EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR ÎN MATERIA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV, DE LEGE LATA ŞI DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ

EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR ÎN MATERIA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV, DE LEGE LATA ŞI DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A NOULUI COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ Andreea TABACU Andreea TABACU Lect. univ. dr., Catedra de Ştiinţe Juridice, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea din Piteşti, Piteşti, România Tel.: 0040-724-069.888 E-mail: andreea.tabacu@upit.ro Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative 1(30)/2012, pp. 182-194 The Enforcement of the Decisions Delivered by the Administrative Courts, De Lege Lata and Following the Entering Into Force of the New Civil Procedure Code Abstract The enforcement of the judicial decisions is based on the legality principle, all the proceedings, the authorities entitled to perform in this field, the rights of the participants being provided by the law. The judicial decisions delivered by the administrative courts are enforced by specific regulations, due to the activity of the administrative authorities. The Law no. 554 from 2004 provides a few rules regarding the enforcement of the courts decisions and for the rest sends to the Civil procedure code. There are provisions of the New civil procedure code that must be analyzed, because they will apply if they are compatible with the specific administrative relationships. Keywords: judicial decision, administrative matter, the enforcement of the judicial decisions in administrative matters. 182

1. Generalităţi În materia dreptului administrativ, executarea silită a hotărârilor pronunţate de către instanţa de contencios administrativ se desfăşoară după reguli speciale, adoptate de către legiuitor datorită specificului acestui domeniu, în care instanţa dispune prin hotărâre îndeplinirea unei obligaţii specifice activităţii autorităţii pârâte. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu se referă decât la executarea hotărârilor care dispun obligaţii specifice în sarcina unei autorităţi administrative, astfel că pentru toate cazurile în care hotărârea se referă la alte categorii de obligaţii se vor aplica dispoziţiile din dreptul comun, respectiv Codul de procedură civilă, în cazul obligaţiilor băneşti, ţinând seama şi de prevederile O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Iminenta intrare în vigoare a Noului Cod de procedură civilă 1, care va atrage câteva schimbări în materia executării silite, va determina implicit şi adaptarea executării silite în cazul hotărârilor pronunţate în materia contenciosului administrativ. 2. Cerinţe ale executării silite a hotărârilor, potrivit Codului de procedură civilă Caracterul de titlu executoriu al unei hotărâri judecătoreşti, indiferent de materia în care a fost pronunţată, se analizează în primul rând în funcţie de obligaţia impusă în dispozitivul acesteia. Pe temeiul codului, jurisprudenţa a recunoscut ca fiind susceptibile de executare hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus executarea unei obligaţii constând în: plata unei sume de bani, predarea unui bun mobil sau imobil, desfiinţarea unei construcţii, a unei plantaţii ori a altei lucrări, sau luarea altei măsuri (art. 371 indice 2 din C. proc. civ.; Leş, 2005, pp. 1015-1017; Tăbârcă şi Buta, 2008, pp. 1233-1236), dar şi hotărâri prin care se statuează asupra încredinţării unui minor, stabilirii locuinţei acestuia sau vizitarea sa (Ignaccolo Zenide contra României, 2001; Skoczylas şi Swora, 2007, p. 123). Dimpotrivă, nu sunt susceptibile de executare silită hotărârile prin care: se constată existenţa sau inexistenţa unui drept, se dispune anularea, rezilierea sau rezoluţiunea unui act juridic, fără a se prevedea şi obligaţia de restituire, se respinge cererea de chemare în judecată (Zilberstein şi Ciobanu, 2001, p. 24). Potrivit dreptului comun, pentru a vorbi despre executare silită este necesar să existe mai întâi un titlu executoriu, acesta fiind înscrisul care, întocmit în conformitate cu prevederile legii de către organul competent, permite punerea în executare silită a creanţei pe care o constată (Zilberstein şi Ciobanu, 2001, p. 148). În cazul hotărârii judecătoreşti, puterea executorie reprezintă un efect esenţial al acesteia, alături de autoritatea lucrului judecat. Legea consacră ambele efecte tocmai datorită importanţei deosebite şi respectului ce trebuie acordat şi recunoscut unei hotărâri pronunţate de către o instanţă organizată conform legii. Însă, pentru a fi titlu executoriu, hotărârea judecătorească trebuie să fi rămas definitivă ori să fi 1 Se va utiliza acronimul NCPC. 183

dobândit caracter irevocabil, condiţie dedusă din coroborarea art. 374 alin. 1 cu art. 376 alin. 1 din C. proc. civ., care arată că nici o hotărâre nu se va putea executa dacă nu este învestită cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 şi nu se pot învesti cu formulă executorie decât hotărârile care au rămas definitive sau au devenit irevocabile. Articolul 377 alin. 1 şi 2 din C. proc. civ. reglementează care sunt hotărârile definitive, respectiv cele irevocabile, caracterul executoriu fiind dobândit începând cu rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece exercitarea recursului împotriva hotărârii judecătoreşti nu suspendă de drept executarea acesteia decât în cazurile expres prevăzute de art. 300 alin. 1 din C. proc. civ. precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege, această cerinţă rezultând din aplicarea consecventă a regulii conform căreia excepţiile trebuie reglementate expres de lege. De asemenea, pentru a deveni executorie, de lege lata, hotărârea trebuie să fie învestită cu formulă executorie, cu excepţia cazurilor în care legea exclude această procedură, respectiv dacă hotărârea este executorie de drept (Decizia nr. 37 din 7 mai 2007, pronunţată de ICCJ, Secţii Unite, în recurs în interesul legii, în interpretarea art. 720 indice 8 C. proc. civ.). Învestirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanţă (art. 374 alin. 2 C. proc. civ.) chiar dacă hotărârea ce se pune în executare s-a pronunţat de instanţa ierarhic superioară, în apel sau recurs. Existenţa unui titlu executoriu, pentru a se putea cere executarea silită, nu este suficientă, creditorul trebuind să-şi argumenteze urmărirea silită prin existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile. În caz contrar, anume atunci când a fost pusă în executare o creanţă care nu este certă (Pop, 2006, p. 520) sau exigibilă, executarea fiind prematură, debitorul poate cere anularea titlului executoriu sau a procedurii de executare silită. Lipsa caracterului lichid, deşi se va materializa în imposibilitatea punerii în executare silită a creanţei, este numai o cauză de amânare a executării până la determinarea precisă a sumei datorate, potrivit art. 379 alin. 2 din C. proc. civ. Pentru acurateţea actului de procedură ce urmează a fi îndeplinit, Codul de procedură civilă defineşte noţiunea de creanţă certă ca fiind aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de el (art. 379 alin. 3 C. proc. civ.). Caracterul cert al unei creanţe nu este suficient, fiind necesar ca această creanţă să fie incontestabilă şi în privinţa cuantumului ei (Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, Decizia nr. 1870/20.11.2002 în Tribunalul Bucureşti, 2004, p. 371), creanţa fiind lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, emanate de la debitor, recunoscute de acesta, sau opozabile lui în baza unei dispoziţii legale ori a clauzelor din actul de creanţă (art. 379 alin. 4 din C. proc. civ., Decizia nr. 2374 din 24 martie 2004, în Pietreanu şi Gavriş, 2005, p. 71 şi urm.). Lichiditatea creanţei se apreciază la momentul depunerii cererii de executare silită la organul de executare, sub aspectul existenţei criteriilor pentru determinarea cuantumului exact al creanţei, iar nu în mod necesar prin stabilirea cuantumului exact 184

al acesteia, actualizarea creanţei urmând a se efectua de către organul de executare, după depunerea cererii de executare silită la acesta (Judecătoria sector 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 5923 din 6 august 2004, în Tăbăraş, 2005, pp. 25-27). În privinţa exigibilităţii, dispoziţiile art. 381 C. proc. civ. prevăd că nu poate fi cerută plata unei creanţe neexigibile decât la sosirea termenului de plată. În literatura de specialitate (Ungureanu, 2005, p. 169), a fost discutată distincţia care trebuie făcută între exigibilitatea şi scadenţa creanţei, analiza ştiinţifică determinând concluzii esenţiale, în raport cu momentul începerii executării silite, scadenţa obligaţiei raportându-se la noţiunea de creanţă, anterior prevederii acesteia într-un titlu executoriu, iar noţiunea de exigibilitate, relevând, în principal, creanţa ce poate fi pusă în executare silită. 3. Executarea silită a hotărârilor în materia contenciosului administrativ de lege lata 3.1. Caracterul executoriu al hotărârii, în funcţie de obligaţia impusă În contencios administrativ hotărârea prezintă particularitatea dată de activitatea specifică a autorităţilor administrative, respectiv emiterea de acte administrative. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportându-se la obiectul cererii de chemare în judecată, arată că prin acţiune se poate cere anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale, soluţionarea unei cereri, precum şi efectuarea unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim (Dragoş, Neamţu şi Balica, 2010, p. 64). De asemenea, în ce priveşte soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ, legea se referă la anularea actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. Prin urmare, obiectul acestor cereri se determină în funcţie de activitatea specifică a autorităţii administrative, respectiv emiterea, înlocuirea, modificarea actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ, efectuarea unei anumite operaţiuni, eliberarea unui înscris. De aici şi specificul executării silite a hotărârilor dispunând asupra unor asemenea cereri, deoarece în atare situaţii va fi necesar să se ţină seama de faptul că actele respective nu vor putea fi îndeplinite de către alte persoane decât autoritatea publică pârâtă. De vreme ce actul nu poate fi emis, întocmit sau revocat decât de către subiectul de drept public prevăzut de lege, sunt reglementate condiţiile în care trebuie să se realizeze executarea. Fără a se porni de la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv împotriva statului român, în care s-a reţinut constant că nu este oportun să se ceară unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obţinut o creanţă împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obţine satisfacţie (Cauza 185

Metaxas împotriva Greciei şi cauza Şandor împotriva României), Legea nr. 554/2004 arată consecinţele care intervin în cazul în care nu s-a executat o hotărâre prin care s-a dispus o obligaţie împotriva unei autorităţi publice (Puie, 2008, p. 73 şi urm.). Art. 24 din lege, ţinând seama de ipoteza obligaţiei de a face, dispusă prin hotărârea judecătorească şi de natura intuitu persoane a acestei obligaţii impuse autorităţii debitoare (Podaru, 2011, pp. 181-182), prevede un termen de maximum 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în care trebuie executată hotărârea, iar dacă termenul nu este respectat, consacră posibilitatea creditorului de a se adresa instanţei de contencios administrativ care a pronunţat soluţia, pentru aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, conducătorului autorităţii publice. De asemenea, dacă prin întârzierea executării creditorul a suferit un prejudiciu, se poate adresa instanţei de executare în aceeaşi procedură specială, instituită pentru încuviinţarea măsurilor speciale, în vederea executării hotărârilor în materia contenciosului administrativ (Dragoş, 2009, p. 334). Dacă se dispune anularea unui act emis de autoritatea publică, nu se poate reţine o modalitate de executare silită pentru aducerea la îndeplinire a dispozitivului, nefiind vorba despre obligaţia de a face menţiunile necesare în registre, de a emite actele necesare pentru constatarea nulităţii, aceasta producându-se în virtutea hotărârii judecătoreşti. Prin urmare, în cazul obligaţiilor de a face, executarea trebuie realizată de către autoritatea administrativă în termenul dispus de instanţă sau în lipsă, în maximum 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, deoarece spre deosebire de dreptul comun, în contencios administrativ recursul suspendă executarea, neinteresând stadiul intermediar al hotărârii definitive (pentru situaţia altor reglementări a se vedea Cucic, 2010, p. 67). Nu este necesară o cerere de executare, autoritatea debitoare cunoscând consecinţele pe care le riscă în ipoteza nerespectării termenelor mai sus menţionate. Această modalitate de executare a hotărârii se particularizează faţă de procedura de drept comun, prevăzută pentru executarea obligaţiilor de a face şi a nu face reglementată la art. 580 indice 3 C. proc. civ., deşi ipoteza este similară, obligaţia impusă în procedura contenciosului administrativ constând în emiterea unui act administrativ sau a unei operaţiuni administrative, care, în natura lucrurilor, nu poate fi efectuată decât de către autoritatea respectivă. Astfel, dacă nu a fost îndeplinită obligaţia în acest interval de timp, executarea se va asigura prin aplicarea normelor speciale ale art. 24-25 din lege, care ţin seama de specificul obligaţiei impuse prin hotărâre, respectiv încheierea, înlocuirea sau modificarea actului administrativ, eliberarea unui înscris sau efectuarea anumitor operaţiuni administrative, ipoteze în care se vor putea stabili, de către instanţa de executare, amenzi şi penalităţi în sarcina conducătorului autorităţii publice care nu execută obligaţia (Cobârzan, Dragoş şi Neamţu, 2008, p. 59). 186

Încuviinţarea acestor măsuri se face în condiţiile legii speciale, de către instanţa de executare, în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor, hotărârea pronunţată fiind susceptibilă de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Art. 28 din Legea nr. 554/2004 trimite la Codul de procedură civilă, însă condiţionează aplicabilitatea acestuia de compatibilitatea normei procedurale cu specificul raporturilor de drept administrativ şi de lipsa unei prevederi sau a unei norme speciale în lege, astfel că, faţă de textele de mai sus, rezultă că cerinţele dreptului comun nu sunt aplicabile în materia contenciosului administrativ, în cazul hotărârilor menţionate şi nu se va pune problema învestirii cu formulă executorie sau a încuviinţării executării silite, procedură în care se verifică dacă este vorba despre un titlu executoriu dispunând asupra unei creanţe certe, lichide şi exigibile. De altfel, învestirea cu formulă executorie reprezintă o procedură formală, care întârzie executarea, care şi pentru acest considerent, nu este binevenită în cazul în care procedura se caracterizează prin urgenţă. Or, art. 17 din Legea nr. 554/2004 prevede expres că judecata se face de urgenţă şi cu precădere, astfel că şi în faza a doua a procesului trebuie să se urmeze aceleaşi reguli. Şi în dreptul administrativ francez se recunoaşte acelaşi caracter obligatoriu al hotărârii pronunţate împotriva persoanelor juridice de drept public, care trebuie să execute fără să fie necesară o cerere expresă în acest sens din partea creditorului (Couchez, 2010, p. 28). 3.2. Executarea hotărârilor care se referă la sume de bani Legea nr. 554/2004 nu se referă la executarea hotărârilor judecătoreşti prin care se acordă despăgubiri băneşti, singura referire fiind făcută în art. 22 la cheltuielile de judecată acordate prin hotărârea prin care acţiunea a fost respinsă, pentru executarea cărora legea trimite la dreptul comun. În numeroase cazuri însă, instanţa de contencios administrativ statuează la cerere şi asupra obligaţiei de despăgubire, astfel că, dacă admite acţiunea, hotărârea trebuie executată. Din coroborarea art. 22, 23 şi 24 din lege, rezultă că practic, această ipoteză nu a fost reglementată, scăpând justificat de sub incidenţa art. 24, care se referă numai la obligarea autorităţii pârâte să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative. Cum aplicarea amenzilor reglementate de art. 24 din lege nu este posibilă, norma având caracter special şi fiind de strictă interpretare, trebuie stabilit cum anume se va face executarea silită, dacă autoritatea debitoare nu aduce la îndeplinire obligaţia impusă prin dispozitiv. La prima vedere executarea s-ar face potrivit Codului de procedură civilă, deoarece art. 28 din Legea nr. 554/2004 prevede posibilitatea de completare a legii cu dreptul comun, dacă normele acestuia sunt compatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime. 187

Însă legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în care a prevăzut o fază prealabilă, obligatorie, impunând reguli de executare a titlurilor emise în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice, prin alocarea de fonduri în acest scop în bugetele acestor autorităţi, aşa cum se întâmplă şi în reglementarea franceză (Rouault, 2010, p. 228; Rouquette, 2010, pp. 625-626). Actul normativ prevede un termen de 6 luni, de la data primirii somaţiei de plată transmisă de organul de executare, la cererea creditorului, faţă de care, dacă se constată că executarea nu s-a putut demara sau nu a fost continuată din lipsa fondurilor, se va aplica procedura dreptului comun. Pentru a întări obligativitatea autorităţii publice de a executa hotărârea judecătorească fără ca titularul creanţei să fie nevoit să formuleze cereri în acest sens, O.U.G. nr. 22/2002 arată că ordonatorii principali de credite bugetare sunt obligaţi să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii. De asemenea, legea reglementează expres derogarea de la principiile de execuţie bugetară prevăzute în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, respectiv în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, arătând că sunt posibile virările de credite bugetare şi în alte condiţii decât cele rezultate din principiile execuţiei bugetare. Dacă nici în aceste condiţii termenul de 6 luni nu este respectat şi plata nu se efectuează, O.U.G. nr. 22/2002 prevede posibilitatea creditorului de a solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă. Ca atare, legea subliniază obligaţia autorităţilor de a executa hotărârile prin care se dispune plata unor sume de bani, fără a fi necesară o cerere expresă a creditorului în acest sens, abia după ce se parcurge procedura specială din ordonanţă, creditorul având posibilitatea de a apela la dispoziţiile dreptului comun, Codul de procedură civilă devenind aplicabil. În această a doua fază a executării, se vor aplica prevederile referitoare la învestirea cu formulă executorie, din dreptul comun, chiar dacă art. 22 din lege arată că hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ se învesteşte cu formulă executorie numai în cazul în care cererea este respinsă şi sunt acordate cheltuieli de judecată, lăsând să se înţeleagă că în alte cazuri nu se aplică procedura învestirii (Vedinaş, 2009, p. 194; Puie, 2009, p. 70; Bogasiu, 2012, pp. 121-123). Dacă titlul dispune cu privire la alte sume de bani, datorate creditorului (despăgubiri, penalităţi, dobânzi), iar nu asupra unor creanţe bugetare (amenzi), executarea se face potrivit Codului de procedură civilă, nefiind de admis că o ipoteză pierdută din vedere de legiuitor, pe parcursul numeroaselor modificări ale legii, nu trebuie să fie supusă regulilor de executare din dreptul comun, care devine aplicabil pe fondul tăcerii legii speciale. 188

3.3. Hotărâri care nu sunt titluri executorii Hotărârile prin care se statuează nulitatea unui act administrativ nu sunt titluri executorii, nefiind prin natura lor susceptibile de executa re silită, anularea producând efecte directe în temeiul hotărârii prin care se stabileşte o modificare în ordinea juridică a raporturilor administrative. În ce priveşte hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus anularea în tot sau în parte a unui act administrativ cu caracter normativ legea reglementează o modalitate specială de executare care ţine de necesitatea asigurării publicităţii acestora. Astfel, datorită faptului că acestea au caracter general obligatoriu, trebuie publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori monitorul oficial al municipiului Bucureşti (Vedinaş, 2009, p. 194). Similar s-ar putea pune problema în materia hotărârilor pronunţate în cazul excepţiei de nelegalitate admise, de vreme ce acestea statuează asupra efectelor actului administrativ pentru viitor (Rouquette, 2010, p. 618). Evident, nu poate avea caracter executoriu o hotărâre prin care cererea a fost respinsă, nefiind acordate nici cheltuieli de judecată. 4. Executarea hotărârilor de contencios administrativ potrivit NCPC Noul Cod de procedură civilă aşază regulile de executare silită într-o ordine îndelung aşteptată, clarifică unele proceduri, reglementează detaliat atribuţiile şi actele executorului judecătoresc, înlătură noţiuni pe care le găseşte inutile, prevede reguli particulare în anumite forme de executare. Proiectul legii de punere în aplicare a NCPC, în forma nepublicată, modifică Legea nr. 554/2004, pentru a determina corelarea acesteia cu dreptul comun, într-o manieră care, spre deosebire de reglementarea actuală, asigură practic trimiterea la dispoziţiile Codului de procedură civilă, în toate cazurile, cu excepţia situaţiilor prevăzute de legea specială. Astfel, potrivit formei modificate a art. 22 din lege, hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în contencios administrativ sunt titluri executorii. Inclusiv în situaţia hotărârilor prin care se dispun măsuri specifice autorităţii administrative debitoare, referitor la întocmirea actelor administrative, la efectuarea unor operaţiuni etc. (art. 24 din Legea nr. 554/2004), independent de parcurgerea procedurii de aplicare a amenzii conducătorului autorităţii publice, unele dispoziţii din NCPC în materia executării silite devin aplicabile. Prin urmare, textul mai sus menţionat, coroborat cu declararea tuturor hotărârilor din contencios administrativ ca fiind titluri executorii, determină aplicarea NCPC în toate cazurile în care legea nu cuprinde dispoziţii speciale. Şi art. 622 alin. 2 din NCPC declară caracterul de drept comun al codului, arătând că dispoziţiile sale constituie dreptul comun în materie de executare silită, indiferent de izvorul sau de natura obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridică a părţilor. Calitatea de titlu executoriu se va aprecia, ca şi sub imperiul codului actual, în raport de obligaţia impusă prin dispozitivul hotărârii (art. 619 NCPC), nefiind 189

susceptibile de executare hotărârile prin care se respinge cererea sau cele prin care s-a statuat asupra nulităţii actelor atacate. Recursul rămâne în continuare calea de atac în contencios administrativ şi îşi păstrează caracterul suspensiv de executare. De vreme ce legea specială se va completa cu prevederile NCPC, dacă acestea nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de drept administrativ, de putere, şi în acest domeniu se vor utiliza noţiunile din NCPC. Astfel, hotărârea din contencios administrativ va fi definitivă, dacă împotriva sa nu se mai poate exercita recursul (sensul actual pentru irevocabil ), astfel că sentinţa, în mod evident, nu va fi definitivă, cum este în prezent. Totodată, sentinţa nu este nici executorie faţă de caracterul suspensiv al recursului, deşi potrivit art. 624 pct. 2 NCPC au acest caracter hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, unde se încadrează şi hotărârea pronunţată în materia contenciosului administrativ. Pentru hotărârile pronunţate în contencios administrativ, din completarea cu normele NCPC, rezultă, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, mai multe situaţii posibile: i) Hotărârea dispune executarea unor obligaţii specifice, referitoare la actele autorităţii debitoare, care nu pot fi executate decât de aceasta; ii) Hotărârea cuprinde dispoziţii care pot fi aduse la îndeplinire şi de alte persoane; iii) Hotărârea dispune plata unor sume de bani. i) În primul caz, hotărârile prin care autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operaţiuni administrative, se execută potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004. Executarea se va face ca şi în prezent, în termenul prevăzut în dispozitiv, sau în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în caz contrar instanţa de executare aplicând, la cerere, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere. Totodată legea arată că reclamantul are şi dreptul la penalităţi, în condiţiile art. 894 din Codul de procedură civilă. Potrivit formei textului, aşa cum este propus spre modificare prin legea de punere în aplicare a noului cod, creditorul poate cere instanţei de executare să oblige autoritatea debitoare să-i plătească o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, dacă nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării. Ca atare, în contencios administrativ, pentru primirea penalităţii, care reprezintă creanţa creditorului, spre deosebire de amendă care este o creanţă bugetară care se va executa în condiţiile Codului de procedură fiscală, va fi necesară sesizarea instanţei de executare însă nu pentru încuviinţarea executării silite, care nu este cerută în materia contenciosului administrativ, autoritatea fiind ţinută să execute în termenul prevăzut în hotărâre sau în lege (30 de zile), ci pentru aplicarea şi determinarea penalităţilor, 190

procedură în care se va verifica pur şi simplu faptul neexecutării în termen de către autoritatea debitoare. ii) În al doilea rând, dacă hotărârea cuprinde obligaţii de a face sau a nu face, care pot fi aduse la îndeplinire şi de alte persoane, iar autoritatea publică nu o respectă, în termenul legal de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, creditorul poate cere instanţei de executare autorizarea de a o îndeplini el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului sau de a fi autorizat, să desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările făcute de acesta împotriva obligaţiei de a nu face. iii) În al treilea rând, obligaţia de plată a unei sume de bani impusă prin hotărâre în sarcina unei părţi, se va executa după distincţia dată de calitatea subiectului pasiv în executare. Dacă debitorul este persoană de drept privat, acesta va fi supus executării silite integral în condiţiile dreptului comun prevăzute de NCPC. Dacă debitor este autoritatea publică, aceasta va fi ţinută să execute plata în termenele prevăzute de legea specială, O.U.G. nr. 22/2002, fără a fi posibilă pronunţarea decăderii sale din beneficiul termenului de plată, în condiţiile art. 665 NCPC, deoarece legea arată expres că situaţiile în care instanţa de executare poate să pronunţe decăderea nu se aplică atunci când debitor este statul sau o unitate administrativ-teritorială. Dacă după expirarea termenului hotărârea nu este executată, se va putea proceda la aplicarea prevederilor NCPC în materia executării silite, putându-se dispune executarea imobiliară, mobiliară, prin poprire, prin urmărirea fructelor şi a veniturilor imobilelor. NCPC consacră expres rolul statului în executarea silită, acesta fiind obligat să asigure, prin agenţii săi, executarea în mod prompt şi efectiv a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii (art. 617), astfel că a fortiori dacă el este şi debitor, va fi obligat să respecte prevederile legii (Bîrsan, 2010, p. 456). Dacă, în condiţiile legii se procedează potrivit dreptului comun, va fi necesară sesizarea instanţei de executare cu o cerere de încuviinţare a executării silite, în care aceasta va analiza cerinţele declanşării executării. Învestirea cu formulă executorie nu mai este menţinută de proiectul legii de punere în aplicare a NCPC, astfel că orice discuţie asupra aplicării acestei proceduri în sfera hotărârilor pronunţate în contencios administrativ nu mai este necesară. Pentru a se putea cere executarea silită de către creditor, creanţa invocată trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă (art. 653 NCPC), iar dreptul de a porni executarea silită să fie constatat printr-un titlu executoriu. În raport de momentul depunerii cererii de executare silită, caracterul lichid al creanţei nu este afectat de dispoziţiile legale, conform cu care actualizarea creanţei se va realiza de către organul de executare. În ipoteza în care nu au fost acordate efectiv sume reprezentând dobânzi, penalităţi sau alte accesorii prin titlul executoriu, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, în raport de criteriile menţionate în titlu. Dacă în titlul 191

executoriu nu sunt arătate criterii pentru actualizare, executorul judecătoresc are la dispoziţie criteriul de actualizare dat de rata inflaţiei, în raport de data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau de când creanţa a devenit exigibilă (Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1091 din 24 noiembrie 2004, în Pietreanu şi Gavriş, 2005, p. 39 şi urm.). NCPC defineşte creanţa exigibilă drept creanţa ajunsă la scadenţă sau pentru care debitorul este decăzut din beneficiul termenului de plată. Dispoziţiile NCPC (art. 664) arată că dacă prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de plată (de graţie), executarea nu se poate face mai înainte de împlinirea acelui termen. Or, faţă de specificul acestor hotărâri, în faza procesuală în discuţie, termenele legale sau judiciare au expirat, deoarece O.U.G. nr. 22/2002 va permite apelarea la procedura de drept comun numai după trecerea termenului de 6 luni. Pe de altă parte, scadenţa obligaţiei stabilită printr-un titlu executoriu nu mai trebuie analizată, obligaţia fiind exigibilă la momentul la care hotărârea devine executorie, nefiind necesară punerea în întârziere, în condiţiile art. 1.522 C. civ. 5. Concluzii Legea de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă nu introduce în materia contenciosului administrativ sistemul căilor de atac aşa cum este reformat potrivit Legii nr. 134/2010, menţinând soluţia Legii nr. 554/2004, inclusiv caracterul suspensiv al recursului. Însă sensul nou al noţiunii de definitiv, în ce priveşte hotărârea judecătorească, se va regăsi şi în sferă administrativă, deoarece legea va trimite la prevederile Codului de procedură civilă, singura cerinţă fiind legată de compatibilitatea cu specificul raporturilor de putere. În domeniul executării silite a hotărârilor de contencios administrativ, legea arată că rămân aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă, coroborarea acestor trimiteri la cod determinând concluzia că legiuitorul a intenţionat să se aplice şi în această materie specială aceleaşi dispoziţii legale, în afara câtorva norme derogatorii, privind reguli prealabile aplicabile executării hotărârilor prin care se dispune plata unor sume de bani sau relative la cuantumul şi procedura aplicării amenzii în cazul hotărârilor, care dispun obligaţii ce nu pot fi executate decât de autoritatea administrativă. O asemenea tendinţă, care ţine cont şi de specificul raporturilor juridice derulate în sferă administrativă, are rolul de a uniformiza jurisprudenţa şi de a aşeza pe acelaşi făgaş situaţii juridice identice, în care se impune aplicarea aceleiaşi reguli. Bibliografie: 1. Bîrsan, C., Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, ediţia a 2-a, Bucureşti: C.H. Beck, 2010. 2. Bogasiu, G., ÎCCJ decizia nr. 4496 din 30.09.2011, 2012, Revista Română de Jurisprudenţă, nr. 1, pp. 121-123. 192

3. Cobârzan, B., Dragoş, D.C. şi Neamţu, B., Free Access to Public Information: Enforcement, Appeals and Judicial Review. A Comparative Perspective from CEE Countries, 2008, Transylvanian Review of Administrative Sciences, nr. 24E, pp. 53-63. 4. Couchez, G., Voies d execution, ediţia a 10-a, Paris: Sirey Universite, 2010. 5. Cucic, V., Appeals in Special Administrative Domains, 2011, Transylvanian Review of Administrative Sciences, nr. 34E, pp. 63-79. 6. Dragoş, D.C., Legea contenciosului administrativ. Comentarii şi explicaţii, ediţia a 2-a, Bucureşti: C.H. Beck, 2019. 7. Dragoş, D.C., Neamţu, B. şi Balica, D., The Romanian Ombudsman and Its Interaction with the Courts An Exploratory Research, 2010, Transylvanian Review of Administrative Sciences, nr. 31E, pp. 58-75. 8. Leş, I., Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole, Bucureşti: C.H. Beck, 2005. 9. Pietreanu, G.S. şi Gavriş, M.D., Executarea silită. Culegere de practică judiciară, Bucureşti: C.H. Beck, 2005. 10. Podaru, O., Notes on Jurisprudence: The Lease of State Private Property and Its Intuitu Personae Nature, 2011, Transylvanian Review of Administrative Sciences, nr. 34E, pp. 175-185. 11. Pop, L., Tratat de drept civil. Obligaţiile. Regimul juridic general, vol. I, Bucureşti: C.H. Beck, 2006. 12. Puie, O., Consideraţii privitoare la domeniul de aplicabilitate a O.U.G. nr. 119/2007. Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate de instanţele de contencios administrativ în condiţiile O.U.G. nr.119/2007, 2009, Revista Română de Executare Silită, nr. 3, pp. 60-71. 13. Puie, O., Executarea hotărârilor judecătoreşti în contenciosul administrativ, ediţia a 2-a, Bucureşti: C.H. Beck, 2008. 14. Rouault, M., C., Contentieux administratif, ediţia a 4-a, Paris: Gualino, 2010. 15. Rouquette, R., Petit traite du proces administratif, Paris: Dalloz, 2010. 16. Skoczylas, A. şi Swora, M., Administrative Judiciary in Poland in Search for Fairness and Efficiency An Overview, 2007, Transylvanian Review of Administrative Sciences, nr. 19E, pp. 116-125. 17. Tăbăraş, M., Contestaţia la executare, Bucureşti: C.H. Beck, 2005. 18. Tăbârcă, M. şi Buta, G., Codul de procedură civilă. Comentat şi adnotat, Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2008. 19. Ungureanu, O., Drept civil. Introducere, ediţia a 7-a, Bucureşti: Rosetti, 2005. 20. Vedinaş, V., Drept administrativ, ediţia a 5-a, Bucureşti: Universul Juridic, 2009. 21. Zilberstein, S. şi Ciobanu, V.M., Tratat de executare silită, Bucureşti: Lumina Lex, 2001. 193

Jurisprudenţă şi legislaţie: 22. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărâre nr. 5/2005 din data de 24 martie 2005, definitivă la 24 iunie 2005, în Cauza Şandor împotriva României (Cererea nr. 67.289/01) publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1048 din 25 noiembrie 2005. 23. Ignaccolo Zenide contra României, Hotărârea din 11 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 6 din 8 ianuarie 2001. 24. Î.C.C.J. secţia civilă, Decizia nr. 2374 din 24 martie 2004, în Pietreanu, G.S. şi Gavriş, M.D., Executarea silită. Culegere de practică judiciară, Bucureşti: C.H. Beck, 2005. 25. Î.C.C.J., Decizia nr. 37 din 7 mai 2007, pronunţată de Î.C.C.J., Secţii Unite, în recurs în interesul legii, în interpretarea art. 720 indice 8 C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 764 din 12 noiembrie 2007. 26. Judecătoria sector 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 5923 din 6 august 2004, în Tăbăraş, M., Contestaţia la executare, Bucureşti: C.H. Beck, 2005, pp. 25-27. 27. Legea de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, [Online] disponibil la adresa http://www.just.ro/linkclick.aspx?fileticket=etd3 zir2%2ftu%3d&tabid=1473, accesat la data de 3 mai 2012. 28. Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 505 din 15 iulie 2011. 29. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1154 din 7 decembrie 2004. 30. Metaxas împotriva Greciei, Cererea nr. 8.415/02, paragraful 19, 27 mai 2004, [Online] disponibil la adresa http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view. asp?item=2&portal=hbkm&action=html&highlight=8415/02&sessionid=9122 3809&skin=hudoc-pr-en, accesat la data de 2 mai 2012. 31. Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Decizia nr. 1091 din 24 noiembrie 2004, în Pietreanu, G.S. şi Gavriş, M.D., Executarea silită. Culegere de practică judiciară, Bucureşti: C.H. Beck, 2005. 32. Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, Decizia nr. 1870/20.11.2002, în Tribunalul Bucureşti, Culegere de practică judiciară în materie civilă 2000-2003, 2004, Bucureşti: Rosetti. 194