Intrarea studenţilor pe piaţa muncii: motivaţii, oportunitǎţi şi dificultǎţi

Transcription

1 Intrarea studenţilor pe piaţa muncii: motivaţii, oportunitǎţi şi dificultǎţi Tobias Andrada Universitatea Babeş-Bolyai Abstract. Lucrarea de faţă are ca scop prezentarea unui fenomen relativ nou în România, şi anume munca remunerată prestată de către studenţi, analizând situaţia studenţilor înscrişi la două universităţi de stat din Cluj- Napoca: Universitatea Tehnică şi Universitatea Babeş-Bolyai. Un prim obiectiv al studiului a fost acela de a observa ce anume determină o parte dintre studenţi să muncească şi care sunt factorii care favorizează intrarea studenţilor pe piaţa muncii. În al doilea rând, am considerat necesar să identific şi să explic motivaţiile studenţilor de a munci. De asemenea, am fost interesată să aflu cum se poziţionează studenţii în raport cu locurile de muncă pe care le ocupă, cât de departe se situează în viziunea lor faţă de locul de muncă ideal şi care sunt aşteptările acestora legate de locul de muncă. Studiul se fundamentează pe date empirice obţinute atât prin tehnici cantitative - chestionare aplicate unui număr de 400 de studenţi de la Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca cât şi prin tehnici calitative realizarea a 27 de interviuri semi-structurate cu studenţi care muncesc de la cele două universităţi. Rezultatele cercetării au arătat existenţa a trei factori motivanţi în căutarea unui loc de muncă, şi anume: economici, sociali şi/sau idealistici. De asemenea, satisfacţia în muncă creşte odată cu vechimea în muncă, dar depinde foarte mult de pretenţiile individuale. O ultimă concluzie este aceea că mediul de provenienţă al indivizilor contează semnificativ în poziţionarea studenţilor în raport cu munca. Introducere Fenomenul muncii în rândul studenţilor înscrişi la cursurile de zi este unul relativ nou în România, inexistent înainte de 1990 şi slab prezent înainte de anul Cauzele care au determinat indivizii să muncească şi să studieze în acelaşi timp sunt diverse, aşa cum se va observa pe parcursul lucrarii, implicaţi fiind nu doar studenţii-muncitori, ci şi universităţile şi angajatorii. Universităţile din România, în principal cele de stat, nu sunt pregătite să îşi împartǎ studenţii cu angajatorii, în acelaşi timp fiind în incapacitatea de a opri studenţii să muncească. Dat fiind faptul că termenul muncǎ este unul care lasǎ loc interpretărilor, având o arie de acoperire difuză, va fi necesară stabilirea sensului sǎu în prezenta lucrare încă de la început; aşadar, prin muncǎ, în situaţia de faţă, vom înţelege doar acea activitate care este făcută în mod voluntar în schimbul remunerǎrii monetare (Bills 2004:5). Plecând de la o abordare de tip inductiv, atenţia cercetarii se va îndrepta în primul rând asupra studenţilor şi a problemelor cu care se confruntă aceştia în încercarea lor de a susţine în acelaşi timp două statusuri. Atât şcolarizarea, cât şi munca fac parte din viaţa 1

2 indivizilor la un moment dat, ele fiind două dintre instituţiile de bază ale oricărei societăţi (Bills 2004:1), pe care din ce în ce mai mulţi studenţi sunt puşi în situaţia de a le gestiona în acelaşi timp. Deşi până de curând munca începea doar după finalizarea studiilor, fie acestea elementare, medii sau superioare, acum mulţi tineri angrenaţi încă în procesul educaţional încep să câştige bani prin muncă. În consecinţă, studenţii-muncitori sunt de două ori instituţionalizaţi, supunându-se astfel a două seturi de norme/reguli, fiind în acelaşi timp sub presiunea puterii universitare şi a celei de la locul de muncă. Prezenta lucrare, aşa cum am mai spus, încearcă să explice un fenomen relativ nou în România plecând de la date empirice, obţinute atât prin desfăşurarea unei anchete (aplicarea a 400 de chestionare studentilor de la Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) cât şi prin realizarea interviurilor deopotrivă cu studenti care muncesc cât şi cu studenţi care nu muncesc de la cele două universităţi menţionate anterior. Resursa secundară a analizei o reprezintă datele obţinute prin monitorizarea site-urilor cu oferte de locuri de muncă. În consecinţă, populatia de studiu o reprezintǎ studenţii, interesul îndreptându-se în mod special asupra celor care lucreazǎ. Factori care au facilitat intrarea studenţilor pe piaţa muncii. O primă explicaţie a posibilităţii studenţilor de a acorda din timpul lor muncii este oferitǎ de semi-privatizarea universităţilor de stat. Prin semi-privatizare vom înţelege o mai mică implicare din partea statului în finanţarea universităţilor şi în acelaşi timp, necesitatea universităţilor de a se autofinanţa parţial. Din cauza nevoii de autofinanţare, universităţile au introdus taxe de şcolarizare astfel că, doar unii studenţi beneficiază de avantajul de a urma cursurile unei universităţi gratuit, ceilalţi fiind nevoiţi să plătească o anumită taxǎ anuală. Universităţile nu doar au introdus taxe de şcolarizare pentru un procent dintre studenţi, dar s-au extins foarte mult după 1990 prin apariţia a noi facultăţi şi/sau secţii 2

3 şi prin majorarea numărului de locuri. Datorită acestui fapt, România se confruntă cu masificarea studiilor universitare. Altfel spus, universităţile sunt dornice să primească din ce în ce mai mulţi studenţi, care să contribuie în primul rând la economia acestora. De exemplu, în 1995 Anthony Giddens spunea că reformele sistemului şcolar britanic introduse de guvernele conservatoare au fost influenţate de presiunile financiare restrictive ale globalizării. Comercializarea şi marketizarea educaţiei reflectă de asemenea, astfel de presiuni. Şcolile sunt în curs de retehnologizare, cam în acelaşi mod ca şi corporaţiile de afaceri (Giddens1995:462). În acelaşi sens, Sheila Slaughter şi Gary Rhodes (2004) vorbesc despre capitalismul academic, fenomen prin care universităţile trebuie să facă predicţii, să estimeze ce meserii vor fi valorizate în următorii ani şi să valorifice potenţialul facultăţilor care se pliază pe cererea pieţei forţei de muncă. Drept urmare, facultăţile pliabile meseriilor căutate vor beneficia de o atenţie sporită, vor fi mai profitabile datorită taxelor plătite de către studenţi, iar numărul de studenţi va creşte. În prezent, studenţii din România se confruntă cu o situaţie confuză deoarece facultăţile care produc forţa de muncă specializată pe domeniul terţiar, omit faptul că societatea noastră încă nu este capabilă să asimileze atât de multă forţă de muncă specializată în servicii, cât furnizează universităţile (atât cele de stat cât şi cele particulare). În timp ce mulţi dintre absolvenţii Universităţii Babeş-Bolyai îşi găsesc un loc de muncă într-un domeniu diferit faţă de specializarea pe care le-a oferit-o pregătirea academică, studenţii Universităţii Tehnice se confruntă într-un procent mult mai mic cu această situaţie. Ajungând în acest punct al discuţiei nu se poate omite faptul că, expectanţele multor studenţi sunt de a avea la finalizarea studiilor o diplomă perfect pliabilǎ pe un anumit loc de muncă. Pe lângă faptul că numărul absolvenţilor din fiecare vară este mai mare decât numărul locurilor de muncă pentru persoanele cu pregătire universitară, în România încă trǎim nostalgia trecutului comunist când orice absolvent era integrat imediat pe piaţa muncii. Ceea ce 3

4 consider că nu este încă suficient de clar pentru studenţii din anii terminali, sau pentru absolvenţii de studii superioare, este faptul că educaţia nu mai poate fi privită ca o etapă pregătitoare, necesară înainte ca individul să înceapă să muncească. Pe lângă creşterea taxelor de şcolarizare (posibil factor determinant în căutarea unui loc de muncă), studenţii se confruntă cu atuul lejeritǎţii cu care sunt abordate cursurile de la facultate. Frecvenţa la cursuri nefiind obligatorie, majoritatea profesorilor, aşa cum au declarat studenţii cu care am discutat, trec cu vederea faptul că nu pot ajunge la cursuri din cauza muncii. Datorită acestei lejeritǎţi a sistemului, mulţi dintre studenţii care nu lucrează, frecventează doar uneori cursurile. Pe lângă modificările apărute în sistemul universitar, un al doilea set de factori care au facilitat apariţia aşa-zişilor studenţi-muncitori îl reprezintă ofertele de locuri de muncă. Având grade de dificultate diferite, domenii foarte variate, dar şi posibilitatea de a opta pentru un anumit program de muncă, studenţii reuşesc mult mai uşor în prezent să obţină un loc de muncă. Studenţii nu lucrează neapărat într-un domeniu asemănator formării lor educaţionale, ci mai degrabă ocupă poziţii care nu necesită o pregătire specială sau calificările de care dau dovadă, însă această situaţie nu poate fi generalizată la toţi studenţii care muncesc. Dacă până de curând internetul nu reprezenta o modalitate de informare în ceea ce priveşte un posibil loc de muncă, acesta a câştigat mult teren, mai ales în comparaţie cu ofertele de muncă existente în ziare. A doua modalitate de căutare a unui loc de muncă o reprezintă cunoştinţele, beneficiu de care profitǎ mai ales studenţii din Cluj. Mulţi dintre respondenţii care au venit la Cluj în momentul începerii facultăţii se considerǎ dezavantajaţi faţă de colegii lor clujeni, care reuşesc mai uşor să îşi găsească nu loc de muncă având cunoştinţe care le-ar putea înlesni procesul. 4

5 Târgurile de job-uri organizate în Cluj nu reprezintă prea mare interes pentru studenţi. Încercând să aflu explicaţia pentru care târgurile de job-uri nu reprezintă o bună metodă în dobândirea unui job în timpul facultăţii am decis să vizitez unul dintre aceste târguri organizate în Cluj, pentru a vedea ofertele de muncă disponibile 1. De asemenea, am purtat mai multe discuţii cu studenţi ai diverselor facultăţi pentru a afla părerea lor despre aceste evenimente. Din punctul de vedere al multor studenţi, aceste târguri nu fac altceva decât să promoveze anumite firme. În general târgurile de job-uri nu sunt privite cu încredere de către tineri. Ofertele nu par pliabile aşteptărilor studenţilor, mai ales a celor de la nivel licenţǎ. Gama ofertelor de muncă este una destul de limitată, iar job-urile necesitǎ o foarte bună pregătire pe care studenţii din primii ani de facultate nu au dobândit-o încă. Neîncrederea studenţilor nu se manifestă neapărat faţă de angajatori, ci şi faţă de propriile competenţe, deoarece cerinţele angajatorilor sunt destul de mari pentru cei care nu au mai luat contact cu munca şi care nu au temeinice cunoştinţe într-un domeniu (eventual şi pregătiri extrauniversitare). Dacă ar fi să facem un profil al angajatului ideal, aşa cum reiese în urma analizării ofertei de muncă, acesta ar fi: tânăr, absolvent de studii superioare (preferabil de lungă durată în domeniul informatic, economic sau PR), cu temeinice cunoştinţe de una sau mai multe limbi străine. Faptul că mai multe specializări îţi oferă mai multe şanse de angajare este relativ adevărat, însă nu în totalitate. În timp ce studenţii din primii ani se angajează de obicei pe poziţiile de jos, cei care sunt deja la master sau fac dovada unor certificate de competenţe suplimentare celor oferite de facultate, pot mult mai uşor să ocupe poziţii de mijloc în cadrul unei instituţii. Mai multe specializări, mai multe cunoştinţe dobândite şi mai multe îndeletniciri facilizeazǎ desigur foarte mult accesul pe piaţa muncii, mai ales în poziţii privilegiate, însă mulţi dintre studenţii care au beneficiat de aceste pregătiri suplimentare nu 1 Târgul de Cariere: 28 mai 2010 (Casa de Culturǎ a Studenţilor). 5

6 au un loc de muncă; mulţi dintre aceştia nu considerǎ că este potrivit pentru ei să muncească de pe acum (cât timp mai studiazǎ). Din faptul că cei care au beneficiat şi de alte pregătiri în afară de cele oferite de facultate, dar nu muncesc, se poate trage concluzia că aceştia sunt mai degrabă îndreptaţi spre educaţie şi nu găsesc timpul necesar, sau motivaţia de a munci. Atât faptul cǎ studenţilor li se permite sǎ absenteze dar şi desfiinţarea secţiilor de seral, cât şi ofertele de muncǎ au înlesnit procesul de pǎtrundere a studenţilor pe piaţa muncii. Ofertele de muncǎ existente variazǎ foarte mult; existǎ locuri de muncǎ atât pentru studenţii nespecializaţi cât şi pentru cei care urmeazǎ cursuri masterale sau au obţinut diverse diplome care le atestǎ calificǎrile in diverse domenii. În funcţie de dorinţele individuale şi disponibilitatea de a acorda din timpul lor job-ului, studenţii pot adopta unul dintre cele trei tipuri de program disponibile full-time, part-time, sau project-based. Motivaţiile de a munci În general, spune Julian E. Orr (1998:439), studiul etnografic se concentrează în jurul modului în care munca este practicată, astfel cercetătorii sociali trebuie să îşi îndrepte atenţia asupra sensului/motivaţiei pe care cei care muncesc o găsesc în ceea ce fac. Aşa cum am arătat, atât timp cât sistemul universitar permite studenţilor (chiar dacă nu în mod explicit şi voluntar) posibilitatea de a munci, iar ofertele de muncă există, consider că este necesară identificarea celorlalţi factori care îi împing pe unii studenţi să muncească. Utilizând atât datele obţinute din chestionar cât şi interviurile cu diverşi studenţi, la care a avut un aport semnificativ bibliografia parcursă, susţin cǎ munca studenţilor este motivată de trei factori principali. În primul rând vorbim despre necesitatea unor studenţi de a munci pentru a se putea finanţa/întreţine; în al doilea rând putem vorbi despre dorinţa de a acumula experienţă încă din timpul facultăţii, necesară în ocuparea multor locuri de muncă. Cel de-al treilea factor este oarecum mai ambiguu şi anume dorinţa studenţilor de a munci, având mai 6

7 degrabă motivaţii de natură intrinsecă. Aceasta se poate referi atât la dorinţa de independenţă pe toate planurile, inclusiv cel financiar, cât şi la dorinţa de a munci pentru ocuparea timpului liber, pentru a deveni de folos societăţii sau pentru împlinire. În cazul în care nici unul dintre cei trei factori - materiali, sociali sau ideali - nu sunt existenţi, dispare şi sensul muncii. De obicei studenţii îşi justificǎ decizia de a munci apelând la mai mulţi factori. Astfel putem să ne dăm seama de faptul că, deşi există un prim factor motivaţional, sau există mai mulţi, dar unul este predominant, după începerea muncii apar o serie de alţi factori care determină muncitorul să muncească în continuare. Astfel, pentru mulţi studenţi, primul loc de muncă apare mai degrabă ca o formă de a produce bani, transformându-se treptat în altceva (un nou stil de viaţǎ). Printre studenţi există o serie de meserii practicate strict pentru motivaţia remuneraţiei, acestea nu necesită de obicei calificare specială şi nu aduc prea multe satisfacţii în afara celor materiale. Chiar dacă am stabilit încă de la început cǎ pe parcursul lucrării nu voi recurge la judecaţi de valoare, situaţia studenţilor nevoiţi să muncească pentru a se întreţine aduce mai degrabă prejudicii şi insatisfacţii. Nu doar eu privesc în acest mod, ca outsider, ci pentru majoritatea studenţilor care muncesc împinşi de nevoia banilor, situaţia cu care se confruntă este una neplăcută, care le afectează timpul acordat studiilor, dar şi timpul liber. Trebuie punctat faptul că există o diferenţă excepţională între cei care muncesc pentru bani şi cei care găsesc alte motivaţii; cei care muncesc doar pentru bani riscǎ să se plafoneze, nu văd în actualul loc de muncă un mediu care să le ofere oportunităţi şi şansa de a evolua, de a se dezvolta. Din punctul meu de vedere, această situaţie trebuie cât mai mult evitată deorece poate să ducă la subapreciere şi la stabilirea unor pretenţii scăzute în raport cu propria persoană. Aceşti studenţi nu găsesc satisfacţiile nici în procesul educaţional (nu au o motivaţie foarte clară asupra studiilor), dar nici în muncă; simplificǎ mult atât rolul muncii cât şi rolul universităţii (educaţiei). 7

8 Din punctul multora de vedere, rolul facultăţii este în primul rând acela de a oferi o diplomă pliabilă pe piaţa forţei de muncă (cazul ideal), iar principalul obiectiv al muncii este acela de a obţine beneficii materiale. Astfel, în viziunea multor studenţi facultatea şi munca se aflǎ într-o strânsă legătură deoarece prin obţinerea unei diplome universitare, salariul trebuie să crească. Acest sistem de gândire are la bază unul meritocratic, însă suferă masive modificări. Un sistem meritocratic are la bazǎ idei precum următoarea: Dacă lucrezi din greu şi eşti suficient de talentat, poţi să depăşeşti orice obstacol şi sa dobândeşti succesul (McNamee, Miller: 2004), însă mulţi dintre studenţi omit etapa de a munci din greu şi se mulţumesc cu obţinerea unei diplome care ar trebui să le asigure o promovare ierarhică rapidǎ, farǎ eforturi considerabile. Încercând să explic situaţia studenţilor care muncesc împinşi de nevoia de autoîntreţinere, de nevoia pentru bani, voi recurge la o analiză de tip marxian, înţelegând comportamentul acestor studenţi ca vânzare a forţei de muncă. Citându-l pe Marx vom spune că forţa de muncă este aşadar, o marfă pe care posesorul ei, muncitorul salariat, o vinde capitalistului. Pentru ce o vinde? Pentru a trăi. (Marx, 1849/2008:183). În fapt, pentru cei care muncesc fiind împinşi de necesitatea obţinerii unui salariu, activitatea lor nu reprezintă decât un mijloc care le face posibilă existenţa. Ei muncesc ca să trăiască. Ei nu considerǎ munca o parte din însăşi viaţa lor; ea este dimpotrivă, sacrificare a vieţii (Marx, 1849/2008: 183). Susţinând ideea lui Marx, viaţa muncitorilor în situaţia de faţă a studenţilor care găsesc satisfacţia muncii lor doar în salariul primit în fiecare lună începe odată cu încheierea programului de muncă. Astfel, mulţi dintre studenţii aflaţi în această situaţie simt nevoia unei degajări, unei deconectări de reguli şi canoane şi îşi petrec puţinul timp liber, rămas în urma muncii, în alte moduri, decât pentru activităţile universitare. Omiţând câteva situaţii excepţionale, în care studenţii sunt forţaţi de situaţia materială precară să lucreze, majoritatea studenţilor îşi justificǎ decizia de a munci prin a apela la 8

9 necesitatea obţinerii de bani nu neapărat pentru a-şi asigura nevoile de bază, ci pentru a procura alte bunuri sau pentru a-şi maximiza posibilităţile de distracţie. Pentru a dobândi experienţa necesară avansări ierarhice într-un anumit domeniu, mulţi tineri decid să lucreze încă din perioada facultăţii, astfel că, la absolvirea studiilor să fie competenţi ocupării unei poziţii superioare ierarhic în cadrul unei instituţii. Dacă în cazul medicinei sau a arhitecturii există o perioadă de stagiaturǎ după încheierea studiilor, celelalte specializări nu au reglementatǎ o astfel de etapă. Nefiind prevăzută etapa de stagiaturǎ (sau de experienţă), aceasta poate să înceapă din timpul facultăţii. Atuul celor care încep să muncească în domeniul specializării pe care o urmează încă din timpul facultăţii pare să fie destul de mare. Avantajul acestora este dublu deoarece beneficiază de acumularea de experienţă, în acelaşi timp lucrând cu conceptele specifice profilului universitar pe care îl urmează. Spre deosebire de locurile de muncă diferite de aria specializării, job-urile în domeniu sunt cele care afectează cel mai puţin parcursul şcolar, sau pot chiar să fie benefice acestuia. Deşi anii de facultate sunt consideraţi vechime în muncǎ în cartea de muncă, şi contează la calcularea pensiei, aceeaşi perioadă nu este considerată experienţǎ în muncă. Nici un angajator nu are dubii în ceea ce priveşte necesitatea acumulării de cunoştinţe teoretice, în lipsa cărora de obicei nu se poate construi o carieră, însă pentru majoritatea angajatorilor, dobândirea de cunoştinţe teoretice nu reprezintă experienţǎ în muncă. Prin experienţă, în general se înţelege dobândirea unor cunoştinţe practice, munca efectivă dincolo de conceptele teoretice. Dacă în sensul strict, experienţa în muncǎ se referă la exersarea meseriei pe care profilul facultăţii o oferă, termenul se poate extinde la experienţǎ în general, în câmpul muncii. Pe parcursul facultăţii, studenţii pot experimenta mai multe meserii, unele fiind într-o oarecare legătură cu pregătirea lor profesională, altele fiind munci necalificate, ce nu necesită nici nivelul de şcolarizare atins de ei până acum, nici alte capacitǎţi intelectuale deosebite. 9

10 Dacă cu câţiva ani în urmă, absolvenţii aveau rǎgazul necesar pentru a-şi începe cariera/profesia după terminarea studiilor, în societatea postmodernǎ timpul nu mai pare a fi la fel de generos ; de asemenea, indivizii devin din ce în ce mai nerăbdători să obţină beneficiile într-un timp cât mai scurt. Tendinţa tinerilor de a acumula experienţǎ în muncă, sau în general de a munci încă din timpul facultăţii ţine de epoca în care ne situǎm, de perioada postmodernǎ. Cei mai puternici factori ce îi determină pe studenţi să muncească pot să fie sau nevoia de bani (însă termenul de nevoie este unul relativ pe care nu îl vom trata în această lucrare decât marginal), sau dorinţa de a acumula experienţă. Pe lângă cei doi factori discutaţi anterior care sunt de fapt factori extrinseci - nu putem omite o serie de alţi factori ce îi motivează pe studenţi să îşi caute primul loc de muncă şi să muncească efectiv; am grupat aceşti factori sub numele de factori intrinseci sau dorinţe idealiste. Chiar dacă pentru unii ar putea să pară oarecum ciudat, o serie de valori morale nu au dispărut încă, şi aici mă refer la faptul că există încă mulţi indivizii studenţi - care nu găsesc neapărat motivaţia de a munci pentru a fi remuneraţi sau pentru a acumula experienţǎ într-un anumit domeniu, ci sunt împinşi de dorinţa de a face bine, de a fi utili societăţii, sau pur şi simplu pentru a-şi ocupa timpul liber (într-un mod constructiv). Trebuie punctat faptul că există şi studenţi care nu au început căutarea unui loc de muncă fiind influenţaţi puternic de un alt factor în afară de voinţa lor; nu s-au confruntat nici cu o situaţie precară, nu au considerat neapărat necesară intrarea în câmpul muncii sau dobândirea de experienţă. Pentru mulţi dintre aceştia primul loc de muncă a apărut ca o ocazie. Cea mai clară poziţie în cadrul motivaţiilor intrinseci o reprezintă voluntarii; aceştia desfăşoară activităţi neremunerate (de obicei în folosul unei comunităţi) astfel excluzându-se categoric motivaţia de a obţine beneficii materiale. Conform definiţiei din Legea 10

11 Voluntariatului, voluntariatul este activitatea de interes public desfăşurată de persoane fizice, denumite voluntari, în cadrul unor raporturi juridice, altele decât raportul juridic de muncă şi raportul juridic civil de prestare a unor activităţi remunerate. 2 Deşi cultura volutariatului este mai puţin dezvoltată decât în statele occidentale, nu putem nega progresul, mai ales în ultimii ani. Dacă ar fi să ţinem cont de părerea lui Wilensky (1961, citat în Rotolo şi Wilson 2003: 605), persoanele cu studii superioare, care au un loc de muncă tind să fie mult mai implicate în activităţile sociale, comunitare, cum este şi voluntariatul. Pentru mulţi nu este foarte clară motivaţia pentru care au început să muncească, astfel că graniţele dintre cele trei categorii formate nu sunt neapărat atât de rigide pe cât au fost prezentate; cum spuneam la începutul capitolului, pot exista studenţi care să fie motivaţi să lucreze de toţi cei trei factori (s-ar putea să identifice şi alţii). De asemenea, nu suntem în măsură să afirmăm că cel care este în primul rând motivat de dorinţa de a obţine bani în urma muncii sale nu găseşte şi alte motivaţii pentru activitatea sa, precum acumularea de experienţă; nu putem spune că acel individ ar fi lipsit de motivaţii intrinseci. Astfel ader la poziţia lui Gary P. Latham (2007) care contrazice ideea enunţată în 1975 a psihosociologului Edward Deci cum că banii ucid motivaţiile intrinseci ale indivizilor (citat în Latham 2007:101). Latham argumentezǎ cǎ banii nu au nici un efect asupra comportamentului pânǎ când indivizii nu fac noi angajamente şi nu îşi propun îndeplinirea unor scopuri mǎreţe (Latham 2007:102). Ceea ce determinǎ studenţii să muncească poate diferi de la caz la caz, însă dacă ar fi să stabilim nişte pattern-uri (cei mai pregnanţi stimuli motivaţionali) ar trebui să ne referim la nevoia de bani, care constrânge studenţii să muncească, la dorinţa de a acumula experienţǎ şi la dorinţa de a munci pentru a satisface factori de natură intrinsecă. Nici unul dintre aceşti 2 *** Legea nr. 195/2001- Legea voluntariatului (publicata in Monitorul Oficial nr. 206 din 24 aprilie 2001): 11

12 factori nu este total independent de voinţa fiecărui individ în parte; indivizii au capacitatea de a decide pentru propria persoană şi de a analiza lucrurile în felul lor, însă acţiunile lor sunt influenţate de mediul social în care trăiesc. Preferinţa pentru muncǎ, sau identificarea unei anumite motivaţii pentru a munci, depind într-o foarte mare mǎsurǎ de ceea ce am fost obişnuiţi sǎ vedem în jurul nostru, de educaţie şi context social. Satisfacţia în muncă: job real versus job ideal Satisfacţia în muncǎ este dată într-o mare măsură şi de judecăţile de valoare ale indivizilor, care ţinând cont de o serie de caracteristici, atribuie etichete meseriilor precum: meserie bună sau rea. Safisfacţia faţă de locul de muncă poate fi definită drept o stare emoţională pozitivă, cu privire la locul de muncă, ca urmare a recompenselor obţinute de la acestea şi a realizării sarcinilor de muncă (Silversthorne 2005, citat în Comşa et all 2008:46). Majoritatea cercetărilor, aşa cum susţine şi Stuart Tannock (2001) se opresc asupra aspectelor legate de prima experienţă la locul de muncă, dacă a fost bunǎ sau rea. Dintre cei cu care am avut privilegiul de a discuta pe tema muncii, cei mai mulţumiţi de actualul job sunt cei care, la locul de muncă întâlnesc atât motivaţii materiale cât şi sociale sau idealistice. Cei care lucrează în domenii asemenatoare specializărilor universitare pe care le urmează par a fi mult mai mulţumiţi cu actuala lor condiţie, spre deosebire de cei care lucrează în supermarket-uri, în oficii de call center sau fast-food. Întrebând subiecţii dacă vor să îşi păstreze locul de muncă şi după obţinerea diplomei universitare, cei care lucrează fiind motivaţi doar de a obţine un salariu, în mare parte au spus că ar renunţa cu uşurinţă la actualul loc de muncă, chiar dacă vor primi un salariu mai mic, dar într-un loc de muncă potrivit studiilor. In opoziţie se situeazǎ cei care, deşi în momentul discuţiilor nu ocupau poziţii de conducere în firmele la care lucrau, aveau în perspectivǎ promovarea. 12

13 Distanţa dintre locul de muncă actual şi cei ideal diferă de la individ la individ, însă indivizii care au un salariu safisfǎcǎtor şi un loc de muncă valorizat (de ei înşişi, de familiile lor, de cercul de cunoscuţi) tind să se poziţioneze mai aproape pe ideal. La polul opus se situează în general masteranzi, cei care au obţinut deja diploma de licenţă, însă din diverse motive muncesc în domenii mult sub pregătire. Neavând un eşantion probabilistic pe acest item nu putem spune studenţii căror facultăţi sunt mai mulţumiţi cu privire la locul de muncă, însă plecând de la faptul că satisfacţia cu privire la muncă este dată de apropierea dintre specializare şi meserie, dar şi de salariu, putem afirma cu certitudine că cei care pot profesa în domeniul în care sunt calificaţi găsesc mai degrabă această satisfacţie. Aruncând o privire asupra cererilor de muncă de pe site-uri (cea mai importantă sursă de informare utilizată de studenţi), putem observa că oferta cea mai generoasă este îndreptată spre cei cu pregătire în programare (informatică), vânzări/marketing, anumite ramuri ale ingineriei, ştiinţe economice şi resurse umane. Astfel, majoritatea studenţilor care au o altă pregătire, în afară de cele menţionate anterior pot, fie să se confrunte cu situaţia în care munca devine o corvoadă, fie se văd puşi în situaţia respecializǎrii şi reorientǎrii profesionale. În funcţie de nivelul social, de familia în care s-au dezvoltat, de habitus şi statutul părinţilor, studenţii dezvoltǎ grade de mulţumire diferite cu privire la locul de muncă. Chiar dacă doi colegi de facultate lucrează în acelaşi loc pe poziţii similare, cel cu un background nefavorabil (mediu rural, părinţi fără studii superioare) tinde să fie mai mulţumit cu poziţia sa în comparaţie cu colegul său cu background favorabil (mediu urban, părinţii cu studii superioare şi locuri de muncă valorizate). Itemii care trebuie îndepliniţi de un anumit job pentru a fi mulţumitor pentru studenţii cu background favorabil, sunt mai mulţi şi mai riguroşi decât pentru ceilalţi. Această diferenţă poate fi explicatǎ referindu-ne la mediul de socializare, la habitus. Pe lângă faptul că cei din medii sociale favorabile sunt mai pretenţioşi cu privire la locul de muncă (poate şi pentru că nu sunt constrânşi să muncească 13

14 doar pentru bani), aceştia considerǎ că sunt îndreptăţiţi să menţină cel puţin statutul părinţilor, dacă nu reuşesc sǎ îl depǎşeascǎ. Şi în cazul celor din medii nefavorabile, există dorinţa de a rămâne cel puţin la statutul părinţilor, sau chiar de a-l avansa (de aceea urmează cursuri universitare), însă neavând alte resuse, în afară de propria persoană, în multe situaţii se mulţumesc şi cu poziţii inferioare la locul de muncă, având în general pretenţii mai scăzute. Nu putem spune că există o viziune de ansamblu asupra studenţilor care muncesc; unii colegi îi considerǎ dezavantajaţi, alţii îi admirǎ sau invidiazǎ, iar o altă parte dintre colegi nu şi-a format nici o părere cu privire la acest aspect. De obicei atât profesorii cât şi colegii tolereazǎ frecvenţa redusă cu care ajung la facultate cei care muncesc. Prin tolerare mă refer atât la faptul că li se permite să absenteze, cât şi la faptul că cei care frecventează cursurile le oferă informaţiile necesare; în lipsa studenţilor care nu muncesc şi frecventează cursurile, studenţii-muncitori nu ar putea face faţǎ cerinţelor universitare. Pe lângă toleranţǎ sau lipsa de toleranţă cu care se confruntǎ în general cei care nu frecventează cursurile, când vorbim despre relaţia dintre colegi, trebuie să discutăm şi despre relaţiile extra-scolare. În general cei care lucrează, mai ales din primii ani de facultate nu reuşesc să se integreze într-un grup de colegi pentru că, nefrecventând şcoala atât de des nu reuşesc să stabilească relaţii solide. În timp ce studenţii care nu muncesc, în mare parte beneficiază de atuul de a dispune de suficient timp liber, pe care îl pot acorda ieşirilor cu colegii, cei care muncesc nu îşi permit aceast lucru. Pentru cei care muncesc, faptul de a ajunge la facultate consitutie deja un sacrificiu, la care nu îşi permit, decât ocazional, să mai sacrifice alte ore discuţiilor sau ieşirilor cu colegii. Tratând tema munci din sfera ştiinţelor sociale, putem spune că munca poate influenţa atât pozitiv, cât şi negativ indivizii în sine şi relaţiile interpersonale. În general viaţa indivizilor care încep să muncească se schimbă, chiar din prima zi; ei se confrutǎ cu o nouă situaţie, cu schimbarea programului şi a multor practici cotidiene. De asemenea, odată cu 14

15 primul loc de muncă indivizii dobândesc încă un status, relaţiile cu cei din jur se pot schimba, sau pot sǎ aparǎ schimbǎri in ceea ce priveşte consumul de bunuri şi servicii. Pe lângă schimbările identificate conştientizez faptul cǎ există multe alte schimbări nediscutate sau neidentificate in timpul interviurilor, pe care analiza mea le-a omis. Pe lângă relaţiile de prietenie care se pot stabili între colegi, poate cea mai marcantǎ schimbare o reprezintă maturizarea, procesul care începe odată cu primul loc de muncă, când tinerii devin mai independenţi din punct de vedere financiar şi se gândesc să îşi formeze o famile (Cooksey şi Rindfuss, 2001:731). Această perioadă aş numi-o şi cea mai liberǎ cu ghilimelele de rigoare, deoarece indivizii dobândesc independenţa (într-o măsură mai mare sau mai mică) în raport cu familia în care au crescut, dar nu sunt încă suficient de pregătiţi pentru a-şi forma propria familie. O parte dintre studenţi, cum am spus, resimt independenţa pe toate planurile odată cu câştigarea primilor bani, alţii însă considerǎ că relaţiile dintre ei şi părinţi rămân neschimbate. Pe lângă efectele pozitive, studenţii identificǎ o mulţime de efecte negative ale muncii asupra propriei persoane. De exemplu, îşi permit să petreacă mai puţin timp cu prietenii sau cu familia, interacţioneazǎ mai puţin cu colegii de facultate, dintre ei se şi astfel relaţiile se pot eroda. Independenţa financiară influenţează de asemena şi un nou tip de consum, şi aş tinde să cred că stimulează consumerismul. În ce sens este stimulat consumerismul? În sensul că, având proprii bani, mulţi studenţi nu mai trebuie să facă dovada modului în care aceştia au fost consumaţi, ei pot distribui suma de bani de care dispun după propria judecată. De-a lungul interviurilor pe care le-am realizat, mai mulţi studenţi, atât fete cât şi băieţi, îşi justificau decizia de a munci plecând de la necesitatea obţinerii unor obiecte fără utilitate practică, dar devenite de maximǎ necesitate în cultura în care trăiesc, pentru menţinerea unui status sau crearea unei identităţi. Câţiva dintre studenţi mi-au povestit că înainte de a 15

16 munci nu îşi permiteau anumite luxuri, iar satisfacţia muncii lor constă în primul rând în suma de bani primită, care în mare parte se consumǎ pe obiecte, bunuri sau servicii ce depăşesc nevoile fizice sau psihice. Astfel, bunurile de consum sunt un bun evaluator al identităţii persoanei, al statusului social, al atitudinilor, valorilor şi preferinţelor individuale. Alte schimbări ce pot interveni în viaţa celor care încep să muncească sunt obiceiurile alimentare şi stilul vestimentar, însǎ aceste aspecte nu vor mai fi dezbǎtute. Inevitabil, odată cu apariţia muncii, multe lucruri ce ţin de orarul zilnic se schimbă. Dacă anterior intrării pe piaţa muncii studenţii îşi împǎrţeau cel mai frecvent timpul între facultate şi petrecerea timpului liber împreună cu colegii sau prietenii, odată cu găsirea unui job, timpul nu mai este la fel de ofertant. Datorită acestui fapt, mulţi dintre studenţi sunt puşi în situaţia de a diminua fie numărul de ore dedicate facultăţii şi studiului, fie numărul de ore pe care anterior îl alocau altor activităţi. Mulţi dintre studenţii-muncitori cu care am discutat, mi-au vorbit atât despre sacrificarea timpului liber, cât şi despre limitarea orelor alocate activităţilor universitare, dar mai ales de diminuarea orelor de somn. În consecinţă, una dintre problemele cu care se confruntă mulţi dintre subiecţii intervievaţi este cea a oboselii, provocate pe de-o parte de locul de muncă (solicitant), iar pe de altă parte de diminuarea orelor acordate odihnei. Atât cei care văd în locul de muncă un mediu plăcut, cât şi cei care nu se raportează în termeni pozitivi, resimt oboseala, sau cel puţin tânjesc după timpul liber pe care îl aveau înainte. Cum am mai spus, valoarea job-ului este dată atât de viziunile individuale, cât şi de contextul social. În mare parte, imaginea unui individ asupra unei meserii este influenţată de valorile societăţii în care trăieşte, în principal de familie şi de şcoală. În afară de percepţia profesorilor asupra elevilor care muncesc, poate la fel de important pentru studenţiimuncitori este şi modul în care sunt percepuţi aceştia de către ceilalţi colegi. Chiar dacǎ cei care lucreazǎ nu sunt priviţi cu suspiciune sau inferioritate de cǎtre colegii care frecventeazǎ 16

17 cursurile, datoritǎ modului de a petrece timpul, în mare parte, studenţii care muncesc şi studenţii care nu muncesc, nu formeazǎ prietenii şi nu stabilesc legǎturi în afara celor care se rezumǎ la activitǎţile didactice. Consideraţii finale Tema pe care am încercat să o tratez în această lucrare necesitǎ o atenţie mult mai sporită decât i-a fost acordată până acum în general de cercetătorii din sfera ştiinţelor sociale. Ceea ce mi-am propus prin această lucrare, a fost să scot în evidenţă un aspect din viaţa studenţilor, devenit oarecum obişnuit, dar care până acum nu a atras atenţia cercetătorilor. Pentru a avea o imagine asupra studenţilor-muncitori trebuie să acordǎm atenţie relaţiilor sociale pe care aceştia le stabilesc, modul în care îşi formează şi gestionează statusurile, schimbările care intervin în viaţa lor. Atât formarea în universitate cât şi munca reprezintă două etape distincte din viaţa multor indivizi, însă în societatea în care trăim, într-o eră postmodernǎ, mulţi tineri considerǎ oportun ca cele două perioade să se intersecteze. Piaţa forţei de muncă este cea care dictează traiectoria universităţilor, dar în acelaşi timp universităţile propun noi direcţii şi apariţia a noi ramuri ale muncii, prin descoperirile ştiinţifice; drept urmare, între universitate şi piaţa muncii există o relaţie de interdependenţă. Chiar dacă, aşa cum am spus, există o relaţie de interdependenţă, iar facultăţile ar trebuie să pregătească studenţi pentru locurile de muncă disponibile, adică trebuie să facă previziuni pentru următorii trei, patru sau cinci ani, de multe ori numărul absolvenţilor întrece cu mult capacitatea de absorbţie a pieţei forţei de muncă. Dacă studenţii de la Universitatea Tehnică privesc cu mai mult optimism asupra viitorului lor, considerând că pregătirea oferită de facultatea pe care o urmează se pliază pe piaţa muncii, o mare parte dintre studenţii Universităţii Babeş-Bolyai nu privesc cu la fel de multă încredere şi optimism asupra viitorului. Suspiciunile studenţilor de la cea de-a doua 17

18 universitate menţionată sunt oarecum fondate deoarecere mulţi dintre cei care lucrează în prezent, nu au locuri de muncă în domeniul pentru care se pregătesc la facultate, în schimb politehniştii îşi găsesc mult mai uşor locul în companii specializate pe profilul universitar pe care îl urmează. Din datele obţinute putem spune că, în general, salariile studenţilor de la cele două universităţi nu sunt semnificativ diferite, însă diferenţa apare în cazul studenţilor care lucrează în programare, cei cu pregătire în domeniul informaticii, care au în general salarii cel puţin duble în comparaţie cu ceilalţi studenţi. Pe lângǎ avantajul salariului, mulţi dintre ei lucreazǎ pe cont propriu, nu au un program de muncǎ stabil, prin urmare parcursul lor universitar nu pare a fi afectat, ci din contra, anumite îndeletniciri şi cunoştiinţe sunt mai uşor fixate şi dezvoltate. Studenţii găsesc atât motivaţii intrinseci cât şi motivaţii extrinseci în căutarea unui loc de muncă; pe scurt acestea ar fi: nevoia sau dorinţa de a avea bani, dorinţa de a acumula experienţă, dorinţele idealiste, constrângerea socială şi plictisealǎ. Cei care sunt nevoiţi să muncească pentru bani se complac situaţiei în care se aflǎ şi de multe ori tratează evaziv şcoala, de aceea nici nu au şanse la fel de mari să avanseze, în comparaţie cu ceilalţi colegi care nu sunt nevoiţi să munceascǎ; în cazuri extreme, putem întâlni abandonul şcolar. Aşa cum s-a putut observa din analiza unui item al chestionarului, aşteptările cele mai mari ale studenţilor faţă de locul de muncă sunt legate de bani. De obicei banii obţinuţi în urma serviciilor prestate sunt consumaţi fie pentru a asigura traiul zilnic, cele necesare confortului fizic şi psihic, fie salariile studenţilor reprezintă o formă de venit suplimentar, pe lângă banii primiţi de la părinţi, astfel, aceştia consumându-se pe bunuri fără o utilitate practică, pe fetişuri sau gadget-uri. Cei care reuşesc să acumuleze experienţa în domeniul pe care îl urmează şi la facultate au beneficiul, în comparaţie cu cei care nu muncesc, de a avansa la locul de muncă imediat după finalizarea studiilor; de asemenea, deprinderile învăţate la locul de muncă pot constitui un avantaj şi pentru performanţele universitare. 18

19 Importanţa primului loc de muncă nu trebuie neglijată; de obicei tinerii încă din liceu sau din facultate, experimentează primele forme de muncă plătită. Odată cu primul loc de muncă, mulţi dintre studenţi constată dobândirea unei independenţe şi desprinderi de familia în care au crescut. Atât independenţa cât şi desprinderea de familie nu sunt percepute de către studenţi în termeni negativi, ci le resimt ca un pas necesar al evoluţiilor lor personale. Chiar dacă părinţii continuǎ se se preocupe de copiii lor şi să contribuie financiar la întreţinerea acestora, mulţi resimt sentimentul de independenţǎ dat atât de locul de muncă, cât şi de salariu. Meseriile practicate de studenţi în timpul facultăţii sunt diverse, iar gradul de satisfacţie pe care angajaţii îl percep este influenţat atât de poziţia pe care o ocupǎ în cadrul instituţiei, de remuneraţia primită şi plăcerea de a lucra în domeniul respectiv, cât şi de consideraţiile celorlalţi părinţi, cunoştiinţe, colegi despre respectivul loc de muncă. Faptul că am ţinut cont în prezentul studiu doar de consideraţiile studenţilor, fără a consulta profesorii, părinţii şi angajatorii poate constitui o limită a lucrării, însă ceea ce miam propus a fost să investighez şi să pot reda o imagine cât mai clară a perspectivei studenţilor-muncitori, aceştia au făcut atât obiectul cât şi subiectul de studiu. Consider că aceastǎ lucrare poate reprezenta un punct de plecare pentru alte studii, eventual desfăşurate la nivel naţional, care să cuprindă atât opiniile studenţilor cât şi pe cele ale profesorilor şi ale angajatorilor. 19

20 Bibiografie: *** Declaraţia de la Bologna (19 iunie 1999): *** Legea nr. 195/2001- Legea voluntariatului (publicata in Monitorul Oficial nr. 206 din 24 aprilie 2001): *** Populaţia la Recensǎmintele din anii 1948, 1956, 1966, 1977, 1992 si 2002: Betts, J. R. (1996). Do School Resources Matter Only for Older Workers? The Review of Economics and Statistics, 78(4), pp Bills, D. B. (2004). The Sociology of Education and Work. Oxford: Blackwell. Birzea, C. (Coord.) (1999) Ministry of National Education. Institute For Sciences of EducationRomania: Education for All. Bucharest Retrieved Mai 2010, from Bok, D. (2003). Universities in the Marketplace: The Commercialization of Higher Education. Princeton: Princeton University Press. Burke, P. J. (2006). Identity Change. Social Psychology Quarterly, 69 (1), pp Card, D., Brueger, A. B. (1994), Minimum Wages and Employment: A Case Study of the Fast-Food Industry in New Jersey. The American Economic Review, 84 (40), pp Comşa, M., Rughiniş, C., Tufiş, C. (2008). Atitudini faţǎ de muncǎ in România. Fundaţia Soros România. Cooksey, C. Rindfuss, R.R. (2001). Patterns of Work and Schooling in Young Adulthood. Sociological Forum,, 16(4), Crow, E., White Berheide, C. (1988). The Interdependence of Family and Work: A Framework for Family Life Education, Policy,. Family Relations, 37 (1), pp Edgell, S. (2006). The sociology of work: continuity and change in paid and unpaid work. London: Sage Publication. Entwisle, D.R., Alexander, K.L., Olson, L.S. (2000). Early Work Histories of Urban Youth. American Sociological Review, 65(2), Fantasia, R. (1995). Fast Food in France. Theory and Society, 24 (2), pp Gibson, D. E. (2003). Developing the Professional Self-Concept: Role Model Construals in Early,Middle, and Late Career Stages. Organization Science, 14 (5), Giddens, A. (2000). Sociologie. Bucuresti: All. Griffin, L. J., Kalleberg, A. L. (1981). Stratification and Meritocracy in the United States: Class and Occupational Recruitment. The British Journal of Sociology,, 32 (1), Grint, K. (2005). The sociology of work. Cambridge: Polity Press. 20

21 Halaby, N. (2003). Where Job Values Come from: Family and Schooling Background, Cognitive Ability, and. American Sociological Review, 68 (2), Hirsch, B. T. (2005). Why Do Part-Time Workers Earn Less? The Role of Worker and Job Skills. Industrial and Labor Relations Review, 58 (4), Jencks, C., Perman, L., Rainwater, L. (1988). What Is a Good Job? A New Measure of Labor-Market Success. The American Journal of Sociology, Johnson, M. K. (2001). Job Values in the Young Adult Transition: Change and Stability with Age. Social Psychology Quarterly, 64 (4), pp Kalleberg, A. (2000). Nonstandard Employment Relations: Part-Time, Temporary and Contract Work. Annual Review of Sociology,, 26, Kanfer, R., Chen, G., Prichard R.D. (2008). Work Motivation: Past, Presend, and Future. London: Routledge. Kleinbeck, U. (Ed.), (1990). Work Motivation. New Jersey: Laurence Erlbaum Associates. Knight, P., Yorke, M. (2004). Learning, Curriculum and Emplyability in Higher Education. London: Routledge. Krueger, F. K. (1992). The Effect of the Minimum Wage on the Fast-Food Industry. Industrial and Labor Relations Review, 46 (1), pp Latham, G. (2007). Work Motivation: History, Research, and Practice. London: Sage Publication. Loughlin, C., Barling, J. (2001). Young worker s work values, attitudes, and behaviours. Journal of Occupational and Organizational Psychology, 74, Lundy, K., Warme, B.D. (1992). Working Part-Time. Risks and Opportunities. New York: Praeger Publishers. Marx, K. (2008). Muncǎ salariatǎ si capital. IDEA, Orr, J. (1998). Images of Work. Science, Technology, & Human Values,, 23 (4), Pennings, J. M. (1970). Work-Value Systems of White-Collar Workers. Administrative Science Quarterly,, 15 (4), pp Peterson, T., Saporta, I., Seidel, L. (2000). Offering a Job: Meritocracy and Social Networks. American Journal of Sociology, 106(3), Ridder-Symoens, H. (1996). A History of the university in Europe: Universities in early modern Europe. Cambridge: Cambridge University Press. Ritzer, G. (1989). Sociology of Work: A Metatheoretical Analysis. Social Forces, 67 (3), Rotchford, N. L., Roberts, K. H. (1982). Part-Time Workers as Missing Persons in Organizational Research. The Academy of Management Review, 7 (2), pp

22 Rotolo, T., Wilson, J. (2003). Work Histories and Voluntary Association Memberships. Sociological Forum, 18(4), Schlager, N. (Ed.),(2004). St. James Encyclopedia of Labor History Worldwide: Major Events in Labor History and Their Impact. Farmington Hills: St. James Press. Shanahan, M.J., Finch, M., Mortimer, J.T., Ryu,S. (1991). Adolescent Work Experience and Depressive Affect. Social Psychology Quarterly, 54 (4), pp Ştirbu, M. (2009). Angajatul român, hipercompetitiv şi agresiv. Retrieved Martie 2010, from 20(2).pdf. Tannock, S. (2001). Youth at Work. The Unionized Fast-Food and Grocery Workplace. Philadelphia: Temple University Press. Taylor, R. N., Tompson, M. (1979). Work Value Systems of Young Workers. The Academy of Management Journal, 19 (4), pp Valenzuel, A. Jr. (2003). Day Labor Work. Annual Review of Sociology, 29 (4), Watson, T. J. (1995). Sociology, work and industry. London: Routledge. Weakliem D, M. J. (1995). Toward Meritocracy? Changing Social-Class Differences in Intellectual Ability. Sociology of Education, 68 (4), pp , 68 (4), pp Wilson, T. R. (2003). Work Histories and Voluntary Association Memberships. Sociological Forum, 18( 4), pp Young, K. (2006). The Art of Youth Work. Norfolk: Russell House Publishing. Universitatea Babeş-Bolyai: (aprilie 2010). Universitatea Tehnica Cluj-Napoca: (aprilie 2010). Programul Work And Travel: (mai 2010). ( martie-iunie 2010). (martie- iunie 2010). (martie- iunie 2010). (martie- iunie 2010). (martie- iunie 2010). (martie- iunie 2010). (iunie 2010). 22