INOVAREA ȘI ANTREPRENORIATUL PILONI AI COMPETITIVITĂȚII

Transcription

1 INOVAREA ȘI ANTREPRENORIATUL PILONI AI COMPETITIVITĂȚII

2 INOVAREA ȘI ANTREPRENORIATUL PILONI AI COMPETITIVITĂȚII Antreprenori sunt inovatorii care implementează schimbarea în piață printr-o serie de combinații ale formelor ei de manifestare. Joseph Schumpeter 2013

3 ECHIPA DE ELABORARE Peter Barta, CEO Fundația Post-Privatizare Ileana Modreanu Marius Piti Colaboratori Carmen Prosan Adam Tănase Andrei Moraru

4 CUPRINS 1. INTRODUCERE COMPETITIVITATEA ÎN ERA GLOBALIZĂRII Contextul economic mondial Evoluții și tendințe Indicii competitivității globale Stadiile de dezvoltare economică România din perspectiva competitivității globale Indexul regional de competitivitate în UE INOVAREA, FACTOR DETERMINANT AL COMPETITIVITĂȚII Indicatorii inovării în contextul Strategiei Europa Performanțele inovării în statele membre ale Uniunii Europene Inovarea în industria și serviciile din România Sprijin financiar pentru stimularea activităților de Cercetare-Dezvoltare-Inovare ROLUL ANTREPRENORIATULUI IN CREȘTEREA COMPETITIVĂ ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ Contribuția la redresarea economică și socială în contextul actual Factorii determinanți pentru antreprenoriat în UE potrivit Eurobarometrului Rolul și percepția antreprenoriatului în România Statutul de lucrător pe cont propriu vs. angajat Percepții în legătură cu antreprenoriatul Experiența în demararea unei afaceri Percepții asupra antreprenorilor și rolul educației PROGRAME EUROPENE ȘI MODELE DE SUCCES ÎN SPRIJINUL INOVĂRII ȘI ANTREPRENORIATULUI Programe Europene pentru Inovare și Antreprenoriat Modele de succes din Europa Fondul High-Tech Gründerfonds (HTGF) din Germania Programul Național pentru Incubatoare din Suedia Centrele Danish Growth Houses (GHs) - Danemarca Acceleratorul de creștere din Olanda CONCLUZII REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

5 1. INTRODUCERE Economia mondială recuperează cu greu pierderile cauzate de criză, fiind marcată de transformări profunde care redefinesc rolul economiilor emergente în raport cu cele dezvoltate şi pun un accent sporit pe problemele sociale şi de mediu. Parcursul acestor schimbări structurale au evidențiat modelele de dezvoltare ale celor mai avansate state, Elveția, Singapore, Suedia, Danemarca, Germania, SUA, care demonstrează că productivitatea superioară şi competitivitatea sustenabilă a economiei nu pot merge decât mâna în mâna cu îmbunătățirea calității vieții în societate. Nevoia de a înțelege cât mai bine relația existentă între factorii stimulatori pentru creşterea competitivității economice, a locurilor de muncă şi bunăstării pe termen lung a națiunilor, stă la baza a numeroase studii, rapoarte şi clasamente întocmite de organizațiile mondiale şi instituțiile europene în sprijinul deciziilor politice de dezvoltare generală sau sectorială. Trei lucrări de referință publicate recent de Forumul Economic Mondial 1 şi Comisia Europeană 2 vin să întregească, prin datele prezentate, tabloul competitivității globale, captând situația comparativă la momentul actual pentru indicatorii cheie ai dezvoltării economice competitivitate, inovare şi antreprenoriat. Modelul de succes al celor mai competitive state din lume, respectiv Elveția, Singapore și Finlanda evidențiază strânsa intercorelare existentă între performanțele superioare de competitivitate și excelența în inovare, sofisticarea 1 Global Competitiveness Report : Sustaining Growth, Building Resilience, World Economic Forum, September The Innovation Union Scoreboard Report 2013; Flash Eurobarometer 354 Entrepreneurship in the EU and beyond, October

6 afacerilor, calificarea resurselor umane, susținute de o guvernare eficientă, transparentă, favorabilă mediului de afaceri și societății în general. Locul României pe harta globală a competitivității este modest potrivit rezultatelor ultimelor evaluări comparative, atât în ceea ce privește competitivitatea cât și inovarea. Cu toate că şi-a ameliorat uşor indicele general de competitivitate calculat în 2013 față de anul anterior, țara noastră se situează pe poziția 76 în clasamentul mondial şi rămâne astfel în eşalonul economiilor puțin competitive la nivel internațional. De asemenea, România este clasificată de Innovation Union Scoreboard între cei patru inovatori modeşti ai Europei. În schimb, Eurobarometrul privind antreprenoriatul în UE-27 indică un interes optimist al românilor față de activitățile antreprenoriale, sub unele aspecte relaționate situându-se la nivele similare sau superioare mediei europene. Studiul realizat de Fundația Post-Privatizare își propune să găsească câteva din răspunsurile care pot explica evoluția și poziționarea curentă a României în acest peisaj global al competitivității. Lucrarea de față va evidenția punctele slabe, precum și riscurile, alături de oportunitățile ce pot influența evoluția viitoare a firmelor individuale și a economiei naționale în contextul competitivității internaționale. 2

7 2. COMPETITIVITATEA ÎN ERA GLOBALIZĂRII 2.1. CONTEXTUL ECONOMIC MONDIAL Economia mondială îşi revine cu dificultate din cea mai gravă criză cunoscută după cel de al Doilea Război Mondial. Bazată excesiv pe cererea de consum a Statelor Unite şi pe exporturile Chinei, economia internațională a cunoscut începând cu 2008 cea mai profundă recesiune din ultimii 60 de ani, iar semnele actualei redresări nu sunt încă în măsură să înlăture temerile liderilor şi analiştilor internaționali cu privire la sustenabilitatea actualei redresări economice. Aparenta echilibrare a cererii globale după valul de criză din poate masca anumite derapaje care amenință încă economia mondială 3. Este de notorietate faptul că cele mai multe țări şi-au îmbunătățit situația conturilor curente nu prin creşterea volumului exporturilor ci mai degrabă prin reducerea importurilor. Edificatoare în acest sens sunt exemplele Spaniei, care în perioada a înregistrat o scădere a ratei importurilor cu 3% în timp ce exporturile au crescut cu o rată de 2%, şi cel al Chinei, care şi-a diminuat rata exporturilor de la 30% în perioada la numai 12% în următorii 5 ani. Asemenea reechilibrări recesionare ar putea conține amenințări pentru sustenabilitatea economică viitoare din mai multe cauze precum: reducerea progresivă a cererii pentru exporturile din economiile emergente, politicile monetare practicate în Occident sau eşecul unor economii în acțiunile lor de îmbunătățire a competitivității. Disparitățile s-au accentuat, astfel că surplusul agregat al balanței comerciale de pe piețele emergente a scăzut de la Fault Lines Fracture Rebalanced World Economy: Cutting Research,

8 miliarde de dolari în 2008 la 300 miliarde de dolari în anul 2012, în timp ce deficitul țărilor dezvoltate s-a redus de la 479 la 50 miliarde dolari în același interval de timp 4. Persistența dezechilibrelor de curs valutar sugerează că prezenta redresare este mai fragilă decât se percepe, în general. O simplă întrerupere care ar putea interveni în fluxul de capital internațional care finanțează deficitul de cont curent ar putea induce un nou colaps de criză financiară. 5 În contextul dat, cele mai critice provocări rămân în sarcina decidenților politici mondiali, care trebuie să asigure sustenabilitatea finanțelor publice pe termen lung, iar eforturile cele mai mari vor fi suportate mai ales de economiile avansate. Încurajarea, susținerea şi consolidarea creşterii impun acțiuni decisive, menite să determine o competitivitate sporită şi să asigure viitorul economic al fiecărei țări. În acest scop, pe agenda oricărui stat, dezvoltat sau emergent, ar trebui introduse reformele şi investițiile cele mai adecvate, în măsură să genereze competitivitatea şi tranformările economice necesare creşterii sustenabile şi incluzive. Aşa cum rezultă din evaluările Raportului privind Competitivitatea Globală pe , țară noastră are de recuperat decalaje istorice în ceea ce priveşte competitivitatea economiei la nivel internațional. Chiar dacă ritmurile de creştere economică din ultimii ani i-au adus în 2013 ascensiunea cu două poziții în clasamentul mondial al indicelui de competitivitate globală, țară noastră se situează abia pe locul 76, în urmă majorității țărilor din Uniunea Europeană. Se impun noi măsuri strategice şi intensificarea eforturilor nu numai la nivelul guvernamental şi al mediului privat de afaceri, dar şi al întregii societăți, în 4 Un surplus al balanței comerciale indică o cerere mai mare de bunuri interne, respectiv o cerere mai mare de monedă națională, cursul de schimb fiind relativ ridicat în raport cu alte valute. 5 Deutsche Bank Research Publication, Thomas Mayer and Markus Jaeger, 2013, 6 The Global Competitiveness Report : Sustaining Growth, Building Resilience, World Economic Forum, September

9 direcția creşterii competitivității economiei naționale şi a contribuției pozitive la competitivitatea UE din care România face parte EVOLUȚII ȘI TENDINȚE În actualul peisaj economic global se pot observa evoluții şi tendințe distincte ale economiilor avansate şi ale celor emergente, mai ales în ceea ce priveşte competitivitatea şi creşterea economică. Schimbări profunde se fac simțite în ceea ce priveşte acțiunea şi rolul diferitelor țări în economia mondială. Țările dezvoltate caută să îşi sporească motoarele creşterii economice, în timp ce economiile statelor emergente şi în curs de dezvoltare devin tot mai însemnate în plan global prin resursele deținute. Chiar şi în rândul țărilor dezvoltate se conturează două modele de evoluție. Astfel, în timp ce economiile Statelor Unite, Canadei şi Japoniei şi-au reluat creşterea într-un ritm constant uşor pozitiv, statele zonei euro se mențineau în incertitudine în 2012, mai ales din cauza condițiilor de creditare severe care a limitat cererea internă şi consumul. 7 Factorii de risc precum politica monetară neconvențională din SUA, măsurile structurale şi financiare adoptate în Japonia sau şomajul persistent şi fragilitatea redresării economice din UE, ca şi fluxurile de capital potențial volatile pe piețele emergente sau dezvoltate pun sub semnul întrebării performanțele economice pe viitor. Totuşi, în pofida acestui context general incert, trebuie evidențiate unele progrese înregistrate în ultimul an, mai ales în ceea ce priveşte reclădirea încrederii, astfel că redresarea se prefigurează mai sigură față de ceea ce părea în anii precedenți. 7 The Global Competitiveness Report : Sustaining Growth, Building Resilience, World Economic Forum, September

10 Economiile emergente devin din ce în ce mai importante în rândul partenerilor comerciali internaționali ai Statelor Unite. Începând cu 2007, anul de debut al crizei financiare, SUA şi-au reorientat schimburile comerciale de la țările dezvoltate către țări mai sărace. Astfel, în această perioadă, parteneri comerciali precum Mexic şi China şi-au crescut importanța atât că sursă de importuri, dar şi de exporturi. În schimb, Canada, Japonia, Germania, UK şi Franța şi-au redus ponderea în exportul de bunuri şi servicii către Statele Unite. În acelaşi timp, în toată lumea, şomajul rămâne o amenințare pentru sustenabilitatea socială pe termen lung, unul din factorii cheie pentru competitivitate şi creştere durabilă. Soluționarea acestei dificultăți este legată nu numai de mersul economiei, ci şi de educația şi calificarea forței de muncă. În acest sens, este esențial ca dezvoltarea sistemelor naționale de învățământ să răspundă mai bine nevoilor de pe piața muncii şi deficitului de calificări pentru afaceri. Dezvoltarea abilităților pentru inovare şi antreprenoriat trebuie să stea la baza oricărui sistem național de educație şi instruire şi de aceea în multe țări este nevoie de revizuirea sistemică a cadrului național de educație în toate etapele de pregătire. Mediul economic actual este caracterizat de liberalizarea comerțului, viteză mare a schimbărilor tehnologice şi creşterea cererii pentru calitate superioară şi produse finite sau intermediare tot mai specializate şi la standarde internaționale ridicate. Cum se pot valorifica oportunitățile şi depăşi provocările, asigurând în acelaşi timp convergența dorită? Cât de semnificativ poate fi impactul politicilor economice şi de reglementare asupra competitivității la nivelul statelor? Studiile şi rapoartele de evaluare globale au pus în evidență modele de succes în evoluția competitivității unor state sau regiuni, în contrast cu eşecul cunoscut de altele, care s-au produs în aceeaşi conjunctură de criză globală. Din cercetările post criză efectuate rezultă că, în general, în statele care au introdus reforme structurale profunde, redresarea economică are loc mult mai repede influențând pozitiv toate sectoarele și categoriile de întreprinderi. 6

11 Din perspectiva dimensiunii întreprinderilor, cifrele statistice din Europa arată că marile companii, aparent mai tare lovite de criză decât IMM-urile, si-au reluat din 2011 creșterea numărului de angajați si a valorii adăugate, în timp ce micile întreprinderi furnizorii de siguranță pentru economie nu au mai putut recupera pierderile de forță de muncă și nici nivelul mediu al cifrei de afaceri dinaintea crizei. In Uniunea Europeană, se așteaptă ca, în intervalul , IMM-urile să își reia creșterea valorii adăugate chiar dacă la rate ceva mai mici comparativ cu întreprinderile mari, grație îmbunătățirii condițiilor de creditare și creșterii cererii interne. Aşadar, se poate spune că globalizarea economiei a generat o serie de provocări, riscuri şi incertitudini dar şi oportunități pentru competitivitatea afacerilor individuale şi a economiilor în ansamblul lor INDICII COMPETITIVITĂȚII GLOBALE Rapoartele anuale de competitivitate întocmite de Forumul Economic Mondial, de mai bine de trei decenii, studiază şi analizează comparativ factorii determinanți pentru competitivitatea economiilor la nivel global. Scopul principal este acela de a provoca dezbaterile stakeholderilor şi de a stimula formularea celor mai potrivite strategii şi politici pentru înlăturarea obstacolelor şi îmbunătățirea competitivității fiecărei țări. Din anul 2005, Forumul Economic Mondial îşi bazează analizele pe Indicii de Competitivitate Globală (GCI) care se constituie într-un instrument complex pentru măsurarea componentelor fundamentale ale competitivității naționale, fie ele de ordin micro sau macroeconomic. Mai recent, urmărind o evaluare a competitivității în contextul social şi de mediu, Forumul Economic Mondial captează în cercetările efectuate şi modul de relaționare între competitivitate şi sustenabilitate măsurat ca dimensiune socială şi de mediu. Definiția competitivității 7

12 Setul de instituții, politici și factori care determină nivelul de productivitate într-o țară. 8 Nivelul general de productivitate este determinant pentru competitivitatea economică şi gradul de prosperitate pe care îl poate atinge o țară, influențând în mod direct şi rata investițiilor din economie. Cu alte cuvinte, cu cât o economie este mai competitivă cu atât ea va avea un potențial de creştere mai ridicat şi sustenabil pe termen lung. Conceptul de competitivitate este foarte complex şi implică o serie de componente dinamice şi statice care interacționează între ele într-o măsură mai mare sau mai mică. Indexul competitivitatii globale grupează toate componentele identificate în cei 12 piloni ai competitivității, așa cum sunt definiți în continuare: PILONUL 1 INSTITUȚIILE Mediul instituțional este determinat de cadrul legislativ şi administrativ în care persoanele, firmele şi guvernele interacționează pentru a genera bunăstarea. Pe fondul crizei economice şi financiare rolul cadrului instituțional a devenit tot mai important pentru consolidarea redresării, în condițiile unui rol crescut al fiecărui stat atât pe plan internațional, cât şi în economia națională. De aceea, calitatea instituțiilor are o mare influență asupra competitivității şi creşterii economice. Aceasta influențează procesul decizional cu privire la investiții şi organizarea producției şi, de asemenea, modul în care se distribuie beneficiile în societate şi se suportă costurile strategiilor şi politicilor de dezvoltare. Condițiile dificile aduse de criză financiară globală însoțite de numeroase acte de corupție au scos în evidență importanța standardelor de contabilitate şi raportare, şi necesitatea transparenței pentru o bună guvernanță şi menținerea încrederii investitorilor şi consumatorilor. 8 Forumul Economic Mondial, Raportul Competitivității Globale

13 O economie este bine susținută de afaceri derulate în mod corect, conduse de reguli şi practici etice, atât în cadrul afacerii cât şi în relațiile cu statul sau cu alte companii private sau publice. Transparența în sectorul privat este indispensabilă pentru afaceri; aceasta poate fi asigurată prin utilizarea standardelor şi practicilor de audit şi contabilitate cu asigurarea accesului la informație în timp util. PILONUL 2 INFRASTRUCTURA O infrastructură eficientă şi în permanentă dezvoltare este esențială pentru asigurarea funcționării economiei, fiind un factor determinant pentru mediul în care se pot dezvolta activitățile sau sectoarele economice într-o țară. Existența unei infrastructuri bine dezvoltate va reduce disparitățile dintre regiuni, integrând astfel piața națională şi conectând-o la piețe din alte țări şi regiuni, cu costuri mai scăzute. Mai mult, dezvoltarea rețelelor de transport, energetice şi de comunicații la o calitate înaltă a infrastructurii va avea un impact semnificativ asupra creşterii economice şi a reducerii sărăciei. Transportul mai eficient şi o rețea de comunicații solidă sunt esențiale pentru a asigura accesul şi în comunități mai puțin dezvoltate. Modurile eficiente de transport, precum: drumurile de calitate, căile ferate, porturile şi transportul aerian le facilitează antreprenorilor transportul în condiții optime a bunurilor şi serviciilor şi facilitează totodată mobilitatea angajaților către cele mai avantajoase locuri de muncă disponibile pe diverse piețe. Astfel că o rețea extinsă şi bine consolidată de telecomunicații va permite un flux gratuit şi rapid de informații care va conduce în final la creşterea eficienței economice globale. PILONUL 3 - MEDIUL MACROECONOMIC Stabilitatea mediului macroeconomic este esențială pentru derularea afacerilor şi prin urmare este importantă pentru competitivitatea unei țări. Deşi 9

14 stabilitatea economică nu poate să garanteze singură creşterea economică şi productivitatea unei țări, este recunoscut faptul că dezordinile macroeconomice impactează grav economia, aşa cum s-a putut observa în ultimii ani, cu precădere în statele europene. Guvernele nu îşi pot implementa programele şi acțiunile corespunzătoare în condițiile în care sunt nevoite să gestioneze datorii acumulate în trecut. Pe de altă parte, întreprinderile nu pot funcționa eficient atunci când ratele inflației depăşesc limitele normale. Rolul important al stabilității macroeconomice a fost recent demonstrat, în anii , când multe economii dezvoltate (precum SUA şi câteva state europene) au fost nevoite să întreprindă măsuri urgente pentru a preveni instabilitatea. PILONUL 4 - SĂNĂTATEA ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR Forța de muncă sănătoasă a unei țări este determinantă pentru competitivitatea şi productivitatea acesteia. În situația în care forța de muncă suferă de anumite boli, nu poate funcționa la potențial maxim şi va fi mai puțin productivă. Sănătatea precară a angajaților conduce la costuri ridicate pentru angajator şi la scăderea randamentului în cadrul firmei. Pe lângă componenta de sănătate, acest pilon ia în considerare şi componenta educațională tradusă prin calitatea şi cantitatea educației primare a populației. Educația primară devine considerabil mai importantă în economia de astăzi şi condiționează eficiența oricărui viitor angajat. Cu alte cuvinte, educația primară precară din viața unui angajat poate deveni o piedică în dezvoltarea unei afaceri. PILONUL 5 - ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI INSTRUIREA Calitatea învățământului superior şi de formare continuă influențează nivelul oricărei economii, fiind imperios necesară dacă se urmăreşte trecerea lanțului de valoare pe o treaptă superioară față de procesele de producție şi produsele simple. 10

15 Acest pilon măsoară atât aspecte cantitative, precum ratele de frecventare a învățământului superior şi terțiar, cât şi calitatea educației, aşa cum este evaluată de către liderii în afaceri. Este luat în considerare, de asemenea, gradul de instruire permanentă a personalului prin formarea vocațională continuă, necesară pentru îmbunătățirea abilităților angajaților, indicator pe care multe economii îl neglijează. PILONUL 6 - EFICIENȚA PIEȚELOR DE MĂRFURI Țările care şi-au asigurat piețe de desfacere sigure sunt şi capabile să producă bunuri şi servicii la standarde înalte şi în condițiile cerute de clienți. Se impune o competiție sănătoasă pe piață, atât pe cea internă cât şi pe cea externă, pentru orientarea mai eficientă a piețelor şi pentru o competitivitate crescută a afacerilor. Recenta criză economică a evidențiat gradul ridicat de interdependență a economiilor din întreaga lume şi modul în care creşterea economică depinde de deschiderea piețelor. Măsurile protecționiste sunt contraproductive deoarece ele afectează activitatea economică globală. Eficiența piețelor depinde, de asemenea, de condițiile impuse de cererea de pe piață, precum şi de orientarea clienților sau de cât de sofisticați sunt cumpărătorii. Din motive culturale sau istorice clienții pot fi mai puțin pretențioşi în unele țări decât în altele. Acest lucru poate crea un important avantaj competitiv, forțând companiile să fie mai inovative şi mai atente la cerințele clienților. PILONUL 7 - EFICIENȚA PIEȚEI FORȚEI DE MUNCĂ Eficiența şi flexibilitatea pieței forței de muncă sunt factori critici în contextul distribuției eficiente a lucrătorilor în diferite sectoare economice cu asigurarea stimulentelor financiare a acestora pentru a da cel mai bun randament la locurile de muncă pe care le ocupă. 11

16 Este important ca piața forței de muncă să asigure flexibilitatea lucrătorilor de la o activitate economică la alta, rapid şi cu costuri reduse. Şomajul în rândul tinerilor înregistrează un procent crescut în unele state europene unde se mențin bariere în intrarea pe piața forței de muncă. O piață a forței de muncă eficientă trebuie, de asemenea, să asigure pe lângă stimularea finaciară a angajaților, promovarea meritocrației la locul de muncă şi să acorde egalitate de şanse între bărbați şi femei în mediul de afaceri. Luate împreună cele trei elemente enumerate anterior au un efect benefic asupra performanței angajaților. PILONUL 8 - DEZVOLTAREA PIEȚELOR FINANCIARE Criza economico-financiară a evidențiat rolul pe care îl are sectorul financiar în derularea activităților economice. Un sector financiar eficient alocă resursele economisite de cetățenii săi, ca şi cele venite din afara țării în scopul utilizării acestora în cel mai eficient mod. Evaluarea corespunzătoare a riscului este un element cheie al unei piețe financiare de succes. Prin urmare, economiile solicită piețe financiare sofisticate în măsură să susțină investiții din împrumuturi bancare, fonduri de capital de risc şi alte produse financiare. Piețele financiare au nevoie de o legislație adecvată pentru a-i proteja pe investitori sau pe alți actori din economie. PILONUL 9 - GRADUL DE PREGĂTIRE TEHNOLOGICĂ Într-o lume afectată tot mai mult de globalizare, tehnologia reprezintă un factor determinant pentru prosperitatea firmelor şi pentru succesul lor în competiția piață. Acest pilon măsoară de fapt rapiditatea cu care o economie adoptă noi tehnologii pentru a-şi spori productivitatea în industriile ei. Prin urmare, accesul şi folosirea de mijloace tehnologice avansate sunt cheia pentru dezvoltarea fiecărui stat. Dacă tehnologia folosită a fost sau nu produsă în statul respectiv este mai puțin relevant, atunci când aceasta are capacitatea de a-şi spori productivitatea. 12

17 Ideea de bază constă în faptul că firmele care performează într-o țară trebuie să aibă acces la echipamente şi produse avansate de pe piața globală şi în același timp capacitatea de a le folosi. Între diferitele surse de furnizare de tehnologie străină, Investițiile Străine Directe joacă un rol cheie, în special pentru țările cu un potențial propriu de tehnologizare mai scăzut. PILONUL 10 -DIMENSIUNEA PIEȚEI Într-o eră a globalizării, piețele internaționale au devenit un substitut pentru piețele interne, în special în cazul țărilor mai mici. Există exemple care ne arată că deschiderea piețelor către comerțul internațional este asociată pozitiv cu creşterea economică. Prin includerea, atât a pieței interne, cât şi a celor externe, în evaluarea dimensiunii pieței a fost acordată mai multă încredere economiilor orientate către export şi anumitor zone geografice (precum Uniunea Europeană) care au o singură piață comună. PILONUL 11 - GRADUL DE SOFISTICARE A AFACERILOR Indubitabil, practicile de business sofisticate conduc la o mai mare eficiență în producția de bunuri şi servicii. Sofisticarea afacerii priveşte două elemente intrinsec legate: calitatea rețelelor de afaceri dintr-o țară şi calitatea operațiunilor şi strategiilor firmelor individuale. Aceşti factori sunt importanți în special pentru țările aflate într-un stadiu de dezvoltare avansată în care au fost îmbunătățite sursele de productivitate pe scară largă. Calitatea rețelelor de afaceri şi a industriilor suport este dată de calitatea şi cantitatea furnizorilor locali şi relația dintre ei. Atunci când companiile şi furnizorii dintr-un anumit sector sunt interconectați în cadrul unor grupuri/concentrări din anumite arii geografice (clustere) cu certitudine vor exista mai multe oportunități pentru inovarea proceselor şi produselor, iar barierele pentru intrarea a noi firme se vor reduce. Firmele individuale care îşi bazează activitățile pe strategii şi operațiuni inovative (procese de branding, 13

18 marketing, producție și distribuție avansate, realizarea de produse unice sau sofisticate) se detaşează în economie şi conduc către procese de business moderne şi sofisticate în sectoarele de afaceri. PILONUL 12 INOVAREA Inovarea sub toate componentele ei -tehnologice şi netehnologice- interferează mai ales cu practicile sofisticate de business incluse la pilonul 11. Însă beneficii substanțiale pentru inovare pot fi generate la nivelul instituțiilor, construcției de infrastructuri, pregătirii resurselor umane, toți aceşti factori concurând într-o măsură mai mică sau mai mare la inovare. În acelaşi timp, eficiența pieței muncii, eficiența pieței financiare sau de bunuri şi nivelul de trai pot fi îmbunătățite prin procesele de inovare. De-a lungul istoriei moderne descoperirile tehnologice cunoscute ca revoluții tehnologice au stat la baza creşterilor spectaculoase de productivitate şi au marcat modul de viață al societății. Cea mai recentă dintre ele, revoluția digitală din zilele noastre, nu a condus doar la transformarea proceselor de producție, ci şi la realizarea unei game largi şi diversificate de noi produse şi servicii. Efectele importante ale inovării pe termen lung sunt vizibile, în special, în acele economii care au spart frontierele cunoaşterii şi au reuşit să genereze valoare prin integrarea şi adaptarea tehnologică, renunțând tot mai mult la tehnologiile energofage. Companiile din aceste țări trebuie să proiecteze şi să dezvolte necontenit procese şi produse superioare pentru a se menține competitive la nivel mondial. Menținerea acestor performanțe impune ecosisteme favorabile activității inovative, investiții susținute în cercetare mai ales în sectorul privat, o prezență a institutelor de cercetare de înaltă calitate care pot genera cunoştințele necesare conceperii de noi tehnologii, colaborarea extinsă între universități şi mediul de afaceri, transferul şi protecția proprietății intelectuale, completate de existența surselor specifice de capital. Concomitent, țările mai puțin dezvoltate pot să îşi îmbunătățească productivitatea prin adaptarea tehnologiilor disponibile la nivel internațional, îmbunătățindu-şi treptat procesele în toate domeniile. Este foarte important ca 14

19 țările să reziste presiunilor bugetare şi să nu își diminueze cheltuielile pentru cercetare, atât în sectorul public cât şi în cel privat, care sunt esențiale pentru o creştere sustenabilă, de viitor. RELAȚIA ÎNTRE CEI 12 PILONI Fig.1 - Relația dintre cei 12 piloni ai competitivității globale Subindexul Cerințe de bază Pilonul 1 Pilonul 2 Pilonul 3 Pilonul 4 Subindexul Creșterea eficienței Pilonul 5 Pilonul 6 Pilonul 7 Pilonul 8 Pilonul 9 Pilonul 10 Subindexul Factori de Inovare și Sofisticare Pilonul 11 Pilonul 12 Economie condusă de Factori Economie condusă de Eficiență Economie condusă de Inovare Sursa: Indexul Competitivității Globale

20 Cei 12 piloni ai competitivității nu sunt independenți. Ei tind să se stimuleze unul pe celălalt, iar punctele slabe existente într-un domeniu au, de cele mai multe ori, un impact negativ asupra celorlalți piloni. Spre exemplu, nu se poate obține o capacitate de inovare (12) puternică în absența unei forțe de muncă sănătoase, bine educate şi instruite (4 şi 5), capabilă să absoarbă tehnologii noi (9) şi fără o finanțare corespunzătoare a cercetării (8) sau fără o piață eficientă de bunuri şi servicii (6). Deşi cei 12 piloni au fost agregați într-un singur index, măsurătorile se raportează la fiecare în parte, astfel încât dau indicații asupra domeniilor în care o țară se plasează mai bine sau mai rău şi în care dintre aceste domenii trebuie să se intervină prin măsuri adecvate. În mod evident, punctajele asociate celor 12 piloni afectează evaluarea fiecărui stat în funcție de stadiul de dezvoltare economică al acestuia. Competitivitatea unei țări este factorul motor pentru prosperitatea durabilă şi ridicarea bunăstării cetățenilor ei. Consolidarea competitivității este un proces de durată care necesită angajarea fermă şi continuă a factorilor decizionali pentru luarea măsurilor şi mobilizarea resurselor, timpului şi eforturilor necesare pentru implementarea pe termen lung. Evaluarea și analiza celor doi piloni determinanți pentru creșterea competitivității la nivelul fiecărei țări - Gradul de sofisticare a afacerilor şi Inovarea - au fost detaliate prin intermediul subindicilor caracteristici, aşa cum sunt descrişi în continuare. Pilonul 11 - Gradul de sofisticare a afacerilor este dezagreagat în 9 subindici care oferă o indicație completă pentru evaluarea mediului de afaceri din perspective multiple Utilități / furnizori locali Situația dezvoltării clusterelor Natura avantajelor competitive Dimensiunea lanțului de valoare Controlul distribuției internaționale Sofisticarea proceselor de producție 16

21 Extinderea marketingului Deschiderea pentru delegarea autorității Pilonul 12 Inovarea este, de asemenea, descompusă în mai mulți subindici care permit măsurarea cât mai fidelă a nivelului de inovare al unei țări sau regiuni Capacitatea de inovare Calitatea institutelor de cercetare științifică Cheltuielile companiilor cu cercetarea dezvoltarea Colaborarea în cercetare-dezvoltare dintre universități si industrie Achizițiile guvernamentale de produse înalt tehnologice Disponibilitatea oamenilor de știință și a inginerilor Numărul de brevete înregistrate în Sistemul Internațional de Brevete (WIPO), Număr cereri de brevet / 1 milion de locuitori COMPETITIVITATEA SUSTENABILĂ Mai ales în ultimii ani, conceptul de competitivitate care în esență este legat de productivitate şi performanță economică, tinde să fie extins printr-o abordare complexă, la un nou termen focalizat pe prosperitatea socială şi durabilă prin asigurarea unei creşteri economice de înaltă calitate. Definiția competitivității sustenabile 9 Luând în considerare toți factorii determinanți și relațiile dintre ei, competitivitatea sustenabilă reprezintă setul de instituții, politici și factori care fac ca o națiune să se mențină productivă pe termen lung, asigurând în același timp sustenabilitatea socială și de mediu. Introducerea conceptului de competitivitate sustenabilă este importantă deoarece prin aceasta nu se urmăreşte doar potențialul de creştere pe termen mediu sau lung 9 Raportul Competitivității Globale , Forumul Economic Global 17

22 al unei țări, ci şi dacă procesul de dezvoltare economică conduce la societatea în care vrem să trăim. În ultimii ani s-au făcut eforturi semnificative pentru definirea cât mai exactă a conceptului de sustenabilitate şi pentru măsurarea lui, luând în considerare performanța socială şi de mediu alături de performanțele economice şi financiare. Organizațiile internaționale au preluat aceste eforturi în analizele de evaluare și politicile publice elaborate. În acest sens, Comisia Europeană a integrat obiectivele privind sustenabilitatea în strategia ei de creştere Europa 2020 pentru creştere inteligentă, incluzivă şi sustenabilă 10. La fel, OECD derulează Inițiativa Better Life, dezvoltând Indexul Better Life pentru măsurarea sustenabilității sociale şi de mediu, iar Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare UNDP a inclus conceptele de mediu durabil şi echitate în evalurea dezvoltării umane STADIILE DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ Asumând teoriile economice privind stadiile dezvoltării economiei, Indicatorul Competitivității Globale stabileşte relația existentă între cei 12 piloni ai competitivității pentru fiecare dintre cele trei tipuri de economii. ECONOMIA CONDUSĂ DE FACTORI, prima etapă de dezvoltare economică caracteristică țărilor care îşi bazează competitivitatea pe factorii naturali - forță de muncă slab calificată sau necalificată şi resurse naturale prime. Companiile se bazează pe prețuri joase, produse primare şi salarii mici care se reflectă într-un nivel scăzut al productivității muncii. Menținerea competitivității în acest stadiu are impact asupra bunei funcționări a instituțiilor publice şi private (pilonul 1); dezvoltarea infrastructurii (pilonul 2); un mediu macroeconomic stabil (3) şi o forță de muncă sănătoasă şi bine instruită (4). ECONOMIA CONDUSĂ DE EFICIENȚĂ este stadiul de competitivitate superior în care se dezvoltă procese de producție mai eficiente şi produse de calitate în 10 The Europe 2020 Strategy for smart, inclusive and sustainable growth European Commission 11 Human Development Assesment- United Nations Development Programme 18

23 condițiile în care, deşi salariile plătite sunt mai mari, prețurile se pot menține în limitele acceptabile competiției pe piață. În acest caz competitivitatea este crescută pe seama educației şi instruirii mai bune (5), piețe de bunuri mai eficiente (6), piață muncii mai funcțională (7), piețe financiare dezvoltate (8), abilitatea de utilizare a noilor tehnologii (9) şi o largă piață autohtonă şi externă (10). ECONOMIA CONDUSĂ DE INOVARE este specifică țărilor cu un standard de viață al populației ridicat, asociat salariilor mari generate de afaceri inovatoare care sunt competitive prin oferta de produse unice sau noi. În acest stadiu, companiile trebuie să producă bunuri şi servicii noi utilizând procese de producție sofisticate (11), precum şi prin inovarea celor noi (12). Includerea economiilor naționale (a țărilor respective) în una dintre aceste categorii are la bază ca şi criteriu general Produsul Intern Brut/capita, calculat la ratele de schimb ale piețelor. Totuşi, evaluările ICG sunt mai nuanțate şi țin seama şi de alți factori determinanți pentru competitivitatea fiecărei țări. Astfel, în cazul statelor care îşi asigură prosperitatea mai ales din exploatarea resurselor minerale, ajungând la o pondere mai mare de 70% a exporturilor de acest fel în volumul total de exporturi, se apreciază că economia este condusă de factori. În timp ce alte țări care investesc în inovare şi adoptă noi tehnologii și îşi cresc productivitatea la un nivel care poate susține venituri foarte mari ale populației sunt în stadiul economiei conduse de inovare. Potrivit evaluărilor prezentate în ultimul Raport al Competitivității Globale , un număr de 37 de țări au economii conduse de inovare, cele mai avansate fiind Elveția, Singapore, Finlanda, Germania, SUA, Suedia, Hong Kong, Olanda, Japonia şi Marea Britanie care se situează pe primele zece poziții în clasamentul mondial după indexul general de competitivitate. De menționat, că majoritatea (21) statelor membre ale Uniunii Europene fac parte din acest grup. Alte 31 de țări sunt încadrate în categoria economiilor conduse de eficiență, România fiind inclusă între acestea alături de alte state din regiune precum Bulgaria, Serbia, Albania, Muntenegru, Turcia, Ucraina sau de pe alte continente, aşa cum sunt China, Tailanda, Egipt, ș.a. A treia categorie este cea a economiilor conduse de factori, prezente în 38 de țări de pe toate continentele, mai puțin din Europa. 19

24 În afara acestor încadrări bine delimitate există alte două grupuri de state care au nivelele de competitivitate în faze de tranziție, între stadiile 1-2 (un număr de 20 de economii, precum: Moldova, Maroc, Venezuela) şi respectiv stadiile 2-3 (un număr de 22 de economii, precum: Polonia, Slovacia, Croația, Rusia sau Turcia ). MODELUL ELVEȚIEI Elveția este cea mai competitivă țară din lume potrivit Raportului Global de Competitivitate pe 2013, înregistrând timp de cinci ani la rând cele mai înalte performanțe de competitivitate, puternic susținute de gradul înalt de inovare şi de eficientă resurselor umane, precum şi de sofisticarea sectorului de afaceri. De asemenea, instituțiile publice sunt între cele mai eficiente şi transparente la nivel mondial, având o structură de guvernare specială şi un sistem politic care asigură leadershipul coeziv şi inclusiv. Guvernul, afacerile şi societatea civilă lucrează împreună, într-un mod coerent, la implementarea agendei economice pe termen lung. Întregul ecosistem al inovării se bazează pe un sistem de factori strâns intercorelați care face din Elveția un mediu atractiv pentru oamenii foarte bine calificați. Piață muncii şi sistemul de educație de nivel excepțional asigură fundamentul pentru ca inovarea să prospere, stimulând o strânsă legătură între întreprinderi, universități şi cercetare. Elveția este un inovator de vârf. Institutele de cercetare ştiințifică sunt între cele mai bune din lume, iar colaborarea reală dintre mediul academic şi sectorul de afaceri combină cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare, antrenând semnificative resurse private alături de cele publice şi asigurând astfel transformarea rezultatelor cercetării în produse şi procese vandabile, care se bucură de protecția puternică a drepturilor de proprietate intelectuală. Această capacitate de inovare foarte robustă se reflectă întro rată mare de brevetare pe cap de locuitor, rată care poziționează Elveția pe locul 2 mondial. Elveția serveşte, de asemenea, ca model de competitivitate sustenabilă fiind în topul indexului caracteristic sustenabilității la ambele componente socială şi de mediu. Dimensiunea socială este bine susținută prin şomajul redus combinat cu o bună 20

25 protecție socială, iar sustenabilitatea de mediu se prezintă mult mai bine ca în majoritatea statelor. Elveția este un mediu de afaceri favorabil creşterii. Productivitatea este în continuă îmbunătățire printr-o sofisticare foarte ridicată a mediului de afaceri care se sprijină pe buna funcționare a pieței financiare şi a muncii în acelaşi timp. Firmele elvețiene oferă produse de înaltă calitate şi concurează pe piață cu o gamă de produse foarte sofisticate. Ofertele de produse şi servicii de înalt nivel şi foarte diversificate satisfac o plajă largă - de la servicii financiare şi de asigurări, la ceasuri, maşini industriale şi produse farmaceutice cu efecte directe la nivel macroeconomic, între care aprecierea puternică şi sustenabilă a francului elvețian. Trăsăturile pieței de bunuri elvețiene sunt caracteristice naturii duale a acestei economii. Elveția este lider mondial în exporturile bazate pe produse şi practici de management înalt sofisticate, însă în acelaşi timp aplică politici protectoare pentru susținerea agriculturii. Este semnificativ nivelul de 70% al subvențiilor pentru agricultură, față de media europeană de numai 33,9%, statul elvețian plasându-se numai pe locul 75 în topul mondial în ceea ce priveşte indicele costurile politicilor agricole. Exemplul Elveției demonstrează cum poate fi menținut un nivel înalt de competitivitate economică, cu asigurarea concomitentă a prosperității sociale şi a unei bune protecții a mediului ROMÂNIA DIN PERSPECTIVA COMPETITIVITĂȚII GLOBALE Indexul competitivității globale pentru anul 2013 plasează România pe locul 76 între cele 148 de țări evaluate, în urmă unor state precum Botswana (74) şi Croația (75) şi înaintea Marocului (77) şi Slovaciei (78). Chiar dacă şi-a ameliorat în 2013 indicele general de competitivitate față de anul anterior când ocupa locul 78 în acelaşi clasament, România rămâne în eşalonul economiilor puțin competitive la nivel mondial. 21

26 Situația se prezintă şi mai grav la nivelul anumitor indicatori care stau la baza modelului conceptual rezultat ca suma ponderată a trei piloni principali: Cerințele de baza (40%), Potențatorii eficienței (50%) şi Factorii de sofisticare şi inovare (10%). Valorile calculate pentru indicii de competitivitate ai României pun în evidență un model de economie orientată pe eficientă, care este susținut mai mult de potențatorii eficienței (locul 59 în clasamentul mondial) decât de factorii de inovare şi sofisticare (locul 103 în clasamentul mondial). Tabloul reflectat de valorile indicilor de competitivitate pentru România reproduși în Tabelul 1 este mai degrabă unul sumbru. În esență, România ocupă locul 87 în clasamentul mondial la Cerințe de baza, se plasează pe locul 63 în ceea ce priveşte Potențatorii eficienței şi numai pe locul 103 la factorii de sofisticare a afacerilor şi inovare. Mergând în detaliu cu analiza, la nivel de subindici, se poate observa cum competitivitatea economiei româneşti se sprijină cel mai mult pe o piață largă de consumatori (locul 46 din lume) şi un mediu macroeconomic destul de favorabil (locul 47 pe plan mondial), în timp ce eficiența producției de bunuri din piață rămâne între cele mai scăzute din lume (locul 117), iar instituțiile statului român sunt, de asemenea, de foarte slabă calitate (locul 114). Mediul instituțional este determinat de cadrul legislativ şi administrativ în care persoanele, firmele şi guvernul interacționează între ele. Calitatea instituțiilor influențează în foarte mare măsură competitivitatea şi creşterea, prin deciziile luate cu privire la investițiile şi obiectivele de producție prioritare, dar şi prin modul de redistribuire la nivelul societății a profiturilor şi costurilor strategiilor şi politicilor de dezvoltare. Rolul instituțiilor înseamnă mai mult decât cadrul juridic. Atitudinile guvernanților față de piețe şi libertăți şi eficiența activității lor sunt, de asemenea, foarte importante. Birocrația excesivă şi suprareglementarea, incorectitudini în atribuirea contractelor de achiziții publice, lipsa transparenței, incapacitatea de a asigura servicii adecvate pentru sectorul de afaceri sau dependență politică a sistemului de justiție cresc semnificativ costurile economice pentru afaceri şi încetinesc procesul de dezvoltare economică. 22

27 Tabelul 1 - Indicii de competitivitate pentru România în clasamentul mondial, 2013 Indice Poziție Punctaj Cerințe de bază (pondere 40%) 87 4,3 Instituții 114 3,3 Infrastructură 100 3,3 Mediul macroeconomic 47 5,1 Sănătate și educație primară 84 5,5 Potențatori ai eficienței (pondere 50%) 63 4,1 Educație superioară și training 59 4,4 Eficiența pieței de bunuri 117 3,9 Eficiența pieței muncii Dezvoltarea pieței financiare

28 Disponibilitatea tehnologică 54 4,1 Dimensiunea pieței 46 4,4 Factori de inovare și sofisticare (pondere 10%) 103 3,3 Sofisticarea afacerilor 101 3,6 Inovarea 97 3 Sursa: Raportul Competitivității Globale 2013, World Economic Forum Analiza indicilor dezagregați evidențiază interacțiunea mai multor factori care concură la ineficiența pieței de bunuri (locul 117) şi a pieței muncii (locul 110) din România. Între aceştia, instituțiile (locul 114) şi infrastructura (locul 100), nivelul precar al sănătății şi educației primare (locul 84), dar şi nivelul nesatisfăcător în inovare (locul 97) şi gradul foarte redus de sofisticare a afacerilor (locul 101) influențează în mod negativ performanța economică a întreprinderilor româneşti, în pofida poziționării superioare față de medie a cadrului macroeconomic (47), disponibilului de tehnologie şi educației superioare şi training (59). FACTORII CU INFLUENȚĂ NEGATIVĂ PENTRU DERULAREA AFACERILOR În ceea ce priveşte factorii care impactează cel mai mult procesele curente care intervin în derularea afacerilor, rezultatele în cazul României 12 sunt ilustrate în fig.2. Se evidențiază ca fiind cele mai problematice: nivelul taxelor (17,8%), corupția (13,4%), reglementările (11,8%), accesul la finanțare (10,5%) şi birocrația (10,2%). 12 The Global Competitiveness Report , Notă: În figură sunt reprezentate ponderile pentru fiecare factor așa cum au rezultat din răspunsurile celor intervievați cu privire la primii 5 factori problematici în derularea afacerilor. 24

29 NIVELUL TAXELOR CORUPTIA REGLEMENTARI FISCALE ACCES LA FINANTARE BIROCRATIE GUVERNAMENTALA INSTABILITATEA POLITICA INFRASTRUCTURA INADECVATA INFLATIA EDUCATIA FORTEI DE MUNCA ETICA LA NIVELUL FORTEI DE MUNCA RESTRICTII IN LEGISLATIA MUNCII INSTABILITATEA GUVERNAMENTALA REGLEMENTARI REF. VALUTE STRAINE SANATATEA PUBLICA INSUFICIENTA CAPACITATE DE INOVARE INFRACTIONALITATEA 3,3% 2,8% 2,3% 1,3% 0,9% 0,4% 0,2% 7,3% 6,2% 6,2% 5,7% 13,4% 11,8% 10,5% 10,2% 17,8% Fig.2 - Factorii cei mai problematici în derularea afacerilor Sursa: Raportul Competitivității Globale 2013, World Economic Forum Nivelul de fiscalitate este privit ca dificultatea cea mai mare pentru întreprinzători şi investitori, acesta fiind reflectat şi în punctajele calculate de Indexul Competitivității Globale. România se poziționează pe locul 99 din punct de vedere al ratei totale a impozitelor şi taxelor şi pe locul 136 în ceea ce priveşte efectul fiscalității asupra investițiilor. Calitatea necorespunzătoare a instituțiilor publice, care califică România între ultimele țări (114), este prezentă şi în percepția la nivelul societății, corupția fiind semnalizată ca un al doilea factor problematic pentru desfăşurarea afacerilor. O preocupare majoră rămâne factorul încrederea publică în politicieni care este îngrijorător de scăzută, România ocupând locul 141 din 148 de țări. Aproape la fel de slab sunt evaluate risipa cheltuielilor guvernamentale din țară noastră care se află numai pe locul 134 şi favoritismul în decizia guvernamentală (137). Accesul la finanțare perceput şi el ca o mare dificultate pentru afacerile locale se corelează cu pozițiile slabe ale României în clasamentul mondial în ceea ce priveşte dezvoltarea pieței financiare. Astfel, valorile indicilor servicii financiare 25

30 disponibile (102), piața locală pentru finanțări equity (98) sau venture capital (92) sunt edificatoare. PILONUL 11 -SOFISTICAREA AFACERILOR ȘI INOVAREA Cu un scor de 3.6 puncte, România ocupă doar locul 101 în lume la indicatorul sofisticarea afacerilor. Această deficiență reduce considerabil efectul pozitiv asupra competitivității economiei româneşti al unor factori potențatori, aşa cum este mărimea pieței de consumatori (locul 46 din lume) şi un mediu macroeconomic propice (locul 47 pe plan mondial). Tabelul 2 - Clasificarea României după indicii de Sofistificare a afacerilor și Inovare Pilonul 11 - Gradul de sofisticare al afacerilor Utilități/ furnizori locali Situația dezvoltării clusterelor punctaj loc Pilonul 12 Inovarea punctaj loc Cantitate 4.4 Calitate Capacitatea de inovare Calitatea institutelor de cercetare științifică

31 Natura avantajelor competitive Cheltuielile companiilor cu cercetarea dezvoltarea Dimensiunea lanțului de valoare Colaborarea în cercetaredezvoltare dintre universități și industrie Controlul distribuției internaționale Achizitiile guvernamentale de produse înalt tehnologice Sofisticarea proceselor de producție Disponibilitatea oamenilor de știință și a inginerilor Extinderea marketingului Numărul de brevete înregistrate în Sistemul Internațional de Brevete (WIPO), Numar cereri de brevet /1 milion de locuitori Deschiderea pentru delegarea de autoritate Sursa: Raportul Competitivității Globale 2013, World Economic Forum Nu se poate obține eficiență în producția de bunuri şi servicii şi nici competitivitate în condițiile globalizării piețelor, fără a avea un nivel foarte ridicat de exigență şi calitate în firmele individuale şi în absența unor rețele specializate de afaceri care să asigure servicii la standarde înalte pentru afaceri. Tendința mondială de sofisticare a afacerilor cu orientarea spre produse înalt specializate şi furnizori unici şi facilitățile comerțului electronic elimină practic jucătorii necompetitivi chiar şi de pe piață autohtonă. În ceea ce priveşte furnizorii locali de servicii, România deține locul 102 după cantitatea şi respectiv locul 104 după calitatea acestora. Paşii timizi care s-au făcut, în ultimii ani, în dezvoltarea clusterelor plasează pe o poziție ceva mai bună țară noastră (96) şi respectiv 97 după dimensiunea lanțului de valoare. 27

32 În schimb, gradul de sofisticare a proceselor de producție în companii este total nesatisfăcător, fiind evaluat cu un punctaj de 3.4 corespunzător poziției 102 în lume. În acest context, rolul firmelor româneşti pe piață este minor, oferta de produse şi servicii neprezentând avantajele competitive (poziția 103) necesare succesului pe piața internațională (locul 108 la controlul distribuției internaționale). PILONUL 12 INOVAREA Indicele global de inovare, definit ca un sistem integral compus din şapte factori strâns corelați între ei, plasează România pe poziția 97 la nivel mondial, în urma majorității statelor europene şi din regiune; doar Slovacia(95) şi Bulgaria (108) se situează pe poziții inferioare în acest clasament. Finanțarea foarte redusă a activităților de cercetare- dezvoltare- inovare publică şi privată rămâne principalul factor determinant pentru nivelul scăzut al inovării din România. Nivelul cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare-inovare reprezintă numai 0,48% din PIB, iar în sectorul privat investițiile în cercetare nu depăşesc 0,18% din PIB. Din această perspectivă, poziția 104 pe care se situează România la cheltuielile companiilor pentru C-D-I este cea mai defavorabilă în raport cu ceilalți factori luați în calcul la evaluarea indicelul global. Deşi România dispune încă de o rețea de institute de cercetare a căror calitate este cotată cu un calificativ ce le conferă locul 64 în lume, capacitatea de inovare (locul 90 mondial) este drastic diminuată de factori precum finanțarea activităților de C-D-I în sectorul privat deja menționată, dar şi de achizițiile guvernamentale de produse înalt tehnologice (locul 99) şi de disponibilitatea oamenilor de ştiință şi a inginerilor (locul 99). Ar mai fi de menționat poziționarea relativ bună în acest complex de factori (a 55-a țară din lume) în ceea ce priveşte numărul de brevete înregistrate în Sistemul Internațional de Brevete (WIPO), ceea ce denotă slaba cooperare dintre cercetare şi mediul de business pentru aplicarea brevetelor în industrie. Valoarea acordată României la acest indicator se corelează perfect cu subindicele capacitatea țării de a reține talentele (locul 138 din 148 de țări) utilizat pentru 28

33 evaluarea resurselor umane prin indicele eficientă pieței muncii utilizarea eficientă a talentelor INDEXUL REGIONAL DE COMPETITIVITATE ÎN UE Competitivitatea generală a unei țări nu poate fi susținută fără a avea asigurată competitivitatea la nivelul regional şi teritorial. În acelaşi timp, tendințele actuale de descentralizare tot mai mare în Europa fac ca rolul administrațiilor locale să devină tot mai important. Mulți factori de competitivitate sunt influențați sau chiar determinați de guvernarea administrațiilor locale. Mai mult, dimensiunea regională puternică a competitivității prezintă mai mari diferențieri între regiuni decât între țări, fapt ce confirmă influența şi rolul regiunilor. Pornind de la aceste constatări, Comisia Europeană, inspirată de Indexul Global de Competitivitate 13, a dezvoltat Indexul Regional de Competitivitate (RCI) pentru Europa, care a apărut deja în două ediții şi RCI evidențiază punctele tari şi punctele slabe ale fiecărei regiuni din UE. Rezultatele acestor evaluări sunt deosebit de utile în orientarea sprijinului financiar pentru dezvoltare regională către o regiune sau alta, fiind foarte utile în programarea financiară a fondurilor (325 miliarde de euro) alocate prin Politica de Coeziune a UE. Programele vor fi implementate la nivelul național, regional şi local pe baza unor strategii aprobate. Cum filozofia acestei politici este eliminarea disparităților de dezvoltare prin investiții pentru crearea de locuri de muncă, creşterea economică, îmbunătățirea calității vieții şi dezvoltarea durabilă, banii se vor duce proporțional către regiunile cele mai puțin dezvoltate. 13 EU Regional Competitiveness Index RCI 2013, Economic Analysis Unit, DG Regio, European Commisiion 29

34 Întrucât competitivitatea generală a unei țări depinde de competitivitatea fiecărei regiuni componente, ar trebui ca statele care prezintă decalaje mari de competitivitate între regiunile lor să analizeze modalitățile de reducere a acestor decalaje, apelând inclusiv la fondurile europene de coeziune. Este cazul României, Slovaciei şi Franței unde există mari disparități de dezvoltare între capitală şi celelalte regiuni, spre deosebire de Germania care nu prezintă decalaje regionale foarte accentuate. Un alt tip de disparități se întâlnește în Olanda şi Italia unde nu capitala este cea mai dezvoltată regiune, aşa cum se întâmplă cel mai frecvent în restul statelor. Studiile de competitivitate la nivelul Uniunii Europene au pus în evidență un coridor regional de competitivitate din nordul în sudul Europei, aşa-numitul coridor de urbanizare blue banana care leagă regiunea cea mai dezvoltată din UK - greater London cu Lombardia, trecând prin regiuni situate în Benelux şi Bavaria. La polul opus, se plasează regiunile europene cu cel mai redus nivel al competitivității, localizate în Bulgaria (Severozapaden), Grecia (Notio Aigaio) şi România (Sud-Est și Sud-Vest Oltenia). Concluzii Globalizarea și evoluțiile economiei mondiale din ultimii ani au generat multe riscuri și incertitudini, dar și o serie de provocări și oportunități cu impact major asupra competitivității internaționale a întreprinderilor și a economiilor naționale. Fiind generator de prosperitate la nivelul societății, consolidarea competitivității este un deziderat dar, în același timp, un proces de durată care necesită angajamentul ferm al factorilor decizionali în luarea măsurilor și antrenarea resurselor necesare unei implementări pe termen lung. Indexul Competitivității Globale realizat de Forumul Economic Global evaluează periodic nivelul competitivității din fiecare țară pe baza unor indicatori comuni de caracterizare, grupați în 12 domenii pilonii competitivității. 30

35 Cei 12 piloni ai competitivității interacționează între ei. Aceștia tind să se stimuleze reciproc sau, dimpotrivă, să se influențeze negativ, atunci când există puncte slabe într-un domeniu sau altul. Inovarea și Sofisticarea afacerii sunt doi piloni esențiali pentru competitivitate, care se bazează pe calitatea și eficiența unor resurse umane bine instruite și sănătoase. Modelul de succes al țărilor aflate în topul clasamentului mondial realizat de Indexul competitivității globale 2013 (Elveția, Finlanda, Germania, SUA, Suedia, Japonia) confirmă faptul că performanțele înalte de competitivitate sunt puternic susținute de gradul ridicat al inovării și de eficiența resurselor umane, precum și de sofisticarea sectorului de afaceri; în același timp, acestea sunt guvernate de instituții și servicii publice de calitate, eficiente și transparente, având o structură și un sistem politic care asigură leadershipul coeziv și inclusiv. Din perspectiva Raportului de Competitivitate Globală pe 2013, România este plasată în urma majorității țărilor din UE; deși ritmurile de creștere economică din ultimii ani i-au adus o ușoară ascensiune cu două poziții, ea se situează abia pe locul 76 în clasamentul celor 148 de state evaluate. România ocupă locul 87 la indicele Cerințe de bază, se plasează pe locul 63 în ceea ce privește Potențatorii eficienței și numai pe locul 103 în raport cu Sofisticarea afacerii și Inovarea. Analiza detaliată la nivelul subindicilor arată că gradul de competitivitate al economiei românești se sprijină, în special, pe o piață largă de consumatori (locul 46 din lume) și un mediu macroeconomic destul de favorabil (locul 47 pe plan mondial), în timp ce eficiența producției de bunuri de pe piață rămâne între cele mai scăzute din lume (locul 117), iar calitatea instituțiilor publice este, de asemenea, foarte slabă (locul 114). Întrucât competitivitatea generală a unei țări depinde de competitivitatea fiecărei regiuni componente, reducerea decalajelor regionale de competitivitate este o condiție absolut necesară, în Europa apelându-se inclusiv la fondurile europene de coeziune. Urmând exemplul Indexului Competitivității Globale, Comisia Europeană a dezvoltat Indexul Regional de Competitivitate care evidențiază disparitățile de competitivitate între regiunile UE. Potrivit ultimei ediții din 2013, cele mai competitive regiuni din UE sunt incluse în coridorul regional de dezvoltare urbana blue banana care leagă regiunea cea mai dezvoltată din UK - Greater London cu Lombardia, traversând regiunile situate în Benelux și Bavaria. 31

36 Regiunile cu cel mai redus nivel al competitivității din UE sunt situate în Bulgaria (Severozapaden), Grecia (Notio Aigaio) și respectiv România (Sud- Est și Sud-Vest Oltenia). Rezultatele evaluărilor comparative sunt deosebit de utile în orientarea complexului de politici publice și sprijin financiar pentru dezvoltarea unui stat sau regiuni. De exemplu, în Uniunea Europeană sunt prevăzute fonduri alocate prin Politica de Coeziune, în valoare de 325 miliarde euro, în cadrul programării financiare pentru perioada , care vor fi implementate la nivelul național, regional și local. Cum filozofia acestei politici de coeziune este eliminarea disparităților de dezvoltare prin investiții pentru crearea de locuri de muncă, creșterea economică, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea durabilă, banii se alocă proporțional către regiunile cel mai puțin dezvoltate. Considerând covărşitor impactul pe care Inovarea şi Antreprenoriatul îl au asupra Competitivității internaționale şi prosperității economice, accentul se va pune în continuarea lucrării pe analiza acestor doi factori determinanți, explorând situația la nivelul internațional şi european, cu particularizate în cazul României. 3. INOVAREA, FACTOR DETERMINANT AL COMPETITIVITĂȚII 32

37 INDICATORII INOVĂRII ÎN CONTEXTUL STRATEGIEI EUROPA 2020 Unul din cele cinci obiective ale Strategiei Europa 2020 vizează dezvoltarea cercetării şi inovării în Europa. În acest cadru, s-a stabilit ca până în anul 2020, cheltuielile pentru investiții în Cercetare-Dezvoltare să reprezinte 3% din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. Se are în vedere, astfel, susținerea inovării, educației şi dezvoltării economice la nivelul întregii Europe, chiar dacă țintele la orizontul anului 2020 pot să difere de la un stat membru la altul, în funcție de specificul mediului socio-economic al fiecăruia. În fiecare an, țările şi regiunile din UE cheltuiesc miliarde de euro pentru implementarea politicilor în domeniul inovării, întreprinderilor mici şi mijlocii şi antreprenoriatului. Aceste politici, dacă ar fi eficiente ar putea juca un rol major în stimularea afacerilor şi inovării, crescând astfel productivitatea care la rândul ei conduce la bunăstare şi crearea de locuri de muncă. Analizele efectuate de instituții europene de cercetare prestigioase, arată însă că elaborarea politicilor şi implementarea lor suferă adesea de lipsa unor strategii explicite şi evidente ale efectivității acestora. Mai mult, măsurile politice ar trebui privite şi abordate în totalitate nu numai ca inițiative individuale, ci ținând cont de modul în care interacționează unele cu altele. Provocările competiției globale şi cerințele pentru o dezvoltare durabilă necesită excelență în inovare. Inovarea este motorul pentru productivitate, pentru eficiența energetică şi eficiența consumurilor, creşterea performanțelor bunurilor şi serviciilor şi generarea de noi piețe. Cu toate acestea, Europa în ansamblul ei nu se dovedeşte suficient de performantă în procesul de transpunere a ideilor de excelenșă în produse şi servicii viabile. De aceea, se impune o nouă politică industrială inovativă care să dinamizeze dezvoltarea şi comercializarea mai rapidă a bunurilor pentru a asigura succesul 33

38 firmelor europene pe piața globală, atât în industriile tradiționale, cât şi în domeniile tehnologice de vârf. Este nevoie urgentă de o mai bună coordonare a educației, sistemelor de C&D şi eforturilor de inovare şi de mai multă coerență în colaborarea în domeniul ştiinței, tehnologiei şi inovării. Rolul industriilor prelucrătoare este major nu numai prin rezultatele directe exprimate în bunurile şi valoarea adăugată asociată, dar şi prin efectul de propagare în restul economiei şi în special în nivelul de productivitate generală. În Uniunea Europeană, un procent de 80% din inovarea sectorului privat, ¾ din exporturi şi un aport substanțial la crearea locurilor de muncă sunt generate în industrie PERFORMANȚELE INOVĂRII ÎN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE 15 Industrial innovation 34

39 Barometrul Inovării în Uniunea Europeană publicat în realizează o evaluare comparativă a performanțelor de inovare în statele membre ale UE-27, identificând punctele tari şi punctele slabe ale sistemelor naționale de cercetare-dezvoltare-inovare. Barometrul inovării pe 2013 prezintă rezultatele pe care statele membre le-au înregistrat pe trei tipuri de indicatori caracteristici inovării: Potențatori, Activități în firmă şi Rezultate. Pentru o evaluare cât mai completă au fost avute în vedere 8 dimensiuni ale inovării și un număr total de 25 de indicatori, așa cum se prezintă în Tabelul 3. Tabel 3 Indicatorii Inovării în Uniunea Europeană TIPUL / DIMENSIUNEA / INDICATORUL 1. POTENȚATORI 1.1. Resurse umane Numărul de noi absolvenți de doctorat (ISCED6) la 1000 de locuitori, cu vârsta de ani Procentul persoanelor cu vârsta de ani care au absolvit educația terțiară Procentul tinerilor în vârstă de ani care au absolvit cel puțin nivelul preuniversitar de educație 1.2. Sisteme de cercetare deschise, excelente și atractive Co-publicații științifice internaționale la 1 milion de locuitori Top 10 cele mai citate publicații științifice Studenți, doctoranzi non-ue 1.3. Finanțare și sprijin Cheltuieli pentru Cercetarea Dezvoltarea în sectorul public ca % din PIB Capital Venture 2. ACTIVITĂȚI ÎN FIRMĂ 2.1. Investiții Cheltuieli cu Cercetarea Dezvoltarea în sectorul de afaceri ca % din PIB Investiții venture capital ca % din PIB 2.2. Colaborări și antreprenoriat Inovarea în IMM Colaborări între IMM inovative și alte entități Publicații public-private 2.3. Proprietate intelectuală Aplicare de brevete internaționale Aplicare de brevete internaționale în schimbări societale 16 European Commission, The Innovation Union Scoreboard

40 2.3.3 Mărci comunitare Design comunitar 3. REZULTATE 3.1. IInovatori IMM cu inovare de procese sau produse IMM cu inovare organizațională Firme cu potențial înalt de creștere 3.2. Efecte economice Angajare în activități intensiv tehnologice Contribuția la balanța comercială Exporturi de servicii intensiv tehnologice Vânzări pe noi piețe Profitul din brevete și licențe aplicate din străinătate Sursa: Comisia Europeană, The Innovation Union Scoreboard 2013 Potențatorii sunt principalii factori motori pentru performanța în inovare, externi companiilor care acoperă trei dimensiuni: resursele umane, sistemele de cercetare, finanțarea şi sprijinul. Activitățile în firmă descriu eforturile de inovare în cadrul firmei clasificate pe trei dimensiuni ale inovării: investiții în firmă; colaborări şi antreprenoriat; proprietate intelectuală. Rezultatele se referă la două dimensiuni ale inovării: inovatorii şi efectele economice, atunci când se măsoară efectele pe care le au activitățile de inovare. 36

41 Evaluarea performanței generale de inovare din fiecare țară a permis încadrarea statelor membre în patru categorii, după nivelul lor inovativ față de media europeană: Mai trebuie remarcată detaşarea grupului de țări cu performanțe ridicate în Cercetare-Dezvoltare-Inovare, care şi-au consolidat poziția de lideri timp de mai mulți ani consecutivi. România şi Bulgaria încheie clasamentul, înregistrând cele mai slabe rezultate la nivelul UE şi fiind întrecute de Letonia, care şi-a ameliorat uşor nivelul față de perioada analizată anterior. Rata medie anuală de creştere a performanței de inovare în UE a fost de 1,6% în perioada , multe țări îmbunătățindu-şi sistemul de inovare în acest interval. Liderii Inovării în Europa sunt Danemarca, Finlanda, Germania și Suedia care se situează cu mult peste medie; Urmăritori ai Inovării Austria, Cipru, Estonia, Franta, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Slovenia și UK, care se află toate în vecinătatea mediei; Inovatorii Moderați sunt Cehia, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia și Spania, care au performat sub nivelul mediu din UE; Inovatorii Modești rămân Bulgaria, Letonia, Polonia și România, ale căror performanțe în inovare sunt cu mai mult de 50% sub media europeană. Cu toate acestea, țările mai puțin inovatoare din Europa nu reuşesc să depăşească decalajul față de grupul liderilor în inovare, tendința fiind mai degrabă de accentuare a divergențelor, decât de convergență a inovării aşteptată în UE, la orizontul anilor Numai câțiva inovatori moderați (Italia, Lituania, Slovacia şi Spania) şi un singur inovator modest (Letonia) au reuşit să îşi amelioreze performanțele față de anul momentul lansării Strategiei

42 BG RO LV PL LT MT HU SK EL CZ PT ES IT EE CY SI EU FR IE AT UK BE LU NL FI DK DE SE La polul opus, Indexul inovării apare înrăutățit, în cazul a 9 țări: UK, Polonia, Cehia, Ungaria, Portugalia România (-5%), Grecia şi chiar cu mult mai dramatic pentru Malta (-16%) și Bulgaria (-18,7%). Fig.3 - Performanțele statelor membre ale UE în materie de inovare 0,800 0,700 0,600 0,500 0,400 Inovatori modești Inovatori moderați Urmăritori ai inovării Liderii inovării 0,300 0,200 0,100 0,000 Sursa: Innovation Union Scoreboard 2013, Comisia Europeană Evaluarea din punct de vedere regional confirmă faptul că cele mai inovative regiuni sunt localizate în general în țările cele mai inovative, liderii inovării şi urmăritorii (followers). Rezultatele scoreboard-ului evidențiază regiuni care depăşesc nivelul mediu de inovare al țării. Este cazul regiunilor: Estul și Sudul Angliei, încadrați ca lideri ai inovării, în timp ce UK este urmăritor; Praga care se detaşează în rândul liderilor, depăşind nivelul țării (inovator moderat); Attiki încadrat la urmăritori ai inovării, deşi Grecia este un inovator moderat; Lisabona este lider inovator în timp ce Portugalia se află în grupul inovatorilor moderați; Regiunea Bucureşti-Ilfov încadrată în categoria inovatorilor moderați superior față de nivelul țării. Poziția României potrivit Eurobarometrului privind Inovarea pe 2013 Innovation Union Scoreboard 2013 califică România în categoria inovatorilor modeşti la nivelul Uniunii Europene, performanțele ei de inovare fiind mult sub 38

43 media europeană. Această situație este cauzată în principal de nivelul mult mai redus al cheltuielilor pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare, mai ales în sectorul de afaceri privat, dar şi de slabă participare în rețele de colaborare şi antreprenoriat. Se evidențiază ca puncte tari unele aspecte legate de resursele umane (tineri în vârstă de ani cu nivel de educație superioară) şi efecte economice (contribuția exporturilor de produse încadrate ca medium high technology şi vânzările de produse noi pe piețe). Relativ la evoluțiile anuale ale indicatorilor, cea mai mare creştere se observă la mărcile comunitare înregistrate (+22,3%) şi design comunitar (+30,4%), dar şi la profit din licențe şi patente din străinătate (+23,4%). Un declin semnificativ se constată în cazul cheltuielilor pentru inovații non C-D (-19,45), ca şi în cazul inovării în IMM-uri (-12%). Disparitățile regionale accentuate din țara noastră sunt surprinse de eurobarometru, care evidențiază Regiunea Bucureşti-Ilfov ca inovator moderat, deşi România este încadrată în cel mai slab grup, cel al inovatorilor modeşti INOVAREA ÎN INDUSTRIA ȘI SERVICIILE DIN ROMÂNIA Potrivit studiului Inovarea în industrie şi servicii, publicat de INS în principalele aspecte caracteristice inovării în industria şi serviciile din România se pot sintetiza, astfel: Numai un procent de 30,8% din totalul întreprinderilor cu activități orientate către piață au inovat produse, procese, metode organizaționale sau metode de marketing, în perioada În cadrul industriei prelucrătoare, sectorul de activitate cel mai inovator a fost cel de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice. 17 Institutul Național de Statistică, Comunicat 171/ 27 iulie Inovarea în industrie şi servicii, în perioada

44 Cele mai inovatoare servicii au fost activitățile de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii. În ceea ce priveşte destinația inovării, întreprinderile din România au introdus de două ori mai multe produse noi în întreprinderi față de numărul produselor noi introduse pe piață. Inovarea în întreprinderi a constat în schimbări de structură organizațională, în practicile de afaceri, în metodele manageriale sau în metodele de vânzare ale produselor. Mai mult de 25% dintre întreprinderi inovatoare au implementat astfel de schimbări. Întreprinderile şi-au dublat cheltuielile de cercetare-dezvoltare pentru inovare în comparativ cu perioada anterioară ( ). Numărul angajaților din întreprinderile inovatoare este mai mare comparativ cu restul întreprinderilor. Astfel, mai mult de 50% dintre salariații din întreprinderi au lucrat în întreprinderile inovatoare. Sectorul serviciilor a fost mai inovator decât cel industrial, ponderea întreprinderilor inovatoare fiind de 31,7% în servicii și respectiv de 30,1% în sectorul industrial. Numai 29,7% dintre întreprinderile mici și mijlocii din România sunt inovatoare, în timp ce procentul întreprinderilor mari cu activități de inovare reprezintă 56,4% din totalul acestora. Întreprinderile inovatoare din România au folosit angajații proprii pentru cercetarea de piață şi design-ul obiectelor, în timp ce pentru dezvoltare de software, web design şi arte grafice, layout şi publicitate au apelat la externalizare. Numai una din zece întreprinderi cooperează cu alte entități în realizarea activităților inovatoare. Principalul obstacol pentru realizarea activităților inovatoare, invocat de întreprinderi, a fost lipsa de fonduri. Principalul factor de blocare al inovării in firmele românești este lipsa resurselor financiare necesare, atât fondurile proprii (16,8%) cât și finanțările externe întreprinderii (12,1%). OBIECTIVELE INOVĂRII Întreprinderile inovatoare au ca obiective generale obținerea unor rezultate mai bune, creşterea numărului de salariați şi îmbunătățirea productivității. 40

45 Indicatorul statistic urmăreşte obiectivele inovării după gradul lor de importanță: ridicat, mediu şi scăzut. Pentru perioada , întreprinderile au indicat un număr de 10 obiective cu grad ridicat de importanță. Ca principal obiectiv pentru realizarea activităților inovatoare a fost menționat îmbunătățirea calității bunurilor şi serviciilor în cazul a 31,2% din întreprinderile inovatoare, extinderea gamei de bunuri şi servicii pentru 26,9% dintre ele, intrarea pe noi piețe sau creşterea ponderii pieței a fost menționat de 21,7% din întreprinderile inovatoare. Obiectivele cele mai puțin importante apar reducerea impactului asupra mediului 13,8% şi reducerea costurilor forței de muncă pe unitatea de producție cu numai 12,9%. Rezultatele statistice publicate descriu în detaliu situația înregistrată de întreprinderile inovatoare din industrie şi servicii, în funcție de categoriile de inovatori, clasele de mărime ale întreprinderilor şi sectoarele de activitate economică, la nivel național şi regional. Conform publicației bianuale a INS, cele mai semnificative aspecte caracteristice inovării în întreprinderile din România se prezintă în continuare. ÎNTREPRINDERILE INOVATOARE Numai 30,8% din întreprinderile active în industrie şi servicii au fost inovatoare în perioada , numărul acestora fiind în scădere cu 2,5 puncte procentuale, față de perioada anterioară ( ). Inovatorii sunt clasificați în două categorii: inovatori tehnologici, cei care au introdus produse sau procese noi sau semnificativ îmbunătățite şi inovatori non-tehnologici care au implementat metode noi de organizare sau metode noi de marketing. Ponderea inovatorilor tehnologici a fost de 19,7%, în scădere cu 5,4 puncte procentuale comparativ cu perioada anterioară Ponderea inovatorilor non-tehnologici este mai mare (26,5%), ținândnd însă cont că în totalul acestora sunt incluse și întreprinderile care au avut şi inovări tehnologice. 41

46 ÎNTREPRINDERI CU INOVARE TEHNOLOGICĂ Numărul de întreprinderi care au introdus numai produse noi sau semnificativ îmbunătățite reprezintă o pondere de 2,4%, în timp ce întreprinderile care au implementat procese noi sau semnificativ îmbunătățite sunt în procent de 3,6%, iar cele care au avut atât produse cât şi procese noi sau semnificativ îmbunătățite au înregistrat o pondere de 7,8%. Numărul de întreprinderi care au raportat inovații nefinalizate sau abandonate se păstrează constant la 0,5% din totalul întreprinderilor. În figura de mai jos (3), se redă evoluția, în cele două intervale de referință, a inovatorilor tehnologici, ponderile totale şi pe categorii de inovatori. Fig.4 - Categorii de întreprinderi întreprinderi inovatoare și ponderea lor în numărul total de (%) 14,3 19,7 ÎNTREPRINDERI CU INOVARE TEHNOLOGICA 2,4 2,4 INOVATORI NUMAI DE PRODUS 3,6 6,6 INOVATORI NUMAI DE PROCES ,8 0,5 10,3 0,5 INOVATORI DE PRODUS SI PROCES ÎNTREPRINDERI CU INOVATII NEFINALIZATE SI/SAU ABANDONATE Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS 2012 ÎNTREPRINDERI CU INOVARE NON-TEHNOLOGICĂ Inovatorii non-tehnologici au implementat, în perioada , metode noi de organizare, precum: noi practici de afaceri, noi metode de organizare a responsabilităților la locul de muncă, noi metode de organizare a relațiilor externe. În aceeaşi categorie sunt incluse întreprinderile care au introdus 42

47 metode noi de marketing, ca de exemplu: schimbări semnificative ale aspectului estetic sau ambalajului unui bun sau serviciu, o modalitate nouă de publicitate sau tehnici de promovare a produsului, metode noi de plasarea produsului sau metode noi pentru stabilirea prețurilor la bunuri şi servicii. Inovatorii nontehnologici pot fi în acelaşi timp şi inovatori tehnologici, adică pot introduce în plus şi produse sau procese noi sau semnificativ îmbunătățite. Din totalul întreprinderilor, 26,5% au fost inovatori non-tehnologici, indiferent de tipul inovării lor - de produse sau procese. Ponderea întreprinderilor cu inovări de marketing a fost de 19,2% depăşind cu 0,8 puncte procentuale pe cea a întreprinderilor care au introdus metode noi de organizare în întreprindere de 18,4%. Ponderea inovatorilor non-tehnologici este ceva mai mare în servicii 28,4%, comparativ cu cei din industrie, care au o pondere de 25,0%. ÎNTREPRINDERILE INOVATOARE PE CLASE DE MĂRIME Ponderea întreprinderilor inovatoare este corelată cu clasa de mărime a întreprinderilor. Cele mai inovatoare sunt întreprinderile mari, 56,4% din totalul acestora fiind întreprinderi inovatoare. În același timp, numai 29,7% dintre întreprinderile mici şi mijlocii au fost inovatoare. Fig.5 - Ponderea întreprinderilor inovatoare în totalul de întreprinderi și după clasa de mărime TOTAL MICI MIJLOCII MARI 1115 Total intreprinderi Total intreprinderi inovatoare Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS,

48 FABRICAREA PRODUSELOR FARMACEUTICE FABRICAREA PRODUSELOR DIN TUTUN FABRICAREA SUBSTANTELOR SI A PRODUSELOR CHIMICE FABRICAREA BAUTURILOR INDUSTRIA METALURGICA FABRICAREA ALTOR MIJLOACE DE TRANSPORT FABRICAREA AUTOVEHICULELOR DE TRANSPORT RUTIER FABRICAREA ECHIPAMENTELOR ELECTRICE FABRICAREA PRODUSELOR DIN CAUCIUC SI MASE PLASTICE TIPARIREA SI REPRODUCEREA PE SUPORTI A INREGISTRARILOR ÎNTREPRINDERILE INOVATOARE DUPĂ ACTIVITATEA ECONOMICĂ A ÎNTREPRINDERII Sectorul serviciilor a fost mai inovator decât cel industrial. Ponderea întreprinderilor inovatoare cu activitate principală în sectorul servicii a fost de 31,7%, în timp ce, ponderea întreprinderilor inovatoare cu activitate principală în sectorul industrial a fost de 30,1%. Comparativ cu perioada anterioară, sectorul serviciilor şi-a menținut aproximativ la acelaşi nivel ponderea de 31,7%, în timp ce industria a înregistrat în perioada , o scădere de 4,6 puncte procentuale, comparativ cu perioada Cel mai inovator sector de activitate din cadrul industriei a fost Fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice cu o pondere de 60,6%. În cadrul serviciilor, activitățile de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale) a fost sectorul de activitate cel mai inovator (60,0%). Fig.6.1 Primele zece sectoare de activitate inovatoare din Industrie 60,6% 50,0% 45,7% 44,7% 42,9% 42,3% 39,7% 38,0% 37,7% 37,1% Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS,

49 ACTIVITATI DE ASIGURARI SI FONDURI DE PENSII ACTIVITATI AUXILIARE INTERMEDIERI FINANCIARE,EXCLUSIV ASIGURARI SI PENSII TRANSPORTURI AERIENE ACTIVITATI DE SERVICII IN TEHNOLOGIA INFORMATIEI INTERMEDIERI FINANCIARE, EXCLUSIV ASIGURARI SI FONDURI DE PENSII ACTIVITATI DE EDITARE ACTIVITATI DE POSTA SI DE CURIER ACTIVITATI DE SERVICII INFORMATICE COMERT CU RIDICATA,EXCLUSIV COMERT CU AUTOVEHICULE TELECOMUNICATII Fig.6.2 Primele zece sectoare de activitate inovatoare din Servicii 60,0% 55,1% 50,0% 49,9% 43,9% 39,7% 38,5% 35,7% 30,4% 27,9% Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS, 2012 PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICI AI ÎNTREPRINDERILOR INOVATOARE Cifra de afaceri. Mai mult de jumătate din cifra de afaceri a întreprinderilor realizată în anul 2010, respectiv 58,5%, a fost realizată de întreprinderile inovatoare. Ponderea cifrei de afaceri a întreprinderilor cu produse noi sau semnificativ îmbunătățite a fost de 14,3%. Ponderea întreprinderilor cu produse noi pentru întreprindere a fost de 9,8%, iar cea a întreprinderilor cu produse noi pentru piață a fost de 4,5%. Numărul de angajați. Mai mult de jumătate din numărul salariaților din întreprinderi, respectiv 50,2% îşi desfăşoară activitatea în întreprinderile inovatoare. 45

50 Fig.7 - Ponderea cifrei de afaceri a produselor noi în volumul total al cifrei de afaceri din întreprinderi, ,5% 9,8% Cifra de afaceri a produselor noi pentru piata Cifra de afaceri a produselor noi pentru firma Cifra de afaceri a produselor neschimbate 85,7% Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS, 2012 PRODUSE NOI PENTRU ÎNTREPRINDERE ŞI/SAU NOI PENTRU PIAȚĂ Unul din principalii indicatori de caracterizare este numărul de întreprinderi cu produse noi pentru întreprindere sau noi pentru piață. Ponderea întreprinderilor cu produse noi pentru întreprindere a fost de două ori mai mare (9,8%), decât cea a întreprinderilor cu produse noi pentru piață, respectiv de 4,5%. Cea mai importantă piață de desfacere a produselor românești este cea locală sau regională care a fost menționată de 41,8% din totalul întreprinderilor, urmată de piața națională unde 33,1% dintre întreprinderi şi-au vândut produsele și piața internă a Uniunii Europene cu 14,6%. Un procent de 1,2% 46

51 dintre întreprinderi şi-au vândut produsele pe piețele internaționale, ale altor țări. ACTIVITĂȚI INOVATOARE ŞI CHELTUIELILE PENTRU INOVARE Principalele activități inovatoare desfăşurate de întreprinderi au fost activități de cercetare proprie, activități de cercetare preluată de la alte întreprinderi sau instituții, achiziționarea de maşini, echipamente şi produse software, achiziționarea de cunoştințe din afara întreprinderii (licențe, brevete, knowhow, etc), precum şi formarea profesională pentru activități inovatoare, introducerea pe piață a rezultatului inovărilor, activități de design şi alte activități pregătitoare. Cheltuielile pentru inovare şi repartizarea acestora sunt în strânsă legătură cu strategia întreprinderii. Unele întreprinderi alocă sume mari pentru desfăşurarea unor activități de cercetare proprie sau externalizată, în timp ce alte întreprinderi, investesc în introducerea de tehnologie nouă sau alte tipuri de achiziții. Toate aceste activități conduc la inovare. Valoarea totală a cheltuielilor pentru inovare în anul 2010 a fost de 3771,6 milioane lei. Ponderea cea mai mare a cheltuielilor de inovare a reprezentat-o cheltuielile cu achiziții de maşini, echipamente, software de 69,1%. Ponderea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în totalul cheltuielilor de inovare a înregistrat o creştere de 14,1% în anul 2010 comparativ cu anul 2008, ajungând la o valoare de 29,5% în Fig.8 - Ponderea cheltuielilor de inovare pentru principalele activități inovatoare în

52 29,5% 1,4% Achiziții de mașini, echipamente și software Cercetare-dezvoltare 69,1% Achiziții de alte cunoștiințe externe Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS, 2012 COOPERAREA ÎN VEDEREA REALIZĂRII ACTIVITĂȚILOR INOVATOARE Numai 11,2% din totalul întreprinderilor inovatoare au avut înțelegeri de cooperare cu alte întreprinderi sau instituții necomerciale, în vederea realizării activităților lor inovatoare. Intensitatea cooperării depinde de mărimea întreprinderii. În timp ce întreprinderile mari au cooperat în proporție de 26,2%, cele mijlocii şi mici au cooperat în proporție de 12,2%, respectiv de 9,1%. Principalii parteneri de cooperare ai întreprinderilor inovatoare au fost furnizorii, în proporție de 6,7%, şi clienții şi consumatorii, cu o pondere de 5,1%. Restul partenerilor de cooperare au înregistrat ponderi mici. Această distribuție indică o slabă participare a întreprinderilor româneşti în activități de cooperare pentru inovare. Fig.9 - Ponderea întreprinderilor implicate în cooperare, pe clase de mărime, în perioada

53 (%) INSTITUȚII GUVERNAMENTALE SAU INSTITUTE PUBLICE DE CERCETARE 1,9 1,1 6,0 UNIVERSITĂȚI/INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR 2,8 2,4 8,4 CONSULTANȚI, LABORATOARE COMERCIALE, UNIT CERCETARE PRIVATE 3,8 2,0 9,1 CONCURENȚI 3,6 2,4 8,1 CLIENȚI SAU CUMPĂRĂTORI 3,6 6,9 12,7 FURNIZORI 6,8 5,7 14,8 ALTE ÎNTREPRINDERI DIN INTERIORUL GRUPULUI 2,4 0,3 5,6 ORICE TIP DE PARTENER DE COOPERARE 9,1 12,2 26,2 0,0 5,0 10,0 15,0 20,0 25,0 30,0 Mari Mijlocii Mici Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS, 2012 Situația completă care ia în considerare, atât clasa de mărime a întreprinderilor partenere, cât şi sectoarele de activitate în care operează se prezintă în tabelul următor (Tabelul 4). Tabelul 4 - Ponderea întreprinderilor implicate în cooperare, pe clase de mărime, activități și parteneri, (%) Tipul partenerului Întreprinderi Activități Total Mici Mijlocii Mari Industrie Servicii Orice tip de partener de cooperare 11,2 9,1 12,2 26,2 11,7 10,4 Alte întreprinderi din interiorul grupului 1,2 0,3 2,4 5,6 1,8 0,6 Furnizori 6,7 5,7 6,8 14,8 6,6 6,8 Clienți sau cumpărători 5,1 3,6 6,9 12,7 5,9 4,1 Concurenți 3,1 2,4 3,6 8,1 3,6 2,4 49

54 Consultanți, laboratoare comerciale, unit cercetare private Universități/instituții de învățământ superior Instituții guvernamentale sau institute publice de cercetare 2,9 2,0 3,8 9,1 3,4 2,3 2,9 2,4 2,8 8,4 3,8 1,9 1,7 1,1 1,9 6,0 1,8 1,6 Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS 2012 SURSE DE INFORMARE PENTRU INOVARE Pentru realizarea activităților inovatoare, întreprinderile folosesc diferite surse de informare. Aceste surse sunt clasificate în surse interne (din interiorul întreprinderii), surse de piață (furnizori, clienți, cumpărători, alți competitori, consultanți), surse instituționale (universități, instituții guvernamentale sau institute publice de cercetare) şi alte surse (conferințe, târguri, expoziții, reviste ştiințifice şi publicații comerciale şi asociații profesionale). Principalele surse de informare utilizate de întreprinderile din industrie şi servicii, în perioada , au fost sursele interne cu o pondere de 20,1%. Întreprinderile mari au înregistrat o pondere de utilizare a surselor interne de 38,5%. Sursele instituționale sunt folosite în proporție mult mai mică, respectiv de numai 1,7% în cazul universităților şi 1,2% instituțiile guvernamentale sau institutele publice de cercetare. Fig Structura surselor de informare pe tipuri de surse şi clase de mărime, în perioada

55 ASOCIAȚII PROFESIONALE ȘI ORGANIZAȚII 2,7 1,7 6,2 (%) REVISTE ȘTIINȚIFICE ȘI PUBLICAȚII COMERCIALE/TEHNICE 3,7 7,0 11,6 CONFERINȚE, TÂRGURI, EXPOZIȚII 4,6 9,3 14,3 INSTITUTE GUVERNAMENTALE SAU ALTE INSTITUȚII PUBLICE DE CERCETARE 3,3 1,7 0,7 UNIVERSITĂȚI SAU ALTE INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR 3,5 1,8 1,5 CONSULTANȚI, LABORATOARE COMERCIALE SAU UNIT CERCETARE PRIVATE 3,2 3,0 8,9 CONCURENȚI SAU ALTE ÎNTREPRINDERI DIN ACELAȘI SECTOR DE ACTIVITATE 9,7 10,5 15,1 CLIENȚI SAU CUMPĂRĂTORI 16,4 14,3 24,0 FURNIZORI DE ECHIPAMENTE, MATERIALE, COMPONENTE SAU SOFTWARE 16,9 14,1 23,5 DIN INTERIORUL ÎNTREPRINDERII SAU GRUPULUI DE ÎNTREPRINDERI 17,3 22,5 38,5 Mari Mijlocii Mici 0,0 5,0 10,0 15,0 20,0 25,0 30,0 35,0 40,0 45,0 Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS 2012 Fig 11 - Ponderea întreprinderilor care au avut obiective cu grad ridicat de importanță pentru inovare, în total întreprinderi inovatoare, în perioada (%) 51

56 ÎMBUNĂTĂȚIREA SĂNĂTĂȚII ȘI SIGURANȚEI ANGAJAȚILOR REDUCEREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI REDUCEREA COSTURILOR MATERIIALE SI DE ENERGIE PE UNITATEA DE PRODUCTIE REDUCEREA COSTURILOR FORTEI DE MUNCA PE UNITATEA DE PRODUCTIE CRESTEREA CAPACITATII DE PRODUCTIE DE BUNURI SI SERVICII IMBUNATATIREA FLEXIBILITATII DE BUNURI SI SERVICII IMBUNATATIREA CALITATII BUNURILOR SI SERVICIILOR INTRAREA PE NOI PIETE SAU CRESTEREA PONDERII PIETEI INLOCUIREA PRODUSELOR SAU PROCESELOR INVECHITE EXTINDEREA GAMEI DE BUNURI SI SERVICII 31,2 26,9 21,7 17, , ,8 14,1 12,9 Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS 2012 Cele mai multe întreprinderi inovatoare în procent de 31,2% au acordat importanță ridicată obiectivelor legate de îmbunătățirea calității bunurilor şi serviciilor, extinderea gamei de bunuri şi servicii (26,9%) şi intrarea pe noi piețe sau creşterea pieței (21,7%). FACTORII DE BLOCARE AI INOVĂRII Identificarea factorilor care determină blocarea activităților inovatoare este de mare valoare pentru înțelegerea procesului inovării şi pentru formularea politicii inovării. Măsurarea impactului inovării asupra performanțelor întreprinderii se numără printre cei mai importanți indicatori, dar şi cei mai dificil de obținut. 52

57 CERERE FLUCTUANTĂ DE BUNURI ȘI SERVICII INOVATIVE PIAȚĂ DOMINATĂ DE ÎNTREPRINDERI CONSACRATE DIFICULTĂȚI PRIVIND GĂSIREA PARTENERILOR DE COOPERARE LIPSA DE INFORMAȚII PRIVIND PIEȚELE LIPSA DE INFORMAȚII PRIVIND TEHNOLOGIA LIPSA DE PERSONAL CALIFICAT COSTURI DE INOVARE PREA RIDICATE LIPSA DE FONDURI DIN SURSE EXTERIOARE ÎNTREPRINDERII LIPSA DE FONDURI DIN INTERIORUL ÎNTREPRINDERII SAU GRUPULUI DE ÎNTREPRINDERI Factorii de blocare variază după tipul inovării şi se clasifică în factori de cost, factori privind cunoştințele şi factori privind piața. Fig. 12 Ponderea principalilor factori de blocare pentru inovatorii tehnologici, ,8 (%) 12,9 12,1 8,9 9,9 3,5 2,4 1,7 4,3 Sursa: Inovarea în industrie şi servicii, în perioada , INS 2012 Principalii factori de blocare identificați de inovatorii tehnologici au fost lipsa de fonduri din surse proprii (16,8%) şi din surse externe întreprinderii (12,1%). Întreprinderile non-inovatoare au menționat în proporție de 33,6% costurile legate de inovare prea ridicate că factor de blocare. 53

58 3.4. SPRIJIN FINANCIAR PENTRU STIMULAREA ACTIVITĂȚILOR DE CERCETARE-DEZVOLTARE-INOVARE O componentă importantă a procesului de inovare, invocată de firmele româneşti ca fiind cel mai important factor de blocaj al activităților inovatoare o reprezintă sursele de finanțare. În România, nivelul cheltuielilor pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare reprezintă numai 0,48% din PIB, procent care ne situează pe ultimele poziții din UE, potrivit Innovation Union Scoreboard. Situația este şi mai deficitară în cazul sectorului privat care are o cota sub 0,2% din PIB a eforturilor financiare pentru CDI, fapt care se răsfrânge dramatic asupra nivelului redus al competitivității întreprinderilor româneşti. Chiar dacă perspectivele la orizontul anului 2020 se vor îmbunătăți semnificativ, având în vedere angajamentele asumate de țara noastră (ponderea cheltuielilor pentru CDI de 2% din PIB în 2020) în concordanță cu Strategia Europa 2020 şi Acordul de Parteneriat România-UE pentru perioada de programare , în prezent firmele româneşti au la dispoziție următoarele programe de finanțare: PROGRAMUL CECURI PENTRU INOVARE Este derulat de Ministerul Educației Naționale prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Ştiințifică/Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (ANCS/UEFISCDI). Finanțarea acordată prin program are ca scop susținerea IMM-urilor din sectorul productiv în vederea modernizării tehnologice şi a creşterii gradului de inovare. IMM-urile sunt încurajate să dezvolte parteneriate cu instituții de cercetare şi inovare în scopul creării de produse şi servicii inovatoare bazată pe tehnologii avansate. Cecurile de inovare pot fi eliberate firmelor din orice domeniu economic sau ştiințific şi contribuie la accelerarea transferului tehnologic între instituțiile de cercetare și IMM-uri. 54

59 TEHNOLOGIA INFORMATIEI SI COMUNICATII ENERGIE MEDIU SANATATE AGRICULTURA, SIGURANTA SI SECURITATEA ALIMENTARA BIOTEHNOLOGII MATERIALE, PROCESE SI PRODUSE INOVATOARE SPATIU SI SECURITATE Programul se derulează pe o perioadă de trei ani, începând cu anul 2012, beneficiază de un sprijin de la bugetul de stat în valoare totală de 15,5 milioane de lei şi acordă finanțare de maxim de lei pentru fiecare IMM (max. 90% din totalul cheltuielilor eligibile). Rezultatele implementării programului până la dată de se prezintă în tabelul 5. Tabelul 5 - Rezultatele implementării programului CECURI PENTRU INOVARE Nr. Crt Indicator (date la ) 1 Numărul proiectelor depuse Numărul proiectelor eligibile Numărul proiectelor finanțate Sursa: Ministerul Educației (ANCS / UEFISCDI) În anul 2012 din totalul de 176 de proiecte finanțate cele mai multe (74) au fost înregistrate în domeniul Materialelor, proceselor şi produselor inovatoare (cu o pondere de 42%), urmate de proiectele din Agricultură, siguranță şi securitatea alimentară în număr de 51 (pondere 29%).Situația completă a distribuției pe domenii de activitate a numărului de proiecte finanțate este redată în graficul următor. Fig Numărul proiectelor finanțate în funcție de domeniul de activitate, în anul

60 Sursa: Ministerul Educației (ANCS / UEFISCDI) DOMENIUL MAJOR DE INTERVENȚIE 2.3 ACCESUL ÎNTREPRINDE- RILOR LA ACTIVITĂȚI DE CERCETARE-DEZVOLTARE ȘI INOVARE/AXA PRIORITARĂ II/ POS CCE Administrat de Organismul Intermediar CERCETARE - Ministerul Educației Naționale, se implementează în cadrul a patru operațiuni orientate pe sprijinirea IMM-urilor: Operațiunea Proiecte de C-D în parteneriat între universități/institute de cercetare-dezvoltare și întreprinderi Operațiunea Sprijin pentru start-up-uri şi spin-off-uri inovative Operațiunea Dezvoltarea infrastructurii de C-D a întreprinderilor și crearea de noi locuri de muncă a întreprinderilor Operațiunea Promovarea inovării în cadrul întreprinderii Operațiunea urmărește încurajarea parteneriatului între universități/institute de Cercetare-Dezvoltare şi întreprinderi pentru intensificarea activităților de C-D în sprijinul întreprinderilor şi promovarea transferului tehnologic, generarea de rezultate de interes economic, stimularea transferului rezultatelor cercetării şi cunoştințelor ştiințifice în mediul economic și dezvoltarea nivelului de tehnologizare din întreprinderi. Astfel, în intervalul au fost finanțate un număr de 33 de proiecte, în valoare totală de lei. Operațiunea are ca obiectiv principal sprijinirea fabricării de produse şi/sau servicii noi sau substanțial îmbunătățite în vederea comercializării. Ulterior prin proiectele finanțate se urmăreşte crearea și dezvoltarea de firme inovative (spin-off și start-up). În intervalul au fost finanțate 96 de proiecte, valoarea plăților efectuate ridicându-se la suma de ,72 lei. Operațiunea urmărește finanțarea proiectelor de C-D, care vor genera rezultate aplicabile direct în economie, modernizarea şi dezvoltarea capacității 56

61 şi infrastructurii pentru CDI; creşterea calității şi diversificarea ofertei de servicii inovative şi stimularea cererii de inovare din partea sectorului productiv. In intervalul au fost finanțate un număr de 47 de proiecte totalizând suma de ,21 lei. Operațiunea are drept scop stimularea inovării în întreprinderi prin finanțarea unor proiecte care dezvoltă produse şi/sau procese noi sau substanțial îmbunătățite în scopul producției şi comercializării. Au fost finanțate de 52 de proiecte totalizând suma de ,14 lei. Sursa: ASISTENȚA FINANCIARĂ AELS/SEE În luna iulie 2010, au fost semnate Acordul între Uniunea Europeană, Islanda, Principatul Liechtenstein şi Regatul Norvegiei pentru Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European şi Acordul între Regatul Norvegiei şi Uniunea Europeană pentru Mecanismul Financiar Norvegian pentru perioada Prin aplicarea acestor acorduri, România beneficiază de asistență financiară acordată de țările AELS/SEE, în intervalul , pentru promovarea creşterii economice şi asigurarea unei dezvoltări sustenabile prin intermediul a două mecanisme Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (EEA Grants) cu o alocare de 190,75 milioane euro şi Mecanismul Financiar Norvegian (Norway Grants) cu o alocare de 115,20 milioane euro. PROGRAMUL INOVARE ÎN INDUSTRIA VERDE DIN ROMÂNIA este o arie de program din cadrul Mecanismului Financiar Norvegian (Granturile Norvegiene), care își propune să contribuie la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European (SEE) și la consolidarea relațiilor bilaterale dintre Norvegia și România. Programul are ca scop creșterea competitivității întreprinderilor verzi, inovarea și dezvoltarea spiritului eco-antreprenorial. Viziunea programulului este dată de 57

62 motto-ul Excelent pentru afacere și excelent pentru mediul înconjurător. Toate proiectele care urmează a fi finanțate prin program trebuie să vizeze ca rezultat final îmbunătățirea performanței întreprinderilor în raport cu mediul înconjurător. Operatorul Programului este Innovation Norway, o entitate publică subordonată Ministerului Norvegian al Comerțului și Industriei și Municipalităților Regionale Norvegiene. Finanțarea va fi disponibilă prin intermediul a trei scheme care beneficiază de o cofinanțare a proiectelor în valoare totală de de euro. Schema de Proiecte Individuale în valoare totală de de euro Schema de Granturi Mici în valoare de de euro Fondul pentru Relații Bilaterale în valoare de de euro Sursa: Concluzii Inovarea este factorul determinant pentru creșterea productivității, pentru eficiența energetică și a consumurilor, pentru creșterea performanțelor în producția de bunuri sau servicii și generarea de noi piețe. Cu toate acestea studiile de evaluare comparativă relevă faptul că Europa în ansamblul ei nu se dovedește suficient de performantă în aplicarea excelenței din cercetare-inovare în produse și servicii viabile pentru piață. Se așteaptă ca noua politică industrială inovativă la nivelul UE să dinamizeze dezvoltarea si comercializarea mai rapidă a bunurilor pentru a asigura succesul firmelor europene pe piața globală, atât în industrii tradiționale, cât și în domenii tehnologice de vârf. În Uniunea Europeană un procent de 80% din inovarea sectorului privat, ¾ din exporturi și un procent substanțial din locurile de muncă sunt generate în industrie. Potrivit evaluărilor comparative realizate de Innovation Union Scoreboard-2013, nivelul performanțelor de inovare variază mult la 58

63 nivelul statelor membre ale UE-27, ceea ce a condus la încadrarea acestora în patru categorii: liderii inovării ; urmăritorii inovării ; inovatorii moderați ; inovatorii modești. Statele din UE cu cele mai înalte performanțe de inovare (liderii inovării) înregistrate în 2013 sunt: Danemarca, Finlanda, Germania și Suedia, care depășesc cu mult nivelul mediu din UE-27. La polul opus sunt inovatorii modești, cele patru state din Europa Centrală și de Est: Bulgaria, Letonia, Polonia și România, care au un nivel de performațe mai redus decât jumătate din media UE-27. Ritmurile diferite de creștere adâncesc decalajele existente între țările europene, astfel că în timp ce liderii inovării își consolidează capacitatea și poziția fruntașă, România și Bulgaria se distanțează pe ultimele două poziții, fiind depășite de Letonia. Punctajele de evaluare pentru România relevă drept cauze ale situației modeste nivelul foarte redus al cheltuielilor pentru Cercetare- Dezvoltare-Inovare, mai ales în sectorul de afaceri privat, dar și de slaba participare în rețele de colaborare și antreprenoriat. Se evidențiază ca puncte tari unele aspecte legate de resursele umane (nivelul de educație superioară la tineri cu vârsta de ani ) și efecte economice (contribuția exporturilor de produse medium high technology și vânzările de produse noi pe piețe). Numai 30,8% din întreprinderile românești, active în industrie și servicii au inovat produse, procese, metode organizaționale sau metode de marketing, în perioada , mai puține cu 2,5 puncte procentuale față de perioada anterioară. Sectorul serviciilor a fost mai inovator decât cel industrial, ponderea întreprinderilor inovatoare fiind de 31,7% în servicii și respectiv de 30,1% în sectorul industrial. Numai 29,7% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Romania sunt inovatoare, în timp ce procentul întreprinderilor mari cu activități de inovare reprezintă 56,4% din totalul acestora. Principalul factor de blocare al inovării în firmele românești îl constituie lipsa resurselor financiare necesare, atât a fondurilor proprii (16,8%), cât și a surselor de finanțare externe întreprinderii (12,1%). 59

64 4. ROLUL ANTREPRENORIATULUI ÎN CREȘTEREA COMPETITIVĂ ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ Faptul că antreprenoriatul influențează în mod direct inovarea, competitivitatea şi creşterea economică este recunoscut, nu numai de autorii numeroaselor lucrări dedicate acestui subiect complex, dar tot mai mult de liderii şi decidenții politicilor actuale de dezvoltare socio-economică CONTRIBUȚIA LA REDRESAREA ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ ÎN CONTEXTUL ACTUAL Dimensiunea inovatoare şi creativă a antreprenoriatului stă la baza definiției date de Schumpeter O atitudine care ajută ca ideile inovatoare să devină realitate prin stabilirea unor noi modele de business, înlocuind în acelaşi timp sistemele convenționale de afaceri ce devin învechite. 18 Cercetările în domeniul antreprenoriatului au pus în evidență corelații ce se stabilesc între inovare şi antreprenoriat, chiar şi numai prin schimbările care au loc în piață ca urmare a implementării unei inițiative antreprenoriale. Astfel de schimbări pot lua diferite forme: introducerea pe piață a unui nou produs, serviciu sau un nivel de calitate superior introducerea unei noi metode sau proces de producție deschiderea unei noi piețe surse noi de furnizare sau noi materiale și componente realizarea unei noi structuri sau forme organizaționale

65 Antreprenori sunt inovatorii care implementează schimbarea în piață printr-o serie de combinații ale formelor ei de manifestare. Joseph Schumpeter Antreprenoriatul rămâne însă un concept foarte complex, iar caracteristicile, dinamica, determinanții şi formele lui de manifestare sunt diferite de la o țară sau regiune la altă. Totuşi, nivelul de dezvoltare economică generală şi de prosperitate al unei țări este strâns corelat cu dezvoltarea antreprenorială bazată pe cunoştințe şi afaceri sofisticate. În prezent, conceptele şi termenii de antreprenoriat, orientare antreprenorială şi procese inovatoare fac subiectul multor cercetări şi studii de evaluare la nivel internațional în măsură să argumenteze importanța antreprenoriatului, ajutând la formularea de politici publice de dezvoltare adecvate contextului dat. Comisia Europeană este preocupată şi îşi focalizează eforturile pe încurajarea antreprenoriatului în Europa. Prin includerea în Strategia 2020, antreprenoriatul este recunoscut ca unul dintre factorii cheie pentru creştere inteligentă, durabilă şi incluzivă. Pentru acest obiectiv persoanele neangajate sunt încurajate să îşi deschidă o afacere, se urmăreşte îmbunătățirea sustenabilității şi calității muncii în afacerile lucrătorilor pe cont propriu şi sprijinirea întreprinderilor sociale, precum şi susținerea unor grupuri dezavantajate pentru a intra în afaceri, prin intermediul Fondului Social European. Dezvoltarea antreprenoriatului aduce importante beneficii, economice şi sociale, fiind considerat motorul pentru crearea locurilor de muncă, competitivității şi creşterii şi contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea personală şi realizarea unor importante obiective sociale. Antreprenoriatul ar trebui să reprezinte o opțiune de carieră serioasă mai ales pentru tineri. Datele statistice actuale relevă o rată medie a șomajului în rândul tinerilor de 23,5% la nivelul UE. Astfel că, prin formarea de antreprenori tineri se contribuie la diminuarea acestei probleme grave pentru dezvoltarea societății şi, de asemenea, pentru realizarea unei creşteri economice sustenabile. În acest sens, sistemele de educație şi mecanismele de sprijin trebuie să asigure formarea abilităților şi dezvoltarea capacităților antreprenoriale în şcoală şi pe 61

66 tot parcursul vieții prin proiecte şi rețele pan-europene transferând expertizele de succes în toate țările Europene. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că numeroşi factori sunt determinanți în decizia de a porni o afacere, de exemplu: existența unei oportunități de piață, percepțiile că înființarea unei firme presupune dificultăți birocratice, obstacole de ordin financiar, sau necesitatea de a procura noi abilități şi competențe. De aceea, Comisia Europeană încurajează inițiativele antreprenoriale în scopul deblocării potențialului de creştere al afacerilor şi al prosperității cetățenilor din toate țările UE. Astfel, antreprenoriatul şi întreprinderile mici şi mijlocii ocupă un rol central în strategiile de inovare, creştere şi crearea de locuri de muncă, devenind prioritate pentru factorii de decizie la nivelul Uniunii Europene. Ca urmare a revizuirii cadrului european de politici Small Business Act în anul 2011, Comisia Europeană a adoptat Planul de acțiune pentru Antreprenoriat 2020 aprobat de Consiliul şi de Parlamentul European în anul Se stabileşte prin această inițiativă o nouă viziune şi un set cuprinzător de acțiuni menite să sprijine, cu şi mai multă forță, antreprenoriatul la nivelul întregii Uniuni Europene, accentuându-se rolul antreprenoriatului în crearea locurilor de muncă şi contribuția la relansarea creşterii economice. Sunt vizate trei direcții strategice: dezvoltarea educației şi instruirea în domeniul antreprenorial; crearea unui mediu de afaceri favorabil; diseminarea modelelor şi dezvoltarea atitudinii antreprenoriale. Implementarea Planului de acțiune pentru Antreprenoriat 2020 este susținută prin Cadrul Financiar Multianual Comisia Europeană şi Statele Membre vor implementa acțiunile prevăzute prin cooperarea strânsă cu implicarea a cât mai multor şi diverşi stakeholderi şi organizații din domeniul IMM-urilor şi al antreprenoriatului. Politicile de promovare a antreprenoriatului trebuie să fie coordonate cu politicile de educație, concomitent cu acordarea de sprijin prin activități de mentorat, coaching adresat mai ales micilor afaceri, cu ajutorul organizațiilor intermediare. 62

67 4.2. FACTORII DETERMINANȚI PENTRU ANTREPRENORIAT ÎN UE POTRIVIT EUROBAROMETRULUI-2013 Măsurarea empirică a antreprenoriatului este o sarcină dificilă, mai ales atunci când se urmăreşte evaluarea comparativă între țări sau regiuni prin măsurători care necesită disponibilitatea datelor într-un format standardizat, cât mai uniform menit să asigure comparabilitatea acestora. Criteriile după care se urmăreşte măsurarea nivelului antreprenoriatului pot fi diferite. Unele studii au în vedere activitățile antreprenoriale şi inovative luând în considerație indicatori caracteristici cercetării-dezvoltării, altele se axează pe întreprinzătorii deținători de afaceri sau pe criteriul de creştere a întreprinderii. În alte cazuri, cum este şi cel al Monitorului Global al Antreprenoriatului la baza măsurării antreprenoriatului stau atitudini şi activități, în principal, manifestate în fazele premergătoare sau inițiale ale afacerii. Astfel, cercetările teoretice şi empirice au identificat ca principali factori determinanți pentru integrarea şi succesul inițiativei antreprenoriale, următoarele: - asumarea riscului în vederea obținerii profitului - controlul asupra situației - nevoia de autonomie şi independență - spirit inovator şi creativitate - încredere de sine şi autodeterminare - toleranța la eşec - toleranța la ambiguitate - nevoia de realizare 63

68 - ocupația anterioară - abilitatea de a învăța Instrumentul de evaluare utilizat de Comisia Europeană pentru a măsura antreprenoriatul este Eurobarometrul pentru antreprenoriat, care are la bază survey-uri efectuate în țările membre şi captează atitudini şi percepții referitoare la un set de indicatori caracteristici. Ultima ediție FLASH EUROBAROMETER 354 Entrepreneurship in the EU and beyond se bazează pe măsurătorile realizate în perioada iunie august 2012 şi pune în evidență nivelul antreprenorial din UE-27, potrivit opiniilor şi percepțiilor culese din interiorul şi din exteriorul segmentului antreprenorial. Măsurătorile se concentrează pe aspectele relevante pentru caracterizarea factorilor determinanti şi a tendințelor de dezvoltare a antreprenoriatului în societate, anume: statutul de lucrător pe cont propriu vs. angajat statutul preferat motive pentru angajarea în activități pe cont propriu percepții ale antreprenoriatului fezabilitatea de a deveni lucrător pe cont propriu motive pentru nefezabilitate dorința de a deveni lucrător pe cont propriu temeri legate de pornirea unei afaceri experiența în inițierea unei afaceri percepții asupra antreprenorilor și rolul educației percepții ale antreprenorilor rolul educației pentru activitatea antreprenorială Datele pentru 2012, publicate de Eurobarometrul Entrepreneurship in the EU and beyond sunt prezentate în continuare sub formă grafică și interpretate pentru fiecare factor determinant menționat mai sus. PERCEPȚII ASUPRA DIFERITELOR TIPURI DE OCUPAȚII OPȚIUNI PENTRU CARIERĂ 64

69 SUEDIA FINLANDA DANEMARCA SLOVENIA BELGIA GERMANIA OLANDA AUSTRIA UK SPANIA LUXEMBOURG SLOVACIA MALTA IRLANDA CEHIA UE 27 FRANTA UNGARIA ESTONIA POLONIA ITALIA PORTUGALIA ROMANIA CYPRU LETONIA GRECIA BULGARIA LITHUANIA ISLANDA CROATIA TURCIA NORVEGIA ELVETIA ISRAEL JAPONIA RUSIA INDIA SUA KOREA DE SUD CHINA Cetățenii Uniunii Europene au în mare parte opinii favorabile despre specialiști (57% au percepție pozitivă) și antreprenori (53%), însă numai 24% au aceeași percepție pozitivă cu privire la manageri. Cei care se declară mai degrabă nefavorabili în legatură cu managerii sunt în procent de 30%. La nivelul statelor membre se disting următoarele percepții: majoritatea respondenților din 20 de state are percepții favorabile față de specialiști, procentul percepțiilor pozitive variind între 74% în Estonia și 39% în Slovacia; într-un număr de 12 state majoritatea populației are o perceptie favorabilă față de antreprenori, procentele variind de la 74% în Danemarca la numai 26% în Ungaria. STATUTUL DE ANGAJAT VS. LUCRĂTOR PE CONT PROPRIU Fig.14 - Opțiuni privind cariera - Uniunea Europeană și alte state non-ue Angajat Angajat pe cont propriu 65

70 Un procent majoritar de 58% dintre europeni declarau în 2012 că ar prefera să lucreze ca angajați, în timp ce numai 37% dintre ei ar fi dispuși să lucreze pe cont propriu. De remarcat faptul că preferința cetățenilor UE pentru angajarea pe cont propriu a scăzut în 2012 față de anul 2009 când 45% dintre respondenți erau dornici să desfășoare activitate pe cont propriu. În 18 din cele 27 de state membre ale UE majoritatea celor intervievați declarau, în 2012, că preferă statutul de angajat. Atracția pentru angajarea pe cont propriu, exprimată prin procentul persoanelor favorabile acestei cariere, variază de la 58% în Lituania la 22% în Suedia. În 23 de state membre UE, numărul celor care preferă să lucreze ca angajat a crescut în 2012 față de decembrie Această modificare s-a produs mai semnificativ în Finlanda (73%, respectiv mai mult cu 19 puncte procentuale față de 2009), Slovenia (66%, +18 puncte procentuale) şi Cipru (46%, +17 puncte procentuale). Analiza preferințelor în raport cu genul celor intervievați arată că femeile sunt şi mai mult înclinate spre cariera de angajat decât bărbații, respectiv 63% dintre femei preferă statutul de angajat față de numai 42% dintre bărbați. În schimb, se constată că tinerii sunt mai înclinați către angajarea pe cont propriu, decât persoanele mai în vârstă. Angajarea pe cont propriu este în general mai populară în rândul cetățenilor din afara Uniunii Europene. Astfel, în 6 din cele 13 țări extra-ue analizate, o majoritate relativă dintre respondenți sunt favorabili angajării pe cont propriu. Procentele cele mai mari se înregistrează în Turcia (82%) şi Brazilia (63%). CONSIDERAȚII CHEIE LA INIȚIEREA UNEI AFACERI Cei mai mulți dintre cetățenii din UE care şi-au lansat propria afacere sau au preluat o afacere existentă, respectiv 87%, declară că în luarea deciziei lor a contat ideea de business potrivită; Următorul element cheie invocat de 84% dintre europeni este disponibilitatea resurselor financiare necesare; De asemenea, mulți dintre cei care au început o afacere consideră ca factori importanți colaborarea cu un partener de afaceri potrivit (68%), un model de 66

71 afacere relevant (62%), şi adresarea către o necesitate socială sau ecologică (61%). Nemulțumirea față de locul de muncă anterior este şi ea un factor motivant important pentru cei care au decis să pornească o afacere pe cont propriu (55%); La nivelul țărilor membre, cea mai mare dispersie a răspunsurilor s-a întâlnit în legătură cu colaborarea cu un partener potrivit, opiniile pozitive fiind între 90% în cazul Ungariei şi 48% în cazul Maltei. Şi în ceea ce priveşte rolul unui model de afacere percepțiile sunt diferite, variind între 86% în Italia şi 43% în Danemarca. DORINȚA DE A DEVENI LUCRĂTOR PE CONT PROPRIU Aproape o treime (32%) dintre europenii care nu lucrează pe cont propriu declară totuşi că ar dori acest lucru, în timp ce 65% consideră acest lucru o opțiune indezirabilă. În trei state membre majoritatea respondenților consideră dezirabilă activitatea pe cont propriu. Este cazul României (58%), Bulgariei (58%) şi Letoniei (55%). De remarcat opiniile contrare manifestate în majoritatea statelor UE, respectiv în 22 de state, între care economii puternice precum Suedia (80%) şi Germania (78%). Respondenții din țările non-ue par mai favorabili activității pe cont propriu ( în 6 țări din 13), procentele variind de la 68% dezirabili în China la numai 19% în Norvegia. Tinerii şi femeile sunt înclinați să considere dezirabile activitățile pe contpropriu. MOTIVE PENTRU DESCHIDEREA UNEI AFACERI Aproximativ jumătate dintre respondenții din UE (49%) care au inițiat o afacere spun că au considerat aceasta ca fiind o oportunitate. Oportunitatea este motivul invocat de majoritatea respondenților din mai toate țările UE, cu excepția Greciei şi României. Rezultatele variază de la 76% în Danemarca la 35% în Grecia. În afară UE, plaja de variație este de 59% în cazul Elveției şi de 21% în Coreea de Sud. 67

72 Mai mult de un sfert dintre europeni (29%) spun că au decis să înființeze o afacere din necesitate, în timp ce un procent de 15% spun că au preluat o afacere de familie fiind împinşi de o necesitate sau oportunitate. TEMERI LEGATE DE DESCHIDEREA UNEI AFACERI La nivelul UE-27 se observă o scădere a grijilor legate de înființarea unei afaceri, în 2012 față de În cazul a cinci din cei şase factori analizați în 2009, numărul de respondenți care se arată îngrijorați este mai mic în De exemplu, 43% se tem de riscul de a intra în faliment (-6 puncte procentuale comparativ cu 2009), iar 33% spun că riscul unui venit instabil îi face să fie speriați de înființarea unei afaceri (-7 puncte procentuale comparativ cu 2009). În 3 state membre o majoritate a respondenților spun că ar fi îngrijorați de posibilitatea intrării în faliment dacă ar porni o afacere. Rezultatele globale variază între un procent de 56% în România şi 23% în Finlanda. Spania este singura țară unde cei mai mulți oameni invocă temerea de a-şi pierde locuința sau proprietatea (55%), în timp ce în Cipru numai 12% se tem de asta. Majoritatea cetățenilor UE (82%) consideră că ar trebui să se acorde o a doua şansă întreprinzătorilor care pornesc o afacere și dau faliment. PERCEPȚII ASUPRA DIFERITELOR TIPURI DE OCUPARE Cetățenii din UE au în largă măsură o opinie favorabilă față de specialişti (57% îi apreciază pozitiv) şi față de antreprenori (53%). Părerile sunt împărțite când vine vorba de top manageri care se bucură de apreciere pozitivă a 24% dintre oameni, în timp ce 30% au o percepție mai degrabă nefavorabilă despre aceştia. Majoritatea respondenților din 20 de state membre vede favorabil specialiştii, procentul percepțiilor pozitive variind între 74% în Estonia la 39% în Slovacia. În 12 state majoritatea populației are o percepție favorabilă față de antreprenori, procentele mergând de la 74% în Danemarca la numai 26% în Ungaria. 68

73 MOTIVE PENTRU CARE ACTIVITATEA PE CONT PROPRIU NU ESTE PRIVITĂ CA ALTERNATIVĂ FEZABILĂ În ceea ce priveşte motivul care împiedică desfăşurarea activității pe cont propriu, 55% dintre respondenți resping această opțiune din motivul că o consideră nefezabilă pentru cariera lor. O cincime dintre respondenți consideră ca obstacol principal lipsa finanțării. Astfel, 21% declară că nu dispun de capitalul sau resursele financiare necesare (mai puțin cu 3 puncte procentuale față de 2009). Acest motiv e invocat în cea mai mare măsură în Ungaria (49%) şi cel mai puțin în Finlanda (4%). INIȚIEREA UNEI AFACERI PROPRII VS. PRELUAREA UNEI AFACERI EXISTENTE Relativ la percepția ca oportunitate a preluării prin transferul afacerii a unei firme existente ca alternativă la start-up, ceva mai mult de jumătate dintre respondenții din UE (54%) optează pentru inițierea propriei afaceri, nu pentru preluarea şi continuarea unei întreprinderi existente. Numai 28% preferă să preia o afacere în derulare, în timp ce 13% nu aleg niciuna dintre cele două variante. Pe țări situația se prezintă astfel: în 18 state din UE-27 cel puțin 50% dintre respondenți spun că ar alege să îşi înființeze propria firma, rezultatele variind de la 74% în România la 40% în Germania. Cele mai multe opțiuni pentru preluarea unui business existent s-au manifestat în Austria (40%), iar cele mai puține în România (14%). În 19 țări europene, procentul celor care spun că ar prefera să îşi înființeze propria firmă a crescut în 2012 față de decembrie Cele mai mari creşteri (+17 puncte procentuale) au avut loc în Letonia şi în România. Totuşi, într-un număr foarte mare de state (20) numărul respondenților care declară că ar prelua prin transfer o afacere a crescut. Cei mai tineri înclină însă mai degrabă pentru inițierea unei noi afaceri. 69

74 DIFICULTĂȚI PERCEPUTE LA PORNIREA UNEI AFACERI Principalele dificultăți pe care majoritatea respondenților din UE le vede la pornirea unei afaceri sunt legate de disponibilitatea resurselor financiare (79%) şi de complexitatea procedurilor administrative (72%). Dificultatea în obținerea de informații suficiente despre procesul înființării firmei este invocat de 51% dintre europeni. Între țările membre există mari diferențe de percepție. De exemplu, 96% dintre greci văd ca principal impediment pentru pornirea unei afaceri absența resurselor financiare, în timp ce în Finlanda procentul respondenților cu această percepție este mai mic (52%). De asemenea, 77% dintre greci menționează dificultatea de a obține informațiile necesare, în timp ce în Olanda numai 20% din persoane reclamă această problemă. ÎNVĂȚAREA ANTREPRENORIATULUI ÎN ȘCOALĂ Jumătate dintre europeni consideră că educația din şcoală i-a ajutat să îşi dezvolte spiritul de inițiativă şi o atitudine antreprenorială. Mai mult, 47% dintre ei sunt de acord că educația şcolară i-a ajutat să înțeleagă mai bine rolul antreprenorilor în societate, iar 41% admit că şcoala le-a format abilitățile şi cunoştințele în măsură să poată conduce o afacere. Totuşi numai 28% sunt de acord că educația din şcoală le-a provocat şi interesul pentru a deveni antreprenor. Diferențele între state variază substanțial în ceea ce priveşte această percepție, de la 65% dintre respondenții din Portugalia la 17% din UK. În această privință, se constată o îmbunătățire a percepțiilor în 2012 comparativ cu 2009, în cele mai multe state UE. TIPURI DE FIRME PREFERATE Patru din zece europeni (41%) care preferă să lucreze ca angajat spun că le-ar plăcea să lucreze într-o afacere de familie, iar 48% se declară favorabili să muncească într-o întreprindere care nu e deținută de familie. 70

75 Afacerea de familie este opțiunea cea mai frecventă în rândul populației din 9 țări europene într-o măsură, variind de la 59% în Germania la 19% în Letonia. În 18 state UE, lucrul într-o companie care nu e deținută de familie este cea mai populară alternativă. În afara spațiului european, percepțiile sunt şi mai diferențiate culminând cu cazul Japoniei unde numai 5% dintre opțiuni sunt favorabile afacerilor de familie ROLUL ȘI PERCEPȚIA ANTREPRENORIATULUI ÎN ROMÂNIA STATUTUL DE LUCRĂTOR PE CONT PROPRIU VS. ANGAJAT Aproape jumătate dintre români (48%) declară că ar alege dintre variantele de carieră posibile, activitatea pe cont propriu. Acest procent depăşeşte media din UE (37%). Într-un procent apropiat (47%) sunt şi cei care declară preferința pentru statutul de angajat al unei companii, procentul fiind destul de redus față de media din UE (58%). Tabelul 6 Statutul de lucrător pe cont propriu vs. angajat UE-27 RO Variante de răspuns Opțuni Variația Opțiuni Variația / /

76 (puncte procentuale) (puncte procentuale) Angajat al unei companii 58% +9 47% +6 Lucrător pe cont propriu 37% -8 48% -4 Nimic (NA) 2% -1 3% -2 Nu știu 3% 2% Fig.15 - Opțiuni pentru carieră, România vs. UE-27 58% 47% 48% 37% UE-27 angajat al unei companii ROMANIA lucrator pe cont propriu Comparativ cu anul 2009, se constată o schimbare în preferințele din 2012 ale românilor, când mai multe persoane declară că ar dori mai degrabă să lucreze ca angajat într-o companie. Aceasta este, de altfel, tendința generală la nivelul UE unde numărul persoanelor care opteză pentru statutul de angajat a crescut 72

77 cu 9 puncte procentuale în timp ce preferința pentru activitatea pe cont propriu a scăzut cu 8 puncte procentuale PERCEPȚII ÎN LEGĂTURĂ CU ANTREPRENORIATUL Fezabilitatea de a deveni lucrător pe cont propriu Într-o proporție apropiată de media din Uniunea Europeană, trei din zece români consideră activitatea pe cont propriu drept o alternativă fezabilă. În România aproape o treime (31%) dintre persoane spun că ar fi fezabil pentru ei că în următorii cinci ani să devină lucrător pe cont propriu, iar 13% dintre ele consideră acest lucru foarte fezabil. Procentul din România se apropie foarte mult de media din Uniunea Europeană (30%) a celor care consideră opțiunea fezabilă şi foarte fezabilă (10%). Două treimi (67%) dintre români consideră că activitatea pe cont propriu este nefezabilă, 23% dintre aceştia o consideră foarte nefezabilă. În timp ce în UE procentele au rămas practic aceleaşi între 2009/2012, în România se sesizează o uşoară creştere cu 2 puncte procentuale a opiniilor favorabile fezabilității Motivele pentru nefezabilitate Jumătate dintre respondenții din România susțin că nu dispun de resursele financiare pentru a deveni lucrător pe cont propriu, ceea ce înseamnă foarte mult în contextul european. Aproape jumătate (48%) din cei ce consideră nefezabil să înceapă o activitate pe cont propriu invocă drept principal motiv lipsa capitalului şi resurselor necesare procentul fiind mult mai mare față de media din UE (numai 12% dintre europeni menționează acest motiv). Relativ puține persoane din România indică alte motive pentru care nu găsesc fezabil să înceapă o activitate pe cont propriu. Mai puțin de 1 din 10 persoane motivează nefezabilitatea prin lipsa abilităților (7% față de 8% în UE), absența 73

78 unei idei de afacere (3% față de 7%), frica de eşec şi consecințe (2% față de 5%), teama de birocrație (6% față de 4%). Peste o treime (36%) din respondenții din România - mult mai puțini decât media din UE (55%) - spun că au alte motive pentru care nu văd în angajarea pe cont propriu o opțiune fezabilă. Fig.16 - Motive pentru nefezabilitate, România vs. UE-27 BARIERE ADMINISTRATIVE/ BIROCRATIE RISCUL UNUI ESEC SI CONSECINTE LEGALE DIFICULTATI LEGATE DE FAMILIE 4% 5% 6% 6% 2% 5% ABSENTA UNEI IDEI DE AFACERE ABILITATI INSUFICIENTE 7% 8% 3% 7% CLIMATUL ECONOMIC CURENT NEFAVORABIL 12% 7% CAPITAL SI RESURSE FINANCIARE INSUFICIENTE 21% 48% UE-27 Romania Dorința de a deveni lucrător pe cont propriu 74

79 Jumătate dintre persoanele din România privesc activitatea pe cont propriu ca o opțiune dezirabilă de carieră, față de numai o treime la nivelul Uniunii Europene. O majoritate de 58% dintre români şi-ar dori să devină lucrător pe cont propriu în următorii 5 ani. Un procent de 30% declară ca foarte dezirabil acest lucru, iar 28% într-o oarecare măsură dezirabil. Aceste nivele sunt relativ ridicate comparativ cu valorile medii din UE unde numai o treime (32%) dintre cetățeni consideră selfemployment-ul o opțiune dezirabilă pentru următorii 5 ani şi numai 11% ar dori foarte mult acest lucru. În schimb, un procent de 40% dintre români spun că pentru ei activitatea pe cont propriu nu este de dorit, iar 14% dintre ei o văd chiar foarte indezirabilă şi 26% total indezirabilă. Situația la nivelul UE este diferită: 65% dintre europeni nu îşi doresc să devină lucrători pe cont propriu, iar dintre aceștia 22% consideră acest lucru foarte indezirabil şi 43% total indezirabil. Fig.17 - Alegerea de a deveni lucrător pe cont-propriu, România vs.ue27 TOTAL INDEZIRABIL 43% 26% FOARTE INDEZIRABIL 22% 14% IN OARECARE MASURA DEZIRABIL 21% 28% FOARTE DEZIRABIL 11% 30% UE-27 ROMANIA 75

80 Temeri legate de pornirea unei afaceri Posibilitatea intrării în faliment îi preocupă pe majoritatea românilor când îşi pun problema să deschidă o afacere. Referitor la principalele două riscuri relaționate cu deschiderea unei afaceri, majoritatea respondenților din România au declarat că cel mai mult îi sperie riscul de a intra în faliment. Astfel, 56% dintre români invocă în primul rând acest risc reprezentând mai mult față de media din UE care este de 43%. Cu toate acestea, mai puține sunt persoanele din România (25%) care se tem de riscul pierderii proprietății/casei decât cele din UE (37%). Numai un sfert din respondenți invocă riscul legat de venituri nesigure (26% în România vs. 33% în UE) şi numai 15% spun că se tem pentru securitatea postului față de o medie de 19% în UE. Posibilitatea de a suferi un eşec personal preocupă un procent de 18% dintre români, comparativ cu 13% în UE. Fig.18 - Temeri / Riscuri legate de infiintarea unei firme, România vs UE-27 76

81 IMPLICAREA PERSONALA DE ENERGIE SI TIMP 13% 10% POSIBILITATEA UNUI ESEC PERSONAL 15% 18% INSECURITATEA POSTULUI 19% 15% VENITUL NESIGUR 33% 26% RISCUL PIERDERII PROPRIETATII 37% 25% RISCUL UNUI FALIMENT 43% 56% UE-27 ROMANIA EXPERIENȚA ÎN DEMARAREA UNEI AFACERI Un sfert dintre respondenții din România şi-au deschis o afacere sau intenționează să îşi deschidă în perspectiva apropriată, procentul fiind mai mare față de media din UE. Întrebați dacă au înființat o afacere, au preluat una existentă sau dacă au inițiat paşi pentru demararea unei viitoare afaceri, 26% dintre respondenții români au răspuns afirmativ, ceva mai mulți față de cei 23% din Uniunea Europeană. Trei sferturi (74%) dintre români spun că nu ar face niciunul din aceste lucruri, comparativ cu 77% dintre cetățenii de la nivelul UE. Fig.19- Experiența în demararea unei afaceri, România vs UE-27 77

82 PERSOANE CARE NU AU INFIINTAT O AFACERE SI NICI NU AU IN PLAN 74% 77% PERSOANE CARE AU INITIAT O AFACERE 26% 23% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% ROMANIA UE PERCEPȚII ASUPRA ANTREPRENORILOR ȘI ROLUL EDUCAȚIEI Percepții despre antreprenori În România, în intervalul a crescut numărul celor care consideră că antreprenorii creează noi produse și servicii de care beneficiem cu totii. Întrebați dacă sunt de acord cu o serie de afirmații despre antreprenoriat, persoanele din România au răspuns astfel: 85% sunt de acord că antreprenorii crează locuri de muncă, comparativ cu 87% la nivelul UE. În schimb 12% nu cred acest lucru în România, aproape la fel că în UE (11%). Față de anul 2009, se observă o îmbunătățire cu 4 puncte procentuale a atitudinii cu privire la acest aspect. În acelaşi procent de 85%, românii sunt de acord că antreprenorii creează noi produse şi servicii de care beneficiem cu toții, depăşind media de 79% din UE. Acest procent s-a îmbunătățit din 2009 până în prezent (2012) cu 10 puncte procentuale. 61% dintre români şi 57% din europeni consideră că antreprenorii culeg avantaje din munca altor oameni. O treime (35% vs 39% în UE) nu sunt de acord cu acest lucru. În timp ce în UE procentul celor favorabili acestei 78

83 afirmații a crescut cu 8 puncte în România a avut loc o scădere cu 2 puncte procentuale. În jur de două treimi (65% în România față de 52% media din UE) sunt de acord că antreprenorii se gândesc numai la propriile buzunare. Totuşi 47% dintre români vs 45% cetățeni din UE nu sunt de acord cu acest lucru. Fig Percepții asupra antreprenoriatului, România vs. UE-27 ANTREPRENORII SE GANDESC NUMAI LA PROPRIILE BUZUNARE 52% 65% ANTREPRENORII AU AVANTAJE DIN MUNCA CELORLALTI OAMENI 57% 61% ANTREPRENORII CREEAZA PRODUSE SI SERVICII DE CARE BENEFICIEM CU TOTII 79% 85% ANTREPRENORII SUNT CREATORI DE LOCURI DE MUNCA 87% 85% UE-27 ROMANIA Rolul educației în activitatea antreprenorială Atât in România, cât și în UE, 23% dintre persoane declară că au urmat un curs de antreprenoriat. Aproximativ un sfert (23%) dintre respondenții din România spun că au luat parte la o formă de curs de antreprenoriat, la şcoală sau în universitate, ceea ce este similar cu situația la nivelul UE-27. Un procent de 76% spun că nu au urmat niciodată un curs de acest tip. 79

84 Concluzii Antreprenoriatul este un concept foarte complex, iar caracteristicile, dinamica, determinanții și formele lui de manifestare sunt diferite de la o țară sau regiune la alta, influențând nivelul de dezvoltare economică generală și de prosperitate al fiecărei țări. Fiind inclus în Strategia Europa 2020, antreprenoriatul devine unul din factorii cheie pentru creștere inteligentă, durabilă și incluzivă, cu un rol major în crearea și menținerea locurilor de muncă. În contextul dat, când rata medie a șomajului în rândul tinerilor din Europa este 23,5%, este de dorit ca antreprenoriatul să reprezinte o opțiune de carieră serioasă mai ales pentru tineri. Încurajarea inițiativelor antreprenoriale și deblocarea potențialului de creștere al afacerilor europene sunt obiective majore pe agenda actuală a UE, transpuse în Planul de acțiune pentru antreprenoriat-2020 prin trei direcții strategice: dezvoltarea educației și instruirea în domeniul antreprenorial; crearea unui mediu de afaceri favorabil; diseminarea modelelor și dezvoltarea atitudinii antreprenoriale. Ultima ediție Flash Eurobarometer-354 pune în evidență nivelul antreprenorial, factorii determinanți și tendințele din Europa, potrivit măsurătorilor de opinii și percepții din interiorul și exteriorul segmentului antreprenorial, la nivelul țărilor membre UE % dintre europeni ar prefera să lucreze ca angajați, în timp ce numai 37% dintre ei ar fi dispuși să lucreze pe cont propriu. Atracția pentru activitatea pe cont propriu, exprimată prin procentul persoanelor favorabile acestei cariere, variază de la 58% în Lituania la 22% în Suedia. În 18 din cele 27 de state membre ale UE numărul celor care preferă statutul de angajat într-o companie este majoritar, atingând 74% în cazul Suediei și 73% în cazul Danemarcei. Se remarcă tendința de evoluție negativă a percepției cetățenilor UE față de angajarea pe cont propriu, care a scăzut la 37% în 2012 față de anul 2009, când 45% erau dornici să desfășoare activitate pe cont propriu. Mai mult, cetățenii din țările cele mai dezvoltate precum Suedia, Danemarca, Finlanda, Germania, Olanda, Marea Britanie, Austria sunt din ce în ce mai defavorabili activităților pe cont propriu, în timp ce o atitudine 80

85 mai favorabilă se înregistrează în rândul țărilor din Europa Centrala și de Est, între care și România. Aproape jumătate dintre români (48%) declară că ar alege dintre variantele de carieră posibile, activitatea pe cont propriu ca fiind dezirabilă pentru ei. Acest procent depășește media de 37% din UE-27. Jumătate dintre respondenții din România indică drept obstacol pentru a deveni lucrător pe cont propriu lipsa resurselor financiare, ceea ce înseamnă foarte mult în raport cu media europeană de numai 12%. 56% dintre români invocă la riscuri principale pentru afaceri în primul rând riscul de a intra în faliment, reprezentând mai mult față de media din UE care este de 43%. 26% dintre cei intervievați în România au răspuns că și-au deschis sau că intenționează să își deschidă o afacere în perspectiva apropriată, procentul fiind mai mare față de media din UE (23%). La fel ca și în UE, în România 23% dintre persoane declară că au urmat un curs de antreprenoriat, în timp ce un procent de 76% spun ca nu au urmat niciodată un curs de acest tip. În ceea ce privește percepțiile despre antreprenoriat și întreprinzători, o mare majoritate dintre români (85%) apreciază că antreprenorii creează locuri de muncă (comparativ cu 87% la nivelul UE) și tot 85% dintre cetățenii români sunt de acord că antreprenorii creează noi produse și servicii de care beneficiem cu toții, depășind media de 79% a cetățenilor din UE. 81

86 5. PROGRAME EUROPENE ȘI MODELE DE SUCCES ÎN SPRIJINUL INOVĂRII ȘI ANTREPRENORIATULUI 5.1. PROGRAME EUROPENE PENTRU INOVARE ȘI ANTREPRENORIAT PROGRAMUL HORIZON Comisia Europeană DG Research & Innovation Horizon 2020 este instrumentul financiar pentru implementarea Uniunii Inovării 20 - o inițiativă în cadrul Strategiei Europe 2020, care vizează competitivitatea globală a Europei. Adoptat de instituțiile UE în 2013, Programul pentru Cercetare şi Inovare HORIZON 2020 asigură prin pachetul legislativ aferent un buget consistent, de 70 de miliarde euro, care va contribui la atingerea obiectivelor Strategiei 2020 pentru creşterea şi dezvoltarea Uniunii Europene. Scopul principal al programului Horizon vizează consolidarea bazelor ştiințifice şi tehnologice prin realizarea Ariei de Cercetare Europeană în care cercetătorii, cunoştințele ştiințifice şi tehnologia vor circula liber. 19 Horizon 2020, 20 Innovation Union este strategia Uniunii Europene pentru crearea unui mediu inovator prietenos capabil să faciliteze transformarea marilor idei în produse și servicii în măsură să genereze creștere economică și locuri de muncă, 82

87 Caracteristicile esențiale care definesc Programul Horizon 2020 sunt următoarele: 1. Simplificarea Un model de finanțare simplificat va fi utilizat pentru rambursarea costurilor activităților. Acesta se va baza pe o singură rată de rambursare a cheltuielilor eligibile aplicabilă tuturor activităților din cadrul unei acțiuni. Rambursarea va putea atinge un maximum de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile totale ale unei acțiuni, cu un plafon de 70% pentru acele activități inovative mai apropiate de piață şi pentru acțiunile de co-finanțare a programului. Organizațiile non-profit vor putea beneficia, de asemenea, de rambursarea maximă de 100% a acțiunilor innovative. O rată fixă de 25% din costurile eligibile totale va fi rambursată pentru acoperirea costurilor indirecte. 2. Parteneriat pentru Cercetare și Inovare Va fi susținută dezvoltarea şi implementarea parteneriatelor public-private şi public-public, inclusiv Platformele Europene pentru Tehnologie, Inițiativele de Programare Joint şi Parteneriatele Europene pentru Inovare. 3. Bugetul Noul program de finanțare va avea un buget de 70 de milioane de euro, alocat pentru o perioadă de 7 ani ( ), ceea ce face din Horizon 2020 cel mai mare program de cercetare la nivel mondial, ținând cont că programul cadru multianual precedent FP7 a beneficiat de o alocare bugetară de 53 miliarde de euro. Distribuția bugetului (%) pe domeniile de intervenție este prezentată în tabelul următor. 83

88 Tabelul 7 I. Excelență în Știință 31.73% Consiliul European pentru Cercetare Tehnologii viitoare și emergente 3.50 Acțiuni Marie Curie 8.00 Infrastructuri pentru cercetare 3.23 II. Leadership industrial 22.09% Leadership în tehnologii industriale Accesul la capital de risc 3.69 Întreprinderi mici și mijlocii inovative 0.80 III. Schimbări societale 38.53% Sănătate, schimbări demografice și bunăstare 9.70 Cercetare în calitatea hranei și marine 5.00 Energie 7.70 Transport 8.23 Acțiuni climatice, resurse și materii prime 4.00 Societăți incluzive 1.70 Societăți sigure 2.20 Diseminarea excelenței și larga participare 1.06% Stiinta cu și pentru societate 0.60% Institutul European pentru Inovare și Tehnologie (EIT) 3.52% Centrul de Cercetare Comună: acțiuni directe non-nucleare 2.47% 84

89 Total 100% PROGRAMUL COSME Comisia Europeană DG Enterprise and Industry COSME este Programul Uniunii Europene pentru Competitivitatea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii care se va derula în perioada Dispunând de un buget planificat de 2,3 miliarde euro, COSME va sprijini IMMurile în următoarele domenii: 1. Acces mai bun la finanțare pentru IMM-uri 2. Accesul pe piață 3. Susținerea antreprenorilor 4. Condiții mai favorabile pentru crearea și dezvoltarea afacerilor ACCES MAI BUN LA FINANȚARE PENTRU IMM-URI COSME va facilita şi îmbunătăți accesul IMM-urilor la finanțare prin intermediul a două instrumente financiare diferite, disponibile începând cu anul 2014: 1. Facilitatea pentru Garantarea Creditelor (The Loan Guarantee Facility) Prin bugetul prevăzut în cadrul programului COSME vor fi finanțate garantarea şi contra-garantarea pentru intermediarii financiari din statele UE (instituții de garantare, bănci, companii de leasing) în scopul acordării mai multor credite şi împrumuturi leasing către IMM. Această facilitate include, de asemenea, securizarea portofoliilor de debite ale finanțărilor întreprinderilor mici şi mijlocii. Prin împărțirea riscului, garanțiile COSME vor permite intermediarilor financiari să extindă gama de finanțări pentru IMM. Acest lucru va facilita accesul la finanțarea debitelor pentru multe IMM-uri care nu ar avea altă posibilitate de a obține finanțarea de care au nevoie. Din 2007 până azi mai mult de de