General Principles of Haematopoetic Stem Cell Transplantation. The Role of the Clinical Laboratory in High Quality Grafts Harvesting

Similar documents
Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

GHID DE TERMENI MEDIA

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Subiecte Clasa a VI-a

Procesarea Imaginilor

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

The driving force for your business.

CURRICULUM VITAE. II. STUDII INSTITUTUL DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE BUCURESŢI, FACULTATEA DE PEDIATRIE Diploma de doctor-medic

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%]

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: "9",

INFORMAȚII DESPRE PRODUS. FLEXIMARK Stainless steel FCC. Informații Included in FLEXIMARK sample bag (article no. M )

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE)

Propuneri pentru teme de licență

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ:

Olimpiad«Estonia, 2003

Textul si imaginile din acest document sunt licentiate. Codul sursa din acest document este licentiat. Attribution-NonCommercial-NoDerivs CC BY-NC-ND

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

SAG MITTIGATION TECHNICS USING DSTATCOMS

X-Fit S Manual de utilizare

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs

DE CE SĂ DEPOZITAŢI LA NOI?

Candlesticks. 14 Martie Lector : Alexandru Preda, CFTe

Nume şi Apelativ prenume Adresa Număr telefon Tip cont Dobânda Monetar iniţial final

ACTA TECHNICA NAPOCENSIS

ISBN-13:

Printesa fluture. Мобильный портал WAP версия: wap.altmaster.ru

VIRTUAL INSTRUMENTATION IN THE DRIVE SUBSYSTEM MONITORING OF A MOBIL ROBOT WITH GESTURE COMMANDS

Recomandări de tratament pentru persoanele cu leucemie mieloidă cronică (LMC)

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila

COMUNICAȚII INFORMATIZARE

Excel Advanced. Curriculum. Școala Informală de IT. Educație Informală S.A.

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC

A NOVEL ACTIVE INDUCTOR WITH VOLTAGE CONTROLLED QUALITY FACTOR AND SELF-RESONANT FREQUENCY

Evoluția pieței de capital din România. 09 iunie 2018

Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică Suport curs 02 Metode de analiză a circuitelor electrice. Divizoare rezistive.

MODELUL UNUI COMUTATOR STATIC DE SURSE DE ENERGIE ELECTRICĂ FĂRĂ ÎNTRERUPEREA ALIMENTĂRII SARCINII

Anemiile aplastice la copii. Cs 1. Ce fenomen nu include în sine anemia aplastică la copii: A. hipoplazia celulelor stem B. Transformarea adipoasă a

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTERE"IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE

Update firmware aparat foto

EFECTUL TRATĂRII SONICE ASUPRA MICROBIOLOGIEI APEI DE DUNĂRE

Calculatoare Numerice II Interfaţarea unui dispozitiv de teleghidare radio cu portul paralel (MGSH Machine Guidance SHell) -proiect-

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE

Prima. Evadare. Ac9vity Report. The biggest MTB marathon from Eastern Europe. 7th edi9on

Class D Power Amplifiers

LIDER ÎN AMBALAJE EXPERT ÎN SISTEMUL BRAILLE

9. Memoria. Procesorul are o memorie cu o arhitectură pe două niveluri pentru memoria de program și de date.

ANALIZA FUNCŢIONALĂ, O METODĂ DE MODELARE ÎN PROIECTAREA UTILAJELOR

PACHETE DE PROMOVARE

manivelă blocare a oglinzii ajustare înclinare

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU

Caracterizarea electrica si optica a unor filme subtiri. Partea I: Tehnici de depunere de filme subtiri STUDENT: LAZAR OANA

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA GERMINĂRII "IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE

The First TST for the JBMO Satu Mare, April 6, 2018

POLIMORFISMUL GENETIC AL RECEPTORILOR KIR LA PACIENºI CU MIELOM MULTIPLU

Ce sunt celulele stem? Nu putem folosi celule stem și din altă parte? Celulele stem au o însușire unică: Tratamentul cu celule stem

Cristina ENULESCU * ABSTRACT

Managementul referinţelor cu

EPIDEMIOLOGIE GENERALĂ. Dr. Cristian Băicuş Medicală Colentina, 2005

- REZUMAT- INVESTIGAREA ROLULUI FACTORILOR DE CREȘTERE ȘI A CELULELOR STEM MEZENCHIMALE ÎN TRATAMENTUL CANCERULUI CEREBRAL

RESEARCH CONCERNING THE INFLUENCE OF ANGLE OF FILING FROM THE KNIFE BLADES VINDROVERS ON THE MECHANICAL WORK ON CUTTING

Contact Center, un serviciu cri/c!

Capete terminale şi adaptoare pentru cabluri de medie tensiune. Fabricaţie Südkabel Germania

STUDY EVOLUTION OF BIT B ERRORS AND ERRORS OF PACKAGES IN I

INPUT MODELLING USING STATISTICAL DISTRIBUTIONS AND ARENA SOFTWARE

MANAGEMENTUL CALITĂȚII - MC. Proiect 5 Procedura documentată pentru procesul ales

EN teava vopsita cu capete canelate tip VICTAULIC

Numai legislaţia Comunităţilor Europene tipărită în ediţia pe hârtie a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene este considerată autentică.

SINGULAR PERTURBATION DETECTION USING WAVELET FUNCTION REPRESENTATION

Buletinul AGIR nr. 3/2012 iunie-august. Assis. Eng. Ciprian AFANASOV PhD. University "Ştefan cel Mare" Suceava

Generatorul cu flux axial cu stator interior nemagnetic-model de laborator.

UTILIZAREA CECULUI CA INSTRUMENT DE PLATA. Ela Breazu Corporate Transaction Banking

Reţele Neuronale Artificiale în MATLAB

CHAMPIONS LEAGUE 2017 SPONSOR:

2. In the pattern below, which number belongs in the box? 0,5,4,9,8,13,12,17,16, A 15 B 19 C 20 D 21

Transmiterea datelor prin reteaua electrica

SPREADING CODES 1. INTRODUCTION. Ion POPA Societatea Română de Televiziune Studioul Teritorial Iaşi

Managementul Proiectelor Software Metode de dezvoltare

PROTOCOALE DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT ÎN HEMATOLOGIE. Institutul Oncologic Ion Chiricuţă Cluj-Napoca, Secţia Hematologie

INTEROGĂRI ÎN SQL SERVER

vaccin pneumococic polizaharidic conjugat (13 valent, adsorbit)

NOTE PRIVIND MODELAREA MATEMETICĂ ÎN REGIM CVASI-DINAMIC A UNEI CLASE DE MICROTURBINE HIDRAULICE

122 Revista Română de Materiale / Romanian Journal of Materials 2010, 40 (2),

STUDIUL COMPARATIV AL CALITĂŢII VIEŢII DONATORILOR DE RINICHI (TINERI / VÂRSTNICI ŞI ÎNRUDIŢI / NEÎNRUDIŢI) FOLOSIND TESTUL SF- 36 HEALTH SURVEY

O ALTERNATIVĂ MODERNĂ DE ÎNVĂŢARE

Eficiența energetică în industria românească

SPEED CONTROL OF DC MOTOR USING FOUR-QUADRANT CHOPPER AND BIPOLAR CONTROL STRATEGY

REAL TIME QUALITY CONTROL OF THE HEATSET OFFSET PRINTING PROCESS

Transcription:

48 Principiile generale ale transplantului de celule stem hematopoietice. Rolul laboratorului clinic în obţinerea unui grefon de celule stem hematopoietice de calitate General Principles of Haematopoetic Stem Cell Transplantation. The Role of the Clinical Laboratory in High Quality Grafts Harvesting Andreea Delia Moicean *, Adriana Mariana Dumitrescu, Tatiana Puşcariu, Georgeta Niţu, Dana Ostroveanu, Mihaela Camelia Ghiţă, Virginia Nicoleta Mirea, Dan Nicolae Coliţă Centrul de Hematologie şi Transplant Medular Ştefan Berceanu, Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti, România Rezumat Succesul transplantului de celule stem hematopoietice (TCSH) depinde de sensibilitatea celulei maligne la citostatice şi de calitatea grefonului administrat. Un grefon de celule stem hematopietice de calitate este un grefon steril care conţine cel putin 2,5 x 10 6 /kgc celule stem CD34+ viabile şi funcţionale. Pentru obţinerea lui, o echipă de transplant de celule stem hematopoietice are nevoie de laboratoare experimentate în domeniul citometriei în flux, culturilor de celule hematopoietice, citomorfologiei şi microbiologiei. În Centrul de Hematologie si Transplant Medular din Institutul Clinic Fundeni, au fost obţinute 47 grefoane de celule stem hematopoietice din sângele periferic din 96 afereze efectuate la 38 pacienţi şi 9 donatori sănătoşi. Procedura utilizată constă din: administrarea programului de mobilizare, determinarea zilnică a numărului de leucocite, determinarea numărului de celule stem CD34+ mobilizate în sângele periferic prin citometrie în flux, recoltarea grefonului, prelucrarea grefonului în vederea conservării şi testarea lui din punct de vedere calitativ in vitro, criocongelarea programată cu azot lichid şi crioconservarea grefonului. Pentru realizarea pragului de 2,5 x 10 6 /kgc celule CD34+ au fost necesare 1-3 recoltări per pacient. Viabilitatea obţinută la testul direct a fost de 94-99% imediat după recoltare. Testarea in vitro a evidenţiat 39-1074 x10 4 colonii GM-CSF /kgc/probă. Examenele bacteriologice au fost negative în toate probele recoltate. Hemograma din grefon, ca şi testele de bacteriologie, viabilitate, citometrie în flux şi culturi de celule hematopoietice au fost repetate la decongelarea grefonului, înainte de administrare la pacient. Au fost administrate 43 grefoane, cu refacerea hematopoiezei în 7-15 zile. Cuvinte cheie: transplant de celule stem hematopoietice, citomorfologie, citometrie în flux, culturi de celule stem hematopoietice. * Adresa pentru corespondenţă: Andreea Delia Moicean, Aleea Sinaia 8, bl.73, apt.16, Sector 2, 022763 Bucureşti, Telefon 0723 254 064; e-mail: deliadi@xnet.ro

49 Abstract The success of the haematopoetic stem cell transplantation (HSCT) depends on both the sensitivity of the malignant cells to chemotherapy and the quality of the graft. A high quality HSC graft that can ensure the recovery of the immune system and haematopoesis must be sterile and must provide at least 2.5 x 10 6 CD34+ positive cells /kg of recipient weight. The achievement of such a graft needs a team work between the HSCT group and performing laboratories. In the Center of Haematology and Bone Marrow Transplantation, Fundeni Clinical Institute, between March 2000 and December 2005, 47 grafts were collected with peripheral blood aphaeresis from 38 patients and 9 healthy donors. The following procedures were used: stem cell mobilization program, daily white blood cells (WBC) count, cytometry blood count of CD34+ stem cells, graft collecting, graft preparation for preservation and in vitro quality tests, cryopreservation in liquid nitrogen. In order to obtain 2.5x 10 6 CD34+ stem cells /kg recipient weight, 1 to 3 aphaeresis were required. The cell viability just after harvesting tested by direct means, was 94-99%. In vitro cell cultures showed 39-1074 x 10 4 colonies GM-CSF /kg weight/sample. Microbiological screening tests were negative for all samples. Before graft infusion, cell counting, viability tests, flow cytometry and stem cell cultures were repeated. 30 grafts were infused with the recovery of the haematopoesis in 7-15 days. Key words: haematopoetic stem cell transplantation, cytomorphology, flowcytometry, haematopoetic stem cell culture. Transplantul de celule stem hematopoietice este terapia standard cu intenţie curativă pentru leucemii acute şi cronice, limfoame maligne inclusiv mielom multiplu şi sindroame de insuficienţă medulară dobândite sau înnăscute. Transplantul de celule stem hematopoietice este definit de EBMT (Grupul European de Transplant de Măduvă şi Sânge) drept perfuzia de celule stem hematopoietice administrată unui pacient după un regim de condiţionare cu intenţia de a înlocui hematopoieza existentă de către celulele injectate 1. În arsenalul terapeutic actual al multor afecţiuni ale celulei stem hematopoietice procedura de transplant este considerată cea mai bună obţiune terapeutică, fără a fi nici pe departe o procedură excepţională 1. Transplantul de celule stem hematopoietice (TCSH) este un tratament fundamental pentru o multitudine de boli severe congenitale sau dobândite ale sistemului hematopoietic, ca şi pentru boli maligne chimio- sau radiosensibile 2. Indicaţiile majore ale transplantului de celule stem hematopoietice (TCSH), după coeficientul de variaţie (CV) a numărului de TCSH efectuate la 10 milioane de locuitori în ultimul deceniu, conform ultimului raport al EBMT sunt: leucemii acute şi cronice, boala Hodgkin, limfoame nonhodgkiniene şi mielomul multiplu (Tabelul 1) 1. Procedura de transplant de celule stem hematopoietice presupune un regim terapeutic mieloablativ sau nonmieloablativ urmat de administrarea grefonului (a transplantului). Regimul de condiţionare mieloablativ conţine agenţi chimioterapici convenţionali utilizaţi în doze mari ( mieloablative ), combinaţi sau nu cu radioterapie şi are drept scop eradicarea bolii maligne şi crearea spaţiului hematologic în care celulele stem administrate din grefon să se cuibărească, iar prin diviziuni succesive şi dezvoltare să refacă hematopoieza pacientului respectiv. Toate combinaţiile terapeutice mieloablative determină o profundă imunodeficienţă celulară şi umorală a primitorului. Această imunodeficienţă persistă până când celulele stem şi limfocitele mature din grefon repopulează şi reconstituie sistemul limfopoietic şi hematopoietic al primitorului. Regimul de condiţionare nonmieloablativ conţine agenţi cu acţiune puternic imunosupresoare, utilizaţi în doze convenţionale şi are drept scop crearea unui spaţiu imunologic care să permită celulelor stem din grefon să se multiplice şi să se dezvolte fără a

50 trezi reacţii imune ca urmare a diferenţelor antigenice între grefon şi gazda care să ducă la compromiterea transplantului. Caracteristica fundamentală a TCSH în raport cu transplantul de organe este aceea că grefa este un concentrat de celule progenitoare obţinut prin tehnici specifice, care trebuie menţinute vii şi perfect funcţionale până la administrarea lor bolnavului. Administrarea grefonului de celule stem hematopoietice se poate face la câteva zile, la câteva luni sau câţiva ani de la recoltare. Dacă administrarea grefonului se face mai târziu de 24-48 de ore de la recoltare, grefonul este congelat programat în vapori de azot şi păstrat în azot lichid la 180 0 C. Ingheţarea celulelor stem hematopoietice fără riscul distrugerii lor prin cristalizarea apei din compoziţie constituie elementul tehnic cel mai important şi mai sensibil al programului de transplant 6. După decongelare, celulele progenitoare colectate se administrează bolnavului în perfuzie. Pentru reuşita grefei este necesară perfuzarea a minimum 2,5 milioane de celule progenitoare vii pentru fiecare kilogram de greutate corporală. În bolile hematologice maligne, utilizarea TCSH convenţional permite oncohematologilor să administreze bolnavului doze foarte mari de medicamente citostatice, asociate sau nu cu iradierea totală corporală, în intenţia de a eradica infimul procentaj de celule tumorale care au supravieţuit tratamentului iniţial al bolii ( boala minimă reziduală ) şi care pot conduce la recădere. Aceste tratamente ar fi fatale în absenţa unei grefe reuşite de celule progenitoare şi, de aceea, calitatea biologică a grefonului reprezintă cheia de boltă a procedurii. În procedura de TCSH nonmieloablativ, eradicarea bolii minime reziduale este realizată prin distrugerea celulelor tumorale restante în urma reacţiilor imune de citotoxicitate faţă de celulele gazdei ale limfocitelor donatorului infuzate odată cu grefonul (celulele tumorale exprimă antigenele gazdei). După tipul donatorului, TCSH poate fi realizat prin două modalităţi tehnice de grefare: cu celule recoltate de la un donator compatibil, potrivit în ceea ce priveşte antigenele tisulare majore de histocompatibilitate (HLA) realizându-se allogrefa sau allotransplantul şi cu celule Tabelul 1. Clasificarea indicaţiilor TCSH după CV CV TCSH allogen TCSH autolog MM BH LNH < 50 LAM RC 1 sau nu RC1 LAL RC 1 sau nu RC1 LMC FC 1 sau nu FC1 SMD LNH 58-80 MM LAM RC1 LAM nu RC1 LLC > 80 BH LAL RC1 sau nu RC1 LMC FC1 sau nu RC1 SMD LLC LAM = leucemie acută mieloblastică; LAL = leucemie acută limfoblastică; LMC = leucemie mieloidă cronică; SMD = sindrom mielodisplazic; LNH = limfom nehodgkinian; MM = mielom multiplu; LLC = leucemie limfatică cronică; BH = boala Hodgkin; RC1 = prima remisiune completă; FC1 = prima fază cronică. CV = coeficient de variaţie a indicaţiei. Un CV mic denotă uniformitate de păreri în ceea ce priveşte indicaţia de transplant pentru boala respectivă.

51 prelevate chiar de la bolnav, într-un moment de remisiune a bolii maligne, realizându-se autogrefa sau transplantul autolog. Fiecare din aceste metode are indicaţii specifice, beneficii, avantaje şi riscuri. În comparaţie cu allogrefa, în transplantul autolog, complicaţiile inerente care apar până la revenirea la normal a funcţiilor măduvei osoase (riscul de hemoragii, infecţiile severe, anemia) sunt mult mai puţin grave şi durează mai puţin, ceea ce conduce la o mortalitate legată de metodă mult mai mică. În privinţa bolnavilor care pot fi supuşi procedurii de TCSH, aceştia pot fi copii şi adulţi până la vârsta de 55 de ani (sau, excepţional, peste), cu condiţia ca aceştia să nu aibă infecţii active şi să prezinte o stare fizică bună, care să le asigure depăşirea complicaţiilor legate de transplant. Este obligatoriu pentru includerea în procedură, ca boala de bază să fi fost în prealabil bine controlată de terapia convenţională cu medicamente anticanceroase (citostatice), sau altfel spus, boala să fie în remisiune completă. Celulele stem hematopoietice prezintă trei valenţe biologice: capacitate de autoreplicare, capacitate de diferenţiere şi capacitate de migrare şi homing în structurile care oferă condiţii optime de multiplicare şi diferenţiere. Celulele stem hematopoietice care constituie grefonul de celule stem hematopoietice sunt o minoritate de celule din măduva osoasă (mai puţin de 1% din numărul total al celulelor din acest organ). Ele pot fi identificate prin markerul de suprafaţă care reacţioanează cu anticorpii anti-cd34. La individul normal, celulele stem hematopoietice asigură formarea şi menţinerea în funcţie a tuturor celulelor care compun sângele (eritrocite, leucocite, trombocite şi celule ale seriei limfocitare). Prin capacitatea de autoreplicare, celulele stem hematopoietice sunt diferite de progenitorii hematopoietici comutaţi care păstrează doar un potenţial restricţionat de dezvoltare 3. Migrarea se face prin pasaj sanguin, ocazie cu care celulele stem pot fi identificate în sângele periferic în fracţiunea celulelor mononucleare, de unde pot fi recoltate prin citafereză. În condiţii bazale doar un foarte mic număr de celule stem hematopoietice circulă în sânge (0,5-5 celule CD34+/mmc). În 1976, Richman şi col. au observat fenomenul de creştere a numărului de celule circulante formatoare de colonii (CFC) în timpul refacerii din leucopenia indusă de ciclofosfamidă 4. S-a demonstrat ulterior o creştere a numărului celulelor CD34+ din sângele periferic după chimioterapie de 14 ori. Astfel a apărut ideea mobilizării celulelor stem hematopoietice mediată de chimioterapie 5. Administrarea de citochine cum ar fi factorul de creştere al coloniilor granulocitare (G-CSF) duce la o creştere marcată (de 56 de ori) a numărului de celule stem hematopoietice circulante CD34+ 3,30. Faţă de metoda stimulului unic (fie chimioterapia, fie factori de creştere), metoda care combină stimularea prin chimioterapie în tandem cu factori de creştere hematopoietici, creşte de 278 de ori numărul celulelor stem circulante din sângele periferic şi, implicit, cantitatea recoltată. În plus, în oncohematologie, concentratul de celule stem hematopoietice periferice obţinut după stimulare combinată cu chimioterapie şi factori de creştere este mai puţin contaminat cu celule tumorale. Colectarea celulelor stem circulante se face prin citafereza celulelor mononucleare din sânge cu ajutorul unui separator celular în flux continuu sau discontinuu. Citafereza poate fi repetată zilnic, cu condiţia administrării zilnice a factorului de creştere hematopoietic. Calitatea materialului biologic obţinut prin citafereză este apreciată prin: conţinutul de celule mononucleare (x10 8 ), prin conţinutul de celule CD34 pozitive (x10 6 ) şi prin conţinutul de celule (x10 4 ) capabile să formeze in vitro unităţi granulo-monocitare (CFU-GM), fiabilitatea parametrilor enumeraţi fiind progresivă. Procedura utilizată în Centrul de Hematologie şi Transplant Medular din Institutul Clinic Fundeni constă în următoarele etape: 1. Administrarea unui regim de polichimioterapie (Dexametazonă + Cytosar + Cisplatin sau

52 Endoxan în doză mare sau Ifosfamida + Epirupicină + Dexametazonă) urmat de factori de creştere (G-CSF) pentru mobilizarea celulelor stem CD34+ de la pacienţi, în vederea recoltării autogrefonului pentru transplant. Pentru recoltarea grefonului de la donatorul sănătos în vederea allotransplantului se utilizează un program de mobilizare doar cu factori de creştere (G-CSF). 2. Monitorizarea mobilizării celulelor stem în sângele periferic prin urmărirea zilnică a numărului de leucocite. Obişnuit, după chimioterapie, pacientul prezintă o scădere progresivă a numărului de leucocite prin scăderea numărului de neutrofile, cu un nadir între zilele 7 12, în funcţie de durata chimioterapiei din programul de mobilizare utilizat (în ziua 5-8 de administrare de factori de creştere). Ieşirea din această neutropenie se face exploziv cu leucocitoză în ziua 11 14 a programului de mobilizare (ziua 8 10 de administrare de factori de creştere). La donatorul sănătos şi, uneori, la donatorul pacient, în primele 24 48 de ore de la administrarea primei doze de factori de creştere se constată o leucocitoză importantă cu neutrofilie, ca urmare a efectului secundar al G-CSF de demarginaţie şi mobilizare din depozite a neutrofilelor. La donatorul sănătos, leucocitoza datorată mobilizării celulelor stem hematopoietice din măduvă în sângele periferic nu apare mai devreme de ziua 4 5 de administrare a factorului de creştere granulocitar. Odată cu mobilizarea celulelor stem hematopoietice din măduvă în sângele periferic, mononuclearele din formula leucocitară (limfocite + monocite) sunt în procent de 40 50%. O uşoară creştere a numărului de reticulocite din sângele periferic este inconstantă şi fără semnificaţie. Switch-ul formulei leucocitare corespunde concentraţiei maxime în sângele periferic a celulelor stem hematopoietice mobilizate şi momentului celui mai potrivit pentru o afereză cu randament maxim de recoltare. În zilele următoare, în sângele periferic sunt identificate, pe criterii morfologice, celulele precursoare granulocitului neutrofil (mieloblast, promielocit, mielocit, metamielocit) cu reducerea treptată a procentului de mononucleare. 3. La depăşirea pragului de 1000 leucocite/ mmc, monitorizarea mobilizării celulelor stem în sângele periferic prin numărarea celulelor CD34+ în sânge cu ajutorul citometrului în flux; 4. Recoltarea grefonului de celule stem CD34+ începe atunci când numărul de celule CD34+ din sângele periferic depăşeşte 10-15 x 10 6 /L. Procedura de recoltare constă în afereza cu separator Haemonetics MCS+. Pentru un randament adecvat al procedurii, pacientul trebuie să prezinte o cale venoasă de acces cu un debit de cel puţin 30ml/min (vena jugulară internă, vena femurală sau vena subclavie). Pacientul este conectat la aparat prin intermediul unui sistem închis de tuburi de unică utilizare. Obişnuit, volumul prelucrat zilnic este de 10 litri de sânge (30-80ml/min), utilizând drept anticoagulant soluţie de citrat ACD-A, în proporţie de 1:12. În funcţie de numărul de celule stem CD34+ recoltate printr-o afereză, procedura se repetă până la obţinerea grefonului dorit. La 8 pacienţi şi la 5 donatori sănătoşi s-a obţinut un grefon de > 3 x 10 6 celule CD34+/kg dintr-o singură afereză. 5. Prelucrarea produsului recoltat. Aceasta constă în: a. standardizarea volumului la 150 ml suspensie celulară per pungă prin adaos de DMSO şi albumină 4% până la o concentraţie finală de DMSO de 10%; b. prepararea eşantioanelor de control din produsul recoltat. Din aceste eşantioane se realizeaza următoarele determinări: i. numărarea celulelor CD34+/kgc prin citometrie în flux (metodele ISHAGE şi PROCOUNT). Valorile obţinute pentru o afereză au variat între 0,04 şi 19,24 x 10 6 /kgc primitor celule CD34+ la recoltare. ii. teste de viabilitate directă cu albastru de tripan 0,4%. Valorile obţinute au

53 fost 97 99% la recoltare. iii. teste de capacitate funcţională a celulelor mononucleare recoltate prin cultivarea lor în agar moale pentru determinarea numărului de CFU-GM. Din eşantionul recoltat, celulele mononucleare se separă în gradient de densitate, într-un amestec Ficoll-Hypaque cu densitate de 1.077g/ml. După două spălări succesive, celulele se resuspendă în mediul de cultură şi se numără într-o cameră de numărat (hemocitometru). Se calculează numărul de celule pentru o plăcuţă de cultură şi apoi se cultivă celulele în monostrat de metilceluloză, în prezenţa factorilor de creştere hematopoietici. Culturile sunt incubate timp de 12-14 zile la 37 o C în atmosferă de CO 2 5% şi umiditate maximă. Pentru citirea coloniilor care apar în acest interval de timp se foloseşte un microscop inversat. Aglomerările de mai mult de 40 de celule se consideră colonii, iar acelea formate din mai puţin de 40 de celule se consideră grupuri (clusters). iv. control bacteriologic (hemocultură) pentru germeni aerobi şi anaerobi şi fungi; 6. Congelarea programată în congelator cu azot lichid MiniDigitCool (până la temperatura de -196 o C); 7. Stocarea în azot lichid în cuve ESPACE 200; În Centrul de Hematologie şi Transplant Medular din Institutul Clinic Fundeni au fost efectuate din 2001 până în decembrie 2005, 43 de transplanturi de celule stem hematopoietice (Figura 1). Grefoanele administrate au dus la refacerea hematopoiezei într-un interval de 7 20 zile de la administrare. TCSH nu este o procedură chirurgicală. Este o perfuzie de produs sanguin labil (PSL) obţinut prin procedură specială, prelucrat după protocoale specifice pentru obţinerea unui grefon de calitate. Obţinerea unui grefon de calitate implică o monitorizare susţinută a donatorului (sănătos sau pacient) în perioada de dinaintea recoltării şi în timpul recoltării şi determinări convenţionale (de bacteriologie) sau de înaltă performanţă (citometrie în flux, culturi de celule stem hematopoietice) din concentratul de celule care urmează a fi transplantat. Bibliografie: 1. Gratwohl A şi col. Hematopoietic stem cell transplantation for hematological malignamcies in Europe. Leukemia. 2003; 17: 941-959. 10 8 6 4 2 0 2001 2002 2003 2004 2005 hematologie pediatrie Auto Allo RIC allo Figura 1. Transplanturile efectuate la Institutul Clinic Fundeni, Centrul de Hematologie şi Transplant Medular Ştefan Berceanu, în perioada 2001-2005 14 12 10 8 6 4 2 0 2001 2002 2003 2004 2005

54 2. Gratwohl A şi col. Current trends in haematopoietic stem cell transplantation in Europe. Blood. 2002; 100: 2374-2386 3. Craddock C Biological Basis of Haematopoietic Stem Cell Transplantation in The EBMT Handbook Blood and Marrow Transplantation, revised editon 2000, p. 31-37 4. Richman C.M. şi col. Increase in circulating stem cells following chemotherapy in man. Blood 1976; 47:1031-1039 5. Dreger P. şi col. Source of Haemopoietic stem Cells in The EBMT Handbook Blood and Marrow Transplantation, revised editon 2000, p. 69-90 6. Peters P. W şi col. Collection, Cryopreservation and Use of Pheripheral Blood Progenitor Cells Primed with Colony-Stimulating Factor in Marrow Transplantation: Practical and Technical Aspects of Stem Cell Reconstitution, editors Sacher R.A and AuBuchon J.P, American Association of Blood Banks Bethesda, Maryland 1992, p.51-67 7. Arland M. şi col. Ifosfamide, epirubicin and granulocyte colony-stimulating factor: a regimen for successful mobilization of peripheral blood progenitor cells in patients with multiple myeloma Hematol Oncol 2001;19:59-66