AGENTIA NATIONALA PENTRU SPRIJINIREA INITIATIVELOR TINERILOR Direcţia de Studii si Cercetări pentru Probleme de Tineret FENOMENE DE MARGINALIZARE ŞI EXCLUDERE SOCIALĂ ÎN RÂNDUL TINERILOR Faza I Principalele fenomene de marginalizare şi excludere în rândul tinerilor (dimensiuni, caracteristici, factori de risc) Iunie 2007
Colectivul de cercetare: Daniela Simache, CP III coordonator Anca Donţu, CS Ruxandra Marin, AI 2
CUPRINS I.INTRODUCERE... 4 II.DELIMITĂRI CONCEPTUALE... 6 Terminologie din domeniul ştiinţelor sociale Situaţia în România. Concepte, legislaţie şi direcţii de implementare III. INSTITUŢIONALIZAREA ŞI EFECTELE EI... 12 Evoluţii actuale Situaţia tinerilor în momentul părăsirii sistemului de ocrotire IV. ABANDONUL ŞCOLAR ŞI SEMNIFICAŢIA LUI... 18 Relaţia abandon şcolar-scăderea nivelului de educaţie-vulnerabilitate socială Situaţia actuală; caracteristici şi direcţii de intervenţie V. DELINCVENŢA ŞI IMPACTUL EI PENTRU DELINCVENŢI... 33 Delincvenţa juvenil: de la efecte la consecinţe Situaţia actuală Puncte fierbinţi: particularităţi şi posibilităţi de intervenţie VI. CONSUMUL DE DROGURI UN FACTOR MAJOR DE MARGINALIZARE... 45 Scurtă analiză: consumul şi consumatorii Cererea de tratament Percepţia şi atitudinile populaţiei faţă de consumatorii de droguri Concluzii preliminare orientarea cercetării în faza următoare VII. SINTEZĂ. În loc de concluzii... 58 VII. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ... 63 3
INTRODUCERE Acest raport reprezintă prima parte din cercetările pe care ne-am propus să le întreprindem în acest an în cadrul temei Fenomene de marginalizare şi excluziune socială în rândul tinerilor. Totodată el este o continuare firească a temei de cercetare Reducerea factorilor de risc la tineri din martie 2006 şi a preocupărilor permanente ale Direcţiei de Studii şi Cercetări pentru Probleme de Tineret a ANSIT de abordare în manieră ştiinţifică a categoriilor de tineri în situaţie de risc social şi de căutare a unor direcţii şi posibilităţi de intervenţie în scopul îmbunătăţirii situaţiei acestor tineri. Revenind la raportul de faţă, el îşi propune să realizeze o diagnoză atentă a principalelor grupuri de tineri aflaţi în poziţii marginale în societate, a formelor în care se manifestă această marginalizare. Cercetarea a fost focalizată pe analiza principalelor fenomene de marginalizare şi excludere din rândul tinerilor. Astfel, am investigat situaţia tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie socială (tinerii post-instituţionalizaţi), a tinerilor cu deficit major de educaţie (ca urmare a abandonului şcolar), a tinerilor infractori (aflaţi în sistemul penitenciar) şi a tinerilor care consumă droguri. Toate acestea au fost analizate sub aspectul dimensiunilor, al caracteristicilor şi al factorilor de risc existenţi. Pornind de aici, în raportul final vor fi prezentate cu precădere acele aspecte care ţin de activitatea şi de atribuţiile ANT şi de colaborarea sa cu alte instituţii care au atribuţii legate de acest subiect (ANA, MECT, MMFES etc.). În acest stadiu al derulării cercetării considerăm că se impun câteva precizări referitoare la conţinutul şi modul de derulare al acestei prime faze. Durată mare de timp a fost cauzată de factori obiectivi care ţin în primul rând de inexistenţa unor monitorizări ale fenomenelor abordate în general şi a statisticilor pe grupe de vârstă în special precum şi de dificila colaborare cu unele instituţii pentru furnizarea de date (ca urmare a lipsei 4
preocupărilor pentru monitorizarea aspectelor de interes pentru noi legate de tineri sau a implicării lor în procesul de remaniere guvernamentală). La aceasta se adaugă şi decalarea termenelor unor alte cercetări care urmau să fie sursă de analiză pentru această temă (ESPAD, Diagnoza 2007, Studiu asupra consumului de droguri în populaţia generală şi Studiu asupra consumului de droguri în penitenciare ale ANA). Dat fiind obiectivele acestui studiu (aspectele actuale şi analiza la nivel naţional şi regional totodată) precum şi extinderea intervalului de vârstă studiat până la 35 de ani am fost nevoiţi să alocăm un timp mult mai mare şi eforturi intense pentru a putea finaliza acest prim raport. Se cuvine să aducem mulţumiri unor persoane şi instituţii care au contribuit în mod hotărâtor, prin disponibilitatea şi competenţa lor, la finalizarea în bune condiţii a acestui prim raport: Institutul Naţional de Statistică (d-nei Tihohod pentru sugestiile făcute referitor la selecţia şi prelucrarea datelor furnizate), Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (doamnei Nicolina Racoceanu pentru promptitudinea cu care ne-a pus la dispoziţie datele şi rezultatele cercetărilor făcute asupra tinerilor post-instituţionalizaţi), Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (domnilor Florin Şerpe şi Iulian Brâncoveanu, pentru disponibilitatea şi profesionismul manifestat în colectarea datelor solicitate de noi). În faza următoare a cercetărilor ne vom concentra atenţia (conform contractului încheiat) pe analiza unor aspecte legate de consumul de droguri în rândul tinerilor români şi pe analiza şi pe analiza, cu ajutorul datelor obţinute din cercetările Direcţiei de Studii şi Cercetări pentru Probleme de Tineret (ne referim aici în principal la sondajul naţional Situaţia tineretului român şi aşteptările sale. Diagnoza 2007) asupra atitudinilor de intoleranţă şi a discriminării la care sunt expuşi acei tineri aflaţi în poziţii sociale marginale. 5
II. DELIMITĂRI CONCEPTUALE Tema analizează felul în care se manifestă marginalizarea şi excluderea în rândul tinerilor şi caută să identifice formele în are acestea se pot transforma în includere şi participare socială. 1. Terminologie din domeniul ştiinţelor sociale. Marginalitate = poziţie periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor, cu acces drastic limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi comunicaţionale ale colectivităţii. [...] Sursa m nu trebuie căutată în raritatea resurselor ci într-un anumit mod de organizare socială caracterizat prin accesul inegal la resurse, prin discriminarea unor persoane sau grupuri sociale. M are ca efect izolarea socială, alienarea, inadaptarea, neintegrarea socială, dezorganizarea familiei... (Sorin Rădulescu, Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, p.338, 2003). Marginalizarea reprezintă tocmai o îndepărtare, o excludere. Putem marginaliza o persoană, dar şi o mişcare, o idee sau chiar un popor. Cuvântul face trimitere la un proces suferit de cineva sau ceva, spre deosebire de marginalitate, în cazul căreia actorii au ales, cel mai adesea, această stare. (Lazar, J, în Guilles F, Guy J.(coord), 2005, p.405) Izolare socială = separare parţială sau totală a indivizilor sau grupurilor sociale unul de altul, în termenii comunicării, interacţiunii cooperative, implicării sociale reciproce. I.s. a individului provine din restrângerea contactelor sociale cu membrii grupului sau din respingerea acestuia de către grup. [...] Un grup este izolat dacă evită sau restrânge la minimum contactele sociale şi culturale cu celelalte grupuri, dacă anumite condiţii nu facilitează astfel de contacte sau, în fine, dacă 6
celelalte grupuri îl marginalizează. (Ion-Andrei Popescu, Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, p.316, 2003). Excluderea socială este procesul prin care anumiţi indivizi sunt împinşi la marginea societăţii şi împiedică să participe în întregime la viaţa socială, ca urmare a sărăciei sau a lipsei de competenţe şi de oportunităţi de învăţare pe termen lung, sau ca rezultat al discriminării lor. Aceasta îi distanţează de un loc de muncă, de venituri, de oportunităţile de educaţie şi formare profesională ca şi de reţelele sociale şi comunitare şi de activităţile acestora. Ei au un acces scăzut la putere şi la corpul de luare a deciziilor şi se simt adesea slabi şi incapabili de a avea control asupra deciziilor care le influenţează viaţa de zi cu zi.» (Report on social inclusion 2005, An analysis oh the National Actions Plans on Social Inclusion (2004-2006), submitted by the 10 new Member States, European Comission, february, 2005, p. 10 ). Includerea socială reprezintă procesul prin care sunt persoanele cu risc de sărăcie şi excluziune socială câştigă oportunităţile şi resursele necesare pentru participarea deplină în viaţa economică, socială şi culturală şi pentru beneficierea de un standard de viaţă şi de bunăstare care este considerat normal în societatea în care ei trăiesc. Aceasta le asigură o implicare considerabilă în luarea deciziilor care le afectează propria viaţă şi posibilitatea de a-şi exercita drepturile fundamentale (Report on social inclusion 2005, An analysis oh the National Actions Plans on Social Inclusion (2004-2006), submitted by the 10 new Member States, European Comission, february, 2005, p. 10 ). Vulnerabilitate = expunerea la un risc social, o stare de fragilitate care se declină în raport cu multiple fenomene negative, ca suicidul divorţul sau excluderea. (Simoulin, V., în Guilles F, Guy J.(coord), 2005, p.669) Conform abordărilor psihologice(j. Selosse, 1991), V reprezintă fragilitatea unui sistem defensiv. Epidemiologia (arată în continuare Selosse) estimează vulnerabilitatea în mod probabilist, ca factor de risc (s.n.): situată la intersecţia terenului şi a mediului, 7
ea exprimă interacţiunile genotip - mediu înconjurător şi se plasează între conceptele necesare la formularea problematicilor pluridisciplinare [...] şi duce la intervenţii preventive şi terapeutice (de ex. familiale şi psihosociale. (J. Selosse în R.Doron, F. Parot, 2006, p.826). Continuând orientările Şcolii de la Chicago şi ale teoriei etichetării (Becker, 1985), analizele făcute de către Paugman(1991) asupra noii sărăcii au pus în evidenţă (arată în continuare Simoulin (idem., p 670) faptul că aceasta depinde şi de relaţiile pe care le stabilesc lucrătorii din domeniul social cu cei ameninţaţi 1, precum şi de modul cum sunt priviţi aceştia de restul societăţii. Vulnerabilitatea reprezintă faptul de a nu dispune nici de protecţie nici de siguranţă şi deci de a fi expus unei forme moderne de dezafiliere (Castel, 1995). [...] Ceea ce înseamnă că vulnerabilitatea nu ţine numai de persoane, ci este şi un construct social Factori de risc şi factori de protecţie Aceşti doi termeni sunt utilizaţi frecvent în descrierea unor caracteristici ale indivizilor sau ale mediului lor înconjurător care diferenţiază probabilitatea apariţiei fenomenelor de marginalizare socială. Astfel, factorii de risc sunt cei care determină o probabilitate crescută de apariţie a marginalizării sociale. Iar factorii de protecţie sunt acei factori care reduc probabilitatea apariţiei acesteia. 2. Situaţia în România. Concepte, legislaţie şi direcţii de implementare. Marginalizarea socială, în înţelesul legii, este definită prin poziţia socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi comunicaţionale ale colectivităţii; ea se manifestă prin absenţa unui minimum de condiţii sociale de viaţă. 1 Ceea ce susţine necesitatea realizării demersurilor pentru statuarea profesiei de consilier/lucrător de tineret. Un astfel de profesionist ar putea contribui în mod substanţial în diminuarea vulnerbilităţiii multor tineri români aflaţi astăzi în situaţie de risc social. 8
Pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, Guvernul a emis Legea nr.116/2002 prin care se asigură garantarea accesului efectiv, în mod deosebit al tinerilor, la drepturi elementare şi fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc de muncă, la o locuinţă, la asistenţă socială, la educaţie, precum şi instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a marginalizării sociale. Nivelul venitului până la care o persoană este considerată marginalizată, se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, înaintea depunerii în Parlament a Legii bugetului de stat. Consiliile locale au obligaţia, potrivit acestei legi, să identifice persoanele şi familiile care se găsesc în această situaţie şi să stabilească măsurile necesare pentru prevenirea marginalizării lor sociale, în principal, asigurarea accesului la o locuinţă şi la serviciile publice de strictă necesitate (apă, energie electrică, gaze naturale, termoficare etc.) Sarcina de urmărire a modului de aplicare a prevederilor Legii nr.116/2002 revine Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei care a înfiinţat un compartiment special însărcinat cu supravegherea realizării măsurilor prevăzute pentru combaterea marginalizării sociale. Pentru realizarea obiectivelor prevăzute de lege sunt mobilizate instituţiile centrale şi locale cu atribuţii în domeniu: Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, consiliile judeţene şi locale şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) va oferi tinerilor cu vârste între 16 şi 25 ani, aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale, servicii de mediere 2 şi consiliere profesională. În scopul integrării sau reintegrării acestor tineri în muncă, ANOFM-ului îi revine sarcina de a-i plasa în muncă, la agenţii economici avizaţi de agenţie, pe baza unui contract de solidaritate 3. În baza contractului de solidaritate, angajatorul încheie cu tânărul un contract individual de muncă pe o perioadă determinată, care va fi egală cu cea a contractului de solidaritate. În baza unei 2 Serviciile de mediere şi consiliere sunt furnizate de personalul specializat din cadrul Agenţiei care va întocmi şi un plan individual de mediere 3 Contractul de solidaritate poate fi încheiat între tânărul beneficiar şi Agenţie pe o durată de până la doi ani, dar nu mai puţin de un an. 9
convenţii încheiate între angajator şi Agenţie, salariul de bază al tânărului este suportat de aceasta din urmă. 4 Aceste măsuri se adresează următoarelor categorii de tineri: proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire; singuri, cu copii în întreţinere; familişti cu copii în întreţinere; familişti fără copii în întreţinere; familişti care au executat pedepse privative de libertate; alte categorii de tineri aflaţi în dificultate. Consiliilor judeţene şi Consiliului general al municipiului Bucureşti le revine sarcina de a facilita accesul la o locuinţă al persoanelor marginalizate. Sunt luate în considerare persoanele cu vârste de până la 35 ani care nu au o locuinţă şi se află în imposibilitate de a şi-o cumpăra cu forţe proprii. În ajutorul lor, consiliile judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti vor suporta, potrivit prevederilor legii, integral valoarea estimată a avansului ce urmează să fie plătit pentru dobândirea unei locuinţe sau pentru plata chiriei pentru o perioadă de până la trei ani, pentru o locuinţă închiriată. 5 Această măsură are în vedere următoarele categorii de persoane defavorizate: tineri proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire; familişti în vârstă de până la 35 ani cu copii în întreţinere; familişti în vârstă de până la 35 ani fără copii în întreţinere; alte persoane în vârstă de până la 35 ani. Consiliile locale au sarcina de a asigura condiţii pentru accesul persoanelor marginalizate, care au dreptul la venitul minim garantat, la toate formele de asistenţă a 4 Salariul de bază lunar al tânărului, suportat din fondurile Agenţiei, nu poate depăşi 75% din câştigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă la data încetării contractului de solidaritate, tânărul va fi angajat cu contract pe durată nedeterminată, Agenţia va rambursa angajatorului pentru acesta, lunar, pe o perioadă de doi ani, 50% din indemnizaţia de şomaj pe care el ar fi primit-o dacă ar fi fost disponibilizat. Vârsta până la care tânărul va putea beneficia de această facilitate este de 25 ani. 5 Valoarea avansului se stabileşte la începutul fiecărui an de către consiliul judeţean, respectiv Consiliul general al municipiului Bucureşti, în funcţie de prevederile actelor normative care reglementează construcţia de locuinţe şi poate fi ajustată periodic în funcţie de preţurile de consum sau, după caz, în funcţie de costurile unei locuinţe. 10
sănătăţii şi pot organiza servicii de asistenţă socială în care aceste persoane să fie îngrijite până la reinserţia lor socială. Cheltuielile pentru serviciile de asistenţă medicală curativă şi de urgenţă sunt suportate din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata unei contribuţii din partea acestor categorii de persoane. Finanţarea măsurilor pentru combaterea marginalizării sociale se realizează din bugetele locale şi de la bugetul de stat. 11
III. INSTITUŢIONALIZAREA ŞI EFECTELE EI Evoluţii actuale Conform studiului INCSMPS 6, numărul mare al copiilor instituţionalizaţi este o moştenire grea a regimului comunist. Perpetuarea după anul 1990 a sistemului de ocrotire instituţionalizat s-a datorat în mare parte dezvoltării precare a sistemului de servicii sociale, ca urmare a lipsei unui cadru legal care să reglementeze organizarea şi finanţarea acestora, precum şi modalităţile de asigurare a serviciilor sociale şi de acreditare a furnizorilor acestora. Procentul mai scăzut al copiilor de vârstă mică în cadrul instituţiilor de ocrotire este o dovadă a faptului că măsurile alternative la instituţionalizare au început să funcţioneze, prin dezvoltarea serviciilor de îngrijire a acestor copii în familii de substituţie (asistenţi maternali, rude până la gradul IV inclusiv). Astfel, numărul copiilor instituţionalizaţi a scăzut în perioada 2000 - ianuarie 2005 de la 57.181 la 32.821, dintre care mai mult de jumătate au vârste peste 14 ani, urmând ca în următorii patru ani aproximativ 4.500-5.000 de copiii să părăsească anual sistemul de protecţie. Aceşti tineri sunt o categorie vulnerabilă de persoane, expusă riscului excluderii sociale şi marginalizării, deoarece: întâmpină greutăţi la angajare, fiind expuşi şomajului; nu au familie şi nici mijloace proprii de subzistenţă; nu au o locuinţă şi nici posibilităţi de închiriere sau de cumpărare; sunt predispuşi vagabondajului şi delincvenţei; devin adeseori victime ale criminalităţii, consumului de droguri, exploatării sexuale. 6 Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, Studiul privind situaţia tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, 2005 12
Situaţia tinerilor în momentul părăsirii sistemului de ocrotire Cea mai grea problemă pe care o întâmpină aceşti tineri o reprezintă găsirea unei locuinţe şi a unui loc de muncă, care să le permită începutul unui trai independent. Rezolvarea acestei probleme este responsabilitatea organismelor locale care, potrivit prevederilor legislative, au atribuţii în domeniul protecţiei sociale. Cunoaşterea permanentă a situaţiei în plan local privind nevoile de asistenţă socială a grupurilor defavorizate, în care se înscrie şi categoria tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, existenţa unei baze de date privind aceste nevoi creează posibilitatea stabilirii unui plan de măsuri pe termen scurt şi lung şi alocarea pe această bază a resurselor financiare în bugetele locale. De asemenea, încurajarea şi dezvoltarea pe plan local a parteneriatului cu societatea civilă ar putea avea o contribuţie importantă la rezolvarea nevoilor sociale. Din analiza datelor privind eşaloanele de tinerii care părăsesc sistemul de protecţie la nivel naţional în perioada 2004-2005 rezultă că faţă de anul 2003 acestea sunt mai însemnate din punct de vedere numeric. Situaţia tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie după împlinirea vârstei de 18 ani şi care au nevoie de locuinţă 34% 31% 35% an 2003 an 2004 an 2005 Sursa: ANPDC 13
Un număr mare de tineri care părăsesc sau au părăsit instituţiile de ocrotire în perioada 2003-2005 se înregistrează în regiunea Nord-Est, Nord-Vest şi Centru. Procentul tinerilor din total tineri care părăsesc sistemul de protecţie după împlinirea vârstei de 18 ani şi care au nevoie de locuinţă, în perioada 2003-2005, pe regiuni de 8% dezvoltare 13% 32% 13% 9% 9% 6% 10% Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucuresti Sursa: ANPDC Cel mai mare număr de tineri în această situaţie sunt în judeţele Iaşi (1100), Municipiul Bucureşti (449), Vaslui (397), Mureş (336), Timiş (236), Botoşani (228), Buzău (227), Satu Mare (251). În restul judeţelor, numărul tinerilor care au părăsit sau urmează să părăsească sistemul de protecţie este sub 200, pentru această perioadă de timp (în Anexa 1 este prezentată situaţia pe fiecare regiune de dezvoltare). Multe instituţii practică soluţia menţinerii lor şi după împlinirea vârstei limită legale, pentru că nu îi pot abandona în stradă. 14
Nr de tineri care au dobandit/dobandesc in anul 2005 capacitate deplina de exercitiu 7000 6596 6000 5000 4000 3000 2000 1000 0 2173 2040 0 0 Nr tineri care au/ dobandesc 18 ani si au masura de protectie Nr tineri in varsta de pana la 26 ani care urmeaza o forma de invatamant 1297 nr tineri care au 18 ani care nu continua studiile, nu au posibilitatea revenirii in propria familie si pot beneficia de protectie 2 ani Sursa: ANPDC Astfel, un număr de 6.596 de tineri la nivel naţional cu vârste până în 26 ani urmează o formă de învăţământ şi se află în continuare în sistemul de protecţie socială. O parte dintre aceştia, 2.040 de tineri, pot reveni în propriile familii după cum rezultă din evidenţele ANPDC. 1297 dintre tineri nu au această posibilitate, dar mai pot beneficia de protecţie încă doi ani după împlinirea vârstei de 18 ani, deşi nu îşi continuă studiile. Dintr-un studiu realizat în 2003 cu finanţarea UNICEF-ului 7 pe un lot de 81 de copiii care au fost instituţionalizaţi mai mult de 10 ani, reiese că mediul de tip cazon, marcat de violenţă, mai ales în raport cu cei nou veniţi sau de vârstă mai fragedă, lipsa afecţiunii şi ruperea contactelor cu societatea reală le alterează capacitatea de integrare în societate la ieşirea din instituţie, suferind un şoc în lipsa unui sprijin din partea familiei sau a comunităţii locale. 7 Monitorizarea efectelor instituţionalizării pe termen lung. Studiu pilot în judeţul Prahova finanţat de Reprezentanţa UNICEF în Romania, 2003, coordonator studiu Sorin Mitulescu 15
Adesea ei nu ştiu să practice o meserie, au o educaţie precară şi capacitate scăzută de socializare. Nu sunt obişnuiţi să ia decizii şi să ducă o viaţă socială independentă pentru că nu au primit aceste deprinderi în sistemul instituţionalizat de protecţie socială. Aceste deficienţe se datorează în mare parte organizării sistemului de protecţie a cărui reformare nu s-a încheiat. Aspectele deficitare se datorează în mare parte şi insuficienţei resurselor umane în domeniu şi a lipsei personalului cu pregătire de specialitate, precum şi slabei dezvoltări a sistemului de servicii sociale pentru această categorie de persoane ameninţată de riscurile sociale care pot conduce la marginalizare şi excludere socială. Revenirea multora dintre tineri în zonele în care au trăit în instituţie arată o altă slăbiciune datorată deficienţelor sistemului: un anumit imobilism al tinerilor, lipsa capacităţii lor de adaptare, nevoia de repere stabile. Pornind de la aceste constatări, studiul finanţat de UNICEF 8 supune atenţiei faptul că transferarea acestor tineri în alte arii geografice ar avea puţine şanse de reuşită. Soluţiile ar trebui găsite de către comunitatea locală care săşi asume întreaga responsabilitate. Studiul evidenţiază, totodată, slăbiciunile specifice sistemului nostru de protecţie socială legate de categoria tinerilor care părăsesc instituţiile de ocrotire, şi anume: lipsa unui acompaniament social personalizat care să urmărească rezolvarea fiecărui caz în parte în funcţie de particularităţile acestuia; lipsa monitorizării pe o perioadă mai îndelungată de către serviciile de asistenţă socială (şi protecţie a copilului) a modalităţilor de integrare a acestor tineri în viaţa socială şi profesională. Analizând informaţiile de la Direcţiile Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, constatăm următoarele: Judeţele cu cei mai puţini tineri (până în 50) aflaţi în situaţia vulnerabilă de a fi părăsit sau de a părăsi în curând instituţia de ocrotire se află în sudul şi sud-estul ţării 8 idem
Judeţele cu valori medii (între 51 şi 100 şi între 101 şi 150 tineri care au părăsit sau urmează să părăsească sistemul de protecţie) se află răspândite pe întreg teritoriul României. Valorile foarte mari ale numărului acestor tineri (peste 200), se regăsesc în special în jumătatea de nord a ţării: Mureş (336), Vaslui (397), Satu Mare (251), Botoşani(228), dar şi Buzău (227) şi Timiş (236). Se evidenţiază în mod special judeţul Iaşi cu 1100 de tineri aflaţi în această situaţie. În judeţele de mai sus s-ar impune creşterea măsurilor de protecţie socială pentru aceste categorii de tineri, pentru a le facilita integrarea socială şi profesională şi a- i feri de a deveni viitori infractori, consumatori de droguri etc. Soluţiile pentru rezolvarea situaţiei tinerilor care părăsesc sistemul instituţionalizat de ocrotire par a ţine de domeniul legislativ pe de o parte, pentru a reglementa serviciile sociale necesare perioadei de integrare pe piaţa muncii şi în viaţa reală; pe de altă parte, colaborarea dintre instituţiile de asistenţă socială şi comunităţile locale ar fi benefică, întrucât diferitele regiuni de dezvoltare şi chiar diferite judeţe din cadrul aceloraşi regiuni se confruntă cu probleme specifice, în funcţie de numărul copiilor abandonaţi cuprinşi în sistemul de protecţie, dar şi în funcţie de capacitatea centrelor de plasament existente în fiecare zonă în parte. De asemenea, orientarea şcolară şi profesională a acestor copii poate fi adaptată la nevoile locale, ţinând cont de imobilismul menţionat mai sus al tinerilor care părăsesc instituţiile de ocrotire. În acest sens, o mai bună informare elevilor provenind din centrele de plasament privind cerinţelor locale de pe piaţa muncii ar putea creşte adaptarea lor socială şi integrarea lor în comunitate. 18
IV. ABANDONUL ŞCOLAR ŞI SEMNIFICAŢIA LUI 1.Relaţia abandon şcolar-scăderea nivelului de educaţie-vulnerabilitate socială Abandonul şcolar conduce la un nivel scăzut de educaţie, ceea ce: - limitează în mod clar posibilitatea de opţiune pe piaţa muncii - îi introduce timpuriu în alte grupuri sociale decât cel educaţional, ca urmare, nu mai relaţionează cu tineri de aceeaşi vârstă şi cu aceleaşi preocupări de formare şi dezvoltare profesională (preocupări legitimate de către societate) - creează premisele apariţiei unei,,categorii de tineri de al cărei statut şi relaţie cu restul societăţii ne propunem să ne ocupăm în continuare. Apreciem faptul că abandonul şcolar constituie un factor de risc pentru tineri, contribuind la fenomenul de marginalizare socială şi excludere a acestora în lipsa existenţei unor factori de protecţie la nivel individual şi social. 2. Situaţia actuală; caracteristici şi direcţii de intervenţie Pentru abordarea acestor aspecte vom analiza situaţia abandonului şcolar la nivelul regiunilor de dezvoltare şi al judeţelor pe parcursul fiecărui nivel de învăţământ. Astfel, în ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, care, pe lângă faptul că este obligatoriu din punct de vedere legal, are şi cea mai mare importanţă pentru educaţia copiilor şi tinerilor, rata abandonului şcolar este relativ scăzută la nivelul zonelor de dezvoltare. Judeţul Călăraşi are cea mai ridicată rata a abandonului (3,1%), în timp ce următoarele judeţe au o rată a abandonului şcolar scăzută: Gorj (0,5%), Vâlcea (0,6%), Bihor (0,6%), Mehedinţi (0,9%), Prahova (0,9%), Vaslui (0,9%), Mureş (0,9%), Harghita (0,9%). În urma unei analize comparative între situaţia abandonului şcolar la nivelul regiunilor de dezvoltare şi a situaţiei existente în interiorul fiecărei regiuni, am putut constata existenţa unor foarte mari diferenţe între judeţe aflate în interiorul aceleiaşi regiuni de dezvoltare.
Spre exemplu: - pentru Regiunea Centru: Harghita - 0,9% şi Covasna 1,7% (rata abandonului este aproape dublă în condiţiile în care judeţele sunt vecine); Braşovul (2,5%) are rata abandonului şcolar aproape triplă faţă de Harghita; Sibiul are rata abandonului de peste două ori mai mare decât Mureş, în aceleaşi condiţii de vecinătate. - Regiunea Sud: Călăraşi -3,1% şi Giurgiu - 1,9%; Ialomiţa 2,2%, Ilfov 2,5% şi Prahova 0,9%. - Regiunea S-V: Dolj - 1,4% şi Gorj - 0,5%; - Regiunea N-V: Satu Mare - 1,5%, Cluj 1,4% şi Bihor - 0,6% - Regiunea N-E: Bacău 2,3% şi Vaslui 0,9%. 20
22
În ceea ce priveşte învăţământul liceal, rata abandonului şcolar este relativ egal distribuită pe regiuni de dezvoltare: între 2,2% în Regiunea Sud, şi 2,8% în Vest. Cele mai ridicate rate de abandon sunt în judeţele Vaslui (3,2%), Teleorman (3,5%), Bistriţa Năsăud (3,5%), Covasna (3,9%), Hunedoara (4%), Vrancea (4,6%). Judeţele cu cele mai scăzute rate ale abandonului şcolar sunt Ilfov (0,1%), Giurgiu (1,5%) şi Tulcea (1,5%). Analiza reprezentării la nivel naţional este prezentată în următoarele două hărţi. Se constată din nou existenţa unor diferenţe interesante între judeţele învecinate din aceeaşi regiune: - în regiunea Centru, Harghita 3,0% şi Covasna 3,9% faţă de Braşov 1,6% - în regiunea Vest, Hunedoara 4% faţă de Arad 1,7% - în regiunea Est, Vrancea 4,6% faţă de Buzău 1,8% - în S-E, Dâmboviţa 3% faţă de Prahova 1,6%; Teleorman 3,5% faţă de Giurgiu 1,5%, Bucureşti 2,6% faţă de Ilfov 0,1%
25
În cadrul învăţământului profesional şi de ucenici, rata abandonului şcolar creşte considerabil în comparaţie cu formele de învăţământ anterioare, fiind cuprinsă între 4,3% în Regiunea Sud-Vest şi 7,3% în Regiunea Vest. Judeţele în care rata abandonului şcolar în învăţământul profesional şi de ucenici este foarte ridicată sunt Suceava (8,0%), Bistriţa Năsăud (8,0%), Brăila (8,1%), Călăraşi (8,2%), Giurgiu (9,7%), Caraş Severin (9,7%) şi Vrancea (10,1%). Judeţele cu rata abandonului şcolar cea mai scăzută sunt Sălaj (2,9%) şi Buzău (2,1%). Se constată din nou existenţa unor diferenţe mari între judeţe vecine din cadrul aceleiaşi regiuni: - în Centru, Braşov 6,6% faţă de Covasna - 3,9% - în S-V, Dolj 6,7% faţă de Mehedinţi 3,7% - în N-V, Maramureş 7,9% faţă de Sălaj 2,9% - în N-E, Suceava 8% faţă de Neamţ 4,9% - în Est, Vrancea 10,1% şi Brăila 8,1% faţă de Buzău 2,1% - în Sud, Giurgiu 9,7% faţă de Ilfov 4,4%.
În ceea ce priveşte învăţământul postliceal şi de maiştri, rata abandonului şcolar variază între 3,1% în Bucureşti-Ilfov şi 9,8% în Regiunea Nord-Vest. Judeţele cu cea mai ridicată rată a abandonului şcolar sunt Tulcea (22,4%), Sălaj (16,3%), Olt (16,1%), Ialomiţa (14,7%) şi Botoşani (14,4%). Judeţele cu o rată scăzută a abandonului şcolar în învăţământul postliceal şi de maiştri sunt Neamţ (0,1%), Bistriţa Năsăud (1,7%), Sibiu (1,9%), Vâlcea (1,9%). Se constată din nou existenţa unor diferenţe interesante. - în regiunea Centru, Covasna (3,9%) are rata abandonului şcolar mai mult decât dublă faţă de Brasov (1,6%) - în regiunea S-V, diferenţa dintre rata abandonului şcolar în Olt (16,1%), Dolj (9,3%) şi Vâlcea (1,9%) este foarte mare - în regiunea Vest, Caraş Severin (10,5%) are rata abandonului triplă faţă de Hunedoara (3,7%) - în N-V, diferenţe extrem de mari între Sălaj (16,3%), Cluj (10,3%), Satu Mare (11,2%) şi Bistriţa Năsăud (1,7%) - la fel şi în regiunea N-E, între Iaşi (13,6%), Bacău (10%) şi Neamţ (0,1%) - în regiune Est, rata abandonului şcolar în Brăila (11,6) şi Vrancea (10,3%) este dublă faţă de Buzău (5,3%); în Tulcea (22,4%) triplă faţă de Constanţa (7,9%).
Considerăm că s-ar impune câteva comentarii. Atâta timp cât învăţământul primar şi gimnazial este obligatoriu, ar fi de dorit ca rata abandonului şcolar la acest nivel să tindă către zero. Cu toate acestea, sunt 7 judeţe unde rata abandonului depăşeşte 2%. Pe de altă parte, observăm rate foarte ridicate ale abandonului şcolar în cadrul învăţământului postliceal şi de maiştri şi, respectiv, profesional şi de ucenici, deşi aceste niveluri de învăţământ sunt destinate formării profesionale efective a tinerilor. Acest fapt ar putea sugera că tinerii nu ştiu întotdeauna spre ce meserie ar fi indicat să se orienteze, în funcţie de aptitudini şi cerinţele de pe piaţa muncii. Existenţa diferenţelor mari între judeţe în cadrul aceleiaşi regiuni, aşa cum am arătat mai sus, indică lipsa de omogenitate a acestora şi existenţa în mod punctual (localizat) a riscurilor de marginalizare ca urmare a nivelului educaţional scăzut. În realitate, nu se poate vorbi despre regiuni cu grad mare de risc ci despre anumite judeţe (dintr-o regiune sau alta) unde abandonul şcolar şi nivelul scăzut de educaţie pe care-l determină se constituie în factori de risc pentru marginalizarea şi excluderea tinerilor. Se constată diferenţele mari între regiunile de dezvoltare, fie că este vorba despre apartenenţa la aceleaşi provincii-zone istorice sau nu. Spre exemplu: 1. la învăţământul postliceal şi de maiştri - Regiunea Vest - 6,7%, iar Regiunea Centru 9,0%, Regiunea N-E 9,8%, deşi toate aparţin arealului transilvan - Regiunea S-V - 9,3%, Regiunea Sud - 6,2%, Bucureşti- Ilfov - 3,1%, deşi toate aparţin arealui muntean - Regiunea Vest - 6,7% şi Regiunea S-V - 9,3%, fiind vorba de data aceasta de arealuri diferite, oltean şi bănăţean. 2. la învăţământul profesional şi de ucenici - diferenţe uşoare între Regiunea S-V (4,3%) şi Regiunea Sud (5,9%) - diferenţe mai consistente între Regiunea Vest - 7,3% şi Regiunea S-V - 4,3%
Abandonul şcolar se constituie ca factor de risc nu doar pentru marginalizarea şi excluderea socială a tinerilor care nu îşi găsesc un loc de muncă. Există şi posibilitatea antrenării acestor tineri în activităţi infracţionale, pentru a-şi asigura un venit sau pentru a avea o preocupare, în lipsa integrării sociale adecvate (loc de muncă, venituri care să le asigure existenţa şi întemeierea unei familii proprii). Un subiect interesant pentru cercetări ulterioare ar fi studii comparative între judeţele cu rate foarte mari, respectiv foarte mici ale abandonului şcolar, pentru a se evidenţia eventuale modele de bună practică în ceea ce priveşte integrarea şcolară şi profesională a copiilor şi tinerilor. Avem în vedere posibilităţile de adaptare a formării profesionale, dar şi de informare pe plan local pornind de la necesităţile pieţei muncii din fiecare zonă în parte. 33
V. DELINCVENŢA ŞI IMPACTUL EI PENTRU DELINCVENŢI 5.1. Delincvenţa juvenilă: de la efecte la consecinţe Dincolo de efectele imediate ale comiterii unei infracţiuni în viaţa personală a celor implicaţi direct (victimă şi infractor) există şi consecinţe pe termen lung ale actului infracţional care se răsfrâng asupra acelor doi atât în plan personal cât şi social. Ne referim aici (fără a minimaliza traumele fizice şi morale ale victimei) la efectele pe termen lung ale comiterii infracţiunii pentru autor însuşi. Odată trecută perioada de ispăşire a pedepsei, aceste persoane îşi continuă viaţa cu un bagaj suplimentar de experienţă de viaţă din penitenciar şi de pe o poziţie nouă: cea de delincvent. Ce înseamnă toate acestea? Ce înseamnă toate acestea mai ales pentru cei tineri? Pentru acei care acum se află la vârsta tinereţii (unii chiar a adolescenţei) şi mai au de parcurs etape de formare şi dezvoltare a lor ca oameni? Datele de care dispunem în prezent referitoare la aceşti tineri ca şi experienţa noastră anterioară în lucrul cu astfel de categorii de tineri ne determină să afirmăm că se poate vorbi despre plasarea lor într-o poziţie marginală a societăţii: ei au făcut trecerea de la statutul de tânăr la cel de tânăr infractor. Vom încerca în cele ce urmează să analizăm situaţia acestor tineri şi ce anume îi caracterizează. Analiza la nivel naţional a situaţiei tinerilor aflaţi în sistemul penitenciar în acest moment ne permite să identificăm o serie de aspecte importante pentru poziţia marginală a acestor tineri. Datele furnizate recent de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor ne indică existenţa unor aspecte deosebit de interesante pe această temă. 5.2. Situaţia actuală Astfel, analizând situaţia tinerilor (cu vârste cuprinse între 15-35 ani) aflaţi în sistemul penitenciar în luna iunie a acestui an prezentată în harta de mai jos putem constata următoarele: - distribuţia inegală a acestor tineri la nivelul ţării, diferenţele dintre regiunile de dezvoltare în ce priveşte provenienţa (ponderea medie la 10.000 de persoane) tinerilor din sistemul penitenciar fiind destul de mari; exemple: 25,97 pentru Regiunea Vest şi 32, 52 pentru Regiunea Sud-Est 20,47 pentru Regiunea Nord-Vest şi 35,02 pentru Regiunea Nord-Est - pondere mare în regiunile din Est şi Sud: 35,02 pentru Regiunea Nord Est, 32,52 pentru Regiunea Sud-Est şi 31,13 pentru Regiunea Sud - suprapunere pentru jumătatea de Est a ţării a provenienţei ridicate a tinerilor din penitenciare cu indicele ridicat al tinerilor condamnaţi pentru infracţiuni cu violenţă în anii 2004 şi 2001 (vezi Reducerea factorilor de risc la tineri. Focalizare asupra manifestărilor de violenţă din rândul tinerilor, Raport de cercetare, martie 2006, pp. 10-11) şi cu nivelul ridicat al ratei abandonului şcolar în învăţământul postliceal şi de maiştri din anul şcolar 2003-2004 (prezentată în subcapitolul referitor la abandon al acestui raport) ceea ce întăreşte potenţialul de risc al acestei zone. 34
Un prim aspect important la care ne vom referi este cel al implicării acestor tineri în comportamentul infracţional. Diagrama prezentată mai jos ne indică existenţa unui nivel ridicat de implicare a tinerilor în săvârşirea de infracţiuni, judecând după faptul că marea lor majoritate au deja antecedente penale (20%) sau sunt chiar recidivişti (48%!). Ceea ce constituie, ca urmare a intervalului de timp crescut, premisa unei puternice interiorizări a statului social de delincvent pentru aceşti tineri. Starea de recidivă a tinerilor aflaţi în sistemul penitenciar (14.06.2007) 32% 48% 20% Recidivist Cu antedecedente penale Fără antecedente penale Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar Repartizarea pe tipuri de infracţiuni comise (prezentată în diagrama următoare) ne indică nivelul deosebit de ridicat al infracţiunilor comise cu violenţă (tendinţă confirmată de altfel şi pe parcursul documentării realizare în 2006 cu prilejul studierii manifestărilor violente ale tinerilor) şi al furturilor. La acestea se adaugă prezenţa semnificativă a infracţiunilor legate de traficul şi consumul de droguri, aspect la care ne vom referi mai pe larg în alt subcapitol. Referitor la caracterul acestor infracţiuni, considerăm important de urmărit legătura existentă între starea economică şi calitatea vieţii tinerei generaţii (pentru furt) şi a aspectelor legate de context şi de particularităţile de vârstă ale adolescenţilor şi tinerilor (pentru violenţă şi droguri). Studiul acestor aspecte se impune să fie făcut însă în profunzime, prin cercetări de tip calitativ.
Situaţia tinerilor din penitenciare în funcţie de infracţiunea săvârşită (14.06.2007) Alte infracţiuni Codul silvic Circulaţie publică Trafic şi consum droguri Trafic persoane Fals privind identitatea Delapidare Loviri, Vătămari Omor Ultraj Înşelăciune Furt calificat Tâlhărie Viol 0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000 Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar
Continuând analiza, vom căuta să identificăm câteva dintre caracteristicile importante din perspectiva temei noastre, ale tinerilor infractori. Ne vom opri întâi la nivelul educaţional, a cărui situaţie este prezentată în diagrama de mai jos: Nivelul educaţional al tinerilor aflaţi în sistemul penitenciar (14.06.2007) 17% 37% 1% 14% 7% Analfabeţi Primar Gimnaziu 8-10 clase Liceu Profesional Universitar 16% 8% Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar Constatăm aşadar existenţa unui nivel deosebit de scăzut al educaţiei printre tinerii delincvenţi. Mai mult chiar, în cazul a 8% dintre ei nici măcar nu putem vorbi despre nivel, fiind analfabeţi. Revenind la restul tinerilor (persoanelor cu vârsta între 15-35 ani) aflaţi în acest moment în sistemul penitenciar, datele de care dispunem ne arată că aproape un sfert (24%) dintre ei nu au parcurs nici măcar învăţământul obligatoriu de 8 ani, în timp ce la nivelul minim de instruire prevăzut de lege se află, în total, peste jumătate dintre ei (61%). Pe măsură ce înaintăm pe treptele sistemului educaţional, numărul tinerilor delincvenţi scade: 17% rămân la nivelul primilor ani de liceu, doar 31% absolvă o formă de învăţământ medie (14% liceu şi 7% învăţământ profesional) în timp ce ponderea celor care au studii universitare este aproape nesemnificativă (1%). Legat de toate acestea se ridică mai multe semne de întrebare referitoare motivaţia întreruperii timpurie a studiilor. Considerăm astfel important de ştiut în primul rând dacă este vorba despre lipsa resurselor economice şi, legat de aceasta, orientarea spre cariera infracţională este tocmai soluţia aleasă de ei pentru subzistenţă (am văzut că infracţiunile de furt şi tâlhărie au nivelurile cele mai ridicate); sau despre o motivaţie intrinsecă legată
de atractivitatea şcolii şi perceperea ei de către aceşti elevi ca mijloc de pregătire util (sau nu?) pentru viaţă. Pentru că în funcţie de o variantă sau alta, este vorba despre calitatea vieţii sau despre anumite valori şi modele la care aderă (au aderat deja!) aceşti tineri. Acestea fiind tocmai punctele de pornire pentru direcţionarea programelor de incluziune şi (re)integrarea socială a lor. Nivelul educaţional scăzut al acestor tineri se reflectă, în mod firesc, în statutul lor ocupaţional. Diagrama următoare indică preponderenţa clară (68%) a celor fără o profesie. Profesia tinerilor aflaţi în sistemul penitenciar (14.06.2007) 32% 68% Fără profesie Diferite profesii Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar Ceea ce însemnă că practic 2/3 dintre aceşti tineri, la data săvârşirii infracţiunii nu ştiau să facă altceva (legal şi moral!) pentru a-şi susţine existenţa. Problema care se pune este dacă în momentul în care îşi vor ispăşi pedeapsa şi vor părăsi sistemul penitenciar vor avea altă alternativă sau se vor confrunta din nou cu aceeaşi situaţie (aceeaşi lipsă de calificare atestată, acelaşi nivel scăzut de educaţie). Şi faptul că la toate acestea se adaugă experienţa sistemului, statutul de infractor şi cazierul judiciar, elemente care în acest moment social nu sunt prin ele însele premise ale reintegrării sociale. În acest loc, credem noi, este cazul să aibă loc o conlucrare interinstituţională pentru a putea îmbina executarea pedepsei cu repararea unei anume părţi din substratul atitudinilor antisociale şi comportamentului infracţional. 39
Legat de toate acestea, am analizat şi legăturile existente între activitatea delictuală a tinerilor şi mediul lor de provenienţă. Rezultatele acestei corelaţii sunt prezentate în continuare: Mediul de provenienţă al tinerilor delincvenţi aflaţi în sistemul penitenciar(14.06.2007) 49% 51% Urban Rural Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar Se constată însă că nu putem vorbi despre o legătură de cauzalitate între mediul de provenienţă şi comiterea de delicte, ponderea mediilor de provenienţă urban şi rural fiind foarte apropiate. Dincolo de acest raport cantitativ ar fi important de ştiut însă care să fie urmărite mai în profunzime calitatea vieţii tinerilor care locuiesc la sat, idealurile şi aşteptărilor lor de viaţă în raport cu oportunităţile pe care le au. În acest fel am putea aborda contextual şi dinamic opţiunile lor de migraţie (internă sau externă) şi finalitatea acestor opţiuni în planul integrării (sau nu) în societatea în care aleg să trăiască. Toate acestea sunt, după părerea noastră, util de studiat într-o cercetare separată şi mult mai complexă (care să îmbine abordarea cantitativă cu cea calitativă) asupra situaţiei tinerilor care trăiesc astăzi în mediu rural. 40
5.3. Puncte fierbinţi. Particularităţi şi posibilităţi de intervenţie Analizând modul de distribuire a ponderii tinerilor delincvenţi la nivelul regiunilor şi al judeţelor componente ale fiecăreia se poate constata, aşa cum arată harta de la pagina următoare, o serie de caracteristici distincte pentru fiecare dintre acestea precum şi existenţa unor aşa numite puncte fierbinţi zone(judeţe) în care ponderea tinerilor delincvenţi (aflaţi în acest moment în sistemul penitenciar) este foarte ridicată. Astfel, în urma analizei comparative între regiuni, am făcut următoarea distincţie: 1. Regiuni omogene şi cu o pondere scăzută a tinerilor delincvenţi. Este vorba despre regiunile: - NV, ponderea medie = 24,01 pentru cele 6 judeţe) ponderea minimă = 21,52 (Maramureş) ponderea maximă = 29, 62 (Sălaj) - Centru, ponderea medie = 26,61 (pentru cele 6 judeţe) ponderea minimă = 21,46 (Covasna) ponderea maximă = 32,99(Braşov) - SV, ponderea medie = 26,54 (pentru cele 5 judeţe) ponderea minimă = 22,38 (Gorj) ponderea maximă = 30,51(Olt) În aceste regiuni se poate vorbi despre un real nivel scăzut al ponderii tinerilor delincvenţi. 2. Regiune cu pondere scăzută şi neomogene: - V, ponderea medie = 25,97 (pentru cele 4 judeţe) ponderea minimă = 19,71 (Caraş-Severin) ponderea maximă = 36,84 (Hunedoara) În acest caz însă este vorba despre un nivel relativ scăzut al ponderii acestor tineri, al (prezenţei lor printre cei de o vârstă cu ei). Observăm astfel că ponderea lor în Hunedoara este aproape dublă faţă de cea din Caraş-Severin. 3. Regiuni cu pondere ridicată şi neomogene: - NE, ponderea medie = 35, 02 (pentru cele 6 judeţe) ponderea minimă = 19,74 (Suceava) ponderea maximă = 46,56 (Vaslui) - SE, ponderea medie = 32,52 (pentru cele 6 judeţe) ponderea minimă = 26,70 (Constanţa) ponderea maximă = 43,09 (Galaţi) - S, ponderea medie = 31,13 (pentru cele 7 judeţe) ponderea minimă = 16,02 (Argeş) ponderea maximă = 47, 25 (Călăraşi) 41
Aceste regiuni sunt caracterizate atât de nivelul ridicat al ponderii tinerilor delincvenţi cât şi de un grad mare de neomogenitate din acest punct de vedere. Subliniem în acest sens că fiecare dintre aceste 3 regiuni are în componenţă unul dintre primele trei judeţe cu ponderea ce mai ridicată. Şi că regiunea de Sud este de departe cea mai neomogenă, în ea găsindu-se de altfel judeţele cu pondere maximă (Călăraşi - 47,25) şi minimă (Argeş 16,02). La toate aceste aspecte şi particularităţi este necesar însă adăugarea unor analize asupra unor elementelor contextuale actului infracţional pentru aceşti tineri, cum sunt: etapa de vârstă în care se află şi particularităţile ei, identitate şi sistem de valori, nivelul de educaţie, statutul ocupaţional şi cel social. Este vorba despre o continuare pe cât de necesară pe atât de dificilă însă în acest moment. Dincolo de faptul că acest raport nu şi-a propus decât o primă abordare cantitativă de evaluare a existenţei principalelor fenomene de marginalizare şi excludere socială, un demers de analiză mai aprofundată a caracteristicilor acestora este în acest moment aproape imposibil de realizat. Cauza este de ordinul lipsei datelor (informaţiilor necesare) dat fiind lipsa unui infrastructuri şi a unui sistem de monitorizare adecvat. Reamintim aici faptul că am putut realiza toată această analiză datorită disponibilităţii Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor, care a făcut un efort imens de colectare şi sistematizare în forma solicitată de noi. O altă cauză este lipsa rezultatelor (conform programului iniţial de cercetare pentru acest an datele ar fi fost deja disponibile şi ar fi contribuit semnificativ şi la realizarea acestei teme) studiului anual asupra situaţiei tinerilor (Diagnoza 2007) care în acest an abordează situaţia tinerilor (inclusiv aspectele vizate de noi) atât la nivel naţional cât şi regional (regiuni de dezvoltare). Ca urmare, continuăm prin prezentarea judeţelor cu ponderea cea mai ridicată a delincvenţei în rândul tinerilor şi prin evidenţierea câtorva caracteristici semnificative ale acestora din prisma unor viitoare demersuri de reducere a marginalizării. Diagramele judeţelor cu ponderea cea mai mare a tinerilor delincvenţi:
Locul 1: Călăraşi 47,25 Repartizarea pe vârste a tinerilor delincvenţi proveniţi din judeţul Călăraşi 28% 2% 34% 36% 15-18 ani 18-25 ani 25-30 ani 30-35 ani Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar Locul 2: Vaslui 46,56 Repartizarea pe vârste a tinerilor delincvenţi proveniţi din judeţul Vaslui 24% 4% 41% 31% 15-18 ani 18-25 ani 25-30 ani 30-35 ani Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar
Locul 3: Galaţi 43,09 Repartizarea pe vârste a tinerilor delincvenţi porveniţi din judeţul Galaţi 23% 4% 40% 33% 15-18 ani 18-25 ani 25-30 ani 30-35 ani Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar O caracteristică generală a acestor prime 3 judeţe este distribuţia pe vârste. Ea ne indică ponderi foarte apropiate ale vârstelor tinere (18-25 ani, 25-30 ani, 30-35 ani) în timp de adolescenţii sunt mult mai puţin prezenţi. Ceea ce ridică problema reintegrării lor după executarea pedepsei în reţelele sociale (de vecinătate, cunoştinţe, etc) şi în mediul porfesional (la locul de muncă) şi mai puţin în mediul şcolar. La aceasta adăugăm observaţia pe care am făcut-o deja anterior, anume că toate aceste judeţe porvin din regiuni din jumătatea estică a ţării, caracterizată printr-o pondere ridicată şi neomogenă a delincvenţei. În acelaşi timp putem vorbi însă despre apartenenţa un anumit model cultural şi despre existenţa unui nivel economic scăzut al acestor zone. Concluzia pe care o putem trage în acest moment este în primul rând necesitatea abordării mult mai nuanţate a fenomenului infracţional atât sub aspectul cauzelor iniţiale cât şi sub cel al consecinţelor sociale. Acţionând intens în direcţia marginalizării şi excluderii celor care au comis delicte, atitudinile de intoleranţă devin prin ele însele (aşa cum o arată teoria etichetării spre exemplu) cauze ale repetării infracţiunilor şi ale menţinerii inadaptării sociale. 45
H e r o i n ă E c s t a s y A m f e t a m i n e L S D VI. CONSUMUL DE DROGURI UN FACTOR MAJOR DE MARGINALIZARE 6.1. Scurtă analiză: consumul şi consumatorii Conform ultimelor estimări ale Agenţiei Naţionale Antidrog (Rapoartele Naţionale privind situaţia Drogurilor din 2004, 2005, 2006) consumul de droguri ilicite înregistrează o creştere constantă în România, fiind caracteristic în principal adolescenţilor şi tinerilor. O altă caracteristică a fenomenului este manifestarea sa diferenţiată la nivelul ţării. Prezentăm pentru ilustrarea acestui tablou o hartă a drogurilor preluată din Raportul Naţional 2005. Situaţia Drogurilor în România (p.5). Conform analizei făcute în cadrul Raportului de cercetare Prevalenţa consumului de droguri în România. Studiu în populaţia generală, 2004 (primul studiu de acest fel la nivel naţional, pe un eşantion reprezentativ de 3500 subiecţi cu vârste cuprinse între 15 şi 64 ani), prevalenţa consumului de-a lungul vieţii înregistra valorile cele mai ridicate pentru: cannabis (1,7%), cocaină (0,45), ecstasy (0,2%) şi heroină (0,2%). Prevelenţa consumului de droguri de-a lungul vieţii 1,80% 1,60% 1,40% 1,20% 1,00% 0,80% 0,60% 0,40% 0,20% 0,00% Cannabis Cocaină Sursa: ANA, Raport de cercetare Prevalenţa consumului de droguri în România, 2004, pp.43-44 46
L S D A m f e t a m i n e E c s t a s y H e r o i n ă d e - a l u n g u l v i e ţ i i ( % ) Distribuţia consumului pe intervale de vârstă este următoarea: Prevalenţa consumului de droguri ilegale Cocaină Cannabis 15-24 ani 25-34ani 35-44ani 45-54ani 55-64 0 2 4 6 8 Sursa: ANA, Raport de cercetare Prevalenţa consumului de droguri în România, 2004, pp.43-44 În ce priveşte repartiţia diferitelor tipuri de droguri, raportul menţionat arată (p.44) că, la data realizării lui: - în Bucureşti consumul de heroină înregistra o prevalenţă de-a lungul vieţii de 1%, fiind urmată de cel din Moldova 0,3% şi Muntenia 0,1%; - cannabisul se consuma deja în toate regiunile ţării, cele mai ridicate procente înregistrându-se în Bucureşti (3,8%), Transilvania (2,8%) şi Oltenia (06%); - consumul de ecstasy era prezent doar în Bucureşti (1,3%), Oltenia (0,6%) şi Transilvania(0,2%); - amfetaminele erau consumate în Transilvania (0,9%) şi Bucureşti(0,2%); - LSD era consumat doar în Transilvania. 47
Prelevanţa consumului de droguri în funcţie de regiuni