Dimensiuni ale traficului de copii în Uniunea Europeană şi în România

Transcription

1 7 Dimensiuni ale traficului de copii în Uniunea Europeană şi în România Andreea Biji, psiholog Rezumat: Traficul de fiinţe umane este un delict major şi un abuz la adresa drepturilor omului. Este o exploatare a persoanelor vulnerabile de către criminali care se comportă cu oamenii precum cu mărfurile comercializate cu singurul scop de a câştiga bani. A fi traficat duce, în mod inevitabil, la abuzul fizic şi psihologic susţinut al victimei şi începe cu faza de recrutare, în care persoana este înşelată, convinsă sau răpită. Trauma asociată acestei exploatări afectează individul mult timp după ce acesta a ieşit din situaţia de exploatare. Măsurile la nivelul Uniunii Europene cât şi la nivel naţional, în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, se bazează pe o abordare multidisciplinară care include o serie vastă de măsuri de prevenire şi suport acordat victimelor. Cuvinte cheie: trafic de persoane, exploatare, abuz fizic şi psihic, măsuri preventive. Abstract: The trafficking of human beings (THB) remains a serious crime and is an abuse of an individual's human rights. It is the exploitation of vulnerable individuals by criminals who deal with people as commodities to be traded for the sole purpose of financial gain. Being trafficked inevitably results in the sustained physical and psychological abuse of the victim and begins at the recruitment phase where the individual is deceived, persuaded or abducted. The trauma associated with this exploitation affects the individual long after the victim has been removed from the exploitative conditions. Policies on preventing and combating THB at both The European Union s and national level are based on a multi-disciplinary approach which includes a broad array of prevention and victim support measures. Key words: human trafficking, exploitation, physical and psychological abuse, preventive measures. 1. Definirea traficului de persoane Atunci când ne gândim la trafic ne vin în minte exemple precum trafic de droguri sau arme. Nu de puţin timp, alături de acestea, traficul de persoane, în care sunt implicaţi atât adulţi cât şi copii, ocupă un loc fruntaş în privinţa profiturilor obţinute (Besler, 2005), cât şi a consecinţelor pe care acest fenomen le are la nivel individual şi social (United Nations, pp , 2008). Există numeroase situaţii în care copiii sunt implicaţi de către adulţi în forme grave de muncă, care presupun recrutarea şi vânzarea acestora, folosirea sau oferirea lor în scopul

2 8 prostituării, producerii de material pornografic sau de spectacole pornografice, cât şi folosirea unui copil în scopul unor activităţi ilicite, cum ar fi vânzarea de droguri (Convenţia ILO C182 privind Interzicerea celor mai Grave Forme ale Muncii Copiilor, 1999). Orice formă de muncă a copilului este considerată a fi gravă atunci când prin natura ei sau datorită condiţiilor în care este efectuată, poate să dăuneze sănătăţii, securităţii sau moralităţii copilului (Convenţia ILO C182 privind Interzicerea celor mai Grave Forme ale Muncii Copiilor, 1999). Prin trafic de persoane înţelegem recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţări, utilizarea forţei sau altor forme de constrângere, răpire, înşelătorie, abuz de putere sau a unei poziţii de vulnerabilitate a persoanei sau prin oferirea sau primirea de plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoane de a avea control asupra altei persoane, în scopul exploatării (articolul 3 din Protocolul ONU pentru prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special femei şi copii, în completarea Convenţiei ONU împotriva Crimei Organizate Transnaţională - Protocolul de la Palermo). Atunci când un copil sau un adult este exploatat este obligat să execute activităţi prin care i se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale, cum ar fi: o formă de muncă sau servicii oferite în mod forţat sau cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate; lipsirea de libertate; obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe (Legea nr. 678/2001). O persoană traficată, fie că este vorba de un copil sau un adult, este victima unei infracţiuni şi are dreptul la protecţie şi asistenţă. 2. Etapele procesului de trafic Traficul de persoane include trei elemente distincte dar legate unul de celălalt: acţiuni, mijloace utilizate pentru a desfăşura aceste acţiuni şi scopuri. Acţiuni-recrutare, tranzit (transport, transfer, sosire), mijloace (constrângere, coerciţie, confiscarea documentelor, etc.) şi scop (exploatarea copilului sau adultului). Exploatarea este elementul de bază atunci când vorbim de trafic, dar nu este necesar ca scopul de exploatare să fie atins pentru ca un copil să fie considerat o victimă a traficului.

3 9 Aceste etape nu au loc în mod obligatoriu în ţări diferite şi deseori se petrec în paralel. De exemplu, copiii traficaţi pot fi exploataţi în mai multe ţări şi, astfel, exploatarea poate avea loc chiar şi în tranzit. În anumite cazuri, nu există nici un fel de tranzit, victimele fiind transportate direct în ţara de destinaţie, sau nepărăsind deloc ţara de origine (trafic intern). 2.1 Recrutarea Modurile în care copiii sunt recrutaţi în scopul traficării şi exploatării sunt variate (date oferite de către Agenţia Naţională Împotriva Traficului de persoane, 2012), iar tehnicile de manipulare folosite şi mijloacele de constrângere diferă de la un recrutor la altul, de la o grupare la alta sau de la un specific regional la altul. Cel mai adesea recrutorii folosesc una dintre următoarele tehnici: oferă unui copil sau familiei sale informaţii false cu privire la ceea ce va face copilul odată ajuns la destinaţia finală; informează copilul sau familia asupra muncii sau activităţii pe care copilul o va desfăşura, dar aceştia descoperă condiţiile de lucru intolerabile abia când ajung la locul de exploatare. De exemplu, unele familii care se confruntă cu greutăţi sociale pot fi vizate de recrutori, care se oferă să transfere unul din copii în străinătate astfel încât acesta să poată contribui la venitul familiei. După ce aceşti copii sunt plasaţi pe străzile din Italia, Franţa, Grecia etc., condiţiile întâlnite sunt mult mai grele decât ceea ce îşi puteau imagina ei sau părinţii lor. Cazurile în care copiii sunt luaţi prin constrângere şi utilizarea unor mijloace violente sau răpire sunt mai puţin frecvente. Având în vedere vulnerabilitatea emoţională a copiilor, este mai uşor să se utilizeze alte metode de recrutare sau de convingere a familiilor acestora. Natura relaţiei victimei cu recrutorul reprezintă un indicator cu o semnificaţie aparte pentru evaluarea condiţiei victimelor şi încrederea acordată recrutorilor. Fiecare individ manifestă un anumit respect şi un grad mai mare sau mai mic de încredere faţă de persoanele aflate în spaţiul social apropiat, prieteni, colegi sau rude, condiţii care sunt exploatate de către recrutori şi traficanţi. Cele mai multe victime au fost recrutate de către persoane care făceau parte din categoria generală apropiaţi (cunoştinţe, prieteni, vecini sau chiar rude). Recrutarea se mai realizează şi prin proxeneţi, în situaţiile în care copiii au practicat prostituţia înainte de situaţia de trafic. Un mediu important de recrutare poate fi şi Internetul iar recrutarea prin intermediul lui nu diferă în esenţă de cea faţă în faţă, urmărindu-se aceleaşi lucruri: câştigarea încrederii copilului şi aflarea

4 10 punctelor vulnerabile - nevoia de bani, neînţelegeri cu familia şi dorinţa de a pleca de acasă, nevoia de laudă şi apreciere, iar aceste informaţii pot fi aflate încă de la primul schimb de mesaje. Cele mai multe astfel de situaţii apar în comunicarea cu alţii prin intermediul ului, chatului şi aşa al reţelelor sociale. Situaţiile concrete la care ne referim sunt (Munteanu, 2010): Importarea listelor de contacte Copiii doresc să aibă o listă de contacte cât mai mare şi importă astfel contacte din listele prietenilor sau de pe site-uri. Chiar şi atunci când aceste contacte sunt luate de la un prieten foarte apropiat, dacă acesta lea luat la rândul său de la altcineva, riscul ca o persoană cu intenţii rele să ajungă în listă este foarte mare. Acceptarea necunoscuţilor în lista de contacte Pe chat şi reţelele sociale lumea se contactează şi fără a se cunoaşte. În aceste liste pline de contacte sunt foarte multe persoane pe care copiii nu le cunosc şi cu care acceptă să discute. Trimiterea sau postarea de poze Foarte mulţi copii fac vizibile tuturor fotografii personale pe pagina de profil sau le transmit persoanelor cu care discută. Acesta poate fi începutul unor situaţii abuzive deoarece imaginile pot fi utilizate în diverse scopuri, de exemplu, să fie postate pe site-uri unde alte persoane fac comentarii jignitoare la adresa persoanelor din fotografii. Dacă pozele transmise sunt mai îndrăzneţe ele pot fi chiar motivul unui şantaj. Specialiştii care lucrează în domeniul siguranţei pe internet au subliniat faptul că au primit cereri de a scoate poze şi comentarii de pe anumite site-uri, dar pe cât de uşor este să postezi ceva, pe atât de greu este să ştergi ceea ce a postat altcineva. În unele cazuri s-a dovedit a fi imposibil, chiar şi în urma intervenţiei poliţiei. Transmiterea de date personale Datele personale includ acele informaţii care pot ajuta la identificarea şi contactarea unei persoane. De exemplu: numele adevărat, data naşterii, adresa, numărul de telefon mobil, şcoala pe care o urmează şi detalii despre viaţa personală: familie, vacanţe, prieteni, locuri frecventate. Întâlnirea faţă în faţă a prietenilor online Pornind de la discuţii care au loc prin intermediul chatului, mulţi copii, din dorinţa de a-şi face prieteni, se întâlnesc cu diferite persoane. Acest

5 11 lucru poate reprezenta un risc de a intra în legătură cu persoane nu tocmai bine intenţionate. Primirea de oferte În discuţiile purtate online pot să apară diverse tipuri de oferte: de la oferte de muncă, la oferte de câştigare rapidă a unor bani sau chiar oferte de afaceri. Copii în vârstă de ani au relatat despre oferte pe care le-au primit în acest mod: să câştige bani descărcând un camion de nisip, unui alt băiat i s-au oferit bani pentru a trimite imagini cu caracter pornografic pe care le avea stocate pe calculatorul personal, unei fete i s-au oferit bani pentru a se întâlni cu cineva. Fetele care încarcă imagini personale riscă să fie abordate de persoane care pretind a fi de la agenţii de fotomodele, iar unii adolescenţi au primit oferte de a participa la afaceri de succes pentru care trebuie să contribuie cu o sumă de pornire. 2.2 Transferul (transport şi tranzit) De cele mai multe ori recrutorii nu oferă potenț ialelor victime prea mult timp de gândire, toate pregătirile pentru părăsirea ţării durând foarte puţin (2 sau 3 zile). În acest mod nu permit victimelor să se reflecteze prea mult asupra ofertei ori să vorbească cu alte persoane care i-ar putea opri. Transportul şi transferul se referă la organizarea sau facilitarea transportului şi transferului unui copil traficat dintr-un loc în altul, în străinătate sau pe teritoriul ţării, inclusiv contrabandă (cercetare în cadrul proiectului Acţiune pentru consolidarea parteneriatului între sistemul public şi cel privat în domeniul identificării şi asistenţei acordate copiilor în risc şi victime ale traficului în Europa 2010, condus de către Salvaţi Copiii Italia, în care Salvaţi Copiii România a fost partener). Dacă copilul poate primi statut juridic în ţara de destinaţie, exploatatorul va oferi cel mai probabil un serviciu pentru care sunt solicitate în schimb sume mari de bani, creând astfel o situaţie de obligaţie financiară pentru copil. Adăpostirea se manifestă prin limitarea libertăţii de mişcare, confiscarea documentelor, aranjarea cazării pentru persoanele traficate. Modurile de călătorie se schimbă în funcţie de diferiţi factori luaţi în considerare de traficanţi, cum ar fi uşurinţa de trecere a frontierei, costurile şi posibila intervenţie prin aplicarea legii. Transferul copiilor recrutaţi îi îndepărtează de familii, comunităţi şi locurile cunoscute, pentru a-i izola şi a le accentua sentimentul de slăbiciune în faţa

6 12 mecanismelor de control utilizate de traficanţi. Pot fi utilizate şi alte metode de către traficanţi pentru a creşte vulnerabilitatea unui copil, cum ar fi vânzarea către alţi traficanţi, violenţa, începerea exploatării în ţări de tranzit şi chiar şi călătoria lungă, extenuantă Exploatarea Exploatarea copiilor are loc în mod continuu între o lună şi cel puţin un an. În perioada de traficare, copiii sunt supuşi la numeroase abuzuri: abuz emoţional, sexual şi fizic, fiind bătuţi de către traficanţi dacă nu le respectă cererile. De cele mai multe ori, copiilor nu li se oferă apă, mâncare, mijloace de igienă şi îngrijire medicală. În cauzul exploatării sexuale, fetele deseori dorm 2 3 ore pe noapte şi consumă multe băuturi energizante pentru a sta treze şi a face faţă clienţilor în apartamente închiriate noaptea, pe stradă ziua. Printre abuzurile la care sunt supuse aceste fete, menţionăm răni provocate prin arderea cu ţigara pe faţă şi tăieturi cu cuţitul. Atât fetele, cât şi băieţii sunt forţaţi, în unele cazuri, să consume droguri pentru a-i ajuta, în cazul băieţilor, să se confrunte cu anumite activităţi periculoase sau să îşi învingă temeri naturale, cum ar fi în timpul comiterii de furturi sau trafic de droguri iar în cazul fetelor, să se supună cât mai multor clienţi (cercetare în cadrul proiectului Acţiune pentru consolidarea parteneriatului între sistemul public şi cel privat în domeniul identificării şi asistenţei acordate copiilor în risc şi victime ale traficului în Europa 2010, condus de către Salvaţi Copiii Italia, în care Salvaţi Copiii România a fost partener). Traficanţii mai folosesc şi aşa numita exploatare fină, prin care copilul ajunge să creadă că traficantul este prietenul lor şi nu încearcă să scape sau să obţină ajutor. Confiscarea documentelor, ameninţările şi violenţa fizică sunt elemente comune utilizate atât în cazul traficului fetelor în scopul exploatării sexuale, cât şi în cazul traficului băieţilor în scopul exploatării prin muncă. De obicei băieţii sunt duşi în locuri speciale (locuinţe improvizate lipsite de orice condiţii) unde sunt păziţi şi duşi apoi de către exploatatori în locurile aglomerate din oraş pentru a cerşi sau fura. Scopul traficantului este de a utiliza copilul pentru a câştiga bani pentru sine în orice activitate pe care copilul urmează să o desfăşoare. Pentru a garanta acest venit, încearcă să se asigure că respectivul copil nu poate, sau nu îşi doreşte să scape sau să se opună controlului exercitat. Preferinţa traficanţilor pentru copii poate avea cel puţin trei motive: cererea din ţările de destinaţie, copii traficaţi nu se pot

7 13 apăra singuri, fiind mai uşor de manipulat şi nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite. 3. Factorii de risc şi de protecţie Factorii de protecţie sau de risc sunt elementele, condiţiile, circumstanţele legate de familie, comunitate sau copil care vor influenţa implicarea lui în exploatare sau îl vor proteja. Factorii de protecţie pot să implice elemente legate de resursele copilului, capitalul social, bunăstarea economică a familiei, mediul şcolar şi familial care contribuie la protejarea copilului faţă de exploatare. Prezenţa unui factor de risc nu înseamnă neapărat că acel copil va fi o victimă a exploatării, după cum un factor de protecţie poate fi insuficient pentru a proteja copilul împotriva exploatării. De exemplu, deşi sărăcia este un factor de risc pentru multe persoane din România, nu toţi copiii săraci ajung să fie victime ale exploatării. Riscul ca un copil să devină victimă a exploatării depinde de echilibrul dintre factorii de risc şi cei de protecţie. Unii factori de risc asociaţi cresc vulnerabilitatea copilului. De exemplu, venitul familial mic reprezintă un factor de risc important pentru exploatarea sexuală şi prin muncă. Prezenţa altor factori de risc (aptitudini parentale limitate în supervizarea şi educarea copilului, abuz sexual sau fizic) creşte riscul de exploatare şi gradul de vulnerabilitate în faţa traficului. Unii factori de risc variază pentru diferite tipuri de exploatare - munca în agricultură, în gospodărie, spălatul maşinii, vânzări, trafic sau activităţi ilicite şi cerşit. De exemplu, dependenţa de droguri este un factor de risc mai ales pentru copiii exploataţi în legătură cu activităţi ilicite. Odată ce un copil este implicat într-o formă de exploatare, creşte probabilitatea de a fi exploatat şi într-un alt mod. De exemplu, mulţi copii au fost în prealabil implicaţi în munca pe stradă, sau prostituţie, înainte de a fi traficaţi. Mulţi factori de protecţie sunt interrelaţionaţi. De exemplu, lipsa de venit a familiei contribuie la retragerea copilului de la şcoală, datorită costurilor directe şi indirecte, precum şi la decizia de a implica copilul în muncă. Un copil care a fost victima unui abuz sexual este de cel puţin două ori mai vulnerabil la un abuz sexual ulterior şi la exploatare sexuală în scopuri comerciale decât un copil care nu a suferit o astfel de experienţă traumatizantă, şi datorită incapacităţii sale de a percepe şi a evalua situaţiile de risc şi ameninţare. Lipsa comportamentelor de autoapărare este legată

8 14 de lipsa de încredere a copilului în propriile sale competenţe, (autoeficienţă, asertivitate, evitarea situaţiilor de risc). Intervenţia timpurie a specialiştilor care pot dezvolta factori de protecţie scade probabilitatea revictimizării, chiar şi atunci când copilul a trăit un eveniment traumatic, cum ar fi abuzul sexual. Prezentăm, în cele ce urmează, în funcţie de tipul de exploatare, aceşti factori de risc şi de protecţie. Criteriile luate în considerare sunt, pentru factorii de risc: familia din care face parte copilul; mediul în care acesta trăieşte; caracteristici sau situaţii în care copilul este implicat; iar pentru factorii de protecţie: abilităţi, cunoştinţe, competenţe pe care le au copilul şi părinţii acestuia; contextul sau mediul în care copilul trăieşte (cercetare în cadrul proiectului Dezvoltarea unei metodologii de identificare şi suport a copiilor în risc şi victime ale traficului, Salvaţi Copiii România, 2007a). Exploatarea prin muncă a copilului Factori de risc: venituri reduse ale părinţilor; nivel educaţional scăzut al părinţilor; număr mare de membri în familie; atitudine negativă a părinţilor faţă de munca realizată de copii; probleme de sănătate mentală a părinţilor. Un mediu rural caracterizat de lipsa oportunităţilor economice, sociale şi educaţionale; o comunitate subdezvoltată economic; comunitate cu risc mare (mulţi copii ai străzii, firme care angajează la negru, cerşetori); norme de gen disfuncţionale, de tipul: bărbatul trebuie să se înveţe de mic cu munca grea ; fetele trebuie să ştie de mici cum se ţine o gospodărie. Factori de protecţie: copilul are abilităţi sociale şi emoţionale; abilităţi de coping; abilităţi privind siguranţa personală, abilităţi de rezolvare de probleme şi luare de decizii; un mediu în care rata de angajabilitate este crescută; programe de prevenire a abandonului şcolar; companii cu un spirit dezvoltat de responsabilitate socială faţă de comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Exploatare în Scopuri Sexuale - Prostituţie Pornografie, Trafic de persoane Factori de risc: neglijarea copilului; venit scăzut al familiei, consum de substanţe, abilităţi scăzute de educare şi supraveghere a copiilor, boli mentale ale părinţilor. O comunitate cu grad mare de risc (favorizează turismul sexual, cu cerere mare de servicii sexuale, zonă aflată la graniţa ţării etc.); istorie de abuz sexual, fizic şi/sau emoţional; fugă de acasă; abandon de către părinţi în instituţii sociale sau în stradă; victimizare anterioară; lipsa locuinţei (copiii străzii);

9 15 consum de droguri. În cazul pornografiei: victimizare online; marginalizare socială; atitudine negativă faţă de propria sexualitate. În cazul prostituţiei: copilul locuieşte doar cu un părinte biologic; locuieşte cu tată vitreg sau tată surogat ; abuz fizic şi/sau sexual din partea tatălui sau a altei persoane apropiate; unul dintre părinţi lucrează în industria sexului; convingerea că prostituţia este singura modalitate de a se întreţine; influenţă negativă a prietenilor care practică prostituţia; violenţa domestică. Factori de protecţie: abilităţi ale copilului de a recunoaşte şi evalua situaţiile de risc; abilităţi sociale şi emoţionale; stimă de sine ridicată; percepţie sănătoasă asupra sexualităţii; abilităţi privind siguranţa personală; abilităţi de rezolvare a problemelor şi luare a deciziilor; abilitatea de a spune nu, de asertivitate; existenţa unor programe de prevenire a abuzului şi traficului; existenţa unor centre de reabilitare psiho-socială pentru victimele abuzului, a centrelor de zi pentru copiii străzii, care oferă programe adecvate de prevenire şi intervenţie. Exploatare prin munci ilicite (trafic de droguri) Factori de risc: experinţe de exploatare prin muncă şi/sau în scopuri sexuale; consum de alcool sau droguri, dependenţă; comportament delincvent; abandon şcolar; fugă de acasă; consum de alcool sau droguri, dependenţă în cazul părinţilor; neglijare; abuz sexual şi/sau fizic asupra copilului; comunitate cu risc crescut privind traficul de droguri. Factori de protecţie: abilităţi ale copilului de recunoaştere şi evaluare a situaţiilor de risc; abilităţi de auto-reglare emoţională; abilităţi de rezolvare a problemelor şi luare a deciziilor; abilitatea de a spune nu, de asertivitate; abilitatea de a face faţă presiunii grupului; programe de prevenire a consumului de droguri şi existenţa centrelor de recuperare şi reintegrare pentru persoanele dependente de droguri. Factorii menţionaţi anterior contribuie în măsuri diferite la creşterea vulnerabilităţii la trafic a unor categorii diferite de copii. Copiii cei mai vulnerabili la trafic sunt copiii abuzaţi, victime ale violenţei domestice şi neglijării, copiii lipsiţi de îngrijire părintească (copiii străzii, copiii din instituţii de protecţie ale statului), copiii minorităţii rrome (datorită sărăciei cu care se confruntă familiile acestora şi a ratelor de abandon şcolar deosebit de ridicate în cadrul acestor comunităţi). Una dintre principalele probleme care îngreunează integrarea socială a copiilor din instituţii este lipsa deprinderilor pentru viaţă

10 16 independentă. Chiar dacă sunt dezvoltate programe în acest sens de către ONG-uri în parteneriat cu direcţiile locale de protecţie a drepturilor copilului, numărul copiilor cuprinşi în aceste programe este mic în comparaţie cu numărul total al copiilor aflaţi în instituţii rezidenţiale. Copiii în conflict cu legea sunt o categorie vulnerabilă, de asemenea, la trafic. Acei copii care comit infracţiuni pot face acest lucru pentru a supravieţui sau la comanda unui adult. Poate fi o dovadă a statutului lor vulnerabil, suferind de pe urma unor greutăţi sociale, ceea ce conduce şi la profitarea de pe urma acestora de către adulţi, prin oferirea emancipării sau sentimentului de apartenenţă la un grup. Rezultatul poate fi acela că se regăsesc în circuitul penal şi nu au sprijin pentru a scăpa de o exploatare ulterioară. În mod evident acestea nu sunt singurele grupuri de copii cărora trebuie să li se acorde atenţie, dar oferă o idee cu privire la câţiva din factorii de risc ce pot contribui la posibilitatea ca un copil să devină o victimă a traficului. Posibilitatea ca un copil să devină o victimă a traficului nu trebuie exclusă chiar şi în cazul în care nu există factori de risc perceptibili. 4. Profilul recrutorilor/ traficanţilor Ca fenomen social şi infracţiune, traficul de persoane are la bază o formă de relaţie între recrutor şi victimă. Recrutorul este cel care profită de naivitatea viitoarelor victime, speculând problemele sociale şi financiare ale acestora şi ale familiilor. Majoritatea recrutorilor/traficanţilor au vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani. Există şi traficanţi cu vârste în afara acestui interval. Experientele de viaţă, valorile socioculturale accesibile au determinat orientarea lor spre activităţi cu caracter ilicit, ca rezultat al lipsei unor modele alternative şi a suportului afectiv necesar unei bune dezvoltări a identităţii personale. În general au un aspect fizic îngrijit, traficul de persoane reprezentând una din cele mai profitabile afaceri, aspectul promovând imaginea succesului promis. Majoritatea recrutorilor/traficanţilor sunt absolvenţi de licee sau şcoli profesionale, deşi acest criteriu nu este unul general valabil; în multe cazuri experienţa de viaţă şi, implicit, experienţa în cadrul reţelelor de crimă organizată au contribuit substanţial la educarea abilităţilor necesare. Cercetările psihologice (Salvaţi Copiii România, 2004) confirmă ipoteza conform căreia recrutorul/ traficantul a fost, la rândul său, victimă a

11 17 unor abuzuri săvârşite în familie, devenind astfel, la rândul său, abuzator. Recrutorii manifestă inteligenţă emoţională adecvată la situaț ie (Salvaţi Copiii România, 2004), folosesc tehnici de manipulare mai subtile, sugerând abilitatea unei persoane de a empatiza cu ceilalţi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor din urmă, prin aceasta asigurându-şi atingerea scopului final şi anume recrutarea. Deşi în etapa recrutării el poate lăsa impresia că acceptă dreptul victimei de a se răzgândi, adaptându-se la situaţie, în realitate traficantul urmează un plan prestabilit, cu date şi rute exacte, evenimentele neprevăzute fiind de cele mai multe ori anticipate sau combătute prin folosirea unor tehnici de manipulare (ex. dacă persoana doreşte să amâne data plecării i se spune acum ori niciodată sau i se solicită plata unor penalităţi imaginare). 5. Dimensiuni ale fenomenului de exploatare a copilului la nivelul UE Dimensiunea şi natura traficului de fiinţe umane nu este uşor de definit din mai multe considerente: activitatea legată de traficul de fiinţe umane poate fi ascunsă în prostituţie sau imigrare ilegală, de exemplu. Acest lucru duce deseori la înregistrarea altor infracţiuni şi nu a celei de trafic de fiinţe umane. De asemenea, un aspect care cauzează multe dificultăţi atunci când se încearcă descrierea fenomenului este colectarea datelor. Se estimează că, anual, sute de mii de victime sunt traficate în ţările membre ale Uniunii Europene, cea mai mare pondere înregistrându-se în cazul traficului în scopul exploatării sexuale - 76%, dintre care 70% femei, 17% bărbaţi, 11 % fete şi 2 % băieţi (Comisia Europeană, 2010). Principalele ţări de origine sunt, la nivel european, Bulgaria şi România, iar la nivel mondial China şi Nigeria. În Europa se înregistrează un număr în creştere de copii traficaţi. Raportările actuale indică faptul că securitatea socială, sistemul de sănătate şi obţinerea de beneficii sunt bine urmărite de către traficanţii care îi folosesc pe copii pentru a susţine cererea de astfel de beneficii. Asta pe lângă comisionul obţinut din infracţiunile săvârşite de copii în stradă şi implicarea copiilor traficaţi în fabricarea şi furnizarea de droguri. Toate acestea sunt forme de muncă forţată care sunt orchestrate de grupuri infracţionale organizate. Activităţile de acest fel generează profituri consistente şi foarte des părinţii victimei sau alţi membri ai familiei sunt complici în acest proces.

12 18 Pentru grupările organizate, mutarea copilului peste graniţe este o activitate care decurge relativ uşor. În multe cazuri victimele călătoresc cu acte în regulă ale adulţilor cu care nu sunt rude. Dacă paşapoartele includ şi poze cu copiii, datorită asemănării dintre copii la o anumită vârstă, mulţi copii care nu se înrudesc unii cu alţii nu sunt identificaţi. În cadrul zonei Schengen, unde rutina şi controlul sistematic la graniţă nu mai există, este aproape imposibil să fie identificată o persoană traficată, adult sau copil, care se află în tranzit. Datorită uşurinţei cu care copiii pot fi mutaţi în Europa, ei sunt deseori trimişi dintr-o ţară în alta, traficanţii folosind oportunităţile oferite de slăbiciunea unor sisteme sau legi din anumite ţări. Metoda preferată de transport este cu avionul pe baza unor documente contrafăcute sau obţinute în mod fraudulos. Internetul joacă un rol tot mai mare în recrutarea victimelor şi pentru a face reclamă la serviciile lor. Se înregistrează o creştere a grupurilor infracţionale formate din persoane din China, Nigeria, Bulgaria şi România (în special etnia rromă) iar exploatarea are loc în mai multe sectoare: în agricultură, industria de textile, construcţii, servicii domestice şi servicii sexuale (Europol, 2011). 6. Dimensiuni ale fenomenului de exploatare a copilului în România În 2001, principalele destinaţii ale victimelor traficului erau: Belgia (fete şi băieţi traficaţi în scopul exploatării sexuale de către grupuri organizate din Albania), Italia (după Albania, România era a doua ţară de origine a copiilor traficaţi în Italia), Norvegia şi Olanda, în special băieţi (Salvaţi Copiii România, 2004). Până în 2002 (Salvaţi Copiii România, 2004), zona Balcanilor reprezenta principala arie către care erau traficate persoanele din România, de aici fiind repatriat numărul cel mai ridicat de victime. Persoane din România şi din Republica Moldova erau traficate prin România cel mai adesea în Serbia şi Muntenegru, iar de aici în alte ţări balcanice sau vest europene. Cazuri de femei şi copii traficaţi din România au fost raportate în Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia (inclusiv Kosovo). De asemenea, astfel de cazuri sunt întâlnite în ţări vest europene ca Belgia, Luxemburg şi Franţa. În afara Europei, cazuri izolate de victime din România au fost raportate în Cambogia, Canada sau Africa de Sud (Salvaţi Copiii România, 2004) Raportul din 2002 al institutului de cercetare Protection Project evidenţia faptul

13 19 că la nivel naţional 50% din femeile traficate din România proveneau din nord estul ţării. Începând cu anul 2003, principalele destinaţii ale victimelor traficului din România sunt Spania, Italia, Franţa, Olanda, Austria şi Grecia. Cel mai mare număr de copii traficaţi au fost returnaţi din aceste ţări (Salvaţi Copiii România, 2004). Această schimbare în destinaţiile copiilor victime ale traficului este în strânsă legătură cu migraţia pentru muncă, dar şi cu cererea din aceste ţări. Datele din 2011 oferite de către Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane asupra acestui fenomen, indică faptul că o categorie vulnerabilă la trafic este reprezentată, în continuare, de copii. Ponderea copiilor în totalul populaţiei de victime identificate a crescut de la 27% în 2010 la 30% în Pe lângă ponderea din total, creşterea se resimte şi numeric, de la 307 în 2010 la 319 în Majoritatea copiilor este exploatată intern de cazuri. În cazul traficului extern, principalele ţări de destinaţie sunt Italia, Germania, Spania, Franţa şi Grecia. Copiii cei mai vulnerabili, expuşi riscului de trafic sunt cei cu vârstele cuprinse între 14 şi 17 ani, în această categorie de vârstă se încadrează peste 90% din copiii identificaţi în 2011 (cf. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane). În interiorul ţării, judeţele care au înregistrat cele mai mari valori ale provenienţei copiilor victime în 2011 au fost Braşov, Iaşi şi Argeş. Conform statisticilor existente pentru acest an (cf. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane), copiii victime au provenit din familii biparentale, au fost recrutaţi în mod direct de către persoane cunoscute sau prieteni din cercul de prieteni cu promisiunea unor locuri de muncă sau pentru prostituţie. Studiile care au încercat să descopere şi să explice factorii de risc pentru victimizarea de către traficanţi atât în traficul intern cât şi extern, au identificat rolul important pe care îl are istoricul psihosocial al minoriilor în contextul mediului în care trăiesc. Principalii factori de risc în cazul acestor copii sunt apartenenţa la familii dezorganizate, la medii violente sau abuzive. Printre mediile vizate de traficanţi în care se realizează recrutarea se regăsesc zonele din vecinătatea şcolilor şi liceelor, locaţiile favorite de petrecere a timpului liber, de unde sunt recrutate cu precădere tinere, care ulterior sunt exploatate sexual, pe plan intern şi internaţional. Exploatarea sexuală a avut loc în locuinţe, pe stradă, în cluburi şi bordeluri. Din analiza cazuisticii pe linia exploatării sexuale a copiilor în 2011 (cf.

14 20 Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, 2012), au rezultat următoarele: părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor au fost înşelaţi pentru a-şi da acordul de părăsire a teritoriului ţării pentru copii; a continuat, ca în anii precedenţi, recrutarea elevelor, care, sub promisiunea câştigării facile a unor sume de bani, sunt determinate să se prostitueze pe plan local, iar după împlinirea vârstei de 18 ani, sub pretextul întemeierii unei familii (metoda loverboy ) sunt transportate în străinătate şi ulterior exploatate stradal şi în cluburi de noapte. Copiii români separaţi aflaţi pe teritoriul altor state reprezintă o altă categorie de copii cu risc mare de a deveni victime ale traficului. Fie singuri, fie însoţiţi de rude sau cunoştinţe, copiii separaţi se confruntă cu o serie de probleme majore în ţara de destinaţie: nu au permis de şedere, nu cunosc limba locală, nu beneficiază de servicii publice (de sănătate, educaţie, protecţie socială etc.), trebuie să muncească în condiţii foarte dificile pentru a supravieţui. Toate aceste dificultăţi cu care se confruntă în ţara de destinaţie îi fac vulnerabili la trafic în scopul exploatării sexuale şi a exploatării prin muncă. Având în vedere tendinţa migratoare a Românilor cu precădere în ţările europene în vederea obţinerii unor venituri mai bune, mulţi copii sunt lăsaţi în îngrijirea părintelui rămas, bunicilor sau altor rude, devenind vulnerabili. Bunicii sau alte rude nu reuşesc mereu să aibă grijă de aceştia în mod corespunzător, să le supravegheze educaţia, să comunice cu aceştia sau să le ofere afecţiunea de care au nevoie; în consecinţă, pierd controlul asupra aspectelor legate de anturaj aspiraţiile şi dorinţele acestora, cum şi unde îşi petrec timpul liber. Patternul tipic de persoană traficată poate fi ilustrat prin următoarele două exemple: a) Corina, elevă în clasa a XI-a, locuia cu bunica ei; ea nu mai ştia nimic de tatăl ei iar cu mama era în relaţii foarte proaste, aceasta fiind la a doua căsătorie şi mai având o fată. Corina a primit o ofertă de la o colegă de clasă, de a lucra în străinătate. Prietenul acelei fete s-a ocupat de toate formalităţile, dovedindu-se a fi recrutorul. b) Andreea, 17 ani, provenea dintr-o familie destrămată, cu un istoric unde abuzul, violenţa şi relaţiile extraconjugale se întâlnesc în mod frecvent. A ajuns la Centrul de Consiliere al Organizaţiei Salvaţi Copiii România după ce a fost victima traficului şi exploatării sexuale în Italia. Andreea avea doar 9 clase, abandonând studiile când a plecat din ţară. Când a ajuns la centru, Andreea era însărcinată şi a făcut o întrerupere de sarcină însoţită de asistentul social al centrului; ea mai fusese însărcinată,

15 21 dar a avut un avort spontan; în urma testelor medicale s-a constatat că are sifilis; a fost diagnosticată cu depresie severă. 7. Consecinţele exploatării şi traficului Consecinţele traficului includ o gamă complexă de probleme, de la cele de ordin medical până la cele de ordin psihic, ce necesită o lungă perioadă de recuperare. Orice experienţă de exploatare produce modificări la nivelul dezvoltării cognitive, sociale şi emoţionale a copilului. Acestea se manifestă, pe de o parte, prin formarea unor convingeri disfuncţionale despre el, ceilalţi şi lume, în general, iar pe de altă parte prin achiziţionarea unor abilităţi de supravieţuire. Experienţa de exploatare modifică profund modul în care copii se percep pe ei înşişi, mediul înconjurător, pe ceilalţi. Consecinţele fizice pot fi rezultat al implicării în muncă riscantă, abuz fizic, lipsa nutriţiei adecvate, comportament sexual la risc (expunere la HIV/SIDA, hepatită şi alte boli cu transmitere sexuală), lipsa îngrijirilor medicale adecvate. Exploatarea afectează dezvoltarea copilului, pe termen scurt şi îndelungat (Salvaţi Copiii, 2007b). Lipsa unui domiciliu permanent, mutarea constantă dintr-un loc într-altul şi nesiguranţa zilei de mâine îi împiedică pe copii să-şi construiască propria reţea socială de suport. În acelaşi timp, copilul este supus unor reacţii negative din partea altor persoane, cum sunt excluderea, stigmatizarea şi etichetarea (ex. prostituată ). Aceasta poate duce la o stimă de sine redusă şi o vulnerabilitate crescută. Lipsa unui mediu stabil şi reacţia negativă a celorlalţi se asociază pentru a crea o percepţie distorsionată asupra sinelui, care se dovedeşte dăunătoare dezvoltării personale. Reacţiile psihologice ale copilului depind de natura evenimentului (unic sau repetat), de resursele de adaptare ale copilului (abilităţile de protecţie ale copilului, resursele de suport social şi emoţional), de riscurile la care este expus şi de vârsta copilului. Factorii de risc sau de protecţie care joacă un rol în definirea consecinţelor psihologice ale muncii copiilor sunt de fapt identici cu factorii de risc sau de protecţie care definesc posibilitatea ca un copil să fie exploatat, despre care am discutat mai sus. Un copil poate să dezvolte reacţii psihologice minime, în timp ce alţii pot să dezvolte tulburări emoţionale severe cum ar fi: sindrom de stres post-traumatic, disfuncţii în percepţia identităţii sale; alterarea imaginii

16 22 corporale, perceperea incorectă a propriei sexualităţi, atitudini sexualizate; comportamente auto-distructive, tulburări de conduită; dificultăţi de relaţionare şi lipsa încrederii în adulţi; autoculpabilizare pentru propria suferinţă; agresivitate crescută; tulburări de comunicare şi concentrare; atacuri de panică; fenomene psihotice - halucinaţii, idei paranoide. Începând cu anul 2002, Organizaţia Salvaţi Copiii derulează un programe de asistare a victimelor traficului de fiinţe umane, în parteneriat cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog, Alianţa Internaţională Salvaţi Copiii Organizaţia Internaţională pentru Migraţie Norvegia. Experienţa Organizaţiei Salvaţi Copiii pe perioada derulării programelor a evidenţiat faptul că victimele copii sunt persoane cu un complex de probleme cauzate pe de o parte de istoria de trafic, iar pe de altă parte de mediul din care au provenit. Nevoile copiilor victime ale traficului de fiinţe umane sunt multiple: medicale, psihologice, sociale, juridice, a căror gravitate variază de la caz la caz. Din discuţiile cu copiii traficaţi, asistaţi de Organizaţia Salvaţi Copiii, a reieşit faptul că dificultatea cea mai mare o reprezintă frica şi lipsa încrederii în propria persoană şi în ceilalţi. Aceasta se întâmplă în primul rând pentru că fetele au experimentat dezamăgirea în situaţia în care au avut încredere în traficant, cu care aveau o strânsă legătură emoţională ( mă făcea să mă simt de parcă era fratele meu declara una dintre fetele asistate). Problemele psihologice pe care le au victimele la întoarcere sunt extrem de complicate şi diverse. Una dintre victimele asistate declara că îmi este frică să merg pe stradă, să privesc oamenii, pentru că aceştia mi-ar vedea urâţenia, referindu-se la experienţa traumatică de victimă a exploatării sexuale. Întrebate despre serviciile oferite la întoarcerea în ţară, fetele au declarat că cel mai important este faptul că sunt în ţară şi că aici sunt persoane care le sprijină de câte ori au nevoie şi în care au încredere. Cel mai important aspect al programului de reabilitare a fost considerat a fi oportunitatea de a lua decizii privind propria viaţă. O parte dintre victimele asistate au înţeles faptul că experienţa lor poate ajuta alte persoane să evite capcanele traficanţilor. Referitor la programele de prevenire, fetele au identificat ca aspect primordial sprijinul în rezolvarea problemelor din familie (sărăcia, abuzul, violenţa etc.). Campaniile informative au un rol important însă au şi limite: când nu percepi altă modalitate de supravieţuire decât părăsirea

17 23 ţării, mesajele şi informaţiile referitoare la pericole sunt ignorate pe principiul aşa ceva nu mi se poate întâmpla mie. 8. Măsuri în lupta împotriva traficului de persoane la nivelul UE şi în România La nivelul Uniunii Europene, toate statele membre trebuie să se alinieze unor măsuri comune şi să dezvolte strategii de lucru la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane. Acţiunile prevăzute în strategia la nivelul ţărilor membre UE pentru (Human Trafficking in the EU, Comisia Europeană, 2010) se referă la stabilirea unui mecanism pentru o mai bună identificare, protecţie şi asistare a victimelor, intensificarea urmăririi traficanţilor şi stabilirea unei platforme a organizaţiilor societăţii civile şi a furnizorilor de servicii pentru protecţia şi recuperarea victimelor. La nivelul ţării noastre Strategia Naţională în domeniul prevenirii, asistenţei victimelor şi combaterii traficului de persoane pentru perioada , urmăreşte creşterea gradului de informare şi conştientizare a populaţiei privind implicaţiile traficului de persoane, armonizarea prevederilor legislaţiei naţionale din domeniul asistenţei victimelor traficului cu cele ale UE şi îmbunătăţirea capacităţii de identificare timpurie a victimelor şi de referire către furnizorii de servicii specializate. Referinţe bibliografice Besler, P. Forced Labour and Human Trafficking: Estimating the Profits, working paper, Geneva, International Labour Office, Comisia Europeană, Human Trafficking in the EU, Comisia Europeană, Raport cu privire la drepturile omului, cazul Van Droogenbroeck, Seria B, Vol. 44, p. 30, paragrafele, 78-80, 9 iunie Comisia Europeană Direcţia Generală Justiţie, Libertate şi Securitate, Manual de formare privind traficul de copii, august Europol, Trafficking in human beings in the European Union, Munteanu, D., Internetul şi exploatarea copiilor, Salvaţi Copiii, Document de poziţie privind prevenirea şi răspunsul la traficul de copii în Europa, 2007 Salvaţi Copiii România, Raport privind traficul de copii, Salvaţi Copiii România, Copiii vorbesc despre riscurile de a fi traficat şi mecanisme de protecţie în sudestul Europei, 2007a. Salvaţi Copiii România, Reabilitarea psiho-socială a copiilor retraşi din trafic şi alte forme grave de muncă, Salvaţi Copiii România şi Biroul Internaţional al Muncii, 2007b. United Nations Office on Crime and Drugs, An introduction to human trafficking: vulnerability, impact and Action, New York, 2008 *** Convenţia OIM 29 cu privire la munca forţată sau obligatorie, *** Convenţia privind sclavia, Convenţie Suplimentară a Naţiunilor Unite cu privire la abolirea sclaviei, a

18 24 comerţului cu sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similare cu sclavia, 1956 *** Convenţia Suplimentară a Naţiunilor Unite cu privire la abolirea sclaviei, a comerţului cu sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similare cu sclavia, intrată în vigoare pe 30 septembrie *** Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată pe 20 noiembrie 1989 şi intrată în vigoare pe 2 septembrie *** Protocolul ONU pentru prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special femei şi copii, în completarea Convenţiei ONU împotriva Crimei Organizate Transnaţională (Protocolul de la Palermo), *** Convenţia Organizaţiei Mondiale a Muncii nr. 182 cu privire la cele mai grave forme ale muncii copiilor, *** Legea nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane. *** Protocolul Opţional la Convenţia cu privire la drepturile copilului privind vânzarea de copii, prostituţia şi pornografia infantilă adoptat pe 25 mai 2000 şi intrat în vigoare pe 18 ianuarie 2002.