CUPRINS Introducere... 1 Presa in campania electorala 2000: un martor pasiv... 2 Preambul... 2 I. Prezenţa instituţiilor politice în presă... 4 Interesul faţă de Executiv şi Parlament în scădere pe perioada campaniei... 4 PDSR instituţia politică cea mai mediatizată în perioada campaniei... 5 Schimbări în ultimele două săptămâni de campanie... 6 Tendenţiozitatea presei faţă de instituţiile politice... 6 Cursa electorală: prima rundă, primii eliminaţi... 6 Pe ultima sută de metri, PDSR şi PRM... 7 Imaginea instituţiilor politice în presă: cine în cine loveşte. Agresivi şi atacaţi.... 8 II. Atitudinea presei faţă de personalităţile politice... 10 Personalităţile politice în presa scrisă... 10 Dezamăgirile mediatice... 13 Epilog... 14 Presa în campania electorală - alegeri parlamentare şi prezidenţiale - 2000... 15 Prezentare generală... 15 Metodologia... 15 Ziare centrale... 17 Presa locală... 27 Televiziuni... 29
Introducere Agenţia de Monitorizare a Presei Academia Caţavencu a desfăşurat, cu sprijinul Fundaţiei German Marshall Fund, un program de monitorizare a presei în campania electorală. Programul şi-a propus să evalueze echidistanţa politică a ziariştilor în acoperirea campaniei electorale. Rezultatele demersului nostru sunt destinate în primul rând comunităţii jurnaliştilor, dar şi proprietarilor instituţiilor mass media, managerilor de campanie electorală, politicienilor înşişi. Ele pot fi utile pentru autoevaluarea performanţelor profesionale ale tuturor comunicatorilor implicaţi într-unul dintre momentele cele mai fierbinţi ale exerciţiului democratic. Un beneficiar indirect este cetăţeanul pe care îl dorim înarmat cu instrumente de cunoaştere critică a discursului mass-media. Evaluarea comportamentului presei în campania electorală a fost realizată din perspectiva criteriilor de profesionalism promovate de comunitatea de presă din ţările cu reflexe democratice mai consolidate decât cele autohtone. Metodologia utilizată este validată pe parcursul a peste 7 ani de activitate în domeniu; metodele sunt suficient de simple pentru a permite replicarea cercetării. Agenţia de Monitorizare a Presei Academia Caţavencu a dezvoltat o reţea de monitori cu experienţă în monitorizarea presei scrise şi electronice. Ei acţionează atât la nivel central cât şi în provincie. Actualul program acoperă prin echipe de monitori locali presa scrisă din Cluj-Napoca, Oradea şi Târgu Mureş. La realizarea acestui program au contribuit, pe lângă fundaţia care l-a finanţat, Mott Fundation şi Academia Caţavencu SA. Mircea Toma 1
Presa in campania electorala 2000: un martor pasiv de Alfred Bulai Preambul Pe ansamblu, campania electorală pentru alegerile generale din anul 2000 a fost, din perspectivă mediatică, un insucces, datorită rolului secundar pe care media l-a jucat în desfăşurarea sa. Spunem asta chiar prin comparaţie cu alegerile locale de la nivelul Bucureştiului, unde presa scrisă şi cea eletronică au fost mai active în informarea electoratului. Compararea cu sondajele de opinie efectuate din plin în această perioadă arată că tendinţa generală a mass mediei a fost de a reacţiona în cea mai mare parte la acestea, accentuând tendinţe şi nu formându-le. Cu o singură excepţie, şi aceasta dubitativă, asupra căreia vom mai reveni, candidatul la preşedinţie Corneliu Vadim Tudor. Sigur că în această schemă nu trebuie omise interesele financiare şi presiunile asupra mediei, inerente unei campanii electorale cu o miză atât de importantă. La acest nivel am putea remarca, spre exemplu, o atitudine relativ nouă a grupurilor de presă. Faptul că, aşa cum spun gurile rele, majoritatea grupurilor de presă au refuzat schimbul de spaţii destinate publicităţii electorale contra dosare, poate fi o posibilă explicaţie a unei campanii puţin spectaculoase din punct de vedere al evenimentelor mediatice. Însă trebuie să menţionăm, poate şi mai important, presa se pare că a privit aceste alegeri generale, faţă de precedentele, dintr-o perspectivă poate mult mai economică şi mai puţin politică, adică a preferat să se angajeze în campanie (cu câteva excepţii) doar în conditiile unor plăţi pentru serviciile efectuate şi de aici poate o aparent mai mică implicare în campanie. Cu alte cuvinte, comparativ cu anii trecuţi, presa şi-a asumat într-o mult mai mică măsura un rol de formator de opinii politice pe perioada campaniei. Nu trebuie să excludem însă şi o posibilă intenţie lăudabila de echidistanţă a mediei în general. Nici un scandal nu a fost scos pe tapet, nici un caz de corupţie, nici măcar o picanterie de culise. Majoritatea criticilor au avut în vedere istoria actorilor politici implicaţi, evenimente trecute şi, în general, cunoscute de public. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, cu doar două excepţii notabile, actorii politici principali implicaţi erau unii extrem de cunoscuţi, iar pe de altă parte, ei nu au încercat să ofere o nouă faţă politicii promovate în această campanie. Din acest punct de vedere perioada electorală a fost chiar mai puţin electorală decât perioada dinaintea campaniei, presa speculând din punct de vedere al evenimentelor destul de slab acest moment politic şi social. Ca imagine de ansamblu, până foarte aproape de final, campania electorala a părut a avea o miză neinteresantă din punct de vedere mediatic. Doar ultima săptămână de campanie, în urma ascensiunii oarecum neaşteptate a lui Corneliu Vadim Tudor, pe fondul aceasta cuminte al campaniei mediatice, a părut a trezi spiritele şi a face loc polemicii. Trebuie să luăm în calcul însă şi un alt aspect. Absenţa mizei a fost dată şi de un context politic special. Pentru alegerile parlamentare câştigătorul era aproape sigur cu mult înaintea campaniei. PDSR a apărut din toate sondajele de opinie de dinaintea campaniei ca fiind câştigătorul detaşat. Mai mult decât atât, o mare parte a mediei a fost considerată, în mod tradiţional, mai degrabă adversar al PDSR decât aliat, mai ales în contextul alegerilor din 1996 şi chiar şi în următorii ani. Evoluţia lamentabilă a puterii, cel puţin la nivelul percepţiei populaţiei, în ultimii ani, a făcut ca presa să îşi reorienteze atitudinea faţă de PDSR, cu atât mai mult în condiţiile în care barometrele de opinie indicau ca sigură victoria acestui partid. Cel puţin grupurile media care au criticat PDSR-ul şi unele care au susţinut chiar Convenţia în trecut, acum, în aceste alegeri, au preferat, cele mai multe, o implicare minimă în campanie, iar câteva medii au înclinat chiar balanta uşor în favoarea PDSR, mai ales înaintea campaniei. 2
Problema votului pentru Preşedinţie nu a fost mult diferită, cel puţin în prima parte a campaniei. Ion Iliescu era sigur calificat in turul al doilea, şi nimeni nu se îndoia de acest lucru. Poate din acest motiv el a constituit într-o mult mai mică măsură decât era poate de aşteptat ţinta atacurilor presei şi chiar a adversarilor. Singura luptă care s-a dat şi pe care presa a anticipat-o într-o oarecare masură a fost pentru locul al doilea. Dar şi aici ea a fost mai interesantă pentru presă înaintea campaniei decât în timpul acesteia. Singurele puncte de interes, în perioada enunţată, au fost apariţia în lupta electorală a doi concurenţi noi, petrsoane extrem de cunoscute, ambii premieri: unul în exerciţiu, Mugur Isărescu, altul între 1991 şi 1992, Theodor Stolojan. Ambii politicieni însă, în timpul campaniei nu au reuşit să ofere presei foarte multe motive de dispută; unul dintre ei - Mugur Isărescu - a trecut cu mult mai neobservat decât s-ar fi crezut, majoritatea menţionărilor din presă fiind cele privitoare la activitatea executivului. Finalul campaniei generale a adus în discuţie şi gradul de implicare strict informativă a presei. Cazuri de încălcare a legii electorale, de la ilegalitatea afişajului în multe cazuri, până la ilegalitatea depunerilor de candidaturi la preşedinţie, au apărut ca o surpriză atât pentru public cât şi pentru presă. Nu s-au petrecut însa alte evenimente semnificative. Aşa cum am menţionat, posibila ascensiune în turul doi a candidatului C.V.Tudor, care a început să urce spectaculos în sondaje în ultimele zece zile ale campaniei, a mai agitat cât de cât spiritele şi a dinamizat campania. În fine, ultima menţiune de ordin general, care priveşte de asta data doar televiziunea, este aceea privitoare la rolul jucat de regulamentul impus campaniei de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, consiliu care indiscutabil a impus reguli greoaie, dar mai ales înalt prohibitive pentru o desfăşurare normală a campaniei. A fost mai degrabă un soi de dirijism al campaniei televizate care a făcut ca ea să îşi piardă multe din atributele fireşti. Au existat numeroase dispute postelectorale pe acest subiect şi nu este cazul să le reluam. 3
I. Prezenţa instituţiilor politice în presă Evoluţia instituţiilor politice pe parcursul campaniei generale urmează, aşa cum am mai spus, în cea mai mare parte, trendul înregistrat în sondaje. Cu alte cuvinte există o corespondenţă între atitudinea populaţiei faţă de aceste instituţii politice, aşa cum este ea relevată de sondaje, şi modul în care ele apar în presă. Interesul faţă de Executiv şi Parlament în scădere pe perioada campaniei Atât Parlamentul cât şi Executivul nu s-au aflat niciodată pe primele locuri în preferinţa populaţiei, singurele perioade de creştere relativă în sondaje fiind doar perioadele imediat postelectorale, atunci când evident exista la nivelul populaţiei un mare capital de speranţă. Aparent paradoxal, într-o societate care se declară democratică, şi în mare masură chiar revendică o serie de valori democratice (cum ar fi libertatea presei), instituţiile fundamentale ale democraţiei înregistrează unele din cele mai scăzute cote de încredere. Trebuie să înţelegem însă, că în general, în măsura în care sunt populate cu actori politici contestaţi, instituţiile statului devin periferice sau chiar se negativizează în percepţia populaţiei şi implicit a mediei. Are loc un proces circular, pentru că negativizarea imaginilor acestor actori nu ar fi posibilă fără ajutorul presei. Trebuie să precizăm că în percepţia socială o campanie electorală este văzută ca un moment de stagnare a treburilor statului. Orice măsură în domeniul politic şi executiv este interpretată prin cheia alegerilor generale. Nici un actor politic nu poate şi nu îşi permite să mai reprezinte o altă instituţie decât partidul sau formaţiunea politică care îl susţine, nici chiar dacă declarativ îşi propune să abordeze o atitudine independentă faţă de obiectivele campaniei electorale. Din acest punct de vedere, cota scăzută de vizibilitate şi interesul în scădere faţă de Parlament sunt fireşti pe parcursul campaniei electorale, acesta nemaifiind altceva decât un alt loc de confruntare electorală. În comparaţie cu Parlamentul, Executivul înregistrează pe tot parcursul campaniei un interes mai ridicat din partea presei, dar sondajele ne arată că nu şi din partea populaţiei. Acest lucru s-a datorat în special candidaturii inedite a unui premier la Preşedinţie - este vorba de domnul Mugur Isărescu. Trebuie să spunem însă că implicarea personală a premierului în campanie a fost extrem de scăzută, aproape inexistentă la început şi din acest motiv capitalul său de plecare nu a crescut, ci mai degrabă s-a diminuat constant. De altfel, scăderea interesului faţă de executiv, înregistrată în cea de a doua parte a campaniei, corelează direct cu scăderea, în aceeaşi perioadă, a interesului pentru premierul candidat. În fapt, atât aprecierile faţă de premier, cât şi faţă de executiv scad ca intensitate datorită faptului că, deja cu două săptămâni înaintea alegerilor, domnul Mugur Isărescu era unanim considerat un învins, nemaiavând nici o şansă pentru locul al doilea. Din acel moment, el devine mult mai puţin important ca personaj politic, excepţie făcând problematica electorală lansată spre sfârşitul campaniei, aceea a renunţării la candidatură în favoarea lui Theodor Stolojan. O corelaţie de asemenea semnificativă se înregistrează şi în ceea ce priveşte tendinţa de raportare a mediei la premier şi Excutiv. Atacurile presei la adresa executivului de la începutul lunii noiembrie se regăsesc, în proporţie semnificativă, în atacurile la adresa premierului, după care ambii actori politici intră pe o pantă descendentă de interes. Evident transferul de încredere, interes şi vizibilitate a fost bidirecţional, de la premier spre instituţia avută în subordine, dar şi invers. E indiscutabil, însă, că presa a asociat cei doi actori. 4
PDSR instituţia politică cea mai mediatizată în perioada campaniei Aflat în top-ul preferinţelor electoratului şi declarat câstigător cu mult timp înaintea campaniei electorale, PDSR-ul se păstrează şi în topul vizibilităţii, fiind de departe vedeta mediatică a acestei campanii. Cu toate că PDSR-ul şi-a propus sistematic rămânerea într-un con de umbră din punct de vedere al relaţiei cu presa, dată fiind istoria nu foarte plăcută a acestei relaţii, el a fost totuşi foarte vizibil în campanie. Poziţionat încă dinaintea campaniei ca principal actor al acesteia, PDSR-ul a sfârşit prin a atrage, datorită menţinerii sale în topul preferinţelor electoratului şi, implicit, al intereselor mediatice, şi o atitudine favorabilă, chiar din partea presei. Graficele ne arată spre exemplu că volumul articolelor negative despre acest partid scad semnificativ, de la o săptămână la alta, odată cu apropierea scrutinului electoral. Este un lucru firesc dacă ne gândim că orice instituţie media nu poate susţine decât până la un anumit punct o campanie împotriva a ceea ce majoritatea doreşte. Atenţia în privinţa mediatizării, în cazul PDSR-ului, a părut a fi orientată, în campania electorala din 2000, mai degrabă spre relaţia cu televiziunile. Puternic susţinut de Antena 1, fiind clar liderul referirilor pozitive ale acesteia, campania PDSR-ului din punct de vedere mediatic a fost lăsată mai degrabă în seama acestui post de televiziune. Apariţiile mediatice ale PDSR-ului, prin raportare la ceilalţi competitori, au vizat două momente cheie în logica electorală a acestui partid: începutul campaniei şi sfârşitul acesteia, pe restul perioadei de campanie acest partid excelând prin absenţă. Pe fondul acestei imagini, campania electorală a postului Antena 1 se diferenţiază semnificativ de restul campaniilor televizate. Un sondaj de opinie desfăşurat la sfârşitul campaniei arată chiar faptul că majoritatea populaţiei etichetase deja, în a doua parte a campaniei, într-un mod destul de clar partipriurile fiecărui post de televiziune important: Antena 1 ţine cu PDSR-ul, Pro TV-ul cu PNL, TVR1 cu CDR, Tele 7 cu PRM-ul. 5
Schimbări în ultimele două săptămâni de campanie Locul lăsat gol de presă pe scena evenimentelor electorale a fost preluat în această campanie de sondajele de opinie care au fost principalele generatoare de subiecte de dispută, în mare măsură presa rezumându-se doar la a le prelua. În ultimele două săptămâni de campanie, după o lună de aşteptare şi migraţii de la un partid la altul, şi totodată după o lună de dezinteres general ce părea să existe chiar şi la unii actori politici, electoratul a început să se orienteze. Lansarea barometrului de opinie publică, pe 16 noiembrie, a însemnat un moment important din acest punct de vedere, majoritatea presei orientându-se spre direcţia câştigătoare. PDSR-ul îşi accentuează trendul ascendent al vizibilităţii, PRM-ul creşte şi el simţitor, PNL-ul, considerat încă un competitor de succes, înregistrează creşteri ale prezenţei mediatice, iar UDMR-ul, în comparaţie cu PRM-ul, a înregistrat exact acelaşi trend de creştere. În aceeaşi perioadă însă, sunt poziţionaţi de către presă şi actorii mai puţin importanţi, cărora flerul jurnalistic le-a anticipat şi chiar accelerat rezultatul slab obţinut în final. PNŢ-cd-ul se păstrează la un prag constant de prezenţă mediatică, sub PDSR, PNL şi PD, reflectând, în fapt, scorurile din sondaje. Rezultatele finale arată pe de altă parte că, în medie, poziţionarea a fost corectă şi că tendinţele de accentuare într-o direcţie sau alta a diferiţilor actori media se compensează. Tendenţiozitatea presei faţă de instituţiile politice Este rolul presei să scoată în evidenţă evenimentele în care sunt implicate instituţiile politice, să informeze în mod obiectiv cetăţenii (în contextul în care discutăm aici, alegătorii) în legătură cu acţiunile acestora. Din această perspectivă, facem de la început distincţia între televiziune şi presă scrisă, întrucât, din datele rezultate de monitorizare, procentul referirilor tendenţioase la adresa actorilor politici, în perioada campaniei electorale, a fost aproape nul în cazul televiziunii. Emisiunile informative ale televiziunilor monitorizate în campanie (PROTV, România 1 şi Antena 1) nu au cuprins aproape deloc relatări angajate ale activităţii unuia sau altuia dintre actorii politici, excepţie făcând Antena 1, care prezintă o uşoară tendenţiozitate pozitivă în referirile la PDSR. Într-o poziţie radical diferită se situează presa scrisă, mai puţin neutră şi mai liberă dacă luăm în considerare absenţa restricţiilor CNA. La nivelul presei scrise astfel de referiri nu lipsesc, înregistrându-se însă şi aici distincţii semnificative pe parcursul săptămânilor de campanie (şi pe care le vom sublinia mai jos). Preferând să critice şi nu să ridice în slăvi, atitudinea tendenţios negativă a presei faţă de unul sau altul dintre actorii poltici este mai pronunţată decât atitudinea pozitivă pentru oricare din cotidienele monitorizate. Pe de altă parte, articolele de informare păstrează un procent mare de neutralitate (peste 75% pentru oricare dintre cotidienele monitorizate), ceea ce demonstrează că presa scrisă nu a fost angajată în lupta politică, cel puţin nu la fel cum a fost în campaniile precedente. Cursa electorală: prima rundă, primii eliminaţi 6
Pe măsură ce cărţile electorale au început să fie jucate, pe măsură ce publicarea barometrelor de opinie publică a prezentat tendinţele electoratului, tendenţiozitatea presei a înregistrat şi ea modificări. Dacă în perioada de început a campaniei referirile negative par relativ egal distribuite faţă de partidele competitoare excepţie făcând PDSR şi PNŢCD, aflate mai puţin în graţiile jurnaliştilor, chiar de la bun început procentul acestui tip de referiri evoluează spre final în direcţia iertării celor percepuţi ca neavând şanse de intrare în Parlament (PNŢCD, CDR2000). În partea a doua a campaniei electorale atenţia presei şi tendenţiozitatea sa negativă se îndreaptă asupra competitorilor reali (PRM, PNL, PD şi PDSR). Este interesant că înaintea alegerilor parlamentare aproape că dispar din presa scrisă referirile tendenţios negative la adresa UDMR, formaţiune al cărei rezultat în alegeri pare deja cunoscut şi care, spre deosebire de alegerile din 1996, pare să nu mai constituie un element esenţial în ecuaţia politică postelectorală. Presa se pare că a intuit corect această nouă situaţie şi nu a mai insistat aproape deloc pe campania UDMR sau pe cea a lui G.Frunda. Referitor la Frunda trebuie să mai spunem că efectul spectaculos de acum patru ani, atunci când a fost considerat de mulţi surpriza ciudată, dar şi foarte plăcută, acum nu s-a mai produs, şi, prin urmare, interesul general a fost cu mult mai scăzut. După primul scrutin electoral, ieşirea din joc a PD şi PNL (nereuşita înregistrată de candidaţii acestor partide în turul întâi al prezidenţialelor) ca şi critica pe care acestea o fac la adresa prezidenţiabilului PRM, în concordanţă cu atitudinea generală a presei în această perioadă, se concretizează în scăderea procentului referirilor negative faţă de aceste formaţiuni. Executivul şi Parlamentul par ţinta preferată a tendenţiozităţii negative a presei scrise, cu menţiunea că, deşi procentul referirilor de acest tip este mai mare la adresa Parlamentului decât la adresa oricărei alte instituţii politice până la primul tur de scrutin, în perioada dintre scrutine, Parlamentul dispare de pe lista neagră a presei. În acelaşi timp, dacă tendenţiozitatea negativă faţă de executiv se păstrează relativ constantă până în 23 noiembrie, ea creşte în perioada dintre scrutine, devenind comparabilă cu tendenţiozitatea la adresa PRM. Acest lucru este iarăşi firesc şi oarecum de aşteptat. În orice alegeri, Parlamentul ca instituţie dispare pe perioada campaniei, cu atât mai mult între cele două tururi de scrutin, când este de facto ieşit de pe scena politică. Executivul, în schimb, trebuie să funcţioneze, pentru că ţara trebuie condusă, şi deci este normal să acumuleze mult mai multe referiri. Mai mult decât atât, între cele două tururi de scrutin s-a produs un anume tip de transfer, între executiv şi premier. Surpriza pierderii locului doi de către Theodor Stolojan a dinamizat atât presa cât şi societatea civilă, care au căutat imediat un ţap ispăşitor pentru acest faliment politic. Unul dintre aceştia a fost considerat imediat după turul I Mugur Isărescu, cel care refuzase cu obstinenţă să se retragă din cursa electorală atunci când era clar pentru oricine că nici el şi nici Convenţia care îl susţinuse nu mai aveau nici un fel de şanse. Anchetele sociologice postelectorale au confirmat că această atitudine a fost aspru sancţionată de electorat şi deci putem spune că şi în această direcţie presa a fost consonantă cu electoratul. Pe ultima sută de metri, PDSR şi PRM Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale influenţează în mod evident atitudinea presei şi faţă de formaţiunile politice susţinătoare ale candidaţilor care au rămas în cursa electorală. Astfel, apar diferenţe în intensitatea atitudinii negative faţă de PDSR şi PRM, în sensul scăderii, respectiv creşterii vizibile a tendenţiozităţii. Cota de tendenţiozitate negativă la adresa PDSR care era, până în momentul respectiv, superioară cotelor înregistrate la adresa oricăruia dintre celelalte partide, scade în perioada imediat următoare. Situaţia aceasta de schimbare bruscă a atitudinii presei este identică şi pentru PRM, numai că aici procesul este invers: procentul mic de tendenţiozitate negativă de pe parcursul primei părţi a campaniei (chiar mai mic decât cel la adresa PD sau PNL) creşte puternic după primul tur electoral. 7
A apărut aici însă şi un efect de moralitate care ar trebui specificat. Mulţi ziarişti, ca şi o parte a societăţii civile, să nu mai spunem chiar o parte a actorilor politici, au calculat extrem de prost şansele lui Corneliu Vadim Tudor. Presa cel puţin l-a tratat ca pe un outsider, ceea ce potrivit sondajelor nu a fost niciodată. El nu a fost atacat de presă şi nici de ceilalţi actori menţionaţi, nici măcar la nivelul la care a fost atacat în numeroase alte episoade politice sau campanii anterioare. Efectul de moralitate a fost tocmai acela că mulţi jurnalişti, ca şi o parte a societăţii civile, au perceput ascensiunea liderului PRM şi ca pe o vină personală şi de aici o explozie de interes şi de atitudine negativă exprimată faţă de liderul PRM, atitudine care, din păcate, ne permitem să apreciem, nu a fost mai corectă moral decât lipsa de vigilenţă din prima parte a campaniei. Imaginea instituţiilor politice în presă: cine în cine loveşte. Agresivi şi atacaţi. Nivelul agresivităţii manifestat în campanie de instituţiile politice, aşa cum sunt prezentate ele în presă, se menţine constant pe întreaga perioadă monitorizată. În acest peisaj nu intervin schimbări majore, nici în sensul modificării numărului de surse ale agresivităţii (partide care devin brusc neagresive), nici în sensul modificării gradului de agresivitate al uneia sau alteia dintre formaţiunile politice aflate în cursă. Distincţia care poate fi făcută este între gradul de agresivitate al partidelor, identificând partide mai puţin agresive (UDMR, ApR, CDR2000), partide cu agresivitate moderată (PRM) şi partide agresive (PNŢCD, PD, PNL, şi PDSR). Este de notat faptul că nu există diferenţe majore în modul în care sunt prezentate în articolele de informare formaţiunile politice din ultima categorie de mai sus, agresivitatea PDSRului nefiind considerabil diferită de cea a celorlalte partide. Situat într-o poziţie favorizată în preferinţele electoratului, PDSR, aşa cum era de aşteptat, nu excelează prin agresivitate, nici măcar în perioada dintre cele două scrutinuri, când candidatul său la preşedinţie se află în luptă faţă în faţă cu Vadim Tudor. Susţinut în acest ultim moment de principalele partide (minus, evident, PRM), PDSR nu devine mai agresiv decât în restul campaniei, întărind impresia că are încredere în propria victorie. O situaţie interesantă este cea a PRM, a cărui agresivitate poate fi caracterizată drept moderată, într-o ipostază oarecum diferită de cea cu care ne-a obişnuit acest partid. În realitate, agresivitatea PRM, a liderului său în fond, este cu mult mai estompată comparativ cu tot ceea ce cunoşteam din experienţele precedente; mai mult, el nu introduce în discursul său electoral aproape deloc tematica fierbinte de tip naţionalist. Menţionăm aceste lucruri pentru că mulţi din adversarii săi, chiar şi o parte a presei, nu au remarcat corect acest lucru, iar atunci când l-au atacat, l-au acuzat de ceea ce el nu declarase în fond în această campanie, unul din motivele pentru care mulţi electori au considerat, încă o dată, că liderul PRM este doar o victimă. Experienţa dintre cele două tururi de scrutin a întărit pentru mulţi români această imagine. PRM foloseşte într-un fel strategia când doi se ceartă, al treilea câştigă, fără să piardă însă din vedere doza necesară a agresivităţii care să-l menţină în atenţia susţinătorilor săi o strategie câştigătoare, după cum a arătat numărătoarea voturilor. Agresivitatea ţinută în frâu a PRM, care nu a ieşit în evidenţă în perioada campaniei, a diluat imaginea tradiţional extremistă a partidului, mai ales din perspectiva faptului că gradul său de agresivitate a fost mai mic decât al principalelor partide concurente. Cel puţin în ceea ce priveşte imaginea propusă de presă, în perioada dintre cele două tururi de scrutin se resimte influenţa rezultatelor primului tur electoral. Învinşii alegerilor parlamentare îşi diminuează agresivitatea (PNŢCD, CDR2000, ApR), în timp ce partidele parlamentare luptă până la final, menţinându-şi nivelul agresivităţii (PDSR, PD, PNL) sau chiar 8
devenind mai agresive: UDMR al cărui comportament în momentul respectiv constituie urmarea firească a reuşitei percepute a PRM. În acelaşi timp, agresivitatea PRM, cea preluată de presă însă, este prezentată în scădere, printr-un gen de protecţionism faţă de Ion Iliescu. Din perspectiva actorilor politici consideraţi ţinte ale atacurilor, instituţia politică atacată cel mai intens în perioada campaniei este Executivul, urmat de PRM, cu precizarea că, dacă atacurile la adresa Executivului au o intensitate relativ constantă pe parcursul cursei electorale, cele la adresa PRM îşi măresc treptat intensitatea în acelaşi interval, şi înregistrează o creştere puternică în perioada de după 26 noiembrie. Deşi, în logica luptei electorale, intensificarea atacurilor la adresa principalelor partide concurente în cursa pentru Parlament ar părea firească, în ultima perioadă a campaniei nu se înregistrează schimbări deosebite în acest sens. Atacurile îndreptate către PNŢCD, PD şi PNL sunt într-adevăr mai intense acum, dar variaţia este minimală. La fel se întâmplă cu UDMR, CDR2000 şi PDSR, pentru care intensitatea atacurilor rămâne constantă. ApR este atacat la începutul şi la sfârşitul campaniei, în perioada de mijloc dispărând parcă de pe scena electorală. Agresivitatea partidelor se focalizează puternic înaintea celui de-al doilea tur de scrutin pe două mari direcţii. Prima este aceea a atacurilor de prevenire (atacuri la adresa PRM). PNL, PNŢCD şi PDSR sunt atacate mai puţin intens decât în perioada anterioară, agresivitatea concentrându-se împotriva PRM. A doua direcţie este a atacurilor de reproş, îndreptate împotriva CDR2000 care, prin susţinerea lui Mugur Isărescu drept candidat la preşedinţie, este perceput ca principal vinovat pentru dispersarea voturilor electoratului de dreapta la prezidenţiale şi trecerea în turul al doilea a candidaţilor PDSR şi PRM. Concentrarea agresivităţii pe cele două direcţii menajează PDSR, la adresa căruia se înregistrează atacuri mai puţin intense în această perioadă. Trebuie să mai facem însă o observaţie de final. Nivelul general al agresivităţii a fost incomparabil mai scăzut decât în campaniile precedente. Singura excepţie a fost poate aceea a ultimelor zile de campanie respectiv a perioadei dintre cele două tururi de scrutin. Dar chiar şi în aceste perioade, nu putem spune că am avut un nivel înalt al agresivităţii. Efectul obţinut nu a fost însă unul deosebit de bun. Campania a fost mai puţin interesantă şi pe undeva a avut un rezultat care a demonstrat că o parte însemnată a electoratului nu a aşteptat acest lucru. 9
II. Atitudinea presei faţă de personalităţile politice Ceea ce merita menţionat încă de la început este faptul că, în ansamblu, tendenţiozitatea presei în această direcţie - fie că luăm în calcul tendenţiozitatea pozitivă, fie pe cea negativă, fie că ne gândim la presa scrisă sau la cea audio-vizuală a rămas relativ constantă pe perioada campaniei. Dacă într-o primă perioadă a campaniei putem vorbi despre o aşa numită tendenţiozitate slab direcţionată, în sensul în care atât comentariile partizane, cât şi cele negative, s-au dispersat în cadrul unui spectru larg de actori politici (personalităţi politice), în perioada finală presa îşi concentrează referirile tendenţioase (mai frecvente, intense) asupra unui număr restrâns de actori. Acest lucru ni se pare firesc întrucât definirea situaţiei electorale nu este clară la începutul campaniei, nici chiar actorii politici (o parte semnificativă a lor) nu sunt încă foarte tranşanţi în propriile discursuri electorale. Este evident că în aceste condiţii tendenţiozitatea presei tinde să fie un factor secundar în caracterizarea acesteia, pentru că efectele ei la nivel social sunt în mare măsură compensatorii. Evident, având în vedere evoluţia campaniei electorale spre finalul său, ultima perioadă a acesteia este marcată de creşterea procentului de referiri tendenţios negative la adresa lui Corneliu Vadim Tudor. În acelaşi timp şi într-o tendinţă polară, oarecum compensatorie, datorită faptului că lupta electorală rămâne o confruntare de unu la unu, face să scadă vizibil spre sfârşitul campaniei tendenţiozitatea negativă faţă de contracandidatul lui Corneliu Vadim Tudor, respectiv Ion Iliescu. Dacă procentul referirilor tendenţios negative faţă de acesta din urmă se păstrează în restul campaniei relativ constant şi la un nivel mai mare decât procentele referirilor de acelaşi tip faţă de ceilalţi actori politici, în intervalul dintre primul şi cel de-al doilea scrutin electoral Ion Iliescu aproape că devine protejat de presă, nivelul tendenţiozităţii negative la adresa acestuia diminuându-se considerabil. Personalităţile politice în presa scrisă La nivelul candidaţilor la preşedinţie, în afara celor doi competitori majori, care au concentrat atenţia (Ion Iliescu şi Mugur Isărescu), atitudinea presei faţă de ceilalţi actori politici rămâne destul de interesantă, scena electorală înregistrând o serie de personaje cu contururi bine trasate. Marele absent al acestei campanii, Emil Constantinescu, se află, atât la bilanţul articolelor cu tentă negativă, cât şi al celor cu tentă pozitivă, pe locul doi. El pare să fi rămas, chiar prin absenţă, un personaj contrariant, cauza unor evenimente pozitive şi negative. Remarcabil însă că acest personaj de umbră al campaniei electorale din 2000, în realitate neinteresant din punct de vedere electoral este, în opinia presei, mai important decât majoritatea participanţilor reali ai campaniei, care, să nu uităm, au desfăşurat şi fonduri considerabile pentru prezenţa lor mediatică. Raportarea la acest personaj absent al campaniei este făcută, în mare 10
parte, în virtutea unei inerţii de raportare a presei. Din acest punct de vedere am putea spune că această campanie a fost, mediatic privind, mai degrabă una a trecutului şi a stereotipurilor de raportare. Cadre vechi, actori cunoscuţi, o piesă care cerea să se repete la un bis aproape ritualic, lipsit de entuziasm. Poate şi din acest punct de vedere apariţia furtunoasă a liderului PRM a reuşit să atragă atenţia dacă nu a presei, îmbătrânită şi ea în cadre, dar cu siguranţă a electoratului şi mai ales a electoratului tânăr, fără o istorie socială în spate. Trebuie să menţionăm în treacăt că aceşti tineri, în cea mai mare parte, nu sunt cititori de presă, presă românească în care ei nu se regăsesc şi de aici poate disonanţa între atitudinea tinerilor şi cea a presei şi a unei părţi a societăţii civile. Faptul că Emil Constantinescu este un absent cu prezenţă mare în presă ne arată şi penuria de elite politice pe care campania generală de anul acesta a arătat-o din plin. Din aceeaşi zonă a umbrelor, care însă au avut capacitatea de a se materializa peste propriile aşteptări, este şi Corneliu Vadim Tudor. După un început de campanie cu o prezenţă mediatică modestă, însă demnă de luat în considerare, în care a atras atât atitudini pozitive cât şi negative, aproximativ în aceeaşi măsură, liderul PRM părea a-şi urma traiectoria electorală binecunoscută analiştilor în ultimii ani. În perioada de mijloc a campaniei nu a înregistrat nici un fel de prezenţă; în parte, pentru că liderul politic de care vorbim nu a considerat poate că are nevoie de vizibilitate, dar de asemenea, pentru că poate nu au fost disponibile resursele finaciare existente, cel puţin prin vizibilitatea mediatică, aruncate în jocul electoral la toate celelalte personalităţi importante. Ascensiunea lentă a acestuia în sondaje a atras relativ târziu atenţia presei şi trebuie să spunem că şi atenţia analiştilor politici, ca să nu mai vorbim de societatea civilă. Articole cu tentă negativă la adresa acestui lider politic au început târziu, în a doua parte a campaniei. Până aproape de ultima săptămână de campanie încă, marea majoritate a presei nu şi-a îndreptat atenţia spre Corneliu Vadim Tudor, raportându-se la acesta şi la acţiunile sale pe baza aceluiaşi stereotip ca în campaniile electorale anterioare. Ascensiunea sa puternică din ultima săptămână a atras atenţia în mod violent. Pe parcursul câtorva zile numai, numărul articolelor negative privitoare la acest lider politic s-a triplat cel puţin, ajungând rapid marele inamic public. Concentrarea atenţiei, într-un mod atât de spectaculos, a mediei în general, faţă de acest politician pune, în acest context, sub semnul 11
întrebării o serie de principii fundamentale la care media a făcut rabat, în numele unei democraţii pe care, prin chiar în demersul său, o nega. Pentru ca, la mai bine de o lună după sfârşitul campaniei, nu ne putem opri să nu ne întrebăm, dintr-o perspectivă obiectivă, cât de democratică a putut fi concentrarea mediei spre negativizarea acestui lider politic din ultima perioadă a campaniei electorale, când s-au încălcat norme şi legi, în numele apărării lor? Reactivitatea emoţională a mediei la fenomenul Vadim Tudor şi rolul lui special pe scena electorală au adus în atenţia publicului cititor un alt actor politic ce a ieşit oarecum din şablonul electoral cu care ne obişnuise: Gyorgy Frunda. Adversarul politic tradiţional al liderului PRM, reprezentatul UDMR-ului a fost nevoit să joace după o partitură impusă de acesta. Interesul brusc al mediei faţă de liderul PRM, l-a adus pe Frunda dintr-o zonă periferică a spaţiului electoral foarte aproape de prim-planul acţiunii. Văzut, până în ultimele zile ale campaniei electorale, ca un personaj mai degrabă pozitiv, datorită şi poziţiei sale oarecum periferice, în campania dintre cele două tururi electorale, liderul UDMR atrage un numar mare de articole cu tentă negativă, ajungând pe parcursul a două săptămâni să înregistreze tot atâtea articole tendenţios negative câte a înregistrat pe parcursul întregii campanii. Ca şi partidul său, Ion Iliescu s-a aflat în topul atenţiei mediatice şi aceasta pur şi simplu datorită situării lui în topul tuturor sondajelor de opinie din ultima perioadă dinaintea campaniei şi bineînteles din timpul acesteia. Între candidatul la preşedinţie şi partidul care l-a susţinut există, însă, din punct de vedere mediatic o diferenţă importantă. Dacă PDSR-ul a fost pur si simplu partidul de top, atât în ceea ce priveşte atitudinea pozitivă, cât şi atitudinea negativă a presei, Ion Iliescu putem spune ca a fost personajul cel mai puţin iubit din campanie. Tendenţiozitatea negativă a presei scrise l-a avut ca ţintă predilectă pe tot parcursul campaniei, deşi a incercat o indulcire a tonului spre sfărşit, atunci când zarurile s-au declarat a fi aruncate. În fapt, dacă ar fi să privim la reacţia presei pe parcursul acestei campanii ea seamană cu un exemplu celebru din perioada Franţei moderne, mai precis din 1815, atunci când Napoleon a evadad din insula Elba şi s- a reîntors la conducerea Franţei pentru o sută de zile. Pe atunci, în martie 1815, ziarul Le Monitor a tratat acest subiect informând parizienii despre apropierea împăratului de Paris. Titlurile pe perioada acelei călătorii imperiale au variat de la bestia şi căpcăunul corsican, până la simplul Napoleon, iar câteva zile mai târziu Napoleon Bonaparte, sfârşind în ajunul intrării în Paris cu ieri seară maiestatea sa împăratul Napoleon Bonaparte a intrat în Paris. Nimic nu depăşeşte bucuria universală. Desigur că presa românească nu s-a comportat exact aşa, şi evident nici situaţiile nu se compară (îndrăznim să spunem că nici actorii implicaţi), dar personajul politic Ion Iliescu a evoluat şi el de la bunicuţa începutului de campanie, personajul corupt, amestecat în scandaluri pre-electorale de amploare, la bravul salvator al principiilor democratice din România. Pe tot parcursul campaniei electorale Ion Iliescu s-a păstrat in topul articolelor cu tendinţă negativă fiind egalat pe alocuri doar de volumul articolelor negative la adresa lui Emil Constantinescu. În schimb, contrabalansând imaginea personjului negativ al acestei povestiri presa scrisă l-a propus pe axa principală pe M. Isarescu. Fără a exagera, datele ne arată totuşi, cât se poate de clar, că Isarescu a fost cel mai iubit dintre politicieni în această perioadă. Reacţia, considerăm exagerată, pe care a avut-o media, faţă de acest actor politic, a avut, dincolo de prima vedere, un rol cât se poate de important în campanie şi probabil puţin calculat de majoritatea analiştilor: a fost unul din factorii care au condus la câştigul fulminant al liderului PDSR-ist şi la situarea pe locul doi a lui Corneliu Vadim Tudor. Aceasta deoarece o mare parte a presei a propus un lider care în fapt nu întrunea un scor public care să îi confere şanse cât de cât reale. 12
Dezamăgirile mediatice Evoluţia mediei în campanie a scos în evidenţă şi o serie de dezamăgiri ale acesteia faţă de o parte din actori, care, culmea, par a fi pierdut tocmai pentru că şi-au jucat cu performanţă rolul bine învăţat de anii electorali trecuţi. Încă de la inceputul campaniei presa, ca şi electoratul, au acordat credite unor mai tinere sau mai vârstnice speranţe : Petre Roman, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu. Poziţionarea şi auto-poziţionarea lor, în imaginea mediatică, pe roluri echivalente la începutul campaniei coroborată cu imaginea intangibilă a PDSRului şi liderului acestuia a condus la adoptarea de fiecare dintre aceştia a unei strategii agresive împotriva celuilalt, într-o cruciadă a locului doi. Evident aceasta a fost o greşeală strategică. Atacurile mediatice dintre cei trei actori politici au dus la nivel electoral, la spargerea targetului de dreapta şi la fragmentarea identităţii de dreapta şi la favorizarea ascensiunii liderului PRM. Mai mult, fiecare din aceşti candidaţi la preşedinţie a debutat în campanie cu o serie de personalităţi ale partidului încercând să mizeze cât mai mult pe cartea transferului de imagine. Petre Roman a intrat în campanie însoţit, la nivel mediatic de Traian Basescu şi de Alexandru Sassu, ambii cu o vizibilitate mai mare decât a sa la acel moment. Retragerea acestora din scenă şi trecerea lor oarecum în penumbră chiar dacă a însemnat o creştere de vizibilitate a liderului PD, nu a putut compensa scăderea vizibilităţii grupului ca atare, Petre Roman, devenind deopotriva criticat şi lăudat în media, fără a căpăta o identitate certă. Cei doi tehnocraţi ai campaniei, de la care se aştepta acel suflu nou, au debutat, la nivel mediatic, în campanie într-o conjunctură nu tocmai fericită pentru nici unul dintre ei. Isărescu în compania fostului preşedinte, o personalitate, aşa cum am mai afirmat, destul de controversată şi de fostul minstru al finanţelor, proaspăt transferat de la PNL, care la rândul său s-a aflat pe primele locuri în topul articolelor negative de la începutul campaniei. La rândul său, Stolojan a debutat în această piesă electorală însoţit de Valeriu Stoica, şi el un lider în topul articolelor negative, care în plus s-a şi menţinut pe această poziţie pe tot parcursul campaniei, accentuând astfel permanent deficitul de imagine. Dacă în cazul unui lider politic care se anunţă redutabil, ca Petre Roman, înconjurarea cu alţi lideri ai partidului era oarecum firească şi cel puţin nu a fost deficitară, în cazul celor doi tehnocraţi strategia utilizată lasă loc de serioase îndoieli. Intraţi în cursa electorală, la jumatatea anului electoral, ca elite sociale cu un capital de încredere fulminant, mai ales în ceea ce îl priveşte pe Isărescu, politizarea lor a atras după sine schimbarea rapidă a cheii de percepţie în ochii electoratului şi pierderea spectaculoasă a capitalului iniţial. Scena electorală nu putea să fie completă fără o victimă. Marea speranţă a începutului de an 2000, Theodor Meleşcanu a reuşit să treacă total neobservat în campanie. În fapt, acţiunea presei asupra domniei sale a fost anterioară campaniei şi s-a legat în special de cazul Costea. În realitate însa, Meleşcanu nu a reuşit să propună nimic nou, revenind cu aceleaşi teme vechi cu care căpătase simpatie, este drept, cu câţiva ani în urmă. Partidul domniei sale nu a reuşit însă să se impună pe scena politică, să îşi afirme o identitate proprie, alta decât cea a oamenilor curaţi care au plecat din PDSR şi care au dorit un altfel de partid şi un altfel de politică social- 13
democrată. Scandalul Costea, de la începutul anului 2000, a spulberat bruma de imagine pozitivă a partidului şi a liderului său, ceea ce a făcut ca, pe fondul reconsiderării totale a poziţiei faţă de PDSR în campanie, formaţiunea oarecum polară condusă de Meleşcanu să nu poată decât să scadă în aprecierile electoratului, ca şi în interesul mediei. Indiscutabil că la acest tablou a contribuit în mare măsură şi lansarea a două noi personaje politice, mult mai interesante, cei doi ex-prim Miniştri tehnocraţi, Isărescu şi Stolojan. Epilog Nu dorim să formulăm o concluzie. Trebuie să subliniem însă că efortul de monitorizare a dat roade. El a surprins noile evoluţii în managementul de campanie al principalelor partide şi noi atitudini ale actorilor politici, poate chiar un nou comportament al mediei. Mai mult decât atât, analiza la rece a campaniei, în baza datelor de monitorizare, ne relevă numeroase greşeli strategice pe care presa, actorii politici şi nu în ultimul rând societatea civilă le-au făcut în această campanie. 14
Presa în campania electorală - alegeri parlamentare şi prezidenţiale - 2000 Prezentare generală Studiul de faţă se adresează specialiştilor, consumatorilor de presă scrisă şi audio-vizual, precum şi jurnaliştilor. El îşi propune să analizeze comportamentul mass-media româneşti în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale (octombrie-decembrie 2000). În acest scop, în perioada 1 octombrie 10 decembrie, Agenţia de Monitorizare a Presei - Academia Caţavencu a monitorizat 12 cotidiane centrale şi 12 ziare locale din Cluj, Covasna, Harghita şi Târgu Mureş. Acestea sunt: o ziare centrale: Adevărul, Cotidianul, Cronica Română, Curentul, Curierul Naţional, Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Libertatea, Naţional, România Liberă, Ziarul Financiar şi Ziua o ziare locale: Adevărul de Cluj, Jurnalul de Cluj, Monitorul de Cluj, Transilvania Jurnal ediţia de Cluj, Transilvania Jurnal ediţia regională, Ziua de Ardeal, Adevărul Harghitei, Harghita Népe, Háromszék Sfântul Gheorghe, Cuvântul liber, 24 Ore Mureşene, Népujság De asemenea, în perioada 8 noiembrie - 10 decembrie, au fost monitorizate şi trei posturi centrale de televiziune (Antena1, ProTV şi TV România1) Numărul total de articole analizate in presa scrisa a fost de 18.383, repartizate astfel: 9.734 articole în ziarele centrale si 8.649 de articole în ziarele locale. Durata totala a ştirilor TV monitorizate a fost de 62.574 secunde. Metodologia Au fost urmărite trei tipuri de articole ştiri politice, editoriale cu referire la actori sau evenimente politice şi, totodată, articole altele decât politice, care menţionează actori sau evenimente cu importanţă politică. În ceea ce priveşte posturile de televiziune, au fost monitorizate doar ştirile politice din principalele emisiuni informative ale zilei. Datorită apartenenţei sale la un alt tip de mesaj către cititor, în ziare, publicitatea electorală marcată printr-un semn distinctiv (sigla partidului, culorile partidului sau/şi poza candidatului, è - marca articolului publicitar, etc.) nu face obiectul acestei cercetări. Totuşi, publicitatea electorală nemarcată şi prezentată sub formă de ştire cu conţinut politic, a fost 15
inclusă, dat fiind impactul pe care îl are un astfel de articol asupra cititorilor în general, nepreveniţi asupra acestei practici. Grila a utilizat următorii parametrii: Identificarea articolului/ştirii COD codul articolului / ştirii TV TITLU titlul articolului / programului TV AUTOR (numai pentru ziare) autorul articolului (semnat, pseudonim, anonim) EDITORI (numai pentru televiziuni) CRAINCI (numai pentru televiziuni) PAGINA (numai pentru ziare) DURATA STIRII (numai pentru televiziuni) în secunde DURATA TOTALA A EMISIUNII (numai pentru televiziuni) în secunde Conţinutul şi gradul de angajare politică a articolului/ ştirii TEMA rezumatul ştirii CUVINTE CHEIE listă de termeni care acoperă principalele teme din campanie (ex. administraţie, corupţie, privatizare, naţionalism, investiţii străine etc.); ACTORI politicieni, partide politice, instituţii, organizaţii, alţii COMPORTAMENT ACTORI agresivitatea sau pasivitatea actorilor (G agresiv, T atacat, N neutru) TIPUL EVENIMENTULUI conflictual / neconflictual TENDENŢIOZITATE gradul de obiectivitate al ziaristului faţă de actor(i)/eveniment (+/0/-) OPINIE (numai pentru editoriale) opinia editorialistului faţă de actor(i) (+/0/-) 16
Caracteristici vizate şi indicatorii acestora : 1. Interesul publicaţiilor pentru viaţa politică (număr de articole privind viaţa politică ) 2. Interesul pentru actorii politici (frecvenţa referirilor la actorii politici instituţii sau personalităţii) 3. Preocuparea pentru evenimentele conflictuale (proporţia evenimentelor conflictuale şi a celor neconflictuale relatate în articolele de informare; neconflictual = eveniment care coincide cu aşteptările actorilor implicaţi; conflictual = evenimet care evoluează diferit faţă de aşteptările actorilor implicaţi; - atac la adresa unui actor, scandal etc ) 4. Comportamentul actorilor, aşa cum este promovat de publicaţii (comportamente agresive, neutre sau, respectiv situaţii în care actorul este ţinta unui atac 5. Tendenţiozitatea publicaţiei faţă de actorii politici partizanat sau ostilitate (frecvenţa referirilor care conţin expresia atitudinii ziaristului faţă de actorii politici, în articole de informare) Ziare centrale Perioada de monitorizare:10 octombrie - 10 decembrie 2000 Ziare monitorizate: Adevărul, Cotidianul, Cronica Română, Curentul, Curierul Naţional, Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Libertatea, Naţional, România Liberă, Ziarul Financiar şi Ziua Total articole: 9.734 1.1. Pentru viaţa politică 1.Interesul Numărul de articole analizate pentru presa centrală a fost de 9.734. Cel mai mare număr de articole le întîlnim in: Cronica Română -1.321 articole, Adevărul -1.172 articole şi Ziua -1.055 articole. Publicatiile care au manifestat un interes scăzut pentru politică au fost: Jurnalul Naţional 579 articole, Libertatea 501 articole şi Naţional 491 articole. Articolele au fost grupate în două categorii: articole de informare (articolul se referă strict la evenimentul relatat) şi articole de opinie (articolul conţine pe lîngă relatarea evenimentului şi opinia ziaristului în această categorie sunt incluse editorialele). Din aceasta perspectivă, ziarele care avut cele mai multe articole de informare sunt: Cronica Română 1061 articole, Ziua 792 şi Adevărul 761. În ceea ce priveşte aricolele de opinie, ziarele cu cel mai mare număr de articole sunt Adevărul 411, Ziarul Financiar 344 care reprezintă 52,92% din totalul articolelor şi Evenimentul Zilei 300 de articole. 17
1.2. Pentru partide politice Partidele care au provocat cel mai mare interes pentru ziare sau care a fost cel mai activ în perioada monitorizată, au fost în ordinea frecvenţei de apariţie: PDSR (2.364) de apariţii urmat la distanţă de PNL (1.234) şi de PD (1.073). 1.3. Pentru personalităţi Personalitatea politică aflată pe primul loc, ca frecvenţă de apariţie este Mugur Isărescu (1.361), urmat îndeaproape de Ion Iliescu (1.264) şi la distanţă de Corneliu Vadim Tudor (826). În ziare candidaţi la preşedenţie au cea mai mare frecvenţă de aparitie în Cronica Română, astfel: Ion Iliescu (194 apariţii), Mugur Isărescu (179 apariţii) şi Corneliu Vadim Tudor (121 apariţii). 1.4. Pentru evenimente conflictuale Ziarele care au avut cel mai mare număr de articole ce se refereau la evenimente conflictuale sunt: Cronica Română (631 articole), Ziua (448) şi Adevărul (403). Ziarele axate pe relatarea evenimentelor neconflictuale sunt Cronica Romană (448), Adevărul (358) şi Ziua (344). 2. Comportamentul actorilor politici Actorii politici care au fost cei mai frecvenţi prezentaţi ca surse de conflict au fost: PDSR (18,77%) urmat de PNL (18,12%) şi de ApR (17,25%). Ţintele atacurilor au fost în ordine: PRM (35,18%), PD (24,40%) şi PDSR (21,34%). Cei mai paşnici actori politici au fost: UDMR (79,04%) şi CDR 2000 (73,04%). Cei mai agresivi candidaţi le presedenţie au fost: Ion Iliescu (12,59%), Corneliu Vadim Tudor (12,48%) şi Petre Roman (12,00%). Pe de altă parte cei mai atacaţi candidaţi au fost: 18