Albert Borgmann despre îmblânzirea tehnologiei: un interviu de David Wood The Christian Century, August 23, 2003, pp. 22-25 Pentru Borgmann, filosofia este un mod de a aborda întrebările ce se află în centrul vieţii de zi cu zi întrebări ce sunt urgente dar deseori nerostite. Filosofia tehnologiei, care a fost punctul focal al cercetărilor sale începând din mijlocul anilor 1970, are ca scop să aducă la lumină şi să pună sub semnul întrebării profilul şi caracterul tehnologic al vieţii de zi cu zi. Borgmann este Profesor Regents de filosofie la Universitatea Montana din Missoula, unde a predat începând din 1970. S-a născut şi a crescut în Freiburg, Germania, într-o familie catolică. La o vârstă relativ mică a fost atras spre filosofie prin întâlnirea cu conferinţele şi scrierile lui Martin Heidegger. Cartea cea mai recentă a lui Borgmann este Pană de curent: Creştinismul în cultura tehnologiei. Rațiunea și reflecția nu pot pretinde să guverneze credința, a declarat Borgmann, însă ele le pot precede și pot crea un spațiu pentru ele. Să facem loc pentru Creștinism este de fapt cel mai promițător răspuns în fața tehnologiei. Am vorbit cu el despre tehnologie și despre cum poate fi limitată și salvată. Când aud cuvântul tehnologie ne gândim la dispozitive cum ar fi computere, mașini, televizoare și telefoane. Ce înseamnă termenul pentru tine, în calitate de filosof care se gândește la tehnologie? Calculatoarele, televiziunea și mașinile sunt toate parte a tehnologiei. Dar elementele și procedeele tehnologice fuzionează într-o cultură, un mod de viață, și acest lucru mă interesează ca filosof. Cum modelează tehnologia un mod de viață? O caracteristică esențială a unui dispozitiv tehnologic este faptul că face ceva disponibil pentru noi într-un mod confortabil. Nu trebuie să lucrezi pentru el. E acolo la dispoziția noastră. În cazul televiziunii, informația și divertismentul devin ușor accesibile. Televiziunea, într-o anumită măsură, ia locul poveștilor, picturilor, baladelor, bârfelor - alte moduri de a ne informa în privința lumii. Această transformare este mult mai profundă decât ne dăm seama. Dacă două sau trei ore de televiziune pe zi intra în viețile noastre, atunci ceva trebuie să dispară. Și ce a dispărut? Povestitul, cititul, mersul la teatru, socializarea cu prietenii, a face o plimbare pentru a vedea ce mai e nou în cartier. Deci, tehnologia nu este doar un instrument. Nu. Este un stimulent, și este atât de puternică încât de cele mai multe ori oameni se găsesc în imposibilitatea de a o refuza. A o proclama un instrument neutru este în contradicție cu modul în care oamenii se comporta. De ce 90% din toate familiile sau gospodăriile se uită la televizor după cină? Pentru că au decis că acesta este cel mai bun mod de ași petrece timpul lor? Nu, altceva trebuie să se întâmple. Și ce se întâmplă este faptul că cultura din jurul nostru -- inclusiv munca care se epuizează, mâncarea ușor accesibilă, și spectacole de televiziune într-atât de atractive pe cât pot fi ele făcute de unele dintre cele mai strălucite minți din țara noastră -- ne încurajează să ne trântim în fața televizorului și să petrecem două ore întregi acolo. Este acest mod de a analiza tehnologa inevitabil orientat părtinitor împotriva tehnologiei? Nu. În unele cazuri, dispozitivele fac disponibile lucruri pe care cu siguranță nu am vrea să le pierdem. De exemplu, tehnologia medicală ne-a eliberat de multe boli, iar tehnologia gazului și a combustibilului ne oferă căldura pe care cuptoarele ne-o pun la dispoziție. Acestea sunt lucruri minunate. 1
Filosofii tehnologiei tind să nu laude aceste realizări tehnologice, deoarece sunt lăudate tot timpul. Filosofii atrag atenția asupra datoriilor - ce se întâmplă atunci când tehnologia trece dincolo de faptul că ne scapă de greutăți reale și începe să ne elibereze de sarcini de care noi nu ar trebui să vrem să scăpăm. De ce sarcini nu ar trebui să vrem să scăpăm? Luați în considerare, de exemplu, sarcina de a pregăti o masă și a face pe toată lumea să se prezinte la masă și să stea jos. Sau sarcina de a citi poezii uni altora sau de a merge la o plimbare după cină. Sau sarcina de a scrie scrisori -- de a ne aduna gândurile, de a le așterne pe hârtie într-un mod ce va rămâne în amintire va fi și prețuit și, poate, lăsat ca moștenire nepoților noștri. Acestea sunt activități care au fost șterse de divertismentul ușor disponibil oferit de TV. Partea dificilă a acestor activități este de fapt doar sarcina de a trece peste un prag de efort. De îndată ce ai trecut pragul, greutatea dispare. Așa cum un cercetător al lucrărilor dumneavoastră a exprimat ideea, considerați tehnologia ca fiind nu principala problemă principală a vieții moderne târzii, ci mai degrabă condiția sa principală. Da. Problema este că nu ne asumăm responsabilitatea pentru starea aceasta. Este un regim auto-impus cel sub care trăim, și astfel cel puțin problema trebuie să fie pusă pe ordinea de zi. Este discutată pe-aici pe colo de jurnaliști și alți scriitori. Dar această preocupare în creștere nu este abordată într-un mod concertat și susținut. În viața Bisericii vorbim de multe ori de efectelor culturii tehnologice. De exemplu, suntem preocupați de influențele ce vin prin intermediul televiziunii și internetului. Dar se pare că nu avem un mod de a vorbi despre țesătura vieții pe care tehnologia ne-o întrețese. Aceasta este o parte din reticență generală de a judeca cultura contemporană. Pentru o mare parte a erei tehnologice, aproximativ de la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocul al XX-lea, tehnologia a fost foarte benefică. A remediat mizeria foamei, a izolării și bolii. Și apoi imperceptibil a început să colonizeze centrul vieții. Și cred că unul dintre motivele pentru lipsa de reacție trebuie să fie această mișcare imperceptibilă. Oamenii nu știu când să zică stop, să spună: până aici, dar nu mai departe. Un alt motiv este că întreaga mișcare tehnologică este atât de adânc înrădăcinată în economie. Credem ca economia nu poate exista in modul în care există dacă nu se consumă și se produce mai mult. Un al treilea motiv pentru a îmbrățișa tehnologia ar putea fi dorința de înțeles de a asuma ceea ce este distinctiv cu privire la cultura noastră. Este greu de acceptat ideea că lucrurile care sunt cele mai caracteristice din viața noastră nu ar trebui să fie cele mai centrale. Încă un foarte este foarte puternic în protejarea tehnologiei de examinarea critică: individualismul liberal democratic, noțiunea că individul trebuie să fie judecătorul a ceea ce este viața bună pentru el sau ea. În abstract sună ca un principiu minunat, și încorporează într-adevăr ceva real și important. Dar face foarte dificilă realizarea unei examinări semnificative a culturii noastre, care în mod inevitabil este o întreprindere comună și colectivă. Realitatea dispozitivelor, cum ar fi televiziunea și computerul ar trebui să fie o parte a conversației în comunitățile noastre de credință. Corect, și modul corect de a vorbi despre ele este unul ce ajuta oamenii să pună limite rezonabile cu privire la utilizarea acestor dispozitive. Dar interesul meu este mai puțin pe stabilirea de limite cât este pe crearea condițiilor pozitive în care tehnologia devine mai puțin irezistibilă și diferite tipuri de raportări prosperă și înfloresc. Cum situăm dispozitivele tehnologice în casele noastre este important din punct de vedere moral. Plasarea televizorului într-un loc incomod în casa cuiva îl îndepărtează dintr-o poziție de disponibilitate constantă și face loc pentru alte raportări să prospere. Cu acest tip de reamenajare fizice trebuie să vină o reangajare cu ceea ce eu numesc lucrurile și practicile focale. 2
Ce ar fi o bună ilustrare a unui lucru focal sau al unei practici focale? Un lucru focal este ceva care are o prezență impunătoare, implică corpul și mintea, și te relaționează cu alții. Lucrurile focale și tipurile de angajamente pe care le favorizează au puterea de la centra viața ta, și de a aranja toate celelalte lucruri în jurul acestui centru într-un mod ordonat pentru că știi ce este important și nu este. O practică focală rezultă dintr-un angajament serios cu un lucru focal. De exemplu, o chitară este un lucru focal -- acesta îmi impune un anumit tip de angajament al corpului și al minții mele. În timp ce învăț să cânt, intru în contact cu tradiția mai largă a muzicii și a comunității de muzicieni. Masa este un lucru focal și prepararea ei este o practică focală. Sălbăticia este un lucru focal și drumeția o practică focală. Șuvoiul, sau păstrăvul, este un lucru focal - pescuitul la muscă practica focală. În viața comunității creștine, pâinea și potirul sunt lucruri focale și Împărtășirea practica focală. Lucrurile focale și angajamentul nostru cu ele ne orientează și ne centrează în timp și spațiu, în moduri în care dispozitivele tehnologice nu o fac. Un lucru focal nu este la mila felului în care te simți la un moment dat, dacă timpul este convenabil sau orice altceva; vă angajați față de el fie ce-o fi. Este de ajutor, desigur, dacă angajamentul este unul comun, deoarece atunci când o persoană slăbește, cealaltă persoană poate să compenseze pentru acea slăbiciune. Două persoane slabe, fiecare așteptând ca cealaltă să fie puternică, vor fi puternice împreună. Prepararea și luarea împreună a unei mese constituie o practică focală care are puterea de a reorienta viața de familie. Pentru a stabili condițiile pentru ca o astfel de practică să se dezvolte, trebuie să existe un acord ferm în rândul celor din familie -- în special între părinți. Astfel de acorduri stabilesc dezacordul cu cultura tipică. Păreți încrezător că există o libertate reală de a alege acest mod de viață despre care vorbiți. Există această libertate. Dar este o libertate care nu este surprinsă în deciziile de zi cu zi, ci în acele decizii fundamentale în care faci bilanțul vieții tale și te întrebi: Cum o să-mi aranjez mediul meu fizic înconjurător și ce fel de acorduri și angajamente fac cu partenerul meu, soțul/soția meu, despre cum avem de gând să ne desfășurăm viețile noastre. Trebuie să faci un pas înapoi și să măsori valoarea vieții tale. Aproape că nu mai e nici o casă unde nu se face un efort în privință limitării utilizării dispozitivelor tehnologice. Cât timp îmi las copiii pe Internet? Ar trebui copiii să aibă propriul lor calculator, televizor sau "gameboy"? Ar trebui să folosească mesageria instant? Utilizarea tehnologiei este centrală pentru o mare parte din negocierile intense ce se desfășoară între părinți și copii. Această negociere aparent fără sfârșit poate începe să se simtă ca o luptă fără speranță. Pentru ca această luptă să devină productivă si semnificativă noi nu trebuie să vedem în dispozitive tehnologice înseși un dușman. De exemplu, mă bucur de beneficiile Internetului. Schimbul de imagini și de informații și de comunicare a fost o binecuvântare în relația mea cu fiicele noastre și familiile lor în această țară și cu familia mea din Germania. În ceea ce privește munca mea ca cercetător, accesul pe care îl am acum la surse este extraordinar. Întrebarea și provocarea pe care trebuie să le acceptăm sunt: Cum putem aduna dispozitive tehnologice împreună într-o viață bună, care merită trăită? Nimic prin sine însuși nu constituie o viață mai bună. Descrierea dumneavoastră a ceea ce constituie o viață bună -- o viață orientată de lucruri focale, preocupări și practici în cadrul unei familii, a vieții de familie -- este foarte atrăgătoare. În același timp, cred că oamenii ar spune că lectura, angajarea în conversație, a face o plimbare, scrierea unei scrisori, cântatul la un instrument muzical sau a juca un joc, cum ar fi șahul, pregătirea unei mase, sau chiar doar șederea la o masă împreună pentru o perioadă lungă de timp, par a nu avea șansă în fața Nintendo, a mesageriei instant, Web surfing-ului sau a ascultării unui CD în intimitatea propriei camere. Ca părinți, noi simțim că nu putem face față. Nu putem concura cu hiperrealitatea care este atât de ușor accesibilă prin toate dispozitivele care inundă casele noastre. 3
Primul lucru care trebuie spus unor astfel de părinți este că ar trebui să iubească ceea ce face un lucru și o practică focale. Trebuie să fie alergători înrăiți sau jucători de șah sau muzicieni, iar dacă nu au un astfel de lucru focal, atunci ar trebui să-și analizeze aspirațiile. Părinții trebuie să găsească acea dragostea de a face ceva în mod special. Cei mai mulți dintre noi am avut ceva ce am iubit -- am renunțat la acel ceva pur și simplu, și viețile noastre sunt acum reduse la ceea ce trebuie făcut și sunt umplute cu perioade în care nu facem mai nimic. Vorbim de moartea practicii focale dacă ea este făcută dintr-un sentiment de vinovăție sau obligație. Deci acest tip de lucrare trebuie să izvorască din iubire. Dacă vă place, copiii învață să-l iubească. Ceea ce copiii își amintesc cel mai bine din copilărie și cel mai probabil re-creează în viața adultă este ceea ce iubeau părinții lor. De exemplu, tatăl meu a iubit grădinăritul, și copii fiind, îl ajutam la prășit sau să taie iarba. Nici unul dintre noi, cât eram copii, nu a iubit grădinăritul. Dar acum, la vârsta adultă, noi toți cei patru avem grădini de legume. Nimeni nu ne-a spus să facem asta - ne-am trezit că facem acest lucru. Deci trebui să găsești ceva ce iubești. Al doilea lucru ce trebuie spus părinților se referă la praguri. Pragul de efort în cazul jocurilor Nintendo și al emisiunilor de televiziune este scăzut, și astfel treceți peste acel prag cu ușurință. Recompensele ce rezultă sunt mici, de asemenea. E bine stabilit prin cercetări că, după două ore de uitat la televizor -- și există rezultate similare în cazul celor ce joacă jocuri Nintendo sau lucrează la un calculator timp de două ore -- nu se simt bine. Se simt mai rău decât s-au simțit la început. Deci prag scăzut, recompense mici. Lucrurile și practicile focale au un prag de efort ridicat. Pragul este înalt din punct de vedere moral, nu material. Nu e ca și când oamenii trebuie să depună un efort extenuant sau trebuie să se confrunte cu un pericol înainte să se așeze la masă. Este chiar acolo, la îndemână. Dar există un prag moral. Este o stres, un efort. Este un prag înalt, și este dificil să treci de el. Dar odată ce ești dincolo de el recompensa este mare, de asemenea. După o masă plăcută te ridici cu inima plină de bucurie. După ce joci tenis cu puștiul tău câteva ore amândoi vă simțiți bine. Desigur, trebuie să începi cu copiii tăi când sunt mici, și pe urmă trebuie să trăiești și să practici pentru ei lucrul pe care îl iubești. Și pe urmă o să-l preia și ei. Ar trebui să te aștepți să fie greu, dar există ceva de partea cealaltă a acelui prag înalt și dificil, și acestea sunt recompense mari. Recompensele nu sunt invariabile. Uneori masa va fi o corvoadă de la început până la sfârșit. Dar asemenea episoade nu vor pune sub semnul întrebării o practică stabilită. În calitate de preot, mă întreb ce ați spune preoților ce urmăresc să-și exercite abilitatea de a conduce în mijlocul acestei culturi tehnologice a noastre. Aș sugera că există două lucruri pe care trebuie să le facă. Unul este să fie mai încrezători în privința lucrurilor pe care le fac și să spună clar oamenilor care se adună pentru a se ruga ce lucru extraordinar este și cum asemenea întâlniri sunt acoperite cu grație. Cred că preoții își dau lor înșiși de multe ori mult prea puțin credit pentru ceea ce conduc și pentru ceea ce ei reprezintă. Și apoi din acea bucurie și încredere trebuie să vină dorința de a face ca lucrurile focale să aibă întâietate în cultură în sens larg. Nu o să reușești să le impui dacă nu înțelegi cu ceea ce te confrunți. Dar dacă aceste două lucruri se unesc o interpretare inteligentă a structurii societății și încredere în harul lui Dumnezeu atunci putem spera că Împărăția lui Dumnezeu va veni câțiva pași mai aproape. [ ] 4
Referințe: Technology and the Character of contemporary Life: A Philosophical inquiry. (University of Chicago Press, 1984). Borgmann s earliest book on technological culture introduces the substance of his critique of technology. Crossing the Postmodem Divide. (University of Chicago Press, 1992). This book situates Borgman s analysis within the postmodern critique of modernity and argues for what he calls a postmodern realism" which both appreciates postmodernism and moves beyond it by way of recovering "the world of eloquent things." Holding On to Reality: The Nature of Information at the turni of the Millennium. (University of Chicago Press, 1999). Borgnann situates his critique of technological culture within the context of the "information age." The age of information transforms information itself and not just our access to it. Power Failure: Christianity in the Culture of Technology. (Brazos Press, 2002). A collection of essays published over the past 20 years in which Borgmann makes explicit connections between his critique of the technological character of contemporary life and Christianity. Technology and the Good Life? Edited by Eric Higgs, Andrew Light and David Strong (University of Chicago Press, 2000). A collection of essays by philosophers of technology examining the significance of Borgmann s work in disclosing the dynamic of technology in everyday life. Transforming Our Days: Spirituality, Community and Liturgy in a Technological Culture. By Richard R. Galliardetz (Crossroad, 2000). A Catholic theologian demonstrates the theological relevanceof Borgmann s analysis to the life of the Christian and the Christian community. This highly readable book provides an excellent introduction to the principal themes of Borgmann s work. Moral Fragments and Moral Community: A Proposal for Church in Society. By Lany L. Rasmussen (Fortress, 1993). Rasmussen was one of the first theologians to utilize Borgmann s analysis in providing an account of the contemporary situation and of the pails and possibilities for the church. "Technology and Temperance," by Kathleen A. Cahalan, Chicago Studies (Spring 2002). An Insightful essay by a Catholic theologian demonstrating the relevance of Bborgmann s analysis for the Christian moral life. 5