Subprograme şi pachete PL/SQL

Transcription

1 Subprograme şi pachete PL/SQL Subprograme PL/SQL Subprogramele sunt blocuri PL/SQL care au nume, acceptă parametri şi pot fi apelate din alte blocuri PL/SQL. Subprogramele pot fi declarate ca proceduri sau funcţii, în funcţie de operaţiile efectuate: o procedură execută o acţiune, iar o funcţie calculează o valoare. Subprogramele se pot stoca la nivelul bazei de date sau la nivelul aplicaţiilor. Tip bloc Descriere Disponibilitate Bloc anonim Bloc PL/SQL fără nume, inclus în aplicaţie sau lansat interactiv. în toate mediile PL/SQL Procedură şi funcţie stocată Blocuri PL/SQL cu nume ce sunt stocate în baza de date, pot accepta parametri şi pot fi apelate pe baza Server Oracle Procedură şi funcţie stocată în aplicaţie Pachet Declanşator stocat în baza de date Declanşator stocat în aplicaţie numelui. Blocuri PL/SQL cu nume care sunt stocate fie în aplicaţiile dezvoltate cu Developer/2000, fie în biblioteci şi care pot fi apelate pe baza numelui. Modul PL/SQL care grupează proceduri, funcţii sau identificatori. Bloc PL/SQL asociat cu un tabel al bazei de date şi care se execută la fiecare apel al unei instrucţiuni LMD. Bloc PL/SQL asociat cu un eveniment al aplicaţiei şi care este lansat automat în momentul apariţiei respectivului eveniment. Utilizarea subprogramelor oferă o serie de avantaje, cum ar fi: Modulele Developer/2000 Server Oracle, Developer/2000 Server Oracle Developer/2000 extensibilitate orice set de instrucţiuni PL/SQL poate fi organizat sub forma unui subprogram al cărui scop este de a deservi scopurilor utilizatorului; modularizare un program poate fi segmentat în unităţi logice de cod (module) uşor de gestionat reutilizare - un subprogram validat poate fi utilizat în diverse aplicaţii. Deoarece schimbarea definiţiei sale afectează doar subprogramul (nu şi aplicaţiile apelante), este facilitată operaţia de gestiune. abstractizare utilizarea unui subprogram presupune ca utilizatorul să ştie ce face acel subprogram, fără a fi necesară cunoaşterea detaliilor de implementare. Asemenea blocurilor PL/SQL anonime, subprogramele sunt structurate în 3 părţi: 1. secţiunea declarativă (opţională) conţine declaraţii de tipuri utilizator, cursori, constante, variabile, excepţii şi subprograme 2. secţiunea executabilă (obligatorie) conţine instrucţiuni SQL şi PL/SQL 3. secţiunea de tratare a excepţiilor (opţională) conţine codul aferent tratării excepţiilor generate pe parcursul execuţiei subprogramului Proceduri PL/SQL O procedură este un subprogram ce execută o anumită acţiune şi este definită cu ajutorul următoarei sintaxe: [CREATE [OR REPLACE]] PROCEDURE nume_procedura[(parametru[, parametru])] {IS AS}

2 [declaratii locale] instructiuni [EXCEPTION handler-e de exceptii] END [nume_procedura]; unde: - parametru respectă sintaxa nume_parametru mod tip_date [{:= DEFAULT} expresie] - cuvântul cheie opţional CREATE permite crearea unei proceduri stocate în baza de date - mod poate avea una din valorile: IN, OUT sau IN OUT. Aceste trei tipuri de parametru formal sunt discutate într-un subcapitol separat. O procedură este formată din două părţi: 1. specificaţia procedurii defineşte numele şi parametrii acesteia; este cuprinsă între cuvântul cheie PROCEDURE şi numele procedurii sau lista de parametri; 2. corpul procedurii conţine blocul PL/SQL care este executat în momentul lansării în execuţie a procedurii; este cuprins între cuvintele cheie IS / AS şi END. Secţiunea declarativă a unei proceduri este cuprinsă între cuvintele cheie IS şi. Spre deosebire de blocurile anonime, din această secţiune lipseşte cuvântul cheie DECLARE. PROCEDURE marire_sal (emp_id INTEGER, suma REAL) IS -- sectiunea declarativa a procedurii -- de remarcat absenta din sintaxa a cuvintului cheie DECLARE sal_curent REAL; -- sectiunea executabila SELECT sal INTO sal_curent FROM emp WHERE empno = emp_id; DBMS_OUTPUT.PUT_LINE( Salariul este sal_curent); UPDATE emp SET sal = sal + suma WHERE empno = emp_id; END marire_sal; În momentul apelării, procedura marire_sal acceptă ca argument un număr de angajat şi o valoare reprezentând mărirea salarială. Numărul angajatului este utilizat pentru a selecta salariul curent din tabelul emp. Dacă salariul său este NULL se va tipări un mesaj. În caz contrar se actualizează salariul. Procedura declarată mai sus poate fi apelată dintr-un alt bloc PL/SQL astfel: DECLARE marire_sal(emp_id, sal); -- apel procedura -- emp_id si sal sunt variabile declarate in sectiunea DECLARE si initializate Eliminarea unei proceduri stocate (creată cu instrucţiunea CREATE PROCEDURE) se face cu: DROP PROCEDURE nume_procedura_stocata;

3 uncţii PL/SQL Funcţiile sunt subprograme PL/SQL utilizate, în general, pentru a calcula o valoare. Structura unei funcţii este asemănătoare structurii unei proceduri, singura diferenţă constând în faptul că o funcţie trebuie să conţină o instrucţiune RETURN. Sintaxa ce permite crearea unei funcţii este următoarea: [CREATE [OR REPLACE]] FUNCTION nume_func[(parametru[, parametru])] RETURN tip_data {IS AS} [declaratii locale] instructiuni PL/SQL [EXCEPTION handler-e de exceptii] END [nume_func]; Clauza opţională CREATE permite crearea unei funcţii stocate în baza de date, caz în care instrucţiunea poate fi executată şi de la promptul SQL*Plus. Exemplu: Următoarea funcţie primeşte ca argumente un cod angajat, un salariu minim şi unul maxim. Pe baza codului este selectat salariul angajatului, iar dacă salariul se află între cele două limite (min_sal şi max_sal) atunci funcţia returnează TRUE. Altfel returnează FALSE. FUNCTION check_sal (emp_id NUMBER, min_sal REAL, max_sal REAL) RETURN boolean IS v_sal REAL; SELECT sal INTO v_sal FROM emp WHERE empno = emp_id; RETURN (v_sal >= min_sal) AND (v_sal <= max_sal); Eliminarea unei proceduri stocate din baza de date se face cu instrucţiunea DROP FUNCTION nume_functie; Declararea subprogramelor Un subprogram poate fi declarat în orice bloc anonim, subprogram sau pachet. Singura constrângere este ca subprogramul să fie declarat după toate variabilele blocului părinte. Datorită faptului că PL/SQL cere ca un identificator să fie declarat înainte de utilizare, următorul bloc PL/SQL va genera eroare în momentul execuţiei deoarece procedura p1 apelează procedura p2, care nu a fost încă declarată. DECLARE PROCEDURE p1() IS p2();

4 PROCEDURE p2() IS p1(); Problema nu se rezolvă dacă inversăm declaraţia procedurii p1 cu cea a procedurii p2, deoarece p2 apelează la rândul ei procedura p1. Soluţia constă în declararea în avans a procedurii p2 (specificaţia), urmând ca ulterior să fie declarată complet (specificaţie + corp). DECLARE PROCEDURE p2(); -- declaratia in avans a procedurii p2 contine doar specificatia procedurii PROCEDURE p1() IS PROCEDURE p2() IS Notaţia poziţională şi notaţia prin nume Numele parametrilor din declaraţia unui subprogram (procedură sau funcţie) sunt parametri formali, în timp ce variabilele plasate în lista de parametri a apelului unui subprogram sunt parametri actuali. La apelul unui subprogram, asocierea între parametrii actuali şi cei formali poate fi indicată prin utilizarea notaţiei poziţionale sau a notaţiei prin nume. Notaţia poziţională realizează corespondenţa între un parametru actual şi parametrul formal corespunzător prin poziţia acestuia din urmă în lista de parametri din specificaţia subprogramului. Pentru exemplificare să considerăm următoarea procedură stocată: CREATE OR REPLACE PROCEDURE test (dept_no IN NUMBER DEFAULT NULL, out_str OUT VARCHAR2, run_date IN DATE DEFAULT SYSDATE) IS out_str := dept_no, run_date; Apelul test(12, v_mgr) utilizează notaţia poziţională, în sensul că valoarea 12 este asociată parametrului de intrare dept_no, variabila v_mgr este asociată parametrului de ieşire out_str, iar pentru parametrul run_date nu se specifică o valoare (în acest caz se va utiliza pentru parametrul run_date valoarea implicită SYSDATE data curentă a sistemului). Notaţia prin nume permite stabilirea explicită a corespondenţei între parametrul actual şi cel formal. Astfel, apelul test(out_str => v_mgr, dept_no => 12) pune în corespondenţă parametrul out_str cu variabila v_mgr şi parametrul dept_no cu valoarea 12. De notat că parametrii actuali pot apare în orice ordine în apelul subprogramului dacă se utilizează notaţia prin nume. Avantajul acestei notaţii constă în aceea că programatorul poate specifica doar o listă parţială de parametri, omiţând parametrii ce au valori implicite. Oracle permite şi o notaţie combinată, singura regulă ce trebuie respectată este ca notaţia poziţională să o preceadă pe cea prin nume. Astfel, apelul test(out_str => v_mgr, 12) va genera eroare.

5 Tipuri de parametri formali Un parametru de tip IN permite pasarea de valori către subprogramul apelat. Deoarece un parametru IN se comportă ca o constantă este interzisă atribuirea unei valori parametrului respectiv. De exemplu, următoarea atribuirea generează eroare de compilare: PROCEDURE cont_debit(id_cont IN INTEGER, suma IN REAL) IS suma_min CONSTANT REAL DEFAULT 10.0; comision CONSTANT REAL DEFAULT 0.50; IF suma < suma_min THEN suma := suma + comision; -- se generează eroare de compilare deoarece tipul END IF; -- param. suma este IN END cont_debit; Parametrul actual corespunzător unui parametru formal IN poate fi o constantă, un literal, o variabilă iniţializată sau o expresie. Pentru un parametru IN se poate specifica o valoare implicită. Un parametru de tip OUT permite returnarea de valori către programul apelant şi se comportă asemeni unei variabile locale. Se poate modifica valoarea unui parametru OUT sau se poate referi parametrul în orice mod, aşa cum se observă şi din exemplul următor: PROCEDURE calc_bonus (emp_id IN INTEGER, bonus OUT REAL) IS data_ang DATE; SELECT sal * 0.10, hiredate INTO bonus, data_ang FROM emp WHERE empno = emp_id; IF MONTHS_BETWEEN(SYSDATE, data_ang) > 60 THEN bonus := bonus + 500; END IF; END calc_bonus; Parametrul actual corespunzător unui parametru formal OUT trebuie să fie o variabilă; dacă este o constantă sau o expresie se generează eroare. Înainte de părăsirea subprogramului trebuie asignate explicit valori tuturor parametrilor OUT, în caz contrar aceştia vor avea valori NULL. Un parametru IN OUT permite pasarea de valori către subprogram şi returnarea de valori către programul apelant. Parametrul actual corespunzător unui parametru IN OUT trebuie să fie o variabilă; dacă este o constantă sau o expresie se generează eroare. Proceduri şi funcţii stocate Procedurile stocate sunt create cu instrucţiunea CREATE PROCEDURE, iar funcţiile stocate cu instrucţiunea CREATE FUNCTION. Utilizarea instrucţiunii CREATE OR REPLACE are ca efect ştergerea subprogramului (dacă există deja) şi recrearea lui în baza de date. Ambele tipuri de subprograme permit aplicaţiilor să execute o parte din funcţii pe server, ceea ce conduce la îmbunătăţirea considerabilă a performanţelor. Diferenţa dintre un subprogram stocat şi un subprogram declarat într-un bloc PL/SQL (subprogram local) este că subprogramul stocat poate fi apelat din orice aplicaţie, în timp ce un subprogram local poate fi apelat doar in blocul părinte. Funcţiile şi procedurile trebuie folosite întotdeauna pentru a creşte modularitatea codului scris. Dacă există o porţiune de cod care se repetă în interiorul unui bloc PL/SQL trebuie avută în vedere posibilitatea includerii lui într-o

6 funcţie sau procedură locală. Dacă aceasta trebuie să fie accesibilă altor aplicaţii trebuie creată în baza de date o procedură, respectiv funcţie stocată. Pachete Un pachet este o colecţie de obiecte corelate logic ce sunt stocate în baza de date şi partajează variabile comune, precum şi proceduri sau funcţii locale. Un pachet este alcătuit din două componente: 1. specificaţia pachetului conţine informaţii despre conţinutul acestuia (definiţii de constante, variabile, cursori, subprograme); definiţiile ce apar în specificaţia unui pachet sunt publice, ele fiind vizibile altor aplicaţii. 2. corpul pachetului - defineşte cursorii şi subprogramele definite în specificaţia pachetului, conţinând detalii de implementare şi declaraţii private ce nu pot fi accesate de alte aplicaţii. Corpul pachetului este opţional dacă în specificaţie nu sunt declarate subprograme sau cursori. Obiectele care nu sunt declarate în specificaţie sunt locale pachetului (obiecte private). După secţiunea declarativă poate exista o secţiunea executabilă, ce conţine cod de iniţializare care este executat când pachetul este referit pentru prima dată într-o sesiune. Specificaţia şi corpul pachetului sunt compilate separat şi sunt stocate ca două obiecte distincte în dicţionarul de date. Sintaxa pentru crearea unui pachet este următoarea: CREATE [OR REPLACE] PACKAGE nume_pachet {IS AS} [def_tip_colectie ] [def_tip_inregistrare ] [declaratie_colectie ] [declaratie_constanta ] [declaratie_exceptie ] [declaratie_inregistrare ] [declaratie_variabila ] [specificatie_cursor ] [specificatie_functie ] [specificatie_procedura ] END [nume_pachet]; [CREATE [OR REPLACE] PACKAGE BODY nume_pachet {IS AS} [def_tip_colectie ] [def_tip_inregistrare ] [declaratie_colectie ] [declaratie_constanta ] [declaratie_exceptie ] [declaratie_inregistrare ] [declaratie_variabila ] [corp_cursor ] [corp_functie ] [corp_procedura ] [ instructiuni] END [nume_pachet];] Prima instrucţiune creează specificaţia pachetului, iar a doua corpul pachetului. Exemplul următor creează pachetul my_pack.

7 CREATE OR REPLACE PACKAGE my_pack IS PROCEDURE p(x NUMBER); FUNCTION f RETURN VARCHAR2; var1 NUMBER; var2 VARCHAR2(20); END my_pack; / CREATE OR REPLACE PACKAGE BODY my_pack IS PROCEDURE p(x NUMBER) IS var1 := x; END p; FUNCTION f RETURN VARCHAR2 IS var2 := HELLO ; RETURN var2 TO_CHAR(var1); END f; DBMS_OUTPUT.PUT_LINE( Pachetul my_pack a fost referit! ); END my_pack; / Liniile 1 6 creează specificaţia pachetului, iar liniile 8 20 corpul pachetului. Deoarece în specificaţia pachetului sunt declarate două subprograme (procedura p şi funcţia f) şi două variabile (var1 şi var2), aceste componente sunt accesibile altor programe. Procedurile şi funcţiile declarate în specificaţie trebuie să apară în corpul pachetului, în caz contrar se generează eroare. Penultima linie conţine codul ce va fi executat atunci când se va referi pentru prima dată pachetul my_pack. Un apel la un pachet va fi executat de server în trei paşi: 1. se verifică dreptul de acces al utilizatorului se confirmă că utilizatorul are dreptul să execute subprogramul; 2. se verifică validitatea subprogramului apelat se verifică în dicţionarul de date dacă subprogramul este valid sau nu. Dacă obiectul este invalid, el este automat recompilat înainte de a fi executat; 3. se execută subprogramul. Pentru a face referire la subprogramele şi obiectele dintr-un pachet se utilizează notaţia cu punct: nume_pachet.nume_variabila nume_pachet.nume_subprogram În exemplul următor este ilustrat modul de utilizare a pachetului my_pack: / my_pack.p(1); DBMS_OUTPUT.PUT_LINE(my_pack.f); Pachetul my_pack a fost referit! HELLO 1 PL/SQL procedure successfully completed Pentru a recompila un pachet se utilizează comanda ALTER PACKAGE împreună cu cuvântul cheie COMPILE. Această cerere explicită de recompilare elimină necesitatea recompilării

8 implicite în timpul execuţiei şi previne apariţia oricărei erori de compilare asociate execuţiei, precum şi scăderea performanţelor. Prin recompilarea unui pachet se recompilează toate obiectele definite în cadrul său. Următoarele două comenzi recompilează corpul pachetului my_pack, respectiv întregul pachet. ALTER PACKAGE my_pack COMPILE BODY; ALTER PACKAGE my_pack COMPILE PACKAGE; Un pachet/subprogram se consideră invalid dacă, de la ultima compilare a pachetului, respectiv subprogramului: unul sau mai multe obiecte referite în subprogram/pachet (tabel, vedere, subprogram) au fost modificate sau eliminate; utilizatorului proprietar i-a fost revocat un privilegiu necesar pachetului/subprogramului; Un pachet/subprogram este valid dacă nu a fost invalidat de una din operaţiile menţionate mai sus. La apelul unui subprogram valid, de sine stătător sau împachetat, se execută codul compilat. Dacă subprogramul este invalid, înainte de execuţie va fi recompilat automat. Afişarea informaţiilor referitoare la obiectele din baza de date Pentru a obţine informaţii despre subprogramele/pachetele create de un utilizator se pot interoga următoarele vederi din dicţionarul de date: USER_OBJECTS, USER_OBJECT_SIZE, USER_SOURCE. Coloana STATUS din vederea USER_OBJECTS precizează dacă un anumit obiect este valid sau invalid. Pentru a vizualiza toate obiectele stocate în schema utilizatorului curent, precum şi mărimea acestora se interoghează vederea USER_OBJECT_SIZE. Coloana TEXT din vederea USER_SOURCE conţine un rând pentru fiecare linie de cod sursă din obiectul stocat, iar coloana LINE reprezintă numărul liniei. Vederea USER_ERRORS poate fi interogată pentru a găsi informaţii despre obiectele stocate a căror compilare a eşuat. O alternativă la interogarea acestei vederi constă în utilizarea comenzii show errors, care va afişa erorile generate la compilare. În toate vederile menţionate anterior (cu excepţia vederii USER_OBJECTS), coloana NAME reprezintă numele obiectului, iar coloana TYPE tipul său (procedură, funcţie, specificaţie pachet, corp pachet). În vederea USER_OBJECTS coloanele corespondente sunt denumite OBJECT_NAME, respectiv OBJECT_TYPE. Următoarea interogare afişează numele, tipul şi starea obiectelor stocate de tip procedură, funcţie şi pachet. SELECT object_name, object_type, status FROM user_objects WHERE object_type IN ('PROCEDURE','FUNCTION','PACKAGE','PACKAGE BODY'); OBJECT_NAME OBJECT_TYPE STATUS TEST PROCEDURE VALID CHECK_SAL FUNCTION VALID MY_PACK PACKAGE VALID MY_PACK PACKAGE BODY VALID MARIRE_SAL PROCEDURE VALID

9 Probleme 1. Creaţi tabelul vid employee, având aceeaşi structură ca tabelul emp. 2. Scrieţi un bloc PL/SQL anonim care să insereze în tabelul employee o înregistrare, valorile atributelor fiind introduse de la tastatură. Operaţia de inserare în tabel va fi efectuată de o procedură locală. 3. Scrieţi un bloc PL/SQL anonim care să afişeze numărul de angajaţi din tabelul emp ce lucrează într-un anumit departament, numărul departamentului fiind introdus de la tastatură. Va fi utilizată o funcţie locală care, primind un număr de departament, returnează numărul de angajaţi din acel departament. 4. Ştergeţi tabelul employee creat la punctul 1. Creaţi un nou tabel employee ce conţine aceleaşi înregistrări ca tabelul emp. Creaţi tabelul jurnal ce va conţine număr angajat, nume angajat, salariu vechi, salariu nou şi data modificării salariului. Se vor alege nume şi tipuri de date convenabile pentru cele cinci atribute. 5. Scrieţi o procedură stocată care măreşte cu 20% salariile angajaţilor din tabelul employee ce lucrează în departamentul furnizat ca parametru. Pentru fiecare înregistrare modificată inseraţi în tabelul jurnal o înregistrare ce conţine numărul şi numele angajatului, salariul vechi, salariul nou şi data modificării salariului (cu ajutorul funcţiei SYSDATE). Testaţi procedura scrisă. 6. Scrieţi o funcţie stocată care, primind ca parametru un număr de departament şi o sumă, returnează numărul de angajaţi din departament ce au comisionul mai mare decât valoarea pasată ca parametru. Se vor utiliza datele din tabelul employee. 7. Implementaţi pachetul my_pack care conţine următoarele componente: o procedură care afişează numele angajaţilor din tabelul employee având o anumită funcţie, funcţia fiind dată de parametrul procedurii. Dacă nu este găsit nici un angajat se va afişa un mesaj corespunzător. o procedură care şterge o înregistrare din tabelul employee, împreună cu înregistrarea corespunzătoare (dacă aceasta există) din tabelul jurnal. Ştergerea se face pe baza numărului de înregistrare furnizat ca parametru. Dacă nu există angajatul precizat se va afişa un mesaj de eroare. o funcţie care să returneze numerele departamentelor din tabelul employee şi salariile medii pe fiecare departament; o variabilă care memorează numărul de apelări ale celor trei subprograme de mai sus. 8. Testaţi pachetul de la punctul 7.