REGULAMENT DE ACORDARE A BURSELOR, AJUTOARELOR ŞI STIMULENTELOR ÎN ANUL UNIVERSITAR 2014/2015

Similar documents
Master si care solicita atat cazare cat si bursa vor depune dosarul cu actele DOCUMENTE NECESARE

ANUNȚ BURSE 23 OCTOMBRIE 2018, ORA LUNILE PENTRU CARE SE ADUC ACTELE SUNT: IUNIE 2018, IULIE 2018, AUGUST 2018

Model cerere pentru acordarea burselor de ajutor social. (pentru studentii pana la implinirea varstei de 26 ani)

Regulament de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţi

Universitatea Transilvania din Brașov Rectorat

Anexă la Hotărârea Senatului nr / Regulamentul privind acordarea burselor pentru studenţi - ciclurile de studii licenţă şi masterat,

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

REGULAMENT PRIVIND ACORDAREA DE BURSE STUDENŢILOR DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TÎRGU MUREŞ

Ministrul educańiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu. Bucureşti, 7 octombrie Nr

NOTA: se vor mentiona toate bunurile aflate in proprietate, indiferent daca ele se afla sau nu pe teritoriul Romaniei la momentul declararii.

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT PE BAZA SISTEMULUI DE CREDITE TRANSFERABILE LA UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI COD: R 10

REGULAMENT PRIVIND APLICAREA SITEMULUI DE CREDITE TRANSFERABILE

REGULAMENT DE BURSE I. PREAMBUL

CRITERII DE ADMITERE MASTER

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom

METODOLOGIA OBŢINERII CERTIFICATULUI DE COMPETENŢĂ LINGVISTICĂ Aprobată în şedinţa Senat din 21 septembrie 2011

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Subiecte Clasa a VI-a

A n e x a n r. 2 l a O M E N n r /

ORDONANTA DE URGENTA Nr. 148 din 3 noiembrie 2005

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

~ NIVEL LICENŢĂ ŞI MASTER~ UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Având în vedere: Nr. puncte 1 pe serviciu medical. Denumire imunizare. Număr. Nr. total de puncte. servicii medicale. Denumirea serviciului medical

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGRAMUL DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ NIVEL II

organism de leg tur Funded by

GHID DE TERMENI MEDIA

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%]

CAP. I. DISPOZIŢII GENERALE

REGULAMENT PRIVIND EVALUAREA ŞI NOTAREA STUDENŢILOR COD: R REGULAMENT. Prenumele şi numele EDIŢIA: 2 REVIZIA: EXEMPLAR NR: 1

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

DECLARAŢIE DE AVERE. Anul dobândirii. Cotaparte. Suprafaţa

.. DA N~ ~./~ /2.'+. og. 20/~ DECLARAŢIE DE AVERE

REGULAMENT privind DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII ACADEMICE PE BAZA SISTEMULUI EUROPEAN DE CREDITE DE STUDIU TRANSFERABILE

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR

Universitatea din Craiova Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică GHIDUL STUDENTULUI

AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII. Nr. 1791/ COMUNICAT de PRESĂ

Asistenţă Socială / Social Assistance

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

PROCEDURA PRIVIND DECONTURILE. 2. Domeniu de aplicare Procedura se aplică în cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

PRIMIREA SI DISTRIBUIREA BILETELOR DE TRATAMENT BALNEAR IN ANUL 2015

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

Informaţie privind condiţiile de eliberare a creditelor destinate persoanelor fizice - consumatori a BC MOBIASBANCĂ Groupe Société Generale S.A.

DECLARA IE privind veniturile din activit i agricole

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

CHAMPIONS LEAGUE 2017 SPONSOR:

DECLARATIE DE AVERE. Suprafata Cota parte. Comuna (3) mp 1/2 Cumparare Sandu Rodica Voinesti, Sandu Ion Dimbovita

VLAD-CRISTIAN SOARE - avocat definitiv

Evoluţii în domeniul asistenţei sociale în anul 2011

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

, l Anul ',I: ", S f t Cotadob'andirii 1 upra a a. parte,"

CRITERII GENERALE DE SELECŢIE

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: "9",

Evoluţii în domeniul asistenţei sociale în anul 2010

POLITICA PRIVIND TRANZIȚIA LA SR EN ISO/CEI 17065:2013. RENAR Cod: P-07.6

GHIDUL STUDENTULUI AN UNIVERSITAR

NORME METODOLOGICE din 19 ianuarie 2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat

Curriculum vitae. 36 ani România Nationalitate: română Mobil:

PRIM - MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Facultatea de Textile-Pielarie si management Industrial. APLICATII IN SECURITATE Nr. contract de finanțare 46 BG-2016 ANUNȚ

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018

AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII. Nr.1281/ COMUNICAT de PRESĂ

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

ANDREI GHE. STEFAN-COSTACHE

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

DECLARATIE DE AVERE. Cota parte. Suprafata

DECLARATIE DE AVERE. INTRAVILAN mp 1/2 cumparare LUP LADISLAU. INTRAVILAN mp 1/2 cumparare LUP IULIA

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

și Dezvoltare Umană Departamentul de Sănătate GHIDUL studentului

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

KIT pentru despăgubire Benefit Grup. Alături de tine în situațiile în care ai nevoie

ANEXĂ LA REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A CONCURSULUI DE ADMITERE NIVEL LICENŢĂ 2016

PACHETE DE PROMOVARE

CERERI SELECT PE O TABELA

Criterii de admitere și condiții speciale FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

EN teava vopsita cu capete canelate tip VICTAULIC

PRESELECŢIE ŞI SELECŢIE ERASMUS PENTRU MOBILITĂŢI STUDENŢI (STAGII DE STUDII) pentru a.a

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm

III. Salariul. Data Locul de desfăşurare. Conferențiar Universitatea. Agora, Pavilionul A. Data Locul de desfăşurare

METODOLOGIE DE ÎNSCRIERE A COPIILOR ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR pentru anul școlar

Regulament de acordare a ajutoarelor de înmormintare, ajutoarelor de urgenţă si altor beneficii sociale:

Procesarea Imaginilor

HOTARÂRE Nr din 2 septembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunostintei fata de eroiimartiri 341/2004

D E C L A R A T I E D E A V E R E

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC

REGULAMENT PRIVIND ACORDAREA GRADAȚIILOR DE MERIT

J Adresa Categoria Anul Suprafata Cota Valoarea Modul de Titularul *) dobandirii parte de dobandire 2) impozitare 1\0A (LJ

UTILIZAREA CECULUI CA INSTRUMENT DE PLATA. Ela Breazu Corporate Transaction Banking

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT. Anul de studiu: 2, semestrul: 1

ConsiliulNaţional pentru Finanţarea Învăţămîntului Superior

REGULAMENTUL ACTIVITĂŢII PROFESIONALE A STUDENŢILOR PENTRU ANUL UNIVERSITAR

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 2/5.I.2009

Transcription:

Ministerul Educaţiei Naţionale UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAŞI University of Applied Life Sciences and Environment Se aprobă, RECTOR, Prof. univ. dr. Vasile VÎNTU REGULAMENT DE ACORDARE A BURSELOR, AJUTOARELOR ŞI STIMULENTELOR ÎN ANUL UNIVERSITAR 2014/2015 CAPITOLUL I - CRITERII GENERALE 1. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad din Iaşi acordă în anul universitar 2014/2015 burse şi ajutoare sociale studenţilor de la ciclurile de studii universitare de licenţă şi master. 1.1. Pot beneficia de burse şi ajutoare sociale studenţii de la cursurile de zi, cetăţeni români, cu domiciliul stabil în România, care îndeplinesc prevederile prezentului regulament. 1.2. Prezentele criterii de acordare a burselor au fost elaborate în conformitate cu legislaţia în vigoare: HG. 445/1997, HG.558/1998, Legea 441/2001, OMECTS nr. 4974/31.07.2003. CAPITOLUL II - CATEGORII DE BURSE, CTITERII DE ACORDARE, REPARTIZAREA FONDURILOR SI CUANTUMURILE 2. La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad din Iaşi se pot acorda următoarele categorii de burse: Nr. crt. Categoria de bursă Criteriul de acordare/ media Cuantum/ lei 1. Bursa de performanţă 10,00 500 2. Bursa de merit 9,99 9,50 400 3. Bursa de studii I 9,49 8,50 300 4. Bursa de studii II 8,49 8,00 250 5. Bursa socială Min. 7,00 + dosar 250 2.1. Bursele se acordă semestrial, pe baza rezultatelor din anul universitar precedent pentru semestrul I şi pe baza rezultatelor din sesiunea ianuarie - februarie pentru semestrul al II-lea. - Bursa de performanţă este o bursă de merit majorată cu 10%, care se atribuie pentru performanţe profesionale şi ştiinţifice, începând cu anul II de studii. - Bursele de merit şi de studii se acordă studenţilor din învăţământul de stat, cursuri de zi, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, în ordine descrescătoare a mediilor, în funcţie de fondul de burse atribuit de M.E.N. - Bursele de ajutor social se acordă la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei studentului sau a susţinătorului legal. 2.2 Fondurile pentru acordarea burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a burselor de ajutor social de la bugetul de stat sunt repartizate pe facultăţi, proporţional cu numărul de studenţi de la cursurile de zi, învăţământ de licenţă din facultatea respectivă, finanţaţi de la bugetul de stat şi în funcţie de alocaţia pe student pentru bursă, atribuită de Ministerul Educaţiei Naţionale.

- Repartizarea fondurilor pe ani de studii pentru fiecare facultate se face proporţional cu numărul studenţilor din anul respectiv, finanţaţi de la bugetul de stat. 2.3. Sumele rămase după acordarea burselor în cadrul fiecărui an de studiu, pe baza criteriilor prezentului regulament vor fi redistribuite în cadrul facultăţii pentru atribuirea de burse studenţilor din anii II-IV (VI), în semestrul I şi studenţilor din toţi anii, la revizuirea burselor (semestrul II). Redistribuirea se face proporţional cu numărul de studenţi din anii de studiu, care pot să mai primească burse, conform criteriilor din prezentul regulament. Alocaţia pe student la redistribuire se calculează raportând suma de redistribuit din facultate la numărul de studenţi din anii ce pot primi burse prin redistribuire. - Eventualele sume rămase unei facultăţi după aplicarea prezentelor criterii, vor fi redistribuite altei facultăţi din cadrul U.S.A.M.V, bursele atribuindu-se strict în ordinea descrescătoare a mediilor, conform alineatului precedent. 2.4. Criteriile de acordare a burselor sunt aprobate de Senatul universităţii. Nu pot constitui criterii de acordare a burselor provenite de la bugetul de stat: vârsta, sexul, religia, rasa, apartenenţa politică a candidatului sau a familiei acestuia, apartenenţa la organizaţii legal constituite ori cu activitate conform legislaţiei române, numărul de ani petrecuţi în alte instituţii de învăţământ, studiile efectuate în străinătate precum şi accesul la burse din alte surse. 2.5. Cuantumul bursei de performanţă profesională şi ştiinţifică, al bursei de merit, al bursei de studiu şi al bursei de ajutor social este stabilit de către Senatul universităţii. Cuantumul bursei de performanţă este cel puţin de două ori mai mare decât bursa minimă acordată în universitate (bursa de ajutor social). 2.6. Universitatea/facultăţile pot completa fondul de burse provenit de la bugetul statului cu fonduri provenite din venituri proprii, donaţii, sponsorizări, etc. 2.7. Se pot acorda şi burse parţiale (burse de studiu şi burse de ajutor social) în cuantumurile şi condiţiile aprobate de Senatul universităţii. 2.8. Bursele de merit, de studiu şi de ajutor social se atribuie studenţilor finanţaţi de la bugetul de stat precum şi studenţilor cu taxă, conform Legii 441/2001, pe durata anului universitar (cursuri, sesiuni de examene, activităţi practice, examen de licenţă sau absolvire) în conformitate cu planul de învăţământ, cu excepţia vacanţelor. - Bursele se acordă şi pe perioada vacanţelor, în cuantumul bursei de ajutor social, dacă studenţii bursieri sunt orfani de ambii părinţi, dacă provin din case de copii sau din plasament familial ori sunt bolnavi T.B.C. şi se află în evidenţa dispensarelor medicale, suferă de diabet, boli maligne, sindroame de malabsorbţie grave, insuficienţe renale cronice, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, sunt infectaţi cu virusul HIV, sau bolnavi de SIDA, spondilită anchilozantă, sau reumatism articular acut. - Senatul universităţii poate lua în considerare şi alte boli cronice. 2.9. Studenţii care urmează concomitent două specializări în instituţii de învăţământ superior de stat pot beneficia de burse de la bugetul de stat numai de la una dintre instituţii, cu condiţia ca numărul total al anilor în care beneficiază de bursă să nu depăşească numărul anilor de studiu prevăzut ca durată de şcolarizare la specializarea de la care urmează să beneficieze de bursă. - De acordarea bursei pot beneficia studenţii înmatriculaţi la facultatea la care aceştia au actele în original. - În cazul frecventării a două specializări din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, Senatul universitar va acorda facilităţile menţionate (bursă şi loc de cazare) pentru specializarea la care studentul a dovedit performanţe superioare, cu respectarea criteriilor specifice fiecărei facultăţi/departament; în acest caz, diploma de bacalaureat în original va fi păstrată la facultatea/departamentul care administrează facilităţile acordate. - Un student poate primi de la universitate o singură categorie de bursă. 2.10. Absolvenţii cu diplomă de licenţă (diplomă, absolvire), care urmează o a doua specializare, sau studenţii reînmatriculaţi, pot beneficia de burse la bugetul de stat, cu condiţia ca numărul anilor în care au beneficiat de bursă să nu depăşească numărul anilor de studii prevăzut ca durată de şcolarizare la specializarea de la care urmează să beneficieze de burse. 2.11. Senatul universitar va monitoriza activitatea studenţilor la forma de master, precum şi a doctoranzilor la forma cu frecvenţă, în scopul evitării acordării a câte două burse aceleiaşi persoane. 2.12. Cuantumul burselor stabilit de Senatul Universităţii poate fi modificat semestrial, în funcţie de alocaţia bugetară pentru burse atribuită de M.E.N. pe student, cu aprobarea Senatului. 2

2.13. Bursele se distribuie pe carduri. Studenţii au obligaţia de a prezenta la secretariatele facultăţilor copie după extrasul de cont. CAPITOLUL III CRITERII DE ACORDARE 3.1. BURSA DE PERFORMANŢĂ 3.1.1. Acordare - Se acordă studenţilor din învăţământul de stat, cursuri de zi, începând cu anul II de studiu, dacă în anul precedent au obţinut rezultate şcolare deosebite şi media 10,00 la examenele şi formele de verificare la disciplinele obligatorii şi opţionale prevăzute în planurile de învăţământ, indiferent de veniturile obţinute de părinţi sau susţinătorii legali. - Se revizuieşte în sem. II, luându-se in calcul rezultatele şcolare din sem. II al anului universitar precedent, cât şi media pe sem. I. 3.1.2. Burse ocazionale pentru performanţe profesionale, ştiinţifice, sportive sau culturalartistice: - se pot acorda pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea profesională, de cercetare stiinţifică, sportivă sau cultural-artistică, cu aprobarea Senatului Universităţii; - obţinerea bursei ocazionale pentru performanţe profesionale, ştiinţifice, sportive sau cultural-artistice nu este condiţionată de acordarea altei categorii de burse; - de acest tip de burse pot beneficia studenţii care au participat la competiţii profesionale, ştiinţifice, sportive sau cultural-artistice şi s-au clasat pe unul din primele patru locuri. 3.1.3. Cuantumul burselor ocazionale pentru performanţe profesionale, ştiinţifice sau sportive: a) pentru faza locală: Bursa de tip I 240 lei; Bursa de tip II 190 lei; Bursa de tip III 140 lei; Bursa de tip IV 120 lei; b) pentru faza naţională: Bursa de tip I 360 lei; Bursa de tip II 285 lei; Bursa de tip III 210 lei; Bursa de tip IV 180 lei; 3.2. BURSA DE MERIT 3.2.1. Acordare - Se acordă studenţilor din învăţământul de stat, cursuri de zi, începând cu anul II de studii, dacă în anul precedent sau după sesiunea de examene din ianuarie-februarie, au promovat toate examenele cu media cel puţin 9,50 la examenele şi formele de verificare la disciplinele obligatorii şi opţionale (fără seminarul pedagogic) prevăzute în planurile de învăţământ, indiferent de veniturile obţinute de părinţi sau susţinătorii legali. 3.3. BURSA DE STUDIU 3.3.1. Acordare - Se acordă studenţilor din ciclul de licenţă cursuri de zi, în funcţie de rezultatele profesionale, care au obţinut media generală de cel puţin 8,00, indiferent de veniturile realizate de părinţi sau susţinătorii legali. - Pentru anul universitar absolvit, media se calculează cu rezultatele obţinute la examene şi alte forme de verificare, la discipline prevăzute ca obligatorii şi opţionale în planurile de învăţământ, fără a se lua în calcul notele obţinute la seminarul pedagogic. - Se revizuiesc la începutul sem.ii, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, studenţii trebuind să obţină din promovarea tuturor examenelor şi a altor forme de verificare, la disciplinele prevăzute ca obligatorii şi opţionale în planurile de învăţământ. 3.4. BURSA DE AJUTOR SOCIAL 3.4.1. Acordare - Studenţii din anul I, ciclul de licenţă sau de masterat, finanţaţi de la bugetul de stat, în primul semestru beneficiază numai de burse de ajutor social, pe bază de cerere, în limita întregului fond de burse ce revine 3

anului respectiv, proporţional cu numărul de studenţi bugetaţi. Studenţii anului I înmatriculaţi în regim "cu taxă de studii", intră în competiţia pentru burse începând cu semestrul II, pe baza rezultatelor profesionale realizate în universitate şi cu îndeplinirea celorlalte criterii, inclusiv existenţa actelor în original la facultate. - Pentru anii II-IV (VI), bursa de ajutor social se acordă studenţilor integralişti pe bază de cerere, dacă nu beneficiază de bursă de merit sau de studiu, în limita de 10 % din fondul de burse repartizat universităţii şi defalcat pe facultăţi, proporţional cu numărul de studenţi bugetaţi. - Media obţinută trebuie să fie minimum 7,00. 3.4.2. Priorităţi la acordarea burselor de ajutor social Bursele de ajutor social se acordă studenţilor integralişti în funcţie de veniturile nete medii lunare ce revin pe membru de familie, următoarelor categorii de studenţi: - studenţilor cărora li se aplică prevederile art.10 lit.r din Legea nr.42/1990, republicată, cu modificările ulterioare, în baza certificatului eliberat de Comisia pentru aplicarea Legii nr.42/1990, care atestă calitatea lor ori a unuia dintre părinţi de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau de Erou-martir cu una din meţiunile: rănit, reţinut, rănit şi reţinut, remarcat prin fapte deosebite, însoţit de brevet semnat de Preşedintele României; - studenţilor orfani de ambii părinţi, celor proveniţi din casele de copii sau plasament familial, care nu realizează venituri; - studenţilor bolnavi de T.B.C. care se află în evidenţa dispensarelor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindroame de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, cei infectaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, spondilită anchilozantă sau reumatism articular; Senatul universităţii poate lua în considerare şi alte boli; Aceştia vor depune la dosar certificatul medical eliberat de un medic specialist, vizat de medicul de familie al studentului şi de medicul dispensarului studenţesc în raza căruia sunt arondaţi studenţii USAMV Iaşi (Cabinetul medical din căminul A4). - studenţilor care nu realizează pe ultimele 3 luni un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare decât salariul minim pe economie; - studenţilor cu ambii părinţi şomeri; studenţilor căsătoriţi, cu copii (se vor lua în calcul, în mod separat, veniturile susţinătorilor legali). Actele doveditoare vor proveni de la familia fiecăruia dintre soţii studenţi; Dosarele - cerere prin care se solicită o bursă socială cuprind următoarele documente: 1. Cerere tip (Anexa 1); 2. Copie după CI sau după certificatul de naştere; 3. Copii după certificatele de deces ale părinţilor, sau adeverinţă din care să rezulte că studentul provine din casa de copii sau din plasament familial (după caz); 4. Certificatul medical eliberat de un medic specialist, vizat de medicul de familie al studentului şi de medicul dispensarului studenţesc în raza căruia sunt arondaţi studenţii USAMV Iaşi (Cabinetul medical din căminul A4) (după caz); 5. Documente justificative privind veniturile familiilor studenţilor titulari ai cererii de acordare a bursei sociale; 6. Documente justificative (de la Primărie) privind veniturile obţinute din exploatarea proprietăţilor personale (venituri nete din activităţi de exploatare a terenurilor agricole, pădurilor sau din chirii); 7. Documente justificative (de la Administraţia Finanţelor Publice) privind veniturile nete obţinute din activităţi autorizate; 8. Copii după documentele de identitate ale celorlalţi membri ai familiei aflaţi în întreţinere şi adeverinţe de elev/student pentru fraţii aflaţi în întreţinerea părinţilor. 9. Declaraţie pe proprie raspundere, legalizată de către notar, că nu realizează venituri sau realizează alte venituri decât cele menţionate (Anexa 2). b) Senatul universitar poate acorda şi alte burse de ajutor social. 3.4.3. Nu se acordă burse de ajutor social studenţilor sancţionaţi sau celor ce absentează nemotivat de la procesul didactic (peste 30 % din total ore). 3.4.4. Burse de ajutor social ocazionale a) Bursa de ajutor social se poate acorda şi ocazional în cuantumul unei burse de ajutor social, în limita fondurilor repartizate pentru burse sau din venituri proprii, astfel: - Bursa de ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte se poate acorda studenţilor orfani de ambii părinţi, studenţilor defavorizaţi social, studenţilor proveniţi de la casele de copii sau din plasament 4

familial sau din încredinţare, care realizează venituri pe membru de familie de până la 75 % din salariul de bază minim pe economie pe ultimele 3 luni, stabilit la începutul lunii în care studentul a solicitat bursa. Bursa de ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte se poate acorda de două ori în decursul unui an universitar, la solicitarea studentului, indiferent dacă studentul mai beneficiază de o altă categorie de bursă; - Bursa de ajutor social ocazional de maternitate se acordă studentei sau studentului a cărui soţ/soţie nu realizează alte venituri; se acordă o bursă pentru naştere şi lehuzie şi o bursă pentru procurarea lenjeriei copilului nou-născut; - Bursa de ajutor social ocazional în caz de deces se acordă pentru decesul unui membru al familiei studentului (soţ, soţie, copil) sau în caz de deces al studentului(ei), necăsătorit(ă) sau căsătorit(ă) cu soţie/soţ care nu realizează venituri; b) În cazuri excepţionale Universitatea poate acorda, din venituri proprii, un ajutor material studenţilor aflaţi în situaţie de excepţie, va dovedi cu acte motivul solicitării, dosarul urmând a fi verificat de Comisia Socială a Senatului, care va decide oportunitatea acestui ajutor şi va supune cererea aprobării Senatului. 3.5. BURSE PARŢIALE 3.5.1. Senatul universităţii poate aproba acordarea de burse parţiale (de studiu şi de ajutor social); cuantumurile burselor parţiale şi criteriile de acordare se vor stabili de către Senatul universităţii. Bursele parţiale vor reprezenta cca. 50-75 % din bursele integrale şi se vor acorda în raport de media generală, obţinută la admitere pentru studenţii din anul I şi la sfârşitul anului universitar pentru studenţii din anii II- III (V), sau la finele semestrului I, după caz, dar nu mai mică de 7,00. Bursele parţiale se acordă pe perioade limitate, proporţional cu fondul constituit de universitate în acest scop şi pot fi de două categorii (parţială I şi parţială II), în funcţie de medie şi fondul disponibil. 3.6. BURSE SPECIALE 3.6.1. Senatul Universităţii poate aproba şi atribuirea de burse constituite din donaţii. Acestea se acordă studenţilor din anii II IV (VI), pe durata unui an universitar, prin concurs, pe baza următoarelor criterii: - condiţiile sociale (venit mediu, număr de fraţi etc.). - media anului anterior minimum 7,00. - Contribuabilii la fondul de burse pot stabili şi alte criterii, care vor fi supuse aprobării Senatului. 3.6.2. Senatul poate aproba, de asemenea, la propunerea Consiliului de Administraţie, şi alte categorii de burse, ajutoare şi stimulente, cu revizuire semestrială. CAPITOLUL IV - DISPOZIŢII FINALE 4.1. În competiţia pentru burse intră numai studenţii integralişti, cu situaţia şcolară încheiată la şfârşitul anului universitar sau a semestrului I, după caz. 4.2. Studenţii care absentează nemotivat la peste 50% din activităţile didactice planificate pot primi bursă proporţional cu prezenţa la procesul didactic, eventualele sume astfel reţinute constituindu-se în fond de burse parţiale sau ocazionale. 4.3. Studenţii care beneficiază de bursă de ajutor social şi care pe toată perioada sesiunii de iarnă sunt internaţi în spital, precum şi cei care au fost în concediu medical 60 de zile consecutiv înainte de sesiunea de examene sau în timpul sesiunii, pot să-şi menţină bursa şi în semestrul II, fără revizuire, dar cu actualizarea datelor privind veniturile susţinătorilor legali. 4.4. Bursele nu se atribuie studenţilor care sunt plecaţi în străinătate, indiferent de motiv, cu excepţia deplasărilor în baza burselor de mobilitate (Program ERASMUS). Prezentul regulament a fost discutat şi aprobat în Senatul Universităţii din data de... P R O R E C T O R, Prof. univ. dr. Gheorghe SAVUŢA 5

Anexa 1 MODEL DE CERERE Aviz favorabil, DECAN, DOMNULE DECAN, Subsemnatul/a.. 1, student/ă la Facultatea.., specializarea.., în anul, grupa.., CNP., CI seria. nr., e-mail., tel..vă rog să binevoiţi a-mi aproba acordarea bursei de ajutor social în sem... al anului universitar 2013/2014. Situaţia şcolară : / Forma de finanţare Solicit bursa din motivul 2. În vederea obţinerii dreptului de a obţine o bursă socială, declar toate veniturile obţinute de către familia mea 3 : Nr.crt. Specificaţii LUNA Media veniturilor/ 1 2 3 lei/lună A. VENITURI NETE REALIZATE (total :A 1+2+3+4+5+6) 1 Salarii nete totale Mama / soţia Tata / soţul 2 Pensii 3 Alte ajutoare primite de la stat 4 Venituri din spaţii proprii închiriate 5 Venituri din agricultură 6 Venituri din activităţi independente B. NR. PERSOANE AFLATE ÎN ÎNTREŢINERE, din care (total) 1 Numărul elevilor 2 Numărul studenţilor 3 Numărul preşcolarilor VENITUL MEDIU NET PE MEMBRU DE FAMILIE (A / B) Pentru justificarea celor declarate, anexez următoarele documente : Declar pe propria răspundere că datele înscrise mai sus sunt reale şi cunosc faptul că nedeclararea veniturilor sau declararea falsă a acestora atrage după sine pierderea calităţii de student, restituirea bursei încasate şi suportarea consecinţelor legale. Data Semnătura DOMNULUI DECAN AL FACULTĂŢII... 1.Se completează cu majuscule, numele, iniţiala tatălui şi prenumele. 6

2.Se completează încadrarea într-o categorie de bursă socială (orfan, plasament familial, provenit din casa de copii, caz medical, venituri mici). 3. Necompletarea unor rubrici sau completarea eronată va avea drept consecinţă respingerea dosarului. Documentele ataşate suplimentar, neprecizate în prezenta cerere, nu vor fi luate în consideraţie. Anexa 2 MODEL DE DECLARAŢIE DE VENITURI DECLARAŢIE* Subsemnaţii (tata şi mama) declarăm pe propria răspundere şi sub sancţiunea legii pentru fals în declaraţii că în lunile 1, 2, 3* anul.. şi nici în prezent nu am realizat venituri din agricultură, nu am primit dividende, nu am realizat venituri din spaţii închiriate, nu am primit ajutoare de la stat, nu am fost privatizaţi, nu am fost încadraţi în câmpul muncii, nu am lucrat cu convenţie, nu am primit cumul de funcţii şi nu am avut alte surse de venit în afara celor declarate. Semnătura tata Semnătura mama NOTĂ *Această declaraţie va fi dată în faţa unui notar, se va legaliza şi taxa conform legii în vigoare. Declaraţia trebuie să cuprindă toate punctele înscrise iar dacă la unele puncte sunt venituri, se vor declara. Aceste venituri se vor adăuga la celelalte şi se vor împărţi la numărul de persoane aflate în întreţinerea părinţilor. ( Sunt excluse din întreţinere persoanele care au împlinit 16 ani şi nu urmează nici o formă de învăţământ). Studenţii care lucrează vor declara venitul personal la notar şi vor aduce şi adeverinţă de salariat după modelul afişat. ** Veniturile se calculează pe ultimele trei luni. 7