jiu în casele lui Dimitrie (Dumitrache) Măldărescu, venind cu oaste să-i pedepsească pe pandurii, care s-a crezut că erau cu eteriștii... Tăiau la lume fără cruțare de vârstă 27

28 Al. Doru Șerban sau de sex... se plătea câte o rubia de 6 lei de fiecare cap de pandur. În pridvorul casei Măldărescu s-au făcut grămezi de capete tăiate. Constantin Broșteanu a fost unul dintre vânzătorii celor măcelăriți fără vină. Când acesta a murit, a fost înmormântat la Biserica Catedrală, poporul însă indignat pentru măcelul ce făcuse în oraș și în sate asupra oamenilor pe care avea ură, l-a dezgropat într-o noapte și l-a expus privirii tuturor, răzimat gol de păretele bisericii, ba încă și mutilat rușinos... Strașnica pedeapsă a lui Dumnezeu și a oamenilor. În Istoria Târgu-Jiului autorul Alexandru Ștefulescu a stabilit după acte și spusele bătrânilor, poziția câtorva case importante. Pe strada Tudor Vladimirescu (Ulița Domnească, Ulița Mare, Drumul Poștei), partea de miazăzi, a locuit și familia Măldărescu: boierul George Măldărescu (cel care în 1719 a semnat scrisoarea către principele Eugeniu de Savoia), apoi moștenitorul său, pitar Dimitrie (Dumitrache) Măldărescu, tatăl lui Nicolae, Dimitrie și Constantin. La 1 aprilie 1832 pitarul Dimitrie (Dumitrache) Măldărescu nu mai era în viață, fiindcă soția sa pităreasa Uța Măldăreasa a închiriat, contra sumei de 900 taleri, un număr de 5 încăperi din casa sa, pentru prima școală de stat din oraș, condusă de Constantin Stanciovici Brănișteanu. Școala a fost vizitată în anul 1832 de generalul Pavel Kiseleff, însoțit de Gheorghe Bibescu și spătarul Alexandru Ghica. Aici a fost prezentat la 30 august 1834 primul spectacol de teatru în limba română la Târgu-Jiu, de către elevi, cu piesa Regulus de Iosef Heinrich von Collins, pusă în scenă de Constantin Stanciovici Brănișteanu. 28

29 «Personalități care au fost în Gorj» Magistratul orașului a înștiințat pe boieri și pe negustori, să fie prezenți la spectacolul susținut de cei 14 actori elevi. După moartea lui Dimitrie (Dumitrache), casa a rămas în stăpânirea lui Nicolae fiul său mai mare, care la 9 octombrie 1851, când domnitorul țării prințul Barbu Dimitrie Știrbei a sosit la Târgu-Jiu, acesta era președinte al Magistratului. El stăpânea atunci casa, fiindcă o parte a suitei domnitorului, conform consemnărilor lui Alexandru Ștefulescu, a fost găzduită la casa sărdarului Nicolae Măldărescu. La 25 martie 1856 stăpân al casei a apărut (conform lui Alex. Ștefulescu) sărdarul Constantin Măldărescu, care la trecerea oștilor austriece prin oraș au avut căpeteniile găzduite la fruntașii localității, între care s-a aflat și sărdarul Constantin Măldărescu. La sfârșitul secolului al XIX-lea în Istoria Târgu-Jiului a fost înscris proprietar al casei numitul Vasile Popescu. Conform supoziției documentaristului Ion Duguleanu din cartea Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine, vol. I, casa a fost primită de Săftica, soția lui Vasile Popescu, drept zestre, de la Constantin Măldărescu. De fapt în anul 1929 la împărțirea averii între copiii lui Vasile și Săftica Popescu, casa a fost trecută ca fiind proprietatea mamei lor. Prin actul de partaj casa a intrat în proprietatea fratelui Mihail V. Popescu, funcționar bancar. După anul 1950 Casa Măldărescu a intrat în administrarea Ministerului Finanțelor apoi a I.C.P.F.L., ca fond locativ. Actualmente Casa Măldărescu, construcție arhitecturală de patrimoniu, a intrat în proprietatea Fundației și Universității particulare Jiul de Sus, iar prin grija acționarilor Anica și Romel Merișescu a fost renovată. 29

30 Al. Doru Șerban Casa Măldărescu a fost proprietatea unei familii de vechi boieri locali, care în decursul generațiilor au ocupat diferite dregătorii locale. Aici au poposit străini: turci și austrieci ori reprezentanți din suita demnitarilor români. În această casă și-a fixat sediul Pașa turcesc, care în 1821 a pedepsit cu tăierea capetelor pe pandurii gorjeni, apropiați ai lui Tudor Vladimirescu. La casa Măldărescu s-au împlinit mai multe premiere: aici și-a început cursurile în anul 1832 prima școală de stat condusă de Constantin Stancovici Brănișteanu. Într-o sală din Casa Măldărescu, destinată școlii, s-a prezentat cu elevii primul spectacol de teatru în limba română, la 30 august * * * O altă casă cu placă comemorativă devenită monument istoric, a fost casa Vasile Moangă, construită după 1771, când el a venit din Brădiceni la Târgu-Jiu. Aici a poposit la 21 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu, care într-o taină de-o noapte, retras într-o cameră a expus gazdei Vasile Moangă, planul mișcării revoluționare. Casa Vasile Moangă a trecut ulterior în proprietatea familiei Tache Frumușeanu, iar aici a poposit adesea scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea (vezi materialul Vasile Moangă, cu aspecte referitoare la ispravnic). * * * O casă monument de arhitectură, construită la sfârșitul sec. al XVIII-lea (1790) a fost cea aparținând familiei slugerului Barbu Gănescu. 30

31 «Personalități care au fost în Gorj» În anul 1929 sub supravegherea arhitectului Jullius Doppelreiter, casa a fost restaurată modificându-i-se fațada și adăugându-i-se pridvoarele. Importanța casei a Casa Gănescu fost sporită de faptul că aici a fost găzduit Constantin Brâncuși, în anii , când acesta a lucrat la Ansamblul sculptural monumental dedicat eroilor neamului. * * * Târgu-Jiul, pe lângă străzile aliniate și pavate la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, cu case monument construite, a avut nevoie în decursul vremii de o mulțime de utilități, între cele mai necesare pentru o urbe din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea fiind: alimentarea cu apă, iluminatul, asigurarea serviciilor poștale și de transport ș.a. Apa a fost dintotdeauna indispensabilă trăirii unei comunități. Secole la rând populația Târgu-Jiului s-a alimentat cu apa scoasă direct din fântâna familiei ori adusă, începând cu sec. al XIX-lea, celor abonați (contracost) de sacagii târgului, care o cărau în butoiul pus pe vehicolul pe două roți, tras de un căluț ori de un măgar. În secolul al XIX-lea erau cunoscute în Târgu-Jiu trei cișmele: una în Ulița Țigăniei, alta cunoscută sub denumirea La Mitu Antonescu iar cea mai importantă a fost Cișmeaua Sâmboteanu. 31

32 Al. Doru Șerban Cișmeaua din Ulița Țigăniei a fost amenajată în zona centrală a orașului (actuala stradă a Victoriei) înainte de anul 1864, când șatrele de țigani au fost strămutate în Obreja. Cișmeaua La Mitu Antonescu a fost amenajată pe strada Ulița Domnească (Drumul Poștei, Ulița Mare, Tudor Vladimirescu) de către româno-macedoneanul Mitu Antonescu, pe locul unui izvor de suprafață, după stabilirea sa în zonă, în anul La această cișmea și-a potolit setea și s-a răcorit, marele sculptor Constantin Brâncuși, în zilele în care a lucrat la ridicarea pe verticală a Coloanei Infinitului. Tot aici s-au adăpat oamenii și animalele din târgul de săptămână (târgul de afară), care mulți ani s-a organizat pe platoul unde a fost amplasată Coloana. C i ș m e au a Sâmboteanu a fost cea mai veche și mai renumită din Târgu-Jiu. Ea a fost amenajată în anul 1802, iar după alte Cișmeaua Sâmboteanu 32 surse chiar înainte de anul 1800 de biv vel Medelnicer Iana che Sâmboteanu, cel care din iunie 1812 până în 1815 a fost șef al administrației județului Gorj, iar în anul 1813 a fost înscris în pomelnicul Bisericii Sfântul Nicolae pentru contribuția cu 500 taleri la zugrăvirea bisericii. Cișmeaua Sâmboteanu a fost reparată în anul 1868 de negustorii: Ion, Pătru și Matei Dănăricu, iar în anii 1903 și 1984 lucrările de amenajare au fost plătite de Primăria Târgu-Jiu.

33 «Personalități care au fost în Gorj» În perioada de început a secolului al XX-lea, pentru alimentarea cu apă a orașului (având populația mereu în creștere) s-au săpat mai multe puțuri în albia Jiului și s-a construit Uzina de apă, denumire a Castelului din Grădina Publică ridicat în anul 1909 în timp ce primar a fost Alex Pojogeanu - Sache, după un proiect al arhitectului Eugeniu Drăgoescu. În anul 1946 a fost pusă piatra de fundament a CASTELULUI DE APĂ. Lucrarea a fost încredințată spre execuție întreprinderii condusă de ing. Tiberiu Eremia și ing. Emil Prager (soțul actriței Elvira Godeanu). Proiectul de supraveghere superioară a aparținut ing. Henry Theodoriu iar supravegherea permanentă ing. Anton Moțet. Castelul de apă este o construcție de beton armat cu rezervorul de apă amplasat la o mare înălțime pe o structură sub formă de turn. Înălțimea Castelului este de 30 m. Fundația cu un diametru de 13,50 m și grosimea de 1 m a fost executată la o adâncime de 4,50 m. Rezervorul în formă cilindrică, sistem INTZE, cu fundul în curbă inversă, are un diametru de 9,20 m și este confecționat tot din beton armat. Bazinul de apă a asigurat mulți ani alimentarea cu apă (prin cădere) a Târgu-Jiului. Creșterea numerică a populației, a întinderii în spațiu a orașului și dezvoltarea sa industrială au determinat 33 Castelul de apă

34 Al. Doru Șerban găsirea de surse la suprafață (Sohodol, Runcu, Bistrița, Vâja, Șușița Verde) pentru alimentarea cu apă, precum și sursa subterană (forarea de puțuri) din zona Iezureni, Polata și Preajba. Pentru asigurarea calității apei, la 1 noiembrie 1997 a intrat în funcțiune Stația de tratare a apei din Dealul Târgului, cu 3 rezervoare. * * * Altă utilitate importantă pentru comunitatea Târgu-Jiului a fost iluminatul orașului. Târgu-Jiul a fost între primele orașe luminate public din țară. În anul 1835 pe Ulița Domnească felinarele sunt hotărâte (n.n. de către autorități) a se aprinde fieșcare seară de către negustori... că lumânările nu se aprind întrânsele după orânduială. Magistratul orașului a întocmit o situație precizând că 11 (unsprezece) sunt toate felinarele orașului. La 25 februarie 1846 Magistratul orașului, la sesizarea polițaiului Zamfirache Broșteanu, a cerut o aprobare Ocârmuirii județului de a înființa 40 de felinare statornice pe ulițele orașului, care să folosească drept combustibil seul de oaie. La 1 septembrie 1873 s-a introdus iluminatul cu lămpi cu petrol (în număr de 3 buc.) la Spital, înlocuindu-se astfel iluminatul cu lumânări. În stagiunea la Teatrul Milescu a fost pentru prima dată folosit în urbe iluminatul electric, provenit de la un generator. La 6 aprilie 1905 prin Decretul Regal nr. 1757, publicat în Monitorul Oficial nr. 10/12.IV.1905, s-a hotărât introducerea curentului electric în Târgu-Jiu iar la 14 ia- 34

35 «Personalități care au fost în Gorj» nuarie 1906 Ministerul de Interne prin Ordinul nr. 710 a aprobat proiectul lucrărilor. La 21 august 1906 a început în spatele Primăriei (spre Parc) șantierul de lucru pentru Centrala de iluminat (Uzina electrică). Șantierul a fost condus de inginerul A. Bertrand. La 12 martie 1907 Uzina electrică din Târgu-Jiu a început să furnizeze energie pentru iluminatul orașului. Mașinile au fost aduse de Societatea V.E.A.G. din Viena, ai cărei reprezentanți au supravegheat mersul uzinei timp de un an, după care au predat-o Primăriei Serviciul Electric Particular. În decursul vremii, dezvoltarea economică a județului, a necesitat o cantitate mereu sporită de energie electrică. Pentru aceasta s-a ajuns la punerea în folosință a Centralei electrice de la Runcu (1928). În anul 1938 la Uzina Mecanică Sadu au fost puse în folosință două turbine hidro și trei grupuri Diesel. În anul 1939 s-a construit Centrala Hidroenergetică Novaci cu o tensiune de 15 kw iar în perioada s-au electrificat localitățile județului. Pentru alimentarea lor la 30 iunie 1956 s-a pus în funcțiune linia electrică L.E.A. 110 kw Paroșeni Bărbătești. Gorjul a ajuns exportator de energie electrică după intrarea în funcțiune a termocentralelor Rovinari și Turceni. * * * Un serviciu necesar oamenilor prin utilitățile sale a fost POȘTA, care a evoluat în timp prin extinderea serviciilor aduse populației. 35

36 Al. Doru Șerban De pe vremea lui Mircea cel Bătrân, caii de olac asigurau transportul de persoane iar din 1830 avem știrea că drumurile de poștă se arendau. Într-un Almanah al Statului pe anul 1850 tipărit la București de pitarul Zaharia Karkaleki au fost amintite stațiile de poștă din Gorj: Târgu-Jiu, Polovragi, Țânțăreni, Sărdănești, Rovinari, Peștișani, Glogova. La 19 ianuarie 1851 prin Oficiosul Domnesc dat de Barbu Dimitrie Știrbei către Departamentul din Lăuntru s-a atestat existența Serviciului poștal rural de stat în Țara Românească. Poșta din Târgu-Jiu s-a situat în afară de bariera spre Craiova, la depărtare de oraș. La 20 mai 1853 s-a înființat Casa de birou a Poștei din Târgu-Jiu, în urma Ordinului din 24 august 1852 de înființare a birourilor poștale în toate orașele țării, primul oficiant fiind C. Hurezeanu. Conform unui act iscălit de însumi și adeverit de cinstita poliție locală, după orânduială, C-tin Hurezeanu primea 257,20 parale în fiecare lună ( 100 sâmbria mea pentru lucrările expedițiilor; 31,20 la un adaugiu și împărțirea scrisorilor; 63 chirie casă, 63 lemne de foc și celelalte cheltuieli mărunte). În anul 1860 s-a înființat la Târgu-Jiu un oficiu telegraf iar în 1862 un oficiu de poștă condus de casierul județului, ajutat de amploianți speciali. În anul 1865 prin Decretul nr. 375 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-au pus bazele Poștei Rurale, atât pentru corespondența oficială, cât și pentru cea particulară. În toate comunele din România serviciul particular se efectua (distribuia) de către notar, ajutat de câte un 36

37 «Personalități care au fost în Gorj» călăreț, special angajat pentru aceasta (aducerea și ducerea corespondenței). După abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 23 februarie 1866, a început declinul Poștei. La 1 mai 1871 a intrat în vigoare Decretul nr. 734/1871 prin care s-a reînființat Poșta rurală în 32 județe și 153 reședințe de plasă, între acestea aflându-se Gorjul și Târgu-Jiul. În anul 1875 sub antrepriza lui Matache Costescu s-a înființat cursa diligență Filiași Târgu-Jiu, desființată la 1 iunie 1888 odată cu punerea în circulație pe acest traseu a trenului, care a preluat și activitatea de transport a corespondenței. Evoluția economico-socială, progresul științific și tehnic au determinat schimbări majore în domeniul poștei și telecomunicațiilor începând cu sec. al XX-lea, acestea făcându-se simțite și în județul Gorj, unde serviciile în sprijinul populației s-au diversificat, au devenit mai prompte și mai responsabile. Cele prezentate sunt mărturii într-o perioadă îndelungată de timp ale existenței unor oameni importanți ai Târgu-Jiului, care s-au implicat în evenimente și au contribuit la asigurarea utilităților pentru populația orașului, înscriindu-se astfel în lista de onoare a acelora care au făcut istorie în aceste locuri. BIBLIOGRAFIE: Andrițoiu, Vasile Crestomația Gorjului, Editura Punct Târgu-Jiu, 1998; Duguleanu, Ion Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine vol. I str. Tudor Vladimirescu, Târgu-Jiu, 2006; 37

38 Al. Doru Șerban Şerban, Al. Doru Evenimente şi personalități gorjene (calendar), Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2004; Ştefulescu, Alexandru Istoria Târgu-Jiului, Tipografia Nicu D. Miloşescu, Târgu-Jiu, 1906; Vasiescu, Vasile Castelul de Apă, Editura Diaflora, Târgu-Jiu, I.5. GHEORGHE MAGHERU Cei din neamul Magheru au ajuns în Gorj la jumătatea sec. al XVII-lea, venind din satul Vidra, com. Vârfuri, ținutul Hălmagiului (azi jud. Arad), de pe Valea Crișului Alb. Cei din neamul Maghiariu, veniți de la Vidra, s-au stabilit în anul 1665 în satul Călnic de pe malul Gilortului, trecând munții de teama nobilimii magheare la În anul 1775 este amintit în documente preotul Magheriu Ion, bunicul generalului Gheorghe Magheru. El a avut doi băieți : Șerban, ajuns ofițer, fără copii și Ion, ajuns preot, care a avut doi băieți și șase fete. Gheorghe, băiatul mai mic al preotului Ion, s-a născut în 1804 în curtea bisericii din Bârzeiu de Gilort, ajungând o personalitate istorică și socială a sec. al XIX lea. Gheorghe 38

39 «Personalități care au fost în Gorj» Magheru a îmbrățișeat cariera armelor. În timpul Revoluției din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, la vârsta de 17 ani,gheorghe Magheru a avut mare zel de a se înrola voluntar, dar nu l-au lăsat părinții Un document al vremii a consemnat participarea lui Gheorghe Magheru la 30 martie 1821, sub comanda polcovnicului Iordachi Hristofi la Revoluția lui Tudor Vladimirescu. Să-i curme lui Gheorghe aplecarea spre arme, părinții l-au căsătorit la vârsta de 19 ani cu Ancuța, fiica clucerului Hagi Gheorghe Pleșoian. La 19 aprilie 1825 visteria Țării Românești a făcut cunoscut Isprăvnicatului Gorj Gheorghe Magheru a fost trecut în rândul feciorilor de boieri. La 4 noiembrie 1826 Căimăcănia Craiovei l-a vornicit pe Gheorghe să-i prindă pe frații întru hoții ai lui Panciu Crăciun. Din vornicit în prinderea hoților și apărarea de bandele turcești ce jefuiau Gorjul, Gheorghe Magheru a ajuns prin curaj și acte de vitejie capzimanul (comandantul) unui corp de armată propriu, format din panduri din zona Oltenia. Căpitanul de panduri Gheorghe Magheru s-a distins în mod deosebit, prin patriotism și curaj, în războiul ruso-turc din punându-se sub comanda generalului, rus T.P.Pahieu. După victoriile de la Târgu-Jiu dobândite împotriva turcilor, Gheorghe Magheru i-a urmărit până la Plevna unde i-a înfrânt definitiv, fiind decorat de țarul Rusiei cu Ordinul Sfânta Ana în grad de cavaler. În Catagrafia cu boierii Țării Românești la 1829 Gheorghe Magheru a fost nominalizat vistier al doilea, șezător în Gorj. 39

40 Al. Doru Șerban În anii el și-a construit o casă în Târgu-Jiu, s-a dedicat magistraturii și a locuit aici până în 1846 când a fost numit ocârmuitor (prefect) de Romanați. La izbucnirea mișcării revoluționare din 1848 Gheorghe Magheru a fost numit ministru de finanțe în guvernul provizoriu, apoi căpitan general al trupelor de dorobanți și panduri și inspector general al guardiilor naționale. După înfrângerea Revoluției de la 1848 și dizolvarea taberei militare de la Râureni (Vâlcea), pe care a condus-o, Gh. Magheru s-a exilat la Viena, unde a stat timp de nouă ani. Revenit în țară la 20 august 1857 s-a dedicat unirii, fiind desemnat deputat al județului Gorj din partea clasei proprietarilor celor mari, dar nu a fost ales în Adunarea legislativă a țării. În anul 1860 Gh. Magheru a fost ales deputat de Gorj fiind reales în anii Cu ocazia Războiului pentru independență (1877) generalul Gh.Magheru a îmbărbătat pe ostași și a sprijinit armata română prin acțiuni de colectare de fonduri bănești. După război el a continuat activitatea parlamentară. Gheorghe Magheru a decedat la 23 martie / 4 aprilie 1880 la București, iar la dorința sa a fost înmormântat la Târgu-Jiu. * * * Gheorghe Magheru a iubit pământul Gorjului, unde a dorit să-și găsească și odihna de veci. De aceea el s-a implicat în apărarea locului și în administrarea sa. La 30 august 1828 Gh. Magheru în fruntea unui detașament de panduri i-a învins pe turcii ostroveni și i-a fugărit spre Glogova, scăpând de la incendiere 18 case de 40

41 «Personalități care au fost în Gorj» pe o uliță a Târgu-Jiului. Notabilitățile orașului i-au înmânat o carte de mulțumire pentru vitejia în apărarea orașului. După anul 1830 Gheorghe Magheru s-a stabilit la Târgu-Jiu, până în 1846, fiind printre cei dintâi susținători ai reorganizării administrative și ai dezvoltării orașului. Prestigiul de care s-a bucurat în Gorj și recunoașterea sa națională au făcut ca în decembrie 1833 prin Ordin al Vorniciei din Lăuntru, acesta să fie numit provizoriu în funcția de ocârmuitor (prefect) al Gorjului. Gheorghe Magheru a făcut parte mai mulți ani din magistratul (sfatul) orașului, iar în perioada a fost președinte de magistrat (primar al orașului). În aceste funcții el s-a împlicat în măsurile de sistematizare a Târgu-Jiului: hotărnicia moșiei orașului, alinierea caselor și a gardurilor, lărgirea și pietruirea străzilor etc. Gheorghe Magheru a militat pentru dezvoltarea învățământului, inițiind în anul 1837 o acțiune de stângere de bani din donații pentru construirea școlii publice din Târgu-Jiu. A fost preocupat și de creșterea numărului știutorilor de carte, plătind din bugetul magistraturii orașului cărțile pentru Biblioteca Școlii Publice condusă de C. Stanciovici Brănișteanu. În satele Magherești, Negoiești și Bârzeiu de Gilort, unde Gheorghe Magheru avea moșii, acesta a înființat școli cu câte doi dascăli, suportând toate cheltuielile. Pentru asigurarea asistenței sanitare în oraș, Gheorghe Magheru a susținut întemeierea unui spital prin subscripții, iar la 25 septembrie 1833 a adresat o scrisoare Magistratului orașului Târgu-Jiu, prin care a donat suma de 28 galbeni pentru plata retribuției doctorului, ce urma a fi adus în oraș de la București. 41

42 Al. Doru Șerban În anul 1840 s-au pus bazele unei farmacii pe care Magheru și alți fruntași ai urbei au întreținut-o din fonduri personale. Tot el a încurajat industria manufacturieră din oraș, oferind 25 galbeni împărătești Fabricii de porțelanuri Drexler. Și ca deputat Gheorghe Magheru a susținut dezvoltarea economică și valorificarea resurselor județului. Pentru aceasta era necesară dezvoltarea rețelei de drumuri. De aceea într-o interpelare parlamentară, Magheru a arătat necesitate legării Gorjului cu Transilvania printr-o șosea de-a lungul Jiului și prelungirea căii ferate spre Târgu-Jiu. Una dintre faptele generoase ale lui Gheorghe Magheru, cu impact legendar, a fost cea din 1864, când a dat supușilor de pe moșia personală de la Cojani, pământul cuvenit după Legea rurală, acolo unde ei și-au dorit și fără a avea pretenția despăgubirilor cuvenite. Memoria lui Gheorghe Magheru la Târgu-Jiu este păstrată în înscrisul sugestiv de pe crucea din cimitirul orașului Trecătorule, aici repausează generalul Gheorghe Magheru, luptător fără preget pentru mărirea țării sale, pentru triumful dreptății și democrației. Eternă fie-i memoria! Etern să-i fim recunoscători! Este un îndemn adresat generațiilor pentru respectul față de unul dintre marii bărbați ai României, care a trăit în sec. al XIX lea și a fost gorjean. Actualmente, în amintirea generalului Magheru, la Târgu-Jiu există o stradă și un colegiu (liceu) național care îi poartă numele, două statui (una pe locul fostei case a generalului și cealaltă în curtea Colegiului), iar la tipografiile locale s-au tipărit cărți referitoare la personalitatea acestuia. 42

43 «Personalități care au fost în Gorj» BIBLIOGRAFIE: Marinoiu, Vasile Gheorghe Magheru şi Gorjul în vol. Generalul Gheorghe Magheru in memoriam, Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2004; Mischie, Nicolae Gheorghe Magheru, general al Revoluției Române de la 1848, în vol. Generalul Gheorghe Magheru - in memoriam, Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2004; Şerban, Al. Doru - Gheorghe Magheru - ocârmuitor, preşedinte al magistratului şi judecător în jud. Gorj în vol Generalul Gheorghe Magheru in memoriam, Ed. Rhabon, Târgu-Jiu I.6. GENERALUL CHRISTIAN TELL S-a născut la 12 ianuarie 1808 în orașul Brașov, provenind dintr-o familie originară din Șomănești Telești, județul Gorj, fapt ce l-a determinat să se considere cu mândrie fiu al Gorjului, Tatăl său paracliser sărac și-a dat seama din tinda bisericii că omul se poate ridica prin învățătură, de aceea și-a dat copilul la școală. Christian Tell și-a făcut prima educație la ani, cu Gh. Lazăr, la care a cunoscut viitoarele personalități istorice și culturale: Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Bălcescu, I. Ghica ș.a. Izbucnirea Revoluției din 1821 l-a 43

44 Al. Doru Șerban făcut pe tânărul Christian să întrerupă cursurile școlii lui Gh. Lazăr și să participe afectiv la mișcarea gorjanului Tudor (unele surse susțin că s-a aflat între revoluționari). După omorârea lui Tudor și răspândirea pandurilor, Christian Tell și-a reluat cursurile la școala Sf. Sava, având dascăl după anul 1822 pe Ion Heliade Rădulescu, care i-a făcut o educație patriotică și politică, având influențe asupra destinului său. El a intrat în rândul pandurilor, iar prin calitățile dovedite a ajuns căpitan de panduri. Iscusința și devotamentul în timpul războiului ruso-turc din au contribuit la avansarea sa în funcția de Comandir de batalion. După anul 1830 Christian Tell s-a apropiat de mișcările progresiste ale vremii, militând pentru eliberare națională, propășire socială și unire. După organizarea milițiilor naționale (1830) Christian Tell a intrat în rândurile armatei create, având de la început gradul de praporcic (sublocotenent). Experiența de militar pandur a făcut ca să-și însușească repede tainele noii arme și să fie avansat la gradul de căpitan (în anul 1836) și de polcovnic comandir (în anul 1837). Christian Tell a activat în armată până 1848, când a ajuns maior, comandant de batalion la Regimentul II. Interesat de problemele armatei Christian Tell, alături de N.Bălcescu au colectat scrieri militare pentru o bibliotecă militară. Ideile patriotice l-au apropiat în anii de Societatea Filarmonică iar în anul 1843 a fondat, împreună cu I. Ghica și N. Bălcescu, Societatea secretă Frăția. Activitatea militară, desfășurată mai bine de două decenii, a contribuit la recunoașterea lui Christian Tell de șef militar al revoluției, iar la proclamarea guvernului re- 44

45 «Personalități care au fost în Gorj» voluționar provizoriu a fost numit șef al oștirii și avansat la gradul de colonel. La 20 iunie 1848 prin decret al guvernului provizoriu a fost înălțat la rangul de general și șef al armatei regulate, urmărind înzestrarea armatei și amplasarea judiciară a unităților militare. Din guvernul vremelnic, constituit după plecarea dominatorului Gh. Bibescu, a făcut parte și Christian Tell. Acest guvern a fost desfințat la venirea turcilor în țară și a fost înlocuit cu o locotenență domnească formată din trei membri: N.Golescu la Departamentul Dinăuntru (interne), Ion Heliade Rădulescu Departamentul Instrucțiuii Publice și Christian Tell Departamentul de Război. După înăbușirea Revoluției din 1848, Christian Tell a apărut la 14 septembrie 1848 pe lista ofițerilor scoși din armată. La 25 septembrie 1848 s-a dat Decretul pentru exilarea celor 22 conducători revoluționari, la poziția 2 fiind înscris Christian Tell. În acest exil, care a durat până în iunie 1857 Tell a stat timp de 8 ani în Turcia, primind o pensie de la sultan. Adept al unirii, încă din tinerețe, Christian Tell a fost înscris pe listele din județul Gorj și ales la 29 septembrie 1857 deputat din partea micilor proprietari pentru Adunarea Ad-hoc din districtul Gorj. Până la 10 mai 1883, când a demisionat din Parlament, Christian Tell a fost de mai multe ori deputat de Gorj (Târgu-Jiu). De asemenea el a îndeplinit de mai multe ori funcția de ministru în mai multe guvenre : ministrul Cultelor (30 dec mai 1863), ministru de Război (11-14 martie 1871), ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice (14 martie ianuarie 1874), ad-interim la ministerul Justiției (31 martie 25 octombrie 1874) și ministru de Finanțe (4-27 aprilie 1876). 45

46 Al. Doru Șerban Generalul Christian Tell a murit la 12 februarie 1884 în București. * * * Christian Tell s-a considerat și s-a exprimat public a fi fiu al Gorjului. El a fost atras de spiritul pandur și a desfășurat activitate militară și revoluționară care l-au impus național. El i-a apreciat pe gorjeni, cu care s-a mândrit, iar aceștia au avut încredere în el, dovadă fiind scrisoarea pe care Ghiță Magheru a expediat-o tatălui său în septembrie 1857, comunicându-i că oamenii din Târgu-Jiu l-au rugat să-i lase locul pe liste lui Christian Tell, care venise în țară în iunie, lucru acceptat de Ghiță Magheru. Și astfel Tell a fost ales la 29 septembrie 1857 pentru prima dată reprezentant al districtului Gorj în Adunarea Ad-hoc, ca o dovadă a legăturii sale cu locurile de origine. La alegerile generale din noiembrie 1864 Christian Tell a fost ales deputatul orașului Târgu-Jiu. Pentru a onora această demnitate electorală el a demisionat din funcția de membru al Corpului ponderator, motivându-și hotărârea luată : dându-mi-se mai în urmă și mandatul de deputat de către orașul Târgu-Jiu, cu invitarea expresă a nu-l refuza, eu dau preferință acestui mandat, voind prin acesta a-mi arăta recunoștința către un oraș, care m-a onorat în mai multe rânduri cu mandat de deputat. Ca deputat Christian Tell s-a arătat interesat de problemele țării în general și de cele din Gorj în special. Legătura familiei Tell cu Gorjul s-a menținut și după decesul lui Christian. 46

47 «Personalități care au fost în Gorj» La 7 octombrie 1933 Alexandru Tell, nepotul generalului Christian Tell a donat cărți de literatură, artă, filozofie, istorie, știință pentru crearea unei biblioteci publice. Scrisoarea de donație preciza : Această bibliotecă este moștenită de mine de la defunctul meu părinte, generalul Alexandru Tell, și că dorind a crea o blibliotecă publică într-unul din orașele de provincie, gândul meu s-a îndreptat spre orașul dumneavoastră, cu care familia noastră a avut îndeungate legături și care este locul de origine al nostru. În dosarul nr. 53/1933 al Arhivelor Statului Gorj, fondul Primăriei Târgu-Jiu s-a găsit consemnarea au fost donate 7011 volume. Clauza din scrisoarea de donație a fost ca portretul lui Christian Tell și al fiului acestuia Alexandru Christian Tell tot general să fie expuse permanent în una din secții, iar instituția să se numească Biblioteca Publică General Tell. Tot pentru cinstirea amintirii generalului Christian Tell o stradă din Târgu-Jiu îi poartă numele, iar la 29 martie 1996 a fost constituită Fundația Culturală Tell, având președinte pe omul de cultură Viorel Gârbaciu. BIBLIOGRAFIE: Predescu, Lucian Enciclopedia României - Editura Saeculum Vestala, Bucureşti, 1999; Aremia, V. ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Ed. Fundația Premiile Flacăra, Buc. 2000; Şerban Al. Dan Evenimente şi personalități gorjene - calendar, Ed. Rhabon, Târgu-Jiu, 2004; Andrei, Alexandra Christian Tell în revista Terra Litua, nr. 2 / 1998, pag ; 47

48 Al. Doru Șerban I.7. PRINȚUL VALENTIN BIBESCU S-a născut la 3 aprilie 1880 în Bucureşti şi a murit la 2 iulie A fost fiul lui Gheorghe George Bibescu, membru de onoare al Academiei de Arme Paris şi nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu. Prințul George Valentin Bibescu se va dovedi în decursul vieții un bun mânuitor al armelor, dar a fost atras până la pasiune de mecanică şi mai ales de zbor. La vârsta de 14 ani el a condus primul automobil. În anul 1901, tânărul prinț s-a logodit în secret cu Martha Lahovari. În mai 1902, Gheorghe George Bibescu a murit, în urma unei crize cardiace, la Constantinopol, unde încerca să-i transmită fiului George Valentin un titlu conferit odinioară domnitorului Gh. Bibescu de către Înalta Poartă. La 21 iunie 1902 a avut loc nunta prințului cu Martha Lahovari, fără o ceremonie grandioasă. George Valentin Bibescu a fost un român european prin moştenirea spirituală şi educația primită. El a fost promotorul introducerii în România a celor mai noi invenții în domeniul locomoției: automobil, aerostat, 48

49 «Personalități care au fost în Gorj» avion, inițiind constituirea de structuri adecvate în Regatul României. La 5 aprilie 1904 prințul a fost ales preşedintele Auto Club Român (al 10-lea din Europa) şi a organizat mai multe concursuri auto. Sub conducerea Prințului A.C.R. a colaborat cu cluburi din alte țări ale Europei. Începând cu anul 1904 George Valentin Bibescu s-a apropiat de aeronautică, cumpărând de la Paris un balon, pe care-l va denumi România. La 26 octombrie 1909 Prințul Bibescu a efectuat primele tentative de zbor cu avionul Voisin, În octombrie 1909 el a organizat la Bucureşti un miting aviatic, în care a zburat francezul Louis Blériot, pe care Regele Carol I, prin decret regal, l-a făcut comandor al Ordinului Coroana României. La 6 ianuarie 1910 lui George Valentin Bibescu i s-a înmânat, la Paris, brevetul de pilot, iar în anul 1911 a fost inclus în Anuarul Internațional al Aeronauticii. În țară a ajuns preşedinte al Aeroclubului Român, iar în iulie 1911 a inaugurat Şcoala de pilotaj de la Cotroceni, care a fost recunoscută prin Înalt Decret Regal, la 27 martie Devenind specialist în zbor, Prințul a obținut brevetul de pilot superior. La 5 mai 1912 s-a constituit Liga Națională Aeriană, având între cei din comitetul de conducere şi pe George Valentin Bibescu. La 8 septembrie 1912 Prințul Bibescu a devenit ofițer al Legiunii de Onoare. La izbucnirea primului război mondial el a fost mobilizat la Aeroportul Pipera, iar pentru activitatea 49

50 Al. Doru Șerban desfăşurată în anii războiului a fost distins cu numeroase decorații. În anul 1922 s-a înființat Aeroclubul Regal Român, având preşedinte pe prințul Carol I, iar vicepreşedinte pe George Valentin Bibescu, care era şi preşedinte al Comitetului Olimpic Român. În decembrie 1930 George Valentin Bibescu a fost ales preşedinte al Federației Aeronautice Internaționale, pe care a condus-o mai multe mandate. În primăvara anului 1935 Prințul a efectuat un raid aerian în Africa. George Valentin Bibescu a călătorit mult în Europa, fiind cunoscut de importante personalități, iar la 31 octombrie 1934 a fost primit de Roosevelt, preşedintele S.U.A. Mândru de faptul că strămoşii săi au fost gorjeni, George Valentin Bibescu a ținut în permanență legătura cu Gorjul, fiind ales, în anul 1932, senator al județului în Parlamentul României. După constituirea Partidului Radical Țărănesc, Prințul l-a urmat pe Grigore Iunian, participând la alegerile parlamentare din 1933 pe listele acestei formațiuni politice. George Valentin Bibescu a fost un democrat convins, un pionier al aviației române şi un curajos patriot, care a luptat în Primul Război Mondial, pentru reîntregirea națională. * * * Ataşamentul lui George Valentin Bibescu față de locurile de baştină ale înaintaşilor săi a fost apreciat de gorjeni, care în anul 1932 l-au ales senator. 50

51 «Personalități care au fost în Gorj» Având obligația reprezentării județului în senatul țării, Prințul a trecut de multe ori prin Gorj, iar în toamna anului 1932 l-a însoțit pe Grigore Iunian la întrunirile Partidului Radical Țărănesc, pe listele căruia a fost înscris la alegerile parlamentare generale din La 28 septembrie 1933 Prințul Bibescu, împreună cu soția Martha, cu persoane oficiale şi piloți specialişti, s-a deplasat la Târgu-Jiu să predea avionul Stinson, cumpărat din S.U.A., anume pentru a deschide linia aeriană dintre Gorj şi capitală. Primirea organizată a fost impresionantă. În discursul său George Valentin Bibescu şi-a motivat gestul demersului: am simțit o datorie de conştiință față de inima mea şi de județul meu, făcând acest gest. Pentru cei prezenți şi pentru presă el a subliniat că avionul a fost cumpărat din banii mei, înțelegând că cinstea de a fi alesul Gorjului în Senatul țării mă obligă să înapoiez sub această formă, diurna ce se cuvenea ca senator. Avionul a fost înregistrat la Registrul Român în august 1933 şi înmatriculat sub indicativul YR-GVB GORJ. Linia aeriană Bucureşti Târgu-Jiu şi retur a fost inaugurată la 2 octombrie 1933, durata unui drum fiind de o oră şi jumătate, iar costul unui bilet mai ieftin decât la tren. BIBLIOGRAFIE: Sandachi, George Paul; Hadârcă, Dan Prințul George Valentin Bibescu biografia unui călător, Editura Vivaldi, Bucureşti, 2005; 51

52 Al. Doru Șerban Aremia, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti, I.8. FRIEDERICH DREXLER În urma războiului dintre Austria și Turcia s-a încheiat Pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718) prin care Austria a preluat de la turci în stăpânire nordul Bosniei, Serbiei, Banatul și Oltenia. Austriecii au stăpânit în Oltenia din anul 1718 până în anul 1739, când în urma altui război cu turcii s-a încheiat Pacea de la Belgrad. Forme organizatorice, urme și amintiri ale stăpânirii austriece în Oltenia s-au păstrat și după anul În anul 1831 exista în județ o agenție austriacă al cărei staroste pentru Gorj și Mehedinți a fost Friederich Drexler. Rămânerea străinilor în Țara Românească (deci și în Oltenia) și venirea altora au fost încurajate de intrarea în vigoare în anul 1831 a Regulamentelor Organice, redactate după Pacea de la Adrianopol, de către administrația rusă și comisia de boieri români. Prevederile Regulamentelor Organice au reprezentat primele constituții românești (din Țara Românească și Moldova), stabilind puterile din stat, atribuțiile acestora și separarea lor. Prin desființarea monopolului breslelor, de către Regulamentele Organice, s-a încurajat dezvoltarea industriei manufacturiere, iar stabilirea unei patente (plătită de 52

53 «Personalități care au fost în Gorj» negustori și meșteșugari) acceptabilă, a încurajat venirea străinilor în această zonă. În anul 1830 la Târgu-Jiu era stabilit austriacul Friederich Drexler, care venise de la Craiova. El desfășura în oraș activități medicale și de spițerie (farmacie). Acest fapt rezultă dintr-un răspuns dat de Isprăvnicatul de Gorj la adresele din 22 septembrie și 3 noiembrie 1830 ale Divanului Săvârșitor al Valahiei prin care se specifică: locuitorii orășeni și boierii, la porunca stăpânirii, au răspuns toți într-o glăsuire că au doftor pe Drexler, cu care au contract încheiat și sunt mulțumiți de el. Un răspuns dat Caimăcăniei Craiova la adresa din 29 ianuarie 1831 a lămurit că Friederich Drexler nu era doftor cu știință și numai spițer în Târgu-Jiu. El a avut avantaj în aprovizionarea cu medicamente fiindcă fratele său, Louis era președintele Gremiului Spițeresc al orașului București. Profitând de prevederile Regulamentelor Organice, care sprijineau și asigurau stabilitate investitorilor străini, Friederich Drexler a deschis în anul 1832 o manufactură de porțelanuri, care a fost prima întreprindere de tip capitalist din Oltenia. La 13 mai 1832 secția a 3 a a Visteriei Țării Românești cu nr. 787 s-a adresat Ocârmuirii județului Gorj, făcându-i cunoscut că s-a aprobat cerere de ajutor făcută de Friederich Drexler, înaintată de Ocârmuire la 2 ale trecutului octombrie anul 1831 sub nr S-au dat pomenitului, la maiu 13 supt No 787, cartea acestui departament cu privilegiuirile cuviincioase aceștii fabrici. Cartea de privilegii acordată lui Friederich Drexler la 13 mai 1832 (pe care o reproducem pentru reliefarea 53

54 Al. Doru Șerban aspectelor de interes) este o dovadă de încurajare a investitorilor și de protejare legală a lor: Departamentul Finanțelor Prințipatul Țării Românești Luându-se în băgare de seamă cererile de ajutor ce au făcut Dl. Drexler spre a desăvârși fabrica de porțelanuri ce are în județiu Gorju, întemeiată cu strădania și cheltuielile sale, în acest Departament... spre însuflețirea și înariparea industriei, dă dreptul numitului: 1-iu) De a fi apărat de orice dare către stăpânire în curgerea de 20 de ani și de chiar dreptul capacității oricâți lăcuitori streini va avea la această fabrică a dumnealui din alte țări; 2-lea) Să se scutească de orice podvezi și angarale până la două zeci și cinci de oameni ce-i va avea lucrători această fabrică; 3-lea)... să se îndatoreze Dl. Drexler ca de acum înainte în fiecare trei ani să hotărască și să publicatirească șapte zile de expoziție în care într-o sală a fabricii, ce va avea mai mare întindere, să spuie de față toate lucrările de orice formă și îmbunătățirile ce vor ieși din această fabrică... De aceasta va hărăzi lucrătorilor premii potrivit cu înaintarea îmbunătățirii lucrului. Iar dumnealui clăditorului carte de mulțumire și oarece alt, dar să va cuveni asemănat cu a sa râvnă și sălință în folosul obștii particularilor. Alexandru Vilaru vel vistier Secsia al 3 - lea Anul 1832, mai 13 No 787 Ștabul secsiei Scarlat Rosat. * * * 54

55 «Personalități care au fost în Gorj» Importanța persoanei lui Friederich Drexler pentru județul Gorj, în prima jumătate a sec. al XIX-lea constă în implicarea sa în asigurarea sănătății oamenilor (în anul 1830) lăcuitorii orășeni și boierii, la porunca stăpânirii, au răspuns toți într-o glăsuire că au doftor pe Drexler, cu care au contract încheiat și sunt mulțumiți de el. Friederich Drexler a fost spițerul (farmacistul) Târgu-Jiului și a asigurat o aprovizionare corespunzătoare cu medicamente, ajutat de fratele său Louis, care era președintele Gremiului Spițeresc București. Austriacul Friederich Drexler a intrat în istoria acestor locuri, prin înființarea în 1832 a manufacturii de porțelanuri, care a fost prima întreprindere de tip capitalist din Oltenia. Expoziția de porțelanuri Apariția acestei prime fabrici în reședința județului Gorj a fost posibilă datorită înlesnirilor prevederilor Regulamentelor Organice prin care: - nu se plăteau dări către stăpânire în curgerea de 20 ani ; - se scutea de orice podvezi (corvezi) și angarale, până la două zeci și cinci de oameni ce-i va avea lucrători această fabrică ; - se va hărăzi lucrătorilor premii potrivit cu lucrările realizate. 55

56 Al. Doru Șerban Erau prevederi de încurajare pentru investitori, de care legislația actuală (anul 2009) nu mai ține seama. Friederich Drexler rămâne în istoria locului ca un pionier al micii industrii manufacturiere și între primii oameni de afaceri din Târgu-Jiu. BIBLIOGRAFIE: Andrițoiu, Vasile Crestomația Istoriei Gorjului, Editura Punct, Târgu-Jiu, 1998; Arhivele Statului Filiala Târgu-Jiu Fondul Prefectura Gorj, dos , fila 41; Gârdu Gh. Spițeria de la Târgu-Jiu în Litua nr. VI/1994; Şerban, Al. Doru Din Gorj articole, studii, cercetări, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, I.9. CONSTANTIN SĂVOIU (SURCEL) Pentru prima dată familia Săvoiu din județul Gorj, a apărut consemnată într-un act de judecată, amintit de Gh. Cront în volumul Acte juridice din Țara Românească Conform documentului, datat 31 martie 1777, boierii Pană Săvoiu (reprezentat de ginerele său Nicolae) și Mihai Săvoiu se judecau încă din 31 mai 1776 cu 56

57 «Personalități care au fost în Gorj» cumnatele lor Maria și Stanca, cerându-le parte din moșia Florești, cumpărată cu 200 taleri în anul 1747 și din moșia Lupoaia, cumpărată cu 400 taleri la 3 mai Dintr-o analiză a documentului rezultă că Mihai Săvoiu cu soția lui Nicolae (cel prezent la judecată) și cu Stanca Săvoiu, precum și martorii Ion și Vasile Săvoiu, erau frați, toți fiind copiii lui Pană Săvoiu și ai Mariei. Deci conform actului de judecată arborele genealogic al cunoscutei familii Săvoiu de mai târziu, ar avea descendenți cunoscuți începând cu soții Pană și Maria. Cel mai important în neamul Săvoilor avea să fie CONSTANTIN SĂVOIU zis SURCEL. El s-a născut în anul 1812 și a avut rangul de pitar. Istoricul Alexandru Ștefulescu l-a numit în Istoria Târgu-Jiului... mare proprietar și filantrop. A făcut studiile la Viena, iar în reședința Austriei a fost influențat de ideile 48-iste ale Revoluției din apus, dar și de cele românești, în urma discuțiilor avute cu Gheorghe Magheru. Revenit în țară, el a răspândit ideile 48-iste și unionniste printre cunoscuți, afirmând că toți emigranții se află la Vidin și că în primăvară va începe revoluția. Turcii cu o oștire de oameni, aflați în Oltenia o să curețe toată albăstrimea. În urma acestui comportament considerat de instigare, dar și a relațiilor epistolare cu generalul Gh. Magheru, aflat în exil la Viena, Cârmuitorul a anunțat pe ministrul de interne că la 21 decembrie 1853 Constantin Săvoiu a fost arestat. În anul 1857 Constantin Săvoiu zis Surcel a candidat pentru Adunarea Ad-hoc din partea Partidului Liberal și 57

58 Al. Doru Șerban a fost ales cu 16 voturi, câștigând în fața boierilor conservatori. În anul 1859 deputatul Constantin Săvoiu a votat pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Țării Românești. Constantin Săvoiu a avut o îndelungată activitate parlamentară fiind deputat de Gorj, apoi senator de Mehedinți, în mai multe rânduri. Constantin Săvoiu Surcel a fost mare moșier (boierimea fusese desființată în 1864), deținând moșii la Lupoaia, Borăscu, Urdari, Groșerea, case la Târgu-Jiu și la Craiova, o moară pe Jiu, o fabrică de materiale de construcții la Gura Văii Mehedinți. La Lupoaia (lângă Motru) Constantin Săvoiu Surcel și-a construit o casă cu etaj în anii , chiar în vecinătatea culei ridicată aici la sfârșitul sec. al XVIII-lea. A zugrăvit biserica satului iar în anul 1895 urmașii săi au reparat-o în întregime. La moșia din Borăscu, C. Săvoiu Surcel a construit o casă-conac în stil feudal (cetate), cu ziduri de 70 cm grosime. Clădirea a avut două laturi distincte, una spre nord cu: salon, birou, dormitoare, spălător și grup social cu două cabine; alta spre vest: cu mai multe intrări pentru servicii, bucătărie, sală de mese, cămară, baie, magazie de alimente, dormitoare pentru personalul de serviciu. În beciul spațios se cobora pe o scară cu 13 trepte de granit. Clădirea a fost împrejmuită cu zid de cărămidă, înalt de 3,5 m, prevăzut cu creneluri pentru apărare și porți masive de lemn la intrare. În fața porții principale era un 58

59 «Personalități care au fost în Gorj» pod mobil (pe balamale). În partea sud-vestică, în interiorul zidurilor a existat un foișor cu etaj. În incinta casei a fost amenajat un parc natural cu specii selectate de arbuști, arbori și mai ales cu trandafiri aduși din import. Clădirea, care în decursul anilor a avut destinații diferite (internat școlar, școală, cămin cultural, muzeu) se află într-o stare avansată de degradare. La Borăscu, moșierul Constantin Săvoiu Surcel a ctitorit două biserici: Biserica din centrul localității, în a cărei pisanii era scris: Această sfântă biserică, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, s-a zidit și zugrăvit în anul 1842, cu cheltuiala și din îndemnul și stăruința domnului Săvoiu, proprietar în această comună, precum și prin munca tuturor locuitorilor comunei. Constantin Săvoiu Surcel a construit în Dealul Mare, loc cunoscut în zonă sub denumirea Cioaca lui Surcel, o capelă de familie în subsolul căreia s-a amenajat un cavou pentru familie. În sinodicul întocmit de Parohia Borăscu, pentru Arhiepiscopia Craiova, construcția a fost datată a fi încheiată în anul 1865, iar pictura a fost realizată de meșterul Ștefan. Cercetările au lămurit că aceste menționări sunt nepotriviri față de documentele de arhivă:... am efectuat o cercetare de arhivă la Arhivele Statului din Târgu-Jiu. Cu această ocazie am descoperit o cerere, datată 20 mai 1873, adresată de Constantin Săvoiu episcopului Atanasie al Râmnicului, prin care susnumitul solicita o aprobare pentru construirea unei bisericuțe pe moșia sa Borăscu, în a cărei subterană să-și depoziteze rămășițele pământești ale familiei. Cererea i se aprobă cu condiția depunerii unui act de asigurare a întreținerii sale. 59

60 Al. Doru Șerban Această biserică a fost probabil pictată de Nicolae Popescu, după ce a terminat de pictat biserica ctitorită de Constantin Săvoiu la Târgu-Jiu (vezi articolul Noi identificări de lucrări religioase ale pictorului bănățean Nicolae Popescu semnat de dr. Virgil Feier). La moșia de la Groșerea (com. Aninoasa) Constantin Săvoiu Surcel a avut o culă conac, folosită inițial pentru refugiu și apărare, cu ziduri groase de 1 m și creneluri la etaj. El a dat-o împreună cu moșia, de zestre fiicei sale Elena, căsătorită cu Achil Crăsnaru, care a transformat-o în locuință. Constantin Săvoiu Surcel s-a implicat în realizarea la Târgu-Jiu a unor obiective de interes social obștesc. El a cumpărat un teren de la Smaranda Călineasca iar la 16 ianuarie 1855 a încunonștiințat pe magistratul Târgu-Jiului că dăruiește o siliște în centrul orașului în următoarele condiții:... o dăruiesc și tot de odată mă îndatorez a zidi pe dânsa... pentru a sluji învățătura tinerelor fete orășene și județene. Magistratul orașului a înaintat Domniei un raport în care a menționat:... Domnul Constantin Săvoiu declară cu bunăvoință vrednică de laudă, că pentru înființarea unui institut de fete externe din orașul Târgu-Jiu, dumnealui dăruiește partea sa din siliște și se obligă să ridice pe acel loc un edificiu de zid, cu toată cheltuiala sa, întocmai după cum cere o asemenea obștească trebuință. La 19 august 1855 directorul guvernului a comunicat magistraturii din Târgu-Jiu, acordul principelui domnitor pentru întocmirea planului de către Eforia școalelor. Școala a funcționat la început cu două clase, obiect principal de predare fiind lucrul manual iar din anul

61 «Personalități care au fost în Gorj» a intrat sub tutela Așezămintelor Brâncovenești. Pe lângă lecțiile cu caracter practic, Constantin Săvoiu a insistat pentru predarea unei limbi străine. Cândva strada din apropierea școlii a purtat numele Constantin Săvoiu iar actualmente școala, mult extinsă, este între cele mai prestigioase din județ și se numește Constantin Săvoiu. Moșierul a fost unul dintre ctitorii Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din zona centrală a Târgu-Jiului. El a construit această biserică, în perioada , împreună cu rudele apropiate din partea soției Ecaterina Frumușeanu: frații Ștefan și Dumitru Frumușeanu, cu sora lor, căsătorită cu Zamfir Părăianu și cu preotul Constantin Ștefulescu. Biserica a fost construită în stilul barocului austriac iar pictura a fost realizată de pictorul bănățean N. Popescu, pe care Constantin Săvoiu îl cunoscuse la Viena în perioada studiilor la Theresianum. La Târgu-Jiu Săvoiu a donat o parte din terenul pentru înființarea Parcului Comunal și și-a adus contribuția la înființarea spitalului orășenesc. Constantin Săvoiu Surcel a fost căsătorit cu Ecaterina Frumușeanu, fiica logofătului Constantin (Dinu) Frumușeanu. Împreună cei doi soți au avut cinci copii: - Constantin C. Săvoiu, căsătorit cu Annette Guma Sarah von; - Eufrosina (Frosa) Săvoiu; - Emanuel Săvoiu ( ) căsătorit cu Marietta Arion (născută la Paris în 1859 decedată la Borăscu în 1932); 61

62 Al. Doru Șerban - Elena Săvoiu, căsătorită cu Achil Crăsnaru, stabilită la Groșerea; - Eliza Săvoiu, căsătorită cu Mihulețu cu care a avut 9 copii. Dintre descendenții apropiați ori îndepărtați ai lui Constantin Săvoiu Surcel, mai cunoscuți au fost: Constantin C. Săvoiu (fiu), fost prefect de Gorj în perioadele și A fost unul dintre ctitorii Capelei Cimitirului împreună cu membri ai familiei mamei sale; Emanuel Săvoiu (fiu) a fost președinte de tribunal între anii și admis în Loja masonică Steaua lui Sever, din care a făcut parte și fiul său; Generalii Gheorghe și Emanuel Săvoiu, au fost amândoi fiii lui Constantin C. Săvoiu, băiatul cel mare al lui Surcel. Emanuel Em. Săvoiu, nepotul lui Surcel și fiul lui Emanuel, născut la 17 octombrie 1886 în Târgu-Jiu, decedat la 29 aprilie 1949 în Borăscu. A fost prefect în perioada 23 noiembrie mai 1935, când a demisionat și primar al orașului Târgu-Jiu din 2 iulie până în toamna anului Majoritatea nepoților și strănepoților lui Constantin Săvoiu Surcel au fost oameni realizați profesional și material, căsătoriți cu partenere de familie din țară sau din străinătate, la fel ca nepoatele ori strănepoatele sale, ajunse soții de înalți ofițeri, avocați, doctori, arhitecți, moșieri ș.a. Magdalena Săvoiu, nepoata lui Surcel și fiica lui Constantin C. Săvoiu (fiul cel mare al acestuia) a fost căsătorită cu Anton Lavcovici, director al agenției Băncii Naționale din Târgu-Jiu ( ), apoi director al 62

63 «Personalități care au fost în Gorj» Băncii Târgu-Jiului ( ), clădire situată în str. Victoriei, nr. 22 unde familia Lavcovici a locuit, până în anul 1937, când Anton a murit. Magdalena s-a recăsătorit cu avocatul Ion Mihail Gele. Magdalena Săvoiu a moștenit averea din Urdari a bunicului său Constantin Săvoiu Surcel, care a fost expropriată în regimul comunist (vezi Gorjul Bancar, ediția a II-a, de Gelu Birău). Constantin Săvoiu Surcel a murit în anul 1878 la Viena, unde s-a internat, fiind grav bolnav. El a intrat în istoria locului prin activitatea politică liberală, pusă în slujba alegătorilor, dar mai ales prin înfăptuirea de acte de interes obștesc edilitar: construirea de biserici la Borăscu și Târgu-Jiu, unei școli primare de fete (la Târgu-Jiu), susținerea construirii spitalului orășenesc, donarea de teren pentru Parcul Comunal din Târgu-Jiu. BIBLIOGRAFIE: Enache, Alex. Monografia comunei Borăscu, Editura Mirton, Timişoara, 2005; Dr. Feier, Virgil Noi identificări de lucrări religioase ale pictorului N. Popescu în vol. Urme din trecut, Editura Mitropolia Banatului, Timişoara. Popica, Lavinia Familia Săvoiu în Litua nr. IX/2003, pag ; Săvoiu, Bartolomeu C. Pentru binele nostru studiu; Dr. Săvoiu, Em. E. Şcoala primară de fete contribuții la istoria învățământului din Târgu-Jiu în Litua, nr. 1/1978, pag

64 Al. Doru Șerban I.10. VASILE LASCĂR S-a născut în anul 1852 la Șomănești, comuna Telești, într-o familie cunoscută, tatăl Manolache fiind membru al Tribunalului jud. Gorj și avocat al Mânăstirii Tismana, iar mama născută Raluca Urdăreanu era strănepoata Elenei Cantacuzino, fiica domnitorului Șerban Cantacuzino. Vasile Lascăr a învățat școala primară la Târgu-Jiu, avându-l dascăl pe C.Stanciovici Brănișteanu. După absolvirea liceului a urmat cursurile universitare la facultatea de drept de la Sorbona (Paris). Tânărul licențiat în drept a revenit în locurile natale și s-a înscris în Baroul avocaților din Târgu-Jiu, distingându-se ca apreciat profesionist. În anul 1879 avocatul Vasile Lascăr a fost ales primar al Târgu-Jiului, remarcându-se prin inițiativele luate în gospodărirea edilitară a urbei. În anul 1883 Vasile Lascăr s-a stabilit la București unde a cunoscut mari personalități politice și culturale ale vremii, iar Mihail Kogălniceau a întrevăzut în el un viitor om politic al țării. Avocatul Vasile Lascăr a candidat pe listele Partidului Liberal Gorj, colegiul II, la alegerile parlamentare din

65 «Personalități care au fost în Gorj» Până la sfârșitul anului 1906 Vasile Lascăr a fost de mai multe ori ales deputat și senator, susținând 139 discursuri, cuvântări și intervenții foarte apreciate prin problematica ridicată și posibilitățile realizării practice. Vasile Lascăr a fost considerat unul dintre marii oratori ai țării, unic în felul lui dar ceea ce zdruncina auditorul, era claritatea gândului și sinceritatea convingerilor, unite cu o documentare științifică extraordinară. Vasile Lascăr a fost un liberal convins și susținător al liderului Ion C. Brătianu. După venirea lui D.A.Sturdza în fruntea liberalilor, Vasile Lascăr a trecut la gruparea draperistă desidentă, condusă de P.S.Aurelian, cu un program de reforme democratice favorabile modernizării țării și vieții țărănimii, iar pe plan extern luptei de liberare națională. Instruirea juridică și spiritul organizatoric l-au adus în perioada 21 noiembrie martie 1897 în fruntea Ministerului Internelor. Vasile Lascăr a pus ordine în administrația centrală, județeană și locală, a propus legea pensiilor funcționarilor, s-a implicat în perfecționarea sistemului electoral și a încadrat personal cu pregătire juridică în administrație și poliție. În perioada 22 noiembrie 12 decembrie 1904 Vasile Lascăr a fost ministru de interne în guvernul liberal condus de D.A. Sturdza. În această înaltă funcție el a înaintat Parlamentului spre dezbatere proiectul Legii privind organizarea și funcționarea Poliției române. Prin actul legislativ propus ministerului dorea să ridice poliția la rangul unei a doua magistraturi, urmărindu-se încadrarea cu specialiști absolvenți de studii superioare (mai ales juridice), scoaterea poliției de sub influența politicului și modernizarea acesteia după modelul polițiilor apusene. 65

66 Al. Doru Șerban În sprijinul activității poliției V. Lascăr s-a pronunțat pentru îmbunătățirea prevederilor Codului penal și Codului de procedură penală. El a creat Serviciul de siguranță din cadrul Prefecturii Poliției Capitalei, model pentru Siguranța Generală a statului înființată în anul Vasile Lascăr a fost preocupat de reorganizarea și modernizarea administrației, susținând necesitatea adoptării legii comuale, cu primari și notari școliți, iar locul poliției comunale să fie luat de poliția de stat și jandarmerie, care să păstreze ordinea și să păzească recoltele și vitele din mediul rural. Pentru crearea condițiilor de sănătate la țară Vasile Lascăr a propus ca în sate să fie amenajate băi populare și infirmerii, deservite de agenți sanitari și moașe, iar în localitățile mari să se organizeze câte un spital și farmacie. La 12 decembrie 1904 Vasile Lascăr a fost schimbat din fruntea Ministerului Internelor, fără să poată să-și pună în practică toate proiectele organizatorice. Decedat la 23 martie 1907 Vasile Lascăr a lăsat în urmă idei referitoare la organizarea administrației și internelor, care au fost călăuzitoare pentru urmași. * * * Între anii Vasile Lascăr a fost primar al Târgu-Jiului, perioada în care în oraș s-a continuat alinierea și pavarea unor străzi, s-au ridicat construcții frumoase, s-au îmbunătățit condițiile de sănătate, s-a stabilit lista barierelor (intrări - ieșiri) orașului. Prin Ordinul 376 al primarului din 19 februarie 1880 s-a hotărât ca în 15 zile toate osemintele îngropate în cur- 66

67 «Personalități care au fost în Gorj» tea Bisericii Catedrale și mormintele să fie ridicate și transportate la cimitir. Tot în timpul cât Vasile Lascăr a fost primar al Târgu-Jiului s-a continuat construirea șoselei Târgu-Jiu Petroșani, începută la 16 mai Intrarea liberalului Vasile Lascăr în Parlamentul României în anul 1883 s-a făcut în confruntarea cu Dincă Schileru, reprezentantul țărănimii gorjene. Discursul rostit la 14 mai 1883 intitulat Ingerințe țărănești, denotă atitudinea și considerentele tânărului Vasile Lascăr față de țărănime și exploatatorii ei : Nu numai că nu sunt iamicul țăranilor, dar eu le sunt un amic sincer și devotat! Ca avocat am relațiuni cu dânșii și-i apăr; ca proprietar trăiesc în cea mai sinceră armonie cu dânșii Dar care sunt țăranii, pe care-i stimez, îi iubesc și-i apăr? Sunt țăranii muncitori și onești. Pe cât de mult iubesc pe țăranii onești și laborioși, pe atâta urăsc pe țăranul cămătar Deputatul Vasile Lascăr s-a implicat în realizarea problemelor gorjenilor, pe care le cunoștea din perioada în care a fost primar al Târgu-Jiului. În anul 1885 acesta a fost ales deputat de București al Adunării Deputaților, dar a rămas aproape de locuitorii Gorjului, pe care i-a ajutat mereu, ca pe ai lui de acasă. BIBLIOGRAFIE: Mischie, Nicolae Vasile Lascăr, reformator în administrația de stat, Editura Clusium, Cluj Napoca, 2000; Aremia, Vasile; Bobocescu, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti,

68 Al. Doru Șerban I.11. DINCĂ SCHILERU Gorjeanul, născut în zona submontană a împrumutat în existența lui ceva din duritatea stâncii, iar sărăcia locului și nevoia de a izbuti, l-au făcut înțelept și harnic, gata să scoa tă apă din piatră seacă. Un asemenea țăran gorjean a fost Dincă Schileru (Skeleru), născut la 6 noiembrie 1846, în satul Schela, din plaiul Vâlcan. Dincă Schileru a fost fiul țăranilor moșneni Alexe și Ilinca din Schela, iar bunicul din partea tatălui s-a numit Dinu Skeleru, cândva vătaf de plai și pandur al lui Tudor Vladimirescu. Dincă Schileru a învățat la școală doar 42 zile, dar dornic de cunoaștere s-a instruit singur până la moarte. Așa a ajuns să dea lecții de viață practică chiar unor specialiști. Dincă Schileru plecând de la Schela s-a stabilit în comuna Bâlteni încă din anul 1868, prin însurătoare cu Maria. Din această căsătorie au avut trei flăcăi însurați, două fete măritate și de la toți, 21 nepoți și nepoate. Bărbat frumos, chipeș, cu mustață lungă, întoarsă haiducește, gata să înțepe la nevoie, Skeleru avea însă ochii 68

69 «Personalități care au fost în Gorj» blânzi și privirea omului bun, care e gata permanent să se dăruiască. Îmbrăcat în costumul său gorjenesc, cu haina care de la el încoace poartă și denumirea schilărească, alb și negru, numai găitane și ceaprazuri. Dincă era într-adevăr o figură impunătoare. La Bâlteni, prin căsătorie, averea i-a sporit cu întinse suprafețe de pământ. Casa Dincă Schileru Tot aici el și-a început activitatea de negustor de cereale și de vite, pe care le cumpăra din târgurile Olteniei și le trecea prin vama Vâlcan (situată aproape de locurile sale na tale) în Ardealul aflat sub stăpânirea austro-ungară. Cu negustoria de cereale și de vite, Dincă Schileru a ajuns până la Budapesta. Din câștigul dobândit în urma aces tui comerț el a dat și oamenilor săraci. 69

70 Al. Doru Șerban Așa a ajuns Dincă Schileru să fie susținut de țăranii gorjeni. El a devenit reprezentantul sătenilor în Consiliul Județean Gorj, începând cu anul Dincă Schileru a fost apreciat de țăranii fruntași ai Gorjului și cunoscut de mulți dintre truditorii gliei din județ. Să-i poată ajuta cu adevărat pe țărani, printr-o legisla ție favorabilă, Dincă Schileru a intrat în politică. În anul 1879 el a candidat să fie ales în Parlament la Colegiul III de Gorj. Oamenii au văzut în el un susținător al reformelor și convinși că și-au găsit glasul doleanțelor l-au ales (cu scurte intermitențe) de nouă ori în Parlamentul țării, din anul 1883 până în anul Chiar și acolo el s-a îmbrăcat cum îi era portul și a vorbit cum îi era vorba. * * * Preocupat de dezvoltarea economică a Gorjului, Dincă a adunat bucăți de antracit din curțile sătenilor de la Schela și le-a dus la București, să le vadă colegii lui din Parlament. Aceștia l-au sfătuit să le arate și specialiștilor din alte țări. Așa a ajuns Dincă Schileru în Anglia, la compania mi nieră a țării și în Parlamentul de la Londra lămurindu-i pe enlgezi să investească la Schela, unde au și deschis o mină. El a fost primul exportator de antracit din țară. În anul 1883 Dincă Schileru a săpat manual un puț la Bâltenii Gorjului. Urmare a acestei acțiuni a avut loc o erupție gazeferă și de apă sărată. 70

71 «Personalități care au fost în Gorj» Gorjeanul de vază Dincă Schileru nu s-a arătat intere sat doar de punerea în valoare a bogățiilor de cărbune și pe trol din județ. El s-a implicat sau a fost atras și în alte dome nii de activitate. La Bâlteni oamenii l-au ales președinte de onoare al Băncii «Victoria». În perioada la Locurele s-a construit un schit din lemn, metoh al Mănăstirii Lainici. Biserica schitului a fost zidită cu cărămidă între anii Schitul a fost reparat și redeschis în anul 1897 prin osârdia mai multor oameni cu stare, între ei aflându-se și Dincă Schileru. Om cu credință în Dumnezeu, Dincă a susținut ctitori rea bisericii din Bâlteni. Conștient că mereu cea mai sfântă datorie a noastră și a fiilor noștri este de a ne servi Neamul și Patria, cu ascultare nemărginită și cu devotament plin de încredere, Dincă Schileru a ctitorit la Bâlteni o școală căci îndrumarea credinței în Dumnezeu, a unei credințe în forțele omului cu înțeleaptă judecată a unei educații morale și intelectuale sănătoase se face numai prin învățământ și școală. Școala a fost dotată cu material didactic adus de la Paris și donată comunității satului Bâlteni printr-un act scris de mâna sa cu condei de pană de vultur. Ca la o ctitorie sfântă, în holul școlii din Bâlteni au fost pictate în ulei portretele lui Dincă și Mariei Schileru, care în anul 1950 au fost acoperite cu var. Cele două portrete, în mărime naturală, ale lui Neica Dincă, realizate la Schitul Locurele (Lainici) și la școala din Bâlteni sunt mărturii ale implicării deputatului țărănist în construirea de lăcașuri de cult și de instruire școlară. 71

72 Al. Doru Șerban Prin costumul popular pe care l-a promovat, îmbrăcându-l mereu, inclusiv la întrunirile parlamentare, Dincă Schileru a atras atenția etnologilor, care în tipologia costumelor po pulare românești au inclus și costumul schileresc, îmbrăcat și astăzi la spectacolele folclorice. Personalitatea lui Neică Dincă a fost evidențiată în crea ții folclorice, literare și muzicale, având numeroase variante. Cântecul «Cine-a fost odată-n Gorj» marchează popu laritatea deosebită a lui Dincă Schileru, care în contextul muzical a fost alăturat eroilor naționali de obârșie gorjeană Tudor Vladimirescu și Gheorghe Magheru: A fost Tudor și Magheru Și-a mai fost Dincă Schileru. Actualmente școala din Bâlteni poartă numele lui Dincă Schileru. BIBLIOGRAFIE: Bărbulescu, Jean Calendarul Gorjului, Târgu-Jiu, 1925; Păsărin, Alexandru ş.a. Personalități istorice de-a lungul istoriei, Editura Fundația Premiile Flacăra ; Bucureşti, 2000; Pârvulescu, Gheorghe Încercare de biografie despre Dincă Schileru ; Stăncioiu, Matei ş.a. Lung îi drumul Gorjului, Editura A.P.P., f.a.: Şerban, Al. Doru ş.a. Drumuri spre mănăstirile Gorjului, Editura Ager, Târgu-Jiu, 1997; Ungureanu, Ion Petrolul şi oltenii, 2004; Şerban, Al. Doru Din Gorj, Ed. Măiastra, Târgu-Jiu, 2008; 72

73 «Personalități care au fost în Gorj» Andrițoiu, Adina Dincă Schileru, (I, II) în Timpul nr. 6 (102), nr. 7 (103) din 14 şi 21 februarie 2002, pag. 5, respectiv 11; Cochină, Alexandra Dincă Schileru un țăran înstărit, care a luptat pentru dreptul celor obidiți, în Ediție Specială de Oltenia, nr. 384/25 iunie 2002, pag. 6; Nichifor, Gh. Dincă Schileru - ctitor de şcoală gorjeană, în «Terra Litua», nr. 1/1997, pag I.12. GRIGORE IUNIAN S-a născut la 1 octombrie 1882 în Târgu-Jiu. A absolvit școala primară din orașul natal, apoi a urmat liceul la Craiova (viitorul Colegiu Național Carol I), fiind mereu printre elevii fruntași. În anul 1902 a absolvit Facultatea de drept a Universității București, iar după susținerea licenței a revenit la Târgu-Jiu, unde a acționat ca avocat în cadrul baroului din localitate, remarcându-se între marii juriști. Urmând activitatea tatălui său Nicolae, fruntaș politic liberal și senator de Gorj, Grigore Iunian s-a înscris în Partidul Național Liberal ajungând unul dintre fruntașii organizației gorjene. 73

74 Al. Doru Șerban În anul 1914 Grigore Iunian a fost ales deputat la colegiul al II lea, din partea Partidului Național Liberal Gorj, demnitate deținută până la sfârșitul anului În anul 1917 alături de alți politicieni a înființat Partidul Muncii, cu un program cuprinzând reformele politice, economice și sociale. După sfârșitul Primului Război Mondial și desființarea Partidului Muncii, Grigore Iunian a revenit la Târgu-Jiu unde a practicat cu succes avocatura și a rămas apropiat de viața politică. După ce a simpatizat cu Liga Poporului a generalului Alex Averescu, Grigore Iunian s-a înscris în Partidul Țărănesc, condus de I. Mihalache, al cărui consilier a și fost, în perioada în care liderul politic a ajuns ministru al Agriculturii și Domeniilor (16 XII III 1920), în guvernul Alex. Vaida Voievod. Grigore Iunian, consilierul mistrului I. Mihalache a expus la 12 martie 1920 proiectul de lege pentru înfăptuirea reformei agrare, care n-a mai ajuns în Parlament, fiind considerat prea radical. După căderea guvernului Blocului parlamentar (guvernul Alex. Vaida Voievod) și venirea la guvernare a generalului Alex. Averescu, gorjanul Grigore Iunian s-a implicat în constituirea Federației Democratice Sociale formată din Partidul Țărănesc, Gruparea politică țărănească dr. N. Lupu și Partidul Naționalist Democrat. În anul 1924 I. Mihalache și Gr. Iunian au militat pentru fuziunea Partidului Țărănesc cu Partidul Național Român (cu organizații puternice în Transilvania), realizată la 10 octombrie 1926, când s-a votat statutul și programul Partidului Național Țărănesc. Din Comitetul Central Executiv al P.N.Ț. a făcut parte și Grigore Iunian, care a 74

75 «Personalități care au fost în Gorj» fost și secretar al secției politice, adiministrative și constituționale a cercului de studii din cadrul P.N.Ț. În perioada aprilie 1927 octombrie 1932 Grigore Iunian a fost vicepreședinte al P.N.Ț. La 6 iunie 1927 în guvernul Barbu Știrbei, lui Iunian i s-a încredințat timp de 15 zile funcția de ministru la Departamentul Muncii, Cooperației și Asigurărilor Sociale, iar în guvernul Iuliu Maniu a fost ministrul justiției, din 10 noiembrie 1928 până la 7 martie 1930, când a demisionat. Ca ministru al justiției a promovat, conform cerințelor statului de drept mai multe legi: Legea poliției, Legea jandarmeriei și o legislație pentru reglementarea regimului de detenție. În anul 1932 Grigore Iunian a avut mai multe divergențe de viziune cu conducerea P.N.Ț., referitoare la conversiunea datoriilor agricole, stabilizarea monetară, plata cuponului extern ș.a. Acestea au fost expuse într-o cuvântare ținută la Târgu-Jiu și preluată în Gorjeanul din 9 aprilie Ruptura definitivă de politica țărănistă s-a petrecut prin demisie la 4 octombrie 1932 când deputatul Grigore Iunian a rostit în Adunarea Deputaților o cuvântare acuzatoare la proiectul legii asanării datoriilor agricole, pe care a considerat-o antipopulară. La o întrunire a reprezentanților P.N.Ț. din județele Vâlcea, Gorj, Covurlui și Satu Mare, care a avut loc la 27 noiembrie 1932 în Câmpulung Muscel, Grigore Iunian a propus constituirea Partidului Radical Țărănesc. În timp de un an partidul a ajuns la 55 organizații județene. La alegerile din decembrie 1933 Partidul Radical Țărănesc a câștigat 3 posturi de senatori și 8 posturi de 75

76 Al. Doru Șerban deputat, între aceia aleși fiind și Grigore Iunian. Partidul Radical Țărănesc a fost un partid democratic de stânga, care a dispărut de pe scena politică în anul 1938 prin adoptarea noii constituții, care a desființat partidele politice, locul lor fiind luat de Frontul Renașterii Naționale, transformat în Partidul Națiunii. La 19 decembrie 1940 Grigore Iunian, bolnav de cancer s-a stins din viață, fiind înmormântat la Târgu-Jiu. * * * Grigore Iunian a fost tot timpul legat de Gorj fiindcă la Târgu-Jiu avea casa (actualul sediu al Rectoratului Universității Constantin Brâncuși ). Aici și-a început activitatea de avocat (prilej de a cunoaște realitățile social-economice ale județului și viața grea a locuitorilor Gorjului, pe care i-a apărat de multe ori dezinteresat) și de om politic (ca membru al P.N.L., al P. Țărănesc, al Grupării politice independente Îndrumarea Nouă, pe care a creat-o în 1918, al Federației Democratice Sociale, fiind între inițiatorii constituirii, al Partidului Țărănesc Radical, pe care l-a condus). Multe din cuvântările politice importante au fost ținute de Grigore Iunian la Târgu-Jiu : Cuvântul la întrunirea publică din 3 iulie 1932 referitor la problemele societății românești, care a fost apreciat ca un adevărat program țărănesc; Cuvântarea de avertizare asupra perico lului fascist din 24 mai 1936, la care au participat peste gorjeni. Omul politic Grigore Iunian a fost colaborator al presei gorjene, publicând articole în Îndrumarea Nouă, Gorjanul, Deșteptarea ș.a. 76

77 «Personalități care au fost în Gorj» În timp, poate că autoritățile locale, vor găsi modalității de a păstra memoria lui Grigore Iunian. Activitatea sa profesională și politică, puse în slujba gorjenilor, îi dovedesc meritele. BIBLIOGRAFIE: Mischie, Nicolae Grigore Iunian şi epoca sa, Editura Fundației Constantin Brâncuşi Târgu-Jiu, 2000; Aremia, Vasile, Mischie, Nicolae Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti, I.13. DUMITRU BREZULESCU S-a născut la 20 septembrie 1879 la Novaci. Rămas orfan de tată de la vârsta de 4 ani și jumătate, micuțul Matache a rămas în grija mamei sale Ioana și a lui Gheorghe Preoțeșescu, tutorele său legal. Învățătorii Paulina Răduțescu și Gheorghe Morușianu au avut un rol determinant în formarea intelectuală a elevului D. Brezulescu și în determinarea familiei de a-l călăuzi spre învățătură. În anul 1893 el s-a înscris elev la Gimnaziul Real Târgu-Jiu, pe care l-a absolvit în anul

78 Al. Doru Șerban În perioada studiilor gimnaziale s-a implicat în manifestările mișcării culturale din Târgu-Jiu cuvântările ținute de elevul D. Brezulescu la serbările Gimnaziului ori la serbările naționale, focul sacru pe care-l dezvăluie, fondul serios și claritatea dicțiunii, făcând epocă și impunându-l din tinerețe ca orator remarcabil. Elevul D. Brezulescu a fost preocupat de asemenea de cercetările arheologice și folclorice nu din curiozitate copilărească ci din dragostea de a ști, care dă putere judecății să facă pași repezi. Din aceleași considerente, în timpul vacanțelor D. Brezulescu a însoțit în munții din zona Novaci pe profesorii universitari Carol Redlich (Universitatea Brno), Franz Toula (Școala Tehnică Viena), Ludovic Mrazek (Universitatea București) ș.a. După absolvirea gimnaziului elevul D. Brezulescu s-a înscris la Liceul Clasic Traian Turnu Severin, condus de prof. Teodor Costescu, unde a întâlnit o atmosferă severă, urmărindu-se obținerea succesului școlar. În aceste condiții D. Brezulescu a fost premiantul de onoare al Liceului. Și la Turnu Severin gorjeanul s-a remarcat prin conferințele publice susținute, ajungând la 10 mai 1900 să conferențieze la Ateneul Român pe tema Privire generală asupra istoriei României. Ziarul Drapelul a consemnat : Publicul electrizat a izbucnit în urale nesfârșite și multe inimi au bătut înfiorate de focul patriotismului, ce izvora din cuvintele sale inspirate. Din perioada când era elev la liceu, D. Brezulescu a scris în publicațiile : Familia, Cronica, Universul, Revista Universitară, Șezătoarea săteanului, Almanahul tipografic ș.a. 78

79 «Personalități care au fost în Gorj» După absolvirea liceului, D. Brezulescu a urmat Facultatea de Drept București, pe care a absolvit-o în anul 1905, numai cu bile albe, iar lucrarea de licență cu tema Contribuțiuni la studiul proprietății în devălmășie a munților noștri i-a fost apreciată cu Magna cum laudae și publicată ulterior la Tipografia Socec. Student fiind, D. Brezulescu a publicat în ziarul Univesul o rubrică pentru țărănime, folositoare acestei clase sociale. La 6 ianuarie 1902 studentul D. Brezulescu a pus bazele Băncii Populare Gilortul din Novaci, care în anul 1908 avea înscrise 1612 persoane. Beneficiile aduse localnicilor prin Banca înființată a avut consecință alegerea tânărului Brezulescu în trei sesiuni consecutive (perioada ), ca deputat al Colegiului III din partea Partidului Liberal. În anul 1909 el a fost decorat cu Ordinul Coroana României în grad de cavaler, iar în 1911 cu Ordinul Steaua României. Dumitru Brezulescu a murit în urma unei septicemii la 12 iulie 1916, spre regretul oamenilor locului, pentru care a fost împlinirea nădejdilor. Într-o telegramă de condoleață Vasile Morțun a făcut remarca : Este fără noroc țărănimea noastră, căci dintre luptătorii pentru dreptatea ei, dispare cel mai bun. Îndurerate au rămas în urma morții timpurii a lui D. Brezulescu, soția Lucia (cumnata primului ministru Gheorghe Tătărescu) și fiica Maria Ivona, de numai câteva luni. * * * Omul politic liberal și avocatul D. Brezulescu a realizat fapte de luat în seamă, care i-au păstrat memoria în Novaci. 79

80 Al. Doru Șerban Principalul beneficiu pentru locuitorii zonei l-a adus prin înființarea Băncii Populare Gilortul, considerată cea mai mare bancă populară din țară. El i-a făcut pe novăceni să înțeleagă că ar putea trage foloase mult mai mari dacă ar exista la îndemână creditul bancar Munca și economia închid sărăciei, ușa iar ceea ce nu poate face unul singur, fac cei mulți, împreună. Prin întemeierea Băcii Populare Gilortul D. Brezulescu a vrut să cumpere moșia ce se întindea peste hotarele mai multor sate și moșia boierească, pe care să o distribuie prin despăgubire țăranilor lipsiți de pământ, după chibzuință, în mod echitabil. Lui D. Brezulescu îi revine meritul realizării rețelei de drumuri (străzi) din Novaci, una dintre ele purtându-i numele. Prin Banca Populară Gilortul D. Brezulescu a cumpărat două joagăre elvețiene sistematice cu două pânze și două circulare, pentru realizarea de produse finite din lemn, cu care să facă trocul cu cereale din zona de câmpie. Aici s-a organizat fabrica de cherestea. Cu fonduri de la Bancă au fost achiziționate oi de rasă superioară, iar D.Brezulescu s-a ocupat de încheierea de contracte avantajoase pentru comercializarea lânii printr-o firmă germană din Bremen ( lei vagonul). Pe un teren de 3 ha din centrul Novaciului, care îi aparținea, D. Brezulescu a amenajat o grădină de legume și zarzavaturi, irigată după un sistem pe care l-a conceput singur. Pe dealul din partea vestică a localității a plantat viță de vie nobilă, podgoria devenind cunoscută sub denumirea de Via Băncii. 80

81 «Personalități care au fost în Gorj» Fondurile Băncii Gilortul au fost folosite și în scopuri instructive: s-au pus bazele unei biblioteci locale și au fost acordate burse pentru tinerii cu dragoste de învățătură, mulți ajunși dascăli la școlile novăcene : I.D.Giurgiulan, Ion.Z. Ciorogariu, Serghie Leuștean ș.a. Inițiativele lui D. Brezulescu au fost puse în practică de foștii colaboratori și prieteni de la Banca Populară Gilortul, care cu fondurile unității bancare au construit : școala primară, biserica, spitalul, uzina electrică, sediul băncii, o pepinieră de 5 ha pentru pomi fructiferi, o magiunărie pentru valorificarea poamelor și a fost amenajat Iazul meseriilor cu mori, pive și ferăstraie. În anul 1930 Banca Populară Gilortul a pus în practică proiectul lui D.Brezulescu, construind 6 cabane cu câte 5 camere, iar în anul 1937 a dat în folosință cabana centrală de la Rânca (și prin susținerea lui Gheorghe Tătărescu). Pentru păstrarea aminitirii lui D. Brezulescu la 26 iulie 1936 în fața Băncii Populare Gilortul i-a fost dezvelit (în prezența prim-ministrului Gh. Tătărescu, ministrului agriculturii V. Sassu, unor colegi de facultate și unui număr mare de localnici) un bust în bronz, realizat de sculptorul I. Jalea. Bustul a fost ridicat (îndepărtat) de la locul amplasării în perioada comunistă. În anul 1994, în același loc, cu ocazia reînființării Băncii Populare Gilortul s-a dezvelit alt bust al lui D. Brezulescu în fața Primăriei Orașului Novaci. Acolo se va amenaja Muzeul Civilizației Montane a Gorjului. Bustul este opera sculptorului Ion Mohora. În revista pentru popor Șezătoarea săteanului se face astfel caracterizarea lui D. Brezulescu: seamănă și la 81

82 Al. Doru Șerban faptură și la porniri cu Avram Iancu. După cum eroul revoluției din 1848 își aduna Moții, le vorbea, îi convingea și îi pornea în avânt nebun pentru scuturarea lanțurilor de robie, tot așa Brezulescu a adunat sătenii de sub poalele Parângului din Novaci, le-a vorbit de starea lor nenorocită, i-a însuflețit și a stârnit cea mai salutară revoluție economică pe tărâmul cooperației sătești. BIBLIOGRAFIE: Focşeneanu, Eleodor Dumitru Brezulescu- O viață închinată țărănimii, Editura Vremea, Bucureşti, 1998; Aremia, V. ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Dârvăreanu, Constantin Monografia oraşului Novaci, Editura Cetate Deva, Deva, I.14. UN TRIPTIC DE DOCTORI ÎN FAMILIA CULCER: DIMITRIE, DUMITRU TACHE (FIUL) ŞI DIMITRIE MAX (NEPOTUL) Una dintre familiile importante ale Gorjului din sec. al XIX-lea și al XX-lea a fost familia Culcer. Membrii săi au îndeplinit funcții de: doctori (Dimitrie, Dumitru Tache, Dimitrie Max, Ana); ofițeri (Vladimir căpitan, Ion general, Costică căpitan); ingineri (Gabriel, Ion, Petre); lucrători în administrație (Eugen subprefect, Grigore prefect) ș.a. 82

83 «Personalități care au fost în Gorj» În cadrul acestei familii s-au distins prin profesionalism ca personalități ale Gorjului doctorii, care s-au constituit într-un triptic glorios al generațiilor: Dimitrie, Dumitru Tache (fiul) și Dimitrie Max (nepotul). DIMITRIE CULCER S-a născut în anul 1807 la Bogdanhaza, comitatul Crasna, jud. Zalău, într-o familie de oameni săraci. Pentru a-și întreține familia, Culcer tatăl a lucrat pe moșia unui grof maghiar, care avea un fiu de aceeași vârstă cu Dimitrie. Cei doi copii s-au împrietenit iar nobilul, să nu-i despartă, i-a trimis pe cheltuiala sa la studii medii în Viena apoi i-a înscris la Facultatea de medicină din Pesta, absolvită în Timp de doi ani tânărul Culcer și-a desăvârșit studiile medicale la Viena, iar la 7 mai 1839 comisia i-a acordat titlul de dr. în medicină și calificativul ornatissimus ac doctissimus vir ( prea distins și prea învățat bărbat ). După absolvirea facultății de medicină Dimitrie, de naționalitate română a trecut granița în Oltenia, încadrându-se medic la Karantina de pe Dunăre din Calafat, unde a activat inclusiv în anul De aici s-a transferat la Craiova, unde a lucrat câteva luni, timp în care a cunoscut-o pe Anica Otetelișanu, cu care s-a căsătorit, având împreună șapte copii: Vladimir, Dumitru Tache, Ion, Nicolae, Constantin, Eugen și Grigore. 83

84 Al. Doru Șerban Așa a ajuns Dimitrie Culcer în anul 1942, medic al Onugului (cercului) Târgu-Jiu, unde socrul său N. Otetelișanu era ocârmuitor (prefect) al județului Gorj. În perioada anilor Dimitrie Culcer a fost medic al județului Gorj și al orașului Târgu-Jiu, preocupându-se de organizarea trebuirilor doftoricești. În anul 1844 dr. Dimitrie Culcer a întocmit un raport prin care a solicitat înființarea unui staționar pentru boli venerice. A fost primul document referitor la starea de sănătate a orașului și la necesitatea unui staționar pentru tratarea bolnavilor. La 6 martie 1846 s-a încheiat un contract de închiriere pentru un spațiu din strada Drumul Poștei (azi str. Tudor Vladimirescu ), nr. 32, între Magistratură (Primărie) și proprietarul Nicolae Protopopescu. Spațiul urma să fie destinat amenajerii unui spital. La 16 iunie 1846 a fost consemnată prima corespundență oficială semnată de medicul spitalicesc Dimitrie Culcer, care conducea spitalul cu 15 paturi înființat în mai Asigurarea localului a fost în sarcina Magistratului (Primăriei) iar aprovizionarea cu medicamente s-a făcut de o spițerie particulară. Susținător al ideilor 48-iste doctorul D. Culcer a participat la arderea Regulamentului Organic și a pitacelor de boierie, pe dealul Obrejii (din nord estul Târgu-Jiului) iar după înăbușirea Revoluției a fost suspendat din activitate pentru o perioadă de un an și jumătate. Medicul Dimitrie Culcer s-a transferat în anul 1858 la districtul Calafat, în anul 1862 era medic primar al județului Dolj iar începând cu 1864, timp de aproape doi ani a fost medic șef al Bucureștiului. 84

85 «Personalități care au fost în Gorj» În anul 1866 s-a îmbolnăvit și s-a retras la Târgu-Jiu. A decedat în august 1867 fiind înmormântat în cimitirul orașului în care a fost primul medic spitalicesc și a înființat primul staționar (spital) în mai DUMITRU-TACHE CULCER S-a născut la 18 mai 1850 în Târgu-Jiu, fiind al doilea copil din familia dr. D. Culcer. Când tatăl său a decedat, Tache avea vârsta de 17 ani. El a fost adoptat de Elena Economu (fără copii, stăpâna unei case în Târgu-Jiu și a averii de la Dobrița) soră a mamei sale, Anica și astfel a ajuns Tache la Craiova, unde a absolvit liceul. Dorind să-și continuie studiile la facultatea de medicină din Paris tânărul a fost ajutat de familia adoptivă și de Consiliul Județean Gorj (cu suma de lei) care a hotărât să-l trimită pe elevul Dumitru Tache Culcer într-o școală de medicină în străinătate, la Paris, pentru a deveni medic în acest județ. În perioada Dumitru Tache Culcer a fost student al Facultății de Medicină din Paris. După absolvire și-a susținut tot în Franța doctoratul în medicină cu teza Étude sur les effets imediats et eloignés de l introduction directe du lait dans la circulation. În anul 1870 acesta a participat la evenimentul istoric Comuna din Paris, acordând ajutor medical comunarzilor. 85

86 Al. Doru Șerban După terminarea studiilor și a doctoratului, în anul 1875, Dumitru Tache Culcer a lucrat medic în stația C.F.R. Craiova până în anul 1879, când s-a stabilit la Târgu-Jiu, fiind proprietarul casei din strada Eroilor Griviței (Genevei). La 16 ianuarie 1882 s-a căsătorit cu Ana Bălcescu, fiica lui Barbu Bălcescu, fratele mai mic al lui Nicolae Bălcescu și rudă apropiată cu familia pictorului Theodor Aman. Împreună au avut copii pe: Dimitrie Max, Elena, Marioara, Margareta (Vera). La Târgu-Jiu Dumitru Tache Culcer a fost director al spitalului întemeiat de tatăl său și a fost recunoscut de conducerea superioară a treburilor sanitare din țară, ca al treilea medic de spital la Târgu-Jiu, după dr. V. Modolea și dr. Ionescu Anghel. Pe lângă activitatea profesională remarcabilă desfășurată cu înțelegere în folosul suferinzilor săraci, dr. Dumitru - Tache Culcer s-a implicat și în activitatea politică a județului. El a fost unul dintre liderii de frunte ai P.N.L. Gorj, iar popularitatea de care s-a bucurat, a determinat realegerea sa ca președinte în martie În perioadele 23 septembrie decembrie 1904 și 12 martie decembrie 1910 Dumitru Tache Clucer a fost prefect al județului Gorj. În timpul cât a îndeplinit importantele funcții politice de senator și mai ales de prefect, Dumitru Tache Culcer s-a implicat în realizarea unor obiective edilitare și obștești în multe din localitățile județului. El a fost primul prefect care a întocmit în comunele rurale, bugete reale în locul celor fictive de până atunci. Cu aceste bugete și cu ajutor de la centru au fost înființate 60 localuri de școli 86

87 «Personalități care au fost în Gorj» rurale, s-au construit șosele, poduri, linii telefonice, care făceau legătura între prefectură și comunele județului. Împreună cu părintele protoereu Nicolăescu a contribuit la construirea mai multor biserici. A reevaluat zestrea bibliotecii județului din localul Prefecturii și a bibliotecilor populare din comune, înzestrându-le cu cărți ale nevoii de cunoaștere a oamenilor din domeniile: agricultură, creșterea vitelor, industria casnică ș.a. În anul 1908 Dumitru Tache Culcer s-a pensionat din activitatea medicală. Simțind că țara are nevoie de priceperea sa dr. Dumitru Tache Culcer s-a oferit în toamna anului 1916 să lucreze voluntar în Spitalul Crucii Roșii organizat la Târgu-Jiu, sub comanda fiului său dr. Max Culcer. În anul 1917 bătrânul dr. D. Tache Culcer a încercat să reorganizeze Spitalul Târgu-Jiu, devastat de nemți, dar fiind considerat persoană cu posibilități de influențare a maselor a fost împiedicat de către aceștia și internat în lagărul amenajat la Mănăstirea Tismana, unde a stat până în 1918, când s-a încheiat armistițiul. Pentru întreaga sa activitate dr. Dumitru Tache Culcer a fost decorat cu ordinul Steaua României, Coroana României în grad de Cavaler și cu medaliile Răsplata Muncii cls. I pentru școală și biserică și Meritul Sanitar, dar a primit și decorații franceze. Retras la moșia din Dobrița, în posesia căreia a intrat în anul 1902, după moartea mătușei adoptive Elena Economu, Tache Clucer a fost doctorul comunei, consultând și tratând gratuit pe pacienții săteni, dar s-a dovedit gazdă primitoare pentru prieteni ori oameni de artă (pictori, muzicieni) din județ și din țară. 87

88 Al. Doru Șerban A murit la 13 august 1927 și a fost înmormântat în Cimitirul orașului, alături de tatăl său, dr. Dimitrie Clucer. Între cei care l-au omagiat s-a aflat și Gh. Tătărescu, atunci secretar de stat la Ministerul de Interne. DIMITRIE MAX CULCER S-a născut la 26 octombrie 1882 în Târgu-Jiu. Cursurile școlii primare le-a făcut la Târgu-Jiu cu renumiții învățători Alex. Ștefulescu, Bozianu și Dănțescu iar după absolvirea lor a fost pe rând elev al Pensiunii Arnold, Pensiunii Stravola și Liceului Sfântu Gheorghe din București. A fost un copil firav, dar conștient că în viață va fi nevoie să se descurce singur, s-a antrenat și a căpătat o forță herculiană. De tânăr a fost simpatic, hazos și încrezător în justețea logicii sale. A fost un pasionat vânător și a avut un adevărat arsenal de arme (puști), pistoale, mașini de încărcat cartușe și de frezat gura tubului, tipare de turnat alice, curse pentru animale sălbatice, cărți și reviste de vânătoare. Pe Max l-a pasionat folclorul (muzica, poeziile populare, costumele), a cântat la fluier, caval și flaut, a fost interesat de sculptura în lemn ș.a. În anul 1902 Max Culcer a intrat între primii la Facultatea de Medicină din București și chiar dacă avea simțul clinic al medicinei, nu s-a prezentat la examene. 88

89 «Personalități care au fost în Gorj» La 13 iulie 1904 în timp ce se afla cu trăsura în drumul spre Dobrița, caii s-au speriat iar arma pe vânătoare pe care Max o avea cu el, s-a descărcat și l-a rănit grav la picior. A fost transportat la Spitalul din Târgu-Jiu, unde i-a fost amputat piciorul. După ce s-a însănătoșit, să-l facă să uite trauma, părinții l-au trimis să-și continue studiile medicale la Paris. Înscrierea a fost posibilă numai după absolvirea Institut Phisique Sciences Naturelles. La Paris tânărul Max Culcer s-a căsătorit cu Marioara Petrescu din Pitești, pe care a cunoscut-o și de care s-a îndrăgostit în anul 1902, când amândoi erau studenți la București. Decalajul între situația școlară a celor doi, determinată de interesul față de examene (EA le-a susținut, EL deși înnăscut pentru medicină nu s-a prezentat la majoritatea acestora) a avut consecință divorțul, în urma căruia copilul Gabriel a ajuns la Târgu-Jiu, să fie crescut de bunicii paterni. La Paris, rămas burlac, tânărul Max a dus o viață de boem: cânta din fluier pe bulevarde costumat țărănește, frecventa lumea artiștilor. El s-a împrietenit cu Constantin Brâncuși, cu sculptorul Alexandru Severin, cu pictorul Sava Albescu iar lui George Enescu i-a cântat doine românești la fluier și caval. Plictisit de existența boemă Max și-a propus să-și dea examenele restante la medicină, să revină în țară și să se căsătorească. Primind o bursă de studii de la Biserica Sfântul Ilie din Craiova, ctitorie a familiei Otetelișanu, Dimitrie Max Culcer a urmat cursurile Institutului Bacteorologic Pasteur. În anul 1914, când a început războiul mondial, studenții străini au fost invitați să părăsească Franța. 89

90 Al. Doru Șerban Așa a ajuns Max să fie practicant la Spitalul Filantropic Craiova până în anul 1916, când România a intrat în război iar el a solicitat să fie chemat sub arme. Cererea i-a fost respinsă din cauza infirmității la picior, dar în urma intervențiilor făcute prin unchiul său, generalul Ion Clucer, a fost mobilizat chirurg ajutor la Spitalul Târgu-Jiu. Doctorul Max s-a deplasat în toate localitățile din Muntenia și Moldova în care spitalul a fost evacuat. El nu s-a mișcat ore de lângă răniți și bolnavi, pe care i-a tratat cu competență iar prin optimism și glume le-a ridicat mereu moralul. În anul 1918 s-a reîntors din Moldova cu gradul de locotenent, decorat cu Meritul Sanitar clasa I, Virtutea Militară, dar și căsătorit cu Tanța Dumitriu din Brăila cu care avea un copil cărat în paporniță. Ajuns în Gorj în 1918 s-a angajat medic de plasă la Brădiceni. În anul 1922 soția Tanța, cu care a avut un băiat și o fetiță, a murit. Această întâmplare tragică l-a hotărât pe Max să plece în anul următor în Franța, de unde s-a întors în 1925 cu diploma de medic în buzunar, după susținerea tezei La traitement de certains lupus l incision large au bistouri ( Tratamentul anumitor forme de T.B.C. facial prin incizia largă cu bisturiul ). În îndelungata perioadă în care a stat în Franța Max Culcer a lucrat aproximativ 15 ani la Spitalul Hotel Dieu și la Institutul Pasteur. Stabilit în țară doctorului Max i s-a oferit un post în București, dar acesta a preferat să se întoarcă la Dobrița, 90

91 «Personalități care au fost în Gorj» unde după scurtul popas profesional de la Brădiceni, s-a stabilit definitiv cu serviciul. Aici și-a construit o casă cu 12 camere, după propriul proiect în stil gorjenesc, cu cerdacuri, stâlpi sculptați, pălimare traforate, acoperiș din șindrilă. În casă avea numeroase trofee de vânătoare. La Dobrița, pe lângă vânătoare, Max a modelat în argilă și a sculptat chipuri dragi lui. Altă preocupare a sa a fost strângerea de obiecte de artă, tablouri, toiege, furci de tors sculptate ș.a. La vârsta de 60 ani dr. Max Culcer s-a căsătorit a treia oară cu Anița Popa, cu care a avut trei copii: Ana medic la București, Nelu și Petrică ingineri. Schimbarea de regim politic după anul 1944, i-a adus doctorului Max și familiei sale multe suferințe. El a fost reclasat chiabur, pensia i-a fost sistată iar pământul personal schimbat cu loturi în locuri depărtate și inaccesibile, pentru care a fost impus la dări mari. În urma sesizărilor doctorului, o comisie de la centru a constatat abuzurile săvârșite asupra acestuia și l-a repus în drepturi. Astfel liniștit material doftorul țăranilor a continuat să dea consultații și îngrijiri medicale benevol și gratuit, să vâneze iar spre apusul vieții să citească și să cânte la flaut. A murit la 4 martie 1969, avându-i la căpătâi pe cei 6 copii din trei căsătorii. În fragmentul Doctorul Max D. Culcer din vol. Chipuri din bătrâni, publicat în revista Jiul de Sus autorul Gabriel Culcer a prezentat momentul trist al înmormântării tatălui său Max: Când au coborât sicriul pe scări era așa de majestuos acest bătrân boier, care-și părăsea casa pentru totdeauna, îmbrăcat în redingota lui festivă și cu toate decorațiile pe piept... 91

92 Al. Doru Șerban În sunetul goarnelor și în dangătul clopotelor a fost coborât în groapa Elenei Economu, în curtea bisericii din sat. Sute de țărani... veniseră să aducă un ultim omagiu bunului lor doctor... BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile Dr. Clucer Dimitrie în Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti, 2009, p ; Becherete, Adrian Primul medic spitalicesc din Gorj, dr. Dimitrie Culcer ( ) în Litua nr. 1, Târgu-Jiu, 1972, pag ; Culcer, Gabriel Doctorul Max D. Clucer ( ) în Revista Jiului de Sus nr. 6 7/2008, Ed. C.J.C.P.C.T. Gorj, pag ; Duguleanu, Ion Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, vol. I/2006, vol. II/2007. I.15. GENERAȚIILE FAMILIEI DE LIBERALI FRUMUŞANU: DIMITRIE C-TIN - TACHE (TATĂL), TITU ŞI NUMA (FIII), ŞERBAN (NEPOTUL) Neamul FRUMUȘANU a fost unul cunoscut în sec. al XIX-lea și prima jumătate a sec. al XX-lea, în județul Gorj. Din acest neam s-a distins în mod deosebit (prin intelectualii, politicienii liberali și reprezentanții administrației locale), familia lui Dimitrie Constantin Tache, ai cărui urmași Titu și Numa (fii), precum și nepotul Șerban 92

93 «Personalități care au fost în Gorj» (fiul lui Titu) au fost liberali de frunte și s-au implicat în conducerea administrativă a județului ori a Târgu-Jiului. DIMITRIE CONSTANTIN TACHE FRUMUȘANU S-a născut în anul 1818 la Târgu-Jiu, într-o familie de boieri gorjeni. Școala primară a învățat-o la Târgu-Jiu, apoi s-a înscris la Colegiul Sfântul Sava, din București, unde l-a avut profesor pe Petrache Poenaru cu părinții originari din Poiana (com. Turburea) Gorj. În anul 1821 Petrache Poenaru a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu. După studii făcute în Austria, Franța și Anglia a fost director al școalelor naționale și provizor al Colegiului Sf. Sava. Îndeplinind aceste funcții el a trimis în Gorj, întâi pe elevul său Constantin Stanciovici Brănișteanu, care a fost numit profesor public la Școala Națională Începătoare din Târgu-Jiu, apoi pe Dimitrie Constantin Tache Frumușanu, care după ce a predat la școala normală, a ajuns revizor școlar al județului Gorj. Petrache Poenaru a susținut mereu Gorjul, gândindu-se la obârșia părinților. El a îndeplinit multe funcții importante: director la logofeția bisericească, director la Ministerul de Externe, membru al Eforiei Școalelor și al Academiei Române. A fost savant, inventând stiloul. (n.a. - am făcut o prezentare succintă a activității lui Petrache 93

94 Al. Doru Șerban Poenaru, fiindcă prin fapte acesta a dovedit că nu a uitat obârșia gorjeană a celor care i-au dat viață). În anul 1843 D.C. Tache Frumușanu a fost numit director al Bibliotecii Statului din București. La izbucnirea Revoluției din 1848 Tache Frumușanu era profesor și comisar de propagandă al revoluției, la școala din Cerneți (Mehedinți). Fiindcă a luat parte la evenimentele din 1848, după înăbușirea Revoluției, de teama represaliilor a fugit la Mehadia în Banat, unde a fost confundat cu Kossuth și arestat. După câteva luni, constatându-se că a fost o confuzie, D.C. Tache Frumușanu a fost eliberat și s-a înapoiat la Târgu-Jiu în anul 1849, fiind numit profesor la Școala Normală. S-a căsătorit a doua oară cu Ecaterina, fiica lui Nicolae Otetelișanu. În anul 1857 s-a dispus înființarea funcției de revizor școlar al județului, în paralel cu revizorii de plasă, numiți de directorul Școlii Normale. În Gorj a fost numit revizor județean, profesorul C.D. Tache Frumușanu, care s-a implicat în redeschiderea școlilor închise din cauza revoluției, precum și înființarea altora. În perioada anilor D.C. Tache Frumușanu a fost președinte de magistrat (primar) al orașului Târgu-Jiu, reușind repararea unor străzi, organizarea unor străzi și a serviciului de pompieri. La înființarea grupării liberale, după anul 1866 Tache s-a înscris în această formațiune politică. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza el a fost de două ori deputat. Dimitrie Constantin Tache Frumușanu a avut trei copii: Titu (avocat, primar, parlamentar), Numa (avocat, 94

95 «Personalități care au fost în Gorj» prefect, parlamentar), Constanța (soția poetului Emanuel Părăianu). TITU D. FRUMUȘANU S-a născut în ianuarie 1861 fiind fiul lui Dimitrie Constantin Tache Frumușanu. Clasele primare le-a urmat la Târgu-Jiu, apoi s-a înscris la Colegiul Sfântul Sava din București. În anul 1884 a absolvit cursurile Facultății de Drept București și a susținut teza de licență Filiațiunea în dreptul roman și în dreptul civil român, obținând calificativul maxim. A fost repartizat într-un post în magistratură. În anul 1885 s-a înscris în Baroul de Avocați al județului Gorj. Tot în anul 1885 Titu D. Frumușanu a devenit membru al Partidului Național Liberal. La 19 februarie 1893 ajutorul de primar Titu D. Frumușanu a fost ales de Consiliul Comunal al urbei ca primar, în locul dr. Ion Frumușanu, demisionar din motive de sănătate. În perioada scurtă de un an, cât a fost primar pentru prima dată, Titu D. Frumușanu a hotărât împreună cu Consiliul urbei: - reconstruirea străzii Grivița și înființarea de trotuare asfaltate; - alcătuirea planurilor și devizelor pentru restaurarea radicală a Bisericii Catedrale, ajunsă în ruină; - construirea unei Capele în cimitirul orașului; 95

96 Al. Doru Șerban - admiterea ofertei pentru asfaltarea străzii Tudor Vladimirescu; - cumpărarea a 25 stâlpi de fontă și a 100 bucăți felinare cu lămpi sistem luceafărul, pentru iluminatul străzilor Tudor Vladimirescu și Eliade Rădulescu; - refacerea străzilor: Unirii, Gh. Magheru, Fraternitatea, Egalitatea, Săvoiu, Tudor Vladimirescu și construirea străzilor Ferentari și Cuculești; - asigurarea unui împrumut de lei pentru construirea Palatului Comunal. În octombrie 1895 prin Înalt Decret Regal a fost dizolvat Consiliul Comunal iar în perioada 31 octombrie 12 decembrie 1895 a fost numită o comisie interimară al cărei președinte (primar) a fost Titu D. Frumușanu. Această comisie, la inițiativa președintelui, a hotărât între altele: - construirea unei sere în Grădina Publică; - desemnarea locului unde să fie așezat monumentul lui Tudor Vladimirescu; - votarea proiectului regulamentului pentru exercitarea pompelor funebre. La decembrie 1895 au fost alegeri pentru Consiliul Comunal iar la 1 ianuarie 1896 a depus jurământul primarul ales Titu D. Frumușanu, care a condus urbea până la 3 noiembrie În ședința Consiliului Comunal din 1 februarie 1896 s-a hotărât asigurarea unui împrumut de lei, plătibil în 25 ani, urmând a se construi: un ospel municipal, un bulevard între oraș și Grădina Publică, aducerea de apă potabilă, deschiderea unei piețe cu gherete sistematice, iar suma rămasă să fie cheltuită pentru reconstrucția de străzi și trotuare. 96

97 «Personalități care au fost în Gorj» În ședințele de Consiliu Comunal care au urmat, sub conducerea primarului Titu D. Frumușanu, s-au luat alte hotărâri importante pentru urbe: - construirea unei școli primare de băieți, deschiderea unei piețe pe partea dreaptă a Gimnaziului Tudor Vladimirescu, punerea în ordine a cimitirului, alinierea unor străzi, închiderea locurilor virane și astuparea bălților, finanțarea ridicării statuii lui Tudor Vladimirescu, acordarea unui ajutor pentru tipărirea Istoriei Târgu-Jiului de Alexandru Ștefulescu. Primarul Titu D. Frumușanu a participat la înfăptuirea unor obiective, care se păstrează încă în zestrea edilitară a orașului. La 23 iunie 1896, în timp ce primar al Târgu-Jiului a fost Titu D. Frumușanu, în prezența lui Ștefan Sihleanu, secretar general al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, s-a pus piatra de fundament a clădirii Gimnaziului Real Târgu-Jiu, iar la 4 octombrie 1898, tot în timpul unui mandat de primar al lui Titu D. Frumușanu, în prezența ministrului Spiru Haret s-a asistat la inaugurarea localului Gimnaziului. La 3 iulie 1897 în prezența primarului Titu D. Frumușanu, a prefectului I. Carabatescu, a primului ministru D. A. Sturza și a ministrului lucrărilor publice I.I.C. Brătianu s-a inaugurat Podul de Fier de peste Jiu, denumit și Podul Ferdinand, după planurile construcției făcute de francezii Daide și Pille. La 22 august 1898 în timp ce primar al Târgu-Jiului era Titu D. Frumușanu, în prezența Alteței Sale Prințul Ferdinand, moștenitor al tronului, s-a pus piatra de fundament a Palatului Comunal (actuala Prefectură) În anul 1899, în timp ce primar era Titu D. Frumușanu iar prefect I. Carabatescu, odată cu finalizarea 97

98 Al. Doru Șerban construcției, a început să funcționeze primul nucleu al Băncii Naționale în județul Gorj. În urma scrutinului din 1 3 noiembrie 1898 Titu D. Frumușanu a fost ales din nou primar, deținând această funcție până la 28 aprilie 1899, când prin Înalt Decret Regal, nr. 900 Consiliul Comunal a fost dizolvat. La 19 februarie 1901 prin Înaltul Decret Regal nr. 628 Titu D. Frumușanu a fost numit președinte (primar) al Comisiei Interimare de Conducere a urbei Târgu-Jiu iar în urma alegerilor din martie 1901 el a ajuns din nou primar, până la 10 noiembrie În luna mai 1901 primarul Titu D. Frumușanu a invitat la Târgu-Jiu pe francezul Edouarde Redonte, arhitect peisagist, autor al lucrărilor de amenajare la Parcul Bibescu din Craiova, parcurile Carol și Cotroceni din București, Grădina Botanică, Grădina Mamaia, Parcul Peleș ș.a. Primarul Titu D. Frumușanu a comandat arhitectului francez proiectul Crearea de parcuri, grădini publice și amenajarea de preumblări publice în acest oraș, cu referire concretă la Grădina Publică înființată în anul 1856 în zăvoiul dintre cele două poduri ale Jiului, care era așa de mare, încât părea o pădure. Proiectul în 10 capitole, alcătuit de Edouarde Redonte, cuprindea: devize, planuri și detalii de execuție pentru diferite construcții cerute de amenajarea Grădinii Publice, crearea de promenade etc. Proiectul arhitectului peisagist francez s-a regăsit în realizările care au urmat anului 1904: facerea digului de apărare a malului stâng al Jiului ,62 lei; împrejmuirea Grădinii Publice, plus materialul întrebuințat 3.416,30 lei; construirea unui pavilion pentru muzică în 98

99 «Personalități care au fost în Gorj» Grădina Publică 283,50 lei; săparea canalului pentru scurgerea apelor din Grădina Publică 90 lei; amenajarea unei fântâni cu apa aruncată (arteziană) în Grădina Publică 1.013,77 lei; cumpărarea a 2 vase de fier, a unui port afiș și a statuii din Grădina Publică 517,90 lei; construirea unei sere în Grădina Publică 517,90 lei; modernizarea căilor de acces în Grădina Publică după planurile lui Redonte, executată cu cantonierii ș.a. În perioada 5 10 noiembrie 1902 au avut loc alegerile pentru noul Consiliu, care a stabilit ca primar al Târgu-Jiului să fie până la sfârșitul anului 1904 același Titu D. Frumușanu. Pe lângă activitățile administrative el a reprezentat județul Gorj în Parlamentul României, fiind chiar nominalizat ca vicepreședinte al Camerei. La alegerile generale din noiembrie 1895 Titu D. Frumușanu a fost ales deputat cu 227 voturi din 240 votanți. În martie 1901 el a fost reales deputat. În timpul exercitării celor două mandate s-a remarcat a fi între cei mai buni oratori din cameră. În anul 1894 Titu D. Frumușanu alături de Dincă Schileru, alt parlamentar gorjean, a cerut introducerea votului universal. La ședința Camerei Deputaților din 21 decembrie 1907 a rostit Discursul relativ la legea judecătorilor de ocoale. Pe lângă activitățile politice (președinte al P.N.L., deputat) și administrative (primar), Titu D. Frumușanu a fost și un profesionist în drept, care a activat după absolvirea facultății ca magistrat, apoi începând cu anul 1885 ca avocat în Baroul Gorj iar din anul 1918 și în Baroul Dolj. 99

100 Al. Doru Șerban Ca avocat Titu D. Frumușanu a fost angajat în procese civile importante, pledând pentru statul român și deținătorii fondurilor forestiere din zona de graniță cu Transilvania, împotriva exploatărilor abuzive ale ungurilor (procesul de la Budapesta intentat Societății Pollacseket Scheiber). A pledat de asemenea în favoarea moșnenilor din Ciuperceni și Fometești ori a sătenilor din Cârligei și Porceni, în procese privind drepturile de proprietate agricolă. Titu D. Frumușanu a fost un recunoscut orator, fapt ce i-a adus aprecierea și prietenia unor personalități ale vremii: Barbu Ștefănescu Delavrancea, Dinu și Vintilă Brătianu, I. G. Duca, generalul Alex. Averescu, episcopul Alex. Atanasie al Râmnicului. În relația cu semenii, Titu D. Frumușanu a fost foarte omenos (inclusiv cu clienții apărați în instanță) și nu a cerut niciodată mai mult decât ceea ce mintea și sufletul fiecăruia putea să dea. Înzestrat cu inteligență și o cultură vastă (la 9 septembrie 1914 a fost ales membru al Societății Române de Geografie), orator de talent și admirator al artelor Titu D. Frumușanu a fost o personalitate complexă a Gorjului la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea. În februarie 1900 Elena Teodorini, celebră cântăreață soprană dramatică, a cărei mamă a fost gorjeancă, a concertat pe scena Teatrului Milescu din Târgu-Jiu. La plecare, în ziua de 15 februarie, la gară i s-a făcut o manifestație de admirație. Cu această ocazie Titu D. Frumușanu a recitat un vibrant sonet scris de cumnatul său, poetul Emanuel 100

101 «Personalități care au fost în Gorj» Părăianu, făcând-o pe Elena Teodorini să i se adreseze cu cuvinte de considerație pentru comunitatea locală:... Am cutreierat lumea, iar în străinătate ca și în țară am dobândit multă simpatie. Nici unde însă nu am fost mai mișcată, mai mândră de succesul meu, ca aici la Târgu-Jiu, unde este și cuibul strămoșilor mei, unde am cules o adevărată glorie românească. Titu D. Frumușanu a fost prezentat în consemnările celor care l-au cunoscut și cu trăirile sale omenești: - În Amintirile Cellei Delavrancea a fost comentat episodul în care Titu Frumușanu, invitat la masă de marele dramaturg Barbu Ștefănescu, a uimit cât de înfometat a fost musafirul (Titu Frumușanu suferea de diabet iar acești bolnavi au o foame exagerată); - Pia, fiica lui I.C. Brătianu, într-o scrisoare adresată fratelui ei Dinu, aflat la Paris, a făcut referire la prietenul de familie gorjean: Alaltăieri seara a cinat la noi Titu Frumușanu și i-am dat o cutie de bomboane, zicându-i că este rândul lui Vintilă și al meu să-i răsfățăm pe copii. Așa cum a concluzionat Constantin Lupescu în cartea sa Biografii sentimentale, Titu D. Frumușanu a urmărit în viață uneori și avantajul material: Tache Frumușanu, fiul lui Titu, care era medic la București, s-a căsătorit cu Mimi Dănăricu, fiica lui Costică Dănăricu, mare negustor... A fost o căsătorie de conveniență, Costică Dănăricu dorind ca fiica sa să intre într-o familie aristocratică iar Titu Frumușanu a urmărit ca fiul său să beneficieze de avantaje materiale. Titu a avut cu soția Maria patru copii: Julieta ( ), Tache ( ), Șerban ( ) și Stanca ( ). 101

102 Al. Doru Șerban Julieta, fiica mare a lui Titu s-a căsătorit cu Victor Capeleanu (fost consilier la Primăria Târgu-Jiu) iar împreună au avut copii pe: Maria Marta ( ), Ecaterina Nina Ariada ( ) și Titu Dumitru Stroe ( ); Dr. Tache a fost căsătorit cu Mimi Dănăricu, fiica negustorului Costică Dănăricu, apoi cu Irene din București, dar nu a avut copii; Avocatul Șerban a fost căsătorit cu Lucia, care a avut un copil (Vasile Chirică) din altă căsătorie. Stanca nu a fost căsătorită. Personalitate complexă: avocat și orator de renume național, politician liberal de frunte, primar cu înfăptuiri deosebite în urbea Târgu-Jiu, și deputat activ în Parlamentul țării, Titu D. Frumușanu a murit la 13 aprilie 1919 în Craiova. La decesul său publicația Îndrumarea Nouă din Gorj l-a caracterizat astfel: Vorbitor de un excepțional talent, știa să miște și să convingă. A ilustrat bara, a ilustrat tribuna publică, a ilustrat tribuna parlamentară. La 14 octombrie 1921 urmașii lui Titu Frumușanu au dăruit Comisiei Interimare a Consiliului Comunal Târgu-Jiu bustul în bronz al fostului primar. La 20 noiembrie 1921 în vestibulul Palatului Comunal s-a dezvelit public, într-o ceremonie organizată de primarul interimar Caton Slăvescu, bustul lui Titu D. Frumușanu. S-a propus și s-a hotărât în ședința Consiliului comunal ca strada Industriilor pe care a locuit Titu D. Frumușanu să-i poarte numele, ca o recunoaștere a memoriei unuia dintre cei mai activi și destoinici primari ai Târgu-Jiului. 102

103 «Personalități care au fost în Gorj» NUMA FRUMUȘANU S-a născut la 6 decembrie 1867 în Târgu-Jiu, fiind fiul lui Dimitrie Constantin Tache Frumușeanu. A urmat cursurile școlii primare la Târgu-Jiu iar pe cele secundare la București și Bruxelles. În anul 1894 a susținut examenul de licență la absolvirea Facultății de Drept din București și tot în același an s-a înscris în Baroul Avocaților Gorj, pe care l-a condus ca decan de două ori, în decursul activității. În perioada anilor Numa a fost profesor secundar de limba franceză la Gimnaziul Tudor Vladimirescu iar în cursul anului școlar a predat la același gimnaziu dreptul constituțional și administrativ. Urmând tradiția familiei s-a înscris în P.N.L. Ca membru al P.N.L. Numa Frumușanu a fost numit prefect al județului Gorj în perioada 5 ianuarie aprilie 1918, corespunzătoare primului Război Mondial, cu greutățile inerente unei situații de conflagrație armată, având repercusiuni asupra condițiilor de trai și de viață ale populației. Liberalul Numa Frumușanu a fost de 3 ori ales deputat și o dată senator în Parlamentul României, începând cu martie Din anul 1896 Numa D. Frumușanu a condus ziarul liberal Gorjiul, care a apărut în perioada 24 septembrie august

104 Al. Doru Șerban Pentru activitatea politică și pentru implicarea în administrația locală Numa D. Frumușanu a fost decorat de mai multe ori, cele mai prețioase distincții primite fiind: Steaua României în gradul de ofițer și Coroana României în gradul de cavaler. El n-a știut în lunga-i viață să-și creeze decât prieteni, dezarmând prin noblețea lui de caracter chiar proprii adversari ( Gorjanul, 9 martie 1940). A fost căsătorit cu Aurelia iar împreună au avut doi copii: Constantin (Dinu) și Vintilă, stabiliți în București, după absolvirea facultății. Numa D. Frumușanu a murit la 8 martie 1940 la București. A fost înmormântat la 12 martie 1940 în cavoul familiei din Cimitirul Târgu-Jiu. ȘERBAN FRUMUȘANU S-a născut la 23 august 1892 fiind al treilea copil al lui Titu și Maria Frumușanu. A absolvit școala primară și Gimnaziul Tudor Vladimirescu la Târgu-Jiu, în anul școlar După exemplul tatălui său Titu D. Frumușanu a urmat cursurile Facultății de Drept București, pe care a absolvit-o în anul Imediat s-a înscris în Baroul Târgu-Jiu, devenind un apreciat avocat. Urmând tradiția familiei, începând cu anul 1912 a devenit membru al Partidului Național Liberal. 104

105 «Personalități care au fost în Gorj» Tatăl Titu D. Frumușanu, de mai multe ori primar al Târgu-Jiului, i-a fost model demn de urmat pentru munca în administrația locală, pe care începând cu anul următor decesului părintelui său a desfășurat-o vreme de aproape două decenii în reședința județului Gorj. Prin Înaltul Decret Regal nr. 3412/18 ianuarie 1920 a fost stabilită comisia interimară de conducere a Primăriei Târgu-Jiu, având pe Virgiliu Săvescu președinte și pe Șerban T. Frumușanu vicepreședinte. În Consiliul Comunal Târgu-Jiu, constituit la 24 aprilie 1930 Șerban Frumușanu a fost consilier comunal iar la 3 ianuarie 1933 a fost ales vicepreședinte al delegației permanente a Consiliului Comunal condus de Dumitru Manofescu. În această perioadă (la 7 oct. 1933) s-a primit scrisoarea de la Alexandru Cristian Tell, care a oferit volume cărți literatură, artă, filozofie, istorie, știință, care au aparținut bunicului său, generalul Christian Tell, pentru înființarea unei biblioteci publice la Târgu-Jiu. La 7 ianuarie 1934 Șerban T. Frumușanu a fost ales președinte al Comisiei Interimare a Primăriei Târgu-Jiu. În această funcție el a angajat tratative cu arhitectul peisagist Rebhun, director tehnic la Casa Grădinilor București, pentru întocmirea (în consultare cu arhitectul Pinard), unui plan de sistematizare a parcului orașului. La 17 martie 1935 Șerban Frumușanu a fost ales primar al Târgu-Jiului, depunând jurământul la 31 martie El a condus Primăria Târgu-Jiu până la 12 ianuarie 1938, când a fost instalată Comisia Interimară a Consiliului Comunal Târgu-Jiu, având președinte (primar) pe avocatul Gh. Mitescu. 105

106 Al. Doru Șerban În perioada în care Șerban T. Frumușanu a fost primar, în Târgu-Jiu s-a construit Cazarma de Pompieri situată în actualul Bulevard Republicii (spre Gară), după proiectul lui Statie Baloșin, arhitect al capitalei, originar din Padeș. (În Târgu-Jiu el a mai proiectat Casa Grigore Lupescu și casa dr. Constantin Lupescu). În plan edilitatar: - au început, urmând a se termina, amenajările la trotuarele străzilor Magheru, Săvoiu, Săftoiu; - au început lucrările la squarul statuei Tudor Vladimirescu, după planul peisagistului Rebhun, urmând ca după trecerea iernii să fie reluate; S-a reparat Palatul Comunal și s-a înlocuit parțial mobilierul interior; În domeniul sănătății publice s-a amenajat un spațiu al Serviciului Sanitar, în aripa stângă a Palatului Comunal (cabinet de consultații, două săli de tratament utilate, două săli laborator, o sală de așteptare). La 29 octombrie 1935 Consiliul Comunal a aprobat înființarea serviciului Comunal de gunoaie, cu 3 căruțe și 5 angajați. Primarul Șerban Frumușanu a hotărât în Consiliul Comunal: - punerea în lucru a planului de sistematizare pentru canalizare și aducerea apei în oraș; - se va continua pavarea străzilor; - se vor face lucrări de asanare a zonei C.F.R. Primarul Șerban Frumușanu a fost foarte apropiat de familia Gh. Tătărescu, care la rândul său l-a apreciat, făcându-l părtaș la multe din inițiativele cultural-edilitare ale Arethiei și ale Ligii femeilor gorjene, pe care ea a condus-o. 106

107 «Personalități care au fost în Gorj» La 8 septembrie 1935 primarul Șerban Frumușanu l-a primit pe Regele Carol II la dezvelirea Mausoleului Ecaterinei Teodoroiu din Piața Palatului Comunal (actuala Prefectură) Târgu-Jiu. La 19 septembrie 1935 el a susținut inițiativa Arethiei Tătărescu de constituire a Comitetului de inițiativă pentru ridicarea unui monument al eroilor gorjeni, prevăzând în bugetul local suma de 50 mii lei pentru realizarea acestuia. Primarul Șerban T. Frumușanu a făcut demersurile necesare pentru reconstrucția Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel și pentru amenajarea străzii Eroilor, cale monumentală dedicată eroilor. La 13 septembrie 1936 primarul a înmânat titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu-Jiu doamnei Arethia Tătărescu, ca o recunoaștere a meritelor pe care le-a avut în inițierea unor activități cultural-edilitare. După cel de al doilea Război Mondial Șerban T. Frumușanu s-a stabilit la București, activând pe postul de consilier în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în perioada După anul 1952 el a suferit persecuții politice, pierzându-și serviciul de consilier. A fost nevoit să se angajeze până la împlinirea vârstei de pensionare ca muncitor necalificat la Uzina Vulcan. A murit la 18 martie 1958 în București, fiind înmormântat în cimitirul Belu. * * * Liberalii familiei Frumușanu: Tache (tată), Titu și Numa (fii), Șerban (nepot) s-au impus prin împliniri edilitare între personalitățile de marcă ale Gorjului. 107

108 Al. Doru Șerban Prezentarea faptelor lor, făcută pentru nevoia de cunoaștere a celor interesați, presupune cinstirea memoriei acelora care au făcut istorie în aceste locuri. BIBLIOGRAFIE: Alexandrescu, Cornel Monografia Liceului Tudor Vladimirescu, Editura Punct, Târgu-Jiu, 1997; Aremia, Vasile Şcoala gorjeană, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007; Bărbulescu, Jean Calendarul Gorjului, Editura Gorjanul, Târgu-Jiu, 1925; Cercelaru, Virgil Oameni de seamă ai Gorjului: T. Frumuşanu, în Gorjeanul din 14 iulie 1993, pag. 3. Mischie, Nicolae Gorjul cultural , Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2003; Pănoiu, Andrei E. Redonte, un peisagist francez la Târgu-Jiu în Timpul, nr. 13, 14/2002; Pânişoară, Titu Primarii Târgu-Jiului, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2009; Şerban, Al. Doru Vremelnic trecători prin Gorj, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, I.16. ECATERINA TEODOROIU S-a născut la 16 ianuarie 1894 în Vădeni, localitatea situată în nordul orașului Târgu-Jiu, fiind fiica țăranilor Elena și Vasile Toderoiu (Teodoroiu), care au avut 8 copii. 108

109 «Personalități care au fost în Gorj» Clasele primare le-a absolvit la școala din Vădeni (cls. I - II), cu învățătorii Maria Dumitrescu Bumbești și Gh. Ciocănescu și la Școala primară nr.1 Târgu-Jiu (cls. III - IV). În perioada a urmat cursurile Școlii Normale de Învățători București (conform lui I. Mocioi) ori cursurile Liceului Teoretic Gh. Lazăr (conform lui N. Tăutu), obținând bune rezultate școlare și bursă de studii. În timpul cât a fost elevă la București, Ecaterina Teodoroiu a urmat Școala de infirmiere din cadrul Spitalului Azil Elena Doamnă. De la clasele primare a fost pasionată de istorie, iar învățătoarea Maria Dumitrescu Bumbești și prof. Stănescu de la București au contribuit prin lecțiile predate la formarea patriotică și eroică a Ecaterinei, care a înțeles necesitatea eliberării de sub stăpânirea străină, iar școala de infirmieră absolvită i-a dat sentimentul utilității prin îngrijirea bolnavilor și răniților de pe front. Tot la București în anul 1913, în vreme ce era elevă la gimnaziul pension, în clasa a V a Ecaterina a fost primită cercetașă în Cohorta Păstorul Bucur, condusă de Arethia Piteșteanu (viitoarea doamnă Arethia Tătărescu), pentru a servi oricât de puțin țara în împrejurări grele. În iunie 1916, după ultima istruire a cercetașilor, comandanta Arethia Tătărescu li s-a adresat interogativ : Băgați de seamă, țara va avea din nou în curând nevoie de voi. Sunteți gata? 109

110 Al. Doru Șerban Gata la datorie! a fost răspunsul primit, într-un glas. La decretarea mobilizării din august 1916 Ecaterina a fost folosită cercetașă la îngrijirea răniților din Târgu-Jiu, făcând parte din Cohorta Domnul Tudor, condusă de cpt. Liviu Teiușeanu. La 15 august 1916, ziua intrării României în războiul împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei, cercetașa Ecaterina Teodoroiu s-a prezentat pentru îngrijirea și tratarea bolnavilor și răniților. Ea s-a deplasat chiar pe frontul din Transilvania să aducă, cu o ambulanță, pe răniți la spitalele amenajate în Târgu-Jiu. În aceste împrejurări, dar și din vizitele făcute pe linia I, fratelui său Nicolae, înrolat în Regimentul 18 Gorj pe frontul de la Jiu, Ecaterina a văzut cum se mânuiesc armele. Curajul cu care venea la răniții de pe front și devotamentul cu care-i îngrijea au făcut-o cunoscută pe Frontul de la Jiu, iar generalul I. Dragalina, care i-a dat mantaua de pe el, i s-a adresat. Ești o adevărată eroină!. Vorbele și mantaua generalului au contribuit și ele la destinul tinerei gorjence. La 12 octombrie 1916 trupele germane au rupt linia de apărare a Frontului de la Jiu, intrând în satele comunei Schela, aflate sub munte, în partea dreaptă a Jiului. Militarii români s-au regrupat în partea nordică a Târgu-Jiului, organizând o puternică rezistență. Cătalină a fost prezentă zi și noapte pe drumul dintre front și spitalele din Târgu-Jiu. În aceste zile de război ea a trăit momentele grele ale rănirii generalului Dragalina, la patul căruia a ajuns, căutând să-i aline suferința. 110

111 «Personalități care au fost în Gorj» În ziua de 14/27 octombrie 1916 col. Ion Anastasiu, comandantul Grupului Jiul, a organizat o puternică ofensivă împotriva inamicului, care pusese stăpânire pe cursul superior al Jiului. Românii au reușit să elibereze toate localitățile de la poalele Parângului și Vulcanului și să producă importante pagube inamicului. Fiindcă în luptele de la 14 octombrie 1916 concentrarea forțelor s-a făcut în zona în care a acționat col. I. Anastasiu, germanii au trimis două companii, care profitând de plecarea batalionului maiorului Trușculescu la Rasovița au urmărit să cucerească orașul Târgu-Jiu, rămas fără armată de apărare. Dacă reușeau să-și îndeplinească misiunea, germanii urmau să atace din spate trupele române și să captureze pe militarii de pe frontul de la Jiu. În acea perioadă în oraș erau doar plutoanele de milițieni care păzeau liniștea localității și podul de peste Jiu. Ajunși la malul drept al Jiului și în preajma Podului, germanii au fost văzuți între alții și de Ecaterina Teodoroiu, care a alertat poliția orașului. Au venit la malul stâng al Jiului bărbați, femei, copii, cercetași cu armele din dotare, polițiștii comisarului Ioan C. Popilian și milițienii comandați de cpt. Sadoveanu. Lor li s-au alăturat cei câțiva soldați aflați ocazional în oraș și cei din spitale. Ecaterina Teodoroiu a aprovizionat pe cercetași cu muniție, iar când au apărut răniți le-a acordat primul ajutor și i-a transportat la spital. După mai multe ore de luptă, inamicul a fost respins, iar între aceia remarcați s-a aflat și Cătălina, care a constituit pentru toți un exemplu de curaj și dăruire. 111

112 Al. Doru Șerban Lupta din 14 octombrie 1916 de la Podul Jiului a îndârjit-o și a hotărât-o să îmbrace haina militară. Și unde putea să o facă mai cu încredere decât alături de fratele său Nicolae. Așa a ajuns Cătălina pe Frontul de la Jiu, alături de frate, care a învățat-o să folosească arma și baioneta. La 16/29 octombrie 1916 ea a îmbrăcat haina militară, iar colonelul Jippa, comandantul Regimentului 18 i-a aprobat înrolarea în armată astfel că la 20 octombrie se afla în dispozitivul de luptă Muntele Gornăcel. Faptele de arme ale Ecaterinei Teodoroiu nu au rămas fără ecou, fiindcă la 23 octombrie 1916 a fost invitată la București, unde a fost felicitată de familia regală. Revenind la Regimentul 18 Gorj ea a constatat că inamicul a spart frontul și a aflat că fratele său Nicolae a murit ucis de un obuz la 1/14 noiembrie După ce i-a săpat mormântul cu mâna sa, Cătălina a luat arma, tunica, cascheta fratelui și a ajuns din urmă, la Dănești, pe militarii Regimentului 18 Gorj. A solicitat să fie înrolată voluntară în locul fratelui ucis. Și astfel Ecaterina Teodoroiu a fost repartizată în grupa a două, din plutonul I, compania a VIII-a, batalionul al II-lea, Regimentul 18 Gorj. În continuă retragere, militari ai companiei a VIII a au fost luați prizonieri, dar împușcând pe aceia care o păzeau, Ecaterina a scăpat de două ori din această situație. A fost rănită ușor la Bărbătești și mai grav la Filiași, necesitând internarea în spital la Craiova, București și Iași. Pentru faptele sale de arme, la spitalul din Iași, a primit de la Regina Maria gradul de sublocotenent onorific. În perioada cât a stat în spitalul din Iași, Ecaterina a cunoscut pe sublocotenentul Gh. Mănoiu din Bălești 112

113 «Personalități care au fost în Gorj» Gorj, cu care s-a împrietenit. La externarea din spital ea s-a angajat (înrolat) la îngrijirea bolnavilor de tifos exantematic în compania a VII a din Regimentul 43/59 infanterie, unde a activat sublocotenentul Mănoiu. Generalul Ernest Broșteanu, în raportul către Corpul I Armată, a remarcat: Purtarea sa a fost din cele mai morale. Îndrăzneala, hotărârea cu care era dotată, dă desigur un imbold pentru acte de curaj, camarazilor săi de regiment. Pincipele Nicolae o considera pe Cătălina Ioana D Arc a noastră, ce se cuvine a fi recompensată. Și gorjanca a fost răsplătită de regele Ferdinand la 10 martie 1917 cu ordinele Virtutea cetățenească în aur, de război și Virtutea militară de război, clasa a II-a. I s-a acordat și gradul de sublocotenent. Cătălina s-a logodit cu sublocotenentul învățător Gh. Mănoiu, urmând să se căsătorească la terminarea războiului. Chiar dacă familia regală și comandanții militari au căutat să o ferească de pericol, propunându-i să activeze într-o unitate de Crucea Roșie, Ecaterina Teodoroiu a refuzat, cerând cu hotărâre să lupte în fruntea plutonului pe care-l conducea, cu arma în mână, impotriva dușmanului. Și în ziua de 17 august 1917 comandantul de divizie i-a propus să treacă la spitalul mobil, dar Cătălina a refuzat cu hotărâre: Țin cu orice preț să iau parte la luptă!. În luptele crâncene din zona Muncelu, de pe dealul Secului din noaptea de 22/23 august 1917 Ecaterina Teodoroiu, aflată în fruntea plutonului, a fost împușcată mortal, dar înainte de a-și da obștescul sfârșit, a îndemnat pe soldați: Înainte! Răzbunați-mă! A fost înmormântată pe câmpia Zăbrăuți cu onoruri militare, rămânând ca un strălucit exemplu de virtute ostășească. 113

114 Al. Doru Șerban * * * Gorjeanca Ecaterina Teodoroiu, devenită un simbol al eroismului feminin, a fost cinstită cum se cuvine de conjudețeni. Faptele de cinstire memorabilă au fost numeroase și semnificative, pentru a-i pune în evidență personalitatea. Un comitet special, organizat în anul 1919, a hotărât să ridice în memoria Ecaterinei Teodoroiu două monumente. unul la București și altul la Vădeni Gorj. Chiar generalul francez Berthelot, care a cunoscut faptele Ecaterinei, a trimis comitetului de inițiativă o scrisoare de omagiere a eroinei și de acord pentru hotărârea luată : Învățătorii și învățătoarele înaintea copiilor, ofițerii în față soldaților, vor ști să evoce, povestind despre prea scurta existență a acestei sublime eroine, imaginea totdeauna vie a credinței în destinele unui mare popor. Găsesc înălțătoare ideea de a consemna printr-un monument, înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoaștere și de admirație, dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuți ale neamului pentru generațiile ce vor veni. (colecția Muzeul jud. Gorj, dos. 2064, pag. 1). Conform Monitorului Oficial nr. 83 din 19 iulie 1921 s-a hotărât : să se ridice în orașul Târgu-Jiu un monument-statuie, care să facă parte din monumentul comemorativ Victoria de la Jiu ; să se repare și să se întrețină permanent casa în care s-a născut eroina la Vădeni Gorj ; să se înființeze la Târgu-Jiu o școală normală de fete, cuprinzând și o secție de gospodărie țărănească, cu numele de Ecaterina Teodoroiu. Prin Ordinul nr din 28 mai 1921 al Corpului Armatei s-a hotărât că în cadrul sărbătoririi centenarului 114

115 «Personalități care au fost în Gorj» Tudor Vladimirescu la 9 iunie 1921 să fie aduse la Târgu-Jiu rămășițele pământești ale eroinei Ecaterina Teodoroiu. În Amintirea din primul război mondial ( ), despre Eroina sublocotenent Ecaterina Teodoroiu (Mss Div. III 436 Biblioteca Muzeului Militar Central București), Gh.Rădulescu, fostul comandant de companie al Ecaterinei Teodoroiu, a consemnat împrejurările în care osemintele eroinei au fost aduse la Târgu-Jiu. La 4 iunie 1921 el a plecat în fruntea unei delegații militare și civile să însoțească transportul rămășițelor pământești ale Ecaterinei Teodoroiu. La Piatra Olt a preluat comanda gărzii de onoare din Regimentul 19 Romanați, ce purta drapelul Regimentului 43/59 în care a luptat Cătălina iar la 5 iunie a ajuns la Muncel. Osemintele eroinei au fost deshumate și așezate în coșciug turnat din oțelul unor tunuri capturate de la germani. Astfel au fost transportate pe afet de tun la Focșani, la capela militară. La 7 iunie, pe zi, au plecat cu un vagon mortuar special pregătit, la București, fiind întâmpinate cu mare solemnitate și manifestații de masă în toate capitalele de județ, unde s-au rostit cuvântări. În dimineața de 8 iunie au fost aduse în Gara de Nord două tunuri Tot în dimineața acestei zile au defilat în fața vagonului mortuar elevii școlii speciale de infanterie din București, iar seara, cu trenul special al Congresului sărbătoririi centenarului Tudor Vladimirescu, la care s-au atașat vagonul transportului osemintelor eroinei și un vagon platformă cu cele două tunuri, au plecat la Târgu-Jiu. Ajunși la Târgu-Jiu în dimineața zilei de 9 iunie (ziua Congresului), cu de la sine înțeles, mare și duioasă solem- 115

116 Al. Doru Șerban nitate, osemintele Eroinei au fost depuse pentru veșnică odihnă în mormântul monument din centrul orașului între Primărie și Catedrală străjuit de cele două tunuri aduse de la București. Monumentul sarcofag de piatră sculptat în patru basoreliefuri, opera sculptorului Milița Petrașcu, a fost ridicat ulterior la mormântul Ecaterinei Teodoroiu (datând din 9 iunie 1921) în piața orașului din incinta Catedralei și Primăriei. Monumentul a fost ridicat din inițiativa Arethiei Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor Române din Gorj și inaugurat la 8 septembrie 1935 în prezența regelui Carol II, care a remarcat în cuvântul său omagial : Prăznuind eroismul unei fete din Gorj, noi sărbătorim astăzi virtuțile unui neam întreg Fie ca această piatră să rămână generațiilor de mâine o veșnică pildă de credință, de avânt și de energie. Actualmente în Târgu-Jiu există un colegiu național și o școală gimnazială, care poartă numele Eroinei de la Jiu. Strada care unește zona centrală a Târgu-Jiului cu extremitatea nordică a orașului se numește bulevardul Ecaterina Teodoriu. La fel este denumită și gara din apropierea localității Vădeni. În zona C.A.M. se află o statuie a Cătălinei, realizată de Iulia Oniță în Tot de-a lungul acestui bulevard, în fosta localitate Vădeni se află amenajată din anul 1938 Casa memorială Ecaterina Teodoroiu. Manifestări culturale și publicistice sunt dedicate momentelor aniversale Ecaterina Teodoroiu, care se desfășoară anual în Gorj. 116

117 «Personalități care au fost în Gorj» BIBLIOGRAFIE: Mocioi, Ion Ecaterina Teodoroiu, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1981; Aremia, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Cârlugea, Z; Deju, Zoia Elena Arethia Tătărescu, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, I.17. COMISARUL DE POLIȚIE IOAN C. POPILIAN S-a născut la 3 decembrie 1879 în satul Stolojani, comuna Turceni, fiind primul din cei 13 copii ai preotului Constantin Popilian. A urmat cursurile școlii primare din satul natal iar în anul 1900 a absolvit Liceul Carol I Craiova. Serviciul militar satisfăcut la arma geniu, contingentul 1902, i-a creat deprinderile de militar și i-a călăuzit gândurile să se dedice muncii de polițist, dintr-un spirit justițiar pentru asigurarea ordinii și liniștii populației. Așa a ajuns Ioan C. Popilian polițist, șef de arest la Prefectura Poliției Craiova. În anul 1908 el s-a transferat subcomisar clasa a III-a la Poliția orașului Târgu-Jiu, unde 117

118 Al. Doru Șerban cu o întrerupere de peste doi ani (în perioada 1 iulie noiembrie 1921, când a fost detașat la Poliția Soroca) a activat până la pensionare, avansând în grad și funcție de la subcomisar la comisar și de la director clasa a II-a (în 1921) la director clasa I (din 1 decembrie 1923) în Poliția orașului Târgu-Jiu. La Târgu-Jiu comisarul s-a căsătorit cu Victoria Fâcea. Evenimentul istoric al Luptelor de la Podul Jiului din 14/27 octombrie 1916, a adus glorie și recunoaștere istorică lui Ioan C. Popilian, care a dat dovadă de vitejie, curaj și spirit militar mobilizator. La 14/27 octombrie 1916 colonelul Ion Anastasiu, comandantul Grupului Jiul a organizat o puternică ofensivă împotriva inamicului, care pusese stăpânire pe cursul superior al Jiului (localitățile de la poalele Parângului și Vulcanului). Fiindcă la 14/27 oct concentrarea forțelor s-a făcut în zona în care a acționat colonelul I. Anastasiu, germanii, profitând de plecarea batalionului maiorului Trușculescu la Rasovița, au urmărit să cucerească orașul Târgu-Jiu, rămas fără armată de apărare. După spargerea frontului la Petroșani, trupele germane conduse de Kapehand se apropiau de Târgu-Jiu. Orașul se aștepta să fie atacat de nemți. Așa se explică refugierea locuitorilor, dar și pregătirile pentru rezistență, așa cum ni le-a destăinuit într-o întrunire ținută la Târgu-Jiu în anul 1995, domnul Dan Smântânescu (n la Drăguțești, ajuns secretarul particular al lui N. Iorga și profesor universitar la București), copil participant la Luptele de la Jiu din 14/27 octombrie 1916: 118

119 «Personalități care au fost în Gorj» «...Comisarul de poliție Popilian rămânând în oraș a preluat comanda. A mobilizat pe sergenții de stradă, circa o sută de femei, bătrâni, pe cei 12 cercetași sanitari, care se aflau la spital, pe cercetașii din Cohorta Domnul Tudor, paznici de instituții... Cu această trupă improvizată a organizat apărarea de la Podul Jiului. Noaptea a umplut Podul de căruțe, dulapuri și alte lucruri, pentru a-l baricada. A luat din Muzeul de la Primărie armele vechi cu șișanele de la 48 și 77 și iarba de pușcă și a eșalonat femeile și pe sergenți de-a lungul Digului Jiului, dinspre Grădina Publică, având dispoziția să tragă focuri de armă, atunci când în partea opusă a Jiului apar ulanii, adică trupele călărețe germane. Aceste focuri de armă făceau un fum extraordinar, un zgomot bubuitor asurzitor, cu un efect moral înspăimântător. În același timp Popilian a trimis doi copii dincolo de Jiu, cu două mârțoage trase de dârlogi, ca să iasă în calea trupelor de recunoaștere germane. Acești copii i-au făcut pe nemți să înțeleagă că în Târgu-Jiu se află o armată grozav de organizată, având în fruntea ei pe generalul Averescu, spaima nemților. În timpul acesta Popilian, care cu binoclul urmărea tot ce se petrecea dincolo de Jiu, a dat ordin ca femeile și copiii să tragă cu armele. Făceau un zgomot teribil, un fum... Au speriat pe santinelele germane, care au dus vestea... Auzind de generalul român, mareșalul german Falkenhait a concluzionat că trebuie să se organizeze o serioasă ofensivă contra Târgu-Jiului. 119

120 Al. Doru Șerban Așa s-a amânat atacul trei zile și două nopți: Profitând de această amânare, armata română a avut timp să se replieze spre Craiova și spre Olt. Nu s-a înfăptuit astfel intenția germană de a tăia drumul pe Valea Jiului până la Dunăre, spre a se reuni cu armata turco-bulgară, cu care era aliată. Ar fi căzut pradă cele două corpuri de armată română și s-ar fi terminat cu rezistența românească». Conform consemnărilor lui Ion D. Isac, făcute în cartea Zile de zbucium și glorie. Pe Valea Jiului,«...Zorii zilei de 14/27 octombrie 1916 l-au găsit pe comisarul Ioan C. Popilian săvârșind tocmai ancheta unei spargeri făptuite în cursul nopții la cârciumarul Ciolofan. În biroul său a intrat vijelios Herman Solomon, tinichigiul evreu, care l-a anunțat cu îngrijorare că dușmanul intră în oraș dinspre Dealul Târgului. Fără zăbavă comisarul Popilian a dat alarma La pod! La pod!, pe străzile pustii ale orașului. Atunci când un detașament al Regimentului 12 bavarezi a atacat Podul, comisarul Ioan C. Popilian a ordonat milițienilor conduși de căpitanul Genică Sadoveanu, din care făceau parte și sergenții: Giorgi Nicolae, Rădăcină Petre, Udroiu Gheorghe, Popescu Gheorghe, Bistreanu Gheorghe, Vasile Vintilă, Trantea Grigore, Rușeț Vasile, Tatu Constantin, dar și populației civile: Apărați Podul cu viața voastră, până la ultimul». În Rapoarte militare către Marele Stat Major, vol. III, 1919 colecția Giurgioiu Ion, Târgu-Jiu este prezentată evoluția luptelor de la Podul Jiului din 14/27 octombrie 1916: Nemții au cotropit și jefuit satele Gorjului, amenințând Târgu-Jiul. Colonelul Anastasiu a dispus evacuarea 120

121 «Personalități care au fost în Gorj» populației civile, cetățenii însă nu s-au retras ci se pregăteau de luptă. Trupele bavareze s-au strecurat prin păduri până în Dealul Târgului, în noaptea de octombrie A fost chemat de la Copăcioasa batalionul de miliție Gorj... La orele 10 trupele bavareze, care coborâseră dinspre Dealul Târgului, au desfășurat frontul. Sublocotenentul N. Popescu își organizează ostașii de-a lungul Jiului. La ora 10 și 45 de minute jandarmii de pe dig au deschis focul. Populația le căra muniții, apă, arme, hrană sau lupta alături. Maiorul Mlădinescu, din partea Diviziei I a ordonat ostașilor: Rezistați cu cea mai mare energie până la ultimul om și apărați orașul. La orele 12 Podul era apărat de căpitanul Popilian, un plutonier, 12 pionieri și cercetașul Cosmulescu. Nemții nu puteau să-l treacă. În Grădina Publică focul nu înceta. Populația lupta alături de soldați. Cercetașa Ecaterina Teodoroiu a fost prezentă alături de ostași. Cei 60 soldați, trimiși în dreptul morii lui Bălănescu, pentru a asigura paza din partea de sud a orașului, au trecut Jiul și au atacat pe nemți din flanc. În după amiaza zilei de 14 octombrie lupta era în toi. Locuitorii își apărau eroic orașul. Nemții au intrat în derută. A mai sosit o companie în ajutor, comandată de lt. Ionescu, care ajutată de celelalte unități a forțat trecerea podului. Ajutată efectiv de populație, armata a obținut o frumoasă victorie. La orele 2 30, în ziua de 15 octombrie 1916 victoria de la Târgu-Jiu a fost adusă la cunoștință cartierului general al armatei române... S-au luat 9 prizonieri, au fost morți și răniți dintre soldații inamici. 121

122 Al. Doru Șerban Urmărirea inamicului a continuat și au mai fost capturate 8 obuziere cu chesoanele lor... O rememorare a luptei de la Podul Jiului, făcută de către Ioan C. Popilian, la comemorarea evenimentului, în publicația Ilustrațiunea română reprezintă o pagină glorioasă și autentică de istorie locală: «Mărturisesc că, după aproape șaptesprezece ani, și acum simt căldura acelor clipe de îmbărbătare pe care mi le oferise mărețul spectacol al bătrânilor, femeilor și copiilor hotărâți să moară până la unul. Minunați oameni!... Dar nebunia noastră ținea la respect regimentele nemțești... Am aruncat pelerina, am scos sabia și strigând ca la un adevărat atac Ura, înainte copii! m-am năpustit pe pod, spre grupul de soldați care venea spre noi. Ne-a întâmpinat o ploaie de gloanțe. Pe la jumătatea podului câțiva căzuseră. Un glonț mă lovi în cap și un altul la picior. În vălmășagul luptelor nu simții nici gloanțele, nici durerea. Doar șiroaiele de sânge îmi arătau că plătisem pe loc tributul de sânge. Îndârjit peste măsură, continuai atacul, ceea ce i-a determinat pe nemți s-o ia la fugă... Astăzi, după atâția ani, în sufletul meu de câte ori mi se pomenește de această istorică zi simt aceeași neuitată recunoștință vitejilor care m-au ascultat și m-au urmat...» Importanța Luptei de la Podul Jiului a fost remarcată de mareșalul Bérthelot, care a declarat în 1918 la Iași Victoria română de la Mărăști și Mărășești... n- a fost decât rezultanta apărării orașului Târgu-Jiu, la Podul de la marginea Grădinii, rezistență care a îngrădit armatei germane, în ofensivă, posibilitatea de a tăia retragerea armatei române. 122

123 «Personalități care au fost în Gorj» Lupta de la Podul Jiului a fost decisivă pentru tânăra cercetașe Ecaterina Teodoroiu, care a luat hotărârea de a îmbrăca haina militară. Așa a ajuns ea pe Frontul de la Jiu, alături de fratele Nicolae, iar la 16/29 octombrie colonelul Jippa, comandantul Regimentului 18 Gorj i-a aprobat înrolarea în armată. Încurajată de izbânda de la Podul Jiului, Ecaterina Teodoroiu a ajuns o pildă de curaj și eroism feminin românesc, în lupta pentru neatârnarea țării. Pentru faptele de polițist și pentru contribuția decisivă la izbânda în Luptă de la Podul Jiului din 14/27 octombrie 1916, Comisarul Ioan C. Popilian a fost răsplătit cu medalii și decorații: Avântul Țării 1913; Virtutea Militară ; Crucea comemorativă a războiului cu bereta Jiul ; Bărbăție și credință (de două ori); Pentru Râvnă cu panglică Sfântul Stanislav. La puțin timp după pensionare, la nici 59 ani de viață împliniți, în dimineața zilei de 18 ianuarie 1938 s-a răspândit în Târgu-Jiu vestea morții fostului comisar al Poliției orașului, IOAN C. POPILIAN. A fost înmormântat după ceremonialul străjeresc, acordându-i-se onorurile cuvenite unui erou, din partea populației orașului, care l-a plâns și i-a păstrat în memorie amintirea faptelor mărețe. Autoritățile locale au încetățenit păstrarea amintirii comisarului Ioan C. Popilian, prin dezvelirea unei plăci comemorative la Podul Jiului, unde acesta a condus eroica luptă din 14/27 octombrie De asemenea strada din Târgu-Jiu, unde își are sediul Poliția Municipală poartă numele de Ioan C. Popilian. 123

124 Al. Doru Șerban BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundația Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Aremia, Vasile ş.a. Poliția din Gorj file de istorie, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1998; Isac, Ion D. Zile de zbucium şi glorie. Pe Valea Jiului 1916, Tipografia Bucovina, Bucureşti, 1933; Şoldea, Ion Târgu-Jiu, oraşul sfânt al rezistenței românismului în Amintirile oraşului, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, I.18. EROUL ÎNVĂȚĂTOR VICTOR POPESCU S-a născut la 26 septembrie 1886 în Valea cu Apă Gorj, fiind al treilea copil din cei 13 ai învățătorului Dumitru Popescu și ai Mariei, casnică. A învățat pe rând: la școala din satul natal, studiile gimnaziale la Târgu-Jiu, doi ani de liceu ( ) la Traian din Turnu Severin și la Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu. Urmând tradiția din familie s-a înscris la Școala Normală București, pe care a absolvit-o în anul 1907, cu media generală 9,60. A fost repartizat învățător la Școala din Bărbătești, dar a plecat să-și satisfacă stagiul militar, la Regimentul

125 «Personalități care au fost în Gorj» Infanterie Gorj. După armată a ajuns coleg cu tatăl său, la școala din Valea cu Apă. În anul 1913 a fost mobilizat la Regimentul 18 Gorj și trimis după declanșarea celor două războaie balcanice să lupte în Bulgaria. După încheierea Păcii de la București a urmat Școala de ofițeri în rezervă București, pe care a absolvit-o la 1 februarie 1916 cu gradul de sublocotenent. A fost repartizat și mobilizat la Regimentul 18 Gorj, unde a comandat plutonul 3. La intrarea României în războiul mondial în ziua de 15 august 1916, Victor Popescu a trecut Carpații să lupte împotriva austro-ungarilor, pentru eliberarea Transilvaniei. În fața forței militare superioare a Puterilor Centrale, românii au cedat și au fost nevoiți să se retragă în condiții dramatice. După luptele de pe Valea Jiului ostașii din Regimentul 18 Gorj, din care făcea parte și sublocotenentul Victor Popescu, s-au retras spre Brătuia și Țicleni, întărindu-se pe aliniamentul Rășina Peșteana. În noaptea de 5 noiembrie 1916 o coloană inamică a căzut în spatele trupelor române, angajându-se într-o luptă pe întuneric, în care ai noștri luați prin surprindere, dar și mai puțini numeric, au fost nevoiți să se retragă. Să nu fie luați prizonieri Victor Popescu și-a îndemnat oamenii să fugă în păduri și să caute fiecare să treacă, dacă va fi posibil, la trupele noastre. Ajuns aproape de Vlăduleni a văzut cum grosul trupelor germano-austriece se scurgea spre Filiași Craiova, iar în sens invers, cum coloana de prizonieri români era dusă spre Ardeal. 125

126 Al. Doru Șerban Deghizat în țigan căldărar Victor Popescu s-a strecurat printre inamici, ajungând la Valea cu Apă, unde s-a ascuns în casa părintească. Denunțat, el și-a apărat libertatea, împușcând în noaptea de 6/7 decembrie 1916 un număr de trei soldați ai patrulei germane, care au venit să-l captureze, apoi le-a aruncat trupurile în Jiu. Dându-și seama de urmările faptei sale, dar mai ales impresionat de caznele la care era supusă populația satelor, sublocotenentul Victor Popescu s-a retras în satele vestice ale județului (Negomir, Covrigi, Horăști, Miluta), ascunzându-se la oamenii de încredere, care răspândeau vestea de derutare că Victor Popescu a trecut în Ardeal. În timp ce se ascundea la Negomir i-a venit ideea organizării unui detașament de partizani care să atace trupele de ocupație. În lunile februarie martie 1917 grupul de partizani constituit avea în componență în jur de 30 luptători, care au procurat armele de la locuitorii din comunele pe unde treceau, apoi au început să atace posturile ce le întâlneau. După luna martie, la ascunzișul codrului înverzit, detașamentul lui Victor Popescu a trecut la atacarea sediilor comandamentelor dușmane, eliberând pe ostaticii români, a atacat depozitele de armament și coloanele de ostași inamici. Au fost lichidate cadre ale poliției și agenții din zonă ai inamicului (călugărul Toma Aftanghel, preotul Gr. Roșoga, Gică Scânteie ș.a.). În luna mai 1917 sublocotenentul Victor Popescu a lansat următoarea Proclamație apel: Domnilor primari! Frați români! Soldați! 126

127 «Personalități care au fost în Gorj» Trăim timpuri grele și vom trăi și mai greu dacă nu ne vom uni. Deșteptați-vă, înviați odată cum a înviat codrul!?... Puneți mâna pe coasă, topor, sapă și par și cântați veșnica pomenire dușmanului, care ne batjocorește femeile și fetele noastre, ne ia hrana și laptele de la gura copiilor... Decât prizonieri schingiuiți și cu femeile batjocorite de dușmani, mai bine la codru cu arma în mână, făcându-vă datoria pentru țară, ca strămoșii noștri, sau să murim! Iar voi soldați,... căutați pe șefii voștri și înainte la datorie, așa cum ați jurat pe drapelul țării... Vom muri ca români, iar nu ca mișei și trădători de țară. Soldați, veniți, veniți cât mai curând în pădure la șefii voștri, care-și fac datoria!... Dată în Codrii Mehedințiului în luna mai 1917, ss Victor Popescu, sublocotenent. Sublocotenentul Victor Popescu a început să fie căutat iar pentru capturarea lui s-a pus un preț de lei. Să nu dea de bănuit, partizanii detașamentului au început să acționeze în grupuri rstrânse. Sublocotenentul Victor Popescu a ajuns în anul 1917 în satul natal și a aflat că tatăl, soția și sora sa au fost arestați iar casa incendiată de nemți. Să se poată informa de situația din zonă Victor Popescu, sub numele fals de N. Frunză, s-a angajat podar peste Jiu, la Murgești. Așa a aflat despre măsurile de intimidare luate de trupele de ocupație împotriva populației din zonă: - un număr mare de oameni au fost deportați peste Dunăre; - mulți intelectuali (dr. Tache Culcer, prof. G. Oprescu ș.a) au fost internați ca ostatici la Mănăstirea Tismana; 127

128 Al. Doru Șerban - un grup de 10 gorjeni și mehedințeni, bănuiți de luptă împotriva ocupanților germani, au fost condamnați la moarte pentru trădare în timp de război. Sublocotenentul Victor Popescu și apropiații săi au încercat în noaptea de 6 7 iulie 1917, eliberarea condamnaților din închisoarea de la Turnu Severin, dar acțiunea a eșuat. În ziua de 11 iulie 1917: C. Cojocaru (notar, Negomir), Mihai Cernăianu (proprietar Horăști), N. Popescu (învățător, Covrigi), Stancu Croitoru (plugar, Grozești), Tudor Ungureanu (plugar, Grozești), N. Marcu (plugar, Dragotești), Ilie Gimanca (plugar, Grozești), I. Norocea (plugar, Bolboși), Petre Vâlceanu (plugar, Bolboși), I. Brăescu (notar, Bolboși) au fost executați. Jertfirea celor 10 eroi și venirea toamnei l-au determinat pe Victor Popescu și pe vitejii săi să se îndrepte spre frontul din Moldova. Protejați de locuitorii satelor prin care au trecut și profitând de lipsa de vigilență a nemților, în seara zilei de 30 aprilie 1918 Victor Popescu și ai săi au ajuns în mijlocul camarazilor de la Regimentul 18 Gorj, aflat la Mărășești. După terminarea războiului Victor Popescu a rămas în Moldova ca învățător de aplicație la Școala Normală Bâlea Coțofenești, apoi ca director al Orfelinatului Sascut Putna. La reîntoarcerea armatei române la București, în august 1918, un ziar solicita adunarea bunilor români, spre a primi pe eroul gorjenilor, Victor Popescu, care a băgat spaima în hoardele teutone. La sfârșitul anului 1918 eroul Victor Popescu s-a reîntors în satul natal, găsindu-și casa incendiată, iar până 128

129 «Personalități care au fost în Gorj» la reconstruirea ei învățătorul a locuit vreme de câțiva ani, în cancelaria școlii din Valea cu Apă, unde a activat până în anul 1943, când s-a pensionat. La 23 martie 1929 Victor Popescu a fost invitat să ia parte în ținută de ceremonie, în cisme la solemnitatea de conferire a ordinului Virtutea Militară, în prezența M.S. Regele țării. Dintr-o notă rămasă de la Victor Popescu am aflat că pentru data de 19 iulie 1944 am fost invitat la siguranța din Târgu-Jiu, împreună cu Iorgu Urechescu și Richard Măcelaru. Precaut, nu a răspuns invitației, ascunzându-se în satele Ursoaia și Ohaba. La 18 august 1944 s-a dus la Tribunalul Militar Craiova și i-a găsit pe cei doi cu lanțuri la mâna. La judecată am aflat că au fost reclamați de preotul Stelian Constantinescu din Bălcești și de notarul din Izvoarele. Au fost amendați câte lei și obligați la lei despăgubiri. Pârât de preotul legionar Roșoga, pentru atitudine nefirească, Victor Popescu a fost amendat în anul 1948 cu lei și i s-a ridicat dreptul la pensie. În anul 1952 a fost închis vreme de un an ca deținut politic în Penitenciarul Ghencea București. În anul 1955 prin Decretul nr. 421 al Consiliului de Miniștri al R.P.R. au fost grațiate unele pedepse și au fost amnistiate unele infracțiuni, astfel că învățătorul erou Victor Popescu nu a mai fost urmărit ori supravegheat de autorități. În anul 1961, datorită stării materiale precare, Victor Popescu a solicitat Consiliului de Miniștri și secretarului Consiliului de Stat, Grigore Geamănu, să-i acorde o pensie de merit în locul celei de învățător: Sunt om bătrân și e 129

130 Al. Doru Șerban păcat că vă cerșesc pâinea de toate zilele, pentru mine și pentru familia mea... Rog a mi se comunica rezultatul acestei cereri. Cererea i-a fost respinsă la 14 iulie 1961 (cererea și răspunsul se află în arhiva Muzeului Militar București). Pentru faptele sale învățătorul erou Victor Popescu a intrat în legendă iar pădurile în care s-a refugiat au fost socotite locuri sfinte. În creația folclorică Victor Popescu a fost considerat un al doilea Tudor Vladimirescu și prezentat în acțiunile sale de partizan: Foaie verde foi arțaru / Eu sunt Victor Militaru / Care de-un an am umblat / Nebăut și nemâncat /, Prin păduri și prin Vâlcele / Odihneau oasele mele/, Dar acum de două luni / Trecui frontul prin păduri / Ajunsei la ceata mea / Și-mi formai compania / Și cu regele zelos / Să pun Ungaria jos. Revenirea acasă la sfârșitul anului 1918 îl face pe erou să exclame cu durere: Dar venind acasă / Plin de-amărăciuni / Am găsit-o toată / Făcută tăciuni! Învățătorul erou Victor Popescu a murit în anul 1970 și a fost înmormântat în cimitirul din Valea cu Apă. * * * După perioada în care haiducii făceau singuri dreptate, pedepsindu-i pe boierii lacomi și răi, învățătorul sublocotenent Victor Popescu a organizat pentru prima dată la noi o bandă de partizani, care să lupte împotriva cotropitorilor străini, constituind pentru generațiile de tineri o pildă de curaj și eroism. Faptele sale au fost imortalizate pe o peliculă regizată de Sergiu Nicolaescu iar la școala din Valea cu Apă, care 130

131 «Personalități care au fost în Gorj» îi poartă numele, s-a dezvelit un monument dedicat eroului, toate aceste împliniri constituind apa vie ce va uda patriotismul în inimile generațiilor viitoare. BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile Biografii care au dăinuit în timp: Victor Popescu în vol. Şcoala gorjeană, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007, pag ; Bobocescu, Vasile Slt. învățător Victor Popescu în Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundația Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Cauc, Dumitru Victor Popescu erou şi învățător martir în Terra Litua, nr. 1/1997, pag ; Gârdu, Gh. Eroul național Victor Popescu în Crinul satelor, nr. 2/1992, pag I.19. RUDOLF KOLECKA S-a născut în anul 1849 în Cehia. A venit în România ca voluntar rus în războiul cu turcii din 1877 (Războiul pentru Independență). A fost multă vreme mecanic în atelierele căilor ferate, iar după anul 1885 s-a stabilit în Târgu-Jiu, unde a deschis primul atelier mecanic din oraș cu moară de foc, gatere, pivă de dimie, la care a lu- 131

132 Al. Doru Șerban crat împreună cu alți 10 angajați, între care și cei doi fii ai săi Konrad și Jullius. Într-un anunț publicitar din octombrie 1927 Atelierul R. Kolecka își făcea cunoscută oferta pentru cei interesați și înlesnirile acordate în perioada de criză: ATELIERUL MECANIC R. KOLECKA din Târgu-Jiu, strada Țepeș Vodă Nr. 37 aduce la cunoștința Onor. Public, pe lângă atelierul mecanic propriu zis, care este înzestrat cu cele mai moderne scule, cu aparat de sudură autogenă, a instalat și o turnătorie specială pentru turnat fontă și bronz. Se execută orice fel de piese pentru motoare, mori țărănești de apă sau cu forță motrice, mari și mici, pentru gatere, joagăre de apă, lagăre pentru circulare pe rulmenți de bile, transmisiuni, etc. La dispoziția clientelii din oraș și județ, stă în permanență moara noastră cu forță motrică, la care s-a redus vama la 5%, ținând seama de criza generală care apasă asupra populațiunii nevoiașe. Gaterul tae orice cantități de lemne, de orice dimensiuni, cu prețuri foarte reduse. Avem de asemenea instalat un DARAC SPECIAL pentru scărmănatul și dărăcitul lânii, mânat cu forță motrică, percepând numai 5 lei de kgr. Primim spre reparațiune orice fel de mașini agricole, industriale, motoare, automobile, etc., asigurând clientela de un serviciu prompt și conștiincios. R. Kolecka a adus servicii armatei române în campaniile din 1913 și 1916 când a pus la dispoziție în mod 132

133 «Personalități care au fost în Gorj» absolut gratuit, întregul personal și toate atelierele sale, pentru reparațiile armamentului, reparațiuni și construcții de vehicule, ascuțitul săbiilor și baionetelor etc., pentru a ne da seama de cât suflet românesc sălășuia în simpaticul ceh, cu barba mare și cu luleaua veșnic între buze. Pentru serviciile aduse oștirii române, ca și pentru purtarea demnă și patriotică dovedită de el în ambele campanii, Ministerul de Război l-a distins cu ordinele Coroana României în grad de cavaler, Avântul Țării și Crucea Comemorativă (vezi Gorjeanul, anul XVI, 15 ianuarie 1939, pag. 5 6). Rudolf Kolecka a murit la 24 decembrie 1938 în Târgu-Jiu, unde a fost înmormântat, fiind condus pe ultimul drum de o mulțime de gorjeni, care astfel au adus omagiul unui meseriaș priceput și unui om cinstit. * * * Rudolf Kolecka a luat parte la războaiele în care a fost implicată țara, alături de fiii săi, unul dintre ei rămânând orb în urma acțiunilor militare. În timpul Primului Război Mondial la operațiunile din Valea Jiului, în lunile septembrie octombrie 1916, atelierul Kolecka a efectuat foarte multe reparații la armamentul, de diferite categorii, al trupelor române: reparații la arme, mitraliere, tunuri (în special de 53) și chiar a adaptat proiectilele obuzelor de I.O.5 Md la obuzierul de 105 german, pe care astfel armata le-a putut utiliza. Generalul Pasalega, într-un raport al Ministerului de Război, înregistrat sub nr. 6836, semnat pentru conformitate de lt. col. Bădescu, șeful Serviciului Secret General, a consemnat cu referire la Rudolf Kolecka, de la atelierul mecanic din oraș : 133

134 Al. Doru Șerban În timpul operațiunilor de pe Valea Jiului, din 1916, atelierul Kolecka a reparat armamentul defectat... De toate aceste reparațiuni se interesa personal directorul atelierului Rudolf Kolecka, care a depus toată bunăvoința și toată puterea de muncă a sa și a personalului său și aranjamentul de care era capabil atelierul în acele momente grele, astfel că operațiunile se efectuau în timp, așa cum cereau interesele... Când timpul îmi permitea, chemam câte odată pe directorul atelierului arătându-i și impunându-i necesitatea ca reparațiunile să se facă imediat, lucrându-se în atelier neîncetat, ziua și noaptea, astfel încât toate s-au făcut și la timp și bine. Concluzia Raportului a fost: Directorul atelierului Rudolf Kolecka, de care am rămas foarte mulțumit și care merită toată lauda, să fie încurajat pe cale morală, fie acordându-i-se o decorație, fie dându-i-se certificat sau ordin de mulțumire pentru serviciile făcute. Tot cu referire la decorarea lui Rudolf Kolecka, comandantul Garnizoanei Târgu-Jiu, colonel Stănescu, a înaintat Domnului General, comandant al Corpului VII Armată la 16 februarie 1924, adresa nr. 287, pe care o reproducem parțial în cele ce urmează: În orașul Târgu-Jiu se găsește un venerabil septuagenar de origine ceho-slovac numit RUDOLF KOLECKA, PROPRIETARUL și DIRECTORUL unui atelier mecanic și care este stabilit în țară, de aproape cincizeci ani. Diferitele nevoi de gospodărie ale Regimentului pe care îl comand, precum și Garnizoanei, m-au determinat în câteva rânduri să execut diferite lucrări în atelierul acestui Domn și să-l consult în chestiuni de ordin tehnic (recent, instalația de apă a cazanelor, care s-a defectat)... Mi s-a părut straniu pe aceste vremuri de materialism feroce, ca 134

135 «Personalități care au fost în Gorj» acest om care nu este bogat să refuze plata, zicând că statul are destule nevoi. Uimirea mea a culminat, când în Octombrie anul trecut, trecând pe la clădirea în construcție a Centrului Militar Târgu-Jiu, m-a rugat să primesc pentru această clădire în construcție și modestul său obol de lei, sumă ce i s-ar fi cuvenit drept plată pentru fasonare de lemnărie, făcută în Atelierul său...propunerile de decorare cerute în luna aceasta pentru Ofițeri mi-au reamintit de acest venerabil bătrân și mi-au sugerat ideea că nici-o răsplată nu poate să echivaleze cu inima sa nobilă, decât o propunere de decorare făcută de către Armata Țării, pe care o iubește atât de mult... pentru Ordinul Coroana României în gradul de Ofițer. Rudolf Kolecka este cavaler al aceluiași ordin de la 2 decembrie 1920 (Brevet original nr. 5174/920) și are prin urmare stagiul cerut de lege. Pe lângă aceste rapoarte Garnizoana Târgu-Jiu a întocmit un MEMORIU AL FAPTELOR PATRIOTICE SĂVÂRȘITE DE CĂTRE DOMNUL RUDOLF KOLECKA, PATRONUL ATELIERULUI MECANIC CU ACELAȘI NUME DIN TÂRGU-JIU în care sunt înșiruite faptele pilduitoare ale unui străin dăruit total patriei adoptive România: - Cu ocazia mobilizării din anul 1913 a ascuțit gratuit toate baionetele și săbiile celor două Regimente din Garnizoană. Pentru aceasta, a lăsat complet la o parte toate comenzile primite și el personal cu fiii și lucrătorii săi, au muncit zi și noapte, contribuind prin această muncă fără preget, ca operațiunile de mobilizare să fie terminate cu două zile înainte de cât era socotit. Acte doveditoare: Actul de mulțumire al Regimentului Gorjiu Nr.18 cu Nr

136 Al. Doru Șerban din 12.IX.1913, și Certificatul Regimentului 5 Artilerie Nr din La mobilizarea din 1916, repetă operațiunea, tot fără plată cu aceiași grabă și în aceeași bunăvoință (Raportul Regimentului Gorj către Corpul I Armată cu Nr din 25.IX.1916). - Osebit de sprijinul dat direct Armatei, în anul 1913, a mai pus tot gratuit la dispoziția autorităților administrative automobilul său și două prese de fân, care au lucrat timp de o lună și jumătate pentru aprovizionările armatei, cu personalul plătit de D-sa. În același timp a reparat fără plată diferite mașini și vehicule, întrebuințate pentru rechiziții, aprovizionări și combaterea holerei (Certificatul Poliției Orașului Târgu-Jiu Nr. 522 din și Certificatul Prefecturei Județului Gorju Nr. 781 din ). - În Septembrie și Octombrie 1916, a lucrat zi și noapte cu tot personalul atelierului său, la reparații de arme, mitraliere și tunuri precum și la adaptarea proiectilelor noastre de artilerie pentru obuzierele de 105 grame capturate în luptele victorioase de la Jiu (Ordinul Ministerul Război, Secretariatul General Nr. 6836/1923). - La înființarea Regimentului 58 Infanterie, i-a pus la dispoziție gratuit timp de șase luni, atelierul său, pentru orice lucrare și reparațiune. - A dat imediat la cererea autorităților militare în anul 1916 un pod portativ de fier ( Kgr) necesar operațiunilor din munții Gorjului pod care a rămas definitiv pierdut (Certificatul Poliției Orașului Târgu-Jiu Nr din 26 Iunie 1919). - Pe timpul ocupației Germane, a fost de mare ajutor populației sărmane, treierând și măcinând la moara sa hrana zilni- 136

137 «Personalități care au fost în Gorj» că a nevoiașilor cărora le lua apărarea cu curaj față de ocupant. Pentru atitudinea lui, a fost amendat și i s-a închis moara. Cele prezentate sunt argumente pentru aprecierea râvnei, conștiinciozității și patriotismului unui străin, împământenit în Gorj, care a lucrat, dar a și luptat pentru propășirea pe aceste meleaguri. Rudolf Kolecka a fost un exemplu demn de urmat pentru concitadinii săi, el făcând istorie prin puterea exemplului propriilor fapte. BIBLIOGRAFIE: Şerban, Al. Doru Din Gorj articole, studii, cercetări, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2008; Arhivele Naționale fond Casa Regală, dosar 152. I.20. ARCHITECTUL JULLIUS DOPPELREITER S-a născut la 12 noiembrie 1878 în Turnu Severin. El a fost fiul lui Johan Doppelreiter, care a venit din Austria în Mehedinți în anul 1869, în timpul prințului Carol I și s-a căsătorit cu o româncă din Banat. Jullius a urmat cursurile școlii primare mixtă catolică-protestară, română și germană din Turnu Severin. 137

138 Al. Doru Șerban În anul 1893, la vârsta de 15 ani a fost dus de tatăl său la Viena și înscris la Școala de Construcții și Arhitectură, unde a fost încredințat arhitectului Anton Madele, prieten cu Johan Doppelreiter. Astfel tânărul Jullius a avut prilejul să lucreze în preajma unei mari personalități. Prinzând gustul specialității alese de tatăl său, a continuat studiile la Școala Superioară de Construcții și Meserii din Viena, unde a învățat cu Camillo Sitte, directorul instituției. După stadiul de practică, efectuat la societățile de construcții Union și Wienerbangelschaft, a mai învățat patru semestre la Școala de Arhitectură și un semestru la școala din Brün. După 6 ani de studii și practică petrecuți în Austria, Jullius Doppelreiter a revenit în România în anul 1899, la vârsta de 21 ani. După satisfacerea stagiului militar, arhitectul a lucrat în mai multe localități ale țării: Galați, Curtea de Argeș (imobilul Episcopiei), Turnu Severin, Târgu-Jiu, Slatina, Craiova, Mărăști. În anul 1904 Jullius Doppelreiter s-a stabilit la Târgu-Jiu, unde tatăl său practica tâmplăria, iar după doi ani s-a căsătorit cu frumoasa și distinsa domnișoară Augusta Keltz. Jullius Doppelreiter s-a implicat din tinerețe în dezvoltarea industriei Târgu-Jiului. În anul 1906 el a trimis la Berlin pentru analize, pământ de cărămidă refractară de la Vaideei și Viezuroiu, iar în urma rezultatelor primite s-a produs cărămidă folosită în centrele siderurgice din țară, dar și din străinătate. 138

139 «Personalități care au fost în Gorj» În Primul Război Mondial s-a înrolat încă din anul 1914, participând la luptele de pe fronturile din Oltenia și din Moldova. A fost rănit și decorat cu Medalia Bărbăție și Credință cu spade, clasa a II-a, pentru acte de bravură ostășească în luptele de la Muncelu din august 1917 (Brevetul nr /2 iulie 1918, Decretul nr. 1636). A mai fost distins cu Crucea Comemorativă a Războiului cu baretele: Ardeal, Carpați, Mărăști (Brevetul nr /20 ianuarie 1926). La 18 martie 1919 printr-o hotărâre a Tribunalului Gorj Jullius Doppelreiter a fost naturalizat, devenind cetățean român. După ce a locuit pe Bd. C.A. Rossetti alături de părinți, în casa (fostă sediul publicației Gorjeanul ) proiectată de el, familistul Jullius a cumpărat un loc și și-a construit o casă pe Bd. I.C. Brătianu (azi Bd. Republicii), actualmente proprietate a familiei dr. Brădișteanu. La 3 noiembrie 1933 Jullius Doppelreiter a fost primit în Colegiul Arhitecților din România (brevet reactivat în septembrie 1942) iar în anii și a funcționat ca ajutor de primar al orașului Târgu-Jiu. După anul 1948 din cauza vârstei înaintate, a bolii și a lipsei mijloacelor de subzistență (nu avea pensie) arhitectul vestit de odinioară a supraviețuit din mila altora, iar memoriile adresate, inclusiv lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, au rămas fără un răspuns favorabil. Cu compasiune și obiectivitate, doamna Elena Brădișteanu, proprietara actuală a casei în care arhitectul și-a trăit ultimii ani ai vieții, a remarcat: Omul care ne-a îmbogățit și înfrumusețat urbea, a murit sărac și uitat. A construit atâtea case frumoase și a sfârșit obligat să locuiască într-o singură cameră, din casa lui, fără foc și fără sigu- 139

140 Al. Doru Șerban ranța zilei de mâine, umilit de oamenii unei istorii aberante (perioada comunistă). A murit la 21 aprilie Abia după moartea lui Jullius, soția Augusta a primit întâi un ajutor de la Uniunea Arhitecților iar din 1956 o pensie de urmaș. După anul 1966 când casa Doppelreiter (casa cu iederă) a fost cumpărată de dr. Florin Brădișteanu, văduva Augusta a fost integrată în această familie în care a trăit fără griji încă 10 ani. Arhitectul Jullius Doppelreiter a proiectat în Târgu-Jiu și în județ zeci de obiective de interes public, religios ori privat (case). Un număr de 11 dintre construcțiile realizate în Târgu-Jiu după proiectele lui, au fost declarate clădiri de patrimoniu. În Târgu-Jiu între cele mai reprezentative clădiri, proiectate de arhitect, individual sau în colectiv, au fost: La Cazărmile Militare: Magaziile de tunuri și proiectile și Depozitul de muniții; Școala Normală (Colegiul Național Spiru Haret s-a construit în perioada , după proiectul arhitectului C. Păunescu, iar conform plăcii de marmură dezvelită la inaugurarea școlii, Jullius Doppelreiter a fost antreprenorul construcției. Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel situată pe actuala stradă a Eroilor, construită în perioada , după proiectul arhitectului Păunescu, s-a bucurat de întocmirea de către Doppelreiter a unui proiect de restaurare (al treilea). Clădirea Pompele de apă situată într-o construcție de dimensiuni mici, acoperită cu țiglă, la intrarea în Piața Centrală dinspre Grădina Publică, înainte de a coborî scările. 140

141 «Personalități care au fost în Gorj» La subsol erau amplasate pompele de alimentare cu apă, aduse din Stația C.F.R. Cula de pe malul Jiului (devenită: muzeu, stație de radioficare locală iar astăzi Centrul de Cultură și Artă C. Brâncuși ) a fost construită în anul 1926 la inițiativa Ligii Femeilor Gorjene, după un proiect al lui Jullius Doppelreiter. Aici au locuit vremelnic C. Brâncuși (când a lucrat la Ansamblul Sculptural Calea Eroilor ) și Maria Tănase (în anii când a activat la Taraful Gorjului ). Tot la Târgu-Jiu, arhitectul a mai proiectat: Sediul Băncii Comerciale (azi Trustul Petrolului), pavilioane noi la Spitalul Târgu-Jiu (spitalul vechi), Școala de Meserii Vădeni, Topitoria de in și cânepă Vădeni. A întocmit proiectele pentru asfaltat Piața Prefecturii și de prelungit spre nord digul Jiului, ferind orașul de inundații. Jullius Doppelreiter s-a făcut cunoscut mai ales prin proiectarea de case, lucrate împreună cu echipa de constructori italieni condusă de Giorgio di Bernando. Cele mai reprezentative au fost: Casa Doppelreiter construită pe strada Bd. C.A. Rossetti (azi Bd. C. Brâncuși) în anul 1924, unde a locuit cu părinții, iar după moartea lor a vândut-o la stat. Aici în decursul anilor au activat: Sediul Sportului Gorjean, Policlinica, redacția Gazeta Gorjului și a locuit primul secretar al P.C.R. Gorj, tov. N. Gavrilescu. Casa Doppelreiter construită pe Bd. I.C. Brătianu (actuala str. Republicii) în anul 1926, pe un loc pe care l-a cumpărat. În perioada de început a comunismului, chiar înainte de moartea arhitectului în anul 1954, casa deosebit de frumoasă și spațioasă a fost închiriată unor reprezentanți ai clasei politice și muncitoare,ajungând într-o stare de 141

142 Al. Doru Șerban degradare. În anul 1966 casa a fost cumpărată de familia dr. Florin Brădișteanu. Arhitectural, casa este o operă de artă, răspunzând stilului zonei Olteniei de sub munte, dar și nevoilor de habitat. În interior încântă fresca și brâul, pictate de Iosif Keber, un apropiat al lui Jullius. Învelită în iederă, casa are parcă viață și în zidurile masiv construite. Casa Barbu Gănescu a fost construită la sfârșitul sec. al XVIII-lea (1790) pentru familia slugerului Barbu Gănescu. După anul 1905 casa a avut proprietar pe Ion Bărbulescu, fost guvernator al Băncii Naționale. În anul 1929, sub supravegherea arhitectului Jullius Doppelreiter, casa a fost restaurată, adăugându-i-se pridvoarele laterale și modificându-i-se fațada. Casa Barbu Gănescu a găzduit pe Constantin Brâncuși în anii , când acesta a lucrat la Ansamblul sculptural dedicat eroilor neamului. Alte case importante construite la Târgu-Jiu cu contribuția arhitectului Jullius Doppelreiter (consemnate în albumul editat de prof. Lucia Crăciun) au fost: Casa Niculiță Comșa (actuala Grădiniță Lumea Copiilor, de pe strada 22 Decembrie 1989, nr. 13), Casa Rafailă Mihăilescu (str. 22 Decembrie 1928, nr. 17 A); Casa Vintilă (str. Eroilor, nr. 5); Casa Opriș (str. Eroilor, nr. 49); Casa Sbenghe (str. Eroilor, nr. 57), Casa dr. Bădescu (str. Eroilor, nr. 92); Casa Catană (str. Unirii, nr. 37); Casa Z. C. (str. Unirii, nr. 44); Casa Iosif Keber (str. 11 iunie, nr. 67); Casa nr. 40 (Bd. Ecaterina Teodoroiu, nr. 40); Casa col. C.I. Ionescu (Bd. Ecaterina Teodoroiu, nr. 79); Casa I.J.T.L. (Bd. Ecaterina Teodoroiu, nr. 90, situată între Școala gen. Ecaterina Teodoroiu și Fabrica de 142

143 «Personalități care au fost în Gorj» Țigarete); Casa dr. Daniel Popescu (str. A.I. Cuza, nr. 12); Casa Călescu (str. Griviței, nr. 23 fostă sediu (P.E.C.O.); Casa Mihăileanu / Gherghe (str. Genevei, nr. 13); Casa Gornoviceanu / Tătăroiu (str. Victoriei, nr. 155); Casa Dijmărescu (str. I.C. Popilian, nr. 63), Casa Corneanu / Chirea (str. 14 Octombrie, nr. 67); Casa Petca (str. 14 Octombrie, nr. 90). În județ Jullius Doppelreiter a proiectat mai multe biserici, dispensare medicale (Bumbești-Pițic, Hurezani, Peșteana-Jiu, Brădiceni, Novaci), Școala de la Strâmba Vulcan, Casa de Adăpost și Casa Străjerilor de la Rânca, podul de beton de la Poiana și mai multe poduri din lemn. După o fotografie găsită la un nepot al lui Tudor Vladimirescu și cu sprijinul material al Arethiei Tătărescu, a reconstituit și reconstruit casa memorială Tudor Vladimirescu din Vladimir. Caracteristic construcțiilor de interes public proiectate de Jullius Doppelreiter este masivitatea zidurilor, care dădeau trăinicie și utilitatea de folosință, particularizată în funcție de obiectiv. La casele de locuit arhitectul a îmbinat stilul modern cu cel tradițional gorjenesc, cu scări exterioare și tindă însorită, cu balcoane și foișoare susținute de stâlpi încrestați cu motive specifice zonei (funia, șarpele, spirala ș.a.). Grinzile de lemn și balustrada scării erau ornamentate și vopsite în maro vișiniu (vișină putredă), culoarea preferată a arhitectului, la fel ca și tavanele din lemn și bârne. Arhitectul a obișnuit frecvent să graveze data construirii imobilului la intrarea în podul casei. Nelipsită din proiectele de case era pivnița, amplasată de obicei sub bucătărie, la intrarea din spatele casei. 143

144 Al. Doru Șerban Construcțiile realizate după proiectele semnate de arhitectul Jullius Doppelreiter se impun datorită simplității, trăiniciei și măreției lor și chiar dacă prezintă multe elemente comune, devin unicate prin încadrarea în spațiul natural (grădină, livadă), prin împrejmuirea cu garduri din lemn, având pe stâlpi încrustate motive etno-folclorice. Toate aceste elemente, în concepția arhitectului, desăvârșeau un complex de habitat cu valoarea unei viziuni panoramice tradiționale. Arhitectul Jullius Doppelreiter a realizat totul cu imaginația românului și cu perfecționismul neamțului. BIBLIOGRAFIE: Brădişteanu, Elena Jullius Doppelreiter, omul care a lăsat urme durabile în Lada de zestre, nr. 7 8/2005, pag ; Crăciun, Lucia Casele Doppelreiter album, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2009; Hinoveanu, Ilarie Un om care a construit case - Doppelreiter, în Ramuri nr. 4/noiembrie 1964, pag. 4. Mocioi Ion Arhitectul Jullius Doppelreiter în Litua, nr. 4, 1988, pag ; I.21. DR. NICOLAE HASNAŞ S-a născut la 5 noiembrie 1875 în localitatea Salcia Nicșeni (Botoșani). A absolvit Facultatea de Medicină București, activând în perioada la Spitalul Brâncovenesc și 144

145 «Personalități care au fost în Gorj» la Sanatoriul Olchowski din București, iar în perioada 1906 iulie 1907 a fost medicul orașului Sulina și al Marinei Comerciale. La 14 iulie 1907, medicul N. Hasnaș a fost trimis să lucreze la Spitalul Târgu-Jiu. În timpul Primului Război Mondial, dr. N. Hasnaș a fost mobilizat pe front, îngrijind aproximativ 12 mii bolnavi: pe frontul Gorjului, în București (la Spitalul Elena Doamna) și pe frontul dobrogean, unde a condus Spitalul de Campanie nr.2. Ajuns pe frontul de la Siret, a îngrijit pe bolnavii exantematici de la Spitalul Dorohoi. Apreciindu-i-se priceperea și devotamentul în îndeplinirea profesiunii, dr. N. Hasnaș a fost decorat cu Ordinul Sfântul Stanislav, Medalia de onoare de aur, franceză ș.a. Când a fost demobilizat, N. Hasnaș s-a înapoiat la Târgu-Jiu, unde și-a exercitat profesiunea de medic. Pe lângă activitatea profesională, dr. N. Hasnaș s-a implicat în activitatea politică și în viața culturală a județului. La 22 noiembrie 1937, N. Hasnaș s-a pensionat, după 35 ani de activitate, din care 30 i-a petrecut în fruntea medicilor de la Spitalul Târgu-Jiu. A murit în anul 1966, la respectabila vârstă de 91 ani. Doctorul Nicolae Hasnaș a ajuns, prin activitatea profesională, politică și culturală, unul din cei mai populari oameni din județ. 145

146 Al. Doru Șerban Profesional, el a desfășurat o îndelungată și apreciată activitate de medic și director de Spital la Târgu-Jiu, unde a fost la dispoziția bolnavilor vreme de 30 ani. Sosit în Târgu-Jiu la 14 iulie 1907, el a găsit organizat un spital cu 45 paturi și următoarea încadrare: un medic (dr. N. Hasnaș), doi agenți sanitari, o moașă, un intendent, un portar, o spălătoreasă, două bucătărese și patru femei de serviciu. El a crescut capacitatea spitalului de la 45 la 100 paturi, separate pe specialități medicale și pe pavilioane noi (pe lângă cel inițial): - bolnavi cu afecțiuni chirurgicale, în pavilionul II; - bolnavi cu afecțiuni medicale, în pavilionul III; - bolnavi cu afecțiuni infecto-contagioase, în pavilionul IV. A construit un local pentru baia și spălătoria spitalului. După sfârșitul războiului, dr. N. Hasnaș s-a înapoiat în anul 1919 la Târgu-Jiu, unde a găsit spitalul devastat. Cu sprijinul Organizației Crucea Roșie, a utilat spitalul cu mobilier, inventar moale și instrumentar. În anul 1931, prin contribuția dr. N. Hasnaș, s-a extins localul spitalului cu spațiul de la etajul Casei Milescu, unde a fost organizată secția de boli infecto contagioase. În anii , dr. N. Hasnaș a construit în curtea spitalului o clădire izolată pentru boli contagioase, iar în anul 1935 pavilionul birouri bucătărie spălătorie a fost amenajată ca secție de boli interne, cu 60 paturi, fiindcă în anul 1936 a fost dat în folosință sectorul administrativ, incluzând bucătăria și locuințele pentru personalul spitalului. 146

147 «Personalități care au fost în Gorj» În anul 1937 locuința dr. Hasnaș din incinta spitalului, a fost amenajată ca maternitate cu 40 paturi și sală de operații. La secțiile înființate de dr. N. Hasnaș au fost aduși să lucreze medici specializați, iar numărul personalului sanitar a fost corespunzător nevoilor serviciilor medicale. Doctorul N. Hasnaș a făcut în perioada aceea intervenții chirurgicale dificile și variate, multe necesitând finețe chirurgicală (intervenții craniene, operații cezariene, intervenții chirurgicale în fracturi ș.a.). Acestea îi dovedesc priceperea câștigată prin experiență practică și curajul intervențiilor. Dr. C. Lupescu consemna în cartea Biografii sentimentale : L-am admirat pentru noțiunile temeinice pe care le avea în multiplele sectoare ale medicinei, pentru realizările lui, pentru cultura sa, pentru sufletul lui generos. Intra în sala de operații dis-de-dimineață, opera 4 5 ore, vizita toți bolnavii, se ducea în oraș sau în județ la bolnavii netransportabili, care-l așteptau cu nerăbdare, se înapoia în spital, făcea radioscopii bolnavilor, intra din nou în sala de operații pentru a interveni în cazurile de urgență. Doctorul N. Hasnaș a alinat suferințele a mii de oameni, iar pentru competența lui și pentru felul omenos de a se purta cu bolnavii, a devenit un om apreciat și stimat. El era apropiat sufletește de populația județului și era sensibil la solicitările ei. A avut sute de fini, cu deosebire în rândul preoților, al învățătorilor etc. A fost personalitatea cu cel mai frumos prestigiu și mare popularitate din acea vreme în Gorj. * * * 147

148 Al. Doru Șerban Să poată realiza baza materială a spitalului, dar și alte obiective în județ, dr. N. Hasnaș a profitat (s-a ajutat) de activitatea politică desfășurată în parlament, la prefectură și în cadrul primăriei. Doctorul N. Hasnaș a fost unul dintre fruntașii P.N.L. Gorj, pe care l-a condus o perioadă de timp. Apreciat de gorjeni, pentru care devenise omul cel mai prețios din județ, dr. N. Hasnaș a fost de mai multe ori ales deputat și senator în Parlamentul României. În două perioade scurte de timp a fost prefect al județului Gorj, de fiecare dată demisionând din motive personale. Prima dată dr. N. Hasnaș a fost numit prefect prin decizia de numire nr din 2 iulie 1927 și a demisionat prin cererea înregistrată la nr din 20 decembrie A doua oară a fost numit prefect prin Decretul Regal nr. 2944, din 15 noiembrie 1933, și i-a încetat activitatea la cerere în data de 23 noiembrie Dr. N. Hasnaș a făcut parte de mai multe ori din Consiliul Comunal al orașului Târgu-Jiu, ori din comisii interimare de conducere (la 6 iunie 1919 și la 28 noiembrie 1919 ca membru iar la 18 februarie 1926 ca membru al delegației permanente). Având alături oameni politici și din conducerea administrativă a județului ori a orașului, dr. N. Hasnaș a putut să rezolve mai multe din nevoile învățământului din județ. El s-a implicat în înființarea sau reînființarea unor școli: Secția reală a Liceului Tudor Vladimirescu, Școala de meserii Vădeni, Școala Normală, Liceul Comercial, în îmbunătățirile și extinderile spațiilor școlare la Liceul Tudor Vladimirescu (internatul), Liceul de fete, în dez- 148

149 «Personalități care au fost în Gorj» voltarea școlilor primare și de meserii: Peștișani, Borăscu, Bâlteni, Cărbunești ș.a. A acordat din resurse proprii 15 burse pentru elevii merituoși, dar săraci, și a distribuit premii în cărți pentru elevii fruntași ai Liceului Tudor Vladimirescu Târgu-Jiu. * * * Doctorul N. Hasnaș s-a implicat, cu rezultate care au dăinuit, și în viața culturală a urbei, având credința că astfel va contribui la civilizarea oamenilor. În activitatea culturală desfășurată, N. Hasnaș a dus mai departe moștenirea perioadei de sfârșit a sec.al XIX-lea și de început a sec.al XX-lea, când Alex. Ștefulescu, Iuliu Moisil, Aurel Diaconovici, Witold Rolla Piekarski, Nicu D. Miloșescu ș.a., au pus bazele culturii organizată instituțional și multi-disciplinar creator. La un an după ce a venit în Gorj, dr. N. Hasnaș a ajuns președinte al Ligii Culturale a Gorjului, cu sediul la Liceul Tudor Vladimirescu. Activitatea Ligii Culturale a presupus: conferințe publice, serbări, șezători literare, spectacole de teatru, concerte ș.a. Atrași de activitățile culturale ale Ligii intelectualii (învățători și preoți, mulți fini ai dr. N. Hasnaș) localităților: Novaci, Tg-Cărbunești, Vladimir și Peștișani au înființat filiale locale. Cuvântul scris al Ligii Culturale a Gorjului a fost Revista Jiului, cu subtitlul literatură, știință și popularizare, înființată de N. Hasnaș la 15 iulie 1920, să pătrundă în cât mai largi straturi ale poporului, toate cunoștințele artei și ale științei, pe înțelesul tuturor. 149

150 Al. Doru Șerban În accepțiunea lui N. Hasnaș exprimată în cuvântul Către cititori din nr.1/15 iunie 1927, seria a II-a, a Revistei Jiului, se concluziona că se urmărește să îmbrățișeze întreaga viață culturală de popularizare a științei și educației. În paginile seriei noi a Revistei Jiului au apărut articole referitoare la bogățiile de petrol și cărbune ale Gorjului, la istoricul județului și date monografice despre localități. Prin Revista Jiului a fost promovată activitatea Lyrei Gorjului, susținându-se de N. Hasnaș inclusiv ajutorarea materială a formației muzicale ( dați pentru societate ( L.G. ) cel puțin cât dați la cinematograf pentru Mascatul ). Activitatea de popularizare științifică și culturală, în folosul maselor, a fost susținută de dr. N. Hasnaș prin articole publicate în Gorjanul și în ziarul Neamul Românesc, condus de N. Iorga. Dr. N. Hasnaș, împreună cu prof. N Andreescu, au publicat în anul 1921, prin Liga Culturală secția Târgu-Jiu, lucrarea În amintirea centenarului mișcării lui Tudor Vladimirescu. Album istoric, artistic și pitoresc al Gorjului. Doctorul N. Hasnaș a fost apropiat sufletește de populația județului și era sensibil la solicitările ei. A fost bun, înțelegător cu toți, în special cu suferinzii și cu cei nevoiași. A fost personalitatea cu cel mai frumos prestigiu și mare popularitate în acea vreme, în Gorj. Chiar dr. N. Hasnaș a rostit vorbe alese de duh și simțire despre Gorj și gorjeni: Acest Gorj are un descântec special, ce te atrage, te subjugă și te face să-l iubești, să muncești și să te sacrifici 150

151 «Personalități care au fost în Gorj» pentru el Cum să nu-i iubești pe acești gorjeni, neaoși români. BIBLIOGRAFIE: Aremia, V, ş.a. Personalități istorice de-a lungul istoriei, Editura Fundația Premiile Flacăra, Buc., 2000; Becherete, Adrian Pagini din trecutul medicinei gorjene, Târgu-Jiu, 1980; Şişiroi, Constantin Spitalul Județean Târgu-Jiu, Editura Alex. Ştefulescu, Târgu-Jiu, 2000; Lupescu, Constantin Biografii sentimentale, Editura Gorjeanul, Târgu-Jiu, I.22. GHEORGHE TĂTĂRESCU S-a născut în Craiova, la 22 decembrie 1886 și a murit la 28 martie Părinții săi, generalul Nicolae Tătărescu și Speranța, născută Părăianu, au fost originari din Gorj. Licențiat în drept, Gheorghe și-a susținut doctoratul la Paris, cu teza Le régime électoral et parlamentaire en Roumanie. În anul 1912 s-a înscris în P.N.L., iar la vârsta de 30 ani s-a căsătorit cu Arethia Piteșteanu. 151

152 Al. Doru Șerban A participat ca ofițer în rezervă la războiul balcanic, prin care Cadrilaterul a fost realipit la România și la Războiul mondial de reîntregire națională (1918). După anul 1919 a fost votat deputat al P.N.L., iar în anul 1932 a fost ales președinte al P.N.L. Gorj. În guvernările liberale, Gheorghe Tătărescu a îndeplinit mai multe responsabilități: secretar de stat la Ministerul de Interne ( ), ministru al Industriei și Comerțului (1933), președinte al Consiliului de Miniștri ( ). Guvernul prezidat de Gheorghe Tătărescu a asigurat condiții de dezvoltare economică, prosperitate și stabilitate internă, iar pe plan extern a promovat o politică alături de Franța și Anglia, dar și relații economice cu Germania, Italia, Ungaria și U.R.S.S. Gheorghe Tătărescu a demisionat din fruntea guvernului liberal la 28 decembrie În noul guvern format a fost numit ministru de stat și ad-interim la Ministerul de Externe. În perioada decembrie 1938 august 1939 a fost ambasador în Franța, iar din noiembrie 1939 până în iulie 1940 a fost numit președinte al Consiliului de Miniștri, conducând un guvern al reconcilierii naționale format din liberali, național țărăniști, social democrați și reprezentanți ai forțelor politice de dreapta. În conjunctura creată de izbucnirea celui de al doilea Război Mondial, prim-ministrul Gheorghe Tătărescu a fost silit să accepte nota ultimativă sovietică din iunie 1940, de cedare a Basarabiei și Bucovinei de Nord. În noaptea de 29/30 august 1940 el a votat în Consiliul de Coroană pentru acceptarea arbitrariului de la 152

153 «Personalități care au fost în Gorj» Viena, de cedare Ungariei Hortiste a nord vestului Transilvaniei, altfel statele fasciste hotărâseră ștergerea României de pe hartă. În noaptea de 26/27 noiembrie 1940, poliția legionară l-a arestat pe Gheorghe Tătărescu, care urma să fie asasinat, dar a fost eliberat de subsecretarul de stat al Ministerului de Interne. La 27 ianuarie 1941 Gheorghe Tătărescu s-a retras la moșia personală de la Poiana (de Rovinari). Marginalizat de partidele istorice, el a propus elaborarea unui program de acțiune politică comună. Așa s-a constituit, la 26 mai 1944, Coaliția Național Democrată, formată din: aripa liberală pe care o conducea, P.C.R., P.S.D., Frontul Plugarilor și Partidul Național Democrat. După modelul său, la 20 iunie, șefii partidelor istorice au constituit Blocul Național Democrat, iar Iuliu Maniu și Constantin I.C. Brătianu, cu intenții defăimătoare, l-au demascat pe Gheorghe Tătărescu a fi anticomunist și dușman al U.R.S.S. Guvernul dr. Petru Groza, format la 6 martie 1945, având nevoie de capacitatea și experiența unui politician ca Gheorghe Tătărescu, l-a cooptat, încredințându-i demnități de vicepremier și de ministru al Afacerilor Externe. El a condus, la 10 februarie 1947, delegația României, care a semnat Tratatul de Pace de la Paris cu Puterile Aliate și Asociate, reușindu-se să fie recunoscut dreptul României asupra Transilvaniei, care a fost reintegrată în vechile hotare românești. La 6 noiembrie 1947, Parlamentul și-a exprimat votul de neîncredere față de Tătărescu și de aripa liberală condusă de el. 153

154 Al. Doru Șerban Lui Gheorghe Tătărescu i s-a impus domiciliul forțat, întâi la locuința din București, apoi la moșia de la Poiana Gorj. În martie 1949 i-a fost confiscată întreaga avere, iar în noaptea de 5/6 mai 1950 a fost arestat și internat în Lagărul Deținuților Politici Sighet. A fost eliberat la 6 iunie 1955, în urma presiunilor interne și internaționale. Suferințele din anii de detenție, în care a contactat și boala morbul lui Pott, au determinat decesul marelui om politic Gheorghe Tătărescu. * * * Gheorghe Tătărescu a mărturisit la Congresul P.N.L. Gorj, din 20.I.1935: Florile vieții mele sunt la București, dar tulpina și rădăcina sunt pe Valea Jiului, în Gorjul meu drag Cunosc nevoile acestui județ, sărac în averi, dar bogat în suflete. Cred că nu voi abuza de această țară, dacă voiu aduce de acolo unde e prisos, aici unde e sărăcie. Stăpânit de acest crez,, consilierul regal, ministru ori prim-ministru, Gheorghe Tătărescu a ajutat substanțial economic, social și cultural Gorjul drag. Pe plan economic, Gheorghe Tătărescu a fost părintele industriei gorjene, fiindcă el a sprijinit înființarea primelor unități industriale din județ. La 7 noiembrie 1937, prim-ministrul Gheorghe Tătărescu și soția sa Arethia au pus piatra de temelie a construcției Manufacturii de tutun din Târgu-Jiu, prima mare fabrică modernă a urbei de pe Jiu. Manufactura de tutun Târgu-Jiu a luat ființă ca unitate economică la 29 septembrie 1939, prin actul cu nr. 154

155 «Personalități care au fost în Gorj» al Consiliului de administrație al Casei Autonome a Monopolului Regal Român, urmând să funcționeze ca unitate industrială la 1 octombrie 1939, sub conducerea directorului delegat, ing. Lupașcu Alex. Președintele Consiliului de Miniștri, Gheorghe Tătărescu, s-a implicat în ajutorarea Manufacturii de tutun, acordând prin hotărârea Consiliului de Miniștri cu nr din 12 decembrie 1939, înlesnirile și foloasele legii pentru încurajarea industriei naționale, constând în scutire de vamă pentru mașini și accesoriile acestora, reducere de taxe de transport C.F.R., reducere de impozite ș.a. Gheorghe Tătărescu a susținut și dezvoltat Fabrica de cărămidă, prin sprijinirea valorificării producției în centre industriale ale țării. La 12 mai 1937 s-a pus piatra de fundament la Fabrica (Topitoria) Vădeni, la stăruința dr. N. Hasnaș pe lângă ministrul Gheorghe Tătărescu. Fabrica (Topitoria) a intrat în funcțiune în luna iulie 1939, dar a fost lichidată în anul În anul 1936 Marele Stat Major al Armatei a dispus să se facă studii în vederea amplasării unei fabrici de muniție de infanterie. Prim-ministrul Gheorghe Tătărescu a avut contribuție în hotărârea luată în iulie 1937, de construire a acestei fabrici la Bumbești-Jiu, pe Valea Sadului. În luna august 1938 s-a dat Decretul de începere a construirii Pirotehniei Armatei Sadu, care a luat ființă prin înaltul Decret Regal nr. 3010/26.VII.1939 și s-a organizat ca Administrație Publică Autonomă la 1 octombrie În perioada cât a condus guvernul de reconciliere națională, Gheorghe Tătărescu a adus la Târgu-Jiu 155

156 Al. Doru Șerban Atelierul de Confecții, prin transferarea atelierului Administrației Publice Autonome a Atelierului Central de Confecții al Armatei Cluj, cu profil de croitorie și cizmărie. Atelierul, cu 120 muncitori și 11 posturi de personal administrativ, a început să funcționeze din data de 4. XI.1940, având în dotare 90 mașini cusut simple, 2 mașini cusut electrice. La intervenția lui Gheorghe Tătărescu, în data de 24 mai 1941, Ministerul Agriculturii a aprobat cererea Centrului Agricol Vădeni, alocând suma de lei pentru începerea lucrărilor la Fabrica de marmeladă, care din luna mai 1942 a început să producă: marmeladă, gemuri, dulcețuri, compoturi și siropuri din fructe. La fabrică au lucrat 15 salariați permanenți și muncitori zilieri. Atras de frumusețea zonei Crasna, omul politic Gheorghe Tătărescu a încurajat dezvoltarea industriei locale prin amenajarea de gatere pe apele repezi ale zonei. Așa au apărut 9 gatere, iar Gheorghe Tătărescu a înființat cu sprijinul lui I. Buduran și I. Gârdea o întreprindere de prelucrare a lemnului, sursă importantă de venit pentru locuitorii Crasnei, unde se produceau scânduri și mărfuri din lemn (lăzi, dulapuri etc.). Gheorghe Tătărescu s-a implicat în revigorarea pe baze științifice a principalei ocupații a gorjenilor, care este agricultura. El a cerut o agricultură potrivită configurației solului gorjean, care obligă la cultura pomilor fructiferi și la creșterea vitelor Prin Camera de agricultură a impus înființarea unei ferme model la Vădeni, cu secțiile: agricolă, pomicolă, horticolă și zootehnică. Aici țăranii Gorjului se 156

157 «Personalități care au fost în Gorj» puteau perfecționa în cultura pământului, cultura pomilor și îngrijirea vitelor. Pentru săteni Gheorghe Tătărescu a încurajat rețeaua cooperatistă și a creditelor prin băncile populare. Pentru sprijinul acordat agriculturii Gorjului, Gh. Tătărescu a fost considerat de ing. Ștefan Sadoveanu președinte al Camerei de Agricultură, cel mai darnic părinte față de județul său și al nostru. Gheorghe Tătărescu a avut inițiativa construirii drumului Novaci Sebeș și a săpat primul metru al căii de acces, începută din Novaci. În acel loc s-a ridicat un obelisc numit Mausoleul lui Tătărescu. La Rânca el a contribuit la ridicarea Cabanei Ciuperca. Omul politic Gheorghe Tătărescu s-a implicat și în viața socială, școlară și de cult religios a Gorjului. La 2 august 1936, primul ministru Gheorghe Tătărescu, alături de I. Nistor ministrul Muncii și de Constantin (Dinu) Brătianu președintele P.N.L., au participat la inaugurarea noii clădiri a Spitalului Târgu-Jiu, apoi au pus piatra de fundament a Sanatoriului de tuberculoși de la Dobrița, cel mai mare din țară în acea vreme. Guvernul condus de Gheorghe Tătărescu, având ministru al Învățământului pe dr. C. Anghelescu, considerat părinte al școlii românești, s-a implicat în campania de construcții școlare, inaugurând în Gorj peste 20 localuri, mai cunoscute fiind școlile de la Costeni, Strâmba Vulcan, Sohodol, Izverna ș.a. O importanță deosebită a dat Gheorghe Tătărescu construirii de biserici, dar și sprijinului acordat lăcașurilor mănăstirești. Așa se explică numărul mare de biserici sfințite în timpul cât Gheorghe Tătărescu a fost consilier regal, mi- 157

158 Al. Doru Șerban nistru ori prim-ministru. Gheorghe Tătărescu s-a apropiat mult de lăcașurile de cult monahal, pe care le-a ajutat să treacă peste nevoile vremurilor. Împreună cu soția sa Arethia, a dăruit lei pentru lucrări la Schitul Cioclovina de Sus, urmând să suporte și cheltuielile pentru pictura și mobilierul schitului. Mănăstirea unde familia Tătărescu a poposit adesea a fost cea de la Crasna. Soții Arethia și Gheorghe Tătărescu au fost adevărați ctitori ai Mănăstirii Crasna, fiindcă aici ei au construit în stil Brâncovenesc corpul de chilii din partea nordică, acolo unde era amenajat și apartamentul lor. Au dăruit stranele din biserică și scaunul arhieresc, sculptate în lemn de stejar. Porțile de la intrare au fost lucrate de meșteri aduși și plătiți de Gheorghe Tătărescu. Zidul de incintă, gospodăria de la intrare și un eleșteu cu pește au fost realizate tot prin contribuția lui Gheorghe Tătărescu. Primul-ministru chiar și-a dorit ca la această mănăstire frumoasă, cum e și numele localității (Crasna), să-și găsească odihna de veci. Pe plan cultural, Gheorghe Tătărescu a susținut proiectele Ligii Femeilor Gorjene, propuse de președinta Arethia Tătărescu. Primul-ministru a fost mereu aproape de Ligă și de soția Arethia, la realizarea: Ansamblului Sculptural dedicat eroilor, bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, mausoleului Ecaterina Teodoroiu, caselor memoriale Tudor Vladimirescu și Ecaterina Teodoroiu, localului Muzeului Gorj (din Grădina Publică), atelierelor de țesătorie ș.a. Cei doi soți s-au implicat în acte de caritate în timpul războiului, ajutând pe gorjenii victime ale războiului și pe suferinzi, iar pentru însănătoșirea morală a fa- 158

159 «Personalități care au fost în Gorj» miliei au realizat căsătorii colective în județ, prin cununarea a sute de familiști, care trăiau în concubinaj. BIBLIOGRAFIE: Aremia, V, ş.a. Personalități istorice de-a lungul istoriei, Editura Fundația Premiile Flacăra, Buc., 2000; Scorpan, Costin Istoria României enciclopedie, Editura Nemira, Bucureşti, 1997 Neguleasa, Dan; Popescu, Florina Îndrumar arhivistic, Târgu-Jiu, 1994 Cârlugea, Zenovie; Deju, Zoe Elena Arethia Tătărescu Marea Doamnă a Gorjului interbelic, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007; Dănescu, Ştefan Comuna Crasna studiu monografic, Editura Ager, Târgu-Jiu, 2006 I.23. DIRECTORUL DE BANCĂ GRIGORE LUPESCU S-a născut la 2 noiembrie 1898 la Târgu-Jiu fiind al patrălea copil din cei șapte ai familiei comerciantului Grigore Lupescu (Cuțitaru). Grigore (fiul) a fost căsătorit cu Marina, fiica învățătorului Constantin Dobrescu din Godinești, proprietarul a 600 pogoane de pământ și un cunoscut publicist al vremii, dar și autorul cărții în două vo- 159

160 Al. Doru Șerban lume Din activitatea dăscălească. Soții Grigore și Marina Lupescu au avut trei fii: Mihai, Nicolae și Grigore Dorel, toți medicii cu îndeletniciri literare. Diana, fiica lui Mihai a ajuns o cunoscută actriță (Diana Lupescu-Diaconu) iar Roxana, fiica lui Grigore Dorel a fost în perioada adolescenței una dintre autoarele de poezie apreciate de critica literară românească. Grigore Lupescu a urmat cursurile școlii primare și gimnaziul la Târgu-Jiu, apoi a învățat la Școala Superioară de Comerț Craiova. Intrarea României în Primul Război Mondial l-a determinat să se înscrie voluntar în Regimentul 18 Gorj iar în urma examenului susținut a fost primit elev al Școlii de ofițeri de rezervă, absolvită la 1 iunie 1918 cu gradul de sublocotenent. Pentru activitatea militară în cadrul Regimentului 1 Grăniceri locotenentul veteran Grigore Lupescu a fost răsplătit în anul 1936 cu Ordinul Ferdinand I cu spade iar în aprilie 1935 a fost ales președinte al Asociației Voluntarilor de Război din Gorj, atunci constituită. După încheierea Primului Război Mondial Grigore Lupescu și-a continuat studiile economice la Școala Superioară de Comerț Craiova, pe care a absolvit-o între primii. Și-a început cariera la Banca Federală din Târgu-Jiu, apoi a activat la Banca Națională sucursala Gorj. După stagiul de practicant ca lucrător bancar Grigore Lupescu s-a afirmat în cadrul Băncii Creditul Gorjean, pe care a condus-o începând cu luna octombrie Chiar în condițiile crizei economice și a unei legislații nefavorabile sistemului bancar ( Legea pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane ) directorul Grigore 160

161 «Personalități care au fost în Gorj» Lupescu a reușit să consolideze situația Băncii Creditul Gorjean în sistemul de afaceri local, mai ales după înglobarea în mai 1935 a Băncii de Scont Comercial. În luna aprilie 1945 Banca Creditul Gorjean a fuzionat cu nou înființata (1944) filială a Băncii Românești, Grigore Lupescu devenind director gradul I al sucursalei județene Gorj a principalei bănci comerciale din România, Banca Românească, singura care mai acorda credite. Prin activitatea bancară desfășurată cu profesionalism și atitudine morală de corectitudine și înțelegere, directorul Grigore Lupescu a salvat gospodării rurale, comercianți și chiar bănci, de la pieire prin faliment și a încurajat dezvoltarea economică în județ. El a cumpărat Fabrica de produse refractare Vădeni aflată în pragul falimentului, și exploatările de argilă Viezuroiu, Vaideei, Chiciura și Pârâul grădinilor. Printr-un management profesionist și investiții în dotarea tehnică Fabrica Vădeni a reușit să cucerească piața internă și externă. Beneficiari ai produselor refractare de la Târgu-Jiu au devenit firme de prestigiu: C.F.R., Marina Română Regală, Astra, Malaxa, Laromet, Șantierul Naval Galați, Societatea Anonimă Română Dâmbovița Fieni ș.a. Grigore Lupescu prin investiții a fost principalul acționar și organizator al fabricilor de cherestea Crasna și Baia de Fier, realizând produse foarte solicitate de constructorii din județ și din țară. Cunoscător al bogățiilor subsolului unor localități gorjene, Grigore Lupescu a urmărit să cumpere mari suprafețe de teren în zona Rovinari Bâlteni, în perspectiva deschiderii unor exploatări de petrol și lignit. 161

162 Al. Doru Șerban Schimbările istorice care au urmat anului 1944 l-au împiedicat să-și materializeze intențiile de promotor al acestor ramuri ale industriei gorjene. Actul naționalizării din 11 iunie 1948 a făcut ca industriașul și bacherul Grigore Lupescu să-și piardă agoniseala vieții și să fie înscris între exploatatori. Chiar dacă nu a fost membru al vreunui partid politic, după naționalizarea averii, pentru motivul că a fost director de bancă și industriaș, Grigore Lupescu a fost arestat și trimis fără a fi judecat să-și execute pedeapsa la Canal, pentru faptul de a fi fost de folos oamenilor. A cunoscut ulterior asprimea detenției în regimul comunist la închisorile: Chitila Veche, Poarta Albă, Periprava și Jilava, unde a ajuns grav bolnav și a murit la 4 mai 1953, fiind aruncat într-o groapă comună, dezbrăcat și fără cruce la cap. Când s-a auzit în Târgu-Jiu de moartea lui Grigore Lupescu, cei din familie au fost nevoiți să încuie poarta de la curte, nemaiputând face față afluenței de oameni care doreau să-și manifeste regretul pentru cel dispărut și recunoștința față de ajutorul financiar primit cu aprobarea acestuia, să-și poată deschide un magazin, un cabinet medical, să-și construiască o casă, fie pentru alte nevoi. Grigore Lupescu bancherul și industriașul a fost o personalitate de marcă a perioadei interbelice în județul Gorj. Datorită priceperii implicării, corectitudinii, gentileței și generozității sale mulți gorjeni au prosperat, odată cu afacerile lor. Activând într-o perioadă de criză și cu urmări nefaste datorate războiului Grigore Lupescu a contribuit prin 162

163 «Personalități care au fost în Gorj» competența activității bancare desfășurate, la menținerea și dezvoltarea vieții economice din Gorj. El este un nume important din lista de binefăcători ai gorjenilor pentru gorjeni. BIBLIOGRAFIE: Lupescu, Grigore Recurs dialoguri consemnate... Editura Antonie, Târgu-Jiu, 1998; Negrea, Radu Destinul unui director de bancă în Recurs dialoguri consemnate... pag. 6 7; Ungureanu, Octavian Recurs în Recurs dialoguri consemnate..., pag I.24. TRAIAN BURTEA S-a născut la 20 ianuarie 1916 în satul Ungureni, comuna Tismana. Părinții săi Ion și Elena au fost cunoscuți negustori din zonă. Ei vindeau în prăvălia deschisă la domiciliu marfă adusă din țară și de la Istambul. Oameni credincioși, trăitori în vatra de ortodoxism a Tismanei, Ion și Elena Burtea au fost ctitori ai bisericii din satul natal Ungureni. Ei au visat (sperat) ca la această biserică să slujească fiul lor Traian. De aceea după ce a absolvit Liceul Tudor Vladimirescu l-au înscris la seminarul din Craiova. 163

164 Al. Doru Șerban Crescut în atmosfera negustorească de acasă, tânărul Traian nu s-a acomodat cu rigorile vieții de seminar așa că a părăsit Școala de popi și s-a refugiat la un comerciant din Craiova, bun prieten cu tatăl său, unde a lucrat ca băiat de prăvălie. Deși intrigat de situația pricinuită de fuga din seminar a lui Traian, părintele său Ion i-a ascultat chemarea sufletului și l-a înscris la o școală de comerț din Craiova. Revenit la Tismana tânărul Traian Burtea a lucrat la prăvălia tatălui său până la izbucnirea Războiului Mondial, când a fost înrolat și trimis pe frontul din răsărit. Deși rănit în luptele din Crimeea, după vindecare a continuat războiul până la încheierea păcii. Revenit acasă, alături de soția Maria Popeangă din Lelești (cu care a avut două fiice: Maria și Emilia, amândouă apreciate doctorițe) Traian s-a preocupat de negustorie. Fiindcă amândoi soții se pricepeau la cusături, Traian a înființat un mic atelier meșteșugăresc în care s-au confecționat costume populare pe care le-a valorificat prin magazinul propriu. Afacerea pusă pe roate a mers până la naționalizarea din 1948, când cele două imobile - prăvălii moștenite de Traian de la tatăl său, au fost luate de stat, fiindu-i permis să locuiască doar într-o cameră cu ceilalți trei membri ai familiei. Traian Burtea a înființat la Tismana primul atelier de cusături și țesături iar rentabilitatea a determinat luarea inițiativei de organizare, începând cu data de 20 aprilie 1950, a Cooperativei Meșteșugărești Partizana, subordo- 164

165 «Personalități care au fost în Gorj» nată Uniunii Cooperativelor de Producție Textila Pitești. Cooperativa a avut 27 membri fondatori, care au practicat meseriile de țesătorie și croitorie. La constituire Partizana a avut în conducere pe Popescu V. Vasile (Dragă) președinte și Burtea Traian vicepreședinte cu probleme tehnice, ocupându-se de organizarea procesului de producție și de desfacerea mărfii. Amândoi conducătorii erau buni cunoscători ai meseriei. De fapt Traian Burtea a fost acela care a condus Partizana, dar nu a fost numit președinte fiindcă avea statut social de chiabur. În anul 1951 Cooperativa și-a extins activitatea înființând secția de cusături naționale. Unitatea meșteșugărească a avut în 1951 un număr de 245 salariați, din care 240 erau muncitori, 4 funcționari și 1 tehnician, iar activitatea de producție s-a desfășurat mai ales la domiciliul angajaților. În anul 1955 Cooperativa Partizana și-a schimbat denumirea în Arta Casnică Tismana. În perioada producția Cooperativei s-a diversificat, concomitent cu creșterea numărului de angajați, care a ajuns la cifra de (inclusiv aceia care au lucrat la domiciliu). În anul 1962 Traian Burtea, care a dus greul activităților, a fost ales președinte al Cooperativei Arta Casnică. În perioada anilor la Tismana s-a construit Complexul de Producție și Servicii Arta Casnică, compus din parter și două etaje. În anul 1969 unitatea a fost afiliată la Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești Gorj. 165

166 Al. Doru Șerban Aici s-au realizat în decursul vremii țesături și cusături apreciate în peste 40 țări ale lumii: Japonia, S.U.A., Canada, Germania, Belgia, Olanda, Franța, U.R.S.S., Australia, Suedia, Danemarca, Ungaria, Bulgaria, Israel ș.a. Începând cu anul 1977 Arta Casnică Tismana, condusă de Traian Burtea s-a înscris în rândul cooperativelor autofinanțate. Prin implicarea președintelui Cooperativa și-a extins activitatea având peste 2000 angajați în cinci secții centre: Tismana, Târgu-Jiu, Motru, Bâlteni și Novaci, care au avut fiecare în parte mai multe subcentre în comunele din zonă. Țesăturile și alesăturile pe care gorjencele de la Arta Casnică le-au realizat în războiul de țesut manual cu brâgle au impus ștergarele cu alesături, fețele de masă și obiectele de podoabă în casele iubitorilor de autentic și frumos. Activitatea Cooperativei s-a extins în timp la țesutul scoarțelor și covoarelor oltenești în gherghef, care au încântat pe români, dar mai ales pe străini. La Arta Casnică s-a executat și îmbrăcăminte, valorificându-se elemente tradiționale prin aplicații de șnururi, postavuri ori broderii la decorare. Abageria practicată la Tismana face ca pe postavul alb să fie executate ornamente de șnur negru, completate cu broderii discrete de mână. Costumul schileresc s-a impus în portul popular gorjenesc, de aceea la Tismana s-au lucrat multe asemenea costume, mai ales pentru formații artistice și ansambluri folclorice. Costumul popular schileresc a fost promovat de deputatul gorjean Dincă Schileru îmbrăcat în costumul său gor- 166

167 «Personalități care au fost în Gorj» jenesc, cu haină, care de la el încoace poartă denumirea de «schilărească», alb și negru, numai găitane și ceaprazuri. Costumul purtat de Dincă Schileru a ajuns să fie etalon, când se făceau comenzi (inclusiv la Tismana): Mie să mi-l faci ca pe-al lui Dincă Schileru! sau Să mi-l faci schilăresc!. Acest costum se pare că a fost confecționat prima dată de abagiul Pantelimon Bărbulescu ( ), care avea atelier și magazin pe strada Tudor Vladimirescu. Pantelimon Bărbulescu a lucrat cu fiul său Pantelică, cu leleștenii Ion Roșca, N. Popeangă și Ionică Udroiu. Ei au fost meșteri, care după modelul costumului purtat de Dincă Schileru au executat în decursul anilor costume și pentru alți gorjeni de vază: Ion D. Isac om înalt, bine clădit, frumos în portul lui țărănesc (schilăresc), pe care nu l-a abandonat nici în Parlamentul țării, Ion Haiducescu din Pojogeni, Hortopan din Rugi, Măruță din Suseni, Măruțescu din Dobrița, Voiculescu din Frătești, Neferescu din Tismana ș.a. Președintelui Traian Burtea i s-a datorat extinderea formelor de activități la Arta Casnică. La Petrești (Bărbătești) și Vierșani (Jupânești) au funcționat secții de prelucrare a părului de capră, realizându-se obiecte artizanale: trăiști, genți, șnururi, frânghii. Arta Casnică Tismana sub conducerea lui Traian Burtea, premiată mereu ca fruntașe pe ramură, a fost cunoscută în lume și a adus multă valută în țară prin produsele exportate. Mulți oameni politici și de cultură au fost oaspeți ai Tismanei și ai președintelui Traian Burtea de la Arta Casnică : Gh. Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu cu copiii Zoe și Nicu, Vasile Gliga (ambasadorul României la Londra), 167

168 Al. Doru Șerban prof. univ. dr. Oliviu Gherman, Maria Tănase, Amza Pelea, Ion Dacian, Ion Lucian, Tudor Gheorghe ș.a. Pentru contribuția la activitatea Cooperativei Meșteșugărești Arta Casnică, cu produse exportate în peste 40 țări ale lumii, Traian Burtea a ajuns o personalitate cunoscută și apreciată, inclusiv prin acordarea de diplome și ordine naționale, mai important fiind Ordinul Muncii clasa a III-a Dar mai presus de aceste acte simbolice de recunoaștere a calităților, președintele Traian Burtea a avut bucuria de a face mulțumiți mii de gorjeni, cărora le-a asigurat venituri bărbătești pentru activitățile meșteșugărești prestate la domiciliu. De aceea la decesul din 27 august 1981 a fost plâns de angajații meșteșugari din tot județul. Moartea sa a constituit semnalul decăderii Artei Casnice. De aceea mulți ani la rând Traian Burtea a fost pomenit de oamenii, care datorită lui au câștigat bani la domiciliu de la Arta Casnică, cu care și-au întreținut familia și și-au aranjat rosturile gospodărești. BIBLIOGRAFIE: Şerban, Al. Doru; Mischie, Nicolae Meşteşuguri tradiționale şi meşteşuguri gorjeni, Editura Rhabon, Târgu-Jiu,

169 II. PERSONALITĂȚI CULTURALE, ŞCOLARE, RELIGIOASE II.1. CUVIOSUL NICODIM DE LA TISMANA S-a născut în anul 1320 în Prilep, localitate din Macedonia. Despre originea lui Nicodim au scris: Ștefan Ieromonah, primul biograf al lui Nicodim, în 1835: Sfântul acesta, Prea Cuviosul nostru Nicodim, era din neamul slavenesc al Serbiei ; Nicolae Iorga: Nicodim era un macedonean fără nație lămurită, născut la Perlepe sau Prilep, în stăpânirea sârbească, de mamă sârboaică, dar din tată grec (vezi Istoria bisericii române ); Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu:... Mulți susțin că Sfântul Nicodim se trage dintr-o familie de macedo-români, din jurul orașului Prilep din Macedonia (vezi Viețile Sfinților ); Mai nou s-a avansat ideea originii lui Nicodim din localitatea Prilep Kosovo (vezi Portal Măiastra, nr. 4/2006). 169

170 Al. Doru Șerban De mic Nicodim s-a arătat atras de credința în Hristos și a început să citească Biblia. Pătrunderea tainelor sfintei scripturi l-a determinat să se îndrepte spre viața monahală ( Nu pot să rămân la viața aceasta înșelătoare... Vreau să urmez calea cea plăcută Domnului, pentru mântuirea sufletului meu ). Așa a ajuns tânărul Nicodim la Muntele Athos, unde vreme de 25 ani a urmat treptele vieții monahale. A ucenicit în obște la Mănăstirea Hilandaru, apoi s-a retras ca anahoret într-o peșteră, unde a trăit în asceză și rugăciune isihastră. După ce a fost hirotonisit ca ieromonah, Nicodim a ajuns egumen al Mănăstirii Hilandaru, unde a condus o obște de 100 călugări, practicanți ai rugăciunii minții în inimă (meditație isihastră). Vestit în Muntele Athos, egumenul Nicodim a fost ales Protos, înaintestătător în conducerea Sfântului Munte. Timp de un deceniu ( ) Grigore Palamas a impus la Athos mișcarea înnoitoare în credința denumită isihasmul. După moartea lui Grigore Palamas, Nicodim, care i-a fost un apropiat, a părăsit în anul 1360 Sfântul Munte. Glasul Dumnezeiesc îl pornește la drum și îl îndeamnă să ridice mănăstiri, pentru întărirea ortodoxiei primejduite, la sud și la nord de Dunăre. În vremea lui Vladislav Vodă ( ) și a lui Radu, mare ban al Severinului, Nicodim aflat în regiunea Cladova a ridicat în cinstea prieteniei lor biserica Mănăstirița. În anul 1369 Nicodim a zidit în Țara Românească mănăstirea de piatră de la Vodița, lângă Porțile de Fier. 170

171 «Personalități care au fost în Gorj» De fiecare dată a crezut că și-a împlinit misiunea, dar glasul divin îi spunea: Nu aici! Mai mergi! O vedenie i-a arătat locul unde urma să construiască principala sa ctitorie, Mănăstirea Tismana. Locul vedeniei va fi unde va găsi lemnul de tisă, care nu crește nicăieri, altundeva iar să-l descoperă Nicodim a căutat vreme de 15 ani. Așa a ajuns în anul 1373 la Tismana. Să stabilească locul pentru masa sfântului altar a ținut un post de 40 zile. După încă trei zile de post și rugăciune în stare de extraz mistic a aflat că acela era locul căutat (situat pe un vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, de unde țâșnește (la Pișetoare) apa Tismanei și se revarsă într-o cădere de cascadă, înaltă de peste 40 m). Nicodim a făcut mai întâi o biserică mică din lemn, dintr-un tis mare ce era pe atunci aici, înaintea peșterii celei mari... cât și din alte lemne. Pe rădăcina acestui tis a făcut sfântul, pristolul. (vezi Viața Sfântului Nicodim ). Prin bunăvoința și cu sprijinul lui Radu Vodă la 1374, în locul bisericii din lemn a început zidirea bisericii sfințită la 15 august 1378, fapt întărit de Dan I, fiul lui Radu, în anul 1385, printr-un hrisov. Planul bisericii era bizantin-sârbesc. Prin implicarea lui Nicodim, biserica și anexele au suferit în decursul anilor mai multe transformări arhitecturale și picturale, realizate în general cu sprijin domnesc. Sfântul Nicodim a construit ori a organizat întemeierea mai multor mănăstiri în partea sud-vestică a României, după cum urmează: Mănăstirea Vodița construită începând cu anul 1369, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă ( ) în satul Vârciorova (aproape de Porțile de Fier); 171

172 Al. Doru Șerban Mănăstirea Tismana construită de Sfântul Cuvios Nicodim, din lemn de tisă, în timpul domniei lui Vladislav Vodă ( ), apoi din zid în perioada , cu ajutorul voievozilor Radu I și Dan I. Mănăstirea Cozia zidită de Mircea cel Bătrân în perioada la sfatul călugărului Nicodim de la Tismana sfetnicul lui Mircea între cele dumnezeiești. Biserica de la Cozia a fost târnosită chiar de Nicodim (zugrăvit în partea de sud a pronaosului), care a făcut acolo organizarea mănăstirească, numind primul stareț; Mănăstirea Prislop situată în Țara Hațegului la Silvașul de Sus pe o poiană din apropierea munților Retezat. Tradiția o atribuie a fi ctitoria lui Nicodim, care cu siguranță în timpul șederii acolo a organizat viața de obște după modelul Mănăstirii Tismana; Mănăstirea Cotmeana ctitorită de Mircea cel Bătrân, înainte de Mănăstirea Cozia. Obștea a fost organizată de Nicodim și de ucenicii săi de la Tismana; Mănăstirea Topolnița tradiția susține că a fost ridicată pe locul unei biserici din lemn, întemeiată de Sfântul Cuvios Nicodim; Mănăstirea Gura Motrului înainte de a fi construită de un logofăt al lui Neagoe Basarab, conform tradiției se spune că a fost un schit ctitorit de Nicodim; Mănăstirea Vișina a fost ctitorită conform Cronicii rimate de la Prislop de către Nicodim, vremelnic stătător într-o peșteră de la Surduc, pe Valea Jiului. Istoricul I. Donat în lucrarea Fundații religioase din Oltenia a susținut și el ideea ctitoririi Mănăstirii Vișina de către Nicodim. În cartea Viața preacuviosului părintelui nostru Sfântul Nicodim, scrisă în anul 1883 de Ștefan 172

173 «Personalități care au fost în Gorj» Ieromonahul sunt prezentate minunile Sfântului Nicodim: Dumnezeu i se arată Sfântului Nicodim, Minunea trecerii Dunării, Ridicarea Mănăstirii Vodița, Mănăstirea Tismana. La Pișetoare, Minunea găsirii locului sfânt de deasupra cascadei mari, Minunea șarpelui împletit, Minunea trecerii prin foc (să-i dovedească lui Sigismund al Ungariei catolic, că Dumnezeu își arată puterea sa prin credința ortodoxă), Minunea purceilor gătiți (în fața Împăratului Sigismund, cuviosul a transformat purceii gătiți în pește (păstrăv) prăjit). Locul de rugăciune, priveghere și odihnă al Cuviosului Nicodim a fost grota (peștera) săpată în stânca de lângă mănăstirea Tismana, unde în ultima perioadă a vieții s-a retras la asceză. În peșteră stătea în post, priveghere și rugăciune continuă. De aici cobora doar duminica și în zilele de sărbătoare să săvârșească Sfânta Liturghie, să dea învățătură ucenicilor și să vindece pe bolnavi. Cuviosul Nicodim a murit la 26 decembrie 1406, fiind îngropat în mormântul săpat în pridvorul bisericii. A fost canonizat, numele fiindu-i înscris în calendarul ortodox la data de 26 decembrie. În județul Gorj Sfântul Nicodim este acela care a întărit credința ortodoxă, ctitorind mănăstirile Tismana și Vișina. Aceste lăcașuri au devenit embleme românești de închinăciune, apărare, surghiun domnesc și de cultură. La Tismana au poposit în decursul anilor ctitori ai mănăstirii: Radu I, Dan I, Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, C. Brâncoveanu, Gh. Bibescu; și-au găsit adăpostul ori surghiunul: Matei Aga (viitorul domn Matei Basarab), mitropolitul Theodosie, revoluționarul Tudor Vladimirescu; au poposit și au creat: Paul de Alep, Anton 173

174 Al. Doru Șerban Pann, Grigore Alexandrescu, Alex. Pelimon, Alex. Vlahuță, George Coșbuc, Nicolae Iorga ș.a., Chiar Nicodim a fost între primii oameni de cultură din România. El a terminat în anul 1405 de caligrafiat în limba slavă, pe pergament, Tetraevanghelierul, ferecat cu coperte de argint aurit. Tetraevanghelierul era alcătuit din textul evangheliilor și are o valoare istorică, religioasă și de artă grafică. El a fost tipărit în anul 1561 de către Diaconul Coresi. Nicodim a întemeiat la Mănăstirea Tismana prima școală de caligrafie cu copiști de cărți bisericești în diferite limbi, zugravi și constructori de lăcașuri sfinte. Putem concluziona că Nicodim este cel care prin ctitoria sa a introdus Tismana: - în circuitul ortodox național, constituind model de organizare monahală la începuturi; - în circuitul istoric prin prezența unor domnitori ctitori, a unor conducători ce și-au pregătit aici ascensiunea: Matei Aga (Matei Basarab), Tudor Vladimirescu; - în circuitul cultural național prin școala de caligrafi, zugravi și constructori mănăstirești, dar și prin vizita ori popasul în zonă a personalităților culturale și creatoare românești; - în circuitul turistic prin vizitele frecvente și numeroase ale celor interesați de pitoresc, credință, istorie și cultură. BIBLIOGRAFIE: Andru, Vasile Mistici din Carpați, 1998; Şerban, Al. Doru Drumuri spre mănăstirile Gorjului, Editura Ager, Târgu-Jiu, 1997; 174

175 «Personalități care au fost în Gorj» Ştefan Ieromonahul Viața preacuviosului părintelui nostru Sfântul Nicodim, Tismana, 1883, în Portal Măiastra, nr. 4 (8) 2006; Tomoiu, Nicu Mănăstiri şi biserici construite de Sfântul Nicodim de la Tismana în Țara Românească, în Portal Măiastra, nr. 4 (8) 2006, pag II.2. CONSTANTIN STANCIOVICI BRĂNIŞTEANU S-a născut la 16 aprilie 1815 în București, la Hanul Șelari. Tatăl său, Stanciu, a fost ajutor de calemgiu (copist) la Visterie iar mama, Bălașa, era fiica unui prăvăliaș de la Curtea Veche. Constantin Stanciovici Brănișteanu a învățat la Școala Sf. Sava și la Școala Slobodă de la Golești, având între dascăli pe renumiții Gheorghe Lazăr, Ion Heliade Rădulescu, Aaron Florian, Eufrosin Poteca, Gemilie, Vâlceleanu, Petrache Poenaru ș.a. La 1 aprilie 1832 Petrache Poenaru, gorjean de origine, care era directorul Eforiei Școalelor, apreciind capacitatea și sârguința absolventului Constantin Stanciovici, 1-a numit profesor public la Școala Națională Începătoare din Târgu-Jiu. Acesta s-a deplasat la reședința Gorjului cu căruța poștei, fiind însoțit de deputatul Barbu Viișoreanu. 175

176 Al. Doru Șerban La 16 aprilie 1832 noul profesor a vizitat cele două școli de panachizi, ce funcționau pe lângă Biserica Domnească și pe lângă Biserica Sfinții Apostoli, pe care le-a desființat, punând bazele Școlii Naționale Începătoare din Târgu-Jiu, care s-a deschis la 17 aprilie 1832, cu 170 cursanți, băieți și fete. La începerea cursurilor Școlii au fost prezenți ocârmuitorul Picu Cătuneanu, prezidentul Magistratului Răducan Sărdănescu, alți membri ai acestuia și un mare număr de locuitori, părinți și copii din Târgu-Jiu. Prințul Kiselleff l-a vizitat la Școală și a fost foarte mulțumit de răspunsurile elevilor, dar și de măsurile întreprinse de profesorul lor de numai 17 ani, în privința deschiderii și funcționării Școlii Naționale Începătoare. Drept recompensă Constantin Stanciovici Brănișteanu a fost premiat. Începând cu anul 1838, Constantin Stanciovici Brănișteanu a funcționat dascăl la cursurile de candidați învățători pentru școlile sătești din Gorj, contribuind astfel la deschiderea a peste 150 de asemenea așezăminte școlare. În perioada anilor , în timp ce era dascăl la Școala Normală (cursurile de candidați - învățători) Constantin Stanciovici Brănișteanu a avut o impresionantă (prin conținut și volum) corespondență cu Eforia Școalelor, care a lămurit multe dintre problemele începutului școlilor normale. În perioada , Constantin Stanciovici Brănișteanu a activat la Școala Națională din Slatina, unde a fost trimis de Eforia Școalelor, în locul său fiind numit Nicolae Alexandru Popescu - Craiovescu. 176

177 «Personalități care au fost în Gorj» În februarie 1849, Constantin Stanciovici Brănișteanu s-a reîntors la Târgu-Jiu, unde, în anul 1850, a fost ales președinte de Magistrat, funcție reînnoită în perioada Cât el s-a aflat în această funcție, Târgu-Jiul a cunoscut mai multe schimbări edilitare. Din dispoziția sa au fost tăiați arinii din zăvoiul sălbatic aflat între cele două Jiuri, s-au plantat tei, s-a ridicat o cuglărie și s-a construit un chioșc pentru bufet. De altfel, în anul 1856, în timp ce Constantin Stanciovici Brănișteanu era președinte de Magistrat, s-a înființat Grădina Publică (Parcul Central), după planurile serdarului D. Pleșoianu. Pe o perioadă scurtă, i s-a încredințat funcția de judecător, iar între anii a fost inspector al Externatului de Fete Săvoiu. În anul 1864, conform Legii Administrative, promulgată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Constantin Stanciovici Brănișteanu a fost ales primar (primul primar al Târgu-Jiului), îndeplinind această funcție în anul 1868 și din nou în perioada , una de referință prin realizarea de dotări edilitare în oraș și pavarea străzii Victoria cu piatră cubică, darea în folosință a Gării CFR, începerea lucrărilor la Spitalul Județean, construirea Podului de fier de peste Jiu, înființarea Gimnaziului Real Târgu-Jiu etc. De menționat că în anul 1840 Constantin Stanciovici Brănișteanu a intrat în politică fiind pe rând cilen de magistrat (membru al magistratului), iar în anii 1846 și 1847 secretar particular al generalului Gheorghe Magheru. În timpul revoluției din 1848, a organizat și condus întruniri și demonstrații, citind și explicând în iunie

178 Al. Doru Șerban Proclamația de la Islaz. Din tabăra revoluționară de la Râureni a asigurat legătura dintre Gheorghe Magheru și Guvernul din capitala țării. A activat și la Slatina, unde anterior mișcării revoluționare a îndeplinit funcțiile de director al Școlii Normale și de revizor al școlilor sătești din județul Olt. În timpul Revoluției din 1848, Constantin Stanciovici Brănișteanu a cunoscut pe mulți dintre principalii ei conducători: Ion Heliade Rădulescu, generalul Christian Tell, Ștefan Golescu, căpitanul Emanoil Pleșoianu, Popa Șapcă ș.a. În îndelungata sa viață trăită la Târgu-Jiu, Constantin Stanciovici Brănișteanu a fost martorul ori participantul activ al atâtor evenimente memorabile (Unirea Principatelor Române, Cucerirea Independenței de Stat, declararea țării ca regat), a cunoscut personalități politice (Vasile Lascăr, V. Moangă, Barbu Gănescu ș.a.) ori culturale (Nicu D. Miloșescu, Iuliu Moisil, Alex. Ștefulescu, Aurel Diaconovici, Emanoil Părăianu, Witold Rolla Piekarski, Franț Milescu ș.a.). Constantin Stanciovici Brănișteanu poate fi socotit între primii scriitori moderni ai urbei noastre, în anul 1839 publicând în București, la Tipografia lui Zaharia Carcalek, cartea Agenda, cuprinzând informații utile din varii domenii, dar și o hartă purtând titlul România , îndreptățindu-ne să concluzionăm că prin titlul hărții a prefigurat Unirea din Tot lui i se atribuie cel dintâi spectacol de teatru din Târgu-Jiu, la 30 august 1834, punând în scenă piesa Regulus de Josef Heinrich von Collins, prezentată de ziua onomastică a domnului Alexandru Dimitrie Ghica, în holul Școlii Naționale, care-și desfășura activitatea cu 178

179 «Personalități care au fost în Gorj» chirie în casele Uței Măldărescu de pe Ulița Domnească (azi str. Tudor Vladimirescu). Au jucat 14 actori. Magistratul orașului a înștiințat prin mijloace locale, pe boieri și negustori, să fie prezenți la spectacol. Până în anul 1837, același dascăl a prezentat târgujienilor Meropa de Voltaire și alte trei comedii. Viața de familie i-a fost zdruncinată din pricina nenorocirilor abătute în perioada epidemiei de holeră din S-a căsătorit în anul 1838 cu Catinca Sâmboteanu, cea care tradusese piesa de teatru Meropa de Voltaire, pe care Stanciovici a pus-o în scenă cu elevii săi. A avut cinci copii: trei băieți și două fete. Catinca și băieții i-au murit de holeră în 1848 și 1849, el rămânând în cele din urmă doar cu fiica Tincuța, căsătorită cu Urziceanu. În conformitate cu cele prezentate, putem concluziona că înainte de mișcarea culturală de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care au fost implicate luminate spirite (Alexandru Ștefulescu, Iuliu Moisil, Witold Rolla Piekarski, Aurel Diaconovici, Nicu D Miloșescu, Emanoil Părăianu, I. Popescu Voitești), în Gorj a existat o perioadă de pionierat cultural, înfăptuită în principal de Constantin Stanciovici Brănișteanu, întemeietor de școli publice (1832 și 1838), inițiatorul mișcării teatrale din Gorj (1834), între primii autori de cărți de informare din județ (1839), primul primar al orașului Târgu-Jiu (1864), cu înfăptuiri edilitare deosebite, intelectual apropiat de idealurile progresiste ale Revoluției din 1848 și de conducătorii ei (a fost secretarul generalului Gheorghe Magheru). 179

180 Al. Doru Șerban Activitatea sa ne îndreptățește să-l considerăm personalitate timpuriu statornicită în Gorj, de primă importanță din secolul al XIX-lea, iar numele său merită să fie rememorat de urmași. BIBLIOGRAFIE: Ştefulescu, Alex. Istoria Târgu-Jiului, Tip. N.D. Miloşescu, Târgu-Jiu, 1906; Cepoi, Ion Zmeul de hârtie, Ed. CJCPCT, Târgu-Jiu, ed.i 2004, ed.ii II.3. IULIU MOISIL S-a născut în anul 1859 la Năsăud, în familia episcopului vicar greco-catolic al Văii Someșului. În urma absolvirii Universității și Politehnicii din Viena a obținut titlurile de profesor și inginer. În anul 1886 Iuliu Moisil a trecut granița în România, stabilindu-se la Slatina, unde a funcționat ca profesor de gimnaziu până în 1894, când s-a transferat la cerere la gimnaziul din Târgu-Jiu, pe care în perioada l-a condus în funcția de director. În anul 1905 fiind marginalizat de guvernul Conservator, care nu vedea cu ochi buni inițiativele sale școlare și culturale, Iuliu Moisil s-a stabilit la București, 180

181 «Personalități care au fost în Gorj» îndeplinind pe rând funcțiile de secretar la Muzeul de Artă Națională, bibliotecar la Institutul de Geologie al României, director la Muzeul Pedagogic, pe care l-a înființat în 1910 și l-a condus până în 1931, când s-a pensionat. Retras la Năsăud a organizat și a condus Muzeul Năsăudean. Studiile și cercetările făcute în perioada le-a publicat în revistele Arhiva Someșeană și Arhivele Olteniei. * * * În perioada cât a stat la Târgu-Jiu, Iuliu Moisil s-a implicat în viața școlară și culturală a orașului. În anul 1895 a fost numit director la Gimnaziul Târgu-Jiu, conducând în această calitate un colectiv de cadre didactice pasionate de munca lor (Ștefan Bobancu, Witold Rolla Piekarski, Aurel Diaconovici ș.a.). În această perioadă s-a construit impunătoarea clădire a Gimnaziului, operă arhitecturală distinctă și utilă. «Punerea pietrei de temelie la Gimnaziul Târgu-Jiu» 181

182 Al. Doru Șerban Ca director al Gimnaziului a luat o serie de măsuri menite să ridice nivelul de pregătire al elevilor, starea lor de disciplină și de sănătate. În acest sens a elaborat un regulament de ordine, disciplină și igienă pentru elevii gimnaziului. A introdus ședințele trimestriale și de la finele anului școlar ale corpului profesional, pentru discutarea situației fiecărui elev la învățătură și la purtare, în scopul evitării subiectivismului în aprecierea elevilor. A introdus registrul de caracterizare a elevilor, care cuprindea date de identificare și psiho intelectuale. A introdus în programa elevilor, la obiectul sport, ore de învățarea și pregătirea jocului de OINĂ, a altor jocuri cu mingea și organizarea de concursuri sportive. A amenajat un loc special pentru jocuri și exerciții de gimnastică. A înființat o bibliotecă pentru a veni în sprijinul pregătirii elevilor, a ridicării nivelului lor de cultură generală și a utilizării în mod plăcut a timpului liber. Pentru recrearea elevilor și ridicarea nivelului cultural artistic, a înființat un ateneu pentru conferințe publice, precum și cercuri culturale în mai multe localități ale județului, inițiativă preluată în toată țara. A organizat serbări școlare și expoziții de desen pentru elevii talentați la muzică și desen. A organizat, în anul 1900, Școala de artă ceramică, olărie artistică, porțelănărie, pictură pe vase și sculptură în lut și ghips, având scopul de a pregăti terenul pentru a da o direcție mai puternică ceramicii române și pentru aceasta a pregăti elevii și a forma lucrători dibaci, culți, artistici, tehnici, cari să execute cât mai bine, mai solid, mai frumos și mai artistic obiecte usuale, de gospodărie, dar și 182

183 «Personalități care au fost în Gorj» mai fine, de artă și să aplicăm cât mai intens motive de artă națională, la ornamentarea lor Vroiam să răspândim această industrie peste întreaga țară, să formăm din Târgu-Jiu un oraș de industrie artistică (Iuliu Moisil Școala de ceramică Târgu-Jiu). A inițiat și a publicat, în 1895, prima revistă școlară din țară, intitulată Amicul tinerimii, apărută timp de patru ani la Tipografia Nicu D. Miloșescu din Târgu-Jiu, apoi la Tipografia Minerva din București. Iuliu Moisil a fost inițiatorul unui sistem de organizații economice (după statutul unei societăți de la Ilva Mare Năsăud), înființând în ianuarie 1897 Banca Cerbul a cadrelor didactice din județul Gorj. Iuliu Moisil, împreună cu alți intelectuali din Târgu-Jiu (Alexandru Ștefulescu, Aurel Diaconovici, Witold Rolla Piekarski, avocat Gh. Pârvulescu, dr. I. Urbeanu ș.a.) a înființat, în 1894 revista literar istorică Jiul. Principala implicare culturală a lui Iuliu Moisil a fost amenajarea Muzeului Gorjului, în anul 1890, având în conducere pe Alexandru Ștefulescu director, Iuliu Moisil secretar, Aurel Diaconovici casier și Witold Rolla Piekarski custode. Personal, Iuliu Moisil a realizat colecțiile de plante, insecte și obiecte ale științelor naturii. BIBLIOGRAFIE: Ştefulescu, Alex. Istoria Târgu-Jiului, Tip. N.D. Miloşescu, Târgu-Jiu, 1906; Mischie, Nicolae Gorjul cultural , Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2003; Pleş, Gheorghe Interferențe Transcarpatice Năsăud Gorj. 183

184 Al. Doru Șerban II.4. ALEXANDRU ŞTEFULESCU S-a născut la 24 martie 1856 în Târgu-Jiu, fiind fiul preotului Constantin Ștefulescu și al Mariei, neștiutoare de carte. În ce privește școlile absolvite, opiniile sunt diferite: învățătorul Gh. Dumitrescu Bumbești a susținut că Alexandru Ștefulescu a făcut primele studii la Târgu-Jiu, apoi a urmat seminarul din București, dar neatrăgându-l studiul teologic, s-a înscris la Facultatea de litere, studiind limbile clasice. Profesorul Theodor Gâlcescu a consemnat că Alexandru Ștefulescu a urmat școala primară și școala normală de învățători din Târgu-Jiu, iar mai târziu a obținut titlul de institutor la București. Crecetătorul Dan Neguleasa a opinat că după absolvirea claselor primare, Alexandru Ștefulescu a mers la Râmnicu-Vâlcea, unde a urmat cele patru clase ale seminarului, după care a continuat la Seminarul Central din București. După terminarea studiilor, în anul 1877, Alexandru Ștefulescu a activat scurt timp pedagog la Seminarul Nifon București, în martie 1877 a activat la Liceul Bârlad, iar din august 1877 era suplinitor la Câmpina. 184

185 «Personalități care au fost în Gorj» La 21 decembrie 1878, Alexandru Ștefulescu a devenit prin concurs institutor titular, apoi director la Școala primară de băieți Târgu-Jiu, unde a activat până la sfârșitul vieții, cu o întrerupere de patru ani ( ), când a fost numit revizor școlar. S-a căsătorit la 1 decembrie 1883 cu Ana, fiica negustorului Petrache, având împreună pe fiica Maria. Inspectorul general în Ministerul Culturii și Instrucțiunii Publice, dr. C. Istrati, l-a informat pe ministrul Take Ionescu despre institutorul Alexandru Ștefulescu: Am rămas surprins de progresele obținute cu elevii și sunt convins domnule Ministru, că sunt puține școlile, chiar din occident, ai căror elevi să poată concura, cu cei ai domnului Ștefulescu. Domnia sa se ocupă cu arheologia, învață limbile slavice, cunoaște sanscrita Să se acorde medalia Bene Mérenti acestui modest și distins institutor. Ca revizor școlar în perioada a contribuit la construirea a 37 localuri de școală, pentru care s-au asigurat loturi de aplicații agricole. Ca un pedagog cu preocupări multiple, Alexandru Ștefulescu a întocmit un apreciat manual Geografia județului Gorjiu pentru școalele primare, apărut în opt ediții, în perioada Alexandru Ștefulescu a fost inițiatorul principal al mișcării culturale gorjene de la sfârșitul sec.al XIX-lea și începutul sec.al XX-lea. El s-a implicat în organizarea Muzeului Gorjului, având scopul de a aduna materialul arheologic, preistoric, istoric, folcloric și relativ la științele naturale ș.a., cum și de a face apoi studii. La data de 16 iulie 1894 a fost constituit comitetul membrilor fondatori format din Alexandru Ștefulescu 185

186 Al. Doru Șerban director, Iuliu Moisil secretar, Aurel Diaconovici casier, Witold Rolla Piekarski custode. Prezență activă în viața județului Gorj și a urbei reședință, Alexandru Ștefulescu a fost colaborator al presei culturale și didactice locale: Șezătoarea săteanului, Amicul tinerimii, Jiul (1894), Buletinul Gorjului, Amicul poporului (1901). El s-a implicat în procesul de înnoire și modernizare a satelor județului, prin înființarea băncilor populare, după modelul ardelenesc. Așa s-a înființat în 1897 Societatea de împrumut și păstrare Cerbul, avându-l președinte pe Alexandru Ștefulescu. Istoricul Alexandru Ștefulescu, în îndeplinirea misiunii de îmbogățire a colecțiilor Muzeului Gorjului, a cercetat și urmele arheologice din Gorj, oprindu-se mai ales asupra ruinelor Castrului Roman de la Bumbești-Jiu, stațiunii de ceramică preistorică de la Polovragi, urmelor de cioburi și resturi de oase de la gura peșterii Baia de Fier ș.a. Cercetările făcute de Alexandru Ștefulescu în teritoriul județului Gorj au avut consecință publicarea unor articole în presa locală și apariția unor cărți cu conținut istoric documentar: Mănăstirea Tismana (ed.i 1896; ed.ii 1903; ed.iii 1909), apărută inițial într-un tiraj de exemplare, cu fonduri de la Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor, Încercare asupra istoriei Târgu-Jiului (1899); Gorjul istoric și pitoresc (ed.i 1904; ed.ii postum 1996); Polovragii (1906 monografie schit); Strâmba (1906 monografie schit); Istoria Târgu-Jiului (1906); Din trecutul Gorjului. Satele dispărute. Satele care și-au schimbat numele. Configurația Gorjului. Culele (1907 lucrare extras din Buletinul Societății Geografice Române 186

187 «Personalități care au fost în Gorj» din 1907); Documente slavo române relative la Gorj ( ), apărută în anul 1908; Schitul Crasna (1910); Biserica satului Călești (1910 lucrare semnalată de N. Iorga). Alexandru Ștefulescu este, conform unor cercetători, autorul monografiei mănăstirii Lainici și a Istoriei sacre (carte difuzată la premiile școlare). În anul 1905 Alexandru Ștefulescu a fost premiat de Academia României pentru lucrările Mănăstirea Tismana și Gorjul istoric și pitoresc, cu motivarea Premiul acordat încunună râvna și strădania perseverentă a neobositului cercetător al izvoarelor și zapiselor, legendelor și mărturiilor etnografice aflate pe teritoriul Gorjului. Prof.dr. Gh. Nichifor, monograful principal al lui Alexandru Ștefulescu, a sintetizat astfel activitatea neîntrecutului cercetător istoric și om de cultură al Gorjului: Alexandru Ștefulescu este, indiscutabil, un autodidact. Bun cunoscător de limbi străine, clasice și moderne, dascăl de vocație, puternic angajat în mișcarea de regenerare culturală, el își leagă numele de tot ce înseamnă inițiativă spirituală pe aceste meleaguri: presă militantă, modernizarea învățământului, crearea de societăți culturale, asociații, biblioteci, așezăminte, bănci populare, înființarea Muzeului Gorjului ș.a.. BIBLIOGRAFIE: Nichifor, Gheorghe Alexandru Ştefulescu un destin în slujba istoriei, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2007; Rădoi, Titu Alexandru ştefulescu Epoca, omul şi opera, Editura Camerei de Comerț gorj, Târgu-Jiu, 1995; 187

188 Al. Doru Șerban Neguleasa, Dan Alexandru Ştefulescu viața şi opera sa în amintirile unui prieten şi colaborator, în Oltenia. Studii. Documente. Culegeri, seria a III-a, nr.2/1999; Moisil, Iuliu Mişcarea culturală, artistică şi economică de odinioară din Gorj, în Arhivele Olteniei, nr. 23/1926. II.5. AUREL DIACONOVICI S-a născut la 20 iunie 1861 în comuna Bocșa Montană (Caraș Severin), primul său strămoș ajuns pe acele meleaguri, Vasile Diaconu, fiind gorjean, cărturar și pictor la Mănăstirea Tismana, care a emigrat în Banat, în anul 1736, când Oltenia se afla sub stăpânire austriacă. În Banatul în care sârbii făceau legea, George, fiul lui Vasile Diaconu, pictorul gorjean de biserici, a avut numele schimbat în Diaconovici. Aurel Diaconovici a urmat Școala Politehnică din Graz ( ), apoi și-a continuat studiile la Viena ( ), perioadă în care l-a cunoscut pe Iuliu Moisil. Reîntors în țară s-a stabilit în Banat, desfășurând activități profesionale (în domeniul hidraulic), culturale și publicistice. 188

189 «Personalități care au fost în Gorj» În anul 1891, Aurel Diaconovici s-a stabilit la Craiova să lucreze ca inginer asistent la C.F.R., iar în anul următor s-a transferat la Târgu-Jiu, unde a lucrat 11 ani, după care a părăsit orașul, stabilindu-se la Râmnicu-Vâlcea, apoi în alte centre urbane ale țării (Constanța, Fălticeni, Pitești, București, Timișoara), unde și-a onorat profesiunea și preocupările culturale. În anul 1927 Aurel Diaconovici s-a pensionat, retrăgându-se în Banat, la Timișoara, unde și-a găsit sfârșitul în anul * * * Aurel Diaconovici a venit la Târgu-Jiu în anul Aici el a avut importante împliniri profesionale și culturale. În funcția de inginer șef la Serviciul tehnic (serviciu de poduri și șosele), a ajuns să fie apreciat în anul 1900 de Ionel Grădișteanu, ministrul Lucrărilor Publice, pentru că a reușit să facă din Gorj întâiul județ din țară în ce privește drumurile. Pe lângă aspectul tehnic al realizării drumurilor și podurilor, ing. Aurel Diaconovici s-a preocupat și de aspectul lor estetic-utilitar: - s-au plantat pomi de-a lungul drumurilor, înființând o pepinieră lângă Podul Jiului; - s-au realizat balustrade și stâlpi de protecție în locurile periculoase; - fântânile au fost acoperite, iar în locurile pitorești s-au ridicat chioșcuri cu mese și bănci pentru opririle călătorilor; - la Novaci a împodobit șoselele cu pomi, balustrade și chioșcuri. Să ușureze accesul în munte a deschis (amenajat) poteca Novaci Păpușa, lungă de 25 km. 189

190 Al. Doru Șerban Aurel Diaconovici, alături de mentorul său Iuliu Moisil, a susținut înființarea Școlii de ceramică din Târgu-Jiu (1900). Aurel Diaconovici s-a implicat în activitățile culturale ale județului. A fost între realizatorii Muzeului Gorjului (1894), strângând obiecte și descoperind la Polovragi obiecte ceramice preistorice, dar mai ales are meritul de a fi intervenit la Consiliul Județean pentru localul propriu al Muzeului, cu două camere la parter, pe care le-a reparat și le-a dotat cu mobilier pentru expunerea colecțiilor. A construit după planul său școala din Runcu, a cărei inaugurare s-a făcut în prezența unor oficialități ale județului, unui număr impresionant de gorjeni din comunele vecine și a elevilor Gimnaziului din Târgu-Jiu. La inițiativa lui Aurel Diaconovici s-a înființat un cor, devenit Societatea corală filarmonică Lyra Gorjului (1902), pe care a condus-o până la plecarea din Târgu-Jiu. Înscriindu-se în misiunea culturală a grupului de intelectuali din Târgu-Jiu, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Aurel Diaconovici a contribuit la: - organizarea de serbări populare la locuri istorice, în care s-a pus în valoare portul popular; - organizarea de societăți culturale sătești cu reviste proprii; - editarea la Târgu-Jiu a revistelor Jiul ( ) și Amicii tinerimii ( ); - strângerea de fonduri pentru deschiderea de biblioteci școlare sătești ș.a. 190

191 «Personalități care au fost în Gorj» BIBLIOGRAFIE: Mischie, Nicolae Gorjul cultural , Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2003; Moisil, Iuliu Inginerul Aurel Diaconovici. O schiță biografică, în Arhivele Olteniei, nr /1932; Moisil, Iuliu Muzeul Gorjului. Jalnica lui istorie, în Arhivele Olteniei, nr. 23/1926; Neguleasa, Dan Aurel Diaconovici, în Terra Litua nr.1/1997, pag II.6. WITOLD ROLLA PIEKARSKI S-a născut în anul 1857 la Smolensk, pe Nipru, din părinți de neam german. A absolvit Academia de Arte Frumoase Varșovia. Fugind din Polonia în Elveția, a urmat cursurile Universității din Geneva, iar din anul 1881 cursurile Universității din Zürich. A lucrat în Paris la instituții particulare, în Bulgaria, unde în timpul războiului sârbo bulgar din 1885 a activat la serviciul sanitar al armatei, apoi a scris la mai multe ziare. În anul 1887 a ajuns la București, de unde, în 1891, a fost angajat profesor de desen la Gimnaziul Slatina, cunoscându-l pe Iuliu Moisil. Mutarea la Târgu-Jiu a fost determinată de cererea de transfer din 1892 a lui Piekarski. 191

192 Al. Doru Șerban Aici el a lucrat la Gimnaziul Târgu-Jiu ( ), apoi la Serviciul tehnic al județului Gorj. Starea precară a sănătății a făcut ca în anul 1904 Piekarski să-și ceară transferul la Școala de meserii Novaci. În anul 1906 el s-a stabilit la București, unde a lucrat la Institutul de Arte Grafice Minerva. La 21 octombrie 1909, Witold Rolla Piekarski a murit, fiind înmormântat la mănăstirea Cernica. * * * În județul Gorj Piekarski a desfășurat o bogată activitate artistică și culturală. A desenat diplome, portrete, caricaturi, ex-librisuri și a făcut fotografii cerute de nevoile tiparului. Nicolae Iorga, apreciind valoarea ilustrațiilor lui Piekarski, a recunoscut: Desenurile lui Piekarski au chemat publicul la cetirea cărților noastre. El l-a cunoscut pe Alexandru Ștefulescu, cu care a călătorit prin sate și pe la biserici, ajutându-l să descifreze inscripții și hrisoave în limba slavonă (știa opt limbi străine), pe care istoricul gorjean le-a inclus în cărțile publicate. În anul 1894 Witold Rolla Piekarski a fost între aceia care au contribuit la inaugurarea Muzeului Gorjului. Activitatea de colectare a exponatelor pentru muzeu i-a înlesnit cunoașterea unor obiecte de artă și de vestimentație (costume, velințe, scoarțe), care au constituit motive de inspirație pentru ilustrațiile de carte realizate întâi la Tipografia Nicu D. Miloșescu, apoi la Institutul de Arte Grafice Minerva din București. Contactul și cunoașterea etnografiei locului au fost materializate în activitățile desfășurate la Școala de mese- 192

193 «Personalități care au fost în Gorj» rii Novaci, unde păpușile realizate erau îmbrăcate în costume populare tradiționale. Desenele din revista umoristică Ardeiul, apărută în 1895, au determinat aprecierea făcută în Enciclopedia Astra, care l-a considerat pe Piekarski cel mai mare caricaturist din România, de la începutul sec.al XX-lea. El a fost (în accepțiunea lui Iuliu Moisil), întemeietorul litografiei artistice românești, începutul făcându-l în Gorj, la Tipografia Nicu D. Miloșescu, unde a realizat coperta mai multor lucrări tipografice. Tot Iuliu Moisil a precizat: Activitatea corpurilor culturale, care între altele a organizat și bibliotecile comunale Bumbești-Jiu și Novaci, este în special opera lui Piekarski. Artistul polonez a susținut și alte inițiative ale lui Iuliu Moisil, fiind ilustratorul revistei Jiul, apărută în anii și s-a implicat în apariția la sate de societăți similare societății de împrumut și păstrare Cerbul din Târgu-Jiu, înființată pentru cadrele didactice în anul Marele cărturar Iuliu Moisil i-a făcut lui Witold Rolla Piekarski portretul fizic, moral și intelectual în schița biografică publicată în Arhivele Olteniei (an V, nr. 27/1926): O figură simpatică și impunătoare, fața blândă, părul blond lung, o barbă mare, blondă corlănie, ochii mici, trăsăturile feței regulate și mobile. Frumos la chip, ca și la suflet. Idealist și altruist în cel mai mare grad, gata de sacrificii pentru alții; democrat și naționalist polon și român înfocat, un visător, un utopist. Poseda o cultură cu mult mai mare și multilaterală, căci nu era un simplu desenator, ci un om de știință, profund cunoscător al istoriei și al economiei naționale. 193

194 Al. Doru Șerban A fost unul din cei mai energici și pricepuți promotori ai mișcării culturale din Gorj. Lui i se datorește în cea mai mare măsură frumusețea tehnică și artistică a cărților ce s-au tipărit în Târgu-Jiu, în tipografia lui N.D. Miloșescu, care a primit și înfăptuit sfaturile sale. BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Ed. Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Mischie, Nicolae Gorjul cultural , Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2003; Moisil, Iuliu Witold Rolla Piekarski o schiță biografică, în Arhivele Olteniei, anul V, nr. 27/sept. oct II.7. NICU D. MILOŞESCU Nicu D. Miloșescu s-a născut, în anul 1860, într-o familie modestă, dar onorabilă, din comuna Cerneți, județul Mehedinți. Anul nașterii sale este menționat atât de G. Filip, în Alma nah tipografic, 1904, pag 77, cât și de Jean Bărbu lescu în Calendarul Gorjului, 1925, pag 61. În articolul Din istoricul presei gorjene din Coloana, decembrie 1970, Cornel Cârstoiu mențio- 194

195 «Personalități care au fost în Gorj» nează ca an al nașterii, anul 1856, care nu se confirmă însă din alte surse și cum G. Filip i-a fost contemporan lui Nicu D. Miloșescu, vom reține anul 1860 ca an de naștere. După școala primară, N.D. Miloșescu a intrat ca ucenic la tipografia din Drobeta Turnu Severin, unde până la vârsta de 14 ani a devenit, grație predispoziției sale deosebite, un iscusit meșter în arta tiparului. Presa la care învățase secretele meseriei, fusese adusă înainte de 1850 de la Viena, mai întâi la Craiova, apoi la Turnu Severin. În 1880, când mașina se uzase simțitor, a cumpărat-o N.D. Miloșescu și a adus-o la Târgu-Jiu, unde s-a stabilit în acel an și a înființat prima tipografie din Gorj. Tipografia Națională Nicu D. Miloșescu a fost gata de lucru la sfârșitul anului 1881, fiind situată pe strada Tudor Vladimirescu nr. 27, cam pe locul unde a funcționat până după 1989 Re staurantul Popasul Pandurilor, iar în prezent se află sediul Su cursalei CEC Gorj. Prima tipăritură realizată în tipografie a fost nuvela Nicu Steluță a scriitorului locotenent Emanoil Părăianu, cel care, alături de institutorul Alexandru Ștefulescu, propune tipărirea unui ziar, Vulcanul, primul din Gorj, apărut din ianuarie 1882, până în octombrie același an. De remarcat faptul că Nicu D. Miloșescu reușise ca într-un singur an să-și completeze necesarul de piese pentru o activitate diversificată și să-și pregătească un grup de tipografi cu care să rezolve orice comandă ar primi. Veritabil profesionist și om de ca racter, la început învârtea el în suși mașina de tipărit în timp ce soția sa așeza coalele. De menționat, de asemenea, că până la inaugurarea la 1 iulie 1888 a liniei ferate Filiași - Târgu-Jiu, hârtia era adusă cu căruța din gara Filiași, cale de aproape 80 km. 195

196 Al. Doru Șerban În 1884, a avut loc la Târgu-Jiu o expoziție de interes național, exponatele tipografiei lui Nicu.D. Miloșescu primind medalia de argint a expoziției. La numai patru ani de existență și trei ani de activitate propriu-zisă, tipogra fia din Târgu-Jiu ieșea în lume - cum se spune - cu costum sărbă toresc, trezind admirația cunoscuților din țară. În 1894 tipografia a devenit Lito-Tipografia Nicu D. Milo șescu prin extinderea activității cu o litografie modernă, Miloșescu aducând specialiști din străinătate (germanul W. Werner) și din țară, iar în a deschis și un magazin de librărie, papetărie și galanterie, într-o clădire cu etaj situată peste stradă de tipografia inițială. Magazinul de Librărie, Papetărie, Galanterie și Tipografie Nicu.D. Miloșescu a tipărit în perioada noiembrie iunie 1906 și iulie 1907, foaia Bazarul, cu apariție lunară, avându-i între colaboratori pe Em. Părăianu, N. Gane, Al. Vlahuță, D.R. Rosetti, G. Coșbuc. Între timp, prietenii lui Miloșescu se vor înmulți, lui Emanoil Părăianu și Alexandru Ștefulescu alăturându-li-se Witold Rolla Piekarski (profesor de desen al gimnaziului real din Târgu-Jiu), avocații George P. Pârvulescu și Ștefan N. Dobruneanu, doctorul I. Urbeanu, profesorii de la gimnaziul real - Iuliu Moisil, C. Vișinescu, Clement I. Bontea, G. Pietroșanu, Al. Ionescu, ofițerul Vasile Petrescu. C. Diaconovici - inginerul șef al județului, învățătorii Gheorghe Dumitrescu - Bumbești, Lazăr Arjoceanu, Ion Haiducescu și alții, toți fiind cunoscuți pentru preocupările lor culturale și științifice și devotați crezului de iluminare a maselor populare. Ca urmare, nu numai presa, ci și cărțile tipărite de Nicu D. Miloșescu s-au înmulțit și au sporit în calitate, iar expona- 196

197 «Personalități care au fost în Gorj» tele tipografiei au fost din nou distinse cu medalia de argint, de data aceasta la expoziția din 1898 de la Craiova. În 1900 participă la expoziția de la Paris și primește Mențiune Onorabilă, dovedind astfel înaltul nivel al activității atelierelor sale din Târgu-Jiu, comparabil cu activități similare de pe continent. Au urmat, în mod firesc am zice, Diploma de Onoare cu medalia de aur în 1904 și Hors Concours, medalia de aur în 1906, ambele la expoziții organizate la București. Despre calitatea tipăriturilor executate de Miloșescu, Iuliu Moisil avea să noteze în 1925 în Arhivele Olteniei, pag. 194: În toate era exact, tiparul curat, litera perfectă, execuția ireproșabilă. Miloșescu a fost un adevărat artist în artele grafice, un om de bun gust, cum rar se găsesc la noi. De menționat că, un aport deosebit la creșterea calității artistice a lucrărilor executate în Lito-tipografia Nicu D. Miloșescu, l-a avut încă din 1894 Witold Rolla Piekarski, care a realizat adevărate opere ale desenului în culori și a introdus în publicistica țării, înainte de Editura Minerva, stilul ornamentic popular, care avea să se generalizeze după Prima carte poștală ilustrată a fost realizată în județul Gorj, de Editura Librăriei Miloșescu, Târgu-Jiu. Cel mai vechi exemplar cunoscut până în prezent, a circulat efectiv prin poștă la 10 mai 1899, fiind vorba de o lito grafie, adică imaginile de pe ilustrată au fost desenate de Piekarski pe baza fotografiilor și apoi au fost imprimate pe hârtie desenele sale. În comparație cu alte litografii realizate în epocă, calitatea desenelor lui Piekarski era net superioară. În anul 1997, Nelu Vasile a scris în revista Colecționarul nr, 10/iunie 1997, articolul Tismana - tărâm de legendă la cumpăna veacurilor, despre calitatea lui Nicu D. Miloșescu de editor de cărți poștale ilustrate și 197

198 Al. Doru Șerban despre meritul lui Piekarski de a fi desenat prima ilustrată litografiată tipărită în Gorj. Revenind la Nicu D. Miloșescu, să amintim că în 1900 și-a con struit la Tismana o vilă și și-a amenajat o păstrăvărie, iar un an mai târziu a licitat cu banii lui George Sfetea, locul de amplasament al vilei acestuia, construită în 1902, unde Sfetea s-a mutat efectiv, fiind și contabilul lui Miloșescu. Nicu D. Miloșescu era apreciat de scriitorii George Coșbuc, Șt. O. Iosif, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ilarie Chendi, Alex. Vlahuță, Nicolae Iorga, I.L. Caragiale, N. Gane, D. R. Rosetti, Liviu Rebreanu, al căror cerc, din București îl frecventa ori de câte ori nevoile întreprinderii sale, legate de activitatea condeierilor, îl chemau în capitala țării. Multe fapte bune, știute și neștiute, a făcut Miloșescu pentru județul Gorj, pentru neamul întreg. Și faptele lui și munca sa, până la un punct, au fost recompensate. Alături de titlul de Furnizor al Curții Regale, conferit de regele Carol I și de premiile ce i s-au acordat la expozițiile la care a participat, amintite deja, o mulțime de distincții i-au acoperit pe bună dreptate pieptul, iar toată lumea care l-a cunoscut, numai cuvinte bune a putut spune despre el. Camera de Comerț din Târgu-Jiu l-a ținut aproape în permanență în fruntea sa; Corporația meseriașilor Tudor Vladimirescu, Societatea Meseriașul (de el înființate) și atâtea alte societăți locale ( Jiul. Ajutorul ș.a.), l-au ales președinte pe Nicu D. Miloșescu. A fost membru activ al băncilor populare și donator al bibliotecilor locale. În 1899, împreună cu G.C. Bălăcescu și N. Georgescu, a înființat la Târgu-Jiu o Școală profesională de fete, școală ce-a trecut la stat în Nicu D. Miloșescu a fost adânc legat în munca sa și de locurile gorjene. Oferindu-i-se, la un moment dat, un post 198

199 «Personalități care au fost în Gorj» bun la București, de către guvernatorul Băncii Naționale, tipograful îndrăgind meseria sa și oamenii cu care și pentru care lucra, i-a mulțumit binevoitor, cu un refuz politicos: - Aici este nevoie de mine! - Ești nebun... - Aș fi mai nebun dacă i-aș părăsi pe oamenii de care m-am legat prin muncă și ideal, oameni care cred în mine și eu cred în ei.... Nicu D. Miloșescu a murit la 17 ianuarie 1924 la Târgu-Jiu, fiind înmormântat în pământul orașului căruia i-a dăruit cei mai frumoși ani, cele mai mari realizări ale personalității sale, ca un gorjean de baștină. A rămas în istoria Gorjului nu prin ceea ce a câștigat, ci prin ceea ce a risipit, tipărind o mulțime de gazete, reviste, cărți, broșuri și ajutând foarte mulți tineri să urmeze diverse școli. BIBLIOGRAFIE: Şerban, Al. Doru; Vasile, Nelu Istoricul tipografiilor şi tipăriturilor din Gorj, Editura Ager, Târgu-Jiu, II.8 POETUL MILITAR EMANUEL PĂRĂEANU S-a născut la 11 martie 1860 în comuna Izvoarele Gorj, din părinții Constantin (născut în 1823 la Târgu-Jiu) și Maria (născută Pleșoianu Dobrescu). O cercetare a genealogiei familiei Părăeanu, ne arată că în anul 1434, posesor al moșiei Părăieni a fost Danciu Zamone, considerat de unii istorici trunchiul familiei 199

200 Al. Doru Șerban Părăeanu. Abia în anul 1601 a apărut menționat în documente Hamza din neamul Părăenilor. Trei dintre copiii săi (Stancu, Danciu și Calotă) au stăpânit jumătate din moșia Polovragilor. La sfârșitul sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea era cunoscut Staico Părăeanu, care a avut cu Ilinca patru băieți: Hamza, Radu, Matei și Badea, nominalizați între boierii Gorjului, cu contribuții către administrația austriacă. Hamza a avut fiu pe Ion Părăianu, iar în urma căsătoriei acestuia cu Maria s-au născut: Gheorghe, Ștefan, Ion și două fiice. Fiul Ștefan, ajuns colonel, a avut cinci copii, Costică, mezinul între ei, născut în anul 1823 la Târgu-Jiu, fiind tata lui Emanuel. După absolvirea liceului la Craiova, Emanuel s-a înscris la Școala de fii de militari (Școala militară de administrație) din Iași, pe care a urmat-o în perioada 20 septembrie august 1886, devenind ofițer cu gradul de sublocotenent, întâi la Regimentul 1 Dolj, apoi (până la pensionare) la Regimentul 18 Gorj. Emanuel Părăeanu a îmbrățișat cariera armelor (dar și pe cea poetică), cu siguranță datorită educației primită în familie. El a moștenit firea bunicului, polcovnic (colonel) Ștefan Părăeanu, care a fost prieten apropiat cu generalul Gheorghe Magheru. 200

201 «Personalități care au fost în Gorj» Despre această prietenie nepotul scriitor a consemnat într-un articol Cuvântare din 1913: Am crescut sub ochii acestor doi bătrâni și îmi reamintesc și acum, deși, a trecut foarte mult de atunci, cum de multe ori în copilărie, pe când mă întorceam de la școală, îi găseam pe amândoi acasă stând de vorbă... Mă opream înaintea generalului Magheru și îi recitam cu glas tare următoarele versuri, pe care moșu-meu Părăeanu mă învățase să le zic: Astfel e românul și român sunt eu/ Și sub jug barbar, nu plec capul meu. Zâmbeau de bucurie amândoi prietenii ascultându-mă și, după ce isprăveam, îmi întindeau mâinile să le sărut, însoțite de câte un bravo! și o sărutare pe frunte, care mă făceau să tresar de mândrie... Când ieșeam pe ușă, auzeam pe general zicând: Să-ți trăiască nepotul, Părâene! Apoi exclama: Viitor de aur țara noastră are/ Și prevăd prin secoli a ei înălțare! Ajuns ofițer în Gorj, Emanuel Părăeanu a fost înaintat la gradul de locotenent la 1 august 1891 și la gradul de căpitan la 1 februarie Activitatea sa a fost apreciată prin acordarea de ordine și decorații militare: Ordinul Coroana României,, Steaua României, Sfânta Ana, Ordinul Serviciului Militar la 25 ani, iar în anul 1903 a fost trimis în Rusia, alături de generalul Averescu și colonelul Găiseanu, la jubileul Regimentului Vologna. Ofițerul Emanuel Părăeanu s-a pensionat medical în anul El a fost la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, implicat în Mișcarea culturală gor- 201

202 Al. Doru Șerban jeană, contribuind la: înființarea de cercuri culturale sătești, amenajarea Muzeului Gorjului, organizarea de serbări la sate și în oraș, publicarea de reviste și ziare locale. Colectivul de inițiativă al acestei Mișcări culturale a fost format inițial (anul 1894) din: Iuliu Moisil, Alex. Ștefulescu, Witold Rolla Piekarski, Aurel Diaconovici, Emanuel Părăeanu, avocat Gh. Pârvulescu, col. I. Urbeanu ș.a. În cadrul acestei mișcări căpitanul Emanuel Părăeanu a fost cel care prin poeziile și prozele sale a înălțat, a mângâiat și a sensibilizat sufletele oamenilor locului. El a constituit primul cenaclu literar din Gorj. A debutat literar și s-a făcut cunoscut în literatura română, prin publicarea de versuri în revistele bucureștene Curierul ( ), Lumea ilustrată ( ), Revista teatrelor ș.a. Local s-a afirmat prin colaborarea cu publicațiile gorjene: Jiul (30 poezii în anul ), Amicul tinerimii, Ardeiul, Lupta Jiului, Șezătoarea săteanului, Amicul poporului, Lumina satelor ș.a. Prietenia cu tipograful Nicu D. Miloșescu a încurajat adunarea în cărți a creațiilor răspândite prin reviste și ziare: Nicu Steluță (volum de nuvele apărut în anul 1889 a fost prima carte tipărită la Tipografia N.D. Miloșescu; Umbre și lumini (volum de poezii apărut în anul 1896) însumează versuri sociale și erotice, realizate în stilul clasic al vremii, prin relevarea aspectelor întunecate ale vieții ori cele înălțătoare, cu fapte de laudă și de trăire sentimentală; Cartea săteanului (volum apărut în anul 1897) adună nuvele inspirate din viața oamenilor de la țară, în opoziție cu dezrădăcinarea și influența nefastă a orașului, care degradează rosturile și obiceiurile rurale. Așa cum 202

203 «Personalități care au fost în Gorj» remarca prof. dr. Ion Mocioi aceste nuvele se constituie într-un document al literaturii de nuanță presemănătoristă, de la sfârșitul sec. al XIX-lea. Suflet din popor (volum apărut în anul 1914) cuprinde ultimele scrieri ale lui Emanuel Părăeanu, între care și piesa de teatru într-un act Dinu Sergentul Viteazul de sub Parâng, erou în Războiul pentru Independență ( ). Apreciindu-i creațiile literare, profesorul Iuliu Moisil, unul dintre inițiatorii primei mișcări culturale gorjene, scria într-un articol apărut în anul 1929 în Analele Olteniei : Ar fi de dorit să se găsească un admirator al poetului gorjean, care să adune toate lucrările sale în poezie și proză, să le așeze într-un buchet și să le dea laolaltă publicității. Pe lângă preocupările creatoare și culturale Emanuel Părăeanu s-a dedicat și activităților politice ori obștești fiind mai mulți ani membru în Consiliul comunal Târgu-Jiu iar apoi deputat. (vezi Ion Duguleanu Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine. Vol. II). A fost căsătorit cu Constanța (fiica președintelui de magistrat și revizorului școlar, Tache Frumușeanu), care l-a susținut și l-a admirat pentru talentul literar și i-a organizat în salonul cu bibliotecă adevăratele serate culturale ori de discutare a problemelor ce frământau societatea gorjeană. Rămas aproape de camarazi și de nevoia lor de cultură, Emanuel Părăeanu, care nu a avut copii, știindu-se grav bolnav, înainte de a muri, a testamentat nuda proprietate a casei din strada Parâng, în favoarea Ministerului de Război, pentru a fi organizat acolo Cercul Militar al Garnizoanei Târgu-Jiu. 203

204 Al. Doru Șerban Au fost testatate totodată: mobilierul bibliotecii, cărțile, manuscrisele și alte lucrări ce i-au aparținut, spre a fi folositoare ofițerilor interesați. Folosința imobilului a fost testamentată în favoarea soției Constanța, pe tot timpul vieții ei. În anul 1921 Constanța Părăeanu a tranzacționat cu reprezentanții Ministerului de Război, cedând dreptul de folosință a imobilului în schimbul sumei totale de lei, primită la întocmirea actului. După încheierea tranzacției între părți, Garnizoana Târgu-Jiu a folosit casa în interesul cadrelor militare. În anul 1913 poetul a dat semnele unei boli de nervi și a fost internat la un sanatoriu din București. După o scurtă perioadă de ameliorare a bolii, starea de sănătate a lui Emanuel s-a înrăutățit. La 4 decembrie 1916 el a murit în sanatoriu, fiind înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri din București. În decembrie 1927, soția Constanța a adus rămășițele pământești ale poetului ofițer Emanuel Părăeanu în cavoul familiei din Cimitirul Târgu-Jiu Memoria lui Emanuel Părăeanu, cel dintâi poet important al Gorjului, întemeietorul primului cenaclu literar din Târgu-Jiu și unul dintre inițiatorii Mișcării Culturale de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, este păstrată de cărțile scrise de el sau despre el, dar și de placa dezvelită la fosta sa locuință, azi local al Cercului Militar Gorj. BIBLIOGRAFIE: Duguleanu, Ion Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine vol. II, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007, pag

205 «Personalități care au fost în Gorj» Mischie, Nicolae Gorjul cultural , Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2003; Mocioi, Ion Emanuel Părăeanu în Litua, vol. 4/1983; Mocioi, Ion Poeți şi poezie, Editura Drim Edit & Spicon, Târgu-Jiu, II.9. ION SCHMIDT FAUR Cehul Ion Schmidt Faur a fost un apreciat sculptor. El s-a născut în anul 1883 la Znaim. După absolvi rea Școlii de arte și modelaj din Viena a fost adus în anul 1900 la Fabrica de sobe și teracote din Craiova, să răspun dă de activitatea tehnică și artistică. La recomandarea lui Iuliu Moisil a ajuns, în anul 1901, profesor la Școala de Ceramică din Târgu-Jiu, unde s-a căsătorit cu domnișoara Niculescu, și ea fire de artist. La școala din Târgu-Jiu a infiltrat elevilor dragostea pentru artă și a făcut progrese foarte mari cu elevii săi. O operă a lui de la Școala de ceramică a fost un vas mare, înalt de 1,2 m, modelat în argilă de Vaideiei (Gorj), ars într-un simplu cuptor țărănesc și expus la «Expoziția Asociațiunii române pentru înaintarea și răspândirea științelor» din București, Tot aici a realizat busturile oamenilor de cultură locali Alexandru Ștefulescu și Witold Rolla Piekarski. 205

206 Al. Doru Șerban În anul 1912 a revenit la Craiova, iar în anul 1915 s-a stabilit în București. După primul Război Mondial și-a desăvârșit studiile la Academia de arte frumoase din Viena, urmând cursul superior de sculptură monumentală. A revenit în România, unde a realizat mai multe sculp turi monumentale (dedicate eroilor căzuți în războiul mondi al) la: Târgu-Mureș, Tarcău (Neamț), Pașcani, Buhuși, Ocnele Mari, Pogoanele (Buzău), Devesel (Mehedinți), Hârșoava (Constanța) și Caracal, unde monumentul războiului, com pus din trei piese are o înălțime de 12,5 m. Ion Schmidt - Faur a realizat apreciate sculpturi de sa lon (busturi, statuete) și machetele monumentelor: Avram Iancu, Monumentul Aviatorilor de la București și Monumentul Mihai Eminescu de la Iași. În ultima parte a vieții a fost di rectorul Școlii de Arte și Meserii București, A murit în primăvara anului 1934, dar prin căsătorie, activitatea didactică și artistică a rămas în conștiința gorjenilor, care l-au apreciat și în timpul vieții. BIBLIOGRAFIE: Moisil, Iuliu Arta decorativă în ceramica românească, Ed. Marvan, Bucureşti, 1931; Moisil, Iuliu Sculptorul Schmidt Faur Ion, în Arhivele Olteniei, anul XIV, nr.77 78, ian. aprilie 1935; Păsărin, Alex. ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Ed. Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Şerban, Al. Doru Din Gorj, Ed. Măiastra, Târgu-Jiu,

207 «Personalități care au fost în Gorj» II.10. JEAN BĂRBULESCU S-a născut la 11 iunie 1890 în localitatea Bogați, județul Dâmbovița. A absolvit Școala Superioară de Comerț București și s-a angajat la Oficiul Hurezani al Băncii Generale a Gorjului. În anul 1909, la Târgu-Jiu, el a editat împreună cu scriitorii Victor și Sebastian Hortopan publicația lunară Zorile. Biblioteca tinerimii, pe care a condus-o până în februarie 1910, când s-a tipărit numărul 7. Începând cu numărul 8 publicația și-a schimbat subtitlul, devenind revistă literară și artistică. În cuvântul Către cititori, semnat Redacția, a fost explicat scopul publicației: O revistă sau biblioteca, care să cuprindă lucrările ieșite din pana tineretului nostru este absolut necesară «Zorile» are ca scop de a încuraja tinerele talente care promit câte ceva pe tărâmul literaturii și care nu s-au putut dezvolta în această ramură din cauza lipsei de reviste. Idealul revistei era totodată de a dezvolta gustul literar în toate clasele sociale. Chiar Jean Bărbulescu a publicat în Zorile poezii ( Scrisoare, Ciobănașul, Poetul, Femeia-i tot femeie, Revedere ș.a.) și proză ( În patru ani, Poveste tristă, Iubire pe veci, Moș Călin, Răzbunare ș.a.). În anul 1910 ziaristul s-a retras la Hurezani. Câteva luni (iunie august) din anul 1913 el a fost mobilizat în 207

208 Al. Doru Șerban armată, iar în perioadele 15 august iunie 1918 și 24 octombrie 10 decembrie 1919 a luptat în război. Lăsat la vatră a revenit în Gorj, unde a continuat să lucreze la bancă, iar în anul 1931 s-a căsătorit cu Viorica din Craiova. La 15 martie 1924 Jean Bărbulescu a abandonat activitatea bancară și s-a dedicat publicisticii, scoțând primul număr al Gorjanului, cu o periodicitate de apariție inițial bilunară, apoi decadală, iar din ianuarie 1926, săptămânală. Sediul publicației a fost în strada Grigore Săftoiu, nr.4, devenită strada Victoriei. Ziarul a fost tipărit timp de 10 ani la Craiova, iar în anul 1933 Jean Bărbulescu a cumpărat o tipografie, creând la Târgu-Jiu Institutul tipografic Gorjanul. În articolul program Rostul nostru s-au precizat intențiile de conținut ale publicului: să servească numai de aducător de vești de la un colț la celălalt al județului, să facă cunoscute tuturor faptele frumoase ce se săvârșesc în județul nostru și aiurea și să se aducă de asemenea la cunoștință tuturor, relele și nedreptățile care împovărează viața. Ziarul (la care Sotir Poliopol era secretar de redacție) nu a avut inițial redactori angajați, în paginile sale semnând toți aceia care doreau și care aveau ceva interesant de spus. Conținutul complex al Gorjanului a făcut ca acesta să fie citit în județ, dar și în țară, având din primii ani peste 4000 abonamente. Gorjanul a fost un ziar de informare, dar și de cultură, prin includerea în ultima pagină a unor creații poetice, prezentarea de cărți, articole de critică, biografiile unor personalități. 208

209 «Personalități care au fost în Gorj» La aniversarea a 10 ani de la tipărirea primului număr, Gorjanul a apărut într-o ediție festivă de 44 file. Confrații din țară au avut reacții deosebit de favorabile la adresa publicației: Dimineața din București a apreciat Gorjanul ca model al publicațiilor regionale, Viitorul îl considera serios document asupra ținutului oltean, iar Românul credea că poate sluji oricărei alte provincii românești, drept grăitoare pildă și îndrăzneț îndemn pentru toți oamenii de bine. Asemenea aprecieri au apărut și în paginile altor publicații din țară: Provincia (Roșiorii de Vede 1936), Luceafărul literar și artistic (București, 1939), Tribuna tineretului (București, 1942), Țara (Sibiu 1943). Într-un articol bilanț publicat în Gorjanul la împlinirea a două decenii de existență, autorul învățător Ion Danciu, din Curtișoara, a remarcat: publicația condusă de Jean Bărbulescu n-a fost numai o cronică a faptelor zilnice, ci a animat în coloanele-i floarea intelectualității gorjene. Gorjanul este unul ce aparține Gorjenilor și unul ce aparține Conducătorului său, domnului Jean Bărbulescu, care a știut să fie mai mult decât gorjean. Tribună a gorjenismului, publicația a fost concepută să prezinte informații din domeniile: politic, social, economic și cultural. Generațiile ( bătrânii tineri și tinerii bătrâni ) Gorjanului au cuprins pe autorii de articole științifice și de doctrină (V. Uscătescu, preot P. Tașcău, preot Gh. Gâță, prof. Theodor Gâlcescu, C. Furtunescu, V. Lăscăteu, D. Pupăză, I. Rădoi), pe scriitorii din generația vârstnică (Sebastian Hortopan, N. Burlănescu Alin, P. Nicolescu 209

210 Al. Doru Șerban Monu ș.a.) și din generația tânără (Stelian Bică Sterescu, Sabin Velican, Sotir Poliopol, C.I. Goga, Ilarie Popescu, I. Romanescu, D. Tătăroiu, C. Uscătescu ș.a.). Situația de criză care a urmat după războiul mondial a influențat și apariția Gorjanului, care s-a confruntat cu lipsa de hârtie, întreruperile de curent electric și lipsa de bani datorată restanțierilor din țară, care nu și-au achitat contravaloarea publicației expediată. Datorită situației materiale creată, dar și schimbărilor politice din țară, în care conținutul ideologic al publicațiilor putea fi interpretat, la 30 decembrie 1947 a apărut ultimul număr al Gorjanului, iar în anul 1948 a fost confiscată și tipografia proprie. În anul 1925 Jean Bărbulescu a tipărit Calendarul Gorjului, structurat pe capitole: Istoria Gorjului, Gorjul economic, Gorjul politic, Gorjul juridic, Gorjul administrativ, Gorjul financiar, Gorjul cultural ș.a. În fiecare capitol sunt prezentate personalitățile gorjene din aceste domenii ale trăirii. În anul 1951 Jean Bărbulescu a fost arestat din motive politice și întemnițat la Craiova, Ghencea (București) și Canalul Dunăre Marea Neagră. După punerea în libertate a fost angajat muncitor la SOVROM PETROL Târgu-Jiu. A murit la 8 mai 1957 în spitalul din Sadu și a fost înmormântat la Târgu-Jiu. Jean Bărbulescu a fost un neobosit ziarist, luptător pentru informarea și luminarea maselor, animator cultural, iar publicația Gorjanul pe care a condus-o în perioada 15 martie decembrie 1947 a fost glasul scris al oamenilor locului. 210

211 «Personalități care au fost în Gorj» BIBLIOGRAFIE: Mocioi, Ion Jean Bărbulescu ( ), în Litua, nr.4, Târgu-Jiu, 1988; Cârlugea, Zenovie Tudor Arghezi şi spiritul Olteniei, Editura Scrisul Românesc, Craiova, II.11. ION POPESCU-VOITEŞTI S-a născut la 18 noiembrie 1876 în Voitești, localitate care aparține astăzi de comuna Bălănești Gorj. A urmat 5 clase primare la școala din satul natal, apoi gimnaziul la Târgu-Jiu. În anul 1888 a reușit ca bursier la Liceul Carol I din Craiova, iar în anul 1895, după examenul de bacalaureat, s-a înscris la Institutul medico legal din București. Fiindcă a avut repulsie față de cadavre și de atmosfera de la medicina legală, studentul Ion Popescu-Voitești s-a transferat la Facultatea de științe, secția științe naturale a Universității București. În anii studenției a fost inițiat ca specialist în mineralogie și petrografie de cursurile eminentului prof. Ludovic Mrazec și de lucrările practice ținute de Gh. Munteanu-Murgoci. Activitățile desfășurate alături de profesorii săi au făcut ca studiile geologice să devină pentru 211

212 Al. Doru Șerban tânărul Ion Popescu-Voitești o pasiune, care cultivată prin cercetări, i-a adus celebritatea în domeniu. În anul 1895 Ion Popescu-Voitești a absolvit cu examen de licență Facultatea de Științe a Universității București, secția științe naturale și Școala Normală Superioară, la care s-a pregătit pentru desfășurarea activității didactice. Așa se explică activitatea profesională de început desfășurată de Ion Popescu-Voitești la școlile din Slatina, Gimnaziul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu ( ), Liceul Tulcea ( ), Școala Normală Câmpulung Muscel ( ), Liceul Buzău ( ), licee din București ( ). În perioada cât a lucrat în învățământ, Ion Popescu-Voitești a continuat să efectueze cercetări geologice, însoțind pe prof. Ludovic Mrazec în excursiile din Carpații Meridionali, dar a efectuat și numeroase studii personale. În anul 1907 Studiul geologic al Văii Argeșului începând mai jos de Boteni și până mai jos de Nămești a fost răsplătit cu premiul Hillel al Universității București. Tot în această perioadă Ion Popescu-Voitești s-a deplasat la Viena, unde a lucrat sub conducerea paleontologului Diener și tectonicianului Uhling. În anul 1909, în timp ce era profesor la liceele Gheorghe Lazăr și Matei Basarab din București, a fost numit geolog la Institutul Geologic al României. În luna iunie 1910 Ion Popescu-Voitești a susținut la Paris, sub președinția lui Emil Haug, teza de doctorat cu lucrarea Contribution a l étude stratigrafique du Nummulitique de la Depression Getique. 212

213 «Personalități care au fost în Gorj» Conținutul savant al lucrării a contribuit la echivalarea la Sorbona, a diplomei de licențiat, obținută la București. Îndeplinindu-și îndatorirea cetățenească patriotică, Ion Popescu-Voitești a luat parte la Campania militară din 1913, fiind rănit la Turtucaia, iar în perioada a participat la războiul de reîntregire a neamului. În timpul războiului, când o parte din bogățiile naturale ale țării erau ocupate de inamic, guvernul l-a însărcinat pe geologul gorjean să identifice bogății minerale în Moldova, necesare în perioada de criză, determinată de război. Așa a fost descoperit masivul de sare de la Sărata Bacău, iar la sfatul lui Ion Popescu-Voitești, prin adâncirea sondelor existente, producția de țiței din exploatările Solonț și Moinești a sporit cu 10 vagoane pe zi. Ion Popescu-Voitești și-a început cariera universitară în anul 1919, când, prin concurs, a fost numit profesor titular la Universitatea din Cluj și director al Muzeului de Geologie și Paleontologie al Universității. În anii , prof.dr. Ion Popescu-Voitești a ocupat postul de director al Institutului Geologic al României, iar în anul 1936 s-a transferat la Facultatea de științe, catedra de geologie, din cadrul Universității București, unde a funcționat până la pensionare, în anul Activitatea de cercetare științifică a prof.dr. Ion Popescu-Voitești cuprinde 136 lucrări, care au constituit un aport esențial la dezvoltarea științei geologice românești. Cele mai importante sinteze geologice publicate de cercetătorul gorjean au fost: Evoluția geologică paleogeo- 213

214 Al. Doru Șerban grafică a pământului românesc (1936), considerată un grandios film al desfășurării genetice a României ; Privire sintetică asupra structurii geologice a subsolului Transilvaniei (1929); Alcătuirea geologică a pământului românesc, apărută postum în 1976, prin contribuția Institutului Geologic din București. A contribuit la întocmirea studiului despre stratigrafia României, parte componentă a volumului Europa, redactat de geologul L. Waagen. Ion Popescu-Voitești a susținut comunicări, multe premiate, la congrese din țară și din străinătate (Bruxelles 1922; Londra 1923; Cairo 1924; Lvov 1925; Madrid 1926; Strasbourg 1927; Liege 1930; Praga 1931; Paris 1935 ș.a.). Recunoscându-i-se meritele științifice, Ion Popescu-Voitești a fost membru ori președinte la mai multe foruri științifice românești: Societatea Română de Geografie, Societatea de Științe București, Societatea de Științe Cluj, Societatea Română de Geologie, Academia de Științe din România, Societatea Științifică ASTRA. A fost membru al Geologische Gesellschaft din Viena, Société Géologique de Belgique ș.a. Ion Popescu-Voitești s-a retras după pensionare la Voitești, unde a murit la 4 octombrie 1944, așa cum și-a dorit: Din Voitești am plecat, în Voitești am să mă întorc și acolo vreau să mor. * * * Ion Popescu-Voitești a iubit mult Gorjul și locurile natale. Prietenilor care l-au sfătuit să se stabilească la București, profesorul le-a răspuns lămuritor: 214

215 «Personalități care au fost în Gorj» Nicăieri soarele nu răsare și nu apune mai frumos ca în Gorj; nicăieri murmurul apelor nu este mai armonios ca aici; nicăieri florile nu strălucesc mai viu și păsările nu cântă mai cu viers ca în Voitești Din Voitești am plecat, în Voitești am să mă întorc și acolo vreau să mor. În perioada Ion Popescu-Voitești a fost profesor la Gimnaziul Tudor Vladimirescu, unde a desfășurat o apreciată activitate didactică, extrașcolară și științifică. Elevul Arjoca Vasile, ajuns profesor de științele naturii, l-a caracterizat astfel în Jiul literar științific : Când își preda lecțiile îi luceau privirile și i se încălzea glasul. El a contribuit, alături de directorul Iuliu Moisil, la elaborarea regulamentului de ordine interioară în liceu, a pregătit macheta pentru uniforma elevilor, a întocmit primul Carnet al elevului. Tot împreună cu Iuliu Moisil, directorul Gimnaziului Tudor Vladimirescu, prof. Ion Popescu-Voitești s-a deplasat la Ministerul Instrucțiunii Publice obținând aprobarea pentru înființarea Școlii de ceramică, precum și o subvenție anuală de lei. Profesorul Ion Popescu-Voitești s-a implicat în viața culturală a urbei, susținând conferințe în cadrul șezătorilor muzical literare ținute în amfiteatrul Gomnaziului Tudor Vladimirescu. În anul 1902, cu ocazia constituirii Societății filarmonice Lyra Gorjului, profesorul Voitești a fost consemnat între membrii fondatori. În timpul războiului reîntregirii neamului, comandantul ofițer Ion Popescu a avut grijă de toți militarii din Gorj și în special din Bălănești, pe care-i avea în subordine. De fapt, într-o destăinuire a strănepotului de unchi, ing. Dan Toropu, am aflat despre Ion Popescu-Voitești că 215

216 Al. Doru Șerban a avut mare grijă de soldații pe care-i comanda, dar în principal a pus accentul pe igienă, ferindu-i de tifos și alte boli ale mizeriei. Profesorul Ion Popescu-Voitești a avut în atenția cercetărilor sale și zona Gorjului, descriind geologic munții și dealurile județului. În anul 1935 a publicat Privire generală asupra structurii și evoluției morfologice și geografice a județului Gorj (prima lucrare științifică privitoare la evoluția geologică și morfologică a județului). Alte lucrări tipărite: Oltenia privită din punct de vedere geologic, economic și minier (1943), Alcătuirea geologică a pământului românesc (operă fundamentală scrisă la Voitești, apărută postum). Preocupat de cercetare și de viața culturală, Ion Popescu-Voitești a lăsat prin testament toată agoniseala vieții sale: casele cu dependințe, împreună cu fâșia de teren de la șoseaua Voitești Glodeni spre nord, până la drumul Vest Est al cătunului de la școala veche, revin Căminului cultural al comunei Voitești, casele servind Căminului și unei expoziții agricole regionale în terenul de cultură pentru experiențe agricole, pomicole etc., din venitul cărora se vor întreține casele și mormintele părinților mei. Se vor da premii celor mai buni copii din școalele din Voitești și se va ajuta și biserica satului (cea nouă). În memoria savantului, casa personală a fost transformată în casă memorială. Aici sunt expuse obiecte personale, lucrări publicate, o colecție paleontologică ș.a. Elevii și colaboratorii de la Societatea Româno Americană au ridicat, în amintirea memoriei prof. Ion 216

217 «Personalități care au fost în Gorj» Popescu-Voitești, o cruce comemorativă, cioplită în calcar sarmatic de la Măgura Buzăului, la margine de drum, aproape de locul în care acesta și-a găsit sfârșitul. BIBLIOGRAFIE: Huică, Ilie; Teoteoi, Ion Geologul Ion Popescu-Voiteşti 100 ani de la naştere, Casa corpului Didactic, Târgu-Jiu, 1976; Aremia, V.; Bobocescu. V. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Huică, Ilie In memoriam: Ion Popescu-Voiteşti, în Litua, nr.7, Târgu-Jiu, 1997; Maxim, Ion Profesorul Voiteşti, în Transilvania, nr.76, Sibiu, 1945 II.12. ÎNVĂȚĂTORUL ION HAIDUCESCU Tradiția locală amintește de existența la sfârșitul sec. al XVIII - lea și începutul sec. al XIX-lea, în Pojogeni a unui singur locuitor cu numele Haiducescu. Este vorba de Preda Haiducescu, bun prieten cu căpitanul de panduri Constantin Melincu, și el născut în comuna Pojogeni, satul Pisc, care a fost spânzurat de turci, în anul 1821, la Bârzeiul de Pădure, unde se ascunsese. 217

218 Al. Doru Șerban Preda fiind singurul Haiducescu din comună, cu siguranță că a avut între urmași și pe învățătorul Ion Haiducescu, născut în anul 1852 într-o familie de țărani. A absolvit Școala Primară Târgu Cărbunești, apoi Școala Normală București, după care a fost numit învățător la Școala Urdarii de Sus, de unde s-a transferat la Școala de gradul I Petrești, activând acolo în perioada octombrie 1875 februarie Câteva luni a fost subrevizor școlar iar la 1 noiembrie 1879 lui Ion Haiducescu i s-a împlinit visul vieții ajungând învățător în satul natal Pojogeni. În decursul anilor a fost în fruntea inițiatorilor pentru construirea localurilor de: școală, biserică, primărie, bancă populară cu sală pentru cooperativă, monument pentru eroii satului din Primul Război Mondial. Activitatea la catedră, dar și cea extrașcolară, au contribuit la avansarea sa în postul de revizor școlar, începând cu anul 1882 iar în perioada premergătoare pensionării a revenit la catedră, predând la școlile din Ocnele Mari și Turnu Severin. Pe lângă activitatea de îndrumare și control făcută totdeauna colegial și în sprijinul învățământului, cadrul didactic și revizorul Ion Haiducescu a contribuit la progresul școlii prin editarea de manuale: ABECEDARUL, apărut în anul 1890 în colaborare cu Lazăr Arjoceanu, Gh. Dumitrescu ș.a. -, tipărit la Tipografia N.D. Miloșescu; Prima carte de cetire ABECEDAR pentru clasa I primară (partea I), coautor Al. Popescu, tipărită în anul 1898 la Institutul de Editură Craiova; Prima carte de CITIRE pentru clasa I primară (partea a II-a), editată împreună cu Al. Popescu și tipărită în anul 1898 la Institutul de Editură Craiova; Elemente de GEOGRAFIA JUDEȚULUI GOR-JIU aranjată în mod didactic de I. Haiducescu învățătorul 218

219 «Personalități care au fost în Gorj» Școalei com. Pojogeni și tipărită în anul 1896 la Tipografia Națională C.M. Georgescu. Învățătorul I. Haiducescu a făcut aprecieri favorabile la adresa învățătorilor gorjeni, autori de manuale: Odinioară dascălii din Gorj luaseră și tipăriseră toate cărțile didactice cerute de programa școalelor primare de care se foloseau și alte școli din țară. Pe lângă manuale, Ion Haiducescu este și autorul piesei de teatru O căsătorie la țară, inspirată din viața satului și a poemului istoric Pe aici nu se trece. Învățătorul Ion Haiducescu s-a implicat alături de alți intelectuali gorjeni în activitatea culturală și publicistică de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea. El a fost unul dintre întemeietorii presei locale gorjene. La 24 februarie 1883 împreună cu Lazăr Arjoceanu, Aafail Zugravu, Mănciulescu și Nițulescu au scos la Târgu-Cărbunești primul număr al revistei SĂTEANUL, care a apărut bilunar până la 13/14 septembrie 1884, fiind tipărită la Tipografia N.D. Miloșescu. La 20 ianuarie 1891 s-a înființat Societatea PARÂNGUL a corpului învățătorilor din Gorj, având în comitetul de conducere și pe învățătorul Ion Haiducescu. Scopul Societății Parângul era ca membrii ei să se instruiască în mod reciproc, ca la rândul lor să poată instrui mai cu succes pe locuitorii rurali. Ca posibilități pentru îndeplinirea acestui scop Societatea își propunea: - Înființarea unei biblioteci proprii și de biblioteci populare în fiecare comună, ca să se procure în mod lesnicios de alimentațiunea spiritului ; - Construirea de localuri de școală; 219

220 Al. Doru Șerban - Procurarea cărților didactice pentru copiii săraci; - Susținerea de conferințe publice pentru luminarea țăranului. În articolul 16 al Societății se prevedea apariția unui ziar (revistă) în care să fie publicate conferințe, chestiuni didactice și tot ce privește interesele populației sătești. Organul de presă al Societății PARÂNGUL a fost publicația lunară Parângul, apărută în perioada 1 februarie 1891 septembrie 1891 la Pojogeni, sub coordonarea unui colectiv de inițiativă condus de Ion Haiducescu. Din aprilie 1891 publicația și-a înscris subtitlul Revistă enciclopedică. Datorită nevoilor materiale insuficiente impuse de cheltuieli organizatorice, Societatea și publicația PARÂNGUL au avut o perioadă scurtă de activitate. Importanța lor de deschidere de drum s-a dovedit în puterea exemplului care a determinat apariția altor societăți cultural-didactice rurale și a altor publicații de informare și popularizare a cunoștințelor folositoare. În anul 1898 s-a înființat Societatea Luminarea săteanului la Bumbești-Jiu, având președinte pe inițiatorul ei, învățătorul Gheorghe Dumitrescu. Glasul scris al acestei Societăți culturale a fost revista Șezătoarea săteanului, apărută din aprilie 1898 până în anul Între membrii de onoare ai Societății și principalii colaboratori ai revistei a fost și Ion Haiducescu, fiindcă el le-a considerat continuatoare ale Societății și publicației Parângul, prin obiectivele oarecum comune: - înființarea de biblioteci populare, cu cărți potrivite pentru săteni; - ținerea de conferințe populare gratuite; 220

221 «Personalități care au fost în Gorj» - înființarea de școli de adulți, care vor funcționa seara și în zilele de sărbătoare; - deprinderea sătenilor în citirea cărților din bibliotecă; - chestiunea băncilor populare, spre binele neamului. Tot în anul 1898 au apărut la Bălănești, inițiate de învățătorul Lazăr Arjoceanu, Societatea și publicația Amicul poporului, cu program asemănător Luminării săteanului, având membri și colaboratori pe învățători și preoți ai satelor. Între aceștia s-a aflat și Ion Haiducescu, prieten bun cu Lazăr Arjoceanu. Ion Haiducescu a colaborat și cu ziarul naționalist Românismul apărut în perioada 12 octombrie august 1916 sub conducerea redactorului răspunzător Șt. M. Bobancu. Românismul și-a schimbat numele în Unirea neamului între 5 ianuarie și 14 august La 15 noiembrie 1918 ziarul a reapărut sub denumirea Românismul. Ion Haiducescu a publicat articole de popularizare a științei și educației în Revista Jiului, apărută la 15 iulie 1920 sub direcția dr. N. Hasnaș. Trăind mai mult în mijlocul țăranilor din comuna natală Pojogeni, Ion Haiducescu le-a cunoscut și preocupările și nevoile. De aceea în anul 1907, după înăbușirea răscoalei țăranilor, el a publicat broșura În chestia țărănească prin care a luat atitudine în favoarea răsculaților: Intervenția statului a fost de veacuri în favoarea celor avuți, cum a fost și reprimarea... e drept a interveni, când puterea averii nesocotește drepturile celor mulți și săraci!?. 221

222 Al. Doru Șerban În introducerea lucrării autorul a considerat că Chestiunea țărănească e cea mai însemnată chestie din țara noastră. De dezlegarea ei atârnă viitorul țării, viitorul neamului chiar, căci fără o țărănime luminată și înstărită nu vom avea o țară înflorită. Conținutul broșurii În chestia țărănească a fost structurat pe mai multe capitole (probleme): învoielile agricole; organizarea Casei rurale (... fiecare român să aibă o părticică cât de mică din pământul țării. Numai așa este interesat la apărarea și înflorirea ei ); reformarea și ușurarea birurilor; sănătatea publică; industria casnică și a fabricilor; gospodăria model; alimentația; școala, biserica, armata (... școala și biserica pot ridica pe țăran și moral și material, dar într-un timp mai îndelungat. Fie ca toți să ajutăm cu ceva la înflorirea țării, la mărirea neamului, ideal ce trebuie să însuflețească pe orice român. În anul 1894, ca o apreciere a strădaniei profesionale și culturale, învățătorul Ion Haiducescu a fost răsplătit cu medalia serviciul credincios. Pensionat în anul 1906 învățătorul Ion Haiducescu a continuat să desfășoare o bogată activitate culturală și social-economică în favoarea țăranului, până la decesul din 6 martie 1928, anunțat de publicația Gorjanul. Un bust al său din bronz a fost dezvelit de comună și prieteni la biserica din Grui iar școala din comună i-a purtat numele. Fiul său Emil Haiducescu, născut în anul 1883, a fost director al Prefecturii jud. Gorj și președinte al Asociației funcționarilor administrativi din Gorj. Emil Haiducescu a ajutat cu fonduri de la județ întreținerea școlilor și construcțiilor publice din Pojogeni. 222

223 «Personalități care au fost în Gorj» A moștenit în comuna natală două case, dar neavând copii, le-a cedat gratuit Sfatului Popular. BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti, Marinoiu, Vasile Învățătorul Ion Haiducescu ( ) în Crinul satelor, nr. 2/1992, pag ; Mischie, Nicolae Gorjul cultural , Editura Rhabon, Târgu-Jiu, II.13. LAZĂR ARJOCEANU S-a născut în anul 1854 la Arjoci Godinești. A urmat cursurile școlii primare din satul natal apoi s-a înscris la Școala Normală de Învățători din Craiova. Începând cu data de 1 octombrie 1875 a fost repartizat învățător la Școala primară din comuna Bălănești. Acceptat de organele administrației locale, apreciat de părinți și iubit de elevi, Lazăr Arjoceanu a activat la școala din Bălănești vreme de 30 ani. În activitatea sa didactică de început Lazăr Arjoceanu a urmărit împlinirea a două obiective: 223

224 Al. Doru Șerban - construirea unui local de școală corespunzător pentru elevii comunei; - învingerea unor prejudecăți referitoare la școlarizarea copiilor: fata nu e nevoie să știe carte!... și nici băiatul că doar n-o să-l fac popă! Lazăr Arjoceanu a convins pe locuitorii satului de necesitatea unui nou local de școală. Banii au fost strânși prin contribuție publică și prin împrumuturi de la Casa Școalelor. Localul, cu trei săli de clasă și cancelarie, cunoscut sub denumirea Școala de la Vultur, a fost inaugurat în anul 1910, în prezența lui Spiru Haret, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, a autorităților județului, a unor cetățeni din Târgu-Jiu, a locuitorilor din Bălănești și satele învecinate (vezi Monografia comunei Bălănești, autori Ion Popa Matei (Sfenea) și Gr. Haidău. Învățătorul Lazăr Arjoceanu a reușit să schimbe și mentalitatea localnicilor referitoare la școlarizarea elevilor, astfel că în anul școlar au frecventat cursurile nouă fete, iar în anii următori numărul lor a crescut. Lazăr Arjoceanu a inițiat mai multe proiecte culturale și economice comunitare, care au ajuns exemple ce s-au impus și pe plan național. În anul 1898 el a înființat Societatea Culturală Amicul poporului, care avea obiectiv principal luminarea săteanului, propunându-și să îndrepte pe țărani pe calea progresului, care e și calea virtuții și moralității. Glasul scris al Societății culturale a fost după data de 30 mai 1898 revista enciclopedică Amicul poporului, apărută sub conducerea lui Lazăr Arjoceanu, până în anul 1905 inclusiv. 224

225 «Personalități care au fost în Gorj» În articolul program Scopul nostru erau prezentate modalitățile de îndeplinire a țelurilor societăților învățătorilor și preoților: - înființarea de conferințe populare în fiecare comună; - înființarea de biblioteci populare, dotate cu cărți potrivite cu trebuințele țăranului; - înființarea caselor de economie în fiecare comună, pentru a deprinde pe țărani cu economiile, dar și pentru a-și putea procura semințe și unelte de muncă. Apariția mișcărilor culturale ( Luminarea săteanului, Amicul poporului ș.a.) și a numeroaselor publicații ale învățătorimii și preoțimii, la sfârșitul sec. al XIX-lea l-au făcut pe dr. C. Istrati, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, să oficializeze printr-o circulară această preocupare gorjeană, pentru toată țara sub denumirea de cercuri culturale. Spiru Haret, următorul ministru, a reglementat această experiență gorjeană de culturalizare și ajutorare a satelor prin votarea în Parlament a Legii băncilor populare. Învățătorul Lazăr Arjoceanu a fost cap de listă al inițiatorilor, apoi președinte al Societății de împrumut și păstrare Cerbul din Târgu-Jiu, înființată în ianuarie 1897 pentru membrii învățători din județ, preoți și alte persoane... În anul 1902 Societatea Cerbul s-a desființat fiindcă în județ erau peste 30 de bănci, iar învățătorii nu mai aveau nevoie de Banca mamă. După modelul gorjean mișcarea societăților de împrumut și păstrare s-a extins în toată țara. Comuna Bălănești a intrat în istoria economică a Gorjului prin organizarea în anul 1898 a Cooperativei Vița, ai cărei membri au hotărât înființarea Fermei 225

226 Al. Doru Șerban Deșteptarea, cu statut propriu de așezare și funcționare, având rol de unitate productivă, de prelucrare și producere a bunurilor necesare consumului. Învățătorul Lazăr Arjoceanu, prin banca populară înființată, a ajutat obștea satului să achiziționeze pământurile lăsate în paragină, să cumpere pădurea dr. Urbeanu și o parte a moșiei lui Lascăr. În anul 1899 Lazăr Arjoceanu și prietenii săi au constituit o tovărășie cu profil zootehnic în cadrul Fermei Deșteptarea. Au fost aduse 60 vaci de rasă din Elveția și Olanda și au fost achiziționate vaci din Moldova. A fost construită o fabrică de produse lactate, dotată cu utilaje moderne, la care a lucrat elvețianul Jean Staighe, care i-a instruit pe localnicii angajați să realizeze produse de calitate, solicitate pe piață. Laptele necesar fabricii era provenit din producția proprie a fermei, dar și din colectarea de la țărani. Ferma Deșteptarea a avut în sistemul de producție: o brutărie, cu pâine foarte căutată în Târgu-Jiu; o uscătorie de prune după sistem bosniac și o magiunărie; o unitate de vinificație, care fiind rentabile s-au menținut până după Primul Război Mondial. În anul 1912, datorită unor interese, care au întreținut conflicte între reprezentanții înstăriți, Ferma a ajuns la faliment. Lazăr Arjoceanu nu a deznădăjduit, luând o nouă inițiativă economică. Cu bani împrumutați personal de la Banca Comercială și o parte din beneficiile Cooperativei Vița a cumpărat din Algeria butași de vie nobilă, cu care au fost plantate dealurile Bălăneștilor. 226

227 «Personalități care au fost în Gorj» În câțiva ani Braghina de Bălănești a fost medaliată la mai multe concursuri de vinuri. Cu știința, priceperea și dăruirea pentru comuna în care a îndeplinit nobila misiune de educator al copiilor, Lazăr Arjoceanu a contribuit la încurajarea și învățarea adulților, cum să-și facă rosturile gospodărești îndestulătoare. Pentru oamenii comunei, învățătorul a fost alături de autorități implicat în acțiunile de: - aliniere a caselor la drumul comunal; - construirea bisericii de zid, distrusă la cutremurul din 9 noiembrie 1940; - amenajarea unei mori, la care au măcinat zeci de ani, locuitorii comunei, dar și cei din zonele limitrofe. Apreciindu-i-se activitatea didactică și obștească, Lazăr Arjoceanu a fost prezentat ca un model, în presa locală a vremii: Este pe deplin dovedit astăzi că, oricâtă învățătură vom da copiilor noștri, nu se vor putea folosi de dânsa, dacă nu le vom asigura mijloacele materiale pentru a se putea ocupa cu o agricultură sistematică, cu mica industrie și comerțul (vezi I. Popescu în Amicul poporului, sept. 1901). Pe plan național inițiativele lui Lazăr Arjoceanu au fost recunoscute prin preluarea lor în teritoriile românești, iar personalitatea organizatorică, dovedită prin fapte, a impus alegerea sa ca președinte al primului Congres al Învățătorilor din România, ținut la Ploiești în perioada decembrie În anul 1905, la cel de al doilea Congres al Învățătorimii, Lazăr Arjoceanu a fost reales președinte din 500 de delegați participanți. În zilele de 8 12 septembrie 1906 a avut loc la București primul Congres al Cadrelor Didactice din România, la care gorjeanul Lazăr Arjoceanu a prezidat secția învățători a lucrărilor. 227

228 Al. Doru Șerban Activitatea didactică, obștească și culturală a dascălului de țară Lazăr Arjoceanu trebuie să fie o pildă pentru cadrele didactice de astăzi. Elevii și comunitățile au nevoie de conștiințe devotate în luminarea lor. BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile Lazăr Arjoceanu în Şcoala gorjeană vol. II, Editura Măiastra, Tg.Jiu, 2007, pag ; Mischie, Nicolae Gorjul cultural , Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2003; Ungureanu, Octavian Ferma «Deşteptarea» de la Bălăneşti - Gorj în Litua, nr. 1/1978, pag II.14. GHEORGHE DUMITRESCU BUMBEŞTI S-a născut la 31 august 1861 (după alte informații în 1856) în Scoarța Gorj. A urmat cursurile primare la școala din Copăcioasa și a absolvit Școala Normală Târgu-Jiu. După o scurtă perioadă de timp în care a activat funcționar la Creditul Agricol Târgu-Jiu, Gheorghe Dumitrescu Bumbești a îmbrățișat cariera didactică, devenind pe rând, începând cu anul 1883, învățător la școlile primare din Zorlești, Mușetești și Grui. 228

229 «Personalități care au fost în Gorj» În anul 1893 s-a transferat definitiv la școala din Bumbești-Jiu, unde a desfășurat activități didactice, culturale, sociale și economice. Gh. Dumitrescu Bumbești a organizat la Bumbești-Jiu cercul de învățătură pentru adulți, atelier de lucru manual pentru fete și băieți, bibliotecă ș.a. De referință a fost marea serbare populară organizată la 10 mai 1896 în Pădurea Bumbești, care a durat trei zile și a avut peste participanți din Gorj și din județele limitrofe, inclusiv mulți oameni veniți de peste munți. «Inaugurarea Bibliotecii Bumbești-Jiu» Gheorghe Dumitrescu Bumbești a urmărit, prin activitatea sa de o viață, să realizeze culturalizarea și ridicarea economică a satului, ca să izbutim să avem o țară puternică, prin țărani luminați și înstăriți. El a înființat Cercul Cultural Luminarea Săteanului, la 5 aprilie 1898, împreună cu alți opt învățători, nouă preoți, lângă care s-au alăturat doi comercianți, treispre- 229

230 Al. Doru Șerban zece mici proprietari și douăzeci de agricultori, din zece sate: Bumbești, Cartiu, Câineni, Curtișoara, Grui, Horezu, Mușetești, Rugi, Schela și Tetila. În cadrul Cercului Cultural Luminarea Săteanului a fost scoasă revista Șezătoarea Săteanului, care în articolul program Ce să fim, a lămurit scopul constituirii Cercului cultural și rostul revistei: - înființarea de biblioteci cu cărți și reviste potrivite pentru săteni și deprinderea celor știutori de carte, cu citirea lor; - înființarea școlilor de adulți; - înființarea de bănci populare în fiecare comună pentru a asigura bunăstarea materială a sătenilor; - ținerea de conferințe populare, pentru a deprinde pe săteni cu moralitatea, munca, chibzuința, economia și iubirea de școală; - darea de serbări pentru îmbogățirea bibliotecilor și construirea de localuri de școli. În darea de seamă a Ministerului Școalelor la Congresul învățătorilor din iulie 1900 s-a făcut remarca: Acolo, în Gorj, o mână de oameni cu inimă și pricepere, s-au pus în fruntea nu numai a mișcării culturale poporane, dar și în fruntea mișcării economice. Ei muncesc cu sârg. Facă toți astfel! Revista a prezentat interes și prin cunoștințele folositoare răspândite în lumea satelor. În anul 1902 redacția revistei a fost mutată la București, unde locuia inițiatorul ei. Ea a avut în colegiul de redacție personalități cunoscute (membri de onoare): I. Kalinderu vicepreședinte al Academiei Române și administratorul Domeniilor Coroanei, prof.univ. Ludovic 230

231 «Personalități care au fost în Gorj» Mrazec, dr. C. Istrati fost ministru, Gion G. Ionescu inspector general pentru învățământul secundar, Alex. Ștefulescu ș.a. Între colaboratorii cu literatură cultă și populară, cu articole de culturalizare, cu sfaturi, s-au remarcat: George Coșbuc, V. Eftimiu, L. Rebreanu, O. Goga scriitori; P. Pănoiu (Crasna), C. Ciobanu (Jupânești), C. Dobrescu (Godinești), T.T. Calotescu (Tg-Cărbunești), I. Izvoranu (Izvoarele Mehedinți), G. Popescu (Perieni Putna), I. Haiducescu (Pojogeni) toți învățători, Emil Staicu, I. Niculescu studenți ș.a. Gheorghe Dumitrescu Bumbești a scos împreună cu Lazăr Arjoceanu din Bălănești, Amicul poporului ( ), revista învățătorimii și preoțimii gorjene, care a urmărit ridicarea nivelului cultural în lumea satelor și îmbunătățirea situației economice. Înainte de anul 1900, conform programului Cercului Cultural Luminarea săteanului, Gheorghe Dumitrescu Bumbești a înființat bănci populare în sate ale județului, aruncând pentru prima dată în pământul sărac al Gorjului, sămânța întovărășirii. În anul 1898 Spiru Haret, ministrul Instrucțiunii Publice, l-a delegat pe Gheorghe Dumitrescu Bumbești să propage prin cercurile culturale ideea de întovărășire economică, iar după 3 ani i-a înmânat delegația pentru înființarea de bănci populare în întreaga țară. Așa a ajuns Gheorghe Dumitrescu Bumbești de la 168 bănci înființate până în anul 1901, la peste 700 înființate în Îndeplinind funcția de subrevizor școlar la Mehedinți și Dolj, Gheorghe Dumitrescu Bumbești a semănat sămânța cooperației și în acele locuri. 231

232 Al. Doru Șerban În anul 1903 această idee a prins în toată țara, fiind legiferată. Pentru desăvârșirea ideii și realizarea ei practică, Gheorghe Dumitrescu Bumbești a fost adus să lucreze în activitatea cooperatistă, îndeplinind pe rând funcțiile de controlor, inspector, inspector general, consilier, membru al conducerii cooperației pe țară. După 40 de ani de activitate cooperatistă, Gheorghe Dumitrescu Bumbești a fost pensionat, dar menținut în structurile de conducere ale cooperației. Urmărind pregătirea de cadre pentru băncile populare, Gheorghe Dumitrescu Bumbești a înființat, în anul 1911, o școală de comerț și cooperație pe lângă Federala Gorjul, care pregătea în vreme de 1 an pe contabilii băncilor populare de la sate. Inițiativa a fost preluată în toată țara. El a îndeplinit în decursul anilor și înalte funcții administrative: prefect cu delegație în perioada , inspector administrativ în Gorj și senator de Arad. Gheorghe Dumitrescu Bumbești a murit la 2 august 1939, rămânând în conștiința gorjenilor, prin faptele sale puse în slujba celor mulți și săraci, cărora le-a organizat băncile populare în localitățile de baștină, să le asigure bunăstarea materială. BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Cârlugea, Zenovie Gheorghe Dumitrescu Bumbeşti, în Almanahul Gorjului, Editura Ager, Târgu-Jiu, 1999; 232

233 «Personalități care au fost în Gorj» Stolojanu Munteanu, Victoria Monografia oraşului Bumbeşti-Jiu, Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2003; Gorjanul, anul XVI, nr.29 30, din 8 15 august 1939 şi nr.31 din 22 august II.15. ÎNVĂȚĂTORUL DEPUTAT ION D. ISAC S-a născut la 18 martie 1893 în satul Cerătu, comuna Pojogeni Gorj. A învățat în satul natal cu învățătorul I. Haiducescu, apoi a urmat Școala de învățători sătești din Craiova. După susținerea examenului de diplomă și de pregătire militară în perioada 15 septembrie 15 octombrie 1913, Ion D. Isac s-a întors în satul natal Cerătu să-și ia în primire postul de dascăl. După mobilizarea decretată la 15 august 1916, între miile de gorjeni înrolați în Regimentele 18 Gorj, 43/58 Lupeni și 5 Artilerie s-a aflat și sublocotenentul în rezervă Ion D. Isac, căruia i s-a încredințat comanda plutonului 2 din compania a IX-a a Regimentului 18 Gorj. Desfășurarea luptelor de pe frontul Jiului a fost redată de Ion D. Isac în primul volum de însemnări de campanie întitulat Pe Valea Jiului, al cărții Zile de zbucium și glorie, apărută în anul Următoarele două volume (care n-au mai apărut), urmau să se intituleze: De la Jiu 233

234 Al. Doru Șerban la Trotuș, Mărăști și Mărășești 1917 și De la Jiu la Budapesta Pacea Pentru a scrie aceste volume sublocotenentul Ion D. Isac și-a însemnat în caietul său de companie momente ale acțiunilor militare, surprinzând în detaliu nu numai lupte la care a participat subunitatea sa, ci și atmosfera de front, cu satisfacția biruințelor și întunecările insucceselor, chipuri și profiluri de luptători și comandanți, greutățile nesfârșite ale combatanților, peisajul teatrului de operațiuni, cu încleștările dramatice și căderile la datorie, cu zile însorite ori de vremuială în miez de toamnă. La cea dintâi cuvântare rostită în ianuarie 1929 de deputatul Ion D. Isac în Parlamentul României, acesta s-a referit și la participarea sa în Războiul Mondial... mulțumesc lui Dumnezeu că m-a scăpat din 98 de atacuri la care am participat în timpul războiului și m-a învrednicit să urc treptele acestei tribune. Pentru faptele de vitejie dovedite alături de camarazi în timpul celor 98 atacuri ale confruntărilor cu inamicul slt. Ion D. Isac a fost răsplătit cu ordine, medalii și decorații: Steaua României, Coroana României și alte distincții din luptele pentru întregirea neamului. După război Ion D. Isac a revenit la catedra de învățător din satul natal, arătându-se preocupat de asigurarea spațiului corespunzător pentru școală, prin construirea unui nou local și de organizarea cercurilor de citit pentru adulți. În anul 1925 Ion D. Isac a luat inițiativa înființării unei școli elementare de meserii în satul Cerătu, ctitorie trainică și operă de căpătâi a vieții lui (vezi O. Ungureanu, articolul Reperele unei vieți...). 234

235 «Personalități care au fost în Gorj» Acțiunea a fost începută de un comitet de inițiativă format din 7 persoane. La început școala a avut 20 elevi, care învățau meseriile de tâmplar, rotar, fierar, dogar, croitor în atelierele amenajate inițial în șoproanele caselor celor din comitetul de inițiativă. Fiindcă tot mai mulți copii, din satele apropiate de Cerătu, vroiau să învețe o meserie, s-a simțit nevoia construirii unui local de școală cu săli de clasă, ateliere și un internat pentru elevii care nu puteau face naveta. Pentru a pune în practică proiectul gândit Ion D. Isac a fost nevoit să împrumute suma de lei de la bancă. Cu acești bani și cu încă lei strânși prin subscripție de fratele său Vasile, învățătorul a putut construi noul local de școală. Să poată îmbunătăți situația financiară a școlii și să acoperă dobânzile împrumutului Ion D. Isac a dat în folosință unele anexe de utilitate pentru comunitatea satului: moară, darac de lână, circular de tăiat lemne ș.a. Cursurile școlare cu o durată de 3 ani au fost urmate în timp și de peste 100 elevi. Ei au devenit meseriașii satelor și viitorii specialiști ai industriei gorjene, aflată la începuturi, prin apariția primelor fabrici: Uzina Mecanică Sadu, Fabrica de cărămidă, Fabrica de țigarete, Fabrica de confecții ș.a. În anul școlar Școala de meserii a fost transformată în Gimnaziu industrial iar după anul 1944 în Gimnaziul Unic de 3 ani. După Reforma învățământului din 1948 Gimnaziul Unic a devenit Școală elementară de 7 ani. În comuna natală Ion D. Isac a vrut să întemeieze o școală de fete cu profil practic. 235

236 Al. Doru Șerban Pentru luminarea satului a organizat programe de conferințe, cercuri de citit, a instruit formații de teatru și corale, care au participat la sărbătorile câmpenești și a înființat un cinematograf. Autoritatea și prestigiul de care s-a bucurat, au făcut ca la Congresul (Adunarea generală) a Asociației învățătorimii gorjene din 1935, Ion D. Isac să fie ales președinte, funcție deținută până în anul Această perioadă a fost între cele mai fructuoase și benefice pentru dăscălimea Gorjului prin implicarea președintelui în: apărarea drepturilor învățătorimii gorjene; înființarea de noi școli primare; sporirea numărului de locuri în Școala normală Târgu-Jiu; extinderea învățământului profesional, pentru dezvoltarea economică a satelor; reconsiderarea Casei corpului didactic și înființarea internatului pentru copiii cadrelor didactice, care învățau în Târgu-Jiu; s-a dat în folosință o cantină și s-au amenajat camere de oaspeți pentru cadrele didactice; s-a dotat biblioteca învățătorilor; s-a înființat Cooperativa de consum Solidaritatea cu librărie și Banca învățătorimii, cu un mic atelier de croitorie pentru uzul cadrelor didactice de la școlile primare. Președintele Asociației învățătorimii gorjene a lansat apelul către întreg corpul didactic din județ, pentru contribuție benevolă la ridicarea Monumentului eroilor învățători gorjeni căzuți în Primul Război Mondial, dar din motive financiare nu s-a mai realizat. Congresul Asociației Învățătorimii din anul 1937 a adunat suma de lei pentru turnarea bustului lui Alexandru Ștefulescu, operă realizată de sculptorul gorjean V. Blendea și dezvelită în anul 1940 în fața școlii 236

237 «Personalități care au fost în Gorj» care azi îi poartă numele, de pe strada Eroilor din Târgu-Jiu. Ion D. Isac a fost în perioada ales de mai multe ori consecutiv, deputat de Gorj. Era un om înalt, bine clădit, voinic și liniștit, frumos în portul lui țărănesc schilăresc, pe care nu l-a abandonat niciodată, cu un bun simț în judecăți și o grijă în exprimarea lor, care-l făceau întotdeauna asaltat, ironic, sfătos și colorat când trebuia, dar vehement și dârz în expuneri ca și în intervenții... Era statornic în convingeri, linear în cuget și în atitudine, prezent în luptele care se purtau pe vremuri împotriva retrogradului cuzism și a dezmățului legionar... Crezul său politic a fost să lupte pentru apărarea drepturilor țărănimii, susținute de Partidul Țărănesc. El s-a apropiat mai mult de aripa de stânga a P.N.Ț. condusă de dr. M. Lupu, care s-a bucurat de multă simpatie și susținere în mediul rural. În discursurile sale, omul politic Ion D. Isac a prezentat situația economică, socială și culturală la sate, unde sunt straturile adânci ale poporului. Țăranul care a răbdat până ieri o ordine stabilită în defavoarea lui, rabdă și azi cu nădejdea că a venit vremea să se facă legiuirile de la care va veni mântuirea lui. Din aceleași motive el s-a opus votării în martie 1933 a proiectului de buget, motivându-și astfel votul: Sus: bani din belșug și desfrâu; jos: flămânzii desculți și zdrențuroși. Primenirea trebuie să vină! Deputatul Ion D. Isac a contribuit la crearea Ligii contra cametei ( ), îndeplinind funcția de secretar general pe țară al organizației și de președinte în județul Gorj. 237

238 Al. Doru Șerban Liga împotriva cametei încerca să determine guvernele să înceteze urmărirea debitorilor și să lichideze datoriile agricole. În timpul campaniei electorale, în care a candidat pe listele Ligii contra cametei pentru postul de deputat, Ion D. Isac a fost arestat sub învinuirea că a răspândit manifeste cu conținut ce leza interesele statului, ordinea publică și liniștea cetățenilor. Fiindcă a fost ales deputat, a beneficiat de imunitatea parlamentară și a fost eliberat, să-și ocupe locul în Cameră. În anii dictaturii regale ( ), ai regimului dictatorial fascist-antonescian, ai războiului și dominației hitleriste Ion D. Isac s-a retras din politică, activând în învățământ. La 19 noiembrie 1946 Ion D. Isac a fost ales deputat în Adunarea Deputaților din primul Parlament, considerat democratic, al țării. Având o îndelungată practică parlamentară i s-a încredințat funcția de vicepreședinte al Adunării Deputaților, fiind apreciat pentru consecvența ideilor politice puse în slujba oamenilor, de către personalități ale vremii: Mihail Sadoveanu, dr. Petru Groza, Lucrețiu Pătrășcanu ș.a. Activitatea politică a învățătorului Ion D. Isac s-a încheiat la 30 decembrie 1947, când a fost proclamată Republica Populară Română, dar pentru că a fost politician țărănist (fie și cu idei de stânga) în alt regim, comuniștii l-au persecutat și au supravegheat neîncetat, prin organele de securitate, activitatea sa și a familiei. Învățătorul și omul politic Ion D. Isac s-a implicat și în publicistică. El a colaborat la diferite publicații gorjene (mai ales școlare și culturale) ale vremii. 238

239 «Personalități care au fost în Gorj» Personal a condus ori a înființat: Revista învățătorimii gorjene la care a scris în tot deceniul de apariție ( ) și pe care a condus-o în perioada ; Gazeta Plugarilor ziar al Partidului Țărănesc dr. N. Lupu, apărut în perioada 1 septembrie 15 noiembrie 1933 la Pojogeni, sub redacția lui Ion D. Isac; Pandurul ziar de informațiuni și de luptă pentru adevăr și dreptate, apărut lunar în perioada aprilie 1935 ian. 1936, sub direcțiunea lui Ion D. Isac. La 16 aprilie 1935 directorul ziarului a publicat Statutul Sindicatului plugarilor, înființat tot de el. A treia publicație pe care Ion D. Isac a vrut să o scoată la Cerătu Pojogeni, urma să se intituleze Căminul, dar ea nu a mai apărut din lipsă de fonduri. La 7 martie 1962 a murit Ion D. Isac exemplu de muncă neostenită, de omenie, de conduită cetățenească, de sinceritate și devotament față de aceia din mijlocul cărora s-a ridicat, slujindu-i întreaga sa viață (vezi O. Ungureanu, op.cit.). A murit un gorjean de frunte, care în școală, pe front, în arena politică s-a purtat cu demnitate, consecvență și curaj. BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundația Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Kalustian, L. Alt dascăl de țară: Ion D. Isac simple note vol. II, Editura Eminescu, Bucureşti, Ungureanu, Octavian Reperele unei vieți în slujba celor mulți mărturisiri, Editura Eminescu, Bucureşti,

240 Al. Doru Șerban II.16. CONSTANTIN BĂLĂCESCU Sculptor născut la 18 aprilie 1865 în comuna Bolboși, decedat la 3 iulie Rămas orfan de părinți a fost întreținut de o rudă din Craiova, unde a învățat inclusiv Școala de Arte și Meserii. La expoziția vernisată în 1888, odată cu absolvirea școlii, de față a fost și regele Carol I, care a cumpărat bustul ce-l reprezenta, sculptat de tânărul absolvent Bălăcescu. În perioada , tânărul Constantin Bălăcescu a urmat cursurile Școlii de Arte Aplicate în Industrie din Veneția, iar în anul 1894 a absolvit Academia de Belle Arte din Veneția și s-a înscris la Academia de Belle Arte din Milano, absolvită în anul În anul 1894, sculptorul a turnat bustul de bronz al revoluționarului Tudor Vladimirescu, care a fost amplasat la Baia de Aramă (1895), unde se află și astăzi. Interesat de tema Tudor Vladimirescu, sculptorul gorjean Constantin Bălăcescu, revenit în țară s-a dedicat realizării monumentului din Târgu-Jiu. În noiembrie 1898 monumentul a fost instalat în incinta Gimnaziului Real, care poartă numele marelui revoluționar gorjean. Constantin Bălăcescu a fost autor de busturi ale unor personalități istorice, politice și culturale (Împăratul Traian, Lascăr Catargiu, Gh. Chițu, Gr. Cobălcescu, Alexandru Ioan Cuza, August Treboniu Laurian, Elena Teodorini), al unor monumente (Monumentul Independenței, Monumentul lui 240

241 «Personalități care au fost în Gorj» Mircea cel Bătrân, Lupta de la Călugăreni-basorelief, Port din Munții Gorjului, s.a.) și chipuri cotidiene (Cap de copil, Cap de bătrân, Cap de țărancă). Constantin Bălăcescu a realizat în stil neo-clasic lucrări funerare în cimitire din București, Turnu-Severin, Craiova și Caracal. Apreciat prin instruirea câștigată la școlile absolvite și cunoscut prin devotamentul pentru profesiunea artistică aleasă, Constantin Bălăcescu a fost numit în anul 1906 profesor de sculptură și modelaj la Școala de Arte Frumoase din Iași, iar în anul 1911 a fost transferat la Școala de Belle - Arte din București, activând până în 1913, când a murit. * * * Principala opera sculpturală a lui Constantin Bălăcescu a fost Monumentul Tudor Vladimirescu de la Târgu-Jiu. Dorința de a ridica o statuie a eroului național Tudor Vladimirescu la Târgu-Jiu a fost exprimată la 6 martie 1877 de Francisc Milescu, fost primar al orașului, printr-un raport adresat Consiliului orășănesc. Acesta s-a ocupat de găsirea artistului. La București, sculptorul Storch chiar a schițat statuia. Frumoasa inițiativă nu s-a materializat din cauza Războiului pentru Independență. În anul 1895 la Târgu-Jiu s-a creat un comitet al Tinerimii universitare române, reprezentat printr-un complet compus din fiii Gorjului M. Poenaru, I. C. Bălăcescu- doctoranzi în medicină; C. Ștefulescu Rucastudent la litere și drept și D.C. Bălăcescu farmacist, care a luat inițiativa ridicării statuii lui Tudor Vladimirescu la Târgu-Jiu. Membrii comitetului de inițiativă au anunțat Primăria orașului că făcând apel la talentul sculptorului 241

242 Al. Doru Șerban din Milano (Italia) Constantin Bălăcescu, român ce face multă onoare patriei sale, am convenit prin contract ca, în schimbul sumei de de lei, acesta să lucreze și să așeze pe locul ce se va stabili, monumentul în bronz și marmoră al ilustrului nostru conjudețean Tudor Vladimirescu. Pentru ridicarea monumentului care să-i eternizeze memoria în județul său natal, comitetul a cerut să se prevadă în bugetul comunei urbane Târgu-Jiu o sumă oarecare și să se aleagă locul unde va fi ridicată statuia. Conform cercetătoarei Florina Popescu, din dos. 5/1896 al fondului Primăriei oraș Târgu-Jiu, a rezultat că în bugetul comunei urbane pe anii , la art.59- diverse cheltuieli, s-a prevazut suma de de lei drept subvenție pentru statuia lui Tudor Vladimirescu, care se lucrează pentru una din piețele orașului de sculptorul Constantin Bălăcescu, la Milano. Statuia, inspirată sculptorului de tabloul realizat de Theodor Aman, a fost ridicată la Târgu-Jiu, probabil în noiembrie 1898, pe locul unde eroul de la 1821 a poposit cu pandurii săi înainte de a pleca la 21 ianuarie, spre Tismana și Padeș. «Statuia Tudor Vladimirescu în anul inaugurării (1921)» 242 Inaugurarea statuei s-a făcut în anul Monumentul Tudor

243 «Personalități care au fost în Gorj» Vladimirescu se compune dintr-un soclu din bucăți mari de piatră de stâncă pe care au fost fixate statuia din bronz reprezentând pe Tudor, un leu, un scut, o ramură de palmier, un fragment de coloană, steme și plăci cu diverse inscripții și basorelieful Trecerea Oltului. Tot un omagiu adus de Constantin Bălăcescu locurilor natale este și sculptura Cap de țărancă realizată în anul 1912, care a avut model o tânără fată din Tismana, îmbrăcată în costum țărănesc. Moartea prematură a sculptorului, aflat la vârsta maturității creatoare, ne-a vitregit de alte valoroase opere de artă ale celui care a reprezentat un moment important în evoluția plasticii românești în perioada de hotar dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea. BIBLIOGRAFIE: Aremia, V.; Bobocescu, V. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Ed. Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti 2000; Popescu, Florina Un sculptor gorjean: C. Bălăcescu ( ), în revista Litua, nr.1, Târgu-Jiu, II.17. ARTISTUL LEMNAR ANTONIE MOGOŞ S-a născut la 8 septembrie 1835 în Bălăcești Ceauru. Când era încă mic i-a murit tatăl Nicolae, așa că Antonie nu a făcut armata, fiind scutit ca susținător de familie. Prima dată s-a însurat la 28 ani și jumătate. A avut opt copii cu două neveste, jumătate dintre ei murind de mici. 243

244 Al. Doru Șerban Educat de familie în spiritul credinței, Antonie mergea duminica și în zilele de sărbătoare la slujbele de la biserica satului. Când a crescut, a intrat paracliser la biserică. Ambițios și dornic să-și găsească un loc în cadrul lăcașului de cult ortodox, Antonie Mogoș a învățat să citească pe cărțile în slavonă, luate de la preot, fiind apoi promovat cantor (cântăreț) bisericesc. De mic i-a plăcut să cioplească lemnul, iar această plăcere a schimbat-o în îndeletnicire. Așa a ajuns Antonie Mogoș meșter de case din lemn. Cu banii agonisiți, în anul 1875 (cioplit pe grinda fruntal) a început să lucreze, după placul său la propria locuință, terminată în anul 1878 (cioplit pe ștenapul porții). Pentru ridicarea casei, meșterul a avut nevoie de 70 copaci, pe care i-a cioplit cu barda. Antonie a făcut casa cu două odăi și o pivniță : odaia principală (3,75/3,60 m) are două ferestre mici, cu zăbrele (cebuce) de fier; - odaia din mijloc nu are decât o ferestruie; - pivnița nu are fereastră, primind lumina prin deschiderea ușii. Înălțimea încăperilor este de 2 m iar a ușilor de 1,72 m. Tinda, largă de un metru, se întinde de-a lungul casei și este limitată de un pridvor. În tindă se urcă pe o 244

245 «Personalități care au fost în Gorj» scară cu patru trepte și se pătrunde printr-o portiță, și acestea încrestate cu motive florale. Un număr de șapte stâlpi supli, conținând elementele coloanei clasice, rudimentar ciopliți, cu baza și capitelul în formă pătrată, înflorați pe fiecare față, sunt prinși între fruntaliile de sus și de pe prăgar (și ele cioplite în șarpe și în colțuri) asigurând susținerea acoperișului de șindrilă, cu muchie de ciocârlani, având la colțuri câte un țap. Fusul stâlpului cu o umflătură la mijloc, marcată printr-o crestătură inelară, are cioplit motivul spiralei. Conform documentarului realizat de Iuliana Lorelai Popescu în monografia Ceauru... meșterul Antonie Mogoș a făcut casa nu după vreun izvod ci numai după închipuirea lui. Adesea se trezea din somn gândindu-se la casa ce ridica, la florile cu care urma s-o înfrumusețeze. El nu era un simplu copist, ci un artist creator în adevăratul înțeles al cuvântului. Truda creației l-a muncit și pe el, ca și pe cel mai ilustru artist. Sculpturile lui... nu sunt lipsite de originalitate. Etnologul prof.univ.dr. Alex. Tzigara Samurcaș a consemnat în Memorii ( ) împrejurările în care a achiziționat în anul 1906, casa lui Antonie Mogoș din Ceauru Gorj: Într-una din peregrinările mele prin Gorj m-am oprit în fața porții ce de-abia se mai susținea și văzând cărămidă depozitată în curte, ghicind că e vorba de o clădire nouă, propusei de îndată proprietarului cumpărarea întregii sale case de lemn. Mirat și făcând semnul crucii, Mogoș evită să mai lungească vorba în această privință. A trebuit să revin și a 245

246 Al. Doru Șerban doua zi cu primarul și cu preotul bisericii, la care Mogoș era cântăreț, ca să pot încheia târgul. A doua zi unchiașul de peste 70 ani a primit cei 500 lei (oferiți de boierul de la București, cu barba lungă și elegant costumat), vânzându-și casa pentru Muzeul Național București. A desfăcut-o cu grijă, pentru a fi transportată în capitală, unde a ajuns și el, ca să o refacă într-o sală de Muzeu. A fost adusă și poarta monumentală sculptată, precum și unele acareturi. Cadrul rural de habitat, creat de meșterul artist Antonie Mogoș la Muzeul Național a fost admirat de familia regală (regele Carol I, regina Elisabeta, principesa Maria ș.a.), de specialiști și de publicul vizitator. În anul 1953 Ansamblul Antonie Mogoș de la Ceauru, completat cu pivniță și jicniță a fost mutat în aer liber la Muzeul Satului. După mai multe decenii, să fie ferite de intemperiile naturii, construcțiile realizate de Antonie Mogoș au fost mutate în sala mare a Muzeului Țăranului Român, asigurându-li-se o mai bună conservare. Antonie Mogoș, prin bijuteriile arhitecturale create a făcut să se vorbească despre județul Gorj, în țară și în lume. Casa lui Antonie Mogoș reprezintă culmea atinsă în evoluția sa, de arta lemnului. Ea este nu numai un document artistic, dar și unul social. De aceea admirația și considerația de care s-a bucurat se răsfrâng și asupra meșterului ANTONIE MOGOȘ care a construit-o. 246

247 «Personalități care au fost în Gorj» BIBLIOGRAFIE: Panait, Ioana Cristache Arhitectura de lemn din județul Gorj, Editura Arc, Bucureşti, 2001; Popescu, Lorelai Iuliana Ceauru, vatră de istori şi de trăire tradițională, Editura Măiastra, 2007; Ungureanu, Octavian Antonie Mogoş din Ceauru în Crinul satelor, nr. 15/2003, pag II.18. FRANTZ MILESCU A fost după anul 1870 una dintre personalitățile Târgu-Jiului, cu contribuție marcantă în activitatea culturală a urbei. El a fost acela care a realizat prima construcție (clădire) a unui teatru în Târgu-Jiu, unde atracția pentru spectacolele scenei au fost trezite localnicilor de Constantin Stanciovici Brănișteanu, profesor public, care la 30 august 1834 a prezentat cel dintâi spectacol de teatru cu piesa Regulus de Jose Heinrich von Collins, jucată de elevi în holul Școlii Naționale. Despre Frantz Milescu ne-a lăsat date sumare eminentul profesor și om de cultură Stelian (Bică) Sterescu, care în studiul Teatrul Milescu din Târgu-Jiu și câteva umbre din povestea vieții lui..., publicat în Gorjul literar, I, Târgu-Jiu, 1969 a consemnat: Acest boier Frantz Milescu 247

248 Al. Doru Șerban era originar din Turnu-Severin, făcuse studiile la Viena și călătorise mult, prin Franța și Italia de unde adusese numeroase amintiri și lucruri de preț, adunate cu oarecare pasiune de colecționar. Stabilit în Târgu-Jiu în 1869 Milescu s-a căsătorit mai târziu cu sora prietenului său Vasile Lascăr, primar în 1879 și apoi, ministru. Familia Frantz Milescu a clădit alături de casa proprie cu etaj și o sală de teatru despărțită de casă, printr-un gang spațios... Avocatul Frantz Milescu era un om uscățiv, cu o mustață bogată, lăsată în jos la colțurile gurii iar fruntea lățită de un început de chelie îi fixa un chip interesant, potrivit firii sale taciturne. Din numeroasele călătorii în străinătate, adunase în suflet impresii bogate despre peisaje noi, spectaculoase, din marile orașe, care îl vor fi impresionat de asemenea mult, iar toate aceste amintiri îl vor fi făcut poate, ca pe un Dinicu Golescu, să se gândească și la patria și poporul nostru, care își aștepta pe atunci prețuirea nesosită încă. Admirând spectacolele strălucitoare ale marilor scene din apus, înțelesese desigur, foloasele educative ale teatrului pentru oameni și societate în general. Citea mult. Viciul nepedepsit al lecturilor ca și o suferință ascunsă, care îl măcina pe nesimțite (poate o boală de plămâni) îl făcuseră să se gândească mai mult la oameni și la setea lor de fericire... Soarta fusese darnică și îi îndestulase viața și experiența... Dorea în mod tacit să fie generos și modestul Târgu-Jiu de la începuturile vieții lui urbane, îi aștepta în mod nemărturisit generozitatea. 248

249 «Personalități care au fost în Gorj» Nu avea energia lucidă a unui revoluționar, dar sufletește, simțea nevoia dărniciei, devenind astfel un patriot fără știrea lui... Ceilalți boieri localnici îl socoteau un original, ba chiar poate un maniac. Milescu însă pierduse din vedere să le ceară părerea. Nu a trăit mult. A dispărut ca o umbră... Clădise un teatru la Târgu-Jiu, pentru că el însuși iubea teatrul și dorise să se împărtășească din această bucurie, cât mai mulți oameni. Pe scena cea dătătoare de iluzii s-au perindat trupe de artiști mari și mai mici... Numele de Teatrul Milescu a devenit o tradiție, în care numele inițiatorului și al ctitorului s-au prelungit discret în amintirile generațiilor de artiști și spectatori, chiar după moartea lui timpurie... Milescu era numele unui teatru, în zidurile căruia își odihnea un suflet pribeag bucuria artei și poate, o dragoste generoasă de oameni... Istoricul gorjean Alexandru Ștefulescu a menționat în Istoria Târgu-Jiului (1906), printre notabilitățile orașului și pe Frantz Milescu, care a îndeplinit funcții importante în urbe: președinte al Tribunalului (1869) și primar al orașului ( ). Frantz Milescu a fost primul care a propus ridicarea unei statui a eroului național Tudor Vladimirescu la Târgu-Jiu. În calitatea de primar al orașului, printr-un raport adresat la 6 martie 1877 Consiliului orășenesc, a arătat nevoia acestui simbol istoric pentru Târgu-Jiu. Milescu s-a ocupat de găsirea artistului. La București, sculptorul Storch chiar a schițat statuia. Frumoasa inițiativă nu s-a materializat din cauza izbucnirii Războiului pentru Independență. 249

250 Al. Doru Șerban Frantz Milescu s-a căsătorit la Târgu-Jiu cu Eliza Lascăr (sora omului politic Vasile Lascăr), care avea o casă destul de mare pe strada Unirii ( fostă Ulița Sărarilor, fostă Bariera Severinului) pe suprafața pe care era trecută siliștea medelnicerului Zamfirache Bâlteanu, traversată de strada Unirii, când era a lui Hristache Ioanid. Lângă această locuință cu etaj, soții Milescu au construit clădirea teatrului. Conform destăinuirilor prof. Stelian Bică Sterescu ( din ce am văzut eu însumi, din aduceri aminte pe care le-am auzit de la părinții și rudele mele în copilărie, verificate prin amintirile altor bătrâni din oraș, ca de pildă octogenarul ceasornicar Heinrich Mohnblat, lucid, cult și voiajat ) construcția nu avea nimic spectaculos pe dinafară, părea o anexă a casei cu etaj și multe ferestre, tăiate la parter de un gang. Avea la colțul străzii o ușă pentru ieșirea de la spectacol. Intrai pe gang într-o curte, lăsând în dreapta clădirea proprietarului, cu numeroase camere, iar în stânga era ușa care da în scene și cabine și, mai la dreapta ei, o altă ușă se deschidea spre vestiar, din care se intra în sala de teatru. În afara celor două ieșiri din sală, care dădeau în curtea imobilului, în anul 1896 s-a realizat cea de a treia ieșire, care va deveni intrarea principală a sălii de spectacol (vezi Dan Neguleasa Teatrul Milescu contribuții documentare la o istorie a sa în Litua nr. VII (1997). Erau două rânduri de loji, o galerie sus... iar jos, în mijloc, fotolii plușate în față, urmate de scaune simple și bănci... Din mijlocul tavanului atârna un candelabru de bronz, destul de mare care se cobora cu o frânghie din pod, pentru a se aprinde lumânările pe vremea începuturilor dar mai târziu, se instalase lumina electrică, după ce s-a construit uzina orașului. 250

251 «Personalități care au fost în Gorj» Interiorul sălii impresiona prin atmosferă și decor. Scena era destul de mare, cu două decoruri de bază: pădure și cameră. Târgujianul Nicu Vasilescu, născut în anul 1915, cu luciditate și-a amintit la vârsta de 90 ani aspecte legate de Teatrul Milescu și unele manifestări desfășurate acolo: Clădirea Teatrului era de o cochetărie și un farmec greu de descris... Interiorul era compus dintr-un parter pardosit cu parchet de stejar, având formă ovală și era mărginit de două rânduri de lojii suprapuse, ca un interior luxos, îmbrăcate în pluș roșu și dotate cu scaune comode. Tavanul era pictat cu motive legate de artă și era ornat cu candelabre foarte cochete. Scena mare, bine dotată, avea o cortină foarte bogată din pluș. În această sală se dădeau baluri de neuitat. Îmi amintesc balul meșteșugarilor sau balul culesului viilor, când între lojii se montau sârme pe care se atârnau struguri de toate soiurile, din care se puteau lua pe furate de perechile care dansau. Pe scenă cânta o parte din muzica militară. Era și bufet în camerele alăturate. Ce timpuri! Cercetătorii locali au menționat în studiile făcute, date diferite referitoare la finalizarea construcției Teatrului Milescu: Ion Cepoi consideră că începând cu anul 1875, la Târgu-Jiu se poate vorbi de existența Sălii Milescu, precum și de aceea a unei trupe profesioniste de teatru. Dan Neguleasa menționa în studiul despre Teatrul Milescu... credeam că ne permitem a afirma că în anul 1877 localul teatrului era deja construit în forma în care s-a păstrat până la dispariția sa iar Octavian Ungureanu și Ion Sansa în broșura Luminile scenei avansează perioada anilor

252 Al. Doru Șerban 1889 la edificare a teatrului de către avocatul, consilierul și fostul primar al orașului F. Milescu. Teatrul Milescu a fost o sală de spectacole, a cincea din țară, după: București, Iași, Craiova și Focșani unde au jucat: trupa locală Teatrul Român din Târgu-Jiu, condusă de Theodor Popescu și trupe ale unor teatre cunoscute din țară. În studiul Teatrul Milescu contribuții documentare la o istorie a sa cercetătorul Dan Neguleasa a făcut o fișă istorică a așezământului cultural, pe care o redăm: Construit înainte de a rămas în administrarea familiei până la data de 21 iunie 1918 când, prin testament Eliza Milescu, transmite dreptul de proprietate nepoatei sale, Margareta Rădulescu, domiciliată în București... În anul 1906 sala de teatru s-a modernizat prin introducerea curentului electric... În anul următor, putem afirma că sala slujea nu numai pentru spectacole de teatru sau baluri ci și ca sală pentru proiecții cinematografice. Greutățile materiale ridicate de întreținerea și administrarea unui asemenea imobil au determinat pe noua proprietară Margareta Rădulescu, să vândă la data de 20 iunie 1928 cu suma de lei, întregul imobil, Primăriei Orașului Târgu-Jiu... După unele reamenajări și consolidări, teatrul a fost deschis 12 ani trupelor teatrale profesioniste sau de amatori ori unor oameni mari de cultură și artă... Cutremurul din noaptea de 9 10 noiembrie 1940 a scos din circuitul artistic și acest vestit locaș cultural gorjean... După câțiva ani... noul proprietar Mihail Marinescu a redat publicului sala Teatrului Milescu, sub denumirea de Cinema Capitol cu locuri

253 «Personalități care au fost în Gorj» În anul Teatrul Milescu a fost trecut în proprietatea Ministerului Sănătății. Noul proprietar, lipsit de fonduri a închis sala de spectacole și a transformat-o în depozit, ca mai apoi, în anul 1960 să-i decidă demolarea. Frantz Milescu, prin deschiderea sălii de teatru, a contribuit la educarea intelectuală, artistică dar și comportamentală a populației locale. Descrierea făcută de prof. Stelian Bică Sterescu și prezentările trupelor ori oamenilor de cultură care au urcat pe scena de spectacole, sunt sugestive în acest sens: În trecut, veneau trupe de artiști, care poposeau câte o lună, două primind și camere de găzduire de la proprietar în spațiosul său imobil. Din județ veneau cu trăsurile și alte familii de moșieri... și viața de petreceri, de jocuri de noroc și etalări de toalete dura cât ținea stagiunea de spectacole... Veneau la teatru și mărimile și autoritățile locale, dar nu lipseau nici intelectualii, mulți negustori și meseriași, patroni și chiar funcționari mai modești Tradiția impunea intrarea în teatru în ținută sobră, de sărbătoare, iar prin loji se puteau admira toalete elegante și scumpe. Fără haină de culoare închisă nu se putea intra decât la galerie. Se remarca, în acele vremi, un contrast izbitor provocat de luxul toaletelor protipendadei din loji (vezi Stelian Bică Sterescu). Pe scena Teatrul Milescu au jucat mari trupe de teatru de la: Teatrul Național Iași, Teatrul Național București, Conservatorul București, Teatrul Modern București, Teatrul de Comedie București, Teatrul Vesel București, Teatrul Majestic, Teatrul Mic, Teatrul Regina Maria, Teatrul Cărăbuș, Teatrul Național Craiova. 253

254 Al. Doru Șerban În spectacolele de la Târgu-Jiu au fost prezenți mulți actori renumiți ai scenei românești: Matei Millo, C. Nottara, Aristitza Romanescu, N. Stroe, Vasile Vasilache, George Vraca, George Calboreanu, Iancu Brezeanu, C. Tănase, Marioara Voiculescu, Ion Finteșteanu, Grigore Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu, Radu Beligan ș.a. Tot aici au concertat: Elena Teodorinii (a cărei mamă era originară din Târgu-Jiu), N. Leonard și George Enescu (la 4 noiembrie 1916, acompaniat de T. Fucs și la 1 noiembrie 1931). Într-o sală plină au conferențiat N. Iorga (15 martie 1931) și Liviu Rebreanu (16 martie 1931). La 4 decembrie 1902 pe scena Teatrului Milescu s-a ținut prima șezătoare muzical-literară a Societății Corală filarmonică Lyra Gorjului. Prin inițiativa de a construi o sală de spectacole la Târgu-Jiu Frantz Milescu a contribuit la inițierea, educarea și destinderea localnicilor, dar și la includerea orașului în circuitul cultural-național, prin prezența pe scenă, în fața unei săli arhipline, a unor mari personalități naționale: actori, muzicieni, politicieni, istorici, scriitori ș.a. Teatrul Milescu a fost în perioada locul unde s-au întâmplat fapte culturale, care au racordat Târgu-Jiul la centrele importante ale spiritualității românești, după modele creându-se premizele apariției de talente locale. BIBLIOGRAFIE: Cepoi, Ion Vechi lăcaşuri de cultură ale Târgu-Jiului, în Târgu-Jiu 600 Repere de ieri şi de azi, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2006; 254

255 «Personalități care au fost în Gorj» Sterescu, Stelian Teatrul Milescu din Târgu-Jiu şi câteva umbre din povestea vieții lui în Gorjul literar, I, Târgu-Jiu, 1969; Ungureanu, Octavian; Sanda, Ion Luminile scenei, Târgu-Jiu, Vasilescu, Nicu Rătăcind prin mileniul III... în vol. Amintirile oraşului, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, II.19. ATMOSFERA PATRIARHALĂ CULTURALĂ ŞI PERSONAJE DIN VIAȚA MUZICALĂ A TÂRGU-JIULUI DE ODINIOARĂ Imaginea de oraș patriarhal a Târgu-Jiului din anul 1832, prezentată de Alex. Ștefulescu ( În cele 342 case se trăia o viață liniștită, retrasă, scutită de agitațiuni... o viață cu adevărat patriarhală ) s-a păstrat și după un secol (în anul 1935): În tot marșul de pas alergător al civilizației și modernizării Târgu-Jiul este încă un oraș de țară, un oraș patriarhal curat, liniștit și plin de verdeață. Alături de case și vile cochete, bine aliniate, aici vezi încă bătrâne case cu pridvoare, umbrite de zorele sau viță sălbatică și străjuite de câte o bătrână, împletind la ciorapi și cu ochelari legați cu sfoară peste tulpanul negru. O schimbare esențială e înlocuirea felinarelor... cu lumina electrică, precum și străzile proaspăt pavate. Tocmai această împletire simpatică de arhaic și modern, țară și oraș, face ca Târgu-Jiul să fie demn de văzut. 2) 255

256 Al. Doru Șerban În acest Târgu-Jiu despre care Alex. Vlahuță a scris admirativ: Nicăieri n-am găsit atâta iubire de țară, atât respect pentru trecutul nostru, ca-n orașul acesta liniștit, unde toate par că te îndeamnă la gânduri frumoase și la fapte bune, în acest Târgu-Jiu în care nici negustorii nu sunt la fel ca aceia din restul țării fiindcă ei știu să te primească și să surâdă politicoși, fără servilism, dar niciodată indiferenți a existat și...o intelectualitate cochetă și integră, departe de spoiala unui semi-doctism foarte des întâlnit în Bucureștiul tuturor depersonalizărilor. Profesorii, medicii, ofițerii, avocații, magistrații sunt alții... Oamenii aceștia par macerați dintr-o cultură veche și densă, fără intervale, fără lipsa verigilor de înlănțuire. 4) La Târgu-Jiu a existat începând cu sfârșitul sec. al XIX-lea o puternică mișcare culturală, inițiată de Alex. Ștefulescu, Iuliu Moisil ș.a., despre care ministrul C. Istrati a făcut remarca: Doresc ca mișcarea culturală din Gorj să servească țării întregi ca exemplu bun de imitat. Atmosfera patriarhală a orașului s-a făcut simțită și în activitățile culturale ale vremii. La 30 august 1834, cu ocazia primului spectacol de teatru susținut la Târgu-Jiu de elevii Școlii Naționale îndrumați de Constantin Stanciovici Brănișteanu, magistratul (primarul) orașului a înștiințat prin mijloace locale pe boieri și negustori să fie prezenți la reprezentație. Spectacolele culturale ale vremii s-au ținut după anul 1877 pe scena Teatrului Milescu (al cincilea din țară) iar după anul 1926 și pe scena Teatrului Cinema Căldărușe. Informat din surse scrise (puține la număr), dar mai ales orale, omul de cultură Stelian (Bică) Sterescu a reușit cu talent să redea atmosfera patriarhală provincială a 256

257 spectacolelor de la Teatrul Milescu : În trecut veneau trupe de artiști, care poposeau câte o lună, două primind și camere de găzduire de la proprietar în spațiosul său imobil. «Personalități care au fost în Gorj» Din județ veneau cu trăsurile și alte familii de moșieri... și viața de petreceri, de jocuri de noroc și etalări de toalete dura cât ținea stagiunea de spectacole... Veneau la teatru și mărimile și autoritățile locale, dar nu lipseau nici intelectualii, mulți negustori și meseriași, patroni și chiar funcționari mai modești......tradiția impunea intrarea în teatru în ținută sobră, de sărbătoare, iar prin loji se puteau admira toalete elegante și scumpe.... Col. r. Nicu Vasilescu, trecut de vârsta de 90 ani, a scris despre balurile organizate la Teatrul Milescu:... Îmi amintesc balul meșteșugarilor sau balul culesului viilor când între lojii se montau sârme pe care se atârnau struguri de toate soiurile, din care se puteau lua pe furate de perechile care dansau. Pe scenă cânta o parte din muzica militară. Era și bufet în camerele alăturate. Ce timpuri!. O atmosferă asemănătoare a Teatrul Căldărușe Teatrul Milescu fost și la Teatrul Căldărușe. Șezătoarea literară la care erau 257

258 Al. Doru Șerban prezenți scriitorii: Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Al. C. Calotescu Neicu ș.a. a fost prefațată de o epigramă dedicată momentului: Sala este arhiplină De la scenă pân la ușe, Văd c-am început cu toții În aceeși... Căldărușe Poetul Tudor Arghezi a redat atmosfera de spectacol de la Căldărușe în articolul O șezătoare la Târgul-Jiilor publicat în revista Ramuri (1929): Sala Teatrului Cinematograf se bucură de multă atenție din partea jienilor care au umplut-o, fără nici un bilet de favoare... Citania literară a fost răsplătită de public cu ropote de aplauze încât s-a putut judeca hotărât că se pricep și înțeleg traiectoria ductilă a unei idei. Despre întâlnirea cu gorjenii a scris și romancierul Liviu Rebreanu, prezent la Târgu-Jiu la 16 martie 1931: Târgu-Jiul e simpatic, deși vremea e oribilă: lapoviță și frig. Birjarii cu umbrele, toți. Oamenii se cunosc toți: deja în tren te simți într-o familie. Străinul e obiect de minunare. Cine o fi? Ce caută? Teatrul Comunal primitiv. Plouă grozav și totuși lumea vine. Cea mai selectă. Însuși primarul... Public inteligent, cultivat. Ascultă inteligent, Târgu-Jiu e un oraș foarte iubitor de spectacol. Are mândria de a trece ca atare. Lumea e doritoare. Cinematograful e sonor și bine vizitat... Un loc aparte în viața culturală a urbei l-a avut activitatea muzicală. Până în anul 1900 în domeniul muzical s-au remarcat persoane stabilite în Târgu-Jiu după ce s-au instruit și perfecționat în alte mari orașe ale țării. 258

259 «Personalități care au fost în Gorj» Ele au creat și dezvoltat apetitul pentru muzică în reședința județului. Înainte de a cânta pe scenă aceste persoane artiști au evoluat în saloanele caselor proprii, unde periodic s-au organizat adevărate serate cultural-politice între rude și prieteni. După anul 1882 viața muzicală cultă a Târgu-Jiului a simțit un suflu nou prin stabilirea în oraș în urma căsătoriei cu Dumitru Tache Culcer a pianistei, compozitoarei și traducătoarei Ana Bălcescu Culcer ( ). Aceasta a fost fiica lui Barbu Bălcescu, fratele mai mic al lui Nicolae Bălcescu. După exilul 48-ist Barbu a devenit primar al Craiovei și stăpân al moșiei Florești, deținută de socrul său Costache Aman, fratele pictorului Theodor Aman. Ana Bălcescu Culcer a fost instruită după moda craioveană, cu reuniuni muzical-literare de salon, devenite adevărate cenacluri artistice în care se discuta despre literatură și teatru, se cânta muzică și se admirau picturi. Ea a organizat în saloanele casei sale din Târgu-Jiu, strada Griviței (colț cu strada Eroilor) reuniuni muzical literare asemănătoare cu acelea de la Craiova, realizându-se scenete și interpretându-se muzică de cameră. La aceste serate au participat invitați de seamă ai urbei și membri ai familiei, uneori fiind de față chiar Zoe Mandrea (sora mai mare decât Ana), căsătorită cu junimistul Nicolae Mandrea, stăpână a moșiei și conacului de 259

260 Al. Doru Șerban la Florești, unde în anul 1878 a fost găzduit poetul Mihai Eminescu. Ana Bălcescu Culcer a fost pianistă de excepție. În anul 1874 când Barbu Bălcescu a fost primar al Craiovei, l-a avut musafir de onoare pe Frantz Liszt care i-a admirat fiicele: Olga, Zoe și Ana, cântând la pian. În saloanele din Târgu-Jiu Ana a interpretat creații ale celebrilor: Beethoven, Liszt, Schopin, Grieg, Saint- Saëns ș.a. Ea a fost autoarea aranjamentelor, a temei și variațiunii celebrei romanțe Steluța (după o poezie a lui V. Alecsandri). Varianta sa a fost cântată și dincolo de granițele țării, în Europa și chiar în S.U.A. Mai târziu alături de Ana Bălcescu Culcer, în serile de joi ale săptămânii, a cântat și Rachel Nica Petrescu ( ). Ea a fost pianistă, absolventă a conservatorului, născută la Mudbeck în Belgia. Rachel s-a căsătorit cu avocatul Nica Petrescu, când acesta a fost funcționar la Legația Română din Bruxelles. Cele două pianiste s-au întrecut în interpretarea unor bucăți din repertoriul internațional, dar și de bucăți ușoare la 4 mâini sau în improvizații de melodii. Ana Bălcescu Culcer și Rachel Nica Petrescu au organizat la Teatrul Milescu concerte în scop filantropic, pentru ajutorarea copiilor săraci. Amândouă au făcut parte din comitetele de conducere ale Societății Caritatea și Societății Crucea Roșie. În anul 1944 s-a refugiat de la Huși la Târgu-Jiu familia dr. Cornel Adameșteanu împreună cu doamna Varlaam, absolventă a Conservatorului din Berlin, pianistă consacrată. Ea a relatat un episod preluat de dr. C. 260

261 «Personalități care au fost în Gorj» Lupescu în cartea Biografii sentimentale (vol. II): Trecând pe o stradă lăturalnică, liniștită, a auzit cântând la pian fragmente din Simfonia destinului de Ludwig van Beethoven. Surprinsă și uimită de perfecțiunea execuției a stat aproape o oră în apropierea ferestrei, până a amuțit pianul, în care timp a vibrat sufletește ascultând arii celebre de Mozart, Beethoven, Ceaikovski. Doamna Varlaam a mărturisit că această virtuoasă a pianului o depășește. Virtuoasa pianistă era Rachel Petrescu. Tot o pianistă cu studiile făcute în Germania a fost Ecaterina Urziceanu. În anul 1872 ea a fost directoarea Școlii Secundare de Fete și a predat conform Programei statului unui grup de 30 eleve, obiectul de studiu pianul. Înainte de anul 1900 o altă familie care a organizat serate cultural-muzicale în saloanele casei personale a fost familia Emanuel Părăeanu. Doamna Constanța, soția poetului, a provenit din neamul Frumușanu, fiind fiica președintelui de magistrat (primar) Tache Frumușanu și sora lui Titu și Max, ajunși importanți oameni politici ai Gorjului. Admirând și susținând pe talentatul său soț Emanuel, ea s-a ocupat de organizarea în salonul cu bibliotecă a unor interesante serate culturale ori de discutare a problemelor ce frământau societatea gorjeană. Aceste serate presupuneau, pentru prima dată în Târgu-Jiu, susținerea unor ședințe literare și culturale, la care au participat membri ai mișcării culturale gorjene de la sfârșitul sec. al XIX-lea ofițeri și oameni politici locali. În timp această activitate a fost asimilată cu primul cena- 261

262 Al. Doru Șerban clu al artelor din Gorj, fiindcă în afara poeziilor citite de Emanuel Părăeanu, s-au expus desene ale lui W. R. Piekarski, s-a interpretat muzică la pian, s-a discutat despre activități politice și economice. Inițiat în această atmosferă creatoare Titu Frumușanu a organizat la 15 februarie 1900 la Gară o manifestație de simpatie în onoarea celebrei cântărețe Elena Teodorini ( ), care a cântat la Teatrul Milescu. Soprană de succes ea a primit elogiile spectatorilor din multe țări ale lumii (Italia, Spania, Portugalia, Brazilia, Argentina ș.a.), dar nu a uitat nici Târgu-Jiul, orașul natal al mamei sale Stavrescu. La manifestarea din Gara Târgu-Jiu, Titu D. Frumușanu a recitat un sonet scris de cumnatul său Emanuel Părăeanu, făcând-o pe celebra soprană să i se adreseze cu alese vorbe de mulțumire:... Am cutreierat lumea, iar în străinătate ca și în țară am dobândit multă simpatie. Nici unde însă nu am fost mai mișcată, mai mândră de succesul meu, ca aici la Târgu-Jiu, unde este și cuibul strămoșilor mei, unde am cules o adevărată glorie românească. * * * Înființarea Gimnaziului Tudor Vladimirescu în anul 1890 a însemnat derularea organizată a unei adevărate mișcări muzicale culte în Târgu-Jiu, prin implicarea profesorilor în activități extrașcolare și culturale. Primul director al gimnaziului, profesorul Ștefan Bobancu, a întemeiat un cor al școlii, ajutat de maestrul de muzică Gheorghe Cernăianu. Într-o perioadă de ridicare culturală a populației, în anul 1892, s-a înfi- 262

263 «Personalități care au fost în Gorj» ințat la Târgu-Jiu Societatea Filarmonica cu cor bisericesc. Concertele erau susținute în amfiteatrul Gimnaziului, la Teatrul Milescu și mai ales în biserici. Ele aveau dublu scop: înnobilarea spirituală a localnicilor și realizarea de venituri bănești pentru cumpărarea de îmbrăcăminte la elevii săraci din oraș. La 17 septembrie 1896 în sala Teatrului Milescu a avut loc concertul violonistului Kneisel și al pianistelor din Târgu-Jiu surorile Angela și Sabina Carabatescu. La 16 noiembrie 1896 tot la Teatrul Milescu s-a ținut întâia serată corală dată de Reuniunea germană de cântări din Târgu-Jiu și corul condus de Ștefan Bobancu. În anul 1902 s-au pus bazele Societății corale filarmonica Lyra Gorjului la inițiativa profesorului de muzică N.D. Avramescu și a elitei intelectualilor gorjeni (ing. Aurel Diaconovici, Iuliu Moisil, W.R. Piekarski, I. Popescu Voitești ș.a.). Lyra Gorjului a organizat la 4 noiembrie 1902 prima șezătoare literar muzicală. Momentele artistice ale Lyrei Gorjului au fost găzduite de sala amfiteatrului Gimnaziului Tudor Vladimirescu, sala Teatrului Milescu și sala Teatrului Cinema Căldărușe. La 26 noiembrie 1906 s-a votat statutul Lyrei Gorjului, modificat în anul

264 Al. Doru Șerban În cadrul Lyrei Gorjului, pe lângă cor a mai activat și o orchestră de cameră, avându-l dirijor pe maestrul N. D. Avramescu, de la catedra de muzică a Gimnaziului Tudor Vladimirescu. Primii președinți ai Lyrei Gorjului au fost ing. Aurel Diaconovici și prof. Iuliu Moisil. A urmat la conducere dr. N. Hasnaș iar dirijor a fost Dante de Cristofaru, croitor cu studii muzicale la Craiova. După anul 1926 la conducerea muzicală a Lyrei Gorjului a ajuns prof. Gh. Gâță, care a activat până în anul Spectacolele au fost susținute în colaborare cu Societatea Filarmonica, reînființată și condusă de profesorul de vioară Ladislau Racoți și cu corul Școlii Normale Spiru Haret, condus de Mircea Buciu. Activitățile enumerate dovedesc că în prima parte a sec. al XX-lea «Lyra Gorjului a fost factorul artistic muzical cel mai însemnat din Târgu-Jiu, din județ și din județele vecine» (vezi Gh. Gâță Gorjul muzical ). * * * Înainte ca muzicologul Constantin Brăiloiu să reușească să impună național muzica lăutărească din Gorj, pe aceste meleaguri au existat persoane instruite care și-au pus în valoare talentul delectând personalitățile locului prin serate culturale organizate în saloane personale (Ana Bălcescu Culcer, Constanța Frumușanu Părăeanu). 264

265 «Personalități care au fost în Gorj» De la aceste atractive acțiuni muzicale personale s-a ajuns începând cu sec. al XX-lea la constituirea de societăți muzicale (Societatea corală filarmonică Lyra Gorjului 1902, Societatea Filarmonica, Corul Școlii Normale Spiru Haret ) în cadrul cărora s-au impus și au condus persoane specializate (în principal profesori de muzică). A fost perioada în care s-a pus o temelie trainică a activității muzicale din Gorj, făcând posibilă ascensiunea din perioadele următoare. BIBLIOGRAFIE: 1) Ştefulescu, Alex Istoria Târgu-Jiului, Tipografia N. D. Miloşescu, Târgu-Jiu, 1906; 2) Gâță, Gh. Gorjul ghid turistic, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1939; 3) Vlahuță, Alex. România Pitorească, Bucureşti, 1901; 4) Arghezi, Tudor O şezătoare la Târgul-Jiilor în Ramuri 1929; 5) Sterescu, Bică Stelian Teatrul Milescu din Târgu-Jiu... în Gorjul literar, I, Târgu-Jiu, 1969; 6) Vasilescu, Nicu Rătăcind prin mileniul III în vol. Amintirile oraşului, Ed. Măiastra, Târgu-Jiu, 2006; Cepoi, Ion În căutarea veacului pierdut... în Timpul nr. 3/3.VIII.2001, pag. 3. Lupescu, Constantin Biografii sentimentale vol. II, Editura Gorjeanul, Târgu-Jiu, Şerban, Al. Doru Gorjul cultural , Editura Ager, Târgu-Jiu,

266 Al. Doru Șerban II.20. TUDOR ARGHEZI Este numele literar al lui Ion N. Theodorescu, născut la București, în anul A debutat cu articolul Din ziua de azi în nr.5/1896 al ziarului Liga ortodoxă, condus de Alex. Macedonski, iar în nr.9/1896 al publicației i-a apărut prima poezie, intitulată Tatăl meu. Călugărirea poetului în anul 1899 și-a pus amprenta și asupra creației sale, imediat următoare. În acest spirit au fost scrise poeziile din ciclul Agate negre. În anul 1905 ierodiaconul Iosif (Tudor Arghezi) a părăsit țara, plecând la Fribourg să-și aprofundeze studiile teologice într-o mănăstire de cordelieri. A părăsit mănăstirea, practicând ceasornicăria și a colindat Elveția, Franța, Italia. Revenind în țară în 1910, T. Arghezi a devenit redactor la Făclia socialistă, Seara, iar în 1915, împreună cu Gala Galaction, au scos revista Cronica. În anul 1927 Arghezi a publicat primul său volum de versuri, intitulat Cuvinte potrivite. În anul 1928 a scos publicația pamfletară Bilete de papagal, în care au scris mulți autori tineri. În anul 1941, datorită publicării pamfletului Baroane, a fost închis în Lagărul de la Târgu-Jiu. 266

267 «Personalități care au fost în Gorj» După anul 1944, până în 1967, când a murit, Tudor Arghezi a ajuns cel mai prolific autor de literatură, prin numărul volumelor publicate și a colaborărilor în presa vremii. * * * Poetului Tudor Arghezi i-a plăcut să-și amintească cu mândrie de stirpea lui țărănească OLTEANĂ, DAR ȘI EROICĂ: Am neamuri de Tudori la Cărbunești, pe care nici nu le cunosc, dar mi-e dor de ele. Chiar poetul pare nelămurit de identitatea sa: Și când propria ta viață, nici tu n-o știi pe de rost Or să-și bată alții capul, s-o priceapă cum a fost. Și, într-adevăr așa s-a întâmplat, conform unei consemnări din publicația Coloana decembrie 1975: Iată, știam până de curând că Ar ghezi este oltean din Gorj, dar un cercetător. Constantin Popescu-Cadem are inspirația de «a-l controla la perfectul simplu» și, «urmărind ascendența scriitorului pe ambele la turi ale familiei» ajunge la conclu zia că «poetul era originar din Bucu rești, nicidecum de pe meleagurile gorjene» (Manuscriptum, 2, 1975). Apoi revista Tribuna prin semnătura lui Mircea Zaciu adaugă cu elegan ță câteva semne de întrebare aces tei biografii, și așa destul de plină de corecturi. În sfârșit, profesorul Vasile Gh. Sega, de la Liceul «Tudor Arghezi» din Tg.-Cărbunești, ne aduce la cunoștință prin intermediul gazetei locale că s-a deplasat în comuna Mărăcineni (Argeș) unde trăiește fra tele, numai după tată al poetului, colonelul pensionar Nicolae Teodorescu, care scria în «România liberă», din 20 octombrie 1972: «Tatăl lui Tudor Arghezi (Nicolae Tudor, devenit ulterior Nicolae Teodorescu) s-a născut la Craiova. Bunicul lui Arghezi a trăit tot la Craiova. 267

268 Al. Doru Șerban Din tre ascendenții noștri, el este cel care s-a născut în Cărbuneștii de Gorj, sat pe care l-a părăsit încă de tînăr. Se numea Tudor Cojocaru, adoptând mai târziu un patronimic inspirat de locul natal și devenind Theodor Cărbunescu. Din actele avute la îndemână de Vasile Șega reiese că tatăl poetului, Nicolae Te odorescu, s-a născut într-adevăr la Craiova la 7 ianuarie 1859, iar în 1907 era domiciliat în comuna Martalogi, plasa Pădureți, județul Argeș și se însura pentru a doua oară. Așadar istoria Teodoreștilor, care l-au dăruit poeziei pe Tudor Ar ghezi, nu este încă încheiată. În de finitiv, Arghezi trebuia să se nască, și, chiar dacă nu este oltean get-beget, e sigur că ar fi dorit să fie. pentru că în spirit el este ceea ce altminteri i se poate contesta. Poetul Tudor Arghezi a ajuns prima dată în Târgu-Jiu la 1 iunie 1929, unde jienii au umplut sala Teatrului Cinema Căldărușe, fără nici-un bilet de favoare. Ei au participat la o citanie literară în folos caritabil, răsplătită cu vii aplauze. Șezătoarea a fost inițiată de revista craioveană Ramuri și de domnul Totul, în persoana lui Constantin Șerban Făgețel. O cronică în detaliu a acestei manifestări a apărut în Bilete de papagal din 6 iunie 1929 (anul II, nr. 305), sub titlul O șezătoare la Târgul Jiilor, purtând semnătura lui Tudor Arghezi. Autorul amintește de popasul la Conacul lui Al. Calotescu Neicu (acolo unde Arghezi a fost musafir și în 268

269 «Personalități care au fost în Gorj» alte împrejurări: Castelul Calotescului, cu tinda vastă, cu odăile ca niște săli de dansuri mari nupțiale, ne primește după vechea pravilă boierească și găsim acolo gospodăria și domnească și burgheză a unei familii fixată pe loc de-a lungul veacului). Și îi prezintă pe actorii citaniei literare de la Târgu-Jiu, scriitori veniți să citească vorbe zugrăvite și petice de hârtie : ION MINULESCU, autorul unei cântec de jale, în orașu-n care plouă de cinci ori pe săptămână ; CAZABAN, rău ca o viespe și ca un dihor, pute a venin stătut; MIRCEA DAMIAN, întunecat de o petrecanie crepusculară; boierul CALOTESCU, un literat, autor de bune și precise epigrame; tânărul poet MILCU, zburător cu aripa elegantă. Autorul cronicii O șezătoare la Târgul Jiilor a prezentat atmosfera premergătoare desfășurării evenimentului cultural: La Târgul Jiilor, pe o stradă pestriță, curată, ne lasă trei automobile... Domnul Prefect al Gorjului se înfățișă ca un student delicat, meditând între flori... Doamna soție a Domnului Prefect întâmpină în casa căsniciei pe scriitorii nesățioși, sculați de-un ceas de la tezaurele mesei din Broșteni, cu o masă pusă. Autorii de versuri și proză nu pot să refuze această supremă îndopare de gâscani... Ce s-a citit?...: literatură. Elogiul integral trebuie însă adus Jienilor, care au umplut sala fără nici un bilet de favoare... Și după notarea aplauzelor din Târgu-Jiu s-a putut judeca hotărât, că pricep și înțeleg și traiectoria ductilă a unei idei. În cronica O șezătoare la Târgul Jiilor, autorul Tudor Arghezi a făcut doar o referire telegrafică la ce s-a citit: 269

270 Al. Doru Șerban Ce s-a citit, nu mai interesează, după ce a trecut: literatură. Amănunte despre această șezătoare ne-a dezvăluit profesorul Stelian Sterescu, participant la manifestare, care le-a consemnat în publicația gorjeană Coloana : Tudor Arghezi, Ion Minulescu, epigramistul gorjan Al. C. Calotescu-Neicu și alți cîțiva scriitori au ținut la Tg. Jiu o șezătoare literară citind din ope rele lor. Șezătoarea s-a ținut în sala tea trului lui Gheorghe Căldărușe, fost cofetar cu o asistență numeroasă, încât șezătoarea a fost prefațată de o izbutită epigramă ocazională: Sala este arhiplină De la scenă pân-la ușe; Văd c-am încăput cu toții, În aceeași... Căldărușe. A fost un succes mare, iar - versurile lui T. Arghezi entuziasmaseră pe ascultători. Îmi aduc aminte cum, în câteva cuvinte sugestive, de genul tabletelor lui, poetul ne-a vorbit simplu, cu voce rară și obosită : Pentru a compune o poezie tre buie mai întâi să ai ce spune, așa a început. Apoi a continuat: De vreți ca poezia să se petreacă toam na, căutați un copac ale cărui frun ze au îngălbenit și apoi, așteptați puțin să înceapă a cădea ușor, una după alta, uscate. Dar parcă nu e tot. Sub pom e bine să fie și o bancă. Dacă vreți să înceapă poezia, chemați pe doi îndrăgostiți să stea pe bancă. Rugați-i doar să-și strângă mâinile înfrigurate, să se privească-n ochi și să tacă. Și poezia-i ga ta... Cum afară se auzea căzând o ploa ie harnică de început de toamnă, intervenția lui Ion Minulescu, recitându-și faimoasa lui Romanță provincială, s-a bucurat, de asemenea, de un entuziasm sincer. 270

271 «Personalități care au fost în Gorj» În volumul OLTENIA, lui Tudor Arghezi i-a apărut evocarea Amintiri oltenești, în care a făcut referire la Conacul Caloteștilor, împresurat de un basm parte real și parte închipuit, unde a poposit adesea alături de alți scriitori craioveni. * * * Tudor Arghezi a poposit a doua oară la Târgu-Jiu în perioada 2 octombrie 20 decembrie 1943, când a fost închis în Lagărul deținuților politici de la Târgu-Jiu pentru vina de a fi publicat în Bilete de papagal, pamfletul Baroane, având țintă critică pe baronul Manfred von Killinger, reprezentantul Germaniei hitleriste la București. Lagărul de la Târgu-Jiu, după plecarea polonezilor, a devenit lagăr de deținuți politici, sub regimul Antonescu. Aici a fost depus, la 2 octombrie 1943, scriitorul Tudor Arghezi, care se destăinuia: Îmi pare rău de întoarcerea printre oltenii mei în calitate de arestat, dar fiind cu ei într-un moment de acerbă încordare românească, mă simt, aș zice, în siguranță. Și avea dreptate, fiindcă în acea perioadă tulbure Lagărul deținuților politici de la Târgu-Jiu a fost închisoare de siguranță pentru fruntașii comuniști și pentru unii intelectuali. În biroul comandantului lagărului, col. Șerban Leoveanu, deținutul Tudor Arghezi l-a cunoscut pe Jean Bărbulescu, directorul ziarului Gorjeanul, un personaj scundac, bondoc și un om de mare ispravă. Poetul a povestit cunoscutului său Valeriu Anania, aflat vremelnic la Mănăstirea Polovragi, momentul sosirii la Lagărul din Târgu-Jiu, care i-a prilejuit posibilitatea de a se 271

272 Al. Doru Șerban închina la înaintașul Tudor Vladimirescu: Când birja a trecut prin fața statuii lui Tudor, poetul și-a ridicat pălăria. - Cu cine te-ai salutat? a întrebat ofițerul, uitându-se împrejur și nevăzând pe nimeni. - Cu un strămoș al meu. La plecarea din Lagăr, în ziua de 20 decembrie 1943, în mașina lui Neicu Calotescu, Tudor Arghezi și-a scos iarăși căciula la trecerea prin fața statuii lui Tudor Vladimirescu: Am mai trecut o dată prin fața celuilalt Tudor din statuie, Vladimirescul revoluției oltenești, mi-am scos căciula salutându-l ca pe unul dintr-ai mei, zicându-i: Iartă-mă că nu m-am învrednicit toată viața să vin să te văd și să te salut! (vezi Florea Firan Pe urmele lui Tudor Arghezi, Ed. Sport Turism, 1981) În timpul șederii în Lagărul de la Târgu-Jiu, Tudor Arghezi a scris: piesa de teatru Seringa, pe manuscrisul căreia comandantul Ș. Leoveanu a făcut mențiunea Nu conține nimic suspect, semnând și parafând; articolul Impresii de la sfințirea unei biserici, semnat Alfa și dedicat sfințirii bisericii de lemn a Lagărului; poezii (ciclul Doinelor ), scrisori adresate familiei și prietenilor, textul Moral și imoral, datat Târgu-Jiu, Tudor Arghezi, cunoscându-i la ei acasă pe gorjeni, le face un adevărat elogiu: Gorjul e o regiune de surprize Întâi, căci se cuvine să fie pus întâi, e gorjeanul. E el român, e el oltean, dar e mai mult decât atât, cu toate că va fi prea deajuns să rămâie și fără alte originalități. E altfel de român și altfel de oltean. Gorjeanul, comparat cu ceilalți români, considerați pe județe, are nu știu ce are, ceva ca un lipici al lui, o noimă de aristocrație 272

273 «Personalități care au fost în Gorj» Gorjeanul are stilul lui în vorbă, în port, în inteligență. Aș pune rămășag că nu-i în tot județul un singur prost. În felul lui, fiecare gorjean este o individualitate. Cu vorbe meșteșugite el caracterizează pe gorjence: Dacă n-ați văzut gorjencele acelea, cocoanele acelea în opinci și-n cojoc, cu chipul rotunjit într-o bogată năframă boerească, n-ați văzut nimic și duceți-vă să le vedeți. Scrie admirativ despre negustori și clientelă: Negustorii par politicoși, fără servilism, dar niciodată indiferenți Domnii comercianți din Capitală ar putea să ia din magazinele locale o frumoasă lecție de omenie și bună-cuviință. Clientela știe ce vrea, pretențioasă la calitate, dar cu adevărat distinsă Cucoane în alesul înțeles al cuvântului, nu numai frumoase și deștepte, dar și îmbrăcate cu gust. Altă rasă de Români! Altă lume! Aristocrația e în aerul binecuvântatului ținut al Gorjului. În cuvintele sale de duh, Arghezi se referă și la intelectualitate concretă și integrală, deosebită de spoiala unui semi-doctism foarte des întâlnit în București Oamenii aceștia par macerați de o cultură veche și densă, fără intervale, fără lipsa verigilor de înlănțuire. În afară de caracterizarea generală a gorjenilor, Tudor Arghezi a scris tablete document despre unele personalități ale județului: Tudor Vladimirescu, Constantin Brâncuși, N. Titulescu, Grigore Iunian, Dincă Schileru, Al. C. Calotescu Neicu, Jean Bărbulescu ș.a. În amintirea obârșiei gorjene a poetului, anual în luna mai, la Târgu-Jiu și Târgu-Cărbunești se desfășoară 273

274 Al. Doru Șerban Festivalul Național de Literatură Tudor Arghezi, iar liceul din Tg-Cărbunești îi poartă numele. BIBLIOGRAFIE: Crohmălniceanu, Ov. S. Literatura română între cele două războaie mondiale (vol.ii), Editura Minerva, Bucureşti, 1974; Micu, D. Tudor Arghezi, Editura Albatros, Buc. 1972; Arghezi, Tudor Scrieri, vol.i XIX, Editura pentru Literatură, Bucureşti, ; Cârlugea, Zenovie Tudor Arghezi şi spiritul Olteniei, Editura Scrisul românesc, Craiova, II.21. ARETHIA TĂTĂRESCU S-a născut la 16 septembrie 1889 în București, fiind fiica unui proprietar de suprafețe agricole. A învățat de la vârsta de 8 ani în Belgia, unde a absolvit și conservatorul de muzică, dar pasiunea ei a fost pictura în special și arta în general. În vara anului 1916 s-a căsătorit cu locotenentul Gheorghe Tătărescu, pe care l-a cunoscut pe Valea Tismanei, unde acesta se afla în misiune cu unitatea militară. 274

275 «Personalități care au fost în Gorj» La 15 august 1916 Gheorghe Tătărescu a plecat pe front. După terminarea războiului, soții Tătărescu au făcut o vizită unei rude din Gorj și plăcut impresionați de pitorescul locurilor, unde tradiția era ținută cu sfințenie, au răscumpărat moșia de la Poiana (Rovinari). Aici au amenajat reședința de vară a familiei, având în componență: Cula Poenaru Tătărescu, casa de vacanță (casa Antonie Mogoș din Ceauru), biserica strămoșilor și mormintele acestora. Intrarea se făcea prin porțile sculptate în lemn masiv, având inscripționată data Actualmente Ansamblul Arhitectural Tătărescu a fost mutat de la Poiana la Muzeul Satului de la Curtișoara. Gheorghe Tătărescu, candidat al P.N.L., începând cu anul 1919, a fost însoțit în campania electorală din Gorj, dar și după ce a devenit președinte al filialei județene a P.N.L., de către soția Arethia. Așa a luat contact soția omului politic cu satul tradițional, cunoscându-i obiceiurile, cântecele, costumele, țesăturile, cusăturile, casele și anexele gospodărești. Interesată de viața materială și spirituală a Gorjului, Arethia Tătărescu a încercat să conserve și să valorifice tot ce-i reprezentativ și valoros. Cunoscută prin implicarea în activitatea culturală a Gorjului, Arethia a fost aleasă în anul 1921 președinte al Ligii Naționale a Femeilor Române din Gorj. Soții Tătărescu s-au retras în anii celui de al doilea Război Mondial la Poiana. Când Gheorghe Tătărescu a suferit persecuțiile ori arestările legionare și comuniste, familia a suferit mult. Datorită șocului pricinuit de confiscarea averii, fiul Tudor a murit în anul 1969, într-o clinică din Franța. 275

276 Al. Doru Șerban Această situație creată a grăbit și sfârșitul Arethiei. Arethia Tătărescu s-a implicat în viața culturală și social economică a Gorjului, în baza atribuțiunilor unor funcții ocupate: - a fost președinte al Ligii Femeilor Române din Gorj începând cu anul 1921; - a fost președinte al Societății Naționale Crucea Roșie Filiala Gorj, înființată la 3 noiembrie 1939, în scopul desfășurării unor acțiuni de binefacere; - a fost președinte al Societății Femeilor Ortodoxe din Gorj. Arethia Tătărescu a realizat în Gorj, prin Liga Femeilor Române filiala locală: conservarea artei naționale, dezvoltarea industriei casnice, atragerea femeilor la alte activități, îngrijirea monumentelor istorice ș.a. Concret, Liga a promovat mișcarea de redeșteptare a gustului pentru arta și portul românesc, prin atelierul de țesătorie, unde a ieșit minunăția primelor scoarțe românești, copii fidele după pecetele din vechile chilimuri la început În etapa a doua, începând cu anul 1936, a fost reformată scoarța oltenească, adaptând-o cerințelor timpului. Atelierul de țesătorie a realizat covoare apreciate în expoziții din țară și din Paris, Bruxelles, New-York ș.a. Dar marele câștig pentru Atelierul Ligii a fost că s-a ajuns ca aproape fiecare cămin să aibă războiul său țărănesc, iar femeile și fetele noastre să poarte cât mai mult și mai des pitorescul costum național, lucrat de ele. Liga Femeilor Române din Gorj a avut obiectiv îngrijirea monumentelor istorice. O prioritate a fost inițiativa din anul 1925, de a strânge fonduri pentru construirea clădirii noi, care să adăpos- 276

277 «Personalități care au fost în Gorj» tească colecțiile istorice și etnologice. Arethia Tătărescu a sugerat arhitectului Iulius Doppelreiter ca noua construcție situată în parcul orașului să aibă un specific tradițional și funcțional și să fie integrată în peisajul orașului. Muzeul (clădirea) construit la inițiativa Ligii și a președintelui ei Arethia Tătărescu, a fost inaugurat la 5 septembrie 1926 și a funcționat în clădirea din Parc (azi Centrul Brâncuși) până în anul Liga Femeilor Române din Gorj și Arethia Tătărescu s-au implicat în cinstirea memoriei eroilor județului, ridicând: Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu din piața Primăriei, inaugurat în prezența Regelui Carol II, la 8 septembrie 1935; - ridicarea din paragină a casei în care s-a născut Ecaterina Teodoroiu, situată în Vădeni; - restaurarea casei Tudor Vladimirescu, anunțată de publicația Gorjanul din 21 septembrie 1934, Din inițiativa d-nei Arethia Gh. Tătărescu, președinta «Ligii naționale a femeilor române» - secția Gorj, această instituție a cumpărat de la moștenitorul lui C. Vladimirescu din Vladimir, resturile istoricei case a lui Tudor, precum și terenul pe care ea a fost, în scop de a o restaura. Casa și muzeul au fost inaugurate în toamna anului 1936, în cadrul unor grandioase serbări populare; - ridicarea unui monument, care să vorbească urmașilor despre eroismul înaintașilor lor care să imortalizeze amintirea miilor de eroi gorjeni din Regimentele 18 și 58 Infanterie, căzuți în războiul reîntregirii ( Gorjanul din 17 ianuarie 1932). Așa s-a ajuns la crearea de către sculptorul Constantin Brâncuși a Ansamblului Sculptural Monumental de la Târgu-Jiu, inaugurat la 27 octombrie

278 Al. Doru Șerban Arethia Tătărescu s-a adresat Primarului Târgu-Jiului: Liga Națională a Femeilor Gorjene a hotărât să dăruiască orașului o Coloană și un Portal de piatră, opere ale marelui sculptor Brâncuși Dorința Ligei este ca donațiunea să aibă următoarea destinație: crearea unei străzi care va purta numele Calea Eroilor, cale care va porni din preajma Jiului, trecând prin grădina publică, pentru a merge până la actualele cazărmi La începutul acestei căi se va așeza portalul, iar pe promotorul ei lângă cazărmi, se va ridica «Coloana recunoștinței», legându-se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat Eroii gorjeni, cu ideea recunoștinței fără de sfârșit, simbolizată prin Coloană. Împlinirea creștinească a Căii Eroilor s-a realizat prin construirea bisericii Sfinții Apostoli, desăvârșită cu contribuția și implicarea doamnei Arethia Tătărescu, așa cum stă scris pe placa de marmură a pisaniei: S-a desăvârșit prin ajutorul guvernului domnului Gheorghe Tătărescu, prim-ministru și prin strădania doamnei Arethia Gheorghe Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor Românce din Gorj. De fapt, Liga și doamna Tătărescu au ajutat cu fonduri mănăstirile Tismana, Lainici, Crasna și bisericile de la Roșia, Poiana și altele. În manifestarea interesului pentru istoria Gorjului, conform Informațiunii din Gorjanul, apărut la 18 noiembrie 1934, Doamna Arethia Gh. Tătărescu, prezidenta filialei locale a «Ligii Naționale a Femeilor Române», a hotărât să cumpere pe seama acestei asociații, de la locuitorii ce-l stăpânesc azi, terenul pe care se găsesc rămășițele Castrului Roman de la Bumbești-Jiu, situat la 2,5 km 278

279 «Personalități care au fost în Gorj» sud de localitate și la 1 km de malul stâng al Jiului, în punctul «Gară». După aceea se vor începe săpăturile, pentru reconstituirea vechei cetăți romane. Liga Femeilor Române din Gorj s-a implicat în protecția și conservarea Peșterii Baia de Fier. Doamna Tătărescu, îndrăgostită de frumos, a socotit că e o crimă să se strice această frumusețe naturală (Peștera) de către mâzgălitorii zidurilor și i-a dat (păzitorului peșterii, Ion Panduru) bani să facă încuietoare ( Gorjanul din 8 15 august 1939). Cercetătorul C.S. Nicolăescu Plopșor consemna în Gorjanul din 23 aprilie 1936: pentru frumusețile ei naturale ca și pentru interesul său științific din punct de vedere geologic și arheologic, peștera de la Baia de Fier a fost luată sub aripa ocrotitoare a Ligii Femeilor Române din Gorj, care prin înțelegerea și hotărârea prezidentei, d-na Arethia Tătărescu, a pus-o la adăpost împotriva excursioniștilor grăbiți, adăugând la lanțul înfăptuirilor culturale din Gorj, încă o puternică verigă. Prin însănătoșirea vieții morale și creștinești a gorjenilor, d-na Arethia Tătărescu și Liga Femeilor Române din Gorj au hotărât împlinirea căsătoriilor religioase, legalizate prin acte, pentru sute de cupluri. Presa a consemnat că numai în ziua de 27 septembrie 1936, un număr de 162 perechi din Plasa Peșteana au fost cununate la biserica familiei Tătărescu din Poiana, nuni fiind doamna și domnul prim-ministru Gheorghe Tătărescu. O altă căsătorie colectivă din 1936 a adus la Poiana 300 cupluri. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu protoiereii Grigore Prejbeanu și Popescu-Pațica. 279

280 Al. Doru Șerban Au fost prezenți: familia Tătărescu nuni, prefectul județului, deputați, primarul Târgu-Jiului, alte oficialități județene, primarii, preoții, cantorii bisericești, învățătorii din satele plasei, numeroși țărani. Doamna Arethia Tătărescu a oferit o masă finilor și invitaților. Au cântat: muzica militară și tarafurile sătești. S-au încins hore populare. Acțiunea a continuat și în alte zone ale județului. La 18 oct.1936 în Hurezani s-au cununat 283 perechi, din 16 comune ale plasei Amaradia. Creștinarea împreunării familiale a luat amploare, astfel că în anul 1939, numai la Poiana, s-au cununat 1500 cupluri de tineri ori vârstnici. Prin această acțiune doamna Tătărescu spera ca în scurt timp să determine pe toți concubinii din județul nostru la săvârșirea actului cununiei, punându-i astfel nu numai pe ei în rândurile creștinești, dar făcând ca mii de copii bastarzi să-și afle recunoașterea legală a părinților lor ( Gorjanul, 9 oct.1936). Arethia Tătărescu a fost numită, la 3 noiembrie 1939, președinte interimar pe țară al Societății Ortodoxe a Femeilor Române. Aceasta a fost înființată în anul 1910, ca o contraofensivă împotriva atacurilor proselite ale catolicilor din România și își propunea ajutorarea copiilor săraci, aducerea femeilor de la periferie pe calea cea bună și strângerea copiilor de pe maidanuri, ca o dovadă că Biserica este mântuitoare, este înălțătoare, acolo unde se întind binefacerile ei. Doamna Arethia Tătărescu, ca președintă a Societății Ortodoxe, a știut să aline dureri, mărind de la o zi la alta cercul celor ce înalță rugăciuni fierbinți către Cer, pentru sănătate și mulțumire. 280

281 «Personalități care au fost în Gorj» Implicarea Arethiei Tătărescu în acțiunile Societății Ortodoxe a Femeilor se manifestă în 1934, când se adresează printr-un apel chiar primului ministru Gheorghe Tătărescu, ca să sprijine lucrările la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În timp s-a dovedit că multe dintre atribuțiile Societății Ortodoxe a Femeilor s-au regăsit în statutul Ligii Femeilor Române din Gorj și al Filialei locale a Societății de Crucea Roșie, pe care tot Arethia Tătărescu le-a condus. Societatea de Cruce Roșie, înființată în 1916, își propunea să ajute pe răniți, prizonieri, refugiați, bolnavi, văduvele și orfanii de război, precum și familiile neajutorate. Pentru ostașii gorjeni din zonă au fost tricotate veste și flanele din lână. La 3 noiembrie 1939, Arethia Tătărescu a fost aleasă președinte al Filialei locale a Societății de Crucea Roșie. În această calitate ea a împărțit daruri la familiile nevoiașe. Arethia a propus comitetului Societății Crucii Roșii din Gorj organizarea spitalului pentru vremuri de război, în localul Școlii Normale de băieți, implicându-se și în strângerea fondurilor pentru dotarea spitalului. În timp s-au organizat spitale militare de zonă interioară, în alte locații școlare, pentru 1000 răniți și bolnavi. Arethia Tătărescu a luat inițiativa ajutorării prin Societatea de Cruce Roșie Filiala Gorj, a tuturor refugiaților basarabeni și bucovineni din județ, iar la începutul anului școlar, copiii acestora au fost echipați corespunzător de Crucea Roșie, Prefectură și Straja Țării. La 27 ianuarie 1944 s-a constituit Comitetul local special pentru ajutorarea refugiaților. 281

282 Al. Doru Șerban Crucea Roșie filiala Gorj, a organizat cursuri de infirmiere voluntare, încheiate la 22 iunie 1940, să vină în sprijinul corpului medical. În martie 1940, Societatea Crucea Roșie filiala Gorj a luat inițiativa de a servi ceai, pâine și țigări într-o dependință a Gării, la ostașii care plecau ori soseau în Târgu-Jiu. La 20 mai 1942 s-a deschis Cantina Militară din Gara Târgu-Jiu, unde serveau masa și copiii orfani ori săraci. La 20 septembrie 1942 s-a înființat Cantina pentru intelectuali la Centrul Militar Târgu-Jiu. Săracii județului au beneficiat de acte de caritate, mai ales cu ocazia marilor sărbători creștine. Fondurile necesare acestor acțiuni s-au strâns prin organizarea de serbări, programe cultural-artistice, tombole, seri distractive, donații ș.a. Acțiunile Societății de Crucea Roșie din Gorj au devenit exemplu pentru întreaga țară, iar la 18 octombrie 1947 generalul N. Pârvulescu, președintele Comisiei Interimare Centrale a Crucii Roșii s-a referit la Filiala Gorj, care stă în fruntea tuturor filialelor și va fi citată ca exemplu pe țară. Meritul acestei activități, remarcată național, revine în mare măsură președintei Arethia Tătărescu, care a știut să îmbine utilul cu frumosul, discretul cu dărnicia, energia cu executarea, meritând respect și recunoștință. Arethia Tătărescu este, prin toate binefacerile aduse gorjenilor, personalitatea feminină cea mai apropiată de nevoile lor și de înălțarea culturală a acestora. Pentru păstrarea memoriei ei, răsplata amintirii devine o obligație morală a urmașilor. 282

283 «Personalități care au fost în Gorj» O statuie a Arethiei Tătărescu ne-ar aduce mai repede aminte de mărețele ei fapte împlinite pentru Gorj. BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra România, Bucureşti, 2000; Cârlugea, Zenovie; Deju, Zoe Elena Arethia Tătărescu Marea Doamnă a gorjului interbelic, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007 (excelentă carte documentară, principala sursă de informare a temei); Colecția Gorjanul perioada II.22. CONSTANTIN BRÂNCUŞI S-a născut la 19 februarie/3 martie 1876 în Hobița. Școala primară a învățat-o la Peștișani și Brădiceni (Gorj). Rămas orfan de tată, într-o familie cu 7 copii, la vârsta de 7 ani a intrat ucenic la un boiangiu din Târgu-Jiu. De aici a plecat la Craiova la bodega fraților Spirtaru, apoi la magazinul de mărfuri și coloniale al lui I. Zamfirescu, unde a uimit prin confecționarea unei viori din blănițele de lăzi de portocale. Așa a ajuns în anul 1894 elev bursier și intern la Școala de Arte și Meserii Craiova. 283

284 Al. Doru Șerban La 28 septembrie 1898 i s-a înmânat diploma de absolvire și certificatul nr.145, care atesta absolvirea de elevul Constantin Brâncuși a cursurilor teoretice și practice ale Școlii de Arte și Meserii Craiova, secțiunea sculptură. La 30 septembrie 1898, Constantin Brâncuși s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, secția sculptură, unde a avut între profesori și pe dr. Dimitrie Gerota, care l-a ajutat să dea o interpretare nouă sculpturii de portrete, ocolind veșmântul de carne al schemei umane. În anul 1901 artistul a realizat Ecorșeul (Jupuitul) expus la Ateneul Român în perioada decembrie iunie Tot din această perioada datează Bustul generalului dr. Carol Davilla și Laocoon. După absolvirea Școlii de Arte Frumoase din București în anul 1901, Brâncuși efectuează timp de un an serviciul militar. În anul 1903 Constantin Brâncuși a plecat la Paris să-și desăvârșească pregătirea. Lipsit de resurse financiare s-a deplasat spre capitala Franței pe jos, trecând prin Transilvania, apoi Ungaria, Austria (Viena), Elveția (Zürich), Germania (München), Alsacia. În drumul său s-a întâlnit cu români (mai ales studenți) care l-au călăuzit, a vizitat muzee și expoziții ori a lucrat cu ziua pentru a-și asigura existența. Ajuns la Paris în iunie 1904, timp de 10 luni spre a strânge bani pentru taxa școlară și pentru a se întreține, a spălat vase în restaurante, unde a lucrat și noaptea ori a practicat munca de paracliser și țârcovnic la Capela Română din Paris. În această perioadă de căutări și așteptare, pentru a-și continua instruirea școlară și artistică în orașul luminilor, tânărul Brâncuși avea nevoie de bani. Ei au venit de la dr. Gerota (câte 25 lei lunar) și de la Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor, care prin decizia nr.9767/05 mai

285 «Personalități care au fost în Gorj» i-a acordat un ajutor de 600 lei pentru anul de studii Astfel, la 23 iunie 1905, în urma concursului de admitere, Constantin Brâncuși a ajuns elev subvenționat la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris în atelierul de sculptură al lui Antoinin Mercié. A rămas în atelierul acestuia doar în anul școlar , apoi l-a părăsit, recunoscând : făceam câte o sculptură pe zi în genul lui Rodin Pastișeam inconștient pe Rodin, dar vedeam pastișea Au fost anii cei mai grei, anii de regăsire a drumului propriu Trebuia să-mi caut calea mea În anul 1906, Brâncuși a părăsit Școala Națională de Arte Frumoase și atelierul lui Mercié iar sculpturile sale Orgoliu și Supliciul, expuse la Salonul Societății Naționale a Artelor Frumoase și la Salonul de Toamnă din Paris au fost apreciate inculsiv de Rodin. Un an mai târziu, în 1907 Brâncuși a realizat Rugăciune, pasul premergător Sărutului, însemnând începutul reînnoirii sculpturii. Tânărul Constantin Brâncuși a fost recomandat să-i fie practician marelui sculptor francez Auguste Rodin, de către regina Elisabeta (la insistențele soților Maria și George Bengescu) și de către Otilia Cosmuță, români stabiliți la Paris, apropiați de acela care a deschis calea expresionismului sculputral. La vernisarea expozițiilor franceze din 1906, Rodin a luat cunoștință pentru prima dată cu operele românului, pe care le-a apreciat pentru ideea lor și a întrezărit în creatorul acestora un viitor discipol. Constantin Brâncuși a refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin, convins că Nimic nu poate crește la umbra marilor copaci!. Primele opere de maturitate (până în anul 1910) ale lui Brâncuși au fost: Rugăciune, Sărutul, Cumințenia 285

286 Al. Doru Șerban Pământului, iar de la mijlocul anului 1910 a promovat tema Măiastra. Ele aveau un tâlc deosebit, purtând pecetea gândului. La Brâncuși sculptura rămâne minte și înțelegere. Mâna cioplitorului cugetă și urmărește gândul din materie, care trebuie să-și urmeze viața și după ce a fost cioplită. Sculptorul Constantin Brâncuși a expus operele sale în țara și în străinătate. La București el a fost prezentat în saloanele organizate la Tinerimea Artistică Română în anii , , 1928; la gruparea Arta Română în anii 1920,1922 și la Expoziția Internațională de Plastică Modernă în Operele expuse la București, au stârnit admirație, dar și aprecieri nefavorabile care l-au făcut pe prof. G.Oprescu să concluzioneze greșit: Brâncuși nu aparține sculpturii Române. Savantul Nicolae Iorga, președintele Consiliului de Miniștrii și Secretar de Stat la Departamentul Cultelor a propus în anul 1931 ca Brâncuși să fie decorat cu Ordinul Meritul Cultural pentru Arta Plastică, distincție conferită prin Decretul nr.3214/22 septembrie În lume, Constantin Brâncuși a expus în saloane personale ori colective la: Paris (mai ales), Londra, Praga, Zürich, Bruxelles, Amsterdam, Moscova și în alte orașe din Europa. În SUA a vernisat expoziții personale în 1913 (la The Armory Show), 1914 (la Gallery of the Photto Secession), 1920 (la Galeriile Societății Anonime), 1926 (la Wildenstein Galleries), 1927(la The Arts Club of Chicago), (la Brumme Gallery), 1953 (la Museum of Modern Art), 1954 (la Philadelphia Museum of Art), (expoziție retrospectivă la Solomon Guggenheim Museum). În anul 1937 Constantin Brâncuși a fost invitat în India de Maharadjahul de Indore,care i-a propus să con- 286

287 «Personalități care au fost în Gorj» struiască un Templu al Eliberării cu 3 Păsări și Spiritul lui Buddha, proiect nerealizat datorită schimbării politice si îmbolnăvirii Maharadjahului. În același an el a vizitat și Egiptul. În anii Brâncuși a realizat la Târgu-Jiu Ansamblul dedicat Eroilor căzuți în Primul Război Mondial, o culme a creației sale monumentale. Constantin Brâncuși a iubit meleagurile natale iar îndepărtarea de casă i-a trezit nostalgia. În locuința sa de la Paris, unde a stat peste 50 ani, artistul și-a creat atmosfera țărănească de acasă și nu a uitat niciodată bunătățile culinare tradiționale gorjenești, pe care le pregătea personal și le servea și altora. Constantin Brâncuși se bucura nespus când întâlnea departe în lume pe unul de acasă. În anul 1937, la Expoziția Universală de la Paris, Maria Tănase l-a cunoscut pe Constantin Brâncuși. Reîntâlnindu-se la New York, marele sculptor a rugat-o pe Maria să-i cânte una de-ale noastre. Maria Tănase a interpretat Lung e drumul Gorjului. În timp ce ea cânta, Brâncuși și-a ascuns fața către perete pentru a nu i se vedea lacrimile ce-i șiroiau din ochi. Apoi s-a adresat solistei Când te ascult cum le zici, Marie, aș fi în stare să dăruiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră! Auzi tu fată, mă înțelegi! Vezi tu, Marie? Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot Pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, m-apucă un dor de țară, de oltenii tăi și ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu... Îmi vine, fată, să las tot, să mă întorc acasă și să mă fac cioplitor în lemn și piatră pentru toți stâlpii tindelor și meselor de cină 287

288 Al. Doru Șerban La despărțire, Maria Tănase și-a exprimat dorința reîntâlnirii în țară: Nene Costache, în curând să ne revedem în țară, în minunata noastra țară, pe Jii, neică, pe Jii, la Gorj! Și Brâncuși a venit acasă ori de câte ori a avut posibilitatea. Aici a vrut să-și lase urma trecerii și priceperii, cum rezulta dintr-un interviu publicat în Flacara din 13 octombrie 1930: Încă de acum 8 ani era vorba să lucrez un Monument al Eroilor pentru satul meu natal din Gorj. Există două comitete care nici până acum nu au căzut de acord. Constantin Brâncuși și-a continuat activitatea creatoare sculpturală realizând opere expuse în diverse galerii de artă din lumea întreagă. Bolnav și slăbit la cei 80 de ani ai săi, Brâncuși și-a dictat testamentul la 12 aprilie 1956, lăsând legatari universali, în comun, pe soții Istrati. Prin testament a donat statului francez pentru Muzeul de Artă Modernă tot ce va conține în ziua decesului său atelierul din Paris, Impasse Rousin nr.11, ca o răsplată a acordării cetățeniei franceze în anul Conform aceluiași testament, legatarii universali nu vor avea drept de proprietate asupra niciunei opere pe care autorul a donat-o unor instituții, a dat-o unor prieteni sau a vândut-o unor colecționari. S-a stins din viață în noaptea de martie 1957, după mai multe luni în care a zăcut la pat și a suferit că moare printre străini. A fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris. * * * 288

289 «Personalități care au fost în Gorj» Gorjenii l-au iubit și l-au apreciat pe Constantin Brâncuși. Într-un număr al publicației locale Gorjanul, sub semnătura unui învățător de țară a apărut articolul O mândrie a neamului: sculptorul Brâncuși, în care s-a consemnat: Brâncuși este cel mai mare sculptor al timpului nostru El a realizat gândirea în sculptură, nu figura ei, ci ideea înnăscută în ea Brâncuși nu a sculptat niciodată figuri ci gânduri, știind să dea la iveală atâtea taine ale lemnului, pietrei și metalului. În aceasta stă toată autoritatea artei sale. Autorul articolului întărește ideea apartenenței sculptorului la acest spațiu pe care și l-a însușit cu mândria promovării sale în universalitate. În anii , Constantin Brâncuși a realizat la Târgu-Jiu, prin Ansamblul Calea Eroilor cea mai importantă operă monumentală a sculpturii moderne contemporane. Aceasta este considerată un prinos de recunoștință adus județului său natal de aceea nu a cerut dreptul de autor pentru operele realizate și personal s-a susținut financiar în perioada cât a lucrat la ridicarea lor. La 27 octombrie 1938, într-o atmosferă sărbătorească, Ansamblul brâncușian a fost inaugurat. Ajuns un nume în scultura mondială Constantin Brâncuși, avea destui bani să-și construiască o casă la Paris, dar a refuzat mereu, cu gândul că-și va ridica căsuța lui, în Gorj, la Hobița. De fapt, în anul 1938 aflându-se la Târgu-Jiu pentru inaugurarea Ansamblului, a participat la o masă țărănească pregătită de nepoata sa Maria pe dealul Cioaca, lângă castanii părintești, unde copilărise. La plecare, Brâncuși i-a spus nepoatei sale: Marie, am să mă întorc. Am să fac și eu o casă, 289

290 Al. Doru Șerban acolo, pe Cioacă, de unde se vede lunca Bistriței și de unde se văd munții. Dorul de acasă a fost exprimat de Brâncuși și pe patul de moarte: Oltenia frumoase locuri, minunate locuri! Întrebat dacă îi este dor de țară, a oftat și a spus: dor, dor apoi a cântat ușurel și înduioșat: Cânta cucul lângă noi/ Și ne iubeam pe zăvoi,/ Să fi murit amândoi Despre două albume cu fotografii din țară, Brâncuși abia a îngânat vorbele: Le privesc, le privesc cu drag Mai ales noaptea înainte de culcare. Le și visez, și când mă trezesc, mi-i dor, tare dor. Era o suferință dublată de dorința celui care la anii lui mulți, trebuia să fie în țară, să-și aștepte sfârșitul pe pământul unde i se odihneau părinții, cum făgăduise celor rămași în satul lor (vezi I. Mocioi- Brâncuși-viața ). Peste ani, amintirea sculptorului Constantin Brâncuși, a fost păstrată prin denumirea dată unor străzi, obiective culturale și de învățământ, dezvelirea unei statui, amenajarea casei memoriale, organizarea de tabere de sculptură. În Târgu-Jiu există un bulevard ce poartă numele de Constantin Brâncuși. În fața Casei de Cultură a Sindicatelor a fost dezvelită în anul 1976 statuia-monument Constantin Brâncuși, operă a sculptorului Ion Irimescu. În anul 1984 s-a inaugurat, prin contribuția prof. Ion Mocioi, Muzeul de Artă Constantin Brâncuși situat în clădirea din apropierea Coloanei Infinitului (actualul Colegiu Economic). Muzeul de Artă este găzduit astăzi de fosta casă prezidențială din Gradina Publică. În august 1989 în clădirea din Parc (Gradina Publică), unde cândva a funcționat Muzeul Gorjului, iar actualmente 290

291 «Personalități care au fost în Gorj» Centrul de Cultură și Artă, s-a organizat prin implicarea lui I.Mocioi expoziția foto-documentară Constantin Brâncuși, care a inclus fotografii și cărți referitoare la marele sculptor. La 6 iunie 1998 s-a înființat la Târgu-Jiu Centrul de Cultură și Artă Constantin Brâncuși, care desfășoară: -activități de informare, cercetare și documentare în domeniul brâncușiologiei; - activități de monitorizare, conservare și întreținere curentă a Ansamblului Monumental Calea Eroilor; - activități cultural-artistice diverse, organizarea Simpozionului de sculptură Brâncușiana și a simpozioanelor anuale comemorative consacrate lui Constantin Brâncuși. In anul 1992 prin Hotărârea de Guvern din 1 iunie s-a înființat la Târgu-Jiu Universitatea Constantin Brâncuși, ajunsă una dintre instituțiile de învățământ superior importante din țară. La Hobița, locul de naștere al lui Constantin Brâncuși, s-a amenajat în anul 1971 casa memorială, iar în apropiere în zăvoiul Bistriței, s-a organizat o tabară de sculptură. Din păcate, operele realizate atunci sunt astăzi într-o stare avansată de degradare. Liceul din Peștișani poartă numele marelui sculptor, care a învățat aici cursurile primare. BIBLIOGRAFIE: Mocioi, Ion Brâncuşi Viața, Ed. Spicon-Drim Edit, Târgu-Jiu, 2003; Paleolog, V.G. Tinerețea lui Brâncuşi, Ed. Tineretului, Bucureşti,1967; Aremia, V.; Bobocescu, V. Pesonalități gorjene de-a lungul istoriei, Ed. Fundației Premiile Flacăra, Bucureşti,

292 Al. Doru Șerban II.23. GHEORGHE CĂLDĂRUŞE Soții Gh. şi Elena Căldăruşe S-a născut în anul 1878 la București, fiind fiul lui Petre și al Mariei Căldărușe. A murit la 22 aprilie De tânăr s-a stabilit la Târgu-Jiu, intrând ucenic la Cofetăria lui Poliopol, înainte de anul 1900, pe strada Victoriei, în vecinătatea Gorjanului, condus de Jean Bărbulescu. Cofetarul Gheorghe Căldărușe a deschis propria sa afacere, într-o locație situată pe strada Victoriei, în incinta Tribunalului. Aici a dorit să construiască un local de Teatru Cinema, dar locul fiind prea strâmt, nu a primit autorizație de construire. Gheorghe Căldărușe a vândut spațiul respectiv cizmarului Constantin Catalinescu, iar în anul 1920 a cumpărat de la Domnica Teodor un teren situat pe partea dreaptă a străzii Unirii (în direcția de deplasare spre calea ferată), aproape de intersecția cu strada Victoria, acolo unde astăzi se află primele tonete ale 292

293 «Personalități care au fost în Gorj» pieței de flori. În noiembrie 1920 a cumpărat un teren învecinat, de la Eleonora Mitrescu. Pe aceste terenuri învecinate, proprietarul Gheorghe Căldărușe a terminat de construit în anul 1926 localul unui TEATRU CINEMATOGRAF, la care a adăugat o anexă (cofetărie) în anul 1927 și o alta (librărie papetărie) în anul Teatrul Cinematograf Căldărușe era din zid și acoperit cu tablă. În interior erau amenajate: scena, balconul, sala cu 400 scaune, două loje și o sală de așteptare, toate însumând o suprafață de 349 m 2. Din anul 1940 și până în anul 1949, când s-a dat în folosință Teatrul de vară, localul lui Gh. Căldărușe a fost singurul spațiu de spectacole al Târgu-Jiului. Teatrul Căldărușe a avut căutare fiind situat în zona centrală a Târgu-Jiului. Cofetarul Gheorghe Căldărușe, observând că Teatrul Cinematograf era o afacere profitabilă, s-a înscris în anul 1931 la licitația Primăriei de concesionare a Teatrului Milescu. Pentru o închiriere pe 5 ani a depus suma de lei, dar fiind singurul ofertant, licitația a fost anulată (vezi Arhivele Statului Gorj, Fondul Primăriei, dos. 36/1931, fila 104). La Teatrul Căldărușe au jucat trupe ale teatrelor din București și Craiova. Sâmbătă 1 iunie 1929 Teatrul Gheorghe Căldărușe și Gruparea Ramuri au organizat la Târgu-Jiu o șezătoare literară la care au citit, conform afișului: Tudor Arghezi, Al. Cazaban, Al. C. Calotescu Neicu, I. Dongorozi, C. Saban Făgețel, Ion Minulescu, I.C. Polyclet. În tableta O 293

294 Al. Doru Șerban șezătoare la Târgul Jiilor poetul Tudor Arghezi descrie astfel prezența scriitorilor de la Ramuri în Târgu-Jiu, la început de iunie 1929: La Târgu-Jiu, pe o stradă pestriță, curată, ne lasă trei automobile... Dl. Prefect al Gorjului se înfățișează ca un student delicat, meditând între flori... Doamna soție a Dl. Prefect întâmpină în casa căsniciei pe scriitori... cu o masă pusă... Pâlcul literar a pornit către șezătoare... Sala destinată șezătorii poartă numele proprietarului ei, Căldărușe... Sala Teatrului Cinematograf se bucură de multă atenție din partea jienilor care au umplut sala fără nici un bilet de favoare... Citania literară a fost răsplătită de public cu ropote de aplauze încât s-a putut judeca hotărât că se pricep și înțeleg și traiectoria ductilă a unei idei. Invitat de Liga revizionistă din Gorj, poetul și gânditorul Nichifor Crainic a susținut, la 1 iulie 1936 la Teatrul Căldărușe, cuvântarea Spiritul autohton, în care a militat pentru idealul național și o Românie a românilor. La 27 august 1936 Nichifor Crainic a susținut la Teatrul Căldărușe, conferința Naționalismul programatic, exprimând ideea statului etnocratic și a ortodoxiei naționale. În seara zilei de 28 iunie 1939 Căminul Cultural Județean Gorj, Căminul Cultural Orășenesc Târgu-Jiu, Liga Culturală secția Gorj și Lyra Gorjului au organizat la Teatrul Căldărușe un mare festival cultural, la care au fost prezenți: Nichifor Crainic și Pan Vizirescu, care au conferențiat despre Mihai Eminescu. Însoțiorii lor: N. Crevedia și I. Minulescu au primit aplauze pentru creațiile poetice citite. 294

295 «Personalități care au fost în Gorj» Gheorghe Căldărușe a decedat la 22 aprilie 1945, dar activitatea Teatrului Cinematograf a fost dusă mai departe de a doua sa soție Elena Căldărușe, cu care a avut patru copii: Tudor, Zina, Vera și Maria. La Teatrul Cinematograf Căldărușe au continuat să se prezinte spectacole de teatru, să aibă loc manifestări culturale locale și mai ales să fie vizionate filme. În anul 1946 pe scena Teatrului s-a ținut prima ediție a Festivalului Scriitorilor și publiciștilor Gorjeni, având președinte ales pe maiorul în rezervă I. Cernăianu. Tot la Teatrul Căldărușe, în luna martie 1949, Sindicatul Lăutarilor Raionului Târgu-Jiu însumând aproape 800 membri, sub conducerea dirijorului Nicu Novac, a organizat două concursuri de selecție pentru constituirea unei formații de muzică populară. Au fost selectați 80 instrumentiști și soliști vocali de muzică populară, care reprezentau toate zonele raionului, urmând ca ei să evolueze în nou înființata Orchestră de muzică populară Taraful Gorjului. Tot la Teatrul Căldărușe a susținut frecvent spectacole Societatea Muzicală Lyra Gorjului. Gheorghe Căldărușe a înființat la Târgu-Jiu, în sala în care se țineau spectacole de teatru și conferințe, un cinematograf, unde au rulat primele filme mute și sonor din oraș. Pentru cinematograful înființat, patronul Gheorghe Căldărușe a cumpărat un aparat de proiecție cu amplificator de film sonor și două convertizoare. În anul 1948, când s-a înfăptuit naționalizarea în România, Teatrul Cinematograf Căldărușe a fost preluat de Ministerul Artelor și Informațiilor, iar după anul 1970, 295

296 Al. Doru Șerban fiind situat în zona de sistematizare a orașului, a fost demolat. * * * Cofetarul Gheorghe Căldărușe se bucura de unanime simpatii în Târgu-Jiu, De o delicatese feminină, blând, îndatoritor din cale afară, el n-a cunoscut ura, invidia, răutatea. Era bun cu toți, respectuos chiar față de un copil. De aceea la rându-i era iubit și respectat. Gheorghe Căldărușe a contribuit la cultura gorjeană prin investirea unui frumos capital care putea da multă rentabilitate în alt domeniu în construirea localului de teatru, care a stat tot timpul în slujba ridicării culturale a Gorjului (vezi omagiul A murit un om de ispravă din Gorjanul /27.IV.1945). Gheorghe Căldărușe, la fel ca și Frantz Milescu, a intrat în rândul gorjenilor care au susținut activitate culturală prin crearea cadrului de manifestare (construirea localului de teatru) pentru trupele de artiști profesioniști, scriitori, politicieni, care au prezentat la Târgu-Jiu spectacole ori șezători și conferințe. Sprijinind desfășurarea de activități culturale, cofetarul Gheorghe Căldărușe a fost mereu în preajma unor politicieni, creatori și artiști iar în Gorj cunoscutul Jean Bărbulescu, director al cotidianului Gorjanul, a fost nașul de cununie al uneia dintre fiicele sale. BIBLIOGRAFIE: Cepoi, Ion Vechi lăcaşuri de cultură ale Târgu-Jiului, în vol. Târgu-Jiu 600. Repere de ieri şi de azi, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2006; 296

297 «Personalități care au fost în Gorj» Cârlugea, Zenovie Cişmeaua Nichifor Crainic în Tudor Arghezi şi spiritul Olteniei, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2008; Duguleanu, Ion Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine, vol. V (manuscris). Şerban, Al. Doru Lăutari gorjeni din sec. XX, Editura Ager, Târgu-Jiu, II.24. MARIA TĂNASE S-a născut în septembrie 1913 la București. A învățat să cânte de mică, de la părinții săi și a fost atrasă de melodiile cântate la sărbătoare în mahalaua în care a trăit. Elevă a Liceului I.H. Rădulescu, Maria a încântat prin vocea sa originală, plină de dăruire și căldură. În anul 1934 ea a fost angajată la Teatrul de revistă Cărăbuș condus de Constantin Tănase. În anul 1936 Maria Tănase a devenit vedetă internațională, cântând la Viena, Londra și Paris. La 20 februarie 1937 a debutat radiofonic. Succesul său a atras aprecierea unor oameni de cultură: Octavian Goga, Geo Bogza, George Enescu, Tudor Arghezi, Nicolae Iorga, Victor Eftimiu, Cezar Petrescu ș.a. Atrasă de spectacolele de revistă, Maria Tănase a activat o perioadă la Teatrul Alhambra iar din iarna anului 297

298 Al. Doru Șerban 1938 a cântat la restaurantul Neptun din zona Gării de Nord, unde a fost ascultată de Liviu Rebreanu, Ion Pillat, Ion Minulescu, Camil Petrescu, Ion Marin Sadoveanu ș.a. În ziua de 5 mai 1939 Maria a cântat la New York, unde l-a întâlnit pe marele sculptor Constantin Brâncuși. Instaurarea dictaturii legionare în anul 1940, a făcut-o să stea ascunsă. După rebeliunea legionară Maria Tănase a continuat să fugă, fiind urmărită de serviciile secrete germane. Pentru a fi în siguranță, în anul 1941 a plecat într-un turneu în Turcia, unde i s-a oferit cetățenia de onoare, un angajament la Radio Ancara, un post de cercetător etnograf, o catedră la Conservator și o locuință luxoasă. Dorul și dragostea de țară au determinat-o să nu accepte aceste binefaceri și să revină să se adape din autenticitatea folclorului românesc. Bombardamentele Războiului Mondial, au determinat-o să părăsească Bucureștiul, stabilindu-se întâi la Bolintinul din Vale, apoi la Nehoiu, lângă Buzău. După anul 1944 a participat la numeroase spectacole în țară și în străinătate, cu formații de teatru de revistă, teatru satiric ori orchestre de muzică populară. La sfârșitul anului 1960 Maria Tănase a cântat cu Orchestra Populară Taraful Gorjului, dar legăturile sale cu Gorjul sunt după obâr șia tatălui Ion Coandă Tănase, născut în Mierea Birnici (azi localitate în comuna Crușeț). Maria Tănase a luat cunoștință de copilă cu cântecul gorjenesc, prin prezența la casa lui Ion Coandă Tănase, situată în Livada cu duzi din București a rapsozilor de pe Valea Amaradiei, Moș Tudor - viorist și Moș Dâlță, doinitor din caval. 298

299 «Personalități care au fost în Gorj» Înainte de anul 1930, când lăutarii gorjeni erau la modă în cârciumile din zona Gării de Nord, Maria Tănase venea ades să-i asculte. Lăutarul Petre Geagu Cătăroiu își amintea: Prin 1929 cântam la București la cârciuma lui Marcu Căciularu, pe firma căreia scria: Cântă taraful Rugină din Tismana. Maria Tănase, care cânta cu orchestra ei la un restaurant din Parcul Luther, la un pas de noi, venea des și ne-asculta. Îi plăceau mult gorjeneștile noastre și, mai ales, ale mele. După un timp, m-a luat la ea în orchestră. Multe cântece a cules doamna Maria de la mine.., balade, mai ales: Ce faci, moșule-n grădină?, Am un cal de-i zic Cocor, sârba Mărie, Mărie, ia să-mi spui tu mie îi plăcea cel mai mult și mă ruga de multe ori să i-o cânt. În anul 1937 la Expoziția Universală de la Paris Maria Tănase l-a cu noscut pe Constantin Brâncuși. Reîntâlnindu-se la New York, marele sculp tor a rugat-o pe Maria să-i cânte una de-ale noastre. Maria Tănase a inter pretat Lung e drumul Gorjului. În timp ce ea cânta, Brâncuși și-a ascuns fața către perete pentru a nu i se vedea lacrimile ce-i șiroiau din ochi. Apoi s-a adresat solistei; Când te-ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi tu, Mărie? Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu... Îmi vine, fată, să las tot, să mă întorc acasă și să mă fac cioplitor în lemn și piatră pentru toți stâlpii tindelor și meselor de cină... Auzi? Mă-nțelegi? La despărțire, Maria și-a exprimat dorința reîntâlnirii în țară: Nene Costache, în curând să ne revedem în țară, în minunata noastră țară, pe Jii, neică, pe Jii, la Gorj! 299

300 Al. Doru Șerban În anul 1957, Maria Tănase l-a rugat pe arhitectul Octav Doicescu să-i facă proiectul Școlii de muzică folclorică Târgu-Jiu, așa cum se învoise cu Constantin Brâncuși. Maria s-a ținut de cuvânt, în anul 1962, ea s-a stabilit în casa din Parcul Municipal Târgu-Jiu, acolo unde Constantin Brâncuși trăiește prin operele sale pentru eternitate. În plin succes interpretativ la Teatrul Satiric Muzical cu Revista 62 Maria a hotărât să plece în Gorj, solicitând Ministerului Învățământului și Culturii funcția de folclorist la Taraful Gorjului pentru a iniția și a supraveghea soliștii tineri în ceea ce privește ținuta scenică și interpretarea vocală, ca astfel să poată îmbina talentul lor cu autenticitatea și pitorescul regiunii, fără să le clintească curajul de a prezenta această autenticitate cu tot izul și stilul adecvat, în așa chip, ca toată producția lor să fie ridicată la treapta adevăratei arte țărănești. Prin adresa nr din 12 aprilie 1962, Sfatul Popular al Regiunii Oltenia - Secția Învățământ și Cultură îi făcea cunoscut Mariei Tănase că...potrivit ordinului Ministerului Învățământului și Culturii nr. 8489/1961 și deciziei nr. 40 din 26 martie 1962 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Oltenia, vi se aprobă încadrarea prin transfer la cerere în funcția de folclorist categoria I la Orchestra Populară Taraful Gorjului, secție a Ansamblului Artistic Nicolae Bălcescu din Craiova. La sosirea sa în Târgu-Jiu, în martie 1962, Măria și-a fixat sediul într-o clădire din parcul orașului. Apoi ea s-a adresat Sfatului Popular al Regiunii Oltenia printr-o cerere scrisă: Doresc să duc o muncă de îndrumare, către pătrunderea instru mentiștilor în ceea ce privește ținuta scenică și 300

301 «Personalități care au fost în Gorj» vocală, ca astfel artiștii să poată îmbina talentul lor cu autenticitatea și pitorescul regiunii, fără să li se clintească aptitudinile de a prezenta această autenticitate, cu izul necesar și stilul adecvat, în așa fel, ca toată producția lor să fie ridicată la o treaptă de artă țărănească și aceasta să se bucure de înnobilarea înclinațiilor spre a fi scoși din amprenta șablon, așa cum din motive neînțelese se mai practică de către soliștii populari din unele formații locale. Pentru păstrarea autenticității și a stilului, în ceea ce privește forma orchestrală, Taraful Gorjului va avea nevoie de o remaniere, fără să atragă după sine prea multe sarcini materiale. Orchestra să numere până la 22 de instrumentiști, recrutați prin concurs. Va fi necesară o colecție de discuri cu înregistrări folclorice, un pick-up, precum și două magnetofoane, unul la curent electric, iar al doilea să fie prevăzut cu manivelă, pentru culegeri speciale din locuri neamenajate. Artista-folcloristă mai prevedea înființarea unei stații de amplifica re, cu microfoane pentru orchestră și soliști, în lista de necesități mai fi gurau câteva instrumente muzicale. Maria n-a uitat să prevadă nici aspectul scenic al instrumentiștilor, cerând în continuare costume lăutărești specifice Gorjului. A mai solicitat și o locuință pentru ea însăși, de preferință tot în incinta sediului artistic. La cererea sa Maria adăuga: Este absolut necesar un tehnician care să mânuiască stația de am plificare, magnetofoanele precum și pick-up-ul și să răspundă de întreaga colecție de discuri și benzi. În schemă mai trebuie prevăzut un post de om de serviciu, unul de garderobieră, precum și un post de impresar. Față de cele arătate, vă rog a dispune aprobarea celor de mai sus, pentru realizarea unei mari performanțe în 301

302 Al. Doru Șerban materie de folclor, pe linia în drumării soliștilor-cântăreți ai acestui gen și a orchestrei Taraful Gorjului căci altfel cele expuse mai înainte nu vor putea fi duse la îndeplinire. Luptăm pentru pace, 5 aprilie 1962, Maria Tănase Ceea ce Maria Tănase a propus, s-a și înfăptuit. Luna iunie 1962 artista și-a petrecut-o la Târgu-Jiu, preocupată tot de problemele organi zatorice ale tarafului, apoi a plecat într-un turneu cu Orchestra Flacăra Prahovei, revenind la Târgu-Jiu la jumătatea lunii noiembrie. A cules, în timp, peste 50 de melodii și texte din folclorul gorjenesc. Între cântecele culese de solistă, profesorul Adrian Popescu, cel care a însoțit-o și i le-a dactilografiat, își amintește de Voinic năcăjit, cules de la Geagu Petre Cătăroiu și Viorea, viorea, rea, cules de la Chiva Tantan din Tismana. Maria a mai cules cântece de la Ion Falcoe și Petre Zlătaru din Târgu-Jiu, Ionel Mihu din Peșteana-Jiu, Gică Argint din Baia de Aramă, Cati Cârțoiu din Sâmbotin, ș.a. Folclorista muzicii meleagurilor gorjenești pregătea repertoriul și interpreții Tarafului, organizându-le turnee. Maria Tănase a prezentat la Târgu-Jiu un mare spectacol cu soliști ai locului, urmărind ca interpreții să-și treacă repertoriul prin filtrul su fletului. Programul a alternat cântecele de la Cărbunești, Ceauru, Arcani, Runcu, Pârâu, Peșteana, Tismana, cu melodii executate la vioară de Grigore Murgu, Haralambie Luca, Alexandru Trohonel, Ion Bârsan, ș.a. Maria a apărut inițial ca prezentatoare a soliștilor Tarafului Gorjului. Dar, după cum anunța un afiș, la Târgu-Jiu se susținea Numai un singur spectacol excepțional, DE-ALE NOASTRE OLTENEȘTI, cu melo dii în pri- 302

303 «Personalități care au fost în Gorj» ma audiție susținute de Maria Tănase, acompaniată de Ansamblul Taraful Gorjului. Directorul Nicu Novac i-a mai acompaniat pe soliștii Lia Bobirci, Iustina Băluțeanu și Emil Gavriș. Maria Tănase a fost cea care a al cătuit programul și itinerarul turneu lui Tarafului Gorjului din perioada 14 aprilie - 25 iunie Itinerarul cuprindea toate marile orașe ale țării, în program erau cuprinse: Purpuriu de sârbe gorjenești, De-ar ști dorul ce știu eu Sârba ca pe lunca Târnavei, Ușor, puiule, ușor Învârtita, Joc din Banat, Hai, mândră, pitiș-pitiș, Foaie verde iaso mie, Deasupra capului meu, Se ceartă bradul cu plopul Horă și sâr bă ca din cimpoi, Foaie verde bob de linte, Mândruțo, mi-e dor de tine, Voinic năcăjit, Foaie verde micșunea, Dragostea din ce se-ncepe, Sârba lui Tudor din Vladimir, Coborâi din deal la vale, Lăstărel de peliniță, Sârba repezită Spune-mi, mamă, ce să fac?, Învârtită și brâu din Banat, Te văzui, neică, la poartă, Afară plouă și tună, De-ai fi, lună, vorbitoare De când sunt pe lumea asta, Mărie, Mărie și Viorea, viorea. Pentru realizarea spectacolelor turneului și-au dat concursul soliș tii vocali și instrumentiștii: Dan Moisescu, Lia Bobirci, Ion Bălan, Ion Falcoe, Petre Geagu Cătăroiu, Lenuța Traian, Chiva Tantan, Nicu Pârvu, Dumitru Zamfira, Mihu Ionel, s.a. La trei zile de la începerea tur neului, la Turnu Severin, Maria Tănase a avut cele dintâi semnale ale bolii, dar ea și-a continuat deplasarea cu orches tra până la l mai 1963, la Hunedoara, când a fost doborâtă de boală, urmând să fie înlocuită în turneu, la conducerea tarafului, de către Mia Braia. 303

304 Al. Doru Șerban Bolnavă de cancer, a fost internată la mai multe spitale bucureștene. A murit la 22 iunie Odată cu trecerea în neființă a Mariei Tănase, laureată a Premiului de Stat (1955) și artistă emerită (1957), s-a stins un glas din simfonia unei epoci. BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundația Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Gheață, Petre; Sachelarie Clery Maria Tănase şi cântecul românesc, Editura Muzicală, Bucureşti, 1965; Şerban, Al. Doru Lăutari şi solişti din Gorj, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, II.25. MARIA LĂTĂREȚUL PRIVIGHETOAREA GORJULUI Aceea care a adus prima dată faimă și recunoaștere națională muzicii gorjenești a fost marea solistă Maria Lătărețu, născută Borcan, la 7 noiembrie 1911 în localitatea Bălcești, Gorj. A fost fiica mai mică din 17 frați a lui Ion Borcan, care agonisea hrana pentru familie, practicând fierăria, agricultura ori cântând la vioară, și a Mariei, născută la Novaci. 304

305 «Personalități care au fost în Gorj» Maria își amintea cu nostalgie de casa părintească: când am deschis ochii pe lume, m-am pomenit într-o că suță mică și săracă, cu două încăperi. Dar grădina casei mele nu am s-o pot uita niciodată. Avea gard de jur-împrejur, cu stobori împletiți cu nuiele. În interior erau tot felul de pomi fructiferi, iar în fața casei aveam o mulțime de trandafiri, nalbe, gherghi ne... Pot sa spun că era cea mai fru moasă grădină din Bălcești. Maria a cântat de mică melodii învățate de la fratele său Ioniță, lăutar vestit în zonă. Ea și-a destăinuit începuturile sale muzicale: Aveam șase ani când mama și tatăl meu, erau duși la cules de porumb. Începuse să fie seara și, de urât, am început să cânt. S-a strâns toată lumea care venea de la muncă, pe lângă gardul meu și eu stam pe pragul casei și eram foarte fericită că ei m-ascultă. Uitasem că trebuie să mai mănânc. Când am terminat de cân tat, am auzit pe Ioniță al lui Guță când a zis: Mărița lui neica Ion o s-ajungă cântăreață mare!. Lăutarul Culici din Novaci, rudă cu Maria, a învățat-o să cânte cu acompaniament muzical. Înainte de a împlini 12 ani ea a fost luată să cânte pe la nunți și pe treceri în taraful lui Costică Gâlcă din Novaci. Tatăl său a readus-o acasă, motivând că este prea mică. În anul 1925, când avea doar 14 ani, Maria a mers pe jos, cale de 40 kilometri, până la Vădeni, unde fratele său, lăutarul Ioniță Borcan a învățat-o să se acompanieze la chitară. La vârsta de 16 ani, Maria s-a căsătorit cu Tică Lătărețu din Lelești. Într-un interviu, ea mărturisea: La 18 ani am luat drumul Gorjului. Ce mândră eram când am cântat prima mea compoziție: Lung e drumul Gorjului. 305

306 Al. Doru Șerban În următoarele cântece: Sub streașina casei mele, Se ceartă bradul cu plopul, Cireșule, frunză rară, am strâns tot dorul Gilortului și al Jiului. Între anii , Maria Lătărețu a colindat satele Gorjului cân tând doine, hăulite în ritm de horă ori de sârbă, la nunți ori la petrecerile din zilele de sărbătoare, confesiunea sa, înregistrată de un reporter fiind lămuritoare în acest sens: Soțul meu avea un taraf cunoscut. Am învățat să cântăm împreună și colindam comunele. Astfel mă făcusem cunoscută prin toate satele Gorjului. Taraful lui Tică Lătărețu, având solistă pe Maria, a cântat și la dife rite cârciumi din Târgu-Jiu. Profesorul Stelian (Bică) Sterescu și-a depănat amintirile în revista Coloana (anul 1973), supliment al Gazetei Gorjului : Îmi aduc aminte, cum în toamna anului 1929, eram cu câțiva cunoscuți la vestita cârciumă a lui Plăvăț, peste podul Jiului, la un pahar de vin, puțin înainte de a pleca la studenție... În odaie a intrat, tot tânără ca noi, cu chitara ei și cu alți doi lăutari, Maria Lătărețu. Era de curând căsătorită cu Tică Lătărețu din Lelești. I-am poftit la noi la masă si i-am rugat să ne cânte, spunându-le că plecăm pen tru un timp la studenție. Le-am oferit și ceva bani, o sumă relativ modestă, dar Măria Lătărețu ne-a răspuns cu un zâmbet cald și plin de înțelegere: Vă cânt din plăcere. De la dumneavoastră nu pot să primesc bani. Gestul și cântecele Mariei Lătărețu ne impuneau respect și ne domi nau printr-o vrajă copleșitoare. La cei 17 ani ai ei, Maria Lătărețu nu mai era o promisiune, ci o floare a talentului înnăscut. 306

307 «Personalități care au fost în Gorj» În anul 1935 Măria Lătărețu a fost recomandată muzicologului Constantin Brăiloiu de Dumitru Petcu din Câmpofeni, la insis tențele Ioanei Piper. Solista și-a amintit cum într-o zi a venit la Târgu-Jiu Constantin Brăiloiu, împreună cu Mihai Pop și Harry Brauner. M-au întrebat dacă vreau să mă duc la București, să fac niște impri mări. Am acceptat invitația și primele mele înregistrări le-am făcut la fono graf. Este vorba de cântecul Mărioară, pui boboc. Apoi m-am stabilit la București. Am fost angajată la restaurantul Dorul Ancuței unde am cân tat multă vreme. La acest local vestit veneau mulți compozitori, scriitori și artiști. Constantin Brăiloiu a înregistrat-o pe discuri ale Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români, Succesul discurilor sale a făcut pe patronul restaurantului La Căciularu din spatele Gării de Nord, să o angajeze pe Privighetoarea Gorjului. Maria a început să fie invitată la toate marile manifestări folclo rice organizate de Radio București. În anul 1949 ea era solistă a Orchestrei Institutului de Folclor, de venită Orchestra Barbu Lăutaru. Pentru repertoriul și stilul autentic de interpretare, Maria a fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa a III-a în anul 1954, titlul de Artist eme rit în 1964 și premiul discurilor Electrecord în Toți marii muzicologi ai timpului i-au făcut caracterizări superlati ve. Cercetătorul folclorului muzical Tiberiu Alexandru a caracterizat-o astfel: Un glas limpede, frumos timbrat, expresiv și nespus de melodios. Un neprețuit tezaur folcloric, de cea mai autentică speță, primenit fără contenire într-un neistovit proces de creație. 307

308 Al. Doru Șerban Un fermecător stil de in terpretare, prin care formele ancestrale ale tradiției, filtrate printr-o profun dă trăire interioară și printr-o fericită sensibilitate, sunt mereu înnoite. O puternică personalitate artistică, care dăruiește cu migală și gin gășie fiecare crâmpei melodic, fiecare vorbă. Iată alese aprecieri care au consacrat-o pe Maria Lătărețu drept cea mai de seamă exponentă a folclorului oltean. Cu cele mai mari ansambluri muzicale românești, Privighetoarea Gorjului a colindat țara și lumea, primind aplauzele a milioane de specta tori, veniți anume să o asculte pe cea care a rămas până la moarte stâlpul de credință al cântecului popular oltenesc. La 27 septembrie 1972, în timp ce cânta ultima sa compoziție Vă las cântecele mele pe scena căminului cultural din Românești, județul Botoșani, Maria noastră și-a găsit sfârșitul în urma unei congestii cerebrale. Ea va trăi însă mereu prin cântecele care poartă cu ele dorul și dragostea, codrul și florile. Ascultându-le ne regăsim în ele cu bucuriile, cu dorurile noastre (Marioara Murărescu, în Gazeta Gorjului - 20 oc tombrie 1979), prin organizarea la Târgu-Jiu a Festivalului Național de Muzică Populară Maria Lătărețu și prin constituirea Ansamblului Folcloric Maria Lătărețu. Solista a interpretat în cariera sa 185 cântece, cele mai cunoscute fiind: doinele; Mă uitai spre răsărit, Când aud cucul cântând Mă duc la munte la vară, Lie, ciocârlie, Ușurel trecui prin lume ; cânte cele lungi; Ce mi-e mie drag pe lume, Fire-ai, neicuță să fii, Măicuță să nu mă dai ; doinele și cântecele: Sus la părul dintre vii Pe malul Gilortului, Fluieră neică la coasă ; cântecele propriu-zise: 308

309 «Personalități care au fost în Gorj» Mândro, când ne iubeam noi, Mai ții minte, măi dragă Mărie Iarbă verde, iarbă crudă, Pasăre galbenă-n cioc, De ce nu vii neicuță-al meu? ; cântece în ritm de horă: Sanie cu zurgălăi, Sub streașină casei mele, Mă uitai pe vale-n luncă, Trei în lume nu se poate, Și-au pornit ol teni la coasă, Cine trece Câmpu Mare, Când cu neica mă iubeam, Hai, dii, dii, murgule, dii! Radu mamii ; cântece în ritm de sârbă: Lung e drumul Gorjului, Puișor de la Novaci, La Jii, murgule, la Jii, Gilortule, apă bună, Pădure verde de brad, Se ceartă bradu cu plopu, Cireșule, frunză rară, Luncă, luncă-mbobocită, Te-am văzut neică, la poartă, Neicuță de-atâta dor, Pe unde iubeam odată Auzi, mândro, ori n-auzi, Lună, lună, ia fii bună, Joacă hora-n poieniță, Vă las cântecele mele ș.a. Maria Lătărețu a fost mai mult decât o cântăreață de talent. Ea a fost creatoarea unui nou stil de cântare care - prin ea - a făcut școală (Tiberiu Alexandru). Cântecele Mariei Lătârețu însumează frumusețea melodiilor gorjenești, culese din tot județul și ridicate la rangul de model prin interpreta rea acompaniată profesionist, a unei soliste de excepție. Cântecele ei, de fapt, în mare parte cântece ale lăutarilor gorjeni, au devenit prin mediatizarea radio-tv, nevoia de muzică populară adevărată a unui popor. Ascultătorii, cuceriți de cântecele Mariței, le solicitau solistelor care le umpleau cu muzică plăcerea petrecerilor, să le cânte numai de-ale ei. Cerința imitației a împiedicat vremelnic personalizarea altor soliste în Gorj. Maria Lătărețu va dăinui ca un pisc sub aspectele frumuseții reper toriului și originalității interpretării muzicii gorjenești. 309

310 Al. Doru Șerban Maria Lătărețu nu ar fi ajuns un simbol al muzicii populare româ nești dacă nu ar fi trăit în vatra de cântec a Gorjului. BIBLIOGRAFIE: Aremia, Vasile ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundației Premiile Flacăra Bucureşti, Brânaru, Marin Maria Lătărețu şi cântecele sale, Editura Muzicală, Bucureşti, 1989; Brozbă, Dorin Maria Lătărețu, privighetoarea nepereche, Editura B.D. Media, Târgu-Jiu, 2006; Mocioi, Ion Maria Lătărețu, revista Litua, nr. 3/1986; Popescu, Adrian Contribuții la o încercare de istorie pentru începuturile Tarafului Gorjului în Litua, nr. 4/1988; Şerban, Al. Doru Lăutari şi solişti din Gorj, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, II.26. IOSIF KEBER Pictor născut în 30 iulie 1897 la Târgu-Jiu, provenit dintr-o familie originară din Trier (Flandra), care a emigrat în Transilvania în prima jumătate a sec. al XVIII- lea. A fost sensibilizat din copilărie de frumusețea locurilor Gorjului în care s-a născut și a trăit. A învățat la Școala Primară Particulară Româno-Germană Unirea din Târgu-Jiu ( ) și la Gimnaziul Real «Tudor Vladimirescu ( ). 310

311 «Personalități care au fost în Gorj» A început să picteze din anii de școala primară, iar în anul 1912 când era elev în anul IV la Gimnaziul Tudor Vladimirescu a fost premiat cu medalia de aur la expozitia generală de la Iași pentru tabloul în cărbune Cap de bătrân. Timp de șapte ani, Iosif Keber a fost student la Școala de Arte Frumoase din București unde s-a specializat în pictură, artă decorativă (cu maestrul Camil Ressu) și gravură (cu maestrul Iuca) iar pe diploma de absolvire din 1923 a obținut numai calificativul foarte bine. Inițial, Iosif Keber a fost atras de tehnica peisajului, dar lecțiile de anatomie și profesorul Fritz Storck l-au apropiat și de realizarea de portrete. Urmărind originalitatea în arta, el a realizat picturi în care lumina desenului obișnuia să muște din umbră. Iosif Keber a fost interesat și de gravură. Talentul și strădania l-au făcut unul dintre fruntașii Școlii și bursier în ultimii trei ani de studii. În anii studenției, Iosif Keber a obținut 22 premii, între care și Distincția Academică Lecomte Du Nouy pentru pictură (1922), cu un studiu de nud. Iosif Keber a realizat în stil personal, în perioada de început, peisaje, desene în cărbune și creion, pregătindu-se astfel pentru portretele în ulei din perioada de maturitate. Artistul a realizat în timpul vieții peste 500 lucrări, multe prezentate în cele 56 expoziții, din care 4 personale (1921, 1934, 1938 și 1979). 311

312 Al. Doru Șerban Conform aprecierilor prof. dr. în estetică Ion Mocioi Iosif Keber a fost un pictor al instantaneului selectiv, urmărit de o puternică trăire sufletească. Această calitate a artistului dă picturii realizate o notă dinamică. În opinia specialiștilor, lucrările expuse în personala din 1938 ne prezintă un Keber impresionist cu precise tendințe realiste. Sentimental în fața naturii, el introduce elemente ale impresionismului german prin sugerarea artistică a suferinței. Pictura lui Iosif Keber este modernă. La el, culorile preferate sunt albul, roșul și verdele, cu nuanțele lor, pentru a transmite stări de suflet. C.Brâncuși l-a cunoscut pe Keber în perioada , când sculptorul își definitiva lucrările la Ansamblul Calea Eroilor și l-a caracterizat a fi un înnoitor al picturii monumentale românești, un Puvis de Chavannes al nostru. Pictorul Iosif Keber a făcut din arta frescei, al cărui secret de pregătire îl deținea, o preocupare materializată în mii de metri pătrați de pictură bisericească realizată începând cu anul 1923, la 25 catedrale și biserici din țară și din străinatate (catapeteasma Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim și panourile Bisericii Ortodoxe Române din München). Pentru promovarea picturii al fresco și pentru calitatea de membru al Comisiei de pictură a Patriarhiei Române, la 20 iunie 1988, lui Iosif Keber i-a fost conferită distincția de merit Crucea Patriarhală pentru mireni. * * * Majoritatea peisajelor lui Iosif Keber au fost inspirate de locurile în care pictorul a trăit îndelungata sa viață. De aceea unele tablouri au devenit documente artistice cu imagini din Târgu-Jiul, primei jumătăți a secolului al XX-lea. Cele mai reușite dintre ele sunt: Târgu-Jiu văzut 312

313 «Personalități care au fost în Gorj» din dealul târgului (1914), În parcul Târgu-Jiu (1918), Margine din Târgu-Jiu (1930), Cartier din Târgu-Jiu (1933), Strada 11 Iunie, iarna (1940), Case de pe strada mea (1940), Cărând gheață de la Jiu (1940), Cu sacaua pentru apa la Târgu-Jiu (1942), Chioșcul din grădina publică (1946), Stradă din Târgu-Jiu (1947) ș.a Iosif Keber a realizat și picturi inspirate de locuri din județ: Casa memorială din Vladimir (1921), Casa din Săcel (1928), Uliță din Novaci (1934), Vedere din Cernadia (1945), Vedere din Brănești (1955). În județul Gorj el a pictat: Catedrala, Biserica Sfinții Apostoli, Biserica Sfântul Nicolae toate din Târgu-Jiu, Biserica din Novaci, Biserica din Urdarii de Jos, Biserica din Săcelu. Casa pictorului Iosif Keber din strada 11 iunie este actualmente organizată ca filială de artă a Bibliotecii Christian Tell, îndeplinindu-se astfel un vis al artistului. Ea adăpostește: tablouri, desene, schițe, cărți de artă și illustrate, care au aparținut pictorului. Biblioteca Județeană Christian Tell organizează anual la Târgu-Jiu manifestări dedicate pictorului Iosif Keber, la care participă oameni de cultură. Prof. dr. Ion Mocioi (legatar testamentar al pictorului) a publicat în anul 1980 cartea monografică Pictorul Iosif Keber iar ziaristul Octavian Ungureanu a editat în anul 1996 lucrarea Keber. Sunt dovezi ale prețuirii cu care gorjenii au răspuns atașamentului creator al unui străin față de aceste locuri. BIBLIOGRAFIE: Mocioi, Ion Pictorul Iosif Keber, Trâgu-Jiu, 1980; Ungureanu, Octavian Keber, Târgu-Jiu,

314 Al. Doru Șerban II.27. PROTOEREUL PREOT ICONOM STAVROFOR GRIGORE PREJBEANU S-a născut în anul 1893 la Bălești Gorj. A absolvit Gimnaziul Tudor Vladimirescu Târgu-Jiu (1908), Liceul Carol I Craiova, apoi având credință în Dumnezeu s-a înscris la Facultatea de Teologie București, pe care a absolvit-o în anul Studentul la teologie Grigore Prejbeanu a fost un publicist activ și talentat, colaborând la revistele naționale ori gorjene: Unirea neamului, Jiul, Pâinea vieții, Gorjul bisericesc ș.a. Din anii studenției s-a implicat și în viața spirituală a satului natal. La 7 aprilie 1914, împreună cu alți colegi și cu sprijinul preotului și învățătorului satului s-au pus bazele Cercului Cultural Dragoste de neam, despre a cărui activitate Grigore Prejbeanu a publicat două articole în ziarul Unirea Neamului. Din aceste articole a rezultat că tinerimea din Bălești organizează serbări, șezători populare și o bibliotecă, rugând stăruitor pe frații gorjeni să lucreze în același fel în satele lor, pentru luminarea sătenilor. Gândurile îndemn sunt extinse cu speranța la propășirea neamului: 314

315 «Personalități care au fost în Gorj» Deci la muncă, frați gorjeni, pentru neamul românesc! Începând cu anul 1916 Grigore Prejbeanu a fost timp de 54 ani preot la Târgu-Jiu (în perioada 1 aprilie iunie 1960 numai la Biserica Catedrală din centrul orașului). Concomitent cu activitatea preoțească a predat religia la licee din reședința Gorjului (convins că o îmbunătățire a situației poporului nu poate veni decât de la școală și biserică), a fost preot de garnizoană locală, preot militar (cu gradul de locotenent la un regiment din Basarabia). În perioadele anilor și a fost protoereu al județului Gorj. Ca protoereu Grigore Prejbeanu s-a remarcat prin buna organizare a clerului gorjean, prin construirea de biserici în județ, dar și prin asigurarea întrepătrunderii activităților religioasă și culturală, preocupările sale sub acest aspect fiind demne de exemplu pentru ceilalți preoți ai județului. Protoereul Grigore Prejbeanu a susținut conferințe publice iar în Biblioteca religioasă pentru popor a publicat lucrări cuprinzând 30 istorioare morale, pentru apărarea sfintei credințe ortodoxe și sfaturi de a nu jura strâmb. Preocupat de popularizarea lăcașurilor ortodoxe din Gorj a publicat împreună cu alți ieromonahi lucrările de interes istoric și turistic: Sfânta Mănăstire Tismana și Sfântul Schit Lainici. Preotul iconom stavrofor Grigore Prejbeanu a fost și un apreciat traducător din limba franceză, publicând pentru interesul clerului și credincioșilor : Pe urmele Sfântului Apostol Pavel după Dusoucheoy Paul și articolele Biserica 315

316 Al. Doru Șerban și revoluția din 1821 și Barbarii moderni după revista pariziană Les Annales. Principala sa lucrare publicată a fost Gorjul bisericesc. Însemnări dintre anii apărută în anul 1936 la Tipografia Episcopul Vartolomeiu a Sfintei Episcopii Rm. Vâlcea. Crezul autorului documentarist Grigore Prejbeanu a fost exprimat în prefață: Mi-a stat în putință să cercetez arhiva Protoeriei Gorj de la 1870 încoace. Am găsit aici lucrări foarte prețioase, pe care, socotindu-le a interesa și pe alții, le-am publicat mai întâi în revista de îndrumare creștină Pâinea Vieții. Am fost rugat adesea de numeroși prieteni și de mulți cititori să extrag într-o broșură aceste interesante însemnări... Prin ele sper a fi contribuit, într-o cât de mică măsură la cunoașterea oamenilor și faptelor mai de seamă din acest timp. Prin această publicație ( Gorjul bisericesc. Însemnări ), cu date și însemnări extrase de la Episcopia Râmnicului, autorul Grigore Prejbeanu ne dezvăluie aspecte ale vieții religioase, dar și istorice din Gorj, în ultimele trei decenii ale sec. al XIX-lea. Pe cele referitoare la evenimente din județ le vom prezenta cronologic în cele ce urmează, să constituie documente demne de luat în seamă de către cei interesați: Anul 1870: Ca aplicare a legei din 1864, privitoare la înmormântări, se opresc înhumările în curtea bisericilor din Târgu-Jiu (Sf. Voevozi, Sf. Apostoli și Sf. Împărați), dispunându-se provizoriu, ca înmormântările să se facă numai la biserica Sf. Nicolae, ea fiind mai la marginea orașului. 316

317 «Personalități care au fost în Gorj» Anul 1872: La 27 aprilie, Domnitorul Carol trece spre Severi. Ordin ca reprezentanții Gorjului să-l întâmpine la punctul Ionești... Anul 1873: Un ciudat fapt: în 1873 moare Cuza Vodă; totuși nu vedem cuvenitele măsuri de pomenire. Să fie o omisiune? Să fie o tăcere calculată în vederea consolidării dinastiei. Indiferent de motiv, lipsa pomenirii este o greșeală... Luni 21 maiu Măria Sa Domnitorul Carol va sosi la Târgu-Jiu pe Calea Severinului... Măria Sa va prânzi luni seara aici, unde va petrece noaptea; Marți 22 crt. Măria Sa va porni spre a face o excursie la Vulcanu și seara se va întoarce la Târgu-Jiu, unde iarăși va petrece noaptea, iar Miercuri va porni la Râmnicu Vâlcea. La 1 Septembrie încep cursele Diligenței Târgu-Jiu Turnu Severin, cu plecarea la 7 dimineața și sosirea la 6 seara. Anul 1874: La 18 August se sfințește cimitirul orașului Târgu-Jiu și se opresc acum și înmormântările de la Sf. Nicolae și Sf. Treime. Anul 1876: Poșta de la Râmnicu Vâlcea ducea oficialele la Pitești și de acolo venea la Târgu-Jiu. Anul 1877: Protoereul... vestește preoțimii oficial la 18 mai începerea războiului și ordonă citirea rugăciunilor obișnuite din liturghier, pentru vreme de război. Ministerul vestește Prefectura ca în toate bisericile să se facă Te Deum pentru biruința armatei române în luarea Rahovei. Orașul să fie iluminat, orășenii să-și manifeste bucuria, pentru a ridica națiunea în fața Europei... La 28 August se încep lucrările șoselei naționale spre Petroșani, oficiindu-se un serviciu religios. Anul 1880: Se ordonă telegrafic de către Episcopie întâmpinarea, cu slujba bisericească, a osemintelor 317

318 Al. Doru Șerban Generalului Magheru și facerea de servicii religioase în tot județul. Aceste oseminte sosesc din București la 30 Martie. S-a anunțat un program al funeraliilor... Anul 1890: La 9 Septembrie se inaugurează Gimnaziul Real din Târgu-Jiu, cu o slujbă religioasă. Director Ștefan Bobancu... Anul 1899: La 22 August sosește în Târgu-Jiu, prin Vădeni, A.S. Regală Principele Ferdinand, căruia i se face o frumoasă primire. La 4 Octomvre se inaugurează localul propriu al Gimnaziului Real Tudor Vladimirescu, participând și Ministrul Școalelor, Spiru Haret. Cele câteva date prezentate sunt o dovadă că preotul Grigore Prejbeanu a fost un cercetător avizat al arhivelor Protoeriei, contribuind prin lucrarea Gorjul bisericesc. Însemnări dintre anii , la îmbogățirea cu informații istorice, dar mai ales de organizare bisericească, din ultimele trei decenii ale sec. al XIX-lea. Datele culese sunt în consens sau în completare la multe din cercetările lui Alex. Ștefulescu. Preotul Grigore Prejbeanu, un împătimit al cercetărilor arhivelor bisericești, a adunat date deosebit de interesante despre viața religioasă a Gorjului și despre Biserica Domnească (Biserica Catedrală), la care a slujit 38 ani (1 aprilie iunie 1960). Intrând în posesia acestor date prin intermediul regretatului preot H. Argintaru, le redăm în cele ce urmează, să dovedim aplecarea lui Grigore Prejbeanu spre cercetarea arhivistică, dar să acoperim și nevoia de documentare pentru aceia care vor dori să valorifice aceste date în lucrări tematice. 318

319 «Personalități care au fost în Gorj» ISTORICUL ÎN DATE AL VECHII BISERICI DOMNEȘTI DIN TÂRGU-JIULUI 1523, august, 7 Într-un act de danie făcut Mănăstirii Tismana de către Barbul Postelnicul din Târgu-Jiului, între martori se găsește... și din Târgul Jiului popa Vladul. (E prima atestare documentară pentru primul preot cunoscut în acest oraș). 1567, iulie, 11 Patriarhul Macarie al Antiohiei, în trecere prin Târgu Jiului spre Tismana și mai departe, oficiază sfânta liturghie la biserica aflată aici. 1667, octombrie, 16 Pe un act de vânzare, între martorii târgujieni figurează: Popa Nicolae, Popa Radu, Stan Diaconul și Popa Vladul, slujitori în acest oraș. 1693, septembrie, 21 Diaconul Stan vinde un loc de deal lui Corne Brăiloiu iar între martori este și Popa Armega, târgujian, cu serviciul aici. 1717, mai, 25 Într-o hotărâre dată de Banul Craiovei Știrbei în chestiunea stăpânirii moșiei Frăsinetul 24 de orășeni, între care Stan Diaconul, carele fiind om de 80 ani, Popa Ghioca, preot bătrân... cu toții au mers la judecată în Sfânta Biserică Domnească din Târgu Jiului de au jurat... (Este prima atestare documentară cu privire la numirea de Biserica Domnească). 1723, noiembrie, 1... Eu popa Danciul din Râmești (Vâlcea)... ne rândui Sfinția Sa Episcopul chir Damaschin, ca să mergem la Târgu Jiului... să fiu preot acolo la Biserica Domnească î(n)tru toată viața (E a doua mărturie documentară pentru numirea de Biserica Domnească). 319

320 Al. Doru Șerban Nume de preoți, care au slujit la Biserica Domnească, prima din oraș, au apărut în diferite acte datate: 1724, iunie, 15; 1732, ianuarie, 24; 1735, noiembrie, 13; 1743, iunie, 24; Înmulțindu-se populația orașului s-a simțit nevoia construirii a încă unei biserici târgujiene. De aceea în 1747 s-a început zidirea bisericii din partea de răsărit, zisă De la Câmp. Este Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel S-a trecut la construirea unui nou locaș de biserică mai măreț, el moștenind de la precedenta Biserica Domnească numirea acesteia, precum și patronii săi Sfinții Mari Mucenici Gheorghe și Dimitrie, trecuți în pisania bisericii celei noi, după proprii săi patroni Sfinții Mari Voievozi Mihail și Gavril. Cititorii sunt negustorii vremii (de unde și denumirea de Biserica Negustorilor). 1793, septembrie 22 Hrisovul domnitorului Moruzi, vorbește despre distrugeri la această biserică. Se iau măsuri pentru refacere, dându-se și sprijin domnesc. 1813, iunie 25 Hrisovul domnitorului Caragea vestește prăpăd la Biserica Domnească și la Școala Domnească de pe lângă ea, hotărându-se reparații și privilegii domnești. 1832, aprilie, 18 Vechea Școală Domnească ce a funcționat pe lângă Biserica Domnească își încetează lucrarea, în acea zi începând cursurile noua școală normală (primară). Primul profesor al ei este C. Stanciovici. 1840, mai, 30 Biserica dăruiește o săliște pentru construirea unui local de școală Se înfrumusețează tâmpla bisericii, zugrav fiind Sava Petrovici Timișoara. 320

321 «Personalități care au fost în Gorj» 1855 Se restaurează biserica. Peste cupole se suprapun turle, se măresc ferestrele, se schimbă tinda, se acopăr firidele exterioare. Pictura se face din nou, în stil rafaelic, lucrând pictorul Mișu Popp, cu bun renume în pictură. 1863, ianuarie, 13 Apare pentru prima oară numirea de Catedrală, dată bisericii Se fac lucrări de restaurare la Catedrală, îmbunătățindu-se cele din Înfățișarea bisericii era măreață: coroană a bisericilor gorjene... mireasă prea înfrumusețată Se restaurează Catedrala, după planurile Comisiunii Monumentelor Istorice, înlăturându-se supraturlele, îngustându-se ferestrele, refăcându-se firidele exterioare și fațada. Biserica are ținută de monument istoric Se restaurează pictura Catedralei de Iosif Keber, păstrându-se în interior pictura lui Mișu Popp, iar afară refăcându-se tablourile cu filozofi și sibile, pictându-se în față patronii spirituali ai bisericii și alți sfinți. Aceste date documentare și foarte multe altele incluse în Gorjul bisericesc, lămuresc faptul că preotul protoereu Grigore Prejbeanu a fost aidoma lui Alexandru Ștefulescu, dar în domeniul bisericesc. Pentru merite deosebite el a fost decorat cu Coroana României în gradul de cavaler și cu medalia Răsplata Muncii pentru Biserică. În perioada de început a regimului comunist aprecierile pentru activitatea desfășurată i-au adus suferințe lui Grigore Prejbeanu, care a fost închis la Văcărești iar cărțile publicate i-au fost scoase din bibliotecile parohiale. 321

322 Al. Doru Șerban Preotul iconom stavrofor și protoereu Grigore Prejbeanu a murit la 27 septembrie BIBLIOGRAFIE: Cornoiu, Alex. Eugen Monografia Bisericii Sfinții Apostoli Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2004; Gârdu, Gh. Protoereul Grigore Prejbeanu în Crinul Statelor, nr. 13/2001, pag. 16; Prejbeanu, Gr. Gorjul bisericesc. Însemnări Editura Tipografia Episcopia Vartolomeiu Rm. Vâlcea, II.28. VICTOR DAIMACA S-a născut la 22 august 1892 în Turnu Severin. A absolvit Liceul Traian din Turnu Severin, apoi Facultatea de matematică a Universității București (unde a avut profesori pe Gh. Țițeica, Dimitrie Pompeiu, N. Coculescu ș.a.). După absolvirea facultății s-a încadrat profesor de matematică la Școala de meserii Vădeni, de unde în scurt timp, s-a transferat la Școala Normală de băieți, predând, în perioadele și , aritmetica (în special), algebra și geometria. Între anii a fost profesor la Liceul 322

323 «Personalități care au fost în Gorj» Tudor Vladimirescu iar din 1948 până în 1950 a predat la Liceul Economic Târgu-Jiu, după care s-a transferat la un liceu din București. Pasiunea pentru astronomie a avut-o din copilărie, iar interesul pentru bolta cerească i-a fost sporit de studierea unei cărți de astronomie, cumpărată de fratele său mai mare și mai ales după ce în anul 1907 a observat cometa Daniel. Pasiunea s-a dezlănțuit stimulată și de primul instrument cu care am privit luna, un binoclu cu prisme, primit în dar de la un cunoscut. Când l-am îndreptat spre cer, am simțit cum urc prin lentile acolo. Elev în ultimii ani de liceu, Victor Daimaca a înființat pentru colegii săi, un cerc de astronomie. Așa cum se destăinuia în amintirile sale, astronomia l-a hotărât pe Victor Daimaca, proaspăt absolvent al facultății de matematică, să-și aleagă o catedră la Târgu-Jiu: De câtva timp mă stabilisem în București: Dar aici, practic, nu e cer, ca să spargi plafonul tulbure al orașului ți-ar fi trebuit instrumente puternice și costisitoare, pe care nu le puteam nici măcar visa. Fapt pentru care am luat o catedră de matematică la Târgu-Jiu, preferând să mă întâlnesc cu cerul pe cont propriu. Dincolo de gară, o coloană de metal țintind zenitul, ca un ciudat obelisc sideral... Dr. C. Lupescu, profesor de igienă la Liceul Tudor Vladimirescu ne-a lăsat moștenire în cartea Biografii sentimentale precizări legate de Victor Daimaca și activitatea sa: Era de statură mijlocie, supraponderal, cu părul bogat pe ceafă. Îmi vorbea cu pasiune de splendoarea bolții 323

324 Al. Doru Șerban înstelate și-mi spunea că în cursul nopții se delectează privind prin binoclu miliarde de stele. Majoritatea colegilor lui nu apreciau suficient această pasiune... Mă situam printre profesorii, puțini la număr, care i-au acordat toată încrederea... Ion Becheru în articolul Descoperitorii de astre la Târgu-Jiu, apărut în Gazeta Gorjului din septembrie 1971 a făcut următoarea remarcă referitoare la profesorul astronom: Totdeauna grăbit, cu ochii înroșiți de nesomn, Victor Daimaca, tăcut, cu gândurile aiurea, parcurgea distanțele dintre școli, trecând pe lângă colegi sau cunoscuți, fără să-i vadă. El răspundea însă unei chemări științifice, care avea să-i consacre numele de descoperitor de astre de aici, de pe pământul Gorjului. În prima parte a anului 1943 Victor Daimaca a procurat, de la un refugiat polonez în Lagărul Târgu-Jiu, un binoclu Göertz, care mărea de 15 ori zonele de observație. Cu acest binoclu în noapte dintre zilele de 2 și 3 septembrie 1943 (spre dimineață) a observat o cometă la limita dintre constelațiile Lynx și Ursa Major, descriind astfel momentul: Era la revărsatul de ziuă 2 spre 3 septembrie, când mi-am îndreptat ochii spre Lynx. Nu puteam crede! Într-un grup de steluțe, care îl strângeau ca un clește, se afla un obiect cosmic nou, absolut nou, steaua mea. Mi-a venit să strig. Tot orașul dormea. Eram, poate, singurul treaz la acea oră. Am coborât de pe cer, am dat năvală în bibliotecă, am deschis catalogul astral al lui Gh. Dien. Iat-o, aici e, în constelația Lynx. Se îndreaptă spre Omicron din Carul Mare. Fuge cu o viteză fantastică, la 324

325 «Personalități care au fost în Gorj» milioane de kilometri de noi și a parcurs, iată, în numai trei ore, de circa 22 de ori diametrul pământului. A repetat observația încă două nopți. La 5 septembrie 1943 Victor Daimaca a telegrafiat Observatorului Astronomic București următoarea telegramă: Cometă nouă, mărimea 8, în Lynx, pe linia Alfa Gemenii, Epsilon Ursa Mare. Deplasarea diurnă 2 grade spre Ursa Mare. Telegrama a ajuns la București cu o întârziere de 24 ore, fiind interceptată de GESTAPO, care în vreme de război a verificat-o să nu fie o comunicare subversivă, de spionaj, mai ales că era expediată de la Târgu-Jiu, unde se afla Lagărul de deținuți politici. Astronomul Călin Popovici de la Observatorul Astronomic București a făcut atunci notația observare: De îndată ce vremea ne-a permis am căutat astrul, găsindu-l cu ușurință la 9 septembrie Cometa era ușor vizibilă cu căutătorul ecuatorului și la limita de vizibilitate cu un binoclu Zeiss, care mărea de 6 ori. Era un astru difuz, fără nucleu stelar, cu un rudiment de coadă. La 10 septembrie descoperirea, cu observațiile astronomilor de la București au fost transmise Biroului Central de Telegrame Astronomice ale Uniunii Astronomice Internaționale de la Copenhaga, care a omologat descoperirea sub denumirea DAIMACA 143, a comunicat-o observatoarelor astronomice din întreaga lume și a înscris-o în Atlasul astronomic. La 19 septembrie 1943 Cometa Daimaca, situată la 49,5 milioane km de Pământ, a fost observată de Peltier și Shapley în S.U.A. Societatea Astronomică a Pacificului din S.U.A. a bătut o medalie de onoare pentru Victor Daimaca despre care dr. C. Lupescu a scris în Bibliografii sentimentale : 325

326 Al. Doru Șerban Colegul meu astronom, plin de satisfacție, mi-a arătat o medalie de bronz, cât o palmă, groasă de un deget, ce avea înscris pe ea cu litere în relief numele profesorului Daimaca, descoperitor al cometei ce-i poartă numele. Textul brevetului medaliei avea următorul conținut: Această medalie instituită în anul 1890 de Josep D. Drandol, este decernată lui VICTOR DAIMACA, pentru descoperirea cometei din 9 septembrie Continuând să cerceteze cerul, Victor Daimaca a descoperit la 16 decembrie 1943 o nouă cometă în constelația Vărsătorului, care a fost observată simultan în alte zone ale globului și de astronomii Van Gent și Peltier, astfel că acesta a primit denumirea la toți trei. Astronomul Ioan Corvin Sângiorzan, cunoscător al fenomenului a menționat în comunicările sale că Victor Daimaca a observat (descoperit) la Târgu-Jiu cu binoclul Göertz un total de 7 alte comete: Halley (1910), Quinisset (1912), Delaran (1912), Koph (1945), Grabovini-Zinner (1946), Encke (1947) și Honda (1948). Cunoscut în lume prin descoperirile făcute, profesorul Victor Daimaca a fost chemat după al doilea Război Mondial în S.U.A. ca să-și continue cercetările, dar din mai multe cauze nu a ajuns acolo. În anul 1950 s-a stabilit totuși la București unde și-a continuat activitatea didactică la un liceu, dar și activitatea de cercetare la Observatorul Astronomic București, unde a lucrat până la sfârșitul vieții în 20 mai 1969, fiind deosebit de prețuit de toți colegii pentru pasiunea sa științifică și cunoștințele de astronomie. Avea o memorie fantastică, un ochi perfect de astronom și cunoștea cerul extraordinar de bine. În Muzeul Observatorului Astronomic București sunt expuse: o sculptură dedicată astronomului și câteva obiec- 326

327 «Personalități care au fost în Gorj» te personale de cercetare. Profesorul și astronomul Victor Daimaca, prin materializarea pasiunii sale, a introdus Târgu-Jiul în circuitul mondial al centrelor de cercetare. El a iubit orașul în care a dobândit gloria. De aceea când trecea cu trenul prin Târgu-Jiu, cobora iar din fața gării privea îndelung spre Liceul Pedagogic și spre locul unde se afla casa în care a trăit anii tinereții și din podul căreia a făcut marile sale descoperiri astronomice, determinând includerea sa în Calendarul agendă din anii 60, al savanților români în viață, mari descoperitori. Victor Daimaca a avut parte în activitatea de cercetare de aprecieri și de păreri diverse ale concitadinilor. În Gorjeanul din 1944 a apărut o epigramă adresată lui Victor Daimaca, care în anul 1943 a descoperit două comete: Cu domnul Daimaca, E curat mister: Prietenii afirmă Că... se mută-n cer. Unele întâmplări au fost de-a dreptul hazlii. Iată una dintre ele, redată de dr. C. Lupescu în Biografii sentimentale : Victor Daimaca mi-a povestit că într-o zi, prin 1947, l-a vizitat un milițian și l-a întrebat dacă este adevărat că aproape în fiecare seară se uită pe cer. Da! a răspuns profesorul. Dar de ce privești cerul? l-a întrebat milițianul. Îmi încântă ochiul și sufletul, observând bolta înstelată! Să nu mă iei în bășcălie. Știu că aștepți venirea avioanelor americane. Le aștepți în zadar. Dacă mai continui, am să te iau la miliție! i-a replicat milițianul. Memoria profesorului astronom Victor Daimaca trebuie păstrată în municipiul Târgu-Jiu inclusiv prin dez- 327

328 Al. Doru Șerban velirea unui bust. O merită cu prisosință fiindcă a introdus Gorjul în circuitul mondial al cercetării astronomice. BIBLIOGRAFIE: Lupescu, Constantin Bibliografii sentimentale, Editura Gorjeanul, Târgu-Jiu, 1993; Păsărin, Alex. ş.a. Personalități gorjene de-a lungul istoriei, Editura Fundația Premiile Flacăra, Bucureşti, 2000; Rădulea, Pătru; Gorun, Gh. Istoria Colegiului Național Spiru Haret, Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2005; Şişiroi, Maria Victor Daimaca, matematician şi astronom român în Portal Măiastra nr. 3/2006; Ungureanu, Octavian Liceul Tudor Vladimirescu Târgu-Jiu, f.e., II.29. ION (NELU) BOBINĂ S-a născut la 28 octombrie 1911 în comuna Aninoasa, județul Gorj. A fost absolvent al Liceului Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu. Din tinerețe a fost preocupat de animarea vieții spirituale în perimetrul localităților sudice de pe Valea Gilortului, ocupând funcția de secretar al Societății 328

329 «Personalități care au fost în Gorj» Culturale Bibescu Vodă din Aninoasa. În anul 1934 a fost între inițiatorii în comuna natală a primei edituri românești din mediul rural, Editura RAM, promovând scrierile filozofice, religioase, estetice și de parapsihologie. În anul 1940, Siguranța Generală a Ministerului de Interne, în urma unor percheziții repetate, i-a confiscat toate cărțile iar în perioada 16 martie iulie 1954 a executat o detenție de 3 ani și 4 luni, vinovat conform hotărârii judecătorești, de uneltire contra orânduirii comuniste. După anul 1990, Nelu Bobină a intenționat să-și adune amintirile, prozele și aforismele în caiete însumând probabil mii de pagini scrise caligrafic. Multe articole i-au apărut în Gorjeanul și în Ager, publicații pe care le-a apreciat totdeauna. Nea Nelu dorea să tipărească într-o carte la Editura Ager o parte din scrierile sale, dar timpul neiertător nu i-a mai îngăduit selecția. În martie 1998, la vârsta de aproape 87 de ani, Ion (Nelu) Bobină a decedat lăsând celor care 1-au cunoscut amintirea unui autodidact cu proiecte mărețe, neîmplinite și din cauza bolii de ochi care l-a chinuit și l-a împiedicat să-și aștearnă pe hârtie după 1990, când avea libertatea scrisului promovat, experiența unei vieți spirituale trăite intens alături de mulți oameni de cultură din țară. EDITURA RAM A fost singura editură sătească din România. Ea și-a avut sediul în comuna Aninoasa, județul Gorj și a fost înscrisă în Registrul Camerei de Comerț la numărul 972/1934, având deschis la C.E.C. contul Numele editurii a fost luat din cultura indiană, unde RAM avea 329

330 Al. Doru Șerban sensul de începutul, primul om, sufletul iar în dialectul sanscrit avea semnificația de soare. Inițiatorul înființării Editurii Ram a fost Ion (Nelu) Bobină, un tânăr din Aninoasa, cu preocupări culturale. În urma discuțiilor acestuia cu magistratul Mihail Dragomirescu, directorul revistei și editurii Biblioteca Metapsihică din Craiova și cu scriitorul Panait Mușoiu, directorul revistei și editurii Ideia din București, s-a hotărât ca să se deschidă la Aninoasa un centru cultural pentru iubitorii de cunoaștere și frumos. Acestea sunt susținerile lui Nelu Bobină din Almanahul Ramuri (l988)și din Gorjeanul din aprilie Reacție la hotărârea luată de el în aprilie 1991, de a reînființa Editura, doamna Maria Dulcu, legatara testamentară a profesorului Gheorghe Dulcu, s-a adresat într-o scrisoare publicației Mesager arătând ordinea ierarhică a inițiatorilor Editurii RAM și elemente de statut ale ei: 1. Prof. Dulcu Gheorghe; 2. Colaboratorii Iui; 3. Suportul material; 4. Firma comercială ca formă juridică a editurii. Aici se încadrează Ion Bobină, fiindcă în statutul băcăniei lui s-a înscris și editarea de cărți, dându-li-se posibilitatea să poată circula. Cercetătorul literar gorjean Zenovie Cârlugea a reprodus în publicația gorjeană Mesager nr. 109 (11 17 mai 1993) numele și contribuția bănească a fondatorilor Editurii: Prof. Gh. Dulcu lei, înv. Ilie Dulcu 30 lire, prof. I. Marinca lei, prof. G. Băleanu, Romulus Oprean, Nistor Ianta cu lei fiecare, Ilie Dădârlat, 330

331 «Personalități care au fost în Gorj» prof lei, Louis Combi, prof lei, prof. Șt. Bezdechi lei; Ion Bobină n-a avut bani. Programul Editurii Ram viza scrieri din istoria religiilor, opere ale marilor gânditori din toate timpurile, sinteze filozofice și literatură. Primele titluri de cărți ale Editurii au fost tipărite de Tipografia Nicu D. Miloșescu din Târgu-Jiu, pe hârtie de ziar, în tiraj de exemplare. Au fost două broșuri de Max Heindel, Enigma vieții și a morții, Vederea spirituală și luminile spirituale (somn, vise, hipnotism, nebunie),traduse din engleză de Ilie Dulcu și reeditate de Tipografia Liceului Carol I din Craiova pe o hârtie mai bună. După anul 1937, grupului de inițiativă al constituirii Editurii i s-au adăugat profesorii Nistor Ianta, Romulus Oprean, Ștefan Bezdechi, Emil Bologa, Gh. Băleanu și localnicii Gheorghe Dulcu, Ilie Dulcu și Ilie Iscrulescu. Autorii și traducătorii primeau pentru drepturile de autor un număr de exemplare stabilit prin contract în raport de tiraj, cheltuielile de tipărire și difuzare. În perioada RAM a publicat în Tipografiile Ramuri din Craiova, Dacia Traiană din Sibiu și la Cluj, 26 de autori și 40 de lucrări psihologice, psihanalitice, filozofice, socio-logice, religioase, psihiatrice, magice și ale științelor oculte din antichitățile: greacă, indiană, chineză și japoneză, din operele Renașterii franceze, engleze, germane, ruse și românești. Lista următoare este edificatoare în acest sens: - Vasile Pârvan Datoria vieții noastre; - Alice J. Bailey Conștiința atomului; - Alice J. Bailey De la intelect la intuiție; - J.C. Chatterji Filosofia esoterică a Indiei; - Yram Doctorul sufletului; 331

332 Al. Doru Șerban - Dr. Roberto Assagioli Psihanaliză și psihosinteză; - Dr. Roberto Assagioli Educația voinții; - Henry Thomas Hamblin Arta trăirii; - Lao Tse Tao-Te-King; - Mabel Collins Lumina pe cărare și Karma; - Arthur E. Powell Dublul eteric; - George Dulcu Criterium de sinteză spirituală; - Platon Fedru; - Jatindra Chakraborty Educație fizică hindusă; - Mahatma Gandhi Istoria vieții mele; - Lev Tolstoi Despre artă; - G. Soulié de Morant Viața lui Confucius; - G. Soulié de Morant Preceptele lui Confucius; - Șt. Bezdechi Nicolaus Olahus; - M. Heindel Broșuri; - Yritomo Taschi Puterea calmului; - Yritomo Taschi Spiritul de organizare; - Thomas Morus Utopia; - Walter Scott Eliot și istoria Atlantidei. Editura RAM și-a avut sediul în casa lui Nelu Bobină, din Aninoasa, unde se afla și un magazin (librărie) de desfacere a cărților tipărite. Cărțile au fost vândute abonaților, cititorilor interesați prin librăria Cartea Românească din București, ori direct de la Editură. Cărțile au fost trimise la Academia Română, unor mari biblioteci și la reviste literare din țară. În anul 1939, Editura RAM a înscris în registrul publicațiilor de editat, la secția presă a Tribunalului Gorj un Almanah RAM pentru reclama de răspândire a cărților. RAM a avut legături cu edituri din Londra, Paris și Roma, pentru acceptarea traducerii de cărți. 332

333 «Personalități care au fost în Gorj» Izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial a oprit realizarea multora dintre proiectele propuse, iar editorul Nelu Bobină a rămas cu o datorie de lei la Tipografia Dacia Traiană, reprezentând neachitarea contravalorii cărților apărute, difuzate la librării, dar neplătite de librari. În istoria culturii scrise din Gorj numele său este înscris alături de cele ale inițiatorilor primei edituri rurale din țară iar prin implicarea în tipărirea și difuzarea cărților, a fost omul care a reprezentat imaginea acestei edituri, denumită RAM. BIBLIOGRAFIE: Anastasia, Ion Un om editura: Ion Bobină în Ramuri Almanah 88, pag Cârlugea, Zenovie Editura Ram în Mesager, nr. 109 (11 17 mai 1994); Şerban, Al. Doru; Vasile, Nelu Istoricul tipografiilor şi tipăriturilor din Gorj, Editura Ager, Târgu-Jiu, II.30. PROFESORUL HARALAMBIE (BICĂ) STELIAN STERESCU S-a născut la 26 decembrie 1910 într-o clădire anexă a Liceului Tudor Vladimirescu, unde tatăl său Stelian Sterescu a fost profesor de limba română și limba latină. Faptul că s-a născut la zi mare (a doua zi de Crăciun) și în localul celei mai prestigioase școli din Gorj, a fost considerat o premoniție a destinului său ulterior. 333

334 Al. Doru Șerban După absolvirea cursului primar Sterescu St. Stelian Haralambie a devenit începând cu anul școlar elev în clasa I al cursului gimnazial la Liceul Tudor Vladimirescu, unde până la absolvirea clasei a VII-a (anul școlar ) a fost de 4 ori clasat primul și de 3 ori al doilea între colegi. După studiile liceale, în anul 1929, a fost admis la Facultatea de Litere și Filozofie din București, unde a avut profesori de renume: N. Iorga, Ovidiu Densușianu, Tudor Vianu, M. Dragomirescu, N. Cartojan, D. Caracostea, Ramiro Ortiz ș.a. Fiind un student eminent a fost promovat după absolvire, în anul universitar , asistent la catedra de estetică și literatură, condusă de profesorul M. Dragomirescu. În perioada studenției și imediat următoare Haralambie (Bică) Stelian Sterescu a frecventat ședințele Cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu și ale Cenaclului Institutului de literatură, înființat de M. Dragomirescu. La aceste ședințe tânărul Bică Sterescu a citit versuri, epigrame, texte satirice și umoristice. După un an de asistent la catedra de estetică a prof. M. Dragomirescu, Bică Sterescu a revenit la Târgu-Jiu suplinind începând cu anul școlar una dintre catedrele de limba și literatura română de la Liceul Tudor Vladimirescu, unde a predat până în În urma susținerii examenului de capacitate a fost numit, începând cu data de 1 septembrie 1938, profesor 334

335 «Personalități care au fost în Gorj» titular la Liceul teoretic din Hotin (Basarabia). Acolo a cunoscut-o pe Maria, și ea profesoară, cu care s-a căsătorit. Ultimatumul dat de U.R.S.S. în timpul războiului l-a făcut să se întoarcă acasă la Târgu-Jiu cu soția Maria și cu fiica acesteia dintr-o căsătorie anterioară, Ligia Tilici, care a ajuns cunoscută profesor coregraf. La 1 septembrie 1940 prin transfer a ajuns profesor titular la Liceul Comercial Târgu-Jiu iar din data de 16 octombrie 1945 până la 31 martie 1946 a îndeplinit funcția de director al instituției. În perioada anilor școlari și Bică Sterescu a fost din nou profesor la Liceul Tudor Vladimirescu, după ce îndeplinise funcția de inspector secundar. În anul școlar el a condus în cadrul liceului Societatea culturală școlară Amicul tinerimii, care a reeditat revista cu aceeași denumire ( Amicul tinerimii, prima revistă școlară din țară înființată de Iuliu Moisil la 10 octombrie 1895). După perioada scurtă de inspector școlar secundar și profesor delegat ( ) la Liceul Tudor Vladimirescu, Bică Sterescu a revenit la catedra de română a Liceului Comercial, unde a lucrat cu abnegație, dăruire și dragoste până în anul Între anii școlari el a fost transferat la Liceul Tudor Vladimirescu, iar după această perioadă până în anul 1971, când s-a pensionat, a activat la Școala Medie nr. 2 (Liceul Ecaterina Teodoroiu ). Lecțiile ținute de Bică Sterescu erau adevărate spectacole în care artistul profesor se făcea înțeles de elevi prin interesul stârnit față de informația enciclopedică și prin modalitatea afectivă de transmitere a ei. 335

336 Al. Doru Șerban Ziaristul George Manoniu, care i-a fost elev, a scris despre marele profesor Sterescu, acel magister care-și fascina elevii, lăcrimând când vorbea despre Eminescu ori fulminând sufletele elevilor când descria după Bâlcescu, bătăliile lui Mihai Viteazul cu turcii sau faptele eroice ale plăieșilor din Cetatea Neamțului, după legenda lui Neculce sau povestirea lui Negruzzi. Ca un bun pedagog și psiholog el își mustra elevii dintr-o privire, dar știa la plecarea și la venirea din vacanță să-i și sărute părintește pe fiecare în parte, precum la o despărțire și la o revedere. La Bică Sterescu elevii învățau de plăcere iar uneori de rușine, determinată de respect. În acest sens chiar profesorul și-a exprimat crezul testament profesional. Așa cum o lecție reușită nu se poate ține cu tratatul de pedagogie în mână, activitatea profesorului este determinată de prezența lui de spirit, de prestigiul pregătirii lui și de înțelegerea firească a capacității și psihologiei elevilor săi. Elevul care învață de rușine se va feri de rușinea de a deveni un ipocrit, iar pedagogul trebuie să stăpânească arta de a fi tânăr și convingător. Profesorul Haralambie (Bică) Stelian Sterescu a fost un intelectual cunoscut al urbei. El s-a regăsit în perioada (aproximativă) în activitățile culturale organizate la Târgu-Jiu. El era un rubicond, purta basc bleumarin și lavalieră, era un clasic, un romantic și-n același timp un enciclopedist. Conferințele lui publice, pe cele mai diverse teme, erau frecvente și ascultate cu smerenie fiindcă volumul de cunoștințe al cărturarului, asociațiile cele mai neașteptate, din sfere diverse ale artei se împărțeau măiestru cu arta oratorului, în maniera clasicilor greci și latini

337 «Personalități care au fost în Gorj» Prezența profesorului Bică Sterescu pe orice scenă asigura succesul oricărui spectacol și nu puține au fost cele organizate, regizate și montate de el însuși, pentru gorjeni, cu elevii (vezi bibliografie G. Manoniu). Autor de talent Bică Sterescu a scris versuri (cuplete, texte satirice, dramatice, umoristice, epigrame, fabule), proză memorialistică sentimentală despre oameni și întâmplări din Târgu-Jiul anilor (Comemorarea lui Mihai Eminescu în anul 1926; Șezătoarea literară de la Teatrul Căldărușe din 6 iunie 1929 cu participarea lui Tudor Arghezi, I. Minulescu, Cazaban, Mircea Damian, Al. C, Calotescu Neicu; Povestea Teatrului Milescu; Amintiri din anii vacanțelor studențești la Târgu-Jiu). Fiindcă Bică Sterescu era un bun pianist, pe versurile scrise de el a compus melodii patetice și emoționante dedicate Târgu-Jiului. Scriitorul Bică Sterescu și-a citit creațiile în ședințele cenaclurilor literare organizate în reședința județului: Asociația Scriitorilor și Publiciștilor și Columna, pe care l-a condus începând cu anul Creațiile sale sunt adevărate documente. În anul 1970 a publicat în Gorjul literar un număr de 10 epigrame, adresate principalilor reprezentanți ai Cenaclului Columna, pe care ni-i face astfel cunoscuți: Titu Rădoi, Ilarie Popescu, Ștefan Cucu, Petre Pănescu, George Iorgulescu, Gh. Nicolăescu, Lia Senin, Gh. Vlădoianu, Marcela Biru, Bică Sterescu. Prozele sale sunt de asemenea surse documentare pentru alte sinteze informative. Haralambie (Bică) Stelian Sterescu și-a publicat creațiile în: Gorjanul serie veche, Barda, Amicul Tinerimii, Gazeta Gorjului, Columna 337

338 Al. Doru Șerban iar în culegerea Gorjul literar i-au apărut creațiile în versuri sub titlul generic Țintar epigramistic. După anul 1971 la rugămintea ziaristului George Manoiu, omul de cultură Bică Sterescu a publicat în Gazeta Gorjului o serie îndelungată de articole sub genericul Semnalări din mers, asemănătoare cu Cronica optimistului semnată de George Călinescu în Contemporanul. Articolele lui Bică Sterescu s-au remarcat prin strălucitoare vervă, acuritate și acuitate în abordarea și tratarea temei sau subiectului, un larg orizont spiritual și profunzime în abordare. Pe lângă creațiile și articolele răspândite în presa vremii prof. Haralambie (Bică) Stelian Sterescu a reușit să publice în anul 1945 la Institutul de Arte Grafice N.D. Miloșescu lucrarea sa Artă și literatură, concepută din perioada când a fost asistent al profesorului M. Dragomirescu. Omul profesor Haralambie (Bică) Stelian Sterescu a rămas pentru elevi o figură strălucitoare prin blândețea, tactul și seninătatea cu care îi apropia iar ca profesor om prin dăruirea și pasiunea cu care îi înzestra din comoara limbii și literaturii. Ca om de cultură generațiile îi păstrează amintirea de animator al vieții culturale și artistice în școală, pentru educarea și inițierea artistică a elevilor, dar și pentru crearea prilejurilor de spectacol în urbe. Haralambie (Bică) Stelian Sterescu a fost un apreciat autor iar creațiile sale predilect satirice și umoristice au fost publicate ori reproduse pe scenă spre deliciul și admirația asistenței. Profesorul Bică Sterescu a fost un sumus de enciclopedism cultural redat cu dărnicie celor interesați și de delicatețe umană a firii de bonom, manifestată comportamental. 338

339 «Personalități care au fost în Gorj» BIBLIOGRAFIE: Alexandrescu, Cornel Monografia Liceului Tudor Vladimirescu, Editura Punct, Târgu-Jiu, 1997; Andrița, Constantin Învățământul economic gorjean, Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2005; Aremia, Vasile Şcoala gorjeană, vol. 2, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007; Manoniu, George Stelian Sterescu în Almanahul Gorjeanul, Târgu-Jiu, 1991, pag ; Mocioi, Ion Poeți şi poezie, Editura Drim & Spicon, Târgu-Jiu, 2004; Şerban, Al. Doru Vasile, Nelu Scriitori gorjeni şi cărțile lor (dicționar), Editura Măiastra, Târgu-Jiu, II.31. SABIN VELICAN Este pseudonimul preluat de la bunica după tată, cu care în 1936 a semnat pentru prima dată în revista Pagini basarabene învățătorul Sabin Popescu Lupu, care prin talent s-a remarcat între marii publiciști și scriitori gorjeni. El s-a născut la 4 februarie 1909 în comuna Celei. În perioada anilor a urmat cursu- 339

340 Al. Doru Șerban rile școlii primare din sat, având învățător pe dascălul bisericii. La examenul de absolvire a fost șef de promoție pe 6 comune. După școala primară elevul Sabin Popescu Lupu s-a înscris la Școala Normală din Târgu-Jiu, reușind primul din 360 candidați. În anul 1927 el s-a clasat primul pe toate categoriile de școli din țară la Concursul Tinerimii Române (un fel de olimpiadă literară), având ca temă Valoarea simbolică a luptei de la Călugăreni. Coroana de laureat i-a fost pusă pe cap la Ateneul Român de profesorul filozof Petrovici, ministerul învățământului iar lucrarea i-a fost publicată în Revista Tinerimii, această tipărire constituind debutul său literar. În anul 1928 în urma examenului de capacitate a terminat Școala Normală Târgu-Jiu pe primul loc, cu media 9,50 și a devenit învățător. Fiindcă nu a reușit să ia un post în județul Gorj, Sabin Popescu Lupu s-a hotărât să ajute pe frații dintre Prut și Nistru, solicitând un post de învățător în Basarabia. Așa a ajuns în anul 1929 să predea la Școala Primară Chilea, comuna Mereni, județul Lăpușna. În anul 1931 el s-a căsătorit cu basarabeanca Eugenia, și ea învățătoare, iar începând cu anul școlar următor cei doi s-au transferat la Școala Primară Mălăiești din județul Lăpușna, concomitent cu activitatea profesională având și calitatea de publiciști la ziarul Cuvântul Moldovenesc. După război, în anul 1945 Sabin Popescu Lupu a revenit la Târgu-Jiu, unde în anii a reușit prin donații, subscripții și serbări școlare să contribuie la con- 340

341 «Personalități care au fost în Gorj» struirea Școlii nr. 3, situată în strada Sfântul Nicolae, pe care a condus-o în funcția de director între anii În perioada 15 august iunie 1954 a fost deținut politic în închisorile comuniste. După punerea în libertate Sabin Popescu Lupu a fost o perioadă șomer, apoi muncitor zilier la calea ferată și funcționar la Cooperativa Meșteșugărească Drum Nou. Revenind la catedră a predat pe rând la Școala Primară Porceni, Casa de copii școlari, școlile din Bălești și Budieni, Școala Gimnazială nr. 4 Târgu-Jiu, de unde s-a pensionat în anul După pensionare învățătorul Sabin Popescu Lupu a continuat să suplinească la diferite școli gorjene, între care și cele din Târgu-Jiu: Școala Normală catedra de aplicații, Casa de copii, Școlile gimnaziale nr. 8 și nr. 4. Sabin Popescu Lupu a decedat la 25 februarie 1999 după împlinirea vârstei de 90 ani. Concomitent cu prestigioasa activitate profesională în domeniile didactic și pedagogic Sabin Popescu Lupu a desfășurat activități de publicist și creator, care i-au impus preudonimul de Sabin Velican, cu care a început să semneze în ziare și pe coperta cărților începând cu anul 1936, când revista Pagini basarabene a publicat cu mențiunea inedit două fragmente din romanul Luminile întunericului. Sabin Velican și-a început cu adevărat activitatea publicistică în anul 1929, editând împreună cu studenții teologi Gh. Nachescu (gorjean din Bengești), Ion Huștiu și V. Ioniță gazeta Opinia Chișinăului. 341

342 Al. Doru Șerban Pentru publicarea articolului Strigăm! el a fost dat în judecată, dar a câștigat acest proces de presă. În decursul vieții Sabin Velican a colaborat la peste 40 publicații. Până la izbucnirea celui de al doilea Război Mondial el a publicat articole cu conținut divers în ziarele și revistele: Curentul nou (corespondent pentru Basarabia, ), Cuvânt Moldovenesc (Chișinău, ), Izbânda (1932), Raza ( ), Basarabia ( ), Viața Basarabiei ( ), Gazeta Basarabiei ( ), Școala basarabeană ( ), Curentul ( ). În anul 1941 Sabin Velican a fost mobilizat corespondent de război iar împreună cu toți corespondenții români și străini a fost primit la Cernăuți de mareșalul Ion Antonescu. În perioada războiului el a colaborat cu publicațiile: Basarabia ( ), Bucovina literară (Cernăuți, ), Gândirea (București, 1942, condusă de Nichifor Crainic ), Viața (București, , condusă de Liviu Rebreanu, unde S.V. a fost redactor), România literară (București, 1942, condusă de Cezar Petrescu). Pentru articolele susținătoare ale războiului antisovietic Sabin Velican a fost răsplătit cu premiul Asociației Generale a Învățătorilor din România. Un loc special în publicistica lui Sabin Velican l-a avut colaborarea cu Gorjanul serie veche în perioada Editorialele scrise de el au fost foarte apreciate prin tematica de actualitate referitoare la aspecte morale, civice, sociale, naționale ș.a. Între editorialele apărute în Gorjanul sunt de menționat titlurile: Adevărata dramă a intelectualului sărac, 342

343 «Personalități care au fost în Gorj» Analfabetismul la sate, Literatura pentru popor, Alt om, Omenia, Popor, patrie, Dumnezeu, Profanarea eroilor, Vetre părăsite, Sărbătoarea Basarabiei ș.a. Pentru articolele sale antisovietice, în care a susținut că Basarabia e pământ românesc, Sabin Popescu Lupu (Sabin Velican) a fost condamnat în anul 1952 la 5 ani închisoare, din care a executat aproape doi (15 august iunie 1954) la penitenciarele din Craiova, Ghencea (București), Popești Leordeni și Caransebeș. După anul 1989 publicistul Sabin Velican a întrerupt perioada de peste patru decenii de tăcere reluând colaborarea cu presa gorjeană. Sub semnătura sa au apărut interesante articole în publicațiile: Gorjeanul serie nouă, Opinia, Ager (redactor), Revista învățătorimii gorjene, Voinicel ș.a. Articolele de presă publicate de Sabin Velican ar putea să fie adunate într-o antologie, care s-ar constitui într-un document istoric al vieții economice, sociale, culturale și politice din perioada interbelică și imediat următoare. Sabin Velican a fost un important prozator al literaturii române, iar ca o recunoaștere a talentului său George Călinescu l-a apreciat elogios în Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941): proză viguroasă pe linia unui realism autentic. În anul 1933 scriitorul Sabin Velican a scris la Mălăești, jud. Lăpușna pe malul Nistrului romanul Pământ viu, cu care în 1936 s-a înscris la un concurs, care nu a mai avut loc. Președintele juriului, cunoscutul scriitor Liviu Rebreanu l-a chemat pe Sabin Velican și l-a felicitat, eveniment important pentru activitatea creatoare viitoare a gorjeanului. 343

344 Al. Doru Șerban În anul 1937 autorul romanului Pământ viu a obținut premiul Uniunii Intelectuale din România în valoare de lei, din 26 scriitori candidați. După un an România literară condusă de Cezar Petrescu a publicat un fragment din Pământ viu, iar în anul 1939 romanul a fost tipărit de Editura Socec din București. Încurajat de succesul primei sale opere literare autorul Sabin Velican s-a dedicat definitiv scrisului. În anul 1942 revista Gândirea, condusă de Nichifor Crainic, i-a publicat în două numere consecutive nuvela Frumoasele. În 1943 editura publicației Cuvânt Moldovenesc din Chișinău i-a tipărit volumele de nuvele Frumoasele și Drumul Sevastopolului. Revenit la Târgu-Jiu în anul 1945 scriitorul Sabin Velican a tipărit cartea de basme Rusalin, viteazul munților la Tipografia Nicu D. Miloșescu. Și după anul 1945, când a publicat Rusalin, viteazul munților, Sabin Velican a continuat să scrie, dar timp de 50 ani literatura sa a fost una de sertar. În anul 1994 el a reușit să publice la Editura Alex. Ștefulescu romanul Încântare, prima lucrare beletristică din ciclul autobiografic Marea călătorie, care urma să cuprindă 8 titluri în 10 volume: Încântare (roman, Editura Alex. Ștefulescu, 1994), Răzvrătitul (roman, Editura Alex. Ștefulescu, 1995), Robii destinului (roman, Editura Alex. Ștefulescu, 1999), Între Scila și Carybda (roman în manuscris), Încătușare (roman în manuscris), Fărădelege (roman în manuscris în două volume), Supraviețuire (roman în manuscris), Sinistra 344

345 «Personalități care au fost în Gorj» tăcere (roman în manuscris). În afara ciclului Marea călătorie Sabin Velican a scris și a publicat: Împărăția luminii (basme compuse, nu culese Editura Alex. Ștefulescu 1995), Docan (roman, vol. I, Editura Gorjeanul, 1995, vol. II, Editura Punct, 1997), Greșeala lui Dumnezeu (Editura Spicon, 1997), Poezii (Editura Ager, 1997), Micul vrăjitor (basme compuse pentru copiii mici, Editura Alex. Ștefulescu, 1999). I-au rămas în manuscris: Tumultul anilor din urmă (romanul oamenilor vârstnici), Buchetul (nuvele, povestiri 2 volume), Amintiri despre oameni și neoameni (amintiri literare), Gânduri (cugetări), Marea Nebunie (piesă de teatru) iar în lucru avea în anul decesului: Dezlănțuirea (roman cu conținut social), Genune (roman psihologic și de moravuri). În proza sa autorul Sabin Velican a căutat să surprindă ceea ce este esențial, etern și universal, ce-i profund omenesc... viața frământată, zbuciumată până la dramatism... Nimic artificial la un autor fin observator și bun psiholog (vezi Z. Cârlugea în Gorjeanul din 18 august 1994). Spirit ascuțit și vioi, mereu căutător de gânduri, mereu tânăr și totdeauna profund matur Sabin Velican pledează pentru valorile umaniste, blândețe, modestie, înțelepciune, bunătate, într-o exprimare cursivă completată de sinteze aforistice (vezi E. Muciciora, în Gorjeanul din 11 iunie 1997). Pe lângă premiile literare amintite, scriitorul Sabin Velican a fost răsplătit și cu alte distincții: La 31 decembrie 1943 Mitropolia Chișinăului i-a înmânat Granata de binecuvântare pentru publicarea articolelor privind viața bisericească ; 345

346 Al. Doru Șerban La 25 martie 1995 revista Europa din București i-a acordat Premiul Pompiliu Marcea pentru tenacitatea demonstrată în operele sale de ieri și de azi ; La 16 mai 1995 Partidul Național Liberal organizația Gorj i-a acordat Diploma de Excelență pentru serviciile deosebite aduse ideii naționale și spiritului culturii românești, pentru impecabila ținută morală ; În anul 1996 Consiliul local al municipiului Târgu-Jiu i-a acordat titlul de Cetățean de onoare pentru întreaga activitate desfășurată și contribuția adusă la creșterea prestigiului localității. Prin scrisul său, prin activitatea didactică și implicarea în construirea unei școli Sabin Velican (Sabin Popescu Lupu) s-a remarcat ca o personalitate gorjeană importantă din rândul intelectualității. BIBLIOGRAFIE: Aremia, V. ş.a. Şcoala gorjeană..., Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007; Cârlugea, Zenovie Scriitorul gorjean Sabin Velican... în Gorjeanul din 18 august 1994, p. 1; Muciciora, E Sabin Velican schiță de portret în Gorjeanul din 11 iunie 1997, p. 3; Şerban, Al. Doru ş.a. Almanahul Gorjului microenciclopedie, Editura Ager, Târgu-Jiu, 1999; Şerban, Al. Doru Vasile, Nelu Autori gorjeni şi cărțile lor (dicționar), Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007; Tarbac, Ion Istoria presei gorjene, Editura Ager, Târgu-Jiu,

347 «Personalități care au fost în Gorj» II.32. DR. CONSTANTIN (DINU) LUPESCU S-a născut la 16 mai 1905 în Târgu-Jiu, fiind al șaptelea copil (mezinul) al familiei de negustori Grigore și Maria Lupescu, descendenți din panduri și participanți la Revoluția din A absolvit gimnaziul din Târgu-Jiu iar în anul 1924, cursurile Liceului Tudor Vladimirescu, cu calificativul magna cum laude. Tânărul Constantin Lupescu s-a înscris la Facultatea de Medicină București, iar comisia de examinare prezidată de academicianul prof. Victor Babeș l-a declarat admis. Timp de șase ani studentul gorjean s-a pregătit pentru profesiunea de medic cu iluștrii profesori universitari: I. Cantacuzino, Victor Babeș, N. Paulescu, Alex. Obregia, D. Gerota, Gh. Marinescu, Daniel Danielopolu, Francisc Iosif Rainer ș.a. În anul 1931 a susținut examenul de diplomă și a obținut titlul de medic în boli interne. Imediat a urmat Școala de ofițeri stagiari din cadrul Centrului de instrucție sanitară, fiind clasificat primul între cei 57 ofițeri elevi medici promovați. După absolvirea cursului militar a fost repartizat medic practicant la Circumscripția Sanitară Rurală Schitu Golești Muscel. 347

348 Al. Doru Șerban Au fost doi ani de apostolat, care au însemnat foarte mult în formarea omului medic Constantin Lupescu. În anul 1933, după expirarea stagiului la Schitu Golești, medicul Constantin Lupescu a fost transferat la secția de boli interne a Spitalului Târgu-Jiu. În anul 1937 la concursul susținut a obținut titlul de medic primar de boli infecțioase, clasându-se al doilea pe țară, fapt ce i-a dat posibilitatea să-și aleagă viitorul spital și orașul în care să activeze. Legat sufletește de familie și doritor să-și ajute conjudețenii, medicul Constantin Lupescu a rămas să-și continue activitatea la Târgu-Jiu, conducând nou înființata secție de boli infecțioase, până în anul 1977, când s-a pensionat. Șeful de secție Constantin Lupescu a reușit în cele patru decenii, cât a condus activitatea la boli infecțioase, să modernizeze secția, să dezvolte capacitatea de îngrijire și tratament la 100 paturi, să o doteze cu aparatura necesară și să angajeze personal calificat pentru tratamentul medical. În perioada în paralel cu activitatea din spital, medicul Constantin Lupescu a fost prin concurs profesor definitiv de igienă la Liceul Tudor Vladimirescu. În această calitate el s-a îngrijit de sănătatea elevilor, sădindu-le în suflete sentimentele de optimism și încredere în viață. Capacitatea profesională și dorința de a instrui pe tineri, cu necesare cunoștințe medicale și de igienă sanitară, l-au adus pe medicul Constantin Lupescu din nou la catedră, între anii , când a predat la Școala Tehnică Sanitară Târgu-Jiu. 348

349 «Personalități care au fost în Gorj» În primăvara anului 1940 medicul lt. (r) a fost concentrat la Regimentul 51 Artilerie, îndeplinind și funcția de medic primar al orașului Târgu-Jiu. În aceeași perioadă a fost medic al Lagărului internaților polonezi. El a avut de rezolvat foarte dificila situație a epidemiei de dezenterie, de care au suferit din totalul de de polonezi ai lagărului. Pentru profesionismul și umanismul de care a dat dovadă în tratarea bolnavilor, medicul Constantin Lupescu a fost distins cu Crucea de Cavaler și Ordinul de Merit al Republicii Polone. Mobilizat în anul 1941 pe câmpul de luptă din Basarabia, a impresionat prin priceperea și devotamentul cu care i-a tratat pe răniți și pe bolnavi, fapt ce l-a determinat pe preotul confesor lt. col. (r) Ion R. Ionescu să-i întocmească un emoționant portret moral: Era o icoană zugrăvită în culori sfinte, cu trăsături de neuitat, un om cu înțelegere și duioșie față de cei suferinzi, fără odihnă în alinarea durerilor. A fost înaintat la gradul de căpitan în rezervă iar foile calificative l-au caracterizat un ofițer energic și ordonat. Element foarte bine pregătit în boli contagioase și interne, deosebit de inteligent și cu spirit de inițiativă. Bun camarad, respectuos cu superiorii, sever cu inferiorii, dar foarte drept. Pentru combaterea epidemiei de tifos exantematic, ofițerul sanitar eminent, care a adus reale servicii Oștirii române, a fost propus la decorare cu Ordinul Crucea Regina Maria, clasa a II-a. Revenit la Târgu-Jiu în timpul războiului, medicul Constantin Lupescu a asigurat asistența pentru deținuții 349

350 Al. Doru Șerban comuniști din Lagăr, conform crezului destăinuit: n-am tratat bolnavii după criterii politice, ci am avut în vedere numai suferințele lor. Această atitudine i-a adus și unele beneficii. În anul 1959 dr. Constantin Lupescu a fost arestat și condamnat la 15 ani închisoare, iar averea i-a fost confiscată, pentru că nu a depus voluntar și în termen legal monezile de aur pe care le poseda. După 3 săptămâni de detenție doctorul a revenit acasă fiindcă Prezidiul Marii Adunări Naționale a dat un decret de grațiere personală a pedepsei și de restituire a averii. A fost o recompensă primită din partea tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej, conducătorul țării, pe care medicul gorjean l-a internat în spital la cerere și l-a tratat cu profesionalism, până s-a făcut bine. După război medicul Constantin Lupescu a condus Spitalul Târgu-Jiu în perioada iunie 1945 iulie În anii imediat postbelici, din cauza sărăciei și a mizeriei, în satele gorjene tifosul exantematic i-a afectat pe locuitori. În secția spitalului pe care a condus-o, au fost internați și tratați de tifos un număr de 900 bolnavi, iar boala a fost ținută sub control. Medicul Constantin Lupescu și-a adus contribuția și la eradicarea epidemiei de febră tifoidă izbucnită în raionul Novaci. În iarna anului 1955 șeful secției de boli infecțioase a combătut epidemia de dezenterie hidrică din Târgu-Jiu, care a afectat 700 persoane și a fost provocată de defecțiunea suferită în alimentarea cu apă a orașului. Medicul Constantin Lupescu a avut preocupări de cercetare care i-au adus recunoaștere națională. 350

351 «Personalități care au fost în Gorj» În anul 1953 el a avut contribuție la descoperirea și tratarea bolii leptospinoză, puțin cunoscută în țară. Diagnosticarea făcută de Constantin Lupescu a fost confirmată de Institutul de Serologie I. Cantacuzino și de laboratoarele din Praga. Academia Română a editat sub titlul Leptospinozele o lucrare de 137 pagini, conținând studii și referate despre această boală, iar numele medicului gorjean a fost consemnat de 14 ori. Medicul Constantin Lupescu a diagnosticat corect existența în județul Gorj a bolii saturnismul cronic, confundată prin simptome cu hepatita virală. Prin observații, cercetări și analize s-a descoperit că boala s-a datorat consumului de țuică, fabricată de țărani în cazane lipite cu plumb. O asemenea activitate profesională și pasiunea de cercetare au contribuit la înscrierea medicului Constantin Lupescu la examenul pentru obținerea titlului de doctor în științe medicale. În anul 1967 cu lucrarea (teza) Fenomenul de stingere în scarlatină a susținut examenul în fața unei comisii prezidată de prof. dr. I. Cantacuzino. În referatul de recomandare pentru obținerea titlului de doctor în științe medicale, semnat de acad. prof. M. Ciucă, prof. N. Nestorescu membru corespondent al Academiei ș.a. a fost menționată activitatea profesională și științifică a medicului Constantin Lupescu:... Titluri profesionale luate prin concurs: medic primar de boli infecțioase (1937); medic specialist de boli interne (1946); profesor definitiv pentru igienă (1938).... Cercetările sale științifice sunt numeroase: posedă peste 60 de comunicări ținute la congrese internaționale, consfătuiri naționale și la reuniunile filialelor și subfilialelor 351

352 Al. Doru Șerban Uniunii Societății de Științe Medicale.... Toate acestea au constituit posibilități largi pentru îndrumarea și controlul tehnic pentru prevenirea și organizarea luptei antiepidemice cu aspect regional și local. Datorită meritelor în cercetarea științifică dr. Constantin Lupescu a devenit la 14 mai 1970 membru al Societății Franceze de Microbiologie de pe lângă Institutul Pasteur din Paris. Profesorul T. Gâlcescu, prieten al dr. în medicină C. Lupescu, i-a destăinuit crezul profesional într-o prezentare profil pe care i-a făcut-o: Medicina este o artă și o știință iar fiecare om este un unicat. Suferința ca și bucuria se manifestă diferit la fiecare om, dar evoluția unei boli sau răspunsul la un tratament nu respectă totdeauna litera legii medicale. De aceea medicului i se cere să fie și un bun psiholog, să aibă fler medical. Școala, educația, cultura și apropierea de oameni l-au adus pe Constantin Lupescu în preajma unor importante personalități medicale (Victor Babeș, Francisc Rainer, D. Gerota, N. Paulescu, I. Cantacuzino, Gh. Marinescu ș.a.), politice (N. Iorga, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gh. Gheorghiu Dej), culturale (George Călinescu, Lucian Blaga, Victor Eftimiu, Mihai Ralea, George Oprescu, George Uscătescu, Mitropolitul Gurie). Medicul Constantin Lupescu a cunoscut și a colaborat cu mulți dintre oamenii importanți ai Gorjului din prima jumătate a sec. al XX-lea: N. Hasnaș, Titu Frumușeanu, V. Arjoceanu, C. Velican, Cornel Adameșteanu, Ștefan Bobancu, C. Roibănescu, ori din perioada următoare: Iosif Keber, M. Andreiescu, Theodor Gâlcescu, Victor Daimaca, Vasile Scarlat, Sâiu Ciotor, Gică 352

353 «Personalități care au fost în Gorj» Arjoca, Ilarie Popescu, Adrian Becherete ș.a. Despre toate aceste personalități naționale și locale, pe care le-a cunoscut înainte de a fi evocate, medicul Constantin Lupescu a scris, prezentându-le gândurile și trăirile, silințele de a fi de folos oamenilor în cartea Biografii sentimentale. Cele două volume de memorialistică, publicate de autor spre apusul vieții, constituie un document de suflet despre urbea reședință a Gorjului și oamenii săi, o osteneală prin care autorul scoate la lumină din scrisul amintirilor, fire de tort, pe care netezindu-le, dă la iveală în urzeala de culori, profiluri ale unor personalități, care au lăsat ceva în spiritualitate, ori adnotări, deși tardive, la Istoria Târgu-Jiului a lui Alexandru Ștefulescu. Meritele deosebite: profesionale, de cercetare și spirituale ale medicului Constantin Lupescu, manifestate în decursul unei vieți îndelungate în Gorj, au fost recunoscute prin conferirea titlului de CETĂȚEAN DE ONOARE AL TÂRGU-JIULUI. * * * Omul Constantin Lupescu a iubit locurile natale, pe care nu le-a părăsit, deși a avut oferte de mărire. El a rămas la Târgu-Jiu să mângâie bătrânețea părinților. Tot aici fiorii iubirii i-au adus împreunarea cu farmacista Natalia, iar rodul acestei afective căsătorii a purtat numele Rodica și Constantin, doi copii ajunși și ei apreciați medici. Hărăzit cu sănătate trupească și spirituală medicul Constantin Lupescu a fost o persoană energică și activă până la 24 iulie 2003, când a murit. 353

354 Al. Doru Șerban Și-a condus autoturismul personal până la vârsta de 80 ani, iar după 90 de ani a continuat să facă plimbări în oraș și-n locurile pitorești ale județului, să-și îngrijească florile și magnoliile (renumite în tot Târgu-Jiul) din grădina casei, să citească reviste și cărți de specialitate medicală, pentru a fi la zi cu evoluția științei în domeniu, să primească bolnavi la consultații, să prescrie rețete, să scrie memorii sentimentale (vol. I al Biografiilor sentimentale l-a publicat când a împlinit 88 ani, iar vol. II la 93 ani). Cele prezentate sunt argumente convingătoare că medicul Constantin Lupescu a fost una dintre personalitățile de marcă ale Gorjului iar realizările sale sunt pilde demne de urmat și însemne ale neodihnei profesionale și căutării științifice, ale unei vieți pusă în slujba oamenilor. Iar faptul că voit a rămas toată viața în aceste locuri pitorești și istorice, reprezintă dovada iubirii față de Gorj și gorjeni. BIBLIOGRAFIE: Lupescu, Constantin Biografii sentimentale (vol. I, II), Editura Gorjeanul, Târgu-Jiu, 1993 (vol. I); 1998 (vol. II); Davidescu, Constantin Medicul om C. Lupescu în Biografii sentimentale, vol. I, pag ; Gâlcescu, Teodor Dr. Constantin Lupescu în Biografii sentimentale, vol. I, pag ; Ispas, Constantin Gorjenii vă prezintă onorul, d-le doctor! în Biografii sentimentale, vol. II, pag

355 «Personalități care au fost în Gorj» II.33. PROFESORUL CERCETĂTOR VASILE CĂRĂBIŞ S-a născut la 13 februarie 1909 la Câmpofeni, pe Valea Jaleșului. Școala primară a învățat-o la Arcani, cursurile secundare la Liceul Tudor Vladimirescu Târgu-Jiu ( ) iar cele liceale la Silistra, județul Durostor Bulgaria ( ). Studiile universitare le-a urmat la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității București, specialitatea istorie ( ) iar licența a susținut-o în anul În perioada anilor a funcționat profesor la Liceul Aurel Vlaicu București. În anul 1962 a ajuns lector universitar la Institutul Pedagogic de trei ani din Craiova, unde a activat până în anul 1969, când s-a pensionat. La Institutul Pedagogic din Craiova cadrul universitar Vasile Cărăbiș a fost șeful catedrei de istorie-geografie ( ) și decan. A murit la data de 24 martie 2001, după ce a împlinit respectabila vârstă de 92 ani și a fost înmormântat în cimitirul Pieptenari București. Chiar dacă a trăit în București și în Craiova profesorul Vasile Cărăbiș și-a dedicat viața de cercetător și autor 355

356 Al. Doru Șerban de cărți, în special județului Gorj și mai ales satelor de pe Valea Jaleșului. Cărțile publicate de profesorul V. Cărăbiș în îndelungata sa viață pot fi grupate tematic în: a) cărți de folclor și cercetare etnologică: Suflet din sufletul neamului (Editura Văcărești, 1945) - este o culegere de folclor din satul Câmpofeni, în care au fost adunate poezii populare, strigături și două basme. Din cauza titlului cu rezonanță națională, cartea a fost păstrată la Biblioteca Academiei Române în fondul special al cărților interzise la citit; Nedeile (editor Casa Regională a Creației Populare, Craiova, 1966) este o carte dedicată manifestărilor complexe ale nedeilor gorjenești, în care sincretismul creștin și etno-folcloric (slujbă religioasă, petrecere, horă, costum popular, cântec lăutăresc) este prezent ca o condiție a existenței sărbătorii; Șiraguri de mărgăritare (editor Casa Regională a Creației Populare, Craiova, 1967) este o culegere de folclor poetic; Folclor din Oltenia și Muntenia vol. III ( Editura pentru Literatură, București, 1968) este o culegere realizată în anii , care cuprinde 214 texte (poezia obiceiurilor tradiționale, balade în special haiducești, lirică diversă, strigături). Nuntă și furcă pe Valea Jaleșului (editor Casa Creației Populare, Craiova, 1969) prezintă obiceiurile de nuntă, insistând pe specificul local, prin punerea în evidență a întrepătrunderii elementelor etnografice și folclorice. Obiceiul complex al șezătorii, denumit local furcă, îmbină elementele etno - folclorice cu cele practice din sfera meșteșugurilor țesutului, cusutului ș.a. 356

357 «Personalități care au fost în Gorj» Poezii populare românești (Editura Minerva, București, 1986) culegere de folclor realizată între anii , în special prin intermediul studenților. Cuprinde cântece bătrânești, poezia obiceiurilor tradiționale și poezia lirică din zone ale Olteniei, Munteniei, Dobrogei și Transilvaniei. Prefața cărții este semnată de I. Chițimia; Tradiții și obiceiuri de pe Valea Jaleșului (Editura Centrului Județean al Creației Gorj, 1995) este o monografie tematică, predilect a tradițiilor și obiceiurilor calendaristice de pe Valea Jaleșului; Morile și pivele de pe Jaleș (Editura Centrului Județean al Creației Gorj, Târgu-Jiu, 2002) se referă la mori și pive, instalații de tehnică populară. Pivele sunt legate de activitatea dimierilor, meserie unică doar în zona Gorjului. b) Cărți documentare despre satele de pe Valea Jaleșului: Sate de moșneni de pe Valea Jaleșului (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1976) cuprinde istoricul și evoluția a 6 sate din zonă, prezentate în organizarea evolutivă teritorială, socială și spirituală. Ca o întregire a datelor din cartea Sate de moșneni de pe Valea Jaleșului, în anul 1982 V. Cărăbiș a publicat Documente de pe Valea Jaleșului. c) Cărțile cu conținut istoric documentar scrise de prof. Vasile Cărăbiș cu referire la zona Gorjului: Publicații periodice din Gorj (Editura C.J.C.P. Gorj, 1979) un inventar sistematic, cu datele esențiale de identificare ale tuturor publicațiilor apărute în județul Gorj; 357

358 Al. Doru Șerban Istoria Gorjului (Editura Editis, București, 1995) cuprinde fapte și evenimente întemeiate pe izvoare arheologice, de arhivă și etnografice referitoare la satele Gorjului și locuitorii lor; Tudor Vladimirescu (Editura Spicon, Târgu-Jiu, 1996) prezinta o perioadă zbuciumată a istoriei noastre, scrisă să trezească ecou în rândul tinerei generații și sentimente de mândrie pentru înaintașul revoluționar gorjean, pildă demnă de urmat. d) Cărți cu conținutul inspirat de personalități din istoria națională: Un domn al Moldovei: Alexandru Vodă Cornea (Editura Văcărești, București, 1946); Despre pierderea limbii dacilor (Editura Nagard, Milano Italia, 1983); Badea Cârțan (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985). e) Cărțile beletristice sunt inspirate tot de tradițiile și trăirile rurale din satele de pe Jaleș: Împețitul lui Dănuț (editată de Casa de Creație Dolj, 1973) este o piesă de teatru într-un act, având acțiunea cu temă folclorică, inspirată de trăirea din satele gorjene Stolojani și Câmpofeni; Din anii dimineții (editura Ion Creangă, București, 1988) un veritabil document spiritual din viața pitorească a copiilor de pe Valea Jaleșului, până în anul Goana după curcubeu povestire legată de credințe despre curcubeu, temă unică în literatura universală. Toate aceste cărți legate de istoria Gorjului au devenit în timp surse indispensabile oricărui cercetător dornic 358

359 «Personalități care au fost în Gorj» să-și sporească receptivitatea în domeniul investigat, mai ales în privința satelor de pe Valea Jaleșului. Activitatea de cercetare a profesorului Vasile Cărăbiș s-a extins cu articolele publicate în reviste și ziare centrale ori locale: Tribuna, Timpul, Albina, Astra, Revista muzeelor și monumentelor, Forum, Revista arhivelor, Contemporanul, Revista de etnografie și folclor, Ramuri, Coloana, Academia, România literară, Litua, Crinul satelor, Luceafărul, Revista Mitropoliei Olteniei ș.a. Profesorul Vasile Cărăbiș a fost o personalitate gorjeană de marcă din sfera spiritualității iar cărțile sale documentare au constituit surse demne de luat în seamă și modele pentru întocmirea altor lucrări științifice. Cercetând în arhive și în biblioteci, el a fost, după istoricul Alexandru Ștefulescu, autorul gorjean care a scris până în anul 1990 cel mai mult și mai competent despre județ și mai ales despre satele de pe Valea Jaleșului. Înscrierea lui Vasile Cărăbiș în rândul personalităților care au fost în Gorj este o binemeritată răsplată, pentru o muncă de cercetare de-o viață, făcută cu pasiune și competență. BIBLIOGRAFIE: Datcu, Iordan Dicționarul etnologilor români, vol. I, Editura Saeculum, Bucureşti, 1998, p. 153; Şerban, Al. Doru Vasile, Nelu Autori gorjeni şi cărțile lor, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007; Revista Crinul satelor, nr. septembrie 2001, Târgu-Jiu, pag

360 Al. Doru Șerban II.34. ELENA UDRIŞTE S-a născut la 11 martie 1924 în localitatea Târgu-Jiu. După absolvirea facultății Elena Udriște a fost încadrată muzeograf la Muzeul Gorjului, iar în perioada a ocupat funcția de director al instituției. De la Alexandru Ștefulescu, Muzeul nu a mai avut în frunte așa director, care să se implice în organizarea și sporirea zestrei colecțiilor, în crearea de noi secții și în asigurarea bazei materiale necesare bunei desfășurări a activităților. Muzeul Gorjului a fost înființat la 16 iulie 1894 de un grup de intelectuali locali, unii dintre ei regăsindu-se în componența primului comitet de conducere: Alex. Ștefulescu director, Iuliu Moisil secretar, Aurel Diaconovici casier, Witold Rolla Piekarski custode, prefect Toma Cămărășescu președinte. Până în anul 1926 Muzeul a funcționat în diferite locații din Târgu-Jiu. La 5 septembrie 1926 prin grija Arethiei Tătărescu, Muzeul a fost mutat în clădirea Culă din Grădina Publică. La parter au fost amenajate expozițiile de ceramică și costume populare, la etaj au fost expuse obiecte și documente istorice, multe descoperite de reputatul arheolog 360

361 «Personalități care au fost în Gorj» Constantin S. Nicolăescu Plopșor iar în incintă s-a creat un lapidarium. Muzeul a funcționat la Cula din Parc până în anul 1954, când directoarea Elena Udriște a propus găsirea unui nou local, care să asigure spațiul necesar de expunere și depozitare a patrimoniului, în continuă îmbogățire. Sediul Muzeului Gorjului a ajuns în strada Tudor Vladimirescu, nr. 73, în casa expropriată de la familia avocatului Mihai Bicescu (astăzi intrată prin donație în proprietatea familiei Nicolae Mischie). Aici s-au amenajat sălile de prezentare: o expoziție de etnografie la parter, una de istorie la etaj, iar în curte s-a organizat lapidariumul. Muzeul Gorjului a funcționat în clădirea din strada Tudor Vladimirescu până în luna mai 1981, când în urma demersurilor directoarei Elena Udriște, secția de istorie a revenit în localul din strada Griviței (azi Genevei), nr. 8, acolo unde își începuse activitatea în două încăperi la inaugurarea din 16 iulie Fondul muzeistic a fost organizat de muzeografii conduși de Elena Udriște pe perioadele istorice: epoca pietrei (paleolitic și neolitic); epoca metalelor (bronzului și fierului); perioada daco-romană; sclavagismul; evul mediu; epoca modernă; perioada contemporană, cu săli dedicate unor evenimente: Revoluția 1848; Unirea Principatelor (1859); Războiul pentru independență (1877); Lupta de la Podul Jiului (1916); lupta anticomunistă (Lagărul de la Târgu-Jiu) ori unor personalități: Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu, Constantin Brâncuși, galeria personalităților județului. 361

362 Al. Doru Șerban Obiectele, înscrisurile și documentele expuse în Muzeu sunt descoperite în mare parte de muzeografi, ori reprezintă donații. La inițiativa directoarei Elena Udriște, începând cu anul 1962 s-au făcut demersurile necesare către organele statului, pentru organizarea unui muzeu etnografic în aer liber, în jurul Culei Cornoiu de la Curtișoara, urmărindu-se reflectarea dezvoltării în decursul vremurilor a arhitecturii tradiționale gorjene, cu tipurile cele mai reprezentative de case și din dorința de a crea o imagine a vieții satului gorjean din ultimele două-trei secole... După obținerea aprobărilor și efectuarea lucrărilor de amenajare la Culă și de strămutare a unor case și anexe gospodărești reprezentative din tot județul, la data de 17 august 1975 a fost inaugurat Muzeul Arhitecturii Populare Gorjene de la Curtișoara. Pentru realizarea acestui obiectiv cultural de patrimoniu, directoarea Elena Udriște a dovedit rigoare științifică și organizatorică, asupra realizării imaginii satului gorjenesc tradițional, perseverență în obținerea aprobărilor și fondurilor necesare realizării obiectivului, viziune, pricepere, dăruire și putere de muncă în achiziționarea și amplasarea caselor, anexelor gospodărești și obiectivelor de tehnică populară (moară, teasc, darac, joagăr, pivă ș.a.) pentru folosința comunității. Apreciindu-i-se contribuția la realizarea Muzeului satului gorjean, cu ocazia Simpozionului 30 ani de la înființare... (sept. 2005), oamenii de cultură din județ, la inițiativa d-lui Titu Pânișoară, au semnat un memoriu prin care au solicitat ca Muzeul să poarte numele inițiatorului și realizatorului său, prof. Elena Udriște adevărat ctitor al 362

363 «Personalități care au fost în Gorj» acestei unități muzeale... om de cultură, care a apărat cu strășnicie, dar și cu demnitate, valorile istorice, artistice și etnografice ale Gorjului. În perioada în care Elena Udriște a fost directoare a Muzeului județului Gorj, au fost amenajate mai multe case memoriale: Casa Memorială Constantin Brâncuși (1971), Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu (1959), Casa Memorială Ion Popescu Voitești (1976), dedicate unor personalități istorice și culturale ale județului. Pe lângă activitatea de organizare a muzeului și a caselor memoriale, prof. Elena Udriște s-a remarcat prin meticulozitatea și răbdarea cu care a descifrat și a prelucrat documente chirilice, slavone ori vechi românești, dând la iveală studii și cercetări, publicate în reviste de specialitate: Însemnări cu privire la Revoluția de la 1821 ; O hotărnicie a Târgu-Jiului din anul 1947 ; Începuturile iluminatului public în Târgu-Jiu ; Apelul Doamnei Elena Cuza către Ecaterina (Tinca) Vladimirescu ; Arta crestăturilor în lemn și arhitectura contemporană a satelor gorjene ; Muzeul arhitecturii populare gorjene de la Curtișoara ș.a. Profesoara Elena Udriște a adunat între coperțile unor cărți rezultatele preocupărilor sale de cercetător: Târgu-Jiu, ghid istoric turistic, Craiova, 1964; Crestături în lemn din Gorj, Editura Comitetului de Cultură și Educație Socialistă a județului Gorj, Târgu-Jiu, În timpul activității directoarei Elena Udriște, în anul 1978, a fost înființată revista Litua studii și cercetări, în care au fost publicate articole scrise de oameni de cultură, predilect gorjeni, grupate pe capitole: arheologie, istorie, 363

364 Al. Doru Șerban figuri gorjene, științele naturii, etnografie și folclor, învățământ și educație, documentar. Revista, care mai apare ocazional în ultima perioadă, este una dintre sursele documentare competente despre Gorj și personalitățile gorjene. Chiar și după pensionare profesoara Elena Udriște a continuat să fie alături de copiii săi de la Muzeul Județean Alexandru Ștefulescu, până la decesul survenit la 18 decembrie În cei peste 30 ani cât a condus Muzeul din Gorj, profesoara director Elena Udriște s-a remarcat ca o personalitate remarcabilă a vieții culturale din județ. Starea actuală a activității muzeistice gorjene este o moștenire a perioadei în care după piatra de temelie pusă în anul 1896 de Alexandru Ștefulescu ș.a., edificiul în sensul semnificației sale culturale a fost desăvârșit de Elena Udriște și echipa sa de colaboratori. Chiar dacă nici-o secție a Muzeului Județean nu-i poartă numele, în fiecare dintre ele se află partea de trăire profesionistă și profesională a celei care a fost directoarea Elena Udriște. De aceea numele său a devenit renume în activitatea muzeistică din Gorj. BIBLIOGRAFIE: Isac, Eva Prof. Elena Udrişte în Gorjeanul nr din 26 iulie 2000 şi 2397 din 2 august 2000; Pânişoară, Titu Oameni şi întâmplări din Gorj, vol. 2, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2006; Şerban, Al. Doru Gorjul cultural , Editura Ager, Târgu-Jiu,

365 «Personalități care au fost în Gorj» II.35. GHEORGHE (GIORGICĂ) GÂRDU S-a născut la 25 septembrie 1925 la Stolojani fiind primul din cei trei copii ai poștașului Dumitru Nițu zis Ion și al Ecaterinei, care l-au educat în spiritul muncii, cinstei și respectului față de semeni. Aspecte din viața sa familială ne-a prezentat în povestirile: Factorul poștal din Stolojani și Iartă-mă Doamne, că am greșit în fața Ta, atunci când mi-au murit doi copii într-o săptămână! A absolvit școala primară în satul natal, având învățător pe Gheorghe Lăscăteu, renumit cadru didactic de pe Valea Jaleșului. După cele cinci clase primare urmate în perioada ( ) și-a continuat studiile în anii la Liceul de Stat din Petroșani, apoi la Liceul Comercial Târgu-Jiu ( ). Tânărul cu diplomă de bacalaureat s-a înscris la Academia de Științe Comerciale (Facultatea de Înalte Studii Industriale și Economice) din București. Din cauza sărăciei, care după război și în condițiile secetei, se instalase în toată țara, studentul din primul an Gheorghe Gârdu s-a îmbolnăvit în anul 1946, de plămâni. A fost internat două luni la Sanatoriul T.B.C. Filaret din 365

366 Al. Doru Șerban București, apoi la cerere a fost transferat la Sanatoriul T.B.C. Dobrița, să fie mai aproape de casă. După perioada de internare în spital, Gheorghe Gârdu și-a continuat tratamentul ambulatoriu la domiciliul din Stolojani, timp de 4 ani. Cu starea de sănătate refăcută a revenit la București, unde și-a continuat studiile universitare la Facultatea de Planificare a A.S.E. Devenit mai matur s-a remarcat între studenți prin silința la învățătură, prin modestie și comportament colegial. Pregătirea teoretică, orientarea practică și simțul datoriei i-au înlesnit economistului Gheorghe Gârdu să ocupe după licențiere în anul 1954, funcții profesionale de mare responsabilitate. În perioada a lucrat la Ministerul Poștelor, unde a ajuns să îndeplinească funcția de director general adjunct. În anul 1957 a fost promovat șeful serviciului de contabilitate al Secretariatului General al Consiliului de Miniștri iar de aici a fost transferat la Comitetul de Stat al Prețurilor ( când s-a pensionat). În aceste înalte funcții Gheorghe Gârdu a elaborat lucrări economice la Moscova și Berlin, în condiții de implicare internațională a țării. De asemenea a fost autorul unor studii de mare importanță pentru economia națională: Stabilirea de prețuri la produse și servicii, Reașezări de prețuri, Elaborarea balanței legăturilor dintre ramurile economiei naționale ș.a. Temeinica pregătire economică, valorificată în plan național și internațional a fost desăvârșită în perioada pre- 366

367 «Personalități care au fost în Gorj» gătirii susținerii tezei de doctorat în economie, titlul obținut cu calificativul maxim în anul În anii dr. ec. Gheorghe Gârdu a fost șef de lucrări la Institutul Politehnic București specialitatea Analiza activității economice a întreprinderilor industriale și a făcut instructaje cu lucrătorii din întreprinderile centrale și locale. Doctorul în economie Gheorghe Gârdu ajuns om mare la București, a ținut totdeauna deschisă ușa casei pentru nevoile gorjenilor. M-am bucurat de acest privilegiu și nea Georgică mi-a povestit cum a ajutat Întreprinderea de Gospodărie Orășenească Târgu-Jiu să-și completeze parcul auto cu autobuze și cum a susținut dotarea Serviciului de poștă. În perioada în care primar al Târgu-Jiului a fost Iancu Drăghici, el a sprijinit înfăptuirea altor obiective edilitare în reședința Gorjului. Deși locuia în zona centrală a Bucureștiului, Gheorghe Gârdu a avut sufletul mereu aproape de locurile natale, unde a revenit cu mare plăcere ori de câte ori a avut posibilitatea. Să fie folositor satelor Gorjului, în general și celor de pe Jaleș, în special el s-a dedicat, mai ales după pensionare, studiului istoriei, înscrisă în documente de arhivă. Așa a ajuns Gheorghe Gârdu să fie unul dintre cercetătorii autentici ai Gorjului, eforturile și priceperea dovedite în descifrarea filelor îngălbenite din dosarele fondurilor arhivistice, materializându-le în scrierea și publicarea unor importante studii și articole apărute în publicațiile gorjene Litua, editată de Muzeul Județului Gorj și Crinul satelor serie nouă, a cărei reapariție a inițiat-o. 367

368 Al. Doru Șerban În Litua i-au apărut studiile: Hotărniciile din Gorj vol. 3, 1986, pag ; Hotărnicia moșiei Curtișoara la 1734, vol. 3, 1986, pag ; Școala elinească și românească de la Târgu-Jiu, vol. 4, 1988, pag ; Gimnaziul real de la Târgu-Jiu, vol. 5, 1992, pag ; Câlnic județul Gorj (I), vol. 7, 1997, pag ; Vechi unități spitalicești în jud. Gorj, vol. 7, 1997, pag ; Isprăvniciile străinilor din Valahia, vol. 8, 2000, pag ; Câlnic, județul Gorj (II), vol. 8, 2000, pag ; Familiile străinilor așezați în sloboziile din Gorj (I), vol. 9, 2003, pag ; Sistemul finanțelor publice din Țara Românească, vol. 10, 2004, pag ; Familiile străinilor așezați în sloboziile din Gorj (II), vol. 11, 2006, pag ; Poslușnicii și scutelnicii din Gorj, vol. 11, pag În volumul omagial Gheorghe Gârdu Întâmplări de pe Valea Jaleșului, editat de Centrul Județean al Creației Populare Gorj, articolele și studiile apărute în decursul anilor în Crinul satelor au fost grupate în următoarele capitole: Oameni și întâmplări de pe Valea Jaleșului (despre personalități și fapte ale locului); Glia noastră strămoșească (cu conținut istoric și social); Ocupații, tradiții, credințe (cu conținut etnologic). Pensionarul dr. ec. Gheorghe Gârdu a fost după anul 1989 un animator al vieții culturale din satele gorjene, în care s-a străduit să păstreze datinile și tradițiile strămoșești. Pentru îndeplinirea acestei dorințe s-a implicat organizatoric reînființând la 20 iunie 1990 Societatea Cultural Științifică Jaleșul Stolojani, care s-a manifestat anual în cadrul Simpozionul național Satul românesc tradițio- 368

369 «Personalități care au fost în Gorj» nal, ocazie cu care a fost tipărită revista Crinul satelor, inițial ca periodic al Societății..., iar din 1993 ca revistă a Simpozionului.... În actul de constituire al Societății Cultural Științifice Jaleșul și al organului ei de presă Crinul satelor, datat 20 iunie 1990, s-a precizat scopul acestor organizări spirituale: Pentru desfășurarea unei bogate activități de răspândire a științei și culturii în rândul populației satelor românești, pentru stimularea creației cultural-științifice originale și pentru antrenarea locuitorilor acestor așezări la activitățile economice, sociale și culturale, în scopul ridicării continue a gradului lor de civilizație. Societatea Cultural Științifică Jaleșul și revista Crinul satelor, conform actului de constituire continuă, în noile condiții social-politice, fără a face politică, tradițiile vechilor societăți culturale Tribuna din Cornești, Jaleșul din Stolojani, Tudor Vladimirescu din Arcani, Lumina din Runcu și conținutul revistei Crinul satelor, care au activat în anii Simpozionul Satul românesc tradițional inițiat de dr. ec. Gheorghe Gârdu cu participare națională, a urmărit să păstreze tradiția, cu potențial de dezvoltare..., care să producă bunuri materiale și spirituale... vrem să facem din această manifestare un început de eră nouă... să contribuim la înflorirea satului românesc, să-l modernizăm, să-l revitalizăm și să scoatem ca din cenușă sufletul curat al țăranului român. În afara numeroaselor și valoroaselor materiale răspândite prin reviste și ziare Gheorghe Gârdu a publicat volumele Poliția în Gorj. File de istorie (colaborare cu Vasile Aremia și Iancu Toma), Editura Fundației Culturale 369

370 Al. Doru Șerban Pasărea Măiastră a M.I., 1996; Drumuri, hanuri, târguri și bâlciuri din Gorj (colaborare cu Al. Doru Șerban și George Niculescu), Editura Ager, Târgu-Jiu, În manuscris i-au rămas lucrările Sloboziile din Gorj, Istoria monografiilor din Gorj, Farmaciile din Gorj, Generalul Gheorghe Magheru. Doctorul în economie și cercetătorul Gheorghe Gârdu, decedat în octombrie 2007, a fost între foarte puținele personalități ale Gorjului, care deși a locuit și a lucrat în București, a inițiat și a desfășurat importante activități în Gorj și pentru gorjeni, simpozionul Satul românesc tradițional, care a adunat specialiști din întreaga țară, fiind între puținele organizate național cu contribuția în principal personală a inițiatorului. Prin cercetările sale în Arhivele Naționale și studiile în bibliotecile bucureștene Gheorghe Gârdu a fost de mare folos în completarea datelor istorice și de evoluție socială a vieții din Gorj, contribuind substanțial la îmbunătățirea bazei de date a județului. Priceput, harnic, modest și din iubire interesat de Gorjul natal, Gheorghe Gârdu s-a hrănit trupește în București să respire sufletește în manifestările organizate acasă pe Jaleș. BIBLIOGRAFIE: Pânişoară, Titu Un neobosit cercetător al trecutului istoric al Gorjului: dr. ec. Gheorghe Gârdu în Oameni şi întâmplări din Gorj (vol. I), p ; Popescu, Constantin Un om de pe Valea Jaleşului în Întâmplări de pe Valea Jaleşului, Editura C.J.C.P.C.T. Gorj, Târgu-Jiu, 2008, pag. 7 8; 370

371 «Personalități care au fost în Gorj» Runcanu, Constantin Ecce homo Iată omul! In memoriam ec. dr. Gându Gheorghe (Georgică) în vol. Gh. Gârdu Întâmplări de pe Valea Jaleşului, p Smeu, Grigore Gheorghe Gârdu un promotor modern al valorilor tradiționale româneşti în vol. Gh. Gârdu Întâmplări de pe Valea Jaleşului, pag II.36. PROF. TITU RĂDOI PERSONALITATE A VIEȚII CULTURALE GORJENE S-a născut la 29 iunie 1932 în satul Cetan, comuna Vad, județul Cluj, unde părinții săi Ion N. Rădoi și Aurelia erau cadre didactice. Titu a urmat cursurile școlii primare și generale la Cetan Cluj și în satul Câmpofeni Gorj, apoi liceul la Târgu-Jiu (Liceul Tudor Vladimirescu ) și la Dej (Liceul Andrei Mureșan ). Între anii a fost student al Facultății de filologie din cadrul Universității Cluj. În această perioadă a activat în cadrul Cenaclului literar al revistei clujene Almanahul literar și a fost membru al Cenaclului Universității. Pasionat de teatru din copilărie, a jucat primele roluri în timp ce era elev la Câmpofeni iar peste ani a fost 371