BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Similar documents
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI. din

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Ordonanţă de urgenţă nr. 99/2006. privind institutiile de credit si adecvarea capitalului 1. cu modificările şi completările aduse prin:

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Parlamentul României adoptă prezenta lege. TITLUL I Domeniu de aplicare, definiţii şi autorităţi

Procesarea Imaginilor

Având în vedere: Nr. puncte 1 pe serviciu medical. Denumire imunizare. Număr. Nr. total de puncte. servicii medicale. Denumirea serviciului medical

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

REGULAMENTUL (CE) NR. 987/2009 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

PARLAMENTUL EUROPEAN

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (Acte legislative) REGULAMENTE

Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

DIRECTIVA 2005/36/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale

Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale PARLAMENTUL

Regulament privind aplicarea unor prevederi ale art. 104 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare - PROIECT -

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

Locul unei livrari de bunuri mobile corporale

Curtea Europeanã de Justitie si Dreptul de Stabilire (art. 43 TUE)

DECRETE. DECRET privind acordarea unei grațieri individuale SUMAR PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

The driving force for your business.

Implicaţii practice privind impozitarea pieţei de leasing din România

DIRECTIVA 2013/36/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban

CONSULTARE PUBLICĂ. referitoare la proiectul de regulament al Băncii Centrale Europene privind taxele de supraveghere. Mai 2014

Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european. În vigoare de la 12 noiembrie 2016

Legea aplicabilă contractelor transfrontaliere

Livrarile intracomunitare de bunuri

- TITLUL VI: Taxa pe valoarea adăugată

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

organism de leg tur Funded by

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

Olimpiad«Estonia, 2003

MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE PRIVIND SCHIMBUL DE INFORMAŢII ÎNTRE COMISIA DE VALORI MOBILIARE DIN LITUANIA

(Text cu relevanță pentru SEE)

5418/16 DD/ban/neg DGD 2

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR L E G E. privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. CAPITOLUL I Dispoziţii generale

GHID DE BUNE PRACTICI

RECOMANDAREA COMISIEI. din referitoare la impozitarea societăților în cazul unei prezențe digitale substanțiale

Lege nr. 237/ 2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare

DECIZIA nr.17 din 21 ianuarie 2015 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind securitatea cibernetică a României

DECIZIA Nr.17 din 21 ianuarie 2015

GHID DE TERMENI MEDIA

PUNCT DE VEDERE CONSILIUL CONCURENŢEI

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE

PROIECT. În baza prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea contabilității nr.82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare,

earning every day-ahead your trust stepping forward to the future opcom operatorul pie?ei de energie electricã și de gaze naturale din România Opcom

Subiecte Clasa a VI-a

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ BULETINUL ASF. Activitatea în perioada :27

Diaspora Start Up. Linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora care vor sa demareze o afacere, cu fonduri europene

Analele Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 1/2011

The First TST for the JBMO Satu Mare, April 6, 2018

DIRECTIVA 2011/62/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ:

SUVERANITATEA STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE EUROPEAN UNION S MEMBER STATES SOVEREIGNTY

Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea

TITLUL III: DISPOZIŢII SPECIFICE DIFERITELOR CATEGORII DE PRESTAŢII

(Text cu relevanță pentru SEE) având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 53 alineatul (1),

Republica Moldova. GUVERNUL. HOTĂRÎRE Nr din

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE. Bruxelles, 27 ianuarie 2012 (14.02) (OR. en) 5853/12 Dosar interinstituțional: 2012/0011 (COD)

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm

din 19/04/2006 Versiune actualizata la data de 02/07/2010

Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari

Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:

HOTĂRÂREA CURŢII 19 ianuarie 1999 * Acţiune penală împotriva Donatella Calfa. Cauza C-348/96

L 33/10 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene DIRECTIVE

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

DECIZIA Nr.683 din 27 iunie 2012

LEGE Nr. 98/2016 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice

UTILIZAREA CECULUI CA INSTRUMENT DE PLATA. Ela Breazu Corporate Transaction Banking

(Acte legislative) REGULAMENTE

Nume şi Apelativ prenume Adresa Număr telefon Tip cont Dobânda Monetar iniţial final

Text actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 20 noiembrie 2014

Rem Ahsap is one of the prominent companies of the market with integrated plants in Turkey, Algeria and Romania and sales to 26 countries worldwide.

REGULAMENT privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date

NOTĂ DE FUNDAMENTARE. la Hotărârea Guvernului nr. 1184/2014

LEGISLAŢIA UNIUNII EUROPENE ÎN MATERIA ACHIZIŢIILOR PUBLICE

(Acte legislative) REGULAMENTE

Conditii generale de afaceri. ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala Bucuresti

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 334/25

REGULAMENTUL (CE) NR. 593/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI. din 17 iunie 2008

HOTĂRÂREA CURŢII (Marea Cameră) din 13 decembrie 2005 * Marks & Spencer plc. împotriva. David Halsey (Her Majesty s Inspector of Taxes)

NOTA: se vor mentiona toate bunurile aflate in proprietate, indiferent daca ele se afla sau nu pe teritoriul Romaniei la momentul declararii.

Drept internaţional privat

ASPECTE PRIVIND NOŢIUNEA SERVICIULUI PUBLIC ÎN CONTEXT ACTUAL

R E G U L A M E N T U L Nr.18/16/2010 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi poziţiilor din securitizare

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 23 decembrie 2016 (OR. en)

Impozitul cu reţinere la sursă - sursă de discriminare?

Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare

Preţul mediu de închidere a pieţei [RON/MWh] Cota pieţei [%]

Transcription:

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI Precizările din 25.05.2007 referitoare la dispoziţiile art.45 şi art.49, respectiv ale art.80 şi art.83 din O.U.G. nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului Având în vedere următoarele: - Dreptul de stabilire şi de liberă prestare a serviciilor în cadrul Comunităţii Europene sunt statuate de principiu în Tratatul instituind Comunitatea Europeană 1, prevederile relevante în acest sens regăsindu-se la art. 43-48, respectiv 49-55 din tratat, - În particular, libera prestare a serviciilor financiar-bancare şi dreptul de stabilire pentru instituţiile de credit sunt prevăzute de Directiva 48/2006/CE privind accesul la activitate şi condiţiile de exercitare a activităţii de către instituţiile de credit 2, a cărei transpunere în plan naţional s-a realizat în principal prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, - În domeniul bancar Comisia Europeană a făcut publică perspectiva sa în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de liberă prestare a serviciilor încă din 1997 3. Deşi documentul avea în vedere prevederile celei de-a doua directive bancare în vigoare la acea dată (a doua Directivă a Consiliului nr.646/1989/cee privind coordonarea prevederilor legale, regulamentare şi 1 varianta consolidată publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.c 321 E/29.12.2006 poate fi consultată pe website-ul legislativ al Uniunii Europene - http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/index.htm 2 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.l 177/30.06.2006 http://eur-lex.europa.eu/lexuriserv/site/en/oj/2006/l_177/l_17720060630en00010200.pdf 3 Commission Interpretative Communication - freedom to provide services and the interest of the general good in the second banking directive http://ec.europa.eu/internal_market/bank/docs/sec-1997-1193/sec-1997-1193_en.pdf

administrative referitoare la accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit şi privind modificarea Directivei 780/1977/CEE) punctul de vedere exprimat de comisie rămâne de actualitate şi în contextul adoptării Directivei 48/2006/CE, - Ca o consecinţă a dobândirii de către România a statutului de stat membru al Uniunii Europene, dispoziţiile art.45, art.49, art.80 şi ale art.83 din O.U.G. nr.99/2006 referitoare la dreptul de stabilire şi libera prestare a serviciilor bancare de către instituţiile de credit în cadrul Comunităţii Europene prezintă la nivel naţional caracter de noutate, instituind un regim particular de desfăşurare a activităţii bancare de către o instituţie de credit autorizată într-un stat membru (stat membru de origine) pe teritoriul altui stat membru (stat membru gazdă), prin exercitarea dreptului de stabilire sau prin prestarea de servicii în mod direct, pe teritoriul celui din urmă stat. În acest sens, pentru asigurarea premiselor unei înţelegeri şi aplicări corecte şi unitare a respectivelor prevederi, o minimă clarificare a acestora este considerată necesară şi oportună, în special în ceea ce priveşte prestarea de servicii în mod direct, În baza dispoziţiilor art.420 alin.(2) din O.U.G. nr.99/2006, Banca Naţională a României dă următoarele precizări: 1. Stabilirea pe teritoriul unui stat membru presupune desfăşurarea unei activităţi economice (în sens larg) cu caracter permanent, în mod stabil şi continuu, pentru o durată nedeterminată, prin intermediul unei prezenţe permanente (sucursală, agenţie, birou, persoană fizică împuternicită etc.) pe teritoriul acelui stat. 2. Prestarea de servicii în mod direct implică, potrivit prevederilor art.50 para.2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (denumit în continuare tratat), o activitate cu caracter temporar (de regulă), desfăşurată peste graniţele unui stat membru (furnizorul şi clientul sunt stabiliţi în state membre diferite). 3. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a dezvoltat o cazuistică bogată în ceea ce priveşte obiectul, condiţiile şi restricţiile acestor drepturi 4, 4 ghiduri privind jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în ceea ce priveşte aplicarea principiilor privind dreptul de stabilire şi libera prestare a serviciilor se regăsesc pe website-ul Comisiei Europene http://ec.europa.eu/internal_market/services/docs/infringements/art49_en.pdf şi http://ec.europa.eu/internal_market/services/docs/infringements/art43_en.pdf. 2

4. În acord cu principiile din tratat, Directiva 48/2006/CE şi, subsecvent, O.U.G. nr.99/2006 prevăd că o instituţie de credit înfiinţată şi autorizată într-un stat membru al Uniunii Europene (denumit stat membru de origine) poate desfăşura oricare dintre activităţile - pentru care a fost autorizată în statul membru de origine şi care beneficiază de recunoaştere mutuală - în oricare alt stat membru, fie în mod direct, fie prin intermediul unei sucursale, fiind necesară în acest sens doar notificarea autorităţii competente din statul de origine în legătură cu intenţia de desfăşurare a activităţii pe teritoriul altui stat membru (denumit stat membru gazdă). Autoritatea competentă din statul membru de origine comunică această intenţie autorităţii competente din statul membru gazdă. 5. În acest sens, pentru instituţiile de credit, persoane juridice române, notificarea intenţiei de a accede la o altă piaţă decât cea de origine, prin înfiinţarea unei sucursale sau prin prestarea de servicii în mod direct, este realizată prin intermediul Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate de supraveghere din statul de origine, care transmite informaţiile necesare autorităţii competente cu supravegherea din statul membru gazdă. 6. Banca Naţională a României se poate opune înfiinţării unei sucursale pe teritoriul altui stat membru, potrivit art.81 alin.(2) din O.U.G. nr.99/2006. 7. În privinţa furnizării de servicii în mod direct, odată efectuată notificarea către Banca Naţională a României, instituţia de credit, persoană juridică română, are deschis accesul pe teritoriul statului membru gazdă (potrivit prevederilor art.83 alin.(2) din O.U.G. nr.99/2006), accesul nefiind condiţionat nici de transmiterea notificării de către Banca Naţională a României către autoritatea de supraveghere din statul gazdă, nici de comunicarea de către cea din urmă autoritate a condiţiilor în care, în scopul protejării interesului general, activităţile bancare pot fi desfăşurate pe teritoriul statului gazdă. Similar, o instituţie de credit autorizată şi supravegheată într-un alt stat membru poate presta în mod direct servicii pe teritoriul României de la data notificării către autoritatea competentă din statul membru de origine a intenţiei de desfăşurare a activităţii bancare pe teritoriul României în acest mod. 8. Instituţia de credit care desfăşoară în orice mod activitate pe teritoriul altui stat membru este obligată să respecte regulile adoptate în scopul protejării interesului general de către statul gazdă, în aceeaşi măsură ca şi instituţiile de credit locale. Pe website-ul Băncii Naţionale a României se 3

regăseşte lista actelor normative din România, adoptate în scopul protejării interesului general, care sunt aplicabile instituţiilor de credit din state membre, pentru activitatea desfăşurată pe teritoriul României. 9. Banca Naţională a României evaluează necesitatea notificării intenţiei de desfăşurare a activităţii de către o instituţie de credit, persoană juridică română, pe teritoriul altui stat membru. În acest sens, se va analiza dacă: a) modalitatea de desfăşurare a activităţii bancare reprezintă o manifestare a dreptului de stabilire, care trebuie notificată potrivit prevederilor art.81 şi art.82 din O.U.G. nr.99/2006, sau o prestare de servicii în mod direct, care se notifică în conformitate cu prevederile art.83 din O.U.G. nr.99/2006; b) activitatea desfăşurată poate fi calificată prestare de servicii în mod direct. 10. În vederea determinării noţiunii de prestare de servicii financiar-bancare în mod direct, este necesar a se stabili locul prestării serviciului. În acest sens, de la caz la caz, vor putea fi avute în vedere criterii cum ar fi: cine iniţiază prestarea serviciului, domiciliul/reşedinţa/sediul clientului, sediul prestatorului de servicii (instituţia de credit), locul semnării contractului. 11. Banca Naţională a României nu consideră că este necesară notificarea în sensul art.83 din O.U.G. nr.99/2006 pentru efectuarea de operaţiuni/tranzacţii bancare între instituţii de credit, persoane juridice române, şi clienţi care au domiciliul/reşedinţă/sediul pe teritoriul altui stat membru, operaţiuni/tranzacţii care au caracter ocazional, fără a se urmări orientarea activităţii respectivei instituţii de credit spre piaţa bancară străină. Aceasta nu exclude efectuarea de către Banca Naţională a României a oricărei analize specifice, potrivit pct.8 din prezentele precizări, în măsura în care consideră necesar, şi luarea oricăror măsuri sau sancţiuni care s-ar impune, de la caz la caz. 12. Furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul unui stat membru de către o instituţie de credit autorizată şi supravegheată într-un alt stat membru, fără respectarea cerinţei notificării autorităţii competente din statul de origine, nu afectează validitatea operaţiunilor/tranzacţiilor bancare astfel efectuate de respectiva instituţie de credit. 13. Având în vedere că, pe de o parte, atribuţiile de supraveghere ale Băncii Naţionale a României se exercită asupra instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv în ceea ce priveşte 4

activitatea desfăşurată în afara teritoriului României, potrivit art.164, iar pe de altă parte, supravegherea instituţiilor de credit autorizate într-un alt stat membru este responsabilitatea autorităţii de supraveghere din acel stat membru, inclusiv pentru activităţile desfăşurate pe teritoriul României, potrivit art.208 din O.U.G. nr.99/2006, Banca Naţională României consideră că responsabilitatea primară în a stabili dacă desfăşurarea unei activităţi bancare de către o instituţie de credit autorizată într-un alt stat membru reprezintă sau nu prestare de servicii în mod direct, şi subsecvent, dacă este sau nu necesară efectuarea notificării, aparţine autorităţii competente cu supravegherea respectivei instituţii de credit (din statul membru de origine), căreia instituţia îi adresează notificarea. În mod corespunzător, dacă o instituţie de credit, persoană juridică română, intenţionează să desfăşoare activitate în mod direct pe teritoriul altui stat membru, Banca Naţională a României este prima chemată a decide asupra necesităţii notificării. 5