CORUPTIBILITATEA LEGISLAŢIEI STUDIU DE CAZ - UTILIZAREA ENERGIEI EOLIENE ÎN ROMÂNIA

CORUPTIBILITATEA LEGISLAŢIEI STUDIU DE CAZ - UTILIZAREA ENERGIEI EOLIENE ÎN ROMÂNIA Adrian Bădilă (coord.) Lavinia Andrei Eliza Teodorescu Liviu Gheorghe iulie 2010

Cuprins 3 CUPRINS Introducere...5 I. Coruptibilitatea legislaţiei...9 II. Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România...17 A. Politica europeană ce promovează utilizarea surselor de energie regenerabilă...17 B. Politica românească pentru promovarea utilizării surselor de energie regenerabilă......24 III. Studiu de caz - coruptibilitatea legislaţiei privind utilizarea energiei eoliene în România...31 IV. Practici în utilizarea energiei eoliene în România...53 V. Concluzii şi recomandări...63 Bibliografie...67

Introducere 5 INTRODUCERE Integritatea este o componentă esenţială a bunei guvernări şi a unui management public eficient, pentru că susţine dezvoltarea durabilă prin alocarea eficientă a resurselor, consolidează încrederea comunităţilor în administraţia publică şi previne dezinteresul funcţionarilor publici şi al factorilor de decizie. În mod uzual este folosit termenul de vulnerabilitate legislativă pentru a evidenţia o legislaţie mult prea complex ă, instabil ă, incoerentăşicu carenţe procedurale de implementare. Legislaţia într-un domeniu poate fi însă analizată şi în funcţie de câteva elemente care favorizează sau pot favoriza apariţia corupţiei, precum: interacţiunea între diferite acte normative, (in)compatibilitatea cu politicile Uniunii Europene, modul de implementare a legislaţiei, trans- parenţa decizională, managementul etic al actelor normative, promovarea diverselor interese şi potenţiale prejudicii aduse în implementarea politicilor publice. De aceea, monitorizarea modului în care legislaţia existentă descurajează sau nu corupţia este esenţială pentru un sistem sănătos de guvernare. Acest proiect îşi propune să implice organizaţiile neguvernamentale în monitorizarea şi formularea de recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei existente în domeniul legislaţiei, pornind de la un studiu de caz privind utilizarea surselor regenerabile de energie, respectiv utilizarea energiei eoliene. Acest studiu dă posibilitatea autorităţilor şi organizaţiilor neguverna- mentale să poată influenţa politicile publice (legislaţie naţională şi locală, norme şi mecanisme de implementare) inclusiv din perspectiva prevenirii corupţiei, luând în calcul potenţialul de corupţie al actelor normative, cauzat de birocraţia excesivă şi lipsa conştientizării riscurilor asociate faptelor de corupţie.

6 Introducere Studiul a fost realizat în perioada ianuarie-iunie 2010. Principalele metode folosite au fost cercetarea de documente (inclusiv un număr considerabil de articole de presă scrisă) şi cercetarea calitativă, realizată prin intermediul interviurilor cu 5 părţi interesate, reprezentând companii şi autorităţi locale. De asemenea, indicatorii de corupti-bilitate şi aplicarea acestora pe politica privind utilizarea energiei eoliene în România au fost subiectul unor consultări extinse cu organizaţii neguvernamentale active în domeniul protecţiei mediului şi bunei guvernări, cu reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale şi ai companiilor. Pentru a putea aprofunda cercetarea în cadrul studiului de caz ales, am decis de comun acord cu persoanele intervievate să păstrăm confidenţialitatea acestora şi a organizaţiilor pe care le reprezintă. Studiul reprezintă o activitate în cadrul proiectului Coruptibilitatea legislaţiei; Studiu de caz utilizarea energiei eoliene în România, derulat de Asociaţia ALMA-RO în parteneriat cu Fundaţia pentru Pluralism şi finanţat de Uniunea Europeană prin Facilitatea de Tranziţie 2007, Consolidarea sprijinului societăţii civile în lupta împotriva corupţiei. Obiectivele proiectului sunt: (1) Îmbunătăţirea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale de a se implica în elaborarea, implementarea şi monitorizarea legislaţiei, din perspectiva minimizării potenţialului de corupţie; (2) Creşterea gradului de transparenţă în elaborarea şi implementarea legislaţiei, la nivel local şi naţional; (3) Creşterea gradului de implicare a societăţii civile în diminuarea nivelului corupţiei. Activităţile proiectului includ: două mese rotunde cu participarea ONG-urilor şi a autorităţilor locale şi centrale; atelier de lucru pentru reprezentanţii ONG-urilor; campanie de informare Coruptibilitatea legislaţiei ; conferinţă naţională cu scopul identificării metodelor de colaborare între societatea civilă şi reprezentanţi ai autorităţilor

Introducere 7 publice centrale şi locale în domeniul atenuării coruptibilităţii legislaţiei. Mulţumim pe această cale tuturor celor care au participat la consultările cu privire la definirea şi aplicarea indicatorilor de coruptibilitate şi la realizarea interviurilor. Adrian Bădilă Manager de proiect Asociaţia ALMA-RO

Coruptibilitatea legislaţiei 9 I. CORUPTIBILITATEA LEGISLAŢIEI Un subiect sensibil şi controversat, dar de mare actualitate, este percepţia cetăţenilor faţă de fenomenul corupţiei la diverse niveluri. "Corupţia" poate avea o varietate de sensuri şi percepţia ei variază în funcţie de mentalitatea şi gradul de înţelegere ale fiecărui individ. Definită ca o stare de abatere de la normalitate, de la datorie, corupţia înseamnă folosirea abuzivă de către o persoană a funcţiei de decizie pe care o îndeplineşte, pentru a acorda un avantaj economic sau adminis- trativceluicarecorupesaucomunităţiideinterese pecareoreprezintă. Factori favorizanţi de corupţie în administraţia publică vizează procesul de elaborare a legislaţiei, mecanismele de implementare şi monitorizare ale acesteia şi practicile din societate: Legislaţ ia cu dedicaţ ie promovată de parlament ş i de guvern; Lipsa de transparenţă î n procesul decizional; Nerespectarea procedurilor; Întârzierea nejustificată; Discriminarea; Eroarea legală/judiciară; Abuzul (în serviciu) ; Neglijenţa în serviciu. Principalele consecinţe ale fenomenului corupţiei în România sunt: subminarea sistemului legal; subminarea economiei; pierderea încrederii în autorităţi şi în instituţ ii; degradarea nivelului de trai al populaţiei. Nivelul corupţiei este evaluat analizând în principal următoarele aspecte: Atitudini faţă de corupţie în ce măsură actele de corupţie sunt tolerate de societate, care este discursul şi atitudinea faţă de corupţie în spaţ iul public etc. ;

10 Coruptibilitatea legislaţiei Practici corupte incidenţa, nivele de corupţie şi reacţia autorităţ ilor abilitate în domeniu; Gradul de răspândire a corupţiei percepţia publică privind corupţ ia; Aşteptări legate de corupţie poziţionarea membrilor comunităţii faţă de practicile de corupţie. Diverşi actori sociali propun abordări variate ale evaluării fenomenului corupţiei, care să răspundă zonelor lor de interes şi acţiune. Astfel, prezentăm mai jos trei modele de instrumente de evaluare a gradului de corupţie care pot fi folosite în mod independent. Primul model este acela al organizaţiei neguvernamentale Transparency International (TI), care foloseşte în mod uzual trei indicatori privind corupţia: Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC), care clasează peste 150 de ţări în funcţie de gradul în care este percepută existenţa corupţiei în rândul oficialilor şi politicienilor. Acesta se bazează pe datele privind corupţia din sondajele specializate efectuate de mai multe instituţii independente de renume. Barometrul Global al Corupţiei (BGC) sondaj de opinie ce măsoară percepţia publicului larg asupra corupţiei şi experienţele oamenilor legate de acest fenomen. Indicele Plătitorilor de Mită (IPM) sondaj care evaluează oferta de corupţie în tranzacţiile de afaceri internaţionale, predispoziţia companiilor din ţările puternic industrializate de a folosi mita în afara ţărilor de origine. Indicele de Percepţie a Corupţiei TI a fost lansat pentru prima dată în anul 1995 şi este unul dintre cele mai cunoscute instrumente utilizate de TI. Este un indice compozit, care se bazează pe datele privind corupţia din sondajele specializate efectuate de mai multe instituţii independente de renume. El reflectă opinia oamenilor de afaceri şi a analiştilor din întreaga lume, inclusiv a experţilor din ţările evaluate.

Coruptibilitatea legislaţiei 11 Sondajele folosite pentru elaborarea IPC pun întrebări legate de folosirea incorectă a funcţiei publice în beneficiu particular, punând accentul, de exemplu, pe luarea de mită de către oficiali pentru achiziţii publice, delapidarea fondurilor publice sau întrebări care verifică puterea politicilor anticorupţie, în acest fel determinând atât corupţia politică, cât şi pe cea administrativă. Conform Indicelui de Percepţie a Corupţiei lansat de Transparency International în noiembrie 2009, România obţine 3,8 puncte din 10, punctaj egal cu cel din anul precedent. Astfel, România revine pe ultimul loc în clasamentul Statelor Membre ale Uniunii Europene, pe care îl dispută cu Bulgaria şi Grecia. Scorul obţinut în acest an indică plafonarea IPC pentru România, fiind astfel primul an, începând din 2002, în care nu a mai fost înregistrată nici o îmbunătăţire în rezultatele obţinute în lupta împotriva corupţiei. Punctajul obţinut reprezintă cuantificarea rezultatelor reformelor anticorupţie, din perspectiva experţilor, analiştilor de ţară străini şi naţionali, precum şi a oamenilor de afaceri, potenţiali investitori. Se constată în acest ultim an abandonarea reformelor sistemice cu impact şi reducerea gradului de interes a factorilor politici pentru combaterea corupţiei, ceea ce a avut ca rezultat înregistrarea lipsei de progres. O altă abordare privind corupţia şi incidenţa acesteia este oferită de mediul de afaceri, întrucât aceasta reprezintă un obstacol major în dezvoltarea economică, socială şi a unui mediu sustenabil de afaceri. 1 Raportul Global al Competitivităţii 2008-2009 este un clasament ce priveşte 131 de ţări, realizat pe baza datelor economice disponibile, dar şi a unui sondaj de opinie anual elaborat de World Economic Forum şi o serie de institute de cercetare partenere şi organizaţii de afaceri. În raport România se află pe locul 68 şi înregistrează dezavantaje competitive cu precădere în ceea ce priveşte: transparenţa deciziilor guvernamentale (locul 124); 1 Raportul Global al Competitivităţii 2008-2009, Grupul de Economie Aplicată, www.gea.org.ro

12 Coruptibilitatea legislaţiei eficienţa cadrului legal (locul 86); favoritism guvernamental (locul 113) ; povara reglementării (locul 54); coruperea fondurilor publice (locul 80) ; risipa cheltuielilor publice (locul 80) ; dreptul de proprietate (locul 85) ; comportamentul etic al firmelor (locul 107). Corupţia, infrastructura inadecvată şi instabilitatea politică sunt alte obstacole importante menţionate de Forumul Economic Mondial. Pentru prima oară de când România apare în acest raport ( din 2001), cea mai mare problemă sesizată de mediul de afaceri în România este instabilitatea politicilor publice (13,2% din răspunsurile managerilor). Nu în ultimul rând, actorii guvernamentali din România au identificat o serie de factori de risc privind apariţia corupţiei în Strategia naţională privind prevenirea şi combaterea corupţiei în sectoarele vulnerabile şi în administraţia publică locală 2008 2010: lipsa de fermitate şi consecvenţă în aplicarea legislaţiei î n vigoare; deficienţele în interpretarea şi aplicarea legislaţiei existente în domeniile cu risc de corupţ ie; condiţ ionarea unor servicii de oferirea de avantaje; tratament discriminatoriu faţă de cetăţ eni; timpii foarte mari de răspuns la solicitările cetăţenilor. Pe de altă parte, cu toate că factorii favorizanţi ai corupţiei sunt identificaţi de către actori multipli, urmând abordări complementare, realitatea anului 2009 arată că practica este departe de a urma soluţiile şi recomandările formulate deja. Un studiu al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) privind gradul de satisfacţie al cetăţenilor în ceea ce priveşte autorităţile şi instituţiile publice, realizat în august 2009, relevă faptul că românii asociază instituţiile publice cu birocraţia, corupţia şi lipsa de respect pentru cetăţeni.

Coruptibilitatea legislaţiei 13 Una dintre cauzele eşecului măsurilor anticorupţie în România este integrarea lor deficitară în celelalte politici care abordează diferite aspecte ale vieţii sociale. O politică publică este definită în principal de următoarele elemente: de poziţionare (declaraţii de v alori sau principii: transparenţă, participare, dialog, etc.) ; de reglementare (legislaţie şi alte norme legale ce definesc procedurile prin care instituţiile publice abordează o anumită problemă); de structurare (mecanisme de implementare). Prin urmare, fiecare dintre aceste niveluri poate fi abordat şi analizat din perspectiva modului în care respectă cerinţele politicii anticorupţie, pentru a vedea ce soluţii există atunci când vorbim de creşterea integrităţii în spaţiul public. Studiul de faţă îşi propune să dezvolte o serie de indicatori care să sprijine evaluarea măsurii în care politicile publice actuale includ elemente care cresc gradul de risc privind incidenţa corupţiei. Ne vom concentra în special pe elementele de reglementare şi structurare ale unei politici publice. Am folosit în acest demers experienţa Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţ iei - CAPC ( www.capc.md) din Republica Moldova. Centrul realizează evaluarea măsurii în care conţinutul proiectelor de acte normative corespunde standardelor de prevenire a corupţiei la nivel naţional şi internaţional. Scopul este acela de a identifica normele care favorizează sau pot favoriza corupţia şi de a elabora recomandări pentru excluderea sau diminuarea efectelor acestora. Principiile de bază ale modelului CAPC sunt: legalitatea măsura în care conţinutul reglementărilor corespunde scopului acesteia ş i normelor ierarhic superioare; transparenţa şi stabilitatea reglementărilor;

14 Coruptibilitatea legislaţiei participarea societăţii civile la elaborarea şi efectuarea expertizei proiectelor de acte legislative şi normative; excluderea normelor care ar genera interpretarea şi aplicarea contradictorie a prevederilor legale. Organizaţiile neguvernamentale din România s-au specializat în monitorizarea de politici publice sectoriale, dar nu există o practică de implicare a acestora în elaborarea, implementarea şi monitorizarea legislaţiei din perspectiva potenţialului de coruptibilitate al acesteia. Sintetizând factorii de risc şi elementele favorizante ale corupţiei menţionate mai sus, propunem în acest studiu un set de cinci indicatori şi 14 criterii pentru evaluarea coruptibilităţii legislaţiei: I.1: Transparenţa deciziilor guvernamentale - C1.1 Procedura de adoptare a legislaţiei - C1.2 Calitatea şi transparenţa procedurilor de consultare - C1.3 Gradul de acces la informaţia publică privind normele legislative I.2: Eficienţa cadrului legal - C2.1 Existenţa normelor de aplicare - C2.2 Existenţa unor termene concrete pentru aplicare - C2.3 Claritatea formulării - C2.4 Gradul de birocratizare al legislaţiei - C2.5 Măsura în care textul lasă loc de interpretare I.3: Eficacitatea normei legislative - C3.1 Corelarea cu norme legislative naţionale/europene - C3.2 Corelarea cu strategii şi planuri de acţiune naţionale/europene/globale - C3.3 Definirea clară a rolului instituţiilor şi a nivelului de importanţă a deciziilor (dacă oferă aviz consultativ sau obligatoriu)

Coruptibilitatea legislaţiei 15 I.4: Favoritism guvernamental - C4.1 Tratament egal pentru părţ ile implicate/interesate. I.5: Impactul asupra părţilor interesate - C5.1 Măsura în care legislaţia afectează părţile interesate (resurse, drepturi, interese) ; - C5.2 Claritatea controlului pentru aplicarea legii. Aceşti indicatori au fost testaţi pe două norme legislative în cadrul a două evenimente organizate de ALMA-RO: masa rotundă Bariere în utilizarea energiei eoliene în România studiu de caz (20 mai 2010), la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai ONGurilor şi companiilor, şi atelierul de lucru Coruptibilitatea legislaţiei. Studiu de caz utilizarea energiei eoliene în România (27-29 mai 2010), deschis organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul protecţiei mediului şi al bunei guvernări. În cadrul acestui studiu, indicatorii vor fi aplicaţi pe politica privind încurajarea producţiei de energie din surse regenerabile, cu focalizare pe zona energiei eoliene.

Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România 17 I. I POLITICA PUBLICĂ PENTRU UTILIZAREA ENERGIEI EOLIENE ÎN ROMÂNIA A. Politica europeană ce promovează utilizarea surselor de energie regenerabilă 1. EUROPA 2020 - O strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii - COM (2010) 2020 final Strategia Europa 2020 propune trei priorităţi care se susţin reciproc: creştere inteligent ă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere ş i inovare; cre ştere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive; creştere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi teritorială. Comisia propune urmă toarele obiective principale pentru UE: 75% din populaţia cu vârsta cuprinsăîntre 20 şi 64 de ani ar trebui săaibăun loc de muncă; 3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare (C-D); obiectivele 20/20/20 în materie de clim ă/energie ar trebui îndeplinite (inclusiv o reducere a emisiilor majorată la 30%, dacă există condiţ ii favorabile în acest sens) ; rata abandonului şcolar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% şi cel puţin 40% din generaţia tânărăar trebui săaibăstudii superioare; numărul persoanelor ameninţate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane. Comisia prezintăşapte iniţiative emblematice pentru a stimula realizarea de progrese în cadrul fiecărei teme prioritare. Una dintre acestea

18 Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România vizează eficienţa energeticăşi utilizarea resurselor regenerabile: O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor pentru a permite decuplarea creşterii economice de utilizarea resurselor, pentru a sprijini trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon, pentru a creşte utilizarea surselor regenerabile de energie, pentru a moderniza sectorul transporturilor şi a promova eficienţa energetică. Scopul acesteia este sprijinirea tranziţiei către o economie eficientă în ceea ce priveşte utilizarea resurselor şi cu emisii reduse de dioxid de carbon. Obiectivul este acela de a decupla creşterea economică de utilizarea resurselor şi de consumul de energie, de a reduce emisiile de CO 2, de a creşte competitivitatea şi de a promova o securitate energeticăsporită. Energia curată şi eficientă conduce la atingerea obiectivelor în materie de energie, întrucât valoarea importurilor de petrol şi gaze la nivelul Uniunii ar putea scădea cu 60 de miliarde până în 2020. Aceasta nu reprezintă doar o economie din punct de vedere financiar, ci este esenţială pentru securitatea energeticăa UE. Simplul fapt de a atinge obiectivul UE ca 20% din energia folosită să provină din surse regenerabile ar putea permite crearea a peste 600 000 de locuri de muncă în UE. Dacă la aceasta se adaugă obiectivul de 20% privind eficienţa energetică, în joc sunt peste 1 milion de noi locuri de muncă. 2. Un plan european strategic de investiţii în dezvoltarea de tehnologii cu emisii reduse de carbon (Planul SET) - COM(2007) 723 final Scopul Planului SET (din noiembrie 2007) este de a accelera şi a introduce pe piaţă tehnologii cu emisii reduse de carbon şi tehnologii privind eficienţa energetică. Elementul strategic al planului SET este acela de a identifica acele tehnologii pentru care este esenţial ca Uniunea Europeană în totalitate să lucreze într-o manieră integrată,

Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România 19 de exemplu prin acţiuni orientate pe rezultat bazate pe coaliţii puternice între membrii UE sau în parteneriate public-private cu industria. Unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene este dezvoltarea unei economii cu emisii reduse de carbon. UE a instituit un cadru cuprinzător de politici care include, printre altele, obiectivele pentru 2020 legate de schimbările climatice şi de energie, precum şi un preţ al carbonului, prin intermediul schemei de comercializare a certificatelor de emisii. Există mai multe căi posibile de a se trece la o economie cu emisii reduse de carbon. Este clar cănu va fi suficientăadoptarea unei singure măsuri sau tehnologii, iar mixul exact de măsuri sau tehnologii din fiecare ţară va depinde de combinaţia specifică dată de opţiunile de politic ă, forţele de pia ţă, disponibilitatea resurselor şi acceptarea de către opinia publică. 3. Iniţiativa europeană privind energia eoliană Dacă se doreşte concretizarea potenţialului enorm al energiei eoliene, este necesar să se accelereze reducerea costurilor, să se pună în funcţiune mai multe centrale eoliene în larg (off shore) şi să se soluţioneze problemele aferente legate de integrarea acestora în reţeaua energetic ă. Pentru sprijinirea dezvoltării sale rapide este nevoie: să se obţină o imagine mai clară a resurselor eoliene din Europa prin intermediul unor campanii coordonate de măsurători; să se construiască 5-10 instalaţii de testare pentru noi componente ale turbinelor; să se pună în practică până la 10 proiecte de demonstraţie ale viitoarei generaţ ii de turbine; să fie construite cel puţin 5 prototipuri de noi substructuri offshore testate în diferite medii; să se demonstreze noi procese de fabricaţie, precum şi să se testeze viabilitatea unor noi strategii logistice şi a unor tehnici de construcţie în condiţii climatice izolate şi adesea potrivnice.

20 Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România Toate acestea trebuie cuprinse într-un program de cercetare complex în scopul îmbunăăţ t irii randamentului de conversie al turbinelor eoliene. Totalul investiţiilor publice şi private necesare în Europa în următorii 10 ani se estimează la 6 miliarde EUR. Acest lucru ar permite generarea de energie eoliană pe deplin competitivăşi capabilă să contribuie cu până la 20 % din producţia de energie electricăa UE pânăîn 2020 şi cu până la 33 % pânăîn 2030. S-ar crea astfel peste 250 000 de locuri de muncă pentru lucrători calificaţi. La această iniţiativă se mai adaugă şi altele legate de energia solar ă, inclusiv fotovoltaică, iniţiativa europeană privind reţeaua de energie electric ă, cea privind bioenergia sustenabil ă, iniţiativa privind captarea, transportul şi stocarea CO2, iniţiativa privind fisiunea nuclear ă sustenabilă, pilele de combustie ş i hidrogen. 4. Pachetul 20/20/20 - Pachetul de măsuri al UE privind clima şi energia Politica UE privind clima şi energia stabileşte următoarele obiective ambiţioase pentru anul 2020: reducerea emisiilor de gaze cu efect de serăcu cel puţin 20% faţă de nivelurile din 1990 (30%, în cazul în care alte ţări dezvoltate se angajează să realizeze reduceri comparabile) ; utilizarea într-o mai mare măsură a surselor regenerabile de energie (eolian ă, solar ă, biomasă etc.), astfel încât acestea să reprezinte până la 20% din producţia totală de energie (faţă de 8,5% în prezent) ; reducerea consumului de energie cu 20% faţă de nivelurile estimate pentru anul 2020, prin îmbunătăţirea eficienţei energetice.

Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România 21 Pachetul de măsuri al UE pentru climăşi energie, aprobat în decembrie 2008, stabileşte cadrul de implementare al acestor obiective: Pentru centralele termo şi nucleare şi industriile mari consumatoare de energie se preconizeaz ă, până în 2020, o reducere cu 21% a emisiilor, faţă de nivelul înregistrat în 2005. Aceasta se face prin acordarea de mai puţine certificate de emisii în baza Sistemului UE de comercializare a emisiilor - ETS (care acoperă aproximativ 40% din totalul emisiilor UE). Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii se va modifica începând cu 1 ianuarie 2013. În sectoarele care nu fac obiectul prevederilor ETS (cum sunt transporturile - cu excepţia aviaţiei care va face parte din ETS începând din 2012, agricultura, gestionarea deşeurilor şi locuinţele), pânăîn 2020, emisiile în UE vor fi reduse cu 10% faţă de nivelul înregistrat în 2005, prin aplicarea unor obiective naţionale obligatorii (reduceri mai mari în cazul ţărilor mai bogate şi creşteri limitate în cazul ţărilor mai sărace). Până în 2020, sursele regenerabile de energie vor reprezenta 20% din producţia totală de energie a UE, prin aplicarea unor obiective naţionale obligatorii (de la 10% pentru Malta, până la 49% pentru Suedia). În fiecare ţară, cel puţin 10% din combustibilul utilizat în transporturi trebuie să provină din surse regenerabile de energie (biocombustibili, hidrogen, electricitate verde etc.). Biocombustibilii trebuie să respecte criteriile de durabilitate stabilite. Promovarea utilizării în condiţii de siguranţă a tehnologiilor de captare şi stocare geologică a carbonului (CSC) ar putea elimina o mare parte din emisiile de carbon generate de combustibilii fosili utilizaţi în industrie şi în producerea energiei. 5. Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE şi 2003/30/CE Directiva stabileşte obiectivele obligatorii pentru extinderea utilizării energiilor regenerabile.

22 Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România Principalul scop al obiectivelor naţionale obligatorii este acela de a oferi securitate investitorilor şi de a încuraja dezvoltarea continuă a tehnologiilor generatoare de energie provenind din toate tipurile de surse regenerabile. În acest sens este planificată o cotă de 20% din consumul de energie finală al UE în anul 2020, precum şi o cotă minimă obligatorie de 10% biocombustibili pentru fiecare Stat Membru în sectorul transporturilor. Obiectivul european de 20% trebuie atins prin aplicarea obiectivelor individuale obligatorii stabilite la nivel naţional prin Planul Naţional de Acţiune care trebuie transmis către Comisia Europeană până la 30 iunie 2010. Statele Membre trebuie să stabileasc ă, prin aceste planuri, obiective sectoriale pentru energie electric ă, căldură/frig şi sectorul transporturilor/biocombustibililor, precum şi măsuri corespunzătoare pentru atingerea acestor obiective. Directiva nu stabileşte numai obiectivele cantitative menţionate, ci reglementează printre altele şi: modul în care se calculează cota de energie din surse regenerabile (art. 5), inclusiv chestiunea importurilor; garanţiile de origine (art. 6-10) ; accesul la reţ eaua de electricitate (art. 14) ; criteriile pentru durabilitatea ecologică a agrocombustibililor, precum şi importanţa lor climatic ă(art. 15 şi urmă toarele) ; condiţiile-cadru pentru sistemele naţionale de subvenţionare pentru a împiedica perturbarea concurenţei. Statelor Membre le revine sarcina de a efectua îmbunătăţiri semnificative ale eficienţei energetice în toate sectoarele, în scopul facilitării îndeplinirii obiectivelor privind energia din surse regenerabile, care sunt exprimate ca procent din consumul final brut de energie.

Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România 23 În scopul stimulării contribuţiei cetăţenilor la obiectivele prevăzute de directivă, autorităţile competente ar trebui să ia în considerare posibilitatea înlocuirii autorizaţiilor cu o simplă notificare a organismului competent în cazul instalării unor unităţi descentralizate de mică putere pentru producerea energiei din surse regenerabile. Prin adoptarea noii directive sunt abrogate, cu efect de la 1 ianuarie 2012, Directiva 2001/77/CE privind promovarea electricităţii produse din surse de energie regenerabilă pe piaţa internă a electricităţii, în care obiectivul actual este de 21% cotă de electricitate din surse de energie regenerabilă din consumul total până în 2010, precum şi Directiva 2003/30/CE privind promovarea utilizării biocombustibililor şi a altor combustibili regenerabili pentru transporturi, în baza căreia trebuia atinsă o cotă de 5,75% până în 2010. Transpunerea directivei va trebui făcută până la 5 decembrie 2010. 6. Directiva 2001/77/EC privind promovarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie Directiva 2001/77/EC impune statelormembreoseriedemăsuri de creş- tere a producţiei de energie din surse regenerabile, prin crearea de facilităţi agenţilor economici ce promovează folosirea acestor resurse. Aplicarea directivei trebuie făcutăprin elaborarea legislaţiei primare şi secundare, prin forme concrete ce sunt lăsate la alegerea fiecărui membru. Principalul obiectiv ( ţint ă) stabilit în Directivă este acela ca sursele regenerabile să reprezinte 12% din consumul total de energie în anul 2010, iar din consumul total de energie electrică 22,1% să fie acoperit din surse regenerabile. Pornind de la acest obiectiv, Statele Membre urmau să-şi stabileasc ă ţinte naţionale şi programe de acţiune pentru utilizarea surselor regenerabile. În cazul în care ţintele naţionale nu sunt corelate cu obiectivul general, Comisia Europeană va putea impune obiective (ţinte) naţionale cu caracter obligatoriu.

24 Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România Pentru verificarea îndeplinirii obiectivelor naţionale, Directiva prevede la art. 3 obligaţia întocmirii şi publicării de rapoarte privind realizarea ţintelor naţionale, cu o periodicitate de doi ani. B. Politica românească pentru promovarea utilizării surselor de energie regenerabilă Pe parcursul procesului de aderare, România a preluat în legislaţia naţională prevederile Directivei 2001/77/EU, potrivit documentelor de negociere - Capitolul 14. Energie. Principalele acte normative promovate în legislaţia primară naţională care se referă direct la prevederile directivei sunt următoarele: HG nr. 1479/2009 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie; Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie; HG nr. 90/2008 privind aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public; OG nr. 22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie; HG nr. 1661/2008 privind aprobarea Programului naţional pentru creşterea eficienţei energetice şi utilizarea resurselor regenerabile de energie în sectorul public, pentru anii 2009-2010; HG nr. 750/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat regional privind valorificarea resurselor regenerabile de energie (modificat prin HG nr. 1349/2009); Legea nr. 13/2007 a energiei electrice; HG nr. 1535/2004 privind aprobarea Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie; HG nr. 1429 /2004 privind aprobarea Regulamentului de certificare a originii energiei electrice produse din surse regenerabile de energie;

Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România 25 Acestora li se adaugă acte normative care gestionează zone de interferenţă cu alte domenii de activitate (construcţii, protecţia mediului, telecomunicaţii etc.) şi reglementări comerciale ale pieţei de energie/reglementări privind sistemul de licenţiere. În cele ce urmează sunt expuse prevederile majore ale diferitelor acte normative care reglementează domeniul. HG nr. 1479/2009 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie Actul normativ face referire la sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, precizând faptul că, în România, acest sistem este constituit dintr-un mix format din certificate verzi şi cote obligatorii. Veniturile producătorilor de energie sunt obţinute prin valorificarea energiei electrice şi prin valorificarea certificatelor verzi pe pieţele dedicate. Totuşi, pentru producători, principala prevedere a acestui act normativ este aceea că ei pot valorifica energia electrică pe piaţa angro, în condiţii concurenţiale (PZU) şi participând la piaţa de echilibrare (respectiv, plătind pentru dezechilibrele introduse în piaţă). Producătorii ale căror instalaţii au puteri instalate mai mici de 1 MW tranzacţionează energia electrică pe piaţa reglementat ă (contracte reglementate/contracte negociate). Singurii producători exceptaţi de la plata dezechilibrelor sunt cei care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: energia electrică este produsă în centrale cu puteri instalate de cel mult 0,25 MW pe amplasament; sursele regenerabile utilizate sunt: energia eolian ă, energia solară sau energia hidro; optează numai pentru tranzacţionarea la preţ reglementat a energiei electrice produse în centralele cu puteri instalate de cel mult 0,25 MW pe amplasament.

26 Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie Legea are o importanţă majoră pentru investiţiile în producerea energiei din surse regenerabile, întrucât reglementează cadrul general în care investitorii se pot manifesta în acest domeniu, precum şi sistemul de premiere. Legea are şi o prevedere care permite modificarea retroactiv ă, de către ANRE, a cotei de achiziţie a certificatelor verzi (art. 4 alin. 7), fapt care îi diminuează semnificativ eficacitatea. Sistemul de premiere stabilit pentru energia electrică produsă pe baza energiei eoliene constă în acordarea a două certificate verzi pentru 1 MWh de energie electrică livrat în Sistemul Electric Naţional (SEN) până în anul 2015. Numărul de certificate verzi se va reduce la unul, începând cu anul 2016. Pentru perioada 2008-2014, preţul certificatelor verzi (CV) este stabilit pe pia ţa dedicată, dar poate oscila între două limite prestabilite, 27 Euro/CV şi 52 Euro/CV. În perioada 2015-2030, valoarea minimă de tranzacţionare a unui CV nu poate fi mai mică decât valoarea minimă de tranzacţionare aplicată în anul 2014. Accesul la reţeaua electrică este asigurat în mod prioritar, dar cu condiţia ca siguranţa SEN să nu fie afectat ă. Legea prevede, de asemenea, acoperirea în comun (de către operatorul de reţea şi dezvoltator) a costurilor adaptărilor tehnice, a racordurilor la reţea şi a consolidărilor reţelelor necesare pentru racordarea producătorilor de energie electrică din surse regenerabile. Notă: Legea 220/2008 a fost modificată prin Legea 139, promulgată pe 7 iulie 2010. Proiectul de lege îmbunăăţeş t te parţial textul original, în sensul că îl corelează cu o parte din noile reglementări la nivel UE privind energia regenerabilăşiclarifică o serie de pasaje interpretabile

Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România 27 din vechiul text. Proiectul detaliază modul în care sunt oferite certificate verzi producătorilor de energie din surse regenerabile de energie, creşte numărul de certificate verzi acordate producătorilor de energie din sursă solară şi eoliană şi corelează legislaţia românească cu Pachetul ClimăşiEnergie al UE din 2008 ( ţintele aferente României pentru utilizarea RES). Noua lege a fost iniţiată de un membru al Parlamentului României (Camera Deputaţilor) şi nu de Guvernul României. Sistemul de premiere stabilit pentru energia electrica produsă pe baza energiei eoliene constă în acordarea a două certificate verzi pentru 1MWh de ener- gie electrică livrat în Sistemul Electric Naţio- nal (SEN) până în anul 2017. Numărul de cer- tificate verzi se va re- duce la unul, începând cu anul 2018. Legea 139/2010 modifi- că şi cotele anuale obli- gatorii de certificate verzi pentru perioada 2008-2020: Anul Cota anuală obligatorie (%) 2010 8,3 2011 10 2012 12 2013 14 2014 15 2015 16 2016 17 2017 18 2018 19 2019 19,5 2020 20

28 Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România HG nr. 90/2008 privind aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public Regulamentul stabileşte criteriile pe baza cărora se poate solicita racordarea la SEN şi etapele procesului de racordare. De asemenea, precizeazăşicare sunt informaţiile generale care se pot obţine în mod gratuit din partea operatorului: - necesitatea obţinerii unui aviz de amplasament sau a elaborării unui studiu de soluţie, dacă este cazul; în această situaţie se indică procedurile care se aplică, etapele care se parcurg, documentaţia ş i datele necesare; - posibilităţile de racordare la reţeaua proprie a instalaţiilor aferente locului de producere sau de consum; - etapele procesului de racordare la reţea şi durata estimată a fiecăreia dintre acestea, corelat cu specificul şi datele energetice ale locului de producere sau de consum; - acţiunile pe care trebuie să le întreprindă utilizatorul, respectiv operatorul de reţea, şi documentele aferente necesare, specifice fiecărei etape a procesului de racordare; - tarifele în vigoare practicate de operatorul de reţea pentru emiterea avizelor tehnice de racordare, respectiv tarifele de racordare şi temeiul legal al acestora. HG nr. 1661/2008 privind aprobarea Programului Naţional pentru creşterea eficienţei energetice şi utilizarea resurselor regenerabile de energie în sectorul public, pentru anii 2009-2010 Programul Naţional pentru creşterea eficienţei energetice şi utilizarea resurselor regenerabile de energie în sectorul public evidenţiază avantajele implementării acestuia; în acelaşi timp, stabileşte şi condiţiile în care beneficiarii pot accesa resursele financiare disponibile pentru program. HG nr. 750/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat regional privind valorificarea resurselor regenerabile de energie (modificat prin HG nr. 1349/2009) Pentru a duce la îndeplinire angajamentele asumate faţă de UE şi

Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România 29 pentru a valorifica potenţialul surselor regenerabile de energie al României, Strategia de Valorificare a Surselor Regenerabile de Energie prevede pentru perioada 2003-2010 punerea în funcţiune de capacităţi noi de producere a energiei din surse regenerabile cu o putere instalată totală de circa 441,5 MW (energie electrică), respectiv 2 3.274,64 mii tep (energie termică), iar pentru perioada 2011-2015 instalarea unei puteri totale de 798,0 MW (energie electrică), respectiv 3.527,7 mii tep (energie termică). România şi-a propus, în cadrul axei prioritare 4 a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice şi în cadrul Strategiei Energetice a României pentru perioada 2007-2020, ca ponderea energiei electrice produse din aceste surse în totalul consumului brut de energie electrică să fie de 33% în anul 2010, 35% în anul 2015 şi 38% în anul 2020; de asemenea, 11% din consumul intern brut de energie va fi asigurat din surse regenerabile în anul 2010. 2 tep = tone echivalent petrol Bugetul total estimat al schemei ( milioane euro) An Total (fonduri comunitare şi fonduri publice naţionale) 2008 20,9 2009 30,6 2010 39,7 2011 41,4 2012 35,8 2013 31,6 Intensitatea de finanţare nu poate depăşi 50% din totalul cheltuielilor eligibile.

30 Politica publică pentru utilizarea energiei eoliene în România Legea nr. 13/2007 a energiei electrice Acest act normativ a suferit numeroase modificări, adoptate prin: - O.U.G. nr. 33/2007 publicată în MOF nr. 337 din 18/05/2007; - O.U.G. nr. 172/2008 publicată în MOF nr. 787 din 25/11/2008; - Rectificarea publicată în MOF nr. 864 din 22/12/2008; - O.U.G. nr. 1/2010 publicată în MOF nr. 62 din 27/01/2010. Legea stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul energiei electrice şi al energiei termice produse în cogenerare, în vederea utilizării optime a resurselor primare de energie în condiţiile de accesabilitate, disponibilitate şi suportabilitate şi cu respectarea normelor de siguranţă, calitate şi protecţie a mediului. Nu se supun dispoziţiilor acesteia: - acumulatoarele electrice, grupurile electrogene mobile, instalaţiile electrice amplasate pe vehicule de orice fel; - sursele staţionare de energie electrică în curent continuu; - instalaţiile energetice amplasate în marea teritorială, care nu sunt racordate la reţeaua electrică. Legea stabileşte responsabilităţile diferitelor instituţii ale statului cu privire la domeniul energetic, autorizaţii şi licenţe, respectiv regimul acestora, piaţa de energie, condiţiile pentru promovarea producerii de energie din surse regenerabile şi cogenerarea de înaltă eficien ţă, reguli referitoare la preţuri şi tarife etc. Strategia energetică naţională defineşte obiectivele sectorului energiei electrice pe termen mediu şi lung şi modalităţile optime de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări durabile a economiei naţionale. Strategia energetică este elaborată de ministerul de resort şi este aprobată de Guvern, cu consultarea organizaţiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali şi a reprezentanţilor mediului de afaceri.

Studiu de caz 31 I II. STUDIU DE CAZ - CORUPTIBILITATEA LEGISLAŢIEI PRIVIND UTILIZAREA ENERGIEI EOLIENE ÎN ROMÂNIA Utilizarea energiei eoliene la nivel internaţional Conform unui raport publicat în 2010 de Consiliul Mondial al Energiei Eoliene, capacitatea mondială instalată de energie eoliană a crescut cu 31 la sută în 2009, fiind adăugaţi încă 37,5 GW, pentru a se ajunge la 157,9 GW. În acest fel, energia vântului a ajuns un important jucător pe piaţa mondială de energie. Piaţa eoliană globală pentru instalaţii cu turbine în 2009 a fost de circa 63 miliarde de dolari, iar Consiliul apreciază că aproximativ o jumătate de milion de persoane sunt implicate în utilizarea energiei eoliene în lumea întreagă. Sursa: World Wind Energy Association, World Wind Energy Report 2009, http://www.wwindea.org/home/images/stories/worldwindenergyreport2009_s.pdf La nivelul Uniunii Europene, până în anul 2020, industria energiei eoliene se va dubla. În anul 2009 România ocupa locul 55, cu o capacitate totală instalată de 14 MW.

32 Studiu de caz Sursa: European Wind Energy Association, www.ewea.org

Studiu de caz 33 Sursa: EWEA, EPIA, ESTELA, EI-OEA şi Platts Powervision Utilizarea energiei eoliene în România Din perspectiva Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE ( www.anre.ro), potenţialul eolian ridicat, subvenţiile generoase şi gradul redus de exploatare au atras investitorii din sectorul energiei regenerabile spre România, aceasta devenind una dintre cele mai promiţătoare pieţe ale Uniunii Europene. De asemenea, o cercetare efectuată de grupul Erste Bank relevă faptul că datorită zonei Dobrogea, împreună cu judeţele Constanţa şi Tulcea, România se clasează pe locul al doilea în topul european al celor mai bune locaţii pentru construcţia de ferme eoliene.

34 Studiu de caz Începând cu 2005, odată cu intrarea în vigoare a schemei de certificate verzi pentru încurajarea producţiei de energie regenerabilă, din ce în ce mai mulţi investitori doresc să realizeze astfel de capacităţi de producţie. În România, din punct de vedere operaţional, sistemul de promovare a resurselor regenerabile constă în alocarea de cote obligatorii de energie şi certificate verzi, prevăzute în Legea nr. 220/2008, modificată şi completată prin Legea 139/2010. Prima turbină eoliană de mai mare putere a apărut în România în 2003, la Ploieşti. A devenit funcţională în 2004 şi avea o capacitate de 660 kw. O a doua centrală eoliană, de 250 kw, a fost pusă în funcţiune în 2007, la 60 km de Bistriţa-Năsăud. În martie 2006, la Baia, judeţul Tulcea, a fost instalată o a treia centrală eoliană, cu o putere de 550 KW. Capacitatea instalată de energie eoliană în anul 2009 a fost de 14,1 M W, la nivel naţional. Potrivit estimărilor AREE, potenţialul de energie eoliană din 2010 se poate ridica la 545 MW, iar cel din anul 2012 la 2.000 MW, a afirmat Dana Duică, reprezentantul Asociaţiei Române 3 pentru Energie Eoliană. 4 În studiul elaborat în 2008 de Transelectrica pentru integrarea energiei eoliene, în condiţii de calitate a energiei electrice şidesiguranţă a funcţionării SEN, se menţionează că centralele eoliene au caracteristici tehnice şi de exploatare care le deosebesc semnificativ de celelalte tipuri de centrale electrice: Puterea disponibilă în fiecare moment are valori aleatorii, care pot varia între zero şi puterea instalată, la discreţia factorilor meteorologici; Performanţele tehnice ale centralelor eoliene în cazul unor perturbaţii în sistem pot fi foarte diferite, iar experienţa în exploatarea lor este practic inexistentă în România; Potenţialul de energie eoliană instalată se ridică la 545 MW în 2010, Financiarul, 18.03. 2010 Propunerile CNTEE Transelectrica S.A. de integrare în SEN a generării eoliene, feb. 2008, pg. 1 3 4

Studiu de caz 35 Volatilitatea şi lipsa predictibilităţii în producţia centralelor eoliene pun probleme tehnice specifice, a căror rezolvare induce costuri suplimentare pentru echilibrarea balanţei şi pentru funcţionarea sigură a SEN. Din experienţa altor Operatori de Transport şi de Sistem (OTS) europeni, a consultanţilor şi din literatura de specialitate a rezultat că generarea eoliană necesită: rezerve rapide de sistem; î ntărire/dezvoltare RET (reţ ele electrice de transport) ; cerinţe tehnice minime pentru centrale eoliene. Referitor la integrarea generării eoliene, s-a constatat un nivel de informare foarte redus al participanţilor la piaţă. De aceea, sunt susţinute câteva măsuri de diseminare a informaţiei: Organizarea a 1-2 mese rotunde cu participarea unui cerc larg de investitori, operatori de distribuţie şi reprezentanţi ai ANRE şi MEF; Informarea mass-media prin comunicate de presă; Crearea unui punct de informare pe pagina de web a OTS unde să poată fi consultate atât documentul de faţă, cât şi alte documente de interes în acestă direcţie. S-a mai propus (fără succes) obţinerea de către dezvoltatorii în energie eoliană a avizului de racordare la Sistemul Electric Naţional anterior obţinerii avizului tehnic de principiu, pe baza căruia se poate obţine autorizaţia de construire. Bariere în utilizarea energiei eoliene În practic ă, situaţia legală a pieţei de energie din resurse regenerabile este neclară, reţeaua de transport este necorespunzătoare, sunt necesare multe proceduri birocratice pentru autorizarea unui producător de energie verde şi perspectiva evoluţiei preţurilor în domeniu este înc ă neclară.

36 Studiu de caz Un exemplu în acest sens îl constituie Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, care urma să transpună directiva europeană privind utilizarea surselor regenerabile pentru producerea de energie electrică (Directiva 2001/77/EC). Legea nu are nici până la această dată norme metodologice de aplicare, deşi angajamentele pentru această directivă trebuie îndeplinite până la sfârş itul anului 2010. Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a acuzat în numeroase rânduri Comisia Europeană că nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte ajutorul de stat pentru utilizarea surselor regenerabile de energie. La cererea de informaţii publice transmisă în baza legii 544/2001 de Asociaţia ALMA- RO pentru a clarifica această situaţie, răspunsul ne îndrumă să luăm legătura cu Consiliul Concurenţei, fără a se da lămuriri dacă şi când au fost făcute demersurile din partea Ministerului Economiei către Consiliul Concurenţei sau Comisia Europeană. Reprezentanţi ai Asociaţiei Române de Energie Eoliană consideră că principalele bariere care încetinesc dezvoltarea sectorului de energie eoliană în România sunt cadrul legislativ, limitările impuse de Transelectrica pentru conectarea la reţea, lipsa cadastrelor pentru 5 achiziţionarea terenurilor, birocraţia. De asemenea, în acest moment firmele fac investiţii pe baza unui aviz de principiu de la Transelectrica, dar care nu certifică şi posibilitatea ca producţia viitoarei centrale să poată fi preluată în SEN. În prezent sunt pregatite proiecte eoliene în România cu o capacitate totală de 18.000 MW, dar Transelectrica a avizat din motive tehnice (ex. capacitatea redusă a reţelei naţionale de transport energie eletrică datorată uzurii) 6 proiecte de numai 3.000 MW. 5 Potenţialul de energie eoliană instalată se ridică la 545 MW în 2010, Financiarul, 18 martie 2010 6 Afirmaţia este inclusă în prezentarea susţinută de dl. Alexandru Săndulescu, Director General al Direcţiei Energie, Petrol şi Gaze din cadrul Ministerului Economiei şi Mediului de Afaceri, în cadrul seminarului EWEA Wind energy The facts, din 2 iunie 2009

Studiu de caz 37 Licenţele şi autorizaţiile pentru producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea de electricitate sunt acordate de ANRE, autoritate care stabileşte reglementările pentru funcţionarea sectorului energetic şi a pieţelor de energie electrică, termică şi gaze naturale. Începând cu 2008, s-a luat în discuţie înfiinţarea unei comisii tehnice, formată din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Transelectrica şi ANRE, pentru a stabili criterii suplimentare de racordare pentru centralele eoliene. S-a pus problema favorizării investitorilor care vor deţine şi capacităţi de reglaj ale producţiei de energie, în afara centralelor eoliene. Aceasta va asigura un avantaj pentru marile firme producătoare de energie, prin comparaţie cu ceea ce se întâmplă în alte state membre ale UE, în care sunt încurajaţi toţi producătorii, inclusiv cei mici,şichiar producătorii individuali. Pentru punerea în funcţiune a unui parc eolian este nevoie de aproximativ 85 avize, iar birocraţia excesivă în domeniu se suprapune unei reacţii întârziate a autorităţilor locale, ducând la o durată de aproximativ 2 ani de la iniţierea procesului de autorizare până la implementare. Între timp, statul român promovează dezvoltarea sectorului nuclear, fără a exista o evaluare sau un studiu de impact al Pachetului Energie şi Schimbări Climatice al Uniunii Europene asupra României. Pentru autorizarea unei centrale eoliene, un investitor are de parcurs numeroase etape de studiu şi autorizare. Menţionăm că lista de mai jos nu este pusă la dispoziţie de nicio autoritate publică din România, motiv pentru care considerăm că accesul greoi la informaţia privind aceste proceduri nu încurajează nici investiţiile, nici potenţialele iniţiative de monitorizare.