FIȘA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior

Size: px
Start display at page:

Download "FIȘA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior"

Transcription

1 FIȘA DISCIPLINEI. Date despre program. Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ. Facultatea FARMACIE.3 Departamentul DSFS.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE.5 Ciclul de studii MASTERAT.6 Programul de studii CONTROLUL CALITĂȚII MEDICAMENTULUI, ALIMENTULUI ȘI MEDIULUI Date despre disciplină Denumirea disciplinei Cercetare şi documentare ştiinţifică Titularul activităților de curs Prof.dr.Vari Camil Eugen (plata cu ora) 3 Titularul activităților de lp 4 Anul de studii I 5 Semestrul I 6 Tipul de evaluare C 7 Regimul disciplinei OPT Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână din care curs 3 laborator (lp) 4 Total ore din planul de învățământ 4 5 din care curs 4 6 laborator (lp) Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0.5 Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0.5 Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri Tutorial Examinări Alte activități 7 Total ore de studiu individual / săpt 8 Total ore pe semestru 8 9 Număr de credite 3 Precondiții (acolo unde este cazul) de curriculum de competențe Condiții (acolo unde este cazul) de desfășurare a cursului de desfășurare a laboratorului Competențe specifice acumulate Competențe profesionale Competențe transversale Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate) Documentarea în vederea efectuării unei cercetari ştiinţifice în Obiectivul general al disciplinei domeniul medicamentului, alimentului şi a mediului. Posibilităţi de documentare, gradul de încredere a surselor. Obiectivele specifice Lectura critică a unui articol ştiinţific. Nivele de probă ştiinţifică

2 Conținuturi crt. Curs Metode de predare ore Semestrul I Prezentare PP, Filme. Introducere în cercetare şi documentare didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme Etica cercetării ştiinţifice didactice, aplicaţii pe calculator Surse de documentare oficiale ale autorităţilor de reglementare (FDA, EMEA, ANM). Ghiduri privind investigarea medicamentelor. Baze de date guvernamentale privind efectele, toxicitatea, carcinogenitatea, mutagenitatea şi transferul prin lapte a unor xenobiotice (medicamente, aditivi alimentari, poluanţi etc.) HSDB, Genetox, Toxnet, Lactmed (I) Baze de date guvernamentale privind efectele, toxicitatea, carcinogenitatea, mutagenitatea şi transferul prin lapte a unor xenobiotice (medicamente, aditivi alimentari, plastifianţi, poluanţi etc.) HSDB, Genetox, Toxnet, Lactmed (II) Particularităţi ale cercetării în domeniul analtic (protocoale, metode de analiză, validări, aplicaţii) Cercetarea preclinică în domeniul medicamentului şi alimentului. Modele patologice experimentale Cercetarea preclinică în domeniul medicamentului şi alimentului. Determinarea toxicităţii acute şi cronice Cercetarea clinică a medicamentului. Studii de fază I şi II. Cercetarea clinică a medicamentului. Studii de 0. fază III şi IV.. Elaborarea documentaţiei în vederea obţinerii APP pentru un medicament. Documentul tehnic comun (CTD) Metode statistice utilizate în cercetarea ştiinţifică. Aplicaţii Redactarea unui articol ştiinţific. Aplicaţii. Lectura critică a unui articol ştiinţific. Semestrul II Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Prezentare PP, Filme didactice, aplicaţii pe calculator Observații Corelare cu ICS

3 0.. Bibliografie:. Imre S., Popa L., Muntean D. L., Vari C.E., Ghica M.: Metodologia cercetării ştiinţifice farmaceutice. Note de curs, Litografia UMF Târgu Mureş, 00 Popa Lăcrămioara: Elemente de metodologia cercetării ştiinţifice în domeniul farmaceutic, Ediţia a II a revizuită şi adăugită, Editura Printech Bucureşti, 00 Andrei Achimaş: Metodologia cercetării ştiinţifice medicale, Editura Medicală Universitară Iuliu Haţieganu Cluj Napoca, 99 Marczyk G., De Matteo D., Festinger D.: Essentials of Research Design and Methodology, John Wiley and Sons, 00 Kumar R.: Research Methodology. A Step by Step Guide for Beginners, Sage Publications, 00 Chan C.C., Lam H., Lee Y.C., Zhang X.: Analytical method validation and instrument performance verification, Wiley Interscience, 00 Ermer J., Miller J.H.McB.: Method Validation in Pharmaceutical Analysis, Wiley VCH, 00 Oprean R., Rozet E., Dewé E., Boulanger B., Hubert Ph.: Ghid de validare a procedurilor analitice cantitative, Editura Medicală Universitară Iuliu Haţieganu Cluj Napoca, 00 Roman L., Bojiţă M., Săndulescu R., Muntean D.L.: Validarea metodelor analitice. Editura Medicală Bucureşti, 00 crt Metode de Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii predare Semestrul I Semestrul II ore Observații Corelare cu ICS

4 Bibliografie: Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului 0. Evaluare Tip activitate 0. Criterii de evaluare 0.4 Evaluare pe parcursul semestrului La curs În timpul activităţii practice 0.5 Evaluare finală În funcție de specificul Examen teoretic final disciplinei Examen practic final 0.6 Standard minim de performanță 0. Metode de evaluare 0.3 Pondere din nota finală Examen scris 00 %

5 FIȘA DISCIPLINEI. Date despre program. Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ. Facultatea FARMACIE.3 Departamentul DSFF.4 Domeniul de studii SANATATE.5 Ciclul de studii MASTER.6 Programul de studii CALITATEA MEDICAMENTULUI, ALIMENTULUI ȘI MEDIULUI Date despre disciplină Denumirea disciplinei CONTROL MICROBIOLOGIC ȘI TEHNICI IMUNOENZIMATICE Titularul activităților de curs Conf. dr. Manuela Cuticăpean; Șef lucrări dr. Barabás Enikő 3 Titularul activităților de lp Conf. dr. Manuela Cuticăpean; Șef lucrări dr. Barabás Enikő 4 Anul de studii I 5 Semestrul I 6 Tipul de evaluare Examen 7 Regimul disciplinei OBL Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână 3 din care curs 3 laborator (lp) 4 Total ore din planul de învățământ 4 5 din care curs 4 6 laborator (lp) 8 Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri Tutorial Examinări Alte activități 7 Total ore de studiu individual / săpt 3 8 Total ore pe semestru 84 9 Număr de credite 6 Precondiții (acolo unde este cazul) de curriculum de competențe Condiții (acolo unde este cazul) de desfășurare a cursului Prezența obligatorie (minim prezențe din 4) de desfășurare a laboratorului Prezența obligatorie (minim prezențe din 4) Competențe specifice acumulate Cursul urmărește transmiterea, cunoașterea aprofundată și însușirea de către masteranzi a principiilor de bază a tehnicilor moleculare și imunoenzimatice și a aplicațiilor specifice privind controlul medicamentului, siguranța alimentului și a mediului. Competențe profesionale Totodată disciplina cuprinde noțiuni referitoare la metodele moderne și rapide de control microbiologic a calității medicamentelor, alimentelor și mediului, precum și însuşirea tehnicilor de preparare, analiză, evaluare și cuantificare a acestor metode. Coroborarea informaților referitoare la tehnicile moleculare cu noțiuni ale unor discipline conexe. Stabilirea și descrierea rolului și a proprietăților specifice pentru

6 Competențe transversale Stabilirea și descrierea rolului și a proprietăților specifice pentru diferitele tehnici de biologie moleculară, în raport cu utilizarea acestora în controlul microbiologic al medicamentului, alimentului și mediului. Identificarea scopului, principiul de lucru și a etapelor necesare desfășurării în bune condiții a procedurilor experimentale. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate) Controlul microbiologic al produselor farmaceutice, al alimentelor și a mediului înconjurător urmărește determinarea, la toate nivelurile, a microorganismelor eventual prezente sau lipsa unor microoganisme patogene. De aceea, pe lângă metodele Obiectivul general al disciplinei standard de analiză, disciplina cuprinde noțiuni referitoare la tehnicile imunoenzimatice și la metodele moderne și rapide de control a produselor farmaceutice, a calității alimentelor, a aerului, solului și apei, precum și însuşirea tehnicilor de preparare, analiză, evaluare și cuantificare a acestor metode. Cunoașterea aprofundată a importanței tehnicilor imunoenzimatice și de biologie moleculară, principiilor și aplicațiilor specifice privind controlul și siguranța alimentului. Obiectivele specifice Însuşirea tehnicilor de preparare, analiză, evaluare și cuantificare a acestor metode: izolarea acizilor nucleici, amplificarea acizilor nucleici, tehnici de electroforeză și de blotare, secvențierea ADN, tehnica microarray, tehnologia ADN ului recombinat. Conținuturi Curs Metode de predare crt. ore Semestrul I Controlul contaminării microbiologice al produselor farmaceutice: Metode rapide de analiză a produselor farmaceutice (PCR; ATPbioluminescență;. Flow citometry) comparativ cu metodele standard de control microbiologic (teste cantitative și calitative metoda membranelor filtrante; număr total de microorganisme; metoda încorporării în plăci). Controlul contaminării microbiologice al produselor farmaceutice: Metode rapide de control și monitorizare a mediului din procesul farmaceutic (aer, apă, suprafețe, personal) (identificare genetică ARNr; ADN fingerprinting; secvențierea ADN; microcipuri de ADN) comparativ cu metodele standard de control microbiologic (metode de filtrare; număr total de germeni; metoda plăcilor; metoda membranelor filtrante). Controlul contaminării microbiologice al alimentelor: Metode de analiză și control microbiologic a calității alimentelor. Controlul contaminării microbiologice al alimentelor: Metode de evaluare și control a alimentelor afectate de fungi producători de micotoxine. Metode de prevenire a contaminării alimentelor cu fungi producători de micotoxine. Controlul contaminării microbiologice al alimentelor: Organisme modificate genetic (OMG). Metode de identificare a alimentelor ce au la bază OMG (PCR; cip uri de ADN). CODEX Alimentarius și reguli privind OMG. Controlul biologic și microbiologic al mediul înconjurător: Controlul și monitorizarea calității aerului și solului din punct de vedere biologic și microbiologic. Corelare Observații cu ICS

7 0. microbiologic. Controlul biologic și microbiologic al mediul înconjurător: Controlul și monitorizarea calității apei și sedimentului din punct de vedere biologic și microbiologic. Tehnici imunoenzimatice Enzime utilizate în reacţii imunologice şi marcajul anticorpilor Tehnici imunoenzimatice Reglaj şi interferenţe în reacţiile imunoenzimatice Tehnici imunoenzimatice Reacţia ELISA (Enzyme Linked Immuno Sorbant Assay): varianta sandwich şi varianta competitivă. Tehnici imunoenzimatice Reacţia ELISA în controlul microbiologic Tehnici imunoenzimatice Tehnica FRET (Fluorescence Resonance Energy Transfer) principiu şi aplicaţii Tehnici imunoenzimatice Chemiluminescenţa principiu şi aplicaţii Tehnici imunoenzimatice Aplicaţii ale tehnicilor imunoenzimatice în controlul calităţii medicamentului, alimentului şi mediului Semestrul II. 0.. Bibliografie: I. Bibliografie obligatorie. Artiola JF, Pepper IL, Brusseau ML, 004 Environmental Monitoring and Characterization, Elsevier, ISBN Banu C, 007 Suveranitate, securitate și siguranță alimentară, Ed. ASAB, București, ISBN Chotus I, Bartram J,999 Toxic Cyanobacteria in Water: A guide to their public health consequences, monitoring and management, WHO, ISBN Coleman DC, Crossley DA, Hendrix PF, 004 Fundamentals of Soil Ecology (Second Edition), Elsevier, ISBN Gergely J, Erdei A, 004 Immunbiológia, Medicina kiadó, Budapest. Holgate ST, Samet JM, Koren HS, Maynard RL, 999 Air Pollution and Health, Elsevier, ISBN Jimenez L, 004 Microbial Contamination Control in the Pharmaceutical Industry, Marcel Dekker Inc., USA, ISBN X. Patel P, 994 Rapid analysis techniques in food microbiology, Blackie Academic & Professional, UK, ISBN Roitt I, 997 Essential Immunology, 9th ed. Blackwell Scientific Publ. II. Bibliografie facultativă. Alberts B, Johnson A, Lewis J, Raff M, Roberts K, Walter P, 00 Molecular Biology of the Cell, Fourth Ed., Garland Publ., Inc., New York. Lodish H, Berk A, Zipursky L, Matsudaira P, Baltimore D, Darnell JE, 000 Molecular Cell

8 Lodish H, Berk A, Zipursky L, Matsudaira P, Baltimore D, Darnell JE, 000 Molecular Cell Biology, W.E. Freeman and Company Ed., USA. Strachan T, Read A, 0 Human Molecular Genetics, 4th Ed., Garland Science Publ., USA, p , ISBN Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare crt. Semestrul I. Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de Controlul contaminării microbiologice al mijloace, produselor farmaceutice: Electroforeza în gel filme didactice, orizontală și verticală: principiu, parte preparativă, protocoale, lucrări analiză, evaluare și cuantificare. practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Controlul contaminării microbiologice al produselor farmaceutice: Tehnica PCR și RT PCR: principiu, parte preparativă, analiză, evaluare și cuantificare. Controlul contaminării microbiologice al alimentelor: Metode privind partea preparativă a identificării micotoxinelor din alimente afectate de fungi. Analiza și evaluarea acțiunii inhibitorii asupra dezvoltării fungilor producători de micotoxine. Controlul contaminării microbiologice al alimentelor: Etape privind pregătirea, evidențierea transgenelor și analiza organismelor modificate genetic. Controlul biologic și microbiologic al mediului înconjurător: Tehnici de prelevare, analiză și cuantificare microbiologică a aerului și solului. Controlul biologic și microbiologic al mediului înconjurător: Controlul biologic și parametrii de calitate ai apei și sedimentului. Metode de prelevare și analiză microbiologică a apei și sedimentului. Tehnici imunoenzimatice Conjugate în reacţiile imunoenzimatice: streptavidina, biotina, peroxidaza, fosfataza alcalină Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și Corelare Observații ore cu ICS

9 Tehnici imunoenzimatice Influenţa factorilor de mediu asupra reacţiilor imunoenzimatice Tehnici imunoenzimatice Reacţia ELISA (Enzyme Linked Immuno Sorbant Assay): varianta sandwich dozarea lactoferinei Tehnici imunoenzimatice Reacţia ELISA (Enzyme 0. Linked Immuno Sorbant Asssay): varianta competitivă dozarea hormonilor tiroidieni. Tehnici imunoenzimatice Determinarea unor hormoni polipeptidici prin metoda TRACE (timeresolved cryptate emission): β hcg Tehnici imunoenzimatice Determinări calitative şi cantitative de anticorpi prin chemiluminescenţă Tehnici imunoenzimatice Determinarea unor antigeni de bacterii şi paraziţi prin metoda ELISA Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Aplicații practice și teoretice. Utilizarea de mijloace, filme didactice, protocoale, lucrări practice individuale şi organizate în grup, demonstraţii practice Verificarea practică a cunoștințelor. Semestrul II. 0..

10 Bibliografie:. Burlage RS, Atlas R, Stahl D, Geesey G, Sayler G, 998 Techniques in Microbial Ecology, Oxford University Press, ISBN Crowther JR, 995 Elisa, theory and practice. nd ed., Humana Press. Drăgan Bularda M, 000 Lucrări practice de microbiologie generală, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj Napoca. Gadella TWJ, 009 FRET and FLIM techniques, in Laboratory techniques in biochemistry and molecular biology, vol. 33 Elsevier. Hocking MB, 005 Handbook of Chemical Technology and Pollution Control (Third Edition), Elsevier, ISBN Hura C, 006 Metode de analiză pentru produse alimentare ghid de laborator, Ed. CERMI, Iași, ISBN ; *** 99, STAS 300, Apa analiza bacteriologică. *** 000, Water Framework Directive. *** 00, NTPA 03, Norme de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafață utilizate pentru potabilizare, apărut în Monitorul Oficial al României, Partea I, 30/ *** 00, NTPA 04, Normativ privind metodele de măsurare și frecvența de prelevare și de analiză a probelor din apele de suprafață destinate producerii de apă potabilă, apărut în Monitorul Oficial al României, Partea I, 30/000. *** 003, Normativ privind obiectivele de referință pentru clasificarea calității apelor de suprafață, apărut în Monitorul Oficial al României, Partea I, 97/000 *** 003, Directiva Cadru privind Apa contribuții la plicarea ei, Centrul Regional de Mediu pentru Europa Centrală și de Est Biroul Local România, Edit. Ars Docendi a Universității din București. *** 005, Farmacopeea Română, Ed. a X a revizuită. *** 005, SR EN ISO/CEI 70 Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului Viitorul absolvent trebuie să fie capabil să: utilizeze informațiile privind procedeele și tehnicile de biologie moleculară și imunoenzimatice în procesele de sinteză și control a medicamentelor și alimentelor; aibă abilități de asimilare de noi informații pe baza celor acumulate anterior; elaboreze metode de cercetare specifice utilizând principiile tehnicilor de biologie moleculară; organizeze în mod eficient activitatea profesională; pe baza acestei pregatiri absolventii îşi pot desfasura activitatea în laboratoare de industria medicamentului, in laboratoare de analize din industria alimentara, ale Agentiei de Protectia Mediului sau a consumatorului, intreprinderi de aprovizionare centrala cu apa sau alte laboratoare de profil. 0. Evaluare Tip activitate 0.4 Evaluare pe parcursul semestrului La curs În timpul activităţii practice 0.5 Evaluare finală Examen teoretic final 0. Criterii de evaluare Evaluarea cunoștințelor practice Evaluarea cunostințelor teoretice 0. Metode de evaluare Verificare practică de tip mixt Examen scris de tip mixt (teste grilă + întrebări de tip redacțional) 0.3 Pondere din nota finală Admis/Respins 00% Examen practic final 0.6 Standard minim de performanță Promovarea verificării practice condiție obligatorie de a participa la evaluarea activității de curs. Cunoașterea principiilor de bază și a aplicațiilor pentru fiecare tehnică de biologie moleculară prezentată, precum și pentru tehnicile imunoenzimatice studiate.

11 FIȘA DISCIPLINEI. Date despre program. Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ. Facultatea FARMACIE.3 Departamentul DSFS.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE.5 Ciclul de studii MASTER.6 Programul de studii CONTROLUL CALITĂȚII MEDICAMENTULUI, ALIMENTULUI ȘI MEDIULUI Date despre disciplină Denumirea disciplinei Ecotoxicologie Titularul activităților de curs conf. dr. Croitoru Mircea Dumitru (plata cu ora, intern) 3 Titularul activităților de lp conf. dr. Croitoru Mircea Dumitru (plata cu ora, intern) 4 Anul de studii I 5 Semestrul II 6 Tipul de evaluare Examen 7 Regimul disciplinei OBL Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână 3 din care curs 3 laborator (lp) 4 Total ore din planul de învățământ 4 5 din care curs 4 6 laborator (lp) 8 Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri Tutorial Examinări Alte activități 7 Total ore de studiu individual / săpt 8 Total ore pe semestru 56 9 Număr de credite 5 Precondiții (acolo unde este cazul) de curriculum de competențe Condiții (acolo unde este cazul) de desfășurare a cursului de desfășurare a laboratorului Competențe specifice acumulate cunoaşterea modului în care poate fi afectat mediul înconjurător şi calitatea apei, aerului, solului şi alimentului. efecte negative ale contaminanţilor mediului asupra sănătăţii umane. Competențe profesionale evitarea contaminării mediului cu produse medicamentoase. calculul riscului în toxicologie; evaluarea expunerii populaţiei la substanţe toxice. în cadrul lucrărilor practice studenţii lucrează în echipă fiind astfel Competențe transversale obişnuiţi cu munca în echipă Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

12 Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate) Asigurarea de cunoştinţe despre toxicii din mediu şi modul în Obiectivul general al disciplinei care aceştia pot afecta sănătatea individului. Asigurarea de cunoştinţe ce privesc calculul riscului în toxicologie. predarea de informaţii referitoare la pătrunderea diferitelor substanţe toxice în organism prezentarea mecanismelor prin care o substanţă toxică poate afecta un tip sau mai multe tipuri de celule şi efectul observat asupra organismului Obiectivele specifice prezentarea substanţelor din mediu capabile să afecteze sănătatea individului şi posibile surse de expunere la astfel de substanţe prezentarea de metode care pot pune în evidenţă substanţele toxice din diferite medii şi a metodelor biochimice de evaluare a gradului de intoxicare al individului Conținuturi crt. Curs Metode de predare ore Semestrul I. 0.. Semestrul II. Intoducere în ecotoxicologie, scopul ecotoxicologiei Substanţe toxice: definiţii, doze toxice, stabilirea ADI. Toxicitate: tipuri de intoxicaţii. Toxicinetică : absorbţie, distribuţie. Metabolizare şi eliminare în cazul substanţelor toxice. Afectarea toxică a organismelor vii. Moduri de acţiune a substanţelor toxice. Radicali liberi şi stresul oxidativ. Afectare toxică la nivel de moleculă, celulă, organ. Teste de ecotoxicologie. Gaze toxice : ozon, monoxid de carbon, bioxid de carbon (efectul de seră şi implicaţiile acestuia), oxizi de azot. Metale : prezenţa metalelor în mediu, surse de poluare cu metale, posibilităţi de bioconcentrare. Intoxicaţii în masă datorită poluării mediului cu metale. Metale toxice cu importanţă biologică. Efecte la concentraţii mai mari ca cele necesare funcţionării organismului. Mangan, crom, fier, zinc, cupru. Metale toxice fără importanţă biologică ; efecte nedorite asupra populaţiei şi mediului. Mercur, Observații Corelare cu ICS

13 nedorite asupra populaţiei şi mediului. Mercur, plumb, stibiu, nichel, taliu, cadmiu. Radioactivitatea. Surse şi tipuri de radiaţii. Riscul 0. expunerii la susbtanţe radioactive. Metode de protecţie împotriva radiaţiei nucleare. Toxici organici volatili şi implicaţiile asupra. sănătăţii : fumul de eşapament, hidrocarburile aromatice şi hidrocarburile aromatice policiclice. Dioxine, bifenili policloruraţi. Efectul perturbator al sistemului endocrinian. Efecte asupra faunei şi a populaţiei umane. Pesticide. Prezenţa pesticidelor (insecticide organoclorurate, insecticide organofosforice, piretrine) în mediu, efecte nocive cunoscute şi efecte nocive nou descoperite (blocarea acetilcolinesterazei target pentru neuropatii). Medicamentele şi mediul. Efecte toxice ale unor produse medicamentoase asupra faunei : antiinflamatoare nesteroidiene, antibiotice, etc. Sesiune TBL Bibliografie: I. Bibliografie obligatoriee. Bălălău D Toxicologia substanţelor medicamentoase organice de sinteză. Lito. UMF, București, 997 Bălălău D, Baconi D Toxicologia substanţelor naturale şi înrudite. Ed. Technoplast, Bucureşti, 00 Butnaru E, Proca M Toxicologie, vol I. Ed. Timpul, Iaşi, 000 Butnaru E, Proca M Toxicologie, vol II. Ed. Timpul, Iaşi, 00 Cotrău M și colab Toxicologie. Ed. Didactică şi Ped., Bucureşti, 99 II. Bibliografie facultativă Klaasen CD Casarett and Doull s Toxicology. The basic science of poisons. McGraw Hill, New York, 008 Loghin F Toxicologie generală. Ed. Med. Univ. Iuliu Haţegan, Cluj Napoca, 00 Stahr HM Analytical Methods in Toxicology. Wiley Publication, New York, 994 Metode de Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii crt. predare ore Semestrul I. 0.. Semestrul II Norme de protecţie a muncii în laboratorul de. prezentări orale toxicologie. Metode de izolare a toxicilor din material biologic. prezentări orale 4 Recoltarea gazelor toxice din atmosferă prin barbotare în soluţii absorbante. Determinarea demonstraţii colorimetrică a amoniacului bazată pe reacţia cu practice reactivul Nessler. Corelare Observații cu ICS

14 reactivul Nessler. Toxici organici volatili. Determinarea calitativă prin gaz cromatografie a acetonei, metanolului, etanolului şi acetatului de etil din aer. Prezenţa ionilor nitrit şi nitrat în materialul vegetal ca urmare a fertilizării excesive. Determinarea celor doi ioni prin tehnica HPLC. Eutrofizarea apelor. Creşterea conecentraţiei ionului cianură în apele stătătoare datorită eutrofizării demonstraţii practice demonstraţii practice demonstraţii practice Metode de stabilire a dozei letale 50. demonstrații practice Teste de toxicitate cronică efectuate pe animale de experiență. prezentări orale Teste de carcinogeneză efectuate pe animale de experiență. prezentări orale 0. Stabilirea în populația umană a dozelor zilnice acceptate. prezentări orale 4. Determinarea metalelor din material biologic (Bi). demonstrații practice Examen practic. Bibliografie: I. Bibliografie obligatorie. Croitoru M, Fulop I, Fogarasi E Principii generale ale toxicologiei. University Press, Tîrgu Mureș, 04. Croitoru M, Fulop I, Kincses Ajtay M Ghid practic de analiză a toxicilor gazoşi şi volatili. University Press, Tîrgu Mureş, 008 Kincses Ajtay M Îndrumător de lucrări practice de toxicologie, vol. II. Litografia UMF, Târgu Mureş, 984 II. Bibliografie facultativă Stahr HM Analytical Methods in Toxicology. Wiley Publication, New York, 994 Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului absolventul de masterat va avea cunoştinţe despre identitatea substanţelor care pot polua mediu înconjurător şi efectele acestora asupra sănătăţii umane sau a unor specii de animale. Va cunoaşte metodele de estimare a expunerii la agenţi toxici a populaţiei umane şi va şti să calculeze riscurile expunerii asupra sanatăţii. absolventul de masterat va cunoaşte metode de identificare şi dozare a substaneţelor din mediu. 0. Evaluare Tip 0. Criterii de evaluare activitate 0.4 Evaluare pe parcursul semestrului La curs corectitudinea raspunsurilor la sesiunea TBL În timpul activităţii practice 0.5 Evaluare finală 0. Metode de evaluare chestionar tip grila (notare cu calificativ admis/respins) 0.3 Pondere din nota finală 0%

15 finală Examen teoretic final Examen practic final Se va evalua capacitatea studentului de a înţelege efectele nocive ale unor poluanţi asupra mediului şi organismului uman. Se vor verifica cunoştinţele studentului referitor la metodele moderne de analiză folosite la identificarea şi dozarea anumitor substanţe din matrici complexe existente în mediu (material biologic, sol, etc). examen scris, tip test grilă, în sesiunea din sem II examen scris + probă practică la sfârşitul sem II 0.6 Standard minim de performanță studentul trebuie să fie capabil a efectua dozarea unei substanţe toxice urmărind o metodologie de lucru dinainte stabilită (LP) pentru a promova examenul de curs studentul trebuie să cunoască următoarele: modurile prin care o substanţă exogenă poate contamina organismul uman substanţele a căror utilizare duce la alterarea mediului şi efectele acestora asupra sănătăţii umane riscul utilizării unor medicamente asupra mediului 80% 0%

16 FIȘA DISCIPLINEI. Date despre program. Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ. Facultatea FARMACIE.3 Departamentul DSFS.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE.5 Ciclul de studii MASTERAT.6 Programul de studii CONTROLUL CALITĂȚII MEDICAMENTULUI, ALIMENTULUI ȘI MEDIULUI Date despre disciplină Denumirea disciplinei Interacţiuni medicament aliment Titularul activităților de curs Prof.dr. Dogaru Maria 3 Titularul activităților de lp Asist. dr. Bianca Eugenia Osz, dr. Gall Zsolt 4 Anul de studii II 5 Semestrul II 6 Tipul de evaluare Examen 7 Regimul disciplinei OBL Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână din care curs 3 laborator (lp) 4 Total ore din planul de învățământ 8 5 din care curs 4 6 laborator (lp) 4 Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 6 Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri Tutorial Examinări Alte activități 7 Total ore de studiu individual / săpt 8 8 Total ore pe semestru 40 9 Număr de credite 4 Precondiții (acolo unde este cazul) de curriculum de competențe Condiții (acolo unde este cazul) de desfășurare a cursului de desfășurare a laboratorului Competențe specifice acumulate Interpretarea principiilor, modelelor şi metodelor ştiinţifice în explicarea conceptului de asigurare a calităţii medicamentelor, suplimentelor alimentare, cosmeticelor şi a altor produse pentru Competențe profesionale sănătate (inclusiv condiţii de administare, timpul administrării medicaţiei în funcţie de de orarul meselor şi estimarea riscului de interacţiuni medicament aliment) Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată (capacitatea de consilia pacientul privind regimul alimentar în timpul unui tratament medicamentos); respectarea regulilor de etică şi deontologie Competențe transversale

17 Competențe transversale medicamentos); respectarea regulilor de etică şi deontologie profesională; Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date, cursuri on line etc.) Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate) Asigurarea şi însuşirea noţiunilor de bază ale principiilor unei Obiectivul general al disciplinei nutriţii adecvate în timpul unui tratament medicamentos în scopul evitării reacţiilor adverse şi asigurării eficacităţii farmacoterapiei; Furnizarea noţiunilor importante referitoare interacţiunile Obiectivele specifice medicament aliment şi la aprecierea corectă a raportului beneficiu/risc al terapiei medicamentoase Conținuturi Curs Metode de predare crt. ore Semestrul I. 0.. Semestrul II Procese fundamentale privind cinetica. medicamentelor Principalele etape farmacocinetice : absorbţia, distribuţia, metabolizarea, eliminarea. Natura (proprietăţile) alimentului şi influenţarea diferenţiată a absorbţiei Interacţiuni medicamentoase: interacţiuni de ordin farmacocinetic, interacţiuni de ordin farmacodinamic Principalele clase de medicamente a căror absorbţie este modificată seminificativ de către alimente Natura (proprietăţile) alimentului şi influenţarea diferenţiată a absorbţiei Influenţarea metabolizării medicamentelor de către alimente, produse naturale, fitofarmaconi Inducţia enzimatică, inhibiţia enzimatică Influenţarea proceselor de eliminare a medicamentelor 0. Interacţiuni de ordin farmacodinamic între medicament şi aliment. Sinergism, antagonism. Creşterea toxicităţii unor medicamente datorată unei alimentaţii unilaterale sau unei alimentaţii Corelare Observații cu ICS

18 unei alimentaţii unilaterale sau unei alimentaţii nesănătoase Interacţiuni clinic semnificative între aliment şi medicament Modul de administrare al medicamentelor în funcţie de orarul meselor şi regimul alimentar impus de medicaţie Bibliografie: I. Bibliografia obligatorie. ***** (Site ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale) toată documentaţia referitoare la RCP, respectiv alerte prin reţeaua europeană de farmacovigilenţă Cristescu C, Farmacie clinică generală, Editura Mirton, Timişoara, 005 Metode de Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii crt. predare ore Semestrul I. 0.. Semestrul II. Studiul mecanismelor de absorbţie a medicamentelor Seminar Studiul interacţiunilor medicament aliment de ordin farmacocinetic Seminar Studiul interacţiunilor medicament aliment de ordin farmacodinamic Seminar Medicamente/alimente inductoare enzimatice Seminar Medicamente/alimente inhibitoare enzimatice Seminar Modificarea cineticii de absorbţie a medicamentelor în funcţie de prezenţa/absenţa Seminar alimentelor Verificarea cunostintelor Examen practic 0.. Bibliografie: Observații Corelare cu ICS Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului Crearea discernamântului necesar pentru selecţionarea judicioasă a regimului alimentar în timpul medicamentos, ţinând seama de raportul eficienţă riscuri cost;

19 0. Evaluare Tip activitate 0. Criterii de evaluare 0. Metode de evaluare 0.4 Evaluare pe parcursul semestrului La curs În timpul activităţii practice 0.5 Evaluare finală Cunoasterea principalelor interacţiuni Evaluare scrisă Examen teoretic final medicament aliment individuală Consilierea pacientului privind regimul Examen practic final alimentar 0.6 Standard minim de performanță Cunoaşterea principalelor interacţiuni medicament aliment; evaluarea riscului acestora 0.3 Pondere din nota finală 00%

20 FIȘA DISCIPLINEI. Date despre program. Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ. Facultatea FARMACIE.3 Departamentul ȘTIINȚE FARMACEUTICE FUNDAMENTALE.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE.5 Ciclul de studii MASTERAT.6 Programul de studii CONTROLUL CALITĂȚII MEDICAMENTULUI, ALIMENTULUI ȘI MEDIULUI Date despre disciplină Denumirea disciplinei Managementul proiectelor Titularul activităților de curs sef. lucrari dr. Corneliu Tanase 3 Titularul activităților de lp 4 Anul de studii I 5 Semestrul I 6 Tipul de evaluare C 7 Regimul disciplinei OPT Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână din care curs 3 laborator (lp) 4 Total ore din planul de învățământ 4 5 din care curs 4 6 laborator (lp) Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0,5 Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5 Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri Tutorial Examinări Alte activități 7 Total ore de studiu individual / săpt 8 Total ore pe semestru 8 9 Număr de credite 3 Precondiții (acolo unde este cazul) de curriculum de competențe Condiții (acolo unde este cazul) de desfășurare a cursului de desfășurare a laboratorului Competențe specifice acumulate Competențele dobândite de absolvent se referă la: Competențe profesionale familiarizarea studenților cu aspectele teoretice și practice specifice problematicii dezbătute dezvoltarea capacității de analiză și sinteză, utilizând termeni specifici temei dezbătute Absolventul va fi capabil să: dezvolte capacitatea de planificare, organizare și implementare de

21 Competențe transversale dezvolte capacitatea de planificare, organizare și implementare de proiecte specifice domeniului de cercetare. dezvolte capacitatea de accesare și de absorbție eficientă a fondurilor europene prin implementare de proiecte identifice potenţiale surse de finanţare a proiectelor Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate) Dezvoltarea la nivel individual a capacităţilor de elaborare și Obiectivul general al disciplinei implementare a unor proiecte; Prezentarea conceptelor fundamentale specifice domeniului managementului de proiecte; Dezvoltarea modalităţilor de identificare a unor potenţiale surse de finanţare a proiectelor; Prezentarea soluțiilor de flexibilizare și de eficientizare a alocării Obiectivele specifice fondurilor bugetare în managementul de proiect; Analiza necesității dezvoltării capacității interne de accesare și de absorbție eficientă a fondurilor europene prin instrumente specifice proiecte europene; Conținuturi Curs Metode de predare crt. ore Semestrul I. Cadrul conceptual al managementului proiectelor. Prezentare orală Conceptul de management Power Point Conceptul de proiect definiții, caracteristici, Prezentare orală tipuri. Power Point Principiile fundamentale ale managementului Prezentare orală proiectelor. Organizarea structurală a Power Point managementului proiectelor. Tipologia ciclurilor de viață ale proiectelor Prezentare orală Power Point Concepția proiectelor Prezentare orală Power Point Planificarea proiectelor Prezentare orală Power Point Implementarea proiectelor Prezentare orală Power Point Evaluarea și încheierea proiectelor Prezentare orală Power Point Caracteristici ale proiectelor cu finanțare Prezentare orală nerambursabilă Power Point 0. Pași care trebuie parcurși pentru a redacta o Prezentare orală propunere de proiect. Power Point. Prezentare orală Cum se completează un formular de candidatură. Power Point Elemente tipice prezente într un formular de Prezentare orală candidatură. Power Point Întocmirea bugetului Prezentare orală Power Point Recomandări privind propunerea în ansamblu. Prezentare orală Power Point Semestrul II. Corelare Observații cu ICS

22 0.. Bibliografie:. Dobrescu, A., Pavel, E., Managementul proiectelor finantate din fonduri europene pentru perioada 04 00, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 04, ISBN: Mocanu, M., Schuster, C., Managementul proiectelor Cale spre creşterea competivităţii, Ediția a IIa, Editura ALL BECK, Bucureşti, 00 Kerzner, H., Project Management: A Systems Approach to Planning, Scheduling, and Controlling, 8th Edition, John Wiley&Sons Inc., USA, 00 Lock, D., Management de proiect, Editura Codecs, București, 000. Opran, C., Stan, S., Năstasă, S., Abaza, B., Managementul proiectelor, Editura Comunicare.ro, București, 00 Scarlat, C., Galoiu, H., Manual de instruire avansată în managementul proiectelor (PCM), Bucureşti, structurale.ro/ crt Metode de Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii predare Semestrul I Semestrul II ore Observații Corelare cu ICS

23 . Bibliografie: Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului Disciplina oferă o bună pregătire teoretică în domeniul managementului proiectelor, pregătire necesară pe piața muncii. 0. Evaluare Tip activitate 0. Criterii de evaluare 0. Metode de evaluare 0.4 Evaluare pe parcursul semestrului La curs În timpul activităţii practice 0.5 Evaluare finală Examen teoretic final Însușirea conceptuală și practică privind managementul unui proiect Cunoașterea terminologiei specifice disciplinei Examen practic final 0.6 Standard minim de performanță Cunoașterea modului de elaborare a unui proiect Concepția, planificarea și prezentarea unui proiect individual de cercetare 0.3 Pondere din nota finală 00%

24 FIȘA DISCIPLINEI. Date despre program. Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ. Facultatea DE FARMACIE.3 Departamentul DE STIINTE FARMACEUTICE FUNDAMENTALE (DSFF).4 Domeniul de studii SANATATE.5 Ciclul de studii MASTER.6 Programul de studii CONTROLUL CALITĂȚII MEDICAMENTULUI, ALIMENTULUI ȘI MEDIULUI Date despre disciplină Denumirea disciplinei PRINCIPII GENERALE ALE TEHNICILOR ANALITICE ŞI CHEMOMETRIE Titularul activităților de curs Prof. dr. Silvia Imre, şef lucr. dr. Şerban Andrei Gâz Florea 3 Titularul activităților de lp Prof. dr. Silvia Imre, şef lucr. dr. Şerban Andrei Gâz Florea 4 Anul de studii 5 Semestrul I 6 Tipul de evaluare E 7 Regimul disciplinei OBL Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) Număr de ore pe săptămână 3 din care curs 3 laborator (lp) 4 Total ore din planul de învățământ 4 5 din care curs 8 6 laborator (lp) 4 Distribuția fondului de timp/săpt ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 5 Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 3 Tutorial Examinări 0.5 Alte activități 7 Total ore de studiu individual / săpt 0 8 Total ore pe semestru 8 9 Număr de credite 6 Precondiții (acolo unde este cazul) de curriculum de competențe Condiții (acolo unde este cazul) de desfășurare a cursului Cunoaşterea de către masteranzi a temei care urmează a fi de desfășurare a laboratorului abordată la laborator. Îndeplinirea obligaţiilor legate de proiecte, referate (predarea acestora la termenele stabilite). Competențe specifice acumulate Cunoştinţele acumulate de absolvent la această disciplină conferă competenţă în domeniul analizei şi controlului substanţelor medicamentoase, medicamentelor, suplimentelor alimentare, cosmeticelor şi a altor produse pentru sănătate. Aceste competenţe rezidă din faptul că noţiunile dobândite la această disciplină au urmărit Competențe profesionale definirea şi descrierea conceptelor privind principiile generale care stau la baza metodelor de analiză moderne ale substanţelor medicamentoase, medicamentelor, suplimentelor alimentare,

25 Competențe transversale medicamentoase, medicamentelor, suplimentelor alimentare, cosmeticelor şi a altor produse pentru sănătate şi înţelegerea metodologiei de validare din prisma chemometriei. Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare profesională asistată (aplicaţii software de specialitate, baze de date etc.) atât în limba română cât şi într o limbă de circulaţie internatională. Competenţele dobândite asigură absolventului capacitatea de realizare de proiecte în care sunt vizate probleme de analiză şi control în care se apelează la tehnici de analiză şi chemometrie. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate) Disciplina oferă un cadru general de înţelegere a principiilor Obiectivul general al disciplinei care stau la baza tehnicilor analitice. Construirea unei metodologii experimentale de laborator valide se bazează pe o înţelegere adecvată a principiilor care stau la baza tehnicilor analitice. În acest sens, disciplina urmăreşte Obiectivele specifice sistematizarea noţiunilor de analiză, calitativă sau cantitativă, în baza unor concepte generale, reliefând importanţa calităţii, de la alegerea corectă a materialelor de referinţă, metodei analitice şi până la prelucrarea datelor şi raportarea rezultatelor. Conținuturi crt. Curs Metode de predare ore Semestrul I. Tehnicile analitice astăzi: elemente de bază, fundamente, cuvinte cheie, evoluţie şi stadiul actual de dezvoltare, interdisciplinaritate. Proprietăţi analitice: principale, de bază, secundare, relaţii între proprietăţi. Măsurarea. Variabilitatea în măsurarea analitică. Erori. Materiale de referinţă. Problema analitică. Problema analitică şi calitatea măsurătorilor. Analiza calitativă. Analiza cantitativă. Introducere în chemometrie. Noţiuni introductive în chemometrie, Noţiuni de bază în statistică. Significance test (teste semnificative). student t test. Analiză ANOVA. 0. Calitatea măsurătorilor analitice.. Recunoaşterea de şabloane (pattern recognition). PCA, SIMCA, PLS, PARAFAC, PCR, MLR. Design experimental şi optimizare de proces. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Prezentări. Teme de curs interactive. Observații Corelare cu ICS

26 interactive. Prezentări. Calibrări. Metode de calibrare. Regresii şi corelări. Teme de curs interactive. Prezentări. Interpretarea semnalelor. Aplicaţii ale Teme de curs chemometriei în spectrometrie şi spectroscopie. interactive. Semestrul II. 0.. Bibliografie: I.Bibliografie obligatorie:. Valcarcel M. Principles of analytical chemistry, Editura Springer, 000; Brereton R.G. Chemometrics. Data analysis for the laboratory and chemical plant, Wiley, 003; Bojiţă M., Roman L., Săndulescu R., Oprean R.: Analiza şi controlul medicamentelor, vol.,, ed. Intelcredo, Deva, 00, 003; Monciu C. M., Neagu A., Nedelcu A., Aramă C., Constantinescu C.: Analiză chimică în controlul medicamentului, Editura Medicală, Bucureşti, 005; Imre S., Popa L., Muntean D.L., Vari C.E., Ghica M. Metodologia cercetării ştiinţifice farmaceutice. Note de curs, Litografia UMF Târgu Mureş, 008; II.Bibliografie facultativă:. Mullins E. Statistics for the quality control chemistry laboratory, The Royal Society of Chemistry, 003; Roman L., Bojiţă M., Săndulescu R., Muntean D. L. Validarea metodelor analitice, Editura Medicală, Bucureşti, 007; Feinberg M. L assurance qualité dans les laboratoires agroalimentaires et pharmaceutiques, Technique et Documentation, 00; Mendham J., Denney R.C., Barnes J.D., Thomas M. Analyse chimique quantitative de Vogel, de Boeck, 006; Duşa S. Chimie analitică instrumentală, Editura University Press, Târgu Mureş, 00 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare crt. Semestrul I. Prezentarea specificului laboratorului. Protecţia muncii. Regulament şi metodologii de lucru. Precizia măsurătorilor, Activitate individuală, demonstraţii pe calculator, aplicaţii numerice, discutarea unor cazuri practice. Activitate individuală, demonstraţii pe calculator, aplicaţii numerice, discutarea unor cazuri practice. Activitate individuală, demonstraţii pe Corelare Observații ore cu ICS

27 Exactitatea măsurătorilor. Robusteţea măsurătorilor, Aplicarea metodei curbei conţinutului aparent la determinarea unor substanţe din medicamente compuse. Aplicarea metodei curbei conţinutului aparent la determinarea unor substanţe din medicamente compuse. Aplicaţii numerice şi verificarea cunoştinţelor Bibliografie: Bibliografie obligatorie: Semestrul II demonstraţii pe calculator, aplicaţii numerice, discutarea unor cazuri practice. Activitate individuală, demonstraţii pe calculator, aplicaţii numerice, discutarea unor cazuri practice. Activitate individuală, demonstraţii pe calculator, aplicaţii numerice, discutarea unor cazuri practice. Activitate individuală, demonstraţii pe calculator, aplicaţii numerice, discutarea unor cazuri practice. Activitate individuală, demonstraţii pe calculator, aplicaţii numerice, discutarea unor cazuri practice.. Imre S., Popa L., Muntean D.L., Vari C.E., Ghica M.V.: Metodologia Cercetării Ştiinţifice Farmaceutice Bază de curs, Litografia Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, 008; Imre S., Muntean D.L.: Metodologia cercetării ştiinţifice farmaceutice. Note de laborator; Imre S.: Studiu fizico chimic în clasa antiemeticelor. Teză de doctorat, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj Napoca, 00 Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului Absolventul va avea cunoştinţele de bază care să îi permită abordarea ştiinţifică a unor probleme noi cu care se poate întâlni în practică.

28 cu care se poate întâlni în practică. 0. Evaluare Tip 0. Criterii de evaluare activitate 0.4 Evaluare pe parcursul semestrului La curs În timpul activităţii practice 0.5 Evaluare finală Examen teoretic final Examen practic final Înţelegerea principiului general al metodelor analitice. Intelegerea principiilor generale de calitate, precum si notiunea de trasabilitate. Notiuni generale de statistica si chemometrie. Aplicaţii numerice privind aplicarea unui test statistic pentru un caz experimental dat. 0. Metode de evaluare Evaluare scrisă; Susţinerea orală a unei lucrări de studiu bibliografic. Test scris; Note seminarii; Note referate. 0.3 Pondere din nota finală 0.6 Standard minim de performanță Înţelegere adecvată a principiilor generale care stau la baza tehnicilor analitice şi chemometriei. Prelucrarea statistică a datelor experimentale (teste statistice des întâlnite în cercetarea ştiinţifică şi practica farmaceutică). 80% 0%

Fişa disciplinei. 1. Date despre program. 2. Date despre disciplina Titulari. 3. Timp total estimat. 4. Precondiţii.

Fişa disciplinei. 1. Date despre program. 2. Date despre disciplina Titulari. 3. Timp total estimat. 4. Precondiţii. Fişa disciplinei 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE 1.2. Facultatea CIBERNETICĂ, STATISTICĂ ŞI INFORMATICĂ ECONOMICĂ 1.3. Departamente (Departament) INFORMATICA

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 5 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI 1. DATE DESPRE PROGRAM

FIŞA DISCIPLINEI 1. DATE DESPRE PROGRAM FIŞA DISCIPLINEI 1. DATE DESPRE PROGRAM 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 1.2 Facultatea Facultatea de Sociologie şi Psihologie 1.3 Departamentul Psihologie 1.4

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI. Anul universitar FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar 2017-2018 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai 1.2. Facultatea Business 1.3. Departamentul Business 1.4. Domeniul de

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Facultatea de Matematică şi Informatică 1.3 Departamentul Departamentul de Informatică

More information

FIŞA DISCIPLINEI în conformitate cu planul de învățământ valabil pentru anul

FIŞA DISCIPLINEI în conformitate cu planul de învățământ valabil pentru anul ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE FIŞA DISCIPLINEI în conformitate cu planul de învățământ valabil pentru anul 2016-2017 1. Date despre program 1.1. Instituţia

More information

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU

METODE DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREŞTI FACULTATEA ENERGETICA Catedra de Producerea şi Utilizarea Energiei Master: DEZVOLTAREA DURABILĂ A SISTEMELOR DE ENERGIE Titular curs: Prof. dr. ing Tiberiu APOSTOL Fond

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum Nu este cazul 4.2 de competenţe Nu este cazul

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum Nu este cazul 4.2 de competenţe Nu este cazul FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeș-Bolyai 1.2 Facultatea Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării 1.3 Departamentul Sănătate Publică

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum Matematică aplicată în economie 4.2 de competenţe

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum Matematică aplicată în economie 4.2 de competenţe FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DE ADMINISTRARE A AFACERILOR FIŞA DISCIPLINEI 1 Date despre program 11 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 12 Facultatea Facultatea de Economie

More information

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar Ministerul Educaţiei Naionale Universitatea Babeş - Bolyai Facultatea de Business Str. Horea nr. 7 400174, Cluj-Napoca Tel: 0264 599170 Fax: 0264 590110 E-mail: tbs@tbs.ubbcluj.ro Web: www.tbs.ubbcluj.ro

More information

ANEXA nr. 3 la metodologie FIŞA DISCIPLINEI

ANEXA nr. 3 la metodologie FIŞA DISCIPLINEI FIŞA DISCIPLINEI ANEXA nr. 3 la metodologie 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Școala Națională de Studii Politice și Administrative 1.2 Facultatea Departamentul de Relații Internaționale

More information

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar Ministerul Educaţiei Naţionale Universitatea Babeş - Bolyai Facultatea de Business Str. Horea nr. 7 400174, Cluj-Napoca Tel: 0264 599170 Fax: 0264 590110 E-mail: tbs@tbs.ubbcluj.ro Web: www.tbs.ubbcluj.ro

More information

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar

FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar 2016-2017 Facultatea de Business 1. Date despre program 1..1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai 1.2. Facultatea Business 1.3. Departamentul Business

More information

Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi Comisia pentru asigurarea calităţii FIŞA DISCIPLINEI

Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi Comisia pentru asigurarea calităţii FIŞA DISCIPLINEI Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi Comisia pentru asigurarea calităţii FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GRIGORE T. POPA IAŞI 1.2.

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Telefon: Website: PAGINA 1

FIŞA DISCIPLINEI. Telefon: Website:  PAGINA 1 FIŞA DISCIPLINEI 1 Date despre program 11 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 12 Facultatea Facultatea de Economie şi de Administrarea a Afacerilor 13 Departamentul Management

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Cosmin Sabo 2.5 Anul de studiu Semestrul Tipul de evaluare E 2.8 Regimul disciplinei DOB

FIŞA DISCIPLINEI. Cosmin Sabo 2.5 Anul de studiu Semestrul Tipul de evaluare E 2.8 Regimul disciplinei DOB FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Facultatea de Științe 1.3 Departamentul Matematică și Informatică 1.4

More information

Fişa disciplinei. FIŞA DISCIPLINEI: Managementul calității totale

Fişa disciplinei. FIŞA DISCIPLINEI: Managementul calității totale Fişa disciplinei FIŞA DISCIPLINEI: Managementul calității totale 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeș-Bolyai 1.2 Facultatea Facultatea de Științe Economice și

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 2. Date despre disciplină 2.1 Denumirea disciplinei MANAGEMENT FINANCIAR

FIŞA DISCIPLINEI. 2. Date despre disciplină 2.1 Denumirea disciplinei MANAGEMENT FINANCIAR FIŞA DISCIPLINEI ANEXA nr. 3 la metodologie 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior SNSPA 1.2 Facultatea / Departamentul FACULTATEA DE MANAGEMENT 1.3 Catedra DEPARTAMENTUL DE MANAGEMENT

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie 1.4 Domeniul de

More information

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie/ Psihologie Clinică

More information

Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi Comisia pentru asigurarea calităţii FIŞA DISCIPLINEI

Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi Comisia pentru asigurarea calităţii FIŞA DISCIPLINEI Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi Comisia pentru asigurarea calităţii FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GRIGORE T. POPA IAŞI 1.2.

More information

FIȘA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior

FIȘA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior FIȘA DISCIPLINEI Date despre program 1 Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ Facultatea FACULTATEA DE MEDICINĂ 3 Departamentul M 4 Domeniul de studii SANATATE

More information

FIȘA DISCIPLINEI. 2.6 Tip de evaluare Evaluare pe parcurs la seminar si evaluare prin test la sfarsit de semestru

FIȘA DISCIPLINEI. 2.6 Tip de evaluare Evaluare pe parcurs la seminar si evaluare prin test la sfarsit de semestru FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul

More information

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ:

INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: INSTRUMENTE DE MARKETING ÎN PRACTICĂ: Marketing prin Google CUM VĂ AJUTĂ ACEST CURS? Este un curs util tuturor celor implicați în coordonarea sau dezvoltarea de campanii de marketingși comunicare online.

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 2.4 An de studiu Semestru Tip de evaluare P 2.7 Regimul discipinei OB * OB Obligatoriu / OP Opţional

FIŞA DISCIPLINEI. 2.4 An de studiu Semestru Tip de evaluare P 2.7 Regimul discipinei OB * OB Obligatoriu / OP Opţional FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul

More information

UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" GALAŢI FACULTATEA

UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS GALAŢI FACULTATEA FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos Galaţi 1.2 Facultatea Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor 1.3 Departamentul Acvacultură, Ştiinţa

More information

F I Ş A D I S C I P L I N E I 1)

F I Ş A D I S C I P L I N E I 1) F I Ş A D I S C I P L I N E I 1) 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA PETROL GAZE DIN PLOIEŞTI 1.. Facultatea LITERE ŞI ŞTIINŢE 1.3. Departamentul INFORMATICĂ, TEHNOLOGIA

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 1.2 Facultatea / Departamentul Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie/ Departamentul

More information

4. Precondiții (acolo unde e cazul) 4.1. de curriculum Algoritmica, Bazele Informaticii, Logica 4.2. de competențe

4. Precondiții (acolo unde e cazul) 4.1. de curriculum Algoritmica, Bazele Informaticii, Logica 4.2. de competențe FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituția de învățământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 1.2. Facultatea Matematică și Informatică 1.3. Departamentul Informatică 1.4. Domeniul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 1.2 Facultatea / Departamentul Știinţe Politice, Filosofie și Știinţe ale Comunicării /

More information

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE anul universitar 2015-2016 Domeniul de studii universitare de licenţă:

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 4.2 de competenţe

FIŞA DISCIPLINEI. 4.2 de competenţe FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 1.2 Facultatea / Departamentul Chimie, Biologie, Geografie 1.3 Catedra Geografie 1.4 Domeniul

More information

FIȘA DISCIPLINEI Anul universitar

FIȘA DISCIPLINEI Anul universitar FIȘA DISCIPLINEI Anul universitar 2017-2018 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai 1.2. Facultatea Business 1.3. Departamentul Servicii de Ospitalitate

More information

FIȘA DISCIPLINEI. 6. Competențe specifice acumulate

FIȘA DISCIPLINEI. 6. Competențe specifice acumulate FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituția de învățământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 1.2. Facultatea Matematică și Informatică 1.3. Departamentul Matematică 1.4. Domeniul

More information

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice

Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice Titlul lucrării propuse pentru participarea la concursul pe tema securității informatice "Îmbunătăţirea proceselor şi activităţilor educaţionale în cadrul programelor de licenţă şi masterat în domeniul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 3.4 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6

FIŞA DISCIPLINEI. 3.4 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Examen+evaluare pe parcurs

FIŞA DISCIPLINEI. Examen+evaluare pe parcurs FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeș-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie și Științe ale Educației 1.3 Departamentul Psihologie 1.4 Domeniul de

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei 1.3 Departamentul Didactica

More information

FIȘA DISCIPLINEI (conf. metotologiei de implementare a CNCIS OMECTS nr / , Anexa 3)

FIȘA DISCIPLINEI (conf. metotologiei de implementare a CNCIS OMECTS nr / , Anexa 3) FIȘA DISCIPLINEI (conf. metotologiei de implementare a CNCIS OMECTS nr. 5703 / 18.10.2011, Anexa 3) 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea din București 1.2 Facultatea

More information

FIȘA DISCIPLINEI. 3.4 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6

FIȘA DISCIPLINEI. 3.4 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6 FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI* Prof. univ. dr. ing. Adrian Pascu Tipul de evaluare. 1/1 seminar/laborator 3.4 Total ore din Planul de

FIŞA DISCIPLINEI* Prof. univ. dr. ing. Adrian Pascu Tipul de evaluare. 1/1 seminar/laborator 3.4 Total ore din Planul de FIŞA DISCIPLINEI*. Date despre program. Instituția de învățământ superior Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Facultatea Facultatea de Inginerie.3 Departamentul Departamentul Calculatoare și Inginerie

More information

FIȘA DISCIPLINEI FILOSOFIE, CULTURĂ ȘI COMUNICARE / MASTER ÎN FILOSOFIE

FIȘA DISCIPLINEI FILOSOFIE, CULTURĂ ȘI COMUNICARE / MASTER ÎN FILOSOFIE FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI superior 1.2 Facultatea ISTORIE ȘI FILOSOFIE 1.3 Departamentul FILOSOFIE 1.4 Domeniul de studii FILOSOFIE

More information

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI superior 1.2 Facultatea FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT 1.3 Departamentul DEPARTAMENTUL SPORTURI INDIVIDUALE

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Examen+evaluare pe parcurs

FIŞA DISCIPLINEI. Examen+evaluare pe parcurs FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeș-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie și Științe ale Educației 1.3 Departamentul Psihologie 1.4 Domeniul de

More information

FIŞA DISCIPLINEI 1. Tutoriat 2

FIŞA DISCIPLINEI 1. Tutoriat 2 FIŞA DISCIPLINEI 1 1. Date despre program 1.1 Instituţ ia de învăţ ământ superior Universitatea POLITEHNICA Timisoara 1.2 Facultatea 2 / Departamentul 3 Management in Productie si Transporturi / Management

More information

FIȘA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior

FIȘA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior FIȘA DISCIPLINEI Date despre program Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ 2 Facultatea Farmacie 3 Departamentul 4 Domeniul de studii Sănătate 5 Ciclul de

More information

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT. Anul de studiu: 2, semestrul: 1

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT. Anul de studiu: 2, semestrul: 1 Facultatea: ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI Domeniul: Economie Programul de licenţă: Economie agroalimentară şi a mediului Durata programului de licenţă: 3 ani Forma de invatamant: ZI Promotia: 2010-2013

More information

FIŞA DISCIPLINEI. (în baza OM nr. 5703/2011)

FIŞA DISCIPLINEI. (în baza OM nr. 5703/2011) FIŞA DISCIPLINEI Aprobat prin decizia Consiliului Facultăţii nr. (în baza OM nr. 5703/2011) 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca 1.2. Facultatea/

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 4 din care: 3.2 curs

FIŞA DISCIPLINEI. 4 din care: 3.2 curs FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior: Academia de Studii Economice din Bucureşti 1.2 Facultatea Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică 1.3

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI superior 1.2 Facultatea FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT 1.3 Departamentul DEPARTAMENTUL DE SPORTURI

More information

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU

Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Versionare - GIT ALIN ZAMFIROIU Controlul versiunilor - necesitate Caracterul colaborativ al proiectelor; Backup pentru codul scris Istoricul modificarilor Terminologie și concepte VCS Version Control

More information

FIŞA DISCIPLINEI Tipul de evaluare 1

FIŞA DISCIPLINEI Tipul de evaluare 1 ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL STUDII EUROPENE ŞI GUVERNANŢĂ FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea

More information

Eficiența energetică în industria românească

Eficiența energetică în industria românească Eficiența energetică în industria românească Creșterea EFICIENȚEI ENERGETICE în procesul de ardere prin utilizarea de aparate de analiză a gazelor de ardere București, 22.09.2015 Karsten Lempa Key Account

More information

Curriculum vitae. Törzsök Sándor László. str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: , Tg.Mureș, România

Curriculum vitae. Törzsök Sándor László. str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: , Tg.Mureș, România informaţii personale Nume/prenume Adresa Curriculum vitae Törzsök Sándor László str. Libertății 60B, ap. 3, cod poștal: 540171, Tg.Mureș, România E-mail storzsok@gmail.com Naţionalitate Maghiară Data naşterii

More information

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari

Compania. Misiune. Viziune. Scurt istoric. Autorizatii şi certificari Compania Misiune. Viziune. Misiunea noastră este de a contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale din România prin furnizarea de produse şi servicii de cea mai înaltă calitate, precum şi prin asigurarea

More information

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE

DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului produselor pentru construcții UE 305/2011/UE S.C. SWING TRADE S.R.L. Sediu social: Sovata, str. Principala, nr. 72, judetul Mures C.U.I. RO 9866443 Nr.Reg.Com.: J 26/690/1997 Capital social: 460,200 lei DECLARAȚIE DE PERFORMANȚĂ Nr. 101 conform Regulamentului

More information

FIȘA DISCIPLINEI Total ore pe semestru Număr de credite 6

FIȘA DISCIPLINEI Total ore pe semestru Număr de credite 6 FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituția de învățământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 1.2. Facultatea Matematică și Informatică 1.3. Departamentul Informatică 1.4. Domeniul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 2.7 Tipul de

FIŞA DISCIPLINEI. 2.7 Tipul de FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Facultatea de Instalaţii 1.3 Departamentul Ingineria Instalaţiilor 1.4

More information

FIȘA DISCIPLINEI. 3.4 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6

FIȘA DISCIPLINEI. 3.4 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6 FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6

FIŞA DISCIPLINEI. 3.7 Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 6 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1. Facultatea Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei 1.3 Departamentul

More information

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR RAPORT PRIVIND EVALUAREA CADRELOR DIDACTICE DE CĂTRE STUDENȚI AFERENT ACTIVITĂȚII DIN ANUL UNIVERSITAR 2016-2017 LA FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI ŞI GAZELOR Date minimale 1. Prezentul raport a fost

More information

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate

Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate Auditul financiar la IMM-uri: de la limitare la oportunitate 3 noiembrie 2017 Clemente Kiss KPMG in Romania Agenda Ce este un audit la un IMM? Comparatie: audit/revizuire/compilare Diferente: audit/revizuire/compilare

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 2. Date despre disciplină

FIŞA DISCIPLINEI. 2. Date despre disciplină FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galați 1.2 Facultatea / Departamentul Medicină și Farmacie/ CLINIC 1.3 Catedra - 1.4 Domeniul

More information

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC)

Semnale şi sisteme. Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) Semnale şi sisteme Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Departamentul de Comunicaţii (TC) http://shannon.etc.upt.ro/teaching/ssist/ 1 OBIECTIVELE CURSULUI Disciplina îşi propune să familiarizeze

More information

Facultatea de tiine Economice

Facultatea de tiine Economice ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Facultatea de tiine Economice Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114 Tel. ++40-234-542411, tel./

More information

[HABILITATION THESIS] October, 2015 HABILITATION THESIS

[HABILITATION THESIS] October, 2015 HABILITATION THESIS HABILITATION THESIS ADVANCED APPROACHES ON FOOD SAFETY AND FUNCTIONALITY ABORDĂRI AVANSATE ASUPRA SIGURANȚEI ȘI FUNCȚIONALITĂȚII ALIMENTELOR Associate Professor Nicoleta STĂNCIUC Dunărea de Jos University

More information

Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Anul universitar Semestrul II

Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Anul universitar Semestrul II Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Anul universitar 2015-2016 Semestrul II I. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică

More information

Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar Quinet 5-7, București,

Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar Quinet 5-7, București, CURRICULUM VITAE INFORMAȚII PERSONALE Nume Prenume DUMITRACHE Mihail Adresă Telefon +40-21-3116835 Fax +40-31-8153875 E-mail Naționalitate Facultatea de Litere a Universității din București, Str. Edgar

More information

Curriculum vitae. 36 ani România Nationalitate: română Mobil:

Curriculum vitae. 36 ani România Nationalitate: română Mobil: Curriculum vitae Adina Elena Ceobanu Sos. Pacurari, nr. 7, Iași 36 ani România Nationalitate: română Mobil: 0040744666467 Email: adice01@yahoo.com Educatie: Septembrie 2014- până în prezent: doctorat în

More information

FIŞA DISCIPLINEI PMR1710

FIŞA DISCIPLINEI PMR1710 FIŞA DISCIPLINEI PMR1710 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie/ Psihologie

More information

MASTER Disciplina: Biomecanică

MASTER Disciplina: Biomecanică MASTER Disciplina: Biomecanică Activităţile întreprinse în cadrul disciplinei de Biomecanică se desfăşoară pe două direcţii: Direcţie prioritară Activitate de curs; Direcţie secundară Activitate de seminar.

More information

Facultatea de Inginerie

Facultatea de Inginerie UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI din BACĂU Facultatea de Inginerie Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău, 600115, Tel./Fax +40 234 580170 http://inginerie.ub.ro; e-mail: decaning@ub.ro FIŞA DISCIPLINEI (licenţă)

More information

CONTRIBUŢII PRIVIND MANAGEMENTUL CALITĂȚII PROIECTULUI ÎN INDUSTRIA AUTOMOTIVE

CONTRIBUŢII PRIVIND MANAGEMENTUL CALITĂȚII PROIECTULUI ÎN INDUSTRIA AUTOMOTIVE UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA Școala Doctorală de Studii Inginerești Ing. Daniel TIUC CONTRIBUŢII PRIVIND MANAGEMENTUL CALITĂȚII PROIECTULUI ÎN INDUSTRIA AUTOMOTIVE Teză destinată obținerii titlului

More information

FIŞA DISCIPLINEI în conformitate cu planul de învățământ valabil pentru anul

FIŞA DISCIPLINEI în conformitate cu planul de învățământ valabil pentru anul ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE FIŞA DISCIPLINEI în conformitate cu planul de învățământ valabil pentru anul 2018-2019 1. Date despre program 1.1. Instituţia

More information

FIŞA DISCIPLINEI RELAȚII MONETAR FINANCIARE INTERNAȚIONALE

FIŞA DISCIPLINEI RELAȚII MONETAR FINANCIARE INTERNAȚIONALE Anul universitar 2014/201 Promoția Finanțe Bănci IF 2012/201 FIŞA DISCIPLINEI RELAȚII MONETAR FINANCIARE INTERNAȚIONALE 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Aurel

More information

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila

MS POWER POINT. s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila MS POWER POINT s.l.dr.ing.ciprian-bogdan Chirila chirila@cs.upt.ro http://www.cs.upt.ro/~chirila Pornire PowerPoint Pentru accesarea programului PowerPoint se parcurg următorii paşi: Clic pe butonul de

More information

FIŞA DISCIPLINEI. - Examinări 2 Alte activităţi Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 12

FIŞA DISCIPLINEI. - Examinări 2 Alte activităţi Total ore studiu individual Total ore pe semestru Număr de credite 12 FIŞA DISCIPLINEI Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Matematica si Informatica 1.3 Departamentul Departamentul

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 2. Date despre disciplină. 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)

FIŞA DISCIPLINEI. 2. Date despre disciplină. 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice) FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timișoara 1.2 Facultatea Facultatea de Sociologie și Psihologie 1.3 Departamentul Psihologie 1.4

More information

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeș-Bolyai

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeș-Bolyai FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeș-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie și Științe ale Educației 1.3 Departamentul Psihologie Clinică și Psihoterapie

More information

CULEA MIHAELA CIOBANU. Str. Spiru Haret nr. 8, , Bacãu, România

CULEA MIHAELA CIOBANU. Str. Spiru Haret nr. 8, , Bacãu, România C U R R I C U L U M V I T A E INFORMAŢII PERSONALE Numele şi prenumele Numele avut la naştere Adresa CULEA MIHAELA CIOBANU Str. Spiru Haret nr. 8, 600114, Bacãu, România Telefon +40-234/588.884 Adresa

More information

ACTA TECHNICA NAPOCENSIS

ACTA TECHNICA NAPOCENSIS 273 TECHNICAL UNIVERSITY OF CLUJ-NAPOCA ACTA TECHNICA NAPOCENSIS Series: Applied Mathematics, Mechanics, and Engineering Vol. 58, Issue II, June, 2015 SOUND POLLUTION EVALUATION IN INDUSTRAL ACTIVITY Lavinia

More information

Excel Advanced. Curriculum. Școala Informală de IT. Educație Informală S.A.

Excel Advanced. Curriculum. Școala Informală de IT. Educație Informală S.A. Excel Advanced Curriculum Școala Informală de IT Tel: +4.0744.679.530 Web: www.scoalainformala.ro / www.informalschool.com E-mail: info@scoalainformala.ro Cuprins 1. Funcții Excel pentru avansați 2. Alte

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice) 3.1 Număr de ore pe săptămână 4 Din care:

FIŞA DISCIPLINEI. 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice) 3.1 Număr de ore pe săptămână 4 Din care: FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeș-Bolyai 1.2 Facultatea Fizică 1.3 Departamentul Departamentul de Fizica Biomoleculară 1.4 Domeniul de studii

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihopedagogie

More information

Prelucrarea numerică a semnalelor

Prelucrarea numerică a semnalelor Prelucrarea numerică a semnalelor Assoc.Prof. Lăcrimioara GRAMA, Ph.D. http://sp.utcluj.ro/teaching_iiiea.html 27 februarie 2017 Lăcrimioara GRAMA (sp.utcluj.ro) Prelucrarea numerică a semnalelor 27 februarie

More information

FIŞA DISCIPLINEI. Coloizi cu aplicatii biomedicale

FIŞA DISCIPLINEI. Coloizi cu aplicatii biomedicale FIŞA DISCIPLINEI Denumirea disciplinei Coloizi cu aplicatii biomedicale Anul de studiu: 1 Semestrul*: Tipul de evaluare finală (E / V / C) E Regimul disciplinei {Ob-obligatorie, Op-opţională, F- facultativă}

More information

Mecanismul de decontare a cererilor de plata

Mecanismul de decontare a cererilor de plata Mecanismul de decontare a cererilor de plata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) Ministerul Fondurilor Europene - Iunie - iulie

More information

TEODORU Cosmin Adrian.

TEODORU Cosmin Adrian. CURRICULUM VITAE Informaţii personale Nume / Prenume Adresă Telefon E-mail Data naşterii TEODORU Cosmin Adrian Str. Surianu nr. 2 515 800 Sebeş, jud. Alba ROMANIA +40 745 514 696 ateodoru77@yahoo.com 21.08.1977

More information

MEMORIU JUSTIFICATIV PENTRU SCOATEREA LA CONCURS A POSTULUI DE LECTOR POZ. 25, DIN STATUL DE FUNCTII AL DEPARTAMENTULUI DE STUDII ROMÂNEŞTI

MEMORIU JUSTIFICATIV PENTRU SCOATEREA LA CONCURS A POSTULUI DE LECTOR POZ. 25, DIN STATUL DE FUNCTII AL DEPARTAMENTULUI DE STUDII ROMÂNEŞTI .. FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ŞI TEOLOGIE. DECANAT. MEMORIU JUSTIFICATIV PENTRU SCOATEREA LA CONCURS A POSTULUI DE LECTOR POZ. 25, DIN STATUL DE FUNCTII AL DEPARTAMENTULUI DE STUDII ROMÂNEŞTI i. Necesitatea

More information

Transmiterea datelor prin reteaua electrica

Transmiterea datelor prin reteaua electrica PLC - Power Line Communications dr. ing. Eugen COCA Universitatea Stefan cel Mare din Suceava Facultatea de Inginerie Electrica PLC - Power Line Communications dr. ing. Eugen COCA Universitatea Stefan

More information

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTERE"IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTEREIN VITRO LA PLANTE FURAJERE INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC ASUPRA DINAMICII DE CREŞTERE"IN VITRO" LA PLANTE FURAJERE T.Simplăceanu, C.Bindea, Dorina Brătfălean*, St.Popescu, D.Pamfil Institutul Naţional de Cercetere-Dezvoltare pentru

More information

QUALITY EVALUATION OF KNITTED USED IN INTERIOR DESIGNS, THROUGH EXTENSIBILITY

QUALITY EVALUATION OF KNITTED USED IN INTERIOR DESIGNS, THROUGH EXTENSIBILITY QUALITY EVALUATION OF KNITTED USED IN INTERIOR DESIGNS, THROUGH EXTENSIBILITY Ș.l. dr. ing. Liliana LUTIC Gheorghe Asachi Technical University of Iaşi, Faculty of Textiles & Leather Engineering and Industrial

More information

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE)

ANTICOLLISION ALGORITHM FOR V2V AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP V2V (VEHICLE-TO-VEHICLE) ANTICOLLISION ALGORITHM FOR VV AUTONOMUOS AGRICULTURAL MACHINES ALGORITM ANTICOLIZIUNE PENTRU MASINI AGRICOLE AUTONOME TIP VV (VEHICLE-TO-VEHICLE) 457 Florin MARIAŞIU*, T. EAC* *The Technical University

More information

LISTA COMPLETĂ A LUCRĂRILOR ELABORATE

LISTA COMPLETĂ A LUCRĂRILOR ELABORATE LISTA COMPLETĂ A LUCRĂRILOR ELABORATE I. TEZA DE DOCTORAT (T) T1. A.A. Dobre, Metode de investigație în analiza unor fenomene cuplate de inginerie medicală, cordonator Prof. Dr. Ing. Alexandru Morega,

More information

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum 4.2 de competenţe

FIŞA DISCIPLINEI. 4. Precondiţii (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum 4.2 de competenţe FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest Timişoara 1.2 Facultatea Facultatea de Muzică şi Teatru 1.3 Departamentul Muzică-Actorie 1.4 Domeniul

More information

PACHETE DE PROMOVARE

PACHETE DE PROMOVARE PACHETE DE PROMOVARE Școala de Vară Neurodiab are drept scop creșterea informării despre neuropatie diabetică și picior diabetic în rândul tinerilor medici care sunt direct implicați în îngrijirea și tratamentul

More information

RESEARCHES REGARDING THE QUALITY OF PICKLES PLUMS

RESEARCHES REGARDING THE QUALITY OF PICKLES PLUMS Analele Universităţii din Oradea, Fascicula: Ecotoxicologie, Zootehnie şi Tehnologii de Industrie Alimntară, Vol. XIV B, 2015 RESEARCHES REGARDING THE QUALITY OF PICKLES PLUMS Timar Adrian*, Purcărea Cornelia*

More information

Caracterizarea electrica si optica a unor filme subtiri. Partea I: Tehnici de depunere de filme subtiri STUDENT: LAZAR OANA

Caracterizarea electrica si optica a unor filme subtiri. Partea I: Tehnici de depunere de filme subtiri STUDENT: LAZAR OANA Caracterizarea electrica si optica a unor filme subtiri Partea I: Tehnici de depunere de filme subtiri STUDENT: LAZAR OANA INTRODUCERE Filmul subtire strat de material cu grosimea de ordinul nanometrilor

More information

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii

Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii www.pwc.com/ro Aspecte controversate în Procedura Insolvenţei şi posibile soluţii 1 Perioada de observaţie - Vânzarea de stocuri aduse în garanţie, în cursul normal al activității - Tratamentul leasingului

More information