Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale I.N.C.S.M.P.S. ROMÂNEASCĂ

Transcription

1 Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale I.N.C.S.M.P.S. ÎN POLITICIOLITICI ALE OCUPĂRII ŞI VENITURILOR SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ LUCRĂRI PREZENTATE LA SESIUNEA ANUALĂ DE COMUNICARI STIINTIFICE 24 FEBRUARIE 2005 ISBN Editura AGORA

2 STAREA ACTUALĂ A OCUPĂRII ÎN ROMÂNIA. CAUZELE ŞI IMPACTUL POLITICII DE OCUPARE Autor: drd. Lincaru Cristina, Cercetător ştiinţific gr. III INCSMPS REZUMAT: În demersul propus de a caracteriza ocuparea din România ne referim într-o primă etapă la schiţarea principalelor evoluţii ale performanţelor pieţei muncii în perioada Pe baza acestor evoluţii vom formula unele tendinţe şi modele care devin evidente pentru această perioadă şi care descriu relaţiile dintre principalele agregate de populaţie. Evaluarea stării actuale a ocupării din România include şi raportarea la ţintele europene privind ocuparea formulate la Lisabona. Relevarea unor situaţii, condiţii, abordări şi factori noi cu influenţă directă asupra ocupării cât şi estimarea impactului politicilor de ocupare aplicate conduc la enunţarea unor propuneri de îmbunătăţire şi îmbogăţire a politicii de ocupare. CUVINTE CHEIE: ocupare, politici, performanţă, impact. THE ACTUAL STATE OF EMPLOYMENT IN ROMANIA. THE CAUSES AND IMPACT OF EMPLOYMENT POLICY SUMMARY: In the beginning of analyzing the Romanian employment situation, we present the main employment performances trends of the labor market between Consequently, based on this we sketch few models, which describe the relations between active, employed, unemployed and inactive populations. Also these evaluations of Romanian employment include the European employment criteria formulated at Lisbon. Finally, we formulate few policy improvement and development suggestions under the mark of the new factors, conditions, impacts and visions, which explain and influence the Romanian employment. KEY WORDS: employment, policy, performance, impact. 1. ASPECTE PRIVIND EVOLUŢIA POPULAŢIEI TOTALE ÎN PERIOADA Populaţia totală reprezintă un punct de referinţă în analiza noastră referitoare la ocupare. După cum se observă în graficul nr. 1, în perioada , utilizând ca sursă Anuarul Statistic al României, se evidenţiază o scădere a populaţiei totale cu peste 800 mii de persoane. Această scădere nu este izolată, se adaugă şi întăreşte tendinţa intensă de scădere a populaţiei accentuată după Ca ilustrare a acestui fenomen apelăm şi la datele intercensitare (obţinute în cadrul ultimelor 2 recensăminte: 2002 şi respectiv 1992) care stabilesc o scădere a populaţiei de persoane, respectiv populaţia totală pentru anul 2002 scade la 95,1% din populaţia anului Chiar dacă sunt unele diferenţe metodologice şi implicit există o limitare a comparabilităţii surselor folosite, alăturând sporurile medii anuale se observă această manifestare concretă de scădere a populaţiei totale a României. Sporul mediu anual negativ înregistrat pentru perioada , de persoane este mai mare decât sporul mediu anual negativ pentru perioada , de persoane. Efectele acestei tendinţe sunt estimate la scădere posibilă în următorii 50 de ani la aproximativ 6 milioane de persoane 1. În studiul citat anterior se avertizează că starea gravă, derapajul demografic în care se află România trebuie stopate cât mai rapid pentru a putea crea condiţii creării unei dezvoltări durabile. 1 Vasile Gheţău, Anul 2050: va ajunge populaţia României la mai puţin de 16 milioane de locuitori? O perspectivă asupra populaţiei României în secolul 21, (Studiu destinat dezbaterilor în cadrul proiectului:strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă România 2025), Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Centrul de Cercetari Demografice Vladimir Trebici, decembrie 2003

3 Grafic nr. 1 Grafic nr Variaţii absolute pentru diverse agregate de populaţie în perioada Populaţia totală Sursa: Anuarul Statistic al României 2003, INS, emigranţi - cetăţenii români care şi-au stabilit domiciliul în străinătate repatriaţi decese născuţi vii sporul spor spor total Populaţia natural migratoriu totală Anuarul Statistic al României 2003, INS În demersul de a explica această scădere a populaţiei totale menţinem ca sursă a datelor Anuarul Statistic al României. Pentru perioada de referinţă , numărul total de decese (aproximativ mii persoane) depăşeşte numărul total de născuţi vii (1.600 mii persoane). Sporul natural pentru perioada de referinţă este negativ (279 mii persoane) şi explică doar 1/3 din întreaga scădere a populaţiei totale. În ceea ce priveşte sporul migratoriu (38 mii persoane), se observă pentru întreaga perioadă o atenuare a importanţei contribuţiei acestui factor la scăderea populaţiei totale emigranţi - cetăţenii români care şi-au stabilit domiciliul în străinătate repatriaţi spor migratoriu decese născuţi vii sporul natural spor total Grafic nr. 3 Pe scurt, precizăm: 1) Se accentuează tendinţa de scădere a populaţiei totale mai ales prin contribuţia aproape integrală a sporului natural negativ. Sporul migratoriu devine nesemnificativ; 2) tendinţa de creştere a sporului natural negativ este explicată atât printr-o accentuarea a scăderii natalităţii cât şi prin creşterea mortalităţii; 2. EVIDENŢIEREA NOULUI MODEL DE PARTICIPARE LA ACTIVITATEA ECONOMICĂ Ca urmare a limitărilor metodologie în ceea ce priveşte realizarea unor serii statistice viabile am optat pentru descrierea diferitelor categorii de populaţie menţionate anterior la varianta de serii

4 în variaţie anuală, pentru perioada (8 termeni). Valorile pentru anii 2002 şi 2003 completează orientativ seriile fiind izolate din motive metodologice. Grafic nr Evoluţia nivelului populaţiei după paticiparea la activitatea economică în perioada mii persoane Populaţie ocupată total Populaţie someră total Populaţie inactivă total 4000 Inversare de model Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004 Caracterizarea situaţiei în ceea ce priveşte participarea populaţiei la activitatea economică se poate ilustra apelând la graficul nr.3. Includerea integrală a datelor care descriu populaţia ocupată total, populaţia şomeră total şi populaţia inactivă total pe o perioada maximală ne oferă prilejul să enunţăm următoarele observaţii: 1) ancheta AMIGO cunoaşte începând cu anul 1996 o formă bine conturată. Prezentarea datelor şi indicatorilor măsuraţi pentru anii 1994 şi respectiv 1995 este mai restrânsă, fiind perioada de stabilizare metodologică ; 2) după cum am menţionat în alte studii, prin adoptarea noii metodologii BIT începând cu ianuarie 2002 se evidenţiază unele influente metodologice. Prin urmare, sunt relevante implicit tendinţele şi, mai puţin dimensiunile variaţiilor înregistrate; 3) în vechea metodologie se relevă tendinţa de creştere a populaţiei inactive şi de scădere a populaţiei ocupate şi respectiv a populaţiei şomere. Ecartul care se formează între cele două linii de reprezentare a evoluţiilor este mai puţin evident; 4) noua metodologie conservă ultima tendinţă. Populaţie ocupată şi populaţia şomeră scad iar populaţia inactivă creşte. Se accentuează aceste diferenţe de evoluţie atât prin creştere pantei cât şi prin creşterea substanţială a ecartului dintre evoluţia ultimilor 2 ani a populaţiei ocupate şi respectiv a populaţiei inactive. Lărgirea bruscă a palierului se explică prin influenţa metodologiei, dar creştere pantei între cele momente 2002 şi respectiv 2003 accentuează şi întăreşte existenţa fenomenului descris ca tendinţă; 5) tendinţa generală, indiferent de influenta metodologică, este aceea de creştere a populaţiei inactive simultan cu aceea de scădere a populaţiei ocupate şi respectiv, şomere; 6) această tendinţă se reliefează începând cu anul Din acest moment se observă deschiderea unui foarfece. Latura inferioară este reprezentată de populaţia ocupată iar latura superioară de populaţia inactivă.

5 Grafic nr Variaţii absolute ale principalelor agregate de populaţie după participarea la activitatea economică 500 mii pers PAT POT POTVM Unde: PT populaţia totală PA populaţia activă PO populaţia ocupată POM PAM PAF PT POF POMVM POFVM PM PF PS- populaţia şomeră PI populaţia inactivă PSF PSFVM PST PSVM PSM PSVM PIM PIF PIFVM PIMVM PIT T total M masculin F feminin VM vârstă de muncă PITVM Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004 În vederea formulării unor evidenţe bazate pe analize empirice propunem o evaluare comparativă a variaţiilor absolute pe diferite perioade. Pentru a oferi unele clarificări necesare detaliem structurile populaţiilor incluse în analiză. Prin urmare, ne vom referi alături de agregatele menţionate (populaţia activă, populaţia ocupată, populaţia şomeră şi populaţia inactivă) şi la structurile care revin pentru aceleaşi categorii atât pentru populaţia în vârstă de muncă cât şi pe sexe (grafic nr.4): - o perioadă maximală , care permite o analiză în ipoteza că influenţa metodologică este nesemnificativă şi poate fi ignorată, pe baza unor date accesibile; - o a doua abordare care ţine seama de efectele metodologiei, şi se referă la două subperioade: şi a) Imaginea dată pentru perioada se conturează prin următoarele observaţii: - modificările absolute, ca expresie a modificărilor cantitative cunosc cea mai mare scădere în variaţie anuală (grafic nr.4), peste un milion de persoane pentru perioada menţionată, în cazul populaţiei active total, urmată de populaţia ocupată total şi populaţia ocupată în vârstă de muncă. Populaţia activă scade cel mai puternic şi aceasta pe seama scăderii populaţiei ocupate (atât totale cât şi pe sexe). Scăderea absolută a populaţiei active este comparabilă cu scăderea absolută a populaţiei ocupate total. Gravitatea fenomenului de scădere a populaţiei ocupate se suprapune şi

6 accentuează tendinţa generală de scădere demografică. Populaţia totală scade cu aproape un milion de persoane în perioada de referinţă. În ceea ce priveşte volumul scăderii populaţiei active/ocupate acesta reprezintă dublul faţă de cel realizat de populaţia totală. Pe de altă parte, scăderea populaţiei aflate în şomaj este dată de populaţia feminină, variaţia populaţiei masculine aflate în şomaj fiind nesemnificativă, insignifiantă. - în ceea ce priveşte creşterile relative pentru aceeaşi perioadă, creşteri cu o amplitudine mai mică decât cea înregistrată în situaţia scăderilor, se observă o confirmare a tendinţei generale formulate. Indiferent de structura populaţiei inactive, aceasta înregistrează pentru toate categoriile creşteri ale variaţiilor. Cea mai mare creştere se delimitează în cazul populaţiei inactive totală în vârstă de muncă. - creşterea înregistrată pentru perioada de referinţă pentru populaţia inactivă totală în vârstă de muncă depăşeşte populaţia inactivă totală. Dacă tendinţa generală este aceea de intrare, de transfer către populaţia inactivă putem afirma că este mai intensă tranziţia în inactivitate în rândul populaţiei în vârstă de muncă. Acest fenomen este confirmat şi în cea ce priveşte populaţia inactivă pe sexe. Variaţia absolută a populaţiei inactive masculine în vârstă de muncă este mai mare decât cea a populaţiei inactive feminine în vârstă de muncă. Indiferent de sex, nivelul acestei variaţii depăşeşte nivelul de variaţie înregistrat pentru populaţia inactivă feminină şi respectiv cea masculină (în această ordine); - pentru perioada specificată sunt înregistrate creşteri de populaţiei pentru categoriile populaţia inactivă totală, în a cărei componenţă populaţia inactivă feminină este mai puternic afectată de inactivitate decât populaţia inactivă masculină; - diferenţele metodologice foarte mici, datorită chiar definirii şomajului nu permit diferenţieri foarte importante între populaţia şomeră totală şi populaţia şomeră în vârstă de muncă, acestea fiind teoretic identice. - nivelul de variaţie pentru populaţia aflată în şomaj cunoaşte amplitudini mai reduse. Tendinţa generală de scădere a populaţiei aflate în şomaj se respectă pentru populaţia totală şi pentru populaţia feminină. Ca o excepţie de la regulă semnalizăm tendinţa foarte redusă dealtfel de creştere a populaţiei masculine şomere; b) Imaginea dată în cele 2 subperioade determinate metodologic: b1) în cea de a doua abordare dacă ne referim la prima subperioadă constatăm următoarele: - cele mai mari scăderi sunt înregistrate pentru populaţia ocupată în vârstă de muncă, urmată de populaţia ocupată în vârstă de muncă masculină şi practic nu foarte departe de populaţia ocupată total şi populaţia activă totală; - cele mai mari creşteri sunt înregistrate în cazul populaţiei inactive în vârstă de muncă totale şi respectiv populaţiei inactive masculine şi feminine în vârstă de muncă. - se înregistrează ca excepţie scăderea foarte mică a populaţiei inactive feminine, în situaţia în care cresc atât populaţia inactivă total cât şi cea masculină; - o altă excepţie de la tendinţa generală este dată de tendinţa limitată de creştere a şomajului masculin. Această tendinţă este similară cu cea sesizată pentru perioada ; b2) În ceea ce priveşte a doua subperioadă ( constituită la limită, formată din doar 2 ani) , putem face următoarele precizări: - cea mai mare scădere se înregistrează pentru populaţia activă total şi feminină; - populaţia ocupată continuă să scadă, dar cu valori mai mici pentru populaţia în vârstă de muncă. Populaţia ocupată masculină şi populaţia ocupată masculină în vârstă de muncă înregistrează creşteri;

7 O altă abordare pe care o propunem este aceea de a analiza comparativ variaţia medie absolută anuală (sporul mediu anual) pentru cele două perioade determinate de cele două metodologii: şi respectiv Această imagine este prezentată în graficul nr. 5 care oferă posibilitatea alăturării celor două variaţii comparabile în aceste condiţii. Aceste variaţii medii anuale pot fi interpretate şi ca viteze de variaţie liniare simple care pot evidenţia unele inerţii de dezvoltare ulterioară şi implicit pot să îmbogăţească şi să nuanţeze interpretarea tendinţelor Grafic nr. 5 Variaţia medie anuală a principalelor agregate de populaţie după gradul de participare la activitatea economică în perioada POTVM POMVM PAT POM POT PAM PT PM POFVM PSF PSFVM PF PAF PST PSVM PIF POF PSM PSVM PIT PIM PIFVM PIMVM PITVM PAT PST PSVM PAF PSM PSVM PSF PSFVM PT PAM POF PM PF POFVM POT POTVM POMVM PIM POM PIF PIMVM PIT PIFVM PITVM Unde: PT populaţia totală T total VM vârstă de muncă PA populaţia activă M masculin PO populaţia ocupată F feminin PS- populaţia şomeră PI populaţia inactivă Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004 În aceste ipoteze putem preciza următoarele observaţii: - se înregistrează creştere vitezei de variaţie a populaţiei inactive totale în vârstă de muncă în ambele variante metodologice; - putem spune că se accentuează tendinţa de creştere a populaţiei inactive totale în vârstă de muncă pentru ultima perioadă ( ); - tendinţa de scădere a populaţiei active totale se menţine între cele mai importante tendinţe indiferent de influenţele metodologice şi de intervenţia altor factori;

8 Se observă totodată o evidenţiere a două modele. Primul model este prezentat în graficul nr.5 pentru perioada , model caracterizat de viteze mai mari de scădere a populaţiei ocupate în vârstă de muncă (cu toate caracteristicile luate în considerare în analiza noastră) şi respectiv a populaţiei ocupate totale. Aceste viteze sunt mai mari decât vitezele de scădere a populaţiei şomere. Pentru populaţia masculină se înregistrează creşteri ale intrării în şomaj. Prin urmare tendinţa generală este de creştere a populaţiei inactive dar mai ales pe seama transferului populaţiei ocupate în vârstă de muncă şi a populaţiei ocupate total. Al doilea model, prezentat tot în graficul 5 dar pentru perioada păstrează aceeaşi tendinţă generală de creştere a populaţiei inactive în vârstă de muncă. Diferenţa constă în inversarea ordinii mărimii vitezelor de variaţie. În această perspectivă îşi schimbă poziţiile populaţia şomeră cu populaţia ocupată, care are descreşteri mai importante. Din aceste două modele prezentate anterior, putem menţiona încă odată că există o variaţie a populaţiei care se manifestă prin creşterea populaţiei inactive. Această creştere este însoţită fie de scăderea populaţiei ocupate, fie de scăderea populaţiei aflate în şomaj. Putem afirma că aceste variaţii nu semnifică fenomene cu adevărat benefice. Considerăm că varianta optimă este aceea a menţinerii tendinţei de creştere a ocupării dar însoţită de scăderea şomajului şi/sau scăderea populaţiei inactive. O altă concluzie care se impune totodată este şi aceea că sunt necesare abordări rezervate în ceea ce priveşte unele variaţii aparent benefice de pe piaţa muncii. Un exemplu în acest sens este reprezentat de ultima tendinţă evidenţiată, anume aceea de scăderea a şomajului. Chiar dacă scade populaţia aflată în şomaj, pe un fond de scădere mai redusă a populaţiei ocupate, acesta este însoţită de creşterea populaţiei inactive. Această situaţie, analizată în ansamblu semnifică un semnal de alarmă şi prin unele deficienţe după cum urmează: - şomajul are un rol bine definit în funcţionarea unei economii în general şi al unei economii de piaţă în special. Realizarea unei alocări cât mai eficiente a forţei de muncă şi chiar adaptarea acesteia prin diverse servicii oferite de instituţiile specializate ale pieţei muncii justifică într-o oarecare măsură trecerea nedorită a unui individ prin starea de şomer. Important este faptul ca această stare să fie doar accidentală, să ducă la integrarea economică cât mai rapidă a individului şi să nu reprezinte doar o anticameră a stării de inactivitate; - creşterea populaţiei ocupate prin atragerea unui număr cât mai mare de persoane inactive reprezintă în mod real o ţintă şi pentru România 2 ca de altfel pentru toate statele membre ale UE. Menţinerea tendinţei de creştere a populaţiei inactive, tendinţă care se manifestă în România, reprezintă un semnal al îndepărtării de îndeplinirea dezideratelor integrării; - tot mai frecvent sunt voci care susţin creşterea ocupării ca efect sinergic al creşterii calităţii ocupării. Scăderea atractivităţii locurilor de muncă formale manifestată în special prin creşterea populaţiei inactive în vârstă de muncă exprimă într-o oarecare măsură şi o degradare a calităţii ocupării şi implicit o scădere a durabilităţii dezvoltării economice; - creşterea constantă a populaţiei inactive şi în special a populaţiei inactive în vârstă de muncă, reprezintă şi un indicator al proliferării formelor de ocupare informală (munca la negru, neplata taxelor, excluderea din sistemul de protecţie socială, ieşirea de sub incidenţa legii, etc). Efectele negative care sunt produse de aceste fenomene sunt binecunoscute. Consecinţele distructive se manifestă atât la nivel de individ cât şi la nivel de economie naţională, la nivelul întregii societăţi. 2 Strategia de la Lisabona

9 3. PERFORMANŢELE OCUPĂRII ÎN ROMÂNIA ÎN PERSPECTIVA ŢINTELOR STABILITE LA LISABONA PENTRU ORIZONTUL ANULUI 2010 Prin angajarea sa nemijlocită în direcţia integrării în Uniunea Europeană, România îşi asumă implicit şi obiectivele strategice ale acesteia. După cum bine se cunoaşte, în cadrul Consiliului European de la Lisabona din anul 2000, s-au stabilit principalele obiective strategice pentru decada Îndeplinirea acestor obiective reprezintă calea prin care UE urmează să devină cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de creştere economică sustenabilă, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi cu o mai mare coeziune socială. Ţintele fixează pentru anul 2010 valori specifice pentru următoarele rate: - 70% rata ocupării totale a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani); - peste 60% pentru rata ocupării feminine în vârstă de muncă (15-64 ani); - 50% rata ocupării persoanelor vârstnice (55-64 ani). Opţiunea pentru eşalonarea eforturilor s-a materializat în cadrul Consiliului European de la Stockholm din Aici s-au fixat ca obiective intermediare realizarea în anul 2005 a nivelului minim de 67% pentru ocuparea totală în vârstă de muncă şi respectiv 57% pentru rata ocupării feminine în vârstă de muncă. Crearea şi dezvoltarea de locuri de muncă mai multe şi mai bune, definite de o productivitate înaltă şi nu în ultimul rând o mare capacitate de absorbţie şi de menţinere a forţei de muncă devine o adevărată forţă generatoare. Această forţă determină cadrul care permite atingerea dezideratului de ocupare totală. Prin integrarea în activitate, prin participare la viaţa economică implicit se realizează şi o mai bună coeziune şi incluziune socială. În acest context, se impun evaluări fireşti, şi pentru persoanele cele mai expuse cât şi cu cele mai mici şanse de integrare pe piaţa muncii. Realizarea obiectivului general nu poate fi obţinută decât prin realizarea obiectivelor specifice pentru fiecare categorie de populaţie. Între categoriile cu un grad de risc mărit, care presupun abordări deosebite menţionăm: - femeile; - tinerii; - vârstnicii; - persoanele necalificate sau cu o calificare scăzută; A. Tinerii Propunem să adăugăm unele observaţii în ceea ce priveşte situaţia tinerilor (15-24 ani) după cum urmează: - populaţia totală, populaţia activă, populaţia ocupată şi populaţia şomeră din această grupă de vârstă au tendinţa continuă de scădere (grafic nr.6 a); - populaţia inactivă este singura care îşi menţine un trend ascendent (grafic nr.6a); - valorile absolute menţin un aspect continuu, influenţa metodologiei nu este atât de evidentă mai ales prin inexistenţa glisărilor din perioada ; - modificarea absolută a populaţiei din grupa de vârstă de ani este crescătoare pentru populaţia inactivă, indiferent de perioadă şi de influenţa metodologică (grafic 6b); - creşterea absolută a populaţiei inactive în ultima perioadă este comparabilă cu sporul absolut înregistrat pentru perioada de 6 ani Altfel spus, se accentuează tendinţa de creştere a populaţiei inactive în această grupă de vârstă; - descreşterea absolută a populaţiei ocupate din perioada este comparabilă cu descreşterea absolută a populaţiei aflate în şomaj, dar inferioare creşterilor în inactivitate; - după cum se observă în graficul 6 c, ratele de activitate (pentru populaţia totală, masculină şi feminină), ratele de ocupare (totală şi feminină) îşi menţin tendinţa descrescătoare pentru întreaga perioadă;

10 10 5 RO-UE15 RO-UE25 RO-NSM RAF ROF RAT RO RAM ROM RSM RS RSF Ro UE15 UE25 NSM10 RO-UE15 RO-UE25 RO-NSM10 RAT ,2 47, , ,8-1,7 RAM ,9 50,6 48,5 35,9-10,7-8,6 4 RAF ,2 43,6 41,3 34,9-15,4-13,1-6,7 RO ,9 39,7 36,7 24,3-11,8-8,8 3,6 ROM ,6 42,5 39,5 27,2-9,9-6,9 5,4 ROF ,9 36,7 33,7 21,3-13,8-10,8 1,6 RS ,5 15,8 18,3 31,8 2,7 0,2-13,3 RSM ,3 15,7 18,1 30,8 2,6 0,2-12,5 RSF ,7 15,9 18,6 33,1 2,8 0,1-14,4 - %- *** Employment in Europe, Recent Trends and Prospects, Employment & Social Affaires, European Commission, 2004 Comparând ratele de activitate, ocupare şi şomaj pentru populaţia totală, masculină şi feminină în vârstă de ani realizate în România cu mediile UE15, UE25 şi noile state membre NSM10 putem preciza următoarele: - pentru această grupă de vârstă, sunt diferenţe importante faţă de valorile înregistrate pentru UE15 şi respectiv UE25. Cea mai mare diferenţă se observă relativ la rata de activitate feminină aceasta se distanţează cu mai mult de 15% faţă de UE15. Toate ratele de activitate şi ocupare (totală, masculină şi feminină) menţin o distanţă de minim 10% ca decalaj faţă de valorile UE15. Distanţa se înjumătăţeşte faţă de UE25 iar faţă de NSM10 valorile fiind comparabile, sau chiar mai bune. Faţă de NSM10 situaţia cea mai problematică rămâne în cazul rate de activitate feminină şi, mai puţin accentuat în cazul ratei de activitate totală; - se evidenţiază diferenţe uniforme relativ la rata şomajului pentru toate cele 3 caracteristici menţionate, la nivel de minim 3% faţă de valorile din UE15; - prin comparaţia cu valorile UE25, se remarcă o apropiere pozitivă; - după cum am mai menţionat, nu este asigurat un efect pozitiv în ceea ce priveşte participarea pe piaţa muncii doar prin realizarea izolată a unei rate a şomajului scăzută. Dacă aceste rate scăzute ale şomajului nu sunt însoţite şi de rate corespunzătoare pentru ocupare şi implicit pentru activitate practic sunt mascate creşteri în inactivitate.

11 - evoluţia ratei masculine de ocupare pentru persoane în vârstă de ani prezintă un punct de inflexiune (la nivelul anului 2002). Se prezintă o tendinţă de redresare, de creştere a acestei rate; - se conservă punctele de inflexiune identificate în cazul evoluţiei ratelor şomajului total şi pentru populaţia în vârstă de muncă (maxime pentru 2000 şi 2002 şi minime 1997 şi 2001); - dacă în perioada rata şomajului feminin depăşea rata şomajului masculin, între are loc o inversiune a situaţiei mai puţin stabilă de altfel ca în finalul perioadei, să se estompeze orice diferenţă pe sexe; - cea mai puternică tendinţă de scăderea se manifestă ca variaţie relativă pentru rata de activitate feminină (grafic nr.6d); - toate ratele de activitate cunosc sporuri descrescătoare care ating valori peste (-4%) indiferent de perioada de referinţă; - rata şomajului tinerilor sintetizează tot odată unele situaţii specifice. Dacă în 1996 această rată era de 3 ori mai mare decât rata şomajului total şi de 2,8 ori mai mare decât rata şomajului populaţiei în vârstă de muncă în anul 2003 (cu variaţii destul de lente) rapoartele menţionate se reduc la 2,6 şi 2,5 ori; - tot pentru extremele analizate sesizăm că rata şomajului persoanelor tinere (15-24 ani) scade cu 1,7% faţă de valorile mai puţin semnificative înregistrate pentru variaţie ratei şomajului total şi respectiv al populaţiei în vârstă de muncă. Eforturile concertate şi susţinute care s-au efectuat printr-o serie de politici şi măsuri active şi pasive îndreptate către acest grup ţintă au dat rezultate palpabile. - a) Evoluţia populaţiei în vârstă de ani, după gradul de participare la activitatea economică în perioada : Grafic nr PT PA PO PS PI Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004

12 b) Sporul absolut al populaţiei în vârstă de ani, pentru perioadele , şi , după gradul de participare la activitatea economică PA PO PT PS PI Sursa : Forţa de muncă în România, ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004 c) Evoluţia ratelor de activitate, ocupare şi şomaj pentru popluaţia în vârstă de ani în perioada , pe total şi pe sexe RAT RAM RAF ROT ROM ROF RST RSM RSF Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004

13 d) Variaţii în perioade diferite ale ratelor de activitate, ocupare şi şomaj, pentru populaţia în vârstă de15-24 ani RAM RAT RAF ROM ROT ROF RSF RST RSM Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004 B. Vârstnicii (55-64 ani) - populaţia totală, populaţia activă şi populaţia ocupată prezintă o tendinţă continuă de scădere pe întreaga perioadă (vezi graficul nr.7a); - populaţia şomeră în această grupă de vârstă este practic inexistentă. Alături de factorul demografic acţionează şi o serie de măsuri aplicate care au avut drept urmare treceri în inactiv; - este vizibilă treapta impusă de schimbarea metodologică la nivelul Chiar dacă au fost înregistrate oscilaţii cu amplitudini relativ mici în întreaga perioadă , populaţia inactivă nu a depăşit populaţia activă /ocupată. Se delimitează coerent o schimbare de model, anume nivelul populaţiei inactive tinde din ce în ce mai accentuat să depăşească populaţia activă/ocupată, evident pentru ; - între se delimitează un palier destul de important de aproape 450 mii persoane prin care se translatează în sens de creştere nivelul populaţiei inactive în vârstă de ani; - această diferenţă merită oarece atenţie, reprezentând practic 1/5 din populaţia totală din grupa de vârstă menţionată - chiar dacă există o creştere de nivel, după cum se observă şi din graficul nr.7 b, pentru ultima perioadă se înregistrează un spor descrescător pentru aceeaşi populaţie inactivă; - tot relativ la această perioadă regăsim cu acelaşi nivel de spor negativ şi populaţia totală. Putem considera ca o explicaţie evoluţia demografică care afectează în special persoanele aflate în inactivitate; - trecând la graficul nr.7 c, se remarcă o fragmentare evidentă evoluţiilor ratelor de activitate şi de ocupare. În perioada se observă o traiectorie a evoluţiei de tip parabolic convex. Minimele sunt în extremele intervalului iar maximul cel mai evident se regăseşte pentru anul Comparând aceste rate cu pragul ţintei ocupării vârstnicilor stabilit la Lisabona se observă o degradare alarmantă a nivelului activităţii/ocupării acestui segment de populaţie. Rata de ocupare

14 menţionată oscila cu variaţii relativ mici iar rata de ocupare masculină depăşea confortabil acest prag. Pentru perioada se observă practic o scufundare a nivelului ratelor de ocupare. Chiar dacă se instalează o tendinţă pozitivă de creştere a acestor rate (fiecare cu aproximativ 1%), existenţa decalajului evident faţă de pragul propus indică reevaluarea şi reconsiderarea eforturilor (grafic nr.7 d); - sunt evidente diferenţe majore de nivel între ocuparea masculină şi cea feminină, chiar dacă se manifestă o tendinţă de păstrare a unui spor pozitiv pentru variaţia ratelor de activitate şi de ocupare feminină; a) Evoluţia populaţiei în vârstă de ani, după gradul de participare la activitatea economică, în perioada Grafic r PT PA PO PS PI Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004 b) Variaţii, în diferite perioade, ale nivelului absolut al populaţiei în vârstă de ani după gradul de participare la activitatea economică PO PA PT PS PI Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003,; Institutul Naţional de Statistică, 2004

15 c) Evoluţia ratelor de activitate şi ocupare pentru populaţia în vârstă de ani, în perioada , pe total şi pe sexe ţinta 2010 (Lisabona) >50% RAT RAM RAF ROT ROM ROF Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004 d) Variaţii în perioade diferite ale ratelor de activitate şi ocupare, pentru populaţia în vârstă de ani ROM RAM ROT RAT ROF RAF Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004

16 4. PERSPECTIVELE REALIZĂRII ŢINTELOR DE OCUPARE STABILITE LA LISABONA, DE CĂTRE ROMÂNIA, LA NIVELUL ANULUI 2003 Trecutul explică în mare măsură prezentul. Atât trecutul cât şi viitorul, împreună, participă în mod determinant la construirea viitorului într-o teorie cauzalistă, deterministă. Calea orientării strategice nu numai pe termen scurt şi mediu ci cu perspective pe termen lung reprezintă soluţia dezvoltării în sensul dorit. Trasarea principalelor direcţii şi modalităţi de desfăşurare a eforturilor presupune concentrarea asupra unor obiective cât mai clare corespunzătoare unor orizonturi de timp. Prin parcurgerea unor etape importante pe calea integrării europene, România îşi asumă integral şi valorile comune ale Uniunii Europene. Între valorile UE ne vom referi în mod special la ţintele pentru ocupare stabilite la Lisabona (2000) pentru anul 2010 şi nivelele intermediare stabilite la Stockholm (2001) pentru anul 2005, prezentate anterior. Privind spre viitor şi raportându-ne la prezent ca la un nou început putem, în acest context, facem unele precizări: Pentru România, constatăm la nivelul anului 2005, pe baza datelor disponibile pentru anul 2003 că odată cu trecerea timpului scad şi posibilităţile de apropiere de ţintele dorite. Performanţele pieţei muncii din România comparate în cele două momente alese spre analiză 1996 şi 2003 conduc la concluzia că efectele dorite sunt încă aşteptate. După cum se observă în tabelul de mai jos, este evidentă o îndepărtare de obiectivele propuse. În perioada s-a realizat un spor mediu descrescător de aproximativ 1% pentru rata de ocupare totală şi feminină a populaţiei în vârstă de muncă şi respectiv tot o scădere, dar mai intensă, de 1,7% pentru rata de ocupare a populaţiei în vârstă de de ani. Tabel 1 spor mediu necesar ROT VM 57, ,2 12,2 2,0 ROF VM 51, ,5 8,5 1,4 ROT , ,9 2,0 % ROT VM 65, ,5 4,5 ROF VM 58, ,4 1,6 ROT ,9 50 0,1 spor mediu anual realizat ROT VM -7,7-1,1 ROF VM -6,9-1,0 ROT ,8-1,7 Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004 AMIGO 1996, INS 1997 *** Employment in Europe, Recent Trends and Prospects, Employment & Social Affaires, European Commission, 2004

17 a) Comparaţie între evoluţia ratei de ocupare o a populaţiei în vârstă de muncă din România, cu ţintele stabilite la Lisabona şi Stockholm Grafic nr. 8 Ţinta stabilită la Lisabona 71 70% % % 63 Rata de ocupare totală a populaţiei în vârstă de muncă Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004 b) Comparaţie între evoluţia ratei de ocupare o a populaţiei feminine în vârstă de muncă din România, cu ţintele stabilite la Lisabona şi Stockholm 60 Ţinta stabilită la Lisabona min 60% % % Rata de ocupare feminină a populaţiei în vârstă de muncă Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004

18 c) Comparaţie între evoluţia ratei de ocupare o a populaţiei vârstnice din România, cu ţintele stabilite la Lisabona şi Stockholm ţinta 2010 (Lisabona) 50% % 43 ROT Sursa : Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj 2003, Institutul Naţional de Statistică, 2004 Imaginea decalajului real care există relativ la momentul 2003 este prezentată în graficele 8 a, b, c. Printr-o estimare simplă, se observă necesitatea realizării unei creşteri a ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă şi a ratei de ocupare a populaţiei vârstnice cu un spor mediu anual de 2%, iar pentru rata de ocupare feminină a populaţiei în vârstă de muncă tot o creştere anuală cu un spor mediu de 1,4%. 5. MODELE POSIBILE ALE OCUPĂRII ŞI CREŞTERII ECONOMICE Modelul teoretic general şi cel mai apropiat de optim consideră că o creştere economică durabilă nu poate fi dezvoltată decât însoţită şi de o creştere continuă a ocupării. Creşterea economică poate fi însoţită sau nu de creşterea ocupării dar, recesiunea, (scăderea economică) este însoţită sigur de scăderea ocupării. 3 Singurul model dezirabil care permite dezvoltarea durabilă este cel al creşterii economice însoţite de creşterea ocupării. Propunem 3 variante de combinaţii: participare la activitatea economică / creştere economică în figura 1. Avertizăm că forma propusă este aproximativă, şi că vom accentua deliberat unele traiectorii în defavoarea altora, existente dealtfel, dar cu o intensitate mult mai mică atât ca volum cât şi ca tendinţă relativă. Modelul 1 propune o descriere a principalelor traiectorii pe care le parcurge populaţia în contextul creşterii economice. Acest model este un model teoretic care ataşează creşterii economice 3 Vasilica Ciucă coordonator, Elaborarea de analize empirice privind evoluţiile şi schimbările structurale ale şomajului şi ocupării, studiu INCSMPS 2004

19 şi creşterea ocupării. Subliniem că este puţin probabil un model de creştere a ocupării fără să fie însoţit de creştere economică. În spaţiul pieţei muncii se produce o activizare, locurile de muncă devin mai atractive şi creşte totodată disponibilitatea de a deveni activ. Transferurile principale au loc dinspre populaţia inactivă şi populaţia şomeră spre populaţia ocupată. Prin urmare creşte volumul populaţiei ocupate, scade şomajul şi simultan scade şi populaţia inactivă. Modelul 2, propune un mecanism care descrie principalele tranziţii în cazul recesiunii economice. După cum am arătat şi mai sus scăderea economică este însoţită sigur de scăderea ocupării. În această situaţie are loc ieşirea din ocupare cu transferuri puternice spre şomaj şi inactivitate. Nivelul populaţiei ocupate scade şi se înregistrează creşterea puternică a populaţiei aflate în şomaj şi, mai puţin a populaţiei inactive. Modelul 3, prezintă situaţia creşterii economice neînsoţite de creşterea ocupării, cazul particular al României în perioada , confirmat şi pentru perioada În acest model scade atât populaţia ocupată cât şi populaţia şomeră, transferurile principale având loc către populaţia inactivă. Transferul principal are loc dinspre ocupare spre inactiv, prin ocolirea stării de şomaj. Starea de şomaj este percepută ca un rău mai acut decât inactivitate. Populaţia inactivă creşte ca volum, pe fondul unei scăderi demografice dramatice însoţită în special de îmbătrânirea populaţiei, prin menţinerea tendinţei de creştere a mortalităţii. Creşterea populaţiei inactive are loc în special pe baza populaţiei în vârstă de muncă. Această stare este caracterizată de o inerţie foarte mare în sensul că eforturile şi costurile revenirii în activitate sunt mari şi mult mai mari pentru intrarea şi menţinerea în ocupare 4. În schema generală am reprezentat pe ordonată disponibilitatea de a participa la activitate economică care este proporţională şi cu probabilitatea de a primi un preţ al muncii mai mare. Totodată tot în sens crescător poate fi inclusă pe aceeaşi ordonată şi probabilitatea de a participa la activitatea economică. Eforturile cresc în sens ascendent. Tranziţia dinspre inactiv înspre şomaj presupune un salt mai redus decât dinspre şomaj spre ocupare. Probabilitatea de a fi ocupat este cea mai mare pentru persoanele care sunt deja ocupate. Aceste eforturi pot fi traduse în costuri suportate în proporţii diferite atât de individ cât şi de societate în ansamblu. 4 Vasilica Ciucă coordonator, Metodologie privind evaluarea sinergiilor dintre calitatea şi cantitatea ocupării şi evaluări empirice pe baza metodologiei elaborate, studiu INCSMPS 2004

20 Disponibilitate de participa la activităţi economice Obţinerea diferitelor preţuri ale muncii Populaţia Şomeră Populaţia Inactivă Populaţia ocupată Modelul teoretic al tranziţiilor principale în cazul creşterii economice Figură 1 Număr persoane Disponibilitate de participa la activităţi economice Obţinerea diferitelor preţuri ale muncii Populaţia Şomeră Populaţia Inactivă Populaţia ocupată Modelul teoretic al tranziţiilor principale în cazul recesiunii economice Număr persoane Disponibilitate de participa la activităţi economice Obţinerea diferitelor preţuri ale muncii Populaţia Şomeră Populaţia ocupată Populaţia Inactivă Modelul tranziţiilor principale în cazul României în perioada Număr persoane

21 6. CAUZE PROBABILE CARE EXPLICĂ ACTUALA STARE A OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCĂ Realizarea acestor analize empirice privind evoluţiile şi schimbările structurale ale şomajului şi ocupării ne conduc şi la enunţarea unor cauze probabile: Nevoia unei strategii coerente şi bine direcţionate pe ţintele asumate Necesitate convergenţei politicilor şi mai ales dezvoltarea unor mixuri de politici economico-sociale-educaţionale Probleme structurale şi eficienţa alocării sectoriale a forţei de muncă Nivelul taxării muncii şi indexarea salariilor Moderarea salariului minim Caracteristicile negocierii colective şi mecanismele de stabilire a salariilor Constrângeri mai mari * restructurări * investiţii insuficiente Modul de indemnizare a şomajului Precizăm că acestea sunt doar amintite, fiecare cauză în parte poate servi drept subiect de studiu. Propunem acest set de cauze ca ansamblu care explică, într-o bună măsură, actuala stare a ocupării forţei de muncă şi nu numai. Considerăm totodată utilă alăturarea ocupării cu şomajul şi inactivitatea pentru a putea obţine o imagine de ansamblu a ceea ce reprezintă întreg mecanismul de participare la activitatea socio-economică a populaţiei. 7. DEZVOLTAREA DE MECANISME AUTOADAPTIVE DE TIP FEED-BACK În contextul societăţii cunoaşterii 5 se impun noi abordări, în mod firesc, natural în toate etapele de formulare şi aplicare a politicilor. Politicile devin esenţiale nu numai ca mijloc şi modalitate de realizare a unui scop ci, şi ca modalitate de cunoaştere. Astfel dezvoltarea de politici devine sinonimă cu dezvoltarea de mecanisme auto-adaptive de tip feed back (figura 2). Dezvoltarea de politici ca mecanisme auto-adaptive de tip feed-back Figura 2 Îmbogăţire diversificare tratam ent/ politici Formulare problemă /diagnostic/ beneficiar Descrierea politicilor (inclusiv estimare cost) Imbogăţire dignostic CERCETARE Acţiune/ aplicare tratam ent Consecinţe M onitorizare Impact Evaluare 5 Gheorghe Răboacă, Coordonate ale societăţii cunoaşterii, Sesiune INCSMPS 2005

22 Prin mecanism auto-adaptiv de tip feed-back înţelegem realizarea unor secvenţe de etape, cu reglaje intermediare comandate de variaţii interne şi/sau externe sistemului ţintă. * adecvarea politicilor funcţie de o serie de factori; * creşte importanţa culegerii de informaţii directe şi contextuale care servesc la stabilirea unui diagnostic cât mai bun; * aplicarea abordărilor corelative mai ales a fenomenelor simultane; * stabilirea unor coordonate standardizate care să descrie în termeni generali dar comparabili elemente relevante contextual; Observare, comparare, decizie, control a sistemului de referinţă şi a altor sisteme cu obiective similare sunt elemente înglobate în ceea ce numim generic cercetare. Corelare, coordonare şi învăţare continuă prin intermediul cercetării ca motor al dezvoltării durabile devine din ce în ce o evidenţă, o necesitate în noul context economico-social. 8. DIVERGENŢE POSIBILE SEMNALATE CA IMPACT REZIDUAL AL UNOR POLITICI DE OCUPARE APLICATE Observarea şi analiza empirică ne permit şi o abordare cauzală. Ne vom referi la o serie de caracteristici observate care au condus la efecte nedorite pe piaţa muncii, în special pentru unele grupuri. Politicile aplicate, cu obiective bine conturate pentru diverse grupuri ţintă au avut efecte benefice strict pentru obiectivul propus, local şi mai ales pe termen scurt. Spunem că se remarcă efecte divergente, atunci când este afectată în mod vizibil, simultan cu aplicarea politicii respective, ocuparea grupului ţintă respectiv. În acest sens, propunem următoarea listă de divergenţe posibile observate: 1) Indemnizaţia pentru creşterea copilului a condus la creşterea natalităţii, dar şi o schimbare evidentă de model- ieşirea femeilor, şi în specia la femeilor în vârstă de muncă, de pe piaţa muncii. Între efectele divergente ale acestei politici precizăm: - Încurajează ieşire femeilor de pe piaţa muncii - Început de carieră întârziat - -Dificultatea menţinerii locului de muncă - Lipsa serviciilor adecvate de îngrijirea copilului - Modul de stabilire a nivelului de indemnizaţie necorelat cu nivelul contribuţiei 2) Politicile de prepensionare. Evitarea concedierilor colective şi implicit evitarea trimiterilor în şomaj, au determinat şi utilizarea prepensionărilor ca o soluţie contextuală. Aplicarea acestei soluţii într-o măsură largă a condus la încurajarea ieşirii vârstnicilor de pe piaţa muncii; 3) Politicile educaţionale. Dezvoltarea sistemului de învăţământ, atât cel de stat cât şi cel privat, a condus la o creştere a efectivelor de absolvenţi. Integrarea rapidă a absolvenţilor pe piaţa muncii devine, din ce în ce mai mult, o adevărată provocare. Devine evidentă necesitatea corelării sistemului de învăţământ cu cerinţele pieţei muncii; 4) Reglementările pieţei muncii Noul Cod al muncii. Nu întotdeauna bunele intenţii au şi efecte benefice. Încercarea de asigurare a unor drepturi pentru angajaţi, prin impunerea unor proceduri mai strict de angajare/licenţiere, au condus la accentuarea rigidizărilor existente pe piaţa muncii. Aceste rigidizări au redus într-o măsură observabilă intrările şi ieşirile pe piaţa muncii, inclusiv şi prin costurile mărite pe care le implică. 5) Stabilirea diferitelor preţuri ale forţei de muncă nu are loc corelat. Salariul minim/ indemnizaţia de şomaj/ venitul minim garantat reduc interesul pentru muncă atâta tip cât este asigurat un anumit venit prin diverse surse.

23 9. FORŢE GENERALE 6 CARE DETERMINĂ NIVELUL ŞI STRUCTURILE OCUPĂRII ACTUALE ALE FORŢEI DE MUNCĂ Stadiul de dezvoltare / Nivelul productivităţii muncii Disponibilitatea de capital Factori tehnologici în societatea cunoaşterii Factori demografici Factori manageriali Globalizarea Integrarea în UE Alţi factori internaţionali Precizăm că aceste forţe acţionează în mod universal 7, sunt prezente indiferent de poziţia geografică a oricărei ţări. O mare parte dintre probleme sunt comune. Succesul este determinat într-o bună măsură de viteza cu care sunt identificate, înţelese şi rezolvate problemele. Regăsim, cu intensităţi specifice, aceste forţe generale şi în cazul României. 10. PRECIZAREA UNOR SUGESTII DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A PESPECTIVELOR DE OCUPARE În perspectiva integrării în UE locomotiva activităţii economico-sociale este ocuparea atât cantitativă cât şi calitativă. Adaptarea la cerinţele societăţii cunoaşterii impune o serie de abordări noi, care determină reevaluări şi orientări calitative în absolut toate domeniile de activitate. Astfel, creşterea economică însoţită de creşterea ocupării reprezintă singurul model dezirabil care permite dezvoltarea durabilă. În acest sens, prezentăm următoarele sugestii de îmbunătăţire a perspectivelor de ocupare: Dezvoltarea de strategii pe termen lung şi mediu, care să permită sincronizarea şi eşalonarea eforturilor în vederea realizării obiectivelor propuse; Includerea cercetării ştiinţifice în strategia de ocupare, ca obiectiv şi mijloc de realizare a ţintelor asumate de România în perspectiva integrării în UE; Dezvoltarea cercetării ştiinţifice, ca element de coordonare, evaluare (cost, impact, eficienţă), monitorizare, reformulare şi îmbogăţire a diverselor politici (aplicate unidirecţional sau într-un mix) cale de eliminare a diverselor divergenţe posibile; Construirea unor colecţii de bune practici, care să permită îmbunătăţirea selecţiei şi adecvării politicilor la situaţiile concrete; Înţelegerea şi crearea unei culturi a ocupării, atât transversal cât şi longitudinal, în cadrul activităţilor economico-sociale şi în rândul populaţiei inactive. 6 Gheorghe Răboacă, Piaţa muncii şi dezvoltarea durabilă, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, *** Employment in Europe, Recent Trends and Prospects, Employment & Social Affaires, European Commission, 2004

24 11. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Gheorghe Răboacă Piaţa muncii şi dezvoltarea durabilă, Editura "Tribuna Economică", Bucureşti, 2003 Vasilica Ciucă, Etapa III. Elaborarea unei metodologii de evaluare sinergică a calităţii şi coordonator cantităţii ocupării. Evaluări empirice. (Tema: Corelaţia şomaj-ocupare, evoluţia şi perspectivele ocupării forţei de muncă în România), INCSMPS, 2004 Vasilica Ciucă, Etapa II. Analize empirice privind evoluţiile şi schimbările structurale ale coordonator şomajului şi ocupării (Tema: Corelaţia şomaj-ocupare, evoluţia şi perspectivele ocupării forţei de muncă în România), INCSMPS, 2004 *** HG 588/ , privind aprobarea Planului naţional de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă pe perioada , republicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 422 din 11 mai 2004 *** HG 759/18 iulie 2002, pentru aprobarea Planului naţional de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă ( ), Monitorul Oficial al României, nr. 637/2002 *** OECD Employment Outlook, OECD- Organisation for Economic Co-operation and Development, 2004 *** European Emplyment Observatory, Review: Autum 2003, Employment & Social Affairs, European Commission, 2003 *** Joint Report on social Inclusion, Employment & Social Affaires, European Commission, 2002 *** Evaluarea comună a priorităţilor de ocupare a forţei de muncă în România, Guvernul României &Comisia Europeană, mmssf.ro, *** Strategia de ocupare a forţei de muncă , Proiect, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, mmssf.ro, 2005 *** Raport de activitate al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (2003) *** Employment in Europe, Recent Trends and Prospects, Employment & Social Affaires, European Commission, 2004

25 COORDONATE ALE PIEŢEI MUNCII ÎN SOCIETATEA CUNOAŞTERII Prof. univ. dr. Gheorghe Răboacă INCSMPS Bucureşti REZUMAT Societatea cunoaşterii aduce în prim planul pieţei muncii lucrătorul cunoaşterii şi productivitatea lui foarte înaltă; de aici rezultă o puternică fractură a pieţei muncii; lucrătorul cunoaşterii, o categorie crescândă, absolut şi relativ, beneficiază de cele mai bune remuneraţii şi de protecţie specială; alte categorii producătorii de bunuri şi de servicii, cu activităţi de rutină trebuie să satisfacă toate exigenţele mobilităţii, în condiţii de remuneraţie mai scăzută corespunzătoare productivităţii lor mai mici. Piaţa muncii cunoaşte astfel inegalităţi crescânde, este mai tensională şi mai conflictuală. Partenerii tradiţionali ai pieţei muncii îşi schimbă substanţial atribuţiile, sarcinile lor. Guvernul susţine mai mult agenţii economici în lupta lor de câştigare a altor pieţe; sindicatele îşi diminuează numărul de membrii, puterea şi competenţele. În schimb, rolul guvernului creşte în legătură cu nevoia asigurării numărului lucrătorilor cunoaşterii şi cu dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului de învăţământ TERMENI REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE Societatea cunoaşterii; Cunoştinţele; Lucrători ai cunoaşterii ; Productivitatea cunoştinţelor; Creşterea inegalităţilor; O piaţă a muncii fracturată, tensionată şi conflictuală; Restructurarea atribuţiilor sindicatelor şi statului; Costul pregătirii; Pregătirea forţei de muncă prioritate a politicii naţionale. REMARKS OF THE LABOUR MARKET IN THE CONDITIONS OF THE KNOWLEDGE SOCIETY SUMMARY Knowledge society bring in the first plan of the labour market the knowledge producer and his very high productivity; from this result a deep fracture of the labour market; knowledge producer, a growing absolute and relative categories, benefit of better remunerations and special protection; the others categories good workers and services workers, with rutiniers activities, must satisfy every exigencies of mobility in low pay condition, corresponding of their little productivity. Labour market knows thus an increasing of inequalities, more tensional and conflictual medium. Traditionally partners of the labor market changing substantial theirs task. The government sustains more the economically agents in their fighting to win other markets; trade unions diminishing number of their members, the power and competences. Moreover the roll of the government grows in connection witch the need to assure number of knowledge producers and the development and improvement of educational system. KEY WORDS Knowledge society; Know ledges; Knowledge producer; Knowledge productivity; Know ledges cost; Rutiniers workers of goods and services; Training of labour force; Labour market more inequal, tensional and conflictual; Restructuring of the competences of the trade union and government; Obligations of the state in assuring of the knowledge producers, in development and improvement of the educational system 1. NEVOIA DE CLARIFICĂRI În ţările dezvoltate, economia şi societatea cunoaşterii se afirmă cu putere, vizibil pe un front larg, atât în teorie cât şi în practică, încă din ultimele decenii ale mileniului trecut. Şi în România, preocupată în mod esenţial pentru realizarea tranziţiei la economia de piaţă capitalistă, societatea cunoaşterii a cunoscut unele progrese. În anul 2001 a fost lansat programul de cercetare prioritar al Academiei Societatea informatică Societatea cunoaşterii ş.a. Cu toate acestea în mai multe domenii, între care şi piaţa muncii se observă greu semnele progresului societăţii cunoaşterii (postcapitalistă), atât în teorie, dar mai ales în practică. În teorie,

26 problematica pieţei muncii reflectă mai ales contorsiunile societăţii industriale, lupta dintre muncă şi capital. Din această cauză, studii şi cercetări valoroase rămân împotmolite în neputinţa de a disjunge cu claritate indiciile societăţii cunoaşterii din datele şi trendurile pieţei muncii specifică societăţii industriale-capitaliste. În plan practic, dificultăţile apariţiei societăţii cunoaşterii sunt mult mai mari. O fi bine, n-o fi bine, sindicatele par să se dea o luptă crâncenă cu patronatul românesc în problema modificării sau nemodificării Codului Muncii, abia aprobat de legislativul trecut. Starea de derută creşte când se observă că statul român, reprezentat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei 8 susţine promovarea modificărilor, trecând deci, mai mult, alături de firme (interne şi externe), aşa cum se petrec lucrurile, de mai mulţi ani, în ţări dezvoltate (Japonia, Marea Britanie, SUA, ş.a.). Pornind de la aceste observaţii, ca şi a altora asupra cărora nu mai insistăm, am considerat necesar demersul prezentei comunicări inspirate din realităţile ţărilor dezvoltate. Reliefarea unor caracteristici ale pieţei muncii în societatea cunoaşterii, atât cât a fost posibil să se contureze până acum, ar putea să concure la perfecţionarea pieţei muncii, la preluarea de către agenţii economici şi sociali a noilor roluri care le revin în acest domeniu în societatea cunoaşterii, fără ca România să rateze şansele pe care le oferă această societate, aşa cum s-au petrecut lucrurile destul de frecvent în istoria noastră modernă. 2. CARACTERISTICI ALE SOCIETĂŢII CUNOAŞTERII 2.1. În condiţiile societăţii cunoaşterii resursa hotărâtoare de creştere economică o constituie cunoştinţele. Puterea economică a cunoştinţelor, respectiv capacitatea acestora de a crea bogăţie este incomparabil mai mare decât posibilităţile celorlalte resurse tradiţionale. Pământul, capitalul şi munca continuă să participe la creşterea economică însă cu roluri secundare. Desigur participarea cunoştinţelor la procesele economice alături de celelalte resurse este veche de când este lumea. În mod mai vizibil cunoştinţele au stat la baza marilor invenţii în special în epoca post-renascentistă, o dată cu naşterea societăţii capitaliste, respectiv în revoluţionarea uneltelor de muncă (revoluţia industrială); cu aplicarea cunoştinţelor în domeniul raţionalizării muncii (revoluţia productivităţii), iar în ultimul secol al mileniului trecut prin afirmarea revoluţiei manageriale. În condiţiile de astăzi ale societăţii cunoaşterii, cunoştinţele încep să fie aplicate în toate domeniile economice, sociale şi administrative etc. Dincolo de puterea economică incomparabil mai mare decât resursele tradiţionale, cunoştinţele sunt, pe de o parte, nelimitate, iar pe de altă parte concură la raţionalizarea şi economisirea celorlalte resurse, a pământului, a capitalului şi a muncii; toate acestea sunt cunoscute ca având limite şi restricţii de netrecut. Cunoştinţele, în acest fel, relansează creşterea economică, progresul economic în armonie cu mediul natural fără a mai continua epuizarea şi devastarea acestuia, asigurând condiţiile unei dezvoltări durabile a societăţii omeneşti Oricât ar părea de paradoxal, cunoaşterea şi cunoştinţele se delimitează de muncă şi capătă noi interacţiuni cu capitalul. Munca manuală, fie ea calificată sau necalificată, identificată la origine cu tortura (trapelium), a fost şi a rămas un consum de energie fizică. Cunoaşterea este un proces întemeiat pe energia intelectuală, este un consum aparte de energie şi deci, lucrătorii cunoaşterii se disting astfel ca o formă particulară, superioară a forţei de muncă. Cunoştinţele realizează şi o simbioză a capitalului cu această parte a forţei de muncă posesoare a aptitudinilor cunoaşterii. În acest fel cunoaşterea se detaşează de muncă chiar şi numai 8 Denumirea actuală a ministerului ar trebui regândită pentru că şi ea induce în eroare atât individul cât şi alte instituţii ale statului.

27 pentru motivul că resursa cunoştinţe este un rezultat al acţiunii comune a lucrătorului cunoaşteri cu capitalul. Dacă în condiţiile muncii manuale (calificate şi necalificate) lucrătorul era supus limitelor maşinii, o anexă a acesteia, în condiţiile societăţii cunoaşterii maşina se subordonează lucrătorului cunoaşterii, devenind o anexă a acestuia, o premiză a aplicării cunoaşterii şi nimic mai mult. Se înţelege de aici că în societăţile precedente omul se străduia să lucreze în aşa fel încât să valorizeze posibilităţile maşinii, pe cât timp în societatea cunoaşterii maşina trebuie să concure la atingerea productivităţii şi eficienţei cunoştinţelor, ale lucrătorului cunoaşterii în primul rând. Cunoaşterea şi cunoştinţele îşi schimbă şi apartenenţa social economică. Dacă în condiţiile societăţilor precedente munca şi capitalului erau bunuri private, în condiţiile societăţii cunoaşterii, lucrătorii cunoaşterii şi capitalul împreună generează cunoştinţele care par să devină un bun comun, de ordin public Cunoştinţele se diferenţiază şi de informaţie. Cunoştinţele sunt aplicarea sistematică a informaţiei, sunt orientarea informaţiei spre acţiune, spre un rezultat. Cunoştinţele sunt o prelucrare rafinată a informaţiei în vederea înnobilării acţiunii umane, a produselor şi serviciilor În fine, între caracteristicile de mai sus, mai reţinem şi pe aceea că societatea cunoaşterii se întemeiază pe o permanentă schimbare, pe transformarea şi renunţarea la tot ceea ce a fost bun şi numai este, la ceea ce dă semne de uzură sau de îmbătrânire, la ceea ce este bun pentru altele şi mai bune şi mai eficiente; este o tranziţie continuă de la o stare la alta. 3. Dacă ne limităm la aceste caracteristici ale societăţii cunoaşterii vom putea constata că ele reprezintă tot atâtea provocări economice şi social politice pentru piaţa muncii. Să examinăm, în cele ce urmează, sumar, câteva dintre acestea Societatea cunoaşterii generează o puternică provocare economică prin apariţia şi dezvoltarea unei noi categorii de resurse umane lucrători ai cunoaşterii. Aceşti lucrători ai cunoaşterii sunt de departe categoria cea mai importantă din societate, fără a fi încă majoritară. Ei sunt angajaţi ca cel mai important factor al procesului de producţie, de creştere economică, de progres social. Apariţia lucrătorului cunoaşterii marchează o puternică fractură a pieţei muncii; aceşti lucrători fac obiectul unui segment aparte al pieţei muncii, special, şi deci, cu un regim distinct, superior altor categorii de forţă de muncă: sunt angajaţi fără concurenţă, pe perioadă nedeterminată, se bucură de un regim special de remuneraţie şi de protecţie. Nu este singura fractură a pieţei muncii în istoria economică. Prima a fost realizată în secolul trecut, când patronul a început să-şi decline competenţa conducerii propriei firme, recurgând la competenţa managerului, practic extras din sfera muncii şi a pieţei muncii. Deosebirea faţă de cazul managerului este că lucrătorul cunoaşterii provoacă astăzi o segmentare de mari proporţii a pieţei muncii şi cu implicaţii noi, benefice. Lucrătorii cunoaşterii urmează să consolideze clasa de mijloc în societatea omenească şi să confere acesteia un echilibru mai bun, puterea de depăşire a vechilor conflicte, asigurarea echilibrelor economice şi sociale pe calea inovării şi eficienţei, progresul economic şi social al omenirii Societatea cunoaşterii generează şi o doua provocare economică o puternică creştere a productivităţii cunoştinţelor. În societatea industrială maşina reprezenta limita obiectivă a productivităţii muncii, în timp ce astăzi în societatea cunoaşterii productivitatea depinde de

28 lucrătorul cunoaşterii, fiind nelimitată; maşina este subordonată valorizării capacităţii înalte a lucrătorului cunoaşterii de a produce bunuri şi servicii. Posibilităţile uriaşe de creşterea productivităţii cunoştinţelor au implicaţii puternice pentru piaţa muncii: extind considerabil creşterea economică, diminuând substanţial proporţiile participării celorlalţi factori, tradiţionali; întreţin ocuparea altor categorii de personal, fără însă a putea să împiedice restrângerea treptată a ocupării lor în producţia de bunuri şi de servicii. Ţările dezvoltate, pentru a obţine sporuri cât mai înalte de productivitate, îşi păstrează în interior activităţile economice întemeiate pe cunoaştere şi deplasează în ţările slab dezvoltate, unde este şi mână de lucru ieftină, produsele industriei grele, mari consumatoare de materii prime, poluante, şi cu productivitate mult mai redusă (Japonia). Alte ţări cu probleme mai complicate în interior, încearcă să împletească producţia lucrătorilor cunoaşterii cu producţia tradiţională (în special SUA cu o populaţie de culoare numeroasă) Pe piaţa resurselor umane societatea cunoaşterii creează o puternică competiţie pentru apropierea celei mai importante resurse lucrătorul cunoaşterii; aceştia sunt cei mai calificaţi şi mai adecvaţi societăţii cunoaşterii, sunt oameni dedicaţi cunoaşterii şi capabili să îndeplinească toate prerogativele de la învăţare până la aplicare, lărgirea gamei de produse şi de inovare ca proces de înnoire, de eficientizare a gamei de produse şi servicii. Firmele îşi pun în vânzare calitatea de membru al familiei lucrătorilor cunoaşterii, aşa cum îşi pun în vânzare produsele şi serviciile. Ele îşi desfăşoară pe front larg activităţile de atragere de noi lucrători, de a-i stabiliza, de ale recunoaşte meritele şi eforturile, de răsplătire a rezultatelor, de a fi permanent în serviciul acestei categorii de personal, în vederea satisfacerii nevoilor lor. În procesul de aplicare a cunoştinţelor firma reprezintă o organizaţie de oameni egali, de colegi si asociaţi. Nici un lucrător al cunoaşterii nu este mai presus ca altul. Poziţia fiecărui lucrător al cunoaşterii depinde de contribuţia la realizarea sarcinilor comune. Managerii în raport cu lucrătorii cunoaşterii nu se situează pe poziţii de comandă, ci pe una similară dirijorului de orchestră. Firma - care este în fapt o parte a pieţei muncii - urmează să se descentralizeze în vederea apropierii de centrele de cunoaştere, de producere a cunoştinţelor şi de pieţe, astfel încât să se asigure cele mai bune decizii şi cele mai înalte performanţe, un management al schimbării, al abandonării a tot ceea ce nu mai dă rezultate, realizarea unei planificări riguroase a proceselor de aplicare a cunoştinţelor şi de creare a noului. În ţările dezvoltate lucrătorii cunoaşterii sunt recrutaţi din rândul populaţiei autohtone, completaţi de exodul creierelor din ţările slab dezvoltate. Doar în măsura în care o serie de produse tradiţionale nu sunt exportate în ţări rămase în urmă, asigurarea cu forţă de muncă se face din ţările în curs de dezvoltare, aşa cum este şi cazul României În condiţiile societăţii cunoaşterii piaţa muncii devine mai tensionată, mai conflictuală. Acest fapt se datoreşte în primul rând particularităţii că în societatea cunoaşterii se promovează pe scară largă schimbarea şi tranziţia. De aici rezultă necesitatea unei pieţe a muncii cu mare flexibilitate, dar şi cerinţa creieri tuturor condiţiilor pentru mobilitatea forţei de muncă. În al doilea rând, piaţa muncii devine mai conflictuală şi pentru că în timp ce lucrătorii cunoaşterii au un regim cu totul special, lucrătorii tradiţionali, cu muncă de rutină, reprezintă ceea ce a mai rămas din piaţa muncii tradiţională, din epoca industrializării, obligată să se adapteze frecvent schimbărilor, să fie extrem de mobilă, cu contracte de muncă cu perioade determinate sau chiar temporari şi cu sisteme de remuneraţie specifice. Tensiunile pot lua o amploare mai mare în legătură cu faptul că o parte a lucrătorilor din servicii, deşi au studii superioare, ei nu pot fi lucrători ai cunoaşterii pentru că efectuează lucrări de rutină, şi nu se pot bucura de tratamentul special al lucrătorilor cunoaşterii. La aceasta concură şi

29 împrejurarea că lucrătorii din servicii pot înregistra încă o creştere numerică. O serie de tensiuni pot putea provoca şi producătorii de bunuri, cu muncă de rutină, chiar dacă numărul acestora va continua să se reducă. Starea conflictuală a pieţei muncii în condiţiile societăţii cunoaşterii este accentuată de faptul că sunt generate tot mai mari diferenţe de remuneraţie. Rezolvarea acestei probleme nu mai poate fi realizată prin tot soiul de negocieri, ci doar pe calea aplicării cunoaşterii în toate domeniile, prin ridicarea productivităţii muncii în sectoarele cu slabă productivitate la nivelul productivităţii muncii din sectoarele de vârf Lucrătorul cunoaşterii şi cunoştinţele realizate nu sunt produse ieftine în societatea cunoaşterii. Astfel, în ţări dezvoltate, producerea şi distribuţia cunoştinţelor comportă alocarea a numai puţin de 20% din PNB. Această cotă minimă deocamdată, în SUA este alcătuită din 10% pentru pregătirea şcolară, 5% pentru pregătirea continuă în firmă şi 3 până la 5% pentru cheltuieli de cercetare dezvoltare, respectiv pentru convertirea unor idei fundamentale în cunoştinţe noi, aplicative. Aceste proporţii, variabile de la o ţară dezvoltată la alta, reprezintă eforturi din PNB egale sau chiar mai mari decât investiţiile nete din PNB; în cazul SUA, cele 20% din PNB se plasează deasupra ratei investiţiilor nete din PNB care reprezintă proporţii de 16-17%. Aceste cifre sunt cât se poate de elocvente în ce priveşte dimensiunea societăţii cunoaşterii, indicând şi altor ţări, inclusiv României reflecţii profunde în vederea schimbărilor urgente care se impun în alocarea resurselor naţionale, publice şi private, astăzi orientate spre nevoi ce vin mai mult din trecut decât de acelea care izvorăsc din cerinţele promovării societăţii cunoaşterii Societatea cunoaşterii generează schimbări esenţiale în politica naţională de pregătire a forţei de muncă. Universităţile devin instituţiile cele mai importante în generarea şi întreţinerea societăţii cunoaşterii. Conţinutul procesului de învăţare practicat în universităţi se schimbă însă pentru că societatea cunoaşterii nu poate fi realizată cu absolvenţi care ştiu de toate ; aceştia sunt consideraţi astăzi doar buni oaspeţi la masa de prânz ; lucrătorul cunoaşterii, asemenea lui Robinson Crusoe pe o insulă pustie, trebuie să ştie să facă ceva performant în aplicarea cunoştinţelor. În societatea cunoaşterii omul tradiţional educat, cu orizont larg nu mai este considerat instruit ci un diletant. Timp de 2000 de ani învăţarea avea ca scop dezvoltarea de sine, ca rezultat intern pentru individ, capabil să ştie doar ce să spusă şi cum spună mai bine. Astăzi, în societatea cunoaşterii, pentru ca omul să ştie să facă ceva, pe lângă o pregătire generală, trebuie să aibă o pregătire specializată, care să se închege într-o metodologie de a şti să facă, să schimbe, să amelioreze ceva, să inoveze. Altfel zis, analistul conceptual (echivalentul termenului de lucrător al cunoaşterii) trebuie să ştie să identifice o problemă, să aleagă mijloacele şi instrumentele de rezolvare a acestei probleme, şi în fine, să o rezolve. Numai o astfel de împletire a unui minim de cunoştinţe generale cu solide cunoştinţe de specialitate, specializate, pot asigura un cost redus al procesului de învăţare, deplina şi rapida recuperare a investiţiei în pregătire, concomitent cu utilitatea practică, imediată a lucrătorului cunoaşterii, dar şi cu mobilitatea profesională a acestuia atunci când viaţa practică o impune Societatea cunoaşterii generează şi mari provocări sociale care ating piaţa muncii şi societatea în ansamblu. Odată cu colapsul ideologiei marxiste şi al sistemului socialist, are loc abandonarea principiului salvării sociale prin societate, fiind înlocuit cu principiul salvării individuale. Instituţia sindicală îşi pierde nu numai efectivele odată cu întreprinderea mică şi mijlocie dar şi menirea din moment ce individul se cere să-şi hotărască singur soarta. Statul, la rândul său, care avea funcţia de salvare socială a întregii populaţii trece mai mult de partea agenţilor

30 economici în bătălia acestora pentru competiţie şi câştigarea de pieţe. Aşa se explică şi tendinţa existentă la noi de redefinire a codului muncii, cu sprijinul statului. Pe de altă parte, funcţia socială a statului urmează să se descentralizeze şi restructureze, aşezându-se pe două componente majore: - o componentă caritabilă, în legătură cu acei membrii ai societăţii care nu se pot salva individual, din cauze cum sunt: existenţa unor handicapuri, care nu au surse de venituri sau care sunt victime ale mediului natural şi social; - a doua componentă are un caracter comunitar. Unele prerogative îndeplinite centralizat de către stat sunt plasate la scară comunitară în vederea protejării populaţiei vârstnice, care sporeşte şi ridică probleme tot mai complexe, ca şi în domeniul sănătăţii, în legătură cu o sofisticare continuă a serviciilor medico-sanitare, în urma promovării noilor cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice. Rolul statului creşte însă, în schimb, în legătură cu nevoile promovării societăţii cunoaşterii în următoarele domenii: - asigurarea pregătirii forţei de muncă în general şi a lucrătorilor cunoaşterii în special; - asigurarea cheltuielilor sporite de educaţie şi instrucţie; - situarea educaţiei la locul cuvenit în dezvoltarea de ansamblu a societăţii cunoaşterii. 4. Abordările sumare de mai înainte desigur insuficiente pentru o caracterizare completă şi complexă a societăţii cunoaşterii - sunt elemente cât se poate de utile, atât pentru orientarea eforturilor teoretice de cercetare, cât şi pentru corectarea rămânerilor în urmă şi a erorilor care se săvârşesc oriunde, inclusiv la noi, în vederea îmbunătăţirii alocării resurselor în concordanţă cât mai strânsă cu o strategie globală de promovare cu succes a societăţii cunoaşterii în România.

31 LEGISLAŢIA PRIVIND PROTECŢIA OCUPĂRII (LPO) ŞI PERFORMANŢA PIEŢEI MUNCII Dr. Vasilica Ciucă, Director general, I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti drd. Gabriela Tudose, I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti drd. Luise Mladen, I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti EMPLOYMENT PROTECTION LEGISLATION (EPL) AND LABOUR MARKET PERFORMANCE REZUMAT Literatura de specialitate a pus în evidenţă o gamă largă de efecte atât pozitive, cât şi negative ale reglementărilor privind protecţia ocupării asupra performanţei pieţei muncii. Politicile din domeniu trebuie orientate către asigurarea unui optim între nevoia de flexibilitate a firmelor şi importanţa unei protecţii adecvate a lucrătorilor împotriva riscurilor pieţei muncii. In vederea determinării efectelor LPO asupra eficienţei pieţei muncii s-a utilizat un indicator unitar pentru a asigura comparabilitatea între state. Pe baza metodologiei OECD 2004 s-a calculat indicatorul de rigiditate al LPO în două variante: utilizând prevederile actualului Cod al Muncii şi având în vedere apoi modificările propuse pentru acesta. În eşantionul de 29 de ţări analizate de către OECD, indicatorul de rigiditate al LPO calculat pentru România plasează ţara noastră, în prezent, pe locul 26, iar propunerile privind revizuirea Codului Muncii ar relaxa LPO, situând România mai aproape de ţările anglo-saxone (locul 11 în aceeaşi ierarhie). Relaxarea LPO răspunde nevoii de flexibilizare a pieţei muncii şi asigurării unei mai mari mobilităţi în ceea ce priveşte alocarea structurală eficientă a resurselor de muncă, fiind benefică atât angajatorului, cât şi angajaţilor şi, în final, întregului agregat economic. CUVINTE CHEIE: legislaţia privind protecţia ocupării, performanţa pieţei muncii, flexibilitatesecuritate a ocupării SUMMARY Scientific literature highlights a wide range of effects, both positive and negative, of employment protection regulations on labour market performance. Related policies have to be focus on providing an optimum balance between the need for flexibility expressed by firms and the importance of adequate protection of workers against labour market risks. For the purpose of determining the effects of EPL on labour market effectiveness a unitary measure was used in order to provide a good comparison between states. Based on the OECD 2004 methodology we have calculated the index of EPL strictness in two variants: firstly using the provisions of the current Labour Code and then taking into account the proposed changes to this Code. In the list of the 29 countries analyzed by the OECD report, the index of EPL strictness calculated for Romania ranks our country in 26th place, and the proposals for the revision of the Labour Code would relax EPL, placing Romania closer to the anglo-saxon countries (11th place in the same hierarchy). The relaxing of EPL meets the need for a more flexible labour market and for the provision of a higher mobility concerning the efficient structural allocation of labour resources, benefiting both the employer and the employees and, ultimately the overall economic aggregate. KEY WORDS: employment protection legislation (EPL), labour market performance, flexibility-security of employment Scopul iniţial al introducerii unor reglementării privind protecţia ocupării a fost creşterea bunăstării salariaţilor şi îmbunătăţirea condiţiilor ocupării. Totuşi, astfel de reglementări, care intenţionează să protejeze salariaţii împotriva riscurilor pieţei se translatează într-un cost pentru angajator, ceea ce poate avea un impact negativ asupra deciziei acestuia de a crea noi locuri de muncă şi de a angaja noi lucrători. Literatura ştiinţifică de specialitate privind protecţia ocupării, tot mai numeroasă în ultimele două decenii, a pus în evidenţă atât efecte pozitive, cât şi efecte negative ale acesteia asupra performanţei pieţei muncii. Cel mai benefic efect al acestor reglementări se

32 referă la dezvoltarea unor relaţii contractuale patron-angajat durabile, ceea ce implică o creştere a disponibilităţii de a investi în formarea profesională specifică locului de muncă. Printre cele negative se pot sublinia: Generarea unor inechităţi între cei angajaţi cu contracte permanente şi acei angajaţi cu contracte temporare, precum şi diminuarea şanselor de angajare a celor care nu au actual un loc de muncă; Rigiditatea acestei legislaţii diminuează capacitatea firmelor de a se adapta rapid la schimbările mediului economic, schimbări generate de fenomene de globalizare, progres tehnologic şi inovaţii în sistemul organizaţional. Cu toate că cercetările teoretice şi empirice din ultimii ani sunt din ce în ce mai tehnice şi mai elaborate, utilizând instrumente ştiinţifice robuste, efectele LPO asupra performanţei pieţei muncii sunt în continuare controversate, consensul asupra acestora fiind încă un deziderat. Este adevărat însă, că multe dintre rezultatele de cercetare sunt recunoscute şi validate, iar unele au fundamentat deciziile de reformă ale pieţei muncii şi ale politicilor de sporire a eficienţei acesteia. O cauză majoră a disputelor privind validitatea rezultatelor de cercetare, în special a celor teoretice, rezidă şi din faptul că multe dintre aceste cercetări s-au concentrat pe determinarea impactului acestei legislaţii asupra performanţei pieţei muncii privindu-l strict ca pe un cost adiţional pentru firme. Două aspecte fundamentale ale LPO au fost mai puţin studiate: a) Raţionalitatea existenţei legislaţiei privind protecţia ocupării; b) Consecinţele acesteia asupra bunăstării. În acest sens, diferite organisme internaţionale care se ocupă de probleme de strategie privind ocuparea (UE, OECD) au comandat recent studii care se adresează acestei probleme, nu numai din perspectiva unui cost exogen, dar şi din perspectiva unui instrument de politică capabil să rezolve unele imperfecţiuni ale pieţei muncii, cu implicaţii pozitive importante. Ca urmare a acestor rezultate, recomandările recente privind politicile din domeniu sunt orientate către asigurarea unui optim între nevoia de flexibilitate a firmelor şi asigurarea unei protecţii adecvate a lucrătorilor împotriva riscurilor pieţei muncii. În ultimă instanţă, Comisia Europeană a recomandat recent tuturor statelor membre să revadă, şi unde este necesar, să reformeze elementele restrictive ale legislaţiei privind protecţia ocupării ţinând cont atât de nevoia de flexibilitate, cât şi de nevoia de securitate (European Commission, 2003). Organizaţia Internaţională a Muncii are în vedere obiective similare cu privire la promovarea ocupării stabile menţinând, în acelaşi timp, un nivel suficient de flexibilitate al pieţei muncii. În lumina noilor dezvoltări ale strategiilor privind creşterea cantitativă şi calitativă a ocupării OECD şi-a propus o reevaluarea a politicii de protecţie a ocupării. În acest sens, analizele au fost orientate, mai întâi, către o evaluare a situaţiei curente a LPO (pentru aceasta fiind necesară găsirea unei modalităţi de măsurare a gradului ei de rigiditate care să permită comparaţii între ţări), iar în al doilea rând, către determinarea impactului acestei legislaţii asupra performanţelor globale ale pieţei muncii. Analizele de impact au urmărit atât determinarea acestuia asupra principalelor variabile rezultat ale pieţei muncii (ocupare agregată, şomaj, fluxuri de intrare ieşire din şomaj, şomaj de lungă durată), precum şi determinarea grupurilor socio-demografice care beneficiază de aceste reglementări sau, din contră, care sunt penalizate. În al treilea rând, preocupările recente sunt orientate către explicarea raţionalităţii acestei legislaţii şi pun în discuţie rolul ei ca instrument de acţiune guvernamentală pentru protecţia salariaţilor împotriva riscurilor pieţei muncii, alături de alte instrumente disponibile (cum ar fi sistemul de asigurare de şomaj şi politicile de măsuri active).

33 1. EVALUAREA SITUAŢIEI CURENTE PRIVIND LEGISLAŢIA DE PROTECŢIE A OCUPĂRII ÎN ŢĂRILE OECD ŞI ÎN ROMÂNIA Posibilitatea determinării efectelor LPO asupra eficienţei pieţei muncii este esenţial legată de existenţa unui indicator unitar de măsurare a nivelului de reglementare comparabil între state. În anul 1999, OECD a încercat, adaptând lucrarea lui Grubb şi Wells (1993) să calculeze acest indicator. În ciuda unor limitări inevitabile, indicatorul calculat de specialiştii OECD reprezintă o îmbunătăţire faţă de simpla măsurare a plăţilor compensatorii utilizate în primele lucrări din literatură. În plus, rezultatele care au reieşit sunt comparabile cu cele obţinute în câteva alte lucrări alternative, care au aplicat metodologii de evaluare utilizând anchete realizate asupra angajatorilor şi salariaţilor. În general, legislaţia privind protecţia ocupării reprezintă un set de reguli care guvernează procesul de angajare şi de concediere. Aceste reglementări pot fi prevăzute atât în legislaţia specifică privind protecţia ocupării (Codul Muncii de exemplu), cât şi în aranjamentele de negociere colectivă (Contractele Colective de Muncă la nivel naţional, la nivel de ramură sau la nivel de firmă). Evaluarea şi construcţia unui indicator de măsurare a gradului de stricteţe a LPO, presupune luarea în calcul şi a modului în care aceste reglementări sunt aplicate în practică. Modul în care funcţionează practica judiciară, de exemplu, poate fi un determinant esenţial al gradului de rigiditate al LPO. Măsurarea acestor reglementări conform metodologiei OECD ia în calcul, cu precădere, aspectele prevederilor contractuale şi practicile judiciare. Neîndoios, ştiindu-se că aranjamentele din negocierile colective, precum şi interpretările curţilor de justiţie se referă adeseori la un număr mare de reguli formate caz de caz, este posibil ca rolul lor să nu fie totdeauna reflectat în totalitate Filozofia şi metodologia de calcul a indicatorului de rigiditate al LPO Indicatorul privind protecţia ocupării prezentat de OECD, în lucrarea Employment Outlook, 2004, se referă la protecţia ocupării normale ( cu contract permanent), la reglementările privind munca temporară şi intenţionează să măsoare gradul de rigiditate al LPO. Deoarece, rezultatele celor mai multe lucrări elaborate asociază prevederile LPO cu o taxă suplimentară percepută angajatorului, din cauza căreia el nu poate să-şi ajusteze eficient ocuparea, intenţia generală care stă la baza construcţiei indicatorului este de a reflecta implicaţiile LPO asupra costurilor patronilor (rigiditatea ei este interpretată ca fiind mai costisitoare). Măsurarea rigidităţii LPO are la bază trei componente fundamentale: protecţia lucrătorilor cu contracte de muncă permanente împotriva concedierilor individuale; protecţia lucrătorilor împotriva concedierilor colective; reglementările privind munca temporară. Pentru a evalua protecţia locurilor de muncă ocupate de lucrători cu contracte permanente, sunt luate în calcul trei elemente de bază: i) dificultatea concedierii (care sunt prevederile privind stabilirea condiţiilor sub care o concediere este considerată justă sau corectă ; ii) inconvenientele procedurale pe care angajatorul le are atunci când demarează procesul de concediere; iii) prevederile privind notificarea şi plăţile compensatorii. Contractele permanente nu specifică, în mod normal nici o durată a relaţiei de muncă. Un rol important al LPO este deci să definească cauza justă sau motivele serioase pentru terminarea relaţiei de muncă şi sancţiunile aplicabile angajatorului în cazul nerespectării acestui principiu al cauzei juste. Cu alte cuvinte, aceste prevederi formează condiţiile sub care este posibil ca un patron să concedieze un

34 salariat. Inconvenientele procedurale pot fi văzute ca un complement la aceste prevederi. Întradevăr, ele pot da oportunitatea pentru angajaţi de a schimba decizia de concediere într-un anumit stagiu al procesului. Aceste proceduri pot implica astfel, o a treia parte (cum ar fi consiliul salariaţilor sau o autoritate competentă de muncă) care, în mod normal, nu poate stopa procesul, dar poate ajuta la evitarea concedierii. Atunci când concedierea este irevocabilă, notificarea şi plăţile compensatorii sunt costuri finale pentru angajator. Considerându-se că, în general, concedierile colective pot avea un cost social, în multe legislaţii din ţările OECD, au fost introduse prevederi suplimentare pentru a minimiza acest cost. De regulă, reglementările adiţionale care ţin de concedierile colective sunt de facto mai puternic reglementate atunci când concedierile individuale sunt ele însele relativ stricte. În final, prevederile privind reglementările contractelor de muncă pe durată determinată sau cu muncă parţială sunt, de asemenea, luate în calcul. Aceste componente ale indicatorului de rigiditate al LPO intenţionează să măsoare restricţiile asupra utilizării muncii temporare de către firme, cu privire la tipul de muncă şi la durata lor. În viziunea OECD, protecţia contractelor permanente împotriva concedierii individuale constituie inima indicatorului global al rigidităţii LPO. Într-adevăr, deşi formele temporare de ocupare au crescut în multe ţări OECD în ultimele decenii, contractele permanente sunt încă cea mai comună formă de aranjament de ocupare. Munca temporară este uneori privită ca o modalitate circumvalentă la regulile contractelor regulate. Pentru componentele care se referă la concedierile colective, situaţia este un pic diferită: prin construcţie ele includ numai reglementările suplimentare faţă de cele care fac referire la concedierea individuală şi de aceea, nu pot să fie considerate ca o componentă longitudinală a LPO Metodologia de calcul Pentru fiecare ţară, rigiditatea LPO este descrisă pe baza a 18 itemi de bază, împărţiţi pe cele trei componente principale. Informaţiile privind aceşti 18 itemi sunt iniţial exprimate fie în unităţi de timp (durata de la constatarea necesităţii până la transmiterea notificării sau lunile de preaviz şi lunile de plată compensatorie), fie ca un număr (numărul maxim de.contracte individuale succesive pe durată determinată), fie ca un scor pe o scală ordinală specifică pentru fiecare item (de la 0 la 2,3,4 sau simplu da/nu). Primul pas al procedurii a constat în acordarea unui anumit scor al fiecărui item în unităţi comparabile. Aceste scoruri au fost apoi convertite în scoruri cardinale care au fost normalizate pe o scară de la 0 la 6, scorurile maxime reprezentând rigiditatea maximă. În următoarele trei etape s-au construit trei nivele de ponderare cu care s-a construit indicatorul agregat. Ultimul pas al procedurii a însemnat calculul pentru fiecare ţară al indicatorului agregat, bazat pe cele trei subcomponente de rigiditate amintite mai înainte (reglementările privind contractele permanente, contractele temporare şi concedierile colective). Indicatorului concedierilor colective i-a fost atribuită o pondere de 40% din greutatea specifică atribuită contractelor temporare şi contractelor permanente. Raţionalitatea acestei alegeri constă în faptul că indicatorul, reprezentând calculul rigidităţii concedierilor colective, reflectă numai o protecţie adiţională a ocupării. În multe ţări aceste cerinţe adiţionale sunt foarte modeste. În plus, măsurarea concedierilor colective sunt disponibile numai începând cu anii 90.

35 CALCULUL INDICATORULUI DE RIGIDITATE AL LEGISLATIEI PRIVIND CONCEDIEREA INDIVIDUALA Unitate originală şi scurtă -descriere - Atribuirea unui scor numeric pe o scală de la 0 la 6 ITEM 1 Proceduri de notificare ITEM 2 Durata de la constatarea necesităţii până la transmiterea notificării ITEM 3 Lungimea perioadei de notificare ITEM 4 Plăţi compensatorii ITEM 5 Definiţia cauzei juste sau a concedierii nejustificate ITEM 6 Lungimea perioadei de litigiu ITEM 7 Compensaţiile în cazul concedierii nelegale ITEM 8 Posibilitatea repunerii în drepturi Scală de la 0 la când notificarea este orală 1 - când este necesară o notificare scrisă care precizează motive 2 - când o a treia parte trebuie notificată 3 când patronul nu poate proceda la concediere fără autorizarea unei a treia părţi 9 luni vechime 4 ani vechime 20 ani vechime 9 luni vechime 4 ani vechime 20 de ani vechime Scală de la 0-3 Scala (0-3)x2 Zile 2; <10 <18; <26;<35;<45; 45 Scor între 0 şi 11 Scor între 0 şi 18 Scor : Scală(0-3)x2 Luni Scor de la 2 la 24 Luni plătite Scor între 3 şi 30 Scală între 0 şi 3 Scor : Scală (0-3)x2 CALCULUL INDICATORULUI DE RIGIDITATE AL LEGISLATIEI PRIVIND MUNCA TEMPORARĂ ITEM 9 Cazurile în care se apelează la CPD Scală de la 0 la 3 Scor : scală (0-3)x2 ITEM 10 Numărul maxim de CPD succesive Număr Scor de la 1,5 la 5 ITEM 11 Durata maximă cumulată a CDP Luni Scor: între 12 şi 36 luni ITEM 12 Tipurile de muncă pentru care CDP este legală Scală de la 0 la 4 Scor : Scala (0-4)x6/4

36 ITEM 13 Restricţii privind numărul de înnoiri ale misiunii de muncă temporară ITEM 14 Durata maxima cumulata a misiunii de munca temporară Da/nu Scor de la 0 la 6 3 pentru nu 5 pentru da Luni Scor de la 6 la 36 CALCULUL INDICATORULUI DE RIGIDITATE AL LEGISLATIEI PRIVIND CONCEDIEREA COLECTIVĂ ITEM 15 Definirea concedierii colective Scală 0-4 Scor: Scală (001504)x6/4 ITEM 16 Cerinţe adiţionale de notificare Scală 0-2 Scor: (scală 0-2)x 3 ITEM 17 Preavize adiţionale Zile Scor : 0-90 ITEM 18 Alte costuri speciale ale Scală 0-2 angajatorilor Scor: scală(0-2)x3 INDICATORUL AGREGAT PENTRU PATRU NIVELE SUCCESIVE DE AGREGARE Nivel 4 Scală 0-6 Indicatorul agregat Nivel 3 Scală 0-6 Contracte pe perioadă nedeterminată Nivel 2 Scală 0-6 Inconvenienţe procedurale (1/3) Notificare şi plăţi compensatorii pentru concedieri individuale care nu sunt din vina angajatului (1/3) (versiune 2:5/12) (versiune 1:1/2) Dificultăţi ale concedierii (1/3) Contracte temporare (versiune 2:5/12) Contracte pe perioadă determinată (1/2) Nivel 1 Scală 0-6/ coeficient de ponderare 1. Proceduri de notificare (1/2) 2. Preaviz (1/2) 4. Plăţi compensatorii 9 luni (4/21) 4 ani (4/21) 20 ani (4/21) 3.Mărimea perioadei de notificare: 9 luni (1/7) 4 ani (1/7) 20 an (1/7) 5.Definiţia concedierii nelegale (1/4) 6. Perioada litigiului de muncă (1/4) 7. Compensaţiile (1/4) 8. Repunere în drepturi (1/4) 9. Cazurile în care se apelează la CPD (1/2) 10. Numărul maxim de CPD succesive (1/4) 11. Durata cumulată maximă a CPD (1/4)

37 (versiune 1:1/2) Concedieri colective (versiune 2:2/12) (versiune 1:0) Angajare prin agenţii de muncă temporară (1/2) 12. Tipurile de muncă ptr. care munca temporară este legală (1/2) 13. Restricţii privind nr. de reînnoiri ale misiunii de muncă temporară (1/4) 14. Durata maximă cumulată a misiunii de muncă temporară (1/4) 15. Definiţia concedierii colective (1/4) 16. Cerinţe adiţionale de notificare (1/4) 17. Preavize adiţionale (1/4) 18. Alte costuri specifice ale angajatorilor (1/4) 1.4. LIMITELE INDICATORULUI: ROLUL PREVEDERILOR CONTRACTUALE ŞI PRACTICII JUDICIARE. Unele aspecte potenţiale ale LPO sunt dificil de a luat în calcul la construcţia indicatorului. Aceasta este, în ultimă instanţă, cazul perioadei probaţionare, care este adesea dispensabilă, deşi este permisă de lege. Durata perioadei de judecare este importantă deoarece, în timpul acestei perioade contractele nu sunt acoperite deplin de prevederile LPO şi, în mod uzual, o concediere incorectă nu poate fi făcută în timpul perioadei de probaţiune. Prevederile legislative stabilesc o perioadă maximă dar, în practică, lungimea perioadei de judecare este prevăzută fie în contractul individual, fie în aranjamentele colective. Perioada de probaţiune există în multe ţări OECD şi, în multe cazuri, indexul corespondent LPO se referă la prevederile contractuale. În multe ţări, perioada de notificare şi/ori plăţile compensatorii nu sunt legal reglementate. Într-adevăr, ele pot fi prevăzute prin contractele colective şi individuale. Mai mult chiar, într-un număr mare de ţări, unde acestea sunt legal prevăzute, ele pot fi extinse prin prevederi contractuale. Totuşi, în ţările pentru care sunt date disponibile, acoperirea cu astfel de prevederi este foarte joasă în comparaţie cu prevederile legale care se referă la lucrătorii cu contracte regulate. Pentru contractele permanente, LPO stabileşte reguli în baza cărora un patron poate concedia un salariat şi modul în care un patron poate fi sancţionat, atunci când aceste reguli nu sunt respectate. Totuşi, aceste prevederi sunt subiectul interpretării curţilor de justiţie şi acestea pot constitui o sursă majoră de variaţie a indicatorului atât între ţări, cât şi în timp. Studii recente au sugerat că jurisprudenţa poate fi afectată prin condiţiile existente de pe piaţa muncii. Este evident că deciziile curţilor de justiţie tind să fie particular nefavorabile patronilor atunci când şomajul este mare. Mai mult, compensaţiile pentru concediere incorectă stabilite de curte pot devia în mod larg de la un minim stabilit de legislaţie, deoarece judecătorii pot ţine cont în decizia lor finală de despăgubirile corespunzătoare trecutului şi de cele estimate pentru viitor şi de despăgubirile psihologice. Deşi deciziile curţilor de justiţie sunt potenţial importante pentru evaluarea modului în care legislaţia este transpusă în practică, statisticile preliminare asupra numărului de cazuri şi asupra practicilor de conciliere sugerează că ele joacă în principal un rol de întărire a regulilor RIGIDITATEA LPO ÎN ŢĂRILE OECD ŞI ÎN ROMÂNIA Având la bază metodologia de calcul a rigidităţii LPO, utilizată de OECD s-a încercat calculul indicatorului şi pentru România în două variante : utilizându-se prevederile actualului Cod al Muncii şi utilizând prevederile privind modificările propuse actualului Cod. Rezultatele obţinute au fost apoi introduse în seria ierarhică a ţărilor OECD pentru care calculul a fost efectuat. Menţionăm că o dificultate de estimare a fost generată de faptul că aproape pentru toate ţările din eşantion

38 reglementările privind protecţia ocupării lucrătorilor cu contracte permanente se referă la acei lucrători care urmează să fie concediaţi numai din motive neimputabile lor. În acest caz legislaţia din aproape toate ţările este foarte protectivă cu cei care au vechime mai mare în firmă, oferindu-le o perioadă de preaviz mai lungă, acoperită şi de anumite plăţi compensatorii. De asemenea, necesitatea demonstrării «cauzei juste» se referă tot la această categorie de salariaţi. Considerăm că în România, lucrătorii care urmează să fie concediaţi individual din motive neimputabile lor sunt mai puţin protejaţi decât cei care sunt concediaţi din motive imputabile lor. Calculul indicelul de rigiditate al legislatiei muncii - actualul Cod al Muncii Nivel 1 Nivelul 1 Nivelul2 Nivelul 3* Nivelul 4 Ponderi Calcul Sume Ponderi Calcule Sume Ponderi Calcule 1. Proceduri de notificare 2 0, Preaviz 5 0,5 2,5 3,5 0,3333 1, Marimea perioadei de notificare 9 luni 0 0, ani 0 0, ani 0 0, Plati compensatorii 9 luni 0 0, ani 0 0, ani 0 0, , Definitia concedierii nelegale 6 0, ,5 6. Perioada litigiului de munca 0 0, Compensatiile 6 0, ,5 8. Repunere in drepturi 6 0, ,5 4,5 0,3333 1,5 2,6666 0,4167 1, Cazurile in care se apeleaza la CP 2 0, Numarul maxim de CPD succesiv 3 0, , Durata cumulata maxima a CPD 1 0, ,25 2 0, Tipurile de munca pentru care munca temporara este legala 3 0, ,5 13. Restrictii privind numarul de reinnnoiri ale misiunii de munca temporara 4 0, Durata maxima cumulata a misiunii de munca temporara 3 0, ,75 3,25 0,5 1,625 2,625 0,4167 1, Definitia concedierii colective 6 0, ,5 16. Cerinte aditionale de notificare 6 0, ,5 17.Preavize aditionale 2,8 0, ,7 18. Alte costuri specifice ale angajatorilor 6 0, ,5 5,2 1 5,2 5,2 0,1667 0,8667 3,07

39 Calculul indicelui de rigiditate al legislatiei muncii - proiect de lege privind modificarea Codului Muncii Nivel 1 Nivelul 1 Nivelul2 Nivelul 3* Nivelul 4 Ponderi CalculeSume Ponderi Calcule Sume Ponderi Calcule 1. Proceduri de notificare 2 0, Preaviz 2 0, ,3333 0, Marimea perioadei de notificare 9 luni 0 0, ani 0 0, ani 0 0, Plati compensatorii 9 luni 0 0, ani 0 0, ani 0 0, , Definitia concedierii nelegale* 0 0, Perioada litigiului de munca 0 0, Compensatiile 6 0, ,5 8. Repunere in drepturi 0 0, ,5 0,3333 0,5 1,1667 0,4167 0, Cazurile in care se apeleaza la C 0 0, Numarul maxim de CPD succes 3 0, , Durata cumulata maxima a CPD 1 0, ,25 1 0,5 0,5 12. Tipurile de munca pentru care munca temporara este legala 3 0, ,5 13. Restrictii privind numarul de reinnnoiri ale misiunii de munca temporara 4 0, Durata maxima cumulata a misiunii de munca temporara 3 0, ,75 3,25 0,5 1,625 2,125 0,4167 0, Definitia concedierii colective 4,5 0, , Cerinte aditionale de notificare 6 0, ,5 17.Preavize aditionale 2,2 0, , Alte costuri specifice ale angajatorilor 0 0, , ,175 3,175 0,1667 0,5292 1,9

40 Ierarhia tarilor OECD si Romania dupa indicele de rigiditate a legislatiei muncii - actualul Cod al Muncii Protectia lucratorilor permanenti Reglementar Reglementa Indicele impotriva ea formelor ri specifice global concedierilor de ocupare concedierilo Rangul Tarile individuale temporara r colective 1 Statele Unite 0,08 0,13 0,48 0,69 2 Marea Britani 0,46 0,17 0,48 1,11 3 Canada 0,54 0,13 0,48 1,15 4 Irlanda 0,67 0,25 0,40 1,32 5 Noua Zeeland 0,71 0,54 0,07 1,32 6 Australia 0,63 0,38 0,48 1,49 7 Elvetia 0,50 0,46 0,65 1,61 8 Ungaria 0,79 0,46 0,48 1,73 9 Japonia 1,00 0,54 0,25 1,79 10 Danemarca 0,63 0,58 0,65 1,86 11 Republica Ce 1,38 0,21 0,35 1,94 12 Coreea 1,00 0,71 0,32 2,03 13 Slovacia 1,46 0,17 0,42 2,05 14 Finlanda 0,92 0,79 0,43 2,14 15 Polonia 0,92 0,54 0,68 2,14 16 Austria 1,00 0,63 0,55 2,18 17 Olanda 1,29 0,50 0,50 2,29 18 Italia 0,75 0,88 0,82 2,45 19 Belgia 0,71 1,08 0,68 2,47 20 Germania 1,13 0,75 0,63 2,51 21 Suedia 1,21 0,67 0,75 2,63 22 Norvegia 0,96 1,21 0,48 2,65 23 Franta 1,04 1,50 0,35 2,89 24 Grecia 1,00 1,38 0,55 2,93 25 Spania 1,08 1,46 0,52 3,06 26 Romania 1,11 1,09 0,87 3,07 27 Mexic 0,96 1,67 0,63 3,26 28 Turcia 1,08 2,04 0,40 3,52 29 Portugalia 1,79 1,17 0,60 3,56

41 Ierarhia tarilor OECD si Romania dupa indicele de rigiditate a legislatiei muncii - Proiect de modificare a Codului Muncii Protectia lucratorilor permanenti impotriva Reglementa Reglementari rea formelor specifice RanguTarile concedierilor individuale de ocupare temporara concedierilor colective Indicele global 1 Statele Unite 0,08 0,13 0,48 0,69 2 Marea Britanie 0,46 0,17 0,48 1,11 3 Canada 0,54 0,13 0,48 1,15 4 Irlanda 0,67 0,25 0,40 1,32 5 Noua Zeeland 0,71 0,54 0,07 1,32 6 Australia 0,63 0,38 0,48 1,49 7 Elvetia 0,50 0,46 0,65 1,61 8 Ungaria 0,79 0,46 0,48 1,73 9 Japonia 1,00 0,54 0,25 1,79 10 Danemarca 0,63 0,58 0,65 1,86 11 Romania 0,48 0,89 0,53 1,90 12 Republica Ceh 1,38 0,21 0,35 1,94 13 Coreea 1,00 0,71 0,32 2,03 14 Slovacia 1,46 0,17 0,42 2,05 15 Finlanda 0,92 0,79 0,43 2,14 16 Polonia 0,92 0,54 0,68 2,14 17 Austria 1,00 0,63 0,55 2,18 18 Olanda 1,29 0,50 0,50 2,29 19 Italia 0,75 0,88 0,82 2,45 20 Belgia 0,71 1,08 0,68 2,47 21 Germania 1,13 0,75 0,63 2,51 22 Suedia 1,21 0,67 0,75 2,63 23 Norvegia 0,96 1,21 0,48 2,65 24 Franta 1,04 1,50 0,35 2,89 25 Grecia 1,00 1,38 0,55 2,93 26 Spania 1,08 1,46 0,52 3,06 27 Mexic 0,96 1,67 0,63 3,26 28 Turcia 1,08 2,04 0,40 3,52 29 Portugalia 1,79 1,17 0,60 3,56 Valoarea indicatorului de rigiditate calculat plasează România între ţările cu cea mai rigidă legislaţie. Propunerile privind revizuirea actualului Cod al Muncii ar relaxa LPO, plasând România mai aproape de ţările anglo-saxone. Apreciem că datorită unor neconcordanţe din Codul românesc al Muncii, deja menţionate anterior, valoarea indicatorului ar putea să fie mai mare, caz în care LPO ar putea fi şi mai restrictivă. Indicatorul de măsurare pentru ţările OECD este disponibil la trei momente de timp diferite şi anume: la sfârşitul anilor 80, la sfârşitul anilor 90 şi în anul Aşa cum se observă din tabelele de mai sus există încă o mare diferenţă între ţări în ceea ce priveşte rigiditatea LPO. În această situaţie analiştii OECD au încercat să identifice care sunt elementele din această legislaţie care fac diferenţa şi au încercat să le pună în evidenţă. Reglementările asupra muncii temporare fac încă diferenţa dintre ţări iar, cerinţele specifice pentru concedierile colective nu joacă un rol esenţial în valoarea acestei diferenţe. Franţa, Grecia, Spania, Mexicul şi Turcia au o legislaţie destul de rigidă faţă de celelalte ţări din eşantion neavând, însă, reglementări mai restrictive pentru contractele permanente. În general, privind comparativ, reglementările privind munca parţială sunt foarte diferite între ţări.

42 4,00 3,50 3,00 2,50 2,00 Indicele de rigiditate al pietei muncii pe componente -actualul Cod al Muncii Reglementari specifice concedierilor colective Reglementarea formelor de ocupare temporara Protectia lucratorilor permanenti impotriva concedierilor individuale 1,50 1,00 0,50 0,00 Statele Unite Marea Britanie Canada Irlanda Noua Zeelanda Australia Elvetia Ungaria Japonia Danemarca Republica Ceha Coreea Slovacia Finlanda Polonia Austria Olanda Italia Belgia Germania Suedia Norvegia Franta Grecia Spania Romania Mexic Turcia Portugalia Indicele de rigiditate al legislatiei muncii pe componente Proiect de modificare a Codului Muncii 4,00 3,50 3,00 2,50 Reglementari specifice concedierilor colective Reglementarea formelor de ocupare temporara Protectia lucratorilor permanenti impotriva concedierilor individuale 2,00 1,50 1,00 0,50 0,00 Statele Unite Marea Britanie Canada Irlanda Noua Zeelanda Australia Elvetia Ungaria Japonia Danemarca Romania Republica Ceha Coreea Slovacia Finlanda Polonia Austria Olanda Italia Belgia Germania Suedia Norvegia Franta Grecia Spania Mexic Turcia Portugalia Totuşi, unele complementarităţi între componentele acestor reglementări există: În ciuda unor excepţii notabile, reglementările foarte stricte cu privire la munca temporară tind să se coreleze pozitiv cu reglementările foarte stricte ale contractelor permanente. Altfel spus, patronii pot avea o înclinaţie de a substitui munca permanentă cu munca temporară şi cu contractele pe termen fix. Componentele diferite care contribuie la reglementările privind concedierea pentru contractele permanente par să fie complementare unele cu altele. Reguli foarte stricte pentru notificare şi plăţi compensatorii, inconveniente procedurale şi dificultăţi de concediere sunt pozitiv corelate unele cu altele. Întărirea efectivă a regulilor privind notificarea şi plăţile

43 compensatorii pot necesita monitorizare mai strictă a comportamentului patronatului (care implică proceduri mai multe şi sancţiuni diferite). În aceste cazuri, patronii ar avea o înclinaţie de a mistifica motivele concedierii (de exemplu invocând greşeala salariatului) pentru a evita costurile monetare ale concedierii. Rigidităţile generate de utilizarea contractelor cu timp parţial şi de recurgerea la munca temporară prin agenţiile de muncă temporară sunt corelate puternic pozitiv. Explicaţia acestui fapt este dată de comportamentul patronilor: pentru aceştia aceste două tipuri de contracte sunt parţial substituibile. În mod similar, ambele restricţii asupra tipului de muncă pentru care aceste contracte sunt încheiate, tind să meargă mână în mână cu durata mai mică de angajare. Raţionamentul pentru acest fapt este simplu: impunerea de reguli care limitează utilizarea contractelor sezoniere sau ocazionale este coerentă cu necesitatea ca ele să fie încheiate pe durata mai scurtă SCHIMBĂRI ÎN TIMP ALE INDICATORULUI DE RIGIDITATE ÎN ŢĂRILE OECD: ÎNTRE CONVERGENŢĂ ŞI INERŢIE RELATIVĂ Atunci când se examinează schimbările survenite în timp în structura şi dimensiunea indicatorului, se pot observa două aspecte fundamentale. În primul rând, în ultimii 15 ani există o anumită de convergenţă a gradului de rigiditate al legislaţiei între ţările OECD, cu mai multe schimbări petrecute în anii 90. Acest rezultat este datorat în principal unei relaxări a regulilor care guvernează LPO în ţările în care legislaţia a fost iniţial foarte strictă. În al doilea rând, în ciuda acestei convergenţe, poziţia relativă a ţărilor în această ierarhie nu s-a schimbat foarte mult după anii 80. SUA, Regatul Unit şi Canada rămân ţările cu cele mai puţine reglementări în acest sens, în timp ce, cele mai reglementate sunt încă ţările din sudul Europei. Excepţii de la aceste reguli fac Franţa, şi la polul opus Italia. În anii 80 Italia avea una dintre cele mai rigide legislaţii, iar astăzi se plasează la mijlocul ierarhiei, în timp ce Franţa se deplasează în direcţie opusă. Convergenţa este caracterizată de următoarele aspecte: Schimbările survenite între cele două perioade se concentrează în dereglementarea în ţările care aveau o foarte strictă legislaţie. Iniţiativele reformatoare sunt foarte diferite. Un număr mic de ţări care aveau o legislaţie mai laxă şi-au întărit-o, cele mai multe însă, au continuat parcursul de relaxare. În multe cazuri, schimbările indicatorului global au fost datorate schimbărilor reglementărilor privind munca temporară. Traiectoria cea mai prevalentă a reformei consta în facilitarea utilizării contractelor de durată determinată şi/sau recurgerea la lucrători angajaţi prin agenţii de muncă temporară. În anii 90 aproape două treimi din ţările din OECD care au schimbat stricteţea globală a indicatorului au relaxat reglementările privind munca temporară. Câteva ţări au întreprins reforme semnificative pentru ocuparea permanentă. Cu excepţia Austriei şi Noii Zeelande aceste reforme au constat, în principal, în relaxarea cerinţelor procedurale şi/sau reducerii dificultăţilor concedierilor. În concluzie, schimbările de după anii 80 au fost conduse de reforme parţiale. Într-adevăr, reformele au afectat fie reglementările ocupării temporare, fie reglementările privind munca permanentă, dar rareori pe amândouă deodată. În particular, multe ţări au ales să întărească flexibilitatea prin relaxarea utilizării muncii temporare, în timp ce au păstrat prevederile intacte pentru munca permanentă. Numai patru ţări au întreprins reforme comprehensive, cuprinzând atât munca temporară, cât şi munca permanentă: Portugalia, Slovacia şi Noua Zeelandă. Primele trei ţări au relaxat reglementările privind atât munca temporară, cât şi munca permanentă, în timp ce Noua Zeelandă s-a mişcat în direcţie opusă.

44 2. LEGĂTURILE DINTRE LPO, DINAMICA PIEŢEI MUNCII ŞI REZULTATELE PIEŢEI MUNCII PENTRU DIFERITEGRUPE SOCIO-DEMOGRAFICE LPO este suspectată ca fiind un factor cheie în generarea rigidităţii pieţei muncii. Ca rezultat, aceste reglementări sunt adesea citate ca o cauză pentru diferenţele mari dintre ţări în ceea ce priveşte performanţele pieţei muncii, în mod substanţial dintre SUA şi Europa. În ultimele decenii s- a dezvoltat o literatură teoretică şi empirică bogată având ca obiective obţinerea de rezultate care să argumenteze aceste afirmaţii. OECD ea însăşi s-a adresat acestui scop de câteva ori în trecut. În ciuda acestui lucru, există diferenţe semnificative între rezultatele acestor lucrări asupra efectelor LPO asupra eficienţei pieţei muncii LOCURI DE MUNCĂ MAI STABILE, DAR DURATE DE ŞOMAJ MAI LUNGI Legislaţia privind concedierea şi prevederile utilizate pentru contractele de durată fixă şi munca temporară pot fi considerate toate ca fiind restricţii în faţa abilităţii patronatului de a ajusta forţa de muncă şi de a controla costurile cu muncă. În acest sens, analizele teoretice predicţionează că o LPO mai strictă reduce numărul concedierilor în perioadele de recesiune, dar poate descreşte ratele de angajare în perioadele de creştere economică. Într-adevăr, decizia firmelor de a angaja noi lucrători este strâns legată de probabilitatea de creştere a costurilor cu concedierea din viitor. Presupunând că salariile nu pot fi ajustate deplin pentru a compensa costurile induse de concediere, decizia de angajare va fi afectată. În consecinţă protecţia ocupării va tinde să reducă fluctuaţiile ocupării între ciclurile de afaceri, tinzând să crească stabilitatea, dar şi lungimea duratelor de şomaj. Deşi această concluzie cu privire la impactul asupra reducerii ratelor de concediere şi angajare are teoretic o bază solidă de fundamentare, empiric această relaţie este slab pusă în evidenţă, de multe ori datorită lipsei datelor disponibile şi comparabile asupra fluxurilor de intrare şi ieşire din ocupare şi şomaj. Totuşi, unele studii recente au demonstrat că, odată ce datele sunt disponibile şi comparabile, validitatea cercetării teoretice este confirmată empiric. Un studiu al lui Blanchard şi Portugal (2001) a pus în evidenţă faptul că atunci când se compară Portugalia şi SUA, rezultatele sunt concludente. Ratele de creare şi de distrugere a locurilor de muncă trimestriale sunt sensibil mai mici în Portugalia unde LPO este mult mai strictă, decât în SUA unde aceste rate sunt mult mai mari (SUA are şi cea mai puţin strictă LPO). Un alt studiu a fost recent efectuat de Banca Centrală Europeană ( Gomez şi Salvador, 2004). Utilizând date comparabile cu privire la crearea şi distrugerea de locuri de muncă din ţările UE, rezultatele au arătat că rigiditatea LPO este responsabilă în bună parte de diminuarea creării locurilor de muncă, în timp ce efectele ei asupra distrugerii de locuri de muncă nu este semnificativă. Există de asemenea, o evidenţă empirică care arată că rigiditatea LPO reduce fluxurile de intrare şi ieşire din şomaj.

45 Corelatia dintre indicatorul global al rigiditatii legislatiei muncii si incidenta somajului pe termen lung, incidenta somajului de lunga durata (12 luni si peste) - % din total someri y = 5,8827x + 18,418 Corelatia: 0, ,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 indicele global al rigiditatii legislatiei muncii Corelatia dintre indicele de rigiditate a legislatiei muncii si rata de activitate, ,0 80,0 70,0 rata de activitate, ,0 50,0 40,0 30,0 20,0 y = -5,7377x + 82,962 Corelatia: 0,56 10,0 0,0 0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 indicele de rigiditate al legislatiei m uncii -IRL I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti Graficele de mai sus, examinează corelaţiile care există între rigiditatea LPO, rata de participare la activitatea economică şi dimensiunea şomajului de lungă durată. Aceste grafice oferă unele indicaţii că LPO poate încetinii ajustările pieţei muncii. LPO mai strictă este asociată cu o rată de intrare în activitate mai mică şi cu un şomaj de lungă durată mai mare. De semnalat că ţările nordice tind să aibă rate de ieşire din şomaj mai mari în ciuda nivelului moderat sau înalt al LPO: acest lucru este explicat prin politicile de măsuri active foarte dezvoltate şi eficiente din aceste ţări. De fapt LPO reprezintă numai o componentă dintr-un set larg de politici şi instrumente instituţionale care afectează funcţionarea pieţei muncii. Unele, cum ar fi măsurile active, pot limita

46 anumite efecte negative ale LPO asupra ratelor de angajare. Altele, cum ar fi indemnizaţia de şomaj pot reduce înclinaţia indivizilor asiguraţi de a căuta un loc de muncă. Neluarea în calcul a tuturor factorilor instituţionali şi de conjunctură în care operează LPO nu se poate estima relativ corect impactul acesteia asupra eficienţei pieţei muncii. De aceea OECD a încercat să determine în ce măsură corelaţia simpla dintre două variabile prezentate mai înainte este corectă, atunci când se include în analiză şi alţi factori adiţionali. Pentru acest exerciţiu s-a apelat la diferite tehnici metodologice şi s-a calculat corelaţii multivariate pentru a se identifica aportul fiecărei variabile care potenţial ar putea influenţa procesul asupra variabilei rezultat (Flux de intrare în şomaj, flux de ieşire din şomaj, şomajul pe termen lung). Alegerea metodei celei mai eficace a depins de datele disponibile pe ţări şi de variaţia lor în timp. Analizele au utilizat date anuale pentru perioada pentru 19 ţări. Alţi factori care au fost luaţi în calcul: indicatorul de acoperire a negocierilor colective, corporatismul din procesul de negociere a salariilor, rata de înlocuire a beneficiului de şomaj, cheltuielile cu măsurile active per persoană neocupată. Rezultatele au pus în evidenţă că: LPO tinde să reducă atât ratele de intrare în şomaj, cât şi ratele de ieşire din şomaj. LPO tinde să crească şomajul de lungă durată ; Politicile de măsuri active facilitează ieşirile din şomaj şi reduc şomajul de lungă durată, Generozitatea beneficiilor de şomaj creşte incidenţa şomajului de lungă durată, Taxele şi impozitele pe muncă au un efect important asupra creşterii şomajului de lungă durată. INDICATORUL DE RIGIDITATE A LEGISLATIEI MUNCII (IRL) REDUCE DINAMICA PIETEI MUNCII IRL (indicele de rigiditate) *** (0.05) Indicele de centralizare - coordonare (0.04) Gradul de acoperire a negocierilor (0.00) colective Masuri active ale pietei muncii Sarcina fiscala (0.01) Indemnizatie de somaj Diferenta dintre PIB potential si cel fi l *** (0.01) Fluxuri de intrare in somaj Fluxuri de iesire din somaj Incidenta somajului de lunga durata *** (1.07) (0.94) (0.06) ** (0.31) (0.14) *** (0.14) *** (1.26) (1.10) (0.08) *** (0.43) *** (0. 15) ** (0.09) *** (0.16) F - test 36.4 *** B - P LM test *** Test Hausmann 10.6 * 41.8 *** *** *** *** 0.9 Coeficienti care estimeaza IRL folosind alte metode Efecte fixe * (1.27) OLS total *** (0.03) Numar de observatii 295 Numar de tari ** (1.27) *** (0.76) (1.53) *** (1.04) ***, **, * inseamna ca sunt valori semnificative din punct de vedere statistic la 1%, 5% si 10 %. Toate regresiile includ un termen constant; abaterile standard sunt in italic CINE PLĂTEŞTE PENTRU STABILITATEA LOCURILOR DE MUNCĂ? Deşi impactul LPO asupra ocupării globale şi asupra ratelor de şomaj rămâne, ambiguă, totuşi, o piaţa a muncii mai puţin mobilă poate împiedica realocarea forţei de muncă dinspre ramurile în declin către cele în dezvoltare având astfel implicaţii negative pentru performanţa

47 economică şi, în ultimă instanţă, pentru eficienţa pieţei muncii. În particular, o LPO prea strictă poate fi un impediment pentru adoptarea unor noi tehnologii şi pentru inovare. Nu are nici o valoare că LPO are implicaţii de întărire a relaţiilor de muncă dacă ea guvernează prost dinamismul pieţei. În ultimă instanţă, ea poate întări poziţia lucrătorilor ocupaţi deja (numiţi insiders ) în negocierea salarială. LPO poate avea astfel efecte negative asupra ocupării prin creşterea costurilor muncii, induse de efectele ei asupra puterii de negociere. Bertola şi Dolano (1994) sugerează că acest efect poate fi accentuat prin existenţa formelor temporare de muncă, dacă lucrătorii permanenţi domină sindicatele şi formează salarii pentru toţi angajaţii. Puterea de negociere a insiders cu contracte permanente tinde să crească odată cu incidenţa muncii temporare. Consecinţa ar fi o creştere largă a salariilor, afectând performanţa pieţei muncii. Pe de altă parte, unele implicaţii ale LPO pot merge în direcţie opusă. Ea poate să conducă la creşterea eforturilor lucrătorilor şi la cooperarea lor datorită stabilităţii relaţiilor de muncă. Securitatea ocupării poate, astfel, întării productivitatea prin încurajarea investiţiei în capitalul uman. În acest sens, Belot (2002) sugerează că în absenţa protecţiei ocupării lucrătorii nu sunt încurajaţi să investească personal în pregătirea specifică locului de muncă, dacă nu au garanţia ocupării pe termen lung. De asemenea, firmele ştiind că anumite costuri cu concedierea sunt mai mici nu sunt încurajate să investească în capitalul uman propriu, având posibilitatea recrutării oricând a altor persoane deja calificate din exterior. În general, analizele teoretice nu au putut pune în evidenţă o relaţie clară dintre LPO şi dimensiunea ocupării şi a şomajului. Corelatia dintre indicele de rigiditate a legislatiei muncii si rata de ocupare, persoane ani, ,0 rata de ocupare (%) 80,0 70,0 60,0 50,0 40,0 30,0 20,0 10,0 y = -5,2953x + 76,676 Corelatia: 0,49 0,0 0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 indicele de rigiditate al legislatiei muncii - IRL În eşantion au fost introduse şi date din România Mulţi economişti au apelat la analize empirice pentru a clarifica acest aspect. Într-o primă etapă, corelaţiile bivariate simple dintre LPO şi ocupare sau LPO şi şomaj sunt parţial nerelevante, arătând totuşi, o relaţie negativă între LPO şi rata de ocupare. În mod clar, nu este posibil să proiectezi o politică pe baza acestor rezultate. De aceea, mulţi cercetători au încercat rezolvarea unor analize multivariate. Totuşi, consensul nu a fost stabilit cu toate că rezultatele arată clar că ocuparea este influenţată negativ de LPO, dar în ceea ce priveşte şomajul această relaţie nu este încă clarificată definitiv. Unele studii au găsit totuşi, că impactul LPO asupra şomajului este real, acest impact fiind

48 mult mai evident asupra şomajului structural, în ţările în care gradul de acoperire sindicală este mare. Aceste rezultate sunt consistente cu ideea că LPO poate afecta performanţa pieţei muncii prin creşterea costurilor indirecte induse de puterea de negociere a sindicatelor. Unele studii au încercat să investigheze interacţia dintre LPO şi şocurile economice. În acest sens, Blanchard şi Wolfers (2000) au oferit o explicaţie a variaţiilor şomajului care depind de schimbările pe termen lung ai factorilor de creştere a productivităţii, cererii de muncă şi ai ratei reale a dobânzii. Cu alte cuvinte rigiditatea LPO poate afecta şomajul prin creşterea impactului şocurilor exogene. În timp ce evidenţa asupra rolului jucat de LPO asupra ocupării agregate şi asupra ratelor de şomaj rămâne mixtă atât în studiile teoretice, cât şi în cele empirice, ideea că LPO poate influenţa oportunităţile de ocupare ale diferitelor grupuri demografice a căpătat un mai mare consens. În timp ce LPO are un efect mai mic asupra ratelor de ocupare ale bărbaţilor care intră prima oară pe piaţa muncii, câteva studii sugerează că protecţia ocupării mai mare afectează ratele de ocupare ale tinerilor şi femeilor. Într-adevăr, există suficiente argumente să gândeşti că tinerii, ca noii intraţi pe piaţa muncii, şi femeile care participă la ocupare cu intermitenţe, vor fi în primul rând afectaţi de rigiditatea LPO. În consecinţă, protecţia ocupării reduce oportunităţile lor de ocupare. Pe de altă parte, aceia care sunt deja ocupaţi, în primul rând bărbaţii, vor beneficia primii de creşterea protecţiei generată de LPO. Rezultatele prezentate în tabelul următor sunt în parte convergente cu acest punct de vedere. EFECTELE IRL ASUPRA OCUPARII PE CATEGORII DE POPULATIE Variabila depenedenta : rata de ocupare Barbati in varsta de munca Efecte aleatorii (0.29) Efecte fixe (0.36) OLS total *** (0.20) Femei in varsta de munca *** (0.36) ** (0.65) *** (1.11) Tineri Varstnici Persoane cu calificari scazute *** (0.68) (0.54) (0.58) ( ( * ( *** (0.45) *** (0.63) *** (0.57) F-test 45.6 *** *** 57.3 * *** 72.4 *** B-P LM test *** *** *** *** *** Test Hausmann *** 52.0 *** 23.7 Nr. de observatii Nr. de tari ***, **, * înseamna că sunt valori semnificative din punct de vedere statistic de la 1%, 5% si 10 %. 3. CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA NECESITATEA OPTIMIZĂRII POLITICII DE PROTECŢIE A OCUPĂRII Mai înainte de toate, LPO trebuie să-şi îndeplinească rolul ei iniţial de protecţie a locurilor de muncă existente. Totuşi, cu privire la rezultatele pieţei muncii, raţionalitatea pentru urmărirea acestui obiectiv nu este prea evidentă. Într-adevăr, deşi ea împiedică distrugerea locurilor de muncă existente, restrânge, de asemenea, crearea de locuri de muncă per global, efectele ei asupra ocupării fiind greu cuantificabile. Întorcându-ne la literatură, multe dintre analizele privind protecţia ocupării au fost conduse în interiorul unui cadru care nu presupune necesitatea existenţei ei. Costurile

49 exogene ale concedierii sunt introduse într-un model de echilibru al pieţei muncii, în care consecinţele acelor costuri asupra ocupării sunt apoi derivate. Aşa cum a notat Pissarides (2001) Într-un astfel de cadru de analiză este greu să vezi un efect benefic al LPO, în afară de cele care conduc la prelungirea duratei contractelor de muncă. În acest context studiile actuale ale OECD s- au adresat problemei LPO, încercând să-i determine justificarea economică. Aceste studii au fost efectuate într-un cadru de analiză care ia în calcul analiza de bunăstare. În plus, aşa cum s-a mai arătat, LPO interacţionează cu alte politici, cum ar fi sistemul de asigurare de şomaj şi politicile de măsuri active care pot, la rândul lor, să contribuie la creşterea securităţii pentru cei care participă la piaţa muncii DE CE EXISTĂ LPO? Literatura sugerează două justificări economice ale existenţei protecţiei ocupării. În primul rând, se aduc în discuţie argumentele privind asigurarea, arătându-se că protecţia ocupării poate contribui la creşterea nivelului de bunăstare a lucrătorilor asiguraţi prin garantarea unor venituri stabile pe tot parcursul vieţii. Al doilea argument se referă la faptul că protecţia ocupării contribuie la responsabilizarea socială a firmelor, atunci când ele îşi ajustează forţa de muncă ca răspuns la situaţiile economice nefavorabile care, din nou, ar conduce la creşterea bunăstării. În acord cu aceste studii, LPO poate fi justificată astfel: lucrătorii au riscuri mai mari pe piaţa şi ei nu au posibilitatea de a se asigura privat împotriva incertitudinilor pieţei. Aceste prevederi legislative fac posibilă liniarizarea fluctuaţiilor veniturilor datorate posibilelor modificări ale duratelor de şomaj. În acest tip de cadru atât salariaţii, cât şi firmele, pot considera că, introducerea explicită într-un contract de muncă a protecţiei lucrătorilor împotriva pierderii veniturilor în eventualitatea concedierii, ar putea fi benefică. Presupunând că din contră, firmele au un risc neutru şi au acces perfect la piaţa de capital, este cel mai bine atât pentru lucrători, cât şi pentru patroni să introducă plăţi compensatorii în contractele de muncă. În astfel de situaţii, patronii acţionează ca bancheri şi/sau companii de asigurare, în timp ce salariaţii primesc salarii mai mici pentru a avea plăţi compensatorii în eventualitatea concedierii. Un grad optim de protecţie a ocupării este arătat astfel că există şi este diferit de zero, formându-se printr-un aranjament privat. În acest sens, este important de notat, că protecţia ocupării nu trebuie să genereze relaţii de muncă prea lungi; aceasta realizează în primul rând aplatizarea veniturilor între un loc de muncă şi perioadele de şomaj. În ciuda plăţilor compensatorii, locurile de muncă sunt distruse când şocurile productivităţii fac continuarea activităţii neprofitabilă. Atunci când plata compensatorie poate servi la aplatizarea venitului lucrătorului în faţa riscurilor pieţei muncii, perioada de notificare are proprietăţi mai comprehensive. Când locurile de muncă sunt restrânse datorită şocurilor negative ale productivităţii devenind neprofitabile, existenţa unei perioade de notificare de facto extinde durata ei. Evident că perioadele de notificare sunt costisitoare pentru angajator. În principiu, pentru ca acest cost să nu afecteze comportamentul de angajare în firme, salariaţii trebuie să accepte salarii mai mici. Dacă salariaţii concediaţi sunt eligibili pentru asigurarea de şomaj va exista o relaţie optimală între nivelul acestei beneficiu şi lungimea perioadei de notificare (dar cu cât perioada de notificare este mai lungă, cu atât mai mici sunt salariile). În acest sens, asigurarea de şomaj şi protecţia ocupării par să fie substituibile şi durata optimă a perioadei de notificare descreşte, când beneficiile devin mai generoase. În general, cu privire la forma pe care ea o ia (plată compensatorie sau perioadă de notificare) se pare că întotdeauna lucrătorii şi firmele au o înclinaţie de a stabili un anumit grad al protecţiei ocupării. Condiţia crucială pentru ca acest rezultat să fie optim este ca salariaţii să plătească parţial pentru beneficiile pe care le primesc (în forma asigurării împotriva riscurilor pieţei muncii) prin acceptarea salariilor mai mici. Lucrătorii sunt dispuşi să o facă numai dacă partea de asigurare este periodic actualizată. În absenţa prevederilor legale patronii ar putea renega angajamentele lor şi să

50 nu prevadă plăţi compensatorii la momentul concedierii. Guvernul ar putea astfel interveni pentru garantarea drepturilor salariaţilor vis-a vis de patroni. Dacă acest rol de garantare poate justifica intervenţia guvernului, el poate fi limitat. Este totuşi, important de reţinut că justificarea protecţiei ocupării ca o modalitate de asigurare a veniturilor lucrătorilor împotriva riscurilor pieţei se bazează pe argumentul că acestea sunt de natură contractuală. Patronii ca şi angajaţii pot avea un interes privat în introducerea unor forme de protecţie a ocupării în contractele de ocupare. În mod fundamental, în acest tip de analize guvernul joacă numai un rol de supraveghetor al aranjamentelor contractuale private. Un motiv puternic pentru intervenţia guvernamentală ar putea fi acela al beneficiului social, considerându-se că deciziile individuale nu sunt întotdeauna social eficiente. Argumentul central este dat aici de consideraţia conform căreia valoarea socială a unui loc de muncă poate fi mai mare decât valoarea lui privată. Aceasta poate reflecta o varietate de distorsiuni microeconomice şi în particular faptul că guvernul utilizează taxele pe fondul de salarii pentru finanţarea beneficiului de şomaj, precum şi pentru bunurile publice. Locul de muncă poate să devină astfel neproductiv pentru patron, dar el să genereze alte resurse pentru societate. De aceea, fără intervenţia guvernamentală ar exista prea multe concedieri în comparaţie cu ceea ce ar fi social şi economic dezirabil. În astfel de situaţie, scopul primar al LPO este de a determina firmele să aibă tendinţa corectă de a internaliza rolul de asigurare socială şi de a garanta venituri minime, în eventualitatea că venitul obţinut din locul de muncă pierdut trece pe asigurare de şomaj. Costurile concedierii joacă un rol de asigurare indirectă dacă ele contribuie parţial la finanţarea sistemului de asigurare de şomaj. În acest sens, taxa de concediere tinde să crească cu creşterea generozităţii beneficiului de şomaj. Protecţia ocupării poate astfel să aibă efecte pozitive asupra bunăstării, cu condiţia ca efectele depresive pe care ea tinde să le aibă asupra ritmului de creare de locuri de muncă, să poată fi neutralizate unele cu altele. O posibilitate sugerată în literatură se referă la introducerea subsidiilor guvernamentale de angajare. În acest sens, taxele de concediere ar lua forma unui transfer de la firmă la stat şi apoi ar contribui la finanţarea angajării. Pe de altă parte, dacă stabilitatea locului de muncă indusă prin taxe de concediere dă lucrătorului înclinaţia corectă de a investi în formarea profesională specifică firmei, câştigurile de productivitate obţinute ar compensa efectele depresive ale creării ocupării, fără să necesite intervenţie guvernamentală adiţională. De aici, o proiectare optimală a taxelor de concediere, ar corespunde unui transfer de la firmă la lucrător dându-i totodată lucrătorului, impulsul de a investi în formare GARANTAREA OCUPĂRII ŞI A SECURITĂŢII VENITULUI: ROLUL LPO VIS-A VIS DE ALTE POLITICI Aşa cum s-a văzut până acum, unele analize atribuie LPO, în principal un rol de asigurare împotriva riscului pierderii venitului. Acest lucru se realizează prin acordarea de plăţi compensatorii si/sau perioade de notificare, care să garanteze o aplatizare a salariului în cazul pierderii locului de muncă. În acest sens, rolul LPO trebuie să fie considerat împreună cu asigurarea de şomaj care are funcţii similare. De asemenea, securitatea ocupării acoperă şi alte două aspecte: continuitatea relaţiilor de muncă, prin securitatea locului de muncă, şi posibilitatea de a găsi rapid un alt loc de muncă în eventualitatea pierderii primului, prin creşterea ocupabilităţii. Din această perspectivă, politicile de măsuri active de ocupare şi LPO pot fi complementare. Dar, o LPO foarte rigidă tinde să reducă rata de angajare putând diminua astfel eficienţa de ocupabilitate a măsurilor active. Natura relaţiilor dintre LPO şi politicile de măsuri active este încă neelucidată pe deplin. În Danemarca totuşi, cercetătorii au pus în evidenţă faptul că legătura dintre mobilitatea lucrătorilor generată de măsurile active şi ratele de creare şi distrugere de locuri de muncă generate de LPO, sunt foarte puternice. Acest fapt a determinat, în această ţară, introducerea unui sistem nou de

51 politici de protecţie a ocupării, care a devenit deja cunoscut recent ca abordarea flexisecurity. Aşa numita abordare flexisecurity nu face altceva decât să combine, cu efecte se pare importante, un dinamism înalt al pieţei muncii cu un nivel relativ înalt de protecţie socială (mutarea accentului de protecţie dinspre LPO, către sistemul de măsuri active şi către sistemul de indemnizare de şomaj). BIBLIOGRAFIE 1. **** OECD Employment Outlook 2004; 2. **** European Commission (2003a), 2003 Adopted Employment Guidelines ; 3. **** Legea nr. 53/ Codul Muncii; 4. **** Proiect de modificare a prevederilor Legii nr. 53/ Codul Muncii; 5. Lazear, E.P. (1990), Job Security Provisions and Employment, The Quarterly Journal of Economics; 6. Grubb, D. and W.Wells (1993), Employment Regulation and Patterns of Work in EC Countries, OECD Economic Studies, No.21, OECD, Paris; 7. Addison, J.T. and P. Teixeira (2003), The Economics of Employment Protection, Journal of Labor Research, Vol. 24; 8. Boeri, T., J.I. Conde-Ruiz and V. Galasso (2003), Protecting Against Labour Market Risk: Employment Protection or Unemployment Benefits, IZA Discussion Paper, No. 834; 9. Nickell, S. And R. Layard (1999), Labour Market Institutions and Economic Performance, in O. Ashenfelter and D. Card (eds.), Handbook of Labor Economics, Vol. 3, Amsterdam, Netherlands; 10. Bertola, G. (2004), A Pure Theory of Job Security and Labor Income Risk, Review of Economic Studies, Vol. 71.

52 ORIENTĂRI PRIVIND DEZVOLTAREA SERVICIILOR PUBLICE ŞI IMPACTUL ACESTORA ASUPRA OCUPĂRII Prof. univ. dr. Mihail Dumitrescu, I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti REZUMAT: Lucrarea prezintă unele elemente conceptuale privind serviciile publice, comparaţii internaţionale în domeniu precum şi o caracterizare a Proiectului Central de Modernizarea Serviciilor Publice în Administraţia Locală în cadrul Muncipiului Piteşti în prima etapă de realizare. Sunt prezentate puncte de vedere privind orientările în domeniul serviciilor publice şi impactul acestora asupra ocupării. TERMENI DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE Servicii publice Valoarea densităţii IMM ocupare comparaţii internaţionale ASPECTS REFERRING TO THE PUBLIC SERVICES DEVELOPMENT AND THEIRS IMPACT ON THE EMPLOYMENT SUMMARY In the study are presented same conceptually elements regarding the public services, international comparing relating to the field of public services and a presentation of the project: Center for Public Services Modernization in the Local Administration of the Pitesti city first stage of project s development. There are presented same directions in the public services field and theirs impact on the employment. TERMS OF REFERENCE / KEY WORDS Public services IMM s density employment international comparing 1. CLARIFICĂRI CONCEPTUALE ASUPRA SERVICIILOR PUBLICE. TIPOLOGIA SERVICIILOR PUBLICE 9 În privinţa definirii serviciului public sunt o serie de propuneri care converg către soluţia că acesta, serviciul public, reprezintă activităţi folositoare destinate satisfacerii unor nevoi sociale. La aceasta se adaugă şi precizarea că serviciile publice sunt create de o colectivitate publică şi supuse autorităţii şi controlului acesteia. Depăşind anumite limite conceptuale mai vechi se admite că furnizorul unui serviciu poate fi public sau privat. Principiile de bază în organizarea şi funcţionarea serviciilor publice sunt: eficienţa, echitatea şi descentralizarea. În cazul proiectului CMSPAL a fost acceptată ca tipologie următoarea clasificare: A. Servicii publice statale care sunt servicii specializate ale statului care au ca obiect de activitate un anumit domeniu dar care prezintă interes general sau sunt de utilitate publică. Aceste servicii sunt realizate de o serie de organizaţii care poartă denumirea de Agenţii sau Autorităţi Naţionale (Ex.: Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ANRE; Agenţia pentru Protecţia Mediului- APM etc. 9 Lucica Matei, Managementul public, Ed. Economică, Bucureşti, 2001 Anton Parlagi (coord.), Managementul administraţiei publice locale. Serviciile publice, Ed. Economică, Bucureşti, 1999; Ioan Alexandru, Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, Ed. Sylvi, Bucureşti, 1996; Dinu Marin, Economia României. Întreprinderile mici şi mijlocii. Cu ce ne integrăm? Ed. Economică, Bucureşti, 2002; Ion Plumb s.a., Reingineria Serviciilor, Ed. A.S.E., Bucureşti, CMSPAL. Raport de activitate, INCSMPS şi CRFCAPL, Bucureşti, 2004.

53 Trăsăturile specifice ale acestor servicii publice sunt: centralizarea, desconcentrarea autoritatea şi capacitatea de folosinţă restrânsă. B. Servicii publice administrative pe care autorităţile administraţiei publice le realizează direct în cadrul primăriilor şi consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale. Trăsături specifice acestor servicii publice sunt: descentralizarea, lipsa capacităţii juridice şi obligativitatea serviciului. (Ex.: Serviciul pentru asistenţă socială; serviciul pentru cadastru şi agricultură etc.) C. Servicii publice industriale şi comerciale care sunt asigurate de agenţi economici, regii autonome şi societăţi comerciale pentru furnizarea de produse sau prestarea unor servicii de interes general sau utilitate publică, contra plată (Ex.: Serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare; serviciul public de iluminat etc.) Trăsături specifice sunt: caracterul economic, capacitatea de folosinţă deplină, obiectul de activitate specializat, normativitatea. D. Serviciile publice de asistenţă şi protecţie socială care sunt activităţi finanţate de la bugetul de stat pentru a proteja anumite categorii de persoane, fiind prestate numai de instituţiile publice locale. Trăsături specifice ale acestor servicii publice sunt: caracterul social, caracterul bugetar, caracterul instituţional (Ex.: serviciul de asistenţă pentru sănătate, serviciile de reintegrare socială, cantinele de ajutor social etc) E. Serviciile publice de gospodărie comunală care sunt activităţi de interes general sau utilitate publică prestate de către persoane fizice sau juridice, sub autoritatea administraţiei publice. Trăsături specifice ale acestor servicii publice sunt: utilizarea domeniului public, regimul juridic special. (Ex.: activităţile de producţie, transport, comerţ, salubritate etc.) 2. UNELE COMPARATII INTERNATIONALE PRIVIND SERVICIILE PUBLICE SI POPULATIA OCUPATA IN DOMENIU 10 Deşi statistica internaţională comparată cu cea naţională nu oferă întodeauna soluţii omogene sunt totuşi informaţii care permit situarea, ca ordin de mărime, a diferitelor stadii în dezvoltarea serviciilor şi în populaţia ocupată. Astfel dacă se compară populaţia ocupată în comerţ şi turism din total populaţie ocupată rezultă: Populaţia ocupată în comerţ şi turism din total populaţie ocupată 2001 (%) 2002 (%) România 10,1 10,5 Spania 23,2 22,1 Grecia 23,6 23,7 Cipru 27,0 26,6 Japonia 22,9 23,1 S.U.A. 20,6 20,5 10 Anuarul Statistic al României, INS, 2002 şi 2003.

54 Din cele 35 de ţări aflate în statistică, România se plasează pe locul 34, ultima ţară fiind China cu 6,6%. Privind contribuţia la realizarea P.I.B. respectiv valoarea adăugată brută în servicii situaţia arată astfel: România 47,4 48,1 (locul 35 - ultimul din cele 35 de ţări ale eşantionului) Luxemburg 79,2 81,5 Belgia 71,5 71,8 Danemarca 70,9 72,0 S.U.A. 72,0 73,0 Fed. Rusă 54,2 56,1 (locul 34) Interesul scăzut pentru dezvoltarea sectorului serviciilor în România este mai ales determinat de: - construcţia aproximativă a strategiei de dezvoltare sectorială şi naţională - cultura restrictivă de apel la servicii din partea populaţiei datorită nivelului de trai scăzut - lipsa unor facilităţi acordate domeniului serviciilor - neglijenţă în organizarea calităţii superioare a serviciilor publice, contestate de cele mai multe ori - deteriorarea activităţilor privind serviciile oferite de fostele unităţi de tip cooperatist etc. O altă cauză rezultată din peisajul economic al României, în planul serviciilor pentru economie, este reprezentată de accentuarea proceselor de integrare la nivelul diferitelor companii care preferă să-şi realizeze propriile servicii necesare, în pofida nivelelor de performanţă şi calitate mai ridicate ale unor unităţi specializate, reducând astfel extinderea normală a sectorului de servicii. 3. PROIECTUL CMSPAL APLICAT LA MUNICIPIUL PITEŞTI. UNELE CONSTATĂRI Misiunea CMSPAL a fost definită ca fiind reprezentată de asigurarea modernizării serviciilor publice locale şi proiectarea unor servicii publice de calitate (cu referire la unele servicii din sistemul gospodăriei comunale) Obiectivele CMSPAL au fost stabilite ca fiind: Creşterea nivelului calitativ al serviciilor publice locale prin modernizarea acestora Elaborarea şi/sau îmbunătăţirea reglementărilor care se referă la calitatea serviciilor publice locale (norme, standarde experimentale, etc) Proiectarea de noi servicii publice locale Perfecţionarea managementului unităţilor prestatoare de servicii publice locale Creşterea nivelului de pregătire al personalului de conducere şi specialiştilor din domeniul serviciilor publice locale Principalele constatări rezultate din etapele preliminare ale cercetării au vizat mai ales: - mărimea unităţilor prestatoare de servicii publice are variaţii între 180 şi 1023 persoane - unităţile nu sunt în totalitate acreditate ISO - existenţa unui număr relativ mare de reclamaţii - procesul de pregătire/perfecţionare continuă a personalului este realizat în mică măsură

55 - dotarea materială nu este de un nivel calitativ superior şi nu este suficientă - procesele de investiţie şi de retehnologizare sunt absolut necesare -competiţia cu sectorul privat, pentru unele servicii publice începe să pună probleme Pe ansamblul judeţului şi deci şi a Municipiului Piteşti dezvoltarea sectorului de servicii pentru populaţie şi economie se află la un nivel relativ scăzut. De aici a rezultat că domeniul serviciilor publice şi a serviciilor în general poate fi sensibil dezvoltat şi ca atare populaţia ocupată în acest domeniu poate creşte semnificativ în următorii ani. În sprijinul acestor constatări mai întâlnim şi o altă situaţie care priveşte sectorul I.M.M. Aceasta deoarece o amplificare a serviciilor pentru populaţie şi chiar pentru economie se va realiza prin intermediul I.M.M. Prin activitatea sa CMSPAL va deveni un vector de dezvoltare a serviciilor publice mai ales în cadrul unor I.M.M. Situaţia I.M.M.-urilor se prezintă astfel: 11 Valoarea densităţii totale I.M.M./1000 locuitori Argeş 12,20 Bucureşti 31 Bihor 18,31 Braşov 18,15 România 13,94 Valoarea densităţii urbane I.M.M./1000loc. Argeş 19,30 Bucureşti 31 Bihor 29,05 B. Năsăud 23,80 În timp ce la nivel european situaţia se prezintă exemplificativ astfel: Valoarea densităţii I.M.M./1000 locuitori Grecia 69,89 Italia 66,05 Irlanda 20,97 (ultimul nivel) Media U.E. 49,35 Rezultă de aici o amplă perspectivă în dezvoltarea I.M.M.-urilor şi pe cale de consecinţă a acelora din rândul serviciilor care va determina o creştere a populaţiei ocupate în acest domeniu. 4. PUNCTE DE VEDERE PRIVIND ORIENTĂRILE ÎN DOMENIUL SERVICIILOR PUBLICE ŞI OCUPĂRIII La întrebarea firească referitoare la Ce este de făcut? pot fi avute în vedere mai multe răspunsuri, astfel: - elaborarea unei strategii cuprinzătoare a domeniului serviciilor în general şi a serviciilor publice în special - operarea unor clarificări normative pentru a putea cuprinde toate activităţile din sfera serviciilor 11 Dinu Marin, Economia România. Întreprinderile mici şi mijlocii. Cu ce ne integrăm? Ed. Economică, Bucureşti, 2002

56 - existenţa unor facilităţi fiscale unităţilor (care sunt sau vor fi mai ales I.M.M.) din domeniul serviciilor pentru populaţie în primul rand, contribuind în acest fel la creşterea numărului I.M.M.- urilor. Notă: În U.E., I.M.M.-urile din domeniul serviciilor reprezintă 99,86% din totalul întreprinderilor şi concentrează 68% din totalul salariaţilor contribuind la realizarea a 57% din cifra de afaceri 12 - eliminarea principalelor bariere din activitatea I.M.M., care se referă la următoarele cauze (propuneri multiple): nivelul înalt al taxelor 91% inflaţia şi instabilitatea preţurilor 83% probleme financiare 73% probleme guvernamentale/legale 54% - dezvoltarea programelor naţionale şi a celor cu finanţare internaţională în dezvoltarea sectorului serviciilor (dotări moderne, tehnologii noi etc) - asigurarea unei preocupări mai intense de tip formativ pentru managerii şi specialiştii în diferitele domenii ale serviciilor etc. Principalele elemente de răspuns vor fi neapărat cele referitoare la creşterea populaţiei ocupate în domeniul serviciilor (poate şi prin preluarea exodului de personal rezultat din procesele de restructurare, după trecerea perioadelor de graţie din cadrul privatizărilor realizate) şi totodată creşterea ponderii acestui sector al serviciilor în realizarea unor performanţe/indicatori de un nivel mai apropiat de cel internaţional. 12 Dinu Marin, lucrarea citată, p. 160.

57 PERFORMANŢA PIEŢEI MUNCII DIN ROMÂNIA COMPARATIV CU PERFORMANŢELE PIEŢELOR MUNCII DIN STATELE UNIUNII EUROPENE Lector. univ. drd. Luise MLADEN, Drd. Gabriela TUDOSE Cercetător stiintific gr. III, I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti REZUMAT Pentru analiza comparativă a performanţelor pieţelor muncii din statele Uniunii Europene, Bulgaria şi România, ne propunem utilizarea unui indicator compozit ce are la bază un număr de cinci indicatori reprezentativi cărora li se conferă ponderi diferite. Progresul slab înregistrat de ţara noastră pe calea reformelor, în special în ceea ce priveşte flexibilitatea pieţei muncii, plasează România în grupa ţărilor cu performanţă slabă. Astfel, sunt necesare eforturi serioase pe multiple planuri pentru a recupera decalajul existent faţă de ţările mai bine plasate. CUVINTE CHEIE: performanţa piaţei muncii, ocupare a forţei de muncă, şomaj A COMPARISON BETWEEN THE PERFORMANCE OF THE ROMANIAN LABOUR MARKET AND THAT OF MEMBER STATES SUMMARY For a comparative analysis of the labour market performance of the Member States, Bulgaria and Romania, we suggest using a composite index based on five unequally weighted indicators. The slow progress of the reforms recorded by our country, particularly concerning the flexibility of the labour market, places Romania in the low performance country group. Thus, we need to make serious efforts on multiple levels to close the existing gap between us and the better placed countries. KEY WORDS labour market performance employment, unemployment Un obiectiv strategic al României, de o importanţă deosebită pentru perioada ce urmează, îl reprezintă aderarea la Uniunea Europeană. România şi-a propus alinierea la noua Strategie Europeană de Ocupare, iar efectele acestui demers ar trebui să se regăsească într-o creştere semnificativă a ocupării şi o reducere corespunzătoare a şomajului, însoţite de creşterea calităţii ocupării forţei de muncă. În acord cu Strategia de la Lisabona, noile Linii Directoare ale Ocupării adoptate la Consiliul European din 2003 întrunit la Bruxelles, au stabilit trei obiective ce trebuie îndeplinite: ocuparea deplină, sporirea calităţii şi productivităţii muncii şi creşterea incluziunii şi coeziunii sociale. Reformele recente realizate într-o serie de State Membre în acord cu Liniile Directoare ale Ocupării stabilite anterior şi-au dovedit valoarea în ce priveşte îmbunătăţirea performanţei pieţei muncii, acest lucru fiind confirmat prin creşterea ocupării în ultimii ani în ciuda încetinirii ritmului de creştere economică. Ţinta din 2010 privind rata globală de ocupare de 70% pare însă dificil de atins dacă nu se va acţiona corespunzător. În acest sens, Uniunea Europeană face următoarele recomandări pentru toate Statele Membre: Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a organizaţiilor prin promovarea flexibilităţii combinate cu securitatea pe piaţa muncii, prin modernizarea şi lărgirea conceptului de securitate la locul de muncă, crearea unui număr tot mai mare de locuri de muncă şi prin creşterea productivităţii. Atragerea unui număr tot mai mare de persoane în vederea intrării şi rămânerii pe piaţa muncii astfel încât munca să devină o opţiune reală pentru toţi prin promovarea strategiilor de îmbătrânire activă, prin dezvoltarea politicilor de creştere a participării pe piaţa muncii, prin îmbunătăţirea politicilor active pe piaţa muncii şi a serviciilor personalizate pentru toţi cei ce caută un loc de muncă.

58 Investirea tot mai eficientă în capitalul uman şi în învăţarea continuă prin împărţirea responsabilităţilor şi a costurilor între autorităţile publice, organizaţii şi indivizi, prin extinderea ofertei de pregătire în special pentru lucrătorii slab calificaţi şi lucrătorii vârstnici. Asigurarea implementării eficiente a reformelor printr-o mai bună guvernare prin construirea unui parteneriat social mai eficient, prin utilizarea mai raţională a fondurilor publice, prin promovarea Planurilor Naţionale de Acţiune pentru Ocupare şi prin creşterea transparenţei lor, prin sporirea rolului recomandărilor specifice fiecărei ţări şi prin dezvoltarea învăţării din experienţa comună. Implementarea acestor recomandări va putea contribui în mod real la apropierea de obiectivele de la Lisabona, la crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bune pentru toţi. Având în vedere integrarea ţării noastre în structurile Uniunii Europene ne-am propus să realizăm o evaluare comparativă a performanţei pieţei muncii din România vizavi de performanţele pieţelor muncii din Statele Membre. Analiza are la bază calculul unui indicator compozit de evaluare a performanţei pieţei muncii din ultimii cinci ani ce cuprinde cinci indicatori reprezentativi şi anume: ritmul mediu anual de creştere a ocupării; rata medie a ocupării; rata medie a şomajului; rata medie a şomajului de lungă durată; productivitatea medie a muncii. Acestor indicatori li se conferă diferite ponderi, după cum se poate observa în tabelul 1. Tabelul 1 Indicatorul performanţei pieţei muncii: schema de ponderare a indicatorilor componenţi Nivelul 1 Nivelul 2 Nivelul 3 Ritmul mediu anual de (1/2) creştere a ocupării Indicatorul ocupării (1/3) Rata medie a ocupării (1/2) Rata medie a şomajului (1/2) Rata medie a şomajului (1/2) de lungă durată Productivitatea medie (1) a muncii Indicatorul şomajului (1/3) Indicatorul productivităţii (1/3) Indicatorul performanţei pieţei muncii Valoarea fiecărui indicator se transformă într-un scor pe o scală de la 1 la 10 cu ajutorul formulei următoare: (V i -V min )*10/(V max -V min ) unde: V i - valoarea indicatorului pentru ţara i; V min - cea mai mică valoare înregistrată în cadrul întregului eşantion de ţări ales; V max - cea mai mare valoare înregistrată în cadrul întregului eşantion de ţări ales.

59 Tabelul 2 Indicatorul performanţei pieţei muncii în ţările Uniunii Europene, Bulgaria şi România şi elementele sale componente Ritmul mediu anual de creştere a ocupării în perioada Ţara Indicatorul performanţei pieţei muncii 2003 Rata medie a ocupării în perioada Rata medie a şomajului în perioada Productivitatea medie a muncii în perioada Rang Scor Rang % Rang % Rang % Rang % Rang Austria 5 7, , ,80 3 3,98 4 1, ,44 Belgia 11 6, , , , ,8 2 59,24 Bulgaria* 26 1, , , , , ,33 Cipru* 9 6, , ,83 4 4, , ,65 Danemarca 2 8, , ,90 6 4,74 3 0, ,14 Estonia 21 3, , , , ,2 23 6,9 Finlanda 7 6, , , , , ,37 Franta 10 6, , , , , ,96 Germania 12 6, , , , , ,33 Grecia 17 4, , , ,5 21 5, ,19 Irlanda 6 7, , ,06 5 4,54 8 1, ,36 Itlalia 16 5, , , , , ,46 Letonia 23 3, , , , , ,4 Lituania 24 2, , , , , ,5 Luxemburg* 1 8, , ,72 1 2,66 1 0, ,29 Malta* 18 4, , , , , ,48 Marea Britanie 8 6, , ,54 8 5,28 7 1, ,12 Olanda 3 7, , ,32 2 3,02 2 0, ,59 Polonia 27 0, , , , , ,54 Portugalia 13 5, , ,00 7 4,82 9 1, ,84 Republica Ceha 20 4, , , , , ,8 Romania 22 3, , , , , ,34 Slovacia 25 1, , , , , ,12 Slovenia 15 5, , , , , ,02 Spania 14 5, , , , , ,53 Suedia 4 7, , ,04 9 5,54 6 1, ,3 Ungaria 19 4, , , , , ,13 UE15 6,281 0,71 63,74 7,94 3,4 45,06 UE25 5,662 0,40 62,56 8,88 3,96 39,9 Sursa: Calcule ale autorilor pe baza datelor din EUROSTAT * seriile de date pentru aceste ţări nu sunt complete Rata medie a şomajului de lungă durată în perioada Din punct de vedere al performanţei pieţei muncii în perioada am putea grupa ţările UE şi ţările candidate în trei categorii (vezi graficul de mai jos):

60 Graficul 1 Indicatorul performanţei pieţei muncii în ţările Uniunii Europene, Bulgaria şi România, în perioada ,0 8,5 8,0 8,1 7,9 7,8 7,7 7,3 6,9 6,8 6,8 6,6 6,5 7,0 6,4 6,0 5,0 4,0 3,0 2,0 1,0 0,0 Luxemburg* Danemarca 5,7 5,4 5,1 5,1 Sursa: Calcule ale autorilor pe baza datelor din EUROSTAT 4,4 4,4 4,4 4,3 Olanda Suedia Austria Irlanda Finlanda Marea Britanie Cipru* Franta Belgia Germania Portugalia Spania Slovenia Itlalia Grecia Malta* Ungaria Republica Ceha 3,6 3,3 3,2 1. Grupa ţărilor cu performanţă înaltă, cu un scor mai mare de 7, constituită din Luxemburg, Danemarca, Olanda, Suedia, Austria, Irlanda şi Finlanda. Grupa este dominată net de Luxemburg cu un scor de 8,5 faţă de scorul maxim posibil de 10. Această ţară se situează pe primul loc în funcţie de indicatorii de şomaj şi de productivitate, în schimb, ritmul mediu anual de creştere a ocupării de 0,75% plasează Luxemburg doar pe locul 9. În plus, rata medie a ocupării în perioada atinge valoarea de 62,7 %, această ţară fiind la o distanţă de aproximativ patru puncte procentuale faţă de ţinta intermediară stabilită pentru Pe locul doi în ierarhie se află Danemarca care prezintă rate de şomaj reduse şi o productivitate a muncii înaltă, însă înregistrează un ritm de creştere a ocupării negativ în perioada Cu toate acestea Danemarca, cu o rată medie a ocupării de 75,9% în perioada analizată, este ţara cu cel mai înalt nivel de ocupare şi una din cele patru ţări (alături de Olanda, Suedia şi Marea Britanie) care au depăşit deja pragul de 70% stabilit pentru anul Pe locurile 3 şi 4 se situează Olanda şi Suedia cu un scor final de 7,9 şi respectiv 7,8. Ambele ţări prezintă niveluri foarte înalte ale ratei ocupării, acest lucru datorându-se în parte şi sporirii ponderii locurilor de muncă cu program de lucru parţial ceea ce dovedeşte o flexibilitate mai mare a pieţei muncii. Viteza de creştere a ocupării în ultimii cinci ani este destul de redusă, iar începând cu anul 2003 se înregistrează chiar o creştere negativă. Ratele de şomaj se menţin la cote relativ reduse în aceste ţări, iar productivitatea medie a muncii pe persoană ocupată este destul de ridicată, Olanda şi Suedia fiind plasate între primele 10 ţări din panelul de 27 în privinţa acestui ultim indicator. 2,5 1,5 1,4 Estonia Romania Letonia Lituania Slovacia Bulgaria* Polonia 0,9

61 2. Grupa ţărilor cu performanţă medie, cu un scor cuprins între 5 şi 7, este constituită din Marea Britanie, Cipru, Franţa, Belgia, Germania, Portugalia, Spania, Slovenia şi Italia. Marea Britanie este prima ţară din acest grup, aceasta aflându-se pe locul 8 în clasamentul general, cu un scor de 6,9 faţă de scorul maxim posibil de 10. Poziţia sa este cauzată de un ritm mediu anual de creştere a ocupării destul de redus (0,28%), dar şi de un nivel redus al productivităţii medii a muncii, sub media UE15 şi chiar sub cea a UE25. Un loc aparte în această grupă îl deţine Ciprul, singura ţară din grupul celor zece ţări ce au aderat recent la UE care prezintă o performanţă superioară mediei UE15. Această ţară a cunoscut un ritm înalt de creştere a ocupării ce o plasează pe locul 2 în ceea ce priveşte acest indicator, precum şi rate de şomaj reduse. Ciprul a înregistrat rate de tranziţie foarte înalte din şomaj către ocupare în ultimii ani, atingând un nivel ridicat al ratei de ocupare de 69,2% în 2003, comparativ cu 65,7% în Ciprul mai are însă de recuperat la capitolul productivitate, aflându-se doar pe locul 17, adică sub media UE15 şi UE25. Deşi situată abia pe locul 12, poziţia Germaniei nu este deloc surprinzătoare, fiind un efect al reunificării, Germania de Est având multe din caracteristicile ţărilor din fostul bloc socialist. Germania a suferit o contracţie a ocupării în ultimii ani care a fost însoţită de o creştere atât a ratei totale a şomajului cât şi a şomajului de lungă durată. Portugalia şi Spania, ocupantele locurilor 14 şi 15 în clasamentul celor 27 de ţări, prezintă o productivitate medie a muncii sub media UE, ceea ce le conferă această poziţie nesatisfăcătoare. Portugalia înregistrează şi o uşoară reducere a ratei de ocupare, însă aceasta rămâne înaltă, peste ţinta intermediară din Spania însă, deşi are un ritm accelerat de creştere a ocupării, situând-o pe primul loc la acest indicator, are totuşi un nivel foarte redus al ocupării, de numai 59,7% în Creşterea ratei de ocupare în Spania se explică parţial prin creşterea ocupării cu contract pe perioadă determinată, în prezent 31% din populaţia ocupată lucrând cu acest tip de contract. Rata şomajului rămâne însă la un nivel destul de ridicat în Spania (11,3% în 2003), dar disparităţile între sexe sunt deosebit de mari (8,2% rata şomajului masculin în 2003 şi 15,9% rata şomajului feminin). 3. Grupa ţărilor cu performanţă redusă, cu un scor mai mic decât 5, cuprinde Grecia, Malta, Ungaria, Republica Cehă, Estonia, România, Letonia; Lituania, Slovacia Bulgaria şi Polonia. După cum se observă, în acest grup sunt cuprinse 8 din cele 10 ţări care au aderat recent la UE, la care se adaugă cele două ţări candidate Bulgaria şi România. Grecia este singura ţară din UE15 care are o performanţă atât de slabă. Această ţară, deşi a făcut paşi importanţi în direcţia creşterii ratelor de ocupare, este caracterizată de rate relativ înalte de şomaj şi de o productivitate a muncii inferioară chiar mediei UE25. România este situată pe locul 22, cu un indicator al performanţei pieţei muncii de 3,3, înaintea unor ţări cum sunt Letonia, Lituania, Slovacia, Bulgaria şi Polonia. În toate aceste ţări, mai puţin România, rata şomajului este foarte ridicată, explicând această încadrare. România, deşi din punct de vedere al productivităţii muncii se situează pe penultimul loc al ţărilor din panel, are o poziţie finală mai bună faţă de ţările amintite ca urmare a unor rate de şomaj moderate. Acest lucru nu se datorează însă decât unei întârzieri în aplicarea reformei şi nicidecum unei însănătoşiri a mediului economic. Polonia, care în prezent are rate de şomaj masive (19,2% în 2003), va face totuşi progrese durabile în perioada ce urmează. Creşterea şomajului în aceste ţări a fost în general acompaniată de creşterea lipsei locurilor de muncă în rândul femeilor şi al lucrătorilor tineri şi de o sporire a incidenţei şomajului pe termen lung. România este ţara cu cea mai ridicată pondere a populaţiei ocupate în agricultură, aproximativ 36%, sector în care productivitatea este foarte redusă. Perspectivele de evoluţie a

62 României pe calea alinierii la standardele UE sunt determinate de capacitatea acesteia de realocare a resurselor din sectoarele cu productivitate joasă către cele înalt productive. Succesul depinde în mare măsură de funcţionarea pieţelor factorilor de producţie. În contrast cu celelalte ţări din regiune care au început reforma mai devreme, dinamica ocupării şi fluctuaţiile rezultatelor economice au fost efecte ale unor politici macroeconomice incoerente, şi mai puţin ale unei restructurări economice. Din păcate, lipsa oportunităţilor de realocare a muncii către sectoarele non-agricole a transformat sectorul agricol în singura opţiune de angajare. Un alt punct slab al pieţei muncii din România este mobilitatea redusă a lucrătorilor. Progresul slab înregistrat de România pe calea reformelor şi a restructurării economice, în special în ceea ce priveşte flexibilitatea pieţei muncii, implică atât mărirea costurilor economice şi sociale, cât şi a costului generat de sporirea periculoasă a decalajului faţă de celelalte ţări exsocialiste. Reformele cheie ce trebuie realizate de România sunt următoarele: creşterea flexibilităţii în ceea ce priveşte intrarea şi ieşirea din ocupare; adoptarea politicilor de utilizare flexibilă a contractelor pe perioadă determinată şi de flexibilizare a timpului de lucru; corelarea salariului cu productivitatea la nivelul firmei; adoptarea politicilor cu suportul partenerilor sociali; eliminarea rigidităţilor impuse de noul Cod al Muncii; creşterea participării pe piaţa muncii; sporirea investiţiilor în capitalul uman; implementarea reformei sistemelor fiscale şi de asigurări, în termeni de politici şi de administrare, în vederea reducerii costurilor muncii pe viitor; accelerarea restructurării sectorului agricol şi eficientizarea programelor de realocare a forţei de muncă între sectoare. BIBLIOGRAFIE 1. Employment in Europe 2004 European Comission, Directorate General for Employment and Social Affairs; 2. Labour Market Performance, Fraser Forum, September 2004, Vancouver, Canada; 3. Restructuring for EU Integration The Policy Agenda, Report No RO, World Bank, June

63 e-inclusion UN NOU OBIECTIV AL POLITICILOR SOCIALE Adrian TOIA Expert - Noua Economie si Societatea Informaţională REZUMAT e-inclusion are ca scop nu numai prevenirea riscurilor excluderii digitale pentru persoanele cărora le lipsesc cunoştinţele necesare pentru accesul la Internet şi la activităţile şi serviciile caracteristice economiei digitale, ci şi oferirea de noi oportunităţi digitale pentru incluziunea socială a persoanelor dezavantajate (inclusiv din punct de vedere cognitiv) şi a regiunilor defavorizate. e-inclusion este o provocare multidimensională in contextul politicilor şi obiectivelor UE (prevăzute în Planul de acţiune e-europe 2005) de combatere a excluziunii sociale şi de asigurare a coeziunii sociale. CUVINTE CHEIE : societate informaţională, noua economie, discriminarea digitală, accesibilitate digitală, excludere socială, coeziune socială. e-inclusion A NEW OBJECTIVE OF SOCIAL POLICIES SUMMARY e-inclusion aims to prevent risks of 'digital exclusion', that means to avoid new forms of exclusion of disadvantaged people due to lack of digital literacy or of Internet access. At the same time e-inclusion means also new 'digital opportunities' for the inclusion of socially disadvantaged people and less-favoured areas. e-inclusion is a multidimensional challenge and the digital divide can be a greater danger for some countries or regions and also for their people, in particular to exclusion. e-inclusion policies will enhance social cohesion and quality of life in the future, mainstreamed by to promote equal opportunities for all citizens. KEY WORDS: information society, new economy, digital divide, social policy, social cohesion, e- inclusion Informaţia este resursa principală în "noua economie" şi de aceea suportul şi nucleul acesteia sunt tehnologiile informaţionale şi comunicaţiile avansate (TIC), iar motorul ei este Internet, o reţea bazată pe TIC la nivel global. De aceea se spune că noua economie este o economie a tuturor tipurilor de afaceri construite în jurul Internet. Câteva din caracteristicile "noii economii" sunt direct sau indirect influenţate de Internet, deoarece: activităţile existente sunt realizate mai repede, mai performant şi la un cost mai scăzut; activităţile sunt efectuate de la/la distanţă; apar noi activităţi; apar noi sectoare economice cu o creştere impresionantă; se produc schimbări structurale rapide şi profunde la nivel macroeconomic, microeconomic şi societal; Valoarea economică poate fi transportată instantaneu si gratuit, în cazul infrastructurii globale oferite de Internet. "Distanţa a murit" şi timpul se "comprimă" sunt probabil noile realităţi care modelează societatea, în secolul REVOLUŢIA DIGITALĂ Internet schimbă fundamental modul de trai, de muncă, de studiu şi pregătire, al

64 oamenilor. Utilizarea Internet şi a altor tipuri de servicii şi activităţi bazate pe TIC se dezvoltă in progresie geometrică, iar spaţiul de muncă şi de viaţă se extinde în mod real şi virtual. Cele mai reprezentative tipuri de activităţi şi servicii caracteristice noii economii, sunt prezentate pe scurt în continuare. E-commerce (Electronic-commerce) reprezintă orice formă de tranzacţie de afaceri în care părţile interacţionează mai curând în mod electronic, decât prin schimburi fizice sau prin contact direct fizic. Categoriile de comerţ electronic, în funcţie de actorii implicaţi, pot fi: business to business (B2B); business to consumer (B2C); business to administration (B2A); consumer to administration (C2A). consumer to consumer (C2C). E-business poate fi definit ca transformarea proceselor (operaţiilor, componentelor) constitutive ale unei afaceri cu ajutorul tehnologiilor Internet. În câţiva ani, e-business a trecut de la concept la realitate, dovedind că poate funcţiona pentru oricine: consumatori, oameni de afaceri, guvernanţi. Tranziţia la comerţul electronic şi noile modele de e-business, este caracterizată de creşterea rapidă a bunurilor (produse şi servicii) intangibile sau "imateriale". Valoarea economică se dematerializează. Dematerializarea producţiei şi consumului implică trecerea de la economia bazată pe atomi la economia bazată pe biţi. Când vorbim de "produse intangibile" sau produse digitale avem în vedere produsele şi serviciile care pot fi livrate direct în calculatorul consumatorilor, prin Internet. Bunurile şi serviciile digitale includ : cataloage on-line de produse şi servicii ale firmelor; software şi baze de date; servicii financiare - plăţi electronice, depozite bancare, informaţii financiare, asigurări; servicii profesionale - arhitecţi, avocaţi, contabili, consultanţi; servicii turistice - rezervări hoteluri şi avioane, ghiduri turistice; ziare on-line; comunicare rapidă Forum şi Chat - interactivitate în timp real; distracţie - jocuri on-line, muzică electronică, CD; documente, incluzând articole, cărţi şi librăria electronică; date, incluzând statistici; informaţii de referinţă (dicţionare şi enciclopedii); ştiri; previziuni meteo; sunet (discursuri şi muzică); video şi video-cu-sunet, (televiziune, video-conferinţă şi video-clipuri); voce interactivă (conversaţie telefonică şi tele-conferinţă); Ework

65 În prezent asistăm la schimbarea paradigmei tradiţionale a muncii care are următorii parametri determinanţi: angajat permanent şi pe bază de contract; "angajare pe viaţă"; număr de ore de muncă standardizat (de la "9 la 5"); angajare cu timp de lucru întreg (40-45 de ore/săptămână); asigurare socială de stat; locuri de muncă plasate în cadrul comun al unei clădiri; cooperare intra-organizaţională bazată pe şedinţe de lucru cu angajaţii, în timp ce contactele externe sunt limitate şi efectuate doar de un anumit număr de angajaţi. În societatea industrială obligaţia fiecărui lucrător era: perfecţionează-ţi pregătirea profesională, creşte eficienţa, fa-ţi slujba corect. În "noua economie" obligaţia fiecărui lucrător este: perfecţionează-ţi atitudinea, creşte capacitatea de a lucra în cât mai multe domenii, determină slujba corectă să o facă. Noul pattern al muncii în "noua economie" este următorul : angajare pentru atitudine pregătire pentru noi capabilităţi diversificarea experienţei profesionale. Noua Paradigmă pentru muncă în secolul 21 se concretizează în : munca la distanţă şi dislocarea spaţială, lucru pe cont propriu ( ca statut sau numai pentru modul de desfăşurare al activităţii) responsabilităţi mai largi, limite extinse pentru efectuarea comunicării şi cooperării. Fig. nr. 1 Noile paradigme ale muncii în secolul 21

66 Nevoia de schimbare şi potenţialul creat de tehnologia informaţiei deschid împreună noi oportunităţi pentru noi moduri de muncă cum sunt : programe flexibile de lucru : program de lucru variabil, săptămâna comprimată de lucru, orarul flexibil. munca mobilă, realizată în timpul deplasărilor la clienţi, parteneri şi furnizori; munca la distanţă, în diferite forme; ework şi telework, ca noi moduri de muncă specifice societăţii informaţionale. Ework (sau telework, numele sub care s-a impus la începutul anilor '90) este un nou mod de a lucra, prin efectuarea unei activităţi (forme de muncă) flexibile în timp şi la distanţă de organizaţia pentru care lucrează angajatul (salariat, colaborator) utilizând în principal tehnologia informaţiilor şi comunicaţiile (TIC), care reprezintă suportul activităţii desfăşurate pentru realizarea de teleactivităţi şi teleservicii. Diferenţa fundamentală între ework şi formele de activitate curentă este că ework duce munca spre lucrător, ceea ce contribuie la schimbarea statutului lucrătorului. Locuieşti într-un loc poţi lucra oriunde. Internet creează noi profesii şi locuri de muncă. A apărut piaţa de muncă on-line şi CV electronic. Pentru piaţa muncii trecerea spre "noua economie" este însă foarte dificilă. În viitor unul din atu-urile principale pe piaţa muncii este învăţarea pe tot parcursul vieţii (adaptabilitatea). E-learning Noua economie se bazează pe învăţare Viteza de înnoire tehnologică şi cerinţele competitivităţii necesită o actualizare continuă a cunoştinţelor şi revoluţionează sistemul de educaţie şi instruire, necesitând adoptarea noului concept de formare continuă (life-long learning). Internet este în centrul revoluţiei educaţionale (a procesului de învăţare) şi este rapid adoptat pentru a fi folosit în pregătirea profesională. E-health Internet şi tehnologiile informaţionale suport pentru îngrijirea sănătăţii au din ce în ce mai mult, un rol important în asistarea sistemelor de sănătate pentru a creşte disponibilitatea şi calitatea serviciilor medicale, precum şi pentru a deveni mai eficace din punct de vedere al costurilor, prin raţionalizarea structurală şi funcţională a sistemului. E-government Un alt domeniu de impact pozitiv al Internet este guvernarea on-line, sau democraţia electronică. Elementul cheie al conceptului de e-government este îmbunătăţirea relaţiei dintre administraţia publică pe de o parte, cetăţeni şi mediul de business, pe de altă parte. Termenul de e-government se referă atât la furnizarea informaţiilor şi serviciilor către cetăţeni şi mediul de business (aplicaţii externe) cât şi la utilizarea TIC / Internet în cadrul/interiorul instituţiilor publice (aplicaţii interne). Serviciile oferite sub numele de e-government sunt, în principal, de trei tipuri (după funcţiile oferite) :

67 Servicii de informare; Servicii de comunicare interactivă; Servicii tranzacţionale. Acestea sunt orientate spre : Îmbunătăţirea vieţii zilnice a cetăţenilor, Tele administrare, Tele -participare la viaţa politică. Serviciile administraţiei centrale (guvernamentale) şi locale, precum şi informaţiile de interes public, vor putea fi obţinute mai uşor de către cetăţeni, din orice loc (de la distanţă), independent de nivelul de cunoaştere a utilizării calculatoarelor, cu ajutorul unor sisteme inteligente de ghidare pentru căutarea şi găsirea informaţiilor dorite. A devenit posibilă accesarea, completarea şi transmiterea electronică a documentelor şi actelor care apar în relaţiile dintre cetăţeni şi autorităţi. Se dezvoltă servicii automate de informare şi alertare a cetăţenilor, privind diverse tipuri de pericole şi ameninţări. Prin introducerea votului on-line se instituţionalizează Internet ca suport al sistemelor democratice. Scopul principal al aplicării şi generalizării acestor mijloace şi instrumente este de a creşte eficienţa activităţii organismelor guvernamentale, care vor deveni mai responsabile şi mai uşor accesibile, prin eliminarea barierelor actuale care le separă de cetăţeni. Natura Internet duce la reconsiderarea celor mai eficiente moduri de a guverna şi induce concluzia că formele centraliste de luare a deciziilor nu mai corespund cu viteza şi flexibilitatea oferite de Internet. Este nevoie de a luarea în considerare a descentralizării procesului de luare a deciziilor, şi introducerea mecanismelor de auto-reglementare. Se poate spune că revoluţia digitală este orientată preponderent spre om, spre cetăţean, spre social. 2. TIPURI DE UTILIZATORI Până la jumătatea anilor '70, Internet era dominat de oameni de ştiinţă şi ingineri. Următorul val l-a constituit, la începutul anilor 1980, comunitatea ştiinţifică informatizată. Apoi, furnizorii de informaţii şi industria media s-au implicat din ce în ce mai mult. Începând cu anii '90, au devenit utilizatori activi ai Internet alte categorii socioprofesionale : profesori, studenţi, elevi, oameni de afaceri, manageri, specialişti în diferite domenii, funcţionari, multe persoane în calitate de particulari. Odată cu dezvoltarea Internet au apărut două mari "clase" de utilizatori particulari: "adaptaţii", oameni cu posibilităţi financiare, ridicate, dar extrem de ocupaţi, cu puţin timp la dispoziţie (care utilizează deja Internet şi instrumentele asociate în fiecare zi, ca sursă regulată de informaţii sau achiziţia on-line de produse) Potrivit unui studiu realizat de analiştii de la Datamonitor, acest grup a depăşit factorii psihologici de teamă, este conştient de riscul asociat utilizării instrumentelor

68 virtuale şi plăţilor on-line (furt, fraude etc.), dar şi de faptul că dezavantajele sunt mai mici decât avantajele. "conservatorii", adică cei care declară că deocamdată nu renunţă la modalităţile clasice de a face cumpărături sau afaceri pentru că Internet nu a reuşit până acum să le ofere aplicaţii destul de atractive pentru a-i determina să renunţe la canalele tradiţionale de comunicare şi la modalităţile clasice de cumpărare. Tinerii sunt de obicei printre primii care adoptă noile tehnologii, arată Datamonitor. Cercetările arată că majoritatea utilizatorilor Internet se înscrie în categoria de vârstă de ani. scopurile pentru care le folosesc fiind însă complet diferite de cele ale consumatorilor maturi. Rata de penetrare a Internet în rândul pensionarilor va continua însă inevitabil să crească, pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte. De altfel, acest lucru este evident şi prin prisma faptului că 19% dintre utilizatorii de PC au o vârstă cuprinsă între 45 şi 54 de ani. În ceea ce priveşte repartiţia pe sexe, bărbaţii sunt mult mai interesaţi decât femeile. 55% dintre consumatorii care au acasă un PC cu conectare la Internet sunt bărbaţi. În ceea ce priveşte limba folosită de utilizatorii Internet, o evaluare făcută în iunie 2001, la nivel mondial, evidenţiază următoarele date : 45 % din utilizatori, foloseau limba engleză; 55 % din utilizatori, foloseau alte limbi decât limba engleză; 29.8% din utilizatori, foloseau 21 de limbi europene, altele decât limba engleză; 25.2% din utilizatori, foloseau 7 limbi asiatice. Gradul de penetrare al Internet a atins în ultimii ani niveluri de creştere fără precedent în majoritatea ţărilor lumii. Raportul NUA din noiembrie 2000, estimează numărul utilizatorilor Internet pe plan mondial la milioane. Intr-o anchetă ITU din septembrie 2002 numărul utilizatorilor Internet pe plan mondial ajunsese la 605, 6 milioane utilizatori. Modificarea structurii pe continente şi regiuni a numărului de utilizatori pe plan mondial este ilustrată în figurile de mai jos. Structură utilizatori Internet % 1% 23% Africa Asia/Pacific Europa Orientul Mijlociu Canada & SUA America Latină 44% 1% 27% Figura nr. 2

69 Strucura utilizatori Internet % 1% 6% 1% Africa 31% Asia/Pacific Europa Orientul Mijlociu Canada & SUA 31% America Latină Figura nr. 3 Evoluţiile înregistrate în dezvoltarea Internet, estimările şi prognozele prezentate la intervale variabile de timp au diferenţe apreciabile între ele şi realitate. Cifrele prognozate sunt infirmate, în sensul realizării lor cu câţiva ani mai devreme în toate regiunile geografice (şi în mod special în America de Nord, unde cifra prevăzută pentru anul 2004, a fost atinsă în noiembrie 2000!!). Pentru 2005, IDC prevede atingerea cifrei de un miliard de utilizatori Internet. Tot IDC, estimează că numărul de utilizatori Internet în anul 2004, va atinge 233 milioane persoane în Europa (estimarea emarketer este de 255 milioane) ceea ce va reprezenta cca. 60% in populaţia Europei, faţă de numai 30%, în O anchetă, realizată în noiembrie 2001, oferă date (în % din numărul de utilizatori) privind domeniile de interes ale utilizatorilor Internet: informare/documentare turism/rezervări bilete educaţie/training 44.8 servicii medicale căutare locuri de muncă on-line banking 29.0 cărţi/bilete spectacole forumuri de discuţii altele..5.2 Sursa : Flash Eurobarometer, ianuarie 2002 În România, în urmă cu zece ani şi mai bine, în anul revoluţiei, nu se ştia mare lucru despre computere sau Internet. La sfârşitul anului 2001, erau înregistrate de calculatoare gazdă (host) pe cca de domenii înregistrate (6% din site-urile web din ţările central şi est europene). În acelaşi an, numărul de utilizatori Internet în România a reprezentat numai 4,5% din populaţia ţării, cu mult sub media din ţările central şi est europene (14,5%). Nivelul scăzut al utilizării Internet se explică prin tarifele ridicate practicate încă în telefonia fixă şi prin nivelul scăzut al investiţiilor în infrastructura de acces. La aceasta se adaugă şi faptul că

70 mare parte a cetăţenilor nu sunt instruiţi să utilizeze tehnologia informaţiei şi nu conştientizează beneficiile pe care aceasta le poate aduce. În întreprinderile cu peste 50 angajaţi, numărul utilizatorilor de Internet a crescut de 6 ori în 2001 faţă de 1998, aceştia fiind repartizaţi astfel: 48% în industrie şi construcţii, 12% în comerţ, 31% în sectorul servicii, 9% în sectorul bancar şi de asigurări. Deşi procentul utilizatorilor de Internet este încă scăzut, ritmul în care s-a dezvoltat acest domeniu este promiţător. Liberalizarea pieţei telefoniei fixe, creşterea comunicaţiilor mobile şi a sectorului televiziunii prin cablu, sunt factori care au contribuit la dezvoltarea rapidă a utilizării Internet. Tipul de acces cel mai răspândit este dial-up, dar sunt utilizate şi legăturile prin linii închiriate, radio şi cablu TV. În februarie 2003 Internetul românesc a aniversat 10 ani de existenta pe domeniul.ro În anul 2003, 16% dintre utilizatori foloseau Internet zilnic, 23,8% o data pe săptămână iar 19% stau pe net peste 5 ore pe zi/săptămânal; în anul 2004, numărul de utilizatori Internet la 100 de locuitori a ajuns la cca. opt. 3. UNELE EFECTE SOCIALE NEGATIVE ALE DEZVOLTĂRII INTERNET Cu tot suportul oferit pentru dezvoltare, utilizarea Internet ridică multe probleme. Datorită unor efecte potenţiale negative, cum sunt "discriminarea digitală" care se transformă treptat în "prăpastia digitală", proliferarea unor forme aberante şi periculoase de comunicare şi manifestare, precum şi alte aspecte negative ale dezvoltării Internet pentru economie, societate şi viaţa oamenilor, Internet poate acţiona ca un bumerang, prin apariţia unor efecte nedorite - de graniţă sau "perverse". Aceste efecte conduc la apariţia a două tipuri principale de bariere : Bariere privind accesibilitatea şi disponibilitatea dispozitivelor terminale de acces la Internet ( în special PC-uri) din mai multe cauze : preţuri încă foarte mari pentru aceste echipamente, comparativ cu puterea de cumpărare a celor cu venituri mici (în special pentru ţările din Sud sau cu o putere economică mai mică); tarife de conectare mari; evoluţia rapidă şi apariţia de noi modele de PC, care obligă la investiţii permanente pentru a fi la "zi" în utilizarea Internet. In scurt timp unii utilizatori nu îşi vor mai putea permite un up-grade la PC-ul actual şi vor renunţa astfel la serviciile Internet. Un alt aspect este dificultatea utilizării acestor dispozitive de către un utilizator neinstruit în mod special; se consideră că interfaţa actuală de utilizare a Internet este prea complicată. Bariere culturale datorate diferenţelor de mentalitate şi educaţie sau chiar datorită politicilor guvernamentale din ţara respectivă. Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor polarizează lumea în conectaţi şi izolaţi. "Prăpastia digitală" (sau Digital Divide) se concretizează în apariţia unor segmente de populaţie şi ţări care nu au acces şi nu pot beneficia de avantajele economiei digitale, ceea ce

71 poate conduce la excluderea din circuitul economic şi social a unor grupuri sociale şi naţiuni, şi pe această cale, la adâncirea decalajului dintre ţările bogate şi cele sărace ale lumii. Limitarea posibilităţilor de acces pe scară largă a populaţiei şi accesul diferenţiat la facilităţile Internet are ca efect apariţia unor inegalităţi atât la nivelul fiecărei ţări cât şi între ţările şi regiunile lumii. Aceste inegalităţi sunt concretizate în diferenţe de: Venit - cei care pot şi cei care nu pot avea acces la Internet; pentru a-şi cumpăra un calculator un locuitor din România are nevoie de venitul pe 3-5 luni, în timp ce unul din SUA numai de venitul pe o săptămână; Educaţie - este o condiţie a societăţii bazate pe reţele: 30% din utilizatorii de reţele au cel puţin o diplomă universitară; Regiune geografică - decalajul Nord - Sud la nivel mondial şi cel Vest - Est în Europa; toate statisticile evidenţiază mari diferenţe între continente, între ţări (de pe diferite continente) şi între regiuni (din aceeaşi ţară); Rasa - dominaţia albilor; Limba - limba engleză predomină în 80% din web-sites disponibile pe Internet, în timp ce mai puţin de 10% din populaţia globului vorbeşte engleza; Genul - dominaţia bărbaţilor; majoritatea utilizatorilor sunt bărbaţi şi tineri până în 30 ani. Vârsta - generaţia bc (before computers), formată din persoane mai în vârstă, fără cunoştinţe despre calculatoare şi Internet şi generaţia ac (after computers) formată în majoritate din tineri care cunosc posibilităţile Internet. Riscurile marginalizării şi excluderii nu trebuie privite cu resemnare, ci ca un îndemn pentru acţiune în următoarele direcţii: conectivitate mai mare: instalarea de reţele de comunicaţie şi calculatoare; accesibilitate mai mare: focalizarea pe accesul în grup (puncte colective de acces), nu numai pe acces individual (de proprietar); capabilitate mai mare: educarea oamenilor, crearea de capabilităţi pentru societatea cunoaşterii; mai mult conţinut: punerea pe web a cunoştinţelor şi problemelor locale, a culturii, a comerţului ş.a.m.d. mai multă creativitate: adaptarea tehnologiilor la necesităţile şi oportunităţile globale; mai multă colaborare: dezvoltarea guvernării bazate pe Internet pentru a răspunde la diverse necesităţi naţionale; mai multe fonduri: găsirea şi stimularea celor mai variate forme pentru finanţarea societăţii bazate pe cunoştinţe. 4. NOI PROVOCĂRI ALE SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE In acest context, pentru realizarea în bune condiţiuni a activităţilor şi serviciilor societăţii informaţionale în folosul tuturor cetăţenilor, sunt necesare o serie de măsuri şi acţiuni de susţinere şi promovare, care au în vedere două noi concepte care trebuie să însoţească dezvoltarea economiei digitale : e-accessibility, care poate fi definită ca preocuparea (asigurarea condiţiilor necesare) pentru proiectarea, realizarea şi utilizarea pe scară cât mai largă a bunurilor şi serviciilor digitale.

72 Ceea ce înseamnă, printre altele, utilizarea metodelor, instrumentelor şi soluţiilor pentru ceea ce se numeşte Proiectarea pentru toţi, introducerea şi respectarea unor standarde şi măsuri legislative specifice care să permită folosirea de cât mai mulţi cetăţeni a facilităţilor şi posibilităţilor produselor şi serviciilor digitale. Ridicarea barierelor şi diminuarea numărului şi acţiunii inegalităţilor, este obiectivul urmărit de e-inclusion, e-inclusion are ca scop nu numai prevenirea riscurilor excluderii digitale pentru persoanele cărora le lipsesc cunoştinţele necesare pentru accesul la Internet şi la activităţile şi serviciile caracteristice economiei digitale, ci şi oferirea de noi oportunităţi digitale pentru incluziunea socială a persoanelor dezavantajate (inclusiv din punct de vedere cognitiv) şi a regiunilor defavorizate. Printre aceste oferte este şi apariţia şi răspândirea comunităţilor virtuale, care contribuie la diminuarea excluziunii sociale şi creşterea coeziunii sociale. Pe Internet, ca şi în lumea reală, persoanele cu interese comune se reunesc în comunităţi (virtuale) - cum ar fi forum, chat-uri, listele de mail, NEWSGROUPS sau WEBBOARDS folosite atât pentru timpul liber, cât şi pentru comunicarea în domenii profesionale. e-inclusion este o provocare multidimensională În consecinţă decidenţii politici din toate ţările, în colaborare cu societatea civilă şi cu sectorul privat, trebuie să ia în considerare riscurile excluderii şi să stabilească priorităţile adecvate specificului naţional şi local în contextul politicilor şi obiectivelor Strategiilor şi politicilor la nivel naţional şi internaţional pentru combaterea excluziunii sociale şi asigurarea coeziunii sociale. 5. STRATEGII ŞI POLITICI LA NIVEL INTERNAŢIONAL ŞI NAŢIONAL In acest context trebuie menţionată iniţiativa Administraţiei Clinton din cadrul G8 (22 iulie, 2000) prin lansarea From Global Digital Divide to Digital Oportunity-A Global Call for Action care a stabilit împreună cu alţi lideri din G8 crearea Digital Oportunity Taskforce. Decidenţii politici din Europa la nivel naţional şi regional au acordat o importanţă strategică impactului TIC în general şi a Internet în special, asupra economiei şi societăţii (pot fi citate numeroase Programe europene vizând stimularea şi dezvoltarea acestui domeniu). Europa a fost obligată să recunoască faptul că S.U.A. au luat un start mai rapid şi mai bun privind dezvoltarea economiei digitale. Există câţiva factori critici, care justifică acest avans: poziţia de lider a S.U.A. în domeniul tehnologiei calculatoarelor şi a software-lui, preţurile scăzute ale acestora ( in special ale PC-urilor), penetrarea rapidă a Internet atât în locuinţe cât şi în întreprinderi, spiritul antreprenorial şi de risc în afaceri, dinamica pieţelor de capital. Cauzele principale ale acestei rămâneri în urmă au fost considerate : diferenţele culturale; barierele de limbă (numai o parte din locuitorii Europei cunosc limba engleză); venitul general şi cel individual relativ mai scăzut; dezvoltarea redusă (comparativ) a infrastructurii de comunicaţii şi gradul mai mic de penetrare al PC. Pe termen lung se prognozează că marea majoritate a europenilor vor avea acces la Internet atât la locul de muncă cât şi la domiciliu.

73 In acest context, la sfârşitul anului 1999, Comisia Europeană a lansat o nouă strategie prin adoptarea Iniţiativei eeurope, an information Society for All, în care se propun obiective de accelerare a implementării tehnologiilor digitale în Europa şi de asigurare a competenţelor necesare pentru utilizarea acestora la scară largă. Considerând ca prioritară pregătirea consumatorilor şi a cetăţenilor pentru a beneficia de noile oportunităţi, eeurope pune un accent deosebit pe educarea acestora pentru a putea accesa şi utiliza eficient informaţia, în special prin Internet. Obiectivele cheie ale e-europe sunt următoarele : asigurarea comunicării on-line pentru fiecare locuinţă, şcoală, întreprindere si instituţie de administraţie publică; crearea culturii digitale şi antreprenoriale a Europei, de care să beneficieze investitorii dinamici dispuşi să finanţeze şi să dezvolte aceste idei noi; asigurarea principiului conform căruia tranziţia la era digitală trebuie să fie un proces care să includă întreaga societate, să asigure încrederea consumatorilor şi să întărească coeziunea socială. In luna iunie 2000 a fost finalizat planul de acţiuni pentru aducerea la îndeplinire a iniţiativei e-europe, care a stabilit acţiuni, actori implicaţi şi termene pentru următoarele trei grupe de obiective : 1.Internet ieftin, sigur şi rapid : a) Acces ieftin şi rapid la Internet b) Internet rapid pentru cercetători si studenţi c) Reţele securizate şi smartcarduri 2.Stimularea utilizării Internet : a) Accelerarea comerţului electronic b) Guvernarea on-line: accesul electronic la serviciile publice c) Îngrijirea sănătăţii on-line d) Conţinut (informaţional) european pentru reţelele globale e) Sisteme de transport inteligent 3.Investiţii în resurse umane şi competenţe : a) Tineretul european în era digitală b) Munca în economia bazată pe cunoaştere c) Participarea tuturor la economia bazată pe cunoaştere Dintre aceste obiective, oficialii Comisiei Europene au considerat ca esenţiale accesul ieftin la Internet şi comerţul electronic. La Conferinţa Ministerială Europeană ţinută la Varşovia în mai 2000, ţările Europei Centrale şi de Est au adoptat şi ele strategia stabilită de cei 15 în cadrul eeurope şi au decis să lanseze un Plan de Acţiune asemănător eeurope, de către şi pentru ţările candidate. Iniţiativa, numită eeurope+, reflectă obiectivele prioritare şi ţintele eeurope dar include acele acţiuni care abordează nevoi specifice ţărilor candidate (inclusiv România).

74 Obiectivul 2 are în vedere mai multe măsuri şi acţiuni privind Investiţia în oameni şi în deprinderile (capabilităţile) lor : Tinerii Europei în era digitală Să se prevadă ca toate şcolile, profesorii şi studenţii să aibă un acces convenabil la Internet şi resurse multimedia (acolo unde este cazul prin utilizarea fondurilor PHARE); Să se asigure disponibilitatea serviciilor de sprijin şi a resurselor educaţionale cu privire la Internet, ca şi a platformelor de e-learning, pentru profesori, elevi şi părinţi (ex. accesul copiilor dezavantajaţi, accesul la moştenirea culturală digitizată, multimedia în mai multe limbi, materiale de învăţare, iniţiativa software cu sursă deschisă, colecţii de cele mai bune practici). Comisia Europeană să sprijine aceste eforturi, prin educaţie, instruire, cultură şi programe IST; Să se prevadă instruirea (utilizând acolo unde este cazul fonduri PHARE) a tuturor profesorilor, în particular să se adapteze curricula profesorilor şi să se ofere stimulente materiale profesorilor pentru a utiliza şi aplica noua tehnologie în dezvoltarea metodelor de învăţare practice, inovatoare. Comisia Europeană va asigura schimbul celor mai bune practici şi va coordona eforturile de cercetare prin programele sale educaţionale, de instruire şi IST Adaptarea curriculei şcolare prin integrarea noilor metode de învăţare bazate pe tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor; Asigurarea pentru copii a posibilităţilor de a avea cunoştinţele necesare pentru utilizarea serviciilor şi produselor digitale, atunci când termină şcoala. Comisia Europeană va sprijini proiectele pilot, schimbul celor mai bune practici şi coordonarea eforturilor de cercetare, prin IST şi programe educaţionale. Indicatori de performanţă Numărul de calculatoare la 100 de copii în şcoala primară/secundară/nivel terţiar; Număr de calculatoare conectate la Internet la 100 de copii în şcoala primară/secundară/ nivel terţiar; Număr de calculatoare cu conexiune de mare viteză pe Internet la 100 de copii în şcoala primară/secundară/nivel terţiar; Procentul profesorilor care utilizează, de regulă, Internet pentru cursuri. Participarea tuturor în economia bazată pe cunoştinţe Politicile de evitare a excluderii de la informaţie vor fi coordonate la nivel european prin indicatori de performanţă şi se va face schimb de exemple pozitive între ţările Candidate; Pregătirea de standarde pentru accesibilitatea produselor tehnologiei informaţiei, în particular îmbunătăţirea posibilităţilor de angajare şi includere socială a populaţiei cu nevoi speciale; Revederea legislaţiei relevante şi a standardelor pentru a asigura conformitatea cu principiul accesibilităţii; Adoptarea ghidului Web de interes public, propus de WAI (Web Accessibility Initiative); Stabilirea şi conectarea la reţea a centrelor naţionale de excelenţă care elaborează instrumente de acces-pentru-toţi. Indicatori de performanţă

75 Numărul Punctelor de Internet Public (PIP) la 1000 locuitori; Procentul siturilor Web ale administraţiei centrale conforme ghidului de accesibilitate WAI. Planul de acţiune e-europe 2005, adoptat anul trecut, prevede continuarea şi completarea acţiunilor necesare pentru realizarea obiectivelor e-europe. În România obiective similare au fost incluse în mai multe documente care fundamentează şi orientează activitatea în domeniul IT, cum sunt : Strategia Orizont 2025, care prevede în acest scop : asigurarea comunicării on-line pentru fiecare locuinţă, şcoală, întreprindere şi instituţie din administraţia publică. crearea culturii digitale şi antreprenoriale, de care să beneficieze investitorii dinamici, dispuşi să finanţeze şi să dezvolte aceste idei noi. tranziţia la era digitală trebuie să fie un proces care să includă întreaga societate, să asigure încrederea consumatorilor şi să întărească coeziunea socială. Planul Naţional de Dezvoltare , în care în cadrul PRIORITĂŢII 3 Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi combaterea excluderii sociale, se urmăreşte investirea în resursele umane şi combaterea excluderii sociale, prin unele acţiuni şi măsuri specifice, dintre care pot fi menţionate : investirea într-o economie a cunoaşterii, satisfacerea cererii de cunoştinţe informatice determinată de expansiunea sectorului IT şi dezvoltarea societăţii informaţionale Odată cu apariţia Internet şi rapida sa expansiune din anii '90, anumite componente de bază ale economiei şi societăţii au cunoscut o adevărată revoluţie. Internet anulează distanţa, tinzând să reducă nevoia de interacţiune fizică directă între oameni, şi remodelează conceptul de comunitate, stabilind legături între oameni şi comunităţi virtuale on-line, şi potenţiale legături la nivel global, ceea ce contribuie la redefinirea conceptului clasic de incluziune socială şi la reconfigurarea sentimentului comunităţii. Utilizatorii Internet sunt învingătorii ceilalţi sunt cei care vor pierde în economia şi societatea modernă. Studiile, politicile şi acţiunile având ca obiectiv e-inclusion urmăresc ca numărul celor care pierd să fie cât mai mic. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Amor Daniel - The e-business (R)Evolution, Prentice Hall, 2000 Coppel Jonathan - E-commerce: Impacts and Policy Challenges, OECD / Economics Department, Working Papers NO.252, 2000 Dave Henry ş.a. - The Emerging Digital Economy, Economic and Statistics Administration, Washington, 1999 Liikanen Erkii - eeurope: An Information Society for All, CEBIT 2000, Hanovra, februarie 2000 Nica Dan - Guvern, cetăţean, Societate Informaţională - Ed. SemnE, Bucureşti 2001 Toia Adrian - Noua economie Probleme economice, sociale, ştiinţifice şi tehnologice în contextul dezvoltării durabile, Economia 2000, Ed. ASE

76 Toia Adrian - Impactul Internet în economie şi societate, Economia 2001, pag , Editura ASE, Bucureşti eeurope Action Plan, Council and European Commission, Feira, iunie 2000 ANAF - Strategia şi Priorităţile Planului Naţional de Dezvoltare IST Project -Strengthening e-inclusion and e-accessibility across Europe IST Project -European Accessible Information Network e-inclusion Work Programme Rapport sur l'inclusion sociale - Sécurité sociale et insertion sociale, Mai 2004 eeurope Advisory Group - Plan d'action eeurope 2005, Mai Europe s Information Society thematic portal

77 IMPACTUL MĂSURILOR ACTIVE PE PIAŢA MUNCII ÎN ROMÂNIA Andra Bertha POLCH, Cercetător ştiinţific, Aniela ALEXANDRESCU, Cercetător ştiinţific, I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti REZUMAT lucrarea "Impactul măsurilor active pe piaţa muncii în România" este rezultatul unui proiect dezvoltat de către două institute din ţări aflate în tranziţie: Centrul de Cercetare Economică şi Financiară (CEFIR) din Moscova, Rusia şi Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS) din Bucureşti, România. CEFIR şi INCSMPS s-au alăturat IMPAQ Internaţional în calitate de contribuitori cheie într-un parteneriat care a condus la desfăşurarea unei cercetări ce a avut drept obiectiv evaluarea impactului măsurilor active publice pe piaţa muncii. evaluarea acestui impact a fost proiectată în vederea furnizării de informaţii asupra impactului net al programelor de calificare/recalificare ce au avut drept ţintă şomeri înregistraţi la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă. totodată a fost urmărită îmbunătăţirea procesului de targetare a programului şi a cost-eficacităţii acestuia. CUVINTE CHEIE piaţa muncii, măsuri active, ocupare, evaluare de impact, venituri, locuri de muncă durabile IMPACT OF ACTIVE LABOR MARKET PROGRAMS IN ROMANIA SUMMARY The paper Impact of Active Labor Market Programs in Romania is the result of a project developed by two Institutes from countries who cross the transition period: the Center for Economic and Financial Research (CEFIR) from Moscow and the National Research Institute on Labor and Social Protection (NRILSP) in Bucharest, Romania. CEFIR and NRILSP join IMPAQ International as key contributors in a partnership that conducts a comprehensive research and policy advice project on a crucial and timely issue of evaluation of public programs in the labor market. The impact evaluation was designed to provide information on the net impact of Training and Retraining Program with different types of unemployed clients and under varying labor market conditions and to improve their targeting and cost-effectiveness of the programs. Moreover, it is hoped that this evaluation will help to improve the design, targeting and implementation of current and future ALMPs. KEY WORDS labour market, active measures, employment, impact evaluation, incomes, sustenable jobs 1. ADMINISTRAREA STUDIULUI Ancheta s-a desfăşurat în perioada martie 2004 (culegerea efectivă a datelor), în conformitate cu propunerea tehnică a proiectului, iar analiza datelor culese s-a desfăşurat în perioada aprilie-mai INCSMPS a colaborat pentru culegerea datelor din teren cu Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS). Înaintea desfăşurării studiului propriu-zis în teren s-a pre-testat chestionarul pe un număr de 50 de subiecţi. În urma pre-testarării chestionarului a reieşit rata mică a răspunsurilor şi dificultatea de a intra în contact cu subiecţii selectaţi. Eşantionul de analiză a fost constituit din două grupuri de subiecţi: grupul de participanţi la programul de Calificare/Recalificare oferit de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţelor de Muncă din Braşov şi grupul de neparticipanţi la acest program. Subiecţii au fost aleşi din baza de date a AJOFM Braşov conţinând persoane şomere din perioada ianuarie 2001-jumătatea anului S-a ales această perioadă pentru a asigura o distanţă suficient de mare în timp de la absolvirea cursului până în prezent pentru o analiză de impact pertinentă. Eşantionul de participanţi la cursul de Calificare/Recalificare oferit de AJOFM s-a constitutit din 500 de subiecţi participanţi la cursul menţionat mai sus. Dintre aceştia, ca urmare a ratei scăzute de răspuns, au fost chestionaţi 253 de participanţi la curs.

78 Dintre şomerii neparticipanţi la curs au fost aleşi 700 de subiecţi, un număr mai mare decât în cazul participanţilor la curs, deoarece am vrut să ne asigurăm că vom găsi în teren suficienţi respondenţi pentru a constitui grupul de comparaţie necesar analizei de impact. Pentru a asigura comparabilitatea grupului de participanţi cu cel de neparticipanţi, am selectat neparticipanţi din lista de şomeri din aceeaşi perioada ca şi grupul de participanţi (2001- jumătatea anului 2002). Mai mult, am selectat 50% din eşantionul de neparticipanţi astfel încât aceşti 50% dintre subiecţi să fie concordanţi cu structura eşantionului de participanţi după trei variabile de selecţie: vârstă, sex şi nivel educaţional. Ceilalţi 50% dintre neparticipanţi au fost selectaţi la întâmplare din baza de date a şomerilor din perioada menţionată mai sus. Am ales această metodă de selecţie a eşantionului de neparticipanţi întrucât structura grupului de neparticipanţi din baza de date a AJOFM Braşov este foarte diferită faţă de structura participanţilor la curs, în special din pricina politicilor sociale din domeniu (politicile sociale promovează în special ajutorul oferit tinerilor). Au fost completate 602 chestionare dintre care 253 de chestionare au fost completate cu răspunsurile participanţilor la cursul de Calificare/Recalificare şi 349 de chestionare au fost completate cu răspunsurile subiecţilor neparticipanţi la curs. Rata de răspuns a fost de aproximativ 50%. 2. EVALUAREA PROGRAMULUI DE CALIFICARE/RECALIFICARE 63,7% dintre participanţi au declarat că programul a fost bun şi foarte bun. Acelaşi procent consideră că abilităţile dobândite în cadrul programului i-au ajutat să-şi găsească un loc de muncă. numai 29,6% din participanţi au considerat că abilităţile dobândite în cadrul programului nu i-au ajutat să-şi găsească un loc de muncă. 3. PERCEPŢIA PARTICIPANŢILOR LA PROGRAM, ASUPRA CALITĂŢII CURSULUI DE CALIFICARE/RECALIFICARE URMAT CALIFICARE/RECALIFICARE Foarte mulţumit 13.9% Mulţumit 49.8% Nici mulţumit nici nemulţumit 21.7% Nemulţumit 14.2% Nu ştiu/ NR 0,8% N 253 V-AU AJUTAT ABILITĂŢILE DOBÂNDITE SĂ VĂ GASIŢI UN LOC DE MUNCĂ? (PENTRU CEI CARE AU DECLARAT CĂ AU PARTICIPAT LA PROGRAMUL DE CALIFICARE-RECALIFICARE) CALIFICARE-RECALIFICARE DA 63,7% NU 29,6% NU ŞTIU/NR 6,7% N 253

79 4. IMPACTUL PROGRAMULUI Având construit un grup de comparaţie concordant după anumite caracteristici sociodemografice (sex, grupă de vârstă, nivel de educaţie) cu grupul de participanţi la programul de Calificare/Recalificare măsurarea impactului programului de Calificare/ Recalificare poate fi regăsită în diferenţa dintre output-urile economice (probabilitatea de a fi ocupat la momentul desfăşurării sondajului, probabilitatea de a fi ocupat în perioada , salariul lunar curent şi lungimea curentă a şomajului) ale grupului de participanţi (253 respondenţi) şi cele ale grupului de comparaţie (339 respondenţi). Pentru fiecare output economic măsurarea impactului programului este calculată ca simplă diferenţă între media grupului de participanţi şi cea a grupului de comparaţie. În tabelele următoare prezentăm această simplă diferenţă în coloana numită Diferenţă. Un impact al programului mult mai precis estimat poate fi obţinut printr-o analiză multivariată, utilizând variabile pentru a explica variaţia in output-uri economice din cadrul eşantionului de subiecţi. Incluzând variabila care explicitează statutul participantului (P=1 dacă este vorba despre o persoană înregistrată ca având finalizat un curs de calificare/ recalificare şi P=0 pentru o persoană care nu a urmat un curs de calificare/recalificare), s-a putut obţine o estimare a impactului mediu al programului de Calificare/Recalificare asupra output-urilor economice menţionate anterior. În analiza de regresie au mai fost incluse variabile reflectând: sexul, grupa de vârstă, nivelul de educaţie, lungimea şomajului înainte de a veni la AJOFM, domiciliul (urban/rural). Impactul ajustat în urma aplicării acestei analize de regresie multivariată este prezentat în tabele în coloana Impact. Atât în cazul impactului neajustat (Diferenţa), cât şi în cazul celui ajustat (Impact) poate fi aplicat un T-test standard de semnificaţie pentru a determina dacă impactul este semnificativ diferit de 0. Doar estimările care sunt semnificativ diferite de 0 la un nivel de probabilitate de 10% sau mai mult pot fi tratate ca o evidenţă a efectului real al programului. Utilizând tehnica regresiei celor mai mici pătrate am analizat următoarele rezultate: (1) Probabilitatea de a fi ocupat la momentul anchetei (2) Probabilitatea de a fi ocupat în perioada (3) Valoarea medie a salariului curent şi (4) Lungimea şomajului curent. Aşa cum reiese din tabelul ANEXĂ din lucrare, programul de Calificare-Recalificare a avut un impact pozitiv şi semnificativ la momentul anchetei. Concret, programul a crescut probabilitatea de ocupare cu 15 puncte procentuale în vreme ce impactul estimat al programului pentru probabilitatea de ocupare este de 17,2 la un nivel de probabilitate de 0,01. Programul a avut un impact mai slab asupra ocupării în perioada , crescând probabilitatea de ocupare cu 13,9 puncte procentuale, în vreme ce impactul estimat al programului pentru probabilitatea de ocupare în perioada este de 16,8 la un nivel de probabilitate de 0,01. Totuşi, procentajul se menţine destul de ridicat. Comparând probabilitatea de a fi ocupat la momentul anchetei (2004) cu probabilitatea de a fi ocupat în perioada atât pentru participanţi cât şi pentru grupul de comparaţie, putem observa ca durata ocupării este mai mare în cazul grupului de participanţi decât în cazul grupului de comparaţie. În vreme ce programul de Calificare-Recalificare a avut un impact pozitiv asupra probabilităţii de ocupare, programul a avut un impact negativ asupra salariului lunar avut la momentul anchetei (reducîndu-se probabilitatea salariului lunar cu 23,4 puncte procentuale în vreme ce impactul estimat al programului asupra probabilităţii salariului lunar este tot negativ dar numai de 7,3% la un nivel de probabilitate de 0,10). În ceea ce priveşte variabila probabilitatea de a fi şomer în perioada , datele arată că programul de Calificare-Recalificare a contribuit la scăderea şomajului (impactul

80 estimat este de 18% la un nivel de probabilitate de 0,10%; impactul calculat este de 17,4%). Comparând probabilitatea de a fi ocupat în perioada cu probabilitatea de a fi şomer în aceeaşi perioadă, datele arată că o parte dintre subiecţi au fost şi ocupaţi şi şomeri în perioada respectivă. Cu privire la variabila probabilitatea salariului lunar, impactul estimat este de 7,3% la un nivel de probabilitate de 0,10 (se poate observa nivelul crescut al ocupării, dar nivelul salariului persoanelor ocupate este scăzut sub lei - a se vedea anexa). 5. CONCLUZII programul a avut succes în ceea ce priveşte îmbunătăţirea situaţiei economice a participanţilor la program; acest program a crescut probabilitatea de ocupare a participanţilor în perioada ca şi ocuparea curentă; programul nu a avut succes în ceea ce priveşte sporirea nivelului salarial; Programul a reuşit să le ofere participanţilor locuri de muncă durabile, dar cu venituri mici. Acest fapt nu trebuie interpretat ca fiind o slăbiciune a programului. Acesta este rezultatul contextului economic românesc. REZULTATELE IMPACTULUI PROGRAMULUI DE CALIFICARE-RECALIFICARE Probabilitatea de a fi ocupat la momentul anchetei Probabilitatea de a fi ocupat în perioada GRUP PARTICIPANŢI GRUP DE COMPARAŢIE DIFERENŢĂ ANEXA IMPACT 73.9% 58.9% 15% 17.2%*** 76.7% 62.8% 13.9% 16.8%*** Probabilitatea salariului lunar curent 38.3% 61.7% % - 7.3%* < lei 57.1% 60.2% - 3.1% <SM< lei 40% 38.9% 1.1% NA > lei 2.9% 0.9% 2% Probabilitatea de a fi şomer în perioada % 58.1% -17.4% -18%* Lungimea şomajului curent în luni luni Salariul lunar mediu în lei Salariul mediu lunar în perioada lei ***indică un coeficient semnificativ diferit de zero la un nivel de 0.01 **indică un coeficient semnificativ diferit de zero la un nivel de 0.05 * indică un coeficient semnificativ diferit de zero la un nivel de 0.10

81 POLITICI ACTIVE DE PROTECŢIE SOCIALĂ ŞI DE OCUPARE. EDUCAŢIA DE-A LUNGUL ÎNTREGII VIEŢI ŞI INOVAREA Prof. univ. dr. Christina Suciu Academia de Studii Economice Bucureşti REZUMAT Lucrarea prezintă în prima sa parte unele experienţe internaţionale legate de politicile active de protecţie socială. În cea de-a doua parte se evidenţiază în mod sintetic corelaţia dintre doi dintre cei mai importanţi factori ai societăţii bazate pe cunoaştere: educaţia (privită ca educaţie permanentă, derulată de-a lungul întregii vieţi) şi inovarea devenită esenţială în condiţiile economie creative. TERMENI REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE politici active de protecţie socială, societatea bazată pe cunoaştere, educaţia permanentă, inovarea, economia creativă. ACTIVE POLICIES IN THE FIELD OF SOCIAL PROTECTION AND EMPLOYMENT. LIFELONG LEARNING AND INNOVATION SUMMARY In its first part the paper presents some international practices regarding social protection's active policies. In the second part there is a synthetically approach regarding the correlation between two of the most important factors of the knowledge-based society-education (seen as long-lifelearning) and innovation which have become crucial in the content of the creative economy. KEY WORDS active policies an social protection, the knowledge-based society, long-life-learning, innovation, the creative economy. Pe plan mondial politicile active de ocupare şi de protecţie socială capătă o amploare deosebită, aspect demn de luat în considerare de către o ţară ca România care se confruntă cu serioase probleme în acest sens. R. Jolly, Coordonatorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea Umană, a subliniat că lumea a devenit tot mai integrată fiind condusă în principal de o filozofie bazată pe ideea de profitabilitate şi de eficienţă economică. În acest context dezvoltarea umană şi protecţia socială trebuie să fie tot mai mult introduse în noua ecuaţie a dezvoltării 13 I. UNELE REPERE ALE EXPERIENŢEI INTERNAŢIONALE ACUMULATE ÎN DOMENIUL POLITICILOR ACTIVE DE PROTECŢIE SOCIALĂ ŞI DE OCUPARE Analiza experienţei internaţionale oferă numeroase deschideri în abordarea problematicii politicilor active, atât sub aspect teoretico-metodologic cât şi sub aspect strategico-operaţional. Pe plan mondial politicile active vizează în principal: politici economice de ocupare prietenoasă ; educaţia şi instruirea; adoptarea unei legislaţii specifice economiei muncii. Instituţiile publice pot participa la asigurarea protecţiei sociale în diferite moduri: politici economice şi de ocupare; 13 R. Jolly, UN Human Development Report 1999, quoted in The Guardian London, 12 July 1999, p. 1

82 asigurarea unor ajutoare sociale menite să asigure protecţia socială a categoriilor celor mai defavorizate. Statistica internaţională evidenţiază nu numai o evoluţie ascendentă până în prezent, ci şi existenţa unor scenarii care prefigurează tendinţele de evoluţie ale cheltuielilor aferente protecţiei sociale până la orizontul anului 2050 (tabelele 1 şi 2). Tabelul 1. Cheltuielile aferente protecţiei sociale în ţări ale OECD-ca procent din PIB şi unele scenarii de evoluţie, la orizontul anilor 2010, 2030 şi % Total, din care: 16,3 18,3 19,3 23,2 25,5 Pensii 7,8 8,5 10,0 13,7 15,2 Sănătate 4,8 5,6 5,6 6,5 7,4 Şomaj 1,0 1,3 1,1 0,5 0,4 Alte cheltuieli 2,8 2,8 2,5 2,5 2,5 Japonia 11,1 12,4 17,7 22,0 27,0 America de Nord 12,5 14,4 13,9 17,5 17,9 Oceania 12,6 15,6 17,4 17,7 18,4 Nordul Europei 20,3 22,4 23,0 25,1 25,1 Sudul Europei 16,8 21,1 22,2 25,1 31,4 Europa de Vest 24,2 24,7 25,9 30,8 33,4 Sursa: WORLD LABOUR REPORT Income security and social protection in a changing world, International Labor Office, Geneva, first published, 2000, p. 58 Tabelul 2. Evoluţia cheltuielilor aferente protecţiei sociale în ţările din Europa Centrală şi de Est-ca procent din PIB, în perioada şi unele scenarii de evoluţie la orizontul anilor 2010, 2030 şi % Total, din care: 20,0 20,9 21,0 25,6 Pensii 9,9 10,8 10,9 13,6 Sănătate 4,4 4,9 5,9 7,5 Şomaj 0,8 1,2 0,3 0,3 Alte cheltuieli 5,0 4,1 3,9 4,1 Bulgaria 17,7 18,8 16,4 21,4 Letonia 22,9 22,5 24,3 28,4 Polonia 26,7 32,3 25,4 30,1 Federaţia Rusă 12,5 14,9 14,0 17,6 Slovacia 21,3 24,3 27,8 33,8 Ucrania 18,9 21,4 18,6 22,2 Sursa: WORLD LABOUR REPORT 2000 Income security and social protection in a changing world, International Labor Office, Geneva, first published, 2000, p. 59

83 Se remarcă astfel o amplificare a cheltuielilor aferente pensiilor şi îngrijirii sănătăţii. Sănătatea constituie unul dintre domeniile cheie ale politicilor de protecţie socială iar îngrijirea medicală constituie o veritabilă provocare a sistemului de protecţie socială (tabelul 3 ). Tabelul 3. Îngrijirea medicală ca o provocare a sistemului de protecţie socială Ţara Doctori la locuitori Paturi la bolnavi Gradul de acoperire cel mai prost cel mai bun cel mai prost cel mai bun cel mai prost cel mai bun serviciu serviciu serviciu serviciu serviciu serviciu Argentina 8,1 47 4,3 8, Chile 2,1 5 3,2 4, Costa Rica 1,9 12 1,1 5, Ecuador 4,0 14 1,6 2, Mexic 2,4 21 0,4 3, Panama 4,0 11 2,7 5, Peru 0,3 19 0,6 3, Uruguay 6,5 35 1,8 3, Sursa: idem tabel anterior, p.79 În afara acestor elemente ale politicilor de protecţie socială, protecţia socială a şomerilor-în special protecţia socială a tinerilor şomeri-rămân elemente semnificative care dau un contur aparte politicilor aferente pieţei muncii pe plan mondial. Principala cale de protecţie socială împotriva şomajului constă în prevenirea acutizării acestuia prin promovarea unor politici macroeconomice de relansare atât la nivelul economiei naţionale, cât şi în plan regional şi sectorial şi, nu în ultimul rând, pe piaţa muncii. Pe plan mondial se manifestă tot mai mult o sporire a nevoii aplicării unor politici specifice de protecţie socială a şomerilor. Aceasta întrucât, fie politicile orientate spre ocuparea deplină presupun scurgerea unui timp îndelungat până se ajunge la rezultate fructificabile legate şi de diminuarea şomajului, fie nivelul şomajului poate atinge pe termen scurt cote alarmante, în special în perioadele de criză. Politicile de ocupare atât cele pasive cât şi cele active se află sub semnul emblematic al mutaţiilor produse pe plan mondial în evoluţia pieţei muncii. Pe fondul schimbărilor induse de noile tehnologii informatice şi de comunicare (TIC-uri) şi în special de utilizarea internetului, configuraţia instrumentelor şi politicilor utilizate pentru administrarea şi gestionarea pieţei muncii se schimbă în mod semnificativ 14. Mutaţiile survenite pe piaţa muncii sunt rodul mutaţiilor produse în modelele de ocupare care sunt focalizate tot mai mult pe echipele multidisciplinare formate din persoane care dovedesc polivalenţă şi flexibilitate 15. Piaţa muncii trebuie să devină tot mai flexibilă. Flexibilitatea se referă în principal la: adoptarea unor programe flexibile de lucru, în special din perspectiva duratei medii a muncii (de exemplu, în Franţa 40% dintre noii angajaţi sunt angrenaţi în programele de lucru în 14 Phan Thuz, Ellen Hansen, David Price, The Public Emplozment Service in a Changing Labor Market, International Labor Office, Geneva, 2001, p World Employment Report 1998/1999, ILO, Geneva 1999, p. 33; 41-43; 47

84 timp parţial sau pe o durată bine delimitată de timp 16 ). În Olanda se apreciază că circa 40% din totalul populaţiei ocupate lucrează în timp parţial 17 ; mobilitatea profesională şi geografică a resurselor umane; sistemele de salarizare şi alte procedee de motivare a muncii; redefinirea conţinutului şi a specificului muncii într-un context flexibil care presupune că, aşa cum sugerează un studiu recent publicat în Marea Britanie 18 "tot mai mulţi oameni vor lucra, dar tot mai puţini vor avea locuri de muncă stabile. De-a lungul vieţii lor active muţi oameni vor lucra pentru diferite tipuri de organizaţii, iar mulţi vor lucra pentru ei înşişi şi mai puţin pentru alţii. Pe fondul acutizării problemelor generate şi întreţinute de şomaj, se adâncesc şi inechităţile sociale, polarizarea socială în bogaţi şi săraci devenind semnificativă. Raportul ILO intitulat sugestiv Decent Work 19 pledează pentru politici de dezvoltare care să diminueze sărăcia. Indicele de sărăcie umană (Human Poverty Index-HPI) reuneşte indicatori care evidenţiază deteriorarea calităţii oamenilor legat de: speranţa medie de viaţă şi asigurarea sănătăţii; cunoaştere; calitatea vieţii; inserţia socială. Indicele de sărăcie-definit în conexiune cu indicele de dezvoltare umană-permite o delimitare clară între: - sărăcia definită multidimensional (via deteriorarea: sănătăţii, cunoaşterii, traiului decent şi inserţiei sociale); - sărăcia definită doar în raport cu venitul care vizează o deteriorare a unei singure dimensiuni. În Raportul Culturii Mondiale 2000 ( The World Culture Report 2000 ) 20 se precizează că, în prezent, pe plan mondial asistăm la o acutizare a diversităţii culturale şi inechităţii. Iar "Raportul de Dezvoltare Umană 2004" are un sub-titlu sugestiv: "Cultural Liberty in today's diverse world" 21 Se evidenţiază în acest sens existenţa a două abordări esenţiale ale inechităţii şi ale politicilor aferente: una încearcă să redreseze inechităţile prin: Politici de redistribuire a veniturilor; Politici de acordare a unei asistenţe directe categoriilor defavorizate. Cealaltă conceptualizează inegalităţile în termeni de: Capabilităţi; Acces la multiple oportunităţi. 16 Les services publics de l emploi: Le cas de la France, ILO, Geneva, 1998, p The public employment service in Netherlands, Geneva, ILO, 1998, p V. Bayliss, Redefining work, Royal Society of Arts, London, 1998, p.7 19 Decent Work, Report of the Director General, ILO Conference, 87 th session, ILO, Geneva, 1999, p World Culture Report Cultural diversity, conflict and pluralism. UNESCO Publishing, 2000, p.3 21 Human Development Report Cultural liberty in today's diverse world, UNDP; 2004

85 În contextul societăţii bazate pe cunoaştere strategiile educaţionale au un rol hotărâtor pe fundalul diversităţii culturale amplificate de globalizare. Aceasta presupune o amplificare a rolului investiţiei în capitalul uman ( Wherever possible invest in human capital! ). În noul context accentul în strategiile educaţionale se mută pe capabilităţile pe care un individ le poate dezvolta de-a lungul vieţii. 22 Se amplifică şi rolul capitalului social care, asemeni capitalului financiar, poate fi extins prin investiţii. În contextul noii economii a cunoaşterii capitalul social constituie o sursă primordială de susţinere a creativităţii şi a sistemelor inovaţionale. În societatea bazată pe cunoaştere inovaţiile sunt cel mai adesea rodul colaborării în cadrul unor echipe trans şi interdisciplinare. 23 Referitor la politicile de redresare a inechităţilor existente în distribuirea veniturilor, o componentă importantă a acestor politici o constituie ajutorul de şomaj. Rolul esenţial al acordării ajutorului de şomaj şi a altor forme de ajutor social este asigurarea unei securităţi a venitului în special în perioadele de amplificare a şomajului. Din acest punct de vedere ajutoarele de şomaj contribuie la promovarea unui proces relativ eficient de căutare a unui loc de muncă facilitând apropierea sub aspect structural calitativ a cererii şi ofertei de muncă. În cadrul ţărilor dezvoltate politicile de protecţie socială împotriva şomajului pot fi împărţite în două categorii aferente, după caz: ţările cu un nivel relativ înalt de protecţie socială a şomerilor ţările cu un nivel mediu de protecţie socială a şomerilor. În cele ce urmează prezentăm în mod sintetic doar câteva dintre aspectele mai semnificative care caracterizează fiecare grup de ţări. 24 Ţările care practică un nivel relativ înalt de protecţie socială a şomerilor Cele mai generoase sisteme de protecţie socială a şomerilor se regăsesc în: Austria; Belgia; Danemarca; Finlanda; Franţa; Germania; Islanda; Luxemburg; Olanda; Norvegia; Portugalia; Spania; Suedia; Elveţia. Aceste ţări se caracterizează prin: nivele înalte şi perioade relativ lungi de acordare a ajutoarelor de şomaj. De regulă, în aceste ţări ajutorul de şomaj acordat iniţial deţine în medie circa 60% din veniturile obţinute în economie. În plus, pe lângă ajutorul de şomaj se mai acordă şi alte forme de ajutoare sociale şi de asistare a şomerilor; un grad înalt de acoperire a plăţilor ajutoarelor de şomaj prin care se încearcă ajutorarea unei părţi cât mai mari a persoanelor afectate de şomaj; adoptarea unor prevederi legislative suplimentare prin care se încearcă asigurarea unei mai mari protecţii şi securităţi sociale. Ţările cu un nivel mediu de protecţie socială a şomerilor 22 World Culture Report Cultural diversity, conflict and pluralism. UNESCO Pub 2000, p J.E. Fountain, Social Capital: A Key Enabler of Innovation, in L.M. Branscomb, J.H. Keller, Investing in Innovation, Cambridge MIT Press, 1998, p ; M.E.Porter, Clusters and Competition, in On Competition", Boston Harvard Business Review Books, p C. Suciu, Politici active de ocupare şi protecţie socială, raport de cercetare realizat în cadrul temei de cercetare "Efectele economice şi sociale ale procesului de relansare economică. Scenarii de previziune a proceselor de restructurare şi creştere economică, Programul "Orizont 2000"

86 Sistemele de protecţie socială a şomerilor din această categorie se regăsesc în ţări precum: Australia; Canada; Noua Zeelandă; Marea Britanie; SUA. Principalele caracteristici ale ţărilor din această categorie au în vedere : acordarea unor ajutoare de şomaj mult mai mici comparativ cu ţările din prima categorie; gradul de acoperire în raport cu nivelul mediu al venitului variază între: 23 % în Noua Zeelandă; 58% în Canada şi SUA. în Canada, Marea Britanie şi SUA durata acordării ajutoarelor de şomaj este scurtă şi nu depăşeşte 12 luni. În SUA şi Canada nu se mai apelează la alte forme de ajutor la expirarea duratei de acordare a ajutoarelor de şomaj. Serviciile Publice de Ocupare PES (Public Employment Service) sunt considerate a fi un instrument cheie în soluţionarea problemelor complexe ale pieţei muncii, în special în ţările membre ale OECD şi ale UE. 25 Statele membre sunt susţinute în eforturile lor de modernizare şi de îmbunătăţire a calităţii serviciilor aferente PES. Pe fondul accentuării preocupărilor legate de flexibilizarea pieţei muncii cadrul instituţional specific pieţei muncii s-a diversificat permanent (tabelul 4). Tabelul 4. Date referitoare la structura PES, în unele ţări membre OECD Ţara Oficii de ocupare Oficii de ocupare şi reţele de programe manageriale Servicii de ocupare care include şi administrarea ajutoarelor de şomaj Rata şomajului % Suedia ,6 Marea ,9 Britanie Norvegia ,9 Germania ,2 Australia ,2 Olanda ,2 Canada ,7 Franţa ,0 Sursa: Employment Outlook, OECD, Paris, 2001, p.213 Un indicator semnificativ pentru pachetele de politici de ocupare este numărul şomerilor asistaţi care revin la un specialist PES şi, în special, numărul şomerilor de lungă durată (tabelul 5). Tabelul 5. Numărul şomerilor asistaţi care revin pe membru al personalului PES Ţara Numărul şomerilor per angajat al PES Numărul şomerilor de lungă durată care revin per angajat PES Franţa Germania Suedia Marea Britanie The way forward: the European Employment Strategy. Contribution to and outcomeof the Dublin European Council, December 1996, Luxemburg, Office for the Official Publications of the European Commission, 1997, p.25

87 Sursa: Phan Thuz, Ellen Hansen, David Price, The Public Employment Service in a Changing Labor Market, International Labor Office, Geneva, 2001, p.32 Elementul de maximă relevanţă în ceea ce priveşte politicile de protecţie socială a şomerilor este surprinderea efectului pe care aceste măsuri îl au asupra şomajului. Cu toate că majoritatea ţărilor membre OECD au cunoscut o perioadă de uşoară ascensiune economică începând cu mijlocul anilor 90, ratele de şomaj au cunoscut doar o modestă reducere. Mai mult, unele dintre ţările care practică sisteme de protecţie socială cu nivele înalte de securitate socială-precum Franţa, Germania, Italia şi Spania sunt caracterizate de rate şi de nivele înalte de şomaj, şomajul cunoscând chiar o creştere în a doua jumătate a anilor 90. Pe de altă parte, ţările care au adoptat un arsenal de politici active de ocupare au avut un mai mare succes în reducerea nivelului şomajului (de exemplu Danemarca şi Olanda au obţinut reduceri semnificative ale şomajului prin promovarea unor politici active). Toate ţările cu un nivel mediu de protecţie, cu excepţia Japoniei au înregistrat o reducere a şomajului. Se remarcă, în special reducerile ratei şomajului produse în ultimii ani în ţări precum: Australia, Canada, Irlanda, Marea Britanie şi SUA. În ceea ce priveşte cealaltă componentă a conceptului de inegalitate aceasta se exprimă în termenii capabilităţilor şi accesului la multiple oportunităţi de formare. În acest context 'Educaţia pentru toţi' (EFA Education for All) trebuie să se constituie într-o prioritate atât la nivel naţional, cât şi la nivelele regional şi internaţional. În acest scop se subliniază că este necesar să se acţioneze prioritar în următoarele direcţii: alcătuirea unor planuri de acţiune naţionale care să se bazeze pe susţinute investiţii în educaţie; promovarea politicilor EFA într-un cadru sustenabil şi bine integrat, corelat cu politicile de eradicare a sărăciei şi cu strategiile de dezvoltare; asigurarea angajării şi participării societăţii civile în formularea, implementarea şi monitorizarea strategiilor menite să asigure dezvoltarea sistemelor educaţionale; dezvoltarea unor sisteme de management educaţional dominate de reactivitate şi participare care, în plus să poată fi monitorizate şi, după caz, cuantificate; promovarea unor programe educaţionale prioritare în zonele unde există conflicte, calamităţi naturale sau instabilitate, într-un climat de pace şi toleranţă care să prevină violenţa şi acutizarea stărilor conflictuale; implementarea unor strategii de promovare a egalităţii de şanse, în special în ceea ce priveşte accesul la educaţie al femeilor, în contextul recunoaşterii nevoii de schimbare în atitudini, valori şi practici; constituirea unui mediu educaţional favorabil care să conducă la obţinerea excelenţei în învăţare prin definirea riguroasă a standardelor pentru toţi cei implicaţi în programele educaţionale; reevaluarea statusului socio-profesional şi a aspectelor moral-profesionale legate de cariera didactică şi de cadrele didactice; accelerarea progresului programelor EFA prin larga difuzare a informaţiilor şi prin utilizarea tehnologiilor de comunicare moderne care să ajute la atingerea obiectivelor EFA monitorizarea sistematică a progreselor înregistrate la nivel naţional, regional şi internaţional; definirea clară a configuraţiei sistemului educaţiei de bază care să asigure dezvoltarea personală şi autonomia intelectuală, atât în viaţa profesională, cât şi în participarea democratică la viaţa cetăţii;

88 la nivelul anului 2015 s-au stabilit ca fiind prioritare pentru această zonă trei direcţii de acţiune: toţi membrii societăţii, bărbaţi sau femei să aibă acces la programele referitoare la sistemul educaţiei de bază specific conform legislaţiei în vigoare din fiecare ţară; persoanele tinere sau adulte care nu au parcurs toate treptele educaţiei de bază sau care nu au competenţele corespunzătoare vor fi implicate în programe special destinate atingerii standardelor educaţionale corespunzătoare educaţiei de bază; copii în vârstă de cel puţin trei ani vor putea fi încorporaţi în programe educaţionale special destinate preşcolarilor, cu acordul şi la cererea părinţilor. O componentă distinctă în noile abordări specifice politicilor educaţionale este cea referitoare la educaţia continuă de-a lungul întregii vieţi. II. EDUCAŢIA DE-A LUNGUL ÎNTREGII VIEŢI (LLL) ŞI INOVAREA Educaţia de-a lungul întregii vieţi (LLL-Longlife eduction) include "toate activităţile care au ca scop învăţarea, atât cele formale cât şi cele informale, şi care au ca obiectiv general îmbunătăţirea cunoştinţelor, calificărilor şi competenţelor" (definiţie acceptată la Consiliul European, iunie 1999). O definiţie alternativă este indicată de către Comisia Europeană de Comunicaţii în domeniul educaţiei de-a lungul întregii vieţi toate activităţile de învăţare întreprinse de-a lungul vieţii, în scopul de a îmbunătăţi cunoştinţele, calificările şi competenţele privite din perspectivă personală, civică, socială şi/sau de ocupare. Interesul pentru LLL a sporit o dată cu cele 55 proiecte de cercetare finanţate la nivelul UE numai pe tematica LLL începând cu decembrie Educaţia continuă este necesară pentru a face faţă numeroaselor mutaţii economic, tehnologice şi demografice din economiile moderne (Tomlinson, 2002). Relaţia dinamică dintre LLL şi inovare este de mare interes pentru politicile inovationale (OECD, 2001). Există o corelaţie semnificativă (un coeficient de corelaţie de 0.85) între indicatorul cuprins în Trend Chart s Innovation Scoreboard, indicatorul legat de LLL şi indicele sintetic inovaţional. Există de asemeni corelaţii semnificative cu unii indicatori inovaţionali: brevete de înalt nivel tehnologic din SUA (0.80); investiţiile în capitalul de risc ca procent din PIB (0.73); ocuparea în serviciile bazate pe ITC (0.75). În sens larg LLL include toate tipurile de învăţare referindu-se atât la sistemul educaţiei formale cât şi la învăţarea informală plasată în afara sistemului formal care se poate aplica sau nu direct pe piaţa muncii. Majoritatea indicatorilor LLL sunt relevanţi pentru educaţia non-tradiţională. LLL poate avea o influenţă benefică asupra a trei tipuri de inovaţii: inovaţii care apar ca rezultat al unei activităţi creative; inovarea privită ca proces de difuzare; cererea consumatorilor pentru produsele inovative. I. Inovarea ca activitate creativă-inovaţiile majore care se dezvoltă prin activităţi creative care reclamă de obicei C&D şi oameni de ştiinţă şi ingineri cu un înalt nivel de calificare. Acest grup de indivizi creativi vor avea o puternică motivaţie să îşi continue învăţarea pentru a îşi actualiza cunoştinţele şi competenţele. Mare parte a acestei învăţări este informală. Se pot identifica două modele de bază: - SUA care este o economie cu un înalt nivel de inovare şi cu o elită cu un nivel înalt de educaţie, dar care are în acelaşi timp un nivel comparativ înalt al procentului populaţiei care are un nivel mai redus de calificare.

89 - ţările scandinave înalt inovative, dar unde majoritatea populaţiei are un nivel înalt de calificare. II. Inovarea ca proces de difuzare-aplicarea sau difuzarea noilor tehnici şi inovaţii organizaţionale de către firme, organizaţii guvernamentale şi alte instituţii economice. Unele dintre acestea reprezintă inovaţii majore care creează noi modele fapt care reclamă mutaţii semnificative în nivelul de calificare şi competenţă: - amplificarea nevoilor şi exigenţelor de calificare specifice pentru mai multe activităţi; - acordarea atenţiei cuvenite flexibilităţii, adaptabilităţii, învăţării continue şi abilităţii de a transfera experienţa şi dezvoltarea competenţelor între diverse tipuri de activităţi (OECD, 2001). Unele studii arată că acest fapt conduce la o creşterea nivelului de calificare cu 66% pentru toate calificările de nivel mediu şi cu 80% pentru toţi lucrătorii cu un nivel superior de calificare care sunt ocupaţi în servicii (EC, 2001c), comparativ cu 55% pentru lucrătorii cu un nivel redus de calificare. Tomlinson (2002), a utilizat rezultatele Studiului dedicat analizei calificărilor în Regatul Unit în anul 1997 (UK Skills Survey) pentru 2,467 indivizi cuprinşi între 20 şi 60 de ani şi a determinat că: - sectoarele prelucrătoare reclamă competenţe adecvate în domeniul rezolvării de probleme, - în timp ce sectoarele din servicii reclamă competenţe de anticipare şi planificare. III. Cererea consumatorilor pentru produse şi servicii inovative presupune adaptarea tehnologiilor şi serviciilor inovative în raport cu cererea de consum a populaţiei în generalcererea consumatorilor creează o veritabilă piaţă pentru inovaţii (include adoptarea cu succes a telefoniei mobile sau utilizarea Internetului pentru a avea acces la informaţii, pentru a cumpăra produse, etc). Unele dintre aceste produse ar putea necesita eforturi substanţiale de învăţare din partea utilizatorului. Grupul de lucru asupra calităţii indicatorilor dedicaţi LLL (Working Group on Quality Indicators of Lifelong Learning) a publicat documentul 15 indicatori de analiză a performanţei şi calităţii LLL în Europa. Se evaluează patru tipuri diferite de indicatori relevanţi din punct de vedere al efectului LLL asupra capabilităţilor inovative : 1. economia învăţării (patru indicatori); 2. competenţe de bază (trei indicatori); 3. participarea la LLL(patru indicatori); 4. investiţiile în LLL de la nivelul întreprinzătorilor (trei indicatori). 1. Economia învăţării include patru indicatori legaţi de - procentul populaţiei ocupate care are un nivel înalt de calificare; - mutaţiile produse în nivelul ocupării şi în ponderea celor cu un nivel înalt de calificare; - eşecul înregistrat în învăţarea unor noi calificări în corelare cu rata şomajului de lungă durată pentru bărbaţii cuprinşi între 25 şi 54 de ani; - menţinerea unor competenţe utile din punct de vedere economic în rândul lucrătorilor în vârstă (cuprinşi între ani), în raport cu rata de ocupare. 2. Competenţele de bază-se au în vedere trei indicatori care se referă explicit la tineri: - procentul celor care pot citi la nivelul 3 sau peste; - procentul celor care citesc la nivelul 5 (cel mai înalt nivel); - un indice care estimează confortul în utilizarea calculatoarelor. Aceşti indicatori asigură o măsură a capacităţii inovative a unei economii, bazat pe abilitatea de-a continua învăţarea.

90 3. Indicatorii de participare la LLL reunesc patru indicatori de participare la LLL: - procentul estimat al populaţiei adulte (de peste 15 ani) care doreşte să continue să înveţe toată viaţa-se obţine pe baza Eurobarometer Survey.Acest indicator oferă o posibilitate de măsurare a existenţei unei atitudini pozitive faţă de LLL. - procentul populaţiei în vârstă de ani care parcurge orice formă de instruire în cele patru săptămâni cât se derulează studiul-se deduce pe baza Labour Force Survey. Acest indicator include atât învăţarea informală cât şi pe cea formală şi nu este restricţionat la formele de învăţare corelate cu ocuparea. - procentul bărbaţilor adulţi cuprinşi între 25 şi 54 ani în anul 2000 care nu sunt angajaţi şi care studiază parcurgând diverse trasee ale educaţiei continue sau care sunt cuprinşi în activităţi neplătite prin care capătă experienţă practică. - procentul populaţiei adulte (de peste 15 ani) care are acces acasă la internet. Accesul la utilizarea internetului acasă le poate oferi cetăţenilor un instrument util pentru diferite tipuri de învăţare. 4. Investiţiile întreprinderilor în LLL Aceşti indicatori includ formele de învăţare care nu au o relevanţă directă asupra ocupării curente (se limitează la activităţile de învăţare care au o relevanţă directă pentru firme şi care sunt în cea mai mare măsură finanţate de către firme). Pentru majoritatea ţărilor indicatorii se deduc pe baza CVTS (Continuing Vocational Training Survey-Nestler şi Kailis, 2002). Indicatorii CVTS se referă la instruirea legată de specificul locului de muncă pentru indivizii angajaţi. Se utilizează trei indicatori: - procentul tuturor angajaţilor (de orice vârstă) care au parcurs cursuri de instruire care răspund exigenţelor locului de muncă (atât în afara cât şi în interiorul firmei). - cheltuielile totale alocate de firmă pentru formele de instruire care vin în întâmpinarea cerinţelor locului de muncă-ca procent din costurile totale cu munca. - procentul populaţiei ocupate care a parcurs un curs de instruire în domeniul calculatoarelor, indicator obţinut pe baza datelor din Eurobarometer Survey. Indicele compozit LLL poziţionează fiecare ţară pe baza performanţei relative a fiecărei ţări comparativ cu ţările care au o poziţie de leader la fiecare indicator. Indicele celei mai bune performanţe BPI (The Best Performance Index) înregistrate de către fiecare ţară reflectă performanţa relativă medie atinsă pentru toţi indicatorii pentru care există date disponibile. Avantajul BPI comparativ cu alte metode alternative constă în faptul că BPI nu presupune că mai mult este întotdeauna şi mai bine. De exemplu, alte metode de construire a unui indice compozit pentru LLL vor acorda un scor înalt acelei ţări în care întreaga populaţie are un nivel înalt de educaţie şi care continuă să fie în şcoală sau în diverse programe de instruire. Chiar dacă un nivel înalt al educaţiei poate să fie un avantaj pentru inovare, excesul de şcolarizare poate fi foarte costisitor şi poate să limiteze sever abilitatea economiei de a asigura alte inputuri pentru inovare. Ierarhizarea statelor în raport cu BPI trebui să fie interpretată cu prudenţă (Heller, 2002; Zamorra, 2002). În afara unor astfel de cazuri multe dintre ţările care înregistrează performanţă în ierarhiile făcute pentru LLL ( Lifelong Learning Scoreboard) stau bine şi la Trend Chart s Innovation Scoreboard aşa cum arată valoarea de 0.85 a corelaţiei dintre BPI pentru ambele scoruri. Ordinea ţărilor în raport cu cele două scoruri poate să fie diferită: - Finlanda, Germania şi Franţa se află pe poziţii mai joase la scorul făcut pentru LLL comparativ cu Innovation Scoreboard ; - Austria, Belgia şi Luxemburg au valori mai mari pentru LLL Scoreboard.

91 Primul şi al doilea set de analize a permis identificarea indicatorilor LLL care sunt corelaţi într-o mai mare măsură cu inovarea, fapt care evidenţiază aspectele asupra cărora ar fi indicat să se focalizeze acţiunile în domeniul politicilor inovaţionale şi educaţionale. Educaţia de nivel superior înregistrează o corelaţie direct proporţională cu patru dintre cei şapte indicatori relevanţi pentru LLL şi o corelaţie la limita de relevanţă a semnificaţiei din punct de vedere statistic (p =.06) cu cel de-al cincilea indicator. UNELE CONCLUZII Economiile bazate pe cunoaştere numite şi economii ale învăţării reclamă existenţa unei populaţii cu un nivel superior de educaţie care să dispună de excelente competenţe de bază şi de capacitatea de a-şi continua instruirea. LLL constituie o componentă cheie a capabilităţilor naţionale inovative. Innovation Scoreboard reuneşte 15 indicatori care servesc la măsurarea LLL din fiecare dintre statele membre ale UE. Cele mai inovative ţări din Europa, aşa cum se poate identifica în Trend Chart s Innovation Scoreboard, sunt în acelaşi timp leaderi la indicatorii LLL: Suedia, Danemarca, Finlanda, Regatul Unit şi Irlanda. În schimb, unele dintre cele mai puţin inovative ţări au şi cel mai redus nivel al BPI (Best Performance Index) din sistemul de indicatori LLL: Italia, Portugalia şi Grecia. Acest rezultat este confirmat de o corelaţie înaltă (un coeficient de corelaţie de 0.85) între BPI (Best Performance Indices) atât pentru scorurile comparabile obţinute la indicatorii care ţin de inovare cât şi pentru scorurile de la indicatorii LLL. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. ALL (Adult Literacy and Lifeskills). Numeracy Working Draft, International Life Skills Survey, Betcherman G, McMullen K, Davidman K., Training for the New Economy, Renouf Publishing, Ottawa, De Clercq D. and Dakhli M. (2003) Human capital, social capital and innovation: a multicountry study, Vlerick Leuvan Gent Working Papers Series 2003/18, Vlerick Leuvant GentManagement School. 4. EC (European Commission), Life long learning practice and indicators; supporting document to the Communication from the Commission Making a European Area of Lifelong Learning a Reality, November 2001a 5. OECD (2001), The well-being of nations: the role of human and social capital. OECD, Paris 6. Tough A., The iceberg of informal learning. NALL Working Paper #49, Tomlinson M., Measuring competence and knowledge using employee surveys: evidence using the British skills survey of CRIC discussion paper no. 50, Manchester, June WGQILL. 15 quality indicators of lifelong learning performance in Europe. Brussels, 2 July, Zamorra P., Continuous training: comparison of various statistical sources in France. In 14th CEIES seminar: Measuring Lifelong Learning, Eurostat, European Commission, Luxembourg, pp , 2002

92 DINAMICA SISTEMULUI DE FORMARE A ADULŢILOR IN VEDEREA UNEI OCUPĂRI OPTIMALE Cristina ROMAN Cercetător ştiinţific gr. II, INCSMPS Codruta DRĂGOIU Cercetător ştiinţific gr. II, INCSMPS REZUMAT Formarea forţei de muncă se bazează pe cooperarea strânsă cu partenerii sociali care participă la elaborarea programelor de formare. Educaţia continuă permite fiecăruia să beneficieze de sistemul de formare profesională, atât iniţială cât şi continuă. Scopul sistemului de formare a adulţilor este asigurarea posibilităţii de îmbunătăţire sau suplimentare a cunoştinţelor generale şi a calificărilor în vederea creării premiselor generale necesare participării active a individului în societate şi acordarea posibilităţii de a beneficia de o educaţie continuă, cunoştinţe generale şi calificări relevante pe parcursul întregii vieţi. Reforma economică în România reclamă răspunsuri prompte din partea sistemului de formare profesională, atât iniţială cât şi continuă, îndeosebi în ceea ce priveşte reorientarea şi reconversia profesională a forţei de muncă în vederea integrării pe piaţa muncii. În acest sens, formarea continuă trebuie să însoţească măsurile de reforma economică, în concordanţa cu prevederile Memorandumului privind învăţarea de-a lungul întregii vieţi, stabilite de Comisia Europeana în octombrie CUVINTE CHEIE: educaţie continuă, formarea forţei de muncă, reorientare şi reconversie profesională. DYNAMICS OF THE ADULTS TRAINING SYSTEM AIMING TO AN OPTIMAL EMPLOYMENT SUMMARY: Labour market training is based on a close co-operation with the social partners who participate in the planning of training programmes. Further education allows to each one to beneficite of a training either by title of an initial formation, or by title of a continuous vocational training system for any person. It is the objective of the general adult education courses to ensure adults the possibility of improving or supplementing their general knowledge and skills, strengthening their possibilities of acquiring general prerequisites for an active participation in a democratic society and of understanding and exerting an influence on their own situation, and to give them the possibility of acquiring general prerequisites for continued education and general knowledge and skills which are relevant in relation to working life. Economic reform in Romania requests prompt answers of the vocational training system, in particular with respect to vocational reorientation and re-conversion, for integration on the labor market. For this purpose, the continuous training must accompany the economic reform measures, in accordance with the provisions of the Memorandum regarding the learning all along the whole life, issued by the European Commission in the year KEY WORDS: further education, labour market training, vocational reorientation and re-conversion Accentuarea disproporţiilor comparativ cu ţările Uniunii Europene, în privinţa structurilor ocupaţionale ale forţei de muncă, devin îngrijorătoare. Recuperarea decalajelor este un proces de durată, cu costuri sociale ridicate, care trebuie să ţină cont şi de noile relaţii industriale care se vor configura în timp în cadrul dezvoltării regionale a României. Unele previziuni privind dezvoltarea regională a României în perioada susţin că modelul de dezvoltare regională pe baza perspectivei coordonării ar fi mai compatibil cu realităţile economiei româneşti, decât modelul neoclasic (perspectiva echilibrului), sau cel fundamentat pe perspectiva pieţei libere. Reforma economică din România reclamă răspunsuri prompte din partea sistemului de formare profesională, atât iniţială cât şi continuă, îndeosebi în ceea ce priveşte reorientarea şi reconversia profesională a forţei de muncă, formarea acesteia pentru acele meserii şi ocupaţii care

93 să permită o cât mai rapidă reintegrare pe piaţa muncii a absolvenţilor sistemului de învăţământ sau a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. În acest sens, formarea continuă, pe parcursul întregii vieţi, trebuie să însoţească măsurile de privatizare, restructurare, reprofilare sau lichidare, măsuri pe care reforma economică, aflată în desfăşurare, le implică. Elaborarea unor programe de reconversie profesională, pe baza programelor privind modificările structurale care vor avea loc în ramurile economiei naţionale, intensificarea activităţii şi dezvoltarea serviciilor de informare, consiliere, mediere şi calificare în concordanţă cu conceptul pregătirii continue, reprezintă şi în continuare, priorităţi. Obiectivele acestor programe trebuie să fie în concordanţă cu prevederile Memorandumului privind învăţarea de-a lungul întregii vieţi, elaborat de Comisia Europeană în octombrie 2000, document comunitar ce preia de la Consiliile Europene de la Feira şi Lisabona mandatul de a implementa învăţarea continuă pentru toţi. Învăţarea permanentă nu reprezintă numai un aspect al educaţiei şi formării, ci ea devine, pe zi ce trece, un principiu fundamental al participării active a individului în societate, de-a lungul întregii sale vieţi. Formarea profesională a adulţilor se regăseşte în conţinutul tuturor programelor ce vizează relansarea economiei naţionale şi urmăreşte transformarea actualului sistem de instituţii de pregătire profesională şi completarea lui cu componentele necesare pentru prevederea şi realizarea reorientării profesionale şi a pregătirii din timp a forţei de muncă pentru activităţi care utilizează noi tehnologii şi solicită creativitate, inovare şi înalt profesionalism. În calitatea sa de ţară candidată, România a participat de la început la procesul care a urmat adoptării Memorandum-ului privind învăţarea permanentă. În 2001, a fost iniţiat un larg proces de consultare naţională care a antrenat principalii furnizori şi beneficiari de învăţare permanentă, in cadrul cărora au fost remarcate şi o serie de constrângeri notabile care se referă îndeosebi la următoarele aspecte: concentrarea politicilor educaţionale asupra educaţiei formale şi neglijarea educaţiei non-formale şi informale; valorificarea insuficientă a învăţării atât în plan individual, cât şi în plan social şi instituţional; dificultăţile economice şi sociale care limitează posibilităţile de investiţie în capitalul uman; segmentarea socială, cu efecte negative asupra parteneriatului social; oferta educaţională nesatisfăcătoare pentru adulţi sau populaţiile vulnerabile (romi, femei, şomeri de lungă durată, persoane cu nevoi speciale, locuitori ai zonelor defavorizate). Nevoia de formare determinată de modificările economice şi sociale care au avut loc şi care urmează să aibă loc în continuare nu este evaluată corespunzător, la nivelul factorilor de decizie şi al societăţii în general, nerecunoscându-se încă importanţa fundamentală a formării pentru depăşirea problemelor generate de modificările structurale. Astfel, identificarea necesarului de formare profesională întâmpină o serie de obstacole: continuarea procesului de restructurare în numeroase sectoare, ramuri şi întreprinderi în lipsa unor strategii coerente de dezvoltare economică; necunoaşterea realităţii economice la nivel naţional, regional şi local, determinată de coexistenţa sectorului economic formal şi informal; subestimarea rolului formării profesionale continue de către factorii de decizie; lipsa de informaţii privind formarea profesională continuă. Încă de la începutul tranziţiei, pierderea de locuri de muncă s-a concentrat în sectorul industriei. Populaţia ocupată in industrie a fost intr-o continuă scădere, de la 29,2% în 1996 la 23,5% în anul 2001.

94 Ocuparea în servicii a manifestat o tendinţă oscilantă, cu perioade succesive de creştere şi declin. Astfel, în anul 2001, populaţia ocupată în servicii reprezenta 35,4% din populaţia ocupată totală, cu mult mai mică faţă de media Uniunii Europene (68,8%). Pentru valorificarea deplină a potenţialului uman este necesară creşterea gradului de ocupare prin crearea de locuri de muncă în condiţii de creştere economică, dar şi prin îmbunătăţirea adaptabilităţii şi mobilităţii ocupaţionale. România înregistrează o rămânere în urmă în ceea ce priveşte asigurarea educaţiei iniţiale şi continue de calitate şi adecvate pieţei muncii. În acest context, apare necesitatea realizării unei mai bune conexiuni între piaţa muncii, educaţie şi formare profesională. Structura şi calitatea sistemului de învăţământ este reflectată şi în nivelul educaţional al fortei de muncă. Analiza acestui indicator reflectă o distribuţie diferită pe niveluri de instruire în România faţă de Uniunea Europeană. Cea mai mare discrepanţă se remarcă în proportia populaţiei ocupate care a absolvit invăţământul superior (9,1% faţă de 21%). Chiar dacă populaţia ocupată având studii superioare a crescut în ultimii ani de la 9,1 la 12,9% ca urmare a creşterii gradului de cuprindere în invăţământul superior privat, acest procent rămâne foarte scăzut comparativ cu cel înregistrat în Uniunea Europeană. Tabel 1. Structura populaţiei ocupate după calificare (%) România UE Nivelul de instruire Primar sau fără şcoală absolvită 14,2 13,5 8,5 Invăţământ gimnazial 21,6 21,2 22,8 36,0 Invăţământ profesional şi de ucenici 21,6 22,3 22,1 Liceu 29,1 29,1 29,3 43,0 Învătământ postliceal şi de maiştri 4,4 4,5 4,2 Invăţământ superior 9,1 9,4 12,9 21,0 Sursa: Calcule după Anuarul Statistic al României 2002 În funcţie de nivelul de calificare, România a prezentat caracteristici similare celorlalte ţări aflate în tranziţie, adică o pondere mare a celor cu calificare scăzută şi, respectiv, un procentaj redus al celor înalt calificaţi. Tabel 2. Forţa de muncă, în funcţie de gradul de educaţie, în 1997 Număr de persoane Procent (mii) Absolvenţi de învăţământ superior 739,9 8,2 Absolvenţi de învăţământ liceal şi post-liceal 3103,9 34,4 Absolvenţi de scoală generală 5179,2 57,4 Sursa: Institutul Naţional de Statistică Ponderea celor cu calificare redusă este şi mai mare în sectorul de stat, adică acolo unde se presupune că ar trebui realizată o restructurare masivă. Astfel, proporţia muncitorilor în total număr de salariaţi era, în 1997, de aproximativ 68% (în scădere, totuşi, de la 75% în 1992), dar mult superioară în industrie (84%), construcţii (81%) şi agricultură (82%). Persoanele cu calificare redusă deţin, de departe, ponderea cea mai mare în numărul total de şomeri. În 1998, muncitorii reprezentau 74,7% din total, în vreme ce absolvenţii de liceu şi cei de învăţământ superior înregistrau doar 22,8% şi, respectiv, 2,5%. De fapt, ponderea muncitorilor în

95 total şomeri este chiar mai mare decât cea în total număr de salariaţi, în vreme ce proporţiile absolvenţilor de liceu şi ale celor de învăţământ superior sunt mai mici. Se poate aprecia şi din acest punct de vedere că nepotrivirea dintre cererea şi oferta de mână de lucru este una dintre problemele cele mai importante referitoare la fenomenul de şomaj în România, respectiv nivelul de calificare al muncitorilor-şomeri nu răspunde necesităţilor sectoarelor aflate în expansiune. Tabel 3. Structura populaţiei ocupate, pe grupe de vârstă şi nivel de instruire, în 2001 Nivel de instruire Total Grupe de vârstă populaţie ocupată ani ani ani ani 65 ani şi peste 65 (%) (%) (%) (%) (%) (%) TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 Superior 9,4 3,1 11,0 12,5 10,0 0,7 Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 4,5 2,4 4,6 5,6 6,1 0,5 Liceal 29,1 31,7 47,0 33,0 10,1 1,3 Profesional, complementar sau de ucenici 22,3 24,6 25,0 29,4 15,2 2,5 Gimnazial 21,2 32,0 10,8 16,7 33,3 28,7 Primar sau fără şcoală absolvită 13,5 6,2 1,6 2,8 25,3 66,3 DIN TOTAL, FEMEI: TOTAL 46,5 42,7 45,7 46,8 46,5 52,5 Superior 4,2 1,9 5,6 5,5 3,7 0,2 Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 2,0 1,4 2,4 2,4 1,8 0,1 Liceal 15,4 15,9 24,3 18,3 5,4 0,5 Profesional, complementar sau de ucenici 6,4 7,6 7,7 9,0 2,4 0,2 Gimnazial 10,7 13,9 5,0 10,1 17,4 11,9 Primar sau fără şcoală absolvită 7,8 2,0 0,7 1,5 15,8 39,6 Sursă: Anuarul Statistic al României 2002

96 Grafic 1. Populaţia ocupată pe nivel de instruire POPULATIA OCUPATA PE NIVEL DE INSTRUIRE IN ANUL , ,3 21,2 25 Superior ,4 4,5 13,5 Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri Liceal Profesional, complementar sau de ucenici Gimnazial 5 0 Primar sau fără şcoală absolvită Observăm în 2001 ponderea cea mai ridicata la grupele ocupaţionale cu nivel de pregătire mediu, respectiv liceu, aceasta înregistrând creşteri importante ca dinamică în cifre relative. Tabel 4. Structura populaţiei ocupate, pe grupe de vârstă şi nivel de instruire, în 2002 Sursă: Anuarul Statistic al României 2003 Nivel de instruire Total Grupe de vârstă populaţie 65 ani şi ocupată ani ani ani ani peste 65 % % % % % % TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 Superior 10,4 3,6 12,1 12,2 11,3 0,9 Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 4,8 2,5 4,9 5,3 6,6 0,4 Liceal 30,3 31,3 43,4 34,3 10,8 1,4 Profesional, complementar sau de ucenici 24,2 25,4 26,1 29,2 17,9 3,0 Gimnazial 20,6 31,6 12,0 16,8 31,7 30,9 Primar sau fără şcoală absolvită 9,7 5,8 1,5 2,2 21,7 63,4 DIN TOTAL, FEMEI: TOTAL 45,5 41,9 44,6 46,3 45,4 52,6 Superior 4,7 2,2 6,2 5,4 4,2 0,2 Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 2,2 1,7 2,7 2,2 2,3 0,1 Liceal 15,6 15,4 21,8 18,5 5,5 0,5 Profesional, complementar sau de ucenici 7,0 8,2 7,9 9,0 3,3 0,4 Gimnazial 10,5 13,0 5,5 10,1 16,7 13,0 Primar sau fără şcoală absolvită 5,5 1,4 0,5 1,1 13,4 38,4

97 Grafic 2. Populaţia ocupată pe nivel de instruire POPULATIA OCUPATA PE NIVEL DE INSTRUIRE IN ANUL ,3 24,2 20,6 Superior Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri ,4 4,8 9,7 Liceal Profesional, complementar sau de ucenici Gimnazial Primar sau fără şcoală absolvită Dacă în mod firesc grupele ocupaţionale cu nivel de pregătire înaltă şi-a păstrat trendul crescător, grupele cu niveluri de pregătire inferioară au înregistrat scăderi însemnate. Grafic 3. Evoluţia populaţiei ocupate pe nivel de instruire POPULATIA OCUPATA PE NIVEL DE INSTRUIRE IN ANUL 2001 COMPARATIV CU ANUL 2002 ANUL 2001 ANUL Superior Postliceal de specialitate sau tehnic d... Liceal Profesional, complementar sau de uce... Gimnazial Deci, după nivelul de pregătire, populaţia ocupată a înregistrat creşteri pentru cei cu pregătire universitară şi cei cu pregătire postliceală ca urmare a tendinţei de creştere numerică a ocupaţiilor ce necesită nivel înalt de pregătire.

98 Rata netă de generare de noi locuri de muncă, conform informaţiilor disponibile, a fost negativă în perioada aproape în toate subramurile industriale şi pozitivă în servicii. Unul dintre aspectele importante pentru piaţa muncii în România o reprezintă concedierile colective, ceea ce ridică probleme de calificare şi recalificare a forţei de muncă. În perioadele de restructurare economică, salariaţii disponibilizaţi din ramurile aflate în declin nu îşi pierd doar locul de muncă, ci şi pregătirea lor profesională. Cu alte cuvinte, nu mai există cerere pentru ceea ce ştiu ei să facă. De aceea, cursurile de calificare şi recalificare prezintă o importanţă deosebită. Datele pun în evidenţă o slabă eficienţă a acestei activităţi până în Tabel 5. Persoane cuprinse în cursuri de calificare şi recalificare Număr de participanţi Din care: au găsit loc de muncă TOTAL, din care: şomeri Au încheiat cursuri organizate: - la cererea agenţilor economici - pe baza unor studii şi programe privind piaţa muncii - la cererea participanţilor În curs de desfăşurare Sursa: Institutul Naţional de Statistică În 1997, mai puţin de 7% din numărul şomerilor de la sfârşitul anului au participat la cursuri de calificare şi recalificare. În perioada , numai circa 1% din numărul total de şomeri şi între 9-15% din cei care au urmat astfel de cursuri au reuşit să se angajeze în urma absolvirii (în plus, unii dintre ei ar fi reuşit, probabil, să-şi găsească un loc de muncă chiar şi fără frecventarea unor astfel de cursuri). Cifra extrem de mică, dar şi remarcabila ei constanţă de-a lungul acestei perioade, ridică serioase semne de întrebare referitoare la eficienţa formelor de pregătire. O explicaţie posibilă ar consta în faptul că numai 20% dintre participanţi au fost la cursuri organizate la cererea agenţilor economici (care ar putea constitui cererea reală de astfel de programe). Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că finanţarea unor astfel de activităţi a crescut spectaculos în 1997, în comparaţie cu anii anteriori, de la 1,6 miliarde lei în 1995 şi 2,9 miliarde în 1996, la 14 miliarde în Fără a constitui o dovadă clară, trebuie totuşi să reamintim în acest punct despre scăderea substanţială a duratei şomajului înregistrată în Sporirea eficienţei cursurilor de calificare şi recalificare ar putea fi obţinută printr-o direcţionare mai strictă a acestora către persoanele trecute de vârsta medie, şomerii de lungă durată, etc. Cu alte cuvinte, ele ar trebui să se orienteze către grupurile vulnerabile de populaţie, lăsând în sarcina sectorului privat calificarea şi recalificarea celor care au şanse sporite de a găsi un loc de muncă. În prezent, reţeaua centrelor de formare profesională a adulţilor ale ANOFM cuprinde 14 centre de pregătire profesională subordonate agenţiilor judeţene (în 13 judeţe), 5 centre regionale de formare profesională a adulţilor şi 3 fundaţii româno-germane. Programele de formare profesională pentru şomeri includ cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare. Ele includ perioade de pregătire practică sau specializare, accesul la programele menţionate mai sus fiind posibil numai după participarea la activităţi de informare şi consiliere. În cadrul formării continue, începând cu 1 ianuarie 1999, aproximativ persoane, inclusiv şomeri, au fost cuprinse in diferite programe de pregătire profesională, organizate de

99 agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă. În anul 2001 au fost cuprinşi în diferite forme de pregătire şomeri indemnizaţi (faţă de persoane în anul 2000), din care persoane erau tineri sub 25 de ani. Din numărul total de participanţi la cursurile de formare profesională au absolvit persoane, care s-au angajat în proporţie de 65%. Sistemul de formare profesională continuă nu este, însă, integral operaţional. Problemele cheie sunt legate de: acreditarea furnizorilor de FPC, oferta limitată de programe de pregătire a trainerilor" şi participarea redusă la acestea, acreditarea la nivel naţional a certificatelor obţinute internaţional în domeniul formării profesionale, etc. S-a încercat în baza datelor existente, o evaluare a domeniilor prioritare de calificare pentru învăţământul profesional şi tehnic, relevante pentru dezvoltarea regională viitoare. Dezvoltarea economică nu poate fi concepută fără a lua în considerare dimensiunea socială a acestui proces. Măsurile privind perfectionarea continuă sau reconversia forţei de muncă disponibilizate, precum şi integrarea socială a grupurilor defavorizate urmaresc să asigure o difuzare echilibrată a beneficiilor dezvoltării economice în societate pentru a preveni fenomene de tipul excluderii sociale sau formării de clivaje, care, în conditii favorizante, pot da naştere la tensiuni şi situatii de instabilitate, menite a afecta climatul de afaceri şi cresterea economică, în general. BIBLIOGRAFIE (PRINCIPALELE REFERINTE) 1. Anderson Ch J, When in Doubt, Use Proxies: Attitudes toward Domestic Politics and Support for European Integration, in Comparative Political Studies, 31/1998, Bachtler J., Reforming the Structural Funds: options for change, European Policies Research Centre, Regional and Industrial Research Paper Series, n 26/ Bachtler J., Downes R., (eds.), 2000, Transition, Cohesion and Regional Policy in Central and Eastern Europe, University of Strathclyde, EPRC studies in European Policy, published by Ashgate Publishing Ltd., UK 4. Constantin D. L., Introducere in teoria si practica dezvoltarii regionale, Ed. Economica /2001, Bucuresti. 5. Constantin D.-L. (ed.), 2002, Probleme actuale ale dezvoltarii regionale in România (lucrarile primului simpozion national al Asociatiei Române de Stiinte Regionale, aprilie 2001), Ed. Oscar Print, Bucuresti 6. Gower J., Redmond J., 2000, Largirea Uniunii Europene - perspective, Ed. Club Europa, Bucuresti. 7. Jula D., 2002, Economie regionala, Ed. Estfalia, Bucuresti. 8. Pascariu G., Traistani I., 2001,Politica de dezvoltare regionala, Institutul European din România, Bucuresti. 9. Documente programatice şi de lucru.

100 NECESITATEA DEZVOLTĂRII UNOR POLITICI DE FORMARE CONTINUĂ ADECVATE CERERII DE PE PIAŢA MUNCII Autor: Beatrice CHIRIAC Cercetatăr ştiintific gr. III INCSMPS REZUMAT: Uniunea Europeană îşi propune proiectarea unei societăţi a învăţării ( learning society ), respectiv ca un tip de civilizaţie care face apel la învăţarea permanentă ca principală activitate socială 26 ; Noile direcţii strategice sunt adaptarea educaţiei şi pregătirii în a oferi oportunităţi de învăţare cetăţenilor săi în toate stadiile vieţii lor; promovarea în angajare şi includerea socială prin investiţii în cetăţeni de noi cunoştinţe şi competenţe; crearea unei societăţi informaţionale pentru toţi şi bazându-se chiar pe creşterea mobilităţii. CUVINTE CHEIE formare continuă, adaptabilitate, mobilitate THE NECESSITY (NEED) FOR PERMANENT TRAINING POLICIES DEVELOPMENT APPROPRIATE WITH LABOR MARKET DEMAND SUMMARY One of the European Union s main goal is to realize the learning society, respective as a type of civilization who resorts to permanent learning as principal social activity. The new strategies directions is to adapt the education and qualifications as response to labor demand, to offer opportunities to learn for every citizen in all stages of his life; to promote the employability and social inclusion through investments in people s training regarding new knowledge and competences; to create a new informational and flexible society for all. KEY WORKS Motto: Avuţia naţiunilor este dată de gradul de ocupare al populaţiei şi de calificarea acesteia 27 Adam Smith Părintele gândirii economice Adam Smith ( Avuţia Naţiunilor ) leagă avuţia, bogăţia unui popor de ocuparea şi calificarea acestuia. Lanseaza astfel două sintagme aparent divergente ocuparea şi calificarea. Perspectiva pe care ne-o propunem este cea de integrare completă, firească, 26 White Paper on Education and Training. Teaching and Learning: Towards the Learning Society. Brussels, European Commission, Adam Smith - Avuţia Naţiunilor

101 în marea familie europeană. Această deplasare nu este geografică, se ştie acest lucru, ci în primul rând ţine de asumare a valorilor dezvoltate de această structură europeană. Negocierile de aderare la Uniunea Europeană a reprezentat pentru România un proces îndelungat şi anevoios, cu efecte directe asupra tuturor ramurilor economiei. S-a constatat totodată că în domeniul resurselor umane există numeroase inadaptări, inechităţi şi rămâneri în urmă care trebuie urgent rezolvate. Ideea este că întotdeauna trebuie să se ţină cont în accelerarea reformelor de diferite tipuri şi din domenii variate, şi de limita de suportabilitate a populaţiei. În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, lipsa de capital şi nevoile acute de formare, de dezvoltare ale acestuia sau de atragere a capitalului străin au însemnat pentru ţara noastră paşi mici dar care au trebuit urmaţi treptat totodată înlăturându-se obstacole si bariere ce au ţinut de anvergura politică în care am fost crescuţi şi educaţi, de mentalitate, de spaţiul cultural şi geo-politic în care am trăit, de tipare create, de lipsuri materiale etc. Orice proces de formare şi de dezvoltare a capitalului au un cost pe care întotdeauna îl suportă mediul social (populaţia) şi mediul natural (tot populaţia). 28 Ca atare, în vederea aderării la Uniunea Europeană, România trebuie să se alinieze standardelor şi cerinţelor acesteia cu scopul de a atinge performanţe în dezvoltarea economică şi socială. Statele Membre au ajuns la concluzia că o economie puternică, o dezvoltare durabilă economică şi socială nu poate fi atinsă decât printr-o societate competitivă adică prin proiectarea Europei ca o societate a învăţării ( learning society ), respectiv ca un tip de civilizaţie care face apel la învăţarea permanentă ca principală activitate socială 29 ; O primă idee este aceea că ocuparea poate fi ameliorată în condiţiile în care se fixează învăţarea permanentă sau învăţarea pe tot parcursul vieţii ( lifewide learning ) ca o prioritate. Aceasta ar permite o adaptabilitate, o flexibilitate şi o mobilitate a populaţiei active în faţa cerinţelor tot mai diferite ale locurilor de muncă şi formelor de ocupare. O sugestie este ca pe lângă clasicele tipuri ale învăţării: învăţarea formală, non-formală şi informală să li se alăture acum un nou concept şi anume acela de învăţare pe toată durata vieţii. Preocupările Uniunii Europene în ceea ce priveşte: formarea continuă, învăţarea pe tot parcursul vieţii, educaţia permanentă nu sunt superficiale, nu sunt de moment, sunt preocupări care au început încă din anii 90, ele ca obiective sunt formulate dar acum aceste concepte sunt îmbogăţite, sunt lărgite zonele de interes. Consiliul European de la Lisabona din martie 2000 al Uniunii Europene, a reafirmat la Consiliul European de la Stocholm din 2001, începutul celei mai competitive şi dinamice societăţi bazată pe cunoaştere. Elementele cheie ale strategiei au fost adaptarea educaţiei şi pregătirii în a oferi oportunităţi de învăţare cetăţenilor săi în toate stadiile vieţii lor; promovarea în angajare şi includerea socială prin investiţii în cetăţeni de noi cunoştinţe şi competenţe; crearea unei societăţi informaţionale pentru toţi şi bazându-se chiar pe creşterea mobilităţii. Învăţarea pe parcursul întregii vieţi în contextul societăţii cunoaşterii însumează/ unifică/cultivă astfel o coabitare a mai multor forme de învăţare. Învăţarea formală nu mai este punctuală. Învăţare formală oportunităţi de ocupare Învăţare non-formală Învăţare pe tot parcursul vieţii participare civică Învăţare informală coeziunea socială Sunt revalorizate dezvoltarea comunităţii Fig Răboacă, Gheorghe: Piaţa muncii şi dezvoltarea durabilă, Ed. Economică, Bucureşti, White Paper on Education and Training.Teaching and Learning:Towards the Learning Society. Brussels, European Commission, 1995

102 Tot acest efort reprezintă o garanţie (verificată) care sporeşte oportunităţile de ocupare, participarea civică, dezvoltarea comunităţii. În acelaşi timp avantajul competiţiei creşte dependent cu investiţia în capitalul uman. Cunoştinţele şi competenţele sunt puncte cheie ale dezvoltării economice. Dând gir acestui curent într-un climat economic adecvat, investind în oameni ajungem la ceea ce este important: progresul economic şi social. Se pune problema la modul serios, că această premiză de a acumula cunoştinţe este astăzi o necesitate de a face faţă pe piaţa forţei de muncă, o problemă de supravieţuire pe această piaţă şi nu o alternativă. Consiliul European de la Lisabona confirmă învăţarea continuă ca pe o componentă de bază a unui model social european. Formarea continuă, înseamnă că joacă rolul cheie în dezvoltarea strategiilor coordonatoare în ocupare şi în particular, în promovarea competenţelor de a instrui şi adapta forţa de muncă. Formarea continuă este mai mult decât un element economic. Trebuie astfel accentuată o nouă mutaţie. De la orientarea de tip static/izolat, acesta era sistemul de la care plecăm, prin diplome şi instituţii, se ajunge la noi deziderate ale formării. Se răstoarnă balanţa în sensul valorizării individului punând accent acum mai mult pe experienţa, aptitudinile, calificările, şi competenţa acestuia. Identificare problemă Cunoaştere Rezolvare problemă Diplome Instituţii Formare Experienţe Competenţe Aptitudini Calificări Fig. 2 Toate acestea se obţin printr-o formare comandată de o problemă. Rezolvarea problemei se face prin formare la un moment dat conform nivelului cunoaşterii corespunzător, printr-o formare dinamică. Nivelele înalte ale educaţiei şi învăţării continue, trebuie să fie accesibile tuturor, în acest fel se contribuie într-un grad important în reducerea inegalităţilor şi prevenirea marginalizării. Învăţarea continuă devine un punct de vedere cuprinzător în ceea ce priveşte oferta şi cererea. Pregătirea continuă nu a devenit indispensabilă numai indivizilor cu job-uri bune, această formă a pregătirii, în această situaţie a ajuns să fie din ce în ce mai structurală şi mai formală.

103 Pregătirea clasică la locul de muncă nu şi-a pierdut din importanţă, dar cursurile formale şi structurate pe suporturi profesionale clasice au dovedit că este nevoie rapid de schimbări tehnologice şi organizaţionale. Aceste cursuri înlocuiesc pe de-o parte activitatea pe durata timpului de lucru. Dacă angajatorul doreşte să-şi ţină capitalul uman la zi cu progresul şi schimbările tehnologice, în aceste condiţii trebuie să-i sprijine pe angajaţi din punct de vedere financiar şi al timpului acordat acestei pregătiri. Altfel acest proces al pregătirii ar fi foarte greu de realizat. Aceste probleme ale muncii şi pregătirii formale au început în mod predominant când angajatorii pieţei şi-au pus problema dacă e cazul să investească sau nu într-un angajat. Sunt mulţi aceia care nu investesc în propria pregătire deoarece aceasta i-ar obliga să plătească programe de pregătire care sunt destul de scumpe. În situaţia în care angajatorii decid prin selecţie dacă angajatul va face sau nu pregătire, este important de analizat tipul acestei selecţii, modul în care s-a realizat această selecţie. Ca logică economică angajatorii ar trebui să selecteze pentru pregătire acel tip de angajaţi pentru care este previzibilă cea mai mare creştere a productivităţii muncii lor prin această pregătire. În cazul în care nu eşti selectat de angajator în vederea unor cursuri de formare, specializare etc. consecinţele pot fi mult mai grave şi nu numai din punct de vedere financiar. Studiile demonstrează că angajaţii care nu beneficiază de subvenţie din partea firmei pentru pregătire au o siguranţă redusă a locului de muncă aceasta însemnând un risc înalt de a fi concediat. Odată intervenită concedierea, societatea este confruntată cu un şomaj al persoanelor cărora le lipsesc abilităţile adecvate şi care necesită reinserţia imediată pe piaţa muncii. Experienţa arată că pregătirea după ce a avut loc concedierea în cele mai multe cazuri are loc prea târziu. Pe plan individual lipsa de pregătire poate fi compensată doar prin costuri şi consum de timp şi nu în ultimul rând prin intervenţii acordate acolo unde guvernul este interesat de o reintegrare rapidă a şomerilor pe piaţa muncii. Răspunsul la această problemă este o deschidere majoră spre pregătirea continuă pe piaţa muncii. accesibilitate Sistemul de formare trebuie să rezolve probleme ce ţin de: subvenţionare Costuri continuitate Inerţie Pauză Formare Cantitativă Formare Calitativă Fig. 3

104 1. Cercetările arată că celor mai mulţi angajaţi le lipsesc după un timp de experienţe traumatizante ca şomeri, motivaţia pentru pregătirea pentru piaţa muncii. Fără o motivaţie necesară eforturile pregătirii sunt adesea inutile sau risipite. 2. Programele de pregătire publică sunt adesea criticate pentru că nu sunt adecvate cerinţelor economiei. Dacă educaţia iniţială de bază este săracă aceasta conduce la o probabilitate scăzută de pregătire din partea angajatorului. Astfel creşte riscul şomajului, iar dacă programele publice menite să compenseze lipsa pregătirii continue sunt limitate ca eficacitate există 2 căi de remediere: creşterea nivelului eforturilor individuale ale acelora cărora nu li se asigură pregătire din partea angajatorilor;. creşterea nivelului iniţial de educaţie. O altă problemă care se pune este dacă: pot şi/sau vor angajaţii să compenseze lipsa subvenţiilor pentru pregătire din partea firmei? Privind estimările pentru pregătirea continuă, observăm că aceasta este în general plătită de angajaţi, totuşi nu putem detecta un model clar privind compensaţiile nivelului de educaţie. Cei cu probabilitate scăzută de a primi pregătire din partea angajatorului nu vor fi mai activi decât alţi angajaţi, cu excepţia celor care au diplomă universitară. Sunt enumerate mai multe motive pentru această non-activitate a angajaţilor cu nivel scăzut al educaţiei iniţiale. În funcţie de importanţa lor, aceste argumente sunt următoarele: 1. Citesc tot ce îmi este necesar pentru slujba mea; 2. Şeful meu niciodată nu îmi spune; 3. Nu am timp; 4. Sunt prea scumpe (cursurile de pregătire). Primul argument este înţeles greşit de o parte dintre angajaţi. Perioada pe care aceştia o petrec la un loc de muncă poate fi suficient de lungă pentru ca schimbarea/provocarea tehnologică să deprecieze capitalul uman într-o mare măsură. Astăzi în educaţia formală şi pregătire este necesară stăpânirea schimbărilor de paradigmă din economia globală. De asemenea, faptul că angajatorul nu întreabă niciodată despre pregătire nu înseamnă că pregătirea nu este necesară pentru angajatul său, ci că trebuie să se ţină seama în special de raportul cost-beneficiu, în particular, raport încă insuficient de favorabil în ceea ce priveşte investirea în măsuri costisitoare în pregătire. Ultimele două motive luate împreună sunt valabile numai dacă sporesc productivitatea şi de aici datoriile salariale dar nu compensează investiţiile în pregătire întotdeauna. Există argumente care diferenţiază costurile, veniturile sau reîntoarcerea la pregătire. 1. Costurile cresc odată cu vârsta celui care doreşte pregătire, iar perioada de educaţie iniţială cu cât a fost mai lungă sau cu cât cel în cauză nu a lucrat cu atât va fi mai greu de ajuns la un nivel de pregătire adecvat; 2. Timpul în care se pot obţine avantaje materiale în urma pregătirii şi a investiţiilor (ce urmează a fi amortizate ulterior din aceasta) va fi foarte scurt; Diferenţa de salariu pentru cel cu pregătire este mai mare imediat ce a fost terminată/completată pregătirea, totuşi crescând vârsta, decalajul dintre salariile concordante diferitelor nivele de educaţie se măreşte. Cu cât se amână pregătirea cu atât este mai dificilă depăşirea prin pregătirea continuă a nivelului iniţial de educaţie. Este clar că dacă vrem să avem mai mulţi oameni formaţi, calificaţi, cu mai multă educaţie va trebui să investim în ei, nu prin acordarea diplomelor universitare tuturor ci şi prin altfel de pregătire prin care forţa de muncă poate deveni mai bună. Pentru aceasta este nevoie de stimulente şi motivaţii. Dacă această creştere va fi nu numai cantitativă ci şi calitativă înseamnă că formarea continuă a fost un argument valid in atingerea obiectivului. 1. Învăţarea continuă este costisitoare din punct de vedere al resurselor financiare şi al timpului;

105 2. În acest context angajatorii determină din ce în ce mai mult cine să primească pregătirea/instruirea, în funcţie de resurse; 3. În acest proces al selecţiei lor, nivelul educaţiei iniţiale are un important rol; 4. Strategiile individuale depăşesc lipsa resurselor financiare ale angajatorilor; 5. Cei care nu primesc pregătire şi nu investesc în particular au un risc crescut să devină şomeri şi să ajungă mai devreme sau mai târziu să fie pregătiţi prin programe publice ale pieţei muncii. Aceste programe au în general puţină eficienţă şi au mai puţine efecte decât cele adecvate pregătirii în timp de lucru (activ); Odată cu extinderea proceselor de privatizare şi restructurare economică, va creşte interesul pentru formare. În această perspectivă, cei cărora li se adresează acest proces complex al formării profesionale sunt: - beneficiarii direcţi ai programelor de formare profesională continuă; - furnizorii de formare; - angajatori; - parteneri sociali; - comunitate. Toţi aceşti parteneri trebuie să facă parte integrantă din procesul de formare profesională continuă să conlucreze permanent pentru a reuşi astfel să atingă un obiectiv comun acela de adaptabilitate, mobilitate a forţei de muncă. La nivel individual trebuie amintite următoarele priorităţi: - dezvoltare personală; - incluziunea socială; - participare civică activă; - promovare la locul de muncă; - actualizarea cunoştinţelor profesionale; - formarea de noi competenţe profesionale; - şanse mai bune de ocupare; - participarea mai bună la funcţionarea organizaţiei; 1. În ceea ce priveşte compania sau angajatorul obiectivele care doresc să fie atinse merg paralel cu cele ale angajaţilor: - creşterea productivităţii - creşterea competitivităţii; - coeziunea organizaţională superioară; - nivel superior al propriilor resurse umane (investiţie pe termen lung); - capacitatea de dezvoltare tehnologică Partenerii sociali care doresc să şi atingă obiectivele cu ajutorul formării profesionale trebuie să aibă o mai bună eficienţă a dialogului social, să susţină politicile proprii de dezvoltare a resurselor umane, să fie interesaţi de investiţia în formare şi învăţare permanentă. În ceea ce îi priveşte pe furnizorii de formare aceştia trebuie să ţină cont de anumite detalii ale procesului de pregătire şi anume: - îmbunătăţirea programelor proprii de formare; - adaptare la nevoile de formare ale beneficiarilor - diversificarea programelor de formare în funcţie de beneficiari; - pregătirea acestora pentru competiţie pe o piaţă a formării ; Din punctul de vedere al comunităţii se urmăreşte: - valorificarea formării profesionale continue în cadrul programelor de dezvoltare regională şi locală;

106 - folosirea formării profesionale continue ca un mijloc de a investi în dezvoltarea resurselor umane; - includerea propriilor resurse umane (funcţionari publici, lideri ai comunităţii, reprezentanţi ai ONG-urilor) în programe de formare profesională continuă; - solicitarea unor programe de formare specifice (de exemplu: referitor la dezvoltarea comunitară, - coeziunea socială, educaţia interculturală, cultura ecologică, cultura civică etc); - folosirea formării profesionale continue pentru rezolvarea unor probleme sociale şi economice locale (de exemplu: şomajul tinerilor, sărăcia, discriminarea, conflictele interetnice, emigrarea specialiştilor, - restructurarea economică). Cu alte cuvinte investiţia în formarea profesională continuă are un impact multiplu, respectiv asupra oportunităţilor de ocupare, asupra participării civice, a coeziunii sociale şi dezvoltării comunităţii. 30 Viziunea asupra învăţării continue pentru toţi implică schimbări în gândire, sisteme ale muncii care necesită nevoi crescute de investiţii. Dacă până acum formarea era necesară în principal în momentul în care se ajungea în şomaj, unde formarea oferea experienţă, formare care să permită o reangajare, pe piaţa muncii acum, se ajunge la concluzia sau convingerea că formarea este necesară chiar în activitate, la locul de muncă, comandată de patron, de necesităţile şi priorităţile organizaţiei. Noutatea este că pe lângă experienţa acumulată în cadrul cursurilor numai prin folosirea sau utilizarea abilităţilor însuşite prin formare aceasta devine esenţială. experienţă învăţare cost timp inerţie eficienţa învăţare experienţă utilizare Şomaj Formare Ocupare Formare Nevoia de creştere a cererii de formare formulată de cererea de forţă de muncă Dezvoltare strategică Cultură managerială Fig Impactul social al formării profesionale continue: Fundaţia Profesională pentru Formare, Observatorul naţional, Bucureşti, 2001.

107 Acest acces spre pregătire trebuie să fie vizibil, flexibil, integrat şi efectiv şi să dezvolte noi procese de pregătire. Strategiile trebuie să fie adresate şi alcătuite ţinând cont de egalitatea de gen în oportunităţi şi de scopurile, obiectivele specifice grupurilor, în măsura în care învăţarea continuă trebuie să devină accesibilă tuturor, în special acelor grupuri cu risc de excludere de pe piaţa muncii, sau oamenilor cu venituri scăzute, oamenilor cu dizabilităţi, minorităţilor etnice şi imigranţilor, celor care au părăsit şcoala mai devreme, părinţilor singuri, şomerilor, părinţilor reîntorşi pe piaţa muncii (de exemplu mamele reîntoarse după concediul de creştere şi îngrijire copil), muncitorilor cu nivel scăzut de educaţie şi pregătire, oamenilor din afara pieţei muncii, pensionarilor. Aceste strategii ţintesc să fie adresate nu numai nevoilor din mediul urban defavorizat dar şi celor din mediul rural care doresc să se pregătească sau care necesită pregătire. Punctele cheie includ: îndepărtarea unor bariere care ţin de mobilitate socială, geografică, psihologică şi promovarea noilor tehnologii de comunicare informaţională, pregătirea la locul de muncă şi în centre de pregătire locale care să îi determine pe cei care se pregătesc şi pe cei care oferă pregătire să lucreze împreună, la timp şi la loc potrivit şi cu oameni din alte localităţi. Pentru a sprijini o cultură a pregătirii pentru toţi este nevoie de măsuri directe care să motiveze potenţialii cursanţi în a-şi spori gradul de participare globală la nivele superioare de educaţie. Abilităţile, competenţele şi atitudinile cerute prin participarea în toate sferele vieţii trebuie schimbate. Un aspect al calităţii şi pregătirii continue în care sistemul educaţiei şi pregătirii va fi încununat de succes va fi în momentul în care oamenii vor şti să-şi negocieze cererile. La nivel individual vor avea oportunitatea de a-şi completa, extinde şi acumula noi abilităţi, de a întâlni noi preocupări la locul de muncă şi în societate în general. Este necesar ca oricine să aibă acces în a obţine un nou profil bazat pe competenţe care să îl sprijine în angajare şi în abilitatea de a participa în viaţa publică. Învăţarea continuă necesită investiţii în echipament, infrastructură, conţinut educaţional, personal de formare şi timp de pregătire. Altfel provocarea în ceea ce priveşte învăţarea continuă nu va însemna decât o simplă sporire a investiţiilor. Instrumentele pentru implementarea învăţării continue ne va face să reflectăm asupra complexităţii şi diversităţii apropierii de aceasta. Învăţarea continuă trebuie să fie acompaniată de sporirea cererii pentru mai multă educaţie şi pregătire, ambele înainte şi după învăţământul obligatoriu. La sfârşitul procesului educaţional preşcolar aceasta începe să devină mai răspândită/obişnuită. Această sporire a pregătirii trebuie avută în vedere încă din experienţa copilăriei pentru ca ulterior acest mecanism al învăţării să fie un proces normal. Investind în pregătire încă din acele faze critice aceasta va deveni o investiţie pe termen lung dar cu un obiectiv atins mai uşor. Dezvoltarea educaţiei post-şcolare obligatorii se extinde prin forme variate, vocaţionale şi nonvocaţionale de reinstruire, educaţia suplimentară focalizată pe abilităţi de bază acumulate şi care reflectă nevoile diferite de la individ la individ şi în funcţie de circumstanţe câştigă un loc de frunte. La nivel individual persoanele angrenate în acest proces vor avea oportunitatea de a învăţa prin ambele metode pentru munca lor şi pentru viaţa personală. Aceasta înseamnă că oamenii au motivaţii diferite în a se angaja în activităţi de învăţare/pregătire în funcţie de contextul în care se află, prin organizaţii diferite şi în diferite perioade de timp. Educaţia şi sistemele de pregătire trebuie să treacă prin schimbări structurale şi procedurale la nivelului sistemului pentru a aborda cu succes adaptarea învăţării continue. Aceasta este responsabilitatea fiecărui Stat Membru de a dezvolta o strategie politică de implementare a învăţării continue la scară naţională de a face să meargă înainte ceea ce este ţinut în loc şi de a asigura că aceasta se adaugă sublinierii dezvoltării capacităţilor individuale şi învăţării competenţelor

108 personale. Aceste strategii naţionale vor răspunde cererilor/necesităţilor guvernării locale sau regionale, pieţei muncii, organizaţiilor publice sau private care furnizează educaţie şi pregătire şi fiecărui cetăţean în parte. Învăţarea continuă sprijină crearea unui mediu în care indivizii să simtă că activităţile de învăţare pot valora şi creează o promovare sigură a mobilităţii muncii. În recunoaşterea formelor învăţării altele decât cele ale educării formale, provocările constau în dezinstituţionalizare. Acreditarea primită prin învăţare va fi furnizată printr-un dispozitiv instituţional mai mare, printr-o varietate mai mare de subiecte decât înainte şi dată diverselor categorii de populaţie. Varietatea se bazează pe ideea de a întâlni nevoile individuale ale individului. În acest sens, pentru ca oamenii să obţină maximum de beneficiu din învăţare, ei trebuie să fie informaţi asupra posibilităţilor, opţiunile lor şi efectelor potenţiale în funcţie de circumstanţe. Astfel, sistemul învăţării continue poate furniza ghidare şi consiliere beneficiarilor, ţinând cont de transmiterea efectivă dintre diferite părţi ale sistemului de învăţare continuă şi viaţa activă a muncii. Adaptabilitate Mobilitate Flexibilitate Cunoştinţe Abilităţi Competenţe Obiectivele învăţării pe tot parcursul vieţii Sfera integrării economico sociale * perspectivele de ocupare Cunoaştere Acumulare cunoştinţe Utilizare Inovare Dezvoltare Evoluţie Îmbogăţire Progres Plan individual progres carieră realizare împlinire autonomie încredere *curaj Fig.5 Obiectivele învăţării pe parcursul întregii vieţi pot fi conturate în 2 sfere/planuri aparent divergente, incompatibile, tangente sau mai puţin evidente. Sunt 2 planuri care comunică şi sunt într-o continuă determinare şi interdependenţă, cel al integrării economico-sociale şi cel individual. Sfera integrării economico-sociale necesită în primul rând dezvoltarea capacităţii de ocupare prin elemente ce tinde: adaptabilitate, mobilitate, flexibilitate, cunoştinţe, abilităţi, competenţe care sunt obţinute şi recunoscute pe piaţa formării în sisteme de formare. Pe de altă parte, toate aceste acţiuni şi recunoaşteri oferă individului o serie întreagă de avantaje, mai precis: acumulare de cunoştinţe, utilizarea acestora, inovare, dezvoltare personală, evoluţie, îmbogăţire de cunoştinţe, progres. Toate acestea includ creşterea gradului de cunoaştere, ceea ce duce bineînţeles la un real progres individual, carieră de succes, realizare şi împlinire atât pe plan profesional dar şi personal, autonomie, încredere în posibilităţile proprii şi nu în ultimul rând chiar curaj. Toate acestea descriu sau oferă coordonatele planului individual. Putem spune deci că în acest mod are de câştigat atât individul cât şi societatea!!! Memorandum-ul asupra învăţării continue a stabilit în contextul strategiei de ocupare europeană, ca un punct de început în dezbatere definiţia asupra învăţării continue. S-a ajuns la concluzia conform căreia învăţarea continuă va cuprinde toate fazele şi formele învăţării din punct de vedere preşcolar şi post retragere. Aceasta implică tot ce ţine de ocupare şi de dimensiunile pieţei muncii

109 unde învăţarea va fi totuşi dominantă prin definiţie. Se ţine cont de asemenea de aspectele spirituale şi dimensiunile culturale ale învăţării. Concluzia acestui studiu, cu privire la formarea continuă, semnalează necesitatea adoptării de urgenţă a unor principii care se bazează pe: I. centrarea pe cel care învaţă (formal, non-formal, informal) şi pe experienţele acumulate prin învăţătură, nu pe instituţiile formale; această persoană învaţă pe toată durata vieţii, în toate circumstanţele şi fără nici o restricţie formală; este important să se susţină interesul natural pentru învăţare, dorinţa de perfecţionare şi emancipare a celui care învaţă; învăţarea şcolară şi universitară (formarea iniţială şi educaţia formală) sunt doar o etapă a sistemului global de educaţie permanentă; 2. egalitate şi oportunitate în termeni de gen, adică şi pentru bărbaţi şi pentru femei (învăţarea fiind valabilă pentru toţi, fără discriminare). Această idee reprezentă un concept crucial în impactul acumulării de cunoştinţe şi competenţe; 3. de asemenea, importante sunt şi calitatea înaltă şi relevanţa ca investiţiile în bani şi timp dedicate procesului de învăţare să aibă un rezultat bun după ce au fost implementate politicile privind învăţarea continuă de înaltă calitate.

110 POLITICI DE OCUPARE VIZÂND PERSOANELE CU HANDICAP Cristina ROMAN Cercetător ştiinţific gr. II, INCSMPS Codruta DRĂGOIU Cercetător ştiinţific gr. II, INCSMPS REZUMAT Programele de management al persoanelor cu handicap urmăresc construirea unui nou echilibru între obligaţiile statului, ale angajatorilor şi chiar ale persoanelor cu handicap, facilitând întoarcerea rapidă la muncă, fără ca starea de sănătate a salariatului să fie afectată. Fiecare ţară şi-a construit propria politică de reabilitare profesională a persoanelor cu handicap, în vederea valorificării capacităţilor lor productive şi oferirii de noi locuri de muncă. Această schimbare de perspectivă se bazează şi pe iniţiativele luate la nivel internaţional. Astfel, în 1993, Naţiunile Unite au adoptat Regulile universale pentru egalizarea şanselor persoanelor cu handicap. Acest angajament moral şi politic a incitat guvernele să angajeze reforme profunde în sensul creşterii participării persoanelor cu handicap la viaţa societăţii. CUVINTE CHEIE: programe de management al persoanelor cu handicap, reabilitare profesională, persoane cu handicap. OCCUPATIONAL POLICIES REGARDING DISABLED PERSONS SUMMARY There are huge economic benefits having people be part of our productive society, rather than sitting on the sidelines getting disability payments. But the real focus must be on the human values. Disability management programs provide a structured agreement between management and workers that, regardless of the cause of an injury or illness facilitates early return to work without jeopardizing the health of the employee. Each country has built its own vocational rehabilitation policy of disabled persons, for valorizing their productive abilities and offering them new jobs. This change of prospect is also based on initiatives at the international level, as The Universal Rules for Equalizing the Chances of the Disabled Persons, adopted by the United Nations in This moral and political engagement incited the governments to undertake profound reforms for the purpose of increasing the participation of the disabled persons in the society s life. KEY WORDS: disability management programs, vocational rehabilitation, disabled persons Statistic vorbind, persoanele cu handicap rămân mult mai mult timp în şomaj decât ceilalţi solicitanţi de locuri de muncă. În urma unui accident sau a unei boli, persoana afectată este adesea orientată către un centru de reabilitare funcţională, unde va rămâne de la câteva săptămâni, până la câteva luni. În acest răstimp, persoana trebuie să-şi accepte handicapul şi să se adapteze noilor constrângeri pentru a-şi relua viaţa autonomă. De asemenea, este o perioadă propice pentru a-şi pregăti revenirea în viaţa profesională. Este vorba de aşa zisele demersuri precoce de inserţie. Acestea au rolul de a evita ruptura între perioada petrecută în centrul de recuperare şi reluarea activităţii. Fiecare ţară şi-a construit propria politică de reabilitare profesională a persoanelor cu handicap, având la bază un model iniţial de asistenţă socială destinat protecţiei invalizilor de război şi evoluând către o politică de ocupare pentru toţi, care să vizeze dezvoltarea autonomiei şi a responsabilităţii persoanelor afectate. Această dorinţă de a integra persoanele cu handicap, de a valorifica capacităţile lor productive şi de a le oferi noi locuri de muncă, este însoţită de construirea unui nou echilibru între obligaţiile statului, ale angajatorilor şi ale persoanelor cu handicap înseşi. Această schimbare de perspectivă se bazează şi pe iniţiativele luate la nivel internaţional. Astfel, în 1993, Naţiunile Unite au adoptat Regulile universale pentru egalizarea şanselor persoanelor cu handicap. Acest angajament moral şi politic a incitat guvernele să angajeze reforme profunde în sensul creşterii participării persoanelor cu handicap la viaţa societăţii. Această schimbare răspunde,

111 în acelaşi timp, aşteptărilor asociaţiilor neguvernamentale pentru protecţia acestora. Trebuie subliniat, însă, faptul că varietatea politicilor naţionale în acest domeniu nu permite conturarea unui model european în materie de ocupare a persoanelor cu handicap. O analiza FSOP (SWOP) a politicilor de ocupare practicate de diverse ţări ale Uniunii Europene nu poate conduce la determinarea unei politici optime de ocupare a persoanelor cu handicap, contribuind, totuşi, la trasarea unor caracteristici pe care acestea ar trebui să le satisfacă. În acest sens, baza legislativă este extrem de importantă. În România, situaţia actelor normative în domeniu se prezintă în felul următor: 1. SITUAŢIA LEGISLAŢIEI ÎN DOMENIU Legi O.G O.U.G H.G Ordine Sursa: Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap 1.1. Obiective ce trebuie urmărite de o politică optimă de ocupare a persoanelor cu handicap: 1. Evaluarea persoanelor cu handicap (instituţionalizate şi neinstituţionalizate), elaborarea de planuri individuale de intervenţie pentru acestea şi stabilirea nevoilor lor. 2. Restructurarea/închiderea instituţiilor clasice rezidenţiale şi dezvoltarea/ înfiinţarea de servicii comunitare alternative, respectiv centre de zi. 3. Crearea premiselor pentru prevenirea instituţionalizării şi dezinstituţio-nalizarea persoanelor cu handicap. Prevenirea institutionalizării prin limitare, având ca finalitate stoparea intrărilor în sistem de tip rezidenţial, ajutor familial, informare consiliere familială, servicii de urgenţă pentru a limita riscul de instituţionalizare pentru persoanele cu handicap. 4. Restructurarea instituţională prin: umanizarea instituţiilor existente prin schimbarea atitudinii

112 faţă de beneficiari, revizuirea criteriilor de admitere în instituţii, asigurarea standardelor minime de viaţă în instituţii. 5. Dezvoltarea sistemului alternativ de asistenţă şi protecţie specială prin crearea de centre: centre pilot, centre de îngrijire şi asistenţă, centre de recuperare şi reabilitare, crearea unui centru de criză pentru persoanele cu handicap, centre de integrare prin terapie ocupaţională, locuinţe protejate de tip familial, centre de îngrijire de zi, precum şi crearea de servicii: servicii de prevenţie şi intervenţie timpurie, educaţie şi şcolarizare la domiciliu a persoanelor nedeplasabile, servicii de terapie şi recuperare la domiciliu, orice alte servicii care să conducă la bunăstarea persoanei cu handicap alături de familia sa. 6. Formarea/perfecţionarea personalului care lucrează în sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap. 7. Dezvoltarea şi profesionalizarea reţelelor de asistenţi personali şi de asistenţi sociali specializaţi în asistenţa persoanei cu handicap. 8. Dezvoltarea unui sistem eficient de orientare profesională, formare şi angajare în muncă a persoanelor cu handicap. 9. Sensibilizarea şi informarea opiniei publice asupra drepturilor persoanelor cu handicap în vederea îmbunătăţirii atitudinii şi comportamentului general privind problematica specifică a persoanei cu handicap şi a familiei acesteia. 10. Gestionarea eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare implicate în sistemul de protecţie specială a persoanelor cu handicap şi întărirea controlului asupra alocării şi utilizării fondurilor. 11. Crearea cadrului de dezvoltare a parteneriatului public-privat (instituţiile statului organizaţii neguvernamentale) în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap Măsuri ce se impun pe termen lung: restructurarea instituţiilor clasice de tip rezidenţial dezvoltarea de servicii alternative tip centre de zi şi centre de reabilitare dezvoltarea de parteneriate cu ONG-uri care desfăşoară activitatea pe această problematică dezvoltarea unui sistem coerent de programe şi proiecte sociale asigurarea accesului tuturor persoanelor în dificultate la serviciile oferite de către departamentele de asistenţă socială cuprinderea în cadrul serviciilor alternative de tip nerezidenţial a unui procent de 10% din totalitatea persoanelor cu handicap implicarea comunităţilor locale în asigurarea de servicii specifice persoanelor cu handicap 1.3. Riscuri în aplicarea măsurilor: Restructurarea instituţiilor rezidenţiale: riscul unui răspuns negativ la inventariere riscul lipsei de resurse umane şi materiale pentru a efectua inventarierea riscul unei analize prea,,sectoriale inventarierea unor nevoi care depăşesc posibilităţile de intervenţie lipsa surselor de finanţare internă /externă greutăţi şi obstacole în obţinerea aprobărilor din partea forurilor superioare proiecte ce nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate nealocarea fondurilor gestionarea ineficientă a fondurilor depăşirea termenelor stabilite

113 relaţii deficitare între departamente rezistenţa din partea personalului inclus în planul de reconversie/disponibilizare Înfiinţarea de centre de zi: lipsa unor programe de finanţare internă/externă greutăţi şi obstacole în obţinerea aprobărilor din partea forurilor superioare/servicii descentralizate proiecte ce nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate nealocarea fondurilor gestionarea ineficientă a fondurilor depăşirea termenelor stabilite relaţii deficitare între departamente Înfiinţarea de servicii la domiciliu: lipsa unor programe de finanţare internă/externă greutăţi şi obstacole în obţinerea aprobărilor din partea forurilor superioare/servicii descentralizate proiecte ce nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate nealocarea fondurilor gestionarea ineficientă a fondurilor depăşirea termenelor stabilite Crearea unui centru de formare profesională pentru tineri cu handicap: lipsa unor programe de finanţare internă/externă greutăţi şi obstacole în obţinerea aprobărilor din partea forurilor superioare/servicii descentralizate proiecte ce nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate nealocarea fondurilor gestionarea ineficientă a fondurilor depăşirea termenelor stabilite Crearea unui centru de urgenţă pentru persoana cu handicap: lipsa unor programe de finanţare internă/externă greutăţi şi obstacole în obţinerea aprobărilor din partea forurilor superioare/servicii descentralizate proiecte ce nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate nealocarea fondurilor gestionarea ineficientă a fondurilor depăşirea termenelor stabilite Evaluarea persoanelor cu handicap (instituţionalizate şi neinstituţionalizate), elaborarea de planuri individuale de intervenţie pentru acestea şi stabilirea nevoilor acestora: insuficienta/lipsa instrumentelor de lucru specifice colaborare ineficientă între specialişti şi departamente Crearea premiselor pentru prevenirea instituţionalizării si dezinstituţionalizarea persoanelor cu handicap care, în urma evaluărilor şi a anchetelor sociale s-au dovedit a avea potenţial în acest sens: lipsa de cooperare a familiei lărgite/persoanelor suport neidentificarea unui loc de muncă în locaţia necesară sau în funcţie de specializarea persoanei Formarea/perfecţionarea personalului care lucrează în sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap: lipsa surselor de finanţare

114 Finalizarea, implementarea şi monitorizarea respectării standardelor de calitate: nerespectarea în procent de 100% a standardelor de calitate datorită aspectelor financiare Gestionarea eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare implicate în sistemul de protecţie specială a persoanelor cu handicap şi întărirea controlului asupra alocării şi utilizării fondurilor: lipsa de comunicare între partenerii implicaţi Dezvoltarea unui sistem eficient de orientare profesională, formare şi angajare în muncă a persoanelor cu handicap: răspuns redus din partea persoanelor cu handicap în a se angaja sau a participa la cursuri de calificare neidentificarea unui loc de muncă în locaţia necesară sau în funcţie de specializarea persoanei Organizarea de activităţi şi manifestări culturale şi sportive (în mediu adaptat) şi participarea la jocuri paraolimpice naţionale şi internaţionale: lipsa unui mediu adaptat Dezvoltarea şi implementarea unui sistem judeţean de monitorizare a sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap: întârzierea/lipsa de implicare a serviciilor/compartimentelor de asistenţă socială la monitorizarea periodică Crearea cadrului de dezvoltare a parteneriatului public-privat (instituţiile statului - organizaţii neguvernamentale) în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap: refuzul ONG-urilor de a dezvolta parteneriate cu Direcţia de Asistenţă Socială 1.4. Servicii oferite: servicii tip,,ateliere protejate servicii de consiliere servicii de sprijin pentru familii sărace cu persoane cu handicap servicii de educare a părinţilor tip,,şcoala părinţilor servicii de sprijin centre de plasament cu copii cu handicap servicii tip,,organizator seminarii servicii de formare de personal în centrele pentru persoane cu handicap servicii de reabilitare servicii de iniţiere în informatică servicii de iniţiere, campanii de strângere de fonduri, campanii de sensibilizare servicii de ajutor individual studenţi cu handicap servicii organizare competiţii sportive pentru persoanele cu handicap servicii de donare de mijloace ajutătoare pentru persoanele cu handicap servicii sprijin centre îngrijire şi asistenţă servicii de formare profesională servicii de tip şcoală integrată servicii asistenţă pentru,,copiii străzii servicii centru rezidenţial,,tinerii străzii servicii conversie/reconversie profesională servicii informare persoane cu handicap servicii de voluntariat servicii tip,,centru rezidenţial de tip familial servicii de organizare a timpului liber pentru persoane cu handicap

115 servicii tip,,scoală de şoferi servicii internet pentru persoane cu handicap servicii de sprijin familii HIV/SIDA servicii sprijin persoane de vârsta III şi IV servicii formare asistenţi sociali servicii consiliere persoane cu dializă servicii consiliere persoane cu distrofie musculara servicii recuperare sindrom Dawn servicii la domiciliu,,echipa itinerantă servicii asistenţă religioasă servicii formare asistenţi personali servicii tineri cu handicap cu studii universitare servicii de intervenţii medicale 2. SITUAŢIA PERSONALULUI DIN INSTITUŢIILE DE PROTECŢIE SPECIALĂ PERSONAL NORMAT PERSONAL ANGAJAT Sursa: Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap 2.1. Priorităţi: privind persoanele cu handicap Evaluarea persoanelor cu handicap (instituţionalizate şi neinstituţionalizate), elaborarea de planuri individuale de intervenţie pentru acestea şi stabilirea nevoilor acestora. Crearea premiselor pentru prevenirea instituţionalizării şi dezinstituţionalizarea persoanelor cu handicap care, în urma evaluărilor şi a anchetelor sociale s-au dovedit a avea potenţial în acest sens.

116 Restructurarea instituţiilor cu peste 50 de persoane şi dezvoltarea/înfiinţarea de servicii comunitare alternative rezidenţiale si nerezidenţiale. Dezvoltarea şi profesionalizarea reţelelor de asistenţi personali specializaţi în asistenţa persoanei cu handicap. Înfiinţarea de centre de formare profesională pentru persoanele cu handicap. Finalizarea, implementarea şi monitorizarea respectării standardelor de calitate. Gestionarea eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare implicate în sistemul de protecţie specială a persoanelor cu handicap şi întărirea controlului asupra alocării şi utilizării fondurilor. Dezvoltarea unui sistem eficient de orientare profesională, formare şi angajare în muncă a persoanelor cu handicap. Organizarea de activităţi şi manifestări culturale şi sportive (în mediu adaptat) şi participarea la jocuri paraolimpice naţionale şi internaţionale. Dezvoltarea şi implementarea unui sistem judeţean de monitorizare a sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap. Crearea cadrului de dezvoltare a parteneriatului public-privat (instituţiile statului, organizaţii neguvernamentale) în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap. privind familiile aflate in situaţie de risc: Aceste categorii trebuiesc definite, inventariate şi alese priorităţile împreună cu instituţiile competente. Înfiinţarea de servicii de prevenţie (consiliere şi informare). Dezvoltarea de servicii de consiliere psihologică, socială şi medicală. Dezvoltarea de servicii de consiliere juridică. privind accesibilităţile: Înfiinţarea unui serviciu de inventariere computerizată pe cartiere a accesibilităţilor existente. Îmbunătăţirea accesibilităţilor existente după normele tehnice în vigoare. Responsabilizarea instituţiilor şi/sau a serviciilor abilitate. Monitorizarea implementării legislaţiei privitoare la accesibilizarea mediului fizic. privind sensibilizarea opiniei publice: Dezvoltarea unui set de mecanisme care să facă posibilă egalizarea şanselor, pentru combaterea discriminării şi a excluziunii sociale a persoanelor cu handicap. Sensibilizarea şi informarea opiniei publice asupra drepturilor persoanelor cu handicap în vederea îmbunătăţirii comportamentului general privind problematica specifică a persoanei cu handicap şi a familiei acesteia. Mediatizarea legislaţiei în domeniu. privind resursele umane (personal cu specializare medie şi înaltă) Dezvoltarea de proiecte de finanţare pentru specializări, schimburi de experienţă interne şi internaţionale, cursuri de pregătire, congrese, conferinţe, forumuri, etc.

117 3. COST MEDIU / BENEFICIAR / INSTITUŢIE DE PROTECŢIE SPECIALĂ Cheltuieli totale Cheltuieli curente Sursa: Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap

118 ANALIZA VALORII, GLOBALIZARE SI DEZVOLTARE DURABILA - COORDONATE MANAGERIALE PRIVIND OCUPAREA FORTEI DE MUNCA Prof. dr. ing. Eduard RĂDĂCEANU Universitatea POLITEHNICA Bucureşti REZUMAT Lucrarea prezintă o abordare tehnică a problematicii dezvoltarii utilizînd metoda Analizei valorii în fundamentarea strategiilor şi obiectivelor privind ocuparea forţei de muncă în condiţiile globalizării, care impun dezvoltarea durabilă prin utilizarea celor mai adecvate resurse ale dezvoltării şi mai ales a forţei de muncă corespunzător pregătită creînd premizele integrării Romaniei în condiţii cît mai avantajoase. CUVINTE CHEIE Analiza valorii, globalizare, dezvoltare durabilă, management, ocupaţii VALUE ANALYSIS, GLOBALIZATION AND DURABLE DEVELOPMENT MANAGERIAL CO-ORDINATES REGARDING EMPLOYMENT SUMMARY The paper deals with a technical approach of the employment in conditions of the globalization imposing a sustainable development by using the most adequate development resources, mainly the labor force, trained and educated adequately to ensure an advantageous integration of Romania in the European Union. KEY WORDS Value analysis, globalization, sustainable development, management, employment. Globalizarea este fenomenul care marchează sfirşitul sec.20 şi începutul secolului 21, promavînd schimburile comerciale şi mişcarea oamenilor, a capitalurilor, bunurilor şi ideilor cărora li se impun restricţii tot mai reduse. Efectele au început să se vadă, mai ales prin expansiunea firmelor multinaţionale în zone tot mai întinse ale lumii şi prin adoptarea mai accelerată a tehnologiilor noi în industriile prelucratoare, impuse de cerinţele privind productivitatea şi calitatea în curs de uniformizare la nivel mondial ca urmare a acţiunii schimburilor economice intensificate de globalizare şi exigenţelor impuse acestora. Devine tot mai evident începutul şi dezvoltarea procesului de tranziţie de la economia mondială ca ansamblu de economii naţionale la economia globală integrată, principalul rezultat al liberalizării pieţelor naţionale devenite accesible produselor şi întreprinzatorilor străini, prin GATT (mai ales Runda Uruguay), WTO, etc./1/. In aceste condiţii fiecare tară este firesc să-şi orienteze direcţiile prioritare de dezvoltare economică spre valorificarea cît mai eficientă a resurselor de care dispune, atît a celor naturale cît şi, poate mai ales, a forţei de muncă. Forta de muncă este o resursa cu totul specială, avînd proprietăţi care o diferentiază net de celelalte resurse din procesele economice, şi anume resursele materiale, energetice, informaţionale şi financiare. Resursa umana este singura capabila să se autoreproducă cu efecte de amplificare a eficienţei în utilizare, ca rezultat al educaţiei şi pregătirii profesionale şi, mai ales, al creativităţii, generatoare de idei, probleme şi soluţii în rezolvarea acestora. Acest proces necesită însă condiţiile favorabile pe care le poate crea societatea cînd aceasta, prin cadrul legal şi acţiunea celor trei puteri ale statului de

119 drept, puterea legislativă, executivă şi judecătorească, instituie comandamentele dezvoltării în acord cu căile de valorificare optimă a potenţialului oferit de resursele naturale şi de mediul economic, politic şi social. Trebuie menţionat însă că modelul statului ideal este încă un deziderat, practica din ţările capitaliste avansate, în special din SUA, acreditînd modelul democraţiei liberale care pune în valoare resursele de eficienţa într-un proces continu de învăţare şi autoperfecţionare impus de cerinţele pieţii şi de cele ale democraţiei, globalizarea putînd contribui la îmbunatăţirea situaţiei economice a unor zone subdezvoltate prin investiţii străine care sa valorifice potenţialul local al acestor zone. Atenuarea acestor diferenţe cu tendinţe de amplificare datorită evoluţiei unor sectoare de activitate şi stagnării altora, rămîne un obiectiv de cea mai mare importnţă pentru instituţiile statului care trebuie să contribuie pe de o parte la creşterea performanţei economice şi pe de alta parte să ofere protecţia socială necesară în limitele permise de nivelul economic atins, eventual şi cu ajutorul altor ţări sau organizaţii internaţionale în vederea accelerării dezvoltării economice şi respectării drepturilor omului. Actuala situaţie din lume în care ţările se diferenţiază într-o plajă de valori foarte mare privind indicatorul PIB per capita ilustrează marile diferenţe dintre acestea iar locul ocupat de Romania este departe de poziţia pe care ar justifica-o potenţialul său real. Se confirmă astfel ideia că bogaţia reală a unei ţări este mult mai puţin dependentă de potenţialul ei natural decît de felul în care acesta este administrat. Exemple ca Olanda, Irlanda sau Danemarca, ţări care aparţin grupului cu PIB per capita cel mai mare, dispun de resurse naturale mult inferioare unor ţări mai mari, care însă se află în grupa cu valorile minime ale PIB/capita /11/. Cuaza constă tocmai în existenţa unor instituiţii puternice ale statului şi în acţiunea acestora. Ne referim desigur la instituţiile statului de drept şi nu la cele ale statului totalitar, în care instituţii relativ puternice pot conduce la rezultate slabe dacă direcţia dezvoltării este gresită, în urma unei orientări în primul rînd ideologice, cu neglijarea mecanismelor reale ale dezvoltării economicosociale, cum a fost şi cazul Romaniei, mai ales în anii 80 şi următorii, în lipsa unei strategii coerente a dezvoltării. Analiza strategică şi contingentă relevă rolul important al interacţiunii instituţiilor statului cu politica economică, impunîndu-se analiza variantelor de dezvoltare în contextul apartenenţei la anumite zone economice, precum UE, NAFTA, AFTA, MERCOSUR, CEFTA, zona Pacificului (APEC) sau, cea care interesează în mare masura şi Romania, zona Mării Negre(BSEC). Conceptul dezvoltarii durabile a aparut în aceleaşi conditii ca şi globalizarea, de fapt este anterior acesteia, ca efect al analizei bilanţului privind utilizarea resurselor clasice în procesul dezvoltării economice, mai ales din a doua jumătate a sec.xx, conducînd la concluzia că o continuare lipsită de controlul inteligent, adică guvernat de principii de rationalitate economică în gospodărirea acestor resurse va duce la epuizarea lor destul de rapidă şi va crea probleme existenţiale speciei umane şi chiar vieţii pe Terra. Incercările de modelare matematică a proceselor de dezvoltare economicosocială în lume sunt importante, dar unii factori utilizaţi în aceste modele sunt încă insuficient cunoscuţi şi greu de introdus în formule matematice, deci validarea acestor modele este încă insuficient susţinută pentru perioade semnificative de timp, fie şi datorită modificării în timp a valorii factorilor şi intensităţii interacţiunilor.dar modelele de simulare a unor scenarii construite pe ipoteze mai mult sau mai puţin validate în practica economico-socială ramîne însă un instrument de studiu şi de lucru valoros, cel mai complex, ca în cazul modelului FUGI-GM sau al GEM al FMI. Si deşi ritmul schimbărilor este tot mai rapid, poate tocmai de accea, dată fiind inerţia mare a sistemului economico-social, practic nu se dispune de timpul material pentru verificarea prin efecte a diferitelor politici şi experimente economice, ceea ce lasă, în ciuda aparentei docte şi ştiinţifice pregătiri a deciziilor, impresia improvizaţiei şi superficialităţii, mărind gradul de suspiciune asupra realizării şi utilizării unor modele econometrice cu adevarat pertinente.

120 In orice caz, orice model s-ar folosi referitor la dezvoltarea economică şi utilizarea forţei de muncă, vor trebui urmarite coordonatele productivităţii muncii, gradul de ocupare a forţei de muncă în condiţiile introducerii noilor tehnologii şi reducerea costurilor în producţie, cu efecte în reducerea preţurilor şi sporirea puterii de cumpărare a populaţiei. Aceste aspecte legate de funcţionalitatea sistemelor şi subsistemelor responsabile pentru buna funcţionare a sistemului economico-social, sunt, mutatis mutandis, similare cu cele ce stau la baza inovării produselor şi urmărirea îmbunătăţirii raportului cost/calitate în producţie, respectiv preţ/calitate la cumparare, şi sugerează o abordare în spiritul aplicării Analizei valorii la proiectarea deciziilor strategice privind noile sisteme, menite să asigure productivitate şi calitate sporite, adică competitivitate sporită într-o lume tot mai globalizată. Analiza şi ingineria valorii a fost dezvoltată ca o metodă de proeictare/reproiectare a produselor şi serviciilor cu optimizarea raportului cost/calitate/12/. Asaltul cerinţelor privind productivitatea şi calitatea nu numai a producelor.ci şi a activităţilor productive şi implicit şi a managementului, ne indeamnă însă la folosirea potenţialului inovativ pe care îl prezină şi îl valorifică analiza şi ingineria valorii la proiectarea şi/sau reproiectarea sistemelor menite să asigure crearea sistemelor dezvoltării durabile şi de ocupare a forţei de muncă. Ca şi în cazul aplicării metodei la produse şi servicii, intervin aspectele metodologice legate de stimularea creativităţii, formularea temei proiectului AV şi managementul proiectului AV. Aceasta presupune o clară şi corectă definire a funcţiilor de indeplinit şi evaluarea costurilor aferente. Metoda FAST (Function System Analysis Technique)/13 / ofera prin secvenţa de întrebări de tip CE face, CUM face,clarificarea funcţionalităţii cerute, ca şi modul de realizare a acestei functionalităţi, la care trebuie asociată o analiză a costurilor implicate. Astfel, în proiectarea unor soluţii la problemele legate de dezvoltarea durabilă şi de ocupare a forţei de muncă, situaţia actuală, cele potenţiale şi propunerea de adoptat pot fi reprezentate prin graficele din fig.1 Ce Ce Ce Ce Cum Cum Cum Cum Cost Cost Cost Cost Situatia actuala Solutii potentiale Solutia recomandata Fig.1. Faze ale analizei pentru aplicarea AV Şi aici, ca şi in cazul analizei comparative a abordării organizării funcţionale şi a celei pe procese în cazu;l firmelor, ca şi a proceselor de restructurare, credem ca FAST şi orientarea analizei ţinîndu-se seama în primul rind de aspectele legate de exercitarea funcţiilor conducerii (managementului), în special ale managementului strategic, sunt de cea mai mare importanţă matodologică şi practică. Analiza SWOT, care permite identificarea aspectelor pozitive, de tarie (S-strength) ale sistemului, slăbiciunile sale (W-Weakness), oportunităţile (O) şi pericolele sau ameninţările la buna sa functionare (T-Threats), este principalul instrument de lucru capabil să precizeze direcţiile de acţiune în vederea transformării sistemului economico-social actual în unul ce îşi asigura o dezvoltare durabilă. Principiile dezvoltării durabile, axate pe posibilitatea autoîntreţinerii prin efort propriu a structurilor dezvoltate prin această abordare, impun alegerea atentă a obiectivelor strategice, a strategiilor de realizare şi a bugetelor implicate, geneînd un proces de restructurare şi reinginerie a unor întregi

121 sectoare de activitate, de la cele generatoare de energie şi de asigurare a infrastructurii, la cele de responsabile direct de calitatea vieţii în societate. Acest proces complex este reprezentat prin următoarea schemă operatorială /2,3,4,5,6/ T { R, S, K, Ru } O T {R, S, K, Ru } O T unde R şi R reprezintă resursele S şi S reprezintă structura, K si K reprezinta know-how, Ru si Ru reprezinta relatiile umane, T si T reprezinta tehnologia, O si O reprezinta obiectivele, inainte şi după restructurare. Operatorul reprezină reorientarea, prin schimbarea obiectivelor O in O, iar operatorul reprezintă restructurarea. Operatorul : (T T ) reprezintă retehnologizarea. In aceste conditii operatorul, rezultantă a compunerii celor trei operatori, reprezintă reingineria organizaţiei, firmei sau afacerii. Asigurarea bunei funcţionări a noului sistem poate fi realizaă prin conceperea sa ca sistem cibernetic de tip S2, cu două bucle de reglaj, cea de reglaj strategic şi cea de reglaj operativ, reprezentat în fig.2. y Bloc strategictactic ws y1,u1 w1 S1 Blocuri decizionale y2 I operative u1 I u2 y1 (x1) Proces wp condus y2 (y1) S2 (w2) Baza II Baza de date x2 (x2) II u2 de date y2 Control BD1 BD2 a) b) Fig. 2. Schema reglajelor si relatia cu baza de date pentru sistemele de clasa S2/2,6/. Reglajul strategic are rolul de a acţiona asupra unor parghii cu implicaţii majore asupra întregului sistem pe termen mediu şi lung, precum alegerea priorităţilor privind anumite tipuri de culturi agricole, lucrări de infrastructură, precum construcţia de autostrăzi, conducte magistrale, sistemul fiscal etc, în timp ce reglajele operative acţionează asupra factorilor responsabili de realizările pe orizonturi de timp reduse şi cu acţiune sectorială sau locală. De această abordare ar trebui să ţină seama şi marii investitori interni sau externi. Pentru marii investitori externi, mai ales în cazul multinaţionalelor, priorităţile şi opţiunile adoptate pentru o dezvoltare durabilă la nivelul naţional sau local constituie de fapt elemente ale reglajului de tip operativ, chiar dacă acestea au importanţa reglajului strategic pentru sistemul condus căruia i se

122 adresează în vederea asigurării dezvoltării durabile. In acest caz, mai ales, trebuie ţinut seama de faptul că investitorii strategici străini îşi urmaresc în primul rînd propriile interse de firmă şi nu crearea de locuri de muncă şi asgurarea creşterii organice, durabile a zonei în care se face investiţia, situaţie care poate avea loc doar atunci cand investiţiile sunt orientate direct de catre organisme internaţionale care promovează în mod expres astfel de investiţii, cum ar fi cele făcute sub egida sau cu sprijinul ONU (UNIDO, PNUD etc), sau a altor organisme de asistenţă internatională finanţate de ţări dezvoltate (cum ar fi Japonia prin AOTS si JICA). Dezvoltarea durabilă are în vedere ca un obiectiv de importanţă strategică şi protecţia mediului. Intrarea în vigoare la a Protocolului de la Kyoto, încheiat în 1997, care stipulează reducerea emisiilor cu efect de seră, în special a dioxidului de carbon, constituie un succes ce se cere amplificat prin corecta aplicare şi prin adoptarea sa mai ales de marii poluatori, în special SUA, care s-a retras din acest acord, considerîndu-l ineficient. Romania, prin reducerea drastică a activităţii industriale după 1990, mai ales în sectorul industriei grele, are un disponibil considerabil privind emisiile de CO2, pe care îl poate valorifica prin acorduri de transfer către ţări cu activitate industrială intensă. Pe de alta parte, acest aparent avantaj poate constitui o sursă de impulsionare a creării şi dezvoltării de sectoare nepoluante şi de mare eficienţă economică, cum sunt sectorul IT&C, agricultura ecologică şi industria alimentară, horticultura, turismul, învăţămîntul şi altele. Un bun exemplu de astfel de dezvoltări, în domeiul agricol, îl gasim în Olanda, care a dezvoltat mult agricultura şi horticultura protejată. Astfel, încă in 1993 Olanda avea ha de sere (sticlă şi plastic),din care 4727 ha pentru zarzavaturi, 4230 ha pentru flori tăiate, 1078 ha pentru flori în ghivece, 285 ha pentru plante de gradină, fiind un mare exportator mondial de flori. Agricultura protejată a fost puternic dezvoltată şi de Japonia, cu cca 67000ha in 1993, Koreea de sud, cu peste ha încă din 1992,şi Taiwan, cu peste 5500ha, obţinîndu-se producţii mărite în condiţii de productivitate şi calitate excelente/7/. Din pacate Romania a cunoscut şi în acest domeniu un regres substanţial după 1990, din motive energetice şi de management neperformant devenind, din exportator, importator masiv de produse alimentare. Inovarea în sectorul agricol a condus la dezvoltarea de soluţii care diminuează pînă la anulare dezavantajul unor ţări care nu posedă soluri favorabile, cantitativ şi calitativ, prin asa numita agricultură fără sol, care se prevede, va avea un rol important la scară mondială în sec.21 mai ale în ţările industrializate. Aceasta poate însă reprezenta o ameninţare la adresa agriculturii tradiţionale practicată în cea mai mare parte şi în Romania. Depinde de inteligenţa cu care este tratată acceastă shimbare de tehnologie pentru a cîştiga în loc de a pierde. Rolul cercetării ştiinţifice ăn crearea şi dezvoltarea unor sectoare durabile este esenţial, acest sector de activitate putînd el însuşi să constituie un domeniu al dezvoltării durabile. O reconsiderare a modului în care functionează acest sector azi in Romania poate releva nivelul la care se află, ca si ineficienţa folosirii acestui potenţial. Ponderea foarte redusă a fondurilor alocate de la buget acestui sector a condus la reducerea substanţială a aportului său la bunul mers al economiei, deşi există potenţial inovativ considerabil în acest sector, ceea ce impune o reconsiderare a sa din toate puncele de vedere, avînd în primul rind în vedere resursele umane, organizarea, finanţarea, condiţiile de functionare şi cadrul relaţional intern şi extern de valorificare a rezultatelor cercetării. Lipsa gandirii strategice a factorilor responsabili (guvernul şi parlamentul) a dus la o adevarată criză în acest sector de activitate şi aceasta în perioada cand industria cunoaşterii este tot mai mult recunoscută ca esentială pentru sec.21. Deplasarea de la produsele industriale spre bunurile de know-how intensiv constituie motivul marii competitivităţi a exportului Japoniei consideră Hajime Karatsu /9/. Desigur, este dificil de apreciat eficienţa unei investiţii în domeniul cercetării ştiinţifice, aceasta nesupunîndu-se aceloraşi algoritmi care guvernează producţia materială. Dar neglijarea acestui sector, pînă la practic anularea sa in unele sectoare, poate avea ca unic rezultat involuţia totaă a

123 acestor sectoare sau dependenţa totatală fata de importul de soluţii, cel mai adesea mult mai costisitoare şi paguboasă din punctul de vedere al dezvoltării durabile, mai ales pentru sectoarele care prezintă potenţial din acest punct de vedere. O soluţie ar fi, cel puţin pentru inceput, sprijinirea unor firme relativ mici dar cu potenţial creativ ridicat pentru antamarea sau continuarea unor teme de cercetare cu rezultate valorificabile de către firme mai mari al caror rol îin primul rînd productiv. In felul acesta, fără a adopta necritic abordarea BCG 80 privind firmele generatoare de potential şi firmele de exploatare a potenţialului creat, ar putea fi revigorată cercetarea ştiinţifică şi tehnologică ca sursă de profit şi de locuri de muncă într-un context favorabil dezvoltării durabile/5/. Desigur, sursa primară pentru crearea competenţelor necesare este învăţămîntul. In Romania după 1990 acesta constituie o permanentă sursă de probleme care îşi vor arăta consecinţele peste mai mulţi ani. Deja cresterea alarmantă a analfabetismului şi a retragerii de la şcoală constituie o problemă ce grevează prezentul şi viitorul ţării, dar într-o epocă în care cunoaşterea devine un capital tot mai apreciat în sistemul de valori al sec.21 insuficienta atenţie acordată acestui sector poate constitui mutatis mutandis o problemă sde siguranţă naţională, de fapt de devalorizare naţională în context internaţional, respectiv european şi mondial. De acea, reforma învăţămîntului trebuie privită cu toată atenţia necesară. Nu doar acumularea de cunoştinţe ci stăpînirea unui cadru de cunoştinţe de baza cu adevarat importante şi a unui arsenal de metode de folosire a acestora, mai ales in scop creativ, inovativ, credem că ar fi o soluţie care să răspundă bine provocărilor sec.21. Acesta pare a fi şi unul din stîlpii de rezistenţă ai procesului de gandire creativă numit Drawinism fractal în viziunea lui Gerd Binning, laureat Nobel pentru Fizica/8/. Ocuparea forţei de muncă este o problema care preocupă factorii responsabili din toate ţările, căutîndu-se asigurarea unei rate de ocupare şi un nivel ridicat al productivitatii muncii care să asigure atît bunăstraea populaţiei. O rată ridicată a şomajului conduce la probleme şi tensiuni sociale, iar un grad ridicat de ocupare din motive de protecţie socială menţine productivitatea muncii la un nivel scăzut compromiţînd dezvoltarea eficientă. In cei 15 ani de tranziţie, în special în timpul guvernării social-democrate (PDSR, , respectiv PSD, ), s-a căutat menţinerea unui grad de ocupare cît mai ridicat şi plăţi compensatorii importante în cazul disponibilizărilor masive. Mentalitatea anagajatului la stat pe termen nelimitat a fost conservată cu efortul intens al sindicatelor şi concursul guvernelor postdecembriste social-democrate, măsurile reformatoare nepopulare fiind sanctionate electoral în cazul guvernării CDR, Integrarea europeană a Romaniei, prevazută pentru , dacă vor fi îndeplinite toate condiţiile pentru a nu se recurge la clauza de salvgardare, care ar amîna cu un an integrarea, presupune nu numai îndeplinirea condiţiilor aquis-ului european, proces transpus pînă acum în practică cu o greu explicabila lentoare de către guvernele postdecembriste într-o tranziţie prelungită la economia de piaţă în conditiile în care jocul grupurilor de interese a incurajat corupţia, delapidările şi soluţiile departe de cele ce ar fi servit cel mai bine intereselor economico-sociale naţionale, în cazul privatizărilor frauduloase, sau reformelor insuficient pregătite,ci şi aplicarea lor consecventă.. Astfel, aşa zisa reformă din minerit în timpul guvernului Ciorbea, departe de a fi rezolvat problema, a creat premizele unor noi tensiuni sociale. Oare folosirea resurselor umane disponibilizate din minerit la construire de autostrăzi şi alte lucrări de infrastructură, la care aportul de competenţă şi efort fizic ar fi fost utilizabil, nu ar fi putut constitui o soluţie benefică, pînă cand alte activităţi ar fi putut absorbi potenţialul uman al zonelor miniere şi nu numai? Desigur, trecerea de la minerit la IT&C nu poate fi facută peste noapte; nici în cazul Tării Galilor sau a unor zone din Germania tranformările nu s-au făcut peste noapte, dar în nici un caz salariile compensatorii fără reprofilare profesională, mai ales în cazul persoanelor în grupa de vîrstă ani, nu constituie o soluţie, ceea ce constituie de fapt o probă în plus privind criza managerială, practic la toate nivelurile, cu care s-a confruntat şi încă se mai confruntă societatea romanească.. Este oare de neînlocuit mentalitatea contractului de muncă pe termen nelimitat la stat, specific perioadei socialismului multilateral

124 dezvoltat, care se dovedeşte contraproductivă în condiţiile economiei de piaţă, caracterizată printr-o mobilitate generalizată, inclusiv în ceea ce priveşte forţa de muncă? Raspunsul este desigur negativ, dar succesul schimbării de mentalitate este condiţionat de cunoaşterea şi înţelegerea fenomenelor specifice economiei de piaţă şi a legilor ei, legea cererii şi ofertei şi legea concurenţei, care actionează şi pe piaţa muncii. Rezultatele slabe de pînă acum în privinţa reconversiei profesionale şi absorbţiei celor disponibilizaţi în noi tipuri de activitate se datorează în primul rînd aceleiaşi crize manageriale, care s-a manifestat şi în cazul celor responsabili cu acest sector de activitate, care încă nu au creat un sistem de comunicare şi instruire adecvat. Deşi lucrul pe bază de proiecte finanţate prin programul PHARE şi alte programe de asistenţă a fost demarat de mulţi ani, imediat după schimbarea de regim politic în Romania, managementul de proiect /2,14/ se asimilează încă destul de greu, finanţările fiind folosite adesea impropriu, rezultatele fiind pe măsură, ceea ce a determinat exercitarea unui control atent din partea UE privind fondurile alocate pe diverse proiecte pe care le finanţează în bună măsură. Incapacitatea de asimilare a ofertei de fonduri de finanţare europeană a făcut ca această finanţare ă fie insuficient folosiă şi fructificată în cadrul unor proiecte bine concepute pentru a fi eligibile, de exemplu în cadrul proiectelor pentru agricultură finanţate SAPARD. Sectoarelor de activitate care au devenit anacronice fiind nerentabile sau pur şi simplu cu activitate limitată de contingentări trebuie să le ia locul altele, necesare şi încă insuficient dezvoltate, în primul rind sectorul serviciilor, slab dezvoltat în Romania, dar principal contributor la crearea PIB în cazul ţărilor dezvoltate, unde ponderea sa este de peste 70%. Producţiei tradiţionale, a carei caracteristică principală este efortul fizic vizibil îi ia locul producţia bazată pe informaţie şi know how, devenită o adevarată industrie, locul de muncă tradiţional, dn fabrici fiind înlocuit în mare măsură de lucrul cu calculatorul, automatizare si reţelele de comunicatii date(sectorul IT&C). Lucrul la domiciliu în condiţii de interconectare informatică (teleworking) şi firma virtuală au devenit concepte de uz destul de larg în ţările avansate, ca şi formele de comercializare electronică (e-commerce), modificînd în bună măsură percepţia şi manifestarea ocupării forţei de muncă/2/. Desigur, asimilarea unei astfel de practici economice pe scară largă necesită un efort de instruire foarte important, care trebuie să înceapă din şcoală. Ocuparea forţei de muncă este consecinţa unei multitudini de factori, principalii fiind reprezentaţi în fig.3. Ocuparea fortei de munca Sistemul pregatirii fortei de munca Structura sociala pe varste si profesii Activitati noi Strategii si politici de dezvolt. resurse Activitati traditionale Calitatea vietii Creativitate Fig.3. Factorii determinanţi pentru ocuparea forţei de muncă

125 In acest sens, sunt începuturi promiţătoare şi în cadrul învăţămîntului romanesc, cu rezultate notabile prin succesele olimpicilor la concursurile de informatică penntru elevi şi studenţi, iar cei mai mulţi olimpici îşi valorifică cunoştinţele în străinătate, deşi producţia de software în Romania pentru mari firme de gen străine se dezvoltă rapid. Exemplul Indiei si Pakistanului constituie o buna sursă de benchmarking. Invăţămîntul superior devine pentru unele ocupaţii, între care şi ingineria, un sector de producţie pentru export fără plată directă, deşi vin şi străini să studieze în Romania. Decalajul faţăde celelalte ţări europene în crearea şi dezvoltarea clasei de mijloc, generată în cea mai mare parte de dezvoltarea sectorului IMM, constituie înca un handicap pentru economia şi societatea romanească, deşi acest sector deja produce cca 2/3 din PIB. De altfel, sectorul IMM este cel mai mare absorbant şi utilizator al forţei de muncă, contribuind în mod determinant la reducerea şomajului. Pe de altă parte, transplantul fără pregătire şi tratament imunologic la asimilarea unor soluţii sau sugestii provenite din UE sau FMI nu pot avea succesul asigurat necondiţionat. De aceea, abordarea în spiritul Analizei şi ingineriei valorii, bazată pe cerinţa elaborării de soluţii funcţionale performante la costuri cît mai reduse, ar trebui adoptată şi în domeniul soluţiilor propuse pentru ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea durabilă în Romania, ca şi la proiectarea instituţiilor adecvate. Uniunea Europeana, după aderarea ţărilor din fostul lagar socialist, la care vor adera şi Romania şi Bulgaria după , oferă un cadru stimulativ, dar şi foarte exigent pentru economia şi societatea romanească. Vor trebui valorificate cît mai inteligent resursele ţării şi potenţialul forţei de muncă, ceea ce face apel la competenţa managerială şi creativitate, asa cum fac de altfel şi celelalte ţări mai vechi membre ale UE /10/. Desigur, Romania va mai fi probabil un timp furnizor de mînă de lucru pentru ţări mai avansate din UE, aşa cum au fost în trecut Spania, Portugalia şi Grecia şi sunt acum recent intratele ţări în UE, dar acest fenomen n-ar trebui să conducă la slăbirea resurselor umane în interiorul ţării, deşi în prezent cei cca 2 milioane de romani care lucrează în străinătate, mai ales in Spania la lucrari agricole, sunt o sursa importantă de valută şi de reducere a şomajului intern generat de proasta gestiune a reformei economice. Ar fi păcat ca superficialitatea şi /sau jocul de interese al unor factori responsabili să compromită oportunităţile oferite de calitatea de viitor membru UE a Romaniei. Aplicarea unei abordări în spiritul Analizei şi ingineriei valorii, precum şi al managementului de proiect pentru soluţiile problemelor cărora trebuie să le facem faţă poate constitui un răspuns marcat de competenţa si responsabilitatea necesare. B I B L I O G R A F I E 1. Badrus,G., Rădăceanu, Ed., Globalitate si management, ed.all-beck, Bucuresti, Rădăceanu, Ed., Metode decizionale in conducerea sistemelor complexe, ed.militara, Bucuresti, Rădăceanu, Ed., Restructuring: A Priority of Socio-Economic Reform, in Gaming/Simulation for Policy Development and Organizational Change, proc. ISAGA 97 Conference, Guerts,J. et all editors, Tilburg University Press, Rădăceanu, Ed., The management of the ecological problems helped by simulation and gaminga cybernetic approach, in Implications and applications of Bioeconomics, Proc., Palma de Mallorca, March, 1994, edizzioni Nagard, EABS, Milano, 1997, p

126 5. Rădăceanu, Ed., Management, Cybernetics and Education- a Paradigm in Solving the Ecological Problems,in Simulation&Gaming for Sustainable Development, Proc., ISAGA Conference,Jurmala,16-19 July 1996, Environmental Publishers VIDE, Riga, Rădăceanu, Ed., Management-generatorul succesului, ed.bren, Bucuresti, Hideo Ikeda, Protected horticulture in Japan in comparison with several other countries, in Farming Japan, vol 29-3, The creative process,an interview with Gerd Binning, in Deutschland,nr 5, 2004,p Hajime Karatsu, Japan s export competitveness, in Asia 21, MITA(P)036/11/ *** Memorandum on Productivity, Innovation, Quality of Working Life and Employment, Brusssels, January, North Douglass C., Institutions, Institutional Changes and Economic Performance,1990, apud Pasnicu,D. Institutiile centrale si locale in dezvoltarea economica si protectia sociala, teza de doctorat, ASE, Crum,W., Ingineria valorii, ed.tehnica, Bucuresti, AFNOR, Gerer et Asurer la Qualite, AFNOR, Paris, Meredit,J., Mantel,S., Project management, John Wiley &sons,ed.2,1989

127 APRECIEREA INEGALITĂŢILOR SOCIALE DIN PRISMA PERSOANELOR BENEFICIARE DE AJUTOR SOCIAL Cristina RADU, Cercetător ştiinţific gr. II Şef departament- I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti REZUMAT: Pentru reliefarea unor aspecte privind inegalităţile prin indicatori calitativi, s-a apelat la două tipuri de chestionare, realizate în mai-iunie 2004, care s-au structurat în două segmente: unul s-a axat pe aprecierile persoanelor aflate la polul sărac al inegalităţii, respectiv cei care beneficiază de ajutor social, celălalt s-a axat pe aprecierile unor reprezentanţi ai unor instituţii cu atribuţii în domeniul sărăciei. Materialul de faţă se concentrează numai asupra anchetei în rândul persoanelor care beneficiază de ajutor social, iar rezultatele obţinute au fost deosebit de utile pentru reliefarea imaginii de ansamblu asupra percepţiilor privind inegalităţile din perspectiva celor mai săraci dintre săraci. 31 CUVINTE CHEIE: inegalitate economică şi socială/polarizare economică şi socială; sărăcie şi fazele sale extreme: sărăcie extremă, marginalizare şi excluziune socială; incluziune socială; anchetă de teren; chestionare; persoane beneficiare de ajutor social SOCIAL INEQUALITY APPRECIATIONS FROM THE SIDE OF THE MINIMUM GUARANTEED INCOME ACT BENEFICIARIES SUMMARY: To set off some aspects regarding the inequality by qualitative indicators, we used two types of questionnaires, made in May-June 2004, split in two parts: one with appreciations of persons being at the poorest pole of inequality, respective of persons receiving social benefits, and the other with remarks of representative persons from institutions with responsibilities in poverty field. This study focuses only on the survey with persons receiving social benefits, and the results are very useful to set off the whole image regarding the perceptions of inequality from the side of the poorest of the poor people. KEY WORDS: economic and social inequality; poverty and its extreme aspects: extreme poverty, marginalization, social exclusion; social inclusion; survey; questionnaires; persons receiving social benefits. Inegalitatea economică şi socială este o trăsătură cronică a lumii contemporane. Aceste inegalităţi nu sunt noi, nu vor putea fi nicicând eradicate, în adevăratul sens al cuvântului, dar pot şi trebuie să fie reduse, în special din prisma persoanelor aflate la polul defavorizat din toate punctele de vedere: economic, social, cultural, politic, etc. Oameni foarte bogaţi, mult mai bogaţi decât marea masă a populaţiei, există peste tot în lume, există şi în ţara noastră. Ceea ce constituie un factor de îngrijorare în societatea noastră este accentuarea procesului de diferenţiere socială, prin valori ridicate ale polarizării sociale. Iar o accentuare a fenomenului de polarizare socială poate conduce la o slăbire a coeziunii în cadrul unei societăţi. Aşadar, peste tot în lume există inegalităţi economice, sociale, culturale, inegalităţi de şansă, de gen, de dezvoltare regională, etc. Anumiţi factori, ca: şomaj, venituri reduse, sex, vârstă, existenţa unui handicap, etnia, etc., pot localiza la un moment dat unii indivizi / grupuri sociale în anumite poziţii de inegalitate, excluzându-i de la o viaţă economică, socială, culturală, politică decentă. În fapt, deşi drepturile omului sunt considerate universale, deşi toţi oamenii se nasc egali şi se bucură de drepturi egale, nu toţi au acelaşi posibilităţi să-şi reclame şi să-şi exercite drepturile la un nivel corespunzător. Astfel, există tendinţa de a se crea inegalităţi, de a se afirma drepturile unor grupuri în detrimentul altora, de a exclude unele comunităţi de la exercitarea deplină a drepturilor omului Studiul a fost realizat de un colectiv din INCSMPS (studiu coordonat de Cristina Radu) şi CURS SA (studiu coordonat de dr. Trăila Cernescu) 32 Ion Diaconu, Drepturile omului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 1993, pag. 5

128 Inegalitatea este, aşadar, inevitabilă, deoarece ea este ţesută în fabricile tuturor societăţilor, printrun sistem înalt structurat de stratificări sociale (Newman, 2000), aşadar, prin puterea şi resursele deţinute, un individ, un grup sau chiar o comunitate poate ocupa o anumită poziţie în cadrul sistemului de clase sociale. Mobilitatea socială - posibilitatea indivizilor de a urca pe scara socială - este puternic dependentă de permisivitatea mediului economic, social, politic şi cultural, de crearea de oportunităţi, structura acestora şi accesul nediscriminativ al membrilor societăţii la aceste oportunităţi. Tranziţia la economia de piaţă, cu tot ceea ce a generat, respectiv şomaj, inflaţie, venituri reale diminuate, etc., a dus la o creştere a diferenţierilor economice, pe fondul unei scăderi de ansamblu a veniturilor reale. În principal, şomajul, sărăcia şi polarizarea socială au reprezentat adevărate şocuri ale tranzitiei, greu de absorbit pe termen scurt, contrazicând aşteptări, iluzii, speranţe. Aceste fenomene s-au intercondiţionat reciproc în timp, au reprezentat fie cauze, fie efecte care s-au generat reciproc şi au reprezentat un cerc vicios pentru o mare parte a populaţiei care s-a confruntat cu probleme, cerc din care cu greu sau aproape imposibil au mai putut ieşi, iar costurile sociale au fost mereu semnificative. Noile mecanisme economice nu au fost secondate întotdeauna şi la timp de politici sociale coerente, eficiente şi eficace şi de un sistem eficient de protecţie socială, de natură să-i protejeze pe cei aflaţi în dificultate şi astfel s-a ajuns la inegalităţi destul de mari, la polarizări economice care conduc la polarizări sociale, acestea căpătând proporţii care ar putea perturba echilibrul întregii societăţi. Polarizarea socială excesivă constituie o sursă permanentă de tensiuni sociale care pot pune în pericol pacea şi echilibrul social. Polarizarea socială este puternic determinată de polarizarea economică, generată de accesul inegal la resursele economice/materiale dintr-o societate. Cu cât o societate este mai polarizată, cu atât sărăcia este mai vizibilă şi, în principiu, mai răspândită şi mai adâncă. Cu alte cuvinte, polarizarea economică duce la polarizare socială caracterizată de discriminare, marginalizare, segregare (rezidenţială, ocupaţională, etc.), izolare, etc., într-un cuvânt la perpetuarea sărăciei şi a formelor sale extreme. Diminuarea nivelului / gradului de polarizare săraci bogaţi poate fi făcută îndeosebi prin politici de reducere a inegalităţii veniturilor, prin crearea de oportunităţi în rândul grupurilor defavorizate şi prin promovarea unor politici de egalitate a şanselor (oportunităţilor egale). Se poate aprecia că şi în România are loc un proces de polarizare socială. Reducerea acestui fenomen este posibilă în condiţiile creşterii economice, prin creşterea ocupării forţei de muncă în activităţi care pot asigura retribuirea corespunzătoare a muncii, în condiţii de productivitate corespunzătoare, precum şi prin asigurarea unor venituri decente persoanelor aflate în sfera sistemelor de protecţie socială. Astfel, lupta împotriva inegalităţii ar trebui să capete noi valenţe prin încercările de construire a unor sisteme de luptă împotriva sărăciei şi a formelor sale extreme, respectiv sărăcie severă, marginalizare şi excluziune socială, a discriminărilor de orice fel, deci şi o accentuare a eforturilor de protecţie socială nu doar a celor aflaţi în nevoie, ci şi a celor aflaţi în situaţii de risc, prin dezvoltarea unor ample şi complexe programe de incluziune socială. În ultimii ani, odată cu accentuarea preocupării pentru componenta socială, Uniunea Europeană a lansat asemenea programe comune de promovare a incluziunii sociale şi de luptă împotriva sărăciei - ca instrument central al construcţiei sociale comune. Totodată, la toate întâlnirile la nivel înalt, s-a afirmat legătura strânsă existentă între procesul de extindere a Uniunii Europene şi necesitatea incluziunii sociale, punându-se un accent deosebit pe eradicarea tuturor formelor extreme de sărăcie, pentru a proteja drepturile categoriilor excluse de

129 populaţie, pentru a reduce sau elimina inegalităţile existente între diferitele categorii sociale de populaţie şi pentru a asigura incluziunea lor socială şi profesională. În consecinţă, ţara noastră, înscrisă în procesul de aderare la familia europeană, trebuie să depună eforturi considerabile în vederea reducerii sărăciei şi excluziunii sociale, îmbunătăţirii calităţii vieţii tuturor cetăţenilor, creşterii gradului de ocupare, etc. - eforturi care trebuie să antreneze şi să cointereseze toţi actorii sociali. În acest sens, alinierea la standardele europene şi participarea în termeni reali la realizarea modelului social european impun eforturi din partea ţării noastre pe linia de incluziune socială, cu privire la aria setului de indicatori de măsurare a gradului de excluziune socială a diferitelor grupuri sociale, la stabilirea de strategii de incluziune socială şi de reducere a inegalităţilor sociale în cadrul unor politici economice şi sociale eficiente şi eficace. Prin urmare, este necesară proiectarea unor modelele de evoluţie a dimensiunii de incluziune socială şi a inegalităţilor sub impactul politicilor economice şi sociale din programele guvernamentale şi elaborarea de strategii care să vizeze incluziunea socială a categoriilor de populaţie exclusă sau supusă acestui risc. Un scurt istoric al contextului internaţional arată astfel: În conformitate cu art. 136 şi 137 din Tratatul de la Amsterdam a cărui tematică s-a concentrat asupra necesităţii reducerii excluziunii sociale, la Summit-ul de la Lisabona, din martie 2000, Consiliul European a recunoscut în mod oficial că existenţa sărăciei şi a excluziunii sociale este de neacceptat. Apoi, la Summit-ul Mileniului privind rolul Naţiunilor Unite în secolul XXI, din septembrie 2000, şefi de state şi de guverne (între care şi România a fost reprezentată) au adoptat Declaraţia Mileniului, prin care s-au obligat să realizeze eradicarea sărăciei şi a foamei extreme, precum şi înjumătăţirea, între , a procentului persoanelor al căror venit este sub 1 dolar pe zi, iar Raportul României realizat anul trecut va fi integrat în Raportul Mondial al Secretarului General din Totodată, în urma Summit-ului de la Nisa, din decembrie 2000, Consiliul European a stabilit ca toate statele membre ale Uniunii Europene să realizeze în 2001 strategii anti-sărăcie şi promovare a incluziunii sociale şi, în consecinţă, Planuri naţionale de reducere a sărăciei şi promovare a incluziunii sociale. Apoi, în cadrul Consiliului European de la Laeken, din martie 2001, şefi de state şi de guverne şi-au dat acordul pentru a se adopta un set comun de indicatori de incluziune socială, care au fost aprobaţi în decembrie Studiul din care s-a desprins acest paragraf s-a concentrat asupra unor obiective care corespund obiectivelor strategice cuprinse în reglementările Uniunii Europene, precum şi obiectivelor strategice din Planul de guvernare, care au la bază ideea potrivit căreia incluziunea socială reprezintă afirmarea cea mai pronunţată a echilibrului dintre dimensiunea economică şi cea socială, în vederea asimilării modelului social european: - proiectarea politicilor vizând incluziunea socială şi combaterea discriminărilor prin reducerea inegalităţilor în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene, - elaborarea de modele vizând reducerea sărăciei în România, în special a formelor sale extreme: sărăcie severă, sărăcie extremă, marginalizare şi excluziune socială, - propunerea de măsuri de reducere a inegalităţilor economice şi sociale, - proiectarea unui sistem de indicatori de evaluare a impactului politicilor economice şi sociale asupra incluziunii sociale,

130 - elaborarea unor metodologii de evaluare a impactului politicilor economice şi sociale asupra incluziunii sociale, - propunerea unor măsuri cu privire la îmbunătăţirea impactului politicilor economice şi sociale asupra incluziunii sociale prin reducerea inegalităţilor. Cunoaşterea mecanismelor de formare şi perpetuare a inegalităţilor, cunoaşterea cauzelor/fenomenelor care le generează, a efectelor pe care le antrenează, permanenta diagnoză a acestui fenomen aflat în strânsă legătură cu sărăcia şi cu formele sale extreme pot contribui la ajustarea politicilor economice şi sociale în raport cu dinamica mediului social, pentru reducerea sărăciei, diminuarea inegalităţilor, creşterea bunăstării sociale şi sporirea gradului de incluziune socială. Pentru reliefarea unor aspecte privind inegalităţile, prin indicatori calitativi, s-a apelat la două tipuri de chestionare, proiectate de INCSMPS şi testate în teren de către CURS SA. Testarea în teren s-a realizat în perioada 20 mai 4 iunie Cercetarea sociologică a urmărit problematica privind dimensionarea şi analiza inegalităţilor economice şi sociale şi a fost structurată în două segmente: - unul s-a axat pe aprecierile persoanelor aflate la polul sărac al inegalităţii, respectiv cei care beneficiază de ajutorul social, considerându-se că acest segment este cel mai sărac dintre cei săraci, - celălalt s-a axat pe aprecierile unor reprezentanţi ai unor instituţii cu atribuţii directe şi indirecte în domeniul sărăciei şi al formelor sale extreme. Din anumite considerente, în special de natură financiară, chestionarele s-au efectuat într-un judeţ din fiecare din cele 7 regiuni de dezvoltare economică plus Municipiul Bucureşti. Astfel, din regiunea NE a fost judeţul Botoşani, din SE - Tulcea, din S Ialomiţa, din SV - Olt, din V - Hunedoara, din NV Bistriţa Năsăud, din Centru - Alba, şi sectorul 1 din Bucureşti. La fiecare instituţie avută în vedere au fost aplicate chestionare în mai multe departamente, astfel încât să fie acoperit numărul de 30 de chestionare necesare pentru a fi completate şi astfel au fost obţinute 240 de răspunsuri de la reprezentanţi ai unor instituţii, în timp ce la chestionarul cu beneficiari s-au obţinut 210 răspunsuri (mai puţin judeţul Botoşani). Deşi nu s-ar putea vorbi de reprezentativitate la nivel naţional, ancheta de faţă s-ar putea constitui într-un exerciţiu care să ofere o imagine a percepţiilor asupra inegalităţii din perspectiva celor mai săraci dintre săraci, cu scopul de a integra aceste segmente de populaţie sub toate aspectele, în special educaţional, ocupaţional, etc. Lucrarea de faţă se concentrează numai asupra primei anchete realizate, respectiv cea din rândul persoanelor care beneficiază de ajutor social, iar rezultatele obţinute au fost deosebit de utile pentru reliefarea imaginii de ansamblu asupra modului de raportare la complexitatea socială şi economică a comunităţii actuale. Au fost avute în vedere persoanele şi categoriile defavorizate care se află pe o poziţie de inegalitate în raport cu majoritatea cetăţenilor datorată diferenţelor identitare faţă de majoritate, datorată originii sociale ori a unui handicap, etc., într-un cuvânt, persoanele şi categoriile defavorizate care se confruntă cu un comportament de respingere şi marginalizare atunci când acestea nu se bucură de egalitatea şanselor. Credem, însă, că pentru început este important să surprindem tendinţele şi imaginea de ansamblu din aprecierile rezultate din anchetele de teren, pentru ca apoi să le suprapunem cu cele cantitative rezultate din indicatorii cantitativi de evaluare [inegalitatea economică (a veniturilor) este măsurată prin coeficientul Gini calculat pe baza curbei lui Lorenz, iar polarizarea economică poate fi accentuată într-un mod mai pregnant prin proporţia resurselor (bogăţia totală sau veniturile) deţinute de segmente egale ca proporţie ale unei colectivităţi. Cu alte cuvinte, polarizarea economică reflectă dintr-un anumit punct de vedere inegalitatea socială, distanţa care separă diferitele grupuri sociale, unele de altele (polarizare săraci / bogaţi)].

131 Analiza inegalităţii veniturilor individuale prin intermediul studiilor de opinie are avantajul că se pot surprinde atitudini, comportamente, orientări valorice etc. Analiza noastră se axează pe surprinderea stratificării sociale, a polarizării societăţii, a inegalităţilor existente, din prisma celor mai săraci dintre săraci, respectiv a beneficiarilor de ajutor social de tipul venitului minim garantat şi mai puţin pe factorii explicativi în cadrul segmentării veniturilor gospodăriilor. Totuşi au fost incluse în cercetare şi întrebări care vizează anumite aspecte subiective, relative, cu privire la veniturile obţinute de respondenţii avuţi în vedere. Astfel, pentru reliefarea inegalităţilor, cele mai importante întrebări s-au concentrat asupra următoarelor aspecte: 1. Importanţa unor aspecte pentru succesul în viaţă: Aspecte importante deloc puţin important foarte de importanţă ns/nr important important important majoră 1. sa fii născut într-o familie bogată să ai părinţi cu educaţie înaltă să ai un nivel înalt de educaţie ambiţia personală/aspiraţiile abilităţile/calităţile personale cât de mult munceşti să cunoşti oameni influenţi să ai relaţii în politică / politicieni 9. etnia/naţionalitatea religia regiunea ţării în care trăieşti sexul (bărbat, femeie) propria orientare politică Aceste date arată că pentru succesul în viaţă există o opinie diferenţiată care poate fi inclusă în trei categorii: Prima condiţie ţine de aspiraţiile, calităţile şi abilităţile personale, dar şi de implicarea în muncă (pct. 4, 7, 3, 5, 6); A doua condiţie este legată de relaţiile sus puse, de faptul de a fi născut într-o familie bogată, dar şi de situaţia de a fi în posesia unui nivel înalt de educaţie (pct. 8, 1, 2 ); A treia condiţie, foarte diversă ca alcătuire, precum etnia, religia, sexul, etc., este apreciată ca având o pondere redusă (pct. 9-13). 2. După cum merg lucrurile în România, aveţi şanse mari să vă îmbunătăţiţi standardul de viaţă? În % 1. absolut de acord 3 2. oarecum de acord 5 3. aşa şi aşa oarecum în dezacord dezacord total ns/nr 5 ( total 100)

132 ns/nr, 5 absolut de acord, 3 oarecum de acord, 5 asa si asa, 19 dezacord total, 44 oarecum in dezacord, 24 Populaţia are o viziune pesimistă cu privire la îmbunătăţirea standardului de viaţă, în varianta actuală a mersului lucrurilor în România. Astfel, dacă 8% sunt de acord că pot să ajungă la o îmbunătăţire a standardului de viaţă în condiţiile actuale privind mersul lucrurilor în România, 68% menţionează că sunt oarecum în dezacord sau în total dezacord cu această afirmaţie. 3. Aprecieri cu privire la următoarele afirmaţii: absolut de acord de acord aşa şi aşa nu sunt de acord dezacord total ns/nr Total % 1. inegalităţile continuă să existe deoarece acest lucru este în folosul oamenilor bogaţi şi puternici 2. diferenţele mari între venituri sunt necesare pentru prosperitatea României 3. inegalitatea continuă să existe fiindcă oamenii de rând nu fac front comun împotriva sa Aceste date ne conduc la constatarea că: Aproximativ 68% dintre persoanele investigate apreciază că inegalităţile continuă să existe, deoarece acest lucru este în folosul oamenilor bogaţi şi puternici; Circa 27% consideră că inegalitatea continuă să existe, întrucât oamenii de rând nu fac front comun împotriva sa; Circa 11% sunt de părere că diferenţele mari între venituri sunt necesare pentru prosperitatea ţării. 4. Aprecieri cu privire la următoarele afirmaţii: absolut de acord de acord aşa şi aşa nu sunt de acord dezacord total ns/nr Total % 1. în România, oamenii sunt recompensaţi pentru efortul lor, pentru munca depusă 2. în România, oamenii sunt recompensaţi pentru inteligenţa şi calităţile lor 3. în România, ca să fii în frunte trebuie să fii corupt

133 Îngrijorător este faptul că aproximativ 51% dintre persoanele investigate apreciază că în România ca să fii în frunte trebuie să fii corupt. Această stare de opinie poate să genereze blazarea, lipsa de implicare şi nu în ultimul rând instalarea unei apatii, aspecte care nu conduc la o motivare reală a individului. Pe de altă parte un procent de circa 12% consideră că în România oamenii sunt recompensaţi pentru efortul lor, pentru munca depusă şi în acelaşi procent sunt de părere că oamenii sunt recompensaţi pentru inteligenţa şi calităţile lor. 5. Trendul inegalităţilor dintre indivizi din ultimii ani: În % 1. au scăzut 4 2. au rămas aceleaşi s-au accentuat ns/nr 10 (total 100) ns/nr, 10 au scazut, 4 au ramas aceleasi, 16 s-au accentuat, 70 Peste 2/3 din persoanele investigate apreciază că în ultimii ani inegalităţile dintre indivizi s-au accentuat, în timp ce doar 4% sunt de părere ca inegalităţile s-au redus. 6. Aprecierea situaţiei materiale: În % 1. sunt foarte mulţi oameni bogaţi 6 2. sunt puţini oameni bogaţi 5 3. sunt mulţi oameni săraci sunt foarte mulţi oameni săraci ns/nr 1 (total 100)

134 ns/nr, 1 sunt foarte multi bogati, 6 sunt putini bogati, 5 sunt foarte multi saraci, 59 sunt multi saraci, 29 Potrivit răspunsurilor primite, rezultă că doar circa 11% din persoanele investigate apreciază că sunt oameni bogaţi (mai mult sau mai puţin), în timp ce aproximativ 88% consideră că oamenii sunt săraci (în foarte mare sau mare măsură). Această imagine de ansamblu asupra stării materiale generale a populaţiei poate sta la baza unor manifestări şi reacţii ale populaţiei faţă de cadrul social şi economic atât în prezent, cât şi în perspectivă. 7. Cât este de greu să devii om bogat în România? În % 1. este foarte greu este greu este şi greu şi uşor este uşor 4 5. este foarte uşor 3 9. ns/nr 16 (total 100) este foarte usor, 3 este usor, 4 este si greu si usor, 15 ns/nr, 16 este greu, 23 este foarte greu, 39 Doar aproxi mativ 7% din persoa nele investi gate consid eră că este uşor şi foarte uşor să devii om bogat în România, în timp ce 62% apreciază că acest lucru este greu şi foarte greu de realizat. În perspectivă, poate că ar fi interesant să vedem care sunt factorii care stau la baza acestui mecanism atitudinal al populaţiei.

135 8. Aspecte legate de banii câştigaţi: În % 1. câştig mult mai puţin decât merit câştig mai puţin decât merit câştig exact cât merit 2 4. câştig mai mult decât merit 2 5. câştig mult mai mult decât merit 1 8. nu muncesc ns/nr 4 (total 100) 4 castig mult mai putin decat merit, castig mult mai mult decat merit, 1 castig mai mult decat merit, 2 castig exact cat merit, 2 28 Atrage atenţia în primul rând faptul că, din diverse motive, 4 din 10 persoane nu muncesc. Un alt lucru îngrijorător este că majoritatea persoanelor investigate şi care lucrează sunt de părere că au un câştig mai mic decât merită, respectiv circa 51% din respondenţi, în timp ce doar 3% afirmă că au un câştig mai mare decât merită. Explicaţiile ar fi putut îngloba mai multe aspecte: fie că piaţa muncii nu oferă locuri de muncă pe măsura pregătirii profesionale, şi atunci unele persoane sunt nevoite să accepte orice ofertă, fie că pot exista unele aprecieri subiective în raport cu aspiraţiile avute, sau comparativ cu alte locuri de muncă, sau chiar cu veniturile obţinute din afara graniţelor, aşadar ar putea fi şi unele aspecte legate de şansă, de propria apreciere, de un anumit model, de comparabilitate, etc. Dincolo de sinceritatea răspunsurilor, se poate remarca faptul că rămân două lucruri importante de studiat cu privire la cauzele care stau la baza neangajării în muncă a unui număr mare de persoane care sunt apte de muncă, precum şi la cele care arată că persoanele care muncesc sunt în marea lor majoritate nemulţumite de propriile salarii sau venituri obţinute. 9. Venitul unei persoane trebuie să depindă de: deloc în foarte în mică în mare în foarte ns/nr mică măsură măsură măsură mare măsură 1. importanţa muncii pe care o desfăşoară 2. educaţia anii de şcoală numărul copiilor persoanei necesarul pentru satisfacerea unui anumit nivel de viaţă 5. efortul depus la locul de muncă performanţele la locul de muncă vechimea la locul de muncă

136 Se apreciază faptul că venitul unei persoane ar trebui să depindă în măsură foarte mare şi mare de munca efectivă (ex. efortul depus la locul de muncă 85%, performanţele la locul de muncă 82%, importanţa muncii desfăşurate 82%, educaţie 74% şi vechimea la locul de muncă 66%) şi în al doilea rând de unele probleme care ţin de caracteristicile familiilor celor care lucrează (ex. necesarul pentru satisfacerea unui anumit nivel de viaţă 70% şi numărul de copii 61%). 10. Aprecieri cu privire la inegalităţile de venit: absolut de acord de acord aşa şi aşa nu sunt de acord Dezacor d total ns/nr 1. inegalităţile de venit în România sunt mari Guvernul are responsabilitatea să reducă diferenţele de venituri 3. individul însuşi ar trebui să contribuie la reducerea inegalităţilor Aproximativ 86% din persoanele investigate sunt de acord şi absolut de acord cu faptul că inegalităţile de venit din România sunt mari, în timp ce 84% consideră că responsabilitatea reducerii diferenţelor de venituri aparţine Guvernului. Chiar dacă are procente mai mici (47%), este apreciat ca important şi rolul individului, prin contribuţia pe care trebuie să o aibă la reducerea inegalităţilor de venituri, dar nu se poate compara cu responsabilitatea pe care ar trebui să o aibă Guvernul în reducerea acestor diferenţe mari de venit. Aşadar, respondenţii au apreciat că în relaţia individ decident (guvern), responsabilitatea pentru a reduce diferenţele mari de venit (polarizările) existente îi revine, în cea mai mare măsură, Guvernului şi, în mult mai mică măsură, îi este atribuită individului. 11. Persoanele cu venituri mai mari ar trebui să plătească impozite mai mari comparativ cu persoanele cu venituri mici? În % 1. mult mai mari mai mari egale mai mici - 5. mult mai mici 0 9. ns/nr 18 (total 100) mult mai mici, 0 mai mici, 0 ns/nr, 18 mult mai mari, 15 egale, 11 mai mari, 56

137 În opinia persoanelor investigate există, în principal, ideea că persoanele cu venituri mai mari ar trebui să plătească impozite mai mari comparativ cu persoanele cu venituri mici, afirmaţie cu care au fost de acord circa 71% de respondenţi, în timp ce procentul celor care consideră că impozitele ar trebui să fie mai mici este nesemnificativ. 12. Persoanele cu venituri mai mari beneficiază în mod diferenţiat de unele servicii şi de accesul la cultură şi informaţie? absolut de acord aşa şi aşa nu sunt dezacord ns/nr de acord de acord total 1. beneficiază de servicii medicale mai bune beneficiază de servicii de educaţie mai bune pentru copiii lor 3. beneficiază de utilităţi publice mai bune (apă, gaze, termoficare etc. ) 4. au acces mai uşor la cultură au acces mai uşor la informaţie Omogenitatea răspunsurilor la această întrebare (de exemplu, între 81% şi 84%) arată că persoanele cu venituri mai mari beneficiază în mod diferenţiat, în favoarea lor, atât de unele servicii, cât şi de un acces mai uşor la cultură şi informaţie. 13. Există unele conflicte de interese între diferitele grupuri sociale? Conflicte de interese între: absolut de de acord aşa şi nu sunt de dezacord ns/nr acord aşa acord total 1. bogaţi şi săraci clasa muncitoare şi clasa de mijloc patronate şi sindicate tineri şi bătrâni săteni şi orăşeni La nivelul grupurilor sociale avute în vedere, se apreciază că principalul conflict este cel dintre bogaţi şi săraci (circa 58%), urmat apoi de conflictul dintre patronate şi sindicate (49%), conflictul dintre tineri şi bătrâni (44%), de conflictul dintre muncitori şi clasa de mijloc (27%), pe ultimul loc situându-se conflictul dintre cei de la sat şi cei de la oraş (19%). Se observă şi în acest caz că problema cea mai importantă este apreciată ca fiind legată de venituri şi de relaţiile de muncă.

138 14. Evaluarea pe o scală de la 1 la 10 a 7 probleme de interes pentru persoanele investigate: Problema ns/nr 1. venituri a b accesul la un a loc de muncă b accesul la a servicii de sănătate b accesul la a educaţie b accesul la a cultură b accesul la a informaţie b accesul la a utilităţi publice b a. reprezintă evaluarea situaţiei din prezent şi b. reprezintă evaluarea situaţiei în care persoanele se găseau cu 10 ani în urmă. Aproape pentru toate cele 7 probleme, procentele cele mai mari sunt deţinute de notele mici (de la 1 până la 5), ceea ce arată că populaţia se confruntă cu aceste dificultăţi în continuare şi, ceea ce este şi mai grav, este faptul că aceste dificultăţi întâmpinate sunt mult mai mari şi mai greu de suportat în prezent decât cu 10 ani în urmă, iar aceste diferenţe sunt, de asemenea, semnificative. 15. Măsuri pentru reducerea inegalităţilor În % 1. crearea de locuri de muncă creşterea nivelului veniturilor populaţiei o mai bună protecţie socială a persoanelor defavorizate alte măsuri 1 9. ns/nr 6 (total 100 ) alte masuri, 1 ns/nr, 6 o mai buna protectie sociala a persoanelor defavorizate, 17 crearea de locuri de munca, 47 cresterea nivelului veniturilor populatiei, 29 Interesant este faptul că pentru reducerea inegalităţilor dintre oameni, pe primul loc apar măsurile active (precum crearea de locuri de muncă), dar şi creşterea nivelului veniturilor populaţiei

139 76%, ceea ce demonstrează, cel puţin la acest nivel, ca populaţia are o mare disponibilitate în acest sens şi nu se aşteaptă să depindă în mod direct numai de ajutorul acordat din partea statului, prin oferirea de protecţie socială. Încă o dată ar trebui menţionat faptul că, având în vedere că lotul investigat în cadrul anchetei de teren a fost selectat din cadrul persoanelor beneficiare de ajutor social, această percepţie pentru depăşirea inegalităţilor, pentru reducerea sărăciei şi a formelor sale extreme şi pentru creşterea incluziunii sociale, este cu atât mai lăudabilă cu cât aceste persoane aflate în sfera cea mai săracă a populaţiei consideră că sporirea protecţiei sociale nu trebuie să reprezinte cea mai importantă măsură pentru reducerea polarizării economice şi sociale, ci ajută la diminuarea inegalităţilor sociale, cea mai importantă fiind, aşadar, crearea de locuri de muncă şi creşterea nivelului veniturilor. 16. După negocierile de aderare a României la UE, inegalităţile vor avea următorul trend: În % 1. vor creşte foarte mult vor creşte mult se vor menţine la nivelul actual vor scădea vor scădea mult 1 9. ns/nr 41 (total 100) ns/nr, 41 vor creste foarte mult, 13 vor creste mult, 18 vor scadea mult, 1 vor scadea, 13 se vor mentine la nivelul actual, 14 Aproximativ 4/10 persoane nu pot face previziuni în acest sens pentru perioada respectivă. În general, se apreciază că fenomenul de creştere a inegalităţilor dintre indivizi va spori mult şi foarte mult, consideră în proporţie de 31% respondenţii, în timp ce scăderea fenomenului este anticipată de circa 14%, procent asemănător cu cel apreciat de respondenţi pentru menţinerea procesului la nivelul actual. 17. In reducerea inegalităţilor, un rol esenţial ar trebui să-l joace următoarele instituţii: În % 1. consiliile locale consiliile judeţene 1 3. Guvernul ONG-urile 1

140 5. Uniunea Europeană 2 6. alte organisme externe 1 7. altcineva 2 9. ns/nr 13 (total 100) alte organisme externe, 1 Uniunea Europeana, 2 altcineva, 2 ns/nr, 13 consiliile locale, 15 consiliile judetene, 1 ONG-urile, 1 Guvernul, 65 Aproximativ 2/3 din persoanele investigate apreciază că responsabilitatea reducerii inegalităţilor existente între indivizi aparţine Guvernului. Procentul creşte la circa 81%, dacă luăm în considerare şi rolul atribuit consiliilor locale şi judeţene. Se consideră că în acest proces, rolul unor instituţii externe ar trebui să fie mic (de aproximativ 3%) şi că în acest proces rolul esenţial revine organismelor de profil din România. Ceea ce întăreşte ideea potrivit căreia Guvernul este responsabil în cea mai mare măsura de inegalităţile existente şi tot el este cel care trebuie să ia măsurile necesare în acest sens, este şi faptul că, pe lângă aceste aprecieri ale beneficiarilor de ajutor social şi reprezentanţii unor instituţii cu atribuţii în domeniul sărăciei şi al formelor sale extreme au apreciat, tot în majoritate, că Guvernul ar trebui să joace un rol mai important în reducerea inegalităţilor şi realizarea incluziunii sociale, iar la mică distanţă se regăsesc consiliile locale şi judeţene, cu ponderi la fel de importante. 18. Problema sărăciei şi a inegalităţilor în localităţile de reşedinţă arată astfel: În % 1. este o problemă majoră este o problemă minoră 4 9. ns/nr 5 (total 100) este o problema minora, 4 ns/nr, 5 este o problema majora, 91

141 Marea majoritate (circa 91%) a persoanelor investigate consideră că sărăcia şi inegalităţile reprezintă o problemă majoră. Aceasta problemă este generatoare de îngrijorare, de nesiguranţa şi poate sta oricând la baza declanşării unor conflicte de muncă, conflicte locale etc., acolo unde apar aceste probleme, iar acest semnal de alarmă ar trebui avut permanent în vedere. 19. Distribuirea sărăciei şi a inegalităţii pe medii: În % 1. în mediul urban, în oraşele mari în mediul urban, în oraşele mici în comune 3 4. la sate ns/nr 26 (total 100) ns/nr in mediul urban, in orasele mari in sate in comune in mediul urban, in orasele mici Aproximativ 61% din persoane consideră că problema sărăciei şi a inegalităţii este mai mare în oraşe (mari şi mici), în timp ce aproximativ 13% au apreciat că reprezintă totodată o problemă pentru mediul rural. Trebuie menţionate cel puţin două observaţii: la oraş (indiferent de mărimea lui), costul vieţii este mai mare, din motive obiective, între care menţionăm cheltuielile cu: locuinţa, alimentaţia, transportul, etc., în timp ce la sat, veniturile sunt mai mici decât la oraş, fapt care influenţează negativ aprovizionarea cu produse alimentare, nealimentare şi bunuri de uz îndelungat. 20. Accesul persoanelor investigate la unele servicii de utilităţi publice: Utilităţi publice da nu ns/nr Total % 1. apă rece/canalizare apă caldă căldură energie electrică curăţenia localităţii

142 Se constată faptul că accesul la cele 5 utilităţi publice este cuprins între 90% pentru energie electrică şi 25% pentru apă caldă. Distribuţia răspunsurilor arată că există un procent important de persoane care nu beneficiază de cele 5 utilităţi publice, ceea ce evidenţiază pe de o parte problemele pe care le are populaţia în privinţa calităţii vieţii, iar pe de altă parte, ridică un semnal de alarmă în perspectivă, în privinţa volumului investiţiilor care va trebui realizat în vederea rezolvării acestor probleme. 21. Infrastructura (starea drumurilor) din localitatea unde s-a desfăşurat ancheta În % 1. foarte bună 3 2. bună satisfăcătoare proastă foarte proastă 9 9. ns/nr 2 (total 100) foarte proasta 9% ns/nr 2% foarte buna 3% buna 18% proasta 45% satisfacatoare 23% Problema calităţii vieţii are legătură directă şi cu starea drumurilor. Ori, în această privinţa rezultă că aproximativ 54% din persoanele investigate apreciază că starea drumurilor este proastă şi foarte proastă, în timp ce aprecierea pozitivă (bună şi foarte bună) aparţine celor 21%. După cum se ştie, o dată cu evoluţia societăţii, se modifică şi importanţa contextelor sociale, a oportunităţilor ocupaţionale, educaţionale, locative, etc., din prisma accesului la aceste drepturi fundamentale ca locul de muncă, locuinţă, educaţie, sănătate, utilităţi publice, etc., cu influenţă semnificativă în privinţa facilitării incluziunii sociale a grupurilor de populaţie care se confruntă cu riscul de sărăcie şi de excluziune socială. Configurarea contextelor sociale este asociată cu un acces diferenţiat la resurse şi astfel menţine sau produce inegalitate socială. De aceea, evoluţia societăţii şi evoluţia individului trebuie studiate ca procese interdependente. Efecte ale sărăciei se regăsesc în marginalizare, lipsa de oportunităţi, dependenţa faţă de ajutoarele acordate de către stat, polarizare socială, proliferarea comportamentelor deviante, creşterea decalajelor dintre mediul rural şi urban, etc. Efecte ale lipsei sau insuficienţei reformelor şi dezvoltării economice se pot contura în monopol la servicii şi utilităţi publice, fonduri insuficiente,

143 creşterea insecurităţii economice şi sociale, stagnare şi polarizare socială, dezechilibre economice grave, saracie şi excluziune socială, în special în mediul rural. Fragmentarea şi polarizarea socială tot mai accentunate pot duce la o stare permanentă de degradare a modului de viaţă a comunităţilor locale, a individului, a familiei, la nelinişte şi instabilitate socială. Toate aceste aspecte susţin faptul că deficitul de politică socială poate avea o contribuţie semnificativă la deteriorarea situaţiei sociale, la creşterea dimensiunii sărăciei şi a excluziunii sociale. Aşadar, în concluzie, este destul de evident că în spatele fenomenelor de sărăcie, marginalizare şi excluziune socială se află inegalitatea socială şi, din păcate, uneori aceste inegalităţi pot duce la discriminări, la dezagregări sociale, care, la scară, ar putea duce la dezechilibre ale păcii sociale. Indiferent de perspectiva de abordare a inegalităţii sociale, ceea ce se urmăreşte pas cu pas de către majoritatea societăţilor lumii nu este idealul utopic de eliminare a inegalităţilor, ci, mai degrabă, diminuarea acestora pentru asigurarea unei funcţionări adecvate, stabile şi de durată a sistemului social, printr-o retribuire mai judicioasă a puterii şi a resurselor - şi aşa destul de reduse, şi o comunicare şi o cooperare mai bună între elita puterii şi societatea de masă. Ca atare, politicile economice şi sociale trebuie să-şi propună şi în continuare să contribuie la diminuarea acestor inegalităţi economice şi sociale, la o mai bună valorificare a potenţialului economic şi la o preţuire mai judicioasă a capitalului uman. Bineînţeles, pentru a nu se înţelege greşit, materialul nu reprezintă nicidecum o pledoarie pentru egalizarea veniturilor sau egalizarea şanselor ceea ar reprezenta de fapt o aberaţie, însă pledăm pentru diminuarea acestor inegalităţi, pentru reducerea polarizării economice şi sociale, în special din prisma persoanelor aflate la polul cel mai defavorizat, în ideea îmbunătăţirii standardului lor de viaţă şi aducerii la un nivel normal, decent sau uneori chiar de supravieţuire, pentru integrarea lor pe piaţa muncii, într-un cuvânt, pentru incluziunea lor economică şi socială. BIBLIOGRAFIE (PRINCIPALELE REFERINTE) 1. Sistem de evaluare a impactului politicilor economice şi sociale prin reducerea inegalităţilor, INCSMPS (studiu calitativ coordonat de Cristina Radu) şi CURS SA (studiu calitativ coordonat de dr. Trăila Cernescu) 2. Drepturile omului, Ion Diaconu, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 1993, pag. 5

144 COMBATEREA FENOMENULUI DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ ELEMENT ESENŢIAL PENTRU CONSTRUIREA SOCIETĂŢII BAZATE PE CUNOAŞTERE Silvia POPESCU Asistent cercetare, I.N.C.S.M.P.S. REZUMAT În cadrul Summit-ului de la Lisabona din martie 2000, Consiliul European şi-a exprimat credinţa că este inacceptabil să existe în UE un număr atât de mare de persoane care trăiesc sub limita sărăciei şi în excluziune socială. Aşadar, lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale este în prezent o constantă, atât la nivel european, cât şi global. România s-a aliniat şi ea la această preocupare generală. Prima parte a studiului prezintă pe scurt principalele direcţii de acţiune care au fost propuse la nivel global şi european pentru prevenirea şi absorbţia fenomenului de excluziune socială. În a doua parte a lucrării sunt amintite cele mai importante măsuri legislative ce funcţionează în ţara noastră, ale căror efecte converg spre crearea unei societăţi româneşti mai incluzive. CUVINTE CHEIE excluziune socială, incluziune socială, politici sociale THE FIGHT AGAINST SOCIAL EXCLUSION ESSENTIAL ELEMENT IN BUILDING UP THE KNOWLEDGE BASED SOCIETY SUMMARY During the Lisabona Summit, in March 2000, the European Council expressed the belief that the existence in the European Union of so many people living in poverty and in social exclusion is unacceptable. So, presently, the struggle against poverty and social exclusion is a constant, both at the European level and globally. Romania also joined this general preoccupation. First, this study examines the main action directions that were proposed globally and in the European Union for the prevention and the absorption of social exclusion. Second, there are mentioned the most important legal measures that function in Romania to build up a more inclusive society. KEY WORDS social exclusion, social inclusion, social policies La Summit-ul Mileniului privind rolul Naţiunilor Unite în secolul XXI, şefi de state şi guverne s-au adunat la New York, în perioada 6-8 septembrie 2000, la începutul unui nou mileniu, pentru a-şi reafirma dorinţa de a trăi într-o lume a păcii, prosperă şi dreaptă. Participanţii la Summitul de la New York, la care a fost reprezentată şi România, şi-au exprimat hotărârea de a se angaja în lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, cu obiectivul de eradicare a sărăciei şi a foametei extreme, sau mai precis de înjumătăţire, până în anul 2015, a proporţiei persoanelor al căror venit este mai mic de un dolar pe zi. Rapoartele de ţară asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului sunt considerate a fi instrumente importante în atingerea acestui obiectiv. Şi România a realizat un asemenea raport, elaborat la nivel guvernamental cu sprijinul sistemului ONU în România, care a fost lansat pe 27 februarie Obiectivele pe care ţara noastră şi le propune prin acest raport, respectiv reducerea sărăciei severe, creşterea ratei de absolvire în învăţământul obligatoriu, promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor, reducerea mortalităţii infantile, îmbunătăţirea sănătăţii materne, combaterea HIV/SIDA şi TBC, asigurarea durabilităţii mediului şi dezvoltarea comunicaţiilor şi a societăţii informaţionale, vor asigura o conlucrare la nivel decizional în zona economico-socială şi vor clădi temelia unei societăţi mai incluzive.

145 Lupta împotriva excluziunii sociale este un obiectiv important şi la nivelul Uniunii Europene, o dovadă în acest sens fiind reprezentată de articolele 136 şi 137 din Tratatul de la Amsterdam (1997). În cadrul Summit-ului de la Lisabona din martie 2000, Consiliul European a stabilit noul obiectiv strategic al Uniunii Europene pentru următoarea decadă, şi anume acela de a deveni cea mai competitivă şi dinamică economie din lume, bazată pe cunoaştere, capabilă de creştere economică sustenabilă, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o mai ridicată coeziune socială. S-a recunoscut, de asemenea, faptul că oamenii reprezintă bunul cel mai de preţ al Uniunii Europene şi că, în consecinţă, este inacceptabil să existe în Uniunea Europeană un număr atât de mare de persoane care trăiesc sub limita sărăciei şi în excluziune socială. De aceea s-a cerut statelor membre şi Comisiei Europene să adopte măsurile necesare pentru ca, până în anul 2010, să fie eradicată sărăcia, construind astfel o Uniune Europeană mai incluzivă. În acelaşi context, s-a propus statelor membre ale Uniunii Europene ca, în elaborarea politicilor din sfera socială, să acorde cea mai mare importanţă următoarelor direcţii prioritare: Realizarea de investiţii în măsuri favorabile unei pieţe a muncii active şi care să răspundă nevoilor persoanelor care întâmpină cele mai mari dificultăţi de a accede la un loc de muncă; Asigurarea unor sisteme de protecţie socială adaptate şi accesibile tuturor şi care să-i incite cu adevărat pe cei apţi de muncă să depună efort pentru a obţine o poziţie profesională; Promovarea accesului persoanelor puternic expuse la riscul de excluziune socială la aranjamente locative şi la servicii de sănătate de calitate, ca şi la educaţie şi formare permanente; Adoptarea de măsuri pentru combaterea abandonării premature a şcolii şi pentru asigurarea unei tranziţii uşoare între şcoală şi viaţa productivă; Implicarea în lupta pentru eradicarea sărăciei din rândul copiilor; Elaborarea unei politici dinamice de reducere a sărăciei şi a excluziunii sociale în care se găsesc emigranţii şi minorităţile etnice. S-a convenit ca politicile statelor membre pentru combaterea excluziunii sociale să aibă la bază o metodă deschisă de coordonare cu ajutorul unor obiective comune (adoptate de Consiliul European de la Nisa, din decembrie 2000 şi revizuite în decembrie 2002), indicatori comuni, Planuri Naţionale împotriva sărăciei şi excluziunii sociale şi un Program de Acţiune al Comunităţii pentru încurajarea cooperării în acest domeniu. Comisia Europeană şi statele membre s-au implicat puternic în implementarea acestei metode de coordonare a procesului de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale. Astfel, în iunie 2001, statele membre au înaintat Planurile Naţionale de Acţiune, care au fost examinate de Comisie. Aceasta şi-a făcut publice concluziile şi, pe baza acestei analize, la nivel european, a fost adoptat, în cadrul Consiliului European de la Laeken, din decembrie 2001, Raportul Comun asupra Incluziunii Sociale. A fost elaborată o listă de indicatori comuni ai incluziunii sociale, cunoscuţi sub numele de indicatorii de la Laeken. Toate statele membre au depus al doilea Plan Naţional de Acţiune în iulie 2003, ca răspuns la revizuirea obiectivelor comune în ceea ce priveşte sărăcia şi excluziunea socială, prezentând direcţiile de acţiune pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale pentru perioada În plus, în iulie 2004, cele 10 noi state membre au înaintat primele Planuri Naţionale în domeniu. Prin acestea, fiecare nou stat membru îşi analizează propria situaţie în ceea ce priveşte nivelul stării de sărăcie şi al excluziunii sociale, îşi prezintă strategia, obiectivele şi ţintele pe care şi le-a stabilit pentru perioada Şi România a realizat un astfel de Plan Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale PNAinc, care a fost aprobat prin H.G. nr. 829/2002. PNAinc a fost conceput pentru a îndeplini următoarele funcţii:

146 Conştientizarea colectivă a problemelor societăţii româneşti şi a direcţiilor construcţiei sociale, a dezvoltării culturii acţiunii anti-sărăcie şi de promovare a unei societăţi incluzive; Promovarea unui concept articulat de politică socială, cristalizat într-un număr de principii fundamentale; Plan de acţiune globală, multisectorială de prevenire şi de absorbţie a sărăciei şi excluziunii sociale şi de promovare a incluziunii sociale; Cadru de referinţă pentru integrarea în întreaga activitate publică a obiectivului dezvoltării unei societăţi prospere şi incluzive; Instrument de monitorizare a eforturilor guvernamentale de prevenire şi absorbţie a sărăciei şi de promovare a incluziunii sociale. Obiectivul fundamental urmărit prin PNAinc este crearea unei societăţi prospere, activă economic, social şi politic, cu un nivel ridicat de responsabilitate colectivă şi individuală, coezivă social, cu un nivel ridicat de oportunităţi pentru toţi. PNAinc are ca infrastructură cele 4 obiective globale formulate de Consiliul European în cadrul Conferinţei de la Nisa din decembrie 2000, şi anume: Facilitarea ocupării şi accesul tuturor la resurse, drepturi, bunuri şi servicii; Prevenirea riscului de excluziune socială; Ajutorarea celor mai vulnerabili; Mobilizarea tuturor instituţiilor relevante. Coordonarea la nivel european în lupta împotriva excluziunii sociale are un rol esenţial în eficientizarea procesului de elaborare a politicilor cu impact asupra fenomenului de excluziune socială, în crearea unor indicatori statistici comparabili pentru statele membre (care să realizeze fluidizarea informaţiei din acest domeniu şi să permită mai buna cunoaştere a situaţie reale la nivel european) şi nu în ultimul rând în crearea unei reţele europene active în lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale. Programul de acţiune al comunităţii, elaborat la sfârşitul anului 2001 de către Comisia Europeană, are ca obiectiv operaţional o diminuare semnificativă a sărăciei prin reducerea proporţiei a celor care trăiesc sub pragul de sărăcie de la 18% la 10% în 2010 şi înjumătăţirea nivelului sărăciei copiilor până în Acest program urmăreşte să susţină cooperarea între statele membre, cooperare care intensifică eficienţa şi eficacitatea politicilor de combatere a excluziunii sociale, atât prin mai profunda înţelegere a fenomenului sărăciei şi excluziunii sociale, prin schimburi informaţionale la nivel de politici implementate şi bune practici, cât şi prin promovarea unor modalităţi inovative de abordare a fenomenelor mai sus-menţionate. Cu toată preocuparea manifestată la nivel european şi global pentru combaterea fenomenului excluziunii sociale şi pentru construirea unei societăţi incluzive, în ultima perioadă, decalajul între cei care au abilităţile necesare pentru a participa şi a se integra în societatea bazată pe cunoaştere, în cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume şi cei care nu au aceste abilităţi sau care întâmpină dificultăţi de adaptare, tinde să se amplifice. Una din cauzele esenţiale este precaritatea, din ce în ce mai accentuată, a locurilor de muncă. În ultimii ani, din ce în ce mai mult, a avut loc o recunoaştere a faptului că politicile de ocupare au un puternic impact asupra riscului de excluziune socială. Această recunoaştere se reflectă în accentul tot mai mare care este pus pe creşterea ratelor de ocupare, pe asigurarea unei cantităţi adecvate de locuri de muncă. Mai recent, atenţia a fost direcţionată şi către aspectul calitativ al ocupării. Ocuparea în sine nu garantează integrarea socială. Calitatea locului de muncă este un factor vital, care afectează individul atât sub aspect motivaţional şi în ceea ce priveşte sănătatea, fizică şi psihică, cât şi sub aspectul oportunităţii de a-şi dezvolta şi de a-şi menţine abilităţile. Calitatea locului de muncă asigură acea securitate necesară construirii unor planuri şi proiecte coerente de viaţă, fie ea profesională sau non-profesională. Este puţin probabil ca persoanele integrate în muncă pe locuri calitativ inferioare să reuşească să-şi formeze şi să-şi menţină competenţele necesare asigurării unei

147 stabilităţi ocupaţionale într-o piaţă a muncii caracterizată prin rapide schimbări tehnologice şi economice. De aceea, pentru a evita excluderea de pe piaţa muncii, oamenii trebuie să se angreneze în slujbe care să le ofere o pregătire profesională continuă, ceea ce nu numai că îi fereşte de deprecierea abilităţilor lor profesionale pe măsură ce solicitările profesionale de pe piaţa muncii evoluează, dar are un rol important şi în menţinerea capacităţilor de învăţare, esenţiale în cazul unei reconversii profesionale eventual necesare, din propria voinţă sau independent de aceasta. Din punct de vedere al riscului de excluziune socială, măsura în care munca în care individul e implicat oferă posibilitatea de aducere la zi a abilităţilor profesionale, este de importanţă centrală. Dezvoltarea abilităţilor profesionale este esenţială pentru ca indivizii să fie capabili să ţină pasul cu schimbările tehnologice şi să îşi păstreze valoarea pe piaţa muncii. Argumentele prezentate duc la concluzia că monitorizarea direcţiilor de evoluţie în ocupare are un rol central în construirea unor politici adecvate pentru prevenirea şi combaterea excluziunii sociale. De altfel, este recunoscut faptul că excluziunea socială apare ca efect al unor probleme combinate, printre care putem enumera, alături de problema lipsei unui loc de muncă şi a slabelor abilităţi individuale sus-menţionate şi altele: venituri scăzute, discriminare, precaritatea condiţiilor de locuit, probleme de sănătate, ruperea legăturilor familiale, etc. Conform definiţiei date de Comisia Anti-Sărăciei şi Promovare a Incluziunii Sociale, excluziunea socială reprezintă plasarea unei persoane în afara formelor normale de viaţă socială, ca rezultat al unor deprivări multiple, cu şanse reduse de reinserţie într-o viaţă socială normală. Excluziunea socială este rezultat al discriminărilor, lipsei de oportunităţi, cumulării de privaţiuni, degradării/nedezvoltării capacităţilor de funcţionare socială normală sau al unui stil de viaţă individual sau colectiv care marginalizează. Combaterea fenomenului de excluziune socială este de mare interes pentru România, fapt pentru care au fost adoptate o multitudine de măsuri reglementative ale căror efecte converg spre crearea unei societăţi incluzive, în care fiecare să se poată dezvolta normal. Reglementările legale existente în această direcţie, pot fi clasificate astfel: II. Prestaţii de asistenţă socială şi servicii sociale III. Prestaţii în sistem contributiv prin regimul asigurărilor sociale IV. Alocaţii familiale universale Din considerente legate de spaţiul alocat acestei lucrări nu vom realiza decât o scurtă trecere în revistă a principalelor măsuri cu impact în prevenirea şi absorbţia fenomenului excluziunii sociale, cu menţiunea că mai sunt şi altele. Prezentarea completă şi în detaliu a acestor măsuri va face subiectul unor studii ulterioare. Tema a fost tratată, de altfel, pe larg, şi în diferite studii ale I.N.C.S.M.P.S. I. Prestaţii de asistenţă socială şi servicii sociale 1. Prestaţia: Venitul minim garantat Instituţia care acordă prestaţia: Consiliile locale (fondurile necesare plăţii ajutorului social se suportă din bugetele locale, dar sunt asigurate şi prin repartizare de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale) Pentru modificarea şi completarea Legii 416, a fost elaborat un proiect de lege care, pe lângă o serie de alte îmbunătăţiri, propune ca fondurile pentru plata ajutorului social, cheltuielile cu transmiterea drepturilor, precum şi cheltuielile legate de informarea populaţiei cu privire la drepturile prevăzute de prezenta lege să se asigure de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, pentru o mai crescută eficacitate a acestei măsuri. Actul normativ de bază: Legea nr. 416 din 18 iulie 2001

148 Beneficiari: Familiile soţul si soţia, soţul soţia şi copii lor necăsătoriţi care locuiesc împreună, persoana necăsătorită care locuieşte împreună cu copii aflaţi în întreţinerea sa, bărbatul şi femeia necăsătoriţi, împreună cu copii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună. Persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi care locuiesc şi se gospodăresc singure, Soţii despărţiţi în fapt, dacă ancheta socială demonstrează necesitatea acordării acestuia, Persoanele fără domiciliu, care îndeplinesc criteriile legale prevăzute pentru acordarea ajutorului, pe baza declaraţiei pe propria răspundere că nu au solicitat drepturile şi de la alte primarii. Pentru asigurarea venitului minim garantat, necesar acoperirii nevoilor persoanelor care sunt, într-un anumit moment, în incapacitatea de a-şi asigura necesarul existenţial, ajutorul social se acordă în completarea veniturilor nete lunare ale familiei sau ale persoanei singure. Ajutorul social se acordă pe bază de cerere însoţită de acte doveditoare privind veniturile membrilor de familie. Cuantum în anul 2005: lei pentru familiile formate din 2 persoane; lei pentru familiile formate din 3 persoane; lei pentru familiile formate din 4 persoane; lei pentru familiile formate din 5 persoane; câte lei pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condiţiile prevăzute de lege; lei pentru persoanele singure. 2. Prestaţia: Ajutorul social care se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu Instituţia care acordă prestaţia: Ministerul Apărării Naţionale Actul normativ de bază: Legea 416 din 18 iulie 2001 Beneficiari: Soţiile persoanelor care satisfac stagiul militar obligatoriu şi care nu realizează venituri proprii sau care realizează venituri mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară pot beneficia, la cerere, de ajutor social, în cazul în care se află în una din următoarele situaţii: sunt gravide, începând cu luna a patra de sarcină, au în întreţinere copii cu vârste mai mici de 7 ani, sunt încadrate în categoriile I şi II de handicap. Cuantum în anul 2005: Conform Hotărârii de Guvern nr din 14 decembrie 2004 cuantumul ajutorului social lunar acordat soţiilor celor ce satisfac stagiul militar obligatoriu a fost stabilit la valoarea de lei. 3. Prestaţia: Ajutorul social acordat pentru încălzirea locuinţei Instituţia care acordă prestaţia: Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin Direcţiile judeţene pentru muncă, solidaritate socială şi familie Actul normativ de bază: O.G. nr. 55 din 29 iulie 2004 privind unele măsuri financiare în vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei Beneficiari: persoane singure şi familii al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează sub lei şi utilizează pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde menajere, energie termică în sistem centralizat sau gaze naturale;

149 persoane singure şi familii care beneficiază de ajutor social în condiţiile Legii 416/2001 şi utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. Cuantumul: a fost stabilit prin O.G. nr. 55 din 29 iulie 2004 privind unele măsuri financiare în vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, în funcţie de venitul net mediu lunar pe membru de familie şi de modalitatea utilizată de beneficiar pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde menajere. 4. Prestaţia: Alocaţia de întreţinere pentru copiii daţi în plasament sau încredinţare Instituţia care acordă prestaţia: Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin Direcţiile judeţene pentru muncă, solidaritate socială şi familie. Actul normativ de bază: O.U.G. nr. 26/1997 republicată. Beneficiari: persoana sau reprezentantul familiei desemnat de către Comisia pentru protecţia copilului; organismul privat autorizat, căruia i s-a dat copilul în încredinţare sau plasament. după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, copilul devine titularul dreptului la alocaţie dacă îşi continuă studiile, până la absolvirea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 25 de ani. Cuantum în anul 2005: lei pentru copii care nu sunt încadraţi în grade de handicap; lei pentru copiii cu handicap. 5. Prestaţia: Alocaţia familială complementară Instituţia care acordă prestaţia: Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin Direcţiile judeţene pentru muncă, solidaritate socială şi familie. Actul normativ de bază: O.U.G. nr. 105/2003. Beneficiari: familiile formate din soţ, soţie şi copii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună şi realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 1,5 milioane lei. Cuantum în anul 2005: lei pentru familia cu un copil; lei pentru familia cu 2 copii; lei pentru familia cu 3 copii; lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii. Familiile care beneficiază de ajutor social acordat prin reglementările Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, primesc alocaţia complementară într-un cuantum majorat cu 25%. 6. Prestaţia: Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală Instituţia care acordă prestaţia: Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin Direcţiile judeţene pentru muncă, solidaritate socială şi familie. Actul normativ de bază: O.U.G. 105/2003 Beneficiari: familia monoparentală, adică familia formată din persoana singură şi copii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta, dacă solicită această prestaţie pe bază de cerere însoţită de acte doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. Alocaţia de susţinere se acordă lunar familiilor monoparentale dacă realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 1,5 milioane lei. Cuantum în anul 2005: lei pentru familia cu un copil; lei pentru familia cu 2 copii; lei pentru familia cu 3 copii;

150 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii. 7. Prestaţia: Burse de ajutor social pentru elevi si studenţi Instituţia care acordă prestaţia: Ministerul Educaţiei şi Cercetării Actul normativ de bază: Legea nr. 84/1995 modificată şi republicată, a învăţământului Beneficiari: Criteriile generale de acordare a burselor au fost stabilite prin H.G. nr. 558/1998. Criteriile specifice se stabilesc anual, în consiliile de administraţie ale inspectoratelor şcolare şi în senatele universitare. Următoarele categorii de elevi beneficiază de această prestaţie: elevii proveniţi din familiile care nu realizează un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie mai mare de 50% din salariul mediu net pe economie (ocazional, o dată pe an, se poate acorda şi elevilor ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 75% din salariul minim net pe economie), iar familia nu deţine terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de mp sau mp, în funcţie de zonă; elevii din învăţământul preuniversitar din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate şi pentru care nu se poate asigura masa în natură; orfanii şi cei care suferă de o boală gravă (TBC, diabet, hepatită cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, SIDA, etc); elevii care pot demonstra, pe baza certificatului eliberat de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, calitatea lor sau a unuia dintre părinţi de Erou-martir sau Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, cu menţiunea: rănit, reţinut, rănit şi reţinut, remarcat prin fapte deosebite, însoţit de brevet semnat de Preşedintele României. Următoarele categorii de studenţi beneficiază de această prestaţie: studenţii ale căror familii nu realizează pe ultimele 3 luni un venit net lunar mediu pe membru de familie mai mare decât salariul minim net pe economie; studenţii orfani, cei proveniţi din casele de copii sau plasament familial, care nu realizează venituri; studenţii care suferă de anumite boli grave, în conformitate cu prevederile legale; studenţii care pot demonstra, pe baza certificatului eliberat de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, calitatea lor sau a unuia dintre părinţi de Erou-martir sau Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, cu menţiunea: rănit, reţinut, rănit şi reţinut, remarcat prin fapte deosebite, însoţit de brevet semnat de Preşedintele României. Cuantum: cuantumul bursei de ajutor social pentru elevi se stabileşte de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz; cuantumul bursei de ajutor social pentru studenţi se stabileşte de către senatul universitar, în aşa fel încât să fie acoperite cheltuielile de cazare în cămine şi masă la cantine. 8. Prestaţia: Bursa socială de studiu Instituţia care acordă prestaţia: Instituţiile de învăţământ superior de stat, din resurse financiare extrabugetare Actul normativ de bază: Legea nr. 219 din 28 noiembrie 2000 privind egalitatea şanselor de a urma studiile în învăţământul superior prin acordarea burselor sociale de studiu

151 Beneficiari: Studenţii înscrişi în anul întâi de studii, ce provin din familii cu un venit lunar pe membru de familie sub salariul minim brut pe economie pot beneficia de bursă socială pentru întreaga durată de şcolarizare. Cuantum: Atât criteriile de acordare a burselor sociale de studiu pentru întreaga durată de şcolarizare, cât şi cuantumul acestora sunt stabilite prin regulamente ale senatelor universitare. 9. Prestaţia: Bursa de şcolarizare Instituţia care acordă prestaţia: Consiliile locale Actul normativ de bază: Legea nr. 116 din 2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale Beneficiari: persoanele de vârstă şcolară care fac parte din familii cu doi sau mai mulţi copii în întreţinere, care au dreptul la ajutorul social reglementat prin Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat şi s-au înscris în învăţământul obligatoriu. Cuantumul: se stabileşte anual, prin Hotărâre a Guvernului. În luna august a fiecărui an se acordă beneficiarilor, prin reprezentanţii legali, 40% din cuantumul anual al bursei. Diferenţa de 60% din bursa de şcolarizare se acordă în tranşe lunare sau trimestriale, cu condiţia frecventării cursurilor şi obţinerii baremurilor de promovare. 10. Prestaţia: Bursa pentru continuarea studiilor Instituţia care acordă prestaţia: Consiliile locale Actul normativ de bază: Legea nr. 116 din 2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale Beneficiari: absolvenţii învăţământului obligatoriu care îşi continuă studiile în instituţii de învăţământ preuniversitar şi în instituţii de învăţământ superior, care fac parte din familii cu doi sau mai mulţi copii în întreţinere, familii care au dreptul la ajutor social reglementat prin Legea nr. 416 din 2001 privind venitul minim garantat. Cuantumul: se stabileşte anual, prin Hotărâre a Guvernului şi reprezintă o suma indexabilă, care să acopere cel puţin contravaloarea cazării, respectiv a mesei în cămine, internate şi cantine. 11. Prestaţia: Bursa pentru alfabetizare Instituţia care acordă prestaţia: Consiliile locale Actul normativ de bază: Legea nr. 116 din 2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale Beneficiari: persoanele care participă la programele teritoriale de alfabetizare organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, adică persoanele care au peste 14 ani şi care nu au urmat cursurile învăţământului obligatoriu sau care nu au finalizat cursurile învăţământului primar obligatoriu sau care au frecventat cursurile învăţământului primar, dar nu au acumulat cunoştinţele corespunzătoare. Cuantum în anul 2005: nivelul bursei se stabileşte anual prin hotărâre a consiliului local. 12. Protecţia copilului aflat în dificultate Instituţia: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului este instituţia care se ocupă, la nivel central, de problematica copilului aflat în dificultate Actul normativ de bază: Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004 Beneficiari: În situaţia în care sunt lipsiţi temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor sau în situaţia în care, în vederea protejării intereselor lor, nu pot fi lăsaţi în grija acestora, până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, beneficiază de protecţie specială următoarele categorii de copii: Copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României; Copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;

152 Copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României; Copiii care solicită sau care beneficiază de o formă de protecţie în conformitate cu reglementările legale cu privire la statutul şi regimul refugiaţilor din România; Copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în anumite situaţii de urgenţă constatate de autorităţile române competente, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Pentru prevenirea separării copilului de familia sa, ca şi pentru protecţia specială a copilului separat de părinţii săi, temporar sau definitiv, sunt oferite următoarele tipuri de servicii: Servicii de zi Prin acestea se asigură refacerea, menţinerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru ca aceştia să poată depăşi situaţiile care ar putea genera separarea copilului de părinţii săi. Aceste servicii sunt oferite, după caz, în baza planului de servicii sau a planului individual de protecţie. Servicii de tip familial Prin acestea se asigură creşterea şi îngrijirea copilului separat de părinţii săi, conform legii, temporar sau definitiv, la domiciliul unei persoane fizice sau familii. Servicii de tip rezidenţial Acestea asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat de părinţii săi, temporar sau definitiv, ca urmare a stabilirii, în condiţiile legii a măsurii plasamentului. Fac parte din categoria serviciilor de tip rezidenţial: Centrele de plasament, Centrele de primire a copilului în regim de urgenţă, Centrele maternale. Serviciile de tip rezidenţial se organizează pe baza unui model familial şi pot avea caracter specializat în funcţie de nevoile beneficiarilor. Pentru copiii care au săvârşit fapte penale sunt acordate servicii speciale care să faciliteze reintegrarea în societate a acestora. 13. Protecţia specială a persoanelor cu handicap Instituţia: Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap este instituţia care se ocupă, la nivel central, de problematica persoanelor cu handicap Actul normativ de bază: O.U.G. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap Beneficiar: persoana care are un dezavantaj datorat unor deficienţe fizice, senzoriale, psihice sau mentale, deficienţe care îi împiedică sau îi limitează accesul normal şi în condiţii de egalitate la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor sociali, materiali şi culturali, necesitând măsuri de protecţie specială în vederea integrării sale sociale. Prestaţii şi servicii: Persoanele cu handicap adulţi sau copii, care au obţinut un certificat de persoană cu handicap, emis de comisiile de expertiză medicală pentru adulţi, respectiv comisiile pentru protecţia copilului, primesc ajutor prin: servicii de asistenţă, îngrijire, tratament, recuperare, reabilitare; prestaţii în bani; însoţitor, în persoana unui asistent personal pentru cei care au un handicap grav, plătit de administraţiile publice locale; scutiri, gratuităţi şi facilităţi diverse, în funcţie de gradul de handicap. 14. Asistenţa socială pentru persoanele vârstnice Instituţia: Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice este instituţia care se ocupă, la nivel central, de problematica persoanelor vârstnice

153 Actul normativ de bază: Legea nr. 17 din 6 martie 2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, publicată în Monitorul Oficial nr. 104 din 3 septembrie Beneficiari: persoana care a împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege, în raport cu situaţia socio-medicală şi resursele economice de care dispune. Persoanelor vârstnice li se acordă urmatoarele categorii de servicii de asistenţă socială: îngrijirea temporară sau permanentă la domiciliu; îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice; îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente şi locuinţe sociale, precum şi altele asemenea. Toate aceste servicii se acordă pe bază de anchetă socială ce are în vedere date cu privire atât la afecţiunile ce necesita îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări şi de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene, condiţiile de locuit, cât şi la veniturile efective sau potenţiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii. Serviciile asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu sunt: servicii sociale: de îngrijire a persoanei vârstnice; de prevenire a marginalizării sociale şi de sprijinire a reintegrării sociale; de consiliere juridică şi administrativă; de acordare de sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente; de îngrijire a locuinţei, ajutor pentru menaj şi prepararea hranei. servicii socio-medicale: de ajutor pentru realizarea igienei personale; de ajutor pentru adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice; de sprijin în vederea readaptării capacităţilor fizice şi psihice; de antrenare la activităţi economice, sociale şi culturale. servicii medicale: consultaţii şi îngrijiri medicale la domiciliu sau în instituţii de sănătate; consultaţii şi îngrijiri stomatologice; administrarea de medicamente; acordarea de materiale sanitare şi de dispozitive medicale. Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice în cămine sunt: servicii sociale: ajutor pentru menaj, consiliere juridică şi administrativă, modalităţi de prevenire a marginalizării sociale şi de reintegrare socială în raport cu capacitatea psiho-afectivă. servicii socio medicale: ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice ori intelectuale, asigurarea unor programe de ergoterapie, sprijin pentru realizarea igienei corporale. servicii medicale: consultaţii şi tratamente la cabinetul medical, în instituţii medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată, servicii de îngrijire-infirmerie, asigurarea medicamentelor, asigurarea cu dispozitive medicale, consultaţii şi îngrijiri stomatologice.

154 Persoanele vârstnice beneficiază de serviciile sociale sus-menţionate cu sau fără plata unei contribuţii, în funcţie de veniturile proprii, în condiţiile legii. 15. Serviciul: Masa la cantinele de ajutor social Instituţia care acordă serviciul: Consiliile locale Actul normativ de bază: Legea nr. 208/1997 Beneficiari: copiii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinerea acelor familii al căror venit net mediu lunar pe o persoană în întreţinere este sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luată în calcul la stabilirea ajutorului social; tinerii, care se află în situaţiile prevăzute mai sus, care urmează cursuri de zi la instituţiile de învăţământ ce funcţionează în condiţiile legii până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 25 ani, respectiv 26 ani în cazul celor care urmează cursuri universitare cu o durată mai mare de 5 ani; persoanele care beneficiază de ajutor social sau de alte ajutoare băneşti acordate în condiţiile legii şi al căror venit este de până la nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luată în calcul la stabilirea ajutorului social; persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, aflate în una din următoarele situaţii: sunt izolate social, nu au susţinători legali, sunt lipsite de venituri; invalizii şi bolnavii cronici; orice persoană care, temporar, nu realizează venituri. Serviciile sociale prestate la cantinele de ajutor social se oferă gratuit sau cu plata unei contribuţii în funcţie de venitul persoanei beneficiare. 16. Prestaţia: Ajutoarele rambursabile pentru refugiaţi Actul normativ de bază: Ordonanţa de Guvern nr. 102/2000, privind statutul şi regimul refugiaţilor în România Beneficiari: persoanele care au dobândit statutul de refugiat şi sunt lipsite de mijloacele de existentă necesare. Ajutorul se acordă pe o perioadă de 6 până la 9 luni, iar rambursarea acestui ajutor către statul român se realizează în momentul în care refugiatul realizează venituri suficiente pentru întreţinerea lui şi a familiei sale. Prevenirea şi combaterea marginalizării sociale Pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale au fost luate o serie de măsuri reglementate prin Legea nr. 116 din martie Conform acestei legi, caracterul social al statului român (...) impune instituirea unor măsuri pentru evitarea degradării nivelului de trai şi păstrarea demnităţii tuturor cetăţenilor. Obiectivul principal urmărit prin Legea nr. 116/2002 îl constituie garantarea accesului tuturor, dar îndeosebi a celor defavorizaţi tinerii la drepturi elementare şi fundamentale dreptul la un loc de muncă, la o locuinţă, la educaţie, la asistenţă medicală, precum şi la serviciile publice de strictă necesitate. II. Prestaţii în sistem contributiv prin regimul asigurărilor sociale A. Prestaţii şi servicii în sistemul asigurărilor pentru şomaj 17. Asigurarea pentru şomaj, oferă accesul atât la o prestaţie bănească directă, indemnizaţia de şomaj, cât şi la prestaţii indirecte sub forma măsurilor active:

155 măsuri pentru prevenirea şomajului; măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă. Actul normativ de bază: Legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă Beneficiari: - şomerii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii; nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj; nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii; sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate. - persoanele asimilate şomerilor daca îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul; nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj; nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii. Cuantumul indemnizaţiei de şomaj reprezintă 75% din salariul de bază minim brut pe ţară pentru şomeri sau 50% din salariul de bază minim brut pe ţară în cazul persoanelor asimilate şomerilor. B. Prestaţii şi servicii prin sistemul public de pensii Deşi pensia reprezintă un venit de înlocuire şi nu a fost proiectată direct pentru reducerea sărăciei şi a formelor sale extreme, trebuie luată aici în considerare, întrucât contribuie la asigurarea unui minim decent sau de supravieţuire a persoanei sau gospodăriei respective. 18. Prestaţia: Pensia de invaliditate Actul normativ de bază: Legea 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale Beneficiari: asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă în urma unui accident de muncă, a unei boli profesionale şi tuberculozei, a unei boli obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca, asiguraţii care şi-au pierdut capacitatea de muncă în timpul şi din cauza satisfacerii obligaţiilor militare, precum şi elevii, ucenicii şi studenţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza accidentelor sau bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale. Cuantum: Se beneficiază de pensia de invaliditate în funcţie de stagiul de cotizare realizat, de gradul de invaliditate şi de cauzele acestei invalidităţi. Pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei de invaliditate, la o indemnizaţie pentru însoţitor, în cuantum fix. Cuantumul acestei indemnizaţii se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor de stat şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară. 19. Prestaţia: Pensia de urmaş Instituţia care acordă prestaţia: Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei Actul normativ de bază: Legea 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale

156 Beneficiari: se acordă copiilor si soţului supravieţuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Cuantum în anul 2005: se stabileşte procentual din pensia susţinătorului, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: a) pentru un singur urmaş - 50%; b) pentru 2 urmaşi - 75%; c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi - 100%. Cuantumul pensiei de urmaş pentru orfanii de ambii părinţi reprezintă însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte. C. Prestaţii în sistemul asigurărilor sociale de sănătate 20. Conform Art. 6 din Legea nr. 145 din iulie 1997 următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurarea de sănătate, fără plata contribuţiei: copiii şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă sau se află în grija familiei; soţul, soţia, părinţii şi bunicii, fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate şi constituite în prizonieri, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, precum şi persoanelor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor - martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de lege, precum şi cele provenite din pensii; persoanele ce satisfac serviciul militar în termen; persoanele se află în concediu medical, în concediu pentru sarcină şi lăuzie sau în concediu medical; pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; persoanele ce execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; persoanele ce fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social. III. Alocaţii familiale universale 21. Prestaţia: Alocaţia de stat pentru copii Deşi alocaţia de stat pentru copii este un drept universal, aşadar nu se acordă în funcţie de venitul realizat de familie, multe familii trăiesc de fapt din aceste ajutoare acordate de către stat şi de aceea s-a simţit nevoia menţionării lor în studiul de faţă. Instituţia care acordă prestaţia: Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin Direcţiile judeţene pentru dialog, familie şi solidaritate socială Actul normativ de bază: Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii republicată şi modificată prin Legea nr. 261/1998. Beneficiari: copiii în vârstă de până la 16 ani; copiii în vârstă de până la 18 ani şi peste această vârstă, dacă urmează o formă de învăţământ, până la terminarea cursurilor învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii;

157 copiii încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, precum şi copiii cu handicap până la împlinirea vârstei de 18 ani; copiii cetăţenilor străini şi apatrizi, dacă sunt rezidenţi în România, conform legii. Copiii mai mari de 7 ani trebuie să urmeze cursurile învăţământului obligatoriu pentru a beneficia de această prestaţie. Cuantum în anul 2005: lei lunar, pentru toţi copii neîncadraţi în grad de invaliditate, indiferent de celelalte venituri ale familiilor din care fac parte; lei lunar pentru copiii cu handicap, indiferent de celelalte venituri ale familiilor din care fac parte. Concluzii O bună monitorizare şi evaluare a efectelor politicilor socio-economice, reprezintă acţiuni esenţiale pentru atingerea obiectivelor pe care România şi le-a propus. Evaluarea eficienţei şi eficacităţii măsurilor de combatere a fenomenului de excluziune socială trebuie făcută avându-se în vedere acţiunea convergentă a acestora pe direcţia diminuării fenomenului de marginalizare şi excluziune socială. Feed-back-ul permanent constituie punctul de plecare pentru îmbunătăţirea politicilor existente şi pentru elaborarea de noi modalităţi de abordare a problemelor sociale într-o manieră care să răspundă cu adevărat nevoilor beneficiarilor. Pentru aceasta, cercetarea ştiinţifică este cea care trebuie să aibă o contribuţie esenţială, atât în ceea ce priveşte înţelegerea fenomenelor - în dinamica şi interacţiunea lor - cu care societăţile actuale se confruntă, cât şi în ceea ce priveşte proiectarea direcţiilor prioritare de acţiune pentru construirea modelului social european care se conturează cu tot mai multă claritate.

158 ŞOMAJUL ŞI INSTITUŢIILE PIEŢEI MUNCII Lect. univ. dr. Daniela PAŞNICU CP II INCSMPS Bucuresti UNEMPLOYMENT AND LABOR MARKET INSTITUTION REZUMAT Lucrarea trece în revistă stadiul actual al dezbaterilor privind legătura dintre şomaj şi instituţiile pieţei muncii şi furnizează analize a reformelor structurale întreprinse pe piaţa muncii care reduc rigiditatea. Aceste analize se bazează pe două abordări complementare. Prima abordare, ilustrează legătura dintre şomaj şi instituţiile pieţei muncii prin intermediul unui model econometric. Aceasta este completată de a doua abordare bazată pe simulările realizate cu noul Model al Economiei Globale (GEM). De asemenea, este prezentată evoluţia Curbei Beveridge în România. CUVINTE CHEIE Instituţii, Piaţa muncii, Şomaj, Ocupare, Reformă instituţională, Politici, Curba Beveridge, Şomaj Structural, Şomaj NAIRU, Rata de Participare, Modelul Economiei globale. SUMMARY This paper review the actual stage of the debates regarding links between unemployment and labor market institutions and it furnishs analyses of the labor market structural reforms which reduce its rigidity. The analyses are based on the two complementary approaches. The first approach, illustrate the link between unemployment and labor market institutions, with an econometric model. It is complemented by the second approach based with simulations performed with the IMF s new Global Economy Model (GEM). Also, in the cassette of this paper is presented Beveridge Curve evolution for Romania. KEY WORDS Institutions, Labor Market, Unemployment, Employment, Institutional Reform, Policies, Beveridge Curve, Structural Unemployment, NAIRU Unemployment, Participation Rate, Global Economy Model. 1. Introducere Persistenţa şomajului ridicat în multe ţări industriale, în special din Europa, este considerată una din cele mai frapante eşecuri din ultimele două decenii. Un număr mare de analişti 33 şi organizaţii internaţionale incluzând Comisia Europeană, Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au argumentat că şomajul ridicat se datorează în mare măsură şi instituţiilor pieţei muncii. Corespunzător, ţările cu şomaj ridicat au fost deseori îndemnate să întreprindă reforme structurale cuprinzătoare care să reducă rigidităţile pieţei muncii, cum ar fi: scheme generoase de asigurare pentru şomaj; protecţia ridicată a ocupării prin mărirea costurilor privind concedierea; mărirea salariului minim; mecanisme necompetitive de stabilire ale salariului şi deformări severe a impozitului. Deşi, există argumente teoretice solide pentru aplicarea unor astfel de reforme, evidenţa empirică a acestora este ceva mai puţin dezvoltată şi în unele cazuri, nesusţinută (vezi, de exemplu, Cohen, Lefranc şi Saint-Paul, 1997). Aceasta se datorează parţial şi faptului că până de curând baza de date privind instituţiile pieţei muncii nu a fost destul de bine dezvoltată, astfel încât să permită o analiză deplină a legăturilor multiple şi complexe dintre instituţiile pieţei muncii şi şomaj. Această lucrare ilustrează stadiul actual al reformelor şi furnizează analize suplimentare privind beneficiile unor astfel de reforme ale pieţei muncii, adică un şomaj mai scăzut şi o producţie mai mare. Analizele se bazează pe două abordări complementare. Prima abordare, construită pe baza unor studii empirice recente, în special Nickell şi alţii (2001), ilustrează legătura directă dintre şomaj şi instituţiile pieţei muncii, folosind un set de date originale care combină serii 33 R. Solow, laureate al premiului Nobel pentru economie, Blanchard (2002) Designing Labor Market Institutions, Nikell şi Nunziata, Scarpetta, Prasad, etc

159 istorice, realizate de Nickell şi Nunziata (2001), cu cele mai recente informaţii despre instituţiile pieţei muncii furnizate de OECD. Această primă abordare este completată de a doua cercetare empirică care este bazată pe simulările realizate cu noul Model al Economiei Globale (GEM) 34. Acest model macroeconomic încorporează o caracterizare riguroasă a imperfecţiunilor pieţei muncii şi produselor (Pesenti, 2003, Laxton şi Pesenti, 2002). Graficul 1. ilustrează că ţările cu şomaj înalt se confruntă cu o problemă structurală persistentă. În acest context se pot face două constatări. Prima, insuficienţa datelor împiedică o analiză statistică a legăturii dintre instituţiile pieţei muncii şi şomaj în perioada dinaintea anului Din acel an, şomajul structural în Europa a început să scadă, deşi uşor, reflectând anumite progrese în zona reformelor pieţei muncii (Graficul 1). Graficul 1 Ratele şomajului actual şi şomajului structural (procent) Sursa: OECD, Baza de date analitică *Se referă la rata şomajului NAIRU care reprezintă rata şomajului care nu accelerează inflaţia Totuşi, analizele din acest capitol sugerează că ar fi necesare reforme mai cuprinzătoare pentru a asigura o reducere durabilă şi decisivă a şomajului structural. A doua constatare are în vedere beneficiile pe termen lung ale reformei, în special în condiţiile şomajului mai scăzut. Pe termen scurt, costurile ar putea fi superioare, ca urmare a costurilor reorganizării producţiei şi schimbărilor în distribuţia venitului. Deşi sprijinul guvernamental este considerat necesar pentru rezolvarea acestor probleme, totuşi ele ar putea afecta pe termen scurt bugetul guvernamental 35. O evaluare a acestor costuri ar putea fi critică pentru determinarea succesului reformei. 2. Impactul şomajului structural asupra şomajului înalt 34 realizat de FMI pentru analizele macroeconomice. Acest model continuă să fie dezvoltat. 35 Beetsma şi Debrun (2003).