După efectuarea operaţiilor dorite, calculatorul trebuie închis. Pentru oprirea corectă a sistemului de operare va trebui să folosim butonul

Size: px
Start display at page:

Download "După efectuarea operaţiilor dorite, calculatorul trebuie închis. Pentru oprirea corectă a sistemului de operare va trebui să folosim butonul"

Transcription

1 Pagina 1 1. SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS 1.1. Pornirea calculatorului Orice calculator are pe cutie cel puţin un buton (de pornire) şi, eventual, unul de restartare în caz de blocare a calculatorului. Pentru pornire va trebui să apăsăm butonul de pornire (de obicei cel mai mare dintre ele) şi pe care scrie uneori Power sau On. De asemenea, monitorul are un buton de pornire care, o dată apăsat, apare o luminiţă verde ce indică deschiderea acestuia. În acest moment calculatorul porneşte şi pe monitor apare interfaţa grafică a sistemului de operare. Dacă după apărarea butonului calculatorului acesta nu a pornit, va trebui să verificăm următoarele posibilităţi: calculatorul nu este conectat la reţeaua de alimentare; întrerupătorul aflat în partea din spate a unităţii centrale este pus pe opţiunea 0 (închis) numai la calculatoarele prevăzute cu întrerupător; monitorul este oprit Închiderea şi repornirea calculatorului După efectuarea operaţiilor dorite, calculatorul trebuie închis. Pentru oprirea corectă a sistemului de operare va trebui să folosim butonul (Shut Down) din meniul Start, aflat în colţul din stânga-jos al ecranului. Selectând sâgeata de la butonul Shut Down se deschide un meniu derulant cu următoarele posibilități: Switch User permite comutarea pe alt utilizator. Log Off pentru ieşirea din sesiune a utilizatorului. Se va afişa acelaşi dialog ca la pornire. Lock este o metodă mai eficientă de a opri sistemul, adică de a-l bloca Sistemul va salva în memorie şi pe hard-disc toate informaţiile (documentele şi programele deschise) şi va trece într-o stare de aşteptare în care va consuma foarte puţină energie. Revenirea se va face mult mai rapid decât o pornire la rece, prin apăsarea oricărei taste, refăcându-se toate programele şi documentele deschise la trecerea în starea de aşteptare. Restart repornirea calculatorului. Sleep și Hibernate au cam aceleași efect ca și Lock 1.3. Noţiunea de sistem de operare La pornirea calculatorului, se încarcă automat de pe un disc (de obicei, C:) în memoria RAM un set de programe numit sistem de operare. Acesta va rămâne în memorie pe toată durata funcţionării calculatorului şi va fi o interfaţă pentru executarea celorlalte aplicaţii. Printre sistemele de operare mai folosite sunt MS-DOS (mai vechi), Windows (cel mai popular la ora actuală, cu diverse versiuni: 95, 98, NT, 2000, XP, Vista,Windows 7), Unix, Linux Noţiunea de desktop Windows consideră ecranul ca o masă de lucru (desktop), deci ca un spaţiu în care obiectele existente pot fi mutate, şterse, copiate, modificate sau în care putem crea alte obiecte.

2 Pagina 2 Iniţial, desktop-ul conţine: 1. Bara de aplicaţii (taskuri) se află în partea de jos a ecranului şi, la rândul ei, conţine: meniul Start, cu opţiuni pentru ieşirea din Windows, căutarea unui fişier, lansarea rapidă a unor aplicaţii etc.; câte un buton pentru fiecare aplicaţie în curs de execuţie; în zona de notificări (în dreapta) se afişează pictograme de stare ale unor aplicaţii sau componente (de exemplu, aplicaţia antivirus, o pictogramă pentru conectare la Internet, ora, sunet, limba pentru tastatură etc.) 2. Pictograma Computer permite vizualizarea şi modificarea caracteristicilor elementelor calculatorului (discuri locale şi discuri de reţea, imprimante etc.); 3. Pictograma Recycle Bin se foloseşte la recuperarea fişierelor şterse. Pe lângă acestea, mai pot apărea diverse alte pictograme, asociate unor aplicaţii, foldere etc Operaţii cu mouse-ul În mod normal, indicatorul de mouse are forma alăturată: Sunt posibile următoarele operaţii cu mouse-ul asupra unui obiect (folder, aplicaţie, document, pictogramă etc.): clic clic pe butonul stâng atunci când indicatorul de mouse se află deasupra obiectului; în general, operaţia se foloseşte la selectarea unei comenzi (din meniu sau ca buton) sau a unui obiect pentru copiere, mutare, ştergere, schimbare nume etc.; clic dublu două clic-uri pe butonul stâng, în succesiune rapidă, când indicatorul de mouse se află deasupra obiectului; în general, se foloseşte pentru lansarea unei aplicaţii sau la deschiderea unui document; clic dreapta clic simplu pe butonul din dreapta al mouse-ului atunci când indicatorul de mouse se află deasupra obiectului; operaţia deschide un meniu contextual care conţine operaţiile uzuale care se pot executa cu obiectul; tragere (numită şi glisare sau drag-and-drop) constă în ţinerea apăsată a butonului stâng al mouse-ului când indicatorul se află pe un obiect sau un grup de obiecte şi

3 Pagina 3 mişcarea mouse-ului pe masă până acesta ajunge în noua poziţie; în final, vom elibera butonul mouse-ului Aranjarea pictogramelor pe desktop Pictogramele de pe desktop pot fi mutate oriunde, după dorinţă, prin tragere cu mouse-ul. În afară de această variantă, putem impune Windows-ului să aranjeze şi să alinieze automat pictogramele pe desktop, astfel: 1. Clic dreapta în spaţiul liber al desktop-ului. 2. Din meniul contextual se selectează opțiunea Sort By, după care alegem criteriul de ordonare (Name nume, Size mărime, Item type tip, Data modified data ultimei modificări); sau Din meniul contextual se selectează opțiunea View Auto Arrange icons pentru mutarea pictogramelor către colţul din stânga sus, eventual pe mai multe coloane; sau View Align icons to Grid pentru aliniere la o grilă invizibilă (dacă opţiunea e dezactivată, spaţierea pictogramelor se poate stabili manual, prin tragere) Noţiunea de fişier şi cea de folder Definiţie. Un fişier este o colecţie organizată de informaţii. Toate informaţiile dintr-un calculator sunt stocate în fişiere. În general, fişierele pot fi clasificate în câteva mari tipuri: Fişiere document pot conţine texte, imagini, sunete (inclusiv muzică), imagini video, tabele, baze de date etc. şi sunt create/modificate cu ajutorul aplicaţiilor. Fişiere aplicaţie (programele) conţin cod executabil (instrucţiuni) care sunt executate de sistemul de operare. Fişiere auxiliare conţin informaţii necesare executării corecte a instrucţiunilor de către sistemul de operare. Definiţie. Un folder (numit director în sistemele de operare mai vechi) este o colecţie de fişiere şi/sau alte foldere Organizarea logică a unui disc Indiferent de tipul de disc (hard-disc, dischetă, CD etc.), acesta este organizat, din punct de vedere logic, în: Un folder rădăcină, unic la nivelul întregului disc; Unul sau mai multe foldere principale, care pot conţine fişiere şi/sau subfoldere care la rândul lor pot conţine fişiere şi/sau subfoldere etc. Rezultă pentru un disc o structură logică arborescentă: Pot exista şi foldere goale, ca şi foldere care conţin doar subfoldere, nu şi fişiere. Fiecare fişier din sistem este caracterizat prin aşa-numitul specificator de fişier unic la nivelul întregului sistem de operare, de forma: disc:\cale\nume.extensie în care: disc: litera discului pe care se află fişierul, urmată de caracterul două-puncte (:); cale traseul de foldere parcurse din folderul rădăcină până la folderul în care se află fişierul (inclusiv); fiecare folder întâlnit pe traseu trebuie despărţit de cel anterior cu un caracter backslash (\); nume numele fişierului; extensie tipul fişierului (sugerează conţinutul acestuia).

4 Pagina 4 de exemplu pentru fişierul Adeverinte.doc care se afla in folderul Pentru scoala de pe partitia D, specificatorul va fi: D:\Pentru scoala\ Adeverinte.doc Pe ecran, folderele sunt reprezentate prin: pictograme de folder au aspectul unui dosar galben, cu numele folderului ataşat ferestre prezintă conţinutul unui folder (Exemplu: la fel, dar panoul din dreapta). Pe Desktop folderele se prezintă în două variante: - folder gol - folder care are în conținut fișiere sau/și alte foldere 1.8. Noţiunea de pictogramă (icon) O pictogramă e o reprezentare grafică a unor elemente cu care lucrează Windows 7, de fapt un mic desen însoţit de un text explicativ. În Windows 7 există patru tipuri mari de pictograme: de disc au aspectul unui disc şi determină afişarea conţinutului acestuia (Exemplu: clic dublu pe Computer, apoi pictogramele pentru C: şi D:) de folder au aspectul unui dosar galben ; de aplicaţie determină lansarea în execuţie a aplicaţiei (Exemplu: clic dublu pe pictograma Microsoft Word Office 2010); de document reprezintă un fişier-document de pe disc, aspectul ei depinzând de aplicaţia cu care a fost creat documentul sau de extensia sa (Exemple: v. mai jos). Pictograme de disc Pictogramă de folder Pictograme de aplicaţie Pictograme de document 1.9. Lansarea în execuţie a unui program În Windows, fiecare program (numit, adesea, şi aplicaţie) se lansează în execuţie într-o fereastră. La instalarea unui program nou, acestuia i se asociază o pictogramă şi, de multe ori, se creează un folder în care se află fişierul-program şi fişierele auxiliare necesare lui. Există două metode principale de a lansa în execuţie o aplicaţie: 1. Folosirea meniului Start (Start All Programs alegere program din lista afişată). Pentru unele programe, în locul lor se afişează o pictogramă de folder, ceea ce înseamnă că vom putea alege din acel folder ce program vrem să lansăm în execuţie. Exemplu: Start All Programs Accessories. 2. Clic dublu pe pictograma-scurtătură (shortcut) asociată programului şi aflată, în general, pe desktop. Exemplu: pictograma Word 2007 de pe desktop. În ambele cazuri se deschide o fereastră aparţinând programului (aplicaţiei) iar pe bara de

5 aplicaţii apare butonul corespunzător. Pagina Închiderea unei aplicaţii care nu răspunde comenzilor primite În general, închiderea unei ferestre se face fie cu un clic pe butonul aflat în colţul din dreapta-sus al ferestrei, fie folosind File Exit din meniul ferestrei. Dacă o aplicaţie nu mai răspunde comenzilor primite de la tastatură sau mouse, va trebui să forţăm închiderea aplicaţiei. Pentru aceasta: 1. Apăsăm simultan tastele Ctrl+Alt+Delete şi alegem Start Task Manager sau clic dreapta într-o zonă liberă din bara de aplicaţii, apoi alegem Start Task Manager. 2. Fereastra apărută conţine o listă cu toate aplicaţiile în curs de execuţie (în dreptul celor care nu funcţionează apare scris Not Responding iar la celelalte apare scris Running). 3. Alegem aplicaţia pe care dorim să o închidem şi folosim butonul End Task Informaţii despre computer Pentru a putea afla diverse informaţii despre sistemul de operare (numele şi versiunea sa) şi despre componentele hardware (procesor, mărime RAM etc.), dăm clic-dreapta pe pictograma Computer şi folosim opţiunea Properties din meniul contextual. În fereastra afişată se prezintă informaţiile dorite. 2. LUCRUL CU FERESTRELE Pentru afişarea informaţiilor stocate pe discuri (documente, alte fişiere), ca şi pentru executarea aplicaţiilor, sistemele de operare Windows folosesc zone dreptunghiulare de ecran numite ferestre Tipuri de ferestre Windows 7 lucrează cu 4 tipuri de ferestre: 1. Ferestre de navigare (Exemplu: Computer): afişează conţinutul unei componente a mediului Windows 7; afişează două subferestre (panouri): cea din stânga prezintă componentele principale (în general, discuri şi foldere) iar cea din dreapta afişează conţinutul componentei selectate în stânga (subfoldere şi/sau fişiere); conţin o bară de titlu cu numele componentei; 2. Ferestre de aplicaţie (Exemplu: Start All Programs Microsoft Office Microsoft Office Excel): conţin aplicaţia în curs de execuţie; în bara de titlu apare numele aplicaţiei; meniul este specific fiecărei aplicaţii în parte. 3. Ferestre de document (Exemplu: Start All Programs Microsoft

6 Pagina 6 Office Microsoft Office Excel 2010): sunt conţinute în ferestrele de aplicaţie şi nu pot fi mutate în afara acestora; afişează conţinutul documentului cu care lucrează aplicaţia. 4. Dialoguri (Exemplu: Start All Programs Accessories Run): propun utilizatorului opţiuni pentru introducerea unor date, selectarea unei variante etc.; unele ferestre de dialog prezintă utilizatorului mesaje de avertisment sau de eroare Elementele unei ferestre Ca exemplu, vom folosi Start All Programs Microsoft Office Microsoft Office Word 2007, deoarece este o fereastră complexă, care conţine toate elementele posibile. bara de titlu meniul orizontal buton de minimizare buton de închidere buton de maximizare bara de defilare pe verticală punctul de inserare bară de instrumente bara de stare bara de defilare pe orizontală Aceste elemente sunt: 1. Butonul meniului sistem (numit şi meniu de control al ferestrei) se află în colţul din stânga-sus. În general, el reprezintă pictograma aplicaţiei care se execută în fereastră şi conţine comenzi pentru operaţii cu fereastra (mutare, schimbare dimensiuni, închidere etc.). Meniul sistem se deschide cu un clic pe buton sau cu Alt+spaţiu (pentru operaţii, v. mai jos). 2. Bara de titlu prezintă, în funcţie de tipul ferestrei, numele aplicaţiei şi, eventual, al documentului deschis sau numele componentei sistem prezentate în fereastră. 3. Meniul orizontal permite accesul la comenzile posibile în fereastra respectivă. 4. Barele de defilare se folosesc la deplasarea rapidă în conţinutul ferestrei, utilizând mouse-ul. 5. Butonul de minimizare reduce fereastra la dimensiunile unui buton în bara de aplicații (este util, de exemplu, atunci când dorim să avem acces la o fereastră aflată în spatele ferestrei curente) 6. Butonul de maximizare extinde fereastra pe tot spaţiul de pe ecran. 7. Butonul de restaurare aduce fereastra la dimensiunile anterioare.

7 Pagina 7 8. Butonul de închidere determină închiderea ferestrei. Dacă fereastra aparţine unei aplicaţii care lucrează cu un document (de exemplu Microsoft Word, Microsoft Excel, Paint), se va cere confirmare pentru salvarea documentului. 9. Barele de instrumente conţin butoane pentru executarea unor comenzi uzuale, fără a se mai folosi meniul. 10. Punctul de inserare arată locul în care va apărea ceea ce se tastează în document. În funcţie de aplicaţie, forma punctului de inserare diferă. 11. Bordura şi colţurile se folosesc la modificarea dimensiunilor ferestrei prin tragere cu mouse-ul Operaţii cu ferestre Ferestrele pot fi mutate, minimizate, extinse pe întregul ecran, pot fi închise sau li se pot schimba dimensiunile. OBSERVAȚIE Toate operațiile descrise mai jos sunt posibile și cu tastatura. Pentru aceasta, folosim Alt+spațiu pentru deschiderea meniului de control al ferestrei și, din meniul de control afișat, folosim opțiunea corespunzătoare Mutarea unei ferestre Tragem bara de titlu a ferestrei până când fereastra ajunge în poziţia dorită. Pentru renunţare, folosim tasta Esc înainte de eliberarea butonului Schimbarea dimensiunilor unei ferestre Uneori dorim să vedem dintr-o singură privire întregul conţinut al unei ferestre sau să micşorăm fereastra astfel încât pe ecran să aibă loc şi o alta. Modificarea dimensiunilor depinde de mărimea actuală a ferestrei dar nu este posibilă la dialoguri (acestea pot fi mutate oriunde pe ecran dar nu li se pot schimba dimensiunile) Modificarea mărimii unei ferestre cu dimensiuni oarecare Plasăm cursorul pe un colţ sau pe o latură a ferestrei până când ia forma unei săgeți cu două vârfuri (în funcţie de latura pe care se află cursorul) și tragem cu mouse-ul în direcţia în care dorim să schimbăm dimensiunile. La eliberarea butonului de mouse, fereastra va avea dimensiunea dorită Maximizarea unei ferestre Maximizarea înseamnă extinderea ferestrei la dimensiunile întregului ecran și se execută printr-un clic pe butonul de maximizare Minimizarea unei ferestre Minimizarea înseamnă reducerea ferestrei la dimensiunile unui buton în bara de aplicații și se execută printr-un clic pe butonul de minimizare Aducerea ferestrei la dimensiunile anterioare (restaurarea) Restaurarea reprezintă revenirea ferestrei la dimensiunile anterioare. Pot apărea două situaţii, în funcţie de dimensiunile actuale ale ferestrei: 1. Dacă fereastra a fost maximizată: clic pe butonul de restaurare. 2. Dacă fereastra a fost minimizată: clic pe butonul respectiv din bara de aplicații.

8 Pagina Închiderea unei ferestre Mouse variante: File Exit pentru ferestrele de aplicaţie; clic dublu pe meniul sistem al ferestrei; clic pe butonul de închidere al ferestrei. Tastatură variante: Ctrl+F4 dacă dorim să închidem o fereastră document; Alt+F4 dacă dorim să închidem alte tipuri de ferestre; Alt+bara de spaţiu pentru deschiderea meniului sistem al ferestrei, din care se alege Close. OBSERVAŢIE Indiferent de varianta folosită, dacă fereastra aparţine unei aplicaţii care a deschis un document şi acesta a fost modificat, Windows va cere confirmare pentru salvarea acestuia (scrierea lui pe disc) Trecerea de la o fereastră la alta Uneori sunt deschise mai multe ferestre şi dorim să executăm o operaţie cu una care nu este cea curentă. Pentru aceasta, fereastra respectivă trebuie adusă în prim-plan. Acest lucru se realizează astfel: Mouse clic pe butonul corespunzător ferestrei respective din bara de aplicații sau, dacă fereastra este vizibilă, undeva în interiorul ferestrei. Tastatura ţinem apăsată tasta Alt şi tastăm Tab până când, în dialogul afişat, se selectează fereastra dorită Defilarea conţinutului unei ferestre Foarte frecvent, Windows nu poate afişa la un moment dat întregul conţinut al unei ferestre. În aceste situaţii, ne putem deplasa rapid în fereastră folosind fie mouse-ul, fie tastatura. OBSERVAŢIE Dacă ne deplasăm în fereastră cu mouse-ul, vom folosi barele de defilare orizontală şi verticală, care au următoarele componente: butonul pentru deplasare spre început (săgeată în sus); butonul pentru deplasare spre sfârşit (săgeată în jos); indicatorul de poziţie curentă..

Itemi Sisteme de Operare

Itemi Sisteme de Operare Itemi Sisteme de Operare 1. Pentru a muta un dosar (folder) de pe partiţia C: pe partiţia D: folosim: a. New Folder b. Ctrl + C din bara de instrumente şi Copy; c. Ctrl + X şi Ctrl + V; d. Edit Paste;

More information

După efectuarea operaţiilor dorite, calculatorul trebuie închis. Pentru oprirea corectă a sistemului de operare va trebui să folosim butonul

După efectuarea operaţiilor dorite, calculatorul trebuie închis. Pentru oprirea corectă a sistemului de operare va trebui să folosim butonul Windows Vista Business Pagina 1 1. PRIMII PAŞI ÎN LUCRUL CU CALCULATORUL 1.1. Pornirea calculatorului Orice calculator are pe cutie cel puţin un buton (de pornire) şi, eventual, unul de restartare în caz

More information

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila MS POWER POINT s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila chirila@cs.upt.ro http://www.cs.upt.ro/~chirila Pornire PowerPoint Pentru accesarea programului PowerPoint se parcurg următorii paşi: Clic pe butonul de

More information

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 -

Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Metrici LPR interfatare cu Barix Barionet 50 - Barionet 50 este un lan controller produs de Barix, care poate fi folosit in combinatie cu Metrici LPR, pentru a deschide bariera atunci cand un numar de

More information

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows

Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4.5.4 şi verificare importare certificat în Store-ul de Windows Data: 28.11.14 Versiune: V1.1 Nume fişiser: Ghid identificare versiune AWP, instalare AWP 4-5-4

More information

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Controlul versiunilor - necesitate Caracterul colaborativ al proiectelor; Backup pentru codul scris Istoricul modificarilor Terminologie și concepte VCS Version Control

More information

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un router ZTE H218N sau H298N Pentru a putea vizualiza imaginile unei camere web IP conectată într-un router ZTE H218N sau H298N, este necesară activarea serviciului Dinamic DNS oferit de RCS&RDS, precum și efectuarea unor setări pe

More information

Update firmware aparat foto

Update firmware aparat foto Update firmware aparat foto Mulţumim că aţi ales un produs Nikon. Acest ghid descrie cum să efectuaţi acest update de firmware. Dacă nu aveţi încredere că puteţi realiza acest update cu succes, acesta

More information

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: "9",

La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - <numarul dvs de carnet> (ex: 9, La fereastra de autentificare trebuie executati urmatorii pasi: 1. Introduceti urmatoarele date: Utilizator: - (ex: "9", "125", 1573" - se va scrie fara ghilimele) Parola: -

More information

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice "Îmbunătăţirea proceselor şi activităţilor educaţionale în cadrul programelor de licenţă şi masterat în domeniul

More information

Lucrarea nr.1. Crearea unui document Word

Lucrarea nr.1. Crearea unui document Word Lucrarea nr.1 Crearea unui document Word Scopul lucrării Lucrarea are drept scop inițiere și familiarizarea studenților cu interfața editorului de text Microsoft Word 2007. Modul de lucru Word este un

More information

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban

Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Valerica Baban Reflexia şi refracţia luminii. Aplicaţii. Sumar 1. Indicele de refracţie al unui mediu 2. Reflexia şi refracţia luminii. Legi. 3. Reflexia totală 4. Oglinda plană 5. Reflexia şi refracţia luminii în natură

More information

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin

Structura și Organizarea Calculatoarelor. Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Structura și Organizarea Calculatoarelor Titular: BĂRBULESCU Lucian-Florentin Chapter 3 ADUNAREA ȘI SCĂDEREA NUMERELOR BINARE CU SEMN CONȚINUT Adunarea FXP în cod direct Sumator FXP în cod direct Scăderea

More information

SISTEME DE OPERARE WINDOWS

SISTEME DE OPERARE WINDOWS CAPITOLUL 4 SISTEME DE OPERARE WINDOWS 4.1. De la MS-DOS la Windows 4.2. Interfata grafica WINDOWS 4.3. Sesiunea de lucru Windows 4.4. Sistemul de operare Windows XP 4.5. Sistemul de operare Windows 7

More information

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un echipament HG8121H cu funcție activă de router

2. Setări configurare acces la o cameră web conectată într-un echipament HG8121H cu funcție activă de router Pentru a putea vizualiza imaginile unei camere web IP conectată într-un echipament Huawei HG8121H, este necesară activarea serviciului Dinamic DNS oferit de RCS&RDS, precum și efectuarea unor setări pe

More information

Mai bine. Pentru c putem.

Mai bine. Pentru c putem. 1 CUPRINS: 1. SUMAR APLICAŢIE...... 3 1.1 Introducere... 3 1.2 Tipul de aplicaţie... 3 2. SPECIFICAŢII FUNCŢIONALE... 3 3. INSTALARE... 3 3.1 Introducere... 3 3.2 Ce trebuie să verificaţi înainte de a

More information

Procesarea Imaginilor

Procesarea Imaginilor Procesarea Imaginilor Curs 11 Extragerea informańiei 3D prin stereoviziune Principiile Stereoviziunii Pentru observarea lumii reale avem nevoie de informańie 3D Într-o imagine avem doar două dimensiuni

More information

1. Creaţi un nou proiect de tip Windows Forms Application, cu numele MdiExample.

1. Creaţi un nou proiect de tip Windows Forms Application, cu numele MdiExample. Aplicaţia MdiExample Aplicaţia implementează: Deschiderea şi închiderea ferestrelor child. Minimizarea şi maximizarea ferestrelor. Aranjarea ferestrelor. Tratarea mesajului de atenţionare la ieşirea din

More information

Nume şi Apelativ prenume Adresa Număr telefon Tip cont Dobânda Monetar iniţial final

Nume şi Apelativ prenume Adresa Număr telefon  Tip cont Dobânda Monetar iniţial final Enunt si descriere aplicatie. Se presupune ca o organizatie (firma, banca, etc.) trebuie sa trimita scrisori prin posta unui numar (n=500, 900,...) foarte mare de clienti pe care sa -i informeze cu diverse

More information

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962)

ARBORI AVL. (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) ARBORI AVL (denumiti dupa Adelson-Velskii si Landis, 1962) Georgy Maximovich Adelson-Velsky (Russian: Гео ргий Макси мович Адельсо н- Ве льский; name is sometimes transliterated as Georgii Adelson-Velskii)

More information

Textul si imaginile din acest document sunt licentiate. Codul sursa din acest document este licentiat. Attribution-NonCommercial-NoDerivs CC BY-NC-ND

Textul si imaginile din acest document sunt licentiate. Codul sursa din acest document este licentiat. Attribution-NonCommercial-NoDerivs CC BY-NC-ND Textul si imaginile din acest document sunt licentiate Attribution-NonCommercial-NoDerivs CC BY-NC-ND Codul sursa din acest document este licentiat Public-Domain Esti liber sa distribui acest document

More information

Figura x.1 Ecranul de pornire al mediului de dezvoltare

Figura x.1 Ecranul de pornire al mediului de dezvoltare x. Mediul de dezvoltare MICROSOFT VISUAL C++ În cadrul acestui capitol vom prezenta Microsoft Visual C++, din cadrul suitei Microsoft Visual Studio 2012, care este un mediu de programare care suportă dezvoltarea

More information

Ghid de pregătire pentru certificarea IC3 Global Standard 4

Ghid de pregătire pentru certificarea IC3 Global Standard 4 Ghid de pregătire pentru certificarea IC3 Global Standard 4 Bazele utilizării calculatorului Lecția 1: Sisteme de operare CCI Learning Solutions Inc. 1 Obiectivele lecției Modul de funcționare al unui

More information

Curs PowerPoint Lectia 3 Lectia 3 Formatare text si imagini

Curs PowerPoint Lectia 3 Lectia 3 Formatare text si imagini Lectia 3 Formatare text si imagini 3.1 Formatarea si introducerea textului Adaugarea textului intr-un diapozitiv Textul este introdus prin actionarea tastaturii: in momentul in care se ajunge la capatul

More information

UTILIZAREA FOILOR DE CALCUL TABELAR - EXCEL

UTILIZAREA FOILOR DE CALCUL TABELAR - EXCEL UTILIZAREA FOILOR DE CALCUL TABELAR - EXCEL 1. Deschiderea aplicaţiei Excel - Start Programs Microsoft Excel; - Dublu clic pe pictograma de pe ecran sub care scrie Microsoft Excel; Pe ecranul monitorului

More information

Actualizarea firmware-ului pentru aparatul foto digital SLR

Actualizarea firmware-ului pentru aparatul foto digital SLR Actualizarea firmware-ului pentru aparatul foto digital SLR Vă mulţumim că aţi ales un produs Nikon. Acest ghid descrie cum să realizaţi actualizarea firmwareului. Dacă nu sunteţi sigur că puteţi realiza

More information

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm

D în această ordine a.î. AB 4 cm, AC 10 cm, BD 15cm Preparatory Problems 1Se dau punctele coliniare A, B, C, D în această ordine aî AB 4 cm, AC cm, BD 15cm a) calculați lungimile segmentelor BC, CD, AD b) determinați distanța dintre mijloacele segmentelor

More information

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII

TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 6: Promovarea incluziunii sociale Domeniul major de intervenţie 6.2: Îmbunătăţirea

More information

Ghid pentru configurarea şi utilizarea aplicaţiei clicksign Demo

Ghid pentru configurarea şi utilizarea aplicaţiei clicksign Demo Ghid pentru configurarea şi utilizarea aplicaţiei clicksign Demo 2.6.9.223 Cuprins 1 Cadru general...2 2 Obţinerea unui certificat digital...3 3 Configurarea aplicaţiei clicksign...5 4 Utilizarea aplicaţiei

More information

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative

Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative Modalitǎţi de clasificare a datelor cantitative Modul de stabilire a claselor determinarea pragurilor minime şi maxime ale fiecǎrei clase - determinǎ modul în care sunt atribuite valorile fiecǎrei clase

More information

INTRODUCERE, PRELUCRARE, VALIDARE DATE

INTRODUCERE, PRELUCRARE, VALIDARE DATE International Computer School Mone Firicel INTRODUCERE, PRELUCRARE, VALIDARE DATE Sistemul de operare Windows Reţele de calculatoare Pachetul Microsoft Office Word, Excel, Power Point, Access Bucureşti

More information

Modulul 3 Procesare de text

Modulul 3 Procesare de text Modulul 3 Procesare de text Acest capitol asigură cunoştinţele necesare în lucrul cu o aplicaţie de editare text. Modulul asigură informaţiile necesare în conformitate cu programa analitica pentru Modului

More information

Arbori. Figura 1. struct ANOD { int val; ANOD* st; ANOD* dr; }; #include <stdio.h> #include <conio.h> struct ANOD { int val; ANOD* st; ANOD* dr; }

Arbori. Figura 1. struct ANOD { int val; ANOD* st; ANOD* dr; }; #include <stdio.h> #include <conio.h> struct ANOD { int val; ANOD* st; ANOD* dr; } Arbori Arborii, ca şi listele, sunt structuri dinamice. Elementele structurale ale unui arbore sunt noduri şi arce orientate care unesc nodurile. Deci, în fond, un arbore este un graf orientat degenerat.

More information

Lucrarea Nr.1. Sisteme de operare. Generalitati

Lucrarea Nr.1. Sisteme de operare. Generalitati Lucrarea Nr.1 Sisteme de operare. Generalitati Scopul lucrarii Lucrarea îsi propune familiarizarea studentilor cu sistemele de operare disponibile în laborator, respectiv acele sisteme de operare cu ajutorul

More information

MICROSOFT ACCESS 2007 (DE CĂUTAT???)

MICROSOFT ACCESS 2007 (DE CĂUTAT???) Access 2007 Modul A Pagina 1 MICROSOFT ACCESS 2007 (DE CĂUTAT???) 1. CONCEPTE GENERALE PRIVIND BAZELE DE DATE Evoluţia diferitelor metode şi tehnici de organizare a datelor pe suporturi de memorie externă

More information

Subiecte Clasa a VI-a

Subiecte Clasa a VI-a (40 de intrebari) Puteti folosi spatiile goale ca ciorna. Nu este de ajuns sa alegeti raspunsul corect pe brosura de subiecte, ele trebuie completate pe foaia de raspuns in dreptul numarului intrebarii

More information

Semnare digitală configurări și proceduri de lucru Manual de utilizare

Semnare digitală configurări și proceduri de lucru Manual de utilizare Semnare digitală configurări și proceduri de lucru Manual de utilizare Servicii informatice privind activităţi ale comunităţii portuare Acest document şi informaţiile conţinute în el sunt în proprietatea

More information

Modulul 3 Procesare de text

Modulul 3 Procesare de text Obiectivele Modulului Modul 3 Procesare de text Cititorul trebuie să-şi demonstreze cunoştinţele şi competenţa în utilizarea unei aplicaţii de procesare de text pe un computer personal. Cititorul trebuie

More information

Programa de examen pentru evaluarea competenţelor digitale Bacalaureat Anexa nr. 2 la OMEN nr. 4923/ 29.VIII.2013

Programa de examen pentru evaluarea competenţelor digitale Bacalaureat Anexa nr. 2 la OMEN nr. 4923/ 29.VIII.2013 Programa de examen pentru evaluarea competenţelor digitale Bacalaureat 2014 Anexa nr. 2 la OMEN nr. 4923/ 29.VIII.2013 Competenţe de evaluat Operarea corectă la nivel elementar Descrierea interfeţei sistemului

More information

Modulul 2 Utilizarea computer-ului şi organizarea fişierelor

Modulul 2 Utilizarea computer-ului şi organizarea fişierelor Obiectivele Modulului 2 În cadrul Modul 2 Utilizarea computer-ului şi organizarea fisierelor: Cititorul trebuie să-şi demonstreze cunoştinţele şi competenţa în utilizarea funcţiilor de bază ale calculatorului

More information

Olimpiad«Estonia, 2003

Olimpiad«Estonia, 2003 Problema s«pt«m nii 128 a) Dintr-o tabl«p«trat«(2n + 1) (2n + 1) se ndep«rteaz«p«tr«telul din centru. Pentru ce valori ale lui n se poate pava suprafata r«mas«cu dale L precum cele din figura de mai jos?

More information

ISBN-13:

ISBN-13: Regresii liniare 2.Liniarizarea expresiilor neliniare (Steven C. Chapra, Applied Numerical Methods with MATLAB for Engineers and Scientists, 3rd ed, ISBN-13:978-0-07-340110-2 ) Există cazuri în care aproximarea

More information

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) Semnale şi sisteme Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) http://shannon.etc.upt.ro/teaching/ssist/ 1 OBIECTIVELE CURSULUI Disciplina îşi propune să familiarizeze

More information

Proceduri stocate. Crearea procedurilor stocate. Varianta 1 În Management Studio se dă clic pe New Query ca în imaginea de mai jos: Fig.

Proceduri stocate. Crearea procedurilor stocate. Varianta 1 În Management Studio se dă clic pe New Query ca în imaginea de mai jos: Fig. Proceduri stocate Crearea procedurilor stocate. Varianta 1 În Management Studio se dă clic pe New Query ca în imaginea de mai jos: Fig. 1 Odată cu deschiderea editorului SQL, apare și bara de instrumente

More information

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC

REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC REVISTA NAŢIONALĂ DE INFORMATICĂ APLICATĂ INFO-PRACTIC Anul II Nr. 7 aprilie 2013 ISSN 2285 6560 Referent ştiinţific Lector univ. dr. Claudiu Ionuţ Popîrlan Facultatea de Ştiinţe Exacte Universitatea din

More information

Noţiuni introductive privind pachetul software OrCAD

Noţiuni introductive privind pachetul software OrCAD TEHNICI CAD PENTRU MODULE ELECTRONICE LUCRAREA DE LABORATOR nr. 2 Noţiuni introductive privind pachetul software OrCAD I. Scopul lucrării: Scopul lucrării de laborator nr. 1 este de a realiza o introducere

More information

X-Fit S Manual de utilizare

X-Fit S Manual de utilizare X-Fit S Manual de utilizare Compatibilitate Acest produs este compatibil doar cu dispozitivele ce au următoarele specificații: ios: Versiune 7.0 sau mai nouă, Bluetooth 4.0 Android: Versiune 4.3 sau mai

More information

Editorul Power Point

Editorul Power Point Geoinformatică_Laborator 03 Editorul Power Point Power Point este un editor grafic performant care te va ajuta să-ţi creezi prezentări de proiecte. Elementul de bază a aplicaţiei Power Point este slide-ul

More information

TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE PENTRU AFACERI

TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE PENTRU AFACERI TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE PENTRU AFACERI Laboratorul 5 Procesorul de texte Microsoft Word 2007, partea I După cum am fost deja obişnuiţi, Microsoft oferă o serie de îmbunătăţiri noilor versiuni ale aplicaţiilor

More information

MODULUL 5.1. BAZELE UTILIZĂRII APLICAŢIILOR PENTRU PREZENTĂRI ELECTRONICE; APLICAŢIA IMPRESS DIN OPENOFFICE

MODULUL 5.1. BAZELE UTILIZĂRII APLICAŢIILOR PENTRU PREZENTĂRI ELECTRONICE; APLICAŢIA IMPRESS DIN OPENOFFICE MODULUL 5.1. BAZELE UTILIZĂRII APLICAŢIILOR PENTRU PREZENTĂRI ELECTRONICE; APLICAŢIA IMPRESS DIN OPENOFFICE 1 CUPRINS 5. BAZELE UTILIZĂRII APLICAŢIILOR PENTRU PREZENTĂRI ELECTRONICE; APLICAŢIA IMPRESS

More information

RC-5 Elitech Înregistrator Temperatură (Data Logger) USB Instrucţiuni de operare

RC-5 Elitech Înregistrator Temperatură (Data Logger) USB Instrucţiuni de operare RC-5 Elitech Înregistrator Temperatură (Data Logger) USB Instrucţiuni de operare I. Descriere generală Acest înregistrator de date este utilizat în principal pentru înregistrarea temperaturii în timpul

More information

GHID RAPID PENTRU. Instalarea Nokia Connectivity Cable Drivers

GHID RAPID PENTRU. Instalarea Nokia Connectivity Cable Drivers GHID RAPID PENTRU Instalarea Nokia Connectivity Cable Drivers Cuprins 1. Introducere...1 2. Elemente obligatorii...1 3. Instalarea Nokia Connectivity Cable Drivers...2 3.1 Înainte de instalare...2 3.2

More information

Microsoft Windows 8 GHID PENTRU UZ ȘCOLAR

Microsoft Windows 8 GHID PENTRU UZ ȘCOLAR 2013 Microsoft Windows 8 GHID PENTRU UZ ȘCOLAR Cuprins Cuprins... 1 Introducere... 3 Capitolul 1 Interfața... 5 1.1. Autentificarea... 6 1.2. Ecranul Start... 9 Ordonarea plăcilor pe ecran... 10 Navigarea

More information

Propuneri pentru teme de licență

Propuneri pentru teme de licență Propuneri pentru teme de licență Departament Automatizări Eaton România Instalație de pompare cu rotire în funcție de timpul de funcționare Tablou electric cu 1 pompă pilot + 3 pompe mari, cu rotirea lor

More information

Laboratorul 2 Problemă:

Laboratorul 2 Problemă: Laboratorul 2 În cadrul acestui laborator vom construi o primă aplicaţie în mediul LabWindows CVI care va conţine toate elementele funcţionale fundamentale, constitutive, care vor fi folosite ulterior

More information

9. Memoria. Procesorul are o memorie cu o arhitectură pe două niveluri pentru memoria de program și de date.

9. Memoria. Procesorul are o memorie cu o arhitectură pe două niveluri pentru memoria de program și de date. 9. Memoria Procesorul are o memorie cu o arhitectură pe două niveluri pentru memoria de program și de date. Primul nivel conține memorie de program cache (L1P) și memorie de date cache (L1D). Al doilea

More information

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii www.pwc.com/ro Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii 1 Perioada de observaţie - Vânzarea de stocuri aduse în garanţie, în cursul normal al activității - Tratamentul leasingului

More information

Utilizarea comenzilor AutoCAD

Utilizarea comenzilor AutoCAD Utilizarea comenzilor AutoCAD prof.piper Cornelia 1.1. Lansarea în execuţie a programului AutoCAD Lansarea în execuţie a programului AutoCAD în mediul de operare Windows se realizează : - cu un dublu clic

More information

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate 3 noiembrie 2017 Clemente Kiss KPMG in Romania Agenda Ce este un audit la un IMM? Comparatie: audit/revizuire/compilare Diferente: audit/revizuire/compilare

More information

Modulul 5 Baze de date

Modulul 5 Baze de date Scopul modulului Modulul 5, Baze de date, solicită din partea cititorului înţelegerea noţiunilor fundamentale despre bazele de date şi demonstrarea abilităţii de a folosi o bază de date pe un computer

More information

Pornire rapidă. NETGEAR Trek N300 Router de călătorie şi extensor rază de acţiune. Model PR2000 NETGEAR LAN. Power. WiFi USB USB. Reset Internet/LAN

Pornire rapidă. NETGEAR Trek N300 Router de călătorie şi extensor rază de acţiune. Model PR2000 NETGEAR LAN. Power. WiFi USB USB. Reset Internet/LAN Pornire rapidă NETGEAR Trek N300 Router de călătorie şi extensor rază de acţiune Model PR2000 NETGEAR Reset Internet/LAN LAN USB WiFi Internet Power USB Proceduri preliminarii Vă mulţumim pentru achiziţionarea

More information

manivelă blocare a oglinzii ajustare înclinare

manivelă blocare a oglinzii ajustare înclinare Twister MAXVIEW Twister impresionează prin designul său aerodinamic și înălțime de construcție redusă. Oglinda mai mare a îmbunătăți gama considerabil. MaxView Twister este o antenă de satelit mecanică,

More information

MODULUL 4.1 BAZELE UTILIZĂRII APLICAŢIILOR DE CALCUL TABELAR; APLICAŢIA CALC DIN OPENOFFICE.

MODULUL 4.1 BAZELE UTILIZĂRII APLICAŢIILOR DE CALCUL TABELAR; APLICAŢIA CALC DIN OPENOFFICE. MODULUL 4.1 BAZELE UTILIZĂRII APLICAŢIILOR DE CALCUL TABELAR; APLICAŢIA CALC DIN OPENOFFICE. 1 CUPRINS 4. CALCUL TABELAR CU OPENOFFICE.ORG CALC.----------------------------------------------- 3 4.1. Operaţii

More information

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip

Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir. Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir Mods euro truck simulator 2 harta romaniei by elyxir.zip 26/07/2015 Download mods euro truck simulator 2 harta Harta Romaniei pentru Euro Truck Simulator

More information

GHID DE TERMENI MEDIA

GHID DE TERMENI MEDIA GHID DE TERMENI MEDIA Definitii si explicatii 1. Target Group si Universe Target Group - grupul demografic care a fost identificat ca fiind grupul cheie de consumatori ai unui brand. Toate activitatile

More information

AEL - SOLUŢII DE SECURITATE ŞI PROTECŢIE A DATELOR Versiunea documentului: Aprilie-2005 SIVECO Romania SA Aprilie 2005

AEL - SOLUŢII DE SECURITATE ŞI PROTECŢIE A DATELOR Versiunea documentului: Aprilie-2005 SIVECO Romania SA Aprilie 2005 AEL - SOLUŢII DE SECURITATE ŞI PROTECŢIE A DATELOR Versiunea documentului: 2.2 27-Aprilie-2005 SIVECO Romania SA Aprilie 2005 CUPRINS CUPRINS 2 TABEL DE FIGURI 3 1 INTRODUCERE 4 2 PROCEDURI 5 2.1 RECOMANDĂRI

More information

LP 02 OPENOFFICE. 1. Prezentare generală

LP 02 OPENOFFICE. 1. Prezentare generală LP 02 OPENOFFICE 1. Prezentare generală OpenOffice reprezintă o suită de aplicaţii de birou disponibile liber şi gratuit, care pot fi utilizate de oricine în limita respectării termenilor de licenţă. Din

More information

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic

Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Platformă de e-learning și curriculă e-content pentru învățământul superior tehnic Proiect nr. 154/323 cod SMIS 4428 cofinanțat de prin Fondul European de Dezvoltare Regională Investiții pentru viitorul

More information

Ce pot face pe hi5? Organizare si facilitati. Pagina de Home

Ce pot face pe hi5? Organizare si facilitati. Pagina de Home Ce este Hi5!? hi5 este un website social care, în decursul anului 2007, a fost unul din cele 25 cele mai vizitate site-uri de pe Internet. Compania a fost fondată în 2003 iar pana in anul 2007 a ajuns

More information

Internet si comunicare pentru studiu

Internet si comunicare pentru studiu Internet si comunicare pentru studiu 1. Care este scopul unui certificate digital? A. Să verifice identitatea dumneavoastră B. Să îmbunătăţească capacitatea calculatorului dumneavoastră C. Să verifice

More information

Documentaţie Tehnică

Documentaţie Tehnică Documentaţie Tehnică Verificare TVA API Ultima actualizare: 27 Aprilie 2018 www.verificaretva.ro 021-310.67.91 / 92 info@verificaretva.ro Cuprins 1. Cum funcţionează?... 3 2. Fluxul de date... 3 3. Metoda

More information

MODULUL 3 BAZELE UTILIZĂRII PROCESOARELOR DE TEXTE; APLICAŢIA WORD DIN MICROSOFTOFFICE CURSUL

MODULUL 3 BAZELE UTILIZĂRII PROCESOARELOR DE TEXTE; APLICAŢIA WORD DIN MICROSOFTOFFICE CURSUL MODULUL 3 BAZELE UTILIZĂRII PROCESOARELOR DE TEXTE; APLICAŢIA WORD DIN MICROSOFTOFFICE CURSUL UTILIZAREA CALCULATORULUI PERSONAL; APLICAREA TIC ÎN ŞCOALĂ ŞI AFACERI 109 Obiectivele acestui modul sunt:

More information

PlusTV Analog USB Stick Manual de instalare

PlusTV Analog USB Stick Manual de instalare PlusTV Analog USB Stick Manual de instalare Cuprins V1.3 Capitolul 1 : PlusTV Analog USB Stick Instalare hardware...1 1.1 Conţinut...2 1.2 Cerinţe de configuraţie...2 1.3 Instalare hardware...2 Capitolul

More information

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mecanismul de decontare a cererilor de plata Mecanismul de decontare a cererilor de plata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) Ministerul Fondurilor Europene - Iunie - iulie

More information

Auxiliar pentru pregătire bacalaureat

Auxiliar pentru pregătire bacalaureat COLEGIUL TEHNIC GH. ASACHI IAȘI Auxiliar pentru pregătire bacalaureat Prof. Pavel Marius Ioan 2012-2013 TEHNICI DE OPERARE COMPUTERIZATĂ Tema 1 Definirea conceptelor de bază ale unui sistem de calcul Tema

More information

Curs 4 Word curs 4 Word

Curs 4 Word curs 4 Word Curs 4 Word 2007 Cuprins Cum sa realizati o bibliografie in Word?...2 Inserarea citarilor...2 Realizarea bibliografiei...2 Modificarea stilului unei referinte...3 Administrarea referintelor in baza de

More information

The First TST for the JBMO Satu Mare, April 6, 2018

The First TST for the JBMO Satu Mare, April 6, 2018 The First TST for the JBMO Satu Mare, April 6, 08 Problem. Prove that the equation x +y +z = x+y +z + has no rational solutions. Solution. The equation can be written equivalently (x ) + (y ) + (z ) =

More information

Managementul referinţelor cu

Managementul referinţelor cu TUTORIALE DE CULTURA INFORMAŢIEI Citarea surselor de informare cu instrumente software Managementul referinţelor cu Bibliotecar Lenuţa Ursachi PE SCURT Este gratuit Poţi adăuga fişiere PDF Poţi organiza,

More information

Mesaje subliminale. Manual de utilizare

Mesaje subliminale. Manual de utilizare Mesaje subliminale Manual de utilizare Versiunea August 2017 1 Cuprins 1. Scopul şi descrierea programului... 3 2. Instalare... 4 3. Sumarul funcţiunilor și descrierea generală a interfeței... 5 4. Crearea

More information

CAPITOLUL VI - Microsoft Word

CAPITOLUL VI - Microsoft Word CAPITOLUL VI - Microsoft Word 6.1. Descrierea programului Aplicaţia se lansează cu Start Programs Microsoft Word sau dublu click pe pictograma de pe desktop, dacă există. După deschiderea aplicaţiei de

More information

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs

Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete Slabs Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture Vol. 57, No. 1 (2014) Journal homepage: http://constructii.utcluj.ro/actacivileng Updating the Nomographical Diagrams for Dimensioning the Concrete

More information

Prezentări electronice

Prezentări electronice FORMAREA COMPETENȚELOR TIC-ECDL Crăciun Dana Prezentări electronice OBIECTIVELE MODULULUI: O1. Aplicarea operațiilor necesare realizării unor prezentări O2. Selectarea conținutului unui diapozitiv și aplicarea

More information

Candlesticks. 14 Martie Lector : Alexandru Preda, CFTe

Candlesticks. 14 Martie Lector : Alexandru Preda, CFTe Candlesticks 14 Martie 2013 Lector : Alexandru Preda, CFTe Istorie Munehisa Homma - (1724-1803) Ojima Rice Market in Osaka 1710 devine si piata futures Parintele candlesticks Samurai In 1755 a scris The

More information

Multiple Display Administrator Manual de utilizare

Multiple Display Administrator Manual de utilizare Multiple Display Administrator Manual de utilizare Precizări legale BenQ Corporation nu face nicio declaraţie și nu acordă niciun fel de garanţii, explicite sau implicite, cu privire la conţinutul acestui

More information

Lucrarea 1 Introducere în Linux

Lucrarea 1 Introducere în Linux Lucrarea 1 Introducere în Linux Un calculator pe care rulează un sistem de operare Linux poate fi utilizat de mai mulţi utilizatori simultan, fiind un sistem multi-utilizator. De asemenea, un utilizator

More information

Printesa fluture. Мобильный портал WAP версия: wap.altmaster.ru

Printesa fluture. Мобильный портал WAP версия: wap.altmaster.ru Мобильный портал WAP версия: wap.altmaster.ru Printesa fluture Love, romance and to repent of love. in romana comy90. Formular de noastre aici! Reduceri de pret la stickere pana la 70%. Stickerul Decorativ,

More information

Realizarea paginilor WEB

Realizarea paginilor WEB Realizarea paginilor WEB George Daniel Mateescu * Corina Sâman* Mihai Buneci* Pentru utilizatorul obişnuit, Internetul se prezintă sub forma unei colecţii de pagini care conţin informaţii diverse: texte,

More information

UMF Carol Davila Informatică Medicală şi Biostatistică MG - Lucrarea practică /2012

UMF Carol Davila Informatică Medicală şi Biostatistică MG - Lucrarea practică /2012 Indicaţii generale: În decursul fiecărei lucrări practice veţi aborda şi efectua, în laborator, câteva acţiuni ca exemplificare a unor cunoştinţe teoretice prezentate la curs. Aceste acţiuni pot fi înţelese

More information

1 Vasile Violeta Ion Popescu Avram Maria Câmpuri în tabel

1 Vasile Violeta Ion Popescu Avram Maria Câmpuri în tabel ECDL MODULUL 5 Baze de date 1.1. Concepte generale privind bazele de date 1. Utilizarea aplicaţiei Access De ce foloisim bazele de date: Atunci când avem mai multe informaţii despre un anumit lucru si

More information

MODULUL 3 BAZELE UTILIZĂRII PROCESOARELOR DE TEXTE; APLICAŢIA WORD DIN MICROSOFT OFFICE CURSUL

MODULUL 3 BAZELE UTILIZĂRII PROCESOARELOR DE TEXTE; APLICAŢIA WORD DIN MICROSOFT OFFICE CURSUL MODULUL 3 BAZELE UTILIZĂRII PROCESOARELOR DE TEXTE; APLICAŢIA WORD DIN MICROSOFT OFFICE CURSUL UTILIZAREA CALCULATORULUI PERSONAL; APLICAREA TIC ÎN ŞCOALĂ ŞI AFACERI Pag. 1 Obiectivele acestui modul sunt:

More information

Notebook PC Manual electronic

Notebook PC Manual electronic RO8713 A doua ediţie Ianuarie 2014 Notebook PC Manual electronic T100T Serie Informaţii referitoare la drepturile de autor Nicio parte a acestui manual, inclusiv produsele şi software-ul descrise în acesta,

More information

FORȚA Femei Ocupate, Resursă pentru o Țară Activă POSDRU/144/6.3/S/ Suport de curs OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE SI PRELUCRARE DATE MODULUL 5

FORȚA Femei Ocupate, Resursă pentru o Țară Activă POSDRU/144/6.3/S/ Suport de curs OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE SI PRELUCRARE DATE MODULUL 5 FORȚA Femei Ocupate, Resursă pentru o Țară Activă POSDRU/144/6.3/S/128914 Suport de curs OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE SI PRELUCRARE DATE MODULUL 5 CALCUL TABELAR FUNDATIA PENTRU FORMARE PROFESIONALA

More information

Metoda BACKTRACKING. prof. Jiduc Gabriel

Metoda BACKTRACKING. prof. Jiduc Gabriel Metoda BACKTRACKING prof. Jiduc Gabriel Un algoritm backtracking este un algoritm de căutare sistematică și exhausivă a tuturor soluțiilor posibile, dintre care se poate alege apoi soluția optimă. Problemele

More information

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET

CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente. VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET CAIETUL DE SARCINI Organizare evenimente VS/2014/0442 Euro network supporting innovation for green jobs GREENET Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 2-4, Sector 1, CAIET DE SARCINI Obiectul licitaţiei: Kick off,

More information

6. Bucle. 6.1 Instrucţiunea while

6. Bucle. 6.1 Instrucţiunea while 6. Bucle În capitolul trecut am văzut cum putem selecta diferite instrucţiuni pentru execuţie folosind instrucţiunea if. O buclă este o structură de control care provoacă executarea unei instrucţiuni sau

More information

INFORMAȚII DESPRE PRODUS. FLEXIMARK Stainless steel FCC. Informații Included in FLEXIMARK sample bag (article no. M )

INFORMAȚII DESPRE PRODUS. FLEXIMARK Stainless steel FCC. Informații Included in FLEXIMARK sample bag (article no. M ) FLEXIMARK FCC din oțel inoxidabil este un sistem de marcare personalizată în relief pentru cabluri și componente, pentru medii dure, fiind rezistent la acizi și la coroziune. Informații Included in FLEXIMARK

More information

Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică Suport curs 02 Metode de analiză a circuitelor electrice. Divizoare rezistive.

Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică Suport curs 02 Metode de analiză a circuitelor electrice. Divizoare rezistive. . egimul de curent continuu de funcţionare al sistemelor electronice În acest regim de funcţionare, valorile mărimilor electrice ale sistemului electronic sunt constante în timp. Aşadar, funcţionarea sistemului

More information

Microsof Word Faţă de versiunea anterioară (Word 2003) versiunea actuală este mult schimbată. Astfel apar meniuri de tip Ribbon, Tab and Group.

Microsof Word Faţă de versiunea anterioară (Word 2003) versiunea actuală este mult schimbată. Astfel apar meniuri de tip Ribbon, Tab and Group. Microsof Word 2007 Faţă de versiunea anterioară (Word 2003) versiunea actuală este mult schimbată. Astfel apar meniuri de tip Ribbon, Tab and Group. Butonul Microsoft Office Se observă ca opţiunea File

More information

Aplica ii informatice i dispozitive cu interfa vocal

Aplica ii informatice i dispozitive cu interfa vocal Ș.Trăușan-Matu, D.Tufiș (eds.), RoCHI 2011 Aplica ii informatice i dispozitive cu interfa vocal Paul Fogarassy-Neszly BAUM Engineering Arad, str. Traian Moşoiu nr.8 pf@baum.ro REZUMAT În acest articol

More information

Ghid de utilizare Modul CI+

Ghid de utilizare Modul CI+ Ghid de utilizare Modul CI+ www.orange.md Introducere Vă mulțumim că aţi ales modulul CI+. Acesta funcționează împreună cu televizorul Dvs. și vă ajută să vedeți conținutul oferit în cadrul pachetului

More information