ROMÂNIA JUDECĂTORIA SLATINA Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX SENTINȚA CIVILĂ NR. 414 DOSAR NR. 5418/311/2016

Size: px
Start display at page:

Download "ROMÂNIA JUDECĂTORIA SLATINA Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX SENTINȚA CIVILĂ NR. 414 DOSAR NR. 5418/311/2016"

Transcription

1 ROMÂNIA JUDECĂTORIA SLATINA Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX SENTINȚA CIVILĂ NR. 414 DOSAR NR. 5418/311/2016 Ședința publică din data de Instanța constituită din: Președinte: S C Grefier: D C Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect alte cereri privind pe reclamanta B SA cu sediul procesual ales în București la C. Av. R & M SPARL în, nr. 31, sector 1 în contradictoriu cu pârâții E Ș - O și E C, ambii cu domiciliul în Slatina,, județul O. Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de , fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în baza art. 396 alin. 1 C.proc.civ., a amânat pronunțarea de la data de , pentru când a dispus: INSTANȚA Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr XXXXXXXXXXXXX, contestatoarea contradictoriu cu intimații E S O, E C, a solicitat instanței să constate neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a notificării formulate de intimați, adică a condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea dării în plată, În motivarea cererii, în esență, contestatoarea precizează că procedura dării în plată reglementată de Legea nr 77/2016, reprezintă o excepție de la importante principii de drept, și chiar o încălcare a unor reguli constituționale, iar referitor la condițiile de admisibilitate acestea nu sunt îndeplinite în persoana intimaților, întrucât aceștia nu au făcut probe că ar fi păstrat destinația de locuință a imobilului obiect al dării în plată, 1

2 nu au dovedit prin cazier judiciar că nu ar fi fost condamnați cu privire la infracțiuni în legătură cu creditul, și notificarea transmisă contestatoarei trebuia să cuprindă stabilirea unui interval orar în două zile diferite. Se precizează și că notificarea formulată încalcă normele de drept ale Uniunii Europene, întrucât stingerea creanței contestatoarei prin dare în plată nu se face pentru cauză de utilitate publică, procedura prevăzută de Legea nr 77/2016 neavând nici măcar o justificare socială, prin aceasta fiind încălcate principiul libertății contractuale, principiul securității juridice, principiul proporționalității, iar aplicarea legii și față de contractele întocmite anterior intrării acesteia în vigoare contravine condiției prevăzută în Directiva nr 17/2014, în sensul că nu este coerentă cu obligațiile stautlui în temeiul dreptului Uniunii. În drept cererea a fost întemeiată pe art 7 din Legea nr 77/2016, art 148 alin (2) din Constituție, art 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. La cerere au fost anexate, în copie, notificare, cărți de identitate intimați, contract de ipotecă, contract de credit, contract de vânzare- cumpărare, plan releveu, fisa bunului imobil, memoriu justificativ, plan de încadrare în zonă. De asemenea, a fost anexată la cererea formulată și cerere prin care contestatorii solicită sesizarea Curtii Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, și suspendarea judecății cauzei pana la solutionarea excepției de neconstituționalitate iar prin motivarea acestor cereri, în esență, contestatoarea critică dispozițiile art 3, art 8 alin (5), art 10, art 11 din Legea 77/2016, în sensul încălcării prin aceste dispoziții a prevederilor constituționale prevăzute prin art 1 alin (5), art 15 alin (2), art 16 alin (1), art 44 alin (1)- alin (3), art 45, art 53 Constitutie, în esență, precizând că prin art 8 alin (5), art 11 din Legea nr 77/2016 se încalcă principiul neretroactivității legii, iar astfel este încălcat și art 1 din Constituție, Contestatoarea precizează și că, în raport de art 16 din Constituție, prin dispozițiile legale criticate, aceasta este tratată în mod discriminatoriu în comparație cu consumatorii cărora li se recunoaște dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplu transfer al imobilului constituit garanție, fara a se ține cont de interesul și opțiunea creditorului, iar față de art 44 alin (1)- alin (3) din Constituție, prin dispozițiile criticate i se aduce atingere dreptului de proprietate al contestatoarei asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut. Referitor la art 45 din Constituție, arată că dispozițiile legale criticate limitează accesul contestatoarei la o activitate economică și la libera inițiativă, fiind limitate prin legea în discuție operațiunile contestatoarei de creditare sub aspectul operațiunilor de recuperare a sumelor acordate, fiind și transformată contestatoarea în vehicul imobiliar iar aceasta nu are ca obiect de activitate desfășurarea activităților comerciale privitoare la imobile, și fata de art 53 din Constituție, se precizează că 2

3 niciuna din cauzele prevăzute la acest articol nu este incidentă pentru a fi restricționate drepturile privind recuperarea creanței. Prin note scrise, contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate și a art 4 alin (1), art 5 alin (1) și alin (3), art 7, art 8 alin (1) din Legea nr 77/2016, în esență, reluând aceleași motive arătate în cererea prin care s-a solicitat sesizarea Curtii Constitutionale, Intimatii, legal citați, au formulat întampinare prin care au solicitat respingerea contestației formulate, iar prin cerere reconventională au solicitat să se pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar nr HL22869/ , și sa se constate dreptul de proprietate în favoarea contestatoarei cu privire la imobilul situat în localitatea Slatina,,,, în esență, motivând că și-au achitat ratele conform graficului de rambursare aferent contractului de credit, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale Legii nr 77/2016, suma împrumutată nedepășind echivalentul în lei a xxxxxx EURO, creditul fiind garantat cu imobilul arătat, iar debitorii nefiind condamnați prin hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul. Intimații nu au formulat apărări sau opinii cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de contestatoare. La ședința din data de , a fost pusă în discuție cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu exceptia de neconstitutionalitate și cererea privind suspendarea judecatii cauzei, fiind însă respinsă cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea excepție de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Prin încheierea din data de a fost sesizată Curtea Constituțională cu exceptia de neconstitutionalitate a art 3, art 4 alin (1), art 5 alin (1), alin (3), art 7, art 8 alin (1), alin (5), art 10, art 11 din Legea 77/2016, invocată de contestatoare. La aceeași ședintă din data de , a fost invocată din oficiu exceptia de prematuritate cu privire la cererea reconventională prin care intimații solicită să se pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar nr HL22869/ , și să se constate dreptul de proprietate în favoarea contestatoarei cu privire la imobilul situat în localitatea Slatina,,,, exceptie care a fost admisă. În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri. Analizând actele și lucrările dosarului, instanta reține următoarele: 3

4 Prin notificarea comunicată contestatoarei la data de , intimații au solicitat contestatoarei, pe temeiul art 5 din Legea nr 77/2016, să se prezinte la notarul public la data de , ăn vederea ăntocmirii actului pentru transferul dreptului de proprietate asupra imobilului obiect al contractului de ipotecă aferent contractului de credit nr HL Potrivit art 1 din Legea 77/2016, (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor. (2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art 3 din Legea 77/2016, Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord, De asemenea, potrivit art 4 din Legea nr 77/2016, (1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi, iar potrivit art 5 din Legea 77/2016, (1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, 4

5 o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi. (3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. (4) Cu cel puțin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părțile transmit acestuia informațiile și înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată. (5) Toate costurile notariale și, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor, Totodată, potrivit art 6 din lege, (1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari. (2) În situația admiterii definitive a contestației prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât și împotriva altor garanți personali sau ipotecari. (3) Demersurile prevăzute la art. 5 și art. 7-9 pot fi întreprinse și de codebitori, precum și de garanții personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi. (4) Acțiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, În speță, notificarea intimaților privește contractul de credit nr HL22869 prin care contestatoarea a acordat intimaților cu împrumut suma de xxxxx CHF, urmând să fie restituită de intimați în 360 rate lunare, împreună cu costurile aferente, credit care este garantat prin contract de ipotecă cu imobilul intimaților situat în localitatea Slatina,,,. Cum la momentul încheierii contractului de credit contestatoarea este o societate comercială care a acționat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar intimații sunt persoane fizice care au acționat în scopuri personale (necomerciale), cele două părți, în raport de art. 2 din Legea 193/2000, au calitatea de comerciant și, 5

6 respectiv, consumator, sub acest aspect încadrându-se în prevederile art 1 și art 4 alin (1) lit a din Legea nr 77/2016, și beneficiind de această lege. Cu privire la cuantumul sumei împrumutate se constată că și sub acest aspect intimații beneficiază de prevederile legii, fiindu-le acordat un credit în CHF de până la echivalentul a xxxxxx Euro, încadrându-se în prevederile art 4 alin (1) lit b din Legea nr 77/2016. De asemenea, creditul fiind garantat cu un imobil care potrivit contractului de vânzare/cumpărare prin care a fost dobândit de intimați (f33) are destinația de locuit, fiind menționat în acest contract în mod expres că la momentul dobândirii nu constituie sediu sau pc de lucru al vreunei societăți, se constată că este îndeplinită și condiția prevăzută prin art 4 alin (1) lit c din Legea 77/2016. În același timp, întrucât potrivit certificatelor de cazier judiciar depuse la dosar, intimații nu figurează în evidență ca suferind vreo condmanare, se constată că este îndeplinită și condiția prevăzută la art 4 alin (1) lit d din Legea nr 77/2016. Susținerile contestatoarei precum că imobilul adus garanție nu ar avea destinația de locuință sau că nu s-ar fi probat de intimați cum că nu ar fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi, nu pot fi reținute de instanță, întrucât potrivit art 249 C.proc.civ., cel care face o susținere în cursul judecății trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege, așa încât sarcina probei cu privire la neîndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr 77/2016, aparține contestatoarei, această lege nereglementând sarcina probei în persoana intimaților. Nici susținerile contestatoarei în sensul că notificarea nu ar respecta condțiile prevăzute de lege prin aceea că nu ar prevedea un interval orar, nu pot fi reținute, întrucât în notificare s-a arătat ora la care contestatoarea să se prezinte la notar. Faptul că nu s-a indicat un interval orar sau că nu s-a indicat numele notarului, nu înseamnă că în persoana intimaților nu ar fi îndeplinite condițiile de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea dării în plată, pe de o parte aceste condiții fiind expres prevăzute doar de art 4 din lege, între care condiții nu se regăsește și întocmirea notificării într-un anume mod, astfel încât modul de întocmire a notificării nu constituie condiție de admisibilitate, iar pe de altă parte în măsura în care contestatoarea era împiedicată în a da curs notificării datorită modului în care a fost întocmită cu privire la ora și notarul unde părtile să se întâlnească, aceasta avea posibilitatea de a lua legătura cu intimații sprea a stabilii de comun acord atât ora, cât și notarul unde să se prezinte și căruia părțile să îi transmită potrivit art 5 alin (4) din Legea 77/2016, informațiile și înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată, între momentul primirii notificării și data convocării existând o perioadă de peste 30 zile care îi conferea contestatoarei această posibilitate de a lua legătura cu intimații. 6

7 Tot în același sens susținerile contestatoarei în sensul că notificarea formulată nu ar putea fi considerată admisibilă pe motiv că ar încălca dreptul Uniunii Europene, acestea nu pot conduce la primirea contestației cât timp între condițiile de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea 77/2016, nu se regăsește vreo condiție cu privire la notificare. Este adevărat că potrivit jurisprudenței CJUE dreptul european are supremație asupra legislațiilor naționale, autoritățile statelor membre fiind obligate să aplice dispozițiile europene în măsura în care o regulă națională este contrară unei dispoziții europene (cauza 6/64 C /Enel), însă instanța nu poate reține că în speță s-ar încălca în vreun fel vreo normă europeană, nici contestatoare neputând arăta în mod clar care ar fi normele încălcate, ci aceasta face vorbire doar la modul general de o încălcare a dreptului Uniunii Europene, trimițând apoi la anumite principii cu titlu de exemplu principiul libertății contractuale, principiul securității juridice (în special din persopectiva neretroactivității), principiul proporționalității dar și la principiul previzibilității, fara a arăta în ce măsura ar fi încălcate aceste principii. Or, nefiind indicat concret în ce măsură se încalcă fiecare acest principiu, nu se poate reține că dispozițiile legii, în general, ar încălca aceste principii. Cu privire la faptul că s-ar încălca dreptul de proprietate al contestatoarei avut asupra creanței deținută pe temeiul contractului sau că ar fi expropriată prin darea în plată a imobilului, aceste susțineri nu pot fi reținute cât timp contestatoarea obține în contul creanței imobilul cu care s-a garantat creditul și avut în vedere la acordarea creditului, oferind creditul în limita valorii imobilului care așa cum se arată în contractul de ipotecă acoperă toate sumele datorate sau ce urmează a fi datorate în conformitate cu contractul de credit și actele adiționale (art 2.1 din contractul de ipotecă). De asemenea, se trimite și la prevederile Directivei 17/2014, în sensul că s-ar încălca art 43 (Prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente înainte de 21 martie 2016), însă prin faptul că Legea dării în plată vizează și contractul părtilor întocmit anterior directivei, nu se încalcă prevederile acestei directive, legea vizând în esență restabilirea echilirului contractual între părti iar nu transpunerea întru totul a prevederilor directivei. Nici susținerile contestatoarei legate de faptul că nu ar intra în sfera de aplicare a Legii dării în plată contractele de credit întocmite sub imperiul VC.civ. pe motiv că legea ar deroga doar de la dispozițiile NouluiC.civ., nu sunt întemeiate, întrucât derogarea despre care vorbește art 3 din Legea dării în plată are în vedere darea în plată ca instituție a C.civ. iar nu contractele întocmite sub imperiul Noului C.civ. Cu alte cuvinte, cât timp art 3 din Legea dării în plată, vorbește de dreptul consumatorului de a i se stinge datoriilor prin dare în plată prin derogare de la dispozițiile Legii privind Noul C.civ., fără ca acest articol sau vreo altă dispoziție din lege să prevadă că ar fi exceptate contractele întocmite pe temeiul VechiuluiC.civ., 7

8 reiese că articolul în discuție are în vedere doar o derogare de la prevederile privind modul de stingere a obligațiilor și instituția dării în plată reglementate de NoulC.civ., fiind neîntemeiate susținerile contestatorei în sensul că nu ar intra în sfera de aplicare a legii contratul obiect al notificării intimaților. Cu privire decizie nr 623/ a Curtii Constituționale, prin care se arată că anumite dispoziții sunt constituționale în măsura în care instanța verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii, aceasta nu poate fi aplicată în speță, fiind publicată în Monitorul Of după închiderea dezbaterilor în prezenta cauză, potrivit art 147 din Constitutie, deciziile Curtii Constitutionale fiind obligatorii și având putere numai pentru viitor începând cu momentul publicării acestora în Monitor, în același sens fiind și decizia nr 1586/2015 pronunțată în decizie de speță de Înalta Curte de Casatie și Justitei. Prin urmare, față de aceste considerente, se constată neîntemeiată contestație formulată și se va respinge ca atare, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DISPUNE: Respinge contestația formulată de contestatoarea /9052/1991, cu sediul procesual ales în București la C. Av. R & M SPARL în, nr. 31, sector 1 în contradictoriu cu intimatii E S O, CNP xxxxxxxxxxxxx, E C, CNP xxxxxxxxxxxxx, ambii cu domiciliul în Slatina,, județul O, ca neîntemeiată, Respinge cererea reconvențională a intimatilor/reclamanti formulată împotriva contestatoarei/pârâte, privind constatarea stingerii obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar nr HL22869, și constatarea dreptului de proprietate al contestatoarei/pârâte asupra imobilului cu care s-a garantat contractul de credit, ca prematur introdusă, Cu apel, în 15 zile de la comunicare, Cererea de apel se va depune la Judecatoria Slatina, Pronunțată în ședință publică, azi,

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mecanismul de decontare a cererilor de plata Mecanismul de decontare a cererilor de plata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) Ministerul Fondurilor Europene - Iunie - iulie

More information

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii www.pwc.com/ro Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii 1 Perioada de observaţie - Vânzarea de stocuri aduse în garanţie, în cursul normal al activității - Tratamentul leasingului

More information

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom RAPORT DE PIA?Ã LUNAR MARTIE 218 Piaţa pentru Ziua Următoare

More information

Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere

Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere Introducere În cazul contractelor încheiate între persoane fizice sau juridice care au reşedinţa obişnuită sau sediul în state diferite se pune întrebarea

More information

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin: ORDIN Nr. 2800/2017 din 20 octombrie 2017 pentru aprobarea Procedurii privind anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale, în cazul contribuabililor care optează pentru plata defalcată

More information

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Barionet 50 este un lan controller produs de Barix, care poate fi folosit in combinatie cu Metrici LPR, pentru a deschide bariera atunci cand un numar de

More information

IV. DIN JURISPRUDENTA ÎCCJ

IV. DIN JURISPRUDENTA ÎCCJ 94 Revista Universul Juridic nr. 10, octombrie 2016, pp. 94-98 Din jurisprudenţa ÎCCJ IV. DIN JURISPRUDENTA ÎCCJ ABSTRACT As a result of the activity carried out by the High Court of Cassation and Justice

More information

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate 3 noiembrie 2017 Clemente Kiss KPMG in Romania Agenda Ce este un audit la un IMM? Comparatie: audit/revizuire/compilare Diferente: audit/revizuire/compilare

More information

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice "Îmbunătăţirea proceselor şi activităţilor educaţionale în cadrul programelor de licenţă şi masterat în domeniul

More information

DECIZIA Nr.33 din 2011 privind solutionarea contestatiei formulata de SC X SRL, din jud.mehedinti înregistrata la D.G.F.P. Mehedinti sub nr.

DECIZIA Nr.33 din 2011 privind solutionarea contestatiei formulata de SC X SRL, din jud.mehedinti înregistrata la D.G.F.P. Mehedinti sub nr. DECIZIA Nr.33 din 2011 privind solutionarea contestatiei formulata de SC X SRL, din jud.mehedinti înregistrata la D.G.F.P. Mehedinti sub nr./2011 Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti a fost

More information

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 2-4, Sector 1, CAIET DE SARCINI Obiectul licitaţiei: Kick off,

More information

CONCURSUL DINTRE EXCEPŢIA DE NETIMBRARE A CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ ŞI EXCEPŢIA DE NECOMPETENŢĂ A INSTANŢEI

CONCURSUL DINTRE EXCEPŢIA DE NETIMBRARE A CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ ŞI EXCEPŢIA DE NECOMPETENŢĂ A INSTANŢEI Concursul Revista Universul dintre excepţia Juridic de netimbrare nr. 4, aprilie a cererii 2015, de p. chemare 27-31 în judecată 27 CONCURSUL DINTRE EXCEPŢIA DE NETIMBRARE A CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

More information

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Controlul versiunilor - necesitate Caracterul colaborativ al proiectelor; Backup pentru codul scris Istoricul modificarilor Terminologie și concepte VCS Version Control

More information

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%]

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%] Piaţa pentru Ziua Următoare - mai 217 Participanţi înregistraţi la PZU: 356 Număr de participanţi activi [participanţi/lună]: 264 Număr mediu de participanţi activi [participanţi/zi]: 247 Preţ mediu [lei/mwh]:

More information

Implicaţii practice privind impozitarea pieţei de leasing din România

Implicaţii practice privind impozitarea pieţei de leasing din România www.pwc.com Implicaţii practice privind impozitarea pieţei de leasing din România Valentina Radu, Manager Alexandra Smedoiu, Manager Agenda Implicaţii practice în ceea ce priveşte impozitarea pieţei de

More information

SOCIAL SCIENCES AND MANAGEMENT THE SUSPENSION OF THE PENAL PROCESS IN THE PRESENT PENAL PROCEDURE CODE

SOCIAL SCIENCES AND MANAGEMENT THE SUSPENSION OF THE PENAL PROCESS IN THE PRESENT PENAL PROCEDURE CODE THE SUSPENSION OF THE PENAL PROCESS IN THE PRESENT PENAL PROCEDURE CODE Anca Lelia Lorincz, Prof., PhD, Al. Ioan Cuza Police Academy, Bucharest Abstract: The current Code of Criminal Procedure brings a

More information

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI Precizările din 25.05.2007 referitoare la dispoziţiile art.45 şi art.49, respectiv ale art.80 şi art.83 din O.U.G. nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului

More information

Informaţie privind condiţiile de eliberare a creditelor destinate persoanelor fizice - consumatori a BC MOBIASBANCĂ Groupe Société Generale S.A.

Informaţie privind condiţiile de eliberare a creditelor destinate persoanelor fizice - consumatori a BC MOBIASBANCĂ Groupe Société Generale S.A. Informaţie privind condiţiile de eliberare a creditelor destinate persoanelor fizice - consumatori a BC MOBIASBANCĂ Groupe Société Generale S.A. CREDIT IMOBILIAR în MDL (procurarea/construcţia/finisarea/moderniz

More information

L 33/10 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene DIRECTIVE

L 33/10 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene DIRECTIVE L 33/10 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 3.2.2009 DIRECTIVE DIRECTIVA 2008/122/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 14 ianuarie 2009 privind protecția consumatorilor în ceea ce privește

More information

REGIMUL JURIDIC AL ACŢIUNILOR ÎN CONTENCIOS ADMINISTRATIV ÎMPOTRIVA ORDONANŢELOR GUVERNULUI

REGIMUL JURIDIC AL ACŢIUNILOR ÎN CONTENCIOS ADMINISTRATIV ÎMPOTRIVA ORDONANŢELOR GUVERNULUI REGIMUL JURIDIC AL ACŢIUNILOR ÎN CONTENCIOS ADMINISTRATIV ÎMPOTRIVA ORDONANŢELOR GUVERNULUI Camelia Florentina STOICA Camelia Florentina STOICA Conf. univ. dr., Director Departament, Departamentul de Drept,

More information

II. STUDII, ARTICOLE, OPINII

II. STUDII, ARTICOLE, OPINII 10 Revista Universul Juridic nr. 2, februarie 2016, pp. 10-17 GABRIEL TIŢA-NICOLESCU II. STUDII, ARTICOLE, OPINII REZOLUŢIUNEA ŞI REZILIEREA CONTRACTULUI ÎN NOUL COD CIVIL De Gabriel Tiţa-Nicolescu Abstract

More information

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA Directia Generala a Finantelor Publice a judetului...

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA Directia Generala a Finantelor Publice a judetului... MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA Directia Generala a Finantelor Publice a judetului... DECIZIA NR. 27 emis de DGFP Hunedoara în anul 2009 Directia generala a finantelor

More information

REGULAMENTUL (CE) NR. 593/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI. din 17 iunie 2008

REGULAMENTUL (CE) NR. 593/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI. din 17 iunie 2008 L 177/6 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 4.7.2008 REGULAMENTUL (CE) NR. 593/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale

More information

NOTA: se vor mentiona toate bunurile aflate in proprietate, indiferent daca ele se afla sau nu pe teritoriul Romaniei la momentul declararii.

NOTA: se vor mentiona toate bunurile aflate in proprietate, indiferent daca ele se afla sau nu pe teritoriul Romaniei la momentul declararii. 2. Bunuri sub forma de metale pretioase, bijuterii, obiecte de arta si de cult, colectii de arta si numismatica, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural national sau universal sau altele asemenea,

More information

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Sumar 1. Indicele de refracţie al unui mediu 2. Reflexia şi refracţia luminii. Legi. 3. Reflexia totală 4. Oglinda plană 5. Reflexia şi refracţia luminii în natură

More information

EFECTELE DECIZIILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE ÎN DINAMICA APLICĂRII LOR

EFECTELE DECIZIILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE ÎN DINAMICA APLICĂRII LOR EFECTELE DECIZIILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE ÎN DINAMICA APLICĂRII LOR John Marshall has made his decision, now let him enforce it! 1 În ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, sediul

More information

The driving force for your business.

The driving force for your business. Performanţă garantată The driving force for your business. Aveţi încredere în cea mai extinsă reţea de transport pentru livrarea mărfurilor în regim de grupaj. Din România către Spania în doar 5 zile!

More information

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745

More information

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N Pentru a putea vizualiza imaginile unei camere web IP conectată într-un router ZTE H218N sau H298N, este necesară activarea serviciului Dinamic DNS oferit de RCS&RDS, precum și efectuarea unor setări pe

More information

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE S.C. SWING TRADE S.R.L. Sediu social: Sovata, str. Principala, nr. 72, judetul Mures C.U.I. RO 9866443 Nr.Reg.Com.: J 26/690/1997 Capital social: 460,200 lei DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului

More information

ASPECTE PRIVITOARE LA PROCEDURA PREALABILĂ REGLEMENTATĂ DE LEGEA NR. 554/2004 A CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV

ASPECTE PRIVITOARE LA PROCEDURA PREALABILĂ REGLEMENTATĂ DE LEGEA NR. 554/2004 A CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV ASPECTE PRIVITOARE LA PROCEDURA PREALABILĂ REGLEMENTATĂ DE LEGEA NR. 554/2004 A CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV Mihaela TĂBÂRCĂ Conf. univ. dr., Judecător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Tel: 0040-722

More information

MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR Directia generala a finantelor publice Arges

MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR Directia generala a finantelor publice Arges MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR Directia generala a finantelor publice Arges 1 DECIZIA nr. 78/2008 privind solutionarea contestatiei formulate de SC X SRL din Pitesti, Arges inregistrata la Directia

More information

Procesarea Imaginilor

Procesarea Imaginilor Procesarea Imaginilor Curs 11 Extragerea informańiei 3D prin stereoviziune Principiile Stereoviziunii Pentru observarea lumii reale avem nevoie de informańie 3D Într-o imagine avem doar două dimensiuni

More information

EFECTELE RADIERII SOCIETĂŢII COMERCIALE ASUPRA PERSONALITĂŢII SALE JURIDICE

EFECTELE RADIERII SOCIETĂŢII COMERCIALE ASUPRA PERSONALITĂŢII SALE JURIDICE Efectele Revista radierii Universul societăţii Juridic comerciale nr. 6, iunie asupra 2016, personalităţii pp. 51-57 sale juridice 51 EFECTELE RADIERII SOCIETĂŢII COMERCIALE ASUPRA PERSONALITĂŢII SALE

More information

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) ARBORI AVL (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) Georgy Maximovich Adelson-Velsky (Russian: Гео ргий Макси мович Адельсо н- Ве льский; name is sometimes transliterated as Georgii Adelson-Velskii)

More information

Având în vedere: Nr. puncte 1 pe serviciu medical. Denumire imunizare. Număr. Nr. total de puncte. servicii medicale. Denumirea serviciului medical

Având în vedere: Nr. puncte 1 pe serviciu medical. Denumire imunizare. Număr. Nr. total de puncte. servicii medicale. Denumirea serviciului medical CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ORDIN privind modificarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 571/2011 pentru aprobarea documentelor justificative privind raportarea

More information

GHID DE TERMENI MEDIA

GHID DE TERMENI MEDIA GHID DE TERMENI MEDIA Definitii si explicatii 1. Target Group si Universe Target Group - grupul demografic care a fost identificat ca fiind grupul cheie de consumatori ai unui brand. Toate activitatile

More information

Tabel de concordanţă la proiectul Legii cu privire la contractele de garanţie financiară

Tabel de concordanţă la proiectul Legii cu privire la contractele de garanţie financiară Tabel de concordanţă la proiectul Legii cu privire la contractele de garanţie financiară 1. Titlul actului comunitar, subiectul reglementat şi scopul acestuia Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European

More information

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. DECIZIE Nr. 387/2018 din 5 iunie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și ale

More information

PARLAMENTUL EUROPEAN

PARLAMENTUL EUROPEAN PARLAMENTUL EUPEAN 2004 2009 Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor 2008/0051(CNS) 6.6.2008 PIECT DE AVIZ al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor destinat Comisiei

More information

EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR ÎN MATERIA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV, DE LEGE LATA ŞI DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ

EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR ÎN MATERIA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV, DE LEGE LATA ŞI DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR ÎN MATERIA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV, DE LEGE LATA ŞI DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ Andreea TABACU Andreea TABACU Lect. univ. dr., Catedra de Ştiinţe

More information

Regulament privind aplicarea unor prevederi ale art. 104 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare - PROIECT -

Regulament privind aplicarea unor prevederi ale art. 104 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare - PROIECT - Regulament privind aplicarea unor prevederi ale art. 104 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare - PROIECT - În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a)

More information

PROIECT. În baza prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea contabilității nr.82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare,

PROIECT. În baza prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea contabilității nr.82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, PROIECT NORMĂ pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr.39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară,

More information

Analele Universităţii de Vest din Timişoara Seria Drept 157. Abstract

Analele Universităţii de Vest din Timişoara Seria Drept 157. Abstract Analele Universităţii de Vest din Timişoara Seria Drept 157 Validitatea intabulării în cartea funciară a unei ipoteci legale, constituită prin încheierea unei promisiuni de vânzare-cumpărare sub forma

More information

PENALTY CLAUSE IN COMMERCIAL AGREEMENTS

PENALTY CLAUSE IN COMMERCIAL AGREEMENTS PENALTY CLAUSE IN COMMERCIAL AGREEMENTS DANA ALEXANDRU, FLORINA OLTEANU, MIHAELA OLTEANU 1 National Scool of Political Studies and Public Administration, Faculty of Public Administration, Doctoral School,

More information

Directiva 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale

Directiva 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale Directiva 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale Directiva 17 Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014

More information

ORDONANTA DE URGENTA Nr. 148 din 3 noiembrie 2005

ORDONANTA DE URGENTA Nr. 148 din 3 noiembrie 2005 ORDONANTA DE URGENTA Nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului Text în vigoare începând cu data de 31 decembrie 2008 Text actualizat în baza actelor normative

More information

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI. din

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI. din COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 23.6.2017 C(2017) 4250 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din 23.6.2017 de completare a Directivei (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea

More information

Analele Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 1/2011

Analele Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 1/2011 ASPECTE TEORETICE ŞI DE PRACTICĂ JUDICIARĂ PRIVIND ÎNAPOIEREA COPILULUI DEPLASAT SAU REŢINUT PRIN VIOLAREA UNUI DREPT PRIVIND ÎNCREDINŢAREA Lect. univ. dr. Alin-Gheorghe GAVRILESCU Catedra de Drept Facultatea

More information

POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA SR EN ISO/CEI 17065:2013. RENAR Cod: P-07.6

POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA SR EN ISO/CEI 17065:2013. RENAR Cod: P-07.6 ASOCIAŢIA DE ACREDITARE DIN ROMÂNIA ORGANISMUL NAŢIONAL DE ACREDITARE POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA RENAR Data aprobării: Data intrării în vigoare: 01.06.2013 APROBAT: Consiliu Director Exemplar nr. Pag.

More information

PROBLEMATICA PUNERII ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI ÎN LITIGIILE DE MUNCĂ

PROBLEMATICA PUNERII ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI ÎN LITIGIILE DE MUNCĂ Revista Problematica Universul punerii Juridic în executare nr. a 11, hotărârilor noiembrie judecătoreşti 2015, p. 15-20 în litigii de muncă 15 PROBLEMATICA PUNERII ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

More information

REGULAMENTUL (CE) NR. 987/2009 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

REGULAMENTUL (CE) NR. 987/2009 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI 30.10.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 284/1 I (Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie) REGULAMENTE REGULAMENTUL (CE) NR. 987/2009 AL PARLAMENTULUI

More information

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Structura și Organizarea Calculatoarelor Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Chapter 3 ADUNAREA ȘI SCĂDEREA NUMERELOR BINARE CU SEMN CONȚINUT Adunarea FXP în cod direct Sumator FXP în cod direct Scăderea

More information

RELAŢIA DINTRE DREPTUL ADMINISTRATIV INTERN ŞI DREPTUL UNIUNII EUROPENE ÎN MATERIA EXCEPŢIEI DE NELEGALITATE

RELAŢIA DINTRE DREPTUL ADMINISTRATIV INTERN ŞI DREPTUL UNIUNII EUROPENE ÎN MATERIA EXCEPŢIEI DE NELEGALITATE RELAŢIA DINTRE DREPTUL ADMINISTRATIV INTERN ŞI DREPTUL UNIUNII EUROPENE ÎN MATERIA EXCEPŢIEI DE NELEGALITATE Anton TRĂILESCU Alin TRĂILESCU Anton TRĂILESCU Prof. univ dr., Facultatea de Drept, Universitatea

More information

DECIZII RELEVANTE Trimestrul I, anul 2012

DECIZII RELEVANTE Trimestrul I, anul 2012 Curtea de Apel Cluj Secția I civilă DECIZII RELEVANTE Trimestrul I, anul 2012 CUPRINS: 1. Acțiune în revendicare. Dovada dreptului de proprietate. Admitere... 3 Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă, decizia

More information

RAPORT CURENT Conform prevederilor art. 82 din Legea nr. 24/2017

RAPORT CURENT Conform prevederilor art. 82 din Legea nr. 24/2017 RAPORT CURENT Conform prevederilor art. 82 din Legea nr. 24/2017 Data raportului: 18.12.2018 Denumirea entități emitente: SNTGN TRANSGAZ SA MEDIAŞ Sediul social: Mediaș, Piața Constantin I. Motaş, nr.1,

More information

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ 6 MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ORDIN pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor Certificat privind atestarea plății taxei pe valoarea adăugată, în

More information

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Str. Apolodor nr. 17 Sector 5, Bucureşti Tel : + 021 319 97 54 interior 2043 Fax

More information

DECIZIA nr. 17 din 2012 privind solutionarea contestatiei formulata de SC X SRL Drobeta Tr. Severin înregistrata la D.G.F.P. Mehedinti sub nr.

DECIZIA nr. 17 din 2012 privind solutionarea contestatiei formulata de SC X SRL Drobeta Tr. Severin înregistrata la D.G.F.P. Mehedinti sub nr. DECIZIA nr. 17 din 2012 privind solutionarea contestatiei formulata de SC X SRL Drobeta Tr. Severin înregistrata la D.G.F.P. Mehedinti sub nr.2012 Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti a fost

More information

Fondul comercial reprezintă diferenţa între costul de achiziţie al participaţiei dobândite şi valoarea părţii din activele nete achiziţionate.

Fondul comercial reprezintă diferenţa între costul de achiziţie al participaţiei dobândite şi valoarea părţii din activele nete achiziţionate. Anexa Ghidul practic privind tratamentul fiscal al unor operaţiuni efectuate de către contribuabilii care aplică Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară,

More information

PROCEDURA CAMEREI PRELIMINARE

PROCEDURA CAMEREI PRELIMINARE PROCEDURA CAMEREI PRELIMINARE Prep. univ. drd. Ioana POIANĂ Facultatea de Drept Simion Bărnuţiu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Keywords: preliminary chamber, Law number 135/2010, phase, procedure

More information

SET DE INSTRUMENTE PRIVIND MODUL DE SOLICITARE A MĂSURILOR

SET DE INSTRUMENTE PRIVIND MODUL DE SOLICITARE A MĂSURILOR SET DE INSTRUMENTE PRIVIND MODUL DE SOLICITARE A MĂSURILOR PROVIZORII PREVĂZUTE DE REGULA 39 DIN REGULAMENTUL CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI PENTRU PERSOANELE CARE AU NEVOIE DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ

More information

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: "9",

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: 9, La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - (ex: "9", "125", 1573" - se va scrie fara ghilimele) Parola: -

More information

HOTĂRÂREA CURȚII. 19 iunie 1990

HOTĂRÂREA CURȚII. 19 iunie 1990 HOTĂRÂREA CURȚII 19 iunie 1990 Drepturi care izvorăsc din dispoziții comunitare Protecție asigurată de instanțele naționale Competența instanțelor naționale de a dispune măsuri provizorii în cazul formulării

More information

Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 19.12.2017 COM(2017) 783 final 2017/0349 (CNS) Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată,

More information

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (Acte legislative) REGULAMENTE

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (Acte legislative) REGULAMENTE 4.5.2016 L 119/1 I (Acte legislative) REGULAMENTE REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea

More information

Drept internaţional privat

Drept internaţional privat Conf. univ. dr. Sergiu DELEANU Drept internaţional privat Partea generală Universul Juridic Bucureşti -2013- Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L. Copyright 2013, S.C. Universul Juridic S.R.L. Toate

More information

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR L E G E. privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. CAPITOLUL I Dispoziţii generale

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR L E G E. privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. CAPITOLUL I Dispoziţii generale PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale SECŢIUNEA

More information

ORDONANTA DE URGENTA 33/2016

ORDONANTA DE URGENTA 33/2016 ORDONANTA DE URGENTA 33/2016 Emitent: Guvern Domenii: Acte de stare civila Vigoare M.O. 488/2016 Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea unor acte normative privind actele de stare civila

More information

Norme privind taxele și cheltuielile arbitrale

Norme privind taxele și cheltuielile arbitrale Norme privind taxele și cheltuielile arbitrale Art.1 Valoarea taxei arbitrale (1) Pentru remunerarea serviciilor arbitrale prestate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț

More information

ORDONANŢĂ privind cazierul fiscal

ORDONANŢĂ privind cazierul fiscal ORDONANŢĂ privind cazierul fiscal în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art.1, pct.i.5 din Legea nr. 182/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României

More information

ACŢIUNEA CIVILĂ. CONDIŢII DE EXERCITARE

ACŢIUNEA CIVILĂ. CONDIŢII DE EXERCITARE Acţiunea Revista Universul civilă. Condiţii Juridic de nr. exercitare 1, ianuarie 2017, pp. 27-35 27 ACŢIUNEA CIVILĂ. CONDIŢII DE EXERCITARE Robert-Adrian Deliu Grefier Judecătoria Constanţa Abstract Starting

More information

OBLIGAŢIILE SOLIDARE ÎN NOUL COD CIVIL

OBLIGAŢIILE SOLIDARE ÎN NOUL COD CIVIL 62 Revista Universul Juridic nr. 9, septembrie 2016, pp. GABRIEL 62-73 TIŢA-NICOLESCU OBLIGAŢIILE SOLIDARE ÎN NOUL COD CIVIL Conf. univ. dr. Gabriel Tiţa-Nicolescu Abstract This article approaches only

More information

Convocarea adunării generale a acţionarilor

Convocarea adunării generale a acţionarilor Convocarea adunării generale a acţionarilor Lect. univ. dr. Lucian Săuleanu * The social will is formed due to the debates which take place with the respect of the summoning and procedural conditions established

More information

Capitolul I. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice în reglementarea noului Cod civil consideraţii teoretice

Capitolul I. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice în reglementarea noului Cod civil consideraţii teoretice Capitolul I. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice în reglementarea noului Cod civil consideraţii teoretice Dreptul, în general, şi cel al contractelor, în mod particular, trebuie să se adapteze

More information

III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂ

III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂ 116 Revista Universul Juridic nr. 2, februarie 2017, pp. 116-121 Actualitate legislativă III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂ ABSTRACT In February 2017, certain amendments were made to several regulations, such

More information

SintAct Wolters Kluwer - Ordonanta urgenta 77/2014, M.Of. 893 din 09-dec-2014

SintAct Wolters Kluwer - Ordonanta urgenta 77/2014, M.Of. 893 din 09-dec-2014 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 3 decembrie 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 Având în vedere

More information

Textul si imaginile din acest document sunt licentiate. Codul sursa din acest document este licentiat. Attribution-NonCommercial-NoDerivs CC BY-NC-ND

Textul si imaginile din acest document sunt licentiate. Codul sursa din acest document este licentiat. Attribution-NonCommercial-NoDerivs CC BY-NC-ND Textul si imaginile din acest document sunt licentiate Attribution-NonCommercial-NoDerivs CC BY-NC-ND Codul sursa din acest document este licentiat Public-Domain Esti liber sa distribui acest document

More information

file:///c:/users/lstroe/sintact%203.0/cache/legislatie/temp198854/ html

file:///c:/users/lstroe/sintact%203.0/cache/legislatie/temp198854/ html ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 3 decembrie 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 Forma sintetică

More information

LEGE Nr. 151 din 18 iunie 2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 464 din 26 iunie 2015

LEGE Nr. 151 din 18 iunie 2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 464 din 26 iunie 2015 LEGE Nr. 151 din 18 iunie 2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 464 din 26 iunie 2015 Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii

More information

Locul unei livrari de bunuri mobile corporale

Locul unei livrari de bunuri mobile corporale NEWSLETTER NR.28 04 AUG 2017 Locul unei livrari de bunuri mobile corporale ELABORAT DE GHEORGHE STRESNA LAURENTIU STANCIU CONSULTANTA@ACCOUNTING-LEADER.RO Livrari de bunuri care sunt transportate Locul

More information

SCURTE REFLECŢII ASUPRA PROPUNERII LEGISLATIVE PENTRU MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA LEGII NR. 554/2004 A CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV

SCURTE REFLECŢII ASUPRA PROPUNERII LEGISLATIVE PENTRU MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA LEGII NR. 554/2004 A CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV 30 Revista Universul Juridic nr. 5, mai 2018, pp. 30-36 ANCA NIŢĂ SCURTE REFLECŢII ASUPRA PROPUNERII LEGISLATIVE PENTRU MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA LEGII NR. 554/2004 A CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV Anca

More information

organism de leg tur Funded by

organism de leg tur Funded by 1 organism de legătură asigură comunicarea caselor teritoriale de pensii cu alte instituții ii din străinătate asigură elaborarea și actualizarea de instrucțiuni tehnice și norme de aplicare a Regulamentelor

More information

Consideretions concerning the quality of civil side into a penal trial involving healtheare units

Consideretions concerning the quality of civil side into a penal trial involving healtheare units Consideraţii privind calitatea de parte civilă în procesul penal a unităţilor spitaliceşti Consideretions concerning the quality of civil side into a penal trial involving healtheare units Conf. univ.dr.

More information

COMPENSAŢIA ŞI REMITEREA DE DATORIE MODURI DE STINGERE A OBLIGAŢIEI

COMPENSAŢIA ŞI REMITEREA DE DATORIE MODURI DE STINGERE A OBLIGAŢIEI Compensaţia Revista Universul şi remiterea Juridic de nr. datorie 3, martie moduri 2017, pp. de stingere 25-39 a obligaţiei 25 COMPENSAŢIA ŞI REMITEREA DE DATORIE MODURI DE STINGERE A OBLIGAŢIEI Gabriel-Tiţa

More information

Reglementarea actuală a dreptului de administrare al debitorului în procedura insolvenţei

Reglementarea actuală a dreptului de administrare al debitorului în procedura insolvenţei 146 I. Studii, articole, comentarii Secţiunea de drept privat Reglementarea actuală a dreptului de administrare al debitorului în procedura insolvenţei Conf. univ. dr. Daniela MOȚIU Universitatea de Vest

More information

GHID PRACTIC MODELE DE CERERI PENTRU JUSTIŢIABILI ÎN MATERIA INSOLVENŢEI

GHID PRACTIC MODELE DE CERERI PENTRU JUSTIŢIABILI ÎN MATERIA INSOLVENŢEI Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor coduri Assistance for strengthening the training capacities for judges

More information

REGULAMENTUL DE VÂNZARE A LOCUINȚELOR DE TIP ANL aflate pe raza Municipiului Săcele

REGULAMENTUL DE VÂNZARE A LOCUINȚELOR DE TIP ANL aflate pe raza Municipiului Săcele REGULAMENTUL DE VÂNZARE A LOCUINȚELOR DE TIP ANL aflate pe raza Municipiului Săcele CAPITOLUL I TERMENI ȘI EXPRESII ART. 1. În întelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarea

More information

ARBITRABILITATEA LITIGIILOR IZVORÂTE DIN CONTRACTE ADMINISTRATIVE

ARBITRABILITATEA LITIGIILOR IZVORÂTE DIN CONTRACTE ADMINISTRATIVE 28 Revista Universul Juridic nr. 6, iunie 2018, pp. 28-42 ANCA NIŢĂ ARBITRABILITATEA LITIGIILOR IZVORÂTE DIN CONTRACTE ADMINISTRATIVE Anca NIŢĂ Abstract This study starts from the controversial doctrinal

More information

5418/16 DD/ban/neg DGD 2

5418/16 DD/ban/neg DGD 2 Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 6 aprilie 2016 (OR. en) Dosar interinstituțional: 2012/0010 (COD) 5418/16 ACTE LEGISLATIVE ȘI ALTE INSTRUMENTE Subiect: DATAPTECT 1 JAI 37 DAPIX 8 FREMP 3 COMIX 36

More information

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018 Evoluția pieței de capital din România 09 iunie 2018 Realizări recente Realizări recente IPO-uri realizate în 2017 și 2018 IPO în valoare de EUR 312.2 mn IPO pe Piața Principală, derulat în perioada 24

More information

LEGE privind modelele de utilitate

LEGE privind modelele de utilitate 4 PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL LEGE privind modelele de utilitate Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziții generale Art. 1. (1) Modelul de utilitate protejează,

More information

Fluxul operational privind exercitarea drepturilor persoanelor vizate. ale caror date sunt prelucrate in Sistemul Biroului de Credit

Fluxul operational privind exercitarea drepturilor persoanelor vizate. ale caror date sunt prelucrate in Sistemul Biroului de Credit Fluxul operational privind exercitarea drepturilor persoanelor vizate ale caror date sunt prelucrate in Sistemul Biroului de Credit Avand in vedere: prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia

More information

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) Semnale şi sisteme Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) http://shannon.etc.upt.ro/teaching/ssist/ 1 OBIECTIVELE CURSULUI Disciplina îşi propune să familiarizeze

More information

CUM IA NAŞTERE O OBLIGAŢIE CIVILĂ? O PREZENTARE SUCCINTĂ, DAR DE ESENŢĂ, ASUPRA IZVOARELOR DREPTULUI OBLIGAŢIONAL ROMÂN ACTUAL

CUM IA NAŞTERE O OBLIGAŢIE CIVILĂ? O PREZENTARE SUCCINTĂ, DAR DE ESENŢĂ, ASUPRA IZVOARELOR DREPTULUI OBLIGAŢIONAL ROMÂN ACTUAL Revista Cum ia Universul naştere o obligaţie Juridic civilă? nr. 1, ianuarie O prezentare 2018, succintă, pp. 23-35 dar de esenţă,... 23 II. STUDII, ARTICOLE, OPINII CUM IA NAŞTERE O OBLIGAŢIE CIVILĂ?

More information

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4.5.4 şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Data: 28.11.14 Versiune: V1.1 Nume fişiser: Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4-5-4

More information

Recomandarea nr. 99 din 14 aprilie 2017 Cu privire la interpretarea normelor de drept ce vizează termenele de procedură

Recomandarea nr. 99 din 14 aprilie 2017 Cu privire la interpretarea normelor de drept ce vizează termenele de procedură Recomandarea nr. 99 din 14 aprilie 2017 Cu privire la interpretarea normelor de drept ce vizează termenele de procedură În practica judiciară există erori privind aplicarea corectă a prevederilor legale

More information

CESIUNEA DE CREANŢĂ - MODALITATE DE TRANSMITERE A OBLIGAŢIILOR CIVILE

CESIUNEA DE CREANŢĂ - MODALITATE DE TRANSMITERE A OBLIGAŢIILOR CIVILE CESIUNEA DE CREANŢĂ - MODALITATE DE TRANSMITERE A OBLIGAŢIILOR CIVILE Lector univ. dr. Vali Ileana-Niţă Universitatea din Craiova The new Civil Code project presents in title IV, chapter I, the rules of

More information

Subiecte Clasa a VI-a

Subiecte Clasa a VI-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul numarului intrebarii

More information

LISTA DE LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE versiune actualizată octombrie 2017 CUPRINS

LISTA DE LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE versiune actualizată octombrie 2017 CUPRINS LISTA DE LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE versiune actualizată octombrie 2017 Dr BOBEI, Radu Bogdan Conferențiar Universitatea din București, Facultatea de Drept CUPRINS I. Traduceri/cursuri/tratate/monografii/comentarii/legislație

More information