Ecaterina Croitor PhD Student, University of Oradea

Transcription

1 Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue PARTICIPATION OF THE FAMILY IN THE SOCIAL INSERTION PROCESS OF THE INSTITUTIONALIZED CHILD OBJECTIVE OF THE SPECIFIC INTERVENTION PROGRAM IN CASE MANAGEMENT Ecaterina Croitor PhD Student, University of Oradea Abstract:Responsibility for developing their own social integration capacities and active involvement in solving difficult situations, as it emerges from the provisions of Law 292/2011 of social assistance, belongs to every person, as well as to his family, the state authorities intervening by creating equal opportunities and, in in the alternative, by granting social assistance benefits and adequate social services. According to the principle of subsidiarity, which is the basis of the national social assistance system, if the person or family cannot fully assure their social needs, the local community and its associative structures and in addition, the state, intervene. The family environment is the first area of education and training of the child, where the basis of the becoming of the child is established. Given that the family is little involved in the development of their own children, they face financial problems, social marginalization situations and implicitly social insertion difficulties, limited understanding of the role of education, the environment in which the child grows is tense or unstable. The worsening of these situations makes the child's separation from the family, at least temporarily, inherent. When prevention activity and social service plans fail, the child's best interest, his or her right to good health, decent living conditions, the right to education require special protection measures. In agreement with the family, or sometimes (in situations of exploitation, abuse or neglect) despite it, the placement in a maternal assistant or in a specialized institution is taken into consideration. Separated from the family, the child adapts to a new environment in which he receives hosting, care and education. An important aspect in the process of family reintegration or, if this is impossible to achieve, in the socio-professional insertion, is to maintain family ties - with direct consequences on the child's sense of identity and self-esteem. The purpose of this article is to highlight the active involvement role of family in a successful social intervention and by consequence in raising of quality life of institutionalized children and, at the same time, to present a viable and sustainable working methodology, allowing empowering of family in the social insertion process of their own children. Keywords: social intervention, institutionalization, social insertion, family responsibility, child's best interest. O privire de ansamblu asupra familiei din toate tipurile, atrage atenția asupra reperului pe care aceasta îl reprezintă pentru dezvoltarea ființei umane. Plecând de la acest aspect, au fost elaborate o serie de definiții ale familiei, însă cea cu relevanță asupra prezentei lucrări este următoarea: familia reprezintă o formă de comunitate umană, alcătuită din doi sau mai mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin latura biologic și/sau cea psihosocială 1. Așa cum preciza Jack Goody în Familia europeană. O încercare de antropologie istorică, indiferent de schimbările înregistrate de-a lungul timpului în ceea ce privește structura familiei, legătura dintre generații, etc, familia nu 1 I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1997, Psihologia relațiilor dintre sexe, București, Editura Alternative, p

2 cunoaște sfârșit iar pentru marea majoritate a umanității, un tip oarecare de uniune sexuală sau de îngrijire a copilului este obligatoriu 2. Mai mult decât atât, Goody atrage atenția asupra faptului că nicio societate nu tratează legăturile dintre mamă și copil, și, în majoritatea cazurilor, nici pe cele dintre tată și copil ca fiind lipsite de importanță sentimentală sau juridică 3. Indiferent de forțele care acționează asupra sa, familia constituie un sistem a cărei funcționalitate depinde de modul în care membrii care o compun se raportează unul la celălalt. Rolul cel mai important în cadrul ei îl au cei doi parteneri, care pun bazele familiei și decid să o dezvolte prin nașterea copiilor. Apariția copilului în familie produce o serie de schimbări în dinamica familiei, dar elementele esențiale care structurează conceptul de parentalitate sunt 4 : asigurarea unui nivel economic care să permită satisfacerea nevoilor familiei, urmărindu-se repartizarea veniturilor astfel încât să acopre atât necesarul general cât și al fiecărui membru; construirea unei baze cât mai solide pentru dezvoltarea școlară și profesională a copiilor, susținerea lor emoțională și financiară pentru a urma cel puțin învățământul obligatoriu; asigurarea unui cadru relațional și emoțional care să permită creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului; desigur, stabilitatea și unitatea familială permit atât dezvoltarea personalității copilului, dar și- esențial pentru dezvoltarea sistemului familial- dezvoltarea și maturizarea individului în rolul său de părinte și nu în ultimul rând, diferențierea între rolul și nevoile părintelui și rolul și nevoile copilului în cadrul sistemului familial, astfel încât să se acorde importanța cuvenită și să se asigure plenitudine fiecărui rol în parte. Parentalitatea este un proces, nu devii părinte doar dând naștere unui copil 5. Discursurile actuale despre parentalitate aduc în atenție dimensiunea drepturilor și îndatoririlor părinților- pliate pe conceptul de responsabilitate. Până la Emmanuel Levinas, responsabilitatea a reprezentat o categorie morală tratată fie drept virtute, fie drept principiu etic, fiind văzută în calitate de capacitate a conștiinței umane sau însușire morală 6. Responsabilitatea față de binele celuilalt- definitorie pentru structura constitutivă a ființei umane- e singura care poate fi instituită ontologic și reprezintă fundamentul viziunii levinasiene- care proclamă primatul eticului asupra deonticului 7. În contextul prezentat, parentalitatea e ca o direcție cu două sensuri: unul orientat către trecut, ce vizează socializarea copiilor și pe cale de consecință se face și răspunzătoare pentru rezultate catalogate drept abateri impunându-se de către societate educația sau reabilitarea parentală; celălalt sens este unul prospectiv, de căutare, de identificare a noilor forme de relaționare părinte-copil în contextul schimbărilor societale, de adaptare a membrilor săi pentru atingerea echilibrului familial. Parentalitatea nu se desfășoară în circuit închis, ea suferă multiple influențe din partea societății prin modelele parentale pe care aceasta i le propune, de importanța intervențiilor profesioniștilor, de contextele economic, social, cultural, juridic, în care ea se desfășoară 8. Încondiţiileîncarefamiliaestepuţinimplicatăîndezvoltareapropriilorcopii,seconfruntăcuproblem efinanciare, situații de marginalizare socială și implicit dificultăți de inserție socială, dacă în plus areoînţelegerelimitatăasupraroluluieducaţiei,mediul în care copilul crește este unultensionatsauinstabil. Agravarea acestor situații, face ca separarea copilului de familie, să devină cel puțin temporar, inerentă. Identificarea copilului aflat în risc de separare de familia 2 Goody, J., 2003, Familia europeană. O încercare de antropologie istorică, Editura Polirom, p Goody, J.op. cit., p Vasile, D.L., 2012, Trauma familială și resursele compensatorii, Editura Sper, București, p Sellenet, C. (2013)- Parentalitatea pe înțelesul tuturor. Pertinența și derivele unui concept. Editura Universității Al.I. Cuza, Iași, p Sorin Tudor Maxim, 2010, Peripathetice, Editura PIM, Iași, pp Ecaterina Croitor, 2017, Etica responsabilității în societatea bazată pe cunoaștere, 2017, Editura Lumen, Iași, p Catherine Sellenet-op. cit., 2013, p

3 sa presupune din partea autorităților locale- prin serviciile publice de asistență socială- lucrul cu familia aflată în situație de vulnerabilitate socială și activități specifice de prevenire a sepărării copilului de familie. Inițierea prevenției, presupune clarificarea unor aspecte precum 9 : a)dacă sprijinulsolicitat de către familie în sensul de rezolvare a stării de vulnerabilitate în care se află este unul autentic și nu speculativ, care ar putea să genereze venituri pe fondul unor nevoi inexistente ale copilului; b) dacă părinții sau familia lărgită au ca deziderat creșterea copilului în familie; c) dacă într-adevăr copiii își doresc să rămână alături de părinții lor; d) dacă au fost identificate în familie elementele ce conferă siguranță mediului respectiv; e) dacă părinții nu recurg la abuz, neglijență sau exploatare a copilului; f) dacă situaţiadeprevenireaseparăriicopiluluidefamilieîipermiteacestuiasă fie școlarizat și să beneficieze de serviciidesănătate; g) dacă serviciile și prestațiile propuse în planul de servicii permit ca într-o perioadă de 6 luni, până la un an, familia să poată ieşi din situaţiadecriză, să scadă considerabil riscul de separare, iar copiii să simtă siguranța și confortul familiei; h) dacă este fezabilămonitorizareafamilieivulnerabile,cuviziteperiodice la domiciliul acesteia. Dacă factorii decizionali din domeniul social, în urma evaluărilor făcute, plecând de la situațiile menționate, consideră că în familie nu este asigurată respectarea unora dintre drepturile fundamentale ale copilului, se solicită instituirea unei măsuri de protecție specială, care, pentru motivele mai sus prezentate, în conformitate cu prevederile Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului pot fi măsura plasamentului sau a plasamentului în regim de urgență, cea din urmă măsură fiind luată de către instanța de judecată în cazul copilului abuzat, neglijat sau exploatat. Întrucât pentru copilul care este luat din propria familie de către autoritățile competente (în speță Serviciul Urgențe din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului) fără acordul părinților, deoarece aceștia prin abuz, neglijență și/sau exploatare au pus în pericol sănătatea fizică și/sau emoțională a copilului procesul de reabilitare a părinților are un caracter sinuos, inclusiv cu implicații juridice diferite, în funcție de evoluția cazului, vom face referire în lucrarea de față doar la acele cazuri în care măsura de protecție a copilului (implicit separarea copilului de familie) s-a realizat cu acordul părinților. Vorbim astfel despre familii aflate în stare de vulnerabilitate socială care și-au conștientizat neputința de a-și asuma pe deplin parentalitatea fie din cauza precarității situației materiale, din cauza bolii părinților/părintelui care au redus gradul de autonomie al acestuia/acestora și au generat dificultăți de asumare a rol-statusurilor, din cauza plecării părinților la muncă în străinătate pentru redresarea situației financiare a familiei, etc. Neexistând resuse în familia lărgită, copiii proveniți din aceste familii ajung fie în grija unui asistent maternal, fie într-o instituție rezidențială de ocrotire, cum ar fi casa de tip familial sau centrul de plasament. Primele forme de intervenție asistențială în regim rezidențial datează din 1889 când Ellen Gates Star și Jane Adams înființează în SUA casele sociale 10, intrând în istoria asistenței sociale prin Hull House- instituție cu rol marcant în profesionalizarea asistenței sociale prin realizarea de cercetări cu privire la condițiile de viață ale oamenilor, probleme de sănătate, păstrarea ordinii sociale și dezvoltarea centrelor rezidențiale în scopul ajutorării celor aflați în nevoie. 9 Ecaterina Croitor, 2017, Prevenirea separării copilului de familie- premisă pentru reușita integrării socioprofesionale a viitorului adult. Asemănări și deosebiri ale intervenției asistențiale în regiunea Siret- Prut- Nistru în Dezvoltarea economico-socială durabilă a euroregiunilor și a zonelor transfrontaliere, Editura Performantica, Iasi, p Bulgaru, M., Dilion, M, 2000, Asistența socială în perioada de tranziție: problem și modalități de soluționare, Chișinău, USM, 241

4 În România regimului comunist sistemul de instituții de asistență socială funcționa cu un număr redus de personal angajat, de cele mai multe ori insuficient pregătit. Fundamentăm informația pe faptul că, așa cum se știe, între anii 1949 şi 1952 a funcționat în România Şcoala Superioară de Asistenţă Socială Principesa Ileana, transformată ulterior în Institutul de Prevederi Sociale - cu o perioadă scurtă de existență; a urmat perioada în care formarea asistenţilor sociali s-a realizat până în anul 1969 în cadrul Şcolii postliceale de asistenţă socială, când învăţământul românesc de asistenţă socială se desfiinţează complet 11. Munca socială reprezenta inițial o experiență practică spontană, fragmentată, plecând de la idei individuale și experiența empirică a fiecăruia dintre lucrători. Intervențiile erau vagi si lipsite de precizie, iar metodele erau insuficient definite si nu permiteau aplicarea lor unitară la nivel de comunitate/societate. Copiii erau plasați în instituții de ocrotire uneori chiar de la naștere în așa numitele leagăne de copii, fiind lipsiți de o bază sau de figura de atașament. Ulterior erau transferați în case de copii, doar pe criteriul vârstei, fără a se ține cont de individualitatea lor; poate că cea mai mare dramă era că la împlinirea vârstei de 18 ani, din cauza incoerenței sistemului de asistență socială și a lipsei unei strategii e dezvoltare a acestuia, a lipsei specialiștilor și a ruperii în timp a contactului dintre copii și familiile de origine, acești beneficiari ajungeau în stradă, mulți dintre ei cu studii incomplete, fără deprinderi de viață independente formate și fără șansa inserției sociale. Supuși la abuzuri de diferite forme, cu pierderea sentimentului de apartenență la o familie, în case de copii supradimensionate, dezvoltau forme severe de întârziere mentală, iar în cel mai fericit caz, sfârșeau în cămine-spital destinate persoanelor cu dizabilități. Temeiul legal în baza căruia copiii erau ocrotiți de către stat era Legea nr.3/1970 care introducea un sistem de protecție a copilului aproape exclusiv instituționalizat; casele de copii nu se străduiau să păstreze contactul cu părinții copiilor internați,( ) Atmosfera interioară era adesea caracterizată prin primitivism, lipsă de participare a copiilor, disciplină bazată pe subordonare și pedepse fizice, program strict, abuzuri fizice asupra copiilor, tratamente degradante, situații umilitoare, mergându-se pâna la abuz sexual din partea copiilor mai mari, dar uneori și a adulților, a personalului. Toate acestea în situația în care instituțiile pentru copii trebuie să reprezinte, mai înainte de toate, un substitut al familiei, un mediu socio-emoțional vital pentru dezvoltarea copiilor 12. Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ca parte dintr-un pachet legislativ consolidat pe parcursul a câțiva ani și armonizat cu legislația europeană din domeniul social, dintre care amintim Legea 466/2004 a asistentului social, Legea 292/2011 a asistenței sociale, Ordinul 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției copilului, Ordinul Nr. 21/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protectia copilului de tip rezidențial, schimbă radical atât viziunea asupra sistemului de protecție a copilului cât și intervenția asistențială propriu zisă. Se ia în calcul funcționalitatea societății și cerința acesteia de a asigura echilibrul dintre nevoile şi capacităţile membrilor săi, pe de o parte, şi cerinţele mediului social, pe de altă parte. Refacerea funcţionalităţii sociale se realizează prin acţiunea bine conturată a unor instanţe sociale cum ar fi: familia, biserica, şcoala, instituţiile de drept civil şi penal etc., instituţii cu roluri şi mijloace de acţiune specifice, a căror colaborare efectivă dintre ele permite 11 Mănoiu, F., Epureanu, V., 1996, Asistența socială în România, Editura All, București, 12 Onica-Chipea, L, Stanciu, S., Chipea, F., 2008, EfecteleinstitutionalizariiasupracopiilordinRomânia, - StudiuconcretînjudetulBihor-, în Revista Psihologie: Psihologie specială și asistență socială, Nr.4, Chișinău,, p

5 reducerea disfuncţionalităţilor care apar la un moment dat în relaţia individ-mediu social13 Legea 292/ 2011 privind sistemul național de asistență socială, precizează unul din principiile care stau la baza sistemului național de asistență socială, respectiv subsidiaritatea, potrivit căreia, în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate asigura integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locală şi structurile ei asociative şi, complementar, statul 14.Pentru prevenirea si combaterea saraciei si a riscului de excluziune socială, prin politicile publice inițiate, statul instituie măsuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor, familiilor si grupurilor defavorizate 15. În domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale iniţiază, coordonează şi aplică măsurile de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi și identifică familiile şi persoanele aflate în dificultate, precum şi cauzele care au generat situaţiile de risc de marginalizare socială 16. Acesta este contextul care crează premisele pentru intervenția asistentului social care devine practic interfața, elementul ce face legatura între persoană și mediu, asigurând succesul interacțiunii prin organizarea activităților și sarcinilor, organizare ce poate fi numită generic intervenție 17. Această intervenție se realizează cu scopul ajutorării indivizilor, grupurilor sau comunitătilor pentru întărirea sau instalarea capacităților funcționale din punct de vedere social și generează interacțiuni reciproce benefice între indivizi și societate -absolut necesare pentru îmbunătațirea calității vieții pentru toate pățile implicate. Revenind la copilul instituționalizat, amintim schimbările radicale produse dupa arminizarea legislației românești în domeniu cu cea europeană: după referirea cazului din partea serviciului public de asistență socială din unitatea administrativ teritorială în care locuieşte familia cu copilul sau după ce directorul general/executiv al Direcției generale de asistență socială de la nivel de judeţ/sector a dispus plasamentul în regim de urgenţă, se elaborează de către echipa pluridisciplinară (compusă din asistent social, psiholog și alți specialiști) planul individualizat de protecţie 18. Principala finalitate a planului individualizat de protecție este reintegrarea în familie a copilului, iar prestaţiile şiserviciilecuprinseînplanul individualizat de protecție se adreseazăatâtcopilului, câtşi familiei/reprezentantuluilegalşipersoanelorimportantepentrucopil; programul individualizat de protecție estedezvoltat înprogramedeintervenţiespecifică, urmărind satisfacerea nevoilordesănătate, de îngrijire,a nevoilorfiziceşi emoţionale, educaţionale, etc dar și modalităţiledemenţinere a legăturilor,dupăcaz, cupărinţii,familialărgită, prietenii şicu altepersoanefaţădecare copilula dezvoltatlegături deataşament;dezvoltareadeprinderilordeviaţăindependentă;reintegrareaînfamilie. În perioada instituționalizării copilului, părinții și copilul reînvață să se raporteze unul la celălalt, asumându-și noi sarcini parentale sau învățând și integrând noi conduite. Copiii menţinrelaţii cu familiiledeorigine, iar acestea se realizează prinpetrecereavacanţelorîn familie, vizite ale copiilorînpropriilefamilii,vizite alerudelorîninstituţii,corespondenţă,discuţiitelefonice. Sunt încurajateşi stimulatecontactele dintrecopil şipărinţi,precum şicu persoanelefaţă decare copilul adezvoltatlegăturideataşamentatât prin informăriperiodicedespre situaţiacopilului,însoţitede invitaţiadeavizita copilul,stabilirea unuiprogram devizite saualtemodalităţiconcretecaresă facilitezecontactul directcu copilul. Consilierea socială și 13 Sandu,A.(2013).Asistenţăsocialăaplicată.Tehnicidecercetareşimodeledeintervenţie.Iaşi,România:EdituraLUMEN, pp Legea 292/ 2011 privind sistemul național de asistență socială, Art 5 lit. b). 15 Legea 292/ 2011 privind sistemul național de asistență socială, Art. 53. alin (2), lit. b 16 Legea 292/ 2011 privind sistemul național de asistență socială, Art. 112, alin. 3, lit c si d). 17 Neamțu,G., 2003, Tratat de Asistenta Sociala; Polirom, pp Ordin nr. 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii şi a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecţie 243

6 psihologică sunt elemente esențiale pentru reușita procesului de reintegrare familială și eliminarea stării de vulnerabilitate socială a familiei. Familia devine partener activ în procesul de schimbare, pe măsură ce îi sunt identificate resursele, punctele tari pe care le are (și poate nu le-a conștientizat până în acel moment). În loc să se concentreze asupra vulnerabilităților, practica participativă accentuează rezistența. O abordare participativă eliberează sistemele client de sarcina eliminării problemelor, promițând să genereze soluții. 19 Rolul de părinte se învață, în complementaritate cu dobândirea unor abilități și competențe necesare pentru accesarea pieței muncii (finalizarea învățământului obligatoriu prin școala de tip a doua șansă, calificare și recalificare profesională, identificarea cerințelor de pe piața muncii, permanenta adaptare necesară în condițiile globalizării). Familia astfel se autosalvează într-un proces în care este acompaniată de către asistentul social și rețeaua de specialiști dezvoltată în comunitate, și o dată cu ea, copiii din aceste familii au o șansă reală de a dezvolta armonios. Paternurile lor vor fi din ce în ce mai ancorate într-un sistem societal viabil, în care, chiar dacă vor exista stări anomice, ponderea lor vor influența într-un grad scăzut procesul de inserție social. Fiecare copil merită relații stabile, afective cu un adult care să-l poată proteja, educa și ajuta să-și dezvolte întregul potențial 20, iar dacă prin intervenția asistențială se reușește ca acest adult să fie chiar părintele/părinții copilului, efectele negative ale instituționalizării copilului vor fi considerabil reduse, iar copilul va primi șansa la o viață împlinită de adult. BIBLIOGRAPHY Bulgaru, Maria; Dilion, Marcela (2000), Asistența socială în perioada de tranziție: probleme și modalități de soluționare, USM, Chișinău, Croitor, Ecaterina (2017), Prevenirea separării copilului de familie- premisă pentru reușita integrării socio-profesionale a viitorului adult. Asemănări și deosebiri ale intervenției asistențiale în regiunea Siret- Prut- Nistru în Dezvoltarea economico-socială durabilă a euroregiunilor și a zonelor transfrontaliere, Editura Performantica, Iasi, Croitor, Ecaterina (2017), Etica responsabilității în societatea bazată pe cunoaștere, Editura Lumen, Iași, Goody, Jack (2003), Familia europeană. O încercare de antropologie istorică, Editura Polirom, Maxim, Sorin Tudor (2010), Peripathetice, Editura PIM, Iași, Mănoiu, Florica; Epureanu, Viorica, (1996) Asistența socială în România, 2000, Editura All, București, Miley, Karla Krogsrud; O Melia, Michael; DuBois, Brenda (2006), Practica asistenței sociale, Polirom, Iași Mitrofan, C. Ciupercă (1997), Psihologia relațiilor dintre sexe, București, Editura Alternative, Neamțu, George(2003), Tratat de Asistenta Sociala; Polirom, Iași, Onica-Chipea, Lavinia; Stanciu, Simona ; Chipea, Floare (2008), Efectele institutionalizarii asupra copiilor din România, - Studiu concret în judetul Bihor, în Revista Psihologie: Psihologie specială și asistență socială, Nr.4, Chișinău, Sandu, Antonio. (2013). Asistenţă socială aplicată. Tehnici de cercetare şi modele de intervenţie. Editura LUMEN, Iaşi, Sellenet, Catherine (2013)- Parentalitatea pe înțelesul tuturor. Pertinența și derivele unui concept., Editura Universității Al.I. Cuza, Iași, 19 Karla Krogsrud Miley, Michael O Melia, Brenda DuBois, 2006, Practica asistenței sociale, Polirom, Iași 20 Șoitu, C.T, 2014, Dezvoltarea copilului și adolescentului. O perspectivă entru asistenții sociali, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, p

7 Șoitu, Conțiu Tiberiu (2014), Dezvoltarea copilului și adolescentului. O perspectivă pentru asistenții sociali, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, Vasile, Diana Lucia (2012), Trauma familială și resursele compensatorii, Editura Sper, București, Ordinul 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției copilului, Ordinul Nr. 21/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protectia copilului de tip rezidențial, Ordin nr. 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii şi a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecţie, Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Legea 466/2004 privind statutul asistentului social, Legea 292/2011 a asistenței sociale. 245