II. ECONOMIE MONDIALĂ RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Transcription

1 II. ECONOMIE MONDIALĂ RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE ESTIMAREA COMERŢULUI INTERNAŢIONAL ÎN PERIOADA POST-CRIZĂ Alexandru GRIBINCEA, dr.hab., prof.univ., ULIM Alexandru NEGRUŢĂ, drd., ULIM Virgil GHERGHINA, drd., ULIM ABSTRACT. Specifically, Romania s trade deficit in 2010 stood at around 9.46 billion Euros, that is 5 per cent less than in Exports stood at billion Euros, 28 per cent more, while imports accounted for billion Euros, which is almost 20 per cent more than in the previous year. Worth mentioning is the fact that that the trade with the EU countries accounted for 72 per cent of Romania s import and export figures. The Secretary General of Romania s National Exporters and Importers Association. As early as November 2010 we managed to have a cumulated exports volume that in 11 months accounted for the Romanian exports volume in 2008, which is the year before the crisis. That was the reason why in late 2010 the Romanian exports got out of the crisis. Yet why the Romanian exports overcoming the crisis does not coincide with Romania s entire economy getting out of the crisis, that is another problem. Indeed, the export is an engine of the entire economy; it s just that the economy has more than one engine, which means investments, domestic consumption, as well as other components of the GDP. The Romanian exports account for about half of Romania s GDP. Which means that the other three quarters of the GDP, the other sectors that contribute to the GDP were not extremely effective in In contextual interdependenţelor economice internaţionale, comerţul internaţional se distinge printr-un rol essenţial, care s-a manifestat încă de la apariţia sa. El s-a dezvoltat în decursul timpului sub influenţa unui sistem de factori naturali, economici, ştiintifico-tehnici, social-politici, culturali, interni şi externi. Cu cât economia naţională este mai amplu deschisă către economia internaţională, cu atât incasările şi plăţile între rezidenţi şi nerezidenţi vor exprima un volum mai mare de schimburi comerciale şi financiare în raporturile ţării cu restul lumii, iar acestea vor influenţa mai profund procesele economice şi financiare interne ale economiei naţionale, generând în anumite condiţii şi un proces de angajare şi acordare de imprumuturi internaţionale. Relaţiile economice internaţionale cuprind atât fluxuri (tranzacţii) comerciale, cât şi fluxuri (tranzacţii) financiare: Fluxurile comerciale internaţionale reflectă interdependenţele dintre ţări în planul economiei reale, fiind rezultatul adâncirii treptate a specializării operatorilor economici din diferite ţări în producerea şi comercializarea de bunuri tangibile (produse corporale: materii prime, semifabricate şi produse manufacturate), de bunuri intangibile (produse ale inteligenţei umane sub forma de produse incorporale: brevete de invenţie, know-how, lucrări de proiectare) sau de presţări de servicii (transporturi şi asigurări, turism internaţional, servicii profesionale). Fluxurile financiare internaţionale sunt acele tranzactii intre rezidentii unei ţări şi cei din restul lumii care au ca obiect transferul de mijloace de plată şi/sau de credit. Aceste fluxuri vizează, pe de o parte, compensarea tranzacţiilor comerciale, iar pe de altă parte, tranzacţii financiare independente faţă de activitatea comercială internaţională. Această a două categorie de fluxuri financiare se concretizează în mişcările internaţionale de capital (credite externe acordate sau/şi primite, investiţii străine directe sau de portofoliu, mişcări de fonduri financiare pe termen scurt). Consecinţele migraţiei transfrontaliere a capitalului în vederea valorificării pe o altă piaţă decât cea pe care s-a format el se reflectă tot sub 50

2 forma unor fluxuri financiare, dar de sens invers faţă de sensul mişcării capitalului, fiind concretizat în veniturile din plasamentele externe de capital. O bună parte din aceste venituri se repatriază în ţară de origine a capitalului sub formă de dobânzi (pentru credite), profituri (pentru investiţii) şi sume generate de diferenţele existente pe diferite pieţe financiare intre ratele de schimb (pentru miscările de fonduri pe termen scurt). Figura 1. Tipologia fluxurilor economice internaţionale Circuitul economic mondial reprezinta ansamblul fluxurilor economice internaţionale privite în unitatea şi interdependenta lor. El reflectă ingemânarea formelor schimbului mutual de activităţi intre diferite economii naţionale, referitoare la activităţile producătoare de bunuri economice, de distribuţie, de cercetare ştiinţifică etc. În condiţiile actuale deţin o pondere tot mai importantă fluxurile monetare, financiare, de servicii şi informaţii etc. Cu cât gradul dezvolţării economice interne este mai mare, cu atât legăturile economice externe ale ţării respective sunt ma intense, fapt ce relevă ponderea majoră în circuitul economic mondial deţinută de ţările puternic dezvoltate. Comerţul internaţional reflectă totalitatea tranzacţiilor de export şi de import, ierarhizate pe ţări, pe grupe de ţări, pe zone sau regiuni, pe categorii de pieţe sau de bunuri materiale şi servicii etc. Exportul reprezintă o vânzare de bunuri economice dintr-o altă ţară în schimbul unei sume de bani cu circulaţie pe plan internaţional. Exportul are functia principală de a asigura o piaţă de vânzare pentru o parte din bunurile create în economia naţională, diminuând corespunzător consumul final. Importul reprezintă o cumpărare de bunuri economice dintr-o altă ţară, în schimbul unei sume de bani conveniente. Astfel, importul contribuie la sporirea de bunuri economice ca intră în consumul personal şi la asigurarea facotrilor de producţie pe care importatorul nu îi posedă sau are şanse de a-i crea cu un efort exagerat. Pentru adoptarea deciziei de export în scopul pătrunderii pe piaţa externă, producatorul trebuie să evalueze în mod ştiinţific şi realist capacitatea firmelor de a exporta, bunurile economice destinate exportului precum şi modalitatea de export. Pentru decizia de import trebuie să se respecte mai multe exigenţe care se referă la: plaţa preţului stipulat în contractul de vânzare, obţinerea pe cheltuială şi riscul său a licenţei de import, indeplinirea obligaţiilor vamale de import, preluarea mărfii, transferul riscului s.a. In sensul unor astfel de decizii o importanţă deosebită o are inţelegerea elasticităţii cererii şi ofertei pentru export şi import care poate lua următoarele forme: 51

3 a)elasticitatea cererii pentru export In situaţia în care se reduc preţurile exporturilor noastre pentru a spori incasările în valută, este necesar ca cererea pentru exporturile noastre să fie elastică. In cazul în care cererea pentru bunurile noastre va fi inelastică, situaţia va fi nefavorabilă deoarece efortul nostru suplimentar de a vinde o cantitate mai mare de bunuri va fi inutil, intrucât incasările mai mici în valută pentru fiecare livrare inseamnă de fapt incasări totale în valută mai mici. Numai dacă cererea pentru exporturile noastre este elastică, astfel incât să determine cantităţi vândute suficient de mult mărite, deprecierea va aduce incasări mai mari în valută. b)elasticitatea cererii pentru import Situaţia este asemănătoare dar funcţionează în sens invers. c)elasticitatea ofertei de export Dacă exporturile trebuie să fie vândute în cantităţi tot mai mari, ele trebuie sa fie disponibile pentru vânzare. Aceasta înseamnă că ar putea fii necesară reducerea cererii interne pentru ele, dacă oferta de exporturi este inelastică. Orice acţiune care duce la reducerea cererii interne va mări oferta de export. Aceasta relaţie trebuie optimizată însă, ţinând seama de interesele populaţiei, de puterea de cumpărare a banilor, de calitatea şi sortimentul bunurilor, de preţurile de pe piaţă externă etc. Caracteristicile principale ale comerţului internaţional s-au cristalizat treptat într-un mediu economico-social tot mai complex: Comerţul internaţional a evoluat în perioada contemporană, într-un ritm mai mare, în comparaţie cu dinamică producţiei. Această caracteristică vizează atât devansarea ritmului producţiei, cât şi devansarea ritmului creşterii produsului naţional brut, respectiv a produsului intern brut. Un asemenea decalaj se explică prin creşterea volumului fizic al exporturilor şi prin sporirea preţurilor pe piaţa mondială, ce au avut loc în perioada postbelică, dovedind ca o pondere relativ crescândă din producţia naţională este orientată spre export, iar o pondere tot mai mare a importului contribuie la acoperirea nevoilor de consum ale ţării. Comerţul internaţional a inregistrat mutaţii calitative, structurale însemnate, regasite atât la export, cât şi la import. Acestea sunt expresia schimbărilor adânci ce s-au realizat în structura economiei mondiale, mai ales, sub impactul revoluţiei ştiinţifico-tehnice contemporane şi dezvoltării diviziunii mondiale a muncii. Astfel, în componenţa obiectului exportului, indeosebi al ţărilor dezvoltate, se află produsele manufacturate, cu grad înalt de prelucrare. Cu cât gradul de prelucrare al unui produs este mai mare, cu atât se obţine un preţ superior sau o cantitate sporita de devize pe piaţa mondială, pentru o cantitate mai redusă de efort pe unitatea de produs. Comerţul internaţional este influenţat din ce în ce mai mult de evoluţia economiei internaţionale. Această caracteristică trebuie apteciată în complexitatea sa, deoarece riscurile şi alte procese specifice crizei economice, monetar financiare sau valutare mondiale se regăsesc în evoluţia conjuncturii economice internaţionale contemporane. Comerţul internaţional se caracterizează prin derularea sa în proporţia cea mai mare între ţările dezvoltate economic. Un procent relevant al comerţului internaţional se inregistrează între ţările dezvoltate econimic, având ca obiect bunuri superior prelucrate, precum şi între filialele societăţilor multinaţionale, având ca obiect bunuri intermediare. Comerţul internaţional cunoaşte forme noi de alianţe şi cooperări internaţionale. Pe lângă organismele şi acţiunule cu vocaţie mondială şi regionala, create în perioada postbelica pentru a stimula comerţul internaţional, cum ar fi Organizaţia Mondială a Comerţului şi Uniunea Europeana, se intaresc tot mai mult în prezent forme şi tehnici noi de afaceri internaţionale. Acestea depasesc cadrul strict al schimbului de bunuri materiale şi termenele specifice contractelor de import export tradiţionale, inscriindu-se în categoria mai cuprinzatoare a cooperării economice internaţionale şi categoria mai nouă a alianţelor strategice şi de transfer internaţional de tehnologie. 52

4 Toate operaţiunile de comerţ internaţional sunt reflectate în balanţa comercială, care relevă şi gradul racordării unei ţări la fluxurile economice internaţionale. Balanţa comercială reprezintă un tablou economico-statistic în care se înregistrează şi se compară sistematic valoarea totală şi pe grupe de mărfuri a exportului şi a importului unei ţări, pe o anumită perioadă, de regulă un an. Gruparea bunurilor economice exportate şi importate se realizează în modalităţi deiferite de la o ţară la alta. De obicei, aceasta grupare include zece secţiuni, cu 150 de grupe de mărfuri agroalimentare, materii prime, combustibili, produse chimice, maşini şi echipamente de transport etc. Fiecare ţară urmăreşte cu ajutorul balanţei comericale, modul cum participă ea la comerţul internaţional, în scopul valorificării pe piaţa externa a rezultatelor activităţii la scară naţională. Exportul constituie activul în care se inscriu operativ sumele incasate din vânzarea bunurilor economice, într-o valută convenita. Importul constituie pasivul în care se inscriu sumele platite pentru bunurile economice importate, într-o valută inscrisa în contractul de import. Balanţa comercială poate sa se infatiseze sub mai multe forme, determinate pe baza unor criterii necesare deciziilor pentru intocmirea, urmărirea sau evaloarea balanţei. Astfel, după numărul partenerilor, balanţa poate fi: balanţa comercială generală atunci când în balanţa se cuprind schimburile de mărfuri ale unei ţări cu toate celelalte ţări; balanţa comercială parţială atunci când în balanţă sunt cuprinse schimburile de mărfuri ale unei ţări cu agenţi economici dintr-o singură ţară sau dintr-o singură grupare de ţări. După raportul dintre export şi import balanţa poate fi: 1. excedentară (activă), atunci când valoarea exportului e mai mare decât valoarea importului, ţara respectivă realizând venituri suplimentare în valută. O asemenea balanţă e recomandabilă pentru ţările care au datorii externe şi cele care doresc să treacă la convertibilitatea monedei. O balanţa comercială excedentară se poate realiza prin relaţii de comerţ exterior cu orice altă ţară; 2. deficitară (pasivă), atunci când valoarea exportului e mai decât valoarea importului. Echilibrarea acestei balanţe se poate face prin folosirea rezervelor valutare propii sau prin credite externe rambursabile. 3. echilibrata (soldata) atunci cand valoarea exportului este egală cu valoarea importului. Aceasta se poate realiza în fiecare an sau în mod cumulativ pe mai multi ani. Starea balanţei comerciale (excedentară, deficitară, echilibrată) este expresia, îndeosebi, a gradului de eficienţă economică inregistrată în ţara respectivă şi care determină forţa concurenţei mărfurilor ei pe piaţa mondială. In situaţia în care o balanţa comercială este deficitară (pasivă) în mod cronic, înseamnă că evoluţia economică este necorespunzatoare; însă o stare benefică nu presupune neapărat o balanţă comercială excedentară continuu, ci necesită o balanţa comercială echilibrată în dinamică pe orizonturi medii de timp şi pe ansamblul relatiilor de export-import. Pentru evaloarea curentă a situaţiei balanţei comerciale trebuie să se ţină seama şi de mecanismul şi nivelul preţurilor utilizate pentru bunurile economice care fac obiectul comerţului internaţional. Balanţa comercială este o componentă principală a balanţei de plăţi externe. In relaţie directă cu stadiul dezvolţării economice a unei ţări şi cu exigenţele unor teorii economice predominante într-o perioadă, referitoare la comerţul internaţional, statul elaborează o politică comercială corespunzătoare. Pe termen lung, obiectivul politicii comerciale constă în stimularea dezvolţării economiei fiecărui stat, în condiţii de concurenţă internaţională. Pe termen scurt sau mediu, obiectivele politicii comerciale constau, în principal, în modernizarea structurii relaţiilor comerciale internaţionale. In ansamblul lor, obiectivele politicii comerciale se deosebesc în timp şi spatiu sub influenţa unor imprejurări naţionale şi internaţionale specifice. În prezent se intăreşte tendinţa spre instituţionalizarea relaţiilor economice internaţionale, concomitent 53

5 cu multilateralizarea acestora prin acorduri care vizeaza codificarea unor norme şi principii referitoare la utilizarea anumitor instrumente proprii politicii comerciale în schimburile economice mutuale. Comerţul internaţional necesită incheierea sistematică de tratate, acorduri şi diverse convenţii economice între parteneri din ţări diferite. Măsurarea gradului şi evoluţiei comerţului internaţional, pe de o parte, şi dezvoltarea economică pe de alta parte, constituie un demers ştiinţific fundamental şi de mare complexitate în timp şi spatiu. Aceasta relaţie implică determinarea riguroasă şi sistematică a eficienţei fiecărei operaţiuni de comerţ internaţional care intră în structura actuală a acestuia. Eficienţa economică a comerţului internaţional reflectă efectele pe care exportul şi importul le au asupra activităţii economice, asupra economiei naţionale în ansamblul ei. Pe termen scurt, eficienţa demonstrează modul în care ea îşi îndeplineşte funcţia de menţinere a unei situaţii economice sau de a contribui la asigurarea echilibrului între cererea şi oferta agregate de bunuri economice. Eficienţa activităţii de comerţ internaţional, apreciată prin indicatorii macroeconomici, este cu atât mai mare cu cât agenţii economici obţin mai multă valută din export, cu ajutorul căreia pot să importe bunuri economice necesare. Calcularea eficienţei comerţului internaţional la nivel microeconomic şi pe fiecare operaţiune de export şi de import este necesară, dar nu şi suficientă pentru aprecierea eficienţei totalităţii relaţiilor economice internaţionale, în corelaţie cu eficienţa globală a activităţii economice dîntr-o ţară. Pe termen mediu şi lung eficienţa comerţului internaţional are o sferă mai cuprinzătoare deoarece reflectă efectele totale asupra evoluţiei de ansamblu a economiei unei ţări, aflate în echilibru dinamic. Aceasta înseamnă că, prin influenţele sale multiple, comerţul internaţional schimbă componenta materială a indicatorilor de de rezultate macroeconomice, cum ar fi produsul global brut; de asemenea, comerţul internaţional influenţează ritmul de creştere al produsului naţional net, precum şi expresia monetară a acestuia. Astfel eficienţa comerţului internaţional trebuie evaluată atât din perspectiva obţinerii efectelor imediate directe cât şi din cea a obtinerii efectelor imediate agregate. In consecinţă, relaţia dintre comerţul internaţional şi dezvoltarea economică devine mai complexă şi mai cuprinzătoare, în sensul că ea trebuie să vizeze nu numai creşterea eficienţei economice într-o anumită ţară, ci în ansamblul ţărilor partenere la operaţiunile tot mai diversificate de comerţ exterior. Participarea unei economii la comerţul internaţional cu bunuri şi servicii este reflectată şi analizată cu ajutorul următorilor indicatori: Volumul valoric al exporturilor anuale de bunuri şi servicii ale unei ţări şi ponderea acestora în produsul intern brut (in %), ca expresie a performanţei exterioare a economiei naţionale. In comparaţiile dintre ţări se recurge deseori la exportul/locuitor, dar exportul trebuie să cuprindă atât bunurile (produse tangibile şi intangibile), cât şi serviciile (produse intangibile). Volumul valoric al importurilor anuale de bunuri şi servicii ale unei ţări şi mărimea relativă (în %) a acestora în raportul cu produsul intern brut al ţării, ca expresie a dependenţei economiei naţionale faţă de pieţele externe de aprovizionare. Impreună, exporturile şi importurile de mărfuri şi servicii exprimate procentual în raport cu PIB formează un indicator ce reflectă rolul schimburilor comerciale cu străinătatea în crearea şi utilizarea produsului brut al ţării. El este cunoscut în literatura de specialitate şi sub denumirea de ventilare internaţională a economiei unei ţări. Capacitatea de plată a unei economii naţionale constituie o dimensiune importantă în luarea deciziei de a face afaceri cu operatorii economici din acea ţară. Cel mai uzitat indicator este exprimarea rezervei oficiale a ţării în luni de import (uneori, doar a parţii din rezerva oficială care este deţinuta în valută forte, nu şi partea deţinută sub forma de aur 54

6 monetar). Indicatorul rezultă din simpla imparţire a rezervei oficiale de valută a ţării la importul mediu lunar din ultimul an sau din ultimul semestru. Dacă rezultatul acestui raport este de cel putin 2,5 luni, se apreciază că respectiva ţară nu va avea în viitorul apropiat dificultăţi în respectarea angajamentelor internaţionale de plată. Pentru a exprima semnificaţia (gravitatea) dezechilibrului inregistrat în comerţul exterior al ţării, excedentul/deficitul balanţei comerţului cu bunuri şi servicii se raportează la PIB. O caracterizare completă a schimburilor comerciale (mărfuri şi servicii) presupune şi luarea în considerare a indicatorilor de structura a schimburilor comerciale cu străinătatea (mai ales, ponderea produselor cu valoare adăugată mare pe unitatea exportată de marfă sau de serviciu). Ei sporesc acuratetea imaginii sectorului extern al economiei reale. Comerţul exterior al României a înregistrat, potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică, o evoluţie pozitivă în anul 2010, în special prin componenta sa de export, asumându-şi astfel, în continuare, atât rolul de motor al creşterii economice, cât şi de multiplicator în economie pentru industria orizontală, transporturi, asigurări, servicii financiare. Astfel, volumul exporturilor româneşti a fost de 37,25 miliarde Euro, mai mare cu 28,1% decât volumul exporturilor în anului 2009 şi peste nivelul exporturilor totale ale anului 2008 (33,725 miliarde Euro), an record al exporturilor României pentru ultimii 20 de ani. Ritmul constant de creştere a exporturilor timp de 14 luni şi producţia industrială în creştere constantă de cel puţin 6 luni a determinat ca pierderea de 4,6 miliarde Euro, înregistrată la exporturile din 2009, să fie astfel total recuperată. Conform INS, volumul importurilor este de 46,71 miliarde Euro, cu o creştere de numai 19,9% faţă de anul 2009, semn al menţinerii investiţiilor din activitatea productivă şi al diminuării consumului din România. Soldul balanţei comerciale este inferior celui înregistrat în anul 2009 (o scădere cu 408,8 milioane Euro) şi în scădere substanţială faţă de soldul anului 2008 (scădere cu 14,056 miliarde Euro). Exporturile către ţările din afara UE şi-au menţinut ritmul de creştere (38,7%), în special în ţări mai puţin afectate de criză sau care au reluat mai rapid creşterea economică. În structura exporturilor în anul 2010, ponderea produselor industriei constructoare de maşini şi echipamente de transport este de 42,4%, autoturismele şi părţile de autoturisme reprezentând cca 12% din volumul exporturilor româneşti. Evoluţia exporturilor de autoturisme româneşti pe marile pieţe europene (Germania, Franţa, Elveţia) s-a datorat atât programelor tip Rabla din aceste ţări, calităţii produselor româneşti şi raportului calitate-preţ, precum şi acţiunilor de promovare desfăşurate de MECMA, alături de producătorul român. În 2010, Dacia a vândut în străinătate vehicule, cu 12% mai mult decât în anul precedent, volumul livrărilor anuale ale mărcii ajungând să se dubleze între 2005 şi Marca românească şi-a consolidat poziţia în Europa Occidentală unde, în 2010, au fost înmatriculate vehicule Dacia. Franţa a redevenit anul trecut prima piaţă de export pentru Dacia, cu peste unităţi vândute, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 4,12%. Acest rezultat plasează Dacia pe locul al şaselea în clasamentul mărcilor celor mai vândute din Franţa. Pe locul al doilea se află Germania, cu unităţi, un rezultat inferior faţă de cel înregistrat în anul 2009, însă cu mult superior celor vehicule Dacia vândute în această ţară în În Italia au fost vândute unităţi, iar în Spania au fost vehicule înmatriculate. Alte pieţe importante pentru Dacia pe plan internaţional sunt Turcia ( unităţi), Algeria ( unităţi) şi Maroc ( unităţi). Pe piaţa din România, Dacia a comercializat vehicule, adjudecându-şi astfel o cotă de piaţă de 31,7%, în creştere cu 2,8 puncte procentuale faţă de anul precedent. Peste două treimi din volumele vândute ( unităţi) au fost livrate prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto din România. O contribuţie importantă la rezultatul 55

7 Dacia au avut-o vânzările de flote, care au înregistrat în 2010 un nivel record (aproape de unităţi), în special ca urmare a livrărilor către mari companii (societăţi româneşti şi internaţionale prezente în România). Pentru Dacia, anul 2010 a fost marcat de lansarea modelului Duster. Datorită unui raport prestaţii/spaţiu interior/preţ fără echivalent în lumea vehiculelor 4x4, Dacia Duster s- a impus rapid drept lider în segmentul său pe piaţa din România, cu unităţi vândute. Remarcabil este faptul că 92% dintre clienţi au optat pentru versiunea vârf de gamă, Lauréate. Modelul cunoaşte de asemenea un succes remarcabil pe plan internaţional, cu peste de comenzi la data de 31 decembrie Dacia Duster s-a impus şi între profesioniştii domeniului auto, obţinând premiul «Autobest 2011», precum şi titlurile «Maşina Anului 2011» în România şi în Croaţia, precum şi trofeul «SUV-ul Anului 2011» în România. 72,1% din exporturi şi 72,4% la import au fost direcţionate înspre/ dinspre ţările Uniunii Europene, dar au apărut primele semne de creştere a exporturilor către ţări terţe, mai puţin afectate de criză (creştere a exporturilor de 38,7%, mult peste media valorilor înregistrate în Uniunea Europeană: 24,4%). Printre ţările cu creşteri semnificative se numără: Japonia creştere de 74,73% a exporturilor (componente auto, rulmenţi, aparate electrice, produse de sticlărie, vinuri etc.), Coreea de Sud - creştere de 49,37% (echipamente energetice şi industriale, nave maritime şi fluviale, îngrăşăminte şi furaje etc.), China creştere de 45,15% (accesorii auto, îngrăşăminte chimice, echipamente energetice, anvelope şi produse din cauciuc, vinuri), Canada creştere de 3 ori a exporturilor (321%) (maşini şi aparate electrice, cazane şi echipamente nucleare, componente şi părţi de avioane), SUA creştere cu peste 61% (componente auto, îngrăşăminte chimice), Mexic - creştere cu peste 51% (anvelope, covoare, produse siderurgice diverse, instrumente optice, accesorii auto), Federaţia Rusă - creştere de 62,12% (piese componente auto, frigidere şi mobilă), Ucraina creştere a exporturilor de peste 53% (produse minerale, maşini şi echipamente electrice, autoturisme şi componente auto), Turcia creştere de 76,8% (produse minerale, produse ale industriei chimice, produse din metal, maşini şi aparate electrice, automobile şi piese auto etc.). O creştere de peste 50% a exporturilor s-a înregistrat în: Armenia (510,91%), Azerbaidjan (112,59%), Kazahstan (66,86%), Africa de Sud (99,49%), Libia (50,11%), R.S.Vietnam (74,82%), Brazilia (61,61%). Principalii exportatori în cadrul U.E. au fost AUTOMOBILE-DACIA, NOKIA ROMANIA, HONEYWELL TECHNOLOGIES SARL, OMV PETROM, DAEWOO- MANGALIA HEAVY, FLEXTRONICS MANUFACTURING, CONTINENTAL AUTOMOTIVE, PHILIP MORRIS ITALIA, ALRO SA, ROMPETROL RAFINARE. În afara U.E.: ARCELORMITTAL GALATI, ROMPETROL RAFINARE SA, NOKIA ROMANIA, RENAULT INDUSTRIE ROUMANIE, AUTOMOBILE DACIA, OMV PETROM, PETROTEL LUKOIL SA PRAHOVA STR.MIHAI BRAVU NR.235 PLOIESTI JUD.PRAHOVA J29/111/ STX RO OFFSHORE TULCEA, HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER, AZOMURES SA. Importurile continuă să fie alcătuite, pe de o parte, din bunuri de investiţii sau produse industriale de completare pentru industria românească ( 66,2%) şi, pe de altă parte, din energie (10,1%) şi materii prime şi materiale (16,7%). Produsele agricole au reprezentat 7% din importuri, comparativ cu 6,3% din exporturi. Orientarea geografică a importurilor nu a înregistrat o modificare majoră, pe primele cinci locuri rămânând Germania, Italia, Ungaria, Franţa, şi China cu peste 48% din importuri; Federaţia Rusă, important furnizor de materii prime, reprezintă 4,72% din importuri. Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au exportat în afara spaţiului comunitar, în primul trimstru al acestui an, mărfuri în valoare de 56

8 366 de miliarde de euro. Suma este în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a lui Importurile din afara Uniunii au totalizat, în perioada ianuarie-martie 2011, 416 miliarde de euro, cu 25% mai mult decât în perioada corespondentă a lui În acelaşi timp, statele UE au efectuat schimburi intra-comunitare de mărfuri în valoare de 700 de miliarde de euro (+17% faţă de primele trei luni ale anului precedent). Cele mai impresionante evoluţii la nivelul exporturilor extra-comunitare au fost pe destinaţia Turcia (+47% în ianuariefebruarie 2011 faţă de primele două luni ale lui 2010), Rusia (+46%), China (+33%) şi Coreea de Sud (+31%). În ceea ce priveşte importurile, cel mai mult au crescut cele din Brazilia (+41% în ianuarie-februarie 2011 faţă de perioada similară a lui 2010), Rusia (+33%), Norvegia (+30%) şi Turcia (+28%). UE a înregistrat un deficit comercial mult mai mare în ceea ce priveşte energia (-61 miliarde de euro în primele două luni ale anului, comparativ cu -44,4 miliarde de euro în ianuarie-februarie 2010), însă a înregistrat şi o creştere semnificativă a excedentului pe partea de bunuri manufacturate (+27,1 miliarde de euro, faţă de +17,4 miliarde). Cele mai mari excedente comerciale le-au înregistrat, în primele două luni ale anului, Germania (+21,9 miliarde de euro), Olanda (+7,5 miliarde de euro) şi Irlanda (+6 miliarde de euro). Cele mai mari deficite au fost raportate de Marea Britanie (-18,4 miliarde de euro), Franţa (-15,9 miliarde), Italia (-10,2 miliarde) şi Spania (-8,1 miliarde de euro). România a avut, în primele două luni, un deficit comercial de 582 de milioane de euro. La nivelul primului trimestru, ţara noastră a exportat în afara spaţiului comunitar mărfuri în valoare de trei miliarde de euro (circa 0,8% din totalul exporturilor UE) şi a importat de acolo produse în valoare de 3,6 miliarde de euro (tot aproximativ 0,8% din total). Comerţul exterior al României va creşte în 2011 cu 15%, la 91 miliarde euro, urmând ca în 2012 să ajungă la 105 miliarde euro, ponderea exporturilor menţinându-se la 54%, potrivit datelor furnizate de Unicredit. România a urmat trendul statelor din regiunea Europei Centrale şi de Est în ceea ce priveşte exporturile şi importurile, fenomen care s-a regăsit şi în privinţa relaţiilor comerciale, existând o concentrare în zona a zece parteneri importanţi, printre care s- au numărat Germania, Italia, Polonia şi Rusia, a declarat, marţi, reprezentantul Unicredit Group, Andrew England. Valoarea comerţului extern al României s-a ridicat în 2010 la 79 miliarde de euro, sub nivelul înregistrat în 2008, de 85 miliarde euro, însă în creştere cu 20% comparativ cu 2009, când a totalizat 65 miliarde euro, se arată într-un raport Unicredit Group privind exporturile şi importurile în Europa Centrală şi de Est. În 2011, comerţul extern românesc va continua evoluţia pozitivă, ajungând la 91 miliarde euro, urmând ca în 2012 să cumuleze 105 miliarde euro. Exporturile vor acoperi 54%, iar importurile 46%. Principalele ţări în care România a exportat anul trecut au fost Germania, Italia şi Franţa, parteneri care s-au păstrat şi în cazul importurilor. România ar trebui să îşi extindă operaţiunile de schimb în ţările din proximitate, unde există oportunităţi de a dezvolta astfel de parteneriate, a apreciat England. Motorul de creştere al comerţului extern al României l-a reprezentat industria de maşini, care a acoperit 29% din importuri şi 27% din exporturi. Segmentele transporturi şi textile au avut şi ele o evoluţie pozitivă, în timp ce sectorul de produse chimice a înregistrat cel mai mare deficit, acoperind 17% din importuri şi 10% din exporturi. La nivelul regiunii, România ocupă locul doi în ceea ce priveşte creşterea medie anuală a comerţului extern în perioada , deşi cota de piaţă în Europa Centrală de Est a fost de 4%. BIBLIOGRAFIE : 1. Gribincea A. Dezvoltarea serviciilor hoteliere la nivel mondial şi în R.Moldova. În: Revista Economica, 2009, nr 4 (68), p Gribincea A. Necesitatea reglării globalizării. În: Revista Economica, 2009, nr 3 (67), p

9 3. Gribincea A. La philisophie du developpement économique. În: Revista Studii Economice, 2009, nr.3-4, p Gribincea A. Marea depresie economică a SUA din anii : evoluţia modelelor de depăşire. În: Revista Studii Economice, 2009, nr.3-4, p Gribincea A. Factorii ce stau la baza succesului economiei SUA. În: Revista Studii Economice, 2009, nr.3-4, p Gribincea A. Modalităţi de elaborare a programelor de utilizare optimă a resurselor: aspecte metodologice. În: Revista Studii Economice, 2009, nr.3-4, p Gribincea A. Глобализация интеллекта в постиндустриальную эпоху. În: Revista Studii Economice, 2009, nr.3-4, С Gribincea A. Fraude prin intermediul cardurilor bancare. În: Revista ştiinţifică Studia Universitatis, seria Ştiinţe exacte şi economice, 2009, nr. 7(27), p SOCIO-ECONOMIC ASPECT OF GLOBALIZATION AND INTERNATIONAL BUSINESS Teimuraz SHENGELIA, doctor of economic science, full professor of Tbilisi State University, Georgia ABSTRACT. globalization is characterized with multi-faceted aspects. it sometimes helps in social and economic development. on the contrary, it hampers social and economic development on the whole. it increases interdependency; therefore, it is the main cause of changes in the international system. before the advent of globalization within the international spectra the personal roles and status were considered important. with its introduction personal activities, regarding the interdependency between the nations, the collective games have increased. therefore, the concepts of social and economic development have totally changed. those concepts are directly or indirectly reshaped or sometimes totally converted into the lobbies and whims of internationally controlled corporations, nongovernment organizations and global actors. this paper will review the process of globalization and its impact on international business which causes socio-economic development. INTRODUCTION. One of the hot issues discussed at various academic forums is the subject of globalization and its overall impact on the economy and social development of the world. Globalization in a literary sense is the tool of globalizing, transformation of some things or phenomena into global ones. Generally, it is considered a holistic process in which the people from different regions of the world are unified into a single society and function together. This process on the whole is a combination of economic, technological, sociocultural and political forces (Croucher, 2004). The importance of globalization in ushering socio-economic development is realized specially since last three decades when electronic media converted the world in a global village (Modelski, 1972). In recent times the globalization is coincided with the economic concept where the integration of national economies into the international economy through trade, foreign direct investment, capital flows, migration, and the spread of technology has taken place (Bhagwati, 2010). As a result the issue of its expanded dimensions has created a very immense revolution in the human life. Therefore, the concept of globalization has got a very important place in academic circles of economic and social researches (Krasner, 2008). A serious attempt has been made to interpret all of its impacts from all sides and corners. The most important point of the impact of globalization is the socio-economic relations of the various stakeholders. The socio-economic development of any country depends on such relations. During the history of human being, societies have been dealing with each other in different ways and have formed all kind of relations. As per compatibility of the globalization the social and 58

10 economic relations have been conformed. The need is profoundly felt in the developing countries of the world. DEFINITION OF GLOBALIZATION. Globalization has been defined in various ways and with different approaches. For example: Globalization as an idea, globalization as a pattern or project, globalization as a process of human being's history, globalization as a probable future, globalization as a situation, and finally, globalization as a trend (Nahavandian, 2007). There is not one and single definition about the term of globalization. Everyone has seen it in his/her point of view. Therefore, there are different opinions about it (Salimi, 2005). Different writers have different views regarding the definition of globalization. The most important explanation about the concept has been presented by Jan Aart Scholte (2000:15-17). Jan has given five definitions of globalization in the literature. His points are quite relevant to the issue of globalization. The points are as under: 1. Globalization as Internationalization. In this part of the study the globalization is simply conceived the global international relations between different nations and the countries. The point leads to the concept of the development of exchange and the greater dependency on each other. Here economy is taken as exchange of commodities from one border to the next. As a result the globe becomes a village where business takes place at a quite ease (Hirst and Thompson, 1996). 2. Globalization as Liberalization. In this part of the study the globalization is regarded above than the borders where restrictions are removed with the purpose of creating borderless economy (Scholte 2000: 16). The researchers who have much sported the idea of doing with the regulatory business restrictions have included in this type of caption. 3. Globalization as Universalization. In this section of the concept globalization is considered for granted as a worldwide phenomenon where the transfer of commodities and knowledge is spread in all corners of the world 4. Globalization as Westernization or Modernization. At this point 'globalization' has been considered as a transformation of the cultural values cross the borders. As a result powerful cultures are supposed to imbibe the weaker. The system has threatened the various existent cultures present in various parts of the world. 5. Globalization as Deterritorialization At this juncture 'globalization' leads to the concept of the reshaping the notion of border, territory, or a country where the movement is free of all the restrictions without any hindrance (Held, McGrew, Goldblatt, Perraton, 1999). As stated above there are various approaches and definitions of globalization. My understanding of globalization is well-matched to the last definition in which Globalization is as a trend and process of the far past and is continued to the present time and will be continued in the future as well. All along this process every phenomena and social problems of human beings are being changed from the individual, racial, local and national into global ones. In this course of action the human being lives are more associated and dependent on each other. Consequently, instead of racial, local, and national different societies, there will be conformed a single and united global society. All the people in this global society have memberships and have a dependency and concern toward it (Ohmae, 1990a). As a result, with mutual aid and partnership they try to do away with their desires and the difficulties of global society which can be removed (Keohane & Nye, 1977). With the definition presented here, the specific changes will appear in the globalization processes. They are as under: The elimination of the borders which disconnect the societies of the human beings, Vanishing away of racial, local and national issues and substitute of these with the faithfulness to global issues instead, 59

11 The manifestation of global citizenship in place of national citizenship, The alliance of all human beings in societies jointly and the extension of communication and the get in touch with among these societies, The configuration of global cultural and the encouragement of common values acceptedby all the universal people, Reduction of racial, local and national institutions on account of the significance of all the global and transnational organizations and institutions, The development of international general laws and the empowerment of global organizations, Manifestation of global phenomena and concerns. These changes are not restricted to particular areas such as political or economical ones. However, it touches all the fields of human being's life. Therefore, due to the globalization practice, it contains all the human being life dimensions and causes their transform and changes. Social scientists, whose domain is to analyze the social life, do so at two levels. They are: interpersonal or microsocial level and the group or macrosocial level. On the microsocial level they focus on the way individuals relate to one another based on the position that each holds in relation to the other. In this part of the system the socio-economic development takes place at national level. The players of this game are people within a territorial boundary of the country. They usually have the same cultural background and competition is open to all at the national level. On the macrosocial level, social scientists examine the relationships between and among groups or nations with multi-cultural opportunities and cultural backgrounds. They focus on the values and rules of behaviour that emerge when people live in various parts of the globe. In this category the concept of socio-economic development emerges at the global level. The competitors are countries and different nations. Powerful nations try to usurp the economic resources and control the weaker. As a result, the economic disparities are vehemently found among the developed and the developing world. When the social life is observed then it has been noted that it takes place within a system, although the system is not rapidly apparent. The social system is an abstraction, a model that illustrates how social relationships work together. Every group, whether it consists of two people or many millions of people, is basically a social system. As is characteristic of systems, each part is connected to, and depends on, every other part. It follows that the way each individual in a group influences every other individual in the group. This interconnectedness and interdependence eventually result in shared patterns of behaviour that members come to expect of each other. Knowing what is expected of oneself, and what one can expect of others, makes life much easier and work much more efficient. The orderly and fairly predictable patterns of interaction that emerge in a social system give that social system structure and organization. Social structure and social organization are terms that refer to the network of organized relationships among the component parts of a social system. They are the patterned and recurring ways in which individuals and groups interact. Human beings are living in diverse and a variety of groups. Nevertheless, according to sociability of human beings, it is essential to maintain relation with others. This kind of need has caused the relation not to be confined to the people and individuals who are living beside each other in a human group, but also they attempt to relate with the other individuals and the people who live in other groups. Such human groups in far past of the time were as the very small communities like tribes. Their relations appeared as the relations of intertribal. But in the modern time the human groups were conformed as the national units. During this period the relations between the national units caused the appearance of the international relations (Kaplan,1962). 60

12 To sustain life, people need a consistent supply of food, sufficient shelter, and clothing forprotection from the external elements. These goods are scarce and require combined efforts to obtain. The institution of the economy consists of the patterns of behaviour that revolve around obtaining the scarce resources necessary for survival. Essentially, societal members must decide what to produce, how to distribute and exchange what is produced, and in what manner to consume it. To determine the impacts of globalization on the socio-economic development, a careful survey the five determiner indexes of the international system needs to be conducted. With dueattention to what was brought up as the globalization, the intensive impacts of globalization on these five factors can be foreseen and predicted. Thus, the process of globalization causes the changes. The changes which globalization causes are such as: 1. With regard to the process of globalization the international players will change. During the previous centuries the states were the only players at first, and then they became the most important international players. In the process of globalization the new players are being activated. In a few cases they replace the states, or the international non-governmental organizations and global organization that usually can disregard the states (Berton, 1999, Chap.9). The most visible characters of new players are their collective, multi-national and global characters. On the contrary, the nation-states emphasized on the national interests of a nation and they attempted to make individual decisions to pursue their own targets. But the new players pay much attention to the interests which different nations take advantages of them, and they attempt with cooperation and collectively to pursue their targets (Ohmae, 2002). With activation of new players, the role of states and governmental players becomes limited (Ohmae, 1999b). The character of new players in the form of collective, multinational and global forms causes the loss of their validation about their old type of games. 2. The other impact of globalization is changing in structure of international system. Structuration and create a new structure is one of the most important impact of globalization. Robertson (1992) has argued that we can not understand globalization, whiteout regard to structuration. Until the globalization period, the power was centered in specific areas. With the process of globalization the power in the global level went out of the hand of limited members of the states and was distributed in different centers all over the world. Meanwhile, the concept of military power was reduced. And the intellectual, cultural and social dimensions and social dimensions of it were out standing. With these two changes, the situation in which only one or two super powers to exist and the others have to obey them begins to change. With changing in power concept, the different canon and institutions of power would be activated and affected. With the distribution of power the superiority and sovereignty would be removed. And a type of equilibrium of power would be conformed. The result of this situation makes conditions in which cooperation and collective decision making about the issues of human being society and human being interests would be more important. The situation in which the competitions arelimited and cooperation are enforced. 3. The other impact of globalization is the elimination of limited borders which makes the global boundaries of international system in all dimensions. Before the twentieth century the borders of international system was limited and confined to the continents. After the twentieth century gradually the borders of international system changed into global ones and a world system appeared. Wallerstein (1974) has described that the world is the social system which is made up of various different people with different norms, cultures, and behaviours. As a result the tension, division, and conflict are unavoidable. 4. During the previous years the states and governments mostly with the emphasizing on national rules and laws could govern their affairs. Before the appearance of the impacts 61

13 of globalization processes they emphasized on their national interests. The laws with the aim of acquisition of national interests are collected and executed. So each country and nation had various laws different from other laws (of other nations) and on basis of those they could act. The contradiction and conflict in nations, actions were the natural result of doing according on those different laws. 5. The essence of international system in the past was mostly military, security and political. Because of its indicators and its military, security and political elements could determine the compatible relations among the players inside this system. The change which after the globalization process takes place is this that the military, security and political essence of relations among these players fade away. And economical, social and cultural essences conquered their domains. Therefore, one can say that the international system in the process of globalization finds and gets the economical and socio-cultural essences. In these conditions the economical and cultural elements and indexes can determine the relations and the appropriateness among the different countries (Ohmae, 1990a, p. ix). CONCLUSION. Globalization has many faces. It is the process in which the people from different parts with diversified cultural norms are united into a single entity. Globalization is considered as a driving force to socio-economic development. The concept of business has been reshaped due to the global village system. The most important point of the impact of globalization is the socio-economic relations of the various stakeholders. The socio-economic development of a country much depends on such relations. It has both positive and negative effects. On one way it has reshaped the world as a global village. On the contrary, it has divided the world into two categories i.e. developed and underdeveloped world. The weaker is going to be weaker due to limited available resources. The gap between rich and poor is too high due to the pressure of globalization. REFERENCES: 1. Berton, Peter (1999) International Negotiation: Actors Structure/Process Values. Palgrave 2. Bhagwati, Jagdish (2010) In Defense of Globalization. Oxford, New York: Oxford University Press. 3. Croucher, Sheila L. (2004) Globalization and Belonging: The Politics of Identity a Changing World. Rowman & Littlefield. 4. Giddens, Anthony (1990) The Consequences of Modernity. Stanford: Stanford University Press. 5. Held, David, McGrew, Anthony, Goldblatt, David, and Perraton, Jonathan (1999) Global Transformations: Politics, Economics and Culture (Stanford: Stanford University Press). 6. Hirst, Paul and G. Thompson (1996) Globalization In Question. Cambridge: Polity Press. 7. Kaplan, Morton (1962) System and Process in International Politics. New York: Wily. 8. Krasner, S. (2008) Globalization Power and Authority, in American Political Science Association Annual Meeting, San Fransisco, August/September. 9. Macmillan: Hardcover. 10. Modelski, George (1972) Principles of World Politics (New York: Free Press. 11. Ohmae, K. (1999a) The Borderless World. New York: Harper Collins Publisher. 12. Ohmae, K. (1999b) The Rise Of Region State, Foreign Affairs, Spring. 13. Ohmae, K. (2002) Globalization Region and Economics, in Conference for Globalization and Policy Research; UCLA. January. 14. Robertson, R. (1992) Globalization Social Theory and Global Culture. London: Sage. 15. Scholte, Jan Aart (2006) Beyond the Buzzword: Towards a Critical Theory of Globalization. London. 16. T. Shengelia (2010) Global Business. Tbilisi. 62

14 PARTICULARITĂŢILE CONTRACTUALE ALE TRANZACŢIILLOR ECONOMICE EXTERNE DE COMERCIALIZARE Ilian GALBEN, drd., ULIM ABSTRACT. International trade has the role to facilitate the movement of goods between producers and consumers in different countries. This role determines the fundamental contents of the contract of sale. Transposition of such commercial operations are performed by different economic activities: shipping, insurance, transport, settlement prices, the credit insurance, etc.. Necessary transfirării in fact and in law the property of material goods from seller to buyer. Comerţul internaţional are drept rol să faciliteze circulaţia mărfurilor între producători şi consumatori din diferite ţări. Acest rol determină fundamental conţinutul contractului de vânzare-cumpărare. Transpunerea unor asemenea operaţiuni comerciale se realizează prin activităţi economice diferite: expedierea, asigurarea, transportul, decontarea preţului, asigurarea pe credite etc., necesare transfirării în fapt şi în drept a proprietăţii bunurilor materiale de la vânzător la cumpărător. Contractul de vânzare-cumpărare fiind un contract sinalagmatic dă naştere la obligaţii reciproce între părţi, dacă fiecare parte contractantă stipulează o creanţă contra celeilalte, concomitent cu obligaţia ce şi-o asumă faţă de aceasta. În contractele de vânzare - cumpărare există o corelaţie între obligaţiile reciproce ale părţilor, în sensul că fiecare dintre ele nu se obligă decât în mărimea prestaţiei la care cealaltă parte se obligă (do ut des). Obiectul creanţei fiecărei dintre părţi este cauza juridică a obligaţiei sale. Astfel, în contractul de vânzare-cumpărare obiectul creanţei cumpărătorului (transmiterea dreptul de proprietate asupra lucrului) constituie cauza juridică a obligaţiei sale - de a plăti preţul şi invers, preţul, obiect al creanţei vânzătorului, constituie cauza juridică a obligaţiei sale de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului şi de a preda bunul vândut. Asemenea relaţii în condiţiile economiei de piaţă presupun aplicarea pe scară largă a formei contractuale de colaborare, în care agenţii economici ai activităţii comerciale externe poartă întreaga răspundere pentru realizarea angajamentelor asumate, dispunând concomitent de suficiente drepturi şi resurse [vezi: 5, p ]. Autorul tezei consideră că încheierea contractelor cu partenerii străini reprezintă un moment deosebit de important în activitatea de comerţ exterior. E de menţionat, că în trecut, dar şi în prezent, datorită faptului că la încheierea unor astvfel de contracte nu a fost asigurată asistenţa juridică de speciaşlitate, multe contracte s-au îcheieat în dezavantajul părţii moldave (lipsa clauzelor asigurătorii, stipularea penaţităţilor în caz de nerespectare a obligaţiilor contractuale, modul de soluţionare a litigiilor etc.). Dezvoltarea colaborării internaţionale de producţie şi tehnico-ştiinţifice a predeterminat rolul important al contractelor dintre părţi în acest domeniu: cooperarea internaţională necesită distribuirea clară a obligaţiilor părţilor, determinarea pe baze contractuale a sistemului de măsuri şi sancţiuni, ce asigură executarea lor. Un rol mult mai important ca în interiorul ţării îl au obiceiurile internaţionale, regulile şi convenţiile, acordurile bilaterale şi multilaterale interstatale. De menţionat că pierderea partenerului în relaţiile economice internaţionale înseamnă şi anumite pierderi pentru economia naţională. Reglementarea juridică a relaţiilor contractuale în sistemul relaţiilor economice mondiale se efectuează conform normelor de drept internaţional. Constituţia Republicii Moldova (p.1, art. 8) prevede că ţara se obligă să-şi construiască relaţiile cu alte state în baza dreptului internaţional. Aceasta înseamnă că, dacă în contractul internaţional al Republicii Moldova sunt stabilite alte reguli, decât cele prevăzute în lege, atunci se aplică regulile referitoare la contractul internaţional. 63

15 După conţinutul lor acestea pot fi subdivizate aproximativ în cinci tipuri principale: contracte şi acorduri tip; acorduri cu privire la colaborarea economică şi tehnică; acorduri economice; acorduri de asistenţă financiară; acorduri cu privire la protecţia investiţiilor (în literatura de specialitate se dă caracteristica detaliată a acestor tipuri de contract ( figura 1). Tipurile de contracte aplicate în com erţul internaţional 1. C ontract de vâ nzare cum p ă ra re (im port export) 2. C ontract de agent 3. C ontract de distribuţie 4. C ontract de b arter 5. C ontract de reprezentanţă 7. C on tract de prestări servicii pentru export în loh n 8. C ontract de închiriere 9. C ontract de factoring 9. C ontract de facto rin g 10. Co ntract de franshising 12. Co ntract de proiectare şi asisten ţă tehnic ă 13. Co ntra ct d e licen ţă. Procură 14. C on tr act de exp ort in stala ţii com plexe (la cheie) 15. C ontract im po rt instala ţii co m plexe 1 6. C ontract de antrepriză 6. C ontract de con sig naţie 11. Co ntract de co nsulting Figura 1. Tipurile de contracte aplicate în comerţul internaţional. Sursa: Alcătuit de autor după sursa [1, p.5-168]. În relaţiile economice internaţionale se aplică diverse modele de contracte: 1. Contract de vânzare cumpărare (import export); 2. Contract de agent; 3. Contract de distribuţie; 4. Contract de barter; 5. Contract de reprezentanţă; 6. Contract de consignaţie; 7. Contract de prestări servicii pentru export în lohn; 8. Contract de închiriere; 9. Contract de factoring; 10. Contract de franshising; 11. Contract de consulting; 12. Contract de proiectare şi asistenţă tehnică; 13. Contract de licenţă. Procură; 14. Contract de export instalaţii complexe (la cheie); 15. Contract import instalaţii complexe; 16. Contract de antrepriză. În literatura de specialitate se dă o amplă caracteristică a acestor modele de contracte şi a diverselor tipuri de documente utilizate în activitatea de export import (factura, licenţa de export import, certificate, documente de transport, documente de vamă, documente bancare etc.) [1, p ]. Pot fi divizate următoarele faze a derulării contractelor externe, care implică activităţi specifice şi anume: a) formarea dosarului de derulare; b) organizarea evidenţei contractelor externe; c) organizarea expedierii, transportului şi asigurării mărfii, pe parcursul extern; d) urmărirea livrărilor din contractele externe; e) urmărirea efectuării încasărilor sau plăţilor externe; f) rezolvarea reclamaţiilor externe; g) închiderea dosarului de derulare [2, p.200]. În comerţul internaţional sub formă de document unic se încheie, de regulă, contracte complexe şi pe sume mari. În cazul relaţiilor de afaceri permanente cu un partener important se practică convenirea cu el a condiţiilor generale de comercializare (respectiv la import şi export) pentru ca într-o anumită frază să se facă trimitere la ele în tot ceea ce se referă la condiţiile neprevăzute în textul lui. Obiecte ale operaţiunilor comerciale internaţionale sunt producţia materială şi serviciile, inclusiv rezultatele colaborării de producţie şi tehnico-ştiinţifice, ce capătă în pro- 64

16 cesul de schimb forma de marfă. Aceste obiecte determină tipurile tranzacţiilor comerciale şi particularităţile relaţiilor contractuale la realizarea lor pe piaţa mondială. Din principalele operaţiuni comerciale fac parte: schimbul de producţie în formă materială; schimbul de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice (sub forma comerţului cu patente, licenţe, know-how); schimbul de servicii tehnice (injineeringul consultativ şi în construcţii); operaţiunile de arendă, turism internaţional; acordarea serviciilor de consultanţă în domeniul informaţiei şi perfecţionării gestiunii; schimbul de filme şi programe televizate etc.. În interiorul ţării principalele reguli de efectuare a unor asemenea tranzacţii se reglementează de către legislaţia naţională. În Republica Moldova, bunăoară, ele sunt stabilite în Codul civil, partea I. În acelaşi timp tranzacţiile economice externe de comercializare au un limbaj specific şi o serie de particularităţi în comparaţie cu cele similare, încheiate pentru livrări interne de mărfuri (figura 2). Dicţionarul Larousc Nr Dicţionarul explicativ al limbii române (D.E.X.) Categoria Definiţie / sensuri crt Categoria Definiţie / sensuri Nr. crt. 1 tranzacţie 2 negociere 1. Operaţiune comercială sau bursieră 1 tranzacţie Convenţie între două sau mai multe părţi, prin care se transmit anumite drepturi, se face un schimb comercial,etc. 2. Contract prin care părţile rezolvă o contestaţie/ diferend sau îl (0) previn, renunţând la o parte din pretenţiile lor reciproce 3. Acord încheiat pornind de la concesii reciproce, prin negociere. 4. Act prin care o administraţie fiscală consimte să nu exercite sancţiuni împotriva contravenientului (de natură penală de exemplu), administrând în schimb plata unei sume forfetar 1. Acţiunea de a negocia/discuta afaceri comune între părţi, în vederea încheierii unui acord: negociere a unui contract. 2. Ansamblul discuţiilor între parteneri (interese comune evidente) în vederea punerii la punct a unui ACORD cu privire la o problemă de interes comun. 2 a tranzacţiona A efectua o tranzacţie. 3 tranzacţional Care se referă la o tranzacţie, care are la bază o tranzacţie sau rezultă dintr-o tranzacţie. 4 comerţ 1. Schimb de produse prin cumpărarea şi vânzarea lor. 2. Ramură a economiei în cadrul căreia se desfăşoară circulaţia mărfurilor. 5 distribuţie Repartizare: mod de distribuire, de repartizare. 3 a negocia 1. A trata, discuta în vederea unui acord. 6 negociere Acţiunea de a negocia şi rezultatul ei. 2. A converti un titlu, o valoare. 7 afacere 1.Tranzacţie financiară, comercială sau industrială bazată de obicei pe speculă sau pe speculativ. 3.Angajarea unei discuţii în vederea reglării unui diferend sau rezolvării unui conflict. 2. (familiar) întreprindere cu rezultat favorabil. 4 Comerţ/ negoţ 1. Activitate care constă în cumpărarea, vânzarea, schimbul de mărfuri, de bunuri, de valori. Fapte de comerţ. 3.Treabă (importantă), îndeletnicire, ocupaţie. Dicţionarul 2. Ansamblu comercianţilor (Corpul comercianţilor) persoane fizice şi juridice 3. Stabilimente comerciale. Fond de comerţ. 4. Afaceri interne (externe) = treburi obşteşti privind problemele interne (sau externe) ale unei ţări. 8 afacerism Utilizare în tranzacţii comerciale, financiare, industriale de interes personal a poziţiei sociale, profesionale sau politice a cuiva.. 9 afacerist Persoană care practică afacerismul. N.B -: are 2 sensuri: pozitiv - activitate / profesie; negativ - goană după câştig cu orice preţ. Larousc 65

17 Nr. Categoria crt. 4 Comerţ/ negoţ 5 afacere 6 distribuţie Definiţie / sensuri 4. Acte de comerţ etictate / reglementate de un ansamblu de legi (Codul comercial) a cărui aplicare şi interpretare decurg / au ca geneză o jurisdicţie specială (tribunalul comercial). 5. Cărţi de comerţ: registre de contabilitate. 6. Sector de vânzare, distribuţie a produselor finite. 1. Ceea ce faci : ocupaţie / obligaţie profesională. A fi în afacere / profesia care ţi se potriveşte. 2. întreprindere = unitate economică: a) ansamblul activităţilor financiare, comerciale, industriale, mediul în care ele se derulează. b) ceea ce face obiectul unei gestiuni publice: afacerile municipale (ale Statului). Ex. Afacerile străine - tot ceea ce priveşte relaţiile externe ale unei ţări. 3. Relaţii contract cu cineva: a) a avea afaceri cu cineva; b) litigii / proces - a pleda o afacere. Ansamblul faptelor, cu un caracter mai mult sau mai puţin delictual, care vine la cunoştinţa publicului: periculoasă sau nu. 4. A face afaceri: a conveni / a dialoga / a negocia. 5. Afacere : lucru / problemă particulară / personală a cuiva. 6. Situaţia nedefinită care implică mai multe persoane. 1. Acţiune de repartizare de bunuri, între persoane. 2 Repartizare de roluri într-o piesă /film) între firme pentru mişcarea / transferul mărfurilor. 3. Ansamblu de operaţiuni prin care mărfurile / serviciile sunt repartizate între consumatori în cadrul naţional. 4 Procedură care reglementează preţul de vânzare al bunurilor debitorului în beneficiul creditorilor săi, în caz de vânzare forţată sau amiabilă. 7 logistică Ansamblu de operaţiuni, metode, mijloace având ca scop să permită unei firme entităţi să supravieţuiască /să se dezvolte în mediul său existenţial. Cuprinde : - A.T.M.; - producţia; - mai ales: comercializarea produselor / serviciilor sale. Figura 2. Categorii privind lumea tranzacţiilor. Sursa: Alcătuită în baza sursei: [4, p ]. Aceasta se referă nu numai la condiţiile economice şi financiare, ci şi la reglementarea juridică. Unele norme de drept, ce reglementează prevederile părţilor tranzacţiei de comercializare, sunt incluse în contractele comerciale internaţionale, acordurile de colaborare economică, precum şi în instrucţiunile cu privire la comerţ şi efectuarea plăţilor. În afară de aceasta, multe prevederi normative de drept importante se conţin în actele şi convenţiile internaţionale multilaterale, printre care e şi Convenţia de la Vena care reglementează procedurile legate de elaborarea, coordonarea şi legalizarea tranzacţiei şi efectuarea ei ulterioară. De menţionat, că în diferite ţări în cadrul operaţiunilor comerciale externe au loc multe încălcări, abuzuri, luare de mită, este răspândită corupţia. Aceste probleme neliniştesc întreaga omenire. Adunarea Generală a ONU, fiind îngrijorată de problemele pe care le creează corporaţiile, ce pot periclita stabilitatea şi securitatea societăţii, submina valorile morale democratice şi prejudicia dezvoltarea ei social-economică şi politică, în decembrie 1996 a adoptat Rezoluţia ONU cu privire la combaterea corupţiei şi Codul internaţional de comportament al persoanelor oficiale de stat, precum şi rezoluţia şi declaraţia Cu privire la colaborarea internaţională în scopul combaterii corupţiei şi mituirii în cadrul operaţiunilor comerciale internaţionale [vezi: 3, p ]. O condiţie obligatorie a tranzacţiei de comercializare, legalizată sub formă de contract de comerţ exterior, este trecerea proprietăţii asupra mărfii de la vânzător la cumpărător. Contractul îndeplineşte următoarele trei funcţii: legalizează juridic relaţiile dintre părţi, dându-le caracter obligatoriu, respectarea cărora e protejată de lege; determină modul, consecutivitatea şi formele de executare a acţiunilor de către parteneri; prevede măsurile pentru asigurarea respectării de către părţi a angajamentelor asumate. S-a acumulat o anumită experienţă de efectuare a tranzacţiilor comerciale externe, adică de pregătire, coordonare, încheiere şi realizare a contractelor. Acest proces, de regulă, cuprinde următoarele 4 stadii. În primul rând, partea (compania, firma, întreprinzătorul) care 66

18 intenţionează să exporte sau să importe o anumită marfă îşi găseşte partenerul prin expedierea unei solicitări. În al doilea rând, partea dată primeşte oferta (acordul) partenerului cointeresat şi o examinează. În al treilea rând, partea-importator îşi determină comanda şi partenerii încheie contractul de comercializare. În rândul al patrulea, partea-exportator furnizează marfa şi partenerii se achită pentru tranzacţie. În cazul unor tranzacţii de proporţii, în special la livrarea unor utilaje complexe, efectuarea unor operaţiuni de lungă durată legate de materia primă, obiectele de specializare şi cooperare internaţională, se încheie contracte de comerţ exterior detaliate, compartimentele fiind divizate pe articole. După cum demonstrează experienţa acumulată, la realizarea contractelor economice externe de comercializare adesea apar diferende, ce necesită soluţionare prin intermediul arbitrajului. De aceea o mare însemnătate capătă regulile de interpretare a contractelor şi a unor prevederi ale acestora. Cu atât mai mult că în legislaţia naţională şi practica judiciară în această privinţă există destule contradicţii. În legătură cu aceasta, o mare însemnătate pentru efectuarea normală şi eficientă a tranzacţiilor economice externe are elaborarea şi implementarea unor reguli unice şi interpretarea coordonată şi aplicarea principalilor termeni privind comerţul exterior. Această sarcină în măsură considerabilă se realizează cu ajutorul INCOTERMS. În prezent se aplică terminologia comercială în redacţie nouă - INCOTERMS [sursa: 6]. În aceasta se caracterizează minuţios 13 variante principale ale condiţiilor de bază ale contractului (din numărul lor total de 28) FAS, FOB, CER, CIF etc. [5, p.252]. Toate obligaţiunile exportatorului şi (sau) ale importatorului în orice condiţii de bază ale livrării sunt divizate, conform INCOTERMS, în 10 puncte, care au numerele de ordine respective. Acum nu mai e nevoie să fie enumerate textual e suficient să fie indicat numărul respectiv pentru exportator (А) şi pentru importator (В) [5, p.253]. Cele mai frecvent aplicate şi utilizate în statistica internaţională pentru estimarea valorii volumelor de export şi import sunt condiţiile de bază şi preţurile FOB - la export şi CIF - la import. Cunoaşterea INCOTERMS este necesară pentru toţi participanţii la activitatea economică externă. În procesul de perfectare a contractelor se impun unele recomandări practice, şi anume: elaborarea unui proiect de contract orientativ, în funcţie de specificul mărfurilor comercializate care urmând să fie adoptat la noile împrejurări, ţine seama şi de propunerile partenerului; analiza detaliată a contractului clauzelor contractuale propuse de parteneri, evaluarea riscurilor pe care le implică acceptarea lor şi negocierea acestora în scopul de a realiza un echilibru al drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractante; recurgerea la asistenţa juridică pentru negocierea şi încheierea unor contracte de vânzare comercială de o complexitate deosebită; consultarea băncilor comerciale prin intermediul cărora se efectuează plata preţului mărfii, mai ales atunci când urmează să se accepte garanţii bancare pentru acoperirea obligaţiilor contractuale. Totodată menţionăm că şi în cazul contractelor care sunt bine negociate, pot să apară, în perioada de executare, unele dificultăţi legate de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unor obligaţii. Însă, existenţa într-un contract de vânzare internaţională a unor clauze clare, exprese şi detaliate, urmărirea permanentă a mediului său de executare, precum şi intervenţia promptă pentru înlăturarea eventualelor dificultăţi apărute pe parcursul executării, reprezintă condiţii de bază pentru realizarea cu succes a unei tranzacţii de vânzare internaţională. E de menţionat, că în activitatea de comerţ internaţional au lor un şir de riscuri, evenimente posibile şi nedorite, previzibile sau invizibile, producători de pierderi materiale sau morale, ce se manifestă în raporturile dintre oameni şi dintre oameni şi natură. 67

19 Riscul este o categorie economică, socială, politică sau naturală care se caracterizează prin următoarele trăsături: este un eveniment incert, dar posibil, originea sa aflându-se în incertitudine, este un eveniment păgubitor; efectele lui odată produse nu mai pot fi înlăturate, apare în procesul activităţii umane sociale, economice, politice şi în raporturile dintre om şi natură [7, p.126]. Se deosebesc trei mari categorii de riscuri în comerţul exterior: riscurile previzibile şi imprevizibile; riscurile interne şi externe; riscurile sociale, economice şi politice. Caracteristica succintă a principalelor categorii de riscuri în comerţul internaţional este prezentată în tabelul 1. Tabelul 1. Principalele categorii de riscuri în comerţul internaţional Riscuri previzibile : boala, munca în mediu toxic, bătrâneţe, infirmitatea, maternitatea, decesul, fluctuaţia valutară etc. Riscurile previzibile şi imprevizibile : Riscuri imprevizibile : seceta, inundaţiile, grindina, alunecările de teren, cutremurile de pământ, uraganele, furtuna ; războaie, revoltele, revoluţiile, grevele, blocadele economice etc. Riscurile interne şi externe : Riscuri interne : Riscuri externe : capacitatea profesională, dotarea cu insolvabilitate, faliment, maratorul guvernamental al mijloace materiale, financiare şi valutare, rambursării creditului, interzicerea transferului valutar sau depozitarea, manipularea şi transportul pe amânarea plăţilor în valută prin acte de guvernământ; teritoriul naţional, realizarea la timp a anularea, tot prin acte guvernamentale, a transferului investiţiilor proiectate ; aprovizionarea şi beneficiului şi a repatrierii fondurilor; dirijarea cursului realizarea la timp a producţiei etc. valutar pe calea revalorizării şi devalorizării; depozitarea, manipularea şi transportul pe teritoriul străin etc. Riscurile sociale, economice şi politice : Riscuri sociale : îmbolnăvirile, accidentările, invaliditatea, pierderea locului de muncă, şomajul, deminuarea nivelului de trai, maternitatea etc. Riscuri economice : riscuri de agricultură, industrie, transport, comerţ, finanţe, turism etc. Surs: Alcătuită de autor după sursa [7, p ]. Riscuri politicee : stările beligemonte, revoluţiile, revoltele, grevele, blocadele, economice, embargoul, manevrele militare, naţionalizările, sechestrul în interes public, interzicerea exportului în interesul consumului naţional etc. Totodată, în comerţul exterior se deosebesc şi multe alte tipuri de riscuri, care pe larg sunt caracterizate în literatura de specialitate, cum ar fi: riscurile în organizare şi conducere; în investiţii; în aprovizionarea producţiei; în fabricaţie; în depozit; în desfacere; riscul valutar şi a creditului; riscul de muncă (de perdere a locului de muncă ca urmare a pierderii capacităţii fizice sau intelectuale, de şomaj, de micşorare a salariilor etc.); riscul de publicitate (care decurge din lipsa de publicitate sau publicitatea superficială, necalificată, incompletă sau greşită); diverse riscuri ale contractului de lungă durată; riscuri tehnologice în evoluţia tehnico-ştiinţifică etc.; riscuri ale diferitor tipuri de transport; riscuri de ofertă; riscul reprezentării comerciale; riscul creat de războaiele comerciale; riscul dublei impuneri; riscurile ce decurg din politica vamal-tarifară etc. [7, p ]. În viziunea autorului în domeniul relaţiilor externe riscul devine o frână în calea expansiunii comerciale, putându-se vorbi despre impactul permanent între forţa de expansiune a exportului şi forţa riscului. Aceste impact necontrolat duce la îngreunarea procesului de decizie la îngustarea volumului de afaceri. În scopul micşorării impactului negativ al riscurilor, deoarece, este imposibil de a înlătura în complet acest fenomen, se întreprind diferite măsuri de securitate pentru a le preîntâmpina. Bunăoară: companiile creează fonduri special de rezervă pentru acoperirea pierderilor (autoasigurare), atrag rezervele externe ale companiilor de asigurare, achitându-le anumite cotizaţii (premii) etc. În genere activitatea de evaluare a riscurilor şi gestionarea lor devine o 68

20 problem tot mai actuală în businessul internaţional contemporan, deoarece are loc trendul de creştere a nivelului riscurilor operaţiunilor economice internaţionale. Riscuri există, de asemenea, în toate tipurile de instrumente de plată şi în ansamblul sistemului de plată şi decontare şi sunt determinate, în principal, de trei cauze majore: (a) nesincronizarea îndeplinirii obligaţiei contractuale cu plata acesteia; (b) incapacitatea de plată a partenerului; (c) eşecul în finalizarea transferului de fonduri datorită mediului de decontare. În unele din publicaţiile autorului se dă o amplă caracteristică a riscurilor în realizarea decontărilor internaţionale. Studierea minuţioasă a diferitor riscuri stă la baza luării unor decizii bine argumentate. O decizie bună, eficientă este atunci când cel care a luat-o înţelege bine contextul, obiectivele, variantele alternative posibile şi o serie de consecinţe posibile ale deciziei. Selectarea alternativelor se va face într-o manieră raţională în concordanţă cu obiectivele deciziei respective. Pe de altă parte, o decizie proastă este acea decizie luată într-un mod iraţional şi neglijent. Considerăm că individul negociator trebuie să fie ocrotit în faţa luării deciziei în condiţii de incertitudine, de declanşare a riscului. Impactul riscului cu activitatea promoţională la export, reflectat în curaj, iniţiativă, întreprindere, operativitate poate fi eliminat pe calea adoptării unei politici moderne de ocrotire a individului şi a echipei sale de negociere. Declanşarea forţei creatoare ale oricărui om de afaceri se poate înfăptui numai dacă este pus la adăpost de efectele nefaste ale riscului. Riscul în comerţul exterior nu poate fi complet evitat, el poate fi acoperit, mai mult sau mai puţin, prin metode adecvate fiecărei activităţi. Calea fundamentală de ocrotire a exportuluiimportului firmei angrenate în comerţul exterior constă în organizarea şi dirijarea ştiinţifică a muncii, prin folosirea de metode manageriale corespunzătoare cerinţilor obiective ale cooperării comerciale internaţionale, impuse în bună măsură de concurenţa internaţională. De aceea, orice agent economic în activitatea economică externă trebuie să ţină cont de riscurile ce pot apărea în negocierea contractelor internaţionale care provocă pierderi materiale sau morale, reflectându-se negativ asupra eficienţei comerţului exterior. BIBLIOGRAFIE: 1. Georgescu T., Caraiani G. Tehnici de comerţ exterior. Vol.4. Bucureşti: Editura SYLUI, p. 2. Georgescu T., Caraiani G. Tehnici de comerţ exterior. Vol.3. Bucureşti: Editura SYLUI, p. 3. Герчикова И.Н. Международные экономические организации: регулирование мирохозяйственных связей и предпринимательской деятельности. Учеб. пособие. М.: Изд-.во Консалтбанкир, с. 4. Dorobanţu H. Tranzacţii comerciale. Bucureşti: Lumea Lex, p. 5. Roşca P. Relaţii economice internaţionale. Chişinău: ULIM, p. 6. Вилкова Н.Г. Инкотермс 2000: правила толкования международных торговых терминов. 3-е изд. М.: ВАВТ, с. 7. Stoian I., Pencea N., Brotac L. Tehnici de comerţ internaţional. Pentru pregătirea importatorului şi a exportatorului. Vol. II. Bucureşti: S.C. Tipografia Braşovia S.A., p. TURISMUL FENOMEN ECONOMICO-SOCIAL AL SECOLULUI XX SI INCEPUTUL SECOLULUI XXI Leonid OSTROFEŢ, lector superior ULIM ABSTRACT. As a matter of fact, foreseeing the approaching touristic boom, the futurist Herman Kahn, forecasted in his work The next 200 years that by the end of the XX century the 69

21 tourism would become one of the most important industries in the world. It is worth mentioning the classification of this economic domain, even in the recession times. As a rule, year by year the tourism development oversteps the global economic development. The tourism proved to be a good alternative of economic diversification for a range of countries, especially for the developing ones, such as the Republic of Moldova. In a study carried out for the International Development from Great Britain that approached the poorest 100 countries in the world, the researchers concluded that the tourism is rather significant in the states mentioned above, so that it reaches at least 2 % of the Gross Domestic Product (GDP) or 5 % of the exporters in the half of the countries with poor income and in almost all the states with average income. It was also established that the tourism is quite imposing and increasing in those 12 countries that shelter 18 % of the poor men of the world. In those 49 poor states of the world, the greatest part of which are situated in Africa and Asia, the tourism is the second source of foreign funds, being overstepped only by petrol. In some small countries from Caribbean Islands and Pacific, the tourism registers about 40 % of the GDP. Incepind cu a doua jumătate a secolului XX turismul a cunsocut o evoluţie crescîndă. Lumea a devenit o adevarata comunitate deschisa cu locuri turistice de neimaginat cu doar citeva decenii in urma erau necunoscute: minunile cosmosului si ale Antarcticii, secretele din Hymalaya, padurile tropicale ale Amazonului, Marele Zid Chinezesc, cascada Victoria, izvoarele Nilului, izvoarele Scotiei şi toltrele la noi. Turismul devine o afacere mondiala a carei piaţă se deschide spre noi niveluri si locuri neatinse încă pînă acum. Astazi turismul reprezinta cea mai mare afacere economica din lume cu primiri de peste 2 miliarde dolari SUA pentru ambele forme de turism (national si international) el constituind 12% din afacerile intretinute anual in economia mondiala. Turismul a trecut ca pozitie inaintea cheltuielilor militare mondiale,de mai multi ani estimate la peste 1 miliard dolari SUA anual[1, p.15]. Intr-adevar, intuind apropiatul boom turistic, viitorologul Herman Kahn, prin preveziunea sa in studiul Urmatorii 200 de ani încă din 1976 sublinia anume faptul ca spre sfirsitul secolului XX turismul va fi una din cele mai mari industrii din lume. [2, p.18]. Se cuvine sa subliniem si dinamismul acestui domeniu economic, chiar si in cazurile de criza, ca o regula, an de an, dezvolatrea turismului este intodeauna inaintea cresterii economice mondiale. Turismul s-a dovedit o buna alternativa de diversificare economica pentru mai multe tari, in special pentru tarile slab dezvoltate, cum este Republica Moldova. Intr-un stiudiu despre cele mai sarace 100 de tari din lume efectuate în Marea Britanie, cecrcetatorii au constatat ca turismul este semnificativ adica prezinta cel putin 2% din produsul intern brut (PIB) sau 5% din exportatori in aproape din jumatate din tarile cu veniturile scazute si in aproape toate cele cu veniturile de la mici la medii. Studiul a mai constatat ca turismul este semnificativ sau in crestere in cele 12 tari care adapostesc 80% saracii lumii. In cele 49 de tari ale lumii asa-zise subdezvoltate, cele mai multe aflate in Africa si Asia, turismul este a doua sursa de devize dupa petrol. In unele state mici din Caraibe si Pacific, el contribute cu peste 40% la PIB[3, p.89]. Organizatia Mondiala a Comertului raporteaza ca turismul este singurul sector economic in care tarile in curs de dezvoltare inregistreaza constant un surplus comercial, important ca fiind in crestere. In 1999 incasarile din turismul international au reprezentat 2/3 din exporturile de servicii in aceste tari si mai mult de 10% din totalul exporturilor lor. In tarile industrializate, in aceasta perioada turismul a reprezentat numai o treime din exporturile de servicii si 7% din totalul exporturilor. Desi turismul apartine sectorului tertiar, in zilele noastre este un important component al economiei in toate tarile dezvoltate. Turismul a devenit o industrie globală. Organizatia Mondila a Turismului (WTO), o grupare interguvernamentala de cercetare 70

22 si sprijin cu sediul la Madrid, defineste turismul ca activitatile oamneilor ce calatoresc in afara medilui lor obisnuit, nu mai mult de 1 an, pentru recreere, afaceri si alte scopuri exclusiv muncă remunerată. Din 1950 numarul turistilor internationali a crescut de aproape 28 de ori, atingind 698 de milinoane in Se asteapta ca acest numar sa se tripleze in anul 2020, ajungînd la 1,6 miliarde[3, p.56](vezi Tabelul 1). Tabelul nr.1: Previziunile OMT pentru evoluţia numărului de turişti pe regiuni. Regiunea Anul de Previziuni(mln) Cota de piaţă(%) bază(1995) Total mondial ,1 Africa ,6 5,0 5,5 Americile ,3 18,1 3,8 Asia de est şi Pacific ,4 25,4 6,5 Europa ,8 45,9 3,1 Orientul Mijlociu ,2 4,4 6,7 Asia de Sud ,7 1,2 6,2 Sursa: Adaptare după OMT. Rata medie anuală de creştere(%) Astăzi ratiunea fundamentala care ii determina pe oameni sa calatoreasca se transforma in efecte de asupra economiei, fie datorita faptului ca oamenii calatoresc in alta parte, cheltueli facute in alte scopuri, ceea ce echivaleaza cu un import, fie datorita exporturilor de servicii de calatorie (sume pe care le cheltuesc nerezidentii in locul de vizita). Noi in tara noastra ar trebui sa decidem in ce masura ar trebui sa atragem benificii din serviciile de calatorie, recreere, tratament, încandrîndu-ne în acest sector economic important din lume in secolul XXI. Avînd in vedere ca turismul este un sector economic, el ramine supus evolutiilor ciclice, curentelor de moda si concurentei. La noi este necesara stoparea, pentru todeauna, a subestimarii fenomenului turistic in contextul optimizarii relatiei dintre existenţa unor resurse limitate si cea a unor nevoi si cereri nelimitate. Una din caile de stimulare a dezvoltarii reale a turismului este cercetarea stintifica si studiul universitar, preocupari care, din pacate, inca nu se bucura de un inalt statut si respect academic. Se simte necesitatea umplerii acestui gol prin fondarea unui Institut de Cercetari Ştiinţifice pentru Turism în ţară. Aceasta necesita cooperarea turismului cu mai multe discipline si comportamente stiintifice ale stiintelor sociale si celor ale naturii. Turismul este o economie aplicata (de exemplu, managementul turopereitingului, activitatea excursionista). De aceea pregatirea cadrelor in domeniul turismului va avea nevoe de dezvoltarea stiintei in acest domeniu,fiind singura alternativă pe care s-ar putea fundamenta dezvoltarea turismului la noi. Astazi in Republica Moldova nu avem nici un manual de turism editat la noi in desi specialitatea este inclusa in nomenclatorul specialităţilor de multi ani. E necesar de inteles ca turismul este un domeniu multilateral care trebue stuidiat din perspectiva mai multor stiinte sociale. Poate fi abordat turismul ca un fenomen geografic, economic, social, ca o industrie si ca o experienta umana cit si prin impactul său asupra mediului inconjurator, ca un factor de dezvoltare durabilă. Trebuie să atragem o atenţie deosebită(conform cerinţelor Legii turismului) amenajării şi gestionării zonelor turistice, avînd în vedere că ele sunt in general organizate in limitele unor zone geografice. Scopurile turismului deseori se bazeaza pe o imagine convingatoare a locului reesita din reclame. Cercetarea geografica a locului ajuta la o cunoastere mai deplina a resurselor turistice. Ea contribuie la indentificarea si analiza regiunelor functionale de turism, a tipurilor de turism dezvoltate in zona. Evaluarea torentului turistic este un domeniu important al cercetarii geografice. Studiul minutios al geografiei locului va permite pe viitor la rezolvarea a 2 probleme interdependente in turism: 71

23 - Folosirea rationala a resurselor naturale; - Ocrotirea mediului de poluare. Perspectiva geografica ofera un spatiu important pentru activitatea altor oameni de stiinta din domeniul economic, social, care studiază turismul. Problema utilizarii ratioanale a resurselor naturale, ca una din problemele globale ale omenirii, poarta un caracter complex. Solutionarea ei poate avea loc doar prin participarea cît mai multor state si organizatii, in primu rind acelor din componenţa Organizatiei Naţiunelor Unite şi al Organizaţiei Mondiale a Turismului. Prin dimensiunea sa turismul la nivel international prin rolul sau in dezvoltarea economilor nationale astazi devine un argument esential : economic, social, ambienal (mediu). Economic - Turismul atrage importante resurse financiare, materiale si umane. Concomitent este sursa de venit pentru sustinerea localititatilor gazda. La noi in tara principalul beneficiu de pe urma dezvoltarii turismului eco-rural aplicat ar fi crearea locurilor de munca in hoteluri, case pentru oaspeti, restaurante, unitati de vinzare cu amanuntul si transport. Aceste locuri de munca directe pot fi calculate luind ca baza cheltuelele facute de turisti pe zi sau pe sejur turistic. Locurile de munca indirecte sunt cele create in cadrul economiei locului de cheltuelile facute de angajatii din turism, cheltueli care, la rindul lor, dau nastere altor locuri de munca. Cel de-al doilea beneficiu al turismului consta in efectul multiplicator, pe masura ce cheltuelele turistice directe si indirect sint introduse in circuitul economiei locale, statul si localitatile ce dezvolta turismul eco-rural utilizeaza modelile de impact economic pentru a creste cistigurile globale ale ocupatiei fortei de munca, in consum de bunuri si servicii rezultat din multiplicatorii turismului. Cel de-al treilea beneficiu al turismului eco-rural este dat de veniturile fiscale la nivel local si de stat, pe care le asigura turistii. Turismul ajuta administratia locala sa deplaseze povoara fiscala asupra nerezidentilor Spre exemplu-turismul asigura mai mult de jumatate din tranzactiile din schimb valutar ale Bermudii, ceea ce-i permite sa-si exporte cu mult peste 50% din povara fiscală. Turismul asigura si al patrulea beneficiu. Stimuleaza exportarea bunurilor pe care le produce o localitate. Sumele pe care turistii si participantii la diverse foruri internationale le cheltuesc pe cadouri si suveniruri sunt estimate la la suta din cheltuielele totale ale acestora. Calitatea si ambalajul acestora influenteaza vadit asupra economiei de export a localitatii turistice. Veniturile capatate ar putea fi generate in agricultura si in crearea noilor locuri de munca Iata de ce, activitatiile directe si indirecte din turism au furnizat in 2000, frontiera intre milenii, un numar de locuri de munca estimat la doua sute de milioane, adica 8% din angajatii din intreaga lume. Din punct de vedere social turismul asigura locuri de munca, venituri necesare satisfacerii nevoilor materiale si spirituale ale salariatilor. Turismul se prezinta ca un fenomen economico-social specific civilizaţiei moderne ancorat din viaţa societăţii şi ca atare, influenţat de evoluţia ei. Decizia comunităţii locului, privitoare la un sprijin mai mare în dezvoltarea turismului, indică valoarea socială pe care comunitatea o acordă creşterii economice. Alegerea întreprinzătorului reflectă modul în care el percepe tendinţa socială care influenţează cererea pentru produsul său. Ca aspect ambiental (mediul) turismul trebuie conceput în relaţie directă cu problemele mediului înconjurător, care el însăşi este problema economică. Prin relaţia-mediul-turismdezvoltarea trebuie să ţină cont de factorii culturali ai localităţii: numărul şi proporţiile populaţiei, nivelurile, structurile sociale, mâna de lucru disponibilă bazei de resurse, condiţiile pieţii şi infrastructura. O practică în dezvoltarea turismului naţional în ţară nu 72

24 poate fi elaborată în afara mediului natural, urmărind prioritar punerea în valoare a acestuia în slujba omului, paralel însă urmărindu-se protejararea îmbunătăţirea acestuia. Deoarece creşte numărul calatoriilor aeriene devenind uşor accesibile multe din destinaţiile cele mai fragile ecologic de pe pămînt, creşte preocuparea pentru impacturile turismului asupra mediului. Impacturile turismului asupra mediului încep cu mult înaintea sosirii clientului la destinaţie. Studiile sugerează că 20% din energia unui turist este cheltuită pentru a ajunge la destinaţie şi a se întoarce acasa. Aproape 43% din turiştii internaţionali ajung la destinaţia pe calea aeriană, în timp ce 42% călătoresc pe şosele şi 15% folosesc vaporul sau trenul. Din neferecire, transportul aerian este una din sursele cu cea mai rapidă creştere din lume a emisiilor de dioxid de carbon şi alte gaze de seră raspunzătoare de schimbarea globală a climei. Turismul este o conduită socială, utilizînd o expirientţă umană. Pentru a înţelege mai bine fenomenul turismului trebuie să înţelegem comportamentul individului-psihologia turiştilor şi a celor care pot sa devină turişti. Testarea turiştilor, explicarea consenciţelor comportării umane reprezintă o prioritate importantă în studiul şi cercetarea legată de turism. Asemenea informaţii pot fi de folos în proiectarea atît a noilor produse turistice, cît şi în campaniile maerketingului de promavare a produsului turistic. Cunoaşterea modului în care indivizii iau decizii, în legătură cu produsele turistice acceptabile sau respinse, ce surse de informaţii utilizează ei, cum evoluează informaţiile, cum intercalează ei aici experienţa umană şi turstică (după mai multe călătorii) pot oferi avantaje importante în practica de afaceri şi în modul în care noi înţelegem în general experienţa din turism. Turismul oferă ştiinţelor sociale o posibilitate în plus de a exprima o formă specifică şi importantă de experienţă umană care deseori există în afara formelor mai convenţionale ale comportării umane. În concluzie apreciem turismul eco-rural ca o sarcină crucială a cercetării, pe de o parte, şi cea a acţiunii practice, pe de altă parte a investigării noilor tendinţe în dezvoltarea socială, apreciind modul cum utilizăm timpul liber care a evoluat în volum şi calitate, datorită schimbării în valorile societăţii de la importanţa marginală la un fenomen central în viaţa omului. Turismul ne ajută să ne înveţe să acceptăm schimbarea, să acceptăm viitorul, să învingem răul, să rezistăm schimbării. Într-adevăr, confruntarea cu viitorul în secolul XXI presupune înfruntarea provocării schimbării. Însăşi criza economică mondială cere o schimbare a formelor sale de funcţionare ca branşa. La fel şi turismul trebuie orientat spre adevăratul business turistic, fiindca businesul turistic atrage intreprinzatori prin capitolul mic necesar initial, termenul mic de recuperare, cererea constanta a serviciilor turistice cit si prin rentabilitatea cheltuielelor efectuate. In turism este doar un singur consummator al serviciilor turistul. Turistul ca un consumator al serviciilor si produsului touristic reprezinta obiectul activitatii firmelor turistice. Spre deosebire de marfuri, produse alimentare care singure sunt transportate de la producator spre consummator, in turism invers, turistul merge spre produsul si serviciile turistice cheltuind din timpul sau liber si achitind pachetul de servicii procurate cu mult inainte de a primi primele servicii la locul destinatiei. Turismul ca marfa se realizeaza in forma de produs turistic si servicii. Turismul se poate importa si exporta. Importul in turism importul in tara a impresiilor assimilate de turisti pe parcursul calatoriei care este insotita concomitent de scoaterea banilor din tara. Exportul turistic exportul din tara a impresiilor turistice, care se insoteste cu aducerea in tara a valutei straine. Prin impresie turistica se intelege o complexitate de emotii si de o 73

25 stare sufleteasca aparute in urma prestatiilor de servicii turistice. Prin exportul touristic directia fluxului banilor coincide cu directia miscarii torentului turistic (fig.1) Fig. 1. Exportul turistic din Republica Moldova Moldova Circulaţia banilor Circulaţia turiştilor Fig. 1. Fluxurile in exportul turistic Aceasta este una din caracteristici ale exportului tuuristic. In aceasta consta trasatura distinctive a transportului touristic fata de cel al marfurilor unde fluxul banilor si circulatia marfurilor se misca in directii opuse. (Fig. 2) Fig. 2. Exportul mărfurilor din Republica Moldova Circulaţia mărfurilor Moldova Circulaţia banilor Procesul economic in turism este un process de productie si prestatie de servicii turistice. Efecienta economica a activitatii in turism este determinate in fond de clasificarea formelor sale. Fiecare forma turistica se caracterizeaza prin cereri specific ale turistilor si propune un anumit asortiment de servicii ce satisfac cerintele consumatorilor. In procesul de productie si deservire in turism se disting: - Forme de turism; - Tipuri sau genuri de turism. Forma in turism este legata de traversarea frontierei de stat a tarii, deci specificarea turismului prin forme prin care la baza au criuteriul apartenentei de tara. Conform acestui criteriu in practica internationala sunt 2 forme in turism: turism intern si turism international. Turismul intern este atunci cind cetatenii unei tari calatoresc in limitele frontierelor tarii date. Turism international este calatoria cetatenilor unei tari pe teritoriul altei tari in baza contractelor interstatale. Turismul international este de receptie si de emitere. Turismul international de receptive este calatoria turistilor straini prin Moldova. Turismul international de emitere este calatoria cetatenilor republicii Moldova pe teritoriul altor state in baza contractelor bilateral. Turismul international la rind cu alte activitati economice este un factor de crestere a increderii reciproce intre popoare si contribuie substantial la intarirea si mentinerea pacii si intarirea relatiilor de prietenie intre state. Tipurile de turism sint legate de scopurile turistului si de specificul reflectarii rezultatelor financiare asupra bugetului tarii. Dupa aceste criterii in formele de turism se disting 2 forme de turism: active si pasiv. Sosirea si deservirea turistilor straini sau a turistilor locali in tara este un turism active care adduce valuta in tara. Calatoria cetatenilor nostril peste hotare este un turism pasiv si este un factor de scoatere a banilor (valutei) din tara[4, p.10]. Conform scopurilor turistilor in practica turistica se disting urmatoarele tipuri de turism: de odihna, recreere, sportive, de afaceri, de aventura, turismul cultural religios, turismul nostalgic, etnic si eco-rural. Importanta turismului eco-rural si agro turismului in dezvoltarea economiei nationale eco-turismul, dupa specialistii OMT este o forma de turism legata de cunoasterea si protejarea mediuluiu- biodiversitate, fauna, ecosisteme, etc insistind pe necesitatea educarii turistilor in problematica mediului si a mijloacelor de mentinere a acestora[1, p.28]. Turismul eco-rural este interactiunea nemijlocita a fiintei umane cu natura in conditiile de viata in rural ce contribuie la armonizarea acestor relatii in scopul protejarii naturii (L. 74 Rusia Rusia

26 Ostrofet) [4, p.8]. Eco-rural turismul se poate dezvolta la noi respectindu-se principiile de baza ale dezvoltarii durabile, cum ar fi: - Minimizarea impactului negative asupra resurselor naturale si maximizarea beneficiilor acestei activitati; - Reglementarea torentelor turistice spre aceste zone supra solicitate; - Utilizarea pentru cazare a unor mijloace simple de cazare, case fara etaje, din material natural, ecologic pure; - Antrenarea populatiei in prestatiile de servicii cu effect economic si ion educarea turistilor de a respecta traditiile cultural locale, ale activitatilor economice locale. Dezvoltarea turismului eco-rural aplicat ar fi o alternativca sigura de sustinere si diversificare a economie rurale. Acest turism ar fi o cale pentu investitii, mici intreprinderi si locuri de munca suplimentare in regiunile rurale, implicind comunitatile locale, dar fara a creia dezechilibre printr-o crestere economica necontrolata. Acest turism este vazut intr-un triunghi ce are ca laturi comunile (satele) gazda cu oamenii si obiceiurile lor, ofertantii de vacante in rural si industria turistica. Cercetatorii in domeniu au ajuns la concluzia (Faulkner 1994) ca in regiunile turistice comunitatile locale trec printr-o secventa de reactii ca urmare a dezvoltarii turismului in zona, schimbindu-si perceptiile pe masura experientei. Secventa este de genul: euforie, in etapa initiala; apatie, in perioada imediat urmatoare; iritare, in timp; antagonism, in cazurile grave. Oare nu exista o legatura intre aceste reactii progressive si ciclul de viata touristic al unei zone turistice, ce cuprinde ca etape exploatarea, implicarea, dezvoltarea, consolidarea, stagnarea si declinul sau reintinerirea, dupa caz. În concluzie aceste reactii pot influenta hotaritor forma curbei ciclului de viata touristic al unei zone. Relatia dinte oaspeti si rezidenti este privita ca o balanta intre costuri si beneficii, pentru ambele parti. Gradul de implicare a inmdivizilor in industria turistcia este important pentru echilibrul ecestei balante, deoarece o influentează în masura in care beneficiile sunt percepute ca fiind mai mari decit costurile. Unul din punctele de atractie a zonelor rurale pentru turisti este solidaritatea comunitatilor si ospitalitatea lor. Important este să fim deschişi şi toleranţi faţă de toţi turiştii interni şi externi. BIBLIOGRAFIE: 1. Bran, F., Marin, D., Simon, Т. Economia turismului şi mediul înconjurător. Ed. Economică. Bucureşti, p. 2. Cosmescu, I., Turismul Fenomen complex contemporan. Ed. Economică. Bucureşti, p. 3. Cristireanu, Cr. Economia şi politica turismului internaţional. Ed. Abeona. Bucureşti, p. 4. Ostrofeţ Leonid, Dezvoltarea turismului eco-rural aplicat proiect deschis pentru integrarea europeană, ULIM, Chisinau, 2010, 181 p. COMERTUL EXTERIOR AL FRANTEI IN PERIOADA POST-CRIZĂ Ludmila ROMAN, drd., ULIM Virgil GHERGHINA, drd., ULIM Marian JIANU, drd., ULIM ABSTRACT. L'économie de la France traite de la situation économique conjoncturelle et structurelle de la France de nos jours. En 2010, la France est la 5 e puissance économique mondiale, derrière les États-Unis, la Chine, le Japon, l'allemagne et devant le Royaume-Uni. En 2009, la valeur de 75

27 son produit intérieur brut (PIB) est de 2 675,9 milliards de dollars ou 1921 milliards d'euros. Elle se classe au 38 e rang pour le PIB par habitant en taux de change nominal, légèrement en dessous de la moyenne de l'ue-15 qui est 37 e. En classement par PIB en PPA, la France est la 9 e puissance économique. L'économie française est principalement une économie de services: le secteur tertiaire occupe 77,6 % de la population active, tandis que le secteur primaire (agriculture, pêche, ) n'en représente plus que 2 %, et le secteur secondaire (essentiellement l industrie) 20,4 % (en 1999) 7. L'économie française est une économie de plus en plus ouverte, occupant une place importante dans les échanges commerciaux internationaux, principalement au sein de l'union européenne. La France est le 5 e pays pour ses exportations et le 6 e pour ses importations. En 2006, les exportations représentent 26 % du PIB et les importations 27 %. La balance commerciale (biens et services) est devenue déficitaire en 2004, et ce déficit s est accru en 2005 et Le taux de chômage reste plus élevé que la moyenne des autres pays développés à 9,5 %. Le taux d'emploi (63,8 % en 2006), proche de la moyenne européenne (64,8 %), est plus faible que celui de l UE-15 (66,2 %), et de la moyenne des pays développés, en particulier pour les seniors, les moins de 30 ans, et les personnes faiblement qualifiées. La France fait partie des pays fondateurs de l'union européenne et de la zone euro. Au cœur d une zone économiquement très développée, son économie a bénéficié de la mise en place du marché commun européen. L'intervention de l'état dans l'économie est traditionnellement importante. Le niveau de dépenses publiques et donc d imposition est parmi les plus élevés au monde. À partir de 1986, l'état a privatisé un grand nombre d'entreprises publiques mais son influence sur l économie reste forte (on parle de «néo-colbertisme»). La croissance du PIB par habitant français a été plus faible que celle de certains autres pays développés, en particulier les États-Unis, au cours des deux dernières décennies, provoquant des débats sur la réalité de ce décalage et sur les réformes économiques qui pourraient y remédier. Franta este a cincea mare putere industriala a lumii şi a doua piata europeana, dupa Germania. In anul 2006, economia franceza a realizat un Produs Intern Brut (PIB) estimat în valoare de 1777 miliarde euro, ceea ce reprezinta o creştere de +2,3% comparativ cu anul precedent. Comertul exterior al Frantei. Schimburile comerciale ale Franţei au cunoscut în anul 2006, o dinamică susţinută, înregistrând cele mai înalte niveluri, respectiv : 386,8 miliarde euro pentru exporturi (creştere cu +8,6%) şi 416,1 miliarde euro pentru importuri (creştere cu +9,8%). Fluxurile comerciale cu ansamblul tarilor membre UE s-au dezvoltat, ritmul mediu anual de creştere majorându-se în cazul exportului la +8,1% şi mentinându-se la +8,1% în cazul importurilor. Totodata, schimburile comerciale ale Frantei cu cele 10 noi state membre UE, au înregistrat şi în 2006, un ritm de creştere dinamic. Exporturile franceze au progresat cu +30%, iar importurile cu +27,1%. Modalitati de implantare comerciala in Franta. O societate straina care doreste sa se implanteze în Franta are doua posibilitati de a-si crea: a) un sediu secundar ce poate fi Birou de legatura sau sucursala; niciuna dintre acestea nu poate avea personalitate juridica fiind doar o extindere a societatii mama din tara de origine. In plus, Biroul de legatura nu poate desfasura activitati lucrative ci doar activitati necomerciale cum sunt elaborarea de studii de piata, urmarirea evolutiei afacerilor, mentinerea contactelor etc. In schimb, sucursala poate desfasura activitati pur comerciale. b) o filiala. Filiala este o societate noua, cu personalitate juridica franceza şi are aceleasi drepturi şi obligatii ca o societate de drept francez. În general, un investitor strain poate crea o întreprindere individuală sau o societate de drept francez (fără legatură cu o societate mamă din străinatate). Ajutoarele publice pentru investiţii în Franţa. Gama ajutoarelor acordate investitorilor în Franţa este foarte largă. Ea oferă soluţii de sprijin financiar pentru numeroase proiecte. Această variază în funcţie de caracteristicile proiectului (investiţii productive, creare de locuri de muncă, inovaţii, formare profesională, etc.) şi de localizarea proiectului (zone prioritare de amenajare a teritoriului sau nu) şi de tipul de întreprindere care implementează proiectul (întreprinderi mari sau 76

28 întreprinderi mici şi mijlocii). Întreprinderile pot beneficia de subvenţii şi exonerări de cheltuieili sociale pentru angajarea anumitor categorii de personal, cum ar fi tinerii fără loc de muncă sau şomerii de lungă durată. În plus, crearea sau transferul unei întreprinderi în zonele libere urbane (85 de zone) da dreptul la unele exonerări fiscale şi sociale pe o durată de 5 ani. Tabelul 1 Populaţia şi PUB-ul UE Populaţia Uniunii europeană (27 ţări) PIB UE- 27Mil euro Sursa: Le processus d'élargissement de l'ue, f f Ajutoare de cercetare-dezvoltare. Cheltuielile pentru cercetare dau dreptul la un credit impozit de cercetare care poate atinge un nivel de 8 milioane de euro pe întreprindere şi pe an. Facilităţi vamale. De la 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeana, spaţiul pieţei europene s-a extins şi nu exista limite la exporturile în Franta, produsele bucurându-se de aceleaşi condiţii de acces ca mărfurile de origine comunitară. Elemente de analiză sectorială. Analiştii prevăd pentru 2011 o menţinere a activităţii economice şi a schimburilor comerciale externe ale Franţei, care poate fi favorabilă societăţilor comerciale. Analiza sectorială, prezentată, în continuare, oferă unele tendinţe care pot fi utile în construirea unor strategii de piaţă din partea societăţilor comercialei: Siderurgie. Activitatea a crescut cu 2% în 2006, datorită relansării consumului şi reconstituirii stocurilor. În pofida unei inflexiuni în industria automobilului, cererea s-a redresat graţie conjuncturii favorabile a investiţiilor în sectoarele energetic, construcţii şi industria constructoare de maşini. În 2011 siderurgia va cunoaşte o creştere moderată, în paralel cu consolidarea sectorului, care est deja întărit în urma fuziunii dintre ARCELOR şi MITTAL. Construcţii şi lucrări publice. În 2006, activitatea a progresat cu 5% fiind susţinută de dinamismul construcţiei de locuinţe şi de segmentul nerezidenţial, acesta din urmă beneficiind de creşterea cererii în industrie şi în servicii (construcţii administrative şi birouri). Sectorul Lucrări publice a crescut tot cu 5 %, fiind ajutat de sporirea comenzilor din partea colectivităţilor locale având în vedere scădenta alegerilor municipale. Situaţia bună a carnetelor de comenzi ale întreprinderilor ar trebui să asigure o creştere de 3% în 2007, cu toate că cerera va fi mai mică în ce priveşte casele şi locuinţele colective. Textile-imbrăcăminte. În ciuda unei cresteri a consumului, productia de textile şi îmbrăcăminte au scăzut cu respectiv 7% şi 12 % în 2006, declin legat de puternica concurenţă din partea produselor asiatice. Textilele sintetice şi tehnice, utilizate în agricultură, industria automobilului şi construcţii, nu au fost afectate. În industria îmbăcămintei, în afara articolelor de lux şi îmbrăcămintei de lucru, întreprinderile cunosc dificultăţi financiare, ceea ce ar putea conduce la licenţieri masive şi la o continuare a declinului prodcuţiei. Hârtie Carton. Productia globala s-a redresat în 2006, desi hârtia folosita în scopuri grafice a suferit de o cerere insuficienta. Creştere s-a datorat în princiapl conjuncturii favorabile pentru hârtia şi cartoanele pentru ambalaje. Preturile au crescut pentru a acoperi cheltuielile cu materiile prime şi costurile de productie. Redresarea remarcata în 2006 va continua şi în anii următori cu o rată de creştere estimată la 2 %. 77

29 Industria mecanică. Cerera internă a fost importantă în 2006, înregistrând o creştere de 2%. Echipamentele destinate prelucrării metalelor (forja, structuri metalice, ambalaje), precum şi maşinile unelte au crescut cu 3%. Creşterea de 2% în mecanica de precizie a rezultat din cererea mai mare de aparate medicale. Pentru 2011, comenzile sunt bune, însa creşterea pe ansamblul sectorului va fi stagnantă. Industria automobilului. Pentru constructorii francezi, 2010 a fost sinomim cu reculul pe o piaţă europeană stagnantă, producţia lor scâzând de ordinul a 3%. S-a constatat o diminuare a exporturilor către Germania şi Italia, paralel cu o creştere a importurilor, în principal de autoturisme asiatice. Aceste dificultati s-au repercutat şi asupra echipamentierilor auto. În 2007, scaderea activitatii ar putea sa continue. Întreprinderile vor accelera strategiile de externalizare a productiilor pentru a beneficia de o reducere a costului mânei de lucru. Principalele categorii de marfuri exportate în Franta: masini, aparate şi echipamente electrice; materii textile şi articole din acestea; mobila şi articole de interior; materiale de transport; metale comune şi articole metalice; încaltaminte, palarii şi alte accesorii; materiale plastice şi articole din material plastic, cauciuc; produse minerale; produse ale industriei chimice şi conexe. Franţa este ţara cu cea mai importantă contribuţie la producţia agricolă din Uniunea Europeană. În 2007, Uniunea Europeană a produs 331 de miliarde de euro de produse agricole brute (netransformate). Contribuţia Franţei reprezintă 20% din acest total, cu o producţie care se ridica la 62 de miliarde. În ansamblu, Franţa este cel mai mare producător agricol european, chiar dacă această poziţie variază în funcţie de tipul de producţie. Celelalte mari ţări producătoare din UE sunt Italia (12% din producţiaeuropeană) Spania şi Germania (12% şi 13% din producţia europeană). Tabelul 1. Procentul şi locul ocupat de Franţa în producţia agricolă a UE-27 în 2007 pondere Locul în UE-27 Grâu şi alac 0,3 locul I Porumb (boabe) 0,29 locul I Oleaginoase (inclusiv seminţe) 0,29 locul I Fructe 0,13 locul III Legume proaspete 0,11 locul III Vinuri 0,52 locul I Bovine 0,27 locul I Porcine 0,1 locul III Păsări 0,19 locul I Lapte 0,15 locul II Sursa: Conturile din agricultură - Eurostat În 1960, Franţa importa de două ori mai multe produse agroalimentare decât exporta. Însă modernizarea agriculturii franceze a schimbat rapid această situaţie, iar începând cu sfârşitul anilor '70, comerţul exterior agricol francez a devenit excedentar. În 2008, soldul pozitiv al balanţei comerciale în cazul produselor agroalimentare a atins 9,3 miliarde de euro. Exporturile agroalimentare reprezintă un atu important pentru Franţa. Excedentul agroalimentar este unul dintre cele mai ridicate din aparatul comercial francez. Tabelul 2. Comerţil exterior al Franţei în ultimii ani Soldul comerţului exterior al Franţei în 2008 (în miliarde de euro) Sectorul agroalimentar 9,3 Sectorul energetic -58,1 Sectorul producţiei -18,9 Total FOB/FOB* -55,7 Sursa: vămi, INSEE (Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice)) 78

30 Principalele categorii de marfuri importate din Franta includ masini, aparate şi echipamente electrice; materiale de transport; produse ale industriei chimice şi conexe; materii textile şi articole din acestea; metale comune şi articole metalice; instrumente şi aparate optice, fotografice şi de masura; materiale plastice şi articole din material plastic. Cauciuc; mobilier şi articole diverse ; produse agro-alimentare. După încetinirea înregistrată în ultima parte a anului 2010, schimburile comerciale externe ale Franţei au marcat o relansare în trim. I din 2011: exporturile au înregistrat o creştere de +3%, faţă de 0,3% în ultimul trimestru din 2010, însumând 104,3 miliarde de Euro şi rămânând astfel încă inferioare nivelului dinaintea crizei. Evoluţia este în mare masură explicată prin creşterea vânzărilor de energie, în special a produselor petroliere rafinate şi a bunurilor intermediare, în strânsă legatură cu creşterea costuriler materiilor prime. Evoluţii pozitive au marcat exporturile de produse alimentare (în special cele de băuturi) şi cele de automobile. La polul opus s-au situat exporturile industriei aeronautice şi cele ale industriei farmaceutice, ambele în sensibil recul după ascensiunea înregistrată în Importurile au înregistrat o creştere accentuată (+7,2%, după 0,2% în trim. IV 2010), totalizând miliarde Euro, în special datorită achiziţiilor în domeniul energiei şi a bunurilor intermediare. Importurile din industria automobilului au continuat să beneficieze de pe urma programului prima de casare. Achiziţiile de produse electronice şi informatice, de echipamente mecanice şi de produse agro-alimentare au avut un ritm ascendent, spre deosebire de cele din sectorul aeronauticii. Din punct de vedere geografic, relansarea exporturilor este generată mai ales de vânzările către ţările Uniunii Europene (+2,7% faţă de +0,5% în trim. IV 2010), în special de cele către Spania, Italia şi noile ţări membre (+7,5% faţă de 1,9% în trim. IV 2010), mai ales Polonia şi Cehia (produse ale industriei auto şi bunuri intermediare). Exporturile către Germania au avut o evoluţie moderată, mai ales datorită scăderii livrărilor în domeniul aeronautic. Exporturile franceze continuă să aibă o dinamică ridicată către ţările Europene nemembre ale UE (+8,1%, faţă de 5,0%), în special datorită livrărilor industriei aeronautice către Elveţia. O tendinţă de creştere a exporturilor franceze se înregistrează şi pe relaţia SUA, ca şi pe cea a Orientului Mijlociu. În ciuda unor performanţe notabile a exporturilor franceze către China şi Coreea de Sud, vânzările către Asia s-au încetinit semnificativ (+0,5% dupa 9,8%), în special datorită scăderii exporturilor industriei aeronautice către Singapore şi Hong-Kong. Importurile franceze din ţările Uniunii Europene se menţin la un nivel ridicat (+3,2% faţă de 3,5% în trim. IV 2010) şi se accelerează pe relaţia cu celelalte ţări (+12,4% faţă de -4,6%). La nivelul UE predomină importurile din Marea Britanie, Irlanda şi noile ţări membre (+9,0%, faţă de 3,2% în trim.iv 2010), în timp ce achiziţiile din Germania sunt în scădere. Importurile din ţările Europene nemembre ale UE marcheză un salt spectaculos (+29,3%, faţă de -5,2% în trim. IV 2010), mai ales datorită importurilor de produse energetice din Rusia şi Novegia, dar şi a celor de vehicule şi confecţii din Turcia). În general, importurile de energie de la furnizorii tradiţionali ai Franţei (Rusia, Norvegia, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Africa) au înregistrat creşteri semnificative. Importurile din Asia au marcat o relansare importantă (7,4% faţă de - 7,9% în trim. IV 2010), în special datorită achiziţiilor de produse textile şi confecţii din China. Importurile din Japonia au marcat şi ele o relansare semnificativă (+5.6% faţă de - 7,5%), în special datorită grupelor de maşini şi echipamente industriale (Japonia este un furnizor cvasi exclusiv pentru anumite produse ale tehnologiei de vârf: 2/3 din importurile franceze de circuite integrate provin din Japonia, în timp ce pentru obiectivele aparatelor video şi foto, ponderea livrărilor japoneze este de 60%). Impactul seismului din Japonia şi dificultăţile de livrare întâmpinate de producătorii niponi ulterior catastrofei nu sunt încă vizibile în rezultatele consemnate la finele primului trimestru din Creşterea cea mai 79

31 mare a importurilor s-a înregistrat însă pe relaţia Orientului Apropiat şi Mijlociu (+37,1% faţă de -21,9%), în special datorită importurilor din Arabia Saudită şi Qatar. Majorarea facturii energetice explică în mare măsură adâncirea deficitului comercial al Franţei, care a ajuns la -18,2 miliarde Euro în primul trimestru din 2011, faţă de -13,1 miliarde Euro în trimestrul IV În luna aprilie 2011, deficitul comercial al Franţei a înregistrat un record fără precedent, depăşind nivelul de 7 miliarde de Euro (7,14 miliarde Euro). În primele 4 luni ale anului, deficitul comercial cumulat a ajuns deja la 25,7 miliarde Euro, respectiv cu 10 miliarde de Euro mai mult decât în primele 4 luni din 2010, iar la nivelul ultimilor 12 luni, acesta depăşeşte suma de 61 miliarde Euro. Situaţia survine la numai două luni după recordul lunar anterior din luna februarie (6,4 miliarde Euro) şi a celui anterior crizei, din octombrie 2008 (6,38 miliarde Euro). Evoluţia este parţial justificată de majorarea facturii energetice, respectiv creşterii preţului petrolului: în primele 4 luni, creşterea a fost de peste 20 miliarde Euro, adică cu 5 miliarde Euro mai mult decât în perioada similară din Numai în luna aprilie creşterea a însumat 250 milioane Euro, datorită achiziţiilor de produse petroliere rafinate ce au compensat o scădere a producţiei similare franceze. Evoluţia facturii energetice a fost în bună măsură influenţată şi de evenimentele din Libia. În plus, creşterea valorii importurilor este pusă şi pe seama achiziţiilor din industria aeronautică (două aparate Boeing) şi a celor din industria navală. O altă cauză este cea a deterioarării competitivităţii industriale: exporturile au înregistrat o scădere cu 1,9% faţă de luna martie 2011 (34,40 miliarde Euro în aprilie faţă de 39,09 miliarde Euro în martie), în special datorită reducerii vânzărilor de bunuri industriale. Conform statisticilor vamale franceze, exporturile de maşini industriale şi echipamente auto au scăzut în mod evident, în ultimile trei luni acestea reuşind doar o creştere de 1%, ceea ce indică o diminuare a competitivităţii. Aceasta a condus, de altfel, şi la diminuarea ponderii exporturilor franceze de mărfuri în totalul exporturilor zonei Euro, la 12,6% în primul trimestru din 2011, faţă de 13,2% în perioada similară din Prin comparaţie, Germania, principalul partener al comercial al Franţei, se confruntă şi ea cu o scădere a exporturilor, însă în condiţiile în care balanţa comercială înregistrează un excedent de 12 miliarde Euro. Comentatorii apreciază că energia nu este singurul sector care contribuie la dezechilibrul balanţei comerciale franceze: mai mult de jumătate din actualul deficit comercial reflectă, în fapt, o scădere a competitivităţii industriale, în condiţiile în care deficitul schimburilor de produse industriale s-a adâncit, ajungând la 17 miliarde Euro în primele patru luni din 2011, faţă de 9 miliarde Euro în perioada similară din 2010, ceea ce ar putea indica o inversare a contribuţiei celor două sectoare la majoarea deficitului comercial. Astfel, analiştii locali consideră că recordul înregistrat în luna aprilie 2011 poate fi pus doar în proporţie de 20% pe seama facturii petroliere, în condiţiile în care, din 2003, factura energetică a fost cea responsabilă de mai mult de jumătate din deficitul comercial al Franţei. De pildă, în 2010, când preţul petrolului a crescut cu 29%, achiziţiile de hidrocarburi ale Franţei au însumat 47,8 miliarde Euro (faţă de 39,7 miliarde Euro în 2009), reprezentând astfel 15% din importuri şi 2,5% din PIB (mai puţin decât în Spania, Germania sau Italia), adică mai puţin decât în timpul precedentelor şocuri petroliere (în 1981, importurile de energie au reprezentat 29% din importurile franceze). Aceasta înseamnă că economia franceză este mai puţin dependentă astăzi de energia pe bază de hidrocarburi decât în urmă cu 30 de ani, în special datorită surselor alternative, cum este cea nucleară. Pe grupe de ţări, exporturile franceze înregistrează o scădere la nivelul ţărilor vechi membre ale Uniunii Europene, deficitul comercial în raport cu acestea consolidându-se, de la -2,8 miliarde Euro în luna martie, la -3,2 miliarde Euro în aprilie, în special datorită diminuării livrărilor către Germania, Spania, Marea Britanie şi Benelux. Singura creştere a exporturilor franceze la 80

32 nivelul UE s-a înregistrat pe relaţia Italia, în timp ce importurile din ţările UE nu au înregistrat schimbări semnificative. În raporturile cu noile ţări membre ale UE se constată o creştere netă a importurilor din Slovacia, Republica Cehă şi România, în timp ce exporturile franceze către acest grup de ţări sunt în descreştere, în special pe relatiile Polonia, Ungaria, Slovenia şi Bulgaria, menţinându-se la un nivel uşor mai ridicat către România. Schimburile comerciale cu alte state europene sunt în scădere accentuata (Elvetia) sau în scădere, dar menţinându-se, totuşi, la un nivel ridicat (Turcia). Importurile de produse chimice şi petrol brut din Federaţia Rusă se menţin la cote ridicate. Exporturile către continentul american continuă să crească, atât pe relaţia SUA, cât şi către MERCOSUR, în special datorită produselor aeronautice, chimice şi maşinilor industriale. Importurile din ţările asiatice (Singapore, Malaesia, India, Coreea de Sud, Japonia şi China) înregistrează o creştere netă, îndeosebi cele de produse chimice şi farmaceutice, componente electronice, echipamente navale, etc.). Exporturile către continentul asiatic se situează însă sub nivelul record înregistrat în luna februarie, fiind mai susţinute către Australia, ASEAN şi China. Importurile franceze din Africa sunt în scădere accentuată, în special cele de hidrocarburi, datorită situaţiei din Nordul Africii, exporturile înregistrând şi ele o uşoară diminuare. Comerţul cu ţările Orientului Apropiat este în ascensiune, în special datorită importurilor franceze de produse petroliere rafinate, în timp ce exporturile înregistrează doar o ascensiune parţială, datorită livrărilor din domeniul aeronauticii. BIBLIOGRAFIE : 1. Eurostat 2010 Regional Yearbook Science, technology and innovation in Europe. Luxembourg: Publications Office of the European Union, http :// 4. http :// ro/ ugir1903/infotara.php?code=3 ROLUL AMERICII DE NORD PE PIAŢA INTERNAŢIONALĂ DE PRODUSE STOMATOLOGICE Veronica BULAT, drd., USM ABSTRACT. This paper fosuses on dynamic of development of global dental trade and pozition and role settings of North America (one of geografic segment in global dental industry) în international dental trade. Statistics publication of FTN Midwest Securities Corp USA and Dental Trade Alliance are used in this paper. Introducere. Făcînd abstracţie de specialităţile medicinii dentare, din punct de vedere industrial, gama produselor stomatologice poate fi impartită în două categorii mari: materiale stomatologice consumabile şi echipamente stomatologice. Pentru anul 2007 valoarea materialelor consumabile a constituit 13 bil.$ şi echipamentele 3bil.$. Piaţa produselor stomatologice este ocupată în proporţie de 40% de USA, 30% - Europa şi 30% - celelalte state. [1, p.36] Motivele de dezvoltare continuă a industriei stomatologice mondiale sunt: - creşterea demografică favorabilă; - retenţie longevivă a danturii naturale; - creşterea cererii pentru pordusele stomatologice cosmetice; - extinderea programelor de asigurări de sănătate orală; - păstrarea efectului tratamentului dentar pe o perioada lungă de timp. 81

33 Dacă facem o comparaţie între celelate industrii medicale, induatria stomatologică este devansată doar de industria farmaceutică. Momentul cheie în dezvoltarea comerţului cu produse stomatologice reprezintă capacitatea limitată de deservire a cererii în aflată în creştere continuă. Odată cu majorarea numărului de medici stomatologi scade numărul de ore de muncă pentru fiecare specialist dentar, creşte concurenţa pentru sporirea eficienţei prin utilizarea celor mai noi tehnologii de tratament şi menţinerea constantă a puterii de cumpărare a produselor stomatologice. Fig.1 Analiza pieţii de produse stomatologice în America de Nord Sursa: FTN Midwest [2, p.12] Potenţialul de producere a produselor stomatologice în America de Nord (Fig.1) este foarte imprevizibilă înregistrînd în ultimii 10 ani o creştere rapidă (cca 6-8% anual) şi o cădere, la fel de rapidă, în 2008 (14%) cauzată de criza economică (necătînd la faptul că la nivel global această cădere nu este atît de semnificativă). Produse stomatologice consumabile. Materialele stomatologice consumabile, fiind cel mai larg segment al industriei stomatologice, îşi păstrează potenţialul constant indiferent de celelalte evenimente economice (pozitive sau negative) datorită incidenţei constante a maladiilor aparatului bucal şi creşterii continue a interesului populaţiei pentru îngrijirea orală. Creşterea pe piaţă a materialelor consumabile este condiţionată în mare măsură şi de cererea majorată de ponderea mare a populaţiie în etate în timp ce populaţia tînără este, în mare parte, orientată către produsele stomatologice estetice şi cosmetice. Majorarea numeric a numărului clinicilor stomatologice crează condiţii de amplificare a concurenţei pe piaţa serviciilor stomatologice. Consumatorii finali, adică pacienţii, tind să aleagă din ofertă grandioasă servicii de o calitate cît mai înaltă posibilă. Piaţa de produse stomatologice consumabile îşi măreşte volumul de vînzări odată cu mărirea spectrului de proceduri dentare. Această piaţă este puternic fragmentată în cţiva mari producători şi mulţi alţi producători mici care cîştigă segmentul pe piaţă prin produse unice. Cu toate acestea, susţin majoritatea producătorilor importanţă pe piaţa internaţională, cheia scuccesului în comerţul internaţional cu produse stomatologice consumabile o constituie securizarea canalelor proprii de distribuţie, monitorizarea preveziunilor distribuitorilor şi investirea resurselor necesare în cercetarea, perfecţionarea şi dezvoltarea noilor produse. Tab.1. Creşterea ponderii pe piaţa materialelor stomatologice consumabile în America de Nord Materiale consumabile Creşterea anuală (%) 6 10,3 8,5 7,8 6 3,2 5,4 9,1 Creşterea la unitate de produs (%) 5,4 8,5 6,4 5,1 4,2 1,1 3,5 - Creşterea preţului (%) 0,9 1,7 1,9 2,1 1,6-0,3 1,01 - Sursa: FTN Midwest [2, p. 45,63,98] 82

34 Deoarece producerea materialelor stomatologice consumabile necesită investiţii mult mai mici decît echipamentele stomatologice piaţa internaţională este invadată de produse analogice celor de provenienţă regiunilor înalt dezvoltate, produse de statele în curs de dezvoltare la preţuri mai mici, astfel profitul produselor consumabile este direct proporţional vînzărilor cantitative. Principalele companii prezente pe piaţa materialelor consumabile sunt Sirona, Dentsply, Prodrive, Allpro, A-Dec şi Patterson Dental. [1, p.57] Echipamente stomatologice. Echipamentele stomatologice de la momentul apariţiei lor pe piaţa mondială a înregistrat o pondere mai mare decît produsele consumabile datorită posibilităţilor sale de îmbunătăţire a calităţii serviciilor stomatologice. Piaţa Nord Americană este o piaţă cu o infrastructura foarte bine pusă la punct astfel că prin intermediul diferitor programe de stat şi private, schimbarea echipamentelor medicale se efectuiază de obicei înaintea termenului de exploatare ceea ce asigură o cerere în creştere a dispozitivelor stomatologice. Potrivit Dental Trade Alliance piaţa Nord Americană a echipamentelor stomatologice în 2014 va atinge estimările de 26 bil$ ceea ce constituie o creştere de 6,8% faţă de Piaţa echipamentelor stomatologice are tendinţa creştere, conform preveziunilor specialiştilor, datorită dezvoltării ramurilor implatologiei stomatologice şi a biomaterielelor, conform estimaărilor vor avea o creştere de 12,2% şi respectiv 10,5% pînă în anul [1, p.127] Pînă în prezent cea mai înaltă rată de creştere pe piaţa echipamentelor stomatologice în America de Nord a fost înregistrată în 2007 (16,1%) efect datorat, în mare parte, echipamentelor hi-tech a căror cerere a sporit considerabil. Catalizatorii de creştere a tehnologiilor hi-tech sunt: CAD/CAM; CBCT; sisteme de radigrafii digitale; sisteme laser. CAD/CAM (Computer-Aided Design şi Computer-Aided Manufacturing) în prezent sunt considerate sistem în stagnare pe pieţele ţărilor înalt dezvoltate. Cu toate că pe parcursul anilor acest tip de echipament a înregistrat o rată a creşterii de anuale de peste 20% (a. 2004) deja în trimestrul 4 al anului 2005 a înregistrat şi prima scădere de cca 4% (tendinţă păstrată pînă în 2010). CBCT (Cone Beam Computed Tomography) este un tip de echipament mai sofisticat care în prezent se află în faza de declin pe piaţa Nord Americană creşterea maximă anuală fiind înregistrată în 2007 (cca 100%). Leader absolut pe piaţa Nord Americană este compania DHR avînd o pondere de piaţă de cca 70%. În anul 2010 ponderea sistemelor CBCT din totalul vînzărilor de echipamente pe piaţa Nord Americană reprezintă cca 30%. [2, p.33] Puterea de penetrare pe piaţă a echipamentelor radigrafiilor digitale estre relativ slabă dar constantă în comparaţie cu celelate tipuri de echipamente creşterea anuală încadrîndu-se în limita a 15-20% pe parcursul anilor Acest fenomen este justificat de perioada lungă de exploatare a echipamentului şi de cererea limitată pe piaţă (o clinică stomatologică de cca 10 dentiţi nu necesită mai mult de un aparat de radiografie digitală). Cu toate aceste FTN Midwest relatează că în anul 2009, 30% dintre clinicile stomatologice din America de Nord deţin cel puţin un aparat de radiografie digitală. Sistemele laser se atribuie echipamentelor stomatologice de ultimă generaţie şi s-a dezvoltat continuu odată cu dezvoltarea pieţei cu sisteme laser diod. Aspectele pozitive pentru care medicii stomatologi utilizează aceste sisteme sunt: extinderea practicii stomatologice, reduce necesitatea analgezicilor, nu este o procedură invazivă şi reduce timpul necesar tratamentului. Drept aspect negativ serveşte costul mare al acestor echipamente. Tab.2. Piaţa sistemelor stomatologice cu laser Gradul de penetrare (%) Internaţional SUA Ţesuturi tari 1,0% 3,3% Ţesuturi moi 1,8% 5,5% total 2,8% 8,8% Sursa: Dental Trade Alliance 83

35 După categoriile medicale, pe piaţa Nord Americană cele mai importante sunt produsele stomatologice de laborator (protetice), produsele implantologice şi produsele ortodontice. Piaţa produselor dentare de laborator are o dinamică de dezvoltare destul de rapidă. Cea mai mare parte a acestei categorii este ocupată de produsele de protezare ceramică, o tehnică ce are un spectru larg de preţuri. Astfel în urma crizei economice această ramură a început un nou stadiu de avansare. Cu toate că este considerată o vaterană printre celelate ramuri ale industriei dentare, produsele de laborator se modifică şi avansează de rînd cu celelalte. Perioada de declin a acestui tip de produse a fost înregistrată în anul 2003 (cca -12%) iar perioada de avînt a fost înregistrată în 2006 (cca 21% faţă de 2005) şi în 2009 (cca 25%). Produsele implantologice încă în 2005 aveau cea mai mică rată de penetrare a pieţei atribuindu-se consumatorilor, în special, în etate. (Fig.3.) Cca 59% din piaţa de desfacere implanturilor dentare este deţinută de către companiile Nobel Biocare şi Straumman. (fig.2.) [3, p.18] Fig.2. Ponderea companiilor pe piaţa globală a produselor implantologice dentare (2009) Sursa: Straumann, Raport Anual Fig.3. Gradul de penetrare a regiunilor geografice pe piaţa internaţională de produse dentare implantologice (2005) Piaţa produselor ortodontice are cea mai rapidă dinamică de dezvoltare datorită segmentului de piaţă larg căruia i se atribuie. În prezent sistemele bracket pot fi aplicate atît copiilor cît şi adulţilor şi chiar persoanelor în etate. Gama de produse variază de la sisteme bracket metalice simple pînă la sisteme ceramice cu ligaturi transparente care au o diferenţă de preţ faţă de cele simple de cca %. Concluzie. Piaţa produselor stomatologice este foarte fragmentată atît de companii internaţionale cît şi de micii producători ceea ce crează o concurenţă acerbă, în particular, pe piaţa Americii de Nord unde cerinţele consumatorilor faţă de calitatea serviciilor stomatologice sunt forte ridicate. Produsele stomatologice consumabile îşi asigură creşterea pe piaţă datorită produselor sale fără de care nici un tratament (scump sau ieftin) nu poate fi conceput, cîştigînd terent pe baza volumelor mari de vînzări. Dezvoltarea pieţei echipamentelor stomatologice este ghidată, în special, de avansarea tehnico-ştiinţifică a tehnologiile medicale şi crearea noilor posibilităţi pentru clinicile stomatologice de a oferi tratamente dentare într-un timp mult mai scurt, cu cît mai puţine efecte deverse efectul tratamentului fiind păstrat pe o perioadă mult mai lungă de timp, la preţuri, evident, mai ridicate. BIBLIOGRAFIE: 1. Dental Trade Alliance, 2009 Annual Meeting Report, Dental Industry Financial Update. 105p FTN Midwest Security Corp Company Report. 138p Straumann Corp, 2009 Annual Finacial Report. 214p. 84