Strategia şi politica regională în România

Strategia şi politica regională în România prof. univ. dr. Luminiţa-Daniela CONSTANTIN Profesor universitar Academia de Studii Economice din Bucureşti, titular al disciplinei Economie Regională, Catedra de Statistică şi Previziune Economică Doctor în economie (1991), specializarea Cibernetică economică, Academia de Studii Economice din Bucureşti Conducător de doctorat la specializarea Cibernetică economică, cu domenii specifice de interes: Economie şi previziune regională; Strategii şi politici regionale; Previziune macroeconomică: strategii şi modele ale dezvoltării durabile, modelarea resurselor umane Preşedintele Asociaţiei Române de Ştiinţe Regionale (afiliate la European Regional Science Association-ERSA) Membru al Consiliului de conducere al ERSA Coordonatorul grupului de cercetare în domeniul Dezvoltare regională din cadrul Centrului de Cercetare ECO-INFOSOC Modelarea şi informatizarea proceselor economico-sociale, A.S.E. Reprezentantul A.S.E. în Consiliul Inter-Instituţional pentru Elaborarea Planului Naţional de Dezvoltare Profesor colaborator în cadrul Institutului Naţional de Administraţie şi al Centrelor Regionale de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală din Bucureşti şi Călăraşi Specializări în străinătate la universităţi din Statele Unite (Fulbright Senior Scholar), Germania (DAAD Senior Researcher), Japonia (bursier al Japan Society for Promoting Science), Marea Britanie, Olanda, Franţa (TEMPUS), Austria (Academia Română) Visiting Lecturer la New School for Social Research in New York, Washington University of St. Louis, Missouri, Alabama A&M University, Normal, University of Wisconsin Eau Claire, S.U.A. Lucrări ştiinţifice şi didactice: 21de cărţi (monografii, cursuri, culegeri, proiecte), din care şase în edituri din străinătate (Kluwer Elsevier, Springer Verlag, Ashgate Aldershot); 88 de articole publicate în ţară (67) şi în străinătate (21); 25 contracte de cercetare ştiinţifică (din care şapte cu parteneri din străinătate); peste 100 de lucrări prezentate la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale. În pofida importanţei sale incontestabile pentru succesul complet al tranziţiei şi restructurării economice în România, în primii ani după 1989 nu s-a acordat atenţia corespunzătoare dimensiunii regionale a strategiei şi reformei. Abia în 1995, cu ocazia elaborării strategiei de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană 1, a trebuit să se admită că luarea în considerare în mod explicit a problemelor regiunilor, a problemelor colectivităţilor locale reprezintă un element cheie pentru realismul şi coerenţa acestei strategii, numai astfel fiind posibil să se depăşească decalajul dintre vorbe şi fapte în dezbaterile despre descentralizare, autonomie administrativă locală, pe de o parte şi cele despre integrarea europeană, cooperarea transfrontalieră, reţelele teritoriale etc., pe de altă parte. Ca urmare, două capitole ale strategiei menţionate au fost consacrate problematicii dezvoltării teritoriale, ca suport pentru deciziile şi acţiunile ulterioare, şi anume: Strategia de dezvoltare a judeţelor şi a municipiului Bucureşti în perspectiva anilor 1999 şi 2004 şi Strategia de pregătire a aderării României la UE în domeniul amenajării teritorilui, urbanismului şi lucrărilor publice. 1 Aceasta a însoţit cererea oficială a României de aderare la Uniunea Europeană, depusă în iunie 1995, după semnarea prealabilă, la 1 februarie 1993 la Bruxelles, a Acordului European de asociere, în virtutea căruia România a intrat în etapa de pregătire a procesului de aderare la structurile comunitare. Acordul european de asociere a intrat în vigoare în februarie 1995. ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC 2/2004 29

O altă etapă importantă a reprezentat-o derularea, în perioada 1996 1998, a unui program pentru politica de dezvoltare regională iniţiat de UE şi Guvernul României în cadrul PHARE. Implementarea programului a fost realizată prin Departamentul de Administraţie Publică Locală al Guvernului României, cu asistenţă din partea unei echipe de experţi locali şi străini. Întreaga activitate a fost coordonată de un grup de lucru interministerial, compus din reprezentanţi ai ministerelor cheie şi ai autorităţilor regionale, precum şi ai unor organizaţii nonguvernamentale. Unul din scopurile esenţiale ale acestui program a fost pregătirea unui set de principii fundamentale pentru elaborarea politicii regionale în România, prezentat în documentul Carta Verde. Politica de dezvoltare regională în România în anul 1997. Obiectivele propuse aveau în vedere: 1. pregătirea României pentru integrarea în UE şi pentru a deveni eligibilă în vederea acordării unor ajutoare din fondurile structurale ale acesteia; 2. reducerea disparităţilor între diferitele regiuni ale României; 3. integrarea activităţilor din sectorul public, pentru a realiza un nivel superior de dezvoltare a regiunilor (Carta Verde, 1997). Ca rezultat al acţiunilor întreprinse în cadrul programului, a fost elaborată şi adoptată Legea 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, prin care s-a conturat conţinutul dezvoltării regionale, s-a creat suportul legal pentru constituirea regiunilor de dezvoltare şi s-au stabilit structurile teritoriale şi naţionale pentru dezvoltarea regională. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii 151/1998, dezvoltarea regională este definită ca ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, elaborate în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare şi care beneficiază de sprijinul Guvernului, al Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi naţionale şi internaţionale interesate (Norme metodologice [HG 634/1998], Legea 151/1998). Regiunile de dezvoltare, în număr de opt, sunt zone ce corespund unor grupări de judeţe, constituite prin asocierea voluntară a acestora pe bază de convenţie semnată de reprezentanţii consiliilor judeţene şi, respectiv, ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Ele constituie cadrul de concepere, implementare şi evaluare a politicilor de dezvoltare regională, precum şi de culegere a datelor statistice specifice, în conformitate cu reglementările europene emise de Eurostat pentru nivelul al doilea de clasificare teritorială, NUTS 2, existent în Uniunea Europeană (Legea 151/1998). Iniţial, structura instituţională pentru dezvoltarea regională s-a compus, la nivel naţional, din Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională (CNDR), ca organ deliberativ de coordonare şi promovare a politicii naţionale de dezvoltare regională şi Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională (ANDR), ca organ executiv al consiliului naţional, iar la nivelul fiecărei regiuni, din consiliul regional, respectiv agenţia regională. După alegerile din anul 2002, în locul ANDR a început să funcţioneze, în cadrul Ministerului nou creat Ministerul Dezvoltării şi Prognozei (MDP), Direcţia Generală pentru Dezvoltare Regională. O nouă modificare a survenit după restructurarea Guvernului din iunie 2003, când MDP a fost desfiinţat iar atribuţiile sale au fost preluate, după cum urmează : activitatea în domeniul prognozei a fost preluată de Comisia Naţională de Prognoză, dezvoltarea regională a revenit Ministerului Integrării Europene, activitatea privind mediul de afaceri (aici au fost incluse şi parcurile industriale) a trecut în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului, iar activităţile privind zonele defavorizate au fost preluate de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Toate aceste transformări au antrenat o serie de disfuncţii în buna funcţionare a cadrului instituţional pentru dezvoltarea regională (ca şi în alte domenii ale administraţiei centrale), România fiind adeseori criticată pentru instabilitatea instituţională, ce a avut consecinţe negative asupra procesului de aderare. În martie 1999 CNDR a adoptat conceptul dezvoltării regionale, care stă la baza strategiei naţionale de dezvoltare regională şi a strategiilor regiunilor. Prin acest concept sunt promovate următoarele obiective (www.andr.ro): diminuarea dezechilibrelor regionale existente, stimularea dezvoltării echilibrate, revitalizarea zonelor defavorizate; 30 ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC 2/2004

local. preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre; corelarea politicilor de dezvoltare regională cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperării interregionale interne si internaţionale care contribuie la dezvoltarea economică. În conformitate cu aceste obiective, s-au conturat principiile strategice la nivel naţional şi La nivel naţional acestea au în vedere (www.andr.ro): promovarea mecanismelor economiei de piaţă în toate regiunile ţării, în vederea îmbunătăţirii competitivităţii şi realizării unei creşteri economice permanente; promovarea unei dezvoltări armonioase a teritoriului şi a reţelei de localităţi; cresterea capacităţii regiunilor (din punct de vedere instituţional, financiar, decizional) de a-şi susţine propriul proces de dezvoltare; promovarea principiilor dezvoltării durabile; crearea şanselor egale în ceea ce priveşte accesul la informare, cercetare-dezvoltare tehnologică, educaţie şi formare continuă. La nivel local accentul cade pe (www.andr.ro): reducerea disparităţilor dintre regiuni, judeţe, mediu urban mediu rural, zone centrale zone periferice etc.; preîntâmpinarea apariţiei unor zone problemă; coordonarea iniţiativelor de dezvoltare regională cu priorităţile naţionale şi orientările UE; promovarea unor politici diferenţiate conform unor particularităţi zonale (zone monofuncţionale predominant agricole/miniere, aglomerări urbane, zone naturale şi construite protejate, zone de graniţă, zone cu probleme de mediu etc.). Începând cu 1999, a fost elaborat şi actualizat Planul naţional de dezvoltare (PND) pe perioadele 2000-2002, 2002-2005 şi 2004-2006 2, realizat în parteneriat cu agenţiile regionale, ministerele, alte agenţii şi instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale a căror activitate influenţează dezvoltarea regională 3. Potrivit legislaţiei în vigoare, PND se elaborează pe baza planurilor de dezvoltare regională (fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare are câte un plan de dezvoltare), fiind un instrument de coordonare, monitorizare şi evaluare a implementării obiectivelor prioritare de dezvoltare 4, în conformitate cu necesitatea atingerii obiectivului complex al coeziunii economice şi sociale. PND 2004-2006 a stabilit următoarele obiective prioritare naţionale : Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii 2 Până la mijlocul anului 2005 urmează să fie elaborat PND 2007-2013, corespunzător următorului exerciţiu financiar din Uniunea Europeană. 3 Pentru elaborarea în parteneriat a PND, în anul 2003 a fost înfiinţat Comitetul Interinstituţional pentru elaborarea PND, având în componenţa sa reprezentanţi, la nivel de decizie, ai ministerelor, agenţiilor pentru dezvoltare regională, instituţiilor publice centrale, institutelor de cercetare şi instituţiilor de învăţământ superior, precum şi reprezentanţi ai partenerilor economici şi sociali. 4 HG din 20 noiembrie 2002 privind elaborarea în parteneriat a Planului Naţional de Dezvoltare, în Monitorul Oficial al României nr. 898/2002 ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC 2/2004 31

Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului Creşterea ocupării, dezvoltarea resurselor umane şi a serviciilor sociale Modernizarea agriculturii şi dezvoltarea rurală Sprijinirea cercetării, inovării tehnologice şi IT, crearea societăţii informaţionale Dezvoltarea sectorului productiv, creşterea competitivităţii în afaceri şi promovarea sectorului privat. Conţinutul PND reflectă necesitatea corelării activităţilor sectoriale şi regionale, obiectivele prioritare stabilite fiind realizate prin programe operaţionale sectoriale şi programul operaţional regional. Programul operaţional regional conţine priorităţi de dezvoltare şi măsuri specifice regiunilor de dezvoltare, în concordanţă cu priorităţile naţionale de dezvoltare regională, identificate şi agreate în cadrul celor opt subprograme operaţionale regionale elaborate de agenţiile pentru dezvoltare regională. PND este documentul de programare prin care se fundamentează accesul României la fondurile de tip structural 5, alocate României în perioada de pre-aderare, precum şi la fondurile structurale după aderare, răspunzând astfel atât necesităţii interne, cât şi cerinţelor externe, ceea ce evidenţiază filosofia sprijinului european prin intermediul fondurilor de tip structural, centrată pe două aspecte esenţiale: a. ajutorul financiar acordat ţărilor candidate prin instrumentele structurale de pre-aderare este menit să reducă decalajele ce le despart de ţările membre ale UE; b. lucrul cu fondurile de tip structural, crearea structurilor instituţionale pentru implementarea măsurilor, monitorizarea acţiunilor şi evaluarea impactului permit autorităţilor din ţările candidate să se familiarizeze cu procedurile Comisiei Europene, pregătindu-se astfel pentru administrarea fondurilor financiare mult mai consistente după ce vor deveni membre ale UE [5]. În acest sens, este sugestivă prezentarea comparativă a unor elemente necesare fundamentării finanţărilor privind dezvoltarea regională în perioada de pre-aderare şi cea de post-aderare (tabelul 1). Fundamentarea finanţărilor privind dezvoltarea regională în perioada de pre-aderare şi cea de post-aderare Tabelul 1 PRIORITĂŢI DE DEZVOLTARE FINAŢATE DIN COMPONENTA COEZIUNE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ PHARE 2002 Îmbunătăţirea activităţii în sectorul productiv privat şi încurajarea restructurării industriale Dezvoltarea resurselor umane prin sprijinirea creării locurilor de muncă şi a incluziunii sociale Îmbunătăţirea infrastructurii de afaceri OBIECTIVE PRIORITARE FINANŢATE DIN FONDURILE STRUCTURALE 2000-2006 Asigurarea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă prin îmbunătăţirea competitivităţii regionale Dezvoltarea resurselor de muncă în vederea creşterii gradului de ocupare Promovarea dezvoltării urbane şi rurale în contextul unei dezvoltări echilibrate a teritoriului 5 PND conţine atât priorităţile strategice pentru care România solicită asistenţă financiară din partea UE, cât şi priorităţi finanţate din resurse interne şi alte surse externe, în afara celor comunitare (Frentz, 2003, p.108). 32 ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC 2/2004

INSTRUMENTE DE FINANŢARE Pre-aderare Instrumente de pre-aderare PHARE SAPARD ISPA Post aderare Fonduri structurale FEDER, FSE FEOGA, FP Fond de coeziune PRINCIPII ŞI MECANISME DE FINANŢARE Pre-aderare Programarea Strategie Naţională de Dezvoltare, Programul Economic de Preaderare Plan Naţional de Dezvoltare (PND) Post aderare Planuri de dezvoltare şi reconversie Community Support Framework, Single Programming Document Comisia Europeană negociază cu statele beneficiare, stabilindu-se alocările pe tipuri de asistenţă Parteneriatul Pe parcursul elaborării PND Adiţionalitatea Asistenţă financiară din partea UE şi contribuţie naţională pentru programele de investiţii Contribuţii private pentru proiectele de investiţii Alte surse externe, în afara celor comunitare Concentrarea Pe domenii de maxim interes şi/sau pe zone geografice Implementarea, monitorizarea, evaluarea Agenţii şi autorităţi de implementare Comitete de Coordonare Efectuarea plăţilor Agenţii de contractare şi plăţi Se manifestă în toate etapele derulării programelor UE şi contribuţie naţională Instituţii finaciare internaţionale, contribuţii private Pe domenii de maxim interes şi/sau pe zone geografice Autorităţi de management Comitete de monitorizare Autorităţi de plată Sursa: adaptare după Simion, P., «Pregătirea României pentru gestionarea fondurilor structurale, din perspectiva dezvoltării regionale», în C. Pârlog, D.L. Constantin (coordonatori), Dezvoltare regională şi integrare europeană. Lucrările celui de-al doilea Simpozion Naţional al Asociaţiei Române de Ştiinţe Regionale, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2003, p.223-224 Astfel, în perioada de pre-aderare fondurile comunitare (de tip structural) sunt mobilizate prin instrumentele PHARE (pentru coeziunea economică şi socială), ISPA (instrument pentru politicile structurale de pre-aderare ce oferă ajutor financiar pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport şi de mediu) şi SAPARD (suport pentru măsurile de pre-aderare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale). ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC 2/2004 33

În ansamblu său, politica de dezvoltare regională din România respectă principiile fundamentale care stau la baza implementării politicilor structurale şi gestionării fondurilor structurale în Uniunea Europeană, şi anume: subsidiaritatea, programarea, parteneriatul, adiţionalitatea (cofinanţarea), concentrarea (pe domenii de maxim interes, şi/sau pe zone geografice), monitorizarea. Politica de dezvoltare regională constituie o componentă a procesului de aderare a României la UE, reprezentând un capitol de negocieri în cadrul acestuia, şi anume Capitolul 21, «Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale» 6. Încheierea acestui capitol, programată pentru anul 2004, va apropia România de atingerea scopului final, cel al aderării la UE, situaţie în care va putea deveni un partener eligibil pentru acordarea unor ajutoare din fondurile structurale ale UE. Pentru perioada 2000 2006 fondurile structurale FEDER (Fondul European pentru Dezvoltare Regională), FSE (Fondul Social European), FEOGA (Fondul European pentru Orientarea şi Garantarea Agriculturii), IFOP (Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului) au în vedere trei obiective prioritare, şi anume (Reform of Structural Funds, 1999): Obiectivul 1: promovarea dezvoltării şi ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă (în această categorie sunt incluse, în general, regiunile al căror PIB/locuitor este cu cel puţin 25% sub media UE) Obiectivul 2: sprijinirea reconversiei economice şi sociale a zonelor confruntate cu dificultăţi de ordin structural (zone industriale şi de servicii, zone rurale, zone urbane, zone dependente de industria pescuitului) Obiectivul 3: sprijinirea politicilor de adaptare şi modernizare a educaţiei, instruire şi ocupare a forţei de muncă. Expresie a continuităţii în politica UE, aceste obiective redefinesc cele şase obiective prioritare ale perioadei 1994 1999, în conformitate cu provocările 7 cărora UE va trebui să le facă faţă în anii următori: - viitoarea lărgire a Uniunii, care va include ţări totalizând aproximativ 105 milioane locuitori, dar al căror venit mediu pe locuitor se situează la 1/3 din media celor 15 ţări membre în prezent; - rigoarea bugetară necesară pentru a asigura succesul implementării uniunii economice şi monetare; - competiţia crescândă, rezultând din globalizarea economiei, care va face necesară ajutorarea regiunilor defavorizate şi a celor mai vulnerabile grupuri de pe piaţa muncii, astfel încât să poată beneficia de noile oportunităţi de dezvoltare. Conform Documentului de poziţie pentru Capitolul 21, România se aşteaptă ca, în momentul aderării, toate regiunile sale de dezvoltare, respectiv întregul său teritoriu să fie eligibile pentru Obiectivul 1 al Fondurilor Structurale ( ) şi îşi declară interesul de a participa, de la data aderării la UE, în toate iniţiativele comunitare (www.mie.ro). 6 Capitolul 21 s-a deschis în cadrul primei Conferinţe de Aderare din anul 2002 (21-22 martie), fiind unul dintre cele 31 de capitole în care este împărţit acquis-ul comunitar. 7 Răspunsurile la aceste provocări fac obiectul documentului Agenda 2000, lansat de Consiliul European în martie 2000 la Berlin. Conţinutul său vizează perspectivele financiare pentru perioada 2000-2006, reglementările privind fondurile structurale, politica agricolă comună şi instrumentele de pre-aderare pentru ţările candidate. 34 ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC 2/2004

Într-un asemenea context, va fi necesar să se acorde o atenţie specială problemei evoluţiei disparităţilor regionale, nu numai la nivel naţional dar şi internaţional. În esenţă, statisticile ţarilor central şi est europene demonstrează că tranziţia a adâncit disparităţile regionale: în genere, regiunile cu avantaje în competitivitate şi-au păstrat şi consolidat aceste avantaje, crescând decalajele dintre ele şi regiunile rămase în urmă. Dar problema fundamentală este dacă, după perioada iniţială de adâncire a disparităţilor regionale, se va manifesta un proces de convergenţă economică spaţială pe termen lung 8, cu alte cuvinte dacă şi când va începe şi cu ce viteză va avea loc procesul de reducere a disparităţilor regionale atât în interiorul fiecărei ţări, cât şi în raport cu media PIB/locuitor la nivelul UE. Într-un sistem cu astfel de caracteristici, competiţia regională va înregistra în permanenţă învingători şi învinşi, dar va fi foarte important să se recunoască diferenţa dintre învingătorii şi învinşii în termeni absoluţi şi în termeni relativi şi să se acţioneze în consecinţă [6]. Strategia de dezvoltare regională elaborată în România va trebui să se încadreze în aceste orientări şi tendinţe. Aplicarea sa cu succes în viitorii ani va depinde nu numai de asigurarea sprijinului financiar necesar ci şi de modul în care se va putea răspunde aşa-numitelor provocări comportamentale : participarea, comunicarea, mentalităţile, atitudinile. O abordare a strategiei orientată pe nevoile cetăţenilor (people-centred approach) poate conduce la lărgirea bazei cunoaşterii, înţelegerii şi angajamentului grupurilor antrenate în dezvoltarea regională, în îmbunătăţirea legăturilor cu iniţiativele locale promiţătoare. În faza implementării strategiei pot fi identificaţi toţi actorii implicaţi: administraţia centrală şi cea locală, sectorul de afaceri, organizaţiile non-guvernamentale şi, în sfârşit, dar nu în cele din urmă, comunităţile locale, cetăţenii. A gândi că participarea este în întregime o problema non-guvernamentală ar fi o mare greşeală: guvernul, administraţia centrală şi cea locală sunt cele care trebuie să contribuie la asigurarea condiţiilor necesare participării [2]. Într-un sistem politic democratic administraţia locală este un element cheie. Instituţiile sale furnizează o serie de servicii esenţiale pentru bunăstarea economică şi socială a locuitorilor, utilizează o proporţie semnificativă din banii publici şi constituie, direct şi indirect, o sursă de locuri de muncă. Administraţia locală reprezintă însă mai mult decât un furnizor de servicii. Ea este nivelul cel mai apropiat de cetăţeni şi are un rol important în reprezentarea preocupărilor şi opiniilor conturate la nivelul localităţii. Administraţia locală trebuie să construiască structurile, mediul capabil să sprijine în mod activ participarea. Acţiunile care au avut loc în România, în direcţia reformei administraţiei publice locale, nu pot fi considerate încheiate fără un angajament real în reînnoirea structurilor organizatorice corespunzătoare, astfel încât acestea să se transforme în mod fundamental din structuri de tip mecanicist în structuri organice, mai flexibile, mai eficiente şi, cu siguranţă, mai puţin birocratice [un sondaj întreprins de firma internaţională KPMG relevă că principalele bariere percepute de investitorii străini în România sunt birocraţia sufocantă (71%), infrastructura săracă (60%) şi corupţia (55%) [3]. Corespunzător, se manifestă necesitatea de a schimba statutul şi comportamentul funcţionarului public, dar şi mentalităţile, comportamentul colectivităţilor locale, astfel încât să fie posibilă implicarea lor în promovarea unor proiecte de dezvoltare locală în concordanţă cu interesele lor majore. Abordarea modernă în analiza participării administraţiei, a comunităţilor locale este una de tip comportamental: aceasta înseamnă ceea ce fac oamenii, în comparaţie cu ceea ce spun că fac sau ceea ce ar trebui să facă, în termeni legali şi instituţionali [11]. 8 Pe plan internaţional, tot mai mulţi cercetători (e.g. N. Vanhove, H. Armstrong, R. J. Barro, X. Sala-i-Martin ş.a.) fac, în studiile lor, distincţia între două tipuri de convergenţă în creşterea economică regională: convergenţa σ, indicând o reducere a dispersiei PIB/locuitor în plan regional şi convergenţa β, ce se înregistrează atunci când între rata de creştere a PIB/locuitor şi nivelul iniţial al acesteia există o corelaţie negativă. ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC 2/2004 35

Bibliografie 1. BARRO, R. J., SALA-I-MARTIN, X. 2. CARREW-REID, J., PRESCOTT-ALLEN, R., BAAS, S., DALAL-CLAYTON, B. Convergence across states and regions, in Brooking Papers, vol.1, 1991 Strategies for Sustainable Development, London, Earthcan Publications, 1994 3. CONSTANTIN, D.L. An Institutional and Cultural Perspective on Romanian Regional Development Policy, in M. M. Fischer, G. Atalik (eds), Regional Development Reconsidered, Berlin-Heidelberg-New York, Springer Verlag, 2002 4. FRENTZ, G. Aspecte ale politicii de dezvoltare regională în România, în C. Pârlog, D.L. Constantin (coordonatori), Dezvoltare regională şi integrare europeană. Lucrările celui de-al II-lea Simpozion Naţional al Asociaţiei Române de Ştiinţe Regionale, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2003 5. NICA, N.A. Politica de dezvoltare regională între necesitatea internă şi cerinţa externă sau Filosofia sprijinului european pentru dezvoltare regională, în D.L. Constantin (coordinator), Probleme actuale ale dezvoltării regionale în România. Lucrările Primului Simpozion al Asociaţiei Române de Ştiinţe Regionale, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2002 6. NIJKAMP, P. Northern Poland Regional Development Initiative and Project: Some Theoretical and Policy Perspectives, Department of Spatial Economics, Free University of Amsterdam, 1997 7. PASCARIU, G. (coordonator) 8. PĂRLOG, C. (coordonator) EU Cohesion Policy and Romania s Regional Economic and Social Development, Pre-Accession Impact Studies, European Institute, Bucharest, 2002 Perfecţionarea metodologiei de elaborare a Planului Naţional de Dezvoltare în România, contract M.E.C. - CNCSIS nr. 900/2002 9. SALA-I-MARTIN, X. Regional Cohesion: Evidence and Theories of Regional Growth and Convergence, in European Economic Review vol. 40, 1996 10. SIMION, P. Pregătirea României pentru gestionarea fondurilor structurale, din perspectiva dezvoltării regionale, în C. Pârlog, D. L. Constantin (coordonatori), Dezvoltare regională şi integrare europeană. Lucrările celui de-al Doilea Simpozion Naţional al Asociaţiei Române de Ştiinţe Regionale, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2003 11. STAYNER, J. Understanding Local Government, Oxford, Martin Robertson, 1980 36 ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC 2/2004

12. * * * Carta Verde. Politica de dezvoltare regională în România, Guvernul României şi Comisia Europeană, Programul Phare, 1997 13. * * * Hotărârea Guvernului României din 20 noiembrie 2002 privind elaborarea în parteneriat a Planului Naţional de Dezvoltare, în Monitorul Oficial al României nr. 898/2002 14. * * * Legea 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, în Monitorul Oficial al României nr. 265/1998 15. * * * Reform of Structural Funds, 2000-2006. Comparative Analysis, European Commission, June 1999 ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC 2/2004 37