ABORDĂRI INOVATIVE PRIVIND INDICATORI ECONOMICI LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE

ABORDĂRI INOVATIVE PRIVIND INDICATORI ECONOMICI LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE Paul Vasile ZAI Daniela Irina NEMEŞ Paul Vasile ZAI Conf. univ. dr., Departamentul de Administraţie și Management Public, Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, România Tel.: 0040-264-431.361 E-mail: zai@fspac.ro Daniela Irina NEMEŞ Masterand, Departamentul de Management, Facultatea de Management, Academia de Studii Economice, Bucureşti, România Tel.: 0040-213-191.900 E-mail: daniela.irina.nemes@gmail.com Innovative Approaches Regarding European Union Economic Indicators Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative 1(40) / 2017, pp. 96-104 Abstract This paper is trying to present the most important elements regarding economic indicators at EU 28 level. The total number of indicators studied is 15, ranging from GDP to direct investments. This study is realized for a period of 14 years ranging between 1999 and 2012, while the research methodology used is document analysis. We are also underlining the most important findings regarding these indicators. Keywords: indicators, economic policy, EU 28. 96

1. Introducere Lucrarea de față are ca scop studierea principalilor indicatori economici de la nivelul Uniunii Europene (pentru toate cele 28 de state membre), fiind axată pe analiza detaliată a indicatorilor menționați pe o perioadă de 14 ani: din anul 1999 până în anul 2012. Metoda de cercetare utilizată în lucrarea de față este analiza documentelor, în timp ce instrumentul de cercetare utilizat este grila de analiză a documentelor, iar populația cercetării este constituită din populația de documente. În acest sens, de pe site-ul oficial de statistică al Uniunii Europene (Eurostat, 2017), disponibil la adresa http://ec.europa. eu/eurostat, au fost extrase date pentru toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, pentru perioada 1999-2012, date privind principalele categorii de venituri și cheltuieli publice, dar și alți indicatori macro-economici. A fost realizată o analiză selectivă a principalilor indicatori economici. Evoluția acestora va fi analizată pentru perioada 1999-2012, fiind prezentate topurile statelor care se evidențiază prin cele mai ridicate valori ale acestor indicatori economici, precum și statele care prezintă cele mai scăzute valori. De asemenea, vor fi prezentate minimul și maximul absolut în perioada analizată, dar și media indicatorilor selectați. 2. Analiza indicatorilor economici 2.1. Produsul intern brut La nivelul Uniunii Europene (U.E.), în perioada analizată, produsul intern brut urmează un trend ascendent începând cu anul 1999, pornind de la un minim absolut de 8.623.473,1 milioane Euro, crește ușor până în anul 2008, la 12.548.545,7 milioane Euro, iar apoi asupra sa se simt efectele crizei economice din anul 2008, înregistrând în anul 2009 o ușoară scădere la 11.815.746,6 milioane Euro. Pentru anii următori se observă o stabilizare a acestuia, atingând valoarea maximă în anul 2012, cu 12.959.735,7 milioane Euro. Media pentru anii 1999-2012 este de 11.144.884,5 milioane Euro, fiind o valoare mai apropiată de maximul înregistrat în această perioadă (Popescu, 2007, p. 9). Dintre statele membre U.E. 28, cele care înregistrează cele mai ridicate valori ale P.I.B.-ului sunt: Germania, cu 2.666.400,0 milioane Euro în anul 2012, Marea Britanie, cu 2.086.519,9 milioane Euro în anul 2007, Franța, cu 2.032.296,8 milioane Euro în anul 2012, Italia, cu un P.I.B. în valoare de 1.579.946,4 milioane Euro, înregistrat în anul 2011 și Spania, care în anul 2008 a avut un P.I.B. în valoare de 1.087.788,0 milioane Euro. Printre statele care în perioada analizată au înregistrat cele mai mici valori ale P.I.B.-ului se remarcă: Malta 3.791,3 milioane Euro, Estonia 5.358,5 milioane Euro, Letonia 6.859,2 milioane Euro, precum și Cipru 9.107,7 milioane Euro; toate aceste valori minime sunt înregistrate la nivelul anului 1999. Există diferențe foarte mari între valoarea minimă și valoarea maximă a produsului intern brut la nivelul statelor membre U.E. 28, valoarea minimă fiind de 3.791,3 milioane Euro, iar cea maximă de 2.666.400,0 milioane Euro, valori ce ne arată gradul de dezvoltare al unui stat. Explicația pentru aceste valori constă în motive de ordin demografic, valori ridicate ale P.I.B.-ului fiind înregistrate în statele cu un număr ridicat 97

al populației, dar și în motive de ordin geografic, valoarea produsului intern brut fiind influențată și de suprafața statului. România se remarcă, în perioada analizată cu un minim de 33.766,1 milioane Euro în anul 1999, un maxim de 139.765,4 milioane Euro în anul 2008, valorile scăzând semnificativ după această perioadă și stabilizându-se în jurul valorii de 130.000 milioane Euro. Media P.I.B.-ului în perioada analizată este de 87.832,6 milioane Euro. Medii apropiate de cele din România se regăsesc și în Ungaria, Cehia, Slovacia și Croația. 2.2. Produsul intern net La fel ca în cazul produsului intern brut, și produsul intern net înregistrează creșteri semnificative la nivelul U.E. 28 în perioada 1999-2008, pornind de la un minim de 7.466.027,2 milioane Euro în 1999, ajungând la 10.810.874,6 milioane Euro în anul 2008, reușind să revină pe un trend ascendent după scăderile suferite în anul 2009, ca efecte ale crizei economice și înregistrând un maxim de 11.032.072,4 milioane Euro în anul 2012 (Kozmenko, Vasil yeva și Leonov, 2010). În rândul statelor membre, cele mai mici și cele mai mari valori se regăsesc în aceleași state care au înregistrat aceste valori și la nivelul produsului intern brut, adică Malta, Estonia, Letonia și Cipru cele mai mici valori, iar Germania, Marea Britanie, Franța și Italia cele mai mari valori. În perioada analizată, România înregistrează un produs intern net cu o valoare de 69.085,4 milioane Euro, iar valori apropiate de cea din România sunt înregistrate și în Ungaria și Cehia. 2.3. Venitul național brut La nivelul venitului național brut (V.N.B.), observăm faptul că veniturile cresc până în anul 2008, iar pentru anul 2009 deja se înregistrează scăderi semnificative, puse pe seama crizei economice, însă veniturile încep iarăși un trend ascendent și înregistrează o valoare maximă absolută la nivelul Uniunii Europene de 12.965.484,9 milioane Euro în anul 2012. România se situează între următoarele valori: 33.326,1 milioane Euro în anul 1999 și 135.714,7 milioane Euro în anul 2008, după această perioadă urmând scăderi ale veniturilor și o stabilizare în jurul valorii de 129.000 milioane Euro pentru anii 2011 și 2012. Valori apropiate de cele din România se regăsesc și în Ungaria, Slovacia, Croația, Cehia și Bulgaria. Ceea ce este interesant în cazul de față este faptul că produsul intern brut depășește veniturile brute la nivelul Uniunii Europene, iar explicația pentru această situație constă în faptul că diferența dintre P.I.B. și V.N.B. este reflectată în investițiile străine, ale căror venituri se reîntorc în țara de proveniență (Capelli și Vaggi, 2013, p. 3). 2.4. Venitul național net În ceea ce privește situația venitului național net, observăm că acesta urmează tot un trend de creștere, cu mici fluctuații pentru anii 2008-2009, datorate crizei economice de la acea vreme. La nivel european, venitul național net este cuprins între 7.420.764,3 milioane Euro în anul 1999 și 11.026.435,8 milioane Euro în anul 2012, cu o valoare medie în perioada analizată de 9.570.778,7 milioane Euro (McGahagan, 2005). 98

La nivelul statelor membre, venitul național net înregistrează cele mai mici valori în: Malta (3.279,0 milioane Euro), Estonia (4.648,1 milioane Euro), Letonia (5.170,5 milioane Euro), Cipru (7.849,8 milioane Euro) și Lituania (8.246,9 milioane Euro), iar cele mai mari valori sunt înregistrate în: Germania (2.327.950,0 milioane Euro), Marea Britanie (1.886.194,0 milioane Euro), Franța (1.778.664,6 milioane Euro), Italia (1.309.924,8 milioane Euro) și Spania (897.376,0 milioane Euro). În perioada analizată, România se situează între 26.122,3 milioane Euro și 113.675,4 milioane Euro, cu o medie de 67.208,3 milioane Euro. Din analiza datelor disponibile, observăm faptul că la nivelul Uniunii Europene, produsul intern net, cu o medie de 9.579.420,4 milioane Euro depășește venitul național net, care deține o medie de 9.570.778,7 milioane Euro. 2.5. Economii brute și economii nete La nivelul economiilor brute în Uniunea Europeană, observăm faptul că acestea cresc până în anul 2007, apoi scad ușor în anul 2008, înregistrând o scădere semnificativă în anul 2009, iar apoi ușoare creșteri pentru perioada 2010-2012. Se observă faptul că economiile statelor au scăzut în anul 2009, tocmai pentru a-și finanța cheltuielile din surse proprii (din nou din cauza crizei economice) fiind o perioadă dificilă din punct de vedere financiar; astfel, statele membre nu au reușit să crească cu mult valoarea acestora. Interesant este faptul că România și Luxemburgul prezintă valori minime apropiate ale economiilor brute, însă la nivelul valorilor medii, România depășește de peste două ori economiile statului Luxemburg. În cazul economiilor nete, observăm la nivelul câtorva state membre diferențe între economiile brute și nete și valori negative ale acestora, ceea ce înseamnă că la nivelul statelor, consumul de capital fix a fost foarte mare în anii în care s-au înregistrat valorile respective. Cea mai mare valoare negativă se regăsește în Grecia, care prezintă o valoare a economiilor nete de -29.733,4 milioane Euro în anul 2011. Valori negative foarte mari se regăsesc și în Luxemburg, Marea Britanie și Portugalia. De asemenea, România, Bulgaria, Slovenia, Italia și statele baltice înregistrează astfel de valori negative. La polul opus, cele mai mari economii nete aparțin Germaniei și Franței (a se vedea de asemenea și www.un.org, www.cia.gov, data.worldbank.org). 2.6. Deficit/excedent În ceea ce privește statele cu cele mai mari deficite bugetare, acestea sunt: Spania (-100,083,0 milioane Euro), Marea Britanie (-84.534,5 milioane Euro), Franța (-55.902,0 milioane Euro) și Italia (-55.561,0 milioane Euro). La polul opus se află statele care înregistrează excedent bugetar, acestea fiind: Germania (199.609,0 milioane Euro), Olanda (50.214,0 milioane Euro), Franța (37.829,0 milioane Euro) și Suedia (31.911,4 milioane Euro) (Thiry și Cassiers, 2010, pp. 4-20). 2.7. Importuri/exporturi La nivelul exporturilor, după cum era de așteptat, statele care înregistrează cele mai mari venituri din exporturi sunt Germania, Franța, Marea Britanie și Italia, iar la polul opus se situează Letonia, Lituania, Estonia și Bulgaria. La nivelul Uniunii Europene, 99

exporturile de bunuri și servicii au urmat și ele o tendință crescătoare până în anul 2008, după care a urmat o perioadă de descreștere, însă statele membre au reușit să stabilieze acest indicator, ajungând în anul 2012 la un maxim absolut în perioada analizată de 5.821.637,6 milioane Euro (Menguy, 2008, p. 1098). Și în ceea ce privește importurile de bunuri și servicii la nivelul U.E. 28 s-a înregistrat o scădere în anul 2008, însă aceasta a fost depășită și în anul 2012 s-a înregistrat valoarea maximă a importurilor în perioada analizată, și anume, 5.570.906,5 milioane Euro. Statele care importă cel mai puțin sunt Malta, Letonia, Estonia și Cipru, lucru datorat atât suprafeței mici, precum și numărului redus de locuitori, nefiind nevoie să importe mai multe bunuri și servicii. 2.8. Ocuparea forței de muncă/ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor Cele mai puține persoane angajate la nivel statelor membre se regăsesc în Malta (146.400 angajați), Luxemburg (179.500 angajați), Cipru (312.400 angajați) și Estonia (573.200 angajați). La polul opus, statele care au cele mai multe persoane angajate sunt Germania (41.545.000 angajați), Marea Britanie (29.525.000 angajați), Franța (27.467.600 angajați), Italia (25.041.900 angajați) și Spania (20.689.000 angajați). Această situație poate fi explicată prin raportarea numărului de angajați la numărul de locuitori, întrucât dacă un stat prezintă un număr mic de persoane angajate, acesta nu este relavant dacă nu se face referire și la numărul de locuitori ai statului respectiv. În România, numărul persoanelor angajate scade de la 11.090.000 angajați (maximul absolut) în anul 1999, la 9.482.800 angajați în anul 2012, cu mici fluctuații pentru anii 2006, 2007 și 2008 (Eurostat, 2017). O situație asemănătoare întâlnim și în cazul ocupării forței de muncă în rândul tinerilor, unde aceleași state menționate mai sus prezintă cel mai mare număr, precum și cel mai mic număr de persoane tinere angajate. Astfel, cele mai puține persoane tinere angajate se regăsesc în Luxemburg (34.100 angajați), Malta (39.700 angajați), Cipru (61.700 angajați) și Estonia (108.700 angajați), iar cele mai multe persoane tinere angajate sunt înregistrate la nivelul Germaniei (6.772.400 angajați), Franței (4.895.600 angajați), Spaniei (4.534.000 angajați) și Italiei (4.078.400 angajați). În România, cei mai mulți tineri angajați, cu vârste cuprinse între 15-24 ani, se înregistrează în anul 1999 (2.230.200 angajați), iar cei mai puțini tineri angajați se înregistrează la nivelul anului 2012 (1.421.000 angajați) (a se vedea și www.oecd.org). 2.9. Șomajul/șomajul în rândul tinerilor În ceea ce privește șomajul la nivelul statelor membre U.E. 28, remarcăm faptul că cele mai puține persoane neangajate se găsesc în Luxemburg (3.400 șomeri), Malta (9.700 șomeri), Estonia (31.500 șomeri) și Slovenia (45.500 șomeri). La polul opus, cei mai mulți șomeri din Uniunea Europeană se află în Spania (5.804.600 șomeri), Germania (4.566.500 șomeri), Franța (3.062.500 șomeri), Italia (2.720.000 șomeri), dar și în Marea Britanie (2.538.800 șomeri). Explicațiile pentru aceste cifre fac referire la mărimea populației și a suprafeței, și nu neapărat la motive de ordin economic, dar bineînțeles că și acestea trebuie luate în calcul (Țoțan, Popescu și Cristache, 2013, p. 28). 100

În România, cel mai mare număr al șomerilor este de 862.100, în anul 2002, iar cel mai mic număr al șomerilor este de 575.200 în anul 2008, perioadă după care numărul a început din nou să crească, până în jurul valorii de 600.000 șomeri. La nivelul Uniunii Europene, numărul șomerilor tineri a evoluat de la 5.124.400 șomeri în anul 2008, aceasta fiind valoarea minimă, la 7.601.300 șomeri, în anul 2012, fiind cel mai ridicat număr al șomerilor din rândul tinerilor. În perioada analizată, numărul de șomeri din rândul tinerilor, la nivel european, este de 6.477.300. Dacă vorbim despre șomajul în rândul tinerilor, observăm din analiza datelor disponibile că cel mai mic număr al tinerilor șomeri este înregistrat la nivelul Luxemburgului (1.500 șomeri). De asemenea, un număr redus al șomerilor cu vârste cuprinse între 15-24 de ani se regăsește și în Malta (2.400 șomeri), Cipru (3.000 șomeri), Estonia (8.200 șomeri). La polul opus, Spania este țara în care se regăsește cel mai mare număr de persoane tinere neangajate, mai exact, 1.548.300 șomeri, iar Polonia (1.325.100 șomeri), Italia (1.269.800 șomeri), Franța (1.031.700 șomeri) și Germania (1.004.600 șomeri) sunt state cu un număr ridicat de șomeri cu vârste între 15-24 ani (Țigănescu și Roman, 2005, pp. 164-165; Iuga și Lazea, 2012, pp. 498-499). 2.10. Productivitatea muncii per oră lucrată Productivitatea muncii per oră lucrată este măsurată în Euro per oră lucrată. Astfel, la nivelul U.E. 28, minimul înregistrat este de 27,9 Euro, în anul 2000, în timp ce maximul este de 31,9 Euro, în anul 2012, urmând o evoluție crescătoare din anul 2000 până în anul 2008, iar apoi înregistrează o scădere bruscă în anul 2009 și o stabilizare la nivelul 31,9 Euro în anul 2012 (Tanning și Tanning, 2013, p. 2). La nivelul statelor membre, România este țara care oferă cel mai mic preț per oră lucrată, 2,9 Euro în anul 2000. Imediat după România se situează Bulgaria cu 3,0 Euro, Letonia cu 4,2 Euro și Lituania cu 5,5 Euro, aceste valori regăsindu-se în anul 1999, cu excepția Letoniei, în anul 2000. De cealaltă parte, regăsim cea mai mare sumă acordată per oră lucrată în Luxemburg 64,9 Euro, urmat de Danemarca 52,6 Euro, Irlanda 50,4 Euro, Olanda și Belgia, amândouă cu câte 46, 2 Euro per oră lucrată. România, în perioada analizată, se situează între 2,9 Euro în anul 2009 și 5,6 Euro în anul 2008, valorile scăzând după criza economică, dar pentru anii 2011 și 2012, valorile se stabilizează la 5,4 Euro. Media în perioada 1999-2012 este de 4,5 Euro. 2.11. Consumul final La nivelul Uniunii Europene, consumul final se situează între valoarea minimă de 6.748.395,9 milioane Euro în anul 1999 și valoarea maximă de 10.369.139,8 milioane Euro în anul 2012, cu o medie în perioada analizată de 8.801.978,6 milioane Euro. Și în ceea ce privește consumul final regăsim aceeași tendință în U.E. 28, adică creșteri din anul 1999 până în anul 2008, scăderi bruște pentru anul 2009 și apoi o revenire a acestor sume pentru anii 2010-2012 (Viet, 2011, p. 11). În ceea ce privește consumul final la nivelul statelor membre, statele care înregistrează cele mai mari venituri și cel mai mare produs intern brut sunt și statele care au cel mai mare consum final, adică Germania, Marea Britanie, Franța și Italia, la polul 101

opus situându-se statele cu cele mai mici valori ale veniturilor și ale produsului intern brut: Malta, Estonia, Letonia și Cipru. România urmează același trend ca la nivel european, crescând de la 30.169,0 milioane Euro în anul 1999, la 114.299,0 milioane Euro în anul 2008, după care înregistrează o scădere la 95.350,2 milioane Euro, însă valorile nu depășesc maximul înregistrat în anul 2008, doar se stabilizează în jurul valorii de 103.000 milioane Euro pentru anii 2011-2012. 2.12. Valoarea brută adăugată Din analiza datelor disponibile la nivel european, observăm că valoarea brută adăugată are valori cuprinse între 8.248.892,2 milioane Euro, în anul 2000 și 11.567.287,2 milioane Euro, în anul 2012, aceste valori semnalând o ușoară scădere în anul 2009, însă valorile revin pe un trend ascendent în perioada următoare. Dintre statele membre care se remarcă cu cele mai mici valori brute adăugate în perioada 1999-2012 amintim Malta (3.384,5 milioane Euro), Estonia (4.815,5 milioane Euro), Letonia (6.107,2 milioane Euro), Cipru (8.504,4 milioane Euro) și Lituania (9.046,2 milioane Euro), iar statele care prezintă cele mai ridicate valori brute adăugate sunt: Germania (2.386.790,0 milioane Euro), Marea Britanie (1.862.929,2 milioane Euro), Franța (1.820.900,4 milioane Euro) și Italia (1.417.499,6 milioane Euro). În România, valoarea brută adăugată este cuprinsă între 30.066,3 milioane Euro (în 1999) și 124.514,1 milioane Euro (în 2008), cu o medie în perioada analizată de 77.944,1 milioane Euro. Valori apropiate de cele înregistrate în România se regăsesc și în Slovacia, Portugalia, Irlanda și Cehia (Mugiu-Pupăzan, 2010, p. 115). 2.13. Datoria publică Statele membre U.E. 28 cu cea mai mică datorie publică sunt Estonia, cu 3,7% din P.I.B. în anul 2007, Luxemburg, cu 6,1% din P.I.B. în anul 2000, Letonia, cu 8,4% din P.I.B. în anul 2007 și România, cu 12,3% din P.I.B. în anul 2006, iar printre statele care au o datorie publică ridicată se numără Grecia, pe primul loc la nivel european, cu 171,3% din P.I.B. în anul 2011, Portugalia, cu o datorie publică de 125,8% din P.I.B., Italia, cu 123,1% din P.I.B. în anul 2012 și Belgia, cu 114,6% din P.I.B. La nivel european, datoria publică este de 82,3% din P.I.B. 2.14. Cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare În perioada analizată, la nivelul Uniunii Europene s-au alocat pentru cercetare și dezvoltare între 1,8% din P.I.B și 2,0% din P.I.B., cu o medie de 1,9% din P.I.B. Între statele membre care alocă procente ridicate din P.I.B. pentru cercetare și dezvoltare se numără Suedia, care alocă 3,9% din P.I.B. și Finlanda, care alocă un procent de 3,8% din P.I.B. De asemenea, Danemarca (3,1% din P.I.B.), Germania (2,9% din P.I.B.) și Austria (2,8% din P.I.B.) sunt state care acordă o importanță deosebită acestui domeniu. La polul opus, statele care alocă cei mai puțini bani pentru cercetare și dezvoltare sunt Cipru și Malta cu câte 0,2% din P.I.B. și Bulgaria, Letonia și România, care alocă fiecare câte 0,4% din P.I.B. 102

2.15. Investițiile directe Pentru investițiile directe, valorile sunt exprimate în moneda națională, iar după cum urmează, sunt înregistrate cele mai mici sume alocate pentru investițiile directe: Polonia (-133.372,7 milioane Euro), Irlanda (-118.381,0 milioane Euro), Malta (-93.564,7 milioane Euro), Cehia (-83.225,0 milioane Euro) și România (-55.617,2 milioane Euro), precum și cele mai mari sume alocate pentru investițiile directe, care se regăsesc în: Olanda (664.442,0 milioane Euro), Marea Britanie (596.810,5 milioane Euro), Luxemburg (552.510,0 milioane Euro), Franța (427.774,0 milioane Euro) și Germania (359.981,0 milioane Euro). Pentru statele care prezintă valori negative, explicația constă în faptul că acestea au investit mai mult pentru înlocuirea capitalului fix uzat și nu pentru noi investiții care să le aducă profit (Mugiu-Pupăzan, 2010, p. 115) 3. Concluzii În continuare vom prezenta o serie de concluzii legate de principalii indicatori economici studiați. Media P.I.B.-ului pentru perioada analizată a fost de 11.144.884,5 milioane Euro, iar valorile cele mai ridicate ale P.I.B.-ului sunt înregistrate în statele dezvoltate ale U.E. (Germania, Marea Britanie, Franța, Italia), iar valorile mici cu precădere de statele mici (Malta, Estonia, Letonia, Cipru). Legat de indicatorul Produsul intern net putem menționa faptul ca are o evoluție similară cu indicatorul P.I.B.; menționăm, de asemenea, faptul că produsul intern brut depășește veniturile brute la nivelul Uniunii Europene. Venitul național net înregistrează o medie de 9.570.778,7 milioane Euro. Statele care înregistrează cele mai mari deficite sunt Spania și Marea Britanie, iar statele care înregistrează cele mai mari excedente bugetare sunt Germania și Olanda. Exporturile cele mai mari sunt realizate de Germania, Franța, Marea Britanie și Italia, iar cele mai mici de Letonia, Lituania, Estonia și Bulgaria. În U.E. avem 7.601.300 șomeri, în anul 2012, majoritatea fiind tineri. În anul 2012, productivitatea per oră lucrată era de 31,9 Euro, iar România este țara care oferă cel mai mic preț per oră lucrată. Media consumului final în U.E. pentru perioada analizată a fost de 8.801.978,6 milioane Euro. Estonia este statul cu cea mai mică datorie publică la nivelul U.E. 28, în timp ce Grecia se află la polul opus. Uniunea Europeană alocă în medie 1,9% din P.I.B. pentru cercetare dezvoltare, iar Suedia ocupă primul loc. Olanda și Marea Britanie sunt statele cu cele mai mari investiții directe, în timp ce Polonia și Irlanda înregistrează cele mai mici învestiții directe. Bibliografie: 1. Capelli, C. și Vaggi, G., A Better Indicator of Standards of Living: The Gross National Disposable Income, 2013, University of Pavia, Department of Economics and Management, DEM Working Paper Series nr. 62 (12-13), [Online] disponibil la adresa http:// economia.unipv.it/docs/dipeco/quad/ps/repec/pav/demwpp/demwp0062.pdf, accesat la data de 6 februarie 2017. 103

2. Eurostat, Database, 2017, [Online] disponibil la adresa http://ec.europa.eu/eurostat/ data/database, accesat la data de 6 februarie 2017. 3. Iuga, I. și Lazea, R., Study Regarding the Influence of the Unemployment Rate over Non-performing Loans in Romania Using the Correlation Indicator, 2012, Annales Universitatis Apulensis Series Oeconomica, vol. 14, nr. 2, pp. 496-511. 4. Kozmenko, S., Vasil yeva, T. și Leonov, S., The Structuring of Components of the Net Domestic Product According to the Innovation Criterion, 2010, Innovative Marketing, vol. 6, nr. 4, pp. 30-41. 5. McGahagan, T., Macroeconomic definitions, 2005, [Online] disponibil la adresa http:// www.pitt.edu/~mgahagan/, accesat la data de 6 februarie 2017. 6. Menguy, S., A Dynamic Rule Applied to the Threshold Imposed on the European Budgetary Deficits, 2008, Journal of Policy Modeling, vol. 30, nr. 6, pp. 1093-1105. 7. Mugiu-Pupăzan, M.C., Modernizarea structurii industriei element fundamental al creșterii eficienței în perioada 1990-2008, 2010, Analele Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu Seria Economie, nr. 4, pp. 115-123. 8. Popescu, D., Microeconomie. Macroeconomie, Sibiu: Universitatea Lucian Blaga, 2007. 9. Tanning, T. și Tanning, L., An Analysis of Labour Productivity in Central and East European Countries, 2013, International Journal of Arts and Commerce, vol. 2, nr. 1, pp. 1-18. 10. Thiry, G. și Cassiers, I., Alternative Indicators to GDP: Values Behind Numbers. Ajusted Net Savings in Question, 2010, Universite Catholique De Louvain, Institut de Recherches Economiques et Sociales Discussion Paper nr. 2010-18, [Online] disponibil la adresa https://sites.uclouvain.be/econ/dp/ires/2010018.pdf, accesat la data de 6 februarie 2017. 11. Țigănescu, E.I. și Roman, M.D., Macroeconomie: O abordare cantitativă, București: Economică, 2005. 12. Țoțan, L.Ș., Popescu, B.B. și Cristache, S.E., Impactul șomajului asupra creșterii economice din România, în perioada de criză, 2013, Romanian Statistical Review, nr. 6, pp. 22-31. 13. Viet, V.Q., Compiling GDP by Final Expenditure. An Operational Guide for Using Commodity Flow Approach, 2011, [Online] disponibil la adresa https://unstats.un.org/ unsd/economic_stat/china/gdpfe/compiling%20gdp%20by%20final%20expenditure. pdf, accesat la data de 6 februarie 2017. Surse internet: 14. https://www.cia.gov/index.html 15. http://data.worldbank.org/ 16. http://www.oecd.org/ 17. http://www.un.org/ 104