China un nou pol de putere economică

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA Școala Doctorală de Economie și Administrarea Afacerilor China un nou pol de putere economică Rezumatul tezei de doctorat Coordonator științific, Prof. univ. dr. Ion Ignat Doctorand, Luchian (căs. Mocanu) Larisa Iași, septembrie 2016

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA Școala Doctorală de Economie și Administrarea Afacerilor Doamnei/Domnului Vă facem cunoscut că, pe data de 09.09.2016, ora 09:00, în sala B417, dna. Luchian (căs. Mocanu) Larisa va susține, în ședință publică, teza de doctorat cu titlul China un nou pol de putere economică, în vederea obținerii titlului științific de doctor în domeniul Economie. Comisia de doctorat are următoarea componență: Președinte: Prof. univ. dr. Cristian Popescu, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași Conducător științific: Prof. univ. dr. Ion Ignat, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași Referenți: Prof. univ. dr. Laura-Mariana Cismaș, Universitatea de Vest, Timișoara Prof. univ. dr. Elena Nolica Druică, Universitatea din București Prof. univ. dr. Spiridon Pralea, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași Vă transmitem rezumatul și vă invităm să participați la ședința de susținere a tezei. Teza poate fi consultată la Biblioteca Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor. Rector, Prof. univ. dr. Tudorel Toader Secretar serv. Studii Doctorale, Gabriela Costin 2

Cuprinsul tezei de doctorat Lista tabelelor Lista figurilor Introducere Capitolul I. Considerații teoretice și metodologice privind conceptul de putere 1.1. Delimitări conceptuale 1.2. Factorii determinanți ai puterii 1.3. Noțiuni teoretice asociate conceptului de putere 1.3.1. Hegemon vs hegemonie 1.3.2. Superputere, putere potențială și hiperputere 1.3.3. Mari puteri, puteri mijlocii, puteri mici, puteri regionale 1.4. Procesul de tranziție a puterii 1.5. Etape în evoluția centrelor de putere în perioada postbelică 1.5.1. Epoca bipolară a puterii economice 1.5.2. Epoca unipolară a puterii economice 1.5.3. Ecpoca multipolară a puterii economice și ascensiunea puterilor regionale Capitolul II. China pol de putere economică 2.1. Introducere 2.2. Rolul Chinei la nivel global 2.2.1. Analiza evoluției economice a Chinei și a factorilor săi determinanți după anul 1979 2.2.2. Rolul reformelor economice în procesul de creștere economică a Chinei 2.2.3. Analiza cantitativă a performanțelor economice ale Chinei comparativ cu statele G7 2.3. Sustenabilitatea modelului chinez de creștere economică 2.3.1. Recenta criză globală și Noul Normal 2.3.2. Provocările triplelor dezechilibre 3

2.3.3. Impactul devalorizării yuanului asupra creșterii economice a Chinei Capitolul III. Analiza calitativă a competitivității globale a Chinei în raport cu SUA și Japonia 3.1. Conceptul de competitivitate 3.2. Evoluția competitivității Chinei, SUA și Japoniei în perioada 2000-2015 3.2.1. Evoluția competitivității Chinei, SUA și Japoniei în perioada 2000-2005 3.2.2. Evoluția competitivității Chinei, SUA și Japoniei în perioada 2006-2015 Capitolul IV. Analiza econometrică a puterii economice a Chinei și construcția Indicatorului Compozit al Puterii Economice (IcPE) 4.1. Conturarea cadrului teoretic 4.1.1. Perspective teoretice privind creșterea economică 4.1.2. Modele de creștere economică. Particularitățile modelului chinez 4.2. Selectarea datelor 4.3. Alegerea indicatorilor ce intră în structura IcPE 4.4. Standardizarea indicatorilor selectați pentru a fi introduși în componența IcPE 4.5. Calcularea ponderilor indicatorilor ce intră în componența IcPE 4.6. Calculul Indicatorului Compozit al Puterii Economice 4.7. Analize și interpretări bazate pe IcPE Concluzii finale și contribuții personale Bibliografie ANEXE 4

Introducere Tema abordată, problematica și motivația cercetării Ierarhizarea centrelor de putere la nivel global suscită un interes deosebit din partea cercetătorilor în științele sociale, ce s-a accentuat în ultimii ani, ca urmare a globalizării economiei, a creșterii influenței actorilor non-statali, a afirmării puterilor emergente și a transferului de bogăție dinspre Occident spre Orient. Poziția Chinei în ierarhia actuală a centrelor de putere reprezintă o oportunitate de cercetare nu doar a creșterii economice, ci și a modului în care această țară trebuie să acționeze în continuare, pentru a asigura echilibrarea economiei sale și stabilitatea în contextul economic global. Preocupările în această direcție s-au intensificat în a doua jumătate a anului 2015, ca urmare a căderii bursei și ca necesitate de evitare a propagării efectelor negative asupra celorlați actori globali. Interesul pentru acest subiect nu aparține doar cercetătorilor, ci și mass-mediei și factorilor de decizie la nivel național și internațional. Motivația alegerii acestei teme are în vedere mai multe aspecte. În primul rând, statutul actual al Chinei se datorează unui model de creștere economică unic din punctul de vedere al mecanismului de funcționare și al rezultatelor, ce îmbină 5

caracteristicile economiei de piață cu cele ale economiei planificate. Importanța rezultatelor aplicării acestui model reiese din faptul că, în ciuda disparităților și a problemelor interne cu care se confruntă, China a dobândit statutul de pol de putere economică, influențând în mod direct și semnificativ evoluția întregii economii. În al doilea rând, cercetarea are drept obiect de studiu un fenomen de actualitate, acela al reconfigurării ordinii economice la nivel internațional, ca urmare a trecerii de la o lume bipolară (dominată de SUA și URSS) la o lume unipolară (în care SUA a deținut statutul de superputere) și, ulterior, la o lume multipolară, caracterizată de ascensiunea unor noi economii, concomitent cu declinul relativ al puterilor tradiționale. În al treilea rând, identificarea poziției pe care China o ocupă în ierarhia actuală a centrelor de putere nu este un rezultat stabil în timp, ci variază de la un an la altul, în funcție de ritmul creșterii sale economice, de conjunctura economică globală și de evoluția celorlalte centre de putere. Nu în ultimul rând, încercarea de a argumenta statutul de pol de putere economică atribuit Chinei se dorește a fi un răspuns pentru ipotezele formulate cu precădere în ultimii ani, potrivit cărora ascensiunea acesteia și declinul relativ al Statelor Unite ar putea restabili echilibrul de putere la nivel mondial, prin transferul acestuia dinspre Atlantic spre Pacific. 6

Obiectivele proiectului de cercetare Cercetarea are drept obiectiv principal argumentarea atribuirii statutului de pol de putere economică, după trei decenii de reforme și creștere economică susținută. În acest sens, se impune o bună cunoaștere a literaturii de specialitate privind factorii care au determinat această creștere și modul în care China a răspuns provocărilor externe determinate de criza economico-financiară internațională, a cauzelor încetinirii ritmului de creștere economică din ultimul an, a celor mai recente provocări legate de căderea bursei și devalorizarea yuanului și, nu în ultimul rând, a poziției Chinei în ierarhia actuală a centrelor de putere. Identificarea poziției Chinei în clasamentul mondial al centrelor de putere implică existența unei baze de raportare. Astfel, cercetarea va urmări să compare poziția Chinei cu cea a SUA (considerată a fi singura superputere) și a celor mai reprezentative puteri economice ale prezentului: Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Canada, Italia (G7). Atingerea obiectivului principal al proiectului de cercetare impune, totodată, îndeplinirea unor obiective secundare, după cum urmează: Definirea conceptului de putere și identificarea elementelor asociate acestui concept, a factorilor determinanți ai puterii și a etapelor în evoluția 7

centrelor de putere pe baza literaturii de specialitate studiate; Determinarea rolului Chinei la nivel global prin ilustrarea tendințelor ce caracterizează scena economică globală de la începutul secolului XXI și a performanțelor economice ale acestei țări în ultimele trei decenii, atât prin intermediul analizei calitative, cât și cantitative; Determinarea sustenabilității modelului chinez de creștere economică prin analiza impactului recentei crize economico-financiare globale asupra creșterii economice a Chinei și descrierea conjuncturii Noului Normal ; Identificarea principalelor modalități prin care China își poate asigura reechilibrarea economiei atât pe termen scurt, cât și pe termen lung; Analiza impactului devalorizării yuanului asupra creșterii economice a Chinei și obiectivele internaționalizării yuanului chinez pe termen lung; Analiza calitativă a competitivității globale a Chinei în raport cu principalii poli de putere economică (SUA și Japonia) pe baza Indicatorului 8

Competitivității Globale construit de World Economic Forum; Identificarea principalelor modele de creștere economică și ilustrarea particluarităților modelului chinez de creștere economică; Analiza cantitativă a performanțelor economice ale Chinei după anul 1979 pe baza indicatorilor macroeconomici (PIB, formarea brută a capitalului, exporturile și importurile de bunuri și servicii, rata inflației, investițiile străine directe și cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea); Analiza econometrică a factorilor determinanți ai performanței economice a Chinei și valorificarea acesteia pentru construcția Indicatorului Compozit al Puterii Economice; Analiza comparativă a puterii economice a Chinei comparativ cu statele G7 (SUA, Japonia, Germania, Franța, Italia, Anglia și Canada) pe baza Indicatorului Compozit al Puterii economice. Odată îndeplinite, toate aceste obiective vor crea o imagine de ansamblu privind situația actuală a economiei chineze, factorii săi determinanți, limitativi, dar și direcțiile viitoare de cercetare. Determinarea rolului actual al Chinei este cu atât mai importantă cu 9

cât problemele sale actuale, cum ar fi instabilitatea financiară, pot afecta întregul circuit economic. Structura cercetării Din punctul de vedere al structurii, proiectul de cercetare este alcătuit din patru capitole, ce ilustrează rezultatele unui demers analitic, construit pe baza metodelor calitative și cantitative, în scopul argumentării atribuirii statutului de pol de putere economică acestei țări. În introducere se motivează alegerea temei de cercetare, se argumentează actualitatea acesteia și se stabilesc obiectivul principal și obiectivele secundare ce stau la baza realizării acestui studiu. Totodată, sunt explicate metodologia cercetării, semnificația studiului, contribuția sperată la dezvoltarea domeniului de cercetare, limitele și direcțiile viitoare ale cercetării. Primul capitol Considerații teoretice și metodologice privind conceptul de putere ilustrează rezultatele abordării teoretice și metodologice a conceptului de putere, subliniind diferitele accepții prezentate de către literatura de specialitate, identificând factorii determinanți ai puterii și noțiunile teoretice asociate conceptului și prezentând particularitățile fiecărei etape în evoluția centrelor de putere. Specificațiile teoretice sunt completate și argumentate cu exemple, subliniindu-se acele aspecte care explică ascensiunea fără 10

precedent a Chinei pe scena economică globală și rolul asumat în decursul ultimelor trei decenii. Pentru a explica dimensiunea și tipologia puterii la nivel internațional, au fost prezentate două abordări diferite ale conceptului, prima dintre ele bazându-se pe comportamente și atitudini (abordarea comportamentalistă sau relațională), iar cea de-a doua însumând toate resursele, tangibile sau abstracte, de care dispune o țară (abordarea elementelor puterii naționale). La rândul său, abordarea relațională sugerează existența a cel puțin două elemente de putere, sfera puterii (numărul de actori implicați) și domeniul puterii (tema implicată), între care se stabilesc legături de cauzalitate. Abordarea bazată pe elementele puterii naționale permite măsurarea și predictibilitatea puterii, transformând acest concept întrun element concret. În ceea ce privește factorii determinanți ai puterii unui stat, consultarea literaturii de specialitate a permis gruparea acestora în trei categorii principale: factorii naturali (teritoriul, geografia, populația și resursele naturale), factorii sociali (performanțele economice, tehnologice și informaționale, puterea politică și puterea militară) și factorii spirituali (cultura, valorile și ideile unui popor). Factorii din primele două categorii sunt considerați tangibili, iar cei din a treia categorie sunt considerați intangibili, abstracți. 11

În încercarea de a stabili modul de distribuție a puterii la nivel internațional, au fost identificate cele mai importante noțiuni teoretice ce pot fi atribuite conceptului de putere, respectiv balanța de putere, polaritatea, hegemonul și hegemonia, superputerea, puterea potențială, hiperputerea, marile puteri, puterile regionale, puterile mijlocii sau puterile mici. Explicarea acestor noțiuni a permis clasificarea statelor în funcție de influența lor la nivel global și formularea ipotezei principale a acestui studiu, potrivit căreia China este un nou pol de putere economică. Nu în ultimul rând, partea alocată analizei descriptive a etapelor în dezvoltarea centrelor de putere înfățișează modul de distribuție a puterii la nivel global după cel de-al Doilea Război Mondial, ilustrând tranziția de la un sistem internațional cu o structură bipolară (dominat SUA și URSS) la un sistem unipolar (supremația Statelor Unite) și, ulterior, multipolar. Părerile privind structura sistemului internațional de la începutul secolului XXI sunt împărțite. Astfel, în timp ce susținătorii multipolarității descriu o structură ce reunește mai multe centre de putere (SUA, Uniunea Europeană, China și Japonia) și puteri regionale (Brazilia, Rusia, India), există adepți ai unipolarității, în viziunea cărora SUA rămâne singura superputere, ce nu poate fi egalată de niciuna dintre celelalte puteri. 12

Capitolul al doilea, intitulat China-pol de putere economică urmărește să redea o imagine cât mai sugestivă a rolului pe care China îl joacă atât la nivel regional, cât și global, îmbinând analiza calitativă a performanțelor economice de după anul 1979 cu analiza cantitativă a acestora. De asemenea, în această parte a studiului sunt prezentate, sintetic, reformele economice ale Chinei și se explică fenomenul de devalorizare a yuanului chinez, impactul acestui proces asupra creșterii economice, dar și obiectivele stabilite odată cu luarea deciziei de internaționalizare a yuanului. Pentru a evidenția rolul Chinei la nivel global s-a realizat analiza calitativă, critică a evoluției ponderii Chinei în PIB-ul global începând cu anul implementării reformelor economice (1979) și până în anul 2014, an pentru care au fost disponibile baze de date complete. Analiza cantitativă a performanțelor economice ale Chinei realizată pe baza indicatorilor macroeconomici a urmărit, pe de o parte ilustrarea evoluției indicatorilor selectați (PIB, PIB pe cap de locuitor, exporturile și importurile de bunuri și servicii exprimate ca pondere în PIB) pentru perioada 1990-2014 și, pe de altă parte, prezentarea rezultatelor unei analize comparative a Chinei și a țărilor din grupul G7, în scopul determinării poziției Chinei în ierarhia actuală a centrelor de putere. Metodele de analiză pentru care s-a 13

optat sunt Analiza Componentelor Principale și Clasificarea ierarhică. Analiza comparativă a evoluției Produsului Intern Brut ilustrează o creștere economică susținută pentru toate cele 8 țări luate în studiu. Deși pe parcursul întregii perioade de timp analizate SUA s-a remarcat prin cele mai mari valori ale PIB-ului, ratele de creștere anuale ridicate ale Chinei au adus-o în fruntea clasamentului, reușind să devanseze, în anul 2014, SUA. În scopul raportării poziției Chinei la țările grupului G7 (SUA, Japonia, Germania, Anglia, Franța, Canada și Italia), al evidențierii asemănărilor și deosebirilor dintre țări și al grupării statelor în funcție de caracteristicile lor economice, analiza componentelor principale a operat cu următoarele variabile: PIB, formarea brută a capitalului, exporturile de bunuri și servicii (% din PIB), importurile de bunuri și servicii (% din PIB), rata inflației (%), cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea (% din PIB) și investițiile străine directe. Din punctul de vedere al variabilelor studiate și al gradului de omogenitate, rezultatele analizei componentelor principale permit gruparea Germaniei, Franței, Angliei și Italiei și ilustrează poziția distinctă a Chinei, SUA și Japoniei. În ceea ce privește sustenabilitatea modelului chinez de creștere economică, au fost analizate și descrise impactul recentei crize globale asupra creșterii acestei economii și conjunctura Noului 14

Normal, provocările triplelor dezechilibre (reechilibrarea economiei prin încurajarea consumului intern, transformările structurale și dezvoltarea durabilă), rolul reformelor în procesul de creștere economică și impactul devalorizării yuanului asupra creșterii economice viitoare. Cel de-al treilea capitol, Analiza calitativă a competitivității globale a Chinei în raport cu SUA și Japonia evidențiază cei mai importanți factori care au contribuit la creșterea competitivității globale a Chinei, prin raportarea la SUA și Japonia. Analiza realizată în acest capitol este de tip calitativ și valorifică unul dintre cele mai complexe instrumente utilizate de către factorii de decizie de la nivel național și internațional Indicatorul Competitivității Globale. Acest indicator prezintă, într-o manieră holistică, două abordări diferite ale conceptului de competitivitate: abordarea macroeconomică, dezvoltată de Xavier Sala-i-Martin și Elsa V. Artadi și abordarea microeconomică, dezvoltată de Michael Porter. Opțiunea pentru analiza calitativă a performanței economice a Chinei pe baza Indicatorului Competitivității Globale este argumentată de faptul că acest indicator construit de Forumul World Economic explică cel mai bine fundamentele creșterii sale economice și permite formularea unor ipoteze privind evoluțiile sale viitoare. Totodată, analiza Indicatorului Competitivității Globale este justificată de necesitatea identificării aspectelor care au transformat 15

China într-un actor al scenei economice globale, în ciuda problemelor interne cu care se confruntă această țară. De asemenea, analiza realizată în această parte a studiului a urmărit să redea, într-o manieră coerentă și concisă, poziția Chinei în ierarhia principalelor centre de putere ale secolului XXI. În acest sens, a fost evidențiată atât poziția Chinei la nivel global, cât și în cadrul unui clasament restrâns, alcătuit din principalele centre de putere de la nivel global, SUA și Japonia. Au fost valorificate cele mai recente date disponibile, publicate în ultimul Raport al Forumului World Economic în data de 30 septembrie 2015. Perioada de timp luată în studiu este cuprinsă între anii 2000 și 2015. Existența celor două abordări amintite anterior și apariția celei de-a treia, care le înglobează pe primele două, motivează decizia de a fragmenta intervalul de timp în două perioade (2000-2005 și 2006-2015). Astfel, rezultatele primelor două abordări aferente perioadei de timp 2000-2005 sunt ilustrate prin intermediul Indicatorului Creșterii Competitivității (ICC-abordarea macroeconomică) și al Indicatorului Competitivității Curente (ICCrabordarea microeconomică), iar pentru perioada 2006-2015, evoluția competitivității este analizată prin prisma Indicatorului Competitivității Globale. Pe ansamblu, analiza competitivității globale a Chinei comparativ cu SUA și Japonia în perioada 2001-2015 sugerează o 16

evoluție pozitivă a Chinei și Japoniei și un regres pentru Statele Unite ale Americii, care a fost lider mondial până în anul 2008, dar a coborât pe poziția a treia în anul 2015. Pe componente, analiza competitivității globale evidențiază că, dintre cele trei state analizate, China este lider din punctul de vedere al stabilității macroeconomice și al dimensiunii pieței, Japonia este cea mai competitivă țară dintre cele trei analizate în ceea ce privește eficiența și calitatea guvernării, educația, gradul de sofisticare al mediului de afaceri și gradul de inovare, iar SUA este cea mai competitivă țară din punctul de vedere al calității educației superioare și al pregătirii profesionale. Capitolul al patrulea, Analiza econometrică a puterii economice a Chinei și construcția Indicatorului Compozit al Puterii Economice urmărește să identifice și să explice care sunt cei mai importanți factori care au contribuit la creșterea puterii economice a Chinei și a statelor G7 (SUA, Japonia, Canada, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia). Pentru construirea Indicatorului Compozit al Puterii Economice (IcPE) au fost selectați, inițial, 31 de indicatori. Aceștia reprezintă o parte din indicatorii ce intră în structura Indicatorului Competitivității Globale realizat de economiștii Forumului World Economic (structură detaliată în capitolul al treilea). Ulterior, după parcurgerea tuturor etapelor impuse de metodologia construcției unui astfel de indicator, au fost valorificați 17

13 indicatori: numărul de articole științifice publicate într-un an (Art), căile ferate (CF), cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea (ChCD), economisirea brută (Econ), exporturile de bunuri și servicii (ExBS), exporturile de tehnologii înalte (ExHT), importurile de bunuri și servicii (ImBS), investițiile străine directe (ISD), rezervele valutare și aurul (Rez), rata șomajului (Rso), speranța de viață la naștere (Sper), stabilitatea politică (StP_EST) și numărul utilizatorilor de internet (Unet). Rezultatele obținute în urma construcției și interpretării Indicatorului Compozit al Puterii Economice ilustrează faptul că, în ierarhia actuală a centrelor de putere, China ocupă prima poziție nu doar din punctul de vedere al PIB-ului, ci și al puterii economice. Analiza dinamicii Indicatorului Compozit al Puterii Economice în perioada 1997-2014 pentru cele 8 state luate în studiu evidențiază evoluția spectaculoasă a Chinei, ce a ajuns de pe ultima poziție deținută în anul 1998 pe prima poziție în anul 2010, devenind lider mondial. Totodată, IcPE a permis construirea unui indice al creșterii puterii economice, înlocuind Produsul Intern Brut cu Indicatorul Compozit al Puterii Economice și înlesnind calcularea ratelor de creștere a puterii economice. Rezultatele obținute sugerează că, în perioada 1997-2014, China a înregistrat cele mai puține valori negative ale creșterii economice și că, dintre toate statele luate în 18

studiu, a fost cel mai puțin afectată de recenta criză economicofinanciară. Concluziile sintetizează cele mai importante rezultate obținute în urma analizelor calitative și cantitative întreprinse și pot constitui, la rândul lor, premise ale unor noi cercetări, contribuind, astfel, la extinderea sferei de cercetare a temei alese. Metodologia cercetării Prima fază a demersului științific a constat în documentarea privind posibilitățile de abordare a acestei teme. Ulterior, după consultarea unui număr mare de articole de specialitate și rapoarte ale organizațiilor internaționale, s-a optat pentru îmbinarea a două tipuri de analiză, calitativă și cantitativă. Primul capitol are un caracter descriptiv, analitic, ilustrând diferitele accepții ale conceptului de putere, ale elementelor relaționate acestui concept, ale factorilor determinanți ai puterii și ale caracteristicilor sistemului economic internațional din fiecare etapă (bipolară, unipolară sau multipolară). Cel de-al doilea capitol îmbină analiza calitativă cu cea cantitativă. Analiza empirică are scopul de a reda performanțele economice ale Chinei comparativ cu statele G7, prin aplicarea metodelor ACP (Analiza Componentelor Principale) și Clasificarea ierarhică. Cea de-a doua metodă permite gruparea țărilor analizate în funcție de caracteristici similare ale indicatorilor macroeconomici și, 19

de asemenea, confirmă gruparea țărilor sugerată prin Analiza Componentelor Principale. Datele utilizate în scopul realizării acestei analize cantitative au fost preluate din bazele de date internaționale ale Băncii Mondiale. Perioada de timp pentru care s-au cules datele este cuprinsă între anii 1990-2014, iar frecvența lor este anuală. Programul informatic utilizat este SPSS. În capitolul al treilea s-a realizat o analiză exclusiv calitativă, ce a evidențiat manifestarea unor evenimente, fenomene sau evoluții în spațiu și timp. Fundamentul acestei analize este reprezentat de Indicatorul Competitivității Globale, în structura căruia se regăsesc cei mai importanți factori determinanți ai creșterii competitivității unei țări și care sunt grupați, la rândul lor, în 12 piloane. Analiza calitativă a permis observarea poziției Chinei nu doar din punctul de vedere al competitivității globale, ci și detaliat, pe componente. Ultimul capitol ilustrează latura aplicativă a proiectului de cercetare, utilizând indicatori statistici pentru construirea unui Indicator Compozit al Puterii Economice care să argumenteze încadrarea Chinei în rândul polilor de putere economică de la nivel global. Acest indicator este calculat în urma ponderării celor 13 indicatori ce intră în componența sa. Perioada de timp analizată este cuprinsă între anii 1997 și 2014, iar datele sunt preluate de pe pagina oficială a Băncii Mondiale. Criteriile ce au stat la baza alegerii 20

variabilelor utilizate în construcția IcPE sunt explicate și detaliate în partea introductivă a acestui capitol. Semnificația studiului și contribuția sperată la dezvoltarea domeniului de cercetare Interesul pentru studierea performanțelor economice ale Chinei s-a accentuat în ultimii ani, odată cu redefinirea rolului său în noua configurație mondială și cu posibilitatea acesteia de a contrabalansa economia Statelor Unite. În acest sens, au fost realizate numeroase analize empirice, prin care s-a încercat evidențierea caracteristicilor economiei chineze comparativ cu cea a Statelor Unite, cu atât mai mult cu cât cele două puteri concurează pentru ocuparea poziției întâi din punctul de vedere al Produsului Intern Brut. Importanța acestei cercetări derivă din modul de abordare a temei alese. Astfel, sunt depășite limitele impuse de valorificarea unui singur criteriu de clasificare Produsul Intern Brut, analiza calitativă fiind extinsă prin apelarea la indicatori cu structură complexă, ce iau în considerare toți factorii determinanți sau limitativi ai unei economii. Rezultatele analizei empirice a puterii economice a Chinei comparativ cu SUA, Japonia, Anglia, Franța, Germania, Italia sau Canada confirmă faptul că atribuirea statutului de actor economic 21

global este justificată, cu atât mai mult cu cât modul de afirmare a Chinei pe scena vieții economice mondiale diferă semnificativ de al celorlalte state. Astfel, în timp ce marile puteri au reușit să se impună prin forță și conflict, China a reușit să devină un competitor veritabil prin promovarea valorilor confucianiste ale muncii, încrederii și respectului și prin apărarea culturii multimilenare. Privită în ansamblu, cercetarea poate oferi specialiștilor din domeniile științelor economice, politice, ale diplomației și securității naționale, ale geopoliticii și geostrategiei, precum și organizațiilor internaționale un instrument de cunoaștere a tendințelor ce caracterizează noua arhitectură a sistemului economic internațional. Limitele cercetării Asemenea oricărui tip de cercetare, în realizarea acestui studiu s-au identificat o serie de limitări inerente, ce pot fi grupate în două categorii: limite ale analizei teoretice și limite ale analizei empirice. În ceea ce privește limitările de natură teoretică, acestea au constat în dificultatea de a accede la surse de documentare complete, fie ca urmare a restricționării accesului, fie impunându-se achiziționarea lor. Limitările de natură empirică se referă la disponibilitatea datelor pe termen lung, existând lacune pentru anumiți indicatori sau pentru anumiți ani și fiind necesară fie renunțarea la valorificarea acestora, fie la înlocuirea lor în baza de 22

date. Acestor limitări se adaugă gradul de subiectivism al autorului, precum și nivelul său cultural și științific. Cu toate acestea, efectele acestor limitări asupra concluziilor desprinse din analizele efectuate nu sunt semnificative. Direcțiile viitoare ale cercetării Având în vedere actualitatea și complexitatea subiectului privind rolul Chinei pe scena economică globală, dar și modificările economice pe care această țară le-a înregistrat în ultima perioadă, s- au impus delimitarea ariei de cercetare și selectarea celor mai semnificative aspecte care să argumenteze atribuirea statutului de pol de putere economică. Astfel, studiul realizat devine un punct de plecare pentru cercetările viitoare, ce vor pune accentul pe determinarea impactului încetinirii creșterii economice a Chinei din ultimii ani asupra sistemului economic global, pe identificarea factorilor ce vor asigura sustenabilitatea creșterii viitoare a economiei chineze (dezvoltarea conceptului de green growth), pe efectele internaționalizării yuanului și pe soluționarea problemelor de mediu cu care această țară se confruntă. Îndeplinirea acestor obiective implică realizarea unor analize complexe, ce presupun extinderea cercetărilor calitative și empirice prin integrarea altor domenii de activitate și prin construirea unor 23

instrumente sofisticate, cu grad mare de aplicabilitate, ce vor permite realizarea de previziuni pe termen mediu și lung. Totodată, cercetările viitoare vor urmări validarea și testarea în timp a indicatorului construit în acest studiu (Indicatorul Compozit al Puterii Economice) pentru a măsura puterea economică a Chinei comparativ cu economiile grupului G7. Structura acestui indicator va trebui verificată periodic și adaptată la schimbările ce vor caracteriza economia mondială în următorii ani, fiind posibilă introducerea unor indicatori noi sau eliminarea unora dintre cei deja utilizați. Nu în ultimul rând, analizele viitoare bazate pe Indicatorul Compozit al Puterii Economice (IcPE) vor urmări să ilustreze în ce măsură acest instrument reușește să surprindă perioadele de boom și de criză economică. Concluzii și contribuții personale Lucrarea intitulată China-un nou pol de putere economică este rezultatul unui demers interdisciplinar ce îmbină noțiunile teoretice ale științelor sociale, politicii și relațiilor internaționale cu aspectele practice ale statisticii și econometriei. Studiul permite conturarea imaginii unui actor ce joacă un rol din ce în ce mai important pe scena vieții economice internaționale, evidențiind atât premisele dezvoltării viitoare, cât și problemele pe care această țară 24

ar trebui să le soluționeze pentru a-și menține stabilitatea și competitivitatea. Rezultatele acestui studiu confirmă îndeplinirea obiectivelor stabilite în partea introductivă. Astfel, în scopul argumentării statutului de pol de putere economică atribuit Chinei după trei decenii de reforme și creștere economică susținută, demersul științific a debutat cu prezentarea opiniilor diferite și adesea contradictorii ale economiștilor, cercetătorilor și oamenilor de știință preocupați de noua structură a sistemului economic internațional de la începutul secolului XXI. În urma consultării literaturii de specialitate relevante, în concordanță cu titlul proiectului de cercetare, s-a remarcat contribuția profesorului de științe politice al Universității Naționale din Singapore Kishore Mahbubani la dezvoltarea modelului tripolar al sistemului internațional alcătuit din SUA, Uniunea Europeană și Japonia (promovat de Zbigniew Brzezinski, Kenichi Ohmae sau Hirst și Thompson), definind o lume alcătuită din patru poli, în care India se alătură Statelor Unite, Uniunii Europene și Chinei. Această idee a stat la baza formulării ipotezei generale a studiului, potrivit căreia China este un pol de putere economică ce se alătură puterilor deja recunoscute (SUA, Uniunea Europeană sau Japonia). Îndeplinirea obiectivului principal al acestei cercetări a fost posibilă ca urmare a atingerii obiectivelor secundare formulate în 25

partea introductivă. La rândul lor, acestea din urmă au fost îndeplinite în urma aplicării mai multor metode de analiză, fie exclusiv calitative (capitolele 1 și 3), fie îmbinate cu analizele empirice (capitolele 2 și 4). Ideile ce se desprind din primul capitol al acestei cercetări se referă la evoluția sistemului internațional de la o structură bipolară, dominată de SUA și URSS la o structură unipolară, în care SUA era singura superputere și apoi la o structură multipolară, datorată ascensiunii noilor puteri (BRICS). Totuși, opiniile privind această structură sunt împărțite și adesea contradictorii. Astfel, în timp ce susținătorii teoriei lumii multipolare descriu un sistem internațional alcătuit din mai multe centre de putere (SUA, Uniunea Europeana, Japonia și China) și puteri regionale în curs de afirmare (Brazilia, Rusia și India), susținătorii teoriei lumii unipolare consideră SUA drept singura superputere la nivel global, ce nu poate fi egalată de niciun alt stat, nici din punct de vedere economic, nici politic, nici militar. Numitorul comun al tuturor abordărilor este reprezentat de recunoașterea caracterului alternativ al puterii, aceasta manifestânduse fie la nivelul statelor națiune (din punct de vedere militar și economic), fie la nivelul actorilor non-statali. Opinia personală privind structura actuală a sistemului internațional și rolul Chinei pe scena economică globală înclină spre teoria multipolarității. Altfel spus, deși considerăm că SUA nu va putea fi devansată, în viitorul 26

apropiat, de nicio altă economie, indiferent de ritmul său de dezvoltare, nu putem neglija importanța crescândă a celorlalte puteri afirmate în perioada postbelică. Astfel, considerăm justificată atribuirea statului de pol de putere economică Japoniei, Uniunii Europene și Chinei, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă a reușit să devanseze, din punctul de vedere al PIB-ului, Statele Unite. Cu toate acestea, împărtășim neîncrederea legată de posibilitatea Chinei de a devansa, din toate punctele de vedere (nu doar economic, ci și politic și militar) Statele Unite și de a restabili echilibrul de putere la nivel global, cu atât mai mult cu cât problemele majore cu care se confruntă această țară (dezechilibrele interne, ecarturile dintre veniturile celor mai bogate și celor mai sărace provincii, fragilitatea sistemului financiar-bancar, problemele sociale, deficitul bugetar, problemele legate de orientarea strategică, sistemul său politic partid unic, stat autoritar, etc.) sunt departe de a fi rezolvate. Pentru a deveni o superputere, China va trebui să își clădească un stat cu adevărat puternic, modern, care să asigure desăvârșirea reformelor economice, să gestioneze eficient problemele de natură socială și să valorifice eficient potențialul țării. Îmbinarea analizei calitative cu analiza empirică din capitolul al doilea a permis conturarea unei imagini privind rolul jucat de China atât la nivel regional, cât și global. De asemenea, în capitolul al doilea sunt explicate impactul devalorizării yuanului chinez asupra 27

creșterii economice a Chinei și oportunitățile generate de internaționalizarea acestei monede în viitorul apropiat. Analiza realizată în această parte a studiului ilustrează faptul că, dacă în anul 1979 contribuția Chinei la PIB-ul global era de numai 1.8%, în anul 2014 această pondere a atins valoarea de 16.57%, devansând Statele Unite ale Americii (a căror pondere a fost de 16.02%). Pe lângă Produsul Intern Brut, ponderea Chinei în exporturile mondiale de bunuri și servicii reprezintă un alt indicator al influenței acestei țări la nivel global. Astfel, dacă în anul 1979 China contribuia cu 0.5% la exporturile mondiale de bunuri și servicii, în anul 2014 această pondere a crescut la 9.9%, China devenind cel mai mare exportator. Pe lângă volumul exporturilor, structura acestora a cunoscut modificări considerabile. Astfel, dacă la nivelul anilor 80 cea mai mare pondere în exporturile chineze revenea produselor primare și produselor chimice (circa 55%), în anul 2014 cea mai mare pondere a fost atribuită produselor manufacturate. Un indicator important al performanței economice a Chinei îl reprezintă nivelul veniturilor. Dacă la nivelul anului 1980 China era, încă, o țară cu venituri mici (220.7 dolari/cap de locuitor), în anul 2014 această valoare a ajuns la 3862.9 dolari/cap de locuitor, datorită urbanizării rapide și industrializării. Pentru a ilustra evoluția economiei chineze din ultimele două decenii s-a efectuat Analiza Componentelor Principale pentru anii 28

2000, 2014 și pentru perioada de timp 1993-2014. Rezultatele acestor analize reflectă faptul că, atât în anul 2000 cât și în anul 2014 China se caracterizează prin cele mai mari rate ale creșterii PIB și prin valori ridicate ale FBC. Diferența dintre cei doi ani este dată de investițiile străine directe, care au înregistrat valori mai ridicate în anul 2014. În perioada 1993-1995, China se caracteriza printr-un nivel ridicat al creșterii economice, conturat pe fondul unui mediu macroeconomic supus presiunilor inflaționiste. În perioada 2004-2007, importurile și exporturile de bunuri și servicii au înregistrat cele mai mari ponderi în PIB. Investițiile străine directe au început să crească în perioada 2010-2011, semn al depășirii recesiunii cauzate de criza economico-financiară internațională. Clasificarea ierarhică realizată pentru anul 2000 sugerează că există două grupuri omogene de țări, caracterizate printr-un nivel ridicat al investițiilor străine directe și prin rate ridicate ale inflației. Primul grup este alcătuit din Anglia și Italia, iar cel de-al doilea grup este alcătuit din Franța și Germania. China, SUA, Canada și Japonia înregistrează valori extreme ale indicatorilor economici utilizați în analiză, deci nu pot fi considerate grup omogen. Astfel, în timp ce China înregistra cele mai mari valori ale ratei de creștere a PIB și ale formării brute a capitalului, Japonia și SUA investeau cel mai mult în cercetare și dezvoltare, iar Canada avea cea mai mare pondere a importurilor și exporturilor în PIB. Pentru anul 2014, clasificarea 29

ierarhică ilustrează existența unui grup omogen alcătuit din Franța, Canada, Italia, Anglia. China, SUA, Japonia și Germania reprezintă unități statistice cu valori extreme ale variabilelor. La nivelul anului 2014, Germania a înregistrat cele mai mari valori ale exporturilor și importurilor de bunuri și servicii, cea mai mică rată a inflației și un nivel redus cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea. China a înregistrat cele mai mari valori pentru PIB, formarea brută a capitalului și investițiile străine directe. SUA și Japonia se evidențiază, din nou, prin nivelurile ridicate ale cheltuielilor cu cercetarea și dezvoltarea. În ceea ce privește situația yuanului chinez, întrucât acesta nu este supraevaluat, China va urmări să evite devalorizarea acestuia în mod semnificativ și să mențină ratele de schimb stabile, astfel încât să poată promova, în continuare, comerțul transfrontalier și investițiile străine directe. China nu are niciun motiv să-și dorească să conteste hegemonia dolarului american, atât timp cât exportatorii, importatorii și investitorii străini preferă un curs de schimb stabil. Mai mult, pentru poporul chinez este important ca yuanul să își mențină puterea de cumpărare, atât pe plan intern, cât și internațional. Devalorizarea bruscă a yuanului ar avea un impact negativ asupra încrederii în moneda națională, dar și asupra economiei. Chiar dacă în decursul anului 2015 yuanul a fost devalorizat în raport cu dolarul american, acesta a fost apreciat în raport cu celelalte valute. În ceea ce privește viitorul yuanului chinez, 30

vor exista, probabil, mici fluctuații ale cursului de schimb, însă nu deprecieri sau reevaluări semnificative. Prin internaționalizare, yuanul chinez ar putea deveni moneda preferată în tranzacțiile dintre economiile terțe (îndeosebi cele care prezintă un excedent comercial în raport cu China) și ar putea fi utilizat drept unitate de cont pentru creditele transfrontaliere sau pentru conturile de capital convertibile în timp. Nu în ultimul rând, internaționalizarea yuanului ar permite obținerea de câștiguri suplimentare din taxele pentru dreptul de a bate monedă. Deși beneficiul real al transformării yuanului chinez într-o monedă internațională de rezervă nu este mare din punct de vedere economic, din punct de vedere psihologic conferă Chinei un ascendent moral, determinându-i creșterea stimei de sine. Menținerea încrederii în yuan reprezintă, așadar, unul dintre cele mai importante obiective ale politicii monetare chineze. Analiza calitativă a competitivității globale achinei în raport cu SUA și Japonia pentru perioada 2001-2015 realizată în capitolul al treilea înfățișează declinul relativ al Statelor Unite ale Americii și coborârarea acesteia de pe prima poziție deținută până în anul 2008 pe poziția a treia în anul 2015 și evoluția pozitivă a Chinei și Japoniei. Astfel, China a urcat de pe poziția 39 deținută în anul 2001 pe poziția 28 în anul 2015, iar Japonia a urcat 14 locuri, ajungând de pe poziția 20 în anul 2001 pe poziția 6 în anul 2015. 31

Pe componente, analiza competitivității reflectă faptul că, dintre cele trei țări analizate, China este lider din punctul de vedere al stabilității macroeconomice (locul 8 în clasamentul global în anul 2015, față de locul 96 ocupat de SUA și locul 121 ocupat de Japonia) și al dimensiunii pieței (în anul 2015 China ocupă locul 1, SUA locul al doilea, iar Japonia locul al patrulea, fiind devansată de India). Deși pentru cele mai multe dintre domeniile cu care operează Indicatorul Competitivității Globale China a înregistrat un progres, această țară se confruntă, în continuare, cu probleme ce pot amenința dezvoltarea viitoare a economiei chineze: protejarea dreptului de proprietate intelectuală, fiabilitatea serviciilor de poliție, calitatea educației primare, înscrierea în învățământul primar, nivelul cercetării și al training-ului, calitatea managementului din școli, gradul de pregătire profesională sau capacitatea de inovare. În ceea ce privește perspectivele de creștere ale economiei chineze s-a remarcat faptul că, pentru a putea parcurge procesul de tranziție de la o economie bazată pe producție la o economie bazată pe inovare, China trebuie să pună accentul pe creșterea gradului de absorbție a tehnologiei, pe cultivarea și atragerea talentelor și pe creșterea eficienței și calității mediului instituțional. Rezultatele analizei empirice realizate în capitolul al patrulea sugerează că principalii factori care au contribuit la creșterea puterii economice a Chinei și a statelor G7 au fost inovarea (cuantificată 32

prin numărul de articole științifice publicate într-un an, cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea și exporturile de tehnologii înalte), infrastructura feroviară (căile ferate), stabilitatea macroeconomică (economisirea brută, exporturile de bunuri și servicii, importurile de bunuri și servicii, investițiile străine directe, rezervele valutare și aurul, rata șomajului), eficiența pieței muncii (speranța de viață la naștere), stabilitatea politică și infrastructura informațiilor și comunicațiilor (numărul utilizatorilor de internet). Alegerea acestor indicatori a fost rezultatul unei selecții riguroase, bazată pe respectarea mai multor criterii. De asemenea, analiza și interpretarea Indicatorului Compozit al Puterii Economice construit pe baza indicatorilor menționați anterior sugerează că, dintre toate cele 8 state analizate, începând cu anul 2010 China devine lider mondial, surclasând Statele Unite ale Americii. Importanța acestui indicator reiese tocmai din faptul că justifică alinierea Chinei în rândul polilor de putere economică de la nivel global, nu doar din punctul de vedere al PIB-ului, ci luând în considerare cei mai importanți factori determinanți ai puterii economice și devenind un instrument complex, ce va putea fi valorificat și pentru cercetările viitoare. Contribuțiile autorului se referă atât partea teoretică a studiului propus, cât și la partea empirică. La nivel teoretic, demersul 33

științific întreprins a urmărit dobândirea cunoștințelor referitoare la domeniul de cercetare ales, concretizate în următoarele direcții: - prezentarea detaliată a abordărilor conceptuale ale noțiunii de putere, a tipologiei puterii, a factorilor săi determinanți și a elementelor asociate acestui concept, în contextul relațiilor internaționale; - sintetizarea teoriilor privind repartiția puterii la nivel global; - analiza critică a etapelor în dezvoltarea centrelor de putere din perioada postbelică; - explicarea rolului Chinei pe scena economică globală la începutul secolului XXI; - identificarea particularităților modelului chinez de creștere economică și analiza calitativă a evoluției economice a Chinei și a factorilor săi determinanți în ultimele trei decenii; - analiza sustenabilității modelului chinez de creștere economică și evidențierea impactului ultimei crize globale, a triplelor dezechilibre și a devalorizării yuanului asupra creșterii economice a Chinei; - prezentarea rezultatelor analizei calitative a competitivității globale a Chinei comparativ cu SUA și Japonia. La nivel empiric, contribuțiile personale sunt concretizate în: - identificarea factorilor determinanți ai creșterii economice a Chinei comparativ cu statele din grupul G7 pe baza Analizei 34

Componentelor Principale și a Clasificării ierarhice și ierarhizarea acestora în funcție de rezultatele obținute; - determinarea contribuției factorilor endogeni, exogeni și endoexogeni la creșterea economică a Chinei (46.2%, 15.3%, respectiv 38.5%); - determinarea contribuției factorilor primari, a factorilor de creștere a eficienței și a factorilor determinanți ai gradului de inovare la creșterea competitivității Chinei (61.5%, 23.1%, respectiv 15.4%); - construirea Indicatorului Compozit al Puterii Economice (IcPE) și utilizarea sa în analiza puterii economice a Chinei comparativ cu statele G7 (pentru perioada 1997-2014); - construirea Indicelui Creșterii Puterii Economice (ICPE) după modelul IcPE. Indicatorul Compozit al Puterii Economice rămâne cel mai important rezultat al acestei cercetări, contribuind la validarea ipotezei generale a studiului, potrivit căreia China este un nou pol de putere economică. 35

Bibliografie Cărți 1. Art, Robert, (2003), A Grand Strategy for America, Cornell University Press. 2. Brzezinski, Zbigniew, (2005), Marea dilemă: a domina sau a conduce, Ed. Scripta, București. 3. Châtelet, F., Pisier, E., (1994), Concepțiile politice ale secolului XX, Ed. Humanitas, București. 4. Christensen, Wendy, (2009), Empire of Ancient Egipt, United States: Infobase Publishing. 5. Dahl, A.R., (1961), Who Governs: Democracy and Power in an American City, Yale University Press, Hew Haven, CT. 6. Englund, Steven (2005), Napoleon: A Political Life, Harvard University Press. 7. Gaventa, John, (2007), Levels, Spaces and Forms of Power: Analysing Opportunities for Change, în Berenskoetter, F., Williams, M.J., Power in World politics, London: Routledge. 8. Foucault, Michel, (1975), Surveiller et punir. Naissance de la prison, Ed. Gallimard, Paris. 9. Hirst, P., Thompson, G., (2002), Globalizarea sub semnul întrebării, Ed. Trei, București 10. Ignat, I., Pralea, S., (2013), Economie Mondială, Ed. Sedcom Libris, Iași. 36

11. Keynes, J.M., (2009), Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor, Ed. Publica, București. 12. Mahbubani, K., (2008), The New Asian Hemisphere: The Irresistible Shift of Global Power to the East, New York, Public Affairs. 13. Marx, Karl, (1845), The German Ideology, ElecBook Classics, London. 14. Nye, J.S. Jr., (2012), Viitorul puterii, Ed. Polirom, București. 15. O Brien, (2002), The Pax Britannica and American Hegemony: Precedent, Antecedent or Just Another History, Oxford University Press. 16. Ohmae, Kenichi, (1985), Triad Power. The Coming Shape of Global Competition, Free Press. 17. Popescu, Cristian, (2016), Putere și globalizare. Volumul 1. Evoluția centrelor de putere economică până la sfârșitul secolului XX, Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași. 18. Ricardo, David, (1937), The Principles of Political Economy and Taxation, London. 19. Robertson, Pat, (1998), Agenda Ordinii Mondiale, Ed. Alma Tip, București. 20. Sadan, Elisheva, (1997), Empowernment and Community Planning, Hakkibutz Hameuchad Publishers, Tel Aviv. 37

21. Strange, Susan (1997), State și piețe, Institutul European, p. 70, în Ciochină, Iuliana, (2000), Marile puteri și forțe în economia mondială, Ed. Independența Economică, Pitești. 22. Töffler, Alvin, (1995), Powershift. Puterea în mișcare, Ed. Antet, București. 23. Wallerstein, I., (1993), Sistemul mondial modern, Vol. 1, Ed. Meriadiane, București. Studii și articole de specialitate 24. Acemoglu, D., Johnson, S., Robinson, J.A. (2005), Institutions as a Fundamental Cause of Long-Run Growth, Handbook of Economic Growth, Vol. 1A, Elsevier B.V., p. 389. 25. Barro, R., (1990), Government Spending in a Simple Model of Endogenous Growth, Journal of Political Economy, Nr. 98, pp. 103-125. 26. Brzezinski, Z., Mearsheimer, J., (2005), Clash of the Titans, Foreign Policy, Nr. 146, pp. 46-50. 27. Canrong, J., (2010), Presentation at the new Zealand Institute of Internationa Affairs. 28. Dahl, A.R., (1957), The Concept of Power, Behavioral Science, Vol. 2., Nr. 3, p. 201. 29. Engardio, Peter, (2005), China is a Private-Sector Economy, Bloomberg Businessweek. 38

30. Fleisher, B., Li, H., Zhao, M. Q., (2010), Human Capital, Economic Growth, and Regional Inequality in China, Journal of Development Economics, Nr. 92, pp. 215-231. 31. Grevi, Giovanni, (2009), The interpolar World: A New Scenario, Occasional Paper, European Union Institute for Security Studies, Nr. 79, p. 5. 32. Huntington, S.P., (1999), The lonely superpower, Foreign Affairs, Vol. 2, Nr. 78, pp. 35-49. 33. Ikenberry, John, (2002), America s Imperial Ambition, Foreign Affairs, Vol. 5, Nr. 81, pp. 50-53. 34. Krugman, P., (1996), Making Sense of the Competitiveness Debate, International Competitiveness, Oxford Review of Economic Policy, Vol. 12, Nr. 3, p. 18. 35. Lau, Lawrence, (2016), Will the Renminbi Devalue?, Institute of Global Economics and Finance Working Papers, Nr. 46, p. 2. 36. Modelski, George, (1987), Long Cycles of Global Politics and the Nation-state, Comparative Studies in Society and History, Nr. 20, pp. 214-235. 37. Pritchett, L., (2001), Where Has All the Education Gone, World Bank Economic Review, Nr. 15, pp. 367 391. 38. Ricardo, D., (1817), On The Principles of Political Economy and Taxation, 1 Ed., London: John Murray, accesat pe Google Books, p. 50. 39